9.

Tehnologia creşterii taurinelor specializate pentru carne

1.Principiile de zonare şi organizarea creşterii .Avantajele şi

dezavantajele ramurii.
2.Hrănirea şi întreţinerea taurinelor de carne
3.Reproducţia efectivului şi creşterea tineretului
Eficienţa creşterii raselor de carne este influenţată de selecţia
corectă a raselor pentru creştere Este necesar de luat în
considerare capacităţile de aclimatizare a animalelor în diferite
zone. La animalele care insuficient se adaptează la condiţii noi,se
reduce rezistenţa, capacităţile de reproducţie şi productivitatea.
Rasele de carne pot fi rentabile în toate zonele pe glob dacă
zonarea lor este făcută corect. Rasele sau format în anumite
condiţii climaterice şi în asemenea condiţii se va obţine producţia
maximă.
În Europa occidentală cu condiţii favorabile sau format rasele
Shorthorn, Hereford, Aberdeen Angus, Charolaise ,Chinina etc.,
în Feder. rusă şi Kazahstan În condiţii de stepă mai puţin
favorabile sau format rasele Calmâcă, şi Kazahă cu capul alb
Pentru zonele cu temperaturi înalte şi păşuni slab productive
Tehas SUA sa format rasa Santa Gertruda Pentru regiuni montane
a fost formată rasa Golovei.
În zonele respective de la rasele date se vor obţine cei mai înalţi
indici de producţie şi economici.
După conformaţie şi masă corporală toate rasele se împart în
compacte (engleze) şi masive franco-italiene.
În cadrul ramurii este efectuată specializarea.În regiunile montane
fermele se specializează pentru obţinerea şi creşterea viţeilor
până la înţărcare. După înţărcare tineretul se transferă pentru
îngrăşare la comlexe şi platforme care se află în zone cu baza
furajeră bine dezvoltată.
În ramura dată există mai multe tipuri de ferme:
1.Ferme de prăsilă (formează şi perfecţionează rasele);
2 Ferme cu circuit închis(obţin, cresc şi îngraşă tineretul);
3. Ferme reproducătoare de tineret (obţin şi cresc tineretul până la
8 luni);
4. Complexe şi platforme pentru îngrăşat
Ramura dată contribuie la producerea cărnii de calitate superioară,
cu calităţi gustative şi culinare deosebite.
Rasele de lapte de asemenea furnizează carcase destul de mari
însă cu cantităţi mari de grăsime de acoperire şi internă şi mici
inter şi intra musculară ceea ce diminuează calitatea cărnii.
La rasele de carne o parte din grăsime se acumulează în ţesutul
muscular formând aşa numită carne “marmorată”.
Calitatea superioară a cărnii este condiţionată de doi factori;
1.Selectarea pe parcursul a multor decenii a animalelor cu
musculatura bine dezvoltată
2.Condiţiile de creştere şi hrănire Cea mai mare perioadă a vieţii
adultele şi tineretul se întreţin pe păşuni. În perioada intensivă de
creştere viţeii utilizează cantităţi mari de lapte (1200-2000kg) şi
nutreţ verde
Ramura dată are mai mare răspândire în America de Sud şi Nord,
Australia, Noua Zeelandă,Europa(Anglia ,Franţa,Italia,
Belgia,Rusia) ,Kazahstan.
În majoritatea ţărilor rasele de carne se cresc extensiv prin
utilizarea pe larg a păşunilor.
În regiunile cu agricultură intensivă rasele de carne sunt mai puţin
răspândite fiindcă nu pot concura cu rasele de lapte.
La creşterea acestor rase există atât avantaje cât şi dezavantaje.
Avantajele:
1.Ramura produce carne de calitate superioară în condiţii
climaterice mai puţin favorabile, În regiuni puţin populate;
2.Rasele de carne se utilizează pentru încrucişări cu rasele de lapte
pentru mărirea cantităţii şi îmbunătăţirea calităţii cărnii,
3.Folosirea raţională a păşunilor naturale unde alte ramuri eficient
nu pot fi dezvoltate
4.Viţeii se cresc prin alăptare naturală ceea ce reduce cheltuielile
de muncă;
5. Pentru întreţinere se utilizează adăposturi simple şi ieftine;
6.Încărcătura la un lucrător este de 400-500 capete sau de 5-6 ori
mai mare ca la rasele de lapte.
Ne cătând la aceea că de la rasele de carne se obţine mai mic
benificiu totuşi multe ţări cresc aceste rase având condiţiile
necesare.
În SUA raportul raselor de carne şi lapte este de 80 la 20% ,în
Canada 70 la30% iar în Federaţia rusă 4 la 96%.
Producerea cărnii în această ramură este alcătuită din trei
operaţiuni tehnologice:
1.Obţinerea şi creşterea viţeilor până la înţărcare (6-8 luni);
2.Creşterea şi îngrăşarea tineretului până la masa corporală de
450-500kg;
3.Sacrificarea animalelor adulte reformate.
A doua şi a treia operaţiune este similară ca la rasele de lapte iar
prima este specifică pentru rasele de carne şi în funcţie de
organizarea ei depinde eficienţa acestei ramuri în întregime.
La creşterea raselor de carne aproximativ 70 % din cheltuielile
pentru creşterea până la 450-500 kg revin la primele 8 luni, adică
perioada alăptării şi numai 30% la creşterea şi îngrăşarea după
alăptare
Din aceste considerente trebuie acordată atenţie acestei operaţiuni
tehnologice.
Practica mondială demonstrează că eficienţa primii operaţiuni
depinde în cea mai mare parte de trei factori:
1. Natalitatea
2.Sezonul fătării şi înţărcării viţeilor
3.Hrănirea şi întreţinerea vacilor
Viţelul este unica producţie şi eficienţa economică este
determinată de natalitate.
La natalitatea de 100% la fiecare vacă pe an se poate produce câte
120 kg carne, iar la 60% nu mai mult de 50 kg.
2. Hrănirea şi întreţinerea taurinelor de carne
Particularităţile hrănirii. Pentru hrănirea taurinelor de carne se
utilizează furaje ieftine: păşunile , fânul, paiele, nutreţurile
însilozate.
Necesarul de furaje pentru vacile în lactaţie se calculă reeşind din
cheltuielile de 1,6 – 1,7 U.N. şi 170 g proteină la 100 kg masă
corporală pe zi.
În perioada de iarnă pentru vaci în lactaţie se recomandă structura
raţiei:grosiere 35 – 40%, suculente 40 -45% şi 15 -18%
concentrate.
Pentru vaci gestante grosiere 40 – 45%, suculente 25 – 30% şi
concentrate 20 – 30% Vara raţia vacilor în lactaţie cât şi celor
gestante este alcătuită din nutreţ verde.
Când păşunea nu asigură cantitatea necesară de masă verde
atunci ea se administrează suplimentar pe noapte în tabere.
Întreţinerea. Taurinele specializate în producţia de carne sau
format în condiţii aspre de întreţinere şi hrănire, ca rezultat au
obţinut prin ereditate însuşirea de a acumula în anotimpurile
 favorabile rezerve de substanţe hrănitoare şi de a le utiliza în
timpul iernii şi primăverii când are loc carenţe în aceste
substanţe.
Spre începutul iernii corpul se acoperă cu un strat de păr lung şi
des ceea ce contribuie la protejarea organismului în perioada
rece.
Altă particularitate biologică care contribuie la protejarea
organismului în timpul iernii este depunerea unui strat gros de
grăsime de acoperire.
Există două sisteme de întreţinere liberă şi legată. Întreţinerea
legată se practică limitat. În unele gospodării se utilizează la
îngrăşarea tăuraşilor.
Adăposturile pentru întreţinerea legată au un cost mai mare.
Sistemul principal de întreţinere este liber. Acest sistem prevede
câteva variante: 1) Întreţinerea liberă în adăposturi cu ieşirea în
padoc;
2) Întreţinerea liberă în adăposturi cu utilizarea cuşetelor
individuale.
Întreţinerea liberă pe aşternut permanent permite mecanizarea
proceselor tehnologice, ridică productivitatea muncii, se reduce
costul adăpostului şi producţiei obţinute
La întreţinerea liberă hrănirea şi adăparea se efectuează în
padocuri. Aerul în adăposturi este curat, compoziţia lui puţin se
deosebeşte de cel atmosferic
Una din variantele întreţinerii libere este utilizarea cuşetelor
individuale Neajunsul acestei metode este coeficientul redus de
utilizare a suprafeţei adăpostului şi se măreşte costul
adăpostului.
În majoritatea ţărilor iarna animalele se întreţin în adăposturi
simple din materiale locale , şoproane cu trei pereţi, se utilizează
aşternut permanent zilnic se adaugă 1 -2kg de paie./ cap.
În padocuri se instalează hrănitoare şi adăpătoare. Iarna
importanţă are adăparea. Temperatura apei influenţează funcţia
aparatului digestiv. Fermierii considera că este mai convenabil de
utilizat energia combustibilului decât a furajelor pentru încălzirea
apei la temperatura corpului. Iarna apa în adăpătoare comune are
temperatură aproape de ooc.
Se recomandă utilizarea adăpătorilor AGK-4
Temperatura apei la 18-200C pozitiv influenţează asupra
organismului şi cu plăcere este folosită de animale.
 Animalele din rasele de carne suportă temperaturi până la 30-400C
însă cheltuie mai multe furaje pentru obţinerea producţiei.
În adăpost trebuie să se asigure 7 – 9m2 pe animal şi în padoc 15-
20m2.
Vara animalele se întreţin pe păşune. Durata păşunatului este de
12-16 ore cu două repausuri pentru odihnă- unul pe păşune şi
altul noaptea în tabără.
Păşunile trebuie asigurate cu surse de apă.

3 Reproducţia efectivului şi creşterea tineretului

Eficacitatea ramurii depinde de reproducţia efectivului şi creşterea

tineretului.
În multe ţări (SUA, Canada, Argentina, Anglia) se practică fătările
sezoniere în două perioade – primăvara şi toamna.
Primăvara (martie-aprilie) fătările sunt practicate de fermieri care
întreţin vacile anul întreg pe păşune. În octombrie înţărcarea şi
apoi îngrăşarea.
Fermierii care dispun de încăperi pentru perioada de iarnă pentru
vaci cu viţei practică fătările de toamnă..
În Federaţia Rusă, Kazahstan se practică fătările sezoniere iarnă –
primăvară. Priorităţile:primăvara la începutul lactaţiei producţia
de lapte este mai mare iar după trecerea la păşunat producţia se
menţine la nivel înalt
Producţia de lapte variază pe lunile lactaţiei Tab.4
La începutul păşunatului viţeii au peste 2 – 3 luni şi utilizează mai
bine păşunile.
După înţărcare se pot forma grupe uniforme pentru îngrăşat.
Dezavantajele fătărilor sezoniere: ele nu se încadrează în
tehnologia industrială, ele nu pot asigura ritmic complexele cu tineret.
Nivelul de reproducţie este mai redus ca la rasele de lapte. La 100
vaci se obţin 75-80 viţei sau cu 8-10% mai puţin ca la rasele de lapte.
Capacităţile reduse de reproducţie mulţi autori le explică prin
faptul că vacile de lapte se mulg de 2-3 ori pe zi iar cele de carne sunt
supte de viţei de 8-10 ori pe zi.
 Particularităţile reproducţiei vacilor de carne se explică prin
acţiunea acumulatoare a stimulului de ocitocină, sau participării
sistemului nervos la fiecare supt.
În statul Aiova prin experienţă s-a dovedit că estrul şi ovulaţia la
vacile cu viţei de rasă Aberdeen au avut loc la 60 zile după fătare, iar
la care viţeii după naştere sau alăptat artificial –peste 11 zile.
A
fost stabilită şi durata service-periodului în funcţie de starea de
îngrăşare înaintea fătării.(Tabl.6)
Alt factor care influenţează natalitatea este metoda de însămânţare.
În multe ţări se practică monta naturală În legătură cu fătările
sezoniere împerecherile au loc în termen redus şi creşte încărcătura
la un taur

La monta liberă încărcătura la un taur trebuie să fie 30 – 35 vaci.

Ultimele decenii tot mai mare extindere are însămânţarea artificială
cu material seminal congelat.
Natalitatea poate fi mărită prin următoarele metode: 1) La ferme
specializate să se practice însămânţarea artificială iar la ferme
mici de producţie monta liberă ( 30 vaci la un taur)
2) După două luni de la terminarea sezonului de însămânţare se
determină fecunditatea şi cele ne fecundate se reformează
(posibilitate de obţinut aproape 100 viţei la 100 vaci).
3) Pentru stimularea căldurilor trebuie de folosit biostimulatori
pentru resorbţia corpului galben sau eliminarea lui rectal.
Creşterea tineretului.
Există două etape: creşterea până la şi după înţărcare Durata
alăptării 8 luni. După înţărcare urmează două perioade: creştere
şi îngrăşare. În perioada de creştere (8-12-13 luni) se folosesc
cantităţi mari de nutreţuri suculente şi grosiere.
Fătările au loc în adăposturi amenajate cu boxe (2-3m) individuale
unde vacile se află cu viţei 10 zile, apoi se formează loturi câte 20
– 25 vaci cu viţei. În această componenţă se întreţin până la 1 lună
apoi se formează loturi de 50 vaci cu viţei. În aceleaşi secţii se
amenajează boxe colective unde viţeii se hrănesc cu diferite
furaje.
 Vara vacile cu viţei se întreţin pe păşuni Astfel de întreţinere
asigură la înţărcare 150-200 kg masă corporală ,sporul zilnic fiind
de 600-800g. Iar această producţie nu acoperă cheltuielile anuale
pentru întreţinerea vacilor
În multe regiuni păşunile au roadă mică sau vara practic se usucă
şi aceasta influenţează producţia de lapte şi sporul în greutate.
Pentru rezolvarea problemei unele gospodării practică sistemul
de creştere fără păşunare.
În aceste scopuri se construiesc tabere de vară pentru viţei unde
ei primesc afară de lapte: 1 kg concentrate, 1 kg de fân, 3—5kg
masă verde la 100 kg masă vie. Producţia de lapte 5-6 kg/zi. Acest
sistem asigură 1000 g/zi spor.
În prezent tot mai frecvent se aplică deprinderea viţeilor cu furaje
din primele zile de viaţă. Aceasta sporeşte masa la înţărcare de la
177-188 până la 278-286 kg tab.9
Pentru deprinderea viţeilor cu alte furaje şi reducerea service -
periodului tot mai mult se practică alăptarea reglementată.
Primele 10 zile viţeii se află împreună cu mamele apoi se întrţin
aparte şi se alăptează de 3 – 4 ori pe zi iar în a doua perioadă de
lactaţie de 2-3 ori. Prin experienţe s-a demonstrat că masa la
alăptarea nelimitată a fost 193kg, iar la reglementată – 242 kg
Masa corporală la înţărcare este influenţată de luna fătării (tabl.10)
Creşterea şi dezvoltarea în întregime este influenţată de sezonul naşterii
Înţărcarea se efectuează toamna înainte de trecerea în
stabulaţie.
Înţărcarea provoacă stresuri şi sporul se reduce aproape la
zero ,uneori au loc pierderi în greutate această perioadă durează
2-3 săptămâni până la 1 lună.