Sunteți pe pagina 1din 10

Care sunt cele mai productive rase de porci

pentru carne
Carnea de porc se află în topul preferințelor consumatorilor, iar fermierii, în goană după profituri
frumoase, aleg să îngrașe porci renumiți pentru greutatea lor mare. În acest material veți afla care
sunt rasele cu cea mai mare producție de carne, caracteristicile și regulile de îngrijire.

Când vorbim de suine deosebim rase sau populații specializate pentru producția de carne, pentru
producția de grăsime și mixtă (de carne și grăsime).

Porcii crescuți pentru grăsime

Animalele îngrășate pentru producția de grăsime se deosebesc de celelalte printr-un trunchi


adânc și lat. În partea din față corpul arată mai voluminos decât în spate, deși au pulpele destul
de cărnoase

Se înțelege că porcii de acest tip au rezerve generoase de grăsime și asta pentru că după ce
împlinesc jumătate de an fibrele lor musculare își încetinesc creșterea. La aceste suine, slănina
constituie circa 40-45% din masa totală a carcasei, pe când procentul de carne nu depășește 53%.

Rasele mixte

Având aptitudini universale, rasele mixte sunt și cele mai răspândite. Cu alte cuvinte, porcii de
rasă mixtă pot fi sacrificați pentru carne la o vârstă timpurie sau ținuți la îngrășat pentru grăsime.
În general, se obțin carcase cu un procent de carne între 53 și 65% și cu până la 29-37% grăsime.

Rasele specializate pe carne

Spre deosebire de celelalte rase, suinele din această categorie au trunchiul lung, pieptul mai puțin
adâncit, iar partea din față mult mai mică decât cea din spate, care se remarcă prin pulpe foarte
masive

O altă trăsătură distinctivă constă în aceea că țesuturile musculare ale acestor grăsuni se dezvoltă
intens pe când grăsimea se depune mai lent.

Dacă sunt hrăniți corect, aceștia cresc foarte repede și ajung să cântărească 100 kg în viu în
numai șase-șapte luni. Cu mici varieri în funcție de rasă, ponderea cărnii în carcasa acestor porci
este de 58-67%, în timp ce grăsimea doar 21-32%.

În continuare ne vom referi la cei mai celebri reprezentanți ai raselor de carne


Rasa Duroc
Porcii Duroc sunt de talie mare, trunchiul unui vier adult de doi ani
poate să măsoare până la 1,8 metri în lungime. Femelele însă sunt mai
mici.

Carcasa acestor suine este foarte masivă și lată, cu linia spinării convexă.
Totodată capul lor este micuț, cu urechile îndreptate în sus sau atârnând
în jos și ascuțite.

Acești grăsuni sunt destul de activi, în special când sunt tineri, datorită
picioarelor puternice și rezistente. Astfel, indiferent de ce greutate ating
la maturitate, carcasa nu li se târâie de pământ.

Mai multe detalii despre rasa de porci Duroc 

Purceii Duroc sunt vopsiți în toate nuanțele de roșu: de la auriu deschis


până la brun închis sau chiar maro. Perii sunt de lungime medie și de
aceeași culoare ca și pielea animalului.

Cu vârsta suinele sunt fără îndoială mai puțin energice fiindcă se îngrașă
rapid. Cu toate acestea, chiar dacă la maturitate un porc cântărește până
la 250 kg, stratul de grăsime de sub piele nu depășește 3 cm, indicator
nemaipomenit de scăzut chiar și pentru rasele de carne.
Productivitate și reguli de îngrijire

Având un strat lejer de grăsime, procentul mușchilor în


carcasă poate ajunge până la 80%. Acest lucru e posibil
doar în cazul porcilor supuși sistemului de îngrășare
timpurie.

Mai exact, pentru a obține rezultate similare, este


important ca animalele să primească hrană bogată în
proteine. Veți fi surprinși cât de iute animalele vor crește
în lungime și greutate.

Cu alte cuvinte, câteva luni de alimentație intensivă vă


asigură minimum 100 kg de carne fragedă. Cu excepția
scrofițelor, procesul de creștere a masei musculare nu
încetinește odată cu vârsta.

După cum s-a dovedit, productivitatea grăsunilor este


strâns legată de condițiile de creștere. De aceea țarcurile
vor fi ventilate, curățate și încălzite în perioada rece a
anului. De asemenea, porcii au nevoie de suficient spațiu
pentru mișcare și nu trebuie expuși la zgomot sau alți
factori iritanți.

Asigurând condiții ideale de întreținere și hrănire,


selecționarii americani au reușit să îngrașe un porc Duroc
de 400 kg, unde procentul de carne și grăsime a fost de
6:1
Avantaje și dezavantaje ale rasei
Cel mai remarcabile avantaje ale acestei rase de suine sunt:

 Capacitatea de a crește și a se îngrășa într-un timp scurt;


 Adaptabilitate bună la diferite condiții de întreținere;
 Posibilitatea de a obține cantități mari de carne de calitate
superioară;
 Lipsa aproape totală a grăsimii de sub piele;
 Animale docile: nu își mușcă stăpânii sau semenii și nu
sunt agresivi față de purcei.
Să nu credeți că porcii din rasa Duroc sunt ideali, au și ei puncte
lor slabe, cum ar fi:

 Deși nu este o rasă foarte prolifică, o scroafă dând naștere


în medie la 10 purceluși, în schimb au rata de supraviețuire
ridicată;
 Animalele sunt foarte sensibile la boli ale tractului
respirator superior;
 Viteza de creștere, în special a mușchilor, este dictată de
alimentația bogată în proteine.
Reguli de îngrijire:

 Animalele din această rasă nu sunt deloc pretențioase față


de întreținere, aceștia pot trăi în aer liber pe tot parcursul lunilor
calde.
 Necesită o alimentație echilibrată, cu conținut crescut de
proteine. Vara se mulțumesc cu 2 porții de hrană pe zi, iar iarna
vor primi trei porții.
 Deoarece sunt sensibili la boli nu lăsați să se acumuleze
multă murdărie și praf în grajduri, aerisiți bine, dar fără să faceți
curent.
Rasa Pietrain
O trăsătură distinctivă a rasei belgiene Pietrain este trunchiul
scurt, dar destul de lat. În ciuda unei osaturi fine și ușoare,
porcul are o musculatură bine dezvoltată și pulpe cât se poate de
masive.

Capul este relativ mic, ușor și cu profil drept. Urechile sunt


mici, proporționate cu capul și purtate erect. Pieptul animalelor
este lat, dar nu foarte adânc.

Spatele îl au de asemenea lat și foarte musculos. Șoldurile rotunde


vădesc rezerve mari de carne și nu de grăsime.
Se întâlnesc exemplare atât albe, cât și pestrițe, însă anume scroafele cu
pete negre se consideră bune purtătoare a calităților genetice ale rasei
pure. De aceea în sistemul intensiv de creștere se apelează la scroafele
cu pielea albă.
Principala deosebire și în același timp avantaj al rasei este faptul că
porcii Pietrain sunt programați la nivel genetic să nu acumuleze țesut
adipos.
Greutatea vierilor adulți se situează între 240 și 260 de kg, iar a
scroafelor între 220 și 240 kg. Lungimea trunchiului este scurtă, dar
sporul mediu zilnic ajunge la 700-750 grame.
Ce productivitate are rasa?
Cât de profitabil este să crești porci belgieni în
gospodăriile mici e dificil de zis. Totul depinde dacă veți
fi în stare să le asigurați hrana de bază și condiții adecvate
de îngrijire.

Rasa are o prolificitate medlie, de circa opt purcei.


Tododată trebuie să aveți în vedere că o singură scroafă
este în stare să hrănească doar șase purceluși.

Deși tineretul are o rată bună de supraviețuire, acesta


crește mai lent. Dacă vor fi supuși sistemului intensiv de
îngrășare aceștia vor ajunge să cântărească 100 de kg în
210-240 de zile. Mai ales că cheltuielile per 1 kg de
creștere nu sunt foarte mari, doar 4,5 -5 unități de
alimentare.

În rezultat puteți obține o carcasă cu un procent de carne


de 62%, în timp ce grăsimea va constitui doar 28%.
Numai un singur șold poate să cântărească 8-9 kg la
maturitate.

Cele mai multe pretenții la această rasă sunt legate de


întreținere. Se pare că porcii Pietrain tolerează foarte prost
aclimatizarea – nu le place nici frigul, nici căldura.

De asemenea, aceștia vor obține rezultate slabe dacă nu


primesc hrană îndeajuns de nutritivă și echilibrată în
același timp. Stresul și el ar putea să-și spună cuvântul
asupra productivității.
Rasa Hampshire
Porcii Hampshire sunt recunoscuți ușor după colorit: preponderent negri,
cu o bandă albicioasă pe la mijloc, ce acoperă spata și picioarele din față.
Rasa vine din SUA și este caracterizată prin urechile mici și ridicate,
prinse de un cap ușor cu râtul mic și drept.
Trunchiul suinelor este alungit, spatele fiind lat și robust. Picioarele sunt
relativ scurte, dar în schimb sunt puternice și protejate de copite drepte.

Urmașii rezultați din împerecherea porcilor din aceeași rasă nu sunt


foarte productivi, de aceea se apelează la vierii din alte rase pentru
îmbunătățirea eficacității porcilor Hampshire.
Printre alți parametri specifici acestei rase menționăm:

 Porcii Hampshire se consideră a fi de talie mijlocie, dar îi întrec la


mărimi pe cei din rasele menționate mai sus. Vierii ating o greutate de
până la 310 kg, iar scroafele de 250 kg.
 Deși tineretul este puternic, în primele 8 luni crește destul de lent,
după care recuperează.
Cât de profitabilă este creșterea porcilor Hempshire?
În favoarea creșterii unui porc Hampshire vorbește capacitatea
bună a rasei de a se adapta practic la orice condiții, neafectând
defel rezultatele producției. De fapt, grăsunii pot fi crescuți chiar
și pe pășune.
Este de la sine înțeles că rasa produce o carcasă unde predomină
carnea, sloiul de slănină fiind foarte subțire. Dacă li se
administrează nutrețuri echilibrate și calitative, aceștia pot
adăuga pe zi aproape un kg.
Unicul dezavantaj constă în aceea că animalele sunt
nemaipomenit de fricoase, iar situațiile stresante pot cauza
pierderea în greutate sau creșterea lentă în înălțime.
Deși rasa are o prolificitate medie, de cel mult 8 purcei și foarte
rar 10-12, scroafele Hampshire sunt mame bune, cu un simț
matern bine dezvoltat.
După cum am menționat mai sus aceștia se adaptează ușor și dau
dovadă de o bună rezistență. Chiar dacă sunt ținuți în aer liber,
riscul de a se îmbolnăvi este mic. În plus grăsunii Hampshire nu
se tem de curent. Asta nu înseamnă că regulile de igienă trebuie
ignorate, întrucât murdăria aduce după sine îmbolnăviri.
Rasa Landrace
De o mare popularitate se bucură și rasa daneză Landrace datorită
productivității înalte. Animalele au o conformație fină, sub formă de
pară. trunchi alungit, cu partea din spate bine dezvoltată.
Cu un spor mediu zilnic de circa 700 grame, vierii adulți ajung fără mare
efort la 310 kg. În același timp costul hranei pentru o zi constituie doar
3,9-4 unități alimentare.
Exemplarele de această rasă sunt exclusiv de culoare albă. Scroafele
aduc pe lume până la 12 purcei și au o capacitate bună de alăptare.
Landrace este una din cele mai răspândite rase de porci din specializate
pe producerea de carne.
Rasa Tamworth
Originară din Marea Britanie, Tamworth este una din cele mai
vechi rase de suine din lume. Crescuți pentru carne, grăsunii din
această rasă au trunchi robust, musculatură puternică și măsoară
până la 1,40 metri în lungime la maturitate.
Animalele au o colorație pestriță ce variază de la roșcat intens
până la roșu închis, dar putem întâlni și exemplare cu pielea albă
și pete negre pe spate.
Deși au dimensiuni mai mici decât ale altor rase comerciale,
suinele Tamworth ajung să cântărească 100 de kg în doar 7-8
luni.

S-ar putea să vă placă și