Antena

Antena este un dispozitiv realizat din materiale conductoare care asigura la emisie
transformarea curentilor de radiofrecventa în unde electromagnetice, iar la receptie asigura
transformarea undelor electromagnetice în curenti de radiofrecventa. Denumirea de antena are
originea în cuvântul latinesc “antenna” care are semnificatia de tija sau bara.

Antenele sunt necesare oricărui receptor, sau emițător radio, pentru a cupla conexiunea
sa electrică la câmpul electromagnetic. Undele radio sunt unde electromagnetice, care
transportă semnale prin aer (sau alte medii), cu viteza luminii. Emmițătoarele și receptoarele
radio sunt folosite pentru a transmite semnale (informații), inclusiv în sistemele de
radiodifuziune, televiziune, telefonie mobilă, Wi-Fi (WLAN), rețele de date, comunicații punct-la-
punct (telefon, rețele de date), legături prin satelit, dispozitive controlate de la distanță și multe
altele. Undele radio sunt, de asemenea, utilizate direct pentru măsurători în tehnologii, inclusiv
radar, GPS, și radioastronomie. În fiecare caz, emițătoarele și receptoarele sunt uneori ascunse
(cum ar fi antena interioară a unui receptor radio, sau dispozitivul interior al unui laptop dotat
cu Wi-Fi).

Din punct de vedere constructiv antena este formata din unul sau mai multe conductoare
suspendate fata de pamânt, o legatura electrica cu emitatorul sau receptorul si o priza de
pamânt, care reprezinta punctul cu potential zero de radiofrecventa. În funcție de aplicațiile lor
și de tehnologia disponibilă, antenele se încadrează, în general, într-una din cele două categorii:

1. Antene omnidirecționale, sau doar slab direcționale, care recepționează, sau radiază
unde electromagnetice (mai mult sau mai puțin) uniform din/în toate direcțiile. Acestea
sunt utilizate în cazul în care poziția relativă a celeilalte stații este necunoscută, sau
arbitrară. Ele sunt folosite, de asemenea, la frecvențe joase, unde o antenă direcțională ar
fi prea mare, sau costurile ar fi prea mari, sau pentru reducerea costurilor în cazul în
care nu este necesară o antenă direcțională.
2. Antene direcționale, sau antene cu fascicul, care sunt destinate să emită, sau să
recepționeze unde electromagnetice preferențial, într-o anumită direcție, ori configurație
direcțională.

Antenele generează unde electromagnetice care se propagă în spațiu. Dacă radiația

electromagnetică de la o antenă este uniformă în toate direcțiile, aceasta este denumită antenă
izotropică. O antenă izotropică ideală, care să propage undele în mod uniform în toate direcțiile
nu există în practică.

O antenă este denumită bilaterală, dacă amplificarea ei este aceeași indiferent dacă
lucrează ca antenă receptoare sau ca antenă emițătoare.

Din punct de vedere al acordului în frecventa antenele pot fi: antene neacordate si antene
acordate.

Antenele neacordate se comporta la fel pentru toate frecventele radio.

Antenele acordate realizeaza un câstig suplimentar pentru frecventele pentru care sunt
dimensionate..

Antenele sunt dispozitive care permit radierea în spatiu a energiei de înalta frecventa ce
contine si semnalele de informatie.

În principiu, orice conductor electric poate constitui o antena. Se poate spune ca antenele
sunt reciproce, adica cele de emisie se pot utiliza si la receptie si invers. Însa din punct de vedere
al randamentului si calitatii transmisiei nu orice antena de receptie se poate folosi cu bune
rezultate la emisie.

Pentru aprofundarea studiului antenelor se utilizeaza notiunea de antena de referinta

care poate fi ideala sau reala. Antenele ideale sunt antene teoretice care se folosesc pentru
definirea unor parametrii ai antenelor sau ca etaloane pentru antenele reale, motiv pentru care
sunt denumite antene de referinta. Sunt cunoscute ca antene de referinta:

• dipolul Elementar Electric (DEE) sau elementul de curent magnetic;

• dipolul Elementar Magnetic (DEM) sau elementul de curent magnetic;

• radiatorul Izotrop Punctiform (RIP).

Dipolul Elementar electric (DEE) este unul din elementele radiante frecvent folosit în
practica antenelor, care consta dintr-un conductor rectiliniu de grosime neglijabila si de
lungime mult mai mic decât lungimea de unda. Dipolul Elementar Electric este utilizat pentru
determinarea câmpului radiant de catre antenele liniare.

Câmpul electromagnetic generat de o antena acopera trei zone de radiatie:

- o zona apropiata, denumita Zona Fresnel;

- o zona intermediara, denumita Zona Rayleigh;

- o zona îndepartata, denumita Zona Fraunkoffer

Câmpul electromagnetic radiat de antena de emisie se propaga conform diagramei de

radiatie a acesteia, având o anumita distributie curent-tensiune. Datorita proprietatilor de
reversibilitate care se constata în cazul antenelor, studiul acestora se face în procesul de radiatie
al undelor, putând fi apoi transpuse pentru procesul de receptie.

Randamentul antenei ηant se exprima prin raportul dintre puterea radiata si puterea
generatorului (de emisie):

RΣ este denumita rezistenta de radiatie

PD este puterea disipata în rezistenta de pierderi a antenei RD

 Cu cât raportul este mai mic, cu atât eficienta antenei este mai buna.

Calculul puterii necesare la emisie

Proprietatea de reversibilitate a antenelor permite aprecierea caracteristicilor acestora

la receptie în functie de caracteristicile lor la emisie si invers. Astfel, câstigul unei antene folosite
la receptie Gr va fi egal cu câstigul Ge pe care aceasta antena îl realizeaza când este folosita în
emisie.

Pentru stabilirea puterii de emisie PE necesara pentru asigurarea unei legaturi prin unde radio
la o anumita distanta r se va considera un sistem de radiocomunicatii format dintr-un emitator
si un receptor.

Starile electronilor in atom sunt stari stationare, adica in aceste stari electronii nu absorb si nici
nu emit energie. Faptu ca nu emit sau absorb energie contravine elecromagnetismului, care
proiecteaza miscarea de rotatie a electronilor pe o axa obtinand miscarea oscilatorie a acestora
asemanand-o cu cea care se intampla intr-o antena de emisie-receptie.

O antena de emisie se inconjoara de o unda electromagnetica, adica emite radiatii

electromagnetice cat timp electronii liberi din ea sunt antrenati intr-o miscare oscilatorie adica
accelerata (decelerata).

O antena receptie, aflata in campul de actiune a unei unde electromacnetice, absoarbe

energie de la acesta, cand frecventa proprie a electronilor din ea egaleaza frecventa undei
electromagnetice "ce o scalda" (fenomenul de rezonanta electromacnetica ).Electronii legati de
nucleul atomic, de reteaua cristalina localizati in jurul nodurilor acesteia nu se supun celor
afirmate mai sus: desi se misca accelerat (oscilatoriu).

Amplificatorul utilizat în ultimul etaj al unui emiţător furnizează putere mare la ieşire şi
este numit, de regulă, amplificator de putere.

Amplificatorul folosit într-un receptor are, de obicei, o cifră de zgomot mică şi, din acest
motiv, este numit amplificator de zgomot mic.

Considerând ca antenele sunt orientate una spre cealalta, cu axele principale de radiatie,
densitatea de putere (p) care apare la distanta r de emitator, este:
 Caracteristici ale antenelor

1. Frecventa de rezonanta

Frecventa de rezonanta, denumita si frecventa de acord, se refera la modul de rezonanta al

antenei si este pus în evidenta în procesul de emisie. Modurile de oscilatie ale antenei depind de
doi factori: lungimea antenei si legatura acesteia cu pamântul (solul).

2. Impedanta de radiatie

Antena, potrivit comportarii la înalta frecventa, va prezenta atât o rezistenta electrica cât si o
anumita capacitate si inductanta, distribuite de-a lungul conductorului. Astfel, antena va fi
caracterizata de o anumita impedanta de radiatie (ZΣ ), care la rezonanta este de natura pur
rezistiva si este denumita rezistenta de radiatie (RΣ ).

Lungimea fizica a antenei corespunde dimensiunii geometrice a conductorului antenei.

Lungimea electrica reprezinta un parametru al antenei diferit de lungimea fizica,

datorat “efectului de capat”, efect cauzat de existenta izolatorilor folositi ca elemente terminale
în constructia antenei si care determina o capacitate fata de sol. “Efectul de capat” produce o
“alungire electrica” a conductorului antenei cu aproximativ 5% din lungimea sa fizica.

3. Înaltimea efectiva a antenei

Înaltimea efectiva a antenei reprezinta un parametru care permite compararea antenelor din
punct de vedere al energiei de radiofrecventa captate sau radiate.

Înaltimea efectiva hef se defineste prin raportul:

unde: UAnt - reprezinta valoarea tensiunii de la bornele antenei (masurata în gol);

E - este intensitatea câmpului electromagnetic care induce aceasta tensiune.

4. Directivitatea antenei

Directivitatea antenei este o caracteristica care se refera la modul de distributie în spatiu

a intensitatii undelor electromagnetice radiate de antena.

Datorita influentei solului, impedanta de radiatie a antenei se modifica prin însumarea

undelor directe si a undelor reflectate, întârziate în mod diferit, intensitatea câmpului
electromagnetic rezultant variaza în functie de distanta dintre antena si sol (înaltimea antenei –
H -).

Reprezentarea variatiei intensitatii radiatiei unei antene în functie de coordonatele

unghiulare poarta denumirea de diagrama de directivitate sau caracteristica de
directivitate.Diagrama de directivitate (caracteristica de directivitate sau de radiatie)
reprezinta variatia intensitatii câmpului electromagnetic în coordonate polare (circular în jurul
antenei), pentru o raza mai mare de cinci ori decât lungimea de unda, atât în plan orizontal cât
si în plan vertical.