UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

BUCUREȘTI

PSIHOLOGIE COGNITIVĂ
Principiile Gestalt și procesarea informației
vizuale la copii

1/1/2016
2
 Principiile Gestalt și procesarea vizuală la copii
La nivel computațional, procesarea informaţiei vizuale este împărțită în două mari stadii:
primară şi secundară.
Procesarea primară sau percepţia vizuală primară cuprinde prelucrările pre-atenţionale.
Din schiţa primară sunt extrase contururile, textura, deplasarea, poziţia, forma, adâncimea şi
culoarea, care realizează segregarea stimulului de mediul său. Așadar, sunt incluse aici
mecanismele de detectare a contururilor, a texturii, mişcării, culorii şi a dispunerii spaţiale etc.
Outputul lor este o imagine intermediară si subiectivă a stimului. Caracteristicile
constante ale acestui output, ale acestei schiţe rezultate din procesările primare constituie unul
dintre factorii capabili să explice mai ales flexibilitatea recunoaşterii obiectelor. Recunoaşterea e
flexibilă deoarece obiectele au proprietăţi nonaccidentale (rectiliniaritatea, simetria, paralelismul,
concatenarea) iar sistemul vizual neglijează abaterile de la acestea.
Rapiditatea, cealaltă trăsătură a procesului de recunoaştere, reclamă prezenţa unor
mecanisme de organizare a stimulilor complecşi în unităţi mai simple.
Caracteristicile nonaccidentale ale schiţei intermediare şi folosirea unor mecanisme de
grupare a elementelor, iniţiază a doua etapă a procesării vizuale, care are ca rezultat
recunoaşterea obiectului pe baza construirii imaginii sale integrale, tridimensionale.
Întrucât aceste mecanisme de grupare au fost pentru prima dată studiate de către
psihologii şcolii gestaltiste, ele sunt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de principii
gestaltiste.
Gestaltismul este un curent psihologic important, apărut în Germania la începutul
secolului al XX-lea. În psihologie, termenul “gestalt” are înţelesul de structură, configuraţie, dar
se refera şi la calităţile figurii perceptive. Acest din urmă termen exprimă clar teoria gestaltului
ca fiind unirea unor elemente separate pentru a forma o structură.
Așadar, psihologia gestaltistă se concentrează asupra formei, întregului și organizării, mai
mult decât asupra componentelor. Principiul fundamental al acestui curent ne spune că întregul
reprezintă mai mult decât simpla sumă a părţilor. Persoana percepe întregul ca atare, aşa cum
este el, nu prin perceperea separată a elementelor componente. Există o tendinţă de a uni
diferitele părţi ale stimulului într-un înţeles unic. De asemenea, percepţia umană este atrasă de
structura cea mai simplă, cea mai generală, ori cea mai simetrică.
Pentru obiectele sau figurile statice, cele mai cunoscute principii gestaltiste sunt
următoarele:
a) principiul proximităţii, care presupune că elementele aflate în proximitate spaţială sunt
grupate într-o singură unitate perceptivă;
b) principiul similarităţii spune ca elementele similare sunt grupate în aceeaşi unitate
perceptivă, care e contrapusă altora;
c) principiul bunei-continuări se refera la faptul ca la intersecţia a două contururi, ele sunt
percepute după continuarea cea mai simplă;
d) principiul închideriipotrivit caruia conturul ocluzat al unei figuri este închis după
configuraţia sa vizibilă.
Prin generalizarea pricipiilor gestaltiste ajungem la teoria susținută de “legea lui Pragnanz”.
Aceasta a fost elaborata în conformitate cu scopul principal al sistemului cognitiv, cel de a
spori adaptarea organismului la mediu. Cu cât mai economicos si mai simplu este organizată o
mulţime de elemente, cu atât mai uşor poate fi procesată informaţia despre ele, determinând
astfel si reacţii adaptative mai rapide din partea subiectului.

3
 Mecanismele de organizare a elementelor din câmpul vizual după principiile gestaltiste sunt
responsabile, cred, şi de inducerea contururilor subiective sau virtuale. Acest tip de contururi
nu rezultă din procesarea variaţiei de luminozitate, deoarece ea nu este prezentă, ci dintr-o
construcţie cognitivă, pe baza principiilor menţionate mai sus.
Reamintindu-ne de tendinţa sistemului cognitiv uman de accentuare a contururilor
existente, constatăm acum ceva şi mai surprinzător şi anume construcţia contururilor acolo unde
ele nu există, dar dacă ar exista, ar permite structurarea economicoasă a câmpului vizual. Nu ştim
cât de ordonată este realitatea în sine, însă stim că sistemul nostru cognitiv îi dă un plus de
ordine.
Dacă principiile gestaltiste sunt încălcate, recunoaşterea este mult îngreunată. Dacă luăm
ca exemplu propoziţia:

CiNeArECaRtEaRePaRtE.

observăm că recunoaşterea ei ar fi dificilă datorită nerespectării principiului similarităţii (litere de

mărimi diferite fiind organizate în aceeaşi unitate) şi a principiului proximităţii spaţiale (spaţiile
dintre cuvinte fiind inexistente).
Experimental, acelaşi lucru a fost dovedit de S.E. Palmer (1977) într-o cercetare
consacrată recunoaşterii figurilor. Rezultatele experimentului consemnează recunoaşterea mult
mai rapidă a figurilor segmentate după principiile gestaltiste în raport cu fragmentările aleatoare.
În mod constant, subiecţii care vizionau astfel de figuri recunoşteau mai întâi configuraţia
globală şi abia ulterior părţile componente. Dovezi indirecte despre primatul întregului asupra
părţilor au fost aduse de investigaţiile asupra atenţiei selective: cu cât un element este mai
întricat într-o configuraţie gestaltistă cu atât mai dificilă este discriminarea sa de restul
elementelor. Pictori de renume ca G. Arcimboldo sau Salvador Dali au utilizat fenomenul
menţionat mai sus în compoziţiile lor.
Remarcăm, mai întâi, că toate datele invocate mai sus consemnează fie impresiile
fenomenale, subiective ale subiecţilor - ca în cazul tablourilor menţionate, fie rezultatele unor
experimente de recunoaştere. În ambele cazuri, e vorba de primordialitatea fenomenală, sau
fenomenologică, aşa cum apare ea în experienţa subiectivă, conştientizată, nu de primordialitatea
în sensul funcţionării sistemului cognitiv. După cum s-a arătat, procesele primare sunt modulare,
preatenţionale, inaccesibile conştiinţei subiectului. Subiectul poate conştientiza mai rapid
procesarea întregului, a gestaltului (orice experiment de recunoaştere bazându-se nu pe
reprezentările existente în sistemul cognitiv ci doar pe cele conştientizate). Abia ulterior, prin
analize minuţioase care sunt apanajul specialiştilor, se pot conştientiza şi detalia procesările
primare ale informaţiei.
În articolul publicat de Elizabeth S. Spelke, intitulat „Principles of object perception”,
publicat în Cognitive Science 14, 29-56 (1990), sunt prezentate o serie de experimente
desfășurate cu scopul de a înțelege modul de procesare a informației vizuale la sugari și copii,
spre deosebire de adulți.
În analiza acestei lucrări, încerc să aflu dacă mecanismele de grupare a stimulilor vizuali,
consemnate sub numele de principii gestaltiste, sunt înnăscute sau nu.
Asadar, în aceasta lucrare se concluzionează faptul că percepția obiectelor este în acord
cu principiile care guvernează mișcarea corpurilor materiale. Experimentele au aratat faptul că
sugarii împart stimulii, imaginile perceptuale, în unități care se mișcă ca întreguri conectate, care
se mișcă separat unele de altele, care tind să își păstreze mărimea și forma în timpul mișcării și

4
care tind să acționeze unul asupra celuilalt numai când intră în contact. Aceste descoperiri
sugerează că o reprezentare generală a unității și a contururilor unui obiect este interpusă între
reprezentările suprafețelor și reprezentările obiectelor familiare. Procesele care construiesc
această reprezentare pot fi legate de procese de raționament fizic.
În cadrul cercetărilor efectuate, percepția nou-născuților a fost afectată doar de mișcare.
Ei nu au prezentat nicio tendință de a organiza suprafețele în cele mai simple si regulate unități.
In schimb, răspunsurile adulților au fost afectate atât de mișcare cat și de proprietățile Gestalt.
Acestia au avut tendința de a grupa suprafețele parțial ocluse în cele mai simple forme posibile,
după cum prezice teoria Gestalt.
Toate experimentele desfășurate în acest studiu au furnizat dovezi care susțin faptul că
sugarii percep marginile obiectelor prin detectarea mișcărilor de suprafață și a aranjamentelor de
suprafață. Sugarii au perceput două obiecte ca fiind unități separate, atunci când unul dintre
obiecte se deplasa în raport cu celălalt obiect, chiar și atunci când obiectele s-au atins pe
parcursul mișcării. Sugarii au perceput, de asemenea, două obiecte staționare ca fiind unități
separate, atunci când obiectele erau separate spațial in orice dimensiune, inclusiv separarea în
profunzime.
În contrast, niciun experiment din cele realizate nu a furnizat dovezi care sa confirme
faptul ca sugarii percep marginile obiectelor prin formarea de unități. Atunci când două obiecte
staționare de culori diferite, texturi diferite, forme diferite si cu muchiile nealiniate adiacente în
planul imaginii, sau în adâncime, sugarii de trei luni le-au perceput ca o singură unitate. Aceste
descoperiri, se afla în contrast cu rezultatele experimentelor cu adulții. Subiecților adulți carora
le-au fost prezentate aceleasi obiecte, au perceput marginile obiectelor prin detectarea nu numai a
miscarilor si aranjamentelor de suprafată, dar, de asemenea, a culorilor, texturilor și formelor de
suprafață.
S-ar putea întreba dacă nereușita copiilor de a se alinia la principiile Gestalt rezultă din
limitările pe care le posedă aceștia în ceea ce privește acuitatea vizuală sau percepția. Cercetarile
desfasurate într-o varietate de laboratoare pun la îndoială totusi această posibilitate. De exemplu,
experimentele furnizează dovezi conform cărora sugarii detecteaza un contur nealiniat dintr-o
serie de elemente cu contururi aliniate, ceea ce sugerează că acestia sunt totusi sensibili la
principiul Gestalt de bună-continuare.
Alte experimente care vizau detectarea și discriminarea obiectelor, furnizează dovezi care
demonstreaza faptul că sugarii sunt sensibili la omogenitatea sau eterogenitatea culorilor, precum
și la aspect precum ar fi simetria.
Într-adevăr, copiii s-au dovedit a detecta simetria sau alinierea conturului unora din
display-urile prezentate în studiul percepției asupra obiectului. În ciuda sensibilității lor la
principiile Gestalt, copiii nu par să le folosească totusi atunci când organizează elementele în
obiecte.
De exemplu, prezența unor contururi aliniate, detectabilă pe cele două părți ale unui
ocluzor nu duce copiii să perceapă contururile ca limite ale unui singur obiect, continuu. Aceste
constatari ofera un exemplu de selectivitate. Atunci când tinerii sugari organizează un plan, o
suprafață în obiecte, ei sunt ghidati doar de un subset al proprietăților suprafetei și a relațiilor pe
care le pot detectă.
Aceste experimente au furnizat dovezi care ne confirmă faptul că sugarii observă
identitatea obiectelor prin analiza căii de mișcare a obiectului, în acord cu principiul confrm
caruia mișcarea unui obiect este continua în spațiu și timp. In schimb, experimentele nu au
evidențiat faptul că principiile Gestalt au reușit să influențeze răspunsul sugarilor la obiecte.

5
 Pe scurt, sugarii pot percepe uneori unitatea unor obiecte parțial ascunse, marginile
obiectelor adiacente, precum și identitatea sau distinctivitatea obiectelor care se mișcă în afara
campului vizual. Atunci când copiii percep un obiect, acestia vor fi în măsură să observe si alte
proprietăți ale obiectului, cum ar fi textura si forma. Astfel, copiii pot descoperi că multe obiecte
au forme simple, contururi netede, și culori si texture uniforme. Asadar, acest tip de învățare ar
putea determina copiii să perceapă limitele obiectelor staționare în concordanță cu principiile
Gestalt, cum ar fi similaritatea de culoare și buna-continuare.
În concluzie, chiar dacă mecanismele de grupare nu sunt integral determinate genetic, cu
siguranţă există o predispoziţie (preparedness) a sistemului nervos uman pentru organizarea
stimulilor din spaţiul vizual. Altfel nu ne putem explica prezenţa lor atât de timpurie. Principala
lor funcţie, de segregare a figurii de fond, a obiectului de mediu prin organizarea elementelor
componente ale acestora este esenţială pentru subiectul uman. Putem spune că ele realizează un
gen de categorizare neintenţionată a elementelor din câmpul vizual.
Cât despre primordialitatea conştientizării înțelegem așadar că ea nu presupune și
primordialitatea realizării sau execuţiei unei prelucrări. Ceea ce apare ca primordial sau prioritar
în experienţa subiectivă nu e primul în ordinea procesărilor reale. Ca şi în alte situaţii, ceea ce ni
se pare nu e tocmai ceea ce este.