Experimentări

LUCRARE DE LABORATOR CCSM-05

CONVERTOARE TENSIUNE-CURENT

1. SCOPUL LUCRĂRII

Scopul prezentei lucrări de laborator este studierea şi testarea convertoarelor

tensiune-curent, în curent continuu şi în curent alternativ. Lucrarea cuprinde aspecte
referitoare la utilizarea, clasificarea, principiile de funcţionare, proiectarea şi
realizarea convertoarelor tensiune-curent.

2. GENERALITĂŢI

Convertoarele tensiune-curent sunt blocuri funcţionale uzuale în structura

aparatelor electronice de măsură şi control. Astfel de convertoare se utilizează la
realizarea convertoarelor tensiune-frecvenţă, a generatoarelor de tensiune liniar
variabilă controlate în tensiune, a convertoarelor analog-numerice şi la transmiterea
semnalelor pe linii lungi sau pe sarcini inductive. O aplicaţie tipică a convertoarelor
tensiune-curent este aceea de bloc de ieşire pentru aparatele destinate sistemelor de
măsurare şi/sau automatizare care lucrează cu curenţi unificaţi (4...20 mA etc.).
Convertoarele tensiune-curent pot fi realizate şi cu ieşiri multiple. Acestea sunt
utilizate la realizarea convertoarelor numeric-analogice cu generatoare de curenţi
ponderaţi. În aceste caz, curenţii de ieşire sunt proporţionali cu puterile cifrei doi, iar
numărul de ieşiri este egal cu numărului de biţi ai convertorului.
Convertoarele tensiune-curent pot genera curenţi unidirecţionali (de o singură
polaritate) sau bidirecţionali (de ambele polarităţi).
Convertoarele tensiune-curent unidirecţionale provin din generatoarele de curent
constant cu tranzistor bipolar sau cu efect de câmp, tensiunea de referinţă fiind
înlocuită cu o tensiune de comandă variabilă.
Cel mai simplu convertor tensiune-curent bidirecţional, pentru sarcini flotante,
se poate obţine conectând impedanţa de sarcină în locul rezistenţei de reacţie intrare-
ieşire a unui amplificator operaţional în montaj inversor.

29
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
Schemele de convertoare tensiune-curent diferă şi în funcţie de modul cum se
conectează rezistenţa de sarcină. Din acest punct de vedere, rezistenţa de sarcină
poate fi flotantă sau poate avea în mod obligatoriu o bornă conectată la masă.
În ceea ce priveşte intrarea, convertoarele tensiune-curent pot avea intrare
simplă (o singură bornă de semnal, a două fiind în mod obligatoriu masa) sau intrare
diferenţială (cu două borne de semnal şi una de masă), caz în care tensiunea de
comandă poate fi şi flotantă.
Parametrul esenţial pentru un convertor tensiune-curent este, ca la orice sursă de
curent, rezistenţa echivalentă de ieşire, deoarece se manifestă ca o rezistenţă fizică
conectată în paralel cu sarcina. Acest parametru poate fi uneori mai greu de realizat la
un nivel performant, decât precizia sau stabilitatea.
Convertoarele tensiune-curent pentru sarcini cu o bornă la masă şi tensiune de
intrare flotantă se realizează plecând de la configuraţiile cunoscute de amplificatoare
diferenţiale. Aceste tipuri de convertoare au performanţe mai slabe decât cele
unidirecţionale pentru că sunt afectate de tensiunile de mod comun şi de
imposibilitatea împerecherii perfecte a rezistenţelor din reţeaua de reacţie, fapt ce se
reflectă în reducerea rezistenţei de ieşire a convertorului. De exemplu, un convertor
tensiune-curent unidirecţional poate avea o rezistenţă de ieşire cu valoarea tipică de
109 Ω, pe când unul bidirecţional doar de 105…106 Ω.

3. SCHEMA ELECTRICĂ A CONVERTORULUI

TENSIUNE-CURENT

Convertorul tensiune-curent studiat în continuare este un convertor bidirecţional

cu intrare diferenţială şi sarcină conectată la masă (sau alt potenţial, fără depăşirea
gamei dinamice a tensiunii de ieşire), conform Fig.1.
Convertorul tensiune-curent este realizat cu amplificatorul operaţional U3 şi
rezistenţele aferente (R1...R5). Repetoarele de tensiune U1 şi U2 au numai rolul de a
asigura o impedanţă mare de intrare. Ele pot lipsi dacă sursa de semnal de intrare are
o impedanţă de ieşire suficient de mică, comparativ cu impedanţa de intrare a
convertorului tensiune-curent.
Analizând schema electrică din F1g.1, se poate uşor observa că acest tip de
convertor tensiune-curent provine dintr-un amplificator diferenţial.
Valorile rezistenţelor sunt următoarele:
• R1 = R2 = R3 = R4 = 100 kΩ ± 0,25%; R5 = 200 Ω ± 0,25%.
30
 Experimentări

vi1 R1 R2
IN− + U1
-
∞
-
U3
vi + ∞
-
U2 R5
IN+
vi2 ∞ i0
R3 R4
+

v0 OUT
ZL
GND

Fig.1. Schema electrică a convertorului tensiune-curent.

Neglijând erorile statice ale amplificatoarelor operaţionale, din condiţia de

echipotenţialitate a intrărilor amplificatorului U3 (v+ = v−) şi considerând pentru
simplificarea calculelor vi1 = 0, se obţine expresie a caracteristicii de transfer:
v R R R − R1 (R4 + R5 ) v0
i0 = − i ⋅ 2 + 2 3 ⋅ . (1)
R5 R1 R1 (R3 + R4 ) R5
Dacă se impun condiţiile:
R1 = R3 şi R2 = R4 + R5 ; (2)
expresia funcţiei de transfer capătă forma finală:
v R v −v R
i0 = − i ⋅ 2 = − i1 i2 ⋅ 2 . (3)
R5 R1 R5 R1
Pentru determinarea rezistenţei de ieşire a convertorului tensiune-curent, în
Fig.1 se consideră vi1 = vi2 = vi = 0, iar la ieşire se consideră aplicată o sursă de
tensiune de test cu valoarea VL, datorită căreia va apare un curent de sens contrar lui
i0, notat cu I0. Calculele necesare pentru determinarea relaţiei dintre I0 şi VL sunt
aceleaşi şi se obţine o expresie de aceeaşi formă cu (1). Ca urmare, cu observaţiile de
mai sus, dacă în (1) se face vi = 0, se obţine expresia rezistenţei de ieşire:
V R1 (R3 + R4 )
R0 = − L = R5 . (4)
I 0 R1 (R4 + R5 ) − R2 R3
Se observă că rezistenţa de ieşire depinde de îndeplinirea condiţiilor precizate
prin (2), adică de abaterea rezistenţelor de la valoarea calculată. Dacă se consideră:
R2 R4
= (k − δ ) ; = (k + δ ) ;
R1 R3 (5)
R1 = R2 = R3 = R4 = R >> R5 ;

31
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
(4) devine:
R1 (R3 + R4 ) R
R0 ≅ R5 = 5 . (6)
R1 R3 [(k + δ ) − (k − δ)] δ
unde δ este abaterea raportului k de la valoarea calculată.
Valoarea lui abaterii δ poate fi exprimată funcţie de eroarea rezistenţelor:
R + ∆R 2∆R R 1
=k +δ ⇒ δ= ⇒ R0 ≅ R5 = R5 , (7)
R − ∆R R 2∆R 2ε R
unde ∆R este eroarea absolută, iar εR eroarea relativă a rezistenţelor.

4. PROBLEME TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE

4.1. Se deduc, efectuând toate operaţiile, (3) şi (7) şi se calculează valorile lor
numerice.

4.2. Considerând că tensiunea de intrare nominală este Vin = 1 V şi că tensiunea

maximă de ieşire a amplificatorului operaţional U3 = 10V se calculează
valoarea maximă a rezistenţei de sarcină.

4.3. Se calculează valorile componentelor schemei din Fig.0, astfel încât să se

obţină un convertor tensiune-curent cu următoarele caracteristici:
• tensiunea diferenţială de intrare: 0...10 V;
• curentul de ieşire: 0...10 mA;
• rezistenţa de sarcină: max. 1 kΩ;
• tensiunea de ieşire a amplificatorului U3 = max. 11 V;
• rezistenţa echivalentă la intrările U3: max. 10 kΩ.

4.4. Determinarea erorii de neliniaritate în curent continuu:

• se conectează o intrare la masă, la cealaltă intrare se aplică o tensiune continuă
– vi cu valorile vik = (0, 0,25, 0,5, 0,75, 1)Vin (k = 1...5) şi se măsoară valorile
corespunzătoare ale curentului de ieşire – i0k;
• se calculează admitanţa de transfer – J21 în punctul (vi5 = Vin, i03) cu relaţia:
i
J 21 = 05 ; (8)
vi5
• se calculează valorile curentului de ieşire de pe caracteristica ideală de transfer
(în sensul de liniară):

32
 Experimentări

i0o k = J 21vik ; (9)

• se calculează eroarea absolută:
∆i0 k = i0 k − i0ok ; (10)
• se selectează eroarea absolută maximă şi se calculează eroarea de neliniaritate:
∆i
ε n = o0max 100[%]; (11)
i0max
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai jos.

Tabel 1/2. Date experimentale convertor tensiune-curent

vi i0 i0o ∆i0 εn
vi1 i01 o
i01 ∆i01
∆i0max = ?
: : : :
εn = ?
vi5 i05 o
i05 ∆i05

4.5. Determinarea erorii de neliniaritate în curent alternativ:

• se repetă operaţiile de la pct.4.4 pentru curent alternativ, calculându-se în
prealabil valoarea efectivă nominală a tensiuni de intrare – Vin, astfel ca
valoarea de vârf a curentului de ieşire să nu depăşească valoarea de 5 mA.
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai sus.

4.6. Se compară datele experimentale obţinute în curent alternativ cu cele

obţinute în curent continuu şi se precizează cauzele diferenţelor dintre ele.

4.7. Determinarea rezistenţei de ieşire:

• se conectează ambele intrări la masă, se aplică la ieşire o tensiune alternativă –
VL cu valoarea vârf-vârf de max. 10 V şi frecvenţa de aprox. 50 Hz şi se
măsoară curentul – I0 absorbit de convertor;
• se calculează cu ajutorul celor două valori (VL şi I0) rezistenţa de ieşire şi se
compară cu valoarea teoretică, conform (7).

4.8. Realizarea unui convertor tensiune-curent pentru gama 1...5 mA:

• se analizează şi se precizează completările necesare schemei din Fig.10
pentru a se obţine un convertor tensiune-curent pentru curent unificat în gama
de 1...5 mA (pentru curent mai mare, ex.: 4...20 mA, trebuie introdus un
tranzistor la ieşirea U3 pentru a se evita supraîncărcarea acestuia);

33
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
• se realizează practic convertorul tensiune-curent în gama 1...5 mA şi i se
ridică caracteristica de transfer;
• se proiectează un convertor tensiune-curent pentru gama 4...20 mA.

4.9. Se analizează comportarea şi caracteristicile metrologice ale schemei din

Fig.1 şi se propun măsuri de îmbunătăţire a performanţelor.

5. ÎNTREBĂRI

5.1. Care sunt utilizările tipice ale convertoarelor tensiune-curent?

5.2. Care sunt tipurile principale de convertoarelor tensiune-curent?
5.3. Care este efectul unei rezistenţe de ieşire a convertoarelor tensiune-curent de
valoare redusă?
5.4. Ce modificări trebuie aduse schemei unui convertor tensiune-curent de uz
general pentru a-l face capabil să lucreze în sistemele de curenţi unificaţi?

34
 Experimentări

LUCRARE DE LABORATOR CCSM-06

CONVERTOARE CURENT-TENSIUNE

1. SCOPUL LUCRĂRII

Scopul prezentei lucrări de laborator este studierea şi testarea convertoarelor

curent-tensiune. Lucrarea prezintă aspecte referitoare la utilizarea, caracteristicile,
principiile de funcţionare, proiectarea şi realizarea convertoarelor curent-tensiune.
Pentru experimentare este prezentat un convertor curent-tensiune care permite
măsurarea curentului într-un punct de potenţial flotant, fără a introduce rezistenţă
serie suplimentară în circuitul de măsurare.

2. GENERALITĂŢI

Sesizarea, măsurarea sau prelucrarea prin mijloace electronice a unui semnal sub
formă de curent electric presupune de cele mai multe ori conversiunea curent-tensiune.
Această situaţie apare fiindcă tensiunea este mărimea care se pretează cel mai simplu la
majoritatea prelucrărilor cunoscute care trebuie efectuate asupra unui semnal electric,
fiind mărimea convertibilă cel mai simplu şi direct sub formă numerică.
Ca urmare, convertoarele curent-tensiune au o utilizare largă în structura aparatelor
de măsurare şi control, care le situează în rândul blocurilor de bază, alături de
amplificatoare, multiplicatoare, circuite de eşantionare-memorare, convertoare tensiune-
curent, analog-numerice sau numeric-analogice, etc.
Cel mai simplu convertor curent-tensiune este o rezistenţă cuadripolară, numită
şunt atunci când este utilizată la măsurarea curentului. Convertorul cu ajutorul căruia
este sesizată căderea de tensiune pe şunt trebuie să aibă o rezistenţă de intrare mult mai
mare decât cea a şuntului, pentru a nu introduce erori inacceptabile. Şuntul construit sub
formă de rezistenţă cuadripolară reclamă utilizarea unui amplificator diferenţial,
indiferent dacă şuntul este conectat la masa sau este situat la un potenţial flotant.
În cazul măsurării curenţilor mici cu precizii moderate se poate utiliza şi o
rezistenţă în conexiune dipolară, care în cazul în care este conectată cu o bornă la masă

35
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
nu necesită amplificator diferenţial, fiind suficient un amplificator cu o singură intrare
(cealaltă fiind masa).
Introducerea şuntului în circuitul de măsurare produce o eroare sistematică de
metodă, fiindcă schimbă rezistenţa totală a circuitului, deci şi valoarea curentului.
În cazul prelucrării curenţilor de valoare redusă, care nu depăşesc curenţii de ieşire
ai amplificatoarelor operaţionale, este posibil ca şuntul să fie plasat în reţeaua de reacţie
a unui amplificator operaţional, situaţie în care curentul prin circuit nu mai este
influenţat de prezenţa şuntului, ci numai de tensiunea de decalaj a amplificatorului
operaţional, cu efect practic neglijabil.
În cazul în care curentul poate fi măsurat într-un punct aflat la potenţialul masei,
problema poate fi rezolvată simplu cu ajutorul unui amplificator operaţional şi a unei
rezistenţe de precizie plasată în bucla de reacţie a acestuia.
Situaţia este mai complicată dacă trebuie măsurat curent într-un punct de potenţial
flotant. Această problemă poate fi rezolvată clasic, utilizând un şunt şi un amplificator
de măsurare diferenţial, necesar pentru măsurarea căderii de tensiune pe şunt.
Convertoarele curent-tensiune fără şunt nu se utilizează pentru curenţi mari,
deoarece curentul de intrare se închide prin sursele de alimentare şi prin ieşirea
amplificatoarelor operaţionale utilizate, crescând astfel puterea disipată.

3. SCHEMA ELECTRICĂ A CONVERTORULUI

CURENT-TENSIUNE

Convertorul curent-tensiune studiat în continuare este un convertor care rezolvă

într-un mod elegant problema măsurării curentului într-un punct de potenţial flotant,
fără a necesita utilizarea unui şunt, deci prezintă avantajul de a nu introduce o rezistenţă
suplimentară în circuitul de măsurare, conform schemei electrice reprezentată în Fig.1.
Valorile rezistenţelor din componenţa convertorului sunt următoarele:
• R1 = R1∗ = R3 = R3∗ = 10 kΩ ± 0,25%;
• R2 = R2∗ = 100 Ω ± 0,25%; R4 = R4∗ = 100 kΩ ± 0,25%.
Din Fig.11 se observă că singura perturbare a circuitului de măsurare o constituie
suma tensiunilor de decalaj a amplificatoarelor U1 şi U2, care este mult mai mică decât
căderea de tensiune pe un şunt şi apoi aceasta poate fi compensată prin metode uzuale.
Neglijând erorile statice ale amplificatoarelor operaţionale, se poate observa că
diferenţa de potenţial dintre intrările IN− şi IN+ este nulă. Curentul de intrare care intră

36
 Experimentări

prin borna IN− se închide prin R2 şi ieşirea U2, iar curentul de intrare care iese prin borna
IN+ circulă de la ieşirea U1 prin R2∗ . Diferenţa de potenţial de la ieşirile U1, U2 (v1 – v2)
se aplică amplificatorului diferenţial realizat cu U3 şi rezistenţele R3, R3∗ , R4, R4∗ .

ii U1 v1 i2 R3 R4
IN− +
∞
-
R1 U3
v
-

i R2 R ∗2 + ∞
- R 1∗ v0
IN+
ii ∞
U2 v2 i∗2 R ∗3 R ∗4
+

Fig.1. Schema electrică a convertorului curent-tensiune.

Analizând schema electrică din Fig.1, pentru determinarea funcţiei de transfer se

pot scrie următoarele relaţii:
v − v v − v2
i= 1 = ; (1)
R1 R1∗
v1 = v + R2∗i2∗ şi v2 = v − R2i2 . (2)
Înlocuind (2) în (1) se obţine:
R1∗ R2∗ ∗
i2 = ⋅ i2 . (3)
R1 R2
Dacă este îndeplinită condiţia:
R1 = R1∗ şi R2 = R2∗ , rezultă: i2 = i2∗ = ix . (4)
Etajul realizat cu U3 fiind un amplificator diferenţial (R3 = R3∗ şi R4 = R4∗ ), luând în
considerare(2) şi (3), tensiunea lui de ieşire capătă expresia:
R R
v0 = − 4 (v1 − v2 ) = −2 R2 4 ii . (5)
R3 R3
Convertorul curent-tensiune reprezentat Fig.1 acceptă curenţi de intrare de ambele
polarităţi, deci este un convertor bidirecţional.
Rejecţia tensiunilor de mod comun este dată de amplificatorul diferenţial realizat
cu U3 şi depinde majoritar de împerecherea rezistenţelor din reţeaua de reacţie: R3/ R3∗ şi
R4/ R4∗ . Totodată, o importanţă deosebită o are şi împerecherea rezistenţelor R1/ R1∗ şi
R2/ R2∗ , de care depinde egalitatea curenţilor prin cele două borne de intrare IN− şi IN+.

37
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare

4. PROBLEME TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE

4.1. Considerând că tensiunile nominale la intrările şi ieşirile amplificatoarelor

operaţionale sunt de 10 V, se calculează următoarele:
• intervalul de variaţie a curentului de intrare;
• intervalul maxim de variaţie a tensiunii de mod comun la intrare.

4.2. Cu aceleaşi restricţii ca la pct.4.1 se proiectează un convertor curent-tensiune

pentru curent unificat gama 4...20 mA, care să accepte o tensiune de mod
comun de 9,8 V.

4.3. Determinarea erorii de neliniaritate în curent continuu:

• se conectează o intrare la masă, la cealaltă intrare se aplică curent continuu – ii
cu valorile iik = (0, 0,25, 0,5, 0,75, 1)Iin, (k = 1...5) şi se măsoară valorile
corespunzătoare ale tensiunii de ieşire – v0k;
• se calculează impedanţa de transfer – Z21 în punctul (ii5 = Iin, v05):
v
Z 21 = 05 ; (6)
ii5
• se calculează valorile tensiunii de ieşire de pe caracteristica de transfer ideală (în
sensul de liniară):
v0o k = Z 21iik ; (7)
• se calculează eroarea absolută:
∆v0 k = v0 k − v0o k ; (8)
• se selectează eroarea absolută maximă şi se calculează eroarea de neliniaritate:
∆v
ε n = o 0max 100[%] ; (9)
v0max
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai jos.

Tabel 1/2. Date experimentale convertor curent-tensiune

ii V0 v0o ∆v0 εn
ii1 V01 o
v01 ∆v01
∆v0max = ?
: : : :
εn = ?
ii5 v05 o
v05 ∆v05

38
 Experimentări

4.4. Determinarea caracteristicii de transfer în curent alternativ:

• se repetă operaţiile de la pct.4 pentru curent alternativ, calculându-se în prealabil
valoarea efectivă nominală a curentului de intrare – Iin, astfel ca valoarea de vârf
a tensiunii de ieşire să nu depăşească 10 V;
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai sus.

4.5. Se compară rezultatele obţinute în curent alternativ cu cele obţinute în curent

continuu şi se precizează cauzele diferenţelor dintre rezultate.

5. ÎNTREBĂRI

5.1. Care sunt utilizările tipice ale convertoarelor curent-tensiune?

5.2. Care sunt tipurile reprezentative de convertoare curent-tensiune?
5.3. Care este principala sursă de erori a convertoarelor curent-tensiune?

39
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare

LUCRARE DE LABORATOR CCSM-07

MULTIPLICATOARE ANALOGICE

1. SCOPUL LUCRĂRII

Scopul prezentei lucrări de laborator este studierea şi testarea multiplicatoarelor

analogice. Lucrarea prezintă aspecte referitoare la utilizarea, principiile de funcţionare
şi la caracteristicile specifice ale multiplicatoarelor analogice. Pentru experimentare este
prezentat un multiplicator analogic cu modulare amplitudine-durată, care, dintre toate
tipurile de multiplicatoare analogice cunoscute, oferă cea mai mare precizie.

2. GENERALITĂŢI

Datorită dezvoltării tehnologiei circuitelor integrate, multiplicatorul analogic a

devenit un bloc funcţional uzual, la fel ca şi amplificatorul operaţional. Creşterea
performanţelor, concomitent cu scăderea preţului de cost, a extins foarte mult aria de
aplicaţii a multiplicatoarelor analogice.
Operaţiile de bază care pot fi efectuate cu ajutorul multiplicatoarelor analogice
sunt: înmulţire, ridicare la pătrat, împărţire, extragere rădăcină pătrată, ridicare la o
putere variabilă, calculul valorii medii pătratice, generarea unei serii de puteri, etc., iar
aplicaţiile sunt în următoarele domenii:
• circuite de calcul analogic; wattmetre electronice;
• generatoare de semnal controlate prin tensiune;
• circuite pentru controlul automat al amplificării;
• dubloare de frecvenţă; modulatoare în amplitudine;
• detectoare sincrone şi detectoare sensibile la fază;
• demodulatoare pentru modulaţie în frecvenţă;
• circuite cu calare de fază – PLL (phase-lock loop).
Multiplicatorul analogic este un bloc electronic de calcul analogic prevăzut cu
două intrări şi o ieşire, la care tensiunea de ieşire – v0 este proporţională cu produsul
celor două tensiuni vx şi vy aplicate la intrare, conform relaţiei:
40
 Experimentări
vx ⋅ v y
v0 = , (1)
k
unde k este o constantă numită factor de proporţionalitate sau factor de scară şi are
dimensiunea unei tensiuni, fiind exprimată în volţi.
Multiplicatoarele analogice pot funcţiona în unul, două sau patru cadrane, în
funcţie de semnul (polaritatea) tensiunilor de intrare accptat, semnul tensiunii de ieşire
corespunzând semnului rezultat din produsul algebric.

3. CARACTERISTICILE MULTIPLICATOARELOR
ANALOGICE

Luând în considerare erorile inerente oricărui obiect sau sistem fizic, expresia (1),
corespunzătoare situaţiei ideale, capătă forma:
v ⋅v
v0 = x y + ε , (2)
k
unde ε reprezintă eroarea totală, funcţie de ambele variabile de intrare vx, vy, poate fi
reprezentată ca o suprafaţă în planul tridimensional (vx, vy, ε). O astfel de eroare este
mai greu de evaluat, în comparaţie cu erorile circuitelor cu o singură intrare de semnal.
În unele cataloage, suprafaţa (vx, vy) este descrisă prin contururi de eroare
constantă în planul (vx, vy), în altele sunt reprezentate curbele obţinute prin intersectarea
acestei suprafeţe cu planele (vx = 0, vy = ±vymax) şi (vy = 0, vx = ±vxmax). În specificaţiile
sumare este dată în procente o eroare maximă raportată la tensiunea de ieşire nominală.
Eroarea totală poate fi descompusă în mai multe componente, care pot fi grupate în
erori statice şi erori dinamice.

3.1. ERORILE STATICE ALE MULTIPLICATOARELOR ANALOGICE

Prin erori statice se înţeleg erorile măsurabile la ieşire când tensiunile de intrare
sunt continue sau lent variabile.
3.1.1. Tensiunea de decalaj la ieşire – reprezintă tensiunea măsurată la ieşire când
tensiunile de intrare sunt nule:
Vd0 = V0 v =v =0 . (3)
x y

Vd0 poate atinge câteva zeci de mV şi poate fi compensată prin reglaje exterioare.
Se poate specifica şi coeficientul de variaţie cu temperatura a tensiunii de decalaj.

41
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
3.1.2. Tensiunile de decalaj datorită cuplajului parazit – reprezintă tensiunile ce apar
la ieşire când la una din intrări se aplică tensiune zero, iar la cealaltă tensiune
maximă. Valorile acestor tensiuni de decalaj sunt tot de ordinul zecilor de mV.
3.1.3. Eroarea de neliniaritate – reprezintă deviaţia procentuală maximă faţă de
caracteristica de transfer liniară, pentru fiecare intrare, cealaltă fiind conectată la
tensiunea nominală. Uzual, această eroare se situează sub valoarea de 1 %.
3.1.4. Eroarea factorului de scară – se defineşte ca abaterea procentuală a factorului
de scară de la valoarea ideală. Factorul de scară poate fi ajustat din exterior şi
astfel această eroare nu prezintă importanţă dacă factorul de scară este stabil în
timp şi cu temperatura.

3.2. ERORILE DINAMICE ALE MULTIPLICATOARELOR ANALOGICE

Limitările în frecvenţă ale multiplicatorului şi zgomotul de bandă largă, reprezintă

surse de creştere a erorii totale, atunci când frecvenţa semnalelor de intrare se măreşte.
Pentru determinarea comportării dinamice se aplică tensiune continuă pe una din
intrări, iar la cealaltă intrare se aplică semnal sinusoidal cu frecvenţa variabilă, semnal
treaptă sau impulsuri dreptunghiulare.
Banda de frecvenţă la 3 dB, parametrii regimului tranzitoriu şi de zgomot se
definesc identic ca la amplificatoarele operaţionale.
În mod obişnuit comportarea dinamică a unui multiplicator analogic este
caracterizată prin eroarea scalară şi eroarea vectorială.
3.2.1. Eroarea scalară – se defineşte ca variaţia procentuală a modulului tensiunii de
ieşire la semnal alternativ de mică amplitudine:
v0 − v0 măăsura
ε s = teoretic 100[%] . (4)
v0 teoretic
3.2.2. Eroarea vectorială – este dată de defazajul dintre tensiunea de ieşire măsurată şi
cea teoretică şi se specifică în procente:
ε v [%] ≈ 100 sin φ ≈ 100φ , (5)
unde defazajul φ este exprimat în radiani şi presupus suficient de mic.
Se poate observa că εv = 1% pentru Φ = 0,01 rad = 0,57°, în timp ce eroarea
scalară corespunzătoare aceleeaşi frecvenţe este doar de 0,005%.
În foile de catalog se specifică frecvenţa la care eroarea vectorială ajunge la
valoarea de 1%, notată uzual cu f(1% Vector) şi frecvenţa la care eroarea scalară ajunge
la valoarea de 1%, notată cu f(1%).
42
 Experimentări
Ca ordin de mărime, pentru un multiplicator cu o bandă de frecvenţa f3dB = 1 MHz,
rezultă f(1%) = 70...100 kHz şi f(1% Vector) = 5...10 kHz.
Regimul dinamic influenţează şi erorile datorate cuplajului parazit. Ca urmare, se
specifică frecvenţa la care eroarea dată de cuplajul parazit atinge valoarea de 1%, fie
valoarea acestei erori la diferite frecvenţe.

4. PRINCIPIUL MULTIPLICATOARELOR ANALOGICE

Există numeroase tehnici de realizare a operaţiei de multiplicare analogică a două

semnale electrice. Dintre acestea s-au consacrat, prin performanţe şi răspândire,
următoarele:
• multiplicatoarele cu transconductanţă variabilă;
• multiplicatoarele cu sumare logaritmică;
• multiplicatoarele cu modulare amplitudine-durată.
În continuare se prezintă succint principiul de funcţionare al unui multiplicator cu
modulare amplitudine-durată, ilustrat în Fig.1.

+v1 S1 v v
FTJ v0 +v1
−v1
T1 T2 t
v2 MD −v1
(a) (b)

Fig.1. Principiul multiplicatorului cu modulare amplitudine-durată.

Modularea în amplitudine este efectuată cu tensiune v1, iar cea în durată cu v2.
Comutatorul S1 este comandat de către modulatorul duratei – MD, impulsurile aplicate
la intrarea filtrului trece-jos – FTJ având forma din Fig.12.b. La ieşirea FTJ se obţine
valoarea medie a acestor impulsuri:
T1 + T2
1 T1 − T2
v0 =
T1 + T2 ∫
0
vdt =
T1 + T2
v1 . (6)

Dacă se realizează dependenţa:

T1 − T2
= kv2 , (7)
T1 + T2
se obţine expresia tensiunii de ieşire a multiplicatorului analogic:

43
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
v0 = k (v1 ⋅ v2 ) . (8)
Ca urmare impulsurile generate de MD trebuie să satisfacă (77). O soluţie posibilă
pentru rezolvarea acestei probleme este reprezentată în Fig.2.

vi
+v3
R1 C1 vi
v2 -
vc
∞ -
t
+
U1 R3 ∞ −v3
U2
+

R2 vc
1 S R4
+v3 3
−v3 T1 T2 t
2
(a) (b)

Fig.13. Principiul modulatorului duratei.

Modulatorul duratei este constituit dintr-un integrator realizat cu U1, R1, R2, C1 şi
un comparator realizat cu U2, R3, R4. Comparatorul U2 îşi schimbă starea când tensiunea
de ieşire a integratorului – vi atinge nivelele +v3 / −v3 şi comandă comutatorul S3.
Pe intervalul de timp T1 (S3 = 2), în ipoteza că R1 = R2 = R3 = R4 = R şi v2 > 0,
tensiunea de ieşire a integratorului – vi, este dată de relaţia:
1 T1
vi (t ) = − v3 + (v3 − v2 )dt ,
RC1 ∫0
(9)

care la momentul t = T1 luând valoarea vi(T1) = v3, rezultă:

2 v3
T1 = RC1 . (10)
v3 − v 2
Pe intervalul de timp T2 (S3 = 1), tensiunea de ieşire a integratorului este:
1 T1 +T2
vi (t ) = v3 − (v3 + v2 )dt ,
RC1 ∫T1
(11)

care la momentul t = T1 + T2 luând valoarea vi(T1+ T2) = –v3, rezultă:

2v3
T2 = RC1 . (12)
v3 + v2
Pe bata (10) şi (12) se calculează expresiile:
T1 − T2 v2
= ; f =
1 (v − v )(v + v )
= 3 2 32 2 , (13)
T1 + T2 v3 T1 + T2 4 RC1v3

44
 Experimentări
unde f este frecvenţa internă de lucru a multiplicatorului, egală cu frecvenţa tensiunii
liniar variabile – vi sau a impulsurilor de la ieşirea comparatorului – vc.
Frecvenţa internă variază funcţie de raportul dintre v2 şi v3, având valoarea
maximă fmax = 1/4RC1 pentru v2 = 0. Dacă intervalul de variaţie a tensiunii v2 se
limitează la valoarea v2 = 0,5v3, rezultă fmin = 0,75fmax.
Luând în considerare şi modulaţia în amplitudine, din (7), (8) şi (13) se obţine:
v ⋅v
v0 = 1 2 . (14)
v3
Pentru ca (10), (12) şi (13) să fie definite (deci modulatorul să funcţioneze) şi
fmin = 0,75⋅fmax, sunt necesare următoarele condiţii:
v3 > 0 şi v2 ≤ 0,5v3 . (15)
Din (14), respectând (15), se observă că multiplicatorul analizat poate efectua
operaţia de multiplicare analogică în patru cadrane (v1 şi v2 pot fi tensiuni pozitive sau
negative) şi operaţia de divizare în două cadrane (v3 poate fi numai pozitivă). Pentru o
funcţionare corectă, trebuie ca valorile tensiunilor v1, v2 şi v3 să fie astfel alese încât
valoarea tensiunii de ieşire calculată cu (84) să nu depăşească 10 V.

5. SCHEMA ELECTRICĂ A MULTIPLICATORULUI

AMPLITUDINE-DURATĂ

Schema electrică a multiplicatorului cu modulare amplitudine-durată, care

constituie obiectul prezentei lucrări de laborator este reprezentată în Fig.3. Această
schemă se remarcă printr-un raport optim complexitate/performanţe.
Valorile componentelor electronice sunt următoarele:
• R1 = R2 =...= R11 = R 12 = 100 kΩ ± 0,25%;
• R 13 = 20 kΩ ± 5%; C1 = 0,33 µF ± 5%; C2 = 1,5 µF ± 5%.
Comutatorul S1 este realizat cu amplificatorul operaţional U4 şi rezistenţele R8, R9,
R10 şi Q2, iar FTJ cu U5, R11, R12 şi C2 (Fig.12). Funcţie de starea tranzistorului Q2,
saturat sau blocat, amplificatorul U4 lucrează ca inversor (A = – 1) sau repetor (A = +1).
Modulatorul duratei este identic ca structură şi notaţii cu cel reprezentat în Fig.2,
comutatorul S3 fiind realizat cu U3, R5, R6, R7 şi Q1, pe acelaşi principiu ca şi S1. Dioda
D1 şi rezistenţa R13 asigură comanda celor două tranzistoare cu efect de câmp (cu canal
n) numai cu alternanţa negativă a impulsurilor de la ieşirea comparatorului U2.

45
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare

R10 C2
R12
R8 R11
U4 v0
U5
-
∞ -

v1
+
∞
R9
+

Q2
C1
R1
U1 R3
U2 D1
-
∞ -
v2 +
∞
R4
+
R2
R7 R13
R5 - U3
+ ∞
v3 R6
Q1

Fig.3. Schema electrică a multiplicatorului amplitudine-durată.

6. PROBLEME TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE

6.1. Se aprofundează funcţionarea modulatorului, sub aspect calitativ şi cantitativ,

şi se precizează principalele surse de erori.

6.2. Se calculează caracteristica de transfer a filtrului trece-jos şi frecvenţa internă

de lucru a multiplicatorului.

6.3. Determinarea tensiunilor de decalaj ale multiplicatorului:

• se reglează tensiunea v3 = 10 V;
• se măsoară tensiunea de decalaj la ieşire – Vd0, conform definiţiei;
• se măsoară tensiunile de decalaj la ieşire datorită cuplajului parazit – Vd1 şi Vd2,
conform definiţiei.

6.4. Determinarea factorului de scară al multiplicatorului:

• valorile nominale ale tensiunilor de intrare sunt: V1n = 10 V, V2n = 5 V;
• se determină factorul de scară pentru v3 = 10 V, conform definiţiei.

6.5. Determinarea erorilor de neliniaritate ale multiplicatorului:

46
 Experimentări
• se determină erorile de neliniaritate, conform definiţiei, pentru cele două intrări,
dându-se tensiunilor de intrare v1 şi v2 valori pozitive şi negative, din volt în volt,
cu respectarea condiţiilor din (85);
• se calculează, pentru fiecare intrare, eroarea absolută cu relaţia:
vv
∆v0 = v0 − v0o ; v0o = 1 2 , (16)
k
unde v0 este valoarea măsurată a tensiunii de ieşire, k este factorul de scară
determinat anterior, iar v0o este valoarea tensiunii de ieşire calculată cu (81);
• se calculează eroarea de neliniaritate:
∆v0max
εn = ; (17)
v0max
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului următor.

Tabel 1. Eroarea de neliniaritate pentru funcţia de multiplicator

v1 v2 v0 v0o ∆v0 εn
v11 5V v01 o
v01 ∆v01
∆v01max = ?
: : : : :
εn1 = ?
v1n 5V v0n v0o n ∆v0n
10 V v21 v01 o
v01 ∆v01
∆v02max = ?
: : : : :
εn2 = ?
10 V v2n v0n v o
0n
∆v0n

6.6. Verificarea preciziei:

• se aplică tensiuni de intrare cu valori pozitive şi negative, din volt în volt,
respectând condiţiile: v0 ≤ 10 V; |v2| < v3; v3 ≥ +1 V;
• se calculează eroarea absolută – ∆v0, se selectează eroarea absolută maximă –
∆v0max, şi se calculează eroarea raportată – εR, conform (16) şi (17),
considerându-se k = v3;
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai jos.

47
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
Tabel 2. Eroarea raportată a multiplicator-divizorului.
v1 v2 v3 v0 v0o ∆v0 εn
v11 v21 v31 v01 o
v01 ∆v01
∆v01max = ?
: : : : : :
εR = ?
v1n v2n v3n v0n v0o n ∆v0n

7. ÎNTREBĂRI

7.1. Care sunt utilizările principale ale multiplicatoarelor analogice?

7.2. Care sunt tehnicile consacrate pentru realizare a operaţiei de multiplicare
analogică?
7.3. Care este principiul de realizare a operaţiei de multiplicare analogică cu modulare
amplitudine durată?
7.4. Din ce motive trebuie respectate condiţiile (15)?
7.5. Care este explicaţia faptului că orice multiplicator analogic poate realiza implicit şi
operaţia de divizare analogică?

48
 Experimentări

LUCRARE DE LABORATOR CCSM-08

MULTIPLEXOARE ANALOGICE

1. SCOPUL LUCRĂRII

Scopul prezentei lucrări de laborator este studierea şi testarea multiplexoarelor şi

demultiplexoarelor analogice. În lucrare se prezintă aspecte referitoare la utilizarea,
structura şi caracteristicile electrice ale multiplicatoarelor şi demultiplexoarelor
analogice. Partea experimentală se efectuează asupra unui multiplexor analogic realizat
sub formă de circuit integrat în tehnologie CMOS.

2. DESTINAŢIE, STRUCTURĂ ŞI FUNCŢIONARE

Multiplexorul analogic serveşte pentru conectarea succesivă a mai multor surse de

semnal la o cale comună, precum şi la operaţia inversă, când este numit demultiplexor.
Un multiplexor poate fi realizat cu comutatoare mecanice, relee, diode,
tranzistoare bipolare sau tranzistoare cu efect de câmp. Performanţe optime şi o largă
răspândire o au multiplexoarele realizate sub formă de circuite integrate în tehnologie
CMOS. Un multiplexor CMOS este constituit din mai multe comutatoare bilaterale
conectate astfel încât să poată realiza diferite tipuri de funcţii cum ar fi: 1 din 16 sau
2×(1 din 8), 1 din 8 sau 2×(1 din 4) şi 3×(1 din 2). Pentru comanda comutatoarelor
multiplexoarele sunt prevăzute cu decodoare binare adecvate. Spre exemplificare, în
Fig.1 este reprezentată schema bloc a multiplexorului MMC 4051, de tipul 1 din 8.
MMC 4051 este constituit dintr-un circuit de conversie a nivelului, un decodor 1
din 8 şi cele 8 canale – TG (Transmission Gate) conectate la o bornă comună.
Circuitul de deplasare a nivelului are rolul de a permite semnale unipolare pentru
selecţia canalelor şi semnale bipolare transmise prin canale. Astfel, dacă VDD = +5 V,
VSS = 0, VEE = −5 V, semnalele de comandă pot avea nivele logice între 0 şi +5 V şi
semnalele transmise pot avea amplitudinea între −5 V şi +5 V.
Comutatoarele bilaterale sunt realizate cu porţi de transmisie – TG (Transmission
Gate), care constituie unul din blocurile fundamentale ale circuitelor logice CMOS.

49
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare

CHANNELS IN/OUT
VDD 7 6 5 4 3 2 1 0
16 4 2 5 1 12 15 14 13
TG

A 11 TG

DECODER WITH INHIBIT TG

BINARY TO 1OF 8
LOGIC LEVEL
CONVERSION

B 10 TG COMMON
3
TG OUT/IN

C 9 TG

TG

INH 6 TG

VSS 8 7 VEE

Fig.1. Schema bloc a multiplexorului MMC 4051.

Tabelul de adevăr al circuitului MMC 4051 este următorul:

INPUT STATES “ON”
INHIBIT C B A CHANNEL(S)
0 0 0 0 0
0 0 0 1 1
0 0 1 0 2
0 0 1 1 3
0 1 0 0 4
0 1 0 1 5
0 1 1 0 6
0 1 1 1 7
1 X X X NONE

Poarta de transmisie – TG este constituită din două tranzistoare MOS

complementare (canal n şi canal p), conectate în paralel, conform Fig.2.
50
 Experimentări

A
VDD G A
D S U1
I B Q1 F A
I F =AI
IN Q2 B OUT TG
D S A
G VSS
A
(a) (b)

Fig.2. Poarta de transmisie: (a) – schemă electrică; (b) – schemă logică.

Substratul – B al Q1, cu canal p, este conectat la tensiunea cea mai pozitivă din
circuit – VDD, iar cel al Q2, cu canal n, la tensiunea cea mai negativă din circuit – VSS.
Poarta – TG este deschisă când intrarea de control – A este la nivel logic 1,
respectiv A – negat este la nivel logic 0 şi prezintă o rezistenţă RON de ordinul sutelor de
ohmi. Când intrarea de control – A este la nivel 0 – logic şi A – negat la nivel 1 – logic,
poarta – TG este blocată şi prezintă o rezistenţă – ROFF de ordinul gigaohmilor.
Sursa (S) şi drena (D) unui tranzistor MOS fiind interschimbabile, nu contează
sensul de trecere a curentului prin tranzistor, deci semnalul de intrare poate fi bipolar.
Rezistenţa internă a unui tranzistor MOS, funcţionând în regiunea liniară, depinde
de tensiunile grilă-sursă, drenă-sursă, substrat-sursă şi de curentul drenă-sursă. Ca
urmare, rezistenţa RON a unei TG depinde de tensiunile de alimentare şi intrare şi de
rezistenţa de sarcină.
Pentru a atenua dependenţa rezistenţei RON de tensiunea de intrare, schema din
Fig.2 este completată astfel ca substratul transistorului Q2 să fie conectat la tensiunea de
intrare când poarta este deschisă sau la VSS când poarta este blocată. Prin acest artificiu
se obţine o poartă – TG cu performanţe superioare. Circuitele CMOS sunt prevăzute pe
intrări, ieşiri şi alimentare, cu circuite de protecţie împotriva descărcărilor electrostatice
sau a altor supratensiuni accidentale, realizate cu reţele distribuite de diode şi rezistenţe.
Schema echivalentă a unei porţi – TG este reprezentată în Fig.3. Analizând această
schemă, pot fi uşor identificate sursele de erori. Dintre erorile statice, cea mai dificil de
redus este eroarea produsă de curenţii de scurgeri la intrare – ILi şi ieşire – IL0, puternic
dependenţi de temperatură, tensiune de intrare şi alimentare, care produc căderi parazite
de tensiune pe rezistenţa sursei se semnal – RS în serie cu RON. Efectul rezistenţei ROFF
(1010...1012 Ω) este neglijabil, iar al rezistenţei RON poate fi anihilat prin utilizarea după
multiplexor a unui amplificator cu impedanţa mare de intrare.
51
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare

Cio ron
RS vis vos
roff
ILi Cci Cco ILo RL
Ci Co
vc

Fig.3. Schema echivalentă a unei porţi de transmisie – TG

Dintre erorile dinamice, nu poate fi neglijat efectul capacităţii parazite intrare-

ieşire – Ci0, care se resimte atunci când canalul este blocat, deoarece introduce diafonie
între canale, şi cel al capacităţilor parazite de cuplaj a sursei de semnal cu intrarea – CCi
şi ieşirea – CC0, care determină pătrunderea semnalului de comandă pe calea de semnal
util. Efectul capacităţilor parazite de intrare – Ci şi ieşire – C0 constă în limitarea benzii
de frecvenţă a semnalului transmis prin canal, fiind mai puţin supărător.

3. CARACTERISTICI ELECTRICE PRINCIPALE

3.1. STATIC ELETRICAL CHARACTERISTICS

(TA = TLOW to THIGH = -40 °C to +85 °C)
VDD TLOW 25 °C THIGH
PARAMETER UNIT
(V) max. typ. max. max.
5 20 0.04 20 150
Iq – quiescent
10 40 0.04 40 300 µA
device current
15 80 0.04 80 600

Switch
5 880 470 1050 1200
ON – resistance 10 330 180 400 520 Ω
15 230 125 280 360
∆ON – resistance 5 5
(between 10 10 Ω
any 2 channels) 15 10
IL - leakage current 15 300 0.1 300 1000 nA
Input 5 5
C Output (VEE = 30 pF
Feedthrough −5V) 0.2

52
 Experimentări
Control (Address or Inhibit)
5 1.5 1.5 1.5
VIL
10 3 3 3 V
Input low voltage
15 4 4 4
VIH 5 3.5(!) 3.5(!) 3.5(!)
Input high voltage 10 7(!) 7(!) 7(!) V
((!) − min. values) 15 11(!) 11(!) 11(!)
IL − leakage current 15 0.3 10−3 0.3 1 µA
Ci − input capacitance 5 7.5 pF

3.2. DYNAMIC ELECTRICAL CHARACTERISTICS

(TA = 25 °C; CL = 50 pF; input square wave rise/fall time = 20 ns)
TEST CONDITIONS VALUES
PATRAMETER RL VIS VDD OBSERVATIONS UNIT
typ. max.
(kΩ) (V) (V)

Switch
tpd - propagation 5 30 60
delay time 200 10 10 (VIS square wave) 15 30 ns
(input to output) 15 11 20
f3dB(sine wave) at V0 at com. OUT/IN 20
1 5* 10 MHz
20lgV0/VIS = −3 dB V0 at any channel 60
Feedthrough at V0 at com. OUT/IN 12
20lgV0/VIS= −40dB 1 5* 10
V0 at any channel 8
(all channels OFF)
Frequency crosstalk Between any 2
1 5* 10 3 MHz
20lg 0/VIS = −40 dB channels
Sine wave distorsion 2* 5 0.3
fIS = 1 kHz 10 3* 10 0.2 %
(sine wawe) 5* 15 0.12

Control (Address or Inhibit)

Propagation 5 VEE = 0 V 360 720
delay time: 10 160 320
ns
Address to OUT 15 120 240
channels ON/OFF 5 VEE = −5 V 225 450
Propagation 10 5 VEE = 0 V 360 720
delay time: 10 160 320
ns
Inhibit to OUT 15 120 240
channel turning ON 5 VEE = −10 V 200 400

53
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
Propagation 0.3 5 VEE = 0 V 200 450
delay time: 10 90 210
ns
Inhibit to OUT 15 60 160
channel turning OFF 5 VEE = −10 V 130 300
Address or inhibit 10^ 10 VC = VDD - VSS 65 mV
to signal crosstalk (Square wave) peak
(*) Peak to peak voltage symetrical about (VDD − VEE)/2
(^) Both ends of channel

4. SCHEMA ELECTRICĂ A MACHETEI PENTRU TESTAREA

MULTIPLEXORULUI ANALOGIC

Schema electrică a machetei de testare este reprezentată în Fig.4.

V+
16
VDD 1 0
R3
13
I/O0 6
S3
14 INH
I/O1 1 0
15 Vr
I/O2 S0 R2
IN1 12 I/O3 11
A
1 1 0
I/O4
5 S1
I/O5 10
2 B
I/O5 1 0 GND
IN2 4
I/O7 S2
OUT 3 9
CO/I C
VSS VEE R1 R4
8 7
V−
C

Fig.4. Schema machetei de testare a multiplexorului analogic.

Pentru reducerea numărul de borne, primele şapte intrări ale multiplexorului

(I/O0...I/O6) sunt conectate la o bornă comună – IN1 şi a opta (I/O7) la o bornă separată
– IN2. Rezistenţa R1 are rolul de a separa intrarea de comandă – C de comutatorul S2,
pentru a fi posibilă aplicarea unui semnal din exterior, necesar pentru măsurarea
diafoniei dintre calea semnalului de comandă şi cea a semnalului util. Cu ajutorul
potenţiometrul R2 se obţine o tensiune de referinţă reglabilă, necesară pentru măsurarea
variaţiei unor parametri cu nivelul semnalului de intrare, iar cu ajutorul rezistenţelor R3,
R4 se obţine o priză mediană pe sursa de alimentare, utilizată ca punct de masă – GND.
54
 Experimentări

5. PROBLEME TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE

5.1. Verificarea rezistenţei canalelor în starea ON:

• se execută pentru VDD = 5, 10 şi 15 V;
• se conectează împreună bornele OUT şi GND şi un ohmmetru între bornele IN1
şi GND, apoi, pentru măsurarea ultimului canal, între bornele IN2 şi GND;
• se selectează canalele cu ajutorul comutatoarelor S0...S3, conform tabelei de
adevăr, şi se măsoară valorile rezistenţelor – RON;
• se calculează diferenţa de rezistenţă maximă între două canale – ∆RON;
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului următor;
• se compară datele experimentale cu cele de catalog şi se specifică observaţiile.

Tabel 1. Rezistenţa canalelor în starea ON.

ADDRESS VDD
CHANNEL
CBA 5V 10 V 15 V
000 0 RON0 = ? RON0 = ? RON0
: : : : :
111 7 RON7 = ? RON7 = ? RON7 = ?
∆RONmax − =? =? =?

5.2. Verificarea variaţiei rezistenţei ON cu tensiunea de alimentare:

• păstrând montajul anterior, se selectează canalul cu RONmax;
• se variază VDD între 3 şi 15 V şi se măsoară RON (min. 7 valori);
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai jos;

Tabel 2. Variaţiei rezistenţei ON cu tensiunea de alimentare.

VDD 3V 5V 7V 9V 11 V 13 V 15 V
RON =? =? =? =? =? =? =?

• se reprezintă grafic RON= f(VDD).

5.3. Verificarea variaţiei rezistenţei ON cu tensiunea de intrare:

• se execută pentru VDD = 5, 10 şi 15 V;
• în montajul anterior, se înlocuieşte borna GND cu borna VR;
• se variază VR între valorile zero şi maximă (faţă de V−), în 5...7 trepte
echidistante, şi se măsoară RON;
55
 Circuite de condiţionare a semnalelor de măsurare – Experimentări şi proiectare
• datele experimentale se trec într-un tabel , conform modelului de mai jos;

Tabel 3. Variaţiei rezistenţei ON cu tensiunea de intrare.

VDD
5V 10 V 15 V
VIS RON VIS RON VR RON
VIS1 RON1 VIS1 RON1 VIS1 RON1
: : : : : :
VISn RONn VISn RONn VISn RONn

• se reprezintă grafic RON= f(VIS).

5.4. Verificarea curentului de scurgere la intrare şi ieşire:

• se inhibă multiplexorul;
• se conectează un picoampermetru între bornele IN2 şi VR, apoi între bornele
OUT şi VR;
• se reglează VDD = 15 V, se variază VR între zero şi maxim, în 5...7 trepte
echidistante, şi se notează indicaţiile picoampermetrului;
• datele experimentale se trec într-un tabel, conform modelului de mai jos;

Tabel 4. Curentul de scurgeri la intrare şi ieşire.

VDD 3V 5V 7V 9V 11 V 13 V 15 V
ILIN =? =? =? =? =? =? =?
ILOUT =? =? =? =? =? =? =?

• se reprezintă grafic ILIN = f(VIS). ILOUT = f(VIS).

5.5. Determinarea frecvenţei semnalului de intrare la care cuplajul intrare-ieşire

atinge valoarea de 40 dB:
• se inhibă multiplexorul;
• se conectează o rezistenţă de 1 kΩ între bornele OUT şi GND;
• se conectează un osciloscop între bornele OUT şi GND;
• se reglează VDD = 15 V şi se aplică între IN2 şi GND semnal sinusoidal cu
valoarea Vpp = 5 V (Vpp – valoare vârf-vârf);
• se reglează frecvenţa semnalului de intrare până când tensiunea de ieşire creşte
la valoarea V0 = VIS/ 100.
56
 Experimentări
5.6. Determinarea diafoniei între intrările de comandă şi semnal:
• se selectează canalul I/O7 şi se reglează VDD = 10 V;
• se conectează împreună bornele OUT şi GND şi o rezistenţă de 10 kΩ între
bornele IN2 şi GND;
• se aplică între bornele C şi GND un semnal dreptunghiular cu VCpp = 10 V şi
frecvenţa de 1, 10 şi 100 KHz;
• se măsoară cu un osciloscop valoarea vârf-vârf a semnalului de ieşire.

5.7. Se compară toate rezultatele obţinute cu datele de catalog (pct.2) şi se

comentează diferenţele sesizate.

6. ÎNTREBĂRI

6.1. Care sunt utilizările multiplexoarelor şi demultiplexoarelor analogice?

6.2. Care sunt deosebirile dintre un multiplexor şi un demultiplexor?
6.3. Ce avantaje prezintă circuitul de deplasare a nivelului?
6.4. Care sunt principalele surse de erori statice şi dinamice, cum se manifestă şi cum
poate fi redus efectul acestora?

57