CAPITOLUL 3.

METODE DE IMBUNATATIRE A TERENURILOR DIFICILE DE FUNDARE

3.1 Generalități
Dezvoltarea volumului lucrărilor de construcții și a suprafețelor destinate acestora impune realizarea
unora dintre aceste construcții pe terenuri slabe de fundare, cu rezistențe mecanice reduse, ce conduce
la adoptarea unor soluții de fundare complicate și costisitoare.
Terenurile slabe sau dificile de fundare pot fi puternic compresibile, pământuri cu rezistență la forfecare
redusă, cu un grad de umiditate ridicat sau sensibile la umezire, dintre care se pot menționa argilele și
prafurile slab consolidate, mâlurile, nisipurile fine în stare afânată, loessurile, pământurile cu umflări și
contracții mari, terenurile sensibile la lichefiere, etc.
Pentru îmbunătățirea terenurilor slabe de fundare în vederea reducerii compresibilității acestora și a
creșterii rezistenței la forfecare se pot folosi mai multe soluții tehnice care urmăresc:
1. creșterea indicelui porilor și implicit reducerea porozității pământurilor prin utilizarea de procedee
mecanice de îmbunătățire prin compactare;
2. Reducerea umidității pământului ce conduce la creșterea valorilor parametrilor la forfecare;
3. modificarea structurii pământului, în special în cazul PUCM, în scopul reducerii sau eliminării
potențialului de umflare – contracție;
4. Realizarea de amestecuri de pământuri sau din pământ cu alte materiale care, prin modificarea
structurii acestuia conduce la creșterea rezistenței la forfecare, reducerea compresibilității și reducerea
potențialului de umflare- contracție.
5. înlocuirea terenului foarte compresibil sau cu umiditate crescută pe toată grosimea acestuia sau
numai pe o anumită zonă cu un pământ bun de fundare, obținându-se o pernă de pământ.
3.2. COMPACTAREA PĂMÂNTURILOR
3.2.1. Principiile compactării
La execuția lucrărilor de compactare a pământului se urmărește reducerea volumului porilor care
conduce la creșterea capacității portante a acestuia și la consumarea parțială a tasărilor.
Prin compactare se înțelege îndesarea pe cale mecanică a pământurilor și aducerea acestora la un volum
de goluri cât mai mic.
Întrun strat de pământ nesaturat supus compactării, îndesarea se face pe seama reducerii volumului
porilor neocupați de apă.
La pământurile saturate sau aproape de limita de saturație, compactarea nu este posibilă decât dacă se
asigură eliminarea apei din porii pământului [157].
Având drept scop reducerea volumului golurilor, pentru realizarea compactării se consumă un lucru
mecanic necesar micșorării distanței dintre particule. Producerea acestui lucru mecanic se realizează
prin folosirea unor dispozitive și utilaje .
Eficacitatea lucrărilor de compactare a stratelor de pământ este influiențată de mai mulți factori printre
care cei mai importanți sunt: umiditatea pământului, granulozitatea acestuia și tehnologia de
compactare. Determinarea influienței acestor factori, în vederea stabilirii celei mai eficiente metode și
tehnologii de compactare se face prin încercări de laborator și organizarea unor platforme
experimentale pe șantier.
Dintre proprietățile fizice care caracterizează mărimea compactării pământurilor necoezive se
evidențiază capacitatea de îndesare Ci și gradul de neuniformitate Un. Capacitatea de îndesare este
proprietatea pământurilor necoezive de a-și micșora volumul porilor prin aplicarea unei încărcări
exterioare. Pentru realizarea unui grad de compactare ridicat se recomandă ca pământul nisipos utilizat
să aibă o capacitate de îndesare Ci ˃ 0,60 [157].
Mărimea gradului de compactare este influiențată, în cazul pământurilor necoezive și de compoziția
granulometrică respectiv gradul de neuniformitate Un. Pământurile cu grad de neuniformitate mic se
compactează greu iar influiența favorabilă a umidității optime de compactare se resimte la grade de
neuniformitate mai mari de 7,0.
Pentru studiul de laborator al compactării se folosește încercarea Proctor. Scopul acestei încercări de
laborator este de a stabili, pentru un anumit lucru mecanic de compactare L, umiditatea optimă Wopt, la
care trebuie adus pământul ce urmează a fi compactat, astfel încât să se obțină un grad maxim de
compactare, caracteristică definită prin greutatea volumică în stare uscată, maximă, γd max. ( figura 4.1.)
O influiență deosebită asupra compactării pământurilor o are natura pământurilor. Se constată că unele
pământuri resimt mai mult influiența umidității decât altele. Efectul modificării umidității este mult mai
redus în cazul nisipului decât în cel al unui amestec de nisip-argilă.
[KN/m3]
d

d max
curb
a de
satu
ratie

wopt. W%

Figura 3.1 – relația dintre umiditate w și γd în urma încercării Proctor. [157]

În general umiditatea optimă de compactare (wopt ) în cazul pământurilor coezive, pote fi aproximată cu
relația:
wopt = wp ± ( 1 ... 3)% (3.1)
Compactarea stratelor funcție de grosimea lor poate fi executată prin metode de compactare de
suprafață și metode de compactare de adâncime.

3.2.2. COMPACTAREA DE SUPRAFAȚĂ

Compactarea de suprafață se realizează prin aplicarea asupra pământului a unor presiuni statice sau/și
vibrații sau șocuri care să conducă la îndesarea unor strate de pământ de grosime mică (0,30 ... 0,80 m)
Prin această metodă se realizează o îndesare a terenului natural aflat pe loc fără nici un adaos de
material sau lianți.
Tot o compactare de suprafață se poate realiza prin compactarea unui pământ adus dintrun depozit care
înlocuiește pe o anumită adâncime terenul natural, metodă cunoscută sub denumirea de pernă de
pământ compactat.

3.2.2.1. – Compactarea prin cilindrare (presiune statică)

Se realizează prin trecerea unor cilindri compactori pe suprafața ce trebuie compactată. Tehnologia de
lucru constă în:
- așternerea unui strat de pământ cu grosimea de 10 ... 35 cm, adus la umiditatea optimă de
compactare;
- realizarea de treceri succesive ale utilajului de compactat peste acest strat.
Controlul calității compactării constă în verificarea granulozității materialului utilizat, a umidității
acestuia, a grosimii stratului și a numărului de treceri suprapuse a utilajului de compactat.
Verificarea compactării se face prin determinarea următoarelor caracteristici ale materialului
compactat:
- greutatea volumică pe teren γ (KN/m3);
- umiditate w (%);
- greutatea volumică în stare uscată γd (KN/m3);
- gradul de compactare :

D = γd / γd max (3.2)

Pentru compactarea pământurilor coezive se recomandă folosirea cilindrilor compactori picior de oaie
care, prin presiunea lor specifică mai mare, cași prin acțiunea de frământare a pământului, produc o
îndesare mai pronunțată permițând ieșirea aerului din stratul compactat.

3.2.2.2. – Compactarea prin batere - Compactări cu maiul greu şi supergreu

Este o metodă utilizată destul de frecvent în zone în care energia mare dezvoltată la impactul maiului cu
suprafaţa terenului poate provoca ruperea structurii macroporice a terenului şi, ca urmare, reducerea
volumului porilor.
În zonă terenul este alcătuit din pământ macroporic sensibil la umezire, constituit din prafuri argiloase
nesaturate a căror structură ruptă ca urmare a impactului maiului cu suprafaţa terenului conduce la
reducerea volumului porilor.
Având în vedere că influienţa compactări prin batere cu mai de 10 tf se resimte până la aproximativ 5m
adâncime şi cunoscând că grosimea terenului loessoid în zonă este de 5-8m, apar două situaţii:
În cazul zonelor cu grosime de până la 5m compactarea cu maiul se realizează într-o singură etapă, cu
următoarele faze de lucru:
- îndepărtarea stratului vegetal
- verificarea parametrilor terenului natural
- executarea compactării intensive a terenului 10 tf prin aplicarea unui număr de 9 lovituri/urmă,
repartizate în 5 cicluri de batere.
După fiecare din ciclurile de batere pe toată suprafaţa, se nivelează cu buldozerul, fără adaos sau
îndepărtare de material, iar după ciclul V, se execută compactarea stratului frământat de aprox 25-30
cm, prin 4 treceri cu cilindrul compresorcu pneuri.
- verificarea în final a parametrilor realizaţi prin compactare
În cazul straturilor cu grosimi cuprinse între 5 şi 8m, compactarea cu maiul se face în două etape:
Etapa I:
- se execută o săpătură generală cu taluz 1:1 a cărui adâncime este astfel aleasă încât grosime stratului
de compactat să rămână de max 5m
- se execută compactarea cu maiul supergreu de 10 tf pe fundul săpăturii executate anterior
- se verifică parametrii terenului compactat de pe fundul gropii
Etapa a II-a
- se execută umpluturi succesive de max. 2,5m grosime, bătute cu maiul de 5 tf
- se verifică umplutura compactată după fiecare strat şi la cota definitivă de umplutură, care este cota
aplroximativă a platformei uzinale.
Verificările obligatorii care se fac la începutul compactării în terenul natural şi în final, în terenul
compactat, sunt următoarele:
- se verifică cotele de teren prin mijloace topometrice
- se efectuează sondaje de penetrare statică

- se efectuează foraje mecanice cu autoforeza, cu prelevări de probe din 0,5 în 0,5m.

Adâncimea hc pe care se resimte compactarea cu maiul greu și supergreu se poate determina cu relația:
hc = k d (3.3)
în care:
- d este diametrul bazei maiului;
- k coeficient care depinde de natura terenului compactat și este egal cu: 1,55 la nisipuri; 1,45
la pământuri prăfoase; 1,20 la umpluturi de pământuri argiloase și 1,0 la argilă.
Masa maiului și dimensiunile bazei acestuia se aleg astfel încât să se dezvolte o presiune pe teren de cel
puâin 15 KPa, la pământuri nisipoase și de 20 KPa la pământuri prăfoase și argiloase.

3.2.2.3 Perne de pământ

Procedeul constă în realizarea unor perne compactate din pământ, balast, piatră spartă, cu grosimea
cuprinsă între 1 şi 7m sub cota de fundare ( uneori putând fi considerate şi consolidări de suprafaţă),
care reprezintă stratul de fundare a construcţiei.
Pernele de pământ se prevăd de regulă când fundarea se face pe loessuri sensibile la umezire din grupa
A sau pe pământuri prăfoase, argiloase-nisipoase sau argiloase, fără sensibilitate la umezire, dacă în
zonă nu există surse locale de materiale pentru realizarea pernelor din balast, piatră spartă. Pământul
care se pune în operă trebuie să fie mărunţit şi fără bulgări.
Pernele de balast, piatră spartă sunt indicate în cazul terenurilor de fundare alcătuite din nisipuri
afânate, prafuri şi argile moi, pământuri turboase, umpluturi omogene şi neomogene și nu sunt indicate
în cazul pământurilor sensibile la umezire cu umiditate scăzută.
Balastul folosit la realizarea pernelor trebuie să fie în stare pură, fără materii organice înglobate sau alte
resturi de materiale.
La pernele de balast sau piatră spartă, compactarea rezultă cu atât mai bună, cu cât materialul folosit
are o granulaţie mai neuniformă şi continuă.
Compactarea pernei se realizează cu cilindriii compresor cu rulouri netede, cu pneuri sau cu crampoane
şi cilindrii vibratori.
Tehnologia de realizare a pernelor este următoarea:
- îndepărtareastratului vegetal şi săparea până la cota prevăzută în proiect pentru cota inferioară a
pernei care se execută
- extragerea pământului din care se formează perna, în cazul terenurilor loessoide
- aşternerea materialului pentru pernă în staturi succesive şi compactate fiecare în parte prin trecerea
cilindrului compresor sau vibrator după două direcţii perpendiculare
- verificarea compactării realizate în fiecare strat elementar şi continuarea cilindrării, dacă este cazul,
până la atingerea gradului de compactare prescris în proiect
În cazul fundării construcțiilor pe perne de pământ trebuiesc stabilite următoarele caracteristici
referitoare la pernă:
- capacitatea portantă la suprafața pernei;
- grosimea pernei;
- extinderea în plan a pernei;
- natura pământului folosit;
- tehnologia de realizare a acesteia.
Capacitatea portantă la suprafața pernei se determină având în vedere proprietățile fizico-mecanice ale
pământului din pernă.
Stabilirea grosimii pernei de pământ se realizează pornind de la condiția ca presiunile transmise de
fundație pernei să nu producă depășirea capacității portante a terenului natural de la baza pernei sau
refularea acestuia pe înălțimea pernei:

σz0 ≤ ptr (3.4)

în care:
- σz0 – efortul unitar de la baza pernei datorat încărcării transmise de fundație;
- ptr - capacitatea portantă a stratului de pământ de la baza pernei.
Problema de rezolvat este cea a determinării valorilor lui σz0 . La calculul acestuia se va ține seama de
faptul că modulul de elasticitate liniară al materialului din pernă este mai mare decât cel al terenului
natural umezit ( figura 3.2.) Calculul se poate realiza considerând un teren bistrat având modulii de
deformație liniară E1 ˃ E2 .
În această situație o primă rezolvare poate fi obținută folosind relația lui Odemark pentru determinarea
grosimii stratului echivalent.
Ideea soluţiei aproximative constă în modificarea grosimii stratului 1 (h1 hechivalent), astfel încât sistemul
bistrat să poată fi considerat ca un singur strat omogen şi izotrop, căruia să i se poată aplica relaţiile
stabilite anterior. Astfel, considerând sistemul bistrat din fig.3.2., înălţimea echivalentă a stratului (1)

E1  2
hech.    h1  n 
E2  1
(3.5.)

în care:

• E1- modulul de deformaţie liniară a stratului (1) ;

• E2- modulul de deformaţie liniară ale stratului (2) ;

• 1,2- greutăţile volumice ale straturilor (1) şi (2) ;

• - un coeficient, egal cu 0,90 pentru pământ şi 0,83 pentru beton ( în cazul

îmbrăcăminţilor de drumuri);

• n=2 3 (obişnuit 2,5).

Ca urmare, suprafaţa reală a stratului (1), ab se va considera în mod convenţional a′b′, iar grosimea
stratului (1) va deveni hechivalent. Deci, sistemul bistrat, alcătuit din stratul (1) de grosime h1 şi
caracteristici E1, 1 a fost echivalat cu un strat omogen de mărime semi-infinită cu suprafaţa a′b′ de
caracteristici E2,

este dată de relaţia [143]:

2.

Tensiunile se vor determina cu relaţiile specifice semiplanului sau semispaţiului, pentru fiecare
tip de încărcare în parte, considerându-se sistemul de coordonate O′z′x′, coeficienţii de influenţă
calculându-se în funcţie de adâncimea z′.

Trecerea de la sistemul de coordonate O′x′z′ la sistemul Oxz şi invers se face prin intermediul relaţiilor:

zi
E 
  zi  n 1  2  n
E1  2

E2  1  E2  1
xi=x′i; z′i= zi= (3.6)

şi prin urmare valorile z calculate pentru adâncimea z′i se vor transpune grafic pentru adâncimea
corespunzătoare zi, rezultând diagramele din fig.3.3.
Figura 3.3. Aplicarea soluţiei aproximative în cazul sistemului bistrat [143] DE REVAZUT

Se constată că în cazul când E1E2  hech. h1 şi deci tensiunile se concentrează în stratul din
suprafaţă, cu rigiditate mai mare. Din contră, dacă E1E2, atunci hech.h1 şi deci tensiunile vor fi mai mici
în cuprinsul stratului (1) decât în cazul stratului omogen.
Prin introducerea înălțimii echivalente, tensiunea verticală la baza pernei se determină cu relația:

σz0 = k pef + γp (hp + Df ) (4.7)

în care:

- k – este un coeficient de influiență, adoptat funcție de rapoartele : a / b și 2(hp + hech) / b.

Unde γp este greutatea volumică a materialului din pernă.

În general grosimea pernei trebuie să fie de cel puțin 100 cm, fără a depăși din motive de execuție 300 ...
400 cm.
Extinderea în plan a pernei trebuie să asigure stabilitatea laterală a terenului de fundare. Dimensiunile
în plan se iau funcție de dimensiunile fundației și configurația lor în plan. În general dimensiunile în plan,
la talpa pernei se adoptă considerând un unghi α = 30 - 45º (figura 3.4.). În același timp perna se extinde
lateral în jurul fundației, pe ambele direcții, pe o lățime egală cu jumătate din latura fundației, dar nu
mai puțin de 1,00 m.
 P
>b/2(a/2)
>1.00m

Pef

b(a)
hg

P1

hp/2 b(a) hp/2

Figura 3.4. – Stabilirea extinderii în plan a pernei de pământ [105]

3.2.3. – COMPACTAREA DE ADÂNCIME

În cazul în care stratul slab de fundare se extinde pe o adâncime mai mare și îmbunătățirea lui nu se
poate realiza prin compactare de suprafață se impune compactarea pământului în adâncime. Aceste
situații apar atât la pământurile sensibile la umezire (PSU) cât și la nisipuri afânate, terenuri slabe
saturate cu grosimi mai mari de 4-6 m, terenuri cu compresibilitate mare, depozite neconsolidate, etc.

3.2.3.1. Compactarea de adâncime a pământurilor loessoide sensibile la umezire

Compactarea de adâncime a pământurilor loessoide sensibile la umezire se poate realiza prin folosirea
coloanelor sau piloților de pământ, preumezirea terenului, prin explozii, etc.
3.2.3.1.a – Coloane sau piloți de pământ
Se realizează prin executarea unor găuri prin batere care obligă masa de pământ dintre găuri să se
îndese lateral. În aceste găuri se introduce pământ loessoid, la umiditatea optimă de compactare, care
se compactează cu același berbec folosit la realizarea găurilor.
Adâncimea de compactare cu coloane de pământ va fi mai mare de 5-6 m.
Distanța dintre axele coloanelor de pământ se stabilește pornind de la condiția realizării, pe întreg
masivul de pământ consolidat a unei greutăți volumice în stare uscată γd med egală cu 16,5 KN/m3.
Distanța d dintre axele coloanelor se determină cu relația:
 dm
d  0.95  D 
 dm   d
(3.8)

În care: D este diametrul coloanei de pământ (D = 0,42 cm ),

γd – greutatea volumică în stare uscată inițială.

Coloanele de pământ se dispun în plan ca o rețea cu ochiurile în formă de triunghi echilateral cu distanța
de 0,5d, după o direcție și 0,87d, după cealaltă direcție (figura 3.5).

0.5d
d

d
0.87d

Etapa I
Etapa II

Figura 3.5. – Dispunerea coloanelor de pământ în plan [105]

Suprafața compactată cu coloane de pământ trebuie să depășească în plan dimensiunile tălpii fundației
cu o lățime b egală cu cea mai mare dintre valorile ( figura 3.6.)
- η B, unde B este lățimea fundației iar η un coeficient egal cu 0,50, la fundații izolate și continui și
0,35 în cazul radierelor;
- (hc -3B) / 6 , unde hc este adâncimea compactată măsurată de la talpa fundației.
- b ≥ 1,5 m.
Sapatura
Teren compactat b
b Fundatie

b
2,5:

1
2,5:
1

Platforma de batere

Cota de fundare 1.2

Coloana

Figura 3.6. – Stabilirea dimensiunilor în plan a suprafeței compactate [105]

3.2.3.1.b – Compactarea de adâncime a pământurilor loessoide prin preumezire

Acest procedeu poate fi aplicat pentru consolidarea în adâncime a PSU aparținând grupei B cu grosimea
stratului de 8-10 m.
Preumezirea se aplică în două procedee și anume:
- preumezire simplă;
- preumezire combinată cu efectul exploziilor de adâncime.
Preumezirea simplă
Se realizează prin inundarea abundentă, din suprafață a stratului de loess (figura 3.7.). Prin slăbirea
legăturilor structurale loessul se îndeasă sub acțiunea greutății proprii. Îndesarea se produce
începând de la adâncimea hc pentru care greutatea proprie a loessului inundat (γ hc) depășește
rezistența structurală (po). Incinta inundată va avea adâncimea de minim 50 cm. (figura 3.7)

>50cm balast
i=2-3 %

10

0.5-0.8 H
H Suprafata umezita

a b

Inainte de inundare

S=0,5-1,20m Dupa inundare

Figura 3.7 - Compactarea prin preumezire - a. Fără inundare prin foraje;

b- cu inundare prin foraje. [105]
Pentru grăbirea procesului de umezire a masivului de pământ se pot prevedea foraje drenante cu
diametrul de 25 ... 40 cm și cu adâncimea egală cu 0,5 ... 0,80 din grosimea pachetului de loess (figura
3.7.b). Forajele dren vor fi dispuse mai des către marginile incintei (la 3 .. 5 m interax) și mai rare spre
centru ( la 5 ... 10 m interax).
Preumezirea cu explozii
Realizează inundarea masivului de pământ consolidat cu foraje dren executate prin forare sau percuție
(figura 3.8), cu diametrul de 40 cm, pe o adâncime egală cu 65 – 70% din grosimea pachetului de loess,
dispuse întro rețea rectangulară cu distanța interax de 3 ... 5 m, pe toată suprafața de consolidat.
Forajele dren vor servi și ca foraje de explozie fiind echipate cu șevi metalice cu diametrul de 150 mm
(figura 3.8) având lungimea cu cca 1,0 m mai mare decât a forajelor.
În prma fază forajele dren vor servi pentru umezirea terenului, apoi în țevi se introduce încărcătura de
material exploziv.

3.2.3.2. - Compactarea de adâncime a pământurilor argiloase-prăfoase de consistență redusă

Principala metodă de îmbunătățire folosită la aceste pământuri este cea a realizării unor coloane de
material granular (nisip, balast sau piatră spartă). Realizarea acestor coloane în pământul de consistenșă
redusă conduce la mărirea capacității portante a terenului consolidat prin:
- drenarea apei din pământ;
- îndesarea pământului dintre coloane;
- rigiditatea coloanei propriuzise.
3.2.3.2.a - Coloane de balast sau de pământ
Coloanele de balast se pot clasifica după modul de execuţie prin: batere, vibropresare, vibroflorare,
forare.
Executarea colonelor de balast prin batere
Se utilizează soneta Franki care poate realiza colone cu lungime de până la 13m. Balastul trebuie să aibă
umiditate mare, să nu conţină incluziuni organice, iar mărimea granulelor să fie de max. 60mm.
Încercările terenului consolidat sunt:
- încercări de penetrare dinamică în colone şi între coloane
- încercări de penetrări statice între coloane
- încercări prin încărcare cu placa
Executarea coloanelor de balast prin vibropresare
Se utilizează instalaţia AVP, care poate realiza coloane în lungimi până la 9m, prin simplă sau dublă
vibropresare.
Executarea colonelor de balast prin vibroflotare
Se utilizează utilaje de tip Keller, care poate realiza colone cu adâncimi până la 25m.
Dacă procedeul de aplicare în terenuri necoezive ( nisipuri de diferite consistenţe ) se obţine o
vibroîndesare prin creşterea capacităţii portante la 3-4 daN/cm2 şi o uniformizare a ndesării terenului.
Dacă procedeul se aplică în terenuri slb coezive ( argile, prafuri ) se obţine o vibroînlocuire la care
materialul de adaos difuzează în masa terenului rezultând coloane cu diametrul cu cât mai mare, cu cât
consistenţa terenului este mai mică.
3.2.3.3. - Compactarea de adâncime a pământurilor nisipoase afânate
Pământurile nisipoase afânate reprezintă ocategorie de pământ ce nu poate fi folosit ca teren de
fundare datorită deformațiilor mari ce se produc sub sarcini exterioare. Pentru îmbunătățirea
comportării lui sub încărcări acest tip de pământ trebuie adus întro stare îndesată. Realizarea îndesării
se face prin folosirea efectului vibrării întreținute și dirijate asupra pământului. Sub efectul vibrațiilor,
pământurile nisipoase sunt lichefiate pe o anumită zonă, reducânduse forțele de frecare dintre particule
și provocând reașezarea pariculelor obținându-se o structură îndesată.
Combinarea efectului vibrării cu acțiunea unui jet de apă mărește efectul de îndesare al pământului,
realizând coloane de nisip îndesat.
Procedeul se aplică prin vibroîndesare sau vibroînlocuire. În ultimul caz adăugându-se o cantitate de
pământ necoeziv de adaos pentru realizarea îndesării.
Dintre metodele cel mai des folosite în România se evidențiază vibroflotația și vibroîndesarea.
Vibroflotația constă în introducerea în teren a unui vibrator de formă cilindrică acționat electric sau
hidraulic, concomitent cu un jet de apă sub presiune. Sub acțiunea combinată a jetului de apă și a
vibrațiilor se realizează îndesarea nisipului. Pentru completare și compactare se adaugă baladst sau
piatră spartă realizându-se coloane de balast cu diametrul de cca 1,0 m.
Acest procedeu se aplică pentru:
- vibroândesarea pământurilor necoezive, cu un conținut de maxim 15% particule fine (sub 0,06
mm). Se produce o creștere a îndesării terenului (volumul materialului de aport ajungând la 7 –
25%), creșterea capacității portante, creșterea modulului de deformație liniară, etc)
- vibroânlocuirea pământurilor coezive. Creșterea capacității portante se realizează prin înlocuirea
terenului slab, de consistență scăzută, cu material de adaos.
Spre deosebire de drenurile verticale, coloanele de balast realizate prin vibroflotație contribuie la
consolidarea terenurilor atât prin efectul de dren cât și prin compactarea globală datorată rezistențelor
mai ridicate ale coloanelor, care îndeplinesc următoarele funcții [105]:
- sporesc capacitatea portantă a masivului de pământ consolidat prin concentrarea încărcărilor pe
coloane;
- sporesc rezistența la forfecare a pământului consolidat;
- conduc la creșterea coeziunii pământului argilos datorită consolidării radiale și a drenării apei.
Vibroînțeparea este una din metodele eficiente de îndesare a nisipurilor afânate saturate de grosime
relativ mică (max 6,0m).
Metoda utilizează o carcasă metalică alcătuită dintr-o tijă cilindrică verticală lungă de 6 ... 8 m ce are
dispuse lateral la intervale egale bare orizontale așezate în cruce. La partea superioară este fixată o
placă prin intermediul căreia se fixează un vibrator.
Creșterea gradului de îndesare prin vibroânțepare este în medie de 20 ... 25%.
Procedeul constă în consolidarea terenurilor nisipoase prin transmiterea de vibraţii dispersate spaţial pe
toată grosimea stratului, obţinându-se astfel creşteri ale gradului de îndesare datorită reaşezării
particulelor.Se recomandă la terenuri slabe de fundare de grosime mică, când nivelul apei subterane
este ridicat şi terenurile sunt formate din nisipuri naturale fine sau umpluturi de nisip cu îndesare slabă
care nu pot prelua sarcini din fundaţii.
Datorită vibraţiilor care se fac într-un volum de pământ şi nu la suprafaţă ca în celelalte procedee, se
produce o bună compactare a straturilor de nisip ( mai ales câd este saturat cu apă), platforma devine o
zonă cu rezistenţe mecanice sporite, stabilă, unde se poate funda direct şi în foarte bune condiţii.
Pe porţiunile de teren la care rezultă din încercări o compactare sub cea prevăzută în proiect, se aplică o
vibroânţepare suplimentară, realizându-se în acest mod o dublă vibroânţepare.

3.3. - CONSOLIDAREA PĂMÂNTURILOR PRIN METODE DE MODIFICARE A STRUCTURII

3.3.1. METODE CHIMICE
Metodele chimice se bazează pe îmbunătăţirea calitativă a pământului, prin interacţiunea chimică şi
fizică a unor substanţe cu particulele solide din teren, precum şi cu apa din complexul de absorţie.
Această acțiune se realizează fie prin injectarea în porii pământului a unor substanțe care gelifică și se
întăresc în timp fie prin obținerea unor reacții chimice între materialele introduse și particulele de
pământ sau între substanțele introduse și sărurile aflate în interiorul masivului de pământ.
Această interacţiune produce o mărire a forţelor interioare de legătură şi conduce la o micşorare a
permeabilităţii datorită umplerii golurilor între particule.
Metodele folosite sunt: cimentarea, argilizarea, silicatizarea, bituminizarea.
3.3.1.1.- Cimentarea.
Constă în injectarea sub presiune a unei suspensii de ciment cu un grad de diluare din ce în ce mai
scăzut, care îndepărtează apa din pori. Se foloseşte în terenuri nisipoase, pietrișuri cu granulație cât mai
uniformă, la roci tari fisurate, pentru prevenirea circulaţiei apei sau la roci dezagregate, precum şi la
consolidarea fundaţiilor existente, la remedierea defectelor constatate la construcţii subterane, la lucrări
de subzidire, având însă câmpul cel mai larg de aplicare la executarea unor ecrane impermeabile la
construcţii hidrotehnice în vederea împiedicării infiltraţiilor sub baraje sau prin versanţii bazinului [5] .
Se mai aplică şi la colmatarea şi închiderea de fisuri şi canale la elementele de beton greşit executate.
Domeniul de aplicare a acestei metode este condiționat de compoziția granulometrică a materialului
consolidat, permeabilitatea, porozitatea, viteza curenților de apă, etc.
Condițiile de granulometrie pentru realizarea injectării se exprimă prin raportul dintre diametrul celor
mai mici particule ale materialului de injectat D și al celei mai mari particule ale suspensiei de ciment d :
10 ˂ D/d ˂ 20.
Pentru ca cimentarea să poată fi realizată trebuie respectată condiția.
D90% ciment ˂ 1/5 d10% teren (4.9)
Condiția arată că pentru ca cimentarea să aibă efectul scontat majoritatea granulelor de ciment trebuie
să aibă diametrul cel mult egal cu dimensiunile golurilor dintre particulile solide ale pământului.
Tehnica injectării constă în executarea unor găuri de foraj cu diametrul de 35 – 65 mm sau chiar până la
80-100 mm şi apoi injectarea sub presiune, prin intermediul unor tuburi metalice prevăzute la partea
inferioară cu orificii, a unui lapte sau mortar de ciment. Suspensia de ciment se injectează cu o presiune
de 2-5 atm.
Modul de execuţie a injectării este legat de natura rocii, de gradul şi forma fisurilor.
Se utilizează trei metodede execuţie: injectarea descendentă, injectare ascendentă, injectare totală.
Metoda descendentă împarte întreaga adâncime de injectare în zone care corespund unei roci de o
anumită permeabilitate, dar nu mai mult de 5m. Avantajul pricipal al acestei metode este că cimentarea
zonelor inferioare se execută după terminarea lucrărilor de cimentizare din zonele superioare, putându-
se astfel aplica presiuni mai mari la injecţie şi totodată varia adâncimea de cimentare în funcţie de
condiţiile locale. Are însă dezavantajul că produce întreruperi în procesul de forare şi injectare.
În metoda ascendentă forajele se execută de la început până la cota finală din proiect, iar injectarea se
face tot pe zone, însă de jos în sus.Această metodă permite o folosire mi raţională a utilajului şi o
înaintare mai rapidă a lucrărilor de cimentare, evitând totodatăvforarea repetată pe acelaşi
amplasament. Are dezavantajul că zonele superioare nu prezintă sigutanţă la presiunea de injectare,
prin fisurile naturale existente la suprafaţă lichidul de injecţie revărsându-se afară, în loc să se
răspândească pe orizontală în masa rocii.
Metoda de injectare totală se realizează prin executarea forajelor până la cota finală stabilită prin
proiect şi cimentarea o dată pe toată înălţimea forajului. Se întrebuinţează numai pentru ecrane de
adâncime redusă unde roca are o fisurare puţin pronunţată.
Pentru crearea unei impermeabilităţi superficiale a unor straturi de pământ stabilizat se mai foloseşte
cimentarea de suprafaţă care este indicată la căptuşiorea exterioară a pereţilor de la rezervoarele
îngropate de beton armat, a pereţilor canalelor de irigaţii.
3.3.1.2 - Argilizarea
Foloseşte aceleaşi principii ca şi cimentarea, adică injectarea unor suspensii de argilă coloidală cu o
compoziţie granulometrică mai mică decât lărgimea fisurilor sau a porilor din material..
Metoda se utilizează în vederea obţinerii unei impermeabilităţi aîntregului masiv sau a unor perdele
etanşe de protecţie sub construcţie.
3.3.1.3. Silicatizarea
Această metodă constă în introducerea în porii pământului a silicatului de sodiu, Na2OsiO2, care prin
contactul cu altă soluție introdusă, clorura de calciu, acid fosforic etc, dă naștere unui gel silicic, bioxid
de siliciu, care leagă particulele de pământ.
Procedeul folosește două variante și anume: silicatizarea cu două soluții și silicatizarea cu o soluție.
Silicatizarea cu două soluții se aplică pentru consolidarea și impermeabilizarea artificială a nisipurilor
fine, a pământurilor cu granule mai mari (nisipuri mijlocii și mari), pietrișuri, deasupra sau sub nivelul
apei subterane.
Soluția de silicat de sodiu se introduce în teren prin injectarea acesteia cu ajutorul unor tuburi perforate
la partea inferioară. Soluția de clorură de calciu se introduce în timpul ridicării injectoarelor. Aceasta va
întâlni particulele de pământ învelite în silicatul de sodiu, producându-se reacția chimică între cele două
soluții. Prin aceasta se produce o cimentare a particulelor prin intermediul gelului de acid silicic hidratat.
Silicatizarea cu o singură soluție este folosită la pământurile bogate în săruri de calciu și la care
electrolitul se găsește în pământ. Este cazul pământurilor loessoide.
3.3.1.4. Bituminizarea
Este o metodă în care permeabilizarea se asigură prin umplerea porilor sau a fisurilor cu bitum sau, în
unele cazuri, se produce o întărire a întregii mase de pământ datorită aderenţei filmelor de bitum la
suprafaţa particulelor solide.
Bitumul este sensibil la acţiunea agenţilor agresivi pe care îi conâin pământul sau apele subterane şi de
aceea se foloseşte în cazurile în care cimentarea nu dă rezultate : în terenurile cu agresivitate mare sau
unde viteza curentului de apă subterană este mare, iar injecţia cu ciment poate fi spălată înainte de
întărire.
Bituminizarea se execută prin două metode:
- bituminizarea cu bitum cald
- bituminizarea cu emulsii de bitum rece
3.3.1.5. – Injectarea cu suspensii stabile ciment – argilă (bentonită)
Injectarea cu suspensii stabile ciment – argilă au fost folosite în România încă din perioada 1976-
1978 odată cu construcția metroului din București.
Caracteristicile definitorii pentru suspensiile stabile autoîntăritoare pe bază de ciment-argilă sunt:
- capacitatea de a se menține în suspensie timp îndelungat cu o decantare foarte redusă;
- transformarea întregului volum al suspensiei în piatră prin întărire;
- posibilitatea dirijării caracteristicilor, atât înainte de întărire cât și după întărire prin dozajul
principalilor componenți (ciment, argilă) și a unor adaosuri, cu un spectru foarte larg de influiențare a
comportării suspensiei. Una dintre posibilile substanțe de adaos este silicatul de sodiu.
Injectarea noroiului autoîntăritor în teren are drept scop unul din următoarele obiective:
- umplerea unor goluri în teren;
- cimentarea și reducerea permeabilității rocilor fisurate, nisipurilor grosiere și pietrișurilor (cu
permeabilități de minim 10-2 - 10-4 cm/s) sau umpluturilor, prin îmbibarea lor cu noroi autoîntăritor sau
prin clacarea pământurilor mai puțin permeabile.
Injectarea în foraje
Funcție de natura și starea rocii, amplasament, natura stratului acoperitor, scopul injectării, nivelul apei
subterane, etc. Se utilizează două tehnologii de injectare, și anume:
- tehnologia ascendentă sau prin retragere (figura 4.8.a) care presupune execuția prealabilă a forajului
pe întreaga lungime a acestuia și injectarea pe rând, prin retragere, a unor tronsoane de foraj, numite
pași de injectare, în general limitați între 0,33 m și 1,5 m, pentru a permite controlul injectării.

2
2

1
1

4
6
Obturator

Zona injectata
Injectie in curs

Zona injectata 5

Injectie in curs

a b

Figura 3.8.- Tehnologii de injectare specifice rocilor [5]:

a. injectare ascendenta
b. injectare descendenta
1. conducta cu NA;2. manometru;
3. teava de injectare;4. obturator;
5. injectie in curs;6. zona injectata;
Zona inferioară este blocată la primul tronson de talpa forajului, iar la următoarele de fluidul injectat
anterior. Această tehnologie are avantajul de a permite separarea execuției forajelor de procesul de
injectare dar prezintă inconvenientul că nu este aplicabilă pe zonele unde se produc prăbușiri ale
pereților găurii sau în cazul rocilor puternic fisurate, care permit crearea unei circulații de ocolire prin
teren a fluidului de injectare.
- tehnologia descendentă sau prin avansare (figura 3.8.b ) care presupune forarea primului tronson de
injectare, injectarea acestuia, reforarea primului tronson și forarea celui de al doilea tronson urmată de
injectarea acestuia și repetarea operațiilor în adâncime. Această tehnologie are dezavantajul economic
al imobilizării instalației de foraj în timpul injectăriiși face necesară reforarea zonelor injectate anterior,
mărind lungimea forajelor. Are avantajul că asigură un acoperiș protector pentru zonele nou injectate
permițând realizarea unei calități superioare a lucrării creând posibilitatea utilizării unor presiuni de
injectare mai mari.
Injectarea prin lănci.
Cea mai simplă tehnologie de injectare în pământuri este injectarea prin utilizarea injectorilor tip lance (
figura 3.9. ). Se folosește pentru adâncimi de maximum 10-15m, datorită dificultăților de introducere și
în special de extragere a injectorului. Injectarea poate fi realizată fie prin introducerea treptată a
injectorului, fie prin retragerea treptată a acestuia deci printr-o tehnologie descendentă sau una
ascendentă.
3

2
1
2
1

5
Zona injectata
6
Injectie in curs
5 7

Injectie in curs
5' 7 Zona injectata

a 5' 6

Figura 3.9. -Injectarea cu injector metalic tip lance [5]:

a. descendent; b. ascendent
1. conducta cu NA;2. manometru;
3. berbec de batere;4. lance de batere;
5. teava perforata;5'. cap pierdut;
6. zona injectata;7. zona in curs de injectare.

Avantajul acestui procedeu este acela că injectarea se poate executa imediat după introducerea
injectorului în teren iar dezavantajul principal îl constituie faptul că fluidul beneficiază de calea
preferențială de curgere spre exterior, pe lângă peretele injectorului. Drept urmare acest procedeu
poate fi utilizat pentru debite și presiuni de injectare mici.
- Injectarea simultană cu execuția forajului. (figura 3.10 )
Acest procedeu permite injectarea pământurilor fără a se limita adâncimea de tratare. Pomparea
fluidului de injectare se face prin intermediul garniturii de foraj, fie înlocuind din când în când noroiul de
foraj cu fluidul de injectare, fie forând sub protecția suspensiei de injectare. În timpol injectării forajul
trebuie închis etanș pentru a permite creșterea presiunii.
- Injectarea prin tuburi cu manșete. ( figura 3.11.)
O tratare a pământurilor stratificate s-a realizat după realizarea procedeului de injectare cu tuburi cu
manșete. Procedeul permite injectarea în ordinea dorită a oricărei zone de-a lungul forajului precum și
reluarea injectării prin același foraj. În cazul terenurilor stratificate permite injectarea cu prioritate a
zonelor cu teren mai grosier, cu permeabilitate mare, iar ulterior injectarea zonelor cu permeabilități
mai mici.

2
1

5
3

8
6

Figura 3.10 -Injectare simultana cu executia forajului [5]

1. conducta cu NA;2. manometru;
3. presetupa;4. burlan de protectie;
5. conducta de sterp;6. coloana de foraj;
7. zona injectata;8. zona in curs de injectare.

Echiparea forajului cu tub cu manșete se execută în gaura de foraj protejată cu noroi sau cu un burlan de
protecție provizoriu. Tubul cu manșete propriu-zis este format dintr-o țeavă de PVC cu diametrul de 30-
60 mm, având câte 4-8 perforații de cca. 3 mm diametru. Aceste perforații sunt acoperite cu un inel de
cauciuc numit manșetă. Injectarea în tuburile cu manșetă se execută cu ajutorul unui obturator dublu,
cel mai des utilizat fiind obturatorul autoblocant de cauciuc tip clopot. Prin creșterea presiunii
manșetele din cauciuc se lărgesc și este permisă pătrunderea fluidului de injectare în teren.
 5

1 6
5 8
2
9

l
1 1

2 2 7

3
3

4
4

a b c

Figura 3.11.-Injectare prin tub cu mansete cu ajutorul obturatorului dublu autoblocant cu garnituri tip
clopot [5]
a. tub cu mansete instalat in teren
1. foraj de instalare d=9-12cm;2. teaca din NA;3. tub cu mansete perforat d= 4-6 cm;
4. mansete de cauciuc 2-3 buc./m 1 tub;5. obturator dublu ancorat ( se introduce in tubul cu mansete
pentru injectare);
b. obturator dublu autoblocant;
1. tub central perforat d= 1-2 cm;2. garnituri clopot de cauciuc (2-3 buc. la fiecare clopot);
l= lungimea de obturare 1/3 -1/5 m;
c. faza injectarii:
1. foraj de instalare d=9-12cm;2. teaca din NA;3. tub cu mansete perforat d= 4-6 cm;
4. mansete de cauciuc 2-3 buc./m 1 tub;5. obturator dublu ancorat ( se introduce in tubul cu mansete
pentru injectare);6. garnitura clopot deschisa de presiunea fluidului de injectie si lipita de tubul cu
mansete;7. manseta deschisa de presiune de injectie;8. teaca perforata;9. fluidul de injectie patruns in
teren.
- Injectarea prin tub broșat. ( figura 3.12. )
La acest procedeu echiparea forajului se realizează la fel ca la procedeul tubului cu manșete însă în locul
acestuia se prevede un tub din material plastic. Injectarea se execută concomitent cu șlițuitea țevii de
material plastic pe două generatoare, șlițuire realizată cu un aparat de broșat atașat la capătul garniturii
prin care se realizează injectarea.
 2

5
4

7
8

Figura 3.12 - Injectare prin foraje echipate cu tuburi brosate [5]

1. conducta cu NA;2. manometru;3. presetupa;4. tub PVC;
5. garnitura de injectie;6. teaca plastica de etansare;7. cutit de brosare;
8. injectie in curs;9. zona injectata.

- Injectarea cu packer gomflabil și cu packer tip clopot. (figura 3.13 și 3.14.)

În terenurile stabile (uscate) se poate realiza injectarea prin packere gonflabile fixate pe pereții găurii de
foraj. Se forează terenul până la cota necesară, se introduce în coloana de injectare un pocker gonflabil
care se fixează prin injectare de aer sau apă și se injectează sub acesta cu presiuni moderate la fel ca la
injectorii tip lance. Pockerul gonflabil poate fi înlocuit și cu două garnituri de etanșare tip clopot.
 2

3
1 NA 1 NA

3
4
5 4

5
6

8 6

Figura 3.13 - Injectare cu pacher gonflabil [5]
1. conducta cu NA;2. manometru;3. teava pentru injectia
apei sau aerului;4. robinet pentru apa sau aer;5.coloana de
injectie;6. pacher gonflabil;7. injectie in curs;8. zona
injectata.
Figura 3.14 - Injectare cu garnituri de etansare
tip clopot [5]
1. conducta cu NA;2. manometru;3. teava pentru
injectia apei sau aerului;4. robinet pentru apa
sau aer;5.coloana de injectie;6. pacher
gonflabil;7. injectie in curs;8. zona injectata.

3.3.1.6. – Tehnici de injectare a pământurilor tip “Jet Grouting”

“Jet Grouting” este un termen general folosit de specialiști pentru a descrie diferite tehnici de
modificare a proprietăților pământurilor sau imbunatatirea acestora. Aceste metode constau în general
în injectarea în pământ a unor fluide sau lianți cu presiune și viteze mari. Lianții fărâmițează și
penetrează structura pământului amestecându – se cu particulele de pământ și formand o masa
omogenă , care în final se solidifică. Această modificare/îmbunătăţire a pământului joacă un rol
important în domeniul stabilității fundațiilor , în particular în tratamentul stratului de pământ de sub
fundațiile clădirilor existente sau noi, în impermeabilizarea în profunzime a pământurilor cu umiditate
ridicată , în construcția tunelurilor și în atenuarea tasării terenurilor slabe de fundare

Tehnici de “intarire” a pământului

1.Infiltrarea - Mortarul este injectat în pământ cu presiune joasă și umple golurile fară a modifica
semnificativ structura și volumul zonei . Pentru această tehnică se poate folosi o largă varietate de lianți,
alegerea fiind dictată în principal de permeabilitatea pământului. Pentru pământuri cu permeabilitatea
mai mare de 1x10-6 cm/sec se folosesc amestecuri de apă cu ciment. Pentru pământuri cu
permeabilitatea mai scăzută (până la 1x10-6 cm/sec) se folosesc mortare mai scumpe pe bază de rășini.
Pentru pământuri cu permeabilitatea mai mică de 1x10-6 în mod normal nu se poate aplica aceasta
tehnică.
2.Compactarea - Se injectează în pământ un mortar cu viscozitate foarte mare .Acesta acționează radial
, efectul putand fi asimilat acțiunii unor pistoane hidraulice , dislocând particulele de pământ. In felul
acesta se poate controla densitatea dorită a pământului.
3.Clacajul - Mortarul este injectat în pământ cu presiune ridicată printr–un tub prevăzut cu o supapă
specială. Pământul este hidrofracturat și fisurile rezultate se încarcă cu mortar rezultand un pământ cu
densitate mare.
4.Injectia de mortar - Pământul este complet fărâmițat și amestecat în profunzime cu liant , rezultand
un amestec omogen care în final se întăreste. Această tehnică este aplicabilă indiferent de tipul
pământului, de permeabilitatea sau distribuția granulometrică a acestuia.Teoretic se pot îmbunatăți
aproape toate tipurile de pământ: de la argile moi până la nisipuri și pietrișuri. De asemenea se poate
injecta orice tip de liant, în practică folosindu–se amestecul de apă–ciment. In cazul impermeabilizărilor
se folosesc amestecuri apă – ciment – bentonită.
In prezent se folosesc trei tipuri de injectie:
a.) monofluid : fragmentarea și amestecarea pământului sunt realizate prin injectarea unui singur fluid ,
liantul.
Se folosește o pompă de mare presiune pentru dirijarea liantului prin coloana de foraj către un set de
duze situate puțin deasupra sapei de foraj. Jetul de fluid iese prin duze cu viteză și energie foarte mari ,
farămițând pământul din jurul coloanei de foraj și amestecănd–ul cu liantul. Rezultă o coloană de
pământ stabilizat ce poate atinge diametre de 400 – 1200 mm.
Echipamente necesare
1. Pompă fluid (70 Mpa – 300 l/min);
2. Un utilaj de foraj specializat prevăzut cu o coloană de foraj cu duze pentru injecție de mortar și
un sistem de control al extragerii coloanei de foraj în corelare cu desfășurarea injecției de
mortar;
3. Un echipament de producere a liantului cu capacitate suficientă pentru a asigura șarjele
necesare în timpul injecției.
Se forează pană la adancimea prevazută prin metode rotative sau rotativ – percusive cu circulație de
fluid de foraj (apă, aer comprimat, bentonită sau chiar liant). Când se atinge adâncimea maximă, se
intrerupe circulația fluidului de foraj și se pompează liant prin coloana de foraj cu presiuni de 20 – 60
Mpa. Liantul este injectat în pământ prin duzele situate pe coloana de foraj deasupra sapei. In același
timp coloana de foraj se roteste (10 – 30 rpm) și se extrage (20 – 50 cm/min).
b.)bifluid : metoda intermediară, dezvoltată pentru a extinde domeniul de aplicabilitate a metodei
monofluid.
Metoda “Bifluid” - Este o metodă ce combină cele două metode descrise pană acum. Se bazează pe
principiile metodei monofluid, dar pentru mărirea razei de acțiune a jetului de liant se injectează
suplimentar, concentric cu acesta, un jet de aer comprimat sau apă. Se pot obține astfel creșteri ale
diametrului coloanei de pământ stabilizat de pană la 50 – 60 mm. Echipamentele folosite sunt aceleași
ca la metoda monofluid, plus coloana de foraj cu două căi și un compresor de aer.
c.) trifluid (Kajima) Fragmentarea și amestecarea pământului sunt realizate prin injectarea de aer și
apă; în acest fel o parte din particulele mai fine de pământ sunt substituite; cele trei fluide : apă , aer și
liant sunt injectate separat prin duze speciale. Dislocarea pământului din jurul coloanei de foraj se face
cu ajutorul unui jet de apă , ajutat de un jet de aer comprimat concentric la exteriorul jetului de apa .
Cele două fluide sunt pompate printr –o duza comuna.Aerul comprimat marește raza de influență a
jetului de apă și ridică la suprafață, prin spatiul inelar dintre coloana de foraj și gaură , apa în exces și
particulele mici de pământ. In același timp , printr–o duză situată sub duza apă/aer , se pompează liant
cu o presiune de circa 5 Mpa. Rezultă astfel o coloana de pământ stabilizat ce poate atinge diametre de
peste 2000 mm.
Echipamente necesare
- Pompa apă/aer (70 Mpa – 300 l/min);
- Pompă liant (7 Mpa – 120 l/min); - Coloana de foraj cu trei căi coaxiale , sapa de foraj , adaptor sapă de
foraj , ieșire cu adaptor pentru duza de ciment , ieșire cu adaptor pentru duza coaxială de mare presiune
apă/aer , prăjina de foraj și adaptor cu trei căi pentru capul rotativ al utilajului de forat;
- Un utilaj de foraj specialixat prevăzut cu un sistem precis de control al extragerii coloanei de foraj în
corelare cu desfasurarea injecției de mortar;
- Un echipament eficient de producere a liantului cu capacitate suficientă pentru a asigura șarjele
necesare în timpu injectiei.
- Un rezervor de apa. Se forează pană la adâncimea prevazută prin metode rotative sau rotativ –
percusive cu circulație de fluid de foraj (se folosește calea de liant). Cînd se atinge adâncimea prevazută ,
se injectează apă și aer prin duza corespunzatoare simultan cu rotirea coloanei de foraj. Jetul apă/aer
începe să disloce pământul din jurul coloanei de foraj , particulele mici de pământ fiind expulzate către
suprafață .Odată cu inceperea injecției de mortar se extrage treptat coloana de foraj.
Diferența fundamentală dintre cele două metode (monofluid și trifluid) constă in diametrul coloanei de
pământ stabilizat și prin urmare în volumul de pământ tratat/gaură . Metoda trifluid este avantajoasă
acolo unde pământurile sunt dificil de forat , deoarece sunt necesare mai puține găuri pentru același
volum de pământ stabilizat. Pe de altă parte, metoda este mai complexă și necesită echipamente
suplimentare. De asemenea, volumul de pământ dislocat este mai mare , ceea ce implică costuri
suplimentare și potențiale probleme când se forează în pământuri slab permeabile. Metoda monofluid
este mai versatilă și poate fi folosită la orice înclinație , de aceea are o largă aplicație în consolidarea
structurilor déjà existente și la tuneluri unde spațiul de lucru este restricționat.Timpul de finalizare este
considerabil mai scurt și costurile mai mici. Este o metodă mai curată și mai puțin zgomotoasă decât
metoda trifluid.
3.4. – METODE ELECTRICE ȘI ELECTROCHIMICE
Metodele se bazează pe efectele create de trecerea unui curent electric continuu prin masa de pământ
cu ajutorul unor electrozi.
La trecerea curentului electric se disting două fenomene:
- Electroosmoza în care apa este orientată spre catod şi poate fi îndepărtată producând astfel scăderea
nivelului apei în pământ.
- Electroforeza , în care particulele solide, din cauza mărimii şi structurii lor interne, migreză spre anod,
ceea ce duce la o schimbare a structurii pământului şi totodată la o deshidratare a lui, deci la o
consolidare prin mărirea consistenţei lui.
Datorită fenomenului de electroosmoză se pot executa săpături sub nivelul apei în pământuri care nu
pot fi uscate prin alte metode.
Schimbări în structura pământului se produc şi datorită fenomenului de electroliză care ia naştere la
nivelul învelişului de apă din jurul particulelor solide. Aceasta coduce la formarea de argile deshidratate
în jurul anodului cu caracteristici mecanice favorabile şi rezistențe la acţinea apei.
Un exemplu practic este întărirea pământului din jurul piloţilor prin tratare cu curent electric, piloţii fiind
îmbrăcaţi într-o tablă subţire de aluminiu şi joacă rolul de anod.
Metodele electrochimice folosesc fenomenul de electroosmoză pentru introducerea soluţiilor în porii
pământurilor nisipoase sau argiloase, prin electrozii formaţi din tuburi perforate.Prin anozi se introduc în
mod succesiv cele două soluţii: silicatul de sodiu şi clorura de calciu folosite la procedeul silicatizării.
Electroosmoza, prin procedeul de deshidratare, ajută la întărirea gelului care începe să se formeze odată
cu introducerea celei de a doua soluţii.
Aceste metode sunt relativ simple, folosesc aparate obişnuite, aplicarea lor nu prezintă dificultăţi
însemnate, sunt ieftine şi dau rezultate bune în cazul nisipurilor fine sau la argile turboase, unde sa
observat o îmbunătăţire considerabilă.Se aplică în general la combaterea alunecărilor de teren, la
executarea perdelelor protectoare de la construcţiile hidrotehnice unde natura terenului nu permite
întrebuinţarea metodelor obişnuite.
3.5. TRATAREA TERMICĂ A PĂMÂNTURILOR ( clincherizarea )
Arderea sau tratarea termică a terenului se utilizează la loessuri, prin încălzirea până la 600- 800 C,
temperatură la care acestea se pietrifică şi se desensibilizează total faţă de acţiunea apei. Aceste
temperaturi elimină din pământ nu numai apa liberă sau adsorbită, dar şi pe cea de constituţie inclusă în
reţeua cristalină a minereurilor argiloase.
În general, tratarea termică a terenului este un procedeu neeconomic şi mare consumator de
combustibil în raport cu efectele de consolidare pe care le produce.
Se prezintă totuşi 3 modalităţi de utilizare a metodei, în toate tratarea pornind de la executarea unor
foraje netubate. Astfel:
1).Sursa de încălzire o constituie o serpentină prin care circulă agentul termic menţinut la temperatura
prescrisă într-un cuptor exterior. Propagarea căldurii se face prin difuzie, la care se adaugă şi curenţii de
aer cald care se formează în mod natural din cauza diferenţei de temperatură.
2).Arderea se produce direct în foraj cu ajutorul unui injector care asigură şi oxigenul necesar atât
arderii, cât şi creării unei suprapresiuni pentru intensificarea transmiterii căldurii prin convecţie.
Procesul de încălzire se poate intensifica prin maontarea în paralel cu injectorul de combustibil a unui
injector de aer comprimat, care produce o suprapresiune în foraj.
3).Arderea se produce tot direct în foraj, dar pe o farfurie, pe care se lasă să cadă prin picurare
combustibilul. Pentru intensificarea tirajului necesar arderii, a îmbunătăţirii procesului de propagare în
masa pământului a căldurii produse, precum şi a evacuării mai uşoare a vaporilor de apă ce se degajă din
pământ, se execută un al doilea foraj alăturat care are legătură subterană cu forajul de ardere.
Toate cele 3 modalităţi arătate au avantaje şi dezavantaje unele faţă de altele, prezentând şi
dezavantajul comun al consumului mare de combustibil şi al încălzirii neuniforme pe înălţimea forajului
de ardere, care determină o consolidare diferită a straturilor din masivul de pământ.
3.6. EXEMPLE

Problema 3.1.

Un radier având dimensiunile 8,80x5,00m2 transmite o presiune de 2daN/cm2 . În amplasament

stratificația este alcătuita în suprafață dintr-un strat vegetal şi o umplutura în grosime de 0,50m după
care urmează un pământ loessoid în grosime de 8,0m sensibil la umezire grupa B.
Porozitatea medie a acestui pământ loessoid este de 48% umiditatea de 12% şi limita inferioară de
plasticitate 14%.
Pentru reducerea sensibilității la umezire se prevede realizarea unei îmbunătăţiri a proprietăților acestui
pământ prin compactare de adâncime folosind coloane de pământ executate cu ajutorul sonetei
percutante tip «Galați »(Instalația O.P.L.20). Se preconizează ca porozitatea medie finală să fie de 43%.
Coloanele de pământ realizate prin această metoda de îmbunătățire au un diametru de 42cm.
Distanţa dintre axele acestor coloane realizate prin dispunerea lor în plan după unghiuri echilaterale se
calculează cu relația
1 − 𝑛𝑚 1 − 0,43
𝑙 = 0,95 ∗ 𝑑 ∗ √ = 0,95 ∗ 0,42 ∗ √ = 1,35𝑚
𝑛 − 𝑛𝑚 0,48 − 0,43

d - diametrul coloanei
nm - porozitatea medie finală
n - porozitatea medie inițială
S-a adoptat distanţa de 1,25m între axele verticale ale coloanelor.
Coloanele se dispun pe mai multe rânduri, distanţa dintre rânduri fiind
𝑙 ∗ √3
𝑑𝑟 = = 1,17𝑚
2
S-a adoptat distanta de 1,10m.
Schema de calcul pentru determinarea distantei dintre coloane se arata în figura 3.10.

Fig. 3.10 Distanța dintre coloane

Dispunerea coloanelor în plan orizontal şi vertical este arătată în figura 3.11.
 ? 0,00 -1,50
0,30

110
110
110
110
110
110
110
0,40

110
125 125 125 125 125 125 125 125 125 125

Pentru determinarea dimensiunii zonei de garda se adopta condiția ca lățimea ei să nu fie mai mică
decât 0,35b, « b » fiind lățimea radierului şi să fie cel puțin egala cu 1,5m. De asemenea lățimea ei nu va
fi mai mică de 1/3 din grosimea pachetului sensibil la umezire, măsurata de la nivelul tălpii radierului.
În cazul nostru lățimea zonei de gardă având în vedere şi zona de influenţă a coloanelor din șirurile
marginale este de 2,40m, respectându-se astfel toate condițiile arătate.
2,40 > 1,50 ; 2,40 > 1,75 ; 2,40 ≅ 8,0/3 = 2,66

Cantitatea de pământ exprimata în greutate necesara pentru umplerea găurii pe metru din lungimea ei
se adopta de cca 0,06m3 . Umiditatea optimă de compactare w opt =s-a luat de 16%.
Cantitatea de pământ pe metru de coloană se calculează cu relația:
𝑞 = 𝐾 ∗ 𝐴 ∗ 𝛾𝑑𝑐 = (1 + 𝑤/100) în care
K este un coeficient care se ia pentru loessuri argiloase egal cu 1,1
𝐴 secțiunea coloanei
𝛾𝑑𝑐 greutatea volumică a pământului compactat
𝛾𝑑𝑐 = 𝜌𝑠 (1 − 𝑛)(1 + 𝑤) = 26,8 (1 − 0,43)(1 + 0,16) = 17,7𝑘𝑁/𝑚3
𝜋∗𝑑𝑒 2
𝐴= 4
= 0,139 𝑚2
16
𝑞 = 1,1 ∗ 0,39 ∗ 17,7 ∗ (1 + 100) = 3,13 𝑘𝑁
Deoarece la realizarea coloanelor se produce în suprafață o refulare a terenului natural după ce s-a
efectuat decaparea stratului vegetal şi de umplutură pe o adâncime de 0,50m se efectuează o
compactare de suprafață cu maiul greu. Adâncimea pe care se obține această compactare trebuie să fie
egala cu 3d respectiv 1,26m grosime, grosime care este realizabilă prin compactarea cu maiul greu.
Problema 3.2.
Este necesar să se execute o umplutura de pământ în grosime de 7,50m pe un strat de argilă moale
compresibilă saturată cu apa în grosime de 7,6m. După consumarea procesului de consolidare tensiunea
efectivă medie în această argilă va creste de la 86kPa la 204kPa.
Argila compresibilă se caracterizează prin coeficienți de consolidare egali pe verticală şi orizontală având
valoarea de 0,0699mm2 /s.
Coeficientul de compresibilitate de volum a acestei argile pentru intervalul de presiuni menționat este
de 0,00023 m2/kN. Argila are o limita de curgere wL de 60% şi o limită de plasticitate egala cu 20%.
Durata de construcție a acestei umpluturi este de 4 luni, iar tasarea admisă care să mai aibă loc după
aceasta data este de 25 mm la intervalul de timp de un an de la începerea realizării ei.
Deoarece timpul de consolidare a acestei umpluturi va fi foarte îndelungat trebuie găsita o soluție
pentru accelerarea lui în cazul în care consolidarea are loc numai după o singura direcție timpul de
consolidare ar rezulta pe baza următorului calcul pentru un procent de consolidare egal cu 90%.
Gradul de consolidare 𝑈𝑣 pe verticală pe o singură direcție este egal cu :
𝑈𝑣 = 𝑓1 (𝑇𝑣 ) în care:
𝑇𝑣 este factorul timp al consolidării egal cu:
𝑐𝑣 ∗𝑡
𝑇𝑣 = în care:
𝑑2
𝑐𝑣 este coeficientul de consolidare în direcţia verticală;
d este lungimea traseului de filtraţie verticală care se ia, având în vedere filtraţia pe o singură direcţie.
În cazul concret analizat valoarea factorului timp al consolidării este :
0,0699 𝑚𝑚2 ⁄𝑠∗𝑡 0,0699∗𝑡
𝑇𝑣 = 76002
şi 𝑈𝑣 = 90% = 76002
76002 ∗0,9 743,69∗106
De unde 𝑡 = = 743,69 ∗ 106 𝑠 = = 23,65 𝑎𝑛𝑖
0,0699 365∗24∗602
Pentru accelerarea procesului de consolidare se prevede executarea unor coloane de balast având
diametrul de 380mm, așezate la o distanta de 2,15m într-un caroiaj de forma pătrata. O alta soluție ar fi
așezarea lor într-o rețea de triunghiuri echilaterale. (fig. 3.12 şi 3.13.)

R
R
l

l l

Fig. 3.12 Rețea pătrată Fig. 3.13 Rețea triunghiulară

Raza efectivă pe care are loc drenarea pe orizontala se poate calcula cu relația:
𝑙
𝜋 ∗ 𝑅 2 = 𝑙 2 de unde 𝑅 = = 0,564 ∗ 𝑙
√𝜋
În cazul nostru: 𝑅 = 2,15 ∗ 0,564 = 1,21 𝑚
1,21
Raportul = 0,19 = 6,38 s-a luat 6,4
Pentru direcţia radială, factorul timp al consolidării va fi egal cu:
𝑣𝑐 ∗𝑡 0,0699∗305,24∗602
𝑇𝑅 = 4∗𝑅 2 = 4∗12102
= 0,315 respectiv 𝑈𝑅 = 93%
𝑐𝑣 ∗𝑡 0,699∗305,24∗602
𝑇𝑣 = 𝑑2
= 76002
= 0,0319 respectiv 𝑈𝑣 = 20%
Gradul de consolidare total având în vedere efectul atat al filtratiei verticale cat şi al celei radiale va fi:
1
100 − 𝑈 = 100 ∗ (100 − 𝑈𝑣 ) ∗ (100 − 𝑈𝑅 ) = 100 − (100 − 20) ∗ (100 − 93) = 94,4%
În paralel cu accelerarea procesului de consolidare se va obține şi o îndesare a acestei argile care are
porozitatea inițială egală cu 45%.
La distanţa de 2,15m între coloanele de balast având diametrul de 380mm se va obține o porozitate
medie finală de :
1 − 𝑛𝑚 1 − 0,43
𝑙 = 0,95 ∗ 𝑑 ∗ √ = 0,95 ∗ 0,38 ∗ √ = 2,15𝑚
𝑛 − 𝑛𝑚 0,45 − 0,43
𝑛𝑚 = 43%
Umiditatea argilei dinaintea îmbunătățirii terenului a fost :
𝑤∗𝛾 𝑤∗27,0
𝑆𝑟 = 𝑒∗𝛾 𝑠 = 1 = 0,82∗10 = 0,30 respectiv 30%
𝑤
𝑛 0,45
𝑒= = = 0,82
1 − 𝑛 1 − 0,45
Prin îndesarea argilei şi eliminarea apei prin coloanele de balast umiditatea se va reduce argilă
rămânând saturată.
𝑤∗𝛾 𝑤∗27,0
𝑆𝑟 = 𝑒∗𝛾 𝑠 = 1 = 0,75∗10 = 0,28 respectiv 28%
𝑤
𝑛 0,43
𝑒== = 0,75
1 − 𝑛 1 − 0,57
Indicele de consistenta înainte de îmbunătățire a fost :
𝑤 −𝑤 60−30
𝐼𝑐 = 𝑤 𝐿−𝑤 = 60−20 = 0,75
𝐿 𝑃
După îmbunătăţire indicele de consistenţă este :
𝑤 −𝑤 60−28
𝐼𝑐 = 𝑤 𝐿−𝑤 = 60−20 = 0,80
𝐿 𝑃
Tasarea finală a acestui pământ argilos este de:
𝑆𝑓 = (204 − 86) ∗ 0,00023 ∗ 7,6 = 0,206𝑚 = 20,6 𝑐𝑚
Gradul de consolidare asigură o tasare de :
𝑆𝑡 = 𝑆𝑓 ∗ 𝑈 = 20,6 ∗ 0,944 = 19,45 𝑐𝑚
Rămâne ca în timp să se mai producă o tasare de :
∆𝑆 = 20,6 − 19,45 = 1,15 𝑐𝑚

Tabel 3.5 Gradul de consolidare pentru filtraţie verticală

Tv U Tv2 U3 Tv4 U5 Tv6 U7
 0,0010 0,03751 0,0100 0,11284 0,1000 0,35682 1,0000 0,93126

0,0015 0,04458 0,0150 0,13820 0,1500 0,43695 1,5000 0,97998

0,0020 0,05090 0,0200 0,15958 0,2000 0,50409 2,0000 0,99417

0,0025 0,05665 0,0250 0,17841 0,2500 0,56223 2,5000 0,99830

0,0030 0,06193 0,0300 0,19544 0,3000 0,61324 3,0000 0,99951

0,0035 0,06682 0,0350 0,21110 0,3500 0,65819 3,5000 0,99986

0,0040 0,07140 0,0400 0,22568 0,4000 0,69788 4,0000 0,99996

0,0045 0,07571 0,0450 0,23937 0,4500 0,73295 4,5000 0,99999

0,0050 0,07980 0,0500 0,25231 0,5000 0,76395 5,0000 1,00000

0,0055 0,08369 0,0550 0,26463 0,5500 0,79135 5,5000 1,00000

0,0060 0,08741 0,0600 0,27460 0,6000 0,81556 6,0000 1,00000

0,0065 0,09097 0,0650 0,28768 0,6500 0,83697 6,5000 1,00000

0,0070 0,09441 0,0700 0,29854 0,7000 0,85589 7,0000 1,00000

0,0075 0,09772 0,0750 0,30902 0,7500 0,87262 7,5000 1,00000

0,0080 0,10093 0,0800 0,31315 0,8000 0,88740 8,0000 1,00000

0,0085 0,10403 0,0850 0,32898 0,8500 0,90047 8,5000 1,00000

0,0090 0,10705 0,0900 0,33851 0,9000 0,91202 9,0000 1,00000

0,0095 0,10998 0,0950 0,34779 0,9500 0,92223 9,5000 1,00000

Gradul de consolidare pentru filtraţie radială Tab.3.6.

Factorul timp Tr
Ucr
5 10 15 20 25 30 40 50 60 80 100

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

5 0 0 0 0 0 0 0,019 0,020 0,021 0,023 0,025

10 0,012 0,021 0,026 0,032 0,039 0,042 0,044 0,048 0,051

15 0,019 0,032 0,040 0,050 0,060 0,064 0,068 0,074 0,079

20 0,026 0,044 0,055 0,062 0,069 0,092 0,088 0,092 0,101 0,107

25 0,034 0,057 0,071 0,081 0,089 0,106 0,114 0,120 0,131 0,139

30 0,042 0,700 0,088 0,101 0,110 0,118 0,131 0,141 0,149 0,162 0,172

35 0,050 0,850 0,106 0,133 0,143 0,158 0,170 0,180 0,196 0,260

40 0,060 0,101 0,125 0,158 0,170 0,198 0,202 0,214 0,232 0,246

45 0,070 0,118 0,147 0,185 0,198 0,220 0,236 0,250 0,291 0,291

50 0,091 0,137 0,170 0,210 0,230 0,255 0,274 0,290 0,315 0,334

55 0,094 0,157 0,197 0,240 0,265 0,294 0,316 0,334 0,363 0,365

60 0,107 0,180 0,226 0,283 0,304 0,337 0,362 0,383 0,416 0,441

65 0,123 0,207 0,250 0,325 0,348 0,386 0,415 0,439 0,477 0,506

70 0,137 0,231 0,289 0,330 0,362 0,389 0,431 0,463 0,490 0,532 0,564

75 0,162 0,273 0,342 0,391 0,429 0,460 0,510 0,548 0,479 0,629 0,668

80 0,188 0,317 0,397 0,453 0,498 0,534 0,592 0,636 0,673 0,730 0,775

85 0,222 0,373 0,467 0,534 0,587 0,629 0,697 0,750 0,793 0,861 0,914

90 0,270 0,455 0,567 0,649 0,764 0,847 0,911 0,963 1,046 1,110

95 0,351 0,590 0,738 0,844 0,994 1,102 1,185 1,360 1,444

99 0,539 0,907 1,135 1,290 1,423 1,528 1,693 1,821 2,200

100
 1:200

750
760

215 215 215 215 215 215 215 215 215 215 215 215 215 215 215 215

Fig. 3.13 Accelerarea consolidării terenului de fundare cu piloți de balast

Problema cu perna

Cartea galbena