TERAPIA MEDICALĂ NUȚRITIONALĂ ÎN

AFECȚIUNIILE BRONHOPULMONARE
Alexandra Ilinca, Emilia Rusu

Introducere
Terapia medicală nutrițională joacă un rol extrem de important în managementul
afecțiunilor bronhopulmonare. Recunoscută drept cea mai frecventă îmbolnăvire și cauză de
deces în Europa Centrală și de Vest în secolul XIX, tuberculoza a înregistrat în multe țări un
declin semnificativ, constant, dând speranța unei posibile eradicări în viitorul apropiat.
Atat tuberculoza cât și bronhopneumopatia obstructivă cronică sunt afecțiuni care de
cele mai multe ori sunt însoțite de denutriție. Un organism cu deficiențe nutriționale nu va
putea răspunde corespunzător tratamentului medicamentos standardizat. Astfel, creșterea
aportului de minerale (zinc) și vitamine (K, A, E, D), grăsimi nesaturate, asociate unei diete
corespunzătoare, este foarte important.

Tuberculoza
Bacilul responsabil de apariția tuberculozei a fost descoperit de Koch în anul 1882,
denumit în prezent Mycobaterium Tuberculosis. Bacilul Koch (bK) este un bacil acid-alcool-
rezistent (BAAR), această caracteristică fiind și motivul pentru care are un ritm foarte lent de
multiplicare.
Tuberculoza este o boală infectocontagioasă cu transmitere în peste 95% din cazuri pe
cale aeriană, având ca principală sursă bolnavii cu TBC pulmonar pozitivi la microscopie,
care elimină în spațiul înconjurător microorganismul prin tuse, unități infectante minuscule
vehiculate de minimi curenți aerieni și conținând bK viabili (dacă nu sunt expuși razelor
U.V.). Datorită dimensiunii foarte mici, aceștia pătrund prin inhalare în zonele profunde ale
aparatului respirator, unde se multiplică.
Contaminarea cu Mycobacterium Tuberculosis se face prin inhalarea unității
infectante și depunerea ei ulterior pe suprafața alveolară. Reacția organismului gazdă este
limitantă și constă în acțiunea macrofagelor care fagocitează bacilii, astfel formându-se un
focar pneumonic a cărui amploare este direct proporțională cu durata și intensitatea etapei de
multiplicare a germenilor.
În acest interval are loc o diseminare limfatică către ganglionii locoregionali, iar după
aproximativ 6-8 săptamâni reacția organismului-gazdă duce la apariția răspunsului imun
mediat de limfocitele T, determinând ulterior o remaniere fibroasă a zonei de inflamație;
bacilii care supraviețuiesc acestei etape se numesc „bacili dormanzi”. Această etapă se
numește primo-infecție.
Semne și simptome
 Tuse cronică care persistă minimum 3 săptămâni cu sau fără expectorație; dacă este
prezentă, expectorația este redusă cantitativ, cu aspect mucos, mucopurulent sau
striată cu sânge;
 Durere toracică (surdă, localizată sau intensă);
 Indispoziție, astenie, fatigabilitate;
 Inapetență care asociază sau nu scădere ponderală;
 Subfebrilitate, însoțită eventual de transpirații nocturne;
 Dificultăți recent instalate în echilibrarea metabolică a diabetului zaharat.
Investigații
 Examen radiologic: modificare localizată în segmentele apicodorsale ale plămânilor,
imagini cavitare unice sau multiple alături de opacități nodulare în vecinătate, uneori
și cu calcificări;
  Bronhoscopie cu recoltare de material pentru examen bacteriologic.
Tratament medicamentos
Terapia medicamentoasă în tuberculoză cuprinde: medicamente esențiale majore
(izoniazidă și rifampicină) și respectiv de asociere (pirazinamidă, streptomicină și etambutol);
dar și medicamente de rezervă, utilizate rar ca înlocuitori ai celor esențiale în situații de
chimiorezistență sau de apariție a efectelor adverse majore.
În cazul primului tratament se aplică un regim standard, cu durată de 6 luni,
nediferențiat, indiferent de localizarea și severitatea inițială a bolii. Acest tratament constă în
administrarea timp de 2 luni de izoniazidă, rifampicină, pirazinamidă și etambutol, 7 zile pe
săptămână, urmate de 4 luni de izoniazidă și rifampicină, 3 zile pe săptămână. În cazul
copiilor (0-14 ani) se poate renunța la administrarea de etambutol sau streptomicină, iar în
tuberculozele extrapulmonare faza de continuare poate dura 6-10 luni în loc de 4 luni.
În cazul tratamentului recidivelor la care nu s-a confirmat chimiorezistența, eșecul
tratamentului inițial sau reluarea lui după abandon, constă în 2 luni cu toate cele 5
medicamente antituberculoase esențiale, 7 zile pe săptămână, apoi 1 lună cu 4 medicamente
antituberculase esențiale (rifampicină, izoniazidă, pirazinamidă și etambutol), urmate de de 5
luni cu rifampicină, izoniazidă și etambutol, 3 zile pe săptămână.
Înaintea începerii tratamentului este foarte importantă realizarea unei antibiograme
care să sublinieze existența sau nu a unei posibile chimiorezistențe.

Terapie medicală nutrițională

Pacienții cu infecții cronice și cei cu tratamente agresive au nevoie de un aport caloric
mai mare. În cazul în care nu este contraindicat, pacienților cu tuberculoză trebuie să li se
indice o dietă hipercalorică, hiperproteică, hiperglucidică și un aport de lichide corespunzător
(1).
Dat fiind faptul că această afecțiune este tratată cu antibiotice foarte agresive,
interacțiunea dietă-antibiotice este clar cunoscută. Pentru că absorbția izoniazidei este
diminuată de alimente, acesta ar trebui administrată cu o oră înaintea mesei sau 2 ore după
masă. De asemenea, se știe că izoniazida interferă cu metabolismul vitaminei B6 și D care, la
rândul lor, influențează absorbția calciului și fosforului.
Malnutriția și tuberculoza sunt considerate probleme cu magnitudine importantă în
regiunile subdezvoltate ale lumii. Mortalitatea dată de tuberculoză în diferite grupuri socio-
economice tinde să fie invers proporțională cu gradul de dezvoltare regională și, în egală
masură, statusul nutrițional se corelează cu acesta.
Numeroase studii au arătat că pacienții cu tuberculoză activă au un status nutrițional
precar față de populația control; reducerea apetitului, malabsorbția micronutrienților și
dezechilibrul metabolic pot duce la deces.
Zinc (Zn) - mai multe studii au demonstrat că pacienții cu tuberculoză au nivelul
plasmatic de zinc considerabil mai scăzut decât cei sănătoși. S-a observat o creștere
importantă a nivelului plasmatic a Zn după 6 luni de tratament; totuși s-ar putea să reflecte
severitatea afecțiunii și răspunsul la tratament. Sursele de Zn sunt reprezentate de semințe de
dovleac, susan, nuci, caju, fasole, linte, fructe de mare, carne de vită și de miel, ciocolată
neagră, stridii, iaurt.
Vitamina A (morcovi cruzi, spanac, pătrunjel proaspăt, ardei gras roșu, salată verde,
pepene galben, caise, broccoli, tomate): în mai multe studii s-a demonstrat funcția
imuncompetentă a vitaminei A în rândul pacienților cu tubeculoză prin inhibarea culturilor de
bacili virulenți în macrofage. Vitamina A are un rol esențial în proliferarea limfocitară și
menținerea funcției celulelor epiteliale.
Vitamina D (pește, ouă, ciuperci, ficat, lactate): are rol important în buna acțiune și
dezvoltare a macrofagelor fiind un factor cheie de rezistență în tuberculoză. Carența vitaminei
D s-a dovedit a fi factor de risc pentru apariția tuberculozei.
Vitamina E (migdale, semințe crude, spanac, alune de pădure crude, muguri de pin,
avocado, broccoli, pătrunjel, papaya, măsline): în majoritatea studiilor, concentrația vitaminei
E s-a dovedit a fi semnificativ scăzută la pacienții cu tuberculoză comparativ cu cei sănătoși.
 Vitamina C (căpșuni, citrice, papaya, coacăze negre, kiwi, ardei gras, varză de
Bruxelles, pepene, conopidă, broccoli, roșii): concentrația scăzută a vitaminei C s-a dovedit a
fi direct proporțională cu severitatea tuberculozei (2).
Suplimentarea nutrițională poate ajuta la o evoluție favorabilă a tuberculozei,
determinând o creștere semnificativă în greutate, a masei musculare, a imunității și chiar o
îmbunătățire a componentei psihice.
Aportul crescut de vitamine și minerale duce la o proliferare limfocitară semnificativ
mai bună, îmbunătățind răspunsul imun, alături de medicamentele antituberculoase (2).
Suplimentarea dietei cu omega 3 (ulei de rapiță, nuci, macrou, somon, ulei de in,
creveți) crește rezistența la tuberculoză, în vreme ce omega 6 (ulei de migdale, migdale, ulei
de in) nu are nici o influență asupra acestei patologii.
Bronhopeumopatia obstructivă cronică
Bronhopeumopatia obstructivă cronică este o afecțiune plurifactorială (condiționată
genetic, constituțional și prin poluare cronică a aerului respirat) care determină scăderea
progresivă și lentă a volumului expirator maxim pe secundă cu reversibilitate minimă,
nesemnificativă și caracterizată printr-un sindrom inflamator cronic (ca răspuns la factori
iritativi cronici din aerul respirat).

Factori de risc
Externi:
 Fumatul: cel mai important factor de risc;
 Poluanți atmosferici: pot reprezenta o etiologie unică sau factor etiologic accesoriu în
combinație cu fumatul;
 Agricultura: expunere la poluare atmosferică semnificativă prin gazele emanate de
procesele de degradare organică din sol precum și cele ale unor compuși folosiți ca
îngrășăminte chimice.
Interni:
 Deficit genetic de alfa-1-antitripsină: degradarea enzimatică a structurilor
microinterstiţiului alveolar cu inducerea de leziuni emfizematoase;
 Polimorfisme genetice în locusurile altor gene: cresc riscul de aproximativ 10-15 ori;
 Hiperreactivitatea bronșică la metacolină: scădere accelerată a VEMS;
 Atopia și nivelul înalt de IgE;
 Statutul socio-economic.

Semne și simptome
Simptomatologia BPOC este dominată de tuse cu expectorație cronică și dispnee de
efort. Bronșita cronică este definită drept tuse zilnică 3 luni pe an, minim 2 ani consecutiv.
Clinic, pacientul este în cea mai mare parte a cazurilor obez sau, dimpotrivă,
subponderal, cu o scădere masivă în greutate în ultimele 6-12 luni.
Auscultator, se evidențiază un murmur vezicular difuz diminuat, cu expir prelungit și
cu supraadăugare de raluri bronșice ronflante și, uneori, sibilante. Semnele fizice de severitate
sunt: utilizarea intensă a mușchilor accesori, frecvență respiratorie > 25/minut, alura
ventriculară peste 110 bătăi pe minut, semne de oboseală musculară, flapping tremor ca semn
de encefalopatie hipercapnică și alterarea conștienței.
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv presupune 3 etape: suspiciunea, confirmarea și diagnosticul
diferențial:
 Suspiciunea se face pe baza semnelor și simptomelor clinice.
 Confirmarea: efectuarea spirometriei care evidențiază o disfuncție ventilatorie
obstructivă sau mixtă nonreversibilă.
 Diagnosticul diferențial: astm bronșic, bronșiectazii, sindrom posttuberculos,
mucoviscidoză.
 Tratament medicamentos
Bronhodilatatoarele sunt indicate pentru toți pacienții cu BPOC indiferent de gradul
de reversibilitate al obstrucției la testul bronhomotor.
Corticosteroizii, în administrarea pe termen lung, nu influențează reversibilitatea
afecțiunii, dar scad considerabil exacerbările și ameliorează calitatea vieții.
Alte medicații: mucolitice, expectorante, vaccinare antigripală și antipneumococică,
antibioterapie.

Terapia medicală nutriţională

Evaluarea nutrițională a pacientului cu BPOC trebuie să aibă în vedere existența altor
patologii pulmonare asociate, a tratamentului medicamentos indicat și statusul nutrițional (1).
Malnutriția apare la 24-35% din pacienții cu BPOC severă, cu o pierdere inițială în
greutate de 5-10%. Se recomandă o dietă care să furnizele 25-30 kcal/kg, cu 15-20% proteine
(1,2-1,7 g proteine/greutate ideală), 30-45% grăsimi și 40-55% carbohidrați. Aportul de
vitamine și minerale pentru pacienții cu BPOC se stabilește în funcție de severitatea
afecțiunii, patologiile asociate, tratamentul medical, statusul nutrițional și densitatea minerală
osoasă.
Vitamina C - pentru fumători se recomandă suplimentarea vitaminei C cu
aproximativ 16 mg/zi pentru cei care fumează 1 pachet de țigări pe zi și cu 32 mg/zi pentru
cei care fumează minim 2 pachete de țigări pe zi.
Magneziu și calciu: suplimentarea cu magneziu și calciu este importantă datorită
implicării lor în contracția și relaxarea musculară.
Vitamina D și vitamina K: suplimentarea se recomandă în funcție de densitatea
minerală osoasă în relație cu antecedentele medicale (administrarea glucocorticoizilor).
Potasiu: în funcție de diureticele administrate.
Studiile recente au arătat că statusul nutrițional poate fi un factor de prognostic
negativ în evoluția BPOC; malnutriția influențând nefavorabil progresia BPOC (1).
La subiecții sănătoși, 60-70% din capacitatea energetică totală a organismului este
folosită pentru metabolismul bazal. La subiectul cu BPOC, acest procent crește cu 15-20%,
deoarece organismul necesită mai mult oxigen și mai multă energie pentru procesul de
respirație. Rata metabolismului bazal este crescută din cauze mecanice și metabolice cum ar
fi: hipoxemia care, împreună cu inflamația sistemică și stresul oxidativ, pot altera statusul
metabolic care duce la creșterea nevoilor energetice ale organismului.
În ultimul timp, a existat un interes crescut privind rolul nutrienților, al antioxidanților
și proprietățile antiinflamatorii ale alimentelor cu rol benefic pentru pacienții cu BPOC. Mai
multe studii au relevat rolul favorabil al antioxidanților asupra funcției pulmonare, asociat cu
consumul crescut de fructe și legume, de vitamine antioxidante. Aceastea au arătat că
pacienții cu BPOC care au consumat o cantitate mai mare de fructe și legume (>5 porții/zi) au
înregistrat o creștere a VEMS față de lotul control, care a avut o dietă liberă timp de 3 ani.
De asemenea, în urma unui consum crescut de fructe și legume s-a observat o scădere
a stresului oxidativ și a producției de radicali liberi care favorizează procesul inflamator în
BPOC sau în alte boli cronice.
Fructele și legumele conțin cantități mari de antioxidanți, incluzând vitamina C,
vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi care pot explica efectul benefic asupra funcției
respiratorii. Consumul crescut de vitamina C a fost asociat cu creșterea VEMS-ului și cu o
scădere mai lentă a acestuia în cadrul evoluției bolii pulmonare obstructive. Consumul crescut
de vitamina E, A, D, carotenoizi și flavonoizi, dar și de ulei de măsline bogat în acizi grași
mononesaturați se corelează invers proporţional cu markerii stresului oxidativ. Relația de
directă proporționalitate între consumul de mere (>5 mere/săptămână) și valoarea VEMS este
demonstrată în studii clinice de specialitate.
Alte alimente pentru care s-a demonstrat că au un efect favorabil asupra funcției
pulmonare sunt: vinul roșu, consumul crescut de curry, cafeaua, cerealele, fibrele, peștele,
acizii nesaturați omega 3/6.
 Nettleton și colab. au realizat pe o cohortă de 10.658 persoane un studiu clinic ce a
demonstrat o relație favorabilă între consumul moderat de cafea și funcția pulmonară,
sugerând un efect benefic al cofeinei asupra funcției pulmonare.
De asemenea, consumul de cereale integrale îmbunătățește funcția pulmonară prin
conținutul crescut de acizi fenolici, flavonoizi, vitamina E, seleniu şi acizi grași esențiali.
Alimentele care au un efect nefavorabil asupra funcției pulmonare sunt: carnea gătită
(bacon, hot dog, carnea procesată) și cea roșie. Un alt studiu de cohortă a analizat influența
alimentelor specific chinezești, cum ar fi carne roșie, orezul, tăițeii de orez, mâncărurile
prăjite, asupra pacienților cu BPOC, rezultând o creștere a incidenţei tusei productive în cazul
consumului acestora. În USA un alt studiu a analizat două tipuri de diete adoptate de
populație: - dieta prudentă - bazată pe consum crescut de fructe și legume, pește, cereale și
produse cu indice caloric scăzut și respectiv dieta Western bazată pe consum crescut de carne
roșie, carne procesată, dulciuri, cartofi prăjiți, produse cu indice caloric ridicat. Studiul a
relevat un procent crescut de cazuri nou diagnosticate de BPOC în rândul populației ce au
avut dietă Western, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor. Această dietă are
repercusiuni și asupra bolilor cardiovasculare și cancerului, pe lângă efectele negative asupra
BPOC.
Alimente cu rol protector pentru funcția pulmonară (fructele, legumele, cerealele
integrale) conțin multe vitamine, antioxidanți, polifenoli; acestea având un efect benefic
asupra procesului inflamator de la nivelul căilor respiratorii.
Consumul de lipide prezintă un rol fundamental în procesul inflamator și
reactivitatea imună. Acizii grași nesaturați au un efect protector împotriva inflamației,
demonstrându-se și alte acțiuni benefice în cazul bolilor cardiovasculare, cancerului,
poliartritei reumatoide, diabetul zaharatui, BPOC. Câteva studii au arătat că un consum mai
crescut de acizi polinesaturați omega 6 față de acizi polinesaturați omega 3 (așa cum există în
dieta Western) a fost asociat cu concentrații serice mai crescute ale proteinei C reactive și
interleukinei 6 (IL-6), precum și ale factorilor proinflamatori. În cazul unui consum mai
crescut de acizi polinesaturați omega 3, concentrația factorului de necroză tumorală alpha
(TNF-) se reduce.
S-a demonstrat că o dietă bazată pe un conținut crescut de pește, legume și fructe
proaspete, cereale integrale, fibre și săracă în carne roșie, alimente procesate, acizi grași
saturați poate influența în mod favorabil funcția pulmonară în evoluția BPOC sau poate chiar
preveni apariția bolii pulmonare cronice (4).

Cancerul pulmonar
Factorii de risc pentru apariția cancerului pulmonar sunt reprezentați de:
 Expunerea la fumul de țigarete;
 Carcinogeni ocupaționali și din mediu: expunerea profesională la azbest, radon;
 Afecțiuni bonhopulmonare preexistente: BPOC, fibroze interstițiale difuze, azbestoza
benignă;
 Virusuri oncogenice: papiloma virus.
Semne și simptome
Majoritatea pacienților sunt simptomatici la momentul diagnosticului. Principalele
manifestări clinice sunt: tusea cu sau fără expectorație, dispneea, hemoptizia, wheezing
localizat, unilateral, stridor (tumori traheale înalte), scădere ponderală (sindrom paraneoplazic
sau apariția metastazelor).
Investigații
 Imagistice (radiografie toracică, computer tomografia, rezonanța magnetică,
tomografie cu emisie de pozitroni, scintigrafia pulmonară): rol major în diagnosticul,
stadializarea și evaluarea funcțională a pacienților cu cancer bronhopulmonar;
  Examenul citologic al sputei: depistarea celulelor tumorale, identificarea markerilor
tumorali;
 Explorări funcționale: spirometrie, teste cardiopulmonare de efort, capacitatea de
difuziune.
Diagnostic
Diagnosticul cancerului pulmonar, indiferent de forma histopatologică, trebuie să
parcurgă următoarele etape:
 diagnosticul de cancer pulmonar cu definirea tipului histopatologic;
 stadializarea conform TNM;
 evaluarea funcțională a pacientului, atunci când există indicație chirurgicală.
Tratament
Opțiunea de tratament medical sau chirurgical depinde de o serie de criterii cum ar fi:
opțiunea proprie a pacientului, experiența chirurgului, viteza de extindere tumorală,
caracteristicile răspunsului terapeutic anterior și diseminarea metastazelor.
Metodele de tratament ale metastazelor pumonare sunt reprezentate de:
 chirurgia metastazelor;
 radioterapia;
 chimioterapia (1).

Terapie medicală nutrițională

Cancerul pulmonar este, în cele mai multe cazuri, consecința tabagismului cronic. În
această direcție s-a cercetat influența fumatului asupra proprietăților nutriționale ale
alimentelor și invers. Astfel, s-a demonstrat că o doză mare de beta-caroten are un impact
negativ, în vreme ce aportul de fructe și legume are un efect benefic (3).
Studiile în această direcție au arătat eficiența unei diete bogate în proteine și acizi
grași nesaturați omega 3 pentru menținerea greutății și a masei musculare. Aceste beneficii au
fost subliniate în majoritatea studiilor (1).
Asigurarea unei diete echilibrate, atât în micronutrienți, cât și în macronutrienți
reprezintă o componentă vitală a managementului activ multimodal al cancerului pulmonar.
Pacienții cu forme avansate de cancer pulmonar au deficiențe considerabile de acizi
grași, acestea fiind strâns legate de scăderea masei musculare scheletice. Modificările care țin
de preferințele alimentare s-au observat în cancerul pulmonar avansat și pot accentua
deficiențele nutriționale preexistente. Obezitatea anterioară diagnosticului s-a dovedit a fi un
avantaj. În schimb, creșterea în greutate nu a arătat beneficii similare de supraviețuire.
Pentru neoplasmul pulmonar se impune o dietă echilibrată, cu aport energetic
crescut, care să asigure statusul nutrițional optim în condițiile existenței acestei afecțiuni
consumptive și a tratamentului său (5).

Pneumonia
Peste 100 de germeni au fost izolați din parenchimul pulmonar (standardul
diagnosticului etiologic al pneumoniei) şi confirmați drept cauze de pneumonie.
Semne și simptome
Debutul bolii poate fi rapid, chiar brutal, sau mai lent, pe parcursul câtorva zile.
Febra, tusea și dispneea sunt cele mai întâlnite simptome la pacienții cu pneumonie
comunitară.
Cel mai frecvente apar:
 febra: deseori prezentă, însoțită de frisoane;
 stare generală vizibil alterată;
 anorexia, frecvent întâlnită, însoțită de scădere semnificativă în greutate;
 mialgii și artralgii;
 tusea neproductivă sau însoțită de expectorație mucoasă sau mucopurulentă;
  sputa poate fi ușor hemoptoică, dar hemoptizia francă este foarte rară;
 dispnee;
 durerea toracică: durerea pleuritică (junghi toracic) este intensă, resimțită în punct fix,
amplificată de inspirul profund, tuse și strănut; alteori durerea poate fi resimțită ca
jenă toracică, bilaterală și relativ nespecifică.

Investigații
Principala investigație pentru această afecțiune este radiografia pulmonară, anormală
în majoritatea cazurilor. Aspectele radiologice pot fi: condensare pulmonară cu distribuție
segmentară sau non-segmentară și infltrat interstițial, caracteristic pneumoniei interstițiale.
Tratament medicamentos
Tratamentul antibiotic este empiric și se administrează pe cale orală în tratamentul
ambulator. Acesta trebuie să acopere germenii cel mai frecvent implicați: Streptococus
pneumoniae, Mycoplasma pneumoniae și Chlamidia pneumoniae.
Antibioticul de elecție rămâne amoxicilia, 1g la 8 ore. Ca alternative există
combinaţia amoxicilină - acid clavulanic, cefalosporinele de generația a II-a (cefuroxima) și
macrolidele (eritromicină, claritromicină și azitromicină) (1).

Terapie medicală nutriţională

Rolul vitaminei A în tratarea pneumoniei s-a dovedit a avea un randament bun în
conduita unei secreții bazale importante de retinol. Având în vedere rolul lor important în
imunitate și inflamație, s-a dovedit că și ingestia de acid alfa linoleic și acid linoleic are efect
benefic în protecția împotriva pneumoniei, ca măsură profiactică. Studiile în această direcţie
au arătat eficiența unei diete bogate în proteine și acizi graşi nesaturați omega 3 și pentru
menținerea greutății și a masei musculare (3).

Fibroza chistică
Fibroza chistică (FC), boală cu transmirere autosomal recesivă, reprezintă o afecțiune
generală a glandelor exocrine, caracterizată prin transportul defectuos al sodiului și potasiului,
ceea ce determină creșterea concentrație electroliților în transpirație.

Semne şi simptome
FC se poate asocia și cu afectarea tractului gastrointestinal ceea ce determină
malabsorbție și maldigestie, dar și a tractului respirator, boală obstructivă pulmonară cronică
precum și deshidratare severă prin pierderea de sodiu prin transpirație.
Terapie medicală nutrițională
Managementul nutrițional al acestei patologii diferă în funcție de stadiul, severitatea
bolii și de vârsta pacientului. Este important de subliniat că terapia medicală nutrițională ar
trebui să fie inclusă încă din primele 6 luni de la diagnostic, în managementul FC.
Având în vedere riscul mare de deshidratare, suplimentarea dietei cu sodiu este foarte
importantă, în special la copii hrăniți cu lapte matern, pentru că acesta conține o cantitate
foarte mică de sodiu. Pentru a se obține aportul adecvat de energie care să compenseze
malabsorbția grăsimilor, pacienții cu fibroză chistică au nevoie de un aport de lipide mai mare
(35-40%) față de populația generală. Aportul de proteine nu este afectat, recomandându-se
15-20% din necesarul energetic.
Foarte importantă este și suplimentarea dietei cu vitamine pentru a preveni eventualele
deficiențe. Astfel, administrarea de suplimente vitaminice adecvate vârstei, în special
liposolubile, este indicată tuturor pacienților cu FC (6).

Bibliografie
1. Miron B. Tratat de pneumologie. Editura Universitara „Carol Davila” 2008; 97-261.
2. Gupta KB, Gupta R, Atreja A, Verma M. Tuberculosis and nutrition. Lung India 2009;
26:9-16.
3. Mahan K, Escott-Stump S. Krause’s food & Nutrition Therapy. International Edition 12;
2008:899-921.
4. Toraldo DM, Nuccio FD, Scoditti E. Systemic Inflammation in Chronic Obstructive
Pulmonary Disease: May Diet Play a Therapeutic Role? J Aller Ther 2013; S2:005.
doi: 10.4172/2155-6121.S2-005
5. Payne C, Larkin PJ, McIlfatrick S, Dunwoody L, Gracey JH. Exercise and nutrition
interventions in advanced lung cancer: a systematic review. Curr Oncol 2013; 20(4):e321-
e337.
6. Smyth AR, Bell SC, Bojcin S, et al. European Cystic Fibrosis Society Standards of Care:
Best Practice guidelines. J Cyst Fibros 2014;13 Suppl 1:S23-42.