Sfinţii martiri Epictet preotul şi Astion

monahul

Motto:

„ 19 Vă mai spun că dacă doi dintre voi

se vor învoi pe pământ asupra unui lucru
pe care-l vor cere, li se va da lor de către
Tatăl Meu Cel ce este în ceruri. 20 Că unde
sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu,
acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Matei 18; 19-20

Capitolul I – Studii şi cercetări asupra autencităţii documentelor cu privire la

pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion.

Capitolul II – Aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion.

Capitolul III - Textul hagiografic al Pătimiri Sfinţilor Epictet preotul şi Astion

monahul – Extrase relevante pentru suflet.

a) Educaţia plină de evlavie a Sfântului Epictet: facerea de minuni şi aducerea lui Astion
la Hristos;

b) Minunile sfinţilor; Astion este stăpânit de o cugetare urâtă, dar prin mărturisire este
izbăvit;

c) Arestarea sfinţilor mucenici; mărturisirea de credinţă; chinurile; convertirea lui

Vigilantius şi martirajul sfinţilor;

d) Slava sfintelor trupuri după moarte, înmormântarea, primirea credinţei de către părinţii
sfântului Astion şi convertirea lor la Hristos.

1
Capitolul I – Studii şi cercetări asupra autencităţii documentelor cu
privire la pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion.
Informaţii despre existenţa şi autenticitatea documentelor care prezintă date despre
pătimirea Sfinţilor Mucenici Epictet Preotul şi Astion monahul există şi treptat au devenit
tot mai cunoscute.

Arhiepiscopul Raymund
Dom Germain Morin
Netzhammer

Despre pătimirea Sf. Epictet şi Astion au scris Ch. Amer (în „Dictionnaire
d’Archéologie chrétienne et de la Liturgie” – 1920) şi exegetul Dom Germain Morin
(într-o scrisoare din 1921), iar specialistul hagiograf Hippolyte Delehaye a analizat
„Martirologiul hieronymian” (de fapt, o compilaţie apuseană din secolul VII), cu scopul
verificării autenticităţii textului hagiografic inclus în prezentul document, referitor la
martiriul Sfinţilor Epictet şi Astion, de la Halmyris.

În urma cercetării dintre anii 1912 – 1928, H. Delehaye a publicat la Bucureşti studiul
„Les Martyrs Epictète et Astion” în „Academie Roumaine. Bulletin de la Section
Historique”, sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, tom. IV, 1928. Din studiul său reiese
faptul că, în copiile care s-au păstrat după acest Martirologiu (hieronymian), nu s-a
reprodus numele corect al celor doi martiri şi nici denumirea corectă a cetăţii – loc de
pătimire (Halmyris). Spre exemplu, pentru „Epictet”, Delehaye a găsit „Epicte”, pentru
„Astion” – „Aponi”, „Aptani”, iar pentru „Halmyris” – „Almeridae”. În urma unor
corelaţii minuţioase, eruditul hagiograf a concluzionat că, fără dubiu, Sfinţii Mucenici
Epictet şi Astion au pătimit la Halmyris. „La Halmyris a fost ridicată, fără îndoială, o
bazilică în cinstea acestor martiri. Noi dorim arheologilor (şi inforenergeticienilor care
pot, nota clc Claudian Dumitriu) români, vrednici urmaşi ai regretatului Vasile Pârvan,
să aibă fericirea de a descoperi ruinele acestei bazilici”. (H. Delehaye, op. cit.)

2
 „Vitaie Patrum”

Abia această lucrare din 1928 a eruditului patrolog

Hippolyte Delehaye a stârnit interesul cercetătorilor
români faţă de un document păstrat sub formă de
copie, a textului patristic „Viaţa şi suferinţele Sfinţilor
Martiri Epictet şi Astion”. Copia, după un manuscris
străvechi în limba latină, a fost inclusă mai întâi în
volumul „Vitae Patrum”, din 1615, la Antwerpiae, de
către H. Rosweyde, urmând a fi retipărită ulterior.
Ediţia princeps a „Vitae Patrum” s-a retipărit în
secolul XIX în două colecţii de talie internaţională:

1. „Acta Sanctorum”;

2. „Patrologiae cursus completus, Series latina”,

sub grija abatelui J. P. Migne.

Textul hagiografic latin corespunde Martirologiului

hieronymian, vorbind de „cetatea almiridensilor”, unde
au venit Sfinţii Epictet şi Astion, mai apoi comandantul
Latronianus şi, în final, părinţii lui Astion, în căutarea
fiului, cetatea fiind locul martiriului Sfinţilor Epictet şi
Astion, „atleţii lui Hristos”. („Pertulerunt autem
martirium sancti atque athletae Christi..., in
Almiridensium civitate”.)

Ulterior, în Biserica Ortodoxă Rusă, după un proces

îndelungat de adunare a textelor hagiografice de către
mai mulţi erudiţi şi sfinţi (precum Mitropolitul Macarie
al Moscovei; Mitropolitul român Petru Movilă al
Kievului; Inochentie Ghizel, arhimandritul Lavrei
Pecerska din Kiev; noul arhimandrit Varlaam de la Lavra Pecerska şi Sfântul Dimitrie al
Rostovului), a fost inclusă şi relatarea pătimirii Sfinţilor Epictet şi Astion, în colecţia rusă
„Vieţile Sfinţilor” diortorisită (îngrijită) de Sfântul Dimitrie al Rostovului (sec. XVIII).
În această ediţie, pomenirea Sfinţilor Epictet şi Astion este amintită la 7 iulie, pentru că
„la 8 iulie se afla un text amplu închinat Sfântului Mare Mucenic Procopie”, după cum

3
sugerează Mitropolitul Nestor Vornicescu, preocupat în amănunt de punerea în evidenţă a
primelor scrieri patristice din literatura română (cunoscute).

În limba română, acest text patristic s-a tradus în secolul XVIII după versiunea rusă,
de către ierodiaconul Ştefan dascălul. Mai apoi, Mitropolitul Veniamin Costachi l-a
tipărit în volumul „Vieţile Sfinţilor din luna Iulie”, în 1814, tot la 7 iulie; urmat de
ediţiile de la mânăstirea Căldăruşani, de la Bucureşti şi Chişinău.

Cercetătorii români contemporani au studiat documentul despre mucenici din „Acta

Sanctorum”, considerându-l autentic. (Prof. Radu Vulpe, Prof. Ion Barnea, Pr. Prof. Ene
Branişte, Pr. Ion Ionescu, Prof. Emilian Popescu, de la care cităm:

„Pentru noi, românii, Actul martiric al Sfinţilor Epictet şi Astion are o deosebită
valoare, fiindcă, în afară de cel care istoriseşte pătimirea Sfântului mucenic Emilian de
la Durostor, este singurul cu care literatura hagiografică dobrogeană se poate mândri.
El ne luminează pagini întregi din viaţa religioasă a Dobrogei, în vremea când
creştinismul era nu numai persecutat, dar reacţia oficialităţilor împotriva lui atinsese
cote maxime.” (din „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”, Bucureşti, 1987).

4
Capitolul II - Aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion.

Dobrogea este deţinătoarea unora

dintre cele mai vechi Sfinte Moaşte
descoperite pe teritoriul României. Ele
aparţin preotului Epictet şi monahului
Astion care au primit cununa de „
martiri ai lui Hristos ” în ziua de 8 iulie
anul 290. Aceste odoare de mare preţ au
fost scoase la iveală în vara anului 2001,
în ziua prăznuirii Adormirii Maicii
Domnului, de o echipă de arheologi,
româno-americană condusă de dr. Mihail
Zahariade. Cripta se afla sub altarul bazilicii Episcopale a Halmyrisului, localitate antică
situată între Murighiol şi Dunavăţ, judeţul Tulcea.

Pe malul lacului Reazelm, nu departe de braţul Sf. Gheorghe al Dunării şi de actualul

sat Dunavăţul de Jos, se află ruinele unei fortăreţe dacice care au aparţinut cetăţii
Halmyris. Aici au pătimit cei doi martiri, Epictet şi Astion. Potrivit actului lor martiric,
(scris imediat după moartea celor doi), republicat în 1615 de eruditul iezuit Herbert
Rosweyde, în volumul ’’Vitae Patrum’’, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului din
Utrecht, ei au pătimit în vara anulului 290 (8 Iulie), ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de
împăratul Diocleţian (284-305). Tot în legătură cu martiriul lor, se face pomenirea
primului episcop al Tomisului, Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea.

Cercetarea istorică a cetăţii se afla în grija Muzeului Naţional de istorie Bucureşti,

instituţie care l-a delegat pe prof. univ. dr. Mihail Zahariade să se ocupe de şantierul
arheologic. În campania de săpături arheologice din anul 2001, în zilele premergătoare
praznicului Adormirii Maicii Domnului a fost extinsă lucrarea de cercetare şi sub altarul
acestei bazilicii din cetate. În ziua de 15 august Dumnezeu a binevoit să scoată la iveală o
criptă în care se aflau osemintele a doi martiri [ RVD şi ACC 100% pentru ca arheologi
să facă săpături ( să lucreze ), în ziua sărbătoriri praznicului Adormirii Maici Domnului,
participanţilor la săpături le-au crescut parametri cu 10%, iar cei care au participat la
săpături în ziua descoperiri moaştelor, parametri lor IE au crescut cu 20% ]. În mijlocul
criptei, pe peretele dinspre răsărit, se aflau fragmente dintr-o inscripţie. Din cele şapte
rânduri au fost descifrate primele două, următoarele rânduri din inscripţie nu s-au mai
păstrat, însă în rândul al cincilea este scris şi o parte din litera grecească „V”. În ultimul
rând apar primele trei litere ale verbului care înseamnă „a molesta, a lovi”. Toate acestea
l-au determinat pe prof. dr. Mihail Zahariade să atribuie osemintele preotului Epictet şi
monahului Astion, a căror viaţă şi pătimire este prezentată în „Acta Sanctorum”,
capitolul „Despre Sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul martiri ai Halmyrisului din
Scythia”. Este îndeobşte cunoscut faptul că, din evlavie, în primele secole, creştinii
îngropau sfintele moaşte sub altarele bisericilor, arătând astfel o continuitate cu Biserica
primară, când creştinii oficiau Sfânta Liturghie pe mormintele „sfinţilor” (nume atribuit

5
creştinilor din primele secole). Similitudini în acest sens sunt întâlnite în majoritatea
bazilicilor descoperite pe cuprinsul provinciei Scythia Minor (Dobrogea).

O comisie clericală, din Arhiepiscopia Tomisului, a studiat osemintele care aveau:

”nuanţă aurie, miros specific”. Sfintele moaşte au fost ridicate din criptă şi aşezate în
racle frumos împodobite. Patru luni mai târziu, de 1 Decembrie 2001, moaştele au fost
aşezate în Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului. La scurt timp au fost demarate lucrările
de construcţie ale unei manăstirii în imediata vecinătate a bazilicii episcopale a
Halmyrisului.

Domnii Nicolae Miritoiu şi Andrei D. Soficaru, au elaborat pe parcursul a aproximativ

zece luni de muncă asiduă, un studiu antropologic care confirmă cele scrise în urmă cu
1700 de ani: vârsta celor doi, înfăţişarea lor, cauza morţii, modalităţile de schingiuire.
După efectuarea cercetărilor Nicolae Miritoiu şi Andrei D. Soficaru au afirmat: „analiza
antropologică ne permite să credem că moaştele din cripta de la Halmyris aparţin într-
adevăr martirilor Epictet şi Astion”. Acest studiu confirmă vârsta celor doi, consemnată
de altfel şi în „Acta Sanctorum”: „Sfântul Epictet, în vârstă de aproape şaizeci de ani
[...] Astion [....] aproape 35 de ani”. Studiul antropologic scrie că poate estima o vârstă
cronologică la deces de 64, 67 ani cu o marjă de eroare de +/- 3 ani a unuia din cei doi,
iar pentru cel de-al doilea de 49 de ani +/- 3 ani, încadrare valabilă pentru 80-85% din
cazuri. Eroarea este sensibilă, mai ales că este vorba despre oseminte vechi de peste 1700
de ani.

Un alt rezultat al cercetărilor a scos în evidenţă urmele de violenţă aflate în

concordanţă cu faptele Sfinţilor unde scrie că „ ...auzind acestea comandantul s-a
înfuriat peste măsură şi a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi biciuiţi cu toată puterea [...]
Latronianus a poruncit ca ei să fie ridicaţi pe stinghia de tortură şi sfâşiaţi cu cârlige de
fier.” Cei doi antropologi au pus la dispozitie datele referitoare la studierea urmelor de
violenţă şi concluziile la care au ajuns. Astfel, pentru primul din cei doi (Sfântul Epictet),
se afirmă că: “omoplatul stâng prezintă o fractură a acromionului, iar cel drept o
fractură a marginii axilare. Mandibula prezintă, şi ea, distrugerea alveolelor. Aspectul şi
patina suprafeţelor acestor fracturi indică cu multă probabilitate că ele ar fi putut fi
produse pe osul proaspăt prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente în regiunea
posterioară a umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum
arată că persoana a decedat la scurt timp după aceasta”, se arată în studiul citat.
Referitor la osemintele celui de-al doilea (Sfăntul Astion), antropologii afirmă că: “la
humerusul drept ... se observă o urmă provocată de un obiect tăios “.

De remarcat este şi amănuntul referitor la o altă modalitate de a-i chinui pe cei doi
prezentată, de asemenea, în izvorul istoric: “Apoi, a cerut să se aducă vergi de frasin şi
să fie loviţi până ce-şi vor da duhul”. Cercetarea amănunţită a osemintelor a relevat
prezenţa unor mici “eschile cu aspect de ruptură de lemn verde”. La toate acestea se
adaugă confirmarea antropologică a decapitării. “Cauza decesului nu a putut fi stabilită
decât pentru cel tânăr (Sfântul Astion), la care prima vertebră cervicală, atlasul, poartă
dovada că moartea a survenit în timpul decapitării. Lipsa primelor două vertebre
cervicale, (continuă antropologii), ne împiedică să facem aceeaşi constatare şi pentru cel

6
vârstnic, dar ţinând cont de celelalte elemente discutate putem presupune că ambii au
avut acelaşi sfârşit.” Antropologii Nicolae Miritoiu şi Andrei D. Soficaru, în finalul
studiului lor afirmă că: “Avem de a face cu moaştele a doi martiri creştini, schingiuiţi şi
apoi executaţi prin decapitare.”

Capitolul III - Textul hagiografic al Pătimiri Sfinţilor Epictet preotul şi

Astion monahul – Extrase relevante pentru suflet.

a) Educaţia plină de evlavie a Sfăntului Epictet: facerea de minuni şi aducerea

lui Astion la Hristos.

Pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), era un preot (de origine dacă informaţie
aflată prin cercetare IE) care propovăduia învăţăturile Lui Hristos în părţile de răsărit
(Frigia) ale imperiului roman, pe nume Epictet, care ducea o viaţă evlavioasă şi trăia
neprihănit. De mic copil s-a pus în slujba Domnului, întărindu-se în toate învăţăturile lui
Iisus Hristos. Sf. Epictet a primit 85% din învăţătură la Academia de Spiritualitate de la
Păcuiului Soare unde a devenit IO în inginerie astrală, dinstincţie obţinută ulterior şi de
Sf. Astion. Ei făceau călătorii astrale (şi în acea întrupare) cu diferite MP-uri, (detalii în
capitolul IV). Sânt întrupaţi din aceaşi ED, al 7 –lea fiu de Dumnezeu - trezorierul
Comunicării TC, Sf. Epictet având 45% din al 7 –lea fiu de Dumnezeu, iar Sf. Astion
având 20% din al 7-lea fiu de Dumnezeu.

Învrednicindu-se de harul preoţiei, Sf. Epictet ducea o viaţă cu totul curată şi

evlavioasă, pentru aceasta fiind răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Prin
rugăciunile sale deschidea adesea ochii orbilor, curăţea pe leproşii care veneau la el, pe
slăbănogi îi însănătoşea şi alunga duhurile necurate din trupurile chinuite de ele.

Într-una din zile, pe când se găsea singur în chilia sa şi-şi rostea ca de obicei
rugăciunile către Hristos, a fost adusă la el o copilă, fiica unui mare dregător, cu toate
părţile trupului ca şi moarte, în afară de limbă. Tatăl ei, după ce a aşezat-o în faţa uşii
sfântului, intrând, i-a îngenunchiat pe dată la picioare, strigând şi rugându-l să-i vindece
fica. Auzind acestea, Sfântul Epictet a poruncit ca fata să fie adusă înăuntru. După ce tatăl
i-a aşezat-o la picioare, Sfântul Epictet se ruga Domnului Dumnezeu zicând:
“Dumnezeule veşnic, poruncitor al Heruvimilor, Care Te-ai coborât din cer, ca să-l
readuci în locul de odinioară pe cel alungat din Rai, care întrupându-te ai luat asupra Ta
păcatele noastre ca să merităm a te purta în vasele noastre de lut, Te rog, Doamne, Te
rog, cu bunătatea Ta caută spre credinţa slujitorului Tău şi, precum ai readus de la
porţile morţii la viaţă pe fiica mai marelui sinagogii, aşa binevoieşte să aduci în starea
de mai înainte prin harul Tău pe unica odraslă a acestuia, pentru ca să înveţe acest neam
necredincios şi rău să cinstească plin de cutremur Sfânt numele Tău şi să istorisească
faptele Tale minunate în toate timpurile”. Şi, sfârşind rugăciunea, a uns cu untdelemn
sfinţit tot trupul fetei, care vindecată şi însănătoşită astfel, împreună cu părinţii ei
binecuvântă pe Domnul. Atunci Sfântul Epictet a povăţuit pe tatăl copilei, zicînd: “Dacă
vrei preaiubitul meu, să nu se mai abată asupra casei tale de acum încolo nici o boală
sau vătămare, grăbeşte-te ca, în fiecare săptămână, cu toată familia ta, să mergi la
biserică duminica, şi să primeşti dumnezeieştile Taine cu dăruire lăuntrică şi cu inima

7
curată”. După ce a spus aceste cuvinte i-a poruncit să plece acasă vesel şi cu sufletul
împăcat întru toate.

În tabelul Nr. 1 sau măsurat parametri înainte şi după săvârşirea minunii şi sa notat cu:
A – Parametri Sântului Epictet înainte de împlinirea minunii;
A1 – Parametri Sfântului după minune;
B – Parametri tatălui înainte de minune;
B1 – Parametri tatălui după minune;
C – Parametri fetei înainte de minune;
C1 – Parametri fetei după minune.
Tabelul Nr. 1

Nr. Parametri IE A A1 B B1 C C1

1 IP 100 100 78 85 100 100

2 DHpot.min.mom. 668 878 45 48 88 822

3 FDpot.min.mom.SF 90 91 80 81 45 93

4 FDpot.min.mom.SB 97 99 86 88 68 89

5 FDpot.min.mom.SN 100 100 88 89 78 97

6 Părticele exist. 2 3 1 1 - 4
din Sf. EDT

7 Părticele exist. 8 9 2 2 1 2
din Hr.

8 Părticele exist. 7 13 2 3 1 1
din Sf. F. Maria

9 Părticele exist. 5 7 - - - 1
din Sf. Ar. Uriel

10 Părticele exist. 1 3 1 1 - 1
din. T.C.

11 Părticele exist. 2 6 - - - 1
din Sf. Duh

12 ENBSus tot. 778 978 123 133 188 922

(Tabel corectat de clc Claudian Dumitriu.)

8
 Graficul Nr.1 al tabelului Nr.1

IP
FDpot.min.mom.SF
FDpot.min.mom.SN
Părticele exist. din Hr.
Părticele exist. din Sf. Ar. Uriel
Părticele exist. din Sf. Duh
DHpot.min.mom.
FDpot.min.mom.SB
Părticele exist. din Sf. EDT
Părticele exist. din Sf. F. Maria
Părticele exist. din. T.C.
ENBStot.

1000

900

800

700

600

500

400

300

200

100

0
A A1 B B1 C C1

Din măsurătorile efectuate se observă că prezenţa părticelei de la Iisus Hristos şi a

părticelei de la Sf. Fecioară Maria sant acelea care o menţineau în viaţă pe fată.
Rugăciunea a avut ca efect creşterea parametrilor celor implicaţi, la vindecarea fetei
participând toate ED măsurate cu ponderi diferite. Creşterea cu 2% a FDSB şi cu 1% a
FDSF se poate vedea prin bucuria ce iradia prin chipurile Sf. Epictet şi a tatălui fetei
vindecate. Minunea este evidenţiată prin creşterea FD la fosta suferindă mai ales pe SF cu
42%.

9
 Altă dată, a fost adus la el un om stăpânit de duhuri necurate, care după trei zile de
post şi rugăciune l-a făcut sănătos, iar persoana vindecată aducea mulţumiri lui Hristos
Dumnezeu. Altă dată, a fost adusă la el o femeie oarbă care, stând în faţa lui, astfel zicea,
plângând: “Ştiu cine eşti şi cred că poţi multe în faţa lui Dumnezeu; de aceea te rog să nu
dispreţuieşti plânsul meu şi să nu iei în deşert rugăciunea mea. Căci toţi medicii acestei
provincii, cu toată ştiinţa şi priceperea lor, nu mi-au putut fi de folos cu nimic;
dimpotrivă, cu cât îşi arătau mai mult meşteşugul lor, cu atât mai mult, nenorocita de
mine, mă istoveam de durere. De aceea te rog pe sfinţia ta să binevoieşti numai a pune
dreapta ta pe ochii mei în numele lui Hristos; deoarece cred că pe dată luminile ochilor
mei prin tine vor căpăta vedere”. Atunci Sfântul Epictet, minunându-se de credinţa
acestei femei, a pus dreapta sa pe ochii ei, preamărind bunătatea Domnului şi spunând
către ea: “Să-ţi fie ţie după cum ai crezut, fiica mea!”. Deschizîndu-i-se ochii, femeia a
văzut lumină, cu bucurie zicând: “Mărire Ţie, Dumnezeul creştinilor, care nu
dispreţuieşti pe păcătoşii căzuţi în greşeală, ci, prin mare mila Ta, îi primeşti şi-i
mântuieşti pe cei ce se întorc către tine”. Şi, îndată ce a spus acestea, a crezut în
Dumnezeu Mântuitorul familia femei şi cei apropiaţi ei. Acestea şi multe alte minuni sau
săvârşit prin Epictet preotul.
Actul martiric istoriseşte apoi întâlnirea dintre Epictet şi tânărul Astion. Acesta era
singurul fiu al lui Alexandru, “om foarte bogat şi mai marele cetăţii”, şi al Marcelinei,
“de neam vestit şi fiică a senatorului Iulian”. În discuţia pe care au avut-o, blândul
părinte Epictet l-a îndemnat cu stăruinţă să vină la Dumnezeu, Tatăl al tuturor slujitorilor
Lui şi la Biserica întemeiată de Fiul Său. A doua zi, în revărsatul zorilor, tânărul Astion a
venit din nou la preotul Epictet, rugându-l ca, din clipa aceea, să-l socotească un
“catehumen”, adică un om care se pregăteşte pentru primirea botezului, urmând ca, după
puţine zile, să primească Sfâta Taină a Botezului creştin. L-a mai rugat, de asemenea, ca
după primirea botezului, să plece degrabă amândoi într-un ţinut îndepărtat, unde îi va
îndrepta Duhul Sfânt, pentru ca tatăl lui să nu-i păteze, prin lacrimile sale, conştiinţa de
ucenic al lui Hristos. Epictet a îndeplinit dorinţa tânărului său prieten şi astfel, după ce a
fost botezat, au plecat pe ascuns, cu o corabie, ajungând “în ţinuturile sciţilor”, în cetatea
almiridensilor, (cetatea Halmyris), nădăjduind că acolo nu-i va cunoaşte nimeni. Părinţii
lui Astion, copleşiţi de durere, l-au căutat, dar nu au izbutit să afle nimic despre soarta lui.
RVD , ACC şi CNVAL 273 a deciziei luate este 100%.

Efectul întâlnirii celor doi sfinţi asupra propriilor parametri, (ei făcând parte din
aceeaşi ED – al 7-lea Fiu de Dumnezeu), se poate observa în tabelul numărul 2. S-a notat
cu:
A0 – parametri Sf. Epictet, respectiv cu B0 – parametri Sf. Astion înainte cu o oră de
întâlnirea lor;
A1- parametri Sf. Epictet, respectiv cu B1 – parametri Sf. Astion în momentul
întâlnirii;
A2 – parametri Sf. Epictet, şi cu B2 – parametri Sf. Astion în momentul plecări din
răsărit (Frigia) spre sciţia (Dobrogea).

10
 Tabel Nr. 2

Nr. Parametri A0 B0 A1 B1 A2 B2

1. DHpot.min.mom. 782 468 799 567 857 620

2. IP 100 92 100 100 100 100

3. C.P.R. 0 7 0 3 0 0

4. Nr. EDT 8 3 9 5 9 8

5. Nr.ENBSus.tot. 882 560 899 667 957 720

6. CETEgD 99 78 100 94 100 99

7. RAtot. 100 91 100 97 100 100

8. CJ 100 99 100 100 100 100

9. Com. cu T.C. 100 92 100 98 100 100

(Tabel corectat de clc Claudian Dumitriu.)

Din momentul întâlnirii, eficienţa lor în slujirea Sfintei Treimi creşte, CETEgD
crescând mai ales la Sf. Astion de la valoarea de 78% înainte de întâlnire, la 99% în
momentul plecării lor spre Dobrogea, la fel şi RAtot a Sf. Astion creşte de la 91% la
100%. Odată cu creşterea Capacităţii de Emisie Totală a Tuturor Tipurilor de Energii
Dumnezeieşti (CETEgD), se îmbunătăţeşte Comunicarea cu T.C., remanenţa păcatelor
tinde spre zero (CPR = 0), iar numărul de ENBSus.tot. creşte la fel.

b) Minunile sfinţilor; Astion este stăpânit de o cugetare urâtă, dar prin

mărturisire este izbăvit.
Aşadar, după ce şi-au găsit locuinţa potrivită în oraşul amintit, aduceau acolo
mulţumire lui Dumnezeu prin faptele lor. Şi fiindcă scris este că o cetate aşezată pe
munte nu se poate ascunde, nici harul dumnezeiesc nu stă ascuns sub obroc, puterea
cerească a început să săvârşească, prin Sf. Epictet, mai multe semne şi minuni în ţinutul
sciţilor, decât cele pe care le făcuse în părţile răsăritului. Într-una din zile, a venit la el o
femeie, împreună cu fiul ei în vârstă de cincisprezece ani, care era surd, mut şi uscat la
trup, s-a aruncat la picioarele sfântului Epictet rugând-ul să-i vindece fiul. Sf. Epictet a
poruncit să fie ridicat copilul bolnav şi, ridicând ochii la cer, astfel se ruga pentru copil
către Domnul, zicând: “Dumnezeule Atotputernic, Care eşti nemăsurat şi nevăzut,
necuprins şi de negrăit, mântuire a creştinilor, tămăduitor al bolnavilor, cârmuitor al
corăbierilor, liman al celor în primejdie, lumină a orbilor, picior al şchiopilor, cale a
rătăciţilor, priveşte, te rog, Doamne către acest slujitor al Tău, şi dezleagă-i lanţurile
limbii spre lauda numelui Tău. Deschide-i şi urechile, să audă tainele Tale cele cereşti.
Vindecă-i toate mădularele lui bolnave, atât sufletul, cât şi trupul, ca pe ale acelui

11
paralitic pe care, dupa 38 de ani, venirea Ta venerabilă i-a dăruit lui sănătate deplină,
ca să cunoască numele Tău cei ce nu te-au cunoscut şi să creadă că Tu singur eşti
Dumnezeu adevărat, Care domneşti şi rămâi veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt
în vecii vecilor”. După ce a terminat rugăciunea, a suflat de trei ori în faţa copilului ( în
semnul Sf. Cruci, similar cu cele învăţate la cursurile de IE ) şi, întrebându-l i-a zis:
“Fiule, în care Dumnezeu se cuvine ca noi să credem, în idoli, care sunt făcuţi de
oameni, sau în Iisus Hristos cel răstignit, Care a binevoit să te vindece astăzi?”. Iar el,
cu mare glas, a strigat zicând: “În Iisus Hristos se cuvine ca noi să credem, o,
preafericite, Care aduce oamenilor întotdeauna, până în ziua de azi, atâtea binefaceri”.
Şi, pe când mulţimea de almiridensi privea această minune dădea slavă lui Dumnezeu,
mai mult de o mie de oameni în ziua aceea au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos.

Dar nu numai Sfântul Epictet, ci şi Sfântul Astion săvârşea foarte multe minuni în
numele Domnului. Astfel, într-una din zile, pe când se ducea la Dunăre să ia apă, i-a ieşit
în cale un om, care era chinuit de un duh necurat. Şi apropiindu-se de el şi rugându-se
pentru el mult, i-a făcut pe frunte semnul mântuitor al crucii şi l-a însemnat pe toate
părţile trupului. Demonul într-acel ceas a ieşit din el. Dar fugind, zicea: “Credinţa ta
Astioane, şi curăţia cugetului au primit mare putere de la Mântuitorul împotriva
noastră”. Şi zicând acestea, n-a mai apărut niciodată.
La fel, altă dată a văzut pe un om care, căzând de la o mare înălţime, era dus la casa sa
de către părinţii lui, aproape mort. Şi pe când îi privea cum se frământă jelindu-se de
întâmplarea neaşteptată, cuprins de milă cuvioasă, s-a retras într-un loc deosebit, unde,
stând în picioare, astfel s-a rugat pentru acela Domnului nostru, zicând: “Hristoase
Dumnezeule, Care, prin fericitul apostol Pavel, ai readus de la moarte la viaţă pe
Eutihie, cel căzut de la fereastră; lui Enea, care de optzeci de ani zăcea în pat, prin
sfântul Petru i-ai dat sănătatea trupului, iar celui schiop din naştere, i-ai dăruit sănătate
întreagă, şi acum, Doamne, te rog să-l priveşti pe acest om, care prin lucrarea
diavolului, a căzut de la o înălţime atât de mare, dă-i lui deplină sănătate şi fă-l să fie în
numărul turmei Tale, căci Tu eşti Păstorul nostru, Dumnezeu adevărat, Care ai spus în
sfânta Ta Evanghelie: “Eu sunt păstorul cel bun şi îmi cunosc oile Mele. Precum mă
cunoaşte Tatăl meu şi eu Îl cunosc pe Tatăl meu şi sufletul meu îl pun pentru oile mele”.
După ce a sfârşit rugăciunea, apropiindu-se de cel căzut de la înălţime, astfel i-a vorbit
zicând: “În numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă”. Şi apucându-l de mâna dreaptă
l-a ridicat. Îndată s-au întărit soldurile şi tălpile lui şi a ieşit şi a mers. Acesta, venind
împreună cu părinţii săi până la locuinţa Sfinţilor, pentru a fi făcuţi catehumeni şi după
câteva zile au primit Taina Botezului.
Altă dată, pe când însuşi Astion se ducea să ia apă din fluviu şi plecase fără îndemnul
sau ştirea bătrânului preot, cum mergea el pe cale, în mintea lui s-a strecurat o cugetare
urâtă. Şi fiindcă timp de trei zile nu a putut singur să şi-o scoată din inima, s-a întristat
foarte mult şi din pricina aceasta chipul lui era abătut. La insistenţele Sf. Epictet, acesta
şi-a mărturisit fapta şi urmările ei. Atunci, Sf. Epictet arătându-se foarte supărat şi
indignat, ca în faţa unui duh necurat, astfel i-a vorbit, zicând: “De ce ai ieşit pe uşa
chiliei fără ştirea mea şi ai plecat la fluviu fără binecuvantarea preotului lui Hristos?
Oare nu ştii că există întotdeauna pentru tineri binecuvantarea celui mai mare ca un zid
de neânvins şi ca platoşă a credinţei pentru a birui pe diavol?”. Şi spunând acestea, i-a

12
poruncit să se întindă la rugăciune pe pământ în chipul Sfintei Cruci şi s-a întins şi el. Şi
astfel s-au rugat amândoi împreună lui Dumnezeu. Şi sculându-se ei de la pământ după
multă rugăciune cu lacrimi, fericitul Astion a văzut un copil negru cu o lumânare aprinsă,
fugind de la dânsul şi zicându-i: “Marturisirea ta, Astioane, a sfărâmat astăzi puterile
mele cele mari; iar rugăciunea voastră m-a lăsat fără arme. De aceea ieşind de aici, voi
intra în inima comandantului militar al provinciei, Latronianus, şi-l voi întărâta degrab
împotriva voastră, iar el prin felurite chinuri vă va ucide, pentru că aţi intrat ca nişte
tâlhari şi ca nişte răufăcători în provincia lui şi prin binefacerile voastre, îndepărtând pe
mulţi oameni de la credinţa în zei, i-aţi adus la Dumnezeul vostru”. Şi acestea zicând,
diavolul s-a făcut nevăzut.

Tabelul Nr. 3 Importanţa ascultării şi a comunicării cu TC şi între slujitorii Lui.

Tabel Nr. 3

Comunicarea cu TC / Ascularea TC

Înainte ca Sf. În momentul În cele trei În După

Numele Astion să ia deciziei Sf. zile de momentul rugăciunea
Sfântului decizia de a Astion de a frământări dezvăluiri comună
pleca să ia apă pleca fără fără ştirea faptei şi a făcută de cei
din Dunăre. ştirea Sf. Sf. Epictet. urmărilor doi.
Epictet. ei.

Sf. Astion 98/89 66/55 72/67 88/85 100/100

Sf. Epictet 100/100 100/100 100/100 100/100 100/100

În momentul acceptării de către Sf. Astion a ideii de a pleca fără ştirea maestrului lui
spiritual, a fost afectată comunicarea cu TC dar mai ales ascultarea de El. Împlinirea
faptei are ca efect depărtarea Sf. Astion de TC, comunicarea cu EL fiind 66%, iar
ascultarea de El 55%. Dezvăluirea faptei (spovedania), are ca efect întoarcea
‚‚păcătosului’’ către TC, iar rugăciunea comună făcută de cei doi sfinţi aduce iertare
Sfântului Astion (IP = 100 pentru fapta săvârşită). Ascultarea de TC crescând la valoarea
100%, s-a restabilit şi comunicarea între ei 100%.
Pe tot parcursul acestor evenimente Sf. Epictet îşi menţine IRB = 100% având
comunicarea şi ascultarea de TC = 100%, experienţa în plan spiritual, VT mai mare,
ponderea procentajului întrupat din al VII – lea fiu de Dumnezeu (45%), îl ajută pe Sf.
Epictet să fie în St. SAM continuu.

c) Arestarea sfinţilor mucenici; mărturisirea de credinţă; chinurile; convertirea

lui Vigilantius şi martirajul sfinţilor.
Aşadar, pe când slujitorii lui Dumnezeu îşi petreceau timpul cu acest fel de lucrări
duhovniceşti aducând laudă Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin psalmi şi rugăciuni,
iar harul dumnezeiesc se revărsa prin ei chiar şi asupra dobitoacelor, pe neaşteptate a

13
sosit în cetatea almiridensilor comandantul militar al provinciei, Latronianus. Şi după ce a
inspectat timp de trei zile lucrările publice şi instituţiile împărăteşti care existau acolo, în
a patra zi au venit la el nişte localnici, care i-au spus despre preafericiţii bărbaţi că sunt
nişte răufăcători primejdioşi şi vrăjitori, care prin învăţăturile lor otrăvite îndepărtează pe
mulţi de la jertfele datorate zeilor. Când a auzit acestea, comandantul a poruncit îndată
câtorva dintre iscoadele sale ca, după apusul soarelui, să se ducă la locuinţa sfinţilor, să-i
lege, să-i pună în fiare şi să-i ducă, sub pază, la închisoare. Şi după ce au fost zăvorâţi în
închisoare, toată noaptea au petrecut-o, ca de obicei, în psalmi şi rugăciuni. Iar după
îndeplinirea privegherii, astfel a vorbit sfântul Epictet către fericitul Astion, zicând:
“Dacă ne va întreba mâine de dimineaţă, preadulcele meu fiu, judecătorul, zicând: ce
neam sunteţi, care vă este numele, din ce provincie, sau de unde aţi venit aici, noi să nu-i
răspundem nimic, să nu-i spunem nici neamul, nici numele nostru, să nu-i declarăm nici
patria, nici de ce obârşie suntem, să-i spunem doar atât, că suntem creştini, că acesta ne
este numele, acesta ne este neamul, aceasta ne este patria; că nu sântem altceva, decât
slujitori ai adevăratului Dumnezeu”. Şi iarăşi: “Dacă după această mărturisire se va
porunci sa fim puşi la chinuri, în timpul schingiuirilor să nu spunem decât: Doamne
Iisuse, facă-se întotdeauna cu noi voia Ta”.

În ziua următoare, chiar din zori,

comandantul Latronianus, porunceşte ca
locul de judecată să se pregătească în
centrul cetăţii şi dă ordin crainicilor să
cheme mulţimea la o privelişte
înspăimântătoare. Când s-a facut al treilea
ceas din zi şi poporul aştepta adunat în faţa
tribunei de judecată, ca o fiară turbată a
apărut Latronianus şi s-a aşezat pe scaunul
de judecată dând poruncă să fie aduşi
sfinţii în faţa lui. Dar îndată ce i-a văzut, a
încremenit de spaimă. Nu putea privi la ei,
pentru că străluceau ca soarele şi faţa lor
era luminată de harul Domnului. Sfântul
Epictet, în vârstă de şaizeci şi doi de ani,
era înalt de statură, cu barba bogată, şi
admirabilă în splendoarea ei căruntă. La
fel şi preafericitul monah Astion, era şi el
înalt de statură, dar era foarte frumos şi
plăpând, având vârsta de treizeci şi cinci
de ani. După ce a trecut un ceas,
comandantul Latronianus, a început să-i
întrebe zicând: ’’Cum vă numiţi, de ce
neam sunteţi, din ce provincie şi de unde veniţi, declaraţi aici în faţa acestei mulţimi’’.
Bătrânul preot Epictet avea printre altele şi darul înainte vederii CLV, AIL, AIBDD.

14
 Răspunzând, Sfinţii au spus: “Suntem creştini, născuţi din părinţi creştini şi venim
din patria creştinilor”. Comandantul Latronianus a zis: “Am voit să vă aud mai întâi
numele: căci ştiu că sunteţi de credinţa aceea blestemată, voi şi toţi cei de prin
împrejurimi”. ( Din mărturisirea comandantului Latronianus reiese că populaţia Dobrogei
era de religie creştină, 88% datorită influenţei benefice a Academiei de Spiritualitate de la
“Păcuiului Soare” ). La acestea, sfinţii martiri au răspuns aşa precum s-au înţeles.
Comandantul s-a înfuriat peste măsură şi a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi biciuiţi cu
toată puterea. Şi, pe când erau loviţi de călăi, martirii lui Hristos, ridicându-şi privirile
către cer, astfel ziceau: “Doamne Iisuse, Învăţătorul nostru, facă-se voia ta cu noi”. Dar
fiindcă, după atâtea chinuri, cruzimea lui Latronianus nu ajunsese la nici o izbândă, a
poruncit ca ei să fie ridicaţi pe stinghia de tortură şi să fie sfâşiaţi cu cârlige de fier după
care să fie arşi cu făclii aprinse. Şi pe când răbdau cu suflet mare şi acest fel de
schingiuire, ei la fel ziceau: “Sântem creştini, o, tirane, facă-se voia Dumnezeului nostru
cu noi”. Fiindcă de acum se făcuse ceasul al şaptelea, Latronianus a poruncit ca ei să fie
coborâţi de pe stinghia de tortură şi duşi sub paza închisorii.

Sfântul Epictet preotul ştia din cele învăţate la Şcoala de Spiritualitate din Carpaţi că
prin rostirea anumitor rugăciuni în momentele importante ’’de viaţă şi de moarte’’,
precum este şi rugăciunea: ’’Sântem creştini, o, tirane, facă-se voia Dumnezeului nostru
cu noi”, Mântuitorul Iisus Hristos utilizează codul I.E. personal al slujitorilor Lui, în
acestă situaţie, al Sfântului Epictet şi al Sfântului Astion, pentru a putea trece de aceste
schingiuiri. Prin această rugăciune chiar în acele condiţii ei aveau IRB = 100%, RA =
100%, Comunicarea cu Dumnezeu = 100%, Ascultarea de El = 100.

Iar unul dintre anchetatori, pe nume Vigilantius, auzindu-i pe aceşti sfinţi martiri
cum, puşi la chin, repetau mereu aceleaşi cuvinte: “Suntem creştini, o, tirane
Latronianus, facă-se voia Dumnezeului nostru cu noi” şi dându-şi seama că aceste
cuvinte au o mare putere în ele, fiindcă ei spuneau că oricine se gândeşte la ele nu mai
poate simţi nici o durere, a început şi el să le rostească în gând: acasă, pe drum, dormind
sau treaz, în tot timpul le şoptea. Şi cum timp de trei zile nu se putea opri să nu le
rostească în gând, în a patra zi a început să le strige cu glas tare, în auzul lumii, zicând:
“Eu sunt creştin, o, tirane Latronianus, facă-se voia Dumnezeului nostru cu noi”. Şi
venind Vigilantius la preafericiţii martiri în închisoare, a meritat să primească de la ei
semnul crucii, cu toată casa lui, crezând în Dumnezeu Mântuitorul, a îngropat el însuşi,
când a venit vremea, cu cea mai mare cinste, trupurile sfinte ale fericiţilor.

Cei doi sfinţi au fost aduşi iarăşi în faţa lui Latronianus şi întrebaţi dacă s-au hotărât
să aducă jertfe zeilor. Ei au declarat din nou că sunt şi rămân creştini. Au urmat chinuri şi
mai îngrozitoare, fiind frecate rănile lor cu oţet şi sare, si aruncaţi într-un cazan în care s-
a turnat smoală şi grăsime în clocot. Văzând că toate sunt zadarnice, Latronianus a
poruncit să fie ţinuti 30 de zile în închisoare, fără mâncare şi fără apă.

Dar pe când sfinţii martiri răbdau în numele lui Hristos aceste chinuri, un călător,
văzând într-o zi pe preafericitul Astion în faţa scaunului de judecată şi cunoscând cine
este şi din ce neam se trage, a plecat în grabă pe mare şi a coborât în părţile Răsăritului.
Ajungând în cetatea de obârşie a lui Astion, a spus mamei şi tatălui acestuia toate cele ce

15
se întâmplaseră cu fiul lor, istorisind cum el şi cu un bătrân creştin, pe nume Epictet, sunt
chinuiţi şi martirizaţi, şi unde se petrec aceste lucruri. Ieşind din casa lor doar cu trei
tineri slujitori, s-au urcat îndată pe o corabie şi au început călătoria, ca să ajungă în ţara
sciţilor şi în cetatea almiridensilor.

După trecerea celor 30 de zile, preotul Epictet şi Astion au fost duşi iarăşi în faţa lui
Latronianus, - care îi numea “diavoli” – cerându-le să aducă jertfă zeilor, cu ameninţarea
că în caz de împotrivire vor fi decapitaţi. Au declarat şi acum cu acelaşi curaj că sunt
creştini şi că au scos din oameni – cu ajutorul lui Hristos – tocmai pe demonii pe care îi
cinsteau ei, păgânii. Auzind aceste cuvinte de ocară, Latronianus a poruncit să li se
zdrobească feţele cu pietre, apoi să fie bătuţi cu vergi de frasin până când îşi vor da
duhul. Şi pe când răbdau şi aceste noi chinuri, drepţii Epictet şi Astion nu ziceau decât
cuvintele: “Doamne, Dumnezeul nostru, facă-se voia Ta cu noi”. Atunci Latronianus,
văzând statornicia lor în credinţă, a poruncit să fie scoşi din cetate şi să li se taie capetele
cu sabia. Iar ei, pe când erau duşi, cântau: “Lăudati numele Domnului, lăudati slugi pe
Domnul” (Psalmul 134, 1), “fiindcă s-a facut voia Domnului nostru cu noi în toate”.
Ajunşi la locul osândei, mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar mulţimea care era de
faţă a răspuns “Amin”.

După ce mulţimea care era de faţă a răspuns “Amin”, sfântul Epictet a început să-i
roage pe călăi ca înaintea lui să-l taie pe fericitul Astion. Dar pe când acesta spunea: “Se
cuvine ca mai întai tu, preafericite părinte, să meriţi această binefacere mântuitoare”,
sfântul Epictet a răspuns: “Vechea viclenie a şarpelui, fiule, este destul de ascunsă şi de
iscusită. Cer aceasta pentru mântuirea ta şi liniştea mea. Te-am ţinut până acum timp de
şaptesprezece ani, prin harul dumnezeiesc, ca pe un dar curat şi neprihănit şi acum vrei
să pierd toată strădania atâtor ani? Nu aşa. Ceea ce doresc să fac, fiule, fac prin
însuflarea Duhului Sfânt. [...] Cu toate că nu pot să n-am încredere în bunătatea lui
Dumnezeu că te poate păstra întru toate şi fără prezenţa mea, cum te-a păstrat şi până
azi neprihănit, totuşi trebuie să ştii că păstorul cel bun întotdeauna sufletul şi-l dă pentru
oile sale. Ceea ce fac, pentru mine şi pentru tine fac, fiule. Aşadar nu te îndoi de
tovărăşia mea. Cred că sfântul Mihail cu Îngerii, Abel cu Profeţii, Petru cu Apostolii,
Ştefan cu Martirii, Daniil cu Mărturisitorii, îţi vor ieşi în întâmpinare, fiule, ca să te
primească la sânul lor şi să te conducă până la tronul Mântuitorului nostru Hristos cu
imnuri şi cu cântece duhovniceşti”. Acestea şi mai multe decât acestea auzind
preafericitul Astion, a răspuns, zicând: “Facă-se voia lui Dumnezeu şi a ta, venerabile
părinte şi preot al lui Dumnezeu”. Şi făcându-şi semnul crucii pe frunte, astfel s-a rugat
la Domnul zicând: “Fiindcă Tu eşti ocrotitorul meu Doamne, în mâinile Tale îmi
încredinţez duhul meu”. Acestea zicând, călăul i-a tăiat capul. După ce s-a făcut aceasta,
sfântul Epictet, privind a dat slavă lui Dumnezeu şi aruncându-se asupra trupului celui
ucis, a început să-i roage pe călăi ca, aşa cum se găsea deasupra trupului sfântului martir
aşa să-l omoare şi pe el. După ce s-au petrecut acestea, toţi cei care erau de faţă,
deopotrivă creştini şi păgâni, cu lacrimi în ochi au adus slavă lui Dumnezeu pentru bunul
învăţător Epictet şi pentru desăvârşita supunere a învăţăcelului său.

Ascultatea firească a Sf. Astion este determinată de procentul autodivizat din al VII-
lea Fiu de Dumnezeu mai mic (20%), faţă de 45% procent autodivizat din acelaşi Fiu de

16
Dumnezeu (al VII-lea), întrupat în Sf. Epictet, care hotărăşte ordinea şi momentul
refacerii unicităţii celui de al VII-lea Fiu de Dumnezeu. ’’Fiecare din SN autodivizate
conştientizează numai din momentul autodivizării şi scopurile pe care fiecare parte
trebuie să le realizeze, precum şi momentul refacerii unicităţii propriei fiinţe, când
partea rămasă majoritară coordonatoare, hotărăşte şi face aceasta.’’ ( curs IE gr. VII
autor clc Claudian Dumitriu).

Jertfa Sfinţilor Epictet şi Astion i-a ajutat să înţeleagă pe cei din ţinuturile Daciei
(unde până la acea dată – anul 290 d.H. 55% dintre daci considerau că sunt necesare
jertfele umane pentru a trimite soli la Zamolxis) că pentru a comunica cu ’’Cel Unic’’
trebuiesc urmate învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos transmise prin Sfinţii Apostoli.
Sfinţii Epictet şi Astion i-au învăţat pe cei din Şcolile Academiei Spirituale din Carpaţi că
Iisus Hristos este întruparea lui Zalmoxis. Mulţi dintre cei ce urmau în acea perioadă
cursurile Academiei de Spiritualitate din Carpaţi au fost prezenţi pe tot parcursul torturii
sfinţilor şi la un moment dat au dorit să intervină ca să oprească batjocura şi tortura, dar
au fost opriţi de către Vigiliantius (unul dintre anchetatorii care se încreştinase), aceasta
fiind dorinţa sfinţilor, spre a-şi putea împlinii MP-ul. În apropierea cetăţii Halmyris
aşteptau semnalul de luptă 3400 de daci, gata să intervină pentru salvarea sfinţilor. După
jertfa lor ( MP = 100%), pe tot teritoriul Daciei au încetat jertfele umane făcute pentru a
trimite “soli” la Zalmoxis.

d) Slava sfintelor trupuri după moarte, înmormântarea, primirea credinţei în

Hristos de către părinţii sfântului Astion.

Pe când cei ce au fost de faţă aduceau slavă şi cinstire lui Dumnezeu, deodată
trupurile sfinţilor martiri s-au făcut la vedere albe ca zăpada şi datorită preamării
străluciri, păreau ca razele soarelui. Toţi cei care se ştia că sunt stăpâniţi de vreo
infirmitate, îndată ce din credinţă se atingeau de trupurile lor, sau din dragoste faţă de
Dumnezeu le sărutau, imediat se îndepărta de la ei toată neliniştea şi durerea. Iar către
apusul soarelui, venind Vigilantius, cu toată casa sa şi cu alţi creştini, a ridicat pe ascuns
trupurile sfinţilor martiri, stropindu-le cu mirodenii foarte scumpe şi cu smirnă, le-a
îngropat într-un loc deosebit şi de cinste, cu cântări de psalmi şi cu mare evlavie. În acel
loc se petrec până în ziua de azi multe semne şi minuni spre lauda numelui lui Hristos.
Latronianus însă, în timpul nopţii, a fost cuprins de un duh necurat din cele mai rele, care
l-a făcut ca dimineaţa devreme să vină la pretoriu. Aşezându-se acolo pe scaun, a început
să spună foarte multe cuvinte pline de furie şi nebunie. A luat apoi sabia şi a început să
lovească şi să rănească mai întâi pe cei din slujba lui. Apoi s-a repezit ca un câine turbat
asupra altora, sfâşiindu-le hainele alergând încoace şi încolo. Mulţimea văzându-l şi
dându-şi seama că şi-a pierdut minţile, l-a dezarmat şi a început să-l lovească puternic cu
pumnii şi cu biciul. Apoi, legându-l de mâini şi de picioare, câţiva l-au dus într-o încăpere
foarte mică, unde două zile a fost chinuit de demon, până ce, zvârcolindu-se şi-a dat
duhul.

17
A treia zi în zori, după înmormântarea sfinţilor martiri, când Vigilantius s-a dus să se
roage la mormântul lor, deodată i-a apărut înainte fericitul Astion, spunândui să iasă în
întâmpinarea părinţilor săi. Ducându-se la ţărmul mării, i-a şi întâlnit acolo şi i-a dus la
casa lui să se odihnească. Apoi Vigilantius, vreme de o săptămână, le-a vorbit despre
învăţătura cea nouă a lui Iisus Hristos, Cel Căruia fiul lor şi bătrânul preot Epictet i-au
închinat şi jertfit propria lor viaţă. Şi după ce le-a binevestit lor pe Domnul, un preot cu
numele Bonosus, care stătea ascuns, “ferindu-se de cruzimea persecuţiilor”, s-a rugat
mult pentru ei, i-a făcut “catehumeni”. Iar la 40 de zile de la venirea lor în Halmyris, au
fost botezaţi de episcopul Evangelicus, din oraşul Tomis. Acesta a rămas cu ei opt zile,
apoi “s-a dus în altă cetate, care era în apropiere”. Curând, Alexandru şi Marcelina s-au
reântors în ţara lor, luând cu ei pe dreptcredinciosul Vigilantius şi pe cinstitul preot
Bonosus. Ajungând acasă, şi-au împărţit toată averea săracilor.

După 1700 de ani Sfintele lor moaşte sunt cinstite ca la început, în preziua prăznuirii
lor, 7 iulie, făcânduse o procesiune din Constanţa spre Tulcea, la Halmyris, cu moaştele
Sfinţilor Epictet şi Astion, pentru ca, în ziua de 8 iulie, mii de pelerini, din întreaga ţară
să îşi plece genunchii lângă raclele celor doi sfinţi şi să participe la Sfânta Liturghie,
oficiată la mănăstirea din vecinătatea vechiului Halmyris.

Sf. Epictet şi Astion au şi MP-ul de a păzi, permite şi ajuta la CRAD, CDAD,

CRDAD (adică la recepţionarea şi decodificarea corectă) a informaţiilor, conceptelor şi
supraconceptelor în funcţie de MP al utilizatorilor lor.

Al şaptelea Fiu de Dumnezeu când a voit (cu acordul Tatălui Ceresc ) să vină la
întrupare, de ficare dată s-a întrupat în cel puţin 2 fiinţe umanoide în aceeaşi perioadă de
timp, (maxim 7 fiinţe umanoide pe Terra, pe alte corpuri cereşti aceste valori diferă),
tocmai pentru a lăsa ca lecţie celor din aceeaşi întrupare şi urmaşilor, buna comunicare cu
Creatorul a tot ceea ce este viu şi cu creaţiile Sale, ( mai ales unitatea ca formă manifestă
a comunicării între oamenii slujitori ai Lui şi El, adică Tată Ceresc ) - fapt evidenţiat de
comunicarea 100%, ascultarea 100% şi jerfa 100%, a Sfinţilor Epictet - preotul şi Astion-
monahul.

Al 7-lea Fiu a fost întrupat şi în perioada lui Decebal, prin 5 dintre Întemeitorii ( ei
fiind 8, informaţie aflată din cartea doamnei Alexandra Dumitriu ’’ Capul lui Decebal ’’ )
care au păzit şi au pus la loc de cinste capul şi mâna dreaptă a regelui Decebal.

Mulţumesc Tatălui Ceresc, Măntuitorului Iisus Hristos şi Sfântului Duh, Arhanghelului

Uriel, Maici Domnului Fecioara Maria, tuturor ED şi Îngeri de Lumină Necreată,
domnului clc. Claudian Dumitriu maestrul nostru spiritual, pentru toate darurile date, dar
mai ales pentru această cunoaştere spirituală benefică ’’ INFORENERGETICA’’.

18
BIBLIOGRAFIE:

Sfânta Scriptură

Cursurile de inforenergetică gr. I- X - clc Claudian Dumitriu

http://www.crestinortodox.ro/

http://www.lacasuriortodoxe.com/article-20874247.html

http://www.univ-
ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/iulie/sf_mucenici_epictet_si_astion.ht
m

http://www.biserica-romana-berlin.de/ro/sf_epictet_astion.html

http://www.google.ro/search?q=sf.+Epictet+si+Astion&hl=ro&client=firefox-
a&hs=clk&sa=G&rls=org.mozilla:en-
US:official&channel=s&tbs=vid:1&tbo=u&ei=kOu0S8TVFoyqsAbK8JDEDg&oi=video
_result_group&ct=title&resnum=4&ved=0CBoQqwQwAw

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage08Iul.shtml

http://www.minte9.com/kb/sfintele-moaste-ale-sf-mc-epictet-si-astion-religie-sfinte-
moaste-i3329

Bibliografie selectivă:
- Hippolyte Delehaye, „Les Martyrs Epictète et Astion”, Bucureşti, 1928;
- Mitropolitul Nestor Vornicescu, „Primele scrieri patristice în literatura română. Sec. IV
– XVI”, Craiova, 1992;
- Prof. Emilian Popescu, „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”, Bucureşti,
1987.

19