Cooperarea Republicii Moldova Cu Instituå Iile Specializate Ale O N U

Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Teza de master
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. Statalitatea Republicii Moldova este o tema mult discutată
de specialiştii în domeniu, dar ceea ce trebuie să remarc este faptul că astăzi Republica Moldova
este un stat suveran şi independent, apărut pe harta lumii drept consecinţa a destrămării imperiului
sovietic, fapt care îi justifică apariţia.
Ţinând cont de faptul, că Republica Moldova este situată în sud-estul Europei, zonă
geografică cuprinsă în prezent de procesele complexe de tranziţie de la un sistem totalitar la
democraţie şi economia de piaţă1, fără îndoială, nu a putut rămâne la o parte de acelea procese,
reprezentând la fel un stat în plină tranziţie economică, politică, mentală de la vechile structuri
socialiste la noile structuri occidentale.
Un pas important a fost aderarea Republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite
(O.N.U.). Conform rezoluţiei O.N.U. 46/223 din 2 martie 1992, Republica Moldova a devenit stat
membru al O.N.U. La începutul secolului XXI, O.N.U., fiind unica Organizaţie internaţională în
măsură să facă faţă problemelor cu care se confruntă omenirea, continuă să se afirme că un garant al
păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării economice şi sociale în lumea întreagă.
Acest eveniment semnificativ s-a produs la mai puţin de un an de când Moldova şi-a
declarat independenţa şi s-a lansat pe calea tranziţiei spre o societate prosperă şi dezvoltată. Din
acest moment mai multe agenţii ale O.N.U. şi-au demarat activitatea în Republica Moldova. Este
necesar de menţionat faptul, că programele de acordare a asistenţei au înregistrat rezultate
semnificative în mai multe domenii extrem de importante pentru Republica Moldova. Probleme
însemnate s-au înregistrat în combaterea sărăciei, realizarea proceselor democratice şi a guvernării
eficiente, dezvoltarea sectorului privat, protecţia drepturilor copiilor, promovarea reformelor în
domeniul sănătăţii, acordarea asistenţei refugiaţilor şi persoanelor strămutate.
Activitatea Republicii Moldova în cadrul O.N.U. a contribuit la dinamizarea prezenţei
statului nostru în viaţa internaţională, la dezvoltarea şi extinderea relaţiilor de prietenie şi cooperare
cu membrii comunităţii internaţionale. În calitate de membru al O.N.U., Republica Moldova s-a
raliat la standardele şi normele internaţionale, aderând la peste 30 de convenţii şi tratate ale O.N.U.,
de o importanţă aparte fiind cele referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, combaterea proliferării nucleare, terorismului internaţional, traficului de droguri şi poluării
1
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 368 din 08.02.1995 pentru aprobarea Concepţiei politicii externe a
Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 20 din 06.04.1995
1
mediului înconjurător. Republica Moldova a păşit cu încredere pe calea integrării plenare în

comunitatea internaţională, aprofundându-şi în cadrul O.N.U. relaţiile cu organismele internaţionale
şi participând la elaborarea strategiilor regionale şi mondiale de dezvoltare durabilă.
Fiind membru al O.N.U., Moldova întreprinde eforturi orientate spre creşterea activităţii sale
în structurile de menţinere a păcii şi ordinii în lume, acordă o importanţă primordială activităţii
pacificatoare a acestei organizaţii privind prevenirea şi aplanarea conflictelor internaţionale,
regionale şi locale şi optează pentru sporirea eficacităţii mecanismului sancţiunilor aplicate de
O.N.U., scopul cărora este antrenarea mai activă a acestei organizaţii la soluţionarea problemelor
legate de menţinerea păcii şi securităţii în lume, dezarmarea reală, protecţia mediului înconjurător.
În scopul dezvoltării economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale Republica Moldova foloseşte
experienţa şi resursele Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, Programului Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare, Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare, Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, altor
organizaţii şi instituţii specializate ale O.N.U. În acest sens toate eforturile Republicii Moldova vor
fi canalizate spre folosirea posibilităţilor O.N.U. şi ale instituţiilor ei specializate pentru susţinerea
financiară şi consultativă a reformelor democratice ce se desfăşoară în ţară, dezvoltarea economiei
şi culturii şi cooperării internaţionale în acest domeniu.
Republica Moldova a beneficiat de asistenţă tehnico-financiară, necesară promovării în
continuare a reformelor democratice în procesul de tranziţie la economia de piaţă. Un loc aparte în
relaţiile noastre cu programele şi fondurile O.N.U. îi revine Programului Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare - principala sursă de finanţare a dezvoltării umane durabile. Fondurile alocate ţării
noastre de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare au cunoscut o creştere continuă.
Una din tendinţele principale ale Republicii Moldova este cooperarea regională şi
subregională. Anume prin intermediul colaborării regionale şi subregionale statul nostru îşi
consolidează independenţa sa şi îşi asigură mai efectiv interesele sale naţionale. O direcţie
primordială a politicii externe şi a interesului naţional al Republicii Moldova la nivel regional este
activitatea în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
2
Capitolul I. Instituţionalizarea politicii externe a Republicii Moldova
1. Diplomaţia multilaterală – expresie a transformărilor structurale în cadrul relaţiilor

internaţionale.
Modificările geopolitice care s-au produs pe harta lumii după cel de-al II-lea război mondial 2
au influenţat în mod direct şi activitatea diplomatică. Pe de o parte, comunitatea mondială a iniţiat
noi metode de colaborare şi integrare care s-au cristalizat în cadrul noii organizaţii internaţionale -
Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.), succesorul formal al Ligii Naţiunilor. Noua diplomaţie
multilaterală a devenit un fenomen caracteristic vieţii internaţionale contemporane. Influenţa
impunătoare a organizaţiilor internaţionale atât la nivel global cât şi regional a devenit o modalitate
de realizare a politicii externe a micilor puteri care, unificându-şi eforturile, au obţinut anumite
rezultate în lupta de coexistenţă cu marile puteri. Concomitent, marile puteri au instituit un
mecanism special, Consiliul de Securitate al O.N.U., care le dădea posibilitatea de a adopta deciziile
convenabile intereselor sale.
Un exemplu explicit al acestui fenomen poate servi perioada anilor 60, când în cadrul
O.N.U. s-a format un grup de state tinere (fostele colonii asiatice şi africane) care au încercat să
impună marilor puteri noi forme de comportament internaţional. Influenţa acestor state s-a observat
atât în cadrul discuţiilor şi confruntărilor la sesiunile Adunării Generale a O.N.U. cât şi în procesul
adoptării convenţiilor şi acordurilor multilaterale în diverse domenii. Diplomaţia multilaterală a
iniţiat noi forme de colaborare internaţională la nivel global şi regional. În perioada postbelică au
fost înfiinţate asociaţii, ligi, comunităţi, blocuri, organizaţii, etc. scopul cărora era de a îmbunătăţi şi
a dezvolta relaţiile dintre statele din anumite zone şi regiuni. Ca exemplu de colaborare mutuală la
nivel regional şi subregional pot servi activităţile multiplelor organizaţii internaţionale.
Pe de altă parte, pe parcursul a 45 de ani, cât a durat războiul rece, rolul diplomaţiei a
căpătat noi dimensiuni, bazate pe politica de confruntare şi balansare la limita riscului nuclear.
Confruntarea între S.U.A. şi U.R.S.S., şi concomitent între două blocuri militare şi economice,
N.A.T.O. şi Comunitatea Europeană pe de o parte, şi C.A.E.R. şi Pactul de la Varşovia pe de altă
parte, a dus în mod inevitabil la lupta pentru prezenţa militară şi influenţa politică şi economică în
diverse zone ale globului.
2
Martin Wight, Hedlez Bull, „Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială”
3
Politica externă a statelor încadrate în blocurile menţionate era dirijată de interese de grup,
„argumentate” din punct de vedere ideologic, juridic şi propagandistic. Diplomaţia şi dreptul
internaţional serveau în mod direct acestor interese şi, ca rezultat, în limitele fiecărei grupări a
apărut cadrul său juridic şi regulile sale de comportament 3. Tot în această perioadă s-a confirmat şi
principiul „standardelor duble”, când acţiunile unei mari puteri în plan internaţional erau justificate
nu din punctul de vedere al dreptului internaţional, ci din punctul de vedere al politicii reale,
intereselor vitale şi prestigiului4. Susţinerea de către S.U.A. a regimelor antinaţionale din Coreea de
Sud, Paraguay, Nicaragua, Chile, etc. şi de către U.R.S.S. a regimelor procomuniste din Coreea de
Nord, Etiopia, Cambogia ilustrează în mod excelent politica marilor puteri faţă de ordinea
internaţională şi faţă de partenerii săi de coaliţie.
Politica de confruntare declanşată odată cu începutul războiului rece, nefiind limitată de
raţiune şi reglementată de norme şi principii de drept internaţional acceptabile de ambele blocuri
politico-militare, a deschis lumii pericolul noii orânduiri mondiale bazate pe politica de putere.
Criza din Marea Caraibilor din toamna anului 1962, când civilizaţia s-a pomenit atrasă în cursa unei
posibile catastrofe termonucleare impuse de politicienii de la Moscova şi Washington, a servit ca un
imbold în tendinţa de a menţine în echilibru balanţa de forţe a celor doi adversari. Această criză a
demonstrat, că războiul rece poate fi transformat doar pe parcursul a câteva clipe într-o confruntare
reală, care în secolul tehnologiilor nucleare şi rachetare este un act de sinucidere. Dialogul între cele
două supraputeri, iniţiat în timpul crizei menţionate, a durat un sfert de secol şi a adus anumite
rezultate pozitive instalând prin Actul de la Helsinki din anul 1975 noua orânduire europeană şi
mondială esenţa căreia constă în „coexistenţa paşnică” între două sisteme antagoniste. În orice caz,
pe parcursul anilor 70-80 diplomaţia a început din nou să joace rolul de instrument principal în
dirijarea relaţiilor internaţionale şi politicii de putere.
Pe parcursul războiului rece a fost utilizată şi metoda de dirijare a „zonelor de tampon”
formată din state mici şi mijlocii, destinaţia cărora era de a limita presiunea concomitentă a două
mari supraputeri rivale. Începând cu anul 1947 Statele Unite au încercat să promoveze prin orice
mijloace Uniunea vest-europeana ca un mod de rezistenţă în fata Uniunii Sovietice 5. În mod similar
U.R.S.S. a susţinut şi a promovat prin toate mijloacele statele tampon, formând două cordoane
tampon în Europa şi Asia îndreptate împotriva influenţei globale a S.U.A.
Un nou accent în relaţiile internaţionale a fost iniţiat la sfârşitul anilor ’80 odată cu
promovarea de către Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al U.R.S.S., a politicii de colaborare şi
cooperare între cele două supraputeri şi, eventual, între blocurile occidental şi oriental. În această
3
Hedlez Bull, op. cit., П. Кальвокоресси, „Мировая политика после 1945”.
4
Martin Wight, op. cit., p. 106-107.
5
Martin Wight, op. cit., p.168
4
perioadă a fost formulat un nou cadru juridic privind limitarea înarmărilor şi elaborate noi principii
de colaborare mutuală. Diplomaţii din ambele părţi au avut posibilitatea de a-şi forma o nouă
viziune referitor la ordinea internaţională, bazată pe o atitudine mai critică, mai analitică şi mai
constructivă faţă de poziţiile declarative ale guvernelor sale şi situaţia reală din lume.
În anul 1991 U.R.S.S. s-a destrămat şi pe ruinele ei au apărut 15 noi state independente,
pentru care activitatea diplomatică a devenit o necesitate. Majoritatea din ele, cu excepţia doar a
Federaţiei Ruse, care a succedat de la fosta Uniune serviciul diplomatic în deplină componenţă, s-au
pomenit într-o situaţie dificilă: lipsă de cadre calificate, lipsă de experienţă în domeniu, lipsă de
cadru legislativ etc.
Republica Moldova, proclamându-se în anul 1991 stat suveran şi independent, tinde a se
integra în societatea internaţională dezvoltând relaţiile sale diplomatice cu alte state şi participând la
activităţile din cadrul organizaţiilor internaţionale în concordanţă cu normele de drept internaţional
şi practica existentă în acest domeniu6. Este evident, că pentru a realiza cu succes aceste aspiraţii
este necesar de efectuat o analiză profundă a totalităţii de norme juridice, principii organizaţionale,
metode şi procedee de activitate diplomatică, care sînt menite să promoveze interesele externe ale
statului, şi de a le aplica consecvent în practică.
Pentru Republica Moldova, stat aflat în perioada de tranziţie, care de abia îşi determină locul
său în societatea internaţională, este extrem de important să utilizeze toate posibilităţile diplomaţiei
sale pentru rezolvarea cu succes a tuturor problemelor de ordin politic, economic şi social7.
Sarcina-cheie pentru Republica Moldova în acea perioadă a fost de a determina care metode
şi procedee de activitate diplomatică sînt mai eficiente pentru traducerea în viaţă a intereselor
naţionale ale Moldovei, de a stabili care instrumente şi mijloace de operare pot fi mai eficiente
pentru restabilirea integrităţii naţionale, de a identifica mecanismele instituţionale şi cadrul
normativ de reglementare a diplomaţiei moldoveneşti, de a determina modelele şi programele de
pregătire a cadrelor, destinate promovării politicii externe a Republicii Moldova.
Putem diferenţia două forme de activitate diplomatică: diplomaţia preventivă şi diplomaţia
parlamentară.
Ideea diplomaţiei preventive8 ca formă şi metodă de menţinere şi asigurare a păcii a fost
pentru prima dată formulată în Carta de la Paris pentru o nouă Europă, unde se stipulează că
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.) va căuta noi forme de cooperare şi
6
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august anul 1991, „Moldova Suverană”, nr. 179, 28 august
anul 1991.
7
Burian Al., „Кто мы, где мы и с кем? Геополитические перспективы развития Республики Молдова”,
„Независимая Молдова”, 05.02.1999
8
Victoria Arhiliuc „Diplomaţia preventivă şi securitatea colectivă a statelor”, Chişinău
5
noi căi de prevenire a conflictelor prin mijloace politice 9. În ianuarie a anului 1992, Consiliul de
Securitate al O.N.U., întrunit în şedinţă la nivelul şefilor de state şi guverne, a cerut recomandaţii în
vederea întăririi capacităţii Naţiunilor Unite în domeniul diplomaţiei preventive pentru operaţiile de
menţinere şi asigurare a păcii. Aceste recomandaţii au fost prezentate de către Secretariatul General
şi acceptate de către Adunarea Generală a O.N.U. în octombrie 1992. Este necesar de menţionat că
unii autori limitează termenul diplomaţie preventivă doar la eforturile de a ţine conflictele de la
izbucnire sau de la reaprinderea lor. În acest sens, după cum menţionează autorul american Michael
S. Lund, însuşi termenul diplomaţie preventivă înseamnă diplomaţie închisă efectuată de către
oficialităţi la nivel înalt cu scopul de a îndrepta situaţia internaţională deteriorată sau folosirea de
către Secretarul General al O.N.U. a bunelor oficii pentru a media conflictul sau chiar încetarea
focului.
Din alt punct de vedere, diplomaţia preventivă este văzută ca orice efort care opreşte sau
limitează conflictul la orice stadiu, chiar supravegherea războiului declanşat de la o răspândire mai
largă sau atenuarea distrugerilor posibile în război.
Aşadar, dacă să analizez mai concret, aş menţiona faptul că în cadrul O.S.C.E. a fost
elaborată o procedură de reglementare paşnică a diferendelor şi au fost instituite mecanisme de
menţinere a păcii10 şi de consultaţii politice de urgenţă în cadrul Comitetului înalţilor Funcţionari al
O.S.CE.11
În scopul menţinerii păcii şi securităţii în Europa, începând din septembrie 1992, O.S.C.E. a
creat mai mult de 10 misiuni permanente, stabilite în Serbia, Georgia, Estonia, Moldova, Letonia,
Tadjikistan, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Cecenia etc.
Misiunea O.S.C.E. în Moldova a fost stabilită de către întrunirea a 19 a Consiliului Superior
al O.S.C.E. la 4 februarie 1993 şi a fost dislocată la Chişinău la 25 aprilie 1993. Sarcina misiunii
este de a facilita rezolvarea politică durabilă şi definitivă a conflictului de pe teritoriul Republicii
Moldova care implică intenţia secesionistă a populaţiei predominant ruse din Transnistria. Misiunea
are mandatul:
• să faciliteze stabilirea unui cadru politic multilateral pentru dialog şi negocieri şi să asiste
Părţile la conflict în petrecerea negocierilor pentru rezolvarea durabilă a conflictului, în vederea
consolidării, independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova de rând cu înţelegerea determinării
unui statut special pentru regiunea Transnistriei;
• să acumuleze şi să asigure cu informaţie despre situaţia din regiune, inclusiv cea militară,
să investigheze incidentele specifice şi să aprecieze implicarea lor politică;
9
Marţian I. Niciu, „Organizaţii internaţionale (guvernamentale)”, Ediţia a II-a, Iaşi, anul 1994
10
Se are în vedere Centrul de prevenire a conflictelor, prevăzut de Carta de la Paris pentru o nouă Europă.
11
Întrunirea de Ia Berlin, iunie, anul 1991.
6
• să încurajeze Statele participante respective în încadrarea în negocieri asupra unui acord

referitor la statutul Transnistriei, retragerii rapide, ordonate şi complete a trupelor străine;
• să asigure consultaţii şi expertize precum şi o bază pentru alte contribuţii în aşa sfere
politice ca îndeplinirea obligaţiilor internaţionale şi acordurilor referitoare la drepturile omului şi
minorităţilor, transformările democratice, repatrierea refugiaţilor şi definirea unui statut special
pentru regiunea Transnistriei;
• să iniţieze o prezenţă vizibilă a O.S.C.E. în regiune şi să stabilească contacte cu toate
părţile în conflict, autorităţile locale şi populaţia locală.
Fixat pentru o perioadă iniţială de şase luni, mandatul său a fost prelungit în mod regulat.
Componenţa autorizată a Misiunii este de 8 membri. Din cadrul Misiunii O.S.C.E. din Moldova fac
parte militari, diplomaţi, responsabili de elaborarea statutului Transnistriei, relaţiile cu presa şi
drepturile omului.
Statutul Misiunii pe teritoriul Republicii Moldova a fost stabilit prin memorandumul acord
încheiat cu Guvernul Moldovei şi autorităţile Transnistriei care l-au autorizat cu mult mai târziu,
numai după stabilirea unui birou al Misiunii O.S.C.E. la Tiraspol în februarie 1995.
Conform mandatului său, Misiunea a fost însărcinată să îndeplinească trei funcţii majore de
peace-making, de peace-keepinking şi de peace-building.
În materie de peace-making, Misiunii îi revenea sarcina de a ajuta părţile în conflict să
negocieze o formulă care ar definitiva într-o manieră liberară statutul Transnistriei în cadrul
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi de a susţine negocierile în vederea încheierii unui
acord cu privire la retragerea rapidă ordonată şi completă a trupelor străine, adică a armatei a 14-a
ruse staţionate în Transnistria.
Misiunea a avut meritul să pună Părţile în contact direct şi să deschidă discuţiile asupra
subiectului Transnistriei în baza unei formule de autonomie teritorială propusă în noiembrie 1993.
Guvernul Republici Moldova s-a arătat a fi dispus de a ceda Transnistriei gestiunea directă a
tuturor problemelor în afară de politica externă, de apărare, vamală şi monetară. Conform
Constituţiei Republicii Moldova, în art. 11 se afirmă că condiţiile şi formele speciale de autonomie
definite conform unui statut special adoptat prin legea organică poate să fie acordat localităţilor
situate pe malul sting al Nistrului. Partea transnistreană, însă, consideră că o astfel de formulare este
insuficientă, preferinţa sa fiind îndreptată la relaţii confederale între state suverane.
În materia de peace-keeping, Misiunea O.S.C.E. a fost însărcinată de a efectua observaţii şi
a culege informaţii militare şi de altă natură asupra situaţiei în regiune, precum şi anchetarea
incidentelor survenite pe teren şi aprecierea lor politică, îndeplinirea acestei sarcini era imposibilă
fără cooperarea Comisiei Unificate de Control, comisie instituită prin Acordul de la 21 iulie 1992.
7
Partea moldovenească se pronunţa în favoarea unei astfel de cooperări, fapt care a fost aprobat în
rândurile Comisiei în iunie 1993. Dar în practică partea rusă şi partea transnistreană se opuneau
făcând astfel imposibilă verificarea potenţialului militar din Transnistria şi în particular în zona de
securitate. Cu excepţia unor ameliorări raportul Misiunii O.S.C.E. cu Comisia Unificată de Control
rămân a fi problematice, cu toate că pot fi menţionate şi anumite îmbunătăţiri, care se observă în
ultimul timp.
În materie de peace-building, Misiunea O.S.C.E. este însărcinată să furnizeze servicii
consultative referitoare la drepturile omului, la minorităţile naţionale şi refugiaţi. O direcţie aparte
sînt serviciile consultative privind evoluţia spre democraţie a ţării noastre. Misiunea interpretează
aceşti termeni urmărind evaluarea progresării Republicii Moldova pe calea unui stat de drept în
condiţiile respectării specificului său multietnic.
Un rol principal a jucat Misiunea O.S.C.E. în Republica Moldova în monitoringul
internaţional al alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi locale care au avut loc ulterior. Pe lingă alte
activităţi, Misiunea a urmărit procesul judiciar împotriva grupului Ilaşcu în Transnistria şi, inclusiv
şi cu suportul acestei organizaţii, şeful grupului a fost eliberat.
Pe parcursul ultimelor decenii tot mai mult şi mai mult se afirmă termenul de „diplomaţie
parlamentară”12. Diplomaţia parlamentară poate fi privită sub prisma controlului parlamentar
asupra politicii externe. În acest context, adunările parlamentare încearcă să extindă acest control nu
doar asupra Comitetului Miniştrilor, cît şi asupra guvernelor statelor membre. Guvernele, în cele din
urmă, au acceptat diplomaţia parlamentară, deşi insistă în mod special asupra faptului că lor le
revin, în mod oficial, competenţele specifice acestui domeniu. Este evident, că diplomaţia
parlamentară poate fi utilă guvernelor în derularea oficială a relaţiilor diplomatice şi a politicii
externe a fiecărui stat în parte, dar, uneori, le poate stânjeni activitatea.
De menţionat şi faptul, că diplomaţia parlamentară, spre deosebire de diplomaţia „clasică”,
are de partea sa avantajul incontestabil al exprimării „necontrolate” de rigorile actelor juridice şi
procedurile specifice exprimării diplomaţiei clasice. în condiţiile perioadei de tranziţie, când noile
state de abia se constituie şi noţiunile de „interes naţional” şi „interes de partid” nu coincid
întocmai, ba dimpotrivă, chiar se contrapun, unii parlamentarii îşi permit discursuri de caracter
antistatal şi antinaţional la forurile parlamentare internaţionale. Aceasta se întâmplă graţie faptului
că cadrul legislativ intern este imperfect. în opinia noastră este necesar de modificat legislaţia
internă, inclusiv statutul deputatului, pentru a proteja interesele naţionale şi a asigura securitatea
statului.
12
Gheorghe Rizescu „Diplomaţia parlamentară. Rolul ei în soluţionarea problemelor internaţionale”, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 2000.
8
Este necesar de menţionat faptul, că diplomaţia moldovenească s-a încadrat în mod operativ
în realizarea direcţiilor principale ale politicii externe, care la etapa iniţială constau în stabilirea
relaţiilor diplomatice cu diferite ţări, înfiinţarea misiunilor diplomatice în străinătate şi consolidarea
poziţiilor ţării în organizaţiile internaţionale mondiale şi regionale, obţinând rezultate pozitive în
acest domeniu. în prezent la ordinea de zi sînt problemele prioritare ale aderării la Uniunea
Europeană şi determinării strategice referitor la activităţile Moldovei în cadrul C.S.I., moment ce
impune promovarea unei politici externe bine determinate şi bine pronunţate.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, adoptate la 29 iulie 1994, Parlamentului îi revin
următoarele funcţii în domeniul politicii externe: aprobarea direcţiilor principale ale politicii externe
a statului; ratificarea, denunţarea, suspendarea, anularea acţiunii tratatelor internaţionale încheiate
de Republica Moldova13. Prin urmare, Parlamentul asigură baza legislativă a politicii externe, a
activităţilor desfăşurate pe plan internaţional. Organul de lucru principal al Parlamentului în
domeniul politicii externe este Comisia parlamentară pentru politică externă care este subordonată
şi poartă răspundere în faţa Parlamentului pentru activitatea desfăşurată.
Comisia parlamentară pentru politica externă, formată din preşedinte, vicepreşedinte şi
secretar (biroul comisiei), asigură următoarele domenii de activitate: elaborarea programelor de
politică externă; colaborarea cu parlamentele altor state şi cu organismele interparlamentare;
examinarea şi avizarea tratatelor, acordurilor şi altor acte internaţionale; consultarea Executivului în
problemele de politica externă14.
Perioada de întemeiere a diplomaţiei parlamentare în Republica Moldova o constituie anii
1990- 1993. Primul Preşedinte al Comisiei pentru relaţiile externe a Sovietului Suprem al RSS
Moldova, confirmat în aceasta funcţie la 19 iunie 1990, a fost deputatul Vasile Nedelciuc, inginer şi
savant, reprezentant al Frontului Popular. Preşedintelui comisiei îi reveneau următoarele
responsabilităţi: pregătirea ordinii de zi a şedinţelor comisiei; stabilirea sarcinilor membrilor
comisiei şi luarea deciziilor în toate problemele ce vizau activitatea comisiei; examinarea
propunerilor privind constituirea subcomisiilor şi componenţa lor; reprezentarea comisiei în relaţiile
ei cu Biroul permanent şi cu celelalte comisii; conducerea şedinţelor comisiei; semnarea hotărârilor
şi altor acte ale comisiei; atragerea, în caz de necesitate, la lucrările acesteia a altor persoane;
asigurarea menţinerii ordinii în cadrul şedinţelor comisiei.
13
Constituţia Republicii Moldova, 29 iulie 1994.
14
Stanislav Secrieru, „Parlamentul Republicii Moldova: Organul Reprezentativ al Poporului şi unica autoritate
legislativă”. – Chisinau, 2001, p.35.
9
La 20 iunie 1990 a avut loc prima şedinţa a Comisiei parlamentare pentru relaţiile externe.
În cadrul şedinţei a fost examinată problema statelor de personal în care au fost incluşi preşedintele,
vicepreşedintele, secretarul şi membrii comisiei.
În primii ani de activitate Comisia parlamentară pentru politica externă avea drept obiective
discutarea diverselor probleme cu privire la bazele independenţei economice a statului, proprietatea
privată, migraţie, activitatea bancară, politica externă etc.
La începutul anului 1991 se observa o intensificare a relaţiilor externe ale Republicii
Moldova. Între timp, membrii comisiei au întreprins un şir de deplasări pentru a stabili contacte
interparlamentare cu alte ţări.
De la obţinerea suveranităţii până la declararea independenţei Republicii Moldova,
activitatea desfăşurată de Comisia pentru politica externă a fost deosebit de intensă şi s-a manifestat
în câteva direcţii în primul rând prin lansarea la 27 august 1991 apelului către parlamentele lumii
pentru recunoaşterea independenţei Republicii Moldova. Au fost scrise şi expediate 150 de scrisori
şi demersuri, independenţa Republicii Moldova fiind recunoscută de 149 de ţări cu care vor fi
stabilite relaţii diplomatice.
Un domeniu vast de activitate a Parlamentului îl constituia elaborarea şi adoptarea bazei
legislative în sfera relaţiilor internaţionale şi diplomaţiei. Proiectele de legi şi hotărâri referitor la
serviciul diplomatic şi politica externă a ţării erau elaborate de specialişti din cadrul Ministerul
Afacerilor Externe în colaborare cu Comisia pentru relaţii externe a Parlamentului Republicii
Moldova. În perioada 20 iunie 1990 - 3 februarie 1993 Comisia pentru relaţii externe a participat la
elaborarea a 6 legi, printre care: Legea cu privire la statutul misiunilor diplomatice străine în
Republica Moldova (04.08.1992)15; Legea cu privire la modul de încheiere, aplicare, ratificare şi
denunţare a tratatelor, convenţiilor şi acordurilor internaţionale (04.08.1992)16; Legea cu privire la
statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în alte state (04.08.1992)17.
Membrii comisiei au participat la elaborarea a 19 hotărâri ale Parlamentului; 13 hotărâri ale
Prezidiului Parlamentului; 12 declaraţii şi apeluri; 9 proiecte şi tratate interstatale dintre Moldova şi
Rusia (semnat la 22.09.1990, ratificat la 1.10.1990); Moldova şi Ucraina (semnat la 23.10.1992);
Moldova şi, respectiv, Lituania, Letonia, Georgia, Kazahstan, Azerbaidjan (proiecte transmise
Ministerului Afacerilor Externe). Membrii Comisiei au perfectat 130 de adresări către parlamentele
altor state şi 32 de adresări către organizaţiile internaţionale; au participat la organizarea de reuniuni
şi conferinţe, întâlniri interparlamentare. Comisia de politică externă a fost convocată în 50 de
15
Legea nr.1134-XII din 04.08.92, Monitor nr.8 din 195 din 30.08.1992
16
Legea nr. 1137-XII din 04.08.92, Monitor nr.8/197 din 30.08.1992 (actualmente - abrogat)
17
Legea nr.1133-XII din 04.08.92, Monitor nr.8 din 195 din 30.08.1992
10
şedinţe la care au fost examinate 88 de chestiuni, inclusiv 42 cu caracter legislativ, 17 de ordin

organizatoric, 10 cu caracter de control asupra realizării actelor legislative18.
O direcţie importantă în activitatea comisiei revenea exercitării funcţiei de control asupra
misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare (România, Belarus, Federaţia Rusa).
Din atribuţiile comisiei făcea parte, de asemenea, examinarea şi avizarea candidaţilor pentru
numirea în postul de ambasador.
O funcţie importantă a Parlamentului ţine de elaborarea şi legalizarea programelor de
politică externă. În viaţa politică a ţării această funcţie s-a materializat prin lucrul efectuat asupra
elaborării şi adoptării Concepţiei politicii externe a Republicii Moldova.
Concepţia politicii externe a fost aprobată prin Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova la 8 februarie 1995. Documentul stabileşte următoarele priorităţi în politica externă:
consolidarea suveranităţii şi independenţei ţării; asigurarea integrităţii teritoriale; afirmarea
Moldovei în calitate de factor de stabilitate pe plan regional; promovarea reformelor democratice
pentru trecerea la economia de piaţă şi ridicarea nivelului de viaţă a populaţiei; edificarea statului
de drept, în care libertăţile, drepturile şi obligaţiile fundamentale ale omului vor fi garantate în
corespundere cu standardele internaţionale19.
Traducerea în viata a priorităţilor menţionate va fi în strictă concordanţă cu principiile
drepturilor omului, unanim recunoscute de comunitatea internaţională şi consfinţite în „Declaraţia
privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state”, adoptată de Adunarea generală a O.N.U. la
24 octombrie 1970, precum şi în „Declaraţia asupra principiilor care guvernează relaţiile dintre
statele participante la CSCE” din Actul final de la Helsinki din 1975. Conform acestui document şi
în corespundere cu obligaţiunile asumate, Republica Moldova se angajează să promoveze o
politică de neutralitate permanentă, să nu ia parte la conflicte armate, alianţe politice, militare sau
economice care au ca obiectiv pregătirea războiului, să nu permită folosirea teritoriului sau pentru
amplasarea bazelor militare străine, să nu deţină, producă sau să experimenteze arme nucleare.
Priorităţile în activitatea Moldovei pe plan internaţional erau stabilite în funcţie de întâietatea
intereselor politice, economice şi sociale. Astfel, în Concepţie a fost prevăzută colaborarea
Republicii Moldova cu noile state independente, în primul rând cu Federaţia Rusă, Ucraina şi
Republica Belarus, pentru a beneficia de relaţiile economice tradiţionale, ţinându-se cont de esenţa
mentalităţii publice comune şi caracterul istoric al raporturilor dintre aceste popoare.
18
Nedelciuc V. „Scurtă informare asupra activităţii Comisiei de relaţii externe” (20 iunie 1990-3 februarie 1993). //
„Sfatul Tării”, 11 februarie 1993.
19
Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea concepţiei politicii externe a Republicii Moldova, nr.368-XIII, din 8
februarie 1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 20, 6 aprilie 1995.
11
Un loc aparte în colaborarea bilaterală revine României; colaborarea cu statele din zona
intereselor geopolitice ale Republicii Moldova, statele riverane Mării Negre şi ale bazinului
Dunării în scopul asigurării stabilităţii şi echilibrului de interese în zona apropiată de Moldova;
colaborarea cu statele occidentale dezvoltate, în primul rând, cu grupul celor şapte state puternic
dezvoltate, care au pondere determinantă în economia mondială, cât şi cu celelalte state ale
Uniunii Europene; colaborarea cu statele cu care Moldova, inclusiv minorităţile sale naţionale, au
legături istorice, de rudenie, limbă şi cultură sau cu cele în care diaspora originarilor din Moldova
este numeroasă, cât şi cu ţările care fac parte din grupul de limbi înrudite (ţările lumii latine,
ţările francofone)20.
Concepţia politicii externe adoptată în anul 1995 rămâne a fi documentul principal care
identifică priorităţile ţării în sfera cooperării internaţionale. Respectarea fermă a angajamentelor
asumate în plan internaţional constituie unul dintre principiile de baza expuse în Concepţie.
Tradiţional, pe lângă activităţile de elaborare şi adoptare a cadrului legislativ, deputaţii
Parlamentului practică sistematic schimburi de experienţă, vizite reciproce de documentare,
acţiuni de interes comun cu membrii parlamentelor din alte ţări. Aceste activităţi sunt specifice
pentru toate ţările care îşi construiesc viaţa socială în baza principiilor democratice, normelor
juridice general recunoscute şi acceptate de comunitatea internaţională.
Vizitele realizate în alte ţări de parlamentarii moldoveni au contribuit efectiv la stabilirea
relaţiilor mai strânse cu diferite state, la extinderea colaborării reciproc avantajoase în diverse
domenii. Numai pe parcursul anului 1997, în scopul aprofundării şi intensificării relaţiilor
bilaterale, schimbului reciproc de informaţii şi experienţa parlamentară, au fost efectuate vizite
parlamentare bilaterale în Iugoslavia, Germania, Turcia, Franţa, Grecia21.
Promovarea relaţiilor interparlamentare bilaterale constituie un element important al
politicii externe. În cadrul întâlnirilor în ţară şi peste hotare, parlamentarii au posibilitatea de a
aborda problemele ce ţin de relaţiile bilaterale ale republicii cu alte ţări, identificând căile
optimale de soluţionare a lor, efectuând schimburi de experienţă în domeniul activităţii legislative.
La aceste întâlniri parlamentarii pun în discuţie nu numai chestiuni ce se referă la relaţiile
bilaterale şi colaborarea între state, dar şi negociază formele şi metodele de cooperare între ele în
cadrul organismelor internaţionale, deseori convenind asupra unor acţiuni concrete la nivel
parlamentar.
27.07.2007
20
Ibidem.
21
Dare de seamă privind activitatea Direcţiei Relaţii Externe în domeniul relaţiilor bilaterale în anul l997, Arhiva
Parlamentului Republicii Moldova.
12
În rezultatul analizei activităţii diplomaţiei parlamentare se conturează următoarele

concluzii şi sugestii: asigurarea unei coordonări mai eficiente a organizării vizitelor oficiale şi de
lucru între Direcţia relaţii externe a Parlamentului, Ministerul Afacerilor Externe şi Guvern;
programarea tuturor vizitelor, întrevederilor cu delegaţiile străine prin intermediul Direcţiei relaţii
externe; asigurarea transparenţei activităţii Comisiei parlamentare pentru politica externă (prin
publicarea rapoartelor anuale de activitate, fiind prevăzuţi un şir de indici care urmează să fie
incluşi în aceste rapoarte); eficientizarea activităţii comisiei prin crearea grupurilor de experţi pe
lângă această comisie, care îi va permite să obţină informaţia necesară privind relaţiile
internaţionale prin implementarea experienţei comisiilor de profil din alte ţări; adoptarea unor
mecanisme care ar favoriza raporturile de lucru dintre Legislativ şi Guvern, facilitând activitatea
Comisiei parlamentare pentru politică externă. În lumina acestor considerente, necesitatea
elaborării unui concept argumentat privind rolul, funcţiile şi prerogativele activităţii Comisiei
pentru politica externă a Parlamentului Republicii Moldova devine şi mai evidentă.
Odată cu proclamarea independenţei şi dezintegrarea URSS s-au creat condiţiile necesare
pentru recunoaşterea Republicii Moldova de comunitatea internaţională în calitate de subiect al
dreptului internaţional. Ţările lumii au răspuns afirmativ la solicitarea Republicii Moldova în
calitate de stat suveran şi independent adresată tuturor statelor şi guvernelor lumii de a recunoaşte
independenţa sa. Recunoaşterea de facto şi de jure a Republicii Moldova de către statele lumii
şi stabilirea relaţiilor bilaterale au constituit un factor decisiv în afirmarea statalităţii
moldoveneşti.
Pentru stabilirea relaţiilor diplomatice cu ţările lumii şi promovarea unei politici externe
independente a fost restructurat cardinal sistemul instituţiilor serviciului diplomatic al ţării,
începând cu organul central, Ministerul Afacerilor Externe.
Instituţionalizarea serviciului diplomatic naţional a parcurs o cale complicată şi
anevoioasă. Republica Moldova nu dispunea de cadrul juridic pentru exercitarea funcţiilor sale
externe, nu dispunea de cadre diplomatice cu studii speciale, nu avea experienţă în domeniul
activităţii diplomatice şi nu dispunea de o baza de date privind relaţiile internaţionale. Astfel, au
fost elaborate patru regulamente cu privire la activitatea Ministerului Afacerilor Externe în vederea
ajustării acestei instituţii la rigorile dreptului internaţional public. Prin aceste regulamente au fost
determinate funcţiile, drepturile şi prerogativele de baza, stabilită structura aparatului şi
determinate statele ministerului.
În perioada de independenţă s-a constituit sistemul integru al serviciului diplomatic
consfinţit prin Legea cu privire la serviciul diplomatic în care au fost formulate obiectivele
serviciului diplomatic, specificate instituţiile serviciului diplomatic şi stabilite funcţiile lor de baza.
13
Acest document, unde s-a conturat o definiţie optimală a serviciului diplomatic naţional constituie
finalizarea unei etape importante în procesul evoluţiei şi constituirii diplomaţiei moldoveneşti. În
elaborarea şi dezvoltarea bazei normativ-legislative a serviciului diplomatic şi politicii externe,
înfiinţarea misiunilor diplomatice, negocierea tratatelor internaţionale un rol deosebit l-a exercitat
Parlamentul Republicii Moldova, Comisia parlamentară pentru relaţiile externe. Prin activitatea sa
multilaterală, diplomaţia parlamentară şi-a câştigat o poziţie deosebită în cadrul relaţiilor
internaţionale. Posibilitatea şi importanţa cunoaşterii directe de către parlamentari a problemelor
cu care se confrunta mediul internaţional, luarea unor atitudini şi decizii referitoare la acestea
constituie o modalitate în plus de acţiune în sprijinirea propriei naţiuni şi apărarea intereselor
statului.
În concluzie la această temă vreau să menţionez referitor la discursul Dlui Marian LUPU,
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova în faţa reprezentanţilor ai largii comunităţi
parlamentare europene cu prilejul Conferinţei europene a Preşedinţilor ai Parlamentului care a avut
loc în Talin, Estonia, pe data de 30 mai 2006. Astfel, a fost menţionat că diplomaţia parlamentară,
este astăzi cu atât mai actual cu cât înţelegem că persistenţa fenomenului de globalizare şi
imperativul integrării regionale impune o tot mai mare interdependenţă şi o abordare multilaterală
a problemelor naţionale în cadrul relaţiilor internaţionale. Aceasta stare de lucruri ce îşi găseşte în
cele din urmă expresie în activitatea organizaţiilor internaţionale, îndeosebi cele echipate cu
adunările parlamentare, contribuind esenţial la impulsionarea dimensiunii parlamentare pe arena
internaţională.
Diversitatea formelor de realizare a diplomaţiei parlamentare, de la perpetuarea tradiţiei de
creare a grupurilor de prietenie, semnarea acordurilor de cooperare interparlamentară şi
participarea sistematică la întrunirile adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale,
până la lansarea unor noi forme ale diplomaţiei parlamentară, oferă un câmp larg de acţiune
pentru afirmarea plenară a ţării pe arena internaţională. În contextul dinamismului relaţiilor
internaţionale aceste mecanisme de implicare a Parlamentelor naţionale în activităţi externe
reprezintă pârghii importante de lobby politic atât a intereselor naţionale în aceste organizaţii şi în
relaţiile cu alte state, cât şi de consolidare a legăturilor interstatale.
După cum spune o înţelepciune, mai actuală acum ca oricând, o diplomaţie adâncă trebuie
adesea să ia înfăţişarea celei mai extreme simplităţi, după cum uneori curajul se înfăţişează sub
aparenţa unei timidităţi modeste. Diplomaţia parlamentară este acel element al simplităţii care
pare să relaxeze relaţiile strict protocolare oferite de diplomaţia tradiţională, guvernamentală.
Parlamentarul este eliberat de orice regulă strictă a dreptului diplomatic, prestaţia căruia se poate
transforma într-o activitate specifică de soluţionare a unor probleme, eventual jenante. Astfel, acolo
14
unde diplomaţia guvernamentală nu poate acţiona, diplomaţia parlamentară devine eficientă şi

necesară tocmai în virtutea „simplităţii sale profunde”. Diplomaţia parlamentară coexistă cu
diplomaţia tradiţională, aceste două forme de diplomaţii nu trebuie să se suprapună, ci să se
completeze reciproc.
În cazul Republicii Moldova realizarea energică a conceptului de diplomaţie parlamentară
este menită să contribuie la eforturile de integrare europeana prin atragerea asistenţei statelor
membre ale Uniunii Europene în procesul de ajustare legislativă şi instituţională la standardele
comunitare. De asemenea, Parlamentul Republicii Moldova este instituţia care trebuie să contribuie
eficient la asigurarea unei mai bune înţelegeri a diferendului transnistrean şi altor probleme
politice, economice, sociale sau de imagine cu care se confrunta statul nostru prin informarea
corectă a opiniei publice internaţionale, întrucît organul legislativ reflectă cel mai fidel şi legitim
viziunea populaţiei Republicii Moldova.
Deşi diplomaţia parlamentară ca concept se află în starea sa embrionară, totuşi, ca forme
de activitate şi cooperare, ea se dezvoltă deja de mai bine de un secol, de la prima conferin ţă
interparlamentară din anul 1989 din Paris, şi ţinând cont de faptul că nimic nu este statornic ea
permanent urmează să se reînnoiască şi să evolueze.
2. Constituirea şi evoluţia politicii externe a Republicii Moldova: aspecte teoretico-

metodologice.
Republica Moldova este un stat suveran şi independent, apărut pe harta lumii drept
consecinţă a destrămării imperiului sovietic, fapt care îi justifica apariţia.
Afirmarea independenţei a Republicii Moldova a necesitat eforturi atât pe plan intern cât şi
pe cel extern. La 3 septembrie 1991, Mircea Snegur a emis decretul „Cu privire la subordonarea
instituţiilor vamale situate pe teritoriul Republicii Moldova”, în conformitate cu care Departamentul
pentru Controlul Vamal al Republicii Moldova urma să iniţieze negocieri cu Comitetul Vamal al
URSS în scopul preluării punctelor vamale ale URSS. Conform Hotărârii Parlamentului din 10 iulie
1991 „Cu privire la trecerea întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de subordonare unională,
amplasate pe teritoriul republicii, în jurisdicţia Republicii Moldova”22, Guvernul a aprobat un
Regulament care stabilea modalităţile de trecere gratuită a bunurilor întreprinderilor unionale în
proprietatea de stat a Republicii Moldova.
Aderarea Republicii Moldova la instrumentele juridice internaţionale referitoare la
drepturile omului, subscrierea la obiectivele şi principiile Tratatului de neproliferare a armelor
22
Hotărârea Parlamentului nr. 638-XII din 10.07.91, Sesiunea a VI a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura
XII, volumul 1, 1991
15
nucleare, la Tratatul de la Paris privind forţele convenţionale în Europa, la documentul de la Viena

asupra măsurilor de întărire a securităţii în Europa, exprimarea explicită a dorinţei de a contribui de
o manieră constructivă la asigurarea stabilităţii şi la respectarea intereselor de securitate ale tuturor
ţărilor de către Parlamentul de la Chişinău au constituit probe elocvente ale aspiraţiilor democratice
ale tânărului stat independent. Adoptarea Legii privind partidele politice prin care a fost consfinţit
principiul pluripartitismului şi a celei privind alegerile prezidenţiale în baza votului universal,
desfăşurarea scrutinului prezidenţial în data de 8 decembrie 1991, opţiunea pentru iniţierea
reformelor în domeniul economic au confirmat tendinţa clasei politice moldovene de a edifica un
stat democratic, bazat pe drept şi pe economia concurenţială.
Pe plan extern Republica Moldova a iniţiat primele contacte cu înalte organisme
internaţionale, cu guvernele celor mai importante state occidentale în scopul dobândirii consacrării
internaţionale. Obiectivul major al politicii externe moldoveneşti formulat de şeful statului prevedea
delimitarea clară de fostul Centru, participarea la formarea unui spaţiu economic unit în cadrul
fostei URSS. O altă coordonată importantă a politicii externe urmărea extinderea colaborării cu
ţările Europei Centrale şi de Est, participarea la activitatea organismelor internaţionale şi regionale,
stabilirea relaţiilor oficiale cu statele Europei Occidentale, cu SUA şi Canada, cu alte state.
În pofida apariţiei în perimetrul ex-URSS multe noi state independente având drept urmare
reconfigurarea aspectului geopolitic al imperiului, Occidentul a continuat, prevăzător, să ia în calcul
existenţa Centrului şi să-i dea prioritate în raport cu noii aspiranţi, până când acesta s-a dizolvat de
la sine. Totodată, Occidentul a urmărit cu atenţie şi evoluţiile din fostele republici unionale.
La fel ca şi alte state din fostul lagăr socialist, Moldova a trebuit să elaboreze şi să
implementeze o politică externă, care să-i asigure un loc în sistemul relaţiilor internaţionale
contemporane.
Procesul constituirii Republicii Moldova ca stat suveran şi independent a început odată cu
adoptarea de către Sovietul Suprem al R.S.S.M. de legislatura a XI-a, pe data de 31
august 1989, a Legii cu privire la statutul limbii de stat care, în preambul,
prevede următoarele: „În scopul lichidării deformărilor survenite în construcţia
lingvistică din RSS Moldovenească, al luării sub protecţia statului a limbii
moldoveneşti – una din premisele existenţei naţiunii moldoveneşti în cadrul
formaţiei sale naţional-statale suverane, al asigurării funcţionării ei în toate
sferele pe teritoriul R.S.S.M. ...”23.
23
http://www.ipp.md/public/biblioteca/18/ro/Chirtooaca_Rom.pdf
16
Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova şi ale societăţii

democratice a fost efectuata cu participarea activă a populaţiei şi a trecut prin
mai multe etape distincte.
Prima - fiind calificată ca etapă confuză, contradictorie şi de scurtă durată
- începe în anul 1990, odată cu desfăşurarea primelor alegeri libere care au
marcat un pas important în procesul de democratizare a societarii (deşi încă
sovietice) şi de edificare a statului moldovenesc. La 5 ani de la anunţarea
cursului de „Perestroika”, s-au desfăşurat alegerile în ultimul Soviet Suprem al
R.S.S. Moldoveneşti.
La începutul anilor ’90, situaţia social-politică din RSS Moldovenească,
parte componentă a Uniunii Sovietice, devenise instabilă, fluctuantă,
profilându-se unele tendinţe de destrămare a structurilor sistemului totalitar.
Tot mai mult se discută la toate nivelurile posibilitatea creării condiţiilor
necesare, care ar fi asigurat independenţa absolută a Sovietelor de deputaţi ai
poporului la rezolvarea tuturor problemelor de stat: politice, economice,
sociale.
Un pas important în democratizarea vieţii politice din republica l-a
constituit alegerile parlamentare din 25 februarie 1990, apreciate ca primele
alegeri democratice. Deşi desfăşurate în cadrul vechiului sistem politic,
neadmiţând prezenţa observatorilor străini şi în lipsa unui pluripartitism
consolidat, alegerile din anul 1990 aveau mai mult un caracter semiliber decât
liber.
În urma scrutinului, în Sovietul Suprem au fost aleşi 380 de deputaţi,
majoritatea dintre ei fiind înaintaţi şi susţinuţi de noile formaţiuni politice -
Frontul Popular din Moldova, Mişcarea pentru Egalitate în Drepturi „Unitate-
Edinstvo”, precum şi de Partidul Comunist al Moldovei. Aşadar, în componenţa
forului legislativ suprem al republicii au intrat reprezentanţii mai multor
formaţiuni politice cu programe diverse.
De la noul organ suprem reprezentativ al ţării se cerea să-şi determine
concret poziţia faţă de unele probleme principiale de conjunctură internă şi
externă. Într-o perioada relativ scurtă, Sovietul Suprem a elaborat şi a aprobat
un set de legi şi hotărâri, care au creat baza juridică şi au trasat direcţiile
principale de dezvoltare a noului stat, Republica Moldova.
17
Chiar la prima şedinţă a Sovietului Suprem, exprimând voinţa poporului,

a fost confirmată hotărârea revenirii la vechile atribute ale statalităţii
moldoveneşti, adoptându-se un nou Drapel de Stat, Tricolorul – albastru,
galben, roşu – simbol oficial al suveranităţii. Pe parcursul următoarelor şedinţe
au fost adoptate un şir de documente de o importanţă excepţională pentru
constituirea şi consolidarea statului.
La sesiunea întâi a noului Parlament au fost, de asemenea, create
organele abilitate cu realizarea politicii externe. Astfel, Ministerului Afacerilor
Externe al Republicii Moldova i-a fost pusă sarcina de a promova politica
externa a Republicii Moldova cu alte state şi organizaţii internaţionale şi
negocierea sau participarea la negocierea tratatelor şi acordurilor
internaţionale.
Exprimând voinţa poporului, la 23 iunie 1990, prin adoptarea Declaraţiei
Suveranităţii, Sovietul Suprem proclama Republica Sovietica Socialista Moldovă
(R.S.S.M.) stat suveran. Prin acest act au fost enumerate principiile
fundamentale ale procesului constituţional, între care: izvorul şi purtătorul
suveranităţii este poporul, integritatea şi indivizibilitatea statului, drepturile
fundamentale ale omului, cetăţenia Republicii Moldova, pluralismul şi
pluripartitismul ş.a.
Declaraţia relua tezele fundamentale ale teoriei dreptului constituţional
privind poporul ca sursă şi purtător al suveranităţii şi dreptul lui de a exercita în
exclusivitate suveranitatea prin intermediul organului său suprem
reprezentativ. R.S.S.M. a fost decretată un stat unitar şi indivizibil, frontierele
căreia „pot fi schimbate numai pe bază de acorduri reciproce între R.S.S.M. şi
alte state suverane, în conformitate cu voinţa poporului, adevărul istoric şi
ţinîndu-se seama de normele dreptului internaţional unanim recunoscute”.
Pămîntul, subsolul, apele, pădurile, celelalte resurse naturale, precum şi
întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului
naţional au fost declarate proprietatea exclusivă a R.S.S.M.
În scopul asigurării garanţiilor social-economоce, politice şi juridice ale
suveranităţii Sovietul Suprem a decretat (1) plenitudinea puterii R.S.S.M în
soluţionarea tuturor problemelor administrative şi sociale; (2) prioritatea
Constituţiei şi a legilor R.S.S.M. în întreg teritoriul ei, actele normative unionale
18
urmînd să fie puse în aplicare doar după ratificarea lor de către forul legislativ
de la Chişinău. Declaraţia conţinea dreptul R.S.S.M. de a adera la uniuni de
state, cărora să le delege benevol unele prerogative, să le retragă sau să iasă
în modul stabilit din aceste comunităţi. Un punct aparte se referea la
participarea R.S.S.M la exercitarea prerogativelor delegate comunităţii statelor
suverane, rezervîndu-şi dreptul de a avea reprezentanţi plenipotenţiari în alte
state suverane. Documentul din 23 iunie prevedea instituirea cetăţeniei
R.S.S.M., garantînd respectarea drepturilor întregii populaţii.
Textul Declaraţiei oferea tuturor cetăţenilor, partidelor politice şi
structurilor societăţii civile posibilităţi juridice egale de a participa în activitatea
politică şi civică. Separaţia puterilor in stat era declarată drept un principiu de
bază pentru funcţionarea R.S.S.M. ca stat democratic de drept. R.S.S.M îşi
declara respectul faţă de Statutul O.N.U., şi îşi „exprima adeziunea faţă de
principiile şi normele dreptului internaţional unanim recunoscute, respectă
Statutul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi declară voinţa de a convieţui în pace cu
toate ţările şi popoarele, de a nu admite confruntări în relaţiile internaţionale,
interstatale şi interetnice”24. În continuare se menţionează, că „R.S.S.M. în
calitate de subiect cu drepturi egale al contractelor (relaţiilor) internaţionale se
declară o zona demilitarizată”25.
Ca subiect egal în drepturi al relaţiilor şi tratatelor internaţionale R.S.S.M
s-a declarat zonă demilitarizată, facîndu-şi cunoscută intenţia de a contribui la
întărirea securităţii în lume şi de a participa la procesul european de colaborare
şi securitate, precum şi în structurile europene. Conform ultimului punct 13,
textul Declaraţiei trebuia să servească drept temelie pentru elaborarea
Constituţiei R.S.S.M, perfecţionarea legislaţiei şi „drept punct de plecare în
pregătirea şi încheierea Tratatului unional dintre R.S.S.M şi comunitatea statelor
suverane”26.
Cea de a doua etapa a constituirii statului Republica Moldova începe
după adoptarea Decretului cu privire la puterea de stat la 27 iulie 1990. Deşi în
Declaraţia Suveranităţii era înscris că toata puterea aparţine poporului, iar
puterile sunt separate în legislativă, executivă şi jurisdicţională, Decretul a
24
Declaraţia cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova. Adoptată la 23 iunie anul 1990. Buletinul Oficial al
Sovietului Suprem anul 1990, nr.8.
25
Ibdem
26
„Moldova Socialistă”, nr. 148 (17457), 28 iunie 1990
19
venit să concretizeze aceste principii. Astfel, Sovietul Suprem (Parlamentul) a

fost declarat organ suprem al puterii legislative şi unic exponent al voinţei
întregului popor. Puterea jurisdicţională a fost declarată subordonată numai
legii, iar amestecul în înfăptuirea justiţiei – inadmisibil.
În scopul consolidării suveranităţii, la 27 august 1991, în baza hotărârii
Marii Adunări Naţionale, Parlamentul, prin majoritate absolută de voturi, a
adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova27.
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991
conţinea o incursiune în trecutul spaţiului istoric şi etnic de care aparţin
teritoriile de pe ambele maluri ale Nistrului din cadrul Republicii Moldova,
subliniind că actele de dezmembrare teritorială a Ţării Moldovei de la 1775 şi
1812, ocuparea prin forţă şi o nouă dezmembrare a Basarabiei în 1940 erau în
contradicţie cu dreptul istoric, juridic şi de neam. Documentul trecea în revistă
cele mai importante etape de luptă pentru libertate, independenţă şi unitate
naţională parcurse de mişcarea democratică şi de eliberare naţională din
Republica Moldova, sоtuînd-o în cadrul aceloraşi procese ireversibile din Europa
şi din lume „de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii
naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă”.
În virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, Declaraţia proclama
solemn Republica Moldova, drept „un stat suveran, independent şi democratic
(nu şi neutru - n.a.), liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un
amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale
poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” 28. Tînărul stat
suveran şi independent solicita tuturor statelor şi guvernelor lumii
recunoaşterea independenţei sale, exprimîndu-şi dorinţa de a stabili relaţii
diplomatice cu toate ţările de pe glob în concordanţă cu normele de drept
internaţional şi practica existentă în acest domeniu. Republica Moldova cerea
O.N.U. să fie admisă ca membru cu drepturi depline în Organizaţia mondială a
naţiunilor şi în agenţiile specializate ale acesteia. Declarîndu-şi aderenţa la
Actul Final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, Republica
Moldova revendica admiterea în CSCE şi în structurile acesteia. Noul stat
27
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova de la 27 august anul 1991. Monitorul oficial al Republicii
Moldova, nr. 11-12, art.103, 118 din 27.08.1991.
28
„Literatura şi Arta”, nr. 31 (2399), 1 august 1991.
20
independent cerea Guvernului U.R.S.S. să iniţieze negocieri cu Guvernul

Republicii Moldova „privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să
retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova”.
Republica Moldova a decis să aplice în teritoriul său doar „Constituţia, legile şi
celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii
Moldova”. Totodată erau garantate exercitarea libertăţilor fundamentale ale
omului, inclusiv ale persoanelor aparţinînd grupurilor naţionale, etnice,
lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile actelor internaţionale în
această materie.
Decretarea Independenţei, reprezentînd un punct culminant al mişcării de
emancipare politică şi naţională, a însemnat o deschidere a Republicii Moldova
către marea familie a statelor europene şi întreaga civilizaţie, oferind societăţii
şi elitelor politice moldovene noi orizonturi şi înainte de toate perspectiva unor
contacte multidimensionale benefice cu lumea liberă, pentru care Republica
Moldova rămînea o adevărată terra incognita.
Prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova a fost
România. În aceeaşi zi a fost anunţată Declaraţia Guvernului României prin care
se recunoştea independenţa Republicii Moldova şi se declara pregătirea să se
procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice şi acordarea sprijinului necesar
pentru consolidarea independenţei statului nou, menţionându-se ca „această
hotărâre de importanţă capitală se înscrie în mod logic în procesul de înnoiri
democratice, de destrămare a structurilor totalitare, care au loc în U.R.S.S.” 29.
Acest proces al recunoaşterii a evoluat foarte rapid, ajungându-se astăzi
ca Republica Moldova să fie recunoscuta de toate statele O.N.U.30
Republica Moldova a aderat la O.N.U. pe 2 martie 1992. Acest eveniment
a coincis cu declanşarea conflictului armat de pe Nistru, astfel încât aderarea
noastră la O.N.U. în calitate de stat independent şi suveran a însemnat de fapt
recunoaşterea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în limitele hotarelor
existente, şi luarea ei sub ocrotirea organismelor internaţionale 31. În calitate de
membru al O.N.U. Republica Moldova s-a raliat la standardele şi normele
internaţionale, aderând la peste 30 de convenţii şi tratate ale O.N.U., de o
29
Declaratia Guvernului Romaniei de recunoastere a Republicii Moldova, din 27 august anul 1991.
30
http://www.mfa.md
31
Pagina Oficială a Preşedintelui Republicii Moldova, http://www.president.md/press.php?p=1&s=436&lang=rom
21
importanţă aparte fiind cele referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului, combaterea proliferării nucleare, terorismului
internaţional, traficului de droguri şi poluării mediului înconjurător.
În şirul evenimentelor importante ce s-au derulat în republica după
proclamarea independentei, se înscrie şi adoptarea la 29 iulie 1994 a noii
Constituţii32, care a consfinţit hotărârea poporului nostru de a trai într-un stat
de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui,
libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
Totodată, Constituţia Republicii Moldova reglementează principiile
realizării politicii externe ale statului şi activităţii diplomatice.
Articolul 1 al Constituţiei Republicii Moldova stabileşte suveranitatea şi
independenţa, iar articolul 2 prevede că suveranitatea naţională aparţine
poporului Republicii Moldova, care o exercita în mod direct şi prin organele sale
reprezentative. Republica Moldova se obliga, prin articolul 8, să respecte Carta
Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile
cu alte state pe principiile unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
Legea fundamentală proclamă neutralitatea permanentă a Republicii
Moldova şi nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul
ţării (art. 11 al Constituţiei). Acest principiu este unul din principiile
constituţionale de bază care influenţează în mod direct exercitarea politicii
externe a statului şi care nu poate fi depăşit atât în plan intern, cît şi în plan
extern33.
Capitolul I al Constituţiei este destinat reglementării problemelor legate
de dobîndirea, păstrarea sau pierderea cetăţeniei (art. 17) şi determină
drepturile şi îndatoririle cetăţenilor străini şi ale apatrizilor pe teritoriul ţării. Un
alineat aparte al articolului 19 indică, că dreptul de azil se acordă şi se retrage
doar în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor internaţionale la care Republic
Moldova este parte.
32
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994
33
Alexandru Burian, Gheorghe Costachi, Statul de drept şi activitatea diplomatică exercitată de organele statale
centrale//„Statul de drept şi problemele minorităţilor naţionale: materiale ale Conferinţei teoretico-ştiinţifice
internaţionale, (11-12 ianuarie 2002, mun. Bălţi)" /col.red.: Gheorghe Costachi, Chişinгu, „Universul", 2002
22
Constituţia stabileşte şi competenţele autorităţilor publice în problemele

internaţionale. Art. 66 atribuie Parlamentului obligaţiunea de a aproba direcţiile
principale ale politicii interne şi externe ale statului, de a ratifica, denunţa,
suspenda şi anula acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica
Moldova. Parlamentul exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de
stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine,
asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse
străine. De competenţa exclusivă a Parlamentului este declararea stării de
urgenţă, de asediu şi de război.
Art. 77 al Constituţiei prevede ca Preşedintele reprezintă statul
moldovenesc şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii
şi integrităţii teritoriale a ţării. Noţiunea de reprezentare a statului este necesar
de conceput ca reprezentare atât în interior, faţă de instituţiile interne, cît şi în
exterior, în relaţiile internaţionale.
În domeniul politicii externe Preşedintelui i se atribuie competenţa de a
purta tratative, a lua parte la negocieri şi a încheia tratate internaţionale în
numele Republicii Moldova (art. 86). Tratatele internaţionale încheiate în
numele Republicii sînt prezentate spre ratificare Parlamentului în modul şi în
termenul stabilit prin lege.
Preşedintele primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale
reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova (art. 86).
Această atribuţie a Preşedintelui ţării este pur reprezentativă şi este necesar de
precizat că termenul acreditarea în cazul de faţă se referă doar la şefii
misiunilor diplomatice, ceilalţi diplomaţi străini fiind acreditaţi de către
Ministerul Afacerilor Externe.
La propunerea Guvernului Preşedintele acreditează şi recheamă
reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova şi aprobă înfiinţarea,
desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 86). Actele
Preşedintelui emise în exercitarea acestor atribuţii se contrasemnează de către
Prim-ministru (art. 94).
Preşedintele îndeplineşte şi alte atribuţii în domeniul relaţiilor externe,
inclusiv soluţionează problemele cetăţeniei, acordă azil politic, acordă ranguri
diplomatice etc. (art. 88).
23
Conform prevederilor art. 96 al Constituţiei rolul Guvernului în relaţiile

internaţionale ale statului, în afară de cele fixate în art. 86 şi 94, se referă la
asigurarea realizării politicii interne şi externe a statului. Noţiunea de asigurare
a realizării politicii externe a statului este necesar să fie concepută ca o
atribuţie ce nu necesită împuterniciri adăugătoare în domeniul negocierilor şi
semnării acordurilor interguvernamentale, şi este o activitate permanentă de
coordonare şi control.
Curtea Constituţională exercită la sesizare controlul constituţionalităţii
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte (art. 135). Din
momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale legile şi
actele normative sau unele părţi ale acestora devin nule. Hotărârile Curţii
Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate (art. 140).
1.3. Participarea Republicii Moldova în cadrul proceselor de cooperare multilaterală.

Aşa dar, la 27 august 1991 pe arena internaţională a apărut un nou actor – statul independent
Republica Moldova.
Republica Moldova a obţinut succese considerabile pe arena internaţională şi aceste succese
au putut fi observate deja spre sfârşitul anului 1993, când Republica Moldova era recunoscută de
peste 120 de state, având relaţii diplomatice cu peste 80 de ţări.
Devenind actor cu drepturi depline pe arena internaţională, Republica Moldova a atras o
atenţie sporită constituirii şi menţinerii unor relaţii de cooperare cu alte state ale lumii pe picior de
egalitate.
O atenţie specială s-a acordat dezvoltării relaţiilor cu ţările occidentale, care puteau sprijini
procesele democratice din Republica Moldova, cursul reformei economice şi integrarea în
structurile euroatlantice. În această direcţie de colaborare s-a luat în consideraţie faptul că SUA,
Marea Britanie şi Franţa sunt membre ale Consiliului de Securitate al O.N.U. şi membri influenţi ai
majorităţii organizaţiilor internaţionale. Din aceste motive Republica Moldova a depus eforturi
pentru intensificarea extinderii dialogului politic cu ţările occidentale34.
În ziua de 27 august statul independent Republica Moldova a fost recunoscut de România şi
de Georgia. Guvernul de la Chişinău a recunoscut incă la 26 august independenţa Estoniei, Letoniei
şi Georgiei. România, după ce la 26 august a consacrat oficial independenţa celor trei Ţări Baltice, a
Belarusiei şi Georgiei, a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, după
34
Alexandru Burian, Oleg Balan, Eduard Serbenco, Drept internaţional public, Editura Universităţii de Studii Europene
din Moldova, Chişinău, 2005
24
cum anticipa şi preşedintele Snegur în preziua Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, care a cerut
cu fermitate proclamarea neîntârziată a Independenţei. În Declaraţia Guvernului României se
spunea: „Proclamarea unui stat românesc pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete
stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop, reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnica a
consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român”.
Recunoscând independenţa Republicii Moldova, Guvernul României declară disponibilitatea de a
proceda neîntârziat „la stabilirea de relaţii diplomatice, să acorde sprijinul necesar autorităţilor
Republicii Moldova pentru consolidarea independenţei sale şi să acţioneze pentru dezvoltarea
raporturilor de colaborare frăţească dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului”35.
Spre deosebire de România, Ucraina, celălalt stat vecin cu Republica Moldova membru al
O.N.U., nu s-a grăbit să recunoască independenţa Moldovei, cu toate că Prezidiul Parlamentului de
la Chişinău a salutat proclamarea independenţei statului ucrainean, declarându-se gata să susţină
„afirmarea independenţei Ucrainei şi soluţionarea constructivă şi adecvată a tuturor problemelor ce
corespund intereselor vitale ale Moldovei şi Ucrainei” 36. Preşedintele Snegur a reiterat dorinţa
Chişinăului de a stabili relaţii diplomatice cu Kievul şi după 1 decembrie acelaşi an, când poporul
Ucrainei a confirmat Declaraţia de Independenţa în cadrul unui referendum naţional37. Şi de această
dată autorităţile ucrainene au evitat să ofere Moldovei un răspuns coerent. Şi doar după scrutinul
prezidenţial din 8 decembrie Kievul s-a arătat preocupat de construirea unei noi relaţii cu Chişinăul.
Devenind subiect de drept internaţional Republica Moldova a iniţiat procesul de stabilire a
relaţiilor diplomatice cu alte subiecte de drept internaţional si, respectiv, de înfiinţare a misiunilor
sale diplomatice permanente în străinătate. În paralel a început procesul de reorganizare a
instituţiilor statale de specialitate, inclusiv a Ministerului Afacerilor Externe al ex-R.S.S.M.,
funcţiile căruia erau limitate de aşa numitele „relaţii de prietenie între oraşele înfrăţite”.
Reorganizarea/formarea serviciului diplomatic al Republicii Moldova a fost un proces de
creaţie pe cît de interesant, pe atât şi de dificil graţie faptului că ţara nu dispunea la acel moment de
cadrul juridic care îi permitea să exercite funcţiile sale externe, nu dispunea de cadre diplomatice cu
o pregătire respectivă, nu avea experienţă în domeniul relaţiilor externe şi nu dispunea de o bază de
date privind normele şi principiile de drept internaţional. în pofida problemelor şi dificultăţilor
menţionate mai sus pe parcursul a doar 2-3 ani Republica Moldova a izbutit să organizeze serviciul
diplomatic moldovenesc, care a fost concentrat în aparatul central al Ministerului Afacerilor Externe
şi în misiunile diplomatice din străinătate.
35
„Moldova Suverană”, nr. 180 (17789), 29 august 1991.
36
Ibidem, nr. 178 (17787), 27 august 1991.
37
„Sfatul Ţării”, nr. 223 (1023), 4 decembrie 1991.
25
În urma proclamării Independenţei trebuia să crească substanţial rolul Ministerului de

Externe ca promotor al intereselor externe ale noului stat independent.
Ministerul Afacerilor Externe este organul central de specialitate al administratiei publice,
abilitat să promoveze şi să realizeze politica externă a statului. Ministerul îşi desfasoară activitatea
în conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu decretele Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărîrile Parlamentului, hotărîrile, ordonanţele şi dispoziţiile Guvernului, cu alte acte
normative. Această funcţie nu se limitează doar la responsabilităţi directe, ce ar însemna informarea
conducerii ţării despre evenimentele internaţionale majore şi înaintarea propunerilor privind poziţia
statului faţă de ele, sau la iniţierea, negocierea, semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea
acordurilor internaţionale. Funcţia de promovare a politicii statului în domeniul relaţiilor externe
include în sine şi coordonarea activităţii organelor centrale de specialitate şi a altor autorităţi
administrative ale statului în vederea stabilirii şi dezvoltării relaţiilor cu alte ţări. În acest sens este
important faptul că ministerul rămâne totdeauna responsabil pentru informaţiile de bază,
recomandările politice şi alte activităţi, fiind gata oricând de a lua o decizie sau a face recomandări,
dacă se consideră că un minister sau un departament de specialitate, urmărind propriul interes,
pierde viziunea de ansamblu asupra interesului naţional.
Ministerul este constituit din aparatul central, subdiviziunile sale şi structurile create pe
lânga minister, precum şi din alte structuri subordonate acestuia, cum sânt: misiunile diplomatice,
reprezentanţele şi misiunile de pe lângă organizaţiile internaţionale, oficiile consulare.
Misiunile diplomatice, beneficiază de drepturi de persoană juridică, dispun de stampilă cu
Stema de Stat şi denumirea acesteia în limba moldovenească şi în limba statului de reşedinţă.
Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare au deschise în Ministerul Finanţelor,
Trezoreria Centrală, conturi trezoriale de mijloace bugetare, iar peste hotare dispun de conturi
curente bancare, deschise în una din instituţiile financiare din ţara de reşedinţă, în valuta ţării de
reşedinţă, în euro sau în dolari americani.
Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova sânt plasate în statele cu care se întreţin relaţii
prieteneşti şi există o colaborare în domeniile economic, comercial, politic. Republica Moldova
avea misiuni diplomatice în diverse state ale lumii (Statele Unite ale Americei; Federaţia Rusă;
Ucraina; Belarus; Kazahstan; România; Bulgaria; Ungaria; Polonia; Austria; Germania; Franţa;
Belgia; Italia; Turcia; Statul Israel; China) şi patru reprezentanţe permanente pe lingă organizaţiile
internaţionale (O.N.U., Consiliul Europei, O.S.C.E. şi pe lingă organizaţiile internaţionale de la
Geneva).
Structura misiunilor diplomatice este clasică. Misiunea este condusă de şeful misiunii în
rang de ambasador. Fiecare misiune îşi are structura sa, care este determinată de specificul şi
26
tradiţiile statului acreditar şi de necesităţile funcţionale ale misiunii. De obicei, în toate misiunile
există cancelaria, organul principal al misiunii unde se elaborează actele ce ţin de competenţa
şefului misiunii. Problemele politice sânt în competenţa consilierului misiunii, problemele
cooperării economice - în competenţa primului secretar. În misiuni există biroul de presă, sau secţia
mass-media şi biroul ataşatului cultural.
Secţia consulară a ambasadei se ocupă cu problemele în materie de paşapoarte şi vize,
asistenţă legală, legăturile cu diaspora moldovenească în statul acreditar.
Conform prevederilor Constituţiei (art. 66) Parlamentul Republicii Moldova a aprobat la 8
februarie 1995 Concepţia politicii externe a Republicii Moldova 38 în care au fost determinate
priorităţile, principiile şi direcţiile principale ale politicii externe moldoveneşti. Realizarea acestei
concepţii va da posibilitate Republicii Moldova de a se edifica în calitate de stat independent, unitar
şi indivizibil, care intenţionează să întreţină relaţii reciproc avantajoase cu toate ţările lumii.
Este necesar de menţionat faptul că diplomaţia moldovenească s-a încadrat în mod operativ
în realizarea direcţiilor principale ale politicii externe, care la etapa iniţială constau în stabilirea
relaţiilor diplomatice cu diferite ţări, înfiinţarea misiunilor diplomatice în străinătate şi
consolidarea poziţiilor ţării în organizaţiile internaţionale mondiale şi regionale, obţinînd rezultate
pozitive în acest domeniu. În prezent la ordinea de zi sânt problemele prioritare ale aderării la
Uniunea Europeană şi determinării strategice referitor la activităţile Moldovei în cadrul C.S.I.,
moment ce impune promovarea unei politici externe bine determinate şi bine pronunţate.
Statutul juridic şi politic al Republicii Moldova în cadrul C.S.I. este determinat de Acordul
(Convenţia) privind constituirea Comunităţii Statelor Independente, textul căruia a fost adoptat de
liderii Rusiei, Ucrainei şi Belarusiei la 8 decembrie 1991 la Minsk, şi de Statutul Comunităţii
Statelor Independente, elaborat ulterior şi adoptat la 22 ianuarie 1993 în şedinţa Consiliului şefilor
de state de la Minsk, ambele ratificate cu anumite rezerve de Parlamentul RM în aprilie 1994.
Statutul C.S.I. conţine 9 capitole şi 45 articole. Necesitatea unui asemenea document este
argumentată prin comunitatea istorică a popoarelor reunite benevol în C.S.I. şi a relaţiilor stabilite
între ele, prin dorinţa de a activa în conformitate cu normele dreptului internaţional, prin tendinţa de
a asigura prin eforturi comune progresul economic şi social al tuturor Părţilor Contractante, prin
intenţia de a contribui la asigurarea securităţii internaţionale şi de a perfecţiona mecanismele de
cooperare în cadrul Comunităţii, precum şi eficienţa acestora.
Capitolul I cuprinde - Obiectivele şi Principiile C.S.I. Comunitatea este întemeiată pe
principiile egalităţii suverane a tuturor membrilor ei. Statele-membre reprezintă subiecţi autonomi şi
egali în drepturi ai dreptului internaţional Comunitatea nu reprezintă un stat şi nu posedă
38
Alexandru Burian, „Концепция внешней политики у нас нет”, „Кишиневские новости”, 27.08.1999
27
prerogative supranaţionale (art.1). Obiectivele C.S.I. urmăresc: realizarea cooperării în domeniile

politic, economic, ecologic, umanitar, cultural şi în alte sfere de activitate; dezvoltarea economică şi
socială a statelor-membre în cadrul spaţiului economic comun, cooperarea şi integrarea interstatală;
asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; colaborarea între statele-membre şi
asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, reducerea armamentelor şi a cheltuielilor militare,
lichidarea armei nucleare şi a altor tipuri de armament de exterminare în masă, realizarea unei
dezarmări generale şi totale; sprijinirea cetăţenilor din statele-membre în comunicarea, contactele şi
circulaţia lor liberă în spaţiul C.S.I.; asistenţa juridică reciprocă şi cooperarea în alte sfere ale
relaţiilor de drept; soluţionarea paşnică a litigiilor şi conflictelor dintre statele Comunităţii (art.2).
La temelia relaţiilor între ţările C.S.I. au fost aşezate o serie de principii precum: respectarea
reciprocă a suveranităţii, a dreptului inalienabil la autodeterminare şi a dreptului de a dispune de
propriul destin fără amestec din exterior; inviolabilitatea frontierelor de stat, recunoaşterea
graniţelor existente şi renunţarea la achiziţii teritoriale contrare legii; integritatea teritorială a
statelor şi respingerea oricăror acţiuni orientate spre dezmembrarea oricărui teritoriu; soluţionarea
litigiilor prin mijloace paşnice, astfel încît să nu fie periclitate pacea, securitatea şi echitatea
internaţională; superioritatea dreptului internaţional în relaţiile interstatale; neamestecul reciproc în
problemele interne şi externe; respectarea reciprocă a intereselor statelor-membre şi ale Comunităţii
în ansamblu, acordarea în baza acordului reciproc a asistenţei în toate sferele relaţiilor lor;
dezvoltarea cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice reciproc avantajoase, extinderea proceselor
integraţioniste (art.3), etc.
Capitolul II se referă la Calitatea de Membru al C.S.I., distingînd între: state-fonîaloareale
Comunităţii- care au semnat şi au ratificat Convenţia din 8 decembrie şi Protocolul de la Alma-Ata
din 21 decembrie 1991 către momentul adoptării Statutului (art.7); state-membre - ţările fondatoare
care îşi asumau obligaţiunile prevăzute în Statut în decursul unui an de la adoptarea lui de către
Consiliul şefilor de state (art.7); state asociate şi state cu calitatea de observatori (art.8). Calitatea de
membru al C.S.I. poate fi dobîndită de orice stat „care impărtăşeşte obiectivele şi principiile
Comunităţii şi îşi asumă obligaţiunile” cuprinse în Statut, prin aderarea la C.S.I. cu asentimentul
tuturor statelor-membre (art.7). Statul-membru are dreptul de a părăsi Comunitatea, înştiinţînd
despre aceasta statul depozitar al Statutului cu 12 luni înainte de retragere (art.9).
In capitolul III este reflectată chestiunea Securităţii Colective şt Colaborării Politico-Militare
în cadrul C.S.I. Astfel, statele-membre ale C.S.I. „promovează o politică coordonată în domeniul
securităţii internaţionale, dezarmării şi controlului asupra armamentelor, construcţiei Forţelor
Armate şi menţin securitatea în Comunitate, inclusiv cu ajutorul Grupelor de observatori şi Forţelor
colective de menţinere a păcii” (art.l1).
28
Capitolul IV abordează problemele Prevenirii Conflictelor şi Soluţionării Litigiilor apărute

în perimetrul C.S.I. Statele-membre se obligă să ia toate măsurile pentru prevenirea conflictelor,
înainte de toate a celor interetnice şi a celor interconfesionale, acordînd, în baza consimţămîntului
reciproc, asistenţă unele altora la reglementarea unor astfel de diferende, inclusiv în cadrul
organismelor internaţionale (art.16).
Cooperarea în Domeniile Economic, Social şi Juridic prevede (1) formarea unui spaţiu
economic comun pe baza relaţiilor de piaţă şi a mişcării libere a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor
şi forţei de muncă; (2) coordonarea politicii sociale; (3) dezvoltarea sistemelor de transport, de
telecomunicaţii şi a celor energetice; (4) coordonarea politicii financiare şi de credit; (5) dezvoltarea
relaţiilor economico-comerciale; (6) încurajarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor; (7)
standardizarea şi certificarea producţiei şi mărfurilor industriale; (8) protecţia juridică a proprietăţii
intelectuale; dezvoltarea unui spaţiu informaţional comun; (9) realizarea unor măsuri comune de
protecţie a mediului ambiant, acordarea asistenţei reciproce la lichidarea urmărilor cataclismelor
ecologice şi a altor situaţii extraordinare; (10) desfăşurarea unor proiecte şi programe comune în
sfera ştiinţei şi tehnicii, învăţămîntului, sănătăţii, culturii şi sportului (art.19). Statele-membre
colaborează în domeniul dreptului, contribuind la apropierea legislaţiilor naţionale (art.20).
Un capitol aparte V tratează chestiunea Organelor Comunităţii Organul suprem al
Comunităţii este Consiliul şefilor de state, în care sunt reprezentate la nivel înalt toate statele-
membre. Limba funcţională a C.S.I. este limba rusă (art.35). Toate aceste organisme ale Comunităţii
îşi au sediul în oraşul Minsk, capitala Belarusiei.
Cooperarea Interparlamentară, după cum se stipulează în capitolul VII al Statutului, se
desfăşoară prin intermediul Adunării interparlamentare care organizeaza consultări
interparlamentare, discută probleme ce ţin de cooperarea în cadrul C.S.I., elaborează propuneri
privind sfera de activitatea a parlamentelor naţionale (art.36). Adunarea interparlamentară este
formată din delegaţiile parlamentare. Activitatea acestui organism cu sediul la Sankt-Petersburg este
organizată de Consiliul Adunării constituit din şefii delegaţilor parlamentare (art.37).
Finanţarea activităţii organelor C.S.I., se arată în capitolul VIII, este asigurată de statele-
membre, în baza unor cote-părţi stabilite în conormitate cu acordurile speciale privind organele
bugetare ale Comunităţii (art.38). Statele-membre suportă fiecare în parte cheltuielile legate de
participarea reprezentanţilor, experţilor şi consultanţilor lor în activităţile C.S.I. (art.40).
Conform Principiilor Finale ale Statutului orice stat-membru are dreptul de a propune
amendamente care sunt examinate şi adoptate de Consiliul şefilor de state, intrînd în vigoare după
ratificarea lor de către toţi partenerii de Comunitate (art.42). în mod special este prevăzut dreptul
29
statelor fondatoare de a prezenta - la ratificarea Statutului - remarci şi declaraţii privind capitolele

III, IV şi VII şi articolele 28, 30, 31, 32 şi 33 (art.43)39.
Pe parcursul anilor a devenit tot mai frecventă practica semnării unui mare număr de
documente, care nu au numai un caracter strict economic, dar şi social şi de altă natură. Astfel, au
fost semnate acorduri cu privire la colaborarea în domeniul ecologici şi protecţiei mediului ambiant,
în domeniul hidrometeorologiei, asigurării cu pensii, al standardizării, metrologiei şi certificării, în
domeniul învăţământului, culturii, arhivelor, al comunicaţiilor poştale şi electrice, în domeniul
informaţiei, carantinei plantelor, pregătirii cadrelor militare, în domeniul asistenţei juridice,
turismului, migraţiei de muncă, în domeniul chimiei şi petrochimiei, construcţiilor, protecţiei
muncii, aviaţiei civile etc.
În aceşti ani în numele Republicii Moldova au fost semnate şi un şir de declaraţii ale şefilor
de state şi alte acte, care au un caracter pronunţat politic: Adresarea către popoarele statelor membre
ale Comunităţii şi opinia publică internaţională în legătură cu aniversarea a 50-a a Victoriei asupra
fascismului, Memorandumul privind pacea şi stabilitatea în Comunitatea Statelor Independente,
Declaraţia şefilor de state membre ale C.S.I. privind sprijinul proceselor democratice în Rusia,
Declaraţia şefilor de state membre ale C.S.I. despre principalele direcţii de dezvoltare a Comunităţii
Statelor Independente, Decizia despre pregătirea către sărbătorirea aniversării a 55-a a Victoriei în
Marele război pentru apărarea Patriei din anii 1941 şi 1945, Declaraţia privind respectarea
suveranităţii, integrităţii teritoriale şi inviolabilităţii frontierelor statelor membre ale C.S.I. şi altele.
Începând cu anul 1991, s-a constituit o bază juridică masivă a cooperării multilaterale în
C.S.I. Astfel, în anii 1991-2000 au fost adoptate în total 1022 documente, inclusiv 376 - de către
Consiliul Şefilor de State şi 646 - de către Consiliul Şefilor de Guverne. Din totalul documentelor
adoptate, 864 (84,5%) au intrat în vigoare din ziua semnării, iar 158 (15,5%) necesită ratificarea (au
fost îndeplinite procedurilor interne necesare). Din 35 de documente ce trebuie ratificate, 28 au
intrat în vigoare, iar din 123 de documente pentru care este necesară îndeplinirea procedurilor
interne, 97 au intrat în vigoare. Doar 6 documente au fost ratificate (sau au fost îndeplinite
procedurile interne) de către toate statele semnatare. Dintre 133 documentele semnate de către
Republica Moldova necesită îndeplinirea procedurilor interne, conform legislaţiei în vigoare a ţării
noastre. Doar 33 de documente au intrat în vigoare, fiind îndeplinite în legătură cu aceasta
procedurile cuvenite. Statistica dată pare a fi suficient de concludentă pentru aprecierea importanţei
deciziilor şi documentelor adoptate în cadrul Comunităţii.
Conjunctura internaţională actuală pe continentul european este influenţată puternic de mai
multe procese, printre care se evidenţiază atât globalizarea, cît şi regionalismul. Cooperarea
39
„Arena Politicii”, Chişinău, an.I, nr. 6, decembrie 1996, p. 12-14.
30
regională (şi cea subregională) este un proces care se derulează mai rapid şi, în funcţie de domeniu,
mai eficient decât cooperarea la nivel mondial. Un exemplu de colaborare regională fructuoasă pe
care tind să-1 urmeze, practic, toate statele europene este cel al statelor care fac parte din Uniunea
Europeană (UE).
În Europa cooperarea regională în cadrul structurilor din afara Uniunii Europene, ca regulă,
are drept obiectiv final integrarea în UE. Din acest motiv, Republica Moldova depune eforturi
susţinute pentru a fi prezentă în toate structurile de cooperare europeană 40. Astăzi Republica
Moldova este membru cu drepturi depline al OSCE, al Consiliului Europei (CE), Comisiei
Economice O.N.U. pentru Europa (CEE-O.N.U.), Iniţiativei Central Europene (ICE), Iniţiativei de
Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre
(CEMN), Comisiei Dunării, Comunităţii de Lucru a Statelor Dunărene (CLSD). Cooperarea
regională europeană se desfăşoară pe plan multilateral şi în cadrul altor structuri sau programe, de
exemplu, sub egida Uniunii Europene (programele de asistenţă tehnică PHARE pentru statele
Europei Centrale, TACIS pentru noile state independente şi altele).
În procesul de promovare a politicii sale externe Republica Moldova şi-a definit clar poziţia
în calitate de ţară din Europa de Sud-Est. Dimensiunea sud-est-europeană a politicii externe
moldoveneşti a devenit deosebit de importantă pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că în
anul 1999 Uniunea Europeană a lansat Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, o iniţiativă de
colaborare regională care are drept obiectiv final dinamizarea procesului de aderare a ţărilor regiunii
la Uniunea Europeană. Includerea plenară în activităţile Pactului este un obiectiv extrem de
important pentru Republica Moldova. Pentru a atinge acest deziderat, este necesar să fie
intensificată colaborarea în cadrul structurilor deja numite şi să fie întreprinse acţiunile necesare
pentru a se include şi în alte organisme de cooperare regională, printre care Procesul de Cooperare
în Europa de Sud-Est (SEECP) şi Procesul Royaumont de Stabilitate şi Bună Vecinătate în Europa
de Sud-Est (Procesul Royaumont).
În altă ordine de idei, faptul că structurile de cooperare regională au acelaşi scop final -
integrarea europeană - nu exclude o oarecare dublare a activităţilor diferitelor organisme
internaţionale. Această impresie poate să se producă luând în considerare faptul că, de exemplu,
colaborarea în domeniul transporturilor este o preocupare constantă în cadrul CEE-O.N.U., ICE,
SECI, CEMN ş.a. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru colaborarea promovată în scopul dezvoltării
infrastructurii energetice, protecţiei mediului ambiant şi în alte domenii de activitate.
Totuşi, o analiză a proceselor ce se derulează în cadrul acestor organisme internaţionale
arată că, în general, deşi activităţile ţin de acelaşi domeniu, ele pot deveni complementare şi mult
40
Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova în cooperarea regională, „Transporturi şi comunicaţii”, nr. 1, 2000, Chişinău
31
mai eficiente dacă este găsită acea idee principală, acel făgaş în care să fie îndreptate şi concertate
eforturile de colaborare multilaterală, În acest context este foarte probabil că, la etapa actuală, în
calitate de punct focal în care se intersectează interesele de colaborare ale statelor care fac parte din
diverse structuri poate deveni Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est.
Pactul de Stabilitate, potrivit documentului său de constituire adoptat la 10 iunie 1999,
urmăreşte obiectivul de a sprijini ţările din Europa de Sud-Est în efortul lor de a asigura pacea,
democraţia, respectarea drepturilor omului şi prosperitatea economică, în scopul realizării stabilităţii
în întreaga regiune.41
Conştientizând importanţa cooperării regionale, Republica Moldova întreprinde eforturi
susţinute ca să fie cît mai activă în cadrul structurilor regionale europene.
Republica Moldova deţine statutul de membru cu drepturi depline la CEE-O.N.U. începând
cu 2 martie 1992, din momentul aderării la O.N.U. Un aspect importanţii constituie colaborarea cu
CEE-O.N.U. în problema adoptării, în conformitate cu normele internaţionale, a legislaţiei în
economie, comerţ, transport, mediu, standarde şi aplicării în practică a acestor legi.
Republica Moldova este unul din statele care în anul 1992 au pus bazele CEMN 42. Este de
menţionat faptul că interesul opiniei publice internaţionale, al cercurilor de afaceri şi politice din
toată lumea faţă de CEMN este în continuă creştere. Iniţiativa CEMN a fost lansată oficial, prin
semnarea Declaraţiei de la Istanbul, la 25 iunie 1992.
Regiunea cuprinsă în cadrul organizaţiei acoperă o suprafaţă ce se întinde de la Marea
Adriatică la Oceanul Pacific, şi care, pe lângă Marea Neagră, este scăldată de alte şapte mări: Marea
Azov, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Caspică, Marea Ionică, Marea Adriatică şi Marea
Mediterană.
Evoluţia cooperării economice în jurul Mării Negre poate fi împărţită în trei etape:
Prima, de formare, lipsită de rezultate şi fără o organizare clară, a durat până la întâlnirea de
la Bucureşti, din anul 1995, când miniştrii de externe au adoptat un „Plan de acţiune” care a dus la
consolidarea mecanismelor de cooperare.
În cea de a doua, s-a introdus sistemul Troicii ministeriale, a început finanţarea comună a
Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) de la Istanbul, s-au intensificat reuniunile la
toate nivelele şi s-a semnat „Carta CEMN”, la Yalta, la 5 iunie 1998.
După semnarea Cartei, CEMN şi-a asumat toate caracteristicile unei organizaţii
internaţionale regionale şi a îmbrăcat o formă instituţionalizată, cu o largă varietate de structuri de
cooperare şi un mare număr de organisme abilitate să adopte documente cu valenţă internaţională.
41
Oleg Ungureanu, p. 66
42
Valeriu Gheorghiu, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), „Transporturi şi comunicaţii”, nr. 2,
2000, Chişinău
32
La 30 aprilie 1999, cu ocazia Reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre CEMN de la
Tbilisi, a luat fiinţă efectiv Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), ca
urmare a depunerii instrumentelor de ratificare de către 10 state membre, printre care şi România.
În colaborarea pe plan politic, deosebit de active au fost perioadele celor două preşedinţii ale
Republicii Moldova în cadrul CEMN - între 25 aprilie şi 1 noiembrie 1995, şi între 27 octombrie
1999 şi 27 aprilie 2000. Aceste perioade au fost caracterizate prin extinderea activităţilor în cadrul
CEMN, unele din ele avînd o importanţă majoră (reuniunile Şefilor de Stat sau de Guvern de la
Bucureşti, 30 iunie 1995 şi Istanbul, 17 noiembrie 1999).
Pe parcursul ultimilor ani s-a dinamizat prezenţa Republicii Moldova în ICE, care este o
structură de cooperare regională interguvernamentală, cu preponderenţă în domeniul economic.
Republica Moldova, care este membru al ICE de la sfârşitul anului 1996, a fost printre statele cărora
li s-a acordat atenţie deosebită în anul 1999, cînd miniştrii de externe la Reuniunea de la Karlovy
Vary (24 iunie) au decis să fie organizată o Misiune a Troikăi ICE pentru evaluarea situaţiei din
Transnistria şi a procesului de retragere a trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova.
După efectuarea vizitei (septembrie), Misiunea a prezentat un raport care a stat la baza
Declaraţiei Şefilor de stat ai ICE de la Praga (6 noiembrie). Astfel, problemele menţionate au fost
plasate cu titlu de probleme permanente pe agenda iniţiativei, iar poziţia ICE, favorabilă nouă, a fost
transmisă şi altor organisme, printre care menţionăm, în primul rând, OSCE.
Ca şi în cazul CEMN, Republica Moldova este unul din fondatorii SECI (decembrie 1996),
iniţiativă de cooperare economică interstatală instituită la propunerea SUA.
Colaborarea în cadrul SECI s-a intensificat pe parcursul anului 1999, când Republica
Moldova s-a inclus în două mari proiecte ale SECI: combaterea criminalităţii transfrontaliere şi
facilitarea trecerii frontierelor.
Republica Moldova foloseşte cadrul structurilor menţionate mai sus pentru a se implica cît
mai mult în activităţile Pactului de Stabilitate, în care deţine statutul de observator. Lucrurile însă
evoluează destul de dinamic, astfel că pe la mijlocul anului 2001 Republica Moldova va fi membru
cu drepturi depline ale acestei structuri.
Relaţiile actuale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană sunt definite de Acordul
de Parteneriat şi Cooperare (ACP), semnat la 28 noiembrie 1994 şi intrat în vigoare la 1 iunie 1998.
Valorificarea oportunităţilor oferite de APC constituie o prioritate pentru Republica Moldova şi
reprezintă o etapă importantă pe calea integrării în UE. Republica Moldova va acţiona în continuare
în vederea implementării în practică a prevederilor acestui acord, în scopul instituirii unui dialog
mai intens cu UE, consolidării economiei de piaţă şi armonizării legislaţiei naţionale cu cea
comunitară. În cooperarea regională pe planul reconstrucţiei economice se acordă o atenţie
33
prioritară problemelor dezvoltării infrastructurii transporturilor, comunicaţiilor, energeticii şi

protecţiei mediului ambiant.
Luînd în consideraţie, ponderea statelor occidentale dezvoltate în economia mondială, în
special a ţărilor din grupul celor şapte, şi de rolul pe care îl joacă aceste ţări în relaţiile
internaţionale, în menţinerea păcii şi securităţii în lume, precum şi de spijinul care se acordă din
partea statelor acestui grup, Republica Moldova acordă o atenţie sporită dezvoltării relaţiilor de
parteneriat şi cooperare pe multiple planuri cu SUA, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi
Canada.43
Consolidarea relaţiilor cu Statele Unite ale Americii a constituit o etapă a politicii externe a
Republicii Moldova. Administraţia Americană şi Congresul SUA şi-au exprimat în permanenţă
atitudinea favorabilă faţă de Republica Moldova, sprijinind consecvent Republica în cadrul relaţiilor
internaţionale în problema soluţionării conflictului transnistrean şi retragerii contingentului militar
rus din stânga Nistrului44.
Încă în data de 27 decembrie 1991, E. Wayne Merry, prim-secretar în Secţia Politică a
Ambasadei SUA la Moscova, a înmânat reprezentatului permanent al Guvernului Republicii
Moldova în fosta capitală sovietică, nota prin care Statele Unite au consacrat suveranitatea şi
independenţa Republicii Moldova.
Relaţiile moldo-americane au fost întărite şi de vizita „de informare” a secretarului de stat
american James Baker, pe 10 februarie. Turneul diplomatic a lui Baker a început în capitala
Republicii Moldova. Tot atunci au sosit şi primele ajutoare umanitare americane acordate Republicii
Moldova de Statele Unite, incluzând 14 tone de medicamente45.
La 18 februarie 1992 Mircea Snegur a fost primit de preşedintele SUA George Bush, care i-a
comunicat liderului moldovean că SUA au decis să stabilească relaţii diplomatice cu Republica
Moldova. Ceremonia inaugurării oficiale a Ambasadei SUA la Chişinău a avut loc la 18 martie.
Howard Steers, însărcinatul cu afaceri al SUA în Moldova, a declarat în alocuţiunea rostită cu acest
prilej „Am venit conduşi de spiritul prieteniei şi sincerităţii şi am venit pentru totdeauna”46.
În anul 1992 a fost semnat un acord comercial moldo-american ce garanta Republicii
Moldova clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile comerciale cu SUA. Ulterior, la 29 iunie 92
a fost adoptată o hotărâre a Guvernului Republicii Moldova, art. 1 al căreia prevedea „aprobarea
Acordului între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii cu privire la relaţiile comerciale şi
43
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 368 din 08.02.1995 pentru aprobarea Concepţiei politicii externe a
Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 20 din 06.04.1995, pct. IV, al. (b)
44
Alexandru Burian, Oleg Balan, Eduard Serbenco, op. cit., p. 45
45
Gheorghe E. Cojocaru, „Politica externă a Republicii Moldova”, Editura Civitas, Chişinău, 2001, p. 177
46
Idem, p. 182
34
colaborarea economică şi cu privire la stimularea investiţiilor între Guvernul Republicii Moldova şi

Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnate la 19 iunie 1992 la Washington”.47
Dialogul între Republica Moldova şi Franţa este facilitat, în primul rând, de afinităţile
culturii limbii. Astfel, „Prospere sunt relaţiile Republicii Moldova şi cu Franţa. Drept rezultat al
vizitei Preşedintelui Republicii la Paris în ianuarie 1993 a fost încheiat tratatul dintre cele 2 state.
Din acelaşi an pe teritoriul Moldovei activează fructuos Alianţa franceză, iar în 1995 Republica
Moldova a devenit membră a Francofoniei”.48
O dezvoltare fructuoasă se urmăreşte şi în domeniul relaţiilor economice. Astfel, compania
France Telecom a înfiinţat Societatea pe acţiuni „Voxtel” (la momentul actual „Orange”). Compania
Trouvaybet Cavin a participat la restabilirea sistemului de încălzire centrală a capitalei.
Totuşi, cu Franţa anume relaţiile în domeniul cultural sunt cele mai avansate. Deja peste un
an de la intrarea Republicii Moldova în grupul de state al francofoniei, în universităţile Republicii
Moldova au fost create grupe de susţinere a francofoniei, unde disciplinele generale erau predate în
limba franceză.
Privitor la relaţiile între Republica Moldova şi Regatul Unit, remarc că în septembrie 1994 a
avut loc o vizită la Chişinău a ministrului englez al afacerilor externe, Dl. Duglas Hogg, în cadrul
căreia a fost semnată o Declaraţie comună conform căreia Regatul Unit şi-a asumat obligaţia de a
sprijini ţara noastră în Uniunea Europeană.
Marea Britanie oferă în special asistenţă tehnică Republicii Moldova. Ambasada Britanică la
Chişinău gestionează în acest sens Programul DFID (Departamentul Pentru Dezvoltare
Internaţională) pentru Moldova, oferind în acest sens asistenţă pentru implementarea SCERS şi
elaborând un proiect special, întitulat „Crearea unui cadru de relaţii paşnice în zonele de conflict ale
Republicii Moldova”49. Totodată, susţinerea Regatului Unit se materializează şi prin acordarea
burselor de studiu.
În cadrul programului “Reunificarea Europei” în anul 2004 şi-a început activitatea în
Republica Moldova Fondul pentru Oportunităţi Globale (FOG) al Ministerului Britanic de Externe.
În noiembrie 1992 la Chişinău a fost deschisă ambasada Germaniei. Între cele două state au
fost încheiate unele acorduri în domeniul economic, de exemplu: 1) Acordul între Republica
Federală Germania şi Republica Moldova privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor
47
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 457 din 29.06.1992 cu privire la aprobarea Acordurilor între Republica
Moldova şi Statele Unite ale Americii cu privire la relaţiile comerciale şi colaborarea economică şi cu privire la
stimularea investiţiilor între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnate la 19
iunie 1992 la Washington, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 006 din 30.06.1992
48
Alexandru Roman, „Importanţa recunoaşterii independenţei Republicii Moldova de comunitatea internaţională”, în
culegerea de materiale “Republica Moldova în relaţiile internaţionale”, Editura Academiei de Administrare Publică,
Chişinău, 1996, p. 20
49
Pagina Oficială a Ambasadei Regatului Unit la Chişinău, http://www.britishembassy.gov.uk
35
din 28.02.1994; 2) Acord între Guvernul Republicii Federale Germania şi Guvernul Republicii
Moldova cu privire la îngrijirea mormintelor germane de război din 11.05.1995; 3) Acord între
Guvernul Republicii Federale Germania şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la transporturile
transfrontaliere de persoane şi mărfuri din 11.10.1995, în vigoare din 17.03.199650.
China a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Moldova în ianuarie 199251. În vara anului
1992 a fost inaugurată şi ambasada Republicii Populare Chineze la Chişinău, apoi cea a Moldovei la
Beijing. Încă din anul 1993 a fost semnat Programul cultural între guvernele Republicii Moldova şi
Republicii Populare Chineze.
Anume relaţiile culturale moldo-chineze au cunoscut dezvoltarea cea mai fructuoasă.
Ulterior, a fost semnat Programul de Colaborare culturală pe anii 1996-1998, care a prevăzut
schimb de colective artistice, de expoziţii de arte plastice, de programe televizate, etc.52
Este important de menţionat, că Republica Moldova are încheiate acorduri de cooperare în
domeniul economico-comercial cu un şir de alte state – Ungaria, Bulgaria, Austria, Bielarus, Turcia,
Lituania, România, Ucraina, Federaţia Rusă, etc. În acest sens, semnificativă este următoarea
afirmaţie: „Lista statelor cu care Republica Moldova poate şi trebuie să-şi dezvolte relaţiile începe
cu Iranul şi India şi se termină cu Peru şi Chile în America Latină”53.
Capitolul II. Relaţiile dintre Republica Moldova şi instituţiile specializate ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
2. 1. Instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite – mecanisme de realizare ale
cooperării internaţionale.
Secolul XX a marcat o adevărată explozie la nivelul organizaţiilor internaţionale. Desigur, în
prim plan s-au situat cele cu caracter politic, consemnându-se trecerea de la sistemul alianţelor
politico-militare la cel al unor organisme multistatale ori suprastatale. Pe lângă acestea se vor
remarca organizaţii cu caracter tehnic, ştiinţific ori de altă natură, menite să coordoneze eforturile
omenirii spre progres.
La încheierea primului război mondial a fost pusă în practică ideea preşedintelui american
Woodrow Wilson de înfiinţare a unei organizaţii care să cuprindă toate statele independente, gândită
50
Pagina Oficială a Ambasadei Germaniei la Chişinău, http://www.chisinau.diplo.de
51
Alexandru Roman, op. cit., p.19
52
Articolul Şeful diplomaţiei moldave în China, publicat în revista „Moldova şi lumea”, nr. 9-10/1996, p. 2
53
Alexandru Burian, „Unele aspecte priind securitatea economică a Republicii Moldova în contextul realităţilor
geopolitice contemporane”, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice din 17 februarie 2006 “Vectorul european al
Republicii Moldova şi realizarea Planului de Acţiuni”, Editura Academiei de Administrare Publică, Chişinău, 2006, p.
57
36
ca un forum care să dezbată marile probleme ale planetei şi să preîntâmpine declanşarea unui nou
război. Astfel, în tratatul semnat de puterile învingătoare cu Germania, la Versailles, la 28 iunie
1919, a fost inclus Pactul Societăţii Naţiunilor. Cele 26 de articole ale sale stau la baza organizării
Ligii. Din păcate, Statele Unite nu au aderat la ideea susţinută de preşedintele său.
Societatea Naţiunilor şi-a început oficial activitatea la 10 ianuarie 1920, cu 45 de state
membre, dintre acestea 26 provenind din afara Europei. în timp, se va înregistra o fluctuaţie de
membri, ajungându-se la 57 de ţări, cu precizarea că unele dintre ele s-au retras.
Scopurile principale ale Ligii erau definite de Carta sa:
1. Respectarea dreptului internaţional.
2. Abolirea diplomaţiei secrete.
3. Rezolvarea conflictelor prin arbitraj.
Societatea, cu sediul la Geneva, avea patru organisme principale de lucru, respectiv:
- Adunarea;
- Consiliul, format din cinci membri permanenţi - Franţa, Marea Britanie, Italia, China şi
Japonia - şi nouă nepermanenţi;
- Secretariatul;
- Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.
Primul preşedinte al Ligii a fost politicianul belgian Paul Hymans (1865-1941) 54, de
orientare liberală, el fiind ulterior ales pentru un alt mandat în sesiunea 1932-1933. Singura
personalitate aleasă de două ori consecutiv ca preşedinte a fost românul Nicolae Titulescu (4 martie
1882-17 martie 1941), în anii 1930 şi 1931. Titulescu a ocupat înalte funcţii de execuţie în guvernul
român, fiind ministru de finanţe şi apoi de externe, în mai multe cabinete. Din anul 1921 a fost
reprezentantul permanent al României la Societatea Naţiunilor până în anul 1936. Atunci, regele
Carol II 1-a înlăturat din fruntea ministerului de externe şi 1-a determinat pe Titulescu să părăsească
ţara. A murit în exil în Franţa, la Cannes, în anul 1941.
Declanşarea celui de-al doilea război mondial marchează eşecul de facto al Societăţii
Naţiunilor. De jure, activitatea acesteia s-a încheiat la 18 aprilie 1946. Cu toate că proiectul lui
Woodrow Wilson a fost unul generos, o serie de factori au concurat la falimentul sistemului
versaillez şi, implicit, la cel al Ligii Naţiunilor. Un rol demn de semnalat l-au jucat Marile Puteri,
dintre care Germania, Italia, Japonia şi Uniunea Sovietică s-au aflat în tabăra revizionistă.
Adăugând la izolaţionismul american şi conciliatorismul anglo-francez, avem deja o explicaţie
coerentă pentru evoluţiile dintre cele două războaie mondiale.
54
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ixelles
37
Eşecul Ligii Naţiunilor în perioada interbelică nu a avut darul de a dezarma statele lumii,
dornice să conlucreze într-un sistem planetar organizat. De aceea, încă înaintea încheierii celui de-al
doilea război mondial a fost convocată Conferinţa de la San Francisco, scopul declarat al acesteia
fiind punerea bazelor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Rădăcinile creării Organizaţiei trebuie căutate în semnarea Cartei Atlanticului, la 14 august
1941, într-un moment în care Germania domina Europa, iar coaliţia Celor Trei Mari era încă un
proiect. Totul a fost precipitat de rezistenţa Armatei Roşii la porţile Moscovei, dar, mai ales, de
atacul Japoniei de la Pearl Harbor, care a provocat intrarea Statelor Unite în război.
Astfel, la 1 ianuarie 1942, la Washington, era semnată Declaraţia Naţiunilor Unite, elaborată
de reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice, în numele celor 26 de state
aflate în război cu Axa. Documentul consemna angajamentul părţilor în două direcţii fundamentale:
- să folosească toate resursele împotriva Pactului Tripartit;
- să coopereze între ele şi să nu încheie pace separată cu inamicul.
Problema a rămas în atenţia conducătorilor Aliaţi, fiind discutată la cel mai înalt nivel la
Teheran. A revenit însă miniştrilor de externe ai celor trei state, reuniţi la Dumbarton Oaks (august
1944), misiunea de a elabora proiectul Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, documentele fiind
făcute publice la 7 octombrie 1944. Cu prilejul conferinţei de la Yalta au fost decise procedura
votării în cadrul viitorului Consiliu de Securitate, precum şi data începerii şi locul de desfăşurare a
Conferinţei: 25 aprilie 1945, San Francisco.
Textul invitaţiei oficiale a fost publicat în numele guvernelor Statelor Unite, Marii Britanii,
Uniunii Sovietice şi Chinei, el fiind adresat iniţial pentru 42 de state. Ulterior, după clarificarea
statutului Argentinei, Danemarcei, Belorusiei şi Ucrainei, s-a ajuns ca la San Francisco să fie
reprezentate 50 de ţări.
Conferinţa de la San Francisco a stat sub semnul decesului preşedintelui american Franklin
Delano Roosevelt, la 12 aprilie, fapt ce a contribuit decisiv şi la schimbarea deciziei Kremlinului de
a-1 trimite în cele din urmă la Conferinţă pe Veaceslav Molotov în locul lui Andrei Gromiko,
desemnat iniţial, deşi toate celelalte mari puteri hotărâseră că reuniunea va avea loc la nivel de
miniştri de externe. La 23 aprilie, la Washington, s-au întâlnit şefii diplomaţiilor din Statele Unite,
Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi China, respectiv Edward Stettinus, Anthony Eden, Veaceslav
Molotov şi Sun Tzi-Van, pentru a discuta problemele de ordin tehnic şi procedural, menite să
contribuie la succesul întâlnirii din California.
Conferinţa s-a desfăşurat între 25 aprilie şi 26 iunie 1945 55, pe baza celor convenite anterior.
Cele 50 de delegaţii au aprobat Statutul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi pe cel al Tribunalului
55
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_a_conferin%C5%A3elor_celui_de-al_doilea_r%C4%83zboi_mondial
38
internaţional. Ulterior, la 15 octombrie 1945, Polonia a semnat şi ea documentele, devenind cel de-
al 51-lea membru fondator O.N.U.
Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost semnată la 26 iunie 56, intrând în vigoare la 24
octombrie 1945, declarată Ziua Naţiunilor Unite.
Principalele scopuri ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt definite de primul articol din
Cartă, ele referindu-se la asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea de relaţii de
prietenie între naţiuni pe baza principiului egalităţii în drepturi a tuturor statelor şi a dreptului de a
decide ele însele, realizarea cooperării în plan internaţional din punct de vedere economic, social,
cultural şi umanitar. Organizaţia trebuie să fie un centru pentru armonizarea acţiunii naţiunilor în
vederea atingerii acestor scopuri generale.
Potrivit articolului 2, organizaţia este aşezată pe principiul egalităţii suverane a tuturor
membrilor săi, care sunt obligaţi să construiască relaţiile internaţionale pe principiul aplicării
mijloacelor paşnice de rezolvare a posibilelor conflicte, astfel încât să asigure pacea, securitatea şi
justiţia. Toate statele semnatare trebuie să se abţină de la folosirea sau ameninţarea cu folosirea
forţei în rezolvarea unor probleme privind integritatea teritorială sau independenţa altui stat.
În privinţa statelor care doreau să adere la Organizaţie, era făcută precizarea expresă că toate
ţările iubitoare de pace aveau porţile deschise, decizia de acceptare urmând a aparţine Adunării
Generale, la recomandarea Consiliului de Securitate. Pe de altă parte, dacă un stat membru încălca
principiile Cartei, el putea fi suspendat sau, în cazul că persista în violarea lor în continuare, putea fi
chiar exclus.
Capitolul IX al Cartei are în vedere cooperarea economică şi socială internaţională 57. Potrivit
articolului 55, Organizaţia trebuie să promoveze relaţiile economice, respectând principiile egalităţii
în drepturi şi ale autodeterminării popoarelor. Aceasta implică un standard de viaţă ridicat,
asigurarea de soluţii în domeniile vieţii economice-sociale, respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, fără distincţie de rasă, sex, limbă sau religie.
Potrivit articolului 7 al Cartei sînt stabilite principiile şi ţelurile fundamentale ale forului
mondial, statuând totodată cele şase organisme principale de lucru, acestea sunt:
1. Adunarea Generală58, formată din reprezentanţii tuturor statelor membre. Ea are scopul
declarat de a face recomandări în vederea promovării cooperării internaţionale în domeniile politic,
economic, social, cultural, educaţional, al sănătăţii, asigurării drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale ale tuturor, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Adunarea primeşte rapoarte de la
56
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf
57
http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm
58
http://www.onuinfo.ro/despre_onu/principalele_organisme/
39
Consiliul de Securitate şi aprobă bugetul Organizaţiei. Fiecare stat membru dispune de un singur
vot în cadrul Adunării Generale.
În Adunarea Generală a O.N.U., toate statele membre sunt reprezentate, în mod egal, de o
delegaţie compusă din reprezentanţi guvernamentali: fiecare ţară dispune de un vot în acest organ
care reprezintă nucleul organizatoric al sistemului Naţiunilor Unite59.
Şedinţa anuală a Adunării Generale începe în septembrie, la sediul din New York. Mai întâi
sunt alese forurile de conducere şi are loc dezbaterea generală, condusă în genere de miniştrii de
externe ai statelor membre şi care înregistrează şi cel mai mare interes din partea mass-mediei.
Înainte, şedinţa lua sfârşit în decembrie. Astăzi, Adunarea Generală se întruneşte aproape tot anul.
Deciziile sunt luate de cele mai multe ori cu majoritate simplă. În cazul problemelor importante este
necesar votul a două treimi.
Adunarea Generală ia decizii interne, care afectează sistemul Naţiunilor Unite (de ex.
bugetul organelor conexe). În cadru extern, ea formulează recomandări, care nu au caracter
obligatoriu pentru statele membre.60
2. Consiliul de Securitate, alcătuit din 15 membri, dintre care cinci permanenţi, respectiv
cele cinci puteri desemnate chiar prin Cartă (China, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi
Uniunea Sovietică) şi zece membri nepermanenţi aleşi de Adunarea Generală pentru mandate de doi
ani, cei cinci membri permanenţi beneficiind de drept de veto.
Prima şedinţă la nivelul înalt a 13 state membre din cele 15, a avut loc la 31 ianuarie 1992.
În consiliul de securitate sînt două organe subsidiare, şi anume comitetul de expertiză pentru
studierea problemelor de procedură şi comitetul cererilor de admiterea a noilor membre.
Când Consiliul consideră, că există o ameninţare la adresa păcii mondiale, acesta discută
mai întâi modalităţile de rezolvare paşnică a unei dispute, poate sugera principiile unui acord de
pace sau poate media conflictul. În cazul unor conflicte armate, Consiliul incearca să asigure
încetarea focului. Poate trimite o misiune pentru mentinerea pacii cu scopul de a ajuta părţile aflate
în conflict să menţină armistiţiul şi să împiedice reluarea violenţelor.
Consiliul poate lua măsuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sancţiuni
economice sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statele
59
http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_3/generalversammlung.htm
60
Acest lucru nu înseamnă că aceste recomandări sunt lipsite de orice efect: vezi istoria „Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului” din 1948, la fel şi următorul fragment: „Chiar dacă Adunării Generale îi lipsesc unele instrumente
mai dure precum posibilitatea de a aplica sancţiuni, acest lucru nu înseamnă că hotărârile şi declaraţiile sale rămân fără
nici un fel de urmări. Presiunile opiniei publice alături de autoritatea politică şi morală a Organizaţiei au făcut ca
nenumărate declaraţii şi recomandări ale Adunării Generale să dobândească acceptul universal, ducând la dezvoltarea
standardelor politice şi juridice din întreaga lume.”
40
membre sa adopte “orice mijloace necesare”, inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a asigura
ducerea la bun sfârşit a deciziilor sale.
Consiliul face, de asemenea, recomandări Adunării Generale pentru numirea unui nou
Secretar General şi pentru admiterea de noi membri61.
3. Consiliul Economic şi Social, al cărui scop este să iniţieze studii şi rapoarte privind
problemele internaţionale din domeniile cultural, economic, social, educaţional, al sănătăţii, şi să
înainteze rapoarte pe aceste teme Adunării Generale.
Consiliul are 54 de membri, dintre care 18 sînt aleşi în fiecare an de Adunarea Generală
pentru o perioadă de 3 ani. Reuniunile Consiliului Economic şi Social se desfăşoară de două ori pe
an, la New York şi la Geneva cîte o lună fiecare. Se întruneşte pe tot parcursul anului şi are o
sesiune principală în cursul lunii iulie, perioada în care miniştrii statelor membre discută, în cadrul
unei reuniuni la nivel înalt, problemele economice, sociale şi umanitare majore.
Organismele subsidiare ale Consiliului se întrunesc regulat şi emit rapoarte către Consiliu.
Spre exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului monitorizează respectarea drepturilor omului în
întreaga lume. Alte organisme se concentrează pe probleme cum ar fi dezvoltarea socială, statutul
femeilor, prevenirea criminalităţii, combaterea traficului de droguri şi dezvoltarea durabilă. Cinci
comisii regionale promovează dezvoltarea economica şi cooperarea pe regiuni62.
4. Consiliul de tutelă a fost înfiinţat pentru a asigura supravegherea internaţională a unui
număr de 11 teritorii aflate sub tutela şi administrate de şapte state membre, de asemenea, s-au
asigurat toate măsurile necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto-guvernare şi
independenţă. Până în anul 1994, toate teritoriile îşi obţinuseră auto-guvernarea sau independenţa,
fie ca state separate, fie prin alăturarea la state vecine independente. Ultimul care a facut acest lucru
a fost Teritoriul sub Tutela al Insulele Pacifice – Palau – care era administrat de S.U.A. şi a devenit
al 185-lea membru O.N.U.
Îndeplinindu-si astfel misiunea, Consiliul de Tutela este alcatuit astazi din cei cinci membri
permanenţi ai Consiliului de Securitate. Şi-a amendat regulile de procedură astfel încât să se poată
întruni doar când ocazia ar cere-o.
Cu toate acestea, capitolele care vizează acest Consiliu nu au fost nici până astăzi şterse din
Carta O.N.U. (Capitolele XII şi XIII). Au existat unele voci care cereau însărcinarea acestui organ
cu noi activităţi, eventual cu administrarea aşa numitelor failed states, ceea ce nu s-a făcut însă până
acum.63
61
62
63
http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_3/treuhandrat.htm
41
5. Curtea Internaţională de Justiţie64, este principalul organism judiciar al Organizaţiei, cu

sediu la Haga, al cărei statut a fost aprobat şi stabilit de către Carta Naţiunilor Unite, la 26 iunie
1945. La cererea Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate, Curtea trebuie să ofere puncte
de vedere consultative în orice problemă legislativă.
Ţările-membre ale O.N.U. fac parte automat şi la Statutul Curţii. În anumite condiţii, parte
la Curte poate deveni şi un stat care nu este membru al O.N.U., aşa cum în prezent sînt Elveţia şi
Nauru.
Curtea este formată din 15 judecători aleşi de către Adunarea Generală şi Consiliul de
Securitate pe o perioadă de 9 ani. Ea îşi alege din membrii săi un preşedinte şi un vicepreşedinte pe
termen de 3 ani. Regulamentul Curţii Internaţionale de Justiţie este adoptat la 14 aprilie 1948.
Competenţele Curţii de Justiţie sunt rezumate în Capitolul XIV al Cartei O.N.U. Ele sunt
însă ancorate şi într-un statut propriu, parte integrantă din Carta sus-numită. Curtea de Justiţie este
diferită de celelalte tribunale. Acest lucru reiese mai ales din faptul că doar statele pot compara în
faţa Curţii de Justiţie. Important este şi faptul că statele trebuie să se supună jurisdicţiei Curţii de
Justiţie: „... Caracterul comunitar al dreptului popoarelor (cere), ca părţile să se înţeleagă cu privire
la supunerea faţă de un tribunal internaţional. Dacă un singur stat nu este de acord cu acest lucru,
Curtea de Justiţie nu poate interveni în cazul unui conflict. În plus, sentinţele Curţii de Justiţie au
caracter obligatoriu doar în ceea ce priveşte părţile implicate în cauza judecată, ele nu au efecte
generale.”65
Aceste condiţii dificile au făcut ca Curtea Internaţională de Justiţie să nu poată juca un rol
important în ceea ce priveşte misiunea primordială a Naţiunilor Unite, şi anume garantarea păcii şi a
securităţii internaţionale. Ideea conform căreia conflictele dintre state ar trebuie soluţionate în faţa
unui tribunal internaţional, şi nu pe câmpul de luptă, nu a putut fi impusă de Curtea de Justiţie, la fel
cum s-a întâmplat şi în cazul predecesorului direct al acestei instituţii, Curtea Permanentă
Internaţională de Justiţie a Uniunii Popoarelor.66
6. Secretariatul este organul administrativ şi executiv al O.N.U. fiind alcătuit de secretarul
general care este cel mai înalt funcţionar al O.N.U. şi personalul său. Secretarul General este şeful
O.N.U. şi a întregii administraţii, simbolul Organizaţiei în faţa opiniei publice şi serveşte drept
64
http://www.icj-cij.org/homepage/ru/
65
Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für
politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 56
66
Concluzia lui Gareis şi Varwick: „Cu 65 de sentinţe pronunţate în peste cinci decenii, Curtea Internaţională de Justiţie
nu a deţinut un rol prea activ în politica internaţională. Prin deciziile şi cele 23 de raporturi juridice, Curtea
Internaţională de Justiţie a repurtat însă succese remarcabile în domeniile în care s-a implicat şi la dezvoltarea dreptului
popoarelor.” (din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen;
Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 56).
42
mediator şi conciliator internaţional. El abordează problemele cele mai importante ale timpurilor
noastre, de la dezvoltare la dezarmare şi drepturile omului.
Una din responsabilităţile cele mai importante ale Secretarului General este atenţionarea
Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme, care, după părerea lui, ameninţă pacea şi
securitatea la nivel internaţional. El lucrează în strînsă colaborare cu Adunarea Generală şi alte
organe ale O.N.U. pentru coordonarea reformelor şi consolidarea capacităţii O.N.U. de a soluţiona
problemele înaintate de ţările-membre. Una dintre sarcinile sale politice originale este, conform
articolului 99, să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme care, după
părerea sa, ar putea pune în primejdie menţinerea păcii.
Dacă membrii Adunării Generale şi ai Consiliului de Securitate îşi reprezintă propriile ţări,
atunci Secretariatul lucrează direct pentru Naţiunile Unite şi care are în vedere interesele acestui
organism. Secretarul General călătoreşte neobosit în întreaga lume spre zonele cu probleme pentru a
investiga, negocia sau pentru a întocmi rapoarte.
Secretarul General este ales pentru cinci ani de Adunarea Generală la recomandarea
Consiliului de Securitate. Reşedinţa acestuia a fost stabilită la New York cu prilejul primei sesiuni a
Adunării Generale, desfăşurată la Londra, între 10 ianuarie şi 14 februarie 1946.
Din momentul creării O.N.U., au fost 8 Secretari Generali:
1. Trygve Lie (Norvegia) 1946-1952
2. Dag Hammarskjold (Suedia) 1953-1961
3. U Thant (Burma, în prezent Myanmar) 1962-1971
4. Kurt Waldheim (Austria) 1972-1981
5. Javier Perez de Cuellar (Peru) 1982-1991
6. Boutros Boutros-Ghali (Egipt) 1992-1996
7. Kofi Annan (Ghana) 1997 - 2006
8. Ban Ki-Moon (Republica Coreea) 2007 – pînă în prezent
Trygve Haldvah Lie67 (16 iulie, 1896 – 30 decembrie, 1968) a fost un politician norvegian. A
fost ales în postul de secretar General în urma unui compromis între marile puteri, iar în calitate de
şef al organizaţiei a obţinut terenurile pe care se află actualul sediu al O.N.U. S-a confruntat cu
imense dificultăţi în îndeplinirea misiunii dificile pe care o asumase, în contextul debutului
războiului rece. Poziţia faţă de comunism şi mai ales atitudinea din timpul conflictului din Coreea i-
au adus lui Haldvan Lie boicotul sovietic. De altfel, Uniunea Sovietică s-a opus vehement realegerii
lui în anul 1950, doar fermitatea Adunării generale aducându-i o prelungire de trei ani. Totuşi, la 11
noiembrie 1952, primul secretar general era nevoit să-şi anunţe demisia.
67
http://www.trygveliegallery.com/TrygveLie.html
43
După părăsirea postului a ocupat diverse posturi în Norvegia, şi a decedat în urma unui atac
de cord la vârsta de 72 ani.
Dag Hammarskjoeld68 (29 iulie 1905 - 18 septembrie 1961) a fost un diplomat suedez, iar
între aprilie 1953 şi până la moartea sa într-un accident de avion în septembrie 1961 a fost al doilea
secretar-general al O.N.U. A fost ministru de externe al Suediei între anul 1947 şi 1949, iar
mandatul său la Naţiunile Unite a fost extrem de agitat.
În anul 1953, după ce Trygve Lie şi-a dat demisia din postul de secretar-general al O.N.U.,
Consiliul de Securitate a decis să-l recomande pe Dag Hammarskjöld pentru acest post, spre
uimirea acestuia. A fost ales ca şi secretar-general pe 31 martie cu 10 voturi pentru dintr-un total de
11. În anul 1957 Hammarskjöld a fost reales în această poziţie. Hammarskjöld a reformat şi
reorganizat secretariatul O.N.U., încercând în acelaşi timp să îi confere o importanţă mai mare.
El a încercat să medieze conflictul dintre Israel şi statele arabe, a intervenit pe lângă
autorităţile chineze în vederea eliberării a 15 piloţi americani făcuţi prizonieri în Coreea de nord sau
s-a implicat în criza Suezului. De asemenea, el este cel care a pus bazele unei forţe militare de
intervenţie a Organizaţiei în anul 1956, United Nations Emergency Force. De asemenea, s-a
implicat în conflictul din Congo, ţară pe care a vizitat-o de patru ori. La fel ca predecesorul său,
Hammarskjoeld va nemulţumi Uniunea Sovietică, motiv pentru care atitudinea lui în politica de
lichidare a colonialismului va fi atacată, inclusiv decizia de a trimite forţe de descurajare în Congo.
Sfârşitul său a fost unul tragic şi încă învăluit în mister. în noaptea de 17/18 septembrie 1961,
avionul cu care călătorea s-a prăbuşit lângă localitatea zambiană Ndola, fapt care a născut
numeroase speculaţii.
Maha Thray Sithu U Thant69 (22 ianuarie 1909 – 25 noiembrie 1974) diplomat provenit din
fosta provincie britanică Burma, este primul asiatic ales secretar general al Organizaţiei.
„U” este o formulă onorifică în limba birmaneză, aproximativ echivalent cu „Domnul”.
Thant era singurul său nume. În birmaneză era cunoscut ca Pantanaw U Thant, o referinţă la oraşul
său natal. „Maha Thray Sithu” este un titlu acordat de guvernul birmanez în urma decernării unui
ordin naţional.
A ocupat postul de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1961 şi 1971. El se remarcase
în lumea diplomaţiei încă de la Conferinţa statelor nealiniate de la Bandung, din anul 1955, când a
îndeplinit funcţia de secretar al forumului. Mandatul său a fost pigmentat de câteva importante crize
ale războiului rece, între care amintim pe cea a rachetelor cubaneze, războiul arabo-israelian de
şapte zile sau intervenţia sovietică în Cehoslovacia.
68
http://nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1961/hammarskjold-bio.html
69
http://ro.wikipedia.org/wiki/U_Thant
44
În perioada în care a ocupat postul de secretar general, au avut loc o serie de evenimente în
care O.N.U. a jucat un rol activ. A participat activ la dezamorsarea Crizei rachetelor cubaneze şi a
încercat să medieze situaţia care a dus la Războiul de şase zile din anul 1967. Tot în aceeaşi
perioadă a avut loc şi Primăvara de la Praga şi războiul Indo-Pakistanez din anul 1971 ce a dus la
crearea statului Bangladesh. A criticat de asemenea regimul de Apartheid din Africa de Sud cât şi
comportamentul armatei americand în Războiul din Vietnam.
A încetat din viaţă la New York în urma unui cancer la plămâni, dar nu a beneficiat de
funerarii naţionale deoarece guvernul militar birmanez le-au refuzat, la aterizarea avionului ce îi
transporta sicriul, nefiind prezent nici un înalt oficial. Funerariile lui U Thant au fost urmate de
ample mişcări de protest ale studenţilor birmanezi, ce au fost înăbuşite de guvernul birmanez la
jumătatea lunii decembrie 1978.
Kurt Waldheim70 (21 decembrie 1918 - 14 iunie 2007, Viena) a fost un diplomat şi politician
austriac. A fost unul dintre secretarii generali contestaţi pentru trecutul lui, în cauză fiind aderarea la
mişcarea studenţească nazistă după invadarea Austriei în anul 1938. Cu toate acestea, el a fost ales
pentru două mandate, cea de-a treia candidatură fiind blocată în Consiliul de Securitate de veto-ul
chinez.71
S-a născut într-un sat de lângă Viena, într-o familie catolică, fiul unui inspector şcolar. După
ocuparea Austriei de către Germania Nazistă a devenit membru al organizaţiei studenţilor Naţional-
Socialişti (nazişti), iar în 1941 a fost încorporat în armată, luptând pe Frontul de Est. În 1943 a fost
rănit şi a fost detaşat în sudul Balcanilor unde a desfăşurat activităţi împotriva insurgenţilor. În anul
1945 s-a predat autorităţilor britanice şi ulterior şi-a început cariera diplomatică, fiind ambasador în
diverse state şi Ministru al Afacerilor Externe. A fost înfrânt în alegerile pentru postul de Preşedinte
al Austriei în 1971 dar în acelaşi an a fost ales pentru postul de Secretar General al O.N.U. În anul
1986 a fost ales Preşedinte al Austriei, dar la scurt timp după ocuparea postului a ieşit la iveală
faptul, că Waldheim a minţit despre perioada petrecută în armata germană nazistă, devenind astfel
persona non grata în multe ţări, inclusiv Statele Unite.
Javier Perez de Cuellar72 (născut la 19 ianuarie 1920) este primul latino-american ajuns în
fruntea Naţiunilor Unite, cele două mandate ale sale beneficiind de contextul benefic al încheierii
războiului rece. A ocupat postul de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1 ianuarie 1982 şi 31
decembrie 1991.
70
http://www.peoples.ru/state/king/un/kurt_waldheim/
71
A ocupat posturile de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1972 şi 1981, şi apoi a fost Preşedinte al Austriei între
1986 şi 1992.
72
http://www.un.org/News/ossg/sg/stories/decuellar_bio.asp
45
În 1995, a candidat fără succes pentru postul de Preşedinte al Peruului, contra lui Alberto
Fujimori. A ocupat de asemenea postul de Preşedinte al Consiliului de Miniştrii al Peru-ului şi
postul de Ministru al Afacerilor Externe între noiembrie 2000 şi iulie 2001, în perioada turbulentă
ce a urmat destituirii lui Fujimori datorită unor acuzaţii de corupţie. În septembrie 2004, s-a retras
din postul de Ambasador al Peru-ului în Franţa, unde a continuat să locuiască.
Boutros Boutros-Ghali73 (14 noiembrie 1922) a fost şef al diplomaţiei egiptene, remarcându-
se cu prilejul negocierilor cu Israelul, mediate de Statele Unite în anul 1978, la Câmp David. A
ocupat postul de Secretar General al Naţiunilor Unite între ianuarie 1992 şi decembrie 1996. El a
fost un adept declarat al identificării unei soluţii paşnice pentru criza din Orientul Mijlociu, militând
în această direcţie. Este primul arab ales secretar general al Organizaţiei, însă nu a putut candida
pentru cel de-al doilea mandat datorită opoziţiei americane.
După părăsirea postului de Secretar Genera, Boutros-Ghali a ocupat postul de Secretar
General al Francofoniei 1997 şi 2002.
Kofi Annan74 (născut pe 8 aprilie 1938), originar din Ghana. Numele său de botez, Kofi,
înseamnă „născut într-o vineri”. După o carieră la Organizaţia Mondială de Sănătate şi apoi la
Organizaţia Naţiunilor Unite, Annan a devenit secretar-general a O.N.U. pe 13 decembrie 1996. El
va fi onorat împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite cu premiul Nobel pentru pace pe anul 2001.
În prezent, Annan este căsătorit cu Nane Maria Annan (născută Lagergren) din Suedia, o
artistă şi avocată. Annan are trei copii.
Începand cu 1 ianuarie 2007, Secretar General este domnul Ban Ki-Moon75. Dânsul a fost
precedat de alţi şapte demnitari, ultimul fiind Kofi Annan.
Atunci când a fost ales Secretar General, domnul Ban era ministrul de externe şi al
comerţului al Republicii Coreea. Activitatea îndelungată din cadrul ministerului a inclus funcţii
diplomatice la New Delhi, Washington D.C. şi Vienna, având un portofoliu bogat de
responsabilităţi: consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui, consilierul şef al
preşedintelui pe probleme de securitate naţională, ministru adjunct pentru planificarea politicilor şi
director general al Departamentului America. Pe tot parcursul carierei sale, viziunea călăuzitoare a
fost aceea a unei peninsule coreene paşnice, jucând un rol crescând în pacea şi prosperitatea regiunii
şi a întregii lumi.
Domnul Ban are legaturi profunde cu O.N.U., acestea începând în anul 1975, cînd a lucrat
pentru Direcţia O.N.U. din cadrul Ministerului de Externe. Colaborarea s-a extins pe parcursul
anilor, cuprinzând numiri în funcţia de secretar I la Misiunea Permanentă a Republicii Coreea de pe
73
http://www.notablebiographies.com/Be-Br/Boutros-Ghali-Boutros.html
74
http://nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/2001/annan-bio.html
75
http://www.un.org/sg/biography.shtml
46
lânga O.N.U. în New York, director al Direcţiei O.N.U. în cadrul Ministerului de Externe din Seul şi
ambasador la Viena. În această ultimă calitate, în anul 1999, domnia sa a fost şi Preşedinte al
Comisiei pregătitoare pentru Organizaţia Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare. În 2001-
2002, în calitate de şef de cabinet al Preşedintelui Adunării Generale (perioada în care Republica
Coreea a deţinut preşedinţia sesiunii), domnul Ban a facilitat adoptarea rapidă a primei rezoluţii a
acelei sesiuni, condamnând atacurile teroriste de la 11 septembrie şi având o serie de iniţiative
menite să întărească funcţiile Adunării astfel încât o sesiune care a început cu o criză şi într-o
confuzie generală să se finalizeze cu adoptarea unui număr important de reforme.
Domnul Ban a fost activ implicat în rezolvarea unor probleme legate de relaţiile inter-
coreene. În anul 1992, în calitate de consilier special al şefului diplomaţiei coreene, dânsul a
îndeplinit funcţia de vice-preşedinte al Comisiei Comune de Control Nuclear Sud-Nord care a
culminat cu adoptarea istoricei Declaraţii comune privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. În
septembrie 2005, ca ministru de externe, domnul Ban a jucat un rol instrumental în concluzionarea
unui alt acord important, menit să promoveze pacea şi stabilitatea peninsulei coreene, prin
adoptarea Declaraţiei Comune al celei de-a şaşea runde de discuţii asupra rezolvării problemei
nucleare din Coreea de Nord.
Pe parcursul celor şase decenii de activitate, bazele O.N.U. s-au lărgit permanent, astfel că
astăzi se poate vorbi cu adevărat de o structură la nivel mondial. Deşi s-a confruntat cu numeroase
crize, se impun două precizări: forumul mondial a jucat un rol important în evitarea unei noi
conflagraţii mondiale, dar nu a reuşit să tuteleze Marile Puteri care, prin dreptul lor de veto în
calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, pot oricând bloca o decizie dorită de o
largă majoritate. De asemenea, a ieşit pregnant în evidenţă dimensiunea culturală şi umanitară a
Organizaţiei.
Organele principale pot înfiinţa, după necesităţi, organe subsidiare. Motivaţia creării unor
astfel de organisme este aceea de a ajuta organele principale la îndeplinirea atribuţiilor lor. Aceste
organe nu au competenţă proprie, ci o competenţă delegată de organul principal. Ele pot fi compuse
fie din reprezentanţi ai statelor membre, fie din persoane care participă cu titlu personal.
Carta reglementează pentru fiecare organ principal în parte compunerea, funcţiile şi puterile,
procedura şi votul. Pe baza Cartei, fiecare organ principal şi-a elaborat un regulament de
funcţionare şi şi-a creat numeroase organe subsidiare.
Instituţiile specializate sunt organizaţii internaţionale interstatale care, potrivit actelor lor
constitutive, servesc la dezvoltarea cooperării statelor membre în domeniul economic, social,
cultural, educaţional, al sănătăţii şi în alte domenii legate de scopurile O.N.U.
47
Funcţiile pe care le îndeplinesc instituţiile specializate privesc anumite domenii bine

precizate, dar aceste organizaţii sunt destinate să cuprindă toate statele, iar activitatea lor nu are
limite geografice (se desfăşoară pe plan mondial).
Instituţiile specializate nu sunt organe ale O.N.U. Ele au calitatea de subiect de drept
internaţional ca şi O.N.U., de altfel au o structură organizatorică proprie şi funcţiuni în virtutea
cărora stabilesc raporturi internaţionale, încheie acorduri cu O.N.U., între ele şi cu statele lumii.
Deşi prezintă fiecare trăsături specifice, instituţiile specializate au în general următoarele
caracteristici:
 sunt create printr-un tratat multilateral (statut sau constituţie);
 au personalitate juridică internaţională funcţională şi personalitate de drept civil în
cadrul ordinii juridice a statelor unde îşi au sediul;
 adunarea lor generală (Conferinţa Generală, Adunare, Congres) este alcătuită numai din
reprezentanţi ai statelor, fiecare stat având în general un singur vot;
 structura organizatorică are un caracter tripartit cuprinzând: organul reprezentaţia,
format din toate statele membre şi care se întruneşte în sesiuni periodice; organul administrativ
(executiv) denumit: consiliu, consiliul guvernanţilor, directorat, comitet executiv, cu o compunere
restrânsă, pentru activităţi operative; secretariat (birou) compus din funcţionari internaţionali şi
condus de un secretar sau director general;
 în organele reprezentative şi administrative alcătuite din state hotărârile se adoptă cu
majoritate de voturi (simplă sau calificată) ori prin consens;
 funcţiile instituţiilor specializate au un caracter de conducere şi coordonare, uneori de
control şi, în general, un caracter normativ (elaborarea de proiecte de acorduri între ele sau cu
statele etc.);
 se bucură de privilegii şi imunităţi asemănătoare cu cele ale O.N.U.
Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.)76 este o organizaţie interguvernamentală cu
statut de instituţie specializată a O.N.U. din anul 1946. A fost înfiinţată la 11 aprilie 1919, cu scopul
de a ocroti demnitatea muncitorilor, a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor lor de muncă şi la
ridicarea nivelului de trai, a realiza bunăstarea economică şi folosirea deplină a forţei de muncă, a
ocroti sănătatea muncitorilor, a proteja mama şi copilul, a asigura posibilităţi egale în domeniul
învăţământului şi pregătirii profesionale etc.
În O.I.M. poate deveni membru orice stat membru O.N.U., care acceptă prevederile
Convenţiei, precum şi state nemembre, în temeiul unei hotărâri a Conferinţei Internaţionale a
Muncii, adoptată cu o majoritate de 2/3, inclusiv 2/3 din delegaţii guvernamentale.
76
http://www.ilo.org
48
Pentru meritele recunoscute, O.I.M. i-a fost acordat Premiul Nobel pentru pace în anul 1969.
O.I.M. are sediul la Geneva.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.) 77 a fost
înfiinţată la 16 octombrie 1945 şi este instituţie specializată a O.N.U.
Are un caracter preponderent tehnic, urmărind ridicarea condiţiilor de trai ale popoarelor
statelor membre, sporirea randamentului producţiei şi repartiţiei tuturor produselor alimentare şi
agricole, îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă a popoarelor rurale, expansiunea economiei
mondiale şi rezolvarea problemei subnutriţiei de pe Terra.
Sediul instituţiei date este la Roma şi are birouri regionale pentru Africa, Asia şi Orientul
îndepărtat, Orientul Apropiat, America Latină şi birouri de legătură pentru America de Nord şi
Naţiunile Unite.
FAO şi-a început activitatea sa în Moldova în anul 1996 prin iniţierea a doua proiecte
importante în cadrul Programului de Asistenţă Tehnică, semnat dintre Republica Moldova şi FAO.
Scopul primului proiect a fost dezvoltarea horticulturii şi promovarea reformei agrare în Moldova.
Al doilea proiect a acordat asistenţă Ministerului Agriculturii în elaborarea strategiei sectorului
cerealier din Moldova.
În fiecare an, FAO lansează proiecte noi prin intermediul programului „Telefood”, care
acorda asistenţă financiară întreprinderilor agricole din localităţile rurale capabile să obţină venituri.
Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (F.I.D.A.) 78 este instituţie specializată a
O.N.U. înfiinţată în ianuarie anului 1976 cu scopul de a mobiliza şi furniza resurse suplimentare
pentru finanţarea dezvoltării agriculturii ţărilor în curs de dezvoltare.
Formele sub care F.I.D.A. furnizează mijloace financiare în vederea realizării scopului său
sunt programele privind crearea şi dezvoltarea sistemelor de producţie alimentară, ameliorarea
sistemului nutriţional şi a condiţiilor de viaţă a celor mai dezavantajate ţări, stimularea politicilor
naţionale ale statelor în acest domeniu.
F.I.D.A. întreţine relaţii cu O.N.U. şi cu instituţiile sale specializate, precum şi cu unele
organizaţii internaţionale neguvernamentale. Are sediul la Roma.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.)79 este organizaţie interguvernamentală cu
statut de instituţie specializată O.N.U., înfiinţată prin Conferinţa de la New York din anul 1946.
Constituţia ei, deşi semnată la 22 iulie 1946, a intrat în vigoare în anul 1948.
Scopul organizaţiei este de a conduce popoarele la nivelul cel mai ridicat posibil de sănătate.
77
http://www.fao.org.
78
http://www.ifad.org/governance/index.htm
79
http://www.who.int/about/ru/
49
Pentru realizarea acestui scop, O.M.S. acţionează ca o autoritate conducătoare şi

coordonatoare în domeniul sănătăţii, înfiinţează şi întreţine servicii administrative şi tehnice,
servicii epidemiologice, propune convenţii, acorduri şi regulamente referitoare la diferitele
probleme internaţionale privind sănătatea etc. Activităţile O.M.S. nu au numai un caracter tehnic, ci
şi un caracter social şi umanitar general.
Sunt membre ale O.M.S. statele care au semnat, aderat sau acceptat în orice alt mod actul
constitutiv al organizaţiei - Constituţia - precum şi cele care au solicitat admiterea în organizaţie, iar
cererea lor a fost aprobată cu majoritatea simplă de către Adunarea Mondială a Sănătăţii. O.M.S. are
peste 150 de membri plini şi are sediul la Geneva şi dispune totodată de o reţea de şase birouri
regionale.
Republica Moldova a devenit membru al O.M.S. la 4 mai 1992, agenţie specializată a
Naţiunilor Unite cu funcţia de asistenţă consultativă ţărilor-membre în dezvoltarea sănătăţii publice
şi coordonarea colaborării internaţionale în domeniul sănătăţii. În aprilie a anului 1995, Biroul
Regional OMS pentru Europa a instituit Biroul OMS de Coordonare în Republica Moldova.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O) 80 este o
organizaţie interguvernamentală cu statut de instituţie specializată, creată la 4 noiembrie 1946.
Scopul organizaţiei este acela de a contribui la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale
prin educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicaţie, de a dezvolta colaborarea între naţiuni pentru a asigura
respectul universal al justiţiei şi al legii, precum şi al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
pe care Carta Naţiunilor le recunoaşte tuturor popoarelor, fără discriminare de rasă, sex, limbă sau
religie. U.N.E.S.C.O. are sediul la Paris.
Pentru atingerea acestui scop, U.N.E.S.C.O. îşi desfăşoară activitatea pe mai multe planuri:
 prin acţiuni cu caracter normativ: elaborarea de proiecte, de convenţii internaţionale şi
rezoluţii pe care le propune statelor spre adoptare;
 prin repunerea în funcţiune a sistemelor de învăţământ dezorganizate în urma
ostilităţilor, redeschiderea instituţiilor culturale (muzee, biblioteci) şi restabilirea legăturilor
ştiinţifice şi culturale;
 prin difuzarea de directive în domeniul educaţiei care să permită popoarelor din fiecare
ţară să încurajeze valorile culturale naţionale şi conservarea moştenirii culturale etc.
Uniunea Poştală Universală (U.P.U.)81 este organizaţie interguvernamentală creată la 9
octombrie 1874, sub denumirea de Uniunea Poştală Generală. Ea a dobândit statut de instituţie
specializată la l iulie 1948 în urma acordului încheiat în anul 1947 cu O.N.U. Conform statutului
80
http://typo38.unesco.org/ru/unesco-home.html
81
http://www.upu.int/about_us/en/index.html
50
său, U.P.U. urmăreşte organizarea şi îmbunătăţirea diferitelor servicii poştale, precum şi încurajarea
dezvoltării colaborării internaţionale în acest domeniu.
Membrii organizaţiei sunt statele care aveau această calitate la l iulie 1948, data la care a
intrat în vigoare textul Convenţiei Poştale Universale, revizuit în cadrul Congresului de la Paris din
anul 1947, precum şi statele a căror cerere de admitere a fost aprobată de cel puţin 2/3 din statele
membre. U.P.U. are sediul la Berna (Elveţia).
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (U.I.T.).82 În 1865 s-a constituit o Uniune
Telegrafică a Comunicaţiilor care, în anul 1932, a fuzionat cu Uniunea Internaţională Telegrafică
(fondată în anul 1903) şi a căpătat denumirea actuală în anul 1932 prin Convenţia
Telecomunicaţiilor de la Madrid.
În perioada anilor 1949-1953 Uniunea a fost reglementată apoi de Convenţia Internaţională
a Telecomunicaţiilor, adoptată la 2 octombrie în cadrul Conferinţei de la Atlantic City care este
revizuită periodic.
La l ianuarie 1949, în urma acordului încheiat cu E.C.O.S.O.C., U.I.T. a devenit instituţie
specializată a O.N.U. pentru telecomunicaţii. U.I.T. are ca obiective:
 reglementarea, coordonarea şi planificarea tuturor formelor de telecomunicaţii
internaţionale, mai ales a radiocomunicaţiilor spaţiale;
 favorizarea ameliorării, extinderii şi utilizării raţionale a reţelelor de telecomunicaţii
(telefon, telegraf, radiocomunicaţii spaţiale, aeronautice şi maritime, radiodifuziune şi televiziune),
spre a spori randamentul serviciilor de telecomunicaţii şi a mări gradul lor de folosire de către toate
statele.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, U.I.T. realizează repartizarea frecvenţelor spectrului şi
înregistrează atribuirile de frecvenţe, în aşa fel încât să se evite interferenţele între staţiile de
radiocomunicaţii ale diferitelor ţări, încurajează crearea şi perfecţionarea instalaţiilor şi reţelelor de
telecomunicaţii din ţările în curs de dezvoltare, hotărăşte luarea de măsuri pentru a asigura
securitatea vieţii omeneşti prin colaborare între serviciile de telecomunicaţii şi întreprinde studii,
strânge şi publică informaţii în probleme de telecomunicaţii. Sediul U.I.T. este la Geneva.
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (O.A.C.I.)83 este instituţie specializată a O.N.U.
care şi-a început activitatea la 4 aprilie 1947, după intrarea în vigoare a Convenţiei pentru Aviaţia
Civilă Internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944.
Scopul declarat al O.A.C.I. este acela de a dezvolta principiile şi tehnicile navigaţiei aeriene
internaţionale, promovarea planificării şi dezvoltării transporturilor aeriene internaţionale,
82
http://www.itu.int/plenipotentiary/index-ru.html
83
http://www.icao.int/icao/en/m_about.html
51
asigurarea condiţiilor de securitate a zborurilor, crearea şi exploatarea aeronavelor în scopuri

paşnice etc. Sediul organizaţiei este la Montreal (Canada).
Organizaţia Maritimă Internaţională (O.M.I.)84 a fost înfiinţată sub denumirea de
Organizaţia Interguvernamentală Consultativă pentru Navigaţia Maritimă (I.M.C.O.) printr-o
convenţie încheiată în anul 1948, care a intrat însă în vigoare în anul 1958.
Din anul 1975, ca urmare a unor amendamente ale convenţiei, organizaţia şi-a schimbat
denumirea în O.M.I.
Scopurile organizaţiei sunt: instituirea unui sistem de colaborare interguvernamentală în
domeniile tehnice ale navigaţiei maritime comerciale, adoptarea de către state a unor norme
generale privind securitatea maritimă, eficientizarea navigaţiei în problema salvării vieţii omeneşti
pe mare, protecţia mediului marin şi prevenirea poluării acestuia de către nave.
O.M.I. se ocupă şi de unele probleme juridice referitoare la transporturile maritime
internaţionale şi acordă asistenţă tehnică, în acest domeniu, ţărilor în curs de dezvoltare.
Fiind o organizaţie deschisă, statele membre ale O.N.U. pot deveni membre ale O.M.I. prin
semnarea fără rezervă privind aderarea, prin semnarea sub rezerva aderării urmată de aderare, prin
aderare.
În decursul existenţei sale, O.M.I. a elaborat numeroase convenţii privind securitatea şi
facilitarea navigaţiei, prevenirea abordajelor maritime, măsurării tonajului navelor, combaterea
poluării maritime etc. O.M.I. are sediul la Londra.
Fondul Monetar Internaţional (F.M.I)85 este instituţie specializată a O.N.U. Crearea
acestei organizaţii a fost decisă la Conferinţa monetară şi financiară a Naţiunilor Unite (Bretton
Woods, iulie 1944), acordul de înfiinţare fiind încheiat la 27 decembrie 1945.
F.M.I. a fost creat cu scopul de: a avantaja cooperarea monetară internaţională şi
expansiunea comerţului internaţional, a favoriza stabilirea schimburilor, a menţine aranjamentele de
schimb ordonate între membri şi a evita cursa deprecierii schimburilor, a ajuta la stabilirea unui
sistem multilateral de plăţi în ceea ce priveşte operaţiunile curente între membrii săi şi la eliminarea
restricţiilor de schimb care împiedică dezvoltarea comerţului mondial. În aceste scopuri F.M.I.
vinde aur sau devize membrilor săi pentru a sprijini astfel comerţul lor internaţional şi acordă
consultaţii guvernelor cu privire la problemele lor financiare, propune măsuri de luptă contra
inflaţiei.
84
http://www.imo.org/
85
www.imf.org/
52
Mărimea fondului, de circa 145 miliarde D.S.T., este egală cu contribuţia ţărilor membre.
Aceste subscripţii, cote, sunt plătite: o treime din mărimea cote, se plăteşte în moneda naţională a
ţării respective, iar restul în D.S.T.-uri sau într-o monedă general acceptată.
Deciziile F.M.I. sunt luate prin vot proporţional. Fiecare ţară are un număr mic de voturi de
bază care se multiplică proporţional cu mărimea cotei de participare. Astfel, puterea de vot este
semnificativ determinată de contribuţia financiară în cadrul F.M.I. Tranzacţiile cu F.M.I. iau forma
cumpărărilor valutelor altor ţări membre pentru volumul echivalent al propriilor lor contribuţii
valutare.
Statutul care primeşte asistenţă financiară plăteşte F.M.I. echivalentul în moneda sa
naţională, la paritatea stabilită, pentru volumul de valută străină pe care doreşte să-1 cumpere, în
acelaşi timp se angajează ca într-un interval de 3-5 ani să-şi răscumpere propria monedă, plătind în
aur sau într-o valută liber convertibilă acceptată de Fond. Fondul are sediul la Washington.
Republica Moldova a devenit membru al FMI la 12 august 1992. Creditele şi împrumuturile,
acordate de FMI, au fost folosite la introducerea şi stabilizarea monedei naţionale, care, la rândul
său, a contribuit la reducerea nivelului inflaţiei. Sarcinile financiare reprezintă nişte mecanisme de
realizare a obiectivelor politicii macro-economice, aşa ca stabilizarea balanţei de plăţi şi ratei de
schimb a leului moldovenesc, reducerea inflaţiei, gestionarea eficientă a datoriei externe, etc.
Moldova a înregistrat un şir de progrese în liberalizarea preţurilor şi piaţa valutara,
reducerea tarifelor în comerţ şi a barierelor comerciale, privatizarea mijloacelor aflate în
proprietatea statului şi reformele structurale în agricultură şi sectorul energetic.
FMI a contribuit la modernizarea Băncii Naţionale, creîndu-i posibilitatea de a promova o
politica monetară independentă în condiţiile relaţiilor de piaţă, îmbunătăţirea politicii fiscale şi de
administrare, la crearea unei unităţi de politică macroeconomică şi a unei trezorării, perfecţionarea
statisticii economice, inclusiv cea monetară şi a balanţei plaţilor, şi la elaborarea legilor de ordin
economic.
Crearea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.) 86 a fost
hotărâtă la Conferinţa de la Bretton Woods, iar acordul de constituire a intrat în vigoare tot în anul
1945, o dată cu cel privind F.M.I. Scopul iniţial al creării B.I.R.D. a fost de a finanţa reconstrucţia şi
dezvoltarea ţărilor membre (în număr de 27 atunci), de a ajuta la eliminarea urmărilor războiului.
Ulterior, atribuţiile B.I.R.D. au fost lărgite prin: investiţii de capital în scopuri productive,
promovarea activităţii străine particulare în materie de investiţii prin preluarea de garanţii sau
participări, extinderea comerţului internaţional şi menţinerea echilibrului balanţelor de plăţi prin
stimularea investiţiilor internaţionale. Creditele se acordă pe termene între 15-20 de ani, cu scutiri
86
http://lnweb18.worldbank.org/ECA/rus.nsf
53
de la plată în primii 3-5 ani. Calitatea de membru în B.I.R.D. se dobândeşte după ce statul respectiv
a devenit membru în F.M.I.
Fiecare stat membru contribuie cu capital la fondurile băncii, acesta fiind majorat Ia
intervale regulate, numai o mică parte din contribuţia de capital a fiecărui stat fiind plătită efectiv.
Acesta este capitalul achitat direct băncii, care este în prezent, la 6% din contribuţia totală. Banca
poate cere oricând guvernelor să facă noi subscripţii pentru a-şi onora obligaţiile.
Societatea Financiară Internaţională (S.F.I.) 87 este organizaţie financiară
interguvernamentală creată în iulie 1956 ca filială a B.I.R.D. La 20 februarie 1957 S.F.I. devine
instituţie specializată O.N.U.
S.F.I. are ca obiect stimularea dezvoltării economice şi favorizarea progresului
întreprinderilor particulare cu caracter productiv din statele membre, în special din cele în curs de
dezvoltare. În acest scop S.F.I. recurge la investiţii directe în domeniul creării de întreprinderi
industriale, comerciale, al modernizării sau diversificării activităţilor existente. Totodată, S.F.I.
încearcă să asocieze la activităţile sale alte surse de investiţii, locale sau străine (fără garanţii
guvernamentale de rambursare) şi să asigure serviciile tehnice şi administrative necesare executării
unui proiect.
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (I.D.A.)88 a fost creată în anul 1960, pe lângă
B.I.R.D., devenind instituţie specializată în anul 1961.
Scopul I.D.A. este de a acorda împrumuturi ţărilor în curs de dezvoltare, în condiţii mai
avantajoase - în general fără dobândă - mai ales în domeniile transporturilor, industriei, agriculturii,
energiei electrice şi învăţământului.
Membrii asociaţiei sunt împărţiţi în două categorii: statele din categoria I (ţările dezvoltate)
după contribuţia lor în monedă convertibilă, iar cele din categoria a II-a (ţările în curs de
dezvoltare), 90% în monedă naţională. Contribuţiile în monedă naţională pot fi folosite numai cu
acordul statelor care le plătesc. Sediul I.D.A. este la Washington.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.) 89 a fost creată
de Adunarea Generală a O.N.U. la l ianuarie 1967, devenind instituţie specializată după adoptarea în
anul 1979 a actului constitutiv.
Obiectivele organizaţiei constau în: promovarea şi accelerarea dezvoltării industriale în
ţările în curs de dezvoltare, sprijinirea instaurării unei noi ordini economice internaţionale, a
dezvoltării şi cooperării industriale la un nivel global, regional, naţional şi sectorial.
87
http://www.ifc.org/
88
http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/EXTABOUTUS/IDA/0,,contentMDK:21206704~menuPK:83991
~pagePK:51236175~piPK:437394~theSitePK:73154,00.html
89
http://www.unido.org/index.php?id=o3355
54
În realizarea acestor obiective, O.N.U.D.I. acordă asistenţă tehnică tuturor ţărilor în curs de
dezvoltare, coordonează activităţile O.N.U. în acest domeniu, încurajează elaborarea şi utilizarea
tehnicilor de planificare, sprijină sub diferite aspecte procesul de industrializare în ţările în curs de
dezvoltare, serveşte drept forum de consultări şi negocieri între ţările dezvoltate şi cele în curs de
dezvoltare şi de schimburi de informaţii industriale. O.N.U.D.I. are sediul la Viena.
Colaborarea dintre Republica Moldova şi O.N.U. pentru Dezvoltarea Industriei
(O.N.U.D.I.) a început în anul 1995, când O.N.U.D.I. a aprobat proiectul cu privire la acordarea
serviciilor de consulting la nivel înalt Guvernului Moldovei. Proiectul a fost orientat în sectorul
industrial şi susţinut de programul finanţat de P.N.U.D. „Promovarea întreprinderilor private mici şi
mijlocii”.
Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M.)90 a fost înfiinţată în anul 1950, prin
înlocuirea unei organizaţii particulare care funcţiona din 1878, în aceleaşi scopuri, pe baza
colaborării între funcţionarii din diferite state. O.M.M. are statut de instituţie specializată din anul
1959.
Principalele ei scopuri sunt: stabilirea unei colaborări pe bază mondială în domeniul
operaţiilor şi serviciilor meteorologice, difuzarea de informaţii meteorologice, încurajarea
cercetărilor ştiinţifice, favorizarea aplicării meteorologiei în diferite domenii (navigaţie aeriană şi
maritimă, agricultură, alte activităţi umane). Sediul O.M.M. este la Geneva.
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (O.M.P.I.) 91 este organizaţie
interguvernamentală creată la 14 iulie 1967. La 17 decembrie 1974 a devenit instituţie specializată a
O.N.U.
Scopurile O.M.P.I. sunt: promovarea protecţiei proprietăţii intelectuale pe plan mondial,
asigurarea cooperării administrative între state pentru punerea în vigoare a diverselor acorduri
internaţionale privind mărcile de fabrică, invenţiile industriale, clasificarea mărfurilor şi serviciilor,
protecţia denumirilor de origine, a operelor literare şi artistice, a producătorilor de discuri şi a
organismelor de radiodifuziune, protecţia noilor varietăţi de plante etc.
O.M.P.I. încurajează încheierea de noi convenţii şi tratate internaţionale şi facilitează
armonizarea legislaţiei existente. Ea furnizează asistenţă juridică şi tehnică ţărilor în curs de
dezvoltare, vizând ameliorarea industrializării şi modernizarea sistemelor de proprietate industrială
şi drepturile rezervate, redactează modele de legi pentru ţările în curs de dezvoltare, oferă burse şi
documentaţie ştiinţifică, organizează cicluri de studii. O.M.P.I. adună şi difuzează informaţii şi
90
http://www.wmo.int/pages/about/index_ru.html
91
http://www.wipo.int/about-wipo/ru/what_is_wipo.html
55
întreţine servicii pentru înregistrarea internaţională sau alte forme de cooperare administrativă
internaţională între statele membre. Sediul O.M.P.I. este la Geneva.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).92 Iniţial a fost organ subsidiar
al O.N.U. (1965), pentru ca în anul 1986 să devină organizaţie specializată a acesteia. Cu sediul la
New York, are ca obiective realizarea de proiecte de preinvestiţii, recrutarea de personal, strângerea
de fonduri pentru donaţii destinate asistenţei tehnice a ţărilor în curs de dezvoltare etc.
Scopul principal al P.N.U.D. constă în susţinerea Republicii Moldova în promovarea
dezvoltării umane durabile, prin întărirea capacităţii sale de a elabora şi implementa programe
pentru dezvoltare.
P.N.U.D. este reţeaua globală a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care promovează
schimbarea şi conectează ţările la surse de cunoştinţe, experienţă şi resurse pentru a ajuta oamenii
să-şi construiască o viaţă mai bună.
Bazându-se pe o reţea largă de parteneri, P.N.U.D. acordă sprijin ţării pentru identificarea
celor mai bune soluţii de dezvoltare atât la nivel naţional, cât şi la nivel global. Priorităţile P.N.U.D.
sunt: reducerea sărăciei, asigurarea unei bune guvernări, protecţia drepturilor omului, consolidarea
rolului femeii în societate.
Activează în Republica Moldova din anul 1992, la scurt timp după ce ţara s-a alăturat
familiei Naţiunilor Unite, P.N.U.D. lucrează prin proiectele sale pentru reducerea sărăciei şi pentru
asigurarea dezvoltării durabile.
Obiectivul principal al P.N.U.D. în Moldova este să ajute ţara la realizarea Obiectivelor de
Dezvoltare ale Mileniului. În acest scop misiunea aplică politici profunde şi servicii eficiente.
Organizaţii autonome:
Organizaţia Mondială a Comerţului (O.I.C.)93 este o organizaţie economică, cu caracter
de universalitate. Ideea unei astfel de organizaţii a pornit de la preocupările de după cel de-al doilea
război mondial, care aveau ca scop eliminarea barierelor din calea comerţului mondial. Iniţial, s-a
încercat crearea unei organizaţii cu acest scop, la Conferinţa de la Havana, din anii 1947-1948, dar
Carta adoptată nu a fost ratificată. Totuşi, la 1 ianuarie 1948, s-a reuşit adoptarea unui acord
comercial multilateral denumit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.). Numărul mare
de state care au aderat la acest acord, a conferit G.A.T.T. un adevărat caracter de organizaţie
internaţională guvernamentală cu vocaţie de universalitate, deşi acordul nu viza crearea unei
organizaţii. Totuşi, G.A.T.T. nu avea un caracter instituţional permanent, statele desfăşurându-şi
92
http://www.undp.md/
93
http://moldovainomc.org; http://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/whatis_e.htm
56
activitatea periodic, prin runde de negocieri. Practic, se crease un cadru juridic pentru combaterea
concurenţei neloiale şi pentru soluţionarea diferendelor economice prin mijloace paşnice. Abia în
anul 1994, are loc Conferinţa de la Marrakech (Maroc), care are ca rezultat adoptarea unui acord
pentru constituirea unei veritabile organizaţii internaţionale guvernamentale cu vocaţie de
universalitate - O.I.C. - acord care a intrat în vigoare în anul 1996.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) este organizaţie internaţională
specializată creată la 26 aprilie 1957, prin intrarea în vigoare a statutului adoptat la Conferinţa de la
New York, la 26 octombrie 1956.
Principalele obiective ale organizaţiei sunt: încurajarea şi înlesnirea folosirii energiei
nucleare în scopuri paşnice, prin favorizarea schimbul de informaţii ştiinţifice şi tehnice, efectuarea
unor operaţii de intermediere la cererea statelor nucleare, luarea de măsuri pentru ca produsele,
serviciile, informaţiile şi aparatajul furnizate de agenţie să nu fie folosite în scopuri militare,
stabilirea de norme de securitate pentru protecţia persoanelor şi bunurilor împotriva pericolelor
radiaţiilor ş.a. Sediul A.I.E.A. este la Viena (Austria).
2.2. Activitatea Republicii Moldova în cadrul structurilor Organizaţiei Naţiunilor

Unite.
În condiţiile globalizării, aprofundării proceselor integraţioniste şi creşterii interdependenţei

dintre state, Republica Moldova, ca stat suveran şi independent, manifesta un interes firesc faţă de
colaborarea cu alte state, atât pe o baza bilaterală, cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale şi
regionale94. Conform rezoluţiei ONU 46/223 din 2 martie 1992, Republica Moldova a devenit stat
membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.). Dialogul politic cu O.N.U. a condus la
dinamizarea participării statului nostru în viaţa internatională şi extinderea relaţiilor de prietenie şi
cooperare cu intreaga comunitate internaţională95.
Aderarea la O.N.U. a coincis cu declanşarea conflictului armat de pe Nistru, astfel încît
aderarea la O.N.U. în calitate de stat independent şi suveran a însemnat de fapt recunoaşterea
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în limitele hotarelor existente, şi luarea ei sub ocrotirea
organismelor internaţionale96.
Activitatea în cadrul O.N.U., organizaţie cu vocaţie universală, constituie o prioritate a
politicii externe a Republicii Moldova. Aceasta oferă posibilităţi reale pentru promovarea
94
Ilaşciuc Dinu, Moşneaga Valeriu, „Colaborarea Republicii Moldova în cadrul Organiza ţiilor interna ţionale”,
Conferinţa ştiinţifică Jubiliară, rezumatele comunicărilor, 2-3 octombrie1996. – Chişinau, 1996, p. 173-174.
95
Tabacaru Nicolae, Ministrul afacerilor externe, „Moldova Suverană”, 2 martie 2000.
96
http://www.president.md/press.php?p=1&s=436&lang=rom
57
intereselor naţionale, colaborarea cu statele lumii, extinderea mecanismelor bilaterale şi regionale

de integrare, asigurarea accesului la experienţa mondială, la sursele de asistenţă tehnică şi
financiară, la informaţii, date statistice, serviciile experţilor necesare pentru redresarea economiei,
continuarea reformelor şi construirea statului de drept. În anii ’90, Republica Moldova a devenit
membru al celor mai importante organizatii internationale, agentii, fonduri si programe din sistemul
ONU.
De asemenea, activitatea Republici Moldova în cadrul O.N.U. a contribuit la dinamizarea
prezenţei statului nostru în viaţa internaţională, la dezvoltarea şi extinderea relaţiilor de prietenie şi
cooperare cu membrii comunităţii internaţionale. În calitate de membru al O.N.U., Republica
Moldova s-a raliat la standardele şi normele internaţionale, aderînd la peste 30 de convenţii şi tratate
ale O.N.U., de o importanţă aparte fiind cele referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, combaterea proliferării nucleare, terorismului internaţional, traficului de
droguri şi poluării mediului înconjurător. Republica Moldova a păşit cu încredere pe calea integrării
plenare în comunitatea internaţională, aprofundîndu-şi în cadrul O.N.U. relaţiile cu organismele
internaţionale şi participând la elaborarea strategiilor regionale şi mondiale de dezvoltare durabilă.
Important de remarcat, că Consiliul de Securitate al O.N.U. a recomandat în umanitate
Adunării Generale admiterea Moldovei în această organizaţie mondială.
În pas cu Moldova, au înaintat cereri de aderare la O.N.U. şi celelalte republici membre ale
C.S.I. Consiliul de Securitate, examinîndu-le în cadrul aceleiaşi şedinţe, a recomandat şi admiterea
lor, cu excepţia Azerbaidjanului şi Turkmenistanului. Trei republici din C.S.I. aveau deja statutul de
membre ale acestei organizaţii: Belarus şi Ucraina - de la fondarea, în anul 1945 a O.N.U., iar
Russia, care s-a declarat oficial succesoare a fostei Uniuni Sovietice, de la 24 decembrie 199197.
Înainte de admiterea Republicii Moldova în O.N.U., Mircea Snegur alături de alţi patru
lideri ai unor republici ex-unionale, a semnat la Helsenki, la 26 februarie 1992, Actul Final al
Consfătuirii pentru Securitate şi Cooperare în Europa98. În timpul acestei vizite au fost stabilite şi
relaţiile diplomatice cu Finlanda, în discursul rostit cu prilejul semnării Actului Final Snegur, îşi
exprima convingerea că „pentru Republica Moldova calea optimă de aşi asigura securitatea şi
prosperitatea economică este deschiderea spre o conlucrare internaţională şi integrarea în structurile
europene”. Şeful statului a menţionat, că eforturile autorităţilor moldovene îndreptate spre
edificarea unui stat liber şi democratic erau „din păcate, în mare măsură zădărnicite de aflarea pe
teritoriul lui a forţelor armate străine”, acuzând „anumite cercuri politice conservatoare, stăpânite de
97
Tâu Nicolae, “Diplomaţie în culise. Suveranitate, independenţă, război şi pace”. – Chişinău, 2002.
98
Actul Final de la Helsinki (1975) pentru securitate şi cooperare în Europa, adoptată 01.08.1975, în vigoare pentru RM
din 10.09.1991, Tratate internationale la care Republica Moldova este parte. – Chisinau: Moldpres, vol. 1, 1998. p.145-
202.
58
ambiţii imperiale”, de intenţia de a folosi prezenţa acestor trupe „pentru destabilizarea situaţiei
politice din republică”. Mircea Snegur s-a pronunţat - pentru rezolvarea cît mai urgentă, pe calea
tratativelor, a acestei probleme, în conformitate cu Actul Final de la Helsinki”.99
Într-o manieră mai ponderată, pe alocuri chiar distinctă de afirmaţiile făcute la Helsinki, a
argumentat preşedintele Mircea Snegur chestiunea securităţii şi rolul Republicii Moldova în
edificarea unei noi ordini internaţionale de la tribuna Adunării Generale a O.N.U., în şedinţa plenară
a celei de-a 46-a sesiuni a forului mondial din 2 martie 1992, cu ocazia admiterii Republicii
Moldova în O.N.U. Plecând de la multitudinea de probleme politice, economice şi sociale moştenite
de la fostul regim totalitar sovietic, a opinat Mircea Snegur, „s-a ajuns la concluzia necesităţii
creării unei comunităţi a statelor independente, care ar înlesni avansarea noastră pe calea trecerii la
economia de piaţă, şi, astfel, spre realizarea unei independenţe reale”. Văzând în Republica
Moldova, în virtutea situaţiei sale geopolitice, „o punte între Vest şi Est”, preşedintele a arătat
disponibilitatea „stabilirii de relaţii cu toate ţările fără a adera la un bloc sau altul”, remarcând că
„nu putem vorbi de o independenţă reală atât timp cît pe teritoriul Moldovei se află forţe militare
străine” şi exprimându-şi speranţa în soluţionarea acestor probleme „pe calea negocierilor
bilaterale”.100
Din perspectiva problematicii abordate în prezentul studiu, atragerea Republicii Moldova în
conflictul din Transnistria pare să fi fost o tentativă a Moscovei de a sancţiona şi de a influenţa prin
aplicarea forţei brute, cursul politic al Chişinăului de neaderare la structurile militare ale C.S.I. şi de
nealiniere militară a Republicii Moldova, precum şi de a-i admonesta o lecţie având menirea de a
potoli amplitudinea revendicărilor referitoare la retragerea „trupelor străine”, făcute publice cu
diverse ocazii în cadrul organismelor internaţionale. Această ipoteză este confirmată, între altele, şi
de reacţiile înregistrate în presa rusă cu prilejul admiterii Moldovei în O.N.U. Astfel, în reportajul
publicat în ziarul „Izvestia” privind admiterea a opt republici ex-unionale în O.N.U, între care şi
Republica Moldova, au fost remarcate doar două lucruri referitoare la prezenţa delegaţiei
moldovene la sesiunea Adunării Generale: faptul că alături de Preşedintele Snegur stătea
ambasadorul României la New-York şi acel loc din discursul Preşedintelui care se referea la
prezenţa „forţelor militare străine” în teritoriul Republicii Moldova.101
În aceiaşi zi, de 2 martie 1992 la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova,
Nicolae Osmochescu, prim-viceministru de externe, a avut o întâlnire de lucru cu Paul D. Wohlers,
secretar doi al Secţiei Politice a Ambasadei SUA la Moscova, responsabil de relaţiile cu Republica
Moldova. Diplomatul american a remis reprezentantului Ministerului de Externe, Nota Ambasadei
99
“Moldova Suverană”, nr. 31 (17901), 29 februare anul 1992
100
“Moldova Suverană”, nr. 33 (17903), 5 martie anul 1992
101
„Izvestia”, nr. 53 (23627), 4 martie anul 1992
59
Statelor Unite prin care Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova era înştiinţat că
Guvernul SUA îşi exprima disponibilitatea de a stabili neîntârziat relaţii diplomatice cu Republica
Moldova.
În calitate de membru al O.N.U. Republica Moldova a ratificat un număr considerabil de
convenţii şi acorduri ale O.N.U., printre care enumerăm :
- Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Politice (semnată
în decembrie 1966, ratificată de Moldova la 26.04.1993.);
- Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile politice ale femeii (semnată la
20.12.1952, ratificată de Moldova la 26.04.1993.)102;
- Convenţia cu privire la drepturile copilului (semnată la 20.11.1989, ratificată de Moldova
la 23.02.1993)103;
- Convenţia O.N.U. privind eliminarea tuturor formelor de discriminare socială (semnată la
21.12.1961, ratificată de Moldova la 25.02.1993);
- Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii
(încheiată la 26 decembrie 1968, ratificată de Moldova la 26.04.1993);
- Convenţia privind prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid (încheiată: 9.12.1948,
ratificată de Moldova : 26.04.1993)104;
- Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice (încheiată 18.04.1961, ratificată de
Moldova la 25.02.1993)105;
- Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare (încheiată la 24.04.1963, ratificată de
Moldova 26.01.1993)106;
- Convenţia privind protecţia proprietăţii industriale (încheiată 20.03.1967, ratificată de
Moldova la 25.01.1951);
- Tratatul privind forţele armate convenţionale în Europa (încheiat 19.11.1990, ratificat de
Moldova 01.06.1992)107;
- Convenţia privind principiile şi modul de îndeplinire a tratatului cu privire la forţele armate
convenţionale în europa (încheiat la 15.05.1992, ratificată de Moldova 01.07.1992)108;
102
"Tratate internationale", 1998, volumul 1, pag.73
103
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.51
104
105
106
107
108
60
- Convenţie cu privire la nivelurile maxime pentru cantităţile de armamente convenţionale şi

tehnică în legătură cu tratatul privind forţele armate convenţionale în europa (încheiată 3.11.1992,
ratificată de Moldova 01.07.1992)109 etc.
La 13 martie 1992, Mircea Snegur 1-a primit în audienţă pe Nicolas Salgo, ambasador cu
misiuni speciale al SUA, care 1-a prezentat pe Howard Steers în calitate de însărcinat cu afaceri al
Statelor Unite în Republica Moldova. Howard Steers i-a înmânat preşedintelui Mircea Snegur o
scrisoare semnată de preşedintele George Bush, în care se arăta că după întâlnirile moldo-americane
la nivel înalt „SUA şi Moldova s-au angajat într-un dialog constructiv ce prezintă interes reciproc
pentru ambele state”. George Bush menţiona, că după ce Republica Moldova a aderat la tratatele de
neproliferare nucleară, după ce a fost admisă ca membru cu drepturi depline în CSCE şi a semnat
Actul Final de la Helsinki şi Carta de la Paris era „bucuros să propună Preşedintelui Mircea Snegur
ca S.U.A. şi Moldova să întreţină relaţii diplomatice”, în cadrul întrevederii s-a convenit ca SUA să
deschidă o misiune diplomatică la Chişinău, începând cu 13 martie 1992, urmând ca şi Republica
Moldova să deschidă o ambasadă la Washington.110
Misiunea diplomatică americană urma să-şi înceapă oficial activitatea la Chişinău de la data
de 15 martie 1992, cele două Părţi luându-şi obligaţia de a găsi o reşedinţă temporară pentru
amplasarea Ambasadei S.U.A., pînă la amenajarea şi inaugurarea unui sediu permanent111.
Deschiderea ambasadei Statelor Unite la Chişinău a reprezentat un eveniment de anvergură
în viaţa Republicii Moldova, reflectând prezenţa interesului multidimensional american în această
zonă a Europei de Sud-Est şi ilustrând deopotrivă sprijinul acordat de Washington tânărului stat
independent pe calea afirmării suveranităţii sale şi ataşării la valorile democratice.
În calitate de membru al O.N.U., Republica Moldova a beneficiat de asistenţă tehnico-
financiară, necesară promovării în continuare a reformelor democratice în procesul de tranziţie la
economia de piaţă. Un loc aparte în relaţiile noastre cu programele şi fondurile O.N.U. îi revine
Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - principala sursă de finanţare a dezvoltării umane
durabile. Fondurile alocate de P.N.U.D. ţării noastre au cunoscut o creştere continuă.
În anul 1994, la Adunarea Generală a O.N.U., Republica Moldova a atenţionat comunitatea
internaţională asupra problemei separatismului, ca pericol fundamental pentru integritatea şi
suveranitatea statelor, pentru stabilitatea internaţională. În anul 2001 a fost preluată de Republica
Moldova la sesiunea a 56-a a Adunării Generale a O.N.U.
109
110
„Sfatul ţării”, nr. 40 (1080), 14 martie anul 1992
111
„Moldova Suverană”, nr. 33 (17903), 5 martie anul 1992
61
Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor

Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) au semnat Acordul Standard de Bază pentru Asistenţă, care a
servit drept temelie pentru colaborarea de mai departe dintre Moldova şi P.N.U.D.
Inaugurarea oficiului P.N.U.D. în Republica Moldova a avut loc la 19 mai 1994. În
noiembrie al aceluiaşi an, la invitaţia dlui Mircea Snegur, preşedintele Moldovei, ţara a fost vizitata
de Secretarul General al O.N.U., dl Boutros-Boutros Ghali.
Este important de menţionat că la 19 mai 1998 a avut loc inaugurarea oficială a noului sediu
al O.N.U./P.N.U.D. în Moldova, care a constituit un pas esenţial în crearea unei familii a O.N.U. în
Moldova şi în realizarea unei colaborări fructuoase dintre Republica Moldova şi O.N.U. La
iniţiativa Grupului pentru Dezvoltare al O.N.U., Kofi Annan, Secretarul General al O.N.U., a
consimţit oficial crearea unei Case a O.N.U. în Republica Moldova. Moldova este unul dintre
primele state din fosta Uniune Sovietica, unde a fost creată Casa O.N.U. Ea reuneşte angajaţii
diferitor agenţii ale O.N.U în scopul conjugării eforturilor în soluţionarea problemelor ţării. Acest
fapt mai contribuie la coordonarea programelor implementate de către O.N.U. în Moldova,
gestionarea mai eficientă a mijloacelor financiare alocate de donatori şi acordate agenţiilor O.N.U.,
cît şi eficientizarea activităţii O.N.U. la nivel local. Primul pas în crearea unei Case a O.N.U. în
Moldova a fost făcut în martie 1999, cînd reprezentanţii P.N.U.D. şi Fondul Naţiunilor Unite pentru
Copii (UNICEF) au semnat un acord cu privire la crearea unui sediu comun.
Rolul O.N.U. este enorm şi în consolidarea reformelor în ţările în tranziţie de la un sistem
politic autoritar şi o economie de comandă la un stat democratic cu o economie liberă de piaţă.
Elocvent este în acest sens suportul acordat de către O.N.U. Republicii Moldova – una din ţările
aflate în procesul transformărilor democratice.
Păşind în secolul XXI, Republica Moldova implementează al doilea val de reforme. Dacă în
cadrul primei etape a procesului reformelor scopurile principale au ţinut de democratizarea
societăţii şi afirmarea libertăţii omului, macro-stabilizarea economică, privatizarea şi liberalizarea
economiei, în prezent în prim plan au fost puse problemele sociale, dezvoltarea sectorului real,
reformele structurale şi îmbunătăţirea sistemelor juridic şi judiciar. La realizarea obiectivelor pe
care ni le-am propus şi ni le propunem au contribuit în mod hotărîtor şi instituţiile, agenţiile
specializate, fondurile şi programele O.N.U.
3. Activităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiilor Naţiunilor Unite în Republica

Moldova.
62
În luna mai 1992, la mai puţin de un an după ce Moldova îşi dobândise independenţa şi
luase calea prosperităţii şi dezvoltării, ţara a aderat la Naţiunile Unite, organizaţie care este un
puternic susţinător al progresului. De atunci încoace, mai multe agenţii, programe şi fonduri ale
O.N.U., care şi-au lansat activităţile în Moldova pentru a o ajuta pe această cale dificilă, au realizat
succese demne de atenţie în combaterea sărăciei, îmbunătăţirea statutului femeilor, promovarea unui
proces democratic şi al unei guvernări temeinice, dezvoltarea sectorului privat, protecţia drepturilor
copiilor, promovarea reformei în domeniul ocrotirii sănătăţii, acordarea de asistenţă refugiaţilor şi
persoanelor strămutate, precum şi în multe alte domenii importante.
Echipa O.N.U. prezentă în Moldova include P.N.U.D., UNICEF, UNHCR, UNFPA, oficiul
de legătură al OMS, Comisia Naţională pentru UNESCO, ILO, Banca Mondială şi FMI, UNAIDS,
OIM. Printre strategiile principale de cooperare între agenţii se conţin promovarea ideilor de către
tot sistemul O.N.U., informaţia comună şi determinarea în comun a impactului produs de proiecte,
programarea în comun şi în mod coordonat, şi întreţinerea unor servicii comune. Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD),
Centrul Naţiunilor Unite pentru Aşezămintele Umane (UNCHS), Programul Naţiunilor Unite pentru
Combaterea Drogurilor (UNDCP), Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Fondul
Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea
Industrială (UNIDO), Naţiunile Unite pentru Serviciile de Proiect (UNOPS), şi Programul
Alimentar Mondial (WFP) sunt reprezentate de către Reprezentantul Rezident al P.N.U.D., care mai
deţine şi funcţia de Coordonator Rezident al Operaţiunilor Sistemului O.N.U. pentru Susţinerea
Dezvoltării în Moldova.
Este necesar de subliniat rolul Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (P.N.U.D.),
oficiul căruia a fost deschis la Chişinău în februarie 1993.
Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare cuprinde proiecte realizate în aşa domenii ca:
guvernării şi democraţiei, protecţiei şi regenerării mediului înconjurător, protecţiei drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, promovării femeii în viaţa politică şi socială, reducerii şi
eradicării sărăciei, strategiilor economice şi sociale, dezvoltării umane durabile.
Pe lîngă Oficiul P.N.U.D. funcţionează reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar
din aprilie 1995 şi-a început activitatea misiunea Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii, iar din
luna martie 1997 - Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
Cu ajutorul P.N.U.D. a fost întemeiat în anul 1998 Centrul pentru drepturile omului care se
ocupă, în principal, de educaţia publicului larg în materie de drepturi ale omului, de analiza situaţiei
drepturilor omului.
63
În cadrul Summit-ului milenar al O.N.U., şefii de stat şi de guvern au considerat prioritară

soluţionarea problemelor ce ţin de dezvoltare şi eradicarea sărăciei. Din aceste motive, ţin să
reiterez necesitatea transpunerii în practică a angajamentelor respective. Conferinţa internaţională
privind finanţarea dezvoltării şi, respectiv, Summit-ul mondial asupra dezvoltării durabile,
planificate să aibă loc anul curent, oferă o oportunitate unică privind identificarea resurselor
necesare atingerii obiectivelor menţionate.
Este necesar de remarcat şi suportul acordat de instituţiile O.N.U. în consolidarea reformelor
democratice în Republica Moldova şi doresc să afirm, că Republica Moldova rămîne în continuare
deschisă pentru toate formele de cooperare şi este dispusă să contribuie pe cât este posibil la
atingerea scopurilor comune ale dezvoltării durabile a procesului de stabilizare economică.
Republica Moldova se asociază comunităţii internaţionale în dorinţa de a făuri o lume mai
bună, paşnică şi prosperă. În acest scop se impune identificarea modalităţilor corespunzătoare
pentru mobilizarea tuturor societăţilor, guvernelor, a capitalului internaţional. De avantajele
globalizării trebuie să beneficieze toţi membrii comunităţii internaţionale.
Activităţile instituţiilor specializate ale O.N.U. în vederea menţinerii păciişi securităţii.
De la momentul aderării la O.N.U., Republica Moldova a trecut un drum lung şi dificil, de la un
conflict armat şi declin economic, spre o stabilitate în creşterea economică, formarea instituţiilor
democratice şi dezvoltarea internă a statului. Ca stat membru al Naţiunilor Unite, Republica
Moldova a demonstrat fidelitate principiilor şi scopurilor Cartei O.N.U., subscriind în totalitate
scopurilor organizaţiei şi împărtăşind plenar responsabilităţile ei. Astăzi Republica Moldova este
parte la cele mai importante convenţii, pacte şi alte instrumente majore ale O.N.U., iar, în calitatea
sa de membru al unor organe elective, Republica Moldova îşi aduce aportul la reformarea
organizaţiei, prevenirea, şi combaterea crimei organizate, terorismului, traficului de fiinţe umane şi
droguri, la promovarea drepturilor omului.
Procesul globalizării stimulează dezvoltarea rapidă, circuitele economice şi financiare,

propagă valorile universale şi apropie societăţile între ele. Totodată, în absenţa unor politici
adecvate, acest proces poate conduce la adevărate provocări pentru statele lumii. Aceasta scoate în
evidenţă necesitatea găsirii unor căi eficiente de maximizare a efectelor pozitive ale globalizării în
beneficiul tuturor ţărilor şi popoarelor şi, respectiv, de eliminare sau reducere la minim a efectelor
defavorabile.
Aceste preocupări rezultă din Declaraţia Mileniului. Aliniată la procesele globale de
dezvoltare, Republica Moldova a întreprins mai multe acţiuni privind integrarea Obiectivelor
Milenare în agenda naţională de dezvoltare. A fost lansat un dialog între Guvern, sectorul privat,
64
societatea civilă şi instituţiile O.N.U. din ţară. Drept rezultat, s-au elaborat şi implementat
documente şi politici importante precum Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei şi
Programul Naţional de Dezvoltare pentru anii 2008 -2011. Totodată, pentru o ţară cu economia în
tranziţie cum este la ora actuală Republica Moldova, îndeplinirea cu succes a angajamentelor ce ţin
de ODM necesită în continuare susţinerea din partea statelor dezvoltate şi instituţiilor specializate
ale Naţiunilor Unite.
Este necesar de remarcat şi înalt suport în domeniul agriculturii, din partea Fondului
Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), Programului Mondial pentru Alimentaţie
(WFP).
În asemenea condiţii, problemele respective necesită soluţii urgente şi un răspuns
coordonat la nivel global, inclusiv, prin adoptarea unui nou acord internaţional în
domeniu, sperînd că la viitoarea Conferinţă a Statelor Părţi la Convenţia-cadru ONU
privind Schimbarea Climei, se va reuşi negocierea unor noi aranjamente pentru a
depăşi cadrul Protocolului de la Kyoto.
Terorismul rămâne o ameninţare majoră la securitatea internă şi internaţională.

Republica Moldova reafirmă angajamentul de a participa consecvent la acţiunile de
combatere a ameninţărilor teroriste, atât prin susţinerea eforturilor comunităţii
internaţionale, cât şi prin măsurile pe plan intern. În acest sens, Republica Moldova
sprijină fără rezerve eforturile ONU de combatere a terorismului, un exemplu fiind şi
aderarea la Convenţia Internaţională pentru Combaterea actelor de terorism nuclear.
Pe plan intern, Guvernul a întreprins o serie de acţiuni concrete de combatere a
terorismului prin adoptarea Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a spălării
banilor şi finanţării terorismului şi aplicarea rezoluţiilor relevante ale Consiliului de
Securitate.
Vedem în sesiunea curentă a Adunării Generale o oportunitate de finalizare a proiectului
convenţiei comprehensive asupra terorismului internaţional, orientată spre atingerea
unui consens internaţional asupra cadrului normativ de combatere a acestui flagel. O
atenţie sporită urmează a fi acordată şi luptei cu terorismul, alimentat de tendinţe
separatiste, care afectează suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor. Ţin să vă
asigur că delegaţia noastră va participa activ la coordonarea procesului de negocieri în
Comisia a VI-a Adunării Generale, inclusiv în calitatea sa de preşedinte în cadrul
sesiunii curente şi va sprijini adoptarea proiectului convenţiei convenit de comun acord.
Naţiunile Unite au reprezentat pe parcursul deceniilor un for adecvat pentru abordarea

diverselor probleme în domeniul dezarmării şi neproliferării.
Republica Moldova va susţine şi în continuare iniţiativele privind dezarmarea la nivel
global. Moldova a ratificat tratatul CTBT, execută cu stricteţe rezoluţiile Consiliului de
Securitate privind regimurile de sancţiuni şi a consolidat controlul asupra producerii şi
comerţului cu arme şi substanţe explozive, instituind un monopol de stat în acest
domeniu. Totodată, noi salutăm apariţia unor abordări noi în domeniul controlului
armelor mici şi uşoare şi, în acest context, ne pronunţăm în favoarea unui acord în
domeniul comerţului cu armament, sprijinim eforturile comunităţii internaţionale
direcţionate spre edificarea unui sistem eficient de securitate şi control al
armamentului, rămânând un susţinător fidel al implementării Tratatului FACE. Reiterez,
cu acest prilej, poziţia Republicii Moldova, potrivit căreia îndeplinirea angajamentelor
65
asumate la Istanbul în 1999 de Federaţia Rusă, ale căror trupe staţionează pe teritoriul
Republicii Moldova, contrar voinţei ţării noastre, va crea premizele necesare pentru
ratificarea şi punerea în aplicare a Tratatului FACE Adaptat.
Operaţiunile ONU de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale rămân a fi deosebit
de importante. Republica Moldova îşi aduce contribuţia la aceste operaţiuni participând
cu personal militar în 4 misiuni ONU. Totodată, având în vedere necesitatea evaluării
situaţiilor de conflict, metodelor de planificare şi administrare a operaţiunilor de
pacificare, Republica Moldova salută modificările produse în Secretariatul ONU, inclusiv
crearea Comisiei de Consolidare a Păcii, restructurarea Departamentului pentru
Operaţiunile de menţinere a Păcii şi instituirea Departamentului pentru Susţinere
Operaţională în teren.
În contextul consolidării Organizaţiei Naţiunilor Unite, Republica Moldova susţine

adoptarea deciziilor necesare pentru revitalizarea Adunării Generale, reforma Consiliului
de Securitate, consolidarea Consiliului Economic şi Social, precum şi promovarea unei
culturi a responsabilităţii şi transparenţei în cadrul Secretariatului.
În opinia noastră, reforma Consiliului de Securitate trebuie să fie fundamentată pe
principiile reprezentării geografice echitabile, ale democraţiei şi eficienţei, să permită
modernizarea componenţei Consiliului şi lărgirea ei în concordanţă cu numărul de
membri ONU. În acest sens, considerăm că Consiliul de Securitate trebuie lărgit în
ambele categorii, de membri permanenţi şi ne-permanenţi, urmînd ca statelor din
Grupul Est-European să li se ofere un loc adiţional.
Salutăm adoptarea rezoluţiei Adunării Generale privind întărirea ECOSOC, organ
principal de coordonare a activităţii economice şi sociale al Naţiunilor Unite. Delegaţia
noastră va susţine activ, iniţiativele şi acţiunile de sporire a eficacităţii ECOSOC şi
instituţiilor sale conexe în vederea avansării implementării agendei de dezvoltare a
Naţiunilor Unite. Având în vedere că Republica Moldova şi-a prezentat candidatura
pentru alegerile din acest an în Consiliul Economic şi Social folosesc această ocazie
pentru a mulţumi tuturor statelor membre care ne-au acordat această încredere. Dacă
vom fi aleşi, suntem determinaţi să ne implicăm plenar în activitatea acestui organ
important al ONU şi în dezbaterea chestiunilor principale ale agendei sale. În această
perspectivă, dar şi în calitatea de membru al unor comisii funcţionale ECOSOC, inclusiv
în cea de preşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Socială la sesiunea următoare, pe
prim planul abordărilor noastre vor fi problemele majore cu care se confruntă statele
din regiune, inclusiv Republica Moldova, în domeniile social, economic, umanitar,
combaterea crimei, traficului de fiinţe umane şi droguri şi drepturile omului. Acestea
vor fi urmate de acţiuni vizând realizarea deciziilor luate la nivel de ţară şi internaţional.
Menţionez, în context, că Republica Moldova a fost printre primele state care au
semnat, în primăvara acestui an, Convenţia cu privire la drepturile persoanelor cu
disabilităţi, în prezent fiind întreprinse măsurile necesare pentru asigurarea ratificării şi
implementării prevederilor acesteia.
De asemenea, în virtutea faptului că Republica Moldova şi-a prezentat candidatura în
Consiliul pentru Drepturile Omului pentru perioada 2010—2013, sperăm să putem
contribui în mod constructiv, atât la promovarea şi protecţia drepturilor omului în lume,
cât şi la sporirea eficienţei acestui relativ nou, dar foarte important organ electiv al
ONU.
Fiind conştienţi de rolul şi importanţa respectării drepturilor omului pentru menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea economică şi echitatea socială, vom face
tot ce ne stă în puteri pentru ca Consiliul să asigure respectul pentru drepturile omului
şi să răspundă prompt la cazurile lor de violare, inclusiv cînd acestea au loc în zonele de
conflict aflate în afara controlului statelor suverane.
66
Nevoia de realizare a acestui deziderat o simţim cu atît mai acut, cu cât ne confruntăm
şi noi cu o situaţie permanentă de încălcare a drepturilor omului în raioanele de est ale
ţării, necontrolate de autorităţile Republicii Moldova.
Conflictul transnistrean rămâne în continuare un obstacol în promovarea reformelor şi

asigurarea dezvoltării social-economice a ţării. Identificarea unei soluţii pentru
rezolvarea acestuia constituie o prioritate absolută pentru noi. Procesul de
reglementare a acestei probleme cu impact asupra securităţii regionale trebuie să
continue prin negocieri în formatul „5+2”, al căror scop final constă în stabilirea unui
statut juridic special pentru regiunea transnistreană, bazat pe respectarea suveranităţii
şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Acum un an, de la tribuna acestui înalt for, am abordat pe larg problemele legate de
acest conflict, exprimându-mi speranţa într-o soluţie finală durabilă. Astăzi trebuie să
constat cu regret că, procesul de negocieri, suspendat din aprilie 2006 din cauza
poziţiei rigide şi neconstructive a liderilor separatişti susţinuţi din afară, nu a putut fi
reluat în pofida eforturilor permanente întreprinse.
Politica administraţiei separatiste, în această perioadă, a fost concentrată asupra
subminării tuturor eforturilor direcţionate spre soluţionarea conflictului şi a întăririi
regimul autoritar şi represiv pe malul stâng al Nistrului. Menţionez că tergiversarea
procesului de reglementare serveşte drept paravan pentru promovarea unor interese
politice şi mafiote care sunt străine intereselor populaţiei din această localitate.
Ne exprimăm îngrijorarea faţă de tensiunile continue care au loc în zona de securitate
şi care afectează grav drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Ineficienţa mecanismului
existent de menţinere a păcii impune necesitatea transformării acestuia într-o misiune
multinaţională civilă, cu mandat internaţional.
Republica Moldova s-a pronunţat constant în favoarea menţinerii şi consolidării rolului

Organizaţiei în gestionarea situaţiilor de criză şi conflict, reabilitarea post-conflictuală şi
acordarea de asistenţă umanitară zonelor afectate din diverse părţi ale lumii, îndeosebi
a conflictelor, inclusiv din spaţiul GUAM. Acum, când cele mai multe conflicte au loc nu
între state, ci în interiorul acestora, este nevoie de o ameliorare şi monitorizare
sistematică a activităţii tuturor mecanismelor existente, inclusiv a organizaţiilor
internaţionale şi regionale. Aceasta se referă şi la sporirea responsabilităţii acestora, în
particular cu privire la conflictele de durată sau cele îngheţate. În opinia noastră, nici
un conflict nu poate fi lăsat în afara atenţiei, iar lipsa progresului în acest sens ar trebui
să aducă după sine o implicare mai directă din partea organelor respective ale
Naţiunilor Unite, indiferent dacă acestea se află sau nu pe agenda Consiliului de
Securitate.
Din această perspectivă, ne exprimăm convingerea că Adunarea Generală va menţine
pe agenda sesiunii curente punctul dedicat “conflictelor de durată din spaţiul GUAM şi
implicaţiile acestora asupra păcii, securităţii internaţionale şi dezvoltării”, acordându-i în
continuare o atenţie sporită. Aceste conflicte nesoluţionate continuă să aibă un impact
negativ asupra dezvoltării politice, economice şi sociale a statelor GUAM, precum şi a
vieţii milioanelor de oameni care locuiesc în această regiune.
Reiterăm viziunea noastră potrivit căreia, aducerea acestei chestiuni în atenţia Adunării
Generale, porneşte de la necesitatea unor acţiuni mai active şi efective a comunităţii
internaţionale şi va contribui la soluţionarea conflictelor din cele trei state GUAM, fără
ca mecanismele existente de reglementare a conflictelor respective să fie subminate. În
acest context, aş dori să exprim, din partea Guvernului Republicii Moldova, profunde
mulţumiri acelor state care au sprijinit această iniţiativă.
67
Republica Moldova, a ales calea fermă a integrării europene, această opţiune devenind
obiectiv naţional. Perspectiva europeană pentru noi constituie nu doar un imbold pentru
reforme, dar şi un sprijin pentru reglementarea conflictului transnistrean şi edificarea
unui spaţiu durabil de stabilitate şi securitate regională.
În final, domnule Preşedinte, doresc să reafirm voinţa statului pe care îl reprezint de a
coopera şi contribui activ la eforturile conjugate ale statelor membre de întărire a ONU
ca organizaţie investită cu rolul cheie în menţinerea păcii, securităţii şi realizarea
obiectivelor dezvoltării durabile.
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) este unica agenţie O.N.U. care are în
obiectiv dezvoltarea şi protecţia copiilor. UNICEF şi-a început activitatea în Republica Moldova în
anul 1995. Bazele colaborării cu Guvernul Republicii Moldova au fost formulate în Acordul-Cadru
semnat în octombrie 1996, scopurile şi strategiile fiind formulate în baza Declaraţiilor Summit-ului
Mondial pentru Copii (New York, anul 1990) şi a Convenţiei cu privire la Drepturile Copiilor,
ratificată de către Republica Moldova.
Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a fost
înfiinţat în Republica Moldova în anul 1997, în scopul acordării asistenţei Guvernului pentru a
introduce structuri legislative şi de procedura necesare pentru asistenţă persoanelor, care necesita
protecţie internaţională în baza standardelor internaţionale. Acordul de Cooperare, semnat cu
Guvernul în anul 1998, stipulează principiile UNHCR, aplicate în cadrul protecţiei şi asistenţei
umanitare a refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi persoanelor strămutate intern în vederea asigurării
soluţiilor durabile.
Din momentul fondării în luna ianuarie 1996, Programul Naţiunilor Unite pentru
HIV/SIDA, care a fost mai târziu numit O.N.U./SIDA (UNAIDS), şi-a asumat una dintre
responsabilităţile principale din cadrul sistemului O.N.U., şi anume asistarea ţărilor în procesul de
consolidare a capacităţii lor de stopare a răspândirii epidemiei HIV/SIDA. Rolul primordial al
UNAIDS este avocaţia, sensibilizarea publicului, coordonarea şi susţinerea consolidării capacităţii
naţionale de prevenire a maladiei SIDA.
Obiectivele Grupului Tematic O.N.U./SIDA constau în consolidarea capacităţii Guvernului
în elaborarea strategiilor multilaterale şi implementarea eficientă a activităţilor HIV/SIDA la nivel
naţional. Astfel, este promovată mobilizarea de ordin politic şi social în prevenirea sindromului
HIV/SIDA în ţară. Aceste măsuri cuprind un număr mai mare de sectoare, instituţii şi agenţi de
68
implementare. Ele asigura sprijinirea tuturor eforturilor pentru combaterea epidemiei la nivel
naţional, inclusiv mobilizarea şi alocarea resurselor necesare pentru activităţile ce ţin de HIV/SIDA.
Scopul principal al activităţii Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) este
acordarea asistenţei Republicii Moldova în domeniul planificării familiale şi sănătăţii reproductive.
În acest scop, UNFPA a iniţiat şi implementat o serie de programe în acest domeniu, ca de exemplu
instruirea a medicilor de familie şi specialişti în domeniul sănătăţii reproductive din raioane. În
scopul facilitării integrării serviciilor de planificare familiale şi sănătăţii reproductive în cadrul
asistenţei medicale primare, s-au abordat asemenea probleme ca tehnologia contraceptivă, acordarea
serviciilor de planificare familiale şi consultărilor în domeniul planificării familiale.
Bibliografie
a. Manuale
1. Borş V., “Recunoaşterea Republicii Moldova pe arena internaţională”, (Probleme de analiză
politică) Partea XII, USM, Chisinau.-1999.
2. Burian Al., “Drept diplomatic şi consular”., Chişinău, ediţia a II-a, 2003.
3. Burian Al., „Unele aspecte priind securitatea economică a Republicii Moldova în contextul
realităţilor geopolitice contemporane”, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice din 17 februarie 2006
“Vectorul european al Republicii Moldova şi realizarea Planului de Acţiuni”, Editura Academiei de
Administrare Publică, Chişinău, 2006, p. 57
4. Burian Al., „Концепция внешней политики у нас нет”, „Кишиневские новости”, 27.08.1999
5. Burian Al., „Кто мы, где мы и с кем? Геополитические перспективы развития Республики
Молдова”, „Независимая Молдова”, 05.02.1999
6. Burian Al., Gheorghe Costachi, „Statul de drept şi problemele minorităţilor naţionale: materiale ale
Conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale”, col.red.: Gheorghe Costachi, Chişinău, “Universul”, 2002
7. Burian Al., Oleg Balan, Eduard Serbenco, „Drept internaţional public”, Editura Universităţii de
Studii Europene din Moldova, Chişinău, 2005
8. Cereş I., „Republica Moldova în relaţiile economice internaţionale (1991-1995)”, Chişinău, Ed.
CIVITAS. -1998.
9. Chirtoacă N., „Republica Moldova şi C.S.I.: posibilităţi ratate şi aşteptări nejustificate”, Chisinău:
CAPTES, 2001.
69
10. Cojocaru Gh., “Politica externă a Republicii Moldova”, Studii. Ediţia a doua, Chişinău, Civitas,
2001.
11. Cojocaru Gh., „Relaţiile diplomatice moldo-ucrainene”, Chisinău.
12. Cojocaru Gheorghe E., „Politica externă a Republicii Moldova”, Editura Civitas, Chişinău, 2001,
p. 177
13. Diaconu I., „Tratat de drept internaţional public”, Bucureşti: Editura LEX, vol. III, 2005.
14. Dicţionarul Diplomatic, coordonator, Dr. Barbulescu, P., Bucureşti: Editura Politica, 1979.
15. Geamanu Gr., „Drept Internaţional contemporan”. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
1995.
16. Hedlez Bull, op. cit., П. Кальвокоресси, „Мировая политика после 1945”.
17. Ilaşciuc Dinu, Moşneaga Valeriu, „Colaborarea Republicii Moldova în cadrul Organizaţiilor
internaţionale”, Conferinţa ştiinţifică Jubiliară, rezumatele comunicărilor, 2-3 octombrie1996. – Chişinau,
1996.
18. Lucinschi P., „Ultimele zile ale URSS”, Bucureşti: Editura Evenimentului Românesc, 1998.
19. Maxim Ioan, „Manual diplomatic”, Bucureşti, 1996.
20. Moraru A., „Istoria Românilor: Basarabia şi Transnistria (1812-1993)”, Chişinău. Universul, 1995.
21. Niciu Marţian I., „Organizaţii internaţionale (guvernamentale)”, Ediţia a II-a, Iaşi, anul 1994,
22. Rizescu Gheorghe „Diplomaţia parlamentară. „Rolul ei în soluţionarea problemelor
internaţionale”, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000.
23. Roman Al., „Importanţa recunoaşterii independenţei Republicii Moldova de comunitatea
internaţională”, în culegerea de materiale “Republica Moldova în relaţiile internaţionale”, Editura Academiei
de Administrare Publică, Chişinău, 1996, p. 20
24. Snegur M., „Eu cred în viitorul Moldovei”. –Ch.: Colectia „Luceafarul”, 1996.
25. Solomon C., “Activitatea Parlamentului Republicii Moldova pe plan extern”, Conferinţa corpului
didactico-ştiinţific al USM, 27 septembrie – 2 octombrie 2000.
26. Solomon C., “Aspecte ale vieţii politice în Republica Moldova (1989-2002)” Chişinău, 2002.
27. Stanislav Secrieru, „Parlamentul Republicii Moldova: Organul Reprezentativ al Poporului şi unica
autoritate legislativă”. – Chişinău, 2001, p.35.
28. Tabacaru Nicolae, Ministrul afacerilor externe, „Moldova Suverană”, 2 martie 2000.
29. Ţâu Nicolae, “Diplomaţie în culise. Suveranitate, independenţă, război şi pace”. – Chişinău, 2002.
30. Ţurcanu I., „Republica Moldova independentă, 1991-2001”, Studii, reflecţii, marturii, Chişinău,
Ştiinţa, 2001.
31. Valeriu Gheorghiu, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), „Transporturi şi
comunicaţii”, nr. 2, 2000, Chişinău
32. Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova în cooperarea regională, „Transporturi şi comunicaţii”, nr.
1, 2000, Chişinău
33. Victoria Arhiliuc „Diplomaţia preventivă şi securitatea colectivă a statelor”, Chişinău.
70
34. Wight Martin, „Politică de putere”, Volum editat de Hedlez Bull şi Carsten Holbraad, Editura
ARC, 1998,
35. Wight Martin, Hedlez Bull, „Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială”,
b. Tratate şi alte acte internaţionale

36. Actul Final de la Helsinki (1975) pentru securitate şi cooperare în Europa. Adoptată 01.08.1975, în
vigoare pentru RM din 10.09.1991. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Chişinău:
Moldpres, vol. 1, 1998. p.145-202.
37. Avizul consultativ cu privire la repararea daunelor suferite in serviciul Naţiunilor Unite. 1949 (site
specializat //www.un.org).
38. Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor. (12.12.1974).
39. Carta Natiunilor Unite, semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, in vigoare pentru Republica
Moldova din 2.03.1992. Tratate internationale la care Republica Moldova este parte. – Chisinau: Moldpres,
vol. 26, 2001.
40. Constituţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţa şi Cultura. Adoptata la
16.11.1945, in vigoare pentru Republica Moldova din 27.05.1992. Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte. – Chişinău: Moldpres, vol. 2, 1999.
41. Constituţia SUA – The Library of Congress (site specializat: http:www.glin.gov/).
42. Convenţia asupra dreptului marii. Adoptata in 1982, în vigoare din noiembrie 1994, Rezoluţia
Adunării Generale ONU, docA/Conf. 62/122. – United Nations: Treaty Series, 1983.
43. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare. Adoptata 24.04.1963, in vigoare pentru
Republica Moldova din 25.02.1993. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. – Chişinău:
Moldpres, vol. 4, 1998.
44. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. Adoptata 18.04.1961, in vigoare pentru
Republica Moldova din 25.02.1993. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. – Chişinău:
Moldpres, vol. 4, 1998.
45. Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cu caracter universal. 14 martie 1975. Materialele Comisiei pentru dreptul international. (site
specializat //www.un.org).
46. Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor. Adoptata 23.05.1969, in vigoare
pentru Republica Moldova din 25.02.1993. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. –
Chişinău: Moldpres, vol. 4, 1998.
47. Convenţia de la Viena din 1986 cu privire la tratatele încheiate de organizaţiile internaţionale.
Materialele Comisiei pentru dreptul internaţional. (site specializat //www.daccessdds.un.org).
48. Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Rezoluţia Adunării Generale ONU nr.217 A/III, din
10.12.1948, in vigoare pentru Republica Moldova 28.07.1990. Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte. – Chişinău: Moldpres, vol. 1, 1998.
71
c. Acte legislative şi normative ale Republicii Moldova

49. Acord privind abolirea regimului de vize pentru titularii paşapoartelor diplomatice şi de serviciu
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cipru. Semnat la Chişinău la 18.02.2000. Termen
- nelimitat. Documentul de ratificare - Hotărârea Guvernului nr. 858 din 21.08.2000. Publicat 01.05.2005. În
vigoare - 19.06.2004. Tratate internationale la care Republica Moldova este parte. – Chişinău: Moldpres, vol.
31, 2005.
50. Acord privind comerţul şi cooperarea economica intre Republica Moldova şi Confederaţia
Elveţiana, (şi Declaraţie comuna privind semnarea Acordului privind comerţul şi cooperarea economica intre
Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană). Semnat la Chişinău la 30.11.1995. Termen – nelimitat.
Documentul de ratificare – Legea de ratificare nr. 820-XIII din 26.04.1996. În vigoare – 01.09.1996. Publicat
– 31.12.1999. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. – Chişinău: Moldpres, vol. 18,
1999.
51. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova. Hotărârea Parlamentului nr. 368-XIII din
8.02.1995. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 20 din 6.04.1995.
52. Constituţia Republicii Moldova. Adoptata la 29 iulie 1994, in vigoare din 27 august 1994.
Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 1994.
53. Declaraţia cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova. Adoptata la 23 iunie 1990. Buletinul
Oficial al Sovietului Suprem 1990, nr.8.
54. Declaraţia de Independenta a Republicii Moldova de la 27 august 1991. Monitorul oficial al
Republicii Moldova, nr. 11-12, art.103, 118 din 27.08.1991.
55. Declaraţia Guvernului României de recunoaştere a Republicii Moldova, din 27 august anul 1991.
56. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova de la 27 august anul 1991. Monitorul oficial al
Republicii Moldova, nr. 11-12, art.103, 118 din 27.08.1991.
57. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august anul 1991, „Moldova Suverană”,
nr. 179, 28 august anul 1991.
58. Decretul cu privire la decretarea limbii moldoveneşti limba de stat şi revenirea ei la grafia latină.
nr. 3462-XI din 31.08.1989. Buletinul oficial 009 din 31.08.1989.
59. Decretul cu privire la puterea de stat. Preşedinţia RM. nr. 201 din 27.07.1990. Buletinul Oficial al
Sovietului Suprem nr. 008/209 din11.12.1990.
60. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 457 din 29.06.1992 cu privire la aprobarea
Acordurilor între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii cu privire la relaţiile comerciale şi
colaborarea economică şi cu privire la stimularea investiţiilor între Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul Statelor Unite ale Americii,
61. Hotărârea Parlamentului nr. 638-XII din 10.07.91, Sesiunea a VI a Parlamentului Republicii
Moldova de legislatura XII, volumul 1, 1991
72
62. Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea concepţiei politicii externe a Republicii Moldova,
nr.368-XIII, din 8 februarie 1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 20, 6 aprilie 1995.
63. Legea cu privire la migraţiune nr. 418-XII din 19.12.90. Buletinul Oficial 012 din 19.12.1990 –
lege abrogata, in vigoare Legea nr. 1518 din 06.12.2002. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.1-2 din
15.01.2003.
64. Legea cu privire la politie nr. 416-XII din 18.12.90. Buletinul Oficial 12/321 din 19.12.1990.
Legea cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.91. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 003/22
din 30.06.1991.
65. Legea prin care Parlamentul Republicii Moldova schimba denumirea statului in Republica
Moldova nr. 589-XII din 23.05.91. Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 006 din 23.05.1991.
66. Legea privind frontierele de stat ale Republicii Moldova nr. 108-XIII din 17.05.1994. Monitorul
oficial al Republicii Moldova, nr. 012/107 din 03.11.1994.
67. Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova adoptata la 24.09.1999. Monitorul
oficial al Republicii Moldova nr. 24-26/137 din 02.03.2000.
68. Legea Republicii Moldova „Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova
in alte state” nr. 1133-XII adoptata la 4.08.1992. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 008/195 din
30.08.1992.
69. Legea Republicii Moldova „Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale statelor străine în
Republica Moldova”, nr. 1134-XII adoptata la 4.08.1992. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.
008/195 din 30.08.1992.
70. Legea Republicii Moldova cu privire la cetăţenia Republicii Moldova nr.1024-XIV din
02.06.2000. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 98-101/709 din 10.08.2000.
71. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic nr. 761 adoptata la data de
27.12.2001. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 20/ 80 din 02.02.2002.
d. Pagini internet
72. http://lnweb18.worldbank.org/ECA/rus.nsf
73. http://moldovainomc.org;
74. http://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/whatis_e.htm
75. http://nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1961/hammarskjold-bio.html
76. http://ro.wikipedia.org/
77. http://typo38.unesco.org/ru/unesco-home.html
78. http://www. bundesregierung.de – pagina oficiala a Guvernului RFG.
79. http://www.academia.brooklin.cuny.edu – pagina oficiala a Guvernului SUA.
80. http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_
ONUpdf
73
81. http://www.britishembassy.gov.uk - pagina oficiala a Ambasadei Marii Britaniei

82. http://www.chisinau.diplo.de - pagina Ambasadei Republicii moldova în Germania
83. http://www.coe.int – pagina oficiala CE.
84. http://www.constitution.garant.ru – pagina oficiala a Curtii Constitutionale a Federatiei
Ruse.
85. http://www.daccessdds.un.org - Comisia pentru dreptul international.
86. http://www.dadalos.org
87. http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_3/generalversammlung.htm
88. http://www.ejil.org /jurnal – European Jurnal of International Law.
89. http://www.eu.int – pagina oficiala a Parlamentului European.
90. http://www.europa.eu.int – pagina oficiala a UE.
91. http://www.fao.org.
92. http://www.glin.gov – pagina oficiala a Congresului SUA.
93. http://www.icao.int/icao/en/m_about.html
94. http://www.ifad.org/governance/index.htm
95. http://www.ifc.org/
96. http://www.ilo.org
97. http://www.imf.org/
98. http://www.imo.org/
99. http://www.ipp.md – pagina oficiala a Institutului de Politici Publice.
100. http://www.itu.int/plenipotentiary/index-ru.html
101. http://www.mfa.md – pagina oficiala a Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii
Europene
102. http://www.moldpres.md/default.asp?Lang=en&HTMid=41 – Arhiva ziarelor
„Moldova
103. http://www.nato-pa.int – pagina oficiala NATO.
104. http://www.newsmoldova.md/news.html?nws – Agentia de stiri „Noutati-Moldova”.
105. http://www.notablebiographies.com/Be-Br/Boutros-Ghali-Boutros.html
106. http://www.observator.mednet.md/noutati/annual_repor
107. http://www.onuinfo.ro/despre_onu/principalele_organisme/
108. http://www.onuinfo.ro/despre_onu/principalele_organisme/
109. http://www.parlament.md – pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova.
110. http://www.peoples.ru/state/king/un/kurt_waldheim/
111. http://www.photius.com/countries/moldova/government
74
112. http://www.president.md/press.php?p=1&s=436&lang=rom - pagina oficiala a

Preşedintelui Republicii Moldova
113. http://www.q2p.ru – legislatia Federatiei Ruse.
114. http://www.statistica.md/statistics/dat/Republica%20Moldova.doc – pagina oficiala a
Departamentului de Stat pentru statistica al Republicii Moldova.
115. http://www.un.org.int – Jurisprudenta C.I.J.
116. http://www.un.org/ – pagina oficiala ONU.
117. http://www.un.org/News/ossg/sg/stories/decuellar_bio.asp
118. http://www.undp.md/
119. http://www.unido.org/index.php?id=o3355
120. http://www.upu.int/about_us/en/index.html
121. http://www.who.int/about/ru/
122. http://www.wipo.int/about-wipo/ru/what_is_wipo.html
123. http://www.wmo.int/pages/about/index_ru.html
124. http://www.worldbank.org – pagina oficiala a Bancii Mondiale.
75

Cooperarea Republicii Moldova Cu Instituå Iile Specializate Ale O N U

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cooperarea Republicii Moldova Cu Instituå Iile Specializate Ale O N U

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.

mediului înconjurător. Republica Moldova a păşit cu încredere pe calea integrării plenare în

Capitolul I. Instituţionalizarea politicii externe a Republicii Moldova

1. Diplomaţia multilaterală – expresie a transformărilor structurale în cadrul relaţiilor

• să încurajeze Statele participante respective în încadrarea în negocieri asupra unui acord

şedinţe la care au fost examinate 88 de chestiuni, inclusiv 42 cu caracter legislativ, 17 de ordin

În rezultatul analizei activităţii diplomaţiei parlamentare se conturează următoarele

unde diplomaţia guvernamentală nu poate acţiona, diplomaţia parlamentară devine eficientă şi

2. Constituirea şi evoluţia politicii externe a Republicii Moldova: aspecte teoretico-

nucleare, la Tratatul de la Paris privind forţele convenţionale în Europa, la documentul de la Viena

Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova şi ale societăţii

Chiar la prima şedinţă a Sovietului Suprem, exprimând voinţa poporului,

venit să concretizeze aceste principii. Astfel, Sovietul Suprem (Parlamentul) a

independent cerea Guvernului U.R.S.S. să iniţieze negocieri cu Guvernul

importanţă aparte fiind cele referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor

Constituţia stabileşte şi competenţele autorităţilor publice în problemele

Conform prevederilor art. 96 al Constituţiei rolul Guvernului în relaţiile

1.3. Participarea Republicii Moldova în cadrul proceselor de cooperare multilaterală.

În urma proclamării Independenţei trebuia să crească substanţial rolul Ministerului de

prerogative supranaţionale (art.1). Obiectivele C.S.I. urmăresc: realizarea cooperării în domeniile

Capitolul IV abordează problemele Prevenirii Conflictelor şi Soluţionării Litigiilor apărute

statelor fondatoare de a prezenta - la ratificarea Statutului - remarci şi declaraţii privind capitolele

prioritară problemelor dezvoltării infrastructurii transporturilor, comunicaţiilor, energeticii şi

colaborarea economică şi cu privire la stimularea investiţiilor între Guvernul Republicii Moldova şi

5. Curtea Internaţională de Justiţie64, este principalul organism judiciar al Organizaţiei, cu

Funcţiile pe care le îndeplinesc instituţiile specializate privesc anumite domenii bine

Pentru realizarea acestui scop, O.M.S. acţionează ca o autoritate conducătoare şi

asigurarea condiţiilor de securitate a zborurilor, crearea şi exploatarea aeronavelor în scopuri

2.2. Activitatea Republicii Moldova în cadrul structurilor Organizaţiei Naţiunilor

În condiţiile globalizării, aprofundării proceselor integraţioniste şi creşterii interdependenţei

intereselor naţionale, colaborarea cu statele lumii, extinderea mecanismelor bilaterale şi regionale

- Convenţie cu privire la nivelurile maxime pentru cantităţile de armamente convenţionale şi

Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor

3. Activităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiilor Naţiunilor Unite în Republica

În cadrul Summit-ului milenar al O.N.U., şefii de stat şi de guvern au considerat prioritară

Procesul globalizării stimulează dezvoltarea rapidă, circuitele economice şi financiare,

Terorismul rămâne o ameninţare majoră la securitatea internă şi internaţională.

Naţiunile Unite au reprezentat pe parcursul deceniilor un for adecvat pentru abordarea

În contextul consolidării Organizaţiei Naţiunilor Unite, Republica Moldova susţine

Conflictul transnistrean rămâne în continuare un obstacol în promovarea reformelor şi

Republica Moldova s-a pronunţat constant în favoarea menţinerii şi consolidării rolului

b. Tratate şi alte acte internaţionale

c. Acte legislative şi normative ale Republicii Moldova

81. http://www.britishembassy.gov.uk - pagina oficiala a Ambasadei Marii Britaniei

112. http://www.president.md/press.php?p=1&s=436&lang=rom - pagina oficiala a

S-ar putea să vă placă și