3.

SISTEME DE REŢINERE A POLUAŢILOR ATMOSFEREI

LA SURSELE LOR DE PRODUCERE

3.1 INSTALAŢII DE REŢINERE LA SURSE A SUSPENSIILOR SOLIDE

Suspensiile solide (particulate matter) constituie un factor poluant criterial, adică un factor
poluant pe bază prezenţei căruia, atât cantitativă cât şi calitativă, se judecă gradul de poluare a
atmosferei dintr-o anumită locaţie. Suspensiile solide sunt particule foarte fine de praf, cenuşă, fum
sau picături care se formează prin reacţii chimice sau sunt produse prin arderea combustibililor cum
ar fi: cărbunele, lemnul sau petrolul.
În scopul protecţiei atmosferei împotriva acestui important factor poluant se utilizează
înstalaţii de reţinere din gaze a suspensiilor solide care sunt plasate chiar la sursele emitente adică la
marile unităţi industriale poluatoare.
După principiul de funcţionare, cele mai răspândite categorii de echipamente utilizate pentru
reţinerea particulelor solide realizează procesul de lucru prin: filtrare, prin precipitare umedă, prin
precipitare electrostatică sau prin precipitare inerţială.

3.1.1 Instalaţii de reţinere a suspensiilor solide prin filtrare

Filtrele sunt echipamente pentru reţinerea suspensiilor solide din influentul poluat supus
procesului de lucru, compuse din unul sau mai multe compartimente etanşe în care sunt dispuse
baterii de elemente filtrante (sub formă de tuburi de formă cilindrică sau paralelipipedică, sau sub
formă de plăci netede sau profilate), fabricate din materiale cum ar fi: hârtia, tesăturile textile sau
din fibre sintetice, fibră de sticlă sau burdufuri împletite din sârme metalice. Influentul poluat,
încărcat cu particule solide, este introdus sub presiune, printr-un sistem de distribuţie, şi vine în
contact cu suprafeţele active ale elementelor filtrante pe care le traversează, lăsând încărcătura
poluantă de particulele solide, pe reţeaua filtrantă sau în ochiurile suprafeţelor elementelor filtrante
pe care le-a traversat. După filtrare, efluentul purificat este captat şi evacuat. Acest tip de
echipamente funcţionează în general în regim de lucru discontinuu, în cicluri succesive formate
dintr-o fază de filtrare (faza activă), caracterizată prin durata sa şi dintr-o fază de curăţare (faza
pasivă), cu durată mult mai scurtă în comparaţie cu durata activă. În timpul fazei de curăţare
particulele solide sunt îndepărtate de pe suprafeţele active ale elementelor filtrante şi evacuate în
rezervoare.
Filtrele pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii şi anume: după modul de curăţare
(prin scuturare, cu jet de aer în contracurent, cu jet de aer pulsator, cu curăţare sonică), după direcţia
curenţilor de gaz din timpul fazei active (din interiorul către exteriorul elementelor filtrante sau
viceversa), după construcţia sistemului de ventilare (cu exhaustoare sau ventilatoare), după
capacitatea de lucru (mică, medie sau mare). În continuare filtrele vor fi prezentate după criteriul cel
mai semnificativ care se consideră a fi modul de curăţare.
Schema principială a unei instalaţii de reţinere a particulelor solide din gaze prin intermediul
filtrelor este prezentată în figura 3.1. Instalaţia este compusă, la modul cel mai general, din:
sistemul de captare a aerului poluat având în componenţă hote, exhaustoare sau alte dispozitive de
captare; sistemul de depoluare a aerului având în componeţă echipamente de pregătire a aerului
brut pentru filtrare cum ar fi dispozitivele de răcire a aerului în scopul protejării materialului
elementelor filtrante (răcitoare prin stropire sau prize de absorbţie pentru diminuarea încărcării cu
particule a aerului) sau sistemele de reţinere a particulelor solide grosiere, mai mari de 20 μm
(cicloane sau altele) şi filtrele propriu-zise; sistemul de colectare şi evacuare a pariculelor solide
reţinute care poate avea în componenţă transportoare de reţineri (de regulă mecanice) şi
rezervoarele, sistemul de ventilaţie care poate avea în componenţă ventilatoare şi/sau exhaustoare şi
coşul de evacuare a aerului purificat în atmosferă.
 Fig. 3.1 Schema principială a unei instalaţii cu filtre pentru reţinerea
particulelor solide din aerul poluat [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Filtrele cu curăţare prin scuturare sunt echipamente (vezi figura 3.2) care au următorul
proces de lucru: în faza de filtrare gazul brut pătrunde în cameră inferioară a echipamentului din
care este distribuit uniform şi introdus prin interiorul elementelor filtrante (care reţin pe suprafeţele
interioare suspensiile solide) şi iese purificat prin materialul filtrant al acestora în camera superioară
de unde este dirijat către evacuare; în faza de curăţare admisia gazului este oprită iar elementele
filtrante sunt scuturate cu dispozitive mecanice care mobilizează suspensiile reţinute care cad în
pâlnia camerei inferioare de unde sunt evacuate.

Fig. 3.2 Filtru cu curăţare prin scuturare [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Filtrele cu curăţare cu jet de gaz în contracurent sunt echipamente (vezi figura 3.3) care au
următorul proces de lucru: în faza de filtrare gazul brut pătrunde prin conducta de distribuţie în
cameră inferioară a compartimentului de unde este distribuit uniform şi introdus prin interiorul
elementelor filtrante şi se purifică trecând prin materialul filtrant al acestora (lăsând pe suprafeţele
interioare ale acestora suspensiile solide) în camera superioară a compartimentului de unde este
evacuat prin conducta de evacuare sub acţiunea unui exhaustor; în faza de curăţare admisia aerului
brut este oprită iar prin intermediul unui ventilator se transmite un jet de gaz curat sub presiune în
camera superioară a compartimentului, care pătrunde prin suprafeţele exterioare ale elementelor
filtrante, trecând prin materialul acestora, şi care mobilizează, desprinde şi antrenează suspensiile
reţinute către pâlnia de evacuare a camerei inferioare a compartimentului; în schema din figura 3, se
remarcă că echipamentul prezentat are în componenţă două compartimente de filtrare, dintre care
unul este în faza de filtrare, iar celălalt în faza de curăţare.
 Fig. 3.3 Filtru cu curăţare cu jet în contracurent [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Filtrele cu curăţare cu jet de aer pulsator sunt echipamente (vezi figura 3.4) care au
următorul proces de lucru: gazul brut intră prin conducta de admisie în camera compartimentului
filtrului în care se găseşte bateria de elemente filtrante de tip saci tubulari din material textil (la
acest tip de echipament elementele filtrante sunt fixate doar pe tavanul camerei, unde interiorul
sacilor comunică cu camera superioară de evacuare a gazului purificat, iar parţile inferioare ale
sacilor sunt lăsate să atârne libere) şi pătrunde prin suprafeţele exterioare ale sacilor pe care lasă
suspensiile solide şi trece purificat în interiorul sacilor de unde este dirijat spre camera superioară şi
evacuat; la acest tip de echipament procesul de lucru este continuu, curăţarea elementelor de filtrare
făcându-se chiar pe parcursul procesului de filtrare astfel: în interiorul camerei superioare se găseşte
o conductă mobilă prevăzute cu diuze conectată la reţeaua de aer comprimat care baleiază
secvenţial rândurile bateriei de elemente filtrante transmiţând în interiorul sacilor jeturi de aer
comprimat sub presiune, de scurtă durată, care produc o puternică scuturare a acestora şi antrenarea
suspensiilor solide mobilizate în pâlnia de evacuare din partea inferioară a compartimentului.

Fig. 3.4 Filtru cu curăţare cu jet de aer pulsator [EPA Air Pollution Control cost Manual]
 Filtrele cu curăţare sonică sunt echipamente (vezi figura 3.5) cu proces de curăţare similar
cu al filtrelor cu curăţare prin scuturare la care scuturarea se face prin vibraţii acustice cu frecvenţe
în gama 125 – 550 Hz generate cu ajutorul unor generatoare sonice acţionate de trecerea curenţilor
de gaze. Funcţionarea acestor echipamente este următoarea: gazul brut este admis în camera în care
se găseşte bateria de elemente filtrante şi pătrunde prin materialul elementelor prin suprafeţele lor
exterioare pe care care sunt reţinute suspensiile solide; gazul astfel purificat ajunge în interiorul
elementelor (de regulă saci tubulari din ţesătură textilă) şi este trecut în camera superioară, de
evacuare, a echipamentului, acţionând generatoarele sonice (un fel de claxoane) care produc vibraţii
care produc scuturarea elementelor filtrante şi evacuarea reţinerilor în pâlnia din partea inferioară a
echipamentului. Se pot menţiona următoarele avantaje: curăţarea se face concomitent cu filtrarea,
iar vibraţile acustice de joasă frecvenţă, cu presiuni între 120 – 145 dB, sunt eficiente şi permit
diminuarea gabaritului elementelor filtrante dar prezintă şi dezavantajul că favorizează penetrarea
suspensiilor solide în materialul elementelor filtrante, fenomen cu efecte negative asupra curăţării
acestora, şi de aceea rareori se întâlnesc filtre la care curăţarea este exclusiv sonică, de obicei
curăţarea sonică fiind combinată cu un alt procedeu de scuturare.

Fig. 3.5 Filtru cu curăţare sonică [EPA Air Pollution Control cost Manual]

3.1.2 Instalaţii de reţinere a suspensiilor solide prin precipitare umedă (scubere umede)

Instalaţiile de reţinere prin precipitare umedă, denumite şi scrubere umede, sunt

echipamente de epurare care reţin şi elimină suspensiile solide (PM) din gazele poluate supuse
tratamentului. În plus în scrubere sunt reţinute şi eliminate şi gazele acide din încărcarea poluantă.
În scubere, fluxul de gaze poluate este trecut prin jeturi de lichid, pulverizat sub formă de picături,
pe care se fixează poluanţii menţionaţi, în primul rând prin difuzie, dar şi prin interceptare şi/sau
absorbţie, Apoi lichidul încărcat cu poluanţi este colectat şi evacuat. În practică au fost dezvoltate şi
implementate numeroase tipuri de epuratoare prin precipitare umedă care elimină concomitent atât
suspensiile solide cât şi gazele acide, dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt: turnurile de
pulverizare simple, turnurile de pulverizare ciclonice, scuberele dinamice, turnurile cu plăci,
scruberele Venturi, scruberele cu orificii şi altele.
Eficienţa de colectare pentru scrubere variază în funcţie de mărimea particulelor din fluxul
de gaze poluate, şi anume descreşte odată cu scăderea dimensiunii particulelor. De asemenea,
eficienţă de colectare, variază şi în funcţie de tipul de scruber, de la mai mult de 99% pentru
scruberele Venturi, la 40-60% (sau mai puţin) pentru turnurile de pulverizare simple . Îmbunătăţirile
aduse modelelor de scrubere umede au crescut semnificativ eficienţa de colectare în gama
submicronică. Se menţionează că în prezent scruberele au următoarele avantaje faţă de electrofiltre
(ESP): sunt instalaţii mai mici şi mai compacte decât electrofiltrele şi au costuri de exploatare şi
întreţinere mai mici.
Scruberele umede sunt deosebit de utile în îndepărtarea de suspensiior solide (PM) cu
următoarele caracteristici:
- suspensii higroscopice (adică materiale care au afinitate pentru apă);
- suspensii combustibile, corozive şi explozive;
- suspensii care sunt dificil de îndepărtat în formă uscată;
- suspensii care se găsesc în gaze solubile;
- suspensii care se găsesc în gaze încărcate cu un conţinut ridicat de umiditate.
Scruberele umede au numeroase aplicaţii industriale, fiind folosite pentru epurarea gazelor
poluate provenite de la: cazanele industriale, incineratoare, halele de prelucrare a metalelor,
instalaţiile pentru obţinerea diferitelor produse chimice, instalaţiile pentru fabricarea asfaltului şi
instalaţiile pentru producerea de îngrăşăminte pentru agricultură.
Dezavantajul principal al scruberelor umede este faptul că odată cu creşterea eficienţei de
colectare creşte şi căderea de presiune a gazelor supuse tratamentului la nivelul sistemului de
epurare. Un alt dezavantaj important este că scruberele umede prelucrează debite mai mici de gaze
şi lucrează la temperaturi mai mici decât electrofiltrele (ESP). În prezent au fost dezvoltate şi
implementate modele noi de scrubbere umede cu capacităţi (debite de lucru) de peste 47 m 3/s (peste
100.000 m3/h care lucrează la temperaturi de până la 400°C. De asemenea un dezavantaj important
îl reprezintă faptul că în timpul funcţionării scruberele umede generează deşeuri sub formă de
nămol, care necesită tratament şi/sau eliminare.
Principiul de funcţionare al scruberelor umede se bazează pe captarea suspensiilor solide
(PM) din fluxul de gaze poluate supuse tratamentului prin contact cu picăturile de lichid, fenomem
care se produce prin mai multe mecanisme şi anume: prin impact (care este fenomenul principal de
captare) care se produce atunci când suspensiile din gazul poluat supus tratamentului care au inerţie
suficient de mare nu mai ocolesc picăturile de lichid (aşa cum face fluxul de gaze poluate) ci intră în
contact cu acestea (de menţionat că particulele cu dimensiuni mai mari de 10 μm, datorită masei lor
sunt, în general, colectate cu ajutorul impactului şi că curgerea turbulentă îmbunătăţeşte captura prin
impact); prin difuzie, fenomen care se produce la trecerea particulelor cu dimensiuni mici (0,1 - 1
μm) aflate în fluxul de gaze poluate care trece prin vecinătatea picăturilor de lichid, şi care sunt
captate de către acestea datorită mişcării browniane a acestora, mişcare neregulată cauzată mai ales
de coliziunile aleatoare cu moleculele de gaz (de menţionat că, captarea prin difuzie este
semnificativă mai ales pentru dimensiuni ale particulelor mai mici de 0,5 μm). Alte mecanisme de
captare utilizate nu foarte frecvent, sunt sunt condensarea şi captarea electrostatică; în scruberele
de condensare, gazul poluat supus tratamentului este saturat cu vapori de apă şi particulele sunt
captate atunci când apa condensează pe acestea în timp ce în scruberele electrostatice, captarea se
produce prin introducerea unei încărcări electrostatice asupra particulei, picăturii, sau asupra
ambelor.
Turnurile de pulverizare sunt cele mai simple instalaţii de tip scubere umede. Într-un turn
de pulverizare, particule de aer încărcate cu suspensii trec într-o cameră în care se pulverizează apă
prin duze. Turnurile pot fi plasate fie vertical fie orizontal pe directia debitului de gaze reziduale.
Pulverizarea lichidului poate fi direcţionată contra circulaţiei gazului, în aceeaşi direcţie cu
circulatia gazului, sau perpendicular pe aceasta.
În figura 3.6 este prezentat un exemplu de turn de pulverizare cu cameră de pulverizare
verticală în contracurent . Debitul de gaz intră prin partea de jos a turnului şi urcă în partea de sus a
acestuia. Apa este pulverizată prin duzele montate pe zidurile turnului sau în centrul acestuia.
Picăturile de apă care captează particulele în suspensie din fluxul de gaze prin impactare,
interceptare şi difuziune şi au dimensiuni suficient de mari sunt colectate gravitaţional în partea de
jos a camerei turnului. Picăturile de apă fine, cu dimensiuni foarte mici, care sunt antrenate şi rămân
în fluxul de gaze supuse tratamentului sunt colectate şi evacuate de un captor de ceaţă care plasat în
zona de evacuare a gazelor epurate din instalaţie.
 Fig. 3.6 Turn de pulverizare simplu [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Turnurile de pulverizare se bazează în principal pe principiul de captare a particulelor prin

impact şi prin urmare, acestea au o eficienţă ridicată de colectare în special pentru particulele
grosiere. Eficienţa unui turn de pulverizare în curătarea particulelor poate fi la până la 90% pentru
particule mai mari de 5 μm, şi de 60 - 80% pentru particule din gama de diametre 3-5 μm. Pentru
particulele sub 3 μm, eficienţa este mai mică de 50%.
Turnurilor de pulverizare simple sunt utilizate la epurarea aerul poluat provenit de la
procesele de măcinare, procesele de pigmentare, şi de la procesele de producere a îngrăşămintelor
pentru agricultură. Turnuri de pulverizare pot fi, de asemenea, utilizate pentru epurarea aerului
poluat provenit de la instalaţiile de uscare a asfaltului .
Avantajele turnurile de pulverizare simple sunt: costuri mai reduse de capital în comparaţie
cu alte scrubere umede, consum redus de putere şi faptul că nu sunt predispuse la murdărire, astfel
încât costurile de operare sunt, de asemenea, mai mici. De menţionat că, costurile de operare cresc
pentru turnurile de pulverizare folosite pentru captarea particulelor fine, deoarece astfel de sisteme
necesită mult lichid în raport cu cantitatea de gaze (peste 20 l apă/1000 m3 gaze tratate).
Turnurile de pulverizare ciclonice sunt diferite faţă de turnurile de pulverizare simple, prin
faptul că în acestea, fluxul de gaze poluate are o mişcare ciclonică. Mişcarea ciclonică este produsă
fie prin plasarea gurii de alimentare cu gaze poluate în poziţie tangenţială la peretele cilindric al
camerei scruberului, fie prin plasarea unei palete de dirijare în camera scruberului, în zona de
admisie a fluxului de gaze supuse tratamentului. De regulă, la turnurile ciclonice cu alimentare
tangenţială, conducta de alimentare a scruberului are formă conică, astfel încât, chiar la intrarea în
turn, viteza fluxului de gaze poluate să crească accentuat. Lichidul de spălare este pulverizat prin
duze plasate pe o conductă centrală (în cazul turnurilor ciclonice cu alimentare tangenţială) sau pe o
conductă plasată în partea superioară a turnului (la turnurile ciclonice cu paletă de dirijare).
În figura 3.7 este prezentat un turn de pulverizare ciclonic cu alimentare tangenţială.
Picăturile de lichid cu dimensiuni mai mari pulverizate în fluxul de gaze sunt antrenate de forţa
centrifugă care rezultă din mişcarea de rotaţie a fluxului de gaz, şi sunt determinate să se deplaseze
către pereţii turnului datorită masei lor superioare. Impactul dintre picăturile încărcate cu poluanţi şi
pereţii turnului fac ca acestea să adere la pereţii turnului şi apoi să se scurgă către partea inferioară a
instalaţiei. Picăturile de lichid fine care rămân antrenate de fluxul de gaze poluate vor fi îndepărtate
cu un eliminator de ceaţă plasat în zona de evacuare a gazelor epurate din instalaţie.
 Fig. 3.7 Turn de pulverizare ciclonic [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Turnurile de pulverizare ciclonice au un randament mai mare de colectare decât turnurile de

pulverizare simple datorită vitezei relative mai mari dintre picături şi gazele reziduale . Eficienţa de
colectare pentru acest tip de scrubber este mai mare de 95% pentru particule mai mari de 5 μm, şi
între 60 - 75% pentru particulele submicronice. Aceste turnuri de pulverizare au aplicaţii în epurarea
aerului încărcat cu suspensii solide provenit de la instalaţiile de îngrăşăminte, de la operaţiunile de
şlefuire din diverse ateliere sau întreprinderi, şi de la turnătorii. Debitul de gaze poluate prelucrat de
acest tip de scubere este între 1 - 47 m 3/s, iar puterea instalată necesară este între 1 - 3,5 CP la un
debit de gaze de 1000 m3/min . Costurile de capital, de operare şi de întreţinere ale acestui tip de
scrubere sunt uşor mai ridicate decât cele de la turnurile de pulverizare simple, mai ales din cauza
complexităţii mai mari a acestor instalaţii.
Scruberele dinamice, cunoscute şi sub numele de scrubere mecanice sau scrubbere
dezintegratoare, sunt similare din punct de vedere constructiv şi funcţional cu turnurile de
pulverizare simple, cu deosebirea că în acest caz lichidul este dispersat în picături foarte fine de
către un dispozitiv de pulverizare mecanică, cu rotor, plasat în interiorul sau în afara turnului, caz în
care este conectat la acesta printr-un canal. De menţionat că scruberele dinamice sunt de regulă
dotate cu cu sisteme de umezire a gazelor poluate, plasate în amonte de pulverizatorul mecanic, care
au rolul de reduce evaporarea şi depunerea de particule în zona rotorului, cu eliminatoare de ceaţă
pentru eliminarea picăturilor foarte fine de lichid antrenate de fluxul de gaze epurate şi cu
hidrocicloane pentru tratarea lichidului încărcat cu poluanţii colectați.
Scruberele dinamice sunt foarte eficiente în eliminarea suspensiilor solide fine, însă
introducerea unui echipament mecanic cu rotor creşte costurile de exploatare şi întreţinere. De
menţionat că dacă aerul poluat tratat este încărcat cu suspensii solide grosiere abrazive acestea vor
afecta rotorul şi de aceea în general scruberele dinamice sunt dotate în amonte cu echipamente de
pre-tratare a gazelor supuse tratamentului, de exemplu de tip ciclon. De asemenea trebuie menţionat
că şi umiditatea din camerele scruberelor dinamice afectează rotoarele prin coroziune. Consumul de
energie al scruberelor dinamice este, de asemenea, ridicat având valori între 4 - 10 kW. Eficienţa de
colectare pentru scrubere dinamice este similară cu cele pentru turnurile de pulverizare ciclonice.
Turnurile cu plăci sunt compuse dintr-un turn vertical în care sunt plasate orizontal o
multitudine de plăci perforate. Gazele poluate intră în turn prin partea de jos în sus şi circulă prin
perforaţiile din plăci, în timp ce lichidul este pulverizat si spală fiecare placă în parte. La nivelul
plăcilor gazele poluate se amestecă cu lichidul care curge permanent pe suprafaţa acestora (creând
un contact gaz-lichid mai mare decât în cazul turnurilor de pulverizare) şi se eliberează de
suspensiile solide care sunt captate de fluxul de lichid. Viteza fluxului de gaze poluate supuse
tratamentului împiedică lichidul să curgă prin perforaţiile placilor. Acest tip de instalaţii sunt astfel
proiectate încât să ofere acces la fiecare placă în parte în vederea curăţării şi întreţinerii. Deoarece
suspensiile grosiere din gaze poluate supuse tratamentului pot bloca perforaţiile plăcilor în instalaţie
sunt prevăzute deflectoare pentru eliminarea acestora.
Turnurile cu plăci au o eficienţă de colectare de până la 97% pentru particule mai mari de 5
μm, însă nu elimină eficient particulele submicronice. Turnurile cu plăci elimină de asemenea în
mod eficient gazele solubile; prin urmare, ele sunt utilizate atât pentru eliminarea pulberilor cât şi a
poluanţilor gazoşi din gazele supuse tratamentului. Costurile pentru întreţinere şi reparaţii la acest
tip de scrubere umede sunt semnificativ mai mari decât în cazul turnurile simple.
Scruberele Venturi sunt scrubere umede cu turn ciclonic prevăzut cu o conductă de admisie
cu îngustare (dispozitiv Venturi). În figura 3.8 este prezentată schema de principiu a unui scruber
Venturi.

Fig. 3.8 Scruber Venturi [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Principial funcţionarea unui astfel de echipament este următoarea: gazele poluate cu intră o
anumită viteză în instalaţie prin conducta de admisie prevăzută cu dispozitiv Venturi (dispozitiv la
care secţiunea transversală scade treptat până la o valoare minimă, apoi creşte treptat până la
valoarea iniţială, zona de îngustare maximă purtând denumire de „gât”); în zona gâtului, acolo unde
viteza de curgere şi turbulenţa gazelor creşte foarte mult, este injectat lichidul de spălare şi se
amestecă cu gazele poluate (din cauza turbulenţei foarte mari a gazelor este mult favorizat contactul
dintre gaze şi lichid); în zonă de după gâtuire, atunci cănd secţiune transversală creşte treptat,
amestecul de gaze şi picături îşi micşorează viteza, fapt care produce ciocniri suplimentare între
picături şi suspensiile solide, şi aglomerării ale picăturilor, fenomene care favorizează captarea
suspensiilor poluante de către picăturile de lichid; apoi fluxul de picături şi gaze supuse
tratamentului pătrund în turnul ciclonic, unde sunt separate prin centrifugare picăturile încărcate cu
poluant de dimensiuni mari; în zona de evacuare a gazelor epurate din instalaţie este plasat un
eliminator de ceaţă unde sunt separate picăturile de lichid fine antrenate de fluxul de gaze.
Scruberele Venturi sunt echipamente sunt mai scumpe decât turnurile de pulverizare,
turnurile ciclonice sau scrubbere cu plăci, dar eficienţa de colectare a suspensilor fine este
semnificativ mai mare, variind între 70% - 99% pentru particule mai mari de 1 μm şi peste 50%
pentru particule submicronice. De menţionat că odată cu creşterea presiunii într-un scruber Venturi
creşte şi eficienţa sa, dar totodată creşte de asemenea şi necesarul de energie al sistemului, creştere
care conduce la costuri mai mari de exploatare. Totuşi se poate afirma că atât capitalul pentru
implementarea unui scruber Venturi, cât şi costurile sale de întreţinere şi exploatare sunt moderat
mai mari decât costurile pentru turnurile de pulverizare simple.
În practică există mai multe variante de scrubere Venturi. Diferenţele principiale între
acestea constau în modurile diferite în care este furnizată este puterea necesară pentru deplasarea
gazelor poluate şi apei de spălare prin instalaţie. Astfel la un scuber Venturi convenţional, se
utilizează de regulă un echipament extern, de tip ventilator sau exhaustor, care acţionează fluxul de
lichid-gaz. Ventilatorul/exhaustorul poate fi amplasat fie în amonte fie în avalul dispozitivului
Venturi. În general, scruberele Venturi convenţionale funcţionează la o cădere de presiune în
instalaţie scazută (de câţiva cm coloana de apă) cu eficiente ridicate de reţinere a particulelor
micronice. Dacă se utilizează ventilatoare/exhaustoare mai puternice, care să producă căderi de
presiune în instalaţie de peste 30 cm coloană de apă, are loc o creştere semnificativă a eficienţei de
colectare şi pentru particulele submicronice (prin creşterea vitezei de intrare a gazelor în
dispozitivul Venturii, obţinându-se o turbulenţă a gazelor superioară, deci o amestecare mai
accentuată a gazelor cu lichidul de spălare), dar costurile de exploatare şi cerinţele impuse
instalaţiei electrice de alimentare a ventilatorului/exhaustorului crescând foarte mult faţă de
scruberele convenţionale.

Fig. 3.9 Structura unui scruber Venturi [EPA Air Pollution Control cost Manual]

În figura 3.9 este prezentată structura unui scruber Venturi care este formată din următoarele
componente de bază: sistemul de alimentare cu apă de spălăre, sistemul de injectare a apei de
spălare în conducta de admisie a gazelor poluate, dispozitivul Venturi, turnul ciclonic, sistemul de
colectare, epurare şi evacuare a apei de spălare uzate şi echipamentele auxiliare.
Sistemul de alimentare cu apă de spălare este compus dintr-un rezervor de apă de spălare,
pompe, filtre, supape, conducte, manometre şi debitmetre.
Rezervorul de apă de spălare trebuie să fie dimensionat pentru a asigura funcţionarea
continuă a scruberului cu schimbarea cât mai rară a apei de spălare. La dimensionarea rezervorului
trebuie să se ţină seama că cea mai mare parte a apei de spălare provine din recircularea apei uzate
colectate din turnul ciclonic al scruberului, epurată până la o concentraţie de suspensii solide
remanente riguros controlată, completată cu o cantitate de apă curată proaspătă care are rolurile de a
compensa apa de spălare pierdută în instalaţie, mai ales prin evaporare, precum şi de a diminua
concentraţia de suspensii solide remanente în apa de spălare, provenite din apa epurată recirculată.
Se menţionează că, concentraţia de suspensii solide în apa de spălare trebuie să fie riguros limitată
pentru a putea fi menţinute caracteristicile de pulverizare ale sistemului de injecţie. De regulă
rezervoarele de apă de spălare ale scruberelor Venturi sunt prevăzute cu senzori care monitorizează
nivelul de lichid din rezervor, care permit automatizarea procesului de alimentare a rezervorului.
Apa de spălare este preluată din rezervor prin intermediul unei pompe care aduce presiunea
şi debitul apei de spălare la valorile necesare pentru funcţionarea corectă a sistemului Venturi.
Manometrele din aval de pompă monitorizează lichidul de spălare şi funcţionarea pompei.
Sistemul de injectare a apei de spălare în zona dispozitivului Venturi este realizat în două
variante de bază, şi anume: cu conducte deschise şi cu duze de pulverizare. În general, injectarea
apei de spălare are loc direct în conducta de admisie a gazelor poluate, în amonte de îngustarea
tubului Venturi. În ambele variante, apa de spălare este injectată în aceeaşi direcţie cu circulaţia
curentului de gaze poluate (co-curent).
La varianta de sistem cu conducte deschise, apa de spălare este introdusă în zona
dispozitivului Venturii a prin mai multe conducte cu acelaşi diametru, uniform repartizate, care
injectează lichidul tangenţial, de-a lungul pereţilor conductei de admisie, sau radial.
Apa curge în jos, acoperind pereţii canalului. Sistemul de conducte este proiectat astfel încât
întreaga secţiune este complet inundată cu lichidul de spălare (evitându-se astfel formare unor zone
de tranziţie umede sau uscate) şi sunt construite din otel inoxidabil sau alte materiale non-corozive.
Existenţa unor zone de tranziţie uscate sau umede ar conduce la o acumulare de suspensii solide pe
peretele conductei de admisie al gazelor poluate care ar influenţa negativ funcţionarea scrubberului.
Astfel suspensiile solide din gazele poluate intră în contact direct cu pelicula de apă de spălare şi are
loc o amestecare cu lichidul de spălare, producându-se o primă aderare a acestora la lichidul de
spălare. Atunci când ajunge în gâtul dispozitivului Venturi, curgerea curentului de gaze poluate şi
lichid de spălare devine foarte turbulentă şi lichidului de spălare este pulverizat formând o dispersie
de picături fine. Se menţioneză că variantele de sisteme de injecţie cu conducte deschise necesită un
capital mai mic pentru implementare şi au costuri de întreţinere şi de reparaţii mai mici decât
variantele de sisteme cu duze de pulverizare, datorită construcţiei mai simple şi mai puţin
pretenţioase.
La varianta de sistem cu duze de pulverizare, apa de spălare este injectată sub formă de
picături fine. Picăturile fine pot fi produse fie pneumatic sau hidraulic folosind duze special
concepute. Duzele pot fi ataşate pe peretele canalului sau pot fi plasate în secţiunea transversală a
conductei. În zona îngustării canalului Venturii duzele de pulverizare trebuie să fie plasate în centrul
conductei pentru a asigura un contact cât mai adecvat lichid-suspensii solide. Duzele pot fi
construite din otel inoxidabil sau din materiale mai speciale, cum ar fi stelit şi ceramică. Deoarece
duzele sunt predispuse la abraziune şi colmatare, mai ales în condiţii de încărcare mare a gazelor
poluate cu suspensii solide, la această variantă de sistem este utilizată alimentarea cu lichid de
spălare curat pentru evitarea înfundărilor. Temperaturile ridicate şi viteza gazelor poluate pot
deteriora duzele, şi de aceea acestea trebuie să fie concepute astfel încât să poată fi uşor demontate
în vederea curăţării sau înlocuirii. Sistemele de injecţie cu duze de pulverizare au îmbunătăţit
semnificativ amestecul dintre lichidul de spălare şi gazele poluate reziduale, crescând prin aceasta
eficienţa de separare a suspensiilor dar au în general costuri de capital şi funcţionare mai mari decât
sistemele de injecţie cu conducte deschise.
Dispozitivul Venturi este zona de îngustare din conducta de admisie a gazelor poluate în care
viteza şi turbulenţa gazelor cresc foarte mult. În zona dispozitivului Venturi cu îngustare maximă,
(acolo unde secţiunea de trecere are valoarea minimă), denumită”gât”, gazele de ardere ating viteza
de curgere şi turbulenţa maxime şi dispersează lichidului de spălare într-o perdea de picături fine. În
această zonă picăturile formate colectează suspensiile solide din gazele poluate în primul rând prin
impact. Apoi gazele poluate şi picăturile de lichid de spălare trec în zona de creştere preogresivă a
secţiunii în care datorită scăderii vitezei de curgere, are loc o aglomerare a picăturilor şi creşterea
presiunii în conductă, creându-se condiţii pentru mai multe ciocniri între picături şi suspensiile din
gazele poluate având drept consecinţă captarea acestora (cu toate că local, în această zonă,
presiunea gazelor tratate creşte, pe întreaga instalaţie are loc o pierdere de presiune, denumită
cadere de sarcină Δp, din cauza frecărilor şi altor pierderi mecanice).

Fig. 3.10 Variante de dispozitive Venturi [EPA Air Pollution Control cost Manual]

În practică au fost dezvoltate un număr mare de variante de dispozitive Venturi, disponibile

în comerţ, dintre care în figura 3.10 sunt prezentate variantele reprezentative şi anume: dispozitive
Venturi cu gât fix, dispozitive Venturi cu gât variabil şi dispozitive Venturi cu gâturi multiple.
Dispozitivul Venturi cu gât fix (vezi figura 3.10 a) este cel mai simplu tip de dispozitiv
Venturi. Secţiunea gâtului poate avea formă circulară sau dreptunghiulară, în funcţie de forma
conductei de admisie a gazelor poluate. Gâtul dreptunghiular este în general limitat la o lăţime de
aproximativ 250 mm din considerente de amestecare. Gâtul fix circular este de obicei folosit în
aplicaţii de înaltă presiune.
Dispozitivul Venturi cu gât variabil (vezi figura 3.10 b şi c) modifică aria secţiunii
transversale a îngustării, prin utilizarea unui mecanism reglabil. Există mai multe modele diferite de
mecanisme de reglare a secţiunii gătului si anume: cu clapete conice, cu discuri, cu lamele, etc.
Astfel secţiunea gătuirii dispozitivului Venturii îşi modifică valoarea în funcţie de proprietăţile
fluidului care o parcurge. Acest lucru permite menţinerea constantă a vitezei de curgere a fluidului
prin gâtuire atunci când acesta îşi schimbă proprietăţile, deci menţinerea constantă a eficienţei de
colectare a instalaţiei. Astfel, încorporarea unui dispozitiv Venturi cu gât variabil permite
menţinerea constantă a eficienţei de colectare în cazul apariţiei unor schimbări ale fluxului de gaze
poluate sau a fluctuaţiilor debitului acetora. În general dispozitivele Venturi cu gât variabil sunt
dispozitive automate şi sunt utilizate în cazul în care debitul de gaze poluate variază considerabil şi
sunt necesare ajustări frecvente. Complexitatea constructivă a dispozitivului Venturi cu gât variabil
creşte considerabil capitalul de implementare şi costurile de întreţinere şi funcţionare.
Dispozitivul Venturi cu gâturi multiple (vezi figura 3.10 d) constă într-un set de gâturi
(tuburi) paralele aşezate în conductă. acestea sunt create prin intermediul unor tije sau plăci plane de
lungime fixă plasate în întreaga secţiune transversală a canalului. Numărul de tuburi şi lăţimea
acestora variază cu modelul. Majoritatea sistemelor au gâturile de 25 - 50 mm în lăţime. Gâturile
pot avea geometri fixă sau variabilă. Aceste variante de dispozitive au avantajul că permit formarea
unei zone inundate cu lichid de spălare considerabil mărite, deoarece utilizează o cameră de injecţie
şi un sistem de injecţie a lichidului de spălare comune pentru toate găturile, rezultând o eficienţă de
colectare mult mai mare. Dispozitivele Venturi cu gâturi multiple lucrează eficient în condiţii de
joasă presiune.
Turnul ciclonic este o incintă în care picăturile de lichid de spălare încărcate cu poluant cu
dimensiuni mai mari sunt separate pe cale centrifugală şi gravitaţională şi se strâng în zona
inferioară a incintei de unde sunt colectate şi evacuate, iar picăturile fine care sunt antrenate în
fluxul de gaze purificate sunt de regulă îndepărtate cu un eliminator de ceaţă. Încinta de separare
poate fi un turn simplu, un turn cu deflectoare sau şicane interioare, sau un ciclon. Deflectoarele şi
şicanele şi cicloanele sporesc eliminarea picăturilor de lichid de spălare încărcate cu poluant pe baza
unor fenomene cum ar fi impactul şi gravitaţia.
Lichidul de spălare încărcat cu poluant, denumit lichid de spălare uzat, strâns în zona
inferioară a turnului ciclonic este preluată de sistemul de colectare, epurare şi evacuare a apei de
spălare uzate. Lichidul uzat preluat de acest sistem are un conţinut ridicat de solide şi, în unele
cazuri, poate conţine chiar materiale periculoase. Dacă lichidul uzat este nepericulos acesta este
tratat într-o instalaţie de epurare în special în scopul eliminării încărcării cu suspensii solide după
care cea mai mare parte din acesta recirculată către rezervorul de apă de spălare iar cealaltă parte
este evacuată din sistem la canalizare. Epurarea apei de spălare uzate se poate face prin filtrare într-
o baterie de filtre care au elementele filtrante confecţionate din împletitură de sârmă de oţel INOX,
detaşabile pentru curăţare sau înlocuire, prin ciclonare sau prin decantare. Nămolul rezultat în urma
epurării apei de spălare poate fi valorificat sau evacuat în mediul ambiant. Dacă lichidul uzat
conţine materii poluante periculoase, atunci atât acesta cât şi nămolul rezultat din acesta sunt tratate,
neutralizate şi evacuate prin procedee speciale.
Echipamente auxiliare care sunt necesare unui scruber Venturi sunt ventilatorul/exhaustorul
care realizează circulaţia gazelor poluate supuse procesului tehnologic, sistemul de răcire a gazelor
brute, dacă acestea sunt fierbiţi şi diferite aparate şi mijloace de control.
Pentru realizarea circulaţia gazelor poluate supuse procesului şi compensarea căderii de
presiune din sistem, este de regulă necesar un ventilator/exhaustor de putere mare.
Ventilatorul/exhaustorul cresc atât costul de capital al scruberului Venturi, cât mai ales, costurile de
exploatare şi întreţinere şi funcţionare ale acestuia, din cauza necesarului mare de energie electrică
şi cerinţelor de întreţinere ale ventilatorului/exhaustorului. Putere specifică necesară pentru
acţionarea ventilatorului/exhaustorului variază între 3-12 CP/1000 cfm (cubic feet per minute).
Ventilatorul/exhaustorul pentru circularea gazelor supuse tratamentului poate fi plasat fie în
amontele, fie în avalul scruberului Venturi, plasarea depinzând mai ales de caracteristicile gazelor
supuse tratamentului. Pentru a reduce uzura la coroziune a ventilatorului, acesta poate fi fabricat din
otel inoxidabil sau poate avea organele de lucru (care vin în contact cu gazele poluate şi lichidul de
spălare) acoperite cu materiale speciale.
Dacă gazele poluate supuse tratamentului au temperatură ridicată (adică sunt fierbinţi)
atunci acestea provoacă evaporarea unei mari cantităţi de lichid de spălare, determinând o scădere
semnificativă numărului de picături generate de dispozitivului Venturi. Pentru contracararea acestui
fenomen foarte negativ, la aplicaţiile cu gaze la temperaturi ridicate, scruberul Venturi trebuie să fie
prevăzut cu un sistem de răcire a gazelor brute înainte de intrarea în sistemul Venturi, sau să permită
pulverizarea unui volum sporit de apă de spălare în dispozitivul Venturi.
Scruberele cu orificii, sunt instalaţii la care fluxul de gaze poluate curge pe suprafaţa unui
bazin cu lichid de spălare. Curgerea gazelor pe suprafaţa lichidului de spălare, antrenează în fluxul
de gaze picături de lichid. Fluxul de gaze poluate şi picături de lichid de spălare sunt apoi evacuate
din incintă în conducta de evacuare, printr-un orificiu cu secţiunea mult mai mică decât cea a
conductei de evacuare. Datorită acestei gâtuiri curgerea fluxului de gaze şi picături devine
turbulentă, ceea ce face ca picăturile de lichid să fie pulverizate şi să se producă multiple ciocniri
între picăturile de lichid şi suspensiile solide din gazele poluate, care conduc la captarea
suspensiilor solide de către picăturile de lichid de spălare. O serie de deflectoare plasate în conducta
de evacuare a instalaţie scot picăturile de lichid încărcate cu poluant din fluxul de gaze care sunt
astfel epurate. Picăturile de lichid de spălare încărcate cu poluant separate de fluxul de gaze sunt
colectate într-un rezervor situat în partea inferioară. Se menţionează că unele scrubere cu orificii au
orificiile de gâtuire cu secţiunea reglabilă, pentru a se putea controla viteza de curgere a fluxului de
gaze. Scruberele cu orificii pot fi folosite pentru epurarea gazelor poluate până la valori ale
debitului de 50.000 acfm şi încărcări cu suspensii solide până la 23 g/m3. Avantajul principal al
acestui tip de scrubere este faptul că nu mai este necesară recircularea lichidului de spălare, operaţie
care are o contribuţie majoră la mărimea costurilor de exploatare pentru cele mai multe tipuri de
scrubere. Dezavantajul principal al acestui tip de scrubere este dificultatea de a elimina nămolul
produs din instalaţie. În cele mai multe cazuri lichidul de spălare uzat se scurge continuu în partea
inferioară a instalaţiei într-un bazin static de decantare, de unde nămolul separat este eliminat cu un
ejector.
Scruberele cu orificii nu sunt echipamente folosite pe scară largă, dar afost dezvoltate
aplicaţii pentru epurarea gazelor provenite de la uscătoare, aparate de gătit, operaţiuni de sfărâmare
şi măcinare, operaţiuni de pulverizare (pentru acoperire, la geamurile ceramice), ventilaţii (guri de
aerisire la operaţiuni de depozitare şi manipularea materialelor), etc. Acest tip de scrubere poate
elimina în mod eficient suspensiile solide cu diametrul mai mare de 2 μm din gaze, cu eficienţă
variind între 80-99%. Deşi scrubberele cu orificii pot fi concepute ca instalaţii cu consum mare de
energie, cele mai multe aplicaţii din practică sunt construite pentru servicii cu consum redus de
energie. Capitalul şi costurile de exploatare, întreţinere şi reparaţii pentru acest tip de echipamente
sunt semnificativ mai mari decât costurile pentru turnuri de pulverizare simple.
Alte modele de scrubere rar utilizate sunt scruberele de condensare şi scruberele
electrostatice.
Scruberele de condensare sunt instalaţii în care suspensiile solide din fluxul de gaze poluate
supuse tratamentului acţionează ca nuclee de condensare pentru formarea de picăturilor de apă de
spălare. În acest scop, fluxul de gaze poluate trebuie să fie supra-saturat cu vapori de apă, condiţie
care se realizează fie printr-o injectare de vapori de apă prealabilă intrării în camera scruberului, fie
prin injectare de abur direct în camera scruberului. Starea de super-saturaţie conduce la condensarea
apei pe suspensiile solide din fluxul de gaze supuse tratamentului cu formarea de picături fine.
Picăturile de apă încărcate cu poluant sunt eliminate din fluxul de gaze de către un dispozitiv
convenţional, cum ar fi un eliminator de ceaţă, înainte ca acesta să părăsească instalaţia.
Scrubberele de condensare sunt echipamente care pot elimina în mod eficient suspensiile
solide fine din gazele poluate şi ar putea avea randamente de colectare foarte ridicate dacă ar putea
fi asigurată o uniformitate ale saturaţiei cu apă şi condensului în fluxul de gaze supuse
tratamentului.
Scrubberele de condensare lucrează de regulă în agregat cu un scruber convenţional plasat în
aval destinat eliminării suspensiilor solide cu dimensiuni mari de 1 μm din gazele supuse
tratamentului. Utilizarea scruberelor de condensare în epurarea gazelor constituie o tehnologie
relativ nouă şi este limitată existenţa sa pe piaţă. Aplicaţiile cele mai frecvente sunt la instalaţiile
pentru netralizarea deşeurilor periculoase sau la incineratoarele de deşeuri medicale.
Scrubbere electrostatice sunt instalaţii la care se intensifică eliminarea suspensiilor solide
din gazele poluate prin inducerea unor încărcări electrostatice în picăturile de lichid de spălare, în
suspensiile solide din gaze, sau în ambele, înainte de intrarea în scrubber, care este convenţional, de
exemplu, de tip turn de pulverizare. Pentru intensificarea captării suspensiilor de către picăturile de
lichid de spălare, se realizează o încărcare a acestora opusă din punct de vedere eletrostatic.
De menţionat că scruberele umede sunt echipamente disponibile comercial într-o gamă
foarte largă de modele, inclusiv hibrizi. Unii producatori combină echipamentele de tip scruber
umed cu alte categorii de echipamente pentru reţinerea suspensiilor solide din gazele poluate cum ar
fi de exemplu filtre convenţionale sau filtre electrostatice (ESP).
 3.1.3 Instalaţii de reţinere a suspensiilor solide prin precipitare electrostatică (ESP)

Precipitatoarele electrostatice (ESP) sunt dispozitive care utilizează forţele electrostatice

pentru reţinerea suspensiilor solide din gazele poluate. În acest scop fluxul de gaze poluate este
introdus într-un sistem de electrozi de înaltă tensiune, de două tipuri: electrozi de descărcare, în
zona cărora care au loc descărcări Corona, care produc ionizarea gazelor şi generează fluxuri de ioni
a căror circulaţie antrenează suspensiile solide din fluxul de gaze poluate, şi electrozi de precipitare,
spre care se îndreaptă fluxurile de ioni şi suspensii antrenate, acestea din urmă depunându-se pe
suprafeţele lor, părăsind fluxul de gaze supuse tratamentului, care astfel se purifică. Din când în
când suspensiile depuse pe electrozii de precipitare trebuie îndepărtate, operaţie care se realizează
continuu (cu instalaţia în funcţiune) sau intermitent (cu întreruperea fluxului de gaze poluate supuse
tratamentului şi a generării câmpului electrostatic), prin scuturarea (baterea) electrozilor, suspensiile
depuse desprinzându-se şi alunecând într-un rezervor plasat în partea inferioară a instalaţiei, sub
electrozi, unde sunt colectate şi de unde sunt evacuate. Unele instalaţii cu precipitare electrostatică
realizează evacuarea continuă sau intermitentă a suspensiilor precipitate, prin spălarea electrozilor
de precipitare cu curenţi de apă de spălare, care desprind şi antrenează particulele depuse pe
electrozi.
În figura 3.11 este prezentată structura unei instalaţii de epurare a gazelor prin precipitare
electrostatică.

Fig. 3.11 Structura unei instalaţii de epurare a gazelor prin precipitare electrostatică
[EPA Air Pollution Control cost Manual]

În practică, au fost dezvoltate mai multe categorii de instalaţii de epurare a gazelor prin
precipitare electrostatică (ESP), dintre care cele mai reprezentative sunt: cu electrozi de tip plăci-
fire, cu electrozi de tip plăci, cu electrozi tubulari, cu electrozi umezi, instalaţii în două trepte.
ESP-urile cu electrozi de tip plăci-fire sunt tipul cel mai frecvent întâlnit de instalaţii care
sunt utilizate în practică la o gamă largă de aplicaţii industriale cum ar fi: centrale termo-electrice pe
cărbune, instalaţii de încălzire, fabrici de ciment, incineratoare pentru deşeuri solide, instalaţi pentru
reciclarea hârtiei, rafinării, furnale, fabrici de hârtie, cuptoare , etc.
 În acest tip de instalaţii, fluxul de gaze poluate trece prin reţele de placi plane paralele şi
electrozi de tip fir (sârmă, cablu), fixate pe cadre rigide, de aşa manieră ca rândurile de electrozii de
tip fir să fie plasaţi între placi plane consecutive (vezi figura 3.12). Astfel se formează o multitudine
de spaţii prin care fluxul de gaze poluate, divizat şi distribuit, este prelucrat simultan, astfel de
instalaţii având capacităţi de prelucrare foarte mari.

Fig. 3.12 Electrozi de tip plăci-fire [EPA Air Pollution Control cost Manual]

De menţionat că necesitatea de scuturare a suspensiilor depuse pe plăci au făcut ca plăcile să

fie divizate în mai multe părţi conectate în serie (între 3 şi 5), care să poată fi scuturate independent.
De altfel chiar şi sistemele de alimentare cu electricitate a electrozilor sunt de multe ori divizate în
scopul obţinerii unor tensiuni de operare mai înalte şi a unei fiabilităţi crescute. Sistemele de
alimentare cu electricitate a electrozilor transformă tensiunea alternativă, provenită de la reţeaua de
alimentare trifazată, de 380/220V în tensiune continuă pulsatorie în gama 20000 V – 100000 V.
Sistemele de alimentare cu electricitate a electrozilor sunt compuse dintr-un transformator ridicător
de tensiune, un redresor şi uneori din filtre capacitive. Suplimentar acestea sunt dotate cu
componente auxiliare care permit ajustarea tensiunii înalte la valorile cele mai înalte posibil fără
scânteieri excesive şi care protejează electrozii împotriva descărcărilor prin arc electric sau
scurtcircuitelor.
Tensiunea înaltă aplicată între electrozi fac ca gazele dintre aceştia să fie străpunse şi apar
descărcări sub formă de scântei, fenomen cunoscut sub denumirea de descărcare Corona. De obicei
electrozii de descărcare se polarizează negativ, deoarece descărcările Corona negative se produc la
tensiuni mai mari decât în cazul descărcărilor Corona pozitive (atunci când electrozii de descărcare
se polarizează pozitiv)
 În timpul descărcărilor Corona, gazele prezente în zona electrodului de descărcare se
ionizează, ionii formaţi având o circulaţie care urmează liniile câmpului electrostatic, dinspre
electrozii de descărcare (de tip fire) către electrozii de precipitare (de tip plăci). Suspensiile solide
aflate în fluxul de gaze poluate supuse tratamentului care trec prin zona electrozilor de descărcare
interceptează un număr de ioni de care se ataşază (de ememplu o particulă de aerosoli, cu
dimensiunea mai mică de 1 μm, poate „absorbi” zeci de ioni până cănd încărcarea electrică totală
devine suficient de mare ca să respingă alţi ioni, în timp ce o particulă „mare”, cu dimensiunea mai
mare de 10 μm, poate absorbi zeci de mii de ioni, forţele electrostatice fiind mult mai mari în cazul
particulelor mari decât în cazul particulelor mici). Având în vedere că suspensiile solide încărcate cu
ioni din fluxul de gaze supuse tratamentului trec prin preajma a mai mulţi electrozi de descărcare
succesivi, acestea sunt împinse din ce în ce mai mult către electrozii de precipitare, dar turbulenţa
curgerii fluxului de gaze le ţine captive în acesta. Captarea suspensiilor de către electrozii de
precipitare este o competiţie între forţele de atracţie, electrostatice, şi forţele dispersive, datorate
turbulenţei. Totuşi atunci când suspensiile trec suficient de aproape de suprafeţele electrozilor de
precipitare asfel încât turbulenţa de curgere să fie din ce în ce mai redusă, suspensiile sunt captate
de electrozii de precipitare.
Dacă suspensiile captate ar putea fi desprinse şi evacuate de pe plăcile de precipitare fără
pierderi, instalaţiile ESP îi general ar fi extrem de eficiente. Însă scuturarea electrozilor de
precipitare care produce desprinderea stratului precipitat provoacă proiectarea unora dintre particule
înapoi în fluxul de gaze supus tratamentului (de regulă în jur de 12% din cenuşile zburătoare în
cazul instalaţiilor de arbere a cărbunelui), şi cu toate că acestea pătrund în alte zone active ale
instalaţiei din zona finală, de multe nu mai există şanse de a fi recapturate şi acestea părăsesc
instalaţia în fluxul de gaze epurate.
Un alt fenomen negativ care se produce este că o parte din fluxul de gaze supuse procesului
nu mai trece pe traseul normal, printre electrozii instalaţiei, ci pătrunde şi rămăne netratat în zona de
sub electrozi şi de deasupra rezervorului de colectare a suspensiilor desprinse prin scuturare,
fenomen care poartă denumirea de „furişare”. Pierderile de gaze prin „furişare” sunt între 5 – 10%
din fluxul de gaze supus tratamentului. Acest fenomen poate fi contracarat prin plasarea unor
deflectoare în zonă care să reintroducă şi să amestece fluxul de gaze „furişate” cu fluxul principal
de gaze supuse tratamentului, măsură care totuşi nu mai este eficientă în secţiunile finale ale
instalaţiei.
Aceste fenomene negative joacă un rol semnificativ în eficienţa totală a instalaţiei. Un alt
factor negativ major este rezistivitatea materialului colectat pe electrozii de precipitare. Astfel
deoarece suspensiile captate formează un strat compact pe electrozii de precipitare, curentul de ioni
trebuie să străbată stratul penru a ajunge la electrod. Acest curent creează un câmp electric în strat
care poate fi suficient de puternic pentru produce întreruperi locale. Atunci când se produc aceste
întreruperi, noi ioni cu polaritate necorespunzătoare sunt injectaţi în spaţiul dintre electrozi,
fenomen numit „Corona invers” care reduce sarcina particulelor încărcate corect şi poate produce
chiar scântei. Fenomenul „Corona invers” este predominant atunci când rezistivitatea stratului
depus este ridicată, de regulă peste 2·10 11 Ω·cm. Pentru rezistivităţi mai mici ale stratului,
funcţionarea ESP-ului nu este înrăutăţită de fenomene „Corona invers”, însă pentru rezistivităţi ale
stratului mult mai mari de 2·1011 Ω·cm, eficienţa de funcţionare este considerabil redusă deoarece
apariţia fenomenelor „Corona invers” severe creează dificultăţi majore de încărcare electrostatică a
suspensilor. La rezistivităţi ale stratului mai mici de 2·10 8 Ω·cm suspensiile sunt atrase de electrozii
de precipitare atât de slab încât acestea se pot desprinde uşor de pe aceştia, atunci când electrozii
sunt scuturaţi sau uneori chiar dacă nu scuturaţi, şi pot reintra în fluxul de gaze supuse
tratamentului. În concluzie trebuie avută grijă la măsurarea sau estimarea rezistivităţii stratului
depus pe electrozii de precipitare fiindcă aceasta este afectată de o mulţime de factori cum ar fi:
temperatura, umezeala, compoziţia amestecului de gaze care este tratat, natura şi compoziţia
suspensiilor solide din amestecul de gaze şi caracteristicile de suprafaţă ale electrozilor de
precipitare.
ESP- urile cu electrozi de tip plăci sunt în special instalaţii de mică capacitate (între 100000
- 200000 acfm) care utilizează plăci plane în loc de fire pentru electrozii de tensiune înaltă.
Electrozii de tip plăci plane permit creşterea valori medii a câmpului electrostatic care este utilizat
pentru captarea suspensiilor solide din fluxul de gaze supus tratamentului, şi furnizează o suprafaţă
mărită de captare (precipitare) a suspensiilor solide. Însă descărcările Corona nu pot fi generate cu
electrozi de tip placi plane, şi în acest caz electrozii de generare a descărcărilor Corona sunt plasaţi
în amontele, în interiorul şi uneori chiar în avalul zonelor de colectare cu electrozi plani. Aceşti
electrozi sunt de forma unor ace ascuţite plasate pe muchiile electrozilor de precipitare de tip placi
plane (vezi figura 3.13) sau sub formă de fire independente (vezi instalaţia din figura 3.11).

Fig. 3.13 Electrozi de tip plăci [EPA Air Pollution Control cost Manual]

Electrozi de descărcare de tip ace ascuţite realizează la fel de bine şi descărcări Corona
negative şi descărcări Corona pozitive, în acest caz fiind preferate descărcările Corona negative
pentru a se reduce generarea de ozon. În timpul funcţionării, la ESP urile cu electrozi de tip plăci,
curenţii Corona din stratul depus pe electrozii de precipitare sunt mici sau de loc, cu excepţia
zonelor din vecinătatea electrozilor de descărcare de tip ace sau fire. Acest lucru are două
consecinţe şi anume: acest tip de ESP-uri este mult mai puţin predispus la producerea de fenomene
„Corona invers” decît ESP-urile convenţionale (de tip plăci-fire), deoarece practic nu se generează
curenţi Corona în stratul depus pe electrozii de precipitare, iar suspensiile solide încărcate cu ioni de
ambele polarităţi au la dispoziţii suprafeţe mari de depunere şi faptul că lipsa de curenţi Corona în
stratul depus pe electrozii de precipitare poate genera forţe electrostatice care tind să desprindă
stratul de pe electrozi, lucru care poate reduce dramatic eficienţa de captare a suspensiilor solide.
ESP urile cu electrozi de tip plăci au un domeniu larg de aplicare în special pentru reţinerea
particulelor cu mare rezistivitate şi dimensiuni mici de 1 – 2 μm (de exemplu cenuşile zburătoare
rezultate din arderea cărbunelui), deoarece în acest tip de instalaţi forţele electrostatice sunt mult
mai mici şi în cazul unor particule cu dimensiuni mai mari pot apărea pierderi prin desprinderea de
pe electrozi şi reantrenarea lor în fluxul de gaze supuse tratamentului.
 ESP-urile cu electrozi tubulari sunt instalaţii la care electrozii de precipitare sunt de formă
tubulară şi care au plasaţi electrozii de descărcare de-a lungul axelor electrozilor tubulari. Acest tip
de echipamente se utilizează la instalaţiile de prelucrare a sulfului, instalaţii de sinterizare,
incineratoare, etc. Electrozii tubulari pot avea în secţiune formă circulară, pătrată sau hexagonală
(formă de fagure). În instalaţiile de acest tip, electrozii de precipitare trebuie să fie foarte bine
etanşaţi pentru a se preveni scăpările de suspensii (care în acest caz pot fi periculoase sau
valoroase).
În timpul funcţionării electrodul de descărcare central este conectat la înaltă tensiune, care ar
trebui să se păstreze constantă pe toată lungimea lui. Descărcările Corona variază de-a lungul
electrodului de descărcare pe măsură ce suspensiile solide sunt îndepărtate din fluxul de gaze
supuse tratamentului. La acest tip de instalaţii nu se produce fenomenul de „furişare” a gazelor
supuse tratamentului, dar neunifomitatea decărcărilor Corona de-a lungul tuburilor poate conduce la
încărcări necorespunzătoare ale suspensiilor solide în zone ale tuburilor, deci la eficienţă mai redusă
de captare.
ESP-urile cu electrozi tubulari sunt echipamente mai rar întâlnite şi sunt utilizate mai ales în
cazurile cănd suspensiile solide sunt umede sau aderente, curăţarea electrozilor de precipitare
făcându-se prin spălare cu apă, ceea ce face ca la aceste instalaţii fenomenele de reantrenare în
fluxul de gaze supuse tratamentului a particulelor desprinse de pe electrozii de precipitare şă fie
foarte reduse.
ESP-urile cu electrozi umezi sunt instalaţii de toate tipurile prezentate anterior la care
electrozii de precipitare în loc să aibă suprafaţa uscată, o au umedă. Umezirea se face cu fluxuri de
apă continui sau intermitente care se preling pe suprafeţele electrozilor de precipitare şi le curăţă de
suspensiile solide depuse pe care le evacuează într-un rezervor de colectare. Avantajele ESP-urile cu
electrozi umezi sunt absenţa totală fenomenelor Corona invers sau de reantrenare a particulelor
desprinse de pe electrozii de precipitare în fluxul de gaze supuse tratamentului. Dezavantajele ESP-
urile cu electrozi umezi sunt: complexitatea constructivă crescută a instalaţiei de curăţare a
electrozilor de precipitare şi formarea de nămol în urma curăţării, care este mult mai greu de
transportatat şi tratat decât reţinerile uscate.
ESP-urile în două trepte sunt instalaţii formate din două trepte dispuse în serie, o treaptă de
ionizare prevăzută cu electrozi de descărcare (care operează cu descărcări Corona pozitive, pentru
limitatrea generării de ozon), şi o treaptă de captare cu electrozi prevăzută cu electrozi de
precipitare. Avantajele unei astfel de structuri a instalaţiei sunt: durată de timp mărită de trecere
pentru încărcarea electrostatică a suspensiilor, posibilităţi reduse de producere a efectului Corona
invers şi construcţii economice pentru instalaţii de mică capacitate. Acest tip de instalaţii au de
regulă capacităţi până la 50000 acfm şi sunt eficiente pentru reţinerea suspensiilor submicrometrice
de tip ceaţă de ulei, fum, vapori, sau suspensii fine aderente (lipicioase) din cauza forţelor
electrostatice mici dezvoltate în instalaţii.
Componentele principale ale unui ESP în două trepte sunt: dispozitivul de precondiţionare a
gazelor supuse tratamentului (filtrare mecanică), instalaţia de ionizare, instalaţia de precipitare,
sistemul de alimentare şi distribuţie a energiei electrice, dispozitivul de finisare a gazelor epurate
(postfiltrare) şi sistemul de curăţare a plăcilor de precipitare (care se poate face prin spălare cu apă
şi detergenţi şi uscare cu curenţi de aer). De menţionat că elementele sistemelor de ionizare şi
precipitare pot fi plasate în structură paralel sau structură serie-paralel.
ESP-urile în două trepte se consideră a fi un tip distinct de instalaţie, de capacitate mică,
comercializat de regulă sub formă de instalaţii complete, semnificativ diferit faţă de ESP-urile într-o
singură treaptă, de mare capacitate.
Structura generală a unei instalaţii de epurare care are în componenţă ESP-uri cuprinde
următoarele componente (vezi figura 3.14): dispozitive de captare a aerului poluat (hote, guri de
aspiraţie), sistem de conducte şi canale, sisteme de precondiţionare a gazelor poluate (care, în
funcţie de necesităţi pot fi compuse din: echipamente de reţinere a impurităţilor grosiere din fluxul
de gaze poluate de tip cicloane sau echivalente, sisteme de răcire a gazelor poluate, sisteme de
saturare cu umiditate a fluxului de gazelor poluate, dispozitive de modificare a rezistivităţii
suspensiilor solide din gazele poluate prin introducerea unor agenţi cum ar fi: trioxid de sulf, acid
sulfuric, amestecuri pe bază de sodiu, amoniac, apă, etc.), ESP-ul, sistem de colectare şi evacuare a
suspensiilor reţinute (), ventilatoare/exhaustoare, coş de evacuare.

Fig. 3.14 Structura generală a unei instalaţii de epurare care are în componenţă ESP-uri
[EPA Air Pollution Control cost Manual]