GHID DE ELECTROTERAPIE

ŞI FOTOTERAPIE

121 122
 Lucrarea se adresează personalului medical de specialitate, dorind să se
constituie într-un îndrumar practic pus la dispoziţia celor ce profesează în domeniul
recuperării electrofizioterapeutice & fototerapice, în speranţa că va constitui un real
sprijin, în rezolvarea cazuisticii cu care se confruntă.
PREFAŢĂ Lucrarea noastră este deschisă oricând observaţiilor, criticilor, sugestiilor şi
completărilor venind din partea cititorilor, care ne vor onora prin procurarea şi
lecturarea acestei lucrări, neuitând să aducem omagiul nostru antemergătorilor din
acest domeniu, care au trudit să deschidă poarta acestei specialităţi, aducând
Realizările medicinii moderne, la începutul mileniului trei, nu pot fi concepute, contribuţii valoroase în domeniu, şi care au constituit jaloane de conduită şi pentru noi.
fără prezenţa masivă a unei aparaturi medicale, de înaltă complexitate şi performanţă Este de remarcat faptul că domeniul electrofizioterapiei utilizează un spectru
tehnică. Diagnosticarea corectă, supravegherea, terapia, resuscitarea, suplinirea unor extrem de larg al semnalelor electrice, începând de la componenta galvanică,
funcţii metabolice, pe o perioadă mai scurtă sau îndelungată, nu pot fi realizate, fără trecând prin infrafrecvenţă, joasă frecvenţă, ultrasunetele etc., ajungându-se până
contribuţia importantă a aparaturii medicale, în peisajul complex al actului medical. în domeniul radiaţiilor ultraviolete.
Încercarea de eludare, minimalizare sau tratare cu indulgenţă a acestui aspect, este
contrazisă de realitatea zilnică. În ţările occidentale avansate tehnologic, sistemul de
învăţământ medical, de toate gradele, este structurat pe realizarea unei punţi de
joncţiune între cunoştinţele de medicină şi cele inginereşti, născându-se specialităţi de
interfaţă, pluridisciplinare, ce au condus la apariţia aşa numitei bioinginerii medicale.
Colaborarea fructuoasă dintre corpul medical şi ingineresc a reuşit să ofere
pacienţilor noi speranţe de viaţă, terapii pe care medicina, la începuturile ei, nici nu
le putea bănui. În acest context, electrofizioterapia & fototerapia (şi, în special,
lumina polarizată şi laserterapia) se constituie ca o ramură, bine distinctă, în cadrul
terapiei medicale generale, reprezentând o specialitate axată în speţă pe recuperarea
plurivalentă a unor disfuncţii din patologia umană. Dezvoltarea spectaculoasă din
ultimele decenii, a acestei specialităţi bine conturate, conferă dreptul de a poseda un
limbaj propriu de exprimare, mijloace specifice de investigare şi terapie, precum şi
dotarea tehnică precis delimitată, ce constituie principalul mijloc de adresabilitate
către pacientură.
Manipularea, în perimetrul acestei specialităţi, a unei aparaturi complexe, de
înaltă tehnicitate, presupune abordarea, cu deosebită seriozitate, atât a principiilor
care stau la baza funcţionării acestei aparaturi, cât mai ales a exploatării corecte şi
în cunoştinţă de cauză a elementelor de comandă ce se regăsesc pe panoul frontal
al aparatelor de terapie. Poziţionarea acestor organe de control, pe valorile impuse Figura 1
de schema terapeutică, selectarea parametrilor optimali de către personalul medical
operativ, presupune înţelegerea corectă a datelor problemei, precum şi cunoaşterea  Prin noţiunea "lungime de undă" (  ) se înţelege, distanţa pe care o parcurge
precisă a înţelesului noţiunilor rulate, specifice domeniului de activitate a electro- unda electromagnetică (EM) în decursul unei perioade. Viteza de propagare a
fizioterapeutului. Din aceste considerente, autorii apreciază ca fiind utile unele undei EM fiind egală cu viteza luminii (c o), iar  fiind distanţa parcursă într-o
referiri strict tehnice asupra parametrilor ce caracterizează semnalele, atât ca formă, perioadă (T), se poate scrie relaţia:
clasificare, unităţi de măsură, cât şi ca formulare corectă. În cadrul limbajului
convenţional de specialitate, formulările se regăsesc în întreaga literatură străină şi  = co x T sau  = co/ f
autohtonă (cu unele variaţiuni), realizând ceea ce se numeşte lexicul specific al  Daca viteza luminii se consideră în [km/sec], iar frecvenţa ( f ) în [kHz], lungimea
domeniului considerat, respectiv electrofizioterapia & fototerapia. de undă va rezulta în [m].
Autorii s-au străduit să realizeze, din acest punct de vedere, o expunere
exhaustivă, cât mai condensat posibilă, fără arborescenţe inutile, respectând
terminologia tehnică din acest domeniu medical, care nu în toate situaţiile, se
suprapune exact, sau respectă, clasificările tipice ale domeniilor tehnice, din care
au fost "împrumutate".

121 122
 CUPRINS
PREFAŢĂ ............................................................................................................. 7
Partea I - ELECTROTERAPIA.............................................................................. 13
1. NOŢIUNI DE ELECTRONICĂ MEDICALĂ...................................................... 13
1.1. ELEMENTE TEORETICE INTRODUCTIVE. MĂRIMI ELECTRICE.
PARAMETRII REPREZENTATIVI............................................................. 13
1.2. FUNCŢIILE UNOR SUBANSAMBLE ELECTRICE DIN COMPONENŢA
APARATURII MEDICALE......................................................................... 26
1.3. NOTIUNI DE ELECTROFIZIOTERAPIE................................................... 28
1.4. APARATURA GENERATOARE DE CURENT CONTINUU
(GALVANIC)...................................................................................................
29
2. JOASA FRECVENŢĂ...................................................................................... 31
2.1. CURENTUL GALVANIC............................................................................ 31
2.2. VIBROTERAPIA....................................................................................... 40
2.3. CURENŢII CU IMPULSURI. GENERALITĂŢI .......................................... 41
2.3.1. Curenţii diadinamici......................................................................... 41
2.3.2. Curenţii cu impulsuri, alţii decât curenţii diadinamici....................... 44
2.3.2.1. Generalităţi despre curenţii cu impulsuri........................... 44
2.3.2.2. Tipuri de curent cu impulsuri............................................. 45
2.3.3. Terapia prin curenţi cu impulsuri..................................................... 49
2.3.3.1. Stimularea musculaturii normoinervate............................. 49
2.3.3.2. Stimularea musculaturii total sau parţial denervate.......... 53
2.3.3.3. Electrostimularea musculaturii netede.............................. 54
2.3.3.4. Electrostimularea musculaturii spastice............................ 55
2.3.3.5. Curenţii Träbert - curenţi de ultrastimulare........................ 56
2.3.3.6. Neurostimularea transcutanată (TENS, SNET)................ 56
2.4. NOŢIUNI DE TERAPIE PRIN ELECTROPUNCTURĂ.............................. 58
2.5. ELEMENTE DE MAGNETOBIOLOGIE ŞI MAGNETOTERAPIE.............. 60
2.5.1. Generalităţi..................................................................................... 60
2.5.1.1. Date generale despre câmpul magnetic şi
magnetoterapie................................................................ 60
2.5.1.2. Aparatura de terapie cu câmp magnetic........................... 63
2.5.1.3. Tehnica aplicării terapeutice şi norme de exploatare........ 65
2.5.2. Indicaţiile terapiei cu aparatul MAGNETODIAFLUX ...................... 67
2.5.2.1. Afecţiuni reumatismale..................................................... 67
2.5.2.2. Sechele posttraumatice.................................................... 68
2.5.2.3. Boli neuropsihice.............................................................. 70
2.5.2.4. Bolile aparatului cardiovascular........................................ 71
121
2.5.2.5. Afecţiunile respiratorii....................................................... 72
2.5.5.6. Afecţiuni digestive............................................................. 73
2.5.2.7. Afecţiuni metabolice şi endocrine..................................... 74
2.5.2.8. Bolile aparatului genital la femei....................................... 75
2.5.3. Contraindicaţiile terapiei cu aparatul Magnetodiaflux...........................
76
3. MEDIA FRECVENŢĂ....................................................................................... 77
3.1. DATE GENERALE DESPRE CURENŢII INTERFERENŢIALI
DE MEDIE FRECVENŢĂ (NEMEC).......................................................... 77
3.2. TIPURI ŞI MODELE DE ELECTROZI UTILIZAŢI. TEHNICI DE
APLICARE................................................................................................ 83
3.2.1. Electrozii......................................................................................... 83
3.2.2. Tehnici de aplicare.......................................................................... 84
3.2.3. Caracteristici rezumative......................................................................
85
4. ÎNALTA FRECVENŢĂ. CARACTERISTICI ŞI CLINICĂ.................................. 89
4.1. UNDE ELECTROMAGNETICE (UEM)..................................................... 89
4.1.1. Unde scurte (US)............................................................................ 89
4.1.1.1. Metoda în câmp condensator........................................... 89
4.1.1.2. Metoda în câmp inductiv................................................... 90
4.1.1.3. Aparatura utilizată în terapia cu unde scurte.................... 91
4.1.1.4. Tehnica de aplicare a terapiei cu unde scurte................... 92
4.1.1.5. Dozarea intensităţii câmpului de unde scurte................... 93
4.1.1.6. Recomandări privind modul de aplicaţie al terapiei
cu unde scurte................................................................. 94
4.1.1.7. Terapia cu unde scurte în regim pulsat (trenuri) ............... 96
4.1.2. Unde ultrascurte (UUS)................................................................... 99
4.1.2.1. Generalităţi despre terapia cu unde ultrascurte
(microunde, unde radar).................................................. 99
4.1.2.2. Caracteristici specifice.................................................... 101
4.2. UNDE MECANICE = ULTRASUNETUL (ULS)........................................ 104
4.2.1. Date generale despre terapia cu ultrasunete
(ultrasonoterapia).......................................................................... 104
4.2.1.1. Ultrasunetele................................................................... 104
4.2.1.2. Producerea ultrasunetelor.............................................. 106
5.2.1.3. Utilizarea ultrasunetelor în medicină............................... 108
4.2.1.4. Aparatura utilizată în terapia cu ultrasunete................... 109
4.2.1.5. Dozarea energiei ultrasonice........................................... 111
4.2.1.6. Aplicaţii particulare: Aerosolii în terapia medicală........... 111
4.2.2. Proprietăţi rezumative ale ultrasunetelor....................................... 113
4.2.3. Metodologia de prescriere a ultrasunetelor................................... 114
122
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - PARTEA I ...................................................... 120
Partea II - FOTOTERAPIA.................................................................................. 121
5. FOTOTERAPIA CLASICĂ.............................................................................. 121
5.1. CONSIDERAŢII GENERALE.................................................................. 121
5.1.1. Lumina.......................................................................................... 121
5.1.1.1. Sursele de lumină........................................................... 123
5.1.1.2. Acţiunea biologică a luminii............................................ 124
5.1.1.3. Spectrul luminii............................................................... 124
5.1.2. Radiaţiile infraroşii......................................................................... 125
5.1.2.1. Surse medicale de radiaţii infraroşii (Solux).................... 126
5.1.2.2. Prudenţe la utilizarea radiaţiei IR.................................... 128
5.1.3. Actinoterapia (radiaţiile ultraviolete - UV)...................................... 128
5.1.3.1. Proprietăţile radiaţiilor UV............................................... 128
5.1.3.2. Surse medicale de radiaţii ultraviolete............................ 129
5.1.3.3. Protecţia împotriva radiaţiilor UV.................................... 131
5.2. ACŢIUNEA RADIAŢIILOR OPTICE ASUPRA MATERIEI....................... 131
5.2.1. Generalităţi................................................................................... 131
5.2.1.1. Clasificarea radiaţiilor optice din punct de vedere
medical.......................................................................... 132
5.2.1.2. Energiile / legăturile interatomice şi intermoleculare........ 132
5.2.2. Tipurile de interacţiuni între lumină şi materie............................... 132
5.3. CONSIDERAŢII PRACTICE................................................................... 134
5.3.1. Radiaţiile ultraviolete (RUV).......................................................... 134
5.3.2. Radiaţiile infraroşii (RIR)......................................................................
136
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - CAPITOLUL 5................................................ 136
6......................................................FOTOTERAPIA CU LUMINĂ POLARIZATĂ
137
6.1. INTRODUCE .......................................................................................... 137
6.1.1. Consideraţii generale despre lumină polarizată............................ 137
6.2. LAMPA DE TERAPIE CU LUMINĂ POLARIZATĂ (PILER)..................... 139
6.2.1. Modul de acţiune a luminii polarizate............................................ 140
6.2.2. Influenţa asupra ţesuturilor şi celulelor sanguine.......................... 141
6.2.3. Reducerea ATP (adenozintrifosfat) în mitocondrii......................... 141
6.2.4. Proprietăţile luminii Bioptron......................................................... 141
6.2.5. Descrierea aparatului Bioptron Compact...................................... 142
6.2.6. Aplicaţii......................................................................................... 143
6.2.7. Particularităţi terapeutice.............................................................. 147
6.2.8. Patologia pielii............................................................................... 151
6.2.9. Patologia algică............................................................................. 154
6.2.10. Plăgi profunde....................................................................................
158
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - CAPITOLUL 6................................................ 160
121
7. LASERTERAPIA.......................................................................... 161
7.1. APLICAŢII ALE LASERULUI ÎN MEDICINĂ ŞI BIOLOGIE.................... 161
7.1.1. Laserterapia de Joasă şi Infrajoasă Energie
(LLLT: Low Level Laser Therapy).................................................. 162
7.1.2. Laseracupunctura (LA)................................................................. 163
7.2. CONSIDERAŢII GENERALE.................................................................. 163
7.2.1. Spectrul radiaţiilor electromagnetice neionizante.......................... 163
7.2.2. Sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) utilizat în LLLT.... 164
7.2.3. Terminologia standardizată internaţional....................................... 164
7.2.4. Lexic minimal pentru sisteme laser cu aplicaţii în laserterapie...... 165
7.2.5. Caracteristicile laserilor................................................................. 166
7.2.6. Caracteristicile emisiei laser......................................................... 168
7.2.7. Tipurile principale de laser în funcţie de mediul activ (MA)........... 169
7.3. RISCURI LASER.................................................................................... 170
7.3.1. Clasificare..................................................................................... 170
7.3.1.1. Riscuri cauzate de fascicolul laser.................................. 170
7.3.1.2. Riscuri colaterale (suplimentare).................................... 171
7.3.2. Clasele de risc laser...................................................................... 171
7.3.3. Limite de expunere laser............................................................... 172
7.3.4. Măsuri de protecţie în laserterapie................................................ 173
7.3.5. Mecanismele de acţiune a laserterapiei de joasă şi infrajoasă
energie (LLLT)............................................................................... 174
7.3.6. Dozimetria radiaţiei laser (LLLT)................................................... 177
7.3.7. Caracteristică particulară a radiaţiei laser. Biolumunescenţa
ultraslabă (BLUS = Ultraweak Bioluminescence).......................... 179
7.4. EFECTELE TERAPEUTICE ALE LASERULUI DEPENDENTE DE
PARAMETRII DE STIMULARE............................................................... 181
7.5. NOŢIUNI DE MEDICINĂ TRADIŢIONALĂ ORIENTALĂ
FOLOSITE ÎN LLLT................................................................................. 183
7.5.1. Detecţia punctelor de acupunctură............................................... 183
7.5.1.1. Metode de detecţie......................................................... 183
7.5.1.2. Activarea electrodermală................................................ 184
7.5.1.3. Caracteristicile punctelor de acupunctură din punct de
vedere bioelectric........................................................... 184
7.5.1.4. Proprietăţile bioelectrice ale acupunctelor................ 185
7.5.1.5. Date obţinute la monitorizarea înţepării acupunctelor..... 185
7.5.2. Detailieri ale electrodiagnosticului................................................. 186
7.5.2.1. Metoda cantitativă - măsurarea de biopotenţiale
în puncte Jing distale..................................................... 186
7.5.2.2. Metoda calitativă - electronografia.................................. 189
7.5.3. Acupunctele folosite în LLLT......................................................... 192
7.6. PROTOCOALE TERAPEUTICE - PRINCIPII.......................................... 193
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - CAPITOLUL 7................................................ 196
122

Partea I
ELECTROTERAPIA
1. NOŢIUNI DE ELECTRONICĂ MEDICALĂ
1.1. ELEMENTE TEORETICE INTRODUCTIVE. MĂRIMI
ELECTRICE. PARAMETRII REPREZENTATIVI
Prin noţiunea de curent electric înţelegem o deplasare dirijată a sarcinilor
electrice. Curentul "I" se măsoară, prin cantitatea de electricitate ce trece prin
secţiunea conductorului, într-o unitate de timp:
I=Q/t
Unitatea de măsură a curentului electric este "Amperul" [A], care reprezintă
curentul produs de o sarcină de 1 Coulomb, la trecerea prin secţiunea transversală a
conductorului, într-o secundă. Deci, prin noţiunea de curent continuu, se înţelege
acel curent electric, a cărui valoare rămâne constantă în decursul timpului.
Figura 2
Spre deosebire de curentul continuu, există şi curenţi, care-şi modifică
valoarea sau chiar forma în decursul timpului. Astfel de curenţi (sau tensiuni), a
căror valoare nu rămâne constantă, ci variază în permanenţă în decursul timpului,
modificându-şi alura conform unor legi matematice de variaţie, bine determinate,
poartă denumirea de "curenţi alternativi (tensiuni alternative)”.
Pentru a putea deosebi semnalele alternative între ele, atât cele având aceeaşi
formă, cât şi cele cu forme diferite, apare necesitatea existenţei unor criterii mai precise
121
de diferenţiere, care să fie independente de forma de variaţie a acestor semnale.
Astfel, aceste criterii sunt reprezentate prin: perioada "T" [s], frecvenţa "f" [Hz],
faza "" [radiani], amplitudinea "Im" [A; mA] sau "Um" [V; mV] .
Perioada (T)
In natură se observă, deseori, fenomene uniforme, care se repetă continuu şi
într-o strictă succesiune, la un interval de timp oarecare. Dacă acest interval de timp,
este întotdeauna invariabil, adică dacă există un interval de timp constant de "T" în
timpul căruia se produce un fenomen bine determinat şi complet, acest fenomen se
numeşte periodic, iar intervalul de timp "T" se numeşte perioada lui.
Figura 3
Dacă însă "T" nu este o mărime constantă, fenomenul nu este periodic deşi se
repetă. Deci, cu alte cuvinte, timpul "T" corespunzător unui ciclu complet de variaţie
a curentului electric alternativ, după care procesul reîncepe, în mod identic, se
numeşte perioadă.
Frecvenţa (f )
Tot atât de important este şi termenul de frecvenţă a fenomenului. Aceasta este
mărimea " f" , care ne arată de câte ori se repetă fenomenul dat într-o secundă.
Este evident, că numărul fenomenelor (sau al ciclurilor) într-o secundă "f " va fi:
f=1/T
Repetarea o singură dată a unui fenomen complet pe secundă (un ciclu pe
secundă) constituie unitatea de măsură a frecvenţei şi poartă denumirea de [Hertz].
Deci, cu alte cuvinte, numărul de perioade pe secundă, se numeşte frecvenţă.
Astfel, cunoscând durata unei perioade, se poate calcula frecvenţa, şi invers:
f=1/T sau T=1/f
unde "f" este frecvenţa, exprimată în [Hz], iar "T" este perioada, exprimată în [s].
Faza ()
Orice fenomen, inclusiv cele periodice, necesită pentru realizarea sa un timp
anumit. Întrucât el se dezvoltă în timp, putem deosebi diferitele stări ale acestui
fenomen, în diferitele sale momente, sau diferitele lui faze, cum sunt: faza iniţială;
fazele intermediare; faza finală.
122
 În sensul larg al cuvântului, se numeşte fază un moment separat în procesul
de desfăşurare al unui fenomen oarecare. În procesele semnalelor electrice alternative
periodice, se numeşte fază mărimea care caracterizează starea procesului oscilatoriu,
în fiecare moment al său. Sau, cu alte cuvinte, putem spune că, atunci când două
oscilaţii alternative trec simultan (în acelaşi timp) în decursul unei perioade, prin
valorile instantanee corespunzătoare, se spune că cele două oscilaţii se află în
fază. Când în decursul unei perioade, una din oscilaţii atinge o anumită valoare,
mai devreme sau mai târziu decât cealaltă oscilaţie, atunci se spune că cele două
oscilaţii sunt defazate între ele".
Figura 4
Amplitudinea (I m sau U m )
Valoarea maximă pe care o atinge, semnalul electric alternativ, în decursul unei
perioade, se numeşte amplitudine şi se notează de obicei cu simbolul “I m” sau “Um”.
Media aritmetică a tuturor valorilor pe care le ia curentul (tensiunea) în decurs de o
alternanţă se numeşte valoare medie. Ea se notează cu “I med” sau “Umed” şi este
egală cu 0,636 din valoarea maximă. Astfel, spre exemplu: valoarea medie a
curentului sinusoidal, pentru o perioadă, este egală cu zero, deoarece, în decursul
primei alternanţe curentul are un sens, iar în decursul celei de-a doua alternanţe,
121
are sens invers. Acelaşi lucru este valabil şi pentru impulsurile simetrice faţă de axa
absciselor, la care valoarea medie este tot nulă.
În multe cazuri, este mai comod să se utilizeze noţiunea de valoare eficace.
Valoarea eficace a curentului alternativ corespunde cu valoarea curentului continuu
care degajă în aceeaşi rezistenţă, în acelaşi timp, aceeaşi cantitate de căldură.
Valorile eficace I şi U ale curentului şi tensiunii sinusoidale, sunt egale cu:
I = 0, 707 Im ; U = 0, 707 Um.
Din cele prezentate rezultă că semnalele alternative pot fi periodice sau
aperiodice.
Figura 5
Semnalele periodice
Un semnal este periodic atunci când variaţia sa completă se produce într-o
strictă succesiune, la intervale de timp regulate şi întotdeauna invariabile, egale cu
perioada "T".
122
 Figura 6
Semnalele periodice pot fi sinusoidale (armonice) şi nesinusoidale (de relaxare).
Semnalele sinusoidale sunt strict determinate de perioada "T" şi frecvenţa "f", iar Figura 7. Semnale în impulsuri şi spectrele lor
variaţia în timp a formei tensiunii considerate este definită de expresia matematică:
ui = Umax  sin   t Semnalele aperiodice
Curba obţinută se numeşte sinusoidă. Semnalele nesinusoidale (de relaxare), au Dacă perioada "T" nu este o mărime constantă, ci variază mereu în decursul
forme extrem de variate, totuşi pot fi clasificate în trei categorii specifice: pulsatorii, timpului, spunem că fenomenul nu este periodic, şi avem de-a face cu un semnal
complexe şi impulsuri. Toate genurile de semnale nesinusoidale conţin în sinea lor aperiodic. Ca semnale aperiodice tipice avem: perturbaţiile atmosferice, industriale, ale
(demonstrat matematic) o oscilaţie sinusoidală de frecvenţă fundamentală, mijloacelor de transport urban etc. Asemenea semnale se caracterizează prin faptul că
corespunzătoare perioadei complete a semnalului respectiv (f 1 = 1/T), şi un şir ele nu se repetă cu o frecvenţă oarecare şi de aceea nu au o anumită perioadă.
infinit de oscilaţii sinusoidale cu frecvenţe care depăşesc de un număr întreg de ori, Spectrele semnalelor aperiodice nu au un caracter continuu şi nici liniar. Cu alte
frecvenţa fundamentală (2f1; 3f1; 4f1 etc.), care se numesc armonice. cuvinte, din spectrul semnalului aperiodic fac parte toate frecvenţele, de la zero până la
Tocmai conţinutul diferit de armonice determină timbrul (nuanţa tonalităţii) infinit.
diferit al sunetelor care au aceeaşi înălţime (acut, grav), dar sunt produse de
instrumente (surse sonore) diferite. Datorită acestor armonice, un ascultător oarecare
poate identifica natura unui instrument muzical (pian, oboi, piston;), chiar dacă nu
se găseşte în încăperea în care este interpretată piesa muzicală. În legătură cu
acest aspect, se introduce noţiunea de spectru al curenţilor de formă
nesinusoidală (sau complexă), prin spectru înţelegându-se întregul ansamblu al
componentelor armonice, a căror sumă este echivalentă cu forma iniţială a
curentului nesinusoidal (complex) considerat. Un număr deosebit de mare de
armonice îl conţin semnalele sub formă de impulsuri. Reducând durata impulsului, se
măreşte lărgimea spectrului lui, tot de atâtea ori.

121 122
 C L A S I F I C A R E A P R I N C I P I A L Ă A S E M N A L E L O R E L E C T R IC E

IN F R A F R E C V E N Ţ Ă
( v ib r a ţ ia )

F R E C V E N Ţ Ă IN D U S T R IA L Ă
( a lt e r n a t i v ă ) R F P R O P R IU -Z IS Ă
S IN U S O ID A L JO A S Ă F R E C VE N ŢĂ (U L , U M , U S )
( a r m o n ic ) ( a u d io ) F IF
U LT R A S U N E T E ( u n d e m e t r ic e )
U IF
S IM E T R I C R A D IO F R E C V E N Ţ Ă
( h e r t z ie n e )
( u n d e d e c i m e t r ic e
C O N T IN U U ( f = 0 ) ş i c e n im e t r ic e )
( g a lv a n ic , v o l t a ic )
S IF C L A S IC Ă
CO M PLEX
( v id e o )
( u n d e m il im e t r i c e , m i c r o n ic e A M P L IT U D IN E (U N IC Ă )
SEM NAL P E R IO D IC N E S IN U S O ID A L ş i s u b m ic r o n ic e )
( r e la x a r e ) IM P U L S U R I FRECVENŢĂ COMPUSĂ
E L E C T R IC
FA Z Ă (S IM U LT A N )
P U L S A T O R IU M O D U LAT
P O Z IŢ IE GRUP
A S IM E T R IC S E M IU N D Ă D U R AT Ă (T R E N , B U R S T )

1 /4 U N D Ă COD E Ş A N T IO N A R E
V A R IA B IL
( t ir a t r o n ) (S E C V E N Ţ IA L Ă )

R E C TA N G U LA R N E M O D U LAT
P U L S A T O R IU
P A R Ţ IA L Ă A S C U Ţ I T (D IR A C )
IM P U L S U R I
E X P O N E N Ţ IA L
TO TA LĂ CO M PLEX
A P E R IO D IC IM P U L S U R I T R A P E Z O ID A L
( v id e o )
ALE ATO AR E T R IU N G H IU L A R
(S T O H A S T IC E ) D IN T E F E R Ă S T R Ă U
C L O P O T ( G A U S S IA N )

121
122
Figura 9

tp – timp de pauză
Figura 8

ts – timp de cădere;
tf – timp de creştere;

se includ şi impulsurile electrice. Sub denumirea de impuls electric se înţelege,

În cadrul categoriei semnalelor electrice periodice nesinusoidale (de relaxare),

semnalul sub formă de impuls este caracteristică structura întreruptă (impulsuri

tensiunea sau curentul care acţionează într-un interval de timp scurt. Pentru
despărţite între ele cu o anumită pauză). În practică, se utilizează impulsuri radio, U0 = Umax Ku
care sunt "trenuri" de oscilaţii de scurtă durată, şi impulsuri video, care sunt oscilaţii Din punct de vedre fizic, componenta medie este chiar componenta continuă
(variaţii) de scurtă durată ale tensiuni sau curentului, având o polaritate determinată. a impulsurilor. Impulsurile simetrice faţă de axa absciselor au valoare medie nulă.
Impulsurile radio se obţin, pe calea "modulării" în impulsuri a generatoarelor de
oscilaţii sinusoidale.
Impulsurile pot avea forme variate. Pentru comoditatea studierii, impulsurile
reale se înlocuiesc cu impulsuri apropiate ca formă de cele mai simple figuri
geometrice: dreptunghi, triunghi, trapez, clopot, exponenţial (cu ori fără, "platou"
sau "palier").

Figura 10
Figura 12

În mod similar semnalelor sinusoidale şi semnalelor în impulsuri le corespund După cum s-a arătat mai sus, impulsurile pot prezenta o mare varietate de
nişte parametri de care depind în final caracteristicile lor, respectiv, le sunt proprii forme. De la forma lor, derivă de altfel şi denumirea consacrată, sub care sunt
nişte mărimi specifice care le diferenţiază unele de altele. Astfel, la un impuls se cunoscute în literatura de specialitate. Astfel, impulsul de formă exponenţială a primit
deosebesc următorii parametri: frontul (front anterior); palierul (platoul); spatele (frontul această denumire, după alura specifică a curbei sale de creştere şi descreştere,
posterior). Impulsurile de o formă determinată, sunt caracterizate de: amplitudinea care corespunde formei de variaţie a relaţiei matematice:
"A" şi de durata "t i" a impulsului. În practică se utilizează, pentru caracterizarea t
U  R C
unui impuls, următorii parametrii: iî  e
 durata activă a impulsului "t i", măsurată la nivelul 0,5 A; R
t
 durata impulsului "t i", măsurată la nivelul 0,1 A; 
unde expresia e R C este o funcţie exponenţială de forma
 durata frontului impulsului "t f", măsurată de asemenea, între nivelele 0,1 - 0,9 A.
x
Succesiunea (seria) periodică de impulsuri se caracterizează prin: y=e
 perioada de repetiţie "t r" (intervalul de repetare al impulsurilor) ; iar
 frecvenţa de repetiţie " f = 1/ t r "; t
x
 durata pauzei dintre impulsuri "t p"; RC
 coeficientul de umplere "K u = t i / t r" care reprezintă raportul dintre durata reprezintă variabila independentă.
impulsului şi perioada de repetiţie;
 umplerea "Q = t r / t i", reprezentând raportul dintre perioada de repetiţie şi
durata impulsului. Adică "Q = 1/ K u .
Figura 13

Figura 11 Printre diferitele tipuri de semnale electrice în impulsuri pe care le cunoaştem,

Mărimea coeficientului de umplere variază în limite foarte largi, deoarece în
diferitele situaţii întâlnite în practică, durata impulsurilor "t i" poate fi de sute, sau de
mii de ori mai mică decât perioada, sau dimpotrivă, poate fi comparabilă cu aceasta.
Pentru impulsurile periodice noţiunea de valoare medie, se defineşte prin relaţia:
constatăm şi prezenţa aşa numitelor impulsuri eşantionate (sau secvenţiale), modulate
în amplitudine, cu o înfăşurătoare (anvelopă) de formă variabilă. Ce sunt de fapt
aceste semnale ? Pentru a lămuri această chestiune, trebuie să clarificăm mai întâi
înţelesul noţiunii de modulare. Cunoaştem de la începutul expunerii că toate
semnalele alternative periodice sunt caracterizate în principal, de patru mărimi
fundamentale, denumite parametri: perioada T, frecvenţa, faza şi amplitudinea.
Dacă luăm acum în considerare, spre exemplu, o succesiune de impulsuri
(denumite "trenuri", "salve", "pachete", "burst"), separate între ele prin pauze de

121 122
curent având o perioada "T" bine definită şi vom modifica, printr-un mijloc tehnic purtătorul informaţiei), este reprezentat de cal, iar semnalul modulator (sau purtat), este
adecvat, unul din cei 4 parametri amintiţi mai sus, în concordanţă cu ritmul de reprezentat prin călăreţul din şea.
variaţie al unui alt semnal alternativ de formă oarecare, vom spune ca am modulat

Oscilaţia modulată (la modulaţie cu un ton) Ce determină lărgimea

funcţiei de modulaţie
modulaţie şi spectrul
Spectrul funcţiei ce
Spectrul funcţiei ce
succesiunea de impulsuri în ritmul frecvenţei semnalului de formă variabilă presupus.

Adâncimea de

Adâncimea de
Deci, în concluzie, putem spune că prin modulaţia impulsurilor se înţelege,

modulează

modulează
spectrului

modulaţie
procesul variaţiei în timp a unuia dintre parametrii seriei de impulsuri (amplitudine,
fază, frecvenţă, durată) în ritmul unei alte oscilaţii electrice, numită oscilaţie
modulatoare. Semnalul asupra căruia se execută această variaţie, poartă denumirea
de semnal modulat, iar semnalul, în ritmul căruia variază semnalul modulat poartă
denumirea de semnal modulator.

Reprezentarea în timp Spectrul

Figura 14
În cazul semnalelor modulate, intervine un parametru specific, care carac-
terizează relaţia ce se stabileşte între semnalul modulat şi semnalul modulator. Acest
parametru, în cazul modulaţiei în amplitudine (MA) poartă denumirea de grad de
modulaţie (m). Prin noţiunea de grad de modulaţie se înţelege măsura în care

Parametrul modulat al
semnalul modulator (anvelopă), îşi exercită influenţa (acţiunea) asupra semnalului

Frecvenţa oscilaţiei
Mărimea curentului

de înaltă frecvenţă
oscilaţiei de înaltă

Faza oscilaţiei de
modulat. Gradul de modulaţie mai poartă şi denumirea de adâncimea modulaţiei.

înaltă frecvenţă
Amplitudinea
purtătorului

frecvenţă
Figura 15

Făcând o comparaţie mai puţin tehnică, dar mai intuitivă, putem asimila procesul
modulaţiei, cu un sport ecvestru plăcut: echitaţia. în acest caz, semnalul modulat (sau

121 122
 Ce determină lărgimea

funcţiei de modulaţie
modulaţie şi spectrul
Spectrul funcţiei ce

Spectrul funcţiei ce

Adâncimea de

Adâncimea de
modulează

modulează
spectrului

modulaţie
sinusoidală
Purtătorul

frecvenţă
Oscilaţia

de înaltă
Curentul
continuu

Modulaţia în

Modulaţia în

Modulaţia în
cu microfon

amplitudine
în telefonie
modulaţiei

fază (MP)
Modulaţie

frecvenţă
(MA)
Tipul

(MF)
Figura 16 Figura 17
În funcţie de parametrul purtătorului, care este variabil cu tensiunea modulatoare, În cazul modulaţiei de frecvenţă (MF) intervine o mărime numită deviaţie de
deosebim trei tipuri principale de modulaţie: frecvenţă "f " (abaterea de frecvenţă faţă de frecvenţa centrală); ea este
 modulaţia în amplitudine, când este variabilă amplitudinea oscilaţiei de înaltă proporţională cu intensitatea semnalului de modulaţie şi poate fi considerată
frecvenţă; corespondenta gradului de modulaţie “m” de la MA.
 modulaţia în frecvenţă, când este variabilă frecvenţa oscilaţiei de înaltă Raportul dintre f şi frecvenţa modulatoare (fm) se numeşte indice de
frecvenţă; modulaţie ():
 modulaţia în fază, când este variabilă faza oscilaţiei de înaltă frecvenţă  = f / fm
(prezentate în fig.16.).
Indicele de modulaţie  oferă o informaţie asupra lărgimii “spectrului” ocupat de
semnalul modulat în frecvenţă. Cu cât  este mai mare, cu atât lărgimea spectrală
creşte
În tehnică mai există câteva tipuri de modulaţie, care, în genere însă, nu sunt
agreate ca aplicaţie în specificul aparaturii electrofizioterapeutice (modulaţia în durată,
în poziţie, în cod etc.).
De exemplu, în cazul aparatelor de terapie în impulsuri, obţinerea semnalelor
eşantionate (secvenţiale) este realizată, prin modularea în amplitudine a unor
succesiuni (serii) de impulsuri dreptunghiulare sau a unor scurte serii (denumite
"trenuri", "salve", "burst", "pachete"), în ritmul de variaţie al unui semnal, cu formă
variabilă oarecare (trapez, exponenţial, dreptunghi etc.). Semnalele astfel modulate
pot fi obţinute atât sub forma unor serii de eşantioane, având frecvenţe de repetiţie
bine determinate, cât şi sub forma unor eşantioane unitare. În acest fel, fiecare
impuls dreptunghiular, conţinut în seria de impulsuri modulate, va avea o amplitudine
diferită, corespunzătoare poziţiei pe care acesta o ocupă, în raport cu alura
semnalului modulator. Forma generală de variaţie (aspectul) a acestor serii de
impulsuri dreptunghiulare, poartă denumirea de anvelopă sau înfăşurătoare.

121 122
 Bineînţeles, frecvenţa de repetiţie a acestor serii de impulsuri dreptunghiulare,
cuprinse în cadrul anvelopei, poate avea şi ea valori diferite, ce se încadrează în
anumite limite. Deoarece forma finală de prezentare a acestor tipuri de semnale
modulate este asemănătoare unor fâşii ce despică pe verticală semnalul variabil
propriu zis, aceste tipuri de semnale mai poartă şi denumirea de semnale
eşantionate sau secvenţiale, fiindcă sunt constituite din eşantioane sau secvenţe,
ce se succed, unele după altele, cu o frecvenţă riguros determinată.
Figura 18
Principalele mărimi electrice uzuale, ce se regăsesc în lexicul literaturii de
specialitate, vizând tematica electrofizioterapiei sunt următoarele:
 unitatea de măsură fundamentală a tensiunii electrice, se numeşte volt [V],
cu submultiplii miliV, microV, nanoV etc. şi multiplii săi kiloV, megaV etc.;
121
 unitatea de măsură fundamentală a curentului electric, se numeşte amper [A],
cu multiplii şi submultiplii corespunzători, daţi de prefixe;
 unitatea de măsură fundamentală a puterii electrice, se numeşte watt [W], cu
multiplii şi submultiplii corespunzători, daţi de prefixe;
 unitatea de măsură fundamentală a rezistentei electrice, se numeşte ohm [],
cu multiplii kilo şi mega şi submultiplii mili şi micro (ne referim la utilizarea
ordinelor de mărime din domeniul electrofizioterapiei);
 unitatea de măsură fundamentală a capacităţii electrice, se numeşte farad [F],
cu submultiplii mili, micro, nano, pico (în cazul acestei unităţi de măsură nu
sunt uzitaţi multiplii săi);
 unitatea de măsură fundamentală a inductanţei electrice se numeşte henry
[H], cu submultiplii: mili, micro, nano (în cazul acestei unităţi de măsură nu
sunt uzitaţi multiplii săi);
 unitatea de măsură uzuală a energiei electrice este wattoră [Wh] sau
kilowattoră [kWh].
 unitatea de măsură a cantităţii de electricitate (Q - sarcina electrică) este
coulomb [C] (de exemplu, sarcina electrică elementară a electronului este
egală cu 1,60219  10-19 C).
 intensitatea câmpului magnetic (H) se exprimă în oersted (sau amper / m).
 inducţia magnetică (B), se exprimă în tesla (sau "GAUSS").
 intensitatea câmpului electric (E) se exprimă în volt / m.
1.2. FUNCŢIILE UNOR SUBANSAMBLE ELECTRICE DIN
COMPONENŢA APARATURII MEDICALE
În configuraţia realizării tehnice a aparaturii medicale intră o serie de
componente şi subansamble, ce poartă anumite denumiri consacrate în cadrul
limbajului de specialitate.
Transformator
Aparat utilizat pentru transformarea unui sistem de curenţi alternativi într-un
alt sistem de curenţi alternativi, de intensitate şi tensiune diferită, fără schimbarea
frecvenţei. Pentru realizarea acestui scop este utilizat principiul inducţiei mutuale
între o înfăşurare (bobină) primară (la care se conectează sursa de energie) şi una
sau mai multe înfăşurări (bobine) secundare, la care se conectează sarcina
(consumatorul). Înfăşurările sunt cuplate între ele inductiv şi pot fi cu miez (din
material feromagnetic) sau fără miez. La frecvenţe industriale (50  60 Hz) se
utilizează miezuri feromagnetice, care măresc puterea transferată în înfăşurarea
secundară.
Redresor
Este un dispozitiv (electronic) care transformă energia curentului alternativ,
furnizată în mod obişnuit de reţeaua electrică sau de un transformator, în curent
122
monoalternant (de o singură polaritate), pe care ulterior (prin filtre de "netezire"), îl
transformă în curent continuu.
Filtrul (de netezire)
Curentul monopolar, obţinut prin intermediul redresorului, este un curent
pulsatoriu (format din impulsuri şi pauze) a cărui amplitudine variază în timp. Pentru
transformarea acestui tip de curent, în curent continuu sunt utilizate aşa numitele
filtre de netezire. Ele sunt constituite din celule de filtraj, în componenţa cărora intră
bobinele şi condensatoarele. Calculul acestor filtre se face în funcţie de valorile
impuse pentru tensiunea redresată, pentru curentul redresat şi pentru coeficientul
de pulsaţie admis.
Amplificatorul
Este un aparat (electronic) utilizat pentru mărirea amplitudinii unui semnal
electric aplicat la intrarea sa, compus din unul sau mai multe etaje de amplificare,
conectate în cascadă (unul după celălalt).
Modulatorul
Este un dispozitiv (electronic) prin intermediul căruia se realizează modulaţia
unei purtătoare, prin termenul de modulaţie înţelegându-se procesul prin care se
modifică unul sau mai mulţi parametrii ai unui semnal electric (numit purtătoare), în
ritmul altui semnal electric (numit semnal modulator), rezultând semnalul "modulat".
Parametrii semnalului electric, care sunt modificaţi prin procesul de modulaţie, pot
fi: amplitudinea; frecvenţa; faza etc.
Demodulatorul
Este dispozitivul (electronic), complementar modulatorului, adică, cel ce
realizează "demodularea" unui semnal modulat, prin demodulare înţelegându-se
procesul prin care se restituie unul dintre cele două semnale, purtător şi modulator,
care au fost, în prealabil, combinate prin modulaţie. În particular deci, prin
intermediul procesului de demodulare se extrage semnalul modulator din semnalul
modulat, cu ajutorul demodulatoarelor.
Oscilatorul
Este un dispozitiv electronic destinat să producă (genereze) oscilaţii
electrice, cu o frecvenţă determinată de caracteristicile sale interne. Se utilizează
în generatoarele electronice de semnal, în emiţătoare, în radioreceptoare, în
receptoare de televiziune etc.
Traductorul (transductorul)
Transformarea mărimilor neelectrice (fizice) în mărimi electrice, sau invers,
se realizează prin intermediul unui dispozitiv numit traductor (sau transductor).
Tipul şi construcţia acestuia este determinată de transformarea necesară, adică de
mărimile neelectrice aplicate la intrare şi de tipul mărimii electrice la ieşire şi, de
asemenea, de condiţiile de funcţionare impuse. Mărimile neelectrice de la intrarea
traductorului pot fi:
121
 mecanice (deplasări liniare şi unghiulare, viteze, acceleraţii, forţe şi momente
de inerţie, elasticitate, frecvenţa oscilaţiilor, dimensiuni, greutate şi volum pentru
diferite corpuri);
 fizice (temperaturi; cantităţi de căldură; capacităţi termice; rezistenţe
termice; proprietăţi magnetice ale materialelor; culoarea; luminozitatea;
fluxul de lumină; intensitatea luminii; intensitatea de radiaţie);
 chimice (concentraţia substanţei şi cantitatea ei);
 organice (legate de procesele fiziologice).
Magnetronul
Este un tub electronic cu vid înaintat, de construcţie specială, prin intermediul
căruia, în urma interacţiunii dintre un flux de electroni şi un câmp magnetic constant,
sunt generate oscilaţii electrice de ultraînaltă frecvenţă (in domeniul microundelor),
ce sunt utilizate în terapia cu unde ultrascurte (radarterapie), precum şi la acţiunea
cuptoarelor cu microunde.
1.3. NOŢIUNI DE ELECTROFIZIOTERAPIE
Studiul acţiunii electricităţii asupra organismului viu, se plasează temporal, în
jurul anului l746, când, odată cu construirea în centrul universitar Leyden (Olanda),
a "bunicului" condensatorului electric actual, denumit în istoriografia fizicii butelia
de Leyda, s-a putut stoca energia electrică, permiţându-se astfel efectuarea unor
studii ştiinţifice organizate de electrofiziologie. Studiile ulterioare, efectuate de fiziologul
Luigi Galvani, fizicianul Alessandro Volta, Du Bois-Reymond (1848), Pflüger (1859),
H. Humboldt, Hoorweg (1892), Purkinje, Hermann, L. Lapicque şi alţii, au pus
bazele raţionale ale studiului experimental asupra muşchilor şi nervilor.
Excitabilitatea electrică a nervilor şi muşchilor se caracterizează prin doi
parametri:
 reobaza (curentul de prag), care este definită ca fiind pragul fundamental,
adică intensitatea minimă a unui curent continuu care produce o contracţie
musculară la o închidere bruscă şi prelungită a curentului electric;
 cronaxia unui muşchi reprezintă timpul minim necesar al unui curent, având
valoarea egală cu dublul reobazei, pentru a produce o contracţie musculară
liminară.
Dintre toate tipurile de excitanţi, excitanţii electrici sunt cei mai utilizaţi în
fiziologie şi medicină, deoarece excită fără să lezeze ţesutul (la intensităţi mici) şi,
spre deosebire de excitanţii mecanici, termici, chimici etc., oferă posibilitatea de a
grada exact intensitatea, durata, bruscheţea, forma pulsului electric excitant. În
acelaşi timp, excitanţii electrici se caracterizează prin faptul că se aseamănă într-o
oarecare măsură cu excitanţii naturali din organismul uman.
Excitarea ţesutului muscular sau nervos, în diversele patologii ale organismului
uman, atât în scop terapeutic, cât şi în scop experimental sau de diagnoză, se
realizează prin intermediul aşa numitelor stimulatoare electrice. Există o mare
diversitate în tehnologia constructivă a stimulatoarelor electrice, utilizate, atât in
scop de diagnoză cât şi terapeutic, în cercetări de fiziologie şi electrofiziologie.
122
 Criteriul general de clasificare a stimulatoarelor electrice, este determinat de
considerente de ordin tehnic, respectiv de modul de realizare al etajului final (de
putere). Din acest punct de vedere, există două clase de stimulatoare electrice:
a) stimulatoare de curent constant - la care, curentul excitator este constant,
fiind independent de variaţia rezistenţei ţesutului excitat;
b) stimulatoare de tensiune constantă - la care, tensiunea semnalului furnizat la
ieşire este constantă, independent de variaţia rezistenţei ţesutului excitat.
În speţă, stimulatoarele utilizate în terapie şi electrodiagnoză, fac parte
din categoria stimulatoarelor de curent constant, pe când cele pentru cercetări
experimentale sau ridicarea caracteristicii cronaxie-reobază fac parte din categoria
stimulatoarelor de tensiune constantă.
După cum s-a arătat pentru excitarea ţesuturilor biologice, în general, sunt
utilizate impulsuri de diverse forme (rectangulare, triunghiulare, dinte de fierăstrău,
trapezoidale, exponenţiale, sinusoidale etc.), unidirecţionale (monofazice),
bidirecţionale (bifazice), unice sau în serii continue, simple, duble, în trenuri,
modulate (sau nu) în amplitudine sau / şi frecvenţă, având durate şi intensităţi
variabile. Biostimulatoarele electrice sunt surse de curent continuu sau în impulsuri,
realizate sub formă de generatoare de curent şi / sau tensiune constantă, cu o
amplitudine reglabilă maximă de 100 V / 100 mA, duratele impulsurilor cuprinse între 1
µs  500 ms, cu impulsuri unice, multiple, sub formă de trenuri, semnale având
frecvenţe reglabile (între 0,1  10 kHz), impulsuri programate (în amplitudine, durată
şi pauze între impulsuri).
1.4. APARATURA GENERATOARE DE CURENT CONTINUU
(GALVANIC)
Prezentare generală
Electroterapia în curent continuu (galvanic) a reprezentat una din cele mai
vechi terapii electrice, utilizată încă de la începuturile istoriei acestei noi discipline
(1840 - 1880), prima dată executată cu surse electrochimice (baterii), mai apoi cu
maşini rotative (dinam) şi, în final, cu aparate ce utilizau principiul redresării curentului
reţelei industriale (50 Hz), care, după o filtrare corespunzătoare (netezire), furniza
în final tensiunea continuă necesară
Aceste aparate au purtat iniţial denumirea de pantostate, cuprinzând în
ansamblul lor şi posibilitatea de a furniza aşa numitul curent faradic (alternativ 50
Hz - bifazic amortizat). Un pantostat (sau galvanizator) conţine următoarele elemente
constructive: un transformator, un redresor, un instrument de măsură cu două scări
de sensibilitate (0  10 mA şi 0  100 mA), un comutator al scalei instrumentului, un
întrerupător de reţea (semnalizare optică), un potenţiometru de reglaj al curentului
în circuitul de pacient, patru comutatoare (cu 3 poziţii), ce oferă posibilitatea
conectării oricărora din cele 4 membre (superioare şi inferioare), la polul + sau – al
sursei de curent continuu (în cazul stimulatoarelor pentru băile galvanice
quadricelulare). Opţional, aparatul mai poate fi dotat şi cu posibilitate de a furniza
curent faradic, în care caz, el va mai conţine şi organele de reglaj aferente. În
general, se lucrează cu densităţi de curent cuprinse între 50  200 µA / cm2, ceea ce
121
corespunde unei intensităţi de 0,5  2 mA pentru electrozii având o suprafaţă de
10 cm2. În cazurile unei sensibilităţi cutanate mai pronunţate a pacientului,
densitatea de curent poate fi redusă chiar până la 20 µA / cm2, deci la o intensitate
de 0,2 mA pentru un electrod având suprafaţă de 10 cm2. În cazul în care se
urmăreşte, în scop terapeutic, introducerea în organism (prin tegument), a unor ioni
ai unor substanţe medicamentoase, utilizând curentul galvanic (continuu),
procedura primeşte denumirea de ionoforeză (sau iontoforeză, termen desuet !).
Electrodul cu suprafaţă mai mică, la care densitatea curentului este mai mare,
va fi electrodul activ, ce va fi conectat la polaritatea indicată de tabela nomogramă,
pentru introducerea în corp a ionilor unei anumite substanţe medicamentoase.
Funcţie de organul supus tratamentului, valoarea curentului se modifică. Astfel,
pentru aplicaţiile transorbitale, curentul poate fi variat între 0  2 mA; pentru aplicaţii
locale - pe membre sau trunchi - cu electrozi ai căror suprafaţă este de 50  400 cm2,
curentul poate atinge valori până la 15 mA.
Despre electrozi
Electrozii utilizaţi pentru aplicaţia curenţilor, în tehnică electroterapeutică, pot fi:
 confecţionaţi din foi flexibile de plumb galvanizat (g = 0,3  0,5 mm);
 electrozi semiflexibili confecţionaţi din foi de aluminiu (g = 0,2  0,5 mm);
 electrozi rigizi confecţionaţi din cupru sau alamă, nichelaţi sau cromaţi, cu o
grosime cuprinsă între g = 1  1,5 mm.
Electrozii din ultima categorie sunt, de obicei, electrozi speciali, cu o suprafaţă
mică de contact, utilizaţi în speţă pentru aplicaţunile faciale sau în zona falangelor.
În prezent, tehnologia modernă a permis confecţionarea unor electrozi realizaţi din
plăci de cauciuc siliconic electroconductiv, ce se pot aplica direct pe tegument, prin
intermediul unor paste electroconductive (utilizate şi în tehnica de prelevare a
biopotenţialelor tegumentare la EKG şi EEG).
Electrozii, în general, pot avea forme rotunde, ovale, dreptunghiulare sau
pătrate, iar cele pentru aplicaţii speciale pot fi în formă de pelerină, tip Bergonnier
(hemifacial), tip Scerbak (cervical), tip rulou mobil, sferice sau perle ovalare (pentru
electrodiagnoză) etc.
Electrozii nu vor fi aplicaţi niciodată, direct pe tegument, ci prin intermediul unui
strat hidrofil din textură moale de bumbac (nu sintetic) sau din burete spongios
special creat (vâscoză), care va fi îmbibat cu o soluţie slab salină (ser fiziologic),
sau cu o soluţie medicamentoasă (în cazul ionoforezei). În cazul băilor galvanice
bicelulare sau quadricelulare, băilor totale (Stanger), electrozii sunt confecţionaţi
din grafit, cărbune de retortă sau oţel inoxidabil. Ei sunt protejaţi, împotriva atingerii
accidentale, prin nişte grătare (plăci ciuruite) din material izolator, ce sunt aplicate
pe suprafaţa dinspre corpul pacientului.
122
2. JOASA FRECVENŢĂ
2.1. CURENTUL GALVANIC
Curentul galvanic este curentul continuu experimentat iniţial în terapia neuro-
musculară de fizicianul Galvani şi care se numeşte galvanoterapie. Este definită ca
aplicarea unui flux neîntrerupt de electroni, unidirecţional, a cărui intensitate rămâne
constantă pentru un mediu conductor a cărui rezistenţă electrică este şi rămâne fixă.
Efectele electrochimice celulare ale curentului galvanic
Ţesuturile organice pot fi considerate, din punctul de vedere al rezistivităţii
electrice, un amalgam de electroliţi într-un mediu de apă, deci trecerea curentului
continuu nu se face printr-un singur mediu conductor. Curentul galvanic circulă biologic
de la polul negativ (–) spre cel pozitiv (+), conducându-se în ţesuturi aproape exclusiv
electrolitic şi producând polarizarea membranei celulare, ceea ce determină
modificarea rezistivităţii diferitelor ţesuturi străbătute. Astfel, rezistivitatea cutanată este
proporţională cu vâscozitatea mediului extracelular şi poate varia şi în funcţie de
temperatura cutanată, efort fizic, ingestie de alimente, ritmul somn-veghe, menstră.
Stratul superficial al tegumentului (epiderma, ţesutul cornos, fanerele şi părul) sunt
considerate foarte rău conductoare de electricitate, “ecranând” aproape întreaga
suprafaţă a corpului, pe când ţesutul adipos, glandele sebacee, ţesutul osos sunt
mai permeabile electric dar totuşi considerate rău conducătoare de electricitate.
Bune conducătoare de electricitate sunt ţesutul subcutanat, glandele sudoripare,
muşchii striaţi şi netezi, organele interne, pe când sângele circulant, limfa, LCR,
mediile transparente ale ochiului, mucoasele umectate sunt foarte buni conducători
de electricitate.
Penetrabilitatea curentului este influenţată de mai mulţi parametrii, ţinând de
prima barieră - tegumentul şi structurile sale - precum şi de caracteristicile curentului
aplicat. Parametrii sunt variabili de la un organism la altul şi de la o regiune
anatomică la alta. De exemplu, pielea hipercheratozică şi uscată prezintă o
rezistenţă electrică între 40.000 şi 100.000 , pe când pielea fină, normotrofă,
dezvoltă o rezistenţă de până la 5.000  (convenţional rezistenţa tegumentului este
stabilită la 3.200 ).
Conductibilitatea electrică a ţesuturilor depinde de conţinutul în apă şi electroliţi
al acestora. Astfel, muşchiul şi creierul au o mai mare conductibilitate faţă de
tendoane sau fascii, care au o mai mare rezistivitate. Parametrul mai depinde şi de
lungimea segmentului de tratat introdus în circuit şi de grosimea acestuia. Cu cât
ele cresc cu atât creşte rezistivitatea cutanată.
Densitatea de curent reprezintă un factor important al acţiunii locale a
galvanoterapiei fiind proporţională cu intensitatea curentului şi invers proporţională
cu suprafaţa electrodului. Densitatea normal tolerată este de 0,25  0,50 mA / cm2
pentru curentul continuu.
Durata aplicaţiei este un alt element de care se ţine seama în prescriere
galvanoterapiei, dovedindu-se că după 20 minute rezistenţa tegumentului începe
121
să scadă, iar penetrabilitatea curentului galvanic creşte. Deci, în primele 20 de minute
curentul galvanic nu penetrează bariera tegumentară, rezultând că durata unei
aplicaţii de galvanoterapie va fi de minim 30 minute pentru a obţine efectul biologic
şi terapeutic scontat. Trecerea curentului galvanic prin ţesuturile biologice determină
fenomenul de electroliză în urma căruia se produce:
a) disocierea electrolitică intra şi extra celulară a H2O şi NaCl, care se găsesc
preponderent în ţesuturi;
b) apariţia ionilor liberi H+, OH–, Na+, Cl–;
c) migrarea ionilor liberi spre polul electric (electrodul) de semn electric opus,
determinând astfel polarizarea biologică. Permeabilitatea membranei celulare
creşte în prezenţa mai multor sarcini negative şi scade în prezenţa mai multor
sarcini pozitive;
d) recombinarea ionilor liberi (sub influenţa circuitului electric închis şi continuu)
în spaţiul dintre electrod şi tegument cu apariţia de structuri chimice stabile
atâta timp cât acţionează curentul de natură acidă în spaţiul anodic (+) şi de
natură bazică în cel catodic (–).
Modificările şi acumulările între electrozi şi tegument dau naştere fenomenelor
polare, a căror intensitate depinde de elementele mai sus menţionate. Se pot produce
astfel arsuri tegumentare de natură acidă sau bazică, putând merge până la necroze
tegumentare numite de colicvaţie.
Preîntâmpinarea acestor fenomene indezirabile se realizează prin interpunerea
obligatorie între electrozi şi tegument a unui strat protector bun conducător de
electricitate, numit strat hidrofil, alcătuit din straturi suprapuse de tifon sau din
spongie, în grosime de 1,5 cm, umezit cu soluţie slab salină sau, mai corect, apă
distilată (pentru evitarea apariţiei ionilor paraziţi), strat care să depăşească cu 0,5
cm marginile electrodului, pentru a nu expune tegumentul şi la arsuri de natură
electrică. Se pot adăuga soluţii de protecţie alcaline la anod şi acide la catod, care,
în plus, şi îmbunătăţesc conductibilitatea tisulară. Disocierea electrolitică mai este
urmată de fenomenul de catelectrotonus la catod, caracterizat printr-o depolarizare
membranară accentuată, urmată de creşterea excitabilităţii structurilor de la acest
pol, traduse prîntr-un efect excitomotor. La anod apare anelectrotonus, caracterizat
prin hiperpolarizarea membranară cu scădere pragului de excitabilitate şi deci
efecte hipo-analgetico-sedative.
Efectele real terapeutice ale curentului galvanic se datorează efectelor interpolare
(dintre cei doi electrozi), din punct de vedere electrochimic celular asistând la:
 modificări de excitabilitate neuro-musculară datorate inducerii modificărilor de
potenţial de membrană;
 fenomene de ionoforeză datorate membranelor devenite semipermeabile;
 fenomene de electroforeză datorită cărora moleculele rămase nedisociate se
înconjoară de diverşi ioni împreună cu care se deplasează spre polul pozitiv
sau negativ în funcţie de încărcătura electrică a acestora;
 fenomene de electrosmoză, constând în deplasarea apei din ţesuturi prin
membrană sub influenţa curentului galvanic;
 efecte termice şi electromagnetice datorate trecerii unui curent prin structuri
biologice diferite;
 efecte biochimice specifice fiecărui fel de structură şi curent.
122

Efecte biofiziologice datorate curentului galvanic
Se manifestă cu maximă intensitate în jurul axului ce uneşte cei doi electrozi, fiind
specifice fiecărui pol.
a) Efect analgezic, manifestat mai ales la anod, datorită acţiunii asupra
receptorilor senzitivi ai durerii din tegument şi asupra fibrelor nervoase senzitive.
Anelectrotonusul se întâlneşte la intensităţi mari ale curentului. Efectul
analgezic-sedativ se mai explică şi prin efectul curentului asupra creşterii
pragului de sensibilitate a receptorilor periferici, asupra SNC şi asupra micro-
circulaţiei locale.
b) Efect de stimulare, excitare manifestat la catod, realizează contracţii musculare
ca urmare a acţiunii curentului asupra fibrelor nervoase motorii.
Catelectrotonusul este întâlnit la intensităţi mai mici ale curentului.
c) Efect sedativ, datorat acţiunii asupra SNC, în urma căreia se constată o
hiporeflexie osteo-articulară în cazul aplicării formei descendente a curentului
galvanic (cranial anod +, podal catod –).
d) Efect hiperemiant - vasodilatator - biotrofic, datorat activării vascularizaţiei locale
dar şi cu efecte asupra circulaţiei generale. Asistăm într-o primă fază la
vasoconstricţie urmată de o vasodilataţie reactivă mai ales la polul negativ,
aceasta producând eritem cutanat şi creşterea temperaturii locale. Efectul se
explică şi prin acţiunea asupra fibrelor nervoase vegetative vasomotorii care
controlează circulaţia superficială şi cea profundă.
e) Efect de reglare nespecifică neuro-vegetativă, în cazul aplicării în regiunea
cervicală unde acţionează asupra zonei reflexogene numită “gulerul
Scerbac” şi acţiune de elecţie asupra tonusului vagal şi a celui simpatic.
Reactivitatea neuro-vegetativă este un element individualizat pentru fiecare
pacient supus galvanoterapiei.
Modalităţi de aplicare practică a galvanoterapiei
Galvanizarea: constă în aplicarea a doi electrozi, de obicei metalici (Pb) sau din
cauciuc electroconductor, pe tegumentul regiunii de tratat, prin intermediul stratului
hidrofil, realizând un circuit închis. Dimensiunile electrozilor pot fi egale şi adaptate
regiunii de tratat, caz în care metoda se numeşte tehnică bipolară (anodul şi
catodul exercitându-şi efectele simultan), sau se pot aplica electrozi de dimensiuni
inegale, caz în care densitatea de sarcini electrice se concentrează în electrodul de
dimensiuni mai reduse, devenit astfel electrod activ cu efecte în funcţie de
polaritatea aleasă, electrodul mai mare rămânând “indiferent”.
Electrozii pot fi plasaţi faţă în faţă, de o parte şi de alta a unei regiuni de tratat (de
exemplu: latero - lateral la genunchi sau antero - posterior la umăr) cu polaritatea în
funcţie de efectele terapeutice dorite. Poziţionarea longitudinală se poate aplica la
segmente lungi cu anodul aplicat proximal şi catodul distal, dar cu cât creşte
distanţa dintre electrozi cu atât eficienţa metodei scade, fiind necesare intensităţi
ale curentului tot mai mari şi la un moment dat devine imposibilă şi ineficient de
aplicat. Există şi metode aplicare care necesită electrozi speciali, cum ar fi
galvanizarea transorbito - cervicală, folosindu-se electrozi speciali pentru ochi
montaţi în rame de ochelari şi electrodul indiferent în regiunea cervicală. Procedura
are efect sedativ al SNC, analgezic şi de scădere a valorilor tensiunii arteriale. În
121
nevralgii de trigemen, pareze faciale, afecţiuni temporo - mandibulare se indică
aplicarea facială a unui electrod de formă specială numit masca Bergonier.
În afară de dimensiunea şi formă electrozilor o a două variabilă în aplicarea
galvanizărilor este intensitatea curentului, reglabilă din potenţiometrul generatorului.
Dozarea intensităţii ţine cont însă şi de factorul subiectiv al bolnavului, de senzaţia
pe care o descrie fiecare pacient, care poate fi diferită de la individ la individ la
aceeaşi intensitate a curentului. Senzaţia subiectivă care se caută este cea de
furnicătură uşoară zonală, care se obţine la atingerea pragului de sensibilitate
realizat la majoritatea subiecţilor la 0,1 mA / cm2, considerată intensitatea la prag.
La cei hipersensibili la curent vom doza intensitatea sub această valoare (sub
prag), iar la cei mai puţin sensibili intensitatea se creşte (peste prag) până la
obţinerea senzaţiei. De asemenea, în stadii acute se recomandă intensităţi sub
prag, iar în stadiile cronice peste prag.
Reguli de aplicare
 Electrozii trebuie să fie perfect netezi, fără unduiri sau colţuri, de dimensiuni
potrivite zonei de tratat, iar stratul hidrofil să vină în contact perfect cu
tegumentul şi cu electrodul a cărui dimensiuni le va depăşi cu 0,5 cm. Se
recomandă folosirea soluţiilor de protecţie care scad riscul de leziune
tegumentară şi cresc eficienţa terapeutică a procedurii. Electrodul şi stratul
hidrofil se fixează la tegument cu benzi elastice.
 Tegumentul se inspectează la fiecare aplicaţie trebuind să fie îndemn. Orice
leziune tegumentară contraindică aplicarea pe acea zonă. Orice unguent aplicat
anterior se îndepărtează prin degresarea pielii. După aplicaţie tegumentul va
prezenţa un eritem local în zona de aplicare a catodului, eritem care e normal
şi dispare în câteva ore. Dacă apar leziuni de arsură, chiar punctiforme, se
încetează aplicaţia pe locul respectiv indicându-se o eventuală altă poziţionare
a electrodului eficientă terapeutic. Orice obiect metalic se îndepărtează din
zona de tratat.
 Durata tratamentului / şedinţă este de minim 30 minute, numărul de şedinţe şi
periodicitatea lor într-o cură prescriindu-se în funcţie de diagnostic. În principiu,
în stări acute şedinţele se prescriu zilnic, 8  10 şedinţe / cură, iar în afecţiuni
cronice se pot prescrie la două zile până la 14  16 şedinţe, repetabile la 46 luni.
Băile galvanice (hidroelectrice) se pot aplica general, în baia galvanică Stanger, şi
parţial în baia galvanică 4 celulară Schnee.
Caracteristici generale
Băile galvanice constau într-o tehnică terapeutică în care membrele pacientului sunt
dispuse în 4 vane din faianţă, porţelan, sau material plastic polimerizat armat cu
fibre de sticla (versiunea modernă),caz în care, procedura, poartă denumirea de
băie galvanica quadricelulara (Schnee), sau o altă variantă, în care pacientul este
introdus cu întregul corp, într-o vană de baie tipică, această tehnică purtând denumirea
de baie totală (Stanger).
Băia galvanică quadricelulară este prevăzută cu un stimulator electric, care
furnizează tensiunea continuă necesară alimentării celor 4 vane. În fiecare vană
este amplasat câte un electrod (la unele modele chiar 2) masiv, din grafit, cărbune
de retortă sau oţel inoxidabil, prin intermediul cărora se stabileşte curentul electric
prin pacient. Aceşti electrozi au o formă dreptunghiulară, având o grosime de
122
cca. 10 mm, lăţimea de 60 mm, o lungime de 200 mm (pentru mâini) şi 400 mm
(pentru picioare). Aceste gabarite pot varia, în funcţie de firma furnizoare.
Panoul frontal al stimulatorului, conţine o serie de organe de comanda (prezentate
la aparatura de galvanizare), dintre care, rolul a 4 comutatoare de polaritate este
specific acestui tip de aparat şi anume :
 două comutatoare de polaritate sunt rezervate membrelor superioare;
 două comutatoare de polaritate sunt rezervate membrelor inferioare.
Prin intermediul acestor comenzi, fiecare din cele 4 membre poate fi pus la
potenţial plus sau minus, realizându-se tipul de tratament prescris. Astfel, dacă
ambelor mâini li se aplică potenţialul (+) şi ambelor picioare li se aplică potenţialul (–)
se realizează o baie descendentă. Dimpotrivă, dacă ambelor mâini li se aplică
potenţialul (–) şi ambelor picioare li se aplică potenţialul (+), realizăm o baie
ascendentă. Polaritatea poate fi aplicată şi din direcţia stânga - dreapta (sau
invers), respectiv mâna şi piciorul stâng pot fi alimentate cu aceeaşi polaritate, iar
mâna şi piciorul drept cu polaritatea contrară. Formula de aplicaţiune electrică cu
poli opuşi pe diagonală, nu este uzitată în tehnicile curente. La modelele de băi
galvanice prevăzute cu câte doi electrozi în fiecare vană, există posibilitatea realizării
tratamentului galvanic, pentru fiecare membru în parte, respectiv fiecărui membru i
se poate aplica (în incinta aceleiaşi vane) atât polaritatea pozitivă, cât şi cea negativă,
simultan (bineînţeles, câte o polaritate diferită pe fiecare electrod).
Stimulatorul electric al băii quadricelulare, furnizează o tensiune de maxim 100 V la
un curent de maxim 100 mA. Curentul de lucru uzitat nu depăşeşte, de regulă,
valoarea de 30 mA. Unele stimulatoare sunt prevăzute şi cu posibilitatea aplicării
de semnal faradic.
Instrumentul de panou, prin intermediul căruia se execută citirea valorii regimului ales,
este prevăzut cu două scări de sensibilitate (0  10 mA şi 0  100 mA), pentru a
putea regla cu precizie valoarea curentului prin pacient, în funcţie de percepţia
senzorială individualizata a fiecăruia.
Băia galvanică totală (Stanger): a fost aplicată pentru prima dată, de tăbăcarul
german Stanger, în localitatea Ulm (Germania), iar ulterior (1930) a fost perfecţionată
de fiul său, inginerul Stanger junior.
Vana (cada) băii galvanice Stanger este realizată în prezent din materiale sintetice,
din familia polimerilor macromoleculari (armaţi cu fibre de sticlă). Ea este prevăzută
cu un număr de 8 electrozi (caz tipic), realizaţi din grafit (cărbune de retortă), ce
sunt fixaţi rigid în pereţii vanei (câte 3 pe părţile laterale, unul cranial şi altul caudal
la nivel plantar). Instalaţia mai este prevăzută cu nişte electrozi suplimentari (mobili),
care pot fi introduşi în vană atunci când se practică tratamente numai în anumite
zone predilecte ale corpului (spate, abdomen, între membrele inferioare).
Intensitatea curentului aplicat, este proporţională cu suprafaţa electrozilor utilizaţi şi
cu sensibilitatea particulară a pacientului. Intensitatea curentului aplicat este mult
mai mare la băile Stanger decât la băile quadricelulare (500 2000 mA), dar trebuie
să ţinem seama că, aproximativ 2/3 din acest curent se închide prin apă (bun
conductor electric) şi numai 1/ 3 din valoarea curentului se va închide prin corpul
pacientului.
Sensul circulaţiei curentului prin pacient poate fi direcţionat, într-o serie de variante
terapeutice, prin intermediul unor comutatoare speciale, în conexiunile: ascendent,
descendent, transversal (stânga - dreapta sau invers), diagonal (puţin uzitat).
121
La aplicaţia tratamentului, este extrem de important a ne orienta după percepţia
senzorială a pacientului, care va remarca terapia printr-o uşoară senzaţie de căldură
însoţită de "furnicături" (înţepături), stare la care se ajunge prin dozarea intensităţii
curentului cu ajutorul potenţiometrului de reglaj.
Durata aplicaţiilor va fi în medie de cca. 10  15 minute, iar în cazuri speciale până
la 20 minute.
În apa de baie se pot adăuga, uneori, extracte ale diverselor plante medicinale sau
substanţe farmaceutice, în acest mod realizându-se şi o creştere a conductibilităţii
electrice a apei.
Clinica băilor galvanice
Baia galvanică generală (Stanger) - însumează efectul terapeutic al curentului
galvanic cu cel al apei termale şi cu eventualele ingrediente adăugate în apă (extracte
naturale, săruri terapeutice). Bolnavul în imersie generală este introdus într-un circuit
galvanic realizat prin electrozii dispuşi pe pereţii vanei a căror polaritate se poate
schimba pentru fiecare, din stimulator, dând curentului o anumită direcţie corespunzător
efectului terapeutic dorit. Se utilizează intensităţi mai mari, în jurul a 1000 mA,
urmărindu-se şi de data aceasta senzaţia subiectivă a bolnavului descrisă ca şi
furnicătură generală şi uşoară căldură, rezultat al vasodilataţiei generale pluricauzale.
Prin schimbarea polarităţii electrozilor obţinem băile galvanică descendentă cu
anozii superiori şi catozii inferiori, ascendentă, transversală dinspre dreapta spre
stânga sau invers şi diagonală. Procedura se indică 20 de minute în ritmul
şedinţelor de una la 2  3 zile, 10  12 procedee / cură.
Baia galvanică 4 celulară (baia hidroelectrică Schnee) - prevăzută cu 4 celule
(văniţe), fiecare cu câte un electrod din cărbune electroconductibil, în care se introduc
antebraţele şi mâinile în celulele superioare, gambele şi picioarele în cele inferioare.
Polaritatea electrozilor se stabileşte din comutatoare. Se poate folosi un singur
circuit, când indicăm băi bicelulare membre superioare, membre inferioare sau
mână-picior, condiţia fiind închiderea circuitului (o celulă +, o celulă –) şi polaritatea
în funcţie de efectul terapeutic necesar: anelectrotonus sau catelectrotonus. În
modalitatea băii 4 celulare se folosesc concomitent toate celulele închizând două
circuite, cu polaritatea respectând obiectivul terapeutic fixat. Se indică aplicarea
descendentă (+ superior, – inferior), ascendentă (polaritate inversă), homolaterală
şi diagonală încrucişat. Se poate indica şi baia monocelulară, caz în care circuitul
se închide printr-un electrod plasat pe un segment al corpului (lombar, dorsal, etc.).
Apa din văniţe, la temperatura de indiferenţă de 36  37ºC, este mediul în care se
introduce segmentul de tratat nemaifiind nevoie de strat hidrofil, adăugându-se şi
efectul terapeutic al apei (miorelaxant şi vasodilatator). Intensitatea curentului se
ridică lent urmărind aceeaşi senzaţie subiectivă a pacientului, cu atenţie la zonele
hipoestezice. Se recomandă efectuarea procedurii zilnic, 15  20 minute / şedinţă, în
cure de 12  14 şedinţe sau la două zile, repetate după 16  20 săptămâni. Remarcăm
deosebita eficienţă terapeutică în afecţiuni inflamatorii ale extremităţilor datorită
efectului analgezic şi antiinflamator şi în tulburări de circulaţie periferică. E indicată
şi la bolnavii cu valori mediu crescute ale tensiunii arteriale în aplicaţie descendentă.
Galvanoionizarea - denumită şi ionoforeză sau ionizare - este metoda terapeutică
bazată pe proprietatea curentului galvanic de a ioniza substanţe farmacologic
active aflate într-o soluţie slab concentrată de până la 3 % şi de a favoriza trecerea
acestor ioni prin migrare spre polul opus prin tegumente sau mucoase. Pentru aceasta,
122
soluţiile medicamentoase se plasează pe stratul hidrofil al electrodului de aceeaşi Soluţia  mA Minute Observaţii
polaritate cu cea a ionului principal activ terapeutic. Efectul ionoforezei se realizează
prin dublă acţiune a medicamentului şi a curentului. Ionii activi simplii sau radicalii Hialuronidază (luronază, Hylase) Cheloide Dupuytren,
5  10 5  10
liberi traversează tegumentul indemn prin porii glandelor sebacee şi sudoripale, 25 VRE la 100 ml de apă artralgii
ajungând în straturile subtegumentare, unde acţionează terapeutic, dar sunt şi Furunculoză, sechele
Histamină hidroclorică 0,002 %
preluaţi în circulaţia generală de capilarele existente. Medicamentele astfel degerături, acnee.
+ 5  10 25
introduse s-a dovedit a avea un bun efect local dar şi unul slab general. Pentru 2 ori pe săptămână în
(1 / 10000  1 / 100000)
galvanoionizare se indică următoarea tehnică: artalgii, mialgii
 Electrozii folosiţi nu sunt de dimensiuni egale, ci electrodul a cărui start hidrofil Hiposufit de sodiu 2 % - 5  10 2  10
este impregnat cu soluţia medicamentoasa va avea dimensiuni mai mici decât Hidrocortizon pentru ionizări
celălalt, devenind astfel mai activ, şi se plasează focalizat pe regiunea de interes + 5  10 10  15
3  25 mg / şedinţă
terapeutic, aceasta conferind procedurii un pregnant efect terapeutic local. Afecţiuni ale nervilor
 Capacitatea ionilor medicamentoşi de a se manifesta terapeutic depinde de Iodură de K 1 %, 2 %,
- 20 20 30 periferici, guşă, artroze,
mai mulţi factori, cum sunt: concentraţia lor în soluţie, puritatea soluţiei, 25%
ţesut cicatriceal
greutatea atomică a elementului activ farmacologic, disocierea în ioni singulari Sclerodermie, boala
sau radicali liberi, intensitatea curentului folosit, (intensitatea mică determinând Iodură de Na 1  3 % - 5 5  20 Dupuytren, nevralgii,
o durată lungă de aplicare), aria electrodului activ şi durata de aplicare a sciatice, trigeminale
galvanoionizarii. Soluţiile cel mai des uzitate sunt prezentate în tabelul 1
Ihtiol 1  2 % - 5 5  20
(valorile intensităţii şi duratei aplicaţiilor sunt orientative)
Litiu clorurat 2  5 % + 5 5  20
Tabelul 1 Litiu salicilat 2  5 % + 5 5  20 Gută
Soluţia  mA Minute Observaţii Clorură de magneziu
+ 5 5  20
Adrenalină hidroclorică Seboree, acnee, 4%
+ 5  10 5  10 Magneziu sulfat
1:10000 eczeme + 23 15  20 Negi, hipertensiune.
Adrenalină + amoniac 5% + 5  10 5  10 “ 2  10 %
Acetilcolină clorhidrat 0,1% + 5  10 Morfină hidroclorică 0,2 % + 23
Aconitină nitrat 0,02  0,05% Nevralgie trigeminală, Afecţiuni traumatice
+ 5  10 58 0,1
(1 / 20000 până la 0,2 % cubitală Nivalin 1  10 % + 2  20 inflamatoare ale siste-
mA / cm2
mului nervos periferic
Antipirină 2% - 5  10 58
Novocaină clorhidrat Nevralgii, nevrite,
Atropină 0,01% - 5  10 58 + 5  10 10  15
1  5% artralgii, mialgii
Butzolidină - 5  10 58
Nitrat de Ag 0,5 1 % + 35 10  20 Vaginal, în leucoree
Bromură de Na, K sau Ca
- 5  10 10 Prurit Natriu bicarbonic 2% - 35 5  20
15 %
Piramidon 2% 35 5  20
Hemiplegii, nevralgii,
Calciu clorat 1  10% + 5 68 reumatism, procese Pilocarpină hidroclorică 0,1% + 35 5  20
inflamatoare acute Priscol 3  5% 35 5  20
Codein fosforic 1% + 5 Artrite obliterante,
35 5  20
Carbain 5% + 48 5  10 Nevralgii spasme vasculare
Chinină clorhidrică Proserin 1‰ (5‰ în băile
+ 5 10 Nevralgii 35 5  20
2–5% 2 - celulare)
Cupru sulfat 0,5 % + 5 10 Penicilină 20000 UI în 250 ml
ser fiziologic (50000  100000 35 5  20
Dionină 0,25g / % + 5 10
în 15  20 ml apă)
Dicaină 5 % + 5 10
Reopirin 35 5  20
Ezerin salicilic (fisostignin) 1 % + 5 10

121 122
 Soluţia  mA Minute Observaţii 7. Afecţiuni dermatologice unde se indică ionizări mai ales pentru acţiunea
soluţiilor medicamentoase ca adjuvant terapeutic al unui tratament specializat, cu
Afecţiuni reumatismale, posibilitatea grăbirii vindecării. Se indică în acnee, cicatrice cheloidă,
Salicilat de sodiu
- 5 5  10 artrite, periartrite, epidermofiţii, ulcere tegumentare atone, sclerodermie.
2  4%
neuromialgii
Streptomicină 1g la Contraindicaţiile galvanoterapiei
+ 5 5  10
20 ml ser fiziologic 1. Pacienţi cu hipersensibilitate sau intoleranţă la curent galvanic.
Stricnină nitrică 0,01 % + 2. Leziuni tegumentare de diferite etiologii, care împiedică aplicarea stratului hidrofil
Sulfathiazol soluţie 2 % - şi a electrodului pe tegument: plăgi, escoriaţii, stafilococii, TBC cutanat, tumori
tegumentare benigne sau maligne, afecţiuni dermatologice suprainfectate, supuraţii
Violet de metil 1 % -
tegumentare cronice
Vitamina B1 + 3. Alergii, mai ales la soluţii medicamentoase, cu manifestări uriticariforme locale
La două zile - răni, sau generale (edem Quincke, criză de astm, şoc anafilactic).
Zinc sulfat 0,25  2 % + 30  40
ulceraţii atone, fistule 4. Bolnavi cu contenţii metalice în zona de tratat: tije centromedulare, plăci cu
Xilină, preparat de novocaină + şuruburi, cerclaje, proteze articulare, sau cei cu proteze valvulare, stimulatoare
Ketaron, tomenol + electrice cardiace, proteze auditive sau oculare.
Lidocaină 2 % + 5. bolnavi febrili, caşectici sau cei cu risc de decompensare viscerală sau somatică.
Talazolin 10 % +
2.2. VIBROTERAPIA
Indicaţiile galvanoterapiei
1. Bolile reumatismale degenerative(boala artrozică) cu diferite localizări (cervico- Infrasunetele pot fi: naturale, atunci când sunt produse de diverse fenomene
dorso-lombare, ale centurilor sau periferice). geofizice de origine umană, sau artificiale, produse prin mijloace tehnice, care pot
2. Bolile reumatismale inflamatorii în perioada subacută sau între puseele avea atât o acţiune favorabilă (care este speculată în diagnoză şi terapie), cât şi o
inflamatorii: poliartrita reumatoidă, spondilartropatiile seronegatice, artropatiile acţiune nefavorabilă.
dismetabolice. Componentele de foarte joasă frecvenţă (vibraţiile) au o importanţă deosebită,
3. Reumatismul ţesutului moale:periartrita scapulo-humerală şi coxofemurală, deoarece radiaţia lor este mare (atenuare foarte mică). Spectrul semnalelor de infra-
epicondilite, tendinite, celulite, bursite, fibromialgii. frecvenţă se plasează sub limita inferioară a audibilităţii umane (20 Hz), dar unele
4. Patologia posttraumatică însoţită de edeme locale, hematoame, vieţuitoare sunt capabile să le recepteze (câinii, şobolanii, peştii etc.).
algoneurodistrofii, redori articulare postimobilizări, sindrom algic rezidual, Spectrul atmosferic de infrasunete (0,001  1 Hz) include o mare varietate de
osteoporoză ideopatică sau secundară. surse, care, în general, au o presiune acustică sub 5 Pa (1 torr = 133,4 Pa).
5. Patologia sistemului nervos: Semnalele de fond cele mai continue sunt cele în jur de 0,2 Hz. Mai puţin continue
 sindromul de neuron motor periferic cu pareze de membre, faciale sau de sunt infrasunetele radiate de furtuni ciclonice puternice şi tornade, vânturi puternice
sfinctere a organelor interne; şi interacţiile turbulente între curenţii de aer (la viteze ale curenţilor de aer până la
 sindrom de neuron motor central de diferite etiologii (hemipareze, tetrapareze, 4500 km / h), undele Rayleigh rezultate din cutremurele puternice, activitatea vulcanilor
parapareze); şi fronturile de şoc care iau naştere dimineaţa).
 afecţiuni ale organelor de simţ; Clădirile produc infrasunete în jur de 1 Hz pe timp de furtună - atingând până
 crioparestezii funcţionale ale segmentelor periferice; la 110 dB, iar în timpul furtunilor puternice cu grindină se produc infrasunete până
 situaţii de stres, astenii nervoase şi de suprasolicitare, durere somatică la 4 Hz - atingând în jur de 100 dB.
corticalizată. În general, organismul uman răspunde maxim la vibraţii ce se plasează în domeniul
6. Suferinţe cardiovasculare: 1  10 Hz. Pragul de receptare este la o acceleraţie în jur de 0,002 g; senzaţia
 hipertensiunea arterială de stadiu 1 şi 2; neplăcută începând cu 0,005 g; limita tolerată la 0,1 g şi senzaţiile dureroase la 3
g / oră.
 arteriopatii obliterante ale membrelor inferioare în stadii incipiente şi medii;
Infrasunetele în jur de 0,5 Hz şi 0,5 g, produc senzaţie de vomă, spasme pe vasele
 tulburări de circulaţie periferică: boala Raynaud, degerături, acrocianoză, angio-
sanguine, activităţi cardiace anormale, perturbări vestibulare, acţiune asupra
neuropatii, tromboflebite în stadiul subacut sau cronic, limfangite, elefantiazis, sistemului osos, oboseală. De asemenea, infrasunetele au efecte asupra sistemului
tulburări a circulaţiei cerebrale (insuficienţă circulatorie vertebro - bazilară), nervos central, constatându-se că în zilele cu perturbaţii atmosferice, creşte numărul
hematoame cronice. accidentelor de circulaţie, neînţelegerile între oameni, răspunsul auditiv scade etc.

121 122
Utilizarea în terapie a infrafrecvenţelor, sub forma vibraţiilor mecanice, constituie una
din variantele des utilizate ale masajului. Tendinţele de mecanizare ale masajului
datează de mult timp, existând preocuparea tehnică, de a utiliza aparate mai
simple sau mai complexe. În acest sens au apărut, atât aparate de vibroterapie
generală cât şi aparate de vibromasaj cu efect local.
Dintre tipurile de aparate vibrante cu efect general amintim: fotoliile, canapelele şi
mesele vibrante (tip Maccagno). Masa vibrantă este constituită dintr-o platformă
metalică lungă de cca. 2 m, lată de cca. 70 cm şi înaltă de 80 cm. Blatul orizontal al
mesei este segmentat în trei secţiuni, corespunzând: membrelor inferioare,
abdomenului şi toracelui. Aceste trei segmente ale platformei pot vibra independent,
una în raport cu cealaltă, fiecare segment având montat pe faţă sa inferioara câte
un electromotor. Fixarea segmentelor pe cadrul metalic general se realizează prin
intermediul unor resorturi prevăzute cu amortizoare de cauciuc. Pentru cap este
montat un suport special, care nu vibrează. Plăcile vibrante şi suportul special
pentru cap sunt capitonate cu un strat gros din burete micro-poros. Vibraţiile celor
trei segmente sunt produse de funcţionarea celor trei electromotoare corespondente,
având montate pe axul lor câte o camă excentrică, care poate fi glisată liber în
lungul axului. Frecvenţa de vibraţie a motoarelor poate fi variată în anumite limite
(10  50 Hz), iar amplitudinea lor este cuprinsă între 0,7  2 mm. Amplitudinea
vibraţiilor poate fi reglată, pentru fiecare platformă în parte, prin reostatele montate pe
masa de comandă, iar prin deplasarea (culisarea) camei reglabile a electromotoarelor
de-a lungul axului motorului, poate fi reglată amplitudinea vibraţiilor. În regim lent
frecvenţa minimă scade până la 8 Hz.
Efectele fiziologice obţinute sunt dependente de amplitudinea şi frecvenţa vibraţiilor
precum şi de durata tratamentului. Astfel:
 la o amplitudine mică (0,7 mm) şi o frecvenţă mare efectul este sedativ;
 la o amplitudine mijlocie (1,4 mm) şi o frecvenţă medie efectul este tonifiant;
 la o amplitudine mare (2 mm) şi o frecvenţă mică (ritm rar) efectul este
excitant-stimulant.
Aparatul poate realiza şi o funcţionare în regim complex, cu amplitudine şi / sau
frecvenţă variabilă, respectiv modulat. Indicaţiile terapeutice cuprind: sechele
posttraumatice tulburări circulatorii (staze venoase, edeme cronice etc.), afecţiuni
digestive, constipaţii, obezitate, afecţiuni nervoase (nevroze) etc.
În privinţa vibratoarelor portabile, există în prezent o vastă gamă de tipologii. Astfel,
în domeniul fizioterapeutic sunt utilizate unele modele care simultan cu vibroterapia
aplică şi / sau radiaţie infraroşie (Zepter). Aceste aparate portabile sunt alimentate
cu 4 acumulatori NiCd, într-o montură ermetizată, ce alimentează un mic motoraş
având o camă excentrică plasată pe axul său, care reprezintă sursa vibraţiilor
mecanice. În zona frontală, activă a aparatului, care este aplicată pe ţesutul ce
urmează a fi tratat, se găsesc amplasate un număr de 4-5 beculeţe cu neon
(consum de cca. 1,2 W) şi un filtru selectiv în IR, ce asigură emisia unor radiaţii
cuprinse aproximativ în spectrul 0,76  1,5 µm. Aparatul poate funcţiona fie în regim
"radiator IR", fie în regim "radiator IR + vibrator".
2.3. CURENŢII CU IMPULSURI . GENERALITĂŢI
121
2.3.1. Curenţii diadinamici
Generalităţi despre curenţii diadinamici
Terapia cu curenţi diadinamici face parte din categoria terapiilor prin curenţi
alternativi de joasă frecvenţă (50  100 Hz). Acest gen de terapie a fost creat şi
aplicat, pentru prima dată în 1929 de Pierre Bernard, motiv pentru care acest tip de
semnale, mai poartă şi denumirea de curenţi Bernard. Iniţial, Bernard a imaginat şi
utilizat 4 tipuri clasice de curenţi diadinamici:
curent monofazat (MF);
curent difazat (DF);
curent scurtă perioadă (CP);
curent lungă perioadă (LP).
Ulterior, în cadrul terapiei diadinamice au mai apărut o serie de forme derivate de
curenţi (oferite de diverse firme producătoare de aparatură medicală), care
completează tabloul tipologiilor de forme ale aparatelor de curenţi diadinamici.
Astfel, putem aminti următoarele tipuri caracteristice :
curent medie perioadă (MP)
curent ritm sincopat (RS)
curent monomodulat (MM)
curent dimodulat (DM)
curent sfert de undă (SU)
Ultimele trei forme de curenţi diadinamici pot exista în câte 2 variante (fiecare),
schimbarea intervenind prin modificarea perioadei lor (T), sau / şi a coeficientului de
umplere (Ku).
Componenta structurală a fiecăruia din aceste tipuri de curenţi este următoarea:
 Tipul MF este constituit, dintr-o succesiune continuă de impulsuri redresate
monoalternant (50 Hz) ale frecvenţei industriale de reţea (sinusoidale).
 Tipul DF este constituit dintr-o succesiune continuă de impulsuri redresate
bialternant (100 Hz),ale frecvenţei industriale de reţea.
 Restul tipurilor de curenţi reprezintă prelucrări ulterioare ale primelor două
semnale primare (MF şi DF), care sunt apoi furnizate prin combinarea acestora
între ele după reguli bine stabilite. Face excepţie de la aceasta regulă ultimul
tip de semnal (SU).
 Tipul CP este constituit din trenuri de impulsuri MF (1 sec.), urmate de trenuri
de impulsuri DF (1 sec.).
 Tipul LP este constituit din trenuri de impulsuri MF (3  7 sec.), urmate de
trenuri de impulsuri DF (5  10 sec.). De regulă, pe timpul desfăşurării acestui
tip de semnal, trecerea de la MF la DF se face prin creşteri şi respectiv
descreşteri exponenţiale ale frontului anterior şi posterior a semnalului DF.
Raportul de durată între trenurile MF / DF nu este riguros rigid, el variind în
plaje mici, în funcţie de versiunea constructivă a firmelor producătoare de
aparatură medicală. Totuşi, acest raport trebuie să fie 1/ 2.
 Tipul MP reprezintă o variantă intermediară între CP şi LP (nu toate aparatele
sunt prevăzute cu acest regim).
 Tipul RS este constituit din trenuri de impulsuri MF (1 sec.), urmate de o pauză
egală cu 1 sec.
122
 Tipul MM este constituit din trenuri de impulsuri MF (3  5 sec), urmate de o
pauză cu o durată, aproximativ egală cu dublul semnalului MF. Frontul anterior
al trenului MF creşte exponenţial, iar căderea spre pauză este abruptă.
 Tipul DM este asemănător celui anterior, cu observaţia că trenurile de
impulsuri sunt formate din grupări DF.
 Tipul SU este constituit din trenuri de impulsuri, cu formă în sfert de undă
sinusoidală (tiratron), având frontul anterior lent crescător, iar frontul posterior
abrupt. Raportul tren / pauză poate fi cuprins în limitele 1/ 3  1/ 5, iar frecvenţa
de repetiţie a sistemului se plasează în domeniul infrafrecvenţei (0,1  2 Hz).
Figura 19
Adresabilitatea patologiilor la tipul de semnal diadinamic
 MF - localizarea zonelor patologice inflamatorii şi degenerative; testarea zonelor
mialgene; electrostimularea ţesuturilor ligamentare.
 DF - sindrom simpatic; tulburări circulatorii; spasmoliză (contracturi musculare).
 CP - tulburări trofice; artroze; artrite; osteocondilite; tulburări circulatorii; nevralgii
ale zonei craniene.
121
 LP - combaterea algiilor; în patologia aferentă zonei intestinale, abdominale,
ginecologice.
 RS - tratament post-chirurgical; mobilizarea articulaţiilor; terapie de motilitate;
deformaţii; contuzii; periartrite; nevralgii.
 MM-1 - pareze; excitabilitate faradică; mialgii; lumbago; torticolis; nevralgii.
 MM-2 - paralizii flasce şi excitaţii faradice.
 SU-1 - paralizii flasce cu reacţii degenerative moderate.
 SU-2 - paralizii flasce cu reacţie degenerativă avansată; tratamentul întinderilor
tendinomusculare.
Valoarea curentului terapeutic aplicat se înscrie în limitele 1  15 mA, durata unei
şedinţe nedepăşind 12 minute (cazurile clasice).
Notă:
a) în general, toate aparatele de curenţi diadinamici, sunt prevăzute cu posibilitatea
executării galvanizării sau ionoforezei
b) galvanizarea sau ionoforeza pot fi executate şi în regimul de lucru MF sau DF
c) la terapiile diadinamice se poate aplica şi o bază galvanică (un substrat de
curent continuu), care nu poate depăşi însă 20 % din valoarea maximă a
curentului aplicat.
Organele de comandă ale aparatului
Aparatele diadinamice au dispuse pe panoul frontal următoarele organe de
comandă:
 o tastatură de selectare a tipurilor de curenţi;
 un comutator de polaritate;
 un întrerupător de reţea (semnalizat optic);
 un timer (ceas);
 2 potenţiometre de reglaj al curentului (galvanic + diadinamic);
 2 instrumente de măsură, pentru controlul curentului prin pacient (galvanic +
diadinamic);
 o cuplă de pacient (racordul cu cablul şi electrozii).
2.3.2. Curenţii cu impulsuri, alţii decât curenţii diadinamici
2.3.2.1. Generalităţi despre curenţii cu impulsuri
Aceştia au efecte fiziologice specifice, diferite de cele ale curentului continuu. Prin
intermediul variatelor tipologii de semnale, ce intră în componenţa acestei categorii
terapeutice, pot fi obţinute efecte pe care curentul continuu nu le poate realiza. În
anul 1831 Faraday, ştiind influenţa câmpului magnetic asupra unui circuit magnetic
închis, descoperă fenomenul inducţiei electromagnetice, moment ce marchează
apariţia primei bobine cu inducţie tip Faraday, iar studiile ulterioare vor permite
crearea mijloacelor de obţinere a curentului alternativ. Impulsurile electrice permit
stimularea selectivă a fibrelor nervoase şi musculare; terapia în impulsuri este
utilizată în electrodiagnoză pentru determinarea cronaxiei, reobazei şi a altor
parametrii specifici ai excitabilităţii în cazuri de degenerescenţă neuro-musculară,
paralizie spastică, etc.
122
În 1942, Duensing reuşeşte să fabrice în condiţii industriale, primele astfel de
aparate ce furnizau impulsuri de joasă frecvenţă. Ulterior Le Gô, reuşeşte să realizeze
impulsuri exponenţiale cu o durata minimă de 1 msec., la o frecvenţă de repetiţie
cuprinsă între 1  500 Hz. Mai târziu, Leduc, Kowarschik şi Henssge au reuşit
perfecţionarea acestei aparaturi, lărgind domeniul de acţiune până la 2000 Hz şi
micşorând durata impulsurilor până la 10 µsec. Kowarschik este cel care propune
introducerea termenului de Reizstrom (curent de excitaţie), pentru curenţii de excitaţie
în impulsuri, termen care s-a încetăţenit ca atare în literatura de specialitate şi
practica medicală.
2.3.2.2. Tipuri de curent cu impulsuri
Curentul faradic. Curentul faradic originar propriu-zis este reprezentat dintr-o
succesiune de impulsuri având o formă particulară (fig.20.a), datorându-şi denumirea,
după modul iniţial în care a fost obţinut (bobina Faraday). El este un impuls bifazic
amortizat, cu o frecvenţă cuprinsă între 20  150 Hz. Datorită unor efecte fiziologice
nedorite, induse de plasarea acestui impuls sub axa coordonatelor carteziene
(polaritate minus), actualmente, acest tip de impuls a fost abandonat, fiind substituit
cu aşa numitul curent neofaradic (fig.20.b), care reprezintă o succesiune de
impulsuri triunghiulare având frecvenţă de 50 Hz (T = 20 msec.), durata impulsului
1 msec., durata pauzei 19 msec. (deci Ku = 5 %).
Figura 20
Curentul Träbert. Curentul Träbert a fost studiat, experimentat şi introdus în
practica electrofizioterapeutică în anul 1957 de cel al cărui nume îl poartă, descrierea
şi efectele sale fiind asemănătoare cu cele ale curenţilor Leduc descoperiţi în 1902.
121
Figura 21
Acest tip de curent este cunoscut şi sub denumirea de curent ultrastimulator. El
este constituit dintr-o succesiune de impulsuri de formă dreptunghiulară având
frecvenţă de 140 Hz (T = 7,15 msec.), durata impulsului 2 ms.
Curentul exponenţial, trapezoidal, dreptunghiular, triunghiular. Aceste tipuri
de curenţi, utilizate sub formă de impuls unitar, succesiuni continue, trenuri de
impulsuri (modulate în frecvenţă sau / şi amplitudine sau nemodulate), au aplicabilitate
în: excitarea selectivă a fibrelor nervoase şi musculare, după poliomielite şi leziuni
nervoase; tratamentul musculaturii netede în cazul constipaţiilor cronice, în atonia
postoperatorie a vezicii şi în inerţia uterină; tratarea selectivă a paraliziilor muşchilor
total denervaţi (paralizii uşoare şi leziuni de neuron periferic); blocarea şi tratarea
atrofiilor, slăbirii musculare; pentru gimnastica respiratorie şi exerciţii intenţionale
(volitive); tratarea paraliziilor spastice în pareze cerebrale postnatale; leziuni
traumatice ale sistemului cerebral şi medular; pareze spastice în scleroza multiplă;
pareze spastice uşoare după apoplexii şi în special în stări algice la hemiplegici.
a) Sub denumirea de curenţi exponenţiali, înţelegem acele impulsuri, al căror front
de creştere şi cădere variază în concordanţă cu relaţia matematică a unei funcţii
exponenţiale. Parametrii caracteristici ai impulsurilor exponenţiale sunt următorii:
frecvenţa, timpul de creştere, timpul de cădere (descreştere), coeficientul de
umplere (Ku = ti /T). În anumite situaţii, semnalul exponenţial poate prezenta, între
timpul de creştere şi timpul de descreştere, o zonă cu amplitudine constantă,
numită platou (palier). În acest caz apare suplimentar şi parametrul: durata
palierului.
Figura 22
b) Sub denumirea de curenţi trapezoidali, înţelegem acele impulsuri, al căror front
de creştere şi cădere variază în mod liniar (spre deosebire de impulsul exponenţial,
la care, zona de creştere prezintă o formă convexă, iar zona de descreştere
(cădere) prezintă o formă concavă. Parametrii ce caracterizează acest tip de
impulsuri, sunt aceeaşi cu ai impulsurilor exponenţiale, cu observaţia că în acest
122
 caz, prezenţa parametrului "durata palierului"(platoului), este obligatorie în
descrierea acestui tip de impuls.
Figura 23
O formă aparte de impulsuri trapezoidale, o constituie impulsurile trapezoidale
alternative de lungă perioadă (Laquerriére), la care amplitudinea creşte progresiv-
lent în 0,5  1 sec. (cu polaritate pozitivă), până atinge valoarea maximă, unde se
menţine pe o durată de 6  8 sec. (palierul), după care scade şi mai lent în 2  5 sec.
(bruscheţe mică) până ajunge la zero, de unde creşte din nou, dar cu polaritate
negativă (în acelaşi ritm ca cel al valorilor pozitive), fapt ce realizează o succesiune
de semnale trapezoidale alternative de lungă durată (f = 6 perioade / minut).
c) Sub denumirea de curenţi dreptunghiulari, înţelegem acele impulsuri, al căror
front de creştere şi descreştere variază în mod abrupt (sub 1 % din valoarea duratei
impulsului), respectiv fronturile sunt perpendiculare pe linia izoelectrică. Parametrii
ce caracterizează acest tip de impulsuri, sunt: frecvenţa (f ); durata impulsului (ti);
coeficientul de umplere (K u). Reamintim că f = 1 / T, iar T = ti + tp, unde T este
perioada impulsului, ti - durata impulsului, tp - durata pauzei.
Observaţie: deoarece fronturile (anterior şi posterior) au o variaţie extrem de
abruptă în raport cu durata reală a impulsului (t i), la acest tip de semnale nu se ia
în consideraţie parametrul "timpul de creştere" şi timpul de cădere" !
Figura 24
Js = valoare de vârf
Jm = valoare medie
d) Sub denumirea de curenţi triunghiulari înţelegem acele impulsuri, al căror front
de creştere şi cădere variază în mod liniar, iar panta (bruscheţea) ambelor fronturi
este egală. Când panta frontului anterior este mai mică (lentă) decât panta frontului
posterior (cazul clasic), avem de-a face cu impulsuri în dinte de ferăstrău (joagăr).
Figura 25
a - triunghiular,
b –fierăstrău,
c - tiratron,
d - exponenţial
a b c d
Observaţii:
121
 inegalitatea pantelor poate fi şi inversă, dar acest tip de semnale este mai puţin
uzitat în practica electromedicală curentă;
 în unele cazuri, sunt utilizate şi semnale triunghiulare, ale căror pante pot să
varieze după o lege curbă;
 tipurile de impulsuri prezentate pot fi livrate şi sub formă de modulaţii
(Schwellungen) de amplitudine (AM) sau / şi frecvenţă (FM), sub formă de
trenuri (burst), în serii continue sau după legi stohastice (aperiodice).
Figura 26
Caracteristicile generale ale unui aparat de terapie în impulsuri
În domeniul electrofizioterapiei există o varietate extrem de bogată de aparatură
medicală, produsă de diferite firme specializate. Vom prezenta extrem de succint,
un aparat din această categorie:
domeniul frecvenţelor livrate = 0,1 1000 imp / sec. (0,11000 Hz);
durata impulsului = 0,03  3000 msec.;
frontul anterior = 0,03  3000 msec.;
frontul posterior = 0,015  1500 msec.;
durata grupei (tren) = 0,1  1 sec.;
durata impulsului modulat = 1 sec.;
durata perioadei impulsurilor modulate şi a celor tip grup = 2 10 sec.
(6  30 semnale modulate / minut, respectiv grupe / minut)
Organe de comandă existente la această categorie de aparate (principii)
Panoul frontal al acestor tipuri de aparate trebuie să conţină, în principiu,
următoarele comenzi:
 comutator selector al modului de lucru (imp. unitare; serii; modulate etc.);
 comutator selector al formei impulsurilor (drept.; exp.; triung.);
 forma anvelopei de modulaţie (drept.; exp.; trap.);
 comutator selector al perioadei impulsurilor (T);
 comutator selector al duratei impulsurilor (t i);
 comutator selector al duratei frontului anterior (creştere);
 comutator selector al duratei frontului posterior (cădere);
 potenţiometru de reglaj al curentului prin pacient;
 comutator al regimului de lucru al stimulatorului (generator de curent / tensiune);
 instrument de măsură al valorilor de regim.
Terapia prin curenţi de excitaţie în paralizia spastică
Pentru tratarea musculaturii spastice, este aplicată metoda elaborată de
Hufschmidt în 1968, constând în utilizarea a două circuite de excitaţie independente
(separate) între ele, dar sincronizate electronic, fiecare din circuite conţinând câte doi
122
electrozi de excitaţie. În acest mod se excită mai multe grupe musculare antagoniste,
cu o intensitate dată, până la apariţia unor reflexe musculare puternice. Primul circuit
de excitaţie este realizat cu ajutorul unui aparat de terapie în impulsuri clasic, care
este racordat prin intermediul unui cablu special, la un al doilea aparat de impulsuri,
realizându-se în acest mod cel de-al doilea circuit de excitaţie. Realizarea joncţiunii
electronice între cele două aparate, creează posibilitatea obţinerii unui montaj specific
în terapia patologiei musculaturii spastice. Într-o versiune tehnică ulterioara, a fost
realizat un model dintr-o generaţie mai noua care întruneşte funcţiile ambelor aparate
prezentate mai sus. În general se stabileşte frecvenţa impulsurilor pentru circuitul de
excitaţie 1, care de regulă ocupă o valoare cuprinsă între 0,7  1 Hz (corespunzând
unei perioade T = 1  1,3 sec.), precum şi durata impulsului respectiv (200  500
µsec.). Impulsul elaborat de aparatul 1 este aplicat, printru-un cablu de joncţiune,
special conceput, celui de-al doilea aparat de terapie, care produce la rândul său
un impuls întârziat (defazat sau decalat) în raport cu impulsul care l-a iniţiat.
Mărimea acestei întârzieri (100  300 msec.) este reglată de la un organ special de
comandă, ce se află pe panoul frontal al aparatului 2. Intensitatea curentului din
cele două circuite de excitaţie, se stabileşte prin intermediul potenţiometrelor
amplasate pe panoul frontal al celor două aparate, iar durata impulsului (t i) livrat de
aparatul 2, precum şi mărimea întârzierii (defazajul) dintre impulsurile produse de
cele două aparate, se stabileşte din cele două organe de reglaj ale aparatului 2.
Pentru a preîntâmpina stări tehnice incompatibile, la funcţionarea în regimul de
lucru SPASTIC, este imperios necesar ca perioada impulsurilor livrate de aparatul 1
să fie întotdeauna mai mare decât timpul de întârziere dintre cele două grupe de
impulsuri, timp cuprins în limitele 80  800 msec. (şi reglabil de la aparatul 2). Cu alte
cuvinte, impulsul aplicat pacientului prin circuitul 1 de la aparatul 1 este cel ce
comandă declanşarea impulsului aplicat pacientului prin circuitul 2 de la aparatul 2, cu
o întârziere prestabilită, determinată de gradul de degenerescenţă al patologiei
cazului (cu creşterea degenerescenţei creşte întârzierea impulsului livrat de circuitul 2
şi invers).
Notă: în tehnica electrostimulării, indiferent de natura stimulilor utilizaţi,
impulsurile livrate nu pot depăşi valoarea maximă a Ku = 0,6, o valoare mai mare
fiind nefiziologică (tetanie).
2.3.3. Terapia prin curenţi cu impulsuri
2.3.3.1. Stimularea musculaturii normoinervate
Posibilitatea de variaţie a formei şi amplitudinii impulsurilor în frecvenţă,
durata impulsului succedată de cea de pauză, modulaţia întregului tren de impulsuri
reflectă într-un mod mai fidel proprietăţile biologice ale curentului de joasă frecvenţă.
Aceasta face ca aceşti curenţi să fie folosiţi în stimularea musculaturii striate
normoinervate şi în stimularea sistemului nervos periferic (musculatura parţial sau
total denervată). Fiecare entitate anatomică răspunde optimal la diferiţi parametrii
ai impulsului electric (funcţie de frecvenţa optimă de depolarizare a fiecărui tip de
celulă), fiind necesară stimularea selectivă a structurilor de tratat. De exemplu, fibra
musculară striată normoinervată reacţionează la impulsuri electrice de durată scurtă şi
frecvenţă mai rapidă, de formă dreptunghiulară, curenţi faradici şi mai ales neofaradici
121
modulaţi. S-a demonstrat producerea de contracţii unice de tip secusă musculară la
frecvenţe până la 10 Hz şi de tip tetanic între 30 şi 50 Hz. Impulsurile cele mai
fiziologice pentru stimularea fibrelor musculare normoinervate sunt cele rectangulare
cu frecvenţa între 30 şi 50 Hz, cu care se efectuează o electrogimnastică a
musculaturii care necesită acest lucru.
Stimularea musculaturii normal inervate are următoarele indicaţii terapeutice:
 hipotrofii şi atrofii musculare de inactivitate, provocate fie de imobilizări
prelungite (aparat gipsat, fixatoare externe, imobilizări prelungite la pat), fie
de patologie articulară cu redoare, limitare marcată a amplitudinii de
mişcare pe diferite planuri, ceea ce obligă muşchiul efector la inactivitate;
 musculatură hipotrofiată sau contractată în tulburări de statică a coloanei
vertebrale, cum întâlnim în cifoscolioză;
 hipotrofia de inactivitate a vârstnicilor, sedentarilor, depresivilor;
 electrogimnastica musculaturii respiratorii (in tulburări de ventilaţie);
 stimularea musculaturii abdominale flaşte hipotone (în constipaţii atone,
postnaşteri);
 în afecţiuni însoţite de pierderea sensibilităţii kinestezice (prin repaus
prelungit la pat, la comatoşi sau la cei ce depind de anumite aparate de
menţinere a unei funcţii vitale).
În toate aceste indicaţii, ideală este asocierea electrogimnasticii cu tehnici de
kinetoterapie (acolo unde este posibil). Ca tehnica de aplicare catodul se aplică
totdeauna pe punctul motor al muşchilor, anodul e indiferent, iar poziţionarea se
realizează pentru scoaterea de sub gravitaţie a segmentului.
Indicaţii terapeutice derivate
Întrucât la frecvenţe mai mari de 70 Hz se constată instalarea progresivă şi
preponderentă a efectului antalgic, cu maxim între 90 şi 100 Hz, se mai indică
curenţi modulaţi în stări posttraumatice (entorse, contuzii)
Instalarea efectului vasomotor recomandă terapia şi în:
profilaxia trombozelor periferice şi a emboliilor posibile, care însoţesc
imobilizările posttraumatice, postoperatorii sau postpartum;
tulburări de intoarcere venoasă şi instalarea edemelor limfatice.
Efectul trofic al curenţilor modulaţi îi indică în:
tulburări de sensibilitate cutanată: hipoestezii dermatomale din radiculopatii,
parestezii postoperatorii, posttraumatice;
unele nevrite, nevralgii sau neuropatii periferice.
Ca scop special de utilizare amintim stimularea mişcărilor voluntare, prin feed-back
senzitivo-motor de la receptorii tendino-musculari (in sechele de poliomielită).
Nu se indică stimularea electrică de această manieră în pareze şi paralizii spastice,
spasme musculare, pentru musculatura denervată total sau parţial.
Principalele tipuri de curenţi de joasă frecvenţă care au proprietăţi terapeutice
certe, datorită unor remarcabile acţiuni fiziologice, sunt:
a) Curenţi ondulaţi de lungă perioadă Lacquérière caracterizaţi de un
curent sinusoidal cu 60 perioade, foarte lenţi şi, de aceea, mai puţin utilizaţi,
în ciuda unei eficienţe certe excito-motorii şi trofice.
122
 b) Curenţii progresivi ai lui Lapicque şi Duhen sunt curenţi ritmaţi, cu Formulele terapeutice mai uzitate în practică urmăresc obiectivele ce se pot realiza
o curbă crescândă şi una descrescândă, conform unei legi exponenţiale. Sunt prin combinarea mai multor formule de curenţi cu impulsuri, prescriindu-se de
în general utilizaţi în electrostimularea musculaturii denervate, la care se obicei două-trei forme. Practic, la electrodul negativ se realizează efectele cele mai
realizează contracţii şi menţinerea unui tonus muscular minim necesar pentru pregnante terapeutic, deci acesta va fi plasat direct pe locul de interes terapeutic,
că aceşti curenţi tind să reproducă impulsul ce ia naştere în fibra nervoasă electrodul pozitiv devenind indiferent aşezat la o distanţă de până la 10 cm de primul.
efectoare în activitate. Se utilizează şi în acest caz stratul hidrofil interpus între tegument şi electrod, total
c) Curenţii exponenţiali sau curenţii lui Le Gô se apropie de fixat, ferm, prin benzi elastice. Se poate utiliza şi un electrod negativ de suprafaţă
precedenţii, fiind vorba de curenţi ritmici, care prezintă o parte ascendentă mai mică decât cel pozitiv, ceea ce duce la realizarea unui efect de vârf, de
exponenţială. Durata şi frecvenţa impulsului sunt reglabile, obţinând efecte concentrare a acţiunilor la polul negativ.
fiziologice şi terapeutice diferite, în principal analgezice şi trofice. Electrozii se pot aplica, în funcţie de scopul terapeutic urmărit:
d) Curenţii aperiodici a lui Adam caracterizaţi prin trenuri de impulsuri  în aplicaţii direct pe o zonă dureroasă bine delimitată, polul negativ pe locul
de intensitate constantă, inegali repartizaţi în timp şi pe durata unui stimul, dureros;
pentru a evita acomodarea. În practică trebuie căutată modularea pentru  în poziţionarea transversă (faţă în faţă) indicat pentru articulaţii mari: umăr
efectul analgezic, excito-motor sau cel trofic. antero-posterior, genunchi latero-lateral, transabdominal, cu catodul lombar în
e) Curenţii diadinamici (CDD) ai lui Bernard cei mai utilizaţi curenţi în lombalgii;
practica medicinii fizice şi care au fost prezentaţi anterior. Ei derivă din  în poziţionare longitudinală de-a lungul unui segment, în scop dinamogen pe
curentul de reţea redresat şi modulat în două forme de bază: punctul tendino-muscular şi / sau puncte motorii ale unui muşchi lung (biceps
monofazat fix (MF) cu frecvenţă de 50 Hz: efect puternic dinamogen brahial, cvadriceps), pe traiectul unui nerv (radial, peronier etc.) sau a unui
(excito-motor) în primele minute, după care apare acomodarea şi inhibiţia vas principal (arteră, venă), cu anodul poziţionat la emergenţă şi catodul în
structurii neuromusculare stimulate. În afara efectului de electrostimulare, zona de interes terapeutic;
se mai indică pentru efectul analgezic în durerile de tip spastic, pentru  în aplicaţii paravertebrale foarte des utilizate, cu poziţionare în zona emergenţelor
efectul trofic al ţesutului conjunctiv (în aplicaţie după difazat fix) şi radiculare, catodul pe regiunea rădăcinii în suferinţă;
tonicizarea pereţilor arteriali (vasoconstricţia);  în aplicaţii pe zone reflexogene: ganglioni vegetativi, gulerul Scerbac (nu e o
difazat fix (DF) cu frecvenţă de 100 Hz (1000 stimuli / sec): se indică procedură de elecţie în determinarea reglărilor neuro-vegetative).
preponderent pentru electroanalgezie, în simptomatologia algică de
Tabelul 2. Indicaţii şi formule terapeutice de aplicare
origine somatică sau vegetativă. Are şi efect vasodilatator periferic local în
jurul nervilor periferici, prin inhibarea sistemului simpatic. Structurile Formulă Durata
excitabile (musculatura normal inervată) se supun efectului de acomodare Afecţiunea Poziţionare electrozi
indicată şedinţei
la stimul, prin apariţia depolarizării membranare în timp relativ scurt (de 1. Boli reumatismale
ordinul minutelor), ceea ce duce la lipsă de răspuns la stimul;
a) boală artrozică activată DF 2’  4’ Transversal sau paravertebral
Pentru a evita fenomenul de acomodare, cele două forme de bază se vor utiliza PS 2’  4’ Catodul la locul dureros,
alternant, MF cu DF, variind durata trenurilor de impulsuri şi a pauzelor. Apar astfel: anodul cât mai aproape (cm)
 PS (perioadă scurtă): 1 sec. MF + 1 sec. DF cu trecere bruscă între ele.
b) artrite DF 2’ Transversal sau paravertebral
Formula aceasta are un efect excitotonic (resimţit ca o vibraţie profundă de
PL 4’ Catodul la locul dureros,
către pacient), cunoscut şi ca efect izodiadinamic. Se remarcă şi un efect
anodul cât mai aproape (cm)
resorbtiv al edemelor şi hematoamelor posttraumatice şi circulatorii, datorită
vasoconstricţiei dată de componenta MF. c) reumatism ţesut moale MF 2’  4’ Transversal sau longitudinal
 PL (perioadă lungă), constând în trecerea progresivă după 6 sec. de impuls PS 2’ Catodul pe regiunea cea mai
MF, în timp de 1,5 sec., la un tren de 6 sec. de impuls DF. Caracteristica PL 4’ dureroasă
aceasta conferă curentului proprietăţi de analgezie şi miorelaxante, care sunt 2. Afecţiuni postraumatice
persistente în timp. Are şi un efect anticongestiv. a) contuzii, entorse, DF; 2’  3’ Transversal
 RS (ritm sincopat) sau monofazat cu pauze (1 sec. MF 50 Hz urmat de 1sec. luxaţii, hematoame, PS 2’  3’ Catodul pe locul dureros
de pauză), care este cel mai puternic excitomotor, realizând contracţii musculare edeme PL 4’
puternice ale musculaturii normoinervate (electrogimnastică). b) contracturi musculare DF, 2’ Longitudinal pe puncte motorii
Prin diferite combinaţii de modulări ale curenţilor de bază se pot obţine şi alte forme PL 4’ Catod cranial, anod distal
de curenţi diadinamici, cum mai sunt citaţi: MF modulat, DF modulat, la care c) hipotrofii şi redori MF 2’  4’ Longitudinal pe puncte motorii
intensitatea creşte şi scade progresiv. postimobilizare, PL 4’ Catod cranial, anod distal
atonii postoperatorii RS 4’  6’

121 122
3. Afecţiuni circulatorii MF 2’  4’ Longitudinal; Anod la rădăcina scurte. Stimularea se efectuează în tehnică bipolară cu poziţionarea electrozilor pe
periferice DF 2’  4’ vasului sanguin, arie mai mare, zona tendino-musculară, catodul distal, anodul proximal. Se descrie şi tehnică
PS 2’  3’ catod mai mic, distal monopolară cu catodul fixat pe punctul motor al muşchiului şi anodul proximal.
4. Pentru inhibarea DF 2’ În funcţie de gradul de denervare al muşchiului stimulat, în tabelul 3 se indică
Transversal în staţia durata a impulsului şi a pauzei (valori orientative, fiecare pacient trebuie testat).
simpatică PS 2’
ganglionară a segmentului
PL 4’
Tabelul 3
5. Afecţiuni neurologice periferice
Denervare muşchi Durată impuls (msec.) Durată pauză (msec.)
a) lombalgii DF 2’ Transversal paravertebral
PS 2’ L4 L5 S1 cu catodul pe Redusă 5  10 20
PL 4’ partea dureroasă Medie 50  150 50  150
b) sciatalgii PS 1’ Longitudinal pe punctele Valleix, Gravă 150  400 1000  3000
PL 3’ descendent pe coapsă şi gambă Totală 400  600 2000  5000
c) nevralgia de trigemen DF 2’ Anod mastoidian, catod pe
PL 4’ punctele dureroase ale nervului În timpul electrostimulării se urmăreşte mişcarea ce trebuie reeducată, asupra căruia
pacientul este invitat să se concentreze şi să o reproducă mental. Segmentul stimulat
2.3.3.2. Stimularea musculaturii total sau parţial denervate se va scoate de sub incidenţa forţei gravitaţionale. Se recomandă electrostimularea
pe durată îndelungată pentru dobândirea unei minime forţe musculare necesară
Lezarea sau întreruperea căii de comandă motorie (nervul periferic) duce la iniţierii programelor de kinetoterapie şi concomitent cu acestea pentru stimulări
suferinţă neuro-musculară cu instalarea rapidă a hipotrofiilor şi a atrofiilor musculare, selective a anumitor grupe musculare mai puţin reactive.
care încep să apară în primele 72 de ore. În această situaţie, fibra musculară nu
mai răspunde la impuls electric cu declanşare bruscă, cum e impulsul dreptunghiular
(rectangular), ci va răspunde la impulsuri cu pantă lentă de creştere, cum e
impulsul exponenţial sau cel triunghiular cu pantă de creştere exponenţială.
Stimulările sunt absolut necesare pentru a preveni sau recupera instalarea
atrofiilor musculare. Fibrele musculare denevrate degenerează prin apariţia de ţesut
fibros necontractil, schimbându-şi astfel parametrii electrofiziologici, prin creşterea
cronaxiei direct proporţional cu severitatea şi vechimea leziunii neuro-musculare.
Astfel, fibrele cu cronaxie prelungită nu mai răspund parametrilor fiziologici de
stimulare. Din acest punct de vedere, fibrele striate denervate se comportă ca şi
fibra musculară netedă, reacţionând doar la stimuli electrici cu intensitate progresivă,
cu aplicaţie indelungată, cum ar fi impulsurile exponenţiale, triunghiulare sau
trapezoidale, care realizează electrostimularea selectivă pe musculatura denervată.
Pentru diagnosticarea gradului de denervare se va efectua EMG, curba I / T şi climaliza.
Din analiza acestor investigaţii vor rezultă parametrii curentului de stimulare necesari.
Electrostimularea trebuie să se iniţieze cât mai repede pentru a preveni
instalarea atrofiilor musculare şi va fi obligatoriu asociată tehnicilor de kinetoterapie.
Practic, se constată că fibrele musculare striate denervate au comportamentul fibrelor
musculare netede, reacţionând la curenţi de intensitate progresivă şi durată lungă
de aplicare, cum sunt curenţii exponenţiali, triunghiulari şi trapezoidali. În urma
electrodiagnosticului se constată:
 creşte reobaza şi cronaxia;
 contracţia apare la electrodul pozitiv ca reacţie motorie paradoxală (inversă),
semn important de degenerescenţă neuro-musculară;
 curba I / T se deplasează faţă de normal spre dreapta şi în sus, uneori în
trepte, ceea ce arată lezarea neuniformă a unităţii neuro-motorii;
 coeficientul de acomodare α mai mic sau egal cu 1.
Înainte de începerea electrostimulării se pregăteşte regiunea prin executarea
unor proceduri cu efect trofic : baie galvanică, fototerapie, masaj, parafină sau unde

121 122
 Atonii uterine pre Catod pubian
100  200 200 1000  3000 30  60
şi post partum Anod sacrat

2.3.3.4. Electrostimularea musculaturii spastice

Figura 27. Punctele motorii A fost elaborată de Hufschimdt în anul 1968 şi se bazează pe aplicarea a două
circuite excitatorii separate, decalate în timp, dar sincronizate între ele. Impulsurile
utilizate sunt dreptunghiulare de 0,2  0,5 msec. şi cu o frecvenţă de 0,7  1 Hz. Între
cele două circuite e programat un decalaj de timp de 100  300 msec. Electrozii
celor două circuite se poziţionează pe grupe musculare antagoniste (flexori-extensori,
abductori - adductori), pe care le stimulează cu intensitate progresiv mărită până la
apariţia unei contracţii puternice dar alternante a muşchilor stimulaţi. Alternanţa
este rezultatul decalajului de timp dintre cele două circuite. Metoda realizează
inhibarea motoneuronului muşchiului spastic rezultând relaxarea acestuia.
Tabelul 5
Indicaţii clinice Parametrii impuls Tehnica de aplicare
Fază 1 (10 min.):
Impuls dreptunghiular
Circuit 1: trapez
1. Spasticitatea frecvenţă 1 Hz,
Circuit 2: romboid
musculaturii durată 0,3 msec. pe ambele
Fază 2 (10 min.):
braţului circuite,
Circuit 1: biceps brahial
decalajul 100 msec.
Circuit 2: triceps brahial
Se evită aplicarea curenţilor cu impulsuri în :
Impuls dreptunghiular
 zone cu reacţie inflamatorie şi edem; 2. Spasticitatea 10 min:
frecvenţă 1 Hz, durată
 regiuni cu cicatrici şi aderenţe la straturile profunde; musculaturii
0,3 msec. pe ambele
Circuit 1: flexorii degetelor
 zone cu tulburări de sensibilitate; mâinii Circuit 2: extensorii degetelor
circuite, decalajul 100 msec.
 tegumente cu leziuni dermatologice, supuraţii, plăgi, suprainfecţii;
Fază 1 (10 min.):
 în zona materialelor de osteosinteză.
Circuit 1: flexorii coapsei
2.3.3.3. Electrostimularea musculaturii netede Impuls dreptunghiular, Circuit 2: extensorii coapsei
3. Spasticitatea frecvenţa 0,66Hz, durata Fază 2 (10 min.):
Răspunsul muşchiului neted la stimulare se face ţinând cont de cronaxia membrelor 0,3 msec. pentru ambele Circuit 1: flexorii gambei
lungă a acestuia şi se datorează mai ales unei acţiuni reflexe şi nu atât răspunsului inferioare circuite, decalajul Circuit 2: extensorii gambei
fibrei musculare la stimularea directă. Procedura se adresează musculaturii organelor 100 msec. Fază 3 (10 min.):
interne, a cărei caracteristică de reactivitate este diferită de la organ la organ. Fibra Circuit 1: flexorii piciorului
musculară netedă nu reacţionează decât la impulsuri exponenţiale. Circuit 2: extensorii piciorului
Ritmul şi durata şedinţelor într-o cură este în funcţie de rezultatele obţinute.
Metoda se indică în spasticităţile din sindromul de neuron motor central,
Tabelul 4 paraliziile cerebrale infantile, traumatisme vertebrale cu interesare mielică, hemipareze
Electrozi spastice după AVC, boala Parkinson, pareze spastice din scleroza în plăci.
Impuls Pauză Durată
Indicaţie Dimensiuni 2.3.3.5. Curenţii Träbert - curenţi de ultrastimulare
Poziţie (msec.) (msec.) (min.)
(cm2)
Impulsurile au formă dreptunghiulară cu durata 2 msec., pauza 5 msec. şi
Flancul abdominal
Constipaţii cronice 200  400 400  500 1000  3000 30  50 frecvenţa 140 Hz. Au acţiune eficient analgezică şi secundar vasodilatatoare locală
drept şi stâng datorată masajului local cu impulsuri pe care îl realizează. Electrozii se aplică în
Vezică urinară Catod pubian tehnică bipolară cu catodul pe locul dureros şi anodul la mică distanţă (5 cm). Se pot
100  200 200 1000 10  15
atonă postoperator Anod sacrat aplica transversal dar şi longitudinal din aproape în aproape (pe punctele sciatalgice

121 122
ale lui Valleix). Intensitatea se creşte până la obţinerea senzaţiei de vibraţie suportabilă
orientativ fiind de 10 mA pentru membre, 15 mA pentru coloana cervicală, 20 mA
pentru coloana lombară. Creşterea intensităţii peste limita suportabilă duce la apariţia
contracţiei musculare tetanice, foarte dureroase. Senzaţia de vibraţie suportabilă
trebuie menţinută pe toată durata procedurii de 15 20 minute. La sfârşitul
procedurii corect executate durerea va scădea mult în intensitate chiar din primele
şedinţe. Se recomandă 7 şedinţe în aplicaţii zilnice sau de două ori pe zi.
Procedura este indicată în terapia durerii de diferite cauze.
2.3.3.6. Neurostimularea transcutanată (TENS, SNET)
Aceasta tehnică terapeutică s-a dovedit a fi un instrument eficient, atât în
reducerea sau suprimarea unor algii curente, cât şi în varii artralgii, dureri craniene,
post-operatorii, nevralgii post-herpetice, durerile focale din patologia canceroasă.
Terapia constituie o metodă neinvaziva de combatere a diferitelor stări algice
(acute), in special, precum şi cronice, având etiologii diverse. Metoda a fost utilizata
pentru prima data de Shealy (1972) în SUA, ca screening (selecţie) la pacienţi, în
scopul stimulării analgetice a cordonului medular posterior.
Durerea, ca simptom, reprezintă un semnal de alarmă generat de organismul
uman, şi interpretat de creier ca un semn al unei îmbolnăviri. Anumite dureri sunt
atât de persistente încât întrerup în mod serios viaţa normală a individului.
În majoritatea situaţiilor, algia poate fi înlăturată prin mijloace farmaceutice,
dar nu în puţine cazuri, administrarea acestora poate fi însoţită de efecte secundare
neplăcute sau de intoleranţe toxice, dăunătoare organismului uman. Senzaţia
dureroasă este transmisă din diversele zone ale corpului uman (prin nervii somatici şi
vegetativi), excitaţiile nervoase fiind convergente la nivelul cornului posterior al
măduvei spinării, unde se formează aşa numita substanţă "P", mediatorul durerii.
Prin neurostimulare transcutanată este stimulată secreţia în organism a unor opiacee
endogene (endorfine), care reduc parţial sau total şi percepţia durerii. Efectul
analgetic al curentului electric, nu reprezintă o noutate, cunoscându-se că încă din
antichitate, vechii greci (Galen, 130 - 200 e.n.), utilizau peştii electrici (torpedo
marmorata) în tratarea gutei şi a durerilor de cap. Este important de reţinut însă, că
neurostimularea transcutanată înlătură doar durerea, fără să înlăture şi cauza care
a provocat-o. Totuşi, în unele cazuri, efectul activant al curentului electric asupra
celulelor poate determina stimularea proceselor de vindecare cu mijloace proprii
ale organismului. Trebuie reţinut de asemeni că TENS are efecte diferite asupra
unor pacienţi diferiţi. Unii obţin o reducere parţială sau completă a durerii numai pe
durata tratamentului, la majoritatea însă, efectul poate dura de la câteva ore la
câteva zile.
În general, eficacitatea tratamentului este corelată determinant şi de experienţa
cazuistică dobândită în mod direct de pacient.
Utilizarea aparatului destinat terapiei TENS este indicată în următoarele
patologii: sciatică; spodiloză, dureri de spate; migrene; lumbago; cefalee; nevralgii
(trigeminale, faciale, intercostale, zona Zoster, traumatice); cauzalgii; sindrom
cervical; dureri talamice; insomnii; dureri fantomă; algii dentare; tic dureros; artrite;
algii posttraumatice şi post-operatorii; traume sportive etc.
Terapia cu acest aparat nu este aplicabilă pacienţilor cu implant de pacemaker !
121
Stimulii electrici utilizaţi în perimetrul acestui gen de terapie, se apropie mult,
prin forma lor, de stimulii biologici naturali elaboraţi de celula nervoasă. În practica
curentă, aparatura existentă în peisajul medical oferă două tipuri de impulsuri
caracteristice:
 impulsul monofazic ce are de regula o formă rectangulară (uneori în zona
superioară a frontului posterior uşor trapezoidal);
 impulsul bifazic ce poate există în două variante:
 impuls de formă dreptunghiulară, asemănătoare cu cel prezentat mai sus
(identic în ambele polarităţi);
 impuls de polaritate pozitivă, dreptunghiular, urmat de un impuls negativ
exponenţial.
Figura 28
Se menţionează următoarele aspecte suplimentare:
a) Relaţia de durată între aceste două impulsuri, este de aşa natură (în anumite
cazuri), încât dacă impulsul pozitiv are durata "t i" atunci impulsul negativ are
durata "3 ti". La impulsurile bifazice există şi posibilitatea reglajului decalajului
(defazajului) între impulsurile pereche. De asemenea, poate exista posibilitatea
livrării unor trenuri de impulsuri având durate reglabile, care pot fi modulate în
amplitudine sau / şi frecvenţă. Un portret-robot al unui astfel de stimulator poate
avea următoarele caracteristici tehnice:
 impulsurile unitare pot avea durate cuprinse între 50  500 µsec cu fronturi mai
mici de 1 µsec;
 frecvenţa de repetiţie a impulsurilor monofazice cuprinsă între 15  500 Hz;
 la impulsurile bifazice (pereche), fiecare impuls poate fi controlat independent;
 decalajul dintre impulsuri (în modul "bifazic") este reglabil între 0  300 msec.
b) Stimularea bifazică prezintă avantajul că sarcinile electrice injectate într-un sens
(în timpul unei polarităţi), fiind egale cu sarcinile electrice injectate în sens opus
(de polaritate adversă), nu are loc o acumulare de sarcini electrice în ţesut, în
consecinţă stimularea bifazică compensează potenţialele de polarizare ale
electrozilor.
c) La modul de lucru cu trenuri, frecvenţa lor poate fi cuprinsă între 0,05  2 Hz, cu
o durata reglabilă a trenurilor, (aceste date tehnice pot varia destul de larg, de la
firmă la firmă), având anvelopa de modulaţie de formă rectangulară, exponenţială
sau trapezoidală; această succesiune de trenuri poate fi urmată de perioade de
pauză de ordinul minutelor.
Acest gen de terapii este înglobat de regulă în adevărate "programe", realizate
electronic în cele mai sofisticate variante constructive. Prezentăm în cele ce
urmează datele tehnice ale unui astfel de exemplar reprezentativ din această
categorie de aparate, utilizat în electrogimnastica recuperatorie:
Semnalul este format din 8 trenuri (burst) totalizând 144 sec. (Tgrup = 144 sec.),
anvelopa modulatoare a trenurilor este trapezoidală (creştere = 2 sec.; palier
122
 = 3 sec.; cădere = 1 sec.; pauza = 12 sec.), perioada de repetiţie a trenurilor
(în cadrul celor 144 sec.) fiind T = 18 sec., la un K u = 33 % (f = 0,05 Hz).
Cele 8 trenuri, care se succed la un interval de 12 sec. unul de altul, sunt
urmate apoi de o pauză generală de relaxare musculara egală cu 180 sec.,
după care procesul se reia de la început. Deci, perioada T de desfăşurare a
întregului proces (a grupului celor 8 bursturi) este T = 324 sec. (f = 0,003 Hz),
la un K u = 44 % (T = ti + tp).
Fiecare din cele 8 trenuri la rândul lui este constituit dintr-o serie de impulsuri
bifazice simetrice, având f = 35 Hz şi durata impulsului ti = 400 µsec., deci
K u = 1,4%. Alura trenului este trapezoidală, iar umplutura (componenţa)
trenului este constituită din succesiuni de impulsuri bifazice simetrice, având
caracteristicile electrice prezentate la începutul acestui aliniat.
2.4. NOŢIUNI DE TERAPIE PRIN ELECTROPUNCTURĂ
Acupunctura, ca tehnică milenară terapeutică, reprezintă contribuţia civilizaţiei
chineze la imensul tezaur al ştiinţelor medicale. De altfel, cine analizează bazele
teoretice ale medicinii tradiţionale chineze, este frapat de la început de caracterul
filozofic al gândirii medicale. Un aforism medical milenar enunţa: "a aştepta apariţia
bolilor pentru a le trata, înseamnă a aştepta să-ţi vină setea, pentru a începe să
sapi puţul, sau a aştepta să apară revolta, pentru a o înăbuşi !". Întreaga gândire
chineză, incluzând miturile şi legendele, este dominată de concepţia unităţii materialităţii
universului, conform căreia, toate fenomenele se desfăşoară în deplin acord cu legea
universală DAO, având două componente contrare, complementare şi inseparabile
(Yang şi Yin). Atât macrocosmosul (universul), cât şi microcosmosul (omul), sunt
animate de neîntrerupte pulsaţii (unde), cu amplitudine diferită, dar cu o periodicitate
constantă.
Se apreciază istoriceşte că gândirea elaborată analitic a vechii Chine începe
odată cu plămădirea ei din faptele atribuite înţelepciunii celor trei împăraţi legendari,
Fu Xi (cca. 2953 - 2838 î.Ch.); Shen Nong (cca. 2900 - 2798 î.Ch.); Huang Di
(2797 - 2696 î.Ch.), care au pus bazele unei civilizaţii ce avea să joace un rol major
în dezvoltarea omenirii. Atent la ceea ce se petrecea pe Pământ, Fu Xi a intuit
existenţa unei interdependenţe între fenomenele din Cer şi a celor de pe Pământ,
fapt ce l-a făcut să presupună existenţa unei forţe universale (Qi),care guvernează
atât mişcarea astrelor, cât şi manifestările ciclice ale vieţii terestre.
Când, unde şi în ce împrejurări a apărut acupunctura, nu se ştie. Din analiza
atentă a vechilor scrieri apariţia primelor lucrări de acupunctură poate fi plasată
undeva între anii 1000 - 200 î.Ch. S-a constatat că stimularea zonelor active (Xue Wei)
cu ajutorul acelor (acupunctura), sau cu ajutorul căldurii (moxibustie) este urmată
de dispariţia semnelor clinice ale diferitelor boli.
De-a lungul celor 12 meridiane principale convenţionale şi a celor 2 canale
situate pe faţa anterioară şi posterioară a corpului (Ren Mai şi Du Mai), sunt înşiruite
cele 361 de puncte aparţinând reţelei meridianelor. Dintre acestea, 309 sunt amplasate
pe cele 12 meridiane principale, fiecare având câte două ramuri simetrice, una
dreapta şi alta stânga. Punctele sunt deci bilaterale. Rezultă că numărul total de
puncte este de 670. Ştiind că un punct are suprafaţă de 2  3 mm2 şi că întreaga
121
suprafaţă cutanată este la individul adult de cca. 1,5 m2, rezultă că totalitatea
punctelor de acupunctură nu ocupă o arie mai mare de 1 %. Cu toate acestea,
amploarea reacţiilor înregistrate după stimularea acestor puncte este uneori de-a
dreptul surprinzătoare. Mecanismele implicate în producerea unei astfel de reacţii
nu au putut fi încă pe deplin elucidate. Din cele aproximativ 670 de puncte
cunoscute, practica curentă de diagnostic şi terapie utilizează cca. 120.
Particularităţile electrice ale punctelor active au fost puse în evidenţă în
Japonia (1956) de Yoshio Nakatani, care dezvoltă tehnica particulară de diagnostic
şi terapie numită Ryodoraku. Pătrunderea electronicii în acupunctură, prin
electropunctură şi electroacupunctură, trebuie considerată totuşi un progres real în
domeniul cercetării ştiinţifice, al terapiei sau diagnozei.
Pe baza cunoştinţelor acumulate, atât teoretice cât şi al aplicaţiilor practice
din cazuistică, s-a conturat forma de undă optimă pentru terapia prin electropunctură,
care a fost menţionată la începutul acestui material şi anume: impulsul pozitiv
dreptunghiular, urmat de un impuls negativ exponenţial.
Figura 29
Se utilizează succesiuni continue, trenuri discontinue cu parametrii reglabili, cu
modulaţie în amplitudine sau / şi frecvenţă, cu anvelopă dreptunghiulară, triunghiulară
sau exponenţială. Un aparat tipic de terapie din această categorie oferă semnale
tipice în plaja 1  2000 Hz în regim continuu, trenuri de semnale modulate în
amplitudine sau / şi frecvenţă (cu anvelopă dreptunghiulară, triunghiulară, exponenţială,
în sfert de undă), cu grad de modulaţie variabil.
Tehnica terapiei de electropunctură constă în aplicaţii simultane, pe 6  10
puncte, a unor electrozi punctiformi speciali (diametrul = 1  2 mm), prin intermediul
cărora se aplică forma de semnal cerută de schema terapeutică apreciată de
medicul curant. Când metoda selectată este corect apreciată şi aplicată, se pot
obţine rezultate favorabile (imediate) în 90 % din cazuri.
Menţionăm că această metodă terapeutică nu este similară şi nu se substituie
procedeului TENS şi nici electroacupuncturii (procedeu utilizat în China începând cu
anul 1934), în care caz mai intervine şi un al doilea stimul, realizat de introducerea
acelor în punctele active bine stabilite, pe meridianele tradiţionale de acupunctură.
Electropunctura sau electroacupunctura pot fi aplicate atât cu curent continuu cât şi
cu curenţi în impulsuri, de formă tipică prezentate în contextul lucrării.
122

Figura 30
2.5. ELEMENTE DE MAGNETOBIOLOGIE ŞI MAGNETOTERAPIE
2.5.1. Generalităţi
2.5.1.1. Date generale despre câmpul magnetic şi magnetoterapie
Din totdeauna, materia vie de pe planeta noastră a fost continuu sub influenţa
câmpului magnetic al pământului. Acest câmp are o intensitate medie slabă (0,047
mT), care scade de la poli spre ecuator, prezintă oscilaţii anuale sezoniere şi
zilnice, ce dirijează evoluţia ceasului biologic al organismelor vii, după expresia lui
U. Evertz. Dacă o fiinţă vie ar fi ecranată de influenţa geomagnetismului ar apare
un complex de perturbări metabolice, problemă care a preocupat îndeaproape pe
cercetători (Pressman, Persinger) ca şi pe cei de la centrele de zboruri spaţiale.
Suntem atât de obişnuiţi genetic cu câmpul magnetic terestru încât reacţionăm
anormal la absenţa lui. De fapt multe din reacţiile şi comportamentele, pe care le
considerăm normale, ale organismelor vii, sunt în directă legătură cu acest câmp.
121
Astfel, precizia în orientarea păsărilor migratoare, direcţia de deplasare a
viermilor şi insectelor, creşterea plantelor şi orientarea rădăcinilor lor etc., sunt
în funcţie de direcţia câmpului magnetic al pământului. S-a observat astfel, că
schimbări funcţionale sesizabile se petrec doar la variaţii mai mari ale câmpului
magnetic terestru aşa cum se întâmplă uneori în timpul furtunilor magnetice. Astfel,
de la influenţa asupra mesajului genetic până la modificarea homeostaziei ionice şi
a permeabilităţii celulare, de la inhibiţia creşterii bacteriilor până la respingerea
tumorilor grefate, sau de la creşterea şi dezvoltarea plantelor până la modificările
comportamentale ale mamiferelor superioare etc., a fost dovedită acţiunea
ubicuitară a câmpurilor magnetice asupra a tot ce este viu. De asemenea, este
posibil ca la nivelul celular câmpul magnetic variabil (cel mai frecvent folosit în
cadrul studiilor) să inducă câmpuri electrice care reorganizând sarcinile electrice
acţionează asupra curenţilor de polarizare celulari sau să producă forţe
electromotoare generatoare de reacţii chimice (disociere electrolitică, producere de
căldură etc.). De altfel Szentgyörgyi considera că un câmp magnetic acţionează
asupra materiei vii atât pe cale magnetică cât şi electrică. Pe baza atât a efectelor
directe ale energiei fizice cât şi a reacţiilor chimice induse de către câmpul magnetic,
se dezvoltă azi o nouă ramură a biologiei - magnetochimia. În rezumat, aşa cum
arată diverşi autori (Varga, Jitariu, König, Raşca, Evertz etc.), la baza acţiunii
biologice a câmpului magnetic stau modificările energetice induse la suprafaţa
celulară care activează schimburile de membrană (mai ales pentru oxigen şi ioni),
intensifică producţia şi activitatea enzimatică, influenţând puternic metabolismul
celular (mai ales asupra sintezei acizilor nucleici şi a albuminelor) putând în acest
fel, în funcţie de intensitatea câmpului, să ajungă până la o activare a aparatului
genetic al celulei.
Câmpul magnetic este o noţiune familiară pentru omul contemporan, care
ştie că întreaga viaţă de pe planeta noastră este influenţată de câmpul magnetic
terestru. De peste un secol se acumulează continuu un vast, dar şi insuficient
organizat material, de cercetare ştiinţifică, care atestă existenţa biomagnetismului,
probat la toate nivelele de organizare ale materiei vii: molecular, celular, tisular, de
organ, de sistem, ca şi la nivelul întregului organism.
Utilizarea terapeutică a câmpurilor magnetice pulsatorii reprezintă astăzi în
medicină, consecinţele evoluţiei observaţiilor, studiilor şi cercetărilor debutate în 1845,
odată cu descoperirea magnetismului de către fizicianul englez M. Faraday, care a
remarcat influenţa acestuia asupra structurilor organice, iar evoluţiile ulterioare ale
cunoştinţelor de biologie, biochimie şi a corelaţiilor acestora cu efectele biologice ale
câmpurilor magnetice, au permis apariţia unei noi ramuri de studiu, magnetobiologia,
cu largi aplicaţii în multe domenii ale vieţii sociale incluzând şi medicina, de care
beneficiază şi specialitatea de fizioterapie. În 1902 sunt publicate primele observaţii
asupra efectelor biologice produse de câmpurile magnetice alternative. În 1921
Steiner comunica despre efectele favorabile ale câmpurilor magnetice statice aplicate
la om. În 1935 Düll relatează (pe baze statistice) despre corelaţia existentă între
oscilaţiile magnetismului terestru şi creşterea numărului de decese. Pittmman
relatează în 1964 despre rezultatele experienţelor sale efectuate asupra plantelor şi
tot în acelaşi an, Barnothy efectuează în SUA cercetări despre efectelor câmpurilor
magnetice statice primare asupra creşterii şi dezvoltării organismelor. Barnothy
122
arată că numai pe baza parametrului intensitate şi doar în linii generale, câmpurile
magnetice pot fi clasificate după efectele lor în:
 câmpuri magnetice slabe (0,001  10 mT), de ordinul câmpului terestru, ce
influenţează continuu activitatea unor vieţuitoare (orientarea zborului);
 câmpuri magnetice puternice (100  1000 mT) care produc importante modificări
funcţionale şi structurale la nivelul organelor;
 câmpuri magnetice foarte puternice (peste 1000 mT) care acţionează asupra
codului genetic.
Cum acţionează de fapt câmpul magnetic asupra organismelor vii, constituie o
problemă departe încă de a fi pe deplin elucidată. Este posibil ca însuşi câmpul
magnetic să declanşeze efectul, prin intermediul substanţelor paramagnetice (µ > 1),
cunoscut fiind rolul pe care îl au în organism astfel de substanţe ca: oxigenul,
hidrogenul atomic, radicalii liberi, enzimele etc. Un câmp magnetic este produs de
către un curent electric sau de către un câmp electric variabil. Câmpurile magnetice
produse de magneţii permanenţi au în aparenţă altă cauză, dar în realitate la originea
lor stau tot curenţii circulari intraatomici sau intramoleculari. Caracterizarea unui
câmp magnetic se face prin liniile de forţă ale câmpului magnetic, care indică prin
desimea şi forma lor valoarea intensităţii câmpului magnetic, respectiv distribuţia lui în
spaţiu. Liniile de câmp sau liniile de forţă magnetică sunt cu atât mai dese cu cât este
mai mare intensitatea câmpului magnetic. În interiorul bobinei intensitatea magnetică
are valoarea maximă. În acelaşi timp, în interiorul bobinei câmpul este mai omogen,
ceea ce rezultă din faptul că liniile de câmp sunt paralele şi aproximativ echidistante.
Figura 31
Numeric, intensitatea câmpului magnetic se exprimă prin noţiunea de inducţie
magnetică, care reprezintă densitatea liniilor de forţă magnetice şi se măsoară în
Tesla [T] sau prin submultiplul militesla [mT]. Totalitatea liniilor de forţă magnetică
care trec printr-o suprafaţă constituie fluxul magnetic. Fluxul magnetic este reprezentat
de totalitatea liniilor de forţă magnetică care trec prin interiorul bobinei şi poate fi
calculat făcând produsul dintre inducţia magnetică (B) şi suprafaţa secţiunii
transversale a bobinei (S). În medicină, ca de altfel şi în alte domenii, s-a utilizat în
trecut pentru măsurarea inducţiei magnetice o unitate de măsură denumită Gauss
121
[Gs], care nu este unitate SI (standard internaţional). Între "mT" (unitate SI) şi "Gs"
există relaţia: 1 mT = 10 Gs (1 Gs = 0,1 mT).
Câmpul magnetic produs de către o bobină parcursă de curent, are aceeaşi
parametrii fizici ca şi curentul care l-a iniţiat. Astfel, dacă curentul este alternativ,
câmpul magnetic va fi şi el alternativ având aceeaşi frecvenţă, iar dacă curentul
este sub formă de impulsuri, câmpul magnetic corespunzător se va prezenta şi el
tot sub formă de impulsuri. În terapia cu câmp magnetic de joasă frecvenţă, se
utilizează inducţii magnetice care ajung până la valori de ordinul zecilor de mT.
Pentru comparaţie reamintim că inducţia câmpului magnetic terestru are în medie
valoarea de 0,047 mT.
2.5.1.2. Aparatura de terapie cu câmp magnetic
Aparatul de terapie MAGNETODIAFLUX este un dispozitiv electronic care
generează câmpuri electromagnetice de joasă frecvenţă, sub formă de impulsuri
monopolare, care sunt obţinute prin parcurgerea unor bobine de către curenţi a
căror frecvenţă poate fi de 50 Hz (MF) sau 100 Hz (DF). Tensiunea reţelei alternative
industriale cu frecvenţă de 50 Hz suferă o redresare (mono sau bialternanţă), fără
utilizarea elementelor de filtraj (netezire). Curenţii în impulsuri astfel obţinuţi sunt
aplicaţi unor bobine de câmp (lombară, cervicală, locale) care vor genera câmpuri
electromagnetice pulsatorii cu frecvenţă de 50 Hz sau 100 Hz. Generarea acestor
câmpuri electromagnetice poate fi realizata în trei regimuri de bază, utilizând trei
tipuri de semnale tipice:
a) regimul "continuu":
 50 Hz;
 100 Hz;
 50  100 Hz (6 sec. 50 Hz - 6 sec. 100 Hz);
b) regimul trenuri ritmice:
 50 sec. (3 sec. 50 Hz - 3 sec. pauză);
 100 Hz (3 sec. 100 Hz - 3 sec. pauza);
 50  100 Hz. (3 sec. 50 Hz. - 3 sec. pauză - 3 sec. 100 Hz. - 3 sec. pauză);
c) regimul trenuri aritmice:
 50 Hz (perioade variabile de 50 Hz, intercalate cu pauze de durate variabile,
care se succed în mod aleator);
 100 Hz (perioade variabile de 100 Hz, intercalate cu pauze de durate variabile,
care se succed în mod aleator);
 50  100 Hz (6 sec. 50 Hz - 6 sec. 100 Hz, având intercalate între ele pauze
cu durate inegale, ce se succed în mod aleator).
Din cele prezentate mai sus rezultă posibilitatea obţinerii a 9 variante de aplicare
a câmpului magnetic, pornindu-se de la cele două forme primare (50 Hz şi 100 Hz),
cu tot atâtea posibilităţi de efecte terapeutice într-un larg spectru de afecţiuni.
După cum s-a amintit, transferul energiei electromagnetice de joasă frecvenţă la
pacient se face prin intermediul a trei tipuri speciale de bobine, ce realizează
inducţii de valori diferite:
 bobina "cervicală", parcursă de un curent de 0,22 A (100 Hz), realizează o
inducţie de cca. 4,8 mT;
 bobina "lombară", parcursă de un curent de 0,475 A (100 Hz), realizează o
inducţie de cca. 2,5 mT;
122
  bobina locală, parcursă de un curent de 0,2 A (100 Hz), realizează o inducţie
de cca. 20 mT; există 2 bobine locale - una N (nord) şi una S (sud).
f [Hz] a) forma continuă
50
100
50100
b) forma întrerupt ritmic Figura 33. Distribuţia
50 câmpului magnetic
100 produs de bobina
localizatoare
50 100
c) forma întrerupt aritmic
50
100
50 100
Figura 32
glomusului carotidian, a căror acţiune în reglarea cardiovasculară şi respiratorie
Bobinele cervicală şi lombară se prezintă sub o formă toroidală, fiind amplasate este bine cunoscută. În acelaşi timp, zona posterioară a gâtului cunoscută sub
într-o carcasă din material plastic (ermetizat). Pe carcasa acestor bobine este numele de gulerul lui Scerbak, este o zonă reflexogenă cu important rol în starea
imprimată cu vopsea roşie o săgeată, al cărei vârf indică polul "N" magnetic al de veghe, inducând la stimularea ei, o stare generală de bine, de confort şi tendinţa
bobinelor. dinamică. Acţiunea directă a câmpului magnetic asupra celulelor acestor zone
Bobinele locale au o formă paralelipipedică, fiind realizate pe un miez din reflexogene, explică probabil cel puţin o parte, din efectele generale ale terapiei cu
material feromagnetic în formă de "U" (cu circuit deschis) amplasate într-o carcasă, acest gen de energie, aplicat sub forma celor 9 variante posibile. De asemenea,
tot din material plastic. Pe una din feţele carcasei fiecărei bobine locale este utilizarea în terapie a bobinelor locale, capabile să genereze câmpuri magnetice de
marcată inscripţia "NN" şi respectiv "SS"; faţa cu această inscripţie se aplică pe intensităţi mai mari, dar localizate la zona de aplicare, conferă acestei tehnici
tegumentul pacientului. Prezenţa bobinei cervicale, conferă o particularitate aparte valenţe sporite. Efectul este focalizat pe organul sau segmentul aplicat, scontându-se
terapiei cu câmpuri magnetice de joasă frecvenţă, utilizarea ei fiind generală în toate pe acţiunea câmpului magnetic la nivel celular. De regulă, polul "N" are un efect
tipurile de aplicaţii, indiferent de indicaţia medicala. Aplicarea unui câmp magnetic excitant-stimulator, iar polul "S" are un efect sedativ.
în regiunea cervicală se bazează pe existenta baroceptorilor şi chemoceptorilor
zonelor reflexogene sinocarotidiene şi aortice, a ganglionului jugular al vagului şi al

Figura 34

Organele de comandă ale aparatului MAGNETODIAFLUX

Pe panoul frontal al aparatului sunt amplasate o serie de comenzi, prin
intermediul cărora se controlează regimul de funcţionare terapeutic:

121 122
  întrerupătorul de reţea (semnalizat optic);
 tastele (comutatoare) de selectare a modului de lucru (continuu; ritmic; aritmic);
 tastele (comutatoare) de selectare a tipului de semnal utilizat (50 Hz; 100 Hz;
50 100 Hz);
 instrumentul de măsură (mA; A) pentru verificarea existenţei curentului în circuit;
 timer (ceas) pentru stabilirea duratei şedinţei.
2.5.1.3. Tehnica aplicării terapeutice şi norme de exploatare
Bobinele cervicală şi lombară se dispun în jurul regiunii cervicale şi lombare
a pacientului, poziţionându-se, cu vârful săgeţii marcate pe ele, înspre extremitatea
cefalică.
Terapia prin câmpuri electromagnetice de joasă frecvenţă trebuie apreciată
ca o procedură majoră. Ea acţionează intens asupra reglării neuro-vegetative şi
provoacă deseori o reacţie de cură, din care cauză sunt indicate a se prescrie în
orele dimineţii, la o jumătate de oră după micul dejun şi cel puţin o oră înaintea
mesei de prânz. La apariţia unei reacţii de cură mai intense, cu exacerbarea
simptomelor neuro-vegetative (insomnie, cefalee; oboseală; ameţeli; inapetenţă),
sau a simptomelor legate de organul sau aparatul lezat, se recomandă întreruperea
tratamentului pentru 1  2 zile, reducerea duratei şedinţelor la jumătate sau aplicarea
numai a bobinei cervicale în regiunea ce-i este destinată.
Aplicaţii speciale
Un domeniu important al aplicării magnetoterapiei îl constituie ortopedia, unde
acest gen de aplicaţie s-a dovedit deosebit de eficient în calusarea fracturilor şi
rezolvarea pseudartrozelor. Studiile lui Yasuda şi Fukada în 1954 şi ale lui Basset şi
Becker în 1962 au clarificat unele aspecte bioelectrice ce apar în metabolismul de
regenerare osoasă, deschizând calea unor cercetări ştiinţifice riguroase în acest
domeniu, care au culminat după 1970, prin dezvoltarea unor tehnici speciale de
aplicare a câmpurilor magnetice de joasă frecvenţă, în acest scop.
În aplicarea acestei metode terapeutice este necesară alegerea unor parametrii
optimali ai câmpului magnetic, constând în: stabilirea densităţii de curent; forma
impulsului aplicat; frecvenţa de succesiune a impulsurilor; durata impulsului. Este de
menţionat că forma impulsului ce străbate bobinele de câmp are un rol determinant
în inducerea curentului în ţesuturi, acest aspect prezentând o importanţă deosebită
în comportamentul osteocitelor şi condrocitelor, în sensul unei stimulări care nu poate
fi obţinută cu o altă formă energetică ( de exemplu cu unde scurte sau microunde).
Un reprezentant interesant din cadrul acestui domeniu îl constituie aparatul de
magnetoterapie tip Magnomedan D-400A, de provenienţă germană. Este vorba
despre o cuvertură magnetică, având forma unui plic din material textil dublu, cu
dimensiunea de 17070 cm., în interiorul căruia sunt dispuse sub forma unui "U" 12
bobine plane, cu câte 6 bucăţi pe fiecare ramură. Bobinele sunt realizate în spirală,
pe carcase disc din material izolator, fiind toate conectate în serie. Stimulatorul
electric furnizează un semnal monofazic, de formă dreptunghiulară (danturat în
zona platoului) având durata ti = 10 msec. Acest impuls este livrat sub formă de
trenuri modulate simultan în frecvenţă şi amplitudine. Frecvenţa de succesiune a
trenurilor, precum şi a impulsurilor din componenţa fiecărui tren, variază după o
lege stohastică (aleatoare) plasată în domeniul infrafrecvenţei, iar modulaţia în
amplitudine (anvelopa) variază în limitele 1  20 Hz, valoarea ei putând fi selectată în
121
trepte de 1 Hz, prin intermediul unei taste montată pe panoul frontal. Între valoarea
selectată a frecvenţei de modulaţie în amplitudine (1  20 Hz) şi cea a modulaţiei
de frecvenţă (succesiunea trenurilor), există o strânsă interdependenţă: la valori
mici ale frecvenţei modulaţiei în amplitudine corespund viteze mici ale modulaţiei
de frecvenţă şi invers. Generarea unui semnal cu o astfel de configuraţie este însoţită
de un spectru extrem de larg de armonici, care va crea un câmp magnetic
corespondent, cu o structură complexă asemănătoare. Curentul în circuitul
cuverturii magnetice este de 300 mA, iar inducţia magnetică (B) realizată atinge
valoarea de 1 mT. Acest aparat nu este destinat exclusiv consolidării fracturilor, el fiind
aplicat şi în alte tipuri de terapii, fiecărei patologii corespunzându-i, o anumită
valoarea a frecvenţei modulaţiei în amplitudine (MA). De exemplu: alergii - 10 Hz;
artrite - 18 Hz; inflamaţii - 2 Hz; alergii sezoniere - 12 Hz; tahicardii - 5 Hz etc.
Alte norme
 Magnetoterapia este cu desăvârşire interzisă purtătorilor de "pacemaker" !
 Cabinetele în care se aplică magnetoterapia trebuie să fie spaţioase,
luminoase, bine aerate şi să nu cuprindă alt tip de aparatură electroterapeutică
(unde scurte, microunde, UV, solux).
 Duşumeaua încăperii unde este amplasat aparatul va fi din lemn (podea,
parchet) şi va fi păstrată în permanenţă uscată;
 Patul şi aparatul vor fi suficient distanţate de elementele metalice din încăpere
(calorifer, instalaţii de apă, dulapuri metalice etc.), încât personalul medical şi
pacienţii să nu le poată atinge simultan.
 Învelişul izolant al cablurilor de conexiune cu bobinele sau cel de reţea nu
trebuie să prezinte rosături, striviri sau dezizolări, iar carcasele ermetizate ale
bobinelor nu vor prezenta crăpături.
 Paturile pe care stau pacienţii, trebuie să fie confecţionate din material lemnos
şi situate la o distanţă de cel puţin 3 m între paturi (pentru evitarea
interinfluenţei). Pe cât posibil, este bine ca pacientul să fie poziţionat cu capul
spre direcţia Nord.
 În timpul ciclului menstrual, dar numai dacă acesta nu este abundent şi
prelungit, terapia poate continua prin aplicarea numai a bobinei cervicale (în zona
cervicală).
 În timpul şedinţelor de tratament bolnavul poate rămâne îmbrăcat, fără însă să fie
strâns la gât, abdomen sau extremităţi, pentru a nu stânjeni circulaţia sanguină.
 Se vor îndepărta de pe corp toate obiectele de metal de dimensiuni mari (chei,
cuţit, agrafe, catarame etc.) şi ceasurile (pentru a le proteja de dereglări sau
magnetizări).
 Pacienţii care prezintă tije sau piese ortopedice, schije sau glonţ de armă, vor
putea urma şedinţe de magnetoterapie, fără însă să li se aplice bobinele în
dreptul sau în nemijlocita apropiere a zonei corporale cu asemenea conţinut, iar
durata unei şedinţe nu va depăşi 4 minute.
 Când se doreşte aplicarea a două bobine locale, pe regiuni limită opuse (genunchi,
umăr, cot etc.), vom urmări ca poziţionarea bobinelor să se realizeze de aşa
manieră, încât polii de sens contrar să se găsească faţă în faţă.
 Personalul medical care lucrează zilnic în cabinetele de magnetoterapie va sta
la o distanţă cât mai depărtată de bobinele de câmp şi la o perioadă de 1 2 luni
va fi mutat la un alt gen de terapie (excluzând undele scurte şi radarterapia).
122
2.5.2. Indicaţiile terapiei cu aparatul MAGNETODIAFLUX  50 Hz întrerupt ritmic, 4  8 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.
2.5.2.1. Afecţiuni reumatismale Varianta 2
 50 Hz continuu, 2  4 min.
Reumatismul degenerativ
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 4 min.
Tehnică generală de aplicare. Bobina cervicală, bobina lombară:  100 Hz continuu, 6  8 min.
 50 Hz continuu, 4  8 min. În formele oligo- sau monoarticulare. Bobină localizatoare pe articulaţia interesată:
 50  100 Hz ritmic întrerupt, 2  4 min.  50 Hz continuu, 4  6 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.  50  100 Hz continuu, 4  8 min.
Cazuri speciale  100 Hz continuu, 6 min.

Spondiloza cu fenomene musculoligamentare. Decubit ventral; bobina cervicală; Seria cuprinde 17  20 şedinţe; se recomandă 3  5 serii pe an.
ambele localizatoare pe coloană: 2.5.2.2. Sechele posttraumatice
 50100 Hz ritmic, 4  8 min.
 50 Hz continuu, 8  10 min. Consolidarea fracturilor
Poliartroze cu preponderenţa unei articulaţii. Bobina cervicală; bobină lombară; una Tehnica de aplicare
sau ambele bobine localizatoare pe articulaţie sau de o parte şi alta a articulaţiei:  Prima parte a şedinţei de tratament. Bobină cervicală; bobină lombară:
 50 Hz continuu, 2  6 min.  50 Hz continuu, 6  9 min.
 50  100 Hz continuu, 4 min.  50  100 Hz continuu, 12  24 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.  A doua parte a şedinţei. Bobină localizatoare pe focarul de fractură:
Monoartroză inferioară. Bobina lombară; articulaţia afectată între cele două bobine Varianta 1
localizatoare:  100 Hz continuu, 12  24 min.
 50 Hz aritmic, 4 min.
 50 Hz întrerupt ritmic, 6 min.
 100 Hz continuu, 8 min.
Varianta 2
Poliartroze cu elemente nevrotice. Bobina cervicală; bobina lombară:
 100 Hz continuu, 18  24 min.
 50 Hz continuu, 4  6 min.
 100 Hz întrerupt ritmic, 6 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.
În reumatismul degenerativ se aplică şedinţe zilnice, 15  18 şedinţe pe serie. La 3  Şedinţe zilnice timp de 20  40 zile apoi şedinţe de întreţinere 2  3 săptămâni,
4 săptămâni se repetă seria de 1  3 ori. În continuare, în funcţie de starea clinică, până la degipsare.
se repetă câte o serie la intervale mai mari, de 2  4 luni. Plăgi, contuzii, hematoame musculare
Reumatismul abarticular Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobina localizatoare:
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină localizatoare pe zona interesată:  50 Hz continuu, 6  12 min.
 50 Hz continuu, 2  4 min.  50  100 Hz întrerupt ritmic, 6 min.
 50  100 Hz continuu, 6  10 min.  100 Hz continuu, 12  24 min.
 100 Hz continuu, 6  10 min. Şedinţe zilnice 10  14 zile în funcţie de starea clinică locală.
Se aplică o serie de 12  14 şedinţe care eventual se repetă peste 2 săptămâni.
Entorse, rupturi musculotendinoase
Reumatismul inflamator
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobina localizatoare:
Tehnică generală de aplicare. Bobina cervicală; bobina lombară:  50 Hz continuu, 6  12 min.
 50 Hz, continuu, 4 min.  50  100 Hz întrerupt ritmic, 6  9 min.
 100 Hz, continuu, 8 min.  100 Hz continuu, 18  24 min.
Aplicaţii diferenţiate Aplicaţii zilnice timp de 12  20 şedinţe.
 În fazele acute, în plin puseu inflamator poliarticular - tehnica generalizată.
Artrita traumatică
 În stadiile cu puseu inflamator mai puţin exprimat. Bobina cervicală; bobina lombară:
 50 Hz continuu, 4 min. Beneficiază de acelaşi tratament ca şi monoartrita inflamatorie
 50  100 Hz continuu, 6  8 min.
Algoneurodistrofia
În formele cu caracter proliferativ şi în cadrul stadiilor III - IV
Varianta 1 Tehnica de aplicare

121 122
 În stadiul I Tehnica de aplicare
Varianta 1: bobina cervicală; bobină lombară (mâna în bobină).  Stimularea simpaticului se realizează cu formă întreruptă, influenţarea în ordine
Varianta 2: bobina cervicală; bobină lombară (numai piciorul în bobină): crescândă fiind: 50 Hz întrerupt ritmic, 100 Hz întrerupt ritmic, 50 Hz întrerupt
 50 Hz continuu, 6  9 min. aritmic sau 50  100 Hz întrerupt ritmic, 100 Hz întrerupt aritmic, 50  100 Hz
 50  100 Hz continuu, 3  6 min. întrerupt aritmic.
 100 Hz continuu, 12  15 min.  Stimularea parasimpaticului (sau inhibarea simpaticului) se realizează în formă
În stadiul II: bobina cervicală; bobina localizatoare (pe mână sau picior): continuă cu succesiunea inversă decât cea de mai sus.
 50 Hz continuu, 6 min.  Bobina cervicală; bobină lombară. Durată de 6  8 min. pentru efectul
 50  100 Hz continuu, 9 min. simpatico-mometic şi de 3  4 min. pentru efectele vagotone
 100 Hz continuu, 12  15 min.
Afecţiuni organice ale sistemului nervos
În stadiul III: bobina cervicală; bobina localizatoare (pe mână sau picior):
 50 Hz continuu, 6  12 min. Tehnica de aplicare generală. Bobina cervicală; bobină lombară:
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 6 min.  50 Hz continuu, 4  6 min.
 100 Hz continuu, 18  24 min.  50  100 Hz continuu, 6  8 min.
 100 Hz continuu, 4  8 min.
Şedinţele se aplică zilnic. Numărul nu este determinat, fiind în funcţie de starea
Aplicare pentru un membru, pe musculatura spastică
clinică. În medie se aplică 20  30 de şedinţe. În stadiul III se repetă de 1  2 ori
aceste serii.  Pentru membrul inferior. Bobina cervicală; bobină lombară:
 o bobină localizată pe coapsă, alta pe gambă;
2.5.2.3. Boli neuropsihice  forme şi durată ca la aplicarea generală.
 Pentru membrul superior. Bobina cervicală; bobină lombară:
Afecţiuni funcţionale ale sistemului nervos central. Nevrozele  o bobină localizatoare pe antebraţ, alta pe palmă;
Tehnica de aplicare  forme şi durată ca la aplicarea generală.
 În nevrozele astenice şi anxioase ca şi în nevrozele infantile cu comportament Se recomandă 16  20 şedinţe pe serie cu repetarea de 4  6 ori pe an a
agresiv. Bobina cervicală; bobină lombară. seriilor, sau de câte ori pacientul intră într-un program de recuperare organizat.
 50 Hz continuu, 4  8 min.
2.5.2.4. Bolile aparatului cardiovascular
 100 Hz continuu, 8  12 min.
În psihastenii, în nevrozele depresive, în formele cu cenestopatii ca şi în nevrozele Bolile vasculare periferice funcţionale - Boala şi sindromul Raynaud.
infantile cu componentă motorie. Bobina cervicală; bobină lombară. Acrocianoza
 50 Hz întrerupt aritmic, 4 min. Tehnica de aplicare
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 4  6 min.  Tulburări la mâini. Bobina cervicală; bobină localizatoare la mâini:
 100 Hz întrerupt aritmic, 2  6 min. Varianta 1.
Simptomatologii clinice intricate. Bobina cervicală; bobină lombară.  50 Hz continuu, 12 min.
Exemplul 1 Varianta 2
 50 Hz continuu, 2  4 min.  50 Hz continuu, 6  8 min.
 100 Hz continuu, 6  8 min.
 50100 Hz întrerupt ritmic, 6 min.
 100 Hz continuu, 4  8 min.
 Tulburări la mâini şi picioare. Bobina lombară; bobină cervicală; bobină localizatoare
Exemplul 2 pe mâini, apoi pe picioare.
Varianta 1.
 50 Hz, întrerupt aritmic, 4 min.
 50 Hz continuu, 12 min.
 50  100 Hz continuu, 4  8 min.
Varianta 2
 100 Hz întrerupt ritmic, 4 min.
 50 Hz continuu, 6  8 min.
Exemplul 3  100 Hz continuu, 6  8 min.
 50 Hz continuu, 4 min.
 50  100 Hz întrerupt aritmic, 2 min. Bolile vasculare periferice organice - Trombangeita obliterantă.
 100 Hz continuu, 4  8 min.
Ateroscleroza obliterantă a membrelor. Arteriopatia diabetică
Tehnica de aplicare
Distoniile neurovegetative  Aplicare generală. Bobina cervicală; bobină lombară:
 50 Hz continuu, 4 min.

121 122
  100 Hz continuu, 8  12 min.  Cazuri când se combină într-o aplicaţie cele 2 forme de curent
 Aplicare pentru acţiune locală. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară:
localizatoare pe picioare:  50 Hz continuu, 4 min.
 50 Hz continuu, 2  4 min.  50  100 Hz întrerupt ritmic, 4 min.
 50  100 Hz continuu, 4  6 min.  100 Hz continuu, 4 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min. Alteori se încep cu 3  5 zile aplicările în regim continuu, continuând apoi cu cele în
 În fazele incipiente. Bobina cervicală; bobină lombară; o bobină localizatoare pe regim întrerupt. Sunt indicate 15  18 şedinţe zilnice, care se repetă la 1  2 luni.
picior, alta la gambă.
 50 Hz continuu, 2  4 min. Bronşita cronică astmatiformă
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 4 min. Tehnica de aplicare: regimul întrerupt, după tehnica de mai sus, de la astmul
 100 Hz continuu, 8  12 min. bronşic. Se aplică până la 20 de şedinţe pe serie
Se recomandă 5  6 serii pe an compuse din 14  20 şedinţe. Prima serie va fi
supravegheată cu atenţie în cazurile avansate, cu tendinţă la gangrene. Traheobronşite spastice
Ateroscleroza cerebrală Tehnica de aplicare
Varianta 1. Bobină cervicală:
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală. Bobină lombară.  50 Hz continuu, 4 min.
 50 Hz continuu, 4 min.
 50  100 Hz continuu, 4 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.
 100 Hz continuu, 4  8 min.
Serie de 16  18 şedinţe repetate la 6  8 săptămâni, apoi la intervale mai mari în Varianta 2. Bobina cervicală; bobină localizatoare presternal:
funcţie de simptomatologia clinică.  50 Hz continuu 12 min.
Hipertensiunea arterială Varianta 3. Bobina cervicală; bobină lombară:
 50 Hz continuu, 6 min.
Tehnica de aplicare generală. Bobina cervicală; bobină lombară:
 100 Hz continuu, 6 min.
 50 Hz continuu, 4 min.
 100 Hz continuu, 10  12 min. Se efectuează 12  14 şedinţe.
Se aplică 18  20 de şedinţe. Seria se repetă după 2  3 săptămâni sau când Pseudo astmul nevrotic
se consideră necesar. Tehnica de aplicare
2.5.2.5. Afecţiunile respiratorii Varianta 1. Bobină cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare, sternal:
 50 Hz continuu, 46 min.
Astmul bronşic  100 Hz continuu, 68 min.
 Regimul întrerupt (în general la tipul A Lampert, trofotrop cu predominanţă Varianta 2. Bobina cervicală; bobină lombară:
parasimpatică)  50 Hz continuu, 24 min.
Tehnica de aplicare  50  100 Hz continuu, 4 min.
Varianta 1: bobina cervicală:  100 Hz continuu, 6 min.
 50 Hz întrerupt aritmic, 4 min. Se indică 10  12 şedinţe / serie. După 2  3 săptămâni se reia seria. Se repetă apoi
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 6 min. la 2  3 luni interval.
 100 Hz întrerupt aritmic, 2 min.
2.5.5.6. Afecţiuni digestive
Varianta 2: Bobina cervicală; bobină lombară:
 50 Hz întrerupt ritmic, 6 min. Ulcerul gastro-duodenal
 100 Hz întrerupt ritmic, 6 min. Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară:
 Regimul continuu (în general la tipul B Lampert, ergotrop cu predominanţă Varianta 1:
ortosimpatică)  50 Hz continuu, 46 min.
Tehnica de aplicare  100 Hz continuu, 8  10 min.
Varianta 1: bobina cervicală: Varianta 2:
 50 Hz continuu, 46 min.  50 Hz continuu, 46 min.
 100 Hz continuu, 810 min.  50  100 Hz continuu, 4 min.
Varianta 2: bobina cervicală; bobină lombară:  100 Hz continuu, 4  8 min.
 50 Hz continuu, 12  16 min.

121 122
 Gastritele cronice  100 Hz continuu, 4  8 min.
Tehnica de aplicare In cazul dischineziilor hipotone se fac 17  19 şedinţe zilnice pe serie; seriile se
 Formele cu hiperclorhidie. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare repetă de 23 ori la interval de 1 lună.
pe epigastru:
 50 Hz continuu, 4 min.
2.5.2.7. Afecţiuni metabolice şi endocrine
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 4 min. Diabetul zaharat
 100 Hz, 4  8 min.
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară:
 Formele cu hipoclorhidrie. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare Varianta 1
pe epigastru:  50 HZ continuu, 4  6 min.
 50 Hz întrerupt ritmic, 6 min.
 100 Hz continuu, 6  12 min.
 100 Hz întrerupt ritmic, 6 min.
Varianta 2
Se indică 17  19 şedinţe, zilnic într-o serie care se repetă la 1 lună.  50 Hz continuu, 46 min.
Enterocolopatia cronică nespecifică  50  100 Hz continuu, 4 min.
 100 Hz continuu, 48 min.
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare pe abdomen.
 50 Hz continuu, 4 min. După 4  5 şedinţe se aplică şi o bobină localizatoare pe abdomen. În serie se fac
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 4 min. 17  19 şedinţe, primele serii, numărul şedinţelor scade în seriile următoare.
 100 Hz continuu, 4  8 min. Guta
Se indică 17  19 şedinţe zilnice. Seriile se repetă de 2  3 ori la interval de 1 lună. Tehnica de aplicare: similară cu cea de la poliartrita reumatoidă.
Tulburări funcţionale ale colonului
Hipertiroida
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare pe abdomen:
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară:
Varianta 1:
Varianta 1
 50 Hz continuu, 4  6 min.
 50 Hz continuu, 4  8 min.
 50  100 Hz continuu, 4  8 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.
Varianta 2:
Varianta 2
 50 Hz continuu, 4  8 min.
 50 Hz continuu, 4  6 min.
 100 Hz continuu, 8  12 min.
 50  100 Hz continuu, 4 min.
Aplicaţiile se fac în serii de 17  19 şedinţe zilnice, cu repetăre de 23 ori la interval  100 Hz continuu, 4  8 min.
de 1 lună.
Se efectuează serii de 14  16 şedinţe. Se fac zilnic în serii, la interval de 1 lună.
Dischineziile biliare cu hipertonie şi hiperkinezie.
2.5.2.8. Bolile aparatului genital la femei
Tehnica de aplicare: similară cu cea de la tulburările funcţionale ale colonului, cu
bobina localizatoare pe hipocondrul drept; 14  16 şedinţe zilnice. Dismenoreea
Dischineziile biliare cu hipotonie veziculară Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare pubian:
 50 Hz continuu, 48 min.
Tehnica generală de aplicare. Bobină cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare
 100 Hz continuu. 812 min.
în hipocondrul drept:
 50 Hz întrerupt aritmic, 4 min. Se aplică 15 18 şedinţe cu începere din ziua a 4-a, a 5-a de la terminarea
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 6 min. menstrei.
 100 Hz întrerupt aritmic, 2 min. Tulburări menstruale funcţionale
Nu are rost să fie tratată o atonie veziculară prin deficit de colecistokină.
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare pubian:
Tehnica de aplicare în cazul hipotoniei veziculare secundare unei hipertonii de cistic  50 Hz continuu, 4  6 min.
sau cisticită. Bobină cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare în hipocondrul  100 Hz continuu, 8  10 min.
drept:
 50 Hz continuu, 4  8 min. Hipoplazii uterine
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 4 min.

121 122
Tehnica de aplicare: Serie de 18  20 şedinţe. Se repetă la 3  4 săptămâni o nouă serie până la
 50 Hz întrerupt ritmic, 2  4 min. obţinerea rezultatelor şi apoi seriile se pot relua la 2  3 luni interval
 100 Hz continuu, 4  8 min.
 50  100 Hz întrerupt aritmic, 4  6 min. 2.5.3. Contraindicaţiile terapiei cu aparatul MAGNETODIAFLUX
Sunt necesare la rând 3  4 serii de 16  18 şedinţe apoi la 3  4 luni se repetă câte o
serie.  Purtătorii de pace-maker.
 Boli de sânge (anemii, leucoze, trombocitopenii).
Metroanexitele cronice nespecifice  Stări hemoragice indiferent de cauză şi localizare.
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare, pelvian  Boli infecţioase, stări febrile.
sau bobină localizatoare specială, vaginal.  Tumori maligne.
 50 Hz continuu, 4  6 min.  Insuficienţă hepatică.
 50  100 Hz continuu, 4 min.  Sindroame majore endocrine (acromegalia, Simmonds, Basedow,
 100 Hz continuu, 8  12 min. feocromocitom, Cushing, Addison etc.).
Tulburările de climax şi preclimax  Tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară activă.
Tehnica de aplicare  Psihoze decompensate, epilepsie.
 Aplicare generală. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare  Sarcină.
abdominal inferior, cu mâinile aşezate deasupra ei: Contraindicaţia este făcută pe baza necunoaşterii totale a modului în care pacienţii
 50 Hz continuu, 4  8 min. cu astfel de afecţiuni ar reacţiona sub câmpul magnetic al magnetodiafluxului. Sunt
 50  100 Hz continuu, 2  4 min. deci contraindicaţii relative, care ar putea deveni în viitor indicaţii.
 100 Hz continuu, 8  16 min.
 Aplicare diferenţiată. Formula de aplicare se schimbă în funcţie de caz, respectiv
după tabloul clinic neurovegetativ.
Sindromul premenstrual şi intermenstrual. Dispareunia, pruritul vulvar
şi diverse algii pelvine care nu au la bază leziuni organice 3. MEDIA FRECVENŢĂ
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare abdominal
inferior: 3.1. DATE GENERALE DESPRE CURENŢII INTERFERENŢIALI
 50 Hz continuu, 4  6 min.
DE MEDIE FRECVENŢĂ (NEMEC)
 50  100 Hz întrerupt ritmic, 2  4 min.
 100 Hz continuu, 812 min.
Prin noţiunea de curenţi de medie frecvenţă în domeniul medicinii, se înţeleg
Se indică serii de 14 16 şedinţe cu începere la jumătatea ciclului menstrual (in curenţii alternativi sinusoidali ce acoperă un spectru cuprins între 1  100 kHz, limite
sindromul premenstrual) şi imediat după terminarea menstrei (pentru sindromul stabilite de Gildemeister şi Wyss. Curenţii de medie frecvenţă constituie, prin
intermenstrual). Se repetă 2 4 serii. particularităţile lor electrobiologice, o clasă distinctă în ansamblul factorilor fizici de
Frigiditatea sub diversele ei aspecte (cu tulburări de libidou, cu sau fără natură electrică, utilizaţi în electroterapie. Delimitarea curenţilor de medie frecvenţă faţă
orgasm) de curenţii de joasă frecvenţă şi înaltă frecvenţă s-a impus, ca urmare a diferenţelor
observate în acţiunea lor biologică, faţă de aceste două forme de curenţi.
Tehnica de aplicare. Bobina cervicală; bobină lombară; bobină localizatoare specială Astfel, până la frecvenţe de ordinul 1000 Hz este valabil principiul excitaţiilor
vaginală sau pelviană: sincrone pentru fibrele nervoase mielinice, prin excitaţie sincronă înţelegându-se
 Primele 4  5 zile fenomenul constând în faptul că fiecare perioadă a stimulului electric este urmată de
 50 Hz continuu, 4  8 min. o excitaţie (secusă). Peste 1000 Hz nu se mai produc excitaţii sincrone, iar pentru
 100 Hz continuu, 8  16 min. declanşarea unei excitaţii în acest caz, este necesar ca în timp să se însumeze
 Următoarele zile: efectul unei succesiuni de perioade ale stimulului electric. Acest fenomen este
 50 Hz întrerupt ritmic, 2 min. cunoscut sub numele de efect Gildemeister sau efect de sumaţie temporală. S-a
 50  100 Hz întrerupt aritmic, 4  6 min. constatat de asemeni, că în cazul acestor curenţi, atunci când sunt aplicaţi simetric,
 100 Hz întrerupt ritmic, 6 min. ambii poli de stimulare au acţiune egală (excitaţia este apolară). Excitaţia apolară
caracteristică curenţilor de medie frecvenţă a fost semnalată şi studiată mai demult

121 122
de Katz (1936) şi Gildemeister (1944), dar abia în 1963, prin cercetările aprofundate
ale lui Wyss, au fost stabilite cu exactitate condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a
realiza excitaţia apolară. Până la cercetările lui Wyss se credea că la baza stimulării
electrice ar sta legea polară a excitaţiei (Pflüger).
Până la ora actuală, în electroterapie s-au utilizat mai ales curenţi cu frecvenţe
cuprinse între 3  5 kHz, precum şi cu frecvenţe de 10 kHz.
Terapia cu curenţi interferenţiali sau curenţi Nemec, după numele celui care a
realizat primul aparat pentru producerea lor, creează excitaţii electrice localizate în
interiorul unei regiuni din corp, prin interferenţa (amestecul) care rezultă din
încrucişarea a doi curenţi sinusoidali de medie frecvenţă (3,9 şi 4,0 kHz). Interferenţa
celor doi curenţi în ţesut conduce la fenomenul de bătăi, în care frecvenţa purtătoare
este media aritmetică a frecvenţelor celor două componente (3,95 kHz), iar anvelopa
variază în ritmul diferenţei frecvenţelor celor două componente (100 Hz).
Modulaţia totală de amplitudine (grad modulaţie = 100 %) are loc numai pe două
direcţii: pe direcţiile bisectoarelor unghiurilor formate de cei doi curenţi. Terapia cu
curenţi interferenţiali statici se realizează în practică în două variante:
cu frecvenţă constantă, când deviaţia de frecvenţă "f" (abaterea frecvenţei de la
valoarea ei centrală) este menţinută constantă pe întreaga durată a terapiei, fiind
reglată manual de medic în plaja 0  100 Hz;
cu frecvenţă variabilă, când "f" este variat automat (de la 0  100 Hz şi invers) pe
întreaga durată a terapiei, cu o perioada de ciclicitate cuprinsă între 15  30 sec
(durata de baleiaj).

Figura 35
În câmpul de interferenţă static există direcţii preferenţiale, în care vectorul
curentului interferenţial este maxim (pe bisectoare); aceasta înseamnă că în ţesut,
unde terminaţiile nervoase sunt ramificate în toate direcţiile, numai câtorva neuroni
din zona de interferenţă li se poate modifica pragul de excitabilitate. Dacă am mări
valorile amplitudinii celor doi curenţi, ar creşte numărul acestora, dar în defavoarea
(prin excitaţie prea puternica) celorlalte celule, cuprinse între electrozi. De aceea,
prin mijloace tehnice specifice, se poate crea un câmp interferenţial dinamic. O
soluţie ar fi deplasarea celor 4 electrozi pe piele (deci, a direcţiilor curenţilor din
circuitul 1 şi 2), dar aceasta este o soluţie neconvenabilă din cauza modificării
impedanţelor (rezistenţelor) de contact în timpul deplasării şi deoarece se cere şi o
anumită ritmicitate în deplasare pe toata durata terapiei (care poate fi destul de
lungă - maxim 30 min.), metoda devine practic total inoperantă. Din aceste motive
soluţia adoptată în practică pentru realizarea câmpului interferenţial dinamic constă
în modificarea liniilor echipotenţiale generate de trecerea curentului prin cele două
perechi de electrozi. Aceasta se obţine în practică prin:

121 122
a) variaţia celor doi curenţi în sensuri contrare;
b) modulaţia în amplitudine a celor doi curenţi, cu o anvelopă foarte lent variabilă
(sinusoidală, triunghiulară, exponenţială), schimbând în acest mod direcţiile vectorilor
curent de interferenţă. Frecvenţa cu care se deplasează (baleiază) câmpul
interferenţial pe zona de tratament, se alege foarte joasă (T = 15  30 sec), astfel
încât să nu se obţină modificarea pragurilor de excitabilitate ale ţesuturilor,
cuprinse între electrozi în afara zonei de interferenţă.
Figura 36
interferenţă statică cu
frecvenţă constantă
interferenţă statică cu
frecvenţă variabilă
interferenţă dinamică
cu m = 50%
Figura 37
Interferenţa dinamică se poate obţine, de altfel, şi prin modularea în frecvenţă (FM),
sincronă şi contrară, a celor doi curenţi, i1(f+f) şi i2(f-f), rezultând un semnal cu
purtătoarea "f ", anvelopa de joasă frecvenţă 2 f iar frecvenţa de variaţie a vectorului
de interferenţă fiind chiar frecvenţa de variaţie a lui f (deviaţia de frecvenţă).
Domeniul dinamic al vectorului de interferenţă, în cazul modulaţiei de frecvenţă
(FM), este însă diminuat faţă de cazul modulaţiei în amplitudine (AM) datorită
deviaţiei de frecvenţă (f) limitate în raport de frecvenţa modulatoare "f". (indicele
de modulaţie este mic  = f / f )
În practica curentă, diferenţa celor doi curenţi care interferează poate varia între
0  100 Hz, pentru a evita efectul de acomodare. Până în prezent s-au conturat mai
multe regimuri de lucru, dintre care prezentăm:
121
 regimul manual, mod în care pentru interferenţă se alege o frecvenţă constantă,
cuprinsă în plaja 0  100 Hz;
 regimul modulaţie 0  100 Hz (spectru 0  100 Hz), mod în care frecvenţa
de interferenţă variază liniar (crescător - descrescător) într-un interval de timp
de 15  30 sec, de la 0  100 Hz;
 regimul modulaţie 0  10 Hz (spectru 0  10 Hz), mod în care frecvenţa de
interferenţă variază liniar (crescător-descrescător) într-un interval de timp de
15  30 sec, de la 0  10 Hz;
 regimul modulaţie 90  100 Hz (spectru 90  100 Hz), mod în care, frecvenţa
de interferenţă variază liniar (crescătordescrescător), într-un interval de timp
de 15  30 sec, de la 90  100 Hz.
La ora actuală a prins contur un nou tip de spectre utilizate în terapie, care îşi fac
remarcată prezenţa din ce în ce mai insistent în majoritatea tipologiilor de aparatură
medicală, puse la dispoziţia beneficiarilor de firmele producătoare de aparatură
medicală: spectrul 10  25 Hz, 25  50 Hz; 50  100 Hz; 80  100 Hz; 100  200 Hz.
În aplicaţiile terapeutice interferenţiale s-a remarcat apariţia unui fenomen
secundar, datorat aşa numitului fenomen al curentului exogen de cuplaj. În cazul în
care dispunerea electrozilor nu se face după un contur pătrat, ci după cel al unui
dreptunghi (cazul aplicaţiilor longitudinale, pe segmente lungi-membre), între
electrozi apar nişte curenţi de cuplaj, care produc un efect exogen neplăcut, de
electrizare, datorită cărora toleranţa pacientului la intensitatea optimă a curentului
endogen de tratament scade.
Figura 38
La aparatele moderne există un organ de reglaj, denumit de firme egalizor
(corector) de distanţă, prin intermediul căruia pot fi reduşi curenţii de cuplaj.
Corecţia de distanţă duce de fapt la o diminuare sau anulare a acestor efecte,
permiţând prin aceasta utilizarea intensităţii optime a curentului endogen instituit în
condiţii de toleranţă fiziologică.
Eficacitatea terapeutică a curentului interferenţial depinde de mărimea variaţiei
amplitudinii curentului interferenţial, iar pe parcursul expunerii din acest capitol s-a
arătat că eficacitatea curentului interferenţial nu este aceeaşi pe toate direcţiile.
Pentru evitarea acestui fenomen, aparatura modernă actuală oferă două maniere
de tratament, realizate cu sisteme electronice speciale:
a) Sistemul cu vector interferenţial, care roteşte periodic configuraţia reprezentată în
fig.39 cu 45º în sensul acelor ceasornicului şi apoi invers, la intervale de 2  5 sec.
În acest mod, toate direcţiile din plan sunt excitate succesiv cu amplitudinea
maximă.
122
b) Sistemul cu interferenţă dinamică, care roteşte vectorul de interferenţă maximă aplicarea plană nu se utilizează deci, întreaga capacitate de deplasare a ionilor, care
cu 360º (într-un sens sau celălalt) la fiecare perioadă (ciclu) a interferenţei, ar putea să se deplaseze şi pe o a treia direcţie, direcţie care le-ar permite să
asemănător unui radar care baleiază întregul plan. treacă dintr-o secţiune în alta.

Figura 39

Figura 42

Prin aplicarea unuia dintre cele două sisteme de anulare a direcţiilor preferenţiale,
aplicarea plană a curenţilor interferenţiali capătă un caracter dinamic, în sensul că
toate direcţiile din plan sunt excitate în acelaşi mod, contrar sistemului de aplicare
statică, care posedă direcţii preferenţiale.

Vectorii indică poziţia În aplicarea spaţială se înlătură acest neajuns prin introducerea celui de-al treilea
direcţiei de interferenţă circuit, care realizează astfel mişcarea spaţială a ionilor.
maximă la diverse
Figura 40
momente t1, t1, ... etc.

La aparatura interferenţială de ultimă oră, în afara modului de terapie quadripolar -

la care semnalul de interferenţă este obţinut endogen, pe baza fenomenului de
bătăi - cunoscut din fizică, mai este utilizat şi modul terapeutic bipolar (cu 2 fire). În
acest caz, semnalul de interferenţă modulat (0  100 Hz;
0 10 Hz; 90 100 Hz), este obţinut în mod direct de către aparat, prin mijloace
electronice specializate, fiind livrat sub această formă la cupla de ieşire pentru
pacient. Aplicaţia se execută doar prin 2 conductoare !
Figura 43 Figura 44
Interferenţa astfel realizată poartă denumirea de interferenţă spaţială sau stereo -
interferenţă. După cum se remarcă, în acest sistem există trei curenţi care se
Figura 41 încrucişează în zona regiunii de tratat. Pentru comoditatea manevrării electrozilor,
aceştia sunt fixaţi solidar câte trei pe un suport din material plastic, ansamblul
purtând denumirea de electrod stelat datorită formei sale specifice.

Toate informaţiile furnizate până în prezent s-au referit, la aşa numita tehnică de
aplicare plană, a cărei denumire provine de la faptul că cei doi curenţi care
realizează interferenţa, variază (teoretic) numai în planuri paralele cu planul format
de direcţiile celor doi curenţi.
Dacă se admite ideea că pentru orice excitaţie, baza fizică este constituită de către
mediul ionic din soluţiile ţesuturilor, în aplicarea plană, ionii nu se deplasează decât
în cadrul secţiunilor cubului, cub care reprezintă volumul unde are loc interferenţa. Prin

121 122

Figura 45
3.2. TIPURI ŞI MODELE DE ELECTROZI UTILIZAŢI.
TEHNICI DE APLICARE
3.2.1. Electrozii
În cadrul acestui domeniu, având în vedere modul aparte de aplicaţie al
terapiei, şi tipologiile electrozilor utilizaţi vor diferi de cele cunoscute până în prezent.
În practică curentă sunt utilizate următoarele tipuri:
a) Electrozi obişnuiţi:
 electrozi plani, aplicaţi diagonal doi câte doi, în cupluri de aceeaşi culoare a
cablului;
 electrozi ventuză, dispuşi în mod asemănător cu electrozii plani (procedeul
presupune existenţa unor dispozitive anexe, pentru producerea vacuumului);
 electrozi perniţă bipolari sau tetrapolari (având dimensiuni variabile, funcţie
de firmă, de exemplu: bipolar 100170 mm, tetrapolar 3030 mm, 5050 mm,
150150 mm, etc.).
Figura 46
b) Electrozi speciali:
 electrozi punctiformi: sunt 4 electrozi cu diametrul cuprins între 4  6 mm,
plasaţi diagonal la o distanţă cuprinsă între 10  30 mm (sunt utilizaţi pentru
zone mici de tratament - facial, palmar, plantar - şi ca electrozi - test);
 electrozi palmari (mănuşă): sunt electrozi cu suprafaţă mare, ce se aplică pe
palma mâinii şi se fixează cu benzi de cauciuc sau tip scai, pe dosul mâinii.
121
Fiecare electrod palmar se conectează la câte un circuit, al cablului cvadruplu.
Celelalte două cabluri se conectează la câte un electrod plan (placă) având
S = 200 cm2, în înveliş de textură sintetică (burete) umezită. Electrozii se
aplică de aşa natură, încât cablurile de aceeaşi culoare să fie dispuse pe
diagonală, unul faţă de celălalt. Reglajul intensităţii curentului se va face lent
de către pacient, până la valoarea de toleranţa, după care se mai poate
corecta pe parcursul şedinţei;
 electrozi inelari şi toracici: sunt doi electrozi în formă de inel (utilizabili şi
separat), cu un strat intermediar textil umezit. Pentru fixarea lor pe spate şi
umeri, se utilizează benzi de cauciuc;
 electrozi oculari: sunt realizaţi într-o mască oculară, prevăzută cu doi electrozi
aplicaţi deasupra globilor oculari şi doi electrozi perniţă - plasaţi în diagonal
peste apofizele mastoide.
Notă: În tehnica de aplicare a electrozilor ventuză, se vor respecta următoarele
cerinţe:
 bureţii de cauciuc introduşi în aceşti electrozi nu vor fi umeziţi în exces, fiind
bine storşi (este interzisă umezirea cu soluţii chimice, inclusiv cu ser fiziologic);
 se reglează pentru început un vid mai înaintat, pentru a crea o bună aderenţă
a electrozilor la tegument, în zonele bombate sau flasce;
 se reglează vidul sub ventuze până la o valoare de cca. 0,3  0,4 atm, valoare
indicată de manometrul aparatului.
3.2.2. Tehnici de aplicare
În aplicarea curenţilor interferenţiali s-au conturat până în prezent mai multe
tehnici de aplicare terapeutică. După cum se remarcă, deosebim în primul rând
două tehnici principale de aplicaţiune: tehnica stabilă şi tehnica cinetică.
a) Tehnica stabilă
Tehnica stabilă de aplicare are două subdiviziuni terapeutice:
aplicarea plană;
aplicarea spaţială.
În această tehnică, pe tot parcursul efectuării procedurii terapeutice, electrozii
îşi menţin poziţia pe zona în care au fost plasaţi iniţial, asupra lor exercitându-se
o presiune constantă. Electrozii clasici utilizaţi sunt cei de tip plan (placă),
aceştia având dimensiuni diferite, variind de la firmă la firmă (7070 mm, 70125
mm, 115175 mm etc.), fiind realizaţi din tablă de aluminiu, inox sau, mai nou,
din cauciuc siliconic electroconductiv (g = 0, 5  1 mm).
Electrozii nu se vor aplica niciodată direct pe tegument, ci numai prin
intermediul unui strat din material spongios (burete) sau ţesătură textilă (bumbac),
îmbibate cu o soluţie electrolitică slabă (ser fiziologic), exceptând electrozii tip
ventuză şi cei oculari. Electrozii cu suprafaţă mare sunt utilizaţi pentru un efect
pe regiuni cu arii mari, iar electrozii cu suprafaţă mică sunt utilizaţi pentru
obţinerea unui efect interferenţial localizat.
Plăcile sunt introduse în învelişuri umede din textură sintetică (burete) sau
textilă, corespunzătoare ca mărime şi se ataşează unui cablu quadripolar sau
bipolar, conectat la aparat. Poziţionarea electrozilor la cablul quadripolar se
122
 execută de aşa manieră, încât curenţii să se încrucişeze la mijlocul zonei tratate.
La cablul bipolar, poziţia electrozilor nu are nici o importanţă.
În afara electrozilor plani mai pot fi utilizaţi electrozii tip ventuză, iar pentru
terapii cu localizări specifice, se utilizează electrozii tip perniţă. Electrozii de tip
perniţă constau dintr-un suport de material plastic (flexibil), pe care sunt fixaţi
definitiv 2 sau 4 electrozi, domeniul lor de aplicare corespunzând unor zone cu
arie mică, bine delimitată (facială, plantară, palmară etc.).
b) Tehnica cinetică
În aceasta tehnică, se utilizează doi electrozi "mănuşă" (palmari) care se
aplică pe mâinile asistentului terapeut, fiind izolaţi electric de acesta. Fiecare
electrod "mănuşă" este conectat la câte un circuit (1 şi 2), împreună cu câte un
electrod placă, fixat în tehnica "stabilă". Intensitatea curentului este reglată lent
de către pacient, până la valoarea de sensibilitate a acestuia, regiunea de
aplicaţiune aflându-se în zona de interferenţă a curenţilor.
Prin mişcarea permanentă a electrozilor mănuşă de către asistent, pe
perioada terapiei se produce o variere a direcţiilor de intensitate maximă a curentului
interferenţial. Procedeul este cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea
de electrokineziterapie, ea având un caracter dinamic, deoarece prin manevrele
manuale executate nu există direcţii preferenţiale de excitaţie maximă.
Tehnica cinetică nu este des uzitată în practică, datorită inconvenientelor
sale evidente.
Unele aparate pentru terapie interferenţială sunt prevăzute cu un subansamblu
constând dintr-un dispozitiv vacuumatic, capabil atât să dozeze valoarea vidului
realizat, cât şi să realizeze pulsaţii pneumatice ritmice, cu o frecvenţă mecanică
reglabilă în domeniul 0,5  3 Hz. În condiţiile aplicării concomitente a curenţilor
interferenţiali şi a masajului vacuumatic, se obţine o augmentare reciprocă a
efectelor fiecărei metode. Masajul de aspiraţie profund reduce mult rezistenţa
electrică tisulară, crescând conductibilitatea ţesuturilor la curenţii interferenţiali,
printr-o mai bună repartiţie lichidiană sub electrozi, printr-o augmentare de 30 de ori a
vascularizaţiei prin capilarele activate. De asemenea este activată dinamica circulaţiei
limfatice dintre sistemul limfatic şi spaţiile intercelulare şi este îmbunătăţit aportul
arterial de materii nutritive şi eliminarea pe cale venoasă a produselor de catabolizare.
Sunt reglate reflex elementele sistemului nervos vegetativ local şi este accentuat
transferul ionic între spaţiul intra şi extracelular. Efectul vasodilatator şi trofic al
curentului interferenţial creşte la rândul său efectele pulsaţiilor produse de vid.
Utilizarea combinată a celor două forme de terapie permite şi reducerea duratei
şedinţei de tratament. Ca indicaţii terapeutice la metoda combinată, pot fi reţinute
aproape toate afecţiunile indicate terapiei de joasă frecvenţă, precum şi cele
indicate masajului manual.
Contraindicaţiile sunt constituite de procesele inflamatorii acute şi zonele cu
pericol de sângerare.
Notă:
 valoarea reglată a vidului nu va depăşi limita de 0, 3  0, 4 atm;
 aparatul vacuumatic poate fi utilizat şi independent, ca sursă de
masaj mecanic;
 aparatul vacuumatic poate fi utilizat şi ca mijloc de fixare a
electrozilor tip ventuză în cazul aplicării terapiei interferenţiale (fără
masaj mecanic).
121
3.2.3. Caracteristici rezumative
Proprietăţi biofizice
a) f = 1000  100000 Hz
b) Scăderea impedanţei tegumentelor până la 41,6 , rezultând aplicaţii nedureroase
la intensităţi crescute şi cu electrozi direct pe piele;
c) Fenomen de apolaritate tisulară Wyss = excitaţie apolară;
d) Curba Kope - Monier de la joasa frecvenţă (principiul excitaţiei sincrone pentru
fibrele nervoase mielinice = fiecare perioadă efectivă este urmată de o excitaţie)
este înlocuită cu fenomenul Gildemeister (efect de sumaţie temporală = pentru
declanşarea contracţiei este necesar, ca în timp, să se însumeze efectul unui
anumit număr de trenuri);
e) Fenomenul D’Arsonval: membrana este catelectronizată şi cu cât frecvenţa creşte
cu atât pragul de excitabilitatea scade (la f = 2500  5000 Hz avem excitabilitate
maximă şi contracţie musculară maximă, iar la f  10000 Hz avem excitabilitate
nulă).
f) Fenomenul Djourno (încrucişarea pragurilor): dacă la f = 50 Hz pragul durerii este
foarte aproape de contracţia tetanică, la f = 5000  8000 Hz creşte pragul durerii
şi scade pragul contracţiei tetanice, rezultând contracţia tetanică nedureroasă.
Modalităţi de lucru
a) Manual: frecvenţă constantă în intervalul 0  100 Hz frecvenţă de interferenţă;
b) Spectru: frecvenţa variază liniar, creşte şi scade în 15 sec. între 2 valori ale
intervalului 0  100 Hz al frecvenţei de interferenţă:
 frecvenţa 
 < 10 Hz - efect excitomotor pe musculatura striată norminervată;
 = 12  35 Hz - efect decontracturant;
 = 1  4 Hz - efect excitant pe musculatura netedă;
 = 4  10 Hz - stimulează şi sistemul simpatic;
 = 20  40 Hz - stimulează şi sistemul parasimpatic;
 = 90  100 Hz - efect analgetic.
 I = senzaţia de furnicătură puternică dar bine tolerată  contracţie musculară.
 Durata şedinţelor:
 = 10 min. cu electrozi ventuză;
 = 15  20 min. cu electrozi placă.
 Numărul şedinţelor:
 zilnic sau la 2 zile;
 6  8 şedinţe  1416 şedinţe.
Indicaţii
a) afecţiunile aparatului locomotor: stări postraumatice (algoneuro-
distrofie, entorse, luxaţii, contuzii, hematoame), afecţiuni reumatismale (artrite,
periartrite, artroze, discopatii, mialgii, neuromialgii, scolioze), neralgii şi nevrite,
diferite sechele paretice ale membrelor în remisiune;
122
b) afecţiuni vasculare periferice: tulburări de circulaţie
arteriale/venoase/limfatice cu sau fără tulburări trofice, edeme vasculogene
localizate, celulite;
c) afecţiuni ginecologice: anexite, metroanexite, parametrite,
dismenoree, afecţiuni inflamatorii ale micului bazin;
d) afecţiuni ale organelor interne: dischinezia biliară, hepatită cronică
persistentă, pancreatite cronice, gastrite, boala ulceroasă, distonii funcţionale
intestinale, afecţiuni reno-urinare funcţionale, edeme inflamatorii ale prostatei.
Contraindicaţii
a) afecţiuni febrile de diverse etiologii;
b) TBC cu diferite localizări;
c) neoplazii;
d) stări caşectice;
e) procese inflamatorii purulente.

Modalităţi de aplicare a electrozilor în domeniul joasei şi mediei

frecvenţe

Figura 47

121 122
 În principiu, până în prezent sunt conturate două metode pentru a face posibilă
penetrarea în ţesut a înaltei frecvenţe debitate de aparat: metoda în câmp
Prefixele unităţilor de măsură folosite în electroterapie condensator (bipolară) şi metoda în câmp inductiv (monopolară).
Tabelul 6 4.1.1.1. Metoda în câmp condensator
Factorul de Factorul de A fost introdusă în terapie pentru prima dată de profesorii E. Schliephake şi
Prefixul Simbolul Prefixul Simbolul
multiplicare multiplicare Esau. Regiunea tratată se găseşte plasată în interiorul unui câmp condensator,
reprezentat de doi electrozi metalici (izolaţi în sticlă sau plastic), care formează
101 deca da 10-1 deci d împreună cu materialul izolant ce-l separă (aerul) un dielectric ce prezintă o pierdere
2 -2
10 hecto h 10 centi c de energie de tip ohmic (rezistiv); în cadrul acestui sistem complex, curentul de
10 3
kilo k 10 -3
mili m înaltă frecvenţă se materializează atât sub forma curentului de conducţie, cât şi sub
6 -6
forma curentului de deplasare. Efectele terapeutice ale aplicaţiilor de înaltă frecvenţă
10 mega M 10 micro  au un efect remanent, spre deosebire de celelalte metode fizioterapeutice, în sensul
9 -9
10 giga G 10 nano n că temperatura corpului rămâne ridicată timp de 48  72 ore după procedură,
10 12
tera T 10-12
pico p efectele tratamentului disipându-se din zona tratată în întregul organism prin
mijlocirea sistemului circulant. Din relaţia complementară dintre curentul de conducţie
1015 peta P 10-15 femto f şi cel de deplasare, rezultă că electrozii nu trebuie neapărat să fie fixaţi la suprafaţa
18 -18
10 exa E 10 atto a corpului. S-a demonstrat că la o oarecare distanţă de corp (2  4 cm), încălzirea
regiunii respective este uniformă, iar încălzirea superficială a tegumentului este
evitată.
4. ÎNALTA FRECVENŢĂ. CARACTERISTICI ŞI CLINICĂ La aparatele de terapie cu unde scurte de origine germană, electrozii
condensator au diferite dimensiuni, având diametre tipice de 40, 85, 130, 170 mm,
4.1. UNDE ELECTROMAGNETICE (UEM) fiind numiţi şi electrozi rigizi. Distanţa plăcilor faţă de tegument poate fi astfel
reglată, încât la aplicare permite realizarea unei distanţe maxime de 3,5 cm.
4.1.1. Unde scurte (US) (diviziunile distanţei fiind practicate din 0,5 cm în 0,5 cm).
Acţiunea undelor scurte asupra ţesuturilor, depinde atât de natura lor diferită,
Generic vorbind, prin noţiunea de curenţi de înaltă frecvenţă se înţeleg curenţii care le imprimă constante dielectrice şi rezistenţe specifice deosebite, cât şi de
alternativi a căror frecvenţă depăşeşte pragul de 100 kHz, ajungând până la limita distanţa electrozilor faţă de suprafaţa corporală. Ţesuturile bogate în apă şi proteine
superioară de 300 GHz. În cadrul acestui larg spectru, domeniul undelor scurte este (20 g %), cum sunt muşchii şi organele interne, au o rezistenţă mai mică decât
cuprins între 3 - 30 MHz. ţesutul gras şi măduva osoasă. Prin muşchi şi organe interne, care au o constantă
Deoarece aparatura medicală generatoare de semnale de înaltă frecvenţă dielectrică mare, energia de înaltă frecvenţă trece ca un curent de deplasare, fără a
reprezintă propriu zis un mic emiţător radio, funcţionarea acestora va fi însoţită de produce căldură. Ţesutul adipos fiind rău conducător electric (având o rezistenţă
electrică de 10 ori mai mare), se încălzeşte mult mai puternic. Coeficientul de încălzire
radiaţia în mediul înconjurător a unor unde radiofonice, care vor perturba recepţia
pe unitatea de volum de ţesut gras, raportată la acelaşi volum de ţesut muscular,
programelor radio şi televiziune, deranjând şi unele emisiuni de comunicaţii radio
este întotdeauna în raport de 10 / 1, la metoda de aplicaţie în câmp condensator.
profesionale. În acest sens, pentru evitarea inconvenientelor prezentate, se stabilesc Pe măsură ce frecvenţa curentului aplicat creşte, se remarcă o tendinţă de
prin convenţii internaţionale domenii de frecvenţă bine precizate, în limitele cărora scădere a rezistentei electrice, fenomen valabil pentru ambele grupe de ţesuturi:
poate funcţiona aparatura medicală ce radiază energii în spaţiu (eter). Astfel, pentru bune şi rău conducătoare ! De aceea, în cazul terapiei cu unde scurte, dacă dorim
aparatura de terapie cu unde scurte au fost statuate lungimile de undă de: 22,12 m încălzirea profundă a ţesuturilor şi evitarea încălzirii straturilor cu ţesut adipos,
(13,56 MHz); 11,06 m (27,12 MHz). Aparatura modernă de terapie pe unde scurte trebuie să mărim distanţa dintre electrozi şi suprafaţa corporală. Prin creşterea
este realizată în zilele noastre pe frecvenţa normată de 27,12 MHz, iar la unele distanţei dintre electrozi şi tegument, creăm posibilitatea omogenizării parţiale a
modele ruseşti sau americane (mai rare la noi) mai este uzitată şi frecvenţa de câmpului electric, precum şi a încălzirii ţesuturilor, inclusiv a celor din profunzime.
40,68 MHz (7,37 m). Micşorarea distanţei dintre electrozi şi suprafaţa corporală duce la o încălzire mai
Proprietatea undelor scurte de a stabili o legătură capacitivă prin aer permite pronunţată la suprafaţă, urmărită numai în unele cazuri, prezentând procese
suprimarea contactului direct al electrodului cu tegumentul. patologice superficiale. În concluzie: tegumentul şi ţesutul adipos subcutanat prezintă
o tendinţă de încălzire mai puternică decât ţesutul muscular subadiacent, aplicaţiile în

121 122
câmp condensator reprezentând o metodă adecvată pentru obţinerea unei încălziri
până la profunzimi de maxim 2,5 cm dacă se respectă regula distanţei (2  4 cm).
4.1.1.2. Metoda în câmp inductiv
A fost studiată în anul 1934 de Harrismann, Osborne, Kowarschik şi Holmquist.
La această metodă, energia radiativă este transferată regiunii tratate în mod
inductiv, prin intermediul unui cablu de inducţie sau a unei bobine metalice
tubulare, de unde şi denumirea sa. Tehnica de lucru în această metodă poate
îmbrăca diferite aspecte practice, dintre care amintim:
 cablu înfăşurat în spirală circulară, amplasat într-un înveliş electroizolant;
 cablu înfăşurat în spirală circulară, amplasat într-un înveliş de pâslă (utilizat
în aplicaţiile pe suprafeţe plane mari: dorsal, lombar);
 cablu înfăşurat în spirală, în jurul regiunii tratate: membre, o parte a corpului
sau întregul corp;
 electrod diplodă, cuprinzând constructiv două cabluri-bobină, dispuse în două
planuri ce formează un diedru; (existenţa articulaţiei îi permite mobilitatea cu
înclinaţii variabile, funcţie de regiunea tratată);
 electrozi de tip monodă ( = 14  15 cm) sau minodă ( = 3,5  5,5 cm), la
care cablul-bobină este amplasat în carcase circulare, din material plastic.
În această metodă, câmpul magnetic creat de bobină produce o inducţie
electromagnetică transmisă segmentului corporal tratat, în care induce o forţă
electromagnetică ce dă naştere unor curenţi turbionari cu deplasare circulară (curenţi
Foucault), care se transformă în căldură prin efectul Joule. Încălzirea este mai
puternică acolo unde câmpul magnetic este cel mai bine exprimat (în centrul bobinei).
Faţă de aplicaţiile în câmp condensator, această metodă realizează o încălzire mai
profundă şi mai eficientă la nivelul ţesutului muscular (maxim 3  4 cm), ajungându-se
până la un raport de 1 / 1, faţă de încălzirea ţesutului adipos în cazurile când grosimea
stratului adipos supraadiacent nu depăşeşte 3  4 cm.
adipos muscular adipos muscular
Figura 48. Metoda câmp inductiv Figura 49. Metoda câmp condensator
4.1.1.3. Aparatura utilizată în terapia cu unde scurte
Experienţa medicală şi tehnică acumulată în ultimii 50 de ani au dus la
dezvoltarea terapiei cu unde scurte, terapie care ocupă un loc particular printre
aplicaţiile fizioterapeutice în medicină. Rezultatul tuturor acestor acumulări îl
constituie, realizarea unui întins spectru de aparatură specifică acestui domeniu,
121
Aparatul funcţionează cu ajutorul a două lămpi electronice (triode) de emisie,
pe frecvenţa de 27,12 MHz ( 0,6 %), corespunzând unei lungimi de undă de 11 m.
Puterea în RF (radio frecvenţă) a aparatului este de 500 W, iar puterea de
penetraţie ce determină efectul terapeutic se ridică la 400 W; ea este reglabilă în 12
trepte şi se măsoară cu un wattmetru încorporat pe panoul frontal al aparatului.
Manipularea aparatului este extrem de simplă, alături de butonul de pornire al
ceasului (timer), existând doar un singur comutator care trebuie acţionat (puterea).
Reglajul acordului circuitului, aplicat zonei tratate, se realizează în mod automat pe
întreagă durată a terapiei, astfel încât mişcările involuntare ale pacientului precum
şi modificările constantelor electrice induse ţesutului tratat, să nu împieteze asupra
transferului energetic optim către pacient.
Acest acord al circuitului de sarcină (pacient) este realizat prin intermediul unui
condensator variabil acţionat de un motor reversibil, ce asigură în permanenţă
îndeplinirea condiţiilor de transfer maxim al puterii, excluzându-se în acest fel
necesitatea efectuării unui reglaj manual. La sfârşitul şedinţei de tratament ceasul
întrerupe în mod automat funcţionarea aparatului, iar în cazul apariţiei unor
deranjamente tehnice în decursul terapiei, pacientul poate întrerupe singur derularea
procedurii cu ajutorul unui întrerupător cu şnur. Aparatul permite de asemeni,
efectuarea unor terapii cu curenţi Foucault (inductiv), utilizând electrodul monopolar
inductiv (monodă), cât şi proceduri din cadrul micii chirurgii. La acest tip de aparat
dozajul energiei nu se mai practică după criterii subiective (senzoriale), el fiind
obiectivizat prin intermediul unui sistem tehnic bine elaborat, citirea valorii prescrise
efectuându-se prin intermediul unui wattmetru etalonat, încastrat pe panoul frontal.
4.1.1.4. Tehnica de aplicare a terapiei cu unde scurte
Alegerea şi aplicarea uneia din metodele terapeutice prezentate va fi bineînţeles
în funcţie de dotarea cu aparatură a secţiei fizioterapeutice, precum şi de scopul
terapeutic urmărit: câmpul condensator are un efect de profunzime mai mic,
prezentând de asemeni şi posibilitatea aplicării terapiei asupra zonelor situate simetric.
Metodologia, efectele şi rezultatele terapeutice ale aplicaţiilor undelor scurte,
sunt legate de o serie întreagă de elemente, ce depind de tipul electrozilor utilizaţi,
şi de dimensiunile acestora.
Tipul şi natura electrozilor
Putem utiliza electrozi capsulaţi tip Schliephake (rigizi) sau electrozi cauciucaţi
plaţi (flexibili), ţinând cont de faptul că electrozii flexibili încălzesc mai superficial
decât cei rigizi şi pot fi utilizaţi pentru suprafeţe corporale curbe; ei sunt realizaţi cu
dimensiuni diferite (8 / 14 cm; 10 / 16 cm; 12 / 18 cm; 14 / 20 cm; 18 / 27 cm etc.).
Electrozii cauciucaţi nu vor fi aplicaţi în contact direct cu tegumentul: în orice
situaţie, între electrod şi piele trebuie să se intercaleze un strat de pâslă sau
celuloză, având o grosime cuprinsă între 2  10 mm. Terapia poate fi efectuată şi prin
hainele pacientului, dacă între electrod şi piele nu este interpus nici un obiect metalic.
Efectul de penetraţie produs asupra unor focare de infecţie poate fi localizat
prin utilizarea unor electrozi rigizi speciali, cu forme corespunzând aplicaţiei în
regiuni bine precizate: axilari, vaginali, pentru furunculi. În timpul terapiei cu astfel
122
de electrozi se utilizează ca electrod neutru un electrod plat flexibil (cauciucat),
având dimensiunile de 1420 cm, prevăzut cu un strat intermediar de pâslă de cca.
2 cm grosime, sau un electrod rigid capsulat (sticlă; plastic) cu  = 130 mm, plasat
la o distanţă electrod-tegument de cca. 2 cm în partea opusă celei tratate:
a. electrodul axilar este realizat dintr-un cilindru metalic cu  = 20 mm şi lungimea
de 45 mm, izolat într-o piesă de sticlă (plastic) de forma unei prisme triunghiulare;
b. electrodul vaginal este realizat dintr-un cilindru metalic de diferite calibre,
cuprins în limitele:  = 15 - 25 mm. şi lungimea de 150 - 170 mm, izolat într-o
priză de sticlă (plastic);
c. electrodul pentru furunculi este realizat dintr-un disc metalic cu  = 30 mm.,
având o suprafaţă frontală convexă izolată electric (ebonită); capsula de sticla
(plastic) în care este amplasat, are zona frontală (de aplicare pe pacient)
decupată, pentru a permite poziţionarea sa deasupra furunculului.
Pot fi realizate şi aplicaţii monopolare în câmp inductiv cu: diplodă, monodă sau
minodă (pentru suprafeţe cu contur limitat). Cele două cabluri de pacient vor fi
distanţate între ele prin intermediul unor coliere elastice speciale din plastic,
urmărindu-se ca poziţionarea lor reciprocă să păstreze un paralelism. Este
interzisă punerea în funcţiune a acestui tip de electrod, fără aplicarea sa prealabilă
pe zona de terapie a pacientului.
Dimensiunea electrozilor
Alegerea unui electrod adecvat, este în funcţie de suprafaţa tratată, conturul
acestuia trebuind să depăşească cu puţin (cca. 1 cm) aria zonei afectate. De
exemplu: pentru torace se utilizează cei cu  = 17 cm (cel puţin); pentru genunchi şi
sinusuri electrozi cu  = 13 cm etc.
De obicei, aplicaţiile terapeutice în câmp condensator (bipolare) se realizează
cu electrozi având aceeaşi mărime, pentru realizarea unui câmp uniform de
încălzire tisulară. În scopuri speciale, când se indică electrozi de dimensiuni diferite
(plasaţi la distanţe egale faţă de corp), cel cu dimensiuni mai reduse devine activ,
având efectul termogen mai pronunţat.
Distanţa electrozilor faţă de suprafaţa regiunii tratate este reglabilă la electrozii
rigizi, prin culisarea unei tije mobile divizate în cm. În majoritatea cazurilor, electrozii
se plasează la o distanţa cuprinsă între 1,5  3,5 cm. Variaţia distanţei electrod -
tegument, modifică profunzimea efectului expunerii: mărirea distanţei peste 1 cm
(până la 3,5 cm) duce la o încălzire mai profundă !
Poziţia electrozilor are o mare importanţă. Fie că se aplică bipolar sau
monopolar, ei trebuie să fie poziţionaţi paralel cu suprafaţa tratată, pentru a se realiza
un câmp omogen de transmisie şi încălzire. Aşezarea oblică a electrozilor, duce la
o concentrare a câmpului, în zonele mai apropiate de aceştia (efectul de oblicitate).
Figura 50
121
Regiunile prezentând proeminenţe de tip mamelonar, determină efectul de
vârf cu o încălzire mai pronunţată la acest nivel. Pentru a evita acest efect, se
îndepărtează electrozii de suprafaţa regiunii respective.
Teoretic, electrozii pot fi poziţionaţi în 3 modalităţi:
 transversal = metodă utilizată de regulă în tratamentul articulaţiilor;
 longitudinal = metodă utilizată în aplicaţiile la nivelul spatelui, trunchiului şi
membrelor;
 în unghi drept = metodă utilizată la umăr şi şold.
4.1.1.5. Dozarea intensităţii câmpului de unde scurte
Acest aspect, prezintă o deosebită importanţă în aceasta forma terapeutică.
Noţiunea de doză în terapia cu unde scurte nu trebuie însă interpretată din punct
de vedere radiologic, ca fiind produsul puterii şi a unităţii de timp, echivalentă cu
debitul total energetic. Dacă durata de penetraţie (şedinţa) are un rol în succesul
terapiei, ea nu este corelată cu puterea debitată în aşa măsură, ca şi un produs
constant care are acelaşi efect biologic. În fond, creşterea temperaturii constatată
ca urmare a unei anumite puteri absorbite, constituie factorul decisiv. Mijloacele
cunoscute până în prezent, nu permit măsurarea directă şi obiectivă a dozei, decât
cu cheltuieli şi complicaţii tehnice majore.
Din punct de vedere electric, esenţială este intensitatea dozei pe unitate de
volum, la care este supusă fiecare celulă a ţesutului şi care determină creşterea
temperaturii. Datorită faptului că unitatea de debit raportată la unitatea de volum
este diferită, de la un punct al ţesutului la altul, intensitatea dozajului nu este din
păcate accesibilă măsurătorilor exterioare.
Se poate măsura, în principiu, doar totalul puterii electrice de RF (P) aplicate
pacientului, adică suma tuturor intensităţilor de dozaj pe unitatea de volum. Deci,
singura mărime care poate servi ca element de referinţă a dozajului este puterea
debitată:
t = k  P / V.
unde P - puterea aplicată, V - volumul ţesutului cuprins, k - constantă depinzând de
condiţiile de aplicare, t - temperatura realizată în ţesut.
Pentru a obţine o creştere a temperaturii şi un dozaj determinat, este necesară
deci o putere mai mare pentru a deservi un volum mai mare şi invers. Sau, cu alte
cuvinte, menţinând o putere constantă, se obţine o doză mai mare reducând volumul
sau invers Astfel, puterea electrică debitată nu câştigă o semnificaţie obiectivă pentru
dozaj, decât precizând în paralel cu indicaţiile de putere şi volumul ţesutului de tratat.
Luăm în considerare la aplicaţiile terapeutice, următorii factori extrem de importanţi:
 modul de aplicaţie (condensator sau inductiv);
 zona din corp tratată;
 mărimea electrodului utilizat;
 distanţa electrod-corp.
Se poate afirma că puterea electrică debitată, în calitate de criteriu fizic bine
precizat, în combinaţie cu cei 4 parametrii definiţi obiectiv, poate constitui criteriul
unui dozaj corect.
În concluzie remarcăm deci, că doza intensităţii administrate variază în funcţie
de: sensibilitatea individuală termică, natura regiunii tratate, mărimea şi distanţa
122
electrozilor faţă de corp, efectul şi scopul terapeutic urmărit şi stadiul de evoluţie al
afecţiunii tratate.
Literatura de specialitate în domeniul terapiei cu US a propus încă de la
începuturile sale, prin studiile mai multor autori (Schliephake, Kowarschik, Edel, etc.),
o gradare clasică a dozelor terapeutice, asimilată după senzaţiile biologice subiective
pe care le resimte pacientul, în decursul şedinţei terapeutice.
 DOZA I - este cea mai slabă, fiind numită şi doza rece (atermică); nu produce
nici o senzaţie, fiind sub pragul excitaţiei termice;
 DOZA II - este o doză slabă, numita şi doza oligotermă; produce o senzaţie
de căldură slab perceptibilă;
 DOZA III - este o doză medie (termică); produce o senzaţie de căldură evidentă,
plăcută şi suportabilă;
 DOZA IV - este o doză puternică, numită tare (forte; hipertermică); produce o
senzaţie de căldură puternică, la limita suportabilităţii (pentru unii pacienţi
devine greu suportabilă).
Odată cu trecerea timpului însă, s-a pus în mod imperios problema necesităţii
evaluării în mod obiectiv şi cât mai precis, a dozelor radiative absorbite de ţesutul
uman în decursul şedinţelor terapeutice cu US. În acest sens, au apărut instrumentele
de măsură (wattmetre) care exprimă în mod explicit dozele absorbite de pacient.
Stabilirea unor doze adecvate poate fi sprijinită şi de înregistrarea în timp a cazuisticii
cu care este confruntat fizioterapeutul, în acest caz recomandându-se ca bază tabelul
lui Schliephake.
4.1.1.6. Recomandări privind modul de aplicaţie al terapiei cu unde scurte
a) Se va explica pacientului, ce senzaţie fiziologică cutanată trebuie să
perceapă, raportată la doza terapeutică aplicată.
b) Pacientul va sta într-o poziţie relaxată, recomandându-i-se să
păstreze poziţia în care a fost aşezat, fiind rugat să nu poarte discuţii în timpul
terapiei (la orice mişcare aparatul iese din acord).
c) Patul sau scaunul pe care stă pacientul nu va conţine părţi metalice
sau elemente de legătură metalice.
d) Se vor îndepărta de pe pacient toate obiectele metalice: inele,
ceasuri, brăţări, cercei, agrafe, ace, broşe etc. şi pentru evitarea supraîncălzirilor
locale nu vor fi tratate regiunile cu implante metalice (tije, endoproteze, schije,
gloanţe etc.).
e) Nu se vor executa, sub nici un motiv, şedinţe terapeutice pacienţilor cu
pacemaker (stimulator cardiac).
f) Vor fi evitate zonele cu tulburări senzoriale cutanate, rănile deschise sau
supurative, zonele cu ulceraţii evidente, pansamente umede.
g) Se vor înlătura din zona tratată aparatele auditive.
h) Pentru evitarea arsurilor, nu trebuie utilizate materiale semiconductoare:
plăci ceruite, îmbrăcăminte din PVC sau texturi sintetice, îmbrăcăminte umedă.
Se recomandă utilizarea, în poziţie culcată, a cuverturilor din pâslă, bumbac sau
burete artificial.
i) La aplicarea terapiilor cu electrozi flexibili (cauciucaţi) este necesar
ca distanţa între electrozi şi zona tratată să fie peste tot egală, în caz contrar
există riscul ca proeminenţele (ex. osul) să fie încălzite excesiv.
121
j) La aplicaţiile indicate asupra tegumentului dezgolit se recomandă
ştergerea sudoraţiei şi îndepărtarea eventualelor unguente; pansamentele uscate
ocazionale pot rămâne la locul lor pe durata terapiei.
k) Copiii mici vor fi dezbrăcaţi la nivelul regiunii ce urmează a fi tratată.
l) Se interzice aplicarea US în timpul sarcinii, în special în primele 3
luni, precum şi în timpul ciclului menstrual.
m) De reţinut că la stabilirea distanţei electrod-tegument, poziţia iniţială a
tijei gradate (0) corespunde unei distanţe electrod-tegument egală cu 1 cm.
n) Pacientul va fi supravegheat permanent pe întreaga durată a
terapiei; la apariţia oricărei senzaţii dezagreabile se va reduce intensitatea sau se
sistează tratamentul.
o) La primele şedinţe durata terapiei se va creşte progresiv, iar înainte
şi după terapie se va controla starea tegumentară; zona predilectă supusă
terapiei va fi întotdeauna poziţionată în centrul geometric al electrozilor
aparatului.
p) În cazul aplicaţiilor în câmp condensator, la ambii genunchi sau
ambele mâini se va interpune între aceştia o bucata de pâslă sau bumbac, cu
grosimea de 2  3 cm.
q) Electrozii cauciucaţi vor avea suprafaţa şi marginile netede; ei nu
trebuie să depăşească marginile postavului de înveliş, pentru a evita riscul unor
posibile arsuri produse de cauciucul neprotejat.
r) Electrozii flexibili şi cablul solenoid nu vor fi aşezaţi pe suporturi bune
conducătoare de electricitate.
s) Cablurile de pacient vor atârna liber sau pe un suport izolant gros
(pătură); nu este permisă atingerea sau încrucişarea cablurilor între ele ori
atingerea corpului uman înaintea zonei de aplicare a electrozilor (se evită arsurile
şi pierderile energetice).
t) Este interzisă utilizarea aparatelor de US în spaţii conţinând şi alt gen de
aparatură. Acestea pot fi amplasate la o distanţă minimă de 6 m de aparatura
radio emisivă, care perturbă în mod evident şi semnificativ, atât forma trenurilor de
joasă frecvenţă precum şi frecvenţa acestora. Acest fenomen se produce
indiferent dacă spaţiile destinate terapiei sunt sau nu separate prin pereţi de
beton sau cărămidă.
u) Aparatura de terapie cu unde radiante (US, radar) va fi racordată la
reţele de alimentare pe circuite separate faţă de restul aparaturii medicale şi vor
fi obligatoriu legate la pământ.
v) Dezinfectarea electrozilor nu se realizează prin sterilizare caldă, ci
vor fi utilizaţi dezinfectanţi speciali (la rece).
4.1.1.7. Terapia cu unde scurte în regim pulsat (trenuri)
De mai multă vreme, atenţia specialiştilor în domeniu a fost captată, de ideea
utilizării energiei de înaltă frecvenţă sub forma de impulsuri în tehnica terapeutică,
în scopul obţinerii unor efecte de ameliorare noi şi valoroase. În acest sens nu este
lipsit de importanţă a aminti, preocupările fizicianului american Milinowski şi ale
dr. A. Ginsgerg din New York, care în 1940 a fost primul medic care a explicat
efectele aplicaţiilor cu acest gen de impulsuri, utilizând aparatul Diapuls, modelul
122
generator de astfel de semnale cunoscut şi răspândit la acea dată, datorită rezultatelor a) Acţionează pe gonade (la bărbat - azoospermie; la femeie - degenerescenţă
terapeutice deosebite obţinute de acesta. ovariană, fibroză chistică).
Aparatul Diapuls funcţionează pe frecvenţa cunoscută de 27,12 MHz (11 m), b) Cataractă.
furnizând trenuri de impulsuri cu anvelopă dreptunghiulară, având durata de 65 µsec; Contraindicaţii
trenurile de impulsuri sunt separate de pauze (ce variază în trepte), de la o durată
a) Dacă încălzirea profundă înrăutăţeşte procesul patologic.
de 190 ori mai mare decât durata trenului (la o frecvenţă de succesiune de 80 Hz.),
b) Hemoragii.
până la o durată a pauzei de 24 ori mai mare decât durata trenului (la o frecvenţă
c) Tromboflebite acute.
de succesiune de 600 Hz.).
d) Tromboze.
Frecvenţa de succesiune a trenurilor poate fi reglată în 6 domenii: 80 Hz; 160 Hz;
e) TBC.
300 Hz; 400 Hz; 500 Hz; 600 Hz. Intensitatea energetică a aparatului este cuprinsă
între 290  970 W (divizată în 6 trepte), puterii maxime emise de 970 W f) Neoplazii.
corespunzându-i o putere medie a câmpului electromagnetic generat de 38 W. g) Graviditate.
(aceasta creşte odată cu creşterea frecvenţei de lucru). h) Menstruaţie.
Această funcţionare în regim iterativ, datorită valorii mici a coeficientului de umplere i) Arteriopatii grave.
j) Hepatită cronică agresivă.
Ku = ti / T (0,5  4 %), permite ca efectele termice ale energiei de RF să se
k) Litiază biliară.
disperseze rapid, până la anulare - fenomen mai evident la frecvenţe mici (80 Hz).
Frecvenţa de succesiune a trenurilor a fost astfel calculată, încât fiecare tren care l) Pace-maker.
m) Contenţii metalice.
urmează să cadă pe un efect biologic persistent produs de trenul precedent, iar
efectele biologice persistente, obţinute spaţiat, să se însumeze pentru o perioadă de n) Afecţiuni reumatice în faza acută cu excepţia reumatismului secundar gonococic.
timp. S-a constatat că pentru stimularea unor mecanisme fiziologice fine nu este o) Hipoestezie cutanată.
indicată depăşirea limitei de frecvenţă 300  400 Hz. p) Poliartrită reumatoidă stadiul acut / acutizat.
Penetraţia câmpului realizat de aparatul Diapuls este în funcţie de intensitate, q) Spondilartropatii seonagative stadiul acut / acutizat.
prezentând un maxim de 20 cm, corespunzător puterii maxime emise (970 W). Modalităţi terapeutice cu unde scurte
Dozarea penetraţiei la nivelul zonei de aplicaţie, depinde de greutatea şi constituţia a) La executarea terapiei cu electrozi speciali (axilar, vaginal, furunculi), electrodul de
organică a pacientului; se alege o penetraţie mai mare (treapta 5, 6) pentru referinţă va avea dimensiunea de  = 130 mm sau flexibil - cauciucat 140  200 mm
organismele mai robuste (cu ţesut adipos subcutanat mai dezvoltat). (prevăzuţi cu folie de pâslă având g = 20 mm).
Aplicarea energiei electromagnetice de RF este de tip monopolar, fiind realizată cu un b) Dezinfectarea electrozilor nu se realizează prin sterilizare caldă, ci vor fi utilizaţi
electrod de tip monodă (localizator), montat pe un braţ mobil prin intermediul unei dezinfectanţi speciali (la rece).
articulaţii sferice (nucă). Plasarea sa se face la o distanţa mică de corpul uman (de c) Trebuie reţinut, de asemenea, că temperatura realizată în interiorul ţesutului uman
la contactul intim până la maxim 2  3 cm), deoarece în cazul interpunerii unui strat tratat depinde în principiu de intensitatea dozei aplicate şi volumul ţesutului tratat,
mai gros de aer cresc pierderile energetice (aerul fiind un mediu dispersant). fiind cu atât mai ridicată cu cât volumul scade (pentru aceeaşi putere aplicată).
Precauţiile ce se iau la aplicarea acestei terapii sunt aceleaşi ca şi cele prezentate, Această lege de variaţie este exprimată sintetic de următoarea relaţie:
la capitolul referitor la tratamentele cu US în regim continuu.
Indicaţii P[ W ]
ΔT[C]  K
a) Artroze reactivate prin iritaţie mecanică (să nu existe inflamaţii). V
[cm3 ]
b) Afecţiuni ale genunchiului şi o indicaţie specială este artrita
gonococică. unde P[W] - puterea aplicată, V[cm3] - volumul ţesutului cuprins, K - constantă
c) Sinuzite (cu prudenţă datorită ţesutului grăsos abundent în depinzând de condiţiile de aplicaţie, T[ºC] - temperatura.
extremitatea cefalică).
d) Furunculoze.
e) Hidrosadenite. În principiu, la alegerea dozelor se va ţine cont de următoarele criterii:
f) Stări posttraumatice.  în stadiile acute se recomandă dozele mici (I - II), cu durată scurtă (3  5 minute),
g) Nevralgii. în serii scurte, cu ritm zilnic sau la 2 zile;
h) Nevrite.  în stadiile cronice se recomandă dozele mari (III - IV), cu durată prelungită
(20  30 minute), cu şedinţe zilnic sau la interval de 2  3 zile, totalizând cca.
Riscuri
12 şedinţe;

121 122
  doza I (atermică) poate fi aplicată ca intensitate de pregătire (introducere) la Refacerea ţesuturilor
pacienţii mai sensibili sau în cazurile acute şi hiperalgii; zona lezată 600 6 6 2x15 min / zi
moi lezate şi a
zona ficatului 400 4 6 2x15 min / zi
 dozele II - III au o acţiune antispastică; fracturilor osoase
 dozele tari (IV), de durată scurtă, au o acţiune revulsivă în aplicaţiile superficiale; zona lezată 600 6 6 10 min / zi
 dozele tari (IV), în regim prelungit, pot fi utilizate în scop de electrohiperpirexie Sinuzită zona adrenală 400 4 6 10 min / zi
în aplicaţii generale. zona ficatului 400 4 6 10 min / zi
Tabelul 7 zona lezată 600 6 6 1015 min / zi
Dimensiune Distanţa Doza Bursită zona adrenală 400 4 6 10 min / zi
Zona de electrozi tegument zona ficatului 400 4 6 10 min / zi i
[Watt]
tratament zona lezată 600 6 6 1015 min / zi
 [mm] [mm] I II III IV Artrită reumatoidă zona adrenală 400 4 6 10 min / zi
Articulaţia zona ficatului 400 4 6 10 min / zi
85 20 max. 20 20  30 30  60 60  120
gleznei zona cerebrală ce
Articulaţia Accidente vasculare
130 30 max. 25 25  40 40  70 70  125 controlează seg- 400 6 6 15 min x 3 / zi
genunchiului cerebrale
mentul afectat
Articulaţia Ulcer peptic / zona afectată 300 6 6 15 min x 3 / zi
170 40 max. 35 35  60 60  125 125  225
şoldului duodenal zona ficatului 400 4 4 10 min x 3 / zi
Torace 170 50 max. 30 30  55 55  115 115  190 Arsuri
Articulaţia - ziua I pe arsura acută 300 4 4 10 min / 3 ore
85 30 max. 25 25  40 40  65 65  110 pe zona afectată 400 4 4 10 min x 3 / zi
cotului - ziua II
Articulaţia - ziua III pe zona afectată 500 5 5 10 min x 3 / zi
130 30 max. 25 25  40 40  75 75  125 - ziua IV pe zona afectată 600 6 6 10 min x 3 / zi
umărului
În plus se tratează 400 4 4 10 min x 3 / zi
Durata şedinţelor este în funcţie de efectul terapeutic urmărit (sedativ - analgetic, ficatul 2 x 1 / zi
stimulant - excitant, revulsiv etc.), de stadiul de evoluţie al afecţiunii, de dozele utilizate. Notă: Aplicarea localizatorului pe zona ficatului, va marca întotdeauna finalul terapiei
Reţinem că, în afecţiunile acute se aplică durate mai scurte (3  10 minute), iar în cu aparatul Diapulse.
cele cronice, durate mai lungi (20  30 minute).
Numărul şedinţelor dintr-o serie de aplicaţie variază în funcţie de stadiul evolutiv 4.1.2. Unde ultrascurte (UUS)
al bolii (acut, subacut, cronic), precum şi de rezultatele obţinute (funcţie şi de
cazuistică), nedepăşindu-se 12  15 şedinţe. 4.1.2.1. Generalităţi despre terapia cu unde ultrascurte (microunde, unde radar)
Contraindicaţiile terapiei cu unde scurte
Prin noţiunea de microunde se înţeleg acele unde electromagnetice ale căror
a) Procese inflamatorii acute cu supuraţii. frecvenţe sunt cuprinse în spectrul 300  3000 MHz. În 1959 s-a adoptat prin convenţie
b) Manifestări acute ale afecţiunilor reumatice. internaţională ca aparatele de terapie din acest domeniu să funcţioneze pe lungimile
c) Afecţiuni cu tendinţe la hemoragii: hemoptizii, ulcer gastro-duodenal activ etc. de undă de 69 cm (433, 92 MHz), iar ulterior a fost statuată şi lungimea de undă de
d) Procese neoplazice. 12, 25 cm (2450 MHz).
e) Prezenţa de piese metalice intratisulare (elemente metalice de osteosinteză etc.). Microundele au o comportare asemănătoare radiaţiilor luminoase şi calorice
f) Implantarea de pace-maker cardiac. (termice). Ele se reflectă, se refractă, se difractă şi pot fi focalizate. Aceste proprietăţi
g) Perioadele de ciclu menstrual şi sarcină. sunt utilizate în tehnica terapeutică cu unde decimetrice, prin dirijarea fasciculului
Modalităţi terapeutice cu Diapulse de unde asupra regiunii tratate. În ceea ce priveşte propagarea în spaţiu a micro-
Tabelul 8 undelor, ea poate fi studiată aproximativ cu ajutorul legilor opticii geometrice.
Cele mai acceptate denumiri, recomandabile acestui domeniu terapeutic,
Penetraţia Durata
Afecţiunea Zona de tratament Impulsul care trebuie însuşite în practica fizioterapeutului sunt:
Normal Obez tratamentului a) unde decimetrice lungi ( = 69 cm.);

121 122
 b) unde decimetrice scurte (microunde), cu  = 12,25 cm (după H. Edel)
sau
 = 12,40 cm (după O. Gillert).
Microundele au fost introduse în terapie pentru prima dată în SUA (1946-47) de
către Krusen şi colaboratorii săi, iar în 1959 au fost acceptate în terapie undele
decimetrice lungi (69 cm), fiindu-le repartizat domeniul spectral de frecvenţă prin
convenţie internaţională. Aparatul generator de microunde utilizează în calitate de
sursă emisivă de radiaţii un tub electronic special numit magnetron, care este uzitat
şi la realizarea staţiilor de tip Radar, de unde şi apariţia denumirii auxiliare a acestui
gen de terapie ca radarterapie. Majoritatea aparaturii moderne funcţionează în
domeniul decimetric scurte pe frecvenţa de 2450 MHz ( = 12,25 cm). Energia
electromagnetică a magnetronului este aplicată radiatorului (elementul de aplicaţie)
prin intermediul unui cablu coaxial sau a unui ghid de undă (canal de microunde)
flexibil (gofrat). Puterea maximă livrată de aparat este de 250 W, cu o densitate
energetică maxim admisibilă de 10 mW / cm2 pentru o durată de iradiere mai mare
de 6 minute şi între 10  55 mW / cm2 pentru un tratament de durată t = 600 / P (2
minute), ("P" fiind exprimat în mW / cm2).
Aplicarea terapiei în unde decimetrice se realizează prin intermediul unor tipuri
de electrozi monopolari, reprezentând antena radiativă a aparatului, cunoscuţi sub
denumirea de localizatori sau proiectori. Ei sunt interşanjabili, fiind montaţi rigid pe
aparat, prin intermediul unui braţ articulat, cu mai multe grade de libertate. Aceştia
se prezintă, de regulă, sub 5 forme tipice:
 localizatori liniari;
 localizatori parabolici;
 localizatori cavitari;
 localizatori focali;
 localizatori discoidali;
Ultimele două tipuri vizează zona craniană, acoperind domeniul de aplicaţie în ORL
şi în stomatologie. Distanţa optimă la care se realizează terapia este recomandată
a fi cuprinsă între 5 -10 cm (de regulă firmele furnizoare indică acest parametru în
cartea tehnică a aparatului).
Repartizarea căldurii captate de ţesuturi între stratul adipos şi cel muscular este
de 1 / 4, comparativ cu raportul 10 / 1 realizat prin metoda US în câmp condensator.
Localizatorul cavitar constituie cea mai eficientă forma de încălzire tisulară
locală, producând o slabă încălzire a tegumentului şi a ţesutului subcutanat şi o
distribuţie relativ uniformă a căldurii în toate secţiunile zonei tratate, cu un efect
termic optim de profunzime (König şi colab.) Valorile maxime ale câmpului radiant
se află la nivelul laturilor perpendiculare ale localizatorului, pe direcţia de emisie a
undelor (raportul termic adipos-muscular este de 1 / 2), în timp ce în zona centrală a
localizatorului, acest raport atinge valoarea de 1 / 1, acest tip de localizator fiind
ideal în aplicaţiile pe segmentele corporale mari şi pe extremităţi.
Un aspect deosebit de important al efectuării terapiilor cu microunde (radarterapia) îl
constituie măsurile de protecţie a muncii (NTS), care vizează atât pacientul cât şi
personalul medical ce se găseşte în imediata apropiere a acestei aparaturi. Gradul
de periculozitate în utilizarea aparatului priveşte în speţă analizorul vizual al omului,
ochiul. Din acest considerent, atât pacientul cât şi personalul curant vor purta ochelari
121
speciali de protecţie (cu plasă) împotriva acţiunii directe a radiaţiei microundelor
asupra ochilor (livraţi exclusiv de către firme specializate). Prezentăm în continuare
principalele măsurile ce trebuie luate de personalul curant la executarea terapiilor
cu acest tip de aparate:
 aparatul de microunde va fi instalat în mod singular, într-o încăpere cu suprafaţa
minimă de 6 m2;
 un alt aparat de microunde poate fi instalat într-o altă încăpere, la o distanţă
minimă de 3 m faţă de primul;
 în timpul terapiei, în sala de tratament nu se va afla nimeni, în afara
pacientului şi a asistentei curante;
 fixarea localizatorului pe braţul articulat al aparatului se va executa de aşa
manieră, încât să se evite îndreptarea sa în direcţia ochilor pacientului sau a
asistentei;
 atât pacientul cât şi asistenta vor purta ochelarii de protecţie speciali (cu
plasă), atât timp cât se desfăşoară terapia;
 asistenta terapeută va ocupa o poziţie cât mai depărtată de localizator;
 în cazul când cabinetul nu posedă ochelarii de protecţie adecvaţi, pacientul
va sta cu spatele la localizator (pe scaun sau culcat), ţinând ochii închişi şi
având dispuşi pe ei un prosop gros (cca. 1 cm) din bumbac uscat (nu din
material sintetic); asistenta va porni aparatul din spatele unei draperii groase,
fără a avea în raza vizuală localizatorul. Aceasta situaţie presupune existenţa
unei cuşete în care este plasat pacientul, ambientul fiind protejat de acesta prin
intermediul unor draperii groase din material absorbant, cu textură rugoasă
(catifea, lână etc.);
 în încăperea unde se practică terapia nu vor fi amplasate oglinzi sau plăci
plane lucioase, iar pereţii vor fi vopsiţi în culori neutre (gri tern) cu aspect
aspru (rugos);
 personalul medical curant va fi rotit la fiecare lună la cabinete cu alt gen de
aparatură (dar nu magnetodiaflux, unde scurte, ultraviolete, solux), reţinându-se
faptul că doza de radiaţie absorbită în decursul unei zile de muncă, admisă
de normele departamentale de protecţia muncii, nu trebuie să depăşească
valoarea de 10 µW / cm2.
4.1.2.2. Caracteristici specifice
a) Pentru undele decimetrice lungi f = 433,92 MHz  0,2 %,  = 69 cm.
b) Pentru undele decimetrice scurte f = 2450 MHz,  = 12,25 cm.
c) Produc endotermie prin teoria dipolului Debye: în substanţa biologică predomină
moleculele polare care se comportă ca un dipol şi acestea execută mişcări în
câmpul electric alternativ cu o frecvenţă egală cu frecvenţa de oscilaţie a câmpului
electric, rezultând sarcină electrică prin frecare.
d) Tratamentul este aplicat prin metoda câmpului radiant (antena emiţătoare emite
unde electromagnetice sub formă de fascicol la metoda monopolară şi suprafaţa
de tratament se află în apropierea emiţătorului), nefiind necesară reglarea în
timpul tratamentului.
Indicaţii, riscuri, contraindicaţii
122
 Indicaţiile terapeutice, riscurile şi contraindicaţiile sunt similare cu cele prezentate Distanţa de
la unde scurte (US). Doza Durata
Afecţiunea Emiţătorul tratament
[W] [min]
Modalităţi terapeutice cu undele radar [cm]
Se prezintă modalităţile terapeutice după Bosch pentru Radarmed 12S231, Colecistită C 60 - 130 10 - 20 5 - 10
care pot fi folosite pentru orice tip de aparat complet de radarterapie. Hepatită C 60 - 150 10 - 20 5 - 15
Herpes zoster C 50 - 80 10 - 15 5 - 15
Tabelul 9
Infarct miocardic recent C 60 - 120 3-5 2-5
Durata Distanţa de Constipaţie spastică C 60 - 120 10 - 20 10 - 15
Doza
Afecţiunea Emiţătorul tratament Pleurită C 60 - 120 5 - 15 5 - 15
[W] [min]
[cm] Tromboză venoasă C 60 - 100 5 - 10 5
Afectarea aparatului locomotor Ginecologie
Artrită C 40 - 60 10 - 15 5 - 15 C 40 - 100 10 - 15 3-8
C 60 - 100 10 - 15 5 - 20 Anexită acută
Artroză deformantă G 5 - 10 10 8 - 10
R 50 - 80 10 - 15 5 - 20 Anexită cronică C 60 - 150 10 - 20 10 - 15
C 40 - 80 10 - 20 5 - 15 Amenoree C 60 - 150 10 - 20 5 - 10
Artropatie
R 40 - 80 10 - 15 5 - 15 Dismenoree C 60 - 150 10 - 20 5 - 10
Coxită C 40 - 60 10 - 15 5 - 15 C 40 - 60 5 - 10 5 - 10
Boala Bechterew C 60 - 100 10 - 20 10 - 20 Abces mamar
R 30 - 50 5 - 10 5 - 10
Contuzii ale extremităţilor C 60 - 80 10 - 15 5 - 10 C 30 - 50 5 5-7
sau trunchiului R 80 - 100 10 - 15 5 - 10 Mastită
R 30 - 50 5 - 10 5 - 10
C 60 - 90 15 - 20 10 - 15 C 60 - 120 10 - 15 10
Dezaxări Metrită cronică şi parametrită
R 50 - 70 5 - 10 5 - 10 G 5 - 15 5 - 10 10
C 30 - 70 15 - 20 10
Epicondilite Urologie
R 30 - 70 10 - 15 10 - 15
Sciatică acută C 40 - 100 10 - 15 10 - 15 Anurie C 60 - 120 10 - 15 5 - 10
Sciatică cronică C 60 - 130 10 - 20 10 - 15 Cistită C 60 - 120 10 - 20 5 - 10
C 50 - 80 5 - 10 5 - 10 Nefrită C 60 - 150 10 - 20 10 - 15
Reumatism abarticular acut Colică renală C 60 - 120 10 - 20 5 - 10
R 50 - 80 5 - 10 5 - 10
Reumatism abarticular C 60 - 130 10 - 20 10 - 15 Oligurie C 60 - 150 10 - 20 10 - 15
cronic R 50 - 120 10 - 20 10 - 15 Hipertrofie de prostată C 60 - 150 10 - 15 10 - 20
C 40 - 120 10 - 20 10 - 15 Prostatită C 60 - 120 5 - 10 10 - 20
Mialgii Pielită C 40 - 100 10 5 - 10
R 30 - 120 5 - 20 10 - 15
Periartrită scapulohumerală C 50 - 120 10 - 20 5 - 15 Uremie C 60 - 120 10 - 15 5 - 10
C 40 - 100 5 - 10 5 - 10 Neurologie
Periostită
R 40 - 100 5 - 10 5 - 10 C 40 - 100 5 - 10 3 - 10
Poliartrită reumatoidă C 40 - 100 10 - 15 5 - 15 Nevralgie
R 30 - 80 5 - 15 5 - 10
Bursită posttraumatică C 40 - 800 10 - 15 5 - 10 C 40 - 100 5 - 10 3 - 10
Sindromul umăr - mână C 60 - 100 10 - 15 5 - 10 Nevrită
R 30 - 80 5 - 15 5 - 10
C 50 - 150 10 - 15 0 - 15 Tabes dorsal C 50 - 120 10 5 - 10
Spondiloză
L 50 - 150 5 - 15 0 - 15 (tratament paleativ) L 50 - 100 10 5 - 10
Tendinite C 40 - 70 10 - 15 10 Dermatologie
Medicină internă Degerătură locală recentă C 30 - 50 5 - 10 5
Astm bronşic C 40 - 100 10 - 15 15 Degerătură locală veche C 60 - 100 10 - 15 10
Traheobtonşită C 40 - 100 10 - 15 10 - 15 Furuncul R 20 - 60 3 - 10 2-5
Bronşită cronică C 40 - 120 10 - 15 10 - 20 Carbuncul C 30 - 60 10 5 - 10

121 122
 Distanţa de într-o plaja strict precizată, corespunzând limitelor cuprinse între 20  3000 kHz. Privit
Doza Durata sub acest aspect, domeniul ultrasunetelor se clasifică în următoarele 3 categorii:
Afecţiunea Emiţătorul tratament
[W] [min]  ultrasunete de joasă frecvenţă, cuprinse între 20 - 100 kHz
[cm]
Panariţiu R 10 - 20 5 - 10 3-8  ultrasunete de medie frecvenţă, cuprinse între 100 - 300 kHz
Piodermită R 20 - 40 5 3 - 10  ultrasunete de înaltă frecvenţă, cuprinse între 300 - 3000 kHz
Dermită radiologică C 40 - 60 10 5 - 10 Ultrasunetele pot fi produse prin mai multe procedee: mecanice, termice,
Hidrosadenită R 20 - 40 5-8 5 - 10 magnetice sau piezoelectrice. Procedeul mecanic reprezintă cel mai simplu mod de
a produce ultrasunete, prin punerea în vibraţie a unei lame de oţel sau a unui
O.R.L.
diapazon. Pentru a produce ultrasunete, braţele ramurilor diapazonului trebuie să
F 5-6 5 3-5 fie foarte scurte.
Artrită temporomandibulară
A 3-6 5 3-5 Melde, în 1898, a produs ultrasunete cu frecvenţă de 35 kHz utilizând un disc
Nevralgie de nervi cranieni F 6-8 6-8 5 metalic cu diametrul de 35 mm. König, în 1899, construind diapazoane foarte mici
Nevralgie în zona gâtului şi (cca. 1  2 cm), obţine ultrasunete cu frecvenţă de 90 kHz. Galton a utilizat în
F 5-6 5 5
capului studiile sale de fiziologie un fluier special, ce-i poartă numele, cu care a obţinut
Afecţiuni stomatologice şi buco - maxilo - faciale ultrasunete până la limita superioară a domeniului ultrasunetelor de joasă frecvenţă
Parodontită acută apicală şi (100 kHz). În 1938 Pohlman şi Ianovski au reuşit, printr-un procedeu mecanic
F 3-8 5 - 10 3 - 10 propriu, să producă ultrasunete în lichide. Toate aceste procedee prezintă însă un
marginală
interes mai mult istoric, ele constituind primele încercări prin care au fost evidenţiate
Durere postextracţie F 3-8 5 - 10 3 - 10
ultrasunetele. În prezent ele nu au nici o relevanţă practică, deoarece vibraţiile
Parodontită în timpul şi post astfel obţinute au o amplitudine foarte mică, amortizarea lor se face foarte rapid, iar
F 3-8 5 - 10 3 - 10
tratament de canal energiile obţinute sunt neglijabile.
Parodontită post coroană şi Istoria modernă a ultrasunetelor poate a fi acreditată anului 1880, când fraţii
F 3-8 5 - 10 3 - 10
proteză Pierre şi Jacques Curie descoperă efectul piezoelectric, care constă în următorul
Sinovita articulaţiilor F 3-8 5 - 10 3 - 10 fenomen: dacă se exercită o presiune mecanică pe feţele opuse ale unui cristal
temporo - mandibulare A 3-8 5 - 10 3 - 10 hemiedric convenabil tăiat, la nivelul feţelor sale apar sarcini electrice de sens
Legendă: R - emiţător rotund, L - emiţător longitudinal, C - emiţător cavitar, contrar (efect piezoelectric direct). Dacă se aplică un câmp electric pe feţele opuse
G - emiţător general, F - emiţător focal, A - emiţător auricular. ale cristalului, acesta îşi modifică grosimea, suferă deci o deformare mecanică
(efect piezoelectric invers). Primul care a emis ideea utilizării în scop de detecţie
submersibilă a ultrasunetelor a fost englezul Richardson. Fizicianul francez Paul
4.2. UNDE MECANICE = ULTRASUNETE (ULS) Langevin brevetează şi realizează în 1916 primul aparat emiţător de ultrasunete în
mediu submersibil, utilizat pentru localizarea la distanţă a obstacolelor submarine.
4.2.1. Date generale despre terapia cu ultrasunete (ultrasonoterapia) Am arătat mai sus că la baza fenomenului producerii ultrasunetelor stă efectul
piezoelectric invers. De aceea, se consideră în general că cercetările ştiinţifice cu
4.2.1.1. Ultrasunetele aplicabilitate în practică în privinţa ultrasunetelor îşi au începutul în anul 1918.
Primele încercări de aplicare ale ultrasunetelor în medicină aparţin lui Wood şi
Organul senzorial prin intermediul căruia fiinţa umană, ia cunoştinţă de întregul Loomis (1927), urmaţi de Sokolov (1937), dar istoriografii îi consideră pe R. Pohlman,
univers sonor ce-l înconjoară este urechea. Acest organ de simţ este capabil să Richter şi Parow (1938) ca adevăraţii părinţi ai acestei specialităţi, deoarece ei au
perceapă un anumit spectru de frecvenţe (audiofrecvenţă), care se întinde pe o construit primul aparat cu care au experimentat şi demonstrat posibilitatea utilizării
plajă cuprinsă în mod fiziologic, între 16 (20)  20.000 Hz. Depăşirea acestei limite, ultrasunetelor în terapia umană. Tot Reimar Pohlman a clarificat şi problemele de
este inabordabilă pentru senzorul auditiv uman. Există însă o serie de vieţuitoare, dozare, de alegere a frecvenţei, aprofundând studiile întreprinse până la el asupra
care sunt capabile să perceapă aceşti stimuli supraauditivi: câinii, pisicile, şoarecii, acţiunii fizice şi fiziologice a ultrasunetelor. Încercările de utilizare a ultrasunetelor în
liliecii, delfinii etc. În concluzie, putem afirma că frecvenţele care depăşesc pragul de diagnoză datează de la începutul deceniului 5 (1942), când Karl Dussik detectează
audibilitate umană poartă denumirea de ultrasunete. Generic vorbind, nu este greşit tumori intracraniene, G. Ludwing măsoară viteza de transmisie a ultrasunetelor prin
a spune că tot ce depăşeşte 20 kHz, ajungând chiar până în domeniul microundelor, ţesuturile moi, J. Wild şi J. Reid (1955) detectează tumori de sân şi de intestin gros,
radiaţiei vizibile, UV, X sau  pot fi considerate ultrasunete. Totuşi, din considerente Ian Donald (1958) evidenţiază chisturi ovariene şi măsoară diametrul biparietal al
tehnico-ştiinţifice, pentru delimitarea precisă a întinsului spectru accesibil de frecvenţe, capului fătului, iar Donald şi Brown (1960) pun în evidenţă sarcini multiple. Odată
în categorii cu caracteristici particulare distincte, specialiştii încadrează ultrasunetele cu anul 1970 a început perioada utilizării intensive a ultrasunetelor în medicină,

121 122
industria de profil axându-se pe dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a aparaturii
medicale din aceasta categorie.
4.2.1.2. Producerea ultrasunetelor
Corpurile elastice, care în urma unei excitaţii efectuează mişcări oscilatorii ce
se transmit mediului înconjurător, constituie surse de oscilaţie sau "transductori"
(traductori). Emiţătoarele electroacustice se bazează pe transformarea energiei
electrice în energie oscilatorie, cu ajutorul transductoarelor bazate pe fenomenul
de: piezoelectricitate; electrostricţiune; magnetostricţiune.
Ele produc ultrasunete într-un interval larg de frecvenţe, până la valori de
ordinul 100 MHz, putând fi construite pentru emiterea energiei ultrasonice, fie în
mod continuu, fie în impulsuri.
Piezoelectricitatea
Până nu demult, cea mai răspândită metodă pentru producerea ultrasunetelor
se baza pe efectul piezoelectric invers. Există o multitudine de cristale ce prezintă
efectul piezoelectric, dintre care amintim: cuarţul, turmalina (silicat natural de Na, Ca,
Mg, Al cu B), sarea Seignette (Rochelle - tartrat dublu de Na şi K), sulfatul de Li etc.
Dintre acestea numai cuarţul s-a impus în industrie, fiind cel mai dur şi mai stabil
chimic. Cuarţul se prezintă ca un cristal sub forma unei prisme hexagonale regulate,
având plasate la cele 2 extremităţi câte o piramidă hexagonală. Axa longitudinală a
vârfurilor piramidelor se numeşte axă optică (Z), axele ce unesc vârfurile opuse ale
hexagonului se numesc axe electrice (X), iar axele perpendiculare pe feţele
hexagonului se numesc axe mecanice (Y). Tăind o lamă de cuarţ după o direcţie
perpendiculară pe o axă X (tăietura X) şi supunând-o la o compresiune după axa Y
corespunzătoare, feţele ei (perpendiculare la X) se vor electriza diferit, una pozitiv şi
alta negativ. Inversarea efortului mecanic (întinderea) schimbă şi polaritatea
sarcinilor electrice de pe feţe. Fenomenul, denumit efect piezoelectric, este
reversibil: supunând placa la o tensiune electrică, ea se contractă sau se
alungeşte, după polaritatea tensiunii. Excitând-o în curent alternativ, placa intră în
vibraţie pe frecvenţa curentului de alimentare. Dacă frecvenţa curentului este egală
cu frecvenţa de rezonanţă mecanică a plăcii, aceasta va vibra cu amplitudinea
maximă.
Figura 51
Proprietăţile piezoelectrice depind de dimensiunile lamei, de unghiul de tăiere
şi de modul de excitare. Factorul care influenţează cel mai mult frecvenţa unui
oscilator cu cuarţ este variaţia parametrilor săi cu temperatura, în acest sens
luându-se unele măsuri speciale de contracarare a acestui efect nedorit.
121
Astfel, tăind cristalele sub anumite unghiuri, în raport cu axa Z, se obţin
diverse variaţii ale frecvenţei de rezonanţă funcţie de temperatură. De exemplu, tăind
cristalul sub un unghi de 35º21’ în raport cu axa Z, se obţine menţinerea practic
constantă a frecvenţei lamei de cuarţ în limitele temperaturii cuprinse între 0  70ºC.
Figura 52
Electrostricţiunea
Proprietatea dielectricilor de a suferi deformări mecanice sub acţiunea unui
câmp electric constituie fenomenul de electrostricţiune, acesta permiţând diversificarea
materialelor utilizabile în tehnicile ultrasonice. Deformarea de electrostricţiune este
în general mult inferioară celei corespunzătoare efectului piezoelectric. În urma
polarizării în câmpuri electrostatice intense a unor materiale feroelectrice policristaline
li se conferă efecte apreciabile de electrostricţiune, manifestând astfel comportări
analoge cuarţului, cel mai utilizat dintre ceramicele feroelectrice fiind titanatul de
bariu (BaTiO3). Avantajul deosebit al acestor emiţătoare rezultă, din posibilitatea
elaborării radiatorului energetic, prin presarea în forme variate potrivite destinaţiei,
a unor pulberi policristaline utilizând tehnica sinterizării (presiune şi temperatură
ridicată), excitarea lor necesitând tensiuni electrice mult inferioare celor utilizate în
cazul cuarţului. Efectul de electrostricţiune scade în urma unei exploatări mai
îndelungate datorită depolarizării radiatorului, devenind necesară o repolarizare, iar
peste punctul Curie (temperatura la care se pierd proprietăţile magnetice ale unui
material), situat aproximativ la 120  140ºC efectul încetează. Prin adăugarea la
pulberea titanatului de bariu a unor alţi compuşi (de exemplu titanatul de plumb
sau, mai nou, titanatul de zirconiu), în proporţie de 4  8 %, se obţine o ceramică cu
proprietăţi superioare, care prezintă o polarizare mai constantă în funcţie de
temperatură. Generatoarele de înaltă frecvenţă destinate excitării emiţătoarelor
piezoelectrice şi de electrostricţiune nu prezintă deosebiri de principiu, iar tensiunile
electrice mai scăzute necesare funcţionării transductoarelor bazate pe efectul de
electrostricţiune reprezintă avantaje importante din punct de vedere tehnic.
Magnetostricţiunea
Introducând într-un câmp magnetic un corp feromagnetic, volumul şi dimensiunile
geometrice ale acestuia se vor schimba (magnetostricţiune directă), iar orice deformaţie
122
a corpului feromagnetic (întindere, compresiune, încovoiere, torsiune) contribuie la
schimbarea proprietăţilor magnetice, în special a permeabilităţii (magnetostricţiune
indirectă). Sensul schimbării dimensiunilor unui corp feromagnetic introdus într-un
câmp magnetic, adică creşterea sau descreşterea dimensiunilor sale, cât şi valoarea
deformării, sunt determinate de mai mulţi factori: natura materialului, intensitatea
câmpului magnetic, temperatura corpului, etc. Sensul şi valoarea magnetostricţiei nu
sunt în funcţie de sensul câmpului magnetic. Din variantele de magnetostricţiune,
cel mai des utilizat pentru producerea ultrasunetelor este efectul Joule, care constă
în variaţia lungimii corpului în direcţia câmpului magnetic. Dintre materialele utilizate
în acest scop, amintim aliajele fierului cu nichel (80 %), care suferă o alungire în
câmpul magnetic; în cazul creşterii procentului de nichel peste 80 % corpul se
scurtează. Magnetostricţiunea se manifestă într-o măsură mai mare la Ni şi Co pur
(călit), care la orice valori ale câmpului magnetic produce o scurtare. Fiecărui material
îi corespunde o intensitate a câmpului magnetic, pentru care efectul magnetostrictiv
devine maxim. Deformaţia relativă a barei magnetostrictive scade cu temperatura,
devenind nulă la punctul Curie, caracteristic fiecărui material. Bara se plasează
într-un solenoid (bobină) prin care trece un curent alternativ; materialul magnetic
(polarizat în prealabil) va efectua vibraţii cu frecvenţa curentului de excitaţie, ampli-
tudinea maximă a oscilaţiei obţinându-se şi în acest caz la frecvenţa de rezonanţă
mecanică a barei magnetice. Emiţătoarele magnetostrictive funcţionează la frecvenţe
relativ joase, nedepăşind valoarea de 200 kHz, cu o stabilitate de frecvenţă destul
de bună (0,1 %). Materialele magnetice utilizate sunt aliaje de fier cu Ni, Co, V, Cr,
purtând denumiri speciale în tehnică ca: permalloy, permendur, perminvar etc.
5.2.1.3. Utilizarea ultrasunetelor în medicină
Energia de vibraţie, generată de o sursă ultrasonoră, se transmite mediului
înconjurător, unde pune în mişcare vibratorie particulele acestuia. Ţesuturile sistemelor
vii au o comportare asemănătoare cu a lichidelor, în care propagarea vibraţiilor
ultrasonice se face sub formă de unde longitudinale, excepţie făcând oasele, în care
iau naştere şi unde transversale, dar de energie neglijabilă. În zona de interfaţă
(contact) între două medii având densităţi diferite, radiaţia ultrasonică suferă
fenomenele de reflexie şi refracţie, conform legilor cunoscute din optica clasică.
Impedanţa caracteristică (rezistenţa la ultrasunete) a aerului, având o valoare
neglijabilă în raport cu cea a ţesuturilor vii, va produce la interfaţa aer - ţesut o
reflexie a undei sonore în proporţie de aproximativ 100 %.
Se remarcă în acest caz că nu este posibilă introducerea energiei ultrasonice
din aer în organism, motiv pentru care în practica medicală se pune un accent
deosebit pe eliminarea aerului ce se interpune între transductorul ultrasonic (solid)
şi tegument, acţiune materializată prin interpunerea unui strat de cremă sau a unui
gel special între rezonatorul ultrasonic şi zona tratată. Prezenţa unui strat de aer,
având grosimea de 1 µm, anulează transmisia radiaţiei ultrasonice în ţesutul biologic.
Datele referitoare la efectele biologice ale vibraţiilor ultrasonice de frecvenţă
cuprinsă între 300  700 kHz sunt insuficiente. Domeniul care a fost intens studiat,
cuprinde efectele ultrasunetelor de frecvenţă 800  2400 kHz. În acest context, studiile
şi experimentele au arătat, marea diferenţă ce există între gradul de absorbţie şi
difuziune al ultrasunetelor din domeniul joasei frecvenţe (100 kHz), raportat la cel
din domeniul înaltei frecvenţe (1000 kHz). Datele comparative obţinute au arătat că
gradul de absorbţie a ultrasunetului cu frecvenţă de 1000 kHz este de peste 100 de
121
ori mai mare (în aer şi apă), iar gradul de difuziune este de tot atâtea ori mai mic
decât al ultrasunetului de 100 kHz. De aici rezultă că dacă pentru ultrasunetele de
înaltă frecvenţă mediul aerian este o barieră practic de nepătruns, ultrasunetele de
joasă frecvenţă se pot propaga în aer la distanţe considerabile. Viteza medie de
propagare a undelor ultrasonice în aer este de 330 m / sec, iar în ţesuturile biologice
de 1500 m / sec. Studiile referitoare la efectele biologice ale vibraţiilor ultrasonice, au
statuat, că frecvenţa potrivită pentru terapie se înscrie în limitele 800  1200 kHz, iar
R. Pohlman şi colaboratorii au conchis că frecvenţa optimă este cea de 800 kHz.
Criteriul biologic care a condus la această alegere are la bază principiul potrivit
căruia la ţesuturile iradiate trebuie să ajungă o energie suficientă, avându-se în vedere
că absorbţia de energie emisă este în funcţie de frecvenţă. Aşa stând lucrurile,
utilizându-se frecvenţe foarte ridicate, absorbţia în ţesuturi va fi atât de mare, încât
la intensităţi crescute eficienţa se va releva numai în ceea ce priveşte ţesuturile
superficiale. În acelaşi timp, utilizându-se frecvenţe scăzute, efectul de profunzime
este crescut, dezavantajul fiind că ţesuturile nu absorb o energie suficientă.
Un fenomen deosebit de important şi incomplet studiat la ora actuală în
sistemele biologice, este cavitaţia. Cavitaţia constituie efectul cel mai complex, cu
numeroase consecinţe cu privire la efectele secundare şi la aplicaţiile active ale
ultrasunetului, ea reprezentând o concentrare a energiei acustice pe volume foarte
mici. Dacă asupra unui lichid acţionează forţe puternice de tracţiune, are loc
ruperea sa, prin crearea unor goluri microscopice, urmată de refacerea lichidului,
prin închiderea golurilor, proces denumit cavitaţie. Ruperea locală a lichidului impune
învingerea forţelor de coeziune, care în absenţa impurităţilor sau a bulelor de gaz,
necesită tensiuni (mecanice) foarte ridicate. Cavitaţia tranzitorie, în momentul spargerii
bulelor de gaz (care conţin vapori de apă, a căror temperatură ajunge la 2000ºC),
produce o undă de şoc de ordinul zecilor de mii de atmosfere, ce distruge celulele
şi structurile macromoleculare. Creşterea presiunii şi a temperaturii în urma imploziei
bulei de cavitaţie, se desfăşoară într-un interval de timp de 0, 01  0, 1 µsec.
4.2.1.4. Aparatura utilizată în terapia cu ultrasunete
Ultrasonoterapia utilizează diferite modalităţi de aplicare a radiaţiei ultrasonice:
 în regimul cu undă continuă aparatul emite energie ultrasonică în mod
neîntrerupt, pe toată durata tratamentului;
 în regimul de impulsuri, cunoscut şi sub denumirea de regim iterativ, aparatul
emite ultrasunete sub forma de trenuri (burst). Ritmicitatea de repetiţie a
trenurilor are de regulă o frecvenţă de 50 sau 100 Hz (nu sunt excluse însă şi
alte valori, funcţie de tipul aparatului), cu un coeficient de umplere (K u)
cuprins între 20  50 %. Acest regim terapeutic, datorită pauzelor existente
între trenuri, reduce efectul termic (caloric) asupra ţesutului. Excluderea
componentei termice permite utilizarea unei radiaţii de intensitate mai mare,
în scopul obţinerii unui efect mecanic şi chimic mai marcant. Potrivit observaţiilor
lui Born, terapia în impulsuri realizează în ţesuturi o încărcare mecanică şi o
descărcare termică. Cei care au utilizat pentru prima data terapia ultrasonica
în impulsuri au fost Barth, Pätzold şi colaboratorii;
 în regimul modulat se realizează o variaţie continuă a amplitudinii undelor
ultrasonice (MA), cu anvelope de forme variate (triunghiular, exponenţial,
dreptunghiular, trapezoidal), utilizându-se în acest scop un aparat auxiliar
122
 numit generator de excitaţie, care se cuplează la aparatul de ultrasonoterapie
prin intermediul unui cablu specializat.
Ca tehnică terapeutică, ultrasonoterapia este realizată şi prin iradieri în submersie
(apă), utilizându-se în acest scop vane de diferite dimensiuni, cu apă încălzită la
temperatura de 36  37ºC, pentru că sub sau peste acest prag ultrasunetele îşi
modifică intensitatea (pozitiv sau negativ), alterându-se în acest caz şi efectele
scontate. Emiţătorul ultrasonic este menţinut la o distanţă de 2  3 cm de tegument
(prin intermediul unui suport special), urmărindu-se în permanenţă ca suprafaţa
radiantă a capsulei emiţătoare, să se menţină paralel cu suprafaţa tegumentului,
astfel încât fasciculul de unde ultrasonice să se propage perpendicular pe ţesut,
caz în care, efectul de profunzime creşte. Când fasciculul ultrasonic cade oblic pe
tegument, efectul va fi mai intens în ţesuturile superficiale. În timpul iradierii, pe
suprafaţa tegumentară supusă terapiei se vor depune bule de gaz, care trebuie
îndepărtate cu o pensulă.
Ultrasonoforeza este procedeul prin intermediul căruia se realizează pătrunderea în
organismul iradiat a unor substanţe farmaceutice; sub acest aspect procedeul este
asemănător cu ionoforeza, doar că în acest caz cauza motrice a deplasării ionilor o
constituie ultrasunetele. Dintre substanţele medicamentoase utilizate, hidrocortizonul
ocupă primul loc, unii autori susţinând că prin iradiere se pot înlocui injecţiile locale.
Alte medicamente care pot fi introduse în ţesuturi prin intermediul ultrasunetelor
sunt: anestezicele locale (procaina 2 %), analgeticele, etc. Pătrunderea
medicamentelor prin tegument, utilizând ultrasonoterapia, denumită de Gatev index
fonoforetic, este un efect măsurabil şi care depinde direct proporţional de intensitate şi
durata ultrasonării.
După iradierea cu ultrasunete, este recomandabil a sta într-un repaus de
minimum 1/ 2 oră, într-o poziţie comodă şi într-un spaţiu confortabil termic.
Protecţia personalului medical, împotriva efectelor nocive care se pot instala, ca
urmare a acţiunii îndelungate a undelor ultrasonore asupra mâinii operatorului (în
procesul terapeutic), efect sumativ ce se remarcă odată cu trecerea timpului, se
realizează atât în cazul utilizării tratamentului clasic, cât şi a celui în regim submers,
prin utilizarea obligatorie a unor mănuşi de cauciuc (g = 1  2 mm) sau din bumbac
gros.
Pentru obţinerea radiaţiei ultrasonice, aparatura modernă actuală foloseşte în
practica curentă principiul electrostricţiunii, prin mijlocirea rezonatoarelor obţinute
pe baza tehnologiei sinterizării pulberilor ceramice feroelectrice, utilizând în speţă
în acest scop zirconio - titanatul de bariu.
Aparatul conţine un generator de înaltă frecvenţă (800 kHz) cu frecvenţă
stabilizată, realizat cu tranzistori de putere (sau tuburi electronice), ce debitează
semnalul electric pe o rondelă din material feroceramic (montată în interiorul unei
capsule ermetizate), care reprezintă însuşi emiţătorul de ultrasunete. Frecvenţa
generatorului electric fiind riguros egală cu frecvenţa de rezonanţă mecanică a
cristalului, acesta din urmă va produce oscilaţii mecanice (vibraţii) cu amplitudine
maximă, ce pot fi verificate în practica exploatării curente, prin aşa numita metodă
a picăturii de apă. Rezonatorul de ultrasunete fiind în funcţie, se pune pe suprafaţa
metalica a capsulei (ce vine în contact cu tegumentul) o picătură de apă sau ulei,
observându-se imediat apariţia unui fenomen de fierbere, ceea ce confirmă faptul
că aparatul funcţionează.
121
Pentru protejarea rezonatorului, împotriva unei încălziri excesive (la mersul în
gol), aparatul este prevăzut cu un sistem de protecţie, care asigură deconectarea
automată a alimentării electrice a generatorului de ultrasunete în situaţia în care mai
mult de 50 % din suprafaţa capsulei rezonatoare nu realizează un contact perfect
cu tegumentul pacientului (prin intermediul gelului de contact).
Aparatul ultrasonic, conţine pe panoul frontal o serie de organe de comandă,
prin intermediul cărora se realizează stabilirea parametrilor funcţionali necesari:
comutatorul de pornire (semnalizat optic), comutatorul mod de lucru (continuu,
impuls, modulat), regulatorul puterii emise, timer (ceas pentru durata şedinţei),
instrument de măsură ca indicator al energiei aplicate (W / cm2).
4.2.1.5. Dozarea energiei ultrasonice
Prin doza de ultrasunete înţelegem cantitatea de energie absorbită într-o
unitate de timp de o unitate de volum a obiectului iradiat.
Principiul dominant în electroterapiile medicale moderne, indiferent de natura
energiei transmise ţesutului, constă în a postula ideea necesităţii diminuării permanente
a dozelor aplicate (electrice, magnetice, radiative) la limita strict necesară terapeutic
(fundamentată pe baze ştiinţifice), pentru a nu aduce prejudicii majore şi ireparabile
organismului uman, cu posibile efecte teratogene, cu răspuns biologic peste decenii.
Respectând acest concept de conduită în deontologia medicală, s-a constatat, încă
din fază iniţială a utilizării terapiei ultrasonice, eficienţa deosebită a unor doze mici,
ea fiind remarcată pentru început în mod empiric, demonstrarea experimentală
făcându-se mai târziu, de către Edel şi Bergman.
Cercetând efectele fizico - chimice ale ultrasunetelor în regim continuu şi în
impulsuri asupra serului sanguin uman, Zuraviev şi Pevneva au propus o clasificare
a intensităţilor biologice, după cum urmează:
 domeniul I (0,1  0,4 W / cm2) - cu modificări fără importanţă, reversibile;
 domeniul II (0,5  0,6 W / cm2) - cu acţiune fizico - chimică maximă (domeniul
intensităţilor terapeutice medii);
 domeniul III ( 0,8 W / cm2) - modificări stabile şi ireversibile ale mediului
experimental;
În baza cercetărilor menţionate, precum şi a celor întreprinse de el însuşi, Edel
propune următoarele domenii de dozare în ultrasonoterapie:
 0,05  0,4 W / cm2 - intensităţi mici.
 0,5  0,7 W / cm2 - intensităţi medii.
  0,8 W / cm2 - intensităţi mari.
La ora actuală pe baza acestor date, obţinute în plan teoretic şi confirmate
experimental, se apreciază că limita maximă a energiei radiative ultrasonice
transmisă pacientului, nu trebuie să depăşească pragul de 0,75  1 W / cm2.
4.2.1.6. Aplicaţii particulare: aerosolii în terapia medicală
Aerosolii reprezintă starea de dispersie foarte fină a unei substanţe lichide sau
solide într-un mediu gazos. Mediul gazos este obligatoriu, el numindu-se şi mediu
dispersant, în care particulele solide sau lichide alcătuiesc faza dispersă. Aerosolii
pot fi naturali (atmosferici), fiind mai frecvenţi la mare sau la munte, şi artificiali sau
terapeutici. Aerosolii naturali erau utilizaţi încă din antichitate, fie sub forma de
122
talazoterapie, fie sub forma inhalaţiilor în cadrul băilor termale sau a instalaţiilor de
graduaţie.
Aerosolii marini sunt alcătuiţi din microparticule provenite din spuma valurilor
ce se sparg în larg sau pe coastă, particule care sunt antrenate de curenţii de aer.
Zona cea mai bogată în aerosoli o constituie o fâşie de plajă de 50  100 m. Aceşti
aerosoli conţin cloruri de Na sau I, bromuri alcaline, Mg etc., compuşi puternic
ionizaţi de ultraviolete. Aerosolii de pădure sau munte sunt formaţi dintr-un centru
învelit de o pelicula de apă sau dintr-o particulă de polen pe care s-a depus substanţa
volatilă (terebentina conţinută de conifere), şi care eliberează ozon în contact cu
oxigenul, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete.
Proprietăţile aerosolilor:
 aerosolii sunt microparticule, cu dimensiunea sub 1 µm;
 au sedimentare lentă (viteza de cădere = 1 cm / 10 minute);
 au mişcare browniană;
 nu condensează pe suprafeţe reci;
 străbat în mediul lichid câţiva centimetri fără să se dizolve;
 au sarcină electrică.
Producerea prin mijloace tehnice a aerosolilor:
a) Prima metodă de producere a aerosolilor artificiali se bazează pe principiul utilizării
aerului comprimat (furnizat de un mic compresor) la o presiune de cca. 2 atm,
care dispersează fin, sub formă de microparticule, mediul lichid medicamentos,
prin intermediul unui pulverizator mecanic (pipă), asemănător celui ce însoţeşte
flacoanele cu parfum, prevăzute cu pară de cauciuc. Prin plasarea dimensiunilor
medii ale particulelor de aerosoli, livrate de aparatele din această categorie în
jurul valorii de 10 µm, acest tip de aparat se pretează doar la efectuarea terapiilor
vizând abordarea căilor respiratorii superioare (până la bronhii).
b) O alta metodă, mult mai rafinată şi perfecţionată de producere a aerosolilor, se
bazează pe principiul ultrasonării soluţiilor medicamentoase cu ajutorul unui aparat
specializat, ce furnizează un semnal ultrasonic. Elaborarea radiaţiei ultrasonice,
se realizează pe baza principiului electrostricţiunii. Piesa principală din componenţa
aparatului de aerosoli ultrasonici este constituită dintr-un rezonator de formă
lenticulară (menisc +), realizat dintr-un material feroceramic sinterizat, din clasa
compuşilor titanului, în speţă zircon-titanatul de bariu, material ce îndeplineşte
condiţiile tehnice impuse. Acest rezonator (emiţător) funcţionează pe frecvenţa
de 2,5 MHz, aerosolarea obţinându-se pe baza fenomenului de cavitaţie, iar
dimensiunea particulelor de aerosoli este cuprinsă într-o plaja de 0,5  5 µm, cu o
medie de 1,6 µm. Teoria susţine, iar măsurătorile de laborator o confirmă, că statistic
vorbind, într-un volum cunoscut de aerosoli, obţinuţi prin metoda ultrasonării,
cca. 50 % din acest volum este constituit din particule având o dimensiune medie
de 1,6 µm. Prin specificul acestei metode, de a opera cu particule extrem de mici
(1,6 µm), se creează posibilitatea efectuării terapiilor vizând şi zonele de profunzime
ale sistemului respirator, această tehnică fiind capabilă să asigure penetrarea
aerosolilor până la nivelul membranei alveolo-capilare a acinilor pulmonari.
Cristalul lenticular (argintat pe ambele feţe) este plasat la baza unui recipient
având un volum de cca. 300 ml, în care se toarnă apă distilată, cunoscându-se
faptul că ultrasunetele nu se propagă în aer, ci doar în medii solide sau lichide
121
(vâscoase). În partea superioară a recipientului (cu un diametru de cca. 15 mm),
este aplicată o membrană subţire (25  30 µm) din polipropilenă, teflon, polietilenă,
grisutin etc., care este fixată cu un inel de buza superioară a vasului.
În zona externă a membranei de teflon, este concepută o mică cavitate, în
care se pune soluţia medicamentoasă (10 ml) ce urmează a fi transformată în aerosoli.
Întregul sistem se închide apoi într-un cilindru din sticlă (plastic), căruia i se aplică
tuburile gofrate şi piesele de gură, prin care aerosolii sunt conduşi spre pacient.
Funcţionarea sistemului decurge principial, după următoarea schemă: cristalul
lenticular dispus la baza cuvei cu apă intră în vibraţie de rezonanţă pe frecvenţa
generatorului de excitaţie (2,5 MHz) - fasciculul energetic ultrasonor se propagă prin
mediul lichidian (apă), sub forma undelor de presiune longitudinale, până la nivelul
membranei de separaţie - membrana (flexibilă) intră în vibraţie mecanică şi, pe baza
efectului de cavitaţie, produce transformarea în aerosoli a soluţiei medicamentoase,
plasate în incinta cavităţii mici - datorită configuraţiei lenticulare a cristalului rezonator,
energia ultrasonoră este focalizată într-un plan focal, ce se găseşte plasat la
aproximativ 5 mm distanţă sub luciul substanţei medicamentoase, asigurându-se în
acest mod un proces de aerosolare după o curbă de formă gausiană (tip clopot);
respectiv, la începutul tratamentului, randamentul de aerosolare este relativ scăzut,
apoi pe măsură ce soluţia activă se consumă, randamentul de aerosolare creşte,
atingând un maxim atunci când volumul medicamentului ajunge la 5 ml, după care
randamentul scade din nou până la anulare, moment ce coincide cu consumarea
integrală a substanţei inhalate.
Notă:
 acest tip de aparat nu prezintă periculozitate în exploatare pentru personalul
medical sau pentru pacient;
 în primele 2  3 minute, din cauza degazării apei tampon (mediul de transfer
energetic), pe ambele feţe ale membranei se vor acumula bule gazoase, care
trebuie neapărat îndepărtate;
 membrana flexibilă va fi tratată cu deosebită atenţie, urmărindu-se în permanenţă
starea ei de integritate (înţepări, sfâşieri, ondulări), pentru a nu permite
pătrunderea medicamentelor în rezervorul cu apă tampon. În cazul unei
membrane compromise, aceasta va fi înlocuită cu alta nouă, iar apa din
rezervor va fi neapărat înlocuită (după prealabila spălare a cuvei);
 se va evita, pe cât posibil, utilizarea medicamentelor în solvent uleios (uleiul
va trebui să fie cât mai fluid).
Substanţele medicamentoase ce se pretează la acest tip de terapie, vor fi
pregătite sub formă de soluţii apoase (de preferat); în acest sens amintim: adrenalina,
efedrina, miofilin, nitrit de Na, MgSO4; ACTH, antibiotice, CaBr, alfachemotripsina,
hidrocortizon etc.
4.2.2. Proprietăţi rezumative ale ultrasunetelor
Proprietăţi fizice
a) Propagarea: viteza de propagare în ser = 331 m / s, în apă = 600 m / s; sub acţiunea
ULS particulele de materie sunt antrenate în mişcare în jurul punctelor de repaus.
b) Absorbţia: pătrunderea intensităţii în ţesuturi  6 cm şi d ½  3 cm, iar prin
absorbţie energia ULS se transformă în căldură (Q), în special la graniţa dintre
ţesuturile moi şi ţesutul osos .
122
 c) Reflexia: în aer = 99,99 %, fiind necesară aplicarea soluţiilor uleioase de protecţie,
care înlătură stratul de aer dintre tegumente şi transductor. Reflexia accentuează
neomogenitatea câmpului de ULS, rezultând necesitatea mişcării transductorului
pentru evitarea formării de unde staţionare ce pot determină leziuni tisulare.
Proprietăţi biofizice
a) Fenomene termice = absorbţie – reflexie  Q ( T cu 3 - 4C)  hiperemie +
hiperlimfemie   metabolismului.
b) Fenomene mecanice (componenta fundamentală):
 la locul de aplicare, amplitudinea vibraţiei = 100  ø moleculei  micromasaj
  permeabilităţii membranei celulare;
 la supradozaj  ruperea membranei celulare ( contraindicaţii: pe cartilaj de
creştere, pe regiunile feţei datorită retinopatiei şi cataractei posttraumatice, la
laminectomizaţi datorită producerii leziunilor membranare).
6. c) Efectul de cavitaţie = ruperea moleculei de H2O extracelulară în timpul unde
comprimante şi refacerea valenţelor în timpul undei de decompresiune cu o
f = fULS   reacţiilor de oxido - reducere,  procesului de difuziune, virarea pH
spre alcalin, modificări ionice, eliberarea de substanţe cu acţiune farmacodinamică,
transformarea coloizilor din stare de gel în stare de solid, modificări în raportul
fracţiunilor proteice.
Proprietăţi biologice
a) Efect analgetic: datorat efectului mecanic + termic şi la doze de 0,05  0,5 W / cm2
are acţiune în special pe rădăcina nervoasă - ganglioni limfatici - muşchi.
b) Efect miorelaxant: prin efectul mecanic = micromasaj; indicat în contracţia musculară
algică (primară) = miopatii şi în cea antalgică (secundară) = discopatie (contra-
indicat în contracţia musculară analgică = sindrom de neuron motor central -
SNMC).
c) Efect metabolic: datorită efectului de cavitaţie la doze de 0,5  1 W / cm2 
creşterea permeabilităţii celulare  posibilitate de aplicare a ULS + medicamente
ionizabile = ultrasonoforeză.
d) Efect rezorbtiv şi fibrinolitic: la doze = 1  2  3 W / cm2 (mai puţin folosit în ultima
perioadă).
4.2.3. Metodologia de prescriere a ultrasunetelor
7. Cap de iradiere (transductor):
 mare: suprafaţa transductorului S = 10 cm2;
 mic: S = 1 cm2.
8. Forma de aplicare (cuplaj) - pentru anularea reflexiei în aer:
 direct: ULS + parafină, vaselină, glicerină (pentru suprafeţe plane);
 indirect: vase cu apă pentru băi parţiale sau totale şi transductorul se găseşte
la 2  3 cm sub suprafaţa apei (pentru suprafeţe neplane).
9. Modalităţi de iradiere:
 local: pe zona dureroasă;
 segmentar, prin:
 reflexe cuti - viscerale şi influenţarea organelor interne;
121
 influenţarea zonelor Head (regiuni cutanate în care durerea referită de la
organele profunde), Dick (zone de ţesut cu tensiune crescută prin edem
reflex dar fără caracter dermatomal), Mc Kenzie (zone musculare spastice
în raport cu organele bolnave);
 neural, prin:
 circuite radiculare paravertebrale;
 aplicare de-a lungul nervilor periferici şi arterelor mari (cu influenţarea mai
ales a nervilor vegetativi periarteriali);
 mixtă, folosită de obicei pentru tratamentul afecţiunilor:
 membrelor: tratamentul neural cu iradiere radiculară paravertebrală;
 organelor interne: tratamentul segmentar prin reflexe cuti - viscerale şi
influenţarea unor zone speciale.
10. Tehnica de iradiere:
 câmp staţionar: cap radiant mic şi imobil, în aplicaţie ganglionară + efect
fibrinolitic în cicatrice cheloide / sindrom posttraumatic / boala Dupytren  aplicaţie
radiculară paravertebrală;
 câmp semimobil: cap radiant mişcat foarte lin pe zone mici, în aplicaţii radiculare
paravertebrale + miogeloze dureroase (trigger points) + rezorbţia de calcar
din tendoane + stări posttraumatice cu edem;
 câmp mobil: cap radiant mişcat lent pe zone mai mari, de-a lungul nervilor
periferici.
11. Dozajul:
 doze mici: 0,05  0,5 W / cm2;
 doze medii: 0,5  1 W / cm2;
 doze mari: 1  2 W / cm2 cu efect fibrinolitic şi risc de osteoporoză.
12. Timpul de aplicare:
 în stadiul acut = 2  3 minute de obicei în câmp staţionar;
 în stadiu cronic = 4  10 minute de obicei în câmp semimobil şi mobil.
13. Ritm de aplicare:
 zilnic sau la 2 zile.
14. Durata de aplicare:
 în stadiul acut: 5  6 şedinţe;
 în stadiul cronic: 10  12 şedinţe.
Precizări
a) După fiecare şedinţă, repaus de cel puţin 30 - 40 minute.
b) De preferat aplicarea tratamentului după mese, în fază trofotropă.
Indicaţii
a) Afecţiuni posttraumatice.
b) Afecţiuni reumatismale cronice cu procese aderenţiale (fibroze): poliartrita
reumatoidă stadiul III - IV, spondilartropatii seronegative stadiul III - IV.
c) Reumatism abarticular: miozite, miogeloze, periartrite, tendinite.
d) Reumatism cronic degenerativ.
e) Cicatrici cheloide, boala Dupytren, boala Ledderhose.
f) Algoneurodistrofia stadiul III în aplicare pe ganglionul stelat.
g) Nevralgii şi nevrite în aplicaţii radiculare sau tronculare.
122
 Contraindicaţii Intensitate
a) Vârsta  25 ani ( distrugerea cartilajului de creştere). [1 Durata Numărul
Zona de W / cm2 ] şedinţei aplica- Observaţii
b) Regiunea cefalică ( cataractă şi / sau retinopatie post-traumatică). Indicaţii
aplicare
c) Poliartrită reumatoidă stadiul I - II, spondilartropatii seronegative stadiul I - II. Câmp Câmp [min.] ţiilor
d) Laminectomie ( leziuni medulare). mobil static
e) Sindrom de neuron motor central.
Fracturi
f) Boli organice, vasculare severe.
incomplet sau Periarticular şi
g) ULS + Rx - terapie ( osteoporoză, dermită Rx). Local şi zonal 0.5  1.0 8 12
vicios articular
h) ULS + ulatraviolete UV sau infraroşii IR.
consolidate
Indicaţii terapeutice Traumatisme Local, În special
Se prezintă indicaţiile terapeutice conform Werk Wiedau / Röher, Ultraschall in der 0.5  1.0 5  10 5  10
articulare periarticular subacval
Medizin, Verlag Theodor Steinkopff, Dresden, 1963, p.223-225, referitoare la
Local pe zona
aparatele cu cel puţin aceleaşi caracteristici ca şi aparatele de tip TUR.
intercostală
Tabelul 10 corespunză-
Intensitate Herpes zoster toare şi pe 0.3  0.8 5  10 5  10
[1 Durata Numărul zona
Zona de W / cm2 ] şedinţei aplica- Observaţii
Indicaţii tegumentară
aplicare
Câmp Câmp [min.] ţiilor afectată
mobil static Induratio
Local 0.3  0.5 10 15  25 Subacval
Artrozele Periarticular penis plastica
0.6  1.0 0.1  0.3 5  10 10  20
Umărului C4  D2 Local, în spe- De evitat
Artrozele Periarticular Aplicaţie cial în spaţiul spaţiul inter-
0.5  0.8 0.1  0.3 5  10 10  15 Nevralgia
Cotului C4  D6 subacvală intercostal 0.3  0.6 5  10 5  10 costal co-
intercostală
corespun- respondent
Artrozele
Periarticular Aplicaţie zător cordului
Mâinii şi 0.2  0.5 0.1  0.3 5  10 10  15
C5  D2 subacvală
degetelor Atenţie la do-
Periarticular zajul în zona
Artrozele Spaţiile inter-
1.0  1.5 0.1  0.3 5  10 10  20 contracturii
Şoldului L3 L5 Sciatică vertebrale 0.5 1.0 0.1  0.3 5  10 5  12
musculare şi
Artrozele Periarticular Aplicaţie L3  L5
0.6  1.0 0.1  0.3 5  10 10 12 a punctelor
Genunchiului D12  L3 subacvală trigger
Artrozele Periarticular Aplicaţie Trismus Local static 0.2  0.5 5 5  10 Cap mic
0.3  0.6 0.1  0.3 5  10 10  15
Piciorului S1 S4 subacvală
Posibil
Paravertebral aplicaţie
şi apofizele De 2 - 3 ori pe
Morbus săptămână, în Contuzii Local şi subacvală.
spinoase, 0.5 1.5 10  15 20  30 0.6  1.3 5  10 5  15
Bechterew asociere cu Hematoame segmentar Hematoamele
întreaga sinusale cu
coloană kinetoterapie
masaj şi cap mic
Periarticular hipertermie
Sindromul Paravertebral
şi paraverte- 0.5 1.0 0.10.3 5 10 1015 US
cervical L2  S1
bral C2C7 Lumbago 0.5  1.5 5  10 5  15
şi în special
Endarterita Periarterial şi Posibil în segmentar
0.5  1.0 10 10  15
obliterantă zonal vană

121 122
 Intensitate Intensitate
[1 Durata Numărul [1 Durata Numărul
Zona de W / cm2 ] şedinţei aplica- Observaţii Zona de W / cm2 ] şedinţei aplica- Observaţii
Indicaţii Indicaţii
aplicare aplicare
Câmp Câmp [min.] ţiilor Câmp Câmp [min.] ţiilor
mobil static mobil static
Malum Local şi
Subacval
perforans Local 0.5  0.8 10 15  25 Subacval periarticular,
dacă se
pedis Poliartrita în special la
0.5  1.5 0.1  0.3 8  10 10  15 aplică la mai
cronică rădăcina
Mastitis multe
Local circular 0.5  0.8 0.1  0.3 10 6  10 segmentului,
puerperalis articulaţii
static
Local, Maladia
paravertebral Local 0.5  0.8 10 15  25 Subacval
Mialgii 0.5  1.0 5  10 5  15 Raynaud
şi în special
segmentar Röntgen
Local 0.3  0.6 58 10  20 Subacval
ulcera
Cicatrici Local şi în
cheloide. special Local,
0.8  1.5 10 5  15 Subacval Sclerodermia paravertebral 1.0  1.5 0.1  0.3 58 10  15
Leziuni paravertebral
Dupuytren C5  C7 segmentar

Local şi în Împreună cu
Dozaj Spondiloze,
special masaj
Nevralgii 0.3  1.0 5  10 5  10 individual şi spondilar- Paravertebral 1.0  1.5 5  10 10  20
paravertebral segmentar şi
cu atenţie troze
segmentar kinetoterapie
Paravertebral Maladia Local şi In special
0.2  0.5 5  10 15  25
segmentar Südeck segmentar subacval
Constipaţie
D8  D11 0.3  0.5 2 10  12 Tendova-
cronică Local 0.2  0.5 5  10 8  10 Subacval
dreapta, ginitis
D12 bilateral
Posibil sub-
În special
Local Câmp static acval în băi
perilezional
Periartrita periarticular şi pe depunerile dezinfectante.
Ulcus cruris şi în zonele 0.2  0.5 5 8 10  15
scapulo- para- 0.5  2.0 0.5  0.8 8  10 10  15 calcare în Pentru contact
înconjură-
humerală vertebral combinaţie cu unguent cu
toare
segmentar kinetoterapie Prednisolon
Local, şi în Abdomenul
special la superior.
Membrul 2 –3 serii la
rădăcina 0.6  1.0 0.1  0.3 5  10 10  15 Subacval Puncte
fantomă Ulcus 4 săptămâni
membrului, specifice.
ventriculi et 0.5  1.0 0.1  0.3 5  10 12 / serie interval, zilnic,
static Masajul cu
duodenie minim 6
transductor al
şedinţe
zonelor Head
D7  D9
Veruci Local 1.0  2.0 58 13

121 122
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - PARTEA I (ELECTROTERAPIA)

[1]Kulikovski A.A., Îndreptar de radioelectronică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1963,

pag. 44-45, 80, 411–412, 435
[2]Bainglass S., Fizica medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1956, pag. 311-312
[3]Borundel C. şi colaboratorii, Manual de medicină internă pentru cadre medii,
Editura Medicală, Bucureşti, 1979; pag. 622, 624-625
[4]Constantinescu S., Radiotehnică teoretică şi practică vol.II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1961, pag. 272-273, 276
[5]Dinculescu T. şi colaboratorii, Balneofizioterapie, Editura Medicală, Bucureşti,
1963, pag. 158-159
[6]Doru C.A. Duţu, Laserul - lumina de mâine, Ed.Albatros, Bucureşti, 1981,
pag.8 - 9, 12 - 15, 27 - 30, 134 - 138, 152 - 154, 163 - 164, 214 - 226
[7]Stanciu N. şi colaboratorii, Dicţionar tehnic de radio şi televiziune, Editura Tehnică,
Bucureşti, pag. 131, 255, 272,
[8]Negoescu R., Instrumentaţia bioelectronică medicală, Editura Tehnică Bucureşti,
1985, pag. 117-118
[9]Nestianu V., Bengulescu D. şi colaboratorii, Electronica în medicină, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1964, pag. 32, 41-42, 424-428
[10] Rădulescu A., Electroterapie, Editura Medicală, Bucureşti, 1991, pag. 131, 166,
172, 175, 219-220, 222-224, 226-227, 230, 232, 236, 238 313-315
[11] Rădulescu A., Popescu M., Caietul documentar de electroterapie, Editura
Medicală, Bucureşti, 1983, pag. 7-66
[12] Strungaru R., Electronica medicală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982, pag. 182-212
[13] Sturza M., Baltaceanu Gh., Fizioterapie, vol.I, Editura Medicală, Bucureşti,
1957, pag. 106-107, 258
[14] Şuţeanu St. şi Ignat P., Actualităţi şi progrese în reumatologie - LASERII, pag.
55-57, 59-60, 66-68
[15] Vasilescu V., Nagy I., Ultrasunetele în medicină şi biologie, Editura Medicală,
Bucureşti, 1984, pag. 12, 14, 35-36 , 41-44, 51-52, 77, 126-127, 129-130,
132, 139
[16] Vasilescu V. şi colaboratorii, Biofizica medicală, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977, pag. 223-224
[17] Labutin V.K., Cartea tehnicianului radio, Editura Tehnică, Bucureşti, 1962,
pag. 36-38, 63-67

121 122
 Partea II
FOTOTERAPIA
5. FOTOTERAPIA CLASICĂ
5.1. CONSIDERAŢII GENERALE
5.1.1. Lumina
Cuvântul lumină provine din latinescul lumen, care are aceeaşi semnificaţie.
Lumina este legată, în înţelesul restrâns al cuvântului, de senzaţia corespunzătoare,
determinată de impresionarea retinei, organul receptor al analizatorului vizual. Prin
cantitatea impresionantă de informaţii recepţionată din mediul exterior (peste 85 %),
analizorul vizual joacă un rol important în creşterea tonusului scoarţei cerebrale,
semnificaţia deosebită a vederii pentru viaţa organismelor superioare fiind demonstrată
şi de proiecţia corticală foarte extinsă a aferenţelor vizuale.
Lumina, ca expresie a perceperii lumii înconjurătoare, este din punctul de
vedere fizic general o radiaţie electromagnetică, având şi proprietăţi fizice specifice,
legate de limitele de frecvenţă care determină partea din domeniul vizibil al spectrului
(8 1014 Hz  4 1014 Hz). Orice sistem fizic capabil să emită o radiaţie
electromagnetică din această bandă de frecvenţă este o sursă de lumină. Un atom
sau o moleculă poate ajunge într-o stare energetică superioară prin absorbţia unei
anumite cuante de energie (proces de excitare), iar dezexcitarea sistemului se face
cu emiterea de radiaţii electromagnetice şi revenirea sistemului la un nivel
energetic inferior. Surse de lumină cum ar fi soarele, un bec cu incandescenţă, un
tub cu descărcare sunt alcătuite dintr-un număr foarte mare de surse cuantice care
emit necoordonat, la întâmplare şi cu frecvenţe foarte diferite, dintre care unele se
plasează în domeniul vizibil. Ceea ce percepem este un rezultat al compunerii în
timp al efectelor tuturor dezexcitărilor, provenite de la sursele cuantice care
alcătuiesc o anumită sursă de lumină. Pentru a explica fenomenele radiative,
propagarea şi absorbţia luminii, a fost necesară emiterea unor ipoteze cu privire la
natura fizica a acestei radiaţii. Încă din antichitate s-au emis diferite teorii asupra
acestei chestiuni, printre ele figurând şi teoriile materialiste care concep lumină ca
pe un fenomen material, obiectiv.
Dintre teoriile materialiste asupra luminii, cele două mari teorii care au dominat
cugetarea ştiinţifică timp de peste două milenii au fost teoria emisiunii şi teoria
ondulaţiei. Concepţia materialistă despre lumină a avut reprezentanţi şi în
antichitate, Aristotel admiţând că lumina este un fenomen ondulator, pe când
Empedocles presupunea că din corpurile luminoase pleacă particule incandescente,
care produc în ochiul omului şi al animalelor senzaţia de lumină. Studiul compoziţiei
luminii solare datează din secolul al XIII-lea, când călugărul franciscan Roger
Bacon (1214 - 1294) a încercat să explice fenomenul curcubeului prin refracţia
luminii solare în vaporii de apă. În secolul XVII-lea, Descartes concepe lumina ca o
ondulaţie, iar matematicianul Euler împărtăşeşte aceeaşi idee; Kepler şi Laplace
121
susţin că lumină este o emisiune, iar la sfârşitul aceluiaşi secol se conturează cele
două teorii fundamentale ale emisiunii luminii:
a) teoria corpusculară, concepută de I. Newton în 1704, care considera lumina
drept un flux de particule emise de un izvor luminos, şi care se propagă în
spaţiu în linie dreapta;
b) teoria ondulatorie, concepută de C. Huygens în 1690, care considera lumina
ca un fenomen asemănător celui sonor, admiţând propagarea undelor într-un
mediu ipotetic foarte subtil şi foarte elastic în acelaşi timp, numit de el eter
universal (eter cosmic).
Primele calcule pentru evaluarea vitezei luminii au fost efectuate pe baza
observaţiilor astronomice (Ole Roemer în 1675 şi James Bradley în 1720). C. Huygens
susţine că lumina se propagă similar sunetului, prin suprafeţe sferice concentrice,
pe care le numeşte unde, prin analogie cu undele care se formează pe suprafaţa
unui lac când aruncăm o piatră în el. Teoria ondulatorie a luminii a fost completată
abia la începutul secolului XIX-lea, când prin sutele de experienţe ingenioase şi
precise, efectuate mai ales de Fresnel, s-au explicat prin această teorie toate
fenomenele luminoase (interferenţa, difracţia, polarizarea etc.), stabilindu-se cu
destulă precizie, că undele luminoase au o lungime de undă foarte mică, cuprinsă
între 760  400 nm.
Cea dintâi determinare prin metode neastronomice (terestre) a vitezei luminii
aparţine lui H.L. Fizeau (1849), care a obţinut rezultatul de 313.000 km / sec. Dar
consecinţa cea mai importantă a acestui experiment a constat în faptul că ea
demonstra concordanţa cu prevederile teoretice ale lui Maxwell cu privire la viteza
undelor electromagnetice, cu mult înainte ca H. Hertz să le descopere experimental
(1890). În 1865, după calcule minuţioase atent elaborate, Maxwell precizează că
radiaţia luminoasă este o undă de natură electromagnetică. Stoletov, în 1888,
descoperea efectul fotoelectric, iar în 1900 fizicianul Max Planck dă o nouă
interpretare luminii, în teoria cuantelor, prin care arată că lumina este emisă şi
absorbită în cantităţi discontinue (discrete), a căror valoare depinde de frecvenţă.
Albert Einstein va denumi aceste particule fotoni, iar descoperirea lui M. Planck va
avea un impact deosebit în fizica modernă, prin statuarea caracterului dual al
luminii, de undă şi corpuscul.
Teoria modernă a luminii apare deci ca o sinteză, fizicianul Louis de Broglie
creând prin mecanica ondulatorie un sistem care leagă de fiecare particulă în mişcare
o undă. Lumina este astfel concepută ca o radiaţie electromagnetică indisolubil legată
de mişcarea fotonilor. Astăzi, această previziune a lui Maxwell, pe deplin confirmată,
este o certitudine, iar determinarea vitezei luminii revine la determinarea vitezei undelor
electromagnetice. Începând din 1940 s-au adoptat metode electronice, utilizându-se
pentru măsurarea vitezei luminii microunde, prin procedeul cavităţii rezonante, precum
şi metode interferometrice. Printr-o astfel de metodă precizia măsurării a putut ajunge
până la  100 m / sec. Rezultatul unanim acceptat astăzi este c = 299.792,5 m / sec.
Determinarea cât mai precisă a vitezei luminii are o deosebită importanţă teoretică,
deoarece ea este o constantă fundamentală a naturii, care intervine în foarte multe
capitole ale fizicii, în funcţie de ea exprimându-se alte mărimi.
Redăm în tabloul de mai jos o reprezentare a tipurilor de radiaţii
electromagnetice în funcţie de lungimea lor de undă () .
122
 Tabelul 13 emite o radiaţie din domeniul vizibil. Între acestea, lampa fluorescentă emite în
Tipul de radiaţie Lungimea de undă (frecvenţa) domeniul vizibil şi are foarte puţine radiaţii infraroşii (lumină rece). Eficacitatea
lămpii fluorescente este de  = 30  70 lm / W.
1) Infrasunete (vibraţii) 3 x108 km  15 x103 km (0.001 Hz  20 Hz) 5.1.1.2. Acţiunea biologică a luminii
2) Audiofrecvenţa 15000 km  15 km (20 Hz  20 kHz) În istoria medicinii se regăsesc numeroase referiri la utilizarea fenomenelor
3) Ultrasunete 15 km  100 m (20 kHz  3 MHz) fizice şi a agenţilor fizici naturali în prevenirea şi vindecarea unor boli. Talasoterapia
era cunoscută în antichitatea greco-romană, în ţările din jurul Mediteranei (Egipt,
4) Unde hertziene (radio) 10 km  1 mm (30 MHz  300 GHz) Grecia, Asia Mică etc.) şi în coloniile de pe litoralul Marii Negre (Tomis, Callatis),
5) Infraroşii (termice) 1 mm  760 nm (300 GHz  394,8 THz) unde existau aşa numitele arenaria (plaje de nisip) sau heliosis (solarii) pentru băi
6) Luminoase (vizibile) 760 nm  400 nm (394,8 THz  750 THz) de soare (helioterapia).
Lumina are o acţiune puternică asupra dezvoltării, nutriţiei şi mişcării fiinţelor vii.
7) Ultraviolete (actinice) 400 nm  10 nm (750 THz  30 PHz) Asimilaţia clorofiliană, fenomen de bază al plantelor verzi, se realizează la lumină;
8) Raze röntgen (X) 10 nm  60  (30 PHz  50 EHz) la animale, lumina are o acţiune însemnată asupra celulelor sanguine, mărind în
9) Raze gamma () 60   5  (50 EHz  600 EHz) speţă numărul eritrocitelor şi sporind procentul hemoglobinei. Asupra pielii, radiaţiile
luminoase au de asemenea influenţă, producând un eritem cunoscut sub numele
10) Radiaţii cosmice (corpusculare) în jurul a 0,1  (  600 EHz) de actinodermită, imediat după iradiere percepându-se o senzaţie de căldură şi prurit.
Notă: 1 m = 1010 Å (Angström); 1 nm = 10 Å; 1 Å = 1000  Lumina influenţează motilitatea organismelor, diferite alge deplasându-se în întregime
5.1.1.1. Sursele de lumină sub acţiunea luminii, iar anumite organe ale plantelor prezintă mişcări caracteristice
Izvoarele (surse) de lumină pot fi de două categorii: naturale şi artificiale. sub influenţa luminii (mimoza, floarea soarelui etc.). În regnul animal, protozoarele
Surse naturale şi amibele se deplasează într-un câmp luminos, trecând de la locuri mai întunecate
În cadrul surselor de lumină naturală cel mai important este soarele, căruia îi spre cele mai luminate şi adeseori invers (fototaxie). Animale mai evoluate cum sunt
datorăm viaţa existentă pe planeta noastră. Stelele sunt şi ele surse de lumină, dar actiniile (polipii) fug de lumină, iar păianjenii sau fluturii caută locul cel mai luminat.
din cauza distanţelor astronomice care ne despart de ele, cantitatea de energie 5.1.1.3. Spectrul luminii
luminoasă care ajunge pe Pământ este nesemnificativă. Tabelul 14
Surse artificiale Domeniul spectral Lungimea de undă Tipul radiaţiei
Dintre sursele artificiale care posedă lumină proprie (indiferent de mijlocul prin IR apropiat: A = 0,75  1,5 µm
care este produsă) putem aminti: lumânarea, lampa cu spirt, becul electric cu incandes- Infraroşul 0,75 µm  50 µm IR intermediar: B = 1,5  3 µm
cenţă, tuburile cu descărcare în gaze cu vapori de metale, arcul electric (voltaic) etc. IR îndepărtat: C = 3  50 µm
a) Sursele cu incandescenţă sunt constituite dintr-un filament de wolfram închis 620  750 nm = roşu
într-un balon vidat (sau conţinând azot pentru a evita oxidarea), adus la 590  620 nm = oranj
incandescenţă prin intermediul unui curent electric. Prin efect Joule, filamentul 560  590 nm = galben
emite radiaţii electromagnetice şi din domeniul spectrului vizibil. Se utilizează
530  560 nm = galben - verde
wolframul, deoarece are o temperatură înaltă de topire (3400ºC), vaporizare lentă şi Vizibil 395 nm  750 nm
rezistenţă mecanică mare. Spectrul emis conţine radiaţii din infraroşu şi vizibil, 500  530 nm = verde
dar este sărac în radiaţii violete şi ultraviolete. Întrucât wolframul nu poate fi 470  500 nm = albastru
încălzit peste 2700ºC, eficacitatea acestor surse este extrem de redusă ( = 7  435  470 nm = indigo
18 lm / W), mult mai mică decât eficacitatea lămpilor cu vapori de mercur ( = 50 395  435 nm = violet
lm / W). UV (unde lungi): A = 315  380 nm
b) Sursele cu descărcare în gaze utilizează principiul descărcării electrice între doi
electrozi, plasaţi într-un tub sau un balon de sticla (cuarţ), conţinând un anumit Ultravioletul 10 nm  380 nm UV (unde medii): B = 280  315 nm
gaz sau un amestec de gaze. În unele tipuri de lămpi emisia directă conţine (DORNO)
radiaţii din domeniul spectrului vizibil. Între acestea amintim: UV (unde scurte): C = 180  280 nm
 lămpile cu vapori de mercur de înaltă şi foarte înaltă presiune, cu spectru de
emisie continuu şi eficienţă mare ( = 30  40 lm / W); Fototerapia
 lămpi cu vapori de sodiu, cu o emisie intensă în domeniul galbenului şi Utilizarea în medicină a proprietăţilor biologice şi fiziologice ale luminii
eficienţă luminoasă mare ( = 40  75 lm / W). este cunoscută sub numele de fototerapie. În fototerapia naturală
În alte tipuri de lămpi, emisia directă situată în afara spectrului vizibil (helioterapia) neputându-ne însă bucura de efectele razelor solare pe tot
(ultravioletă), incidentă pe un strat de substanţă fluorescentă, o excită pentru a

121 122
 parcursul anului, efectele calorice şi cele biochimice ale helioterapiei
suprapunându-se în proporţii foarte variabile (precumpănind radiaţiile
calorice), practica medicală modernă a fost nevoită să recurgă la procedeul
utilizării luminii artificiale. În acest mod s-a realizat separarea radiaţiilor calorice
(razele infraroşii) de cele biochimice (razele ultraviolete), recurgându-se la
procedeul utilizării luminii artificiale, numit în prezent fototerapie.
Fototerapia prin intermediul luminii artificiale a fost introdusă în tratamentul
diferitelor afecţiuni în 1985 de Finzen, prin utilizarea arcului electric (voltaic); ulterior
au fost utilizate şi alte surse, ca de exemplu lampa Auer, lampa Nernst etc.
5.1.2. Radiaţiile infraroşii
Razele infraroşii sunt cunoscute de multă vreme. Herschell, studiind în 1800
spectrul solar produs de o prismă, constată că în regiunea invizibilă care continuă
spectrul luminii albe dincolo de roşu, un termometru sensibil indica o creştere a
temperaturii, cu maxime şi minime, după regiunea explorată. În 1853 Ampère arăta
identitatea razelor infraroşii cu razele calorice, singura lor diferenţă faţă de razele
vizibile fiind lungimea lor de undă. În 1868 fizicianul suedez A.J. Ångström publica
rezultatele studiilor sale, în care a alcătuit o hartă a lungimilor de undă a spectrului
invizibil.
S-a arătat că domeniul radiaţiilor infraroşii începe imediat după radiaţiile vizibile,
în scara radiaţiilor electromagnetice. Limita dintre radiaţiile infraroşii şi spectrul
vizibil are un caracter fiziologic şi anume, el se află acolo unde lumina încetează a
mai fi vizibilă. Această delimitare este însă subiectivă, deoarece cei ce suferă de
daltonism nu văd roşul deloc; în general, cu vârsta şi cu condiţiile de sănătate, o
parte din roşu devine invizibilă. În acelaşi timp, sunt oameni şi animale care pot vedea
o parte mai mare sau mai mică din spectrul infraroşu (astfel sunt unii oameni care
văd până la 800 nm, în timp ce alţii nu văd decât până la 700 nm).
După numeroase experimente s-a stabilit că limita dintre lumina vizibilă roşie
şi regiunea infraroşie este de 7600 Å; de acolo în sus infraroşul acoperă o zonă
care se întinde pe un spectru larg, ce atinge limita convenţională de 400 m, unde
se realizează joncţiunea cu undele hertziene (radio). Regiunea infraroşie acoperă
în acest fel un spaţiu extrem de vast al lungimilor de undă, de 10 ori mai întins
decât domeniul vizibil şi de 2 ori mai întins decât domeniul ultraviolet.
Radiaţia infraroşie este produsă în general de corpurile calde, ştiindu-se că orice
corp cald dă un spectru de emisie. Acest spectru poate fi continuu, cum este cazul
unui corp negru absolut adus la incandescenţă sau al metalelor încălzite (reşou, lampa
electrică cu incandescenţă), sau poate fi discontinuu, cum este cazul emisiei vaporilor
metalici (Hg, Na) în arcul electric sau în flacăra gazelor incandescente a tuburilor cu
descărcare în gaze etc. O sursă completă de radiaţii infraroşii este soarele. Tuburile
cu descărcare în gaze rarefiate dau un spectru discontinuu, ale căror linii infraroşii
pot fi utilizate ca surse de radiaţie în infraroşu. Tubul cu neon (Ne) a fost preconizat
ca radiator de infraroşu, el emiţând şi numeroase linii aproape de spectrul vizibil.
În practica curentă, pentru obţinerea radiaţiilor infraroşii în spectru continuu
sunt utilizate rezistentele electrice, precum şi lămpile electrice cu incandescenţă,
astfel construite încât să dea o emisiune bogată în domeniul infraroşului. Atât
radiaţia vizibilă, cât şi cea ultravioletă, conţin şi o componentă calorică, dar
121
aspectul termic al radiaţiei infraroşii este mai accentuat decât al acestora, fiindcă
ele se pot produce mai uşor şi în cantităţi apreciabile.
Razele infraroşii care traversează un ecran perfect transparent pentru ele nu
încălzesc acel ecran; ele au de asemenea proprietatea de a se reflecta. Metalele
eloxate lucioase reflectă 90 % din radiaţia infraroşie incidentă, în timp ce razele
ultraviolete sunt reflectate (în aceleaşi condiţii) numai în proporţie de 30  40 %.
Refracţia razelor infraroşii este similară razelor din spectrul vizibil, şi anume utilizând
lentile de sticlă pentru lungimi de undă mai mici de 3 µm, lentile de sare gemă pentru
lungimi de undă cuprinse între 3  20 µm şi lentile de cuarţ pentru lungimi de undă
până la 300 µm. Spectrul radiaţiilor infraroşii este deosebit de complex, din el fiind
studiate 9 grupe (octave) cu proprietăţi specifice distincte.
Din punct de vedere al utilizării radiaţiilor infraroşii în domeniul medical, ele
pot fi clasificate în următoarele categorii:
a) infraroşul terapeutic, ce se întinde de la 760 nm până dincolo de 6 µm (3 octave),
din care numai cele cuprinse între 800 nm  1,5 µm pot fi socotite ca radiaţii
penetrante (provin de la lămpi cu filament incandescent de wolfram sau de la
Soare);
b) radiaţiile cuprinse în domeniul 1,5  3 µm, ce sunt mai puţin penetrante (se obţin
de la lămpi cu incandescenţă subvoltate);
c) radiaţiile cuprinse în domeniul 3 µm  6 µm, ce sunt raze slab penetrante, care
se obţin cu ajutorul rezistenţelor electrice aduse la incandescenţă (reşouri).
Celelalte trei octave care urmează prezintă de asemenea un interes biologic,
ele cuprinzând radiaţiile emise de organismul uman, de sol, de alte vieţuitoare
precum şi de obiectele ce ne înconjoară; faţă de aceste radiaţii suntem imunizaţi
printr-o adaptare prelungită. Proprietăţile acestor ultime trei octave, susceptibile de
a fi şi ele aplicate în medicină, nu sunt încă pe deplin studiate şi elucidate.
5.1.2.1. Surse medicale de radiaţii infraroşii (Solux)
În medicină, sursele emisive de raze infraroşii sunt utilizate pe scară largă,
aparatele medicale din acest domeniu fiind primele izvoare bine individualizate de
acest gen, apărând imediat după radiatoarele electrice şi lămpile cu incandescenţă.
Multitudinea tipologiilor surselor de infraroşii din faza de început a acestei terapii,
constituie de-acum istorie, ne vom limita aici a face o prezentare doar a surselor
utilizate în prezent, fără a mai încărca materialul cu descrierea unor modele căzute
în desuetitudine. Dintre aparatele care produc radiaţii infraroşii, cele mai utilizate la
ora actuală sunt rezistenţele electrice şi lămpile cu incandescenţă (Solux).
a) Radiatorul cu rezistenţă are o temperatură inferioară celorlalte, el fiind alcătuit
dintr-un fir metalic neizolat (aliaj special) înfăşurat pe un suport de ceramică,
steatită sau alte materiale refractare şi electroizolante. Un reflector metalic (eloxat)
de formă parabolică limitează fasciculul şi concentrează razele asupra pacientului.
Spirala incandescentă este realizată în general din aliaje metalice inoxidabile la
temperatura de lucru, cu rezistivitate electrică mare (crom-nichel, fero-nichel, fecral,
nicrom, nicrotal etc.), care pe baza legii Joule-Lentz realizează o temperatură
ridicată atunci când sunt parcurse de un curent electric. În general, radiatorul cu
rezistenţă este utilizat pentru iradieri locale, câmpul de iradiere nedepăşind
diametrul de 60 cm. Există aparate combinate de IR + UV, utilizate atât în domeniul
medical cât şi în cosmetică, având un gabarit redus şi fiind destinate pentru
terapie individuală. Ele sunt realizate într-o carcasă reflectoare metalică (eloxată),
de formă sferică, sfero-cilindrică sau dreptunghiular-concavă, având dispus în
122
 centrul monturii un tub (liniar sau în formă de U) cu descărcare în vapori de
mercur, reprezentând lampa de ultraviolete. Ea este înconjurată de un tub din
cuarţ (circular sau potcoavă), în care se găseşte montată rezistenţa de încălzire
ce furnizează radiaţia infraroşie. Distanţa la care se realizează tratamentul este
cuprinsă între 50  75 cm, fiind reglabilă de la un sector gradat, prin manevrarea
căruia se realizează o atenuare mai mare sau mai mică (cu un filtru) a intensităţii
energiei radiative emisă de lampa de UV.
b) Radiatorul cu lampă cu incandescenţă este realizat dintr-un filament de wolfram,
plasat în vid sau într-o atmosferă de azot, în interiorul unui balon realizat din
sticlă rezistentă termic (pyrex, cuarţ). Filamentul de Wolfram al lămpii este adus la
temperatura maximă de 2700ºC prin intermediul unui reostat, realizând o emisie
abundentă de radiaţii infraroşii din domeniul primei octave (800 nm  1,5 µm), dar
mai săracă în restul spectrului infraroşu. Puterea lămpilor utilizate variază între
500  2000 W, iar prezenţa reostatului din construcţia lămpii, permiţând reglajul
curentului din circuit, conferă atât posibilitatea dozării energiei radiante, cât şi
deplasarea lungimii de undă emise înspre spectrul mai puţin penetrant. Montura
becului radiant este amplasată în centrul unui reflector parabolic, realizat dintr-un
metal eloxat având o suprafaţa lucioasă, partea sa frontală fiind prevăzută cu o
plasă metalică deasă ( = 3  5 mm), având rolul de a proteja pacientul împotriva căderii
pe corp a cioburilor de sticlă, ca urmare a exploziei accidentale a becului. De
asemenea, în partea frontală a reflectorului este amplasată o piesă tronconică
specială, prevăzută cu o fereastră dreptunghiulară (cca. 10 15 cm), în care pot
culisa suporţii unor filtre cromatice, prin intermediul cărora se realizează selecţia
unor anumite domenii spectrale în funcţie de cerinţele terapeutice. Filtrele
cromatice utilizate de regulă în practica terapeutică sunt de două categorii, fiind
realizate fiecare în 2  3 gradaţii de densitate:
 filtrele roşii (cu efect excitant-stimulator);
 filtrele albastre (cu efect sedativ-calmant).
Aceste filtre sunt realizate din sticle optice speciale, având în conţinutul lor săruri
ale unor metale: Co, V, Cr, Ni, Cu etc. De exemplu, filtrele roşii, care permit
trecerea spectrului IR din domeniul 800  2500 nm, conţin în formula sticlei oxizi
de mangan, iar filtrele albastre, care permit trecerea spectrului IR din domeniul
760  5000 nm conţin oxizi de cobalt.
Din cele arătate până aici reiese că diferitele radiatoare de infraroşii nu pot fi
utilizate unul în locul celuilalt, fiindcă ele prezintă emisia maximă în regiuni diferite ale
spectrului, iar distribuţia energiei lor în octavele utilizate în terapeutică este diferită.
Totuşi, lampa cu filament de wolfram, care dă o intensitate penetrantă bună în
prima octavă şi un radiator cu rezistenţă care emite în celelalte zone ale spectrului,
se pot asocia cu folos în terapeutică.
Distanţa de amplasare a radiatoarelor faţă de tegument variază între 50  75
cm. Menţionăm aici că intensitatea radiaţiei captate de corp scade cu pătratul
distanţei (respectiv, dacă micşorăm distanţa la jumătate faţă de starea iniţiala,
intensitatea va scade de 4 ori ). Acest principiu este valabil şi în cazul expunerilor la
radiaţie UV.
În legătură cu permeabilitatea pielii pentru razele infraroşii, se utilizează în
terapeutică următoarea clasificare:
a) radiaţia infraroşie cu lungimi de undă mai mari de 5 µm este absorbită la
suprafaţă (pielea este opacă la IR);
121
b) radiaţia infraroşie cu lungimi de undă cuprinse între 1,5  5 µm este absorbită
de epiderm şi derm;
c) radiaţia infraroşie cu lungimi de undă cuprinse între 760 nm  1,5 µm este
penetrantă (penetraţia depinde de pigmentaţie, gradul de îmbibaţie,
temperatură).
5.1.2.2. Prudenţe la utilizarea radiaţiei IR
Excesul de expunere la radiaţii IR poate duce la eritem simplu sau chiar la
arsuri, expunerile îndelungate putând provoca tumori. Şedinţele prelungite de IR
pot determina o stare de astenie şi hipertensiune. Radiaţiile IR produc leziuni oculare
ireversibile, asupra ochiului acţionând spectrul de 760 nm  1,5 µm. Acţiunea lor
puternică şi prelungită poate da accidente grave, fiindcă nu se manifestă prin
căldura sensibilă a agentului caloric: nefiind interpus un ecran, radiaţiile acţionează
liber. Se produc astfel fotofobii, opacifieri progresive ale cristalinului, paralizia irisului,
dezlipirea retinei, cataracte.
O protecţie generală se realizează cu ajutorul unor ecrane opace, portabile
sau fixe, recomandându-se de asemeni purtarea unor ochelari speciali împotriva
radiaţiilor calorice.
5.1.3. Actinoterapia (radiaţiile ultraviolete - UV)
Domeniul radiaţiilor ultraviolete este studiat cu ajutorul unor aparate optice
deosebit de precise şi sensibile numite spectrometre, la realizarea cărora sunt
utilizate în exclusivitate prisme şi lentile din cuarţ, material ce prezintă proprietatea
de transparenţă pentru acest domeniu spectral.
Limitele radiaţiilor ultraviolete sunt cuprinse între violetul extrem ( = 3900 Å)
şi radiaţia cu  = 144 Å, unde ultravioletul se suprapune peste radiaţia Röntgen cu
lungimea de undă maximă. Limita inferioară a radiaţiilor UV este dependentă de
sursa care le generează: lămpile electrice cu filament metalic incandescent conţin
radiaţii peste 3200 Å, soarele de altitudine peste 2900 Å, flacăra de magneziu 2800 Å,
arcul voltaic cu electrozi de cărbune 2500 Å, lampa de cuarţ cu vapori de Hg 1942 Å,
gazele luminiscente 1030 Å.
După recomandările Congresului din Copenhaga (1932), radiaţiile UV au fost
clasificate în trei domenii spectrale:
a) ultravioletul "A" cuprinde radiaţiile având  = 400  315 nm;
b) ultravioletul "B" cuprinde radiaţiile având  = 315  280 nm;
c) ultravioletul "C" cuprinde radiaţiile având  = 280  180 nm.
Radiaţiile UV din spectrul "A" (lungi) sunt produse de Soare, arcul voltaic şi
lămpile cu incandescenţă; ele nu au asupra pielii aproape nici o influenţă. Radiaţiile
UV din spectrul "B" (medii), denumite şi radiaţii tip DORNO, sunt produse în special
de lămpile cu vapori de mercur şi de arcul voltaic cu cărbuni metalizaţi; aceste
radiaţii au o puternică acţiune asupra pielii, producând un eritem urmat de pigmentaţie.
Radiaţiile UV din spectrul "C" (scurte), denumite şi radiaţii abiotice (germicide), sunt
produse din abundenţă de lămpile cu descărcare în vapori de mercur.
5.1.3.1. Proprietăţile radiaţiilor UV
La iradierea cu UV a unui corp absorbant se constată că o mică parte a
radiaţiei este transformată în căldură, dar în acelaşi timp razele UV prezintă
proprietatea de a excita unele substanţe fluorescente, producând astfel emisia de
fluorescenţă. Razele UV rezultate în urma descărcării corpurile electrizate, ionizând
aerul, au o puternică influenţă biochimică prin iniţierea unor reacţii fotochimice
122
complexe şi, de asemeni sub acţiunea radiaţiilor UV cu lungime de undă mică ("C"),
oxigenul din aer este transformat în ozon (oxigen atomic), fenomen ce se constată
la funcţionarea oricărei lămpi de UV, prin mirosul caracteristic al ozonului (noxa
profesională).
În ceea ce priveşte absorbţia radiaţiilor UV de către diferite medii (corpuri),
problema trebuie privită din două puncte de vedere: materialele din care sunt
construite lămpile de UV şi mediile care urmează a fi iradiate.
Sticla ordinară este transparentă numai pentru radiaţiile UV din banda "A";
din acest considerent, în tehnica realizării aparatelor de ultraviolete este utilizată o
sticlă specială (uviol), care este transparentă şi pentru radiaţiile UV din benzile "B"
şi "C" până la 2600 Å. Substanţa cea mai transparentă pentru radiaţiile cu lungime
mică de undă este cuarţul, care în grosime de câţiva centimetri permite trecerea
radiaţiilor cu lungime de undă scurtă, până la 1800 Å, iar în grosime sub 0,2 mm
este transparent chiar pentru UV cu  = 1450 Å.
Dintre numeroasele substanţe care au o transparenţă mai mică sau mai mare
pentru radiaţia UV, este utilizată în cercetări aşa numita sticlă Wood cu conţinut de
oxid de nichel, care lasă să treacă numai o singură bandă de radiaţii UV: cea cuprinsă
între 3800  3300 Å. Din sticlă Wood se realizează filtre prin care se pot selecta
numai razele UV din spectrul arătat, radiaţii utilizate la studiile în fluorescenţă cu UV.
Fluorina, în lame de 2 mm grosime, este străbătută de radiaţia UV pîna la  = 1250 Å;
cristalele de sare gema (NaCl) sunt de asemenea transparente pentru UV până la
 = 1750 Å. Apa curată în strat subţire permite trecerea radiaţiei UV până la 2000 Å,
iar în straturi mai groase (60 cm) lasă să treacă numai UV din banda "A" şi "B". În
ceea ce priveşte aerul, straturile mai subţiri permit trecerea tuturor radiaţiilor UV
până la 1300 Å. Ozonul din straturile înalte ale atmosferei (produs de UV din banda "A")
se comportă ca un ecran opac pentru radiaţiile UV cu  = 1750  2900 Å. Amoniacul
existent în atmosferă opreşte de asemenea trecerea radiaţiei UV. Această mare
putere de absorbţie a gazelor din atmosferă, care filtrează radiaţiile şi permit
existenţa vieţii pe planeta noastră, a făcut să se admită faptul că din spectrul luminii
solare ajung pe pământ numai radiaţiile cu  = 2900 Å.
Mediile biologice sunt în general puternic absorbante, substanţele albuminoide
prezentând o bandă de absorbţie la 2750 Å şi absorbind toate radiaţiile UV sub
2320 Å. Această proprietate a radiaţiei UV din bandă "C" a permis realizarea unor
lămpi de ultraviolete cu un puternic efect bactericid (germicid), a căror emisie radiativă
este realizată pe lungimea de undă  = 2537 Å, fiind utilizate la asepsia sălilor de
operaţie şi a saloanelor de puericultură.
Efectul germicid al radiaţiei UV cu lungimea de undă 2537 Å este justificat,
prin proprietatea biologică a proteinelor din cromatina nucleară (sediul codului
genetic) a celulelor bacteriilor, de a absorbi energia radiaţiilor UV din acest spectru.
5.1.3.2. Surse medicale de radiaţii ultraviolete
Prima realizare tehnică în domeniul producerii razelor UV, îi este atribuită lui
Humprey Davy, care în 1802 a realizat o instalaţie cu arc voltaic utilizând două bare
de cărbune. Primii care au sesizat şi menţionat efectul bactericid al luminii au fost
A. Downes şi T.P. Blunt (1877), Marshall şi Duclaux (1885), iar în 1892 Ward
menţionează că efectul se datorează radiaţiei UV, Bernhard şi Morgan precizând că
acest efect este specific radiaţiei ultraviolete cu  = 329 nm. În 1852 E.H. Jackson
realizează la Londra prima lampă cu mercur cu doi electrozi de cărbune; în 1903
W.C. Heranes creează o lampă cu cuarţ, aplicată în terapie de E.L. Kromayer în
1904, iar în 1916 Simpson adaugă wolfram în compoziţia electrozilor, realizând
121
îmbogăţirea spectrului ultravioletelor. Şi, în fine, primul care a instalat şi utilizat
lămpi cu UV (cuarţ), pentru distrugerea agenţilor patogeni (stafilococi) într-o sală de
operaţii a fost Deryl Hart în anul 1935.
Aparatul medical cel mai uzual pentru producerea şi aplicarea terapiei cu UV
este lampa de cuarţ cu vapori de mercur. Acest tip de lampă oferă o lumină cu un
spectru bogat în raze ultraviolete, permiţând o actinoterapie mai eficientă, motiv
pentru care a şi intrat în categoria aparatelor medicale specializate.
Actinoterapia artificială are avantajul asupra fototerapiei naturale şi artificiale,
printr-o componentă mai favorabilă a radiaţiilor obţinute. În timp ce lumina solară
cuprinde numai 1  2 % raze UV, dar are 57% raze IR iar restul sunt luminoase
(vizibile), lampa de cuarţ cu vapori de mercur furnizează cca. 29 % radiaţii UV, 21 %
radiaţii IR, iar restul sunt radiaţii luminoase.
În procesul terapeutic sunt utilizate în special radiaţiile UV din domeniul mediu
al lungimilor de undă, al căror spectru este cuprins între 280  315 nm, cunoscut
sub denumirea de radiaţia DORNO, iar pentru realizarea lămpilor germicide sunt
utilizate radiaţiile UV din domeniul "scurt" al lungimilor de undă (2537 Å).
În principiu, lămpile de raze UV sunt constituite dintr-un tub de cuarţ (t topire =
1600ºC) de formă liniară sau în "U" (vidat), în care se găseşte o mică picătură de
mercur (cca. 1 g), iar electrozii săi sunt realizaţi din wolfram, sub forma a două
spirale conice. Presiunea realizată în interiorul lămpii pe timpul funcţionării poate
atinge valoarea de cca. 5  10 torr. Sub acţiunea curentului electric, în tubul de cuarţ
se iniţiază o descărcare electrică, care oferă o lumină cu un spectru bogat în domeniul
ultraviolet. Puterea electrică sub care sunt livrate lămpile terapeutice este de regulă
cuprinsă între 300  500 W, iar puterea lămpilor germicide variază între 10  25 W.
Regimul de lucru al lămpii de cuarţ se stabilizează după cca. 10 minute, când
spectrul emis devine constant din punct de vedere energetic. În cazul deconectării
lămpii de la reţea, ea nu poate fi reconectată decât după o pauză de minim 10  15 min.
Lampa de cuarţ este amplasată în interiorul unui reflector metalic, realizat sub forma
unei calote sferice lucioase (eloxată), a cărei parte semisferică frontală poate fi rabatată
în jurul unui ax orizontal. Semisfera frontală are practicată în zona centrală un orificiu
( = 4  5 cm), prin intermediul căruia conul radiativ este proiectat pe zona de
tratament. Aria petei focale depinde de distanţa la care este amplasat reflectorul în
raport cu pacientul. În orificiul de proiecţie al radiaţiei UV poate fi dispus un filtru
cromatic, prin intermediul căruia se realizează blocarea radiaţiei din domeniul
vizibil sau IR.
Reflectoarele lămpilor cu cuarţ pot fi realizate şi sub forma parabolică sau
prismatică, întâlnite de obicei la lămpile portabile de uz individual, ce-şi găsesc mai
des utilizarea în domeniul cosmetic, modele ce oferă în acelaşi timp şi posibilitate
aplicării radiaţiilor IR. La acest gen de aparate, radiaţia IR poate fi aplicată separat
sau împreună cu radiaţia UV (IR + UV); aplicaţia separată a razelor UV nu este
posibilă. În cazul aplicaţiei în regimul "UV + IR", prin intermediul unui filtru optic
special de UV, poate fi dozată energia emisiei ultravioletelor către pacient. Acest
filtru este realizat dintr-o sticlă optică specială, care prezintă proprietatea de a fi
opacă la lungimile de undă livrate de lampa UV (blochează DORNO).
Practic, acest filtru este realizat sub forma a doi cilindri, care îmbracă
(maschează) lampa de cuarţ în exteriorul ei şi care, prin intermediul unui sistem
mecanic simplu, realizează deplasarea celor doi cilindri unul în întâmpinarea celuilalt,
pe direcţia generatoarei cilindrilor. În acest mod, în zona de întâlnire a celor doi
cilindri, se realizează o fantă circulară în jurul lămpii de cuarţ, prin care se permite
122
emiterea numai a unei anumite "doze" energetice a radiaţiei UV. În cartea tehnică Lumina este:
însoţitoare a aparatului sunt inserate informaţii asupra dozelor radiative furnizate în a) Undă = oscilaţia electromagnetică ce se propagă în spaţiu, având lungime de
funcţie de deschiderea fantei [mm], care se materializează în practică prin poziţionarea undă , frecvenţa , perioada T (T = 1 / ), viteza c ( = c /  = c x T);
pacientului la o anumită distanţă de aparat, în funcţie de deschiderea acestei fante. b) Corpuscul: energia (E) foton (cuantă de lumină) = h   (constanta Planck h = E  t).
În acest mod se poate acţiona asupra dozei iradierii, care determină timpul corect 5.2.1.1. Clasificarea radiaţiilor optice din punct de vedere medical
de expunere, în limitele biologice prescrise şi tolerate. Tabelul 15
În decursul timpului, se constată la lămpile de UV un proces de "îmbătrânire"
Radiaţia  [nm] E [eV]
al cuarţului, materializat prin "opacifierea" structurii sale, fenomen însoţit în timp de
o reducere progresivă a randamentului de emisie. De aceea, după o perioadă de IR 750  10000 1,62  0,024
funcţionare de cca. 500 ore, timpul de expunere trebuie mărit succesiv, iar după o IR A 780  1500 1,62  0,81
anumită limită se ajunge chiar la dublarea lui. Înlăturarea acestui neajuns se IR B 1500  1000 0,81  0,24
rezolvă prin înlocuirea lămpii de cuarţ . IR C 1000  10000 0,24  0,024
Lămpile bactericide (abiotice) au formă geometrică asemănătoare cu a tuburilor Vizibilă 395  750 3,18  1,62
fluorescente de iluminat, dar materialul din care este confecţionat tubul este cuarţul. UV 10  380 1,25  3,06
Ele au lungimi variabile(cca. 30  90 cm) funcţie de puterea debitată, care poate (lungi) UV A (I) 315  380 3,94  3,06
ocupa valori cuprinse între 10  25 W, iar construcţia lor diferă puţin de cea a lămpilor (medii) UV B (II) 280  315 4,37  3,94
terapeutice. În principiu, în interiorul tubului cilindric se găseşte o mică cantitate de (scurte) UV C (III) 100  280 6,87  4,37
mercur (5  10 mg) adiţionată cu un gaz nobil (Ar) sub joasă presiune (0,1  0,5 torr), -9 -19
pentru a uşura aprinderea lămpii. Electrozii plasaţi la extremităţile tubului sunt constituiţi Notă: 1 nm = 10 m; 1 eV (electron Volt) = 1,6  10 J; 1 Cal = 4,18 J.
din două filamente aduse la incandescenţă, pe care au fost depuşi oxizi ai pământurilor 5.2.1.2. Energiile / legăturile interatomice şi intermoleculare
rare (Ba, Cs, Sr), care facilitează de asemenea procesul iniţializării aprinderii lămpii.
5.1.3.3. Protecţia împotriva radiaţiilor UV Tabelul 16
În toate domeniile vieţii sociale, precum şi în activitatea zilnică, se pune problema Legătura kcal / mol eV / moleculă
protecţiei împotriva radiaţiei UV şi a luminii bogate în aceste raze. În general protecţia Legătură covalentă 50  100 2,2  4,8
este simplă şi din cauza absorbţiei uşoare a acestor raze de către diferitele corpuri. Legătura Van der Waals 12 0,04  0,08
Astfel, este de ajuns o îmbrăcăminte chiar uşoară, pentru a bloca acţiunea radiaţiei Legătura de H 37 0,13  0,30
UV asupra tegumentului, dar mai dificilă este protejarea ochilor. Sticlele ochelarilor Legătură ionică 5 0,2
obişnuiţi nu opresc decât radiaţii mai mici de 3000 Å, iar sticlele albastre şi violete nu E de agitaţie termică a sistemului biologic* 0,62 0,027
opresc radiaţiile actinice decât în mică măsură. Industria optică fabrică unele sticle E de ionizare a atomului de H 13,17
speciale, care opresc în întregime aceste raze. Sticlele acoperite cu gelatina picrată (de
exemplu) opresc chiar radiaţiile mai refringente ale spectrului vizibil. Medicii, personalul * ET = k  T; K = constanta lui Boltzman; T = 37ºC.
sanitar mediu, pacienţii şi în general toate persoanele care lucrează în cabinetele de 5.2.2. Tipurile de interacţiuni între lumină şi materie
fototerapie şi actinoterapie, trebuie să poarte obligatoriu astfel de ochelari de protecţie. Reflexia şi refracţia
La organismul uman, corneea transparentă care conţine cca. 20 % colagen,
opreşte radiaţia UV, iar cristalinul, care conţine 36 % substanţe albuminoide, este Reflexia
extrem de opac la radiaţiile UV. Din acest considerent, acţiunea razelor UV asupra a) Este întoarcerea (parţială) în mediul din care a venit a undei de lumină, atunci
cristalinului poate provoca o cataractă precoce. când întâlneşte suprafaţa de separaţie (S) a unui alt mediu.
Epiderma are o absorbţie selectiva între 3200  2650 Å, pielea fiind în general b) Factorul de reflexie “r” este raportul dintre fluxul optic reflectat şi cel incident (r = Fr /
foarte opacă la radiaţiile UV. Astfel, la 3130 Å cca. 30 % din fasciculul incident Fi);
ajunge la 0,1 mm adâncime, iar la 2890 Å, radiaţia ajunge numai până la 0,05 mm. c) Fluxul = E / S / timp; el depinde de:
 natura şi compoziţia mediului reflectate;
 starea S reflectante;
5.2. ACŢIUNEA RADIAŢIILOR OPTICE ASUPRA MATERIEI.  unghiul de incidenţă al radiaţiei;
PROPRIETĂŢI REZUMATIVE  lungimea de undă  a radiaţiei incidente:
în general UV are r  decât cel pentru IR şi vizibile ,
5.2.1. Generalităţi la   900 nm ( IR A) pielea umană la rasa albă reflectă 75 % din radiaţie.
Spectrul radiaţiei optice: Infraroşu (IR) ultraviolete (UV), inclusiv marginile. d) Compoziţia spectrală a radiaţiei.
Refracţia

121 122
a) Este fenomenul de deviere a direcţiei de propagare a radiaţiei la trecerea dintr-un
mediu în alt mediu.
b) Unghiul de deviere depinde de unghiul de incidenţă, lungimea de undă () şi
caracteristicile celor două medii.
Transmisia
a) Radiaţia transmisă este acea parte din radiaţia incidentă care trece printr-un
mediu fără a suferii atenuări energetice.
b) Pentru IR la   900 nm 15  20 % din radiaţia incidentă pe pielea umană albă
este transmisă fără efect.
Absorbţia
a) Este inversul transmisiei.
b) O parte a energiei radiante ce străbate un mediu este transformată în alte forme de
energie prin efecte termice, de excitaţie electronică, fotoelectrice, fotochimice ş.a.
c) Nivelul absorbţiei depinde de lungimea de undă  a radiaţiei incidente, natura
mediului absorbant şi grosimea stratului de substanţă parcurs de radiaţie.
d) Legea generală ce descrie absorbţia optică este legea Lambert-Beer: d f) IR C sunt foarte puternic absorbite şi deci foarte puţin penetrante.
I = I0 x e-kd
I = intensitatea radiaţiei în mediu;
I0 = intensitatea radiaţiei incidente;
d = grosimea stratului străbătut;
k = coeficientul de absorbţie (constantă), care depinde de  şi de compoziţia
chimică a mediului; pentru o radiaţie cu  dat, k este proporţional cu numărul de
particule (molecule, atomi) absorbante din unitatea de volum (concentraţia
“c” a acestor particule): k = A  c.
e) Sticla obişnuită lasă să treacă toate radiaţiile vizibile şi pe cele IR cu  = 3000 
4000 nm, dar opreşte UV cu   315 nm.
f) Sticla de plimb opreşte o mare parte din IR.
g) Sticla de cuarţ lasă să treacă UV  180nm.
h) Mediile biologice sunt în general absorbante, dar capacitatea lor de absorbţie
variază:
 albuminele absorb toate radiaţiile cu   230 nm;
 substanţele coloidale organice sunt opace pentru UV;
 corneea şi cristalinul sunt foarte opace la UV.
Efecte fotochimice
a) Sunt produse în special de UV şi pot determina transformări chimice foarte variate.
b) Reacţiile fotochimice pot fi:
 simple (disocieri moleculare) sau complexe, cu declanşarea unui lanţ de
reacţii în care, de ex. UV pot acţiona ca nişte catalizatori şi se produc oxidări,
reduceri, polimerizări, fotosinteză, proteoliză.
 reversibile sau ireversibile.
c) Reacţiile fotochimice au trei legi esenţiale:
 Legea Grothys-Drager: numai radiaţiile ce pot fi absorbite de o substanţă pot
5.3.1. Radiaţiile ultraviolete (RUV)
determină în această substanţă o reacţie chimică.
 Legea echivalenţei fotochimice (legea Einstein): o moleculă este descompusă
ori de câte ori ea absoarbe un foton, deci numărul de molecule descompuse
dintr-o substanţă trebuie să fie egal cu numărul de fotoni absorbiţi de acea
121
substanţă (acest raport reprezintă randament cuantic şi este egal cu 1 numai
la reacţii fotochimice simple).
 Legea reciprocităţii Bunsen-Roscoe: reacţia fotochimică iniţială este
independentă de intensitatea radiaţiei, dar depinde de produsul dintre aceasta
şi timpul de expunere; la toate acţiunile biologice ale UV acest produs este
constant.
d) Dinamica reacţiilor fotochimice este mult influenţată de temperatură, viteza de
reacţie crescând odată cu creşterea temperaturii.
Efecte biologice
a) Razele UV nu pătrund decât câteva zecimi de mm, oprindu-se în straturile
superficiale ale epidermului.
b) Radiaţiile vizibile şi IR străbat straturi superficiale ale epidermei către cele profunde.
c) UV pot provoca eritemul actinic, iar cele IR unul caloric.
d) IR A sunt mai penetrante, puterea lor de pătrundere prin piele fiind în funcţie de
pigmentaţie, grad de umectare, temperatură şi doză, putând ajunge până la 2  3 cm.
e) IR B sunt absorbite de derm şi epiderm.
g) IR au acţiune calorică cu atât mai profundă cu cât  este mai mic; în funcţie de
intensitatea radiaţiei şi de timpul de expunere, determină unele modificări trecătoare
la nivelul tegumentelor:
 vasodilataţie arteriolară şi capilară ce stau la baza eritemului caloric;
 eritemul caloric persistă 30  40 min. şi este urmat rapid, în special la IR B,
de o pigmentaţie pătată, marmorată;
 uşor edem al stratului mucos; provocate de obicei de IR
 edemaţierea papilelor dermice; cu   1500 nm.
 infiltraţii leucocitare perivasculare;
 IR cu   1500 nm şi doze crescute pot provoca leziuni de intensitate propor-
ţională cu durata şi intensitatea expunerii;
citoliză;
vacuolizări;  flictene.
infiltrate seroase pericelulare;
 la acţiuni prelungite şi doze considerabile se produc arsuri; limita de toleranţă a
tegumentului este de 43,8º C pentru IR cu lungimi de undă mai mici, respectiv
45,5ºC pentru IR cu lungimi de undă mai mari;
 iradierile cu UV de  = 290  320 nm pot duce la carcinogeneză;
 în funcţie de , intensitate, timp de expunere, radiaţiile optice (în special UV şi
vizibile) pot produce pierderea temporară sau ireversibilă a vederii, leziuni ale
retinei, arderi ale corneei şi / sau ale retinei, opacifieri corneene, cataracte,
fotocheratite.
5.3. CONSIDERAŢII PRACTICE
Efecte fotochimice
a) Eritemul actinic:
122
  Bidozimetria: dozează intensitatea eritemului (gr. I = rozaceu, gr. II = roşu viu, c) Suspiciune de neoplasm. k) Caşexie.
gr. III = roşu închis  violaceu + edem, gr. IV = roşu cianotic + flictene); d) Hipertiroidie. l) Ulcer gastro-duodenal.
 Biodoza (BD): timpul minim necesar de expunere la o lampă de UV situată la e) Nevroze. m) Rectocolită ulcero-hemoragică.
30  40 cm de tegument, ce determină apariţia unui eritem ce se menţine 24 ore; f) Psihopatii. n) Cei care fac tratament cu metale grele.
 Biozimetrul Gorbacev = 6 zone cu durata de iradiere diferite = 6-5-4-3-2-1 g) Diateze hemoragice. (Au, Mg, Pb, Mn).
min. şi se citeşte intensitatea eritemului după 4  8 ore, stabilindu-se biodoza h) Hipertensiunea arterială stadiul II şi III. o) Cei care lucrează cu calcar.
(BD = durata la care apare eritemul cel mai slab); Indicaţii
 Tratamentul se face cu 1-2-3-4 biodoze cu aceeaşi lampă.
a) Spondilartropatii seronegative: două câmpuri presacrate  paravertebral, BD III,
b) Pigmentaţia melanică.
1 şedinţă / 2 zile.
c) Efecte metabolice:
b) Poliartrita reumatoidă: latero - lateral pe articulaţia afectată, BD II – III.
 produce vitamina D2 (colecalciferol) din provitamina D2 (ergosterol) (supra- c) Reumatism secundar infecţios: local, latero - lateral BD III.
dozare RUV = risc de depunere de calciu la nivel renal cu litiază renală); lateral pe articulaţia decompensată: BD III;
 creşte metabolismul proteic prin creşterea reacţiei de oxido-reducere  d) Reumatism cronic degenerativ
preferabil aplicare generală: BD II latero - lateral.
refacerea leziunilor prin creşterea mitozei celulare a hematiilor, leucocitelor, e) Nevralgia cervico-brahială: lateral cervical, BD II – III.
trombocitelor cu normalizarea hemogramei şi creşterea VSH, creşterea f) Radiculopatii: pe puncte Valleix, BD II – III – IV.
azotului urinar. g) Stări posttraumatice, osteoporoze: local, BD II – III.
Efecte biologice
a) Efect de reglare vegetativă: 5.3.2. Radiaţiile infraroşii (RIR)
 creşteapetitul, motilitatea şi secreţia gastrică; Efecte
 creşte Ca şi P sangvin; a) Eritem caloric = vasodilatare arteriolară şi capilară (la 10 minute de la iradiere şi
 scade eliminarea acidului uric; care dispare în 1 oră) + edem al stratului mucos şi la papilelor dermice + infiltraţii
 cresc eliminările urinare de P, acid oxalic; leucocitare perivasculare  creşterea schimburilor intercelulare.
 sedare SNC în doze moderate; b) Prin intermediul mecanismului de termoreglare (TR) este influenţată circulaţia
 scade tonusul simpatic şi creşte tonusul parasimpatic; locală şi generală  intră în funcţie glandele sudoripare  pe cale reflexă este
 scade TA prin modificarea funcţiei sistemului vegetativ şi apariţia în tegumente activată circulaţia viscerală.
a histaminei şi acetilcolinei. c) Efecte antialgice, decontracturante, rezorbtive şi relaxante ale ţesutului conjunctiv.
b) Efect analgetic şi vasodilatator. d) Activarea circulaţiei profunde şi a sistemului nervos, modifică secreţia glandelor
c) Acţiune reflexă pe glandele endocrine. şi metabolismul general.
d) Acţiune de tip insulinic: cresc glicemia - glicozuria - corpii cetonici, scad depozitele e) În doze moderate accelerează formarea pigmentului melanic.
de glicogen în ficat şi muşchi. Aplicaţii
e) Efecte bactericide: prin coagularea celulei bacteriene şi acţiunea pe ARN
cromozomial. a) Băi de lumină:
 generale: 40  60 becuri  25  60 W, creşte temperatura până la 60  80ºC
Aplicaţie şi este bine suportată 10  15 minute;
a) Generală la distanţa(d) = 1 - 1,5 m  parţiale: 12  16 becuri  25  60 W, timp de 10  15 minute.
cu durata (D) = 10 - 15 minute.
b) Locală la d = 0,5 m b) Iradieri locale: bec de 1000  2000 W, lampa prevăzută cu reflector sferoid şi
Incidenţe localizator.
a) Fotooftalmia  obligativitatea folosirii ochelarilor speciali. Modul de realizare a tratamentului
b) Fotosensibilizarea tegumentelor. a) Cu protejarea ochilor.
c) Insolaţia. b) Având grijă la distanţa de iradiere (intensitatea se modifică cu pătratul distanţei
d) Proliferarea formaţiunilor tegumentare precanceroase. antenei).
e) Exacerbarea unor leziuni (lupus eritematos diseminat, TBC pulmonar, stări Contraindicaţii
hemoragice). a) Traumatisme şi hemoragii recente. c) Suferinţe acute dureroase unde
Contraindicaţii b) Procese supurative ce pot disemin. există pericolul accentuării durerii.
a) Veruci. i) Insuficienţa renală, cardiacă, hepatică. Indicaţii
b) Nevi pigmentari. j) Accident vascular cerebral. d) Boli de piele (furuncule, abcesele h) Tulburări circulatorii periferice.

121 122
 glandelor sudoripare). i) Cicatrice vicioase.
e) Afecţiuni ORL. j) Ulcere atone.
f) Procese inflamatorii subacute şi cronice. k) Stări spastice viscerale din sfera
g) Reumatism articular şi abarticular de heparo-bilio-digestivă.
tip degenerativ în stadiu cronic. l) Sinovite şi tenosinovite.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - CAPITOLUL 5
[ 1 ] Enescu G., Fizica pentru tehnicieni, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985, pag. 245,
247, 256-258
[ 2 ] Rădulescu A., Electroterapie, Editura Medicală, Bucureşti ,1991, pag. 265-266
[ 3 ] Bainglass S., Fizica medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1956, pag. 339-365
6. FOTOTERAPIA CU LUMINĂ POLARIZATĂ
6.1. INTRODUCERE
Lipsa de grijă faţă de lucrurile importante a condus la poluarea elementelor
vitale de bază (lumină, apă, aer), ca şi la otrăvirea alimentelor. Devine din ce în ce
mai clar că bolile omului sunt legate direct de subestimarea rolului vital al acestor
elemente de bază. În ultimul timp am devenit conştienţi că, în mod regulat, inhalăm
aer poluat, înghiţim elemente otrăvite şi apă impură. Una din cele mai importante
nutritive, lumina, a fost până acum subestimată. Erorile de nutriţie şi erorile de
iluminare sunt, în egală măsură, răspunzătoare de sănătatea noastră. Dacă lumina
este un element nutritiv esenţial, atunci este logic ca o iluminare insuficientă,
defectuoasă, să influenţeze semnificativ toate domeniile vieţii umane. Corpul omenesc
se compune din 100 % celule, mai exact spus din cca. 60  80 milioane de celule.
În această aglomerare uriaşă de celule au loc nesfârşite şi complexe procese
chimice, fizice şi psihice. Pentru ca acest sistem să se poată menţine în funcţie, el
are nevoie în mod regulat de energie precis preparată: această provine prin variate
forme din elemente sănătoase, din lumină, aer, apă, dar şi din substanţe nutritive şi
unde electromagnetice pozitive care provin din mediul nostru înconjurător.
Bazându-se pe aceste realităţi, firma Bioptron AG a pus la punct o metodă
care permite:
 să influenţeze sistemul biologic pozitiv şi comod;
 activarea capacităţii de autoapărare;
 să degreveze organismul de factorii de stress;
 să activeze procesele regenerative.
Terapia cu lumină Bioptron nu numai că se poate combina fără probleme cu
alte forme de tratament, dar le şi susţine şi le completează. Bioptron acţionează
eficient în profunzimea ţesuturilor. Printre altele, substanţele active ale produselor
cosmetice sunt fixate adânc şi durabil în piele.
121
Întrucât corpul omenesc este format numai din celule, activarea celulară prin
Bioptron are un domeniu larg de eficienţă şi o mare varietate de domenii de folosire.
Aparatele pentru terapia cu Bioptron emit lumină polarizată liniar cu lungimea
de undă 400  2000 nm. Undele luminoase Bioptron acoperă domeniul de la lumină
vizibilă la undele infraroşii calde (călduţe). Nu conţin unde ultraviolete şi au o
energie de 40 mW / cm2.
6.1.1. Consideraţii generale despre lumină polarizată
Lumina este un corpuscul (foton) însoţit de o undă electromagnetică (caracterul
dual al luminii). Unda electromagnetică este caracterizată la rândul ei prin două
componente (vectori):
a) componenta electrică E
b) componenta magnetică H .
Aceste două componente vectoriale sunt perpendiculare una pe cealaltă, iar ambele
sunt perpendiculare pe direcţia de propagare. Deoarece proprietatea de a da
senzaţia de lumină este legată exclusiv de componenta electrică a undei, ne vom
referi în continuare numai la vectorul intensitate al câmpului electric E . Spunem că
o undă luminoasă este transversală, atunci când vibraţia componentei sale electrice
E are loc într-o direcţie perpendiculară pe direcţia de propagare, fără să existe
simetrie de rotaţie în jurul direcţiei de propagare. Absenţa unei astfel de simetrii se
numeşte polarizare. Existenţa fenomenului de polarizare evidenţiază faptul că undele
luminoase sunt unde transversale.
Dacă într-adevăr fiecare undă luminoasă este o vibraţie transversală, este
rezonabil să se pună întrebarea dacă există şi ceea ce putem numi lumină
nepolarizată ?! Luată una câte una, fiecare undă este complet polarizată. Însă
totalitatea milioanelor de unde pe care le poate produce o sursă de lumină, dintre
care fiecare are o orientare dezordonată a polarizării sale, prezintă o simetrie de
rotaţie şi acţionează ca un fascicul de lumină nepolarizată. Aşadar, deşi luate separat,
fiecare undă este polarizată, în mod obişnuit lumina nu este polarizată ! Corect este
atunci să spunem polarizarea luminii şi nu polarizarea undelor luminoase !
Fenomenul de polarizare a luminii apare atunci când reuşim, printr-un mijloc
oarecare, să creăm o asimetrie a fasciculului luminos în jurul direcţiei sale de
propagare. Vibraţia luminoasă este alcătuită din două vibraţii mutual perpendiculare,
o vibraţie electrică şi o vibraţie magnetică. Planul definit de vibraţia electrică şi
direcţia de propagare, se numeşte plan de polarizare !
Polarizarea este potrivită pentru o reprezentare vectorială în care direcţia
vibraţiei electrice poate fi considerată ca un vector perpendicular pe direcţia de
propagare. Normal, lumina nepolarizată poate fi descompusa în doi vectori de
polarizare reciproc perpendiculari. În realitatea înconjurătoare, vectorii E ai tuturor
razelor de lumină ocupă toate direcţiile posibile. Această simetrie se poate altera prin
interacţiunea luminii cu un material oarecare. În această interacţiune lumină se
polarizează. Câteva modalităţi de obţinere a luminii polarizate:
a) Polarizarea prin absorbţie selectivă. Substanţe ca turmalina permit trecerea luminii
într-un singur plan de polarizare (proprietatea de dicroism). În anul 1935 au fost
realizate pelicule care încorporează cristale dicroice, numite polaroide. Schematic,
procesul de polarizare cu ajutorul polaroizilor este prezentat în figura 53.
122

Figura 53
b) Polarizarea prin reflexie. Intensitatea luminii reflectate de suprafaţa apei sau de
faţa unei oglinzi oarecare, va apare mult diminuată dacă este analizată printr-o
lamă polaroidă. Acest fapt dovedeşte apariţia polarizării luminii în procesul
fenomenului de reflexie. Analiza razei refractate duce la aceeaşi concluzie: lumina
se polarizează şi prin refracţie. Pentru reflexie se poate determina experimental
un unghi (Brewster), pentru care raza reflectată este plan-polarizată (total
polarizată). În acest caz, aceeaşi operaţie, de traversare de către lumina
reflectată a unei lame polaroide poate duce la extincţie completă (întuneric).
c) Polarizarea prin dublă refracţie (birefringentă). Unele cristale, cum este calcita
(spatul de Islanda), au proprietatea dublei refracţii. Aşezarea unui astfel de cristal
deasupra unui text produce pentru observator o dedublare a textului. Analizând
cu un polaroid cele două raze refractate, se constată că ele sunt plan-polarizate,
dar planele de polarizare sunt perpendiculare. Una dintre raze respectă a doua
lege a refracţiei (indicele de refracţie relativ a două medii este o constantă), iar
cealaltă nu. Aceasta dovedeşte că lumina polarizată diferit are viteze diferite în
acelaşi mediu, deoarece mediul prezintă indici de refracţie diferiţi (n 1 = 1,658 şi
n2 = 1,580). Prisma Nicol este un cristal de calcită astfel tăiat, încât să se elimine
una dintre cele două raze refractate. Astfel de prisme lucrează sau ca un polarizor
sau ca un analizor.
Figura 54 Figura 55
Notă: Când polaroidul, sau orice alt dispozitiv cu proprietăţi asemănătoare,
se utilizează pentru polarizarea luminii, el se numeşte polarizor; când se utilizează
pentru analizarea stării de polarizare a luminii el se numeşte analizor. Între polarizor
şi analizor nu există nici un fel de deosebire esenţială. Un polarizor şi un analizor
aşezaţi într-un sistem optic cu axele de transmisie perpendiculare nu mai lasă să
treacă lumină dincolo de analizor (extincţie).
121
6.2. LAMPA DE TERAPIE CU LUMINĂ POLARIZATĂ (PILER)
Prezentăm în cele ce urmează, principiul funcţional al unei lămpi cu lumină
polarizată, utilizată în domeniul medical în scop terapeutic. Tipul la care facem referire
este un aparat prevăzut cu o sursă în comutaţie, ce alimentează cu tensiune
stabilizată un bec cu halogen 12 V / 1,6 A, montat într-un reflector parabolic în trepte,
aluminizat. Lampa este dotată cu un miniventilator încorporat ce asigură răcirea
întregului sistem. Pentru a facilita condiţiile de manipulare ale lămpii, această este
amplasată constructiv într-o carcasă asemănătoare unui fön. Fasciculul de lumină
este deviat, ca urmare a reflexiei sale pe un set de lame plan-paralele transparente din
sticlă, asigurând în acest mod prin fenomenul polarizării prin reflexie (sub unghiul
Brewster), obţinerea unui fascicul emergent de lumină polarizată. Reflectivitatea
luminii polarizate este cu atât mai mare, cu cât numărul plăcilor din set creşte.
Fasciculul de lumină polarizată astfel obţinut, străbate un filtru de selecţie a
cărui nuanţă cromatică este plasată în domeniul galbenului, într-un spectru cuprins în
limitele 560  590 nm. Filtrul de selecţie poate fi realizat şi în alte nuanţe spectrale
din domeniul vizibil (roşu, oranj, verde, albastru), în funcţie de necesităţile terapeutice
concrete, stabilite de medicul curant.
Utilizarea acestei lămpi nu presupune luarea unor măsuri speciale de
protecţie, fasciculul său luminos neprezentând periculozitate pentru ochi, decât în
măsura în care, dacă intensitatea (strălucirea) sursei de lumină ar fi excesiv de
intensă, poate deranja ca orice radiaţie din domeniul vizibil.
6.2.1. Modul de acţiune a luminii polarizate
După mulţi ani de cercetări în domeniul medical, datele clinice şi experimentale
au deosebit modul în care lumină polarizată incoerentă, cu lungime de undă în
domeniul 400  200 nm acţionează asupra celulelor şi proceselor biologice. Expunerea
la lumină polarizată exercită o influenţă complexă multifactorială, asupra organismului.
Se pot distinge următorii factori de influenţă directă:
 acţiunea undelor luminoase electromagnetice;
 factori termici;
 factori mecanici (presiunea luminii);
 factori dependenţi de proprietăţile biologice ale ţesuturilor penetrate:
 optice (coeficient de reflexie),
 coeficient de permeabilitate,
 coeficient de absorbţie.
Sub influenţa luminii polarizate creşte activitatea energetică a membranei
celulare. Procesele de regenerare sunt activate, absorbţia de oxigen în ţesuturi
creşte. Prin formarea adenozintrifosfatului în mitocondrii creşte potenţialul
bioenergetic al celulei. Lumina incoerentă, polarizată, exercită influenţă şi asupra
unor zone sau puncte de acupunctură, asupra meridianelor energetice, precum şi
asupra terminaţiilor nervoase din ţesuturi. Lumina determină modificări la diferite
nivele ale organismului uman.
Celula
122
 Creşterea sarcinilor negative ale câmpului electric al celulei modifică pozitiv
activitatea membranei celulare, favorizează schimbul de substanţe şi procese
regenerative celulare.
Ţesutul
Regenerarea şi normalizarea ţesuturilor este o consecinţă a creşterii potenţialului
energetic celular.
Organismul
6.2.4. Proprietăţile luminii Bioptron
Lumina polarizantă favorizează starea generală de sănătate şi întăreşte
organismul. Ea este acceptată deplin în domeniul terapeutic deoarece:
 are influenţă terapeutică în multe afecţiuni;
 nu sunt cunoscute efecte secundare nedorite;
 practic nu există contraindicaţii - mai degrabă o limitare a folosirii;
 folosirea luminii polarizate completează ideal formele tradiţionale de tratament;
 folosirea este fără contact direct şi este antiseptică.
6.2.2. Influenţa asupra ţesuturilor şi celulelor sanguine
Corpul omenesc este format din milioane de celule de ţesuturi şi celule sanguine.
Majoritatea celulelor au un diametru de o sutime de mm. Celula este delimitată la
exterior de membrana celulară (membrana de plasmă). Membrana celulară constă
dintr-un strat extraordinar de subţire, rezistent şi stabil, compus din molecule de
lipide şi proteine. Membranele biologice nu constituie numai un înveliş pur şi simplu.
Ele sunt un intermediar foarte specializat între interior şi exterior, aşadar între celulă
şi mediul înconjurător. Asemenea membrane delimitează precis diferite spaţii de
acţiune, astfel încât conţinutul diferitelor organite să nu se poată amesteca. Numai
astfel, pot avea loc în mod ordonat procesele chimice de bază. Sănătatea celulei
depinde de funcţionarea corectă a membranei celulare, de transmisivitatea acesteia.
Dereglarea funcţiei de intermediere - transmisivitate a membranei celulare (prin
dezorganizarea capetelor polare şi a lipidelor) are ca efect funcţionarea incoerentă
a enzimelor şi a receptorilor corespunzători conţinuţi în membrană (care trebuie să
asigure elementele nutritive şi energetice ale celulei), ceea ce conduce la reducerea
activităţii lanţului respirator. Din această cauză scade cantitatea de ATP (adenozin-
trifosfat) necesar proceselor chimice din celulă, având ca rezultat reducerea
potenţialului celulei (a energiei) până la 20 eV. Informaţiile înmagazinate în DNA
(acidul dezoxiribonucleic), care se află în nucleul celulei, nu mai pot fi eliberate. De
aici rezultă, printre altele, reducerea procesului de regenerare.
Lumina polarizată ordonează fizic capetele polarizate permiţând enzimelor şi
receptorilor respectivi să-şi reia activitatea de schimbători de substanţe. Mitocondriile
(răspunzătoare de respiraţia celulei, producătoare de energie pentru celulă) produc
din nou ATP, celula este reactivată şi potenţialul creşte până la nivelul (– 70 eV)
unei celule sănătoase. Informaţiile acumulate în DNA pot fi din nou folosite, ceea ce
conduce la activarea proceselor regenerative. În cazul funcţionării corecte a lanţului
respirator al celulei, celula are o sarcina negativa de – 70 eV.
121
6.2.3. Reducerea ATP (adenozintrifosfat) în mitocondrii
Legarea hidrogenului (H2) de oxigen se produce în trepte, până la atingerea
nivelului energetic minim. În felul acesta fiecare treaptă de reducere se eliberează
energie şi anume 8,6 kcal / mol şi treaptă. Acest proces chimic stabileşte temperatura
corpului uman la 36,5ºC ceea ce rămâne în urma acestui proces chimic este apă şi
un atom de oxigen.
Policromatică
Spre deosebire de lumina laser normală, care lucrează într-o bandă foarte
îngustă (monocromatic) cu o energie foarte mare, lumina Bioptron acoperă o bandă
largă (policromatic), iar densitatea de energie este mică, 40 mW / cm2.
Lungimea de undă
Efectul luminii este strict dependent de lungimea de undă. Spectrul Bioptron
acoperă domeniul cuprins între 400 nm - 2000 nm. Aşadar, nu conţine raze
ultraviolete şi numai o mică parte din spectrul infraroşu.
Nu conţine lumină ultravioletă
Spectrul lămpii Bioptron se află clar deasupra spectrului UV. Din această
cauză pielea nu se înroşeşte şi nu se bronzează după folosirea lămpii. Lumina ei
nu este periculoasă nici pentru ochi.
Polarizată
În cazul luminii polarizate undele magnetice vibrează în câmpuri paralele.
Acestea capătă astfel, proprietăţi cu totul deosebite, care sunt folosite de terapia cu
lumină Bioptron. Polarizarea luminii se realizează printr-o reflexie într-o oglindă
specială, multistrat, patentată. Gradul de polarizare este în jur de 95 %. Polarizarea
prin procedee de reflexie realizează o eficienţă sporită faţă de alte procedee fizice.
Incoerenţa
Spre deosebire de fascicolul laser, la lumina Bioptron undele luminoase sunt
sincronizate în timp şi spaţiu, astfel încât amplitudinea undei - aşadar intensitatea - nu
se adună şi, respectiv, nu se scade. Lumină cade aşadar asupra unei zone iluminate cu
intensitate constantă. În felul acesta se poate lucra cu energie (intensitate) redusă.
Iluminarea energetică specifică
Iluminarea - un alt parametru important care defineşte influenţa specială a
luminii, este iluminarea energetică. Această se exprimă în mW / cm2. Măsurată la
suprafaţa pielii iluminarea energetică variază cu intensitatea sursei de lumină şi cu
distanţa faţă de aparat.
Inofensivă
Deşi aparatele Bioptron sunt în funcţiune în lume de ani de zile, până în prezent
nu sunt cunoscute efecte nedorite. În unele cazuri este posibilă o supradozare, din
122
 care cauză se recomandă respectarea duratelor prescrise în protocoalele terapeutice
specifice fiecărei afecţiuni.
Eficienţă în profunzime
Eficienţa în profunzime este asigurată de componenta infraroşie a luminii.
Durate mai mari de terapie măresc această eficienţă.
Temperatura luminii
Spectrul lămpii Bioptron conţine numai partea inferioară a domeniului infraroşu.
În felul acesta se realizează o temperatură de tratament de cca. 37ºC. În cazul
reducerii distanţei de exemplu la nivelul pielii temperatura locală poate creşte cu
maxim 3ºC.
6.2.5. Descrierea aparatului Bioptron Compact
Aparatul de mână Bioptron Compact este conceput atât pentru utilizarea la
domiciliu, cât şi pentru aplicaţii speciale în domenii profesionale. Aparatul constă
dintr-un reflector special cu un bec de halogen de 20 W, prevăzut cu un ventilator
de răcire. Are încorporat un timer care emite un semnal la interval de 2 minute. Se
livrează împreuna cu Oxy - spray (250 ml).
Bioptron
Acest aparat este conceput pentru aplicaţii profesionale şi corespunde normelor
tehnice medicale internaţionale TEC - 601 - 1. Lampa Bioptron 2 este compactă şi
uşor de manevrat. Carcasa din spumă poliuretanică conţine toată optica unui reflector
cu bec halogen de 100 W, ca şi timer-ul şi partea electronică. Durata tratamentului
poate fi şi selecţionată în paşi de la 1 la 15 minute. Reflectorul cu halogen este
comandat şi reglat pentru intensităţi de funcţionare de 50 %  100 %, de un program
start - stop încorporat.
Datorita formei paralelipipedice aparatul poate fi plasat în 4 poziţii, astfel
încât toată suprafaţă corpului poate fi tratată, fără pregătiri speciale. Aparatul se
livrează cu o doza Oxy-spray (250 ml). Se pot livra diferite stative suport pentru
lampă, pentru folosire mobilă sau staţionară.
Oxy Spray
Pentru ca organismul să funcţioneze constant şi eficient, el are continuu
nevoie de surse şi elemente de energie. Pentru ca pielea sa fie sănătoasă şi să
aibă un aspect tânăr ea are nevoie de oxigen şi apă. Pe măsură ce înaintăm în
vârstă, oxigenul şi apa devin din ce în ce mai importante în menţinerea pielii la nivel
optim. Se ştie că celulele şi ţesuturile respiră. O persoană normală absoarbe peste
4300 litri de oxigen prin epidermă într-un interval de 24 de ore. Lipsa oxigenului
duce la încetinirea procesului metabolic şi, în final, chiar la încetarea funcţiei
metabolice, în special la suprafaţa pielii. Din fericire s-a dovedit că procesul
prematur de îmbătrânire poate fi încetinit prin folosirea oxigenului pur care reface
balanţa metabolismului. Oxy Spray se poate folosi în toată siguranţa pentru orice
tip de piele. Nu conţine aditivi care ar putea împiedica pielea să absoarbă oxigen
(apă). Oxy Spray acţionează ca un dezinfectant uşor la suprafaţa pielii. Ca rezultat
al acţiunii sale, porii se deschid şi permit pielii să respire. Oxy spray împrospătează
şi deci poate fi folosit în orice moment al zilei, deoarece el aduce pielii aportul
121
necesar de oxigen şi apă. În plus, este foarte eficient în cazul inflamaţiilor tegumentului.
Deoarece rolul sau este să mărească umiditatea pielii, are o acţiune excelentă în
cazul tratamentelor faciale sau plăgilor, arsurilor, datorită efectului său calmant şi
răcoritor. Fiind un produs natural pur, Oxy Spray este compatibil cu orice tratament
pe care îl aplicaţi şi în plus măreşte efectul acestuia.
Este extrem de importantă curăţarea pielii înainte de a aplica Oxy Spray pe
suprafaţa ei. Se ţine tubul la aproximativ 20 cm de zona pe care se aplică tratamentul
şi se pulverizează câteva secunde. Se lasă să se usuce pentru a creşte la maximum
aportul de oxigen. Nu se şterge suprafaţa tratată, pentru a nu reduce efectul. Oxy
Spray se poate aplica sub creme emoliente sau chiar ca o bază pentru machiaj.
Oxy Spray nu dăunează mediului înconjurător. Gazul propulsor nu este
altceva decât oxigen. Oxy Spray conţine apă pură înnobilată cu oxigen medical.
Datorită unei metode originale s-a putut mări concentraţia de oxigen din apă până
la 500 %. Rezultatul este un produs unic, care va hidrata şi oxigena pielea naturală.
6.2.6. Aplicaţii
Tratamentul unor afecţiuni cu lumină polarizată poate face parte dintr-un plan
terapeutic sau dintr-o monoterapie. Nu este vorba de un tratament cu laser, chiar
dacă lumina polarizată provine din acest sector de cercetare. Lumina folosită este
policromatică (mai multe culori) - spre deosebire de domeniul foarte îngust al lungimii
de undă a laserului - şi are o energie mai mică. Terapia cu laser a fost inaugurata în
1967 şi încă de atunci s-a stabilit că această lumină are un efect biostimulator
asupra celulei. Un laser se defineşte printr-o anumită lungime de undă, ca şi după
emiţătorul de energie încorporat (gas, rubin etc.). Lumina laserului este polară
(vibrează într-un singur plan), este coerentă (vibraţie uniformă), şi poate fi amplificată
până la energii foarte mari. Astfel, pot fi vaporizate ţesuturi, pot fi efectuate tăieturi
foarte precise şi multe altele, în funcţie de laserul folosit. În fiecare an sunt publicate
noi posibilităţi de aplicare a diferitelor tipuri de laser.
Lumina polarizată liniar cu bandă largă este un copil al cercetării în domeniul
laserului. O echipă de fizicieni şi medici au descoperit în 1981, în cadrul unui
program de cercetare asupra luminii laserului, că şi lumina polarizată policromatică
(având diferite lungimi de undă şi diferite culori) are efecte specifice asupra celulelor.
Polarizare înseamnă că undele magnetice ale luminii vibrează numai în planuri
paralele. Astăzi se folosesc pentru lumina polarizată lungimi de undă între 400 şi
2000 nm, respectiv lumină vizibilă rece (fără componente UV) şi o parte precisă din
domeniul infraroşu. În felul acesta pot fi atinse ţesuturile până la o adâncime de 2,5 cm
sub piele, fără o încălzire semnificativă a ţesuturilor. Un aspect important pentru
reuşita acestei utilizări îl constituie incoerenţa luminii, spre deosebire de laser, ţesuturile
de unde luminoase sunt sincronizate atât în timp, cât şi în spaţiu. Din această
cauză se poate lucra cu energie redusă. Această lumină este cunoscută şi sub
denumirea de PILER (Polarized polychromatic Incoherent Low Energy Radiation)
sau lumină VIP (Visible Incoherent Polarized).
Efectele acestei energii blânde sunt multiple, dar înainte de toate creşte
activitatea energetică a membranei celulare. Membranele celulare sunt constituite
din acizi graşi, care sunt reorganizaţi prin energia luminii. Este activat schimbul de
substanţe, sunt stimulate procesele enzimatice intracelulare şi respectiv compuşii
energetici celulari. Creşte absorbţia de oxigen din ţesuturi. Este stimulat astfel sistemul
imunitar, şi anume atât cel celular (de exemplu IgA, IgG, Transferin etc.), capacitatea
122
de apărare crescând sensibil. Pe lângă această lumină PILER are o influenţă directă
asupra terminaţiilor nervoase, a benzilor energetice (meridiane), ca şi asupra ţesutului
nervos. Astfel se explică îndepărtarea rapidă şi eficientă a durerilor, chiar în cazul
unor boli cronice de durată.
Durata de aplicare a tratamentului este foarte scurtă, de regulă 2  6 minute.
Ca şi la majoritatea metodelor naturiste de tratament şi la lumina PILER contează
mai mult frecvenţa şedinţelor, regularitatea folosirii (zilnic 1  2 aplicaţii).
Întrucât lumina PILER influenţează atât regenerarea ţesuturilor, cât şi sistemul
imunitar, posibilităţile de utilizare sunt multiple. Lumina polarizată poate fi utilizată în
dermatologie, în reumatologie, medicină sportivă şi în chirurgie (accelerează
vindecarea rănilor, închide abcese, ulceraţii care ar necesita tratamente de luni de
zile etc.). Rezultatele bune s-au obţinut în tratamentul sinuzitei, hemoroizilor externi,
arsurilor etc.
Până în prezent nu s-au observat efecte secundare, deşi lumina PILER se
foloseşte din anul 1981 (uneori s-a putut vorbi de o supradozare). Întrucât spectrul
de unde nu este absorbit genetic, nu se produc defecte genetice ulterioare. Nu se
recomandă folosirea în tratamentul cancerului (deocamdată nu există date precise
privind această terapie), pentru purtătorii de stimulator cardiac (afecţiuni situate la
nivelul anterior al toracelui) şi pentru gravide (deoarece copilul devine foarte activ).
Există lămpi cu lumină PILER atât pentru folosire la domiciliu, cât şi pentru centrele
medicale de recuperare.
Lumina polarizată în menţinerea sănătăţii
Cercetătorii au descoperit în urmă cu 8 ani, lucrând în domeniul tehnicii
laserului, că lumina polarizată liniar - care vibrează într-un singur plan - are deosebite
efecte stimulative asupra organismului uman. Astăzi se cunoaşte că această nouă
metoda terapeutică are o mulţime de efecte terapeutice.
În anii precedenţi s-au definit ipoteze asupra aplicaţiilor medicale ale lumii
polarizate. Astfel, a fost descrisă în detaliu influenţa asupra ţesuturilor, celulelor,
schimbului de substanţe şi a sistemului imunitar. Pe baza acestor cunoştinţe s-a
pus la punct o paletă largă de tehnici terapeutice.
În Elveţia, eforturile de cercetare în domeniu s-au concentrat pentru realizarea
practică a unei surse de lumină uşor de manipulat şi folosit. Aceasta a căpătat
numele de Bioptron şi a fost realizată în diferite forme: aparate mici pentru utilizare la
domiciliu sau aparate mari, puternice pentru utilizări terapeutice în unităţi medicale.
Faptul că lumina este izvor de sănătate - în primul rând lumina soarelui - este
acceptat din cele mai vechi timpuri. De aceea soarele era considerat un zeu în vechile
culturi. Într-adevăr, lumina solară are puteri tămăduitoare. Aceleaşi efecte benefice
s-au obţinut în ultimul timp şi cu lumină artificială modificată fizic (de ex. polarizată).
Primele efecte puse în evidenţă în urma expunerii la lumină polarizată au fost cel
antialgic şi de vindecare a rănilor. Vindecarea rănilor este sensibil accelerată, chiar în
cazuri rezistente la alte metode terapeutice. Asemenea efecte s-au observat la tratarea
ulcerului varicos de gambă, în arsuri de toate gradele sau la transplant de piele.
Iluminarea cu Bioptron s-a generalizat în practica medicală în următoarele
domenii terapeutice:
 în fizioterapie şi medicină sportivă;
 în chirurgie;
121
 în reumatologie.
Este indicat pentru folosire clinică sau la domiciliu:
 Iradierea cu lumină polarizată liniar se aplică în spitale, cu rezultate foarte
bune, pentru tratarea unor răni sau infecţii greu vindecabile, afecţiuni
reumatismale sau accidente sportive. Lumina polarizată liniar poate fi utilizată
pentru tratamentul propriu în cazuri de acnee, herpes, cefalee, migrene, algii
reumatice, odontalgii, infecţii sau alergii.
 Terapia prin iradiere are un rol important şi în cazul tratamentului la domiciliu
(tratării bolnavului în familie), în special în cazul bolnavilor imobilizaţi la pat pe
perioade îndelungate şi care prezintă leziuni de decubit. Lumina polarizată
calmează durerile şi stimulează ţesuturile, astfel încât acestea se regenerează mai
repede: suprafaţa iluminată se reface mult mai repede. Acest efect este deja
cunoscut de numeroşi diabetici care suferă de ulcere de gamba.
Un avantaj important al terapiei cu lumină polarizată liniar: nu prezintă efecte
secundare spre deosebire de alte metode tradiţionale de tratament.
Terapia prin lumină: lumina blândă cu efect mare
S-a pus în evidenţă efectul lămpii asupra sistemului imunitar. Efectul general
de biostimulare se manifestă în diferite sectoare ale organismului uman. Posibilităţile
de utilizare se extind de la acnee, herpes, dureri de cap, migrene, infecţii, alergii,
inflamaţii, până la riduri. Lumina acţionează direct asupra membranei celulare din
ţesuturi ca şi asupra elementelor sanguine (leucocite), care răspund de sistemul
nostru imunitar. Prin efectul acestei lumini speciale, celulele bolnave se refac astfel
încât se reconstituie starea de sănătate. Este cunoscut că celulele sănătoase au un
potenţial electric de membrană mai mare decât celulele bolnave, din care cauză
numai cele sănătoase pot susţine sistemul nostru imunitar.
Bioptron - un aparat revoluţionar pentru îngrijirea pielii
Foloseşte lumina polarizată liniar cu anumite lungimi de undă şi densitate
energetică, îmbunătăţeşte structura şi aspectul pielii. Spectrul luminos folosit nu
conţine raze UV, dar conţine un anumit sector de raze infraroşii, astfel încât prin
folosirea aparatului Bioptron sunt atinse şi straturi mai profunde de sub piele. Este
cunoscut că lumina acţionează asupra pielii atât pozitiv cât şi negativ. Aşa cum
celulele plantei produc fotosinteză sub efectul luminii, pielea umană reacţionează în
diferite moduri faţă de razele luminoase cu diferite lungimi de undă. Lampa Bioptron
emite numai acele lungimi de undă care au efecte benefice. Este cunoscut că razele
UV ale luminii solare acţionând asupra pielii neprotejate, produc pierderea elasticităţii,
accelerează procesul de îmbătrânire şi pot provoca cancer. Spre deosebire de lumina
solară, lumina Bioptron modifică în bine tenul. După folosirea regulată se observă o
îmbunătăţire a elasticităţii şi structurii pieii, liniile subţiri şi macroporii dispar. Pielea
devine strălucitoare, netedă şi sănătoasă. După cum arată studiile de scurtă durată,
expunerea la lumină Bioptron a tenului poate fi utilizată zilnic, fără nici un risc.
Pentru ca lumina Bioptron să fie eficientă, suprafaţa de piele din zona expusă
să fie bine curăţată. Lampa este poziţionată la circa 5 cm şi suprafaţa de tratat este
iluminată timp de 2  4 min. (lampa are încorporat un timer care emite un semnal la
interval de 2 min.). În sfârşit, după expunere se aplică o cremă sau o loţiune hidratantă.
122
 Aplicaţii generale ale luminii polarizate Durata tratamentului
Tabelul 17 Afecţiunea Frecvenţa zilnică
[min]
Durata tratamentului Bursite 23 6
Afecţiunea Frecvenţa zilnică
[min] Guturai 24 6
Abcese de piele sau dentare 13 46 Periartrita scapulo-humerală 23 6
Acnee 2 4 Plăgi superficiale 2 4
Alergie 23 4 Arsuri solare 2 4
Conjunctivită 12 46 Sinusită 23 6
Entorsa 2 6 Arsuri de alte cauze 2 46
Afecţiuni ale sânului 23 46 Crampe musculare 2 6
Bursite 23 6 Entorsa tibio-tarsiana 2 46
Celulita 1 4 Veruci 2 46
Ruptura de perineu 2 46 Plăgi profunde 1 24
Depresie (astenie) 1 15 Odontalgii 23 68
Eczeme 12 4 Gingivopatii 2 46
Riduri 12 4 6.2.7. Particularităţi terapeutice
Pinten calcanean 2 6 Înaintea tratamentului cu lumină polarizată, este deosebit de important ca
Erupţiile din bolile febrile 2 4 suprafaţa de tratat sa fie bine spălată. După spălare folosiţi Oxy - Spray, înainte şi
Zone reflexe ale piciorului 1 4 după tratament. Oxy - Spray se recomandă îndeosebi în cazul pielii uscate.
Ten cu pori dilataţi 12 4 Tratamentul cu lumină polarizată are efect imediat în cazul bolilor acute, pentru
Alopecie 1 68 afecţiunile cronice este necesar un tratament de durată mai mare.
Faringite / angine 23 6 Lumina Bioptron poate fi folosită şi ca terapie suplimentară, în combinaţie cu
Hemoroizi 2 6 metode tradiţionale de tratament. Tratamentul cu Bioptron poate fi oricând întrerupt
Disfonie 23 6 dacă este necesară consultarea medicului. În tratarea afecţiunilor cronice, terapia
Herpes labialis, zoster, simplex 2 4 fiind de durată, lampa Bioptron poate fi utilizată de pacient singur, la domiciliu,
Artroza coxo-femurală 2 8 conform indicaţiilor medicului. Pacientul se va prezenta la medic pentru a evalua
Tuse iritativă 23 6 procesul de însănătoşire. Lampa mobilă Bioptron a fost conceputa special pentru
utilizare la domiciliu.
Prurit 23 4
Conjunctivite de diverse etiologii
Cefalee-stress 12 46 Tabelul 18
Se foloseşte Bioptron şi picături naturale pentru ochi
Menstruaţie / tulburări de ciclu 24 68
Migrene 35 46 Etapa 1 Dacă există, se îndepărtează lentilele de contact
Otita medie 2 68 Etapa 2 Ochii se luminează direct timp de 4  6 minute
Spondiloza cervicală 12 46 Etapa 3 se aplică 1  2 picături de ochi
Afte / onicomicoza 2 46 Frecvenţa 1  2 pe zi
Cicatrici cheloide 12 4 Purtătorii de lentile de contact vor folosi ochelari 2  4 zile,
Ulcere gambier 12 24 Indicaţii importante până când iritarea dispare complet. În cazul iritaţiilor alergice
Tinnitus 2 68 medicul oftalmolog va prescrie tratamentul local necesar
Otalgii 23 68 Nevroze asteno-depresive
Întinderi de ligamente şi luxaţii 2 46 Tabelul 19
Prostatita 2 68 Se foloseşte Bioptron 2, gel regenerator pentru faţă sau masca
Psoriazis 12 4
Etapa 1 Bioptron 2 la 60 cm distanţa de zona feţei
Lombosacralgii 2 68
Tulburări de somn 1 4 Etapa 2 Se luminează 15 min, ochii deschişi

121 122
 Se aplică gelul sau masca. Masca de faţă se spală după Tabelul 23
Etapa 3
5  10 min Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray
După aplicarea gelului sau a măştii se luminează plexul Se pulverizează de 2  3 or Oxy - spray în cavitatea bucală
Etapa 4 Etapa 1
solar timp de 6 min şi se înghite uşor
Frecvenţa 1 pe zi timp de 10-20 zile Timp de 6 minute se luminează gâtul din stânga şi apoi din
Etapa 2
Primele semne se observa după 7 zile. Iluminarea dreapta (la nivelul mărului lui Adam)
Indicaţii importante îndepărtează complet stările depresive. Petreceţi Se pulverizează de 2  3 ori Oxy-spray în cavitatea bucală şi
Etapa 3
cât mai mult timp în aer liber şi practicaţi mişcarea se înghite încet
Tratament general şi specific pe zone reflexe plantare La tusea iritativă se luminează direct, timp de 6  8 min,
Etapa 4 zona glandei timus
Tabelul 20
Se foloseşte Bioptron Frecvenţa 2  3 ori pe zi până dispare tusea
Se luminează toată talpa punctual. Observaţii importante Se recomandă folosirea produselor naturale contra tusei
Etapa 1
Fiecare punct se iluminează timp de 4 min
Frecvenţa 1 pe zi Dismenoreea
Tabelul 24
Se recomandă masarea tălpilor zilnic timp de 3-4 min,
Indicaţii importante Se foloseşte Bioptron
cu o placă de masaj
Lumină se orientează spre partea inferioară a abdomenului
Etapa 1 şi se luminează timp de 6  8 min (zona pelviana)
Etapa 2 Se luminează zona lombară timp de 6  8 min
Faringite, angine Frecvenţa 2  4 ori pe zi în timpul menstruaţiei
Tabelul 21 Ca tratament de susţinere se recomandă timp de 10 zile
Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray Observaţii importante înainte şi în timpul menstruaţiei ulei de Oenothera biennis
Se pulverizează de 2  3 ori Oxy - spray în cavitatea bucală (luminiţa nopţii) - produs homeopatic
Etapa 1 Otalgii
şi se înghite încet
Etapa 2 Zona mediană a gâtului se iradiază timp de 6 minute Tabelul 25
Se pulverizează din nou, timp de 2  3 ori Oxy - spray Se utilizează Bioptron
Etapa 3
în cavitatea bucală şi se înghite încet Etapa 1 Se iluminează direct pavilionul urechii 6  8 min
Se iluminează centrul cavităţii toracice timp de 6  8 minute Frecvenţa 2  3 ori pe zi
Etapa 4 (presternal, la nivelul spaţiilor intercostale II – III – IV Dacă durerea nu încetează după 3 zile, se va consulta
Observaţii
Frecvenţa 2  3 ori pe zi până dispar durerile medicul
Observaţii importante Oxy - spray calmează şi fără terapie luminoasă Insomnii
Disfonii de diverse etiologii Tabelul 26
Tabelul 22 Se utilizează Bioptron
Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray
Se pulverizează de 2  3 ori Oxy - spray în cavitatea bucală Etapa 1 Se iluminează coloana vertebrală punctual câte
Etapa 1 4 min, de la vertebrele cervicale până la osul coccigian
şi se înghite încet
Se iluminează gâtul în stânga şi dreapta zonei mediane timp Zilnic înainte de culcare până la ameliorarea situaţiei,
Etapa 2 Frecvenţa
de 6 minute (la nivelul mărului lui Adam) apoi la 2  3 zile
Se pulverizează din nou timp de 2-3 ori Oxy - spray în IACRS
Etapa 3
cavitatea bucală şi se înghite uşor Tabelul 27
Frecvenţa 2  3 ori pe zi până dispare răguşeala Se foloseşte Bioptron
Observaţii importante Se recomandă garagară cu ceaiuri naturale
Se iluminează câte 6 min partea stânga şi partea dreaptă
Tuse iritativă sau productivă Etapa 1
a frunţii

121 122
 Se iluminează baza nasului, de fiecare parte trebuie să consulte ritmic medicul, pentru a evalua procesul de însănătoşire. Lampa
Etapa 2 mobilă Bioptron a fost special concepută pentru folosire la domiciliu.
(dreapta, stânga) câte 6 min
Frecvenţa 2  4 ori pe zi până dispar simptomele Abcese ale pielii
Observaţii Se recomandă folosirea unui spray nazal cu produse naturale Tabelul 31
Arsuri solare Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray
Tabelul 28 Etapa 1 Abcesul este pulverizat fin cu Oxy - spray
Se foloseşte Bioptron, Oxy-spray, cremă hidratantă răcoritoare Etapa 2 Abcesul este iluminat timp de 4  6 min
Etapa 1 Suprafaţa afectată se curăţă cu săpun neutru şi apă Frecvenţa 1  3 ori pe zi
Etapa 2 Pe suprafaţă afectată se aplică un strat subţire de Observaţii
Tratamentul trebuie să înceapă imediat după primele simptome.
Oxy - spray Dacă situaţia nu se rezolvă după 5  7 zile se va consulta medicul
Etapa 3 Se iluminează punctual câte 4 min
Abcese dentare
Etapa 4 Se unge suprafaţa afectată cu Oxy - spray şi se usucă la aer Tabelul 32
Etapa 5 Se aplică o cremă hidratantă răcoritoare Se foloseşte Bioptron
Frecvenţa De 2 ori pe zi Etapa 1 Se luminează cavitatea bucală, la nivelul abcesului timp de 6  8 min
Frecvenţa 1  3 ori pe zi
Tratamentul trebuie să se instituie cât mai precoce. Dacă situaţia
Observaţii
nu se va rezolva în 5  7 zile se va consulta medicul stomatolog
Sinuzita frontală, maxilară (acută, cronică) Acnee de toate tipurile
Tabelul 29 Tabelul 33
Se foloseşte Bioptron Bioptron, Oxy - spray, loţiune demachiantă,
Se foloseşte
Se luminează fruntea (stânga-dreapta), respectiv regiunea masca de corp sau de faţă
Etapa 1
maxilară (stânga-dreapta) Etapa 1 Suprafaţa de tratat se curăţă foarte bine
Etapa 2 Baza nazală se luminează câte 6 min pe fiecare parte Se aplică masca de faţă sau de corp şi se spală cu apă
Etapa 2
Pentru eliberarea căilor respiratorii se fac inhalaţii cu eucaliptus. Dacă calda după 5  10 min
Observaţii
situaţia nu se ameliorează după 4  5 zile, se va consulta medicul Etapa 3 Se iluminează punctual câte 4 min
Etapa 4 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray şi se usucă la aer
Tinnitus
Tabelul 30 Etapa 5 Se aplică crema de piele indicată
Se utilizează Bioptron Frecvenţa 2  3 ori pe zi fără mască
Etapa 1 Se iluminează direct în pavilionul urechii 6  8 min Se recomandă începerea tratamentului precoce, după
Observaţii
Frecvenţa 2 ori pe zi primele simptome
Dermite alergice
Observaţii Se recomandă, pentru deblocare energetică şi acupunctură Tabelul 34
Se foloseşte Loţiune demachiantă, Bioptron, Oxy - spray
6.2.8. Patologia pielii Etapa 1 Suprafaţă afectată se curăţă cu loţiune demachiantă
Este deosebit de important ca înainte de tratamentul cu lumină polarizată,
suprafaţa ce urmează a fi tratată să fie bine curăţată. După spălare se va folosi Etapa 2 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray
Oxy - spray, ce acţionează ca un dezinfectant şi favorizează procesul de regenerare. Etapa 3 Se iluminează punctual, câte 4 min, toată suprafaţă
Spectrul de folosire al lămpii Bioptron în dermatologie cuprinde toate afecţiunile Etapa 4 Se aplică din nou Oxy - spray şi se usucă la aer
pielii cu etiologie alergică sau infecţioasă. Tratamentul cu lumină Bioptron constituie Frecvenţa 2  3 ori pe zi
şi o importantă terapie suplimentară faţă de tratamentele tradiţionale dermatologice. Observaţii importante Pruritul dispare de regulă după prima aplicare. Oxy - spray
Folosirea lămpii Bioptron poate fi oricând întreruptă, procedându-se conform poate fi folosit şi între şedinţele cu lumină. Oxigenul susţine
recomandării medicului. Pentru tratarea afecţiunilor cronice, terapia de durată cu
procesul de regenerare. Este important ca medicul să
lumină Bioptron se poate aplica de pacient, ca terapie la domiciliu. Totuşi, pacientul

121 122
 stabilească cauza alergiei, pentru a evita recidivele Observaţii importante Tratamentul trebuie să înceapă după primele simptome
Eczeme de toate tipurile Micoze ale tegumentului, onicomicoze
Tabelul 35 Tabelul 39
Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray Se utilizează Bioptron
Etapa 1 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray Etapa 1 Se luminează zona cu probleme timp de 4  6 min
Frecvenţa 2 ori pe zi până dispare micoza
Etapa 2 Se iluminează punctual, câte 4 min pe toată suprafaţa
Tratamentul trebuie să înceapă imediat după primele
Se aplică din nou un strat subţire de Oxy - spray şi Observaţii
Etapa 3 simptome. Se va asigură şi o igiena locala riguroasă
se usucă la aer Psoriazis
Frecvenţa 1  2 ori pe zi Tabelul 40
Tratamentul trebuie sa înceapă după apariţia primelor Se foloseşte Bioptron şi Oxy-spray
simptome. Oxy - spray-ul poate fi folosit şi între şedinţele
Etapa 1 Se aplică Oxy-spray în strat subţire
cu lumină. Oxigenul susţine procesul de regenerare.
Observaţii importante Etapa 2 Se luminează punctual câte 4 min
Evitaţi consumul de alimente condimentate, brânza,
Etapa 3 Se aplică din nou un strat de Oxy - spray şi se usucă la aer
mezeluri şi ciocolata. Dacă nu se observă îmbunătăţiri
după 7 zile consultaţi medicul din nou Frecvenţa 2 ori pe zi
Tratamentul trebuie sa înceapă după primele simptome.
Observaţii
Pruritul va dispare după prima utilizare. Oxy-spray-ul
importante
poate fi aplicat şi între şedinţele de tratament
Erupţiile din bolile febrile Plăgi superficiale
Tabelul 36 Tabelul 41
Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray Se foloseşte Bioptron şi Oxy - spray
Etapa 1 Suprafaţa de piele se curăţă cu loţiune de curăţat Etapa 1 Se pulverizează Oxy - spray pe rană
Etapa 2 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray Etapa 2 Se iluminează direct timp de 4 min
Etapa 3 Se luminează timp de 4 min Etapa 3 Se aplică, din nou, Oxy - spray şi se usucă la aer
Frecvenţa De 2 ori pe zi Frecvenţa 2 ori pe zi până la închiderea rănii
Dacă tratamentul începe imediat după primele simptome, Observaţii importante Oxy - spray -ul poate fi aplicat şi între şedinţele de tratament
Observaţii importante Veruci
fenomenul se stopează
Herpes labial şi alte tipuri de herpes Tabelul 42
Tabelul 37 Se foloseşte Bioptron şi loţiune de curăţire
Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray Etapa 1 Se curăţă veruca cu loţiune
Etapa 1 Se aplică Oxy - spray Etapa 2 Se luminează direct timp de 4  6 min
Etapa 2 Se iluminează timp de 4 min Frecvenţa 2 ori pe zi până la dispariţia verucii
Etapa 3 Se aplică din nou un strat de Oxy - spray şi se usucă la aer Tratamentul trebuie sa înceapă după primele simptome.
Frecvenţa 2 ori pe zi Unele veruci sunt foarte rezistente, tratamentul putând dura
Observaţii importante
Tratamentul trebuie să înceapă după primele simptome. În 3 luni. Bioptron constituie o alternativă pentru îndepărtarea
Observaţii importante chirurgicala a acestora
felul acesta se evită extinderea afecţiunii
Infecţii tegumentare Gingiviopatii
Tabelul 38 Tabelul 43
Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray Se foloseşte Bioptron şi Oxy - spray
Etapa 1 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray Se pulverizează Oxy - spray în cavitatea bucală pe mucoasa
Etapa 2 Se luminează câte 4 min Etapa 1 gingivala şi tine timp de 1  2 min, după care se arunca
Etapa 3 Se aplică din nou un strat de Oxy - spray şi se usucă la aer Se iluminează gingia direct timp de 4 min sau 6 min dacă
Etapa 2
Frecvenţa 2 ori pe zi expunerea este din exterior pe pielea obrazului

121 122
 Tratamentul trebuie sa înceapă după primele simptome. Se punctual, câte 6  8 min.
Observaţii importante recomandă masarea gingiilor cu periuţa de dinţi şi utilizarea Frecvenţa 2 ori pe zi
zilnică a pastei de dinţi adecvate În timpul tratamentului se vor evita sarcini mari. Dacă
Observaţii
durerile sunt de durată, se va consulta din nou medicul
6.2.9. Patologia algică
Ruptură de perineu / perineotomie
Este foarte important ca suprafaţa afectată să fie temeinic curăţată înainte de Tabelul 47
aplicarea tratamentului cu lumina polarizată. În tratarea durerilor, folosirea de
Se foloseşte Bioptron şi Oxy - spray
Oxy - spray este necesară numai pentru pielea uscată.
Spectrul de folosire a luminii Bioptron în terapia durerii, cuprinde, în primul Etapa 1 Se aplică Oxy - spray în zona operaţiei
rând, inflamaţii, dureri articulare sau ale părţilor moi, ca şi tot felul de dureri. În Etapa 2 Se iluminează zona timp de 4  6 min
cazul durerilor acute, tratamentul cu lumina polarizată are efect imediat, dar durerile Frecvenţa 1  2 ori pe zi
cronice necesită un tratament de durată mai mare. Folosirea luminii Bioptron Tratamentul trebuie să înceapă imediat după naştere.
trebuie luată în considerare ca şi terapie suplimentară, în combinaţie cu tratamentele Observaţii importante Calmarea durerilor este eficientă, vindecarea operaţiei este
specifice. Folosirea lămpii Bioptron poate fi întreruptă oricând, la decizia medicului. accelerată. Atenţie asupra igienei pentru a evita infecţia
Pentru terapia de durată a stărilor dureroase cronice, există varianta de lampă
pentru utilizare proprie, la domiciliu. Pacientul va consulta regulat medicul, care va
aprecia evoluţia procesului de însănătoşire.

Sinovita şi, în special, cea a genunchiului

Tabelul 44 Afecţiuni ale prostatei (prostatită cronică)
Se utilizează Bioptron Tabelul 48
Etapa 1 Fiecare parte a genunchiului se iluminează timp de 6 min Se utilizează Bioptron şi Oxy - spray
Frecvenţa 2  3 ori pe zi, până dispariţia durerii Etapa 1 Se iluminează prostata, direct timp de 6  8 min (sub scrot)
În timpul tratamentului genunchiul nu trebuie solicitat. Dacă Frecvenţa 2 ori pe zi
Observaţii nu se observă îmbunătăţirea situaţiei, după o săptămână se Dacă persistă problemele cu prostata trebuie consultat
Observaţii
va consulta din nou medicul neapărat medicul din nou
Afecţiuni ale sânilor şi, în special, în perioada alăptării
Întinderi ale ligamentelor şi, în special, la nivelul genunchiului (iritaţii, infecţii ale mamelonului)
Tabelul 45 Tabelul 49
Se foloseşte Bioptron Se foloseşte Bioptron, Oxy - spray
Etapa 1 Se iluminează părţile laterale ale genunchiului, câte 6 min Etapa 1 Se aplică Oxy - spray pe zona afectată
Etapa 2 Se iluminează rotula timp de 6 min Etapa 2 Se iluminează zona direct timp de 4  6 min
Frecvenţa 2 ori pe zi Frecvenţa 2  3 ori pe zi
Observaţii importante Pentru stabilitatea genunchiului se va purta un bandaj elastic Observaţii importante Tratamentul începe imediat după înţărcare.
Afecţiuni ale halucelui (bursita montului)
Dorso - lombo - sacralgii Tabelul 50
Tabelul 46 Se utilizează Bioptron
Se foloseşte Bioptron Etapa 1 Timp de 4  6 min se iluminează direct zona
Se ia poziţia culcat-lateral, astfel încât spatele să fie drept, Frecvenţa 2 ori pe zi
Etapa 1
nesolicitat Dacă nu se observă îmbunătăţiri, consultaţi neapărat din
Observaţii
Etapa 2 Se iluminează zona dureroasă timp de 6  8 min nou medicul
Etapa 3 Pentru dureri în tot spatele, aceasta se iluminează Hemoroizi

121 122
 Tabelul 51 Observaţii A se feri de frig şi curent. Canalul auditiv se protejează cu vată
Se utilizează Bioptron
Etapa 1 Se iluminează direct zona timp de 6 min Spondiloza cervicală
Frecvenţa 2 ori pe zi Tabelul 57
Se va sta şezând între două scaune, astfel încât zona să Se utilizează Bioptron
Observaţii
poată fi iluminată comod Etapa 1 Se iluminează ceafa şi muşchii cefei timp de 4  6 min
Deget în ciocan Frecvenţa 1  2 pe zi
Tabelul 52 Durerile uşoare dispar imediat. Pentru a evita durerile, evitaţi
Observaţii
Se utilizează Bioptron poziţia şezând şi alegeţi o pernă bună pentru dormit
Etapa 1 Se iluminează direct zona timp de 6 min
Frecvenţa 2 ori pe zi Entorse, luxaţii
Tabelul 58
Observaţii Nu folosiţi încălţăminte îngustă
Se utilizează Bioptron
Artrita / artroza coxo-femurală Etapa 1 Zona problemă se iluminează direct timp de 4  6 min
Tabelul 53 Frecvenţa 2 ori pe zi
Se utilizează Bioptron Observaţii Timpul de refacere se scurtează sensibil (cu 50 %)
Etapa 1 Se iluminează direct articulaţia timp de 8 min
Periartrita scapulo-humerală
Frecvenţa 2 ori pe zi Tabelul 59
La persoanele supraponderale tratamentul este mai dificil
Observaţii
(adâncimea eficienţei). Atenţie asupra unei diete sănătoase Se utilizează Bioptron

Cefalee
Tabelul 54 Etapa 1 Zona problemă se iluminează timp de 6 min
Se utilizează Bioptron Frecvenţa 2  3 ori pe zi
Etapa 1 Se iluminează ceafa începând de la baza părului timp de 4  6 min În cazul durerilor reumatice, atenţie asupra dietei alimentare.
Observaţii
Frecvenţa Dacă este nevoie se repetă după o oră Se evită carnea de porc, alcoolul, băuturile calde, fructele
Observaţii De regulă durerile dispar la 5  10 min după tratament
Crampe musculare
Migrene Tabelul 60
Tabelul 55
Se utilizează Bioptron
Se utilizează Bioptron
Etapa 1 Se iluminează ceafa până la baza părului, timp de 4  6 min Etapa 1 Muşchiul respectiv se iluminează câte 6 min
Etapa 2 Se iluminează baza nasului, pe fiecare parte câte 4 min Frecvenţa 2 ori pe zi
Etapa 3 Se iluminează zona pulsului din tâmplă câte 4 min Odontalgii
Frecvenţa 3  5 ori pe zi Tabelul 61
Tratamentul cu lumină este o alternativă raţională faţă de Se utilizează Bioptron
Observaţii
consumul mare de tablete, deseori ineficace Etapa 1 Dintele afectat se iluminează direct sau prin obraz timp de 6  8 min
Frecvenţa 2  3 ori pe zi
Otita medie Observaţii Dacă durerea persistă câteva zile trebuie consultat medicul din nou
Tabelul 56
Se utilizează Bioptron
Etapa 1 Glanda timus se iluminează 6  8 min
Etapa 2 Direct în lobul urechii se iluminează 6 min
Frecvenţa 2 ori pe zi

121 122
6.2.10. Plăgi profunde După dimensiunea rănii, se iluminează în ansamblu sau punctual,
Etapa 2
câte 2  4 min
Este important ca zona afectată să fie temeinic curăţată înainte de aplicarea
Frecvenţa 1  2 ori pe zi
tratamentului cu lumina polarizată. Folosiţi Oxy - spray înainte şi după iluminare.
Oxy - spray are efect dezinfectant şi de susţinere a procesului de regenerare. Asemenea răni se vindecă din interior spre exterior. Dacă se
Spectrul de folosire al luminii Bioptron cuprinde, în primul rând, plăgi accidentale observă ca marginea rănii se vindecă mai repede decât ţesutul
şi chirurgicale, respectiv cicatrice, plăgi cauzate de diabet (amputări), arsuri, dar şi rănit, se va întrerupe tratamentul pentru 3  5 zile. Prin aplicarea
Observaţii
răni cronice de tip ulcus cruris şi de decubitus. Folosirea ei se poate lua în considerare regulată a iluminării se pot rezolva probleme care durează ani de
şi ca terapie suplimentară, în combinaţie cu metodele clasice de tratament. Utilizarea zile, doar după un tratament de 2  5 luni. Este necesar ca
lămpii Bioptron poate fi eliminată oricând, decizia aparţinând medicului. procesul de însănătoşire să fie verificat periodic de un medic
Pentru terapia de durată a plăgilor cronice există varianta de lampă pentru
utilizate individuală, pentru terapia la domiciliu. Totuşi, pacientul trebuie să consulte Arsuri
regulat un medic, care va aprecia evoluţia procesului de însănătoşire. Tabelul 65
Variate tipuri de cicatrice Bioptron, Oxy - spray. În cazul arsurilor şi opăririlor se va acţiona
Se utilizează
Tabelul 62 imediat. Prima clipă este determinantă.
Suprafaţa arsă sau opărită se ţine sub jet de apă rece, câteva
Se utilizează Loţiune de curăţare, Bioptron, Oxy - spray Etapa 1
minute, până la calmarea durerilor
Etapa 2 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray
Etapa 1 Se curăţă cicatricea şi zona cu loţiune
În primele 2  4 zile se iluminează în ansamblu sau punctual, câte
Etapa 2 Se aplică un strat subţire de Oxy - spray Etapa 3
4  6 min, cu lumină albastră (printr-o lentilă sau printr-o cârpă subţire)
Etapa 3 Funcţie de dimensiune cicatrici, se iluminează punctual, câte 4 min
În următoarele 2  4 zile se iluminează punctual timp de 4 min,
Frecvenţa 1  2 ori pe zi Etapa 4
fără culoare
În cele mai fericite cazuri cicatricea poate dispărea complet.
Tratamentul cicatricelor vindecate poate continua pentru Frecvenţa 2 ori pe zi până la însănătoşirea totală
înfrumuseţarea acestora. În anumite condiţii, cicatricile pot provoca Apa rece calmează durerile. O arsură pe suprafaţă mare trebuie
Observaţii un blocaj energetic, care determină probleme de sănătate. tratată de un medic. Este deosebit de important ca suprafaţa afectată
Îndepărtarea unei cicatrice poate Observaţii să fie temeinic curăţată înainte de aplicarea tratamentului cu lumină
avea efecte benefice importante asupra organismului polarizată. Se va folosi Oxy - spray înainte şi după iluminare. El
acţionează ca dezinfectant şi susţine procesul de regenerare
Plăgi de toate tipurile
Tabelul 63
Se utilizează Bioptron, Oxy - spray BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ - CAPITOLUL 6
Etapa 1 Se pulverizează Oxy - spray asupra rănii
După dimensiunea rănii, aceasta se iluminează în ansamblu [1]   Bioptron Light Therapy - Bioptron A.G., CH-8617, Monchaltorf 1 Edition, 1996
Etapa 2
sau punctual, câte 2  4 min
[2]Aronis E. şi colab., The action of visible Polarized Light on Skin Diseases,
Etapa 3 Se pulverizează din nou Oxy - spray peste rană şi se usucă la aer
18 th International Congress of Dermatology, New York, June 1992
Frecvenţa 1 dată pe zi până la vindecarea totală
Prin utilizarea luminii polarizate durata de vindecare se reduce cu 1/ 3. [3]Enescu G., Fizica pentru tehnicieni, vol. II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985,
Rana trebuie să fie mereu curată. Folosirea bandajelor împiedică, pag. 292-293
Observaţii
de obicei, accesul oxigenului, respectiv bandajul nu trebuie să fie [4]Gheorghe I., Moldovan C., Mamulas I., Terapia prin lumină - prezent şi viitor,
prea strâns (etanş), fiindcă împiedică procesul de regenerare Revista română de acupunctură, an VI, nr. 2, 1997
[5]Kubasova T., Fenyo M., Somosy Z., Gazso L., Kertesz I., Investigation on
Ulcus cruris Biological Effect of Polarized Light, Photochemistry and photobiology,
Tabelul 64 vol. 48, No. 4, pag. 505-509, Great Britain, 1988
Se utilizează Bioptron, Oxy - spray eventual pansament special [6]Bolton P., Dyson M., Young S., The Effect of Polarized Light on the Release of
Etapa 1 Se pulverizează Oxy - spray deasupra rănii Growth Factors from the U-937 Macrophage - Like Cell Line , L.L.L.T.

121 122
 1992 Nr. Cercetări fundamentale în Metode
Metode diagnostice
crt. medicină şi biologie terapeutice
[7]Sogorescu E, Gheorghe I., Danciu D., Efectul Acupuncturii şi Luminii Polarizate
în tratamentul umărului dureros, Al XI-lea Congres Naţional de Acu- Determinarea arhitecturii mole- Chirurgie
1 Chemi-luminiscenţa
punctură, Bucureşti, 1998 culare şi supramoleculare celulare generală
Fluorescenţa laser celulară şi
[8]Toader E., Spulber V., Optica pentru tehnicieni, Editura Tehnică, Bucureşti, 2 Spectro-fotometrie laser Neurochirurgie
tisulară (LIF)
1985, pag. 105, 109
Dozimetria laser şi absorbţia ti- Chirurgie
[9]Young S., Dyson M, Bolton P., The effect of light on calcium uptake by macro- 3 Holografie retiniana
sulară a radiaţiei optice coerente oftalmologică
phages, Laser Therapy 2 (2), 1990, pag. 53-57
4 Fotochimie şi fotobiofizică Laser - Doppler Chirurgie ORL
Migrarea fotonilor şi imagistica Ortopedie şi
5 Tehnologia endoscopica
laser tisulară traumatologie
Efecte fotodinamice celulare, Chirurgia plastică
6 Microscopia laser
tisulare şi sistemice şi reparatorie
Senzori laser pentru mă-
7 Interacţiunea laser-ţesuturi Onco-chirurgie
surători (ex. retinometru)
Distribuţia spaţială 3-D a luminii
Dozimetria laser
8 laser şi a temperaturii în Chirurgie BMF
-terapeutic
structurile vii
Metode interferometrice şi
Fibre optice pentru aplicaţii
9 polarimetrice de diagnostic Dentistica
bio-medicale
(ex. oftalmologie)
Efectele cuantice ale iradierii Determinarea arhitecturii Chirurgie
10
laser / culturi celulare membranelor Veterinară
11 Termodinamica laser-iradierii Fluorescenţa laserului Dermatologie
12 Electrodinamica laser-iradierii Deteriminări enzimatice Acupunctură
13 Calculul dozei optime terapeutice Determinări imunologice LLLT
Terapia fotodina-
14 Laserbiostimularea şi enzimele Imagistică medicală laser
7. LASERTERAPIA mică a tumorilor
Laserterapia (fototerapia laser) este un procedeu terapeutic de aplicare directă
(tegument, mucoase, endotisular) sau indirectă (fibre optice, ghiduri de radiaţie, micro-
Lumina convenţională este o mixtură de culori emisă în toate direcţiile. Lumina manipulatoare, endoscoape etc.) a radiaţiei electromagnetice neionizante, coerente,
laser este o singură culoare (monocromatism), care are o emisie fotonică coordonată cu lungimi de undă variabile (200  15.000 nm, limita superioară fiind în continuă
(coerentă), concentrată pe o suprafaţă foarte mică (polarizare, paralelism). Efectul extensie), puteri nominale (optice) de emisie variabile (fracţiuni de mW  sute şi mii de
laser se obţine când fascicolul emis de către atomi în stare excitată (atomi care au W) şi doze totale absorbite de ţesutul gazdă diferite (2 102  2 10 6 ... 6 10 8..20
absorbit o cantitate de energie) este: monocromatic, stimulat şi coerent. W/m2).
LASER - Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation. Laserii de putere (Power Lasers) sunt reprezentaţi de sursele de lumină
coerentă de energie medie, înaltă şi ultraînaltă care produc, în funcţie de puterea
optică nominală şi energia degajată şi absorbită la nivelul ţintei (gazdei), efecte
7.1. APLICAŢII ALE LASERULUI ÎN MEDICINĂ ŞI BIOLOGIE fotochimice şi fototermice marcate:
 fotocoagularea şi vaporizarea ţesuturilor;
Tabelul 66  ionizarea mediului şi formarea de plasmă;
 producerea de unde de şoc disruptive pentru ţesuturile peri target.
Aplicaţii în: chirurgia generală, chirurgia oftalmologică, chirurgia ORL, neuro-
chirurgie, chirurgia endoscopică, chirurgia laparoscopică, onco-chirurgie, litotripsie,

121 122
fototerapie dinamică antitumorală (fotoporfirine), laserterapie dermatologică, cosmeto-
logie, chirurgie plastică şi reparatorie, chirurgie vasculară, traumatologie, recuperare etc.
Laserii de joasă putere (Low Power Lasers) sunt reprezentaţi de surse de
lumină coerentă de joasă energie care nu produc efecte termice asupra ţesuturilor
vii.
7.1.1. Laserterapia de Joasă şi Infrajoasă Energie
(LLLT - Low Level Laser Therapy)
LLLT nu emite radiaţii ionizante, este o terapie nedureroasă, aseptică, atermică,
atraumatică, lipsită de efecte adverse sau / şi secundare, cu indicaţii terapeutice
multiple şi efecte biologice favorabile dovedite (pe plan internaţional) în trialuri clinice
controlate.
LLLT utilizează în scop terapeutic surse laser de mică sau foarte mică putere
(50  0,10 mW). Radiaţia cu una sau mai multe lungimi de undă (roşu, verde, infraroşu
apropiat, infraroşu depărtat etc.) este aplicată în mod continuu, pulsat sau modulat,
într-o singură ţintă (local target), în mai multe ţinte, concomitent sau scanat (baleiaj
pe o regiune mai mică de 2 cm2 sau mai mare de 10  50 cm2 de suprafaţă corporală).
Dozele de energie radiantă sunt absorbite progresiv (2 102  2 104 W/m2), iar efecte
fotofizice şi fotobiologice sunt diferite de cele rezultate în urma aplicării pe ţesut a
surselor laser de putere medie şi mare.
Efectele majore LLLT asupra organismului sunt: reducerea durerii (acute,
cronice, intratabile), reducerea inflamaţiei locale, reducerea edemelor, accelerarea
vindecării plăgilor, activarea sistemului imun, activarea sau / şi inhibarea unor funcţii
vegetative, biostimulare nespecifică, creşterea sintezei proteice, stimularea
neovascularizaţiei, stimularea mecanismelor de regenerare reparativă, stabilizarea
membranei lizozomale, creşterea fosforilării şi a producţiei de ATP, activarea
sistemului neuroendocrin, etc.
Răspunsul gazdei la acţiunea radiaţiei coerente, monocromatice, laser nu este
calitativ diferit de procesele inflamaţiei şi a reparării induse prin acţiunea diverşilor
agenţi (chimici, fizici, biologici). Diferenţa este cantitativă şi specifică în funcţie de
lungimea de undă şi puterea cu care s-a efectuat iradierea. Efectele biologice ale
radiaţiei optice laser sunt determinate de două mecanisme de bază:
 răspunsul la reacţiile fotochimice;
 răspunsul la creşterea temperaturii, determinată de dezexcitaţiile non-radiative
şi disiparea energiei absorbite.
7.1.2. Laseracupunctura (LA)
LA este o terapie medicală complementară care utilizează resursele atât ale
terapiei laser de joasă energie (LLLT), cât şi cele ale tehnicilor acupuncturale şi ale
medicinii de reglaj bio-energetic. Combinarea între energia luminoasă amplificată,
având caracteristici fizice speciale, aplicată modulat în punctele de acupunctură sau
în zone cutanate active, electro-dermice, conduce la obţinerea unor rezultate
terapeutice benefice, net superioare fiecărei tehnici luată în parte. Indicaţiile
terapeutice ale LA sunt cele stabilite de către Organizaţia Mondiala a Sănătăţii
(WHO) în 1987 (Geneva) pentru practica acupuncturii şi metodelor înrudite, la care
se adaugă cele ale LLLT.
Contraindicaţiile LLLT şi LA sunt limitate şi formal se referă la:
 femeia gravidă în primul trimestru de sarcină;
 bolnavi cu cancer sau TBC cutanat;
 bolnavi cu dermatite infecţioase cutanate;
 bolnavi cu cardiopatii severe, tulburări de ritm şi de conducere a inimii, purtători
de peace-maker cardiac;
 bolnavi cu etilism cronic, stări depresive severe şi schizofrenie.
Măsurile speciale de protecţie ale aplicării LLLT şi LA (vor fi detaliate ulterior)
se referă numai la portul ochelarilor de protecţie pentru pacient şi operator şi în
anumite cazuri (multisisteme laser aplicate concomitent) la condiţii de ventilaţie şi
de aerisire specială a spaţiului de lucru.
7.2. CONSIDERAŢII GENERALE
7.2.1. Spectrul radiaţiilor electromagnetice neionizante
Figura 56

Aplicaţiile LLLT vizează următoarele domenii:

 terapia durerii;  neurologie;
 reumatologie;  medicină Internă;
 recuperare medicală;  ORL;
 traumatologie;  dermatologie şi cosmetologie; 7.2.2. Sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) utilizat în LLLT
 acupunctură;  ginecologie;
 medicina complementară;  alergologie. Tabelul 67
 medicina de reglaj bio-energetic;
Nr. crt. Mărimile măsurate Unităţi de măsură Simbol
Fundamentale
1. lungimea ((L) metru m

121 122
 2. masa (M) kilogram kg  Expunerea maximă permisă (EMP) = nivelul radiaţiilor laser la care un subiect
3. timpul (t) secundă s poate fi expus fără efecte riscante sau fără modificări oculare sau epidermice
4. temperatura termodinamică (T) grad Kelvin K patologice.
5. cantitatea de substanţă mol mol  Produs medical cu laser = produs laser proiectat, produs sau promovat în
6. intensitatea luminoasă candelă cd scopul stabilirii unui diagnostic în vivo / vitro sau pentru iradiere chirurgicală sau
7. unghi plan radian rad terapeutică a oricărei părţi a corpului uman.
8. unghi solid steradian sr  Zona nominală de risc (ZNR) = spaţiul în interiorul căruia nivelul radiaţiilor laser
Derivate directe, reflectate sau împrăştiate în timpul unei operaţii normale depăşeşte EMP
aplicabilă.
1. frecvenţa () hertz Hz
 Distanţa nominală de risc ocular (DNRO) = distanţa măsurată în lungul radiaţiei
2. forţa (F) newton N
fascicolului laser care se propagă liber, de la apertura laser la ochiul uman, plecând
3. presiunea (p) pascal Pa
de la care expunerea radiantă în timpul operării normale nu depăşeşte EMP.
4. energia (E) joule J
5. puterea (P) watt W
7.2.4. Lexic minimal pentru sisteme laser cu aplicaţii în laserterapie
6. sarcina electrică (Q) coulomb C
7. potenţial electric (U) volt V  Panou de acces = o parte a carcasei de protecţie sau a împrejmuirii, care
8. capacitatea (C) farad F permite accesul la radiaţia laser când este demontat sau deplasat.
9. rezistenţa electrică (R) ohm   Divergenţa fascicolului = unghiul plan al conului mediu de raze care în orice
10. conductanţa (G) siemens S secţiune transversală conţine 63 % din puterea (P) sau energia (E) totală a
11. fluxul magnetic () weber Wb fascicolului.
12. inducţia magnetică (B) tesla T  Unda continuă laser (CW) = radiaţia unui laser care funcţionează (emite) în
13. activitatea sursei radioactive becherel B mod continuu mai degrabă decât în mod pulsat. Laserul care emite în mod CW
14. iluminanţa lux lx neîntrerupt mai mult de 0,25 s este un laser predominant continuu.
 Reflexia difuză = schimbarea distribuţiei spaţiale a fascicolului de radiaţii când
7.2.3. Terminologia standardizată internaţional este împrăştiat în multe direcţii de către o suprafaţă sau un mediu. Un difuzant
perfect distruge toate corelaţiile dintre direcţiile radiaţiilor incidente şi emergente.
 Limita accesibilă a emisiei (LAE) = nivelul maxim de emisie accesibilă a  Durata emisiei = durata temporală a unui puls, tren de pulsuri sau a operării
laserului la care omul poate avea acces în interiorul unui laser sau a unui continui în timpul căreia s-ar putea produce accesul omului la radiaţia laser, ca
echipament ce conţine laser, fără intenţia operatorului. rezultat al funcţionării, întreţinerii sau efectuării reparaţiilor produsului laser.
 Radiaţia accesibilă (RA) = radiaţia laser la care este posibil ca ochiul uman sau  Timpul de expunere = durata unui puls, a unei serii de pulsuri sau a unei emisii
pielea să fie expuse în timpul utilizării normale a unui laser sau a unui echipament CW de radiaţie laser incidentă pe corpul uman.
cu laser fără intenţia operatorului.  Accesul uman la radiaţiile laser = capabilitatea unei părţi a corpului uman să
 Apertura (ap) = deschiderea în carcasa laser-ului, a echipamentului cu laser întâlnească radiaţie laser periculoasă, fie aşa cum este emisă prin aparatură, fie
sau în sistemele optice laser. Ap transmite radiaţia laser la exteriorul prin redirecţionarea din interiorul carcasei laser către exterior prin folosirea unui
echipamentului. reflector sau a unei fibre optice, fie prin introducerea unei părţi a corpului uman
 Lungimea de coerenţă = cea mai mare diferenţă dintre braţele unui sistem printr-o deschidere de acces în interiorul laserului, fie prin avarierea echipamentului
interferometric în care radiaţia laser este introdusă şi pentru care pot fi obţinute laser.
suficient de multe efecte interferometrice (franje de interferenţă).  Radianţa integrală = integrala radianţei pe un timp de expunere (t) = E
 Accidentul laser = incident laser ce se termină cu o rănire. (energia) radiantă / unitatea de S (suprafaţă) / unitatea de unghi solid de emisie
 Incidentul laser = situaţie potenţial periculoasă ce poate conduce la rănirea ( )
pacientului şi / sau medicului în timpul expunerii la radiaţii laser sau în timpul  Iradianţa = se defineşte într-un punct pe o S şi este raportul fluxului radiant incident
funcţionării laserului.
pe un element al S ce conţine punctul şi S acelui element [W/m 2] = Ei sau E.
 Produsul laser = echipament ce conţine laser ca sursă luminoasă şi care este
 Laser = orice aparat care produce sau amplifică radiaţia electromagnetică în
proiectat pentru aplicaţii particulare (ex. medicale).
domeniul de lungimi de undă () 200 nm  1mm, în primul rând prin procesul de
emisie stimulată controlată.

121 122
  Sistemul de transmisie laser prin fibră optică = sistemul conţine unul sau mai  protecţie antilaser;
mulţi transmiţători laser şi cablul asociat de fibre optice.  protecţie antichimică:
 Laser pulsat = laser care eliberează E sub formă de monopuls sau tren de  protecţie antinucleară.
pulsuri şi pulsul  0,25 sec. Mediul activ laser (MA) = corpul fizic capabil să emită radiaţii laser. Poate fi:
 Radianţă = P radiantă / unitatea de S a unei S de radiaţie / unitatea de unghi  gazos: He Ne, CO2, N2, excimeri, Ar+, Kr+, He Cd, He Se, H2, vapori de Cu / Au /
solid de emisie [W/st / m2] = L. CO2;
 Energia radiantă = E emisă, transferată sau primită sub formă de radiaţii [J] =  lichid: coloranţi, clorofilă etc.;
Q.  solid: sticlă fosfatică, YAG:Ind., YAG:Er, cristale cu centrii de culoare;
 Expunerea radiantă = se defineşte într-un punct pe o S şi este E radiantă  semiconductori: Ga - Al - As;
incidentă pe un element al unei suprafeţe (S) a acelui element = H [J/m 2].  plasmă: radiaţii X, raze , electroni liberi (etichetaţi ca minibombe atomice).
 Fluxul radiant (puterea radiantă) = P emisă, transportată sau primită sub formă Surse de energie:
de radiaţii =  [W].  electrice:
 Reflectanţa = raportul P radiante totale şi al P radiante totale incidente pe o  joasă tensiune continuă sau pulsată, pentru puteri de 300  500 W;
 înaltă tensiune continuă sau pulsată, pentru puteri > 500 W;
suprafaţa (S) = .
 radiofrecvenţă;
 fascicole de particule încărcate (de obicei electroni).
7.2.5. Caracteristicile laserilor  optice
Laser = sursă de radiaţii electromagnetice cu proprietăţi speciale:  lămpi cu descărcare continuă sau pulsată;
 laseri;
 monocromaticitate;
 radiaţia solară.
 coerenţă; Cavitatea optică
 divergenţă;  etalon / interferometru Fabry - Perot, cu oglinzi de tip:
 strălucire.  plan paralel;
Procesul elementar LASER = emisie stimulată ce este amplificată.  confocal;
Structura laser:  concentric;
 mediul activ laser;  emisferic;
 astabil.
 cavitatea optică (rezonator optic);
 cu prismă sau reţea:
 elemente intracavitare ce “prelucrează” fasciculul laser;
 Litterow;
 elemente ce asigură energia necesară producerii fascicolului laser;  Littman;
Sisteme metodologice de determinare a parametrilor laser:  cu reţea în scară.
 lungimea de undă (); Elemente intracavitare:
 energie şi putere (E, P);  oglindă cu reflexie parţială printr-o depunere metalică;
 divergenţa fascicolului;  divizor de fascicol;
 structura modală.  dielectric;
Laserul este format din:  etalon Farbry-Perot;
 cavitatea optică;  telescop;
 sistemul de pompare  polarizor plan;
(electric sau optic);  prismă.
 mediul (solid, gazos, Modalităţi de obţinere a radiaţiilor laser:
semiconductor, etc.);  în mediul activ sunt generate:
 sistemul de oglinzi;  emisie spontană de E (ESp)
Raportul ESt / ESp  1
 lentilele pentru colimare;  emisie stimulată de E (ESt)
 + / – sistemul de răcire. Figura 57. Schema bloc a unui laser  care determină trecerea
Sisteme de protecţie:  stare fundamentală (inf)
 protecţie electrică;  stare excitată (sup) = absorbţie de energie de către electron

121 122
 7.2.6. Caracteristicile emisiei laser
Monocromaticitatea - radiaţia este emisă în  fixă, iar lărgimea spectrală este
 activarea laserului:
foarte mică (sutimi de Å).
 pierderile scăzute de energie în mediul activ = absorbţia, dispersia, difracţia;
Coerenţa - descrie evoluţia temporală a câmpului electric în structura fascicolului
 amplificarea crescută de energie în mediul activ = inversarea populaţiei
şi proprietăţile sursei.
electronice şi realizarea condiţiei de prag.
Divergenţa - modul în care radiaţia laser se propagă în spaţiu (în care evoluează
Monocromaticitatea = radiaţia este emisă în lungime de unda () fixă, iar o secţiune transversală a fascicolului de la sursă la ţintă); este foarte mică şi
lărgimea spectrală este foarte mică (sutimi de Å). unghiulară.
Clasificarea Laserilor în funcţie de spectrul de emisie: Strălucirea - E este concentrată în jurul direcţiei de propagare şi este măsurabilă
a) Radiaţie X: prin legătura directă pe care o are cu E şi cu P fascicolului laser.
  = 0,1  1 nm;
 mediul activ (MA): atomi de metale grele; 7.2.7. Tipurile principale de laser în funcţie de mediul activ (MA)
b) Ultraviolet (UV): În tabelul 68 se exemplifică laserii cei mai utilizaţi (lungimea de undă este
  = 1  400nm; dată în m).
 MA: excimeri ( ArF, KrF, XeF), F2, H2, N; Tabelul 68
c) Vizibile: Radiaţia Lungimea Radiaţia Lungimea
Tipul de laser Tipul de laser
  = 400  780nm; emisă de undă emisă de undă
 MA: Ar+, Kr+, vapori de Cu, coloranţi racordabili între 300  1000 nm, semi- Argon fluoride Excimer-UV 0,193 Helium neon galben 0,59
conductori (Ga As, Ga Al As, CTa As, CTa Al As ); Krypton clorhidre Excimer-UV 0,222 Helium neon oranj 0,61
d) IR: Krypton fluoride Excimer-UV 0,284 Gold vapor roşu 0,62
 apropiat:
  = 780 nm  3 m ; Xenon clorhidre Excimer- 0,308 Helium neon roşu 0,63
 MA: corp solid (Nd:YAG, Nd: Sticlă fosfatică, Nd: YAP, Cr = liSAF), semi- UV
conductori In Ga As), Cr: Forsterite, Ho: YAG, Er: sticlă, centrii de culoare;
 mediu: Xenon fluoride Excimer-UV 0,351 Krypton roşu 0,64
  = 3  30 m ; Helium cadmium UV 0,325
Rohodamine armonic
 MA: CO, CO2, săruri de plumb, NO; 0,57
Nitrogen UV 0,337 6G dye e
 îndepărtat:
  = 30 m ; Helium cadmium violet 0,441 Ruby (CrAlO3) roşu 0,69
 MA: metanol, florură de metilen. Krypton albastru 0,476 Gallium
Starea de polarizare: NIR 0,84
Argon albastru 0,488 arsenide
a) Liniară: Copper vapor verde 0,510 Nd YAG NIR 1,06
 la întâmplare; Argon verde 0,514 Helium neon NIR 1,15
 particular: Krypton verde 0,528 Erbium NIR 1,50
 vertical;
Frequency Helium neon NIR 3,30
 orizontal; verde 0,532
doubled Nd YAG Hydrogen flouride NIR 2,70
b) Eliptică (natural);
c) Circulară. Helium neon verde 0,543 Carbon dioxide FIR 9,60
Caracteristici temporale: a) He-Ne:
a) un singur puls;  pentru aplicaţii tehnologice speciale, în biologie şi medicină;
b) trenuri de pulsuri;  MA: amestec de gaze;
c) pulsuri repetitive.   = 6328 Å;
 P = 5 mW;
 primii folosiţi în laseropunctură;
 dau întotdeauna undă continuă.
b) CO2:

121 122
  MA: amestec de CO2, N, He; Tabelul 69
 tipuri: Domeniul spectral Efecte oculare Efecte cutanate
 cu flux axial lent, P = 3 W, utilizare medicală; UV C Fotocheratită Eritem actinic
 cu flux axial rapid, P = 30  40 W, utilizare în chirurgie; Îmbătrânire accelerată a pielii,
 cu flux transversal, utilizare tehnologie; UV B Fotocheratită
carcinogeneză
 în undă continuă. UV A Cataractă Arderea pielii, carcinogeneză
c) Cu coloranţi: Injurie fotochimică şi termică Reacţii fotosenzitive,
 laseri cu lichid acordabili în frecvenţă; Vizibile
a retinei arderea pielii
  obţinută se poate alege în funcţie de scopul urmărit (fiind într-un spectru larg: IR A Cataractă, arderi de retină Arderea pielii
383  1000 nm); IR B Arderi ale corneei, cataractă la IR Arderea pielii
 Pmax pe puls: 1 mW; IR C Arderea corneei Arderea pielii
 DE = 4 mW/nm;
Dermatologice (tabelul 69)
 un caz special este cel cu clorofilă.
a) UV - carcinogeneză prin:
d) Cu corp solid:
 MA: rubin, impurităţi (Neodim, Erbiu, Holmin);  acţiune directă pe AND;
 în oftalmologie (Nd-YAG) şi oncologie (Ho-YAG).  acţiune asupra unor viruşi oncogeni.
b) IR - arsuri. Efectele termice ale expunerii laser depind de următorii factori:
e) Vibronici:
 densitatea de E a fascicolului;
 MA: tianin-safir, alexandrite, LICAF, Cr-smarald;
 sunt acordabile în  variabilă;  durata expunerii şi caracteristica de repetiţie a pulsului laser;
 se utilizează în aplicaţii medicale multiple.  dimensiunea ariei iradiate;
f) Cu excimeri:  coeficienţii de absorbţie ai ţesuturilor;
 emit în special în UV;  extensia circulaţiei vasculare locale.
 P   emisă4; 7.3.1.2. Riscuri colaterale (suplimentare)
 excimer: clasă de molecule artificiale cu proprietăţi speciale = moleculă mono-
nucleară care este legată într-o stare energetică superioară şi care prezintă o a) Fascicolele laser de mare putere pot aprinde materiale inflamabile şi pot activa
stare funcţională repulsivă, aceasta dispărând după excitaţie; substanţe chimice toxice ce eliberează emisii fumigene: gaze, deşeuri.
 MA: Mercur (Hg), molecule biatomice excitate de halogenuri de gaze rare la b) Echipamentele şi aparatele optice necesare pentru a reduce acţiunea laser şi a
presiuni înalte (Xe, Cr, F); controla şi direcţiona fascicolul laser introduc riscuri asociate cu voltajul înalt,
 timp de emisie a pulsului: nanosecunde (ns); presiunea înaltă, zgomote, substanţe toxice etc.
 excitarea - pompaj de fascicol de electroni relativişti: c) Riscuri chimice - unii laser utilizează substanţe periculoase sau toxice (lasere cu
 descărcări de înaltă tensiune (î.t.) controlate cu fascicole de electroni; coloranţi pentru spectrul vizibil).
 descărcări de î.t. controlate prin preionizări cu fascicole de UV; d) Riscuri electrice.
 descărcări de î.t. controlate prin preionizări cu sisteme de semiconductori. e) Riscuri pirogene.
g) Cu semiconductori:
 MA de dimensiuni mici = 50  150 nm; 7.3.2. Clasele de risc laser
 emit  variate;
 au performanţe superioare şi sunt laserii cei mai de perspectivă în medicină. Laserele sunt atribuite uneia din clase în funcţie de potenţialul de a provoca
7.3. RISCURI LASER injurii biologice.
Clasa I
7.3.1. Clasificare
7.3.1.1. Riscuri cauzate de fascicolul laser  Lasere care nu pot emite radiaţie la niveluri cunoscute de risc:
 lasere cu emisie continuă: P  0,4 mW şi nu pot emite niveluri de radiaţie
Oftalmologice (tabelul 69) peste EMP;
a) Expunerea acută a ochiului la radiaţiile laser cu anumite  şi P poate provoca  sunt incapabile să cauzeze injurii oculare şi de aceea sunt exceptate de
arderi ale corneei şi / sau ale retinei; la măsurători de control a riscului radiativ.
b) Expunerea cronică la nivele excesive poate provoca cataracte şi rănirea retinei.

121 122
  Subclasa I A: lasere cu P = 4 mW şi sunt incapsulate (cele mai cunoscute sunt Tabelul 70 - Niveluri EMP în funcţie de laser şi de timpul de expunere
laserele de citit din supermarket), iar emisia este astfel definită încât să nu Laser  [nm] 0,25 s 10 s 600 s 30000 s
depăşească limita pentru clasa I la o expunere de 1000 s. CO2 10600 - 100  10 -3
- 10  10-3
Clasa II ND : YAG 1064 - 5,1  10 -3
- 1,6  10-3
-3
 De regulă laser în vizibil, de joasă P, ce emit peste nivelurile din clasa I, dar la Ga - As 840 - 1,9  10 - 1,6  10-3
-3 -3
o P nu mai mare de 1 mW. He - Ne 633 2,5  10 - 293  10 17,6  10-3
 Nu pot cauza tulburări oculare dacă fascicolul nu este văzut direct pe un Krypton 530 16,7  10 -3
- 2,5  10 -3
10-6
interval de timp  1000 s.  0,25 s – timpul de reacţie umană la stimuli luminoşi (reflexul de clipire);
 Sunt specificate anumite măsuri de control limitat.  10 s – perioada de timp pentru cel mai rău caz de expunere la sursa laser în IR
Clasa III (cât ne fixăm ochii de obicei pe un obiect);
 600 s – perioada de timp tipică pentru cel mai rău caz la vederea luminii vizibile
 Lasere de putere medie (1,5  500 mW), capabile să cauzeze injurii oculare reflectate difuz în timpul unei activităţi de aliniere a fascicolului laser;
la expuneri scurte  0,25 s, directe sau în reflexie.  30000 s – lucrul la 8 h.
 Se împart în: f) Zona de risc normal (ZRN) = descrie spaţiul în care nivelul radiaţiilor directe,
 clasa III A - P = 1,5  5 mW : reflectate sau împrăştiate în timpul operării normale depăşeşte EMP:
 există riscuri numai pentru vederea directă a fascicolului;  defineşte spaţiul în care sunt necesare măsuri de protecţie şi de control;
 sunt recomandate controale limitate;
 în calculele ZRN se iau în considerare următorii factori:
 se etichetează cu CAUTION pentru ce nu depăşeşte 2,5 mW/cm 2;
 puterea laserului,
 se etichetează cu DANGER pentru ce depăşeşte 2,5 mW/cm 2;
 diametrul fascicolului;
 clasa III B - P = 5  500 mW :
 divergenţa fascicolului;
 există riscuri la vizualizarea directă şi la fascicolul reflectat;
 frecvenţa de repetiţie a pulsului dacă e cazul;
 se recomandă controale specifice şi măsuri de protecţie speciale.
 lungimea de undă ;
Clasa IV  traseul şi optica laserului;
 P  500 mW.  durata maximă de expunere anticipată;
 Determină afecţiuni oftalmologice şi dermatologie.  pentru lasere clasa II şi III nu este necesară calculare ZRN.
 Pot aprinde materiale inflamabile. g) Densitatea optică intrafasciculară (DO):
 Sunt necesare controale şi măsuri de protecţie speciale.  definită ca o funcţie logaritmică, având expresia log 10 (DE / EMP), unde
DE - densitatea de energie (expunerea) anticipată în cel mai rău caz, iar
7.3.3. Limite de expunere laser EMP - expunerea maximă permisă la un anumit tip de laser.
 pe baza cazului de cea mai nefavorabilă expunere (expunerea ochilor cu
a) Expunerea maximă permisă (EMP) = nivelul radiaţiei laser (densitatea de E) la
care o persoană poate fi expusă fără efect adverse sau modificări patologice pupila deschisă la maxim) se poate determina DO recomandată pentru a
oculare sau cutanate (se măsoară în W / cm2). asigura protecţia oculară. Ochelarii de protecţie trebuie să aibă pe ei DO
b) Limita de emisie accesibilă (LEA) = produsul dintre nivelul EMP şi aria aperturii pentru tipul de laser şi  .
limitate (AAL) = EMP  AAL (se măsoară în W).  exemplu de calcul pentru DO pentru laser cu Ar cu  = 514 nm (verde) pentru
c) AAL o expunere directă de 600 s la o Pmax de ieşire a laser de 5 W:
 pentru UV şi IR îndepărtat AAL = 1 mm2;  P = 5 W ; EMP la 600 s = 16,7  10-6 W/cm2 ; D = 7 mm = 0,7 cm ; S = 
 pentru lasere în vizibil şi IR apropiat este calculat pe cea mai nefavorabilă d2/4;
deschidere pupilară şi este o S circulară cu ø = 7 mm (diametrul pupilei  DE = P/S = 4  P / (3,14 d2) = 12,99 W/cm2;
complet dilatate)  S = 0,385 cm2 .  DO = log10 (DE/EMP) = log10 (12,99 / 16,7  10-6) = 5,9.
d) Se presupune un efect biologic liniar aditiv pentru expuneri la lumină între 10 şi
 în tabelul 71 se prezintă DO pentru două tipuri de laser în funcţie de , P şi
10000 s (2,8 h).
e) Se consideră că o expunere la o E a radiaţiei laser cumulativă de 3,85 mJ nu timpul de expunere.
Tabelul 71
determina un efect biologic nociv. La o E = 3,85 mJ şi T = 10 4 s  P = 0,385 W
 LEA = 0,385 W. Deci, EMP = LEA / AAL = 1 W / cm2 – limita de pericol pentru Laser  [nm] P [W] 0,25 s 10 s 600 s 30000 s
cei din jur şi pentru ochii pacientului (doza de iradiere în punct poate fi mai mare). He - Ne 633 5 0,7 1,1 1,7 2,9

121 122
 Ga - As 840 50 - 1,8 2,3 3,7
7.3.4. Măsuri de protecţie în laserterapie
Echipamente de protecţie
a) Se vor purta ochelari de protecţie speciali (OPS) ori de câte ori nivelurile de emisie
maximă permisă (EMP) pot fi depistate.
b) Se recomanda ca o bună practică să se poarte întotdeauna ochelari de protecţie
speciali când laserele sunt în funcţiune; în general OPS asigură protecţie pe o
gamă îngustă a spectrului; OPS pentru protecţia la o lungime de undă (culoare)
conferă puţină sau de loc protecţie la o altă lungime de undă.
c) OPS trebuie să fie clari, etichetaţi cu densităţile optice şi lungimile de undă
pentru care asigură protecţie; OPS trebuie inspectaţi periodic.
d) Protecţia pielii poate fi obţinută folosind îmbrăcăminte adecvată care acoperă zonele
cutanate expuse (pentru LLLT îmbrăcămintea obişnuită).
Protecţia personalului
a) Personalul şi nimeni altcineva nu trebuie să privească direct într-un fascicol
laser sau într-o reflexie în oglindă a fascicolului !
b) Personalul care operează cu laserele de clasele I, II şi III A este scutit de
examene oculare înainte de a folosii laserul.
c) Operatorii laser sau persoanele care vor lucra în zonele unde pot fi expuse la
radiaţii laser din clasele III B, IV vor face o examinare oftalmologică de bază
înainte de a folosii laserul.
d) În cazul unei expuneri (suspiciuni de expunere) se impune o examinare
oftalmologică.
e) Se recomandă o examinare oftalmologică după terminarea lucrului cu laserul.
Controlul fascicolului
a) Întotdeauna se va utiliza minimum de E laser radiantă sau P laser pentru o
aplicaţie.
b) Se stopează fascicolul la capătul traiectoriei utilizate.
c) Se menţine traiectoria fascicolului într-o altă zonă decât cea de la nivelul
ochilor.
d) Se orientează laserul astfel încât fascicolul să nu fie direcţionat spre uşile de intrare
sau zonele de trecere.
e) Se minimalizează reflexiile întâmplătoare.
f) Se montează ferm sistemul laser pe o platformă stabilă pentru a menţine
fascicolul într-o poziţie fixă în timpul operării şi se limitează traiectul lui în timpul
reglărilor.
g) Un traiect al fascicolului care iese dintr-o incintă controlată trebuie să fie închis
oriunde iradiaţia fascicolului depăşeşte EMP.
h) Se identifică cu claritate traiectoriile fascicolului şi se asigură că ele nu
traversează zone populate sau de trafic.
Avertizări, etichetări
a) O etichetă cu clasificarea laserului trebuie afişată la loc vizibil în zona laserului.
b) Semne de avertizare se afişează la fiecare intrare în zona de operare:
 pentru cele de cl. I, II: “CAUTION – LOW LASER POWER”;
121
 pentru cele de cl. III, IV: “DANGER – HIGH LASER POWER”.
c) Dacă laserul nu a fost etichetat de fabricant se ataşează pe laser o etichetă cu
clasificarea lui şi alte informaţii de atenţionare semnificative.
7.3.5. Mecanismele de acţiune a laserterapiei de joasă şi infrajoasă
energie (LLLT)
a) Laserterapia este o formă a fototerapiei care implică aplicarea luminii
monocromatice coerente la nivelul ţesuturilor, în scopul de a obţine un efect bio-
modulativ din partea ţesutului respectiv.
b) Low Level Laser Therapy (LLLT) - denumirea cea mai frecvent utilizată a
acestei forme de fotobiomodulaţie - poate avea atât un efect fotobiostimulator
cât şi un efect fotoinhibitor asupra ţintei (bio-ţesut) iradiate. Fiecare din aceste
efecte poate fi folosit singur sau combinat într-o gamă largă de aplicaţii
terapeutice.
c) LLLT este o modalitate complementară de tratament care nu urmăreşte să
înlocuiască terapia medicala alopată convenţională şi nici alte modalităţi de
tratament fizioterapic (electroterapia, ultrasonoterapia, curenţii interferenţiali,
magnetoterapia etc). LLLT poate fi combinată cu alte modalităţi de aplicare a
terapiei fizice: electroterapia, magnetoterapia, termoterapia etc., în acest fel
crescând beneficiul terapeutic obţinut. În alte cazuri, de exemplu laserterapia de
joasă energie + ultrasunete, efectul terapeutic a fost practic nul.
d) Principiul laserterapiei de joasă energie constă în inducerea unui răspuns
biologic în urma unui transfer de energie, în care energia fotonilor laser cedată
ţesutului, modulează procesele metabolice locale şi sistemice.
e) Efectele biologice ale transferului de energie depind de lungimea de undă,
puterea, intensitatea şi durata radiaţiei coerente laser, tipul, culoarea, mărimea,
hidratarea şi compoziţia ţesutului ţintă iradiat (target tissue). Răspunsul gazdei la
acţiunea radiaţiei laser este determinat de 2 mecanisme esenţiale:
 răspunsul tisular la reacţiile fotochimice;
 răspunsul la creşterea temperaturii, determinată de dezexcitaţiile non-radiative
şi disiparea energiei absorbite.
f) Secvenţa efectelor fotofizice ale aplicării radiaţiei laser (figura 58).
Efecte optice Energie disipată
TRANZIT TISULAR ABSORBŢIE MOLECULARĂ
LASER 10 -14
 10 secunde
-9
 10-15  10-14 secunde
Producerea de “stări excitate” în molecule
Mecanisme: 1. Electronice 2. Vibraţionale 3. Rotaţionale
DISIPAREA ENERGIEI
TRANSFERUL ENERGIEI
Energie “pierdută”
Modificări moleculare
a. mecanisme
fotochimice
122
 b. mecanisme Endorfina  Neutrofile
termochimice
c. mecanisme termice Serotonin
EFECTE BIOLOGICE Bradikinina  Fibroblaşti
EFECTE CELULARE
- activare enzimatică
- activare mediatori chimici Modificarea conducţiei nervoase
- modificarea permeabilităţii celulare Macrofage
- modificări metabolice
- activare kinetica replicării,
 N – K – ATP-aza
EFECTE TISULARE Mastocite
- Imunostimulare Nivel tisular 
- Stimulare Hematopoieză Modificări în viteza
- Stimulare Mec Reparare Regenerare conducerii nervoase Cel. endot.
- Stimulare AxHipotalamo-Hipofizo- periferice
Cortico-Suprarenal
- Mec antiinflamatorii
- Stimularea SNC, etc Activitatea în Keratinitocite
fibrele C 
EFECTE CLINICE

Scăderea durerii Reducerea inflamaţiei Reparaţia tisulară

Figura 58 Figura 59
g) Factorii care influenţează obţinerea efectelor biologice al iradierii (tabelul 72)
7.3.6. Dozimetria radiaţiei laser (LLLT)
Tabelul 72
Parametrul Simbol Unitate de măsură Energia este cantitatea de energie a radiaţiei laser măsurată în Joule [J]. Un
Puterea medie emisă P mW “J” este cantitatea de energie eliberată de puterea unui laser de un watt [W] în
Lungimea de undă  nm timpul unei secunde [s].
Polarizarea fascicolului  -  1 Joule (J) = 1000 milijouli (mJ);
Lăţimea fascicolului nm  1 Watt (W) = 1000 miliWatt (mW).
Δ
Durata puls  ms Doza de radiaţie (energia de acţiune) = cantitatea de energie măsurată în
Jouli sau milijouli obţinută prin multiplicarea puterii radiaţiei laser (măsurată în watt
Rata de repetiţie F Hz
sau miliwatt) şi durata expunerii măsurată în secunde.
Puterea / impuls Pa W
 DR [J] = P [W] x Timpul de expunere [s];
Deschiderea fascicolului (apertura) Db mm
 suprafaţa zonei iradiate - BA [cm2].
Divergenţa ψ mrad
Energia / puls Qp mJ Densitatea de energie = este raportul dintre puterea radiaţiei [W sau mW] şi
Distanţa de lucru (sursa laser S ţintei) Lw mm suprafaţa zonei iradiate [cm2], care descrie concentrarea energiei în zona tratată,
Densitatea medie de P la nivel S cutanată iradiată W mW / cm2 măsurată în [mW / cm2], [W / cm2].
Tensorul dielectric constant al ţesutului ţintă iradiat -  DE [mW/cm2, W/cm2] = P [W] / suprafaţa zonei iradiate [cm2], unde suprafaţa
ε ij (r)
Durata unei şedinţe terapeutice T (LLLT) min zonei iradiate (BA) = diametrul 2 [cm2] x 0,7854 sau BA =  x raza 2 [cm2];
Doza totală de E absorbită Qw P  T [W  S]  timpul de aplicare terapeutică a LLLT [s] = Energia [J] / P [W] ;
 Unghiul de iradiere  mrad  puterea Laserului [W] = puterea radiaţiei laser [mW] / 1000.
Numărul de şedinţe terapeutice aplicate NT - Tabelul 73. Parametrii laserului versus doza aplicată / timp
h) Modificări fiziologice evidenţiate după LLLR (“Thor” internaţional, 1998): P BA Timpul de aplicare DR DE

121 122
 [mW] [cm2] [s] [J] [mW / cm2]
5 0.1 8 0.04 0.4
50 0.1 8 0.4 4.0
125 0.2 8 1.0 5.0
250 0.2 8 2.0 10.0
500 0.2 8 4.0 20.0

Doza de radiaţie = Iradianţa x timpul de aplicare, se poate stabili prin asemănare

de triunghiuri (regula de trei simple, fig. 60). Dacă se cunosc oricare din cei doi biţi
ai datelor menţionate, se poate afla cel de-al treilea bit de informaţie al triunghiului.
Pentru o anumită lungime de undă a laserului, densitatea de energie este
factorul cel mai important care determină reacţia tisulară. Se consideră că la o
densitatea de energie (DE) în limitele 0,4  5,2 J / cm2 (fereastra optimă de
biostimulare) se obţin efecte fotobiologice optime din partea ţesutului iradiat.
Efectele terapeutice ale laserului de joasă energie sunt dependente atât de
lungimea de undă a laserului, cât şi de doza aplicată:
 dozele mici stimulează, iar dozele mari inhibă - legea biomodulaţiei a lui
Arndt-Schultz;
 se consideră ca biostimulare optimă - dozele mici / punct (zona de aplicare) şi
mai multe puncte tratate într-o şedinţă terapeutică;
 se consideră ca bioinhibiţie optimă - dozele mari / punct (zona de aplicare) şi
mai puţine puncte tratate într-o şedinţă terapeutică.

Figura 60. Energia aplicată [J] este în funcţie de I radiantă, diametrul spotului sau
Puterea laser  Timpul de aplicare
Radiaţia infraroşie laser combină avantajele iradierii LLLT cu o absorbţie tisulară
extrem de scăzută, care practic nu determină nici o creştere de temperatură în timpul
aplicării şi este absorbită într-o proporţie de 10.000 de ori mai redusă de apa tisulară
(fig. 58, 59) decât radiaţia infraroşie PL (Power Laser, de exemplu cu CO2).
Doza totală aplicată / cură terapeutică nu trebuie în nici un caz să depăşească
600  800 J (maximum 100 J / şedinţă)
Formule de dozare pentru laseri cu emisie continuă (indiferent de lungimea
de undă) şi de diferite puteri, pentru distanţa medie de tratament de 1  2 m, sunt
date în tabelul 74. Tabelul nu ia în considerare reflexia pe suprafaţa pielii, care poate
reduce destul de mult cantitatea de energie radiantă transferată organismului. De
aceea timpul real de expunere pentru doza de 1 J / cm2 este mai mare decât cel
prezentat - practica îl stabileşte.

121 122
 Tabelul 74 Nerv excitat 103  104 230  240
Diametrul ariei iradiate Densitatea de energie Timpul de expunere pentru Tumori 10  100 190  230
[mm] a radiaţiei [mW /cm2] doza de 1 J/cm2 [s] Tabelul 76. Caracteristicile BLUS la diferite grupuri
I. Laseri de 0,5 mW biologice
1 64 16
Grup biologic BLUS [fotoni / cm2  s]
3 7 143
Alge verzi 0  50
10 0,6 1600
Bacterii 0  25
30 0,07 14300
Fungi 0  50
100 0,006 160000
Plante superioare 100  200
II. Laseri de 5 mW
Insecte 0  45
1 640 1,6
Vertebrate 30  2000
3 70 14
10 6,4 160 Distribuţia spectrală a BLUS este neuniformă. Carcteristicile BLUS în funcţie
30 0,64 1400 de factorii de mediu sunt următoarele:
100 0,064 16000  intensitatea BLUS depinde ce ciclul celular;
III. Laseri de 30 mW  proprietăţile BLUS variază cu:
1 3848 0,26  starea fiziologică a organismului, ţesuturilor, celulelor;
3 422 2,4  stadiul proceselor de diferenţiere;
10 38 26  intensitatea proceselor metabolice;
30 0,42 240  BLUS depinde mult şi neliniar de temperatură;
100 0,38 2600  intensitatea BLUS creşte cu aportul de O2;
 intensitatea BLUS este modificată de agenţii chimici, toxici sau netoxici.
9.3.7. Caracteristica particulară a radiaţiei laser. Bioluminescenţa BLUS ridică două probleme teoretice şi practice fundamentale:
ultraslabă (BLUS = Ultraweak Bioluminescence)  sursa BLUS nu este sigură, existând diferite ipoteze:
 mitocondriile;
Structurile vii acţionează într-o măsură ca nişte lasere. Bioluminescenţa  AND ( termenul de “biolaser”) ;
ultraslabă (BLUS) reprezintă emisie fotonică realizată de toate structurile vii.  procese chimice întâmplătoare.
Radiaţia mitogenetică (RMG) este un caz particular al BLUS:  rolul BLUS:
 descoperită de Gurvici, care a definit şi noţiunea de biocâmp;  epifenomen (însoţeşte procesualitatea biologică şi nu are nici un rol precis);
 prezintă două aspecte:  factor de control şi reglare a proceselor biologice.
 radiaţia secundară - efectul mitogenetic se extinde şi dincolo de zona de BLUS indusă fotonic (Ultrawear Delaxed Luminescence = BIF):
care ar fi de presupus că acţionează RMG  staţii releu;  scăderea BIF în timp este de tip hiperbolic şi nu exponenţial, cum se întâmplă
 radiaţia de degradare - în momentul în care celulele sunt omorâte are loc la majoritatea proceselor biologice:
o emisie puternică de RMG.
Efectul citopatic în oglindă, descoperit de Kazmaceev, este un efect invers al I ( t )  I0 /( t  t 0 )n i
RMG.
Tabelul 75. Caracteristicile RMG pentru diferenţierea I
structurii biologice
Structura biologică Intensitatea RMG [fotoni / cm2  s]  [nm]
Drojdia de bere 0,5 280  380
Bacterii 0  500 230
Ceapa 10 230  340
Răsad de grâu 680 390
Muşchi de broască 400  2000 220 T

121 122
 Figura 61 Nr. Indicaţie Efect scontat Tip Laser Parametrii Observaţii
 acesta înseamnă că sistemul este coerent şi radiaţia emisă este măcar parţial - RED pointer Timp de expu-
Puncte şi Doza
coerentă  biolaser. Sedare indiferent de - IR (880  1100 nm) 2 nere mai lung
6 zone - 6  10 J/cm
localizare - HeNe (638 nm, (în funcţie de
Trigger -  100 J/serie
7.4. EFECTELE TERAPEUTICE ALE LASERULUI DEPENDENTE 1  10 mW) tipul laserului)
- RED pointer Doza
DE PARAMETRII DE STIMULARE Leziuni Ameliorare marcată,
- IR (880  1100 nm) - 1  2 J/cm2
Timp de
Tabelul 7 tendino- indiferent de expunere
- HeNe (638 nm, 8  15 J/cm2
ligamentare localizare 30  120"
77 1  10 mW) -  100 J/serie
- RED pointer Maxim
Nr. Indicaţie Efect scontat Tip Laser Parametrii Observaţii Doza
Plăgi Vindecare, indiferent - IR (880  1100 nm) 2 10 zone
8 - 3  5 J/cm
- Stimularea deschise de localizare - HeNe (638 nm, a 1 cm2
metabolismului -  100 J/serie
1  10 mW) suprafaţă
1. Emisie
- Stimularea - RED pointer - 100  200 Ts = 20  300 s
Infraroşu [IR] continuă Stimularea Vasodilataţie şi
Stimulare circulaţiei arteriale Frecvenţa - IR (880  1100 nm) mW/cm2 (în funcţie de
1 (apropiat /depărtat) 2. Emisie 9 microcircu- accelerarea
profundă şi venoase > 100 Hz - HeNe (638 nm, - Emisie cont. puterea medie
pulsată laţiei microcirculaţiei
- Stimularea 1  10 mW) sau pulsată a laserului)
mecanis-melor de - RED pointer - 100  200
reparare Efect anti- - IR (880  1100 nm) mW/cm2 Ts =
10 Remiterea inflamaţiei
- Efecte fotofizice inflamator - HeNe (638 nm, - Emisie cont. 200  320 s
1. Vizibil: roşu
şi informaţionale 1. Emisie 1  10 mW) sau pulsată
Stimulare -verde - albastru
- Stimularea continuă Frecvenţa - RED pointer - 100  200 Ts = 60  320 s
2 superfi- (HeNe / RED
microcirculaţiei 2. Emisie 2  50 Hz Efect Analgezie (completă - IR (880  1100 nm) mW/cm2 (în funcţie de
cială pointer) 11
- Stimularea pulsată analgetic sau parţială) - HeNe (638 nm, - Emisie cont. puterea medie
2. IR (cca. 900 nm)
imunităţii 1  10 mW) sau pulsată a laserului)
1. RED pointer Stimularea predomi-
1. Timp stimu-
2. RED pointer Activarea nant a
1. Emisie lare (Ts)
3. IR continuu proceselor catabolismului. - RED pointer - 100 mW/cm2 Ts = 60  120 s
continuă scurt
(  opt = metabolice Activarea glicolizei - IR (880  1100 nm) - Emisie (în funcţie de
Stimulare 2. Doze (0,30"  1’) 12
890  904 nm) şi a formării aerobe. Efecte anti- - HeNe (638 nm, continuă puterea medie
Tonifiere acupuncte scăzute 2. Ts mediu
3 4. IR pulsat (PM - calusului oxidante. 1  10 mW) sau pulsată a laserului)
acupuncte superficiale 0.5  2 J/cm2 (1’  1’30")
cca. 5  10 mW) osos Accelerarea
(anterior fenestrate) 3. Doze 3. Ts = 20"
5. HeNe 2 mW vindecării fracturilor
1J / cm2 4. Ts = 60"
6. Laser scanning Stimularea
4. 4  6 Hz 5. Ts = 45" Accelerarea - RED pointer - 10  80
HeNe 2 mW proceselor
6. Ts = 180" vindecării plăgilor, - IR (880  1100 nm) mW/cm2
(2 / 2 cm) 13 de Ts = 120 s
arsurilor şi a - HeNe (638 nm, - Emisie cont.
1. Emisie regenerare
traumatismelor 1  10 mW) sau pulsată
continuă şi reparare
1. Ts =
1. RED pointer 2. Emisie Efect bactericid şi - RED pointer - 400  800
Dispersie acupuncte, 120  180" Inhibiţia
2. HeNe 2 mW continuă viricid. Efect de inhi- - IR (880  1100 nm) mW/cm2 Ts =
obligatoriu în stadiu 2. Ts = 14 proliferării
Dispersie 3. RED pointer 3. Emisie biţie a celulelor can- - HeNe (638 nm, - Emisie cont. 60  180 s
4 fenestrat (sau zone 120  220" celulare
acupuncte scanning manual continuă ceroase în stadiul G1 1  10 mW) sau pulsată
electrodermale 3. Ts = 200"
4. Infraroşu 4. Emisie 1. Scanare
active) 4. Ts =
 = 884  920 nm pulsată RED pointer
40  120"
Frecvenţa = Tratamen- - RED pointer sau HeNe 1. Ts =
190 100 Hz tul Accelerarea - IR (880  1100 nm) 14 / câmpuri 2 14’ / şed.
15
- RED pointer Timp de expu- leziunilor vindecării - HeNe (638 nm, (1  10 cm2) 2. Ts =
Doza
Analgezie indiferent - IR (880  1100 nm) nere mai lung cronice 1  10 mW) 2. IR pulsat 20  220"
5 Durere - 3  5 J/cm2
de etiologie - HeNe (638 nm, (în funcţie de 1000  5000
-  100 J/serie
1  10 mW) tipul laserului) Hz

121 122
 Nr. Indicaţie Efect scontat Tip Laser Parametrii Observaţii  curentul alternativ de joasă frecvenţă;
1. Laserpunct  măsurarea mai multor parametri.
ură RED Nu întotdeauna punctele detectate conform parametrilor electrici corespund
1. Ts= 0,30- cu amplasarea anatomică standard.
Tratamen- - RED pointer pointer sau
2 minute / e) Metoda Ryodoraku:
tul - IR (880  1100 nm) HeNe
16 zonă
leziunilor - HeNe (638 nm, 114 pct./
2. cca 30" (la  foloseşte 26 puncte găsite de către Nakatami ca fiind cele mai active şi
acute 1  10 mW) şed. rapid de stimulat;
25 mW)
2. IR pulsat  evidenţiază creşterile bruşte şi de mare amplitudine ale curentului explorator
2,5 Hz
în cele 26 de puncte.
FrA = 2,82 Hz
f) Metoda electronografică:
Frecvenţe FrA' = 292 Hz
Efecte  evidenţiază numai puncte active în cadrul unei suferinţe;
Nogier FrB = 4,56 Hz
17 antiinflamatoare IR pulsat  foloseşte o sursă de înaltă tensiune care la zona de contact produce două
anti- FrB' = 584 Hz
sistemice
inflamatorii FrC = 9,12 Hz fenomene:
FrC' = 1168 Hz  efectul electromorf (de polarizare) - radiaţia emisă de sursă pătrunde
Frecvenţe FrE = 36,5Hz în straturile organelor suferind un proces de atenuare;
Analgezie de tip
18 Nogier IR pulsat FrE' = 4672Hz  efectul de microstrăpungere (de streamer) - partea radiaţiei ce este
central şi endorfinic
analgezice FrG = 146Hz reflectată de structurile energetice (de aura organismului).
FrD = 18,25Hz g) Metoda cu trasori radioactivi (cel mai des folosit este Techneţiu, cu captare
Frecvenţe Miorelaxarea
FrD' = 2336Hz
Nogier contracturilor crescută în tiroidă (deoarece multe dintre procesele E ale organismului sunt
18 IR pulsat FrC = 9,12Hz
mio- musculare coordonate de tiroidă).
FrC' = 1168Hz
relaxante localizate
FrG = 146Hz 7.5.1.2. Activarea electrodermală
Frecvente A) Proprietăţi electrodermale:
Nogier FrA = 2,82Hz
Accelerarea  proprietăţi pasive:
18 pentru IR pulsat FrA' = 292Hz
vindecării fracturilor.  rezistenţa electrică în curentul continuu,
stimularea FrF = 73Hz
calusului  impedanţa electrică în curentul alternativ,
 capacitatea electrică;
7.5. NOŢIUNI DE MEDICINĂ TRADIŢIONALĂ ORIENTALĂ  proprietăţi active:
FOLOSITE ÎN LLLT  potenţial electric de suprafaţă,
7.5.1. Detecţia punctelor de acupunctură  potenţial electric endogen.
B) Reflexele elctrodermale:
7.5.1.1. Metode de detecţie  reflex de rezistenţă Fere  sudoraţia controlată prin mecanism
A) Clinice = palparea pielii şi a ţesuturilor profunde:  reflex de potenţial Tarkhanoff simpatic - parasimpatic
a) Mâna, deget; C) Variaţii electrodermale lente = modificări în situaţii de stress, de somn, de situare
b) Instrumente: ciocănele de fildeş, baghete plastic / metal; în câmpuri electromagnetice crescute, de prezenţa factorilor fizici de intensitate
c) Palparea plicaturală a pielii (Fujita). crescută.
B) Metode funcţionale:
a) Detecţia după sensibilitate: 7.5.1.3. Caracteristicile punctelor de acupunctură din punct de vedere bioelectric
 metodă fizică de palpare; a) Rezistenţa electrică de bază măsurată în curent continuu scăzută faţă de
 esteziometrie: baghete încălzite ce produc senzaţie de arsură mai intensă zonele indiferente.
la atingerea punctelor active. b) Impedanţa ce variază neliniar cu intensitatea curentului aplicat.
b) Metodă termică şi termografică = T puncte active - indiferente (zecimi de ºC). c) Capacitatea electrică crescută.
c) Metode complexe, ce măsoară mai mulţi parametrii concomitent şi apoi se d) Prezenţa fenomenelor de proiecţie şi referinţă a potenţialelor evocate,
realizează integrarea lor pe computer. transmise pe căile eferente.
d) Metodă electrică: e) În jurul lor există streameri staţionari ce indică condensarea vaporilor de apă şi
 măsurarea unui parametru, de obicei rezistenţa electrică, folosind: prezenţa de aeroioni gazoşi.
 curent continuu; f) Funcţional, punctele de acupunctură prezintă:

121 122
  dimensiunea scăzută în suprafaţă (diametru = 1  2 mm), dar care se lărgesc  iniţial perturbări respiratorii = apnee  hiperpnee compensată V după 5  10 min,
în profunzime; normalizarea sau chiar reducerea frecvenţei cu amplitudinea respectivă scăzută;
 zona activă mai mare decât proiecţia la suprafaţă a punctului;  eliminarea crescută de CO2;
 circulaţia locală este crescută;  scăderea consumului de O2 pulmonar şi transcutanat.
 sensibilitatea dureroasă este crescută; c) Activitate creier:
 există legături somatotopice cu organele interne = punctele Mu şi Shu, ce se  iniţial destabilizarea şi desincronizarea  rărirea ritmului activităţii cerebrale,
găsesc în apropierea organelor respective. cu apariţia undelor ;
 iniţial raportul frecvenţă / amplitudine creşte  ulterior raportul scade la o
7.5.1.4. Proprietăţile bioelectrice ale acupunctelor valoare < 1 = efect de sedare asupra scoarţei;
A) Pasive:  când se urmăreşte tonifierea, se obţine o reacţie inversă a raportului, dar se
 polarizare superficială tranzitorie sau cvasipermanentă; menţin celelalte efecte benefice.
 rezistenţă electrică de ordinul 10000 , din care cauză curentul electric scade d) Sensibilitatea cutanată:
cu 20  30 % din valoarea zonelor învecinate;  scăderea vitezei de propagare a impulsului nervos în fibrele senzitive;
 rezistenţa electrică prezintă o variabilitate ciclică în zona punctelor active.  scăderea activităţii reticulate ascendente;
B) Active:  reflexul electrodermal iniţial: scade rezistenţa electrică cu creşterea potenţialului
 potenţiale electrice vectoriale de suprafaţă;  ulterior fenomene inverse.
 conductibilitatea intermediară între metale şi dielectrici; e) temperatura cutanată manifestă saltul termic: la 1  2 min. se produce creşterea
 conductibilitatea electrică unidirecţională; temperaturii corpului cu aproximativ 0,75ºC, ce se menţine 10  20 min.
 posibilităţi de ionizare cu fotoni şi electroni; f) Organe digestive:
 potenţialele electrice au modificări temporale ciclice, depind de fiziologia şi  scăderea peristaltismului (S36), secreţiei şi activităţii gastrice (VC12, V21);
patologia organelor cu care sunt în legătură (în situaţii patologice punctele  scăderea transaminazelor.
rămân constant deschise). g) Umoral:
Caracteristicile diferă în funcţie de sex, vârstă, stare de sănătate.  eozenopenie / eozinifilie;
 creşterea catecolaminei sangvine şi / sau urinare datorită reacţiei simpatotonice.
7.5.1.5. Date obţinute la monitorizarea înţepării acupunctelor
7.5.2. Detalieri ale electrodiagnosticului
Metode de evaluare (monitorizare)
a) A eşantionului: parametrii măsuraţi înainte şi după înţepare. Metodele de electrodiagnostic pot fi cantitative (măsurare de parametrii
b) A explorării fiziologice continue. bioelectrici) sau calitative (imagistice, grafice).
c) Radiotelemetrică (datele obţinute de la pacient se transmit la distanţe în centrul
7.5.2.1. Metoda cantitativă - măsurarea de biopotenţiale în puncte Jing distale
de cercetare).
Parametrii analizaţi a) Puncte alese: Jing-urile distale (tabelul 78).
Tabelul 78
a) Rezultate din domeniul funcţiei cardio-vasculare:
Palmar P11 IG1 VS9 TF1 C9 IS1
 înţeparea punctelor active şi pasive: iniţial frecvenţa cardiacă creşte cu
Plantar SP1 F1 S45 R1 VB44 V67
12  44 % (prin scăderea diastolei) pe o durată de 1  2 minute  instalarea
efectului de acupunctură cu rezultate inverse; b) Parametrii determinanţi:
 iniţial aplatizarea undei T şi aplatizarea ST prin efect simpaticoton  ulterior  rezistenţă electrică / impedanţă (curent continuu / curent alternativ) în punct;
invers;  potenţial electric în punct (preferabil pentru că el este o mărime electrică activă).
 hemodinamic: c) Materiale:
 iniţial scăderea amplitudinii pulsului cu creşterea timpului de ascensiune;  voltmetru electronic: scala 0  1 V, impedanţa de intrare  200 M;
 tensiunea arterială (TA) creşte uşor prin creşterea rezistenţei periferice  electrod placă (de masă);
vasculare  după 3  5 minute se instalează efecte inverse.  electrod punctiform: suprafaţa activă  1 mm2, confecţionat din aur / platină /
 fenomenele benefice se instalează după fiecare şedinţă şi durează din ce în argint / nichel, rotund;
ce mai mult = se învinge inerţia organismului;  pastă (soluţie) conductoare: gel special (de EKG, sonoterapie), soluţie salină
 scade efectul la angiotensin. (ser fiziologic);
b) Pe aparatul respirator:
 alcool.

121 122
d) Modul de lucru: Localizare Valori medii [mV Deviaţii Standard [mV] V [%]
 se execută dimineaţa cu subiectul alimentat, mâini curate (spălate seara cu Membre superioare
apă şi săpun, iar dimineaţa numai cu apă, fără creme cosmetice, spălate cu Membre inferioare
alcool înainte de măsurătoare;
 se măsoară în ordine membrul superior (MS) stg  dr (în ordinea punctelor 2. MERIDIANE ÎN EXCES ENERGETIC
din tabelul 78) şi apoi membrul inferior (MI);
Membru P IG VS TF C IS SP F S R VB VU
 se înscriu valorile ce apar în primele 2 secunde, rezultând 24 valori, de regulă
Stâng
cu “–“ (uneori, foarte rar, potenţialul este cu “+” = punctul este în neregulă);
 se calculează media valorilor de la MS şi a celor de la MI şi, conform Drept
dr. Ionescu - Târgovişte, meridianele cu valoare individuală mai mare decât 3. MERIDIANE ÎN DEFICIT ENERGETIC
media = Exces, iar cele cu valoare mai mică decât media = Insuficienţă;
 se calculează abaterea (deviaţia) standard pentru MS şi MI: Membru P IG VS TF C IS SP F S R VB VU
Stâng
 (x i  M) Drept
D
12 4. OBSERVAŢII
 se calculează coeficientul de variaţie procentuală palmară şi plantară: Nume şi prenume __________________________________________________
D Data _______________ Nr. fişă ___________________
V   100
M (media)
Meridian Stânga Dreapta
e) Interpretare: P
 observarea domeniului de valori: IG
 de regulă zeci  200 mV; VS
 dacă valorile sunt foarte mici (1  3 mV) sau foarte mari ( 250  300 mV)
TF
se pune problema unei erori de măsurare sau probleme de electrogeneză -
C
sunt foarte crescute / foarte scăzute;
 stabilirea meridianelor în exces sau în insuficienţă: IS
 exces - meridian pentru care valoarea individual măsurată este  M + D; SP
 insuficienţă - meridian pentru care valoarea individual măsurată este  M - D. F
 compararea valorii medii (M) a membrului superior (MS) cu cea a membrului S
inferior (MI) - de regulă M MI  M MS. R
 observarea coeficientului de variaţie (V) - normal V  10%. VB
Determinările de biopotenţial necesare pre şi post LLLT pot fi realizate după VU
protocolul Centrului de Acupunctură şi Homeopatie Bucureşti - Laboratorul de MS = dS = VS =
Biofizica Acupuncturii (fiz.dr. Ion Mamulaş) MI = dI = VI =
Nume şi prenume __________________________________________________
BIOPOTENŢIALE ÎN PUNCTELE JING DISTALE
Data _______________ Nr. fişă ___________________
Nr. fişă _____________ Meridian Stânga Dreapta
Data _______________ P
Nume şi prenume __________________________________________________ IG
Vârstă __________ Sex _______________ VS
Trimis de _________________________________________________________ TF
C
1. STATISTICA IS

121 122
 SP  emisii electronice şi ionice la rece;
F  efecte de tunelare;
S  procese de electrochemiluminescenţă etc.
R  Orice sistem EGEL prezintă următoarele elemente constitutive:
VB  sursa de înaltă tensiune;
VU  dispozitivul de expunere;
 sistemul de înregistrare şi emisie a electroluminescenţei.
MS = dS = VS =  În funcţie de parametrii sursei de înaltă tensiune se disting trei metode:
MI = dI = VI =  Metoda Kirlian - se folosesc trenuri de impulsuri de înaltă tensiune (1  120
Figura 62 kV) şi înaltă frecvenţă (1 kHz  1 MHz);
 Electronografia - se folosesc monoimpulsuri de înaltă tensiune;
 EGEL la joasă frecvenţă ( “Kirlian la joasă frecvenţă”): se folosesc trenuri de
7.5.2.2. Metoda calitativă - electronografia
impulsuri de înaltă tensiune şi frecvenţă joasă (0,2 – 1 KHz).
Prezentare generală Descărcare electrică este de tip:
 corona la metoda Kirlian;
 Este electrografia în electroluminiscenţă = EGEL.
 scânteie la electronografie;
 La modul cel mai general, metodele EGEL se caracterizează prin înregistrarea
 intermediară la EGEL la joasă frecvenţă.
fotografică / video / cuantificată a electroluminiscenţei produse de un câmp electric
 Dispozitivele de expunere se grupează în două categorii:
de înaltă tensiune care acţionează asupra unui obiect viu.
 De tip capacitor incomplet - obiectul investigaţiei se constituie el însuşi ca
electrod conectat direct sau virtual la una din bornele sursei de înaltă tensiune;
Câmp electric Obiect cealaltă bornă se conectează la un ecran de expunere format dintr-un electrod
de înaltă tensiune investigat plan pe care se depune un strat dielectric (izolator).
Fenomene de electroluminescenţă
obiect investigat

dielectric (sticlă de obicei)

Înregistrarea
electrod plan
Analiză Sursă înaltă
tensiune film de înregistrare

cameră video
Interpretare
Figura 63 Figura 64

 În urma prelucrării şi analizei înregistrărilor EGEL se pot obţine informaţii  De tip capacitor complet - obiectul investigat se aşează între două ecrane de
privind obiectul explorat, în condiţiile în care parametrii câmpului electric exterior expunere conectate în bornele sursei de înaltă tensiune:
sunt controlaţi şi nu afectează semnificativ starea obiectului investigat.
 Electroluminescenţa = emisie de radiaţii pe un spectru relativ larg de lungimi de
undă (IR  radiaţii X moi ) produsă de activarea câmpului explorator pe conturul
şi în proximitatea obiectului investigat. Practic este vorba de amorsarea unor
descărcări electrice luminescente de tip Corona sau de tip scânteie. Caracteristicile
descărcărilor electrice astfel provocate sunt dependente pe de o parte de parametrii
sursei de înaltă tensiune şi pe de altă parte de anumite calităţi ale structurii aflate
în câmp. Experienţa arată că pentru interpretarea fizică a rezultatelor obţinute
prin EGEL este necesară uneori luarea în considerare şi a altor efecte:

121 122
 Figura 65

Configuraţia şi componenţa dispozitivelor de expunere pot prezenta

diferite variante concrete ale celor 2 tipuri menţionate, fiind adaptate unor
scopuri investigatorii particulare (ecrane transparente, ecrane mulabile, adaptări
pentru înregistrări la nivel microscopic etc.).
 Modalităţi de înregistrare şi analiză a emisiei electroluminescente:
Figura 66
 folosirea de pelicule fotosensibile alb-negru / color;
 captarea video;
 utilizarea unui sistem de fotosenzori electronici, care permit analiza cantitativă
pentru diferite domenii spectrale a electroluminescenţei = spectrometrie în
electroluminescenţă.
Tabelul
79 b) Utilizarea unui strat subţire de substanţă electroluminescentă, înglobat în ecranul
Parametrii sursei de Dispozitivul de Modul de de expunere, ea având rolul de a evidenţia unele efecte de câmp rezultate din
Metoda interacţiunea dintre impulsul de înaltă tensiune şi structura investigată:
înaltă tensiune expunere înregistrare
 substanţa electoluminescenţă se aprinde şi luminează dacă este supusă unui
Trenuri de impulsuri - peliculă câmp electric;
Capacitor complet
Kirlian 1  120 kV Capacitor incomplet
fotosensibilă  aprinderea mai puternică sau mai slabă a substanţelor luminescente depinde
1 kHz  1 MHz - video de structurile biologice străbătute de impuls.
Monoimpuls triunghiular, c) Filmele Rg, ce pot fi impresionate pe ambele părţi, înregistrază atât descărcările
monopolar - peliculă
electrice cât şi luminescenţa substanţelor electroluminescente):
Electronografia Capacitor incomplet fotosensibilă
10  40 kV  în cursul unei înregistrări ENG pelicula fotosensibilă este impresionată de:
- video
10  100 sec  descărcările electrice (streamerii) provocate de câmpul electric pe suprafaţa
Trenuri de impulsuri - peliculă şi în imediata vecinătate a structurii investigate = efect pelicular;
EGEL în joasă  luminescenţa indusă de câmpul electric explorator în stratul de substanţă
10  120 kV Capacitor incomplet fotosensibilă
frecvenţă electroluminescentă din ecranul de expunere = efect electromorf;
0,2 Hz  1 kHz - video
 efectul electromorf pune în evidenţă puncte electrodermice ce au corespondenţi
Spectrometria Trenuri de impulsuri - filtre optice
cu punctele de acupunctură:
în electro- 10  120 kV Ecran transparent - colimatoare
 apar numai puncte cu semnificaţie patologică;
luminescenţă 10 Hz  1 kHz - fotosenzori
 procentul de suprapunere între punctele electrodermice şi cele de
acupunctură este de 70  80% (apar puncte electrodermice în plus faţă
Electonografia propriu-zisă (ENG) de cele de acupunctură, puncte ce se regăsesc în medicina alopată).
Electonografia propriu-zisă (ENG), are la bază următoarele elemente
a) Utilizarea unui singur impuls de înaltă tensiune monopolar (pozitiv sau negativ) 7.5.3. Acupunctele folosite în LLLT
de formă triunghiulară, ca pantă brusc ascendentă urmată de una relativ lent
descendentă şi cu amplitudine de 10  40 kV: a) Punctele Jing distale
 strimerii obţinuţi la înregistrare sunt de două tipuri, determinate de polaritatea b) Meridianul Plămân: P2, P3, P4, P5, P7, P9.
curentului electric asupra obiectului cercetat: c) Meridianul Intestin Gros: IG4, IG10, IG11, IG17, 1G18, IG20.
 strimeri pozitivi - mai mari, arborescenţi, atrag din jur electroni; d) Meridianul Stomac: S2, S5, S6, S8, S9, S16, S24, S36, S32, S40.
e) Meridianul Splină – Pancreas: SP6, SP9, SP17.
 strimeri negativi - mai mici, tufoşi, pleacă de pe obiect electroni  folosit
f) Meridianul Cord: C3, C4, C7, C9.
pentru deteminări medicale;
g) Meridianul Intestin Subţire: IS4, IS7, IS10.
 datorită faptului că timpul de latenţă al sistemului biologic este de ms,
h) Meridianul Vezică : V3, V9, V13, V28, V31, V52, V55, V60, V62.
înregistrarea poststimulare cu monoimpuls la nivel de s arată starea primară i) Meridianul Rinichiului: R1, R2, R6, R10, R23.
a sistemului şi nu efectul după stimulare. j) Meridianul Pericard: MC4, MC6, MC7.

121 122
k) Meridianul Trei Focare : TF3, TF4, TF5, TF10, TF17.
l) Meridianul Vezică Biliară: VB5, VB20, VB30, VB31, VB34, VB36.
m) Meridianul Ficatului: F2, F6, F8, F14.
n) Meridianul Vas Guvernor: VG2, VG4, VG16, VG20.
o) Meridianul Vas Concepţie: VC2, VC2, VC9, VC14, VC24.

121 122