Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modificari Climatice
Modificari Climatice
CAPITOLUL I
AERUL. POLUANŢII AERULUI
Poluanţii aerului
Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide sau
solide, naturale sau artificiale, care îi modifică compoziţia.
Clasificarea poluanţilor aerului se poate face după:
a) Starea de agregare
• Suspensii (aerosoli) – sunt particule solide dau lichide dispersate
în atmosferă. Principala lor caracteristică constă în faptul că în
funcţie de mărime sau greutate ele au o stabilitate diferită în aer.
Cele mai mari şi mai grele se depun repede şi se numesc pulberi
sedimentabile, iar cele mai uşoare şi mai mici pot persista timp
mai îndelungat şi se numesc pulberi în suspensie;
• Gaze – sub formă de poluanţi în stare gazoasă, răspândiţi în
atmosferă datorită calităţii de a difuza cu uşurinţă, fiind purtaţi
uneori la mari distanţe de locul unde au fost produşi şi eliminaţi
în atmosferă;
b) Provenienţă
Modificări climatice
• Primari – acei poluanţi care provin direct din surse de poluare
identificate sau identificabile;
• Secundari – acei poluanţi care sunt produşi în mediu, prin
interacţiunea dintre doi sau mai mulţi poluanţi primari sau prin
reacţia cu constituenţii normali ai aerului;
c) Acţiunea lor specifică asupra organismului
• Iritanţi – sunt cei mai răspândiţi în mediu, din această categorie
făcând parte pulberile cu un grad scăzut de solubilitate, oxizii de
sulf şi azot, substanţe oxidante, amoniac, fluor, clor, vapori de
acid fluorhidric şi clorhidric;
• Asfixianţi – sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric,
hidrogenul sulfurat;
• Toxici sistematici – sunt metale grele şi metaloide ca plumbul,
zincul, cadmiul, mercurul etc;
• Cancerigeni – pot fi, în funcţie de structura chimică:
o Organici: hidrocarburi policiclice aromatice, coloranţi
sintetici (anilina), substanţe organice clorurate (pesticide);
o Anorganici: Cr (produce cancer nazal), As (produce cancer
hepatic), Cd (produce cancer de prostată), Ni (produce
cancer al căilor respiratorii), substanţe radioactive (produc
cancer tiroidian);
• Fibozonaţi – sunt suspensii de ciment, pulberi de dioxid de siliciu
şi beriliu, pulberi inerte, cuarţ;
• Alergizanţi – pot fi de natură:
o Minerală (cu conţinut mare de cuarţ);
o Organică: vegetală (in, cânepă, tutun, cafea, cacao, ricin,
soia) sau animală (puf, pene, fulgi).
Gazul carbonic
Gazul carbonic(CO2), numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai
important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce clorul pentru
fotosinteza. CO2, sub forma de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte
ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor
Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, efectul de seră.
Dioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu
produce tulburări manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată
trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin
aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea
parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui
catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin
datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării
organismului.
CAPITOLUL II
CLIMA. TIPURI DE CLIMĂ
Zona cu climă rece este cuprinsă între 60° – 90° latitudine nordică şi
sudică şi se împarte la rândul ei în:
• zona cu climă rece subpolară, între 60° – 66° latitudine N şi S,
caracterizată prin patru anotimpuri răcoroase, vară răcoroasă, iarnă cu
ger mare şi ninsoare abundentă, cu teritorii ce cuprind întinse păduri
de conifere, de exemplu taigaua siberiană şi cea canadiană
• zona cu climă polară, între 66° – 90° latitudine N şi S, caracterizată prin
două anotimpuri, o vară cu zile foarte lungi, friguroasă, cu temperaturi
în jur de 5° C, când dezgheţul aduce explozia rapidă a unei vegetaţii
mici şi o mulţime de ţânţari, iarnă lungă cu ger mare şi aproape fără
ninsoare. Aici la nord de pădurile de conifere, dincolo de cercul polar
se întinde tundra.
Modificări climatice
CAPITOLUL III
FACTORTI CE DETERMINĂ SCHIMBAREA CLIMEI
CAPITOLUL IV
CONSECINŢE ALE MODIFICĂRILOR CLIMATICE - HAZARDE NATURALE
• Cutremurele ;
• Inundaţiile ;
• Alunecările de teren ;
• Tsunami-urile ;
• Vulcanii.
Atmosferice :
• Schimbarea climei ;
• Seceta ;
• Uraganele ;
• Zăpada si gheata ;
• Furtunile ;
• Tornadele ;
• Incendiile .
Toate regiunile planetei prezintă riscul să fie influenţate de hazardele
produse de schimbarea climei. Cu o mărire a temperaturii globale, este
foarte posibil ca atât numărul cât şi intensitatea furtunilor să se mărească în
multe regiuni ale lumii. Este, deasemenea , posibil ca multe regiuni aride să
devină şi mai uscate şi să înceapă să se extindă.
Riscul depinde de natura schimbărilor în circulaţia atmosferică şi de
caracteristicile mediului local. Ciclul hidrologic al Pământului este atât de
dinamic încât în prezent nu este posibil să se prezică efectele schimbării
climei într-o locaţie specifică în viitor.
Principala cauză a schimbarii climei o reprezintă gaura mereu crescândă
formată în stratul de ozon şi efectul de seră.
Seceta
Un hazard natural poate fi cauzat şi de lipsa unui element natural, cum
ar fi ploaia în cazul secetei. Seceta reprezintă o perioada extinsă de
precipitaţii sub nivelul normal şi golirea depozitelor de apa din sol. Mai
simplu, aceasta se întampla când mai multă apa este luată dintr-un rezervor
decât cea adaugată.
Acesta este de obicei rezultatul unei combinaţii de persistenţă a
presiunii mari într-o regiune, care produce cer senin cu precipitaţii puţine sau
ne-existente , şi folosirea excesivă a apei pentru activitaţile umane.
Rezultatele secetei pot fi micşorarea lanurilor , micşorarea calităţii şi
existentei apei de baut şi micşorarea rezervelor de hrana. Astfel, când
populaţia e în continuă creştere şi cererea de apă şi hrană e şi ea mare,
implicatiile secetei devin din ce în ce mai serioase.
De asemenea, vegetaţia moare datorită secetei, riscul incendiilor
creşte, ameninţând locuinţe, lanuri şi vieţi. Seceta cauzează şi deşertificarea
sau mărirea deşerturilor planetei
Uraganele
Cicloanele tropicale sunt celule de mică presiune mult intensificate
care au originea şi îşi petrec majoritatea „vieţii” în oceane. In Oceanul
Atlantic, ele sunt numite uragane. In Oceanul Pacific sunt numite taifune.
Sunt alimentate de temperaturi mari şi aer umed; când un uragan se
mişcă pe uscat, tinde să-şi piardă din intensitate. Furtunile tropicale devin
uragane când vântul trece de 74 km/h. Intr-un uragan, uşile şi ferestrele
caselor sunt sparte de pietrele adunate de vanturile ce se rotesc în mijocul
lor. In unele cazuri, uraganele produc vortexuri ce seamană cu cele ale
Modificări climatice
tornadelor care pot distruge în totalitate clădiri întregi. Ploaia torenţială şi
vânturile pot cauza inundaţii de-a lungul coastelor, ameninţând vieţi şi
proprietăţi private.
Erodarea coastelor şi chiar incendiile pot fi cauzate de uragane. De
asemenea, uraganele cauzează contaminarea apei potabile şi întreruperea
serviciilor utilitare (electricitate, gaze, comunicaţii, transport ) .
Numărul, dar mai ales intensitatea de nebănuit a uraganelor din anul
2005 sunt puse pe seama încălzirii apelor din Golful Mexico, Marea Caraibelor
şi restul părţii tropicale a Atlanticului. Temperaturile-record ale apei par să fie
cele care declanşează furtunile ce se hrănesc cu apa caldă de la suprafaţa
oceanelor, aceasta devenind “combustibilul” uriaşei mase de aer puse în
mişcare. Când apa de suprafaţă depăşeşte 280 Celsius, vântul o ridică vreme
de câteva zile, apoi tonele de apă “centrifugată” încep să se deplaseze,
adesea înspre coaste. Din 1970 încoace, creşterea dioxidului de carbon şi a
altor particule degajate de industriile poluatoare din atmosferă a contribuit la
încălzirea aerului şi ar fi sporit cu 50 la sută puterea furtunilor, crede un
expert de la celebrul Institut de Tehnologie din Massachusetts. Aceasta ar fi,
foarte pe scurt, opinia adepţilor teoriei încălzirii globale, încă prea puţin
acceptată de cei care conduc institutele de meteorologie din SUA. De pildă,
directorul Centrului american pentru uragane, autoritatea federală în
domeniu, Max Mayfield, este convins că furtunile devastatoare se produc cu o
ciclicitate cunoscută deja de specialişti. Astfel, după 30-40 de ani de relativă
linişte în Atlantic, acum ne aflăm în perioada de circa 20 de ani de furtuni
violente. În sprijinul acestei teorii ar veni faptul că ultimul uragan comparabil
cu Katrina s-a produs, în SUA, la sfârşitul anilor ’60. Între timp, deşi China
continentală, Taiwanul şi Japonia au fost şi ele lovite de uragane în ultimele
zile, Mayfield crede că, în ansamblu, activitatea ciclonică în Pacific trece
printr-o perioadă de acalmie. În fine, alţi cercetători se situează pe o poziţie
de mijloc între cele două teorii. Acesta este cazul lui Roger Pielke, de la
Universitatea din Colorado, care crede că, deşi încălzirea globală poate spori
forţa distructivă a uraganelor, efectele unei atmosfere mai calde nu contribuie
decât cu 5 la sută, pe o perioadă de 100 de ani, la acest lucru.
Zăpada şi gheaţa
In atmosfera înalta, ploaia este adesea iniţial îngheţată sub forma de
zapadă sau gheaţă, chiar şi vara. Iarna, temperaturile din atmosfera joasa
permit precipitaţiilor să rămână în formă solidă.
Zăpada şi gheaţa sunt bine cunoscute hazarde pentru cei ce traiesc în
zonele muntoase sau în regiunile nordice la 35 grade altitudine nordica.
Intreruperea curentului electric prelungită, accidente rutiere,
întarzierea transporturilor şi şosele periculoase sunt cauzate de zăpada şi
gheaţă în perioada de iarna. Zăpada poate fi umedă, cauzând condiţii de apa
şi inundaţii sau solidă, în combinaţie cu ploaia cauzând polei.
Zapada solidă duce la ger şi viscol, combinată cu vânturile înalte. In
multe regiuni muntoase, avalanşele sunt un hazard comun provocat de
zapada. Când depozite mari de zăpada încep să se topească, inundaţiile
devin un hazard iminent pentru populaţiile ce trăiesc în vale.
Curentii calzi din zona arctica risca sa topeasca toata gheata din acea
zona si sa aduca intreg sistemul arctic intr-un stadiu in care s-a mai aflat
doar acum un milion de ani. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de
catre Jonathan T. Overpeck, de la Universitatea din Arizona, si colegii sai.O
astfel de dezghetare masiva ar cauza cresterea nivelului marilor si
oceanelor, inundand zone intinse de coasta. De altfel, topirea ghetarilor a
afectat deja ecosistemele din Alaska, Canada, Rusia, Siberia, zona
Scandinava si Groenlanda.
Furtunile
Furtunile sunt parcele organizate de aer cald şi umed care au fost
forţate să se ridice şi să producă fulgere şi tunete. Ele sunt căile frecvente
ale naturii de a echilibra cantitatea de energie în atmosfera.
Furtunile pot crea mai multe fenomene periculoase: ploaie torenţială,
vânturi puternice, grindină, fulgere şi tornade.
Intr-o furtună, se produce mişcarea aerului pe verticala şi o vastă
cantitate de energie este transferată. Vanturile din urma unei furtuni la
suprafaţă ajung la 80 km/h. Pietrele grindinei pot cauza pagube imense
lanurilor şi proprietăţilor în doar cateva secunde şi pot răni oameni şi
animale. Precipitaţiile produse sunt de obicei intense dar de scurtă durata-
inundaţiile sunt asociate cu acest tip de precipitaţii. Fulgerele sunt
responsabile de multe victime în fiecare an. De asemenea, ele cauzeazî
incendii care amenintî vieţi şi locuinţe omeneşti. Intreruperea curentului
cauzată de fulger sau vânturi poate cauza o întrerupere pe scară largă a
activitaţilor zilnice ale oamenilor.
Furtuna tropicală reprezintă un sistem meteorologic compus dintr-un grup
de vijelii cu descărcări electrice şi vânturi ale căror viteze se încadrează între 63
şi 119 km/h.
Furtunile tropicale iau naştere din aşa numitele depresiuni tropicale, în
care viteza vântului este sub 63 km/h.
Majoritatea se formează deasupra apelor calde ale oceanelor din zonele
tropicale. În aceste regiuni aerul umed şi cald se ridică formând o zonă de
presiune scăzută şi dând naştere unor furtuni cu tunete şi fulgere. Aerul care se
deplasează spre centrul de presiune scăzută trece pe deasupra apelor calde ale
oceanului şi este umezit la rândul său, întreţinând astfel furtuna.
Pe măsură ce aerul cald şi umed se ridică vaporii de apă condensează şi
formează nori şi ploaie. Când vaporii condensează se eliberează energie.
Această energie se numeşte căldură latentă, sau căldură de condensare, şi
reprezintă cantitatea de căldură care este absorbită sau eliberată de o
substanţă când aceasta trece printr-o schimbare de fază – în acest caz
transformarea vaporilor în lichid. O furtună este ca un motor caloric. Căldura
latentă alimentează o furtună şi o intensifică. Aceasta se va intensifica atât timp
cât aerul cald şi umed va circula către centrul ei, care, în schimb va continua să-
l atragă. În plus, schimbarea direcţiei şi vitezei vântului cu altitudinea trebuie să
fie mică ( mai puţin de 27 km/h ) astfel încât căldura din interiorul furtunii să
rămână în centru.
Rotaţia Pământului afectează de asemenea mişcarea aerului. În emisfera
nordică aceasta deviază aerul de la stânga către dreapta, în timp ce în emisfera
sudică îl deviază de la dreapta la stânga. Această deviere se numeşte Efectul
Coriolis. Pe măsură ce aerul înaintează spre un centru de presiune scăzută,
devierea provoacă rotirea lui în jurul centrului în locul pătrunderii în acesta.
Această spiralare a aerului determină formarea unor inele de furtuni cu
descărcări electrice, precum şi vânturi circulare. Aceste vânturi se rotesc din ce
în ce mai repede către centru. Forţa centrifugă aruncă aerul spre exterior.
Modificări climatice
Pe măsură ce furtuna se intensifică aerul atinge o viteză care nu-i mai
permite să ajungă în centru. Regiunea corespunzătoare puterii maxime de
pătrundere a aerului se numeşte perete al ochiului. Aici se înregistrează cele
mai ridicate viteze. Înăuntrul acestui inel de-abia format ia naştere o zonă
calmă cunoscută ca ochi. Aerul din centru circulă cu peste 119 km/h. Acum
furtuna s-a transformat într-un uragan. O diferenţă majoră între o furtună
tropicală şi un uragan este tocmai prezenţa ochiului din interior.
Uraganele şi furtunile tropicale se sting repede când ajung deasupra unor
ape mai reci sau deasupra uscatului. În aceste medii ele îşi pierd sursa de aer
cald şi umed. Se sting mult mai repede pe uscat în principal pentru că se pierde
evaporarea apei calde a oceanului.
Tornadele
Tornadele sunt coloane de aer ce se rotesc repede, asociate cu
puternice furtuni. O singură furtună poate cauza mai multe tornade şi o
tornadă poate avea mai multe vortexuri. Vântul este principala ameninţare
în cazul unei tornade, cu viteze care depaşesc 330 km/h. Aceste vânturi
puternice pot distruge rapid clădiri şi, în unele cazuri, întregi comunităţi.
Grindina este şi ea asociată cu furtunile tornadice şi este de asemenea
capabilă să cauzeze pagube enorme în scurt timp.
Tornadele se pot deplasa cu până 100 km/h şi rămân la sol pentru
cateva minute. Majoritatea tornadelor apar între orele 16.00 şi 18.00 când
atmosfera joasă este cea mai instabilă.
Ciclonul este o zonă cu presiune atmosferică scăzută şi cu o circulaţie
circulară a aerului.
Ciclonii sunt exprimaţi grafic prin izobare concentrice de formă ovală, de
regulă alungite pe o axă NE-SV. Ciclonii se deplasează în medie cu 40 – 50
km/h. Înnourările şi precipitaţiile sunt în general situate în jumătatea estică
sau sud-estică, porţiunea nord-vestică fiind de obicei o zonă cu vreme în curs
de îmbunătăţire. În emisfera nordică aerul din interiorul ciclonului circulă în
sens invers acelor de ceasornic, pe când în emisfera sudică direcţia este
opusă.
O regiune corespunzătoare, de presiune ridicată, este cunoscută ca
anticiclon; ea apare între ciclonii succesivi.
Foarte adesea vremea schimbătoare de la latitudinile medii şi înalte
este asociată cu deplasarea ciclonilor. Convergenţa maselor de aer către
aceste centre este însoţită de ridicarea aerului şi de răcirea adiabatică a
acestuia care, la rândul lor, produc înnorări şi precipitaţii. Prin contrast,
vremea frumoasă şi însorită este adesea asociată cu deplasarea
anticiclonilor. În acest caz aerul tinde să coboare şi să se răspândească,
producând o încălzire adiabatică, care nu permite dezvoltarea norilor şi a
precipitaţiilor.
Ciclonii pot fi de intensitate foarte mică, însoţiţi de o simplă perioadă de
înnorare, sau de ploaie şi zăpadă slabă. Pe de altă parte, dacă gradientul
baric este puternic, ciclonul poate fi întovărăşit de vânturi de tărie moderată
până la puternică. Astfel de fenomene poartă numele de furtuni ciclonice.
Ciclonii migratori se împart în trei categorii generale:
1. ciclonul extratropical, caracteristic latitudinilor medii şi înalte,
care poate varia de la o uşoară perturbaţie atmosferică până la o furtună
puternică;
2. ciclonul tropical, care se întâlneşte la altitudini joase, deasupra
întinderilor de ocean şi poate varia de la o vreme uşor agitată până la
distrugătorul uragan sau taifun;
3. tornada, deşi este o furtună de proporţii foarte reduse, reprezintă
un vârtej ciclonic cu vânturi extrem de puternice.
Incendiile
Ca şi inundaţiile cauzate de pânza freatică, incendiile în paduri şi în
regiunile sălbatice sunt normale în multe ecosisteme. De fapt, focul joacă un
rol foarte important în unele ecosisteme ca preriile sau savanele de stejar.
Totusi, când focul ameninţă vieţile omeneşti sau proprietăţi, este considerat
un hazard natural.
Pe lângă ameninţările normale ale flăcărilor fierbinţi ce cauzează
arderea materialelor, focul poate trimite cantităţi vaste de cenuşă în
atmosferă, cauzând inhibiţia dezvoltării plantelor, reducând vizibilitatea şi
intervenind în probleme ale aparatului respirator.
Poate fi şi locul propice pentru instalarea alunecarilor de teren , prin
distrugerea vegetaţiei şi lăsând regiunile de deal vulnerabile la căderi
masive de precipitaţii după ce focul s-a stins. Incendiile în păduri şi regiuni
sălbatice sunt incendii care se extind pe multi kilometri şi care ard zile
întregi şi sunt cauzate de fulgere sau activităţi umane ca fumatul sau focurile
de tabară.
Cutremurele
Cutremurele apar ca rezultat al presiunii degajate în timpul faliilor. Ele
sunt cele mai întalnite de-a lungul limitelor plăcii tectonice dar pot apărea
aproape oriunde. Cutremurele sunt frecvent asociate cu activitatea
vulcanică. Chiar dacă de obicei durează câteva secunde, ele pot cauza
pagube pe arii extinse clădirilor, ţevilor de apă şi gaze, liniilor de curent
electric şi comunicaţii şi şoselelor. Focul cauzat de ţevile de gaze şi de
căderea liniilor de curent este o cauză primară de pagube în cutremurele
moderne. Când cutremurele se declansează într-un ocean sau lac mare, se
poate forma un tsunami care să inunde coastele înconjuratoare.
Inundaţii
Inundaţiile sunt volume de apa ce trec peste albiile râurilor, lacurilor
sau coastele oceanelor, scufundând regiuni de pământ care de obicei nu
erau scufundate. Ele sunt evenimente naturale în viaţa fiecărui lac, râu sau
ocean. O inundaţie poate fi cauzată de precipitaţii intense şi prelungite,
valuri cauzate de furtună, prabuşirea barajelor, etc.
Din moment ce majoritatea populaţiei trăieşte în apropierea malurilor
unui râu, lac sau ocean, inundaţiile sunt o ameninţare majoră pentru sute de
milioane de oameni, cauzând pierderea vieţilor, proprietăţăilor,
contaminarea apei potabile, distrugerea recoltelor şi lanurilor. Totusi, ele pot
produce soluri bogate unde recoltele se pot reface.
Ele pot declanşa şi alte hazarde ca alunecări de teren şi chiar incendii.
Alunecarile de teren
Alunecările de teren sunt fenomene natural majore în multe regiuni ale
lumii. Astfel de fenomene includ căderea pietrelor şi avalanşe.Clasificarea
alunecarilor de teren depinde de felul în care se misca şi natura materialului
mişcat.
Modificări climatice
Alunecările de teren cauzează pagube imense pentru şosele,
proprietăţi şi locuinţe.
Ele pot declanşa alte hazarde ca cutremure, ploi torenţiale sau
îngheţarea apei subsolice.
Tsunami-urile
In istorie, valurile seismice ale oceanelor au fost incorect numite valuri
tidale (maree). In realitate, aceste fenomene nu sunt înrudite cu mareele în
nici un fel. Astazi, valurilor seismice li se spune „tsunami” (traducerea din
japoneza: „valuri ale porturilor”).
Tsunami-urile sunt definite ca valuri oceanice cu înalţimi foarte mari
care călătoresc pe distante mari. Ele sunt imperceptibile în interiorul
oceanelor dar devastatoare pentru coaste.
Totusi, tsunami-urile pot exista şi în interiorul lacurilor şi râurilor mari,
cauzate de falii când un cutremur se produce.
Ele sunt cauzate de orice fenomen care cauzeaza mărirea înaltimii şi
volumului apei, cum ar fi cutremure, erupţii vulcanice sau alunecări de teren.
Ele pot duce vasele mari din apropierea ţărmului foarte departe pe ocean, să
inunde coastele şi să ia întregi comunităţi cu ele când se retrag.
Vulcanii
Vulcanii sunt cratere pe suprafaţa pământului prin care erupe magma,
gaze şi alte materiale. Ele se găsesc în limitele plăcii tectonice dar există şi
pe „locurile fierbinţi” ale Pământului , cum ar fi I-lele Hawaii.
Unii vulcanii erup exploziv, alţii încet. Vulcanii explozivi prezintî multe
potenţiale ameninţări incluzând gazele toxice, valurile piroclastice
( fragmente de rocă fierbinte şi cenuşă ), nori arzători (nori ce se miscă
foarte repede şi ce conţin gaze fierbinţi şi cenuşă fină) şi o mare cantitate de
cenuşă.
Valurile de pietre, cutremurele, inundaţiile, alunecările de teren,
incendiile şi alte hazarde pot fi provocate de erupţiile vulcanice.
CAPITOLUL V
MODIFICĂRI CLIMATICE. EFECTE ŞI IMPACT
CAPITOLUL VI
MĂSURI PENTRU ATENUAREA MODIFICĂRILOR CLIMATICE
BIBILIOGRAFIE
Figura 1:
Modificări climatice
DEZASTRE NATURALE
Inundaţii Tzunami
Alunecări de teren
Uragane
Vulcani
Tornade
Topirea gheţarilor
Incendii