Grzegorz Jawor

Grzegorz Jawor
AŞEZĂRILE DE DREPT VALAH

ŞI LOCUITORII LOR DIN RUTENIA ROŞIE
ÎN EVUL MEDIU TÂRZIU
Scripta archaeologica et historica Dacoromaniae
Redigit
VICTOR SPINEI
IV
Redactor: Iulian MOGA

Redactare finală: Mihaela MORARIU
Coperta: Manuela OBOROCEANU
Tehnoredactor: Luminiţa RĂDUCANU
Ilustraţia de pe copertă redă imaginea unor săteni români de pe stampe transilvănene de

la începutul epocii moderne (apud Istoria romanilor, VI, Bucureşti, 2002, pl. 39, c, d).
ISBN: 978-973-703-818-0
Osady prawa wołoskiego i ich mieszkańcy na Rusi Czerwonej w późnym średniowieczu, Grzegorz Jawor
© Grzegorz Jawor, 2010

© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012
700109 – Iaşi, str. Pinului, nr. 1A, tel. /fax: (0232) 314947
http://www. editura. uaic. ro e-mail: editura@uaic. ro
Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Institutul de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iaşi
Grzegorz Jawor
AŞEZĂRILE DE DREPT VALAH

ŞI LOCUITORII LOR DIN RUTENIA ROŞIE
ÎN EVUL MEDIU TÂRZIU
Traducere de Gabriela Gavril-Antonesei

Prefaţă de Victor Spinei
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

2012
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
JAWOR, GRZEGORZ
Aşezările de drept valah şi locuitorii lor din Rutenia Roşie în Evul Mediu
târziu / Grzegorz Jawor; trad. de Gabriela Gavril-Antonesei;
pref. de Victor Spinei - Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-973-703-818-0
I. Gavril-Antonesei, Gabriela (trad.)

II. Spinei, Victor (pref.)
94(=135.1)(438)
Cuprins
Prefaţă de Victor Spinei

Jus Valachicum în prospectarea lui Grzegorz Jawor ................................................. 9
Jus Valachicum dans la recherche de Grzegorz Jawor............................................ 14
Cuvânt înainte ................................................................................................ 19
Capitolul I
Aspecte etnice ale migraţiei românilor pe teritoriul Regatului Polonez, în
perioada cuprinsă între jumătatea secolului al XIV-lea şi începuturile
secolului al XVI-lea, pe fundalul ţărilor învecinate ....................................... 27
Migraţia românească în literatura de specialitate ...................................................... 27
Reprezintă valahii doar o corporaţie profesională? ................................................. 32
Geneză locală sau exterioară a dreptului valah? ....................................................... 38
Scala migraţiei şi caracterul său ................................................................................... 42
Caracterul etnic al satelor româneşti, în lumina datelor lingvistice ....................... 46
Izvoare antropologice şi mărturii din aria culturii materiale şi spirituale ............. 50
Concluzii ......................................................................................................................... 53
Capitolul II
Elemente ale vieţii nomade şi ale celei sedentare în istoria colonizării
româneşti ....................................................................................................... 55
Prezentarea caracterului migraţiei în literatura de specialitate................................ 55
Satul moldovenesc şi cel transilvănean în perioada medievală târzie.................... 58
Menţionări ale nomadismului în izvoare şi organizarea păstoritului românesc
în perioada medievală, în Rutenia Roşie şi în Polonia Mică ................................ 62
Împrejurările întemeierii celor mai vechi sate româneşti şi activităţile agricole din
acestea .......................................................................................................................... 67
Concluzii ......................................................................................................................... 73
Capitolul III
Cauze militare ale extinderii colonizării româneşti în perioada medievală .. 75
Introducere ..................................................................................................................... 75
Obligaţiile militare ale românilor în Ungaria şi Moldova, în secolele XIV-XV .. 78
Voievozi şi comitate româneşti în Rutenia Roşie, la sfârşitul secolului
al XIV-lea şi începuturile celui de-al XV-lea .......................................................... 81
Obligaţiile militare ale românilor ce locuiau pe domeniile regale
şi pe cele private în secolul al XV-lea ...................................................................... 88
Concluzii ......................................................................................................................... 95
Capitolul IV
Aria teritorială şi caracterul economic ale colonizării româneşti în Rutenia
Roşie, în secolul al XIV-lea şi începuturile secolului al XV-lea .................... 97
Observaţii preliminare .................................................................................................. 97
Clasificarea celor mai frecvente informaţii despre colonizarea românească în
funcţie de tipul şi de caracterul lor ........................................................................ 100
Caracteristici ale colonizării în diferite ţinuturi....................................................... 103
Ţinutul Halici ......................................................................................................... 103
Ţinutul Lwów ........................................................................................................ 109
Voievodatul Bełz ................................................................................................... 118
Ţinutul Chełm ....................................................................................................... 121
Ţinutul Lublin ........................................................................................................ 125
Ţinutul Przemyśl ................................................................................................... 127
Ţinutul Sanok......................................................................................................... 139
Observaţii generale despre regiunile cuprinse de colonizarea românească şi
despre etapele sale de dezvoltare ........................................................................... 148
Capitolul V
Organizarea satelor de drept valah şi funcţionarea lor socială .................... 151
Observaţii preliminare ................................................................................................ 151
Cnezi, sołtysi, tywuni. Probleme terminologice ......................................................... 152
Caracterul proprietăţii şi înzestrarea cnezatelor ..................................................... 156
Competenţele juridice şi administrative ale cnezilor ............................................. 170
Biserica şi preotul în comunităţile aşezărilor româneşti ........................................ 173
Locuitorii aşezărilor .................................................................................................... 175
Obştea în viaţa administrativă a satului românesc ................................................. 179
Craina şi funcţiile sale ................................................................................................. 184
Concluzii ....................................................................................................................... 193
Capitolul VI .................................................................................................. 195

Integrarea şi asimilarea colonizării româneşti de către mediul local,
la începutul secolului al XVI-lea .................................................................. 195
Atitudinea rutenilor şi a polonezilor faţă de membrii comunităţilor
româneşti ................................................................................................................... 195
Criza colonizării româneşti. Factori economici ...................................................... 198
Rolul rutenilor şi al polonezilor în faza medievală a colonizării româneşti ....... 204
Desfăşurarea proceselor de asimilare în rândul nobilimii de origine
românească ................................................................................................................ 208
Concluzii ....................................................................................................................... 210
Încheiere....................................................................................................... 213
Nota traducătorului ...................................................................................... 217
Lista siglelor utilizate în volum .................................................................... 219
Bibliografie ................................................................................................... 221
Izvoare .......................................................................................................................... 221
1. Izvoare manuscrise ........................................................................................... 221
2. Izvoare publicate ............................................................................................... 222
3. Studii monografice ............................................................................................ 224
Lista hărţilor şi tabelelor .............................................................................. 237
Résumé
Les colonies de droit valaque et leurs habitats en Routénie Rouge a l’époque
du bas moyen âge ..................................................................................................... 239
Indicele numelor de localităţi ...................................................................... 245
Hărţi ............................................................................................................. 255
Anexă ............................................................................................................ 271
Prefaţă
JUS VALACHICUM ÎN PROSPECTAREA

LUI GRZEGORZ JAWOR
În urmă cu mai bine de un deceniu, parcurgând standurile cu noutăţi

editoriale dintr-o faimoasă bibliotecă vieneză, mi-a căzut în mâini un volum
ce prospecta analitic răspândirea aşezărilor administrate potrivit „dreptului
valah”. Era vorba de monografia istoricului polonez Grzegorz Jawor, Osada
prawa wołoskiego i ich mieszkańcy na Rusi Czerwonej w późnym średniowieczu
(Așezările de drept valah şi locuitorii lor din Rutenia Roşie în Evul Mediu târziu),
apărută în anul 2000 la Editura Universităţii „Maria Curie-Skłodowska” din
Lublin. Simpla foiletare a volumului, chiar în condiţiilor barierelor lingvistice
greu surmontabile, impuse de o limbă pe care nu am studiat-o niciodată
susţinut, m-a edificat că mă aflam în faţa unui demers ştiinţific temeinic,
bazat pe o osatură documentară consistentă, capabilă să dreneze expunerea
spre încheieri cu tentă originală. În chip firesc, o asemenea lucrare era de
natură să-mi capteze atenţia, dat fiind relevanţa sa pentru trecutul colecti-
vităţilor neolatine disipate în vecinătatea arealului carpato-dunărean.
Interesul pentru tematica menţionată decurgea şi din faptul că, de mai
multe decenii, aceasta nu se mai bucurase de atenţia specială a medieviştilor,
care, în general, s-au mulţumit să preia materialul informativ depistat şi valo-
rificat de cercetătorii din generaţiile trecute (cf. în special D. D. Mototolescu,
Jus Valachicum în Polonia, Bucureşti, 1916; Th. Holban, Cneazul. Contribuţie la jus
Valachicum din Polonia, în „Cercetări istorice”, X-XII, 1934-1936, 1, p. 62-79;
idem, Jus Valachicum în Polonia, în „Studii şi cercetări istorice”, XVIII, 1943,
p. 313-373; I. I. Nistor, Migraţiunea românească în Polonia în secolul XV şi XVI,
în „Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice”, Seria III, XXI, 1939, p.
89-110). Din păcate, în istoriografia românească postbelică s-au manifestat
preocupări limitate pentru trecutul comunităţilor latinofone proliferate în
afara entităţilor statale medievale naţionale, care să se bazeze pe noi investi-
gaţii arhivistice sau pe examinarea textelor inserate în vechi culegeri de
izvoare diplomatice. Au dispărut încetul cu încetul competenţele cărturăreşti
Victor Spinei
capabile să proiecteze noi lumini asupra istoriei enclavelor aromâne,

istroromâne şi meglenoromâne din Balcani sau asupra grupurilor romanice
răspândite pe versanţii Carpaţilor Păduroşi, în ţinuturile cu preponderenţă
etnică est-slavă. Forurile diriguitoare ale cercetării româneşti, confruntate
endemic cu dificultăţile de ordin material şi lipsite de un suport consistent
din partea autorităţilor politice, nu au găsit mijloace pentru remedierea şi
revigorarea situaţiei ori, pur şi simplu, s-au complăcut într-o atitudine letargică.
Cu atât mai mult se cuvine cotat drept meritoriu demersul lui Grzegorz Jawor,
care s-a aplecat cu multă râvnă şi competenţă asupra tematicii în discuţie.
Autorul volumului s-a născut la 14 martie 1960, la Lublin, important
centru economic şi cultural din sud-estul Poloniei, cu o vechime ce accede
spre un prag milenar. După studiile de istorie urmate la Universitatea “Maria
Curie-Skłodowska” din oraşul natal, a fost angajat în cadrul acesteia în
calitate de cercetător ştiinţific. Preocupările sale ştiinţifice prioritare s-au axat
pe istoria aşezărilor şi a comunităţilor rurale de la sfârşitul evului mediu şi de
la începutul epocii moderne din zona de hotar polono-ruteană. Acestea şi-au
găsit o primă materializare sintetică în anul 1989, când şi-a susţinut teza de
doctorat intitulată Ludność chłopska i społeczności wiejskie w województwie lubelskim
w późnym średniowieczu (schyłek XIV – początek XVI wieku) (Populaţia ţărănească
şi comunităţile rurale din provincia Lublin la sfârşitul evului mediu (sfârşitul secolului al
XIV-lea – începutul secolului al XVI-lea), publicată doi ani mai târziu la Lublin.
Ocupându-se de aspecte demografice din teritoriile haliciene anexate
Regatului polon la mijlocul secolului al XIV-lea, el şi-a sporit zestrea docu-
mentară prin stăruitoare cercetări în arhívele poloneze şi din ţările din jur,
derulate concomitent cu prospectarea vechilor colecţii de documente, unele
devenite adevărate rarităţi bibliografice. Prin această orientare tematică
Grzegorz Jawor s-a confruntat şi cu problemele legate de prezenţa şi
organizarea colectivităţilor neolatine din arealul geografic avut în vedere.
Acestora le-au fost dedicate o suită întreagă de studii, ce îmbrăţişează un
registru vast de aspecte, palid oglindite în literatura ştiinţifică anterioară:
Imigranci ruscy i wołoscy we wsiach województwa lubelskiego w późnym średniowieczu, în:
„Annales Universitatis Mariae Curie-Skłodowska”, Sectio F, Historia,
XLIII/XLIV: 1988-1989 [1991], p. 7-20; Zasięg i charakter osadnictwa wołoskiego
na Rusi Czerwonej w XIV-XVI wieku, în: Галицько-волинська держава:
передумови, виникнення, історія, культура, традиції. Галич 19-21 серпня 1993 р.
Тези доповідей та повідомлень, Львів, 1993, p. 123-125 (republicat în: Другий
Мижднародный Конгрес Украіністив. Львів 22-28 серпня 1993 r., Львів,
10
Jus Valachicum în prospectarea Grzegorz Jawor
1994, p. 34-36); Oblicze etniczne i osadnictwo okolic Goraja w późnym średniowieczu,

în: „Region Lubelski”, 6 (8), 1994-1996, Lublin 1998, p. 53-60; Etniczny
aspekt osadnictwa wołoskiego na przedpolu Karpat w Małopolsce i Rusi Czerwonej
(XIV - XV), în: Początki sąsiedztwa. Pogranicze etniczne polsko-rusko-słowackie w
średniowieczu. Materiały z konferencji – Rzeszów 9-11 V 1995, red. M. Parczewski
şi S. Czopka, Rzeszów 1996, p. 301-306; Strungi i zbory. Instytucje organizacji
społecznej wsi na prawie wołoskim w średniowiecznej Polsce, în: „Kwartalnik Historii
Kultury Materialnej”, XLV, 1997, 2, p. 179-186; Współistnienie grup etnicznych
na Rusi Czerwonej w XV-XVI wieku na przykładzie stosunku do społeczności
wołoskich, în: “Annales Universitatis Mariae Curie-Skłodowska”, Sectio F,
Historia, LII/LIII, 1997/1998, p. 53-65; Wołoskie wspólnoty terytorialne w
średniowiecznej Polsce (Wojewodowie i okręgi wołoskie na Rusi Czerwonej na przełomie
XIV-XV wieku), în: Центральна і східна Європа в XV-XVIII століттях:
Питання соціално – економічної та політичної історії. До 100-річчя від дня
народження Професора Дмитра Похилевича, ред. Л. Зашкіљняка и М.
Крикуна, Львів, 1998, p. 87-94.
Substanţa documentară şi concluzivă a studiilor enumerate şi a tezei de
doctorat a fost topită în monografia dedicată aşezărilor administrate în
conformitate cu „dreptul valah”: Osada prawa wołoskiego i ich mieszkańcy na Rusi
Czerwonej w późnym średniowieczu, care, după o primă ediţie publicată în 2000, a
beneficiat, patru ani mai târziu, de o a doua ediţie. Ediţia princeps a lucrării a
stat la baza obţinerii titlului de doctor habilitat, în urma căruia, în anul 2004, i
s-a încredinţat poziţia de profesor la aceeaşi universitate din Lublin unde
străbătuse întreg cursus honorum. La Universitatea “Maria Curie-Skłodowska”,
profesorul Grzegorz Jawor deţine în prezent calitatea de şef al Catedrei /
Departamentului de Istorie Economică din cadrul Facultăţii de Istorie.
Publicarea tomului monografic menţionat mai sus nu i-au diminuat
preocupările legate de răspândirea şi structurarea comunităţilor romanice de
la răsărit de Carpaţii Păduroşi, elaborând în acest sens mai multe articole:
Osadnictwo wołoskie nad górnym i środkowym Bugiem do początków XVI wieku, în:
Zamojszczyzna i Wołyń w minionym tysiącleciu. Historia, kultura, sztuka, red. J.
Feduszki, Zamość, 2000, p. 39-45; Pogranicze Słowiańszczyzny zachodniej i
wschodniej w późnym średniowieczu i czasach nowożytnych (în colaborare cu R
Szczygieł) în: Geograficzne problemy pogranicza Europy zachodniej i wschodniej, red.
H. Maruszczaka şi Z. Michalczyka, Lublin 2004, p. 61-72; Migracje wołoskie w
Europie Środkowej w późnym średniowieczu i u progu epoki nowożytnej, în: Wędrówka i
etnogeneza w starożytności i w średniowieczu, red. M. Salamona şi J. Strzelczyka,
11
Victor Spinei
Instytut Historii UJ-Kraków, 2004, p. 337-354; Migracje wołoskie w Europie

Środkowej w późnym średniowieczu i u progu epoki nowożytnej, în: Wędrówka i
etnogeneza w starożytności i w średniowieczu, red. M. Salamona şi J. Strzelczyka,
Instytut Historii UJ, II, Kraków 2010, p. 403-422; Wołosi – zapomniani
kolonizatorzy Zamojszczyzny na przełomie średniowiecza i czasów nowożytnych,
Wykład inauguracyjny na WSH-E w Zamościu, Zamość, 2010, 12 p; Elity
osad prawa wołoskiego na Rusi Czerwonej. Przemiany i trwanie (na przykładzie wsi
Lubycza w województwie bełskim od XV do połowy XIX w.), în „Średniowiecze
Polskie i Powszechne”, 3 (7), Katowice, 2011, red. J. Sperki şi B. Czwojdrak,
p. 227-241.
Pentru a-şi asigura o solidă bază documentară pentru monografia
asupra „dreptului valah”, Grzegorz Jawor a întreprins îndelungi şi fructuoase
investigaţii în arhivele din Polonia (Chełm, Lublin, Varşovia, Cracovia) şi
Ucraina (Lvov), care, completate cu actele de cancelarie deja publicate, i-au
oferit posibilitatea de a realiza reconstituiri edificatoare asupra realităţilor
etnico-demografice din regiunile de sud-est ale Regatului polon. Unele din
opiniile istoriografice mai vechi asupra coloniştilor români din Rutenia Roşie
au fost confirmate, altele au trebuit nuanţate sau chiar emendate.
Pe baza materialelor recuperate, corespunzătoare secolelor XIV-XVI,
au fost identificate 305 localităţi organizate după „jus Valachicum”, care
prezintă caracteristici particulare, deosebite de dreptul german şi cel rutean,
proliferate în acelaşi perimetru geografic şi în acelaşi interval cronologic.
Românii* colonizaţi în cuprinsul Regatului polon nu reprezentau corporaţii
profesionale plurietnice, ci proveneau din masa latinofonă migrată din
Moldova şi Transilvania. Aceştia aveau preocupări preponderent agricole,
reflectând tradiţii de viaţă statornică, elementele nomade din cadrul lor fiind
rare şi, în cele mai multe cazuri, incerte. Autorul a încercat să facă lumină în
privinţa circumstanţelor migraţiei colectivităţilor româneşti din Moldova şi
Transilvania spre ţinuturile situate la nord-est, a cronologiei deplasărilor
demografice, a motivaţiilor lor, a contactelor stabilite între grupurile coloni-
zate şi autorităţile statale polone, a ponderii migraţiilor spontane în raport cu

*
Pentru comunităţile latinofone stabilite în Rutenia Roşie, autorul a folosit consecvent
forma Wołosi / valahi, opţiune acceptată şi de traducătoarea volumului. Dat fiind că în
literatura ştiinţifică românească istorică şi filologică se utilizează curent etnonimul români, în
consonanţă cu propriul mod de desemnare al colectivităţilor romanofone din spaţiul
carpato-dunărean, atestat încă din Evul Mediu, am considerat firesc să-l adoptăm şi pentru
ediţia de faţă a lucrării.
12
Jus Valachicum în prospectarea Grzegorz Jawor
cele coordonate de factorii administrativi, a drepturilor şi îndatoririlor, a

ierarhiilor sociale, a structurilor juridice etc.
*
În literatura românească de specialitate, meritul de a fi semnalat relevanţa
cărţii medievistului polonez îi revine reputatului erudit Şerban Papacostea,
într-o notiţă bibliografică inserată în „Studii şi Materiale de Istorie Medie”,
XIX, 2001, p. 331-332. Cu toate acestea, până în prezent, reverberaţia cerce-
tărilor lui Grzegorz Jawor a fost nesemnificativă. În ceea ce mă priveşte,
le-am menţionat doar tangenţial într-o lucrare cu caracter general (cf. V.
Spinei, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the
Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Leiden – Boston, 2009, p. 163, 409).
Edificat de valoarea tomului şi de ecourile previzibile ce le-ar fi deşteptat
în cercurile savante din România, de mai bine un deceniu am încercat să
obţin acceptul a două prestigioase edituri bucureştene pentru traducerea şi
publicarea sa, dar, din păcate, am eşuat în demersurile întreprinse. În schimb,
am găsit înţelegere şi receptivitate din partea distinsului profesor Andrei
Hoişie, directorul Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care
a reuşit să găsească cu celeritate soluţii eficiente pentru a se asigura o
traducere corespunzătoare a volumului şi pentru finanţarea tipăririi sale.
Traducerea, comportând reale dificultăţi, datorate prioritar abundenţei
vocabularului arhaic, a fost asumată de Gabriela Gavril-Antonesei, cadru
didactic la Facultatea de Litere de la aceeaşi Alma Mater şi la Institutul de
Limbi Romanice al Universităţii Jagellone din Cracovia, care şi-a probat
competenţa printr-o transpunere românească nuanţată a textului original,
detectând cu acuitate sensuri adecvate terminologiei specifice lucrărilor de
medievistică.
Victor SPINEI
13
JUS VALACHICUM DANS LA RECHERCHE
DE GRZEGORZ JAWOR
Il y a presque une décennie auparavant, parcourant les stands aux

nouveautés éditoriales d’une fameuse bibliothèque viennoise, j’eus l’opportunité
d’avoir dans mes mains un volume qui projetait des lumières analytiques sur
la répartition des communautés administrées selon “le droit valaque”. Il
s’agissait de la monographie de l’historien polonais Grzegorz Jawor, Osada
prawa wołoskiego i ich mieszkańcy na Rusi Czerwonej w późnym średniowieczu (Les
colonies de droit valaque et leurs habitants en Ruthénie Rouge a l’époque du Bas Moyen
Âge), parue en 2000 aux Presses de l’Université “Marie Curie-Skłodowska”
de Lublin. Rien qu’en feuilletant ce volume, même dans les conditions des
barrières linguistiques difficiles à surmonter, imposées par une langue jamais
étudiée de façon soutenue, et je fus édifié que je me trouvais devant une
démarche scientifique solide, basée sur une ossature documentaire consistante,
à même de drainer l’exposition vers des conclusions à nuances originales.
Tout naturellement, un tel travail était de nature à capter mon attention,
étant donné sa relevance pour le passé des collectivités néolatines dissipées
dans la proximité de l’espace carpato-danubien.
L’intérêt pour la thématique mentionnée découlait aussi du fait que,
depuis plusieurs décennies, celle-ci n’avait plus joui de l’attention spéciale des
médiévistes, lesquels, en général, se sont contentés de reprendre le matériau
informatif dépisté et valorisé par les chercheurs des générations passées (cf. tout
particulièrement D. D. Mototolescu, Jus Valachicum în Polonia, Bucarest, 1916;
Th. Holban, Cneazul. Contribuţie la jus Valachicum din Polonia, dans: „Cercetări
istorice”, X-XII, 1934-1936, 1, p. 62-79; idem, Jus Valachicum în Polonia, dans:
„Studii şi cercetări istorice”, XVIII, 1943, p. 313-373; I. I. Nistor, Migraţiunea
românească în Polonia în secolul XV şi XVI, dans: „Academia Română. Memoriile
Secţiunii Istorice”, Ser. III, XXI, 1939, p. 89-110). Par malchance, dans
l’historiographie roumaine de l’après-guerre se sont manifestées des
préoccupations limitées pour le passé des communautés latinophones
proliférées à l’extérieur des entités d’État médiévales nationales, qui s’appuient
sur de nouvelles investigations d’archives ou bien sur l’examen des textes insérés
dans de vieux recueils de sources diplomatiques. Petit à petit les compétences
des savants capables de projeter de nouvelles lumières sur l’histoire des
Jus Valachicum dans la recherche de Grzegorz Jawor
enclaves aroumaines, istroroumaines et méglénoroumaines dans les Balkans

ou sur les groupes roumains répandus sur les versants des Carpates Boisées,
dans les contrées à prépondérance ethnique est-slave se sont effacées. Les
instances en titre dirigeant la recherche roumaine, confrontées de façon
endémique aux difficultés d’ordre matériel et manquant d’un support consistant
de la part des autorités politiques, n’ont pas trouvé les moyens pour remédier et
revigorer la situation ou, purement et simplement, se sont complu dans une
attitude léthargique. D’autant plus il nous revient de souligner le mérite de la
démarche de Grzegorz Jawor, qui piocha avec application et compétence la
thématique en discussion.
L’auteur du volume est né le 14 mars 1960, à Lublin, important centre
économique et culturel au sud-est de la Pologne, dont l’ancienneté remonte à
un seuil millénaire. Après des études d’histoire poursuivies à l’Université
“Marie Curie-Skłodowska” de sa ville natale, il y a été embauché en qualité
de chercheur scientifique. Ses préoccupations scientifiques prioritaires se
sont axées sur l’histoire des localités et des communautés rurales à la fin du
Moyen Âge et au début de l’époque moderne dans la zone de frontière
ruthèno-polonaise. Celles-ci trouvèrent une première matérialisation
synthétique en 1989, quand il soutint sa thèse de doctorat intitulée Ludność
chłopska i społeczności wiejskie w województwie lubelskim w późnym średniowieczu
(schyłek XIV – początek XVI wieku) (La population paysanne et les communautés
rurales de la province Lublin à la fin du Moyen Âge (fin du XIV-e siècle – début du
XVI-e siècle), publiée deux ans plus tard à Lublin.
Tout en se penchant sur les aspects démographiques des territoires
khalitchiens annexés au Royaume polonais au milieu du XIV-e siècle, il
agrandit son héritage documentaire à force d’assidues recherches dans les
archives polonaises et celles des pays avoisinants, déroulées concomitamment à
la prospection des vieilles collections de documents, certains parmi eux
devenus à présent de véritables raretés bibliographiques. Par cette orientation
thématique Grzegorz Jawor s’est confronté aussi à des problèmes liés à la
présence et à l’organisation des collectivités néolatines de l’espace géographique
eu en vue. Il leur dédia toute une suite d’études, qui embrassent un registre
vaste d’aspects, faiblement reflétés dans la littérature scientifique antérieure:
Imigranci ruscy i wołoscy we wsiach województwa lubelskiego w późnym średniowieczu,
dans: „Annales Universitatis Mariae Curie-Skłodowska”, Sectio F, Historia,
XLIII/XLIV: 1988-1989 [1991], p. 7-20; Zasięg i charakter osadnictwa wołoskiego
na Rusi Czerwonej w XIV-XVI wieku, dans: Галицько-волинська держава:
15
Victor Spinei
передумови, виникнення, історія, культура, традиції. Галич 19-21 серпня 1993 р.

Тези доповідей та повідомлень, Львів, 1993, p. 123-125 (republié dans: Другий
Мижднародный Конгрес Украіністив. Львів 22-28 серпня 1993 r., Львів,
1994, p. 34-36); Oblicze etniczne i osadnictwo okolic Goraja w późnym średniowieczu,
dans: „Region Lubelski”, 6 (8), 1994-1996, Lublin 1998, p. 53-60; Etniczny
aspekt osadnictwa wołoskiego na przedpolu Karpat w Małopolsce i Rusi Czerwonej
(XIV - XV), dans: Początki sąsiedztwa. Pogranicze etniczne polsko-rusko-słowackie
w średniowieczu. Materiały z konferencji - Rzeszów 9-11 V 1995, réd. M.
Parczewski et S. Czopka, Rzeszów 1996, p. 301-306; Strungi i zbory. Instytucje
organizacji społecznej wsi na prawie wołoskim w średniowiecznej Polsce, dans:
„Kwartalnik Historii Kultury Materialnej”, XLV, 1997, 2, p. 179-186;
Współistnienie grup etnicznych na Rusi Czerwonej w XV-XVI wieku na przykładzie
stosunku do społeczności wołoskich, dans: “Annales Universitatis Mariae Curie-
Skłodowska”, Sectio F, Historia, LII/LIII, 1997/1998, p. 53-65; Wołoskie
wspólnoty terytorialne w średniowiecznej Polsce (Wojewodowie i okręgi wołoskie na Rusi
Czerwonej na przełomie XIV-XV wieku), dans: Центральна і східна Європа в
XV-XVIII століттях: Питання соціално – економічної та політичної історії.
До 100-річчя від дня народження Професора Дмитра Похилевича, ред. Л.
Зашкіљняка и М. Крикуна, Львів, 1998, p. 87-94.
La substance documentaire et conclusive des études énumérées, tout
comme celle de la thèse de doctorat, fut fondue dans la monographie affectée
aux localités administrées en conformité avec le „droit valaque”: Osada prawa
wołoskiego i ich mieszkańcy na Rusi Czerwonej w późnym średniowieczu, laquelle,
après une première édition publiée en 2000, a bénéficié, quatre ans plus tard,
d’une seconde édition. L’édition princeps de ce travail se trouva à la base de
l’obtention du titre de docteur habilité, à la suite duquel, en 2004, on lui
confia la charge de professeur dans la même université de Lublin, où il avait
poursuivi tout le cursus honorum. A l’Université “Marie Curie-Skłodowska”, le
professeur Grzegorz Jawor détient à présent la qualité de chef de la Chaire /
du Département d’Histoire Économique dans le cadre de la Faculté d’Histoire.
La publication du tome monographique mentionné ci-dessus n’a pas
diminué ses préoccupations liées à la prolifération et à la construction des
structures des communautés romaines à l’est des Carpates Boisées, preuve
l’élaboration de plusieurs articles à ce sujet: Osadnictwo wołoskie nad górnym i
środkowym Bugiem do początków XVI wieku, dans: Zamojszczyzna i Wołyń w
minionym tysiącleciu. Historia, kultura, sztuka, réd. J. Feduszki, Zamość, 2000,
p. 39-45; Pogranicze Słowiańszczyzny zachodniej i wschodniej w późnym średniowieczu i
16
Jus Valachicum dans la recherche de Grzegorz Jawor
czasach nowożytnych (en collaboration avec R Szczygieł), dans: Geograficzne

problemy pogranicza Europy zachodniej i wschodniej, réd. H. Maruszczaka et Z.
Michalczyka, Lublin, 2004, p. 61-72; Migracje wołoskie w Europie Środkowej w
późnym średniowieczu i u progu epoki nowożytnej, dans: Wędrówka i etnogeneza w
starożytności i w średniowieczu, réd. M. Salamona et J. Strzelczyka, Instytut
Historii UJ-Kraków, 2004, p. 337-354; Migracje wołoskie w Europie Środkowej w
późnym średniowieczu i u progu epoki nowożytnej, dans: Wędrówka i etnogeneza w
starożytności i w średniowieczu, réd. M. Salamona et J. Strzelczyka, Instytut
Historii UJ, II, Kraków 2010, p. 403-422; Wołosi – zapomniani kolonizatorzy
Zamojszczyzny na przełomie średniowiecza i czasów nowożytnych, Wykład inauguracyjny
na WSH-E w Zamościu, Zamość, 2010, 12 p.; Elity osad prawa wołoskiego na
Rusi Czerwonej. Przemiany i trwanie (na przykładzie wsi Lubycza w województwie
bełskim od XV do połowy XIX w.), dans: „Średniowiecze Polskie i Powszechne”,
3 (7), Katowice, 2011, réd. J. Sperki et B. Czwojdrak, p. 227-241.
En vue d’assurer une solide base documentaire à sa monographie sur le
„droit valaque”, Grzegorz Jawor a entrepris de longues et fructueuses
investigations dans les archives de Pologne (Chełm, Lublin, Varsovie, Cracovie)
et Ukraine (Lvov), lesquelles, corroborées avec les actes de chancellerie déjà
publiés, lui ont offert la possibilité de réaliser des reconstitutions édificatrices
pour les réalités ethnico-démographiques des régions situées au sud-est du
Royaume polonais. Quelques-unes des opinions historiographiques plus
anciennes sur les colons roumains en Ruthénie Rouge ont été confirmées,
d’autres ont dû être nuancées ou même émendées.
S’appuyant sur les matériaux récupérés, correspondant aux XIV-XVI-e
siècles, on identifia 305 localités organisées selon „jus Valachicum”, qui
présentent des caractéristiques particulières, différentes par rapport au droit
allemand et à celui ruthénien, proliférées dans le même périmètre géographique
et dans le même intervalle chronologique. Les Roumains* colonisés à l’intérieur
du Royaume polonais ne représentaient pas des corporations professionnelles
pluriethniques, mais provenaient de la masse latinophone migrée de Moldavie

*
Pour les communautés latinophones établies en Ruthénie Rouge, l’auteur a employé de
manière conséquente la forme Wołosi / Valaques, option acceptée aussi par la traductrice du
volume. Etant donné que dans la littérature scientifique roumaine historique et philologique
on utilise couramment l’ethnonyme Roumains, en consonance avec le propre mode des
collectivités romanophones peuplant l’espace carpato-danubien de se désigner, attesté depuis
déjà le Moyen Âge, nous avons estimé comme juste de l’adopter aussi pour l’édition du présent
ouvrage.
17
Victor Spinei
et de Transylvanie. Ceux-ci avaient des préoccupations éminemment agricoles,

reflétant des traditions de vie sédentaire, les éléments nomades étant rares et,
la plupart des cas, incertains. L’auteur a essayé de faire la lumière quant aux
circonstances de la migration des collectivités roumaines de Moldavie et de
Transylvanie vers les contrées situées au nord-est, d’établir la chronologie de
ces déplacements démographiques, leurs motivations, les contacts établis entre
les groupes colonisés et les autorités d’État polonaises, la pondération des
migrations spontanées par rapport à celles coordonnées par les facteurs
administratifs, leurs droits et leurs devoirs, les hiérarchies sociales, les structures
juridiques etc.
*
Dans la littérature roumaine de spécialité, le mérite d’avoir signalé la
relevance du livre écrit par le médiéviste polonais revient au réputé érudit
Şerban Papacostea, dans une notice bibliographique insérée dans „Studii şi
Materiale de Istorie Medie”, XIX, 2001, p. 331-332. Malgré cela, jusqu’à
présent, la réverbération des recherches de Grzegorz Jawor a été insignifiante.
En ce qui me concerne, je ne les ai que tangentiellement mentionnées dans
un ouvrage à caractère général (cf. V. Spinei, The Romanians and the Turkic
Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century,
Leiden – Boston, 2009, p. 163, 409).
Edifié par la valeur du tome et des échos prévisibles qu’il aurait pu
éveiller dans les milieux savants de Roumanie, il y a déjà depuis plus d’une
décennie que j’ai essayé d’obtenir l’accord de deux éditions bucarestoises de
prestige pour qu’il soit traduit et publié, mais, malheureusement, j’ai échoué
dans les démarches entreprises. En revanche, je rencontrai la sagacité et la
réceptivité du distingué professeur Andrei Hoişie, directeur des Presses de
l’Université “Alexandru Ioan Cuza” de Iaşi, qui a réussi de trouver avec
célérité des solutions efficientes pour assurer une bonne traduction du
volume, ainsi que pour le financement de son impression.
Cette traduction, qui comporte de réelles difficultés, dues de façon
prioritaire à l’abondance du vocabulaire archaïque, a été assumée par Gabriela
Gavril-Antonesei, enseignante à la Faculté de Lettres de la même Alma
Mater et de l’Institut de Langues Romanes de l’Université Jagellone de
Cracovie, et qui a prouvé ses compétences par une transposition nuancée du
texte original en roumain, détectant avec acuité des sens adéquats pour une
terminologie spécifique aux travaux médiévistes.
Victor SPINEI
(Traduit par Michaela SPINEI)
18
Cuvânt înainte 1
Profilul teritorial şi administrativ al Ruteniei Roşii (Russia Rubra), cunos-

cute în istoriografia poloneză sub numele de Ruś Czerwona, s-a configurat de-a
lungul secolelor al XIV-lea şi al XV-lea, în urma confruntărilor între Polonia,
Lituania şi Ungaria pentru stăpânirea Principatului Halici-Volânia. În fapt,
abia în a doua jumătate a secolului al XV-lea, structurile administrative din
această regiune au devenit stabile, păstrate fiind fără modificări substanţiale
până la prima împărţire a Poloniei. Ţinuturile Sanok, Przemyśl, Lwów, Halici
şi, probabil, de la sfârşitul secolului al XV-lea, cel al Chełm-ului făceau parte
din voievodatul rutean2. Ţinutul Bełz însă, din anul 1338 feudă a prinţilor
mazovieni, dobândeşte după încorporarea în Regatul Poloniei, în 1462,
statutul de voievodat3. La nord şi la nord-est, regiunea aceasta se învecina cu
Polesia (care, înainte de 1569, ţinea de Lituania) şi Volânia, la est cu
voievodatul Cracoviei şi cel al Sandomierz-ului (din 1474 şi cu înfiinţatul
voievodat Lublin), iar la vest cu Podolia. Limita de sud a Ruteniei Roşii o
constituia graniţa cu Ungaria şi Moldova, ce străbătea Carpaţii.
În pofida introducerii treptate a dreptului polonez, a structurilor
administrative şi a instituţiilor poloneze, individualitatea regiunii amintite s-a
păstrat şi poate fi observată în mai multe planuri. În cel economic, se
sesizează în primul rând confruntarea între vechile structuri ale aşezărilor
organizate după dreptul rutean şi reforma venită dinspre vest, bazată pe
dreptul german (taxe). Efecte ale acestui proces au fost urbanizarea progre-
sivă, întemeierea unor noi sate rutene şi transformarea celor deja existente.
În multe regiuni, vechile structuri juridice s-au dovedit a fi deosebit de
trainice, în altele s-a realizat o simbioză între elementele locale şi cele străine,

1Prima ediţie a acestei cărţi a fost publicată în anul 2000, iar cea de a doua, revăzută şi
adăugită, în 2004. Traducerea a fost efectuată după ediţia a II-a a volumului (n. tr., G. G.).
2 Urzędnicy bełscy i chełmscy XIV-XVIII w., ed. H. Gmiterek, R. Szczygieł, în Urzędnicy
dawnej Rzeczypospolitej XII-XVIII wieku. Spisy, red. A. Gąsiorowski, vol. 3, fasc. 2, Kórnik,
1992, p. 7.
3 A. Swieżawski, Ziemia bełska. Zarys dziejów politycznych do roku 1462, Częstochowa, 1990,
pp. 207-209.
Aşezările de drept valah şi locuitorii lor din Rutenia Roşie în Evul Mediu târziu
ajungându-se la formaţiuni hibride. În această configuraţie complexă a apărut

şi colonizarea de drept valah – care constituie obiectul cercetării noastre –,
aducând un model specific juridic, de organizare şi de funcţionare a satelor.
Individualitatea teritoriilor rutene poate fi privită şi din perspectivă
socială. Ne referim în primul rând la schimbările produse gradual în structura
societăţii rutene din perioada stăpânirii acestor ţinuturi de către Polonia, nu
doar la relaţiile între localnici şi imigranţii sosiţi din diferite regiuni. Se pot
lesne indica, prin comparaţie cu zonele învecinate, diferenţele etnice, religi-
oase şi culturale. Conştiinţa identităţii regionale a Ruteniei Roşii a fost adânc
înrădăcinată printre locuitorii Regatului Poloniei, atât în Evul Mediu, cât şi în
perioada de după secolul al XV-lea4.
Cercetările prezentate în acest volum acoperă intervalul de timp cuprins
între preluarea acestor regiuni de către Regatul Poloniei, în a doua jumătate a
secolului al XIV-lea, şi începutul secolului al XVI-lea. Aceasta nu înseamnă
însă că valahii (românii)* nu au pătruns şi mai devreme pe teritoriile studiate
de noi. Teza despre migraţiile mai timpurii ale acestei populaţii, atât în
Principatul Halici – Volânia, cât şi mai departe, la vest de Polonia Mică de
sud, este îmbrăţişată mai ales de istoriografia românească. Începuturile
acestei migraţii sunt cel mai frecvent plasate în secolul al XIII-lea, deşi nu
lipseşte sugestia că acest fenomen putea să se manifeste chiar în secolul al
XI-lea. Trebuie însă subliniat faptul că aceste opinii se sprijină deseori pe
premise şi izvoare nesigure. De pildă, a fost de mult respinsă posibilitatea de
a-i considera pe prinţii bolohoveni – frecvent amintiţi în cronicile rutene –

4 Această problematică este tratată, printre alţii, de către Z. Budzyński, Bibliografia dziejów
Rusi Czerwonej (1340-1772), vol. 1, Rzeszów, 1990, pp. 15-19 (Introducere); J. Orzechowski,
Okcydentalizacja Rusi Koronnej w XIV, XV i XVI w., în Państwo, naród, stany w świadomości
wieków średnich. Pamięci Benedykta Zientary 1929-1983, red. A. Gieysztor şi S. Gawlas, Varşovia,
1990, pp. 215-241 şi J. Kłoczowski, Krąg łaciński i bizantyńsko-słowiański w wiekach średnich.
Uwagi wprowadzające, în Dzieje Lubelszczyzny, vol. 6, part. 1, red. J. Kłoczowski, Lublin, 1989,
pp. 9-21.
* După o interesantă dezbatere asupra echivalentului adecvat în limba română pentru
termenul Wołosi utilizat în poloneză de către autorul cărţii de faţă, editura şi-a însuşit
argumentele profesorului Victor Spinei (vezi Prefaţa Domniei Sale la acest volum) în
favoarea termenului Român/Români (Românesc/Româneşti), considerat drept o convenţie
terminologică acceptată şi practicată în tradiţia istoriografiei româneşti moderne pentru tot
ce înseamnă populaţie latinofonă post daco-romană din nordul Dunării, care, prin procesele
migratoare, a întemeiat şi aşezările din Rutenia Roşie pe care le studiază aici Grzegorz Jawor.
Am optat în schimb pentru traducerea expresiei Jus valachicum prin drept valah, dată fiind
consacrarea acesteia din urmă în lexicul românesc de specialitate (nota editurii).
20
Cuvânt înainte
români. Trezeşte de asemenea reţineri convingerea că acele câteva nume de

persoane şi de localităţi, consemnate înainte de secolul al XIV-lea, sunt în
mod neîndoielnic româneşti5. În general, istoricii polonezi acceptă şi ei
posibilitatea prezenţei unor grupuri de păstori români, înainte de începutul
secolului al XIV-lea, atât pe teritoriile rutene, cât şi mai departe chiar, în
regiunile de vest ale Carpaţilor6. Se pare însă că aceste (ipotetice) migraţii nu
s-au desfăşurat la o scală prea mare şi, de aceea, s-au păstrat în izvoare numai
informaţii indirecte – şi acestea puţine – despre ele. Este dificil de acceptat
opinia lui K. Dobrowolski, mai ales în cazul regiunilor din Polonia Mică sau a
comitatelor maghiare situate la nord şi est, bogate în izvoare din secolul al
XIII-lea, că păstorii români au fost consemnaţi numai atunci când au intrat
în atenţia marilor proprietari de pământ7. Acceptarea acestei teze ar însemna
că acea populaţie ar fi fost prezentă de mai devreme – şi chiar în mod stabil
– în munţi.
Că acest mod de a gândi este eronat ne convinge mai ales observarea
momentului când respectiva colonizare s-a răspândit în diferite regiuni ale

5 T. Holban consideră că, încă din anii ’70 ai secolului al XI-lea, se poate observa
prezenţa unor români aşezaţi în împrejurimile Halici-ului sau a celor aduşi din Transilvania
printre partizanii prinţului Izjasław. Enumerând diferite toponime, considerate cu siguranţă
de origine românească, istoricul includea printre acestea şi numele satului Trąbki, aflat în
voievodatul Sandomierz! (idem, Românii pe teritoriul polonez pînă în sec. XVI, în Arhiva, 37,
1930, nr. 3-4, pp. 238-240). Sprijinindu-se pe o argumentaţie asemănătoare, I. Nistor consi-
dera şi el că momentul în care românii încep să fie prezenţi în Rutenia, în Principatul
halician, „se pierde în negura istoriei” (idem, Die moldauischen Ansprüche auf Pokutien, în Archiv
für österreichische Geschichte, Bd. 101, Viena, 1910, p. 22). Opinii similare întâlnim în lucrarea lui
A. V. Boldur (Întemeierea Moldovei, în Studii şi Cercetări Istorice, 19, Iaşi, 1946, pp. 179-186) şi la
Ş. Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Bucureşti, 1977, p. 23.
6 În opinia lui L. Wyrostek, faptul că Rutenia se învecina cu ţinuturile româneşti face
posibilă prezenţa românilor pe teritoriul acesteia încă din secolul al XIII-lea (idem, Ród
Dragów-Sasów na Węgrzech i Rusi Halickiej, în Rocznik Polskiego Towarzystwa Heraldycznego, vol.
11, 1932, p. 133). Despre posibila prezenţă a acestei populaţii în munţii polonezi încă din
secolul al XIII-lea a scris, printre alţii, K. Dobrowolski, Migracje wołoskie na ziemiach polskich,
Lwów, 1930 (extras din Pamiętnik V Zjazdu historyków polskich), p. 5 şi urm.; idem, Dwa studia
nad powstaniem kultury ludowej w Karpatach Zachodnich, în Studia historyczne ku czci S. Kutrzeby, vol.
2, Lwów, 1938, p. 187; J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa historycznego na Podkarpaciu i jego
odzwierciedlenie w grupach etnicznych, în Łemkowie w historii i kulturze Karpat, red. J. Czajkowski,
part. 1, Rzeszów, 1992, p. 150; R. Reinfuss, Związki kulturowe po obu stronach Karpat w rejonie
Łemkowszczyzny, în Łemkowie..., part. 1, p. 168.
7 K. Dobrowolski, Studia nad kulturą pasterską w Karpatach północnych. Typologia wędrówek
pasterskich od XIV-XX wieku, în Wierchy, An 29, 1960.
21
Carpaţilor. În Maramureş, migraţiile au început probabil la sfârşitul secolului

al XIII-lea, însă valul cel mai important de migraţie a românilor a fost în anii
treizeci ai secolului al XIV-lea. Izvoare maghiare din acea perioadă amintesc
mulţimile conduse de Bohdan, fiul lui Mikuła8. În împrejurimile Użhorŏd-ului,
prima atestare sigură a satului românesc Koromle (locuitorii acestuia purtau
nume româneşti tipice) datează din 13379. În prima jumătate a secolului al
XV-lea, Slovacia a fost supusă colonizării româneşti. P. Ratkoš10, V.
Chaloupecký11 şi J. Štika12 au subliniat în lucrările lor glisarea treptată a
acesteia de-a lungul versanţilor sudici ai arcului carpatic, dinspre est spre
vest. O desfăşurare cronologică similară celei amintite mai înainte este
vizibilă şi în partea nordică a arcului carpatic. Cum vom încerca să arătăm în
celelalte capitole ale cărţii noastre, informaţii despre primele întemeieri de
sate în dreptul valah pe teritoriul Ruteniei Roşii apar cel mai devreme în anii
’70 ai secolului al XIV-lea. Cu siguranţă, românii sunt prezenţi în munţii din
Polonia Mică de la sfârşitul secolului al XIV-lea, pentru ca, la sfârşitul
secolului al XV-lea şi la începutul celui următor, să ajungă la Beskid Sląski şi
în Moravia13.
Mişcările propriu-zise de migraţie în Rutenia Roşie ale românilor, care
au adus cu ei propriul model juridico-economic, de organizare şi de
funcţionare a diferitelor aşezări, sub forma dreptului valah, nu sunt datate

8 K. Kadlec, Valaši a valašské právo v zemích slovanských a uherských. S uvodem podavajicim
přehled theorii o vzniku rumunského národa, Praga, 1916, pp. 229-232 şi L. Wyrostek, Ród Dragów-
Sasów..., pp. 6-8.
9 J. Beňko, Osidlenie severného Slovenska, Košice, 1985, p. 265.
10 P. Ratkoš, Problematika kolonizácie na valašskom práve na územi Slovenska, în Historické štúdie,
24, Bratislava, 1980, red. V. Matul, p. 215.

11 V. Chaloupecký, Valaši na Slovensku, Praga, 1947, pp. 19-22.
12 J. Štika, Moravské Valašsko. Jeho vznik a vyvoj, Ostrava, 1973, p. 20.
13 Semnificativ este faptul că primele informaţii despre prezenţa lânei româneşti în
Cracovia datează din 1394, ceea ce constituie un element semnificativ, ce sugerează că

tocmai în acea perioadă importanţa colonizării româneşti din Polonia Mică a crescut (J.
Wyrozumski, Tkactwo małopolskie w późnym średniowieczu, Varşovia-Cracovia, 1972, p. 24).
Despre începuturile colonizării în Beskid Śląski şi Moravia scriu, printre alţii, K. Kadlec,
Valaši a valašské právo..., p. 415; J. Macůrek, Valaši v západnich Karpatech v 15-18 stoletíi,
Ostrava, 1959, pp. 48-53; F. Popiołek, Historia osadnictwa w Beskidzie Śląskim, Katowice, 1939,
p. 31; V. Davidek, Osídlení Těšínska Valachy, Praga, 1940, p. 59; D. Crânjală (în lucrările de
după război semnează D. Krandžalov), Rumunské vlivy v Karpatech se zvláštním zřetelem k
moravskému Valašsku, Praga, 1938, p. 454 şi urm.; S. Szczotka, Studia z dziejów prawa wołoskiego
w Polsce, în Czasopismo Prawno-Historyczne, vol. 2, 1949, p. 373.
22
Cuvânt înainte
mai devreme de jumătatea secolului al XIV-lea. De aceea şi demersul nostru

începe cu această dată.
Cercetările noastre s-au oprit la începutul secolului al XVI-lea deoarece
exact în acea vreme colonizarea românească a intrat într-o perioadă de
profunde transformări. Grosso modo, acestea constau într-o limitare treptată a
numărului de imigranţi din Moldova şi Transilvania care se îndreptau spre
Rutenia Roşie, ceea ce poate fi pus în legătură cu preluarea controlului politic
la sud de Nistru de către Turcia şi cu atenuarea conflictelor de până atunci
dintre Polonia şi Moldova. Procesele de asimilare produse în acelaşi timp au
făcut nu numai ca dreptul valah să-şi piardă, treptat, dimensiunea etnică şi să
devină doar un instrument de colonizare a zonelor de munte, ci să se şi
apropie tot mai mult de cutumele locale, să preia elemente specifice dreptului
german şi celui rutean. În unele regiuni, dreptul valah a dispărut cu
desăvârşire în acea perioadă. De asemenea, factori deopotrivă de natură
economică şi demografică au provocat profunde schimbări chiar în sânul
comunităţilor din diferite aşezări româneşti, precum agrarizarea lor, pierderea
privilegiilor deţinute până atunci, în cele din urmă părăsirea vechiului mod de
viaţă. Pe tot parcursul demersului nostru, am avut în vedere atât cauzele, cât
şi desfăşurarea fenomenelor menţionate.
Cercetările asupra problematicii româneşti au ocupat încă din secolul al
XIX-lea un loc important în istoriografia ţărilor din Europa Centrală şi de
Est. Acesta este şi motivul pentru care o prezentare a lor, fie şi la modul
general, ar fi dificil de realizat într-un cuvânt înainte. De aceea, principalele
elemente ale acestei dezbateri – adesea aprinse – vor fi prezentate separat, în
deschiderea capitolelor.
Demersul nostru începe cu problema contextului etnic al colonizării de
drept valah în faza sa medievală târzie. Se pare că a sosit momentul pentru o
trecere în revistă a lucrărilor istoriografice în materie şi, înainte de toate,
pentru o confruntare a opiniilor, nu o dată contradictorii, formulate de anu-
miţi cercetători, cu izvoarele accesibile în momentul de faţă. Următorul
capitol tratează chestiunea convingerii (răspândite în literatura de specialitate)
că a existat o fază migratoare în istoria aşezărilor de care ne ocupăm. Pentru
a cerceta problema relaţiilor temporale şi teritoriale între românii nomazi şi
cei sedentari, ne-am sprijinit atât pe analogia balcanică, cât şi pe analiza
critică a informaţiilor oferite de izvoare, pe baza cărora mulţi istorici au
formulat opinii, deseori extrem de diferite. În cuprinsul capitolului al III-lea,
ne concentrăm asupra cauzelor interesului manifestat de marii proprietari de
23
pământuri pentru colonizarea românească. Vom căuta să oferim un răspuns

la întrebarea „Care este semnificaţia elementelor de natură economică şi
militară în astfel de iniţiative?”, în funcţie de tipul de domenii pe care au fost
aşezaţi românii. Următoarea secvenţă a lucrării noastre se referă la distribuţia
teritorială şi la situaţia colonizării româneşti în Rutenia Roşie, urmărind
totodată condiţiile naturale din anumite regiuni. În demersul nostru vom
observa în permanenţă rolul activităţilor păstoreşti în aşezările româneşti,
prin raportare la cele agricole. În capitolul al V-lea, va fi efectuată o analiză a
elementelor tipice ale dreptului valah (ius Valachorum) sau considerate astfel
de către unii istorici. Compararea permanentă a acestora cu instituţiile
analoage din dreptul german sau rutean trebuie să conducă la definirea
relaţiilor concrete stabilite între acele cutume. Studiul nostru se încheie cu un
fragment ce tratează procesele de asimilare şi de integrare a românilor în
mediul local, în perioada imediat următoare secolului al XV-lea. Analiza acestei
chestiuni semnalează cauzele pierderii identităţii şi a libertăţii românilor,
precum şi modalităţile prin care aceasta s-a produs.
Deşi lucrarea de faţă se concentrează asupra Ruteniei Roşii, pe par-
cursul său am căutat constant analogii atât cu Polonia Mică, cât şi cu Regatul
Ungar şi Moldova. Acest mod de a proceda este justificat de sărăcia
izvoarelor locale care să permită examinarea diferitelor aspecte ale acestei
colonizări. Astfel, obţinem posibilităţi de interpretare adesea ignorate în
literatura istoriografică de până acum, care-şi fundamenta concluziile fie pe
analiza colonizării româneşti pe teritorii restrânse şi în intervale scurte de
timp, fie numai pe lucrări din istoriografia veche, deseori complet depăşite.
În partea finală a lucrării noastre, oferim o listă amănunţită a surselor
citate, cuprinzând atât manuscrise, cât şi documente publicate. De aceea, ne
mărginim în acest loc să indicăm doar izvoarele capitale pentru studiul
nostru. Pe primul loc se situează numeroasele consemnări ce surprind
diverse aspecte ale funcţionării dreptului valah şi ale comunităţilor organizate
după acest drept, păstrate în registrele juridice municipale şi nobiliare rutene
şi publicate în monumentalele tomuri ale Akta grodzkie i ziemskie... (Acte
municipale şi nobiliare...) Am efectuat de asemenea o cercetare preliminară prin
volumele nepublicate, păstrate în prezent în Arhiva Istorică Centrală de Stat
din Lwów, care cuprinde înscrisuri din perioada 1500-1540. Am consultat şi
registre manuscrise medievale din Chełm şi Lublin (în Arhiva de Stat din
Lublin). O importanţă deosebită pentru reconstituirea situaţiei colonizării
româneşti şi a caracterului său economic, în special la sfârşitul secolului al
24
Cuvânt înainte
XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, au avut-o datele provenite din

registrele de dări şi din descrierile domeniilor regale, păstrate în diferite
departamente ale Archiwum Skarbu Koronnego (Arhiva Trezoreriei Coroanei)
din Archiwum Głównym Akt Dawnych (Arhiva Centrală a Documentelor Vechi)
din Varşovia. Actele bisericii unite (din Arhiva de Stat din Lublin şi Arhiva
de Stat din Przemyśl), conţinând izvoare interesante pentru legăturile
comunităţilor româneşti cu acea biserică, se referă totuşi la perioada de după
secolul al XV-lea şi la alte realităţi sociale şi religioase.
Printre publicaţiile cu caracter diplomatic, de o importanţă aparte s-a
dovedit a fi Zbiór Dokumentów małopolskich (Culegere de Documente din
Polonia Mică), volum publicat de către S. Kuraś şi I. Sułkowska-Kura. Din
păcate, preţioasa culegere acoperă numai intervalul de timp până la 1450.
Materiale mai noi din punct de vedere cronologic pot fi găsite în numeroase,
deseori mărunte, publicaţii, dar mai ales în tomurile Metryka Koronna
(Matricularum Regni Poloniae). Multe informaţii oferă de asemenea şi copiile
unor acte originale astăzi pierdute, întocmite pentru diverse nevoi, legate de
diferitele faze ale întemeierii cnezatelor şi satelor româneşti, păstrate în câteva
arhive din fondurile Bibliotecii Ucrainene a Academiei de Ştiinţe (fosta
Ossolineum) şi ale Bibliotecii Poloneze a Academiei de Ştiinţe din Cracovia.
Izvoarele medievale cu caracter narativ (anuare, cronici, memorii) trec
în general sub tăcere colonizarea românească din Polonia. Situaţia aceasta nu
trebuie să ne mire dacă luăm în considerare faptul că aceasta s-a desfăşurat
departe de oraşele mari (centre ale vieţii intelectuale), adesea în regiuni
nelocuite de agricultori. Puţine informaţii, dar fundamentale mai ales pentru
discutarea raporturilor dintre români şi mediul local, găsim în opera lui Jan
Długosz şi, de asemenea, în amintirile notate de către călugării din Pilzno
(Polonia Mică) şi de către cei din Sambor, în Rutenia Roşie.
***
Am dori, la finalul acestui Cuvânt înainte, să le mulţumim tuturor celor
care ne-au ajutat în perioada de redactare a acestei lucrări. Înainte de toate,
recunoştinţa noastră se îndreaptă către regretatul prof. Kazimierz Myśliński,
primul nostru profesor şi cel care ne-a încurajat să ne ocupăm de proble-
matica socială şi a colonizării. Deosebite mulţumiri îi adresăm profesorului
Ryszard Szczygieł, pentru tot sprijinul acordat, pentru îndrumarea atentă,
pentru critica sa amicală. Domnului profesor Feliks Kiryk, de la Academia
Pedagogică din Cracovia, i se cuvine toată gratitudinea noastră pentru lectura
25
extrem de pătrunzătoare a acestui volum. Observaţiile domniei sale au

contribuit în multe locuri la îmbunătăţirea cercetării noastre.
Le mulţumim de asemenea colegilor şi prietenilor din Departamentul de
Istorie Medievală a Poloniei, în special doamnei dr. hab. Anna Sochacka,
doamnei dr. Bożena Nowak şi domnului Sławomir Sytem, pentru susţinerea
lor şi, totodată, pentru observaţiile lor critice.
Îi mulţumesc soţiei mele, Beata, pentru toată înţelegerea şi răbdarea de
care a dat dovadă, înlesnindu-mi astfel munca.
26
Capitolul I
Aspecte etnice ale migraţiei românilor pe

teritoriul Regatului Polonez, în perioada
cuprinsă între jumătatea secolului al XIV-lea
şi începuturile secolului al XVI-lea, pe
fundalul ţărilor învecinate
MIGRAŢIA ROMÂNEASCĂ ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE
În istoriografiile ţărilor central-europene şi balcanice, numai câteva pro-

bleme au reuşit să trezească atât de multe îndoieli şi polemici precum cea
semnalată în titlul capitolului de faţă. În dezbaterea aceasta, cu o tradiţie de
mai bine de o sută de ani, au apărut deseori formulări categorice ale unor
opinii (fără a se face apel la o cercetare atentă a izvoarelor), argumente din
afara sferei ştiinţifice şi acuze de lipsă de obiectivitate, de erori tehnice şi
chiar de manifestare a unor porniri naţionaliste aduse unor cercetători cu alte
puncte de vedere. Concepţiile formulate în urma interpretării informaţiilor
din izvoare provenite din diferite teritorii cuprinse de colonizarea românească
(şi din diverse etape ale dezvoltării sale, din punct de vedere cronologic) au
acoperit un spectru larg, de la negarea totală a participării elementului latin la
extinderea acestei colonizări, până la sublinierea importanţei deosebite a
migraţiei acestui element etnic. Au existat, de asemenea, numeroase opinii
situate între cele două extreme14.

14 Discuţia amintită, purtată în literatura de specialitate mai veche (nu numai în cea
românească), a fost analizată de către J. Reychman în următoarele lucrări: Zagadnienie

osadnictwa wołoskiego w Karpatach w rumuńskiej literaturze naukowej lat ostatnich, în Roczniki Dziejów
Społecznych i Gospodarczych, vol. 8, 1939-1946, fasc. 2, pp. 293-300 şi Najnowsze badania nad
Concepţiile formulate în ultimii ani de către reprezentanţii istoriografiei

poloneze tratează aproape la unison populaţia satelor întemeiate în dreptul
valah ca pe un conglomerat etnic special, ruteano-românesc. Participarea
elementului latin la această colonizare, mai ales în faza sa de început, nu este
în general pusă la îndoială15. De-a lungul secolului al XV-lea, avea să se

osadnictwem wołoskim w Karpatach, în Wierchy, An 19, 1949, pp. 281-283. De asemenea,
K. Wolski, Stan polskich badań nad osadnictwem wołoskim na północ od Karpat, în Rocznik
Przemyski, An 9, 1958, fasc. 1, pp. 211-225; K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., pp. 1-16;
D. Krandžalov, Valaši na Moravé. Materiály, problémy, metody, Praga, 1963, pp. 11-60.
15 De pildă, B. Zientara, în acord cu opiniile exprimate mai înainte de K. Dobrowolski
(Studia nad kulturą pasterską..., p. 23), considera că faza cea mai veche a colonizării, din
secolul al XIV-lea, a fost una românească, repede asimilată de ruteni, polonezi şi slovaci
(I. Ichnatowicz, A. Mączak, B. Zientara, J. Żarnowski, Społeczeństwo polskie od X do XX wieku,
Varşovia, 1988, p. 104). T. M. Trajdos a considerat şi el că a existat, mai ales în a doua parte
a secolului al XIV-lea, o puternică mişcare de migraţie dinspre sud, care a cuprins zone
întinse din Rutenia Roşie (Początki osadnictwa Wołochów na Rusi Czerwonej, în Łemkowie w
historii..., part. 1, pp. 199-210). O serie de argumente în favoarea concepţiei migraţiei au fost
oferite de către Z. Szanter (Skąd przybyli przodkowie Łemków? O osadnictwie z południowych
stoków Karpat w Beskidzie Niskim i Sądeckim, Magury, An 93, 1994, p. 18). La rândul său,
J. Czajkowski a atras atenţia că tocmai pe ruta ce străbate păşunile montane au migrat
păstori care din punct de vedere etnic erau mai curând români (idem, Dzieje osadnictwa...,
pp. 153-155). Potrivit lui K. Tymieniecki, întemeierea aşezărilor româneşti nu ar fi fost
posibilă fără pătrunderea elementului demografic străin (Historia chłopów polskich, vol. 2,
Schyłek średniowiecza, Varşovia, 1966, p. 433 şi urm.). O abordare asemănătoare propun:
A. Janeczek (Osadnictwo pogranicza polsko-ruskiego. Województwo bełskie od schyłku XIV do
początku XVII w, Wrocław, 1991, pp. 146, 150, 173); M. Parczewski, Geneza Łemkowszczyzny
w świetle badań archeologicznych, în Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 1, p. 20; idem,
Początki napływu ludności ruskiej na teren Karpat Zachodnich w świetle archeologii, Archaeologia
Historica, 18, Brno, 1993, p. 93; Z. Stieber, Problem językowej i etnicznej odrębności Podhala, Łódź,
1947, pp. 6-8; A. Fastnacht, care a indicat cazuri concrete de migraţie a românilor din
Transilvania şi Slovacia în ţinutul Sanok, consemnate în izvoare (idem, Osadnictwo ziemi
sanockiej w latach 1340-1650, Wrocław, 1962, p. 218 şi urm.). H. Samsonowicz îi consideră pe
români un amestec de populaţie de origine romanică şi de populaţie de slav-răsăriteană
(idem, Grupy etniczne w Polsce w XV wieku, în Ojczyzna bliższa i dalsza. Studia historyczne
ofiarowane F. Kirykowi w sześćdziesiątą rocznicę urodzin, Cracovia, 1993, p. 462). În schimb,
J. Strzelczyk scrie direct despre enclavele româneşti din Polonia Mică de sud şi din Rutenia
Roşie, locuite în perioada medievală târzie de către etnici români (idem, Ku Rzeczpospolitej
wielu narodów i wyznań. Katolicy i prawosławni w późnośredniowiecznej Polsce, în Średniowiecze polskie i
powszechne, vol. 1, red. I. Panic, Katowice, 1999, p. 162 şi urm.). Am abordat această
problematică oarecum mai pe larg în lucrarea G. Jawor, Etniczny aspekt osadnictwa wołoskiego
na przedpolu Karpat w Małopolsce i Rusi Czerwonej (XIV-XV), în Początki sąsiedztwa. Pogranicze
polsko-rusko-słowackie w średniowieczu. Materiały z konferencji – Rzeszów 9-11 V 1995, red.
M. Parczewski, Rzeszów, 1996, pp. 301-306). În demersul nostru, nu vom lua în considerare
28
Aspecte etnice ale migraţiei românilor pe teritoriul Regatului Polonez
producă, treptat, o modificare a caracterului originar al acestei colonizări,

constând în asimilarea etnosului românesc şi în preluarea elementelor de
drept valah de către localnicii ruteni şi, mai rar, de către cei polonezi. Totuşi,
abia pe parcursul secolului al XVI-lea, dimensiunea juridică şi, într-o măsură
mai mică, modelul economic diferit al acestor aşezări au ajuns să prevaleze în
cele din urmă asupra aspectului etnic16.
Echilibrul în formularea opiniilor despre tema amintită este astăzi domi-
nant, nu numai în cercetarea poloneză. Utilizarea izvoarelor medievale târzii
a făcut ca şi istoricii cehi şi slovaci, – după o perioadă în care au atacat
violent teza existenţei unui element etnic românesc în această colonizare, mai
ales în regiunea Moraviei17, propusă încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea
de către cercetătorii români – să semnaleze în prezent posibilitatea unei alte
interpretări a problemei menţionate, în funcţie de fazele cronologice ale
acelei colonizări şi de regiunile în care s-a manifestat dreptul valah18. Se
acceptă aşadar faptul că valul cel mai vechi de migraţie ajuns în Slovacia de
răsărit în secolul al XIV-lea ar fi putut să aibă, cel puţin în parte, un caracter

concepţia neîntemeiată pe nici un fel de izvoare ale lui T. Sulimirski, care pune geneza
populaţiei din munţii polonezi (printre care şi românii) în legătură cu tracii (Trakowie w
północnych Karpatach i problem pochodzenia Wołochów, în „Acta Archeologica Carpatica”, vol. 14,
1974, pp. 79-105).
16 J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa..., p. 156; A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 219; Z. Hołub-
Pacewiczówna, Osadnictwo pasterskie i wędrówki w Tatrach i na Podtatrzu, Cracovia, 1931, p. 273;

A Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 184 şi urm.; S. Kuraś, Osadnictwo i zagadnienia wiejskie w
Gorlickiem do połowy XVI w., în Nad rzeką Ropą. Szkice historyczne, Cracovia, 1968, pp. 70-72.
F. Silnicki (Polsk-ruskie stosunki kulturalne do końca XV wieku, Wrocław, 1997, p. 98 şi p. 131)
plasează începuturile cristalizării grupului lemkienilor, ca un conglomerat etnic ruteano-
românesc, în secolul al XIV-lea.
17 T. Buranda, O călătorie la românii din Moravia, Iaşi, 1894, p. 36; idem, O călătorie la românii
din Silezia austriacă, Iaşi, 1896, p. 196. Într-o polemică aprinsă cu aceste opinii au intrat
A. Kavuljak, Valaši na Slovensku. Na okraj publikácie V. Chaloupeckého o valochoch, Sv. Martin,
1949, p. 306 şi urm. şi D. Krandžalov, Valaši na Moravé. Materiály, problémy, metody, Praga,
1963, p. 50 şi urm., pp. 73-79, 144-151.
18 P. Ratkoš, Związki kulturowe po obu stronach Karpat w rejonie Łemkowszczyzny, în Łemkowie w
historii i kulturze Karpat..., part. 1, pp. 160-162. Modificările de sens suferite în timp şi în
funcţie de regiune de termenul „valah” au fost deja subliniate de către K. Kadlec (Valaši a
valašské právo..., pp. 4-6, p. 264), iar mai târziu în studiul temeinic al lui J. Štika(Význam slova
„Valach” v západních Karpatech, „Slovenský Narodopis”, 10, 1962, nr. 3, pp. 396-437). Într-o
altă lucrare, autorul a criticat virulent teza lui D. Krandžalov care respingea total posibili-
tatea participării elementului etnic românesc la procesul de întemeiere a aşezărilor româneşti
din Slovacia şi Moravia (idem, Moravské Valašsko..., pp. 16-23).
29
romanic. În schimb, fazele ulterioare ale acestei colonizări se vor baza fie pe
emigranţi ruteni şi pe români ruteniaţi, fie pe populaţia localnică19. Trebuie să
adăugăm aici că până şi cel mai vehement critic al prezenţei elementului etnic
în colonizarea românească în Cehia, mai precis în ceea ce s-a numit Valahia
Moraviană, D. Krandžalov, nu i-a negat existenţa atunci când s-a referit la
teritoriile poloneze şi, mai ales, la cele din Rutenia Roşie, ţinând cont de
apropierea acestor regiuni de Moldova şi de Transilvania20. Opinia aceasta
este împărtăşită şi de J. Štika, care consideră că prezenţa românilor în acea
regiune este bine documentată21.
Negarea aproape totală a elementului etnic sau minimalizarea impor-
tanţei sale – caracteristice până atunci mai ales istoriografiei ucrainene care,
de regulă, considera că românii sunt păstori ruteni, iar dreptul valah provine
direct din cutuma locală sau, uneori, susţinea chiar că este invenţia nobilimii
poloneze care dorea astfel să le impună ţăranilor claca22 – au fost criticate de
către istoricul V. F. Inkin din Lwów. Sprijinindu-se pe un studiu temeinic al

19 J. Beňko, Doosídl’ovanie južných (slovenských) karpatských svachov valachmi a ich etnicita, în
Początki sąsiedztwa..., p. 280; idem, Osidlenie..., p. 265; J. Macůrek, Valaši..., p. 57 şi urm.;
J. Macůrek, M. Rejnuš, České zemé a Slovensko ve stoleti před Bilou Horou. Z dějin uztahů v oblasti
zemědělstvé, remesla, obchodu a vzájemné obrany, Praga, 1958, p. 33; P. Ratkoš, Problematika
kolonizácie..., p. 215; F. Uličný, Začiatky Rusínov na Slovensku, în Początki sąsiedztwa..., p. 230 şi
urm.
20 D. Crânjală, Rumunské vlivy..., pp. 66, 471 şi urm.; idem, Valaši na Moravé..., p. 192; idem,
K dnešnímu stavu studia rumunských vlivu v Karpatech, în Studia Slavica, 10, Budapesta, 1964, fasc.
3-4, p. 294 şi 304 şi Současny stav studií o rumunských vlivech na Slovensku a na Moravě, în Casopis
Vlastivedné spolecnosti Muzejni v Olomouci, 1970, pp. 19-37, în special gravura.
21 J. Štika, Bádání o karpatském salašnictvi a valašské kolonizaci na Moravě, în Slovenský
Národopis, 9, 1961, vol. 4, p. 537.

22 I. V. Dumnič, „Volochi” Zakarpatija po dannym gramot XIV v., în Slavjano-vološskije svjazi.
Sbornik statej, red. N. A. Mochov, Chişinău, 1978, p. 150 şi urm.; J. G. Goško, Do pitannia
valas’koj kolonizacii Schidnich Karpat, în Tezi dopovidej VI Ukrains’koj slavističnoj konferencii 13-18
žovtnia 1964 g., Cernăuţi, 1964, p. 183 şi urm.; idem, Naselennja ukrains’kich Karpat XV-XVIII
st. Zaselennja, migracji, pobut, Kiev, 1976, pp. 29-36; I. Krasowski, Problem autochtonizmu Rusinów
w Beskidzie Niskim, în Łemkowie..., part. 1, pp. 381-384; I. S. Mel’ničuk, K voprosu o tak
nazyvaemoj vološskoj kolonizacii i vološskom pravie v Karpatach v XVI-XVIII vv., în Ežegodnik po
agrarnoj istorii Vostočnoj Evropy, Chişinău, 1964, pp. 193-195. Atrage atenţia faptul că, spre
deosebire de istoricii ucraineni, cei ruşi, chiar şi în contribuţiile lor din perioada stalinistă, au
recunoscut existenţa migraţiei românilor în direcţia Carpaţilor ruteni şi le-au considerat chiar
„numeroase” – B. D. Grekow, Chłopi na Rusi. Od czasów najdawniejszych do XVII wieku, vol. 1,
Varşovia, 1955, p. 274 şi 289; E. Drakochrust, Prikarpatije i dviženije opryškov, în Voprosy istorii,
1948, nr. 1, pp. 48-50.
30
izvoarelor, acesta a ajuns la concluzia că Munţii Carpaţi, cu puţine aşezări

până la începutul secolului al XV-lea, au fost mai târziu colonizaţi de către
numeroase grupuri de păstori romanici din zona estică. Acel element etnic
străin încă mai era vizibil în secolul al XVI-lea, deşi era deja dominat
numeric de către localnicii care preluaseră instituţiile de bază ale dreptului
valah, adaptându-le la condiţiile locale. V. F. Inkin a recunoscut, cât se poate
de limpede, că opiniile ce dominaseră până atunci în literatura ucraineană de
specialitate erau „extrem de simpliste”23. Trebuie totuşi să remarcăm faptul
că, atunci când nu au fost complet ignorate, opiniile autorului amintit au
dobândit cu dificultate recunoaşterea altor cercetători ucraineni24. Printre
aceştia din urmă, concepţiile formulate de către M. Hruszewski încă de la
începutul secolului al XX-lea rămân în continuare valabile25.
În schimb, în scrierile istoricilor, lingviştilor şi etnografilor români şi
moldoveni, chiar şi ale celor care şi-au publicat lucrările în perioada 1944-
1989, nu putem observa decât schimbări relativ minore. În general, în mod
consecvent, aceştia tratează formele de organizare specifice dreptului valah
ce apar în izvoarele poloneze şi rutene, mărturiile lingvistice şi etnografice ca
un rezultat al migrării masive a românilor în teritorii situate în afara propriei
ecumene. Fac apel frecvent la rezultatele cercetărilor poloneze, mai ales ale
celor mai vechi, şi acceptă în totalitate concepţiile – în primul rând cele
cuprinse în lucrările lui K. Dobrowolski şi Z. Stieber – privitoare la originea
românească a unor cuvinte (nu numai toponime) ce apar în ţinutul
lemkienilor, în raionul Gorce sau în Podhale26.

23 V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizacii galickich siel na vološskom prave (o
sborach-večach), în Karpato-dunajskije zemli v srednije veka, red. J. S. Grosul, Chişinău, 1975, p. 301
şi urm.; idem, K voprosu o proischoždjeniju i evolucii vološskogo instituta „knjazja” (knezja) v galickoj
derevnje v XV-XVIII v., în Slavjano-vološskije svjazi..., pp. 114-118; de asemenea, V. F. Inkin,
Krest’ianskij obščinnyj stroj v galickom Prikarpatie (Avtoreferat dissertaci...), Lwów, 1978, pp. 11-12.
24 Într-una din lucrările lor, P. Siriedžuk şi V. Fritz minimalizează participarea elementului
etnic românesc la întemeierea de aşezări în Carpaţii din Rutenia şi nu citează lucrarea

cercetătorului din acelaşi centru, V. F. Inkin (Či bula volos’ka kolonizacja ukrayns’kich Karpat?,
în Dzvin, 3/4, Lwów, 1992, p. 144). De asemenea, J. Zažuljak nu ţine seama de lucrarea
acestui autor. În acest caz, chiar dacă în izvoare cineva este clar denumit Valachus, autorul îl
numeşte wołoch (J. Zažuljak, Vzajemovidnosini starost i šljachty v galic’kij Rusi pizn’ogo seredn’oviččia,
în Centralna i Schidna Evropa v XV-XVIII stolittiach: Pitannia social’no-ekonomičnojta politič istorji,
red. L. Zaszkilniak şi M. Krikun, Lwów, 1998, p. 80).
25 M. Gruševs’kij, Istorija Ukrainy-Rusy, vol. 5 şi 6, Kiev-Lwów, 1907, p. 373 şi urm.
26 Ş. Meteş, Emigrări româneşti..., pp. 22-28; I. C. Chiţimia, Cercetări de onomastică, dialectologie
şi etnografie în Polonia, în Romanoslavica, IV, Filologie, Bucureşti, 1962, pp. 249-259; C. C. Giurescu,
31
Necesitatea abordării problematicii semnalate în titlul capitolului derivă,

înainte de toate, din convingerea, general acceptată, că sensurile termenului
„valah” s-au modificat în chip surprinzător, în timp şi în funcţie de zonă.
Pentru a evita capcanele extrapolării datelor obţinute pentru alte regiuni sau
pentru perioada de după secolul al XV-lea asupra realităţilor din Polonia
Evului Mediu târziu, se impune confruntarea concepţiilor existente cu rezul-
tatele analizei izvoarelor istorice disponibile. O astfel de abordare a proble-
maticii trebuie să conducă la răspunsuri la întrebările referitoare la prezenţa
elementului etnic şi la importanţa sa pentru răspândirea dreptului valah.
REPREZINTĂ VALAHII DOAR O CORPORAŢIE PROFESIONALĂ?
Descriind în jurul anului 1406 atacul asupra Stary Sącz, Jan Długosz
considera că făptuitorii acestuia erau dintre cei numiţi Valachorum seu
Volscorum natio27. Trăsăturile conferite acelei etnii de către cronicar erau
modul de viaţă violent, obiceiurile barbare şi asigurarea existenţei din păstorit
(rapto vivere assueta, in pecore pascendo et ove nutrienda occupata...şi ut populos orae ilius
rudes, agrestes et silvestres...28), precum şi faptul că locuia în munţi. Deşi
numeroase grupuri româneşti, la sfârşitul secolului al XIV-lea, trecuseră deja
Nistrul, îndreptându-se spre ţinutul Chełm, se considera în continuare că
habitatul lor originar şi natural îl constituie zonele de munte, puţin
cunoscute, aflate departe de căile comerciale. Aşezările lor inaccesibile erau
localizate când undeva în regiunile de la graniţa polono-maghiară, în partea
cuprinsă în Polonia Mică – agmine facto ex Alpibus, quae Hungariam a Poloniae
Regno disterminant... –, când în păduri sau pe păşunile alpine – Dragowye alias

Tîrguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea pînă la mijlocul secolului al XVI-lea, Bucureşti,
1967, p. 38 şi urm. Din lucrările autorilor din Moldova, se cuvin amintite: N. A. Mochov,
Moldavija epochi feodalizma (ot drevnejšich vremen do načala XIX veka), Chişinău, 1964, p. 105 şi
urm.; L. L. Polevoj, Očerki istoričeskoj geografii Moldavii XIII-XV vv, Chişinău, 1979, p. 35 şi urm.
27 Desigur, termeni precum gens sau natio însemnau în perioada medievală popor, în sens
apropiat de cel etnic – G. Gieysztor, Więź narodowa i regionalna w polskim średniowieczu, în

Polska dzielnicova i zjednoczona. Państwo-społeczństwo-kultura, red. A. Gieysztor, Varşovia, 1972,
p. 10 şi urm.
28 J. Długosz, Vita B. Kunegundis (mai departe: VBK), în Opera omnia Joanis Dlugosii, vol. 1,
ed. J. Polkowski şi Z. Pauli, Cracovia, 1887, vol. 1, p. 230; J. Długosz, Liber beneficiorum
diocesis Cracoviensis, vol. 1, în Opera omnia..., ed. L. Łętowski, Cracovia, 1863, p. 544.
32
Sassowye. Genus Valachicum, ex montibus et silvis provinciarum Russiae, qui poloniny

nuncupatur, ducens originem29. Povestirea autorului Spominek pilzneńskich despre
iarna deosebit de grea din 1490/1491, în care, din cauza zăpezii şi a gerului
năpraznic, au pierit români şi au fost sfâşiaţi de porci mistreţi, se desfăşoară
tot în munţi, probabil undeva în Beskid Niski30. Trăsături asemănătoare ale
ecumenei româneşti (munţi înalţi, păduri de nepătruns) apar şi în relatările
călugărului autor al Spominek samborskich31, în decretul regelui Aleksander
Jagiellończyk (Alexandru I Jagiello) din 1503, ce poruncea ridicarea fiecărui
al zecelea bărbat din satele din ţinutul Cracoviei pentru apărarea împotriva
tătarilor32, sau în actul de confirmare a hotarelor satelor româneşti aparţinând
regelui din stărostia Sambor, din 151933.
Pentru Jan Długosz, deşi este caracteristic pentru comunitatea
românească, păstoritul nu constituie atributul său definitoriu şi nici măcar cel
dominant. În acest context, se pare că practicarea păstoritului nu reprezenta
pentru mediul local o condiţie suficientă pentru a considera pe cineva ca
făcând parte din grupul românilor. Pentru valabilitatea acestui raţionament
există şi alte argumente. „Valahi” sau uneori „olahi” (ca în maghiară) erau
numiţi nu numai păstorii simpli, ci şi cei care primeau danie complexe întregi
sau sate separate, pe baza dreptului feudal, deşi cu siguranţă nu erau
păstori34. Îndeletnicirea aceasta nu era practicată nici de către locuitorii din
Chełm, din Lwów, din Kazimierz de lângă Cracovia sau din Dobrotwór sau
Augustów consemnaţi drept români în izvoare sau de către moldoveanul
Hryć Dubina, voit ereditar în Szczurowice, localitate întemeiată în 1525
(voievodatul Bełz)35. Se ştie cu certitudine că, în unele sate unde se aplica

29VBK, p. 300 şi idem, Insignia seu clenodia Regni Poloniae, în Opera omnia..., vol. 1, p. 573.
30Spomniki pilzeńskie 1486-1506, ed. A. Bielowski, în MPH, vol. 3, p. 248.
31 Memoriale ordinis fratrorum minorum a Fr. Joanne de Komorowo compilatum, ed. K. Liske şi
A. Lorkiewicz, în MPH, vol. 5, Lwów, 1888, p. 273: ut nos Rutheni vel Valachi submontani
conducerent fere per octo militaria per silvas montosas...
32 Akta Aleksandra króla polskiego, wielkiego księcia litewskiego itd. (1501-1506), ed. F. Papée
(mai departe: AA), Cracovia, 1927, nr. 188; şi Laudum wojnickie ziemi krakowskiej z r. 1503 w
przedmiocie pospolitego ruszenia pospólstwa, ed. F. Piekosiński, Cracovia, 1897, p. 9: etiam Valachi
in montibus existentes...
33 Biblioteka Ukraińskiej Akademii Nauk we Lwowie (mai departe: BUAN), Czołowski, cota
2837/III: vastitates versus Bieszczad, alias magnos montes dictos Ploniny..., Act din 1538.
34 T. M. Trajdos, Początki osadnictwa..., pp. 199-210.
35 Arhiwum Państwowe w Lublinie (mai departe: APL), Księgi ziemskie chełmskie (mai departe:
KZCh), zapise, cota 2, f. 6v: Woloschyn civis de Chełm...; şi f. 429v: Andreas Woloschiyn civis de
Chełm.... Akta grodzkie i ziemskie z czasów Rzeczypospolitej Polskiej z archiwum tak zwanego
33
dreptul valah, locuitorii simpli nu aveau oi şi se întreţineau din agricultură.

Astfel de situaţii trebuiau să apară destul de frecvent, de vreme ce în edictele
(„Uniwersały poborowe”) regelui Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) se
făcea distincţia între românii care păşteau turmele de oi şi cei care lucrau
numai la dworzyszcze sau łan – Item Walachi ex singulis laneis integris, si illos habent,
vel areis, quae dworzyszcza dicintur, unum fertonem solvent. Et qui agros non habent, a
singulo centenario ovium duodecim grossos persolvent36. Absenţa unei legături
obligatorii între păstorit şi calitatea de român este dovedită şi de înscrisuri
juridice mai timpurii din Przemyśl37 şi de registrul de taxe din voievodatul
Bełz din 1472. De exemplu, din partea românească a satului Nieznanów s-au
plătit taxe pentru o suprafaţă de 3½ łan-uri, iar din Mosty pentru 600 de oi,
două hanuri şi dworzyszcze38. De problema relaţiilor ce vor apărea între
ocupaţiile agricole şi cele păstoreşti în satele româneşti ne vom ocupa mai
îndeaproape în capitolele următoare ale lucrării noastre.
Convingător este, de asemenea, argumentul lui A. Fastnacht, care a
observat că în secolele al XIV-lea şi al XV-lea coloniştii din satele întemeiate
în dreptul valah sunt numiţi mai ales valahi, pe când în secolul al XVI-lea
apar de câteva ori ca ruteni. Se sugerează astfel că termenul valachus nu
desemna numai un reprezentant al păstorilor şi dreptul de care acesta ţinea,
ci avea şi un sens etnic39. Termenul valahi era folosit şi pentru populaţia
aşezărilor întemeiate în dreptul german. În Szczawne (ţinutul Sanok),
localitate trecută formal în 1437 de la dreptul valah la cel german40, în 1523,
Valachi incolunt, sed iure theutonico utuntur...41. La rândul său, Jacobus alias
Jakobiecz Walachus a primit în 1441 de la regina Zofia dreptul de a întemeia

bernadyńskiego we Lwowie..., Lwów, 1869-1935 (mai departe: AGZ), vol. XV, nr. 1797-1798
din anul 1485; Kodeks dyplomatyczny Małopolski, ed. F. Piekosiński (mai departe: KDM), vol. 4,
Cracovia, 1905, p. 304; R. Szczygieł, Lokacje miast w Polsce XVI wieku, Lublin, 1989, p. 304;
A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza, p. 295.
36 Corpus Iuris Polonici (mai departe: CIP), ed. O. Balzer, vol. 3, Varşovia, 1906, p. 548,
p. 318, p. 351, p. 597, p. 653; vol. 4, Cracovia, 1910, p. 109 şi urm., p. 144, p. 208 şi p. 548.
37 AGZ, XVIII, nr. 1229 din 1479, 2242 din 1491, 279 din 1500.
38 Rejestr poboru łanowego wojewódzwa bełskiego z 1472, ed. A. Janeczek şi A. Swieżawski,
Kwartalnik Historii Kultury Materialnej, An XXXIX, 1991, nr. 1 (mai departe: RPŁ), p. 39.
39 A. Fastnacht, Osadnictwo ziemi sanockiej..., p. 211.
40 Zbiór dokumentów małopolskich, ed. S. Kuraś şi I. Sułkowska-Kuraś (mai departe: ZDM),
part. 5, nr. 1424. Cel care a primit acest privilegiu din partea reginei Zofia a fost famosus
Jacobus Valachus...
41 Archiwum Głowne Akt Dawnych w Warszawie (mai departe: AGAD). Archiwum Skarbu
Koronego (mai departe: ASK), Dep. I, cota 21, f. 34.
34
satul Radoszyce (ţinutul Sanok), împreună cu un sołectwo în dreptul german42,

în fine Iwanusz Walachus, în 1454, pe baza privilegiului episcopului de
Przemyśl a putut să întemeieze Iwanszówka în acelaşi drept43.
Simplul fapt de a locui într-un sat de drept valah nu însemna neapărat
dobândirea unui cognomen de felul Walachus, Woloschin44 sau, sporadic,
Valachiensis homo45. O confirmare a acestei situaţii o reprezintă actul de înte-
meiere în drept valah a satului Puławy din ţinutul Sanok, în care au primit
permisiunea de a se stabili atât cmieci (ţărani) polonezi, cât şi ruteni46. De

42 ZDM, 8, nr. 2327.
43 Materiały archiwalne wyjęte głownie z Metryki Litewskiej od 1348 do 1607 roku, ed. A. Prochaska,
Lwów, 1890, nr. 145. În opinia editorului, satul acesta poate fi acelaşi cu Posada Jaśliska din
ţinutul Sanok.
44 Nu avem însă certitudinea că numele sau cognomenele de felul Volos, Voloss, Volosz,
Vlasj, Vlasej pot fi considerate de origine românească. Potrivit cercetărilor lui T. Skulina
(Staroruskie imiennictwo osobowe, part. 2, Wrocław, 1974, p. 68 şi p. 229) şi T. Pluskota (Nazwy
miejscowe ziem ruskich Rzeczypospolitej XVI-XVIII w., Bydgoszcz, 1998, p. 339 şi p. 350),
acestea sunt derivate de la forma de bază a numelui creştin Vlas ce apare în regiunile rutene
încă din secolul al XII-lea (a se compara: homo Wolosz alias Wlasyn profugus de Wysnyowyo...,
AGZ, XII, nr. 4148 din 1475). Comune în Moravia, dar apărând şi în teritoriile care ne
interesează, formele Vlach şi Valach nu semnifică în mod obligatoriu apartenenţa etnică, ci
pot să fie şi formele prescurtate ale numelor creştine sau slave care încep cu Vla- (de ex.
Vladislav, Vladimir) – M. Melzer, J. Schultz (et al.), Vlastivěda šumperského okresu, Šumperk,
1993, p. 512 sau să provină de la substantivul comun wałach – de ex.: Stanislaus Walach
ortulanus profugus de Lipnydol – APL, Księgi ziemskie lubelskie (mai departe: KZL), cota 5,
f. 111v. În opinia lui J. Rieger, şi toponimele interpretate cândva în literatura de specialitate
ca fiind româneşti pot să aibă totuşi o geneză locală diferită. Wolosań, Wołsatczyk, Wołosaka,
Wołosianka sau Wołosze, crede autorul citat, provin de la ruteanul volos, care, în context, ar
putea însemna „râu cu albia întortochiată” sau „teren acoperit de copaci”. Wałachowiec şi
Wałachów ar putea, de asemenea, să provină de la wałach (păstor), fără vreun sens etnic; idem,
Nazwy wodne dorzecza Sanu, Wrocław, 1969, p. 174, p. 181 şi urm. Aşadar, numele de
persoane şi toponimele de acest tip, ce apar destul de frecvent în izvoarele din secolele
al XV-lea şi al XVI-lea, nu pot constitui singure un argument irefutabil pentru caracterul
românesc al unei anumite aşezări, iar numele amintite şi cognomenele nu pot indica fără
dubiu originea etnică a purtătorilor lor (de pildă: Ruthenus Ossey Wolosz... – AGZ, XIV,
nr. 1613 şi 1643 din 1446). Acestea apar şi în sate româneşti, şi în aşezări cu o organizare
juridică nedeterminată, şi în sate rutene.
45 Petrus Valachiensis homo de Makowa... – AGZ, XVIII, nr. 600 şi 611 din 1471. În 1484, în
faţa oficialului din Lwów s-a înmânat plata datoriei: pro quadam Valachico homine dicto
Manuele... – Acta officii consistoralis Leopoliensis antiquissima, ed. G. Rolny, vol. 1: 1482-1489,
Lwów, 1927, nr. 649.
46 A. Stadnicki, O wsiach tak zwanych wołoskich na północnym stoku Karpat, Lwów, 1848, p. 43
şi urm.
35
asemenea, nu toţi locuitorii satelor româneşti erau denumiţi cu acest termen

etnic. În Makowa (ţinutul Przemyśl), printre cei opt cmieci aşezaţi în 1510,
numai unul a fost înregistrat drept Fedko Valachus47, iar în Jeżów (ţinutul
Lwów), în multe citaţii din anii 1450-1451 apar cneazul Iwan şi Przeczko
Valachus48.
Numeroase izvoare din secolul al XV-lea îi prezintă în acelaşi mod pe
ruteni şi pe români, ca pe două comunităţi având aceeaşi importanţă. Semni-
ficativ este faptul că aceste izvoare folosesc în mod consecvent scrierea cu
majusculă pentru membrii ambelor comunităţi. Aşadar, satul care are un
caracter mixt ruteano-românesc se împarte în pars Valachorum şi pars
Ruthenorum...49. Trebuie în fine să observăm că expresiile legate de funcţio-
narea acestor aşezări folosesc atât formele adjectivale, cât şi formele de
genitiv ale substantivelor. Satul putea fi aşadar întemeiat pe baza „dreptului
valah” sau a „dreptului valahilor”, în vreme ce în izvoarele medievale domină
cea de a doua formă50. În aşezările cu un sistem de organizare mixt, ruteano-
românesc, se fac referiri atât la „dworzyszcza valahe”, cât şi la „dworzyszcza
valahilor”51, iar turmele erau scoase la păscut pe „păşunile valahilor”52.

47 Centralne Państwowe Arhiwum Historyczne we Lwowie (mai departe: CPAHL), Sąd grodzki
przemyski (mai departe: SGP), F. 13, vol. 1, dos. 4., f. 219.

48 AGZ, XIV, nr. 2344-2522.
49 Ibidem, f. 10 şi 11v: AGAD, ASK, LVI, P-1/1, f. 9-10 din 1947: Istius ville medietas est
iuris Valachorum et alia medietas est iuris Ruthenici..., la fel f. 21 din 1553, de asemenea AGZ,
XV, nr. 2023 din 1489, nr. 1962, 1964 din 1488, Bolechów Ruski et Bolechów Wołoski...
50 De exemplu, localitatea Łastówki din stărostia Sambor era consemnată în 1495 ca villa
in iure valachico..., iar Jasienica Solna, aflată nu departe, ca villa iure valachico... – AGAD, ASK,
LVI, S-1, f. 4. Aşezarea Zubrza (ţinutul Lwów) a fost întemeiată în 1453 in iure Valachorum...
– AGZ, XIV, nr. 2805. De asemenea, în denumirea aşezărilor cu un caracter mixt, ruteano-
românesc, pot fi observate ambele forme amintite, folosite adesea pentru acelaşi sat. Situată
în Sanok, Tyrawa Wołoska era denumită, în 1436, Tyrawa Wałachiensi, în 1443, Tyrawa
Walaska, iar în 1455, Tyrawa Walachorum – AGZ, XI nr. 771, 1712, 3287. Iar Huszczka
Wołoska (din ţinutul Chełm) era denumită în 1436 Hoczka Walaska – ZDM, 5, nr. 1416, iar
în 1488, Hoczka Walachorum – APL, Księgi ziemskie krasnostawskie (mai departe: KZKrasn.),
cota 2, zapise, f. 280-280v. Şi ar mai putea fi oferite multe exemple asemănătoare.
51 În Mosty (stărostia Bełz), aşezare descrisă în 1508 – Mosth est vila Valachica... (AGAD,
ASK, I, 36, f. 57), s-au plătit în 1742 taxe pentru: a 600 ovium et de duabus thabernis et de uno
dworzysczye Valachorum...(RPŁ, p. 39).
52 Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) în 1391 le-a dat unor fraţi, patru la număr,
Kłodnica (powiat-ul Stryj): et signaliter in eadem silva Worothcza pascuis Valachorum... – ZDM, 6,
nr. 1574.
36
Deşi ambele grupuri erau de religie ortodoxă, unele documente referi-

toare la regiunile cele mai intens colonizate pe baza dreptului valah, aflate în
imediata vecinătate a munţilor, sugerează că s-ar fi sesizat o anumită deose-
bire între credinţa rutenilor şi cea a românilor. În 1510, în satul Hoczew
(ţinutul Sanok) a fost ridicată o biserică, pentru susţinerea căreia erau, printre
altele, destinate danii de la fiecare catolic şi de la cei care s-au lepădat de
greşelile rutene şi valahe53. În jurul anului 1495, o localnică din Kołomyja, Anna,
şi-a schimbat credinţa, de la cea catolică ad scisma Valachorum54, iar din scri-
soarea arhiepiscopului Jan din Gniezno despre problemele bisericii în Rutenia
rezultă că acolo credincioşii catolici locuiau printre păgânii turci, tătari, ruteni,
români şi alţi schismatici55. Specificul „credinţei valahe” a fost decis poate de
cultul special al Sfântului Dumitru, ce poate fi observat în iconografia din acea
perioadă şi, uneori, în forma specifică a jurământului depus în faţa forurilor de
judecată din Sanok: Ita me Deus adiuvet et s. Dmytr56. Având în vedere cele mai
noi cercetări întreprinse de R. Grządziela, pictura de icoane din zonele
submontane este, în chip neîndoielnic, legată de zona balcanică, de unde
derivă şi caracterul său diferit faţă de tradiţiile locale, rutene57.
Cele prezentate până acum ne îndreptăţesc să considerăm că, deşi păsto-
ritul individualiza în mod cert acea comunitate în mediul agricultorilor, tratarea
românilor ca o corporaţie profesională aparte ar fi o dovadă de reducţionism.
Opinia aceasta contrazice numai aparent teza lui D. Krandžalov, deoa-
rece acest cercetător s-a sprijinit în principal pe materiale din izvoarele seco-
lelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, din regiunea Moraviei. Bineînţeles, acolo un
român nu putea fi decât „păstor montan, proprietar de oi sau o persoană care,
până de curând, a avut această calitate”58. Extrapolând această opinie asupra
teritoriilor şi realităţilor rutene din secolele al XIV-lea şi al XV-lea, fără a
efectua cercetări proprii, istoricii ucraineni J. G. Hoszko şi I. Krasowski nu au

53 A. Fastnacht, Słownik hystoryczno-geograficzny ziemi sanockiej w średniowieczu, part. 1, Brzozów,
1991, p. 154.
54 Acta capitulorum nec non iudiciorum ecclesiaticorum selecta, ed. B. Ulanowski, vol. 2: 1400-1530,
Cracovia, 1902, nr. 1500.

55 Ibidem, nr. 820 din 1529: Christianis racione professionis locatus, insuper partim septus, partim
immixtus diversorum rituum nacionibus: Turcia, Thartaris infidelibus ac eciam Rutheis, Valachis et allis
scismaticis.
56 AGZ, XI, nr. 1043 din anul 1437, 1174 din anul 1439, 1553 din anul 1442.
57 R. Grządziela, Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego po północnej stronie Karpat w XV i na
pocz. XVI w., în Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 2, Sanok, 1994, pp. 207-266.
58 D. Krandžalov, Valaši na Moravé. Materiály, problémy, metody, Praga, 1963, p. 29.
37
sesizat faptul că, ţinând seama de caracterul diferit al datelor istorice şi

geografice luate în discuţie, D. Krandžalov considera posibilă existenţa unor
influenţe româneşti în centura carpatică59. Şi acest fapt perpetuează confuziile.
GENEZĂ LOCALĂ SAU EXTERIOARĂ A DREPTULUI VALAH?
Geneza dreptului valah nu a fost încă lămurită pe deplin. Cele mai multe
probleme le ridică răspunsul la întrebarea dacă acel sistem a fost – după cum
doresc, în special, istoricii români – un import balcanic cu o veche istorie60
sau doar o modificare a dreptului german sau rutean produsă în mediul local,
adaptată la condiţiile montane şi la economia păstorească. Pentru F. Papée,
preluarea unor elemente din dreptul german de către păstori se produsese
deja în Transilvania, unde au fost împrumutate de la agricultorii saşi61. La
rândul său, P. Dąbkowski observa în cutuma menţionată existenţa unor
elemente originare germane şi maghiare62. În mod consecvent, atât J. Rafacz,
D. Dobrowolski, S. Szczotka, R. Reinfuss, cât şi, în ultima vreme, T. M.
Trajdos, au ajuns la concluzia că abia în graniţele Regatului Poloniei s-a pro-
dus configurarea finală a acestei cutume, care a presupus, într-o primă fază,
adaptarea la condiţiile locale şi, abia mai târziu, preluarea unor elemente din
drepturile agricole ale locului63. O abordare similară a problematicii poate fi
întâlnită şi în literatura de specialitate cehă şi slovacă64.

59 Ibidem, p. 192 şi I. Krasowski, Problem autochtonizmu..., pp. 381-386; J. G. Goško, Nasielennja
ukrains’kich Karpat..., p. 29.

60 T. Holban, Românii...., p. 242 şi urm.; I. Nistor, Die moldauischen Ansprüche..., p. 22;
D. D. Mototolescu, Jus valachicum în Polonia, Bucureşti, 1916, p. 3.

61 F. Papée, Skole i Tucholszczyzna, în Przewodnik Naukowy i Literacki, An XVIII, 1890, p. 553.
62 P. Dąbkowski, Wołosi i wołoskie prawo w dawnej Polsce, în Studia historyczne ku czci S.
Kutrzeby, vol. 1, Cracovia, 1938, p. 106.

63 J. Rafacz, Dawne prawo sądowe polskie w zarysie, Varşovia, 1939, p. 5; K. Dobrowolski,
Studia nad nazwami miejscowymi Karpat Polskich, în Sprawozdania z Czynności i Posiedzeń PAU, nr.
8, 1930, p. 15; S. Szczotka, Studia z dziejów..., p. 364; R. Reinfuss, Łemkowie w przeszłości i
obecnie, în Łemkowie. Kultura-sztuka-język. Materiały z sympozjum zorganizowanego przez Komisję
Turystyki Górskiej ZG PTTK, Sanok, 21-24. 09. 1983, Varşovia-Cracovia, 1987, p. 10; T. M.
Trajdos, Początki osadnictwa Wołochów..., p. 201, p. 209 şi urm.
64 O. R. Halaga, Slovanské osídlenie Potisia a východoslovenskí gréckokatolíci, Košice, 1947, p. 64;
K. Kadlec, Valaši a valašské..., p. 441 şi urm.; J. Štika, Moravské Valašsko..., p. 21.
38
Fără îndoială, instituţiile tipice ale acestui drept (de care ne vom ocupa
în detaliu în capitolele următoare ale lucrării noastre) îşi găsesc cele mai
apropiate corespondenţe în Balcani. Şi acolo, la conducerea satului se afla un
cneaz, care mai era numit deseori şi judex, villicus sau cu termenul românesc
jude – judecător – care avea dreptul ereditar de a judeca şi a hotărî potrivit
dreptului cutumiar65. R. Popa observă în Maramureş manifestarea a două
categorii de cnezi: cei care conduceau numai câte un sat şi cnezii de vale, care
concentrau sub conducerea lor mai multe aşezări grupate (de la 4 la 18)66.
Instituţia cneazului a apărut nu numai în regiunea carpato-ruteană, ci şi în
partea de vest a Balcanilor (Serbia, Croaţia) şi, dincolo de specificul local,
pretutindeni s-au păstrat elementele comune de bază. Analogii balcanice se
pot face şi plecând de la instituţia voievodului român – răspândită în
Transilvania, dar întâlnită şi în ţinuturile Sanok şi Przemyśl (regiunea Sambor) la
sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea67 –, şi de la
observarea caracterului economic şi chiar a configuraţiei satului68.
De asemenea, pentru funcţionarea pe teritoriile Poloniei a unei juris-
dicţii suprasăteşti în interiorul diferitelor craine, sub forma aşa-numitelor
zboruri sau judecăţi de strungă, se pot găsi numeroase analogii balcanice. Cum o
dovedesc cercetările lui P. P. Panaitescu, în Moldova, în secolul al XVII-lea

65 D. C. Arion, Cnejii (chinejii) români, Bucureşti, p. 65 şi urm., P. P. Byrnja, Sel’skije poselenija
Moldavii XV-XVII vv., Chişinău, 1969, p. 48; Ş. Pascu, Die mittelalterlichen Dorfsiedlungen in
Siebenbürgen (bis 1400), în Nouvelles études d’histoire, vol. 2, Bucureşti, 1960, pp. 147-149; P.
Ratkoš, Die Kolonisation auf walachischem Recht und die Entwicklung der Schäferei auf dem Territorium
der Slowakei, în XV Congrès International des Sciences Historiques, Rapports, 11, Section
chronologiques, Bucureşti, 1980, p. 165.
66 R. Popa, Cnezatul Marei. Studii documentare şi arheologice, Baia Mare, 1970, pp. 10-14.
67 G. Jawor, Wołoskie wspólnoty terytorialne w średniowiecznej Polsce. (Wojewodowie i okręgi
wołoskie na Rusi Czerwonej na przełomie XIV/XV w.), în Central’na i schidna Evropa..., pp. 87-94.
68 V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizacii..., p. 117, K. Dobrowolski, Migracje
wołoskie..., p. 17. Satele păstoreşti româneşti se caracterizau prin întinderea lor, mai ales prin
comparaţie cu cele de agricultori şi prin împărţirea lor în grupuri de locuinţe aflate nu o dată
la distanţă apreciabilă unele de altele, numite în Moldova cuturi (kuty) – (P. P. Byrnja, Sel’skije
poselenija..., pp. 56-64). Trăsături asemănătoare au satele întemeiate în dreptul valah în ţinutul
Lwów (F. Persowski, Osady na prawie ruskim, polskim, niemieckim i wołoskim w ziemi lwowskiej.
Studium z dziejów osadnictwa, Lwów, 1927, pp. 88-90) şi în voievodatul Bełz (J. Górak, Miasta i
miasteczka Zamojszczyzny, Zamość, 1990, pp. 67-69). Se pare că denumiri tipice, mai ales
pentru ţinutul Halici, precum Kuty, Kutyszcze ş. a. pot să provină de la acea formă de
organizare a spaţiului. Poate că existenţa unei astfel de aşezări a fost consemnată în zapisul
privitor la Tustanowice, sat din împrejurimile Drohobycz-ului, unde în 1504 au fost aşezaţi
cmieci, printre alte zone, in valachiensi angulo alias na walaskyem kącze... (AGZ, XVIII, nr. 430).
39
încă mai aveau loc adunări de judecată pentru câteva sate sau câteva zeci de
sate care formau un ocol separat69. Satul vatră avea într-un astfel de ocol o
funcţie specială, ca loc unde se aflau organele comunităţii teritoriale. Aici se
desfăşurau adunările, judecăţile, aici erau cercetate diferitele probleme ale
comunităţii. La finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea,
o astfel de adunare încă mai era numită sobor, zbor sau judecată de obşte70. De
asemenea, în Transilvania, jurisdicţia sătească funcţionând pe baza dreptului
cutumiar, numit acolo antiqua lex, ius valachicum, situs wolachie şi lex antiqua
districtum universorum71, a avut două niveluri. Pe teritoriul satelor era exercitată
de către persoane denumite iudex sau villicus, iar în micile ocoale – grupuri de
sate – de către conducătorii acestora72. În afară de acestea, în luna iulie a
fiecărui an aveau loc acolo adunări de strungă. Ca în Polonia, în timpul acestora
aveau loc judecăţi în chestiunile mai grave şi se strângea cincizecizecimea
(quinquagesima) – dare de bază în acele regiuni, în beneficiul regelui73. În
comitatul Maramureşului, conducătorii ocoalelor erau cnezii de vale, care con-
centrau sub puterea lor satele aflate de obicei într-o singură vale. Demnitatea
aceasta le revenea cnezilor sau membrilor familiilor lor care locuiau în
aşezarea centrală, iar titlul se transmitea de obicei ereditar74. Funcţiile aces-
tora corespundeau probabil celor îndeplinite de către crainici, consemnaţi
frecvent mai ales în partea de nord-est a Regatului Ungar75.
În regiunile sudice de graniţă ale acelui stat, existau zone româneşti care
reprezentau un fel de mărci de hotare, menite să apere în primul rând de
turci. În fruntea forului care asigura acolo judecăţile se afla castelanul –
reprezentantul statului, iar din acesta făceau parte cnezii şi mica nobilime
românească76. Noţiunile de craină şi de zbor erau cunoscute şi în Bulgaria
secolului al XIV-lea, printre păstorii români de acolo şi s-au păstrat în
ţinuturile sârbeşti şi croate până în secolul al XIX-lea. În acestea din urmă,

69 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească în Ţara Românească şi în Moldova. Orînduirea feudală,
Bucureşti, 1964, p. 101, p. 217 şi urm.

70 H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. 2, Bucureşti, 1959, pp. 35-37.
71 D. D. Mototolescu, Jus valachicum..., p. 3 şi urm.
72 Ş. Pascu, Die mittelalterlichen Dorfsiedlungen..., pp. 147-149.
73 D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. 1, Bucureşti, 1967, p. 70.
74 R. Popa, Cnezatul Marei..., pp. 21-23.
75 A. Pietrov’, Drevnejšja gramoty po istori Karpatorusskoj cerkvi i eparchi 1391-1498 g., Praga,
1930, pp 38-44; K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 247; P. Ratkoš, Problematika

kolonizácie..., p. 194; S. Szczotka, Studia z dziejów..., p. 365.
76 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., pp. 218-222.
40
prin zbor (lega ovver sborro) se înţelegea uniunea – craină ce cuprindea câteva
comunităţi săteşti, al căror organism superior era sfatul capilor de familie de
pe acel teritoriu77.
Ţinând seama de cele prezentate mai înainte, răspândirea instituţiilor
fundamentale ale dreptului valah (cnezii, crainele, zborurile) pe o arie atât de
extinsă, numeroasele similarităţi în modul lor de organizare şi funcţionare
reuşesc să ne convingă că avem de a face cu o cutumă veche, ce-şi are rădăci-
nile într-un trecut destul de îndepărtat. Românii au putut să-i păstreze
elementele mai mult timp decât vecinii lor slavi. Migraţiile acestor păstori,
vizibile mai ales începând cu secolul al XIV-lea şi sfârşind cu secolul al XVI-lea,
au condus la pătrunderea dreptului valah în noi teritorii, inclusiv în Rutenia
Roşie. Abia în condiţiile din aceste regiuni dreptul valah a suferit modificări
importante. Dar nu trebuie să uităm totuşi că această instituţie a fost un
import, a ajuns în Polonia o dată cu păstorii români.
În pofida faptului că, în regiunea aceasta, dreptul valah a cunoscut
cândva procese importante de adaptare la condiţiile locale, instituţiile sale
fundamentale rămân, în chip neîndoielnic, de provenienţă străină. Trebuie de
asemenea să constatăm, pe urmele lui K. Tymieniecki, că dreptul german, cel
rutean sau polonez, în calitatea lor de cutume agricole, puteau fi transplan-
tate oriunde şi se puteau referi la orice grup de agricultori, indiferent de etnia
lor. Răspândirea lor poate fi aşadar înţeleasă, într-un sens mai larg, ca un
proces de circulaţie, de transferare de forme juridice şi de organizare, iar nu
ca o deplasare a populaţiei înseşi78. Acceptarea ofertei aduse de dreptul valah
însemna însă pentru agricultori ruperea lor de aproape toată experienţa
trecutului, părăsirea (sau cel puţin limitarea) activităţilor agricole pentru creş-
terea animalelor, organizată de această dată într-un mod diferit, schimbarea
stilului de viaţă, preluarea unui sistem de valori şi a unor norme de compor-
tament ce veneau, deseori, în contradicţie cu cele cărora li se supuseră până
atunci79. De aceea, nu putem fi de acord cu înţelegerea răspândirii dreptului
valah pe baza analogiei cu drepturile agricole, fără a lua în considerare aflu-
enţa de populaţie străină (care a adus ius Valachorum) în regiunea colonizată.

77 Ibidem, p. 167; V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizacii..., p. 301; M. M.
Frejdenberg, Derevnja i gorodskaja źizn’ v Dalmaci XIII-XV vv, Kalinin, 1972, p. 88.
78 K. Tymieniecki, Historia chłopów polskich..., p. 434.
79 K. Dobrowolski, Zderzenie kultury rolniczej z pasterską, în Sprawozdania z Czynności
Posiedzeń PAU, 1939, nr. 5, 1945, p. 192.
41
SCALA MIGRAŢIEI ŞI CARACTERUL SĂU
Argumente importante în sprijinul prezenţei unui grup etnic străin în

regiunea de care ne ocupăm oferă menţionările directe ale fenomenului
migraţiei. Cel mai frecvent sunt informaţii ce înregistrează migrarea unor
indivizi sau a unor grupuri restrânse de colonişti. Cele mai instructive sunt
cazurile ce atestă migraţia unor grupuri din zonele romanice şi colonizarea
lor în noile zone după cutuma juridică pe care-o aduceau acolo, cea
românească. Un astfel de exemplu este Smolnica din ţinutul Przemyśl, unde,
în 1437, Melent, fiul lui Siemion, a primit pentru conducerea unui grup de
colonişti din Regatul Ungariei – probabil din zonele Transilvaniei – funcţia
de cneaz de drept valah: quia considerantes servicium Melenthi filii Semon, quand
homines locat et evocat de Ungaria et aliis terris tempore [...] nostri regis ad villam
Smolnycza icciro sibi et succesoribus suis advocacciam, alias Knyasthwo, Valachico
iure...80. Funcţionarea în acea zonă a dreptului valah este bine atestată de-a
lungul secolului al XV-lea prin însemnări despre cnezate şi despre locuitorii
lor care îndeplineau obligaţii tipic româneşti81.
Tot astfel în satul Urosz (ţinutul Przemyśl), pe care prinţul Jerzy
Narymuntowicz l-a dat coloniştilor, după cum aflăm din documentul lui
Vładysław Opolczyk (din Opole), din 1377 sau 1378: Blysnycz petivit nos, ut sibi
daremus confirmacionem super eius deservita, quod deservit cum suis fratribus germanis
apud venerabili Georgium, quia evocavit eos de Ungarie terra...82. Dreptul valah
funcţiona aici din 149683. În fine, în jurul anului 1424, grupul de români
ajuns în Ruda (voievodatul Bełz) a primit: ex omnibus Valachis omnibus et
singulis ibidem residere volentibus plenum ius Valachorum, prout ceteri Valachi in terris
nostris eondem iure gaudent et utuntur84. Informaţiile de mai înainte dovedesc
faptul că exista o legătură strânsă între întemeierea unui sat de drept valah şi
prezenţa străinilor în acele locuri. Nu era nevoie, bineînţeles, să fie neapărat
noi imigranţi. După cum au dovedit cercetările lui J. Czajkowski, deseori

80ZDM, 5, nr. 1426.
81AGZ, XVIII, nr. 401, 634, 2692 din anii 1470-1495; CPAHL, SGP, Fond 13, vol. 1,
dos. 4, f. 413-414 din 1512; AGAD, ASK, LXIV, 37, f. 3v-4 din 1494; ASK, LVI, P-1/I, f.
16 din 1497.
82 ZDM, 4, nr. 1043.
83 AGZ, XVIII, nr. 2559.
84 ZDM, 2, nr. 366.
42
întemeietorii veneau din satele din apropiere, recrutau, în interesul lor,

colonişti şi din rândul populaţiei locale85.
Proveneau de asemenea din Transilvania, Maramureş, din împrejurimile
Munkacz-ului86, din Moldova şi Ţara Românească87. Direcţia ardelenească
este indicată cel puţin de întemeietorul satului Brzegi (ţinutul Sanok), Iwan
Janczowicz Transilvanus, care, potrivit documentului regelui Zygmunt Stary
(Sigismund I cel Bătrân) din 1509, avea să populeze aşezarea – împreună cu
fratele său Teodoryk, decedat înainte de acea dată – cu colonişti aduşi din
Ungaria88. Tatăl acestora a fost transilvăneanul Stefan Jancz, care a locuit în
Wajnag (actualmente Wonihowe), aşezare aflată în Transcarpatia, pe râul
Terebla, nu departe de punctul său de vărsare în Tisa. Actul de danie primit
de la Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) a fost răsplata pentru serviciile
aduse de către cei doi fraţi în timpul războiului cu Moldova89. Despre
păstrarea legăturilor de familie între proprietarii localităţii Niebieszczany
(ţinutul Sanok) cu rudele lor din Ungaria (probabil locuitori ai Transilvaniei)
aflăm din clauzula specifică formulată cu ocazia schimbării acelui sat:
Impugnaciones seu impedimenta pro graniciebus, si que eveniret super eadem hereditate
Nyebysczany vel racione eiusdem comutacionis transire, uti arestacio facta est de partibus
Hungarie per quosdam Walachos vel etiam per Steczkonem...90. Cognomenele
specifice ale unor locuitori din aşezările româneşti atrag atenţia asupra prove-
nienţei lor din Moldova. În 1489, cneaz în Odrzechowa (ţinutul Sanok) era
Jaczko numit Mołdawski91, iar funcţia de tenutarius pentru câteva sate regale din
ţinutul Przemyśl era deţinută de nobilii Wasko Barinowski, supranumit
Mołdawita92, şi Tador, supranumit Moldavus93. La aceştia se adaugă moldoveanul

85 J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa..., pp. 117-128 şi grav. 9.
86 La sąd grodzki (tribunalul municipal) din Sanok în 1472 s-a înfăţişat: Michno filius prefati
Munkacz de Zachoczavyo (AGZ, XVI, nr. 889), iar în 1517: Iwan Mankacz scultetus hereditarius de
Radawka...(CPAHL, Sąd grodzki sanocki – mai departe: SGS), F. 15, vol. 1, dos. 9, f. 83;
ibidem, f. 219 din 1521: providus Iwan Mankacz scultetus hereditarius in villa Rudawka...).
87 T. M. Trajdos, Początki osadnictwa Wołochów..., p. 39; Ş. Meteş, Emigrări româneşti..., p. 29.
88 A. Stadnicki, O wsiach tak zwanych wołoskich..., pp. 63-64.
89 M. Augustyn, Dzieje rodzin szlacheckich herbu Przestrzał od XVI do XVIII w., „Bieszczad” 9,
Ustrzyki Dolne, 2002, pp. 9-13.

90 AGZ, XVI, nr. 419 din 1430. A. Fastnacht consideră că proprietarii acelui sat prove-
neau din Maramureş, unde unul dintre ei s-a întors – Nan, cel consemnat ca voievod al
românilor din Sanok în 1386 (idem, Osadnicwo ziemi sanockiej..., p. 218 şi urm.).
91 AGZ, XVI, nr. 3419: Iaczko alias Mołdawszky filius Rączkonis...
92 AGAD, Metryka Koronna (mai departe: MK), cota 19, f. 68 din 1502 (MRPS, III,
nr. 331); MK, 24, f. 114 din 1509 (MRPS, IV, nr. 9009): Datus est consensus Vaskoni Moldaviti
43
Hryć Dubina, amintit deja, voitul ereditar în localitatea Szczurowice (voievo-

datul Bełz), întemeiată în 152594.
Atrage atenţia faptul că şi în Slovacia vecină întemeierea aşezărilor
româneşti, mai ales în secolul al XV-lea, este legată de venirea unor străini pe
teritoriul său, numiţi frecvent valachi extranei...Walachii de aliis comitatibus...sau
Walachi e partibus extraneis...95. În opinia lui J. Macůrek, există numeroase
informaţii din secolul al XVI-lea că locuitori ai coloniilor româneşti din
Moravia şi Slovacia au fost martori în faţa forurilor de judecată, iar acest fapt
s-a păstrat în memoria comunităţilor locale96. Chiar şi în cea de a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea, în Śląsk Cieszyński, cum rezultă din frag-
mentele din urbarium-ul din 1755 publicate de V. Davidek, strămoşii locu-
itorilor satelor din acea zonă, întemeiate cândva în dreptul valah, erau
asociaţi cu emigranţii din ţări latinofone, veniţi prin Transilvania97.
Mărturiile oferite de izvoarele citate mai înainte nu ne pot însă, în nici
un fel, apropia de răspunsurile la întrebări de felul „Care a fost amploarea
migraţiilor? Ce caracter au avut acestea?”. Cu totul altă valoare au infor-
maţiile ce sugerează existenţa unor deplasări transfrontaliere ale unor grupuri
mai mari. Într-un registru de dări din 1564, din powiat-ul Kołomyja, găsim
confirmarea stării de instabilitate a aşezărilor în acea regiune din apropierea
graniţelor, rezultate probabil din caracterul schimbător al apartenenţei lor
statale în prima jumătate a secolului al XVI-lea, de vreme ce: Colomyensis
districtus circa fines Valachie in quo diverse solunt, abovyem thu chlop dzys a nazayutrz
do Woloch ydzie98. Un rezultat al acestor migraţii este probabil numărul mare
de cuvinte de origine românească printre numele de localităţi ale huţulilor,

exemenudum bona regalia Villa videlicet Calenyyky in terra et districtu premysliensis... şi CPAHL, SGP,
F. 13, vol. 1, dos. 1, f. 1179, Nobilis Chodor filius olim Vaszko Moldaviti...
93 AGAD, MK, 38, f. 189-189v din 1525 şi CPAHL, Sąd ziemski przemyski (mai departe:
SZP), F. 14, vol. 1, dos. 6, f. 871: Nobilis Thador Moldawus seu Walachus sau f. 946: Tador
Vaskonis Moldawita...
94 R. Szczygieł, Lokacje miast..., p. 304 şi A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 173.
95 V. Chaloupecký, Valaši..., pp. 21-28; J. Beňko, Osidlenie severného Slovenska..., p. 137 şi
J. Štika, Moravské Valašsko..., pp. 20-23.

96 J. Macůrek, Valaši..., pp. 53-55.
97 Dass das Wort Walach oder Wlach sowiel als einer Wölschen oder Italiäner bedente; und es ist ganz
wahrschein, dass die hiesige Walachen nicht zwar directe aus Italien, sondern aus denen römischen Colomen
bey 7 Bürgen nach zimlicher Zeit [...] gekomen... V. Davidek (Osidleni..., p. 144), care neagă exis-
tenţa unui element etnic specific în coloniile româneşti, consideră aceste informaţii absolute
necreditabile.
98 AGAD, ASK, I, 19, f. 298.
44
ceea ce poate fi o dovadă a vechiului bilingvism al populaţiei din regiunea

respectivă99. Pretenţiile moldovenilor de la sfârşitul secolului al XV-lea
asupra unor teritorii poloneze, mai ales asupra Pocuţiei, erau formulate pro-
babil şi pe baza configuraţiei etnice din acele regiuni şi legitimate prin apelul
la o istorie mult mai îndepărtată. Nu puteau, de asemenea, să aibă un caracter
marginal, de vreme ce au devenit o problemă în relaţiile între Polonia şi
Moldova. În corespondenţa diplomatică a domnitorului moldovean cu regele
Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) din 1510 găsim plângeri pe seama
starostilor din zonele de graniţă, care nu predau fugarii şi îi cheamă pe
supuşii români în Polonia „la mare slobozie”, precum şi cereri de predare a
românilor fugari din Moldova100. Un an mai târziu, acelaşi domnitor se
plânge că supuşii regelui polonez îi atrag pe ţăranii din Moldova (colones eius e
Valachia evocant...), promiţându-le numeroase libertăţi în Polonia (status et signa
liberatatis erigendo...)101. Acuzaţii similare fuseseră formulate şi mai devreme102.
Trebuie aici să amintim mai ales relatarea lui Marcin Kromer despre revolta
unui oarecare Mucha103, care în 1490 a cuprins şi teritoriul Pocuţiei şi s-a
extins în Halici. Aceasta dovedeşte caracterul etnic amestecat al acelor zone,
deoarece la revoltă au participat, potrivit cronicarului, 10.000 de oameni,
collecto e Vallachis et Russis Pocutiensibus...104. Chiar după înfrâgerea revoltei,
căpetenia acesteia a găsit refugiu printre locuitorii din Kołomyja105.

99 S. Hrabec, Nazwy geograficzne Huculszczyzny, Cracovia, 1950, pp. 54-56.
100 Sprawy wołoskie za Jagiellonów. Akty i listy, ed. A. Jabłonowki, Varşovia, 1878; Źródła
dziejowe, vol. 10, nr. 28 din 1510.
101 E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. 2, part. 3, Bucureşti, p. 17. A
se vedea şi P. V. Sovetov, O prave perechoda zavisimych krest’jan v Moldavii XV-seredini XVI vv,
(Opyt isledovanija dogovornych gramot), în Izvestija Akadiemii Nauk Moldavskoj SSR, 11, 1962, p. 11
şi urm.). Domnitorul Bogdan l-a indicat pe Stanisław Lanckoroński, staroste de Kamieniec,
drept persoana răspunzătoare pentru astfel de practici. Amintea de asemenea că în acelaşi fel
procedau şi alţi starosti polonezi din regiunile de graniţă – Sprawy wołoskie..., nr. 34 şi 35 din
1511; la fel, nr. 58 din 1545.
102 „U vašoje milosti sut liudi volochovie, što ot iego ziemli, ot ziemli Moldavskoje. I vaša milost’ by
iestie tych liudiej y vas nie dieržali, alie doi iegoziemli otoslali po prisiegach i po zapisiech...”, Lietuvos
Metrica (1427-1506), vol. 5, Vilnius, 1993, 167 din 1500.
103 Pe larg despre revolta lui Mucha şi conflictele legate de Pocuţia în I. Czamańska,
Mołdawia i Wołoszczyzna wobec Polski, Węgier i Turcji w XIV i XV wieku, Poznań, 1996, mai
ales pp. 184-193.
104 [M. Kromer] Martini Kromeri De origine et rebus gestis Polonorum Chronikon libri XXX, în
Polonicae Historiae corporis, vol. 2, Basileae, 1568, p. 690.

105 Kronika czasów Stefana Wielkiego Mołdawskiego, ed. O. Górka, Cracovia, 1931, p. 115: Es
kam eynem Sontag Sass er in eynem dorff bey der Kolomey, dy Polen uber und fyngen in salb 6.
45
De vreme ce astfel de migraţii pot fi observate şi în secolul al XVI-lea –

în pofida faptului că amploarea lor a fost cu siguranţă limitată, pe de o parte,
de încorporarea acestor regiuni în Regatul Poloniei şi de stabilizarea lor
politică şi, pe de altă parte, de întărirea stăpânirii turceşti asupra Moldovei şi
a Ţării Româneşti şi de acţiunile venite din partea domnitorilor locali –,
trebuie să ne imaginăm că în secolele anterioare au avut o amploare mult mai
mare. Nu putem să le considerăm fenomene izolate. A existat mai curând un
curent migrator desfăşurat în timp (în secolele XIV-XVI), care a antrenat
grupuri colonizatoare mai mari sau mai mici, revărsat peste teritorii întinse
din Rutenia Roşie şi Polonia Mică. Fiind lipsite, cu excepţia câtorva zone
submontane, de legături cu regiunile de baştină, aceste grupuri româneşti s-au
rutenizat, mai rar polonizat, şi n-au putut să-şi păstreze pentru mult timp
specificitatea economică, juridică şi nici caracterul etnic.
CARACTERUL ETNIC AL SATELOR ROMÂNEŞTI, ÎN LUMINA

DATELOR LINGVISTICE
Cercetările de până acum, bazate pe analiza izvoarelor istorice, ne con-

duc la constatarea că nu putem nega participarea semnificativă a elementului
etnic la răspândirea cutumei româneşti, în faza sa medievală. Trebuie însă să
ne întrebăm dacă teza formulată mai devreme este confirmată de date
lingvistice. Cercetările iniţiate de către F. Miklosich şi E. Kałużniacki la înce-
putul secolului trecut, care au ajuns la concluzia că există numeroase împru-
muturi lingvistice româneşti la slavi, ceea ce ar dovedi afluenţa semnificativă
a elementului etnic latin106 în regiunile avute de noi în vedere, au fost pe
urmă dezvoltate de către lingvişti români, dar şi de cercetători polonezi, mai
ales de către K. Dobrowolski107. Aceste opinii au fost însă primite deosebit
de critic de către D. Krandžalov, care le-a considerat „teorii metafizice”,

106 F. Miklosich, Über die Wanderungen der Rumunen in den dalmatischen Alpen und den Karpaten,
Viena, 1879, pp. 11-12.

107 K. Dobrowolski, Studia nad..., pp. 1-5, idem, Studia nad pochodzeniem ludności pasterskiej w
Karpatach Zachodnich, în „Sprawozdania z Czynności i Posiedzeń PAU”, nr. 8, 1930, pp. 478-486;
idem, Studia nad kulturą pasterską..., pp. 23-26.
46
acuzându-i pe autorii lor de lipsă de competenţă şi de obiectivitate108. Deşi

mai târziu tezele acestui autor au fost considerate excesiv de critice, radicale,
în prezent faptele lingvistice sunt în general interpretate cu precauţie, utili-
zate ca surse ajutătoare, ce pot cel mult furniza argumente suplimentare
pentru susţinerea unor puncte de vedere109.
Nu există un consens în a stabili ce tip de toponime şi de substantive
comune a apărut în urma migraţiei şi ce tip a rezultat din împrumuturi
lingvistice indirecte. În opinia lui W. Lubaś, numai atunci când toponimul se
dovedeşte a fi în totalitate străin (atât în radical, cât şi în terminaţie) putem
afirma că nu a fost creat de către localnici. Atunci când toponimul a fost
creat, de pildă, printr-un proces polonez de formare a cuvintelor, putem
considera – chiar dacă are la bază un element străin – că a apărut în mediul
lingvistic local. Influenţele străine trebuie aşadar căutate mai curând în
substantivele comune şi în numele de persoane, pentru că acestea au devenit
baza pentru formarea unor astfel de toponime110. Un punct de vedere similar
susţine R. Reinfuss, care subliniază sensurile toponimelor, fie româneşti, fie
de origine slavă, fie adoptate de români şi transplantate de ei din Balcani în
Carpaţi (de exemplu: Magura, Izwor)111. Această concepţie nu ia însă în
considerare teza susţinută de către un grup de istorici şi de lingvişti, potrivit
căreia, în zorii Evului Mediu, a existat un bilingvism româno-rutean al
românilor, rezultat al numeroaselor contacte cu slavii în Balcani şi, mai ales,
al utilizării aceleiaşi limbi în timpul slujbei ortodoxe112. Ideea aceasta este

108 D. Krandžalov, Valaši na Moravé..., pp. 144-151. Acest autor considera, printre altele,
că D. Dobrowolski nu ar trebui să se ocupe de chestiunea influenţelor lingvistice româneşti

în Carpaţii polonezi, de vreme ce nu stăpâneşte activ limba română, lucru de care el însuşi
(adică D. Krandžalov) s-a convins într-una dintre conferinţele ştiinţifice (sic!). Recunoştea
totodată că o situaţie complet diferită de cea din Moravia şi din Carpaţii polonezi a existat în
Carpaţii din Rutenia. În acea regiune a înregistrat 111 substantive comune şi 162 de toponime
de origine românească. În opinia acestui autor, mai ales termenii care exprimă abstracţiuni
dovedesc faptul că ruteana şi româna au fost într-un contact intens – idem, K dnešnímu stavu
studia..., p. 294, p. 304.
109 J. Rieger, (Głos w dyskusji), în Łemkowie..., part. 1, pp. 392-394.
110 W. Lubaś, Nazwy miejscowe południowej części dawnego województwa krakowskiego, Wrocław,
1968, p. 257.
111 R. Reinfuss, (Głos w dyskusji), în Łemkowie..., part. 1, p. 388.
112 Concepţia despre bilingvismul de demult al populaţiei româneşti a fost prezentată de
către P. Skok şi I. Bărbulescu în recenzia lucrării lui M. Ştefănescu, apărută în Slavia, vol. 6,
1925, pp. 779-790 şi vol. 8, 1929-1930, pp. 758-766. În opinia lui J. Janów (idem, Wpływ
słownictwa rumuńskiego na Podkarpacie, osobliwie na gwarę huculską, în Sprawozdania Towarzystwa
47
sprijinită în chip evident şi de opera lui M. Kromer, care explica faptul că

limbile slave sunt cunoscute de către români atât prin contactele comerciale,
prin vecinătate, ba chiar prin originea lor comună. Locuitorii Moldovei,
Munteniei, Olteniei şi o parte dintre transilvăneni (numiţi de către cronicar
cu un termen comun, valahi) foloseau limbile slave, deoarece Russicam quoque
et Slavicam linguam in usu habent, sive propter vicinitatem et commercia, sive quod a
Slavis ea quoque gens113.
O poziţie mai puţin critică a adoptat J. Rieger, considerând a fi de
origine românească şi termenii cu rădăcină romanică, dar în structura cărora
se observă influenţe ale modului local de formare a cuvintelor. În opinia
acestui autor, mai ales toponimele care nu au corespondent printre substanti-
vele comune au fost date de către vorbitorii de română (de exemplu, Pikujny
– numele unui pârâu din Szczawne – ar proveni de la un termen românesc,
picul, cu sensul de munte/ pol. góra). În schimb, toponimele create de la
numele proprii româneşti trebuie tratate cu circumspecţie, pentru că ele
puteau să fie preluate din dialectele rutene şi, în consecinţă, să nu aibă
legătură cu migraţiile. În plus, J. Rieger a atras atenţia asupra unui fapt de
natură să ne îndemne la prudenţă în folosirea toponimelor şi a numelor
proprii în cercetările asupra aspectelor etnice – cea mai mare parte a lor a
fost consemnată în izvoare târzii, din secolele XVIII-XX. Numai în mod
sporadic le putem întâlni în texte din secolele XV-XVI114. Aşadar, cel puţin o

Naukowego w Lwowie, vol. 16, 1938, nr. 1, p. 21) şi I. Hrabec, există argumente clare lingvis-
tice pentru a dovedi vechiul bilingvism ruteano-românesc al limbii huţulilor (idem, Nazwy
geograficzne..., p. 56 şi p. 234). Aceleaşi idei au fost susţinute cu referire la această regiune şi de
către I. Nistor, Die moldauischen Ansprüche..., p. 24. D. Crânjală a considerat de asemenea că
populaţia care a colonizat Rutenia Roşie şi Bucovina era bilingvă (Rumunské vlivy v
Karpatech..., p. 43 şi urm.). Un fenomen similar a observat K. Kadlec în rândul nobilimii
româneşti aşezate pe teritoriul Regatului Ungar (idem, Valaši a valašské právo..., p. 226).
Aşadar, concepţia potrivit căreia rutenii şi românii aveau o limbă comună nu acoperă pe
deplin realitatea epocii, cel puţin nu pe cea din unele regiuni.
113 Martin Kromer, De origine..., p. 607.
114 J. Rieger, Nazwy wodne..., p. 196. În afara grupului de toponime format de la nume
proprii (de exemplu, satul Dziurdziów de la românescul Giurgiu) sau care nu au corespondent
printre substantivele comune, autorul a făcut distincţia între o categorie de toponime având
la bază termeni geografici de origine românească (de exemplu, Caryńska lângă Odrzechowa,
Siholna Hora în Muszyna), o alta ce cuprinde toponime legate cu substantive comune (de
exemplu, Koliba în Leluchów, de la românescul colibă). A prezentat de asemenea o listă de
substantive comune – idem, Toponomastyka Beskidu Niskiego i Bieszczadów Zachodnich, în
Łemkowie. Kultura – sztuka..., p. 28 şi urm., p. 132 şi urm.
48
parte dintre aceste cuvinte a fost transplantată în spaţiul de limbă slavă mult
mai târziu, cel mai sigur abia în perioada de după destrămarea Poloniei.
Pentru K. Dobrowolski, cercetarea nu se poate baza pe analiza cuvin-
telor din graiurile muntenilor, deoarece vocabularul lor a fost îmbogăţit în
urma deplasărilor păstorilor polonezi, mai ales în Slovacia. Mai sigure crede
că sunt numele proprii, cognomenele şi toponimele115. Mai târziu, în alte
lucrări, mai ales pe baza analizei substantivelor comune, Dobrowolski for-
mulează concluzia fermă că cele mai vechi valuri de populaţie păstorească
ajunse în Carpaţii polonezi foloseau limba română116. În fine, W. Truszkowski,
preluând cele stabilite de către K. Dobrowolski, pe baza analizei comparate a
vocabularului graiului din satul transilvănean Drăguş şi a celui din Ochotnica
Dolna, aflată în Gorce, ajunge la convingerea că populaţia iniţială a acestei
aşezări era alcătuită din păstori români plecaţi din Transilvania. În opinia
acestui autor, locuitorii din Ochotnica păstrează şi astăzi în zestrea lor lexi-
cală cuvinte-fosile de origine românească, necunoscute în limba română
contemporană deoarece au dispărut încă din perioada anterioară formării
limbii literare şi a dezvoltării sale117.
Indiferent care va fi evoluţia acestei dezbateri, putem categoric afirma
că toate tipurile de toponime discutate aparţin regiunii care – cum o dove-
desc cercetările istorice – a fost intens colonizată în dreptul valah. Astfel,
teza privitoare la afluenţa unui element etnic străin găseşte cu siguranţă un
sprijin în rezultatele cercetărilor lingvistice.
Şi în cazul interpretării numelor de persoane au apărut observaţii asemă-
nătoare. Adversarii concepţiei etnice au subliniat mai ales predominarea
numelor rutene în satele româneşti, ceea ce ar fi trebuit să dovedească
absenţa sau prezenţa sporadică acolo a elementului etnic românesc. Potrivit
unei opinii mai moderate, numele de persoane considerate româneşti puteau
chiar să aibă această origine, dar este posibilă şi o altă interpretare a lor,

115K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., pp. 19-21.
116O atenţie deosebită a consacrat acest autor analizei graiului muntean din Ochotnica –
idem, Studia nad pochodzeniem..., pp. 479-483 şi Studia nad kulturą..., p. 22 şi urm. Concepţiile
lui K. Dobrowolski au fost preluate în totalitate de către S. Czajka, autorul unei ample
monografii a acelei localităţi – idem, Ochotnica. Dzieje gorczańskiej wsi 1416-1986, Jelenia Góra,
1987, p. 32 şi urm.
117 W. Truszkowski, Studia socjolingwistyczne z dialektologii rumuńskiej. Na materiale wsi Drăguş
w Siedmiogrodzie rumuńskim w konfrontacji z polską gwarą wsi Ochotnica Dolna w Gorcach, Cracovia,
1992, p. 9, pp. 144-153.
49
locală (adică ruteană şi, uneori, poloneză)118. Chestiunea este complicată şi

mai mult de faptul că, având aceeaşi credinţă ortodoxă119, românii şi rutenii
foloseau nume creştin-orientale extrase din acelaşi fond. Trebuie de asemenea
să ţinem seama de eventualitatea rutenizării românilor, iar în unele regiuni de
posibila lor polonizare administrativă, al căror efect a fost înscrierea în
izvoare a unor nume într-o formă fonetică sensibil alterată faţă de cea origi-
nală. Foarte rapida rutenizare a românilor survenită la un moment dat face
total imposibilă, pe baza criteriului menţionat, delimitarea etnosului românesc
de cel rutean120. De aceea, în opinia lui J. Rieger, numele de persoane (şi
toponimele, de altfel) nu pot fi tratate decât ca nişte instrumente ajutătoare,
ce furnizează doar argumente suplimentare121. Fără a lua în considerare
observaţiile de mai înainte, orice analiză a numelor locuitorilor satelor româneşti
conduce la convingerea că acolo domina populaţia ruteană, poate cu excepţia
mediilor conservatoare, de pildă ale familiilor de cnezi, care au purtat multă
vreme nume balcanice. Dar este totuşi o astfel de convingere întotdeauna
adecvată pentru redarea structurii etnice din anumite aşezări?
IZVOARE ANTROPOLOGICE ŞI MĂRTURII DIN ARIA CULTURII

MATERIALE ŞI SPIRITUALE
Izvoarele pomenite în titlu, la care se referă adesea adepţii participării

semnificative a populaţiei româneşti la răspândirea dreptului valah pe terito-
riile poloneze, sunt extrem de greu de supus analizei istorice, iar rezultatele

118 J. Rieger, (Głós w dyskusji), p. 392 şi urm. Discutând despre onomastica din împrejuri-
mile localităţii Zakopane, J. Bubak a observat relativ puţine antroponime de origine românească
şi caracterizează populaţia care a participat la colonizarea în dreptul valah a acelor regiuni, în
secolele XVI-XVII, drept un conglomerat etnic ruteano-româno-slovaco-maghiar – Nazwy
osobowe mieszkańców Zakopanego (nazwiska, przydomki, przewiska i imiona), în Zakopane. Czyterysta
la dziejów, red. R. Dutkowa, Cracovia, 1991, p. 512.
119 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 299 şi urm.
120 A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 200.
121 J. Rieger (Głos w dyskusji)..., p. 392 şi urm. Antroponimia, în opinia acestui autor, este o
metodă mai credibilă, deoarece se referă la o populaţie sătească, care-şi schimbă rar locul de
trai şi este mai puţin susceptibilă decât nobilimea să fie expusă influenţelor străine – idem,
Imiennictwo ludności wiejskiej w ziemi sanockiej i przemyskiej în XI w., Prace onomastyczne, 26,
Wrocław, 1977, p. 5 şi urm.
50
obţinute de către anumiţi cercetători ai problematicii respective, chiar dacă

au numai valoare de ipoteze, riscă să fie supuse unei critici severe. Situaţia
aceasta derivă nu numai din faptul că anumite teze referitoare la perioada
veche sunt construite pe baza unor izvoare de după secolul al XV-lea, uneori
foarte apropiate de zilele noastre. Geneza unor elemente de cultură populară
identice sau asemănătoare în două medii etnice diferite nu este în mod
obligatoriu rezultatul unui aflux de colonişti străini. Destul de frecvent,
acestea rezultă din împrumuturi unilaterale sau reciproce, în urma diferitelor
contacte; elementele comune pot să apară şi în mod independent, în condiţii
de viaţă analoage. De asemenea, existenţa lor poate fi adesea rezultatul acţi-
unii unor instituţii conducătoare (politice sau bisericeşti), prezente în ambele
comunităţi, care şi-au propagat concepţiile şi elementele culturale în rândul
acestora122. Cu toate rezervele formulate mai înainte, trebuie totuşi să obser-
văm că – precum în cazul izvoarelor onomastice – poate nu în mod întâmplător
zona unde apar mărturiile analizate coincide cu teritoriile care, cum o
dovedesc izvoarele scrise, au cunoscut o intensă colonizare românească.
La jumătatea secolului al XIX-lea, S. Morawski îşi exprima convingerea
că populaţia din aşezările întemeiate cândva în dreptul valah are un alt tip
antropologic şi psihologic: „Până şi astăzi se poate lesne face deosebirea
între domolul cmiec rutean cu ochi cenuşii şi păr blond şi energicul sołtys
valah cu păr negru.”123. În pofida observaţiilor formulate de multă vreme de
către antropologi şi, uneori, de către lingvişti, că trăsăturile ce definesc
morfologia scheletului nu au în sine un conţinut etnic124, până şi în prezent în

122 W. Truszkowski, Studia socjolingwistyczne..., pp. 1-4.
123 S. Morawski, Sądecczyzna za Jagiellonów z miasty spiskiemi i księstwem oświęcimskim, vol. 2,
Cracovia, 1865, p. 300 şi urm. Şi călătorii care treceau prin munţii polonezi remarcau încă în
prima jumătate a secolului al XIX-lea deosebiri de felul acesta; M. Gumplowicz, Polacy na
Węgrzech, în Lud, vol. 6, 1900, p. 366. W. Pulnarowicz, în perioada interbelică, în U źródeł
Sanu, Stryja i Dniestru (Historia powiatu turczańskiego), Turka (San), 1929, p. 19, îi portretiza astfel
pe locuitorii zonelor descrise: „Populaţia din multe sate din raionul nostru e una de tip sudic,
latin. Cu pielea măslinie, părul ca pana corbului, cu faţa ovală, de înălţime potrivită, se deose-
beşte de restul populaţiei de aici de origine slavă, mai scundă, cu faţa rotundă şi părul blond.”
124 D. Crânjală (Rumunské vlivy..., pp. 462-464) consideră că, pe de o parte, datorită depla-
sărilor generale de populaţie, nu există un tip „antropologic” de român şi, pe de altă parte,
că tipul dinaric este răspândit şi în zone unde românii nu au ajuns niciodată. În sprijinul
consideraţiilor sale, autorul oferă, în chip nefericit, exemplul huţulilor, în viziunea sa o
populaţie tipic dinarică, fără a fi una românească. În fapt însă, după cum o dovedesc cerce-
tările lingvistice citate mai înainte, precum şi analiza procesului de colonizare (cuprinsă în
51
unele lucrări ale istoricilor, tipul antropologic dinaric din zona de munte este
pus în legătură cu imigranţii români125.
Analiza comparativă a unor elemente particulare ale culturii populare,
materiale şi spirituale deopotrivă (din domeniul muzicii, al dansurilor, al
magiei126, precum şi al ornamentelor şi al construcţiilor laice şi sacre din zona
de munte), practicată mai ales în perioada interbelică, le-a întărit cercetăto-
rilor români convingerea că acestea sunt rezultatul migraţiilor din vechime127.
La concluzii asemănătoare au ajuns şi R. Reinfuss şi Z. Stieber, care au subliniat
că trăsăturile culturale comune locuitorilor Carpaţilor nu pot fi explicate fără
a lua în considerare migraţiile amintite. Potrivit autorilor amintiţi, influenţa
acestora a fost extraordinar de mare, prin comparaţie cu numărul imigran-
ţilor128. Destul de frecvent, atât în istoriografia poloneză, cât şi în cea slovacă
şi cehă, este exprimată convingerea că, în zona de nord a Carpaţilor, păstoritul
oilor a fost organizat după modele balcanice sau transilvane. Se caută uneori
similitudini în modul de confecţionare a unor obiecte şi în organizarea

capitolul al IV-lea), este cert faptul a existat încă din Evul Mediu o afluenţă însemnată de
români în teritoriile ocupate în prezent de către huţuli.
125 W. Bębynek, Starostwo muszyńskie, własność biskupów krakowskich, în Przewodnik Naukowy
i Literacki, t. 42, 1914, p. 121; K. Pieradzka, Na szlakach Łemkowszczyzny, Cracovia, 1939, p. 93;
K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., p. 21 şi urm.; K. Tymieniecki, Historia chłopów..., p. 433.
126 Se insistă mai ales asupra cultului comun al focului – ale cărui urme s-au păstrat uneori
până aproape de zilele noastre – în regiunile unde în trecut s-a exercitat o intensă colonizare
românească. În opinia lui K. Dobrowolski, acesta este un fragment dintr-un ansamblu mai
amplu de credinţe româneşti (Studia nad teorią kultury ludowej, în Etnografia Polska, vol. 4, 1961,
p. 60 şi urm.). B. Szydłowska-Ceglowa indică originea moldovenească a naiului păstoresc
(Staropolskie nazewnictwo instrumentów muzycznych, Wrocław, 1977, p. 140 şi urm.). Şi în opinia
lui A. Szurmak-Bogucka este certă influenţa migraţiei populaţiei româno-rutene asupra
culturii populare, printre care şi a muzicii din Podhale. Unele elemente din dansurile popu-
lare sunt comune pentru întreaga regiune carpatică, ceea ce se explică, printre altele, prin
răspândirea lor de-a lungul întregului arc al Carpaţilor, prin următoarele valuri de migraţie
(idem, Muzyka i taniec, în Zakopane..., p. 694 şi 705).
127 J. Reychman, Zagadnienie osadnictwa..., pp. 294-296. C. Petran s-a ocupat mai pe larg de
aceste chestiuni în lucrarea sa Influence de l’art des Roumains sur les autres peuples de Roumanie et sur
les peuples voisins, în Revue de Transilvanie, Cluj, 1936, vol. 2, nr. 3, pp. 278-319. Asupra
analogiei între arhitectura bisericilor lemkiene şi cea balcanică a atras atenţia şi R. Brykowski,
Drewniana architektura cerkiewna w Polsce, na Słowacji i Rusi Zakarpackiej, Wrocław, 1986, p. 78 şi
urm. A se vedea şi S. Krzysztofowicz, O sztuce ludowej w Polsce, Varşovia, 1972, p. 127.
128 R. Reinfuss, Związki kulturowe..., p. 169; idem, R. Reinfuss, Łemkowie w przeszłości...,
p. 10; idem, (Głos w dyskusji) p. 388; Z. Stieber, Problem..., p. 7.
52
producţiei, în cazul meşteşugurilor considerate tipic româneşti în literatura

de specialitate129.
CONCLUZII
Cercetările cuprinse în acest capitol ne conduc la concluzia că negarea

participării semnificative a elementului etnic romanic la răspândirea dreptului
valah, în faza sa medievală târzie, în regiunile rutene şi poloneze, precum şi
tratarea românilor numai ca o corporaţie profesională aparte sau ca un grup
ce se deosebeşte de mediul local doar prin utilizarea unor forme juridice şi de
organizare diferite vin într-o evidentă contradicţie cu ceea ce se poate des-
prinde din izvoarele istorice păstrate. Datele rezultate din analiza izvoarelor
lingvistice şi a fenomenelor din sfera culturii materiale şi spirituale ale
populaţiei ce locuia pe versantul nordic al Carpaţilor confirmă şi ele conclu-
zia că a existat un curent de migraţie românească spre teritoriile poloneze,
desfăşurat în timp, vizibil mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al
XIV-lea şi care, în anumite perioade, a putut căpăta destulă amploare.
Aceasta nu înseamnă, desigur, negarea rolului jucat de populaţia locală în
procesul de răspândire a modelului românesc de colonizare şi, la un moment
dat, în schimbarea caracterului originar al acestuia. Cauzele şi mecanismele
proceselor de asimilare şi de adaptare – tot mai vizibile în timp, mai ales cu
sfârşitul secolului al XV-lea – vor fi prezentate pe larg într-un capitol separat.

I. T. Baranowski, U stóp Babiej Góry, în Przegląd Historyczny, vol. 20, 1916, p. 86; K.
129
Dobrowolski, Studia nad kulturą..., p. 22; idem, Die Haupttypen der Hirtenwanderungen in den
Nordkarpaten vom 14. bis zum 20. Jahrhundert, în Viehzucht und Hirtenleben in Ostmitteleuropa.
Ethnographische Studien, Budapesta, 1961, pp. 130-132; idem, Migracje wołoskie..., p. 21 şi urm.;
S. Górzyński, Z dziejów osadnictwa i pasterstwa Podhala i Tatr w wiekach XII-XVIII, în Pasterstwo
Tatr Polskich i Podhala, red. W. Antoniewicz, vol. 4, Wrocław, 1962, p. 18 şi urm. J. Štika (în
Bádání o karpatském salašnictve..., p. 538) găseşte numeroase asemănări între locuinţele din
Transilvania, cele din Bucovina, Slovacia şi Moravia.
53
Capitolul II
Elemente ale vieţii nomade şi ale celei

sedentare în istoria colonizării româneşti
PREZENTAREA CARACTERULUI MIGRAŢIEI ÎN

LITERATURA DE SPECIALITATE
Autorii care se ocupă de problematica românească considerau, aproape

unanim, că au existat iniţial comunităţi păstoreşti nomade, ce se deplasau
împreună cu turmele, în general pe trasee stabilite: vara spre păşunile
montane, iarna spre depresiunile mai bogate în hrană pentru animale şi cu o
climă mai blândă. K. Kadlec a tratat pe larg acest fenomen, discutându-l pe
baza izvoarelor istorice provenite din regiunile vechii Serbii. În pofida
faptului că acolo acest obicei s-a păstrat până în secolul al XX-lea, iar păstorii
cu mare greutate au trecut la îndeletnicirile agricole, unele documente din
secolul al XIV-lea fac deja distincţia între satele româneşti şi grupurile
nomade (katuny), ceea ce dovedeşte că modul de viaţă nomad era abandonat,
treptat, de către comunităţile româneşti din acele zone130. În Polonia, în
Ungaria (şi în Slovacia) în schimb, în opinia cercetătorului amintit, avea să se

130 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 125, pp. 137-139, p. 265. Şi în prezent se acceptă
ideea că, odată cu începutul secolului al XIV-lea, în diferite regiuni ale Balcanilor a avut loc
un fenomen generalizat de dispariţie a păstoritului nomad. Grupurile de păstori (katuny)
nomade până la acea dată s-au aşezat, fie în localităţi stabile, fie în altele de iarnă şi de vară
(forma tipică de transhumanţă). De la populaţia locală (în primul rând cea slavă), acestea au
deprins îndeletnicirile agricole – T. Kahn, Auswirkungen von neuen Grenzen auf die
Fernweidewirtschaft Südosteuropas, în Raumstrukturen Grenzen in Südosteuropa, Südosteuropa –
Jahrbuch 32, München, 2000, pp. 251-253 şi A. Matkowsky, About the Walachian Livestock
Breeding Organization in the Balkans. With Special Atention to Katun, Review, 1987, vol. 31, nr. 2,
Skopje, p. 199 şi urm.
producă o foarte rapidă renunţare la modul de viaţă anterior, ceea ce a

condus la o masivă stabilire a păstorilor în aşezări permanente131.
K. Dobrowolski a introdus această concepţie în cercetarea poloneză şi i-a
consacrat un spaţiu generos în opera sa132. În viziunea acestuia, românii
ajunşi în Polonia au fost şi ei la început nomazi care, plecând din munţi şi
din zonele submontane, făceau în timpul iernii lungi deplasări, pe o arie ce
depăşea uneori 300 de kilometri, ajungând la Vistula, San, la cursul mijlociu
al fluviilor Wieprz, Bug şi Styr133. Totuşi, consideră acest autor, deja la
sfârşitul secolului al XIV-lea, această formă de nomadism se transformă,
treptat, în seminomadism: deplasările încep să fie făcute pe trasee fixate, se
construiesc aşezări de iarnă şi de vară. Acest proces era determinat atât de
creşterea demografică a populaţiei româneşti, cât şi de acţiunile autorităţilor
de stat şi ale marilor proprietari de pământ, care doreau stabilizarea
colonizării nomazilor, pentru a putea impune dări pentru folosirea pădurilor
şi a păşunilor. Pe parcursul secolului al XVI-lea şi la începutul celui de-al
XVII-lea, fenomenul colonizării româneşti în aşezări stabile a făcut ca în
păduri să fie trimise numai grupuri de păstori, ceea ce constituie o formă
tipică de transhumanţă. Locuitorii cnezatelor şi ai satelor româneşti apărute
începând cu jumătatea secolului al XVI-lea încep să combine muncile
agricole cu creşterea animalelor, pentru că primeau frecvent dreptul de

131Ibidem, p. 2.
132 Şi L. Wyrostek i-a descris pe români ca pe nişte străini nomazi (idem, Ród Dragów-
Sasów..., p. 55). În mod similar, A. Janeczek interpretează privilegiul lui Siemowit al IV-lea
pentru românii din Lubycza (ţinutul Bełz) ca pe un rezultat al dorinţei de a întrerupe
deplasările sezoniere, din timpul iernii, în zonele mai joase (idem, Osadnictwo pogranicza polsko-
ruskiego..., p. 148 şi urm.). Potrivit lui R. Reinfuss, curentul de migraţie spre ţinuturile
poloneze din secolul al XIII-lea este constituit din păstori-nomazi balcanici: aromâni, slavi
de sud şi albanezi (idem, Związki kulturowe po obu stronach Karpat..., p. 198 şi urm.). Într-un
mod similar tratează problematica V. F. Inkin, prezentând lărgirea fenomenului colonizării
româneşti ca un proces de stabilire a grupurilor de păstori nomazi (katuny) în aşezări
permanente (idem, Kriest’ianskij obščinnyj stroj v galickom Prikarpat’ie. Opyt sravnitiel’nogo izučienija
poziemiel’nych sojuzov. Avtoriefierat dissiertacii..., Lwów, 1978, p. 16) şi H. Ruciński, Migracje
ludności w zachodnich Karpatach do XVIII w., Wierchy, An 53, 1984, p. 25.
133 O hartă ce indică direcţia acestor migraţii este prezentată de către K. Dobrowolski în
lucrarea Die Haupttypen..., p. 131. R. Reinfuss a indicat numeroase regiuni din afara celor
montane adecvate păscutului de iarnă al oilor – idem, Problem Karpat w badaniach kultury
ludowej, în Polska Sztuka Ludowa, An XIII, nr. 1-2, p. 7.
56
Elemente ale vieţii nomade şi ale celei sedentare în istoria colonizării româneşti
păşunat numai pe terenuri bine determinate, la distanţe diferite de aşezarea

de baştină134.
K. Dobrowolski a formulat această concepţie sprijinindu-se în primul
rând pe cercetările comparative ale nomadismului balcanic, descriindu-l pe
baza izvoarelor mai recente, cu caracter etnografic. O deosebită atenţie a
acordat în special aromânilor din Serbia şi saracacianilor, care şi-au păstrat
caracterul nomad până la începuturile epocii contemporane135. Trebuie totuşi
să semnalăm faptul că această a doua populaţie amintită nu are nimic în
comun cu românii. Iar aromânii (vlahii), cunoscuţi drept „cameleoni ai
Balcanilor”, „născuţi pentru asimilare”, constituie o comunitate evident
aparte sub aspect etnic. Identificarea lor cu românii nu se poate fundamenta,
cum o dovedesc cercetările mai noi, pe obiceiuri, forme organizare socială şi
economice136. În lucrările autorului amintit, nu găsim însă informaţii mai
detaliate despre păstoritul pe teritoriul Moldovei şi al Transilvaniei în
perioada medievală, de unde (după cum rezultă din cercetările întreprinse în
capitolul anterior) au venit emigranţii români în Polonia. Nomadismul nu a
fost sigura formă de existenţă cunoscută de populaţiile balcanice care se
ocupau cu păstoritul. Deseori, chiar pe aceleaşi teritorii, funcţionau în trecut
grupuri ce reprezentau aceeaşi comunitate etnică, dar care adoptaseră modele
diferite de organizare a păstoritului. Cercetătorii români, bazându-se deopo-
trivă pe izvoare istorice şi etnografice, disting între trei tipuri de păstorit: cel
local, caracteristic satelor aflate în zonele mai joase, predominant agricole, cel
de vară, în munţi, cu păstori tocmiţi şi cel desfăşurat pe durata întregului an.
În cel de-al treilea caz, oile erau vara duse la păscut în munţi, iar iarna
coborâte în zonele cu o climă mai blândă. Această situaţie se deosebeşte de
nomadism prin faptul că turmele se deplasau însoţite numai de păstorii
calificaţi, în vreme ce proprietarii lor (individuali sau asociaţi) duceau un mod

134 K. Dobrowolski: Studia nad kulturą pasterską..., p. 32 şi urm., p. 36 şi p. 45, Migracje
wołoskie..., pp. 7-11 şi idem, Zderzenie kultury rolniczej..., p. 192 şi urm. Păşunile erau, uneori, la
doar câţiva kilometri de satul de baştină, alteori la distanţe mai mari, de până la câteva zeci
de kilometri (în linie dreaptă).
135 T. Kahl, The Etnicity of Aromanians after 1990: the identity of Minority that behaves like a
Majority, în Etnologia Balkanica, 2002, vol. 6, p. 146.

136 T. Kahl, The Etnicity..., p. 150; idem, Etnicität und räumliche Verbreitung der Arumunen in
Südosteuropa (Münstersche Geographishe Arbeiten 43), Münster, 1999, p. 159. Sintagma

„cameleoni ai Balcanilor” a fost propusă de I. Nicolau în Les caméleons des Balkans, în
Civilisations en quête d’identité, vol. 42, Bruxelles, 1993, p. 175.
57
de viaţă sedentar137. Interpretarea puţinelor informaţii oferite de izvoare de

către autorul citat, ca o dovadă neîndoielnică a existenţei unui nomadism
românesc în secolele XIV-XV, trezeşte numeroase rezerve. Nu ştim cât de
aproape de adevăr este opinia potrivit căreia profilul economic al aşezărilor
româneşti din perioada medievală târzie din Rutenia Roşie era unul predo-
minant păstoresc. În această situaţie, pare îndreptăţită o cercetare mai atentă
a acestei problematici, mizând pe posibilităţi de interpretare neutilizate până
acum şi, mai ales, pe izvoare necunoscute cercetătorului amintit.
SATUL MOLDOVENESC ŞI CEL TRANSILVĂNEAN ÎN PERIOADA

MEDIEVALĂ TÂRZIE
La sfârşitul secolului al XIV-lea, cum rezultă din unele cercetări arheo-

logice, în regiunile româneşti existau sate întărite cu valuri de pământ, alcătu-
ite din bordeie, semibordeie şi, în mai mică măsură, din construcţii deasupra
solului. O asemenea aşezare se compunea din trei elemente: centrul satului,
pământul arabil aflat în proprietatea individuală a ţăranilor şi proprietatea
comună a obştii (păduri, fâneţe şi păşuni)138. Spaţiul locuit şi stăpânit de o
singură familie era denumit, cu termeni slavi, delniţă sau jirebie139. Aşezarea era
întemeiată adesea de ţărani înrudiţi între ei, numiţi vecini, susedi sau megieşi,
care răspundeau în mod colectiv în faţa forurilor de judecată pentru vreo
vină. Persoanele care făceau parte dintr-o astfel de comunitate locală erau

137 Problema practicării de către popoarele balcanice a unor tipuri diferite de păstorit este
tratată în lucrările cuprinse în volumul colectiv publicat la Budapesta în 1961, Viehzucht und
Hirtenleben..., şi, mai ales, în I. Vlăduţiu, Almenwirtschaftliche Viehhaltung und Transhumance im
Brangebiet (Südkarpaten, Rumänien); L. Kovács, Beiträge zur Frage der Esztena-Genossenschaften
(Melkgenossenschaften) in der Siebenbürger Heide şi L. Földes, Esztena und Esztena-Genossenschaft bei
den Szeklern. Concepţiile istoricilor români despre organizarea păstoritului din acea zonă au
fost prezentate de către B. Jaworska, Badania nad pasterstwem w Rumunii, în Lud, vol. 16, 1960,
pp. 508-515.
138 N. Constantinescu, Issledovanija v selie Kokon’ i vopros o derevnie v Valachii v XIV i v XV
vv., în Dacia, vol. 6, 1962, pp. 337-356 şi V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa
feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957, p. 87.
139 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 108 şi urm.; D. Mioc, H. Chircă, Şt. Ştefănescu,
L’Évolution de la rente féodale en Valachie et en Moldavie du XIVe au XVIIIe siècle, în Nouvelles études
d’histoire..., p. 222 şi urm.
58
numiţi frate, frate de ocină sau vecin140. Satul era adesea alcătuit din gospodării
aflate la distanţă unele de altele, legate cu vatra, care exercita controlul asupra
tuturor şi asigura supravegherea proprietăţilor obştii. Începând cu fazele cele
mai primitive, agricultura se concentra în văi şi pe versanţii mai domoli ai
munţilor, de la o altitudine mai joasă. În formele sale primare – defrişarea
terenurilor şi arderea resturilor vegetale, cultivarea pământului cu unelte
rudimentare, agricultura bienală, numai sporadic trienală –, aflate adesea sub
constrângerile impuse de condiţiile naturale, a ajuns până sus în munţi, chiar
până la o altitudine de 1500 de m141.
În Transilvania, unde la sfârşitul secolului al XIV-lea existau aproape
3900 de aşezări săteşti stabile, cu un caracter economic mixt, agro-pastoral142,
locuitorii de origine străină (maghiari, secui şi saşi) constituiau circa 40% din
populaţie. Restul populaţiei era de religie ortodoxă (în principal români, dar
şi sârbi şi ruteni)143. Lucrarea pământului cu ajutorul plugului este atestată
deja la începutul secolului al XIV-lea. Se observă procesul de arare a tere-
nurilor necultivate până atunci şi numeroase acordări de slobozii ţăranilor.
Documentele din secolul al XIV-lea ne informează despre diferitele metode
de cultivare a pământului. Se întâlnesc aici forme primitive (de exemplu,
cultivarea alternativă a terenurilor), dar şi agricultura bienală şi trienală144.
Potrivit lui R. Popa, în comitatul Maramureşului, în acelaşi secol, existau 101
aşezări, dintre care mai bine de 80 erau ale românilor. Se concentrau de-a
lungul văilor râurilor şi al cursurilor de apă, alcătuind ansambluri de 4-5 sau

140 V. Costăchel, Despre problema obştilor agrare în Ţara Românească şi în Moldova în secolele
XIV-XV, în Studii şi Cercetări de Istorie Medie, 2, 1951, p. 108 şi urm.; P. P. Panaitescu, Obştea
ţărănească..., p. 34 şi urm.
141 P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 150 şi urm., p.
160; P. P. Byrnja, Sel’skije poselenija...., p. 141 şi urm. În secolul al XVIII-lea, sistemul

cultivării alternative a două terenuri mai era răspândit în munţii din ţinutul Sambor, care au
cunoscut începând din secolul al XV-lea o intensivă colonizare românească – V. F. Inkin,
Dvoriščie i lan v korolevskich imenijach Galičiny v XVI-XVIII vv., Materialy po istorii sel’skogo
choziajstva i krest’ianstva SSSR, 8, Moscova, 1974, p. 31. În opinia lui V. F. Inkin, clima zonei
de munte, unde nu se puteau efectua semănături de toamnă, nu a condus la prezenţa
cultivării alternative a două terenuri (cu rotaţie anuală sau la doi-trei ani) până în secolul al
XIX-lea. Numai în regiunile aflate la o altitudine mai mică se cunoştea cultivarea alternativă
a trei terenuri – idem, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 17.
142 D. Prodan, Iobăgia în Transilvania..., pp. 13-17, p. 27, p. 64, p. 70.
143 Ş. Pascu, Die mittelalterlichen Dorfsiedlungen..., p. 144 şi urm.
144 E. Lazea, Agricultura în Transilvania în secolul al XIV-lea, în Studii. Revista de Istorie, 1964,
17, nr. 2, pp. 252-258, p. 260, şi K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., pp. 208-211.
59
16-18 sate şi aveau un caracter mixt, agro-pastoral, determinat de specificul

zonei de munte. Aşezările consemnate în secolul al XIV-lea erau cu siguranţă
mai vechi şi numai absenţa informaţiilor împiedică determinarea perioadei în
care au fost întemeiate. Munţii – în care nu era posibilă practicarea
agriculturii – reprezentau numai 25% din suprafaţa Transilvaniei145.
Şi în Moldova, în perioada 1400-1525, sunt menţionate circa 1500 de
aşezări cu un caracter mixt, agro-pastoral146. Denumirile provenind din latină
ale unor unelte şi lucrări agricole sugerează, în opinia lui D. Krandžalov, o
foarte veche tradiţie a practicării acestor îndeletniciri de către moldoveni147.
Un sat mediu din zona respectivă număra în jur de 10-20 de gospodării148.
Totuşi, până în secolul al XVIII-lea, în zonele izolate de munte, locuitorii lor
nu cunoşteau cultivarea pământului şi se ocupau numai cu păstoritul. Şi
locuitorii Moldovei, crede P. P. Byrnja, aveau drept ocupaţie de bază păsto-
ritul, ducând însă un mod de viaţă stabil, prelucrând produsele rezultate din
creşterea animalelor în paralel cu agricultura. Aceste aşezări cu dimensiuni
însemnate, întemeiate frecvent în zone până atunci nelocuite, unde a fost
suficient spaţiu pentru dezvoltarea creşterii animalelor, aveau hotare mai
precis sau mai puţin precis determinate, trasate pe măsura măririi populaţiei
româneşti. Modelul tipic de păstorit consta în trimiterea unui grup de păstori
în munţi, primăvara, unde rămâneau cu turmele peste vară, şi întoarcerea lor
toamna târziu în satele de baştină, stabile (ceea ce corespunde modelului
transhumanţei deja amintit) sau în creşterea animalelor în interiorul aşezărilor
întinse149. În cadrul unui sat tipic existau ansambluri separate, kuty, care s-au
unit în urma apariţiei marii proprietăţi de pământ. La început au fost grupări
de la două până la zece locuinţe, luându-şi deseori numele de la întemeietorul
lor. Nu se manifestau niciodată autonom, ci doar ca părţi ale satului sau ale
cătunului150.

145 R. Popa, Cnezatul Marei..., p. 7; idem, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti,
1970, p. 123.
146 A. Kotenko, N. A. Mochov, P. V. Sovetov, O tendencii rosta narodonaselenija Moldavii v
epochu feodalizma, în Učenyje zapiski Instituta istorii, jazyka i literatury Moldovskogo filiala Akademii
Nauk SSSR, vol. 6, 1957, p. 49 şi urm.
147 D. Crânjală, Rumunské vlivy..., p. 470; idem, K dnešnímu stavu..., p. 335 şi p. 340.
148 P. V. Sovetov, Issledovanija po istorii feodalizma v Moldavii, T. 1: Očerki istorii zemlevladenija v
XV-XVIII vv., Chişinău, 1972, p. 213.

149 P. P. Byrnja, Sel’skije poselenija..., pp. 132-141 şi P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 87.
150 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., pp. 42-53, p. 49, pp. 56-64 şi R. Rosetti, Pămîntul,
sătenii şi stăpînii în Moldova, vol. 1, Bucureşti, 1907, p. 149 şi urm.
60
În afară de ocupaţiile păstoreşti şi agricole, populaţia din aşezările men-

ţionate se îndeletnicea şi cu diferite meşteşuguri. Un loc important îl ocupau
mai ales fierăritul, prelucrarea metalelor, producerea sticlei, precum şi
activităţile legate de prelucrarea lemnului şi a pieilor, de construcţia morilor
şi a pivelor151.
Rezultatele cercetărilor prezentate mai înainte aruncă o umbră de
îndoială asupra concepţiei propagate de către K. Dobrowolski (şi îmbrăţişate
de mulţi) despre manifestarea generalizată a unei faze nomade în istoria cea
mai îndepărtată a colonizării româneşti din ţinuturile poloneze. Fără îndoială,
multe dintre aceste grupuri de imigranţi au avut în ţinuturile lor de baştină un
tip de existenţă stabil, iar transhumanţa, păstoritul pe teritoriul unor aşezări
permanente sau în apropierea lor, considerate în istoria colonizării lor un
rezultat al imitaţiei, deprinse în noua lor ţară, erau în realitate răspândite în
Balcani. Convingerea că profilul economic al românilor a fost predominant –
sau chiar în exclusivitate – păstoresc trebuie tratată cu mefienţă. Caracteristic
este şi faptul că anumiţi autori, care se ocupă de problematica economico-
socială a Moldovei şi a Transilvaniei în Evul Mediu târziu şi în perioada
următoare, fie (cel mai adesea) nu iau în considerare prezenţa acolo a unor
grupuri ce duc o viaţă nomadă, fie le atribuie doar un rol marginal. În această
situaţie, trebuie să efectuăm încă o dată analiza izvoarelor ce dovedesc, în
opinia multor autori, răspândirea nomadismului în ţinuturile poloneze, să
studiem procesul de formare a aşezărilor româneşti, în fine, să analizăm cele
mai vechi forme de practicare a păstoritului atestate de izvoare. Rezultatul
unui astfel de demers trebuie să fie răspunsul la întrebarea referitoare la
modul de manifestare şi de răspândire a stilului nomad de existenţă în rândul
românilor veniţi pe teritoriile Regatului Poloniei.

151 I. T. Baranowski, U stóp..., p. 86; P. P. Byrnja, Sel’skije poselenija..., pp. 179-182, de
asemenea F. Popiołek, Historia osadnictwa..., p. 31 şi K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p.

144, p. 342 şi urm. Calităţile meşteşugăreşti ale românilor au fost subliniate în Polonia în
special de către J. T. L. (Lubomirski), Północno-wschodnie wołoskie osady, în Biblioteka
Warszawska, vol. 4, 1895, pp. 14-16.
61
MENŢIONĂRI ALE NOMADISMULUI ÎN IZVOARE ŞI

ORGANIZAREA PĂSTORITULUI ROMÂNESC ÎN PERIOADA
MEDIEVALĂ, ÎN RUTENIA ROŞIE ŞI ÎN POLONIA MICĂ
Din secolul al XV-lea sunt citate adesea numai trei menţionări, care ar
depune mărturie despre modul nomad de existenţă al românilor din ţinutu-
rile poloneze. Prima dintre ele, aparţinându-i lui J. Długosz şi datând din
anul 1406, se referă la atacarea localităţii Stary Sącz de către un grup de
păstori munteni. În timpul acestei năvale s-au produs numeroase jafuri şi
violenţe asupra populaţiei locale. În opinia cronicarului, acea populaţie din
munţi se ocupa cu păstoritul: agmine facto ex Alpibus [...] in quibus suas exercent
pasturas, tenentquae cubilia...152. În pofida convingerii ferme a lui K.
Dobrowolski153, în acest fragment nu găsim nici un element care să indice
nomadismul românesc, iar termenul cubilia, extrem de important pentru
cercetările noastre, înseamnă în contextul respectiv „adăpost” în sens general,
„ascunzătoare” sau „locuinţă”154 şi nu conţine sensurile „temporar”/ „per-
manent”. De asemenea, informaţia legată de împărţirea posesiilor în 1473
între fraţii Mark, Ratold, Jan şi Jerzy din Skrzydlna (Beskid Myślenicki),
prevăzând strângerea unor dări de la români, dacă ajung în pădurile pe care
care le stăpânesc – Si vero Valachi in silva peccora impellerent, extunc prefati fratres
equaliter de eisdem utilitatem habebunt155 – poate fi interpretată la fel de bine ca o
urmă a existenţei modului nomad de viaţă, dar şi ca una a transhumanţei
răspândite printre păstorii din diferite părţi ale Europei. Nu există aşadar
certitudinea că păstorii ajunşi în pădurile menţionate nu proveneau din
aşezări permanente. Putem de asemenea presupune că nesiguranţa în obţine-
rea veniturilor ce se poate observa în izvorul citat rezulta fie din schimbarea
frecventă a terenurilor pentru păşunat, fie din rapida devastare a păşunilor
folosite până atunci.

152VBK, p. 320. Însuşi caracterul izvorului şi lipsa altor informaţii despre acest atac în
alte relatări ne îndeamnă, în pofida dramatismului descrierii lui J. Długosz, la prudenţă în
evaluarea amplorii sale reale.
153 K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., p. 5; idem, Studia nad kulturą pasterską..., p. 32, nota 26.
154 Słownik łaciny średniowiecznej w Polsce, vol. II, C, red. M. Plezia, Wrocław, 1959-1967, p. 1454.
155 Wyciągi z najstarszych ksiąg sądowych ziemi krakowskiej, în Starodawne prawa polskiego
pomniki, vol. II, ed. A. Z. Helcel, Cracovia, 1870, nr. 4101.
62
Îndoieli similare trezesc şi alte menţionări din secolele XVI-XVII citate

de către K. Dobrowolski156, precum şi interpretarea însemnării dramatice a
unui călugăr din regiunea Pilzno despre iarna grea din 1490/1491 ca o
dovadă a vieţii nomade a românilor în pădurile din munţi (probabil în zona
Beskid Niski), de vreme ce, în realitate, acestea confirmă şederea lor în satele
din zonă: In montibus autem et silvis alcior. Quo continuo casu nivis vero Valachi cum
pecoribus obvallati periere in montibus aprique silvatici in gregem cumulati e silvis in
villas (subl. n., G. J.) et nivis mersione et inediis affluebant, necabanturque intra sepum
vincula, dorcarumque multitudo nivibus pressa periit157.
Dispunem totodată de informaţii suficient de numeroase care sugerează
că, în epoca studiată, păstoritul românesc pe teritoriile poloneze se făcea
după modele cunoscute din Moldova şi Transilvania, fiind practicat fie în
hotarele unor sate întinse, fie sezonier, pe păşuni mai îndepărtate. La cea de a
doua dintre situaţiile amintite se referă privilegiile pentru români din secolul
al XIV-lea, în care sunt menţionate, pe de o parte, satul sau locul pentru
întemeierea acestuia şi, pe de altă parte, păşunile, aflate uneori la o distanţă
apreciabilă de sate, în zona de munte. În 1424, Maksym, cunoscut sub
numele Wład Dragosinowicz, a primit pe domeniul Śniatyń satul Kosów şi
două şesuri, Berezowo şi Żabie, cu obligaţia, printre altele, ca locuitorii acelui
sat să plătească dări pentru păşunile montane158. În 1447, Michał Mużyło din

156 În 1516, castelanul de Wiślica, Jordan, considera nimerit să informeze capitulul
cracovian că în Myślenice, în pădurea Obidowa, are de gând să întemeieze un sat, aşezând
acolo catolici: ne per Valachos, qui in silvis morantur... – apud K. Dobrowolski, Migracje
wołoskie..., p. 6, nota 1. Nu ştim dacă rezervele capitulului au fost trezite, cum putem bănui
din redactarea documentului, de obiceiurile barbare ale acelor păstori sau poate, mai ales, de
inevitabila spaimă de devastarea pădurilor ce s-ar fi produs în urma întemeierii satului în
acea zonă şi a păstoritului intensiv. Nu este de asemenea limpede dacă locuitorii munţilor şi
ai pădurilor din acea zonă, amintiţi de către preotul J. Wielewicki, care descrie în 1605
misiunea din împrejurimile localităţii Żywiec, care-şi petreceau întreaga viaţă păscând turme,
au fost nomazi sau au locuit în aşezări stabile, destul de numeroase la acea vreme în regiunea
respectivă. – Dziennik spraw domu zakonnego O. O. Jezuitów u św. Barbary w Krakowie, vol. 2, od
1600 do 1608, în Scriptores Rerum Polonicarum, vol. 10, Cracovia, 1886, p. 77 şi p. 84. De
asemenea, nu ştim ce mod de viaţă aveau românii care păşteau oi şi capre în împrejurimile
satului Bratkowice din powiat-ul Pilzno (voievodatul Sandomierz): Preterea Valachi cum ovibus
et capris solvunt etiam tributum... – Polska XVI wieku pod względem geograficzno-statystycznym,
A. Pawiński, Małopolska, în Źródła dziejowe, vol. 15, Varşovia, 1886, p. 509.
157 MPH, vol. III, p. 248 şi K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., p. 9, nota 4.
158 Archiwum książąt Lubartowiczów-Sanguszków w Sławucie, ed. Z. L. Radzimiński şi B. Gorczak
(mai departe: AKLS), vol. 1, Lwów, 1887, nr. 26.
63
Buczacz, staroste de Śniatyń şi Kołomyja, i-a confirmat proprietarului satului

Kosów dreptul de a strânge dări pentru păşunatul oilor pe pajiştile mon-
tane159. În 1377, voievodul românilor din Sambor, Dziurdź Stupnicki, a
primit de la prinţul Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole) satele
Stupnica şi Nowoszyce situate pe Bystrzyca în Sambor, împreună cu: campum
dictum Myedzillusa...160, iar în 1397 Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) le-a
dat românilor Mika şi Iwannek loc pentru întemeierea satului Skole (powiat-ul
Stryj) şi Insuper prefatis Miconi et Iwanconi greges, oves et pecora in campo Raad, qui
poloniny dicitur, pascenda libere, perpetue indulgemus161. De asemenea, fraţii
Benedykt, Stefan, Andrzej şi Marcin din Laszki, strămoşii familiei Kłodnicki,
au primit în 1391 de la rege satul Kłodnica (powiat-ul Stryj) şi signaliter in eadem
silva Worothcza pascuis Valachorum162. Iar în 1505 regele Alexandru i-a dat lui
Jan din Buczacz localităţile Czerniechów şi Podbuż (ţinutul Sambor) cum
Montibus Alpium et decimis agnorum wlgaliter strangy163, iar locuitorii din Binczarowa
şi Bogusza (powiat-ul Sącz) au primit în 1460 de la Mikołaj Pieniążek din
Witowice confirmarea privilegiului reginei Zofia pentru păstoritul liber şi
tăierea unor copaci din pădurile Bieszczady şi Jaworze de lângă Piwniczna,
repetată în 1531164.
Unele informaţii din izvoare, mai ales cele provenite din a doua jumă-
tate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea, indică
unde locuiau păstorii. În 1526, cei din Uliczno, Podhorodce, Tustanowice,
Synowódzko plăteau pentru şederea cu oile în pădurile ce aparţineau
stărostiei Drohobycz165. De asemenea, stărostia Sanok (zălogită de câteva ori
la finele secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea), împreună cu
satele dependente (printre care şi româneşti) dispunea de dările păstoreşti de

159APL, Zbiór dokumentów różnej proweniencji, cota 4: Item etiam dedimus dicto Maximo omnes
augnos (sic!) de montibus plonina recipere. (Descrierea cronologică a documentelor a fost publi-
cată de către M. Trojanowska, Katalog dokumentów różnej proweniencji miast, wsi, cechów, parafii,
klasztorów i osób prywatnych 1397-1794, Lublin, 1998, nr. 5).
160 ZDM, 4, nr. 1037.
161 ZDM, 6, nr. 1616.
162 Ibidem, nr. 1574.
163 AGAD, MK, 15, f. 222v (MRPS, III, nr. 2225).
164 Biblioteca Czartoryski din Cracovia, perg. nr. 595 şi A. Stadnicki, O wsiach tak zwanych
wołoskich..., p. 89 şi urm. Pădurea numită atunci Bieszczady se referă probabil la zona împă-
durită, nefolosită în prezent pentru agricultură din Beskid Sądecki în apropiere de Piwniczna
– Słownik historyczno-geograficzny województwa krakowskiego w średniowieczu, Z. Leszczyńska-
Skrętowa şi F. Sikora (mai departe: SHGWK), part. 1, Wrocław, 1980, p. 109.
165 AGAD, ASK, 56, D-1/I, f. 59.
64
pe păşunile din Bieszczady, plătite de către locuitorii satelor aflate pe terito-

riul acelui complex de domenii regale: cum decimis porcorum et agnorum, arietum
ac ex poloniny ex antiquo pertinentibus [...] et spectantibus166.
Crainicii din Odrzechowa şi Szczawne erau, după cum o arată unele
informaţii din 1523, scutiţi de orice dări şi taxe în schimbul asigurării pazei
pădurilor regale şi a munţilor167. Aveau ca ajutoare, se pare, paznici ai păduri-
lor, descrişi într-o însemnare de la sąd grodzki (tribunalul municipal) din
Sanok, din 1519, drept provisori silvarum Regie Majestatis168. Din obligaţiile crai-
nicilor din Odrzechowa făcea parte şi strângerea dărilor de la români pentru
păscutul oilor în satele aparţinând nobililor169. Crainicii făceau acest lucru
direct sau prin intermediul emisarilor recrutaţi din rândul bărbaţilor din satele
conduse de ei. Spre exemplu, din Szczawne, în 1523, au trimis doi săteni la
păşuni, pentru a strânge dările, deşi ar fi trebuit plătite mai de mult170. Darea
aceasta era plătită şi de locuitorii din satul Smolnik, din aceeaşi stărostie171.
Obligaţii asemănătoare le erau uneori impuse şi cnezilor. Întemeind în
1541 satul Świniacz (ţinutul Sanok), Piotr Kmita din Wiśnicz i-a poruncit
respectivului slujbaş să păzească pădurile, hotarele şi tăierile din pădurile de
munte172. Dările amintite, cunoscute dintr-un izvor din secolul al XV-lea, au
o istorie mult mai veche. Ne convinge de acest fapt o informaţie din 1447.
În acea perioadă, Hryćko crainicul şi cnezii din Odrzechowa şi Szczawne,
Paszek Hałabut, Maksym şi Iwan din Szczawne, au stabilit hotarul din
Bieszczady între domeniile regale şi cele ale nobililor. Folosirea exactă a

166 AGAD, MK, 20, f. 233vz 1504r. (MRPS, III, nr. 1287 – zapisul regelui Alexandru
pentru Jan din Tarnów). În 1494, Jan Olbracht (Ioan Albert) a zălogit din nou acea regiune
lui Mikołaj din Kamieniec: cum porcinas alias wyeprzowe et arietum alias baranowe et mardurum
pascuis alias plonyny... – MK, 17, f. 60v-61 (MRPS, II, nr. 299).
167 AGAD, ASK, I, 21, f. 58v: Fedur kraynyk nihil dat quia silvas Regias pronebat. Similar, f. 34v.
168 CPAHL, KGS, F. 15, vol. 1, dos. 9, f. 186. În conflictul iscat de graniţa din pădurile
montane, una dintre părţi s-a sprijinit pe opinia cnezilor din Szczawne şi Odrzechowa şi pe
cea a paznicilor de acolo: qui missi fuerant ad custodiendas parietes Regales in silvis praefatis....
169 Ibidem, f. 130 din 1518.
170 AGAD, ASK, I, 21, f. 35. În 1456, starostele le-a poruncit ţăranilor din Szczawne să
jure în cazul împotriva lui Jan Tarnowski: pro silvis... – AGZ, XI, nr. 3318 şi 3320. Cum
putem presupune pe baza a trei consemnări, era vorba despre stabilirea hotarelor pădurilor
din munţi.
171 AGAD, MK, 35, f. 205-206 din 1511. (MRPS, IV/ 2, nr. 12858): etiam quilibet kmetho
pro necessitate satisfaciendo, in plonyny parati esse tenebuntur.... (Confirmare a privilegiului de

întemeiere din 1521).
172 A. Stadnicki, O wsiach tak zwanych wołoskich..., p. 25 şi urm.
65
numelor de păşuni şi de râuri de munte dovedeşte buna cunoaştere a acelor

terenuri, rezultată cu siguranţă din îndeplinirea unor funcţii similare celor din
următoarea sută de ani173. Aceasta sugerează că şi în secolul al XV-lea
organizarea păşunatului se sprijinea pe norme identice, iar regiunile de munte
aveau hotare destul de strict determinate şi relaţii clare de proprietate.
În localitatea Myszyn (powiat-ul Kołomyja), zălogită în 1482, nu veniseră
numai păstori localnici, ci şi străini care n-au fost descrişi mai amănunţit, cu
turmele lor de porci174. Până la Kozara şi Poświrz (powiat-ul Żydaczów),
animalele erau însă mânate şi plăteau zeciuială şi oameni din alte sate, printre
care cei din apropiatul Czerniejów, precum şi alii extranei [...] de campis....
Această expresie generală, ce nu permite înaintarea în formularea unor con-
cluzii, poate constitui o premisă aparte, care să sugereze, în acest caz, carac-
terul lor nomad175.
Uneori, această activitate avea un caracter nelegal sau isca destule con-
flicte. Românii din Przedbórz (ţinutul Przemyśl), potrivit relatărilor proprie-
tarului satului, Andrzej Freda, au fost atacaţi în satul lor şi li s-au furat 320 de
oi şi 4 boi. Făptuitorul indicat de aceştia a declarat că animalele au fost luate
pentru că românii au încălcat hotarele domeniilor Jaworoski şi au dus vitele
la păscut în pădurile de acolo176. În 1454, slugile starostelui care, la porunca
acestuia, au mânat porcii din pădurile ce ţineau de Hłomcza (ţinutul Sanok)
au fost bătuţi de oamenii lui Stanisław din Nowosiedlce177. Iar în 1518, regele
i-a poruncit lui Mikołaj Bal, proprietarul castelului Sobień, ca oamenii de pe
domeniul său care pasc oi în pădurile de pe cursul râului Solinka să-i
plătească crainicului regal darea ce i se cuvine potrivit funcţiei sale178. În
această perioadă, visteria ţării avea de suferit de pe urma imposibilităţii de a

173 AGZ, XI, nr. 2511: ponysza ville Wissloczek ille omnes wyrchowyny debent prowenire super
danyna Regalem...şi A. Fastnacht, Słownik historyczno-geograficzny ziemi sanockiej..., p. 43 şi urm.,
cuvântul-titlu: Bieszczad. De această relaţie este legat unul dintre cele mai vechi hidronime
menţionate în izvoare, Lespedar (rom. lespede) – J. Rieger, Nazwy wodne..., p. 196.
174 AGZ, XIX, nr. 934.
175 [...] alii extranei homines de campis et de aliis villis..., oraz: Et homines Nicolai de villa Czerneow
libere habent pellere ad silvas na szyr ipsorum bonorum obligatorum sine decima exiggenda. Una din
condiţiile zălogirii a fost obligaţia de a păstra regimul de proprietate a cnezatului – AGZ,
XIV, nr. 1863 din 1447.
176 CPAHL, Księgi grodzkie lwowskie, (mai departe: SGL, F. 9, vol. 1, dos. 8, f. 123-124.
177 [...] percussit servitores Capitanei, qui ex mandato domini prefati pellerunt scrophas de silva
Hlumpcza... – AGZ, XI, nr. 3224.

178 CPAHL, KGS, F. 15, vol. 1, dos. 9, f. 130.
66
menţine stăpânirea asupra terenurilor de munte, fapt confirmat de o infor-

maţie din 1523, apărută cu ocazia inventarierii dărilor strânse de la românii
din Szczawne (ţinutul Sanok): Sed multi nobiles et Ungari montos Regios occuparunt,
quibus difficile est resistere ob magnam distanciam179. Putem presupune, pe baza
informaţiei amintite, că răspunzători de această stare de lucruri sunt deopo-
trivă nobilii din zonele submontane care-şi trimiteau acolo păstorii, cât şi
„ungurii” (nu se aduc mai multe precizări), poate locuitori sau proprietari de
sate în regiunile Slovaciei.
ÎMPREJURĂRILE ÎNTEMEIERII CELOR MAI VECHI SATE

ROMÂNEŞTI ŞI ACTIVITĂŢILE AGRICOLE DIN ACESTEA
Analiza menţiunilor din anii ’70 ai secolului al XIV-lea, ce prezintă

împrejurările şi modalităţile de întemeiere a aşezărilor, aduc noi argumente în
sprijinul ideii că modul de viaţă al imigranţilor era unul sedentar. Acestea
indică faptul că, măcar în parte, satele locuite de români au apărut în urma
unei acţiuni planificate de colonizare care consta în aducerea de colonişti din
regiunile Ungariei de către emisari speciali180. Informaţii despre „chemarea”
oamenilor din Regatul Ungariei la Smolnica şi Urosz (ţinutul Przemyśl) am
oferit în capitolul anterior181. Din aceeaşi regiune provine şi menţiunea
despre participarea cneazului Eliasz românul şi a strămoşilor săi la înteme-
ierea aşezării Makowa şi la aducerea oamenilor acolo: attenta et considerata
industria famosi Elie Valachi, que ipsum ex eius fidelitate et valencia pro incolacione ville
regalis dicte Makowa [...] comendabit, ipsum Eliam super sculteciam alias knyasztwo
antefate ville vocavit...182. De asemenea, în Kotów (powiat-ul Sambor), aşezare
apărută în zona păduroasă, nobilul Popiel (numit în izvor vocator) a primit un
cnezat de la regele Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân). La fel s-a
întâmplat în cazul întemeierii aşezării Derewno, în aceeaşi regiune. Acolo a
primit cnezat un oarecare Jaczko ad hominum vocationem et meliorem collocationem

179 AGAD, ASK, I, cota 21, f. 35 – Păscutul oilor ungureşti este atestat încă o dată în
acest izvor: Item pro pascuis in Sczernye agnorum Ungaricalium... – ibidem, f. 38v.
180 L. Wyrostek, Ród Dragów-Sasów..., p. 145 şi urm.
181 ZDM, 5, nr. 1426 din 1437 şi ZDM, 4, nr. 1043 din 1377 şi 1378.
182 AGZ, VI, nr. 58 din 1464.
67
earundem villaris...183. Cei care organizau „chemarea” şi aducerea coloniştilor

primeau – drept răsplată pentru eforturile depuse şi cheltuielile suportate –
cnezatul ereditar, ceea ce conduce la asocieri evidente cu rolul înteme-
ietorului – sołtys în apariţia aşezărilor de drept german184.
Este greu de presupus că, atât în aceste cazuri, cât şi în cele amintite mai
înainte, când starostii din zonele de graniţă aduceau colonişti din Moldova,
era vorba despre nomazi de pe urma cărora nu se obţinea nici un fel de
beneficiu. Aproape sigur aceşti imigranţi locuiseră în aşezări stabile. Puţin
probabilă este de asemenea situaţia în care grupurile ce practicaseră noma-
dismul în zona lor de baştină ar fi renunţat în momentul imigraţiei la acest
mod de viaţă. Trebuie aşadar să acceptăm opinia lui J. Czajkowski, potrivit
căreia majoritatea deplasărilor româneşti a avut drept scop stabilirea în
Polonia, fără a se mai trece prin etapa nomadismului185.
Astfel de sate nu au apărut în mod obligatoriu în urma politicii duse de
marii proprietari de pământ, ci uneori au fost rezultatul acţiunilor spontane
ale românilor înşişi, care doreau să se stabilească într-o zonă. Documentul
din 1487 de întemeiere a aşezării Trzcianka (în prezent Zawadka Rymanowska,
în ţinutul Sanok), întocmit de către episcopul de Przemyśl, Jan din Targowisk,
nu făcea altceva decât să oficializeze starea de fapt. Românii veniseră în
pădurile de acolo cel puţin cu patru ani mai devreme. Episcopul a acceptat
această situaţie, scăzând doar perioada „nelegală” de funcţionare a aşezării
din slobozia de 24 de ani acordată concomitent. Din păcate, nu ştim dacă
populaţia din Zawadka Rymanowska era alcătuită din locuitori ai aşezărilor
dimprejur sau şi din emigranţi recent ajunşi în acea regiune. Un element ce
poate susţine cea de-a doua posibilitate este forma românească sau ungară a

183AGAD, MK, 34, f. 95v-96 şi Materiali do istorii suspil’no-političnich i ekonomičnich vidnosin
Zachidnoj Ukrainy, ed. M. Gruševs’kij, Zap. Tov. Ševč., vol. 64, 1905, nr. 60 din 1499.
184 Problemele legate de participarea întemeietorului-sołtys la crearea unui sat au fost în
detaliu prezentate de către B. Zientara, Działalność lokacyjna jako droga awansu społecznego w
Europie Środkowej XII-XIV w., Śląski Kwartalnik Historyczny „Sobótka”, An XXXVI, 1981, nr. 1
şi A. Gąsiorowski, Szerzenie się tzw. prawa niemieckiego na wsi śląskiej. Uwagi dyskusyjne, Roczniki
Historyczne, An XXVIII, 1962.
185 J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa historycznego..., p. 153. În opinia acestui autor, populaţia
amestecată ruteano-românească migra în chip necontrolat, iar unele grupuri cu un mod de

viaţă eminamente nomad erau uneori periculoase. Presupunerea se sprijină pe menţionarea
incendierii localităţii Sącz în 1406. T. P. Ratkoš – folosind în principal referinţele la regiunile
slovace din izvoarele medievale – a negat teza dominaţiei elementului nomad; românii îşi
duceau acolo existenţa numai în anumite ocoale şi craine (idem, Problematika kolonizácie na
valašskom práve..., p. 195 şi urm.).
68
numelui întemeietorului şi cneazului, cu siguranţă român, pentru care se

foloseşte sintagma providus Ladomir Valachus186.
Analiza modului în care activităţile agricole sunt prezentate în menţio-
nările acestei colonizări în cele mai vechi izvoare disponibile ar trebui să
contribuie la lămurirea chestiunii nomadismului originar românesc. Putem
aşadar presupune că majoritatea satelor atestate în cea de-a doua jumătate a
secolului al XIV-lea şi în primele decenii ale secolului al XV-lea a fost
colonizată cu emigranţi din prima sau a doua generaţie. Este greu de crezut
că, dacă locuitorii lor au fost mai înainte nomazi, au reuşit într-un interval de
timp atât de restrâns nu numai să se stabilească în aşezări permanente, ci să şi
deprindă agricultura şi meşteşugurile legate de aceasta. Confirmarea prezen-
ţei unor astfel de ramuri de producţie ar putea dovedi însă repetarea unei
situaţii cunoscute, a celei din Moldova şi Transilvania, unde păstoritul era
dominant, dar se practica şi cultura plantelor.
În documentele de la sfârşitul secolului al XIV-lea, prin puterea cărora
boierii români deveneau proprietarii unor sate regale, era aproape o regulă
enumerarea terenurilor cultivate şi a morilor. În opinia lui S. Kuraś, aceste
informaţii nu au însă o valoare deosebită pentru cercetare, deoarece
constituie în mod evident un element dintr-o formulă-tip de redactare, ce nu
reflectă întotdeauna în mod fidel realitatea187. Cuvântul campus, ce apare de
câteva ori în documente, poate avea sensuri diferite. Poate la fel de bine să
însemne pământ arabil, dar şi pârloagă sau păşune. Semnificativ este
contextul în care apare campus în dreptul de întemeiere acordat în 1397 de
către Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) pentru aşezarea Skole (powiat-ul
Stryj), ce urma să apară in campis desertis, qui ibidem sunt, videlicet Skola et
Thuchla...şi in campo Raad, qui polonyny dicitur188. În 1431, românul Wancza,

186 Materiały archiwalne..., nr. 207. La această concluzie privind originea numelui a ajuns J.
Czajkowski, Dzieje osadnictwa historycznego..., p. 72; T. M. Trajdos însă (Początki osadnictwa

Wołochów..., p. 200) îl consideră o formă romanizată a numelui Włodzimierz.
187 S. Kuraś, Przywileje prawa niemieckiego miast i wsi małopolskich XIV-XV w., Wrocław 1971,
passim. În 1399, regele i-a acordat românului Draginusz satul Czołhany (powiat-ul Żydaczów):
cum agris, pratis, campis, pascuis, silvis, nemoribus, rubetis [...] molendinis, piscaturis... – ZDM, 6, nr.
1626; nr. 1528 din 1387, nr. 1574 din 1391, nr. 1592 şi nr. 1593 din 1393, nr. 1610 din 1395,
nr. 1616 din 1397.
188 ZDM, 6, nr. 1616. Nu ştim însă ce rol avea acest termen în actul de danie al prinţului
mazovian Siemowit al IV-lea pentru cnezii din Lubycza (Bełz): campum cum merica – ZDM, 2,
nr. 353 din 1422 şi: campum dictum Myedzillusa, [...] Pucziczna et Oziminka, aflate pe teritoriile
localităţilor Stupnica şi Nowoszyce (Sambor). Numele Oziminka (ozimina înseamnă în limba
69
împreună cu cei trei fii ai săi, a primit de la rege Turka (powiat-ul Sambor) cum
campo Issay, în 1469 încă zonă nelocuită, pe care se dorea întemeierea unui
sat189. Poate că termenul campus este echivalent cu „pustie”, folosit în actul de
danie al lui Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole), prin care românul
Lodomir primea Hadle Pola (actualmente Hadle Szklarskie în ţinutul
Sanok)190 sau polana (câmpie), ce apare în actul de danie pentru Kosów din
1424191. Schimbarea acestor terenuri în câmp arabil este dovedită de
conţinutul documentului din 1417 pentru Rychwałd (powiat-ul Biecz): Et idem
scultetus habebit et possidebit in inferiori campo unum laneum iacentem inter kmethones
parte ex una Lachowycz, parte vero ex altera Ryczko Fedorowycz et debet habere unum
obszarz in inferiori campo et alium obszar in superiori campo192.
Alături de aceste sintagme ce creează probleme de interpretare, întâlnim
şi altele care indică în mod direct prezenţa unor elemente de economie agri-
colă în aşezările studiate193. Sunt informaţii despre existenţa unor dworzyszcza
– tipice pentru dreptul rutean şi valah –, cu suprafeţe diferite. În unele
regiuni, începând cu jumătatea secolului al XV-lea, în altele mai înapoiate din
punct de vedere economic abia pe parcursul secolului al XVI-lea, se observă
tendinţa de măsurare, de ajustare a lor şi de identificare cu łan-urile. În
practică însă, chiar şi atunci, suprafaţa lor rareori corespundea normelor şi
dimensiunea lor depindea de calitatea solului, de cât pământ se afla în
proprietatea satului şi de nevoile fermei194. Sunt cuprinse în actul de danie al

polonă „grâu de toamnă”, n. tr., G. G.) poate sugera practicarea agriculturii acolo – Sprawy
wołoskie za Jagiellonów..., p. 155 şi urm.
189 ZDM, 7, nr. 2080. În 1469, Fiedko românul din Stronna a primit 100 grivne pentru
„pustia” (vastitas) Isaje – Polska XVI wieku pod względem geograficzno-statystycznym..., vol. 7, fasc.
1. Ziemie ruskie: Ruś Czerwona, Varşovia, 1902, anexă p. 17 şi confirmarea regelui Zygmunt
Stary (Sigismund I cel Bătrân) din 1509 – AGAD, MK, 24, f. 76 (MRPS, IV/2, nr. 8938).
190 [...] pustynia za Ternavu Reku... – AGZ, VII, nr. 13 din 1377.
191 AKLS, vol. 1, nr. 29.
192 ZDM, 1, nr. 324.
193 Printre aceste documente se cuvine să includem privilegiul dat de către Siemowit
românilor stabiliţi în Ruda (ţinutul Bełz), în 1424. Li s-a permis venirea într-un sat agricol ce
exista mai dinainte (quomodo in hereditate et infra limites ville nostrae Ruda [...] et infra ipsam villam
Valachos locandos...), primind de la prinţ jumătate din pădurile şi din pajiştile ce ţineau de acea
aşezare, ceea ce indică un caracter predominant păstoresc al modului lor de viaţă – ZDM, 2,
nr. 366.
194 V. F. Inkin, Dvoriščie i lan..., p. 27 şi urm., p. 41; Polska XVI wieku pod względem geograficzno-
statystycznym..., vol. 7, part. 2, p. 127; F. Persowski, Osady na prawie ruskim..., pp. 13-16 şi
70
prinţului Jerzy Narymuntowicz pentru Stanisław Bliźniczowicz, venit din

Ungaria, super Czerniechow curiam et cum terra, pratis...195, apar şi în privilegiul lui
Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea al Poloniei) din 1387 pentru fraţii
români Iwan şi Boczko, care au primit Swaryczów (powiat-ul Żydaczów)
împreună cu o mănăstire şi cum tribus curiis...196, se aflau şi în stăpânirea unui
român din Łozina (ţinutul Lwów)197. Importante pentru demersul nostru
sunt, de asemenea, menţionările morilor, care n-ar fi putut funcţiona fără o
bază agricolă. Informaţiile cuprinse în documente despre împrejurările
dobândirii morilor şi despre situarea lor indică faptul că acestea au existat în
realitate şi nu sunt simple formule dintr-o structură-tip a epocii198. Morile
constituiau, se pare, o importantă sursă de venituri, de vreme ce, în cazul în
care măcinau grâne în altă parte, românii din Rychwałd (numit mai târziu
Owczary, în powiat-ul Biecz), după cum o dovedeşte privilegiul din 1417,
trebuiau să-i plătească o amendă de trei berbeci cneazului lor. Informaţia
aceasta indică practicarea îndeletnicirilor agricole de către simplii locuitori ai
aşezărilor româneşti, în complementaritate cu păstoritul. Rămâne însă să ne
întrebăm dacă în aceste mori românii măcinau grâne obţinute în gospodăriile
lor sau cumpărate din aşezări agricole199. În Smolnica, în 1437, în averea
cnezatului intra o moară şi o piuă, precum şi un han. O situaţie similară se

A. Janeczek, Exceptis schismaticis. Upośledzenie Rusinów w przywilejach Władysława Jagiełły, în
Przegląd Historyczny, vol. 75, 1984, fasc. 3, p. 535.
195 ZDM, 4, nr. 1043. Danie cunoscută datorită confirmării prinţului Władysław
Opolczyk (Vladislav din Opole) din 1377 şi 1378.

196 ZDM, 6, nr. 1528. Poate că român a fost şi Benedykt Ungurul, care, pentru cucerirea
castelului din Halici, a primit în 1387 de la rege satele Bzowy şi Czerniów în powiat-ul
Żydaczów, împreună cu trei dworzyszcza.
197 În 1578, Stefan Batory a confirmat privilegiul lui Władysław III (nedatat) pentru
proprietarul localităţii Łozina: excepto etiam una curia et piscina inferiori in eadem villa, quamtunc
possidebat iure nostro regio quidem Valachus. Poate se referea la nobilul Iwaszko Łoziński, amintit
în documentul lui Kazimierz Jagiellończyk (Cazimir al IV-lea Jagiello) din 1469, de vreme ce
acesta de mult stătea împreună cu fraţii săi la dworzyszcze în acel sat. Regele le-a confirmat
proprietăţile, în afară de care au mai obţinut dreptul de a construi o moară şi de a face un iaz
– Biblioteka Polskiej Akademii Nauk, Cracovia, cota 2845/I, f. 15 şi urm; f. 21-22. Acest
document a fost publicat de M. Gruševs’kij, Materiali do istorii..., în Zap. Tov. Ševč., vol. 64.
1905, nr. 55.
198 Voievodul român Dziurdź a dobândit moara din Nowoszyce şi Stupnica de la Piotr
Winnicki (ZDM, 4, nr. 1037 din 1377), în Lubycza exista o moară numită Teniatyszcze
(ZDM, 2, nr. 353 din 1422).
199 ZDM, 1, nr. 324: Et quicumque kmetho noster ex villa nostra dicta Rychwald ad molumentum...us aut
tertia inferret absque suo molendino, ipse suaderet ipsi sculteto tres mutones.
71
poate presupune că exista şi cu două generaţii mai înainte, de vreme ce

starostele rutean Michał Buczacki îi acorda dreptul de proprietate asupra
acelui cnezat lui Melent, după aceleaşi reguli ca în cazul tatălui său, Semion,
şi al bunicului său200. Şi în Szczawne (ţinutul Sanok), unde în 1437 sołectwo-ul,
în realitate cnezatul, a fost dobândit de către românul Jakub de la cei patru fii
ai lui Bota, averea consta în două łan-uri de pământ, pajişti şi o moară201.
Unii dintre locuitorii satului se ocupau cu păstoritul şi, de aceea, plăteau
dări în natură – porci şi berbeci –, ceilalţi erau agricultori şi plăteau pentru
fiecare łan o jumătate de grivnă taxă anuală202. În 1416, cnezatul din Ochotnica
(Gorce) unde – cum susţin mai ales lingviştii – a venit un grup de emigranţi,
probabil din Transilvania, era înzestrat asemănător203. Şi aici se făcea diferenţa
între locuitorii care se ocupau cu creşterea oilor şi a caprelor şi cei care nu
aveau turme. Aceştia din urmă plăteau la fiecare Sf. Martin o taxă de şase groşi
şi, în afară de aceasta, făceau clacă pentru cneaz trei zile pe an204. În fine, în
Rychwałd (astăzi Owczary), cum o dovedeşte privilegiul din 1417, pe lângă
dările în chingi şi hamuri de piele, berbeci, porci şi brânzeturi, apar şi taxe în
bani şi claca pentru cneaz – o zi la cosit şi o zi la seceriş. Cneazul primea două
łan-uri şi jumătate şi terenurile aflate între loturile cmiecilor, dreptul de
construi moară (împreună cu monopolul pe morărit) şi hanuri. Caracteristic
este că şi amenzile le puteau da atât în bani, cât şi în berbeci. Din toate

200 ZDM, 5, nr. 1426: cum molendino et Valydlo et cum pratis, campis, mellificis, quotqout possent
fieri ad ipsius necessitatem, cum taberna et cum omnibus utilitatibus, que ab antiquo pertinebant ad hanc
advocaciam, alias knyastwo ita, sicut eorum aws tenuit et pater eorum, perpetue cum filiis suis et propinquis
suis.
201 În pofida formulării din document, nu ştim dacă într-adevăr e vorba despre łan-uri
măsurate. Fenomenul folosirii termenului laneus pentru dworzyszcza româneşti şi rutene este
răspândit în secolele al XV-lea şi al XVI-lea în regiunile Ruteniei Roşii. Spre exemplu, în
amplul registru de dări din ţinutul Przemyśl din 1507, sate în mod evident româneşti au
plătit numai pentru łan-uri, iar nu pentru dworzyszcza. Chiar în ţinutul Sambor, unde – cum
dovedesc cercetările lui V. F. Inkin – domină în mod evident dworzyszcza (idem, Dvoriščie i
lan..., passim), suprafaţa acestora era exprimată în łan-uri – AGAD, ASK, I, 20, f. 4v şi urm.
O situaţie identică apare în registrele din 1508 şi 1515.
202 ZDM, 5, nr. 1424: sculteciam in villa nostra Sczawin cum duabus laneis liberis et prato uno [...]
necnon et molendino apud famosos Clementem, Hriczkonem, Pasconem et Stankonem filios quondam
Bothae in ibidem sculteti, qui quidem ipsam sculteciam sub ritu et iure Valachorum possidebant. Prin
acest document regina Zofia Holszańska nu numai că şi-a dat acordul pentru efectuarea
acestei tranzacţii, ci a şi trecut satul şi sołectwo-ul din dreptul valah în cel german.
203 Vezi cap. I, notele 100 şi 101.
204 ZDM, 6, nr. 1804: Qui autem agnellum, sive haedum non haberet, hic in recompensam eius trium
dierum laborem ad requisicionem sculteti praedicti subire et tollerare debebit...
72
exemplele prezentate până acum reiese faptul că, în faza timpurie de funcţio-
nare a aşezărilor româneşti, în zonele ce le aparţineau cnezilor, pământurile au
fost cultivate. Nu putem afirma însă cu certitudine dacă îndeletnicirile agricole
erau practicate de primii locuitori ai acelor aşezări (polonezi, ruteni) sau şi de
către cei veniţi din alte sate205. Parcurgând un fragment dintr-un document din
Rychwałd, în care se pomeneşte că străinii – homini hospiti – vor fi colonizaţi de
cneaz în dreptul german, iar oamenii locului în dreptul valah, am înclina să
luăm în considerare şi cea de a doua posibilitate menţionată. Nu putem
exclude şi varianta în care homini hospiti ar fi fost româneşti, de vreme ce,
precum ceilalţi locuitori, erau obligaţi să plătească amenzi în natură, berbeci,
pentru acuzele neîntemeiate aduse cneazului în faţa proprietarilor satului206.
CONCLUZII
Cele prezentate în capitolul de faţă indică destul de limpede faptul că, în

perioada medievală târzie a colonizării româneşti, în regiunile poloneze s-a
practicat frecvent creşterea animalelor bazată pe existenţa unor aşezări sta-
bile, adesea alături de activităţile agricole şi cele meşteşugăreşti. Aceasta
poate să sugereze reproducerea de către români a tradiţiilor cunoscute, din
zonele de baştină. Convingerea că răspândirea dreptului valah s-ar fi făcut
mai ales în mod spontan păleşte în faţa informaţiilor care propun o altă
perspectivă – ar fi putut exista o acţiune planificată şi organizată, nu în mod
obligatoriu determinată de aspiraţiile marii proprietăţi de pământ, ci poate de

205 În literatura de specialitate apare opinia că românii nu s-au aşezat în zone nelocuite, ci
într-un vechi sat agricol, de vreme ce aşezarea este atestată în 1413. Nu ştim totuşi dacă
acolo erau deja români, iar documentul de întemeiere n-ar fi făcut decât să încheie procesul
de formare a satului. Nu ştim dacă era o aşezare părăsită de către agricultori sau dacă o parte
dintre aceştia continua să locuiască în acel sat sau într-altul separat, ce purta acelaşi nume –
J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa historycznego..., p. 109; S. Kuraś, Osadnictwo i zagadnienia
wiejskie..., p. 69; M. Matras, Wołosza i Ruś w Czorsztyńskiem, în Ziemia, 1939, nr. 2, p. 51 şi
urm; S. Czajka, Ochotnica..., p. 28 şi urm.
206 ZDM, 1, nr. 324: Ecciam damus sculteto predicto, quod homines hospitales iure Almanorum debet
iudicare...oraz: Item eidem sculteto domini heredes admiserunt locare kmethones in ipsorum villa Rychwald
et ipsi kmethones, quibus placebit mansio, debent ipsis eradicare et extirpare...Şi: Et quicumque hominum
insurgeret iure contra nostrum scultetum et in iudicio nostro super eundem nostrum scultetum non posset
docere, talis kmetho seu hospitalis homo (subl. n. G. J.) penam luet duodecim arietum.
73
voinţa coloniştilor de a căuta locuri în care să se stabilească. Premisele care

sugerează modul de viaţă nomad al românilor sunt destul de puţine, iar
caracterul general al formulărilor conţinute de acestea poate conduce la
diverse posibilităţi de interpretare. Nu putem desigur să uităm că şansa de
păstrare a unor urme ale existenţei nomazilor în izvoarele ajunse până la noi,
având mai ales un caracter financiar şi juridic, a fost mult mai mică decât în
cazul populaţiei sedentare. E greu de presupus totuşi că au fost grupuri
însemnate, de vreme ce relativ numeroasele anuare şi cronici din regiunile de
care ne ocupăm nu pomenesc nimic pe această temă. De aceea, ideea unei
prezenţe masive a nomazilor în faza medievală târzie a colonizării româneşti
rămâne doar o ipoteză, lipsită de prea multe argumente în favoarea ei. Fără
îndoială, trăsăturile caracteristice ale colonizării româneşti nu au fost deter-
minate în primul rând de nomazi.
74
Capitolul III
Cauze militare ale extinderii colonizării

româneşti în perioada medievală
INTRODUCERE
Concepţia potrivit căreia acţiunea de colonizare a românilor în Polonia

şi în ţările învecinate a avut cauze de ordin economic este răspândită în
literatura de specialitate. S-a arătat că un rol special în acest proces l-au jucat
marii proprietari de pământ, care doreau să obţină venituri atât din zonele de
munte nelocuite până atunci, cât şi din ţinuturile îndepărtate, deosebit de
dificile pentru o colonizare tipic agricolă, în principal din cauza condiţiilor
naturale. Uneori românii erau colonizaţi în sate deja existente, îmbogăţindu-
se astfel profilul lor de producţie207, iar veniturile obţinute de pe urma păscu-
tului turmelor puteau depăşi chiar taxele strânse de la populaţia locală208.
Încercările de colonizare agricolă a teritoriilor situate la peste 500 de metri
altitudine, caracterizate de un indice de împădurire extrem de ridicat şi de
prezenţa multor păşuni, dar cu soluri sărace, pe care se putea cultiva aproape
numai grâu de primăvară, nu au avut succes209, de unde şi numeroasele

207 K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., p. 13; A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 17 şi
urm; D. Krandžalov, Valaši na Morave..., p. 73 şi urm; J. Macůrek, Valaši v západnich

Karpatech..., p. 26; P. Ratkoš, Problematika kolonizácie..., p. 215; S. Szczotka, Studia z dziejów...,
p. 362 şi J. Štika, Moravské Valašsko..., p. 20 şi urm.
208 K. Wolski, Osadnictwo dorzecza górnego Wiaru w XV w., în Annales UMCS, secţ. B, vol. 11,
1956, p. 18.
209 B. Kopczyńska-Jaworska, Tradycyjna gospodarka sezonowa w Karpatach Polskich, Wrocław,
1969, p. 20 şi urm. S-a încercat încurajarea ţăranilor să se aşeze pe terenurile aflate la o

altitudine mai mare prin aplicarea de „slobozii” diferite: în văi erau de zece ani, iar în zonele
submontane de douăzeci de ani – A. Rutkowska-Płachcińska, Sądecczyzna w XIII i XIV
wieku, Wrocław, 1961, p. 67. Şi în opinia lui M. Parczewski, înaintarea colonizării spre zone
menţionări ale pătrunderii românilor în satele părăsite din regiunile Poloniei

şi ale Slovaciei210. Rămâne ca viitoarele cercetări să lămurească dacă toate
informaţiile de acest fel semnalează doar investiţiile neizbutite ale unor
proprietari care nu cunoşteau condiţiile reale ale practicării agriculturii în
munţi. Depopularea satelor agricole s-a produs, în aceeaşi perioadă, pe
teritorii întinse, de o parte şi de alta a Carpaţilor. Poate a fost rezultatul unei
modificări dramatice (şi de durată) a climei din acea zonă a Europei,
survenite încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea211. În regiunile submontane
mai ales, urmările unor astfel de schimbări puteau fi extrem de grave, ducând
la o scădere drastică a producţiei de grâu. O consecinţă evidentă a acestor
transformări a fost, de asemenea, extinderea ariilor de colonizare cu păstori
români. Convingerea că dreptul valah reprezenta un mijloc adecvat de
colonizare a zonelor neatractive pentru agricultură a fost una generală în
secolul al XVI-lea. O dovadă în acest sens este inventarul stărostiei Sambor
din 1568: „Cum maxima ex parte din pământul stărostiei se află în munţi, unde
grâul de toamnă nu creşte, pentru că iarna durează mult şi toamna îngheţul
vine repede, atunci cea mai mare parte a satelor din stărostia Sambor este de
lege valahă”212. Limitările impuse însă agriculturii de condiţiile naturale
fuseseră conştientizate mai demult. La Jan Długosz apare următoarea
caracterizare a împrejurimilor localităţii Czorsztyn: Verum quia in districtibus
circa Dlugepole et Czorasteyn [...] versus montem, qui dicitur Obydoua usque in
Dunayecz, ut inteleximus, sunt agri steriles et frigora grandia diucius terram premunt, ita

mai înalte, montane şi submontane, nu s-ar fi putut sprijini pe grupurile de localnici
sedentari, aşezaţi de veacuri în văi şi defilee, deoarece nu era posibilă o schimbare radicală a
modului de viaţă al celor ce au locuit până atunci în zone aflate la o altitudine de până la
350-400 de metri (idem, Początki napływu ludności..., p. 94; Początki ksztaltowania się polsco-ruskiej
rubieży etnicznej w Karpatach. U źródeł rozpadu Słowiańszczyzny na odłam wschodni i zachodni,
Kraków, 1991, p. 21, şi Geneza Łemkowszczyzny..., p. 23).
210 W. Bębynek, Starostwo muszyńskie..., p. 116 şi urm; S. Kuraś, Osadnictwo i zagadnienia
wiejskie..., pp. 66-69; E. Długopolski, Przyczynki do osadnictwa wołoskiego w Karpatach, extr. din
Sprawozdania Filii c. k. Gimnazjum św. Jacka w Krakowie za rok 1916, Cracovia, 1916, p. 7; K.
Pieradzka, Na szlakach..., pp. 60-62; A. Prochaska, Jaśliska, miasteczko i klucz biskupów
przemyskich, în Przewodnik Naukowy i Literacki, vol. 17, 1889, p. 62. Asupra unui fenomen
identic petrecut pe teritoriul Slovaciei a atras atenţia J. Beňko, Osidlenie severného Slovenska...,
p. 33 şi p. 81; V. Chaloupecký, Valaši na Slovensku..., p. 31 şi urm., J. Macůrek; Valaši v
západnich Karpatech..., p. 59.
211 H. Maruszczak, Zmiany środowiska w okresie historycznym, în Geografia Polski Środowisku
przyrodnicze, red. L. Starkel, Varşovia, 1999, p. 186.

212 AGAD, numit şi Metryka Litewska (mai departe: ML), vol. IX, B, cota 22, f. 3cv.
76
Cauze militare ale extinderii colonizării româneşti în perioada medievală
quod pauco tempore anni inibi laboratur...213. Raţiunile economice ale extinderii
colonizării româneşti, crede V. F. Inkin, aveau să se impună în faţa celor de
ordin militar, iar dreptul valah avea să devină un instrument util pentru
exploatarea economică a Carpaţilor şi a regiunilor de dincolo de munţi,
neglijate sub aspectul cultivării pământurilor214. Opinia acestui autor, potrivit
căreia, iniţial, în luarea deciziei de întemeiere a unor sate de drept valah,
dimensiunea militară prevala asupra celor economice se cuvine cercetată mai
atent.
Multe elemente discutabile au apărut de asemenea în lucrările altor
autori care au insistat asupra importanţei aspectului militar, mai ales în faza
de început, din secolul al XIV-lea, de extindere a acestei migraţii. Aceştia au
subliniat în primul rând apariţia în acea perioadă a funcţiei de voievod
român, în unele regiuni din Rutenia Roşie (în ţinuturile Sambor şi Sanok).
L. Wyrostek şi P. Ratkoš au arătat că – ceea ce este important pentru cerce-
tările următoare – aceste comitate ce aveau în fruntea lor voievozi s-au
format mai ales în Transilvania, de unde au fost pe urmă transplantate în
regiunile rutene de către emigranţii români215. V. F. Inkin a considerat că
apariţia lor este o dovadă a constituirii unei puternice organizaţii militare în
zona graniţei polono-maghiare216. Cel mai frecvent însă, existenţa unor astfel
de comitate româneşti a fost tratată ca un argument în favoarea tezei că, în
faza cea mai timpurie ce poate fi atestată de izvoarele disponibile, coloni-
zarea în Rutenia avea un potenţial destul de însemnat217.
În afară de atribuţiile militare ale unei astfel de organizaţii de colonişti,
au fost studiate competenţele juridice şi cele financiare ale voievozilor. Insti-
tuţia voievodului a fost tratată ca un organ de autoguvernare, suprasătesc,
specific românilor218. Rămân în continuare fără un răspuns convingător
întrebările legate de perioada şi motivele transplantării acestei organizaţii pe

213 [Jan Długosz], Joannis Dlugossi Annales seu Cronicae incliti Regni Poloniae. Liber nonus, ed.
S. Budkowa, I. Garbacik et alii, Varşovia, 1978, p. 297.

214 V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 12.
215 P. Ratkoš, Die Kolonisation auf walachischem Recht..., p. 169; L. Wyrostek, Ród Dragów-
Sasów..., p. 56.
216 V. F. Inkin, K voprosu o social’no - političeskoj organizaci..., p. 304.
217 A. Fastnacht, Osadnictwo ziemi sanockiej..., p. 218 şi urm; K. Kadlec, Valaši a valašské
právo..., p. 292; D. D. Mototolescu, Jus valachicum..., p. 14; I. Nistor, Die moldauischen

Ansprüche..., p. 23; L. Wyrostek, Ród Dragów-Sasów...p. 56, şi J. Wyrozumski, Tkactwo
małopolskie..., p. 19 şi urm.
218 K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., p. 16.
77
teritoriul rutean, de inspiraţia sa externă, de domeniul competenţelor şi de

aria asupra căreia se exercită autoritatea voievozilor, în fine, de cauzele pră-
buşirii modelului de colonizare româneşti. Nu au fost supuse unor cercetări
specializate problematica obligaţiilor de natură militară şi poliţienească ale
românilor (frecvent consemnate în izvoarele locale din secolul al XV-lea şi
începutul secolului al XVI-lea) şi, mai ales, evoluţia acestora în funcţie de
tipul de domeniu pe care s-au stabilit.
OBLIGAŢIILE MILITARE ALE ROMÂNILOR ÎN UNGARIA ŞI

MOLDOVA, ÎN SECOLELE XIV-XV
Cuvântul voievod este în mod cert de origine slavă, fiind împrumutat de

români în urma contactelor intense cu slavii de sud. Deşi această demnitate
are o istorie îndelungată219, forma decisivă a căpătat-o la începutul secolului
al XIV-lea, în timpul monarhiei angevine. Românii din regiuni din Transilvania
şi Maramureş au fost bine primiţi atât de Carol Robert, cât şi de Ludovic al
Ungariei. Li s-a acordat multă încredere, de vreme ce grupuri de imigranţi au
fost aşezate în zonele periferice, la graniţa cu Turcia, formându-se acolo un
fel de mărci etnice de hotar. Astfel au apărut, în diferite părţi ale statului,
comitate şi powiat-uri româneşti ce dispuneau de o anumită autonomie, în
care străinilor le era îngrădit dreptul de a stăpâni pământul, iar boierii locului
şi cnezii se supuneau numai judecăţii komes-ului, cu dreptul de a i se înfăţişa
regelui. Serviciul militar a devenit pentru parveniţii ambiţioşi o metodă prin
care puteau dobândi titluri de nobleţe, acordate cu generozitate de Casa de
Anjou românilor.
Loialitatea faţă de Casa de Anjou a imigranţilor, ai căror voievozi au stat
uneori nu numai în fruntea supuşilor lor români, ci şi a steagurilor maghiare,
este deseori menţionată în izvoarele epocii. În afară de obligaţiile militare de
bază, aceşti colonişti trebuiau să transporte lemn la castel şi să repare morile220.
În toate teritoriile supuse Casei de Anjou, regula a fost că voievodul este ales
de românii înşişi, în adunări special convocate în acest scop, din care făceau

219 Ş. Meteş, Emigrări româneşti..., p. 11.
220 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 213, pp. 229-232, p. 278 şi urm.
78
parte atât cnezii, cât şi simplii locuitori ai aşezărilor din comitat221. Cum
rezultă din documentul reginei Elżbieta pentru românii din comitatul Bereska
(Rutenia Transcarpatică), aceasta era o cutumă aplicată în Transilvania şi în
Maramureş: ideo waywodam wolacum, qui ipsis utilis et honestus videtur, de communi
voluntate eis praeficere admitteremus, secundum quod etiam alii volacii in Maramorosio et
aliis partibus regni nostri residentes huiusmodi potiventur libertate222. Deşi regii
maghiari şi slujitorii lor încălcau frecvent acest drept, încercând să-şi impună
candidaţii comunităţilor româneşti, chiar şi atunci ţineau seama de prestigiul
anumitor familii ale locului. Cum rezultă din cercetările lui R. Popa, în
Maramureşul secolului al XIV-lea, voievozii se trăgeau din trei familii, dintre
care două deţineau titlul de cneaz de vale, iar reprezentanţii celei de a treia
aveau cnezatul unui singur sat223.
Exemplele maghiare indică faptul că, din punctul de vedere al poten-
ţialului populaţiei, comitatele erau foarte diferite. Unele constituiau teritorii
de pe care, la nevoie, voievozii puteau mobiliza unităţi militare puternice224.
Mult mai mici erau comitatele Uz şi Bereska. Voievodul acestuia din urmă
stăpânea doar peste populaţia din nouă sate, care formau ceea ce se numea
pertinencie Krayna. Nu alcătuiau o regiune geografică unitară. Totuşi, chiar şi în
acest caz, voievodul era tratat ca un conducător cu atribuţii în primul rând
militare. În fine, cel de al treilea tip de comitate este reprezentat de trei
localităţi româneşti din Slovacia, din apropiere de Orawa şi de Liptów.
Apariţia lor aici este, se pare, rezultatul acţiunilor regelui Matei Corvin, care
dorea ca în modul acesta să controleze strategic terenul, mai ales în anii de
luptă pentru tronul ceh cu Władysław Jagiellończyk (Vladislav al Boemiei şi
Ungariei). Şi în acest caz, în afara obligaţiilor de război, românii îndeplineau
o slujbă în primul rând cu caracter poliţienesc şi de păstrare a ordinii: în
sarcina lor reveneau apărarea zonei de graniţă de hoţi şi de răufăcători şi
ducerea poştei, la ordinul castelanilor locului. Pentru nerespectarea obligaţiilor

221 Ibidem, p. 271; S. Szczotka, Studia z dziejów prawa wołoskiego..., p. 365, A. Pietrov’,
Drievnejšja gramoty..., p. 38 şi urm şi J. Nouzille, Transylwania. Obszar kontaktów i konfliktów,

Bydgoszcz, 1997, p. 92.
222 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., Přilohy, p. 475.
223 R. Popa, Cnezatul Marei..., p. 23; idem, Ţara Maramureşului..., p. 201.
224 Idem, Cnezatul Marei..., p. 7 şi K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 250 şi urm.
79
erau admonestaţi şi trebuiau să plătească o amendă (şase berbeci), iar la a

treia nesupunere li se confisca averea225.
Obligaţiile militare generalizate constituie o trăsătură specifică şi pentru
locuitorii din Moldova, din perioada medievală târzie. Domnitorii acestei ţări
relativ mici erau în stare, după spusele cronicarilor epocii, să mobilizeze oşti
de câteva zeci de mii de oameni, compuse în cea mai mare parte din ţărani.
Fenomenul acesta a fost subliniat de către Jan Długosz, când a descris
înfruntările dintre moldoveni şi turci din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.
În 1465, din oaste făceau parte atât boierii, cât şi ţăranii, în sate rămânând
numai femeile şi copiii: et Stephanus omnibus, tam militaribus, quam agrestibus, ita
ut solae feminae et pueri in aedibus remanerent, in arma coactis...226. Zece ani mai
târziu, s-a strâns o oaste de patruzeci de mii de ţărani care, după izbândă, au
fost în mare parte înnobilaţi, îngroşând rândurile micii nobilimi din acea
ţară227. De asemenea, pierderile suferite în timpul campaniei din 1477 au fost
acoperite prin ridicarea la oaste a poporenilor228, care, sub ameninţarea cu
moartea, trebuiau să participe la război la cererea domnitorului, înarmaţi cu
arcuri, săbii şi suliţe229. Episoade similare apar în cronica lui Bernard
Wapowski, în fragmentul ce descrie lupta moldovenilor din timpul campa-
niei lui Jan Olbracht (Albert), din 1497230. Dacă era nevoie, erau chemaţi şi
înarmaţi păstorii din zonele de munte şi ţăranii fără pământ, scutirea sătenilor
de aceste obligaţii fiind în regiunea amintită, în secolul al XV-lea, mai curând

225 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 271 şi urm., pp. 494-496; A. Pietrov’, Drievnejšja
gramoty..., pp. 38-41; V. Chaloupecký, Valaši na Slovensku..., p. 95 şi J. Macůrek, Valaši v

západních Karpatech..., p. 41 şi urm.
226 [Jan Długosz], Joannis Długosii [...] Historiae Polonicae libri XII. vol. V, liber XII (XIII),
Cracovia, 1878, în idem, Opera Omnia, ed. A. Przeździecki, vol. XIV, p. 409.
227 Ibidem, p. 621: vix quadraginta milia pugnatorum habens, in quibus maior pars erat agrestium,
prostravit oraz: Plurimi agrestes ex peditum numero in equitum et militum numerum translati.
228 Ibidem, p. 665: instaurata ex agrestibus in supplementum eorum, qui in clade Turcarum
ceciderant....
229 Ibidem, p. 495: et non militares modo et nobiles, sed et agrestes omnes in arma cogerat, docens
quemlibet in patriae defensionem teneri. Si quem agrestem comperisset non habentem sagittas, arcum et
gladium aut in expedicionem calcariatum non accurrisse: absque ulla commiseratione capite damnabat.
230 Kroniki Bernarda Wapowskiego z Radochoniec. Część ostatnia: czasy podługoszowe obejmująca
(1480-1535), ed. J. Szujski, Cracovia, 1874, p. 27. Ştefan cel Mare avea: ex Moldavis quantum
maximum potest parat exercitum ex nobilitate sue gentis et agrestibus omnes arma capere pro patrie,
coniugum ac liberorum salute imperat quadraginta milia contrahit.
80
o excepţie231. În afară de obligaţia de a participa la război, această populaţie

trebuia să îndeplinească şi altele, tot de ordin militar: să lucreze la construcţia
şi reconstrucţia oraşelor şi a castelelor, să asigure trupele regulate şi straja (şi
pe timp de pace)232.
Trebuie să subliniem faptul că în Transilvania aceste obligaţii dispar deja
la începutul secolului al XV-lea. Ţăranii trebuiau să asigure acolo numai cele
necesare participării nobilului la război, în primul rând hrană şi bani.
Deţinerea de arme de către ţărani, mai ales după răscoalele din 1437-1438,
era ilegală şi se pedepsea cu tăierea mâinii drepte233.
Cele prezentate până acum ne îndeamnă să considerăm că grupurile
româneşti puteau să aducă în ţinuturile rutene nu numai priceperea militară,
ci şi modelele de organizare ale colonizării de tip militar configurate în afara
graniţelor Poloniei. Din acest motiv, imigranţii puteau fi folosiţi de către
factorii politici locali pentru realizarea propriilor planuri în acele regiuni
neaşezate de graniţă, ameninţate, după cum se ştie, de acţiuni războinice. Se
cuvine să ne întrebăm cum şi în ce măsură a fost folosită această posibilitate
în perioada medievală târzie.
VOIEVOZI ŞI COMITATE ROMÂNEŞTI ÎN RUTENIA ROŞIE,

LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XIV-LEA ŞI ÎNCEPUTURILE CELUI
DE-AL XV-LEA
Tema anunţată în subtitlu nu s-a bucurat de o deosebită atenţie din

partea istoricilor care au studiat colonizarea românească pe teritoriul Ruteniei
Roşii. Fără îndoială, sărăcia izvoarelor în informaţii utile pentru lămurirea
acestei problematici a condus, în bună măsură, la această stare de lucruri.
Câteva menţionări din anii 1377-1406 despre Dziurdź Stupnicki, voievod al

231 G. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ed. P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 106 şi P.
V. Sovetov, Issledovanija po istorii..., p. 240, p. 249; idem, Tipologičeskije puti razvitogo feodalizma i
tureckoje zavojevanije jugo-vostočnoj Evropy (k voprosu o tipologičeskich sodvigach v Moldavii), în Jugo-
vostočnaja Evropa v epochu feodalizma, red. V. D. Koroljuk şi P. V. Sovetov, Chişinău, 1973, p. 89.
232 P. V. Sovetov, Issledovanija po istorii..., p. 250 şi urm.
233 Ibidem, p. 232, nota 35. Despre cauzele şi consecinţele răscoalelor ţărăneşti din
Transilvania, din 1437-’38 şi 1514, a discutat Ş. Pascu, Răscoalele ţărăneşti în Transilvania

medievală, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Historia, fasc. 1, Cluj, 1963, pp. 23-31.
81
românilor în acea vreme, şi o menţionare despre cel care i-a urmat în funcţie,
Jurang, atestă însă existenţa unor astfel de comunităţi în ţinutul Sambor234.
După 1406, în pofida relativei bogăţii a izvoarelor din secolul al XV-lea, prin
comparaţie cu perioada anterioară, voievozii români din Sambor nu au fost
consemnaţi. Şi mai puţine ştim despre funcţionarea instituţiei similare din
ţinutul Sanok, de vreme ce Nan (Nayn), numit woywoda Walachorum, apare
doar o dată în componenţa forului de judecată de acolo235.
Observaţiile de mai înainte ne fac să ne întrebăm dacă apariţia în
Rutenia Roşie a unor instituţii româneşti analoage celor din Transilvania nu
poate fi pusă în legătură cu perioada de domnie în Polonia a lui Ludovic al
Ungariei236. Potrivit lui L. Wyrostek, autorul unei erudite lucrări despre neamul
Drag-Sas, afluenţa românilor în regiunea amintită se intensifică în perioada în
care regele Kazimierz Wielki (Cazimir al III-lea cel Mare) duce o politică
estică activă, când se recurge la imigranţii gata să-şi ofere serviciile militare237.
Totuşi, opinia autorului amintit, potrivit căreia s-ar fi creat chiar din acea
perioadă un sistem ancilaro-militar amplu, sprijinit pe populaţia românească,
nu este convingătoare, deoarece este formulată plecând doar de la distribuţia
geografică a aşezărilor celor din neamul Sas, în secolele XIV-XV. De
asemenea, ideea susţinută de acesta că toate familiile care foloseau pecetea cu
herbul Sas erau de origine românească este privită astăzi cu destul scepticism
de către specialişti, considerându-se că sunt necesare noi cercetări, mai
detaliate, ale problematicii238. Pot fi lesne indicate şi cazuri în care boierii
români stabiliţi în Polonia foloseau alte herburi. Spre exemplu, întemeietorii
satului Brzegi (în prezent Ustryki Dolne), fraţii Iwan (Iwon) şi Teodoryk

234 Dziurdź Stupnicki a primit în 1377 de la Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole)
satele Nowoszyce şi Stupnica pe cursul râului Bystrzyca în ţinutul Sambor. Atunci a primit şi
titlul de voievod – ZDM, 4, nr. 1037. Pe urmă a apărut ca martor în documentele lui Spytek
din Melsztyn din anii 1390 şi 1392 (ibidem, nr. 1102 şi AGZ, VI, nr. 2), ale lui Władysław
Jagiełło (Vladislav al II-lea al Poloniei) din 1395 (AGZ, XIX, nr. 3056) şi ale văduvei după
Spytek, Elżbieta, din 1406. (ZDM, 5, nr. 1191). Jurang este consemnat în 1406 – Materiały do
historii miasta Sambora, ed. A. Dörflerówna, Lwów, 1936, nr. 6.
235 ZDM, 4, nr. 1072.
236 Asupra accelerării colonizării româneşti în Rutenia Roşie în vremea lui Ludovic al
Ungariei au atras atenţia, printre primii, Fr. Miklosich şi E. Kałużniacki, Über die Wanderungen
der Rumunen..., p. 44 şi urm. Opinia aceasta este prezentă şi în lucrările istoricilor români, deşi
e numai semnală acolo – de exemplu D. D. Mototolescu, Jus valachicum..., p. 14 şi P. P.
Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 29.
237 L. Wyrostek, Ród Dragów-Sasów..., p. 136 şi urm.
238 T. M. Trajdos, Początki osadnictwa Wołochów..., p. 205.
82
Janczowicz se legitimau cu herbul Przestrzał (Unichów), primit în 1482 de

tatăl lor de la regele Matei Corvin239.
Mai convingătoare sunt argumentele în favoarea datării începuturilor
instituţiei voievozilor şi ale comitatelor în perioada stăpânirii angevine în
Polonia. Adevăratul ţel al lui Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole),
guvernatorul Ruteniei în anii 1372-1379, a fost desprinderea acelei regiuni de
Polonia, ruperea legăturilor cu Angevinii şi pregătirea pentru unirea sa cu
Ungaria. Stăpânirea Ruteniei Roşii ferea aşadar Casa de Anjou de vecinătatea
directă cu Lituania şi permitea desfăşurarea unor acţiuni în Moldova, Ţara
Românească şi Polonia. Un element suplimentar în sprijinul tezei ce plasează
începuturile instituţiilor româneşti deja amintite din Rutenia Roşie în anii ’70
ai secolului al XIV-lea este situarea geopolitică a regiunilor conduse de către
voievozi. Ocuparea ţinuturilor Sanok şi Sambor de către oameni loiali Casei
de Anjou asigura comunicarea eficientă între Rutenia şi Ungaria prin trecă-
torile din Carpaţi şi garanta totodată existenţa unor zone sigure la nord de
aceşti munţi. Acestui scop avea să-i slujească şi colonizarea activă bazată pe
diferite elemente etnice, inclusiv cel românesc240. Nu din întâmplare aşadar
este Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole)241 primul care emite nume-
roase documente prin care li se oferă românilor pământ în schimbul
serviciului militar obligatoriu, nu întâmplător îndeplineşte Dziurdź Stupnicki
în 1377 funcţia de voievod242.
Potrivit cercetărilor mai vechi ale lui L. Ehrlich, se pare că, în regiunea
amintită, voievozii români erau (precum cei ruteni) numiţi de către starostele
general. În calitatea lor de conducători ai comitatelor, erau răspunzători
numai în faţa acestuia, nu existau alte trepte ierarhice intermediare243.

239M. Augustyn, Dzieje rodzin..., pp. 9-11.
240J. Dąbrowski, Ostatnie lata Ludwika Wielkiego (1370-1382), Kraków, 1918, p. 289; K.
Myśliński, Dzieje kariery politycznej w średniowiecznej Polsce. Dymitr z Goraja 1340-1400, Lublin,
1981, p. 120, p. 125.
241 Acestea au fost prezentate detaliat de către A. Gilewicz, Stanowisko i działalność
gospodarcza Władysława Opolczyka na Rusi w latach 1372-1378, Lwów, 1929, pp. 28-32.
242 Faptul că Nan este consemnat ca voievod al românilor din Sanok abia în 1386 nu con-
trazice această teză. Nu ştim exact când a primit această demnitate (şi dacă nu a avut un
precursor), oricum după anul 1376, deoarece atunci apare pe lista martorilor lui Benedykt,
starostele de Sanok numai ca proprietar al Niebieszczany, iar nu ca voievod – ZDM, 4, nr. 1030.
243 L. Ehrlich, Starostwo w Halickiem w stosunku do starostwa lwowskiego w wiekach średnich
(1390-1501), Lwów, 1914, p. 22, p. 36 şi urm.
83
În general, putem presupune că intensificarea colonizării româneşti şi

desfăşurarea sa în forme organizatorice verificate în Ungaria nu au fost rezul-
tatul hazardului, ci au constituit – alături poate de aspectele economice
dominante – un element al acţiunilor politice deliberate, al căror ţel era
păstrarea şi întărirea legăturilor ţinuturilor rutene cu monarhia angevină.
Izvoarele oferă extrem de puţine informaţii, mai curând unele de ordin
general, despre caracterul funcţiilor voievozilor în Rutenia Roşie, despre
prestigiul şi statutul lor în ierarhia românească şi despre formele de autono-
mie în cadrul comitatelor româneşti. De aceea, încercând să răspundem la
întrebările formulate în introducere, suntem obligaţi aproape să riscăm,
extrapolând observaţii desprinse din analiza organizaţiilor analoage din acea
vreme, din diferite regiuni ale Regatului Ungar (pentru care dispunem de mai
multe izvoare), asupra celor locale, rutene. Ne vedem siliţi să recurgem la
izvoare de provenienţă locală, uneori mult mai târzii, deşi o astfel de
întreprindere nu este lipsită de riscuri.
Prestigiul în mediul românesc a fost un element important şi pentru
numirea în funcţie a voievozilor din ţinuturile Sambor şi Sanok. Aceştia
proveneau din rândul proprietarilor de sate şi erau trataţi ca nişte nobili.
Dziurdź Stupnicki stăpânea, pe lângă localităţile Nowoszyce şi Stupnica, o
moară şi fâneţe, pe care le cumpărase de la Piotr Winnicki244. Chiar după
dispariţia funcţiei, fiul lui Dziurdź era numit într-un document din 1425
dominus Ywan Dziurdz, heres de Stupnicza şi se bucura de o deosebită
recunoaştere în comunitatea locală, ca mediator245. Cei din familia Stupnicki
şi-au păstrat de asemenea un status material înalt, de vreme ce fraţii Iwanko
Dziwisz şi Klimaszko au primit în 1430 de la rege un zapis pentru un sat şi
cnezatul din Wysocko în schimbul unui împrumut în valoare de 200 de
grivne246. La rândul său, Nan a fost proprietarul localităţii Niebieszczany. Nu
este exclus ca, înainte de moarte, acesta să se fi întors în Transilvania247.
O altă temă importantă pentru determinarea locului ocupat de comi-
tatele româneşti în structura Ruteniei Roşii şi a importanţei lor în sistemul de

244 ZDM, 4, nr. 1037. În 1392 era numit nobilis Dziurdz de Stupnicza vayevoda Valachorum –
ibidem, nr. 1102.
245AGZ, XVI, nr. 14 şi L. Wyrostek, Ród Dragów-Sasów..., p. 56; V. F. Inkin, K voprosu o
proischoždeni..., p. 120.
246 Materiały archiwalne..., nr. 70 şi AGAD, ASK, LIV, 13, f. 4v. Despre averea lui Jurang
nu s-a păstrat nici un fel de informaţie în izvoare.

247 ZDM, 4, nr. 1072.
84
apărare al acelei regiuni este cuprinderea lor teritorială. Să încercăm să

analizăm de care dintre variantele maghiare deja amintite ale acestei instituţii
se apropie comitatele din Rutenia Roşie. Titulatura românilor locali indică
limpede faptul că autoritatea lor se exercita pe o arie geografică însemnată,
peste ţinuturile Sambor şi Sanok. Atât Dziurdź, cât şi succesorul său, Jurang,
erau denumiţi woiewode Walachorum in districtu Samboriensi, iar regiunea Sanok
se afla probabil sub autoritatea lui Nan248. În stadiul actual al cercetărilor este
însă mult mai dificil de stabilit numărul aşezărilor româneşti întemeiate în
acele comitate. Puţinele informaţii din secolul al XIV-lea despre acestea nu
îndreptăţesc concluzia că, în acea perioadă, aria de colonizare românească ar
fi fost restrânsă. Fără îndoială, multe sate care-şi manifestă caracterul
românesc în secolul al XV-lea şi chiar abia în secolul al XVI-lea datează mai
de mult (vezi cap. IV). Numărul lor trebuie cu siguranţă revăzut, dacă luăm
în considerare aşezările care la sfârşitul secolului al XV-lea aparţineau
neamului Drag-Sas. Potrivit estimărilor lui L. Wyrostek, erau în acea vreme
în Rutenia Roşie cel puţin 51249. Putem presupune, ţinând seama de aria
destul de însemnată a comitatelor, că locuitorii acestora aveau mai multe
îndatoriri decât cea de a constitui o poliţie montană sui generis.
Analogiile cu situaţiile maghiare indică faptul că autoritatea voievozilor
asupra populaţiei româneşti din comitate (atât păstori simpli, cât şi boieri sau
cnezi) nu se limita doar la sfera militară. Aceştia îndeplineau funcţii juridice
în primul rând faţă de cnezi, poate că, de asemenea, cercetau apelurile simplilor
săteni la judecăţile lor. Totuşi, încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea sunt
vizibile numeroase încercări de limitare a competenţelor voievozilor, mai ales
din partea jupanilor comitatelor. Divergenţele de felul acesta au condus
uneori la o soluţie de compromis, în mâinile voievozilor rămânând doar luarea
de decizii în probleme de mai mică importanţă250.
Consemnarea prezenţei lui Nan ca asesor în forul de judecată local
poate sugera îndeplinirea unor funcţii similare de către voievozii ţinutului
Sanok. Cum am arătat într-un alt articol251, forurile de judecată din Sanok ale

248 ZDM, 5, nr. 1191, şi Materiały do historii..., nr. 6. Nan era numit, în general, woywoda
Walachorum, fără a se preciza teritoriul asupra căruia îşi exercita autoritatea – ZDM, 4, nr. 1072.
249 L. Wyrostek, Ród Dragów-Sasów..., pp. 150-152.
250 J. V. Dumnič, „Volochi” Zakarpatia..., p. 156; K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 241
şi p. 271; R. Popa, Ţara..., p. 205; S. Szczotka, Studia z dziejów..., p. 365.

251 G. Jawor, Strungi i zbory. Instytucje organizacji społecznej wsi na prawie wołoskim w średniowiecznej
Polsce, în Kwartalnik Historii Kultury Materialnej 2, 1997, pp. 179-185. A se vedea şi capitolul V.
85
românilor, consemnate de la jumătatea secolului al XV-lea – pentru care se

foloseau termenii strungă sau, în alte regiuni, zbor –, care se desfăşurau de
două ori pe an sub conducerea cranicului şi a starostelui local sau a slujba-
şului său, au cu siguranţă o istorie mai îndelungată. Este greu de imaginat că
în perioada de funcţionare a demnităţii voievodului român judecăţile ar fi
putut avea loc fără o participare semnificativă din partea acestuia252.
Nu s-au păstrat informaţii directe despre exercitarea unor drepturi finan-
ciare de către voievozii ruteni şi, mai ales, despre luarea unor dări în natură
pentru oi, ca în Ungaria (a cincizecea parte, zeciuiala la păscutul necornutelor
şi a douăzecea parte, mai rar consemnată acolo). Plecând de la situaţii analoage,
putem doar presupune că, din moment ce în secolele XV-XVI, în timpul
aceloraşi scaune de judecată, competenţele juridice le reveneau crainicilor,
atunci mai înainte acestea le aparţinuseră voievozilor sau slujbaşilor subordo-
naţi lor.
Câteva izvoare locale sugerează participarea voievozilor ca martori la
înstrăinarea domeniilor şi la stabilirea hotarelor lor pe teritoriul comitatelor
aflate sub autoritatea lor. Destul de frapantă este observaţia lui V. F. Inkin –
în perioada în care au activat în ţinutul Sambor voievozii români, n-au apărut
în izvoare aşa-anumiţii voievozi ruteni administratori de wołość (districtus).
Atrage mai ales atenţia absenţa lor de la fondarea Nowy Sambor în 1390, de
la înzestrarea cu pământuri şi averi a dominicanilor din Sambor şi, în fine, de
la schimbarea domeniului Jarołowice pentru mănăstirea Sozań. Peste tot în
listele cu martori apăreau omologii lor253. Dacă într-adevăr aşa a fost, atunci
aria competenţelor voievozilor s-a lărgit considerabil, prin extinderea
autorităţii lor şi asupra populaţiei rutene.

252 Acest for hotăra, după cum rezultă din consemnările păstrate, în cazul disputelor
pentru avere din rândul membrilor familiilor de cnezi locale (AGZ, XI, nr. 1122 din 1438 şi
1541 din 1442), dar şi al faptelor criminale grave (ibidem, nr. 1538 şi 1540). Este posibil ca
după decăderea voievozilor, competenţele lor judecătoreşti faţă de boieri să fi fost preluate
de către starosti. Încă din 1530, Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) a recunoscut
vechiul obicei ca fiind obligatoriu: Privilegium Sigismundi quo Nobilitas Districtus samboriensis
iuxta antiquum consvetudinem circa suam propriam iurisdictionem castrensem samboriensem conservatur –
Biblioteka Ukraińskiej Akademii Nauk din Lwów (mai departe: BUAN), Czołowski, cota
2837/III, f. 74 şi urm.
253 V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizaci..., p. 304; AGZ, XIX, nr. 3056 din
1395; AGZ, VI, nr. 2 din 1390; ZDM, 4, nr. 1102, ZDM, 5, nr. 1191 din 1406 şi Materiały do
historii miasta Sambora..., nr. 6 din acelaşi an.
86
Cum s-a amintit deja, voievozii din Sambor sunt consemnaţi pentru
ultima oară în izvoarele din 1406 şi, probabil, forul de judecată analog din
Sanok a încetat să existe chiar de mai înainte. Cauza dispariţiei lor n-a fost
nici până acum lămurită într-un mod mulţumitor. Un fenomen similar – iar
în cazul Maramureşului aproape simultan – observăm şi în Ungaria254.
K. Kadlec l-a explicat prin înnobilarea masivă a celor mai cunoscuţi români,
ceea ce le-a conferit atât voievozilor, cât şi cnezilor importanţi egalitate
juridică cu nobilimea locală maghiară. În această situaţie s-a produs o rapidă
prăbuşire a acelui tip de comunitate, a dispărut necesitatea existenţei unor
instituţii autonome, care să apere interesele imigranţilor lipsiţi de privilegiile
de care se bucura nobilimea maghiară255.
Boierii români aveau în Ungaria, să nu pierdem din vedere, o altă
situaţie juridică decât a celor din Rutenia Roşie. Nu dispunem însă de nici un
indiciu care să sugereze că, în Rutenia Roşie, ar fi fost trataţi în mod diferit
de localnicii de origine nobilă. Au primit acolo moşii aproape în aceleaşi
condiţii ca nobilii de alte etnii şi nu avem motive să bănuim că nu ar fi avut
un status nobiliar256. Această constatare nu contestă însă fenomenul poloni-
zării unor boieri – bine atestat încă din secolul al XV-lea, dar limitat totuşi la
cercul celor mai importante familii româneşti, implicate în viaţa comunităţilor
locale257 –, ce avea să conducă la pierderea trăsăturilor lor identitare iniţiale.
Se pare aşadar că motivul dispariţiei acelor comitate conduse de către
voievozi trebuie căutat în altă parte. Poate că lichidarea lor a fost o conse-
cinţă a reformelor juridico-administrative întreprinse în Rutenia Roşie de
către primii Jagielloni, încheiate în anii ’30 ai secolului al XV-lea prin
introducerea pe aceste teritorii a dreptului polonez, a ierarhiei administrative
poloneze şi a unei noi împărţiri teritoriale, bazate pe powiat-uri, ţinuturi şi

254 Voievozii de aici au încetat să mai funcţioneze înainte de începutul secolului al XV-lea.
255 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 253. Prezenţa acestei idei în cercetările despre
Rutenia Roşie i se datorează lui V. F. Inkin (K voprosu o social’no - političeskoj organizaci..., p. 304).
256 Potrivit lui A. Gilewicz (Stanowisko i działalność..., p. 24) o trăsătură specifică a daniilor
lui Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole) în Rutenia Roşie, atât pentru români, cât şi
pentru reprezentanţii altor etnii, prin comparaţie cu alte zone din Polonia, a fost tratarea lor
ca un fel de beneficium, ce impunea serviciul militar, în condiţii strict precizate. Destul de
frecvent apare în acele danii menţionată obligaţia de a rămâne în Rutenia cu familia, iar cu
timpul este inclusă şi permisiunea stăpânirii de a vinde acele domenii.
257 Mai pe larg despre această temă în G. Jawor, Współistnienie grup etnicznych na Rusi
Czerwonej w XV-XVI wieku na przykładzie stosunku do społeczności wołoskich, în Annales UMCS,

secţ. F. Historia, vol. LII/LIII, 1997/1998, pp. 53-65.
87
voievodate258. Nu putem totuşi exclude participarea factorilor de natură poli-

tică la prăbuşirea acestei forme de autonomie românească. Poate că, în noile
condiţii apărute în urma ocupării acestor teritorii de către Polonia, în 1387,
aceste organizaţii ce trebuiau să contribuie tocmai la menţinerea legăturilor
dintre Rutenia Roşie şi Ungaria şi-au pierdut raţiunea de a exista. Nu dispu-
nem de nici o informaţie despre o posibilă susţinere a cauzei maghiare de
către români, după campania reginei Jadwiga, dar cu siguranţă au existat şi
forţe ostile stăpânirii poloneze în acea regiune259. Este destul de plauzibil,
având în vedere cercetările mai noi, ca în acea situaţie critică românii să se fi
situat de partea liniei maghiare a dinastiei angevine, ceea ce ar justifica teza
despre premisele politice ale lichidării formelor de autonomie românească şi
ale dispariţiei voievozilor.
OBLIGAŢIILE MILITARE ALE ROMÂNILOR CE LOCUIAU

PE DOMENIILE REGALE ŞI PE CELE PRIVATE
ÎN SECOLUL AL XV-LEA
Lichidarea comitatelor româneşti nu înseamnă că importanţa militară a

colonizării – îndeosebi în cazul domeniilor regale – ar fi dispărut cu desăvâr-
şire. Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) a continuat, mai ales la
începuturile domniei sale, daniile de sate către românii din ţinuturile Ruteniei
Roşii, în schimbul efectuării unor obligaţii militare bine precizate. De pildă,
proprietarii aşezării Skole (powiat-ul Stryj) trebuiau să participe la război cu
patru arcaşi călare. În powiat-ul Żydaczów, Hoszów trebuia să dea un lăncier
şi patru arcaşi, Swaryczów – un lăncier şi zece puşcaşi, Czołhany – un lăncier
şi şaşe arcaşi. În ţinutul Przemyśl, Uniatycze trebuia să participe cu trei

258Urzędnicy województwa ruskiego XIV-XVIII wieku. (Ziemie halicka, lwowska, przemyska, sanocka).
Spisy, ed. K. Przyboś şi Urzędnicy bełscy..., în Urzędnicy dawnej Rzeczypospolitej XII-XVIII wieku.
Spisy, red. A. Gąsiorowski, vol. 3. Ziemie ruskie, fasc. 1, Wrocław, 1987, p. 8 şi urm. şi fasc. 2,
Kórnik, 1992, p. 10 şi urm.
259 Potrivit lui K. Myśliński, apelul lui Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole), care-i
chema pe ruteni să păstreze credinţa pentru Maria ca regină a Ungariei, în faţa campaniei din
1387, n-ar fi fost posibil fără sprijinul unor factori politici. Rezultatul său a fost şi faptul că
multe părţi ale acelei ţări au recunoscut pentru un timp administraţia maghiară – idem, Dzieje
kariery..., p. 121, p. 189, p. 192.
88
puşcaşi călare260. Şi cnezii de pe numeroase domenii regale şi-au păstrat, pe

tot parcursul secolului al XV-lea, obligaţiile militare. Însemnătatea acelor
obligaţii este dovedită de enumerarea lor consecventă atât la întemeierea de
noi cnezate, cât şi la schimbarea relaţiilor de proprietate în cele deja exis-
tente. În coloniile româneşti din stărostia Przemyśl, la sfârşitul secolului al
XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, de regulă, cneazul era obligat să
participe la război şi, în plus, să trimită în fiecare an la castel 12 oi261. Din
unele informaţii rezultă că, în războaie, cneazul călare era înarmat cu arc sau
deopotrivă cu arc şi suliţă262. Era un obicei vechi, de vreme ce apare 1464, în
întărirea şi înnoirea regală a vechilor privilegii ale cnezilor din Makowa263.
Şi în stărostia Sambor obligaţia serviciului militar al cnezilor s-a păstrat
în general în prima jumătate a secolului al XVI-lea şi este bine atestată în destul
de multe privilegii emise pentru aceştia, cuprinse în Sumariuszu dokumentów
ekonomii samborskiej z 1787 r. Cum o dovedeşte actul lui Jan Olbracht (Albert)
din 1499, prin care regele a permis întemeierea satelor Derewno şi Kobło,
cneazul trebuia să participe la campanii cu doi cai. În 1519, fraţii Denis şi
Maciej din Czerchawa trebuiau să se prezinte, la porunca starostelui locului,
călare, cu arc şi săgeţi – reliquo Valachico apparatu servire tenebuntur...264. În
celelalte cazuri, se pomeneşte în general de serviciul călare sau de obligaţia de

260 ZDM, 6: nr. 1528 din 1387; nr. 1592 şi nr. 1593 din 1393; nr. 1616 din 1397; nr. 1626
din 1399. Din perioada finală a domniei sale provine actul de danie pentru românul Wancza
şi cei trei fii ai săi, prin care primesc satul Turka din powiat-ul Stryj – ZDM, 7, nr. 2680 din
1431. În 1444, unul dintre fii, Zanko, a primit „pustia” Ternowe Pole de la Władysław III,
împreună cu dreptul de a întemeia acolo un sat, în schimbul obligaţiei efectuării serviciului
militar, împreună cu doi arcaşi – ZDM, 3, nr. 692. De la acelaşi primeşte Iliasz Mihułowicz
drept danie satul Łozina din ţinutul Lwów – Biblioteka PAN, Cracovia, cota 2845/I, f. 15 şi
urm.
261 AGAD, MK, 23: f. 256-256v, 263, 265 şi urm., 273 şi urm. din 1508 (MRPS, IV/1,
nr. 306-309); MK, 35, f. 205-206 (MRPS, IV/2, nr. 12858), Biblioteka PAN, Cracovia, cota
2831/1, p. 45 şi 2855/1, pp. 6-8.
262 AGAD, MK, 23, f. 269 (MRPS, IV/1, nr. 308) şi MK, 35, f. 206 (MRPS, IV/2,
nr. 12858), în documentul de întărire din 1521 a actului de întemeiere a satului Smolnik din
ţinutul Przemyśl se preciza că, la război, cneazul locului va participa cum framea et arcu.
263 AGAD, MK, 23, f. 256-256v (MRPS, IV/1, nr. 305). În plus, în documentul regal de
întărire din 1508, emis de către Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) pentru fraţii
Iwaszko, Jurko, Zanko şi Artym – cnezi în Starzawa şi Krościenko –, se considera că
serviciul călare al cnezilor este un vechi obicei: sic ut antiquitus consuerunt. – MK, 23, f. 273n
(MRPS, IV/1, nr. 309).
264 BUAN, cota 2837/III, f. 9 şi urm., 11, 13 şi urm.
89
război265. În acest context, o situaţie atipică este indicată într-un document al

stărostiei Sambor din 1511 prin care cnezatul este înzestrat cu satul Rowień,
întemeiat de puţină vreme. Cneazul locului putea să îndeplinească personal
serviciul militar sau să răscumpere obligaţia aceasta plătind 60 de groşi266.
Este posibil ca această consemnare să semnaleze procesul de renunţare
treptată la serviciul militar al cnezilor, prin introducerea posibilităţii de
răscumpărare în bani. Unele informaţii privitoare la alte regiuni din Rutenia
Roşie şi Polonia Mică confirmă această teză. Şi în acele zone, atât pe
domeniile regale, precum şi pe cele private, serviciul militar al cnezilor era un
fenomen răspândit267. Potrivit lui V. F. Inkin, îndeplinirea acestei obligaţii era
motivul pentru care cnezii contribuiau numai cu o treime din dările impuse
locuitorilor din aşezările supuse autorităţii lor. Nu erau însă scutiţi de plata
pentru deplasarea conducătorilor şi a suitelor lor decât dacă vor fi participat
la serviciul militar cu doi cai268. Totuşi, deja în deceniul al doilea al secolului
al XV-lea se observă începutul unui proces lent de înlocuire a acelei obligaţii
cu o taxă specială sau o dare. Putem presupune că acest fenomen a cunoscut
un progres mai rapid în aşezările aflate la vest de ţinuturile rutene, în powiat-
urile Biecz şi Sącz. Întemeind în anul 1416 satul Ochotnica, regele formula
condiţiile participării cneazului la campanie – acesta trebuia să se prezinte cu
arc şi un cal care valora cinci grivne sau să-i dea un cal de aceeaşi valoare
starostelui din Czorsztyn269. Modelul acesta al obligaţiilor militare ale cnezilor
din Ochotnica a fost aplicat de regina Zofia în 1441, fără schimbări, la

265 După cum o dovedeşte privilegiul regal din 1524, cnezii din Stronna trebuiau să
participe la război ca şi ceilalţi din ţinutul Sambor – AGAD, MK, 37, f. 543v (MRPS, IV/1,
nr. 4422). Şi MK, 30, f. 300v-301 din 1519 (MRPS, IV/1, nr 2869) şi BUAN, cota 2837/III,
f. 22 din 1519, 23 şi urm. din 1508, 100 din 1519, 134 şi urm. din 1502.
266 BUAN, cota 2837/III, f. 70: cum solus ipse servire renuerit, unam sexagenam peccuniarum
solvere tenetur....
267 Printre altele, în Smereczyn (în apropiere de Gorlice) aparţinând neamului Gładysz,
după cum o dovedeşte un document din 1521, cneazul era obligat să participe călare la campania
militară – K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 106. În Szczawne (ţinutul Sanok), sat apărut în
1437, aparţinând reginei Zofia Holczańska, trebuia să participe uno equite cum arcu... – ZDM,
5, nr. 1424. Serviciul militar al cneazului este amintit şi cu ocazia împărţirii domeniului
Szczebrzeszyn din ţinutul Chełm, din 1516 – APL, KZKrasn., cota 3, zapise, f. 202v.
268 V. F. Inkin, K voprosu o proischoždeni..., p. 135.
269 ZDM, 6, nr. 1804: quia scultetus villae predictae ad quamlibet expedicionem generalem et quae
fieret extra metas regni, cum uno arcu in equo, qui valaret quinque marcas, [...] aut equum pro quinque
marcis capitaneo nostro Czorstinensi dare debebit.
90
întemeierea aşezării Radoszyce din ţinutul Sanok270. Ceva mai departe au

mers proprietarii domeniilor din Gorlice când au emis actul pentru
Rychwałd din 1417. Acesta nu mai prevede serviciul militar al cneazului, ci
doar trimiterea unui cal ce valorează trei florini271. La rândul său, crainicul
din satul Uście Wołoskie (aparţinând în 1512 fraţilor Jan şi Jakub Gładysz)
trebuia să dea pentru campanie două grivne şi un cal, care-i era înapoiat la
sfârşitul acesteia272. Poate că aceste timpurii renunţări la serviciul militar direct
se datorează faptului că satele amintite erau îndepărtate de teritoriile
ameninţate de năvăliri. Procesul amintit de schimbare a acestei obligaţii s-a
desfăşurat pe toată durata secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului
al XVI-lea şi a fost probabil mai rapid în aşezările private, întemeiate de
proprietarii lor îndeosebi din raţiuni de natură economice.
Împovărarea simplilor locuitori ai satelor româneşti de pe domeniile
nobiliare cu obligaţia de a participa la războaie s-a produs doar în mod
excepţional. Chiar şi în situaţia unei ameninţări precise a statului, ridicarea la
oaste a sătenilor nu se făcea în mod automat. În anul 1444, de pildă, a fost
nevoie de promulgarea unui laudum adresat nobilimii ce stăpânea domenii în
ţinuturile Lwów şi Halici273. În 1502, regele Alexandru le-a transmis nobililor
să se mobilizeze de război lângă Lwów, iar aceştia au fost de acord să fie
chemaţi la oaste şi supuşii lor români274. În anul respectiv şi un an mai târziu,
a poruncit ca din satele din ţinutul Cracoviei şi din voievodatul rutean, regale
şi nobiliare deopotrivă, să se trimită la război un locuitor din zece. Obligaţia
aceasta le revenea şi românilor275.

270 ZDM, 8, nr. 2327.
271 ZDM, 1, nr. 324.
272 K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 98 şi urm.
273 AGZ, 12, nr. 1395: Item eciam quando movebitur Leopoliensis et Halicensis terra ad expedicionem,
extunc omnes domini debent destinare omnes ipsorum Valachos. A se vedea şi H. Chodynicki, Sejmiki
ziem ruskich w wieku XV, în Studia nad historią prawa polskiego, red. O. Balzer, vol. 3, 1906, fasc.
1, p. 89. Ţinând seama de informaţiile prezentate, este greu de acceptat teza lui V. F. Inkin
(K voprosu o proischoždeni..., p. 135), că toţi românii din Halici aveau în secolul al XV-lea
obligaţia de a participa la campaniile militare, sub comanda cnezilor lor, a starostilor sau a
proprietarilor domeniilor şi că abia în secolul următor aceasta a fost înlocuită cu o taxă
pentru război, wojenszczyzna.
274 AA, nr. 119: etiamsi V. D. deberet kmethones suos Valachos cogere ad exercitum....
275 Ibidem, nr. 133 şi 188: Sic etiam Walachi in montibus existentes facere inter se teneantur et eum
decium illi novem disponere, et iuxta morem bellicae expedicionis cum dominis eorum proprijs ac sub ductu
sui districtus ductoris.
91
Se pare că pe domeniile private, încă din secolul al XV-lea, în cazul în

care se anunţa o campanie, în general se strângeau doar nişte taxe speciale de
la locuitorii satelor româneşti, cum se întâmpla în aceeaşi perioadă şi în
Transilvania, fără ca aceştia să aibă obligaţia de a participa direct la război. În
Rychwałd, fiecare dădea într-o astfel de situaţie şase groşi şi brânză în
valoare de doi groşi276, în Uście Wołoski (Gorlice) plăteau şase groşi277. În
ţinutul Sanok, în Wisłocz, taxa era de 8 groşi278, iar în Wola Sękowa era de 12
groşi279. Obiceiul acesta era răspândit şi pe domeniile regale, unde – după
cum rezoltă din informaţiile prezentate mai înainte – obligaţiile militare au
fost păstrate mai multă vreme decât pe alte categorii de domenii. Deja în
privilegiul emis pentru Ochotnica în 1416, cmiecii trebuiau să dea pentru
campanie, în comun, 12 bucăţi mari de brânză, la fel în Radoszyce280. În
Szczawne era obligatorie plata unei taxe individuale, care ajungea la opt groşi
în cazul în care se declara ridicarea la oaste generală, pe întreg ţinutul281. Pe
teritoriul strărostiei Przemyśl, obligaţia de război se ridica de 6 groşi şi se
considera că derivă din dreptul valah. De la locuitorii diferitelor aşezări, banii
erau strânşi de cneazul locului, care păstra pentru sine a treia parte din sumă,
ceea ce poate reprezenta acoperirea cheltuielilor acestuia legate de partici-
parea sa la ridicarea generală la oaste282.
Se pare că decizia de a păstra sau de a lichida, parţial sau în totalitate,
obligaţiile amintite sau de a le schimba într-un alt tip de serviciu, în special cu
caracter poliţienesc sau de asigurare a ordinii, a fost luată în funcţie de
nevoile anumitor stărostii şi de situarea lor geografică. În relativ sigura
Polonia Mică, s-a renunţat destul de repede la participarea la război a simplilor
locuitori ai satelor româneşti, dar în secolul al XV-lea, unor sate şi, uneori,
cnezilor scutiţi de participarea la campanie, le revenea obligaţia de a apăra, de

276ZDM, 1, nr. 324.
277K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 98 şi urm. din 1512.
278 E. Długopolski, Przyczynki do osadnictwa..., p. 20 din 1512.
279 Biblioteka PAN, Cracovia, cota 2854/I, p. 10.
280 ZDM, 8, nr. 2327 şi ZDM, 6, nr. 1804: Communitas autem cmetonum et incolarum pro
expedicionis iuvamento duodecem caseos magnos /.../ dare et solvere sunt adstricti.
281 ZDM, 5, nr. 1424.
282 AGAD, MK, 23, f. 269v (MRPS, IV/1, nr 308): Cnezii din aşezarea Łopusznica,
întemeiată pe un teritoriu nelocuit în 1508, au primit, printre altele, a treia parte de pecuniis
quod de iure valachico pro expedicione bellica ex villa ipsa colligentur.... Similar: f. 273 şi urm. (MRPS
IV/1, nr. 309) şi MK 35, f. 205 şi urm. din 1521 (MRPS, IV/2, nr. 12858).
92
câte ori va fi nevoie283, cetatea starostelui284. Trebuiau totodată, la porunca

starostelui, să meargă cu poşta285. Un astfel de serviciu este consemnat şi în
ţinutul Sambor. În Łużek, locuitorii săi erau scutiţi de clacă în schimbul
obligaţiei de a merge acolo unde porunceşte starostele sau un slujbaş de-al
său. Acest tip de obligaţie nu le revenea tuturor locuitorilor satului, de vreme
ce printre ţăranii din Topolnica se aflau quinque servitores qui servunt et equitarent
ubi eis mandatur286. În stărostia Lwów existau sate locuite parţial sau în
totalitate de persoane obligate la efectuarea serviciului pentru starostele local,
scutite de aceea de taxe pentru stat, tratate ca persoane privilegiate. În 1510,
locuitorii din Żorniska, Turynka, Smereków şi Jaśniska erau numiţi servitores
castri. În Łozina, unii au plătit pentru două łan-uri, alţii însă au fost scutiţi de
plată ca servi287. Valahii din Błyszczywody (aproape de Żółkiew) erau, potrivit
însemnărilor din 1444, homini Regales şi, probabil, se ocupau în cadrul
serviciului lor cu paza pădurilor şi păscutul turmelor288.
Menţinerea obligaţiilor militare devenea pentru servii cei mai ambiţioşi
o şansă pentru dobândirea şi păstrarea statutului de nobil. Iwaszko din
Łozina, numit nobilis, împreună cu fraţii săi, a primit de la Kazimierz
Jagiellończyk (Cazimir al IV-lea Jagiello) în 1464 un act de întărire a vechilor
privilegii, prin puterea căruia dobândeau dworzyszcza şi dreptul de a construi
moară şi iazuri. În schimb trebuiau să apere hotarele de tătari şi de alţi

283 Sătenii din Ochotnica aveau obligaţia: Dum quoque inqruerent capitaneo nostro czorstinesi
protectionis et defensionis castri aliquo necessitas... – ZDM, 6, nr. 1804 din 1416, la fel în Radoszyce
(ţinutul Sanok) – ZDM, 8, nr. 2327. Starostii îi foloseau uneori în conflictele cu localnicii, de
vreme ce una dintre cauzele conflictului lor cu locuitorii din Biecz era aceea că li se
poruncise românilor să-i reţină – Materiały do historii Biecza, ed. A. Dörflerowna, Lwów, 1936,
nr. 244 din 1553.
284 În Bielczarowa, cneazul era scutit de obligaţia de a participa la campaniile militare, dar
trebuia în schimb să se prezinte la fiecare poruncă a starostelui din Grybów – A. Stadnicki,

O wsiach tak zwanych wołoskich..., p. 88 şi urm. din 1531.
285 Ibidem, p. 89: ipsi vero omni anno bis afferrent ei honoramentum quod poczta linqva vernacula
nuncupatur, quando illis per ipsum mandabitur, more qui illis villis valachicis in vicinatu consistentibus
observatur.
286 AGAD, ASK, LVI, S-1/I, f. 12v, 17.
287 AGAD, ASK, I, 20, f. 466, şi 168. Locuitorii din Turzynka erau numiţi în 1511 servi
bellum. Mai devreme, în anii ’90 ai secolului al XV-lea, această aşezare era înregistrată în
registrul de dări ca villa privilegiata... – AGAD, ASK, I, 20, f. 168. În Jaśniska, un servitor
Cunrad este consemnat încă din 1488, când au garantat pentru el în faţa organismului de
judecată Jaczko, cneaz din Żorniska şi Stanko din Jaśniska – AGZ, XV, nr. 1943.
288 AGZ, XIV, nr. 1026. Unul dintre locuitorii acestui sat era numit gayownik (ibidem,
nr. 1214), iar cel de al doilea pastor (ibidem, nr. 3448 din 1454).
93
duşmani, la porunca regelui şi a starostelui289. Informaţii provenind de la

începutul secolului al XVI-lea indică destul de limpede problemele apărute la
clasificarea pe stări a locuitorilor aşezării respective în cancelaria municipală
din Lwów. În 1500, cneazul din Łozina era numit laboriosus Balosz knyez de
prefata Losznya...290, opt ani mai târziu providus Balosz xnyasz de Loszyny291, iar în
1518 foloseau înaintea numelui său sintagma terrigena Regis Majestatis...,
caracteristică pentru nobilimea ruteană măruntă292. Ca în cazul multor familii
ce foloseau pecete cu herbul Sas, familia Łoziński a decăzut în poziţia
nobilimii mărunte, prinsă – după cum putem constata cercetând informaţiile
păstrate – în nenumărate certuri interne293.
În aşezările din stărostia Bełz, românii îşi păstrau obligaţiile militare şi,
de aceea, nu plăteau cea mai mare parte dintre taxele pentru stat. În Lubycza,
villa est valachica, advocatus de ipsa cum aliquid viris bellum servit penes dominum
capitaneum294, în Mosty, în 1508, nu s-au strâns taxe nu numai pentru că tătarii
provocaseră distrugeri uriaşe, ci şi tum pro milicia ad bella pergencium295. Serviciul
militar era îndeplinit şi de către locuitorii din Tarnawatka şi Werechanie296. În
fine, din ţinutul Halici provin informaţii ce sugerează obligaţia românilor de
a participa la construcţia şi reconstrucţia cetăţii297.

289 Materialy do istorii..., vol. 64, nr. 55: Racione cuius quidem donationis nuncupatus Iwasko et
successores sui legitimi ad custodiendas metas, granicies et confinia terrarum nostrarum Podoliae ab
insultibus, incursu et invasione Tartarorum [...] quociens per nos aut capitaneum nostrum requisitus
fuerit....
290 AGZ, XV, nr. 3053.
291 CPAHL, KGL, F. 9, op. 1, dos. 7, f. 396. Nepotul său apare în 1512 în diferendul cu
fiii nobilului Michno din Łozina: providi Stasz, Ihnathko et Fyedecz, sororini Balasch de Lozyna... –
ibidem, dos. 8, f. 231.
292 Ibidem, dos. 10, f. 470.
293 În 1500, nobilul Michno Łoziński l-a acuzat pe cneazul Balosz de furtul unui bou –
AGZ, XV, nr 3053. În 1512, starostele de Lwów a pus pentru cei trei fii ai lui Michno şi
pentru nepoţii lui Balosz o cauţiune de 30 groşi, pentru ca în acest mod să prevină violenţele
reciproce. În 1516, fraţii Michno şi Wachno au încheiat prin intermediul unor mediatori o
înţelegere în chestiunea a două heleşteie din Łozina – CPAHL, KGL, F. 9, vol. 1, dos. 10,
f. 232-233. În fine, în 1508 a fost o pricină pentru rănire – dos. 7, f. 396.
294 AGAD, ASK, I, 19, f. 52 din 1508.
295 Ibidem, f. 57.
296 Ibidem, f. 52: similiter villa valachica bellum de ipsa servunt.
297 În 1463, printre alţii, cneazul Sienko din Sielec a apărut în chestiunea pro reformacione et
constructione castri Halicensis – AGZ, 12, nr. 4414.
94
CONCLUZII
Dacă la obligaţiile militare prezentate în acest capitol le adăugăm pe cele

menţionate în secvenţa anterioară a lucrării noastre, legate de controlul mun-
ţilor şi de strângerea dărilor pentru păstoritul practicat în acele zone, se
observă că, sprijinindu-se colonizarea românească şi transplantarea modelelor
maghiare şi moldoveneşti de organizare în mediul local, statul a câştigat noi
posibilităţi de întărire a puterii sale militare şi de mărire a veniturilor. A
apărut astfel şansa exercitării unui control real asupra regiunilor montane
greu accesibile, rămase până atunci, cu excepţia unor fâşii de-a lungul căilor
comerciale ce treceau pe acolo, în afara autorităţii de facto a statului298. Starostii
regali care impuneau executarea serviciului românilor câştigau de asemenea
noi modalităţi de îmbunătăţire a administrării zonelor încredinţate lor. Este
neîndoielnic faptul că, în cazul domeniilor regale, raţiunile de ordin militar
prezentate mai înainte au fost extrem de importante în luarea deciziei de
întemeiere de noi aşezări româneşti.

298 Şi J. Nalepa a atras atenţia asupra importanţei executării serviciului militar, de pază şi
de asigurare a ordinii în luarea deciziei de colonizare a românilor pe domeniile regale (Łemkowie,

Wołosi i Biali Chorwaci. Uwagi dotyczące kwestii genezy osadnictwa ruskiego na polskim Podkarpaciu, în
Acta Arheologica Carpatica, vol. 34, 1997-1998, p. 14, nota 38).
95
Capitolul IV
Aria teritorială şi caracterul economic ale

colonizării româneşti în Rutenia Roşie,
în secolul al XIV-lea şi începuturile secolului
al XV-lea
OBSERVAŢII PRELIMINARE
Apariţia interesului pentru problematica românească în cercetarea de

specialitate a condus la încercări de a stabili, măcar aproximativ, numărul
aşezărilor de pe teritoriul Coroanei Poloneze în care s-au manifestat ele-
mente de drept valah. Este de înţeles acest lucru dacă luăm în considerare că,
fără astfel de cercetări, nu este posibilă prezentarea rolului caracteristic al
respectivei mişcări de colonizare în conturarea unor elemente ale vieţii
economice şi sociale de mai târziu. Activitatea editorială intensă desfăşurată
în câteva centre ştiinţifice la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul seco-
lului al XX-lea le-a facilitat istoricilor interesaţi de evoluţia acestei colonizări
accesul la izvoare scrise de maximă importanţă. Cercetările de mai târziu au
condus la extinderea constantă a zonei din Rutenia Roşie în care a pătruns
elementul românesc.
Precursorii acestora, E. Kałužniacki şi F. Miklosich au indicat în
lucrarea lor din 1879, pe baza unor izvoare destul de sărace şi a unor date
toponomastice, privite astăzi cu rezerve, existenţa a 157 de aşezări întemeiate
în trecut de către români, dintre care doar opt erau atestate cu certitudine în
secolul al XIV-lea sau al XV-lea299. Potrivit lui K. Kadlec, pe baza izvoarelor
publicate până atunci (în principal Aktach grodzkich i ziemskich...), dar şi a mai

299 F. Miklosich, Über die Wanderungen..., pp. 25-34.
vechilor lucrări ale istoricilor polonezi, numărul satelor se ridica la 333,

dintre care 82 datau din Evul Mediu300. M. Hruszewski considera că, la jumă-
tatea secolului al XVI-lea, pe teritoriul Ruteniei Roşii existau aproximativ 400
de astfel de aşezări, dintre care circa 100 fuseseră întemeiate în secolul
anterior301.
Aproximativ în aceeaşi perioadă, în istoriografia poloneză, linia Cieszyn
– Oświęcim – Wieliczka – Bochnia – Rzeszów a fost acceptată drept graniţă
de nord colonizării româneşti302. Cercetătorii români interesaţi de acest
subiect au considerat că dreptul valah (de-a lungul secolelor XIV-XV) era
folosit în cel puţin 400-500 de aşezări din Polonia303 şi au formulat, pe baza
unor izvoare extrem de contestabile, teza potrivit căreia colonizarea moldo-
venească a preferat teritoriile la nord de Cernăuţi, Kołomyja, Kałusz, Stryj,
Drohobycz, Sambor, Przemyśl şi Rzeszów, în vreme ce transilvănenii au
predominat la sudul aceastei zone de graniţă304. Istoriografia românească de
după război se sprijină în principal pe astfel de opinii, de vreme ce Ş. Meteş,
pe baza izvoarelor poloneze publicate înainte de război şi a lucrărilor istori-
cilor români citate mai înainte, consideră că au existat 420 de sate româneşti
(adică valahe), dintre care 95 datând cu siguranţă din Evul Mediu305.

300 K. Kadlec, Valaši..., pp. 302-314 şi nota 3, p. 314 şi urm. În lista acestor colonii alcătuită
de autorul menţionat figurau 315 sate, la care a adăugat 18, luând în considerare cercetările
lui M. Bernhaut (Przyczynki do historii prawa niemieckiego i wołoskiego w województwie ruskim, în
XXXV Sprawozdanie Dyrekcji C. K. Gimnazjum w Brodach za rok szkolny 1912/1913, Brody,
1913.). Acest cercetător a adăugat pentru secolele al XIV-lea şi al XVI-lea încă 130 de
aşezări locuite de către români.
301 M. Gruševs’kij, Istorija Ukrainy..., vol. 5, p. 375 şi vol. 6, p. 158.
302 T. Modelski, în Kolonizacja wołosko-ruska na polskim Pogórzu i Podhalu, în Sprawozdania
Towarzystwa Naukowego we Lwowie, 1924, nr. 1, pp. 24-26; J. Wyrozumski (Tkactwo..., p. 20), a
acceptat în principal această linie, dar a indicat faptul că ar putea fi deplasată câteva teritorii
mai departe, spre nord.
303 De exemplu, I. Nistor, Migraţiunea românească în Polonia în secolele XV şi XVI, în Analele
Academiei Române, seria III, vol. 21, 1938, p. 90 şi T. Holban, Români pe teritoriul polonez, în
Arhiva. Organul Societăţii istorico-filologice, XL, Iaşi, 1932, p. 32; G. Nandriş, Migraţiunile româneşti
în Carpaţii polonezi, în Bull. Soc. -Geog., vol. 56, Bucureşti, 1935, p. 16.
304 D. D. Mototolescu, Jus valachicum..., p. 12 şi urm.
305 Ş. Meteş, Emigrări..., pp. 24-27. Lucrarea abundă în identificări eronate de aşezări. De
pildă, în loc de Radoszyce, autorul scrie „Bodoszyce” şi se străduieşte să demonstreze că

această denumire este echivalentă cu românescul Bodosâte şi, totodată, prezintă Radoszyce ca
o aşezare aparte. Hadle, localitate din ţinutul Sanok, devine „Holdo”, iar Szczawne –
„Szezawnw” etc.
98
Aria teritorială şi caracterul economic ale colonizării româneşti în Rutenia Roşie
Dezvoltarea cercetărilor consacrate colonizării în teritoriile amintite a

condus la mărirea constantă a numărului de aşezări considerate româneşti.
Au fost atent cercetate în special regiunile voievodatului istoric Bełz, ţinuturi-
le Sanok şi Chełm (graţie studiilor temeinice ale lui A. Janeczek, A. Fastnacht, J.
Czajkowski şi W. Czarnecki306) şi powiat-ul Biecz, ce intra în componenţa
voievodatului Cracovia307. În absenţa unor cercetări moderne, de o complexi-
tate similară, pentru cea mai mare parte din ţinuturile Przemyśl, Lwów şi
Halici, orice încercare de a determina numărul aşezărilor româneşti se
dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cifrele avansate în mai multe lucrări de
specialitate – referitoare la satele româneşti din aceeaşi regiune, în perioade
istorice distincte – variază. Faptul acesta derivă nu doar din modul în care au
fost conduse cercetările izvoarelor şi din aria lor de cuprindere, ci şi din
adoptarea unor criterii neuniforme pentru a stabili cronologia sosirii acelei
populaţii în anumite localităţi, din selectarea unor diferite premise şi ele-
mente oferite de surse drept dovezi ale caracterului juridic românesc al
aşezărilor. Tendinţa, destul de des întâlnită, de a deplasa în secolul al XV-lea
(uneori chiar spre sfârşitul secolului al XIV-lea) momentul sosirii românilor
într-o regiune, pe baza unor informaţii din surse foarte târzii, din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea, este, trebuie să recunoaştem, o întreprindere
deosebit de riscantă, deoarece nu ţine cont de schimbările multiple survenite
în caracterul juridic al aşezărilor, mai ales în zona submontană.
Demersul nostru, ce-şi propune determinarea ariei şi a situaţiei colo-
nizării româneşti în Rutenia Roşie medievală, se fundamentează pe infor-
maţii din izvoare de până în anii ’20 ai secolului al XVI-lea. Am apelat la cele
de mai târziu doar atunci când confirmau premisele despre existenţa cutumei
româneşti din izvoarele anterioare. Desigur, procedând astfel se ajunge la o
semnificativă reducere a numărului de aşezări medievale aflate sub influenţa
elementului românesc, prin comparaţie cu numărul real. Viitoarele cercetări
detaliate vor conduce cu siguranţă la corectarea rezultatelor obţinute. Ni se
pare totuşi că adoptarea unor varii prezumţii şi transferarea mecanică a
datelor moderne asupra unei epoci anterioare ar fi o întreprindere şi mai ris-
cantă, deoarece ar elimina din discuţie dinamica reală a colonizării respective

306 A. Janeczek, Osadnictwo...; A. Fastnacht, Osadnictwo...; J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa...
W. Czarnecki a redactat o lucrare de doctorat cu tema Przemiany osadnictwa ziemi chełmskiej od

połowy XIV do końca XVI wieku, Lublin, 1997 (exemplar în Biblioteka Głowna UMCS din
Lublin).
307 S. Kuraś, Osadnictwo i zagadnienia wiejskie....
99
şi ar face imposibilă determinarea teritoriilor pe care le-a cuprins în faza sa

de început.
Informaţiile despre funcţionarea modelului românesc de organizare în
anumite sate au, în genere, un caracter relativ aleatoriu şi nu prezintă acelaşi
interes pentru demersul ştiinţific. Numai sporadic, cu mai multă sau mai
puţină acurateţe, putem indica pe baza lor momentul întemeierii unor aşezări
sau al venirii românilor în sate agricole deja existente. O parte dintre ele
confirmă funcţionarea dreptului valah în acele zone, altele informează despre
prezenţa izolată a unor români – fără un impact major asupra organizării
juridico-administrative a satelor –, în fine, multe dintre ele constituie doar
premise ce sugerează, dar nu indică în mod cert caracterul unor colonii. De
aceea, este necesar un demers de clasificare preliminară a informaţiilor ofe-
rite de izvoare şi de ierarhizare a acestora în funcţie de importanţa lor pentru
cercetare.
CLASIFICAREA CELOR MAI FRECVENTE INFORMAŢII

DESPRE COLONIZAREA ROMÂNEASCĂ ÎN FUNCŢIE DE TIPUL
ŞI DE CARACTERUL LOR
1. Documente legate de diferite faze ale întemeierii satelor de

drept valah. Aceste documente, relativ puţine, sunt deosebit de preţioase
deoarece permit stabilirea cu destulă precizie a momentului sosirii românilor
într-o anumită regiune, determinarea statutului juridic şi a modului de organi-
zare economică avute anterior de aşezările în care s-au stabilit coloniştii. Fac
posibilă descrierea averii cnezatului, a drepturilor şi a obligaţiilor populaţiei
de acolo faţă de proprietar, a competenţelor cneazului etc.
2. Denumirile satelor sau ale unor părţi din sate. Confruntarea
numelor unor sate sau părţi din sate, definite drept Wołoska, pars Walachorum,
Wałaska, cu informaţiile cuprinse în izvoare conduce la concluzia că acestea
au într-adevăr legătură cu aşezarea elementului românesc acolo. Aceste
denumiri apar în primul rând în cazul satelor mixte din punct de vedere
juridic, poate şi etnic (de pildă, Bolechów Ruski şi Bolechów Wołoski).
3. Reglementarea dărilor către stat pe baza numărului de oi
deţinute. Din conţinutul actelor pentru dări de la sfârşitul secolului al XV-lea
100
şi începutul secolului al XVI-lea, rezultă limpede faptul că numai românii

erau obligaţi să plătească dări în funcţie de numărul de oi deţinute. Polonezii
şi rutenii plăteau pentru dworzyszcza şi łan-uri308. De aceea, atestările unui
astfel de mod de impunere a dărilor indică funcţionarea dreptului valah în
aşezările respective.
4. Menţiunile despre cnezi şi cnezate, despre crainici şi voievozi
români. În izvoarele juridice analizate, printre funcţiile tipice pentru dreptul
valah, deseori sunt menţionaţi cnezii. Înregistrarea prezenţei lor într-o anu-
mită aşezare constituie o dovadă a stabilirii acolo a unui grup de români şi a
organizării localităţii după legea adusă de aceştia. Identificarea destul de
frecventă – mai ales în Polonia Mică, în ţinuturile Sanok şi Przemyśl – a
cneazului cu sołtys-ul şi, mai spre est, cu tywun-ul rutean şi wataman-ul face mai
puţin perceptibil caracterul românesc al multor aşezări.
5. Românii – proprietari şi locuitori ai satelor. Deosebit de impor-
tantă ar fi determinarea relaţiei între românii consemnaţi de la jumătatea
secolului al XIV-lea – proprietari ai unor domenii – şi statutul lor juridic. Se
cuvine să amintim aici opinia lui T. M. Traidos, potrivit căreia nu există o
legătură obligatorie între cele două elemente. Nu este de asemenea sigur că,
odată cu o asemenea danie, s-a produs întotdeauna o migrare în sat a unor
persoane de aceeaşi etnie cu noul proprietar309. De aceea, nu vom considera
că un sat ce are drept proprietar un român este în mod automat unul de
drept valah, ci vom căuta elemente suplimentare care să confirme o astfel de
încadrare a aşezării.
6. Prezenţa dărilor tipic româneşti pentru proprietarul satului.
Informaţiile frecvente despre dările dintr-o anumită aşezare, necunoscute în
cele de drept rutean sau german, pot constitui un element ce sugerează
caracterul său juridic. Este vorba în primul rând despre douăzecimea (strunga)
pentru oi, dijma pentru păscutul porcilor în păduri (żery), dările în bucăţi de
brânză românească şi chingi de piele. Trebuie însă să observăm că, în unele

308 O opinie similară exprimă K. Dobrowolski, Dzieje wsi Niedźwiedzia w powiecie
limanowskim do schyłku dawnej Rzeczypospolitej, în Studia z historii społecznej i gospodarczej poświęcone
F. Bujakowi, Lwów, 1931, pp. 506-508. Unele informaţii oferite de izvoare sugerează că,
pentru cei care le-au conceput, dările în oi erau considerate drept cea mai importantă trăsă-
tură a unei aşezări româneşti: Villa Brylińce – istius ville medietas est iuris valachici et alia medietas
est iuris ruthenici. Item isti homines, qui solunt daciam agnellinam sunt iuris valachici – Opisi starostva
pieriemyšl’skogo z r. 1494-1497, ed. M. Gruševs’kij, în Zap. Tov. Ševc., vol. 19, 1897, p. 17.
309 T. M. Trajdos, Początki osadnictwa..., p. 205 şi urm.
101
regiuni rutene, aceste obligaţii sunt pomenite alături de cele tipice pentru
dreptul rutean – darea în natură pentru vite (powołowszczyzna), darea pentru
moştenire, la moartea oricărui cmiec – gospodar, pe bona regalia (odumarszczyzna),
dările în bani (kuniczne). Faptul acesta ne îndeamnă la prudenţă, la evitarea
determinării caracterului juridic al unei aşezări, într-un mod categoric, numai
pe baza unor astfel de menţionări.
7. Menţionări ale diferitelor elemente ale dreptului valah. Printre
aceste menţionări în izvoare, destul de numeroase, se numără în primul rând
cazurile de încălcare a legii, când un ţăran părăsea un sat românesc pentru a
se muta într-altul, tot de drept valah, cercetate de către forurile de judecată
rutene. Plecând de la ele, se pare că putem atesta un număr semnificativ mai
mare de aşezări de drept valah în acea perioadă. Trebuie însă să cercetăm cu
atenţie fiecare caz de acest tip, fără a scăpa din vedere faptul că părţile aflate
la judecată puteau oferi informaţii neconforme cu realitatea310. În unele
situaţii, mai rar consemnate, se prezintă de exemplu componenţa aşa-numi-
telor şedinţe de judecată valahe, desfăşurate în faţa starostelui şi a slujbaşilor
săi, indicându-se unde locuiau românii care luau parte la ele, pedepsele tipice
pentru dreptul valah, măsurate în berbeci etc.
Scopul demersului întreprins în acest capitol este, în afara indicării
teritoriilor cuprinse de colonizarea românească, analiza profilului economic
al aşezărilor din regiunile unde s-a răspândit dreptul valah. Dorim să subliniem
în primul rând rolul jucat de elementele agricole şi de cele păstoreşti în
configurarea acelui profil şi dependenţa activităţilor economice de condiţiile
naturale. Vom căuta să descriem relaţiile survenite între aşezările româneşti şi
celelalte, cu populaţie locală, şi să lămurim în ce categorie se încadrează
domeniile spre care s-au îndreptat coloniştii români.

Asupra răspândirii reclinaţiei, mai ales în ţinutul Halici, au atras atenţia O. Pietruski şi
310
X. Liske în Przedmowie la vol. II, AGZ, Lwów, 1887, p. XI. Deseori, o urmă a unui astfel de
caz se păstrează doar în citaţie, însă desfăşurarea procesului ne rămâne necunoscută.
Întotdeauna există aşadar posibilitatea ca un sat considerat în cauza respectivă de drept
valah să se fi guvernat în realitate după altă cutumă juridică. Unele decrete păstrate dovedesc
existenţa situaţiei când forul de judecată a respins plângerea şi a cercetat caracterul presupus
românesc al unei aşezări. (Situaţii de felul acesta sunt semnalate mai detaliat în continuare.)
102
CARACTERISTICI ALE COLONIZĂRII ÎN DIFERITE ŢINUTURI
Ţinutul Halici
În Evul Mediu, în ţinutul Halici, colonizarea românească s-a dezvoltat
în zone diferite sub aspect geografic şi al cadrului natural. Partea de sud a
ţinutului – una tipic muntoasă, între Świca şi Prut, pe care se întinde lanţul
Gorgany – era considerată chiar şi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul celui de-al XX-lea drept cea mai greu accesibilă regiune din Carpaţi
şi mai înapoiată din punct de vedere economic şi al civilizaţiei. Solurile sale
sărace au făcut-o să rămână aproape nelocuită311. Merită să amintim aici
faptul că, încă din timpul lui Jan Długosz (poate şi mai devreme), terenurile
acestea erau considerate total inaccesibile agricultorilor312. Munţii Gorgany
trec mai departe spre est – de-a lungul Wąwoż (Cheilor) Jabłonicki, numite şi
Tatarski – în lanţul Czarnochora, bogat în pajişti montane, ideale pentru
păşunatul cornutelor mari şi al cailor. În unele zone din acest lanţ muntos,
aflate la o altitudine mai mică, solurile destul de fertile permiteau practicarea
agriculturii, desigur în limitele impuse de condiţiile climaterice313. Regiunile
acestea de la nord se întind aproximativ de-a lungul liniei Bitków-Delatyń-
Kosów, de la Pocuţia aflată la poalele lor314, trecând prin zonele de depre-
siune şi colinare din Stanisławów şi un fragment din Podişul Podoliei, ajun-
gând până la Nistru.
Informaţiile oferite de surse confirmă existenţa coloniilor de drept valah
în partea de sud a ţinutului Halici, începând cu prima jumătate a secolului al
XV-lea. În 1424, prinţul de Czernichów, Świdrygiełło Bolesław, i-a dat sluji-
torului său Maksym (numitul Wład Dragosinowicz) satul Kosów (domeniul

311 A. Rehman, Ziemie dawnej Polski i sąsiednich krajów słowiańskich opisane pod względem fizyczno-
geograficznym, vol. 1, Karpaty opisane pod względem fizyczno-geograficznym, Lwów, 1895, p. 508.
312 Astfel descria cronicarul ţinutul de pe Prut, dintre Śniatyń şi Cernăuţi, scriind despre
campania poloneză din Moldova din 1359: Silve erant vaste et in longum porrecte Ploniny a
solitudine, et quod profectum non afferunt «nec culte sunt arabiles in terre Sepeniczensi site, quas ut
premisius, Ploniny» Walachi vocant... – [Jan Długosz], Annales seu Cronicae..., p. 378.
313 A. Rechman, Ziemie..., p. 532 şi urm.
314 Mai înainte, denumirea de Pocuţia se referea la o arie mai largă decât în prezent,
cuprinzând regiuni întinzându-se de la Halici, prin Jabłonka până la graniţa Galiţiei, mai
departe de-a lungul graniţei până la Biała Czeremosza şi la vărsarea sa în Prut, de la Prut la
Nistru, de-a lungul liniei Zawale-Śniatyń-Stecowa-Potoczyska (I. Nistor, Die moldauischen
Ansprüche..., pp. 1-5 şi harta).
103
Śniatyń) de drept valah315. Nu ştim cu siguranţă momentul în care au ajuns

românii în alte aşezări din împrejurimi aparţinând nobililor (Myszyn, Pystyń,
Uteropy, Berezów Niżny i Wyżny, Spas, Łucza, Kluczów, Kniaziodwór,
Peczeniżyn, Stopczatów, Werbiąż şi, lângă Przełęcz Jabłonicka, Jabłonica şi
Mikuliczyn)316, unde dările în berbeci au fost consemnate relativ târziu, în
registrul de taxe din 1515. În general, aceste sate sunt atestate în secolul al
XV-lea – în cazul satului Myszyn, există informaţii directe din izvoare din
1482, care sugerează şederea românilor acolo şi în satele din preajmă317 –,
ceea ce face aproape sigură prezenţa populaţiei româneşti în acea zonă, în
secolul respectiv. Din această regiune a ţinutului Halici, colonizarea a trecut
pe urmă de zona de munte, fapt vădit de grupul de sate situate în împreju-
rimile localităţii Kołomyja, la nord de malul stâng al Prutului. Complexul era
alcătuit din: Targowica şi Przybyłów (cu siguranţă româneşti în 1475)318,
precum şi Żukocin, Chlebiczyn, Uhorniki, Delatyn, şi mai departe, spre
nord, spre Nistru, Tłumacz (toate aşezările menţionate aparţineau nobilimii
locale)319, unde în registrul pomenit mai înainte erau înregistrate dările în oi,
şi Holeszów (mai târziu Oleszów), unde românii sunt consemnaţi încă din
1451320.
Acest ansamblu era continuat spre est, la hotarul cu powiat-ul Żydaczów
(ţinutul Lwów), de aşezări situate la poalele munţilor Gorgany, de-a lungul
văilor râurilor Łukwa şi Biała Bystrzyca. Cele mai vechi informaţii directe
datează din anii ’40 ai secolului al XV-lea şi se referă la aşezările Chomiaków

315AKLS, I, nr. 29 şi V. Rozov, Ukrayns’ki gramoty, vol. 1: XIV v i pierša polovina XV v.,
Kiev, 1928, nr. 54.
316 Polska XVI wieku..., vol. 7, part. 1, p. 170, p. 172 şi urm.
317 În 1482 a fost zălogit acel sat, împreună cu decimis porcorum et scropharum, suportaţi atât
de locuitorii săi, cât şi de străinii care veniseră în pădurile de acolo cu turmele lor – AGZ,
XIX, nr. 934.
318 În 1475, a avut loc judecata în cauza trecerii cmiecului Siemko dintr-un sat în altul.
Cum rezultă din însemnări, ambele sate se guvernau după dreptul valah, iar îndoieli trezea
numai modalitatea de strângere a taxei speciale, numite wstanne. – ibidem, nr. 1514.
319 Polska XVI wieku..., vol. 7, fasc. 1, pp. 170-173. Semnificativ este faptul că Delatyn s-a
aflat în proprietatea familiei Turecki (cu herbul Sas) cel puţin din 1400 – L. Wyrostek, Ród
Dragów..., p. 152.
320 AGZ, XII, nr. 2377. Sunt consemnaţi ţăranii aşezaţi în dreptul valah, preotul ortodox,
cârciumarii şi comornicii.
104
(aparţinând regelui)321, Markowce322, Cucyłów323 şi Kamień324 (aparţinând nobi-

limii). În alte aşezări aparţinând nobilimii, precum Pniów, Starunia, Żuraki,
Wołosów, Lachowce, Przerośl şi Grabowiec şi în altele regale, precum Bitków,
Monasterczany, Bohorodczany şi Hubary (mai târziu Uzin), prezenţa ele-
mentului românesc este vizibilă la începutul secolului al XVI-lea325.
Mergând mai departe spre Nistru şi totodată spre oraşul Halici, centrul
ţinutului, colonizarea nu slăbeşte. În imediata apropiere a acestui centru, pe
ambele maluri ale Nistrului, se află o serie de sate româneşti, dintre care
multe au fost atestate înainte de cele din regiunile deja amintite. Funcţionarea
dreptului valah este confirmată încă din 1439 în Miłowanie (aparţinând nobi-
limii)326 şi Serednie327. Un an mai târziu, instituţia cneazului apare în Padniewa328,
iar în următoarele decenii ale acelui secol în Drohomirczany329, Niegowce330,
Sielec331, Podmichalce (Zabereźnica)332, Bukowna333 şi Podgrodzie334, poate

321 În 1459, s-a hotărât că arendaşul va preda starostelui din Halici cinci persoane acuzate
de furt sau va plăti pentru fiecare 30 de grivne amendă: quia sunt iuris Valachici – ibidem, nr.
4344.
322 În 1441, este consemnat un wathaman Demyan de Markow, probabil acelaşi cu Dyemyan
dux de Marcow, pomenit trei ani mai târziu – ibidem, nr. 881 şi nr. 1272. În următoarele
decenii ale secolului al XV-lea, apar destul de multe consemnări ale funcţionării dreptului
valah în acea aşezare – nr. 3879 din 1460, nr. 3454 din 1470; nr. 4119 şi urm. din 1475.
323 În 1459, Olexa, Borish et Iosip iuris Valachici – ibidem, nr. 4341. În 1515 s-a plătit din acel
sat pentru trei łan-uri şi 100 de oi – Polska XVI wieku..., vol. 7, part. 1, p. 169.
324 În 1459 sunt consemnaţi Mihul şi Awrilo, hoţi din acea localitate; proprietarul satului
Kamień trebuia fie să-i aducă în faţa starostelui, fie să plătească câte 30 de grivne pentru
fiecare: tamquam pro valaszina, AGZ, XII, nr. 4340.
325 Polska XVI wieku..., vol. 7, part. 1, p. 169 şi urm. În plus, în 1506 a fost consemnată,
după cum rezultă din document, undeva în împrejurimile localităţii Hubary, aşezarea
Wołoska Wieś – AGAD, MK, 22, f. 67 (MRPS, III, nr. 2811). În general, toponime cu rădă-
cina Wołosz, Wołos apar foarte des în ţinutul Halici în perioada de după secolul al XV-lea.
326 AGZ, XII, nr. 581. În 1515 s-au plătit taxe pentru 7½ łan-uri şi 100 de oi – Polska
XVI wieku..., vol. 7, part. 1, p. 171.

327 În 1438, este consemnat un Iwan Knyadz, iar în 1461 Laboriosus Stan Ksąndz de Srzednie –
AGZ, XII, nr. 395 şi nr. 3900.

328 Ibidem, nr. 379.
329 AGZ, XIX, nr. 1517a din 1476.
330 Dreptul valah în acel sat este menţionat cu ocazia plecării unui ţăran, în 1490 – ibidem,
nr. 1456.
331 În 1458 şi 1463, laboriosus Syenko ksądz de Selcze – ibidem, nr. 4288 şi nr. 4414.
332 În 1461, Valachi de Podmichale – ibidem, nr. 3904.
333 În 1475, sunt consemnaţi ţărani – Valachi de Bukovno – ibidem, nr. 1419 şi urm. Şi P.
Dąbkowski (Wędrówki rodzin szlacheckich. Karta z dziejów szlachty halickiej, în Księga pamiątkowa
105
de asemenea în Zagwoźdź şi Pasieczna, unde a fost atestată darea în porci,

tipică pentru dreptul valah, dar şi powołowszczyzna, străină acelui obicei335.
Lista acestor aşezări trebuie completată cu sate întemeiate mai de mult, în
care elementul românesc este vizibil abia la începutul secolului al XVI-lea.
Trebuie incluse printre acestea orăşelul Czesibiesy (mai târziu Jezupol)336, ce
avea deja pe atunci un castel, dar şi Kniehinin, Tyśmienica, Przewoziec şi
Dorochów şi, de pe malul de nord al Nistrului, Tenetniki, Delijów, Łany,
Tumierz şi Wodniki337.
Fără îndoială, în pofida îndepărtării de regiunile de munte şi de deal,
aşezările româneşti din preajma oraşului Halici au găsit condiţii favorabile pentru
funcţionare, folosind pentru creşterea animalelor zonele bogate în mlaştini,
smârcurile, pantele acoperite cu foioase sau prea înclinate ale Podişului
Podoliei, inaccesibile agricultorilor. Poate că prezenţa românilor chiar lângă
oraşul Halici este o rămăşiţă dintr-o structură militară datând de pe vremea
dinastiei angevine. Tema aceasta a fost tratată pe larg în capitolul precedent.
Aici trebuie doar să menţionăm că astfel de organizaţii au fost înfiinţate la
acea vreme în ţinuturile Sambor şi Sanok, probabil şi în jurul localităţii
Przemyśl. Nu vedem nici un motiv pentru care nu s-ar fi întâmplat la fel şi în
cazul oraşului Halici, extrem de important pentru stăpânirea Ruteniei Roşii.
Acceptarea sugestiei anterioare ar putea explica, de asemenea, de ce rezis-
tenţa starostelui ungur Benedykt, exact în această regiune, în timpul campa-
niei reginei Jadwiga din 1387, a fost atât de puternică, reuşind să fie înfrântă
abia după campania militară a prinţilor lituanieni, condusă de Witold, din
august acelaşi an338.

ku czci Oswalda Balzera, vol. 1, Lwów, 1925, p. 220) şi M. Bernhaut (Przyczynki do historii...,
p. 20 şi urm.) nu se îndoiesc că prezenţa românilor în Bukowna, Byczkowce, Drohomirczany,
Niegowce, Targowica şi în Czernce şi Wołczyńce (nelocalizată) datează din secolul al XV-lea.
334 Dreptul valah este consemnat în 1471 – AGZ, XIX, nr. 4046.
335 Ibidem, nr. 919 din 1479 şi nr. 1485 din 1497. În cazul ţinutului Halici, aceste informaţii
trebuie tratate cu multă atenţie, deoarece par a fi rezultatul utilizării în cancelaria ţinutului, în
acea perioadă, a unui formular impus, în care se enumerau toate veniturile posibile şi compo-
nentele averii satului (care ar fi putut, dar nu era obligatoriu, să funcţioneze în realitate) – cf.
CPAHL, Księgi ziemskie halickie, (mai departe: KZH), F. 6, vol. 1, dos. 3, f. 736 şi 746 şi dos. 6,
f. 464-465.
336 CPAHL, SZH, F. 6, vol. 1, dos. 6, f. 207. În 1508 sunt consemnaţi Valachi Czeschybyeszy
(document aproape distrus).

337 Polska XVI wieku..., vol. 7, part. 1, pp. 169-172.
338 J. Dąbrowski, Dzieje Polski średniowiecznej, vol. 2, 1333-1506, Cracovia, 1926, p. 222 şi urm.
106
Tabloul colonizării româneşti în ţinutul Halici este completat de colo-

niile concentrate în Podişul Podoliei, la nord de oraşul Halici, mai ales pe văile
afluenţilor Nistrului – Gniła Lipa şi Złota Lipa. În mod cert, existenţa popu-
laţiei româneşti aici datează cel puţin din prima jumătate a secolului al XV-lea,
de vreme ce aşezările din ţinutul Lwów, apărute în mod evident în urma
continuării mişcării de migraţie, sunt atestate în izvoare exact în această peri-
oadă. Trebuie să observăm că prezenţa reprezentanţilor nobilimii româneşti
în regiunea amintită este consemnată încă de la sfârşitul secolului anterior339.
Prezenţa românilor în anii ’40 este confirmată în Stawne340, iar în a doua jumă-
tate a secolului respectiv în aşezări aparţinând nobilimii precum Wyczołki341,
Tołstobaby342, Cześniki, Lipica343, Podhajce344, Rudniki345, Korościatyń346,
poate chiar în Olchowiec347. Darea pentru oi era strânsă la începutul secolului al
XVI-lea şi în localităţi aparţinând nobilimii precum Żelibory, Dryszczów şi
Buków348. În 1518, în faţa forului de judecată din ţinutul Halici a fost înfă-
ţişat litigiul cmiecului Josko, fugar din partea românească a dworzyszcze la
Szarańczuki (lângă Rohatyń), unde a fost aşezat tot în dreptul valah. Cum
rezultă din înscrisuri, cauza era veche, înfăţişată mai înainte şi de către mama
lui Jan Skarbek, proprietarul aşezării Szarańczuki la data judecăţii menţionate349.
Cum în epoca respectivă, în general, regiunile din partea de nord-est a
powiat-ului Trembowelski erau slab populate, ne-au rămas puţine mărturii
despre colonizarea românească. Funcţionarea dreptului valah poate fi
observată în Byczkowce, pe Seret350, poate şi în apropiere, în Berezowica351.

339 În 1395 Johannes Ungarus dictus Iwanisch – strămoşul familiei Zawisza (herbul Sas) – a
primit de la Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) aşezările Łysa şi Nosów (ZDM, 6, nr. 1610).
340 În anii 1440-47 este consemnat knyaz Michalo de Stawne – AGZ, XIV, nr. 111, 116 şi
urm., şi AGZ, XII, nr. 1808 şi nr. 1834. Satul era situat probabil undeva în apropiere de
Stratyń, de vreme ce în pricinile locuitorilor săi apar persoane din Rohatyń şi din Świstelniki.
341 Dreptul valah este consemnat in Biczolky în 1470 – AGZ, XII, nr. 3453.
342 AGZ, XIX, nr. 1328 din 1482. Potrivit lui K. Kadlec (Valaši..., p. 302), Wyczołki şi
Tołstobaby reprezintă aceeaşi aşezare.

343 AGZ, XII, nr. 4057 din 1472 şi nr. 4117 din 1474.
344 Ius Valachicum in Podhaycze este atestat în 1470 – ibidem, nr. 3454 şi nr. 3453.
345 În 1473 s-a considerat că satul est locata in iure Theutonico et Valachico – ibidem, nr. 3607.
346 În 1466, laboriosus Kssąndz Procop de Corosthatyn – ibidem, nr. 3306.
347 În 1490, este atestată darea în berbeci, dar şi powołowszczyzna – AGZ, XIX, nr. 1171.
349 CPAHL, SZH, vol. 1, dos. 7, f. 885 şi dos. 6, f. 274.
350 AGZ, XIX, nr. 1328 din 1482.
107
Dispunerea geografică a coloniilor unde era prezent elementul românesc

indică faptul că acestea erau concentrate în general în afara zonei tipic
montane şi numai uneori în interiorul acesteia. Adevărata ecumenă a acelei
colonizări a constituit-o însă fâşia extinsă, ce cuprindea zone colinare, depre-
siuni de pe valea Nistrului şi părţi din Podişul Podoliei. Izvoarele scrise
analizate nu ne permit să stabilim însă cu certitudine care era caracterul
economic şi juridic al satelor unde au fost consemnaţi românii. Avem mai
ales ezitări la interpretarea datelor cuprinse în registrul din 1515, din care
reiese destul de limpede caracterul mixt, agro-pastoral al profilului de
producţie al acelor colonii (chiar şi atunci când erau situate foarte aproape de
zona montană), de vreme ce în toate cele 46 de sate existau dări pentru oi,
dar şi cele plătite pentru łan-uri, probabil dworzyszcza. Ţinând seama de cele
prezentate în capitolul al doilea, ni s-ar părea o simplificare excesivă interpre-
tarea acestui fenomen ca fiind doar un rezultat al prezenţei agricultorilor
ruteni în partea românească a satelor sau al „cvasiagrarizării” populaţiei care,
iniţial, se îndeletnicea numai cu păstoritul. Există însă numeroase mărturii în
izvoare directe care confirmă faptul că românii din Halici stăpâneau dworzyszcza
sau numai părţi din acestea, pomenite când apăreau litigii între proprietarii de
aşezări în legătură cu dreptul ţăranului de a pleca dintr-un sat în altul.
Menţionările de acest fel sunt totodată o dovadă a faptului că în acele sate se
lucra pământul352. Ezitările în determinarea statutului juridic al ţăranului ce
părăsea satul pot semnala un fenomen vizibil în secolul al XV-lea şi în alte
regiuni ale Ruteniei Roşii, dispariţia caracterului iniţial românesc al coloniei,
prin înlocuirea dreptului valah cu cel rutean353 sau o structură mixtă ruteano-
românească354, uneori româno-germană355 a aşezării. Analiza situaţiei din

351Sunt atestate dări în porci (dijma), oi, miere, dar şi powołowszczyzna şi odumarszczyzna –
AGZ, XV, nr. 4036.
352 În Przybyłów a fost consemnată jumătate de dworzyszcze colonizată în drept valah
(AGZ, XIX, nr. 1514 din 1475), la fel în Markowce (AGZ, XII, nr. 3454). În
Drohomirczany, un Paweł care a părăsit aşezarea era numit comornic (AGZ, XIX, nr. 1517a
din 1476), la fel în Podmichalce (AGZ, XII, nr. 4046 din 1471). Dworzyszcze în întregime au
stăpânit în Bukowna românii Maciej şi Oleksa (ibidem, nr. 4119-4120 din 1475), în Wyczólki,
Siemion (ibidem, nr. 3453 din 1470), iar în Cześniki, Filip (ibidem, nr. 4057 din 1472).
353 De exemplu, refuzarea acordării permisiunii de a pleca unui ţăran de Volczynyecz la
Tołstobaby a fost motivată de proprietar prin faptul că, de patru ani, acesta era aşezat acolo
în dreptul rutean – AGZ, XII, nr. 4094.
354 În satul Markowce, cu certitudine românesc, cmiecul Siemion era aşezat în dreptul
valah, după cum a constatat portărelul pe baza a trei mărturii ale unor ţărani din aceeaşi
108
zonele pentru care dispunem de mai multe izvoare ar putea aduce un plus de
informaţii.
Ţinutul Lwów
Powiat-ul Żydaczów (ţinutul Lwów) este regiunea care leagă ansamblurile
de colonii româneşti din partea de sud a ţinutului Halici cu cele din zonele de
munte şi de deal. Partea sa de nord, de pe malul stâng al Nistrului, se întâlnea
cu powiat-ul Lwów, iar cea de sud, cu un contur neregulat, cuprindea zone de
munte şi ajungea până la graniţele statului. Coloniile se organizau pe valea
râului Świca şi pe o parte din cursul râului Łomnica356. Sub aspect geografic,
prin powiat-ul Żydaczów trecea linia ce despărţea lanţul munţilor Gorgany de
Bieszczady Wschodni. Existenţa populaţiei româneşti în acea regiune nu
foarte întinsă, puţin locuită, este bine documentată începând cu anii ’80 ai
secolului al XIV-lea. Documentele din această perioadă emise de către
Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) pentru boierii români indică interesul
monarhiei pentru posibilitatea creşterii potenţialului demografic al acelei
regiuni, pe baza elementului etnic românesc. Analizându-le, observăm că
satele primite de români de la rege (Czołhany, Hoszów, Bzowy, Czerniów şi
Swaryczów) fuseseră întemeiate mai înainte357, dar nu putem determina cum
erau gospodărite când aceştia le-au preluat. Nu avem, de altfel, certitudinea
că dania acelor sate însemna neapărat şi schimbarea statutului lor juridic.
Numai în cazul aşezării Czerniów izvoarele mai târzii, din secolul al XV-lea,
indică în mod clar practicarea intensivă a păstoritului în pădurile ce ţineau de

localitate – ibidem, nr. 3879 din 1460. De asemenea, în Kniaziodwór, în 1482, este atestată
powołowszczyzna, dare tipică pentru dreptul rutean – AGZ, XIX, nr. 931.
355 În Rudniki que villa est locata in iure Theutonico et Valachico. Totuşi, şi în acest caz s-a
prevăzut posibilitatea schimbării statutului satului, de vreme ce, dacă îl preia vreun creditor
cu titlu de zălog pentru un împrumut, primeşte dreptul de excipere villanos de iure Valachico et
Theutonico et extradere [...] in ius Ruthenicum – AGZ, XII, nr. 3607. E posibil ca şi în Delijów,
unde este consemnat sołtys-ul Andrzej în 1436 (ibidem, nr. 114), românii să fi fost doar un
element suplimentar în aşezarea de drept german.
356 P. Dąbkowski, Podział administracyjny województwa ruskiego i bełskiego w XV wieku, Lwów,
1939, p. 320.
357 Nu se discută în aceste documente despre dania „în pustie”, nu se specifică faptul că
acele aşezări ar fi fost părăsite. În cazul aşezării Czołhany, sunt atestate mai de mult graniţele
sale măsurate (ZDM, 6, nr. 1626), în altele dworzyszcza şi mănăstirile deja existente – ibidem,
nr. 1528, nr. 1529 şi nr. 1593.
109
satele din împrejurimi358. Există îndoieli similare în cazul Perehińsko

(proprietate regală), care la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului
al XVI-lea se afla în stăpânirea unor români359. Teza despre funcţionarea
dreptului valah aici este întărită de localizarea acelei aşezări aproape de vârful
muntelui. În prima jumătate a secolului al XV-lea, au cu certitudine un
caracter românesc Kozara şi Poświrz, în care – ca în cazul aşezării Czerniów,
aflate în apropiere –, după cum o dovedesc înscrisuri din 1447, se practica
creşterea animalelor în zonele transnistrene mlăştinoase, acoperite cu păduri
de stejari şi fagi360.
Pe malul râului Świca, la graniţa cu powiat-ul Stryj, apare în a doua
jumătate a secolului al XV-lea aşezarea Bolechów Wołoski, unde sunt con-
semnate dijmele pentru oi şi porci, iar lângă aceasta Wołoska Wieś361. Nu
ştim exact cum să interpretăm denumirile a două aşezări alăturate – Bolechów
Wołoski şi Bolechów Ruski362. Erau într-o localitate românii majoritari şi, în
cealaltă, rutenii? Fapt este că radicalul Bołoch din denumirea satelor înseamnă
„valah”. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul ţinutului Halici, şi aici observarea
distribuirii geografice a aşezărilor conduce la concluzia destul de clară a înte-
meierii lor în faza medievală a colonizării româneşti, de obicei în afara zonei
tipic montane, preferându-se fie cea submontană, fie valea Nistrului, ce
oferea condiţii propice pentru dezvoltarea creşterii animalelor.
Coloniile româneşti de dincolo de Nistru – concentrate în jurul locali-
tăţilor Stryj, Żydaczów şi Drohobycz – unesc satele de pe platoul cu versanţi
abrupţi şi defilee, aflate la altitudini de peste 400 de metri, cu regiunile din
Roztocze Południowe aflate la nord de ţinutul Lwów. Din cauza condiţiilor
specifice, agricultura se putea dezvolta acolo numai pe suprafeţe restrânse. Şi
până astăzi s-au păstrat importante complexe forestiere. Satele româneşti
erau situate la marginea regiunilor defrişate şi exploatate mai intens, în

358 AGZ, XIV, nr. 1863: Et homines Nicolai de villa Czerneow libere habent pellere ad silvas na
szyr ipsorum bonorum obligatorum sine decima exigenda.

359 În 1514, este atestat nobilis Fyedor Miodzicz Iwaszkonis Valachi filius – AGAD, MK, 28,
f. 131v (MRPS, IV/1, nr. 2337).

360 AGZ, XIV, nr. 1863. În ambele sate sunt atestate dări pentru păscutul porcilor (żery),
date de către crescătorii de animale proveniţi din afara lor şi de cneaz, împreună, pentru
Kozara şi Poświrz: Et Nicolaus in eisdem bonis sibi obligatis non dabebit vendere officium ducatus
vulgaliter xaszstwa.
361 AGZ, VII, nr. 65: Bolechów Wołoski.
362 AGZ, XV, nr. 1962-64 din 1488, Bolechów Ruski et Bolechów Wołoski.
110
principal în împrejurimile aşezărilor Szczerzec şi Mikołajów363 sau în zonele

largi, mlăştinoase sau împădurite ale văii Nistrului. Printre acestea se
numărau: Sroki364, Leśniowce şi Honiatycze365, Podciemne366, Suchodół367,
Siedliska368, Krasów369, Stulsko370, Kuchajowice (mai târziu Kuhajów)371, poate şi
Werbiż (proprietate regală), unde este consemnat în 1407 un Iwan Wołszyn372,
şi Drohowyże, situat pe malul Nistrului373.
La est de aceste colonii exista în secolul al XV-lea o altă aglomerare de
sate româneşti, considerând după situarea lor geografică, legată mai curând
de valul de migraţie îndreptat spre nord dinspre regiunile ţinutului Halici
(Pocuţia). Trebuie să includem aici satele Prybeń, Świrz374 (situate la est de

363 K. J. Hładyłowicz, Zmiany krajobrazu w ziemi lwowskiej od połowy XV do początku XX
wieku, în Studia z historii społecznej i gospodarczej poświęcone F. Bujakowi, Lwów, 1931, harta.
364 AGZ, XIV, nr. 3241 din 1454: Mass homo reclinatus de Sroki de iure Valachorum....
365 În 1444, a avut loc o judecată după dreptul valah în Leśniowce, unde au fost judecaţi
nişte cmieci din Honiatycze – ibidem, nr. 1238.

366 În 1473 este consemnat Sydor seu knasch de Podzemne – AGZ, XV, nr. 1258. Iar în 1500
proprietarii acestui sat şi-au dat acordul pentru plecarea cmiecilor aşezaţi în dreptul valah,
printre altele, în Siedliska – ibidem, nr. 2962.
367 În 1452, Iwan, Matrycz, Iwan, Olexa et Voloss reclinati de Monastir ad Suchodol de iure
Valachorum ad ius Valachorum – AGZ, XIV, nr. 2597. Trebuie să observăm că, încă din 1440,
cmiecii Lecz şi Josch au avut o pricină cu cneazul Michał din Stawne – ibidem, nr. 111. E
posibil aşadar ca această menţiune să sugereze că dreptul valah funcţiona mai de mult în
Suchodół.
368 În anii 1501-1504, sunt consemnaţi Wasyl şi Bradko, cnezi din Siedliska – AGZ, XVII,
nr. 3830 şi nr. 4077.

369 În 1443, este consemnat cneazul din Krasów, acuzat de atac – AGZ, XIV, nr. 814. Patru
ani mai târziu, din acel sat de drept valah, a plecat cmiecul Iwan Karpacz – ibidem, nr. 1932.
370 În 1497, Kosma, preot ortodox din Suchodół, l-a acuzat de atac la drumul mare pe
cneazul Iwan din Stulsko: cum omnibus Valachis seu kmethonibus in villa Stolsko residentibus –
AGZ, XV, nr. 2562.
371 În 1446, a fost zălogită villam suam Walachorum nomine Kuhayowicze – AGZ, XIV, nr. 1665.
Cneazul din Kuhajów este consemnat în 1457 – AGZ, XIV, nr. 167.
372 În 1407, regele Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) i-a dat acelui român hanul
numit Werbiż (AGZ, II, nr. 35). Nu ştim dacă atunci sau ceva mai târziu a apărut acolo un
sat cu acelaşi nume. În 1423, satul a fost trecut în dreptul german, dar statutul său juridic
anterior nu este cunoscut.
373 În 1443 este pomenit knesz Wasyl de Drohowysz – AGZ, XIV, nr. 732.
374 În 1448, trei cmieci numiţi homini Valachi s-au mutat de la Świrz la Prybeń – AGZ, XIV,
nr. 2026. În prima dintre cele trei aşezări pomenite, cinci ani mai târziu, locuia knesz Kusma
Valachus – nr. 765-767.
111
Bóbrka, legate de zonele împădurite de acolo), Tuczna375, Brzeżany Stawne

(mai târziu Kurzany)376, mai departe, spre est, Rozhadów377 şi Pohrebce,
aflată la o distanţă mai mare de complexele forestiere378.
Atrage atenţia concentrarea acestor colonii în partea nord-estică a
ţinutului Lwów, în zonele din preajma localităţilor Olesko şi Gołogóry (care
se continuă în powiat-ul Busk, ţinutul Bełz). Acest fapt se leagă strâns de
imposibilitatea de a defăşura activităţi agricole nu numai în regiunile împădu-
rite din partea de sud a podişului, ci şi în cele bogate în mlaştini şi terenuri
inundabile, mai ales din partea de nord. Pe acolo trece şi o importantă
cumpănă a apelor, ce desparte cursurile fluviului Bug, ale râurilor Styr, Horyń şi
Zbrucz379. Prezenţa elementului românesc în cea de a doua jumătate a seco-
lului al XV-lea şi începutul următorului secol este confirmată în Hołubica,
Podlipce, Żuków, Jasionowce380, Kondratów381 şi Płuchów382. Şi în satele cu
care, la 1478, Paweł din Olesko a garantat pentru zestrea soţiei sale, alături
de dările caracteristice dreptului rutean apar şi cele tipic valahe. Din neferi-
cire, cu greu am putea determina în care dintre cele şase sate erau aşezaţi
români383. Prezenţa românilor este posibilă în Kołtów (lângă Olesko), de
vreme ce o informaţie din 1515 indică păscutul unui mare număr de animale
în pădurile de acolo384, şi în apropiere, în Perepelniki, de unde se strângeau

375 Fyen knyesz de Thuczne – ibidem, nr. 3637 şi 3644 din 1456.
376 Stawne sive Curzany – ibidem, nr. 3154. Cneazul Michał din Stawne apare în cazul
împotriva locuitorilor din Suchódoł din 1440 – ibidem, nr. 111.
377 În 1489, Dorota din Pomorzany zălogea: medietatem villae sue Roshadow partem
Valachicalem – AGZ, XV, nr. 2022.

378 În 1494, Pohrepcze alias Voloskie (ibidem, nr. 2380), iar cinci ani mai târziu ca Pogrzebcze
Voloszkye (nr. 2836).

379 A. Rehman, Ziemie dawnej Polski..., vol. 2, Niżowa Polska opisana pod względem fizyczno-
geograficznym, Lwów, 1904, p. 139.

380 În toate aceste sate de drept valah, existente din Evul Mediu, darea pentru oi este
consemnată în registrul din 1510 – AGAD, ASK, I, 20, f. 175 şi urm. şi CPAHL, KGL, op. 1,
dos. 8, f. 130-131.
381 În 1457, apar Lewo knez de Kunratowo – AGZ, XV, nr. 198 şi Iwan Czeczupka, aşezat în
dreptul valah – nr. 171.

382 În 1477, satul era organizat după dreptul valah, iar locuitorii săi dădeau dări specifice –
oi, porci, chingi de piele şi bucăţi de brânză – AGZ, XVII, nr. 3685.
383 Szloczyow, Bieniów, Sztruczyn, Gyelyechowicze, Radylow, Iastrąymyky in ambitu Olesczensi [...]
cum decimis porcorum, agnorum, precinctarum, caseorum... – AGZ, XV, nr. 3886.
384 Portărelul forului de judecată municipal din Lwów a declarat că, în gospodăria lui
Stanisław Oleski lângă Złoczów, a sechestrat 30 de boi, 40 de capete de cornute şi 100 de oi

luate de la Jan Sokoł de curia seu foresta tenute ipsius Colthow – CPAHL, KGL, vol. 1, dos. 10,
112
ilegal dări caracteristice pentru dreptul valah: exactiones videlicet agnos, gallos,
caseos385.
Se pare însă că migraţia cea mai importantă a românilor din regiunile
submontane spre nord se făcea de-a lungul zonei ce cuprindea Roztocze şi
teritoriile învecinate. Această craină geografică este alcătuită dintr-un lanţ de
coline ce delimitează bazinele hidrografice ale fluviilor Wieprz şi Bug, de la
nord-est, şi San şi Nistru, de la sud-vest. Leagă podişul Lwów-ului de cel al
Podoliei, formând o suprafaţă ondulată, compusă din platouri şi mici proemi-
nenţe, cu lungimea totală de 185 km şi lăţimea de 15-28 km. Se împarte în
regiuni distincte, începând cu Polichna lângă Kraśnik, până la Lwów:
Roztocze Zachodnie (Gorajskie), Środkowe (Tomaszowskie) şi Południowe
(Rawskie)386. Graniţa dintre Roztocze Gorajskie şi Tomaszowskie trece prin
valea râului Wieprz, de la Szczebrzeszyn la Wywłoczka. În schimb, regiunea
Roztocze Południowe este separată de Środkowe de linia care trece prin
depresiunea dintre Lubycza Królewska, Bełżec şi Susiec. Aceste terenuri au
soluri de cea mai bună calitate, dar nu erau foarte prielnice pentru practicarea
agriculturii, nu numai din cauza caracterului lor mozaicat, ci, pe alocuri, şi
din pricina înclinării pantelor, uneori până la 30 de grade387. În perioada
medievală, regiunea respectivă era una dintre cele mai slab populate şi alcă-
tuia o periferie extinsă a zonelor locuite. De aceea, destul de numeroasele
întemeieri de aşezări de drept valah, mai ales în secolul al XV-lea, erau în
primul rând rezultatul unor condiţii economice. Se avea în vedere fie
utilizarea unor zone nelocuite până atunci, fie întărirea demografică şi
lărgirea profilului economic, prin adăugarea dimensiunii păstoreşti, în satele
deja existente. Chiar şi atunci când au apărut noi aşezări la o anumită
depărtare de Rosztocze, activitatea locuitorilor lor se orienta tot spre această
localitate. În apropiere de Lwów, la sud de Roztocze, se afla Zubrza388.

f. 134. În 1508, unul dintre locuitorii acelui sat purta numele caracteristic Volosz – CPAHL,
Księgi grodzkie buskie, F. 3, vol. 1, dos. 1, f. 136.
385 CPAHL, SGL, F. 9, vol. 1, dos. 8, f. 130 şi urm.
386 J. Buraczyński (Roztocze. Budowa-rzeźba-krajobraz, Lublin, 1998, p. 11) împarte regiunea
Roztocze Południowe în Roztocze Rawskie, Janowskie şi Lwowskie.

387 H. Maruszczak, Środowisko przyrodnicze Lubelszczyzny w czasach prahistorycznych, în Dzieje
Lubelszczyzny, vol. 1, red. T. Mencel, Varşovia, 1974, p. 27, pp. 63-65.

388 În 1453 a fost zălogit villam Zubrz in iure Valachorum...cum minera alias sz rudą – AGZ,
XV, nr. 2805. Românii se aşezaseră aici probabil mai devreme, din moment ce tywun-ul din
Krasów a fost acuzat că a refuzat să-l predea pe Mikuła, fugarul din Zubrza, împreună cu
200 de oi – ibidem, nr. 1693.
113
Colonizate în dreptul valah mai puteau fi localitatea Sołonka, aflată în veci-

nătate, şi o aşezare nelocalizată, consemnată în izvoare ca Walaska389.
Colonizarea românească s-a extins la nord de Lwów, printr-un complex destul
de compact de aşezări, în legătură cu regiunea Roztocze Janowskie. În compo-
nenţa acestuia intrau: Zielów390, Żorniska391, Jaśniska392, Łozina393, Krechów394,
precum şi Kurniki (sau Starzyska)395 şi Jażów396, aflate la marginea întinselor
păduri Jaworowski.
În regiunea versanţilor de est ai acestei părţi din Roztocze, se află unele
sate cu o vizibilă componentă românească, cu o veche tradiţie, datând din
prima jumătate a secolului al XV-lea. Se numărau printre ele Mokrotyń397 şi

389 Sołonka şi Walaska erau numărate, se pare, în anii ’90 ai secolului al XV-lea (consem-
narea nu este datată) împreună cu Turynka, sat fără îndoială românesc, printre cele privile-
giate, aparţinându-i starostelui de Lwów – AGAD, ASK, LVI, L-1/I, f. 2v.
390 În anii 1455-’57 sunt frecvent consemnaţi cnezii de Zelecz – AGZ, XIV, nr. 3408, nr. 3388,
nr. 3369, nr. 3352, nr. 3719; AGZ, XV, nr. 66.
391 În 1453, cneazul Pich de Szarnowiska, în 1475, Fiodor, 1488-98, Jaczko – AGZ, XIV,
nr. 2756; AGZ, XV, nr. 1414, nr. 1943 şi nr. 2710.
392 În anul 1453, în componenţa organismului de judecată românesc apare Gyvan de
Jaczniscze – AGZ, XIV, nr. 2756. În anul 1501, trecerea din dreptul valah tot în dreptul
valah, în interiorul aceluiaşi sat – AGZ, XVII, nr. 3849.
393 În 1578, Stefan Batory a confirmat că Władysław III Warneńczyk i-a dat acest sat lui
Ilia Mihułowicz, fără dworzyszcze şi iazuri: quamtunc possidebat iure nostro regio (...) Valachus –
Bibl. PAN în Cracovia, cota 2845/I, f. 21 şi urm., f. 25 şi urm. În 1453, apare cneazul
Gywasko de Loszyna – AGZ, XIV, nr. 2756. În anii 1500-1512, sunt consemnaţi cneazul
Balosz şi nepotul său – AGZ, XV, nr. 3053, şi CPAHL, KGL, F. 9, vol. 1, dos. 7, f. 396 şi
dos. 8, f. 231.
394 În 1456 a avut loc judecarea pricinei legate de mutarea a doi ţărani din Krechów la
Zielów. Putem să presupunem că încă de atunci Krechów era un sat de drept valah, din
moment ce ţăranii voiau să se mute în satul românesc Zielów, ceea ce nu era posibil din
punct de vedere juridic decât dacă proveneau dintr-un sat de drept valah – AGZ, XIV, nr.
3497. Darea în oi, ce atestă în mod direct existenţa românilor în acea aşezare, este pomenită
abia în 1510 – AGAD, ASK, I, 20, f. 182.
395 În 1508, portărelul de la forul de judecată din Lwów nu a putut să efectueze o exami-
nare post-mortem, deoarece a fost împiedicat de către tywun-ul şi cneazul din Kurniki şi
Starzyska – CPAHL, SGL, F. 9, vol. 1, dos. 8, f. 11. Aşadar, cel puţin unul dintre aceste sate
era românesc.
396 În anii 1446-’53 este consemnat cneazul Iwan de Yeszow – AGZ, XIV, nr. 1703, nr. 1704,
nr. 2344, nr. 2756, iar în 1450 şi 1451, Przeczko Valachus de Geszow – nr. 2354 şi nr. 2421.
397 În 1442, knyaczh Nyanka de Mokroczyno – AGZ, XIV, nr. 561 şi nr. 565, în 1488, Grosz
Klym, poate acelaşi cu cneazul Klim, acuzat în 1498 de furt – AGZ, XV, nr. 1926 şi nr. 2628,
iar în 1514, laboriosus Hym factor alias knyaz – CPAHL, KGL, F. 9, vol. 1, dos. 10, f. 73.
114
Turynka398, Smereków i Błyszczywody (aşezări din apropiere, amplasate în

afara ariei crainei respective)399, poate şi Monastyr şi Macoszyn400, care
exploatau terenurile împădurite, mlăştinoase de la hotarul dintre ţinutul
Lwów şi voievodatul Bełz, alcătuind o fâşie paralelă care mergea de la Rawa
Ruska la Bród. Din cauza solurilor sărace, a împăduririi puternice, a nume-
roaselor mlaştini şi zone inundabile, regiunea aceasta – numită în polona
veche „wodny las” („pădurea din apă”) – nu era prielnică pentru agricultură401.
Prezenţa colonizării româneşti în ţinutul Lwów (fără a lua în consi-
derare powiat-ul Żydaczów) este consemnată mai frecvent în izvoare destul
de târzii, începând cu anii ’30-’40 ai secolului al XV-lea. Ca în cazul altor
regiuni, se cuvine să ne întrebăm dacă avem de a face cu o reflectare fidelă a
cronologiei începuturilor colonizării româneşti sau cu o situaţie rezultată din
faptul că menţionările cele mai vechi păstrate (în acte ale organismelor de
judecată municipale şi nobiliare din Lwów) datează exact din această perioadă.
Cea mai veche informaţie directă rămâne aşadar documentul emis în
1435 de către Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea) pentru românul Beryła,
prin care acesta din urmă primea un zapis de 200 de grivne pentru satul
Gilów, nelocalizat, care-şi va manifesta mai târziu caracterul românesc402.
Atrage atenţia faptul că, din cele 49 de aşezări cercetate, cu un cert sau foarte
probabil profil românesc în secolul al XV-lea, aproape pentru o treime

398În 1478, este consemnat cneazul Lewko – AGZ, XV, nr. 1567.
399În 1510, satul Smereków era considerat, alături Żorniska, Turynka şi Jaśniska, ca fiind
locuit de servi castri (AGAD, ASK, I, 20, f. 168). Era vorba despre servicii militare, de vreme
ce un an mai târziu locuitorii săi erau numiţi servi bellum (f. 378). Serviciile militare şi
apropierea de celelalte trei sate româneşti amintite ne permit să considerăm şi Smereków un
sat românesc. Începuturile prezenţei românilor în această regiune şi în Błyszczywody, în
apropiere, ar putea fi deplasate spre mijlocul secolului al XV-lea, din moment sunt
consemnaţi atunci Kalyenyk de Smerekow şi Myczayko de Blysczywody, numiţi homini Regales, care
au depus mărturie într-un proces de mutare din dreptul valah – AGZ, XIV, nr. 1026.
400 În 1444, apare un cneaz pe domeniile lui Jan Kulikowski, deşi nu este numită clar
localitatea din care provenea (AGZ, XIV, nr 1025). În acea perioadă, cneazul stăpânea şi
Macoszyn, aflat în regiunea respectivă. Localitatea Monaster, probabil românească (există o
însemnare din 1452 despre mutarea unor cmieci de drept valah din acest sat în Suchodół –
AGZ, XIV, nr. 2597) este greu de localizat, din cauza faptului că această denumire apare
frecvent în izvoare. Poate fi vorba, ţinând seama de hotarele din 1487, de satul aflat între
Winniki şi Soposzyn, lângă Żółkiew.
401 A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 18, p. 143 şi urm., p. 172.
402 ZDM, 8, nr. 2178. În 1454, din acel sat a plecat un oarecare Myczko, aşezat în dreptul
valah – AGZ, XIV, nr. 3066.
115
putem face apel la izvoare ce sugerează că au avut acest caracter încă din
prima jumătate a secolului amintit. Lipsa documentelor emise cu ocazia
colonizării acestor sate face şi mai dificilă determinarea momentului exact al
sosirii păstorilor în aşezările respective. În câteva cazuri totuşi, putem cel
puţin încerca o aproximare. Astfel, în Łozina, prezenţa românilor datează
dinainte de 1444, de vreme ce pe atunci erau stabiliţi acolo români (numele
lor nu este consemnat)403. În 1408, aşezarea Zubrza a fost întemeiată în
dreptul german, dar această iniţiativă nu a fost încununată de succes, din
moment ce, din 1446, dovedeşte a avea caracter românesc404. În schimb, în
Kurzany, aşezare românească din 1440, în 1454 s-au produs lichidarea
dreptului valah şi trecerea cmiecilor la dreptul rutean405. Se pare aşadar că
(aşa cum s-a întâmplat în cazul altor sate din ţinutul Lwów, atestate în prima
jumătate a secolului al XV-lea, care nu-şi mai manifestă însă caracterul
românesc mai târziu), că şi în Kurzany izvoarele au consemnat numai
perioada de final a funcţionării comunităţii româneşti după dreptul lor
propriu. În schimb, istoria aşezării Jaśniska nu trece de jumătatea secolului al
XV-lea, de vreme ce în 1451 pe teritoriul său existau „pustii” date lui
Dawidowicz406. Trebuie în fine să menţionăm că, mai ales în părţile de nord
din Roztocze, aflate în componenţa voievodatului Bełz, continuarea
migraţiei este bine documentată începând cu anii ’20. Fără îndoială, acest
fapt reprezintă o premisă importantă, ce sugerează prezenţa românilor în
ţinutul Lwów cel puţin de la începutul acelui secol.
Amplasarea geografică a localităţilor cu tradiţii româneşti timpurii indică
o concentrare a acestora în regiunile de sud ale ţinutului Lwów, la graniţa cu
zona submontană, ceea ce indică limpede direcţia migrării populaţiei
româneşti. Pe de altă parte, cu excepţia împrejurimilor aşezărilor Olesko şi
Gołogóry, vechi sate româneşti apar în toate regiunile unde, în a doua
jumătate a secolului al XV-lea, au fost întemeiate noi colonii. Analiza datelor
ne indică faptul că lărgirea acestui tip de colonizare în perioada târzie nu a
constat numai în ocuparea unor terenuri noi, ci şi în îmbogăţirea vechii reţele
de aşezări româneşti.

403 Bibl. PAN, Cracovia, cota 2845/I, f. 15 şi urm.
404 AGZ, IV, p. 59; AGZ, XIV, nr. 1693 şi nr. 2805.
405 AGZ, XIV, nr. 111. În 1454, şase martori şi proprietarul acelui sat au trebuit să depună
mărturie că românii care locuiesc în acea aşezare per dominum reclinati de bona voluntate subdiderunt se
in ius Ruthenicum de iure Valachico et sedent ab anno in iure Ruthenico... – nr. 3130-3132.
406 AGZ, V, nr. 131.
116
În cazul ţinutului Lwów, trebuie de asemenea reţinută dominaţia nobili-

mii în iniţierea dezvoltării acestei colonizări. Pe domeniile regale se află doar
13 dintre cele 39 de aşezări cu un statut de proprietate determinat407. Se pare
că românii au fost stabiliţi atât în zone nelocuite până atunci, cât şi colonizaţi
în sate agricole ce existau mai de mult. Aşezări integral româneşti pot fi
considerate, de pildă, Łozina, în care s-au aşezat atât slujbaşi, cât şi simpli
cmieci, unde îndeletnicirile agricole şi cele păstoreşti coexistau408, poate
Płuchów, localitate organizată în 1477 cum omni iure valachico, unde de ase-
menea erau prezente cele două domenii de activitate409, Żorniska, Turynka,
Smereków şi Jaśniska, unde locuiau slujbaşi410, Zubrza şi Kuhajów, descrise
drept ville Valachorum411, Stulsko, unde toţi cmiecii erau numiţi români412. Sate
mixte, probabil ruteano-româneşti, trebuie considerate Rozhadów, unde
apărea pars Valaska413, Pohrebce414, precum şi Jasionowce, aşezare
consemnată 1499 drept villae utraque Jessyenowcze, ceea ce poate sugera că avea
două părţi, cu sisteme juridice şi economice diferite415. Ţinând seama de

407 Caracterul românesc al aşezării Lipowce, aflate la est de Przemyślany, trezeşte serioase
îndoieli, din moment ce, în 1442, litigiul legat de cmiecul Andrej, dacă e aşezat în dreptul
rutean sau în cel valah, a fost rezolvat confirmându-se prima dintre posibilităţi – AGZ, XIV,
nr. 475. Wasyl şi Fiedko, proveniţi din aceeaşi localitate, numiţi dux, nu erau – cum ar dori
F. Persowski – cnezi (idem, Osady na prawie..., p. 92), ci prinţi-proprietari de sate, de vreme
ce înaintea numelor lor sunt folosiţi termenii Magnificus şi Ilustrissimus. Dubii apar şi în cazul
aşezării Strutyń (aproape de Złoczów), deoarece cazul de mutare a fost respins după două
săptămâni şi finalul său nu este cunoscut – AGZ, XIV, nr. 286. În localitatea Stratyń (lângă
Rohatyń), în 1442 s-a considerat că ţăranii de acolo sunt aşezaţi în drept rutean, iar nu în
dreptul valah (nr. 463). De aceea concluzia la care a ajuns K. Kadlec (Valaši a valašské
právo..., p. 311), pe baza notaţiei respective, că aşezarea pomenită avea caracter românesc,
este una eronată.
408 În 1510, s-au plătit dări pentru un łan şi 115 oi. Slujbaşii care locuiau acolo erau scutiţi
de aceste obligaţii.
409 AGZ, XVII, nr. 3685. În 1510, s-au strâns dări pentru 12 łan-uri, o moară şi 100 de oi
– AGAD, ASK, I, 20, f. 175.

410 După cum arată registrul din 1510, toţi locuitorii erau slujitori ai curţii – AGAD, ASK,
I, f. 168, 378.
411 AGZ, XIV, nr. 1665 din 1446 şi nr. 2805 din 1453.
412 AGZ, XV, nr. 2562 din 1497.
413 Ibidem, nr. 2024 din 1489.
414 Caracterul mixt al activităţilor din acel sat este sugerat şi de numele său: în 1494,
Pohrepcze alias Voloskie, iar cinci ani mai târziu, Pogrzebcze Voloszkye – ibidem, nr. 2380 şi 2836.
415 Ibidem, nr. 2837. În 1510, s-au plătit dări pentru 8 łan-uri, o moară, un han şi 40 de oi –
AGAD, ASK, I, 20, f. 176.
117
cercetările de până acum, informaţiile din registrele de dări despre îmbinarea

activităţilor păstoreşti cu cele agricole pot să ateste, la fel de bine, atât carac-
terul mixt, din punct de vedere etnic şi juridic, al unui sat, cât şi faptul că
românii lucrau pământurile416.
Voievodatul Bełz
Cum rezultă din cercetările temeinice ale lui A. Janeczek, în voievodatul
medieval Bełz, colonizarea românească s-a concentrat în zonele periferice,
mai ales în regiunile din Roztocze şi în partea de sud, în împrejurimile sale
(domeniile Lubaczów şi Łopatyn), precum şi în afara acestora, în fâşia numi-
tă „wodny las” (pădurea din apă), de pe teritoriul Bełz-ului în powiat-ul Busk.
Deşi prezenţa elementului românesc în voievodatul Bełz este într-
adevăr documentată de informaţii care datează din anii ’20-’30 ai secolului al
XV-lea, luarea în considerare a unei date anterioare este totuşi îndreptăţită.
Prezenţa românilor înainte de 1422 în Lubycza (din Roztocze) este dovedită
de cunoscutul document emis atunci de prinţul Siemowit al IV-lea pentru
Miczko şi Jakub, pe care-l putem interpreta ca un abuz, de vreme ce prin
acesta cei doi fraţi români erau deposedaţi de dreptul de proprietate asupra
aşezării şi practic obligaţi să-i plătească prinţului o sumă (nemenţionată
exact) în schimbul cnezatului ereditar, privilegiat, în acel sat417. În acest caz,
este evident că şederea românilor în Lubycza nu putea data dinainte de 1388,
din moment ce au primit aşezarea de la Siemowit al IV-lea (quam a nobis
habuerunt...) care a luat în stăpânire acea regiune chiar în anul respectiv.
În anii ’20 ai secolului al XV-lea, modelul descris de colonizare trebuia
să fie destul de bine consolidat, de vreme ce păstorii aduşi în 1424 în

416 Îndoieli similare apar în cazul unor localităţi precum Krechów, unde s-au plătit în
1510 dări pentru 5 łan-uri, o moară, un han, pentru preot şi 240 de oi, Podlipce – unde s-au
plătit pentru 7 łan-uri, o moară nefolosită, pentru preot şi 100 de oi, Żuków – pentru 4½
łan-uri şi 30 de oi şi Perepelniki – ibidem, f. 175, 176, 182.
417 ZDM, 2, nr. 353: ducatum in villa nostra Lubicz districtus nostri Belzensis iure et more Valachorum
(...) gratiose dedimus ac pro certa summa pecuniae [...] vendidimus et racione permutacionis pro hereditate
villae Lubicz. Nu ne convinge sugestia lui V. F. Inkin (K voprosu o proischoždjeniju..., p. 121) şi
mai ales cea a lui A. Janeczek (Osadnictwo pogranicza..., p. 146), că această „bizară” schimbare
ar fi putut fi benefică pentru românii proprietari ai satului până în acel moment. Ţinând seama
de cercetările lui S. Kuraś asupra formularului şi a ideologiei documentului polonez din
perioada Evului Mediu târziu (Przywileje prawa...), putem lesne explica de ce practic abuzul
prinţului a fost motivat prin nenumărate false „rugăminţi” ale fraţilor, care au condus la acea
tranzacţie: ad instantes petitiones honestorum et providorum virorum Jacobi et Miczkonis Valachorum...
118
aşezarea Ruda, aflată la sud de Rawa Ruska, aveau să utilizeze dreptul valah,
precum alţi români care locuiau pe domeniile princiare418. Totuşi, în afara
aşezărilor amintite mai înainte, numai în altele trei prezenţa românilor în
prima jumătate a secolului este certă. Acestea sunt Ruda, descrisă în 1425
drept villa Valachorum (situată în zona unde, mai târziu, va apărea localitatea
Tomaszów Lubelski) şi Stare şi Nowe Hrebenne, atestate în 1447419.
Ca în alte locuri, şi în cazul ţinutului Bełz nu ştim când au fost de fapt
întemeiate coloniile româneşti sau când au venit străinii în satele deja existente,
ce şi-au manifestat caracterul românesc abia în a doua jumătate a secolului al
XIV-lea sau la începutul celui de al XV-lea. Sunt localităţi atestate în registrul
de dări din 1472, precum Nieznanów şi Czanyż (aparţinând domeniului
Busk), Opłucko şi Ohladów (situate pe domeniul Łopatyn) şi Mosty, aşezare
situată în adâncul pădurii (ţinând de stărostia Bełz)420. În schimb, este cert
faptul că întemeierea aşezării Lubaczów (la sud de Łukawiec) s-a făcut în
1465, la iniţiativa preotului paroh de acolo421. Mult mai târziu, în 1507 sau
1508, şi-au manifestat caractelul românesc aşezări precum Niemirów,
Tarnawatka, Werechanie, Teniatyska, Ulicko, Werchrata, Prusie, Brusno Stare,
Żuków, Kobylnica Wołoska (din Roztocze), probabil Basznia422, Szczurowice423
(situată la marginea de est a ţinutului Bełz), poate şi Sielec Bieńków424. În
fine, în regiunea mai îndepărtată a zonei periferice de nord, ce desparte

418 ZDM, 2, nr 353: plenum ius Valachorum, prout ceteri Valachi in terris nostris eodem iure gaudent
et utuntur...
419 A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 147 şi p. 149.
420 Ibidem, p. 172 şi urm. şi RPŁ, p. 39, p. 47, p. 51.
421 A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 170 şi p. 199.
422 Ibidem, pp. 149-167 şi AGAD, ASK, I, 36, f. 5v, 7v, 12 şi 12v, 17v, 52, 60 şi 60v. La
lista de mai sus se adaugă şi Basznia (stărostia Lubaczów). În 1545, se aminteşte că această
aşezare funcţionează după vechiul drept valah; apare acolo o microtoponimie tipic românească –
A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza...., p. 153, nota 84. În 1538, apare atestarea Dzurdzow Kolodesch,
adică din română – fântâna Dziurdź-ilor.
423 În 1472, registrul de dări din această aşezare nu cuprinde români, iar în 1505, satul s-a
pustiit. Pe baza acestui fapt, A. Janeczek (ibidem, p. 173) propune – cu anumite precauţii –
teza potrivit căreia ar fi fost o colonizare de dată recentă, făcută după 1505. Se poate totuşi
presupune că românii au fost prezenţi acolo încă din secolul al XV-lea, din moment ce în
1507 nu erau aşezaţi în „slobozie”, iar localitatea era destul de mare şi de bine gospodărită
(4 łan-uri, doi cârciumari aşezaţi pe 2 łan-uri, moară – AGAD, ASK, I, 36, f. 19).
424 A. Janeczek (Osadnictwo pogranicza..., p. 176) consideră că această aşezare datează de la
începutul secolului al XVI-lea, chiar de la sfârşitul secolului al XV-lea, deşi nu aduce argu-
mente în sprijinul acestei opinii.
119
vesticul Wołyń de ecumena Brzesko, se afla încă o aşezare locuită – cum o

dovedeşte registrul din 1507 – de români, Zabłocie425.
Fără îndoială, în procesul de răspândire a acestui nou model economic
şi de colonizare a dominat proprietatea monarhică, care avea în vedere atât
circumstanţe de ordin economic, cât şi unele de ordin militar426. Printre cele
25 de aşezări amintite mai înainte din ţinutul Bełz, locuite de către români,
despre care putem spune cu certitudine sau doar presupune că datează din
perioada medievală, 21 aparţineau monarhiei, trei erau proprietăţi nobiliare şi
numai una era deţinută de biserica catolică427. Ca în ţinutul Lwów, românii au
fost deseori stabiliţi alături de o aşezare agricolă deja existentă sau chiar în
interiorul acesteia.
În acest mod funcţionau centre ce se caracterizau nu numai prin carac-
terul economic mixt, ci şi prin dualitate juridică şi, cel puţin în parte, etnică428.
Românii care au venit în 1424 în localitatea Ruda, locuită de ruteni, au putut
să folosească dreptul valah şi jumătate din păduri şi din păşuni429. La fel, în
Ohladów şi Opłucko este vizibilă împărţirea juridică în partea românească şi
partea ruteană430, care era eventual însoţită de diferenţe în modul de gospo-
dărire. Dacă, în prima aşezare pomenită, rutenii se ocupau cu agricultura, iar
românii numai cu păstoritul, în cea de a doua, coloniştii cultivau şi ei pămân-
tul431. În Czanyż, a existat mult timp situaţia în care o parte a populaţiei

425 Ca în cazul aşezării Szczurowice, şi aici românii puteau să fi ajuns încă din secolul al
XV-lea. Faptul că nu plăteau nici un fel de dări nu contrazice neapărat această supoziţie, din
moment ce puteau fi scutiţi de ele, fie pentru că slujeau curtea, fie din cauza distrugerilor
făcute de numeroasele năvăliri ale tătarilor din acea vreme. Şi în acest caz, nu erau
consideraţi nou-veniţi (Zabloczcze: Valachi nichil dedit – AGAD, ASK, I, 36, f. 15).
426 Locuitorii din Mosty, Tarnawatka, Werechanie în 1508: bellum de ipsa servunt – AGAD,
ASK, I, 36, f. 52 şi milicia ad bellum pergencium – f. 57.

427 La sfârşitul secolului al XV-lea, Niemirów aparţinea familiei Oleśnicki, Uliczko a fost
mai întâi în posesia familiei Magiera, pe urmă a familiei Bełżecki, iar Ruda Wołoska, în 1425,
intra în componenţa proprietăţilor familiei Małdrzyk. Bisericii catolice (parohului din
Lubaczów) îi aparţinea doar Łukawiec – A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 147, p. 166 şi
urm., p. 170 şi p. 199.
428 Ibidem, p. 147, p. 152, p. 173.
429 ZDM, 2, nr. 366.
430 Această dublă funcţionare juridică poate conduce, cu timpul, aşa cum s-a întâmplat în
alte regiuni, la apariţia unor aşezări distincte. În 1507, în stărostia Lubaczów, este atestată
aşezarea Cobilnicza Dwya – ASK, I, 36, f. 12v. Este vorba despre Kobylnica Wołoska şi
Kobylnica Ruska – A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 152.
431 RPŁ, p. 51: Oploczko de parte Valachorum de 1½ lan. Ohladow de parte Ruthenorum de 4½ lan
contribuit, de parte Valachorum 500 ovium contribuit.
120
româneşti s-a ocupat cu agricultura, iar cealaltă cu păstoritul432. În schimb, în

Nieznanów, în apropiere, ambele comunităţi se ocupau cu agricultura, iar
registrul din 1472 nu pomeneşte deloc oile433. Acest lucru ne întăreşte
convingerea că abordarea relaţiei dintre ruteni şi români numai în planul
opoziţiei între îndeletnicirile agicole şi păstorit, comună în literatura de
specialitate, este o simplificare excesivă.
Se pare că, cel puţin în anumite cazuri, colonizarea românească nu s-a
limitat la întărirea demografică şi la îmbogăţirea activităţii economice a
vechilor sate rutene, ci au fost întemeiate colonii în totalitate româneşti în
zone nelocuite sau pe locul unor vechi aşezări distruse. În această categorie
pot fi incluse, de pildă, Prusie, Tarnawatka, Werechanie (Wierzchrachanie) şi
Żuków denumite ville Valachicae434. Trebuie să subliniem că nici în acest caz
nu poate fi vorba de un profil în totalitate păstoresc al acestor aşezări,
deoarece există date ce atestă practicarea agriculturii.
Ţinutul Chełm
Prezenţa românilor poate fi observată şi pe domeniul Szczebrzeszyn din
ţinutul Chełm. Constituie un segment ce uneşte colonizarea zonelor de nord
ale regiunii Roztocze (aparţinând voievodatului istoric Bełz) cu cele câteva
sate din partea de est, situate în ţinutul Lublin, locuite de asemenea de
români. Prezenţa acestui element etnic în Żurawnica este confirmată de o
informaţie destul de târzie, din 1516, apărută cu ocazia împărţirii proprie-
tăţilor între Elżbieta Tarnowska şi Piotr şi Staniław Kmita din Wiśnicz. A
fost amintit atunci un cneaz, fără a i se da numele, şi au fost enumerate obli-
gaţiile celorlalţi locuitori. Atrage atenţia faptul că dările au fie un caracter
păstoresc, fie sunt legate de vânătoare şi apicultură, neapărând cele legate de
agricultură. Acest fapt indică limpede motivele pentru care proprietarii au
colonizat români pe domeniile lor. Ca în cazul multor regiuni din Roztocze,

432 Ibidem, p. 47: Czyenyensz de parte Ruthenorum de 3 lan. et de thaberna contribuit [...] de parte
Valachorum a 300 ovium et de 2 lan. De asemenea, în 1507, s-a plătit pentru 7 łan-uri, 2 hanuri,
iar românii – 200 ovium, Valachi ibidem agrum colent et oves non habentes – AGAD, ASK, I, 36, f.
19. Şi în Mosty, în 1472, s-a plătit pentru 600 de oi, două hanuri şi o singură dworzyszcze
valahă, iar în Lubycza, pentru 700 de oi şi trei łan-uri – RPŁ, p. 39 şi p. 46.
433 RPŁ, p. 47: Nyeszanow de parte Ruthenorum de 3 lan. contribuit, de parte Valachorum de 3½
lan, de ibidem Rad 2 gr. solvit.

434 Żuków: villa Valachica iure Valachico locata – AGAD, ASK, LVI, L-2, f. 245 din 1436; şi:
ASK, I, 36, f. 52, 57 din 1508.
121
se avea în vedere exploatarea regiunilor împădurite, situate la o altitudine mai

mare, neatractive pentru agricultori435. Satul a fost întemeiat, cel mai pro-
babil, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de vreme ce mai înainte, deşi
s-au păstrat numeroase izvoare despre regiunea respectivă, existenţa sa nu
este atestată436. În regiunea respectivă însă, aşezările româneşti puteau fi mai
numeroase, din moment ce locuitorii satului amintit strângeau dări aşa cum
se făcea, de mult, în alte ville Valachorum, din împrejurimi437. Putem presupune
că sintagma ville Valachorum se referă la Kosobudy, Obrocz sau Wieprzec,
unde dările în oi sunt consemnate în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea438. În
regiunea respectivă, acţiunea de colonizare a românilor în sate agricole exis-
tente a continuat în secolul al XVI-lea. În 1519, Elżbieta Tarnowska a permis
înfiinţarea unui sołectwo de drept valah în satul Bród, ce exista mai de mult.
Astfel a început o perioadă de dualitate juridică a localităţii, ceea ce a condus,
mai apoi, la apariţia aşezării Bród Wołoski alături de Bród Stary439. Cogno-
menele şi locul de provenienţă ale coloniştilor – cum ar fi, Paszka Tarabary din
Żdżanne – constituie de asemenea un argument important pentru suţinerea
existenţei elementului românesc, încă din secolul anterior, în acea aşezare
situată la sud de Chełm440. Începând cu anul 1440, printre locuitorii săi sunt

435 APL, KZKrasn., cota 3, zapise, f. 204 şi 238: Părţile care le întocmesc aveau, în aceleaşi
condiţii, să strângă din Żurawnica dări în miere, venituri pentru folosirea pădurii, dări pentru
păscutul porcilor, piei de animale, dări pentru vânatul animalelor mari şi mici, precum şi
casei, cinguli alias poprągi [...] Similiter de arietibus sine agnis sine porcis, pellibus, mardurinis...
W. Czarnecki se află aşadar în eroare atunci când consideră că prezenţa românilor în acea
aşezare datează abia din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi pune aducerea lor în
legătură cu Tarnowski (Rozwój sieci osadniczej ziemi chełmskiej w latach 1451-1510, în Rocznik
Chełmski, vol. 5, 1999, p. 12, nota 12).
436 Nu apare printre aşezările enumerate cu ocazia daniei din 1398, pentru nepoţii lui Dymitr
din Goraj (ZDM, 6, nr. 1624), nici în izvoarele din prima jumătate a secolului al XV-lea (W.
Czarnecki, Sieć osadnicza ziemi chełmskiej od połowy XIV do połowy XV wieku, în Rocznik Chełmski,
vol. 3, p. 13 şi tabelul nr. 1).
437 APL, KZKrasn., cota 3, zapise, f. 238.
438 M. Stankowa, Dawny powiat szczebrzeski XIV-XVIII w., Varşovia, 1975, p. 84 şi urm.
439 B. Czopek, Nazwy miejscowe dawnej ziemi chełmskiej i bełskiej (w granicach dzisiejszego państwa
polskiego), Wrocław, 1988, p. 160.

440 Biblioteka Narodowa din Varşovia, Biblioteka Ordynacji Zamojskich (mai departe, BOZ),
cota 1815, p. 7 şi urm. În 1504, a fost consemnat un fugar din Żdżanne, cmiecul Iwanko
numit Tarabora, după cognomen, probabil o rudă a întemeietorului aşezării Bród Wołoski –
APL, KZCh, cota z-25, decrete, f. 255.
122
înregistrate persoane numite Wołos441. Siedliska (de pe domeniul Szczebrzeczyn)

putea de asemenea să aibă caracter românesc. Printre slujbaşii care locuiau în
acel sat, obligaţi să presteze servicii de transport pentru curtea din
Szczebrzeczyn, se numără şi reprezentanţii familiei Tarabar442. Existenţa
românilor în acea aşezare pare să dateze de la începutul anilor ’50 ai secolului
al XV-lea443.
La hotarul dintre Roztocze şi Padoł Zamojski444, unde până şi astăzi
zona împădurită este semnificativă, exista de asemenea Wola Lipska, apar-
ţinând în secolul al XV-lea domeniilor Lipski, aflate în stăpânirea urmaşilor
lui Mikołaj – nepotul lui Dymitr din Goraj. În 1510, s-au plătit în această
aşezare dări pentru 6 łan-uri, iar 15 groşi a plătit Szevma (sau Szevnia) Valachus
ibidem a medio centom ovium...445. Acest fapt confirmă funcţionarea modelului
mixt, agro-pastoral, tipic pentru aşezările locuite de români din regiunile
aflate la distanţă de munţi. Ca în alte cazuri consemnate, nu ştim cu certitu-
dine dacă agricultorii se recrutau din rândul populaţiei locale sau dacă printre
ei erau şi români care abandonaseră creşterea animalelor. În orice caz, colo-
nizarea românilor în acea zonă poate cel mai probabil să dateze de la sfârşitul
secolului al XV-lea, de vreme ce în prima jumătate a secolului respectiv, în

441 M. Stankowa, Dawny powiat..., p. 27 şi W. Czarnecki, Przemiany osadnictwa..., p. 195 şi
urm., precum şi A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 178. Cognomenele de tipul Wołos

apar şi în alte câteva aşezări din ţinutul Chełm. Dacă ţinem seama însă de observaţiile
cuprinse în capitolul I, acestea nu dovedesc certul caracter juridic românesc al unor aşezări.
De pildă, Wolosch filius Zan a locuit în 1455 în Strupin (APL, KZCh, cota 2, zapise, f. 336). La
fel, în Chylin, în 1500, apare laboriosus Symon Wolosz kmetho (KZCh, cota z-25, decrete, f. 187).
În Sawin, în 1499, printre numeroşi săteni amintiţi, apare un Petro Valasyi (ibidem, f. 173v).
De asemenea, în una dintre localităţile Siennica, numită în izvoare Olizarowa sau Olizara, în
1429 este consemnat quodam Volos cmetho Olizarinis de Sinycza (KZch, cota 1a, decrete, f. 3v).
442 APL, KzK, cota 3, zapise, f. 303: Tarabarovye duas magnas vias et duas parvas.
443 Acest sat este descris de M. Stworzyński (BOZ, 1815, p. 102) ca fiind liber de clacă.
(Această obligaţie nu era cunoscută în dreptul valah.) Este amintit şi privilegiul lui Jan
Czyryła din Szczebrzeszyn, din anii ’50 ai secolului al XV-lea, prin puterea căruia slujbaşii
castelului din Szczebrzeszyn, Pankracy şi Michałko din Siedliska trebuiau să îndeplinească
slujba călare pentru proprietarul domeniului (cum rezultă din cercetările noastre, slujbă ce
apare frecvent în satele de drept valah).
444 J. Kondracki, Geografia Polski. Mezoregiony fizyczno-geograficzne, Varşovia, 1994, p. 216.
445 AGAD, ASK, I, 37, f. 236v. Interesant este faptul că în acea regiune apare o aşezare
cu numele Szewnia. Conţinutul însemnării citate în text poate sugera geneza românească a
aşezării.
123
microregiunea amintită, erau puţine colonii, iar cea mai veche atestare a
aşezării Wola Lipska datează abia din 1493446.
Se pare totuşi că faza cea mai timpurie a colonizării româneşti în ţinutul
Chełm nu a fost legată de regiunile din Roztocze. Atât Huczka Wołoska, cât
şi Olszanka, sate de drept valah întemeiate cu mult timp înainte, se aflau la
hotarul cu ţinutul Bełz (Działy Grabowieckie), la o distanţă apreciabilă de
Roztocze. Totuşi, cel puţin o parte din aceste regiuni fertile era nepopulată în
prima jumătate a secolului al XV-lea şi, de aceea, nu avea o deosebită valoare
economică447. Acesta este şi motivul pentru care au fost aduşi coloniştii români.
Prima dintre localităţile menţionate, Hoszcza Walaska, este consemnată
printre cele 16 sate ce plăteau dijmă bisericii parohiale din Skierbieszów448.
Cu siguranţă, această localitate fusese întemeiată mai de mult, iar prezenţa
încă uneia cu numele „Huszczka”, Huszczka Dzierążkowa, pare să sugereze
existenţa unor sate alăturate, care se deosebeau atât din punct de vedere
etnic, cât şi din cel al profilului economico-juridic. Dacă presupunem că, în
acest caz, românii s-au aşezat într-un mai vechi sat agricol, atunci putem
plasa prezenţa lor cu câteva decenii mai înainte. Informaţia din 1488 indică
faptul că aşezarea Huszczka Serbinowa era situată între Huszczka Wołoska
şi Huszczka Cholewina449, ai căror locuitori, după cum o dovedesc însemnă-
rile din 1494, erau în conflict, din cauza faptului că românii cosiseră fără a
avea dreptul fâneţele ce aparţineau aşezării vecine450. Se pare de asemenea că
Olszanka, ce se afla la est de această aşezare, era un sat întemeiat de un grup
de români, din moment ce, în 1461, era definit ca villa Valachorum451.
În fine, cea de a treia zonă a colonizării româneşti în ţinutul Chełm
cuprinde aşezările de pe cursul Bugului în care sunt consemnaţi români
izolaţi. Aceştia au fost colonizaţi acolo probabil cu gândul de a folosi tere-
nurile mlăştinoase neprielnice agriculturii, bogate totuşi în păşuni, turbăriile

446 Şi satele din împrejurimi datează din aceeaşi perioadă. Szewnia şi Suchowola sunt
atestate în 1496, iar Białowola în 147 – W. Czarnecki, Sieć osadnicza..., p. 17.

447 Ibidem, p. 26.
448 ZDM, 5, nr. 1416.
449 APL, KZKrasn., cota 2, zapise, f. 280-280v: În acea vreme, preotul Iliasz şi sora lui
Anastazja vindeau bona sua hereditaria in vocabulo Hoczka Serbini dicta [...] inter villas Hoczka
Valachorum i Hoczka Cholevina...
450 Ibidem, f. 348.
451 Biblioteka PAN din Cracovia, cota 8822, fasc. 5, p. 46. În opinia lui W. Czarnecki, nu
putem exclude că această aşezare a fost atestată mai întâi ca fiind românească, în 1417 (Sieć
osadnicza..., p. 52).
124
şi pădurile. De aici încercarea de a îmbogăţi profilul economic al satelor

agricole cu elementul păstoresc. În Bereść (stărostia Luboml), în 1510, s-au
plătit pentru o singură dworzyszcze 12 groşi şi 60 de groşi pentru 200 de oi
aparţinând românilor452. Zece ani mai înainte, la marginea de nord-est a
ţinutului Chełm, în Samarowice (mai târziu Samary), aparţinând domeniului
Ratneński, locuia Sydor Woloszyn, deşi caracterul obligaţiilor care-i reveneau
acestuia (şi celorlalţi locuitori) sugerează că satul a fost întemeiat în dreptul
rutean453.
Se pare că, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea,
şansele de mărire a câştigurilor prin folosirea zonelor neutilizate până atunci
au fost luate în considerare şi de proprietarii domeniilor private din
apropiere. Probabil de aceea în Hniszów, când jumătate din Świerże a fost
pusă zălog, s-a precizat că acolo sunt Walachi dicti Nyeschow454. În Stulno, în
1510, s-a plătit pentru patru łan-uri, pentru preot, iar românul Jurko a dat 45
de groşi pentru 200 de oi455.
Se pare că procesul de colonizare a românilor în această parte a ţinutului
Chełm a început spre finele perioadei medievale, de vreme ce în Łukówek, în
acelaşi an, s-au plătit 36 de groşi pentru trei łan-uri şi, cu această ocazie, s-a
amintit de noii colonişti români de acolo456.
Ţinutul Lublin
Zona din ţinutul Lublin care constituie partea de nord-est a regiunii
Polonia Mică nu intră în aria noastră de preocupări. Totuşi, pentru că aşezările
româneşti întemeiate în acest ţinut, aflate în împrejurimile localităţii Goraj,
reprezintă ultima şi cea mai importantă etapă a ciclului de colonizare
românească legat de Roztocze, ni se pare nimerit să ne oprim puţin şi asupra lor.
Aceste aşezări au fost întemeiate în aria de contact între două zone eco-
nomice: cea forestieră, legată de puternicul complex Puszcza Sandomierska
şi, la nord de aceasta, cea agricolă. Până în secolul al XV-lea, aceste regiuni

452În 1531, s-a plătit pentru un łan 12 groşi şi pentru dworzyszcze ce-i aparţinea lui Panasz
Wołoszyn 12 groşi (AGAD, ASK, I, 36, f. 181). Doi ani mai târziu, apare ca Panasz, care a
plătit de uno laneo (f. 745).
453 Opisi ratiens’kogo starostva z 1500-1512, ed. M. Grusevs’kij, în Zap. Tov. Sevc., vol. 26, 1829,
p. 19.
454 APL, KZCh, cota 3, zapise, f. 247v.
455 AGAD, ASK, I, 37, f. 242v.
456 Ibidem, f. 243: Novi Valachi.
125
aveau puţine aşezări şi erau slab populate. Aparţineau celor mai puţin urbani-
zate regiuni din Polonia Mică, fără o economie dezvoltată457. În anii ’80 ai
secolului al XV-lea, românii sunt consemnaţi în trei sate ce intrau în compo-
nenţa domeniului vistiernicului Dymitr din Goraj. O parte din Radzięciń era
locuită la acea vreme de polonezi – cmieci stabiliţi pe łan-uri şi jumătăţi de
łan-uri458. În cea de a doua, era aşezată o populaţie care ocupa câmpurile
nemăsurate, numite źreby. Aceasta îi plătea proprietarului dări în ovăz, cocoşi
şi piei de jder. O însemnare din 1482 enumeră şase locuitori având cogno-
mene tipic româneşti, poate şi ungureşti – Stanisław Szambor, Adam
Komsa, Jakub Zajega, Mikołaj Zajega, Stanisław Bausuch şi fratele său
Marek459. Tipul de dări plătite de aceştia dovedeşte că se ocupau cu agricul-
tura. Dă de gândit absenţa obligaţiilor cu caracter păstoresc, mai ales a
douăzecimii pentru oi. Nu ştim dacă trecerea aceasta de la modul de viaţă
păstoresc la cel agricol s-a produs pe loc sau în perioada în care au migrat de-
a lungul părţii de nord a regiunii Roztocze. Dacă admitem prima dintre
aceste supoziţii, ar trebui să mutăm data aşezării românilor pe domeniile din
Goraj cu câteva decenii mai înainte. Există încă un element care ar putea
sprijini această ipoteză. Românii din Radzięcin aveau nume luate din
calendarul occidental, ceea ce poate semnifica polonizarea lor. Dar acest
proces cerea timp. În cele din urmă, aşadar, nu putem exclude posibilitatea
colonizării lor în prima jumătate a secolului al XV-lea, poate chiar în ultimele
decenii ale secolului al XIV-lea460. Fapt este că atât Radzięcin, cât şi celelalte
sate ale domeniilor Goraj, unde sunt atestaţi români, existau în 1377, când
Dymitr a primit acea proprietate de la regele Ludovic al Ungariei. Statutul lor
juridic iniţial rămâne însă necunoscut461.

457 J. Markiewicz, R. Szczygieł, W. Śladkowski, Dzieje Biłgoraja, Lublin, 1985, p. 11 şi urm.
458 Erau Jan Duda, Adam care avea în arendă łan-ul ce-i aparţinuse cândva lui Gotard,
Piotr Chalnik, Jan Papis, Stanisław Pietrula, Jakub Cudo, Adam Pluskwa şi Stefan Grabarz –
APL, KZL, cota 9, f. 115v-116 din 1476.
459 Ibidem, f. 357v-358: Stanislaus Bausuch, mardur III vel quarte chori avene, quinque capones,
Marcus frater eius mardur, III chori avene, quinque capones vel II chori, Jacobus Zayega, mardur III chori
avene, quinque capones, Adam Comsa, mardur III chori avene, quinque capones, quinque quartas,
Stanislaus Szabor, mardur, quator chori avene, quinque capones II chori avene...
460 G. Jawor, Imigranci ruscy i wołoscy we wsiach wojewodztwa lubelskiego w póżnym sredniowieczu,
în Annales UMCS, sect. F., vol. 43/44, 1988-1999, pp. 16-18.

461 Kodeks dyplomatyczny Małopolski, ed. F. Piekosiński, vol. III, Cracovia, 1887, nr. 893:
castrum nostrum dictum Goray alio nomine Lada nuncupatum cum villis infrascriptis, videlicet Lada,
Radzanczin, Chrzanów, Zwola, Chczudza, Biała, Brenwicza et Dzilouicze...
126
Caracterul mixt al activităţilor, tipic pentru Radzięszyn, poate fi obser-

vat şi în Chrzanów. Şi aici agricultorii au fost aşezaţi pe łan-uri şi jumătăţi de
łan-uri, iar obligaţia lor principală era plata unei dări în bani, de valoare
variabilă. Numele lor, precum şi denumirile łan-urilor libere din acel sat
indică originea poloneză a locuitorilor462. Totuşi, erau aici şi români, despre
care nu ştim prea multe, cum reiese din zapise din 1482, care locuiau într-o
parte separată a aşezării, printre łan-urile abandonate463. La sfârşitul secolului
al XV-lea, lângă Branew existau trei grupuri etnice: polonezii, rutenii şi
românii. Contribuţia celor din urmă a fost importantă, de vreme ce, înce-
pând cu 1481, în izvoare apare o aşezare separată, Branew Wołoska464. Avem
puţine informaţii despre locuitorii săi. Cu siguranţă român a fost Klemens
Szabor, cel consemnat un an mai târziu. Atrage atenţia faptul că avea acelaşi
cognomen cu unul dintre locuitorii părţii româneşti a localităţii Radzięcin,
ceea ce poate sugera existenţa unor legături de familie între membrii grupului
care locuiau în diferite aşezări din jurul Goraj-ului. Un nume tipic român
avea un oarecare Raad, care folosea câmpul (źreb) împreună cu Chym465.
Lângă Branew Wołoska, la începutul secolului al XVI-lea, a apărut Branew
Mała (astăzi Ordynacka) – locuită de către polonezi şi Branew Wielka, cu
populaţie ruteană466.
Ţinutul Przemyśl
Răspândirea colonizării româneşti în regiuni îndepărtate din zona de
munte dovedeşte posibilităţile sporite de adaptare ale acesteia la realităţile
economice şi geografice. Să revenim totuşi la caracteristicile desfăşurării
colonizării în regiunile montane şi submontane, aflate la vest de powiat-ul
Żydaczów. Din punct de vedere administrativ, coloniile intrau în compo-

462 APL, KZL, 9, f. 358 din 1482 şi 422v-423 din 1484: Daniec, Maciej Strzelec, Branew
cu hanul Świątkowska, Dobiesław, Mikołaj Marszałek, Szymek, Pączek, Mikołaj Omiotek,

Szymon şi Wincenty. Łan-urile părăsite purtau următoarele denumiri: Szczepanowski,
Strzelczowski, Strzeszowski şi Andrzejowski.
463 Ibidem, f. 358: Item lanei inter Walachos deserti... şi Item laneum inter Walachos desertum...
464 În acea vreme, Mikołaj Gorajski i-a asigurat soţiei sale, Dorota, zestrea: in curia et
fortalicio, in medietate oppidi Goray et in tota sua sorte in Branew Wołoska... – ibidem, f. 322v.
465 Ibidem, f. 358-358v din 1482.
466 Osady zaginione i o zmienionych nazwach historycznego wojewódzwa lubelskiego, S. Wojciechowski,
A. Sochacka, R. Szczygieł, în Dzieje Lubelszczyzny, vol. 4, Varşovia, 1986, p. 34; şi A. Sochacka,

Własnosć ziemska w województwie lubelskim w śriedniowieczu, Lublin, 1987, p. 72.
127
nenţa ţinutului Przmyśl şi erau împărţite în trei powiat-uri nu foarte mari:

Sambor, Drohobycz, Stryj467.
De la Przelęcz Użocka şi izvoarele Sanului, se întind acolo Bieszczady
Wschodnie, a căror graniţă de vest o reprezintă râul Mizunka (care se varsă
în Świca – Nistru). Înspre nord-est, acest lanţ muntos trece în Góry (Munţii)
Sanocko – Turczańskie, cu o porţiune delimitată de linia Turka – Stynawa –
Borysław – Stary Sambor – Chyrów, aflată în ţinutul Przemyśl. Caracterul
distinct al acestei zone faţă de celelalte din ţinutul Przemyśl este accentuat de
depresiunea de pe cursul Nistrului, numită Kotlina Naddniestrzańnka sau, în
literatura de specialitate mai veche, Kotlina Samborsko-Stryjska468.
Un bilanţ sui-generis al rezultatelor colonizării româneşti pe domeniile
regale din stărostia Sambor îl reprezintă inventarul întocmit în 1495. Au fost
atunci enumerate localităţile – Czerchawa, Łukawica, Stronna, Hołowiecko,
Wołcze, Mszaniec, Topolnica469, Jasienica Solna, Łużek Górny, Łużek
Dolny, Łastówki, Kobło, Lenina, Strzelbice, Kotów (probabil Bania Kotowska
de mai târziu) şi Wola Derewna470 – şi au fost definite obligaţiile locuitorilor
lor. Această listă trebuie completată cu localitatea Strzyłki de pe Nistru, ce
nu este menţionată în acest izvor, unde românii sunt consemnaţi în 1450471.
În 1499, sunt atestate aşezările Derewno (aproape de Kobło)472, pe atunci cu
siguranţă românească, şi Bilicz (întemeiată probabil în vremea lui Jan
Olbracht), numită mai târziu şi Woła Strzelbicka473. Sărăcia izvoarelor şi pro-

467 P. Dąbkowski, Podział..., harta.
468 J. Kondracki, Geografia..., p. 268 şi urm.; A. Rehman, Ziemie dawnej Polski..., vol. 2,
harta.
469 În 1558, cu ocazia daniei satului Topolnica, aşezat et ipsis ferere finibus Regni nostri ad
montibus Byeskid carum versus Hungariam extendibus, s-a amintit că acesta a fost zălogit în vremea
lui Kazimierz Jagiellończyk (Cazimir al IV-lea Jagiello) – AGAD, numit şi ML, vol. IX, B,
cota 9, f. 115.
470 AGAD, ASK, LVI, S-1/I: f. 4, 12v, 17, 18v, 19-19v, 22, 24-26v. Numele aşezărilor din
ţinutul Przemyśl sunt date în: Rejestr poborowy ziemi przemyskiej z 1651 roku, ed. Z. Budziński şi
K. Przyboś, în Polska południowo-wschodnia w epoce nowożytnej. Źródła dziejowe, vol. 1, part. 2,
Rzeszów, 1997.
471 AGZ, XI, nr. 2892.
472 AGAD, MK, 34, f. 94 (MRPS, IV, nr. 3012) şi BUAN, Czołowski, cota 2837/III, f. 13
şi urm.: providus Wasko scultetus alias knyaz villarum nostrorum Derewna et Coblo in capitaneatu
samboriensis pertinentes...
473 În 1519, Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) a confirmat: privilegium super sculteciam
in villa Bilicz per Albertum regem concessum [...] ad instanciam Hawrilonis knyaz – MK, 30, f. 303
(MRPS, IV, nr. 2878).
128
cesul de întemeiere a unor noi aşezări, vizibil mai ales în a doua jumătate a
secolului al XV-lea şi continuat în secolul următor, fac dificilă indicarea
perioadei exacte a întemeierii aşezărilor menţionate anterior, mai ales în cazul
în care începuturile lor datează de la finele secolului al XIV-lea, perioadă în
care funcţiona aici un comitat românesc, având în frunte un voievod. Numai
în cazul satelor aparţinând nobililor ce se legitimau cu herbul Sas, care mai
târziu au intrat în componenţa domeniilor regale, putem să indicăm
momentul, destul de timpuriu, al întemeierii lor474.
Despre satele private situate în powiat-ul Sambor avem informaţii destul
de timpurii. În 1377, Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole) i-a dat
voievodului român Dziurdź, strămoşul neamului Stupnicki, satele Stupnica şi
Nowoszyce şi a confirmat documentul lui Jerzy Narymuntowicz, prin care
Stanisław Bliźnicz primea satul Urosz (în prezent Uruż). În mod cert,
dreptul valah a funcţionat aici de-a lungul secolului al XV-lea475. Şi înainte de
1430, în Wysocko Niżne funcţiona aceeaşi cutumă juridică, din moment ce
atunci când Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea al Poloniei) a emis privi-
legiul pentru fraţii din Stupnica, existau atât satul, cât şi cnezatul476. Pe baza
potenţialului uman local, în a doua jumătate a secolului respectiv, a apărut în
apropiere aşezarea Wysocko Wyżne, cu siguranţă românească477. De ase-
menea, în 1431, românul Vanczko şi fiii săi au primit de la rege satul Turka

474 În Czerchawa, în 1414, drept proprietari sunt consemnaţi cei din familia Stupnicki.
Dreptul valah funcţiona aici dinainte de 1495, de vreme ce, cu trei ani înainte, se face refe-
rire la un cmiec aşezat în acea lege. În Stronna, familia Tatomir de herb Sas este consemnată
din 1468. În 1430, Łukawica aparţinea familiei Winnicki – L. Wyrostek, Ród Dragów..., p. 151
şi AGZ, XVIII, nr. 2242. În schimb, în Strzelbice, în 1437, este consemnat actor Wolosschin
kmetho – AGZ, XVIII, nr. 210.
475 ZDM, 4, nr. 1037 şi nr. 1043. În 1499, proprietarul satului Stupnica a fost acuzat că s-ar
fi opus plecării din acolo a cmiecilor aşezaţi în dreptul valah – AGZ, XVIII, nr. 2695-96. Cu
trei ani mai înainte, partea care-l acuza de acelaşi lucru pe proprietarul satului Uruż arăta că
Wasyl Gruszka fusese aşezat acolo tot în dreptul valah – ibidem, nr. 2559. Lângă Stupnica, la
sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, a apărut Wola (care astăzi nu
mai există), iar în 1512 era luată în considerare pentru plata dărilor împreună cu aşezarea-vatră,
ca Stupnicza cum Wola – AGAD, ASK, I, 20, f. 445v.
476 Regele le-a asigurat fraţilor 200 de grivne: in et super villa nostra Walachorum, Vyssoczskye
dicta, cum scultecia alias knyaschweni, împreună cu toate câştigurile din acel sat şi cu ceea ce
aparţinea cnezatului. – Materiały archiwalne..., nr. 70 şi AGAD, ASK, LIV, 13, f. 4v.
477 Potrivit lui L. Wyrostek (Ród Dragów..., p. 151), cei din familia Tatomir consemnaţi în
anul 1468 în Wysocko Wyżne erau cnezii de acolo. În 1507 şi 1511, s-au plătit dări de pe 8
łan-uri, pentru preot şi pentru 400 de oi, iar în 1510 pentru 200 de animale – AGAD, ASK,
I, 20, f. 35, 152 şi 360v.
129
(care exista deja), dar nu ştim după ce drept funcţiona în acea perioadă478. În
schimb, plasarea începuturilor aşezării Isaje în a doua jumătate a secolului
pare a fi justificată, din moment ce în transumptum-ul regal din 1444 pentru
românii Wańko şi Chodko (din Turka), locul în care va fi întemeiată aşezarea
Isaje era numit campus Issay sau, în 1469, vastitas Isay479.
În cazul celorlalte sate situate în powiat-ul Sambor, aflate în stăpânirea
celor din neamul cu herbul Sas, caracterul lor românesc este atestat de
izvoare de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea.
Printre acestea se numără satele (aflate în 1494 în proprietatea familiei
Turecki) Jasienica Zamkowa, Ilnik, Ilniczek, Jawora480, Komarniki şi Żupanie
(aproape de graniţă), proprietatea familiei Komarnicki481, de asemenea Turza482,
Wola Błażowska483 şi Podbuż484, Monasterzec485, poate şi Wolsza486.
Această grupare însemnată de aşezări româneşti se continuă în powiat-ul
vecin, Drohobycz. Din acesta fac parte Bolechowce487(proprietate regală) şi
Letnia, unde cneazul român Dorosz este consemnat în anii 1476-1480, iar la

478 ZDM, 8, nr. 2487. În 1511, s-au plătit dări pentru opt łan-uri şi 400 de oi – AGAD,
ASK, I, 20, f. 360. Aceeaşi bază pentru plata dărilor apare şi patru ani mai târziu – Polska
XVI wieku..., vol. 7, part. 1, p. 141.
479 ZDM, 7, nr. 2680; AGAD, MK, 24, f. 76 şi Polska XVI wieku..., vol. 7, part. 1,
supliment, p. 17. În 1507, s-au plătit dări de pe patru łan-uri, pentru preot, pentru un han şi
200 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 34v.
480 ZNO, cota 1251/II, f. 21-21v; A. Stadnicki, O wsiach..., p. 32 şi AGAD, ASK, I, 20,
f. 31-34v şi 152 din 1507 şi 1510.

481 A. Wyrostek, Ród Dragów..., p. 151. După cum arată registrul de dări, Żupanie a fost un
sat mic, în primul rând păstoresc, din moment ce în 1507, s-a plătit pentru trei łan-uri şi 500
de oi. În Komarniki, baza pentru plata dărilor era de 10 łan-uri, se plătea pentru preot şi
pentru 300 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 35v.
482 Satul acesta aparţinea în 1476 familiei Turczański de herb Sas – A. Wyrostek, Ród
Dragów..., p. 151. În 1507 s-au plătit dări pentru patru łan-uri, pentru preot, moară şi pentru
100 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 34v.
483 Funcţionarea dreptului valah în această localitate este consemnată în 1496, cu ocazia
litigiului legat de plecarea unui cmiec – AGZ, XVIII, nr. 2559.

484 În 1492, este consemnat românul Fiodor aşezat în Podbuż, pe jumătate de dworzyszcze
– ibidem, nr. 2242. În 1510, s-au plătit dări pentru 8½ łan-uri, moară, pentru preot şi 400 de
oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 149v.
485 În 1510, se plătesc dări pentru patru łan-uri, moară, preot şi 100 de oi – AGAD, ASK,
I, 20, f. 153.
486 Funcţionarea dreptului valah în acea aşezare este atestată târziu, în 1500, când este
consemnat cneazul Marek – CPAHL, SZP, F. 14, op. 1, dos. 16, f. 379.
487 Dreptul valah este atestat în 1500 – AGZ, XVIII, nr. 2791.
130
începutul secolului al XVI-lea apare taxa pentru păscutul porcilor. Dări de

acelaşi tip erau strânse pentru pădurile situate la nord şi la est de Drohobycz,
ţinând de Medenice, Wownia, Horucko şi Bilcze. Acest fapt sugerează cel
puţin o prezenţă temporară a populaţiei româneşti în aceste aşezări488. Ca în
cazul regiunii Sambor, şi aici cele mai timpurii urme ale prezenţei românilor
le aflăm pe domeniile private. Trebuie, înainte de toate, să amintim Uniatycze,
aşezare dată de rege în 1393 românului Klemens Drahomirowicz, unde s-au
păstrat de-a lungul secolului al XV-lea urme clare de funcţionare a dreptului
valah489, Michałowice – sat cu un carater juridic mixt, româno-german490,
poate de asemenea Dołhe491, Delawa492, Uliczno493, Hubice şi Poczajowice494
şi Solec (proprietate regală)495.

488 AGH, XVII, nr. 1256, 1320, 1557, 1651-52, 1660 şi 1763, precum şi AGAD, MK, 19,
f. 17 din 1501 (MRRPS, II, nr. 1450) şi f. 44v din 1503 (MRPS, III, nr. 689). În Horucko, în
1526, apare knyasz in libertatem. Ca alte sate de drept valah, acesta plătea o dare ce se numea
strungă – AGAD, ASK, LVI, D-1/I, f. 39.
489 ZDM, 6, nr. 1592. W 1478, Zanko, stăpânul aşezării Uniatycze, nu a dorit să le dea
voie să plece lui Iwan şi lui Mika, care erau aşezaţi acolo în dreptul valah – AGZ, XVIII, nr.
1477. Ca în cazul altor sate cu vechi tradiţii româneşti, şi în Uniatycze dreptul valah pare a fi
înlocuit de cel rutean. Când în 1520, Iwan Uniatycki a fost acuzat că a respins plecarea unui
cmiec ce stătea conform dreptului valah în acea aşezare, acesta a declarat că în Uniatycze
acest drept nu funcţionează – CPAHL, SZP, F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 318.
490 În 1492, Waszko din Michałowice a zălogit jumătate din dworzyszcze de drept valah şi
dworzyszcze Ripczino de drept german – AGZ, XVIII, nr. 2225.

491 În 1447 a avut loc judecarea unui caz de mutare din acea aşezare de drept valah, iar cel
care a făcut plângerea a pierdut prin neprezentare – AGZ, XVIII, nr. 1333. În 1507, s-au
plătit dări pentru patru łan-uri, o moară, pentru preot şi 400 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f.
38. Nu ştim sigur dacă atestările amintite se referă la localitatea aflată în powiat-ul Drohobycz
sau în cea de lângă Stryj, care purta acelaşi nume.
492 Despre Ius valachicum in villa Dalow se aminteşte relativ târziu, în 1520 – CPAHH, SZP,
F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 318.

493 Potrivit unei informaţii mai târzii, provenind din 1526, pentru păscutul oilor în
pădurile stărostiei din Drohobycz, plăteau ţăranii din Uliczno împreună cu locuitorii din aşe-
zările Podhorodce, Tustanowice şi Synowódzko Wyżne, cu siguranţă româneşti – AGAD,
ASK, LVI, D-1/I, f. 59.
494 Ibidem, f. 52v şi 64v. În Poczajowice, în 1526, este consemnat un cneaz; Hubice avea
un caracter mixt, jumătate funcţiona în dreptul german, jumătate în dreptul valah.

495 În 1499, a apărut un litigiu în legătură cu patru ţărani din Stupnica, cărora proprietarul
aşezării le-a refuzat mutarea la Solec, unde urmau să se aşeze în drept valah. Din păcate, nu
s-a păstrat hotărârea în această cauză, aşadar nu avem certitudinea că, într-adevăr, în Solec
dreptul valah era în vigoare – AGZ, XVIII, nr. 2695-2696.
131
În partea cea mai estică a ţinutului Przemyśl, care intră în componenţa

powiat-ului Stryj, cele mai vechi informaţii despre colonizarea românească se
referă la domenii private, ceea ce rezultă din chiar caracterul documentelor,
care sunt de regulă acte de danie a unor sate unor persoane private, pe baza
dreptului feudal. Fără îndoială, Skole şi Tuchla, date fraţilor români Mika şi
Iwanek de către rege, au fost înainte „pustii”, de vreme ce satele urmau să fie
întemeiate in campis desertis496. Mai devreme, în 1381, prezenţa românilor este
consemnată în Kłodnica – proprietatea familiei Kłodnicki, de herb Sas497. De
asemenea, în Tustanowice şi Borysław, sate al căror caracter românesc este
bine documentat de-a lungul secolului al XV-lea şi începutul celui de-al
XVI-lea, proprietarii herbului Sas apăruseră deja în anii ’80 ai secolului al
XIV-lea498. În Żulin, în 1500, este atestat un scultetus alias knyasz499. În fine,
oile ca bază pentru plata dărilor sunt amintite în anii 1507-1510 în satele
regale Podchorodce, Stynawa Wyżna şi Synowódzko Niżne, iar în 1526 în
Synowódzko Wyżne500.
Observarea dispunerii geografice a coloniilor de drept valah în acea parte a
ţinutului Przemyśl conduce la rezultate asemănătoare cu cele din alte regiuni
montane şi submontane. Atrage atenţia aşadar aria limitată de răspândire a
acestei colonizări în regiunile mai înalte din Bieszczady Wschodnie. Satele
existente au fost frecvent întemeiate în văile largi ale unor râuri şi fluvii,
precum Nistru, San, Stryj, Opor, Tyśmienica şi Kłodnica. În văile acestea,
înconjurate de dealuri cu pante line, se putea practica agricultura pe spaţii
limitate, dar înainte de toate creşterea animalelor, datorită numeroaselor
păşuni, deseori aflate în zone umede. Iniţial, versanţii munţilor erau acoperiţi
cu păduri de foioase, unde domina stejarul, ceea ce le făcea prielnice pentru
păscutul necornutelor. Pentru că pădurile rareori ajungeau la altitudini mai
mari de 1000 de metri, existau păşuni alpine întinse, bogate – un loc natural

496 ZDM, 6, nr. 1616. Din Tuchla, în 1510, s-a plătit – din cauza distrugerilor provocate
de năvălirile tătarilor – pentru două łan-uri (alii cremati) şi 200 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 154v.
497 ZDM, 6, nr. 1574.
498 A. Wyrostek, Ród Dragów..., p. 151. În 1478, este amintită funcţionarea dreptului valah
în Tustanowice, cu ocazia pricinii legate de plecarea unui ţăran – AGZ, XVIII, nr. 1979. În
1491, s-au consemnat drept garanţie pentru o datorie trei dworzyszcza din Tustanowice, două
de drept valah şi una de drept rutean – ibidem, nr. 4230. În schimb, în Borysław, dreptul
valah este atestat încă din 1508 – CPAHL, SZP, F. 14, vol. 1, dos. 6, f. 624. La fel: f. 770 din
1511 şi f. 4-5 din 1513.
499 AGZ, XVIII, nr. 2791 şi nr. 2794.
500 AGAD, ASK, I, 20, f. 39v şi 155.
132
pentru păscutul oilor şi al vitelor501. De aici, probabil, informaţiile ce atestă

dominarea unui profil de producţie mixt, agro-pastoral, chiar şi în cazul
satelor aflate în creierul munţilor. Trebuie să subliniem aici că informaţiile
din sursele păstrate nu ne permit să indicăm în această parte a ţinutului
Przemyśl nici un exemplu de sat românesc în care să existe un model strict
păstoresc, fără participarea elementelor agricole. Nu putem explica acest
fenomen prin funcţionarea modelului juridic mixt, ruteano-românesc, în
care, potrivit schemei tradiţionale din literatura de specialitate, rutenii erau
agricultori, iar românii păstori. În general, modelul juridic ruteano-românesc
– precum cel româno-german502 – apare aici destul de rar503. Cum dovedeşte
frecvent citata descriere a domeniilor stărostiei Sambor din 1495, regula era
înzestrarea satelor în întregime româneşti cu pământuri504.
Cele mai multe dintre aşezările cercetate se află totuşi în apropierea
graniţei zonei de munte (la marginea Munţilor Bieszczady şi în Munţii Sanocko-
Turczański) şi la marginea întinsei văi Kotlina Naddniestrańska, pătrunzând
uneori pe terenul acesteia. În felul acesta s-a dobândit posibilitatea de
exploatare a văii Nistrului, unde până în secolul al XIX-lea şi în prima jumă-
tate a secolului al XX-lea existau zone întinse cu mlaştini şi păşuni acoperite
de ape la inundaţii şi la schimbările de curs ale fluviului. Fără construcţia unui
sistem de ameliorare, terenurile de aici – cu soluri argiloase şi mocirloase – nu
erau potrivite pentru agricultură. În bună măsură, erau acoperite cu păduri de
foioase505.
Se pare aşadar că exact această regiune intermediară a constituit spaţiul
cel mai potrivit pentru stabilirea populaţiei româneşti din cel mai vechi val de
migraţie, din secolul al XV-lea, care şi-a lărgit ecumena abia în secolele

501 A. Rehman, Ziemie dawnej Polski..., vol. 1, p. 480, p. 482 şi urm.
502 În Michałowice – AGZ, XVIII, nr. 2225.
503 De pildă, în Tustanowice sunt pomeniţi în 1504 cmieci aşezaţi in valachiensi angulo alias
na walaskyem kączye – AGZ, XVIII, nr. 4230. În Mokrzany (Sambor), sat de drept rutean,
locuiau Tymko in media area, Stepan in media area, isti sedent iure valachico – AGAD, ASK, LVI,
S-1/I, f. 13. Nu ştim cum să interpretăm faptul că această informaţie a fost transcrisă în text
şi, mai apoi, tăiată.
504 De exemplu, în satul Wołcze au fost număraţi 27 de locuitori. Toţi aveau loturi de
pământ care intrau în ¼ din dworzyszcze – AGAD, ASK, LVI, S-1/I, f. 19v.-20. La fel se
întâmpla şi în cazul altor sate româneşti din acea stărostie.
505 A. Rechman, Ziemie dawnej Polski..., vol. 2, p. 62 şi urm. Şi Określanie składu warstw
glebowych i występowania wód. Przewodnik do określenia składu litologicznego warstw powierzchniowych i

głebokości występowania wód podziemnych, red. N. Wierejski şi J. Wotoskowa, Varşovia, 1965,
pp. 49-56.
133
următoare, prin colonizarea zonelor de la o altitudine mai mare. Aici sunt

situate, chiar în imediata apropiere a centrelor de putere de atunci, Stupnica,
Nowoszyce, Uruż, Uniatycze, Tustanowice, Kłodnica şi Skole. Putem presu-
pune că – aşa cum s-a întâmplat în cazul altor localităţi româneşti existente la
acea dată, dar al căror caracter juridic este consemnat în izvoare abia în secolul
următor – aceste aşezări intrau în componenţa unor comitate româneşti
(atestate de mai multe ori), constituind un instrument ce permitea controlul
asupra acelui teritoriu dificil, dar deosebit de important din punct de vedere
strategic.
Această colonizare se continuă în zonele situate mai spre nord, care
intră în componenţa ţinutului istoric Przemyśl. Semnificative sunt mai ales două
complexe de sate româneşti, organizate mai ales de-a lungul văilor râului
Strwiąż (afluent al Nistrului) şi a râului Wiar (afluent al Sanului), în apro-
pierea graniţei Góry Sanocko-Turczańskie, Pogórze Przemyskie şi Kotlina
Naddnistrzanka, cunoscute în literatura de specialitate graţie publicării
descrierii stărostiei Przemyśl, din anii 1494-1497, de către M. Hruszewski506.
Importanţa acelui ansamblu de colonii rezultă mai ales din faptul că este
destul de bine atestat în izvoare, motiv pentru care – prin comparaţie cu alte
regiuni analizate – este posibilă o stabilire mai exactă a cronologiei sale, a
caracterului său economic şi a locului deţinut de românii de aici în sistemul
de exercitare a puterii.
Fără îndoială, colonizarea de pe valea râului Strwiąż datează din secolul
al XIV-lea. În 1374, Władysław Opolczyk (Vladislav din Opole) le-a dat
fraţilor Herbord şi Frydusz nouă localităţi pe domeniul Przemyśl: Dobromil,
Smolnica, Starszawa, Suszyca, Chyrów, Grodowice, Laszki, Czaple şi
Sąsiadowice, împreună cu dreptul de a le trece ad ius Theutonicale, vel Polonicale
seu Valachale507. Trei dintre ele aveau cu siguranţă în secolul următor caracter
românesc, iar câteva elemente sugerează că au fost întemeiate la puţină
vreme după emiterea acestui document. În 1437, starostele rutean Michał
Buczacki i-a dat lui Melent cnezatul din Smolnica – aşezare aflată în proprie-
tate regală – în aceleaşi condiţii în care l-au deţinut tatăl şi bunicul său508, ceea
ce deplasează semnificativ în timp, spre o dată anterioară, începuturile şederii
românilor acolo. În acea epocă, modelul românesc de colonizare trebuia să fi
fost răspândit, din moment ce cnezii trebuiau să se folosească de dreptul

506 Opisi starostva peremys’lskogo..., pp. 1-23.
507 ZDM, 4, nr. 1022.
508 ZDM, 5, nr. 1426: ita, sicut eorum aws tenuit et pater...
134
valah precum aliis advocatis, qui eiusmodi advocacias tenent in districtu Premisliensi şi
să strângă de la populaţia satelor a treia parte din dări sicut in aliis villis iure
Valachico509. Şi în satul Czaple (aparţinând nobilimii) este certă prezenţa
românilor în prima jumătate a secolului al XV-lea, deşi în acest caz s-a
păstrat dreptul rutean într-o parte a satului510. În schimb, stabilirea românilor
în localitatea Humieniec, din apropiere, ce avea aceiaşi stăpâni ca Czaple, s-a
produs mai târziu511. În fine, în cea de-a treia localitate amintită în docu-
mentul din 1374 – Starszawa (proprietate regală) –, dreptul valah apare în
izvoare mai târzii, din anii ’70. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, acest sat a
avut un carater juridic unitar, românesc512. Nu ştim însă când au apărut
coloniştii în Buniowice, sat atestat de la începutul acelui secol513.
Atestările unor elemente de drept valah în alte aşezări din împrejurimi,
supuse stărostiei din Przemyśl, datează de mai târziu, dar aceasta nu înseamnă
neapărat că localităţile au fost întemeiate mai târziu. În Krościenko, cnezii
sunt consemnaţi din 1471514, în Hubice (domeniul Rybotycki) din 1466515, iar
în Rudawka din 1507516. În schimb, Łopusznica şi Berechy (lângă Ustrzyki
Dolne) sunt rezultatul unor iniţiative de întemeiere de la începutul secolului
al XVI-lea517. În fine, trebuie să acordăm atenţie aşezării Terło, aflată cel

509 Satul şi-a păstrat caracterul românesc compact. La sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul
secolului al XVI-lea sunt consemnaţi, în mod repetat, alţi cnezi din Smolnica – AGV, XVII,
nr. 401, nr. 634, nr. 635, nr. 2691 şi CPAHL, SGF, F. 13, vol. 1, dos. 413-414 şi 553-555.
510 În 1446, Jan din Felsztyn a zălogit acest sat, cu excepţia hanului şi a tres curias, que
habent ius walachicale – AGZ, XIII, nr. 2816.

511 În 1511 şi 1513, este atestat dreptul valah cu ocazia unui litigiu legat de dreptul de a părăsi
aşezarea al unui oarecare Milian – CPAHL, SZP, F. 14, vol. 1, dos. 6, f. 770 şi dos. 7, f. 4-5.
512 AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 15 şi MK, 23, f. 273. Din anii 1471-1513 provin nume-
roase consemnări ale cnezilor locali – AGZ, XVII, nr. 653, nr. 2691, nr. 2748, nr. 3318, nr. 3341,
nr. 3345 şi CPAHL, SGP, F. 13, vol. 1, dos. 413-414 şi 553-555.
513 P. Dąbkowski, Podział..., p. 95. În 1468, este menţionat Costh knyaz et Mol de Buniowice
– AGZ, XIII, nr. 7061.

514 Pyothr knyasz de Croszno – AGZ, XVII, nr. 635.
515 În 1466, a avut loc procesul pro expulsionis emptoris ksząstwa in Hubice – AGZ, XIII,
nr. 6245. În 1472-1473, este consemnat cneazul Michno din Hubice, probabil acelaşi cu
cneazul Michno de Vola – AGZ, XVII, nr. 72, nr. 89, nr. 748. Nu ştiam dacă acea Wola repre-
zintă o aşezare dispărută astăzi, din împrejurimile satului Hubice sau este denumirea purtată
de partea românească a acestuia.
516 In domo knyasz eiusdem Raphaelis in Rudawka s-a găsit un cal furat – CPAHL, SGP, F. 13,
vol. 1, dos. 4, f. 96.

517 Aşezarea Łopusznica de pe cursul de apă cu acelaşi nume a fost întemeiată de către
Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân), în 1508 – AGAD, MK, 23, f. 269v (MRPS, IV, nr.
135
puţin din 1415 sub stăpânirea familiei Terlecki, din herbul Sas. Acest lucru
poate sugera existenţa unor vechi tradiţii româneşti consemnate în izvoarele
păstrate, din anii ’70 ai secolului al XV-lea518. Grupul de aşezări de pe Strwiąż
aparţinând regelui şi complexul de colonii de pe Wiar cu proprietari români
nu aveau în comun numai faptul că se subordonau stărostiei din Przemyśl, ci
şi apartenenţa la aceeaşi craină, cu centrul în Brylińce, unde în cea de a doua
jumătate a secolului al XV-lea locuiau crainicii şi, totodată, voievozii acelui
sat519. Deşi informaţii care să dovedească în mod direct caracterul românesc
al aşezării Brylińce nu apar mai devreme de 1465, condiţia sa de „capitală” şi
unele atestări din 1415 ale existenţei sale sugerează sfârşitul secolului al XIV-
lea, începutul secolului al XV-lea ca perioadă a stabilirii românilor acolo,
poate într-o localitate ruteană ce exista mai de mult520. În aceeaşi perioadă a
fost întemeiată şi localitatea Makowa. Nu putem şti cu siguranţă dacă docu-
mentul din 1410 pentru ridicarea bisericii locale a fost totodată un act de
înzestrare a cnezatului într-un sat tocmai întemeiat sau a fost emis indepen-
dent, pentru biserica dintr-o localitate ce exista mai de mult521. Începând cu
1436, pot fi întâlnite informaţii numeroase despre cnezatele locale522. La
sfârşitul seco-lului al XV-lea, pe teritoriul localităţii Brylińce, cnezii de aici au

308). Acelaşi rege, în 1509, a reînnoit privilegiul din 1502 pentru satul Berehy, înzestrând
cnezatul de acolo – BUAN, Czołowski, cota 2837/III, f. 134 şi urm.
518 Caracterul românesc al aşezării Terło, în care locuia în a doua jumătate a secolului al
XV-lea nobilimea măruntă, este dovedit de cazurile în care locuitori ai săi sunt în compo-
nenţa scaunelor de judecată şi garantează în faţa acestora împreună cu persoane provenind
din sate româneşti din împrejurimi – AGZ, XVII, nr. 634, nr. 635; CPAHL, SGP, F. 13, vol. 1,
dos. 4, f. 413-14.
519 Consemnări ale acestora apar începând cu anul 1470 – AGH, XVII, nr. 401, nr. 1912,
nr. 2041 şi nr. 2045. Mai târziu, în 1542, un oarecare Hryć, descris drept famatus Hryczko
scultetus hereditarius alias kraynik villarum regalium – AGZ, XIX, nr. 3077. Cf.: AGAD, ASK,
LVI, P-1/I, f. 21-22 din 1553.
520 AGAD, XIII, nr. 5667. J. Czajkowski (Dzieje osadnictwa..., p. 78) datează în mod eronat
caracterul „valah” al satului în secolul al XVI-lea. În 1497 este atestat caracterul mixt,
ruteano-românesc, al aşezării Brylińce – AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 9-10.
521 Existenţa acestui document este semnalată de către L. Hauser – Monografia miasta
Przemyśla, Przemyśl 1991, p. 13. Privilegii vechi (fără a se specifica exact în ce constau)
pentru cnezatul local au fost confirmate în 1464 – AGAD, MK, 23, f. 256-256v (MRPS, IV,
nr. 305).
522 Wlassin albo Walaschin knyasch de Macowa apare în anii 1438-1446 – AGZ, XIII, nr. 846,
nr. 877, nr. 1358, nr. 2848. În 1448, este pomenit Petrus de Makowa filius knasz – Księga
ławnicza 1445-1452, ed. J. Smolka şi Z. Tymińska, în Pomniki dziejowe Przemyśla, vol. 2,
Przemyśl, 1936, nr. 370.
136
întemeiat Cisowa523. Un cneaz apare şi în 1508 în Dziewięczyce524, unde

Andriasz din Makowa a dobândit sołectwo-ul (în realitate cnezatul) în 1500525.
Elementul românesc poate fi observat de asemenea, în 1497, în aşezarea
Olszany din apropiere526.
Cercetarea aşezărilor aparţinând nobilimii, situate la graniţele bazinului
râului Wiar, trebuie să înceapă cu satul Rybotycze, al cărui proprietar, repre-
zentant al neamului Drag-Sas, românul Szczepan Rybotycki, este consemnat
deja în 1359527. Analizând situaţia juridică a acestui sat în secolul al XV-lea,
K. Wolski nu a observat nici un fel de urme de funcţionare a elementelor
dreptului valah. Satul, având structura tipică pentru aşezările vechi rutene,
alungită, cu mai multe cătune, funcţiona după dreptul rutean şi era condus de
un tywun528. Poate că numai dworzyszcza întinse – fiecare aducea trei grivne pe
an – erau o rămăşiţă a vechiului statut juridico-economic românesc. Acest
exemplu indică riscul pe care-l poartă cu sine asocierea necritică între pro-
prietăţile celor din neamul Sas şi funcţionarea dreptului valah în satele lor.
Cert este însă faptul că, în anii ’70 şi ’80 ai secolului al XV-lea, pe domeniile
acestei familii s-au înfiinţat colonii de drept valah. Cu siguranţă, printre acestea
se numărau Jamna şi Trójca529. Deşi nu a prezentat în sprijinul convingerii
sale nici un argument direct bazat pe izvoare, K. Wolski a considerat că, încă
din secolul al XV-lea, alte mici aşezări ale familiei Rybotycki, aşezate pe
platoul Wiar-ului, sunt româneşti530. În schimb, în secolul al XV-lea, au avut

523 În 1508, cneazul Gawryło i-a vândut fratelui său Onaszko, împreună cu toate
drepturile ce ţineau de acesta, cnezatul din Cisowa – CPAHL, SGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f.
136. În acelaşi an, Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) a confirmat privilegiile pentru
Brylińce şi Cisowa – atât pe cele date de el, cât şi pe cele ale înaintaşilor săi – AGAD, MK,
32, f. 265-265v. (MRPS, IV, nr. 307) şi Bibl. PAN din Cracovia, cota 2831/1, p. 45. J.
Czajkowski (Dzieje osadnictwa..., p. 102) datează începuturile aşezării abia în anul 1528.
524 Descriind condiţia moşiei locale sed knyasz dixit que esset decima alias dzyeszaczina –
AGAD, ASK, LVI, D-1/I, f. 31.

525 AGZ, XVII, nr. 3281.
526 AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 9-11. În Olszany au fost atunci colonizaţi 15 cmieci în
dreptul rutean şi exista o singură dworzyszcze românească, ce plătea aceleaşi taxe ca locuitorii
din Brylińce.
527 AGZ, VIII, nr. 3.
528 K. Wolski, Osadnictwo dorzecza..., p. 18 şi urm.
529 În 1505, apare laboriosus Roman de Troycza et Jamna knyasz – AGZ, XVIII, nr. 3430 şi 3457.
530 K. Wolski, Osadnictwo dorzecza..., p. 26 şi urm. Sunt atestate în 1494: Borysławka,
Posada, Wola, Łodzinka, Grąziowa, Turza (mai târziu Wojtkowa), Trzcianiec şi Łomna,
precum şi Arłamów, Knieziepole, Michowa Wola şi Paportno.
137
în mod cert caracter românesc: Kopysno531, Pacław532, Nowe Sady533, poate

şi Husakówa Bolanowice534.
La est de complexul de aşezări legate în general de văile Wiar-ului sau
ale afluenţilor săi, în partea centrală a Pogórze Przemyski, la graniţa cu ţinutul
Sanok, se află Bircza (proprietate nobiliară). Această aşezare apare în izvoare
începând cu 1418, iar în 1446 este consemnat acolo cneazul Maksym535. Se
pare că, în acest caz, izvoarele au cuprins doar faza ultimă din etapa sa de
dezvoltare românească, din moment ce în anii ’60 este consemnat aici un
sołtys şi, mai apoi, localitatea a dobândit drept de oraş536. La nord de Bircza,
aproape de Pruchnik, K. Wolski a presupus funcţionarea dreptului valah în
Prosnów, Kramarzówka şi Wola Węgierska, dar argumentele sale, bazate în
principal pe analiza condiţiilor naturale din acea zonă (soluri sărace, teren
muntos) nu sunt convingătoare, deoarece agricultori pot fi întâlniţi în acea
perioadă şi în zone mai puţin prielnice desfăşurării activităţilor lor. De
asemenea, numele Wola Węgierska nu trebuie în mod obligatoriu să fie legat
de prezenţa românilor în acea aşezare537.
În fine, ultima regiune din ţinutul Przemyśl în care a pătruns colonizarea
românească o constituie complexul forestier din jurul localităţilor Jaworów şi
Krakowiec, la hotarul ţinutului Przemyśl cu cel al Lwów-ului şi cu domeniul
Lubaczowski (din ţinutul Bełz). Situarea acestor aşezări sugerează că locu-
itorii lor au venit de pe terenurile puternic colonizate de la nord de Lwów.
Bilanţul acestui val de colonizare pare a fi modest, prezenţa românilor fiind

531 În 1512, este consemnat Copysyczenky cnaz Lechno – CPAHL, SGP, F. 13, vol. 1, dos. 4,
f. 413-414. În secolul al XV-lea, sunt consemnate contacte între locuitorii din Kopysno (acte
de vânzare-cumpărare, garantare în faţa forurilor de judecată) şi cnezii din aşezările
româneşti din împrejurimi – AGZ, XIII, nr. 846, AGZ, XVII, nr. 3318.
532 În 1512, cnazo Iwaszko de Paczlaw – CPAHL, SGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 413-414.
Începând cu 1468, locuitorii aşezării garantează în faţa forurilor de judecată împreună cu

cnezii – AGZ, XIII, nr. 7061; AGZ, XVII, nr. 448 şi nr. 3318.
533 Sat cunoscut la un moment dat sub sumele Ojsko sau Osko – J. Czajkowski, Dzieje
osadnictwa..., p. 93, nu ştim dacă acelaşi cu Osów, atestat în 1510, unde s-au plătit dări pentru
cinci łan-uri şi 400 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 123.
534 Dreptul valah este atestat destul de târziu, în 1518, cu ocazia aşezării în acel sat a
românului Fiodor din Stupnica – CPAHL, SZP, F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 203.
535 AGZ, XI, nr. 2304. Ł. Włodek consideră că numele vine de la ungurescul birka, care
înseamnă o rasă de oi cu blană scurtă, creaţă – idem, Zarys dziejów Birczy, Przemyśl, 1981, p. 3.
536 Prima dată termenul oppidum apare în 1464 – ibidem, p. 3 şi urm.
537 K. Wolski, Osadnicdwo okolic Pruchnika w XV w, în Rocznik Przemyski, An IX, 1958, p. 80.
138
consemnată doar în Bonów, Podbuż538 şi Sarny – domeniul lui Mihał

Kreczowski539. Migraţia lor putea să fi avut loc mai devreme, din moment ce
familia Tarnawski (cu herb Sas) este consemnată în Bonów din 1425540.
Prezentarea caracteristicilor colonizării româneşti pe cursurile râurilor
Strwiąż şi Wiar sugerează că, deşi pe tot parcursul secolului al XV-lea au
apărut noi puncte de colonizare, configuraţia sa de bază în această regiune de
importanţă strategică s-a cristalizat în secolul anterior. Putem bănui aici exis-
tenţa unui comitat cu caracter militar, organizat după reguli similare celor din
ţinuturile Sanok, Sambor şi, poate, Halici, constituit din aşezări ce au intrat
mai târziu în stărostia Przemyśl, conduse de crainicii din Brylińce, precum şi
din cele date boierilor români. Ca în alte teritorii ale Ruteniei Roşii, în afară
de câteva cazuri, indicarea unor aşezări concrete cuprinse în această primă
fază de colonizare românească rămâne doar în sfera ipotezelor, extrem de
discutabile deseori.
Ţinutul Sanok
În interiorul graniţelor ţinutului Sanok se aflau câteva mezoregiuni
geografice diferite. Porţiuni din lanţul Bieszczady Zachodnie, despărţit de
Beskidy Niskie prin valea râului Osława, alcătuiau marginea de sud a ţinu-
tului. La nord-est de această regiune se întind Munţii Sanocko-Turczańskie,
care se continuă cu Pogórze Przemyskie. Zona de-a lungul liniei Sanok –
Jasło este ocupată de Pogórze Bukowskie, din care se trece într-o depresiune
– Kotlina Sanocko-Jasielska – defrişată şi potrivită pentru agricultură. Se
învecinau cu aceasta: Pogórze Jasielskie, Dynowskie şi Stryżowskie, cu
înălţimi ce ajungeau, sporadic, la 500 de metri541. Atât configuraţia acestor
regiuni montane şi submontane, cât şi condiţiile de sol şi climaterice, precum
şi situarea la o altitudine apreciabilă au făcut ca, în cea mai mare parte a lor,
agricultura să nu poată fi deloc dezvoltată sau să fie practicată pe arii

538 În 1479, este consemnat Nikita, care ţinea în arendă dworzyszcze de drept valah în acel
sat, care s-a mutat în acelaşi drept în Przedbórz, aşezare situată in bona Cracowyecz – AGZ,
XVIII, nr. 1215 şi nr. 1229. Mai apoi, în 1510, locuitorilor din Przedbórz li s-au luat 320 de
oi şi patru boi, de la care proprietarul strângea dări – CPAHL, SGL, F. 9, vol. 1, dos. 8, f.
123 şi urm. La lista acestor aşezări trebuie să adăugăm Sokola, din împrejurimile localităţii
Mościska, dacă este una şi aceeaşi cu Bokola, unde, în 1460, este consemnat cneazul Trusz –
AGZ, XIII, nr. 4537.
539 AGZ, XVII, nr. 2534 din 1497: Ivanko knyaz et Arthim de Sarni.
540 L. Wyrostek, Ród Dragów..., p. 151.
541 J. Kondracki, Geografia Polski..., p. 260 şi urm.
139
restrânse. Luând în considerare cercetările lui A. Rutkowska-Płachcińska, în

pofida încercărilor proprietarilor de sate, în ţinutul ce cuprindea Kotlina
Sądecka şi Beskid Sądecki, agricultura rareori ajungea să fie practicată la
altitudini mai mari de 600-700 metri542. Bazându-se pe izvoare arheologice,
M. Parczewski a ajuns la concluzia că, cel puţin până la jumătatea secolului
al XIII-lea, populaţia slavă ocupa numai depresiunile intra- şi subcarpatice,
fără a depăşi în general linia de 300-400 de metri543, ceea ce în definitiv
demonstrează caducitatea concepţiilor care susţin prezenţa unor munteni
slavi răsăriteni, ruteni, în acele zone, în Evul Mediu timpuriu544.
În cercetarea extinderii colonizării româneşti în această regiune, pornim
de la constatarea că, în pofida pătrunderii păstorilor în zona cea mai înaltă a
ţinutului Sanok (a se vedea capitolul III), până la sfârşitul epocii asupra căreia
ne-am oprit, aşezările stabile erau totuşi rare. Localizarea lor şi caracterul
obligaţiilor populaţiei care locuia aici indică faptul că, în luarea deciziilor de
întemeiere a aşezărilor, un rol l-au avut uneori şi factorii extra-economici.
Printre aceste aşezări se numără şi Radoszyce, aşezare întemeiată de regina
Zofia Holszańska în 1441, aflată aproape de calea ce ducea spre Przełęcz
Łupkowska şi, mai departe, în Ungaria. Atrag atenţia obligaţiile militare ale
cnezilor şi ale altor locuitori, atent enumerate în acel document de înteme-
iere545. Persoana întemeietorului546, dar şi litigiile (durând ani de zile), pe
marginea dreptului de proprietate asupra cnezatului Radoszyce dintre membrii
familiilor cnezilor din Szczawne (aşezare aflată lângă aceeaşi cale, la nord de
Radoszyce), indică limpede originea populaţiei din acea zonă547. În compo-
nenţa acelui complex de aşezări, strânse jurul căii spre Ungaria, intrau de
asemenea Morochów şi Wola Morochowska (în prezent Mokre)548, Płonna549,

542A. Rutkowska-Płachcińska, Sądecczyzna..., p. 67, p. 142 şi urm.
543M. Parczewski, Początki napływy..., p. 93 şi urm.; Geneza Łemkowszczyny..., pp. 13-19.
544 La această concepţie au renunţat chiar şi unii reprezentanţi ai istoriografiei ucrainene.
A se vedea: J. D. Isajevič, Dalnejšie razvitie feodalnych otnošenii, în Ukrainskie Karpaty. Istorija, Kiev,
1989.
545 ZDM, 8, nr. 2327.
546 Se pare că providus Jacobus Valachus, care în 1437 a primit de la regina Zofia
confirmarea dobândirii cnezatului din Szczawne (ZDM, 5, nr. 1424), este acelaşi cu cumspecto
Jacobo alias Jacobiecz Valacho, întemeietorul aşezării Radoszyce (ZDM, 8, nr. 2327).
547 AGZ, XI, nr. 2865 din 1450; AGZ, XVI, nr. 891 din 1472, nr. 3226 din 1468, nr. 1177,
nr. 3270 şi nr. 3280 din 1476.

548 În 1472, este consemnat un cneaz Jaczko (AGZ, XVI, nr. 889). Totuşi, prezentarea
locuitorilor în faţa organismelor de judecată împreună cu cei care provin din altele, cu
siguranţă valahe (AGZ, XI, nr. 1173 din 1439, nr. 1778 din 1443; AGZ, XVI, nr. 770 din
140
Trąbowla (mai târziu Wola Sękowa)550 şi Smolnik, ale cărui începuturi,

cosidera A. Fastnacht – hazardându-se, am spune – ar data din secolul al
XV-lea551. Aproape de Sanok, deja în afara zonei muntoase, au fost înteme-
iate aşezările Markowce552 şi Niebieszczany, cu o tradiţie românească ce
datează din secolul al XIV-lea553. Gruparea aceasta de localităţi se continua la
est cu Zachoczewie554, Serednie555, în apropiere, şi Mchawa556 (aflate în
Bieszczady Zachodnie) şi, probabil, cu Czaszyn, Wola Czaszyńska (mai târziu
Brzostowiec) şi Łukowe. Din aceasta din urmă, din 1487, provine informaţia
despre plătirea unor dări în porci, ceea ce ar putea semnala funcţionarea
cutumei juridice româneşti în acea epocă557.

1470) şi antroponimia caracteristică (Chodor Walaschin de Mrochowa – AGZ, XI, nr. 1778 din
1443) ne determină să considerăm că acea aşezare românească datează de mai înainte. În
plus, J. Czajkowski (Dzieje osadnictwa..., p. 95) consideră – fără a aduce în sprijinul afirmaţiei
sale date concludente – că Wola (Mokre), aşezare apărută lângă Morochów, este în mod
evident românească.
549 Începând cu 1439, este consemnat aici cneazul Balko – AGZ, XI, nr. 1170, nr. 1173,
nr. 1920, nr. 2891 din 1439-1450.

550 Dreptul de întemeiere dat de Mikołaj Bal din Nowotaniec unui oarecare Szymek
provine din 1493 – Bibl. PAN din Cracovia, cota 2854/I, pp. 8-10 şi Dyplomy i dokumenta,
ed. F. K. Wolański, Dodatek Tygodniowy przy Gazecie Lwowskiej, vol. 4, 1854, nr. 1. În acest
document, satul se numea Trąbowla. A. Fastnacht îl identifică cu Wola Sękowa, Osadnictwo...,
p. 260.
551 Documentul lui Zygmunt Stary cel Bătrân (Sigismund I cel Bătrân) din 1511, citat de
A. Fastnacht (Osadnictwo..., p. 260 şi harta) este în realitate confirmarea privilegiului pentru

starostele de Sanok, Mikołaj din Kamieniec, care a îndeplinit această funcţie între anii 1493-
1504 (Urzędnicy województwa ruskiego..., nr. 2553, p. 293) – AGAD, MK, 35, f. 295-296 (MRPS,
IV, nr. 12858) şi BUAN, Czołowski, cota 2837/III, f. 139.
552 În 1429, este consemnat cneazul Filipiec – AGZ, XI, nr. 1172.
553 ZDM, 4, nr. 1030 din 1376 şi nr. 1072 din 1386.
554 Acest sat a plătit în 1510 dări pentru 8 łan-uri, o moară, pentru preot şi pentru 100 de
oi, iar un an mai târziu pentru 300 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 159v şi 369. Caracterul
românesc datează de la jumătatea secolului al XV-lea, de vreme ce în 1450 cmiecii din
Zahoczewie, împreună cu cnezii şi locuitorii din Odrzechowa (cu siguranţă aşezare românească)
şi Szczawne au luat parte la procesul pentru cnezatul din Radoszyce (AGZ, XI, nr. 1865), iar
în 1463 au garantat pentru cneazul din Mchawa (AGZ, XVI, nr. 16). Mai mult, în 1472,
locuia în această localitate fiul unei persoane cu un cognomen semnificativ, Munkacz –
ibidem, nr. 889. A. Fastnacht (Osadnictwo..., harta) include aşadar în mod eronat Zahoczewie
printre localităţile cu un statut juridic incert.
555 Acest sat este atestat prima dată în 1412. În 1511, s-au plătit dări pentru 10 łan-uri,
pentru preot, un han, o moară şi 300 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 374.

556 În 1463, este consemnat Vanczko knaz de Mchawa – AGZ, XVI, nr. 16.
557 AGZ, XVI, nr. 1830 şi J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa..., p. 95.
141
Bilanţul colonizării româneşti în regiunea din Beskidy Niskie cuprinsă în

ţinutul Sanok şi în zona din apropierea acestor munţi este completat de alte
câteva localităţi situate la marginea sa de vest. Prezenţa elementului românesc
este vizibilă în aşezarea Jaśliska (enclavă a voievodatului Cracovia), care îi
aparţinea episcopului de Przemyśl, începând cu anul 1434, când s-a făcut
împărţirea veniturilor din voievodatul local şi se enumerau, printre altele,
dările în berbeci date de români. Contrar opiniei lui T. M. Trajdos, care suge-
rează, în absenţa informaţiilor din acea perioadă despre existenţa unor sate
de păstori în împrejurimi, că este vorba despre animale aduse din Ungaria558,
trebuie să conchidem că, în realitate, darea era strânsă de la crescătorii
indigeni de animale stabiliţi în acea localitate. Prezenţa lor în acea aşezare
este de necontestat la jumătatea secolului559. Ţinând seama de cercetările lui
F. Kiryk, românii locuiau frecvent în orăşelele din zonele submontane560.
Trzcianka (în prezent Zawadka Rymanowska) este o aşezare ce datează din
Evul Mediu; formal, a fost întemeiată în 1487, însă românii s-au aşezat acolo
cu patru ani mai înainte561. La poalele munţilor Beskidy şi în regiunea Kotlina
Jasielko-Krośnieńska se afla Odrzechowa – centrul crainei care cuprindea în
secolul al XV-lea toate satele dependente de stărostia locală –, aşezare ates-
tată chiar din 1419562. În schimb, este dificil de susţinut caracterul românesc
al satului Iwanszówka, întemeiat de către episcopul de Przemyśl în 1454
(numit până atunci Radinc, în prezent Posada Jaśliska), chiar dacă cel care a
primit documentul era românul Ianusz. Toate elementele înzestrării sołectwo-
ului, dările şi obligaţiile cmiecilor nu semnalează funcţionarea dreptului
valah563. Acest exemplu dovedeşte existenţa unor situaţii în care proprietarii
sau sołtysi-i de origine românească nu aveau încă o influenţă decisivă asupra
caracterului juridic al aşezărilor. De aceea, definirea statutului juridic al unei
anumite localităţi numai pe baza folosirii cognomenului Valachus de către
locuitorii săi este riscantă.

558T. M. Trajdos, Początki osadnictwa..., p. 204 şi urm.
559Aşa consideră A. Prochaska, Jaśliska..., p. 61 şi urm. În 1450, Iwan din Jaśliska apare în
forul de judecată, printre cnezii din 5 localităţi (AGZ, XI, nr. 1890). Trei ani mai târziu, este
atestat Hrysz Walachus de Yaszlysk (nr. 3192).
560 F. Kiryk, Tylicz. Ze studiów nad miastami i miasteczkami w rejonie osadnictwa łemkowskiego w
okresie przedrozbiorowym, în Łemkowie..., pp. 185-188.

561Materiały archiwalne..., nr. 145.
562 AGAD, MK, 15, f. 184-184v (MRPS, II, nr. 366); possesionata est villa nostra Odrzechowa.
563 Materiały archiwalne..., nr. 145.
142
În unele regiuni din Bieszczady Zachodnie, această colonizare a pătruns

mai adânc în zonele de munte. Localitatea cea mai sudică, considerată
cândva în izvoare ca facând parte din ţinutul Przemyśl, lângă munţii
Haliciului, era Tarnawa, care cu timpul s-a împărţit în Tarnawa Wyżna şi
Tarnawa Niżna. Procesul întemeierii sale a început în 1444, în Waradyń, când
Władysław Warneńczyk (Vladislav al III-lea) i-a dat „pustia” numită
Tarnowe Pole românului Zanko din Turka564. Satul acesta a început să
funcţioneze propriu-zis, de vreme ce în 1469 avea valoarea de 100 de florini,
iar zece ani mai târziu, pentru jumătate din el s-au plătit 80 de florini. În anul
1507 însă, românul Zanko a renunţat la el în favoarea fiului său Kosta565. În
1507, s-au plătit din acel sat dări pentru 6 łan-uri şi 500 de oi566. În această
situaţie, trebuie să considerăm că opinia lui A. Stadnicki şi A. Fastnacht,
potrivit căreia aşezarea Tarnawa ar fi apărut abia după 1537, când ar fi fost
întemeiată în „pustie” de către Piotr Kmita, este una eronată567. În apropiere,
pe San, funcţionau pe domeniile familiei Kmita – ce stăpânea întinse pro-
prietăţi, cu centrul în Lesko şi castelul Sobień – aşezarea Żurawin (atestată în
1482) şi, legată de aceasta, Wola (care, în cele din urmă, capătă denumirea
Stuposiany)568.
Celelalte domenii ale familiei Kmita, atestate odată cu Żurawin, se aflau
în Munţii Sanocko-Tarczańskie: Chrewt, Solina, Rajskie, Tworylne şi Serednica
(la est de Lesko)569. Din acest domeniu mai făceau parte Polana570 şi Uherce571,
Bóbrka572 şi Olszanica573 (aşezări româneşti din prima jumătate a secolului) şi

564ZDM, 3, nr. 692.
565ZNO, cota 1251/II, f. 19v-23v.
566 AGAD, ASK, I, 20, f. 35.
567 A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 262; A. Stadnicki, O wsiach..., p. 31 şi urm.
568 În 1482, este consemnat Szorawynszky knyasz Zan – ZNO, cota 9764/II, f. 49-50.
Atestări ale aşezării Wola apar începând cu 1489 – AGZ, XVI, nr. 1635. Legătura dintre
Stuposiany şi Żurawin este atestată de înscrierea împreună a acelor două sate în registrele de
taxe (AGAD, ASK, I, 17, f. 106 din 1532).
569 ZNO, cota 9764/II, f. 49-50.
570 Ibidem, f. 33 şi urm din 1486.
571 În 1491, este atestat Kszyasthwo in villa Huhercze – AGZ, XVI, nr. 2029.
572 Prima atestare a aşezării provine din 1441. În 1479, cu ocazia zălogirii satului, s-a
amintit de darea în porci şi în berbeci (AGZ, XI, nr. 1370). Reprezentanţii aşezării Bóbrka
au participat la judecata de strungă în Lesko, în 1486 – ZNO, cota 9764/II, f. 33 şi urm.
573 În 1443, este pomenit Steppek Walachus de Olschanycza – AGZ, XI, nr. 1747. Patru ani
mai târziu, cneazul Balko era acuzat de quia tu voluisti castrum Sanok defraudare et illud cremare –
AGZ, XVI, nr. 2498 şi 2509.
143
sate probabil româneşti din apropiere, ce purtau numele Wola – Ustianowa,

Stefkowa şi Bezmichowa, întemeiate în a doua jumătate a secolului al XV-
lea574. În afara complexului aparţinând familiei Kmita, se aflau Wołkowyja
(unde în 1463 apare cneazul Jaczko575) şi Tyrawa Wołoska576.
La nord, marginea acestei regiuni ajunge până la Pogórze Przemyskie,
zonă despărţită de o porţiune a râului Wiar de Munţii Sanocko-Turczańskie,
la vest, graniţa o constituie valea râului San. Agricultura a fost posibilă îndeo-
sebi în văile acestor râuri şi ale afluenţilor lor, însă în afara lor erau înălţimi
acoperite cu păduri (unele mai sunt şi astăzi)577. Colonizarea românească în
perioada medievală târzie în ţinutul Sanok este atestată în Lesczawa578,
Brzeżawa (fosta Twardego Wola)579, Lipa580, Rudawka581 şi Żohatyń582.
În fine, la nord de Kotlina Jasielsko-Krośnieńska, în regiunea Podgórze
Dynowski, pe malul stâng al Sanului, se aflau Hłomcza583, Łubna584, Witryłów

574 J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa..., p. 94.
575 AGZ, XVI, nr. 19.
576 În 1436, apare ca Tyrawa Walachiensem – AGZ, nr. 771, iar în 1443, ca Tirawa Walaska –
ibidem, nr. 1712. În 1511, cmiecii de aici au plătit dări pentru 17 łan-uri, o moară, un han,
pentru preot şi 400 de oi – AGAD, ASK, I, 20 f. 372v.
577 J. Kondracki, Geografia Polski..., p. 23.
578 În 1485, cu ocazia împărţirii proprietăţilor, se aminteşte de păstoritul intensiv – AGH,
XVI, nr. 1689. Cum o dovedeşte registrul din 1510, locuitorii aşezării au plătit pentru 8 łan-
uri, pentru moară, cârciumă, pentru preot şi 50 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 160. A.
Fastnacht nu ia în considerare posibilitatea ca Leszczawa să fi fost o aşezare de drept valah
(ibidem, Osadnictwo..., harta).
579 În 1510, se plătesc dări pentru 10 łan-uri, moară, han, pentru preot şi 200 de oi –
AGAD, ASK, I, 20, f. 160. Pătrunderea românilor mai devreme în acel sat este atestată de
împărţirea proprietăţilor din 1485, între fiii castelanului de Sanok, Jerzy, ocazie cu care este
pomenită creşterea intensivă a animalelor în pădurile de acolo – AGZ, XVI, nr. 1689.
580 În 1443, este consemnat Sirodor knyasz de Lippa – AGZ, XI, nr. 1725.
581 În 1485, cu ocazia împărţirii proprietăţilor, este amintit păstoritul intensiv pe teritoriul
acelui sat – AGZ, XVI, nr. 1689. În 1510, s-au plătit dări pentru 5 łan-uri, o moară şi 100 de
oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 160. În anii 1517-1521, este amintit providus Ivanus Munkacz
scultetus hereditarius de Rudawka – CPAHL, SGS, vol. 1, dos. 9, f. 83 şi 219.
582 În 1452, este consemnat Pasco knyasz de Zohoczina – AGZ, XI, nr. 3082, iar în 1465,
apare în izvoare numele cneazului Iwanko – AGZ, XVI, nr. 267.

583 Până în 1468, satul a funcţionat după dreptul rutean, pe urmă a trecut în cel german
(A. Fastnacht, Słownik..., p. 148 şi urm.). În 1510, s-au strâns dări pentru 5 łan-uri, două łan-uri
părăsite, pentru preot şi 100 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 157.
584 În 1447, este consemnat filius knyasonis de Lubna – AGZ, XI, nr. 2502. În 1510, din acel
sat s-au plătit dări pentru 16 łan-uri, o moară, pentru preot şi 212 oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 161.
144
şi Końskie585. Blizne ar putea fi, de asemenea, un sat locuit de români. Dar

aşezarea considerată deseori drept cea mai veche de drept valah din Polonia
este Hadle Szklarskie, întemeiată de Władysław Opolczyk (Vladislav din
Opole), în 1377586.
Cum rezultă din cele prezentate în capitolul al III-lea, prezenţa institu-
ţiei voievodului român în Sanok ne îndeamnă să presupunem existenţa în
acea zonă a unei organizaţii militare specifice românilor, bazate pe un impor-
tant element demografic şi de colonizare. Dar, ca în cazul ţinuturilor vecine,
şi aici izvoarele păstrate nu ne permit decât sporadic să indicăm, fără dubiu,
caracterul românesc al vreunei localităţi din acea perioadă. Se pare că această
situaţie nu rezultă numai din caracterul fragmentar izvoarelor, ci este şi rezul-
tatul pierderii individualităţii juridice a acestor aşezări – observate şi în ţinutul
Przemyśl –, o dată cu limitarea atribuţiilor militare ale populaţiei de aici.
Dominaţia aspectului militar în colonizarea românească din secolul al XIV-lea
a făcut ca anumite sate să fie întemeiate în puncte strategice, cel mai adesea
în preajma castelelor şi a căilor importante de comunicaţie587. Criza acestei
forme de organizare, apărută la începutul secolului al XV-lea, putea conduce
la neacceptarea practicării în continuare a păstoritului extensiv în acele zone.
O asemenea presupunere este susţinută de faptul că satele româneşti cele
mai vechi ocupau adesea regiuni prielnice agriculturii. Acţiunile de colonizare
au început să fie decise de factori de natură economică, preferându-se în
mod evident satele agricole cu mai multă stabilitate, care asigurau venituri
mai mari.
Analiza situaţiei aşezărilor româneşti din secolul al XIV-lea (perioadă
destul de bine documentată) din ţinutul Sanok pare să confirme teza prezen-
tată mai înainte. Aflată în partea de nord a acelui ţinut, aşezarea Handle
Szklarskie, nu departe de un important nod de comunicaţie, lângă Dynów,
abia îşi mai manifestă în următorul secol vechiul statut juridic, prin consemnări
ale slujbaşilor care locuiau acolo588. Nu este consemnată însă practicarea
păstoritului589. În schimb, în prima jumătate a acelui secol, apar în imediata
apropiere a aşezării Handle Szklarskie câteva sate agricole întemeiate în dreptul

585 Cel puţin într-una dintre aceste aşezări veniseră românii, de vreme ce în 1510, s-au
plătit dări pentru 18 łan-uri, o moară, un han, pentru preot şi pentru 200 de oi – ibidem, f. 456.
586 V. Rozov, Ukrayns’ki gramoty..., nr. 12 şi AGZ, VII, nr. 570.
587 A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 136 şi urm; harta.
588 AGZ, XVI, nr. 570 din 1469.
589 A. Fastnacht, Słownik..., p. 144.
145
german: Hyżne, Dylągówka, Szklary şi Jaworniki590. Numai forma veche a

numelui satului Wołodź (în documentul lui Władzysław Opolczyk /Vladislav
din Opole/ din 1373 apare ca Wołosze) – situat ca Handle, pe aceeaşi cale, între
Sanok şi Dynów – constituie poate o urmă vagă a caracterului său românesc
iniţial591.
O istorie şi mai complicată o are satul Blizne, aflat pe calea dinspre
Sanok, în partea de nord-est. A fost întemeiat în dreptul german de către
Kazimierz Wielki (Cazimir al III-lea)592. Nu a fost, se pare, o întreprindere
reuşită, din moment ce, înainte de 1402, proprietarul ei era românul Laczko593.
A funcţionat cu siguranţă pe baza dreptului valah până în 1406, când a fost
trecut în dreptul german. Acordarea „sloboziei” de 20 de ani sugerează
faptul că, mai înainte, nu au existat acolo agricultori594. Niebieszczany – de
unde provenea voievodul român Nan – şi satul învecinat, Poraż595, localităţi
evident legate, prin localizarea lor, de castelul Sanok, puteau trece prin această
schimbare juridică încă de la începutul secolului al XV-lea, din moment ce,
mai târziu, se administrau după dreptul german596. Marochów însă, în aceeaşi
regiune, şi-a păstrat statutul juridic de până atunci.
Observarea răspândirii geografice a coloniilor de drept valah în ţinutul
Sanok, în Evul Mediu târziu, conduce la câteva concluzii. Înainte de toate,
atrage atenţia întemeierea aşezărilor aparţinând regelui în apropierea princi-
palelor căi de comunicaţie sau a centrelor de putere, mai ales în zonele care

590Idem, Osadnictwo..., harta.
591J. Czajkowski, Dzieje osadnictwa..., p. 70.
592 AGZ, VII, nr. 7 din 1366.
593 Ibidem, nr. 23.
594 ZDM, 6, nr. 1699.
595 Destul de convingătoare este sugestia lui J. Czajkowski (Dzieje osadnictwa..., p. 68) şi A.
Fastnacht (Osadnictwo..., p. 150) că în Poraż prezenţa românilor ar putea data din 1383, din
moment ce atunci regina Maria a Ungariei a confirmat vânzarea acelei aşezări, întemeiate
mai înainte de Kazimierz Wielki (Cazimir al III-lea) în dreptul german, către Jósef Olach,
adică unui român din Ungaria. Întotdeauna se cuvine însă să ne întrebăm – cum am specificat
şi mai înainte – dacă dania către un român înseamnă neapărat schimbarea statutului juridic al
satului primit.
596 În Niebieszczany, în 1430, este atestat un sołectwo – AGZ, XI, nr. 419. Atrage atenţia
totuşi informaţia din 1463, conform căreia, Hryn din această aşezare a fost jurător alături de
crainici şi de locuitori ai unor sate cu siguranţă româneşti în acea epocă – AGZ, XVI, nr. 26.
Este posibil aşadar ca în informaţia dată în 1430 să fie vorba în realitate despre un cnezat.
Identificarea sołectwo-ului cu cnezatul a fost în secolul al XV-lea un fenomen răspândit (a se
vedea capitolul V).
146
pot fi, în sens general, considerate de graniţă între cea agricolă şi cea păsto-
rească, ceea ce făcea posibilă practicarea ambelor activităţi săteşti. Caracte-
ristică este, de asemenea, evitarea de către români a zonei Kotlina Jasielsko-
Krośnieńska, cuprinse destul de devreme de colonizarea pe baza dreptului
german597.
În pofida exploatării economice a regiunilor situate la o altitudine mai
mare (în primul rând sub forma păşunatului sezonier), abia în secolele urmă-
toare aşezările stabile din acel areal vor deveni mai numeroase. La observaţii
similare ne conduce analiza procesului de stabilire a românilor pe domeniile
private, mai ales în întinsul complex aparţinând familiei Kmita, cu precizarea
că, în acest caz, axa în jurul căreia s-au organizat aşezările nu au reprezentat-
o în primul rând drumurile pe uscat, ci văile San-ului şi ale afluenţilor săi din
zona de munte, de-a lungul cărora se putea trece în Zachodnie Bieszczady.
De aceea nu ne convinge opinia lui R. Reinfuss, potrivit căreia românii s-au
răspândit pe păşunile montane, de-a lungul crestelor munţilor, iar rutenii în
zona subcarpatică, de unde mai târziu, pe drumurile din sud, s-au deplasat
spre vârfurile munţilor598.
Se pare că, în cazul regiunii amintite, sate mixte din punct de vedere
juridic şi economic – atât de caracteristice, de pildă, pentru voievodatul Bełz
sau ţinutul Lwów – apar destul de rar599. În schimb, numeroasele informaţii

597A. Fastnacht, Osadnictwo..., harta.
598R. Reinfuss, Związki kulturowe..., p. 171. Efecte ale acestui fenomen ar fi fost ciocnirea
celor două valuri de populaţie în munţii Beskidy şi, cu timpul, deplina asimilare a păstorilor
români.
599 Un exemplu de funcţionare mixtă poate fi apariţia celor două aşezări Tyrawa –
Wołoska (probabil aceeaşi cu Tyrawa Minori, consemnată în 1402) şi Tyrawa Solna (unde
apar şi elemente ale dreptului german) – A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 108 şi urm. şi harta. J.
Czajkowski, Dzieje osadnictwa..., p. 71. Distanţa semnificativă între cele două aşezări şi faptul
că între ele se află Siemuszowa şi Hołuczków pot totuşi să semnaleze că Tyrawa Wołoska şi
Tyrawa Solna au fost dintotdeauna sate diferite, iar numele lor comun vine de la cursul de
apă care le străbate – Tyrawa. Nu ştim totuşi cum să interpretăm cazul localităţii Hłomcza,
care apare în 1468 în dreptul rutean, pe urmă în dreptul german, de vreme ce registrul din
1510 consemnează dări pentru 5 łan-uri, două łan-uri părăsite şi un preot, dar şi pentru 100
de oi (AGAD, ASK, I, 20, f. 157 şi A. Fastnacht, Słownik..., p. 148 şi urm.). Să fi fost acest
sat împărţit într-o parte ce funcţiona după dreptul valah şi alta după dreptul german? Şi în
Szczawne, în urma deciziei reginei Zofia din 1437, a apărut o complicată situaţie juridică, din
moment ce satul a fost trecut în dreptul german, păstrând totuşi dări tipice dreptului valah
(ZDM, 5, nr. 1424). Nu este sigur dacă acest act a intrat într-adevăr în vigoare, de vreme ce
mai târziu satul era administrat în continuare de către cnezi (frecvent prezenţi şi în Sanok în
organisme de judecată românească), iar în secolul al XVI-lea apare aici un crainic – AGAD,
147
din izvoare, mai ales din cele de la începutul secolului al XVI-lea600, despre
aşezări în mod evident româneşti în care creşterea animalelor este combinată
cu agricultura – şi unde cu greu s-ar putea indica area limitată a funcţionării
altor cutume – trebuie interpretate mai curând ca un rezultat al evidentei
practicări a agriculturii de către români. Acest fapt confirmă concluzia
demersului nostru din capitolul al II-lea, dovedind că nu există o strictă
specializare păstorească a colonizării româneşti.
OBSERVAŢII GENERALE DESPRE REGIUNILE

CUPRINSE DE COLONIZAREA ROMÂNEASCĂ
ŞI DESPRE ETAPELE SALE DE DEZVOLTARE
La încheierea acestui capitol consacrat situării geografice şi profilului

economic al aşezărilor româneşti din Rutenia Roşie în perioada medievală, se
cuvine să facem câteva observaţii cu un caracter mai general. Trebuie subli-
niată în primul rând capacitatea de adaptare a activităţilor din acele sate la
diferite condiţii oferite de cadrul geografico-natural în care se aflau. Analiza
izvoarelor ne convinge că populaţia de acolo a îmbinat cu pricepere păsto-
ritul cu practicarea agriculturii. De aceea, concepţia des întâlnită în literatura
de specialitate, care-i tratează pe români exclusiv ca pe o populaţie de păstori
nu ni se pare a fi pe deplin justificată. De asemenea, tendinţa de limitare a
ecumenei românilor la regiunea de munte se cuvine amendată (acestei
probleme îi este consacrată harta nr. 3). Deşi în Evul Mediu românii erau
capabili să exploateze regiuni aflate la o altitudine mai mare, pentru înteme-
ierea aşezărilor lor stabile alegeau totuşi habitatul mai prielnic, al zonelor de
deal. Puteau să se adapteze cu uşurinţă şi în regiuni îndepărtate de acestea,
contribuind la gospodărirea podişurilor şi a depresiunilor, mai ales a celor

ASK, I, 21, f. 34v. În plus, în 1492, starostele din Sanok, Stanisław Pieniążek din Witowice l-
a scutit pe preotul locului de plata taxei numite odumarszczyzna (mortuarium) şi a confirmat
existenţa dreptului valah în Szczawne – AGZ, XVI, nr. 2096: et relinquimus eum circa ius
Valachiense et villam nostra Szczawne relinquimus.
600 Registrele de dări din anii 1507-1512 informează despre prezenţa łan-urilor şi,
totdodată, a turmelor de oi în localităţi precum Serednie, Końskie, Witryłów, Tarnawa,

Zahoczewie, Leszczawa, Rudawka, Radoszyce, Płonna, Wołkowyja, Łubna şi Brzeżawa –
AGAD, ASK, I, 20, f. 35, 159v, 160, 163, 369-369v, 373, 456.
148
mlăştinoase şi acoperite de păduri601, adesea şi a terenurilor ocolite de agri-

cultori, din cauza solurilor sărace602. De aceea, multe aşezări româneşti pot fi
întâlnite în Roztocze şi Wyżyna Podolska. Românii şi-au găsit spaţiu pentru
activităţile lor şi în vechile aşezări agricole. De aceea, un fenomen deseori
atestat este cel al „plantării” unor români (uneori chiar câte o singură familie)
de către nobili în sate deja existente.
Un rezultat al analizei noastre este şi identificarea unor noi regiuni în
care a pătruns colonizarea românească, corectându-se uneori unele dintre
concepţiile prezentate în literatura de specialitate. În total, am reuşit să
identificăm 305 aşezări din Rutenia Roşie cuprinse cu siguranţă – sau cu o
mare probabilitate – de faza cea mai veche a colonizării româneşti. Deşi
această cifră constituie, fără îndoială, un progres prin comparaţie cu rezulta-
tele mai vechilor cercetări, prezentate în partea introductivă a capitolului, în
mod cert viitoarele studii vor conduce la o mărire a numărului de aşezări de
această factură şi la corectarea unora dintre demonstraţiile noastre. Dar chiar
şi în acest moment trebuie să recunoaştem că rolul colonizării româneşti în
schimbările economice şi sociale din Rutenia Roşie, în Evul Mediu târziu, a
fost unul important. Rezultatele obţinute sunt cuprinse în tabelul nr. 1.
Având în vedere caracterul în bună măsură aleatoriu şi fragmentar al
izvoarelor disponibile, trebuie să reţinem că data primei atestări a elemen-
telor de drept valah dintr-o anumită aşezare poate să se îndepărteze semnifi-
cativ de momentul sosirii efective a populaţiei româneşti pe teritoriul său.
Evaluarea credibilităţii acestor izvoare rămâne, totuşi, o chestiune de ordin
subiectiv.

601 Problematica raporturiloe dintre colonizarea românească şi zonele împădurite sau
mlăştinoase este reprezentată în harta nr. 2. Gradul de împădurire al Ruteniei Roşii în peri-
oada medievală târzie indicat acolo are, desigur, un caracter ipotetic. Am căutat să-l reconsti-
tuim mai ales pe baza lucrării lui A. Janeczek, Osadnictwo..., harta nr. 12 şi idem, Granice a
procesy osadnicze: średniowieczna Ruś Haliczka w polu inferencji, în Pocątki sąsiedzwa..., p. 294; K. J.
Hładyłowicz, Zmiany krajobrazu..., harta şi F. Persowski, Studia nad pograniczem polsko-ruskim w
X-XI wieku, Wrocław, 1962 (harta).
602 Problematica dependenţei răspândirii colonizării româneşti de condiţiile de sol este
reprezentată în harta nr. 4. Mulţumiri călduroase îi adresăm doamnei prof. Anna Słowinska-
Jurkiewicz (Instytut Gleboznastwa o Kształtowania Środowiska Przyrodniczego Akademii Rolniczej,
Lublin) pentru ajutorul profesionist acordat la executarea acesteia.
149
Tabelul nr. 1
Datarea primelor consemnări ale funcţionării dreptului valah în
satele din Rutenia Roşie, în perioada medievală603
Aşezări atestate
Aşezări
Aşezări Aşezări la începutul
atestate în a
atestate atestate până sec. al XVI-lea,
Ţinut doua Împreună
în sec. al la jumătatea deşi cu
jumătate a
XIV-lea sec. al XV-lea siguranţă mai
sec. al XV-lea
vechi
Halici 6 25 42 73
Lwów 1 15 22 11 49
Voievodatul
5 6 14 25
Bełz
Chełm 2 1 7 10
Sanok 4 10 27 6 47
Przemyśl 7 8 47 26 88
Împreună 12 46 128 106 292

603 Au fost luate în considerare numai aşezările localizate, cuprinse în harta nr. 1.
150
Capitolul V
Organizarea satelor de drept valah

şi funcţionarea lor socială
OBSERVAŢII PRELIMINARE
Istoriografia a prezentat deja diferite instituţii şi mecanisme considerate

tipice pentru dreptul valah. Încă din secolul al XIX-lea au fost descrise deta-
liat obligaţiile faţă de nobili şi castelani ale locuitorilor satelor, activităţile
acestora, s-a încercat definirea statutului economic şi social al conducătorului
aşezării – cneazul, s-a constatat de asemenea existenţa unor uniuni de sate,
specifice acelei cutume juridice, numite craine. Au fost formulate de aseme-
nea ipoteze (deseori contrare) pe tema genezei dreptului valah şi a direcţiilor
evoluţiei sale ulterioare, precum şi diferite aprecieri asupra autonomiei
românilor604.
De aceea, demersul nostru se concentrează în jurul câtorva probleme-
cheie, neglijate sau abia semnalate până în momentul de faţă. Cea mai
importantă este descrierea relaţiilor apărute între dreptul valah şi cele agri-
cole – german şi rutean. Încercăm, totodată, să prezentăm asemănările dintre
ele, precum şi trăsăturile lor distinctive. În aria noastră de interes intră şi
problema deosebit de importantă a pătrunderii în dreptul valah a unor
elemente considerate caracteristice pentru cel german sau rutean, precum şi
stabilirea cronologiei şi a intensităţii acestui fenomen în regiunile Ruteniei
Roşii, în Evul Mediu târziu şi în zorii modernităţii. Ne vom ocupa şi de
chestiunea relaţiilor dintre cnezi şi populaţia din sate supusă acestora, puţin
abordată în literatura de specialitate, şi de diferitele forme de viaţă

Prezentări amănunţite ale obligaţiilor românilor în diferite etape ale acestei colonizări
604
găsim în aproape fiecare lucrare din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
administrativă (obşti, craine, înfăţişarea comună la forurile de judecată). Ne

vom opri asupra rolului bisericii şi al clerului în acele comunităţi, precum şi
al locuitorilor simpli ai aşezărilor româneşti. Ne interesează în primul rând
condiţia materială a românilor şi compararea acesteia cu situaţia locuitorilor din
satele administrate după alte drepturi, tipic agricole, şi indicarea premiselor
ce sugerează existenţa unor privilegii juridice pentru cei dintâi.
CNEZI, SOŁTYSI, TYWUNI. PROBLEME TERMINOLOGICE
Tipică pentru dreptul valah şi cea mai frecvent menţionată în izvoare a

fost instituţia cneazului, descris uneori drept director, vicinus, officialis, factor,
dux, oszajca sau ksiądz605. Aceste contradicţii terminologice sunt adâncite şi
mai mult de identificarea cneazului – deosebit de des întâlnită în ţinurile
Sanok şi Przemyśl – cu sołtys-ul şi wójt-ul (voitul), vizibilă începând cu jumă-
tatea secolului al XV-lea606. Desfăşurarea cronologică şi geografică a menţio-
nărilor cercetate dovedeşte faptul că, în partea de vest a Ruteniei Roşii,
elemente ale dreptului german care se răspândea pe atunci au început să

605 AGZ, XIV, nr. 1863 din 1447: Et Nicolaus in eisdem bonis sibi obligatis non debebit vendere
officium ducatus alias xanszstwa, CPAHL, KGL, F. 9, vol. 1, dos. 10, f. 73 din 1514: in curia
laboriosi Hym factoris alias knyazya..., AGZ, VI, nr. 58 din 1464: director seu knyasz de Macowa,
AGZ, XII, nr. 3900 din 1461: laboriosus Stan ksądz de Srzednye şi AGZ, XI, nr. 1778 din 1443:
Lukyan vicinus de Welepole.
606 AGAD, MK, 34, f. 94 din 1499 şi Materiali do istorii..., nr. 60: providus Wasko scultetus
alias knyaz villarum nostrorum Derewna et Coblo, f. 51 din 1518: scultecia alias knyasthwo in villa regia
Wysszoczka Nyzna; CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 137 din 1508: Nobilis Ivashko
advocatus alias knyasz de villa Brylińce, ZDM, 5, nr. 1426 din 1437: advocacia alias knyasthwo,
Valachico iure in eadem villa Smolnycza. Şi: AGZ, XVI, nr. 3226 din 1468, AGZ, XI, nr. 2865
din 1450, AGZ, XIII, nr. 6598 din 1467, AGZ, XVI, nr. 1177 din 1476, nr. 2029 din 1491,
AGZ, XVII, nr. 1912 din 1484, nr. 3830 din 1501, AGZ, XVIII, nr. 2791 din 1500, Materiały
archiwalne..., nr. 70 din 1430, CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 136 din 1508, MK, 23, f.
256-256v din 1464. Deseori erau numiţi sołtysi persoane care în realitate îndeplineau funcţia
de cnezi, iar proprietăţile lor erau numite sołectwo-uri sau wójtostwo-uri, dar nu cnezate. De
exemplu, în 1517, cnezii din Odrzechowa erau prezentaţi drept: Nobilis Iwaszko et Halko
atque Kyelko sculteti de villa Odrzechowa – CPAHL, KGS, F. 15, vol. 1, dos. 9, f. 22. Şi: AGZ,
XVI, nr. 3419 din 1489, 3687 din 1520, AGZ, XVII, nr. 3297 din 1500, 3318 din 1501, 3348
şi urm. din 1500, AGZ, XVIII, nr. 3068 din 1502 şi AGAD, MK, 30, f. 302v-303 din 1519
(MRPS, IV/1, nr. 2872).
152
Organizarea satelor de drept valah şi funcţionarea lor socială
acţioneze în mod semnificativ asupra unor mecanisme caracteristice organi-

zării aşezărilor de drept valah607. În această situaţie, acolo unde în interiorul
aceleiaşi localităţi au funcţionat laolaltă elemente ale unor diferite modele de
organizare, au apărut „hibrizi” juridici sui generis. K. Kadlec consideră, am
spune în mod hazardat, că această „hibridizare” ar fi o dovadă că dreptul
valah a fost doar o modificare, în sensul simplificării, a dreptului german608.
Szczawne exista din 1437 ca localitate întemeiată în dreptul valah. Atunci
dobândeşte cnezatul românul Jakub de la proprietarii anteriori (fiii românului
Bota). Confirmând această tranzacţie, regina Zofia a trecut totodată satul şi
cnezatul (numit în documente sołectwo) în dreptul german, păstrând totuşi
pentru păstori dări tipice pentru cutuma ce funcţionase până atunci609.
Numeroase menţionări din perioada de mai târziu amintesc totuşi în conti-
nuare persoane numite cnezi sau sołtysi, care fac parte din forurile româneşti
de judecată din Sanok. De la începutul secolului al XVI-lea, în acel sat îşi
avea reşedinţa şi crainicul – slujbaş tipic pentru dreptul valah. Folosirea
alternativă de către autorii izvoarelor a terminologiei tipice pentru dreptul valah
şi pentru cel german poate fi mai mult decât oglindirea procesului de trecere
de la un drept la altul, poate semnala existenţa în fapt a unui model de orga-
nizare mixt610.
O situaţie juridică şi mai complicată a creat actul de întemeiere emis de
regină pentru Radoszyce. Păstorii trebuiau să plătească dările în natură,
conform tipicului românesc, iar agricultorii trebuiau să plătească taxe611.
Sołtys-ul, la rândul său, răspundea în faţa starostelui – iure eorum Ruthenico –,
iar sołectwo-ul era întemeiat în dreptul german. Trebuia să exercite jurisdicţia
asupra locuitorilor satului, să judece potrivit acelui drept612. Şi în acest caz
trebuie să remarcăm faptul că, în următoarele decenii, termenii cneaz şi sołtys

607 Ţinând seama de numeroasele informaţii despre folosirea alternativă a termenilor
cneaz şi sołtys (wójt) cuprinse în nota 2, ni se pare neîntemeiată opinia lui T. Holban, potrivit
căreia fenomenul acesta s-a generalizat abia în secolulul al XVI-lea (idem, Cneazul. Contribuţie
la jus Valachicum din Polonia, în Cercetări Istorice. Revista de Istorie Românească, vol. 1, Iaşi, 1936,
p. 63 şi urm.).
608 K. Kadlec, Valaši..., p. 339.
609 ZDM, 5, nr. 1424.
610 Poblema semnalată aici va fi tratată pe larg într-o secţiune următoare din acest capitol.
611 ZDM, 8, nr. 2327: quilibet cmeto seu incola villae praedictae qui armenta ovium vel caprarum
possidebit [...] a quilibet cento ovium vel caprarum racione census quinque mutones aut capriolos et tres
magnos caseos....
612 Ibidem.
153
au fost folosiţi unul în locul celuilalt, iar registrele datând de la începutul

secolului al XVI-lea dovedesc faptul că, măcar într-o parte a sa, localitatea
Radoszycze era în continuare organizată după dreptul valah613. În cazul altor
aşezări, a căror istorie medievală este mai slab documentată, ne putem
întreba dacă folosirea alternativă a termenilor (cneaz – sołtys) este doar rezul-
tatul identificării făcute de autorul izvorului, care nu a observat diferenţele
existente şi nu a sesizat importanţa lor, sau o încercare de a descrie o nouă
realitate cu ajutorul vechii terminologii, general cunoscute.
În schimb, numai în menţiuni izolate apare asocierea unor cnezi cu
conducătorii satelor rutene – tywuni, watamani (atamani)614 –, ceea ce poate
sugera o mai rapidă asimilare juridică între dreptul german şi cel valah decât
între cel rutean şi cel valah615. În cazul watamani-lor (vătămanilor), situaţia
este complicată şi mai mult de prezenţa lor în satele din Moldova medievală.
Deja în secolul al XV-lea este vizibilă acolo identificarea lor cu cnezii, pre-
cum şi folosirea alternativă a celor doi termeni, wataman (vătăman) şi cneaz, iar
în secolul următor titulatura cnezilor dispare616. De aceea, ar fi o neînţelegere
să-i tratăm pe aceşti slujbaşi care au stat cândva deopotrivă la conducerea
satelor româneşti din ţinutul Halici numai ca un rezultat al asimilării juridice
ruteano-româneşti.
Actul (uniwersał) emis de Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) în 1510
în chestiunea dărilor pe cap de locuitor poate sugera existenţa unei situaţii
diferite, ce semnalează poate adoptarea de către aşezările rutene a instituţiei
cnezilor. Era menţionată în acest act regal o categorie aparte de locuitori,

613Beryło – consemnat în anii 1468-1476 – este numit, alternativ, cneaz sau sołtys, iar pro-
prietatea sa cnezat sau sołectwo – de exemplu în AGZ, XVI, nr. 309, nr. 891, nr. 3226, nr.
3270, nr. 3280. În 1510, în acel sat s-au plătit dări pentru 8 łan-uri, o moară, pentru preot şi
200 de oi, iar un an mai târziu pentru o moară şi 400 de oi – AGAD, ASK, I, 20, f. 163 şi 373.
614 În Hubice (stărostia Drohobycz), în partea întemeiată în dreptul valah, în locul
cneazului apare tywun-ul (AGAD, ASK, LVI, D-1/I, f. 52v). La fel, în Krasów (powiat-ul
Lwów), în fruntea satului românesc se afla un tywun – AGZ, XIV, nr. 1693.
615 Teza despre transferarea rapidă, produsă deja în secolul al XV-lea, a unor elemente de
drept rutean în cel valah (printre care şi prezenţa tywun-ilor şi a wataman-ilor) este prezentată
de W. Hejnosz, fără a fi însă sprijinită pe argumente convingătoare extrase din izvoare (idem,
Fragmenty „Iuris Ruthenici” na Rusi Czerwonej pod koniec średniowiecza, Lwów, 1930, p. 3 şi urm.).
616 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 192 şi P. P. Byrnja, Sel’skije poselenija..., p. 63 şi urm.
La jumătatea secolului al XVI-lea, în Moldova, vătămanii (watamani) aproape i-au înlocuit pe

cnezi.
154
kniazones Ruthenici. Aceştia trebuiau să plătească o dare mai mare decât cmiecii617.
Nu putem însă şti în mod cert dacă referirile la acel grup nu sunt cumva doar
rezultatul unei erori sau al neştiinţei celor din cancelaria regală, din moment
ce „cnezii ruteni” sunt menţionaţi imediat după enumerarea obligaţiilor
românilor – păstori şi agricultori deopotrivă. Fără îndoială, în documentul
amintit aceştia erau deosebiţi de sołtysi, care aveau de plătit dări semnificativ
mai mari618.
În primul capitol au fost indicate premisele ce sugerează că aceşti cnezi
constituiau o veche instituţie de drept valah, ce putea să apară în comuni-
tăţile româneşti în perioada Evului Mediu timpuriu şi care s-a dezvoltat pe
baza formelor de organizare de neam619. În opinia lui V. F. Inkin, tocmai
acest lucru îi deosebeşte pe cnezi de sołtysi-i (de drept german), apăruţi destul
de târziu, în perioada de reformare profundă a agriculturii vest-europene, în
primul rând ca reprezentanţi ai stăpânirii seniorale620. La început, cnezii erau
aleşi conducători pe viaţă, lucru care s-a păstrat şi în secolul al XIV-lea la
păstorii din Serbia şi Bulgaria621. În restul regiunilor, s-a produs în aceeaşi
perioadă o separare a căpeteniilor de până atunci de comunităţile săteşti.
Poziţia lor – susţine P. P. Panaitescu – avea să fie întărită de dobândirea unui
avantaj economic asupra celorlalţi săteni (în urma daniilor de pământuri făcute
de nobili şi de rege, a muncilor efectuate pentru ei şi a primirii unei cote din
dările în natură), odată cu păstrarea şi chiar întărirea puterii de judecată pe
teritoriul satelor. Funcţia de cneaz a căpătat caracter ereditar622, ceea ce a
apropiat-o de statutul de sołtys de drept german. Contactul constant cu
modelul german de organizare a satului (mai întâi în Transilvania, ceva mai
târziu în Polonia şi Slovacia) a apropiat instituţia cneazului de cea a sołtys-ului
şi a condus la folosirea alternativă a termenilor pentru aceeaşi realitate isto-
rico-administrativă.

617Cnezii trebuiau să plătească câte 4 groşi, iar pentru soţie şi pentru fiecare copil câte 2
groşi. Românii care aveau pământ arabil şi peste 100 de oi trebuiau să plătească 3 groşi, iar
pentru soţie şi pentru fiecare copil 1½ groşi. Cei care aveau numai oi trebuiau să plătească
câte un groş pentru ei şi pentru fiecare membru al familiei – CIP, vol. 3, p. 597.
618 Sołtysi-i care nu aveau supuşi trebuiau să plătească câte 8 groşi, iar cei care aveau supuşi,
mori şi cârciumi câte 15 groşi – ibidem.

619 Opinii asemănătoare se întâlnesc şi la P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., pp. 67-69.
620 V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 13.
621 P. Ratkoš, Problematika..., p. 183, şi K. Kadlec, Valaši..., p. 202.
622 P. P. Panaitescu, Obştea ţărăneascaă..., p. 232.
155
CARACTERUL PROPRIETĂŢII ŞI ÎNZESTRAREA CNEZATELOR
Înzestrarea materială a cneazului, care-i conferea un avantaj economic

faţă de ceilalţi locuitori ai satului era o răsplată pentru costurile suportate şi
eforturile făcute de acesta sau de înaintaşii săi pentru întemeierea aşezării.
Acestea constaseră în primul rând în aducerea de colonişti, fie de peste
graniţe, fie din aşezări româneşti mai vechi, în stabilirea şi desemnarea lotu-
rilor pentru locuinţe, a pământurilor arabile şi a păşunilor623. Deja în secolul
al XV-lea a apărut practica – devenită mai târziu generală – a plăţii de către
întemeietor a unei taxe speciale pentru dreptul de întemeiere a aşezării. Pe
domeniile regale, i se plătea starostelui, după ce regele îşi dădea acordul, iar
pe cele private, taxa era luată de proprietarul satului624. În acest mod, înteme-
ietorul devenea proprietarul teritoriului acordat, iar dreptul de a dispune liber
de acesta (prin vânzare, schimb etc.) numai sporadic depindea de acordul for-
mal al stăpânului satului625. În obligaţiile cnezilor intrau (ca în cazul sołtysi-lor)
strângerea dărilor pentru stăpân, judecăţile, îndeplinirea altor funcţii admi-
nistrative şi, aşa cum rezultă din cele prezentate în capitolul al III-lea, înde-
plinirea serviciului de natură militară şi de asigurare a ordinii. Un element
specific pentru dreptul valah era obligaţia cnezilor de a strânge dările anuale
pentru proprietarul satului sau, în cazul domeniilor regale, pentru staroste.
Nu ştim dacă a fost un obicei răspândit în toată regiunea respectivă sau
numai unul local, din moment ce izvoarele îl atestă doar în stărostia Przemyśl.
Cnezii de acolo trebuiau să ducă în fiecare an la castel câte 12 oi, iar izvoarele

623 Cazuri de aducere de colonişti din Moldova şi din Regatul Ungar au fost prezentate în
primul capitol. Eliasz a primit cnezat în Makowa (ţinutul Przemyśl): ex eius fidelitate et valencia
pro incolacione ville regalis Makowa... – AGZ, VI, nr. 58 din 1464. Un zapis din 1515 prezintă
dania cnezatului ca un rezultat al întemeierii unui nou sat (super locandum villam Schodnycza –
CPAHL, KZP, F. 14, vol. 1, dos. 9, f. 74); în mod similar, în documentul lui Zygmunt Stary
(Sigismund I cel Bătrân) din 1519 pentru atribuirea cnezatului din Lenina (stărostia Sambor)
lui Piotr Hryć: scultecia alias knyasthwo in villa Lynyna per eundem in vastitate et in deserto de nowa
radice locando... – AGAD, MK, 30, f. 300 (MRPS, IV/1, nr. 2874).
624 Mikołaj Bal din Nowotaniec a luat de la un oarecare Szymek 80 de florini pentru
sołectwo şi dreptul de a întemeia satul Sękowa Wola – Bibl. PAN din Cracovia, cota 2854/I,
pp. 8-10. În secolul al XVI-lea, pe domeniile din Sanok ale familiei Kmita din Wiśnicze,
această taxă se ridica la 100 de florini – A. Stadnicki, O wsiach..., pp. 25-28.
625 De exemplu, de acordul stăpânului depindea dreptul de vânzare sau de schimbare a
cnezatului, cum se observă în documentele privitoare la Stebnik (Nanowa) din stărostia

Przemyśl – Bibl. PAN din Cracovia, cota 2855/I, f. 8 din 1532.
156
de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea descriu

această obligaţie ca fiind veche: sic ut antiquitas consueverunt626. Cu destulă
consecvenţă, inventarul pentru domeniile din Sambor din 1497 constată
absenţa oricăror obligaţii ale cnezilor de acolo627.
Cel mai frecvent, au fost înfiinţate cnezate separate pentru diferitele
aşezări româneşti. Situaţii diferite apăreau înainte de toate atunci când, între
graniţele unui sat vechi, din iniţiativa cnezilor ei, era întemeiat unul nou. În
consecinţă, după trecerea unui anumit timp, se producerea separarea satelor.
O astfel de situaţie este documentată în 1508 de privilegiul lui Zygmunt Stary
(Sigismund I cel Bătrân) pentru Hawryło şi Iwaszko, prezentaţi drept sculteti
villarum Brilince et Tessowa in hereditate eiusdem Brilince locata. Abia atunci în acele
sate din stărostia Przemyśl s-au separat sołectwo-urile (cum sunt numite în
document cnezatele)628. Un cnezat comun aveau Derewno (localitate înteme-
iată de către Jan Olbracht în 1499) şi Kobło (localitate întemeiată la o dată
anterioară), aflate în stărostia Sambor, de vreme ce apare acolo providus
Wasko scultetus alias knyaz villarum nostrorum Derewna et Coblo629. Situaţia aceasta
s-a păstrat în anumite zone, din cauza slabei lor populări. Un cneaz comun
este consemnat în 1505 în Jamna şi Trójca (powiat-ul Przemyśl). Această
formă de organizare este păstrată cel puţin până în 1532, din moment ce, în
acel an, în Jamna exista doar un singur cnezat, pe suprafaţa unei singure
dworzyszcze, iar în Trójca nici unul630.
Funcţia de cneaz în perioada medievală avea un caracter ereditar. Abia
în a doua jumătate a secolului al XVI-lea apar informaţii despre acordarea sa
pe viaţă, dar acest lucru nu se întâmpla nici atunci foarte des631. V. F. Inkin a

626 AGAD, MK, 23, f. 274 din 1508. (MRPS, IV/1, nr. 309). Similar: f. 256v din 1508
(MRPS, IV/1, nr. 305 – documentul este confirmarea deciziei regale din 1464), f. 263v, 266
din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 306-307) şi ASK, LVI, P-1/I, f. 15 din 1497.
627 Acest izvor neagă în mod consecvent existenţa unor obligaţii ale cnezilor; de exemplu
Jaczko knyasz de integra area nihil dat (ASK, LVI, S-1/I, f. 18v). Numai o singură dată se
aminteşte că darea plătită de cneaz este în piei de jder şi, totodată, că satul este colonizat în
dreptul valah. Poate că acel „cneaz” era în realitate un tywun – f. 22 din 1495.
628 AGAD, MK, 23, f. 265 v (MRPS, IV/1, nr. 307).
629 AGAD, MK, 34, f. 94 şi Materiali do istorii..., nr. 60. A se compara cu: laboriosus Roman
de Troycza et Jamna knyasz nobili Stanislai Jaszkmanyczky – AGZ, XVIII, nr. 3430 şi 3457 din 1505.
630 Laboriosus Roman de Troycza et Jamna knyasz nobili Stanislai Jaszkmanyczky – AGZ, XVIII,
nr. 3430 şi 3457 din 1505. În 1532, în Trójca a fost consemnată existenţa a trei dworzyszcza,
iar în Jamna, a două dworzyszcza, a unei mori, a unui preot şi a unui sołtys pe o dworzyszcze –
AGAD, ASK, I, 17, f. 36.
631 K. Kadlec, Valaši..., p. 337.
157
întreprins cercetări atente asupra caracterului proprietăţii cnezatelor şi a

ajuns la concluzia că acestea aparţineau neamului (clanului) celor care purtau
titlul ereditar de cnezi. În alte locuri din aceeaşi lucrare însă, autorul se referă
din nou la proprietatea de familie asupra cnezatelor, considerând-o o
trăsătură ce le-ar fi diferenţiat de sołectwo-urile întemeiate în dreptul german,
care erau proprietate individuală632. Această concepţie este interesantă, dar se
impun unele precizări. Lipsa de consecvenţă în utilizarea termenilor rod
(neam) şi rodzina (familie) este vizibilă în istoriografia poloneză şi derivă din
dificultatea de a le defini aria semantică633. Adoptând totuşi definiţia etimolo-
gică a termenilor rod (neam) sau klan (clan) – grup de rude de sânge, ce
cuprinde toate persoanele ce se trag dintr-un strămoş comun (real sau fictiv),
conştiente de originea lor comună (manifestată în diferite moduri), dar ai
cărui membri nu alcătuiesc o comunitate economică, deseori nici teritorială634
–, ajungem la concluzia că nu poate fi susţinută existenţa unei astfel de
forme de organizare în izvoarele analizate. Această constatare se apropie de
opinia expusă de K. Zawistowicz-Adamska, potrivit căreia geneza clanurilor
muntene în Carpaţii polonezi este mai târzie, probabil începând cu secolul al
XVI-lea635. În realitate, cercul celor îndreptăţiţi să moştenească un cnezat se
limita cel mai adesea la fiii cneazului proveniţi dintr-o căsătorie legală (aşadar
avea la bază filiaţia636) şi mai rar cuprindea rude îndepărtate, ca în cazul
sołectwo-urilor637. Dreptul de moştenire după strămoşi era o practică genera-
lizată, pe baza căreia se justificau cererile de succesiune în faţa forurilor de
judecată, a nobilului şi a regelui. De pildă, în 1464, Kazimierz Jagiellończyk

632 V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 12 şi urm.; idem, K voprosu o proischoždjeniju...,
p. 125.
633 Această temă a fost abordată de către B. Waldo în lucrarea Niedział rodzinny w polskim
prawie ziemskim do końca XV stulecia, Wrocław, 1967, p. 37 şi urm.

634 K. Zawistowicz-Adamska, Systemy krewniacze na Słowiańszczyźnie w ich historyczno-społecznym
uwarunkowaniu, Wrocław, 1971, p. 43 şi urm.; S. Szynkiewicz, Ród, în Słownik etnologiczny.

Terminy ogólne, red. Z. Staszczak, Varşovia-Poznań, 1987, p. 319 şi urm.
635 K. Zawistowicz-Adamska, Systemy krewniacze..., p. 52.
636 Cum o dovedeşte un exemplu din 1519, acuzaţia de ilegitimitate era respinsă prin
jurământul martorilor. Cneazul şi trei ţărani din Łozina (ţinutul Lwów) au declarat că Piotr şi
Jaczko, fiii lui Staszek Jaczyński, provin dintr-o căsătorie legală, pentru că părinţii lor s-au
căsătorit într-o biserică ruteană. Cel care a făcut plângerea era o rudă de-a lor (un unchi?),
nobilul Konrad Jaczyński, care le nega astfel nepoţilor dreptul la moştenire – CPAHL,
KGL, F. 9, vol. 1, dos. 10, f. 345 şi urm.
637 L. Łysiak, Własność sołtysia (wójtowska) w Małopolsce do końca XVI wieku, Cracovia, 1964,
p. 121.
158
(Cazimir al IV-lea Jagiello) a confirmat dreptul de proprietate al românului

Eliasz, pe baza jurămintelor locuitorilor din Makowa, care au declarat că, în
acea aşezare, cnezatul eiusdem Elie de awis et preawis fuisse et ad eum esse iure
propinquitatis devolutam638. De asemenea, starostele rutean Michał Buczacki i-a
dat lui Melent, fiul lui Siemion, cnezatul din Smolnica, cu aceeaşi avere ca a
tatălui său (sicut avus tenuit et pater639). În fine, Zygmunt Stary (Sigismund I cel
Bătrân) motiva dania către un oarecare Piotr din Łużek Górny (stărostia
Sambor) prin întemeierea cnezatului de către tatăl celui căruia i se adresa
privilegiul640. Absenţa aproape totală a femeilor ca succesoare ale cnezatelor
poate reprezenta un element distinctiv pentru dreptul valah, iar cazurile
sporadice menţionate, în care fraţii-cnezi le-au despăgubit pe surori pentru
moştenirea de la tată sunt cu siguranţă rezultatul influenţei târzii a dreptului
german641.
Permisiunea de întemeiere putea fi acordată individual unui român sau
unui grup de persoane, cel mai adesea fraţi. Avem impresia că această a doua
situaţie apare mult mai frecvent în cazul cnezatelor decât în cel al privilegiilor
pentru sołectwo-uri de drept german, ceea ce poate reprezenta o trăsătură a
modelului juridic românesc. Cercetările lui L. Łysiak indică faptul că în satele
de drept valah, proprietatea în devălmăşie a reprezentat o fază de început,
lichidată repede de plăţile reciproce. Încă din secolul al XIV-lea, se observă,
din partea proprietarilor de domenii, o accentuare a procesului de lichidare a
proprietăţilor în devălmăşie şi tendinţa de a se ajunge la o formă de orga-
nizare în care sołectwo-ul ar fi proprietatea unei singure persoane642. În cazul
aşezărilor româneşti, nu putem aşadar căuta analogii cu această situaţie,
deoarece proprietăţile de familie în devălmăşie apărute aici au durat câteva

638 AGZ, VI, nr. 58.
639 ZDM, 5, nr. 1426 din 1437.
640 AGAD, MK, 30, f. 303 (MRPS, IV/1, nr. 2877): novem privilegium Petro kniaz super
sculteciam alias kniastwo in villa Luzek Superiori per patrem dicti Petri extirpata. Similar: MK, 23, f.
263-263v din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 306), BUAN, cota 2837/III, f. 32 şi urm., AGZ, XI,
nr. 1139 din 1438, AGZ, XVI, nr. 786 din 1470.
641 Un astfel de caz este consemnat într-un zapis din 1495, referitor la aşezarea Odrzechowa.
Anna, pomenită drept Nicolai filia heres sculteciae de Hodrzechow, a declarat în faţa forului de
judecată din Sanok, prin intermediul tutorelui său legal, că fraţii săi i-au plătit toate que iacet in
iure Odrzechow – AGZ, XVI, nr. 3548. Dreptul femeilor de a moşteni cnezatul a fost exclus şi
de D. D. Mototolescu, Jus valachicum..., p. 13. Plata făcută pentru Katarzyna, soţia cneazului
din Bednarka (powiat-ul Biecz), de către fratele său, cneazul din Gałka (Odrzechowa) este
confirmată de o menţiune din 1520 – ibidem, nr. 3687.
642 L. Łysiak, Własność sołtysia..., pp. 148-154.
159
generaţii şi au avut numeroşi membri. O asemenea stare de lucruri poate fi

explicată atât prin factori de natură economică, cât şi de natură socială. Îi
asigurau pe cei care participau la proprietatea în devălmăşie împotriva
pericolului de a-şi pierde poziţia privilegiată în societatea sătească şi a decă-
derii la condiţia de ţăran care, în cazul urmaşilor cneazului scoşi din drepturile
de succesiune, ar fi fost altfel inevitabilă. Făcea de asemenea dificilă cumpă-
rarea cnezatului sau a unei părţi din acesta de către persoane străine. Gospo-
dărirea comună uşura trecerea prin perioadele de criză643 şi înlesnea investiţiile,
greu de făcut în condiţiile împărţirii mijloacelor financiare între fraţi. Era
posibilă, de pildă, suportarea costurilor de întemeiere a unei noi aşezări. În
1508, o asemenea iniţiativă au avut-o fraţii Bartym, Juśko şi Jurko, primind
permisiune regală pentru întemeierea aşezării Łopusznica (stărostia Przemyśl).
Din conţinutul documentului respectiv rezultă că, în acel sat, a fost totodată
înfiinţat şi un cnezat – ce cuprindea, printre altele, trei łan-uri, defrişate,
curăţate de către fraţi, o moară şi un han – rămas în proprietate comună644.
De asemenea, după moartea tatălui, urmaşii săi decideau fie păstrarea
gospodăririi comune, fie împărţirea moştenirii paterne între ei. Din păcate,
izvoarele analizate indică destul de rar, în cazul prezenţei mai multor cnezi
într-o aşezare, situaţie destul de frecvent consemnată, pentru care dintre cele
două posibilităţi s-a optat645. În orice caz, este cert faptul că titlul de cneaz le
revenea atât proprietarilor unor părţi din moştenire, cât şi membrilor pro-
prietăţii în devălmăşie – capilor de familii. Nu primeau acest titlu minorii şi
urmaşii pe linie bărbătească aflaţi sub autoritatea tatălui. Izvoarele se mărginesc
cel mai adesea să dea numele fiilor şi al tatălui lor, cneazul, folosind uneori
formule de felul filius knasz646.

643 Asupra importanţei proprietăţii în devălmăşie ca mijloc de a rezista în situaţii de criză a
atras atenţia M. Koczerska în lucrarea Rodzina szlachecka w Polsce późnego średniowiecza,
Varşovia, 1975, p. 102.
644 AGAD, MK, 23, f. 269-270 (MRPS, IV/1, nr. 308).
645 ZDM, 2, nr. 353 din 1422, BUAN, cota 2837/III: f. 9-11, 50, 58 din 1519, AGAD,
MK, 23: f. 263-263v, 265 şi urm., 269v şi 273 din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 306-309), AGZ,
XI: nr. 1541 şi nr. 1597 din 1442, nr. 2865, nr. 2890 şi urm. din 1450, AGZ, XIII, nr. 5667
din 1465, AGZ, XIV, nr. 3408 din 1455, AGZ, XVI, nr. 19 din 1463, AGZ, XVII: nr. 634 şi
nr. 635 din 1471, nr. 2748 din 1495, nr. 3341 din 1500, AGZ, XIX, nr. 3030 din 1521,
AGAD, ASK, LVI, S-1/I, f. 19-19v şi 23v din 1495, CPAHL, KGS, F. 15, vol. 1, dos. 9,
f. 21 din 1517, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 413 şi urm. din 1512, ZNO, cota 9764/II, f. 49
din 1482 şi Materiały archiwalne..., nr. 70 din 1430.
646 În 1478, în Turynka (powiat-ul Lwów) era cneaz laboriosus vir Lewko, iar urmaşul său era
numit Brathko Lewkow filius – AGZ, XV, nr. 1567. În 1448, apare Petrus de Macowa filius knasz
160
De asemenea, în cazul împărţirii dreptului de proprietate între diferiţii

urmaşi ai cneazului, ca urmare a divizării moştenirii, posibilitatea de a
dispune liber de partea proprie era limitată de dreptul de protimisis al rudelor.
Astfel, ajungerea cnezatului pe mâini străine era îngreunată. Probabil de
aceea, cum o dovedesc izvoarele analizate, tranzacţiile de vânzare-cumpărare
erau încheiate în primul rând între fraţi647, uneori între nepoţi şi unchi648 sau
persoane a căror înrudire cu cneazul este sugerată de provenienţa din aceeaşi
localitate românească sau din altele din împrejurimi649. Informaţii despre
dobândirea dreptului de proprietate asupra cnezatelor de către persoane fără
legături de rudenie cu cnezii, mai ales din nobilimea locală, poloneză sau
ruteană, apar sporadic şi dovedesc că, până la sfârşitul perioadei cercetate, nu
s-a manifestat încă tendinţa de le cumpăra, aşa cum s-a întâmplat în cazul
sołectwo-urilor de drept german. Una dintre excepţii este tranzacţia încheiată
în 1476 în faţa scaunului de judecată din Sanok, prin care cneazul Beryła îi
vindea sołectwo-ul din Radoszyce pentru 20 de florini lui Leonard din Pobiedno,
wojski de Sanok650. Poate că această tranzacţie are legătură cu întemeierea
acelui cnezat în dreptul german de către regina Zofia Holszańska, în 1441651.
În general, averea cnezatului era constituită din terenurile dobândite la
întemeierea satului sau prin acţiuni ulterioare (împreună cu păşunile ţinând
de acestea şi dreptul de folosire a pădurilor)652, o cotă din câştigurile proprie-

– Księga ławnicza 1445-1452..., nr. 370, iar un an mai devreme filius knyasonis de Lubna – AGZ,
XI, nr. 2502.
647 CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 136 şi urm. În 1508, nobilul Gawryło a vândut jumă-
tate din cnezat în Cisowa – nobili Onusko fratri suo germano pentru 30 de grivne, iar în Brylińce,
pentru această sumă, Iwaszko i-a cedat jumătate din cnezat fratelui său Staszek. Cf. Katalog
dokumentów Biblioteki Zakładu Narodowego im. Ossolińskich, part. 1, A. Fastnacht, Wrocław, 1953,
nr. 125.
648 În 1442, cneazul Beryło din Odrzechowa le-a cedat nepoţilor Uliasz, Piotr, Hryć şi
Steczek partea sa de cnezat, în schimbul plăţii a 10 grivne – AGZ, XI, nr. 1541 şi nr. 1597.
649 În anii 1484-1486 s-a desfăşurat vânzarea cnezatului din Makowa, dobândit de către
Konrad, crainicul din Brylińce – AGZ, XVII, nr. 1912, nr. 2041 şi nr. 2045. Mai apoi,
Beryło a vândut sołectwo-ul din Radoszyce pentru 44 de florini lui Chodor Drozdowicz, din
aceeaşi aşezare – AGZ, XVI, nr. 3226 din 1468.
650 AGZ, XVI, nr. 3280. În realitate era vorba numai despre vânzarea unei părţi din
cnezat, din moment ce, cu opt ani mai înainte, acelaşi Beryło vânduse o altă parte din cnezat,
în acelaşi sat, pentru o sumă de două ori mai mare (a se vedea nota de mai sus).
651 ZDM, 8, nr. 2327.
652 Reprezentativ este exemplul satului Lubycza-Kniazie (voievodatul Bełz). De-a lungul
secolelor XVI-XVIII, urmaşii primilor cnezi care locuiau acolo s-au extins în mod continuu,
ilegal, în dauna pădurilor regale şi a proprietarilor sau a arendaşilor aşezărilor din vecinătate,
161
tarului şi din taxele de judecată, pentru îndeplinirea în acel sat a funcţiilor

juridice şi administrative, dările plătite de locuitorii români din sat şi alte
venituri mai puţin importante (de exemplu din pescuit şi din vânătoare)653.
Arealul proprietăţilor cnezilor poate fi cunoscut fie pe baza registrelor de
dări de mai târziu, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui
de-al XVI-lea, fie din documentele prezentate cu ocazia primirii permi-
siunilor de întemeiere. În cel de-al doilea caz, apare întotdeauna întrebarea în
ce măsură s-au realizat intenţiile întemeietorului şi ale celui care a emis docu-
mentul. Informaţiile ce ne-ar putea ajuta în luarea unei decizii în chestiunea
menţionată se referă numai la câteva dintre regiuni, în primul rând la
ţinuturile Przemyśl şi Sanok. Nu avem nici o siguranţă că rezultatele obţinute
pe baza analizei acestora descriu în mod adecvat regiunile mai sărace în
izvoare istorice cuprinse de colonizarea românească. După cum reiese din
registrul de însemnări din 1532, cnezatele de pe domeniile nobiliare din
powiat-ul Przemyśl cuprindeau în general o dworzyszcze sau două654. Se pare că
acesta era standardul specific, fixat, din moment ce suprafeţe similare sunt
menţionate mai devreme în sate proprietate regală, precum Krościenko655,
Starzawa656, Brylińce şi Cisowa – peste tot câte două dworzyszcza657. Numai în
Łopusznica – întemeiată în „pustie” în 1508 – suprafaţa ajungea la trei łan-uri658.
În regiunile supuse stărostiei Sambor sau aflate la graniţa ţinuturilor Sambor
şi Sanok, apar cel mai frecvent cnezate cu o singură dworzyszcze. Printre cele
treisprezece dworzyszcza, a căror suprafaţă a fost consemnată în perioada

ceea ce a avut drept efect mărirea de câteva ori a daniei iniţiale şi interminabile judecăţi, ce
durau încă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Starostii protestau, acuzându-i: „cei mai
mulţi supuşi ţin [vite] peste măsură, codrii şi pădurile se pustiesc din pricina lor, peste nevoi
taie [copaci], câmpurile le sapă, nemulţumindu-se cu moşia lor, pământurile altora le
seamănă şi le iau, băuturi felurite, peste nevoile lor, fără drept vând” – BUAN, Czołowski,
cota 2225, pp. 141-143.
653 Averea cnezatelor slovace cuprinde elemente similare. – O. R. Halaga, Slovanské osídlenie
Potisia..., p. 66.
654 AGAD, ASK, I, 17, f. 35v-36. Raporturile între łan şi dworzyszcze au fost tratate în
Capitolul al II-lea.
655 În 1508, Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) a confirmat, în acea aşezare, vânzarea
unui cnezat de două dworzyszcza de către starostele Maciej din Bnin strămoşilor lui Łazarz,
Iwanko şi Andrejko – AGAD, MK, 23, f. 263-263v (MRPS, IV/1, nr. 306).
656 Ibidem, f. 273 şi urm. din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 309).
657 Probabil au apărut atunci în aceste aşezări cnezate separate, de câte două łan-uri fiecare –
ibidem, f. 265 şi urm. din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 307).

658 Ibidem, f. 269 şi urm (MRPS, IV/1, nr. 309).
162
1495-1519, astfel de cnezate apar în zece, atât în cele ce existau mai înainte,
cât şi în cele întemeiate în acel interval de timp659. Numai în trei cazuri aveau
o suprafaţă mai mare (două sau trei dworzyszcza)660. Informaţiile provenite din
ţinutul Sanok confirmă pe deplin dominaţia suprafeţelor cuprinse între 1 şi 3
łan-uri (sau dworzyszcza). Deosebit de relevant este cazul aşezării Szczawne,
din moment ce înzestrarea cneazului cu două łan-uri poate data de la începutul
secolului al XV-lea661. Situaţia aceasta îi corespunde foarte bine celei din
Ochotnica, unde existau la acea dată astfel de cnezate662. Aceste datări
timpurii reuşesc să ne convingă că atât obiceiul înzestrării cu pământ, cât şi
dimensiunile suprafaţelor au o istorie mai îndelungată. Suprafaţele de pământ
ale cnezatelor nu se deosebeau prea mult de cele aflate în stăpânirea sołtysi-lor
din satele de drept german. Potrivit lui L. Łysiak, cele mai multe se
compuneau din două łan-uri, deşi apăreau şi diferenţe, în funcţie de regiuni
sau de relaţiile de proprietate663. În regiunea ce le era atribuită, cnezii puteau
să aşeze uneori ţărani şi meşteşugari pe mici loturi. Aceste drepturi sunt
consemnate în privilegiile analizate. Fie se preciza exact numărul de colonişti
care puteau să se aşeze în cnezat664, fie i se lăsa cneazului, în această privinţă,
o deplină libertate665. Uneori li se dădea permisiunea de a se aşeza în nawsie,
în zonele ce se aflau în folosinţa comună a obştii ţărăneşti666.

659 BUAN, cota 2837/III: f. 9-11, 13 şi urm., 23-25, 50, 58, 70, 100, şi AGAD, MK, 30,
f. 300v-301 (MRPS, IV/1, nr. 2877-2878).

660 BUAN, cota 2837/III, f. 134 şi urm, 139 şi AGAD, ASK, LVI, S-1/I, f. 23v.
661 ZDM, 5, nr. 1424. În 1437, Jakub românul a cumpărat cnezatul şi łan-urile sale, care îi
aparţinuseră înainte lui Bota, pe urmă acestea au intrat în stăpânirea fiilor săi.
662 ZDM, 6, nr. 1804.
663 L. Łysiak, Własność..., pp. 28-30.
664 În Radoszyce, cneazul putea să aşeze în patru gospodării ţărăneşti: mechanicos, quos voluerit –
ZDM, 8, nr. 2327, în Starzawa şi Krościenko – numai un ţăran, iar în Łopusznica şapte
(AGAD, MK, 23, f. 263 şi urm., 269 şi urm., 273 şi urm. din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 305-309).
665 AGAD, MK, 35, f. 205-206 din 1511. (MRPS, IV/2, nr. 12858). Cneazul din Smolnik
(ţinutul Sanok) putea să aşeze acolo câţi ţărani dorea şi un fierar.

666 Dreptul de a aşeza ţărani pe mici loturi, uneori de a construi moară, cârciumă şi iaz
nawsie apare în documente despre Wola Sękowa, din 1493 (Bibl. PAN din Cracovia, cota
2854/I, p. 9), Wisłoczek, din 1512 ( E. Długopolski, Przyczynki..., p. 19) şi Uście Wołoskie
(powiat-ul Biecz) – K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 98 şi urm. Despre semnificaţia termenului
nawsie s-a scris mult în literatura de specialitate. Cea mai convingătoare pare a fi opinia
reprezentată de către J. Burszta (Zagadnienie „Nawsia” w osadnictwie wiejskim, în Lud, vol. 41,
1954, part. 1, p. 444 şi p. 461; idem, Od osady słowiańskiej do wsi współczesnej, Wrocław, 1958, p.
58 şi urm.), care considera că reprezintă o parte din structura unor sate. Nawsie putea
reprezenta aşadar o zonă centrală – un fel de piaţă, precum şi o fâşie de teren de-a lungul
163
O practică răspândită era aceea ca la întemeierea cnezatului să se dea

acordul pentru construcţia unui han (care în perioada economiei pe bază de
taxe nu era numai locul producerii şi vânzării de bere şi a altor articole ali-
mentare, ci îndeplinea de asemenea funcţia de centru al vieţii economice şi
comerciale a satului667) şi a unei mori cu iaz, care uneori putea fi prevăzută cu
pive, pietre de măcinat şi fierăstraie de apă668. În plus, din creşterea porcilor
şi din iazurile cu peşte, morarii putea obţine venituri destul de importante
pentru bugetul cnezilor669. De aceea, aceste instalaţii apar foarte frecvent în
satele româneşti, uneori câte două într-un sat670. Potrivit datelor cuprinse în
registrul din 1532, morile funcţionau în 11 dintre cele 16 sate enumerate din
powiat-ul Sambor, în 18 din 34, în powiat-ul Przemyśl, şi în 24 din 37, în
ţinutul Sanok671. În 1515, în ţinutul Halici, au fost consemnate în 12 aşezări
din 46 cu vădite influenţe ale dreptului valah672, ceea ce aminteşte situaţia din
alte părţi ale Poloniei, unde mori, potrivit estimărilor făcute de Z. Podwińska
şi S. Inglot, existau în medie în fiecare al patrulea sat673. Hanurile – al doilea
dintre elementele standard ale unui cnezat – sunt menţionate mult mai rar în
izvorul din 1532 analizat mai înainte. În ţinutul Sambor este atestată doar un
han în Topolnica, în powiat-ul Przemyśl sunt prezente în 8 sate, iar în ţinutul

liniei ce traversează satul, care ducea deseori la valea râului şi avea rolul de a asigura tuturor
locuitorilor accesul la apă.
667 I. Cieśla, Taberna wczesnośredniowieczna na ziemiach polskich, în Studia Wczesnośrednowieczne,
vol. 4, 1958, pp. 211-218. Începând cu secolul al XVI-lea, hanurile şi-au pierdut, treptat,
importanţa anterioară, hangiii limitându-se la vânzarea de băuturi – H. Samsonowicz,
Rzemiosło wiejskie w Polsce XIV-XVI wieku, Varşovia 1954, p. 163.
668 De exemplu: BUAN, cota 2837/III din 1519: cum libera edificacionem molae torquetilis
dictae stempy..., AGAD, MK, 35, f. 205 şi urm din 1511 (MRPS, IV/2, nr. 12858): molendinum
cum concultano stampi dicto et pannificio folusch dicto..., şi ZDM, 5, nr. 1426 din 1437: et cum
molendino et valydlo. În Uście Wołoskie, cneazul putea să aibă moară cu iaz, prevăzută cu piuă,
pietre de măcinat şi fierăstrău de apă – K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 98.
669 Veniturile obţinute de morari, provenind din diferite surse, au fost prezentate de către
T. Czwajdrak, în Młyny zbożowe w dobrach biskupstwa poznańskiego od XVI do XVIII wieku, în

Studia i Materiały do Dziejów Wielkopolski i Pomorza, f. 8, 1963, fasc. 1, pp. 31-33.
670 În Odrzechowa, exista moară în sec. al XV-lea. În jurul anului 1518, cneazul de aici a
construit o moară nouă pe Wisłok – CPAHL, Sąd podkomorski sanocki, F. 16, vol. 1, dos. 26, f. 14.
671 AGAD, ASK, I, 17, f. 34-36, 65 şi urm., 105-108v.
673 Z. Podwińska, Rozmieszczenie wodnych młynów zbożowych w Małopolsce w XV wieku, în
Kwartalnik Historii Kultury Materialnej, An XVIII, 1970, nr. 3, p. 378 şi S. Inglot, Stosunki
społeczno-gospodarcze ludności w dobrach biskupstwa włocławskiego w pierwszej połowie XVI wieku,
Lwów, 1927, p. 71.
164
Sanok numai în două aşezări româneşti. Este un procent mai mic decât în
alte părţi ale Poloniei, unde hanurile apar în fiecare a treia – a patra aşezare674.
Alte elemente, mai rar pomenite, care fac parte din oganizarea cnezatului sunt
dreptul de stupărit liber în pădurile aparţinând aşezării administrate675, orga-
nizarea vânătorilor şi a pescuitului. În cazul în care se vânau animale mari
(urşi şi mistreţi), erau totuşi obligaţi să-i dea proprietarului un sfert din vânat676.
Descrierea averii cnezatelor, deşi făcută pe baza unor izvoare destul de
târzii, conduce la concluzia că nu putem indica diferenţe esenţiale între prac-
ticile folosite în administrarea acestora şi cele aplicate în cazul sołectwo-urilor
de drept german. Dacă ne oprim însă la obligaţiile locuitorilor din satele
româneşti faţă de conducătorii lor, vom observa diferenţe notabile. Până la
sfârşitul perioadei cercetate de noi, românii au fost scutiţi de clacă şi de alte
obligaţii în zile de muncă prestate pentru proprietarul satului677, ceea ce-i
deosebea de populaţia satelor de drept german, unde claca era o obligaţie
răspândită, deşi încă într-o anumită măsură limitată678. Şi în satele rutene erau

674 G. Jawor, Ludność chłopska i społeczności wiejskie w województwie lubelskim w późnym średniowieczu
(schyłek XIV-początek XVI wieku), Lublin, 1991, p. 30.

675 AGAD, MK, 23, f. 263v. 269 şi 273 din 1508. (MRPS, IV/1, nr. 306-309), K. Pieradzka,
Na szlakach..., p. 98; şi Bibl. PAN din Cracovia, cota 2855/I, p. 6 şi urm.

676 Astfel de drepturi avea cneazul în Radoszyce (ZDM, 8, nr. 2327 din 1441), în Ochotnica
(ZDM, 6, nr. 1804) şi Bielczarowa (A. Stadnicki, O wsiach..., p. 89).

677 O excepţie o constituie situaţia din Wisłoczek, unde românii trebuiau să transporte pentru
stăpânul aşezării 15 care (cu lemn?) pe an – E. Długopolski, Przyczynki..., p. 20 din 1512.

678 Discuţiile despre rolul zilelor de clacă în economia ţărănească din Polonia, în perioada
medievală târzie, au făcut vizibile slăbiciunile tezei (răspândite mai ales în perioada interbelică)
care susţinea că numărul acestora era însemnat. De exemplu, S. Śreniowski (Dzieje chłopów w
Polsce. Szkic o ustroju społecznym, Varşovia, 1947, p. 71 şi urm.) şi J. Serczyk (Chłopi polscy w
pierwszym okresie feudalizmu (do 1453 r.), în Z dziejów chłopów polskich (od wczesnego feudalizmu do
1939 r.), Varşovia, 1968, p. 65, estimau că zilele de clacă reprezentau câteva pe săptămână
pentru fiecare łan. Indicau anii ’20 şi ’30 ai secolului al XV-lea drept perioada în care se
multiplică în special plângerile ţărăneşti determinate de creşterea numărului de zile de clacă.
Cercetări sprijinite pe o analiză aprofundată a izvoarelor au arătat însă că numărul de zile de
clacă pe săptămână a crescut lent şi în chip deosebit în diferite părţi ale ţării. L. Żytkowicz
(Próby regulacji pańszczyzny w Polsce w latach 1477-1520, în Roczniki Dziejów Społecznych i
Gospodarczych, vol. 45, 1984, p. 5 şi urm.) a arătat că, până şi pe domeniile bisericeşti, abia la
începutul secolului al XVI-lea a fost introdusă claca, o zi pe săptămână. Faptul că numărul
de zile de clacă obligatorii nu a devenit însemnat a fost susţinut, printre alţii, de K. Górski
(Zagadnienie przytwierdzenia chłopów do ziemi na Żuławach na przełomie XV i XVI w., în Opuscula
Casimirio Tymieniecki septuagenario dedicata, Poznań, 1959, p. 59), M. Małowist (Wschód a zachód
Europy w XIII-XVI w. [Konfrontacja struktur społeczno-gospodarczych], Warszawa, 1973, p. 113),
H. Wajs, Powinności feudalne na Mazowszu od XIV do początku XVI wieku. (W dobrach monarszych
165
cunoscute diferite forme de clacă, frecvent cu un număr important de zile de

muncă efectuate pentru proprietarul aşezării. Aceasta era obligaţia de bază
pentru grupurile de ţărani numite tiahły. Nici plătitorii de dări nu erau scutiţi
de astfel de munci679. Potrivit lui A. Fastnacht, o parte dintre satele adminis-
trate după dreptul valah nu trecuse deloc prin etapa taxei în bani, deşi păstra
încă în perioada începând cu secolul al XVI-lea vechiul sistem bazat pe dările
în natură şi zile de muncă. Claca era efectuată de către ţărani numiţi „robotni”
(kmethones laborantes) din aşezările din ţinutul Sanok680. Această diferenţă a
fost observată şi de autorii izvoarelor, de vreme ce în 1497 au consemnat că
în Olszany – sat cu un caracter juridic mixt, ruteano-românesc –, rutenii
făceau clacă atunci „când se poruncea”, iar românii erau scutiţi de o asemenea
obligaţie681. Registrul din 1532 opune satele româneşti celor rutene, definin-
du-le pe acestea din urmă drept ville laboriose682.
Totodată însă populaţia românească făcea în general diferite munci
pentru cnezii săi, în vreme ce locuitorii satelor de drept german, până la
sfârşitul secolului al XV-lea, lucrau foarte rar pentru sołtysi683. În izvoarele
analizate, datând de la începutul secolului al XV-lea, domină claca anuală,
care – cel mai adesea – se ridica la două684 sau trei zile685. În Rychwałd,
potrivit unui document din 1417, ţăranii trebuiau să lucreze o zi la cosit şi a

i kościelnych), Wrocław, 1986, p. 183) şi, pentru ţinutul Lublin, de către G. Jawor (Ludność
chłopska..., pp. 106-108).
679 K. Tymieniecki, Historia chłopów..., vol. 2, p. 447.
680 A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 234.
681 AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 9 şi urm. Descriindu-se aşezarea Łużek Górny (starostia
Sambor), s-a considereat că: in ista villa nunque laborat – ibidem, cota S-1/I, f. 12v.
682 Ibidem, I, 17, f. 35v-36 şi 107-108v.
683 L. Łysiak, Własność..., p. 38. În ţinutul Lublin, în secolulul al XV-lea, pentru care dispu-
nem de izvoare suficiente, au fost înregistrate cazuri de acest fel doar în Krępiec şi Janowice.
Locuitorii din aceste sate trebuiau să facă o zi de clacă pe săptămână pentru sołtys (ZDM, VI,
nr. 1625 din 1398.).
684 ZDM, 1, nr. 324 din 1417; Materiały archiwalne..., nr. 207 din 1487; Bibl. PAN din
Cracovia, cota 2854/I, p. 8 şi urm. din 1493 şi cota 2841/I, p. 25 şi urm. din 1544; BUAN,
cota 2837/III, f. 13 din 1499, 23 din 1508, 70 din 1511, 11, 25, 100 din 1519 şi AGAD, MK,
37, f. 543v din 1524 (MRPS, IV/1, nr. 4422).
685 ZDM, 6, nr. 1804 din 1416, ZDM, 8, nr. 2327 din 1441, AGAD, MK, 23, f. 263v,
269v, 273 şi urm. din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 306-309), MK, 35, f. 205 şi urm. din 1511
(MRPS, IV/2, nr. 12858), Bibl. PAN din Cracovia, cota 2855/I, p. 7; A. Stadnicki, O
wsiach..., p. 89 şi urm. din 1531 şi 25 şi urm. din 1541; BUAN, cota 2837/III, f. 139 din 1511
şi 29 din 1554. Claca (fără ca numărul de zile efectuate să fie precizat) este atestată şi în
BUAN, cota 2837, f. 58 din 1519; şi: K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 106 din 1521.
166
doua la seceriş şi, ceea ce era un obicei generalizat, primeau hrană686. Actul
de întemeiere a aşezării Derewno (stărostia Sambor) prevedea o zi la arat şi o
alta la seceriş sau treierat687. O zi în plus de clacă – cum o arată cele mai
vechi informaţii, provenind din anul 1416 (Ochotnica) şi 1441 (Radoszyce) –
erau obligaţi să muncească românii care nu erau păstori688. Mai târziu, astfel
de diferenţieri nu mai apar, iar obligaţia de a presta zile de muncă (mai ales în
perioada muncilor agricole presante) le revine tuturor locuitorilor aşezării.
Asocierea acestei obligaţii cu diferitele etape ale cultivării grâului este un
element important, ce semnalează generalizarea practicării agriculturii pe
pământurile aparţinând cnezilor.
Obligaţii care să prevadă un număr diferit de zile de muncă apar mult
mai rar în izvoare. În Wisłoczek, ţăranii munceau o singură zi, dar în afară de
asta trebuiau să-i slujească, „cu un animal sau pe jos”, cneazului689. În
Brylińce, obligaţia se ridica la cinci zile de muncă690, iar în Brzegi (ţinutul
Sanok), în 1509, ajungea la şase. În ultimul caz pomenit, se cuvine să subli-
niem că prima generaţie a locuitorilor acelei aşezări era probabil venită din
Transilvania. Se pare aşadar că obligaţia de a efectua zile de muncă în satele
româneşti avea o arie de răspândire mai mare şi nu se limita doar la ţinuturile
poloneze691. În fine, în Wisłoczek, trebuiau să lucreze la drumuri şi la con-
strucţii, „la moară, pe jos sau cu un animal, când va fi nevoie”692, pentru cneazul
lor. Pe baza acestei informaţii singulare, nu putem însă preciza nivelul de
răspândire al acestui tip de obligaţii.
Un rol mai puţin important aveau în economia cnezatului dările în
natură la care erau obligaţi locuitorii satelor, deşi chiar strângerea lor poate

686 ZDM, 1, nr. 324. Obligaţia de a-i hrăni pe ţăranii aflaţi la muncă apare într-un docu-
ment despre Trzcianka (ţinutul Sanok) din 1487, unde este definită ca fiind în acord cu obiceiul:
ut moris est circa tales labores – Materiały archiwalne..., nr. 207.
687 BUAN, cota 2837/III, f. 13 şi urm. din 1499. Similar, f. 11 din 1519 şi Materiali do
istorii..., nr. 60.

688 ZDM, 6, nr. 1804: Qui autem agnellum, sive haedum non haberet, hic in recompensam eius trium
dierum laborem ad requisicionem sculteti (...) debebit. Similar: ZDM, 8, nr. 2327.
689 E. Długopolski, Przyczynki..., p. 19 din 1512.
690 Numărul de zile de clacă în satul respectiv a fost păstrat multă vreme, din moment ce
în 1537 Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân) doar a confirmat privilegiul pe care-l dăduse
în 1508 şi pe cele ale predecesorilor săi (Bibl. PAN din Cracovia, cota 2831/I, p. 450). Tot
cinci zile de clacă trebuiau făcute şi în 1553. (AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 22).
691 A. Stadnicki, O wsiach..., p. 63 şi urm.
692 E. Długopolski, Przyczynki..., p. 19 din 1512.
167
constitui o trăsătură caracteristică a dreptului valah693. Probabil din acest motiv

nu sunt întotdeauna cuprinse în privilegiile de întemeiere. Cel mai des este
amintită darea numită „poczta”, „honory” sau „kolędką”694 şi, uneori, „strenna”695,
strânsă de două ori pe an, la Crăciun (doi cocoşi şi două bucăţi de brânză
valahă sau copturi, tortas) şi la Paşte (copturi şi ouă)696. Uneori izvoarele doar
menţionează existenţa altor dări, fără a preciza totuşi în ce constau acestea.
Poate era vorba de darea de Rusalii, ce consta în două găini şi 60 de vrăbii
(sic!)697 şi de strângerea de la păstori, de Sf. Stanisław (8 mai), a câte o capră
(sau un miel) – obicei atestat deja în prima jumătate a secolului al XV-lea698
Un alt element important în constituirea averii cneazului era cota parte
din dările plătite de coloni proprietarului satului. Acest obicei era răspândit şi
în Polonia Mică, în satele administrate după dreptul german, unde sołtys-ul de
regulă lua o şesime din taxe (şi probabil din alte obligaţii) plătite de către
ţărani. Totuşi, încă de la începutul secolului al XV-lea, se observă în regiunea
respectivă tendinţa de a elimina, în parte sau chiar în totalitate, această sursă
de venituri din averea cneazului699. Deşi regula de participare la veniturile
statului funcţiona şi în aşezările româneşti, putem indica cel puţin două
elemente specifice dreptului valah. Cel dintâi este valoarea de două ori mai

693 În satele de drept german, astfel de dări în beneficiul sołtysi-lor apar extrem de rar. De
pildă, în ţinutul Lublin, de-a lungul veacului al XV-lea, este atestată de două ori mărirea unei
taxe przysiężne (APL, KZL, 8, f. 163v-164v şi J. Gacki, Benedyktyński klasztor w Sieciechowie
według pism i podań miejscowych, Radom, 1872, p. 96). Se aminteşte numai o dată de o cotă de
1/ din ouă şi bânzeturi (la Paşti) pentru stăpânul aşezării şi de o dare în ouă şi claponi după
6
sărbătoarea Sf. Treimi (J. Gacki, Benedyktyński klasztor..., p. 95 şi ZDM, IV, nr. 1230).
694 Cf. A. Zajda, Nazwy staropolskich powinności feudalnych danin i opłat (do 1600 roku),
Varşovia – Cracovia, 1979, p. 150.

695 A. Stadnicki, O wsiach..., p. 63 şi urm. din 1509: tortas racionis strenae (referitor la localitatea
Brzegi din ţinutul Sanok).

696 AGAD, MK, 23, f. 263v, 269v din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 306-309), MK, 30, f. 301
din 1519 (MRPS, IV/1, nr. 2872), MK, 35, f. 205 din 1511 (MRPS, IV/2, nr. 12858);
BUAN, cota 2837, f. 13 şi urm. din 1499, 23 şi urm. din 1508, 11, 25, 50, 100 din 1519, 134
şi urm. din 1502; Bibl. PAN din Cracovia, cota 2831/I, p. 45 din 1508 şi 2845/I, p. 9 din
1493 şi A. Stadnicki, O wsiach..., p. 26 din 1541.
697 Aşa apare în actul de întemeiere a aşezării Wisłoczek din 1512, publicat totuşi pe baza unei
copii mult mai târzii în limba polonă, care conţinea poate erori de lecţiune – E. Długopolski,
Przyczynki..., p. 19.
698 ZDM, 6, nr. 1804 din 1416: Circa festum autem s. Adalberti sculteto eidem quilibet incola villae
praedictae, qui armenta ovium vel caprarum possidebit, haedum, sive agnellum dabit et persolvit. O formu-
lare foarte apropiată apare în actul pentru Radoszyce din 1441 – ZDM, 8, nr. 2327.
699 L. Łysiak, Własność..., pp. 49-53.
168
mare, pentru că partea cuvenită cneazului ajunge la 1/3 din dările principale
în oi şi necornute700. Era un obicei vechi, datând de la începutul secolului al
XV-lea, ce domnea în ţinutul Przemyśl – poate chiar cristalizat în afara grani-
ţelor Poloniei, de vreme ce în 1437 Melent, fiul lui Siemion, a primit drept
danie cnezatul din satul Smolnica pentru aducerea de colonişti din Ungaria
(probabil din Ardeal) împreună cu de omnibus tercia pars sibi debet obvenire ita,
sicut in aliis villis iure Valachico701. Putem să presupunem că o atât de generoasă
înzestrare a cnezilor deriva din faptul că, spre deosebire de strângerea taxei
cu o valoare stabilă în bani de la agricultori, determinarea exactă a proprie-
tăţilor păstorilor şi măsurarea dărilor pe baza acestora se dovedeau deosebit
de dificile.
Prin comparaţie cu aşezările de drept german, cel puţin până la sfârşitul
epocii cercetate, nu observăm în localităţile asupra cărora ne-am oprit
tendinţa clară de limitare a surselor de venituri caracteristice pentru cnezi.
Informaţii despre faptul că aceştia primeau doar o şesime din dările ce i se
cuveneau proprietarului sunt puţine, iar cele despre eliminarea acestei surse
de venituri – sporadice. Se referă fie la situaţia când în satele româneşti
locuiau agricultori obligaţi să plătească taxe în bani, iar nu dări păstoreşti702,
sau la întemeieri târzii, de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului
al XVI-lea703. În general, trebuie să considerăm că, mai ales în cazul aşezărilor

700Despre a treia parte din oi şi porci revenită cneazului s-au păstrat foarte multe infor-
maţii: AGAD, MK, 23, f. 256-256v din 1464, 263, 266, 269 şi urm., 273v din 1508 (MRPS,
IV/1, nr. 306-309), MK, 30, f. 301 din 1519 (MRPS, IV/1, nr. 2872), ASK, I, 21, f. 35 şi 60-
60v din 1523, ASK, LVI: S-1/I, f. 22 din 1495, P-1/I, f. 11, 14 şi urm. din 1497, 22 din
1553, BUAN, Czołowski, cota 2837, f. 9v din 1519: ex dacionibus vel arietalibus-tercius arietes,
porcalibus-terciam porcam, 11, 58 şi 100 din 1519, 29 din 1554, 13 şi urm. din 1499, 135 din
1502, Bibl. PAN din Cracovia, cota 2831/I, p. 45 din 1508, cota 2855/I, p 7 şi urm. din
1532 (1516) şi E. Długopolski, Przyczynki..., p. 20 din 1512.
701 ZDM, 5, nr. 1426.
702 În privilegiul pentru Ochotnica din 1416, cneazul urma să ia 6 groşi taxe de la locuitorii
care nu aveau turme – ZDM, 6, nr. 1804. Mai apoi, în Stronna (starostwo Sambor), cneazul
a pierdut cota din taxe, dar şi-a păstrat dreptul de a lua fiecare al treilea porc – AGAD, MK,
37, f. 543v din 1524. (MRPS, IV/1, nr. 4422).
703 În Trzcianka (Zawadka Rymanowska?), întemeiată în 1487, cneazul locului a primit a
şasea parte din agnum seu mutonem de dacia – Materiały archiwalne..., nr. 207. În Smolnik, s-a
considerat că i se cuvine cneazului a şasea parte şi din plăţile în bani, şi din dările în oi şi
porci – AGAD, MK, 35, f. 206 din 1521 (MRPS, IV/2, nr. 12858 – confirmare a documen-
tului din 1511). O asemenea cotă este menţionată şi în documentul de întemeiere a aşezării
Uście Wołoskie din 1512 – K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 98 şi urm.
169
bogate, cu un însemnat potenţial demografic, cnezii puteau să se bazeze pe

venituri importante, provenite din dări în natură şi în bani. Ceea ce se
observa analizând bugetul sołtysi-lor, şi anume faptul că participarea la veni-
turile seniorului avea un rol secundar, nu se verifică în chip automat în cazul
cnezilor704.
COMPETENŢELE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

ALE CNEZILOR
Dispunem de extrem de puţine informaţii pentru a putea stabili cu

exactitate sfera competenţelor juridice şi administrative ale cneazilor faţă de
locuitorii satelor. Majoritatea documentelor legate de întemeierea unei noi
aşezări se limitează la a stabili că acelui slujbaş i se cuvine o treime din amen-
zile decise de judecăţi şi din alte plăţi legate de efectuarea de către acesta a
unor activităţi administrative. Documentul de întemeiere a aşezării Rychwałd
din 1417 ne permite să cercetăm oarecum mai îndeaproape această proble-
mă. Potrivit acestuia, cneazul putea rezolva doar chestiuni nelitigioase şi
judeca doar infracţiunile mici, de vreme de dispunea doar de două pedepse –
aplicarea de lovituri şi punerea în obezi. Se pare că poziţia sa nu era deosebit
de puternică, din moment ce s-a considerat necesar să se includă în docu-
ment decizia prin care oricine îi arăta nesupunere sau făcea o plângere
nejustificată la stăpânul domeniului trebuia să plătească o amendă constând
în 12 berbeci705. Aceste competenţe ale cneazului sunt confirmate şi de docu-
mentul din 1519 emis pentru Czerniechów (Sambor), din moment ce se
amintea acolo de penis minoribus tercius grossus ce i se cuvine706. Importante pentru
confirmarea ariei de competenţe a cneazului sunt situaţiile în care proprietarii
de domenii, strungile şi zborurile (organisme de judecată tipice pentru dreptul
valah), tribunalele municipale (pentru proprietăţile regale) rezolvă cazurile
mai importante. Probabil că, abia după pătrunderea dreptului german în
aşezările româneşti şi după treptata apropiere a instituţiei cneazului de cea a

L. Łysiak, Własność..., p. 51.
704
ZDM, 1, nr. 324. Acest document a fost prezentat amănunţit de către S. Kuraś în
705
Osadnictwo..., p. 72.
706 BUAN, cota 2837/III, f. 9 şi urm.
170
sołtys-ului, aria competenţelor celui dintâi s-a lărgit şi poziţia sa în comuni-

tatea sătească s-a întărit.
Modul în care cnezii medievali efectuau judecăţile ne rămâne necu-
noscut, în absenţa unor izvoare de bază pentru studierea acestei chestiuni,
precum registrele juridice ţărăneşti în cazul aşezărilor de drept german. Nu
putem extrapola în mod necritic asupra realităţilor perioadei medievale
rezultatele obţinute în urma analizei înscrisurilor cuprinse în registrul aşezării
româneşti Odrzechowa (singurul păstrat, din anii 1549-1691), din moment ce
deja în secolul al XV-lea acel sat se afla sub puternica influeţă a dreptului
german. Se pare totuşi că unele instituţii amintite în acel registru sunt arhaice,
iar menţionările acestora consună cu informaţiile disparate, mai vechi. În
fruntea organismului de judecată se afla cneazul, numit în mod consecvent
întemeietor (oszajcy), iar unele menţiuni indică faptul că judecăţile aveau loc
în casa sa707. Izvorul citat cuprinde aproape numai chestiuni nelitigioase,
rezolvate de către locuitorii satului, privitoare la acte de vânzare-cumpărare şi
împrumuturi cu gaj. Deşi familia Odrzechowski era pe atunci numeroasă, iar
reprezentanţii ei stăpâneau loturi în acea aşezare, funcţia de întemeietor avea
un caracter de durată, de vreme ce nu o dată a fost îndeplinită de o persoană
mai bine de douăzeci de ani708. Ceilalţi membri ai familiei Odrzechowski apar
în acea perioadă în organismul de judecată numai ca martori ai judecăţilor
efectuate709. Acest fapt constituie un argument important în sprijinul tezei
prezente în literatura de specialitate, că în situaţia unei familii cnezeşti
numeroase, membrii săi desemnau pe cineva din rândul lor să îi reprezinte în
afară şi să conducă judecăţile710. Trebuie de asemenea să observăm, pe lângă
întemeietori, prezenţa constantă a grupului de przysiężnicy (judeci), numiţi şi
wiecznicy sau, uneori, sąsiedzi (vecini – termen prin care, în regiunile româneşti,
erau desemnaţi membrii obştii săteşti711). În Odrzechowa, tradiţia judecăţilor
cnezeşti făcute cu participarea judecilor şi a altor „oameni buni” era cu
siguranţă mai veche, de vreme ce despre prezenţa lor la confirmarea unui act

707 Akti sela Odrechovi, ed. M. Kernic’kij, O. A. Kupčins’kij, Kiev, 1970, nr. 1 din 1545:
pried osadcou ogriechov’skim pried panom Galkom..., nr. 107 din 1608: Diejalosia v domou pana Januša
Odriechovskovo.
708 Ibidem. Gryćko Odrzechowski a îndeplinit-o 27 de ani, din 1572 până în 1599.
709 Ibidem, nr. 10 din 1573. O asemenea funcţie îndeplinea în acea vreme nobilul Bartłomiej
Odrzechowski.
710 Tema este prezentată de V. F. Inkin în K voprosu o proischoždjeniju..., p. 132.
711 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 34 şi urm.
171
de vânzare-cumpărare informează un document datând din 1519712. Trebuie

să ne gândim dacă judecii familiei Odrzechowski reprezintă o instituţie nouă
în aşezările româneşti, apărută sub influenţa dreptului german sau una care
funcţiona în realitate în acele sate de demult şi numai caracterul informaţiilor
păstrate în izvoare a făcut ca aceştia să nu fie pomeniţi. Indicând multe
exemple de participare a obştii săteşti (communitas) la judecăţile cnezeşti,
K. Kadlec considera că absenţa acelor juraţi este o trăsătură specifică acelui
tip de judecată713. Un argument care slăbeşte semnificativ această convingere
este apariţia în 1482, în faţa judecăţii de strungă din Lesko, printre cnezii
satelor de pe domeniile familiei Kmita din Wiśnicze, a lui Iwan, numit în
izvor weczniik Szralszkego (adică wiecznik – judec – din satul Rajskie) şi,
totodată, a cneazului Hrycz din acelaşi sat714. Putem presupune că judecii sunt
prezenţi şi printre persoanele chezaşe pentru românii acuzaţi de infracţiuni
grave, în primul rând în faţa organismelor de judecată municipale, dar
izvoarele nu precizează totuşi care era funcţia lor. Componenţa organismelor
de judecată ale instanţei superioare dovedeşte că ideea pronunţării unor
verdicte în comun pentru comunităţile româneşti era binecunoscută.
Privilegiile de întemeiere în care se meţionează că o treime din dări îi
revine cneazului ne permit să analizăm participarea acestuia la activităţi admi-
nistrative care nu sunt direct legate de judecăţi. Cneazul controla dacă toate
obligaţiile faţă de proprietar au fost îndeplinite de către românul care voia să
plece pe un alt domeniu şi lua de la acesta din urmă o taxă pentru „ieşire”
(wychodne). Plata acesteia făcea, potrivit obiceiului, ca migrarea să devină
legală. În plus, procesele deschise uneori cnezilor pentru refuzul a-i preda pe
ţăranii fugari sugerează participarea cneazului la luarea deciziei de a primi o
persoană în comunitatea sătească. Controlul exercitat de cneaz asupra migră-
rilor este vizibil şi în cazul în care o fată se mărita în alt sat. Atunci trebuia să

712 De exemplu: pri tom byli prisjažnici Koyzma Fiedarko, Jac’ko Gołdyš, Ivan Kamba, i tyž
sous’iedie ich Macko Pietrikouv, Filip Kopinouv, Vasko Kliučkouv, Fiedour Kambiančin, Olieksa
Zančia, Gric Viern’ičia, Gric Couprikouv’ i inych liudi dobrych nie mało – Akti siela..., nr. 1 din
1549. Şi: Dva selians’ki kontrakti kupna-prodaži z počiatku XVI v., ed. M. Gruševs’kij, în Zapyski
Naukovo Tovaristva im. Ševčenka, vol. 50, 1902, p. 5.
713 K. Kadlec, Valaši..., p. 381 şi urm.
714 ZNO, cota 9764/II, p. 49: Coram nobis iudice unacum procuratore et Craynyk, et Jaczko
Srzedniiczky knyaz, Iwan Weczniik Szralszkyego, Iwaszko de Stworzova, ecciam Wlodko de Olszanycza
szluzebni knyaszem, Iwan de Olszanycza, Szorawynszky knyasz Zan, Hrycz knyasz de Ralszke.
172
plătească o taxă specială numită kuniczne715. O sursă de venit era şi partici-

parea cneazului – despre care nu avem date foarte precise – la desfacerea
căsătoriilor. Din taxa de divorcii alias rozpusth, cneazul avea o cotă parte716.
Consideraţii privind atât diferitele elemente ale înzestrării cnezatului, cât
şi aria de activitate a cneazului nu pot fi făcute – ţinând cont de caracterul
izvoarelor păstrate – decât pe baza analizei unor cazuri individuale. De aceea,
întotdeauna rămâne dificil de specificat în ce măsură cazurile luate în discuţie
reprezintă situaţii standard sau în ce măsură diferă de acestea. De pildă, ne
putem întreba dacă faptul că o parte a documentelor legate de procesul de
întemeiere nu menţionează competenţele juridice ale cneazului înseamnă că
acesta nu le avea sau, dimpotrivă, că erau ceva la ordinea zilei, ce nu mai
trebuia consemnat. Îndoieli similare apar în legătură cu aproape toate chesti-
unile abordate în această parte a lucrării noastre. De aceea, consideraţiile
noastre nu vor depăşi zona ipotezelor construite pe baza izvoarelor.
BISERICA ŞI PREOTUL
ÎN COMUNITĂŢILE AŞEZĂRILOR ROMÂNEŞTI
Una dintre trăsăturile specifice dreptului valah, neîntâlnită în satele

administrate după cutume juridice locale, o constituie dependenţa directă a
bisericii de cnezi, care nu numai că decideau cine slujea acolo, dar puteau, de
asemenea, să modifice averea lăcaşului de cult. În regiunile româneşti, tradiţia
aceasta datează din Evul Mediu timpuriu. Acolo, de regulă, biserica era
ridicată de către cnezi în vatra satului, iar mănăstirile la marginea acestuia717.
Dreptul de a ridica biserică şi de a dispune în mod liber de aceasta apare

715 AGAD, MK, 23, f. 263v, 270 şi 274 din 1508 (MRPS, IV/1, nr. 306-309), BUAN,
cota 2837, f. 9 din 1519: de puellam, qua ad aliam villam, item de kmethonibus qui ad alias villas
commigrant..., Bibl. PAN din Cracovia, cota 2831/1, p. 45 din 1537 şi AGAD, ASK, LVI,
P-1/I, f. 15 din 1497. Producerea de daune prin părăsirea satului de către un ţăran putea
duce la judecarea cneazului de către tribunalul municipal – AGZ, XV, nr. 198 din 1457.
716 AGAD, MK, 35, f. 205 şi urm. din 1521 (1511), (MRPS, IV/2, nr. 12858).
717 R. Popa, Ţara Maramureşului..., p. 217 şi P. P. Panaitescu, Introducere la istoria..., p. 160 şi
urm. În Rutenia Roşie lipsesc dovezile care să ateste existenţa unor astfel de legături între
cnezi şi mănăstiri. În schimb, au fost consemnate cazuri datând din secolul al XIV-lea în
care boieri de origine românească au fost înzestraţi nu numai cu păduri, ci şi cu mănăstiri –
ZDM, 4, nr. 1043 din 1377 sau 1378, ZDM, 6, nr. 1529 din 1387 şi AKLS, I, nr. 29 din 1424.
173
devreme în izvoarele noastre, în documentul deja amintit pentru Rychwałd,

din 1417. La construcţia lăcaşului, cneazul putea folosi munca sătenilor, iar
preoţii care slujeau erau scutiţi de obligaţiile cmiecilor718. Drepturile cneazului
faţă de preot sunt limpede menţionate în privilegiul pentru Wisłoczek, acesta
putând să măsoare moşia pentru biserică şi „după voie să-şi crească pruncul
în legea creştinească”719. În opinia lui V. F. Inkin, încă în secolul al XVI-lea,
în bisericile din ţinutul Sambor – înzestrate, ca mai înainte, cu loturi de pământ
sau gospodării cu teren arabil720 – slujeau membri ai familiilor cnezilor, aşadar
acestea constituiau în realitate o parte a averii de familie. Totuşi, opinia acestui
autor că această stare de lucruri reprezintă o reminiscenţă a funcţiilor sacrale
originare (poate chiar din perioada păgână) ale cnezilor pare destul de greu
de justificat721. Ca alţi locuitori ai aşezărilor, cnezii foloseau privilegiile ce
rezultau din dreptul valah. În 1492, starostele de Sanok confirma scutirea
preotului Stanko din Szczawne şi a altor locuitori ai aşezării de taxa ce se
plătea, potrivit dreptului rutean, pentru moştenirea după rudele decedate
(odumarszczyzna), dar la care românii nu erau obligaţi722.

718 ZDM, 1, nr. 324: hoc est robora conducere et erigere. În documentul din 1544, pentru aşezarea
Królowa (powiat-ul Sącz) preotul avea łan şi era scutit de dări. Totodată, românii de acolo
aveau obligaţia de a-i da în fiecare an o dare în grâne preotului – Bibl. PAN din Cracovia,
cota 2841/I, p. 25 şi urm. O situaţie diferită era în Uście Wołoskie, unde preotul trebuia să-i
plătească anual stăpânului ¼ grivne arendă şi şase groşi pentru campaniile de război – K.
Pieradzka, Na szlakach..., p. 99 din 1512.
719 E. Długopolski, Przyczynki..., p. 19 şi urm.
720 În Łopusznica, cnezii au primit în 1508 dreptul de a aşeza un preot pe un lot de
pământ – AGAD, MK, 23, f. 269 şi urm. (MRPS, IV/1, nr. 308). Similar: BUAN, cota 2837,
f. 134 şi urm. din 1502, 139 din 1511, ASK, LVI, S-1/I, f. 20 din 1495.
721 V. F. Inkin, K voprosu o proischoždjeniju..., p. 134. Un foarte interesant exemplu, deşi pro-
vine de mai târziu, din 1573, de exercitare a stăpânirii cnezilor asupra bisericii îl oferă
documentul prin puterea căruia Michał i Iwan wsi Puław i Klimczowych Potoków osadowie (ţinutul
Sanok) le-au luat preoţilor din Odrzechowa proprietatea de două łan-uri de pe râul Puławka,
unde şi-au aşezat cmiecii şi, în schimb, le-au dat slujitorilor bisericii loc în Bukowice – Bibl.
PAN din Cracovia, cota 2848/I, p. 12 şi urm.
722 AGZ, XVI, nr. 2096: Stankonem baythkonem de Sczawne de omnibus bonis post mortem
cedentibus in iure Ruthenicali alias od umortkow liberum dimissimus et relinquimus eum circa ius
Valachiense et villam nostram Sczawne relinquimus. Pe baza acestei însemnări, A. Prochaska
consideră odumarszczyzna (mortuarium) un obicei specific dreptului rutean, pe care românii nu-l
cunoşteau (idem, Przedmowa la vol. XVI, AGZ, Lwów, 1894, p. X).
174
LOCUITORII AŞEZĂRILOR
Vom lăsa deoparte în acest loc chestiunea obligaţiilor coloniştilor strânse în

beneficiul proprietarului satului, deoarece este pe larg prezentată în literatura
de specialitate. Cum rezultă din aceste cercetări, la început, obligaţiile prevă-
zute de dreptul valah se compuneau, înainte de toate, din diferite dări în
natură (în primul rând „douăzecimea” pentru oi şi dijma pentru porci, dările
în brânzeturi şi hamuri de piele), iar rolul taxelor în bani era minor. Creşterea
treptată a importanţei economiei bazate pe schimbul de bunuri a accelerat
procesul de convertire a acestora în bani, până când s-a impus folosirea
monedei. De asemenea, modificarea în timp a caracterului ocupaţiilor
românilor a avut o influenţă considerabilă asupra obligaţiilor ce le reveneau.
Acest fenomen devine vizibil în Rutenia Roşie încă din secolul al XV-lea723.
Cum rezultă din informaţiile oferite de izvoarele păstrate, provenind cel
mai adesea de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea,
colonii veniţi într-un sat românesc primeau de la cneaz o parcelă de pământ,
pentru care îi plăteau acestuia suma cuvenită (taxă unică). De aceea, tratau de
fapt parcela ca pe proprietatea lor, puteau de asemenea să-şi vândă gospo-
dăria, în întregime sau în parte, să o zălogească, ceea ce sugerează asocierea
cu dreptul de cumpărare răspândit în alte regiuni ale Poloniei724. Dacă era o
aşezare întemeiată în „pustie”, primeau şi slobozenie, adesea de peste 20 de
ani725. Se pare că, atunci când un colonist era într-adevăr înzestrat cu pământ

723 Obligaţiile românilor pe teritoriile româneşti au fost pe larg descrise de către
D. Prodan în Iobăgia în Transilvania... O foarte amănunţită descriere pentru toate teritoriile

cuprinse de colonizarea românească a oferit K. Kadlec, Valaši..., mai ales p. 208 şi urm., p. 262,
p. 278 şi urm., p. 324 şi urm., p. 331, p. 360 şi urm. În cercetarea poloneză, această pro-
blemă a fost abordată încă din secolul al XIX-lea. Cf. J. T. L (Lubomirski), Północno-wschodnie
wołoskie osady..., passim; T. Modelski, Kolonizacja wołosko-ruska..., pp. 8-18, S. Rundstein, Ludność
wieśniacza..., pp. 16-34.
724 V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 15 şi urm. În regiunea Polonia Mare, dreptul
de cumpărare s-a generalizat o dată cu dezvoltarea colonizării de drept german. Plătind

suma cuvenită proprietarului satului, ţăranul obţinea dreptul de proprietate asupra terenului
folosit (potrivit lui A. Lauferski). Părăsind aşezarea, vindea parcela şi primea pe ea o grivnă
(idem, Ludność wiejska powiatu pyzdrskiego w świetle zapisek sądowych XIV i XV w., în Roczniki
Historyczne, An XV, 1939-1946, p. 67).
725 Slobozenia de 24 de ani este consemnată în privilegiul din 1493 pentru Wola Sękowa
(Bibl. PAN din Cracovia, cota 2854/I, pp. 8-10), în privilegiul pentru Trzcianka din 1487
(Materiały archwalne..., nr. 207), în confirmarea privilegiului (din 1511) starostelui Sanok-ului,
Mikołaj din Kamieniec pentru Smolnik (AGAD, MK, 35, f. 205 şi urm. (MRPS, IV/2,
175
(cei care se ocupau numai cu păstoritul nu aveau nevoie), atunci primea cel
mai adesea o dworzyszcze întreagă. Informaţii despre mărimea gospodăriilor şi
grupurile de populaţie, stabilite după avere, din aşezările ce ne interesează
sunt cuprinse în tabelul nr. 2.
Tabelul nr. 2726
Gospodării şi grupuri stabilite pe bază de avere în satele româneşti, în perioada 1460-1520
1 2 3 6 4 5 7
Părţi din Gospodării Numărul
Dworzyszcza Slujbaşi gospodăriilor
Datarea dworzyszcza ţărăneşti şi Total
şi łan-uri oficiali rămase în
şi łan-uri gospodari devălmăşie
1461-1480 9 7 1 1 – 18
1481-1500 94 94 5 3 29 196
1501-1520 44 30 17 7 2 98
Total 147 131 23 11 31 312
Din datele prezentate, rezultă că gospodăriile de pe dworzyszcza (numite

deseori de către autorii izvoarelor łan-uri) apăreau la fel de des ca şi cele mai
mici, deşi trebuie să observăm că diferenţele de structură şi de mărime între
gospodării apar chiar şi pe un teritoriu destul de limitat. Observaţiile acestea
sunt în acord cu rezultatele cercetărilor lui A. Wyczański727. Cauzele micşo-
rării loturilor ţărăneşti pot fi căutate atât în situaţia demografică a satelor, cât
şi în cea economico-socială. În lucrările lui W. Rusiński şi L. Żytkowicz
domină opinia că această micşorare a fost rezultatul creşterii naturale a popu-
laţiei care depăşea ritmul de mărire a suprafeţelor arabile şi pentru păscutul
animalelor. Rezerva de colonizare putea uneori să dispară complet ca urmare

nr. 12858). Mai există informaţii despre slobozenii de 20 de ani (Bibl. PAN din Cracovia, cota
2855/I, pp. 6-8 din 1516 şi AGAD, MK, 30, f. 303 din 1519) şi de 13 ani (AGAD, MK, 30,
f. 300v-301 din 1519 (MRPS, IV/1, nr. 2876).
726 Acest bilanţ se referă la anul 1460, din cauză că informaţiile anterioare legate de chesti-
unea amintită apar sporadic şi în nici un caz nu pot constitui o bază pentru o încercare de
abordare statistică. Au fost luate în considerare în acest bilanţ numai situaţiile în care izvoa-
rele menţionează averea unor colonişti precizaţi.
727 A. Wyczański, Rolnicy Kłobucka i Zawady w latach 1465-1517, în Społeczeństwo staropolskie.
Studia i szkice, red. A. Wyczański, Varşovia, 1983, p. 35, p. 39 şi urm.
176
a dezvoltării fermelor728. Este posibil de asemenea ca această împărţire a

gospodăriilor mai întinse în loturi mai mici să fie şi un rezultat al incapacităţii
(rezultând din slăbirea economică) urmaşilor românilor de a gospodări nume-
roasele „pustii” din aşezările cercetate729, al distrugerilor provocate de războaie,
al dezastrelor şi al scăderii numărului de braţe de muncă în gospodării.
Atrage atenţia faptul că ţăranii mai săraci, cu mici loturi sau fără pământ,
nu reprezintă un procent foarte mare din populaţia aşezărilor româneşti.
Această stare de lucruri nu diferă foarte mult de cea existentă în alte părţi ale
Poloniei, unde populaţia care se întreţinea din meşteşuguri sau din munci
plătite (şi din păstorit) reprezenta în secolul al XVI-lea abia în jur de 10% din
populaţia comunităţilor săteşti730. În fine, se cuvine să ne oprim şi asupra
coloanei a şasea a tabelului prezentat, în care sunt cuprinse cazurile gospodă-
riilor deţinute în devălmăşie (cel mai des de către fraţi). Mai ales în intervalul
1481-1500, cel mai bine documentat, atrage atenţia procentul lor însemnat,
de până la 15% din proprietăţile individuale. Poate că acest rezultat confirmă
teza existenţei unor puternice legături de familie în rândul comunităţilor
româneşti, prezentată cu ocazia descrierii cnezatelor.
O problemă mult mai dificilă se dovedeşte a fi determinarea efectivului
de animale din gospodăriile românilor. Registrele de dări sunt, în acest caz,
un izvor extrem de nesigur. Trecând peste discuţiile în jurul credibilităţii lor,
purtate de multă vreme în istoriografie, trebuie să avem în vedere probabili-
tatea destul de mare ca numărul real de animale crescute în diferite aşezări să
fi fost în mod intenţionat ascuns colectorilor de dări. Atrage în primul rând
atenţia diferenţa adesea uriaşă între efectivele de animale declarate în ani
consecutivi. De exemplu, în Hołowiecko (stărostia Sambor), în 1510, erau

728 W. Rusiński, Uwagi o strukturze ludności chłopskiej w Polsce w okresie kształtowania się
gospodarki folwarczno-pańszczyźnianej (XV-XVI w.), în Zeszyty Naukowe Akademii Ekonomicznej w
Krakowie, 70, 1970, pp. 55-58 şi L. Żytkowicz, Studia nad gospodarstwem wiejskim w dobrach
kościelnych XVI w., Varşovia, 1962, p. 41.
729 Neobişnuita extindere a „pustiilor” în perioada medievală şi după secolul al XV-lea în
Polonia a fost subliniată, printre alţii, de către S. Mielczarski şi J. R. Szaflik, Zagadnienie łanów
pustych w Polsce XV i XVI wieku, în Studia i Materiały do dziejów Wielkopolski i Pomorza, vol. 1:,
1956, fasc. 2, p. 68; A. Wyczański, Wieś polskiego Odrodzenia, Varşovia, 1969, p. 137 şi G. Jawor,
Ludność chłopska..., pp. 20-22. Geneza acestui fenomen şi răspândirea sa la scală europeană au
fost tratate de către W. Rusiński, „Pustki” – problem agrarny feudalnej Europy, în Roczniki Dziejów
Społecznych i Gospodarczych, vol. 23: 1961, pp. 9-50. Zonele nelocuite din satele româneşti sunt
frecvent amintite în registrele de dări de la începutul secolului al XVI-lea (de exemplu
AGAD, ASK, I, 20, f. 39v din 1507, 123, 153v, 154-155, 157 din 1510, 363v din 1511).
730 A. Wyczański, Wieś..., p. 157 şi urm.
177
100 de animale, iar abia peste un an deja 600. În apropiere, în Tarnawa, erau
500 şi un an mai târziu doar 200. Totuşi, cea mai mare diferenţă a apărut în
Jasienica, din moment ce în 1510 s-au plătit dări pentru 200 de animale, iar în
1512 pentru 1000731. Datele obţinute din aceste registre sunt cuprinse în
tabelul nr. 3.
Tabelul nr. 3
Numărul de oi în satele româneşti indicat în registrele de dări din anii 1472-1515
Până la 100
capete de 101-300 301-500 501-700 Peste 700
animale
Nr. localităţi 11 105 35 6 1
Dacă vom considera că, în pofida informaţiilor evident false, rezultate

chiar din caracterul izvorului amintit, acesta reflectă totuşi anumite tendinţe
reale, atunci o medie a efectivelor de animale ar trebui căutată la graniţa
dintre secţiunea a II-a şi cea de a III-a a tabelului. În această situaţie, trebuie
să ne îndreptăm spre informaţiile destul de puţin numeroase, dar deosebit de
preţioase, ce înregistrează efectivele de animale din anumite gospodării
româneşti, prezentate în faţa forurilor de judecată din Rutenia Roşie, în cazul
unor conflicte legate de averi sau de însuşirea lor ilegală. Datele cuprinse în
acestea ne impun să tratăm cu şi mai multă prudenţă rezultatele obţinute din
analiza registrelor. În preajma anului 1446, din Zubrza (ţinutul Lwów) a fugit
un oarecare Mikuła împreună cu 200 de oi şi tot pe-atâţia porci. Averea lui a
fost evaluată la 2580 de groşi732. În acest caz, credibilitatea acestor cifre este
afectată de faptul că au fost oferite de către proprietarul satului părăsit de
către acel român. Hryć Zinkowicz din Odrzechowa, rămânând în devălmăşie
cu mama şi fraţii săi, avea 200 de oi, doi boi, patru vaci, o viţică şi 20 de porci.
Pe lângă creşterea animalelor se ocupa şi cu agricultura, din moment ce avea
de asemenea fruges in oreo733. Probabil important era şi efectivul de animale al
lui Milian din Borysław (ţinutul Przemyśl), dacă în 1513 i-a fost luată o parte

731 AGAD, ASK, I, 20, f. 35 din 1507, f. 150 şi 152 din 1510, f. 358, 360v din 1511,
f. 446v-447 din 1512. Similar: f. 49 din 1507, f. 154-154v din 1510, 363v, 364v, 372v din
1511, 457 din 1512.
732 AGZ, XIV, nr. 1693.
733 AGZ, XI, nr. 2884 şi 2886 din 1450.
178
din acesta, adică şase boi, şase vaci cu viţei, doi cai, 12 iepe şi 2 mânji734. Mult
mai modestă era averea lui Dragosz din Odrzechowa, care avea doar 30 de
oi735. Cifre diferite, reprezentând efectivele de oi aflate în proprietatea unor
români oferă şi registrele analizate – în situaţia în care ei erau crescători
izolaţi în sate de drept rutean. În Stulno (ţinutul Chełm), românul Jurko avea
200 de oi, în Wola Lipska, Szewma Walachus avea 50, iar în Werchrata
(voievodatul Bełz) un crescător, al cărui nume nu ni s-a păstrat, avea 80 de oi736.
La finalul aceste secţiuni, se cuvine să atingem, fie şi în treacăt, chesti-
unea comparării puterii economice a colonistului român cu condiţia agricul-
torilor colonizaţi în dreptul rutean sau în cel german. Un indicator important
pentru această comparaţie îl constituie actele (uniwersały) pentru dări de la
sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. Destul de
consecvent, acestea prevedeau o taxă identică pentru românul care avea 100
de oi şi pentru cmiecul care arenda un łan sau o dworzyszcze în întregime737. În
mod evident, se considera că, în ambele cazuri, posibilităţile de plată sunt
apropiate. Dacă luăm în considerare şi faptul că foarte frecvent românul
avea, pe lângă turmă, şi pământ arabil, iar obligaţiile sale erau mai mici în
comparaţie cu cele ale locuitorilor din aşezările întemeiate în alt drept, atunci
ajungem la concluzia că populaţia românească avea o situaţie economică
sensibil mai bună decât a altora.
OBŞTEA ÎN VIAŢA ADMINISTRATIVĂ A SATULUI ROMÂNESC
Obştea poate fi definită ca totalitate a locuitorilor unui sat sau, mai strict,
ca o adunare a locuitorilor săi care iau diferite decizii sau exprimă anumite
opinii în chestiunile importante pentru comunitate, cuprinzând numai băr-
baţii independenţi din punct de vedere economic738. Prezenţa acestei forme

734CPAHL, KZP, F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 4 şi urm. În 1457, cneazul din Zielów (ţinutul Lwów)
a fost atacat şi i s-au luat din gospodărie 15 oi, patru boi şi patru vaci – AGZ, XV, nr. 66.
735 AGZ, XI, nr. 2885 din 1450.
736 AGAD, ASK, I, 37, f. 236v şi 242v din 1510.
737 AA, nr. 133 şi 318 şi CIP, vol. 3, p. 123, p. 144, p. 318, p. 397, p. 653, precum şi vol. 4,
p. 109 şi urm., p. 208.

738 J. Wyrozumski, Gromada w życiu samorządowym średniowiecznej wsi polskiej, în Społeczeństwo
Polski średniowiecznej. Zbiór studiów, vol. 3, red. S. M. Kuczyński, Varşovia, 1985, p. 226.
179
de organizare a comunităţii era răspândită atât printre slavi, cât şi la alte

popoare europene, iar geneza sa datează din zorii Evului Mediu. Peste tot
îndeplinea funcţii analoage. Existenţa obştii atât în sate administrate după
dreptul polonez, după cel rutean, cât şi în cele de drept valah este confirmată
de un număr destul de mare de izvoare scrise, care au fost analizate cu
minuţiozitate de J. Wyrozumski. Obştile apăreau, de asemenea, în aşezările
de drept german, deşi – în opinia autorului amintit – numai într-o formă
limitată. Iar în regiunile în care acest tip de colonizare domina, puteau să
dispară complet, considerate fiind instituţii străine acelei cutume juridice şi,
în consecinţă, neacceptate întotdeauna739.
P. P. Panaitescu considera că, în ţinuturile româneşti, comunităţile săteşti şi
adunările membrilor lor au avut competenţe foarte largi până în perioada de
după secolul al XVI-lea, cuprinzând atât judecăţile, chestiunile economice,
cât şi pe cele ţinând de sfera socială740. Începând cu secolul al XVI-lea, pe
lângă privilegiile pentru persoane, apar şi danii adresate unor comunităţi din
aceste aşezări, ceea ce P. P. Panaitescu considera a fi o trăsătură specifică
acestor regiuni741. Poate că o urmă a transferării acestui obicei pe teritoriul
Ruteniei Roşii este documentul din 1424 pentru aşezarea Ruda, adresat
românilor veniţi acolo, luaţi ca o colectivitate742. În privilegiul pentru Kosów
(domeniul Śniatyński) din 1447, proprietarul şi comunitatea sătească apar ca
destinatari puşi pe acelaşi plan743.
Documentele păstrate, referitoare la funcţionarea obştii în satele
româneşti din Rutenia Roşie indică îndeplinirea câtorva funcţii de către
această instituţie. Cel mai des apar informaţii ce indică mărturia şi garantarea
în mod solidar de către obşte, atunci când acuzaţi erau unii dintre membrii

739 Ibidem, p. 250. În Polonia Mică, această instituţie era răspândită până şi în secolele al
XVI-lea şi al XVII-lea, chiar şi în aşezările de drept german – B. Kubiak, Gromada wiejska i jej
funkcjonowanie w Małopolsce w XVI i XVII wieku, în Społeczeństwo staropolskie. Studia i szkice, vol.
3, red. A. Wyczański, Varşovia, 1983, pp. 142-146.
740 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., pp. 33-41 şi pp. 271-274, precum şi V. Costăchel,
Despre problema..., p. 108 şi urm. Un membru al comunităţilor săteşti din regiunile româneşti
era numit: frate, frate de ocină, vecin, sused, megieş, uneori moşnean, iar ceea ce se denumeşte prin
termenul polonez „gromada” – sat, obşte sau ocină de ocol.
741 P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 200.
742 ZDM, 2, nr. 366: decrevimus sic, ex omnibus Valachis ibidem residere volentibus medietatem silve
ad usum ipsorum damus et ascribimus dantes et concedentes eciam dictis Valachis omnibus et singulis
(subl. G. J.) ibidem residere volentibus plenum ius Valachorum....
743 APL, Zbiór dokumentów, cota 4: dedimus sibi (adică nobilului Maksym de Lanczma) et ipsius
omnibus kmethonibus de villa ipsius Koszow....
180
săi. Cazurile în care obştile garantează pentru cnezii lor, precum situaţiile în
care garantează împreună cu aceştia pentru unii membri ai comunităţii pot
sugera legăturile apropiate între conducătorii satelor şi locuitorii lor. În 1473,
communitas de Makowa a garantat prezentarea cneazului şi a cneaghinei în faţa
forului de judecată municipal, într-o problemă locală despre care nu se oferă
amănunte, cu suma de 100 grivne744. Nu ştim de asemenea de ce infracţiune
era acuzat brat knyezow (fratele cnezilor) din Żorniska, aşezare aflată la nord
de Lwów, pentru prezenţa căruia în faţa starostelui rutean a garantat cu toată
averea sa tota communitas kmethonum alias gromada ville Zornyscza. În cazul în care
această obligaţie nu avea să fie îndeplinită, ţăranii trebuiau să plătească 60 de
grivne745. Printre cei 16 locuitori ai satului Brylińce (stărostia Przemyśl) care
apar într-un caz similar celui de mai înainte, al unui oarecare Lukian, se
numărau doi cnezi locali746.
Obştea putea să-şi desfăşoare activitatea juridică amintită şi prin delegaţi
împuterniţi de ea. În 1480, dintr-un astfel de grup făceau parte Jaczko din
Odrzechowa împreună cu alţi patru locuitori ai aşezării747. Situaţiile în care
pentru aceeaşi persoană garantau mai multe obşti dovedesc legăturile puter-
nice păstrate între diferite comunităţi. Deosebit de interesant este procesul
din 1471 judecat în faţa tribunalului municipal din Przemyśl. Pentru învinuitul
Frath din Krościeńko au garantat cinci locuitori din Terło (cnezi, se pare, din
moment ce izvorul îi consideră providi), cneazul şi obştea din Starzawa, cneazul
şi doi locuitori din Smolnica şi cneazul şi obştea din Krościeńko748. În alt caz
de acest fel, a fost consemnată participarea obştii din Szczawne şi Zahoczewie
la garantarea pentru reglarea statutului proprietăţii cnezatului ce cuprindea
aşezările Szczawne şi Radoszyce749.

744AGZ, XVII, nr. 909. Cu trei ani mai devreme, un zapis referitor la aceeaşi pricină enu-
mera numele a 23 de români – membri ai obştii din Makowa şi al nobilului Piotr din aşezarea
românească Pacław (nr. 448). O sumă identică apare şi în pricina din 1440, a unui locuitor
din Odrzechowa. În acest caz au garantat cneazul Beryło cum tota communitate de Odrzechowa –
AGZ, XI, nr. 1304.
745 AGZ, XV, nr. 1414 din 1475. Cf. J. Wyrozumski, Gromada..., p. 243.
746 AGZ, XIII, nr. 5667 din 1465. Cum rezultă din conţinutul însemnărilor, Lukian nu făcea
parte din familia cnezilor. Prezenţa sa în faţa starostelui locului a fost garantată cu 30 de grivne.
747 AGZ, XVI, nr. 1438: Jaczko knyasz de Odrzechowa, Szymko, Iwan Sczupyelka, Mythovycz Lucz,
Iwan Kalynka deputati a tota communitate cum tota potestate ipsius ville Odrzechowa... Au garantat cu
30 de grivne prezentarea a doi locuitori din acel sat, Lewko şi Stefan, în faţa starostelui din Sanok.
748 AGZ, XVII, nr. 635. În acest caz nu sunt menţionate suma cu care s-a garantat sau ce
învinuire se aducea.
749 AGZ, XII, nr. 2865 din 1450.
181
Din nefericire, în cea mai mare parte din cazuri, menţionările nu preci-
zează ce infracţiuni comiseseră persoanele pentru care garantau obştile.
Sumele importante stabilite de către forurile de judecată drept cauţiune, care
depăşeau posibilităţile de plată ale învinuiţilor, sugerează că erau cazuri grave.
Dacă respectivul caz era de omucidere, atunci făptaşul putea fi – graţie
garanţiei depuse de obşte – eliberat şi, astfel, câştiga timp pentru a ajunge la
o înţelegere cu familia victimei. Această practică era răspândită în ţinutul
Sambor în perioada de după secolul al XV-lea750.
Obştea medievală românească avea, precum obştile satelor funcţionând
după regulile juridice ale altor drepturi, funcţii publice independente, nesubor-
donate proprietarului domeniilor751. O însemnare din 1464 indică faptul că,
uneori, obştea era tratată ca parte independentă în proces. Atunci, obştea din
Makowa a fost chemată în faţa tribunalului municipal din Przemyśl. Cneazul
locului, Iliasz, a garantat prezentarea acesteia în faţa forului de judecată cu
suma de 60 de grivne. Acest fapt sugerează că el însuşi nu a participat la
acest proces (despre care nu avem mai multe detalii). La rândul său, obştea a
garantat că, dacă nu se va prezenta la termenul stabilit la Przemyśl, îi va plăti
lui Iliasz suma cuvenită, cele 60 de grivne752.
Din unele consemnări se desprinde de asemenea imaginea obştii nu
numai ca martor colectiv, al acţiunilor juridice întreprinse, ci, de asemenea,
ca un organism activ ce participă la acel proces, a cărui opinie putea influenţa
hotărârea dată. În afara participării consemnate a obştii – sau a reprezentan-
ţilor ei (aşa-numiţii „bătrâni hotarnici”) – la luarea de decizii în pricinile ce
ţineau de stabilirea hotarelor moşiilor753, unele însemnări indică consultarea
sa pentru deciderea drepturilor pentru cnezate. Starostele din Przemyśl l-a
confirmat pe Iliasz pentru cnezatul din Makowa, făcând apel la opinia
locuitorilor de acolo: incole ac tota communitas ville Makowa, coram nobis constituti,
sponte et libere recognoverunt sub eorum conscienciis profitendo, eandem sculteciam in
Makowa eiusdem Elie de awis et preawis fuisse et esse et ad eum iure propinquitatis
devolutam754. Tribunalul municipal din Sanok a decis că soarta unui oarecare

750 V. F. Inkin, Stat’i russkoj pravdy o mesti v svete obyčnoj praktiki galickich obščinnych sudov (po
aktam XVI-XVIII vv.), în Vestnik Moskovskogo Universiteta, 1990, nr. 1, p. 75.
751 J. Wyrozumski, Gromada..., p. 234.
752 AGZ, XIII, nr. 5578 şi 5580 din 1464.
753 De pildă, în 1482, la stabilirea hotarelor dintre pădurile regale, Biecz şi Męcina, s-au
ghidat după cele indicate de cmethonum seniorum alias starczow, valachorumque fidedignorum ex villis
concivis... – Materiały do historii miasta Biecza....
754 AGZ, VI, nr. 58.
182
Stefan, acuzat de tâlhărie, depinde de decizia obştii din Odrzechowa, în faţa

căreia trebuia să se prezinte pentru a se disculpa755. Din acea consemnare se
poate deduce rolul obştii ca o corporaţie ce apără cutuma, verifică normele şi
regulile după care trebuie să se comporte membrii săi756. În anumite situaţii,
opinia obştii putea în chip vădit să fie în contradicţie cu voia proprietarului
satului sau a cneazului. Un caz de felul acesta s-a produs în Żulin (powiat-ul
Stryj) în 1500. Un oarecare Stecz Piotrowicz a vrut atunci să plece din această
aşezare. Totuşi, atât stăpânul satului, cât şi cnezii au refuzat să primească de
la el taxa „de ieşire”. Portărelul a cerut atunci opinia obştii locale, care a declarat
că Stecz nu are nici o dare sau obligaţie neachitată care l-ar putea împiedica să
părăsească satul757.
Aceste informaţii foarte fragmentare – referitoare la contactele cu lumea
din afară, pentru că numai acestea sunt consemnate în izvoare – indică totuşi
competenţele extinse ale obştii. Ne rămân în schimb aproape necunoscute
funcţiile interne, constând în organizarea şi ordonarea diferitelor sfere, nu
numai economice şi juridice758 de funcţionare ale comunităţilor conduse de
către obşti. De pildă, este dificil de suprins care erau elementele specifice ale
legăturilor de vecinătate ce îi uneau pe locuitorii aşezărilor româneşti (cum ar
fi cele derivate din păşunatul în comun) în comparaţie cu obştile din satele tipice
de agricultori.

755 AGZ, XI, nr. 2766 din 1449: Stepan submisit se super communitatem de Odrzechowa, quam si
eadem villa iusti ficaverit, erit liber.

756 J. Wyrozumski, Gromada..., p. 244.
757 AGZ, XVIII, nr. 2791 şi 2794. Cazul acesta a fost prezentat şi de J. Wyrozumski,
Gromada..., p. 238.
758 O descriere înainte de toate a întreprinderilor economice ale obştii medievale găsim de
exemplu în B. Zientara, Społeczeństwo polskie..., p. 123 şi urm.; V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj

stroj..., p. 21; S. Chmielewski, Gospodarka rolna i hodowlana w Polsce w XIV i XV w. (Technika i
rozmiary produkcji), în Studia z dziejów gospodarki wiejskiej, vol. 5, fasc. 2, red. J. Leskiewiczowa,
Varşovia, 1962, p. 122; J. Burszta, Zagadnienie..., p. 473; S. Chmielewski şi H. Dąbrowski,
Rozwój gospodarstwa wiejskiego od XII do XV w., în Zarys historii gospodarstwa wiejskiego w Polsce,
vol. 1, red. W. Hensel şi H. Łowmiański, Varşovia, 1964, p. 357.
183
CRAINA ŞI FUNCŢIILE SALE
Crainele medievale din regiunile studiate constituie un tip de comunitate

suprasătească caracteristic dreptului valah. Sub aspect teritorial, graniţele sale
coincideau, în cazul proprietăţii private, cu aria diferitelor complexe de
moşii, iar în cazul domeniilor regale, cu cea a stărostiilor municipale şi a
domeniilor arendate. Din această cauză, în 1519, Iwaszko din Szczawne era
prezentat drept kraynik omnium villarum iuris Valachici capitaneatus Sanocensis759,
iar cneazul Hryćko din Brylińce era totodată cranicul villarum regalium ce
intrau în componenţa stărostiei760. În stărostia Sambor, încă din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea exista o singură craină761. Mai târziu s-a pro-
dus, treptat, o împărţire a domeniului în câteva craine, determinată – crede
V. F. Inkin – de dezvoltarea fermelor şi de creşterea numărului de locuitori762.
Aşezările ce intrau în componenţa crainei puteau să constituie complexe
sau puteau fi răspândite pe un teritoriu mult mai mare şi să fie despărţite
unele de altele de sate administrate după alt drept decât cel valah. Cea de a
doua situaţie este foarte bine ilustrată de exemplul crainei din Odrzechowa,
care cuprindea în secolul al XV-lea locuitorii români de pe domeniul regal
din ţinutul Sanok. Aşezarea „capitală” era înconjurată de aşezări mai vechi,
atestate din secolul al XIV-lea, de drept german sau rutean, cu un alt regim
de proprietate. Cu cât se înaintează spre munţi, cu atât acest amestec juridic
se estompează, iar aşezările româneşti dobândesc poziţia dominantă763.
Complexe de sate alcătuind o astfel de comunitate de vecinătate apar pe
domeniile familiei Kmita din Wiśnicze, unde craina cu centrul la Olszanica se
compunea din sate întemeiate pe San şi pe afluenţii săi de pe partea dreaptă
sau în stărostia Premyśl, unde grupurile de sate româneşti s-au dezvoltat în
preajma râurilor Wiar şi Strwiąż.
O problemă dificil de rezolvat rămâne determinarea caracteristicilor
relaţiilor dintre craine şi comitatele în fruntea cărora se aflau cnezii, atestate
în izvoare mai timpurii, din secolul al XIV-lea. În literatura de specialitate
domină concepţia că, sub aspect teritorial, sunt adesea unităţi identice, ceea

759ZNO, cota 1251/II, f. 73.
760AGZ, XIX, nr. 3077 şi nr. 3030 din 1521: universa bona regalia alias kraynya; de asemenea:
homines regales alias krayna.
761 Un crainic este consemnat în 1495 în localitatea Kobło – AGAD, ASK, LVI, S-1/I, f. 19.
762 V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizaci..., p. 304 şi urm.
763 A. Fastnacht, Osadnictwo..., harta.
184
ce se confirmă şi în cazul ţinuturilor rutene764. Se subliniază că, spre deose-

bire de voievozii care aveau importante competenţe militare, crainicii –
consemnaţi mai târziu în izvoare – nu le mai deţineau765. Atrage atenţia de
asemenea faptul că aceste comitate româneşti se compuneau nu numai din
cnezi şi din locuitori simpli ai satelor, ci şi din boieri de origine românească,
care stăpâneau acolo pământuri, în virtutea dreptului cavaleresc, necuprinşi
sub jurisdicţia nobililor crainei766.
În fruntea acestei forme de organizare şi administrare bazate pe relaţii
de vecinătate se afla crainicul. Putea fi cneazul aşezării centrale, dar era de
asemenea posibil ca aceste funcţii să fie deţinute de persoane diferite. În
Brylińce, cnezii locali îndeplineau şi funcţia de crainic767. Iar în Odrzechowa,
în perioada în care crainic era Hryć, funcţia de cneaz au îndeplinit-o mai întâi
Beryło, mai apoi Paszek Hałabut768. Separarea celor două funcţii poate fi
observată şi în Kobło (din ţinutul Sambor)769. Participarea crainicilor la
tranzacţiile dintre cnezate dovedeşte faptul că aceştia poveneau din familiile
cnezilor cu autoritate în satele româneşti. Uneori, aceştia erau înnobilaţi770,

764 Să ne amintim că Dziurdź Stupnicki era numit woiewoda Walachorum in districtu Samboriensi –
ZDM, 5, nr. 1191 din 1406, iar craina consemnată în secolul al XV-lea acoperea acelaşi teri-
toriu. O dependenţă similară este vizibilă în cazul românilor ce locuiau pe domeniile regale
din ţinutul Sanok.
765 Potrivit lui A. Pietrov, în secolul al XIV-lea, în împrejurimile aşezării Munkacz, existau
nouă sate locuite de români, descrise drept pertinencie Krajna, în fruntea cărora se afla voievo-
dul. În secolul al XV-lea, acesta a fost înlocuit de un crainic. La fel se întâmplase în cazul
comitatului Użok (Drievniejšja gramoty..., pp. 38-44). Ş. Meteş (Emigrari româneşti..., p. 30)
considera că aceşti crainici i-au înlocuit pe voievozi. Un exemplu prezentat însă de P. Ratkoš
(Problematika kolonizácie..., p. 194) al unui comitat din sudul Ungariei, unde, la jumătatea seco-
lului al XV-lea, apăreau în acelaşi timp voievodul şi, subordonat acestuia, crainicul, ne
avertizează că această opinie nu poate fi acceptată drept singura posibilă. Puţinele izvoare
păstrate în legătură cu prezenţa şi istoria instituţiei voievodului şi a crainicului în Rutenia
Roşie nu ne permit să rezolvăm problema relaţiilor survenite în timp între ele.
766 De extinderea autorităţii voievodului român asupra nobililor ne conving nu numai
exemplele maghiare, ci şi condiţia socială înaltă şi averea semnificativă a voievozilor din

Sambor şi Sanok (a se vedea capitolul al III-lea).
767 AGZ, XVII, nr. 1912 din 1482, nr. 2041 şi 2045 din 1486, AGZ, XIX, nr. 3077 din
1542 şi AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 21 şi urm. din 1553.

768 AGZ, XI, nr. 1597 din 1442 şi nr. 2511 din 1447.
769 AGAD, ASK, LVI, S-1, f. 19 din 1495.
770 P. Dąbkowski, Wołosi..., p. 110 şi urm., K. Pieradzka, Na szlakach..., p. 98. Uneori,
pentru a-i deosebi de restul locuitorilor satului, se folosea titlul providus – AGZ, XVII, nr. 1912
din 1484 şi nr. 2972 din 1497.
185
fapt ce contrazice teza lui K. Kadlec despre funcţia secundară a acestei funcţii în
zonele Ruteniei Roşii, unde-ar fi fost supusă cu forţa de către stăpânii
domeniilor771. O asemenea origine socială a crainicilor sugerează posibilităţi
limitate în deciderea numirilor de către proprietarii domeniilor şi starosti.
Izvoarele analizate ne permit să încercăm să stabilim competenţele acestor
funcţionari locali. În afara participării la judecăţile suprasăteşti (despre care
vom vorbi pe larg în continuare), crainicii gestionau, aşa cum se va întâmpla
şi în secolele următoare, chestiunile legate de exploatarea în comun a tere-
nurilor de către locuitorii diferitelor sate din craină. Decideau aşadar modul
de împărţire a păşunilor montane, determinau locul unde vor fi amplasate
stânile şi prisăcile, făceau înţelegeri între diferite aşezări şi stabileau hotarele.
În obligaţiile lor intra de asemenea paza graniţelor772 şi a pădurilor regale,
fiind pentru aceasta scutiţi de dările plătite de ceilalţi români773, precum şi
strângerea dărilor de la locuitorii aşezărilor aparţinând nobililor care păşteau
turmele pe păşunile regale774. În afară de acestea, consemnări de după secolul
al XV-lea dovedesc că îndeplineau şi alte funcţii de natură poliţienească,
urmăreau răufăcătorii pe teritoriul crainelor lor şi îi predau forurilor muni-
cipale de judecată775.
Locuitorii din satele româneşti din craină se întâlneau la adunări perio-
dice, numite strungi, în timpul cărora aveau loc judecăţi, se strângeau dări776

771 K. Kadlec, Valaši..., p. 381. Deşi izvoarele sunt sărace, viziunea acestui autor despre
crainele din Rutenia Roşie – prezentate drept comunităţi ce acţionează în primul rând în
interesul proprietarului satului şi fiind lipsite de drepturi mai largi de autoorganizare şi admi-
nistrare – trebuie amendată.
772 V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 20 şi A. Stadnicki, O wsiach..., p. 10 (intro-
ducere). Hryćko, crainicul din Odrzechowa, a participat în 1447 împreună cu cnezii din
Odrzechowa şi Szczawne la stabilirea hotarelor dintre domeniilor regale (ce intrau în compo-
nenţa crainei sale) şi cele nobiliare în regiunea Bieszczady – AGZ, XI, nr. 2511. În 1519,
crainicul din Szczawne a avut grijă ca, în timpul stabilirii hotarelor între domeniile regale şi
cele particulare, ce ţineau de castelul Sobień, să nu se micşoreze domeniile regale – ZNO,
cota 1251/II, f. 73. Similar: AGZ, XIX, nr. 3030 din 1521 şi 3077 din 1542 r.
773 În 1523, în Odrzechowa, se consemna că Fedur kraynyk nihil dat, quia silvas Regias
providebat – AGAD, ASK, I, 21, f. 58v. Similar în Szczawne: f. 34v din 1523.
774 CPAHL, KGS, F. 15, vol. 1, dos. 9. f. 130 din 1518 şi AGZ, XI, nr. 2791 din 1449.
(Ambele însemnări se referă la încercarea reprezentanţilor nobililor din Sanok de a nu plăti

pentru faptul că românii din aşezările lor pasc oi pe păşunile ce-i aparţin regelui).
775 K. Kadlec, Valaši..., p. 380 şi urm.
776 De regulă, în aceeaşi craină se plăteau aceleaşi dări (sau dări apropiate). Cuvântul strungă
mai are încă două sensuri – în coşar, îngrăditura în care erau ţinute animalele peste noapte,
se afla locul pe unde trec oile pentru a fi mulse. În Rutenia Roşie, strungă se numea şi o dare
186
sau se luau decizii importante pentru comunitate. Această semnificaţie a

strungii este consemnată în câteva izvoare. În 1513, Fiodor din Brzegi (ţinutul
Przemyśl) i-a chemat ad strangam pe câţiva dintre cnezii din împrejurimi
pentru că l-au împiedicat să întemeieze un sat în „pustie” în pădurea Świniacz777.
Cneazul Maksym din Szczawne (ţinutul Sanok) a garantat pentru Gawryła
care locuia în aceeaşi aşezare doi florini super strungam778. Cel mai preţios izvor
pentru înţelegerea acestui fenomen îl constituie câteva însemnări rămase de
pe urma funcţionării acelui for de judecată, cuprinse mai curând din întâmplare
în registrul local din Lesko. La 21 mai 1482, în acea zonă a avut loc judecata
de strungă (Hec sunt facta in Lleszko in strągą), care a hotărât în litigiul privitor
la cnezatul din satul Chrewt. Au participat doi reprezentanţi ai lui Jan Kmita,
proprietarul aşezării Lesko, al castelului Sobień şi al aşezărilor ce ţin de
acesta, judecătorul Waszko şi un procurator, al cărui nume nu este pomenit.
Comunitatea românească de pe acest domeniu era reprezentată de crainic
(primul amintit), de cnezi şi de alţi locuitori din Serednica, Rajskie, Tworylne,
Olszanica şi Żurawin. O însemnare din 1486 se referă la garanţia dată lui
Stanisław Kmita de către cnezii din Solina, Polana, Bóbrka şi Olszanica şi alţi
locuitori pentru un locuitor din Bóbrka, acuzat de incendierea unei case779.
Pe baza conţinutului acestor însemnări, se pot formula câteva concluzii,
importante pentru derularea demersului nostru. Judecata de strungă era o
instanţă care hotăra în problemele locuitorilor aşezărilor de drept valah de pe
tot domeniul Sobień. Prezenţa crainicului în acest for de judecată dovedeşte
că, în secolul al XV-lea, existau şi pe domeniile private craine – forme de
organizare suprasăteşti, tipice pentru colonizarea românească. Putem presu-
pune că acel crainic – căruia nu-i cunoaştem numele, nici domiciliul – putea
să provină din Olszanica, care în secolul al XVI-lea îndeplinea rolul de
centru al crainei780. Trebuie de asemenea să subliniem că sesiunile acestui

– constând în 20 de oi – pe care păstorii trebuiau s-o plătească proprietarului domeniului
(dań barania albo straga – AGAD, ML, vol. IX, B, cota 19, f. 57v).
777 CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1. dos. 4, f. 553-555.
778 AGZ, XI, nr. 3313a din 1456. Aceasta sugerează că, în timpul acestor adunări, se reglau
şi obligaţiile private.
779 ZNO, cota 9764/II, f. 33 şi urm., 49 şi urm.
780 Din 1537 provine informaţia despre craina Olszanica (ţinutul Sanok), amintită cu
ocazia întemeierii satului Bóbrka. În acelaşi an, Piotr Kmita a inclus în acea craină satele
Turka, Jawora şi Jasienica, situate la graniţa dintre ţinutul Sanok şi Sambor – A. Stadnicki, O
wsiach..., p. 29, p. 31 şi urm.
187
organism de judecată aveau loc în Lesko, centru care se dezvolta rapid781, iar
nu în localitatea unde locuia crainicul. După cum reiese din inventarul
stărostiei Przemyśl din 1497, aceste adunări aveau loc de două ori pe an,
primăvara şi toamna. Nu aveau numai caracter juridic, din moment ce, pe
timpul desfăşurării lor se strângeau (şi cu siguranţă se stabileau) dările
restante pentru proprietarul crainei782.
Simpla constatare a existenţei în ţinuturile Sanok şi Przemyśl a adună-
rilor ce strângeau locuitori din diferite craine româneşti contrazice teza –
destul de răspândită după apariţia lucrării lui K. Kadlec – care susţinea că
acest tip de formă de organizare locală nu a apărut în perioada medievală în
Rutenia Roşie. O excepţie ar fi constituit doar regiunile din ţinutul Sambor,
unde în secolul al XVI-lea aveau loc, de două ori pe an, şi zboruri
româneşti783. Urmele funcţionării strungilor nu se limitează, probabil, la cele
pomenite mai înainte. Trebuie mai ales să acordăm atenţie însemnărilor
privitoare la aşa-numitele sesiuni româneşti din Sanok, cunoscute de mult,
datorită publicării lor în volumul al XI-lea din Akt grodzkich i ziemskich...
Analiza lor i-a condus pe A. Prochaska şi K. Kadlec la concluzia că acestea
consemnează sesiuni obişnuite ale forului de judecată municipal, a cărui
componenţă a fost doar lărgită prin includerea câtorva asesori români, din
cauza faptului că funcţionarii locului nu cunoşteau „dreptul românilor”.
Rapida asimilare a colonilor ar fi condus, încă de la jumătatea secolului al
XV-lea, la lichidarea sesiunilor pentru români. Şi V. F. Inkin considera că nu
erau identice cu zborurile, pentru că judecau cazuri mult mai grele, de
criminalitate gravă şi de constestare a hotărârilor luate în zboruri784.
Există totuşi câteva elemente ce sugerează identitatea acelor adunări de
judecată româneşti cu strungile. Analiza datelor la care se desfăşurau sesiunile
româneşti din Sanok ne conduce la concluzia că acestea aveau loc, cu
maximă consecvenţă, fie primăvara, fie toamna devreme, ceea ce corespunde
strungilor de primăvară şi de toamnă. Sesiunea din 1438 a avut loc pe 15 iunie,

781 A. Fastnacht, Dzieje Leska do 1772 roku, Rzeszów, 1988, p. 249.
782 AGAD, ASK, LVI, P-1/I, f. 15. Locuitorii din Makowa plăteau şi la strunga din
toamnă şi la cea din primăvară o grivnă. Această taxă era plătită şi de locuitorii din alte sate
româneşti din stărostia Przemyśl (f. 15-17).
783 K. Kadlec, Valaši..., p. 397. V. F. Inkin considera aceste zboruri drept ceea ce particula-
rizează cel mai mult ţinutul Sambor – K voprosu o social’no-političeskoj organizacii..., p. 299.
784 A. Prochaska, Nowsze poglądy na stosunki wewnętrzne Rusi w XV w., în Kwartalnik Historyczny,
An IX, 1895, p. 38; K. Kadlec, Valaši..., p. 392 şi p. 397; V. F. Inkin, K voprosu o social’no-
političeskoj organizacii..., pp. 309-311.
188
cea din 1442 pe 9 aprilie, în 1450 pe 3 septembrie, iar în 1451 pe 28

septembrie785. De asemenea, componenţa organismului de judecată din Sanok
era analoagă strungii din Lesko, din 1482. Pentru că toţi românii din Sanok
locuiau pe domenii regale, interesele proprietarului erau reprezentate de
starosti sau de slujbaşii subordonaţi acestora. La sesiunea din 1438 au partici-
pat castelanul şi totodată starostele de Sanok, Piotr din Smolice şi judecătorul
Klimaszko786. Patru ani mai târziu, în însemnările legate de adunările
româneşti de judecată din 9 aprilie apar numele lui Paszko (voievod)787, al lui
Mikołaj din Burzyn (subiudex), Piotr din Smolice, judecătorul municipal
Świąszek şi un oarecare Paweł788. În fine, în 1451, un oarecare Marcisz îl
reprezenta pe burgrav, alături de care era prezent Jan, judecătorul municipal789.
Prezenţa starostelui (sau a slujbaşilor subordonaţi lui) era o regulă nu
numai la judecăţile din Sanok. Şi în Lwów, în 1543, dintr-un astfel de colegium
făcea parte, pe lângă cnezi şi reprezentanţii locuitorilor satelor din stărostia de
acolo, şi judecătorul municipal790. Poate de aceea românii au putut să identifice
judecata de strungă cu forul de judecată municipal, ceea ce se observă în
formularea citării lui Fiodor din Brzegi: ad strangam et ad ius castrensi. Ca în
Lesko, printre reprezentanţii comunităţii româneşti din Sanok, în 1442, apărea
crainicul Hryćko din Odrzechowa791. Alte însemnări confirmă prezenţa
cnezilor şi a altor locuitori (judeci?) din aşezările româneşti. În 1438 – cum
Walachis tunc iudicio assidentibus, în 1442 – Knyazowye et alii plures viri circumsedentes,
iar în 1450 – Valachi de Sczawne et Odrzechowa792.
Analiza conţinutului zapiselor analizate de către forurile de judecată din
Lesko şi Sanok – bazată, e adevărat, pe izvoare puţine – conduce la conclu-
zia că acele organisme aveau competenţe foarte apropiate. Rezolvau în

785AGZ, XI, p. 144, p. 199, p. 361, p. 375.
786Ibidem, p. 144: Coram nobis castellano et Climascone iudice Sanocensibus.... În 1438, Piotr din
Smolice era totodată castelan şi staroste de Sanok. – Urzędnicy województwa ruskiego XIV-XVIII
wieku..., nr. 2246 şi nr. 2548.
787 Nu este, cum crede Ş. Meteş, un voievod român (Emigrări româneşti..., p. 30), din moment
ce au fost consemnaţi în acea regiune ultima dată în 1386 – ZDM, 4, nr. 1072. Cu siguranţă
este vorba de burgrav, numit deseori voievod rutean sau, mai rar, municipal.
788 AGZ, XI, p. 199, nr. 1538-1542.
789 Ibidem, p. 361 şi p. 375, nr. 2883-2891.
790 AGZ, XIV, nr. 2756.
791 Cum o dovedesc izvoarele păstrate, a îndeplinit această funcţie între anii 1442 şi 1449
– AGZ, XI, nr. 1597, nr. 2256, nr. 2511, nr. 2791.
792 AGZ, XI, p. 144, p. 361 şi nr. 1538.
189
primul rând chestiuni legate de drepturile de proprietate asupra cnezatelor

sau a unor părţi din acestea. În Lesko, controversa viza jumătate din cnezatul
din satul Chrewt, în Sanok erau conflicte între Iliasz şi Piotr, pe de o parte, şi
Beryła, pe de altă parte, iar patru ani mai târziu între Beryła şi nepoţii săi
pentru cnezatul din Odrzechowa793. Se pare că, încă în secolul al XV-lea, ca
urmare a asimilării juridice româno-germane, judecăţile de strungă şi-au pierdut
jurisdicţia în acest tip de cazuri, aceasta trecând în mâinile forului de judecată
superior, de drept german, din Sanok. De aceea avem situaţii precum cele
prezentate mai înainte, când astel de probleme legate de cnezate sunt rezol-
vate de organismele respective. De asemenea, în ambele situaţii, forurile de
judecată au hotărât în cazuri în care românii erau învinuiţi de comiterea unor
infracţiuni grave, criminale, care se încadrau în cele patru articole din Statutul
de la Warta, din 1423, dat de Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea al Poloniei).
În Lesko era vorba despre o incendiere, în Sanok a fost dată sentinţa pro
violencia virginis. Făptaşii din Odrzechowa erau obligaţi ca, în decurs de trei
săptămâni, să-i dea tinerei 35 de berbeci, iar la castelul din Sanok să ducă
34794. Să ne amintim că măsurarea amenzilor şi a pedepselor în oi sau în vite
era o trăsătură tipică a jurisdicţiei româneşti din Balcani. Acest tip de pedeapsă
era folosit şi în Polonia medievală, dar încă de pe atunci era un obicei arhaic,
pe cale de dispariţie, înlocuit cu amenda în bani, cu valoare determinată795.
Ipoteza identităţii între judecăţile de strungă şi „sesiunile româneşti” nu
este contrazisă de locul unde se desfăşurau acestea din urmă. Aşa cum
locuitorii domeniilor din jurul castelului din Sobień se strângeau la Lesko, tot
astfel românii de pe domeniile regale din ţinutul Sanok puteau să desfăşoare
acele „sesiuni” acolo unde locuia starostele. Acest fapt conduce la observaţia
că, la început, locuitorii tuturor aşezărilor rutene şi româneşti de pe
domeniile ţinutului Sambor mergeau la judecată în vechiul oraş, construit din
lemn, situat la o milă de Stary Sambor, întemeiat mai târziu, lângă mănăstirea

793Ibidem, nr. 1122 din 1438 şi nr. 1541 din 1442.
794Ibidem, nr. 1538 şi nr. 1540 din 1442.
795 De exemplu, în 1444, fiecare dintre cei care se ocupau cu stupăritul în Odrzechowa
trebuia să dea ca amendă un berbec dacă nu se prezenta la Sanok: Ideo super quamlibet
bartnikonem specialiter mutonem nyestany adiudicavimus – ibidem, nr. 1968. Românii din Rychwałd
(powiat-ul Biecz) plăteau câte trei berbeci pentru măcinarea grâului la o moară străină –
ZDM, 1, nr. 302 din 1417. Din regiunile ţinutului Halici provine informaţia despre garan-
tarea cu oi în anumite situaţii – AGZ, XII, nr. 302 din 1438.
190
Sf. Pantocrator. Este posibil ca numele acelui centru să derive din sbor, prin
care se desemnează chiar acele şedinţe de judecată796.
O altă problemă asupra căreia se cuvine să ne oprim este cea a relaţiilor
stabilite între judecăţile de strungă şi zborurile române. Recunoaşterea acestei
de-a doua instituţii şi definirea principiilor sale de funcţionare în ţinutul
Sambor, începând cu secolul al XVI-lea le datorăm preţioaselor cercetări ale
lui V. F. Inkin797. Informaţiile ce semnalizează existenţa zborurilor în perioada
anterioară sunt foarte rare, iar conţinutul lor are un caracter mai curând
general, ce face imposibilă formularea unor concluzii. Distribuţia lor terito-
rială consună, în bună măsură, cu informaţiile despre strungi. Aceste adunări
de judecată nu sunt prezente numai în ţinutul Sambor, ci se întâlnesc şi în
ţinuturile Sanok şi Przemyśl. Zborurile sunt consemnate cu ocazia înteme-
ierii aşezării Trąbowla (Sękowa Wola) şi trecerea aşezării Wisłoczek (ţinutul
Sanok) din dreptul german în cel valah798. Locuitorii din Starzawa (stărostia
Przemyśl) au fost trimişi, în pricina legată de plata pentru grâne ad
congregacionem alias ku zborowy799. Taxele – soluciones universalitatis alias sborne sunt
consemnate în stărostia Sambor în 1502800. Formulările cuprinse în docu-
mentul de întemeiere al aşezării Trąbowla sugerează faptul că, uneori, adu-
nările de primăvară ale populaţiei româneşti erau numite strungi, iar cele de
toamnă zboruri. Locuitorii din acea aşezare trebuiau să dea, printre altele, două
bucăţi de brânză românească: super stragam, alium vero in autumno super sbor.
Cunoaştem faptul că, începând cu secolul al XVI-lea, zborurile din Sambor
aveau loc, precum strungile, primăvara şi toamna801. Toţi bărbaţii – capi ai
familiilor din craină aveau obligaţia de a participa la ele, simpla neprezentare
atrăgând bănuiala de făptuire a unei infracţiuni. Ca în cazul strungilor, pe
timpul zborurilor, cranicii şi cnezii strângeau dările în natură şi în bani pentru
proprietar, dar aveau loc şi judecăţi, mai ales în cazul litigiilor între cnezi şi al
infracţiunilor grave802.

796V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizacii..., p. 305 şi urm.
797Ibidem.
798 Bibl. PAN din Cracovia, cota 2854/I, pp. 8-10, E. Długopolski, Przyczynki..., p. 20.
799 AGZ, XVII, 3341 din 1500.
800 AGAD, MK, 17, f. 286-286v (MRPS, III, nr. 165).
801 Oamenii din acele sate coborau „la zboruri” în oraş, de două ori pe an, „unul la Sân’
Petru – îi zice de primăvară, iar altul la Sân’ Martin – îi zice de toamnă” – ML, vol. IX, B,
cota 22, f. 4d din 1568.
802 V. F. Inkin, K voprosu o social’no-političeskoj organizacii..., p. 315 şi urm.
191
Zborurile erau şi instituţia care stabilea normele comunităţii româneşti

din craină. De aici derivă cu siguranţă informaţiile despre încercările de a
combate abuzurile puterii de la curte (printre altele, prin formularea de
plângeri şi suplici). Se avea grijă să se asigure dreptul de folosinţă a tere-
nurilor comune, a păşunilor şi a pădurilor, se stabileau de asemenea modurile
de administrare ale acestora. Printre membrii acestor adunări de judecată ce
aveau loc în ţinutul Sambor se numărau crainici şi judeci aleşi de anumite
sate. Conducerea zborului era asigurată însă de staroste sau de slujbaşii săi803.
Această ultimă informaţie, dacă o comparăm cu cele oferite de analiza
„sesiunilor de judecată” româneşti din Sanok, constituie încă un argument
important în favoarea tezei noastre că, în realitate, acestea erau judecăţi de strungă
sau zboruri. Ţinând seama de cele expuse mai devreme, putem considera că
există însemnate asemănări între acele adunări, dacă nu cumva ele îndepli-
neau chiar funcţii identice. În stadiul actual al cercetărilor şi pe baza
izvoarelor existente, nu putem însă indica elementele ce le diferenţiau.
Răspândirea acestor instituţii de bază ale dreptului valah – crainele şi
zborurile – în Balcani, în Moldova şi în Transilvania, precum şi numeroasele
asemănări în modul lor de organizare şi de funcţionare ne conving că avem
de a face cu o veche cutumă, de provenienţă străină. Migrările româneşti au
condus la transplantarea acestor instituţii în regiunile Ruteniei Roşii. Se pare
aşadar că, atât crainele, cât şi adunările organizate în cadrul acestora (cu
atribuţii multiple – juridice, fiscale şi administrative) ar fi fost dificil de
preluat din dreptul rutean sau german. Uneori însă, procesul rapid de asimilare a
dreptului valah şi de adaptare a sa la condiţiile locale a dus la estomparea,
chiar ştergerea trăsăturilor sale originare. Iar faptul că nu avem informaţii
despre craine şi zboruri dinainte de anii ’30 ai secolului al XV-lea nu poate fi
pus în legătură cu momentul real al apariţiei acestora, ci doar cu datarea celor
mai vechi consemnări, rezultate din activitatea forurilor de judecată de drept
polonez în Rutenia Roşie.

803 Ibidem, p. 308 şi p. 315 şi idem, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 21.
192
CONCLUZII
Analiza diferitelor elemente ale funcţionării comunităţilor din aşezările

de drept valah, deşi se sprijină în general pe un fond de izvoare destul de
sărac, ne permite totuşi să formulăm câteva concluzii cu un caracter mai
general. Până la sfârşitul epocii cercetate de noi, dreptul valah şi-a păstrat
trăsăturile distinctive. Acestea sunt vizibile în confruntarea competenţelor şi
a statutului cnezilor cu cele ale sołtysi-lor (arii diferite de exercitare a puterii
juridice şi administrative, obligaţii specifice ale locuitorilor satelor faţă de
aceştia, subordonarea bisericii locale, regulile de participare la obligaţiile către
proprietar).
Atrage de asemenea atenţia existenţa unor organisme locale administra-
tive în aceste aşezări, având competenţe largi şi consolidate. Ne referim la
adunările de obşte şi, în primul rând, la craine, uniuni suprasăteşti, în funcţio-
narea cărora elementele juridice, administrative şi fiscale se alătură sferei
autonomiei locale. Este evident că dreptul valah avea prea multe trăsături
specifice, datând dintr-un trecut îndepărtat, pentru a putea fi tratat – cum se
mai întâmplă încă în istoriografia contemporană – doar ca o modificare a
drepturilor locale, o adaptare a lor la nevoile păstoritului din munţi.
Bineînţeles, nu trebuie să uităm că, încă din secolul al XV-lea, dreptul valah a
început să fie tot mai apropiat de cele locale. Acest proces a început prin
împrumutarea termenilor, pe urmă a unor elementele ale dreptului german
sau ale celui rutean şi a continuat cu adaptarea acestora la structurile juridice
româneşti.
Se pare că românii trăiau în comunităţi cu un puternic sentiment al legă-
turilor de rudenie şi al celor între vecini, apărându-şi – în afara lor – în mod
solidar membrii. O urmă a acestor practici poate fi detectată în tradiţia gos-
podăririi în comun, în familie, vizibilă mai ales în păstrarea unor proprietăţi
în devălmăşie. La aceste chestiuni vom reveni în următoarea secvenţă a
lucrării noastre, când ne vom ocupa de nobilimea de origine românească.
193
Capitolul VI
Integrarea şi asimilarea colonizării româneşti

de către mediul local,
la începutul secolului al XVI-lea
ATITUDINEA RUTENILOR ŞI A POLONEZILOR FAŢĂ DE

MEMBRII COMUNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI
Destul de puţinele izvoare păstrate sugerează că străinii care aveau un

alt mod de viaţă, obiceiuri diferite şi un alt sistem de valori, mai ales cei de
origine umilă, erau trataţi cu ostilitate şi neîncredere de către mediul local rutean
sau polonez. Jan Długosz îi descrie pe români ca pe nişte păstori obişnuiţi cu
un mod de viaţă violent şi cu tâlhării, ca pe nişte schismatici cu obiceiuri
grosolane804. Din relatarea cronicarului din anul 1429, rezultă că Zygmunt
Luxemburski (Sigismund de Luxemburg) avea să-l îndemne pe Władysław
Jagiełło (Vladislav al II-lea) să participe împreună la o campanie împotriva
Moldovei, motivând-o prin necredinţa şi prădăciunile moldovenilor. Regele
Poloniei a atenuat doar întrucâtva această opinie severă, considerând că nu
toţi reprezentanţii acelui neam se comportă în acest mod805. Aprecieri simi-
lare la adresa românilor erau cu siguranţă răspândite printre polonezi, de
vreme ce şi în cântecele medievale ale goliarzilor apar referiri la obiceiurile

804 J. Długosz, Liber beneficiorum..., vol. 1, p. 544: ut populos orae ilius rudes, agrestes et sylvestres..., şi
VBK, p. 320: Valachorum seu Volscorum natio, rapto vivere assueta, in pecore pascendo et ove nutrienda
occupata....
805 [J. Długosz] Jana Długosza Roczniki czyli Kroniki sławnego Królestwa Polskiego, vol. XI,
1413-1430, trad. J. Mruwkówna, red. S. Gawęda, Cracovia, 1985, p. 262 şi urm.

românilor ce nu sunt „de fală” pentru nimeni806. Începând cu secolul al XV-lea,

apar diferite opinii ce dovedesc că românii sunt priviţi ca nişte hoţi, jefuitori
şi răufăcători. În însemnările din registrele forurilor de judecată municipale şi
nobiliare ce funcţionau în Rutenia Roşie apar cazuri în care locuitori ai
satelor româneşti erau acuzaţi de furturi de cai, de porci şi de oi807. Au fost
acuzaţi de forurile de judecată de batere de monede false şi de punerea lor în
circulaţie, de bătăi şi răniri808, de violuri809, de tovărăşie cu tâlharii810 şi de
incendieri811. Ar fi hazardat însă ca pe baza acestor informaţii – relativ nume-
roase, într-adevăr, dar care înregistrează cazuri individuale de încălcare a legii
– să desprindem anumite trăsături generale, să considerăm că întreaga
comunitate ar fi fost una de răufăcători. Totuşi, amenzile mari aplicate
românilor pentru comiterea de furturi, ridicându-se până la 30 de grivne (în
vreme ce, pentru aceleaşi infracţiuni, ţăranii ruteni plăteau doar 3 grivne) ar
putea sugera amploarea fenomenului, precum şi încercarea de a limita acţi-
unile hoţilor din respectiva comunitate, prin măsuri judiciare dure812.
Simpla intenţie de colonizare a românilor în Polonia Mică a provocat
uneori protestele proprietarilor de sate agricole din împrejurimi. În 1516,
castelanul de Wiślica, Jordan, considera necesar să alunge temerile capitulului

806 „N-aş voi să trudesc la o curte ruteană. De hoţi în Podole departe mă ţin [...] Obiceiurile
valahe nu-s pentru nimeni de fală...” (subl. G. J.); H. Manikowska, Więź narodowa i państwowa, în
Kultura Polski średniowiecznej XIV-XV w., red. B. Geremek, Varşovia, 1997, p. 891.
807 AGZ, XII: nr. 4340 şi urm., nr. 4344 din 1459, AGZ, XV, nr. 2628 şi nr. 2647 din
1498, şi CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 96 din 1507, precum şi KGL, F. 9, vol. 1, dos.
10, f. 73 din 1514; Dokumenty polskie z archiwów dawnego Królestwa Węgier, vol. 1, Până în 1450,
ed. S. A. Sroka, (mai departe: DPADKW), Cracovia, 1998, nr. 79 din 1444. În a doua jumătate a
secolului al XVI-lea, a apărut ideea că răspunzători de nenumăratele furturi din regiunile de
munte sunt cnezii locului şi alţi cnezi care „oferă adăpost hoţilor” şi „fac tovărăşie” cu ei, altfel
„hoţii nu s-ar înmulţi”; O. Balzer, Regestr złoczyńców grodu sanockiego 1554-1638, Materiały
Hystoryczne, vol. 1, Lwów, 1891, dos. nr. 15, p. 61 şi urm.
808 AGZ, XII, nr. 302 şi nr. 376 din 1438, AGZ, XIV, nr. 814, nr. 816, nr. 818 şi urm. din
1443, AGZ, XV, nr. 2562 şi nr. 2684 din 1497-1498, AGZ, XIX, nr. 2529 din 1499 şi
CPAHL, KGL, F. 9, vol. 1, dos. 7, f. 396 din 1508 şi DPADKW, nr. 61 din 1435.
809 AGZ, XI, nr. 1538-41 din 1442.
810 F. Kiryk a găsit în arhiva din Bardiów o informaţie din 1464 despre acuzarea cneazului
Hryćka din satul Miastko (în prezent Tylicz) de comiterea acestei infracţiuni – idem, Tylicz...,
p. 186.
811 AGZ, XI, nr. 2213 din 1446 şi 2498 din 1448 r.
812 AGZ, XII, nr. 4340 şi urm. şi 4344 din 1459. S. Rundstein (Ludność wieśniacza..., p. 17)
consideră că în secolul al XV-lea, în opinia generală, românii din Halici erau consideraţi o
breaslă a lotrilor.
196
Integrarea şi asimilarea colonizării româneşti de către mediul local
cracovian, asigurând că în pădurea de dincolo de Myślenice are de gând să

colonizeze satele pustiite cu creştini (adică catolici), nu cu români şi că, în
acest fel, vrea să pună capăt numeroaselor prădăciuni comise de cei din
urmă813. Nu ştim însă dacă la originea acestor proteste stăteau informaţiile
prezentate sau dacă ele erau întreţinute de spaima că pădurile ar fi devastate
de păşunatul intensiv. Reacţiile acestea se dovedesc a fi de durată, din
moment ce preotul J. Wielewicki, descriind în 1605 misiunea din împre-
jurimile localităţii Żywiec, era îndurerat că o parte a locuitorilor regiunilor de
munte îşi petrece toată viaţa păscând turmele, în jafuri, iar unii dintre ei n-au
mers niciodată la biserică şi nu ştiu aproape nimic despre credinţă814. O
imagine asemănătoare a păstorilor români s-a păstrat şi în tradiţia populară,
ce datează poate de la sfârşitul perioadei medievale, din împrejurimile loca-
lităţii Dukla. Potrivit acesteia, Sf. Jan din Dukla a fost nevoit să-şi părăsească
sălaşul de pustnic din pădurea de pe muntele Cergowa din cauză că-l hăituiau
păstorii din împrejurimi, care-i dispreţuiau modul de viaţă şi învăţăturile
propovăduite815.
Nota în general negativă a opiniilor despre români citate, provenite din
regiuni întinse ale Ruteniei Roşii şi ale Poloniei Mici şi din diferite perioade,
pusă în legătură cu situaţiile concrete de încălcare a legilor de către unii
membri ai comunităţilor româneşti, poate conduce la concluzia existenţei
unor elemente ce au determinat ostilitatea mediilor rutene şi poloneze faţă de
imigranţi. Fără îndoială, un element esenţial l-au reprezentat interesele eco-
nomice diferite, manifestate, pe de o parte, prin presiunea exercitată de agri-
cultori asupra regiunilor rezervate mai înainte păstorilor (considerate de
obicei până atunci neatractive pentru agricultură, dar a căror valoare, ca
urmare a dezvoltării demografice a satelor, a crescut) şi, pe de altă parte, prin
ocuparea pământurilor cultivabile de către populaţia care se îndeletnicea, pe
scară largă, cu păstoritul816. Alte elemente importante care întreţin antagonismul

813K. Dobrowolski, Migracje wołoskie..., p. 10.
814J. Wielewicki, Dziennik spraw domu zakonnego O. O. Jezuitów u św. Barbary w Krakowie, vol. 2,
od 1600 do 1608, în Scriptores Rerum Polonicarum, vol. 10, Cracovia, 1886, p. 77 şi p. 84. De
asemenea, într-una dintre versiunile scrierii lui J. Długosz, apărută în jurul anului 1570 (aşa-
numitul Kodeks Łętowskiego), nobilimea din herbul Sas era în continuare descrisă drept genus
suos agrestes mores gerens pro maiori parte immutos – idem, Insignia seu clenodia..., p. 573, nota 2.
815 A. Prochaska, Błogosławiony Jan z Dukli, Lwów, 1919, pp. 12-14.
816 Cauzele economice ale conflictelor dintre păstori şi agricultori pot fi deduse din
decretul din 1574 al lui Henryk Walezy (Henri de Valois). Crescătorii de vite din satele
Zamch şi Obsza au găsit la rege apărare în faţa agresiunilor comise asupra lor de către
197
– potrivit cercetărilor lui K. Dobrowolski, întreprinse în primul rând în

Polonia Mică – erau diferenţele dintre sistemele de valori ale agricultorilor şi
ale păstorilor, care trezeau reacţii de respingere (de condamnare, de satiri-
zare), alimentau înfruntările şi pornirile agresive, ura şi tendinţa de impunere
a supremaţiei (mai puternică la păstori). În fine, un rol au jucat şi complexele
apărute pe fundalul conflictelor şi al aprecierilor negative la adresa valorilor
străinilor, persistente în comunităţile locale, uneori generaţii de-a rândul817. O
importanţă semnificativă au avut şi privilegierea juridică şi economică a
românilor faţă de mediul agricol, scutirea lor de clacă pentru proprietarul
satului, faptul că se bucurau de o libertate individuală mai mare818, precum şi
păstrarea, cel puţin în unele regiuni, a diferenţelor etnice. Existenţa unor
astfel de antagonisme nu a reuşit să împiedice însă procesul de integrare şi de
asimilare, în urma căruia, în secolele următoare, s-a produs deplina rutenizare
sau polonizare a acelei populaţii româneşti.
CRIZA COLONIZĂRII ROMÂNEŞTI. FACTORI ECONOMICI
Integrarea românilor în mediul local capătă un ritm mult mai rapid în

momentul în care aceştia încep să-şi piardă privilegiile şi, treptat, să renunţe
la îndeletnicirea lor de bază de până atunci, păstoritul. Fenomenul acesta,
vizibil deja în secolul al XV-lea, care în perioada următoare a condus la
prăbuşirea totală a modelului românesc de colonizare, a fost generat nu
numai de situaţia demografică, ci şi de politica dusă de marii proprietari de
pământ. Unii dintre autorii care au tratat această problematică consideră că
progresiva creştere a populaţiei din satele româneşti a făcut imposibilă
susţinerea locuitorilor din creşterea animalelor. Mărirea numărului de turme
nu era posibilă fără lărgirea suprafeţelor de păşunat, dar acest lucru – în
condiţiile extinderii fermelor şi a ocupării terenurilor nefolosite de către

slujbaşii lui Jan Zamoyski. Una dintre cauzele conflictului era interdicţia de a traversa tere-
nurile arabile cu turmele, spre păşunile din păduri, păstorii fiind obligaţi să facă un drum cu
o milă şi jumătate mai lung. – Archiwum Jan Zamoyski, vol. 1, 1553-1579, ed. W. Sobieski,
Varşovia, 1904, p. 473 şi urm.
817 K. Dobrowolski, Zderzenie kultury..., p. 192.
818 A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 157.
198
agricultori – deseori nu mai era cu putinţă819. În această situaţie, fie grupurile

de români migrau în alte zone, cu mai puţine aşezări, fie se angajau mai mult
în agricultură. Cea de a doua posibilitate, dacă luăm în considerare cunoştin-
ţele de agricultură ale românilor (a se vedea capitolul al II-lea), dar mai ales
creşterea cererii de cereale (şi, implicit, a preţului lor) putea să li se pară şi
românilor mai atractivă. În opinia lui K. Kadlec, cu timpul, agricultura s-a
dezvoltat în aceste sate, până când, în cele din urmă, păstorii s-au transfor-
mat în agricultori. În consecinţă, şi dreptul valah trebuia să se transforme,
pentru a se apropia de celelalte drepturi, ajungând în final să fie complet
absorbit de acestea820.
Teza despre epuizarea posibilităţilor de colonizare în unele sate româneşti
îşi găseşte confirmarea în unele materiale cuprinse în izvoarele analizate. Este
ilustrată, de pildă, de o însemnare din 1513, referitoare la ţinutul Przemyśl.
Cum rezultă din aceasta, nu cu mult înainte de 1513, Fiodor din Brzegi a
primit de la starostele din Przemyśl dreptul de a întemeia un cnezat în pădu-
rea Świniacz. Cnezii din satele regale din împrejurimi – Krościenko, Smolnica,
Starzawa, Makowa şi Łopusznica – nu au permis însă acest lucru, spunând că
în acea pădure ei şi oamenii lor deţin păşuni şi stupi. Semnificativ este faptul
că Fiodor a renunţat la idee, cerând doar returnarea banilor plătiţi pentru
obţinerea dreptului de întemeiere821.
Încercările de a fonda noi sate sau numai de a construi case în astfel de
regiuni s-au soldat adesea cu eşecuri şi din cauza opiniei negative a oamenilor
simpli din craină, exprimată la strungi şi zboruri. În 1521, a fost împiedicată o
asemenea iniţiativă în ţinutul Sambor, deoarece universa bona regalia alias
Krayna habent interesse ad dictas silvas pascendo peccora...822.
Mai ales la nord de Nistru, unde coloniile româneşti erau de regulă
înconjurate de complexe de sate agricole sau, în unele cazuri, comunitatea
românească şi cea ruteană funcţionau în interiorul aceleiaşi aşezări, treptat, s-a
produs părăsirea (sau cel puţin limitarea) creşterii animalelor în favoarea
agriculturii.

819 K. Dobrowolski, Zderzenie kultury..., p. 192, idem, Migracje wołoskie..., p. 13, V. F. Inkin,
Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 17. Un fenomen asemănător este semnalat în regiunile Slovaciei
de către F. Ulicný (Začiatky Rusínov..., p. 496 şi urm.).
820 K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 440 şi urm. O opinie asemănătoare prezintă şi
F. Persowski, Osady..., p. 88 şi urm.

821 CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4, f. 553-555.
822 AGZ, XIX, nr. 3030.
199
Un factor şi mai important în accelerarea procesului de agrarizare şi de

lichidare a dreptului valah a fost politica proprietarilor de sate, care o dată cu
dezvoltarea marilor moşii (folwark) şi cu impunerea clăcii, nu mai puteau fi
mulţumiţi cu obligaţiile prestate şi cu dările mici – mai ales în comparaţie cu
cele din satele de drept rutean – plătite de români. V. F. Inkin este de părere
că marile moşii din ţinutul Sambor au apărut adesea în zonele cu păşuni
fosite până atunci de români823. Lichidarea dreptului valah a însemnat,
înainte de toate, pentru proprietarii aşezărilor posibilitatea de impunere a
clăcii – obligaţie tot mai necesară pe măsura creşterii suprafeţelor proprie-
tăţilor824. Se limita de asemenea dreptul ţăranului de a părăsi în mod legal
satul825.
În epoca cercetată de noi, aceste procese nu căpătaseră încă amploare şi
se manifestau mai ales în satele amplasate în regiuni destul de atractive, în
general mai îndepărtate de zonele montane. Decăderea vechilor sate
româneşti a fost însoţită de întemeierea altora noi, deseori în imediata lor
apropiere826. Din estimările lui A. Fastnacht rezultă că, în secolul al XVI-lea,
în ţinutul Sanok au apărut până la 131 de aşezări întemeiate în dreptul valah,
iar în prima jumătate a secolului al XVII-lea încă trei827. În marea lor majo-
ritate au fost întemeiate în zonele montane, cu soluri sărace. Pe baza acestor
observaţii, putem formula teza că acest model de colonizare a devenit
deseori un mod de pregătire pentru agricultură a regiunilor cu puţine aşezări
sau chiar nelocuite până atunci. Se pare de asemenea că evenimentele desfă-
şurate în ordine cronologică, după următoarea schemă s-au repetat în diferite
regiuni, de-a lungul secolului al XV-lea şi, mai ales, în secolul al XVI-lea.
„pustie” – aşezare păstorească sau pastoral-agricolă – dispariţia autonomiei

româneşti – aşezare agricolă

823V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 17.
824A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 157.
825 La părăsirea satului, românii plăteau o taxă „de ieşire” mai mică decât rutenii. Puteau,
dacă se mutaseră într-un sat românesc, să-l părăsească în orice perioadă a anului – K.
Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 375 şi S. Rundstein, Ludność wieśniacza ziemi halickiej w XV,
în Studia nad Historią Prawa Polskiego, vol. II, 1903, fasc. 2, p. 16 şi p. 34.
826 Numeroase exemple de acest fel sunt oferite de către A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza...,
passim.
827 A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 267.
200
Urme ale decăderii structurii iniţiale economice şi juridice în unele sate

cuprinse de faza medievală a colonizării româneşti sunt bine atestate în
izvoarele analizate. În anii ’30 ai secolului al XVI-lea, în satele întemeiate în
perioada de început a colonizării româneşti, deseori oile nici nu mai erau
considerate elementul de bază pentru stabilirea dărilor. Evoluţia caracterului
lor economic – creşterea importanţei cultivării pământului – îşi găseşte
reflectarea în actele regale (uniwersały) privitoare la strângerea taxelor. Până la
sfârşitul domniei regelui Aleksander Jagiellończyk (Alexandru I Jagiello)
românii au plătit dări numai pentru oi828. Acest sistem a suferit schimbări
după urcarea pe tron a lui Zygmunt Stary (Sigismund I cel Bătrân). Deşi în
cazul românilor, în anii 1507-1515, dările se stabileau tot la suta de oi, s-a
introdus ca o alternativă pentru românii-agricultori plata pentru dworzyszcza829.
În schimb, în 1519, trebuiau să plătească în primul rând în funcţie de łan-uri
şi numai dacă nu aveau, în funcţie de dworzyszcza sau oi. La fel s-a procedat în
1522, 1524 şi 1526830.
Numeroasele rezerve exprimate în faţa organismelor de judecată din
Rutenia Roşie, în ceea ce priveşte statutul juridic al aşezării, în cazul în care
un ţăran voia să plece în alt sat, putem să le interpretăm nu numai ca o do-
vadă a existenţei migraţiei de populaţie între satele rutene şi cele româneşti,
dar şi ca o consecinţă a faptului că formele lor de organizare juridică şi
administrativă încep să semene tot mai mult între ele. Să ne amintim că un
ţăran care dorea să părăsească satul nu întâmpina greutăţi numai dacă locuia
într-o aşezare românească şi dorea să se mute tot într-una de acelaşi drept.
Potrivit normelor dreptului rutean, un ţăran dintr-un sat cu acest statut nu
putea pleca legal în altul de drept valah. Şi situaţia opusă era, în mod teoretic,
imposibilă. O asemenea limitare rezulta din privilegiile de care, spre deose-

828 În 1479, Item [...] Valachi a qualibet centenario ovium [...] – AGAD, MK, cota 14, f. 29
(MRPS, I, nr. 1551). Similar: MK, cota 15, f. 43 din 1493 (MRPS, II, nr. 246), MK, cota 17, f.
153 din 1498 (MRPS, II, nr. 1174) şi 307 din 1502 (MRPS, III, nr. 227), MK, cota 19, f. 10v
din 1501 (MRPS, II, nr. 1437). În 1506, a apărut posibilitatea de a plăti şi pentru creşterea
caprelor: Item Valachi a gregibus suis a centum capris vel ovibus per decemocto grossos solvant – AA, nr. 318.
829 În anul 1507, încă plăteau numai pentru oi – CIP, vol. 3, p. 41. Taxele în funcţie de
dworzyszcza apar începând cu anul 1510 – ibidem, p. 123.

830 Ibidem, p. 123, p. 144, p. 318, p. 397, p. 653 şi vol. 4, p. 109 şi urm., p. 208.
Sochaniewicz, în recenzia la lucrarea lui K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., publicată în

Kwartalniku Historycznym, An XXX, 1916, p. 382 şi urm., consideră şi el că un element ce
dovedeşte trecerea treptată de la păstorit la agricultură îl constituie conţinutul registrelor
menţionate.
201
bire de ruteni, se bucurau românii. În intenţia celor care au impus-o,

restricţia trebuia, fără îndoială, să împiedice pustiirea satelor rutene. Ea a
contribuit, în mod obiectiv, la păstrarea separării românilor de mediul local.
Încercarea unui locuitor de a părăsi aşezarea întâmpina deseori refuzul
(în contradicţie cu legea) proprietarului acesteia. Din această cauză, aveau loc
multe procese, în care de obicei persoana care chema la judecată era un nobil
doritor să-i aşeze pe români pe domeniile sale. Astfel de situaţii dovedesc nu
numai existenţa unei rivalităţi pentru colonişti, ci şi a încercărilor de a lichida
dreptul ţăranului de a părăsi liber satul, specific legii româneşti. Cel mai
frecvent se recurgea la refuzul de a primi din partea ţăranului care dorea să
părăsească satul acea taxă specială „de ieşire” (wstanne, wychod sau odkłon),
expunându-l astfel riscului de a fi învinuit de fugă831. Se încerca să se demon-
streze că ţăranul nu fusese până atunci în legea românească, deci nu are
dreptul de a pleca în altă aşezare românească sau, dimpotrivă, că satul în care
intenţiona să meargă nu era de drept valah832. Uneori se stabilea pur şi simplu
că românul trecuse cândva la dreptul rutean, ceea ce putea fi atât rezultatul
deciziei arbitrare a proprietarului, cât şi al schimbării tipului de ocupaţii în
aşezările româneşti833. Se putea întâmpla ca şi după primirea taxei „de ieşire”,
aşadar după acordarea acceptului de a părăsi satul, nobilul să-i ia românului o
parte din bunuri834.
Pentru a dobândi întinsele dworzyszcza româneşti şi a extinde marea pro-
prietate, s-a recurs şi la constrângerile directe. Cei trei ţărani care locuiseră până

831 CPAHL, KZP, F. 14, vol. 1, dos. 6, f. 770: exitum alias odklon, AGZ, XVIII, nr. 2695:
exitum alias vychod şi nr. 4194: reclinacio alias odklon. Astfel de cazuri sunt consemnate şi în
AGZ, XII, nr. 4046 din 1471, nr. 4057 din 1472, nr. 4117 din 1474; AGZ, XIV, nr. 1932 din
1447, nr. 3241 din 1454; AGZ, XV, nr. 2962 din 1500; AGZ, XVII, nr. 1477 din 1478;
AGZ, XVIII, nr. 2242 din 1492, nr. 2559 din 1496, nr. 2695 din 1499, nr. 2791 şi nr. 2794
din 1500; AGZ, XIX, nr. 1517a din 1476, nr. 1328 din 1482; KZP, F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 203
din 1518. Alături de acestea, în câteva însemnări nu sunt precizate împrejurările refuzului de
a-i permite ţăranului să părăsească satul: AGZ, XII, nr. 581 din 1439, nr. 3453 şi nr. 3454
din 1470; AGZ, XIV, nr. 286 din 1441, nr. 1026 din 1444, nr. 2026 din 1448, nr. 2597 din
1452; AGZ, XV, nr. 171 din 1457; AGZ, XVII, nr. 3849 din 1501; AGZ, XIX, nr. 1456 din
1490.
832 Numeroase exemple de încercări de acest fel au fost prezentate, mai ales în note, în
capitolul al IV-lea.
833 AGZ, XII, nr. 3130-3132 din 1454.
834 De exemplu, în 1513, unui oarecare Milian, care părăsea aşezarea Borysław, i s-au luat
şase boi, şase vaci cu şase viţei, doi cai, 11 iepe şi doi mânji, animale evaluate la 30 grive. –
KZP, F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 4-5. Un caz asemănător: AGZ, XVIII, nr. 1514 din 1475.
202
atunci pe domeniul arhiepiscopului din Lwów (izvorul nu precizează numele

localităţii de unde proveneau), învinuiţi de fugă în 1444, în faţa forului de
judecată municipal din Lwów, au respins această acuzaţie, declarând că au
plecat la Łozina din cauza nedreptăţilor ce li s-au făcut şi mai ales pentru că
pământurile şi gospodăriile lor au fost înghiţite de moşie835. Descrieri ale
proprietăţilor regale de la jumătatea secolului al XVI-lea arată cât se poate de
limpede cât de distructiv a fost impactul dezvoltării continue a marii proprie-
tăţi asupra comunităţii româneşti. Turynka, sat aflat în ţinutul Lwów, al cărui
caracter românesc este atestat din a doua jumătate a secolului al XV-lea, se
afla o sută de ani mai târziu în arenda lui Stanisław Żółkiewski. Acesta „a
adus mai mulţi oameni, le-a măsurat câmpurile şi le-a luat pentru marea
proprietate, iar pe cmieci i-a băgat la bir şi la munci. Pe această nouă proprie-
tate, oamenii care altădată, cum e legea românească, clacă nu făceau, acum
fac.”836. În Werechanie (Wierzchranie, ţinutul Bełz), „pământul l-au măsurat
în łan-uri, iar ţăranii plătesc ca rutenii, pentru o jumătate de łan fac două zile
de clacă pe săptămână”837. Încercările de a-i obliga pe români să-şi abando-
neze stilul de viaţă de până atunci s-au soldat uneori cu înfrângerea iniţiato-
rilor lor, dar şi cu sărăcirea păstorilor. În stărostia Bełz, arendaşii domeniilor de
acolo au poruncit ca dworzyszcza româneşti să fie măsurate, iar locuitori să fie
obligaţi la zile de clacă. Aceştia din urmă au abandonat aşadar păstoritul şi au
sărăcit838. Procedeul aplicat în general, încă din secolul al XV-lea, constând în
transformarea dărilor tipic româneşti în bir în bani, păstrându-se totuşi
caracterul păstoresc al aşezării, după cum rezultă din descrierea domeniilor
regale amintită, nu mai părea a fi suficient839. Descriindu-se o situaţie de felul
acesta din Ruda (stărostia Kamionka), se sublinia: „Câştigul de pe urma lor ar
fi mai bun dacă s-ar măsura loturile şi la bir ar fi trecuţi.”840. După cum
rezultă din inventarul din 1589, acest postulat s-a realizat în scurt timp841.

835 AGZ, XIV, nr. 1106 şi nr. 1124.
836 Opisi korolivšcin v zemljach rus’kich XVI viku, red. M. Gruševs’ki, vol. 3, Lwów, 1900,
p. 395 şi urm.
837 Ibidem, p. 195.
838 Ibidem, p. 199.
839 Asupra intensificării acestor practici a atras atenţia, printre alţii, şi M. Gruševs’kij,
Istorija Ukrainy..., vol. 6, p. 157 şi urm.

840 Opisi korolivšcin..., p. 324 şi urm.
841 AGAD, ASK, LVI, K-3, vol. II, f. 20v: „Satul acesta a fost în legea valahă [...], dar
pământul lui s-a măsurat şi a fost trecut la bir.”
203
ROLUL RUTENILOR ŞI AL POLONEZILOR

ÎN FAZA MEDIEVALĂ A COLONIZĂRII ROMÂNEŞTI
În pofida existenţei unor elemente ce au antagonizat relaţiile dintre

români şi localnici, în cele din urmă, procesele integratoare au învins, iar
rezultatul acţiunii lor a fost, în timp, totala absorbire a elementului etnic
românesc de către mediul local. Cum am amintit mai devreme, acest proces a
cunoscut intensităţi diferite în regiunile avute în atenţie. S-a desfăşurat mult
mai rapid în regiunile aflate la altitudini mai mici, unde enclavele româneşti
erau supuse unor presiuni puternice din partea mediului agricol dominant, pe
fondul dezvoltării marilor proprietăţi (folwark). În afară de factorii de natură
economică, asimilarea românilor a fost facilitată şi de faptul că aveau aceeaşi
religie ca rutenii. T. M. Trajdos a descris foarte bine acest fenomen: „dacă
această comunitate românească, indiferent de cât de numeroasă era, a apărut
pe teritoriul Poloniei şi a fost aşezată în zonele locuite mai înainte, în mai
mare sau mai mică măsură, de ruteni, unde existau parohii ortodoxe, fiind ea
însăşi de aceeaşi religie (...), atunci cu siguranţă că, la doua sau a treia
generaţie, neamul Negrila va deveni neamul Dymitr sau Mikołaj.”842.
Izvoarele analizate oferă destul de multe informaţii despre migraţiile
(atât despre cele legale, cât şi despre cele nelegale) populaţiei dinspre şi spre
aşezările româneşti. Pe baza acestora, putem deseori determina statutul
juridic al aşezării, de unde proveneau emigranţii sau unde se îndreptau. Din
cele 48 de informaţii de acest tip, 27 se referă la situaţii de mutare (sau
încercări de plecare) dintr-un sat românesc în altul de acelaşi drept843. Mult
mai puţine sunt atestările migraţiilor de populaţie din sate rutene în cele
româneşti (6 cazuri), din cele româneşti în cele rutene (un caz) sau în aşezări
de drept german (un caz)844. În 13 cazuri nu s-a reuşit determinarea statutului

842 T. M. Trajdos, [Głos w dyskusji], în Łemkowie w historii..., vol. 1, p. 391.
843 AGZ, XII, nr. 3453 şi urm., nr. 4046 şi urm., nr. 4117; AGZ, XIV, nr. 1932, nr. 2597;
AGZ, XV, nr. 2962; AGZ, XVII, nr. 339, nr. 1477, nr. 3849; AGZ, XVIII, nr. 1229, nr.
2242, nr. 2559, nr. 2695, nr. 2791, nr. 4194; AGZ, XIX, nr. 1328, nr. 1514, nr. 1517a;
CPAHL, KZP, F. 14, vol. 1, dos. 6, f. 770, dos. 7, f. 4 şi urm.; KZH, F. 6, vol. 1, dos. 6, f. 274
şi dos. 7, f. 885.
844 AGZ, XII, nr. 3879, nr. 4094; AGZ, XIV, nr. 1106, nr. 1124, nr. 3241; AGZ, XVIII,
nr. 1215, nr. 2559; CPAHL, KZP, F. 14, vol. 1, dos. 7, f. 318.
204
juridic al satelor spre care s-au îndreptat locuitorii aşezărilor româneşti845.

Ţinând seama de informaţiile prezentate mai înainte, este evidentă dominaţia
migraţiei în zona grupurilor de sate organizate după dreptul valah. În acest
mod, s-au format condiţiile necesare pentru păstrarea diferenţierii românilor
de mediul local. Tendinţa de a separa populaţia românească de cea locală nu
este, în cele din urmă, o trăsătură specifică regiunilor din Rutenia Roşie. De
pildă, în Serbia medievală erau interzise căsătoriile sârbo-valahe. Dacă se ajun-
gea totuşi la un asemenea mariaj, sârbii erau obligaţi să rămână agricultori846.
Totodată însă, aşezările româneşti au fost constant întărite din punct de
vedere demografic de către elementul etnic local (de obicei rutean), ceea ce
confirmă teza prezentă în literatura de specialitate, ce susţine atractivitatea
acestora, mai ales datorită privilegiilor juridice şi economice de care se
bucurau locuitorii lor847. Nu am reuşit însă să găsim în izvoarele studiate
confirmarea tezei susţinute de către K. Kadlec şi R. F. Kaindl despre trecerea
vechilor sate locuite de ruteni la dreptul valah. În urma cercetărilor între-
prinse, aceasă teză nu ni se pare a fi plauzibilă848.
De asemenea, rivalitatea dintre proprietarii diferitelor domenii nobiliare
pentru colonişti a făcut ca între graniţele acestora să fie primită o populaţie
diversă, fără a se ţine cont de statutul său juridic anterior. Acest lucru este
dovedit de un zapis din 1508, în care Barbara, soţia lui Andrzej Tarła, stă-
pâna satului Czaple şi arendaşa aşezării Kołpiec (ţinutul Przemyśl) l-a acuzat
pe nobilul Klimaszka din Borysław că, împreună cu 30 de ajutoare, a scos
din Kołpiec doi cmieci, Jacek şi Wasyl, stabiliţi acolo în dreptul rutean, i-a

845 AGZ, XII, nr. 581, nr. 3306, nr. 3904, nr. 4119 şi urm.; AGZ, XIV, nr 286, nr. 302,
nr. 379, nr. 395, nr. 1026, nr. 1703 şi urm., nr. 2026, nr. 2588; AGZ, XV, nr. 171; AGZ,
XVII, nr. 401, nr. 1333; AGZ, XIX, nr. 1456.
846 Cum o dovedeşte un zapis din 1437, privitor la ţinutul Halici, românul care părăsea
satul trebuia să plătească taxa „de ieşire” (wstanne) şi încă o taxă specială, de 12 groşi. Încă de
atunci se considera că acestea ţin de un „vechi obicei”: quod walachi iuxta morem antiquum
ambulare debent duodecem grossos recessionalium dando et dacionum iuxta morem antiquuum, videlicet XII
gr... – AGZ, XII, nr. 176. Despre situaţia din Serbia medievală scrie K. Kadlec, Valaši a
valašské právo..., p. 373.
847 J. Beňko (Osidlenie..., p. 71) a subliniat frecventele cazuri de mutare a populaţiei
agricole din aşezările româneşti în regiunile din Slovacia. Aceste migraţii erau determinate
atât de cauze economice (dorinţa de a scăpa de obligaţiile impuse de dreptul german sau de
legea locului), precum şi de teama de jafurile din timpul războaielor (de aceea se întreaptă
spre munţi).
848 R. F. Kaindl, Jus Valachicum, în Zap. Tov. Ševč., vol. 138-140, 1925, p. 2 şi urm.; K. Kadlec,
Valaši a valašské právo..., p. 374.
205
luat la Borysław, aşezându-i în dreptul valah. Învinuitul a respins aceste

acuzaţii, afirmând că ţăranii au venit din propria voinţă la el cu familiile şi
bunurile lor849. Probabil după aceleaşi raţiuni s-au ghidat şi cnezii – înteme-
ietori de noi sate româneşti. Ei înşişi se trăgeau în general din vechi familii de
cnezi ce-şi păstraseră identitatea, tradiţiile specifice, ceea ce se observă şi din
numele lor, de origine clar balcanică. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, nu
s-a găsit nici o informaţie sigură despre întemeierea vreunei aşezări româneşti
de către un rutean. Şi în următorul secol o atare situaţie nu apare prea des850.
În acelaşi timp, ar fi greu de acceptat ideea – mai ales în cazul în care lipseau
coloniştii – că nu au recurs la populaţia locală. Unii istorici, aproape la
unison, indică sfârşitul secolului al XV-lea sau cea de a doua jumătate a
secolului al XVI-lea drept perioada în care elementul local (ruteni sau români
rutenizaţi) a dominat în colonizarea de drept valah851. Prezenţa rutenilor în
satele de drept valah este sugerată şi de cognomene de tip Valachus, date
numai unora dintre locuitorii acestora. E posibil ca în acest mod să-i fi
diferenţiat de ceilalţi săteni, în general ruteni852.
Presupunem că, deşi procesele de asimilare în epoca la care ne referim
nu cuprinseseră încă toate aşezările româneşti, iar în multe dintre ele abia
începeau să se manifeste, în alte părţi puteau cunoaşte progrese importante.
De aceea, românii care vorbeau limba locului erau uneori tot mai slab
percepuţi ca fiind diferiţi de mediul local, rutean. Iar identificarea românilor
cu rutenii – ce începe să se producă la sfârşitul secolului al XV-lea şi
începutul celui de al XVI-lea – pare să confirme o astfel de situaţie. În 1498,
călugării din ţinutul Sambor care fugeau din calea năvălirilor tătare au fost
ajutaţi şi conduşi prin munţi spre Sanok şi castelul din Sobień de nişte Rutheni

849 CPAHL, F. 14, vol. 1, dos. 6, f. 624.
850 E. Długopolski, Przyczynki..., p. 6 şi A. Fastnacht, Osadnictwo..., p. 211.
851 V. F. Inkin, Krest’ianskij obščinnyj stroj..., p. 11 şi urm.; J. Czajkowski, Dzieje..., p. 155,
I. Nistor, Die moldauischen Ansprüche..., p. 24. Şi în Slovacia, locatorii satelor de drept valah
erau deseori etnici români, chiar dacă aceştia atrăgeau în noile aşezări populaţia din împre-
jurimi, indiferent de etnia sa – O. R. Halaga, Slovanské osídlenie..., pp. 66-69.
852 În 1510, în Makowa (ţinutul Przemyśl) au fost aduşi patru cmieci: Truchan Manczuth,
Iwan Zelaska, Fedko Valachus (subl. G. J.), Iwan Panko – CPAHL, KGP, F. 13, vol. 1, dos. 4,
f. 219. În 1492, Phyedor Valachus, aşezat pe jumătate de dworzyszcze în satul românesc Podbuż
(ţinutul Przemyśl) a primit dreptul de a părăsi această aşezare – AGZ, XVIII, nr. 2242. Se
cuvine să amintim aici că nu putem folosi criteriul onomastic – pentru că atât românii, cât şi
rutenii folosesc deseori aceleaşi nume, unele din zestrea comună ortodoxă – pentru a stabili
care era raportul între cele două etnii în anumite sate româneşti.
206
vel Valachi submontani, cu care unul dintre călugări vorbea în ruteană (se cuvine
să amintim aici că există serioase argumente în sprijinul bilingvismului iniţial,
româno-rutean, al acestei populaţii)853. În 1502, Aleksander Jagiellończyk
(Alexandru I Jagiello), organizând apărarea ţării împotriva năvălirilor tăta-
rilor, i-a obligat pe starostii ruteni ca pentru aceasta să-i folosească şi pe Valachi
ipsis subiecti et alii Rutheni854. Trebuie să semnalăm aici că, în urma cercetărilor
întreprinse, considerăm că interpretarea acestor formulări ca o dovadă a ori-
ginii rutene a românilor – răspândită mai ales printre istoricii cehi şi slovaci –
este extrem de discutabilă. Trebuie mai curând să se caute în atestările
amintite o reflectare a gradului avansat asimilare a românilor855.
Putem indica totuşi situaţii care ne opresc de la aplicarea mecanică a
schemei de mai sus. Deşi s-au multiplicat factorii ce facilitau asimilarea,
separatismul populaţiei româneşti a fost păstrat uneori secole de-a rândul,
graţie statutului juridic avantajos ce a fost salvat, în pofida presiunilor din
exterior. În satul Lubycza-Kniazie (voievodatul Bełz), încă în a doua jumă-
tate a secolului al XIX-lea, urmaşii cnezilor locali îşi păstraseră conştiinţa
diferenţei lor, de vreme ce, apărându-se de pretenţiile proprietarilor de
pământuri vecini cu ei, s-au prelevat, în faţa tribunalelor austriece, de
documentul prinţului Siemowit din 1422856. Totodată însă, legenda despre
începuturile aşezării Lubycza, care circula în rândurile populaţiei locale în
secolul al XIX-lea, dovedeşte uitarea completă a datelor reale ce ţin de

853 Memoriale ordinis..., p. 273: Viam tandem versus Sobyen et Szanok sciscitantes, dabamus
tunicellas, ut nos Rutheni vel Valachi submontani (subl. G. J.) conducerent per octo miliaria per
silvas montosas, qui nolebant nisi pro peccunia. A se vedea nota 110.
854 AA, nr. 133.
855 În Slovacia apar destul des, mai ales în secolul al XVI-lea, sintagme precum: Rutheni vel
alio nomine Volachii, Rutheni vel Volachii sau Valachii et Rutheni sau olachis scilicet et rutenis –
O. R. Halaga, Slovanské osidlenie..., p. 70 şi K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 272. Pentru
V. Chaloupecký (Valaši..., pp. 68-70) sintagmele citate constituie argumente convingătoare
în sprijinul tezei despre contribuţia capitală a populaţiei rutene în lărgirea colonizării
româneşti pe versanţii sudici ai Carpaţilor. P. Ratkoš (Die Kolonisation..., p. 160) consideră că
aceste sintagme pot să se refere, în egală măsură, la cei de rit răsăritean şi la ţăranii aşezaţi în
dreptul valah, aşadar nu au neapărat un conţinut etnic.
856 A. Janeczek, Osadnictwo pogranicza..., p. 194 şi BUAN, Zbiór Czołowskiego, cota 2225. Această
arhivă cuprinde o amănunţită documentaţie a luptelor cnezilor, între secolul al XV-lea şi

secolul al XIX-lea, cu starostii din Bełz şi nobilimea locului pentru păstrarea statutului
juridic de până atunci.
207
întemeierea satului857. Şi în cazul localităţii Odrzechowa (ţinutul Sanok), se

observă în secolele XVII-XVIII lupta înverşunată, cu sau fără sorţi de
izbândă, a locuitorilor săi cu arendaşii domeniilor regale, pentru păstrarea
vechilor libertăţi, mai ales a scutirii de clacă. Ecourile acesteia persistă încă în
prima jumătate a secolului al XIX-lea858.
DESFĂŞURAREA PROCESELOR DE ASIMILARE

ÎN RÂNDUL NOBILIMII DE ORIGINE ROMÂNEASCĂ
Apropiindu-ne de finalul demersului nostru, se cuvine să prezentăm în

ce mod s-a manifestat fenomenul de asimilare de către mediul local în cazul
nobililor de origine românească. Se pare că trebuie să distingem două
conjuncturi ce au influenţat caracterul şi, mai ales, ritmul acestor modificări.
Prima dintre ele este ilustrată de soarta urmaşilor românilor Miko şi Iwanko,
cei care au primit în 1397 de la Władysław Jagiełło (Vladislav al II-lea)
dreptul de a întemeia un sat în „pustiile” Skole şi Tuchla (powiat-ul Stryj). Destul
de repede, numeroşii lor descendenţi au sărăcit, îngroşând rândurile nobilimii
mărunte de ţară. Deja în prima jumătate a secolului al XV-lea, în Skole (lângă
Skolski), apăruseră şi alte familii cu pecete cu herbul Sas – Krynicki,

857 A. Luniv, Lubiča – „Knjazi” Pričinki do istrii sił vołos’kogo prava v Galičini, în Zap. Tov.
Ševc., vol. 150, 1929, p. 93. Potrivit legendei ce datează cel puţin de la începutul secolului al
XX-lea, populaţia din acel sat a salvat un prinţ din Bełz, ascunzându-l de tătari. Recunos-
cător pentru ajutorul dat, i-a scutit pe oamenii locului de orice dări şi obligaţii, le-a dat
pământ şi i-a făcut cnezi. O astfel de poveste legitima desigur situaţia excepţională (şi mereu
ameninţată) din punct de vedere juridic şi economic a locuitorilor satului respectiv.
858 Documentele legate de aceste conflicte au fost publicate şi comentate de către J. Sulisz,
Przywileje wsi Odrzechowy, în Gazeta Sanocka, 1906, pp. 6-31. Păstrarea tradiţiei de întemeiere în
memoria colectivă a satelor româneşti poate fi dovedită de exemplul localităţii Łozina
(ţinutul Lwów). În 1570, în faţa slujbaşilor care făceau inventarul domeniilor regale, locu-
itorii săi au declarat: „cum au auzit de la strămoşii lor, un Łoziński umbla adesea prin aceste
păduri şi, după moartea lui, fiul lui, Iwaszko, a primit privilegiul (...) pentru întemeierea
satului Łozina şi a întemeiat cinci dworzyszcza regelui şi într-una s-a aşezat el însuşi...” –
(BUAN, Colecţia Czołowski, cota 2225, f. 131). În mod evident, privilegiul regal pentru
cnezat nu mai era atunci cunoscut. Amintitul Iwaszko ar putea fi cel consemnat în 1453
(knyasz Gywasko de Loszyna – AGZ, XIV, nr. 2756). Dacă această identificare este corectă,
atunci avem o dovadă a păstrării unor evenimente produse cu mai bine de o sută de ani
înainte în memoria comunităţii româneşti din Łozina.
208
Kruszelnicki şi Hoszowski. În următorul secol, satul respectiv avea să se

compună din multe parcele sărace, cumpărate treptat de Piotr Kmita, care
era interesat de aceste regiuni. În 1550, acesta i-a cedat hatmanului Jan
Tarnowski pământurile achiziţionate859.
Această nobilime sărăcită era – potrivit cercetărilor lui L. Wyrostek şi
P. Dąbkowski – de un deosebit conservatorism, voind să-şi păstreze stilul de
viaţă de odinioară şi legăturile de grup, refuzând să stabilească relaţii mai
apropiate cu mediul nobil local. Sentimentul apartenenţei la o comunitate şi
solidaritatea de grup sunt vizibile atât în chestiuni de avere, de familie, cât şi
în cele publice. Căsătoriile se încheiau între membri ai aceleiaşi comunităţi,
iar excepţiile de la regulă erau extrem de rare şi se produceau numai în cazul
famiilor celor mai bogate (Rybotycki, Dzieduszycki, Daniłowicz)860. Proprie-
tatea în comun asupra averilor era exercitată nu o dată de către rude îndepăr-
tate şi funcţiona decenii de-a rândul. Aceste observaţii conduc aproape
automat la asocieri cu acţiunile cnezilor şi obiceiurile respectate de familiile
acestora. Acest fapt întăreşte teza despre faptul că legăturile puternice de
familie şi sociale constituie un element ce individualizează comunitatea
românească. Chiar analiza numelor şi a cognomenelor din grupul amintit
confirmă, pe de o parte, fenomenul rutenizării treptate şi, pe de altă parte,
dovedeşte că tradiţiile româneşti au supravieţuit multă vreme. De pildă, în
familiile Przeroślski şi Tarnowiecki dominau nume precum Chodko, Balko,
Iwanusz, Drahusz, Omelian şi cognomene precum Hołowacz şi Bałamut861.
Altfel s-a conturat istoria familiilor mai înstărite, care au continuat nu o
dată să întemeieze sate şi să-şi păstreze averile însemnate. Mai repede decât
în cazul nobilimii sărăcite, reprezentanţii acestora au spart tiparele conser-
vatoare, intrând în orbita culturii poloneze şi participând activ la viaţa socială
şi politică. De pildă, familia Rybotycki, al cărei strămoş a fost Szczepan (Stefan)
Rybotycki, consemnat încă din 1359, a început poate chiar de la jumătatea
secolului al XV-lea să se polonizeze. Reprezentantul marcant din acea vreme
al familiei, Waszko, a început să folosească numele Stanisław. Jerzy Rybotycki a
devenit preot catolic şi a îndeplinit funcţia de preot paroh în Nowy Miasto
Bybło, iar Aleksander s-a căsătorit cu Katarzyna Herburtówna. Totodată – cum

859 F. Papée, Skole..., p. 555 şi W. Dworzaczek, Hetman Jan Tarnowski. Z dziejów możnowładztwa
małopolskiego, Varşovia, 1985, p. 224 şi urm.

860 L. Wyrostek, Ród Dragów – Sasów..., p. 126, p. 136 şi urm., P. Dąbkowski, Szlachta
zaściankowa w Korczynie i Kruszelnicy nad Stryjem, Lwów, 1936, passim.

861 P. Dąbkowski, Wędrówki rodzin..., p. 218 şi urm.
209
observa K. Wolski –, ceilalţi reprezentanţi ai familiei, cei sărăciţi, care nu

participau activ la viaţa publică, au rămas în religia ortodoxă şi, destul de
repede, s-au rutenizat complet862.
Se cuvine să acordăm atenţie şi unor informaţii din izvoare de la înce-
putul secolului al XVI-lea. Acestea sugerează, pe de o parte, poziţia politică
ezitantă a unor reprezentanţi ai neamului Sas care locuiau în Pocuţia, în
situaţia conflictelor polono-moldave ale vremii şi, pe de altă parte, atestă
desele lor contacte cu moldovenii. În 1509, regele Zygmunt Stary (Sigismund
I cel Bătrân) a confiscat proprietăţile din satul Kniehinin care aparţinuseră
mai înainte lui Waszko şi lui Marek, dându-le fratelui lor Iwaszko. Motivul
acestei decizii a fost fuga primilor doi în Moldova863. Un an mai târziu, regele
i-a iertat de acuzaţia de trădare şi de acţiune în favoarea domnitorului moldo-
vean Bogdan, când acesta a atacat Podolia şi ţinuturile rutene, pe 24 de nobili
reprezentanţi în general ai nobilimii mărunte, din afara graniţelor864. Cerce-
tările întreprinse ne-au convins că încercarea lui M. Hruszewski de a inter-
preta aceste evenimente ca un semn al existenţei în acea perioadă a unei
mişcări naţionale ucrainene antipoloneze în Halici este hazardată865. Mai
convingătoare sunt opiniile unor istorici moldoveni care consideră că, la
originea unor astfel de acţiuni, stau elementul etnic comun, tradiţiile ce-i unesc
pe moldoveni şi pe nobilii din Pocuţia866.
CONCLUZII
Din cele prezentate până acum reiese limpede faptul că, în secolul al
XV-lea, în unele regiuni cuprinse de colonizarea românească, procesele de
asimilare erau destul de avansate, iar unele aşezări îşi pierduseră caracterul

862 K. Wolski, Osadnictwo dorzecza..., p. 18.
863 Materiali do istorii..., nr. 65: bona hereditaria prefata Knyehynino, in terra et districtu Halicensi
consistencia, propter nobilium Vasskonis et Marconis fratrum ipisus germanorum licenciosum de regno
nostro absque quavis causa legittima in Valachiam discessum et deffectionem ad nostram regiam
disposicionem donacionemque faciendam iure communi regni nostri devoluta....
864 Ibidem, nr. 66.
865 M. Gruševs’kij, Istorija Ukrainy..., vol. 6, p. 242 şi urm.
866 N. A. Mochov, Aspekty social’noj psichologii feodal’nych soslovii Moldavii (otnošenije k narodam
sosednich stran), în Jugo-vostočnaja Evropa..., pp. 174-176.
210
juridic, economic şi etnic iniţial. Totodată însă, în alte zone, aflate adesea în
apropiere, abia atinse în secolul al XV-lea de colonizare, aceasta va ajunge la
apogeu în următorul secol. Se pare că abia atunci procesele de asimilare s-au
accelerat, ducând fie la profunde schimbări în comunitatea românească, fie la
dispariţia toatală a identităţii sale specifice. Probabil tot în perioada aceasta
de intensificare a asimilării s-a produs procesul de pierdere a conştiinţei dife-
renţei etnice printre români şi s-a distrus ultima barieră care mai păstra deli-
mitarea acelei comunităţi de mediul local. Din cauza închiderii graniţei
polono-moldave, rareori au mai ajuns în Rutenia Roşie noi coloni români, în
stare să păstreze individualitatea dreptului valah, deseori pierdută de către cei
emigraţi de multă mai vreme.
Formulând concluzii referitoare la ritmul diferit de producere a proce-
selor de integrare din acele comunităţi, se cuvine însă să ne ferim de aplicarea
unor şabloane în descrierea transformărilor produse în diferite regiuni
colonizate de români în Evul Mediu.
211
Încheiere
La finalul demersului nostru, se cuvine să ne oprim la câteva probleme

importante, de neocolit atât în descrierea comunităţilor româneşti menţio-
nate, cât şi în prezentarea relaţiilor acestora cu mediul local. Specificitatea
bazei izvoarelor disponibile a făcut ca numai pentru o parte dintre chesti-
unile abordate să propunem soluţii în lucrarea de faţă, multe dintre opinii
având doar valoarea unor ipoteze. Numai timpul va putea decide câte dintre
ele sunt întemeiate. În multe situaţii, am fost nevoiţi să facem apel la
informaţii fragmentare, păstrate deseori din întâmplare şi să formulăm pe
baza lor concluzii cu un caracter mai general, ceea ce lasă întotdeauna o
marjă semnificativă de eroare.
Ţinând seama de diferitele izvoare analizate, este cert faptul că afluenţa
de populaţie romanică, în grupuri mai mari sau mai mici, provenită în primul
rând din Moldova şi din Transilvania, în Rutenia Roşie, a cunoscut variaţii de
intensitate de-a lungul secolelor XIV-XV. Acest fenomen putea avea caracte-
rul unei migraţii spontane, dar putea fi totodată determinat de politica dusă
de marii proprietari de pământ. Lipsite de temei se dovedesc a fi opiniile
răspândite în istoriografia poloneză, potrivit cărora populaţia românească ar
fi fost una preponderent nomadă care, abia când a ajuns în regiunile din
Rutenia Roşie a adoptat un stil de viaţă sedentar (ce nu era dominant în
zonele de unde provenea). Nu ne convinge de asemenea teza despre profilul
strict păstoresc al aşezărilor cercetate, de vreme ce atât în zonele lor de
baştină, cât şi în cele în care au migrat, românii reuşeau în mod eficient să
combine îndeletnicirile păstoreşti cu cele agricole. Această împletire a
elementelor unei economii bazate pe creşterea animalelor cu agricultura este
vizibilă în epoca studiată în aproape toate coloniile de drept valah. Desigur,
raportul între aceste îndeletniciri, proporţia ocupată de fiecare dintre ele în
cadrul economiei locului sunt diferite în regiunile unde elementul românesc a
pătruns, în funcţie de condiţiile naturale, de situaţia demografică şi de
direcţia de dezvoltare economică preferată de nobilimea locului.
De asemenea, motivele care i-au determinat pe proprietarii de pământ
să colonizeze aşezările cu români au fost diverse. La început, mai ales în
cazul domeniilor regale, a dominat aspectul militar. Cu ajutorul românilor s-a

întărit capacitatea de apărare a zonelor de la graniţa dintre Polonia şi Ungaria,
de importanţă strategică, constituindu-se comitate româneşti speciale. S-au
obţinut astfel noi mijloace de control (mai ales prin impunerea obligaţiei
serviciului de natură militară şi poliţienească) asupra zonelor montane şi
submontane greu accesibile.
Deşi această dimensiune militară a colonizării româneşti se păstrează pe
durata întregii perioade de care ne ocupăm, cu timpul ea s-a subordonat
intenţiei de a exploata terenurile neatractive pentru agricultori. Din această
cauză, colonizarea cu români a început să fie repede apreciată de nobilimea
din Rutenia Roşie, devenind un important element complementar în
procesul de transformare a satelor din regiune, efectuat în principal pe baza
generalizării dreptului german.
Trebuie să subliniem că opinia – răspândită în literatura de specialitate –
potrivit căreia migraţia românească a cuprins numai zonele aflate la o
altitudine mai mare nu este confirmată de realităţile Evului Mediu. Cu
siguranţă, încă din secolul al XIV-lea, migraţia românească cuprinsese regiuni
destul de îndepărtate de zona montană, în special cele neprielnice agriculturii
(podişuri, mlaştini, păduri greu de străbătut sau terenuri cu soluri mai sărace).
Amplasarea aşezărilor în care s-a confirmat prezenţa elementului românesc,
datând din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi prima jumătate a
secolului al XV-lea, sugerează caracterul lor în principal subcarpatic, bazat pe
combinarea activităţilor agricole cu păstoritul. De asemenea, în secolul
al XV-lea, nobilimea a recurs frecvent la „plantarea” unor mici grupuri de
români, uneori chiar numai câte o familie, în sate agricole existente, pentru a
le îmbogăţi profilul cu dimensiunea păstorească. În acest mod, chiar şi în
complexele de aşezări constituite au apărut enclave româneşti care n-au fost
însă, în general, capabile să-şi păstreze multă vreme individualitatea. Se pare că,
abia în secolul al XVI-lea, când creşterea demografică şi extinderea moşiilor
ajung să limiteze colonizarea, populaţia românească se îndreaptă spre zonele
montane, unde va putea să-şi păstreze mai multă vreme identitatea şi să evite
absorbirea totală de către mediul local.
În afara noilor elemente economice, coloniştii români au adus de ase-
menea în regiunile Ruteniei Roşii un model juridic de funcţionare a aşezărilor
necunoscut comunităţilor din acele zone. Deşi dreptul valah a suferit destul
de repede modificări şi adaptări, determinate de contactele cu dreptul
german şi cel rutean şi de transferurile de elemente între ele, în izvoarele din
214
Încheiere
secolul al XV-lea mai pot fi găsite unele dintre elementele primare ale
acestuia, diferite de dreptul locului. De aceea, în pofida aparentelor asemă-
nări, în acea perioadă încă se mai puteau sesiza lesne diferenţele între, de
pildă, competenţele cneazului român şi cele ale sołtys-ului german sau ale
tywun-ului (wataman) rutean, se puteau indica trăsăturile specifice ale obliga-
ţiilor ţăranilor care locuiau în sate de drept valah, prin comparaţie cu alţii. În
fine, se putea observa existenţa unor comunităţi suprasăteşti, tipice pentru
dreptul valah – crainele –, ce aveau competenţe ce depăşeau în mod semnifi-
cativ sfera chestiunilor juridice.
La fel de lipsită de temei ni se pare încercarea de a considera că popu-
laţia satelor de drept valah era constituită numai din etnici români. În
demersul nostru, am indicat numeroase cazuri în care aşezările de drept
valah erau locuite de ruteni (mult mai rar, de polonezi), dar şi situaţii când în
satele de drept rutean locuiau etnici români. Religia comună şi bilingvismul
românilor înlesneau migraţiile între satele românilor şi cele de drept rutean,
în ciuda interdicţiilor juridice, care-şi propuneau să îngrădească astfel de
deplasări de populaţie. Situaţii de felul acesta apăreau frecvent mai ales în
aşezările cu un caracter juridic mixt.
Sub influenţa unor factori diferiţi, procesele de adaptare şi de asimilare
în anumite comunităţi săteşti s-au putut desfăşura chiar în Evul Mediu
extrem de repede. Dar acest fapt nu trebuie să ne facă să ignorăm situaţiile
contrare. În anumite comunităţi româneşti, datorită privilegierii juridice şi
utilizării unor modalităţi diferite de gospodărire a teritoriului, urme ale
caracterului lor distinct s-au putut păstra vreme îndelungată. Se pare că, în
fiecare aşezare românească în parte, procesul de integrare şi de adaptare la
mediul local a căpătat un ritm specific. Atitudinile separatiste ale membrilor
comunităţilor româneşti – care evitau stabilirea de relaţii mai apropiate cu
vecinii lor ruteni sau polonezi – puteau fi întărite de diferenţele între sistemul
de valori adoptat de acestea şi cel acceptat de vecinii lor agricultori. Dar acest
fapt nu trebuie să împiedice constatarea că, începând cu secolul al XVI-lea,
aşezările de drept valah îşi pierd complet individualitatea juridică, economică
şi etnică. Poate tocmai de aceea urmele elementelor de drept valah, păstrate
până în zilele noastre în sfera lingvistică şi în cultura materială şi spirituală –
în sens larg – a populaţiei din zonele de munte poloneze trezesc în conti-
nuare discuţii aprinse şi dau naştere unor interpretări extrem de diferite.
Lucrarea de faţă acoperă totuşi o arie – din punct de vedere temporal şi
teritorial – restrânsă. Cum cercetările contemporane complexe asupra
215
colonizării româneşti lipsesc, nu ne rămâne decât să sperăm că ele vor fi

întreprinse într-un viitor cât mai apropiat. În primul rând, ar trebui realizat
bilanţul colonizării româneşti în voievodatul Cracoviei, ceea ce va fi curând
posibil, graţie publicării tomurilor din Słownik historyczno-geograficzne wojewódzwa
krakowskiego w średniowieczu. Mult mai dificilă – ţinând seama de izvoarele
puţine şi greu de consultat – ar fi o cercetare analoagă privitoare la elemen-
tele româneşti din colonizarea medievală din zona Podoliei sau din regiunile
Wołyń şi Polesie din Marele Ducat al Lituaniei. Ar trebui făcute cercetări
complexe şi asupra colonizării din diferitele ţinuturi ale Ruteniei Roşii, mai
ales în cele neglijate din acest punct de vedere – Przemyśl, Lwów şi Halici.
Fără acestea nu va fi posibilă prezentarea completă a contextului în care au
funcţionat aşezările româneşti.
Se cuvine cercetată, de asemenea, problematica perioadei mai târzii, din
secolul al XVIII-lea, din istoria aşezărilor colonizate mai înainte de către
populaţia românească, în contextul în care acestea îşi pierd tot mai mult
trăsăturile specifice, până la ştergerea ultimelor urme ale individualităţii lor.
216
Nota traducătorului
Diferenţele dintre realităţile istorice din Rutenia Roşie şi cele din Moldova,
Valahia şi Ardeal, dar şi faptul că secvenţe semnificative din volum sunt
consacrate sublinierii şi analizării unor probleme terminologice – ce reflectă
atât confuziile şi ezitările unor copişti şi autori de izvoare, cât şi apropierea
dreptului valah de cel rutean sau german, procesul de asimilare a populaţiei
româneşti de către mediul local – ne-au obligat să păstrăm în traducere unii
termeni în limba polonă.
Îi prezentăm în continuare867:
- dworzyszcze (plural, dworzyszcza) – 1) curte nobiliară; 2) suprafaţă pe care
este amplasat un conac; moşie; 3) gospodărie ţărănească; 4) parcele
arabile aflate în folosinţa ţăranilor.
- łan (plural, łany) – 1) unitate de măsură (cu dimensiuni variabile) pentru
suprafeţe, în Polonia medievală (de ex., łan-ul „mic”, numit şi włóka –
aprox. 17, 95 ha; łan-ul „mare” – aprox. 24, 2 ha; łan-ul „regal” – aprox.
3 łan-uri mari); 2) lot de pământ dat coloniştilor; 3) teren cultivat.
- powiat (plural, powiaty) – 1) unitate administrativ-teritorială din Polonia,
apărută în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe baza organismelor
de judecată municipale, păstrată în „Republica celor două naţiuni”, până
în 1795; 2) în perioada 1918-1939, unitate administrativ-teritorială
cuprinzând mai multe comune, parte dintr-un voievodat (judeţ); 3) în
perioada 1945-1975, unitate administrativ-teritorială cuprinzând comune
şi oraşe mai mici; 4) din 1999, district.
- sołtys (plural, sołtysi) – 1) în perioada medievală, conducător al unui sat
întemeiat în dreptul german, ales de nobil; 2) începând cu secolul al
XVI-lea, supus al nobilului care supraveghează strângerea taxelor şi
efectuarea zilelor de muncă de către ţărani; 3) în prezent, primar al unui
sat.

Cf. Witold Doroszkiewicz (red.), Słownik jezyka polskiego, Editura PWN, Varşovia,
867
2000; Stanisław Dubisz (red.), Uniwersalny słownik języka polskiego, Editura PWN, Varşovia,
2003; Zygmunt Gloger, Encyklopedia staropolska ilustrowana, Varşovia, 1900-1903.
Nota traducătorului
- sołectwo (plural, sołectwa) – 1) în perioada medievală, proprietăţile sołtys-ului;

2) în prezent, cea mai mică unitate administrativ-teritorială din Polonia,
parte a unei comune.
- tywun (cu variantele cywun, tiwun, ciwun; plural, tywuni) – în perioada
medievală, în Rutenia Roşie, conducător al unui sat întemeiat în dreptul
rutean.
Vă încredinţăm volumul Aşezările de drept valah şi locuitorii lor din Rutenia

Roşie în Evul Mediu târziu, cu speranţa că interpretările propuse de istoricul
Grzegorz Jawor şi extrem de bogatul material pus la dispoziţie de acesta,
strâns în urma unor cercetări de decenii în arhivele poloneze, ucrainene şi
cehe, se vor dovedi provocatoare şi inspiratoare.
Gabriela Gavril-Antonesei
218
Lista siglelor utilizate în volum
AA Akta Aleksandra króla polskiego, wielkiego księcia litewskiego

itd. (1501 – 1506), ed. F. Papée, Cracovia, 1927.
AGAD Archiwum Główne Akt Dawnych w Warszawie
AGZ Acta grodzkie i ziemskie z czasów Rzeczypospolitej Polskiej z
archiwum tak zwanego bernadyńskiego we Lwowie..., Lwów,
1869-1935, vol. II, IV-VII, XI-XIX.
AKLS Archiwum książat Lubartowiczów-Sanguszków w Sławucie,
ed. Z. L. Radzimiński şi B. Gorczak, vol. 1, Lwów,
1887.
APL Archiwum Państwowe w Lublinie
ASK Archiwum Skarbu Koronnego
BOZ Biblioteka Ordynacji Zamojskich, cota 1815; M.
Stworzyński, Descriere istorico-statistică a proprie-
tăţilor din Ordynacja Zamojski.
BUAN Biblioteka Ukraińskiej Akademii Nauk we Lwówie
CIP Corpus Iuris Polonici, ed. O. Balzer, vol. 3, Varşovia,
1906; vol. 4, Cracovia, 1910.
CPAHL Centralne Państwowe Archiwum Historyczne we
Lwówie
Czołowski Zbiór A. Czołowski în BUAN
DPADKW Dokumenty polskie z archiwów dawnego Królestwa Węgier,
vol. I (până în anul 1450), ed. S. A. Sroka, Cracovia,
1998.
KDM Kodeks Dyplomatyczny Małopolski, wyd. F. Piekosiński,
vol. 4, Cracovia, 1905.
KZCh Księgi ziemskie chełmskie în APL
KZKrasn. Księgi ziemskie krasnostawskie în APL
KZL Księgi ziemskie lubelskie în APL
Lista siglelor utilizate în volum
MK Metryka Koronna în AGAD

MRPS Matricularum Regni Poloniae summaria, ed. T. Wierzbowski,
part. I-IV, Varşovia, 1905-1917.
RPŁ Rejestr poboru łanowego województwa bełskiego z 1472 r., ed.
A. Janeczek şi A. Swieżawski, „Kwartalnik Historii
Kultury Materialnej”, An. XXXIX, 1991, nr. 1.
SGB Sąd grodzkie buskie în CPAHL
SGL Sąd grodzkie Lwówskie în CPAHL
SGP Sąd grodzkie przemyskie în CPAHL
SGS Sąd grodzkie sanockie în CPAHL
SZH Sąd ziemskie halickie
SZP Sąd ziemskie przemyskie în CPAHL
tzw.ML num. Metryka Litewska în AGAD
VBK J. Długosz, Vita B. Kunegundis, în Opera omnia..., vol. I.
„Zap. Tov. Ševč” „Zapyski Naukovo Tovaristva im. Ševčenka”
ZDM Zbiór dokumentów małopolskich, ed. S. Kuraś şi I.
Sułkowska-Kuraś, part. 1-8, Wrocław, 1962-1976.
ZNO Zakład Narodowy im. Ossolińskich we Wrocławiu
220
Bibliografie
IZVOARE
1. Izvoare manuscrise
Archiwum Główne Akt Dawnych w Warszawie (Arhiva Centrală a Documen-
telor vechi din Varşovia)
Archiwum Skarbu Koronnego, vol. I, 17, 19, 20, 21, 36, 37; vol. LIV, 13, 37;
vol. LVI, D-1/I, L-1, L-2, P-1/1, S-1/I.
Metryka Koronna, cote 14, 15, 17, 19, 20, 22-24, 28, 30, 34, 35, 37, 38.
Tak zwana Metryka Litewska, Dep. IX, B, cote 9, 19, 22.
Archiwum Państwowe w Lublinie (Arhiva de Stat din Lublin)

Księgi ziemskie chełmskie, cote 2, 3 – zapise şi cote 1a şi z-25 – decrete.
Księgi ziemskie krasnostawskie, cote 2, 3 – zapise.
Księgi ziemskie lubelskie, cote 8, 9 – zapise.
Zbiór dokumentów, cota 4.
Biblioteka Czartoryskich w Krakowie (Biblioteca Czartoryski din Cracovia)

Zbiór dokumentów pergaminowych (Colecţia de documente în pergament), perg. nr.
595.
Biblioteka Narodowa w Warszawie (Biblioteca Naţională din Varşovia)

Biblioteka Ordynacji Zamojskich, cota 1815; M. Stworzyński, Opisanie hystoryczno-
statystyczne dóbr Ordynacji Zamojskiej (Descriere istorico-statistică a proprie-
tăţilor din Ordynacja Zamojski).
Biblioteka Polskiej Akademii Nauk, Oddział w Krakowie (Biblioteca Academiei

Poloneze de Ştiinţe, Filiala Cracovia)
cota 8822: Notaty ks. Z. Kozickiego (Însemnări dos. Z. Kozicki).
cota 2831/1, 2841/I, 2845/I, 2848/I, 2854/I, 2855/1: Kopie dokumentów i akt
odnoszących się do dziejów różnych miejscowości w XV-XIX w., sporządzone
Bibliografie
przez F. Wolańskiego (Copiile documentelor şi actelor referitoare la istoria unor

diferite localităţi în secolele XV-XIX, efectuate de către F. Wolański).
Biblioteka Ukraińskiej Akademii Nauk we Lwówie (Biblioteca Academiei

Ucrainene de Ştiinţe din Lwów, fostă Ossolineum)
Zbiór dra A Czołowskiego (Culegere A. Czołowski), cota 2225: Sumariusz
dokumentów kniaziów lubyckich... (Lista documentelor cnezilor din Lubycza...).
2837/III: Summarium documentorum /.../ ad bona aeconomiarum Samboriensis,
Niepołomycensis ac aliorum /.../ anno 1787 confectum.
Centralne Państwowe Archiwum Historyczne we Lwówie (Arhiva Centrală

Istorică de Stat din Lwów)
Sąd grodzkie buskie, F. 3, vol. I, dos. 1.
Sąd grodzkie Lwówskie, F. 9, vol. I, dos. 7, 8, 10.
Sąd grodzkie przemyskie, F. 13, vol. I, dos. 1, 4.
Sąd ziemskie halickie, F. 6, vol. I, dos. 3, 6, 7.
Sąd grodzkie sanockie, F. 15, vol. I, dos. 9.
Sąd podkomorskie sanockie, F. 16, vol. I, dos. 26.
Sąd ziemskie przemyskie, F. 14, vol. I, dos. 6, 7, 9, 16.
Zakład Narodowy im. Ossolińskich we Wrocławiu (Institutul Naţional

„Ossoliński”, Wrocław)
cota 1251/II: Liber literarum iudiciariarum et decretorum pertinentium ad bona
dominorum Kmitarum.
cota 9764/II: Księga ławniczo-radziecka miasta Leska z lat 1472-1484 i 1541-1612.
2. Izvoare publicate
Acta capitulorum nec non iudiciorum ecclesiasticorum selecta, ed. B. Ulanowski, vol. II, 1403-
1530, Cracovia, 1902.
Acta officii consistoralis Leopoliensis antiquissima, ed. G. Rolny, vol. I, 1482-1489, Lwów,
1927.
Akta Aleksandra króla polskiego, wielkiego księcia litewskiego itd (1501-1506), ed. F. Papée,
Cracovia, 1927.
Akta grodzkie i ziemskie z czasów Rzeczypospolitej Polskiej z archiwum tak zwanego
bernardyńskiego we Lwówie..., Lwów, 1869-1935, vol. II, IV-VII, XI-XIX.
Akti sela Odrechovi, ed. M. Kernic’kij şi O. A. Kupčins’kij, Kiev, 1970.
Archiwum Jana Zamoyskiego, vol. 1: 1553-1579, ed. W. Sobieski, Varşovia, 1904.
Archiwum książąt Lubartowiczów-Sanguszków w Sławucie, ed. Z. L. Radzimiński şi
B. Gorczak, vol. 1, Lwów, 1887.
222
Bibliografie
Balzer, O., Regestr złoczyńców grodu sanockiego 1554-1638, Materiały Historyczne, vol 1,
Lwów, 1891.
Corpus Iuris Polonici, ed. O. Balzer, vol. 3, Varşovia, 1906; vol. 4, Cracovia, 1910.
[Długosz, Jan] Jana Długosza Roczniki czyli Kroniki sławnego Królestwa Polskiego, cartea IX,
1413-1430, trad. J. Mrukówna, red. S. Gawęda, Cracovia, 1895.
[Długosz, Jan] Joannis Długosii /.../ Historiae Polonicae libri XII, vol. V, liber XII (XIII),
Kraków, 1878, în idem, Opera omnia..., ed. A. Przeździecki, vol. XIV.
[Długosz, Jan] Joannis Długosii Annales seu Cronicae inclicti Regni Poloniae. Liber nonus, ed.
S. Budkowa, I Garbacik et alii, Varşovia, 1978.
Długosz, Jan, Insignia seu clenodia Regni Poloniae, în Opera omnia..., vol. I, ed. J. Polkowski
şi Z. Pauli, Cracovia, 1887.
Długosz, Jan, Liber beneficiorum dioecesis Cracoviensis, vol. I, în Opera omnia..., vol. VIII,
ed. L. Łętowski, Cracovia, 1863.
Długosz, Jan, Vita B. Kunegundis, în Opera omnia..., vol. I.
Dyplomy i dokumenta, ed. F. K. Wolański, „Dodatek Tygodniowy przy Gazecie
Lwówskiej”, vol. V, 1854; vol. V, 1855.
Dokumenty polskie z archiwów dawnego Królestwa Węgier, vol. I (până în anul 1450), ed. S.
A. Sroka, Cracovia, 1998.
Dva selians’ki kontrakti kupna-prodaži z počiatku XVI v., ed. M. Gruševs’kij, „Zapyski
Naukovo Tovaristva im. Ševčenka”, vol. L, 1902.
Hurmuzaki, E., Documentele privitoare la istoria românilor, vol. II, part. 3, Bucureşti, 1891.
Katalog dokumentów Biblioteki Zakładu Narodowego im. Ossolińskich, part. 1, ed. A.
Fastnacht, Wrocław, 1953.
Katalog dokumentów różnej proweniencji miast, wsi, cechów, parafii, klasztorów i osób prywatnych
1397-1794, ed. M. Trojanowska, Lublin, 1998.
Kodeks dyplomatyczny Małopolski, ed. F. Piekosiński, vol. IV, Cracovia, 1905.
[Kromer, M.], Martini Kromeri. De origine et rebus gestis Polonorum Chronikon libri XXX, în
Polonicae Historiae corporis, vol. II, Basileae, 1582.
Kronika czasów Stefana Wielkiego Mołdawskiego, ed. O. Górka, Cracovia, 1931.
Kronika polska Marcina Kromera..., trad. M. Błażowski, ed. a 2-a, Sanok, 1857.
Kroniki Bernarda Wapowskiego z Radochoniec. Część ostatnia: czasy podługoszowe obejmująca
(1480-1535), ed. J. Szujski, Cracovia, 1874.
Księga ławnicza 1445-1452, ed. J. Smolka şi Z. Tymińska, în Pomniki dziejowe Przemyśla,
vol. II, Przemyśl, 1936.
Laudum wojnickie ziemi krakowskiej z r. 1503 w przedmiocie pospolitego ruszenia pospólstwa, ed.
F. Piekosiński, Cracovia, 1897.
Lietuvos Metrica (1427-1506), vol. V, Vilnius, 1993.
Materiały archiwalne wyjęte głównie z Metryki Litewskiej od 1348 do 1607 roku, ed. A.
Prochaska, Lwów, 1890.
Materiały do historii miasta Biecza, ed. A. Dörflerówna, Lwów, 1936.
Materiały do historii miasta Sambora, ed. A. Dörflerówna, Lwów, 1936.
223
Bibliografie
Materiali do istorii suspil’no-političnich i ekonomičnich vidnosin Zachidnoj Ukrainy, ed. M.

Gruševs’kij, „Zap. Tov. Ševč.”, vol. LXIV, 1905.
Matricularum Regni Poloniae summaria, ed. T. Wierzbowski, vol. I-IV, Varşovia, 1905-
1917.
Memoriale ordinis fratrorum minorum a Fr. Joanne de Komorowo compilatum, ed. K. Liske şi A.
Lorkiewicz, în Monumenta Poloniae Historica, vol. V, Lwów 1888.
Opisi korolivšcin v zemljach rus’kich XVI viku, red. M. Gruševs’kij, vol. III, Lwów, 1900.
Opisi ratens’kogo starostva z 1500-1512 r., ed. M. Gruševs’kij, „Zap. Tov. Ševč.”, vol.
XXVI, 1898.
Opisi starostva peremys’l’kogo z 1494-1497 r., red. M. Gruševs’kij, „Zap. Tov. Ševč.”, vol.
XIX, 1897.
Polska XVI wieku pod względem geograficzno-statystycznym, red. A. Pawiński, vol. IV,
Małopolska, în Źródła dziejowe, vol. XV, Varşovia, 1886.
Polska XVI wieku pod względem geograficzno-statystycznym..., vol. VII, part. 1-2, Ziemie
ruskie: Ruś Czerwona, Varşovia 1902, supliment.
Przywileje wsi Odrzechowy, ed. J. Sulicz, „Gazeta Sanocka”, 1906.
Rejestr poborowy ziemi przemyskiej z 1651 roku, ed. Z. Bydzyński şi K. Przyboś, în Polska
południowo-wschodnia w epoce nowożytnej. Źródła dziejowe, vol. I, part. 2, Rzeszów,
1997.
Rejestr poboru łanowego województwa bełskiego z 1472r., ed. A. Janeczek şi A. Swieżawski,
„Kwartalnik Historii Kultury Materialnej”, An XXXIX, 1991, nr. 1.
Rozov, V., Ukrayns’ki gramoty, vol. I, XIV v i perša polovina XV v., Kiev, 1928.
Spominki pilzneńskie 1486-1506, ed. A. Bielowski, în MPH, vol. III, Cracovia, 1887.
Sprawy wołoskie za Jagiellonów. Akty i listy, ed. A. Jabłonowski, Varşovia, 1878, Źródła
Dziejowe, vol. X.
Stadnicki, A., O wsiach tak zwanych wołoskich na północnym stoku Karpat, Lwów, 1848
(introducere şi documente).
Ureche, Gr., Letopiseţul Ţării Moldovei, ed. P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1958.
Wielewicki, J., Dziennik spraw domu zakonnego O. O. Jezuitów u św. Barbary w Krakowie,
vol. II, De la 1600 la 1608, în Scriptores Rerum Polonicarum, vol. X, Cracovia, 1886.
Wyciągi z najstarszych ksiąg sądowych ziemi krakowskiej, în Starodawne prawa polskiego
pomniki, vol. II, ed. A. Z. Helcel, Cracovia, 1870.
Zbiór dokumentów małopolskich, ed. S. Kuraś şi I. Sułkowska-Kuraś, part. 1-8, Wrocław,
1962-1976.
3. Studii monografice
Arion, D. C., Cneji (chinejii) români, Bucureşti, 1938.
Augustyn, M., Dzieje rodzin szlacheckich herbu Przestrał od XVI do XVIII, în „Bieszczad”,
vol. 9, Ustrzyki Dolne, 2002.
Baranowski, I. T., U stóp Babiej Góry, „Przegląd Historyczny”, vol. XX, 1916.
224
Bibliografie
Beňko, J., Doosídl’ovanie južných (slovenských) karpatských svachov valachmi a ich etnicita, în
Początki sąsiedztwa. Pogranicze polsko-rusko-słowackie w średniowieczu. Materiały z
konferencji-Rzeszów 9-11 V 1995, red. M. Parczewski, Rzeszów, 1996.
Beňko, J., Osidlenie severného Slovenska, Košice, 1985.
Bernhaut, M., Przyczynki do historii prawa niemieckiego i wołoskiego w województwie ruskim, în
XXXV Sprawozdanie Dyrekcji C. K. Gimnazjum w Brodach za rok szkolny
1912/1913, Brody, 1913.
Bębynek, W., Starostwo muszyńskie, własność biskupów krakowskich, „Przewodnik
Naukowy i Literacki”, vol. XLII, 1914.
Boldur, A. V., Întemeierea Moldovei, „Studii şi Cercetări istorice”, 19, Iaşi, 1946.
Brykowski, R., Drewniana archtektura cerkiewna w Polsce, na Słowacji i Rusi Zakarpackiej,
Wrocław, 1986.
Bubak, J., Nazwy osobowe mieszkańców Zakopanego (nazwiska, przydomki, przezwiska i
imiona), în Zakopane. Czterysta lat dziejów, red. R. Dutkowa, Cracovia, 1991.
Budzyński, Z., Bibliografia dziejów Rusi Czerwonej (1340-1772), vol. I, Rzeszów, 1990.
Buraczyński, J., Roztocze. Budowa-rzeźba-krajobraz, Lublin, 1998.
Buranda, T., O călătorie la românii din Moravia, Iaşi, 1894.
Buranda, T., O călătorie la românii din Silezia austriacă, Iaşi, 1896.
Burszta, J., Od osady słowiańskiej do wsi współczesnej, Wrocław, 1958.
Burszta, J., Zagadnienie „Nawsia” w osadnictwie wiejskim, „Lud”, vol. XLI, part. 1., 1954.
Byrnja, P. P., Sel'skije poselenija Moldavii XV-XVII vv., Chişinău, 1969.
Chaloupecký, V., Valaši na Slovensku, Praga, 1947.
Chiţimia, I. C., Cercetări de onomastică, dialectologie şi etnografie în Polonia, „Romanoslavica”,
VI, Filologie, Bucureşti, 1962.
Chmielewski, S., Gospodarka rolna i hodowlana w Polsce w XIV i XV w. (Technika i
rozmiary produkcji), în Studia z dziejów gospodarki wiejskiej, vol. V, fasc. 2, red. J.
Leskiewiczowa, Varşovia, 1962.
Chmielewski, S., Dąbrowski, H., Rozwój gospodarstwa wiejskiego od XII do XV w., în Zarys
historii gospodarstwa wiejskiego w Polsce, vol. I, red. W. Hensel şi H. Łowmiański,
Varşovia, 1964.
Chodynicki, H., Sejmiki ziem ruskich w wieku XV, în Studia nad historią prawa polskiego,
red. O. Balzer, vol. III, 1906, fasc. 1.
Cieśla, I., Taberna wczesnośredniowieczna na ziemiach polskich, „Studia
Wczesnośredniowieczne”, vol. 4, 1958.
Constantinescu, N., Issledovanija v selie Kokon’ i vopros o derevnie v Valachii v XIV i XV vv,
„Dacia”, vol. VI, 1962.
Costăchel, V., Despre problema obştilor agrare în Ţara Românească şi în Moldova în secolele
XIV-XV, „Studii şi Cercetări de Istorie Medie”, II, 1951.
Costăchel, V., Panaitescu, P. P., Cazacu, A., Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova
(sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.
225
Bibliografie
Crânjală, D., (în lucrările de după război semnează D. Krandžalov – a se vedea în

continuare), Rumunské vlivy v Karpatech se zvláštním zretelem k moravskému Valašsku,
Praga, 1938.
Czajka, S., Ochotnica. Dzieje gorczańskiej wsi 1416-1986, Jelenia Góra, 1987.
Czajkowski, J., Dzieje osadnictwa historycznego na Podkarpaciu i jego odzwierciedlenie w grupach
etnicznych, în Łemkowie w historii i kulturze Karpat, red. J. Czajkowski, part. 1,
Rzeszów, 1992.
Czamańska, I., Mołdawia i Wołoszczyzna wobec Polski, Węgier i Turcji w XIV i XV wieku,
Poznań, 1996.
Czarnecki, W., Przemiany osadnictwa ziemi chełmskiej od połowy XIV do końca XVI wieku,
Lublin, 1997 (în Biblioteca Centrală UMCS din Lublin).
Czarnecki, W., Rozwój sieci osadniczej ziemi chełskiej w latach 1451-1510, „Rocznik
Chełmski”, vol. 5, 1999.
Czarnecki, W., Sieć osadnicza ziemi chełmskiej od połowy XIV do połowy XV wieku,
„Rocznik Chełmski”, vol. III, 1997.
Czopek, B., Nazwy miejscowe dawnej ziemi chełmskiej i bełskiej (w granicach dzisiejszego
państwa polskiego), Wrocław, 1988.
Czwajdrak, T., Młyny zbożowe w dobrach biskupstwa poznańskiego od XVI do XVIII wieku,
„Studia i Materiały do Dziejów Wielkopolski i Pomorza”, vol. VIII, 1963, part. 1.
Davidek, V., Osídlení Tešínska Valachy, Praga, 1940.
Dąbkowski, P., Podział administracyjny województwa ruskiego i bełskiego w XV wieku,
Lwów, 1939.
Dąbkowski, P., Szlachta zaściankowa w Korczynie i Kruszelnicy nad Stryjem, Lwów, 1936.
Dąbkowski, P., Wędrówki rodzin szlacheckich. Karta z dziejów szlachty halickiej, în Księga
pamiątkowa ku czci Oswalda Balzera, vol. I, Lwów, 1925.
Dąbkowski, P., Wołosi i wołoskie prawo w dawnej Polsce, în Studia historyczne ku czci S.
Kutrzeby, vol. I, Cracovia, 1938.
Dąbrowski, J., Dzieje Polski średniowiecznej, vol. II, 1333-1506, Cracovia, 1926.
Dąbrowski, J., Ostatnie lata Ludwika Wielkiego (1370-1382), Cracovia, 1918.
Długopolski, E., Przyczynki do osadnictwa wołoskiego w Karpatach, extras din
Sprawozdania Filii c. k. Gimnazjum św. Jacka w Krakowie za rok 1916,
Cracovia, 1916.
Dobrowolski, K., Die Haupttypen der Hirtenwanderungen in den Nordkarpaten vom 14. bis
zum 20. Jahrhundert, în Viehzucht und Hirtenleben in Ostmitteleuropa. Ethnographische
Studien, Budapesta, 1961.
Dobrowolski, K., Dwa studia nad powstaniem kultury ludowej w Karpatach Zachodnich, în
Studia historyczne ku czci S. Kutrzeby, vol. II, Lwów, 1938.
Dobrowolski, K., Dzieje wsi Niedźwiedzia w powiecie limanowskim do schyłku dawnej
Rzeczypospolitej, W: Studia z historii społecznej i gospodarczej poświęcone F. Bujakowi,
Lwów, 1931.
226
Bibliografie
Dobrowolski, K., Migracje wołoskie na ziemiach polskich, Lwów 1930 (extr. din Pamiętnika
V Zjazdu historyków polskich).
Dobrowolski, K., Studia nad kulturą pasterską w Karpatach północnych. Typologia wędrówek
pasterskich od XIV-XX wieku, „Wierchy”, An 29, 1960.
Dobrowolski, K., Studia nad nazwami miejscowymi Karpat Polskich, „Sprawozdania z
Czynności i Posiedzeń PAU”, nr. VIII, 1930.
Dobrowolski, K., Studia nad pochodzeniem ludności pasterskiej w Karpatach Zachodnich,
„Sprawozdania z Czynności i Posiedzeń PAU”, nr. 6, 1951.
Dobrowolski, K., Studia nad teorią kultury ludowej, „Etnografia Polska”, vol. IV, 1961.
Dobrowolski, K., Zderzenie kultury rolniczej z pasterską, „Sprawozdania z Czynności i
Posiedzeń PAU”, 1939, nr. 5, (tipărit) 1945.
Drakochrust, E., Prikarpatije i dviženije opryškov, „Voprosy istorii”, 1948, nr. 1.
Dumnič, I. V., „Volochi” Zakarpatija po dannym gramot XIV v., în Slavjano-vološskije svjazi.
Sbornik statej, red. N. A. Mochov, Chişinău, 1978.
Dworzaczek, W., Hetman Jan Tarnowski. Z dziejów możnowładztwa małopolskiego, Varşovia,
1985.
Ehrlich, L., Starostwo w Halickiem w stosunku do starostwa Lwówskiego w wiekach średnich
(1390-1501), Lwów, 1914.
Fastnacht, A., Dzieje Leska do 1772 roku, Rzeszów, 1988.
Fastnacht, A., Osadnictwo ziemi sanockiej w latach 1340-1650, Wrocław, 1962.
Fastnacht, A., Słownik historyczno-geograficzny ziemi sanockiej w średniowieczu, part. I,
Brzozów, 1991.
Földes, L., Esztena und Esztena-Genossenschaft bei den Szeklern, în Viehzucht und
Hirtenleben...
Frejdenberg, M. M., Drevnja i gorodskaja žizn’ v Dalmaci XIII-XV vv, Kalinin, 1972.
Gacki, J., Benedyktyński klasztor w Sieciechowie według pism i podań miejscowych, Radom,
1872.
Gąsiorowski, A., Szerzenie się tzw. prawa niemieckiego na wsi śląskiej. Uwagi dyskusyjne,
„Roczniki Historyczne”, An XXVIII, 1962.
Gieysztor, A., Więżnarodowa i regionalna w polskim średniowieczu, în Polska dzielnicowa i
zjednoczona. Państwo – społeczeństwo – kultura, red. A. Gieysztor, Varşovia, 1972.
Gilewicz, A., Stanowisko i działalność gospodarcza Władysława Opolczyka na Rusi w latach
1372-1378, Lwów, 1929.
Giurescu, C. C., Tîrguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea pînă la mijlocul secolului
al XVI-lea, Bucureşti, 1967.
Goško, J. G., Do pitannia valas’koj kolonizacii Schidnich Karpat, în Tezi dopovidej VI
Ukrains’koj slavističnoj konferencii 13-18 žovtnia 1964 g., Cernăuţi, 1964.
Goško, J. G., Naselennja ukrains'kich Karpat XV-XVIII st. Zaselennja, migracji, pobut,
Kiev, 1976.
Górak, J., Miasta i miasteczka Zamojszczyny, Zamość, 1990.
227
Bibliografie
Górski, K., Zagadnienie przytwierdzenia chłopów do ziemi na Żuławach na przełomie XV i

XVI w., în Opuscula Casimirio Tymieniecki septuagenario dedicata, Poznań, 1959.
Górzyński, S., Z dziejów osadnictwa i pasterstwa Podhala i Tatr w wiekach XII-XVIII, în
Pasterstwo Tatr Polskich i Podhala, red. W. Antoniewicza, vol. IV, Wrocław, 1962.
Grekow, B. D., Chłopi na Rusi. Od czasów najdawniejszych do XVII wieku, vol. I,
Varşovia, 1955.
Gruševs’kij, M., Istorija Ukrainy-Rusy, vol. V şi VI, Kiev-Lwów, 1907.
Grządziela, R., Proweniencja i dzieje malarstwa ikonowego po północnej stronie Karpat w XV i
na pocz. XVI w., în Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 2, Sanok, 1994.
Gumplowicz, M., Polacy na Węgrzech, „Lud”, vol. VI, 1900.
Halaga, O. R., Slovanské osídlenie Potisia a východoslovenskí gréckokatolíci, Košice, 1947.
Hauser, L., Monografia miasta Przemyśla, Przemyśl, 1991 (reeditare).
Hejnosz, W., Fragmenty „Iuris Ruthenici” na Rusi Czerwonej pod koniec średniowiecza, Lwów,
1930.
Hładyłowicz, K. J., Zmiany krajobrazu w ziemi Lwówskiej od połowy XV do początku XX
wieku, în Studia z historii społecznej i gospodarczej poświęcone F. Bujakowi, Lwów, 1931.
Holban, T., Cneazul. Contribuţie la jus Valachicum din Polonia, „Cercetări Istorice. Revistă
de Istorie Românească”, vol. I, Iaşi, 1936.
Holban, T., Români pe teritoriul polonez, „Arhiva”. Organul Societăţii istorico-filologice,
vol. XL, Iaşi, 1932.
Hołub-Pacewiczówna, Z., Osadnictwo pasterskie i wędrówki w Tatrach i na Podtatrzu,
Kraków, 1931.
Hrabec, S., Nazwy geograficzne Huculszczyzny, Cracovia, 1950.
Ichnatowicz, I., Mączak, A., Zientara, B., Żarnowski, J., Społeczeństwo polskie od X do
XX wieku, Varşovia, 1988.
Inglot, S., Stosunki społeczno-gospodarcze ludności w dobrach biskupstwa włocławskiego w
pierwszej połowie XVI wieku, Lwów, 1927.
Inkin, V. F., Dvorišcie i lan v korolevskich imenijach Galičiny v XVI-XVIII vv, „Materialy po
istorii sel’skogo choziajstva i krest’ianstva SSSR”, VIII, Moscova, 1974.
Inkin, V. F., K voprosu o proischoždjeniju i evolucii vološskogo instituta „knjazja” (knezja) v
galickoj derevnje v XV-XVIII v., în Slavjano-vološskije svjazi...
Inkin, V. F., K voprosu o social'no-političeskoj organizacii galickich sel na vološskom pravie (o
sborach-večach), în Karpato-dunajskije zemli v srednije veka, red. J. S. Grosul, Chişinău,
1975.
Inkin, V. F., Krest’ianskij obščinnyj stroj v galickom Prikarpatie (Avtoreferat dissertaci...),
Lwów, 1978.
Inkin, V. F., Stat’i russkoj pravdy o mesti v svetie obycnoj praktiki galickich obšcinnych sudov (po
aktam XVI-XVIII vv.), „Vestnik Moskovskogo Universiteta”, VIII, Istorie, 1990,
nr. 1.
Isajevič, J. D., Dalnejšie razvitie feodalnych otnošenii, în Ukrainskie Karpaty. Istorija, Kiev,
1989.
228
Bibliografie
Janeczek, A., Exceptis schismaticis. Upośledzenie Rusinów w przywilejach Władysława Jagiełły,

„Przegląd Historyczny”, vol. LXXV, 1984, fasc. 3.
Janeczek, A., Granice a procesy osadnicze: średniowieczna Ruś Halicka w polu interferencji, în
Początki sąsiedztwa...
Janeczek, A., Osadnictwo pogranicza polsko-ruskiego. Województwo bełskie od schyłku XIV do
początku XVII w, Wrocław, 1991.
Janów, J., Wpływ słownictwa rumuńskiego na Podkarpacie, osobliwie na gwarę huculską,
„Sprawozdania Towarzystwa Naukowego we Lwówie”, vol. XVI, 1938, nr. 1.
Jawor, G., Etniczny aspekt osadnictwa wołoskiego na przedpolu Karpat w Małopolsce i Rusi
Czerwonej ( XIV-XV), în Początki sąsiedztwa....
Jawor, G., Imigranci ruscy i wołoscy we wsiach województwa lubelskiego w późnym średniowieczu,
„Annales UMCS”, secţ. F, vol. XLIII/XLIV, 1988-1989.
Jawor, G., Ludność chłopska i społeczności wiejskie w województwie lubelskim w późnym
średniowieczu (schyłek XIV-początek XVI wieku), Lublin, 1991.
Jawor, G., Strungi i zbory. Instytucje organizacji społecznej wsi na prawie wołoskim w
średniowiecznej Polsce, „Kwartalnik Historii Kultury Materialnej”, An XLV, 1997,
nr. 2.
Jawor, G., Wołoskie wspólnoty terytorialne w średniowiecznej Polsce. (Wojewodowie i okręgi
wołoskie na Rusi Czerwonej na przełomie XIV/XV w.), în Central’na i schidna Evropa v
XV - XVIII stolittiach: Pitannija social’no-ekonomičnoj ta političnoj istori, red. L.
Zaškilniak şi M. Krikun, Lwów, 1998.
Jawor, G., Współistnienie grup etnicznych na Rusi Czerwonej w XV-XVI wieku na
przykładzie stosunku do społeczności wołoskich, „Annales UMCS”, secţ. F. Historia,
vol. XLII/XLV, 1997/1998.
Jaworska, B., Badania nad pasterstwem w Rumunii, „Lud”, vol. XVI, 1960.
Kadlec, K., Valaši a valašské právo v zemích slovanských a uherských. S uvodem podavajicim
prehled theorii o vzniku rumunského národa, Praga, 1916.
Kahl, T., Auswirkungen von neuen Grenzen auf die Fernweidewirtschaft Südosteuropa, în
Raumstrukturen Grenzen in Südosteuropa, Südosteuropa-Jahrbuch 32, München,
2001.
Kahl, T., Etnicität und räumliche Verbreitung der Arumunen in Südosteuropa, „Münstersche
Geographische Arbeiten 43, Münster, 1999.
Kahl, T., The Etnicity of Aromanians after 1990: the Identity of Minority that Behaves like
Majority, „Ethnologia Balkanika”, vol. 6, 2002.
Kaindl, R. F., Jus Valachicum, „Zap. Tov. Ševč.”, vol. CXXXVIII-CXL, 1925.
Kamler, Chłopi w dobrach szchlachty wielkopolskiej w końcu XVI i w pierwszej połowie XVII
wiekui, în Społeczeństwo staropolskie. Studia i szkice, red. A. Wyczański, vol. 1,
Varşovia, 1976.
Kavuljak, A., Valaši na Slovensku. Na okraj publikácie V. Chaloupeckého o valochoch, Sv.
Martin, 1949.
229
Bibliografie
Kiryk, F., Tylicz. Ze studiów nad miastami i miasteczkami w rejonie osadnictwa łemkowskiego w
okresie przedrozbiorowym, în Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 1.
Kłoczowski, J., Krąg łaciński i bizantyńsko-słowiański w wiekach średnich. Uwagi
wprowadzające, în Dzieje Lubelszczyzny, vol. VI, part. 1, red. J. Kłoczowski, Lublin,
1989.
Koczerska, M., Rodzina szlachecka w Polsce późngo średniowiecza, Varşovia, 1975.
Kondracki, J., Geografia Polski. Mezoregiony fizyczno-geograficzne, Varşovia, 1994.
Kopczyńska-Jaworska, B., Tradycyjna gospodarka sezonowa w Karpatach Polskich, Wrocław,
1969.
Kotenko, A., Mochov, N. A., Sovetov, P. V., O tendencii rosta narodonaselenija Moldavii v
epochu feodalizma, în Učenyje zapiski Instituta istorii, jazyka i literatury Moldovskogo filiala
Akademii Nauki SSSR, vol. VI, 1957.
Kovács, L., Beiträge zur Frage der Esztena-Genossenschaften (Melkgenossenschaften) in der
Siebenbürger Heide, în Viehzucht und Hirtenleben...
Krandžalov, D., K dnešnímu stavu studia rumunských vlivu v Karpatech, „Studia Slavica”, X,
Budapesta, 1964, fasc. 3-4.
Krandžalov, D., Současny stav studií o rumunských vlivech na Slovensku a na Morave,
„Casopis Vlastivedné spolecnosti Muzejni v Olomouci”, 1970.
Krandžalov, D., Valaši na Moravé. Materiály, problémy, metody, Praga, 1963.
Krasowski, I., Problem autochtonizmu Rusinów w Beskidzie Niskim, în Łemkowie w historii i
kulturze Karpat..., part. 1.
Krzysztofowicz, S., O sztuce ludowej w Polsce, Varşovia, 1972.
Kubiak, B., Gromada wiejska i jej funkcjonowanie w Małopolsce w XVI i XVII wieku, în
Społeczeństwo staropolskie. Studia i szkice, pod red. A. Wyczańskiego, vol. III,
Varşovia, 1983.
Kuraś, S., Osadnictwo i zagadnienia wiejskie w Gorlickiem do połowy XVI w., în Nad rzeką
Ropą. Szkice historyczne, Cracovia, 1968.
Kuraś, S., Przywileje prawa niemieckiego miast i wsi małopolskich XIV-XV w., Wrocław,
1971.
Lauferski, A., Ludność wiejska powiatu pyzdrskiego w świetle zapisek sądowych XIV i XV w.,
„Roczniki Historyczne”, An XV, 1939-1946.
Lazea, E., Agricultura în Transilvania în secolul al XIV-lea, „Studii. Revista de Istorie”,
XVII, 1964, nr. 2.
Lubaś, W., Nazwy miejscowe południowej części dawnego województwa krakowskiego, Wrocław,
1968.
J. T. L [Lubomirski], Północno-wschodnie wołoskie osady, „Biblioteka Warszawska”, vol.
IV, 1895.
Luniv, A., Liubiča–„Knjazi”. Pričinki do istrii sil volos’kogo prava v Galičini, „Zap. Tov.
Ševč.”, vol. XL, 1929.
Łysiak, L., Własność sołtysia (wójtowska) w Małopolsce do końca XVI wieku, Cracovia, 1964.
Macůrek, J., Valaši v západnich Karpatech v 15-18. stoletíi, Ostrava, 1959.
230
Bibliografie
Macůrek, J., Rejnuš, M., Ceské zemé a Slovensko ve stoleti pred Bilou Horou. Z dejin uztahu v
oblasti zemedelstvé, remesla, obchodu a vzájemné obrany, Praga, 1958.
Małowist, M., Wschód a zachód Europy w XIII-XVI w. (Konfrontacja struktur społeczno-
gospodarczych), Varşovia, 1973.
Manikowska, H., Więź norodowa i państwowa, în Kultura Polski średniowiecznej XIV-XV w.,
pod red. B. Geremka, Warszawa, 1997.
Markiewicz, J., Szczygieł, R., Śladkowski, W., Dzieje Biłgoraja, Lublin, 1985.
Maruszczak, H., Środowisko przyrodnicze Lubelszczyzny w czasach prahistorycznych, în Dzieje
Lubelszczyzny, red. T. Mencel, vol. I, Varşovia, 1974.
Maruszczak, H., Zmiany środowiska w okresie historycznymi, în Geografia Polski. Środowisko
przyrodnicze, red, L. Starkel, Varşovia, 1999.
Matkovski, A., About the Walachian Livestock Breeding Organization in the Balkanas. With
Special attention to Katun, „Review”, vol. 31, Skopje, 1987, nr. 2.
Matras, M., Wołosza i Ruś w Czorsztyńskiem, „Ziemia”, 1939, nr. 2.
Mel’ničuk, I. S., K voprosu o tak nazyvaemoj vološskoj kolonizacii i vološskom pravie v
Karpatach v XVI-XVIII vv., „Ežegodnik po agrarnoj istorii Vostočnoj Evropy”,
Chişinău, 1964.
Melzer, M., Schultz, J. (i in.), Vlastiveda šumperského okresu, Šumperk, 1993.
Meteş, Ş., Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Bucureşti, 1977.
Mielczarski, S., Szaflik, J. R., Zagadnienie łanów pustych w Polsce XV i XVI wieku, „Studia
i Materiały do Dziejów Wielkopolski i Pomorza”, vol. I, 1956, fasc. 2.
Miklosich, F., Über die Wanderungen der Rumunen in den dalmatischen Alpen und den
Karpaten, Viena, 1879.
Mioc, D., Chircă, H., Ştefănescu, Şt., L’Évolution de la rente féodale en Valachie et en
Moldavie du XIVe au XVIIIe siècle, în Nouvelles études d’histoire, vol. II, Publiées à
l’occasion du XIe Congrès des Sciences Historiques, Stockholm 1960, Bucureşti, 1960.
Mochov, N. A., Aspekty social’noj psichologii feodal’nych soslovii Moldavii (otnošenije k narodam
sosednich stran), în Jugo-vostočnaja Evropa v epochu feodalizma, red. V. D. Koroljuk şi P.
V. Sovetov, Chişinău, 1973.
Mochov, N. A., Moldavija epochi feodalizma (ot drevnejšich vremen do načala XIX veka),
Chişinău, 1964.
Modelski, T., Kolonizacja wołosko-ruska na polskim Pogórzu i Podhalu, „Sprawozdania
Towarzystwa Naukowego we Lwówie”, 1924, nr. 1.
Morawski, Sz., Sądecczyzna za Jagiellonów z miasty spiskiemi i księstwem oświęcimskim, vol. II,
Cracovia, 1865.
Mototolescu, D. D., Jus valachicum în Polonia, Bucureşti, 1916.
Myśliński, K., Dzieje kariery politycznej w średniowiecznej Polsce. Dymitr z Goraja 1340-1400,
Lublin, 1981.
Nalepa, J., Łemkowie, Wołosi i Biali Chorwaci. Uwagi dotyczące kwestii genezy osadnictwa
ruskiego na polskim Podkarpaciu, „Acta Archeologica Carpatica”, vol. 34, 1997-
1998.
231
Bibliografie
Nandriş, G., Migraţiunile româneşti în Carpaţii polonezi, „Bull. Soc.-Geog.”, vol. LVI,
Bucureşti, 1935.
Nicolau, I., Les caméleons des Balkans, în Civilisations en quête d’identité, vol 42, nr. 2,
Brusells, 1993.
Nistor, I., Die moldauischen Ansprüche auf Pokutien, „Archiv für österreichische
Geschichte”, CI, Viena, 1910.
Nistor, I., Migraţiunea românească în Polonia în secolele XV şi XVI, „Analele Academiei
Române”, seria 3, vol. XXI, 1938.
Nouzille, J., Transylwania. Obszar kontaktów i konfliktów, Bydgoszcz, 1997.
Określanie składu warstw glebowych i występowania wód. Przewodnik do określania składu
litologicznego warstw powierzchniowych i głębokości występowania wód podziemnych, red. N.
Wierejski şi J. Wostokowa, Varşovia, 1965.
Orzechowski, J., Okcydentalizacja Rusi Koronnej w XIV, XV i XVI w., în Państwo, naród,
stany w świadomości wieków średnich. Pamięci Benedykta Zientary 1929-1983, red. A.
Gieysztor şi S. Gawlas, Varşovia, 1990.
Osady zaginione i o zmienionych nazwach historycznego województwa lubelskiego, S.
Wojciechowski, A. Sochacka, R. Szczygieł, în Dzieje Lubelszczyzny, vol. IV,
Varşovia, 1986.
Panaitescu, P. P., Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969.
Panaitescu, P. P., Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. Orînduirea feudală,
Bucureşti, 1964.
Papée, F., Skole i Tucholszczyzna, „Przewodnik Naukowy i Literacki”, An XVIII, 1890.
Parczewski, M., Geneza Łemkowszczyzny w świetle badań archeologicznych, în Łemkowie w
historii i kulturze Karpat..., part. 1.
Parczewski, M., Początki napływu ludności ruskiej na teren Karpat Zachodnich w świetle
archeologii, „Archaeologia Historica”, XVIII, Brno, 1993.
Parczewski, M., Początki kszałowania się polsko-ruskiej rubieży etniczej w Karpatach. U zródeł
rozpadu Słowiańszczyzny na odłam wschodni i zachodni, Cracovia, 1991.
Pascu, Ş., Die mittelalterlichen Dorfsiedlungen in Siehenbürgen (bis 1400), în Nouvelles études...
Pascu, Ş., Răscoalele ţărăneşti în Transilvania medievală, „Studia Universitatis Babeş-
Bolyai”, ser. Historia, fasc. 1, Cluj, 1963.
Persowski, F., Osady na prawie ruskim, polskim, niemieckim i wołoskim w ziemi Lwówskiej.
Studium z dziejów osadnictwa, Lwów, 1927.
Persowski, F., Studia nad pograniczem polsko-ruskim w X-XI wieku, Wrocław, 1962.
Petran, C., Influence de l’art des Roumains sur les autres peuples de Roumanie et sur les peuples
voisin, „Revue de Transilvanie”, vol. II, Cluj, 1936, nr. 3.
Pieradzka, K., Na szlakach Łemkowszczyzny, Cracovia, 1939.
Pietrov’, A., Drievniejšja gramoty po istori Karpatorusskoj cierkvi i jeparchi 1391-1498 g.,
Praga, 1930.
Pietruszki, O., Liske, X, Przedmowa do tomu XII AGZ, Lwów, 1887.
232
Bibliografie
Pluskota, T., Nazwy miejscowe ziem ruskich Rzeczypospolitej XVI-XVIII w., Bydgoszcz,
1998.
Podwińska, Z., Rozmieszczenie wodnych młynów zbożowych w Małopolsce w XV wieku,
„Kwartalnik Historii Kultury Materialnej”, An XVIII, 1970, nr. 3.
Polevoj, L. L., Očerki istoričeskoj geografii Moldavii XIII-XV vv, Chişinău, 1979.
Popa, R., Cnezatul Marei. Studii documentare şi arheologice, Baia Mare, 1970.
Popa, R., Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970.
Popiołek, F., Historia osadnictwa w Beskidzie Śląskim, Katowice, 1939.
Prochaska, A., Błogosławiony Jan z Dukli, Lwów, 1919.
Prochaska, A., Jaśliska, miasteczko i klucz biskupów przemyskich, „Przewodnik Naukowy i
Literacki”, vol. XVII, 1889.
Prochaska, A., Nowsze poglądy na stosunki wewnętrzne Rusi w XV w., „Kwartalnik
Historyczny”, An IX, 1895.
Prochaska, A., Przedmowa do t. XVI AGZ, Lwów, 1894.
Prodan, D., Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. I, Bucureşti, 1967.
Pulnarowicz, W., U źródeł Sanu, Stryja i Dniestru. (Historia powiatu turczańskiego), Turka n.
Sanem, 1929.
Rafacz, J., Dawne prawo sądowe polskie w zarysie, Varşovia, 1939.
Ratkoš, P., Die Kolonisation auf walachischem Recht und die Entwicklung der Schäferei auf dem
Territorium der Slowakei. în: XV Congrés International des Sciences Historiques,
Rapports, XI, Section chronologiques, Bucureşti, 1980.
Ratkoš, P., Problematika kolonizácie na valašskom práve na územi Slovenska, în Historické
štúdie, 24, red. V. Matul, Bratislava, 1980.
Ratkoš, P., Związki kulturowe po obu stronach Karpat w rejonie Łemkowszczyzny, în Łemkowie
w historii i kulturze Karpat..., part. 1.
Rehman, A., Ziemie dawnej Polski i sąsiednich krajów słowiańskich opisane pod względem
fizyczno-geograficznym, vol. I, Karpaty opisane pod względem fizyczno-geograficznym, Lwów
1895; vol. II, Niżowa Polska opisana pod względem fizyczno-geograficznym, Lwów, 1904.
Reinfuss, R., [Głos w dyskusji], în Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 1.
Reinfuss, R., Łemkowie w przeszłości i obecnie, în Łemkowie. Kultura-sztuka-język. Materiały z
sympozjum zorganizowanego przez Komisję Turystyki Górskiej ZG PTTK. Sanok dn. 21-
24 09 1983r, Varşovia-Cracovia, 1987.
Reinfuss, R., Problem Karpat w badaniach kultury ludowej, „Polska Sztuka Ludowa”, An
XIII, nr. 1-2.
Reinfuss, R., Związki kulturowe po obu stronach karpat w rejonie Łemkowszczyzny, în
Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 1.
Reychman, J., Najnowsze badania nad osadnictwem wołoskim w Karpatach, „Wierchy”, An
XIX, 1949.
Reychman, J., Zagadnienie osadnictwa wołoskiego w Karpatach w rumuńskiej literaturze
naukowej lat ostatnich, „Roczniki Dziejów Społecznych i Gospodarczych”, vol.
VIII, 1939-1946, fasc. 2.
233
Bibliografie
Rieger, J., [Głos w dyskusji], în Łemkowie w historii i kulturze Karpat..., part. 1.

Rieger, J., Imiennictwo ludności wiejskiej w ziemi sanockiej i przemyskiej w XV w., Prace
Onomastyczne 26, Wrocław, 1977.
Rieger, J., Nazwy wodne dorzecza Sanu, Wrocław, 1969.
Rieger, J., Toponomastyka Beskidu Niskiego i Bieszczadów Zachodnich, în Łemkowie. Kultura-
sztuka...
Rosetti, R., Pămîntul, sătenii şi stăpînii în Moldova, vol. I, Bucureşti, 1907.
Ruciński, H., Migracje ludności w zachodnich Karpatach do XVIII w., „Wierchy”, An LIII,
1984, p. 25.
Rundstein, S., Ludność wieśniacza ziemi halickiej w XV w., „Studia nad Historią Prawa
Polskiego”, vol. II, 1903, fasc. 2.
Rusiński, W., „Pustki” – problem agrarny feudalnej Europy, „Roczniki Dziejów
Społecznych i Gospodarczych”, An 23, 1961.
Rusiński, W., Uwagi o strukturze ludności chłopskiej w Polsce w okresie kształtowania się
gospodarki folwarczno-pańszczyźnianej (XV-XVI w.), „Zeszyty Naukowe Akademii
Ekonomicznej w Krakowie”, 70, 1970.
Rutkowska-Płachcińska, A., Sądeczyzna w XIII i XIV wieku. Przemiany gospodarcze i
społeczne, Wrocław, 1961.
Samsonowicz, H., Grupy etniczne w Polsce w XV wieku, W: Ojczyzna bliższa i dalsza. Studia
historyczne ofiarowane F. Kirykowi w sześćdziesiątą rocznicę urodzin, Cracovia, 1993.
Samsonowicz, H., Rzemiosło wiejskie w Polsce XIV-XVI wieku, Varşovia, 1954.
Serczyk, J., Chłopi polscy w pierwszym okresie feudalizmu (do 1453 r.), în Z dziejów chłopów
polskich (od wczesnego feudalizmu do 1939 r)., Varşovia, 1968.
Silnicki, F., Polsko-ruskie stosunki kulturalne do końca XV wieku, Wrocław, 1997.
Siriedžuk, P., Friz, V., Či bula volos’ka kolonizacija ukrayns’kich Karpat?, „Dzvin”, III/IV,
Lwów, 1992.
Skulina, T., Staroruskie imiennictwo osobowe, part. 2, Wrocław, 1974.
Słownik historyczno-geograficzny województwa krakowskiego w średniowieczu, Z. Leszczyńska-
Skrętowa şi F. Sikora, part. 1, Wrocław, 1980.
Słownik łaciny średniowiecznej w Polsce, vol. II, C, red. M. Plezi, Wrocław, 1959-1967.
Sochacka, A., Własność ziemska w województwie lubelskim w średniowieczu, Lublin, 1987.
Sochaniewicz, S., rec.: K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., „Kwartalnik Historyczny”,
An XXX, 1916.
Sovetov, P. V., Issledovanija po istorii feodalizma v Moldavii, vol. I, Očerki istorii
zemlevladenija v XV-XVIII vv, Chişinău, 1972.
Sovetov, P. V., O prave perechoda zavisimych krest’jan v Moldavii XV-seredini XVI vv. (Opyt
isledovanija dogovornych gramot), „Izvestija Akademii Nauk Moldavskoj SSR”, XI,
1962.
Sovetov, P. V., Tipologičeskije puti razvitogo feodalizma i tureckoje zavojevanije jugo-vostočnoj
Evropy (k voprosu o tipologičeskich sodvigach v Moldavii), în Jugo-vostočnaja Evropa...
Stahl, H., Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. II, Bucureşti, 1959.
234
Bibliografie
Stankowa, M., Dawny powiat szczebrzeski XIV-XVIII w., Varşovia, 1975.

Stieber, Z., Problem językowej i etnicznej odrębności Podhala, Łódź, 1947.
Strzelczyk, J., Ku Reczpospolitej wielu narodów i wyznań. Katolicy i prawosławni w
póżnośredniowiecznej Polsce, în Średniowiecze polskie i powszechne, vol. 1, red. I. Panic,
Katowice, 1999.
Sulimirski, T., Trakowie w północnych Karpatach i problem pochodzenia Wołochów, „Acta
Archeologica Carpatica”, vol. XIV, 1974.
Swieżawski, A., Ziemia bełska. Zarys dziejów politycznych do roku 1462, Częstochowa,
1990.
Szanter, Z., Skąd przybyli przodkowie Łemków? O osadnictwie z południowych stoków Karpat w
Beskidzie Niskim i Sądeckim, „Magury”, An XCIII, 1994.
Szczotka, S., Studia z dziejów prawa wołoskiego w Polsce, „Czasopismo Prawno-
Historyczne”, vol. II, 1949.
Szczygieł, R., Lokacje miast w Polsce XVI wieku, Lublin, 1989.
Szurmak-Bogucka, A., Muzyka i taniec, în Zakopane...
Szydłowska-Ceglowa, B., Staropolskie nazewnictwo instrumentów muzycznych, Wrocław,
1977.
Szynkiewicz, S., Ród, în Słownik etnologiczny. Terminy ogólne, red. Z. Staszczak, Varşovia-
Poznań, 1987.
Śreniowski, S., Dzieje chłopów w Polsce. Szkic o ustroju społecznym, Varşovia, 1947.
Štika, J., Bádání o karpatském salašnictvi a valašské kolonizaci na Morave, „Slovenský
Národopis”, vol. IV, 1961, 9.
Štika, J., Moravské Valašsko. Jeho vznik a vyvoj, Ostrava, 1973.
Štika, J., Význam slova „Valach” v západních Karpatech, „Slovenský Narodopis”, X, 1962,
nr. 3.
Trajdos, T. M., Początki osadnictwa Wołochów na Rusi Czerwonej, în Łemkowie w historii...,
part. 1.
Trajdos, T. M., [Głos w dyskusji], în Łemkowie w historii..., part. 1.
Truszkowski, W., Studia socjolingwistyczne z dialektologii rumuńskiej. Na materiale wsi Drăguş
w Siedmiogrodzie rumuńskim w konfrontacji z polską gwarą wsi Ochotnica Dolna w
Gorcach, Cracovia, 1992.
Tymieniecki, K., Historia chłopów polskich, vol. II, Schyłek średniowiecza, Varşovia, 1966.
Uličný, F., Zaciatky Rusínov na Slovensku, în Początki sąsiedztwa...
Urzędnicy bełscy i chełmscy XIV-XVIII w., ed. H. Gmiterek, R. Szczygieł, în Urzędnicy
dawnej Rzeczypospolitej XII-XVIII wieku. Spisy, coord. A. Gąsiorowski, vol. III,
fasc. 2, Ziemie ruskie, Kórnik, 1992.
Urzędnicy województwa ruskiego XIV-XVIII wieku (Ziemie halicka, Lwówska, przemyska,
sanocka). Spisy, oprac. K. Przyboś, în Urzędnicy dawnej Rzeczypospolitej..., vol. III,
fasc. 1, Wrocław, 1987.
Vlăduţiu, I., Almenwirtschaftliche Viehhaltung und Transhumance im Brangebiet (Südkarpaten,
Rumänien), în Viehzucht und Hirtenleben...
235
Bibliografie
Wajs, H., Powinności feudalne na Mazowszu od XIV do początku XVI wieku (W dobrach
monarszych i kościelnych), Wrocław, 1986.
Waldo, B., Niedział rodzinny w polskim prawie ziemskim do końca XV stulecia, Wrocław,
1967.
Włodek, L., Zarys dziejów Birczy, Przemyśl, 1981.
Wolski, K., Osadnictwo dorzecza górnego Wiaru w XV w., „Annales UMCS”, secţ. B, vol.
XI, 1956.
Wolski, K., Osadnictwo okolic Pruchnika w XV w., „Rocznik Przemyski”, An IX, 1958.
Wolski, K., Stan polskich badań nad osadnictwem wołoskim na północ od Karpat, „Rocznik
Przemyski”, An XI, 1958, fasc. 1.
Wyczański, A., Rolnicy Kłobucka i Zawady w latach 1465-1517, în Społeczeństwo
staropolskie..., vol. III.
Wyczański, A., Wieś polskiego Odrodzenia, Varşovia, 1969.
Wyrostek, L., Ród Dragów-Sasów na Węgrzech i Rusi Halickiej, „Rocznik Polskiego
Towarzystwa Heraldycznego”, vol. XI, 1932.
Wyrozumski, J., Gromada w życiu samorządowym średniowiecznej wsi polskiej, în Społeczeństwo
Polski średniowiecznej. Zbiór studiów, vol. III, coord. S. M. Kuczyński, Varşovia,
1985.
Wyrozumski, J., Tkactwo małopolskie w późnym średniowieczu, Varşovia-Cracovia, 1972.
Zajda, A., Nazwy staropolskich powinności feudalnych danin i opłat (do 1600 roku), Varşovia-
Cracovia, 1979.
Zawistowicz-Adamska, K., Systemy krewniacze na Słowiańszczyźnie w ich historyczno-
społecznym uwarunkowaniu, Wrocław, 1971.
Zazuljak, J., Vzajemovidnosini starost i šljachty v galic’kij Rusi pizn’ogo seredn’oviččia, în
Centralna i Schidna Evropa...
Zientara, B., Działalność lokacyjna jako droga awansu społecznego w Europie środkowej XII-
XIV w., „Śląski Kwartalnik Historyczny Sobótka”, An XXXVI, 1981, nr. 1.
Żytkowicz, L., Próby regulacji pańszczyzny w Polsce w latach 1477-1520, „Roczniki Dziejów
Społecznych i Gospodarczych”, vol. XLV, 1984.
Żytkowicz, L., Studia nad gospodarstwem wiejskim w dobrach kościelnych XVI w., Varşovia,
1962.
236
Lista hărţilor şi tabelelor
I. Hărţi
Harta nr. 1. Aria de răspândire a colonizării româneşti pe teritoriul Ruteniei Roşii şi

în Ţinutul Lublin.
Harta nr. 2. Colonizarea românească pe teritoriul Ruteniei Roşii şi zonele cu un
indice de împădurire semnificativ sau mlăştinoase.
Harta nr. 3. Localizarea aşezărilor româneşti în Rutenia Roşie, potrivit datelor
hipsometrice.
Harta nr. 4. Colonizarea românească din perioada medievală în Rutenia Roşie în
relaţie cu tipurile de sol, împreună cu tabelul de bonitate.
Harta nr. 5. Colonizarea românească din perioada medievală în Rutenia Roşie şi în
Ţinutul Lublin:
Harta nr. 5/1. Ţinutul Halici
Harta nr. 5/2. Ţinutul Lwów (împreună cu powiat-ul Żydaczów)
Harta nr. 5/3. Voievodatul Bełz
Harta nr. 5/4. Ţinutul Chełm
Harta nr. 5/5. Ţinutul Lublin
Harta nr. 5/6. Ţinutul Przemyśl
Harta nr. 5/7. Ţinutul Sanok
II. Tabele
Tabelul nr. 1. Datarea primelor consemnări ale funcţionării dreptului valah în

satele din Rutenia Roşie, în perioada medievală.
Tabelul nr. 2. Gospodării şi grupuri stabilite pe bază de avere în satele româneşti,
în perioada 1460-1520.
Tabelul nr. 3. Numărul de oi în satele româneşti indicat în registrele de dări din
anii 1472-1515.
Résumé
LES COLONIES DE DROIT VALAQUE ET LEURS HABITATS

EN ROUTÉNIE ROUGE A L’ÉPOQUE DU BAS MOYEN ÂGE
Les dimensions territoriales et limites administratives du pays désigné dans

l`historiographie polonaise comme Ruthénie Rouge (lat. Russia Rubia) se sont
cristallisées au cours du XIVe et XVe siècle, après une longue rivalité de la Pologne,
la Hongrie et la Lituanie pour la Principauté de Halicz (Galicie) et Wlodzimierz
(Volynie). Ce n’était qu’à la 2-ème moitié du XVe siècle que les structures
administratives de ces territoires se sont définitivement stabilisées. Elles n’ont pas
connues de modifications importantes jusqu’au premier partage de la Pologne. Les
régions de Sanok, celles de Przemyśl, de Lvov et de Halicz ainsi que, probablement
à partir de la fin du XVe siècle, la région de Chelm, faisaient partie de la voïvodie
ruthène. La région de Belz, à son tour, a obtenu le statut d’une voïvodie distincte en
1462, après avoir été incorporée dans la couronne de Pologne. Aussi admet – on
que l’incorporation de ces terrains dans la couronne de Pologne dans la 2-ème
moitié du XIVe siècle et, d’autre part, le début du XVIe siècle constituent les limites
chronologiques des recherches sur la colonisation valaque. II paraît que c’était
justement au début du XVIe siècle que les terres colonisées par les Valaques
(Roumains) ont commencé à subir de profondes transformations. Elles consistaient,
grosse modo, à réduire le nombre d’émigrés moldaves et transylvains qui se
dirigeaient vers la Ruthénie Rouge. On peut associer cela au fait que les terrains
situés au sud du Dniestr ont été soumis au contrôle politique de la Turquie ainsi
qu’à l’apaisement des conflits polono-moldaves. A cause des processus d’assimilation
qui se produisaient simultanément, le droit valaque perdait ses caractères ethniques
en approchant des coutumes locales et en devenant un simple moyen de coloniser
les montagnes. Le droit valaque acquérait des éléments typiques pour le droit
allemand ou le ruthène. Dans certaines régions on observait déjà à cette époque – là
la liquidation du droit valaque. Les facteurs économiques ainsi que les démographiques
entraînaient de profondes transformations au sein des communautés valaques, à
savoir leur „agrarisation”, la perte des privilèges et finalement l’abandon de l’ancien
mode de vie. L’observation des causes et du déroulement des processus mentionnés
ci-dessus se liaient étroitement a nos réflexions.
Résumé
Quoique cette étude se concentre sur le territoire de la Ruthénie Rouge, on

peut rencontrer à plusieurs reprises le motif des recherches des analogies avec la
Petite-Pologne, le Royaume de Hongrie et la Moldavie. Il paraît que ce procédé est
justifié par le caractère incomplet des sources locales indispensables à examiner
différents aspects relatifs à cette colonisation. Nous avons obtenu de cette manière
maintes possibilités d’interprétation souvent négligées par les historiens. Jusqu’à
présent, en tirant les conclusions, ils prenaient en considération les terrains et
limites chronologiques restreints, ou bien, ils se basaient sur les résultats
d’anciennes recherches souvent très dépassées.
S’il s’agit des sources historiques, on se servait des manuscrits conservés dans
des archives et bibliothèques polonaises et ukrainiennes ainsi que de ceux qui
avaient été déjà publiés. Ce sont de nombreuses inscriptions relatives à divers
aspects du fonctionnement des communautés fondées sur le droit valaque qui
surgissent en premier lieu. Ils ont été édités dans différents volumes de Akta
grodzkie i ziemskie (Actes municipaux et nobiliaires). Pour élargir le champs des
recherches, on a examiné les livres jamais publiés, concernant la période 1500-1540
qui se trouvent actuellement dans Le Centre d’Archives Historiques à Lvov. On a
aussi consulté les manuscrits médiévaux de Chelm et de Lublin (dans les Archives
d’Etat à Lublin). Les informations provenant des registres fiscaux et des
descriptions des biens royaux étaient, elles aussi, indispensables pour reconstituer
l’état de la colonisation valaque et le type de son économie, surtout à la charnière du
XVe et du XVIe siècle. Ces deux dernières sources figurent dans les Archives
Centrales des Actes Anciens (Archiwum Akt Dawnych) à Varsovie.
Parmi les publications à caractère diplomatique, c’est le Recueil des Documents de
Petite-Pologne dressé par S. Kuras et I. Sulkowska-Kuras qui se révèle le plus précieux.
Malheureusement il ne se réfère qu’à la période antérieure à 1450. Les documents
postérieurs à cette date, on les retrouvait dans de nombreuses publications de petite
dimension et particulièrement dans certains livres manuscrits de Matricularum Regni
Poloniae. On a aussi puisé beaucoup de renseignements dans des extraits des
documents qui ne s’étaient pas conservés. Ils concernaient les étapes consécutives à
la fondation des kniaziostwa et des villages valaques. Quelques unités des
exemplaires de ces extraits sont déposées actuellement dans les archives de la
Bibliothèque de l’Académie Ukrainienne des Sciences (ancien Ossolineum) et celles
de la Bibliothèque de l’Académie Polonaise des Sciences à Cracovie.
Dans le premier chapitre, on a surtout visé à présenter le problème de
l’appartenance ethnique des habitants des colonies fondées sur le droit valaque. Il
en résulte qu’on ne peut pas remettre en question une contribution importante de
l’élément roman dans la propagation du droit valaque sur les territoires ruthènes et
polonais a l’époque du bas moyen-âge. De même, il serait manifestement contraire
aux sources conservées de considérer les Valaques comme une corporation
professionnelle spécifique qui ne se distinguerait que par l’usage d’un droit différent.
240
Résumé
Les prémisses basées sur l’analyse linguistique ainsi que sur celle des phénomènes
liés à la culture matérielle et à l’intellectuelle des habitants des versants septentrionaux
des Carpates confirment elles aussi l’hypothèse concernant l’existence du mouvement
migratoire valaque vers les terres polonaises. Il s’agirait d’un processus prolongé,
observable surtout à partir de la moitié du XIVe siècle. Cela ne veut pas dire qu’on
conteste ou diminue le·rôle de la population indigène dans la propagation de ce
modèle de colonisation. A un moment donné, son activité a entraîné la modification
du caractère originel du droit valaque.
La question des directions et celle de l’intensité des processus d’assimilation et
d’adaptation ont été abordées dans le VI-ème chapitre. Il est hors de doute qu’au
XVe siècle dans certaines zones de colonisation valaque, le processus d’assimilation
était déjà très avancé. Du point de vue juridique, économique et ethnique, quelques
communautés ont même perdu leur caractère originel. Simultanément, sur les
territoires parfois voisins, la colonisation valaque n’a fait que ses premiers pas, et ce
n’était que le siècle suivant qu’elle allait y atteindre son apogée. D’après ce qu’il
semble, c’était seulement au XVIe siècle que les processus d’assimilation ont connu
une accélération importante en contribuant ainsi à de profondes transformations
des communautés valaques ou, voire, à la disparition de leurs particularités. Certes,
c’était aussi à cette époque-là que la conscience d’appartenance à une ethnie
distincte s’est affaiblie; on a définitivement brisé les barrières qui maintenaient les
tendances séparatistes des Valaques. Au fur et à mesure qu’il était plus difficile de
passer la frontière polono-moldave, il y avait de moins en moins de colons valaques
capables de perpétuer les caractéristiques particulières du droit valaque souvent
abandonnées déjà par les émigrés des générations précédentes.
Les chapitres suivants présentent d’autres problèmes essentiels dans le
contexte de la description de la colonisation valaque.
Dans le II-ème chapitre on s’est concentré sur le "nomadisme originel" des
communautés valaques migrant vers La Ruthénie Rouge, question souvent abordée
dans l’historiographie. En réalité, il s’avère qu’il s’agissait des terrains ruthènes
colonisés par les Valaques, l’élevage lié aux communautés sédentaires et à d’autres
activités: agricoles ou artisanales, était bien propagé déjà au bas moyen-âge. Cela
peut faire penser à l’imitation des traditions répandues dans le pays d’origine. De
même, la conviction que la propagation de ces coutumes était spontanée devient
douteuse, surtout à la lueur des informations prouvant qu’il aurait pu s’agir d’un
procédé planifié et bien organisé qui ne résultait pas forcément de l’action des
grands propriétaires fonciers, mais des intentions des immigrés qui cherchaient des
terrains à coloniser. Par contre, les prémisses qui suggèrent les conclusions sur le
nomadisme des Valaques à cette époque-là sont rares et très vagues, ce qui fait
naître plusieurs possibilités d’interpréter. On ne doit pas, bien sûr, oublier que, dans
les sources à caractère fiscal ou judiciaire, il était plus difficile de mémoriser les
traces de l’existence des nomades que celles de la population sédentaire. Cependant,
241
Résumé
on ne peut pas croire qu’il s’agissait des groupes importants, vu que des annales et
chroniques relativement nombreuses n’en disent rien. Il serait peu fondé de
prétendre que, sur les terrains en question, le nombre des nomades à l’époque du
bas moyen-âge était très grand.
Dans la partie suivante, on a analysé les raisons qui amenaient de grands
propriétaires fonciers à fonder des villages sur le droit valaque. Cela se révélait
important surtout dans le contexte de la colonisation des terres, pour diverses
raisons, peu attrayantes du point de vue des agriculteurs. En plus, grâce à l’appui
donné aux colons valaques et à l’importation des modèles hongrois et moldaves de
la colonisation, l’État a obtenu de nouvelles possibilités de renforcer le potentiel
militaire ainsi que d’augmenter les revenus tirés des redevances dues par les bergers.
De cette manière, les chances d’établir un contrôle effectif sur les terrains
montagneux difficilement accessibles sont apparues. Il est justifié de croire
qu’antérieurement, ces zones, mise à part d’étroits tronçons de voies commerciales,
se trouvaient loin du contrôle exercé par l’État.
Les starostes royaux obtenaient ainsi, en exigeant les redevances valaques, de
nouveaux moyens qui facilitaient l’administration des terrains qui leur avaient été
confiés. Il est hors de doute alors que dans le cas des domaines royaux les raisons
militaires étaient très importantes, vu que les décisions concernant la fondation des
colonies valaques en dépendaient dans une large mesure.
Dans le IV-ème chapitre, on a abordé le problème de la localisation des
colonies valaques en Ruthénie Rouge et les activités des habitants. Il faut souligner
la capacité d’adapter le type de ces activités à la réalité géographique et aux
conditions naturelles des colonies. L’analyse des sources historiques prouve que la
population savait lier l’élevage à l’agriculture. Pour cette raison, l’opinion selon
laquelle les Valaques étaient des bergers typiques ne semble pas bien fondée. De
même, on ne devrait pas considérer la montagne comme un habitat propre à cette
population. En localisant leurs colonies les Valaques considéraient comme plus
propice la zone pré-montagneuse bien qu’ils aient su exploiter les terrains plus
élevés. Ils savaient se retrouver facilement loin des montagnes en contribuant à
aménager les plaines et les plateaux humides et boisés. Ces terrains se caractérisaient
très souvent par des sols pauvres. A cause de cela, on retrouve plusieurs colonies
valaques dans la région de Roztocze et celle de Podole. Les Valaques entreprenaient
leurs activités aussi dans les colonies d’agriculteurs plus anciennes, c’est pourquoi
on constate fréquemment le fait d’établir des individus de nationalité valaque par un
propriétaire foncier.
Comme un résultat important de nos recherches, il faut souligner
l’identification des zones pénétrées par les Valaques jusqu’à présent ignorées. On a
été aussi amené parfois à corriger quelques opinions présentées dans des ouvrages
spécialisés. Tout compte fait, on a constaté que l’étape initiale de la colonisation
concernait, certainement ou selon toute probabilité, 305 villages en Ruthénie
242
Résumé
Rouge. En comparaison avec les effets des études plus anciennes ce nombre
constitue sans conteste un progrès, mais il est hors de doute que dans l’avenir les
recherches amèneront à l’augmenter ainsi qu'à corriger des observations. Cependant,
déjà maintenant, il faut reconnaître l’importance de la colonisation valaque dans les
transformations de la réalité économique et sociale de la Ruthénie Rouge au bas
moyen-âge.
L’analyse de certains éléments essentiels pour le fonctionnement des
communautés de droit valaque (voir chapitre V) permet de formuler quelques
conclusions plus générales. L’usage valaque a gardé ses traits particuliers jusqu’à la
fin de l’époque en considération. Ils sont observables, si l’on compare les droits du
soltys (lat. scultetus) des villages de droit allemand à ceux du kniaź. Il s’agit de
compétences judiciaires et administratives différentes, des redevances particulières
dues par les habitants du village, l’autorité exercée sur la paroisse orthodoxe, les
principes concernant l’accomplissement des devoirs attribués au propriétaires. Il est
aussi à souligner qu’il existait des organismes autonomes qui jouissaient de
compétences considérables. Il est question des réunions des habitants de la
commune et, tout en particulier, des assemblées supra-communales grâce auxquelles
l’autonomie locale acquérait des compétences judiciaires, administratives et fiscales.
Quoique ce soit, il est indubitable que l’usage juridique des Valaques, fait négligé
par l’historiographie contemporaine, contenait trop de caractéristiques particulières
et éléments enracinés dans le passé pour le considérer comme une simple adaptation
des lois locales à l’économie basée sur l’élevage dans la montagne. Certes, on ne
peut pas oublier que c’était déjà au XVe siècle que le droit valaque a pris quelques
traits typiques pour les droits locaux. Ce processus consistait à adapter la
terminologie, puis, les institutions de droit allemand ou ruthène, et finalement, à
intégrer leurs compétences aux structures juridiques valaques.
Il paraît que la vie sociale des Valaques se caractérisait par des liens de famille
et de voisinage très forts. Ils prêtaient l’appui, d’une manière solidaire, aux membres
de leur communauté dans les conflits avec le monde extérieur. Ce sont aussi la
coutume de l’exploitation commune des propriétés agricoles et le maintien des
communautés patrimoniales qu’on doit interpréter comme une trace saisissable de
ce type de relations.
Traduit par Mirosław Jawor
243
Indicele numelor de localităţi
În Indice sunt cuprinse numele oraşelor şi ale satelor din textul lucrării
noastre şi din note. Nu au fost consemnate aici denumirile localităţilor ce
apar în titlurile operelor citate, în colecţiile arhivelor, numele complexelor
sau cele folosite doar pentru a sublinia localizarea satelor româneşti. În
paranteze figurează modificările acestor denumiri, atunci când le-am consi-
derat importante. Cifrele scrise cu caractere normale reprezintă pagina cărţii
la care este amintită respectiva aşezare, cele în italic – numărul notei de subsol.
A Bitków (ţinutul Halici) – 103, 105

Arłamów (ţinutul Przemyśl) – 530 Blizne (ţinutul Sanok) – 145-146
Augustów (ţinutul Bełz) – 33 Błyszczywody (ţinutul Lwów) – 93,
115, 399
B
Bogusza (voievodatul Cracovia) – 64
Bania Kotowska, vezi Kotów – 128
Bohorodczany (ţinutul Halici) – 105
Basznia (voievodatul Bełz) – 119, 422
Bokola, vezi Sokola
Bednarka (voievodatul Cracovia) – 159
Bolanowice (ţinutul Przemyśl) – 534
Bełżec (voievodatul Bełz) – 113
Bolechowce (ţinutul Przemyśl) – 487
Berehy, vezi Brzegi
Bolechów Ruski (ţinutul Lwów) – 88,
Bereść (ţinutul Chełm) – 125
100, 49, 362
Berezowica (ţinutul Halici) – 351
Bolechów Wołoski (ţinutul Lwów) –
Berezów Niżny (ţinutul Halici) – 104
100, 110, 49, 361-362
Berezów Wyżny (ţinutul Halici) – 104
Bonów (ţinutul Przemyśl) – 139
Biała (ţinutul Lublin) – 461
Borysław (ţinutul Przemyśl) – 128,
Białowola (ţinutul Chełm) – 446
132, 178, 205, 498, 834
Biecz – 70, 71, 90, 99, 283, 641, 666,
Borysławka (ţinutul Przemyśl) – 530
753, 795
Bóbrka (ţinutul Sanok) – 112, 187,
Bieniów (ţinutul Lwów) – 383
572, 780
Bilcze (ţinutul Przemyśl) – 131
Branew (ţinutul Lublin) – 127, 462
Bilicz (Bylicz, Wola Strzelbicka, ţinutul
Branew Mała (Ordynacka, ţinutul
Przemyśl) – 128, 473
Lublin) – 127
Binczarowa (Bielczarowa, voievodatul
Branew Wielka (ţinutul Lublin) – 127
Cracovia) – 64, 284, 676
Bircza (ţinutul Przemyśl) – 138
Branew Wołoska (ţinutul Lublin) – 127, Czanyż (voievodatul Bełz) – 119, 120,
464 432
Bratkowice (voievodatul Sandomierz) Czaple (ţinutul Przemyśl) – 134-135,
– 156 205
Bród Stary (ţinutul Chełm) – 439 Czaszyn (ţinutul Sanok) – 141
Bród Wołoski (ţinutul Chełm) – 122, Czerchawa (ţinutul Przemyśl) – 89,
440 128, 474
Brusno Stare (voievodatul Bełz) – 119 Czernce (ţinutul Halici) – 333
Brylińce (ţinutul Przemyśl) – 136, 139, Czerniechów (ţinutul Przemyśl) – 64,
162, 167, 181, 184, 185, 308, 520, 71, 170
523, 526, 606, 647, 649 Czerniowce –
Brzegi (Berehy, Ustrzyski Dolne, Czerniów (Czerniejów, ţinutul Lwów)
ţinutul Sanok/ Przemyśl) – 43, 82, – 66, 109-110, 175, 196, 358
167, 187, 189, 199, 517, 695 Czesibiesy (Jezupol, ţinutul Halici) –
Brzeżany (ţinutul Lwów) – 112 106, 336
Brzeżawa (Twardego Wola, ţinutul Cześniki (ţinutul Halici) – 107, 352
Sanok) – 144, 579, 600 Czołhany (ţinutul Lwów) – 88, 109,
Brzostowiec, vezi Wola Czaszyńska – 187, 357
141 Czorsztyn (voievodatul Cracovia) – 76,
Bukowna (Bukowno, ţinutul Halici) – 90, 269
105, 333, 352
D
Buków (ţinutul Halici) – 107
Delatyn (ţinutul Halici) – 103, 319
Buniowice (ţinutul Przemyśl) – 122,
Delawa (ţinutul Przemyśl) – 131, 492
513
Delijów (ţinutul Halici) – 106, 355
Byczkowce (ţinutul Halici) – 95, 333
Derewno (ţinutul Przemyśl) – 67, 89,
Bzowy (ţinutul Lwów) – 109, 196
128, 157, 167, 473, 606
C Długopole (voievodatul Cracovia) – 76
Chełm –12, 17, 19, 24, 32, 33, 99, 121, Dobromil (ţinutul Przemyśl) – 134
122, 124, 125, 150, 179, 35, 50, 267, Dobrotwór (voievodatul Bełz) – 33
441 Dołhe (ţinutul Przemyśl) – 131
Chlebiczyn (ţinutul Halici) – 104 Dorochów (ţinutul Halici) – 106
Chomiaków (ţinutul Halici) – 104 Drăguş (în Transilvania) – 49
Chrewt (ţinutul Sanok) – 143, 187, 190 Drohobycz (ţinutul Przemyśl) – 64, 98,
Chrzanów (ţinutul Lublin) – 127, 461 110, 128, 130-131, 68, 491, 493, 614
Chylin (ţinutul Chełm) – 441 Drohomirczany (ţinutul Halici) – 105,
Chyrów (ţinutul Przemyśl) – 128, 134 333, 352
Cisowa (ţinutul Przemyśl) – 137, 162, Drohowyże (ţinutul Lwów) –111, 373
523, 647 Dryszczów (ţinutul Halici) – 107
Cucyłów (ţinutul Halici) – 105 Dukla (voievodatul Cracovia) – 197
Dylągówka (ţinutul Sanok) – 146
246
Dziewięczyce (ţinutul Przemyśl) – 137 Huszczka Dzierążkowa (ţinutul

Dziurdziów – 114 Chełm) – 124
Huszczka Serbinowa (ţinutul Chełm) –
G
124, 449
Gilów (ţinutul Lwów) – 115
Huszczka Wołoska (ţinutul Chełm) –
Głuchowice (ţinutul Lwów) – 383
124, 50, 449
Gołogóry (ţinutul Lwów) – 112, 116
Hyżne (ţinutul Sanok) – 146
Goraj (Łada, ţinutul Lublin) – 123,
125, 126, 436, 464 I
Grabowiec (ţinutul Halici) – 105 Ilnik (ţinutul Przemyśl) – 130
Grąziowa (ţinutul Przemyśl) – 530 Ilniczek (ţinutul Przemyśl) – 130
Grodowice (ţinutul Przemyśl) – 134 Isaje (ţinutul Przemyśl) – 130, 189
Grybów (voievodatul Cracovia) – 284 Iwanszówka (Radinc, Posada Jaśliska,
ţinutul Sanok) – 35, 142, 43
H
Hadle (H. Szklarskie, ţinutul Sanok) – J
70, 145, 305 Jabłonica (ţinutul Halici) – 104
Halici – 19, 20, 91, 94, 99, 103-111, Jamna (ţinutul Przemyśl) – 137, 529,
139, 150, 154, 164, 210, 216, 237, 5, 629-630
68, 196, 273, 310, 314, 321, 325, Janowice (ţinutul Lublin) – 683
335, 795, 812, 846 Jarołowice (ţinutul Przemyśl) – 86
Hłomcza – 66, 144, 177, 599 Jasienica Solna (ţinutul Przemyśl) –
Hniszów (ţinutul Chełm) – 125 128, 50, 780
Hoczew (ţinutul Sanok) – 37 Jasienica Zamkowa (ţinutul Przemyśl)
Holeszów (Holesze, Olesze, ţinutul – 130
Halici) – 104 Jasionowce (ţinutul Lwów) – 112, 117
Hołowiecko (ţinutul Przemyśl) – 128, Jastrzębków (ţinutul Lwów) – 383
177 Jaśliska (voievodatul Cracovia/ ţinutul
Hołubica (ţinutul Lwów) – 112 Sanok) – 142, 43, 210, 559
Hołuczków (ţinutul Sanok) – 599 Jaśniska (ţinutul Lwów) – 93, 114, 116-
Honiatycze (ţinutul Lwów) – 111, 365 117, 287, 392, 399
Horucko (Horucka, ţinutul Przemyśl) Jawora (ţinutul Przemyśl) – 130, 780
– 131, 488 Jaworniki (ţinutul Sanok) – 146
Hoszów (ţinutul Lwów) – 88, 109 Jażów (ţinutul Lwów) – 114, 396
Hubary (Uzin, ţinutul Halici) – 105, Jezupol, vezi Czesibiesy
325
K
Hubice (ţinutul Przemyśl) – 131, 135,
Kaleniki (ţinutul Przemyśl) – 92
494, 515, 614
Kamień (ţinutul Halici) – 105, 101, 324
Humieniec (ţinutul Przemyśl) – 135
Kazimierz (lângă Cracovia) – 33
Husaków (ţinutul Przemyśl) – 138
Klimczowe Potoki (ţinutul Sanok) –
Huszczka Cholewina (ţinutul Chełm) –
721
124, 449
247
Kluczów (ţinutul Halici) – 104 Krościenko (ţinutul Przemyśl) – 135,

Kłodnica (ţinutul Przemyśl) – 64, 132, 162, 181, 199, 263, 514, 664
134, 52 Królowa (voievodatul Cracovia) – 718
Kniaziodwór (Kniaźdwór, ţinutul Kuhajów (Kuhajowice, ţinutul Lwów)
Halici) – 104, 354 – 111, 117, 371
Kniehinin (ţinutul Halici) – 106, 210, Kurniki (ţinutul Lwów) – 114, 395
863 Kurzany (Stawne, ţinutul Lwów) –
Knieziepole (ţinutul Przemyśl) – 530 112, 116, 376
Kobło (ţinutul Przemyśl) – 89, 128, Kuty (ţinutul Halici) – 68
157, 185, 472, 606, 761 Kutyszcze (ţinutul Halici) – 68
Kobylnica Ruska (voievodatul Bełz) –
L
430
Lachowce (ţinutul Halici) – 105
Kobylnica Wołoska (voievodatul Bełz)
Laszki (ţinutul Przemyśl) – 64, 134
– 119, 430
Leluchów (voievodatul Cracovia) –
Kocudza (ţinutul Lublin) – 461
114
Kołomyja (ţinutul Halici) – 37, 44-45,
Lenina (ţinutul Przemyśl) – 128, 623
64, 66, 98, 104, 105
Lesko (ţinutul Sanok) – 143, 172, 187-
Kołpiec (ţinutul Przemyśl) – 205
188, 572
Kołtów (ţinutul Lwów) – 112, 384
Leszczawa (ţinutul Sanok) – 578, 600
Komarniki (ţinutul Przemyśl) – 130,
Leśniowce (ţinutul Lwów) – 111, 365
481
Letnia (ţinutul Przemyśl) – 130
Kondratów (ţinutul Lwów) – 112
Lipa (ţinutul Sanok) – 107, 144, 580
Końskie (ţinutul San) – 145, 600
Lipica (ţinutul Halici) – 107
Kopysno (ţinutul Przemyśl) – 138, 531
Lipny Dół (ţinutul Lublin) – 44
Koromle (lângă Użhorŏd) – 22
Lipowce (ţinutul Lwów) – 407
Korościatyń (ţinutul Halici) – 107, 346
Lubycza (L. Kniazie, voievodatul Bełz)
Kosobudy (ţinutul Chełm) – 122
– 94, 113, 118, 121, 207, 132, 188,
Kosów (ţinutul Halici) – 63-64, 70,
198, 417, 432, 652
103, 180, 743
Lwów – 19, 24, 30, 33, 36, 71, 82, 91,
Kotów (Bania Kotowska, ţinutul
93, 94, 99, 104, 107, 109, 110, 112-
Przemyśl) – 67, 128
117, 120, 138, 147, 150, 178, 181,
Kozara (Kozarz, ţinutul Lwów) – 66,
189, 190, 203, 216, 35, 45, 49, 68,
110, 360
132, 158, 241, 243, 252, 260, 283,
Kraków – 13
293, 308, 310, 311, 333, 356, 379,
Kramarzówka (ţinutul Przemyśl) – 138
384, 391, 395, 614, 636, 646, 722,
Krasów (ţinutul Lwów) – 111, 369,
734, 815, 858
388, 614
Krechów (ţinutul Lwów) – 114, 394, Ł
416 Łada (ţinutul Lublin) – 461
Krępiec (ţinutul Lublin) – 683 Łany (ţinutul Halici) – 106
Łastówki (ţinutul Przemyśl) – 128, 50
248
Łodzinka (ţinutul Przemyśl) – 530 Mokre, vezi Wola Morochowska –

Łomna (ţinutul Przemyśl) – 530 140, 548
Łopusznica (ţinutul Przemyśl) – 135, Mokrotyń (ţinutul Lwów) – 114, 397
160, 162, 199, 282, 517, 664, 720 Mokrzany (ţinutul Przemyśl) – 503
Łozina (Łoziny, ţinutul Lwów) – 71, Monaster (Monastyr, ţinutul Łwów) –
93-94, 114, 116-117, 203, 197, 260, 367, 400
291, 293, 393, 636, 858 Monasterczany (ţinutul Halici) – 105
Łubna (Łubno, ţinutul Sanok) – 144, Monasterzec (ţinutul Przemyśl) – 130
584, 600, 646 Morochów (ţinutul Sanok) – 140, 548
Łucza (ţinutul Halici) – 104 Mosty (voievodatul Bełz) – 34, 94,
Łukawica (ţinutul Przemyśl) – 128, 474 119, 51, 426, 432
Łukawiec (voievodatul Bełz) – 119, Mszaniec (ţinutul Przemyśl) – 128
427 Munkacz (Ungaria) – 43, 36, 554, 581,
Łukowe (ţinutul Sanok) – 141 765
Łużek (ţinutul Przemyśl) – 93 Muszyna (voievodatul Cracovia) – 114
Łużek Dolny (ţinutul Przemyśl) – 128 Myszyn (ţinutul Halici) – 66, 104
Łużek Górny (ţinutul Przemyśl) – 128, Myślenice (voievodatul Cracovia) –
159, 640, 681 197, 156
Łysa (ţinutul Halici) – 339
N
M Nanowa, vezi Stebnik
Macoszyn (ţinutul Łwów) – 115, 400 Niebieszczany (ţinutul Sanok) – 43, 84,
Makowa (ţinutul Przemyśl) – 36, 67, 141, 146, 242, 596
89, 136-137, 159, 181, 182, 199, 45, Niegowce (ţinutul Halici) – 105, 333
522, 605, 623, 646, 649, 744, 782, Niemirów (voievodatul Bełz) – 119,
852 427
Markowce (ţinutul Halici) – 105, 322, Nieznanów (voievodatul Bełz) – 34,
352, 354 119, 121, 433
Markowce (ţinutul Sanok) – 141 Nosów (ţinutul Halici) – 339
Mchawa (ţinutul Sanok) – 141, 554, Nowe Hrebenne (voievodatul Bełz) –
556 119
Medenice (ţinutul Przemyśl) – 131 Nowe Sady (Ojsko, Osko, Osów,
Męcina (voievodatul Cracovia) – 753 ţinutul Przemyśl) – 138, 533
Miastko, vezi Tylicz Nowoszyce (ţinutul Przemyśl) – 64, 84,
Michałowice (ţinutul Przemyśl) – 131, 129, 134, 188, 198, 234
490, 502 Nowy Sambor (ţinutul Przemyśl) – 86
Michowa Wola (ţinutul Przemyśl) –
O
530
Obrocz (ţinutul Chełm) – 122
Mikołajów (ţinutul Lwów) – 111
Obsza (ţinutul Przemyśl) – 816
Mikuliczyn (ţinutul Halici) – 104
Miłowanie (ţinutul Halici) – 105
249
Ochotnica (voievodatul Cracovia) – Podbuż (ţinutul Przemyśl) – 64, 130,

49, 70, 90, 92, 163, 167, 116, 283, 138, 484, 852
676, 702 Podciemne (ţinutul Lwów) – 111, 366
Odrzechowa (ţinutul Sanok) – 43, 65, Podgrodzie(ţinutul Halici) – 105
142, 171, 178-179, 181, 183-184, Podhajce (ţinutul Halici) – 107, 344
185, 189-190, 208, 114, 168, 554, Podhorodec (Podhorodce, ţinutul
562, 606, 641, 648, 670, 707-709, Przemyśl) – 64, 493
712, 721, 744, 747, 755, 772-773, Podlipce (ţinutul Lwów) – 112, 416
795 Podmichalce (Podmichale sau
Ohladów (voievodatul Bełz) – 119, Zabereźnica, ţinutul Halici) – 105,
120, 431 332, 352
Ojsko, vezi Nowe Sady Pohrebce (Pohrebce Wołoskie, ţinutul
Olchowiec (ţinutul Halici) – 107 Lwów) – 112, 117, 378, 414
Olesko (ţinutul Lwów) – 112, 116, 383 Polana (ţinutul Sanok) – 143, 187
Olszanica (ţinutul Sanok) – 143, 184, Polichna (ţinutul Lublin) – 113
187, 573, 714, 780 Poraż (ţinutul Sanok) – 146, 595
Olszanka (ţinutul Chełm) – 124 Posada (ţinutul Przemyśl) – 530
Olszany (ţinutul Przemyśl) – 137, 166, Posada Jaśliska, vezi Iwanszówka –
526 142
Opłucko (voievodatul Bełz) – 119, Poświrz (Poświrze, ţinutul Lwów) –
120, 431 66, 110, 360
Osko, vezi Nowe Sady – 533 Prosnów (ţinutul Przemyśl) – 138
Osów, vezi Nowe Sady – 533 Prusie (voievodatul Bełz) – 119, 121
Owczary, vezi Rychwałd – 71-72 Prybeń (ţinutul Lwów) – 111, 374
Przedbórz (ţinutul Przemyśl) – 66, 538
P
Przemyślany (ţinutul Lwów) – 407
Pacław (ţinutul Przemyśl) – 138, 532,
Przerośl (ţinutul Halici) – 105
744
Przewoziec (ţinutul Halici) – 106
Padniewa (ţinutul Halici) – 105
Przybyłów (ţinutul Halici) – 104, 352
Paportno (ţinutul Przemyśl) – 530
Puławy (ţinutul Halici) – 35, 721
Pasieczna (ţinutul Halici) – 106
Pystyń (ţinutul Halici) – 104
Peczeniżyn (ţinutul Halici) – 104
Perehińsko (ţinutul Lwów) – 110 R
Perepelniki (ţinutul Lwów) – 112, 416 Radinc, vezi Iwanszówka
Piwniczna (voievodatul Cracovia) – 64, Radoszyce (ţinutul Sanok) – 35, 91-92,
164 140, 153, 161, 167, 181, 283, 305,
Płonna (ţinutul Sanok) – 140, 600 537, 546, 554, 600, 649, 664, 676,
Płuchów (ţinutul Lwów) – 112, 117 698
Pniów (ţinutul Halici) – 105 Radylow (ţinutul Lwów) – 383
Poczajowice (ţinutul Przemyśl) – 131, Radzięcin (ţinutul Lublin) – 126-127,
494 461
250
Rajskie (ţinutul Sanok) – 143, 172, 187, Siedliska (ţinutul Chełm) – 123, 443
714 Siedliska (ţinutul Lwów) – 111, 366,
Rohatyń (ţinutul Halici) – 107, 340, 368
407 Sielec (ţinutul Halici) – 105, 297, 331
Rowień (ţinutul Sanok/ Przemyśl) – 90 Sielec Bieńków (voievodatul Bełz) –
Rozhadów (ţinutul Lwów) – 112, 117, 119
377 Siemuszowa (ţinutul Sanok) – 599
Ruda (voievodatul Bełz) – 42, 119, Skierbieszów (ţinutul Chełm) – 124
120, 180, 203, 193 Skole (ţinutul Przemyśl) – 64, 69, 88,
Ruda Wołoska (voievodatul Bełz) – 132, 134, 208, 179, 442
110, 427 Skrzydlna (voievodatul Cracovia) – 62
Rudawka (ţinutul Przemyśl) – 135, 516 Smereków (ţinutul Lwów) –93, 115,
Rudawka (ţinutul Sanok) – 144, 86, 117, 399
581, 600 Smolnica (ţinutul Przemyśl) – 42, 67,
Rudniki (ţinutul Halici) – 107, 355 71, 134, 159, 169, 181, 199, 509, 606
Rybotycze (ţinutul Przemyśl) – 137 Smolnik (ţinutul Sanok) – 65, 141, 262,
Rychwałd (Owczary, voievodatul 665, 703, 725
Cracovia) – 70-73, 91-92, 166, 170, Sobień (ţinutul Sanok) – 66, 143, 187,
174, 199, 206, 795 190, 206, 772
Sokola (Bokola?, ţinutul Przemyśl) –
S
538
Samarowice (Samary, ţinutul Chełm) –
Solec (ţinutul Przemyśl) – 131, 495
125
Solina (ţinutul Sanok) – 143, 187
Sanok – 19, 34-35, 37, 39, 43, 64-70,
Sołonka (ţinutul Lwów) – 114, 389
72, 77, 82-85, 87, 91-92, 94, 99, 101,
Soposzyn (ţinutul Lwów) – 400
106, 138-142, 143-146, 150, 152-
Spas (Ispas, ţinutul Halici) – 104
153, 161-167, 174, 182, 184, 187-
Sroki (ţinutul Lwów) – 111, 364
192, 200, 206-207, 223, 15, 43, 50,
Stare Hrebenne (voievodatul Bełz) –
86, 90, 242, 267, 283, 305, 551, 573,
119
579, 599, 624, 641, 665, 685, 695,
Starunia (ţinutul Halici) – 105
721, 725, 747, 764, 766, 774, 780,
Stary Sambor (ţinutul Przemyśl) – 128,
786, 795
190
Sarny (ţinutul Przemyśl) – 139, 539
Stary Sącz (voievodatul Cracovia) – 32,
Sawin (ţinutul Chełm) – 441
62, 185
Sąsiadowice (ţinutul Przemyśl) – 134
Starzawa (ţinutul Przemyśl) – 162, 181,
Serednica (ţinutul Sanok) – 143, 187,
191, 199, 263, 664
714
Starzyska (ţinutul Lwów) – 114, 395
Serednie (ţinutul Halici) – 105, 327,
Stawne (ţinutul Halici) –107, 340, 367
605
Stawne (ţinutul Lwów), vezi Kurzany
Serednie (ţinutul Sanok) – 141, 600,
Stebnik (Nanowa, ţinutul Przemyśl) –
605, 714
625
251
Stopczatów (ţinutul Halici) – 104 Szczurowice (voievodatul Bełz) – 33,

Stratyń (ţinutul Halici) – 340, 407 44, 119, 425
Stronna (ţinutul Przemyśl) – 128, 189, Szewnia (ţinutul Chełm) – 445-446
265, 474, 702 Szklary (ţinutul Sanok) – 146
Strupin (ţinutul Chełm) – 441
Ś
Strutyń (ţinutul Lwów) – 383, 407
Świerże (ţinutul Chełm) – 125
Stryj (ţinutul Przemyśl) – 64, 69, 88,
Świniacz (ţinutul Sanok) – 65, 187, 199
98, 110, 128, 183, 208, 52, 260, 491
Świrz (ţinutul Lwów) – 111, 374
Strzelbice (ţinutul Przemyśl) – 128, 474
Świstelniki (ţinutul Halici) – 340
Strzyłki (ţinutul Przemyśl) – 128
Stulno (ţinutul Chełm) – 125, 179 T
Stulsko (Stolsko, ţinutul Lwów) – 111, Targowica (ţinutul Halici) – 333
117, 370 Tarnawa (Tyrnawa, ţinutul Sanok/
Stupnica (ţinutul Przemyśl) – 64, 84, Przemyśl) – 143, 178, 600
129, 134, 188, 198, 234, 244, 475, Tarnawa Nyżna (ţinutul Sanok/
495, 534 Przemyśl) – 143
Stuposiany (Wola, ţinutul Sanok) – Tarnawa Wyżna (ţinutul Sanok/
143, 568 Przemyśl) – 143
Stynawa Wyżna (ţinutul Przemyśl) – Tarnawatka (voievodatul Bełz) – 94,
132 119, 121, 426
Suchodół (ţinutul Lwów) – 111, 367, Tenetniki (ţinutul Halici) – 106
370, 376, 400 Teniatyska (voievodatul Bełz) – 119
Suchowola (ţinutul Chełm) – 446 Terło (ţinutul Przemyśl) – 135, 181,
Susiec (ţinutul Chelm) – 113 518
Suszyca (ţinutul Przemyśl) – 134 Tłumacz (ţinutul Halici) – 104
Synowódzko (ţinutul Przemyśl) – 64 Tołstobaby (ţinutul Halici) – 107, 342,
Synowódzko Niżne (ţinutul Przemyśl) 353
– 132 Topolnica (ţinutul Przemyśl) – 93, 128,
Synowódzko Wyżne (ţinutul Przemyśl) 164, 469
– 132, 493 Trąbki (voievodatul Sandomierz) – 5
Swaryczów (ţinutul Lwów) – 71, 88, Trąbowla, vezi Wola Sękowa
109 Trójca (ţinutul Przemyśl) – 137, 157,
Szarańczuki (ţinutul Halici) – 107 529, 629-630
Szczawne (ţinutul Sanok) – 34, 48, 65, Trzcianiec (ţinutul Przemyśl) – 530
67, 72, 92, 140, 153, 163, 174, 181, Trzcianka (Zawadka Rymanowska?,
184, 187, 168-169, 170, 202, 267, ţinutul Sanok) – 68, 142, 686, 703,
305, 546, 554, 599, 722, 772-773 725
Szczebrzeszyn (ţinutul Chełm) – 113, Tuchla (ţinutul Przemyśl) – 132, 208,
121, 267, 443 496
Szczerzec (ţinutul Lwów) – 111 Tuczna (ţinutul Lwów) – 112, 375
Tumierz (ţinutul Halici) – 106
252
Turka (ţinutul Przemyśl) – 70, 128-130, Werchrata (voievodatul Bełz) – 119,

143, 123, 260, 780 179
Turynka (Turzynka, ţinutul Lwów) – Werechanie (Wierzchrachanie,
93, 115, 117, 203, 287, 389, 399, 646 voievodatul Bełz) – 94, 119, 121,
Turza (Wojtkowa, ţinutul Przemyśl) – 203, 426
130, 530 Wielopole (ţinutul Sanok) – 605
Tustanowice (ţinutul Przemyśl) – 64, Wieprzec (ţinutul Chełm) – 122
132, 134, 68, 493, 498, 503 Wierzbiąż (ţinutul Lwów) – 372
Tylicz (Miastko, voievodatul Cracovia) Winniki (ţinutul Lwów) – 400
– 810 Wisłoczek (ţinutul Sanok) – 91, 167,
Tyrawa Solna (ţinutul Sanok) – 599 174, 191, 173, 666, 677, 697
Tyrawa Wołoska (ţinutul Sanok) – 144, Wiśniowo (ţinutul Halici) – 44
576, 599 Witryłów (ţinutul Sanok) – 144, 600
Tyrnawa, vezi Tarnawa Wodniki (ţinutul Halici) – 106
Tyśmienica (ţinutul Halici) – 106, 132 Wojtkowa, vezi Turza
Twardego Wola, vezi Brzeżawa Wola (lângă Hubica, ţinutul Przemyśl)
Tworylne (ţinutul Sanok) – 143, 187, – 131, 515
714 Wola (lângă Posada, ţinutul Przemyśl –
530
U
Wola (lângă Stupnica, ţinutul
Uherce (ţinutul Sanok) – 143, 571
Przemyśl) – 475
Uhorniki (ţinutul Halici) – 104
Wola (lângă Żurawina), vezi
Uliczko (voievodatul Bełz) – 427
Stuposiany – 130, 568
Uliczno (ţinutul Przemyśl) – 64, 131,
Wola Bezmichowa (ţinutul Sanok) –
493
131
Uniatycze (ţinutul Przemyśl) – 88, 131,
Wola Błażowska (ţinutul Przemyśl) –
489
130
Urosz (Uruż, ţinutul Przemyśl) – 42,
Wola Czaszyńśka (Brzostowiec, ţinutul
67, 129, 133, 475
Sanok) – 141
Ustrzyki Dolne, vezi Brzegi
Wola Derewna (ţinutul Przemyśl) –
Uście Wołoskie (voievodatul Cracovia)
128
– 91, 666, 668, 703, 718
Wola Lipska (ţinutul Chełm) – 123,
Uteropy (ţinutul Halici) – 104
124, 179
Uzin, vezi Hubary
Wola Morochowska (Mokre, ţinutul
W Sanok) – 140, 548
Wajnag (Zakarpacie) – 43 Wola Sękowa (Trąbowla, ţinutul
Walaska (Wałaska, ţinutul Lwów) – Sanok) – 92, 141, 191, 550, 624,
114, 389 666, 725
Werbiąż (ţinutul Halici) – 104 Wola Stefkowa (ţinutul Sanok) – 143
Werbiż (ţinutul Lwów) – 111, 372 Wola Strzelbicka, vezi Bilicz
Wola Ustianowa(ţinutul Sanok) – 144
253
Wola Węgierska (ţinutul Przemyśl) – Zawadka Rymanowa, vezi Trzcianka

138 Zdziłowice (ţinutul Lwów) – 462
Wolsza (ţinutul Przemyśl) – 130 Zielów (Zielec, ţinutul Lwów) – 114,
Wołcze (ţinutul Przemyśl) – 128, 504 390, 394, 734
Wołczyńce (Wołczyniec, ţinutul Złoczów (ţinutul Lwów) – 383-384,
Halici) – 333, 353 407
Wołkowyja (ţinutul Sanok) – 144, 600 Zubrza (ţinutul Lwów) – 113, 116-117,
Wołodź (Wołosze, ţinutul Sanok) – 178, 50, 388
146 Zwola (ţinutul Lublin) – 461
Wołoska Wieś (ţinutul Halici) – 325
Ż
Wołoska Wieś (ţinutul Lwów) – 110
Żdżanne (ţinutul Chełm) – 122, 440
Wołosów (ţinutul Halici) – 105
Żelibory (ţinutul Halici) – 107
Wownia (ţinutul Przemyśl) – 131
Żohatyń (ţinutul Sanok) – 144, 582
Wyczołki (ţinutul Halici) – 107, 341-
Żorniska (ţinutul Lwów) – 93, 114,
342
117, 181, 287, 391, 399
Wysocko(ţinutul Przemyśl) – 84, 477
Żukocin (ţinutul Halici) – 104
Wysocko Niżne (ţinutul Przemyśl) –
Żuków (voievodatul Bełz) – 119, 121,
129, 606
408, 434
Wysocko Wyżne (ţinutul Przemyśl) –
Żuków (ţinutul Lwów) – 112, 416
129
Żulin (ţinutul Przemyśl) – 132, 183
Z Żupanie (ţinutul Przemyśl) – 130, 481
Zabereźnica, vezi Podmichalce Żuraki (ţinutul Halici) – 105
Zabłocie (voievodatul Bełz) – 120, 425 Żurawin (ţinutul Sanok) – 143, 187,
Zagwóźdź (ţinutul Halici) – 106 568, 714
Zahoczewie (ţinutul Sanok) – 181, 86, Żurawnica (ţinutul Chełm) – 121, 435
554, 600 Żydaczów (ţinutul Lwów) – 66, 71, 88,
Zakopane (voievodatul Cracovia) – 104, 109, 110, 115, 127
118 Żywiec (voievodatul Cracovia) – 197,
Zamch (ţinutul Przemyśl) – 816 156
254
Hărţi
HARTA nr. 1. Aria de răspândire a colonizării româneşti pe teritoriul Ruteniei Roşii şi în ţinutul Lublin (localităţile sunt
indicate prin numere, potrivit anexei la hartă)
1. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea; 2. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în prima jumătate
a secolului al XV-lea; 3. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XV-lea; 4. aşezări al căror caracter românesc este
consemnat la începutul secolului al XVI-lea (deşi, probabil, sunt mai vechi); 5. alte centre; 6. graniţa statului; 7. graniţele voievodatelor; 8. graniţele ţinutului; 9.
trecători importante.
257
Hărţi
HARTA nr. 2.
Colonizarea românească pe teritoriul Ruteniei Roşii şi zonele cu un indice
de împădurire semnificativ sau mlăştinoase
1. râuri; 2. zone împădurite sau mlăştinoase; 3. localizarea aşezărilor româneşti; 4. graniţele statului; 5. graniţele voievodatului;
6. graniţele ţinuturilor.
259
Hărţi
HARTA nr. 3.
Localizarea aşezărilor româneşti în Rutenia Roşie, potrivit datelor
hipsometrice
1. regiuni aflate la o altitudine mai mare de 800 m. peste nivelul mării; 2. regiuni între 500 m. şi 800 m. peste nivelul mării; 3.
regiuni între 200 şi 500 m. peste nivelul mării; 4. regiuni aflate la o altitudine mai mică de 200 m.; 5. graniţele statului;
6. graniţele voievodatului; 7. graniţele ţinutului; 8. localizarea aşezărilor româneşti în Rutenia Roşie.
260
Hărţi
HARTA nr. 4.
Colonizarea românească din perioada medievală în Rutenia Roşie în relaţie
cu tipurile de sol împreună cu tabelul de bonitate
Tipuri de soluri dominante

Simbol Categorii şi tipuri de soluri dominante Cultivare Fertilitate
Brune (levigate şi eutricambisoluri) uşoară fertile
Rendzine dificilă fertile şi foarte fertile
Spodisoluri (podzoluri şi soluri roşcate) foarte uşoară puţin fertile
Soluri negre foarte uşoară foarte fertile
Soluri aluviale-gleice şi levigate uşoară fertile
Soluri brune acide, imature, pietroase dificilă puţin fertilă
261
Hărţi
HARTA nr. 5/1.

Colonizarea românească din perioada medievală în Rutenia Roşie şi în
ţinutul Lublin
5/1: Ţinutul Halici

1. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în prima jumătate a secolului al XV-lea; 2. aşezări al căror
caracter românesc este consemnat la începutul secolului al XVI-lea (deşi, probabil, sunt mai vechi); 4. alte centre;
5. trecători importante; 6. graniţele statului; 7. graniţele voievodatelor; 8. graniţele ţinuturilor.
262
Hărţi
HARTA nr. 5/2.

ţinutul Lublin
5/2: Ţinutul Lwów împreună cu powiat-ul Żydaczów

1. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea; 2. aşezări al căror
caracter românesc este consemnat în prima jumătate a secolului al XV-lea; 3. aşezări al căror caracter românesc este
consemnat în a doua jumătate a secolului al XV-lea; 4. aşezări al căror caracter românesc este consemnat la începutul
secolului al XVI-lea (deşi, probabil, sunt mai vechi); 5. alte centre; 6. graniţele statului; 7. graniţele voievodatelor;
263
Hărţi
HARTA nr. 5/3.

ţinutul Lublin
5/3: Voievodatul Bełz

caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XV-lea; 3. aşezări al căror caracter românesc este
consemnat la începutul secolului al XVI-lea (deşi, probabil, sunt mai vechi); 4. alte centre; 5. graniţele voievodatelor.
264
Hărţi
HARTA nr. 5/4.

ţinutul Lublin
5/4: Ţinutul Chełm

caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XV-lea; 3. aşezări al căror caracter românesc este
consemnat la începutul secolului al XVI-lea, deşi cu siguranţă sunt mai vechi; 4. alte centre; 5. graniţele voievodatelor;
265
Hărţi
HARTA nr. 5/5.

ţinutul Lublin
5/5: Ţinutul Lublin

1. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în prima jumătate a secolului al XV-lea; 2. alte centre; 3. graniţele
voievodatelor.
266
HARTA nr. 5/6.
Colonizarea românească din perioada medievală în Rutenia Roşie şi în ţinutul Lublin
5/6: Ţinutul Przemyśl

1. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea; 2. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în prima jumătate a secolului al XV-
lea; 3. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a asecolului al XV-lea; 4. aşezări al căror caracter românesc este consemnat la începutul secolului al XVI-lea,
deşi cu siguranţă sunt mai vechi; 5. alte centre; 6. cele mai importante trecători; 7. graniţa statului; 8. graniţele voievodatelor; 9. graniţele ţinuturilor.
267
Hărţi
HARTA nr. 5/7.

ţinutul Lublin
5/7: Ţinutul Sanok

1. aşezări al căror caracter românesc este consemnat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea; 2. aşezări al căror
caracter românesc este consemnat în prima jumătate a secolului al XV-lea; 3. aşezări al căror caracter românesc este
consemnat în a doua jumătate a secolului al XV-lea; 4. aşezări al căror caracter românesc este consemnat la începutul
secolului al XVI-lea, deşi cu siguranţă mai vechi; 5. alte centre; 6. cele mai importante trecători; 7. graniţa statului; 8.
graniţele voievodatelor; 9. graniţele ţinuturilor.
269
Anexă
la HARTA nr. 1: Aria de răspândire a colonizării româneşti pe teritoriul

Ruteniei Roşii şi în ţinutul Lublin
(Localităţile sunt prezentate în ordinea numerotării lor)
1. Kosów 32. Przerośl 61. Wyczołki

2. Myszyn 33. Grabowiec 62. Tołstobaby
3. Pystyń 34. Bitków 63. Cześniki
4. Uteropy 35. Monasterczany 64. Lipica
5. Berezów Wyźny 36. Bohorodczany 65. Podhajce
6. Berezów Niźny 37. Uzin (Hubary) 66. Olchowiec
7. Spas (Ispas) 38. Miłowanie 67. Żelibory
8. Kluczów 39. Serednie 68. Dorochów
9. Kniaziodwór 40. Padniewa 69. Dryszczów
10. Peczeniżyn 41. Kamień 70. Buków
11. Stopczatów 42. Rudniki 71. Szarańczuki
12. Werbiąź 43. Niegowce 72. Byczowce
13. Jabłonica 44. Korościatyń 73. Berezowica
14. Mikuliczyn 45. Sielec 74. Czerniów
15. Targowica 46. Podmichalce 75. Perehińsko
16. Przybyłów (Zabereźnica) 76. Kozara
17. Żukocin 47. Bukowna 77. Poświrz
18. Chlebiczyn 48. Podgrodzie 78. Bolechów Wołoski
19. Uhorniki 49. Zagwóźdź 79. Wołoska Wieś
20. Delatyn 50. Pasieczna 80. Stulsko
21. Łucza 51. Czesibiesy 81. Drohowyże
22. Tłumacz (Jezupol) 82. Krasów
23. Chomiaków 52. Kniehinin 83. Honiatycze
24. Markowce 53. Tyśmienica 84. Sroki
25. Cucyłów 54. Przewoziec 85. Suchodół
26. Drohomirczany 55. Wodniki 86. Siedliska
27. Pniów 56. Łany 87. Leśniowce
28. Starunia 57. Tumierz 88. Podciemne
29. Żuraki 58. Delijów 89. Kuhajów
30. Wołosów 59. Tenetniki 90. Świrz
31. Lachowce 60. Stawne 91. Tuczna
Hărţi
92. Prybeń 131. Werchrata 169. Kobło

93. Kurzany (Stawne) 132. Niemirów 170. Lenina
94. Rozhadów 133. Uliko 171. Strzelbice
95. Pohrebce 134. Teniatyska 172. Kotów (Bania
96. Jasionowce 135. Prusie Kotowska?)
97. Żuków 136. Tarnawatka 173. Wola Derewna
98. Podlipce 137. Werechanie 174. Strzyłki
99. Perepelniki 138. Sielec Bieńków 175. Derewno
100. Hołubica 139. Brusno Stare 176. Bilicz (Bylicz)
101. Kondratów 140. Żuków 177. Nowoszyce
102. Płuchów 141. Kobylnica 178. Stupnica
103. Kołtów Wołoska 179. Urosz(Uruż)
104. Perepelniki 142. Basznia 180. Wola (k. Stupnicy)
105. Zubrza 143. Szczurowice 181. Wysocko Niżne
106. Sołonka 144. Zabłocie 182. Wysocko Wyżne
107. Zielów 145. Żurawnica 183. Turka
108. Żorniska 146. Żdżanne 184. Ilnik
109. Jaśniska 147. Wola Lipska 185. Isaje
110. Łozina 148. Huszczka 186. Jasienica Zamkowa
111. Krechów Wołoska 187. Ilniczek
112. Kruniki (lub 149. Olszanka 188. Jawora
Starzyska) 150. Bereść (Bereście) 189. Komarniki
113. Jażów 151. Samarowice 190. Żupanie
114. Mokrotyń (Samary) 191. Turze
115. Turynka 152. Hniszów (Niszów) 192. Wola Błażowska
(Turzynka) 153. Stulno 193. Podbuż
116. Smereków 154. Łukówek 194. Monasterzec
117. Błyszczwody 155. Chrzanów 195. Wolsza
118. Monaster 156. Radzięcin 196. Bolechowce
119. Macoszyn 157. Branew Wołoska 197. Letnia
120. Lubycza 158. Czerchawa 198. Horucko
121. Ruda 159. Łukawica 199. Medenice
122. Ruda Wołoska 160. Stronna 200. Bilcze
123. Nowe Hrebenne 161. Hołowiecko 201. Wownia
124. Stare Hrebenne 162. Wołcze 202. Uniatycze
125. Nieznanów 163. Mszaniec 203. Michałowice
126. Czanyż 164. Topolnica 204. Dołhe
127. Ohladów 165. Jasienica Solna 205. Delawa
128. Opłucko 166. Łużek Górny 206. Uliczno
129. Mosty 167. Łużek Dolny 207. Poczajowice
130. Łukawiec 168. Łastówki 208. Solec
272
Hărţi
209. Hubice 239. Kopysno 264. Wola (Stuposiany)

210. Skole 240. Bircza 265. Żurawin
211. Tuchla 241. Bonów 266. Tworylne
212. Kłodnica 242. Podbórz 267. Rajskie
213. Tustanowice 243. Sokola (Bokola?) 268. Chrewt
214. Borysław 244. Sarny 269. Solina
215. Żulin 245. Radoszyce 270. Bóbrka
216. Stynawa Wyżna 246. Szczawne 271. Uherce
217. Synowódzko 247. Morochów 272. Olszanica
Niżne 248. Wola 273. Polana
218. Synowódzko Morochowska 274. Serednica
Wyżne (Mokre) 275. Wołkowyja
219. Podhorodec 249. Płonna 276. Stefkowa
220. Smolnica 250. Wola Sękowa 277. Ustianowa
221. Czaple (Trąbowla) 278. Tyrawa Wołoska
222. Humieniec 251. Smolnik 279. Bezmichowa
223. Starzawa 252. Markowce 280. Leszczawa
224. Buniowice 253. Niebieszczany 281. Brzeżawa
225. Krościenko 254. Serednie (Twardego
226. Kubice 255. Zahoczewie Wola)
227. Rudawka 256. Mchawa 282. Lipa
228. Terło 257. Łukowe 283. Rudawka
229. Brylińce 258. Czaszyn 284. Żohatyń
230. Makowa 259. Wola Czaszyńska 285. Hadle Szklarskie
231. Cisowa (Brzozowiec) 286. Łubno
232. Dziewięczyce 260. Jaśliska 287. Hłomcza
233. Olszany 261. Trzcianka 288. Witryłów
234. Jamma (Zawadka 289. Końskie
235. Trójca Rymanowska?) 290. Blizne
236. Nowe Sady 262. Odrzechowa 291. Poraż
237. Pacław 263. Tarnawa 292. Olesze (Holesze
238. Bolanowice (Ternowa) lub Holeszów)
273

Grzegorz Jawor - Asezarile de Drept Valah PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grzegorz Jawor - Asezarile de Drept Valah PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AŞEZĂRILE DE DREPT VALAH

Redactor: Iulian MOGA

Ilustraţia de pe copertă redă imaginea unor săteni români de pe stampe transilvănene de

© Grzegorz Jawor, 2010

AŞEZĂRILE DE DREPT VALAH

Traducere de Gabriela Gavril-Antonesei

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

I. Gavril-Antonesei, Gabriela (trad.)

Prefaţă de Victor Spinei

Capitolul VI .................................................................................................. 195

JUS VALACHICUM ÎN PROSPECTAREA

În urmă cu mai bine de un deceniu, parcurgând standurile cu noutăţi

capabile să proiecteze noi lumini asupra istoriei enclavelor aromâne,

1994, p. 34-36); Oblicze etniczne i osadnictwo okolic Goraja w późnym średniowieczu,

Instytut Historii UJ-Kraków, 2004, p. 337-354; Migracje wołoskie w Europie

cele coordonate de factorii administrativi, a drepturilor şi îndatoririlor, a

Il y a presque une décennie auparavant, parcourant les stands aux

enclaves aroumaines, istroroumaines et méglénoroumaines dans les Balkans

передумови, виникнення, історія, культура, традиції. Галич 19-21 серпня 1993 р.

czasach nowożytnych (en collaboration avec R Szczygieł), dans: Geograficzne

et de Transylvanie. Ceux-ci avaient des préoccupations éminemment agricoles,

Profilul teritorial şi administrativ al Ruteniei Roşii (Russia Rubra), cunos-

ajungându-se la formaţiuni hibride. În această configuraţie complexă a apărut

români. Trezeşte de asemenea reţineri convingerea că acele câteva nume de

pasterskich od XIV-XX wieku, în Wierchy, An 29, 1960.

Carpaţilor. În Maramureş, migraţiile au început probabil la sfârşitul secolului

24, Bratislava, 1980, red. V. Matul, p. 215.

Cracovia datează din 1394, ceea ce constituie un element semnificativ, ce sugerează că

mai devreme de jumătatea secolului al XIV-lea. De aceea şi demersul nostru

pământuri pentru colonizarea românească. Vom căuta să oferim un răspuns

XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, au avut-o datele provenite din

extrem de pătrunzătoare a acestui volum. Observaţiile domniei sale au

Aspecte etnice ale migraţiei românilor pe

MIGRAŢIA ROMÂNEASCĂ ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

În istoriografiile ţărilor central-europene şi balcanice, numai câteva pro-

românească), a fost analizată de către J. Reychman în următoarele lucrări: Zagadnienie

Concepţiile formulate în ultimii ani de către reprezentanţii istoriografiei

producă, treptat, o modificare a caracterului originar al acestei colonizări,

Pacewiczówna, Osadnictwo pasterskie i wędrówki w Tatrach i na Podtatrzu, Cracovia, 1931, p. 273;

Národopis, 9, 1961, vol. 4, p. 537.

izvoarelor, acesta a ajuns la concluzia că Munţii Carpaţi, cu puţine aşezări

etnic românesc la întemeierea de aşezări în Carpaţii din Rutenia şi nu citează lucrarea

Necesitatea abordării problematicii semnalate în titlul capitolului derivă,

REPREZINTĂ VALAHII DOAR O CORPORAŢIE PROFESIONALĂ?

apropiat de cel etnic – G. Gieysztor, Więź narodowa i regionalna w polskim średniowieczu, în

Sassowye. Genus Valachicum, ex montibus et silvis provinciarum Russiae, qui poloniny

dreptul valah, locuitorii simpli nu aveau oi şi se întreţineau din agricultură.

Koronego (mai departe: ASK), Dep. I, cota 21, f. 34.

satul Radoszyce (ţinutul Sanok), împreună cu un sołectwo în dreptul german42,

asemenea, nu toţi locuitorii satelor româneşti erau denumiţi cu acest termen

przemyski (mai departe: SGP), F. 13, vol. 1, dos. 4., f. 219.

Deşi ambele grupuri erau de religie ortodoxă, unele documente referi-

Cracovia, 1902, nr. 1500.

sesizat faptul că, ţinând seama de caracterul diferit al datelor istorice şi

GENEZĂ LOCALĂ SAU EXTERIOARĂ A DREPTULUI VALAH?

ukrains’kich Karpat..., p. 29.

D. D. Mototolescu, Jus valachicum în Polonia, Bucureşti, 1916, p. 3.

Kutrzeby, vol. 1, Cracovia, 1938, p. 106.

K. Kadlec, Valaši a valašské..., p. 441 şi urm.; J. Štika, Moravské Valašsko..., p. 21.

Bucureşti, 1964, p. 101, p. 217 şi urm.

1930, pp 38-44; K. Kadlec, Valaši a valašské právo..., p. 247; P. Ratkoš, Problematika

Posiedzeń PAU, 1939, nr. 5, 1945, p. 192.