Psihosomatica bolilor renale

Bolile renale trebuie înțelese în contextul modelului bio-psiho-social, fiind importante

relațiile dintre markerii biologici ai bolii, parametrii psihologici și de mediu.

Funcțiile multiple ale rinichiului explică manifestările clinice variate care apar în
insuficiența renală acută sau cronică și imposibilitatea supraviețuirii în cazul unei duble
nefrectomii.

Bolile renale, în funcție de gravitatea lor dar și de consecințe, au un important impact

psihologic și comportamental privind raportarea la boală, stilul de coping, complianța la
tratament, precum și un înssemnat impact social.

Comportamentle în bolile renale – exemplificări

Insuficiența renală cronică (IRC)

Reprezintă incapacitatea rinichilor de a-și asigura funcțiile, în urma distrugerii lent

progresive a nefronilor. Când funcția renală scade sub 20 -25%, apare sindromul uremic
care produce dezechilibre biochimice, acumulare de toxine și disfuncție organică
multiplă.

IRC are drept cauze nefropatiile interstițile și glomerulonefritele. Semnele clinice apar în
stadiile avansate ale bolii și sunt reprezentte de :
- astenie
- paloare
- tulburări digestive ( anorexie, greață)
- poliurie nocturnă
- HTA
- Edeme

Alterarea funcției renale atrage diverse complicații: cardiovasculare ( HTA, insuficiență

cardiacă), infecțioase ( favorizate de denutriție, scăderea rezistenței organismului,
utilizarea cateterelor venoase, sondelor), tulburări hidroelectrolitice și metabolice, efecte
nocive ale medicației nefrotoxice.

Tratamentul medicamentos – scop principal – menținerea funcțiilor rinichilor, cu

minimizarea complicațiilor.
În ITC stadiul terminal tratamentul constă în hemodializă, dializă peritoneală sau
transpalnt renal.

Transplant renal – soluția radicală. Cei care beneficiază de transplant renal urmează tipic
un tratament imunosupresiv și trebuie să fie atenți la eventualele semne de respingere a
organului, lucru care se traduce în plan psihologic prin anxietate. Tratamentul agresiv cu
imunosupresoare post transplant – are consecințe importante asupra capacității de apărare
a organismului, favorizând apariția cancerului și a infecțiilor de diferite etiologii, în acest
fel raportul risc-beneficiu al intervenției devenind discutabil.

Succesul transplantului depinde de răspunsul individual la tratament, dar și de factori

psihologici, precum comorbiditățile psihiatrice, locusul de control, tipul de P.

Imunosupresivele utilizate au adesea reacții adverse vizibile ( ex. Facies cu aspect de lună
plină) sau percepute ca fiind grave ( susceptibilitate crescută la infecții, HTA, potențial
lezionant hepatoc și renal), toate acestea influențând complianța la tratament și impunând
monitorizarea regulată a pacientului.

Alternativa la transplat este dializa:

- peritoneală , intermitentă 3-4 dialize pe saptamână sau cntinuă ( înlocuirea soluției
la fiecare 4-8 ore zilnic)
- hemodializa mai frecventă – sângele cu toxine este depurat și echilibrat hidro-
electrolitic și acido-bazic , prin punerea în contact cu o soluție hidroelecrolitică,
prin intermediul unei mebrane semipermeabile, de tri ori pe saptămână, timp de
3-6 ore.

Factorii luați în considerare pentru stabilirea indicației de hemodializă sunt:

- stadiul insuficienței renale
- natura afecțiunii renale
- prezența unor complicații sau boli asociate
- vârsta pacientului
- starea vaselor periferice
- starea psihică a pacientului: se au în vedere stabilitatea emoțională și motivația
( hemodializa este de lungă durată, impune o serie de restricții și dependența de
echipamentu de dializă, de personalul medico-sanitar și de familie), capacitatea
intelectuală care să îi permită cooperarea și complianța la tratament.
- Situația familială și profesională

Ambele proceduri de dializă sunt generatoare de multiple distresuri:

- mari consumatoare de timp
- aduc cu sine restricții privind alimentația și ingestia de lichide, care trebuie strict
monitorizate
- se pot însoți de efecte secundare, mai ale gastrointestinale
- pot fi urmate de variații complicații
o cardiovasculare (hiper sau hip tensiune, tulburări de ritm, cardiopatie
ischemică)
o neurologice (polinevrită, encefalopatie)
o endocrine ( tulburări ale metabolismului fosfo-calci, crampe musculare,
scăderea libidoului, impotență, dismenoree, menometroragii)
o hematologice (anemie)
o digestive ( ulcer)
 o cutanate ( prurit, pete pigmentare)
o infecțioase (hepatite)
o deteriorare cognitivă ( dificultăți de memorie și concentrare)

De aceea complianța este foarte importantă dar ea atinge doar 50 -70%, IRC fiind cauza
unui număr important de decese.

Factorii psihologici cu implicații directe asupra morbidității și mortalității în bolile renale

sunt repezentați de SP asociat bolii și tratamentului, scăderea calității vieții și riscul de
apariție a anxietății și depresiei. Prevalența depresiei în IRC variază între 12-45 %,
putând trece de multe ori neobservată. Depresia este asociată cu mortalitatea timpurie și
cu morbiditatea prin mecanisme încă nelucidate, dar care presupun implicarea duală a
verigilor comportamentală (noncomplianța) și biologică (imunocompetența scăzută).

La bolnavii renali care au suferit un transplat sau fac dializă, complianța este influențată
frecvent de concordanța între stilul de coping al pacientului și solicitările tratamentului
( cei cu coping activ siunt mai complianți și de prezența suportului social familial. Unele
studii au arătat că povara adaptării și susținerii familale cade pe umerii femeii mai
degrabă decât pe cei ai bărbatului, iar suportul este furnizat într-o măsură mai mare în
cadrul căsătoriei decât al unei relații parteneriale.

În echipele de transpant și în unitățile de dializă un rol deosebit îl au spihologii, IRC fiind

descrisă ca un adevărat living stress laboratory. Aportul psihologilor este binevenit în
ceea ce privește susținerea pacientului în adaptarea sa la boală și la restricțiile
tratamentului, precum și în demersurile de creștere a CT prin strategii de tip
comportamental ca semnarea de contracte, plata simbolică sau reîntărirea pozitivă și de
ameliorare a adaptării sociale prin terapia de grup.

Sindromul nefrotic ( SN)

Un stadiu evolutiv în cursul unor boli renale caracterizat prin:

- proteinurie
- hipoproteinemie
- hipoalbuminemie
- Poate apărea la orice vârstă, debutul fiind insidios, cu oboseală, cefalee, anorexie,
anemie, edem de tip renal.
- Evoluția poate fi diferită, de la vindecare cu remisiune completă sau incompletă
până la cronicizare către insuficiență renală severă sau deces.

Tratamentul poate asigura prelungirea duratei de viață dar poate fi însoțit și de efecte
adverse, care se adaugă bolii de bază. De exemplu, atunci când iau tratament cu
corticoizi, unii copii cu SN pot avea comportament dificil sau devin irascibili, sunt
nemulțumiți de dietă, de efectele secundare vizibile ale terapiei, pot dezvolta tulburări de
comportament sau să refuze să meargă la școală, iar unii pot deveni depresivi sau pot
adopta un comportament agresiv.
Principala problemă o constituie posibila complianță scăzută, via constrângerile aduse de
regimul igieno-dietettic ( regim alimentar hipercaloric, pe bază de hidrocarbonate și cu
restrângerea aportului de proteine și grăsimi, restricție sodată) sau necesitatea repausului
la pat în cazul prezenței edemelor și pe perioda terapiei cu corticoizi sau
imunosupresive).
Consilierea sau terapia pot realmente să îl ajute pe pacient să facă față mai bine acestei
boli cronice, în care tratamentul este dificl iar evoluția cunoaște peroade de remisiune și
recidive.

Incontinența urinară (IU)

Scurgerea involuntară și inconștientă prin uretră a urinii conținute de vezică.Cauzele care

determină IU pot fi temporare ( infecții, stări confuzionale, restricții privind mobilitatea,
efecte secundare ale medicamentelor ca sedativele hipnotice sau diureticele) sau de lungă
durată& permanente ( diabet, ACV, paralizie cerebrală, scleroza multiplă, mărirea
volulmului prostatei, accidente ce afectează măduva spinăroo, defecte congenitale
precum spida bifida).

Există mai multe tipuri de IU:

- urgentă, imperioasă
- de tip presiune tensiune
- prin prea –plin
- de tip refelx
- funcțională
- iatrogenă
- complexă

IU poate ridica serioase probleme psihologice și sociale pacientului, fiind asociată cu

scăderea stimei de sine, restrângerea interacțiunilor sociale, scăderea calității vieții,
depresie, creșterea dependenței de personalul de îngrijire.

Tratamentul incontinenței se poate face pe plan farmacologic, chirurgical sau psihologic.

Terapia comportamentală presupune tehnici precum:
- antrenamentul vezical cuprinde un program educațional, cu instrucțiuni scrise,
vizuale și verbale referitoare la fiziologia și patologia micțiunii, tehnici de
distragere sau de relaxare, persoana este învățată să își amâne în mod voluntar
micțiunea și să extindă intervalele de timp dintre două micțiuni), întărirea pozitivă
prin mesaje de apreciere și încurajare furnizate de către personalul medical pentru
participarea activă a pacientului și obținerea de rezultate în urma antrenamentului
vezical.
- Deprinderea golirii vezicii la anumite ore are ca scop scăderea numărului de
episoade de incontinență, prin golirea vezicii la anumite intervale regulate
- Golirea imediată a vezicii este o modalitate de a învăța pacienții să fie conștienți
de situația incontinenței și să solicite ajutor pentru urinare la personalul de
 îngrijire. Include trei elemente: monitorizarea, capaitatea d a utiliza la timp
toaltea, recompensarea pentru menținerea continenței
- Exerciții pentru musculatura pelviană, cu scopul de întări forța mușchilor
voluntari periuretrali și pelvici

Infecțiile tractului urinar

Sunt caracterizate de prezența unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar,
de la rinichi la colul vezical. Din punct de vedere clinic, unii pacienți sunt
asimptomatici, la alții apr diurie, polachiurie, durere suprapubiană iar la alții febră,
frisoane, lombalgii

ITU rămân o cauză semnificativă de morbiditate pentru toate grupele de vârstă

Simptomele cu care se confruntă femeile afectează aspecte legate de calitatea vieții:

- vitalitatea
- bunăstarea emoțională
- capacitatea de îndeplinire a rolurilor sociale

În ITU, componenta comportamentală nu este importantă doar din punct de vedere al

necesității respectării regimului igieno-dietetic (ingestie mare de lichide, evitarea
consumului de alcool, cafe și condimente), dar și din punct de vedere al complianței,
deoarece non-complianța poate duce la apariția unor infecții recidivante și rezistente, la
propagarea infecției sau chiar la septicemie și șoc septic, în funcție de statusul imunilogic
al fiecărei persoane.

Este necesară optimizarea relației medic –pacient, ccea ce presupune:

- stabilirea unei relații bazate pe încredere și comunicare empatică, având în vedere
posibila discutare a unor factori de risc legați de activitatea sexuală)
- informarea corectă și educarea pacientului referitor la boală și la factorii de risc
comportamentali
- stilul colaborativ, în stabilirea planului terapeutic.