calamitate naturală – fenomen distructiv natural şi (sau) antroponatural, la producerea căruia poate apărea sau

apare un pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, se deteriorează sau se distrug bunurile materiale, factorii şi
componentele de mediu;
factorul distructiv al sursei situaţiei excepţionale – parte componentă a unui fenomen periculos sau al unui
proces, provocat de sursa situaţiei excepţionale şi caracterizat de acţiuni fizice, chimice şi biologice sau
manifestări care sînt determinate sau exprimate de parametrii corespunzători;
fenomen natural periculos – eveniment natural sau condiţia elementelor mediului natural, ca rezultat al
activităţii proceselor naturale care după intensitatea lor, proporţiile de răspîndire şi continuitate, pot cauza
acţiuni distrugătoare oamenilor, obiectelor economiei şi mediului ambiant;
incendiu – proces de ardere necontrolată în spaţiu şi timp, care provoacă prejudicii materiale şi (sau)
periclitează viaţa şi sănătatea oamenilor şi animalelor agricole;
lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale – lucrări de salvare-deblocare şi alte lucrări de urgenţă, care
sînt desfăşurate în caz de apariţie a situaţiilor excepţionale şi orientate spre salvarea vieţii şi păstrarea sănătăţii
oamenilor, reducerea prejudiciului mediului ambiant şi a pierderilor materiale, precum şi localizarea zonelor
situaţiilor excepţionale, întreruperea acţiunii factorilor periculoşi caracteristici acestora;
lucrări de urgenţă în situaţie excepţională – lucrări de salvare-deblocare, lucrări de restabilire, acordarea
imediată a asistenţei medicale, executarea măsurilor sanitar-epidemiologice şi menţinerea ordinii publice în
zona situaţiei excepţionale;
lucrări de salvare-deblocare în situaţie excepţională – acţiuni de salvare a oamenilor, bunurilor materiale şi
culturale, ocrotirea mediului ambiant în zona situaţiilor excepţionale, localizarea situaţiilor excepţionale şi
potolirea sau reducerea pînă la nivelul minimum admisibil a influenţei factorilor periculoşi caracteristici pentru
acestea;
lucrări de restabilire în situaţie excepţională – lucrări primordiale în zona situaţiei excepţionale, în vederea
localizării focarelor separate de distrugeri şi cu pericol sporit, lichidarea avariilor şi deteriorărilor la reţele şi
liniile comunicaţiilor comunale şi industriale, crearea condiţiilor minime necesare pentru asigurarea necesităţilor
vitale ale populaţiei, precum şi lucrări de curăţare sanitară şi dezinfectare a teritoriului;
situaţie excepţională – situaţie pe un anumit teritoriu, ca rezultat al unei avarii, fenomen natural periculos,
catastrofe, calamităţi naturale sau de alt caracter, care pot provoca sau au provocat victime umane, prejudiciu
sănătăţii oamenilor sau mediului ambiant, pierderi materiale considerabile şi au afectat condiţiile activităţii
vitale a oamenilor;
situaţie excepţională cu caracter tehnogen – situaţie în care, în urma apariţiei sursei situaţiei excepţionale
tehnogene la un obiect sau pe un anumit teritoriu, se întrerup condiţiile normale de viaţă şi activitate a
oamenilor, apare un pericol pentru viaţa şi sănătatea lor, se cauzează prejudiciu proprietăţilor populaţiei,
economiei naţionale şi mediului ambiant;
situaţie excepţională cu caracter natural – situaţie pe un anumit teritoriu, ca rezultat al apariţiei sursei
situaţiei excepţionale naturale, care poate provoca sau a provocat victime umane, prejudiciu sănătăţii oamenilor
şi (sau) mediului ambiant, pierderi materiale considerabile şi afectarea condiţiilor activităţii vitale a oamenilor;
situaţie excepţională cu caracter biologico-social – situaţie în care, în urma apariţiei sursei situaţiei
excepţionale biologico-sociale pe un anumit teritoriu, se întrerup condiţiile normale de viaţă şi activitate a
oamenilor, existenţa animalelor agricole şi creşterea plantelor, apare un pericol pentru viaţa şi sănătatea
oamenilor, există riscul răspîndirii vaste a bolilor infecţioase, pierderii animalelor şi plantelor agricole;
sursă a situaţiei excepţionale – fenomen natural periculos, avarie sau accident tehnogen periculos,
răspîndirea vastă a bolii infecţioase a oamenilor, animalelor agricole şi plantelor, în urma cărora a avut loc sau
poate apărea o situaţie excepţională;
zonă a situaţiei excepţionale – teritoriul pe care a avut loc situaţia excepţională.
II. CLASIFICAREA SITUAŢIILOR
EXCEPŢIONALE
La general situaţiile excepţionale se clasifică în două compartimente mari :
 conflictuale – războaie, crize economice, revoluţii, corupţie, terorism;
 neconflictuale – naturale, tehnogene, etc.

Situaţiile Excepţionale neconflictuale la rândul lor pot fi clasificate în dependenţă de mai multe
criterii. Astfel conform Hotărîrii Guvernului RM nr. 347 din 25 martie 2003 “Cu privire la modul de
acumulare şi schimb de informaţii în domeniul protecţiei populaţiei şi a teritoriului în condiţii de
situaţii excepţionale” sunt stabilite:

1
în dependenţă de mărimea teritoriului răspândirii lor, numărul sinistraţilor care au avut de suferit,
prejudiciul material cauzat, gravitatea consecinţelor:

de obiect - situaţii în urma cărora au avut de suferit pînă la 10 persoane sau au fost afectate
condiţiile de activitate vitală a mai puţin de 100 persoane, ori prejudiciul material cauzat constituie
cel mult 18 mii lei la ziua producerii situaţiei excepţionale şi nu depăşeşte raza teritoriului obiectivului
industrial sau de menire socială;
cu caracter local - situaţii în urma cărora au avut de suferit mai mult de 10, dar cel mult 50 persoane,
ori au fost afectate condiţiile activităţii vitale a circa 100, dar cel mult 300 persoane, ori prejudiciul
material cauzat constituie mai mult de 18 mii lei, dar nu mai mult de 90 mii lei la ziua producerii situaţiei
excepţionale, iar zona situaţiei excepţionale nu depăşeşte limita hotarelor localităţii, oraşului,
municipiului;
situaţii excepţionale teritoriale - situaţii în urma cărora au avut de suferit mai mult de 50, dar cel
mult 100 persoane, ori au fost dereglate condiţiile de activitate vitală a mai mult de 300, dar cel
mult 500 persoane, ori prejudiciul material cauzat constituie mai mult de 90 mii lei, dar cel mult 360
mii lei la ziua producerii situaţiei excepţionale, iar zona situaţiei excepţionale nu depăşeşte limita
hotarelor judeţului (raionului);
situaţii excepţionale de proporţie naţională - situaţii în urma cărora au avut de suferit mai mult
de 100 persoane, ori au fost afectate condiţiile de activitate vitală la cel mult 500 persoane, ori
prejudiciul material cauzat constituie mai mult de 360 mii lei, iar zona situaţiei excepţionale depăşeşte
limita hotarelor a două şi mai multe judeţe (raioane);
situaţii excepţionale de proporţii transfrontaliere - situaţii în care factorii de afecţiune
depăşesc hotarele ţării sau situaţia excepţională s-a produs peste hotarele Republicii Moldova şi
afectează teritoriile acesteia.

3. Situaţiile excepţionale se clasifică în funcţie de numărul persoanelor care au suferit în urma acestora, cărora
le-au fost afectate condiţiile de activitate vitală, de mărimea pagubei materiale, de hotarele zonelor de răspîndire
a factorilor distructivi ai situaţiilor excepţionale, precum şi de particularităţile manifestării.
4. După proporţiile extinderii şi gravitatea consecinţelor, situaţiile excepţionale se împart în următoarele
tipuri: de obiect, locale, teritoriale, naţionale şi transfrontaliere:
situaţie excepţională de obiect – situaţie în urma căreia au avut de suferit pînă la 10 persoane, inclusiv au
decedat de la 2 la 5 persoane, sau au fost afectate condiţiile de activitate vitală a nu mai mult de 100 de
persoane, sau prejudiciul material, cauzat direct, constituie o mie de unităţi convenţionale la ziua producerii
situaţiei excepţionale, iar zona situaţiei excepţionale nu depăşeşte raza teritoriului obiectului economiei
naţionale sau de menire socială;
situaţie excepţională locală – situaţie în urma căreia au avut de suferit mai mult de 10, dar nu mai mult de
50 de persoane, inclusiv au decedat de la 6 la 10 persoane, sau au fost afectate condiţiile de activitate vitală a
mai mult de 100, dar nu mai mult de 300 de persoane, sau prejudiciul material, cauzat direct, constituie mai mult
de o mie, dar nu mai mult de 5 mii de unităţi convenţionale, la ziua producerii situaţiei excepţionale, iar zona
situaţiei excepţionale nu depăşeşte hotarele localităţii – sat (comună), oraş, municipiu (cu excepţia mun.
Chişinău), sector al municipiului Chişinău;
situaţie excepţională teritorială – situaţie în urma căreia au avut de suferit mai mult de 50, dar nu mai mult
de 100 de persoane, inclusiv au decedat de la 11 la 25 de persoane, sau au fost afectate condiţiile de activitate
vitală a mai mult de 300, dar nu mai mult de 500 de persoane, sau prejudiciul material, cauzat direct, constituie
mai mult de 5 mii, dar nu mai mult de 100 mii de unităţi convenţionale, la ziua producerii situaţiei excepţionale,
iar zona situaţiei excepţionale cuprinde două şi mai multe localităţi vecine, dar nu depăşeşte hotarul raionului
(unităţii teritorial autonome), municipiului Chişinău;
situaţie excepţională naţională – situaţie în urma căreia au avut de suferit mai mult de 100 persoane,
inclusiv au decedat de la 26 de persoane, sau au fost afectate condiţiile de activitate vitală a mai mult de 500 de
persoane, sau prejudiciul material, cauzat direct, constituie mai mult de 100 mii de unităţi convenţionale, la ziua
producerii situaţiei excepţionale, iar zona situaţiei excepţionale cuprinde teritoriul a două şi mai multe raioane
2
vecine ale Republicii Moldova;
situaţie excepţională transfrontalieră – situaţie în urma căreia factorii distructivi depăşesc hotarele
Republicii Moldova sau situaţie excepţională care s-a produs peste hotare şi afectează teritoriul Republicii
Moldova.
5. După particularităţile manifestării, situaţiile excepţionale se divizează în următoarele clase: cu caracter
tehnogen, cu caracter natural şi cu caracter biologico-social.
La rîndul, său clasele situaţiilor excepţionale se subdivizează în grupuri şi genuri de situaţii excepţionale
(anexa nr. 1).
III. LICHIDAREA CONSECINŢELOR
SITUAŢIILOR EXCEPŢIONALE
6. Consecinţele situaţiilor excepţionale se lichidează cu forţele şi mijloacele organizaţiilor, instituţiilor şi
agenţilor economici, indiferent de forma de organizare juridică (în continuare – organizaţii) şi ale autorităţilor
administraţiei publice locale pe teritoriul cărora s-a declanşat situaţia excepţională, sub conducerea comisiilor
pentru situaţii excepţionale.
Lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale de obiect se efectuează cu forţele şi mijloacele obiectului.
Lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale locale se efectuează cu forţele şi mijloacele autorităţilor
administraţiei publice locale (comunelor, oraşelor, municipiilor).
Lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale teritoriale se efectuează cu forţele şi mijloacele autorităţilor
administraţiei publice locale ale raionului (unităţii teritoriale autonome), municipiului Chişinău.
Lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale naţionale se efectuează cu forţele şi mijloacele autorităţilor
administraţiei publice locale de nivelul al doilea, al căror teritoriu a intrat în zona situaţiei excepţionale.
În cazul în care pentru lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale de obiect, locale, teritoriale şi naţionale
nu sînt suficiente forţele şi mijloacele proprii, comisiile respective pentru situaţii excepţionale pot solicita
ajutorul comisiilor pentru situaţii excepţionale ierarhic superioare.
Lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale transfrontaliere se efectuează conform deciziei Guvernului, în
conformitate cu prevederile dreptului internaţional şi acordurilor internaţionale ale Republicii Moldova.
În cazul în care forţele şi mijloacele proprii nu sînt suficiente pentru lichidarea consecinţelor situaţiei
excepţionale naţională, Guvernul solicită, în modul stabilit, asistenţă internaţională.
2. Situaţii excepţionale cu caracter natural
2.1. Fenomene geofizice periculoase:
cutremure de pămînt.
2.2. Fenomene geologice periculoase:
alunecări de teren;
surpări;
eroziunea solurilor.
2.3. Fenomene meteorologice şi agrometeorologice periculoase:
vijelii;
uragane;
vîrtejuri;
grindină mare;
ploi torenţiale;
ploi de lungă durată;
ninsoare puternică;
depuneri puternice de lapoviţă;
viscole puternice;
polei puternic;
ger puternic;
arşiţă puternică;
ceaţă puternică;
secetă;
îngheţuri;
furtuni puternice cu descărcări electrice.
2.4. Fenomene hidrologice periculoase:
nivel înalt al apei (inundaţie);
revărsarea apelor;
viituri pluviale (de zăpadă);
banchiză în derivă;
etiaj;

3
 formarea timpurie a podului de gheaţă şi îngheţarea apei fluviilor navigabile;
debaclu intensiv.
2.5. Fenomene hidrogeologice periculoase:
nivel scăzut al apelor subterane;
nivel înalt al apelor subterane (inundaţie parţială).
2.6. Incendii în natură:
incendii de pădure;
incendii în masivele de stepă şi cerealiere.
2.7. Situaţii excepţionale cauzate de schimbarea stării pămîntului (solului, subsolului, landşaftului):
tasări catastrofale, alunecări de teren, prăbuşiri, prăbuşiri ale suprafeţei terestre, cauzate de lucrările de
extragere a zăcămintelor minerale şi alte activităţi ale omului;
degradarea intensivă a solurilor, deşertificarea unor teritorii vaste, cauzată de eroziuni, salinizări, înmlăştiniri
etc.;
situaţii critice, condiţionate de supraîncărcarea depozitelor (gunoiştilor) cu deşeuri industriale şi menajere,
care poluează mediul înconjurător.
2.8. Situaţii excepţionale cauzate de schimbarea componenţei şi proprietăţilor atmosferei (mediului
atmosferic):
schimbarea bruscă a vremii în urma activităţii antropogene;
inversiuni de temperatură deasupra oraşelor;
insuficienţă de oxigen în oraşe;
depăşirea considerabilă a nivelului maxim admisibil al zgomotului în oraşe;
căderea precipitaţiilor acide;
distrugerea stratului de ozon din atmosferă;
modificarea considerabilă a transparenţei atmosferei;
nivel sporit al radiaţiei.
2.9. Situaţii excepţionale cauzate de schimbarea stării hidrosferei (mediului acvatic):
insuficienţa acută de apă potabilă în urma secării surselor de apă sau poluării acestora;
secarea resurselor acvatice necesare pentru organizarea asigurării cu apă a sectorului social-economic şi a
proceselor tehnologice.
2.10. Situaţii excepţionale cauzate de schimbarea stării biosferei:
dispariţia unor specii de animale şi plante sensibile la schimbările mediului de trai;
pierirea vegetaţiei pe un teritoriu vast;
schimbarea bruscă a capacităţii biosferei de a reproduce resurse regenerative.
Făcînd trimitere la Hotărîrea Guvernului nr. 347 din 25 martie 2006 menţionată mai sus situaţiile
excepţionale se clasifică în funcţie de factorii provocatori în felul următor:

SITUAŢII EXCEPŢIONALE

Cu caracter Cu caracter Cu caracter

BIOLOGICO-SOCIAL
TEHNOGEN NATURAL

4

Accidente de transport.
Incendii, explozii.
Accidente cu degajarea
substanţelor chimice.
Depăşirea concentraţiei maxim
admisibile a substanţelor
periculoase în mediul ambiant.
Accidente cu degajarea
substanţelor radioactive.
Prăbuşirea bruscă a edificiilor,
construcţiilor.
Accidente ale sistemelor
electroenergetice.
Avarii ale sistemelor comunale
de asigurare vitală.
Avarii ale sistemelor de legătură
şi comunicaţii
Avarii ale sistemelor de
purificare industriale
Avarii hidrodinamice.
Boli contagioase ale
Fenomene periculoase geofizice.
oamenilor.
Fenomene periculoase geologice. Intoxicaţia oamenilor.
Fenomene meteorologice şi Boli contagioase ale
agrometeorologice periculoase animalelor agricole.
Intoxicarea în masă a
Fenomene hidrologice periculoase.
animalelor agricole.
Fenomene hidrogeologice Pieirea în masă a animalelor
periculoase. sălbatice
Atacarea plantelor agricole de
Incendii în natură.
boli şi dăunători
Situaţii excepţionale cauzate de
schimbarea stării pământului.
Situaţii excepţionale cauzate de
schimbarea componenţei
proprietăţilor atmosferei.
Situaţii excepţionale cauzate de
schimbarea stării hidrosferei.
Situaţii excepţionale cauzate de
schimbarea stării biosferei.

CUTREMURUL – este un fenomen natural ce se caracterizează prin o distrugere rapidă sau o

mişcare în rupere a rocilor sub acţiunea deformaţiilor distructive, generate de degajarea energiei
acestor roci şi care se manifestă prin lovituri subterane şi vibraţii a suprafeţei pământului, ce duc la
deformarea scoarţei terestre şi alte fenomene şi care la rîndul lor pot avea ca urmare mari pierderi
umane şi materiale.
Noţiunea de cutremur, seism provine de la grecescul “seismos” – zguduire, fenomen ce a fost alături
de evoluţia Omenirii din cele mai vechi timpuri şi reprezintă în sine cel mai cumplit fenomen natural,
neprognozat şi care are o frecvenţă destul de deasă pînă în prezent (10 000 seisme / an).
Seismologii clasifică seismele după următoarele tipuri:
 de surpare - când mase mari de roci se prăbuşesc în golurile formate dintre
rocile în măcinare din scoarţa terestră;
 vulcanice - cele provocate de erupţia vulcanilor;
 tectonice – ce au loc la adâncimi mari, fiind provocate de unele fracturi din scoarţa pământului
(folii), şi suprafaţa de rupere a rocilor poate fi de sute sau mii de km2.
Caracteristica cutremurelor de pământ, în special determinarea energiei lor, se execută cu ajutorul
a două tipuri de scări: Scara de magnitudini (M sau Richter) – scară care oferă posibilitatea de a
calcula energia absolută degajată de hipocentrul cutremurului. Această scară este echivalentă cu cea
a temperaturilor şi nu este limitată ci poate creşte în proporţie geometrică. Cutremurele cele mai
puternice care au avut loc pe Terra au fost calificate cu magnitudinea maxim de 8,5 – 9 grade.
O a doua scară este Scara de intensităţi (I) sau scara MSK (Mercalli) – ce este mai relativă decât
precedenta şi clasifică şi compară seismele în limita de 1-12 baluri, în dependenţă de manifestarea
seismului la suprafaţa pământului şi nemijlocit de schimbările şi distrugerile pe care le provoacă.

Relaţia dintre Scara de intensităţi şi Scara de magnitudini

Mărimea magnitudinii după 7,0 şi mai

1,0-3,0 3,0-3,9 4,0-4,9 5,0-5,9 6,0-6,9
scara Richter mare

5
 Mărimea intensităţii seismului X şi mai
I II-III IV-V VI-VII VIII-IX
la suprafaţa pământului mult

După adâncimea focarului (hipocentrului) cutremurele de pământ pot fi clasificate în următoarele

tipuri: - superficiale (cu o adâncime de până la 70 km); - intermediare (adâncimea de 70-300 km); -
adânci (până la 700 km). Cele mai distrugătoare sunt cutremurele ce au loc la adâncimea de până la
70 km. De obicei cutremurele sunt însoţite atât anterior cât şi ulterior de mici seisme – premergătoare
– forşocuri şi cele ulterioare – afterşocuri.
Republica Moldova la fel se află într-o zonă seismică activă şi anume în zona munţilor Carpaţi,
munţi tineri în permanentă creştere şi care se includ în şirul regiunilor cu seismicitate mare.
Fenomenele seismice în această regiune sunt destul de frecvente. Prima informaţie scrisă despre un
cutremur în această regiune ţine de secolul al XI-lea, iar deja cu secolele XVII-XVIII poate fi alcătuită
chiar şi o hartă a frecvenţei seismelor. Prima informaţie scrisă Privitor la secolul XX pentru regiunea
dată putem menţiona următoarele seisme ce au avut o anumită putere de distrugere:
a) mai 1912 (5-6 baluri);
b) noiembrie 1940 (6-8 baluri);
c) martie 1977 (6-8 baluri) – unul din cele mai puternice cutremure din Europa, care s-a făcut
resimţit în mai multe state europene şi în urma căruia s-au înregistrat în jurul de 2000 de
decedaţi. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat România (90% din pierderile umane şi 70%
din pierderile materiale). RSSM a înregistrat pierderi de aproximativ 100 mln ruble.
d) august 1986 (6-8 baluri) – un seism cu o durată de 56 de secunde, a atins în or. Chişinău o
intensitate de 7-8 grade, iar în raioanele din sud – 8 grade. În urma acestui cataclism în RSSM
s-au înregistrat 2 persoane decedate şi peste 200 de persoane traumate. Pierderile economice
ale republicii au fost estimate la peste 500 mln. ruble;
e) mai 1990 (4-6 baluri).
f) octombrie 2004 – magnitudinea în epicentru de 5,8 grade Richter, paguba materială în R.
Moldova fiind de 158,1 mii lei;
Pentru a fi pregătiţi de a ne confrunta cu un cutremur de pămînt trebuie să ţinem minte în primul
rînd cauzele ce pot duce la apariţia accidentelor: prăbuşirea blocurilor, căderea cărămizilor şi pietrelor,
căderea sticlei şi a geamurilor, căderea firelor electrice, căderea mobilei din casă, incendii, intoxicarea
cu substanţe nocive şi nu în ultimul rînd panica – manifestată prin acţiuni nechibzuite ale oamenilor.
Pentru a preveni urmările grave persoanele din timp trebuie să-şi calculeze acţiunile sale, ţinând cont
de locul unde se poate afla în caz de un cutremur.
La serviciu
 de cunoscut obligaţiile fiecărui membru al colectivului;
 de a nu se crea blocaje pe coridoare;
 sistemul de evacuare să fie funcţionabil;
 mobila grea să fie întărită, etc.
La domiciliu
 persoanele să posede cunoştinţe generale despre acest fenomen;
 din timp să se efectueze pregătirea psihică a copiilor;
 trecerile să nu fie blocate;
 existenţa unei truse medicale în casă, cunoştinţe generale despre medicină;
 de a nu păstra în casă substanţe nocive şi uşor inflamabile;
 locurile de dormit să fie amplasate departe de geam;
 întărirea mobilei grele şi neamplasarea ei deasupra paturilor de dormit;
 documentele, actele să fie păstrate într-un loc anumit de unde pot fi uşor luate;
 e de dorit de a avea o rezervă de alimente pentru o perioadă de 5-8 zile.
La şcoală

6
 informarea din timp a elevilor despre acest fenomen şi despre măsurile de protecţie;
 primele două etaje pot fi evacuate rapid în timpul cutremurului;
 să fie ordine pe coridoare şi la ieşirile de rezervă;
 în clădirile cu mai mult de două etaje elevii trebuie să rămână în clase şi să ocupe locurile
nepericuloase (sub bănci).
Toate acţiunile trebuie îndeplinite cu CALM.
În timpul cutremurului:
1. nu intraţi în panică, fiţi calmi, de a nu dezorganiza lumea din jur;
2. rămîneţi pe loc dacă sunteţi în clădire;
3. nu săriţi pe geam;
4. nu folosiţi ascensorul, scările;
5. nu staţi în mijlocul camerei, lîngă geamuri, dulapuri, sobe, pe balcoane, sub plafoane;
6. poziţionaţi-vă lîngă pereţii de rezistenţă;
7. după zguduiri părăsiţi clădirea;
8. închideţi gazul şi lumina;
9. ajutaţi pe bătrâni şi copii;
10. mergeţi la o distanţă de 10-15 metri de clădire;
11. ocoliţi firele de electricitate rupte.
După cutremur:
- nu dezinformaţi populaţia, nu încălcaţi ordinea publică;
- acordaţi primul ajutor medical persoanelor traumate;
- încercaţi scoaterea de sub ruine a sinistraţilor, anunţaţi serviciul 911;
- feriţi-vă de casele deteriorate, de firele electrice rupte.

ALUNECĂRI DE TEREN – un fenomen natural ce cuprinde în sine mişcarea maselor de sol în jos,
pe povârniş, sub influenţa forţei de greutate.
Ele sunt caracteristice sectoarelor de povârniş sau pante şi au ca cauză principală deteriorarea
echilibrului solului în urma următoarelor efecte:
- gradul de înclinare sporit al pantei, cauzat de spălările de apă;
- slăbirea tăriei solului prin umezirea excesivă a lui de precipitaţii (ape subterane);
- influenţa zguduirilor seismice (cutremure, explozii);
- activitatea economică a omului, fără a ţine cont de condiţiile geologice a teritoriului.
În Republica Moldova există peste 15 000 de porţiuni de teren supuse alunecărilor, dintre care 60
sunt în oraşul Chişinău. Toate ele se deosebesc după formă, volum, adâncime, mecanismul de
deplasare al rocilor. Astfel alunecările de teren sunt de mai multe tipuri:
 alunecări de scurgere vâscos-plastică
 alunecări complexe cele mai des întâlnite
 alunecări de glisare
 alunecări de refulare cele mai rar întâlnite

Efectuând o caracteristică generală a acestui fenomen putem menţiona că pe teritoriul Republicii

Moldova există diverse şi un număr mare de alunecări de teren, necătînd la teritoriul mic al republicii.
Toate ele în ansamblu au mai multe cauze de apariţie.
1. Particularităţile litologice şi structurale ale rocilor – preponderent pe teritoriul republicii se
întâlnesc roci argilo-nisipoase, care reprezintă o premisă esenţială la dezvoltarea alunecărilor de
teren;
2. Condiţiile hidrologice – pe teritoriul republicii Moldova (mai ales în zona văilor, vâlcelelor) sunt
foarte răspândite apele subterane, grosimea acestor orizonturi acvifere variază de la centimetri
până la câţiva metri, ei fiind de obicei alimentaţi de precipitaţiile atmosferice. Activitatea

7
 economică a omului îşi aduce aportul la transferarea unei părţi de apă superficiale în cele
subterane. Printre aceste activităţi, cu iz dăunător pot fi menţionate – terasarea versanţilor,
desfundarea solului, irigaţia, chiar şi aratul de toamnă. Deluviile de alunecare la fel fiind
suprasaturate cu umezeală contribuie la reactivarea alunecărilor de teren, iar în aria teritoriului cu
deluvii sunt concentrate 80-90% din alunecări. Astfel, apelor subterane şi structurii geologice a
rocilor le revine rolul primordial în declanşarea alunecărilor de teren de curgere plastică.
3. Relieful fragmentat – teritoriul Republicii Moldova este destul de neuniform după formele de
relief, fiind intens fragmentat de văi şi vâlcele, areale ce au valori de fragmentare de:
2-3 km2 – Podişul Moldovei Centrale, Podişul Nistrean;
sub 2 km2 – Platoul Moldovei de Nord;
deşi sunt şi areale ce ating valorile de 5 km2. Această fragmentare intensă şi contribuie mult la
alcătuirea suprafeţelor de versant, iar prezenţa versanţilor este una din premisele necesare ce duce
la declanşarea alunecărilor. Totodată alunecările depind şi de adâncimea fragmentărilor, care
contribuie prin mărimea lor la nivelul înclinării versanţilor. Periculoase sunt adâncimile de 200-
250-300 metri. Printre altele adâncimea este probabil şi unul din principalii indici pentru evaluarea
predispoziţiei unui teritoriu spre alunecări.
4. Activitatea seismică a regiunii – are şi a un anumit rol (cei drept mai neînsemnat) la activizarea
procesului de alunecări. Deşi între aceste 2 fenomene nu există o legătură directă, seismele (dese
mai ales sau puternice) pot crea condiţii pentru alunecări prin crearea de fisuri ale solului şi prin
micşorarea capacităţii fizico-mecanice a rocilor.
5. Precipitaţiile atmosferice – au probabil cea mai nefastă şi importantă acţiune asupra declanşării
alunecărilor, atît în mod indirect cît şi direct. Direct - precipitaţiile atmosferice sporesc presiunea
hidrostatică şi hidrodinamică a apelor freatice (mai ales toamna-primăvara) prin caracterul lent şi
lung al ploilor, evaporare redusă, etc., astfel încât pericolul de alunecări apare dacă cantitatea de
precipitaţii depăşeşte 20-50% media lunară. Indirect – infiltraţia apei slăbeşte legăturile dintre
parcelele rocilor argiloase ale versanţilor, ploile torenţiale activează eroziunea rocilor şi duce la
un nivel sporit de fragmentare a reliefului.
6. Activităţile umane – includ şi ele un şir de fapte necugetate sau nerespectarea normelor impuse,
ce în consecinţă sporesc verosimilitatea alunecărilor. Printre acestea putem menţiona următoarele:
- valorificarea terenurilor în alunecare;
- extragerea argilei, nisipului, pietrişului din partea inferioară a versanţilor;
- amenajarea terenurilor de construcţie pe partea superioară a versantului, ce scad din stabilitatea
lui;
- tăierea (de multe ori nejustificată) a arborilor, arbuştilor de pe versanţi, lucru ce modifică regimul
hidrogeologic, înlătură acea acţiune cu caracter de armătură a sistemului de rădăcini a plantelor,
etc.
- terasarea, desfundarea, nivelarea versanţilor sporeşte nivelul umedităţii versantului.
Actualmente în Republica Moldova suprafeţele ce pot fi afectate de alunecările de teren constituie
aproximativ 80 000 ha, fiind afectate astfel 64 % (1040) localităţi. Plus la aceasta se mai adaugă
teritorii importante (670 000 ha) ce au un pericol sporit de alunecări, pe care omul din deficitul de
resurse funciare din republică, le foloseşte activ în domeniul economic al statului.
În perioada 1973-1981 – au fost afectate de la 9,5 mii la 14,8 mii ha de teren, iar în anul 1987 deja
terenurile nefolosibile de pe urma alunecărilor constituiau 40,3 mii ha. Cu timpul omul a însuşit parţial
unele metode de combatere a alunecărilor, ţinînd cont totodată de unele criterii:
A. selectarea atentă şi întemeiată a terenurilor de versant pentru valorificare, orientîndu-se cu
preponderenţă spre versanţii ce au o înclinare mai mică de 5-60 (cele cu 6-120 sunt periculoase);
B. valorificarea acelor terenuri combaterea a căror alunecări nu vor fi costisitoare – evacuarea apei,
structură simplă d.p.v geologic, etc.

8
C. crearea de fîşii forestiere cu rădăcini adânci, zone de scurgere a apei, împădurirea abruptului de
desprindere şi a părţii superioare, nivelarea şi împădurirea abruptului de desprindere şi a părţii
superioare a alunecărilor.
Totodată ar fi bine de limitat activitatea economică a omului în cadrul teritoriilor cu pericol de
alunecare măsură ce ar include aşa acţiuni ca evitarea tăierii arborilor şi arbuştilor, interzicerea de
construcţii economice şi civile, hidrotehnice, ramblee de drumuri. Vegetaţia forestiere joacă un rol
important în combaterea alunecărilor de teren, contribuind în primul rînd la coborârea nivelului apei
freatice până la 10 m adâncime. De aceea împădurirea se prezintă ca una din cele mai eficiente metode
de combatere a alunecărilor de teren şi de valorificare a acestor terenuri puţin productive. În primul
rând această metodă trebuie extinsă asupra terenurilor ce sunt extrem de active d.p.v. al alunecărilor
de teren. Executând aceste lucrări trebuie de ţinut cont de selectarea corectă a speciilor de plante:
 pentru zonele de versant – stejarul şi însoţitorii lui;
 pentru zonele cu exces de umiditate – salcia, plopul, arinul
 pentru zonele cu umiditate redusă - salcâmul alb, măslinul sălbatic;
 pentru zonele prevăzute ca păşune – este necesar de plasat o fâşie forestieră de protecţie,
amplasată mai sus de abruptul de rupere şi în partea superioară şi de margine a alunecării.
Lăţimea acestei fîşii depinde de înălţimea şi poziţia abruptului de alunecare.
Specialiştii din domeniu au pronosticat posibile alunecări de teren în anii 2010-2011, iar
intensitatea lor va depinde în mare măsură de cantitatea de precipitaţii ce vor cădea toamna-iarna-
primăvara acestor ani.
Alunecările de teren au dovedit de mai multe ori că pot aduce pagube mari economice şi materiale,
prin crearea în rezultatul lor a situaţiilor de avarie, distrugerea de edificii de tot felul, scoaterea din uz
a reţelelor comunale şi energetice, distrugerea terenurilor agricole. Deşi mai rar au de suferit oamenii,
pierderile materiale sunt enorme.
Sarcina principală este de a depista la timp fenomenul de alunecări – crăpături în pământ, asfalt,
pereţii caselor, înclinarea copacilor, gardurilor, ruperea cablurilor subterane, etc.

INUNDAŢIILE – pot fi denumite ca fenomen de sporire extremă a apei din râuri, bazine acvatice
din cauza ploilor torenţiale, topirii zăpezilor şi gheţii.
Principalul fenomen natural ce poate duce la inundaţii în Republica Moldova îl constituie ploile
torenţiale, ce se manifestă cu preponderenţă în perioada lunilor mai-august – iunie – 36 %, iulie – 40
%, august – 15 % .
Din toate precipitaţiile doar 5% au un volum de 50 mm în focarul lor, ce tot pot aduce unele daune
(spălarea solului, inundarea văilor). Cele mai mari prejudiciu le aduc ploile ce depăşesc 70 mm sau
cele ce trec de 100 mm în 24 de ore. Cu toate acestea s-au înregistrat şi precipitaţii ce au depăşit nivelul
de 150-200 mm în perioada anilor 1946-1997.
În ultimii ani cele mai mari precipitaţii au avut loc la:
 26-27.08.1994 – ploi cu intensitatea de 40 mm/h şi vânt puternic au contribuit la inundarea a o
serie de localităţi din regiunile Hînceşti, Străşeni, Orhei, Teleneşti, Cimişlia. Cel mai mult a avut
de suferit s. Călmăţui de pe urma unei viituri cu o înălţime de 3,5-4 m. Datele au arătat că în
această regiune în decurs de 10 ore au căzut precipitaţii cu un volum de 270 mm (27 mm/h), debitul
rîuleţului Călmăţui atingînd 450 m3/sec.
Inundaţiile au fost accentuate de rezistenţa slabă a barajelor. Suprafaţa pe care o poate afecta
asemenea ploi puternice (mai mult de 100 mm) variază între 10-1000 km2, cele mai multe din ele
având loc vara. Suprafaţa totală a Republicii Moldova care este supusă periodic inundaţiilor este
cifrată la peste 600 000 ha (20 %), terenuri care au fost predestinate atât culturilor agricole cît şi
construcţiilor de case, deci se află într-o zonă de risc.
Pentru diminuarea pagubelor ce pot fi provocate de inundaţii ar trebui întreprinse mai multe măsuri
organizatorice:

9
a) construirea zăplazurilor, canalelor de scurgere, diguri, păstrarea lor în condiţii optime de
funcţionare, cu scopul diminuării puterii undei de viitură;
b) întărirea drumurilor şi podurilor, pomparea apelor din sectoarele inundate;
c) crearea rezervelor materialelor de construcţie în caz de situaţie excepţională;
d) crearea şi funcţionarea sistemului de înştiinţare şi telecomunicaţii;
e) asigurarea cu tehnica de excavare;
f) planificarea strămutării şi evacuării populaţiei, animalelor, mijloacelor materiale.
Totodată fenomenul de inundaţii poate fi provocat prin ridicarea nivelului apei din rîuri în urma
topirii zăpezilor şi a gheţarilor, care practic, pe parcursul istoriei, odată la 10 ani afectau numaidecât
teritoriul dintre Prut şi Nistru. Acest fenomen oamenii se străduie să-l stopeze prin construcţia de mari
rezervoare de apă.
1954 – barajul de la Dubăsari (pe Nistru) – de 485 mln m3 apă;
1973 – barajul Novo-Dnestrovsk (pe Nistru) – de 3 km3 apă;
1976 – barajul rezervor Costeşti-Stînca (pe Prut) – de 1085 mln m3 apă, lucru ce permite scurgerea
prin ele a apelor în timpul celor mai mari viituri.
Inundaţiile pot fi provocate şi de acumulările sau aglomerările de gheaţă. Pe rîurile Prut şi Nistru
primăvara cînd se topeşte gheaţa creşte nivelul apei din cauza aglomerărilor de gheaţă. Formarea de
aglomerări de gheaţă (ce au loc de obicei pe parcursul de mijloc şi inferioare ale râurilor) sunt cauzate
de viiturile din zonele carpatice ale râului, provenite din topirea rapidă a zăpezilor sau a ploilor
torenţiale, în timp ce râul în mare parte este încă acoperit de gheaţă.
În prezent pentru diminuarea efectelor nefaste ale acestui fenomen se aplică unele metode de
combatere cum ar fi:
 dirijarea procesului de zăporîre şi îmbunătăţirea mişcării sloiurilor de gheaţă;
 măsuri ce ar forma aceste aglomerări pe teritorii cu pierderi minime;
 controlul asupra procesului de spargere a gheţii.
Persoanele ce locuiesc în zone cu risc sporit trebuie să ţină cont de unele măsuri ce ar trebui
întreprinse.
1. să aibă pregătită valiza cu cele mai necesare obiecte, mijloace de salvare, trusă medicală:
2. în timpul inundaţiilor este necesar deconectarea gazului, apei luminii, transferarea obiectelor de
preţ la nivelurile mai ridicate, evacuarea din zona afectată;
3. în caz de inundaţie neaşteptată păstraţi calmul, ajutaţi sinistraţii, copiii, bătrînii, urcaţi-vă pe
locurile înalte, deplasaţi-vă cu luntrea, nu beţi apă din fîntînile inundate.

SECETA – este un fenomen periculos al naturii ce presupune prevalarea evaporării apei asupra
depunerilor de precipitaţii, temperaturi înalte şi uscate.
Cea mai nefastă influenţă a secetei este asupra culturilor agricole şi chiar asupra unor resurse
naturale (iazuri, sol, păduri).cercetătorii climatologi prin cercetările lor au deosebit 5 tipuri de secetă:
1. seceta de primăvară devreme – durează pînă în iunie şi se manifestă prin temperaturi înalte şi
vînt uscat. Este destul de periculoasă. Solul de suprafaţă se usucă repede, plantele răsar neuniform
şi rar, scad culturile de toamnă;
2. seceta de primăvară-vară – apare în perioada mai-iunie şi duce şi ea la mari pierderi a culturilor
agricole, atît a celor de toamnă cît şi a celor de primăvară;
3. seceta de vară – toamnă – se manifestă pe perioada iulie-septembrie, atacă culturile tîrzii de
primăvară şi este o piedică pentru însămînţarea culturilor de toamnă;
4. seceta multiplă – apare în diferite perioade de vegetaţie şi alternează cu perioade umede, ce permit
revenirea plantelor la normal;
5. seceta stabilă – este de durată îndelungată şi se începe primăvara devreme şi pînă la sfîrşitul verei
şi toamnei.
Pe lîngă faptul că este un fenomen natural totuşi efectele ei sunt accentuate de activitatea
nechibzuită a omului – exploatarea neraţională a resurselor naturale (a solului, pădurilor, bazinelor

10
acvatice). Specialiştii au calculat că dacă pînă nu de mult seceta afecta o dată la 4-5 ani, atunci acum
ea afectează o dată la 2 ani. Seceta de rând cu cutremurul şi inundaţiile sunt considerate cele mai
periculoase fenomene naturale în Republica Moldova.
Pentru combaterea secetei este necesar de aplicat o serie de măsuri. Principala măsură ar fi –
reducerea nivelului dezechilibrului ecologic prin împădurirea teritoriului, pentru ca valoarea
echilibrului ecologic să constituie minimum 20-30 % de ecosisteme naturale din suprafaţa unui regiuni
anume. Acest lucru presupune majorarea suprafeţelor împădurite, amenajarea de lacuri, iazuri,
înierbarea pantelor, mai ales în regiunile cu cel mai mic nivel de echilibru ecologic – Edineţ, Dubăsari,
Rîbniţa, Grigoriopol, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Slobozia, regiuni unde suprafaţa ecosistemelor naturale
est de doar 6 %.

GRINDINA – este un fenomen natural, o varietate a precipitaţiilor atmosferice ce cuprinde particule

de gheaţă, cu formă sferică sau neregulată, cu o mărime de la 0 mm – 10-12 cm.
Cercetările meteorologice făcute atestă prezenţa grindinii la 0,6 zile pe lună. În Moldova se atestă
3-5 cazuri de grindină puternică pe an, ce poate cauza daune considerabile la mii de hectare agricole.
Formarea grindinii puternice are loc în urma îngheţării unui număr mare de picături de apă.
Metoda principală anti-grindină, folosită şi astăzi, este bazată pe formarea artificială a embrionilor de
grindină capabili să concureze în procesul creşterii cu embrionii ce se formează natural, astfel încît
cei din urmă sunt lipsiţi de posibilitatea de a creşte şi la cădere se topesc. Pentru acest lucru se aplică
introducerea unui reagent în nori, de obicei fiind folosită Iodura de argint de 2 % (AgI), care nu este
dăunătoare mediului înconjurător. Transportarea acestui reagent se efectuează cu ajutorul rachetelor
anti-grindină de tipul “Alazani” şi “Cristal”. Reagentul poate provoca intensificarea de 2-8 oi a ploii
aduse de nori purtători de ploaie cu intensitate minimă, iar norii puternici sunt diminuaţi de 1,5 ori.
Totodată această metodă este şi stopată în aplicarea ei de legislaţia ţării:
- interzisă lansarea rachetelor în direcţia României şi Ucrainei;
- interzisă lansarea rachetelor spre localităţile mari, spre depozitele cu combustibil, spre obiectele
economice cu pericol chimic.
În ultimii ani pierderile de pe urma ploilor torenţiale cu grindină măşcată au fost destul de
importante:
Anul 2000 – peste 100 mln lei;
Anul 2001 – dauna a fost 3 mln 490 mii lei.
Anul 2005 – dauna 18 mln 353,6 mii lei;

ÎNZĂPEZIRI – fenomen natural, caracterizat prin căderi mari abundente de zăpadă, cu durata de
cîteva ore pînă la câteva zile. Înzăpezirile duc la apariţia situaţiilor de avarie, paralizînd activitatea
transportului, serviciilor comunale, serviciilor energetice, telecomunicaţiilor, obiectelor agricole.
Fenomenul dat este însoţit de formarea gheţuşului, lapoviţei.
Înzăpezirile de regulă, au un caracter aparte privind măsurile de protecţie, în sensul că acest gen
de calamităţi cu rare excepţii, se formează într-un timp mai îndelungat şi există posibilitatea de a lua
unele măsuri, astfel încît mare parte din efectele acestora să fie reduse.
În asemenea cazuri e necesar de a întreprinde următoarele măsuri:
 limitarea deplasărilor, crearea de rezerve de alimente, apă;
 ermetizarea încăperilor de trai, ce permite păstrarea căldurii;
 în timpul viscolelor de nu ieşit din casă;
 dacă sunteţi surprinşi în afara locuinţei, în călătorii, în mijloace de transport, etc., trebuie să vă
păstraţi calmul şi să luaţi măsuri contra frigului, cei aflaţi în mijloacele de transport să nu
părăsească locul pentru că este pericol de rătăcire. Daţi alarma cu claxoane, aprindeţi focuri şi
aşteptaţi ajutoare.
Pentru conducerea intervenţiei în caz de înzăpeziri se desfăşoară următoarele acţiuni: recunoaşterea
locului şi estimarea urmărilor, organizarea dispozitivului de acţiune şi repartizarea forţelor şi

11
mijloacelor pe puncte de lucru; stabilirea căilor de acces şi asigurarea legăturilor între diferite forţe şi
puncte de lucru; organizarea concretă a lucrărilor de salvare şi evacuare a acestora.
URGAN – mişcare intensivă a aerului (vântului), ce are o viteză de peste 35 m/sec. (122 km/h).
Asemenea fenomen poate afecta considerabil acoperişurile caselor, copacii, liniile de
telecomunicaţii şi energie electrică, pot apărea incendii.
În anul 2003 în rezultatul furtunilor puternice au decedat 2 persoane, în anul 2004 – 4 persoane
decedate.

PROBLEMELE ECOLOGICE
Acest tip de situaţii excepţionale nu este mai puţin important ca cele enumerate mai sus, iar prin
manifestarea lor tot mai accentuată şi cu urmări nefaste merită şi este necesar de a i se acorda o atenţie
prioritară. Asemenea situaţii excepţionale se manifestă deja şi în Republica Moldova, iar
nesoluţionarea acestor probleme poate duce în final la unele catastrofe ecologice. În acest context de
idei amintim şi ne vom referi în continuare la următoarele situaţii ecologice caracteristice teritoriului
republicii noastre.
FENOMENE CAUZATE DE SCHIMBAREA STĂRII PĂMÎNTULUI.
Activitatea economică a omului de-a lungul timpului a influenţat mult starea solului, care pînă la
urmă a dus la o serie de catastrofe – surpări, alunecări, prăbuşiri.
O cauză principală este contaminarea solului cu metale grele – Zinc, mercur, Plumb, etc. care nimerind
în sol contribui la nimicirea şi distrugerea organismelor vii.
Erozia solului – este pierderea treptată a calităţii solului sub influenţa unor factori – natural şi
activitatea omului. Acest fenomen poate apărea în urma:
a. aplicarea incorectă a îngrăşămintelor chimice;
b. erozia în urma tăierii pădurilor;
c. incendiile din pădure.
În final acest fenomen duce la pustiirea terenului – fenomen ce se caracterizează prin micşorarea
sau dispariţia potenţialului biologic de pe o anumită suprafaţă, legat în principal de dispariţia
resurselor de apă. Ca factori ai pustiirii menţionăm:
 degradarea acoperirii ierboase a teritoriului;
 folosirea neraţională a teritoriului;
 dezechilibrul între agricultură şi păstorit;
 distrugeri în urma construcţiilor industriale.
O latură aparte a acestei probleme o constituie epuizarea resurselor minerale. Se cunoaşte că
resursele minerale se împart în reversibile şi ireversibile. Resursele reversibile – pădurile, vegetaţia,
fauna, etc. – se pot restabili chiar şi fără intervenţia omului. Resursele ireversibile, însă, - petrolul,
cărbunele, gazul natural, etc. - nu au proprietatea de a se restabili în tempourile de dezvoltare a
Omenirii. Epuizarea totală a lor poate provoca o criză economică mondială, de aceea ele trebuie
folosite raţional.
FENOMENE CAUZATE DE SCHIMBAREA STĂRII ATMOSFEREI.
Prin activitatea sa economică colectivitatea umană influenţează permanent asupra naturii
înconjurătoare şi de cele mai multe ori inconştient contribuie la schimbarea caracterului ei. De rînd cu
litosfera omul contribuie la deteriorarea calităţilor atmosferei şi în I rând la schimbarea balansului
termic.
Astfel, majoritatea activităţilor agraro-industriale ale oamenilor influenţează direct sau indirect la
schimbul de gaze, de umiditate şi căldură dintre atmosferă şi litosferă, contribuind astfel la
modificarea climei pe Terra.
Contaminarea atmosferei – constă în aruncarea în aer a diverselor substanţe (aerozoli, gaze,
particule ale metalelor grele) în cantităţi şi concentraţii ce pot modifica componenţa şi calitatea
maselor de aer şi care au o influenţă negativă asupra organismelor vii. Acest proces are ca cauze: -
praful cosmic; - activitatea vulcanilor;
- erozia solului;
12
 - activitatea umană (oxizi ai N, C, etc.)
fapt ce mai mult se atestă în zonele puternic industrializate, de obicei în marele metropole ale lumii.
Asupra acestor zone de obicei se formează un nor de aer impurificat compus din 3 straturi:
stratul de jos – situat printre case – format din gazele automobilelor şi praf;
stratul de mijloc – fumul de la sistemele de încălzire, 20-30 m. de la suprafaţa solului;
stratul de sus – 50-100 m. – aruncări ale întreprinderilor industriale.
Acumularea de gaze (în special a oxizilor de carbon) provoacă încălzirea planetei. Stratul de gaze
permite trecerea căldurii solare, dar nu permite “evacuarea” căldurii pămîntului în cosmos.
Această problemă mai este însoţită şi de emanarea tot mai puţină a O2 de către plante, mai ales în
zonele puternic industrializate. Procesul dat mai are şi ca cauză insuficienţa zonelor verzi în aceste
regiuni. Toate acestea provoacă oamenilor boli, legate în primul rînd de sistemul cardiovascular.
Transparenţa – atmosferei într-o anumită măsură depinde de % de aerozoli ce-l conţine (praf,
fum, ceaţă).
Mărirea conţinutului de aerozoli în atmosferă micşorează cantitatea energiei solare ce vine spre
pământ – lucru ce poate provoca răcirea Terrei, adică o nouă perioadă glaciară. Totodată înrăutăţirea
transparenţei atmosferei poate cauza grave accidente de transport, mai ales aeriene.
Zgomotul – pare a fi o problemă ce se accentuează tot mai mult şi provoacă dezechilibrări a
organismelor vii. El este mai accentuat în zonele puternic industrializate, marile urbe şi tot aici sunt
afectaţi şi cea mai mare parte a oamenilor. Probabil că în viitorul apropiat problemele cauzate de
zgomot la oameni vor necesita o tratare tot atît de importantă ca şi alte boli sau ca stresul. Cel mai
înalt nivel de producere a zgomotului îi revine transportului – 60 – 80 %, iar restul zgomotului de
cartier, blocuri, case, etc.
Ploile toxice – sunt rezultatul contaminării aerului cu reziduri industriale. Cea mai mare parte a
acestei contaminări îi revine oxizilor de Carbon şi Azot – rezultaţi în urma arderii diverselor tipuri de
combustibil. Asemenea ploi toxice sunt nefaste pentru floră şi pentru sănătatea omului.
Distrugerea stratului de Ozon – strat ce este învelişul de protecţiei al planetei. Principala lui
funcţie este de a micşora puterea razelor ultraviolete ce vin spre pămînt şi astfel asigurând protecţia
organismelor vii de puterea distrugătoare a acestor raze.
Distrugerea acestui strat este provocată de aruncarea în atmosferă a substanţelor ce conţin Hidrogen,
Azot, Carbon, Clor, etc.
Praful – este unul din cei mai răspîndiţi poluanţi ai atmosferei şi cuprinde:
 praful cosmic – 1 % din totalul ce este în atmosferă;
 praful maritim – provocat din separarea sării din apă;
 praful vulcanic – principalul poluant al atmosferei;
 praful industrial – provocat de activitatea industrială, transport.
FENOMENE CAUZATE DE SCHIMBAREA STĂRII HIDROSFERII.
Aceste situaţii la fel sunt cauzate cel mai mult de activitatea omului, care a dus la apariţia şi
conturarea câtorva probleme ce ţin de acest aspect:
A. micşorarea resurselor de apă potabilă – desecarea mlaştinilor, tăierea pădurilor, prelucrarea
masivă a pămîntului, secarea râuleţelor, mlaştinilor, etc.
B. creşterea necesităţilor de apă – care sporesc tot mai mult. Cercetările făcute au demonstrat că
industriei îi revin 6-8 % din totalul apei folosite, iar pentru necesităţile cotidiene a omului sunt
necesare 200 l / zi de apă potabilă. La acestea se mai adaugă şi apă folosită în domeniul
Agriculturii.
C. Contaminarea apelor – aruncarea în apă a diverselor substanţe ce distrug calităţile apei şi o fac
nefolosibilă. Acest proces poate fi atît pe cale “naturală” (ploi toxice, substanţe spălate din sol de
ploi), dar şi provocate nemijlocit sau direct de activitatea omului (aruncarea rezidurilor din
domeniul industriei, agriculturii şi alte activităţi umane).
Contaminarea apelor de pe continent nemijlocit provoacă şi impurificarea Oceanului planetar. O
cauză majoră a contaminării Oceanului o are activitatea umană la fundul lui – în special cercetările şi

13
extragerea petrolului, metanului, cît şi transportul naval, experimentele nucleare, etc. Adevărate
catastrofe ecologice sunt considerate avariile tankerilor de transportare a petrolului sau pe platformele
maritime de extragere a acestui ţiţei, ce provoacă distrugerea faunei şi florei din zona afectată.
FENOMENE CAUZATE DE SCHIMBAREA STĂRII BIOSFEREI.
Biosfera este acea zonă a structurii Terrei unde sunt amplasate organismele vii. Omul prin
activitatea sa a influenţat şi structura şi evoluţia ei. În genere organismele superioare au capacitatea
de a se autoregla, însă, activitatea omului a ajuns la aşa nivel că prin intensitatea sa ea are o influenţă
negativă asupra naturii. Principala problemă este dispariţia unor specii de plante şi animale şi totodată
stoparea tempourilor de creare a noilor specii.
După unele date, anul dispare câte o specie sau subspecie de animale, iar peste 1000 de specii de
păsări şi animale sunt pe cale de dispariţie. Dispariţia unei specii provoacă o reacţie în lanţ ce poate
duce la dispariţia alto specii sau la micşorarea substanţială a lor.
Pentru floră un pericol mare îl constituie diversele gaze emise în atmosferă, uniunile cu ftor, clor,
diverşi oxizi şi sulfaţi, care nimerind în sol împreună cu precipitaţiile contribuie la stoparea dezvoltării
plantelor şi chiar moartea lor.
Îmbucurător pare faptul că în anul 2000 cercetările făcute de NASA au concluzionat că "…planeta
Pămînt arată un pic mai verde decât cu 10 ani în urmă…", dar acest lucru nu trebui să ne bucure prea
mult.

http://lex.justice.md/md/336766/

ELABORARE METODICĂ Situaţiile excepţionale. Caracteristica şi clasificarea lor.

14