Sunteți pe pagina 1din 27

DICŢIONAR

DE
OMONIME
PENTRU ELEVI
Dicţionar de omonime
abáte2, vb. 1. a se îndepărta de la o anumită
cale; 1. (despre fenomene ale naturii) a veni
pe neaşteptate.
abáte3, vb. a doborî, a culca la pământ.

A abátere1, -ri s. f. încălcarea unor reguli.


abátere2, -ri s. f. (tehn.) diferenţa dintre
valoarea măsurată a unei mărimi şi cea
reală.
a1, s. m. invar. prima literă a alfabetului aberáţie1, -ii s. f. abatere de la ce este
limbii române; sunetul corepunzător normal şi corect, absurditate, inepţie.
acesteia. aberáţie2, -ii s. f. defecţiune a unei imagini
a2, interj. 1. exclamaţie care exprimă produse de un instrument optic prin care
admiraţie, entuziasm, indignare, supărare. se manifestă neclaritatea sau formarea de
2. exclamaţie care exprimă reamintirea irizaţii pe contururi.
bruscă a unui lucru. ablaţiúne1, -uni s. f. acţiunea de transportare
a3, prep. precedă infinitivul: a marca; cu ajutorul vântului, apelor şi gheţarilor a
stabileşte un raport de comparaţie sau de materialului rezultat în urma dezagregării
asemănare: aduce a minciună. solului.
a4, prep. formează numerale distributive: ablaţiúne2, -uni s. f. îndepărtarea prin operaţie
un tren a 10 vagoane. chirurgicală a unui organ, a unui membru
a5, prep. în structura infinitivului (a dansa); al corpului omenesc, a unei umflături.
în structura unor adeverbe (de-a binelea); abolít1, -uri s.n. faptul de a aboli.
în circumstanţialul de mod (miroase a abolít2, -ă, -ţi, -e, adj. desfiinţare.
benzină). abordá1, vb. 1. a acosta la ţărm; 2. a se
abá1, s. f. ţesătură din lână prelucrată la apropia de o altă navă (îndeosebi având
piuă, de culoare albă din care se croiesc intenţii agresive).
haine ţărăneşti. abordá2, vb. a se apropia de o persoană cu
abá2, interj. (înv.) (în propoziţii interogative) scopul de a-i vorbi.
exclamaţie care exprimă mirarea, cu abordá3, vb. a începe tratarea, studierea
ajutorul ei i se atrage unei persoane atenţia unei teme, a aduce vorba despre ceva.
când vorbeşte.
ábraş1, ă adj. (despre cai) nărăvaş; (despre
abageríe1, -ii s. f. atelier sau industrie
oameni) violent, impulsiv.
producătoare de haine.
abageríe2, s. f meserie de abagiu. ábraş2, -ă adj. (despre acţiunile oamenilor)
abandón1, -uri s. n. părăsirea familiei de fără rezultat, nereuşit.
către persoana care avea obligaţii morale abrogát1, -uri s. n. faptul de a abroga.
de a o întreţine. abrogát2, -ă, ţi, e adj. lege, decret fără
abandón2, -uri s. n. renunţarea de către un valabilitate; care a fost anulat, desfiinţat.
concurent de a mai continua o întrecere absolút1, -ă adj. care este independent de
sportivă. orice relaţie, de orice condiţie; (mat.)
abatáj1, -e s. n. modalitatea de tăiere sau de a cărui valoare nu depinde de sistemul la
extragere a unei roci dintr-un zăcământ. care este raportat şi nici de condiţiile în
abatáj2, -e s. n. sacrificarea animalelor la care a fost măsurat.
abator. absolút2, -ă adv. cu desăvârşire, exact,
abáte1, -ţi s. m. titlu dat superiorului unei perfect.
abaţii; titlu onorific acordat unor preoţi absolutóriu1, -ie s.n. diplomă de absolvire a
catolici pentru meritele lor. unei şcoli superioare.
5
Dicţionar de omonime
atribuít1, -uri s. n. faptul de a atribui, atribuire. auspíciu2, -ii s. n. protecţie, ocrotire (ex.
atribuít2, -ă, -ţi, -e adj. dat, conferit, repartizat, totul este sub auspiciile legii).
considerat în proprietatea cuiva; (operă) áuto1, s.n. element de compunere (de la
recunoscută a fi a unui autor. sine, automat) folosit la formarea de
atribút1, -e s. n. însuşire proprie a unui lucru, substantive, adjective, verbe, însemnând
semn distinctiv. "de la sine", "automat".
atribút2, -e s. n. parte secundară a propoziţiei áuto2, adj. invar, care se referă la automobile.
ce determină un substantiv sau un substitut autodeterminát1, -uri s. n. faptul de a (se)
autodetermina; autodeterminare.
al acesteia.
autodeterminát2, -ă, -ţi, -e adj. care decide
au1, adv. 1. oare, 2. conj. sau, ori.
singur; care-şi hotărăşte singur soarta.
au2, interj. exclamaţie care exprimă durerea, autoechilibráre1, -ări s. f. stabilire a poziţiei
mirarea etc. de echilibru fără ajutor din afară; autocontrol
augúr1, -i s. m. (la români) persoană care fizic, moral, afectiv.
prezicea viitorul având ca repere zborul autoechilibráre2, -ări s. f. echilibrare a
păsărilor, visele, fenomenele atmosferice roţilor unui automobil.
etc. automát1, -ă adj. (despre aparate, maşini
augúr2, -e s. n. prevestire făcută de auguri; etc.) care este acţionat printr-un dispozitiv
a fi de bun (rău) augur = a fi un semn bun mecanic.
(rău). automát2, s. n. dispozitiv, aparat, maşină
augúst1, s. m. invar, a opta lună a anului, care efectuează o anumită operaţie fără
gustar. intervenţia omului; (fig.) persoană fără
augúst2, -ă adj. demn de veneraţie, preaslăvit voinţă, fără iniţiativă.
(folosit în special ca epitet pentru monarhi autonomíe1, -ii s. f. dreptul unei naţiuni de a
şi familiile acestora). se conduce după propriile legi.
áule1, s. f. pl. (sg. aulă) sală mare într-o autonomíe2, -ii s.f. autonomie de zbor =
clădire publică. = timpul de menţinere a unui avion în aer
áule2, s. n. pl. (sg. aulă) sat de munte în fără a fi alimentat din nou cu combustibil.
autoritáte1, -ăţi s. f. putere, drept de a da
Crimeea, Caucaz şi Asia Centrală.
dispoziţii cu caracter obligatoriu, de a
áură1, s. f. aureolă, nimb. impune cuiva ascultare.
áură2, s. f. stare particulară la unii bolnavi ce autoritáte2, s. f. prestigiu, vază; persoană
anunţă declanşarea unei crize epileptice. care se impune prin prestigiul său.
aureólă1, -e s. f. cerc luminos pe care în autovaccínat1, -uri s. n. faptul de a se vaccina
special pictorii îl folosesc pentru înconjurarea singur; autovaccinare.
capetelor sfinţilor. autovaccínat2, -ă, -ţi, -e adj. care s-a auto-
aureólă2, -e s. f. zonă obscură care înconjoară vaccinat; suspus unui autovaccin.
o flacără, un bec electric. autovalorificát1, -uri s. n. faptul de a se
aurícular1, -i s. m. degetul mic de la mână. valorifica singur; autovalorificare.
aurícular2, -ă, -ri, -re adj. specific urechii, autovalorificát2, -ă, -ţi, -e adj. care îşi valorifică
referitor la ureche; în formă de ureche; singur calităţile; valorificat de către posesor.
referitor la auricul. avál1, s. n. (op. amonte) parte către care
aurít1, -uri s. n. faptul de a auri, aurire. curge un râu.
aurít2, -ă, -ţi, -e adj. suflat, ţesut, placat, brodat avál2, s. n. (fin.) garanţie specială de plată
cu aur; (gură) prevestitoare, profetică; auriu; a unei cambii.
strălucitor; fericit. aváns1, -uri s. n. sumă de bani plătită înainte
auspíciu1, -ii s. n. (la români) prevestire pentru executarea unei lucrări, prestarea
făcută de către auguri. unor servicii.
 18 
Dicţionar de omonime
aváns2, -uri s.n. interval de distanţă cu care
cineva este înaintea altcuiva.
avansá1, vb. a da cuiva o plată cu anticipaţie,

B
a plăti în avans.
avansá2, vb. a trece pe un etaj superior în
domeniul profesional.
avânt1, -uri s. n. vioiciune, energie, forţă în
mişcări.
avânt2, -uri s. n. dezvoltare rapidă, progres ba1, adv. nu, nicidecum, întăreşte negaţia
remarcabil într-un anumit domeniu, într-o sau o afirmaţie.
perioadă etc. ba2, s. n. semnul simbolic în tabloul lui
avantáj1, -e s. n. profit obţinut de o persoană Mendeleev al bariului.
în raport cu o anumită situaţie dată. babalâc1, -i s. m. (fam.) om bătrân, neputincios.
avantáj2, -e s. n. superioritate, atu de care se babalâc2, -i s. m. bârnă groasă aşezată în
bucură datorită unor împrejurări favorabile. centrul morii de vânt pentru ca aceasta să
avár1, -ă adj. zgârcit, avid, hapsân. se rotească în bătaia vântului.
avár2, -i s. m. populaţie turcică din perioada babánă1, adj. mare, de dimensiuni apreciabile.
marii migraţiuni în Câmpia Panonică. babánă2, -e s. f. oaie bătrână fără dinţi.
ávă1, s. m. (rar) părinte, tată. bábă1, -e s. f. femeie la o vârstă înaintată.
ávă2, -e s. f. unealtă de pescuit formată din bábă2, -e s.f. stâlp de susţinere a unui acoperiş
trei făşii de plasă. sau plafon de lemn.
bábă3, -e s. f. ciupercă comestibilă roşie care
avíz1, -e s. n. anunţ oficial.
trăieşte pe crăci uscate şi putrede.
avíz2, -e s. n. decizie, rezoluţie (a unei
bábă4, -e s. f. peşte mic, cu capul mare, din
autorităţi competente). apele de munte, denumit şi zglăvoacă.
axá1, vb. a transforma o piesă cilindrică bábiţă1, -e s. f. (ornit.) pelican.
astfel încât axa ei de simetrie sau rotaţie bábiţă2, -e s. f. numele unor specii de ciuperci
să coincidă cu o axă dată. care au forma unei copite de cal şi se
axá2, vb. a se concentra pe un anumit domeniu, dezvoltă pe coaja copacilor; din acestea
a se orienta spre ceva anume. se obţine iasca.
axă1, -e s. f. dreapta pe care se consideră bac1, -uri s. n. platformă plutitoare folosită la
un sens de parcurs. traversare de lacuri, râuri atât a oamenilor
axă2, s. f. alianţă a puterilor centrale în timpul cât şi a vehiculelor.
celui de-al doilea război mondial. bac2, -uri s. n. element auxiliar la uneltele de
azóic1, -ă adj. (despre un mediu) lipsit de strângere cu care se prind presele în
animale; (despre terenuri) lipsit de fosile. vederea prelucrării lor.
azóic2, -ă adj. (despre compuşi organici) bac3, -uri s. n. (tehn.) vas cu diferite între-
care conţin azot. buinţări industriale.
azotát1, -ţi s. m. sare a acidului azotic; nitrat. bacará1, s. f. cristal de calitate superioară.
azotát2, -ă adj. care are în compoziţia sa azot. bacará2, s.f. joc de cărţi în care nouarii au
azvârlít1, -uri s. n. faptul de a azvârli; valoare, iar decarii numiţi bacara sunt egali
cu zero.
azvârlire; respingere; nesocotire, repezire.
baci1, s. m. cioban (care conduce o stână).
azvârlít2, -ă, -ţi, -e adj. care a fost aruncat;
baci2, s. m. cel care câştigă şi aruncă primul
izbit; alungat; cheltuit; împins; respins; la jocul de arşice.
nesocotit. bácon1, -i s. m. tutun turcesc.
 19 
Dicţionar de omonime
búlă2, -e s. f. denumire a unor acte de stat bun2, -ă adj. corespunzător, folositor, plăcut,
în evul mediu. ex.: vreme bună = vreme frumoasă.
bulínă1, -e s. f. capsulă în care se pune bun3, -i, -e s. m. şi f. (pop.) bunic, bunică.
medicamentul; bucată rotundă de hârtie búncăr1, -e s. n. depozit unde se păstrează
folosită drept etichetă; desen circular cărbuni sau minereuri.
imprimat pe o ţesătură. búncăr2, -e s. n. mic adăpost blindat pe
bulínă2, -e s. f. parâmă pentru manevrarea câmpul de luptă.
pânzelor la nave. bunceág1, uri s. n. îngrămădire de trunchiuri
bulbúc1, -i s. m. băşică de apă, săpun etc. căzute, crengi uscate, ierbărie.
bulbúc2, -i s. m. plantă erbacee răspândită bunceág2, -uri s. n. covor de muşchi.
în zonele muntoase şi ocrotită de lege. burá1, vb. a ploua mărunt şi des.
buletín1, -e s. n. act oficial care demonstrează burá2,.vb a acoperi cu balast golurile de sub
identitatea unei persoane. liniile de cale ferată.
buletín2, -e s. n. notă oficială care conţine búră1, s. f. ploaie măruntă şi deasă.
informaţii de interes public. búră2, s. f. dopul de la cartuşele cu alice.
buletín3, -e s. n. listă cu numele candidaţilor burdúf1, -uri s. n. sac făcut din pielea netăbăcită
la alegeri, din care alegătorul alege pe cel a unor animale pentru a trasporta apa, a
căruia îi acordă votul. se păstra brânza.
bulínă1, -e s. f. capsulă în care se include burdúf2, -uri s. n. perete pliant de piele sau
un praf luat ca medicament. pânză care este aşezat între vagoanele
bulínă2, -e s. f. bucăţică de hârtie unsă cu
de călători, pe punţile de comunicaţie.
gumă arabică, folosită pentru lipirea
burduşí1, vb. a ticsi, a umple până la refuz,
plicurilor, a dosarelor.
bulínă3, -e s. f. parâmă pentru manevrarea (fam.) a bate pe cineva foarte tare.
pânzelor unei ambarcaţiuni. burduşí2, vb. (despre tencuieli) a se coşcovi.
bulúc1, -uri s. n. mulţime de oameni adunaţi buréte1, -ţi s. m. (bot.) ciupercă.
la un loc, gloată. buréte2, -ţi s. m. (zool.) animal cu corpul
bulúc2, -uri s. n. (în trecut în Ţările Româneşti) format din fibre elastice care trăieşte lipit
nume dat unei unităţi militare formate din de stâncile submarine.
mercenari. burléscă1, -eşti adj. f. extravagant, vulgar.
bulz1, -i s. m. (pop.) cocoloş, bulgăre. burléscă2, -eşti s. f. compoziţie muzicală de
bulz2, -i s. m. (tehn.) bucăţi de cherestea mici proporţii cu caracter umoristic.
aşezate astfel încât să reconstituie trunchiul búrsă1, -e s. f. sumă de bani acordată de
buşteanului din care au fost tăiate. stat unui elev sau student în vederea
bumb1, -i s. m. (pop.) nasture. întreţinerii pe durata studiilor.
bumb2, -i s. m. dispozitiv cu care se leagă búrsă2, -e s.f. instituţie unde se negociază
coarda la unele instrumente cu coarde. hârtii de valoare sau se desfăşoară
bumbăcărie1, -ii s. f. plantaţie de bumbac; tranzacţii comerciale.
întreprindere unde se prelucrează bumbacul; bursiér1, -i, -e s. m., f. elev sau student care
confecţii din bumbac. beneficiază de o bursă.
bumbăcărie2, -ii s. f. meseria bumbăcarului. bursiér2, -ă adj. care ţine de bursă; privitor
bumburéz1, -i s. m. (reg.) grăunţe. la bursă.
bumburéz2, -i s. m. plantă erbacee cu spice bust1, -uri s. n. partea superioară a corpului
brun-închis. omenesc; sculptură care reprezintă acea
bun1, ă adj. care are însuşiri pozitive, (despre parte a corpului.
oameni) care se poartă bine cu ceilalţi; bust2, s. n. instrument folosit de piloţi pentru
(despre fapte) corect, cuviincios, ex: bun măsurarea de scurtă durată a puterii
la inimă = milostiv. motorului avionului înaintea decolării.
 31 
Dicţionar de omonime
busuióc1, s. m. plantă erbacee cu flori albe
plăcut mirositoare.
busuióc2, -oácă adj. (despre fructe, vin)

C
cu aromă şi miros de busuioc.
buşón1, -oáne s. n. dop cu (fără) ghivent.
buşón2, -oáne s. n. piesă cilindrică de
porţelan din dispozitivul de siguranţă al
unui circuit electric.
but1, s. n. (reg.; în loc. prep.) în butul (cuiva) = ca1, adv. cam, aproape, la fel cu, ca şi, după
= în ciuda, în pofida (cuiva). cum.
but2, -uri s. n. bucată de carne; coapsa de ca2, adv. cum este, cum se ştie; în calitate
dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror de, drept; în ce priveste, ex.: Ca formă
carne este comestibilă. este perfect.
but3, -uri s. n. fiecare dintre stâlpii porţii în ca3, conj. (urmat de "să" introduce propoziţii
jocul de rugbi; (rar) poartă la jocul de fotbal. finale sau consecutive), pentru a, cu
búte1, -ţi s. f. stâlpi de susţinere a eşafodului scopul de a; ex.: M-a acuzat pe mine cu
unui tunel în construcţie. scopul de a ieşi el nevinovat.
búte2, -ţi s. f. 1. butoi; 2. rezervor de benzină cabálă1, -e s. f. interpretare ebraică a
al lămpilor de siguranţă folosite în mine. Vechiului Testament.
butói1, s. n. vas de lemn făcut din doage, cabálă2, -e s. f. (fig.) uneltire, intrigă.
mai larg la mijloc decât la capete folosit cabánă1, -e s.f. casă (la munte) pentru
pentru păstrarea lichidelor, murăturilor. adăpostirea turiştilor, vânătorilor etc.
butói2, s. n. partea cilindrică la revolvere în cabánă2, s. f. anteriu.
care se introduc cartuşele. cabinét1, -e s. n. încăpere destinată desfăşu-
butón1, -oane s. n. mică piesă care prin rării unei profesiuni.
apăsare sau rotire transmite comanda cabinét2, -e s. n. consiliu de miniştri, guvern.
unei acţiuni. cabinét3, -e s. n. mobilă de dimensiuni mici
butón2, -oane s. n. nasture mobil din metal, cu sertare, destinată păstrării obiectelor
sidef etc. cu care se încheie de obicei de preţ.
manşetele cămăşilor. cablá1, vb. a confecţiona un cablu prin
răsucirea şi împletirea firelor.
búză1, -e s. f. fiecare dintre cele trei părţi
cablá2, vb. a instala cabluri de telecomunicaţii.
cărnoase care mărginesc gura.
cáblu1, -uri s. n. funie groasă folosită la
búză2, -e s. f. marginea unor obiecte, vase.
maşinile care transportă sau ridică greutăţi.
buzdugán1, -e s. n. măciucă sau ghioagă
cáblu2, -uri s. n. conductă electrică formată
de fier sau lemn, folosită în trecut ca armă din mai multe fire izolate.
de luptă sau ca semn al puterii domneşti. cádă1, căzi s. f. vas mare pentru îmbăiat.
buzdugán2, -e s. n. plantă acvatică cu frunze cádă2, căzi s. f. vas mare din doage folosit
plutitoare şi flori verzi-alburii. la prepararea vinului, a rachiului.
buzunărít1, -uri s. n. faptul de a buzunări pe cadét1, -ţi s. m. elev al unei şcoli militare.
cineva; buzunăreală. cadét1, -ţi s. m. membru al unui partid din
buzunărít2, -ă, -ţi, -e adj. căruia i s-a furat Rusia ţaristă.
ceva din buzunare; prădat; jefuit; scotocit cadráj1, -e s. n. delimitare a spaţiului util
prin buzunare. cuprins de obiectivul aparatului de filmat.
cadráj2, -e s. n. operaţie de aranjare a culorilor
ce vor fi puse pe o pânză.
 32 
Dicţionar de omonime
cupă3, -e s. f. (la jocul de cărţi) una dintre curéa2, -ele s. f. (tehn.) curea de transmisie =
culorile cărţilor de joc. = bandă flexibilă care transmite mişcarea
cuplát1, -uri s. n. faptul de a cupla, cuplaj; de rotaţie dintre două roţi.
cuplare. curént1, -ţi s. m. 1. deplasare de ansamblu
cuplát2, -ă, -ţi, -e adj. reunit într-un sistem, a particulelor unui fluid; cursul unei ape în
într-un cuplu. direcţia pantei.
cúplu1, -uri s. n. pereche formată din două curént2, -ţi s. m. intensitatea curentului
persoane de sex opus. electric.
cúplu2, -uri s. n. (fiz.) sistem de două forţe curént3, -e s. n. ansamblu de idei, teorii care
egale care acţionează asupra unui corp. se fac cunoscute la un moment dat în opinia
cupón1, -oáne s. n. partea detaşabilă a unui publică.
document care conferă deţinătorului anumite curent4, -ă adj. obişnuit, actual, care este în
drepturi. desfăşurare.
cupón2, -oáne s.n. bucată rămasă dintr-un cúrie1, -ii s. f. (la romani) diviziune a tribului
val de material textil. primitiv.
cupríns1, -uri s. n. întindere, suprafaţă mare. cúrie2, -ii s. f. unitate de măsură a radioactivităţii.
cupríns2, -uri s. n. parte a unei cărţi, a unei curs1, -uri s. n. mişcare a unei ape curgătoare
reviste etc. sub forma unei liste care conţine în direcţia pantei.
capitole, titlurile ce alcătuiesc volumul curs2, -uri s. n. preţul la care se vinde şi se
respectiv. cumpără valuta străină, exprimat în bani
naţionali.
cupríns3, -ă adj. (pop.) înstărit, bogat.
curs3, -uri s. n. predarea unor materii de
cuptór1, -oáre s. n. construcţie de cărămidă,
studiu sub formă de prelegere sau ciclu
lut ars în care se coace pâinea.
de lecţii.
cuptór2 s. n. căldură mare, arşiţă, luna lui
cúrsă1, -e s. f. 1. distanţă parcursă de un
cuptor = iulie.
vehicul pe un anumit itinerar şi la un orar
curá1, vb. (rar) a îngriji, a trata. stabilit; 2. probă sportivă constând în parcur-
curá2, vb (reg.) a desface frunzele sau gerea unei distanţe alergând; 3. (tehn.)
boabele de pe ştiuleţii porumbului. mişcare rectilinie alternativă a unei piese.
curát1, -ă adj. lipsit de murdărie, fără pete, cúrsă2, -e s. f. dispozitiv pentru prinderea
(despre apă) fără impurităţi, limpede. unor animale sau păsări; primejdie, uneltire;
curát2, -ă adj. adevărat, autentic. viclenie.
curát3, -ă adj. (în superstiţii) care nu este cúrte1, curţi s. f. spaţiu împrejmuit în jurul
sub influenţa diavolului, nu se află sub unei clădiri, gospodării.
niciun blestem. cúrte2, curţi s. f. reşedinţa unui suveran.
curcubéu1, -eie s. n. fenomen optic în forma cúrte3, curţi s. f. numele unor instituţii
unui arc multicolor desfăşurat pe cer care judecătoreşti şi administrative.
se datorează refracţiei, reflecţiei totale şi cúrte4, s. f. atenţie deosebită, măgulitoare
dispersiei luminii solare în picăturile de adresată unei persoane pentru a-i câştiga
apă din atmosferă. simpatia, dragostea.
curcubéu2, -eie s. n. plantă erbacee cu cútare1, pron. nehot. şi adj. înlocuieşte numele
frunze şi tulpină păroase, cu flori mari şi unei persoane sau a unui lucru care nu
cu fructele capsule. poate sau nu este necesar să fie numit.
curéa1, -ele s. f. fâşie lungă şi îngustă din cútare2, -ări s. f. proces de îndoire a straturilor
piele, cauciuc, material plastic; pânză folosită scoarţei Pământului, datorită acţiunii forţelor
la diferite întrebuinţări. tectonice.
 61 
Dicţionar de omonime
cute1, s. f. (reg.) piatră cu ajutorul căreia se dadá2, s. n. nume al unui curent literar, dadism.
ascute coasa. dalác1, s. n. (med.) antrax.
cute2, s. f. pl. (sg. cută) îndoitură în cadrul dalác2, s. n. plantă erbacee otrăvitoare, ale
unui obiect de îmbrăcăminte, falduri. cărei frunze sunt folosite în medicina
cúter1, -e s. n. ambarcaţie sportivă mică cu tradiţională pentru vindecarea antraxului.
un catarg. dálă1, -e s. f. placă de diferite forme de
cúter2, -e s. n. (tehn.) maşină de tocat piatră, marmură, beton pentru pardoseli,
folosită la fabricarea mezelurilor. pavaje sau placaje de zidărie; lespede.
cvadrát1, -ţi s. m. unitate de măsură pentru dálă2, alt nume pentru dalie.
lungime, egală cu 18, 04 mm, folosită în dámă1, -e s.f. doamnă, femeie, soţie; iubită,
tipografie; albitură tipografică având această prostituată.
lungime. dámă2, -e s. f. 1. (la şah) regină; 2. (la pl.)
cvadrát2, -e s. n. (înv.) pătrat. joc constând din mutarea unor discuri albe
cvíntă1, -e s. f. (muz.) intervalul dintre două şi negre, după anumite reguli, pe o tablă
sunete ale gamei la distanţa de cinci trepte. asemănătoare cu cea de şah.
cvíntă2, -e s. f. (la jocul de cărţi) formaţie de dámă3, -e s. f. scobitură pe care se sprijină
cinci cărţi consecutive de aceeaşi culoare. manşonul vâslei.
dánă1, -e s. f. loc amenajat într-un port pentru
acostarea navelor, încărcatul şi descărcatul
acestora.
dánă2, -e s. f. magazie pentru depozitarea

D mărfurilor aflate într-un port sau la vamă.


dar1, conj. cu toate acestea însă, totuşi;
stabileşte un raport de coordonare
adversativă: Este prea devreme să ne
pronunţăm, dar am putea încerca.
da1, adv. reprezintă răspunsul afirmativ la o dar2, adv. deci: vom poposi dar la cabana
întrebare; cuvânt prin care se exprimă o din vale.
aprobare, un consimţământ, un acord. dar3, -uri s. n. 1. cadou; 2. vocaţie, talent:
da2, dau vb. a oferi, a pune la îndemână darul povestirii = talent de povestitor.
sau în mâna cuiva; a distribui, a repartiza, darabánă1, -e s. f. tobă mică.
a încredinţa, a oferi, a dărui. darabánă2, -e s. f. roată de transmisie făcută
da3, conj. forma redusă a lui dar. din lemn, folosită în anumite instalaţii de
dábilă1, -e s. f. (înv) impozit, dare, bir. săpare a sondelor.
dabílă2, -e s. f. (reg) femeie grasă leneşă şi dâră1, -e s. f. urmă subţire şi continuă lăsată
prostănacă. de un obiect târât, de un lichid.
dácă1, conj. introduce diferite subordonate:
dâră2, -e s. f. rază de lumină.
temporală, cauzală, concesivă, interogativă
dáscăl1, -i s. m. cântăreţ la biserică.
indirectă.
dáscăl2, -i s. m. (pop.) învăţător, profesor;
dácă2, adj. f. 1. care se referă la Dacia sau
propagator al unei doctrine.
la populaţia ei; 2. s. f. persoană care făcea
dat1, -uri s. n. faptul de a da; (în superstiţii)
parte din populaţia de bază a Daciei.
boală provocată de farmece; soartă: aşa
dactilografiát1, -uri s. n. faptul de a
mi-a fost dat = aşa mi-e destinul, soarta.
dactilografia; dactilografiere.
dactilografiát2, -ă, -ţi, -e adj. care a fost scris dat2, -ă adj. oferit, pus la dispoziţie.
la maşina de scris. datát1, -ă, -ţi, -e adj. care are specificată data;
dadá1, s. m. bulibaşă, tată, căpetenie a unei căruia i s-a stabilit data de apariţie.
cete de ţigani. datát2, -uri s. n. faptul de a data; datare.
 62 
Dicţionar de omonime
dres1, -uri s. n. fard, cosmetic. dúce3, vb. a-şi trăi viaţa; a o duce bine (rău) =
dres2, -uri s. n. mirodenii, condimente. = a trăi bine (rău).
dres3, -uri s. n. 1. ciorap pantalon; 2. echipament dúce4, vb. a purta unele războaie, tratative.
de sport sau de balet. duiós1, -oásă adj. patetic, înduioşător,
dric1, -uri s. n. scheletul unui car fără roţi şi emoţionant.
loitre. duiós2, -oasă adj. jalnic, trist.
dric2, -uri s. n. vehicul cu care se duce mortul duláp1, -i s. m. scândură lată şi groasă.
la groapă; car mortuar. duláp2, -uri s. n. mobilă în care se păstrează
dric3, s. n. (pop.) punct culminant al zilei, al diferite lucruri.
nopţii, al unui anotimp; punct culminant al duláp3, -uri s. n. roată pentru tras borangicul
unei acţiuni. în fire.
drob1, -i s. m. bulgăre de sare. duláp4, -uri s. n. (pop.) scrânciob.
drob2, -uri s. n. măruntaie de miel; preparat dúlce1, -i adj. cu gustul caracteristic mierii
culinar făcut din aceste măruntaie. sau zahărului.
drob3, -uri s. n. (reg.) cutia teascului de vin. dúlce2, dulciuri s. n. preparat culinar dulce;
drob4, -i s. m. arbust din familia leguminoaselor mâncare de dulce = mâncare care nu este
cu flori galbene şi fructele păstăi turtite. permisă de religia creştină să se consume
drog1, -uri s. n. substanţă stupefiantă; în posturi.
medicament. dúra1, vb. a clădi, a construi.
drog2, -uri s. n. 1. arbust care creşte în locuri dúra2, vb. a dăinui, a persista, a se desfăşura
pietroase şi aride; 2. plantă târâtoare din într-o anumită perioadă de timp.
familia leguminoaselor, care creşte prin dúre1, adj. f. pl. 1. tare; 2. (despre ape) care
păşuni montane. conţin prea multe săruri.
drójdie1, -ii s. f. nume dat unor ciuperci dúre2, s. f., pl. (sg. dură) roată, rotiţă.
microscopice unicelulare care produc durút1, s. n. faptul de a durea; durere; suferinţă.
fermentaţii alcoolice. durút2, -ă, -ţi, -e adj. plin de durere; suferit.
drójdie2, -ii s.f. reziduu care se depune pe dus1, -uri s. n. faptul de a se duce; ducere;
fundul vasului dintr-un lichid. transport.
drug1, -i s. m. 1. bară groasă de lemn sau de dus2, -ă, -şi, -e adj. care a fost transportat;
metal; 2. fiecare dintre cele două elemente plecat; mort; îndepărtat; rupt de realitate;
care formează patul sau corpus războiului nebun; trecut.
de ţesut.
drug2, -uri s. n. punct de broderie asemănător
cu festonul.
dúbă1, -e s. f. vehicul închis, autodubă.
dúbă2, -e s. f puşcărie, închisoare.
dúbă3, -e s. f. luntre mică de pescuit.
dúbă4, -e s. f. putină îngropată sau groapă
căptuşită cu lemn în care se pun pieile de
tăbăcit împreună cu tananţii.
dúce1, -i s. m. (în evul mediu) mare stăpân
feudal; titlu purtat de conducătorii unor state.
dúce2, vb. 1. a transporta, a conduce pe
cineva într-un anumit loc; 2. a se deplasa,
a pleca.
 72 
Dicţionar de omonime
echivalént1, -e s. n. mărime, număr etc. ce
caracterizează egalitatea a două efecte,
acţiuni.
echivalént2, -ă adj. care are aceeaşi valoare,

E semnificaţie, sens.
echivóc1, -ă adj. care se poate interpreta în
mai multe feluri; neclar, confuz, ambiguu.
echivóc2, -uri s. n. măsură a efectului
perturbaţiilor asupra comunicaţiilor prin
e1, s.m. a şaptea literă a alfabetului limbii canale, care exprimă cantitatea de informaţii
române. care rămâne netransmisă, din cauza
e2, interj. exclamaţie de reproş, enervare, perturbaţiilor.
plictiseală, indiferenţă; exclamaţie de ecloziúne1, -i s. f. ieşire a puiului din ou în
satisfacţie, de surpriză sau admiraţie. urma incubaţiei.
e3, vb. a fi: 1. auxiliar verbal, la diateza ecloziúne2,-i s. f. (med.) intervenţie chirurgicală
pasivă, ind. pz.; 3, sg. ; 2. copulativ, ind. prin care o parte dintr-un organ este scoasă
pz., 3, sg.; 3. predicativ, ind. pz., 3, sg. din circuitul fiziologic fără a fi extirpată.
1
económic , -ă, -ci, -ce adj. care se referă la económ1, -oámă adj. care cheltuieşte puţin,
economie; care se ocupă cu economia; este cumpătat în cheltuieli.
care face economii, care necesită cheltuieli económ2, -i, -oáme s. m. şi f. persoană
puţine; care studiază economia, care se însărcinată în trecut cu administrarea unei
referă la starea materială a cuiva.
2 averi.
económic , -ă s. m. f. economist.
1 economíe1, -ii s. f. totalitatea proceselor de
efemerídă , -e s. f. notiţe care surpind
producţie, repartiţie şi consum a bunurilor
întâmplări diferite la ani diferiţi; tabele ale
în cadrul unei societăţi.
unui observator astronomic în care se trec
economíe2, -ii s. f. cumpătare, reţinere la
poziţiile zilnice ale soarelui şi ale altor
cheltuieli.
corpuri cereşti. 1, -e s. f. zonă periferică a
2
efemerídă , -e s. f. familie de insecte cu ectoplásmă
corpul subţire şi moale, terminat cu două citoplasmei celulare.
ectoplásmă 2, -e s. f. substanţă spirituală pe
sau trei filamente lungi, cu aripi transparente,
cu larve acvatice, caracterizate printr-o care spiriduşii susţin că o emană în timpul
viaţă foarte scurtă (zile, ore). transei.
ecuatoríal 1, s. n. instrument cu care se
1
ebóşă , -e s. f. schiţă a unei opere de artă
plastică. observă mişcarea stelelor şi se determină
2
ebóşă , -e s. f. semifabricat obţinut prin coordonatele lor ecuatoriale.
ecuatoríal 2, -ă adj. de (la) ecuator, specific
laminarea lingourilor.
ecarisá1, vb. a tăia buşteni în vederea prelucrării ecuatorului.
ecusón 1, -oáne s. n. ornament sculptat în
lor şi obţinerii de scândură.
ecarisá2, vb. a jupui pielea de pe animalele formă de scut pe care sunt înfăţişate
moarte. inscripţii, elemente heraldice.
ecusón 2, -oáne s. n. bucată de metal sau
1
echér , -e s. n. instrument în formă de triunghi
dreptunghic cu ajutorul căruia se trasează plastic ataşată unei haine conţinând date
linii drepte, se verifică unghiurile drepte, personale despre persoana pe care îl poartă.
se ridică perpendiculare etc. edéc1, -uri s. n. frânghie cu care se trage de
echér2, -e s. n. instrument topografic cu pe mal un vas în susul apei.
2
ajutorul căruia se orientează fixarea pe edéc , -uri s. n. lucru care se găseşte de
teren a aliniamentelor perpendiculare. multă vreme într-o gospodăie.
 73 
Dicţionar de omonime
edéc3, -i s. m. (fig.) persoană care duce o egál2, -ă adj. neschimbat, statornic.
existenţă searbădă, inutilă, fără niciun ţel. egál3, -ă s. n. (mat.) semn grafic cu care se
editoriál1, -ă adj. privitor la editură sau la notează o egalitate.
editare. egalizatór1, -oáre s. n. produs chimic care
editoriál2, s. n. articol dintr-un ziar sau revistă se adaugă în vopsea pentru a mări viteza
care exprimă punctul de vedere al conducerii de fixare a colorantului.
publicaţiei într-un anumit domeniu. egalizatór2, -oáre s. n. instrument folosit
edíţie1, -ii s. f. totalitatea exemplarelor unei pentru reglarea presiunii într-o conductă.
lucrări publicate prin folosirea aceluiaşi zaţ egrétă1, -e s.f. pasăre migratoare de baltă
tipografic. de culoare albă.
edíţie2, -ii s. f. competiţie sportivă care face egrétă2, -e s. f. mănunchi de pene de egretă
parte dintr-o serie periodică. folosit ca podoabă la pălării în special
eféct1, -e s. n. fenomen care rezultă din alt femeieşti.
fenomen (numit cauză); consecinţă a unei egúmenie1, -ii s. f. funcţie de egumen;
acţiuni. perioadă în care se îndeplineşte această
eféct2, -e s. n. (la pl.) bunuri mobile, îmbră-
funcţie; mănăstire condusă de un egumen;
căminte, echipamente militare.
stareţie.
eféct3, -e s. n. (la pl.) hârtii de valoare.
egúmenie2, -ii s. f. stareţă.
efectív1, -e s. n. numărul persoanelor care
fac parte dintr-o colectivitate organizată. ei1, interj. exclamaţie care însoţeşte o întrebare,
efectív2, -ă adj. adevărat, real. un îndemn, o mustrare, o poruncă.
efemerídă1, -e s. f. (la pl.) notiţe (de ziar sau ei2, pron. pers. (eu), 3 pl., m., nominativ şi
calendar) ce arată evenimente petrecute acuzativ.
la aceeaşi dată în ani diferiţi. elaborát1, -uri s. n. faptul de a elabora;
efemerídă2, -e s. f. (la pl.) tabele elaborate elaborare; scriere; lucrare; redactare;
de un observator astronomic în care indică transpunere.
pe o perioadă de un an, cu anticipaţie elaborát2, -ă, -ţi, -e adj. care a căpătat o
poziţia planetelor şi fenomenele cereşti. formă definitivă; întocmit; redactat; transpus,
efemerídă3, -e s. f. ordin de insecte cu două pregătit, lucrat, digerat.
perechi de aripi ce trăiesc ca adulte doar elán1, -i s. m. animal rumegător din ţinuturile
câteva ore sau zile. nordice cu coarne mari, ramificate şi late
eflorescénţă1, -e s. f. începutul înfloririi unei sub formă de lopeţi.
plante. elán2, -i s. n. avânt, însufleţire.
eflorescénţă2, -e s. f. (chim.) transformarea elástic1, -ă adj. care are proprietatea de a-şi
în pulbere a unor săruri cristalizate prin modifica forma sub acţiunea unei forţe
pierderea apei de cristalizare. exterioare şi de a reveni la cea iniţială.
eflúviu1, -ii s. n. emanaţie gazoasă produsă elástic2 s. n. ţesătură, şiret în care sunt
de un corp şi perceptibilă cu ajutorul mirosului. introduse fire de cauciuc şi prin întindere
eflúviu2, -ii s. n. defect apărut pe o peliculă au diferite întrebuinţări.
cinematografică sub forma unor linii subţiri. electorál1, s. f. rasă de oi din Anglia; oaie
éfuziune1, -i s. f. manifestare puternică a din rasa electoral.
unor sentimente de admiraţie, iubire. electorál2, -ă, -i, -e adj. referitor la elector;
éfuziune2, -i s. f. difuziune a unui gaz printr-un care aparţine acestuia; referitor la alegeri;
perete poros. organizat în vederea alegerilor; care are
egál1, -ă adj. care este identic în ceea ce scopul de a alege.
priveşte calitatea, forma, cantitatea etc. cu electrificát1, -uri s. n. faptul de a electrifica;
un alt lucru. electrificare; instalare a curentului electric.
 74 
Dicţionar de omonime
halít2, -uri s. n. minereu de clorură de sodiu,
sedimentat cu şisturi argiloase; sare gemă.
ham1 interj. cuvânt care imită lătratul câinelui.
ham2, -uri s. n. obiect format dintr-o mulţime

H de curele sau de frânghii cu care se


înhamă calul la o căruţă.
ham3, -uri reg., înv.) coş de papură împletită
în care se ducea mâncarea la câmp.
hac1, -uri s. n. 1. (în expr.) ai veni cuiva de ham4, -uri s. n. (reg., înv.) casă mare, pustie.
hac = a găsi modalitatea de a învinge, de ban1, -i s. m. titlu purtat în trecut de mongoli
a face inofensiv pe cineva sau ceva care şi tătari, fiind preluat de unii conducători din
supără, care provoacă nemulţumiri. Orient.
hac2, -uri s. n. (reg.) un fel de cui de fier care han2, -uri s. n. local cu ospătărie la marginea
se bate iarna pe talpa încălţămintei sau la drumurilor de ţară sau la periferia oraşului,
potcoavele cailor, ca să nu alunece. unde poposeau în trecut drumeţii cu căruţele
hac3, -uri s. n. (reg., mai ales la pl.) vreascuri, lor.
surcele. háos1, s. n. stare primitivă, de dezordine totală
hac4, -uri s. n. (reg.) chip, modru; asemănare, înainte de crearea Universului cunoscut
pereche. de om.
haidău1, -ăi s. m. paznic la vite; om voinic, háos2, s. n. (fig.) confuzie, dezordine.
dar lent şi leneş; om depravat. hap1, interj. cuvânt care imită zgomotul
haidău2, -uri s. n. dans popular din Ardeal; produs de apucarea sau înghiţirea a ceva.
melodie după care se dansează acesta. hap2, -uri s. n. (pop. şi fam.) medicament
haihúi1, adj. şi s. m. derbedeu, vagabond. preparat în formă de pastilă sau de casetă,
haihúi2, s. n. (înv.) destrăbălare. pentru a putea fi înghiţit uşor.
haihúi3, adv. (pop.) razna, aiurea. hap3, -uri s. măcinătura de piatră din mine
halát1, -e s. n. haină de casă, lungă şi largă; care se pune într-o ladă mare.
haină de lucru, din pânză albă, pentru harám1, -uri s. n. vită slabă, mârţoagă, gloabă.
personalul medical, purtată peste hainele harám2, -uri s. n. pradă, jaf.
obişnuite; haină de pânză subţire, de haramín1, -i s. m. hoţ de codru, om rău.
diferite culori, purtate la serviciu, peste haramín2, -i s. m. cal slab, bătrân şi neputincios.
hainele obişnuite, pentru a nu le murdări haş1, int. cuvânt care exprimă zgomotul produs
sau uza. de frecarea unui obiect tras repede.
halát2, -e s. n. (reg.) unealtă, sculă. haş2, s. m. denumire a literei h şi a sunetului
halău1, s. n. (reg.) crâsnic (de pescuit). corespunzător.
halău2, s. n. jgheab, de obicei scobit în trunchiul hat1, -uri s. n. (reg.) 1. fâşie subţire de pământ
unui copac, din care se adapă vitele. nearat; 2. câmp nelucrat, ţelină; 3. matca
halău3, s. n. (reg., înv.) ceartă. apei; 4. potecă, cărare.
hálă1, -e s. f. 1. clădire special amenajată hat2, haţi s. n. (înv.) 1. taur; 2. cal dobrogean.
pentru comercializarea de alimente; 2. sală hat3, -uri s. n. (înv.) act emis de cancelaria
de dimensiuni foarte mari cu diverse sultanului; firman.
întrebuinţări. hazardát1, -uri s. n. faptul de a se hazarda,
hálă2, -e s.f. (reg.) 1. vijelie; 2. monstru, de a face ceva la întâmplare; hazardare.
dihanie, arătare; 3. (la pl.) păsări de curte. hazardát2, -ă, -ţi, -e adj. care se expune
halít2, -uri s. n. şterpelire, halire; mâncare; întâmplării; care are rezultate nesigure;
păcălire. periculos, riscant.
 93 
Dicţionar de omonime
hurmúz1, -i s. m. arbust ornamental cu flori icní1, vb. a geme scurt din cauza unui efort
roz-trandafirii, cu fructe albe de mărimea sau a unei dureri.
cireşelor. icní2, vb. a produce zgomote caracteristice
hurmúz2, -uri s. n. mărgea din sticlă imitând sughiţului.
mărgăritarul. ideál1, -uri s. n. ţel suprem al activităţii şi
huruít1, -ă adj. (reg.) dărâmat, dărăpănat. aspiraţiilor omului.
huruít2, -uri s. n. faptul de a (se) hurui; ideál2, -ă adj. care este considerat perfect;
huruitură. 2. care ţine de domeniul ideilor şi există
numai în gândirea omului.
idée1, -i s. f. produsul activităţii de gândire,
concept, judecată; concepţie de bază care
determină conţinutul unei lucrări.

I idée2, -i s. f. plan, proiect; am o idee


excepţională.
idée3, -i s. f. (fam.) îngrijorare, teamă; am
intrat la idee cu ceea ce se poate întâmpla
între ei.
i1, s. m. (invar.) a unsprezecea literă a identificá1, vb. a descoperi identitatea unei
alfabetului limbii române; sunet notat cu persoane, a unui lucru.
această literă. identificá2, vb. a se transpune în persoana
i2, interj. exclamaţie de surprindere, de mulţumire, altcuiva, a acţiona la fel ca altă persoană.
de admiraţie, de dezaprobare etc. idílă1, -e s. f. poezie în care este transpusă
i3, pron. pers. pers. 3 (el, ea) 1. dativ sg. în mod ideatic viaţa de la ţară.
neacc., m. şi f; 2. acuzativ, pl., neacc., m. idílă2, -e s. f. iubire tandră înfiripată, de
i4, vb. a fi ind. pz., pers. 3, sg. obicei, între persoane tinere.
ia1, interj. cuvânt care precedă un îndemn; íe1, ii s. f. cămaşă femeiască din portul
ia ascultă! popular românesc, împodobită cu cusături
ia2, interj. arată indiferenţa faţă de ceva; la mâneci, guler şi pe piept.
ia mai lasă-mă în pace! íe2, ii s. f. piele care atârnă în jurul gâtului
iad1, -uri s. n. loc în care sunt supuse sufletele vitelor.
ierbár 1, -e s. n. colecţie de plante presate
păcătoşilor la chinuri veşnice.
iad2, -uri s. n. (fig.) viaţă foarte grea, chinuită. între foi de hârtie şi păstrate în cutii, aşezate
1 într-o anumită ordine.
iápă , -e s. f. femela calului.
2 ierbár2, -e s. n. cea dintâi despărţitură, dintre
iápă , -e s. f. tălpig la războiul de ţesut.
cele patru, a stomacului la rumegătoare.
iar1, conj. dar, însă; şi. ierná 1, vb. a petrece iarna într-un anumit loc.
iar2, adv. încă o dată, din nou. ierná2, vb. a adăposti şi a hrăni vitele în
iátă1, interj. exclamaţie care atrage atenţia timpul iernii.
ascultătorului asupra unei persoane sau a iernátic1, s. n. adăpostul unde stau turmele
unui lucru; uite, vezi. pe timpul iernii.
iátă2, interj. deodată, pe neaşteptate: când iernátic2, -ă adj. de iarnă, caracteristic iernii.
iată îmi apare în faţă! ieşí1, vb. a părăsi o clădire, un loc închis.
iaz1, -uri s. n. canal descoperit (abătut de la ieşí2, vb. a izbuti, a ajunge.
traiectoria principală a unei ape curgătoare) ieşí3, vb. a rezulta de pe urma unui efort.
prin care se aduce apa la o moară. iluminát1, -uri s. n. faptul de a se ilumina, de
2
iaz , -uri s. n. lac mic natural format în albia a produce şi răspândi în mod artificial
unui râu. lumina.
 96 
Dicţionar de omonime
íris1, -şi s. m. (bot.) stânjenel.
íris2, -uri s. n. (anat.) membrană a ochiului
colorată situată între cornee şi cristalin, în

Î
mijlocul căreia se găseşte pupila.
iris3, -uri diafragma de la instrumentele optice
utilizată pentru a regla fasciculul de
lumină care pătrunde în instrument.
iritát1, -ă adj. care este inflamat, congestionat.
iritát2, -ă adj. care se află în stare de enervare. îmbălsămá1, vb. (despre flori, parfumuri)
iscălít2, -uri s. n. faptul de a iscăli; iscălire. a parfuma, a înmiresma aerul.
iscălít2, -ă, -ţi, -e adj. care poartă iscălitura îmbălsămá2 vb. a introduce într-un cadavru
autorului, a celui ca a emis actul respectiv. o substanţă chimică pentru a împiedica
ispás1, -uri s. n. numele unei sărbători creştine; putrefacţia.
Înălţarea Domnului. îmbucá1, vb. a apuca cu gura, a înghiţi.
ispás2, -uri s. n. (pop.) judecată; ispaşă. îmbucá2, vb. (despre piese) a se împreuna.
istóric1 s. n. expunerea amplă a unui îmbrăcat1, -uri s. n. faptul de a se îmbrăca;
eveniment. îmbrăcare.
istóric2, -i s. m. specialist în istorie. îmbrăcat2, -ă, -ţi, -e adj. care şi-a pus hainele
istóric3, -ă adj. care aparţine istoriei; relatează pe el; înveşmântat, înţolit.
îmbrobodít1, -uri s. n. faptul de a se îmbrobodi;
fapte istorice.
îmbrobodire.
istórie1, -ii s. f. ştiinţă care studiază dezvoltarea îmbrobodít2, -ă, -ţi, -e adj. care şi-a pus
societăţii în complexitatea ei. broboada pe cap; cu basmaua pe cap;
istórie2, -ii s.f. povestire, naraţiune. înşelat, amăgit.
iubít1, -ă adj. care este foarte drag cuiva. împăienjení1, vb. a acoperi cu pânze de
iubít2, -ţi s. m. persoană care este în relaţii păianjeni.
de dragoste cu o altă persoană; amant. împăienjení2, vb. (despre ochi) a-şi pierde
iubít3 s. n. iubire, amor. puterea de a vedea clar, de a distinge
izolatór1, -oáre adj. care izolează. lucrurile cu claritate.
izolatór2, -oáre corp, material rău conductor împărătésc1, -eáscă adj. care aparţine
de electricitate sau de căldură. împăratului, împărătesei.
izvod1, -oáde s. n. (înv.) însemnare, listă, împărătésc2, -eáscă adj. măreţ, maiestuos.
registru, catalog, manuscris, text. împărtăşí1, vb. a destăinui cuiva gândurile.
izvód2, -oáde s. n. model de cusătură naţională. împărtăşí2, vb. a primi împărtăşania.
izvór1, -oáre s. n. apă subterană care iese împletít1, -uri s. n. faptul de a împleti; împletire.
la suprafaţa pământului. împletít2, -ă, -ţi, -e adj. fire care prin trecere
unele după altele fac un singur fir, răsucit;
izvór2, -oáre s. n. document pe care se
croşetat; părul strâns în păr.
întemeiază un fapt istoric. împliní1, vb. (despre timp) a se scurge, a expira.
izvórî1 vb. a ieşi din pământ. împliní2, vb. (despre oameni) a se dezvolta,
izvórî2 vb. (fig.) a lua naştere, a rezulta. a se îngrăşa.
împliní3, vb (fig.) a se desăvârşi, a se realiza.
împrăştiát1, -ă adj. difuzat, răspândit.
împrăştiát2, -ă adj. (despre oameni) zăpăcit,
distrat.
împrejuráre1, -ări s. f. situaţie în care se află
cineva; circumstanţă, întâmplare.
 102 
Dicţionar de omonime
ladin1, s. m. răşină plăcut mirositoare,
extrasă dintr-o plantă exotică.
ladin2, -ă, -ţi, -e adj. persoană din regiunea
Ladiniei (Elveţia şi nordul Italiei); referitor

L la ladini; care aparţine ladinilor; limbă


vorbită de ladini.
lágăr1, -e s. n. loc unde sunt închişi prizonierii
de război.
lágăr2, -e s. n. organ de maşină care sprijină
la1, prep. 1. introduce complemente o axă sau un arbore şi care permite acestora
circumstanţiate de timp, de loc, de mod, o mişcare de rotaţie sau de oscilaţie.
de scop etc.: Ne vizitează la vara viitoare; láma1, s. m. preot budist din Tiebet, din
Se întoarce la bal după ce se schimbă; Mongolia.
Am spus la nimereală, pentru că nu ştiam láma2, vb. a prelucra suprafaţa unei găuri cu
nimic; Am dus piesa la lipit. o lamă.
la2, s. m. nota a şaptea din gama majoră. lámă1, -e s. f. placă subţire de metal având
labiát1, -ă adj. (despre corole şi calicii) cu diverse întrebuinţări.
prelungire în formă de pâlnie, având lámă2, -e s. f. mamifer rumegător din regiunile
marginea tăiată în doi lobi. muntoase ale Americii de Sud, folosit la
labiát2, -ţi s. m. familie de plante cu tulpina transportul poverilor.
în patru muşchi. lamélă1, -e s. f. plăcuţă din metal, lemn sau
labirínt1, -uri s. n. edificiu cu multe încăperi alt material folosit în tehnică la diverse
în care te poţi rătăci uşor. întrebuinţări.
labirínt2, -uri s. n. (anat.) totalitatea cavităţilor lamélă2, -e s. f. foiţă subţire ce separă
ce alcătuiesc urechea internă. diferite structuri ale ţesuturilor vegetale şi
lac1, -uri s. n. apă stătătoare formată într-o animale.
depresiune. laminát1, -uri s. n. faptul de a lamina, laminare.
lac2, -uri s. n. soluţie într-un solvent volatil al laminát2, -ă, -ţi, -e adj. care a fost laminat;
unor răşini, uleiuri etc. care, aplicată pe supus operaţiei de laminare; produs obţinut
suprafaţa unui obiect, prin evaporarea prin laminare.
solventului, se protejează suprafaţa laminór1, -oáre s. n. maşină formată din doi
obiectului şi dă un aspect plăcut. sau mai mulţi cilindri ce folosesc pentru a
lac3, -uri s. n. piele (sau imitaţie de piele) cu transforma un material metalic în lame,
faţa netedă, lucioasă, acoperită cu un strat fâşii, fire etc.
de lac. laminór2, -oáre s. n. maşină cu care se
lácom1, -ă adj. care mănâncă şi bea mult. subţiază şi se omogenizează firele textile.
lácom2, -ă adj. avid, dornic de a obţine ceva. landóu1, -uri s. n. trăsură de lux cu patru
lactát1, s. m. sare a acidului lactic, folosită locuri aşezate două câte două, faţă în faţă.
în medicină, la tratamentul spasmofiliei, landóu2, -uri s. n. cărucior pentru copii mici.
al tetanosului. lansá1, vb. a pune în circulaţie, a difuza
lactát2, -ă adj. preparat din lapte; care conţine pentru prima oară ceva.
lapte; produse din lapte şi derivatele sale. lansá2, vb. a arunca cu putere un lucru spre
lacúnă1, -e s. f. spaţiu gol în continuitatea un obiectiv.
unui corp; lipsă într-un text. lansétă1, -e s. f. undiţă pentru pescuitul
lacúnă2, -e s. f. (fiz.) nod al unei reţele peştilor marini sau de apă dulce.
cristaline din care lipseşte atomul, ionul lansétă2, -e s. f. (arhit.) arc foarte ascuţit ce
determină deschideri înalte şi înguste.
sau molecula respectivă.
 108 
Dicţionar de omonime
proprietáte1, -tăţi s. f. dreptul exclusiv de punci1, s. n. băutură făcută dintr-un amestec
stăpânire asupra unui bun, în baza unui de rom sau alte băuturi, portocale etc., şi
drept recunoscut; obiect, bun aflat în diverse mirodenii.
proprietatea cuiva. punci2, -uri s. n. lovitură puternică, decisivă,
proprietáte2, -tăţi s. f. însuşire, calitate a aplicată adversarului de un boxer.
unui lucru; caracter distinctiv. punct1, -e s. n. semn grafic mic, rotund, cu
própriu1, -ie adj. care aparţine cuiva în mod valoare de pauză.
exclusiv; care este numai al lui. punct2, -e s. n. unitate de măsură luată ca
própriu2, -ie adj. care constituie o particularitate bază de clasificare, în special la sporturi.
a cuiva sau a ceva; specific, caracteristic. punct3, -e s. n. parte determinantă în cadrul
prost1, proastă adj., s. n. şi f. (persoană) unei acţiuni, al unei discuţii, al unei
lipsită de inteligenţă; care pricepe greu, probleme etc.; moment, etapă.
care acţionează fără judecată. punct4, -e s. n. figură geometrică plană fără
prost2, proastă adj. lipsit de valoare; de nicio dimensiune (locul de intersecţie a
calitate inferioară; necorespunzător. două linii).
prost3, proastă adj. (despre vreme) caracterizat púne1, vb. a face să stea undeva, a plasa;
prin condiţii meteorologice nefavorabile, a (se) instala undeva, a (se) aşeza într-un
neprielnice. loc.
protocól1, -oále s. n. act, document în care púne2, vb. a se depune a se lăsa; a se aşterne.
sunt consemnate rezoluţiile unei adunări, púne3, vb. a se lua la întrecere, a se măsura
ale unor dezbateri, ale unei conferinţe
cu cineva.
internaționale.
púne4, vb. a sili, a obliga pe cineva sa facă
protocól2, -oále s. n. totalitatea formelor şi a
practicilor de ceremonial care se aplică la un lucru.
festivităţi oficiale. púnte1, -nţi s. f. pod îngust care poate fi
públic1, s. n. colectivitate mare de oameni; trecut numai cu piciorul.
mulţime, lume. púnte2, -nţi s. f. planşeu care împarte o
públic2, -ă adj. care aparţine statului, de stat. navă în etaje sau acoperă etajul superior.
públic3, -ă adj. care are loc în prezenţa unui pupă1, -e s. f. partea de dinapoi a unei nave.
număr (mare) de oameni. pupă2, -e s. f. (zool.) nimfă, crisalidă.
puf1, interj. cuvânt care imită zgomotul produs pur1, -ă adj. 1. care nu conţine elemente
de o suflare bruscă, de fumatul din lulea străine; curat, neamestecat; 2. nealterat,
etc. neviciat; (fig.) nepătat, neprihănit.
puf2, -uri s. n. pene mici, moi şi fine, care pur2, -i s. m. plantă erbacee cu frunze lungi
acoperă corpul puilor şi, pe anumite părţi şi înguste şi cu flori purpurii, dispuse în
(sub aripi, pe burtă), al păsărilor adulte. umbrele.
puf3, -uri s. n. peri fini şi moi care cresc pe purtá1, vb. a ţine (pe cineva sau ceva) în
obrazul omului. mână, în braţe, în spinare etc. pentru a-l
puf4, -uri s. n. perii mici şi fini ai unor fructe, transporta în altă parte; a duce, a căra.
seminţe etc. purtá2, vb. a folosi un anumit obiect de
pui1, s. m. orice vietate de la naştere până îmbrăcăminte sau de încălţăminte.
la maturitate. puteá1, vb. a avea forţa, puterea de a înfăptui,
pui2, s. m. puieţ; ramură tânără care creşte de a realiza ceva.
din rădăcina sau tulpina unei plante; lăstar. puteá2, vb. a fi posibil, a exista probabilitatea
púlpă1, -e s. f. partea musculoasă a piciorului, ca un lucru să se întâmple, să se producă.
situată între genunchi şi gleznă. puteá3, vb. a avea dreptul sau permisiunea
púlpă2, -e s. f. partea cărnoasă şi comestibilă de a face ceva.
a unor fructe.
 138 
Dicţionar de omonime
racórd2, -uri s. n. porţiune dintr-un circuit
electric care face legătura între o conductă
principală şi una secundară.
rádă1, -e s. f. întindere de apă din

R apropierea unei coaste, cu sistem de


apărare naturală sau artificială, servind la
adăpostirea navelor într-un port împotriva
vânturilor, valurilor sau curenţilor.
rábă1, -e s. f. (reg.) câştig, afacere. rádă2, -e s. f. (la popoarele slave) denumire
rábă2, -e s. f. camion de mare tonaj. dată consiliului, adunării organului central
ráblă1, -e s. f. lucru de proastă calitate, al puterii.
vechi şi deteriorat. ráde1, vb. a-şi tăia de tot părul, barba,
ráblă2, -e s. f. fiinţă slabă şi lipsită de putere, mustăţile.
de energie. ráde2 vb. a îndepărta un strat subţire de pe
rac1, -i s. m. crustaceu comestibil acoperit un obiect, a raşcheta.
cu o carapace tare, de culoare neagră- ráde3, vb. a distruge, a nimici din temelie.
verzuie, care devine roşie la fiert, cu ráde4, vb. a atinge din mers sau zbor
abdomenul inelat, cu cinci perechi de suprafaţa pământului sau a apei.
picioare, dintre care cea din faţă este în
radiá1, vb. a emite radiaţii, a răspândi în
formă de cleşte.
toate direcţiile lumina, căldura, fascicule
Rac2, s. m. numele celei de-a patra zodii;
Zodia Cancerului. de particule etc.
rac3, -i s. m. ustensilă de uz casnic, radiá2, vb. (jur.) a şterge dintr-un registru
confecţionată din oţel, ascuţită şi prevăzută menţiunea privitoare la un act, la un drept
cu un mâner, cu care se extrag dopurile etc.
din sticlele înfundate; tirbuşon. radiá3, vb. a şterge, a scoate din evidenţă.
rachétă1, -e s. f. proiectil alcătuit dintr-un tub radiánt1, -ă adj. (despre energie) propagat
umplut cu materii care se aprind în aer, prin radiaţii.
producând o lumină puternică pe traiectorie radiánt2, -ă adj. care emite radiaţii.
lungă, şi care se foloseşte la semnalizări radiát1, -ă adj. plante sau animale care au
şi la focuri de artificii. organele dispuse în formă de raze.
rachétă2, -e s. f. 1. obiect de joc în tenisul radiát2, -a adj. care a fost supus radiaţiilor.
de câmp sau în badminton, alcătuit dintr-o radiatór1, -oáre s.n. dispozitiv, corp care
reţea de coarde fixate pe un cadru oval de emite radiaţii.
lemn prevăzut cu un mâner, cu ajutorul radiatór2, -oáre s.n. parte a unei instalaţii de
căruia se loveşte mingea; 2. paletă ovală încălzire centrală, prin care circulă apa
aplicată pe talpa încălţămintei pentru a nu caldă sau aburii.
se afunda în zăpadă. radiatór3, -oáre s. n. componentă a instalaţiei
rácilă1, -e s. f. (livr.) boală veche, incurabilă, de răcire a unui motor.
beteşug. radicál1, -i s. m. 1. simbolul matematic care
rácilă2, -e s. f (pop.) unealtă de diferite forme exprimă o extragere de rădăcină; 2. rădăcină;
folosită la prinderea racilor. (adj.) din rădăcină, profund, complet.
ráclă1, -e s. f. (pop.) sicriu. radicál2, j. m. (chim.) grupare de atomi care
ráclă2, -e s. f. ladă în care se păstrează rămâne neschimbată într-o reacţie chimică
diferite obiecte. şi care se comportă ca un element unic.
racórd1, -uri s. n. element de legătură într-o radicál3, -i s.m. adept al schimbărilor
reţea. fundamentale.
 139 
Dicţionar de omonime
ródiu1, -ii s. m. arbore mediteranean cu rost2, -uri s. n. mod de viaţă; situaţie materială,
fructe mari comestibile, asemănătoare la stare socială.
gust cu pepenele. rost3, -uri s. n. spaţiu în formă de unghi dintre
ródiu2, -ii s. n. metal alb-argintiu asemănător firele de urzeală prin care trece suveica.
cu platina. rosti1, vb. a pronunţa.
roi1, -i s. m. roit, roire. rosti2, vb. a face rostul în timpul ţesutului.
roi2, -uri s. n. grup de albine ieşit din stup; rostuí1, vb. (pop.) a face ordine, a aranja.
grup de corpuri cereşti cu caracteristici ce rostuí2, vb. a umple golurile dintre cărămizile
sugerează o origine comună; grup de unui zid, dintre plăcile de faianţă.
insecte, păsări ce zboară împreună. roşior1, -oáră s. f. (la sg.) soi de viţă de vie
roi3, vb. a zbura în grup. cu struguri mici, roşiatici.
rólă1, -e s. f. piesă de forma unei roţi mici roşier2, -oáră s. f. peşte mic de baltă, cu
care se învârte în jurul axei sale servind la corpul turtit lateral şi cu înotătoarele roşiatice.
rulare, la stabilirea unui contact etc. roşior3, -i s. m. (la pl.) corp de elită de
rólă2, -e s. f. unealtă cilindrică folosită la cavalerie în armata romană în trecut.
rotáţie1, -ii s. f mişcare în jurul unui punct fix
văruit şi vopsit.
sau al unei axe.
rom1, -i s. m. ţigan.
rotáţie2, -ii s. f. alternarea culturilor pe un
rom2, -uri s. n. băutură alcoolică tare cu aromă
teren.
specifică. rotúnd1, -ă adj. de forma unui cerc, a unei
román1, -e s. n. naraţiune epică în proză, sfere.
amplă şi complexă. rotúnd2, -ă adj. (despre un corp) grăsuţ,
román2, -ă adj., s. m. si f. persoană ce durduliu.
aparţine Imperiului Roman. rotunjí1, vb. a da forma rotundă.
romántic1, -ă adj. privitor la romantism. rotunjí2, vb. a completa, a întregi.
romántic2, -ă adj. visător, melancolic. róză1, -e s. f. trandafir.
romantísm1, s. n. mişcare literară şi artistică róză2, -e s. f. şlefuire specială care se dă
apărută la începutul sec. 19 ca o reacţie diamantului.
împotriva clasicismului. róză3, -e s.f. fereastră circulară mare, cu
romantísm2, s. n. predispoziţie spre visare, vitralii, aşezate de obicei pe faţada
spre melancolie, lirism. catedralelor gotice, deasupra porţii de
rond1, -uri. s. n. strat de flori, de obicei de intrare.
formă circulară. rozétă1, -e s. f. mică plantă erbacee cu
rond2, -uri s. n. piaţă de formă rotundă aflată tulpina ramificată, cu frunze lunguieţe, cu
într-o intersecţie; sens giratoriu. flori galbene-aurii, plăcut mirositoare.
rond3, -uri, s. n. inspecţie făcută noaptea rozétă2, -e s. f. 1. nasture de alamă pe care
santinelelor din garnizoană. îl purtau, în trecut, la tunică şi la cizme,
rondóu1, -uri s. n. loc circular (amenajat în ostaşii din trupele de cavalerie de roşiori;
grădini, localuri etc.). 2. motiv decorativ circular, având forma
rondóu2, -uri s. n. manevră de întoarcere a unui trandafir, care apare frecvent în arta
unei nave prin care aceasta îşi schimbă populară românească.
direcţia de înaintare cu un unghi de 180°. rozétă3, -e s. f. cusătură în formă de triunghi,
rópot1, -e s. n. zgomot produs de galopul executată manual cu fire de mătase, la
unui cal, de picăturile de ploaie care cad deschizătura buzunarelor, servind ca
etc. întăritură sau pentru înfrumuseţare.
rópot2, -e s. n. izbucnire de aplauze. rúbrică1, -i s. f. despărţitură într-un registru,
rost1, -uri s. n. sens, înţeles, scop, raţiune. într-un formular etc.
 148 
Dicţionar de omonime
rúbrică2, -i s. f. spaţiu rezervat pentru rumegá1, vb. (despre animale) a mesteca
anumite articole într-un ziar, revistă etc. hrană.
rúdă1, -e s. f. persoană aflată într-un raport rumegá2, vb. (fig.) a medita, a analiza
de rudenie cu altă persoană. îndelung o anumită problemă.
rúdă2, -e s. f. (reg.) prăjină; oişte, proţap. rúmen1, -e s. n. compartimentul cel mai mare
rug1, -uri s. m. denumirea unor arbori pinoşi al stomacului rumegătoarelor, în care se
din familia rozaceelor. macerează mâncarea.
rug2, -uri s. m. grămadă de lemne pe care rúmen2, -ă adj. de culoare roşu închis.
erau arse animalele jertfite în antichitate şi Rusálie1, -ii s. f. (pl.) sărbătoare religioasă
persoanele considerate eretice în evul mediu. creştină prăznuită la 50 de zile după Paşti.
rugínă1, -i s. f. substanţă de culoare brun- Rusálie2, -ii s. f. (pl.) fiinţă din mitologia
roşcată, formată prin oxidarea obiectelor populară, capabilă să dezlănţuie furtuni şi
metalice aflate într-un mediu umed. să ia oamenilor minţile.
rugínă2, -i s. f. boală a plantelor ce constă în ruşíne1, -i s. f. sentiment de jenă provocat
apariţia unor pete brun-roşcate pe frunze, de o greşeală, de un insucces.
tulpini etc. ruşíne2, -i s. f. necinste, dezonoare.
ruginí1, vb. a se oxida; (despre plante) a rutínă1, -e s. f. abilitate deprinsă printr-o
deveni de culoare galben-roşiatică. pratică îndelungată.
ruginí2, vb. (fig.) a-şi pierde din calităţi, a se rutínă2, -e s. f. substanţă întâlnită în anumite
învechi. plante şi folosită în tratamentul hipertensiunii
ruiná1, vb. a (se) dărăpăna; a (se) transforma arteriale, ca diuretic, antihemoragic.
în ruină.
ruiná2, vb. a pierde o avere.
rulá1, vb. a strânge ceva sub formă de sul.
rulá2, vb. a proiecta pe ecran o peliculă.
rulá3, vb. (despre vehicule) a se deplasa.
ruládă1, -e s. f. prăjitură făcută dintr-o foaie
de aluat, înfăşurată în formă de sul şi
S
umplută cu dulceaţă, cremă etc.
ruládă2, -e s. f. fel de mâncare preparat din
muşchi de vacă sau de porc umplut cu sabát1, -uri s. n. sâmbătă, ziua de odihnă la
tocătură, ouă fierte etc. şi rulat sau din mozaici şi la unii creştini sectanţi.
carne tocată amestecată cu ou, verdeaţă sabát2, -uri s. n. adunare de vrăjitoare
etc. convocată sâmbăta la miezul nopţii, conform
rulétă1, -e s. f. instrument de măsurare a legendelor medievale.
lungimii, format dintr-o panglică gradată sábie1, săbii s. f. armă formată dintr-o lamă
înfăşurată pe un ax. lungă de oţel fixată într-un mâner, ascuţită
rulétă2, -e s. f. joc de noroc. la vârf şi pe una din laturi.
rulétă3, -e s. f. instrument mic cu care se sábie2, săbii s. f. peşte lung de 20-30 cm cu
desenează tiparele pe materialele textile, corpul turtit şi lucios, cu abdomenul arcuit,
se taie aluatul etc. format dintr-o rotiţă din denumit şi sabiţă.
faţată pe margini. sabót1, -ţi s. m. pantofi fără călcâi, făcuţi de
rulóu1, -uri s. f. piesă cilindrică folosită la obicei din lemn scobit sau dintr-o talpă
susţinerea şi rularea unui sistem tehnic pe groasă.
o cale, la deplasarea unor obiecte grele etc. sabót2, -ţi s. m. piesă care se lipeşte de o
rulóu2, -uri s. f. produs de panificaţie, umplut roată prin apăsarea unei pedale, încetinind
cu diferite creme. sau oprind roata.
 149 
Dicţionar de omonime
suflá4, vb. a acoperi cu un strat subţire de supúne1, vb. a cuceri, a subjuga cu forţa.
metal preţios un obiect. supune2, vb. a obliga pe cineva să facă
suflá5, vb. a vorbi şoptit, a informa pe ascuns. ceva sau să suporte ceva.
suflá6, vb. (despre vânt) a adia, a bate. supúne3, vb. a aplica un tratament unui
sufláre1, -ări s. f. fiinţă; omenire, lume. material sau unei substanţe.
sufláre2, -ări s.f. adiere de vânt. surpá1, vb. a se fisura şi a cădea; a se dărâma.
súflet1, -e s. n. viaţă psihică, interioară, trăire surpá2, vb. (fig.) a da jos pe cineva dintr-o
internă. situaţie privilegiată, a complota.
súflet2, -e s. n. duh, spirit. surprindé1, vb. a prinde în flagrant; a lua pe
súflu1, -uri s. n. respiraţie. nepregătite.
súflu2, -uri s. n. adiere de vânt. surprínde2, vb. a uimi, a mira.
súflu3, -uri s. n. masă de aer dislocată cu súrsă1, -e s. f. loc de origine, loc unde se
putere de o explozie. găseşte un lucru.
sufrágiu1, -ii s. m. declaraţie care exprimă súrsă2, -e s. f. corp care emite sunete,
părerea oficială a cuiva într-o adunare lumină, radiaţii.
constituită; drept de vot; sistem de votare; susceptibil1, -ă adj. (despre oameni) care
aprobare, asentiment. se supără foarte repede.
sufrágiu2, -ii s. m. aprobare, asentiment. susceptibil2, -ă adj. capabil să, apt să.
sugéstie1, -ii s. f. influenţare a gândirii sau a suspénsie1, -ii s. f. a lăsa în suspensie =
comportamentului cuiva. = a întrerupe şirul frazei, al vorbirii, al gândirii
sugéstie2, -ii s. f. propunere.
în mod voit.
suítă1, -e s. f. grup însoţitor al unei persoane
suspénsie2, -ii s. f. (chim.) sistem alcătuit
importante.
dintr-o substanţă solidă, dispersată într-un
suítă2, -e s. f. (muz.) compoziţie instrumentală
fluid.
formată din mai multe părţi.
suspénsie3, -ii s. f. legătură elastică între
suítă3, -e s. f. înlănţuire de idei, de reprezentări,
de episoade etc. două piese, între două părţi.
sumár1, -ă adj. succint, prezentat pe scurt. susţinătór1, -oáre adj. care susţine o greutate.
sumár2, -e s. n. cuprins. susţinătór2, -ori, -oáre s. m. şi f. persoană
súmă1, -e s. f. rezultatul unei adunări. care susţine material o persoană sau
súmă2, -e s. f. mulţime, sumedenie. ajută o instituţie, sponsor.
suná1, vb. a cânta la un instrument muzical. suverán1, -ă adj. independent, pe propriile
suná2, vb. a anunţa, a chema pe cineva prin forţe.
sonerie, telefon. suverán2, -i, -e s. m. si f. conducător al unui
supărá1, vb. a (se) necăji, a (se) întrista. stat monarhic.
supărá2, vb. a deranja, a incomoda. swing1, -uri s. n. lovitură laterală la box.
superiór1, -oară adj. care este situat mai swing2, -uri s. n. denumirea unui dans.
sus decât altul.
superiór2, -oară adj. calitate, valoros.
supt1, -uri s. n. faptul de a suge; sugere;
alimentare directă de la sân sau alimentare
artificială, cu biberonul; cantitatea de lapte
pe care sugarul o primeşte în timpul unei
alimentări.
supt2, -ă, -ţi, -e adj. care a fost supt; sorbit;
slăbănog, uscat, deshidratat.
 163 
Dicţionar de omonime
şerpár2, -e s. n. (pop.) chimir.
şínă1, -e s. f. fiecare dintre cele două bare
de oţel paralele care formează calea de

Ș
rulare a unor vehicule sau de ghidare a
unor piese mobile dintr-o instalaţie tehnică.
şínă2, -e s. f. cerc de oţel, care, montat pe
roţile de lemn ale unor vehicule, le face
mai rezistente.
şa1, -şei s. f. piesă de harnaşament aşezată şíră1, -e s. f. grămadă mare de paie, de fân
pe spinarea calului pentru a sta călăreţul. sau de snopi cu baza dreptunghiulară şi
şa2, -şei s. f. suport montat pe biciclete sau vârful în formă de coamă.
pe motociclete pe care stă conducătorul şi şíră2, -e s. f. şira spinării = coloană vertebrală.
însoţitorul.
şirét1, -uri s. n. şnur sau fâşie îngustă de
şablón1, -oáne s. n. model în mărime naturală,
după care se face o piesă identică. material folosită pentru a încheia, a strânge
şablón2, -oáne s. n. instrument de control şi ceva sau care are alte întrebuinţări.
de măsurare a dimensiunilor unei piese în şirét2, -eată adj. care acţionează cu abilitate
curs de fabricaţie. în avantajul său (şi în detrimentul altora);
şablón3, -oáne s. n. (fig.) stereotip, clişeu profitor.
verbal. şirói1, -oáie s. n. curs de apă repede format
şah1, -i s. n. titlu dat suveranilor Iranului pe pante datorită ploilor sau topirii zăpezii.
corespunzător titlului de împărat. şirói2, vb. a curge în ropote, cu viteză.
şah2, -uri s. n. joc de origine orientală care şleau1, -uri s. n. (reg.) cărare, drum de ţară,
se desfăşoară între doi jucători, pe o tablă uliţă.
împărţită în 64 de pătrate egale, cu 32 de şleau2, -uri s. n. fiecare din cele două curele
piese, după anumite reguli. sau funii care leagă calul de crucea căruţei.
şah3, -uri s. n. situaţie în cursul jocului de şliţ1, -uri s. n. (tehn.) şanţ făcut într-o piesă
şah în care piesa numită rege a unui jucător, sau într-un element de construcţie.
e atacată de o piesă a adversarului. şliţ2, -uri s. n. despicătură făcută la marginea
şedínţă1, -e s. f. întrunire a membrilor unui inferioară a unor haine.
grup, unui colectiv pentru a discuta şi şoc1, -uri s. n. ciocnire bruscă şi violentă a
hotărî ceva. două corpuri.
şedínţă2, -e s. f. perioadă în care un
şoc2, -uri s. n. tulburare fizică sau psihică a
profesionist oferă unui client o consultaţie.
organismului determinată de un traumatism,
şeíc1, -i s. m. conducător al unei formaţiuni
statale arabe. de o intoxicaţie etc.
şeíc2, -i s. m. preot musulman ce conduce o şoricár1, -i s. m. rasă de câini de talie mică,
comunitate religioasă. cu părul scurt, corp lung şi picioare scurte.
şeíc3, -uri s. m. dans modern cu mişcări şoricár2, -i s. m. pasăre răpitoare de zi care
scuturate. se hrăneşte mai ales cu şoareci.
şeríf1, -i s. m. prinţ arab considerat ca şorţ1, -uri s. n. obiect de îmbrăcăminte purtat
descendent al lui Mahomed. peste haine pentru a le proteja sau care
şeríf2, -i s. m. (în Anglia şi SUA) funcţionar intră în componenţa unor uniforme şcolare,
administrativ care asigură respectarea a costumului popular etc.
legilor şi menţinerea ordinei. şort2, -uri s. n. obiect din cauciuc ce opreşte
şerpár1, -i s. m. pasăre răpitoare care se împrăştierea noroiului aruncat de roţile
hrăneşte mai ales cu reptile şi broaşte. unei maşini.
 164 
Dicţionar de omonime
tulburá1, vb. (despre lichide în general) a
face să-şi piardă transparenţa, limpezimea;
(despre ape) a se agita, a se învolbura.
tulburá2, vb. (fig.) a-şi pierde sau a face
să-şi piardă neliniştea; a (se) emoţiona,
a (se) zăpăci.
tunícă1, -i s. f: haină (de uniformă militară,
Ţ
şcolară, etc.), de obicei încheiată până la
gât şi care se poartă peste cămaşă.
tunícă2, -i s. f. membrană care acoperă unele ţanc1, int. cuvânt care redă un sunet
organe animale sau bulbii unor plante. metalic, ascuţit.
tur1, -uri s. n. mişcare circulară a unui corp ţanc2, -uri s. n. locul unde se stă la pândă în
în jurul unui ax sau al unui punct fix, timpul vânătorii.
efectuată până la revenirea în punctul de ţanc3, -uri, vârful ascuţit al unei stânci.
plecare; înconjur. ţap1, -i s. m. masculul caprei domestice şi al
tur2, -uri s. n. (fam.) parte a pantalonilor caprei negre.
care acoperă regiunea dorsală a corpului. ţap2, -i s. m. pahar special de bere, cu
túră1, -e s, f. totalitatea salariaţilor care toartă, având capacitatea de 300 ml.
lucrează în acelaşi timp şi după acelaşi ţarc1, -uri s. n. loc îngrădit pentru vite, oi,
program într-o întreprindere sau instituţie etc., lângă casă sau la câmp; îngrăditură
în care se lucrează cu mai multe schimburi; făcută în jurul clăilor de fân, pentru a le
schimb. feri de animale.
túră2, -e s. f. piesă în formă de turn, la jocul ţarc2, -uri s. n. mică îngrăditură din stinghii,
de şah. unde sunt ţinuţi copiii mici când încep să
túrlă1, -e s. f. turn al unei clădiri (în special meargă.
al unei biserici). ţárină1, -i s. f. teren, loc cultivat sau cultivabil;
túrlă2, -e s. f. (tehn.) construcţie de lemn, de (la pl.) semănăturile de pe o porţiune de
metal, etc. deasupra găurii unei sonde, teren.
servind la susţinerea sau manevrarea ţárină2, -i s. f. (în sintagma) ţarină de la
unor piese grele în cursul forajului sau al Abrud = dans popular românesc de perechi,
exploatării. cu mişcări moderate.
turná1, vb. a vărsa un lichid sau un fluid în ţárină3, -e s. f. soţia unui ţar.
ceva, peste ceva sau undeva. ţăcăní1, vb. a produce un zgomot scurt,
turná2, vb. (fam.) a pârî, a denunţa. repetat, ritmic, prin lovirea unor obiecte de
turná3, vb. a turna un film = a înregistra pe o metal, de lemn, etc. sau prin declanşarea
peliculă secvenţe care vor compune un unor mecanisme.
film; a realiza un film cinematografic. ţăcăní2, vb. (fig.; fam.) a se ţicni.
turnătór1, -i s. m. muncitor specialist în ţânţár2, -i s. m. numele unor insecte din
turnarea metalelor. ordinul dipterelor care-şi dezvoltă larvele
turnătór2, -ori, -oáre s. m. şi f. (fam.) în ape străbătute şi care se hrănesc cu
persoană care pârăşte, care denunţă. sânge.
túşă1, -e s. f. urmă lăsată de pensulă pe ţânţár2, -i s. m. numele popular dat aromânilor
pânza unui tablou; fel personal al unui din Macedonia din cauza pronunţării lor
pictor de a aplica culoarea. grecizate a sunetelor ce, ci; persoană
túşă2, -e s. f. (sport) linie care delimitează care face parte din această populaţie.
extremităţile laterale ale unui teren de joc. ţâr1, interj. cuvânt care imită sunetul produs
túşă3, -e s. f. (la scrimă) lovitură care îl de greieri sau de un lichid care se scurge
atinge pe adversar. picurând.
 173 
Dicţionar de omonime
ţâr2, -i s. m. scrumbie mică albastră, care se ţipá1, vb. a striga disperat cu glas tare şi
consumă mai ales sărată şi uscată. ascuţit; a vorbi cuiva răstit, mânios,
ţâţână1, -i s. f. (pop.) balama. nemulţumit, enervat; a scoate strigăte
ţâţână2, -i s. f. rădăcina unui furuncul. puternice; a fi strident.
ţâşní1, vb. (despre lichide sau gaze) a izbucni ţipá2, vb. a da afară; a alunga.
cu putere dintr-o deschizătură. ţol1, -i s. m. unitate de măsură pentru
ţâşní2, vb. (despre fiinţe) a intra sau a ieşi lungimi, utilizată în special pentru fileturi şi
brusc de undeva. diametre, egală cu 25,4 mm după modelul
ţeápă1, ţepi s. f. păr lung, ascuţit la un capăt. celui din Anglia şi SUA.
ţeápă2, ţepi s. f. ghimpe; aşchie. ţol2, -uri s. n. ţesătură groasă (de lână)
ţeápă3, ţepi s. f. (la pl.) păr aspru, înţepător, folosită (la ţară) ca pătură sau covor.
aflat pe corpul unor animale. ţurlói1, -oáie s. n. fiecare dintre tuburile
ţeávă1, ţevi s. f. tub; tub de lemn pe care se sonore ale cimpoiului.
înfăşoară firele de bătătură şi care se ţurlói2, -oáie s. n. jgheab, ţeavă prin care
introduce în suveică.
curge apa din izvor, din cişmea.
ţeávă2, ţevi s. f. parte a unei arme de foc,
ţurlói3, -oáie s. n. (pop.) fluierul piciorului;
în formă de tub.
ţélină1, -e s. f. plantă legumicolă aromatică, (p. ext.) partea piciorului de la genunchi în
bienală, din familia umbeliferelor, cultivată jos.
pentru frunzele mari şi pentru rădăcina ţuşcă1, -şti s. f. rasă de oi.
îngroşată, cărnoasă, folosite în alimentaţie. ţuşcă2, -şti s. f. ardei mic iute.
ţélină2, -i s. f. teren nelucrat sau lăsat
necultivat multă vreme.
ţesălát1, -uri s. n. faptul de a ţesăla; ţesălare.

U
ţesălát2, -ă, -ţi, -e, adj. curăţat cu ţeasla;
periat.
ţesút1, -uri s. n. faptul de a ţese; ţesere;
meşteşugul ţesătoriei; ţesătură; ansamblu
de celule organice, cu structură similară şi
funcţie comună, într-un organism.
ţesút2, -ă, -ţi, -e adj. care a rezultat din u1, s. m. una din literele alfabetului limbii
acţiunea mecanică sau manuală de ţesere; române; sunet exprimat de această literă.
cârpit; cusut; stopat. u2, int. exclamaţie care exprimă durerea,
ţigarétă1, -e s. f. tub subţire de chihlimbar, surpriza, indignarea, regretul; sunet care
de os, de lemn, etc., în care se introduce imită urletul lupilor.
ţigara pentru a o fuma. ud1, -ă adj. pătruns, îmbibat de apă sau de
ţigarétă2, -e s.f. (înv.) ţigară. alt lichid.
ţigănúş1, -i s. m. pasăre călătoare de baltă, ud2, s. n. (pop.) urină.
cu cioc lung şi încovoiat, cu pene negre udătúră1, -uri s. f. acţiunea de a (se) uda.
cu reflexe ruginii şi verzi. udătúră2, -uri s. f. (fam.) băutură (alcoolică).
ţigănúş2, -i s. m. peşte de culoare închisă, uitá1, vb. a pierde din memorie, a nu-şi mai
lung până la 12 cm; specific apelor aminti (de cineva sau de ceva).
mocirloase. uitá2, vb. a privi (spre cineva sau spre
ţíne1, vb. a avea ceva în mână, în brațe, etc. ceva), a observa, a cerceta cu privirea.
şi a nu lăsa să cadă; a prinde cu mâna şi umanitáte1, s. f. omenire.
a nu lăsa să scape. umanitáte2, s. f. umanitarism, atitudine care
ţíne2, vb. (urmat de determinări introduse denotă dragoste faţă de oameni, spirit de
prin prep, "de", "după") a merge în urma solidaritate umană.
cuiva sau a ceva, cât mai aproape.
 174 
Dicţionar de omonime
valorificá2, vb. a schimba un produs, o marfă,
cu contravaloarea în bani.
válvă1, -e s. f. fiecare din cele două capace
ale unei scoici; fiecare dintre cele două

V părţi ale unei păstăi.


válvă2, -e s. f. organ de maşină, care serveşte
la întreruperea sau dirijarea circulaţiei
unui fluid printr-o conductă.
vámă1, vămi s. f. instituţie, punct (de obicei
vacánţă1, -ţe s. f. timp de odihnă acordat la graniţa unei ţări) unde se face verificarea
elevilor şi studenţilor, pe un anumit documentelor de transport şi se percep
interval de timp. taxele pentru mărfurile importate sau
vacánţă2, -ţe s. f. timp în care un post, exportate; taxă astfel plătită (în trecut
o funcţie rămân neocupate. percepută şi la trecerea dintr-o regiune în
vád1, -uri s. n. albia unui râu; loc pe cursul alta a ţării).
unui râu, unde apa este puţin adâncă, vámă2, vămi s. f. (în credinţele mistice)
permiţând trecerea de la un mal la altul. fiecare din cele şapte (sau nouă popasuri
vád2, -uri s. n. loc situat în condiţii avantajoase prin care ar trece sufletul mortului înainte
(în apropierea unei mari artere de de a ajunge în cer; banii pe care ar trebui
comunicaţie), pentru a asigura unui să-i plătească mortul la fiecare trecere.
negustor o clientelă numeroasă. vampír1, -iri s. m. personaj din mitologia
vádră1, vedre s. f. găleată. populară, despre care se crede că suge
vádră2, vedre s. f. veche unitate de măsură sângele celor vii.
a capacităţii (echivalentă cu zece litri). vampír2, -iri s. m. specie de lilieci mari din
vagón1, -oáne s. n. vehicul care circulă pe America de Sud, care sug sângele altor
şine, transportând oameni, mărfuri, animale, animale.
etc. şi care este tractat de un mijloc de vánă1, -e s. f. cadă pentru baie.
locomoţie (locomotivă). vánă2, -e s. f. dispozitiv montat în interiorul
vagón2, -oáne s. n. cantitatea de lemne, robinetelor, prin care se deschide sau se
cereale, etc. care intră într-un vagon întrerupe circulaţia fluidului.
(şi care serveşte ca unitate de măsură). var1, s. n. oxid de calciu, obţinut din rocile
vál1, -uri s. n. undă formată la suprafaţa unui calcaroase, folosit în construcţii şi în
ocean, unei mări, unui fluviu prin mişcarea industria chimică.
oscilatorie a maselor de apă, datorită var2, s. m. unitate de măsură pentru puterea
vântului sau, mai rar, cutremurelor. reactivă.
vál2, -uri s. n. piesă cilindrică de metal, la variá1, s. n. pl. culegere de scrieri mărunte,
presele tipografice. diferite; rubrică într-o publicaţie cu informţii
valoáre1, -ori s. f. totalitatea însuşirilor care mărunte şi diferite.
dau preţ sau importanţă unui lucru sau unei variá2, vb. a face ca cineva sau ceva să
persoane; însemnătate, importanţă; merit. fie diferit; a fi diferit; a nu se asemăna;
valoáre2, -ori s. f. costul, echivalentul în bani a nu avea trăsături comune; a-şi schimba
al unei mărfi; muncă omenească materia- valoarea.
lizată în marfă. variáţie1, -ii s. f. stare sau schimbare a
valoáre3, -ori s. f. înscris reprezentând un lucrurilor care se pot prezenta sub diferite
drept în bani (sau în bunuri de altă natură). forme; trecerea de la o formă la alta.
valorificá1, vb. a scoate în evidenţă valoarea variáţie2, -ii s. f. (muz.) modificare a unei
unui lucru, a unei idei sau opere; a pune teme muzicale sub raportul ritmului,
în valoare un bun, prelucrându-l. armoniei, tonalităţii, etc.
 177 
Dicţionar de omonime
vorbitór1, -oáre s. n. cameră specială zaţ2, -uri s. n. rest de cafea care se depune
într-un cămin, într-un internat etc., în care pe fundul vasului.
sunt primiţi cei ce vin din afară pentru a zăbálă1, -e s. f. parte a căpăstrului, constând
vizita şi a sta de vorbă cu cei ce locuiesc dintr-o bară subţire de metal, care se
acolo. introduce în gura calului pentru a-l putea
vorbitór2, -oáre adj. care vorbeşte, care struni şi a-l conduce.
foloseşte limbajul articulat. zăbálă2, -e s. f. (la pl.) bube mici, alburii,
vorbitór3, -ori, -oáre s. m. şi f. persoană care molipsitoare, care se ivesc la oameni în
ia cuvântul în public; conferenţiar, orator. colţurile gurii.
vréme1, -uri s. f. stare a atmosferei la un zăboví1, vb. a sta mai mult (sau prea mult)
moment dat şi într-un loc anumit, timp într-un anumit loc; a întârzia sau a
determinată prin totalitatea elementelor face pe cineva să întârzie.
meteorologice. zăboví2, vb. a lucra prea încet, a nu se grăbi.
vréme2, -uri s. f. durată limitată de două zăcáş1, -ă adj. (reg.) care zace bolnav în
întâmplări, evenimente, etc. sau măsurată pat; fără putere.
în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp.
zăcáş2, -ă adj. (fig.) rău, răutăcios, invidios;
răzbunător.
zăcătoáre1, -ori s. f. cadă; vas mare din
doage în care se strivesc strugurii.

Z
zăcătoáre2, -ori s. f. loc unde stau vitele la
odihnă ziua.
zăgăzuí1, vb. a stăvili o apă printr-un dig.
zăgăzuí2, vb. (fig.) a împiedica, a opri o
acţiune.
zaharisít1, -ă adj. (despre dulceţuri, miere, zălóg1, s. m. arbust de până la cinci metri, cu
etc.) care s-a îngroşat prin cristalizarea lujeri cenuşii-verzui, cu frunzele lanceolate.
zaharurilor conţinute. zălóg2, -uri s. n. amanet; chezăşie; garanţie;
zaharisít2, -ă adj. (fig.; despre oameni) care sechestru; ipotecă; obiect lăsat în garanţie.
şi-a pierdut vigoarea, energia, vioiciunea zănoágă1, -e s. f. depresiune circulară cu
gândirii; ramolit. versante prăpăstioase în zona munţilor
zar1, -uri s. n. cub mic de os, de material înalţi.
plastic etc., folosit la unele jocuri (de zănoágă2, -e s. f. poiană înverzită; platou
noroc), având imprimate pe fiecare faţă un sau coastă de deal bune pentru agricultură.
număr de puncte (de la unu la şase). zănoágă3, -e s. f. ochi larg şi adânc de apă
zar2, -uri s. n. (reg.) broască de la uşă format pe cursul unui râu, mai jos de un
împreună cu clanţa. stăvilar.
záre1, zări s. f. partea cerului sau a pământului zăpór1, -oáre s. n. aglomerare de sloiuri de
pe care o mărgineşte linia orizontului.
gheaţă care se formează primăvara în
záre2, zări s. f. lumină care se împrăştie în
anumite puncte pe o apă curgătoare.
jurul unei surse luminoase; a privi ceva în
zăpór2, -oáre s. n. baraj construit pentru a
zare = a privi un obiect transparent,
așezându-l în dreptul unei surse luminoase. permite pornirea plutelor sau funcţionarea
zaţ1, -uri s. n. (tipogr.) text cules cu litere morilor de apă; curent de apă format la
tipografice (din plumb) şi aşezat în forme deschiderea unui baraj.
de dimensiunile paginilor, gata pentru zărí1, vb. a vedea ceva vag, nedesluşit
tipărit. (din cauza depărtării sau a întunericului).
zărí2, vb. a apărea, a se ivi.
 181 
Dicţionar de omonime
zbáte1, vb. (despre fiinţe) a face mişcări zdrávăn2, -eni adj. sănătos (la corp şi la minte).
bruşte, convulsive (din cauza unei dureri zdreánţă1, zdrenţe s. f. bucată ruptă dintr-o
sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare). pânză sau dintr-un obiect de îmbrăcăminte;
zbáte2, vb. (fig.) a se strădui să atingă, cu obiect de îmbrăcăminte vechi şi rupt.
orice preţ, un scop. zdreánţă2, zdrenţe s. f. (fig.; fam.) om de
zbârlí1, vb. (despre păr, blană, pene, etc.) nimic.
a se ridica în sus; a fi în dezordine. zdreánţă3, zdrenţe s. f. (la pl.) aluat subţire,
zbârlí2, vb. (fig.) a se supăra, a se mânia; preparat din ou şi făină şi care se rupe în
a se revolta. bucăţi când este turnat în supa care fierbe.
zbór1, -uri s. n. mod de planare şi de mişcare zdrobí1, vb. a strivi, a sfărâma.
în aer a unei păsări, a unei insecte, a unui zdrobí2, vb. (fig.) a distruge sufleteşte, a mâhni.
obiect etc. cu ajutorul aripilor. zdrobitór1, -óri adj. care zdrobeşte; fig.,
zbór2, -uri s. n. (fig.) mers iute, vijelios; viteză, despre dovezi, argumente, etc. care înlătură
goană, fugă. orice îndoială.
zbór3, -uri s. n. (înv. şi reg.) bâlci, târg anual, zdrobitór2, -oáre s. f. maşină folosită în
iarmaroc. industria alimentară pentru mărunţirea sau
zborşí1, vb. (despre unele alimente) a începe strivirea unor produse.
să se altereze, căpătând un aspect şi un zdrunciná1, vb. a scutura tare; a zgâlţâi.
gust specific. zdrunciná2, vb. (fig.) a clătina din temelii o
zborşí2, vb. (despre oameni) a lua o atitudine concepţie, o convingere etc.
ameninţătoare; a se răsti la cineva.
zgârcí1, -uri s. n. (pop.) cartilaj.
zborşí3, vb. (despre păsări sau animale) a-şi
zgârcí2, vb. (despre fiinţe şi despre părţi ale
înfoia penele; a-şi zburli părul.
zbuciumá1, vb. sufleteşte, a fi zbucium. corpului lor) a se ghemui, a se contracta.
zbuciumá2, vb. a se mişca agitându-se; zgârcí3, vb. a da dovadă de zgârcenie.
a se zbate, a se zvârcoli. zgrepţăná1, vb. a râcâi, a zgâria (cu unghiile,
zbughí1, int. cuvânt care indică o săritură cu ghearele).
bruscă, rapidă. zgrepţăná2, vb. a se căţăra pe ceva; a se
zbughí2, vb. a o lua brusc la fugă; a o şterge agăţa de ceva.
rapid; a ţâşni. zgrípţor1, -ori s. m. specie de vultur mare.
zburá1, vb. (despre păsări şi insecte) a se zgrípţor2, -ori s. m. stemă folosită în trecut
ridica şi a se deplasa în aer cu ajutorul (mai ales pe monede), reprezentând un
aripilor. vultur bicefal.
zburá2, vb. (despre aparate de zbor, nave zguduí1, vb. a (se) cutremura; a (se) clătina
cosmice, etc.) a se ridica şi a se deplasa din temelii, a (se) scutura tare.
în aer sau în spaţiul cosmic cu ajutorul zguduí2, vb. (fig.) a emoţiona puternic, a înfiora.
unei forţe de propulsie. zgúră1, -i s. f. reziduu rezultat în procesul de
zburá3, vb. (fig.; despre timp) a trece foarte obţinere a metalelor din minereuri.
repede. zgúră2, -i s. f. cenuşă întărită provenită din
zburătór1, -oáre adj. care zboară sau poate lucruri arse.
să zboare. zi1, zile s. f. interval de timp în care Pământul
zburătór2, -óri s. m. (în mitologia populară face o rotaţie în jurul axei sale; interval de
românească) fiinţă fabuloasă, imaginată timp cuprins între răsăritul şi apusul Soarelui.
ca un spirit răufăcător, care chinuieşte zi2, zile s. f. dată la care s-a întâmplat sau
fetele în somn. urmează să se întâmple ceva.
zdrávăn1, -eni adj. voinic, puternic, vânjos; zmeoáică1, -e s. f. (în basme) personaj feminin,
(pe lângă nume de obiecte) mare, puternic, reprezentând, ca şi zmeul, o întruchipare
rezistent. fabuloasă a forţelor răului.
 182 
Dicţionar de omonime
zmeoáică2, -e s. f. plantă erbacee din zúmzet1, -e s. n. sunet caracteristic produs
familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată de insecte (mai ales de albine) când zboară.
înaltă până la 2 m, cu frunze mari şi cu zúmzet2, -e s. n. murmur, freamăt.
flori albe sau purpurii. zvâcní1, -uri s. n. faptul de a zvâcni; zvâcnire;
zméu1, zmei s. m. (în basme) personaj zvâcneală; ţâşnire.
fantastic, întruchipare a răului, imaginat ca zvâcní2, -ă, -ţi, -e adj. care zvâcneşte; care
un uriaş cu putere fizică extraordinară, dar o zbugheşte; repezit; ţâşnit.
cu o inteligenţă redusă, fiind întotdeauna zvârlúgă1, -i s. f. peşte mic de apă dulce, de
învins de forţele binelui. culoare gălbuie, foarte iute, având la gură
zméu2, zmeie s. n. jucărie făcută din hârtie şase mustăţi.
sau din pânză fixată pe un cadru uşor, de zvârlúgă2, -i s. f. (fig.) persoană iute în
lemn şi care, ţinută de o sfoară, se înalţă mişcări, sprintenă, mlădioasă.
şi pluteşte în aer când bate vântul. zvélt1, -ă adj. (despre oameni) subţire (în
zodiác1, -e s. n. regiune a sferei cereşti care talie) şi înalt; suplu.
se întinde ca o fâşie de o parte şi de alta a zvélt2, -ă adj. (despre elemente arhitectonice,
eclipticei, conţinând 12 constelaţii prin clădiri, etc.) cu forme armonioase, care se
care trece Soarele în timpul unui an; înalţă cu supleţe.
ansamblul celor 12 constelaţii. zvón1, -uri s. n. ştire care circulă oral;
zodiác2, -e s. n. carte populară cuprinzând informaţie necontrolată (uneori fiind
preziceri asupra viitorului oamenilor, tendenţioasă).
potrivit zodiei în care s-au născut.
zvón2, -uri s. n. zgomot confuz, produs de
zoomorfísm1, s n. reprezentarea zeilor prin
curgerea apei, de mişcarea frunzelor în
animale.
vânt, de zumzetul insectelor etc.
zoomorfísm2, s. n. credinţă religioasă potrivit
căreia oamenii se pot metamorfoza în
animale.
zóri1, s. m. pl., s. f. pl. lumina care apare pe
cer înainte de răsăritul soarelui; timpul
când apare această lumină.
zorí2, vb. a acţiona cu grabă; a merge repede,
a se grăbi; a îndemna sau a obliga pe
cineva să acţioneze repede.
zorí3, vb. a se zori de ziuă a se ivi zorile,
a se face ziuă.
zugrăveálă1, -éli s. f. strat subţire de humă
sau de lapte de var, colorat cu diferiţi
pigmenţi minerali, care se aplică pe un
perete sau pe alt element de construcţie,
în scop ornamental sau de protecţie.
zugrăveálă2, -éli j s. f. pictură murală.
zugrăví1, vb. a aplica un strat de zugrăveală
pe un perete sau pe alt element de
construcţie.
zugrăví2, vb. a executa o pictură murală;
(p. ext.) a picta, a desena.
zugrăví3, vb. a descrie prin cuvinte.
 183 