Albatrosul

De Charles-Pierre Baudelaire

Pe punți, spre a-și trece vremea, adesea marinarii

Prind albatroși de mare care se-ațin nebuni

De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii

Plutesc pe nesfârșirea albastrelor genuni.

Abia l-au prins matrozii și l-au lăsat pe scânduri,

Că regelui din nalturi, stingher, șovăitor,

Aripile i-atârnă ca două albe rânduri

De vâsle de corăbii târâte-n urma lor.

Inaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă,

El care mândre aripi în cer desfășura!

O pipă-n gură-i pune un matelot, în șagă,

Șchiopând imită altul infirmul ce zbura.

Ca prințu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,

Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers,

Dar exilat în lume, în râset și batjocuri,

Aripile-i gigante l-împiedică din mers.

Apolodor

De Gellu Naum

La circ,in Targul Mosilor,

Pe gheata unui racitor,

Traia voios si zambitor

Un pinguin din Labrador.

"- Cum se numea?"

"-Apolodor."

"-Si ce facea?"

"-Canta la cor."

Deci nu era nici scamator,

Nici acrobat,nici dansator

Facea si el ce e mai usor:

Canta la cor.

Era tenor.

Grasut,curat,atragator

In fracul lui stralucitor

Asa era Apolodor.

Si intr-o zi,Apolodor,

Spre deznadejdea tuturor,

A spus asa:Mi-e dor!Mi-e dor...

De fratii mei din Labrador!

Si a plecat Apolodor

Catre tara Labrador

chinuit de dor,

Framantat de zor.