Povești Și Nuvele-1984 79 Balade Populare Romanesti

BALADE POPULARE
ROMANESTI
CUPRINS
Nota asupra editiei ......................................................................................... 2
FANTASTICE
Soarele si luna ............................................................................................... 4

Cantecul lui Marcos Pasa (Bruiaman Pasa) ................................................. 11
Na feata n’ica sumulaie (O fetica ochesica) ................................................ 13
Iovan Iorgovan ............................................................................................ 16
Iovan Iorgovan ............................................................................................ 21
Sarpele ........................................................................................................ 24
Cantecul balaorului ..................................................................................... 27
Trei frati si noua zmei ................................................................................. 31
Cantecul cu zmeii ........................................................................................ 34
Antofita al lui Vioara ................................................................................... 35
Cantecul nasului .......................................................................................... 40
Joi da dimineata .......................................................................................... 46
Voica ............................................................................................................ 52
Voichita ....................................................................................................... 55
Din Constandin ............................................................................................ 61
Mortul blastimat .......................................................................................... 63
VITEJESTI
1. CICLUL COTROPITORILOR
Gruia lui Novac ........................................................................................... 66
Novac. Insuratoarea lui Iovita ..................................................................... 73
Novac si corbul ............................................................................................ 78
Doncila ........................................................................................................ 81
Doicin bolnavul ........................................................................................... 84
Valcan ......................................................................................................... 88
Tatarii si robii ............................................................................................ 100
Kira ............................................................................................................ 102
Kira, Kira Lina ........................................................................................... 108
Marcu ........................................................................................................ 114
Ilincuta Sandului ....................................................................................... 117
Ilincuta ...................................................................................................... 123
Voichita (Ilincuta) ..................................................................................... 124
Moldovean Dobrogean .............................................................................. 126
2. HAIDUCII
Corbea ....................................................................................................... 129
Toma Alimos .............................................................................................. 143
Toma Alimos .............................................................................................. 145
Toma Lumo ............................................................................................... 150
Miul Cobiul ................................................................................................ 151
Stefan Voda ............................................................................................... 160
Stanciu al Bratului ..................................................................................... 165
Stansiu ...................................................................................................... 168
Ion al Mare ................................................................................................ 170
Iancu Jianu ................................................................................................ 176
Pintea Viteazul .......................................................................................... 177
3. HOTOMANII
Codrean ..................................................................................................... 186
PASTORESTI
Miorita ...................................................................................................... 192

Oaia nazdravana ....................................................................................... 194
Strinu ........................................................................................................ 197
N’eala aruda (Mielusaua plapanda) .......................................................... 202
Picurari ti tradzi s-moara (Testamentul pastorului) .................................. 203
Maica batrana ........................................................................................... 204
Ciobanul .................................................................................................... 207
Pacurari strain ........................................................................................... 209
Gealip Costea ............................................................................................ 210
Costea si Fulga .......................................................................................... 216
Caparli al Mos Bara (Caprele lui Mos Bara) .............................................. 219
DESPRE CURTEA FEUDALA
Monastirea Argesului ................................................................................ 222

Zidirea manastirii Argesului ...................................................................... 227
Mesterul Manole ....................................................................................... 235
Puntea di Arta (Puntea din Arta) .............................................................. 237
Dobrisean .................................................................................................. 240
Cantecul lui Negru Voda. Mircica .............................................................. 246
Vartici ........................................................................................................ 248
Mihai Voda si Radu Calomfirescu .............................................................. 251
Aga Balaceanu ........................................................................................... 254
Constantin Brancovanul ............................................................................ 258
FAMILIALE
1.INDRAGOSTITII
Brumarelul ................................................................................................ 262
Brumarul ................................................................................................... 262
Milea ......................................................................................................... 263
Logodnicii nefericiti .................................................................................. 265
Doi tineri s-au avut dragi .......................................................................... 266
Chera ......................................................................................................... 266
2. SOTII
Ghita Catanuta .......................................................................................... 268
Vidra .......................................................................................................... 275
Dragnea ..................................................................................................... 277
Uncheselul ................................................................................................. 279
3. PARINTI SI COPII
Tudorel ...................................................................................................... 281
Aprecieri ..................................................................................................... 291

Glosar ........................................................................................................ 316
Bibliografie ................................................................................................. 332
FANTASTICE 3
FANTASTICE
4 BALADE POPULARE ROMANESTI
CUPRINS
Soarele si luna
Foaie de cicoare, A mai mitica,
In prundut de mare Ca o floricica,
Iata ca-mi rasare In mijloc sedea,
Puternicul soare. La lucru lucra,
Dar el nu-mi rasare, Pe toate-ntrecea;
Ci va sa se-nsoare; Ca ea tot tesea.
Ca mi-a tot umblat Tesea,-nchindisea,
Lumea-n lung si-n lat, Si ea se numea
Tara Romaneasca Ileana
Si Moldoveneasca Simzeana,
Lungis, Doamna florilor
Curmezis, S-a garoafelor,
Mare, noua ai, Sora Soarelui,
Tot pe noua cai; Spuma laptelui.
Patru-a ciumpavit, Soare rasarea,
Cinci a omorat Si Soare-mi venea
Si tot n-a gasit La gura d-argea.
Potriva sa-i fie Cu dansa vorbea,
Vro dalba sotie; Frumos c-o-ntreba,
Far’ de mi-a gasit Din gura-i zicea:
Si mi-a nemerit, — Ileana, Ileana,
La noua argele, Ileana Simzeana,
Noua feciorele, Doamna florilor
In prundut de mare, S-a garoafelor,
Pe unde rasare. Sora Soarelui,
FANTASTICE 5
Spuma laptelui, Und-s-a mai vazut
Tesi si-nchindisesti, Si s-a cunoscut,
Fir verde-mpletesti Und’ s-a auzit
Si mi te zoresti Si s-a pomenit
Camasi sa-mi gatesti, Sa ia sor’ pe frate
Si mi te grabesti Si frate pe sor’?
Sa te logodesti; De mi-ei arata,
Ca io mi-am umblat Atunci te-oi lua,
Lumea-n lung si-n lat, Atunci, nici atunci!
Tara Romaneasca Unde-o auzea,
Si Moldoveneasca Soarele-mi ofta
Lungis, Si iar o-ntreba,
Curmezis, Si iar o ruga,
Mare, noua ai, Si iar o-mbiia,
Tot pe noua cai; Pan’ ce Ileana
Patru-am ciumpavit, Din gura-i graia:
Cinci am omorat — Io ca te-oi lua,
Si nu mi-am gasit Cum zici dumneata,
Potriva prin lume Viteaz daca-i fi
Afara de tine. Si te-i bizui
Ileana De mi-ei ispravi:
Simzeana, Pod pe Marea Neagra,
Doamna florilor De fier
S-a garoafelor, Si otel,
Sora Soarelui, Iar la cap de pod,
Spuma laptelui, Cam d-o manastite,
Ea, dac-auzea, Chip de pomenire,
Din gura-i graia: Chip de cununie,
— Puternice soare, Sa-mi placa si mie,
Esti puternic mare, C-o scara de fier
Dar ia spune-mi: Oare Pan’ la naltul cer!
Puternicul Soare, Puternice mare,

Ca puternic mare, Ce-mi calatoresti,
Unde-o auzea, De ne ispitesti?
Bine ca-i parea. La ce te gandesti
In palme-mi batea Si la ce poftesti?
Si pod se facea; Si el raspundea,
La cap — manastire, Din gura zicea:
Chip de pomenire; — Iaca, mos Adam,
Si iar mai batea, Si cu maica Iovo,
Scara se-ntindea, Mie mi-a venit
O scara Vremea de-nsotit,
Usoara, Si eu c-am umblat
De fier Lumea-n lung si-n lat,
Si otel, Tara Romaneasca
Pan’ la naltul cer. Si Moldoveneasca
Dar el ce-mi facea? Lungis,
Pe pod ca-mi trecea, Curmezis,
Pe scara suia, Si tot n-am gasit
Pe scara Potriva sa-mi fie
Usoara, Vro dalba sotie;
Pe scara de fier, Far’ de mi-am gasit
In cuie d-otel, La gura d-argea
Pan’ la naltul cer. Numai pe sor-mea,
Si, de-mi ajungea, Sor-mea Ileana,
Unde se ducea? Ileana Simzeana,
Tot la mos Adam Doamna florilor
Si la maica Iova. S-a garoafelor!
Ei, de mi-l vedeau, Atunci mos Adam
Nainte-i ieseau; Si cu moasa Iova,
Din gura-i graiau; Unde-l auzea,
— O, preasfinte Soare, Rau ca le parea,
FANTASTICE 7
Soarelui zicea: O suta si cinci;
— Preasfintite Soare, Iar mai jos de ei,
Puternice mare, Sfinti mai maruntei,
Unde-ai auzit O suta si trei.
S-ai mai pomenit, Si tot mai erea,
Unde-ai cunoscut, Si tot mai vedea:
Unde-ai mai vazut Femei cuvioase,
Sa ia sor’ pe frate Maicute duioase,
Si frate pe sor’, Fecioare curate,
Ca cin’ n-o lua Ucisi in dreptate,
Raiul c-o d-avea, Osti de biruinta
Iar cine-o lua Si soti cu credinta.
In iad c-o intra. Dar tot mai erea
Soar’le se uita, Si tot mai vedea,
Din ochi cauta, Putin de mergea;
Nimic nu graia; Printre ramurele,
Iar mosul Adam Dalbe pasarele
Si cu moasa Iova Canta-n versurele,
De mana-l luau, Si nu prea canta,
La rai mi-l duceau, Ci se gonganea,
Rai ca-i aratau, Din gura-mi zicea:
Si de ce vedea, „Ferice, ferice,
Bine ca-i parea: Ferice de noi,
Numai mese-ntinse, De parintii nostri
Cu faclii aprinse, Care ne-au facut,
Cu pahare pline, Care ne-au nascut
In cantece line; Si ne-au botezat
Jur-prejur de mese Si ne-au crestinat,
Stau in cete dese Ca dac-or trai,
Sfinti si mucenici, Saraci n-or mai fi!“
Mai mari si mai mici, De tot ce vedea
Bine ca-i parea Care ne-au facut,

Si se multumea. Care ne-au nascut,
Afar’ de-mi iesea, Ca ei ne-au lasat,
Iarasi mos Adam Nu ne-au botezat,
Si cu moasa Iova Nu ne-au crestinat,
Chieile lua, Si d-or mai trai,
La iad il ducea, Tot saraci c-or fi,
Iadul descuia, Greu s-or pedepsi!“
In iad il baga De tot se vedea
Si de ce-mi vedea Mult rau ca-i parea,
Par i se zbarlea: Nu se multamea.
Ca-n focuri ardea, Foaie, foicea,
Greu se vaieta Soar’ le ce-mi facea?
Hoti si calcatori, De cate vedea
Rai carmuitori, Nu se-ndupleca,
Si nurori pizmase, Ci, mare,-mi pleca,
Si soacre trufase, Ci, mare,-mi zbura
Fii necuvinciosi, La gura d-argea,
Preoti mincinosi. Tot la sora-sea,
Afar’ cand iesea, Si iar o-ntreba,
Soar’le ce-mi vedea? Si iar o ruga,
Un pom ofilit, Si iar o-mbiia
Un pom catranit; Pe dansa s-o ia.
Printre ramurele, Ileana
Niste pasarele Simzeana,
Canta-n versurele, Doamna florilor
Dar nu prea canta, S-a garoafelor,
Ci se vaieta, Sora Soarelui,
Din gura graia: Spuma laptelui,
„Vai si vai de noi, Daca-l auzea
De parintii nostri Si daca-mi vedea
FANTASTICE 9
Ca tot nu scapa, Podul se-ntindea,
Ea tot mai cerca, Un pod de arama,
Din gura-i zicea: De nu-l bagi in seama,
— Frate, fratioare, Si d-o manastire,
Puternice Soare, Chip de pomenire.
Spune mie: Oare Cand le ispravea,
Cine-a cunoscut, La ea se ducea,
Cine-a mai vazut, De man-o lua,
Cine-a auzit, La pod c-o ducea,
Cine-a pomenit La pod c-ajungea,
Sa ia sor’ pe frate La pod de arama,
Si frate pe sor’? De nu-l bagi in seama,
Dar io te-oi lua Si, pod cand trecea,
Viteaz daca-i fi Pod ca zornaia,
Si te-i bizui Pod se cletina,
Pana-n zori de zi Ca n-a mai vazut,
Mie sa-mi croiesti Nici n-a cunoscut,
Si sa-mi ispravesti Ca n-a auzit,
Peste Marea Neagra Nici n-a pomenit
Un pod de arama, Sa ia sor’ pe frate
Sa nu-l bagi in seama, Si frate pe sor’.
Iar la cap de pod, Floare, s-o lalea,
Cam d-o manastire, Podul cand trecea,
Chip de pomenire, Pe pod cand mergea
Chip de cununie, Catre manastire
Sa-mi placa si mie. Pentru pomenire
Puternicul Soare, Si la cununie
Ca puternic mare, Sa-i fie sotie,
Unde-o auzea, Ileana
Bine ca-i parea Simzeana,
’N palme ca-mi batea, Doamna florilor
S-a garoafelor, Si se vaieta,

Sora Soarelui, Navodari chema,
Spuma laptelui, Navod aducea
Din gura-i zicea Si-n mare-l baga;
S-astfel graia: Multi galbeni ca da
— Frate, fratioare, Sa-i scoata dalba.
Puternice Soare, Lupta ce-mi lupta
Ia mai spune-mi: Oare In desert erea,
Und’ s-a mai vazut Ca ei n-o gasea
Si s-a cunoscut, Si n-o mai prindea;
Und’ s-a auzit Far’ de... ce-mi scotea
Si s-a pomenit Si-n navod tragea?
Mirele d-a dreapta, O mreana de mare
Mireasa-nainte? Cu solzii de zare.
Ci mi-a fost s-o fi Pe mal d-o scotea,
Si s-o pomeni Pe mal d-o zvarlea,
Mirele-nainte, Sfinti din cer vedea,
Mireasa d-a stanga! Jos se scobora,
Puternicul Soare, ’N palme c-o lua
Puternic si mare, Si mi-o curata,
De man-o lasa, Si mi-o tot freca,
Nainte-i trecea, Solzii de-i cadea,
Iar ea, vai de ea, Si-n cer mi-o zvarlea.
Asea de-mi vedea, Colo, mos Adam
Cruce ca-si facea, Si cu maica Iova,
In mare sarea Unde mi-o vedea,
Si mi se-neca. Ei, mare, ca-mi sta
Domnul se-ndura, De mi-o sclivisea,
Mreana c-o facea. Nume ca-i dedea,
Soarele-mi vedea Luna mi-o chema.
Si imarmurea, Iar ea, vai de ea,
FANTASTICE 11
Mare,-ngenunchea, Luna d-o luci CUPRINS
Lacrami ca varsa, Catre rasarit,
Pe Domnul ruga. Soarele mi-o fi
Domn c-o auzea, Tot catre sfintit!“
Domn c-o asculta, Si d-atunci se trase,
Din gura-mi graia Si d-atunci ramase,
Si mi-i osandea: Lumea cat o fi
„Lumea cat o fi
Si s-o pomeni, Si s-o pomeni,
Nu va-ti intalni Ca ei se gonesc
Nici noapte, nici zi; Si nu se-ntalnesc:
Soare cand o sta Luna cand luceste,
Catre rasarit, Soarele sfinteste;
Luna s-o vedea Soare cand rasare,
Tot catre sfarsit; Luna intra-n mare.
(G. Dem. Teodorescu, Lacul-Sarat, judetul Braila)
Cantecul lui Marcos Pasa

(Bruiaman Pasa)
Departe, vere, departe, De trei ori se zbuciuma,
Si nu prea foarte departe, La fantana se lasa,
Sub seninul cerului, Cu Bruiaman ca-mi vorbea
La fantana gerului, Si din gura-asa-i zicea:
Nimerit-a, poposit-a — Bruiaman, pasa batran,
Bruiaman, pasa batran, Ce te-atii cu oastea-n drum!
S-atine cu oastea-n drum, Bruiaman ce mi-i zicea?
Vrea la lupta sa se ia. — Alei vante Crivete,
Vantul Crivat ce-mi facea? Ia vezi ist caftan pe mine?
Cate flori is pe caftan Vantul Crivat mi-auzea,

Cu-atatea osti m-am batut, De trei ori se zbuciuma,
M-am batut, le-am biruit, La slava-n cer se suia,
M-am culcat, m-am hodinit. La Dumnezeu ca-mi mergea,
Si cu tine-am sa ma bat, Dumnezeu mi-l intreba:
Sa ma bat, sa ma rasbat, — Alei vante Crivate,
Ca vreau sa te biruiesc Fantana ti-ai parasit,
S-apoi sa ma hodinesc. La mine la ce-ai venit?
Vantul Crivat ce-i zicea? Vantul Crivat ca-mi graia:
— Nu stiu, frate de-i putea! — Alei Doamne, sfinte
La razboi sa fi iesit Doamne,
In postul San-Petrului, In asara pe-nserat,
Vremea seceratului, Nimerit-a, poposit-a,
Eram slab si odarlit, Bruiaman, pasa batran,
Poate m-ai fi dovedit, S-atine cu oastea-n drum.
Dar acuma nu-i putea Iar Dumnezeu ce-mi zicea?
In luna lui Carindari — Daca ii vorba pe-asa
Cand sunt gerurile tari, Du-te cu puterea mea,
Zile de-a lui Faurar... Numai ce-i vrea ii lasa!
Da’ Bruiaman ce-i zicea? Vantul Crivat mi-auzea,
— Ba eu, frate, c-oi putea, De trei ori se zbuciuma,
Ca e oastea-mi imbracata La fantana se lasa.
Tot cu noua camesale De cu sara-mi picura.
Peste noua camesale Pe-o nara de ger sufla,
Mai sunt noua fermenele, Toata oastea se-ntrista
Peste noua fermenele La Bruiaman, ca mergea
Mai sunt noua cojocele Si din gura-asa-i zicea:
Nu razbesti, vante, prin ele! — Bruiaman, pasa batran,
De-ncaltata e-ncaltata Invata-ne sa traim,
Cu cizme de capra stearpa, Pan-la ziua toti pierim!
Care sufera la apa. — Alei, voi, ostasii mei,
FANTASTICE 13
Ia lepadati fiarele Prin cosuri se azdruca.
Si rupeti sulitele, Vantul Crivat ce-mi facea?
Si-mi porniti focurile! Pe-o nara de ger sufla,
Sulitele le rupea, Prin cosuri ca-i ingheta,
Focurile le pornea. Toata oastea-nmarmurea!
Vantul Crivat ce-mi facea? Numai pasa-mi ramanea,
Pe-o nara de ger sufla, Cu barba de chiciura
Focurile le strica. Si cu chica de omat,
Iar ostasii ce-mi facea? Cu toiag de gheata-n mana.
La Bruiaman ca-mi mergea. Dimineata se scula,
— Bruiaman, pasa batran, La vantul Crivat mergea
Invata-ne sa traim, Si din gura-asa zicea:
Pan-la ziua toti pierim! — Alei vante Crivate,
Bruiaman, ca le graia: Asta noapte m-ai batut,
— Alei, voi, ostasii mei, Nimenea nu m-a vazut!
Ia-mi taieti voi belghirii. Vantul Crivat ce-mi facea?
Matele afara le dati, Asupra-i ca mi-i sufla,
Prin cosuri va azdrucati, Sloi de gheata-l prefacea,
Pan-la ziua sa-mi scapati. De, frate, se pomenea,
Belghirii ca mi-i taia, Si, frate, s-a pomeni
Matele afara le da, Cat soare pe cer a fi!
(Petru Caraman, Muntii Vrancei, satul Reghiu)
CUPRINS
Na feata n’ica sumulaie

(O fetica ochesica)
O fetica ochesica, Fata, nu te voi lasa“.
Turcului cu drag ii pica: Si fata ii zise,
„Fata, fata, eu te-oi lua, O, sarmana fata!
„Intr-o oaie m-oi preface, Si pe turc eu tot nu-l iau,

Intru-n turma, sa-mi dea pace, De-ar fi sufletul sa-mi dau!“
Si pe turc eu tot nu-l iau,
De-ar fi sufletul sa-mi dau!“ Si turcul ii zise,
O, sarmanul turc!
Si turcul ii zise, „In copoi ma randuiesc,
O, sarmanul Husa! Pe valaha o gasesc.
„In pastor ma randuiesc, Fata, fata, te voi lua,
Pe valaha o gasesc. Fata, nu te voi lasa!“
Fata, fata, te voi lua,
Fata, nu te voi lasa! Si fata ii zise,
O, sarmana fata!
Si fata ii zise, „Peste eu ma randuiesc,
O, sarmana fata, Intr-un rau in munti sa cresc,
„Potarniche m-oi preface, Si pe Husa tot nu-l iau,
Pe colini sa alerg in pace De-ar fi sufletul sa-mi dau!“
Si pe Husa tot nu-l iau,
De-ar fi sufletul sa-mi dau!“ Si turcul ii zise,
O, sarmanul turc!
Si turcul ii zise, „In pescar ma randuiesc,
O, sarmanul turc! Mreana vlaha-o pescuiesc!
„Intr-un uli ma randuiesc, Fata, fata, te voi lua,
Pe valaha o gasesc, Fata, nu te voi lasa!“
Fata, fata, te voi lua,
Fata, nu te voi lasa! Si fata ii zise,
O, sarmana fata!
Si fata ii zise, „Strugure ma randuiesc,
O, sarmana fata! Intr-o vie ca sa cresc,
„Ma prefac cerboaica-ndata Si pe turc tot n-o sa-l iau,
Si-n padure sunt scapata. De-ar fi sufletul sa-mi dau!“
FANTASTICE 15
Si turcul ii zise, Si in munte sus, sa cresc,
O sarmanul turc! Si pe turc eu tot nu-l iau,
„In viér ma randuiesc, De-ar fi sufletul sa-mi dau.“
Si, valaho, te gasesc!
Fata, fata, te voi lua, Si turcul ii zise,
Fata, nu te voi lasa!“ O, sarmanul Husa!
„Viespe eu ma randuiesc,
Si fata ii zise, Si, valaho, te gasesc,
O, sarmana fata! Fata, fata, te voi lua,
„Floare eu ma randuiesc, Fata, nu te voi lasa!“1
(Antologie de poezie populara aromana, editie ingrijita, prefata

si transpunere de Chirata Iorgoveanu-Dumitru)
1
In legatura cu aceasta poezie din Baeasa, Epir, B.P. Hasdeu scria: „In studiul meu
Balada „Cucul si turturica“ la romani, la moravi, la proventali, la reto-romani, la persi, la turcomani
etc., publicat in 1880 in Cuvente den batrani (t. II), si in care — pentru prima oara in sfera
filologiei comparative — eu ma incercai a aplica metoda stiintelor pozitive catre analiza
literaturei poporane, figureaza cinci varianturi romanesti ale acestui cantec de
metamorfoza si anume:
variantul moldovenesc din colectiunea lui Alecsandri;
variantul bucovinean din colectiunea lui S. F. Marian;
variantul ardelenesc cules de Pompiliu, si in fine, doua varianturi moravo-romane.
Din alaturarea celor cinci varianturi, rezulta ca prototipul lor comun cuprindea in
sine doua metamorfoze: schimbarea fetei in peste si in pasare, iar a barbatului in pescar
si vanator.
Nu cunosteam atunci nici un variant macedo-roman, si tocmai acum am dat peste
urmatorul foarte remarcabil, pe care mi-l comunica dl Papahagi (Vurduna), elev al Scoalei
Normale superioare din Bucuresti. O trasatura de tot caracteristica a acestui variant este
bilingvitatea sa, asupra careia atragem atentiunea folcloristilor in genere: femeia vorbeste
romaneste, iar barbatul greceste.“
Iovan Iorgovan CUPRINS
Plecat-au, plecat, Si flori culegeau,

Din cutare sat, Cununi impleteau
Des-de-dimineata, Si jucau cantand,
Prin roua si ceata, Codrul rasunand.
Vro trei sorurele, Mult ca mai umblau,
Mandre, frumusele. Pan-se osteneau,
Sora cea mai mare, Apoi odihneau,
Dulce-n sarutare, Ceva imbucau
Mandra Garafina, Si mi se culcau.
Floare din gradina; Ana Ghiordanel,
Sora mijlocie, Nume frumusel,
Lelita Marie, Ea ca-mi d-adurmea,
Plina-i de trufie Ca moarta era.
Cu a sale gene, Cele doua mari,
Ochisori, sprancene, Ce-s surori primari,
Ca de-i cauti in ochi, Cand fu de cu seara,
Mori ca de diochi; Prin codri plecara,
Sora cea mai mica; Pe Ana o lasara,
Ca s-o porumbica, Si ea tot durmea
Ana Ghiordanel, Si rau ca-mi visa.
Nume frumusel, In zori sa scula,
Le-ntrecea pe toate; Pe surori striga,
Ea e stea de noapte, Dar nu le-auzea.
Luceafar din zori, Numai un cuc mic,
Floarea florilor. Tinerel, voinic,
Ele ca-mi plecau Prin paduri zbura,
Si pe camp umblau, Dorul si-l canta,
A rupe-ncepura Ca singur era.
Iedera si mura, Cum Ana-l vedea,
FANTASTICE 17
Ea ca mi-i zicea: Ca eu nu-s fecior
— Cucule voinice, Sa pot sa ma-nsor,
Scoate-ma d-aice, Ci-s o pasarica,
Scoate-ma la tara, Nu stiu de ibovnica !
La drumul de cara, Atunci de p-o piatra
Sa dau de surori iara, O hala s-arata,
Ca t-oi fi eu vara! O hala cumplita,
— Nu stiu, puica mea, Jos incirlogita,
Sa te scot, ori ba, Fata, cum vedea,
C-am eu vere multe, Ea il cunostea
Cate flori pe munte! Ca serpe era;
— Cucule voinice, Spaima o prindea,
Scoate-ma d-aice, Tare ca-mi fugea
Scoate-ma la tara, Si tare tipa.
La drumul de cara, Serpele curea,
Sa dau de surori iara, Fata tabara
T-oi fi surioara! Si mi-o ajungea,
Cucul ii graia: Si mi-o apuca,
— Nu stiu, puica mea, Coada-ncolacea,
Scoate-te-oi, ori ba, La briu o stringea;
Ca am eu surori Fata sa-ngrozea,
Cate vara flori! Mai tare tipa,
— Cucule voinice, Codrul rasuna!
Scoate-ma d-aice, Sus, pe Cerna-n sus,
Scoate-ma la tara, Multi voinici s-or dus
La drumul de cara, Si toti s-au rapus.
Sa dau de surori iara, Dar au mai ramas
Ca t-oi fi sotie Un roman viteaz;
Pana voi fi vie! Iovan Iorgovan,
— Nu stiu, puica mea, Brat de buzdugan,
Scoate-te-oi ori ba, Cu un calusel
Ca s-un vulturel, Singura va toarce,

Doi caini mititei, Singura-o destoarce!
Foarte sprintenei. Cerna-l auzea,
Si sa preumbla, Dar nu vrea sa stea.
Si sa prepurta, Atunci Iorgovan,
Si sa falosea Brat de buzdugan,
La vadul Dunarei, Iar sa intorcea
La podul Rusavei Si Cernei graia:
Si spre Cerna-n sus, — Inceata, inceata,
Cam pre sub ascuns, Cerna mea laudata,
Calul sau juca, Ca eu te-oi cinsti
Sageti arunca, Si te-oi darui
Cainii sumuta. C-o stiuca de aur,
Si el auzea Cu ochi de balaur!
Codrul cum suna, Cerna-l asculta
Dar nu pricepea, Si pe loc imi sta,
Oricat mai ciulea; De nici nu urla
Nu putea alege, Si nici nu mugea.
Nu putea-ntelege Iovan Iorgovan,
De-i glas femeiesc Brat de buzdugan,
Ori glas voinicesc, Glasul pricepea
Ca Cerna mugea, Si il cunostea
Codrul rasuna. Ca nu-i voinicesc,
El mi sa-ntorcea Ci e femeiesc.
Si Cernei zicea: Deloc nu mai sta,
— Inceata, Cerno,-nceata, Calu-ncaleca,
Apa mea laudata, Muntii ca trecea.
Ca eu te-oi cinsti Serpele-l vedea,
Si te-oi darui De spaima fugea;
Cu-o furca argintita, Dar el il gonea,
Cu fuior invalita, Cerna mi-o trecea
FANTASTICE 19
Si il ajungea. Inca ai cuvinte?...
Serpele stetea Tara-oi invata
Si asa-i zicea: Eu, cu mintea mea,
— Iovan Iorgovan, Si ea m-asculta,
Brat de buzdugan, Fumuri ca sa faca
Cu ce fel de bine Si de musca scapa;
Vini tu azi la mine? Calu-mi n-a pieri,
Au doara gandesti Dar tu mort vei fi,
Sa ma prapadesti? Caci am auzit
Te rog, viu ma lasa Cum ai pradadit
Si te du acasa. O frumoasa fata
De mi-i omori, Cu gura-ti spurcata!
Mort mai rau oi fi: — Iovane, Iovane,
Capatana mea Brat de buzdugane,
Sa va despica Cand am vazut bine
Si sa va-mputi, Ca tu vini la mine,
Viermii s-or spori, Fata am lasat-o
Muste-or slobozi, Si n-am vatamat-o;
Care-n veac vor fi.1 Te rog, viu ma lasa
Boii de la jug, Si te du acasa;
Caii de la plug Jur pe capul meu,
Sa vor otravi, Mort voi fi mai rau!
De musca-or muri. Iovan Iorgovan,
Ba si calul tau, Brat de buzdugan,
Care-i ca s-un zmeu, Sabia scotea,
Sa va otravi, In vant o-nvartea,
De musca-o muri! Pe Serpe-l lovea,
— Serpe-afurisite, Trupu-i zdrumica,
Darabe-l facea.
1 Musca-columbaca. Capul tot fugea,
Cerna sangera, Minuni il prindea

In Dunare-si da, De-a ei frumusete,
Dunarea-l primea De-a ei tinerete.
Si il ascundea — Alei, fetisoara
In pestera rea. Ca s-o zanisoara,
Aci sa-mputea, Vreau sa-mi fii sotie
Vermii sa-nmultea, Pana vei fi vie,
Muste slobozea Caci a ta frumsete
Si-n veci nu pierea. Nu are pareche!
Musca tot iesea, El mi-o-mbratisa
Mare rau facea, Si mi-o saruta.
Caci caii musca, Fata atunci graia
Boii otravea, Si-napoi sa da:
Plugurile-oprea! — Nu grabi cu mine,
Iovan Iorgovan, Caci poate nu-i bine,
Brat de buzdugan, Poate-a fi pacat
Sabia-si spala, Ca m-ai sarutat,
In teaca-o baga, Ca noi ne lovim
Pe fata striga, Si ne potrivim,
Fata-l auzea Ca si frunza-n fagi,
Si sa raspundea, Ca si doua fragi,
Apoi s-arata Rosii rumenioare,
Si din grai graia: Neatinse de soare,
— Iovan Iorgovan, Coapte la pamant,
Brat de buzdugan, Neatinse de vant.
Scoate-ma la tara, Hai, mai bin’plecam
La drumul de cara, Si sa ne-ntrebam
Sa dau de surori iara, Din ce vita-om fi,
Ca t-oi fi sotie Poate ne-om gasi;
Pana voi fi vie! Eu-s fata de-mparat
El, cand o vedea, De la scapatat!
FANTASTICE 21
Iovan sa-ntrista Eu sa fiu la scapatat
Cand o auzea, Ca leu vatamat!
Apoi ii graia: Apoi sa-nchinau,
— Am mare pacat Ruga la ceri dau
Ca te-am sarutat; Pentru ca s-aflau;
Si eu-s fiu de-mparat
Pre Domnul mareau,
De la scapatat,
Si ne-au blastamat Fiindca se gaseau;
Ai nostri parinti, Si se-mbratisau
Cu lacrimi fierbinti, Si sa sarutau
Tu sa fii la rasarit Ca si niste frati,
Ca cerb pribegit, Frati adevarati.
(Gheorghe Catana, Banat)
CUPRINS
Iovan Iorgovan
Verde di-un spanac, Stai, nu mai urla,
Plecat, mi-a plecat, Brazi nu legana.
Sus, pe Cerna-n sus, Ca eu tie-ti dau
Iovan Iorgovan, La zi un cap de om,
Calare pe cal, Sa te-apuce somn,
Ca un capitan. Naica, sa te-ngrasi,
Ogarii-n plavaz, Pe mine ma lasi!
De mi-i de miraz: Cerna d-auza,
Da’Vidra-nainte, Talazi inceta,
Ca mai tine minte. Sta, nu mai urla,
Cerna, zo,-mi urla, Ape domolea.
Da’Iovan zicea: Ogarii-mi cata.
— Inceata, Cerna,-nceata, Jalnic fluiera
Trec din piatra-n piatra; Fantana de piatra,
De sarpe-ncuiata. Ca n-a avut noroc.

Iovan de vedea, Lacramile curgeau,
Dupa ogar se lua, Pe Iovan ardeau
Fantana-mi gasa; De mi-l desteptau.
Da’la cea fantana Fata rau plangea,
Cu apa putina, Lui Iovan graia:
Plangea fata Lina; — Iovane, Iovane,
Ca sarpe-i de vina. Mare, Iorgovane,
Zo, mi-e premenita, Sarpe mi-a iesit,
De moarte-i gatita. La mine-a venit,
Iovan ii zicea, Ca sunt de pierit!
Din gura-i graia: Iovan de vedea,
— Fata dumneata, Calu-ncaleca,
Stai, nu mai plangea, Pe dincolo da,
Da-te mai incoa, Si, zo,-mi alerga,
Sa-mi cati catava. Cu nori se-ntrecea:
Fata de-auza, Sabia-mi tragea,
De-aci se scula, El se pregatea.
La Iovan mergea, Sarpili-mi iesea,
In cap ii cata; Trei capete-avea.
Soare rasarea, Iovan s-avanta,
La pranz ajungea, Doua le taia,
Da’Iovan durmea Cu unu uidea,
Cu capul pe flori, Foc si scrum varsa:
Fara de fiori. Pamantu ardea,
Iaca, de la vale, Codrii s-aprindea.
Balauru-n cale, Sarpe ca-mi scapa,
Vine, se grabeste, Cu un cap fugea,
La fata-o iuteste. Rau se-ntarata,
Fata de-mi vedea, Da’ fata-mi grabea,
Lacrimi podidea La Iovan striga:
Si-mi plangea cu foc — Iovane, Iovane,
FANTASTICE 23
Mare, Iorgovane, Caine Iorgovane;
Vino tu la mine Zo, ma omorasi,
Sa te invat bine. Pamant imputisi.
La groapa adanca C-am sa ma razbun!
Stau oasali branca, Pe calul tau bun
La valea cu tei, Eu voi slobozi,
Flori, iorgovenei, Si n-oi imblanzi,
Imi este un stei Musca de-a marunta.
Cu puii de zmei: Pestrita pe burta,
Acolo de vrei, Mijloc otravita,
Cel cap tu sa-i iei. Bas buna de vita.
Iovan de-auza, Da’ Iovan graia,
Cu fata-mi pleca, Voinic nu temea:
Drumu i-l taia, — Mai caine de sarpe,
La steiul inalt, De-acu nu ai parte,
De ceri alinat,
De varf aplecat. Mananci fete mari,
Balaur vedea, De-o mie de ani.
Pamant dudaia, Musca de-o vedea.
Ogase-mi gemea; Pin sate oi pleca,
Vaiuri rasuna, Lumea-oi invata,
Codrii tremura. Vite or ungea,
Da’ Iovan grabea, Fumuri mari vor face,
Neam nu se temea, De vite n-au parte.
Ca vantu-mi zbura, Asa ca-mi facea,
Pin nori s-ascundea, Dunarea trecea,
O data-l lovea, Serpe ramanea,
Capu i-l taia! Verde de-o lamaie,
Da’ sarpe-i graia In partea ia Nemtie.
S-asa-l blastama: De s-o pomeni,
— Iovane, Iovane, Cat lumea o fi.
(Cristea Sandu-Timoc, Valea Timocului)
Sarpele CUPRINS
Voinicel cand se nastea, Sarpele ca se ducea

Trei zile ca nu sugea, In padure la Ita,
Tot pe tipat se punea. Si pe unde ca mergea,
Dar maica-sa ce-mi facea: Dara pe pamant facea,
Din picior mi-l legana Ca un bustean se tara.
Din gura mi-l blestema: La Dunare c-ajungea,
— Suge, maica, tata mea, In Dunare s-arunca.
Suge-ti-s-ar viata; Vai, saraca Dunarea,
Suge, maica, laptele, Mult greu mai tine pe ea!
Suge-mi-te-ar sarpele. Din Dunare ca-mi iesa,
Asa voinic d-auzea, Mai mergea cat mai mergea,
Din tipat mi se oprea, Sarpele ca-mi ostenea,
Tata ma-sii o sugea. La trei fantani ca-mi tragea
Verde frunza d-o lalea, Catetrele le golea;
Sarpele mi-o auzea, La una-n apa ramanea,
El cat nojita era, Trupsorelu-si racorea.
Supt un martacel sedea. Domnia ca mi-l simtea,
Acum locu si-l schimba, Din scaun ca mi-si fugea.
Supt talpa casii intra Dar voinicu ce-mi facea:
Si vizuina-si facea. Supt umbra mi se culca,
Crestea voinic intr-o luna, Supt umbra de chiparos,
El crestea-ntr-o saptamana. Chiparos miros frumos;
Zece ani ca-mi astepta, Sus frunza deasa,
La zece ani ca-mi iesa, Jos umbra groasa,
Ca butia ca-mi era, Si-mi ploua de varsa,
Capu pe prag mi-l punea, Voinicului ca nu-i pasa
Ochii ca soare-i licarea. Ingeru ca mi-si venea,
Pe voinic ca mi-l vedea, In ureche ca-i sufla:
El de varsta nu era. — Scoal’, voinice, nu dormi,
FANTASTICE 25
Ca anii s-au implinit Sarpele ca-l auzea:
Si blestemul te-a sosit. — Mi-a sosit daruiala.
Ca ma-ta cand te-a facut, La voinic ca mi-si mergea,
Din picior te-a leganat, Voinicu daca-l vedea
Din gura te-a blestemat Pe fuga mi se punea.
Si sarpelui mi te-a dat. Dar sarpele ce-mi facea:
Verde frunza de trei brazi, In coada se opintea,
Cu sarpele sa te bati. Numai de trei ori sarea,
Voinic daca mi-auzea, Cu coada ca mi-l pleznea,
Drept in sus mi se scula, Jumatate-l inghitea;
Lacramile-l podidea, Jumatate nu mi-l poate,
La maica-sa se ducea: De pistoale-ncrucisate,
— Maica, maiculita mea, Buzdugane ferecate
Sa-mi gatesti merinzile Si de custuri simcelate.
Sa-mi apuc drumurile. Trei zile mi-l caznea,
Maica, cand tu m-ai facut, Nimenea nu-l auzea.
Din picior m-ai leganat, Un voinicel ca-mi trecea,
Din gura m-ai blestemat Un voinicel Dobrisan,
Si sarpelui ca m-ai dat. P-un cal galben iortoman.
Ma-sa ca mi-l infurma — Daca n-ai facut vrun bine,
Cu pistoale-ncrucisate, Fa-ti pomana si cu mine,
Buzdugane ferecate, Ti-oi fi fratior pe lume,
Si cu custuri simcelate. Ca ma suge paganu
Voinicelu ca-mi pleca, Si-mi seaca sufletelu.
Ma-sa din gura-mi graia: Sarpele dac-auzea,
— Du-te voinicule, du-te, Din gura ca mi-si graia:
De te-o bate, de l-ai bate, — Mai voinice Dobrisan,
Blestemu sa nu te treaca. Pe cal galben iortoman,
Voinic pe dara mergea, Tine-ti drumu, bate-ti murgu
Un foc mare gramadea, Si nu-ti mai pierde timpu,
La pistoale slobozea, Ca asta mi-e daruit,
De cand era copil mic. Eu, frate, de cand te-am luat.

Tu la mine d-ai veni Nici un garbaci nu ti-am dat.
Si cu palosu d-ai da, D-un garbaci ca mi-si scotea,
Numai trei solzi mi-ei taia. Pe murgu mi-l atingea,
Pe asta ca l-oi lasa, Sarpele ca-mi ramanea,
Dupa tine m-oi lua, Cat dai cu zburatura.
Ce-i vedea te-i spaimanta. Dar voinicul ce-mi facea:
Dar voinicu ce-mi facea? Mana in pozanar baga,
Cu calu mi se vorbea: Cremene si amnar scotea,
— Murgule, calutu meu, Si iasca mi-o aprindea,
Al meu si-al lui Dumnezeu, Pe pamant o arunca.
Eu te-am luat de laudat, Sarpele sufland venea
De la targ din Taligrad, Si focu mi se-aprindea,
Din caii lui Popa Brat, Tot campu foc ca-mi lua.
De cine-oi fugi sa scap, Dar sarpele ce-mi facea:
Pe cine-oi goni sa prinz; Prin foc si fum mi-l gonea,
La sarpe ca nazuia Pe sunetu fraului,
Si cu palosu cand da, Pe mersura murgului.
Jumatate mi-l taia, Dar voinicu ce-mi facea?
De nici nu mi-l raspundea; Cu murgu ca mi-s vorbea:
Pe voinic mi-l lepada — Iuteste-ti picioarele,
Si dupa cestalalt se lua. Numara razoarele
Fugea calu cat putea, Si-mi fa vant
Sarpele ca nu-i slabea. Pe subt oblanc
Vedea ochii sarpelui, Si nagara
Ca rotila plugului, Pe supt scara
Pe oblancu calului. Si m-arunca-ntr-alta tara.
Verde frunza d-o lalea, Vant pe supt oblanc facea,
Voinicelu ce-mi zicea; Si nagara pe supt scara
— Murgule, calutu meu, Si l-arunca-ntr-alta tara.
Al meu si-al lui Dumnezeu, Cand voinicu hodinea,
FANTASTICE 27
Sarpele alaturea! Capu cand se destepta,
Voinicu ca mi-si graia: Asa din gura-mi graia:
— Ho, sarpe, nu ma manca, — O, voinice, te-as manca,
Ca de mine e pacat: Dar n-am unde te baga.
Pe nimeni n-am botezat, Ia palosu in dreapta
Pe nimeni n-am cununat. Si sparge-mi capatana,
— Si de mine e pacat, Ca sunt pietri nestimate
Ca tu de ce m-ai taiat, De-mi platesc cat lumea toata
N-am fost nimic vinovat. Si-a ta osteneala-ntreaga.
Voinicelu ce-mi facea: Capatana i-o spargea,
Zece matanii facea, Patru pietri ca-mi gasea,
La Dumnezeu se ruga, De sange mi le spala,
Sarpele ca-mi amortea. In disagi mi le baga,
Dara voinic ce-mi facea: Ca soarele lumina,
Palos pe mischii tragea, Indarat mi se-ntorcea,
Si pe sarpe mi-l taia, La voinicel ca-mi mergea,
Trei capiti ca mi-l facea, De otrava mi-l spala,
Numai capu ramanea. Frati de cruce se prindeau.
(T. Balasel, Dragasani, judetul Valcea)
CUPRINS
Cantecul balaorului
Foaie verde simnicara, Si cu seaua numai turnuri,
La umbra de salcioara Cu capastru numai fluturi.
Tipa-un voinicel sa moara, Iar voinicu asa-mi graia:
Ca l-a luat sarpele in gheara. — Moldovene, dumneata,
Si el, mare, ca-mi tipa, Ia vino la mine-ncoa’,
Niminea nu-l auzea, De-mi taie curelile,
Fara-un mic de moldovean, Sa ma-nghita sarpele,
P-un cal negru dobrogean, Ca am pacate impresurate,
Nu pot da seama cu toate. Nici un bine n-am facut.“

Pe mine maica cand m-a fapt1, La desagi ca cauta,
Din picior m-a leganat, O plosca de spirt scotea
Din gura m-a blestemat Si la gura c-o punea
„Lulu-mi-te, lulu-mi-te! Si in fund ca-i rasufla.
Pui de sarpe inghita-mi-te!“ Iatan din teaca tragea,
Si procletul c-a sezut Pe mischiu ca-l ascutea,
Pana mare s-a facut, Iar in teaca ca-l baga
Si acuma m-a-nghitit, Si indarat ca se-ntorcea,
Jumatate n-a putut — Tot in raza soarelui
Tot d-o flinta ghintuita, In vederea sarpelui.
Sade in gura-i improtapita. De proclet s-apropia,
Ia taie-mi curelile, Iatan din teaca tragea
Sa ma-nghita sarpele! Si in sarpe ca mi-l trantea,
Iar procletul auzea Mai nimic nu mi-l zdrelea,
Si din gura ca-i graia: Nici pielea nu i-o cresta
— Moldovene, dumneata, Caci de solzi nu se lipea.
Bate-ti capul, tine-ti drumul, Prindea fuga si mi-si da,
Ca eu de m-oi mania, Calare cum se afla.
Eu pe asta l-oi lasa, Iar procletul ce-mi facea?
Dupa tine m-oi lua Cand d-odata se umfla,
Si-ei vedea ce ti-oi lucra, Pe voinic ca-l lepada,
C-asta mi l-a daruit mie, Cat colo ca mi-l zvarlea.
Din mica copilarie. Cu coada cand imi trosnea,
Moldoveanu asa auzea, Trei copaci ca darama
Cat colea ca se ducea, Si un cerc ca se facea,
El in ganduri se gandea: Dupa moldovean se lua.
„De cand maica m-a cladit Calul fuge de plesneste,
Moldoveanu plange, racneste,
1
M-a facut (forma veche de limba). Caci procletul mi-l soseste.
FANTASTICE 29
Si fugea cat mi-s’fugea, Ba si muma frigurilor!...
Iar moldoveanu ce-mi facea? Moldoveanu ce-mi graia?
Tot indarat se uita, — Calule, calutul meu,
Vedea ochiul sarpelui, Eu pe tine cand te-am luat
La chisita calului; De cal bun si laudat,
Vedea varful limbilor, De cine-oi fugi sa scap!
Pe dedesubtul scarilor. Cand erai manzulet mic,
Iar moldoveanul ce-mi facea? Ti-era carnea ca roua,
Mana sub oblanc baga, Dar acum ai imbatranit,
Mic de garbacel scotea, Ti-este carnea ca vanju,
Si pe coada sarmuit Maduva ca otelul.
Si pe la varf plumbuit, Calul asa ca-mi graia:
Cu cinci ramuri de argint. — Mai stapane, drag stapane,
Cand deodata c-aducea, Am fugit cat am fugit,
Peste sulaci il ajungea. Dar acum mi s-a scurtat,
Iar Negru ce-mi facea? Procletu s-a-apropiat,
Punea buza pe pamant, Jumatate m-a-mbucat,
Tragea vant de sub oblanc, Cu coada m-a impiedicat!
Scotea brazda ca de plug Baga mana in buzunar,
Si din nari vapai lasand, Scoate-amnar si-o cremeioara,
Da drumul picioarelor, Trage-ntr-un fitil mai tare
Si mi-s’ cotea iepureste Si da focul la negara!
Si se aseza el lupeste. Moldoveanu-asa auzea,
Iar indarat se uita, Mana in buzunar baga,
De procletul nu scapa. Iasca, cremene scotea,
Vedea ochiul sarpelui Cu amnarul ca-mi tragea,
Iar pe coada calului; Iasca foc ca-mi-s-lua
La chisita calului, Si jos iasca o-azvarlea,
Vedea falca sarpelui; Crivatul ca-mi adia,
Vedea varful limbilor Campul foc ca mi-s’lua,
Dedesubtul scarilor, Mare valvoare facea.
Prin valvoare cand trecea, Foarte eu sa te cinstesc,

Ochii sarpelui plesnea; Foarte sa te ospetesc!
Tocmai atunci se rasnea, — Ciobanel de oaie laie,
De procletul ca scapa. Mamaliga din parnaie,
Si el, mare, se ducea Facuta cu apa din ploaie.
La trestioara din balta, N-am venit sa ma cinstesti,
Unde-a mai scapat odata. Foarte sa ma ospetesti,
La un put ca se ducea, Si-am venit ca sa te rog
Sapte, opt galeti scotea Oitele sa le mulgi.
Si pe cal ca le turna, Iar ciobanul auzea,
Mai frumos ca-l racorea. Cinci sute de oi mulgea,
Sedea jos, se odihnea, Laptele ca mi-l lua
Cruce la piept ca-si facea, Si intr-o cada ca-l baga,
Lui Dumnezeu se ruga Pe voinic ca mi-l lua,
Ca l-a scapat de asta. In lapte dulce ca-l scalda
Iar moldoveanu ce-mi facea? Cand deodata ca-l baga,
Tot indarat se intorcea Laptele ca se inchega;
La voinic care-l scapa Al doilea mi-l baga,
Si acolo ca-l gasea, Lapte verde se facea;
El muced cum se afla, Al treilea ca-l baga,
Numai cu suflet era. De venin il curata
Pe cal ca mi-l punea Si in brate ca se lua
Si la o tarla ca-l ducea, Si in fata ca se pupa,
La tarla lui Harbuzan Fratiori ca se prindea,
Avea un fartatel cioban. Fratiori in direptate
— Buna ziua , mai ciobane! Si de muma si de tata,
— Multumescu-ti iortomane! C-altfel nu se mai poate
Descaleca putintel. C-aceasta bunatate!
(N. Densusianu, Glimbocata, judetul Dambovita)
FANTASTICE 31
Trei frati si noua zmei CUPRINS
Lele verde-o micsonea, C-are haine ca si-un domn

Ascultati, boieri, incoa, Si n-are minte de om...
Sa va cuvantam ceva, — Hai sa dam pe soru-mea
Ca daca n-ati asculta Sa duca zmeii cu ea,
Vom insira Ca zmeii sunt noua zmei
ce-om putea, Calare pe noua lei,
Ne-om curati de belea! Varsa din gura vapai
Lele verde alunis, Si din copite scantei,
In sulis Si noi suntem numai trei
si-n alunis, Si-om pieri ca vai de noi!
Ce razboi Grai coconasu-al mare,
in sat la noi? Aferim, ca minte are:
Sunt batai — In viata mea
de noua zmei Pe soru-mea nu mi-oi da
Cu-ai trei feciorasi de domn Sa duca zmeii cu ea,
Pentr-o sor-care-o au ei, De mi-oi pierdea viata!
Ca zmeii vor ca s-o ia, Si la grajd ca se ducea
Feciorasi nu vor s-o dea. Si pe Negru de-l scotea.
Se lovira, Seaua pe el ca-mi punea
se ciocnira, Si pe Negru-ncaleca
Foarte rau se mantuira, Si el, vere, de-mi pleca
Pusera sorocul joi La campie, la camp, vere,
Sa s-apuce de razboi. Unde fir de iarba nu e,
Iata ziua ca-mi venea Numai dalba-i colelie
Si zmeii ca mi-si sosea Coapta din Santa-Marie...
Si din gura ca striga: Zmeii dupa el se-nsira,
— Dati-ne pe soru-va Bata-i Maica Precesta,
C-asa ne-a fost prinsoarea! Coconasul ce-mi facea?
Grai cuconasu-al mare, La rasarit se-ntorcea,
Aferim, nici minte n-are, Cruce cu dreapta-si facea,
La Dumnezeu se ruga, Voi mai sus sa va suiti

Dumnezeu ca-i ajuta. Si mai jos sa va lasati
Deodata ca se-nvartea. La cea mica puntioara
Cu palosul flustiura, C-acolo-i apa amara,
Se-nvartea cum se-nvartea, Sa luati apa-n gusicioara,
Taia trei, ramanea sasa, Savai tina-n unghisoara,
Ce taiere cu pedeapsa! Pe coconas sa-l stropiti,
Taia trei, ramanea trei, Prau-paragina sa-l stiti,
C-acu-i vremea de razboi, Ca eu, vere, eu ti-oi da,
Se sucea Ti-oi da trei starvuri de om,
cum se-nvartea, Si sa vezi, cu trei de lei,
Mai taia trei, ramanea doi, Care se fac numai sasa,
Taia trei, ramanea unu, Ce taiere cu pedeapsa!
Ramanea zmeul cel mai mic Coconasul de-auzea,
Si cu coconasu-al mic, El din gura ca striga:
Amandoi ca se lupta — Vulturilor
Zi de vara fratilor,
pana-n sara, Voi mai sus sa va suiti
Nici unul nu se razbea, Si mai jos sa va lasati
Schintei din ei ca-mi iesea, Copitele ciutelor
Bata-l Maica Precesta! In venitul apelor,
Daca vedea si vedea, Sa luati apa-n gusicioara.
Varf de munte se suia, Savai tina-n unghisoara
Si-acolo se troncanea, Si pe zmeu sa mi-l stropiti,
Schintei din ei ca-mi iesea, Prau-paragina-l faceti,
Iar zmeul ce mi-si facea? Ca eu, vere, eu v-oi da
Ochii roata si-i facea, Eu v-oi da,
El pe sus ca se uita, nu v-oi insala,
Trei vulturi, vere, vedea. V-oi da noua starvuri de zmei,
El din gura ca striga: Si sa vezi, noua de lei
— Vulturilor Care fac optsprezece,
surilor, V-oi da muma zmeului,
FANTASTICE 33
Sade-n varful putului, El din gurita-i zicea:
Lele, da-o-as dracului!... — Dale, dale soru-mea,
Iar vulturii de-auzea Eu m-am batut pentru tine.
Se gandea Dar sa te tai, vai de mine?!
ca le-ajungea, De mana c-o-mbratisa,
Ei mai sus ca se suia La fratii lui ca-mi pleca,
Si mai jos ca se lasa, Masa mare ca-mi punea,
In venitul apelor, Trei zile, trei nopti sa bea,
Copitele ciutelor Frumos, frate, petrecea,
Si lua apa-n gusicioara La trei zile ce-mi facea?
Savai tina-n unghisora La un camp mare-mi iesea,
Si la zmeu ca mi-si venea ’Ntr-o camasa se-mbraca,
Si pe zmeu ca mi-l stropea, Cu suliti in sus ca da.
Prau-paragina-l facea, Si da coconasu-al mare
Bata-l Maica Precesta! De-l spinteca de spinare;
Coconasul ce-mi facea? Iar da coconasul al mijlociu
Le da De-l spinteca pana-n brau;
ce fagaduia, Cand da coconasu-al mic
Le da noua starvuri de zmei, Cadea sulita la spate
Si sa vezi, noua de lei De sapte pasi de departe
Care fac opsprezece, Ca s-a batut in dreptate!
Le da muma zmeilor, Numai el ca-mi ramanea,
Le da muma zmeului, Numai el si soru-sa,
Sade-n varful putului, Mare, de se pomenea
Lele, da-o-as dracului! Si, mare, s-o pomeni
Ziua buna ca si-o lua, Cat soare pe cer va fi...
La fratii lui ca-mi pleca Mai ziceti cu toti amin
Iar soru-sa de-l vedea Ca ne fu cantec deplin,
De departe-ngenunchea Ca fac s-altul, mai batran.
I-era frica c-o taia... Mai ceva din tinereata,
Iar frate-sau de-o vedea Mai uitati de-a batraneata!
(Al. I. Amzulescu si Ovidiu Barlea, comuna Barca, judetul Dolj)
Cantecul cu zmeii CUPRINS
Frunzulita si-o cicoare Toata lumea-i multumea.

Dragulita! Dupa masa s-aseza
— Lasa-ma, maicuta,-n Si torcea, torcea, torcea,
sezatoare, Si torcea, torcea, torcea.
Pan-cocosii si-or canta, Trei junei, in cas-intra,
Sapte fuse ti-oi umplea. Trei junei feciori de zmei.
— Nu te las, fetita mea, Ochii roata si-i facea,
Dragulita! Langa fata s-aseza,
Ca esti tare frumusea, Fetei fus mereu ii da.
Si zmeii mi te-o fura. Si din gura-asa-i zicea:
Se ruga si-a doua oara: — Toarce, fata, si te-ntoarce
— Lasa-ma, maicuta-n Si-ti arunca ochii-ncoace.
sezatoare, — De junei sunteti junei,
Pan-cocosii si-or canta, Da’vi se vad coadele,
Sapte fuse ti-oi umplea. Coadele, copitele,
— Nu te las, fetita mea, Sub spicele bicelor,
Ca esti tare frumusea, Copitele cailor.
Si zmeii mi te-o fura. — Ca noi suntem chirigii,
Se ruga si-a treia oara: Luam marfa de la Sibii,
— Lasa-ma, maicuta-n Si-o ducem la Targu-Jii,
sezatoare, In fata Sfintei Marii.
Pan-cocosii si-or canta, Hora mare se facea,
Sapte fuse ti-oi umplea. Fata la joc ca mi-o lua.
Maica-sa se supara Hora-n casa nu-ncapea
Si din gura-o blestema: Si afara ca-mi iesea
— Du-te vii sa nu mai vii! De doua ori hora-nvartea
Atunci fetita pleca, Cu fata la cer zbura
In sezatoare se ducea, Si-ntr-un brad mi-o aseza.
Buna seara ca-si dadea. Acolo ii facu pat,
FANTASTICE 35
Ii facu furca de roua, Rau ripede pa lespede
Si caierul de urzica, Pe la maicuta sa treaca,
Si fusul de maracine. Ca sa vada si sa creada
Iara fata-asa-mi zicea: Cat am fost de blestemata
— Fa, Doamne, di-un rau ripede Si de zmei, maica, furata.
(C. Mohanu, Boisoara, Tara Lovistei)
CUPRINS
Antofita al lui Vioara

Foaie verde salcioara, Numai cu ochii se uita;
In oras in Slatioara, Si el, frate, ca-mi sedea
La casele lui Vioara, Cu coate dalbe pe masa,
Lui Vioara vataf mare, Cu palmele pe obraze.
Frumoasa masa mi-e-ntinsa, Cine seama ca-i lua?
De mari boieri mi-e cuprinsa, Numai Vioara cel batran,
Dar la masa cine-mi seade? Cu barbuta pan’ la brau,
Cei cincizeci de navodari, Barba-i bate bratele,
Patruzeci de lopatari, Genele, sprancenele,
Tot feciori de boieri mari. Si chica, calcaiele.
Dar la masa ce-mi manca? El in picere-mi sarea,
Numai cega si postrunga Ochii-n roata ca-si facea,
Si galbena caracuda, Peste masa-i arunca,
C-am auzit pan batrani Pe Antofita ca-l vedea
C-ala-i pestele mai bun; Si din gura ca-i zicea:
Si cosacel din saramura, — Antofita, fiul taichii,
Face-un chef de bautura... Ce stai tu trist si mahnit?
Toti mi-s’ bea, se-nveselea, Nici nu bei, nici nu mananci,
De nimenea nu gandea. Numai cu ochii te uiti?
Cu pahar cin’ le lumea? Ori din chelciug ai sfarsit,
Antofita al lui Vioara, Ori stapan te-a oropsit,
El nici nu bea, nici nu manca, Ori murgu ti-a-mbatranit,
Ori vremea ca ti-a venit, Cu carnea nunta s-o nuntesc,

Vremea de casatorit, Cu oase casa s-o zidesc,
Si de-nsuratoare, Cu coastele s-o-nlantuiesc,
Si de casatoreala? Cu solzii s-o sindrilesc,
Antofita ce-mi zicea? Cu sange s-o zugravesc,
— Bine, taica dumneata, Taica, sa te pomenesc!
De statusi de ma-ntrebasi, Tata-sau cand auzea,
Cu cuvinte spune-ti-as. Lui din gura ca-i striga:
Sa-mi pui mainele in piept, — Antofita, fiul taicii,
Sa-ti dau cuvantul cel drept: Eu, taica, am imbatranit,
Nici de chelciug n-am sfarsit, Toate apele-am vanat
Nici haine n-am ponosit, Si le-am turburat,
Nici murgu n-a-mbatranit; Asa peste n-am aflat.
Mie vremea mi-a venit, Decat, taica,-am auzit,
Frate, de casatorit, Dar de vazut n-am vazut,
Si de-nsuratoare, In Vidros, apa spurcata.
Si de casatoreala. Si de peste laudata,
Nu aseara, alalteri seara Cine intra nu mai scapa.
Logodna ca mi-ai baut-o Vidrosu e apa-adanca,
Cu fata lui domn Stirbei. Pe cine-l prinde-l mananca.
Fata, taica, a auzit Ca Vidrosu e de-adanc,
Ca sunt fecior de boier mare, Cat in cer pana-n pamant!
Tot vataf de navodari. Antofita, daca auzea,
Si ea, taica, mi-a trimes Drept in picere sarea,
Carte alba, slova neagra, El mai viteaz se facea,
Ca sa-i aduc Mana pe pahar punea,
Stiucile Toate paharele umplea,
Ca vacile, La toti navodarii da;
Morunii Rand paharu tat-sau il lua,
Ca biolii, Cu vin ca-l jumatatea,
Sa-i aduc ca oile. Cu spirt ca-l implinea,
FANTASTICE 37
Da lui taica-sau de bea. Navoadele-mi aseza,
Cum mi-si bea, cum se-mbata. Navoadele, vasele
Covor verde asternea, Si toate matitele.
Cu basmaluta-l invalea. Trase-o toana, trase doua,
La navodari se ducea, Trase, boieri, pana-n noua.
Cate un pahar de vin le da Ce fel de peste-mi prindea?
Si din gura le striga: El nimica nu-mi prindea
— Ce stati, mare, de priviti? Decat puiul Vidrii,
Descurcati navoadele, In fundul matitii.
Asezati matitele Afar’, frate, ca-l scotea,
Si-ngreuiati plutile! Un foculet ca-mi cladea,
Antofita ce-mi facea? Pe puiu Vidrii il lega,
Pe navodari ca-i lua, Cu ochii la foc il pripea,
Toate apele-mi vana: Mi-l batea, mi-l canunea,
Garlele cu gastele, Incepea d-a chiriia.
Baltile cu ratele. Vidra batrana auzea,
Ce fel de peste-mi prindea? Fata apii flustura,
Sa vezi, peste de-l marunt, In toate partile se uita,
Nisipul de pe pamant, Pe nimenea nu vedea;
De care boierii nu manc, P-Antofita ca-l vedea,
Dar Antofita ce-mi facea? Cu puiu-n mana mi-era,
Daca peste nu-mi prindea Din gurita ca striga:
Cum ii cerea inima, — Antofita, dumneata,
Navodarii ca-i lua, Ce-mi bati puiu si-l caznesti,
La carciuma ca-i aducea; Tot de peste-l suduiesti?
Vin cu vadra le scotea, Da-mi tu drumu puiului,
Navodarii de-i imbata. Puiului, puicului,
Si pe toti ca mi-i lua, Ca mi-e puiu mititel,
La Vidrosu se ducea, Mititel si crudicel,
La Vidrosu c-ajungea. Nu stie seama pestelui,
D-un stejar mare-mi batea, Morunceala morunilor,
Tavalitura stiucilor, Iar morunu ca pleca,

Ca eu, frate, ti-oi aduce Inspre navod il indrepta.
Stiucile In navod el ca intra,
Ca vacile, Navodul la pamant baga.
Morunii Dara Vidra ce-mi facea?
Ca biolii, In fata apei ca iesea,
Sa-i aduc ca oile. P-Antofita ca-l vestea.
S-aduc peste cat oi vrea, Antofita ce-mi facea?
Ti-oi indestula inima, La navodari se rastea,
Ti-oi face toata treaba! Cate-o palma le tragea,
Antofita c-auzea, Navodarii se nacajea,
Prost de minte ca-mi erea, La carme se aseza.
Drumul puiului ca-i da; Trageau o toana, trageau doua,
Ca daca drumul puiului nu-i da, Trageau, boieri, pana-n noua,
Vidra tot pestele lui ca-i scotea. Nici de pamant nu-l urnea,
Ea daca puiu il vedea, Asa de greu ce era!
In fundu apei il ducea, Iar Vidra se necajea,
Atunci Vidra ce-mi facea? Pan navoade ca intra,
La moruni fuga ca da Pestele ca-l rascolea,
Tot de coada ca-i musca, Pestii din coada batea,
La navoade ca-i ducea. Mare talaz ca-mi scotea:
Pe la stiuci ca se vara, Venea Vidrosu ingaibarat;
De spinare le musca Cu nisip amestecat,
Si-n navoade le-arunca. Toti navodarii i-a-necat,
Ea, frate, se mai gandea, Numai Antofita-a scapat.
Aminte d-un morun si-aducea Dar cum hotu ca scapa?
Si la el ca se ducea. Rata-de-balta-mi era,
Jumate spinarea-i manca, Stia’ otu d-a-nota.
El nu se mai destepta... El inot ca se lasa,
Daca vedea si vedea, Ochii pe Vidros arunca,
De gusa ca-l apuca, D-o salcie ca nazarea,
FANTASTICE 39
O salcie cu mustati pe apa, Ca mare pomana-i avea!
Pe Vidros mi-e cocosata. Purcaru ca mi-l lua,
Cand de salcie s-apropia, Betisor ca-i intindea
Vidra-nainte-i iesea, Si la tata-sau il ducea.
Coada bici ca si-o facea, Unde Vioara-l vedea,
Peste ochi ca mi-l izbea, Din gurita ca-i striga:
Ochii din cap ca-i sarea; — Antofita, fiul taichii
De salcie s-apuca Nu mi-ai ascultat vorba,
Si-n salcie se suia. Lasa,-ti fie rau, nu asa!
Tipa ziua rumaneste, Taica, nu mi-e pentru tine,
Sa vezi, noaptea, tot turceste, Mi-e pentru cinzeci navodari,
Despre ziua, letineste... Tot feciori de boieri mari!
Nimenea nu-l auzea. Cocoanele le-ai vaduvit,
Sa vezi, mic de purcaras, Copilasii i-ai saracit.
Porcii, frate, intorcand, Dar-ar Dumnezeu sa dea
Din fluieras, doina doinind, Si Maiculita Precista,
Glasuletu-l intelegea, Tata, sa te-nsori
Purcaru lui tata-sau erea De noua ori,
Si la el ca se ducea. Sa faci noua feciori!
Cand purcarul ca-l vedea, Cand o fi l-al zecelea,
Din gurita ca-i striga: Sa-ti faci si d-o coconita,
— Stapane dumneata, Sa-ti dea apa la temnita!
Ce-ai cautat p-aicea? Atunci, taica, nici atunci
Unde Antofita auzea, Sa-mi mai vanezi tu Vidrosu!
Inima-n el ca crestea, Atat tata-sau il blestema,
Din gurita ca striga: Otrava-n ciubuc punea,
— Mai purcaras dumneata, Ochii peste cap ca da;
Ia-ma tu d-aicea Facea moarte peste moarte,
Si ma du la casa mea, Care-n lume nu se poate!
(Gr. G. Tocilescu, Rosiorii-de-Vede,
judetul Teleorman)
Cantecul nasului CUPRINS
Foitica flori domnesti, Si cu nunta cand pleca?

Din oras, din Bucuresti, Ei pleca pe la San-Petru,
L-ale case mari, domnesti, Si de-abia ajungea la
De sa vad din Stoienesti, San Metru.
In curte, vere, in curte, nene, Conacul unde conacea?
Frunzulita loboda, La lacul Cocorului,
In curte la Stefan Voda La putul Porumbului,
Multe carate-au sosit, La fantana fierului,
Multe sunt, marunte sunt. La parul cadiului,
Sunt carate jugravite, Acolo ca conacea.
Pe dinauntru poleite, Demancare ce le da?
Pe deasupra sindrilite, O junice le gatea,
Cu postav verde-nvelite. O junice le frigea,
Si cocoane-mpodobite, Si-un berbece de frigare,
Tot de nunta sunt gatite. La toti le da demancare,
Ca sa-nsoara Iancu Voda, Dar le da de saturate.
Si-l cununa Mihnea Voda. Bea vinul si sa cinstea,
Dar fata de unde-o ia? Voia buna ca facea,
Din oras, din Dobrogea, Lautarii le canta
De la Letinul bogat, Si flacaii ca juca,
Savai, cainele spurcat Si boierii ca privea,
Si de lege lepadat, Vin cu plostile ca da,
In cruce necrestinat C-asa li-i datoria
Si de toate-ndestulat, De la Maica Precista,
Si de miere, si de unt, Din stramosi si din strabuni,
Si de aur, si de-argint, De cand e neamul de romani.
Bunatati de pe pamant Iar cu nunta ca-mi pleca,
La el mi s-a-ngramadit! Mana ziua si noaptea,
Foaie verde s-o lalea, Mana de nu sa vedea,
FANTASTICE 41
De Letin s-apropia. Si din dalbii coconasi,
Dar Letinul ce-mi facea? Si din negri tiganasi,
Bine ziua o stia Care sunt lautarasi,
Cand nunta o sa il ia, Ca sunt si ei dragalasi:
Portile le-nzavorea. Foicica foi de plop,
Dar cu ce le-nzavorea? Potolesc si ei cate-un foc...
Tot cu fierul plugului, Sa s-aleaga mirele,
Cu fierul pamantului. Mirele, ginerele,
Vin cu butia aducea, Inalte cu umerele,
Sapte buti alaturea, Ca soimii cu-aripele,
Cum era una si-alta. Ca sa sara portile,
Sacurea-n mana lua, Portile si butile.
La portita o punea. Ginerile, d-auzea,
Dar Letinul ce-mi facea? De cap sa inspaimanta
Sus in pridor sa suia, Si la nasu-sau pleca
Ochean in mana lua, Si lui nasu-sau spunea.
In toate parti sa uita, Dar nasu-sau sta, zicea:
Nunta ca mi-o nazarea — Taci, fine, nu te speria,
Si bine ca mi-l sosea, Te roaga la Dumnezeu
Iaca nunta ca-mi venea. Sa traiasca nasul tau,
Dar Letinul ca striga, Si la Maica Precista,
O data pe letineste, Sa traiasca nasa-ta,
Altdata iortomaneste, Ca sa-ti luam pe fina,
Al treilea romaneste, Ca sa faci casa cu ea,
Savai, ca Doamne fereste! Savai, ca toata lumea.
Imi striga ce mi-si striga Dara nasul cel mai mare,
Si din gur-asa zicea: Tinerel ca si o floare,
— Cine este mirele, Ca o garoafa mirositoare,
Mirele, ginerile, Cu toata grija-n spinare,
Sa s-aleaga din nuntasi, In picioare sa scula,
Din nuntasi, din sichiorasi Ochii roata ca-i facea,
Peste toti caii cauta, Cu calcaile-i mai da.

Nici un cal ca nu-i placea, O data-l mai atingea,
Cam la sapte sa uita. Ale trei porti ca sarea,
Foitica matostat, Sapte buti alaturea.
Un nepotel de-mparat! Jos de pe cal ca sa da,
Foitica mar salciu, Drumul in curte ca-l da.
Calare p-un bididiu, Portile le deschidea,
Cu saiaua-nfipta-n brau, Caratele de intra,
Nepotul lui Ciubucciu. Toata nunta, asemenea.
Dar nasul, daca-l vedea, Postavurile-asternea,
Jos din carata sa da, Jos cocoane mi sa da.
Trei mere de aur lua, Dar dansul ce mai facea?
La al baiat sa ducea, Vedrita ca o lua,
Cu mere il insela De-o vadra si cinci oca,
Si in brate il lua, Lua vadra la stanga
In carata ca-l punea, Si burghiul la dreapta
Alaturi cu nasica. Si pe la butii pleca,
Apoi calul ii lua, Pe toate le gaurea,
Bine-n chingi ca il strangea, Tot vinul ca-l incerca.
Cruce cu dreapta-si facea, Care vinul ca-l placea,
Picior in scara punea In vadrita ca lua,
Si pe cal incaleca. Pe la boieri ca mi-l da.
Putinel ca-l infierbanta, Care vinisor mai dulce,
Numai spuma ca-l facea, Pe la cocoane mi-l duce.
Un zgarbacel ca-mi avea, Care vinul nu-i placea,
Zgarbacel de bumbacel Sacurea-n mana lua
Si la cap cam plumbuit, Si pe buti ca se urca,
Pe la coada alamit, Toate butile spargea,
Cu cinci litre de argint. Cercurile le taia,
Si pe cal ca l-a lovit, Vinurile le varsa,
O data ca-i sumutea, Ulitile le umplea,
FANTASTICE 43
Nuntasi caii-si adapa, Ca acest nas din asta-seara,
Ratele de se scalda... Care e cu grija-n spinare,
Letinul sta, sa uita Tine-l, Doamne, ca p-o floare,
Si nimica nu zicea. Ca p-o floare mirositoare,
Dar Letinul ce-mi facea? El din gura imi graia
Iar al doilea striga: Si lui finu-sau zicea:
O data pe letineste, — Taci, fine, nu te speria,
Altdata iortomaneste, Fii tu nas in locul meu,
Savai, ca Doamne fereste, Si eu fin in locul tau.
S-al treilea romaneste: Ca ne-o ierta Dumnezeu,
— Care este mirele, Foitica s-o lalea,
Mirele, ginerile? Ca te-om scapa de belea
Sa s-aleaga din nuntasi, Si pe fina om lua,
Din nuntasi, din sichiorasi Ca sa faci casa cu ea,
Si din albii coconasi, Dupa cum e datina.
Si din negrii tiganasi, Dara nasul al mai mare,
Care sunt lautarasi, Ca omul cu grija-n spinare,
Ca sunt si ei dragalasi; Asa priceput era!
Foitica foi de plop, O albie ca lua
Potoleste cate-un foc... Si cu apa o umplea.
Sa-mi cunoasca bastonul, Bastonasul i-l lua,
Foitica mar mustos, Pluta pe apa-l punea,
Cu care cap a crescut in jos? Radacina-n jos tragea,
Ginerile, d-auzea, Varful in sus ramanea.
De cap sa-nspaimanta, Dar Letinul ce-mi facea?
Tot la nasul sau pleca Nici p-aia ca nu-i lasa,
Si din gura ii graia: Prosoape de matasa lua
— Foitica murele, Si pe sfoara le-ntindea,
Ce-i mai facem, nasule? In slavi ca le ridica,
Rau ne-a secat zilele!... Iar din gura ca-mi striga,
Dara nasul al mai mare, O data pe letineste,
Altdata iortomaneste, Tine-l, Doamne, ca p-o floare,

Savai, ca Doamne fereste, Ca p-o floare mirositoare,
Apoi striga romaneste: Intr-o zi de sarbatoare,
— Care este mirele, El la baiat sa ducea
Mirele, ginerile? Si iar calul i-l lua,
Sa s-aleaga din nuntasi, Putinel ca mi-l plimba
Din nuntasi, din sichiorasi Pana il infierbanta.
Si din albii coconasi, Deodata de-i sumutea
Si din negrii tiganasi, Si cu zgarbaciul de-i da,
Care sunt lautarasi, Unde-n slava ca sarea
Caci sunt si ei dragalasi, Si cu palosul ca da,
Sunt si ei buni la cevasi, Sforile ca le taia,
Foitica foi de plop, Servetele ca cadea.
Potolesc si ei cate-un foc... El dupa cal ca sarea,
Ca sa taie sforile, Cu palosul le croia
Sa cada servetele. Si pe la cai le punea;
Ginerile, d-auzea, De era cu calul murg,
Tot de cap sa-nspaimanta, Ii da servet de Camplung;
Iar la nasul sau mergea, De era cu calul breaz,
Si nasul sau ii spunea: Ii da servet de atlas.
— Taci, fine, nu te speria, Pe la toti caii atarna,
Roaga-te la Dumnezeu La unul nu ajungea.
Sa traiasca nasul tau, Dara nasul ce-mi facea?
Si la Maica Precista, Sus in pridor sa suia,
Sa traiasca nasa-ta, Unde Letinul ca sta,
C-o sa luam pe fina Si la el sa repezea,
S-ai sa faci casa cu ea, Si din giubea ca-i taia
C-asa ti-a fost ursita. Si la cal c-o atarna...
Dara nasul cel mai mare, Dar Letinul ce-mi facea?
Ca ast nas din asta-seara, Nici atuncea nu-i ierta,
Care-i cu grija-n spinare, Trei fete ca aducea
FANTASTICE 45
Si la prag ca le punea, Ce oi putea oi facea
Cum ne este datoria, Si te-oi scapa de belea,
Si din gura lar striga: Si i-om lua noi fata,
— Care este mirele, Si te-oi cununa cu ea,
Mirele, ginerele? Precum ne scrie legea.
Sa s-aleaga din nuntasi, Savai, nasul ce-mi facea?
Din nuntasi, din sichiorasi Prin curte ca se plimba,
Si din albii coconasi, O coasta de cal gasea,
Si din negri tiganasi, Pe finul sau ca-l lua,
Care sunt lautarasi, In casa cu el intra.
Ca-s buni si ei la cevasi, Cand la prag ca sa ducea,
Foitica foi de plop, Nasul mai mare curaj facea.
Potolesc si ei cate-un foc... Cu coasta ca fluciurea
Sa-si cunoasca mireasa, Si din gura sa rastea:
Cunune-se cu dansa. — Care este mireasa?
Ginerile, d-auzea, Ca asta spata lata
Greu de cap sa-nspaimanta E gatita pentru cap de fata.
Si la nasul sau venea Mireasa singura-ndata
Si din gura ii spunea: Daca nu s-o alegea,
— Foitica murele, Asta capul ii va taia!
Ce-i mai facem, nasule? Dara nasul ce-mi facea?
Mi s-a amarat zilele El, frate, sa-mpiedeca
Cu toate-ncercarile! Si margaritare azvarlea;
Nasul sau, dac-auzea, Fetele nu culegea,
Asa din gura-i zicea: Numai mireasa s-apleca
— Taci, fine, nu te speria, Si margaritare strangea;
Ca nu merge treaba-asa! Atunci ei o cunostea.
Roaga-te la Dumnezeu Ca ele tot un covor avea,
Sa traiasca nasul tau, La fel imbracamintea;
Si la Maica Precista, Tot un stat si tot un fapt,
Sa traiasca nasa-ta. Tot o geana s-o spranceana.
Cand s-apleca mireasa Cand acasa ajungea, CUPRINS
Si ea, frate, incepea La biserica tragea,

Margaritar d-aduna, Mireasa de cununa.
Mana pe dansa punea. Dar Letinul ce-mi facea?
Letinul, daca vedea, Si el pochinzeri ca da,
El din gura ca striga: Nunta de o petrecea.
— Tine-o, tine-o, n-o lasa, Dara nasul ce-mi facea?
C-aia este mireasa, Pe mireas-o cununa,
Cununa-te cu dansa! Acasa cu toti venea,
Salba de gat ii punea, O hora mare prindea,
Mamudele-asemenea,
Lautarii tot canta,
C-asa le-i datoria.
Si de mana o lua, Aluneasca o juca.
In odaie ca intra, Si a fost o nunta mare,
Cu pahar vin inchina, De la munte pan-la mare!
C-asa este datina, Si a fost nunta domneasca,
Datina, datoria. De veci sa se pomeneasca,
Boierii cafea ca bea, Cu mari boieri si cocoane,
Cu totii afar’ iesea, Ca la asta nunta mare.
In carute se suia La boieri ca dumneavoastra
Si acasa ca-mi pleca. Noi facem cantarea noastra.
Ei pleca pe la San-Petru, Tutora ca sa fie
Abia ajungea la San-Metru. Cu bine si cu bucurie!
(N. Pasculescu, Celei, judetul Olt)
Joi da dimineata
Joi da dimineata, Piste lumea toata,
Pa roua, pa ceata, Plimba-mi-sa poarta
Vreme turburata D-o baba batrana,
FANTASTICE 47
Cu doi dinti in gura, Din coade-nnodate,
Cu iia da sarma, La el chingi sunt date;
Cu brau da lana, Frauletu lui,
Da par da camila... Doi balauri galbeni,
Dan carji carjaind, Dan guri inclestati,
Dan ochi ea plangand, Dan coade-nnodati,
Dan gura-ntreband La el frau sunt dati;
Pa cine-ntalnind: Pofilasu lui,
— Cine mi-a vazut, Doua naparci negre,
Pa drum ori pa camp, Dan guri inclestate,
D-un voinic trecand? Dan coade-nnodate,
Fetisoara lui, La el pofil date!
Spuma laptelui; Mereu carjaind,
Ochisorii lui Pa drum, peste camp,
Doua mure negre Mereu intreband,
Coapte-ntr-un rug verde, Nimini raspunzand.
Coapte la pamant, Si tot carjaia,
Neajunse da vant, Pana mi-ajungea,
Coapte la racoare, Da Dunare da,
Neajunse da soare; Din gura graia:
Sprancenili lui, — Dunare, Dunare,
Pana corbului; Drum fara pulbere
Mustacioara lui, Si fara vagaj.
Spicu graului; Drum da la oras!
Calusalu lui, Nu cumva-i vazut
Puiu zmeului; Pa unde-ai trecut,
Saulita lui, Pa drum, piste camp,
Teasta zmeului; D-un voinic trecand?
Chingulita lui, Dunarea-i graia:
Doua naparci negre, — Tu, baba batrana,
Din guri inclestate, Cu doi dinti in gura,
Cu iia da sarma, Doi balauri galbeni,

Cu brau da lana, Dan guri inclestati,
Da par da camila! Dan coade-nnodati,
Eu l-oi fi vazut, La el frau sunt dati;
Nu l-am cunoscut! Pofilasu lui,
— Gaica sa ti-l spuie: Doua naparci negre,
D-un voinicel nalt, Dan guri inclestate,
Nalt si sprancenat; Dan coade-nnodate,
Sprancenili lui, La el pofil date!
Pana corbului; Dunarea asculta,
Fetisoara lui, Din gura zicea:
Spuma laptelui; — Tu, baba batrana,
Ochisorii lui, Cu doi dinti in gura,
Doua mure negre Cu iia da sarma,
Coapte-ntr-un rug verde, Cu brau da lana,
Coapte la racoare, Da par da camila!
Neajunse da soare, Eu ca n-am vazut
Coapte la pamant, Pa unde-am trecut,
Neajunse da vant; Pa drum, peste camp,
Mustacioara lui, Astfel da voinic!
Spicul graului; Dar tu sa te duci
Calusalu lui, La sora-mea Luna,
Puiu zmeului; Ca ea lumineaza
Saulita lui, Ziua pa uliti,
Teasta zmeului; Noaptea pa costiti.
Chingulita lui, Ea l-o fi vazut
Doua naparci negre, Undeva trecand,
Dan guri inclestate, Pa drum or’ pa camp!
Dan coade-nnodate, Baba ca-mi pleca,
La el chingi sunt date; Pa drum ca-mi mergea:
Frauletu lui, Dan carji carjaind,
FANTASTICE 49
Nimini raspunzand! Coapte-ntr-un rug verde,
La Luna ajungand, Coapte la pamant,
Si cum ajungea, Neajunse de vant,
Din gura zicea: Coapte la racoare,
— Lunita, Lunita, Neajunse da soare!
Cum esti luminoasa, Mustacioara lui,
Sa-mi fii si voioasa! Spicul graului;
Cum luminatoare, Calusalu lui,
Sa-mi fii vorbitoare! Puiu zmeului;
Nu cumva-i vazut Saulita lui,
Pa unde-ai trecut, Teasta zmeului;
Pa drum, piste camp, Chingulita lui,
Vrun voinic trecand? Doua naparci negre,
Luna-i raspundea: Dan guri inclestate,
— Tu, baba batrana, Dan coade-nnodate,
Cu doi dinti in gura, La el chingi sunt date;
Cu iia da sarma, Frauletu lui,
Cu brau da lana, Doi balauri galbeni,
Da par da camila! Dan guri inclestati,
Eu l-oi fi vazut, Dan coade-nnodati,
Nu l-am cunoscut! La el frau sunt dati;
Baba ca zicea: Pofilasu lui,
— Gaica sa-ti-l spuie: Doua naparci negre,
D-un voinicel nalt, Dan guri inclestate,
Nalt si sprancenat; Dan coade-nnodate,
Sprancenile lui, Pofil i sunt date!
Pana corbului; Luna asculta,
Fetioara lui, Dan gura zicea:
Fata laptelui; — Tu, baba batrana,
Ochisorii lui, Cu doi dinti in gura,
Doua mure negre Cu iia da sarma,
Da par da camila! Pa drum, piste camp,

Eu ca n-am vazut Vrun voinic trecand?
Astfel de voinic, Ceata ca-i zicea:
Pa drum, piste camp, — Tu, baba batrana,
Undeva trecand. Cu doi dinti in gura,
Dar tu sa te duci Eu l-oi fi vazut,
La sora-mea Ceata, Nu l-am cunoscut!
Ceata negureata, Baba ca-i zicea:
Ca ea mi sa lasa — Gaica sa ti-l spuie:
Si mi sa ravarsa D-un voinicel nalt,
Printre pomi marunti, Nalt si sprancenat:
Prin valcele-adanci Sprancenele lui,
Si pa munti carunti, Pana corbului;
Ea l-o fi vazut Fetisoara lui,
Undeva trecand, Spuma laptelui;
Pa drum, piste camp. Ochisorii lui,
Baba iar pleca Doua mure negre,
Si mi sa ducea, Coapte-ntr-un rug verde,
Dan carji carjaind, Coapte la pamant,
Din gura strigand, Neajunse da vant,
Nimini raspunzand. Coapte la racoare,
Si ca sa ducea, Neajunse da soare;
La Ceata-ajungea, Mustacioara lui,
Dan gura zicea: Spicul graului;
— Ceata, Cetisoara, Calusalu lui,
Sa-mi fii vorbitoare Puiu zmeului;
Cum mi-esti curgatoare! Saulita lui,
Eu te-oi intreba, Teasta zmeului;
Tu mi-oi raspundea: Chingulita lui,
Nu cumva-i vazut Doua naparci negre,
Pa unde-ai trecut, Dan guri inclestate,
FANTASTICE 51
Dan coade-nnodate, Dan carji carjaind,
La el chingi sunt date; Dan ochi lacramand,
Frauletu lui, Dan gura strigand,
Doi balauri galbeni, Nimini raspunzand.
Dan guri inclestati, Si ea sa ducea
Dan coade-nnodati, Si voinic gasea
La el frau sunt dati; La cei brazi inalti,
Pofilasu lui, Nalti si dafaimati,
Doua naparci negre, Da frunza-ncarcati,
Dan guri inclestate, Acolo zacand,
Dan coade-nnodate, Dan lupta ranit;
La el pofil date! Frunza-a asternut,
Ceata c-asculta, Cu frunza invalit.
Dan gura graia: Ma-sa da-l vedea,
— Tu, baba batrana, Ea ca incepea,
Cu doi dinti in gura,
Incepea a plangea.
Cu iia da sarma,
Cu brau da lana, Voinic ii zicea:
Da par da camila! — Tu maicuta mea,
Eu ca am vazut Taci, sa nu mai plangi,
Astfel de voinic. Si tu sa te duci
Iar tu sa te duci Pa valcele-adanci,
La cei braji inalti, Si tu sa aduci
Nalti si dafaimati, Ierburi d-ale dulci,
Da frunza incarcati. Sa pui la rani mici;
Acolo-i cazut, Apoi tu sa cari
Dan lupta ranit; Dan valcele mari
Frunza-a asternut, Ierburi d-ale tari,
Cu frunza-nvalit! Sa pui la rani mari!
Baba, d-auzea, Ma-sa sa ducea
Indata pleca, Pa valcele mici,
Scotea burieni dulci, Dupa oaste sa lua,

Punea la rani mici; Pa ma-sa aci lasa,
Pa valcele mari, Ma-sa ramanea,
Scotea burieni tari, Din ochi ea plangand,
Punea la rani mari Din gura zicand:
Si ea-l cauta — Voinicu-i voinic,
Si mi-l vindeca, Mult mi-e randuit,
Apoi il ruga Moara canunit!
Acasa-a pleca, Si-acas’ sa-ntorcea,
Iar voinicu ca nu vrea, Dan ochi ea plangand,
El pa cal incalica, Dan carji carjaind...
(Gr. G. Tocilescu, Bragadiru, Teleorman)
CUPRINS
Voica
Mugurel de mare, Puisori de zmei,
Mie mi sa pare Cu Voichita zece,
Pe-a gura de vale Care mi-i intrece.
De-o cascioara mare: Mai mari care este?
Cu noaua celare, Sfetil Constantin,
Cu noaua umbrare, Legaior dintai,
Cu feresti in soare. Cel cu barba neagra
In casa cine sade? Si cu mintea-ntreaga,
Cea maica batrana, S-al om de isprava!
Cu braul de lana, Bine petrecea,
Cu iia da sarma, Bine fericea,
Cu par de camila, Mult ca nu trecea,
Cu doi dinti in gura. La Voica venea
Si ea ca-mi avea: Greci negutatori,
Noaua feciorei, Dalbi impetitori,
FANTASTICE 53
Din noualea tari, Din mormant, mormant.
Despre Nadolii, Pe toti tamaia,
Cele trei pustii! Pe toti ca-ngrijea,
Pe Voica-o cerea, Intr-un loc ca-mi sta,
Muma-sa n-o da. Din gura zicea:
Din gura graia — Maica Constandine,
Sfetil Constantin, Nici nu te tamai,
Om facut din plin: Nici nu te comand
— Maica, maica mea, Ca pe toti de-a rand.
Da-ti pe Voichita, Stii: feheru,1 otalu,
Fecioreaua ta, El sa putrezeasca
Surioara mea. Si sa mucezeasca,
Vremea i-a venit Dar trupsorul tau
De casatorit, Sa nu putrezeasca
Ca eu t-oi aduce-o Pan’ tu mi-ai aduce
Iarna de trei ori, Tot pe Voichita,
Vara de cinci ori, Mi-a rupt inima!
Ca sunt sarbatori. Blastam l-ajungea,
Ea il asculta, Dumnezeu ca vrea,
Pe Voica mi-o da, Pamantu crapa
Ciuma ca venea, Unde se-ntrupa
Casa le lovea. Si el sa facea:
Toti ca raposa. Tronuletul lui,
Maica ramanea, Negru calusel;
Si ea ce facea? Panzisoara lui,
In sfanta joia. Ebanci calului;
Ciobu-n mana lua, Masureaua lui,
Ciob si tamaia, Chinga calului;
Si ea ca pleca,
Tot din stalp in stalp, 1 Pronuntie regionala pentru: fieru.
Piedeceaua lui, Voica ce zicea?

Fraul calului. — Daca-mi esti neica,
Si el se-ntrupa, Unde ti-e barba?
Salta si zbura, — Barba mi-am lasat-o
La noaua ani si jumatate. Odor la mormant,
Si el sa ducea Sub negru pamant!
Prin negre-ntunerici, Mana-n colan ca-i punea,
Prin sfinte biserici... Dupa el mi-o arunca,
La Voica mergea, Salta si zbura...
Pe Voica-o gasea Si el sa-ntorcea
In hora jucand, Prin negre intunerici,
Peschire-mpartind, Prin sfinte biserici.
Lautari cantand. Sus, pe ramurele
Langa Voica sa prindea, Cantau pasarele:
In hora de juca. „Unde s-a vazut
Voica ce-i zicea? Si s-a pomenit
— Voinice, voinice, Duca-si mort pe viu?!“
Ce minte te-ajunge Voica c-auzea,
Langa min’ a te prinde? Din gura zicea:
Da’ stii, au nu stii, — I-auzi, neica, auzi:
Ca eu ca mi-si am Unde s-a vazut
Noaua cumnatei, Si s-a pomenit
Sunt ca niste zmei, Duca-si mort pe viu?!...
Cu el face zece, Din gura-i zicea:
Pe toti mi-i intrece! — Voica, soru-mea,
— Si noi suntem noaua Alea-s pasarele,
Si cu tine zece. Stau pe ramurele,
Taci, Voichito, taci, Canta viersurele,
Ca eu sunt neica, Pacatele mele!
Cel cu barba neagra Acas-ajungea,
Si cu mintea-ntreaga. La use striga:
FANTASTICE 55
— Maica, maica mea, Ca ti se deschide, CUPRINS
Deschide usa Ca eu ca ma duc
Si na-ti pe Voica, Cal sa priponesc,
Fecioreaua ta, Trup sa putrezesc,
Surioara mea, Vac sa vacuiesc!
Ti-a rupt inima! Voica ce facea?
Ma-sa de-auzea, Striga ce striga.
Din gura zicea: Daca vedea si vedea,
— Fugi, ciumo, de-acia, Inel din deste tragea,
Salo-Samodivo! Pe fereastra-l arunca,
Nu ma ispiti, Inelul si-l cunostea,
Ca m-ai ispitit, Usa-i descuia,
Pan’ m-ai ispravit, In prag ca se-ntalnea
Si de azi, de maine, Si sa-mbratisa
Sa ma iei pe mine, Si se saruta,
Foc, stoinul de mine! Stei ca se facea,
Din gura-i zicea: De se pomenea
— Voica, soru-mea, Si s-o pomeni
Striga, Voico,-acia, Cat soare pe cer va fi!
(C. Ciobanu-Plenita, Cetate, Dolj)
Voichita
A fost o mama odata, Cu Gin unsprezece,
O mama laudata, Cu Gin Costangin,
Cu casa de piatra, Copil mijlocin.
Cu porti de fier, Dumnezeu mi-si randuia,
Cu bravi pe otal; Ciuma ca-mi venea,
Noua fii ea mi-s avea, Pe noua-i manca,
Cu Voichita zece, Numai ramanea
Fata Voichita Dorul potoliti-l-voi,

Cu Gin Costangin, S-oi aduce-o,
Copil mijlocin. S-o voi duce-o
Voichita mare crestea, Tot iarna de noua ori.
Petitori la ea venea, Ca-s mai multe sarbatori,
Venea petitori din sat, Si-s zilele friguroase
Maica ei ca nu o-au dat, Si tu, maica, mai duioasa;
Ca zicea ca nu-i de dat. Iar vara numai de patru,
Mai pe urma s-aratara Ca-s zilele de lucrat,
Petitori din alta tara, Si-s zilele calduroasa,
Peste mari, peste hotara, Nu esti, maica,-asa duioasa!
Maica-sa lor le zicea: Maica-sa asa-i zicea:
— Pe Voica n-oi da, — De n-o fi, Gine, asa,
Ca nu mi-i de dat, Sa stii, ca te-oi blestema
Nici de maritat! Cu blestemul cel mai greu,
Costangin din grai graia: Ce l-a lasat Dumnezeu!
— Auzi, maica dumneata, Apoi mi se socotea,
Hai sa dam noi pe Voica! Pe Voichita o dadea,
Maica-sa ii raspundea: Frumoasa nunta facea,
— Dar cum, Gine, sa o dam, Tot satul mi se gostea,
Si asa s-o-nstrainam, Iara maica ramanea
Ca-i tare cale departe, Numai cu Gin Costangin,
Maica nu poate strabate, Copil mijlocin.
Si-i calea lunga si grea, Multa vreme nu trecea,
Eu nu pot merge la ea! De cand Voichita pleca,
Dara Gin iara zicea: Ciuma-n sat iara intra,
— Auzi, maica dumneata, Multa lume prapadea,
Hai sa dam pe Voica, Costangin se betejea,
Ca de t-o fi dor de ea, Si grea boala ca-mi bolea,
Murgul oi incaleca, Pe urma si el murea;
Si acasa aduce-o-voi, Iar mama-sa ramanea
FANTASTICE 57
Ca si cucul singurea, Din perina de la cap
Apoi rau se intrista, Facea straita si colac.
Din inima suspina, Apoi el incaleca
Din ochi lacrami ca-mi varsa, S-apoi mi-si pleca
Si din gura blestema: La sorurica lui,
— Costangine, Costangine! Floarea campului.
Copil mijlocine, Si el ca-si mergea,
Dumnezeu sa nu te ierte, Pe drum nu mai sta,
Pamant sa nu te rabde, Si el mi-si trecea
Pamantul nu te primeasca, Prin paduri negre
Lutu-afara te izbeasca, Tot cu pasari negre
Ca pe mine m-ai lasat Stand pe ramurele,
Numai cu usa-ncuiata Cantand viersurele:
Si cu matisoru-n vatra. „Turturliu uliu,
Vai! de multul plans Merge mort la viu!“
Blestemul s-a prins; Si el mi-si trecea,
Domnul nu-l ierta Ca vantul mergea,
Pamant nu-l rabda, Prin paduri rosii
Lutu-afara il izbea, Cu pasari rosii
Dumnezeu mi-si randuia Stand pe ramurele,
De Gin invia, Cantand viersurele:
Din pamant iesea, „Turturliu uliu,
Si ce se facea? Merge mort la viu!“
Din sicriul lui Si iar mai mergea,
Caluselul lui S-apoi mi-si trecea
Din crucita lui Prin paduri albe
Seaua calului, Tot cu pasari albe,
Praporile lui Stand pe ramurele;
Fraul calului, Cantand viersurele:
Panza de pe obraz „Turturliu uliu,
Poclad calului, Merge mort la viu!“
Si mergand asa Si sa-i spun curat,

El mi-si ajungea, Ca te-ai apucat,
El intr-alta tara, La maicuta sa ma duci,
Peste noua hotara, Si-napoi iar sa ma aduci
La sorurica lui, Barbatu-i zicea
Floarea campului. Daca-l intreba:
Si el mi-o afla: — Du-te, mandra mea,
In mijloc Tu la maica-ta:
De joc Eu nu te opresc,
Saltand, Ca si eu gandesc
Si jucand. Ca nu-i zabovi
Ea cand mi-l vedea, Si iar vei veni!
De joc se lasa Ea atunci pleca,
Si la el mergea, La drum mi-si pornea
Narama-si scotea, Cu Gin Costangin,
Pe fata-l stergea, Copil mijlocin.
Si mi-l saruta, Dupa multa umblare
Si mi-l intreba: Iata ajung in cale
— Gine Costangine, Prin paduri tot albe
Ce doru-i de tine, Tot cu pasari albe
De tu mi-ai venit, Stand prin ramurele,
S-aici m-ai gasit? Cantand viersurele:
El mi-si raspundea! „Turturliu uliu,
— Eu d-aia am venit, Duce mort pe viu!“
Ca m-am fagaduit Si iar mai mergea,
Catra maica mea, S-apoi ei trecea,
Sa te duc la ea! Prin paduri rosii,
Voichita-mi graia: Cu pasari rosii.
— Stai, frate, o tara Stand pe ramurele,
Fara zabovire, Cantand viersurele:
Sa-ntreb pe barbat „Turturliu uliu,
FANTASTICE 59
Duce mort pe viu!“ Fara lumanare,
Si iar mai mergea, Far’ cuminecare,
Si iar mai trecea Fara popa, fara lumina,
Prin paduri tot negre, Fara slujba cea crestina!
Tot cu pasari negre — Bine, frate draga!
Stand pe ramurele, — Voica iar intreaba —
Cantand viersurele: Dar cantecul lor,
„Turturliu uliu, Cu jale si cu dor
Duce mort pe viu!“ „Turturliu uliu
Si mergand asa, Duce mort pe viu!“
Din codrii iesea. Ce inseamna oare,
Voica-l intreba Scumpe fratioare?
De aste pasarele — Sora dulcea mea,
Ce canta cu jele. Gin ca mi-i zicea,
Gin ii raspundea: Nu-ti face inima rea,
— Draga sora mea, Nici la ele n-asculta,
Aste pasarele Ca lor li-i glasul asa
Nu sunt pasarele, Toamna si primavara,
Ci sunt sufletele. Cand schimba-n pomi frunza.
Pasarile albe-s: S-apoi ei mergea
Care or murit bine. Pana ajungea
Luminati, La morminti de sus,
Cuminecati, Unde nu-i de dus.
Cu popa si cu lumina, Gin pe loc mi-si sta
Si cu slujba cea crestina. Si ei ii zicea:
Pasarile rosii-s: — Du-te tu acasa,
Cari mi-or murit La maicuta noastra.
Taiati Si spune-i asa,
Ori puscati! Daca te-a-ntreba:
Pasarile negre-s: C-ai venit cu mine,
Cari or murit rau, Ca eu am fost la tine;
Si de te-a-ntreba, Iesi afara de ma vezi!

Unde-am ramas eu? Dar ea nu-mi iesea,
Tu sa-i spui asa, Numai mi-o-ntreba:
Ca eu mi-am ramas — Daca esti Voica,
Pe camp in izlaz, Cine te-a adus
Calul sa mi-l pasc! Si calea t-a spus?
Voica mi-si pleca, Cu cine-ai venit
Iar Gin ce facea? De n-ai ratacit?
In groapa intra, Iar ea raspundea:
Groapa s-astupa — Dulce maica mea,
Voica ajungea Am venit cu Gin,
La maicuta sa, Copil mijlocin,
La usa striga: Dar el o ramas
— Maica, dulcea mea, Din sus de izlaz,
Deschide-ti usita, Calul sa si-l pasca
C-o venit Voichita! Si sa-l odihneasca!
Atunci maica-sa
Maica-sa-i zicea: Asa ii zicea:
— Du-te, ciuma rea, — Vai! mancata mi-s de rele,
De la casa mea, Nu cred cuvintelor tele,
Ca tu nu esti Voica mea, Ca acuma vad eu bine
Ci esti moartea crancena; Ce vreai tu sa faci cu mine.
Ca, cati copii am avut, Du-te, du-te, ciuma rea,
Toti de tine or murit, Du-te de la casa mea!
Numa cu-atat-am ugit; Ca tu nu esi Voichita,
Numai cu usa-ncuiata Ca de-ai fi n-ai zice-asa!
Si cu matisoru-n vatra! Voica iarasi se ruga:
Voichita iara-i zicea: — Maica, maica, dulcea mea,
— Maica, maica, dulcea mea. Crede-ma, ca nu-s ciuma,
Eu nu-s ciuma crancena Ci sunt Voica, fiica ta!
Ci sunt Voica, fata ta; Scoate capul pe fereastra,
Daca nu ma crezi, De vezi conciul de nevasta,
FANTASTICE 61
Ori crapa usa o tara, Si inelul cunostea,
Cat sa bag numai o mana, Si vedea ca mi-i asa.
Stii, la deget mititel Apoi usa deschidea,
Am avut inel pe el. Pe Voichita mi-o vedea,
Asa, maica, ma doresti Mi-o vedea, mi-o cunostea,
De-n casa nu ma primesti? Ca era fetita sa;
Atunci maica sa-ndura, Apoi mi se repezea,
Usa o tara crapa, In brate o tot strangea,
Cat mana mi s-o baga, Si cu drag mi-o saruta
Si la deget o cauta Pan’ pe loc de dor murea.
(Gh. Catana, Oravita, Banat).
CUPRINS
Din Constandin
Voichitii-i venea De peste negre mari.
Tot logoditori, Toti fratii zicea:
De la-al treilea tari; — Da-o, maica, da-o.
De peste negre mari. Dar Din Costandin,
Toti fratii-i zicea: Leganel dantai:
— Da-o, maica, da-o. — N-o da, maica, nu.
Dar Din Constandin, Si ei ca-i venea
Leganel dintai: Tot logoditori,
— N-o da, maica, nu, De la noua tari,
Pan’ nu i-o veni De peste negre mari.
Tot logoditori, Toti fratii zicea:
De la noua tari, — N-o da, maica, nu.
De peste negre mari. Dar Din Costandin,
Voichitii-i venea, Leganel dintai,
Tot logoditori — Da-o, maica, da-o.
De peste sase tari. Si ma-sa c-o da
Tot la noua tari, Si el sa ducea

Peste negre mari, Si o aducea.
Voichita ce-mi facea? Si venind cu ea,
Pe frai-so-l blestema: Pasarile canta:
— Nene Costandine, Ca nici n-a vazut,
Tu, cand ii muri, Nici n-a pomenit,
Tie sa se faca Tot viii cu mortii,
Tot sicriul cal, Si mortii cu viii.
Si orarul frau, Voichita pricepea
Si panza ibanci, Si se-nspaimanta,
Sa vii sa m-aduci. Si ea ca-mi zicea:
Si vremea trecea, — I-auzi nene Dine,
Si vremea venea,
N-oi fi eu cu tine.
Si Din ca murea.
Ma-sa-l blestema: Pasarile canta:
— Dine Costandine, Ca n-au mai vazut
Leganel dintai, Tot viii cu mortii,
Tie sa se faca, Si mortii cu viii.
Tot sicriul cal, Si el ca zicea:
Si oraru frau, — Surioara mea,
Si panza ibanci. Nu te-nspaimanta,
Si tu sa te duci, Elea-s pasarele,
Tu sa mi-o aduci. Asa canta ele.
Dumnezeu o auza, Si-acas-o aducea,
Lui i sa facea, Ma-sa mi-o vedea,
Tot sicriul cal, Ma-sa mi-o saruta.
Si orarul frau, Iar Din Costandin,
Si panza ibanci. El diu nou murea.
(C. Mohanu, Gaujani, Tara Lovistei)
FANTASTICE 63
Mortul blastimat CUPRINS
Zice-se, voinici feciori De frati noua n-a ramas

Noua-avuse maica lor, Nici din rude vreun glas!
Noua toti si doar o fata, Numai muma mai traia
Vasilichea laudata. Pustnicind in casa sa.
De hat mare i-au venit Si zacea si suspina
Voinici mandri la petit. Si zicea: ce soarta grea!
Noua frati si maica-sa, Blestema si-afurisea,
N-aveau gand nicicum s-o dea. Sa tot plangi de mila sa!
Intr-o zi, n-ar fi sosit, Constantin de nu era,
Un voinic mandru-a venit Fata-acasa ar sedea!
Si-o ceru atunci pe fata Ci de mult ce blestema
Mult vestita de musata. Nici pamantul nu-l rabda,
Fratii toti si maica-sa, Si afara-l arunca.
N-aveau gand deloc s-o dea, Se scula neodihnitul,
Numai fratele mezin, Ingropatul si muritul,
Numai micul Constantin,
De-a calare el zbura,
Vru s-o dea departe-n lume
Si-o dadura-acelui june. Catre surioara sa.
— Mama, juramant ma leaga, — Ziua buna, surioara,
S-o aduc pe sora draga, Gata-te, plecam diseara,
Cat de des doru-ti va fi, Mama ni-i in asteptare.
Si oricand tu vei dori. — Frate, spune-mi tu, fratine,
De e rau sau de e bine:
Prin straini au dat-o, foarte, De-o fi rau,
La trei luni, trei ani departe, Sa ma cernesc,
Ca de-ai sta sa chibzuiesti, De-o fi bine,
Nici cu mintea nu gandesti. Albe-a-mi pune!
Nu trecu vreme prea multa — Vino cum esti surioara,
Ca veni o boala crunta, Mama te cunoaste, doara!
Si pornira, cale lunga, Frica mi-e sa merg in sat!

Cale lunga sa le-ajunga, — Soro, mergi, vin si eu, doar,
Cum mergeau si tot mergeau Odihneasca-mi al meu cal,
Pasarile ciripeau: Ca e obosit,
„Cip, cip, cip si tiu, tiu, tiu, Si e istovit,
Cin-vazu un mort c-un viu!“ De umblat prea mult!
Vasilichea auzea, Sora-acasa de-ajungea,
Pasarile ce graiau, El in groapa lui intra,
Tremura, se-nfricosa, Si gasea odihna mare,
Si lui Constantin spunea; De blestemul mamei sale.
— Auzi, frate, ce zic puii, — Mama mea si buna mea,
C-ar umbla mortii cu viii! Hai, hai deschide usa ta,
Las’ sa ciripeasca, ce-i, Fiica ta acuma vine,
Alta n-au ce face ei! N-ai vazut-o ani si bine!
Mai departe ei plecau, Facea mama ce facea,
Alte pasari intalneau: Usa de i-o deschidea:
„Cip, cip,cip si tiu, tiu, tiu, — Tu esti, fata mea, sau cine,
Cin’ vazu un mort c-un viu!“ Au nu vad ochii mei bine?
— Auzi, frate, ce zic puii, — Mama, eu-s, de buna
C-ar umbla mortii cu viii! seama,
— Las’ sa ciripeasca, ce-i, Eu sunt, mult dorita mama!
Alta n-au ce face ei! Si-ncepu, de drum ii spuse,
Calul alerga zburand, Cum veni si cine-o-aduse.
Se-auzeau alti pui cantand: La biserica mergea,
„Cip, cip, cip, si tiu, tiu, tiu, Atunci mama la-nchinare,
Cin’ vazu un mort c-un viu!“ Pentru-al fiului ei suflet
— A pamant mirosi, curat, Si-a lui Constantin iertare!
(Antologie de poezie populara aromana, editie ingrijita, prefata
si transpunere de Chirata Iorgoveanu-Dumitru)
VITEJESTI 65
VITEJESTI
1. CICLUL COTROPITORILOR
(Tu r c i - t a t a r i) CUPRINS
Gruia lui Novac

La muntii Catrinului, Ci mi-i dor de Tarigrad!
La padurea Pinului, Novac din cap clatina
La cerdacu Si catra Gruia zicea:
Lui Novacu, — Gruio, Gruio, fiul meu,
La masa de solzi de peste Asculta de tatal tau,
Beau voinicii boiereste, Ca el nu-ti voieste rau:
Beau, glumesc, se veselesc De vei merge-n Tarigrad,
Si la Dumnezeu gandesc. Sa ramai tu langa gard.
Dar Gruita In oras sa nu te bagi
Novacita, Si la vin sa nu te tragi,
Nici nu bea, nici nu manca, Ca vinu-i cu viclenie,
Nici voie buna n-avea, El te trage la betie,
Ci sta gata de-a pleca. Betia trage la somn,
Iar Novac, cum il vedea, Lesne pierde-un cap de om!
Din gura asa-i graia: Gruita, copil zburdat,
— Mai Gruito, fiul meu, De mic la rele-nvatat,
Sa-ti ajute Dumnezeu! El in seama nu baga
De ce sezi tu suparat, Ce tatal sau ii spunea.
Nebaut si nemancat? Ci-si incingea armele
O’ banii ti i-ai gatat, Si-si gatea podoabele;
O’ ti-i gandul la-nsurat, Apoi murgul si-l scotea,
O’ ti-i dor de Tarigrad? Slugile i-l tesala,
Gruita din grai graia: Cu seaua mi-l insela,
— Nici banii nu i-am gatat, Cu frane mi-l infrana.
Nici mi-i gandul la-nsurat, Gruia pe el se suia,
VITEJESTI 67
Ramas bun ca mi-si lua Dar nici un ban nu platea.
S-apoi ca vantul pleca Si in birt el cat a stat
Si nici ca se mai oprea Tot vinul ca l-a gatat,
Pan-in Tarigrad intra, Ca-n trei zile si-n trei nopti
Si aici ce mi-si facea? A baut sute de zloti,
Lua targul tot de-a lungul A baut trei buti de vin,
Si birturile de-a randul Tot vin batran cu pelin,
Pan’ pe urma nimerea S-a mancat trei vaci belite
Si in birt ca se baga, Si trei cuptoare de pite;
In birtu-mparatului, Nu bea vinul cum se bea,
Din marginea satului, Cu salicu si hoalba,
La Anita, Ci mi-l bea el cu vadra,
Birtasita, Se mira toata lumea!
Langa masa se punea Si Anita,
Si Anitei poruncea: Birtasita,
— Tu, Anita, Daca vinul ca-mi gata
Birtasita, Si bani nu mi-si capata,
Ada-mi vin cat pot eu bea, Tare rau se supara
Ca-ti dau bani cu masura, Si la oaspeti le zicea:
Toata cupa — talerul, — Dragii mei,
Toata vadra — galbenul! Oaspetii mei,
Anita, dac-auzea, Faceti bine si iertati,
Vadra-n mana o prindea Ca luminele-am gatat
Si-n podrum mi se baga, Si n-am bani de cumparat
Si vin rosu-mi aducea, Pan’ m-oi duce-n capatat.
Si pe masa mi-l punea. Si Anita,
Gruia vadra o prindea Birtasita,
Si dintr-un sorbit o bea, Poale albe sufulca,
Cu fundu-n sus o punea Cizme negre incalta,
Si noroc el ca-mi zicea, Si din birt ea ca-mi iesea,
Dupa alta poruncea, Si unde mi se ducea?
Deasupra orasului, Spune-mi doamne, ce sa fac?

La curtea-mparatului: — Tu, Anita,
— Inaltate imparate, Birtasita,
Sa traiesti cu sanatate! Spune-mi tu faptura lui,
Nimerit-au, nimerit, C-asta-i omul dracului!
La mine-n birt o venit — Inaltate imparate,
Un voinicel tinerel, Sa traiesti cu sanatate,
De toti se mira de el; Eu iti spun cu direptate:
Ca-n trei zile si-n trei nopti De trei palme-i lat in frunte
A baut sute de zloti, Si nu prea vorbeste multe;
A baut trei buti de vin, Apoi cautatura lui
Vin batran si cu pelin, Seamana cu-a lupului;
S-a mancat trei vaci belite Cand se uita pe sub gene,
Si trei cuptoare de pite. Si maria-ta te-ai teme...
Nu bea vinul cum se bea, Mustatile-i ca la rac,
Cu salicu si hoalba, Si le-nnoada dupa cap;
Ci mi-si bea el cu vadra, Face nodul cat pumnul
Se mira toata lumea! Si ranjeste ca ursul,
Cum pune vadra la gura, De bubuie tot locul
Varsa-n gura ca-ntr-o sura, Si ti-e groaza de dansul;
Vadra cum este de mare, Lat e-n spate, gros in os,
El o bea dintr-o gustare, Dar la fata mi-i frumos,
Si pita cat e de lata, C-are fata de hartie,
El o-mbuca totodata; De-ai putea pe ea a scrie,
Tot vinul cat am avut, S-apoi, ochisorii lui,
Tot dansul mi l-a baut, Ca murile campului!
Si cand zic ca sa plateasca, Imparatul auzind
El vrea ca sa ma loveasca. Pe Anita-asa vorbind,
Tot manca si tot sorbi, Puterile ii pierea,
Dar nimica nu-mi plati. Maciuca paru-i suia,
Acum, cand vinu-am gatat Fata i se-ngalbinea,
VITEJESTI 69
Incepu a tremura Numai sa-l poti tu-mbata,
Si Anitei ii zicea: Ca bun pret ii capata!
— Tu, Anita, Anita, dac-auzea,
Birtasita, Anita ce mi-si facea?
Rogu-te pe Dumnezeu Acasa ea alerga
Si te jur pe capul tau Si pe Gruia il afla
Sa nu-i spui unde sed eu, Cum prin birt se preumbla,
C-ala manca capul meu! Ca nu mai avea ce bea.
{ sta-i Gruia lui Novac, El atuncea ce facea?
Care tara ne-a pradat, Mana-n pozonar baga,
A pradat-o-n lung si-n lat, Cu galbeni plina-o scotea,
De trei ori turcii-a taiat Galbeni pe jos resfira
Si acum iar o venit Si din gura ca-mi zicea:
Cu gand rau de prapadit. — Tu, Anita,
Bata-mi-l-ar Dumnezeu Birtasita,
Pe el si pe tatal sau, Ada-mi vin cat pot eu bea,
Ca ei ne-au facut mult rau, Ca-ti dau galbeni cati vei vrea;
Ca ne-au tinut drumurile Si cand galbeni oi gata,
Si ne-au taiat capetele! Pe ulita voi pleca,
Dar, Anita, De blaga m-oi incarca!
Birtasita, Iar Anita,
Ia du-mi-te tu acasa Birtasita,
Si mi-l pune dupa masa, Daca ea mi-si auzea,
Si da-i vin cu rozolie, Bine, Doamne, ii parea,
Ca sa-l traga la betie; Galbeni de pe jos strangea
Da-i vin cat el poate bea, Si vin rosu aducea,
De plata nu intreba, Vin batran cu rozolie,
Si dai vin cat va pofti, Ca sa-l traga la betie.
De plata nu pomeni. Si Gruia ce mi-si facea?
Si cand vinul vei gata, Multe buti de vin golea,
Vin’ la mine, ca t-oi da, Dar pe urma ametea,
Capul pe masa-l punea Sapte ani si doua luni,

Si curand ca adormea. Mai pe-atatea saptamani,
Iar Anita, Gruia-n temnita sedea
Birtasita, Pan’ de zile-i se ura.
Daca ea astea vedea, Si Novac tot astepta
Ferestrile deschidea; Ca sa-i vina Gruita:
La turci semn ca le facea. Dar in zadar astepta,
Turcii-ncet s-apropiau Ca Gruia nu mai venea.
Si in birt ca se bagau, Atunci el ce mi-si facea?
Si cum pe Gruia-l vedea, La un corb el poruncea
La el mi se repezea, Si asa ca mi-i zicea:
Dara vantul cam batea, — Corbule, puiutul meu,
Parul lui Gruia-l latea, Tina-mi-te Dumnezeu!
Iar turcii, daca vedea, Tu nu esti bun de lucrat,
Vai, Doamne, cum mi-si Dara esti bun de zburat,
fugea! Du-te,-ncungiura tara
Dar-napoi iar se-ntorcea Si imi cauta pe Gruia,
Si pe Gruia mi-l lega Doara li-i putea afla,
Cu trei funii de matasa, Ca eu bine te-oi tinea,
Ca mana Gruii de groasa, Carne de turc ii manca
Si cu trei de ibrisin, Si sange de turc ii bea!
Groase ca parii de fan; Atunci Corbul ce-mi facea?
Cu coatele indarapt, Aripile intindea,
Cu mainile-ntoarse-n piept. Cu ciocul mi-si cloncanea,
S-apoi ei pe el il lua Toata tara-ncungiura
Si-n temnita il ducea, Pan’ pe Gruia mi-l afla,
Intr-o temnita de piatra, La fereastra-i s-aseza
Chiar pe seama lui gatata. Si cauta si cloncanea,
Si aici cat il tinea? Gruita Corbul vedea
Sapte ani si jumatate, Si bine mi-l cunostea,
Pan’ se rupse suba-n spate; Si din grai asa graia:
VITEJESTI 71
— Du-te tu la tatal meu — Te mai scot o data eu,
Si spune-i ca am zis eu Chiar sa-mi pierd si capul
Sa lase hodina toata, meu!
Vina aici sa ma scoata! Apoi iute cat gandesti,
Si spune-i tatucului Tipa hainele domnesti
Care-i gandul turcului, Si-mbraca calugaresti.
Ca pe vineri dimineata Mos calugar se facea,
Se gatesc sa-mi ia viata Armele si le-ascundea,
Ca funarii impletesc Murgul il incaleca
Si bardasii tot cioplesc, Si indata el pleca,
Furcile imi pregatesc. Si la turci ca se ducea,
Si vineri la pranzul mare, Si asa ca el zicea;
Ma vor scoate la pierzare! — Buna ziua, turcilor,
Corbul, daca auzea, Turcilor, voinicilor!
Aripile intindea, Auzit-am, auzit,
In vazduh se ridica Lucru mie potrivit,
Si la Novac se-ntorcea C-aveti un rob de pierzare;
Si asa ca ii zicea: Nu l-ati face de vanzare?
— Lasa cina la Domnul Ca de cumva mi l-ati da,
Si cutitul la focul, Bucuros l-as cumpara,
Ca-ti potopesc feciorul! Si de cumva vi-i de dat,
Ca vineri de dimineata Mie mi-i de cumparat.
Vrea sa-i ia a lui viata; Si de-a fi cam tinerel,
Ca funarii impletesc V-as da multi galbeni pe el,
Si bardasii tot cioplesc, Ca sa mi-l fac diecel;
Furcile ii pregatesc. Ca la vreme de slabie
Si vineri, la pranzul mare, N-are nime sa ma tie
Il vor scoate la pierzare! Si mi-a fi spre-ajutorie,
Novac, daca auzea, Ba, de n-ar avea cap greu,
Ochii-n lacrimi isi scalda L-as invata tot mereu,
Si din grai asa graia; Sa ramana-n locul meu!
Turcii, cum il auzea, Nici unul nu ramanea.

Toti din grai asa graia: Apoi afara iesea,
— Parinte, sfintia-ta, La temnita se ducea,
Noi robul nu ti l-om da, Unde era-nchis Gruia,
Ca nu-i neam de diecel, Lacatele le rupea
Ci e neam de Novacel! Si pe Gruia il scotea
Si noua nu ni-i de dat, Si din grai asa-i graia:
Ca pe el l-am judecat — Gruito, copilul meu,
Ca sa fie spanzurat, Tu faci tot de capul tau
Ca-i un mare blestemat. Si n-asculti cuvantul meu,
Seamana cu tatal sau, Rau te batu Dumnezeu!
Bate-mi-l-ar Dumnezeu! Gruia noduri inghitea,
Ca de cand s-a pomenit, Dar nimica nu zicea,
Tot asa ne-au prapadit; Ca el vina si-o vedea,
Ca ne tinea drumurile Apoi amandoi se lua
Si ne taia capetele! Si prin turci se intorcea
Si pe toti ca mi-i taia.
Novac, daca auzea, Pe unde Novac mergea,
Turcilor ca le zicea: Numai cu cotul cotea,
— Daca nu mi-l sloboziti, Uliti printre turci facea.
Va rog sa nu-l potopiti Gruita mi-i abatea,
Pana nu l-oi spovedi Iara Novac ii taia,
Si de moarte l-oi gati! Si turcii asa pica
Dar turcii se mania Cum pica vara iarba
Ca prea mult ii nacajea. Cand o ajungi cu coasa.
Atunci Novac ce-mi facea? Iar un turc cam batranel,
Pozonarele-si varsa, Vai de el, amar de el,
Galbeni pe jos rasfira. Se-nvartea si se codea
Turcii-a strange se-ntrecea, Si de Gruia se ruga:
Iar Novac se intorcea — Lasa-ma nevatamat,
Si sabia s-o scotea Sa duc veste la-mparat,
Si pe toti turcii taia, C-ai scapat din Tarigrad!
VITEJESTI 73
Iar Gruia ca mi-i zicea: Ca i-a scapat de la rau.
— Caine batran si spurcat, S-apoi ei ca se lua,
Te-as lasa nevatamat, Pe ulita ca-mi pleca,
Dar ii spune la-mparat Multa blaga-si aduna,
Ca de viteaz ai scapat! Multe cara incarca
Apoi sabia tragea, Si dincoace ei venea,
Urechile ii taia, Catra Tara Romaneasca,
Nasul o tara-i carnea Fapta sa s-o povesteasca
S-apoi scapat il facea. La boieri ca dumneavoastra,
Iara Gruia cu Novac Dumnezeu sa va traiasca!
Se lua de dupa cap Si Novacii, cat traia,
Si se saruta cu drag, Tot mereu se veselea
Si lauda pe Dumnezeu Si la turci nu mai gandea!
(Gh. Catana, Banat)
CUPRINS
Novac
Insuratoarea lui Iovita
Muntii Steri-Dealului, Sade batranul Novac,
Tocmai la muntele-nalt, Cu frate-sau Balaban,
Unde pazvantii se bat; Cu nepotu-sau Iovita,
Tocmai la muntele sec, Iovita
Unde vitejii se-ntrec... Din Craiovita,
La cerdacul lui Novac, Fecioras de talanita,
Lui Novac, ’Bracat intr-o dulamita.
Baba-Novac, Toti boieri’ beau
Car’ traieste-acum de-un veac, Si mancau,
Mare masa mi-este-ntinsa, Pe galbenasi se sfeteau,
De multi boieri mi-e cuprinsa. Numai Iovita nici nu bea,
Dar la masa cine-mi sade? Nici nu manca,
Numai cu ochii privea. Cand cade la apa-afund,

Ca sedea de zid ramat, Se lipeste de nisip,
Far’ de igealac in cap... Si n-am cal de pristinit!...
Dara batranul Novac ce mi-si — Mai nepoate, tu, Iovita,
facea? Daca este vorba-asa,
De la masa se scula, Intra-n grajd de mi-ti alege,
Din gurita-asa-i zicea: Ca am freo cincizeci la hrana,
— Bai nepoate, tu, Iovita, Pusi de la Vinerea-Mare!
Ce nu bei, ce nu mananci, Cheieru-n mana ca-i da:
Numai cu ochii te uiti? Sa vezi, cheia cat lopata,
Ori bucatele nu-ti plac, Lacatul cat banita,
Ma rog, si-altele sa-ti fac? Mititel
Ori galbenasi mi-ai sfarsit, Cat un purcel,
Sau mai multi c-ai dobandit? Sa faci cinci caldari din el...
Sau, frate, ti s-a facut, La grajd, frate, se ducea,
Neica, de casatorit?!... Incerca albi
— Mai unchiule, dumneata, Si codalbi,
De statusi Incerca negri si pegi,
De ma-ntrebasi, Incerca surii si murgi;
Adevarul spune-ti-as: Nici un cal ca nu-i placea,
Ca eu, frate, m-am plimbat Tot cu palma-i masura...
In oierit, In usa grajdului ca sta,
In dijmarit, O tigare ca fuma,
Pe la Muntii Pindului, Ochii-n cap se lumina.
La Muntii Cadiului, Cand ochi negri si-arunca,
Si eu, nene, mi-am vazut Tocma-n fundul grajdului
Pe fata Cadiului, Zari ochii Albului,
Nepoata-mparatului, Albului
Si din ceas’ car’ mi-am vazut-o Codalbului,
La inima mi-a cazut Stii, ca para focului,
Ca un nastur de argint Luceafarul cerului,
VITEJESTI 75
D-inselat Cand mi-e soare-n
Si d-infranat. cruci-namiezi,
Cum e bun de-ncalecat; Cand stau turcii la mecet,
Taftorul Si pe Stanca c-o vedea,
Si pohilul Prin bagcea ca se plimba,
Car’ platea Tarigradul... Cu cinzeci de roabe scumpe
De capastru ca mi-l lua, dupa ea.
Afar’ din grajd ca mi-l da Dar Iovita ce-i zicea?
Si Novac ca mi-l vedea: — Stanco, verisoara mea,
— Mai nepoate, tu, Iovita, Rupe-mi tu d-o floricea
De luasi pe-Albul, Si da-mi-o cu mana ta!
Pe Codalbul, O floricea
Mai bin’ sa-mi fi taiat capul, Ca-i rupea
Ca nasul car’ m-a cununat Si pe-o roaba-o trimetea,
Cu el ca m-a-nzestrat, Dar Iovita n-o primea,
Pe el n-am incalecat. La pamant ca mi-o-arunca.
Sa-l pazesti, Cand fuse d-al doilea,
Sa nu-l smintesti, Mai cu mila se ruga:
Ca, zic zau, te prapadesc! — Stanco, verisoara mea,
Dar Iovita ce-i zicea? Rupe-mi tu d-o floricea
— Mai unchiule, dumneata, Si da-mi-o cu mana ta!
De-mi detesi pe-Albul, Cand fuse d-al treilea,
Pe Codalbul, Mai cu mila se ruga
Asta o sa-mi scape capul, Si din gura-asa-i zicea:
Mi-e cale de noua zile, — Stanco, verisoara mea,
Poate sa vin pana maine! Ca tu mi-esti vara-verisoara,
Picioru-n scara punea, Rupta de la inimioara!...
Prin curte ca mi-l plimba, Atunci Stanca ce facea?
Spuma alba mi-l facea O floricea
Si silea C-o rupea,
De mi-ajungea. C-un fir rosu-o-nfasura,
Peste bagcea Mi-este carnea ca fierul,

Se-ntindea, Maduva, ca otelul!...
Floarea lui Iovita-o da, Iovita, cand auzea,
Dar Iovita ce-mi facea? Drumul Albului ca da,
Cu stanga floarea-i lua, Dar o roaba ce-mi facea?
Cu dreapta mana i-arunca, Veste Cadiei ducea:
Ii puse mana-n paftale, — Scoal’, Cadio, nu sedea,
O puse pe cal calare... C-a furat pe fii-ta
Dara Stanca ce-i zicea? Si s-a dus un hot cu ea!
— Mai Iovita, dumneata, — Pune masa sa mananc,
Daca facusi, draga, asa, Cand oi pleca, tot l-ajung!
Poate Albul tau ceva? Punea masa
Ca de ne-o afla taica Si manca
Si-o-ncaleca pe Catarca, Si bine ca ospata,
Pe Catarca La grajd de piatra-mi intra,
Nebuna, La Catarca se ducea,
Care fuge cu luna Cam cu sea, cam far’ de frau,
Si rasufla cu ziua, Numai cu piedica-n gura,
Ne-o rapune viata, Obiceiul cel sarbesc
Sa vezi, p-a ta Si cu-al nostru, romanesc...
Si p-a mea! Drumul Catarcii ca da
Dar Iovita ce zicea? Pe spojarul campului.
— Mai Albule, dumneata, Fugea, nene, nebuna...
Mai poti tu la batranete Dar batranul Novac,
Cat puteai la tinerete? Ca un puternic ce-mi era,
— Mai mult pot la batranete Sus in cerdac se urca,
Cat puteam la tinerete. Cu ocheanul se uita
Cat eram eu tinerel, Unde-l caznea
Mi-era carnea Cadia.
Ca roua, Jos din cerdac ca se da,
Dar acum, la batranete, La grajd, frate, ca-mi venea.
VITEJESTI 77
Dar pe cine-ncaleca? Mi-l povarni de pe cal.
Pe... Sargul de la saca, Trupul lui cel haranit
Ala-ndemana era... Sade in drum gramadit!
Fugea si-ala, bednicul, De la el ce mi-si lua?
De duduia pamantul! Luleaua
Naintea lui ca iesea, Si celmeaua,
Din gurita-asa-i zicea: Tigaret de piparos
— Dur, dur, dur, cuscre Care-n lume n-a mai fost...
Cadio, Pe Catarca-ncaleca,
Nu glumi Pe Sargu-alaturi lua
Cu copiii, Si-acasa ca mi-si venea,
Glumeste cu batranii. Lui Iovita ca-i zicea:
Copiii ca-ngalcevesc, — Socre-tau te-a-nziestrat
Batranii ca-mpaciuiesc. Pe tine cu Catarca,
Copiii fac vrajbur’le, Pe mine cu luleaua!...
Iar batranii, paciur’le! Si Stancuta c-auzea,
Iar Cadia ce-i zicea? Din ochi negri lacrima,
— Dur, dur, dur, cuscre De la inima ofta
Novace, Si din gura-asa zicea:
Savai, drace, — Ale, taica, socru-meu,
Catarca s-a-nfierbantat, Tu taiasi pe tatal mieu!...
Palos in sange s-a spurcat Mare nunta ca-mi faceau,
Si mi-e frica de pacat, Vin prin pahare puneau...
Sa nu te las far’ de cap!... Si-am facut cantec deplin,
Atunci Novac ce-mi facea? Mai ziceti, boieri, amin!
In urma, nene, ramanea. Si mai dati cu udatura,
Cand zise Cadia: „Aman!“, Sa-mi ude Mitica gura!...
(Al. I. Amzulescu si Gh. Ciobanu, Vechi cantece de viteji,
Murenii-de-Sus, Teleorman)
Novac si corbul CUPRINS
I — Zboara, zboara, peste mare;

Mandru-i campul, sfantul In padure, pe carare
soare Brustur nalt tu vei gasi.
Straluci-ar sarbatoare! Frunza lata sa-mi aduci
Colo-n umbra unui fag, De pe drum de la rascruci.
Sade Gruia si Novac. Eu pe frunza am sa scriu
— Gruia, Gruia, fatul meu! Dorul meu si chinul meu.
Corbul negru a plecat,
Turcii vin cu un gand rau. Peste mare a zburat,
Au sarit si l-au legat Frunza lata i-a adus,
Si in zamnic mi l-au dat. Gruia dorul lui l-a scris.
Novac tare-nfuriat Frunza verde el i-a pus-o
La feciorul cel legat Sub aripa lui cea dreapta,
Un corb negru a trimis, Sub aripa lui cea neagra.
Cu pana neagra, pe sus; Corbul iute a zburat,
Dar veste nu i-a adus. Pe fereastra a intrat,
Atunci pe jos l-a trimis. Lui Novac frunza i-a dat-o.
Pe jos corbul a plecat, Incruntat Novac sedea,
Langa zamnic a-nnoptat. Frunza verde o cetea.
Dupa ce s-a hodinit Fuga-n grajd a alergat,
Gruia astfel i-a vorbit: Pe un roib s-a aburcat.
— Corbusor, cu pana neagra, Gonea iute ca lunile,
Ori zamnicul sa-l raschesti? Ca si saptamanile.
Ori sa ma aratuiesti? Si nici truda nu simtea,
— Nici zamnicul sa-l raschesc, Si nici flamand nu era.
Am venit pe un drum lung, Peste vai parca zbura
Chinurile sa le spui, La manastirea Calugara.
Sa duc cuvant tatalui. ’N poarta mare a batut,
VITEJESTI 79
Un calugar i-a deschis. II
— Buna ziua, parinte! Pe Gruia cand l-a vazut
— Multumesc, Novace! Novac astfel i-a strigat:
Ce cauti pe aici?
Ori manastirea s-o aratuiesti? — Gruia, Gruia, dragul tatei,
Ori pe noi sa ne prapadesti? Na-ti aceasta sabie lata,
— Nici manastirea s-o Sabie lata,
aratuiesc Ca o spata.
Nici pe voi sa va prapadesc. Lasa-te intr-un picior
Eu sa lepad am venit Da in turci ca in bujori,
Straie groase armenesti Lasa-te intr-amandoua,
Si sa iau calugaresti. Sa tai, cate-o mie, doua.
Dupa cum e lumea proasta, Nu-ti cruta carnea pe tine.
Vreau sa nu ma mai cunoasca. — Lupta-te si tu ca mine.
Straiele si le-a schimbat, Intr-un ceas si jumatate
Mai departe a plecat, N-au avut pe cine bate.
In Tarigrad, la imparat. Pe cai au incalecat
Poarta de aur s-a deschis La mosie s-au-nturnat.
La-mparat el a intrat Cand acasa au venit
Si-nainte i s-a-nfatisat: Gruia astfel a vorbit:
— Buna ziua, imparate! — Eu ma duc sa logodesc
— Ce cati pe aici, parinte? Cu fata craiului turcesc.
— Eu prin lume-am auzit — Ia, un cal din grajdul meu
C-aveti un fiu prapadit Du-te, Gruia, fatul meu!
Si moare nespovidit. La cai Gruia a iesit
Imparatul i-a vorbit... Si-a luat un cal sucit,
Si in coama cam zburlit.
Novac iute a plecat, Pe cal negru s-a suit
Calul cu picioru-a dat, Si la crai el a pornit
Usile a faramat. Fata se plimba-ntre flori,
Douasprezece usi de schija, In obraji cu doi bujori.
La zamnic a daramat. Gruia-n poarta s-a oprit
Si-n gradina a privit. Scara-n scara

Vine-o sluga-i da o floare, Ori cu vorbe bune?
Alta vine-i da o floare. Craiul spune: — Scara-n scara.
Iara Gruia incruntat Capul craiului i-a zburat
Florile nu le-a luat. Coroana lui Gruia i-a dat.
Iar cand fata a venit, — Gruia tatei, crai vei fi
A luat-o si-a fugit. Peste tari tu vei domni.
Pe ochean Novac privea, S-ajuns far-a gandi,
Pe fugari el ii vedea, Peste tara imparat
Calul negru cum gonea. Gruia, crai in Tarigrad.
Peste-o zi si jumatate Cate-o luna nu dormea,
Gruia-n poarta casei bate. Zi si noapte tot muncea.
Novac iese inainte, Iara cand el se culca,
Nurorii sale in cale, Saptamani intregi dormea.
— Buna cale, nora! Pe piept sabia-si punea;
— Nu-ti voi fi lung nora, Cand, prin somn in sus sufla,
Tata vine-n urma. Sabia se ridica
Iara cand in jos tragea
III Sabia alba se lasa.
Si cand Gruia a adormit
— Du-te nora si te-apuca Turcii toti s-au hotarat
Sa lucrezi-n gospodarie, Ca sa-l prinda
Cuscrul cand se va ivi, Si sa-l lege
Eu in cale-i voi iesi. Si in apa sa-l inece.
Cuscrul iata c-a venit, Un baiat care-l pazea:
In cale Novac i-a iesit. — Ce mi-ti da ca sa vi-l leg?
— Buna cale, cuscrule! Cu matasa neagra,
— Multumesc, voinic Novace! De-o piatra de moara?
Cuscru eu nu ti-oi mai fi Atunci turcii au vorbit:
Pana fata nu mi-oi vidé. — Cetveric de galbeni dam
— Cum vrei sa ne intalnim, Numai sa ni-l poti lega.
VITEJESTI 81
Dupa ce ei l-au legat Cand in seica a sarit,
In mare adanca l-au-necat. Fratele lui i-a vorbit:
El cu piatra inota — Da vaslele la mine,
Mana nu si-o dezlega. Ca eu nu-s trudit ca tine.
La jumatate de mare Si seica s-a tot dus,
I-a venit un frate mai mare, Drumul marii, spre apus.
El matasa a taiat, Pe la mijlocul marii,
Piatra-n mare a picat. Pana la marginea lumii.
(Tatiana Galusca, Basarabia,
comuna Izvoare, judetul Soroca)
CUPRINS
Doncila
Intru o vreme trecuta De gustare gonitoare
Si de-abia pomenita, Si de noapte fata mare.
Nimerit-au la un imparat Cinzeci de oca de vin,
Un deliu din Tarigrad. Cinsprezece de rachiu,
Multu-i mare si ciudat, De rachiu cam mermeziu,
Groaznic si infricosat; Ce este bun si dulciu.
Este-n stat de sapte coti, Si cu aceasta urmare,
Socoteste daca poti, Ce-i vrednica de mirare,
Si de sapte palme-n spate Tot targul ca savarsira
De te-apuca grozi de moarte, Si cheful ca-si facura,
Cu capul cat stambolul, Ca nici o fata frumoasa
Cu ochii cat paharul, Nu au ramas sanatoasa.
Cu cialmaua cat o roata Imparatul cu dreptate,
De se-ngrozea firea toata. Pe rand i le da pe toate,
Daca-mparatul l-au vazut, Ca sa scape de urgie
Lui tain ca i-au gatit, Si de a lui grozavie.
De toata casa vaca grasa De la toti au implinit,
Si o casa prea frumoasa, Si randul ca au venit
La Doncila bolnavul, — Soro, surioara mea,

Vrednicul si viteazul. Tu daca mi-i asculta,
Iar a sa sor’ prea iubita, Nici in seama nu-i baga.
Intru toate iscusita, Tu singura ia cheirul
Ea de veste ca prindea Si-mi deschide ceirul
Si afara ca iesea, Si-mi gateste pe negrul
Fata-n cap ca-si zgaria. Care-si va scoate capul,
Parul galben ca-si rumpea, Il cesala si-l insala
Cu amar tare plangea Si mi-l scoate ici la scara;
Si din gur-asa zicea: Pe trei usi de l-ai baga
— Mare pacat si mai greu Si in casa ca-i intra,
Ce-au cazut pe capul meu. De perini m-oi rezima,
Frate-sau o auzea Doar sa pot incaleca.
Si din gur-asa-i zicea: Ea toate ca asculta
— Surioara, surioara, Si grajdul ca descuia
Scarba mea te impresoara? Si pe negrul ca-l gatise
Au ca tu te-ai suparat Si la dansul ca-l aduse.
De atata alergat, Iar Doncila bolnavul,
Mutandu-mi perinuta Vrednicul si viteazul,
Care ma culc pe dansa. De perini se rezima
Ni la cap, ni la picioare, Si pe negru-ncaleca
Ni la umbra, ni la soare, Si afara ca iesea,
De noua ai si jumatate Mana-n stresina punea
Intr-aceasta rautate Si sulita c-o scotea,
Si noua zile de vara, De rugina c-o stergea,
Si noua de primarava? Ca ea tare ruginise,
Sora-sa atunci plangea De cand el se bolnavise.
Si toate-i istorisea, Buzduganul ca-si luase
De ce are intristare Si de-acolo purcesese,
Si plange asa cu jale. Negrul lui tot buiestrand
Frate-sau ca-i raspundea: Si Doncila tot gemand
VITEJESTI 83
Si din buzdugan zvarlind, Si din gur-asa graia:
Tot din palma sprijinind. — Atin-te a te sprijini,
Pe ulita ca mergea Si odata se-nvarti
Si la poarta ajungea, Si-n deliul repezea
La poarta imparateasca, Si foarte tare-l lovea.
Cu gand ca sa-si izbandeasca. Nu-s’ cum focul se lovira,
La deliul se ducea Ochii amandoi sarira
Si la masa ca-l gasea, Si capul ca i-l taia,
Cu o ialovita grasa In sulita il lua
Si c-o copila frumoasa. Si in pamant il infipse.
Deliul daca-l vedea, Iar imparatul privea
El la masa ca-l poftea. Si pe scari se cobora,
El deliul suduia La Doncila ca mergea
Si din gur-asa-i zicea: Si pe spate ca-l batea,
— Ah, deliule spurcate, Cu mangaiere-i graia
Si cu totul blastemate, Si pe dansul veselea:
— Ah, Doncila bolnave,
N-am venit sa ma-nvoiesc, Vrednice si viteze.
Ci-am venit sa ma lovesc, De cand tu te-ai bolnavit
Inima sa-mi racoresc Deliii s-au inmultit.
De ahtul ce patimesc. Asterne-ti mantaua ta,
Deliul daca-l auzea, Ca sa-ti platesc leafa ta;
Tare ca se mania, Mantaluta-si asternea,
Mana pe buzdugan punea El de galbeni i-o umplea.
Si intr-insul repezea. Galbenii ca si-i lua
Iar Doncila bolnavul, Si pre cal incaleca
Vrednicul si viteazul, Si pe poarta ca iesea,
Cu mana se atinea Si pe ulita mergea,
Si in palma ca-l prindea, Negrul lui tot buiestrand
De genunchi ca mi-l trantea, Si Doncila tot gemand
Patru bucati ca-l facea Si din buzdugan zvarlind,
Si palosul ca scotea Tot in palma sprijinind.
Cand pe ulita mergea, Si acasa ca mergea,

Tot orasul se strangea, Catre sora sa zicea:
De bine ca-l cuvanta — Nici in seama nu baga,
Si pre dansu-l saruta Te-am mantuit de-aceasta,
Pe crestetul capului A fost si s-a pomeni
Cum ii randul turcului. Cat soarele-n cer va fi.
(M. Eminescu, Literatura populara)
CUPRINS
Doicin bolnavul
Foaie verde maracine, De la umbra pin’ la soare,
Ascultati, boieri, la mine, Pe-ale dalbe bratisoare.
Sa va cant de-o istorie Pe perini ca mi-l punea
Din mica copilarie! Si pe el ca mi-l muta
Mai usurel cu vorba, Si din gura se ruga:
Ascultati la noi incoa’, — Nene Doicin, dumneata...
Unde noi vom cuvanta. Din ochi negri lacrama
Foaie verde viorea, Si din suflet suspina,
Pe Doicin ca voi canta; Frate, ea nu-i cuteza
Cand oi zice viorea, Ca sa-i spuna altceva.
Dimineata l-oi tinea, Dar Doicin ca mi-o-ntreba:
Ori oi bea, — Ilincuto, soru-mea,
Ori nu ti-oi bea!... De cind maica te-a facut
Foaie verde ca lipanul Trista-asa nu te-am vazut.
Este tot Doicin bolnavul: Ori tie ti s-a urit
Cind oi zice trei spanace, Pernioara mea mutind
De noua ani de cind zace, De la umbra pin’ la soare
Si nimica nu stia, Pe-ale dalbe bratisoare;
Numai sor’sa Ilinca Ori tie, neica, ti-a venit
Pe brate ca mi-l purta, Vremea de casatorit?
VITEJESTI 85
Ilincuta-i raspundea: Maine seara oi pleca,
— N-auzi, neica, dumneata, Ramai, neicut,-acia!...
Cum statusi de ma-ntrebasi, Dar Doicin, cand auzea:
Adevarul spune-ti-as: — Ilincuto, soru-mea,
N-auzi, nene, dumneata, N-auzi tu, mandruta mea?
In tara ca mi-a sosit, Pe Rosul ca l-oi scotea
Neica, un arap, Neadapat,
Mare sangeap, Neteselat,
Cu solzi galbeni dupa cap, Cum e bun de-ncalecat.
Neica, pai’ ca mi-e de crap; N-auzi, surioara mea?
Ochii-n cap ca sitele, Asculta la mine-ncoa’:
Masele, Si tu, neica, m-ii incinge
Rasnitele!... Cu noua frane
Inaintea-mparatiei, De brane;
Fata Tarigradului, Pe min’ m-ai infasura,
In usa-mparatului. Ca neicuta te-o scapa!
Demancare Dar Ilinca, de-auzea,
Ce mi-s’ are? La grajd, nene, se ducea
Noua bivoli demancare, Si pe Rosul ca-l scotea,
Noua cuptoare de paine! Care fuge cu anul
Bautura ce mi-s’ bea? Si rasufla cu ceasul.
Cate-o bute el c-avea! Branele, neica, le lua,
N-auzi, nene, dumneata, Pe el ca mi-l’ fasura,
Cu-mparatul ca vorbea, Oasele de nu-i cadea.
Cate-o fata el ca-i da. Cu Rosul el ca vorbea:
Cu care ca se culca, — Mai Rosule, dumneata,
Maine-n ziua mi-o-ngropa! Mai poti tu la batraneata
Cand oi zice margarit, Cat puteai la tinereata?
Randul la mine-a venit, Dar Rosul ca mi-i spunea:
Cand oi zice viorea, — Mai Doicine, dumneata,
Cand eram la tinereata Asa, bolnav cum era,

Mi-era carnea Intr-o scara se lasa,
Ca fraga, Cu destiu-al mic l-ardica,
Osciorul, In palma ca-l flustura,
Ca maduva; O data ca-l saruta,
Dar acum, la batraneata, Cu el in sus ca mi-s’ da,
Mi-este carnea ca fierul, Cu norii l-amesteca,
Osciorul, Ca laptele se facea,
Ca otelul! In palma ca-l prijunea,
Pe cal, neica,-ncaleca, La ciochina l-atarna...
O data ca-l saruta, Cu soru-sa se saruta,
Salele nu-l mai tinea... Drumul, nene, ca si-l lua.
Cand oi zice viorea: Pe Rosu ca mi-l smuta:
— Ilincuto, soru-mea, Ii da drumul
Sai de-mi tine salele, Lui Rosul,
Sa nu-mi pice oasele!... Care fuge cu anul
Altceva el ca uita: Si rasufla cu ceasul.
Paloselul ca-l uita, La-mparatie intra,
De-o suta cincizeci de-oca... De buna ziua ca da.
Din gurita ca spunea: ’Mparatul, de mi-l vedea,
— Ilincuto, dumneata, ’Marmurit ca ramanea,
Palosel mi-oi aducea; Iar Doicin ca mi-s’ spunea:
N-ai putea l-aridica? — ’Mparate, esti imparat,
De-a pastragala l-ai da, Ti-ai ardicat fesul din cap
Pan-la min’ l-oi aducea! Naintea unui arap!
Ilincuta ce facea? Cin’ te-a pus pe tine domn
Nu putea l-aridica, N-a mai fost el nici un om!...
De-o suta cincizeci de-oca... Foaie verde viorea,
De-a pastragala ca-l da, Dar Arapul, de-l vedea,
De Doicin l-apropia. Din gurita ca-i spunea:
VITEJESTI 87
— Mai Doicine, dumneata, Pana-n subsuori il baga.
Ce vrei, neica, dumneata: Paloselul ca scotea,
In sabii sa ne taiem, Iute capul ca-i taia.
La lupta sa ne luptam? La imparatul se ducea,
Iar Doicin ca mi-s’ spunea. Tara de el c-o scapa,
— Mai Arape, dumneata, Num-atata ca-i spunea:
La lupta, ca e mai dreapta, — Mai imparate, esti imparat,
Ca-i mai dreapta Ti-ai ardicat fesul din cap
Si-nteleapta Naintea unui arap!
Si de Dumnezeu lasata! Cin’ te-a pus pe tine domn
La lupta, neica, se lua; N-a mai fost el nici un om!
Imparatul, de-l vedea, Acasa, neica, venea,
Tare mult ca se mira. Cu Ilinca ca-mi vorbea:
Dar Arapul ce facea? — Ilincuto, soru-mea,
Cu solzi galbeni dupa cap, Cand oi zice matostat,
Neica, pai’ca este-un crap; Eu pe tine te-am scapat
Cu mustatile de rac, De-al arap,
Neica, pai’ca este-un drac; Mare sangeap!
Ia vezi, teasta capului, N-auzi, surioara mea?
Cat rotila plugului; Tu, Ilinco, sa-mi aduci
Ochii-n cap ca sitele, Patruzeci de popi batrani,
Masele, Patruzeci de carturari,
Rasnitele!... Si mie ca sa-mi citeasca,
La lupta ca se lupta, Pacatele-mi ispaseasca.
Pe Doicin ca-l aducea, Tu, Rosule, te-oi ducea
Cu el in pamant ca da, Unde Dumnezeu ti-o da!
Pana-n glezne ca intra! Punea capul si-adormea,
Iar Doicin ce mai facea? Somnul mortii ca mi-l lua...
Asa, bolnav cum era, Ilincuta ce facea?
Pe Arap ca-l aducea, Patruzeci de popi ca lua;
Cu el in pamant ca da, Patruzeci de popi batrani,
Patruzeci de carturari. Si, frate, s-o pomeni

Mare slujba ca-i facea, Cat soare pe cer va fi.
Frate, de se pomenea, Frate, sa se pomeneasca,
Iara Rosu ramanea, Boieri, pe la dumneavoastra
In dinti, nene, ca mi-l lua, Si, frate, s-o pomeni
Cu el, frate, ca pleca, Cat soare pe cer va fi!
Cu piciorul ca-mi batea, Neica, sa se povesteasca,
Mare tainita facea Boieri, pe la dumneavoastra.
La tulpina cu cinci ulmi, De-o poveste haiduceasca!
Cu cinci ulmi dintr-o tulpina, Inchei c-un pahar de vin,
Pai’ca sunt frati dintr-o muma. Sa va fac altul mai bun,
Si el, mare, se ducea Si mai bun, si dragastos,
Unde Dumnezeu ca-i da... Sa va fie de folos...
(Al. I. Amzulescu si Gh. Ciobanu,
Vechi cantece de viteji, Izvoarele, Dolj)
CUPRINS
Valcan
In sfanta zi a vinerii, Cand p-o rana, cand pe coate,
Pe luciul Dunarii, Pe covoare verzi culcati
De departe se zareste Si de arme incarcati?
Si-mi tot vine, si-mi soseste, Vro cincizeci de ieniceri,
Si la mal mi se opreste Grosi la cap, carunti la peri.
Un caic inzavonit, Cu hangere
Dinafara zugravit, Ascutite,
Prin nauntru podobit, Cu pistoale
Cu covoare invalit Ruginite.
Si cu sarma ingradit, Bine, mare, nu-mi sosea,
Cum e bine de trait, Si caic de mal lega.
Pe apa de haiducit. Il lega ori nu-l lega,
Dar intr-insul cine-mi sade Ca gramada se pornea:
VITEJESTI 89
Unii laturi Ieniceri s-apropia,
Ispitea, Buna ziua ca le da
Altii-n drumuri Si cu bine le-ntreba,
Alerga Si din gura le zicea:
Si pe toti ii intreba — Buna ziua, fetelor,
D-au vazut pe al Valcan, Fetelor frumoaselor,
Puisor de ortoman, Care-nalbiti
Copt la minte, copt la os, Panzele,
Om de treaba si chipos, De-mpartiti
Ortoman, voinic de frunte, Livezile.
Nalt ca bradul de la munte, N-ati vazut pe al Valcan,
Cu mustata-n barbaric, Puisor de ortoman,
Cum sta bine la voinic, Om de treaba si chipos,
Cu chica Copt la minte si la os,
’Mpletita-n coada, Cu mustata-n barbaric,
Cu barba Cum sta bine la voinic,
Ce-n brau o-nnoada. Cu chica
Foaie verde s-o lalea, ’Mpletita-n coada,
Dimineata cat tinea Cu barba
Intreba, tot intreba, Ce-n brau o-nnoada?
Pana iata c-ajungea El cunoaste
Colo-n vale la cismea, Dunarea
Unde fetele Pana-n vale,
Spala, La Slina1,
Panzele Si malurile
De-si inalbea, Turcesti,
Pe razoare Si schelele
Le-ntindea Bogdanesti.
Si la soare
Le usca, 1 Sulina
El inoata ca un peste Dar i-am vazut slugile

Si ca plutele pluteste: Carandu-i averile,
Sta omul de mi-l priveste, I-am vazut ibovnica
Sta omul de se cruceste. Tot masurand Dunarea,
De ne-ti spune cu dreptate, I-am vazut pe maica-sa
Sa va vedem maritate Colo-n vale la cismea,
Intr-o luna jumatate, Una din furca
Cu panzele Torcand,
Inalbite, Alta din druga
Ca florile ’Ndrugand,
Podobite, Dar mai bine de un an
Sa se duca pomina N-am dat ochii cu Valcan!
Dincolo de Padina, Cei cincizeci de ieniceri,
Dincolo de Silistra; Grosi la trup, carunti la peri,
De-ti spune cu nedreptate, Cu hangere
De barbati sa n-aveti parte Ascutite,
Zece ani si jumatate, Cu pistoale
Panza vi se-ngalbineasca, Ruginite,
Florile vi se-nnegreasca, Dac-asa ca-mi auzea,
Paru-n cap vi se albeasca! Inainte c-apuca
Fetele, daca-i vedea, Si mergea, mare, mergea.
Fetele, de-i auzea, Pana iata c-ajungea
Reci fiori le coprindea, Jos in vale la cismea,
Cam cu frica raspundea Und’ s-aude Dunarea.
Si din gura le zicea: La cismeaua
— Turcilor, Lui Bolan
Agalelor, Sedea muma
N-am dat ochii cu Valcan Lui Valcan,
De-i mai bine de un an; Din druga
Nu stim, dusu-s-a-n pustie, Tot indrugand
Ori e dus in haiducie! Si din gura
VITEJESTI 91
Tot cantand Pe viteazul de Valcan,
Bataia Puisor de ortoman,
Voinicilor Om de treaba si chipos,
Impotriva Copt la minte, copt la os,
Francilor, Cu mustata-n barbaric,
Isprava Cum sta bine la voinic,
Haiducilor Cu chica
Impotriva ’Mpletita-n coada,
Turcilor. Cu barba
Si cum sta Ce-n brau o-nnoada;
Si cum canta, El cunoaste
Cu turcii se pomenea, Dunarea
Cu cincizeci de ieniceri, Pana-n vale,
Grosi la trup, carunti la peri. La Slina
Ienicerii, de-mi sosea, Si malurile
Buna ziua ca-i dedea Turcesti
Si frumos se temenea. Si schelele
Ei la ei Bogdanesti
Cu „bun gasit“, El inoata ca un peste
Ea la ei Si ca plutele pluteste,
Cu „bun venit“. De sta omul si-l priveste,
Iar ius-basa Sade-n loc si se cruceste;
Ce-mi facea? El nu stie
Drept la dansa Ce e frica,
Se ducea Habar n-are
Si din gura De nimica,
Mi-i zicea: Ca-i voinic, viteaz de frunte,
— Asculta-ne, babo, fa, Nalt ca bradul de la munte;
Lunga fie viata ta Cand de pleanuri se apuca,
De ne-i spune tu ceva. Valcanas e o naluca,
Am avut de capitan De nu-l stie
Dunarea, De postavuri unguresti,

De nu-l prinde De arme persienesti
Nimenea. Si de blani lipovenesti;
Noi cu el am haiducit, Dar n-aveam un capitan,
Noi cu el am chiaburit; Puisor de ortoman,
Dar de cand s-a hainit Cum ne-a fost noua Valcan.
Si de cand ne-a oropsit, Tu esti maiculita lui,
Mai de tot am calicit; Tu stii, babo, sa ne spui
Iata haine Cum sa dam de urma lui.
Jerpelite D-am lua
Si pistoale Averile,
Ruginite, Ne-om intrema
Plasele Starile,
Nepoleite, Ne-am imbuna
Hangere Zilele
Neascutite! Si i-om da
Partea lui de noua ani, Dobanzile!
Parte-n vite, parte-n bani, Baba, daca-i auzea,
Am mancat-o, Babei bine ca-i parea,
De saraci, Ca femeia, tot femeie:
Am platit-o, Poale lungi si minte scurta,
De haraci. La nimic nepriceputa.
Acum, babo, am gasit Ea nu sta,
Plean bogat de plenuit: Nu se gandea,
Colo-n schela, la Galati, Ci gurita-si deschidea
Lipovenii Si din gura le zucea:
Sunt bogati, — Turcilor,
Cazacliii — Agalelor,
Ingrasati, De-mi catati voi pe Valcan,
Negustorii — Fatul mamei ortoman,
Incarcati Ca sa-l puneti capitan,
VITEJESTI 93
Cerul Dunarii:
Va blagosloveasca, Din schela Corabiei,
Gandul La cotul
Sa vi se-mplineasca! Scripetului,
Apucati La Fantana Banului,
Pe drum la vale, La vadul
Mergeti Pristolului,
De trei zile cale Din dreptul
Tot pe malul Izvorului,
Dunarii: La vadul
Din schela Corabiei, Scapaului,
La cotul Sa gaseasca pe Valcan,
Scripetului, Puisor de ortoman,
La Fantana Banului, Cu caicul descarcat,
La vadul Printre salcii acioat.
Pristolului, Acolo dac-ajungea,
Din dreptul Mai cata cat mai cata
Izvorului, Si iata ca se-ntampla
La vadul Scapaului, Peste dansul ca dedea:
C-o sa gasiti pe Valcan, Pe Valcan ca mi-l gasea
Fatul mamei ortoman, Cu caicul descarcat,
Cu caicul descarcat, Printre salcii acioat
Printre salcii acioat. Si d-o salcie legat.
Turcii, unde-o auzea, Valcanas sedea intins
Bine, mare, le parea: Si cu greu de somn coprins,
Temenele Cu baltacul
Ca-i facea La calcai,
Si paftale-i Cu hangerul
Daruia, Capatai,
Si d-aci, mare, pornea Cu mustata
Tot pe malul Rasfirata
Si cu barba Ciuruit,
Destramata. Nici de cloante
Ieniceri s-apropia, Catranit!
Langa dansul ca venea: Turcii, unde-l auzea,
Pe Valcan unde-l vedea, Planul, mare, ca-si schimba:
Inima le ingheta, Asteamat s-apropia,
Ca nici singur nu-l gasea, Semn lui Nedea ca-i facea,
Ci cu sluga lui, Nedea. Pungi de bani ii arata.
Daca vedea si vedea, Si Nedea se-ndupleca,
Turcii nici ca s-arata, Ca asa e sluga rea:
Ci la sfaturi se punea, D-ai hranit-o
Taina mare ca-ntocmea. Cu credinta,
Unii p-altii se ntreba: Ea te vinde
Sa dea focuri Far’ cainta;
Sa-i omoare, D-ai cinstit-o
Ori topuzuri Ca pe frate,
Sa-i doboare? Ea te-njura
Unii ziceau Si te bate!
Ca sa-i prinza, Nedea, mare, ce-mi facea?
Altii ziceau Pe Valcan il parasea
Sa-i aprinza! Si-n orta ca se baga,
Dar ius-basa, om cu minte, Iar ius-basa mi-i zicea:
Lua vorba mai-nainte — D-alei, Nedeo, dumneata,
Si le zise: — Cum vreti voi Ti-ai parasit nevasta,
Sa dam piept cu amandoi? Nevasta si casuta,
Nedea-i grec si om viclean, Si pe bietii copilasi
Soim vestit este Valcan, I-ai lasat golani, drumasi,
Suflet dres si trup vrajit, Ca sa stai in haiducie,
Nici de palose Ca si robul la robie,
Ranit, Sluga proasta la Valcan,
Nici de gloante Puisor de hotoman!
VITEJESTI 95
Na cinci pungi de irmilici, Si pe turci ii asmutea,
Sa ni-l dai legat aici; Iar el drumul apuca:
Na cinci pungi de galbenasi, Lua drumul
Numa-n mana sa ni-l lasi; Cu fuga,
Mai na s-alte, de iusluci, Si codrul
Sa ni-l dai si sa te duci, Cu poteca.
Ca din toata haiducia Turcii, mare, cand vedea,
Nu ti-e mai mare simbria! Palosele ca-si scotea:
Nedea, grec fara credinta, Unii-n paza
Puse banii-n socotinta Ramanea,
Si-i cara in pungi gramada Altii-n preajma
Pan’ la stana a de piatra. Ratacea
La caic apoi se-ntoarse Si-n cale navala da.
Si din fundul lazii scoase Ce sa-i faca nu stia,
Sapte funii de matase, Ca e dres si fermecat,
Impletita vita-n sase. Nici de palose taiat,
Far’ de cap si far’ de mila Nici de pusca impuscat,
Se munci, munci in sila De muieri nu e stricat.
Si-nnoda ca un arcan De l-or da afund in ape,
Pentru gatul lui Valcan, O sa-noate s-o sa scape;
Puisor de ortoman, De i-or da foc, se aprinde
Ce dormea ca un bustean. Funia care-l coprinde!
Frunza verde lemn uscat, Foaie verde de cicoare,
Iata Nedea c-a legat, Subt un deal, langa Izvoare,
Fara teama de pacat, Piatra mare
P-un stapan nevinovat. Sta trantita,
L-a legat, nu l-a legat, De ciocane
Ca de maini l-a incordat, Ispitita,
De picior l-a-mpiedicat, De veacuri
Unde bine mi-l lega, Paraginita
Intr-o fuga se ducea Si cu slove
Racaita. Fundului,
Deli-basa se-ncerca, Pe stratul
Dar s-o miste nu putea. Morunului,
Ienicerii Unde-i dulce somnului.
Ca-si chema, Sa s-aseze n-apuca,
Si cu totii Si iata ca se-ntampla
Se-nhama Ca Valcan un vis visa:
Si d-abia ca mi-o misca, Ploaie
Si d-abia mi-o rasturna: Rece si turbata,
Pana ce-o rostogolea, In caic
Naduselile-i trecea. Marfa
Si striga, Udata,
Se opintea, Si pe mandra
Valcanas nici nu visa, Lacramand,
Valcanas adanc dormea. Si pe ma-sa
Daca, mare, ispravea Suspinand,
Si de piatra mi-l lega, Valcanas se destepta
Frumusel il ridica, Si, cand colo, ce vedea?
Sus pe mal il aseza, Dunarea se vaieta
Branci in Dunare ca-i da, Ca nu-l stie ospata,
Si unde cadea Speriat, se opintea,
Valcanul, Piatra-n spate ridica
Tara Si dasupra se salta,
Cu el bolovanul, Si ca pestele-nota
Urla apa, Din vadul
Urla malul; Scapaului,
Iar cand Dunarea-l simtea, La cotul
Apa-n doua-si despica, Crucerului.
Pe haiduc ca mi-l primea Foaie verde de sanger,
Si frumos il aseza Pe la cotul lui Crucer,
Tocma-n fundul Cine canta, cine plange
VITEJESTI 97
Tot cu lacrame de sange, Sa le dea la mal pe toate!
La caice numarand, Sandul, mare, d-auzea,
Dunarea tot blestemand? Drept la Dunare pornea,
Iaca-i mandra lui Valcan, In luntrita s-arunca
Ca nu l-a vazut d-un an. Si, mana ori nu mana,
Si cum sta Ca sor-sa parc-o tara,
De tot ofta, La Valcan ca-mi ajungea.
Iata, mare, se-ntampla Abia mana-i intindea,
Pe Valcan ca mi-l zarea Dar sa-l scoata nu putea:
Ca un peste inotand Bolovanu-n jos tragea.
Si cu greu abia sufland. Atunci Sandul ce-i zicea?
Iar mandruta ce-mi facea? — Las-o, vere, la naiba,
Vreme multa Ca te-neaca Dunarea!
Nu pierdea, — Nu pot, Dunarea s-o bata,
Din brau furca Ca de mine e legata!
Arunca, Ado-ncoace palosul,
Fuga-acasa Sa-i retez, vere, streangul!
Mi-alerga Sandul, mare, se pleca,
Si lui frate-su-i zicea: Palosul ca-i intindea,
— Neica, neiculit-al meu, Dar luntrita se clatea,
Noroci-te-ar Dumnezeu, Valurile o-mpingea,
Ai mila de sora-ta Sa-l ajunga nu putea:
Si-mi asculta ruga mea! Putinel, si se-neca!
Niste negustori de boi, Atunci, mandra, de vedea,
Ce trag in gazda la noi, Frumusel se repezea,
A vandut cirezile, Palosul in mana lua,
Dar si-a-necat pungile, In Dunare s-arunca,
Si mi le-a gasit Valcan, Voiniceste ca-nota,
Puisor de ortoman, Funiele ca-i taia
Si Valcan din fund le scoate. Si cu viata-l daruia.
Dar el singur nu le poate Valcanas, daca-mi iesea,
Tot mandruti-i multumea Rumeioara

Si cu dansa se vorbea. La gurita,
La Sandul acas’ mergea, Negrioara
Rasa si potcap punea, La cosita,
Intr-o luntre se suia, Si din gura ce-i zicea?
Ziua buna ca-si lua, — Ia fii buna dumneata
Dupa turci ca se lua. De nu-mi da
Si mana, mare, mana Cu ocaua;
Din vadul Cara vinul
Crucerului Cu vadra,
Pana-ntr-al Pelinul —
Pristolului Cu donita,
Si-ntr-al C-am sfintit d-o leturghie
Negotinului. Cu parintele Ilie
Foaie verde de pe lac, S-am rugat pe Dumnezeu
La carciuma cu ceardac, Ca sa-mi dea pe gandul meu!
Unde beau Carciumareasa scotea,
Agalele Vin cu vadra ca-i dedea
Pana-si dau Si la dansul se uita.
Pistoalele, El la gura d-o ducea,
S-opreste Tocma-n fund, ii rasufla,
Calugarul Si cand fundul ii vedea,
Ca sa guste Cat colo c-o arunca
Rachiul, Cercurile
Pelinasul De-i plesnea,
Si vinul. Doagele
Gust-o data si de doua, I se dogea.
Gusta, mare, pan’ la noua; Carciumareasa iesea:
Iar cand fu d-a zecea oara, Vadra doage de-si vedea,
Cheam-afar’ din carciumioara De foc mare s-aprindea,
P-a dalba carciumarita, Si din gura-l blestema,
VITEJESTI 99
Si cu vorba-i tot zicea: Foaie verde s-o lalea,
— Mos calugar, de esti beat, Valcanas mi se-ntorcea,
Du-te de te culca-n sat, In luntrita ca intra,
Ori te du la manastire Dunarea-n doua taia,
De-ti citeste pe Saltire, Pe malul stang ca trecea
C-am p-aci niste baieti, Si poteca-mi apuca
Ieniceri, turlaci si beti, Inspre casa lui Nedea,
Si daca-i vei destepta, Prin sesul motrenilor,
O sa dai din rasa ta Sub muntii oltenilor,
Si mai mult cat vadra mea! Si umbla
Mos calugar, d-auzea, Din vale-n vale,
Si mai mult se-nveselea: Cu dasaga
Rasa-n brau isi ridica, La spinare,
Manicile-si sumetea Si umbla
Si-ncepea Din stana-n stana,
De chiuia Cu maciuca
Si pe turci mi-i destepta. Dupa mana.
Ienicerii, d-auzea, Colo, mare-ntr-o valcea,
Pe manica o baga, Chiar cu Nedea se-ntalnea
Sa creada nu le venea, Grecu-ndata
Cand ius-basa le zicea: Ce-l vedea,
— A inviat ghiaurul! Ca o stana
El este, balaurul! ’Ncremenea.
Bine vorba nu sfarsea, Valcanas, daca-l oprea,
Si Valcan ce mai facea? Din gurita-l judeca:
Palos mare ca scotea, — D-alei, Nedeo, fiara rea,
Dupa ei se repezea: Asta-ti fuse credinta?
Cand pe unii-i reteza, De cati ani tu m-ai slujit
Cand pe altii-i spinteca, Simbrioara ti-am platit
Si din cincizeci, cati erea, Si cu cinste te-am cinstit,
Nici unul nu ramanea. Iar tu, Nedeo, om spurcat,
M-ai vandut si m-ai legat. Ca cincizeci fusese turcii,

La pagan dormind m-ai dat, Tot cincizeci sa fie corbii,
Fara teama de pacat. Valcanas mi se-ntorcea,
Nu stiai tu, fatul meu, La mandruta se ducea,
Ca din cer un Dumnezeu Tot lu Sandu-i multumea
Vede fapta si-o pandeste Si pe sor-sa i-o petea
S-apoi da si rasplateste? Apoi nunta
Bine vorba nu sfarsea: Ca facea,
Palosul Cu popa
Cand aducea, Se cununa,
Capul Iar chiulhanul
Lui Nedea sarea, Cat tinea?
Trupu-n sange se batea. Cate zile-s intr-un an,
Dar p-atat nu se lasa: Ca nu-i altul
Bucatele mi-l taia, Ca Valcan,
Cincizeci de parti ca-l facea, Puisor de ortoman!
(G. Dem. Teodorescu, Teleorman)
CUPRINS
Tatarii si robii
Foaie verde, foaie de alun, Si un voinicel,
Pe vadul batran, Mandru, tinerel.
Pe pod de malin, Foaie s-o lalea,
Vin tatarii, vin, Flacau zicea:
Foaie de usuc, — Foaie de pelin,
Si la robi aduc, Mai tatar hain,
Tot o fata mare, Ca am si o muma,
Ca o floare-n floare, Si-am lasat-o-n urma
Si o nevastica, Tot spaland la lana,
Alba, frumusica, Si-un tata batran,
VITEJESTI 101
Tot strangand la fan! Si l-o infasa
Foaie ramurea, Maica Precista!
Tataru zicea: Mergea ce mergea
— Mana, bre,-nainte, Si fata graia:
Nu lua aminte, — Foaie de usuc,
Ca ma-ta-o spala Mai tatar nauc,
Far-a te vedea, Lasa-ma de mana,
Si tat-to-o strangea Sa ma-ntorc in urma,
Far-a te vedea, Ca, mare,-am lasat
N-ai ajutora! Cusatura-n pat,
Mare, mai mergea, Fusu mi s-o pierde
Nevasta-i zicea: Cu matasa verde,
— Foaie de alun, S-a da roua-n casa,
Tu tatar batran, Matasa sa-mi iasa!
Lasa-ma de mana, — Foaie bob de linte,
Sa ma-ntorc in urma, Mana, bre,-nainte,
Ca eu mi-am lasat
Pruncsor nescaldat, Nu lua aminte,
Tot neinfasat, Ca maicuta ta
Fara tata dat! Bine a vedea,
Foaie ramurea, Matasa ti-o lua!
Tatarul zicea: — Foaie colilie,
— Mana, bre,-nainte, Blestemat sa fie,
Nu lua aminte, Capul sa nu-ti tie,
Ploaia d-o pica, Umbra sa ramai!
Pruncu l-o scalda, Foaie pe razor,
Zapada d-o ninge, S-al meu pruncusor
Pruncu ti l-o unge, Mi s-o face mare
Vantu d-o batea, Si te-o prinde-n gheare.
Ti l-o legana, Ti-o face veleatul,
Tata ca i-o da Si mie, scapatul!
(C. Brailoiu, Zlatarei, Arges)
Kira CUPRINS
In Vadul Brailii, Nume frumusele.

’N scursul Dunarii, Dupa ce-mi tot bea
Printre caicele, Pana se-ncalzea,
Mai in jos de schele, Arap ce-mi facea?
’Carca-mi-se,-ncarca, Pe Kira-mi privea
Doua-trei sandale, Si mi-o-ndragostea,
Noua galioane. Din gura-i zicea:
Dar ce mai se-ncarca? — Kira Kiralina,
Fir si ibrisin Floare de gradina,
Cu postav d-al bun. Rumena calina,
Si cine le-ncarca? Ia-ma tu pe mine
Un arap buzat, Ca sa traiesti bine,
Negru si ciudat, Ca mi te-oi purta
Cu solzi dupa cap, Oricum ti-o placea,
Parca sunt de crap, Bine ti-o sedea!
Cu solzi mai pe burta, Dar Kira-mi radea
Parca sunt de stiuca, Si nici n-asculta,
Si cand imi stranuta, De vin isi vedea.
Cainii ca-ntarata, Arapul buzat,
Pana le-ncarca, Negru si ciudat,
Pana le umplea, Iar vin mai cerea,
Vin de unde bea? Vin ca sa mai bea,
Tot din Braila, Vin si pe Kira
Si de la Kira, Si iar o ruga,
Kira Kiralina, Si iar ii zicea:
Floare din gradina, — Kira Kiralina,
Rumena calina, Floare din gradina,
Fata Chitului Rumena calina,
Din Kara-ghiusele, Ia-ma tu pe mine
VITEJESTI 103
De vrei sa fii bine, Haide-mi tu cu mine
Ca io mi ti-oi face De vrei sa fii bine,
Braie Ca io mi te-oi duce
Si marame, ’N tara arapeasca,
Roche Sa se pomeneasca,
Si naframe, Si io ti-oi asterne
Paftale Trei randuri de perne:
De aur, Asternutul tau,
Cu zolzi Parale marunte,
De balaur, Pe sarma tesute,
Si haine Coperisul tau,
De aur, Galbeni venetici,
Cu pene Care sunt mai mici,
De graur, D-o suta si cinci,
Si te-oi dezmierda D-o suta cincisprezece,
Ziua Sta inimii rece!
Si noaptea! Kira tot radea,
Dar Kira-mi radea Nici ca-l asculta,
Si nu-l asculta, De treaba-si vedea.
De casa-si vedea. Asa de-mi vedea,
Arapul buzat, Arapul buzat,
Negru si spurcat, Negru si ciudat,
Iar vin mai cerea, Cu solzi dupa cap,
Vin ca sa mai bea, Parca sunt de crap,
Vin si pe Kira; El se repezea,
Si iar o privea, Mare, la Kira,
Si iar o ruga, Si mi-o-mbratisa
Si iar ii zicea: ’N brate cu sila;
— Kira Kiralina, ’N caic o ducea
Floare din gradina Si mi-o arunca
Rumena calina, Sus, peste sandale
Si pe bolozale, La poarta batea;

Pe vraf de nafele Si unul din trei,
Si pe malotele. Puisori de zmei,
Apoi mi-o lega Pe Kira striga,
Cu plete din cap Din gura zicea:
De varf de catarg, — Kira Kirioara,
Si cu ea-mi pleca, Kira surioara,
Iute se ducea Kira Kiralina,
Taind Dunarea. Floare din gradina.
Iar daca-mi pornea, Rumena calina,
Iar daca-mi mergea A neichii copila,
Pan’ se departa, Descuie
Ciubuc aprindea, Poarta,
Langa ea venea C-aduc
Si iar o privea, Averea,
Si iar ii vorbea, Deschide
Si iar o ruga, Usea,
Si mi-o saruta Sa bag
Pana-si adormea Haznaua!
In poala la ea. Kira nu raspunde,
Foaie s-o lalea, Ca n-are de unde,
Mult ca nu trecea, Far’ de raspundea
Soare scapata, Numai maica-sa:
Cand iata sosea — Dine,
Si fratii Costandine,
Kirii, Kira nu raspunse,
Hotii Ca n-are de unde.
Brailii, Arapul buzat,
Serpii Negru si spurcat,
Dunarii. Cu solzi dupa cap,
Ei, daca sosea, Pe Kir-a luat,
VITEJESTI 105
Pe Kir-a furat, Mult ca nu mergea,
Si-n sandal a pus-o Si se-mpiedica,
Si cu el a dus-o! Si mi-si intalnea
Unde-mi auzea, Un cin de alama,
Din De nu-l bagi de seama,
Si Costandin Cu vasle d-argint
Ma-sii ce-i zicea Cum n-am mai vazut,
Si cum o ruga? Boieri, de cand sunt;
— Maica, maica mea, C-un arap buzat,
Iesi tu pan-afara Negru si ciudat,
De spune cu gura Cu solzi dupa cap,
S-arata cu mana, Parca sunt de crap,
’Cotro a luat Kira? Cu solzi mai pe burta,
Ma-sa raspundea, Parca sunt de stiuca,
Din gura zicea: Si cand imi stranuta,
— Pe Dunare-n jos Cainii ca-ntarata,
S-a dus de folos! Iar fratii
Trei frati Kirii,
Ai Kirii, Hotii
Hotii Brailii,
Brailii, Serpii
Serpii Dunarii,
Dunarii, Unde l-ajungea
Unde mi-auzea, Si sora-si vedea,
Ei se necajea, Din
Vreme nu pierdea. Si Costandin
In apa sarea, Mi-o tot intreba,
Afund ca se da, Din gura-i zicea:
Din coate-nota, — Kira Kiralina,
Dunarea taia, Floare din gradina,
Iute se ducea, Rumena calina,
A neichii copila, Capul!

Cum de mi-ai plecat Ea, cand auzea,
Cu-arapul buzat? Ce le raspundea,
Kira, sora mea, Sarmana de ea?
E cu voia ta — Dine,
Ori e cu sila? Costandine,
Si ea, vai de ea, Nu pot, vai de mine,
Din gura-i zucea: S-apuc
— Nene Costandine, Hangerul,
Crede-ma pe mine: Sa-i tai
De-mi erea voia, Ierchezul,
Nu ma mai lega Sa-i retez
Cu plete din cap Capul,
De varf de catarg, C-arapul e beat,
Cu sfori de matase, In poala-mi culcat,
Impletite-n sase, Si el mi-a legat
Cu sfori de bumbac, Pletele din cap
Stranse de catarg! De varf de catarg.
Din si Costandin, Voi v-apropiati
Unde-o auzea, De ma dezlegati,
Iar ii raspundea C-acum arapul,
Si iar ii zicea: C-acum buzatul
Daca e asa, Imi doarme prea bine
Da-ne dovada: Aci, langa mine!
Ia tu Trei frati
Hangerul, Ai Kirii,
Sa tai Hotii
Arapul, Brailii,
Sa-i iei Serpii
Ierchezul, Dunarii,
Sa-i retezi Unde-o auzea,
VITEJESTI 107
Iar se arunca, Ei mi-l osandea;
Din coate-nota, Palose scotea,
Din gura-mi striga, Bucati il facea,
P-arap destepta. La caini il dedea;
Arapul buzat. Dar caini nu-l manca
Negru si ciudat, De negru ce-erea,
Cu solzi dupa cap, Si-n foc l-arunca,
Mi se destepta, Focul de-l topea.
Palos c-apuca, Trei fratii
Pistoale tragea; Kirii,
Dar geaba tragea, Hotii
Ca nu nimerea. Brailii,
Iar daca vedea Serpii,
Ca-l apropia, Dunarii,
Caicul lasa, Lua
In apa sarea, Pe Kira,
Lua
Din coate-nota, Pe sor’ sa,
Ca vantul fugea. S-acas’ o ducea,
Trei fratii Tot la maica-sa.
Kirii, Ma-sa, d-o vedea,
Hotii Bine ca-i parea.
Brailii, Nu mai zabavea,
Serpii Vreme nu pierdea:
Dunarii, Nunta-i pregatea,
Apa cunostea, Lautari tocmea,
Si cand s-arunca Lume c-aduna,
Iute-l ajungea, Flacai ca chema,
De par l-apuca, Hori de-mi intindea,
La mal ca-l tragea. Hori de-mi invartea.
La mal d-ajungea, Atunci maica-sa
Ei mi-l judeca, Pe Kira scotea,
Din gura-i zicea: Unul c-alegea,

— Kira, fata mea, Un voinicel nalt,
Seama la toti ia Nalt si sprancenat,
La cati or juca, Avand semnisor,
Si cin’ ti-o placea, Numit Nenisor.
Barbat ti l-oi da! Asa de-mi vedea,
Kira, d-auzea, Fratii si ma-sa
Kira ce-mi facea? De mana-i lua
Ochii-si arunca, Si mi-i cununa
Seama ca lua ’N gradina craiasca,
La toti cati juca, Sa se pomeneasca
Si din cati vedea, La cruci de voinici,
Unul ca-i placea, La boieri, p-aici.
(G. Dem. Teodorescu, Lacul-Sarat, judetul Braila)
CUPRINS
Kira, Kira Lina

Verde d-o maslina, Descarca mereu,
Din vad, din Braila, Descarca din greu:
Mai din jos de schila, Tot fir ibrisin,
Vezi, la malul mare Blanuri de samur,
Este d-o valtoare. Bogasiu de-l bun,
Colo se descarca, Tutun inigea,
Dincolo se-ncarca De-l de bea pasa,
Sapte balozale Bata-mi-l legea,
Sapte galioane Bata-mi-l crucea!
Sapte, opt sandale Blanuri de samur,
Mult sunt frumusele. Postav de cel bun,
Dar ce se descarca Sculuri de matasa,
Si cu ce se-ncarca? Marfa femeiasca,
VITEJESTI 109
Ca e mai banoasa. La carciuma mica.
Dar cum se descarca, Mica si pitica
Iute ca se-ncarca. Cu carciumareasa
Dar cu ce se-ncarca? Mandra si frumoasa,
Grau si cu secara, Mult mi-e dragastoasa.
Adunat din tara! Iar colo sub mal,
Porumburi alese Sub verde umbrar,
Dupa camp culese. Iata mi se ivea
Dar cine le-ncarca? Kira cea frumoasa,
Si cin’ le descarca? Fata dragastoasa,
Iata, mari, iata, Care-mi intrecea
Colo se arata In frumusetea sa
D-un Arap Sangiap, Soarele si luna,
Negru si buzat, Raza de lumina.
Cu solzi mari pe cap, Arapul ciudat,
Cu solzii de crap, Negru si buzat,
Dati pe dupa cap. Cum el o vedea,
Cu buzele late, Inima-i sarea,
Rosii si umflate. S-astfel cuvanta;
Cu ochii refecati, — Kira, Kira Lina
Mari si bolbosati. Frumusica zana,
C-un par imbacsit Frageda copila,
Si incarliontit. Tanara zambila,
Cu mustati de rac, Floare din gradina,
Parc-ar fi un drac. Sa ma iei pe mine,
Cand te uiti la dansul, Ca mult ti-o fi bine.
Nu poti sa tii rasul. Verde trei masline,
Iar el unde-mi sta? Sa mergi tu cu mine
Unde-mi ospata? In tara turceasca,
Vin de unde bea? Tara arapeasca,
Tot de la Kira. Ca eu ti-oi facea
Tot ce ti-o placea: Cum sa te iau pe tine?

Cort de catifea In tara arapesca,
Si salamangea, Crestina romaneasca
Cu ciucuri legati, Cum o sa traiasca?!
Numai fir lucrati; Cumnatele mele?!
Pat de abanos Surioarele tele,
Si de chiparos. Arapoaicele
Asternutul tau, Ca serpoaicele,
D-o vrea Dumnezeu, Cum ma vor vedea,
Capataiul tau, De ciuda-or crapa.
O sa-ti fie, zau, Ele s-or mira
Numai burdusele Si m-or deochia,
Cu aur in ele, Geaba m-oi lua!
Galbeni venetici, Ori se vor grabi,
Mai mari decat cinci. Inainte-a-mi iesi
Kira l-auzea C-o gaina fripta,
Si ea nu radea Fripta, otravita,
Ochii-si incrunta Ca sa ma sluteasca,
S-asa raspundea: Sa ma otraveasca!
— Arape Sangeape, Ce folos va fi
Arape ciudat Daca voi pieri?
Negru si buzat, Sau d-or pieri ele,
Cu solzi mari pe cap, Cumnatele mele,
Cu buzele late, N-o sa fie bine,
Rosii si umflate, De mine, de tine,
Cu ochi bolbosati, Verde usturoi,
Rosii refecati, De noi amandoi!
Cu par imbacsit Arapul ciudat,
Si incarliontit, Negru si buzat,
Cu mustati de rac, Cum o auzea,
Parc-ai fi un drac! Inima-i sarea
VITEJESTI 111
Si-astfel cuvanta: Vinul ti-am baut
— Kira, Kira Lina, Si nu ti-am platit.
Frumusica zana, Pe Kira-nsela,
Frageda copila, Dar-arap pleca,
Tanara zambila, Si ea se suia
Floare din gradina, Intr-un bolozal,
Raza de lumina, Sus intr-un sandal,
Asculta pe mine, Ca sa-i dea parale,
Sa ma iei pe mine, Salbe si paftale,
Ca ti-o fi mult bine! Ca sa se plateasca
Asternutul tau, Sa se fituiasca.
Parale marunte, Arap ce-mi facea?
La arap sunt multe! Cum el o vedea,
Capataiul tau, Indata-ncepea
Tot de lei batuti, De-mi desfasura
La arap sunt multi! Cutii cu margele,
Kira l-asculta Cu galbeni si inele
S-astfel raspundea: Si cu mahmudele.
— Arape Sangeape, Apoi bucuros
Eu nu oi mergea, Le-arunca pe jos,
Si n-oi fi a ta Kira le vedea,
O data cu viata! Pe jos s-apleca,
Arap o-nsela, In poala-aduna
Din gura zicea: Pan’ poala umplea.
— Finca-i pricina asa, Kira ce-mi facea?
Sa mergi sa ne socotim, Ea mintea-si pierdea
Tie sa-ti platim. Si ea nici gandea
Eu la tine-am stat La casa, la masa,
Si m-am ospatat La mama duioasa.
Trei zile-ncheiate Arapul buzat,
Cu arapi vro seapte. Negru si ciudat,
Cand asa vedea Fratii Kirei imi sosea,

Nu se speria, La fereastra striga,
Afar’ ca iesea, La usa-mi batea.
Corabia pornea, Vezi, fratii Kirei,
Kira drumu-i da! Hotii Brailei,
Cand Kira vedea Serpii Dunarei,
Cum se departa, Tot mereu o striga,
Poala c-o varsa, La usa-mi batea,
Incepea a plangea Din gura-mi zicea:
Si grozav racnea. — Kira, Kira Lina,
Arap ce-mi facea? Sora noastra-a buna
El se repezea, Deschide usa,
In brate-o lua, Sa tornam haznaua
La catarg o tragea, Am spart Braila.
Franghia aducea, Ne prinde ziua,
De catarg o lega. Dam de mascara,
Panzele-ntindea, De rade lumea!
Corabia pornea. Kira nu raspunde,
Mergea, vere,-n jos, Ca n-are de unde.
Mergea cu folos. Ma-sa auzea
Arap s-aseza, Si le raspundea,
Cu caputul canta, Din gura zicea;
Cu caputul de os, — Nu-i aici Kira.
De canta frumos, Arap a-nselat-o,
Pe Dunare-n jos! Pe Kira a luat-o!
Caputul de tufa, Ei cand auzea,
De canta cu trufa! Mult se incrunta,
Kira ca-mi plangea, La ma-sa striga:
Marea rasuna. — Maica, maiculita,
Iata-n miez de noapte, Sa iesi pan-afara,
Cand dorm toate ape, Macar in pielea goala.
VITEJESTI 113
Ea ca se scula, Langa ea venea.
O iisoara pe ea lua, Un halat apuca,
Afara ca iesea. Sus ca se urca,
Ei ca intreba: Kira ca-i vedea
— Maica, maiculita, Si ea le vorbea:
Arata-ne calea — Fratii mei cei buni,
Ce-a apucat Kira. Ce-ati catat la mine?
Ma-sa tot plangea, Ati ramas fara zile!
Din gura-mi zicea: Arapu-i culcat,
— Pe Dunare-n jos, Rasturnat in pat,
Drum far-de folos! Tot arme-narmat!
Ei cand auzea, Fratii ei sarea,
Ca se repezea, La Arap intra,
Haznaua varsa, Trei pumni ii tragea,
Opanci ca lua, Ochii turbura,
La Dunare-alerga, Sangele-i pornea,
O luntre gasea, Si mi-l judeca:
In ea s-arunca, — Cand te-ai insurat,
Fratii Kirei, Pe cine-ai intrebat?
Hotii Brailei, Arapul tacea,
Serpii Dunarei, Nici nu mai graia,
Si ei ca striga, Apoi mi-l lasa,
Din gura-mi zicea: Pe Kira-mi judeca:
— Isa, isa la lopata, — Cand te-ai logodit,
Sa ajungem de-indata! De ce n-ai pleznit?
Ei se opintea, Cand tu ai plecat,
Valuri ca facea, Pe cine-ai intrebat?
Dunarea taia. Kira tot plangea
Cand zori se revarsa, Si asa-mi zicea:
Ei ca ajungea, — Fratii mei cei buni,
Corabia-mi vedea, Eu nu-s vinovata,
Eu sunt inselata, Pe Dunare-n jos,

De Arap luata! Fara nici un folos!
Vin ce mi-a baut Fratii Kirei atuncea
A fost nesocotit, Corabia oprea,
A fost neplatit. La mal o tragea
Arap m-a-nselat, Si mi-o ancora.
In corabie m-a bagat, Pe Arap lua,
Bani ca a varsat, Ciosvarti mi-l facea,
Cu poala am adunat. Pe mare ca-l da.
Corabia dezlega Fratele mare zicea:
S-apoi el pleca. — Acum ne-am luat socoteala.
Eu vazand asa, Cu corabia si marfa
Plangeam si racneam O sa-nzestram pe Kira.
(N. Pasculescu, Orlea, Romanati)
CUPRINS
Marcu
Carpinis, padure deasa, Nevasta robitu-i-a,
Marculet s-a dus de-acasa Departe pornitu-o-a.
Si turcu a d-oblicit Marcu biet o auzit
Si la el d-a drept a vint De potopul cel cumplit
Si rau l-a batjocorit; Ce casa i-a pustiit,
Cetatea pradatu-i-a, El acas’ s-a repezit
Maicuta calcatu-i-a S-acasa cum a sosit,
Cu copita calului Tapat-a haina marceasca
Tocma-n capu pieptului. S-a luat calugareasca,
Foaie verde lemn sucit, Nime sa nu mi-l cunoasca
Si paganul incanit Si pe murg a-ncalecat
Cu-atat nu s-a-ndestulit, Si in graba c-a plecat
Mai rau l-a batjocorit: Chiar colo la Tarigrad,
VITEJESTI 115
Si s-a pus Marcut in sila — Hai de da, turcule, da,
Sa ceara mereu la mila, Hai de da si mila-ti fa
Precum cer calugarii De sufletul Marcului,
Pe seama manastirii. Marcului bogatului;
Astazi ici, mane colea, Hai de da, turcule, da,
Vreme buna, vreme rea, Hai de da si mila-ti fa,
La Tarigrad ajungea Nu din avere turceasca,
Si la turc ca se ducea, Ci din avere marceasca!
Sub fereastra se punea Turcu mi s-apropia
Si din gura cuvanta: Si Marcului ca graia:
— Hai de da, turcule, da, — Parintele, parintele,
Hai de da si mila-ti fa D-auzi cuvintele mele,
De sufletul Marcului, Ca nu graiesc vorbe rele;
Marcului bogatului; Morti cu morti si vii cu vii,
Hai de da, turcule, da, Noi murgutu vom tocmi
Hai de da si mila-ti fa, Si pana ne-om invoi,
Nu din avere turceasca, Amandoi ca vom cinsti,
Ci din avere marceasca. Vinisor vom gustari,
Da, turcule, sarindare, Vinisor
Sa-i facem slujba cea mare, D-al rosior,
Ca murgu mi s-a venit, Vinisor de noua ai
Pentru ca l-am prohodit! Cum e mai bun pentru trai,
Turcu-n usa ca iesea Noua ai si noua luni
Si din grai asa graia: Cum e bun pentru batrani!
— Alelei, mai parintele, Turcu-afara ca iesea
D-auzi cuvintele mele: Si-n pivinta se ducea,
Murguletu tare-mi place, Iar Marculet ramanea
Spune-mi mie, cati bani face? Si prin casa se primbla
Marcu bine-mi auzea, Si jur-imprejur cata
Dar surdut mi se facea Si cata si prea cata,
Si iar turcului zicea: Caci deodata ce vedea?...
Vedea mandra sotioara Caci amar grija-l rodea;

Cu jelita fetisoara; Turcu bea si se-mbata
Sanisoru-i suspina, Si din gura cuvanta;
Ochisorii-i lacrima. — Parintele, parintele,
Marcu biet se-nduiosa, D-auzi cuvintele mele,
Inima i se sfarsea, Ca nu graiesc vorbe rele;
Dar indat-se stapanea Ian arunca-te la joc,
Si durerii nu se da, Dar la joc colea cu foc,
Ci din grai asa graia: S-o aduci tot la soroc,
— Alelei, tu, nevestica, Ca de cand pe lume sunt
Nevestica mandrulica, N-am vaz’t calugar jucand!
Cum crestinii ai urat Marculet se ridica
Si pagan ai indragit? Si din grai asa graia:
— Eu crestinii n-am urat — Alelei, ma turcule,
Si pagan n-am indragit, Turcule hainule,
Ca-s nevasta Marcului, Eu joc tie ti-oi juca,
Marcului viteazului; Dar mi-e ca te-i supara,
Eu crestinii n-am urat Ca jocu nostru-i ciudat
Si pagan n-am indragit, Si cu dracu mestecat!...
Dara turcii m-au robit! Si-ncepu Marcu-a juca
Marcu iar se-nduiosa, Si cate-o haina tipa,
Dar de nou se stapanea... Pan’ se zari sabia.
Turcu-n casa ca tuna Turcu rau incremenea
Si vin rosu aducea, S-in fire daca-si venea,
O ploschita El de Marcu se ruga;
De-o vedrita; — Alelei, mai Marcule,
Plosca pe masa punea, Marcule vicleanule,
Pe divan se aseza Ian arunca ochii tai
Si murguletul tocmea. Tot de-a lungul celei vai
Turcu bea si se-mbata, Si priveste-a mea cetate,
Marcu bea si nu prea bea Ca-i plina de bogatate.
VITEJESTI 117
Tie toata ti-o voi da. Ce facut-ai maica-mea!
Zilele de-mi vei lasa! Si vorba nu mai lungea,
Marculet nu mai glumea, Ci la turc se repezea
Ci turcului ca-i graia: Si capul ii reteza.
— Cetatea-i pe mana mea, Apoi nevasta-si lua
Tie ti-oi face ce-oi vrea, Si-napoi cu ea pleca.
(Jan Urban Jarnik, Andrei Barseanu, Ardeal)
CUPRINS
Ilincuta Sandului
Frunzulita bobului, Se ducea vestea de ea,
Sus pe malul Oltului, Si vestea si pomina,
La casele Sandului, De la Olt la Orava,
Sandului bogatului Din Orava-n Tarigrad,
De pe malul Oltului, La feciorul de-mparat.
Nemerit-a, Frunzulita lemn uscat,
Poposit-a Feciorasul de-mparat
Lume multa Toata lumea a-ntrebat,
Si marunta, Toata lumea a catat,
Pe picioare A catat s-a ispitit,
Si calare. Dar ca dansa n-a gasit
Dar ce e, ce s-a-ntamplat Mai chipoasa,
Lumea de s-a adunat? Mai frumoasa,
Foaie verde salba moale, Mai cu chip de puic-aleasa,
Are Sandul fata mare, Ca fata de Sanduleasa.
Frumoasa cum nu e-n lume, El la Dunare pornea,
S-o cheama, mare, pe nume, El la Dunare-mi sosea,
O cheama tot Ilinca: Pe Ilinca c-o vedea,
Seaca la turci inima! Si unde mi-o intalnea,
De frumoasa ce-mi erea, Chipul ei il sageta,
Dragostea il coprindea. Pe ochi negri se spala,

La Tarigrad se-ntorcea, Cruce dalba ca-si facea,
Tot lui tat-su ca-i spunea, La Dumnezeu se ruga.
Iara tat-su poruncea, Ochi negri de-si arunca,
Poruncea lui besleaga De departe ce-mi vedea?
Si lui caimacam-aga, Pe luciul Dunarii,
De colo din Orava, In scursurile apei,
S-aduca pe Ilinca. Tare-mi vine d-un caic,
Foicica izma-creata, Cu postav verde-nvalit,
Intr-o joi de dimineata, Prin nauntru zugravit,
Tuturor le-i cu dulceata, Prin afara sinuit,
Dar Ilinchii cade greata, Cu covoare-impodobit,
Si greata In caic cine mi-si sunt
De dimineata Dusi pe apa, dusi de vant?
E scurtare de viata. Vreo cincizeci de braileni,
Dimineata s-a sculat, Saizeci de turci galateni,
Curtile c-a maturat, Cu optzeci tarigradeni,
Pe ochi negri s-a spalat, Si cu o suta giurgiuveni,
Cosita Adunati de besleaga,
Si-a pieptanat, Besleaga din Orava.
Cobilita Foaie verde foi de treste,
Si-a luat, Dar mai mare cine-mi este?
Cobilita Turculetul
Ca creita, Maruntel,
Cofele, Feciorul
Garoafele. Lui Ciupagel,
Cobilita de-si lua, Se teme Giurgiul
La Dunare De el.
Se ducea, Ei pe Dunare-mi sosea,
Apa-n cofe Si la mal
Ca lua, Dac-ajungea
VITEJESTI 119
Caicul — Sa ne dai pe Ilinca,
De mal lega, Pe Ilinca, fiica-ta,
La fantana Ca a secat inima
Se ducea, Feciorului de-mparat,
Pe Ilinca De-mparat din Tarigrad.
C-o vedea; Sa ne dai pe Ilinca
De frumoasa C-o pofteste besleaga,
Ce erea, Besleaga din Orava,
Inima C-asa este porunca!
Le sageta. Sanduleasa, d-auzea,
Si ei, mare, ce-mi facea? Tot din gura le graia:
Dupa dansa se lua, — Turcilor,
Pan-acasa ca mergea, Agalelor,
Pan-acasa c-ajungea, Pe Ilinca nu v-as da
La casele Sandului, O data cu viata mea;
De pe malul Oltului. Dar nu mai e Ilinca;
Foicica Caci Ilinca
Si-o lalea, Ne-a murit,
Cand Ilinca Inimioara
Ajungea, Ne-a parlit.
Turci asteamat se vedea. Daca nu-mi credeti
Sanduleasa, Cuvantul,
De-i simtea, Haide de-i vedeti
Nici o clipa Mormantul!
Nu pierdea; Turcii,
Pe Ilinca Dac-o auzea,
Ascundea Unii
Si-nainte le iesea. L-altii se uita.
Unde turcii mi-ajungea, Sanduleasa ce-mi facea?
Buna ziua nu-i dedea, Vreme multa nu pierdea:
Ci din gura se rastea: Inainte
C-apuca, Dara turcul n-o credea,

La morminte Pe ea mana ca punea,
Ca-i ducea Cot la cot ca mi-o lega,
S-un mormant le arata. Palos, mare, ca scotea,
Rau la turci Tatele ca-i despica,
Ca le parea: Si cu sare le sara,
Crezamantul Iar din gura ce-i zicea?
Toti ii da; — Sa ne dai pe Ilinca,
Numai unul O data cu viata ta,
Nu credea: Ca a secat inima
Turculetul Feciorului de-imparat,
Maruntel, De imparat din Tarigrad!
Feciorul Sanduleasa
Lui Ciupagel, Suspina,
Sa teme Giurgiul Pe Ilinca
De el. Nu spunea,
Turculetul se gandea Ci le arata
Si de sta pana mai sta, Mormantul,
Sabia-n mana lua, Doar i-or asculta
In mormant ca intepa, Cuvantul.
Din mormant ca dezgropa, Turcii, dac-asa vedea,
Oase si pietre gasea, Iar acasa se-ntorcea,
Sandulesei ca-i striga: La casele Sandului,
— Nu-i aicea fiica ta! De pe malul Oltului,
Sa ne dai pe Ilinca Pretutindeni cauta,
O data cu viata ta! Dar nimica nu gasea.
Sanduleasa ce facea? De catara
Sanduleasa cea frumoasa, Cat catara,
Cu statul de jupaneasa, Zi de vara
Cu ochi mari de puic-aleasa? Pana-n seara,
La mormant ca-ngenunchea, Drumul turcii ca-si luara,
Pe Ilinca de-mi plangea, Dar al turc cam maruntel,
VITEJESTI 121
Feciorul La obraz se-nveselea
Lui Ciupagel, Si din gura suduia:
Se teme Giurgiul — Anasani Ilinca,
De el, Mult ne-ai secat inima!
Nici p-atat nu se lasa, El in brate c-o lua,
Ci cu mana mi-i oprea, Cu tarsana mi-o lega,
D-o scarita cauta, Spre Dunare c-o ducea;
D-o scarita ca gasea, In caice c-o suia
Tocma-n pod ca se suia, Si pe Dunare pornea,
Cauta C-asa erea porunca
Ce cauta, Beslegii din Orava.
Pe Ilinca Dunarea se despica,
N-o gasea; Drum caicului lasa
Fierea-ntr-insul se umfla! Si pe apa il ducea,
Foicica s-o lalea, Cand Ilinca ce facea?
Iata ce se intampla: Cu gurita se ruga,
Turcul, jos cand se dadea, Si mereu le tot zicea:
Mai colo se-mpiedica — Turcilor,
D-o ladita Agalelor,
’Ncuietoare, Soarele m-a dogorit,
Invelita Fata
Cu fuioare. Alba
El ladita cat vedea, Mi-a parlit,
’N brat degraba c-o lua, Parul mi s-a despletit,
Jos pe scara o dedea, Dezlegati-mi mainile,
Si-n pamant cand o trantea, Sa-mi dreg cosicioarele,
Iata, mare, se spargea, Sa-mi potrivesc florile.
Si dintr-insa ce-mi iesea? Turcii, unde-o auzea,
Frumoasa Mila ca li se facea,
De Ilinca. Mainile ca-i dezlega,
Unde turcii mi-o vedea, Sa-si faca
Inimioara le venea, Cositele,
Si sa-si dreaga florile. Turcii-n pripa

Ilincuta ce facea? Ca-nota,
Cosicioare Dar s-o prinza
S-impletea, Nu putea:
Floricele Numai moarta
Potrivea, C-o gasea.
Si la Domnul se ruga. Apoi, mare, de-mi vedea,
Dumnezeu o asculta, Frumos capul ca-i taia
Duh din cer ii trimetea Si in sulita-l punea,
Si ea-n minte se gandea: La-mparatul de-l ducea,
„Decat roaba C-asa erea porunca
Turcilor Beslegii din Orava.
Si sluga Dar feciorul de-mparat,
Cadanelor, De-mparat din Tarigrad,
D-o masa Numai capul de-i vedea,
Morunilor, Pe hanger mana
Cina Punea
Buna Si din teaca
Pestilor Mi-l scotea,
Si mancare Singur seama
Racilor!“ Ca-si facea,
Cum sedea Numai pentru Ilinca,
Si se gandea, Frumusica Sandului,
Jos in apa De pe malul Oltului,
Ca sarea: Foicica s-o lalea,
Dunarea Capul unde-i ingropa?
Se despica, In gradina la Baccea,
Dunarea In gradina-mparateasca,
C-o inghitea. Tot de ea sa pomeneasca.
Turcii-n apa Pe la cruce de voinici,
Ca sarea, La boierii de pe-aici!
(G. Dem. Teodorescu)
VITEJESTI 123
Ilincuta CUPRINS
Cand fu joi de dimineata, Si ma-sa c-o ingropa

Ilincuta sa scula, La tufa de trupinos,
Pa ochi negri se spalase, Trupinos, miros frumos.
Vasele ca le spalase, Bine n-o acoperea,
Casele le maturase. Iaca turcii ca sosea
Lacrimile-o ajungea, Si la poarta ca striga:
Vedrita-n cap ca si-o lua, — Vrei, vrei, vrebiena,
La Dunare se ducea. Unde e Ilincuta?
Pana vadra sa umplea Maica-sa ca le spunea
Ea-ndarat ca se uita, — Ilincuta a murit.
Pe Dunare-n sus si-n jos, Dara turcul cel mai mic
Sa vada macii-nfloriti. Cu picioru-n poarta da,
Nu vedea macii-nfloriti Poarta-n doua se facea,
Si vedea turci nalaviti Si-n gradinita sarea.
Vedrita-n cap ca si-o lua, Sa ducea la busuioc,
Tare-acas’ ca alerga, Lua floare si mirosa:
Si la ma-sa ca striga: — Nu e-aici Ilincuta.
— Deschide, maicuta, poarta Se ducea la vinetele,
Si-ascunde-ma undeva, Lua floare si mirosa:
Ca vin turcii de ma ia. — Nu e-aici Ilincuta.
Ma-sa ca mi-o si ducea Se ducea la trupinos,
In gradinita cu flori. Trupinos, miros frumos,
— Pitula-ma, maiculita, Lua floare si mirosa,
La tufa de busuioc, — Aici e Ilincita.
C-o fi, maica, cu noroc; Si-ndata o dezgropa,
La tufa de leustean, Turcii cu ei o lua.
C-o fi, maica, mai hiclean, Ea catra ma-sa zicea:
La tufa de vinetele, — Nu-ti fie, maica, cu foc,
C-o fi, maica, mai hiclene. C-azi ma duc, maine ma-ntorc,
La trei zile sunt la loc. Ca sa-mi dreg cositele,

Si in beci o arunca, Sa-mi racoresc tatele.
Si pe Dunare pleca, Lor mila li se facea,
Mainile i le lega. Mainile le dezlega.
Si ea, mare, se ruga: Si ea, mare, ca zicea:
— Turcilor, boierilor, — Decat roaba turcilor,
Dezlegati-mi mainile Slujnica cadanelor,
Sa-mi racoresc tatele Mai bine masa pestilor
Si sa-mi dreg cositele. Si rugina pietrilor.
Nici in sama n-o baga. Si-n Dunare ca sarea,
Mai mergea ce mai mergea Si ea-inotul ca stia.
Si ea, mare, se ruga: Turcii sarea dupa ea
— Turcilor, boierilor, Si ei toti ca se ineca.
Dezlegati-mi mainile, Si ea acasa-mi venea.
(C. Mohanu, Gaujani, Tara Lovistei)
CUPRINS
Voichita (Ilincuta) 1
Dimineata ma sculai 2 Da-s fete si feciori 3

Poale albe radicaiu, Cofele le apucaiu
Cofele c-apucaiu Si spre casa alergai
Dupa apa alergai, Numai e di asea graié:
Ma uitai spre rasaritu — Ascunde-ma, mama, bdine
Si vazui ceata venindu, Ca vin turcii dupa mnine!
Da’ nu-i ceata, nici noru — Undi, mami, te-as baga,
Undi mami, te-as bagau, —
1 De fapt, subiectul Ilincuta. Denu- In funduta, in gradinita,
mirea poate arata ca subiectul se confunda
partial cu balada Voichita (nota culeg.).
2 Actiunea e la persoana intaia — semn 3 Versul contrazice sensului: ar fi fost
al liricizarii (nota culeg.). de asteptat sa vada pe turci (nota culeg.).

VITEJESTI 125
Intr-un corci cu scanteuta. Si-mi implete o cununiti
Ma-sa acolo s-o bagatu Di tat feliu di florite,
Turcii la poarti o strigatu: Ca mai mult n-oi fi fetita
— Deschide, soacra poarta Ma-sa-n gradini o plecat,
Si ada pa Voichita. Cununita i-o gatat
Mama ei din grai graié, Si in car de s-o urcat,
Ca Voichita s-o murit Numa e di si-o grait:
De cand lume si pamant, — Adi, mami, zadia,
De cand lume si pamant, Ca mai mult eu n-oi purta.
De nu credeti cuvantu, Si p-aicea n-oi umbla,
Haideti si-s vide crusea; Cand in car de s-o urcat,
De nu credeti in dansa, Mai aghé di s-o strigat:
Haideti si-s vide crusea. — Intinde mana dreapta
Turcii inapoi s-o plecat Si-n urma ne-om cununa...
Tuma-n targ la Tarigrad, Cand o fo’ la Dunarea,
Da’ un cani di turc batran, Langa Dunarea s-o oprit
Numa asa o zis s-o grait, Si din gur’ ase o grait:
Nu sa taca si sa treaca, — Nupusti mana dreapta
Numai el din grai graia: Si ne-om cununa.
— E, Voichita, n-o murit, Cununa si o tomnit,
Da-i in fund in gradinita, Drept in Dunare o sarit.
Intr-un pat cu scanteuta. — Decat nora turcilor,
Numa’ e di si-o grait: Mai bine coracilor
— ’Ino, mami-n gradiniti Si hrana gandacilor.
(Folclor din Maramures, cules in anii 1984-1987
de pe malul drept al Tisei, din Slatina, Teceu,
de A. Hancu si Gr. Botezatu)
Moldovean Dobrogean CUPRINS
Frunzulita de lipan, In tine eu am crescut,

Pe cel deal, pe cel maidan, Asa trist nu te-am vazut!
Plimba-mi-se d-un mocan Frunza de ti-a-ngalbenit,
P-un cal negru dobrogean, Pe pamant s-a asternut,
C-un galben de buzdugan Parca vantul te-a batut!
Atarnat intr-un gaitan. Cracile ti-ai ofilit,
Se plimba cat se plimba, Parca bruma te-a batut!
Vremea pranzului venea, Dara codrul, d-auzea,
La un tufan ca tragea, Asa-mi sta si raspundea:
Dupa cal descaleca — Foaie verde de lipan,
Si calul il priponea. Tinerel de Moldovean,
Ii dete iarba cu palma, P-un cal negru dobrogean,
Sa nu strice undeva, C-un galben de buzdugan
Sa nu dea de vreo belea. Atarnat intr-un gaitan,
Lua merinda de la sea, De statusi de ma-ntrebasi,
Si cand intinse masa, Mai cu dreptul spune-ti-as;
Seama codrului lua. Foitica tamaioara,
Vazu codrul ofilit, Aseara, pe chindioara,
Toata frunza-a-ngalbenit, Prin mine ca mi-a trecut
Pe pamant s-a asternut, Trei singiruri de robii!
Parca vantul l-a batut. Alea mi-a platit cu foc,
Cracile s-a ofilit, Ca-n singirul dinainte
Parca bruma a cazut Era juni fara mustata,
Si coaja i-a innegrit, Ce acum, frate, sa-nvata
Parca focul l-a parlit! Sa stranga copile-n brata;
Asa din gura-mi striga, Si-n singirul din mijloc
Codrutul ca mi-i zicea: Era fete cu bani pe cap,
— D-ale, coadre, frate coadre, Unde le vezi, mori de drag;
In tine m-am pomenit, La capul singirului
VITEJESTI 127
Era o fata smedisoara, Si pe franturi de inele,
Cu cosita galbioara, Si pe boabe de margele...
O tragea tatar la scara, Frunzulita nucului,
O saruta-n gurisoara. Cand fu-n valea Dimanului,
Striga fata-n gura mare: Tatarii ca ii sosea
„Lelea mea si maiculita, Si prin ei ca mi-si mergea
Cu mila si cu credinta!“ Si tot-nainte tragea,
Si-n singirul de pe urma Toate singirurile privea.
Erau neveste tinerele, Cand la fata ajungea,
Maritate de iarna, Striga fata-n gura mare:
De le e draga viata. — Dalea, nene, fratioare,
D-aia mi-a cazut frunza!... Nu ti-e mila si pacat,
Voinicel putin sedea, Nu vezi tatarii cum ne-a legat?
Mare, de sa odihnea Scoate robi de la robie,
Si calul de mai pasea, Si sa-ti fiu tie sotie,
Si calul de-l adapa, Si sa-ti dea tata mosie.
Moldovean calu-si batea
Frumusel ca-l inchingea, Si-nainte tot tinea,
In catarami il strangea In tatari ca mi-si iesea.
Si pe el incaleca, Mai mana o mila de loc
Cruce cu dreapta-si facea Si-i ardea trupsoru-n foc.
Si din gura-asa zicea: Jos dupa cal ca sa da,
— Ajuta-mi, Doamne, cu bine, Putinel ca rasufla,
Acum sunt voinic in fire In trei chingi calu-nchinga,
Sa scot robi de la robie, In catarami il strangea
Sa ma-nsor, sa-mi iau sotie! Si pe el incaleca,
Un drumulet apuca, Si-ndarat ca sa-ntorcea,
Si mana, si iar mana Si striga iortomaneste,
Pe un mic drum parasit, Savai, ca Doamne fereste!
Cu troscot verde-nvelit. Calul fugea iepureste,
Dar pe ce, frate, mergea? Voinicul da voiniceste.
Pe chite de floricele Cand in frunte le iesea
Si seama ca le lua, Anevoie de scurmat!

Nu mai avea ce taia. Si la robi ca mi-si striga:
Parca batu un viforos, — Sa trageti, copii, incoa’,
De vine vara din jos Sa va odihniti ceva
Si imi bate florile Pan-oi scorfoli de parale!
De umple cararile, Galbiorii ce-i gasea
Asa stau celmelele. Ii aseza pe la sea;
Dar voinicul ce-mi facea? Paralele maruntele
Indarat ca se uita Le facea gramajele,
Si din gura-asa zicea: Le punea pe la raspantii,
— Cata, bata-l Precista, Sa le gaseasca s-alti voinici
Lesne fuse la taiat, Ce or fi de bani lipsiti...
(N. Pasculescu, Silistraru, Braila)
VITEJESTI 129
2. HAIDUCII
CUPRINS
Corbea
Foicica maracine, Pentru-un rosiu bidiviu,
Ascultati, boieri, la mine, Cal nebun, rosiu zglobiu,
Sa va spui pe Corbea bine! Ce-a fost prins de prin pustiu.
Frunza verde pelinita, Si-n temnita de cand sade?
Zace-mi, zace in temnita, De noua ani jumatate
Pus de Voda Stefanita, S-alte trei zile de vara:
Zace-mi Corbea viteazul, Numele-i merge prin tara.
Zace-mi Corbea haiducul, Frunza verde de cicoara,
In temnita la Opris, Tot mai zace-n temnicioara
Unde-mi zace Corbea-nchis, Noua ani si jumatate
Sade-n apa Si alti noua imi mai sade:
Pana-n sapa, De trei ori tot cate noua
Si-n noroi Imi fac douazeci si sapte
Pana-n turloi, De cand in temnita sade.
Cu lacate pe la use, Azi e sfanta sambata,
Cu maini dalbe in catuse, Maine mi-e duminica,
Iar la gat pecetluit Chiar duminica cea mare,
Cu cinci litre de argint, Zi de sfanta sarbatoare.
Cum n-am mai vazut de Ies din sfanta manastire,
cand sunt. De la sfanta leturghie,
Frunzulita trei foi late, Toti boierii la plimbare,
De ce in temnita-mi sade? Si voda, la vanatoare.
Pentr-un palos ferecat Frunzulita lemn uscat,
Numa-n aur imbracat, Iaca, mare, s-a-ntamplat
De nu stiu cine furat; Ca chiar maicuta Corbii,
Fugita-n tara Moldovei, — Corbeo, maica, aici esti?

Baba Corbeo, maica, mai traiesti?
Slaba Spune-mi, maica, de esti viu,
Si-nfocata, Spune maichii, ca sa stiu;
Dar la minte Ca, d-ai fi, maicuta, mort,
Inteleapta, Sa dau la popa d-un ort,
La cuvinte Cu popa sa te citesc,
Propiata De pomeni sa-ti ingrijesc!
Si-n zarafir imbracata, Corbea, dac-o auzea,
Vro trei-patru ousoare Glasul ca-i intelegea
Duce Corbii la-nchisoare Si din gura-i raspundea:
Si-n temnita demancare — Maica, maiculita mea,
Lua targul Maica, parca tot sunt viu,
Tot de-a lungul, Dar numai sufletu-mi tiu.
Si uliti, d-a curmezisul. In temnita m-am uscat,
Pe unele Ca-n ea, de cand am intrat,
Se-ndrepta, Din chica ce mi-a crescut
P-altele Mi-am facut
Se ratacea, De asternut,
Pan’ la temnit-ajungea. Cu barba m-am invelit,
Iar daca mi-si ajungea, Cu mustati m-am stergarit.
Baba Aicea cand am intrat,
Slaba Ce-am vazut cand m-am uitat?
Si-nfocata, Bajbaiau
Dar la minte Serpoaicele
Inteleapta, Si ereau
La cuvinte Ca acele,
Propiata, Broastele —
Cu zarafir imbracata, Ca nucile,
La fereastra s-aseza Naparci — ca undrelele.
Si din gura tot striga: Acum sunt serpoaicele,
VITEJESTI 131
Maica sunt ca grinzile, Mana p-o cofa punea,
Broastele — Cincispreci oca vin turna,
Ca ploscile, Iute-napoi se-ntorcea,
Si naparci — ca butile. La fereastra c-o ducea
De cand, maica, am intrat, Si-n mana Corbii c-o da.
Pic de vin n-am mai gustat, Corbea, daca mi-o vedea,
Somn nu m-a mai apucat. Tocmai din adanc ofta.
Pe toate ca le-am rabdat Ochii la cer indrepta,
Si pe toate le-as rabda La Dumnezeu se gandea,
De n-ar fi una mai rea, La Dumnezeu se uita.
C-o dracoaica Dumnezeu ca se-ndura,
De serpoaica, Dumnezeu l-invrednicea
Bat-o Maica Precista, Si putere ca-i dedea.
S-a-ncuibat in barba mea. El, daca se odihnea,
Ea, maica, ca mi-a ouat, Cu ochi negri se uita,
Ouale si le-a lasat Cofa cu mana lua,
In fundul salvarului, Intr-o parte se lasa,
Fundul pozunarului; Cam intr-o rana
In sanul meu c-a clocit Se da,
Si puii si-a colacit; Cofa la gura
In sanul meu ca si-i creste Ducea,
Si de coaste ma ciupeste. Buze pe cofa
Unde, maica, se zgarceste, Punea,
Inimioara mi-o raceste; Si din cofa cand sorbea,
Unde, maica se intinde, Tocma-n fund ca-i rasufla.
Inimioara mi-o cuprinde! Si cand cofa arunca,
Ma-sa, daca-l auzea, Peste cap cofa cand da,
Ma-sa, mare, ce-mi facea? Paisprezece hoti dobora
Nici o clipa nu pierdea, Si pe loc ii omora.
Ci degraba ca-mi pleca, Apoi cu ma-sa vorbea
La carciuma se ducea, Si din gura ce-i zicea?
— Maica, maiculita mea, Baba, unde-l auzea,

Nu-i pacat de viata mea? Baba nu mai astepta,
Stau in temnita bagat Chiar atuncea se ducea,
Pentr-un palos ferecat, Drumul lui voda-i tinea,
De nu stiu cine furat, De departe-ngenuchea,
Pentru Rosul bidiviu, Mana, poala-i saruta,
Pentru Rosul meu zglobiu; De d-aproape se ruga
Alta vina nu mai stiu. Si din gura mi-i zicea:
M-am gandit, — Iarta, doamne, Stefan Voda,
M-am rasgandit Iarta, doamne, pe Corbea,
Si iata ce-am planuit: Saracut de maica-sa,
Azi e sfanta sambata, C-o da bir ca birnicii,
Maine e duminica, Galeata ca nemesii,
Chiar duminica cea mare, Banetul ca vamesii
Zi de sfanta sarbatoare, S-o fi-n rand cu boierii!
Cand ies domni la vanatoare Stefan Voda-ntelegea
Si boierii la plimbare. Unde baba-l atingea,
Tu, maiculita, sa te duci Si-n gura mare-i zicea:
Si pe voda sa-l apuci, — Baba
De departe sa-ngenuchi, Slaba
Mana, poala sa-i saruti, Si-nfocata,
De d-aproape sa te rogi Dar la minte
Si din gura tu sa-i zici: Inteleapta,
„Iarta, doamne, Stefan Voda, La cuvinte
Iarta, doamne, pe Corbea, Propiata,
C-o da bir ca birnicii, Asculta, babo, la mine,
Galeata ca nemesii, C-o sa-ti spui de Corbea bine
Banetul ca vamesii Azi e sfanta sambata,
S-o fi-n rand cu boierii!“. Maine e duminica,
Du-te, maica, si te-ntoarce, Chiar duminica cea mare,
Doar mania i s-o-ntoarce. Zi de sfanta sarbatoare,
VITEJESTI 133
S-ai sa fii d-o soacra mare. De fereastra se lipea,
Lui Corbea, pecetluit Toate i le povestea.
Cu cinci litre de argint, Corbea, daca-mi asculta,
Fata mare i-am gasit, Corbea greu se necajea
Frumoasa cum nu e-n lume, Si oftand ii raspundea:
S-o chema, babo, pe nume — Ci taci, maica, la naiba,
Jupaneasa Ca asa e femeia:
Carpena, Poale lungi si minte scurta,
Adusa Judecata mai marunta,
Din Slatina, Cap legat, inima-ncinsa,
Numai din topor cioplita Si de minte necoprinsa.
Si din barba barduita, Eu ti-am zis duminica,
Pe la varf cam ascutita, Tu mi te-ai dus sambata.
Pe la mijloc e strujita, Jupaneasa
La tulpina varuita, Carpena,
Pentru Corbe-al tau gatita. Adusa
Babo, am mai ingrijit Din Slatina,
Lautari de i-am tocmit, Nu mi-e, maica, sotia,
Lautari de Bucuresti, Ci-mi este, maica, teapa,
Pe galbeni imparatesti, Sa ma cunune cu ea,
Cu papucii Saracut de viata mea.
Galbiori, Lautarii
Cu ceacsirii Cine-mi sant?
Rosiori, Vulturii,
Cand ii vezi, te infiori Ce zboara-n vant
Si te cutremuri sa mori! Cu penele zugravite,
Cat era ea de batrana. Cu boturi de pietre scumpe,
Sarea mai ca o copila: Cu picioare
Intr-o fuga alerga Galbioare
Si la Corbea se ducea, Si de sange rosioare.
La temnita ajungea, Ei pe mine s-or lasa,
Cu carnea-mi s-or satura, Cu pietre scumpe,

Cu sange s-or adapa: Si cioltarul de argint,
Iaca, maica, nunta mea! Face dara pe pamant
Ma-sa, unde-l auzea, Cum n-au vazut de cand sant,
Imi ofta Si, cu el de te-i intoarce,
Si imi plangea, Sa vii la oras incoace,
Cu pumnii-n cap se batea Cu Rosul
Iar Corbea ce mi-i zicea? Legat de frau,
— Lasa, maica, bocetul, Cu fraul
Ca sa nu-ti pierzi cumpatul, Legat de brau.
Ca de pacatele mele Pe voda, de l-o vedea,
Oi da seama eu de ele. La suflet l-o sageta:
Vaz ca nu vrea Dumnezeu El pe mine m-o chema,
Ca sa scape Rosul meu: Sa-i incalec pe Rosul,
D-o scapa el, ma duc eu. Ca sa-i vaza umbletul,
De vrei, maica, eu sa scap, Du-te, maica, si sa vii,
Du-te iute si degrab’, Ca tot oi fi printre vii.
Du-te-n tara Moldovii, Unde baba l-auzea,
Du-te la grajdul Corbii, Tistimel imbrobodea,
La groapa cu sapte nuci, Cararuia-si apuca
Pe Rosul sa mi-l aduci, Si mergea, mare, mergea
Desselat Pana colo-n Moldova,
Si destolat, Cum ii zisese Corbea.
Ca paunul nerotat; Acolo de-mi ajungea,
Dar sa nu uiti, maica mea, Sapa-n mana ca lua,
O pernita de subt sea, Tot gunoiul rascolea,
Nici prea lunga, Si trei ceasuri de-mi sapa,
Nici prea scurta, Grajd de piatra ca gasea
Cusuta Si pe Rosu-l destupa.
Cu pietre multe, La use cand ajungea,
Bacsita Lacat la use gasea,
VITEJESTI 135
Lacat mare cat cofa. Rosul mi se-nviora,
Pe chieier, mare, chiema, Ochii roata ca-si facea,
Douasprezece chiei cata Pretutindeni se uita,
Pana cand le potrivea, Toata tara cuprindea,
Lacatul ca-i deschidea, Si-n tafturi
Baba usea descuia. De se umfla,
Si pe Rosul cand vedea, Pamanturi
Ochii i se-ntuneca. Cutremura,
Cu jeratec il hranea, Si-ncepea
Cu apa il adapa, De rancheza,
Cu vinisor il spala. Casele ca rasuna,
Baba, mare, ca-mi lua Casele se darama,
Si pernita de subt sea, Numai stalpii ramanea.
Cusuta Rancheza
Cu pietre multe, Si se uita:
Bacsita Cata, mare, pe Corbea!
Cu pietre scumpe, Baba pe Rosu-l lua,
Si cioltarul de argint, De capastru-l aducea,
Face dara pe pamant. La oras ca-mi ajungea.
Rosul din gura-i zicea: Cand pe ulita intra,
— Sterge-ma, batrana mea, Rosul, mare, rancheza:
Ca v-o fi, babo, pacat Negustori se spaimanta,
Aici de cand m-ati bagat; Boieri afara-mi iesea,
Ca mi-am intrat tretior, Toti de Corbea ca-mi vorbea
S-acuma ies batraior. Si din gura mi-si zicea:
De capastru de-l lua — Parc-ar fi scapat Corbea!
S-afara de mi-l scotea, Cine pe baba-ntalnea,
Vant de vara Cine pe Rosul vedea,
Mi-l batea, Tot mereu ca-mi intreba:
Vant de seara — Nu ti-e Rosul de vanzare,
L-adiia. Sa-ti dam galbeni si parale,
Ori sa faci d-un schimb cu noi, Ce sa faca maica-sa.

Pentru unul sa-ti da-m doi, Foicica s-o lalea,
Ti-om plini pana la trei? Baba ici, baba colea,
Dar baba ce raspundea, Baba-mi bate ulita
Dar baba ce le graia? Tot cu Rosul dupa ea,
— Nu mi-e Rosul de vanzare, Pe Rosul
Nu mi-e Rosul de schimbare, Tragand de frau,
Ci-mi este de daruiala Cu fraul
Cui o da pe Corbe-afara! Legat de brau,
Negustori, cand auzea, Si mergea, mare, mergea,
Boieri, cand intelegea, Pan-la curte mi-ajungea.
Babei, mare, raspundea: Dar la curte ce erea,
— Du-te, babo, la naiba, Dar la curte ce gasea?
Nu ti s-ar plini vorba! Voda-n palme ca batea,
Cand erea Divan mare c-aduna:
Corbea prin tara, Toti boierii ca-si chema,
Ne facea Toti boierii ca-mi venea
Si de ocara, Ca sa-nsoare pe Corbea
Ca daca ne jafuia Cu mireasa
Si daca ne inmuia, Carpena,
Cand ii mai ziceam ceva, Adusa
Maciuca ca-mi scutura Din Slatina,
Si de spete Si sa-i faca nunta mare
Ne-ndoia, Ca-ntr-o zi de sarbatoare.
Si neveste Iaca, mare, se-ntampla
Ne rapea, Ca si baba mi-si trecea,
Si cu ele Pe Rosul
Se plimba! Tragand de frau,
Ea la temnita mergea Cu fraul legat de brau.
Si lui Corbea-l arata, Stefan Voda, de-l vedea,
Iara Corbea mi-o-nvata De fereastra
VITEJESTI 137
Se lipea, De sea ca se sprijinea.
Barba-n gura Rosul nimic nu facea,
Sumetea, Far’ de numai c-astepta
La boieri ca-l arata, Calaretul cand sarea,
Ravna-n suflet le intra. S-atunci bine ca-i venea,
Si ei, mare, ce-mi facea? Numa-n tafturi se umfla
Slugulitele ce-avea, Si departe-l azvarlea,
Calarasii ce-i slujea Fierea-ntr-insul catranea,
Ei la baba-i trimetea Mort pe jos il asternea.
Ca sa-ntrebe pe baba Tranti o data, de doua,
De-i e Rosul de vanzare, Tranti, mare, pan’ la noua,
Tot pe galbeni si parale, Cand baba, daca-si vedea,
De-i e Rosul de schimbare, Mila ca i se facea,
Pentru unul sa-i dea doi, La Stefan Voda mergea
Sa-i plineasca pan’ la trei. Si din gura mi-i zicea:
Dar baba ce raspundea? — D-alei, doamne,
Baba una c-o tinea: Stefan Voda,
— Nu mi-e Rosul de vanzare, Copil esti,
Nu mi-e Rosul de schimbare, Ori tot mai cresti?
Ci-mi este de daruiala Nu-ti mai farama oastea,
Cui mi-o sta pe el calare. Ca nimeni n-o-ncalica,
Voda, dac-o auzea, Afar’ numai de Corbea!
Boierii, daca vedea, El singur l-o-ncalica,
Pe slujbasi ca trimetea Sa v-arate umbletul
Sa-ncalece pe Rosul, Cum n-a mai vazut omul!
Sa le-arate umbletul, Stefan Voda mi-auzea
Ca le-a ramnit sufletul. Si din palme ca-mi batea,
Slugi la Rosul se ducea, Porunca la slugi dedea
Slugi la el navala da, Ca s-aduca pe Corbea,
Mana pe darlogi punea, Ca-l asteapta si curtea,
Pe spate mi-l netezea, Si curtea si mireasa.
Slujitorii ca-mi pornea Dar Corbea ce-i raspundea

Si pe Corbea ca-l scotea, Si din gura ce-i zicea?
Si pe Corbea-l aducea — Cum o vrea maria-ta,
Pe doua roate de plug, Dar sa-ncalic n-oi putea,
Cu lantusul pus la gat Ca mi-e legata mana;
Si la piept pecetluit Iar d-ai frica c-oi scapa,
Cu cinci litre de argint, Zi sa-mi lege
Cum n-am vazut de cand sunt, Pe dreapta,
Corbea-n curte cand intra, Sa-mi dezlege
Cocoane se spaimanta, Pe stanga.
Boierii cruce-si facea Si cand vorba-si ispravea,
De urat ce mi-l vedea: Stefan Voda poruncea
Barba Si pe stanga-i slobozea.
’I bate genuchiul, Corbea, mare, ce facea?
Chica Iar la voda se-ntorcea
’I bate calcaiul; Si din gura-i mai zicea!
Barba si mustatile — Sa-ncalic, maria-ta,
I-acopere mainile; Teama mi-e ca n-oi putea.
Genele, Cand pe Rosu-ncalicam,
Sprancenele Mainile-n catusi n-aveam,
I-nfasoara bratele. Nici eream pecetluit
Atunci voda, de-l vedea, Cu cinci litre de argint
Ce din gura ca-i zicea? De la piept si pan’ la gat.
— Corbeo, nu mai suspina Stefan Voda, d-auzea,
C-a sosit si ziua ta; Stefan Voda poruncea.
Ca azi mi te-om cununa, Pe toate le farama.
Ca sa joci la nunta ta. — Incalica! ii zicea.
Pan-s-o gati mireasa, Corbea, mare,-i raspundea:
Ia-ncalica pe Rosul, — De ti-e frica c-oi scapa,
De ne-arata umbletul, Leaga-mi, doamne, pe dreapta,
Ca ne-a secat sufletul! Dar sa-ncalic n-oi putea.
VITEJESTI 139
Cand pe Rosu-ncalicam, Rosul ca ma cunostea,
Frumusel ca ma tundeam: Rosul singur se pleca.
Radeam Stefan Voda, d-auzea,
Barba voiniceste, Si mai mult se-nfierbanta,
Lasam Si mai mult la cal poftea.
Chica Hainele
Haiduceste, Ca-si dezbraca,
Dar acum nu ma cunoaste Armele
Si la mine nu se lasa! Ca mi-si scotea
Stefan Voda ce facea? Si lui Corbea le-arunca.
Stefan Voda poruncea — Ci-ncalica! ii zicea.
Si pe Corbea ca-l tundea, Corbea, mare, se pleca,
Si pe Corbea ca-l radea, Corbea, mare, le-mbraca,
Ca cu mintea judeca De Rosul s-apropia,
Ca tot l-asteapta teapa. Cruce mare ca-si facea
Corbea se mai invartea, Si-n minte ca mi-si zicea:
Corbea pe Rosu-l privea „Multamesc lui Dumnezeu
Si din gura ce zicea? Si de bine, si de rau!
— Gata sunt, maria-ta, De-ncalic pe Rosul meu,
Dar stii, doamne, au nu stii, Acu-mi scapa capul meu!“.
Cand pe Rosu-ncalicam El la Rosul se ducea,
Ce fel de haine purtam? Frumusel ca-l netezea,
Pe Rosul, doamne puneam Haiduceste-i fluiera,
{ st cioltar, tot de argint. Iar Rosul ca-i rancheza.
Lat si lung pana-n pamant, Picioru-n scara punea,
S-asta perna tescuita, Dar piciorul
Cu pietre scumpe-mbacsita, Nu-ncapea,
Si ma armam S-atunci semnul
Soldateste, Ca-i facea:
Si ma-mbracam Rosul, mare,-ngenuchea
Chip domneste: Pana Corbea
’Ncalica. De ti-e drag ca sufletul!

Toata curtea Stefan Voda se-ntorcea,
Se mira! Cu boieri se sfatuia,
Dar Corbea ce mai facea? Si boierii ce-i zicea?
Catre voda se-ntorcea — Dac-ai face, doamne-asa,
Si din gura-i mai zicea: N-are pe unde scapa,
— D-alei, doamne, Ca nu-i uciga-l-crucea!
Stefan Voda, Stefan Voda i-asculta
De ti-e frica c-oi scapa, Si porunca poruncea:
Zavoraste-ti Strejile
Curtile Ca intarea,
Si inchide-ti Portile
Portile, Ca incuia,
De la poarta cea mai mica Curtile
Pan’ la poarta cea mai mare, Ca zavora
Fiindca Corbea e calare; Si cu mintea cugeta:
Mai armeaza-ti „N-are pe unde scapa,
Slugile Ca nu-i uciga-l-crucea!“
Si-ntareste-ti Iata Corbea ca-ncerca,
Strejile, Iata Corbea ca-mi pornea.
Sa te lase grijile; Drumul Rosului cand da,
Pune, doamne, dorobanti, Brazda neagra ravarsa;
Mai marunti si mai inalti, Cand pe Rosu-l francuia,
Unii Cu copita cand lovea,
Tot cu pusca Pietrele ca scapara,
Plina, Brazda rosie varsa:
Altii Cat e brazda plugului,
Cu sabie Atat e a Rosului!
’N mana, O data curtea-nvartea,
Sa dau Rosului drumul, Iar cand fu d-a doilea,
Sa v-arate umbletul, Printre lume se baga,
VITEJESTI 141
De ma-sa s-apropia, Cocoana nu ti-am luat,
Nimeni seama nu-i baga; Copiii nu ti-am pradat;
Iar daca s-apropia, Tu-n temnita m-ai bagat
Mana pe ma-sa punea, Si m-ai tinut nemancat,
D-a-ncalare-o arunca, Nemancat, neadapat,
Langa el c-o aseza. Ca p-un mare vinovat,
Si-mi pornea, mare, pornea, Sa stau cu serpoaicele
Curtea mare de-nvartea, Si sa-mi cante broastele,
Curtea mare ocolea, Sa hranesc naparcile.
Ocolea d-a doilea. Acum, doamne, Stefan Voda,
Dar pe cand se invartea, Ai oameni
Ochii-si negri d-arunca, Ca sa-ndrazneasca
Zid d-a curmezis imi sta, Cu cai buni
Si cand bine ca-i venea, Sa ma goneasca,
Unde zidul Ca sa ma mai logodeasca
Nalt erea, Cu mireasa cea domneasca,
Pe Rosul Cu mireasa
Ca-l sprijinea, Carpena,
Pe Rosul ca-l repezea, Adusa
Si Rosul ca-mi sforaia, Din Slatina?
Dincolo de zid sarea Cum zicea
Cu Corbea si cu ma-sa: Si cum vorbea,
Toata curtea-nmarmurea! Pinteni Rosului ca da
Atunci Corbea se oprea, Si, mare, daca-mi pleca,
Cu Stefan Voda vorbea Inc-o data-i mai zicea:
Si din gura-l judeca: — Ramai, doamne, sanatos,
— D-alei, doamne, Ca la bune maini ti-am fost!
Stefan Voda, Iara voda-i raspundea:
Ce ti-am fost eu vinovat — Nu este din vina ta,
De-n temnita m-ai bagat? Ci mi-e chiar greseala mea.
Telegari nu ti-am furat, Umbla, Corbeo, sanatos,
Ca un trandafir frumos, Stii cum ma mai chinuiai!

Ca la bune mani mi-ai fost! Cum din gura-l judeca,
Si cand Corbea se ducea, Palosul domnesc scotea:
Corbea, mare, tot zicea: Sapte bucati il facea,
— D-alei, doamne, Si de par il apuca,
Stefan Voda, Capu-n temnita-i zvarlea,
D-o da bunul Dumnezeu Trupu-afara ramanea
Sa faca pe gandul meu, Si la caini, mare, ca-l da,
Stiu ca bine ti-ar mai fi Iar din gura-i mai zicea:
Si de mine-ai pomeni, — Mai vataf, minte sa tii,
Numai eu sa mi te-apuc L-altul de hac sa nu vii
De vro doi-trei pasi la camp! Si sa-nvete de la mine
Corbea, mare, ce-mi facea? Cine-o mai face ca tine!
El p-atat nu se lasa. Iar d-aci daca pornea
La temnita se ducea, Si pe Rosu-ncalica,
O oca de vin umplea, Tot la curte se-ntorcea:
Pe vataf ca mi-l chema
Si din gura mi-i zicea: Drept pe poarta ca intra,
— Poftim, vere, vin de bea, Ca nimeni nu-l astepta.
Ca si eu m-am imbatat, Stefan Voda ce-mi facea?
Fiindca voda m-a iertat! Cu boieri se sfatuia
Vataful, cand auzea, Si la masa-i ospata.
Vataful se bucura: Corbea, daca-mi ajungea,
Oca din mana-i lua De pe cal descalica,
Si la gura c-o ducea. Tocma-n casa ca-mi intra.
O ducea, ori n-o ducea, Stefan Voda tremura,
Ca Corbea nu-l adasta! Boierii incremenea.
Mana-n par ca mi-i punea, De frica ce le erea,
Cu gura mi-l judeca: El la masa ca-l poftea.
— Nu ti-a fost, mai, de pacat Dar Corbea ce mi-si facea?
Ca de viu tu m-ai mancat? El la masa nu sedea,
Douazeci si sapte ai ’N pragul
VITEJESTI 143
Usii se punea, Apoi Corbea se scula,
Palosul Iar pe Rosu-ncalica,
In maini lua, Si pe Rosu-l repezea,
Manecele-si sumetea, S-apuca de mi-si mergea
Pe boieri ca mi-i taia, Tot in Tara Ungureasca,
Sange la glezne erea. Acolo sa haiduceasca.
(G. Dem. Teodorescu, Lacul-Sarat, Braila)
CUPRINS
Toma Alimos
Departe, frate, departe, Dar mi-e murgul cam nebun
Departe si nici prea foarte, Si de fuga numai bun;
Sus, pe sesul Nistrului, Inchinare-as armelor,
Pe pamantul turcului; Armelor, surorilor,
Colo-n zarea celor culmi, Dar si ele-s lemne seci,
La groapa cu cinci ulmi, Lemne seci, otele reci!
Ce rasar dintr-o tulpina Inchina-voi ulmilor,
Ca cinci frati de la o muma, Uriesii culmilor,
Sedea Toma Alimos, Ca sunt gata sa-mi raspunza
Boier din Tara de Jos; Cu freamat voios de frunza,
Sedea Toma cel vestit Si-n vazduh s-or clatina
Langa murgu-i priponit Si mie s-or inchina!
Cu tarusul de argint Iata, mari, cum graia,
Batut in negru pamant; Ca-n departe auzea
Si pe iarba cum sedea, Un nechez ce necheza
Mandra masa-si intindea Si se tot apropia.
Si tot bea si veselea Toma-ncet mi se scula,
Si din gura-asa zicea: Peste campuri se uita
— Inchinare-as si n-am cui! Si zarea un hotoman
Inchinare-as murgului, Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc... Dos la fuga si punea.

Platea cat un cal domnesc. — Alelei! fecior de lele!
Hotomanul nalt, pletos, Caci rapisi zilele mele!
Cum e un stejar frunzos, De te-as prinde-n mana mea,
Era Mane cel spatos, Zile tu n-ai mai avea!
Cu cojoc mare, mitos, Si cum sta de cuvanta,
Cu cojoc intors pe dos, Matele si le-aduna,
Si cu ghioaga nestrugita In cosuri si le baga,
Numai din topor cioplita. Pe deasupra se-ncingea
El la Toma-ncet venea Si la murgu-i se ducea
Si din gura-asa-i graia: Si cu murgu-asa graia:
— Alei! Toma Alimos, — Alelei! murgulet mic,
Boier din Tara de jos, Alei! dragul meu voinic!
Ce ne calci mosiele? De-ai putea la batranete
Boier Toma Alimos Cum puteai la tinerete!
Ii da plosca cu vin ros: Murgul ochii-si aprindea,
— Sa traiesti, Mane fartate! Nechezea si raspundea:
Da-ti mania dupa spate, — Iata coama, sai pe mine,
Ca sa bem in giumatate. Si de-acum te tine bine,
Mane cu stanga lua, Sa-ti arat la batranete
Cu dreapta se inarma, Ce-am platit la tinerete!
Palosul din san scotea, Toma iute-ncaleca,
S-asa bine-l invartea, Dupa Mane se lua
S-asa bine mi-l chitea, Si mereu, mereu striga:
Ca pe Toma mi-l taia — Alelei! murgulet mic,
Pe la furca peptului, Alei! murgul meu voinic,
La incinsul braului, Asterne-te drumului
Deasupra buricului, Ca si iarba campului
Unde-i greu voinicului. La suflarea vantului!
Toma crunt se oterea... Murgul mic se asternea,
Mane-n scari se-ntepenea, Mane-n laturi se zarea,
VITEJESTI 145
Toma turba si racnea: Alei! dragul meu voinic!
— Taiatu-m-ai talhareste, Ochii-mi se painginesc,
Fugitu-mi-ai miseleste. Norii sus se invartesc.
De te-as prinde-n mana mea, Te grabeste, alearga, fugi,
Zile tu n-ai mai avea. Si ca gandul sa ma duci
Stai pe loc sa ne-ntalnim, Colo-n zarea celor culmi,
Doua vorbe sa graim, La groapa cu cinci ulmi,
Doua vorbe otelite Ca eu, murgule,-oi muri,
Cu palosile graite! Pe tine n-oi mai sari!
Mane-n laturi tot fugea, Iar cand sufletul mi-oi da,
Iara Toma-l agiungea Cand nu te-oi mai desmierda,
S-asa bine mi-l chitea, Din copita sa-ti faci sapa,
Ca din fuga mi-i taia Langa ulmi sa-mi faci o groapa,
Giumatate-a trupului Si cu dintii sa m-apuci,
Cu trei coaste-a negrului! In tainita sa m-arunci,
Mane-n doua jos cadea, Ulmii ca s-or clatina,
Toma murgului zicea: Frunza ca s-a scutura,
— Alelei! murgulet mic, Trupul ca mi-a astupa.
(V. Alecsandri, din Moldova, 1850)
CUPRINS
Toma Alimos
Foicica fagului, Si de cetine coprinsa,
La poalele muntelui, Sade Toma Alimos,
Muntelui Plesuvului, Haiduc din Tara-de-Jos,
In mijlocul Nalt la stat,
Campului, Mare la sfat
La putul Si viteaz cum n-a mai stat.
Porumbului, Sade Toma tolanit
Pe campia verde,-ntinsa, Si cu murgul priponit
In pripoane de argint, Se cletina,

Si mananca frumusel, Fagi si paltini
Si bea vin din burdusel, Se pleca,
Si graieste in ast fel: Fruntea
— Inchinar-as, si n-am cui! De i-o racorea,
Inchinar-as murgului, Mana
Murgului sirepului, De i-o saruta;
Dar mi-e murgul vita muta, Armele din teci iesea,
Ma priveste si m-asculta, Murguletu-i ranchezea.
N-are gura sa-mi raspunda! Pana vorba-si ispravea,
Inchinar-as armelor, Burduselul
Armelor dragutelor, Ridica,
Armelor surorilor, Vinisorul
Dar si ele-s fiare reci, Ca gusta
Puse-n teci Si-n picioare se scula.
De lemne seci! Ochii-si negri d-arunca,
Inchinar-oi codrilor, Peste campuri se uita
Ulmilor Si departe ce-mi zarea?
Si fagilor, Ca-mi venea, mare, venea
Brazilor, Stapanul
Paltinilor, Mosiilor
Ca-mi sunt mie fratiori, Si domnul
De poteri ascunzatori; Campiilor,
D-oi muri, Manea, slutul
M-or tot umbri, Si uratul;
Cu frunza m-or invali, Manea, grosul
Cu freamatul m-or jeli! S-artagosul;
Si cum sta Venea, mare, ca vantul,
De inchina, Ca vantul si ca gandul,
Codrul se cutremura, Cu parul lasat in vant,
Ulmi si brazi Cu maciuca de pamant.
VITEJESTI 147
Pan’ la Toma cand sosea, Ca sa ne facem dreptate!
Din gurita mi-i graia: Toma, pan’ sa ispraveasca,
— Buna ziua, veriscane! Ii da plosca haiduceasca
— Multumescu-ti, frate Mane! Pe jumate s-o goleasca,
— D-alei, Tomo Alimos, Mania sa-si potoleasca,
Haiduc din Tara-de-Jos, Ca c-un frate sa vorbeasca.
Nalt la stat, Manea stanga
Mare la sfat, Si-ntindea
Pe la mine ce-ai catat? Sa ia plosca
Copile Si sa bea,
Mi-ai inselat, Iar cu dreapta
Florile Ce-mi facea?
Mi le-ai calcat, Palos mic ca rasucea,
Apele mi-ai turburat, Pantecele
Livezi I-atingea,
Verzi Matele
I le varsa
Mi-ai incurcat, Si pe cal incalica,
Paduri Si fugea, nene, fugea,
Mari Vitejia
Mi-ai daramat. Cu fuga!
Ia sa-mi dai tu mie seama, Foicica de rogoz,
Ia sa-mi dai pe murgul vama! Savai, Toma Alimos,
Toma, mare, d-auzea, Haiduc din Tara-de-Jos,
Din gurita-i cuvanta: Nalt la stat,
— Ce-ai vazut Mare la sfat
Om mai vedea, Si viteaz cum n-a mai stat,
Ce-am facut Cumpatul ca nu-si pierdea.
Om judeca; Mana
Pan-atuncea, mai fartate, La rana
Da-ti mania la o parte Punea
Si bea ici pe jumatate, Si din gura cuvanta:
— D-alelei, fecior de lele Ca s-arat la batranete

Si viteaz ca o muiere, Ce-am platit la tinerete!
Nu fugi, ca n-am dat vama, Pana Toma se tinea,
Nu fugi, c-o sa-mi dai seama! Murgul, mare, si zbura;
Vreme multa nu pierdea, Si zbura tocmai ca vantul,
Matele ca-si aduna, Fara s-atinga pamantul.
Cu brau lat se incingea, Cat o clipa de zbura,
Mijlocelul ca-si strangea Mult pe Manea-l intrecea,
Si la murgul se ducea, Iara Toma, de-l vedea,
Si pe murg incalica, Indarat se intorcea
Iar din gura mi-i graia: Si din fuga-i cuvanta:
— Murgule, murgutul meu, — Maneo, Maneo, fiara rea,
Datu-mi-te-a taica-tau Vitejia ti-e fuga,
Ca sa-mi fii de ajutor Ca, de m-ai junghiat hoteste,
La nevoie si la zor, Mi-ai fugit si miseleste.
Sa te-ntreci cu soimii-n zbor Ia mai stai ca sa-ti vorbesc,
Pan-o fi ca sa nu mor. Pagubele sa-ti platesc,
Tinerel ca m-ai slujit, Pagubele
Dar s-acum, imbatranit, Cu taisul,
Sa te-ncerci la batranete Faptele
Cat puteai la tinerete. Cu ascutisul!
Azi te jur pe Dumnezeu Bine vorba nu sfarsea,
Sa ma porti ca gandul meu Murguletu-si repezea
Si s-ajungi p-al caine rau, Si cu sete mi-l lovea
Ca mi-a rapus zilele, Capu-n pulbere-i cadea,
Zilele, ca cainele, Iar cu trupul sus, pe sea,
Pentru tine, murgule! Calu-n lume se ducea.
Pana Toma se gateste, Foicica micsunea,
Murgul coama-si netezeste Vreme multa nu trecea
Si din gura mi-i graieste: Si pe Toma-l ajungea
— Lasa seaua, sai pe mine, Moartea neagra, moartea grea.
Si de coama tin-te bine, De pe cal descalica,
VITEJESTI 149
Ochiul Cu par lung si galbior,
Se-mpaiejena, Care-mi este fratior,
Capul Fratior de vitejie,
I se invartea Tovaras de haiducie.
Si-n des codru se pleca, Numai el fraul sa-ti puie
Iar din gura ce-mi graia? Si pe tine sa se suie;
— D-alelei, murgutule, Tu sa-l porti si pe el bine,
D-alelei, dragutule, Cum m-ai purtat si pe mine!
Ce-am gandit Bine vorba nu sfarsea,
Am izbandit, Sufletelul ca-si dedea:
Dar si ceasul mi-a sosit. Codrul se cutremura,
Sapa-mi groapa din picior Ulmi si brazi
Si-mi asterne fanisor, Se cletina,
Iar la cap si la picioare Fagi si paltini
Pune-mi, pune-mi cate-o Se pleca,
floare: Fruntea
La cap, floare De i-o racorea,
De bujor, Mana
Sa mi-o ia mandra cu dor, De i-o saruta
La picioare, Si cu freamat il plangea.
Busuioc, Murgul jalnic rancheza,
Sa ma planga mai cu foc. Cu copita ca-mi sapa,
Apoi, mare, sa te duci, Groapa mica ca-i facea,
Drumu-n codri sa apuci Fanisor ii asternea,
Pan-la paltinii trazniti, Floricele ca-i sadea,
Unde-s fratii popositi. Cu trei lacrami le stropea,
Nimeni fraul sa nu-ti puie, Drumu-n codri c-apuca
Nici pe tine sa se suie, Si mergea, mare, mergea
Far-d-un tanar sprancenat Pan-la paltinii trazniti,
Si cu semne de varsat, La voinicii popositi.
(G. Dem. Teodorescu, „Scris in Bucuresti,
la 1867, dupa repausatul meu tata“)
Toma Lumos1 CUPRINS
Hanea-Manea canchilor, Ci el ii frati mai mari.

Stapanu mosailor, Si covoru-mi asternea
El pe cal incalica, Si lumea si gramadea,
Mosaili-ncunjiura. Mari sinsti imi fasea.
Gasi ierbili pascuti, Pi Manea mi-il tot chitea
Gasi apili bauti Di disuptu braului
Nisi nu prindi, nisi audi, La mijlocu trupului;
Dar sini-ii be apili?... Si o data mi-il sinsté
— Mai Toma cu turmili, Cutatu-n chept ca-i puné
Tu apili mi-ai baut Incalica si-imi fugé
Si ierbili mi-ai pascut. Manea sangur ramané,
Nisi on ban nu mi-ai platit. Si jios ci si pleca,
Toma din guri zase: Matali ci-imi lua
— Tu si-i seri eu t-oi da, Si in cos li asaza;
Di-aisea nu m-alunga, Cu chinga se insingea,
Ca mi-o fost iarna mari
Dupa Toma si lua,
Si n-am bani di cheltuiali.
— Dar tu strein si eu strein, Di dipart-el ajiungé,
Aidi ghini si traim. Prin neguri mi-il zare
Tu-i cosi ierbili, Si din gura ii zase:
Eu oi tundi oili — Alelei Toma Lumos,
Si ni-om inple pungili. Di si ai fost minsinos.
Frati di crusi — Di m-ei dat matali jios!
Doamni-ajiuta! Ci ian nu fugi curvesti,
Dar pi Manea sa-l asculti: Stai la lupti vonisesti.
Sa-i dea Manii ascultari, Si la lupta si lua
Intr-o jioi diminiata;
1 Toma lu’ Mos—Toma al lui Mos Intr-o zi mari di vari,
(n. ed.) Di dimineati, pan-in sari:
VITEJESTI 151
Cand soarili indisari, Scoali, Tomi, din mormant,
Pi Toma ca mi-al oboari. Ci oili t-au vinit
Toma-i caini spurcat, Si patruzesi di siobani,
Manea-i crestin botizat, Toti iti erau veri primari:
Di dinsu ca s-o-ndurat Veri primari si verisori,
Si o groapi i-o sapat Facuti din patru surori,
S-acolo l-o astupat. Si patruzesi di berbesi,
Toma avé fluieras, Cu coadili pi teleti;
Fluierasu lui di soc.
Si berbesi ca a lui
Iar cu glasu di foc.
Si pi mormant ca e-l puné Nu si afli a nimarui;
Si vantu ghini ci tragé Cu coarnili belsiugati
Sangur fluieru zase: Cu aur, cu argint suflati.
Scoali Tomi din mormant, Scoali Tomi din mormant
Ci oili ti-au vinit Si pornesti oili,
Si patruzesi di meoari, Si tarasci ierbili,
Toati la lana galghioari.— Si moari sarpoaisili,
Si cum plangi o meoari, Si rasai siupersili,
Parci-i sorioari. — Si culeagi fetili.
(George V. Madan, Basarabia)
CUPRINS
Miul Cobiul
Frunza d-alunica, Foicica creata,
Cine se-ntunica Joi de dimineata,
Si nu mai mananca Pe nor si pe ceata,
Sfanta duminica? El mi s-a sculat,
Miul Fata si-a spalat,
Cobiul, Murgul si-a-nseuat,
{ la zglobiul. Tot pentru vanat,
Si el mi-a plecat Din gura-mi graia:

Pe murgul calare, — Calisorul meu,
Cu durda-n spinare, Becherasul meu,
’N Codrii Mielului Ce tie ca-ti pasa?
S-ai Muscelului. Au seaua
Si el mi-a vanat Te-apasa,
Codrii-n lung si-n lat, Au iarba
Zi mare de vara Nu-i grasa,
Pana in deseara. Pajistea
Dupa ce-mi umbla, Frumoasa?
Dupa ce-mi vana, Cand te-am cumparat,
Soare scapata, Multi galbeni am dat;
Murgului pasa; Galbeni venetici,
Voinic aromea, D-o suta si cinci.
Fraul De nu te luam,
Ca slabea, De nu te-ngrijeam,
Pe cal Furi te-ar fi furat,
Adormea, Caini te-ar fi mancat;
Greu somn S-acum, fatul meu,
Ca-l fura. Mergi pe placul tau,
Murgului pasa, Nu cum te man eu,
Semn i se facea C-ai lasat
Si drumul cotea, Drumul
Drumul ca lasa, S-ai luat
Campul apuca, Campul,
Campul Campul d-a lungul.
D-a lungul. Murgul ce-i vorbea,
Foaie s-o lalea, Murgul ce-i zicea?
Miul ce-mi facea, — Stapane, stapane,
Miul ce-mi dregea, Drag stapan al meu
Ca se destepta, Dat de Dumnezeu,
VITEJESTI 153
Seaua Nici dalbii podlanci,
Nu m-apasa, Nici armele tale
Iarba Nu mi se par grele,
Mi-este grasa, Nici trupsorul tau
Pajistea Nu-mi pare prea greu,
Frumoasa, Ca e nensurat,
Dar stii, au nu stii De nimic stricat,
Drum ca se-nfunda Dar soare sfinteste,
Si-n codru intra, Umbra se-ndeseste,
Soare scapata? Drumul se opreste,
Miul ce-mi facea? Prin codru coteste
Miul ca-i vorbea, S-aici se numeste
Iar mi-l intreba: La vadul
— Murgule, ce-ti pasa? Sapat,
Ori seaua, La Malul
Ori zeaua, Surpat,
Ori dalbii podlanci, La Teiul
Ori armele mele Plecat,
Ti se par cam grele, De arme-ncarcat.
Ori trupsorul meu Si p-aici s-atin,
Iti pare prea greu, Calea ca mi-ti tin
Ca e nensurat, Patruzeci si cinci,
De nimic stricat? Cincizeci, fara cinci
Murgu-i raspundea De voinici
Si iar ii zicea: Levinti,
— Stapane, stapane, Straini de parinti
Drag stapan al meu De cand ereau mici.
Dat de Dumnezeu, Si e-n capul lor,
Mare, nu m-apasa Pornit pe omor,
Nici seaua, Ianos Ungurul,
Nici zeaua, Ianos batranul,
Barba cat braul, La poteca stramta,

Bata-l tunetul! Stramta si cotita,
Miul Cu frunza boltita,
Cobiul, Unde mi s-atine,
{ la zglobiul, Calea ca mi-si tine
Daca-mi auzea, Ianos Ungurul,
Murgului vorbea, Ianos batranul,
Din gura-i zicea: Barba cat braul,
— Hai, murgule, hai, Cu cincizeci voinici,
Grija mea sa n-ai! Cincizeci fara cinci,
Si daca-i vorbea, Patruzeci si cinci,
Pinteni ca-i dedea, Tot voinici
Fraul ca-i lasa. Levinti,
Murgul ca-mi pornea, Straini de parinti
Murgul ca-mi zbura, De cand ereau mici,
Mult mai buni
Pasul ca vantul, De gura,
Fuga ca gandul. Mult mai lungi
Iar Miul striga, De mana,
Din gura-i zicea: Buni tot de pricina!
— Hai, murgule, hai, Miul nu-i sfarsea,
Grija mea sa n-ai! Murgul ca-mi sosea
Hai la Malul Si-n loc se oprea,
Spart, Iar Miu-i striga:
La Vadul — Hai, murgule, hai,
Sapat, Grija mea sa n-ai!
Din ciocane fapt;1 Miul
La Teiul-plecat, Cobiul
De arme-ncarcat; { la zglobiul,
Mare, ce-mi facea
1 Facut (forma veche de limba). Daca-mi ajungea?
VITEJESTI 155
Bine se-ncingea, — Voi, d-aseara-ncoace,
Bine se-narma, Toti, dormiti in pace,
’N mana De nimic grijiti,
Ca-mi lua, La nimic ganditi.
’N gura Ia va desteptati
Ca-mi punea Si mi-va sculati,
{ l cobuz de soc Ca, d-o vreme-ncoa;
Mult zice cu foc: Zau, pre legea mea,
{ l cobuz de os, Eu nu pot dormi,
Mult zice duios; Nici pot atipi
{ l cobuz cu fire, D-un nichez de cal,
Mult zice subtire. Dincoace de mal,
Lin pe cal mergea, D-un mandru cantic,
Dulce ca-mi canta, Cantec de voinic:
Frunza tiuind, Din cobuz de soc,
Codrul ispitind. Mult zice cu foc;
Ianos Ungurul, Din cobuz de os,
Ianos batranul, Mult zice duios;
El se destepta Din cobuz cu fire,
Si mi-l auzea Mult zice subtire,
Pe la miez de noapte, Frunza tiuind,
Cu sudori de moarte, Codrul ispitind.
Si mi se ducea Doi-trei sa-mi plecati,
De mi-si destepta Drum sa-i astupati,
Patruzeci si cinci, Calea sa-i taiati
Cincizeci fara cinci Si sa-l intrebati,
De copii levinti, Si sa-l cercetati.
Straini de parinti D-o fi vrun drumet
De cand ereau mici Prost si nataflet,
El mi-i destepta O palma sa-i dati,
Si mi-i judeca: Drum sa-i aratati,
Slobod sa-l lasati. Iute c-ajungea,

D-o fi vrun betiv Drumul ca-i taia.
Sec si guraliv, Ei dac-ajungea,
Palma sa mi-i dati, Ei mi-l cunostea,
Drum sa-i aratati, Vorbe ca-i vorbea:
Slobod sa-l lasati. — D-alei, Miule,
D-o fi vrun holtei, Mai Cobiule,
Capiu de femei, Stii cin’ ne-a-ndemnat,
Ori vrun fermecat Stii cin’ ne-a manat?
De vinuri stricat, Ianos Ungurul,
De babe vrajit, { la batranul,
De duhuri muncit, Barba cat braul;
Drum sa-i aratati Iute sa venim,
Si sa mi-l lasati. Calea sa-ti oprim;
D-o fi vrun viteaz D-ai fi vrun stricat
Chipes, viu si treaz, Ori vrun fermecat,
Palma sa nu-i dati, Vrun sec de drumet,
Ci sa mi-l legati Vrun betiv semet,
Frumusel si bine O palma sa-ti dam,
Pan-aici la mine! Drumul sa-ti lasam;
Ianos cat vorbea, D-ai fi vrun viteaz
Toti se destepta Chipes, viu si treaz,
Si toti se scula: Noi sa te legam,
Patruzeci si cinci, Bine, frumusel,
Cincizeci fara cinci, D-aici, pan’ la el!
Tot voinici levinti, Unde-l auzea
Straini de parinti Si unde-l privea,
De cand ereau mici. Miul le zicea:
Doi-trei s-alegea, — Voi, mare, de-mi vreti
Doi-trei ca-mi pornea. Mare, de-mi puteti,
Caii-si repezea, Voi sa va-ncercati
VITEJESTI 157
Durda sa-mi luati I-apuca plansul;
Si s-o ridicati, De misca frunza,
Ca-i greu murgului Isi lasa buza;
Drumul codrului! D-aud ninchezul,
Ei ca mi-si radea Le trece somnul!
Si s-apropia Ianos Ungurul,
S-apuce durda, { la batranul,
Dar geaba-ncerca, Barba cat braul,
Ca nici n-o misca. Bata-l tunetul,
Miul, de-mi vedea, Unde-l auzea,
Miul ce-mi facea? Din barba-si rodea
Cal descalica, Si se nacajea,
Frau-i apuca, Si mi-i raspundea:
La levinti ca-l da — Nu te lauda
Si pe jos pleca Tu cu gura ta,
’N spate cu durda. Ca viteji mai sunt
Iar de-mi ajungea, S-altii pe pamant,
Jos ca mi-si sedea. Ce nici stiu sa planga,
Ianos se-ncrunta Ce nici stiu sa fuga,
Si mi-l intreba De nimeni n-au frica!
Cine e, ce va? Si Miu-i zicea,
Si Miu-i vorbea, Din gura-i graia:
Din gura-i graia: — Frica de n-aveai,
— Iaca sunt Miul, Singur, tu veneai;
Miul Cobiul, Nu mai trimeteai
{ la zglobiul, Copii far’ de minte
S-am venit p-aici Sa-mi iasa-nainte
S-mi gasesc voinici Cu proaste cuvinte!
Mandri si spatosi, Ianos, d-auzea,
Nu mosnegi fricosi. Iar sa necajea
D-aud cobuzul, Si mi-l suduia.
In grab’ se ducea, Cu vin ca-l stropea

Braul ca-ncingea, Pana mi-l trezea;
Buzdugan lua Iar daca-l trezea,
Si mi-l opintea, Langa el sedea,
Si mi-l invartea, La vorba se da
Si mi-l azvarlea, Mai toata noaptea.
Si din grai zicea: Vorbe ce-si vorbea,
— D-alei, Miule, Glume ce-si spunea,
Mai Cobiule, Ca iata-nspre zori,
Mai zglobiule, Dupa cantatori,
Na, si tine bine Miul aromea,
{ st dar de la mine! Miul adormea,
Si cand l-azvarlea, Somnul ca-l fura.
Vantul vajiia, Ianos Ungurul,
Frunza suiera, { la batranul,
Codrul rasuna; Barba cat braul,
Iar Miul radea, Bata-l pacatul,
Mana ca-ntindea, El, daca-mi vedea
Buzdugan prindea, Ca Miul dormea,
’N palma-l sprijinea Pe branci se tara,
Si, unde-l salta, Palos, c-apuca
Sus ca-l azvarlea, Si s-apropia
Pe Ianos lovea: Sa-i ia suflarea,
Nu stiu, mi-l lovea, Sa-i curme viata.
Ori mi-l ametea, Mare, se-ntampla
Ca Ianos cadea, Ca murgul pastea,
Barba-i tremura, Si murgul vedea
Greu se vaieta. Ce Ianos facea.
Miul ce-mi facea? Murgul ca sarea,
El s-apropia, Murgul sforaia
Cu apa-l uda, Murgul nancheza,
VITEJESTI 159
Miul se trezea, Si v-ati bizui
Si, de se trezea, Ca sa-mi ajutati,
Miul ce-mi facea? Sea sa-mi ridicati?
Vorba nu zicea, Ca cine-o putea,
Pe Ianos lua, Zau, pre legea mea,
In sus l-azvarlea, Cu mine-o pleca!
In maini il prindea, Vorba nu sfarsea,
Si cand il trantea, Seaua c-apuca,
Zobit ca-l lasa: Jos ca mi-o punea,
Palos ca scotea Si toti se-ncerca,
Capul ca-i taia, Doar d-o ridica;
Trup bucati facea, Geaba se-ncerca,
Pe foc le-arunca, Ca nici n-o misca.
Voinicii speria, Patruzeci si cinci,
Padurea-mi umplea. Cincizeci fara cinci
Foaie s-o lalea, De voinici levinti,
Miul se scula, Toti se incerca,
{ l cobuz lua Si nimeni putea
Si din el canta. Sa miste seaua.
Levinti ca-mi chema, Unul ramanea
Din gura vorbea, Sa-ncerce s-ala.
Pe toti intreba: Dar cine-mi erea?
— D-alei, mai levinti, Un fost bucatar,
Cincizeci fara cinci, Negru si parlit,
Patruzeci si cinci, De pirostrii fript!
Straini de parinti El mana punea,
De cand ereati mici; Seaua ca misca,
D-alei, mai voinici, Seaua ca muta,
Dusi pe la potici Dar n-o ridica,
De cand ereati mici, Ca nu mi-si putea.
Care v-ati gasi Miul, de-mi vedea,
Bine ca-i parea Si daca zicea, CUPRINS

Si de atata. Murgu-ncalica,
Cal ii daruia, Durda-si apuca,
Cu el il lua Cobuz isi lua,
Si mi se-ntorcea, Drumu-si indrepta,
La ailalti zicea: Iar, in urma lui,
— Voi, neputinciosi Frunza codrului
Si nepricopsiti, Dulce-mi rasuna
Codru-l parasiti, D-un dulce cantic,
Vii ca sa pliviti, Cantic de voinic,
Porumb sa prasiti, Din cobuz de soc,
Fan ca sa cositi, Mult zice cu foc;
Iarna Din cobuz de os,
Sa-mi tusiti, Mult zice duios;
Vara Din cobuz cu fire,
Sa-mi ihniti! Mult zice subtire.
(G. Dem Teodorescu, Lacul-Sarat, Braila)
Stefan Voda
In oras, in Bucuresti, ’Mparatului.
La casele mari, domnesti, Ei la masa ce mananca?
In curte la Stefan Voda, Numai stiuca
Mare masa mi-e intinsa Si pastrunga,
Si de mari boieri coprinsa, Si galbena caracuda,
De boierii Cu peste da-l maruntel,
Sfatului Mor boierii dupa el.
Stalpii Din pahare ce-mi inghit?
Tarigradului, Vinul alb si rumenit
Sfetnicii De la vii
VITEJESTI 161
Moldovenesti, Foicica salba moale,
Din podgorii Iata Calea, fata mare,
Muntenesti Surioara Miului,
Si din pivnite domnesti. Ce slujeste domnului,
Daca vorba Ea, pe data ce-auzea,
Conteneste, Printre slugi se furisea,
Foamea La picior ca mi-o lua
Se mai potoleste Si din fuga potrivea
Si mancarea Cate-un deal, cate-o valcea,
Se sfarseste, Pan’ la codru d-ajungea;
Iara voda ce-mi graieste? Iar in codru cand intra,
— Beti, boieri, va ospatati! Mana dreapta ridica,
Maine-zori sa va sculati Frunza de la fag rupea
Si frumos sa va armati, Si-n gurita c-o punea,
Pe la brane cu pistoale, De suiera voiniceste,
Dupa maini cu iatagane, Ca s-o-nteleaga frateste.
La picior cu sulicioare, Miul, unde o auzea,
C-o sa facem vanatoare Inainte ca-i iesea
D-un voinic ce seaman n-are: Si din gura mi-i graia:
Pan’ la fagul Miului — Dar tu, surioara mea?
Din codrii Cobiului. Neica nu te astepta!
Sa-i vedem fagu-ncarcat La mine de ce-ai venit?
Si de arme-mbrebenat, Au haine ti-ai ponosit,
Cu suliti si cu pistoale Au voda mi te-a gonit,
Ce lucesc frumos la soare, Au tie ti-o fi sosit
Iar pe Miul spanzurat Vremea de casatorit?
Unde-o fi fagul mai nalt, Calea vreme nu pierdea,
Ca-mi bate poterile Ci din gura mi-i graia:
Si-mi scurteaza zilele. — Nici haine n-am ponosit,
Beti, boieri, va ospatati, Nici voda nu m-a gonit,
Maine-aici sa va aflati! Nici mie nu mi-a sosit
Vremea de casatorit. Si-n curte de mi-ei intra,

Asculta de ce-am venit: Sa te faci a matura;
Aseara, la Stefan Voda, Nimeni seama sa nu-ti ia
Fost-a sfat cu mare vorba. C-ai lipsit pe undeva,
Masa mare-a fost intinsa Si las’, ca suntem stiuti
Si de mari boieri coprinsa, Pentru turci si arnauti!
De boierii Calea drumu-si apuca,
Sfatului, La domnie se-ntorcea,
Stalpii Iar Miul se-mpodobea,
Tarigradului, Cararuia c-apuca,
Sfetnicii Ciobanas ca-mi intalnea
’Mparatului, Si din gura mi-i graia:
Trimisi la domn cu solie — Ferice de cin-te-a fapt1
De la nalta-mparatie: Si de cin’ te-a leganat,
S-au sa faca vanatoare Ca mult o sa-ti fie bine
Pan’ la fagul dumitale, D-ai asculta tu de mine.
D-un voinic ce seaman n-are, Sa-mi dai gluga
Sa-ti vaza fagu-ncarcat Ciobaneasca,
Si de arme-mbrebenat, Ca sa-ti dau saia
Iar pe tine spanzurat Domneasca;
Unde-o fi fagul mai nalt! Sa-mi mai dai ciorecii tai,
Miul, unde-o auzea, Ca sa-ti dau salvarii mei,
Din gurita-i raspundea: Verzui ca foaia de tei,
— D-alei, surioara mea, De nu trece glont prin ei;
Nu stii ca-s bala de drac Da-mi opinca
Si vin domnilor de hac? Taraneasca,
Potecuta sa-ti apuci, Cu tarsana
Indarat sa mi te duci Mocaneasca,
Si na-ti cizmele-mi de tap,
1 Te-a facut (forma veche de limba). De tap de la capra stearpa,
VITEJESTI 163
Ce la apa mult mai rabda; — Buna ziua, flacaias,
Da-mi caciula Buna ziua, ciobanas!
Turcaneasca, Ciobanul, cu blanda vorba:
Ca sa-ti dau cuca — Multumescu-ti Stefan Voda!
Domneasca; — De unde stii cum ma
Si mai da-mi cata cheama?
Parlita, — Dupa oaste luai seama
Sa-ti dau pusca Ca esti domn la Bucuresti,
Ghintuita, In multi ani sa-l stapanesti;
Ca mi-am pus in gand si eu Numele-ti l-am auzit
Sa-nvat mestesugul tau. La biser’ca pomenit,
Ciobanasul, d-auzea, Ca m-am dus la nchinatoare
Din gurita mi-i graia: In zile de sarbatoare!
— D-alei, doamne, Miule, Voda-n Miul se-ncredea,
Miule voinicule, De cioban il socotea
Da-ti-oi toate toalele, Si frumos il intreba:
Toalele si oile, — Spune-mi mie, flacaias,
Sa nu-mi scurtezi zilele! Spune-mi mie, ciobanas,
Foaie verde s-o-lalea, Stii tu drumul
Miul mi se ciobanea, Codrului
Cu oitele-mi pornea Pan’ la fagul
Si-n pasune le mana, Miului,
Tot prin alba Miului
Colilie, Zglobiului,
Unde fir de iarba Miului
Nu e. Haiducului?
Stefan Voda, cand sosea, Iar ciobanu-i raspundea:
Cu oastea, — Il cunosc, maria-ta,
Cu liota, Dar sa merg
Pe voinic il intalnea N-oi cam putea,
Si din gura-i cuvanta: Ca nu-mi pot
Lasa turma. Ca d-or simti cetele,

Stefan Voda-i poruncea, Ne scurteaza zilele!
Dar ciobanu-i raspundea: Stefan Voda, d-auzea,
— Daca vrei, lasa-ti oastea De groaza se ingrozea:
Sa-mi pazeasc-aici turma, Limba-n gura ca-si musca,
Ca sunt oile turcesti, Sange rosu ca-mi curgea,
Cu nimic nu le platesti, Pe caftan verde pica.
S-apoi codrul se-ndeseste, La fag, mare, d-ajungea,
Oastea nu-ti mai trebuieste, Fagul de i-l arata,
Ca prin codru nu razbeste! Ce vedea, se spaimanta,
Stefan Voda s-amagea, Ca Miul ce mi-si facea?
Pe cioban ca-l asculta, Mana dreapta
Dupa dansul se lua: Ca punea,
El pe jos, voda calare, Din tulpina
Pe poteca la strimtoare. Ca-l scotea,
De mergea ce mai mergea, Cu tulpina din pamant
Pan’ de oaste-l departa Sa-i fie de sezamant,
Prin rarise Apoi sta cu el de vorba:
Mi-l sucea, — D-alei, doamne,
Prin cotise Stefan Voda,
Mi-l cotea, Asear-ai fost la betie,
Prin rachite Acuma esti la trezie.
Mi-l baga, Ai plecat la vanatoare
Si din gura D-un voinic ce seaman n-are,
Mi-i graia: Ca sa-l arati spanzurat
— D-alei, doamne, Unde-o fi fagul mai nalt.
Stefan Voda, Ca sunt voinic, ai vazut;
Sa mai ridici

Limbă

Povești Și Nuvele-1984 79 Balade Populare Romanesti

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Povești Și Nuvele-1984 79 Balade Populare Romanesti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BALADE POPULARE

Nota asupra editiei ......................................................................................... 2

Soarele si luna ............................................................................................... 4

Miorita ...................................................................................................... 192

DESPRE CURTEA FEUDALA

Monastirea Argesului ................................................................................ 222

Aprecieri ..................................................................................................... 291

Puternicul Soare, Puternice mare,

Bine ca-i parea Care ne-au facut,

S-a garoafelor, Si se vaieta,

Cantecul lui Marcos Pasa

Cate flori is pe caftan Vantul Crivat mi-auzea,

Na feata n’ica sumulaie

„Intr-o oaie m-oi preface, Si pe turc eu tot nu-l iau,

(Antologie de poezie populara aromana, editie ingrijita, prefata

Iovan Iorgovan CUPRINS

Plecat-au, plecat, Si flori culegeau,

Ca s-un vulturel, Singura va toarce,

Cerna sangera, Minuni il prindea

De sarpe-ncuiata. Ca n-a avut noroc.

Voinicel cand se nastea, Sarpele ca se ducea

De cand era copil mic. Eu, frate, de cand te-am luat.

Nu pot da seama cu toate. Nici un bine n-am facut.“

Prin valvoare cand trecea, Foarte eu sa te cinstesc,

Lele verde-o micsonea, C-are haine ca si-un domn

La Dumnezeu se ruga, Voi mai sus sa va suiti

Cantecul cu zmeii CUPRINS

Frunzulita si-o cicoare Toata lumea-i multumea.

Antofita al lui Vioara

Ori vremea ca ti-a venit, Cu carnea nunta s-o nuntesc,

Tavalitura stiucilor, Iar morunu ca pleca,

Cantecul nasului CUPRINS

Foitica flori domnesti, Si cu nunta cand pleca?

Peste toti caii cauta, Cu calcaile-i mai da.

Altdata iortomaneste, Tine-l, Doamne, ca p-o floare,

Cand s-apleca mireasa Cand acasa ajungea, CUPRINS

Si ea, frate, incepea La biserica tragea,

Cu iia da sarma, Doi balauri galbeni,

Da par da camila! Pa drum, piste camp,

Scotea burieni dulci, Dupa oaste sa lua,

Piedeceaua lui, Voica ce zicea?

Fata Voichita Dorul potoliti-l-voi,

Si mergand asa Si sa-i spun curat,

Si de te-a-ntreba, Iesi afara de ma vezi!

Tot la noua tari, Si el sa ducea

Zice-se, voinici feciori De frati noua n-a ramas

Si pornira, cale lunga, Frica mi-e sa merg in sat!

Gruia lui Novac

Deasupra orasului, Spune-mi doamne, ce sa fac?

Capul pe masa-l punea Sapte ani si doua luni,

Turcii, cum il auzea, Nici unul nu ramanea.

Numai cu ochii privea. Cand cade la apa-afund,

Peste bagcea Mi-este carnea ca fierul,

Novac si corbul CUPRINS

I — Zboara, zboara, peste mare;

Si-n gradina a privit. Scara-n scara

La Doncila bolnavul, — Soro, surioara mea,

Cand pe ulita mergea, Si acasa ca mergea,

Cand eram la tinereata Asa, bolnav cum era,

Patruzeci de carturari. Si, frate, s-o pomeni

El inoata ca un peste Dar i-am vazut slugile

Dunarea, De postavuri unguresti,

Tot mandruti-i multumea Rumeioara