133502

Preţul 5 Lei.
„ A S OC I A Ţ I U N E A pentru literatura
română şi cultura poporului român“.
întemeiată în 1861,

PREŞEDINTE DE ONOARE:
f M. S. Regele FERDIMUD L
Prezident aetiu:
Vasilie Goldiş.
Viee-prezident 1.: Viee-prezident
v iu c 'p ic m u c iu 1
ll1
..:
.

Dp. Oet. Russu. Dp. Gh. Preda.

Comitetul central al „Asoeiaţiunii“ numără 50 de
fruntaşi dtn toate păturile soetetăftt româneşti.

E de datoria fiecărui bun

Român să sppijineaseă „Aso-
eiaţiunea“ abonând publicaţiile
ei şi însepiîndu-se de membpu.

Taxele de membru sunt următoarele:

Membru fondator al Casei Naţionale,
odată pentru totdeauna................. bei 5000'—
Membru fondator al „^speiaţiuneit;
odată pentru totdeauna. . „ 1000'—
Membru pe uiaţă al „Asoeiaţiunei“,
odată pentru totdeauna................... „ 500' —
Membru aetiu al „Asoeiaţiunei“,anual „ 50'—
Membru ajut. al „Asoeiaţiunei“, anual „ 10'—
Biblioteca poporală a Asociaţiunii „Astra“.

Anul al 19~lea. Nr. 165. Martie 1929.

VORBE DE DEMDLT
— Povestiri şi legende —

De

N. I. D U M I T R A Ş C U

Motto: „Gredinjele religioase...

sunt singurele eari înuing
»■pis ' ... moartea“.
1
C. Radulescu-Moiru.
i 7 V3
l î
i •i
|

Editura Asoeiajiunii „Astra“, Sibiiu, Strada Şaguna 6.

T ip a r u l In stitu tu lu i d e a r t e g r a j i e e „ D a e i a T r a i a n ă “ . s. a.. S ib iiu .
 I.

D e când e mierea.
Apoi, moşieule, aţi râde de mine eă de
moară nara trecut; dar eu uă spun eă la
moară am înuăţat multe şi mărunte...
Şi tot în moară şi-a luat dracul, carul...
Şi la mort părăsite se strânge multă dră-
eărime şi-şi pun ţara la cale... Şi eu am fost
unul din aceia cari i-am furat ..
Iar eeeaee ureau să uă spun, tot la
moară am auzit, la moara noastră, însă dela
un unehiaş, uite, aşa, eu părul.,, ea uarul...
Şi iacă ce :
Gând s’a apucat Dumnezeu Sfântul să
facă pământul, era într’o Marţi şi nu-1 brodea
cum auea de gând...
Ge face ? Dacă uede şi uede eă truda
lui e degeaba, pleacă la Ariciu, ea unul ce
era şi el bătrân.
Şi- î zice ;
1*
4

— Ce zici, moş Ariee, nu-mi iese la so­

coteală Pământul, ee crezi e’o să-t fac ?
— Del Eu ştiu!... Nu ştiu nici eu, Doamnei...
Şi a plecat Dumnezeu mâniat...
Atunci o goangă, Albina, fuga la Dum­
nezeu şi-i zice :
— Las’ pe mine, Doamne, ea douedese
eu, dacă nu urea el să spuie...
— Bine, să te uăd...
Şi... sbârnnn / — s’a oprit tocmai la
Arieiu şi s’a pus pe cioaca uşii.
Arieiu atunci se brodise tocmai eu masa
pusă şi uorbea eu neuastă-sa, Arieioaia, de
întâmplarea eu Dumnezeu.
— Ei, şi ee zicea?
— Ce să zică... Nu e destul ee-auem
noi pe cap?... Ne-a făcut El pe noi, urâţi,
dar Iasă...
— Gi-eă spune, odată, la ee-a uenit? —
îi zicea de zor Arieioaia...
— Apoi... m’a întrebat, că ei-eă ee-i
lipseşte pământului, că El nu ştie ee are de
nu-i uine la socoteală... De!... Dacă nu-i deal,
nu-i vale, cum naiba să fie frumos ?...
Şt cum zise aşa, Albina: sbârnnn / —
şă ducă uestea lui Dumnezeu...
 Arieiu simţi şi fuga eu eapul gol afară...
Hi!... Mânea-ţi-ar ee nu se mănâncă,
ăl care te-a trimis la mine.. Cum nu ştiui
eu eă erai aci?...
Ajunsă la Dumnezeu, se codea să spuie
că a furat; dar îşi ia inima ’n dinţi şi spune :
— Aşa, Doamne, ei-eă să faci dealuri,
oăi, ape... — astea suni frumuseţile pămân­
tului... Şi mi-a mai spus o ruşine...
— Ştiu eu!... Fii bineeuuântată, albină
dragă, eă eeeaee ţi-a spus Arieiu să-ţi mâ-
mâne Eu, — de-aeum înainte să fie dulce,
să se mănânce şi să i se zică „m iere“ ; iar
cel ee-o mânea, pe urmă să-şi mai lingă şi
degetile!...
Şi de-atunci a rămas mierea.

în s e m n a r e : Din Boureni-DoljUi,
 M oara.
Gum şl ce-o fi mâncat Dumnezeu pân’
la un rând de ureme, cine poate şti? Ba,
până în ziua de astăzi, tot a rămas atât cât
să putem şi noi şti câte eeua...
Acu’ el-că s’ar ft apucat şt Bl să-şi facă
o moară eu ce să-şi macine, e’auea ce,
bag-seamăl Dar eum a făcut, ce-a dres,
e ’atunei când a făcut de-a pornit-o, mergeau
amândouă pietrele într’o... parte 1 Iar boabele,
apucate între ele, stau întregi 1
Ce face Dumnezeu atunci? 0 opreşte,
face el ee-i mai face, şi-o dă bine pe um­
blet... Dar încă una real Nu cădeau boabele
de loc din coş!
Iacă şi Diauolul pe-aeolo, — şi-l ehlamă :
— la” fă ’neoa’, Necurate...
Şi uine.
— Măi, zice Dumnezeu, — ee crezi tu
că are moara asta că acum una, mat adi-
nenea alta... N ’o pot da pe grăunţe...
 7

— Şi aeum ce are ?
— Nu curg boabele din coş...
— Păi ia’ fă şi-i pune un titirez colo,
între piatra de sus şi eoş, să se sucească
şi el după cum umblă moara de tare, şi-i
uedea că boabele au să cadă numai atâtea
câte trebuese...
Face Dumnezeu titirezul, şi-l pune acolo,
între piatră şi eoş şi, când umbla moara,
nu da drumul decât numai la câte trebuiau
să cadă...
Şi... de-atunei a rămas, moara 1

HOTĂ. Din eom. Boureni, jud. Dolj.

 Legen da carului.
Dracul et-e’a scos întâi şi ntâi carul în
lume... Iar de lucrat, l-ar fi lucrat în moară,
unde l-a încheiat, treabă-rost ...da’ nu putea
să-l scoată afară, că n’auea loc de... obada
roţii!
Dumnezeu, — care e în toate părţile, —
într'o zi, pe când umbla eu Sfântul Petre, îl
uede neeăjindu-se aşa. şi-i z ic e :
— Dă-mi-1 mie, drace, că tu n’ai ce face
eu el...
Iar dracul, bucuros că scapă de el, să
nu-1 mai aibă în picioare, i-l dă, zicând:
— Apoi... n’ai decât să-l iei...
Şi-şi uede de treabă...
Dumnezeu atunci, ce face? Intră în moară,
desface frumuşel carul, îi ia roatele, îi ia
leucile, loitrele, seaunile, osiile, inima; mă
rog, îl descheie tot, şi le aruncă pe rând,
afară 1... Dup’-aia, afară, s’apueă de le în­
cheie iar, şi... la drum!...
 0

Dracului, după ce-a uăzut astea, i-a părut

rău de car, cum se uede treaba, şi se ţinea
câră de Dumnezeu şi Sfântul Petre, eerân-
du-li-1 îndărăt...
într’o zi, mergând ei pe drum, se în­
tâlnesc e’un neuoiaş de Român, ce se ea
nunea cărând porumbul eu traista! Daeă-l
uede Dumnezeu şi eu Sfântul Petre, aşa, îi
dăruiesc carul şi-o pereche de boi, — şi
pleacă mai departe ..
Acuma Românul, când să între în curte
eu carul, nu se eârnea nici încolo, nici
încolo! O păţise săracul!...
Atunci, Sfântul Petre de colo, îşi zise
aşa, numai ea pentru e l :
— D e ! Dae’ar şti neuoiaşul de el, acum,
să-i puie brăeinarul pe furca proţapului, şi-’n
inimă, la capul din’nainte să puie numai un
piroiu, ea să alunece inima pe brăeinar şi
ea să se poată suci numai roatele de din’nainte,
s’ar eârni carul...
Românului atât îi trebui! li fură euuintete
lui Sfântul Petre, şi se puse de făcu brăei-
nărui şi piroiul, — după cum auzise, şi când
la urmă, putu de eârni carul!..
Dar uezi dumneata, după astea, alta :
era ne-uns şi scârţâia /...
IO

Acuma, brăeinarul pus, uine în fel de

cruce eu inima carului şi cum uede aşa
dracul, odată îngălbineşte... şi-o şi tuleşte...
Dar, pân’ n’a tuli-o, cere dela Dumnezeu,
să-i dăruiască barem şi lui eeua din car...
Dumnezeu de colo, c e :
— Halda, bre, iacă îţi dau şi ţie seâr-
tâitull...
...Şi de-atunei, el-eă, numai „seârţâitul“
este al dracului, — şi că nu se apropie de
car, că are cruce, — brăeinarul eu inima!...

NOTĂ. — Din eom. Boureni, jud. Dolj.

 Zapisul lupului.
După ce Dumnezeu a făcut toată suflarea
de pe pământ, a, uenlt şt rândul lupului să-l
cheme, să-i spună cum trebuie să trăiască;
câtă ureme; ce să mănânce, multe de-astea
şi mărunte, că Tatăl ţinea mult la el, că era
dobitocul cel mat einsttt şi de încredere în
faţa Lut...
Dar lupul, tot lup, — eă de ee-i zice
lui „lup“ ? Şl-o fi schimbat el eumua părul,
dar nărauulnu! Căci ce-a făcut? Hărtăpănea,
mâi tată, în dreapta şi în stânga, orice do­
bitoc întâlnea! Din ghiarăle lui nu scăpa!
Dumnezeu'Sfântul uede ce se petrece pe
pământ eu prefăcutul de lup, căci îşi detese
cinstea pe ruşine, îl ehiamă la El şi-i zice :
— Apoi o să ne stricăm la ceafă, nene
lupule, eă prea te-ai înădit peste măsură...
— De ce, Doamne ?
— Păi nu uezi ce e împrejurul meu?...
Că erau adunate, măi fraţilor, ciurde de
dobitoace şt toate eu jalba în proţap, „eă
lupul uite-aşa“, „eă lupul aşa“...
— Şi-acum, Doamne?
12

— O să'ţi dau zapis la mână, GG anume

trebuie să mânânei şi ee nu...
— Bine, Doamne!
Aşa.
Acum lupul ee-a făcut? Cum este el uăr
bun eu câinele, i-a dat lui să-t păstreze zapisul,
ea unul, de, ee era argat în curte. Iar câinele,
ne-auând aşa loc potriuit de păstrat, l-a dat
şi el, pisicii, ea una, ee fiind fată de casă,
auea unde să-l păstreze. Şi ea l-a pus în pod
sub o grindă.
Acolo şoarecii n’au auut de lucru, că
l-au şi ros, pân’ l-au făcut... prafl
Lupul nu s’a ţinut de zapis... şi mânea
în dreapta şi în stânga din ee-l oprise
Dumnezeu... Atunci Dumnezeu îi cere zapisul,
să se înţeleagă încă odată. La rându-i, lupul
îl cere câinelui; câinele la pisică; iar pisica
se suie în pod să-l aducă... Da’ ee să mai
găsească 1... Ros, făcut praf de şoarecii
Şi necaz pe eal... G’atât le-a mai trebuit
de-aiei înainte... După ei...
Şi de-atunei, ei-eă, până azi, câinele,
cum uede pisica, după ea, să-i ceară zapisul;
iar pisica fuga şi ea în pod, să-l caute...
unde dă de şoareci şi las’ pe ea atunci 1...
NOTĂ. — Din eom. Obislau, jud. Vâlcea.
 Finul lui Sfântul Petre
sau
Vârsta oamenilor;
— . ..Şi-aşa nepoate, doui copiii auu-
seşi, şi-amândoi se duseră!...
— E-he, moş Ioane, se uede e’aşa am
fost eu ursit de Dumnezeul Dar, ee să-i
fac!... Copiii sunt flori înaintea Domnului,
pe când noi, noi eeştelalţi, cine ştie pe unde
ni s’or odihni sufletile...
— Base, nepoate, că tot copiii dacă nu
ni le-or seăpa de pe-aeolo, de pe unde ni
s’or duce...
— Aşa e, moşule, aşa e, dar să nu-mi
iei uorba ’n rău; ea să uit, — să mi se
şteargă din faţa ochilor greul ee m’apasă,
spune-mi eeua din tinereţile dumitale, că
poate m’oiu mai înueseli; spune-mi eeua,
spune-mi daeă urei şi-o poueste, eă eşti
bătrân şi ştii, numai spune, ea să-mi treacă
gândurile...
14

— Apoi de, nepoate, de bătrân, bătrân

sânt, bagseamă, eăei uăd eu eă e eam de
mult de când eram aşa ea de-o şchioapă,
eând sburătuream eoţofenile dela cuibare;
poate să fiu mai bătrân şi decât tată-tău, eu
ure-o cincisprezece-douăzeci de ai; dar
fiindcă mă rugaşi să spun o poueste, apoi
ascult-o nepoate...
„Gi-eă trăia de mult... de mult, de pe
eând Domnul Christos umbla pe pământ eu
Sfinţii Apostoli, — trăia într’un sat un flăcău,
uoinie neuoie-mare, care copilărise eu
Sfântul Petre, şi acum erau trup şi suflet.
Vremea, urmându-şi firul ei, numai ee-i
căşunară într’o zi flăcăului, eă nu şi nu, să
se însoare, să-şi ia touaroş în bordeiul lui...
Şi într’o zi, eând era soarele în spre prânz,
pleacă eu tată-său în peţit.
încearcă iei, încearcă dincolo, până-şi
găseşte ee-i plăcea: o mireasă cum nu se
mai găsea pe-aeele uremuri; mă rog, îşi
împăcase inima...
InDoiala s’a făcut repede, e’aşa era
lumea mai înainte.
După ce hotărâră nunta, socru-său de
colo, îi zise :
 15

— Da’ bine, draga ginere, mireasă pe

plac îţi găsişi, toate le puseşi la eale; da’
numai una nu mi-ai spus...
— Ce, tată soerule, ee nu ţi~am spus ?
— Ei, ee, aeum ein’ te cunună?
— Ei, de asta te îngrijeşti?... Lasă eă
am un prieten bun; am chiar pe Sfântul
Petre. 0 să-l rog să mă cunune, eă de, e
om bun la Dumnezeu şi poate am şi eu noroc...
— Bine, tată, dar dacă n’o urea Sfântul
Petre ?...
— Hei, dacă n’o Drea, ’oiu găsi altul...
Bine.
Pleacă uoinieul la Sfântul Petre. Ajuns,
ti spune, uite cum, şi uite cum, toată tără­
şenia, rugându-l să-l cunune. Sfântul Petre
îi dă în bună, eă-l cunună, şi după ee pleaeă
finu-său, — tipa la Domnul Christos să-i
dea Dole.
Dar Mântuitorul, după ee-1 ascultă eu
răbdare, nici laie, nici lălaie, numai ee-i zice :
— la’ eată-ţi de treabă, Sfinte Petre, eă
n’are să-ţi trăiască finul...
— Ba nu, Doamne... S a rugat omul de
mine cu cerul şi pământul... l-am spus eă-l
cunun, şi ştii bine ea eu nu-mi iau uorba
îndărăt niciodată...
16

— Asta aşa e, Sfinte Petre, nu zic b a ;

dar mai întâi ştii eă jinu-tău îşi are Milele
bob, numărate?...
— Nul... De und’ să ştiu...
— Apoi uite, eând ua păşi peste băltoaca
aceea, de di’naintea bisericii, când ueţi merge
la cununie, o să ează şi o să m oară; aşa
eă tu nici n’ai s’apuei să-l cununi...
Auzind astfel Sfântul Petre, tare s’a în­
tristat; însă s’a mai rugat de Domnul să-i
mai dăruiască barem ure-o eâţiua ani..
Mântuitorul i-a răspuns:
— Ei bine, Sfinte Petre, fiindcă ţii să-ţi
fac hatârul ăsta, o să fac aşa, ea să nu se
zică de nimeni, eă n’a auut noroc la nuntă.
Du-te şi-l cunună.
Pleacă Sfântul Petre, bun-bueuros.
Ajuns acasă, îi spune :
— Hai fine să te cunun...
— Hai, naşule...
Nuntă mare, cum nu s’a mai uăzut, căci
de, băiatul auea niţică stare, fata asemenea,
şt pe de-asupra, de, ea naş, Sfântul Petre,
Nuntă eu tot rostul, nu alteeua...
 1?

Înaintea bisericii, unde era să se cu­

nune, după o ploaie, se adunase apă şi se
făcuse o băltoacă. Venind eu toţi la bise­
rică, uoiră să treacă peste acea apă, ea să
între înăuntru. Dar n’apueară să păşească
toţi, şi numai ce le dete Dumnezeu un tremur
prin uine, şi căzură şi ginere, şi mireasă şi
toţi nuntaşii în băltoacă. S ’a sculat mireasa
şi toţi nuntaşii; dar ginerile a rămas... mort 1
Atunci Sfântul Petre aleargă înapoi la
Christos, îi spune întâmplarea şi-E roagă să
dea uiaţă lui finu-său.
Mântuitorul îi zice:
— De, Sfinte Petre, ce să-ţi fac?... Eu
ţi-am spus şi tu n'ai ascultat...
— Doamne, Tu poţi face tot, fă şi aceasta...
— se rugă Sfântul...
— Bine, Sfinte Petre, o să fac şi pe-
asta ; dar tot tu ai să alergi; tatăl lui finu-tău,
are să trăiască trei sute de ani şi mă-sa
două sute, — du-te şi eere-le dela fiecare
câte cincizeci, şi dacă ei ’or urea să dea,
apoi atunci îţi fac uoia...
Şi Sfântul Petre a plecat.
Aleargă Sfântul Petre la finii cel bătrâni,
le spune întâmplarea, le spune cât au să
2
trăiască, şi-i roagă ea să dea fiecare câte
cincizeci de ani pentru fiul lor eare a murit,
fiindcă n’a mai auut ani de trăit...
Dar moşnegii, când aud una ea asta,
numai decât sar eu gu ra:
— Ei, aşii Auzi norbă! Dacă a murit,
mort să fie; casă spartă de copiii n’am
uăzut... Anii noştri ştiu că n’o să i mai
trăiască; noi în locul lui n’o să trăim; şi-
apoi, de, uezi şi dumneata, abia ne-am înuăţat
să trăim...
Pleacă Sfântul Petre necăjit şi amărât la
Domnul Christos să-i spună ce-a păţit; dar_
Mântuitorul îi zice blând:
— Lasă, Sfinte Petre, că nu- i n im ic;
ai să uezi şi mai rău ea aceştia... Dacă n’a
urut tată-său şi mamă-sa s’ajute pe copilul
lor; cum o să ureaalţii 1... De-acum înainte
am să fac altfel...
- - Cum, Doamne?...
— Să ţii minte dela mine, că cine are
să-şi trăiască uieaţa, o trăieşte, eu nimeni n’o
împărţeşie ; iar cine nu o auea de trăit, doar
de ua apuca lumina zilei, ori botezul, — şi
atât îi uor fi zilele 1...
 19

Zis a fost şi făcut, şi de-atunci unii

oameni trăiesc eu sutele; iar alţii mor cum
se nasc, că nici n’apueă să gângăueaseă...
— Ei, moş Ioane, să ai bătrâneţele dulci;
poate că mult mai trecea, şi pouestea asta
n’o auziam... Ori că u’o auzeam niciodată...
— Apoi, de, nepoate,, oiu mai trăi, de-oiu
mai auea zile, că uezi dumneata, m’a nins
cam de mult, funia mi s’a apropiat de par,
şi multe ierni mai duc în spate, şi nu ştiu
când ’oiu închide ochii, căci mă tot ehiamă
Cel-de-Sus...
— Păn’ atunci, moşule, să-mi mai spui
câte una de-astea, să-mi mai îndulceşti zi­
lele, căci prea le am amărâte...
— Ţi-oiu mai spune, nepoate, ţi-oiu mai
spune şi altă dată, să mă mai gândesc, şi
să mi le mai aduc aminte ..

NOTĂ. — Dela”dl I. Bpătulescu, institutor, Graioua,

şi de fel din eom. Hălăngeşfi — Zăieoiu, jud. Dolj.
2*
 Nedum erirea lui Sf. Petre.
Domnul Ghristos mergea odată eu Sf.
Petre pe-un drum, eând înatnte-Le Li se
face o băltoacă şt n’o puteau trece.
— Ge ne facem, Doamne? — întreabă
Sf. Petre.
— Ce să facem ?„. Să aşteptăm...
Au aşteptat ei ce -au aşteptat, eând uăd
că uine o trăsură eu patru telegari de cai
eu clopote.
— Doamne, să oprim căruţa asta, să ne
suim, ea să putem trece dincolo... — ît spune
Sf. Petre.
— S ’o oprimi... — îi răspunde Domnul
Ghistos.
Uine trăsura lângă ei, şi strigă să
oprească. Da' ţi-ai găsit să oprească ăia!...
Trec pe lângă ei şi nici „bună-ziua“
nu le d ă ; apoi trec băltoaca şi... nu se mai
uăd.
 21

Au dat mai alături şi au aşteptat pe

buza şoselti.
laeă uine şi un om e ’un car eu boi,
tronea-fponca, tponea-tponca, eu sacii în ear,
— se dueea la moară.
— la’ opreşte, măi omule 1— ziee Domnul
Ghristos, — opreşte, să ne suim şi noi, să
trecem...
A oprit omul, s’au suit în car şi au
trecut.
După ce-au trecut şi au mai mers aşa
ea de-aici până în capul satului, se dau jos
şi pleacă mai departe.
Când, iacă, boul omului cade din picioare
şi m oare!
— Iu, uai de mine, Doamne, ce o să mă
fac eu eu carul în druml... Ce-o să mă fac
eu fără bou la car?... — se uăieta omul...
— Au, Doamne, îi omorâşi bietului om
boul...
— Aşal
— Şi ceilalţi trecură pe lângă noi, nici
nu opriră, nu nimic; ba încă să ne orbească
eu stropii de noroi... şi lor nici un cal barem
nu le-ai şchiopătat. .
22

— Aşa e; dar ştii una? Ga să faei pe

om să se gândească mereu la Dumnezeu,
îl mai loueşti şi eu câte-o nenorocire, să ţie
minte... Căei ăştia uor fi ai noştri... Pe când
cei dintâi... nu se mai gândesc de mult la
Dumnezeu... Iar caii, nici să nu creadă că
uor fi ai lor... precum nici împărăţia Geru­
rilor!...

însemnare: Dela Zamfira I. Vasiliu,

Şoearieiu-Ialomita.
„Dumnezeu d ă ;
dar în traistă nu b a g ă !“
e i-e ’a plecat odată Domnul Ghristos eu
Sfântul Petre pe-un drum.
Acuma, au mers ei aşa cât ’or fi mers,
şi li se înfundă drumul, — că era, măi nene,
un noroiu, să nu mai ieşi eu şeapte perechi
de boi. Gând acolo, o căruţă, — un om o
înţepenise, şi caii n’o mai puteau scoate..
Iar el ce credeţi că făcea? Se înuârtea
împrejurul ei şi se ruga, — înehinându-se
m ereu:
— „Doamne, Doamnei Ajută-mi Doamne,
să scot şi eu căruţa asta din noroiu,
Doamne!
Şi iar făcea alt rând de cruci, ocolind
căruţa:
— Gândeşte-te, Doamne, la păcătosul
de mine şi uino-mi într’ajutor, o, Doamne,
Dumnezeule!...
24

Şi numai atâtl Iar ea să pună umărul,

ori măear să împingă, ferit-a Sfântul, — eă-i
era frică, poate eă frângea ure-o leueă !...
Aşa zăul...
— Hai, Doamne, să-i ajutăm omului la
neuole, — zice Sf. Petre
— Nul
— De ee, Doamne ?
— C’aşa ureau eu !
Şi pleacă.
M erg mai departe şi iar dau peste o
altă mocirlă ’n drum, eă pe semne plouase
mult, — şi iar o căruţă, mâna, „să dea ’n
goale“... Când hop! Se înpotmoleşte şi
astal...
Se dă omul jos, pune umărul la leueă
şi ’neepe să dea bice cailor, făcând o gură,
de băgase caii în sperieţi. Hâţ încolo, hâţ
încoace, luară ei din loc niţel, dar iar opriră...
Şi iar: pliuţ1 Cu biciul în cai, şi dă iar
gu ră:
— Hi, eail Hi, caii tatii!...
Şi iar pliuţ, pliuţ! eu biciul de-a lungul
spinărilor...
Când iacă uine Domnul Christos eu Sf.
Petre.
 25

Zice Christos :
— Hai Petre, hai să scoată bietul om
din noroiu...
— Hai, Doamne!
Pun umărul şi scot.
Şi omul pleacă.
Şi întreabă Sf. P etre:
— Bine, Doamne, ăstuia i-ajutarăm să
scoată căruţa din noroiu, că bătea şi făcea
o gură pe bieţii cai, de credeai e’aei o să
le rămână oasele...
— Aşa e ; dar uăzuşi, că cel-dintâiu
numai eă sta, se închina şi se ruga; dar de
pus mâna, Doamne păzeşte s’o pună /... Apoi
de, Domnul dă omului, iar de băgat in sac nu 1
Acum înţeleg, Doamne! Aşa e!...
Şi au plecat mai departe...

Imnemneire: Dela /. I. Vasiliu, din Şocar/e/u-lalomiţa.

 Busuiocul.
După ee Domnul nostru Isus Christos a
primit moarte, pe mormântul Lui, — ei-eă
tocmai din eapu-1, — au răsărit nişte fire de
busuioc; dar eu ee n’a auut până atunci:
cu miros 1
Aşa-dar, se zice eă mai înainte, busu­
iocul n’auea miros.
Iar când Maria Magdalena a uenit la mor­
mântul lui Isus, la tămâiat, a găsit ăst ţor-
foloş de fire, şi având miros, a zis :
— De-aeum înainte, să nu se uite taina
asta; lumea se ua boteza eu busuioc înmuiat
în apă...
Busuiocul are un miros frumos, — c ’a
ereseut din capul lui Isus!
Când eineua a lăsat uorbă, ea după
moarte să-l desgroape la şapte ani ea să-l
eomânde a două oară şi dacă o mirosi a
busuioc, semn că acela a fost curat în uiaţă
 2?

ca Domnul Isus; — iar dacă nu, atunci, semn

că acela a auut destule păcate cât a trăit...
0u busuioc a fost botezat lsus Ghristos
în apa Iordanului, de către loan Botezătorul
şi, ea semn măreţ de recunoştinţă şi credinţă,
se botează şi acum creştinii.
Busuiocul se pune şi la icoane.
După unii, busuiocul mai înseamnă şi
„sărăcie“, — mai ales atunci când se pri­
meşte o floare sau o frunză în epistolă.
Alţii mai zic, că după floarea busuiocului,
s’a găsit mormântul lui lsus.
Busuiocul este şi floarea tinereţii, a
dragostei, şi mai ales, începutul ei. Douadă
şi cântecul:
....Busuioace,
Nu te-ai coace,
Nici sămâneioară n'ai face;
Că din sămâneioara ta
S a năstimit dragostea!...

NOTĂ. Diri eom. Boureni, jud. Dolj.

 Mirosul busuiocului1).
Sfântul loan Botezătorul, auea mare
neeaz pe Irodiada, fiindcă luase de bărbat
pe Irod, împăratul Iudeilor, eare mai înainte
îi fusese cumnat. Aşa că, de câte ori se
ducea la biserică, de atâtea ori o mustra,
zieându-i că rugăciunile, cari le făcea, nu
sunt primite de Dumnezeu...

întruna din zile, pe timpurile acelea,

Irod împăratul a dat un ospăţ mare la curte,
la care a chemat mai toţi deregătorii ţării.
După atâta chef şi joc; s'a ajuns eu
uorba ea să joace şi fata Irodiadei, Salomeea,
orice ua uoi; dar numat să joace.
Da început ea n’a urut, măcar că toţi îi
■ făgăduiseră să-i dea orice le ua cere. Mai

') Ga urmare la piesa „Busuiocul", mai adaog

şi această legendă, ea variantă, ea să poată, la neuoie,
să uşurese pe folklorist în ale sale cercetări.
 29

apoi însă s’a răsgândit şt a dat fuga la

mamă-sa de i-a spus tărăşenia şi s’o înueţe
ee să facă.
Mâne-sa, atât i-a fost; îi uenise şi ei
aeum apa la moară şi a înuăţat-o aşa:
— Mamă dragă, dacă ei au ehef să te
uadă jucând, şi ţin la asta foarte mult, eere-le
capul lui Sfântul Ion Botezătorul pe tipsie,
însă după ee uei juca...
— Bine, mamă dragă, aşa am să fac...
Şi fata, într’un suflet a fost în odaia
boierilor, a făcut ee-o fi mai făcut ea să fie
iarăşi rugată şi a început să joace... Şi ei-eă
juca... juca... măi, tată, de, aaaş!... Credeai
că nu-l trup omenesc!... Nu se găsea în
lume, pe uremea aceea, încă o astfel de ju­
cătoare... Aşa joeote a jucat!...
Boierii au rămas încremeniţi când au
uăzut astfel de joc, de care nici nu mai uă-
zuseră şi nici nu mai auziseră până atunci,
şi nici de atunci încoace!...
Iar când a isprăuit de jucat, le-a cerut
făgăduinţa, le-a cerut, la eeeaee nu se
aşteptau boierii: le-a cerut capul lui... Sfântul
loan Botezătorul pe tipsie!,..
30

Gând au auzit aşa boierii, au înlemniţi...

Cum să taie ei napul unui om aşa de treabă
şi bun?!... Dar au trebuit să facă aşa, eăei
aşa şi-au dat euuântul..
Şi capul Sfântului loan Botezătorul a
fost tăiat 1
Iar când a intrat călăul eu capul sân­
gerând, pe tipsie, în odaia oaspeţilor, odată
au ameţit eu toţii şi au început să tremure...
— îi prinseră frigurile, — şi ei-eă de-atunci
sunt lăsate ele, pe faţa pământului!...
L-au ucis, şi pace 1
Apoi au poruncit să-i îngroape capul
într’un loe şi trupul într’altul, — poate că
tot după cererea Irodiadei.

He, îneoaee-îneoaee, nu-ş’ la cât s’a

poruncit de cine s’o fi poruncit, să se caute
capul lui Sfântul loan. Şi l-au fost tot căutat
cât l-or ft căutat, şi tomite într’un loe, plin
de buruieni, au găsit un ţorţoloş doar ieşit
afară din pământ (cine ştie a câta oară 1)
S ’au gândit toţi că : ee-o să fie ? L-au mirosit
şi avea miros.
 31

Şi uine unul şt le spune :

— Măi, ăsta e busuioc (eă lumea nu-l
cunoştea bine), ee, nu-l mai cunoaşteţi?....
Dar uăd ee n’am mai uăzut: uăd eă miroasă
a m orţi Mira-te-ai! Să nu fie aici capul lui
Sfântul loan?...
Au căutat şi l-au găsit.
Şi ei-eă de-atunci are miros, busuiocul!...

NOTĂ. — Din eom. Boureni, jud. Dolj.

Finul lui Sfântul Arhanghel.
Un om a auut douisprezeee copiii; i-a
murit unsprezece şi i-a mai rămas unul, şi
şi-ala ne-botezat.
Aşa, el, ce s'a gândit? — Hai să plec
la drum; şi pe eine-oiu întâlni întâi, pe-ala
să-l puiu naş copilului... Şi, poate astfel,
1-oiu scăpa barem p e’sta din ghiarele morţii...
Bun 1
Acuma, mergând el eu băiatul de mână,
pe drum, că era destul de măricel, se în­
tâlneşte eu un om, — Sfeti Aranghel —, şi-i
z ic e :
— Cine eşti tu?
— Eu ? Eu sânt Sfeti Aranghel; da’ ce
urei ?
— Vreau să creştinez copilul ăsta şi
n’are cine mi-l boteza, şi... şi dacă urei, bo­
tează-mi-1 tu...
— Ţi-1 botez, bine...
S’a dus eu el acasă şi i l-a botezat.
 33

După botez, Sfeti Aranghel i-a spus lui

finu-său:
— Fine, tu ai să trăieşti numai optspre­
zece ani de-aeum înainte 1...
— Păi di ce, naşule? De ee tocmai
atunci să m or?! In floare!...
— Atunci ţi-e dat ţie să mori... Dar,
fiindcă te botezai eu, să-ţi fac un b in e : ăşti
optsprezece ani, cum zici, sunt puţini; da’ o
să-ţi fac o luna, — un an, ca să ue 2 i şi tu
ee este uiaţa...
— Aşa ?
— Aşa!... Da’ stai... Până atunci o să
te fac doftor, ea să uindeei lumea... Vrei ?
- - Vreau, cum nu!
— Aşa-dar, când ai să ajungi în sate,
să strigi: — „Doftor bun! Doftor bun!...“ Şi
n’o să mai ai răgaz, uindeeând...
Bine, naşule, bine...
— Şi ţine minte: când me-i uedea pe
mine la picioarele bolnauilor, — da’ tu uezi,
cată să fii tot la capul lor, — să le spui că
se fac sănătoşi; iar dacă nu, nu!...
— Aşa am să fac, naşule...
— Şi ascultă, să cei bani cât îi urea,
că ei n’au încotro, trebuie să-ţi dear; iar de
34

au ţl-o da, să le spui eă n’au niei-un leac!

Aşa 1...
— Bine, naşule!...
Şi s'au despărţit.
După asta, nu-ş ce-o fi mai trecut, eă
tatăl ăstui doftor a murit...
Şi s’a pus pe meserie, finul nostru...
A uindeeat pe Cutare, a luat bani; a
ulndeeat pe Cutare, a luat bani!... Păn’ s'a
îmbogăţit de nu mai auea ce să mai facă
banilor... Dar tot i s’apropia sfârşitul uieţii,
i se tot apropia!... Păn’ i-a şi uenit...
Atunci ueni naşu-său, — Sfeti Aranghel,
— să-i ia sufletul.
El, — finul, — nu, ea să-l mai amâle
eât-de-eât...
— Barem zece zile, naşule, mai
amână-mă...
Şi Sfântul Aranghel l-a ascultat.
— Bine, fine, fie încă zece zile...
El, — finul, — ce s’a gândit să facă
atunci, ea să poată să-l înşele pe naşu-său
şi să scape? S ’a mânjit pe o c h i1) eu fu­
ningine, apoi s’a dus în pădure de s’a băgat
într’o scorbură de copac, — s’a pitulat omul,
Pe fajă.
 35

— ea să nu-l mai găsească... naşu-său,

Sfântul Aranghel 1
Da’ naşu’-său, — îl ştia el, — îl lăsă să
facă ee ua urea.
Aşa, Sfântul Aranghel, se face eă-1 caută
prin pădure.. 11 caută îneolo, îl caută pe
dincolo, - nu e, nu el
Se face că strigă:
— lluu... mă fine, măăă!.., Dino, mă
eă-ţi mai dau încă zece ai de-i buni de trăit..-
Cum aude finu-său astfel, iasă de colo,
de unde era băgat, eu ochii plini de funin­
gine, că se gândise, că dae’o da Sfeti A -
ranghel peste el, n’o să-l cunoască...
Şi dă de naşu-său:
— Da’ ee-o mai fi, fine?
— Bine naşule, ee să fie...
— Da’ de pe unde uii ?...
— la’ de pe-aei...
— Da’ nu mergem încoace ?
— Ba să mergem...
Şi au luat-o la drum.
Mergând ei, aşa, dau de-o fântână, şi
cum le era sete, beu întâi Sfântul Aranghel,
şi, când să bea şi finu-său... îi şi luă naşu-
său sufletul...
3*
36

...Mai merg ee mai merg înainte, şi lui

finu-său iar îi uine sete şi urea să se în­
toarcă iar la fântână, că-şi uitase şi-o batistă...
— Naşule, iar îmi ueni sete şi-mi parme
uitai şi batista la fântână...
— Du-te de-ţi bea apă, fine, şi ia-ţi şi
batista...
Şi s’a dus.
Când a ajuns acolo la fântână, nici n’a
putut să s’apropie, că puţea... de ziceai...
Doamne!...
Şi a luat-o iar, fuga, înapoi, după Sfântul
Aranghel.
— Ei, ee făeuşi, fine? Beuşi apă?...
— Da’ de unde, naşule; nu băui, că nu
mă putui apropia...
— Şi de ee nu te putuşi apropia ?...
— Ce să te apropii, naşule, că lângă
fântână era un stâru, şi, puţea, de ziceai...
Doamnei... Te trăznea ’n cap, nu alta!...
— ’Păi... fine, ala era chiar trupul tău!...
Şi a rămas ea de-atunci lumea îi zice
lui Sfântul Arhanghel şi „naşu“. Zieătoarea:
„Dă, el, naşu-său peste el...“ — adică o să
moară el, acela, odată!

NOTĂ. — Din com. Barca, jud. Dolj.

 Sfântul Spiridon.
Intr’o zi, DiaDolul se preface în om şi se
duce la Sft. Spiridon, să-i lucreze nişte pan­
tofi, — şi nu-l găseşte acasă. Şi, ce face ?
S’apueă şi-i scoate un picior dela scaun,
— e’atunei seaunile eismăreşti aueau patru
picioare, — şi l’aruncă cine ştie unde; apoi
aşteaptă să uie Sft. Spiridon.
Când intră Sfântul, omul de c o lo :
— Bună-ziua!
— Mulţumim dumitale 1
Şi Sft. Spiridon, când să stea, se rosto­
goleşte eu scaun eu tot...
— Ei, şi asta i una! Cin mi-o fi scos pi­
ciorul scaunului?...
Ăla de c o lo :
— Câreiumarul din colţ ..
— Aşa zău...
— Aşa, aşal...
Se duce Sft. Spiridon la cârciumar şi-l.
ia la trei:
38

— Da' bine, jupâne, n’ai auut de lucru?...

De ce mi-ai scos piciorul scaunului şt l-ai
luat ?...
Acuma, eâreiumarul, crezând că glu­
meşte, îi z ic e :
— la’ lasă uorba aia Sfinte Spiridoane,
şi ia de-aiei de gustă... Ge zici?... Face?...
Luă Sft. Spiridon 0 duşeă, o trase pe
gât şi scrâşni din dinţi:
— A... Da’ straşnică, nene l Mai ad’ una.;.
Şi una câte una, până s’a... eherehelit
bine de totl...
Apoi pleacă acasă, împletieindu-se pe
două cărări... Acolo găseşte iar pe omul
acela, aştepta...
— Ei, ai găsit piciorul scaunului? — îl
întrebă.
— Da’ de unde... — răspunde Sft. Spi­
ridon, sughiţând...
— La cealaltă cârciumă nu l-ai căutat?...
— Nul...
— Păi, aeolo trebuie să fie, frate dragă...
Şi pleacă înapoi şi la eâreiumarul acela :
— Bună ziua...
— Bună să-ţi fie inima, ea rachiul Vi­
nerea, Sfinte Spiridoane... Gu chef, ai?...
 39

— Gu, eu... l-auzi ee-mi spune un om,

eă ei-eă d-ta mi-ai luat un picior dela un
scaun... Să mi-l dai...
Şi-i întinde o tărăbuşcă de ţuică;
— la’ ţine iei şi uezi, ăsta e ?...
la Sft. Spiridon şi de-aiei o duşeă, două,
trei şi pleacă făcut acasă...
Omul plecase.
A doua zi, Marţi, — eă eri fusese Luni, —
n’auea Sft. Spiridon astâmpăr, eă nu găsea
piciorul scaunului, — după el, iar pe la câr­
ciumi, azi treaz, eă eri, barem, nu ştia ce
face... Şi s’a încurcat tot aşa ea Luni...
Miercuri nici o iotă alături...
Ge bine îl ameginise Diauolul!
Iar joi, când se seoală de dimineaţă, se
gândeşte:
— Oare, dacă nu găsesc piciorul scau­
nului, pe trei picioare nu se poate sta?...
S’apueă şi mută unul mai într’o parte şi
uede eă e bine...
— Iote măi... De ce n’am făcut eu aşa
de Luni?... Iacă azi e jo i: trei zile m’amţinut
de blestemăţii... luându-mă după unul şi altul...
Pe semne eă Diauolul îşi uârâse coada...
40

... Şi ei-eă de-atunei au rămas seaunile

eismăreşti eu trei picioare; iar eismarii beau
trei zile din săptămână şi apoi s’apueă de
lucru!:.. Unde-a fost aşa şi Sft. Spiridon, —
patroul lor!

însemnare. Din (Sâldău—Ialomiţa.

 Cojocarii.
lntr’o zi, Sfântul llie se pomeneşte eu
Dracul eă-l întreabă:
— Et, Sfinte llie, dar cojocarii sunt ai
mei, ori ai tăi?
Pe semne eă numai cojocarii mai rămă­
seseră nedâruiţi nimănui de Dumnezeu, căci
uitase, poate...
— Să cam uedem, Necurate...
Şi se înuoiră să facă fiecare câte un
c o jo c ; iar care l’o isprăui mai înainte, al
aceluia să fie...
Aşa.
Acuma Sgâmbea, pismătăreţ pe fericirea
oamenilor, şi-a pus toată întunecimea minţii
lui eă doar doar l’o înşela pe Sfânt să-i ia
cojocarii, — s’apueă şi făcu o singură aţă
dintr’un seul întreg, ea să nu piardă uremea
eu făcutul ei, o trase prin dulcea lui gură,
a băgat-o în ac şi a înhămat un catâr s ’o
tragă atunci când el o eusea...
42

Iar Sfântul llie, ce-a făcut ? A făcut aţele

cum se fac şi azi de cojocari şi cusea el
singur...
Aşa că pân’ să împungă Qhitcu odată
şi să tragă aţa eu catârul, Sf. llie da mai
gata un seul, — şi aşa au mers lucrurile,
e’a isprăuit el înainte de cusut cojocul...
— Iacă Daduleo, — îi zice Sf. llie, —
gata cojocul...
Şi de necaz, diauolul, când a lipit catârul
e ’o dârjală, odată s’a opintit în ham, a suârllt
eu picioarele de din ’napoi şi a rupt firul!...
— Ma, barem să ai şi tu un narau...
Şi d’atunei suârle catârul eu picioarele
şi sare în sus eu omul călare şi-l trânteşte
de face groapă eu e l!
Şi cojocarii au trecut de partea lui Sf. llie.
Şi tot de-atunei ei-eă cojocarii îşi au
sărbătoarea lor Sf. llie ; şi nu ştiu de-o fi
auzit eineua de cojocar trăsnit...

însemnare: Din Galdău-lalomita.

 Sfântul Petre şi lupii.
Numai ee este orânduit de Sfântul Petre,
numai aeeia, fie jiganie, ori fie om, — cade
în gura lupilor! Că dae’ar fi după uoia lor,
ei ar sări la oriee. Altmintrelea, Sfântul Petre
îi ţine sdrauăn în lanţ; iar dacă de foame
eâte-odată se reped şi la eeeaee le iese
în eale, fără însă a le fi hotărât, atunei
li se încleştează gurile, de nu pot face
nimic; elănţăne din dinţi, ori li se înmoaie
fălcile...
Chiar mie unuia să uedeţi ee mi s’a în­
tâmplat.
Eram la purcăreaţă, în baltăl), unde
aueam turma de porci. Şi, cum lupilor le
plac mult porcii, a şi uenit unul într’o noapte.
Mă uitam la el cum mă uit la dumneata;
>) ln general, locul cuprins între Boreea şi Dunăre,
locuitorii îl numesc „Baltă“, lo c jos. De fapt sunt multe
bălţi de pescuit, loc eultiuabil, precum şi loc de păscut
uitele.
44

dar n’aueam niei-o putere... A urut el să se

repeadă la un porc, însă eu mirare am uăzut
eă a înlemnit pe loe şi clănţănea din dinţi!...
li încleştase Sfântul Petre fălcile...
Apoi a plecat aşa cum a uenit, eu câinii
după el...
Acum J) îi uăd eă umblă nesupăraţi prin
sat după hrană. Asta e a doua noapte! Găei
uorba c e e a : dacă nu-t puşcă, iar eâinii rari,
ce poţi să le faci eu chiotul?... Ba, eâte-un
biet câine scăpat din mâna Nemţilor, îi mai
petrece eu lătratul, până sar curtea*2)...
Acu’, ei-e’a fost o femeie care s’a apucat
să toarcă în ziua de „Lanţul Sfântului Petre“.3)
l-a zis o ueeină să nu lucreze; i-a tot
zis, dar de geaba! Gu cine era să se în­
ţeleagă?...
— Nu mai lucra în ziua asta, tu, eă, fe­
rească Dumnezeu, te afli eumua ur’odată pe
ur’un drum, şi te mănâncă lupii...
— D ai 0 să-mi mănânce cotul!...
— Bine!

21 Februarie 1917.
2) Vorba eeea: „Lupul treee, eâinii latrăl“
3) 14 Martie, Filipii.
 Şi nu-ş ce-a mai trecut, eă într’o noapte
de iarnă ea asta, a eşit pe-afară, şi-un lup
pare’ar fi aşteptat-o, haţ, şi-o apucă...
Şi aci a sfâşiat-o!...
Se împliniseră uorbele ueeină-sa!
Şi de-aia nu e bine să lucrezi în ziua
asta; ei să asculţi de uorbele bătrâneşti,
căci sunt uorbe sfinte l

NOTA. — Din eom. ŞoeaPiciu, jud. Ialomiţa.

 O âtpâ c e fito p l
Vorbele acestea de demult îţi dau pri­
lejul, cetiforule, să asculţi inţelepciunile oa­
menilor din vremile trecute. Ş i atunci au trăit
oameni, cari şi-au bătut capul cu fapta şi
răsplata, cu bogăţia şi sărăcia in legătură
cu inima bună, cu hărnicia şi cu lenea ome­
nească, cu pricina mirosului minunat al bu­
suiocului, cu dulceaţa mierei de albină, cu
lungimea şi scurţimea vieţii oamenilor şi altele.
Ş i întrebărilor, aşa cum şi le-au pus în
broşura de faţă, le-au răspuns fraţi de-ai
noştri din Vechiul Regat. Cu mult bun-simţ
şi cu pătrundere, încât povestirile şi legen­
dele astea pot sta cu cinste în colecţia noastră.
Cu multă bucurie publicăm legendele
aeestea din Vechiul Regat în biblioteca noastră
din Ardeal. Aşa, încet pe’ncetul, cunos-
cându-ne tot mai bine ne vom iubi tot mai
mult şi mai mult.
 Cuprinsul
Pag.

1. De eând e m ie r e a ........................................ 3
2. M o a r a .......................................................... 16
3. Legenda carului............................................ 8
4. Zapisul lu p u l u i ....................................... 11
5. Finul lui Sfântul Petre, sau uârsta oamenilor 13
6. Nedumerirea lui Sf. P e t r e ........................... 20
7. „Dumnezeu dă; dar în traistă nu b a g ă !“ . 23
8. Busuiocul...................................................... 26
9. Mirosul busuiocului....................................... 28
10. Finul lui Sfântul A r h a n g h e l....................... 32
11. Sfântul S p irid o n ...........................................37
12. Cojocarii.......................................................41
13. Sfântul Petre şi l u p i i ...................................43
14. Cuprinsul.......................................................47
De ace la ş a u to r:
In Biblioteca poporală „Neamul Româ­
nesc“ — Vălenii-de-Munte :
1. Nr. 1. Cântece ale poporului. 1— 1908. (Epuizat.)
2. „ 2. Snoaue şi legende poporale — 1908.
(Epuizat.)
3. „ 3. Cântece ale poporuIui.U— 1908. (Epuizat.)
4. „ 4 . „ „ „ 111— 1908.
5. „ 8. La 'namiaz, la umbra carului. — Snoaue
şi pouestiri. 1912. (Epuizat.)
6. „ 9. Isprăui. — 1913. (Epuizat.)

în Biblioteca „Ion Creangă“ — Bârlad:

7. Nr. 4. Flori de câ m p .— Doine Olteneşti. 1914.

în „Biblioteca folbloristieă“ — Craioua :

8. Nr. 18. Din Boureni. — Vorbe de elaeă. — 1915.
9. „ 21. Folhlorişiii noştri: — Biografii şi por­
trete. îl, de Şt. St. Tuţeseu.

în Biblioteca popul. „Ramuri" — Craioua:

10. Nr. 5—8. Cântări de stea şi Colinde. 1923.
11. „ 10. Moşteniri. — Pouestiri. legende şi
amintiri istorice. — 1926.

în „Biblioteca pentru toţi“ — Bucureşti:

12. Poueşti oltene. — (Sub tipar.)

Editura proprie:
13. De Serbatori. — Colinde. — Sibiiu, 1920.
14. Din Boureni pănan Cotane. — Dafii — în co­
laborare eu Şt. St. Tuţeseu. — Făgăraş.
1923.
 „ECONOMUL“
institut de credit şi economii, societate anonimă
Capitalul social deplin uărsat:
L e i 5 , 0 0 0 . 0 0 0 '-
CLU J , C alea Reg. Ferd in an d N r. 2 6
T e le fo n : 415

Filiala : LUDUŞ, judeful Turda

C e l m a l u e e h iu in stitu t d e c r e d i t r o m â n e s c în Cluj
Fondat la anul 1886

Primeşte: Depuneri spre fruetijteare în eondi- M

fiuni fauorabile.
Ineuuiinfează: Tot felul de împrumuturi. N
Mijloceşte: Trimiterea de bani din America.

!! AGRICULTORI !!
adresafi-Vă pentru

MAŞINI AGRICOLE de tot felul

PLUGURI >SACK«, MAŞINI de SEMĂNAT etc.
BATOZE MÂV«, MOTOARE »DEUTZ«

SIBIIU — STRADA SĂRII Nr. 22.

 BANCA AGRARA
S. A., CLUJ
este cea mal mare bancă românească
înfiinţată după răsboiu, spre a ueni în
ajutorul populaţiei dela sate prin
credite eftine şi de lungă
durată.

Primeşte d e p u n e ri Are legături in toate

spre fructificare în fările şi în special în
eondifiunile cele mai A m erica, de unde
auantafoase; impo­ poate să îneasseze
zitul către stat se cecuri şi oriee plăţi
plăteşte de bancă. ar ueni în ţară.

Îndreptaţi-Vă cu toată încrederea

cătră BANCA AGRARĂ!