ANALIZATORUL OPTIC

GLOBUL OCULAR

Se află situat în orbită, la nivelul bazei acesteia, fiind separat de

ţesutul celular grăsos al orbitei printr-o lamă conjunctivală numită capoula
lui Tenon. Globul ocular este protejat anterior de cele 2 pleoape care închid
baza orbitei.
De formă sferoidală globul ocular este alcătuit din 3 membrane
dispuse concentric, ce delimitează un spaţiu în care se află mediile
transparente şi refrigerente ce constituie aparatul dioptric care are rolul de a
concentra razele luminoase.
Cele 3 membrane sunt:
1. membrana fibroasă sau sclerotica
2. membrana vasculară sau coroida
3. membrana internă sau retina
Mediile transparente şi refrigerente sunt reprezentate de:
1. corneea transparentă
2. umoarea apoasă – dispusă în camera anterioară a globului ocular
3. cristalinul – o lentilă biconvexă
4. corpul vitros – situat în camera posterioară a globului ocular.
Globul ocular prezintă un pol anterior şi un pol posterior ce sunt unuţi
prin axul globului ocular. Se diferenţiază 2 axe ale globului ocular:
A. Axul extern se întinde de la punctul cel mai proeminent al feţei
anterioare a corneei până la punctul cel mai proeminent al polului
posterior, având o valoare de 24 cm.
B. Axul intern uneşte faţa posterioară a corneei cu punctul cel mai
proeminent al retinei şi măsoară 21 cm. Cele 2 axe coincid cu
axul optic ce se diferenţiază de axul vizual ce este situat între
obiectul fixat cu privirea şi punctul de acuitate vizuală maximă de
pe retină reprezentat de foveea centralis. Cele 2 axe optic şi vizual
se întretaie la nivelul cristalinului în unghi ascuţit.
O linie circulară dusă la jumătatea distanţei dintre cei 2 poli constituie
ecuatorul, ce împarte globul ocular în 2 hemisfere: anterioară, respectiv
posterioară.
Diametrul transversal al globului ocular este de 23,5 mm, iar
diametrul vertical al globului oculară este de 23 mm.

MEMBRANA FIBROASĂ

1
 Membrana fibroasă constituie învelişul extern al globului ocular. Ea
este formată din 2 porţiuni:
- una dispusă posterior reprezentată de scelrotică.
- alta dispusă antrerior, repreezntată de corneea transparentă.
SCLEROTICA
Prezintă 2 feţe: externă şi internă şi 2 orificii: anterior la nivelul căruia
se continuă cu corneea şi posterior determinat de trecerea nervului optic.
Sclerotica este o membrană fibroasă rezistentă alcătuită din stratul
propriu al scleroticii ce este tapetat la suprafaţă de o lamă conjuncitvală,
lama episclerală. O altă lamă conjunctivală căptuşeşte intern stratul propriu.
Numită lama fusca ea uneşte oclerotica de coroidă.
Stratul propriu este alcătuit din fibre conjunctivale grupate în fascicole
ce se întretaie formând o reţea cu ochiurile alungite în sens anteroposterior.
De culoare albă, în grosime de 1 mm, ea se subţiază progresiv către
cornee. Ea vine în raport prin suprafaţa externă cu foiţa viscerală a capsulei
lui Tenon şi cu corpul adipos al orbitei. Prin suprafaţa internă vine în raport
cu membrana vasculară.

2
 Orificiul anterior reprezintă limita dintre sclerotică şi cornee
transparentă marcată prin limbul sclerocorneea. Orificiul posterior apare ca o
fosetă crateriformă ce interesează toată grosimea scleroticii acoperită de o
membrană perforată – lama ciuruită. EL reprezintă locul pe unde părăsesc
globul ovular filetele nervoase ale nervului optic.
În apropierea limbului sclerocornean în straturile profunde ale
scleroticii se află canalul venos al lui Schlemm, ce reprezintă una din căile
de scurgere a umorii apoase din camera anterioară.
CORNEEA
Corneea formează porţiunea anterioară a tunicii fibroase.
Ea este transparentă, reprezentând o membrană de înveliş şi un mediu
refrigerent.
Corneea prezintă o faţă anterioară convexă, o faţă posterioară concavă
şi o circumferinţă reprezentată de limbul sclero-cornean la nivelul căruia se
continuă cu sclerotica.

3
 Prezintă o grosime de 0,8 mm. în porţiunea centrală şi 1 mm. la
periferie fiind inextensibilă
Porţiunea cea mai proeminentă a feţei anterioare se numeşte vertexul
cornean şi corespund polului anterior al globului ocular.
Structural corneea este alcătuită din 5 straturi suprapuse:
1. Epiteliul anterior – este un epiteliu pavimentos stratificat alcătuit
din celule cilindrice. Posterior, epiteliul anterior se continuă peste
circumferinţa corneei, cu epiteliul conjunctival formând o
îngroşare circulară a conjunctivei, concentrică cu limbul
sclerocronean, numită inelul conjunctival.
2. Lama elastică anterioară , numită şi membrana lui Bowman este o
formaţiunea conjunctivală ce se continuă cu membrana bazală a
conjunctivei.
3. Ţesutul propriu al corneei reprezintă stratul cel mai gros al
corneei, el este format din lamele de ţesut conjunctiv între care

4
 sunt dispuse celule fixe, reprezentate de fibrocite şi celule mobile
reprezentate de leucocite.
4. Lama elastică posterioară este un produs al endoteliului posterior.
Foarte elastică şi rezistenţă, ea realizează conexiuni cu tunica
vasculară.
5. Endoteliul posterior reprezintă limita corneei faţă de camera
anterioară. Este formată din celule endoteliale cubice ce se
continuă cu epiteliul anterior al irisului.
Corneea este avasaculară. Vasele se opresc la nivelul limbului
slcerocornean, unde se formează o reţea marginală de unde lichidele tisulare
ajung la cornee prin sistemul lacunar.
Inervaţia este realizată de nervii ciliari, ramuri in nervul oftalmic din
trigemen.
MEMBRANA VASCULARĂ
Reprezintă tunica mijlocie a globului ocular.
Datorită bogăţiei de vase sanguine realizează nutriţia globului ocular.
Are un rol important în menţinerea presiunii intraoculare şi în
menţinerea constantă a temperaturii în interiorul globului ocular.
Topografic este subîmpărţităî în 3 zone:
1.Coroida
2Irisul
3.Zona ciliară
1.COROIDA
Este o membrană fină, pigmentată, în grosime de 0,5 mm. De
consistenţă fragilă, de culoare brun-negricioasă, ea căptuşeşte porţiunea
posterioară a globului ocular până la nivelul orei serata.
Prin faţa ei externă vine în raport cu sclerotica de care este legată prin
stratul profund al scleroticii, lamina fusca.
Sub lamina fusca se află stratul vaselor mari în care arterele au un
traiect antero-posterior emiţând numeroase colaterale.
Venele au dispoziţie caracteristică. Astfel ramurile de origine
confluează radiar într-un singur punct, constituind un singur vas venos de
calibru mai mare, care are un traiect răsucit pentru a se uni cu alte vene de
acelaşi calibru. Astfel venele coroidei au un traiect spiralat, caracteristic şi se
numesc vene vorticoase mari: 2 superioare şi 2 inferioare, ce perforează
slcerotica prin 4 puncte diferite situate posterior de ecuator şi vena
oftalmică.
Al treilea strat este stratul capilarelar, alcătuit dintr-o reţea densă de
capilare fine, ce asigură vascularizaţia tunicii externe a retinei ce conţine
celulele receptoare vizuale.

5
 Coroida conţine între vasele ce intră în structura ei ţesut conjunctiv
lax, iar la nivelul laminei fusca şi al stratului vaselor mari, celule pigmentare
care îi conferă culoarea închisă.
Pigmentarea intensă a coroidei realizează camera obscură a aparatului
optic.
Al patrulea strat al coroidei este reprezentat de membrana vitroasă
(lamina bazală) care constituie un produs al celulelor pigmentare.
În porţiunea ei posterioară, coroida este perforată de filetele nervului
optic, iar anterior se continuă la nivelul orei serata cu zona ciliară.

2.ZONA CILIARĂ (CORPUL CILIAR)

Reprezintă porţiunea membranei vasculare situată între ora serata şi
circumferinţa mare a irirsului.
Pe o secţiune sagitală are o formă triunghiulară cu baza orientată
anterior la iris, iar vârful orientat posterior spre ora serata unde se află o zonă
de trecere numită orbiculul ciliar, structurată sub forma unei benzi late de 3
mm.
Zona ciliară este constituită din:
-procesele ciliare
-muşchiul ciliar
PROCESELE CILIARE
În număr de 70 – 90 apar sub forma unor proeminenţe alungite,
dispuse radiar de jur împrejurul cristalinului, formând în totalitate coroana
ciliară.

6
 Lungi de 2 mm, late de 0,1 mm şi groase de 1 mm. au o formă de
piramidă triunghiulară. Baza este orientată către cristalin. Faţa anterioară
aderă la corpul ciliar. Feţele postero-laterale delimitează între ele mici
depresiuni numite văile ciliare. Zonula ciliară (zonula lui Zinn) trece peste

7
văile ciliare transformându-le în spaţii de comunicare cu camera anterioară a
ochiului.
La nivelul proceselor ciliare se formează printr-un proces de
ultrafiltrare a plasmei sanguine umoarea apoasă care este drenată în camera
anterioară.
MUŞCHIUL CILIAR
Este o formaţiune musculară de aspect inelar, situat pe faţa superioară
a corpului ciliar. Este alcătuit din fibre musculare netede, cu dispoziţie
radiară şi circulară. Are o formă triunghiulară, cu vârful orientat spre ora
serata. Structural, muşchiul ciliar este alcătuit din 2 componente: una
superficială ce priveşte spre sclerotică, alcătuită din fibre musculare dispuse
radiar şi alta profundă în raport cu coroana ciliară, alcătuită din fibre
musculare dispuse circular.
Muşchiul ciliar intervine în procesul de acomodare vizuală la distanţă,
astfel încât imaginea să se formeze pe retină, indiferent de distanţa la care se
află obiectul faţă de ochi.
Cum distanţa dintre retină şi centrul optic al cristalinului rămâne fixă
(17 mm) fenomenul de acomodare constă în modificarea razei de curbură a
suprafeţei anterioare a cristalinului consecutiv contracţiei sau relaxării celor
două componente ale muşchiului ciliar.
3. IRIRSUL
Este reprezentat de o membrană de aspect circular care prezintă o
circumferinţă mare ce aderă la porţiunea anterioară a corpului ciliar, o
circumferinţă mică ce delimitează pupila, o faţă anterioară în raport ci
camera anterioară şi o faţă posterioară în raport cu camera posterioară a
ochiului.
Faţa anterioară este convexă şi formează cu corneea unghiul irian.
În structura irisului se diferenţiază 5 straturi:
1. Epiteliul anterior continuă epiteliul posterior al corneei, fiind alcătuit
dintr-un singur rând de celule aplatizate.
2. Membrana bazală anterioară este o lamă subţire şi transparentă ce se
continuă cu membrana bazală posterioară a corneei.
3. Stroma sau ţesutul propriu al irisului este formată din fibre musculare
netede, vase sanguine, filete nervoase, ţesut conjunctiv lax şi celule
conjunctive ce conţin un pigment ce determină culoarea irisului. Aflat
în cantitate redusă determină culoarea albastră a irisului. Dacă
cantitatea de pigment creşte, culoarea irisului devine verde, cenuşie,
brună sau neagră. Tot în structura stromei se află şi fibre musculare,
netede care în funcţie de dispoziţia lor se grupează în: fibre radiare ce
alcătuiesc muşchiul dilatator al pupile şi fibre circulare dispuse

8
 concentric în jurul orificiului pupilar ce alcătuiesc muşchiul sfincter al
pupilei.
Orificiul pupilar limitează cantitatea de lumină care intră în globul
ocular. Are un diametru de 2-8 mm, cu un optim între 2 şi 3 mm.
Modificarea diametrului orificiului pupilar este dependentă de acţiunea
muşchilor sfincter şi dilatator care, sub inervaţia vegetativă, respectiv
parasimpatică determină micşorarea orificiului pupilar: mioză, respectiv
mărirea orificiului pupilar: midrioză.
Vasele sanguine sunt reprezentate de ao. ciliare scurte posterioare, ao.
ciliare lungi posterioare şi ao. ciliare anterioare, toate ramuri ale a. oftalmice
şi care, la periferia irisului formează marele cerc arterial al irisului din care
se desprind:
a. ramuri iriene ce formează micul cerc arterial al irisului.
b. ramuri pentru muşchiul ciliar.
c. ramuri coroidiene ce se îndreaptă către ora serata unde se
anastomozează cu reţeaua coroidiană.
Fibrele nervoase sunt fibre postganglionare parasimpatice cu originea
în melcul accesor al cumolotorului şi simpatice cu originea în nucleul
irdidodilatator din măduva spinării cervico-toracală.
4. Membrana bazală posterioară este o lamă subţire şi transparentă ce se
continuă cu membrana bază a coroidei
5. Epiteliul posterior este constituit din celule cubice dispuse pe 2
rânduri şi care sunt încărcate cu un pigment închis la culoare.

RETINA
Constituie membrana internă (nervoasă) ce conţine celulele receptoare
fotosensibile. Ea reprezintă formaţiunea cea mai importantă din punct de
vedere funcţional, la nivelul ei excitaţia luminoasă este recepţionată şi
transformată în influx nervos ce este condus spre centri nervoşi.
Retina prezintă o suprafaţă externă în raport cu membrana vasculară şi
o suprafaţă internă în raport cu corpul vitros.

Topografic se împarte în 3 porţiuni:

a. retina propriu-zisă
b. retina ciliară ce acoperă corpul ciliar
c. retina iridiană situată pe faţa posterioară a
irisului.
RETINA PROPRIU-ZISĂ
Prezintă un strat extern alcătuit din celule pigmentate colorate în brun
închis. În rest este transparentă şi incoloră. Suprafaţa internă prezintă la

9
nivelul extremităţii posterioare a globului ocular 2 formaţiuni: pata galbenă
şi papila nervului optic.
Pata galbenă (Macula luteea) are o formă ovală cu diametru mare
orientat orizontal de 2-3 mm. În centru este uşor deprimată prezentând o
mică fosetă,fovea centralis, locul în care sunt focaliazte razele de lumină.
Papila nervului optic reprezintă zona unde fibrele nervului optic
părăsesc globul ocular. Coloraţia alb-gălbuie este dată de tecile de mielină ce
îmbracă fibrele nervoase. Papila se află situată la 4 mm. medial şi 1 mm.
superior de polul posterior al globului ocular.
Din punct de vedere funcţional, la nivelul retinei se află 3 tipuri
celulare ce sunt interconectate. Astfel celulele receptoare care primesc
excitaţia luminoasă sunt celule cu conuri şi bastonaşe. Ele sunt celule
specializate, senzoriale, neuroepiteliale. Influxul nervos generat la acest
nivel este transmis către două tipuri de celule nervoase propriu-zise ce
reprezintă protoneuronul, respectiv dentoneuronul căii optice. Prelungirile
axonice ale deutoneuronilor vor constitui nervul optic.

10
 Cele trei tipuri celulare, prin dispoziţia lor, realizează 3 straturi
suprapuse:
a. stratul neuroepitelial alcătuit din celule cu conuri şi bastonaşe.
b. Stratul ganglionar al retinei alcătuit din celulele bipolare ce
constituie protoneuronul căii optice.
c. Stratul ganglionar al nervului optic, constituit din celulele
ganglionare ce constituie deutoneuronul căii optice.
Celulele cu conuri sunt formate dintr-un fragment intern mai dezvoltat
(7mm) şi un fragment extern îngustat, ce conţine un pigment numit
iodopsină.
Celulele cu bastonaşe au formă cilindrică prezentând un fragment
intern de 2 mm. şi un fragment extern ce conţine un pigment numit
rodopsină. Fragmentele interne ale celor 2 tipuri celulare au proprietăţi
contractile, ceea ce le permite efectuarea unor mişcări retinomotoare, astfel
încât la lumină conurile se scurtează, iar bastonaşele se lungesc, proces ce se
inversează la întuneric.
Numărul celulelor cu bastonaşe este de aproximativ 125 milioane, iar
al celor cu conuri de 4 milioane.
La nivelul maculei, celulele cu bastonaşe se răresc, iar în fovea
centralis se află numai celule cu conuri, care sunt strâns alipite şi constituie
în întregime peretele retinei.
Din punct de vedere funcţional, celulele cu conuri recepţionează
culorile şi forma obiectelor, iar celulele cu bastonaşe sunt adaptate pentru
vederea la lumină slabă.
Stratul pigmentar reprezintă stratul extern, fiind alcătuit din celule
dispuse pe un singur rând ce emit numeroase prelungiri interne ce se dispun
în jurul conurilor şi bastonaşelor.
Celulele pigmentare conţin un pigment brun închis numit fuscină. În
întuneric, pigmentul este dispus în corpul celulei; la lumină pigmentul
pătrunde în prelungiri , creând astfel câte o cămăruţă obscură pentru fiecare
celulă cu con şi bastonaş, izolând elementele fotosensibile, permiţând
obţinerea clarităţii şi fineţii percepţiei luminoase.
Protoneuronul căii optice este reprezentat de celulea bipolară ce
constituie stratul ganglionar al retinei. Prin prelungirea ei externă ea face
sinapsă cu prelungirea internă a celulelor cu conuri şi bastonaşe, la nivelul
stratului plexiform extern.
Corpul celulelor bipolare constituie stratul granular intern. Prelungirea
internă a protoneuronului face sinapsă cu deudritele celulelor ganglionare,
formând stratul plexiform intern.

11
 Deutoneuronul căii optice este reprezentat de celulele ganglionare,
care sunt voluminoase, multipolare, cu numeroasele arborizaţii deutritice şi
cu axon lung. Ele constituie stratul ganglionar al nervului optic. Prelungirile
axonice se adună radiar, din toate direcţiile la nivelul papilei nervului optic,
constituind nervul optic.
În ceea ce priveşte modul de interconectare, mai multe celule cu
bastonaşe fac sinapsă cu o singură celulă bipolară, iar mai multe celule
bipolare fac sinapsă cu o singură celulă ganglionară. Se realizează astfel o
concentraţie a excitaţiilor luminoase. În schimb, la nivelul faviei centralis,
fiecare celulă cu con face sinapsă cu o singură celulă bipolară şi cu o singură
celulă ganglionară.

VASCULARIZAŢIA RETINEI
Este independentă de vascularizaţia restului globului ocular şi este
realizată de artera centrală a retinei, ramură a arterei oftalmice. Ea pătrunde
în profunzimea nervului optic cu care pătrunde prin papila nervului optic în
globul ocular, unde se bifurcă în 2 ramuri: superioară şi inferioară, care
fiecare se împarte în 2 ramuri: medială(nazală) şi laterală (temporală). Dacă
ramurile nazale păstrează direcţia iniţială bifurcării, ramurile temporale se
inflectează lateral trecând superior şi inferior de pata galbenă. Din
concavitatea traiectului lor se desprind ramuri maculare.
Toate aceste ramuri se divid mai departe formând o bogată arborizaţie
vasculară. Periferia maculei este foarte bogat vascularizată, în schimb aria
maculei este slab vascularizată, pentru ca favea centralis să fie avasculară.
Ramurile de diviziune ale arterei centrale ale retinei sunt de tip
terminal fără anastomoze, ceea ce explică gravitatea leziunilor ce apar
consecutiv unor obliterări a ramurilor.
Venele urmează, în sens invers, traiectul arterelor. Astfel venele
temporale superioară şi inferioară şi venele nazale superioară şi inferioară
confluează formând ramurile superioară şi inferioară ce drenează în
venacentrală a retinei. Tot aici drenează şi venele mavulare. Vena centrală a
retinei pătrunde în trunchiul nervului optic, părăseşte globul ocular şi
drenează în vena oftalmică superioară sau direct în sinusul cavernos.
RETINA CILIARĂ
Anterior de ora serata retina este redusă la un singur strat epitelial,
format din celule cilindrice, fără celule fotoreceptoare. Ea înveleşte toate
elementele zonei ciliare: orbiculul ciliar, procesele ciliare, căile ciliare.
RETINA IRIDIANĂ
Tapetează faţa posterioară a irisului formand stratul epitelial posterior,
fără a conţine celule fotoreceptoare.

12
 MEDILE TRANSPARENTE SI REFRINGENTE
-Corneea transparenta
-Umoarea apoasă
-Cristalinul
-Corpul vitros
CRISTALINUL
Este o lentilă biconvexă, situat posterior de iris şi orificiul pupilar.
Prezintă spre studiu 2 feţe şi o circumferinţă.
Faţa anterioară este convexă, punctul cel mai proeminent,
reprezentând polul anterior al cristalinului. Pe faţa posterioară punctul cel
mai proeminent este reprezentat de polul posterior.
Linia care uneşte cei 2 poli constituie axul cristalinului ce măsoară 4
mm.şi concide cu axul optic.
Diametrul cristalinului este de 10 mm.
Ca structură, cristalinul este format din substanţa proprie ce cuprinde
un epiteliu şi fibre şi din substanţa ciment interfibrilară. Aceste elemente
sunt învelite de capsula cristalinului (cristaloida) o membrană subţire,
amorfă, rezistentă, cu un grad redus de elasticitate.
Epiteliul cristalinului este de tip cubic, unistratificat, având rol în
generarea fibrelor cristalinului. Acestea sunt de forma unor benzi prismatice,
turtite, lungi de 10 mm. Se formează în tot timpul vieţii, la nivelul
ecuatorului, de unde sunt împinse, deplasate şi se dispun în straturi
concentrice către capsulă.
Prin cele 2 extremităţi, fibrele se întâlnesc şi se unesc prin substanţa
ciment formând razele cristalinului care sunt dispuse pe axul cristalinului.
Dacă la nou născut cristalinul are o consistenţă uniformă, ulterior,
odată cu înaintarea în vârstă, fibrele şi substabnţa interfibrilară prezintă
grade diferite de hidratare şi consistenţă. Astfel, porţiunea centrală a
cristalinului este puţin hidratată fiind mai consistentă, în timp ce porţiunea
periferică este mai hidratată şi mai moale, mai deformabilă şi mai elastică.
Cristalinul îşi modifică curburile sub acţiunea unor forţe ce acţionează
la nivelul ecuatorului.
Ca poziţie, cristalinul se află situat posterior de iris şi de orificiul
pupilar. Circumferinţa mică a irisului vine în raport cu cristaloida anterioară,
iar faţa posterioară vine în raport cu extremitatea anterioară a corpului vitros.
Cristalinul este fixat şi menţinut în această poziţie de zonula ciliară sau
zonula lui Zinn.
ZONULA LUI ZINN
Este o formaţiune circulară dispusă între ecuatorul cristalinului şi
zona ciliară suspendând cristalinul la zona ciliară. La nivelul cristalinului ea

13
se inseră în zona ecuatorului, formând o membrană circulară suprapusă
capsulei ce se numeşte lamela zonulară.
Fibrele sunt dispuse radiar faţă de cristalin, diferenţiindu-se fibre
zonulare anterioare şi fibre zonulare posterioare.
Fibrele anterioare se desprind de pe procesele ciliare, au traiect psteior
şi se inseră pe faţa posterioară a cristalinului. Fibrele posterioare se desprind
la nivelul orei serata de unde au o direcţie anterioară, se încrucişează cu
fibrele anterioare şi se inseră pe capsula feţei anterioare a cristalinului. Între
fibrele anterioare şi cele posterioare, în grosimea zonuleise delimitează un
spaţiu concentric cu ecuatorul cristalinului numit şi canalul lui Petit, ce
comunică cu camera anterioară şi conţine umoare apoasă.
CAMERA ANTERIOARĂ ŞI UMOAREA APOASĂ.
Camera anterioară este un spaţiu delimitat anterior de faţa posterioară
a corneei, iar posterior de faţa anterioară a cristalinului. Peretele anterior este
convex, iar peretele posterior este concav. Are un diametru antero-posterior
de 1,2 mm şi un diametru transversal de 12 mm.
Cei 2 pereţi se întâlnesc în unghi ascuţit, formând circumferinţa
camerei anterioare, loc unde se face infiltrarea umorii apoase.
Circumferinţa camerei,locul de întâlnire al corneei, scleroticii şi
irisului, este închisă de ligamentul pectinat. De formă triunghiulară el se
inseră pe muşchiul ciliar şi pe iris. Format din fascicole şi travee fibroase
prezintă un sistem de spaţii lacunare Fontana, căptuşite de un endoteliu ce
unes camera anterioară cu canalul venos al lui Schlemm prin care este
evacuată umoarea apoasă.
Camera anterioară este subîmpărţită topografic în 2 compoartimente:
a.compartimentul anterior delimitat între faţa posterioară a corneei şi
faţa anterioară a irisului.
b.compartimentul posterior delimitat între faţa posterioară a irisului şi
faţa anterioară a cristalinului şi a zonulei lui Zinn. Acesta este o
cavitate inelară alcătuită din 2 pereţi: anterior şi posterior şi 2
circumferinţe. Mica circumferinţă este foramtă prin alipirea feţei
posterioare a irisului la faţa anterioară a cristalinului. În marea
circumferinţă proemină baza proceselor ciliare între care se
prelungesc recesurile camerei anterioare ce pătrund de-alungul văilor
ciliare.
UMOAREA APOASĂ
Este un lichid transparent care umple cele 2 compartimente ale
camerei anterioare.
Din punct de vedere bionic are o compoziţie asemănătoare plasmei
sanguine, fiind lipsită de proteine.

14
 Are o vâscozitate scăzută datorită prezenţei acidului hialuronic,
menţinut într-o stare de depolimerizare de către hialuronidoza secretată de
procesele ciliare.
Funcţional umoarea apoasă reprezintă principalul transportor pentru
metaboliţii destinaţi cristalinului şi corneei, asigurând şi reglând presiunea
intraoculară.
Este formată la nivelul proceselor ciliare printr-un proces de filtrare şi
dializă a cristaloidelor din plasma capilarelor ciliare, sub influenţa
anhidrazei carbonice.
Umoarea apoasă se formează continuu în cantitate de 2 mm3/minut,
fiind drenată în compartimentul posterior, apoi trece prin spaţiile lacunare
Fontana în compartimentul anterior, de unde, prin canalul venos Schlemm
este drenată în sistemul venos al globului ocular.
CAMERA POSTERIOARĂ ŞI CORPUL VITROS
Camera posterioară este delimitată anterior de cristalin şi zonula lui
Zinn, iar posterior de porţiunea optică a retinei. Camera posterioară este
ocupată de un gel hidratat numit corpul vitros, o substanţă gelatinoasă ce
conţine în proporţie de 98 – 99% apă. Are o consistenţă semifluidă, din care
se izolează o pătură superficială de o consistenţă mai accentuată, ce se
numeşte membrana hialoidiană, care anterior formează o adevărată capsulă
ce se întinde până la ora serata.
Între corpul vitros şi porţiunea optică a retinei se realizează o adeziune
prin capilaritate. În partea anterioară corpul vitros este deprimat, formând
fosa hialoidiană, în care se află faţa posterioară a cristalinului.
În structura corpului vitros se diferenţiează stroma de natură fibrilară,
ce conţine în ochiurile ei, umoarea vitroasă. Aparent omogenă, masa
corpului vitros este divizată în numeroase segmente separate printr-un sistem
de interstiţii ce sunt dispuse concentric la suprafaţă şi radiar în profunzime.
De-a lungul axului anteropostrerior, între polul posterior al cristalinului şi
papila nervului optic, substanţa corpului vitros este aproape lichidă, formând
canalul hialoidian.
ANEXELE GLOBULUI OCULAR
CAPSULA LUI TENON
Este o formaţiune fibroelastică ce înveleşte toată porţiunea sclerală a
globului ocular de la limbul sclerocorneanla orificiul nervului optic. Este
formată de 2 foiţe:
a. foiţa internă sau bulbară care înveleşte şi aderă intim la sclerotică
b. foiţa externă, care este mai groasă, orbitară şi fibroasă.
În porţiunea anterioară, cele două foiţe se apropie şi se unesc în
apropierea limbului sclerocornean, delimitând între ele un spaţiu închis

15
numit spaţiul suprascleral Tenon, care conţine travee conjunctivale laxe, mai
dese în segmentul preecuatorial şi care aderă la tecile muşchilor extrinseci ai
globului ocular.
Suprafaţa exterioară, orbitară, a capsulei este convexă, fiind divizată
în 2 segmente: pre şi retroecuatorial.
În segemntul preecuatoriual vine în raport cu conjunctiva bulbară de
care este separată prin spaţiul subconjunctival.
În segmentul retroecuatorial capsula vine în raport cu corpul grăsos al
orbitei.
Circumferinţa capsulei lui Tenon are forma unui orificiu circular,
situat la 3 mm posterior de limbul sclerocornean. Capsula lui Tenon este
perforată posterior de nervul optic şi aderă la teaca acestuia. Capsula este
străbătută şi de cei 7 muşchi extrinseci ai globuluiocular în drumul lor către
inserţia sclerală. Astfel ea trimite fiecărui muşchi câte o învelitoare
conjunctivă ce îi îmbracă atât corpul muscular cât şi tendonul terminal,
numită teaca musculară. Din tecile musculare se desprind o serie de
expansiuni fibroase, numite prelungiri orbitare, ce unesc tecile la baza
orbitei şi indirect capsula de baza orbitei, asigurând stabilitatea globului
ocular.
MUŞCHII EXTRINSECI AI GLOBULUI OCULAR
Motilitatea globului ocular este realizată de muşchii extrinseci, care
sunt în număr de sapte. Sunt formaţi din fibre musculare striate, beneficiind
de inervaţia nervilor cranieni oculomotor,trohlear si abdunces.
Sunt muşchi lungi, de forma unor panglici, cu fibrele dispuse paralel,
separate printr-un ţesut conjunctivo-elastic. Sunt foarte bine inervaţi (o fibră
nervoasă inervând 6 fibre musculare) astfel încât fineţea şi precizia
mişcărilor efectuate este deosebit de ridicată. Dintre cei 7 muşchi, 6
acţionează direct asupra globului ocular, iar al şaptelea este ridicătorul
pleoapei superioare.
Dintre cei 6 muşchi ai globului ocular, 4 au o direcţie
anteroposterioară şi se numesc muşchii drepţi, iar 2 au o direcţie oblică faţă
de axul sagital al ochiului şi se numesc muşchi oblici.
Toţi cei 4 muşchi drepţi, precum şi orbicularul superior şi ridicătorul
pleoapei superioare au o inserţie comună la nivelul vârfului orbitei prin
mijlocirea unei formaţiuni tendinoase, numită inelul tendinos comun. Numit
tendonul lui Zinn, este situat în dreptul canalului optic, având aspectul de
pâlnie. El este fixat la teaca durală a nervului optic şi la membrana fibroasă
ce închide fisura orbitală superioară.
-Muşchiul drept superior
Muşchii drepţi: -Muşchiul drept inferior

16
 -Muşchiul drept medial
-Muşchiul drept lateral

De la nivelul vârfului orbitei unde se inseră pe inelul tendinos comun

muşchii drepţi au un traiect anterior, îndepărtându-se unul de altul şi se
fixează pe sclerotică în hemisfera anterioară.
Traiectul lor descrie un con muscular a cărui formă se apropie de cea a
piramidei orbitale.
Fiecare muşchi drept alunecă de-a lungul peretelui corespunzător al
orbitei până la nivelul ecuatorului globului ocular, unde se inflectează,
urmează curbura globului ocular, traversează capsula lui Tenon şi atinge
sclerotica sub un unghi ascuţit.
Ca acţiune, cel mai puternnic este muşchiul drept medial, urmat de
dreptul lateral, dreptul inferior şi dreptul superior.
Inserţia pe sclerotică se face prin intermediul unor lame tendinoase,
lungi de 8 mm şi late de 10 mm, fiind situată la aproximativ 5- 8 mm
posterior de limbul sclerocornean.
Muşchii drepţi superior, medial şi inferior sunt inervaţi de perechea a
III-a de nervi cranieni (nervul oculomotor), iar muşchiul drept lateral de
nervul abducens.
Muşchi oblici:-muschiul oblic superior
-muschiul oblic inferior
Alcătuiesc o chingă oblică ce formează cu axul globului ocular un
unghi de 500.
Muşchiul oblic superior: este cel mai lung şi cel mai subşire dintre toţi
muşchii extrinseci. Se inseră pe inelul tendios comun de unde se îndreaptă
anterior până la foseta trahleară a osului frontal. De la acest nivel se continuă
cu un tendon cilindric ce se angajează printr-un inel fibrocartilaginos, apoi
îşi schimbă direcţia, trece pe sub muşchiul drept superior, urmăreşte
convexitatea globului ocular, se lărgeşte în evantai şi se fixează în cadranul
superolateral al hemisferei anterioare.
Este inervat de nervul trohlear (IV).
Muşchiul oblic inferior este cel mai scurt dintre meşchii globului
ocular. Se inseră pe planşeul cavităţii orbitare de unde are un traiect antero-
lateral, trece pe sub meuşchiul drept inferior şi se inseră pe sclerotică în
cadranul inferolateral al hemisferei anterioare. Este inervat de nervul
oculomotor (III).
Funcţional, cei 6 muşchi ai globului ocular se dispun în 3 perechi de
chingi musculare ce au acţiuni reciproce antagoniste.

17
a. Prima chingă este alcătuită din muşchii drept lateral şi drept
medial. Este dispusă în plan orizontal ce corespunde cu planul de
mişcare al globului ocular în plan orizontal. Muşchiul drept lateral
este abductor, iar muşchiul drept medial este adductor.
b. A doua chingă musculară este dispusă în plan vertical şi este
formată din muşchii drept superior şi inferior şi formează cu planul
sagital al globului ocular un unghi de 250. Ca acţiune, muşchiul
drept superior este ridicător, rotator intern şi accesor adductor.
Muşchiul drept inferior este coborâtor, rotator intern şi accesor
adductor.
c. A treia chingă musculară este formată din cei 2 muşchi oblici. Este
dispusă în plan vertical şi formează cu planul sagital ala globului
ocular un unghi de 500.
Ca acţiune, muşchiul oblic superior este rotator înafară, coborâtor şi
accesoriu abductor. Muşshiul oblic inferior este rotator înnăuntru, ridicător şi
abductor.
Mucşhiul ridicător al pleoapei superioare îşi are originea pe orificiul
canalului optic şi pe teaca durală a noervului optic de unde alunecă sub
plafonul orbitei fiind situat superior de muşchiul drept superior. Are un
traiect postero-anterior şi ajuns la marginea supraorbitară devine tendinos, se
întinde în suprafaţă sub formă de evantai şi pătrunde în grosimea pleoapei
superioare, unde se împarte în 2 planuri: lama superficială şi lama profundă.
Ca acţiune este ridicător al pleoapei superioare, descoperind corneea,
fiind antagonist muşchiului orbicular al pleoapelor.
Inervaţia este dată de nervul oculomotor (III).

PLEOAPELE
În număr de două pentru fiecare glob ocvular sunt cute tegumetnare,
dispuse în plan frontal ce închid baza orbitei, Pleoapa superioară este mai
mobilă şi mai întinsă în suprafaţă decât cea inferioară.
Fiecare pleoapă prezintă spre studiu:
- 2 feţe: anterioara si posterioara.
- 2 margini: aderenta si libera.
- 2 extremităţi: dreapta si stanga.

18
 Faţa anterioară: sau cutanată prezintă 2 porţiuni:
- porţiunea centrală, convexă, rigidă, se numeşte tarsală.
- porţiunea periferică, moale, se numeşte orbitară.
Cele două porţiuni ale pleoapelor sunt separate printr-un şanţ curb cu
deschiderea spre marginea liberă a pleoapei, numit şanţul orbito-palpebral.
Faţa posterioară sau conjunctivală este concavă şi se mulează pe
globul ocular. Este constituită din conjunctivă şi are ca limită fundurile de
sac conjunctivale.
Extremităţile în număr de 2, dreaptă şi stângă, fiind situate la unirea
celor 2 margini, se unesc şi formează comisurile palpebrale. Cea medială
este ridicată de ligamentul palpebral medial, iar cea laterală este deprimată
sub forma unui şanţ transversal.
Marginile sunt în număr de 2: aderentă şi liberă. Marginea liberă este
lungă de 3 cm şi lată de 3 mm. Este subîmpărţită de papila lacrimală în 2
porţiuni inegale:
a. porţiunea medială, lacrimală, care reprezintă 1/7 din
lungimea marginii libere. Este lipsită de cili şi conţine
canaliculul lacrimal.
b. Porţiunea ciliară este situată lateral de papila lacrimală. Este
formată din 2 buze separate printr-un interstiţiu. Pe buza
anterioară sunt implantaţi cili asemănători histologic firelor
de păr. Mai numeroşi la nivelul pleoapei superioare, decât la
nivelul pleoapei inferioare.
Buza posterioară, mai scurtă decât cea anterioară, prezintă 25 – 30
de orificii punctiforme ce reprezintă deschiderile glandelor tarsiene.
Interstiţiul este dispus între şiragul cililor şi orificiile glandelor tarsiale
şi constituie zona de trecere dintre tegument şi conjunctivă.
Marginea aderentă răspunde bazei orbitei.
Structural pleoapele sunt constituite din 7 planuri care se suprapun de
la suprafaţă spre profunzime:
1.tegumentul
2.ţesutul celular lax subcutanat
3.stratul muscular striat
4.tesutul celular lax submuscular
5.stratul fibros
6.stratul muscular neted
7.mucoasa conjunctivală
Stratul fibros constituie scheletul pleoapei. Este format dintr-o
porţiune centrală, tarsurile pleoapelor şi dintr-o poţiune periferică,septul
orbitar.

19
 Tarsurile sunt în număr de 2: superior şi inferior. Feţele anterioare sunt
acoperite de muşchiul orbicular, iar feţele posterioare aderă la conjunctivele
palpebrale. Prin extremităţile lor, cele 2 tarsuri se leagă de baza orbitei prin
intermediul a 2 ligamente palpebrale lateral şi medial.
Cele 7 straturi anatomice se pot sistematiza din punct de vedere clinic
în 2 lame:
a. lama anterioară musculocutanată ce cuprinde primele 3 straturi
b. lama posterioară torsoconjunctivală ce cuprinde ultimele 4 straturi
anatomice.
Planul de clivaj dintre cele 2 lame este constituit de stratul lax
submuscular.
Vascularizaţia arterială provine de artera supraorbitară, artera
suborbitară, artera lacrimală şi artera oftalmică ale căror ramuri se grupează
în 2 arcade tarsale situate pe marginile libere ale celor 2 pleoape.
Venele sunt numeroase şi bogat anastomozate, fiind dispuse pe ambele
feţe ale tarsurilor. Reţeaua venoasă retrotarsală drenează în venele orbitei şi
apoi în circulaţia venoasă endocraniana. Reţeaua venoasă pretarsală
drenează în vena facială şi în vena temporală superficială.
Inervaţia este motorie şi senzitivă. Muşchiul orbicular este inervat de
nervul facial iar muşchiul ridicător al pleoapei superioare de nervul
oculomotor. Inervaţia senzitivă este realizată de ramurile nervului trigemen:
nervul oftalmic şi nervul maxilar.

CONJUNCTIVA
Este o membrană mucoasă netedă şi transparentă care uneşte
pleoapele cu globul ocular. Ea tapetează faţa posterioară a pleoapelor, apoi
se răsfrânge şi trece pe globul ocular, acoperind hemisfera anterioară.
Din punct de vedere anatomo-clinic, conjunctiva este împărţită în 3
poţiuni:
-conjunctiva palpebrală
-conjunctiva fundului de sac
-conjunctiva bulbară ( a globului ocular)
Conjunctiva palpebrală sau tarsală începe la marginea liberă a
pleoapelor, apoi tapetează faţa posterioară a tarsurilor. Este subţire, fină, de
culoare roz, intim aderentă la tarsuri.

20
Conjunctiva fundului de sac reprezintă porţiunea de trecere dintre
conjunctiva palpebrală şi cea bulbară. Se delimitează astfel un şanţ
adânc, circular, numit fundul de sac oculoconjunctival. Corespunzător
fiecărei pleoape, acesta se împarte în fundul de sac conjunctival
superior şi fundul de sac conjunctival inferior, ce corespund la suprafaţa
şanţurilor orbitopalpebrale şi regiunilor comisurale.
Conjunctiva bulbară sau oculară este subţire şi fină şi corespunde
succesiv scleroticii şi corneei.
În porţiunea sclerală ea acoperă tendoianele muşchilor drepţi fiind
separată de scleră de un strat de ţesut conjunctiv lax.
În partea corneeană, ţesutul conjunctival lax dispare, astfel încât
conjunctiva fuzionează la capsula lui Tenon.
Structural conjunctiva cuprinde 2 straturi:
A. epiteliul este de tip pavimetos stratificat, nekeratinizat la nivelul
porţiunii palpebrale, cilindric la nivelul fundului de sac, şi
pavimetos stratificat la nivelul porţiunii bulbare.
B. corionul (dermul) este format dintr-un strat superficial de ţesut
conjunctiv, cu un aspect papilar, şi un strat profund format din
ţesut conjunctiv fibros, dens ce conţine vase de sânge, filete
nervoase şi glandele conjunctivei. Acestea se diferenţiază după
formă, structură şi localizare în:
1. glandele acinotubuloase,ocupă fundul de sac conjunctival;
2. glandele tubuloase,sunt localizate în porţiunea torsală a
conjunctivei palpebrale.
3. glandele utriculare,situat paracorneean.

VASCULARIZAŢIA
Arterele realizează două teritorii vasculare.
A.Teritoriul palpebral cuprinde conjunctiva palpebrală a fundului
de sac şi cea bulbară şi este realizat de artera palpebrală.
B.Teritoriul ciliar: cuprinde regiunea inelară pericorneeană şi este
vascularizat de arterele ciliare anterioare.
Venele urmează traiectul arterelor realizând două teritorii:
A.Teritoriul palpebral ce drenează vena facială şi în vena
temporală
superficială.
B.Teritoriul ciliar drenează în venele ciliare şi apoi în vena
oftalmică.

INERVAŢIA

21
 Este realizată de nervii lacrimal, infratrohlear, şi ciliar ramuri ale
nervului oftalmic din trigemen.

APARATUL LACRIMAL
Are rolul de a produce şi a conduce lacrimile;
Lacrimile au rol mecanic facilitând alunecarea pleoapelor pe
globul ocular, menţin umedă şi transparentă corneea, îndepărtează corpii
străini din sacul conjunctival.
Lacrimile sunt secretate de glanda lacrimală apoi sunt drenate în
porţiunea laterală a forninului superior, iar apoi în unghiul medial al
ochiului de unde se scurg prin căile lacrimale până în meantul nazal
inferior.

GLANDA LACRIMALĂ
Este de tip tubulo-acinos compus, situată în porţiunea supero-
antero-laterală a peretelui superior al orbitei.
Tendonul lacrimal al muşchiului ridicător al pleoapei superioare o
împarte în 2 porţiuni:
A. porţiunea orbitală (principală) ocupă foseta lacrimală a osului frontal;
B. porţiunea palpebrală (accesorie) ocupă porţiunea orbitală a pleoapei
superioare.
Glanda lacrimală prezintă un număr 8-12 canale excretorii ce se deschid
în fornixul superior. 3-5 canale sunt principale şi aparţin porţiunii orbitale,
iar 7-8 canale sunt accesorii şi deservesc porţiunea palpebrală.
Vascularizatia provine din a lacrimală şi arterele palpebrale. Venele
drenează în vena oftalmică.
Inervatia este vegetativă: componenta simpatică îşi are originea în
ganglionul cervical superior de unde fibrele postganglionare merg pe
traiectul a carotidei interne, a arterei oftalmice şi a arterei lacrimale.
Componenta parasimpatică îşi are originea în nucleul
lacrimomuconazal ( ataşat morfologic nervului facial), de unde pornesc fibre
preganglionare (prin nervul marele pietros) până la ganglionul pterigopalatin
de unde pornesc fibrele postganglionare ce merg prin nervul zigomatic, apoi
prin ramura comunicantă ajung în nervul lacrimal.
CĂILE LACRIMALE
După ce au fost excretate în fundul de sac conjunctival superior, prin
mişcările

22
pleoapelor, lacrimile sunt adunate în lacul lacrimal situat în unghiul medial
al globului ocular. De la acest nivel prin 2 orificii punctiforme numite
punctele lacrimale şi apoi în sacul lacrimal.
Toate aceste formaţiuni constituie căile lacrimale.
LACUL LACRIMAL
Este un spaţiu de formă triunghiulară delimitat de porţiunile lacrimale,
ale marginilor libere ale celor 2 pleoape.
PUNCTELE LACRIMALE
Sunt 2 mici orificii circulare situate în papilele lacrimale acestea fiind
dispuse la aproximativ 6mm de comisura palpebrală medială. Punctele
lacrimale sunt înconjurate de ţesut conjunctiv dens ce le menţine în
proeminenţă deschise.
CANALELE LACRIMALE
În număr de 2: superior şi inferior continuă punctele lacrimale. Fiecare
canal prezintă o porţiune verticală şi una orizontală. Porţiunea verticală în
lungime de 2,5mm este ascendentă pentru canalul superior respectiv
descendentă pentru canalul inferior. Porţiunea verticală se continuă ce cea
orizontală printr-o dilatare: ampula canalului lacrimal. Porţiunea orizontală
este lungă de 6mm şi în final cele 2 canale se unesc într-un canal comun ce
se varsă în sacul lacrimal.
SACUL LACRIMAL
Este un mic canal membranos, de formă cilindrică ce ocupă fosa
sacului lacrimal de pe peretele medial al orbitei fiind acoperit de o lamă
periostală ce se inseră pe cele 2 creste lacrimale.
Inferior se continuă cu canalul nazo-lacrimal, un conduct aproape cilindric
ce se angajează prin canalul nazo-lacrimal săpat în osul maxilar. Aproape de
deschiderea în meantul nazal inferior canalul nazo-lacrimal prezintă o cută a
mucoasei, numită plica lacrimală.

CĂILE OPTICE
Calea de transmisie a excitaţiilor vizuale este formată din înlănţuirea a
3 neuroni.
Protoneuronul N1, este reprezentat de celulele bipolare a căror
prelungiri dentritice fac sinapsă cu celulele cu conuri şi bastonaşe şi a căror
prelungiri axonice fac sinapsă cu prelungirile dentritice ale deutoneuronului
reprezentat de celulele ganglionare.
Prelungirile axonice ale acestora intră în constituţia nervului optic, a
chiasmei optice, a tracturilor optice şi fac sinapsă cu cel de-al 3-lea neuron
talamocortical situat în corpii geniculaţi laterali ai metatalamusului.

23
 Prin extrapolare stratul celulelor bipolare reprezintă un ganglion
senzitiv desfăşurat în grosimea retinei, iar stratul celulelor ganglionare
echivalează cu un nucleu senzitiv din nevrax în timp ce nervul optic,
chiasma optică şi traiectul optic corespund unui fascicol ascendent
exteriorizat.
La vertebratele inferioare fibrele nervului optic se încrucişează în
totalitate la nivelul chiasmei optice ( vedere monoculară).
La vertebratele superioare (vedere binoculară) încrucişarea la nivelul
chiasmei optice este parţială: jumătate din fibre se încrucişează, iar jumătate
trec direct în tractul de aceiaşi parte.
Din cauza dispozitivului dioptric ½ inferioară a retinei recepţionează
impresiile venite din ½ superioară a câmpului vizual, iar ½ superioară a
retinei recepţionează impresiile din ½ inferioară a câmpului vizual.
Deasemenea ½ temporală a retinei priveşte segmentul nazal al câmpului
vizual, iar ½ nazală a retinei priveşte partea temporală a câmpului.
Axonii deutoneuronilor din segmentul temporal al retinei trec prin
nervul optic şi chiasma optică direct în tractul optic de aceiaşi parte, fără a se
încrucişa. În schimb axonii proveniţi din porţiunea nazală a retinei se
încrucişează în totalitate în chiasma optică şi trec în tractul optic de partea
opusă.
Deci fiecare nerv optic conţin totalitatea fibrelor provenite de la un
glob ocular, iar fiecare trac optic conţine fibre provenite din ½ temporală a
ochiului de aceiaşi parte şi din ½ nazală a ochiului de partea opusă. Acelaşi
proces suferă şi fibrele ce îşi au originea în macula lutea. Prelungirile
aconice ale neuronului talamocortical din corpii geniculaţi laterali intră în
constituţia căii optice centrale sau a radiaţiilor optice. Acestea înconjoară
prelungirea occipitală a ventricolilor lateralişi ajung pe faţa medială a
lobului occipital, la nivelul versanţilor, scizurii calcarine (câmpul A).
Şi la nivelul tracturilor optice există o topografie a fibrelor după cum
urmează: în centru sunt dispuse fibrele de origine maculară iar la periferie
restul de fibre retiniene. În ½ laterale a tractului sunt fibre ce provin din
partea temporală a retinei de aceiaşi parte iar în ½ medială a tractului fibre
din partea nazală a retinei din partea opusă. Somatotopia fibrelor retiniene
din tractul optic se menţin şi în proiecţia lor pe corpii geniculaţi laterali unde
există o proiecţie punct cu punct a retinei şi unde raporturile reciproce ale
diferitelor zone retiniene sunt aproximativ păstrate cu menţiunea că
dimensiunea proiecţiei maculare ocupă ½ din masa totală a corpilor
geniculaţi.
Zona de proiecţie corticală a regiunii maculare reprezintă mai mult
decât ½ din câmpul vizual 17.

24
 Excitaţiile luminoase recepţionate de ½ superioară a retinei se
proiectează pe versantul superior al scizurii calcarine iar cele recepţionate de
½ inferioară a retinei se proiectează în versantul inferior al scizurii calcarine.
Proiecţia maculară se face în porţiunea posterioară a regiunii calcarine.

25