www.medtorrents.

com
I. PARTICULARITĂŢILE ANATOMO-CLINICE ALE ANALIZATORULUI VIZUAL
1. Cele 3 segmente ale analizatorului vizual după Pavlov.
Segmentul periferic= receptioneaza excitatiile exterioare vizuale
Globii oculari + anexe: 1) protectie= orbita, pleoape, conjunctiva, ap lacrimal
2) motilitate= musculatura extrinseca
Caile nervoase= conduce influxul ce porneste de la segmentul periferic spre scoarta cerebrala; caile optice
alcatuite din fibrele n.optic si o serie de ganglioni de legatura: corpii geniculati externi, tuberculul cvadrigemen
anterior
Segmentul cortical central= in regiunea occipitala a scoartei cerebrale de o parte si de alta a fisurii calcariene unde
se formeaza senzatia vizuala

2. Structura orbitei şi conţinutul ei.

Orbitele prezinta 2 cavitati osoase, situate in masivul facial, de forma unei piramide cu 4 laturi, ale carei baze
sunt orientate anterior si exterior, iar varful posterior si interior. Ele protejeaza globii oculari. Volumul orbitei
=30cm2, iar profunzimea=50mm.
Axele orbitelor nu sunt paralele, deoarece, daca leam prelungi, ele sar intalni la nivelul marginei superioare a
seii turcesti. Orbita este formata dintrun varf, o baza si 4 pereti, constituiti din oasele craniului si ale masivului
facial. Toti peretii orbitei sunt captusiti cu un periost subtire si usor decolabil.
Peretele sup al orbitei este format din 2 oase- frontal si aripa mica a sfenoidului- si prezinta un mic sant, prin
care trec nervul, artera si vena orbitara superioara. La acest nivel exista unul din punctele dureroase ale nevralgiei
trigeminale. Prin acest perete oso orbita intra in raport cu sinusul frontal.
Peretele inferior este alcatuit din partea sup a maxilarului si apofizele orbitare ale oaselor molar si palatin. Prin
acest perete osos orbita intra in raport cu sinusul maxilar. Pe peretele inf in mijloc, la 15 mm de marg sa inf, se
afla un mic orificiu, care se prelungeste printrun canal osos, ce se deschide pe fata anterioara a maxilarului
inferior, sub marginea inferioara a orbitei. Prin acest orificiu numit gaura suborbitara, trec nervul si venele
suborbitare. Aici este situat unul din punctele dureroase ale nevralgiei faciale.
Peretele exterior este format din osul frontal, o parte din fata orbitara a aripei mari a sfenoidului si fata orbitara
a procesului zigomatic.
Peretele interior este alcatuitdintro apofiza a maxilarului superior, osul lacrimal, osul plan al etmoidului si
corpul sfenoidului. Prin acest perete orbita vine in raport cu celulele etmoidale si sunusul sfenoidal. Intro mica
scorbura de pe acets perete se afla fosa sacului lacrimal. De asemenea din aceasta scorbura se deschide un mic
canal osos, care comunica cu cavitatea nazala si poarta numele de canal lacrimonazal.
Prin peretii sai orbita comunica cu toate sinusurile fetei, factor de o mare importanta practica, intrucat orice
proces inflamator sinuzal see poate lesne extinde in interiorul orbitei.

3. Raportul (comunicarea) dintre cavitatea orbitei şi sinusurile paranazale.

Prin peretele sup osos, orbita intra in raport cu sinusul frontal.
Prin peretele inf, orbita intra in raport cu sinusul maxilar.
Prin peretele interior, orbita intra in raport cu celulele etmoidale si sinusul sfenoidal.
Din scorbura din peretele exterior= canal osos- care cominica cu cavitatea nazala-canal nazolacrimal.
Prin fisura orbitara sup (fanta sfenoida) orbita cominica cu etajul mijlociu al cavitatii craniene.
Prin fisura orbitara inf orbita comunica cu fosa pterogomaxilara.

4. Pleoapele, anatomia şi fiziologia.

Pleoapele ( superioara si inferioara ) sunt falduri cutaneo-mucoase cu rol de protectie a globului ocular . Ele
sunt unite la extremitatile lor mediala si laterala in comisuri, iar pleoapa superioara este mai mare si mai mobila
( datorita muschiului ridicator al pleoapei superioare ) decat cea inferioara . Pe marginea pleoapelor in partea
mediala exista o proeminenta , papila lacrimala , pe varful careia se afla orificiul canaliculului lacrimal numit
punct lacrimal . Din punct de vedere structural marginea pleoapei este alcatuita dintr-o lamela anterioara
( tegument si m. orbicular al ochiului ) si o lamela posterioara ( tarsul si conjunctiva ) . Pe marginea pleoapei sunt
implantate genele ( cili ), care sunt fire de par groase, scurte si curbate , in numar mai mare pe pleoapa
superioara . Fiecare folicul ciliar contine 2 glande sebacee Zeiss , iar in apropierea lor se afla glandele sudoripare
Moll . Pe lamela posterioara a marginii palpebrale se deschid glandele lui Meibomius ( glande sudoripare
modificate ) .

1
 www.medtorrents.com
Dinspre suprafata spre profunzime , pleoapele sunt alcatuite din piele ,m. constrictor ( care inchide
pleoapa ), sept orbital, m. ridicator ( care deschide pleoapa ), tars ( formatiune fibroasa cu rol de support
pt. pleoapa ) si conjunctiva. In interiorul tarsului se gasesc glandele lui Meibomius , care sunt glande sebacee
modificate , secretia lor contribuind la formarea stratului extern lipidic al filmului lacrimal , cu rolul de a preveni
evaporarea lacrimilor .
Vascularizatia pleoapei este asigurata in principal de cele doua aa. palpebrale , a. palpebrala mediala ( ram din a.
oftalmica ) si a. palpebrala laterala ( ram di n a. lacrimala ). Venele dreneaza in v.oftalmica si v.faciala
Sistemul limfatic medial dreneaza in ganglionii limfatici submandibulari , iar sisteuml limfatic lateral in
ganglionii preauriculari.
Inervatia pleoapelor - pleoapa superioara primeste ramuri senzitive din ganglionul trigeminal Gasser prin
intermediul n.oftalmic. Pleoapa superioara este inervata senzitiv in 1/3 mediala de n. nazociliar ce se desprinde
din n. oftalmic , iar in 2/3 laterale de ramuri ale n. maxilar . M. orbicular este inervat de ramura frontala a n.
facial.

5. Aparatul lacrimal, structura şi funcţiile lui.

Este format dintr- un aparat secretor (glanda lacrimala principala, glandele accesorii Krause si Wolfring si
glandele exocrine din conjunctiva ) si caile lacrimale canalele care conduc lacrimile in meatul nazal inferior din
cavitatea nazala .
Glanda lacrimala se afla in fosa glandei lacrimale de la nivelul partii antero- laterale a tavanului orbitei . Ea
este formata din doua portiuni separate printr-o expansiune a aponevrozei m. ridicator al pleoapei superioare .
Partea orbitara este mai voluminoasa (20 mm/ 5 mm / 12 mm ) si este situata in fosa lacrimala deasupra
aponevrozei m. ridicator al pleoapei superioare. Partea palpebrala este mai mica si este formata din 2-3 lobuli
glandulari . Aceasta parte palpebrala se afla situata intre mm. drepti lateral si superior . De la nivelul glandei
lacrimale pornesc ductele lacrimale ( in numar de 12 ) care se deschid in fornixul conjuctival superior. Glanda
lacrimala este vascularizata de a. lacrimala ( ram din a. oftalmica ) si de v. lacrimala care dreneaza in v. oftalmica
superioara . Inervatia glandei lacrimale este de tip parasimpatic . Glanda lacrimala principala are rol in secretia
lacrimala reflexa .
Glandele lacrimale accesorii ( Krause si Wolfring ) sunt raspandite in toata conjunctiva pleoapei superioare
si inferioare si produc secretia lacrimala de baza .
Filmul lacrimal este compus din mucina , secretie apoasa si secretie uleioasa produsa de glandele lui Meibomius .
Canaliculele lacrimale ( in numar de 2 ) se afla situate in partea mediala a pleoapelor si incep de la nivelul
punctelor lacrimale , dupa care se deschid in sacul lacrimal . Contractia m. orbicular preseaza punctele lacrimale
si in acest fel lichidul lacrimal patrunde in sacul lacrimal .
Sacul lacrimal reprezinta extremitatea superioara a canalului nazo-lacrimal si are dimensiuni de 12mm/6
mm/ 2 mm .
Ductul nazo-lacrimal are o lungime de cca. 18 mm si un diametru de 4 mm . El porneste din partea inferioara a sacului lacrimal si
se deschide in meatul nazal inferior printr-un orificiu acoperit de o plica mucoasa .

6. Tunicile globului ocular.

Ochiul poseda trei tunici , care dinspre exterior spre interior sunt urmatoarele :
1. Tunica externa , fibroasa ( formata din cornee si sclera ).
2. Tunica medie , vasculara ( iris , corp ciliar si coroida ).
3. Tunica interna , nervoasa ( retina ) .
Sclera formeaza 5/6 posterioare ale tunicii externe si are rolul de a proteja continutul ocular si de a mentine forma
ochiului . Prezinta o culoare alb-sidefie si este foarte rezistenta . Ea vine in contact cu tesutul adipos orbitar prin
intermediul capsulei lui Tenon care este atasata de glob la nivelul limbului sclero-cornean . La nivelel sclerei se
insera anterior mm. oculomotori . La polul posterior al sclerei se gaseste canalul scleral al nervului optic, zona in
care sclera prezinta numeroase orificii ( lamina cribrosa ) prin care trec axonii celulelor ganglionare ce vor alcatui
ulterior n. optic , precum si artera si vena centrala a retinei .

7. Structura corneei, proprietăţile şi funcţiile ei.

Corneea formeaza 1/6 anterioara a tunicii externe si este o structura avasculara , transparenta si care contribuie
cu cca. 2/3 la puterea dioptrica a ochiului( +48D ) . Se continua posterior cu sclera , la jonctiunea cu aceasta
aflandu-se limbul sclero-cornean . Suprafata sa anterioara are o forma ovalara , cu diametrul vertical mai mic
decat cel orizontal ( 10,6 mm, respectiv 11,7 mm ) si cu o raza de curbura de cca. 7,8 mm. Suprafata posterioara

2
 www.medtorrents.com
este rotunda . Grosimea ei nu este uniforma, este mai subtire in centru ( 0,5 mm ) si mai groasa in periferie ( 0,7
mm).
Structura histologica a corneei – tesutul cornean prezinta dinspre suprafata spre profunzime urmatoarele
straturi : epiteliul cornean , membrana Bowman , stroma corneana , membrana Descemet si endoteliul cornean .
Vascularizatia corneei – corneea nu poseda vase proprii sanguine sau limfatice , nutritia ei fiind asigurata prin
difuziunea substantelor nutritive si a oxigenului de la nivelul umorului apos .
Inervatia corneei – inervatia senzitiva a corneei este bine reprezentata si este constituita din prelungiri periferice
ale trigemenului .
Limbul sclero-cornean este o banda inelara de tranzitie intre cornee si sclera si se proiecteaza in sectiune intre
linia care trece prin marginile membranelor Bowman si Descemet si linia perpendiculara pe canalul Schlemm .
Intre fata posterioara a corneei si cea anterioara a irisului se afla camera anterioara a ochiului care contine
cca. 0,25 ml umor apos , care este incolor si are un ph de 7,2 .

8. Particularităţile anatomo-clinice ale tunicii vasculare şi funcţiile ei

A. Irisul formeaza partea anterioara a tunicii vasculare si are aspectul unei diafragme care separa camera
anterioara de camera posterioara a globului ocular. In centru prezinta un orificiu circular ( cu diametrul de 3-5
mm. )numit pupila , care are rolul de a regla cantitatea de lumina ce patrunde in ochi . Structura histologica a
irisului este reprezentata dinspre anterior spre posterior de urmatoarele straturi :
a. stratul anterior marginal ce contine melanocite si fibroblaste
b. stroma iriana , care in apropierea pupilei contine muschiul constrictor al pupilei ( cu fibre orientate paralel cu
marginea pupilei );
c. stratul muschiului dilatator al pupilei , cu fibre dispuse radiar ;
d. stratul epitelial pigmentar alcatuit din celule pigmentate .
Vascularizatia arteriala a irisului este reprezentata de artere ce provin din marele cerc arterial al irisului situat in
stroma corpului ciliar si care se dispun radiar prin stroma iriana si in vecinatatea pupilei formeaza micul inel
arterial al irisului .
Inervatia irisului este asigurata de nn. ciliari scurti ce provin din ganglionul ciliar si care contin fibre senzitive
ale n. trigemen si fibre vegetative parasimpatice ( care inerveaza m. dilatator al pupilei ). Fibrele simpatice ce
provin din ganglionul cervical superior inerveaza m. dilatator al pupilei .
B. Corpul ciliar reprezinta partea intermediara a uveei si se intinde intre ora serrata si radacina irisului . Limita
sa posterioara se proiecteaza pe sclera la 6,5 mm posterior de limbul sclero-cornean . Este format din doua zone :
corpul ciliar anterior si corpul ciliar posterior ( pars plana ).
In spatele irisului pana la fata anterioara a cristalinului se afla camera posterioara in care se gaseste umor apos ,
secretat aici de procesele ciliare .
Corpul ciliar anterior este format din m .ciliar ( situat anterior ) si procesele ciliare ( situate posterior ) .
Muschiul ciliar este un m. neted a carui contractie determina in procesul de acomodatie relaxarea fibrelor
zonulare si a capsulei cristaliniene facand posibila vederea de aproape. Procesele ciliare sunt reprezentate de 70-
80 franjuri foarte vascularizate , al caror rol este de a secreta umoarea apoasa .
Corpul ciliar posterior sau pars plana este limitata posterior de ora serrata .
Corpul ciliar este vascularizat de aa. ciliare anterioare si de ramuri din aa. ciliare lungi posterioare .
C. Coroida formeaza segmental posterior al tunicii vasculare si este formata din urmatoarele straturi dinspre
exterior spre interior : stratul supracoroidian , stratul vascular si membrana Bruch ( adiacenta retinei ) . Stratul
vascular coroidian este compus din mai multe structuri vasculare arteriale , venoase si capilare , precum si
anastomoze ale lor .
Unghiul irido-cornean este reprezentat de o structura conjunctiva numita retea trabeculara , formata din lamele trabeculare
separate de spatii intertrabeculare si care are rol in evacuarea umorii apoase din camera anterioara . Dupa ce traverseaza trabeculul
umoarea apoasa ajunge in canalul Schlemm , iar de aici , prin vv. apoase in circulatia venoasa si limfatica . De integritatea functionala a
acestei cai depinde mentinerea presiunii intraoculare in limite normale ( 14-21 mmHg ).

9. Structura unghiului camerei anterioare. Căile de producere şi evacuare ale umorii apoase.
Umoarea apoasa este un lichid asemanator limfei, numit si limfa endoculara. Ea ocupa camerele ochiului; nutreste
corpu; vitros si cristalinul. UA este un lichid transparent. Din punct de vedere chimic ea contine: sunbstante
minerale 8%; clorura de sodiu 7%; glucoza 1%; acid ascorbic de 10 ori mai mult decat serul sangvin.
UA din camera anterioara trece prin unhgiul camerular in canalul Schlemm, iar din canal ajunge, prin venele
Leber, in circulatia venoasa subconjunctivala. O parte din UA trece din camera posterioara la corpul vitros, pe
care il iriga, ulterior curge prin tecile limfatice din jurul n.optic, ajungand in circulatia venoasa.
3
 www.medtorrents.com

10. Structura cristalinului şi funcţiile lui.

Cristalinul are un rol important in refractia oculara , contribuind cu cca. 22 dioptrii la puterea de refractie totala a
ochiului ( 60 D ). Dimensiunile cristalinului cresc odata cu varsta , asfel incat la 60 de ani cristalinul are un
diametru de 9,5 mm si o greutate de 250 mg . Este o lentila biconvexa situata posterior de iris si anterior de corpul
vitros . El este suspendat de corpul ciliar cu ajutorul fibrelor zonulare ( zonula lui Zinn ) care se insera anterior si
posterior pe capsula cristaliniana in zona ecuatoriala .
La exterior acesta prezinta o capsula subtire iar la interior un nucleu inconjurat de cortexul cristalinian

11. Particularităţile anatomo-clinice ale retinei şi funcţiile ei.

Retina captuseste ¾ posterioare ale ochiului . Limita ei anterioara este la nivelul orei serrata , adica la 4,5 mm
posterior de limbul sclerocornean. Are mai multe zone , care se diferentiaza din punct de vedere structural si
functional : regiunea maculara , retina periferica si ora serrata . In centrul regiunii maculare se gaseste foveea ,
care este cea mai specializata zona retiniana , care asigura acuitatea vizuala maxima si vederea colorata .
Diametrul foveei este de cca. 1,5mm si in centru prezinta o depresiune de 0,33 mm. numita foveola .Este o zona
avasculara , cu doar 3 straturi si contine in exclusivitate doar celule cu conuri ( 10000/mm2). Retina periferica
este reprezentata de retina cuprinsa intre macula si ora serrata .
Retina este formata dinspre exterior spre interior din urmatoarele 10 straturi :
1. epiteliul pigmentar format dintr-un singur strat de celule hexagonale care adera la membrana Bruch .
2. stratul celulelor fotoreceptoare este format din celule cu conuri si bastonase ( ~ 7 mil. conuri ,
responsabile de vederea diurna si `~140 mil. bastonase responsabile de vederea in amurg ).
3. membrana limitanta externa;
4. stratul nuclear extern format din nucleii celulelor fotoreceptoare;
5. stratul plexiform extern contine axonii celulelor fotoreceptoare care fac sinpsa aici cu dendritele
celulelor bipolare .
6. stratul nuclear intern contine nucleii celulelor bipolare ;
7. stratul plexiform intern contine axonii celulelor bipolare care fac aici sinapse cu dendritele celulelor
ganglionare ;
8. stratul celulelor ganglionare contine cca. 700000-15000000 celule . Fiecare celula ganglionara primeste
aferente indirecte de la 100 celule cu bastonas si de la 3-6 celule cu conuri .
9. stratul fibrelor nervoase este format din axonii celulelor ganglionare care au un traiect radiar spre discul
optic . Acestia parasesc globul ocular la nivelul laminei cribrosa a canalului scleral si devin mielinizati .
10. membrana limitanta interna care adera doar la periferia globului de corpul vitros.
Vascularizatia retinei este asigurata de a. centrala a retinei cu origine in a. oftalmica si de coriocapilara .

12. Căile optice ale analizatorului vizual.

Nervul optic are o lungime de 20-30 mm si o grosime de 3-4 mm . El provine din cei 1,3 milioane de axoni ai
celulelor retiniene ganglionare care parasesc ochiul prin lamina cribrosa dupa care se mielinizeaza . Apoi nervul
optic strabate orbita , canalul optic si fosa craniana medie a endobazei , dupa care cei doi nervi optici converg
partial , formand chiasma . Aceasta are raporturi inferioare cu osul sphenoid si glanda hipofiza si superioare cu a.
comunicanta superioara si substanta perforata anterioara . Aici fibrele ce provin din retina nazala se incruciseaza ,
iar cele temporale trec direct, nedecusate in tracturile optice .Tracturile optice ajung in corpul geniculat lateral de
unde se continua cu radiatiile optice ce conduc informatiile culese de fotoreceptori in ariile corticale 17 , 18 , si 19
ale lobului occipital .

13. Aparatul oculo-motor. Nervii oculo-motori.

14. Muschii extrinseci ai globului ocular
a. Mm. drepti ai globului ocular sunt in numar de 4 – m. drept superior, m. drept inferior, m.drept intern si m.
drept extern – si au originea pe un tendon circular comun (inelul lui Zinn) ce porneste din varful orbitei . Ei se
insera pe sclera la 6-8 mm de limbul sclero-cornean . Inervatia acestor mm . este asigurata de n . cranian III
( oculomotor ) pentru mm .drepti superior, inferior si intern, iar m. drept lateral este inervat de n.VI (abducens).
b. Mm. oblici ai globului ocular sunt in numar de doi – m. oblic mare, inervat de n.1V ( trohlear) si m. oblic
mic, inervat de n. VI (abducens).
4
 www.medtorrents.com
Actiunea acestor mm. este urmatoarea : m. drept superior ridica globul ocular si are secundar si efect de
adductie si rotatie interna ; m. drept inferior coboara ochiul si secundar determina adductie si rotatie externa ; m.
drept intern si drept extern asigura miscarile de lateralitate ( mediala si laterala ) , m. oblic mare produce torsiune
interna si secundar abductia si coborarea ochiului, iar m. oblic mic are efect rotator extern .
c. M. ridicator al pleoapei superioare are originea pe aripa mica a osului sphenoid , iar insertia se face printr-o
aponevroza care trece prin pleoapa superioara si se ataseaza pe fata anterioara a tarsului .

Oganul vizual este inzestrat cu o inervatie ft complexa, iar dereglarile ei prezinta un factor important in
patologia oculara si cea neurologica.
Inervatia analizatorului viz este constituita din 4 elemente: senzoriala, senzitiva, motorie, vegetativa.
Inervatia senzoriala este formata in intregime de un singur nerv- n.optic- si caile optice.
Inervatia senzitiva este asigurata de un singur nerv- trigemen. Primele 2 ramuri ale acestuia (oftalmic,
maxilar) detremina sensibilitatea globului ocular si anexelor lui.
N.oftalmic este format din jonctiunea a 3 ramuri- n.nazal, frontal si lacrimal.
N. nazal este format la randul sau din 2 ramuri: nazalul extern, care detremina sensibilitatea sacului lacrimal,
canaliculelor lacrimale, jumatati interne a pleoapelor, precum si conjunctivei; si ramura nazala interna, care este
nervul senzitiv al regiunilor cutanate ale nasului.
N.frontal este format din 2 ramuri: frontalul intern, care inerveaza fruntea si conjunctiva pleoapei superioare;
si frontalul extern, care inerveaza restul pleoapei si al conjunctivei, precum si mucoasa sinusului frontal.
N.lacrimal se constituie din mai multe ramuri palpebrale, conjunctivale si lacrimale.
N.maxilar inerveaza pleoapa si conjunctiva inferioara.
Sensibilitatea globului ocular se datoreaza celor 2 nervi ciliari lungi si nervilor ciliari scurti, in numar de 8-10.
Ciliarii lungi se unesc cu nervul nazal, iar ciliarii scurti ajung in ganglionul oftalmic.
Inervatia motorie inerveaza intreaga musculatura a globului ocular, atat interna, cat si externa, prin 3 nervi
cranieni: motorul ocular comun(perechea II); motorul ocular extern (perechea IV); pateticul (perecheaIV).
N.motor ocular comun inerveaza muschii drept intern, drept superior, drept inferior, oblic mic inferior,
ridicator al pleoapei superioare si musculatura intraoculara (mm irisului: sfinter pupilar, ciliar).
N.motor ocular extern inerveaza numai muschiul drept extern, nervul patetic inerveaza muschiul oblic mare
superior, nervul facial, perechea VII, inerveaza muschiul orbicular si muschiul Horner, iar simpaticul inerveaza
muschiul dilatator al irisului.
Inervatia vegetativa este alcatuita dintrun sistem de fibre si ganglioni, care leaga ochiul de centrii vegetativi
cerebrali (parasimpaticul ocular) si de centrii vegetativi medulari (simpaticul ocular)

II. FUNCŢIILE ANALIZATORULUI VIZUAL ŞI DEREGLĂRILE

POSIBILE
1. Funcţiile principale ale analizatorului vizual.
5 functii: 1. acuitatea vizuala,
2. senzatia de lumina,
3. vedere cromatica,
4. vedere periferica, ,
5. vedere binoculara

2. Funcţia bastonaşelor şi conurilor, importanţa vitaminei A în actul vizual.

Analizatorul vizual are functia de a efectua contactul cu mediul extern prin transformarea unui excitant in
senzatie vizuala. Fiind localizata de dioptrul ocular, energia luminoasa ajunge pe straturile retinei, stimuland
celulele vizuale ale acesteia- conurile si bastonasele. Aici au loc diverse fenomene fizice si chimice,
fotochimice si bioelectrice, in urma carora energia luminoasa este transformata intrun influx nervos, care
ajunge prin caile optice la scoarta cerebrala occipitala. In sectorul occipital al scoartei cerebrale influxul
nervos este analizat, sintetizat si transformat in senzatie vizuala. Modificarile ce se produc la nivelul retinei
sunt preponderent de natura fotochimica si bioelectrica.
Pigmentii vizuali (rodopsina din bastonase si iodopsina din conuri) sufera un ciclu de transformari; alcatuit
dintro faza de descompunere la lumina si o faza de regenerare la intuneric. Vitamina A, necesara regenerarii
pigmentilor vizuali, este adua pe cale hematogena.

5
 www.medtorrents.com

3.Senzaţia de lumină. Dereglările fotosensibilităţii. Metodele de examinare.

Senzatia de lumina este numita capacitatea analizatorului visual de a percepe si a diferentia diferitele grade de
intensitate luminoasa. Pentru a percepe lumina este necesar sa ajunga energia luminoasa de o anumita intensitate.
Aceasta valoare minima de energie constituie pt bastonase o sutime de million din capacitatea unei lumanari
standard, sau este egala cu lumina unei lumanari aflate la 27km distant de ochi; pt conuri este necesara o
intensitate luminoasa de 200 ori mai puternica. Lumina maxima dupa care apare senzatia de orbire atinge cifra de
100000 lumanari-standard.
Evaluarea fotosensibilitatii, sau senzatiei de lumina, importanta pentru anumite profesii, permite constatarea
starii de sensibilitate a retinei. In practica se examineaza fiecare ochi in parte cu ajutorul unor aparate denumite
adaptomere, dintre care cele mai uzuale sunt aparatele de tip Goldmann, Hartinger. Examinarea are loc intro
camera absolute obscura.
Cea mai grava tulburare a fotosensibilitatii aste imposibilitatea adaptarii ochiului la intuneric si se numeste
hemeralopie(orbul gainilor). Bolnavii ce sufera de aceasta tulburare au vedere normal la lumina zilei, dar nu sepot
orient ape inserate sau la intuneric. Hemeralopia poate fi dobandita sau congenital. Cea congenitala este de natura
ereditara si se transmite dupa tipul recesiv-dominant, etiopatogenia ei nefiind cunoscuta. Cea dobandita poate fi
determinate de o cauza generala sau locala.
O alta tulburare este nictalopia- afectiune congenital care se manifesta printro vedere mai bunala lumina slaba si
prin scaderea ei la una mai puternica. Nictalopia este insotita de fotofobie si lipsa perceptiei culorilor. Se
considera ca aceasta maladie este cauza unor tulburari functionale ale celulelor cu conuri. Uneori nictalopia apare
ca rezultat al unor leziuni maculare; se intalneste forma de nictalopie simptomatica in cataracta nuclear, cand
bolnavul vede mai bine seara, decat in decursul zilei, datorita dilatatiei pupilare.

6. Vederea centrală, metodele de examinare.

Acuitatea vizuala este functia regiunii maculare, adica proprietatea de a deosebi dataliile obiectelor. Se
considera ca AV normala este capacitatea ochiului de a distinge separat doua puncte distantate unul de altul
printrun unghi de un minut la distanta de 5 metri, fara acomodatie. Pt ca ochiul sa deosebeasca mai bine a doua
obiecte sau a doua detalii ale aceluiasi obiect, este necesar ca ele sasi formeze pe retina imaginile astfel, ca intre
conurile impresionate sa existe cel putin unul neipresionat; in caz contrar obiectul va fi perceput ca o pata difuza.
Distanta ce separa 2 imagini corespunde unui unghi de un minut, iar marimea sa corespunde unui con. Clinic, AV
se examineaza cu ajutorul unor tabele speciale- optotipuri: Salen, Orlov, Filatov. Ele sunt formate din 10-12
randuri de litere, figuri sau cifre de diferite marimi, destinate a fi vazute sub un unghi vizual de 5min de la o
anumita distanta, iar fiecare detaliu al literei sa fie vazut sub un unghi de un min. Examinul AV se face monocular,
de la distanta de 5m de tabel, considerata ca infinit oftalmologic, dincolo de care acomodatia nu mai este
solicitata, ochiul consideranduse in repaus acomodativ.
Pt a efectua examinarea, optotipul trebuie iluminat uniform, folosind o lumina constanta.
Tulburarile AV sunt cauzate de procese ce afecteaza transparenta mediilor oculare: corneei (cheratite, leucome),
cristalinului (cataracta), vitrosului (opacitati in vitros), precum si de boli ale retinei (retinite, maculite, distrofii)
sau ale cailor optice (nevrite optice, atrofie), tulburari ale refractiei oculare (ametropii: miopie, hipermetropie,
astigmatism).

7. Vederea periferică, metodele de examinare.

Campul vizual (vedere periferica) corespunde portiunii din spatiul ce se proiecteaza pe retina sensibila a unui
ochi imobil. Datorita campului vizual omul se poate orienta in spatiu, poate aprecia existenta si morfologia
diferitelor elemente mobile sau fixe carel inconjoara. Explorarea clinica a CV permite evaluarea sensibilitatii
retinei si localizarea topografica a leziunii pe caile optice. Limitele fiziologice ale CV pentru lumina alba
(incolora) variaza astfel: 80-90 pt partea temporala, 60-70 pt cea inferioara, 40-45- pt cea superioara si 50-55- pt
cea nazala. Referitor la culori, limitele CV sunt mai reduse cu aproximativ 10 pt albastru, 20 pt rosu si 30 pt
verde.
In conditii patologice CV poate fi ingust concentric sau in sector. In conditii fiziologice inpartea temporala a
retinei se poate pune in evidenta in campul vizual CV o zona lipsita de perceptie, numita pata oarba Mariotte,
care corespunde proiectiei papilei nervului optic.
Regiunea lipsita de elemente retiniene sensibile se numeste scotom fiziologic.
In conditii patologice in interiorul CV se constata zone lipsite de perceptie – scotoame patologice(centrale,
periferice, paracentrale).
6
 www.medtorrents.com

8. Teoria simţului cromatic a lui Lomonosov, Iung, Helmgolţ, metodele de examinare.

9. Anomaliile simţului cromatic (congenitale, dobândite).

III. REFRACŢIA CLINICĂ ŞI ACOMODAŢIA GLOBULUI OCULAR

1. Dioptru ocular. Refracţia clinică.
2. Clinica hipermetropiei, tratamentul.
3. Clinica miopiei: complicaţiile, tratamentul.
4. Acomodaţia oculară. Determinarea acomodării. Tulburările acomodaţiei.
5. Regulile de corecţie ale miopiei, hipermetropiei, presbiopiei.

IV. STRABISMUL
1. Vederea binoculară şi metodele de examinare.
Vederea binoculara este contopirea imaginei ambilor ochi intro imagine unitara printrun erort fuzional. Vedere
binoculara e o functie dobindita ce se dezvolta din primele luni de viata si se consolideaza deplin la virsta de 5-6
ani bazinduse pe reflexe conditionate.Se pot distinge in vederea binoculara 3 parti componente care devin
evidente numai in cauza patologie:
-perceptia simultana
-fuziunea imaginilor
-vederea stereoscopica
Vederea binoculara se considera normala cind sunt prezente urmatoarele conditii:integritatea anatomica si
dioptrica a globului ocular;existenta cimpuluyi vizual binocular si a vederii centrale; integritatea functionala a
celor doua retine, integritatea anatomica si functionala a aparatului motor. Vederea binoculara se
examineaza:proba Sokolov-pacientul priveste cu un ochi printr-un tubulet la capatul caruia alaturi de el se pune
palma:daca examinatul are vedere binoculara el vede o gaura in palma.Cititul cu obstacole:examinatul care are
vedere binoculara p[oate citi clar textul unei carti printr-un reseu dupa creion.

2. Tulburările vederii binoculare (neutralizarea şi ambliopia).

Deosebim urmatoarele tulburari ale vederii binoculare:
-neutralizarea-este un fenomen de inhibitie la nivelul cortical al imaginii unui ochi,care este anulata partial sau
total. Ea prezinta o reactie de combatere a diplopiei. Consecinta acestei tulburari este ambliopia-scaderea
acuiitatii vizuale in lipsa oricarei leziuni organice la nivelul globului ocular.In neutralizare are loc inhibitia
imaginii ochiului deviat, ea fiind suprimata cortical.
Ambliopia este o consecinta a neutralizarii si este cauzata de intreruperea impulsului vizual la o virsta
mica,cind sistemul vizual este plastic si imatur.

3. Strabismul: clasificarea, etiologia.

Tulburarile echilibrului oculomotor,adica abaterile de la ortoforie(deviatia globilor oculari), poate fi temporare
sau stabile. Deviatia temporara a globilor oculari se numeste heteroforie(strabism latent), iar deviatia stabila-
heterotropie(strabism manifest). Strabismul poate fi paralitic si neparalitic. In Strabismul neparalitic sau
concomitent deviatiile,strabice neparalitice sunt cauzate de tulburarile functionale ale centrelor supranucleare.
Referitor la etiologie sa constatat ca heteroforia e cauzata de :vicii de refractie,anizometropii, anomalii de
pozitie a globului ocular (exoftalmii, musculoligamentare, anomalii de insertie), sechele de paralizie musculare.
La aparitia heteroforie pot contribui: starile de stres, surmenajul intelectual si vizual, preucupatiile ce solicita
vederea monoculara, corectiile optice neadecvate. Conform tendintei de deviere a anexelor distingem
urmatoarele tipuri de heteroforii:esoforie (deviatie in convergenta care apare la himermetropie), exoforie (apare
in divergenta la miopie), hiperforie(deviatie in sus), hipoforie(deviatia in jos), cicloforie(deviatie rotatorie)
In functie de directia deviatie strabismul concomitent poatefi: convergent, divergent, sursumvergent,
deorsumvergent. (monocular si alternant) El poate fi provocat de 2 factori:motor(deviatia anexelor oculare) si
senzorial(tulburari ale vederii binoculare)

4. Diagnosticul diferenţial al strabismului paralitic de cel concomitent.

Strabismul concomitent apare in copilarie si se deosebeste de cel paralitic prin:
-unghiul de deviatie strabica este acelasi in toate directiile privirii,uneori crescind sau servind la privirea
7
 www.medtorrents.com
de aproape sau distanta:
-diplopia lipseste
-deviatia primara e egala cu deviatia secundara
parametri concomitent paralitic
aparitia copilarie la orice virsta
motilitatea
oculara normala in absenta in teritoriul de actiune
toate a mm paralitic
directiile
unghiul
de deviatie egal in toate maxim in directia mm
directiile paralitic si nul in directia opusa
relatia:
dev prim-dev sec sunt egale dev prim<dev secund

diplopia absenta prezenta

tulbu.
asociate lipsesc greata,pozitie vicioasa a cap si git
falsa proiectie si local.a obiect in spatiu

5. Principii generale de tratament al strabismului. Dispensarizarea bolnavilor, măsurile de ocrotire a

sănătăţii copiilor.
Strabisdm latent:corectie optica a viciilor de refractie dupa schiascopie,terapie ortoptica in scopul ameliorarii
fuziunii,aplicarea lentilelor prismatice,asezarea cu virful in directia deviatiei.
Strabism concomitent:trat.optic-corectia optica dupa cicloplegie cu atropina de 1% si schiascopie.Trat.pleoptic-
masuri de dezambliopizare a ochiului ambliop:in ambliopia cu fizare centrala se practica ocluzia directa a
ochiului fixat,iar in ambliopia cu fixare excentrica se ambluizeaza macula falsa cu ocluzia ochiului
ambliop[,urmind ca dupa restabilirea fixarii centrale sa se faca ocluzia ochiului fixat si stimularea maculei
ochiului ambliop.Trat,ortoptic-reducerea vederii binoculare,combaterea neutralitatii,restabilirea
fuziunii,reeducarea vederii stereoscopice.Trat.chirurgical-in cazul cind unghiul de deviatie>15-20grade,dupa
virsta de 15-16 pacientul se opereaza numai in scop estetic deorece numai poate fi restabilita vederea
binoculara,operatia urmarind intarirea actiunii unui mushchi sau slabirea altuia.
Strabism paralitic-este cauzal.diplopia se suprima prin prescrierea ochelarilor cu sticla mata in ochiul
strabic.La corectia chirurgicala estetica se recurge in cazul cind dupa 2 ani strabismul paralitic nu sa reduc

V. AFECŢIUNILE PLEOAPELOR, CONJUNCTIVEI ŞI CĂILOR LACRIMALE

1. Blefaritele: etiologia, clinica, tratamentul.
Blefarita reprezinta o infectie acuta sau cronica a marginii pleoapelor (gr. blepharon = pleoapa si " -ita" =
inflamatie) . Functie de localizare, se deosebesc mai multe tipuri de blefarita – blefarita angulara, blefarita ciliara
sau blefarita marginala; functie de aspectele anatomopatologice, pot fi diferentiate urmatoarele tipuri de blefarita
– blefarita non-ulcerativa (seboreica), blefarita scuamoasa, blefarita scuamoasa-seboreica sau blefarita ulceroasa.
Blefarita este o infectie recidivanta, care se asociaza in mod frecvent cu conjunctivita. Cea mai crescuta incidenta
a acestei infectii se inregistraza in randul indivizilor care asociaza anumite afectiuni determinate de un mecanism
alergic (atopii) .

Infectia se localizeaza la nivelul marginii libere palpebrale, deoarece aici exista foliculii ciliari, dar si
glandele anexe acestor foliculi; de asemenea, in aceasta regiunea exista si orificiul de deschidere al glandelor
excretoare Meibomius – glande excretoare tarsale de mici dimensiuni, in numar de 25-30, situate in grosimea
tarsului palpebral, si care elaboreaza o secretie grasoasa ce se amesteca cu lacrimile, contribuind astfel la
lubrefierea corneei.

8
 www.medtorrents.com
Aparitia blefaritei este favorizata de hipersecretia glandelor Meibomius, dar si de stagnarea la acest nivel
al produsilor de excretie; blefarita se manifesta mai ales in randul indivizilor care prezinta dermatita seboreica a
tegumentului facial; de asemenea, apare mai ales in randul persoanelor care prezinta matreata sau diferite forme
de eczema.
Blefarita este o boala cu etiologie complexa si incomplet elucidata pana in momentul de fata. Frecvent, au
fostizolati si incriminati in etiologia blefaritelor, urmatorii doigermeni aerobi – Staphylococus epidermidis si
Staphylococus aureus. Manifestarea semnelor de iritatie locala palpebrala, a congestiei pleoapelor, a edemului
local, si a microabceselor marginilor libere palpebrale, sunt favorizate destagnarea secretiilor glandelor
meibomiene, dar si de elaborarea unor toxine iritative de catre speciile de stafilococ enumerate mai sus.

Datorita perturbarii functionalitatii glandelor excretorii (glandele Meibomius si glandele Zeiss), pelicula
lichidiana corneeana va deveni instabila, ca urmare a formarii unui strat lipidic anormal. Glandele Zeiss sunt
formatiuni sebacee anexe cililor palpebrali – iar orjeletul reprezinta o stafilococie a foliculului ciliar, lacalizata la
nivelul glandelor Zeiss.

Tocmai datorita perturbarii secretiilor sebacee de la nivel palpebral, formele grave de blefarita vor conduce
la aparitia unor complicatii locale variate – keratita punctata supericiala sau keratita flictenulara; keratita este o
inflamatie a corneei, manifestata prin roseata conjunctivala, durere acuta, lacrimare in exces, clipit anormal si
fotofobie; in keratite, epiteliul corneei este alterat, iar acest lucru poate fi evidentiat in urma instilatiilor oculare cu
fluoresceina. De asemenea, fumul, praful, patogenii parazitari, umiditatea excesiva, frigul, radiatiile solare, dar si
colirurile sau cosmeticele utilizate de catre o anumita persoana, reprezinta factori care favorizeaza aparitia
blefaritelor. O blefarita se poate croniciza, daca individul respectiv prezinta un viciu de refractie ce nu a fost
corectat – aceasta deoarece, congestia locala se prelungeste, intretinand astfel focarul inflamator.

Blefarita apare mai ales la persoanele de varsta adulta, afectand in egala masura femeile si barbatii; nu se
cunoaste inca daca factorii genetici au un rol determinant in manifestarea acestor infectii. Candidoza, acneea
rozacee, tulburarile endocrine, starile de imunodepresie (infectiile HIV / SIDA), infectiile faciale de vecinatate –
toate acestea, reprezinta factori care favorizeaza aparitia si evolutia blefaritelor.

Blefarita este o boala suparatoare, deoarece in foarte multe cazuri este dificil de diferentiat de alte
patologii oculare; mai mult decat atat, terapia este de lunga durata, efectele benefice ale medicatie nu apar
imediat, si de cele mai multe ori, infectia recidiveaza. Tratament

Blefarita are un caracter trenant si recidivant, iar pacientul trebuie bine informat asupra acestui fapt –
factotii constitutionali sunt deosebit de importanti in aparitia recidivelor infectioase. Deoarece blefarita este o
boala multifactoriala, se impune realizarea a numeroase examene clinice, care sa investigheze fiecare aparat si
sistem in parte – examene gastroenterologice, examene alergologice, examene coproparazitologice, examene
endocrine, dar mai ales axaminari ale refractiei oculare – prin realizarea acestor investigatii, este posibil ca
factorul favorizant al bolii sa fie depistat si ulterior contracarat, asigurand pe aceasta cale eficienta tratamentului
local impotriva blefaritei.

Se va acorda o deosebita atentie, si va fi tratata dermatita seboreica de la nivelul tegumentului facial sau de
la nivelul tegumentului paros al extremitatii cefalice (cu ajutorul unui specialist in dermatologie) . De asemenea,
se va efectua o igiena foarte riguroasa a regiunii pleoapelor, mai ales seara inainte de culcare; se pot face spalaturi
utilizand samponuri speciale, care sa nu amplifice fenomenele iritative locale deja existente; apoi, se recomanda
clatirea bine cu apa. Spalaturile au rolul de a indeparta mecanic scuamele, secretiile, dar si o parte din patogenii
infectiosi.

2. Blefarospasmul, ptoza, lagoftalmul: cauzele, tratamentul.

Este o contractie involuntara a muschiului orbicular al pleoapelor. Apare frecvent ca raspuns la durerea
oculara. Blefarospasmul repetitiv, care il poate orbi efectiv pe pacient, face parte din categoria distoniilor focale
( MMC, p. 428). Daca afectiunea nu este recunoscuta, este usor ca pacientul sa fie diagnosticat ca isteric si sa
consideri ca inchiderea ochilor este deliberata - mai ales ca pe masura ce medicul il chestioneaza pe pacientul
speriat, cu atat blefarospasmul poate deveni mai important (stresul este un important factor agravant).

9
 www.medtorrents.com
Prezentare. Raportul femei/barbati este de = 1,8. Blefarospasmul este precedat adeseori de un clipit
exagerat. Pot fi prezente si alte distonii (ex: oro-mandibulara). Debutul este de obicei unilateral, dar afectiunea
devine bilaterala. Pacientii pot prezenta multiple gesturi prin care incearca sa reduca blefarospasmul, cum ar fi
atingerea sau impingerea pleoapelor - o varianta de \"geste antagoniste\" observata in alte forme de distonie.
CaUZe. Majoritatea necunoscute. Evenimente anterioare cu rol declansator- medicamente neuroleptice,
boala Parkinson, paralizia progresiva supranucleara.
Tratament. Medicamente: Nu exista panacee iar raspunsul este variabil - efectele pozitive avand tendinta
sa dispara. Foarte utile sunt anti-colinergicele cum ar fi benzhexol-ul, 1 mg/zi PO, care se creste gradat pana la 5
mg/8 h (letele au 2 mg sau 5 mg). Atat agonistii (L-dopa, bromocriptina) cat si antagonistii de dopamina pot fi
utili. Toxina botu-linica: cu ajutorul unor doze de ordinul nanogramelor din aceasta toxina ce sunt injectate in
muschiul orbicular al pleoapelor se realizeaza o paralizie temporara flasca a acestui muschi. Unele persoane pot fi
astfel ajutate sa-si recapete efectiv vederea.1 Neurotoxina se leaga la terminatiile nervilor periferici si inhiba
eliberarea de acetilcolina. Tratamentul trebuie repetat la intervale de 3 luni.

3. Hordeolum (orgelet): clinica, tratamentul.

Orjeletul este o infectie supurativa, de etiologie stafilococica, a glandelor sebacee aflate la nivelul
pleoapelor; este vorba de inflamatia glandelor sebacee Meibomius si Zeiss; orjeletul mai estecunoscut si sub
denumirile de "orgelet" sau "urcior". Orjeletul prezinta doua forme clinice de boala: orjeletul extern, cand infectia
este localizata la nivelul glandelor Zeiss, anexate foliculilor ciliari; si orjeletul intern, atunci cand infectia este
localizata la nivelul glandelor Meibomius.

Glandele sebacee sunt localizate la nivelul dermului; ele se deschid cel mai adesea la nivelul foliculului
pilos; numarul glandelor sebacee este semnificativ mai crescut in regiunile corpului acoperite cu fire de par;
produsul glandelor sebacee are rolul de a lubrifia firele de par, de a asigura flexibilitatea firului de par, dar si
flexibilitatea tegumentului; exista si regiuni ale corpului uman, unde exista glande sebacee, in absenta firelor de
par – la nivelul preputului, la nivelul labilor mici, la nivelul areolelor mamare, sau la nivelul pleoapelor (glandele
sebacee Meibomius) .

Sebumul este produsul de secretia al glandelor sebacee; aceasta secretie are o coloratie albicioasa si este
semiconsistenta; sebumul este format dintr-un amestec de acizi grasi si resturi ale celulelor secretoare; pe langa
functia de lubrifiere, sebumul are si un rol foarte important in protectia tegumentului – rol antifungic si rol
antibactericid. Orjeletul se poate manifesta atat la nivelul pleoapei superioare, cat si la nivelul pleoapei inferioare.
O blefarita care se cronicizeaza, va favoriza in mod cert aparitia orjeletului; de asemenea, incidenta acestor
infectii este crescuta in randul persoanelor care sufera de diabet zaharat, dar si in randul indivizilor cu anumite
debilitati mintale.

Etiologia orjeletului este de origine bacteriana; dar exista si situatii in care, o cauza certa nu poate fi
identificata; evenimente precum, atingerea frecventa a pleoapelor cu mainile murdare sau nespalate (contaminate
cu diversi patogeni), sau folosirea cosmeticelor pentru infrumusetarea ochilor (rimel, creioane pentru ochi), pot
conduce la grefarea locala a unor infectii bacteriene suparatoare. Din punct de vedere clinic, orjeletul poate fi
confundat cu blefarita (infectie a structurilor palpebrale) . Semne si simptome
Pacientul prezinta la nivelul pleoapei, o formatiune pseudo-tumorala, de dimensiuni apreciabile – uneori
chiar de 6 mm; pielea pleoapei si membrana conjunctivala adiacenta prezinta o coloratie rosiatica (congestie) .
Leziunea evolueaza si ulterior, se produce abcedarea acesteia (in aceasta etapa, orjeletul prezinta un, , cap’’
asemanator cosurilor care apar la nivelul tegumentului facial) ; in cele mai multe situatii, abcesul (colectia
purulenta) va fi centrat de un cil palpebral; abcesele se pot deschide spontan, sau pot fi drenate printr-o mica
interventie chirurgicala.

Dupa ce abcesul a fost drenat, rezidual, se va forma o mica ulceratie care sangera foarte usor – data fiind
buna vascularizatie a regiunii palpebrale (ulceratie = proces patologic, care determina aparitia unei solutii de
continuitate la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, proces insotit de o pierdere de substanta) .

Exista si forme de infectie mai grave, care se manifesta prin aparitia mai multor orjelete in acelasi timp,
sau la intervale regulate de timp. In orjeletul extern, colectia purulenta este situata in vecinatatea marginii libere
palpebrale, abcesul evoluand catre tegumentul supraiacent; in cazul orjeletului intern, deoarece colectia purulenta
10
 www.medtorrents.com
se localizeaza la nivelul glandelor sebacee tarsale, leziunea va evolua catre fata posterioara a pleoapelor (fata
posterioara a pleoapelor este acoperita de membrana conjunctivala) . Durerea aparuta in cazul orjeletului intern
este mult mai intensa, deoarece tarsul este o structura inextensibila – formarea colectiei purulente, stimuland
intens terminatiile nervoase de la acest nivel.

Alte simptome prezente la pacientii cu orjelet – lacrimale abundenta, durere acuta localizata in regiunea
palpebrala; de obicei, orjeletul abcedeaza dupa 72 de ore de la declansarea procesului inflamator; dupa eliminarea
colectiei purulente, acesta se poate vindeca spontan, daca nu intervin alte complicatii.

Senzatia de arsura oculara poate fi prezenta la unii pacienti; au existat si cazuri insotite de ascensiune
termica (febra) si stare de rau general; dupa eliminarea puroiului, orjeletul se poate vindeca fara sechele; daca
inflamatia survine pe un teren imunitar tarat (diabet zaharat), infectia se poate extinde la nivelul intregii cavitati
orbitale. Datorita localizarii sale profunde, orjeletul intern poate determina complicatii locale destul de grave.
Tratament
in fazele incipiente ale bolii, cand inflamatia abia a debutat, pot fi aplicate local comprese antiflogistice –
cu toate acestea, simptomele nu dispar intotdeauna.In stadiile avansate de boala, poate fi utilizata caldura uscata
care se aplica local de cateva ori in decursul a 24 de ore. Temperatura locala ridicata, are rolul de a stimula
formarea colectiei purulente (abcesului), prin intensificarea circulatiei capilare; de cele mai multe ori, dupa
formarea abcesului, acesta se va deschide spontan. Drenajul colectiei purulente, poate fi favorizat daca se
realizeaza indepartarea (epilarea) cililor care centraza colectia de puroi – se realizeaza astfel o mica portita pentru
evacuarea puroiului.

Topic, pot fi utilizate preparate (sub forma de coliruri sau unguente), care contin antibiotice – gentamicina,
kanamicina – antibiotice care sa aiba actiune eficienta impotriva stafilococilor; tratamentul loca cu antibiotice nu
se intrerupe si va fi realizat pana in momentul in care simptomatologia a dispartut complet. Mai pot fi aplicate
local, unguente cu tobramicina.

4. Şalazionul: etiologia, clinica, tratamentul.

Salazionul reprezinta o inflamatie cronica a glandelor sebacee Meibomius, care apare in urma obstructiei
canaliculelor excretorii glandulare – se manifesta prinaparitia unor formatiuni chistice tumorale (benigne), de
mici dimensiuni, situate pe marginea pleoapelor.Shalazionul apare cel mai adesea dupaorjelet (orjeletul este o
infectie supurativa, de etiologie stafilococica, a glandelor sebacee aflate la nivelul pleoapelor - glandele sebacee
Meibomius si Zeiss) .

Din punct de vedere histologic, salazionul este o reactie inflamatorie granulomatoasa cronica, cel mai
adesea de etiologie microbiana (granulom – reactie inflamatorie, in care exista o arie centrala ce contine
macrofage, inconjurate de limfocite activate) .

Salazionul apare ca urmare a blocarii canalului de excretie al glandelor sebacee – acest eveniment va
conduce la acumularea secretiilor sebacee; in acesta moment,sistemul imunitar va recunoaste sebumul ca fiind o
substanta straina si va declansa local, o reactie inflamatorie complexa; formarea granulomului inflamator,
presupune participarea unui numar considerabil de celule – limfocite, eozinofile, celule gigante, si chiar celule
epiteliode.

Blefarita, acneea rozacee si dermatita seboreica reprezinta factori ce favorizeaza aparitia salazionului.
Blefarita – inflamatia acuta sau cronica a marginilor pleoapelor;acneea rozacee – afectiune a tegumentului, care
apare datorita existentei unor disfunctii sau leziuni ale glandelor sebacee sau pilosebacee; dermatita seboreica –
afectiune cutanata, cu determinism imunitar-alergic, caracterizata prin absenta leziunilor veziculare, si prezenta
unor leziuni maculo-eritematoase localizate la nivelul regiunilor anatomice bogate in glande sebacee.

Salazionul nu numai ca se poate constitui in urma prezentei leziunilor tegumentare descrise mai sus, dar se
poate forma si prin transformarea granulomatoasa a unui orjelet care nu s-a vindecat complet – frecvent este
vorba de un orjelet intern, care nu a drenat suficient; stagnarea secretiilor favorizeaza aparitia reactiilor
inflamatorii.
Semne si simptome
11
 www.medtorrents.com
Din punct de vedere clinic, salazionul se manifesta sub forma unei formatiuni chistice de mici dimensiuni
(tumoreta benigna), plasata in grosimea pleoapei. Semnele inflamatorii locale sunt de slaba intensitate (roseata,
caldura locala), sau pot lipsi cu desavarsire. In cele mai multe cazuri, leziunea granulomaotasa este localizata
catre regiunea conjuntivala a pleoapelor – salazion intern – caz in care fata posterioara a pleoapelor se prezinta
congestionata si usor edematiata.
Daca salazionul are o dezvoltare superficiala, spre fata anterioara a pleoapei, leziunile pot fi decelate
foarte usor cu ochiul liber – salazionul extern. Aspectul de, , creasta de cocos’’ al leziunilor, apare atunci cand
formatiunea evolueaza la nivelul marginilor libere palpebrale.
Astigmatismul reprezinta o complicatie a salazionului care apare si se dezvolta la nivelul pleoapelor
superioare (astigmatism – o disfunctie a dioptrului ocular; apare ca urmare a existentei unui defect de curbura al
corneei sau cristalinului, pe unul dintre meridiane; de unde rezulta ca, lumina nu va mai fi focalizata intr-un
singur punct la nivelul retinei, iar conturul obiectelor va fi perceput deformat) . Astigmatismul apare datorita
compresiunii exercitate asupra corneei, de catre salazionul voluminos, care se dezvolta la nivelul pleoapei
superioare.
Dintre complicatiile infectioase ale salazionului, putem enumera urmatoarele doua patologii: celulita
palpebrala si flegmonul palpebral. Celulita reprezinta este o inflamatie localizata la nivelul tesutului celular – se
manifesta sub forma unor induratii, uneori bine delimitate, induratii ce sunt sensibile la palpare, si care se pot
asocia cu nevralgii persistente. Flegmonul este o inflamatie difuza a tesutului celular subcutanat sau a tesutului
conjunctiv de la nivelul unui organ; flegmonul este o inflamtie grava, deoarece produce necroza tesuturilor
afectate.
Tratament
Salazioanele de mici dimensiuni se pot vindeca spontan; pentru a grabi vindecarea,leziunile pot fi injectate
cu un corticosteroid (leziunea este un granulom, generat ca urmare a declansarii unei reactii inflamtorii locale) .
De asemenea, leziunile tumorale se pot vindeca mai rapid, daca pacientul realizeaza aplicatii locale zilnice, cu un
unguent ce contine antibiotice, aplicatii urmate de masarea usoara a zonelor tumefiate; este bine ca aceste
unguente sa contina si un corticosteroid – cortizon.
Daca leziunile tumorale sunt de marimi considerabile, se poate interveni chirurgical pentru excizia
acestora; chirurgia salazionului prezinta pericolul aparitiei unor sangerari abundente (data fiind buna
vascularizatie a pleoapelor) ; sangerarile pot fi prevenite daca regiunea incizata este clampata cu o pensa speciala.
Inciziile, efectuate pentru inlaturarea salazioanelor dispuse catre fata conjunctivala a pleoapelor(salazion intern),
vor avea un traiect vertical; pentru inciziile efectuate pentru abordul tegumentar al formatiunilor chistice (salazion
extern), traiectul se sectiune va fi unul orizontal.
Pentru a preveni recidiva salazionului, glandele sebacee trebuiesc indepartate complet. Plagile chirurgicale
se panseaza pentru a preveni hemoragiile; pentru o mai buna vindecare, pot fi realizate aplicatii cu unguente ce
contin antibiotice.
De asemenea, trebuiesc tratate celelalte patologii, care favorizeaza aparitia salazionului - blefarita, acneea
rozacee si dermatita seboreica. Ca si in cazul orjeletului, se recomanda evitarea zonelor aglomerate, in care aerul
atmosferic este incarcat cu pulberi alergizante. Se va evita ducerea mainilor murdare si contaminate la ochi,
precum si contactul cu prosoapele sau batistele murdare. Daca este necesar, pot fi utilizate doar batistele de unica
folosinta.
Pe toata perioada tratamentului, si pana la obtinerea vindecarii complete, se va renunta la purtarea
lentilelor de contact.
Salazionul poate deveni destul de suparator, deoarece cresterea formatiunilor chistice este destul de lenta;
cel mai frecvent, salazionul nu produce durere in regiunea palpebrala; daca salazionul evolueaza catre fata
posterioara a pleoapei (salazion intern), atunci poate afecta functia vizuala – astgmatism, complicatie a
shalazionului intern.

5. Tumorile benigne şi maligne ale pleoapelor: clinica, tratamentul.

Data fiind structura lor particulara, pleoapele reprezinta adesea sediul unor formatiuni tumorale; tipuri de
tumori, derivate din structurile histologice ale tegumentului sau tesutului celular subcutanat, care pot aparea in
alte regiuni ale organismului, se pot localiza inclusiv la nivel palpebral. Tumora (lat. tumor = umflatura,
tumefactie), reprezinta rezultatul cresterii celulare necontrolate si progresive. Termenii de "neoformatie" sau
"neoplazie" pot fi utilizati cuacelasi inteles.
Termenul de "cancer" se refera la proliferarea anarhica a unor celule, fenomen ce va avea ca rezultat
distrugerea tesutului (organului) de origine, precum si extinderea regionala sau sistemica a proceselor
12
 www.medtorrents.com
proliferative. O tumora poate fi considerata ca fiind maligna, atunci cand procesul proliferativ are tendinta de a
invada structurile invecinate si cand, celulele canceroase se raspandesc la distanta de locul unde au luat nastere –
proces cunoscut sub denumirea de "metastazare".
Mecanismele implicate in aparitia si extensia cancerului sunt inca, incomplet elucidate. Cert este ca, putem
vorbi de fiecare data de existenta unui dezechilibru intre procesele de replicare celulara si mecanisme defensive
imunitare, ale gazdei. In aparitia si dezvoltarea cancerelor, pot interveni o serie de factori, precum – mostenirea
genetica (factorul ereditar), unele infectii virale, sau factorii de mediu (poluarea, radiatiile solare, climatul
regional, obiceiurile alimentare) – daca exista o predispozitie genetica particulara, anumite celule cancerigene
care pana atunci se aflau in stare latenta, pot fi activate sub actiunea acestor factori favorizanti.
Dupa aspectele anatomopatologice, exista doua categorii majore de tumori maligne:
- carcinoamele = epitelioamele; sunt tumori maligne de origine epiteliala.
- sarcoamele; tumori maligne de origine conjunctiva.
Tratamentul formatiunilor tumorale maligne se poate realiza cu ajutorul urmatoarelor metode: interventii
chirurgicale de rezectie a tumorii, in limite oncologice de siguranta; chimioterapie (administrarea de substante
care sa ucida cat mai selectiv celulele tumorale, lasand intacte celulele sanatoase) ; radioterapie (folosirea
radiatiilor X, pentru distrugerea celulelor tumorale) ; hormonoterapie. Leucemia este tot o proliferare de tip
canceros a celulelor sistemului imunitar – insa, proliferarea acestor celule se realizeaza individual, ele nefiind
organizate intr-o formatiune tumorala bine definita.
Tumorile benigne au un grad de severitate mult mai scazut, comparativ cu tumorile maligne. Tumorile
benignesunt bine delimitate, uneori chiar incapsulate si au o crestere locala, destul de lenta; ele se pot extinde,
insa fara a invada structurile tisulare invecinate. Din punct de vedere histologic, tumorile benigne se aseamana
foarte mult cu tesut din care au derivat, atat in ceea ce priveste arhitectura celulara, cat si in ceea ce priveste
citologia acestora.
Atunci cand sunt indepartate pe cale chirurgicala, tumorile benigne nu recidiveaza; anumite recidive pot
aparea cand ablatia tumorii s-a realizat incorect. Formatiunile tumorale benigne nu produc metastaze – cancere
secundare, localizate la distanta fata de tumora primara (tumora de origine) .
Urmatoarele leziuni dermatologice, pot fi intalnite si recunoscute atunci cand pacientul prezinta o
formatiune tumorala la nivel palpebral:
- leziuni precanceroase – seamana izbitor de mult cu leziunile canceroase, insa nu sunt prezente semnele
de invazie locala; doar o zecime dintre leziunile precanceroase prezinta pericolul de a evolua catre veritabile
leziuni canceroase.
- diskeratoza – este o leziune caracterizata prin keratinizarea celulelor epiteliale; apare in cazul
carcinomului intraepitelian, a carcinomului spinocelular, si in keratoza scolara; keratina este o proteina fibroasa,
formata di 18 amino-acizi, care contine o cantitate sporita de sulf, si care intra in compozitia stratului cornos al
pielii, in par si in unghii.
- acantoza (acanthosis nigricans) – dermatoza caracterizata prin hipertrofie papilara vegentanta si
hiperpigmentatie, localizata de cele mai multe ori la nivelul axilei, gatului si regiunilor genitale; acantoza este
acompaniata in foarte multe cazuri, de o distrofie a parului si unghiilor; acantoza care apare la nivel palpebral,
consta intr-o ingrosare a stratului format din celule spinoase; acantoza apare in cazul papiloamelor si in keratoza
solara.

- parakeratoza – leziune ce se caracterizeaza printr-o retentie de nuclei, la nivelul epidermului (la nivelul
stratului superficial al pielii, keratinizat) ; parakeratoza se manifesta in cazul papiloamelor, a psoriazisului, in caz
de keratoza seboreica sau carcinom intraepitelial.
- hiperkeratoza – reprezinta cresterea in grosime a stratului superficial al pielii, care este keratinizat.
- displazia celulara – reprezinta totalitatea anomaliilor pe care le sufera o celula, in cursul dezvoltarii sale;
in unele cazuri, putem vorbi despre o displazie tisulara (daca anomaliile apar in cadrul unui tesut), sau despre o
adevarata dispalzie organica (daca anomaliile afecteaza un intreg organ) . Functie de momentul aparitiei,
displaziile se pot produce in timpul dezvoltarii embrionare, sau dupa nastere; displaziile care apar dupa nastere
(dobandite) au de obicei cauze exogene de producere – displazii trofice; de unde, si stransa relatie intre urmatorii
doi termeni: displazie si distrofie.
Exista cinci mari categorii de tumori care se pot instala la nivel palpebral:
- tumori epiteliale.
- tumori ale glandelor anexe.
- tumori ale foliculului pilos.
13
 www.medtorrents.com
- false tumori palpebrale.
- alte tipuri de tumori (in aceasta categorie sunt incluse anumite entitati patologice, care nu pot fi incadrate
in clasele enumerate mai sus) .

6. Dacriocistita acută: clinica, tratamentul.

Inflamatie, acuta sau cronica, a sacului lacrimal, situat intre unghiul intern al ochiului si nas. Sacul
lacrimal este situat intre unghiul intern al ochiului si nas. Se disting doua tipuri de dacriocistita:
- dacriocistita acuta, insotita de o tumefactie sau umflatura, de culoare rosie, calda la pipait si susceptibila
de a se transforma intr-un abces de culoare deschisa;
- diacriocistita cronica, care determina si aparitia chisturilor care contin mucus, numit mucocel.
Mucocelul este o tumora benigna formata prin acumularea de mucus. In oftalmologie, mucocelul este
constituit de sacul lacrimal, cand canalele lacrimale nu permit trecerea lichidului lacrimal (lacrimile), insotita de o
obstructie/infundare a canalului nazal. Diocriocistita se datoreaza obstructiei canalului lacrimal, mai precis a
canalului lacrimo-nazal. Canalul lacrimo-nazal face legatura intre sacul lacrimal si nas.
Simptome - Simptomele acestei afectiuni sunt lacrimarea si durere insotita uneori de febra.
Tratament - Tratamentul consta intr-o dacriocistitorinostomie, adica de o desfundare a canalului lacrimo-
nazal. Aceasta se face de catre medicul oftalmolog. Aceasta interventie chirugicala, care poate fi realizata si de
catre un chirurg plastician, restabileste legatura intre sacul lacrimal si deschizatura foselor nazale atunci cand
canalul este infundat. In unele cazuri, aceasta operatie (care dureaza in jur de 30 de minute) se face sub anestezie
locala cu ajutorul laserului. In caz de dacriocistita acuta este necesara incizia abcesului, urmat imediat de un
drenaj chirurgical, acoperind toata portiunea cu antibiotice.

7. Dacriocistita cronică: clinica, tratamentul.

8. Dacrioadenita: clinica, tratamentul.
Dacrioadenita este inflamatia glandei lacrimale, care poate fi bilaterala, in cazul bolilor infectioase
(rinotraheita infectioasa a pisicii), sau unilaterala, cand plagile ce afecteaza glanda lacrimala se suprainfecteaza.
In faza incipienta, creste cantitatea de lacrimi, care sunt seroase, apoi mucoase, purulente, iar in final scade
cantitatea de lacrimi, putandu-se ajunge chiar la cheratoconjunctivita sicca (ochi uscat).

Diagnosticul diferential:
- inflamatiile glandelor pleoapei
-abcesul palpebral
-abcesul orbitar
-tumorile pleoapei si gld lacrimale
Tratament:
1) antibiotic
2) AINS
3) inj subconj. cu antibiotice
4) instilatii cu solutii antibiotice

Complicatiile:
1) atrofia glandei cu lacrimare insuficienta
2) chistul glandei lacrimale
3) fistula lacrimala

9. Conjunctivitele acute infecţioase: clinica, tratamentul, profilaxia.

Conjunctiva este membrana mucoasa care tapeteaza globul ocular si partea interioara a pleoapelor. Ea are
functie antibacteriana, imunologica si de protectie a globului ocular. Sub termenul de conjunctivita se presupune
afectiunea inflamatorie a conjunctivei provocata de factori de natura infectioasa, alergica sau de agenti iritanti. De
obicei, conjunctivita nu afecteaza vederea, dar poate fi contagioasa, de aceea e bine sa fie diagnosticata cat mai
repede.
Tipuri de conjunctivite
bacteriene, determinate de chalmidii, virale, micotice, determinate de paraziti, alergice sau provocate de
agenti iritanti (substante chimice, vegetale, animale, agenti fizici). Conjunctivitele acute infectioase reprezinta o
treime din toate cazurile de boli oculare. Sunt provocate de streptococi, diplococi, gonococi, adenovirusuri etc.
14
 www.medtorrents.com
Frecventa mare a cazurilor de conjunctivita este explicata prin legatura anatomica stransa cu corneea, pleoapele si
caile lacrimare. Expunerea permanenta a conjunctivei favorizeaza actiunea diferitor factori iritanti si fixarea
microorganismelor. In cazul unei imunitati slabite, chiar si microbii saprofiti pot deveni patogeni.
Simptome
Simptomele subiective pe care le acuza pacientii in general sunt: jena oculara, senzatia de corp strain,
prurit, senzatia de arsura, lacrimare, prezenta secretiei in sacul conjunctival. Acuitatea vizuala in conjunctivite nu
este afectata. O conjunctiva sanatoasa este transparenta, lucioasa, strabatuta de cateva vase de sange. In timpul
examenului biomicroscopic se atrage atentia la culoare, transparenta, grosime, tipul de vascularizare si caracterul
secretiei conjunctivale.
• Secretia conjunctivala este un element important in diagnosticare. Poate fi seroasa, mucoasa,
muco-purulenta, purulenta, membranoasa. In cazul conjunctivitelor bacteriene, secretia este purulenta si
abundenta, in conjunctivitele alergice si virale este seroasa. Secretia este mucopurulenta in infectii cu chalmidii si
unele bacterii, mucoasa in conjunctivita primavaratica si keratoconjunctivita si membranoasa in conjunctivita
difterica si provocata de streptococul betahemolitic, pseudomembranoasa in conjunctivite cu adenovirus si
gonococci.
• Congestia vaselor conjunctivale poate fi discreta, moderata sau accentuata. In conjunctivite,
congestia conjunctivala este de tip superficial, difuza, de culoare rosie, spre deosebire de congestia profunda in
cazul afectiunilor corneene, care antreneaza vasele din zona limbica si are o nuanta violacee. Aceasta congestie
dispare dupa instilarea solutiei de adrenalina in sacul conjunctival, ceea ce nu se intampla in cazul congestiei
profunde. Este important sa fie diagnosticata corect o cheratita sau iridociclita, intrucat confundarea lor cu
conjunctivita se poate solda cu complicatii grave.
• “Ochiul rosu“ poate sa ascunda ceva mai grav decat o simpla conjunctivita si de aceea este
important consultul de specialitate.
• Conjunctivitele alergice se caracterizeaza prin prurit, secretii serose neinsemnate cantitativ, edem
conjunctival cu aspect laptos si cu prezenta foliculilor in fundul de sac conjunctival. In cazul afectiunilor virale
secretia este scazuta, congestia conjunctivala mai pronuntata si pot aparea infiltrate in cornee care se mentin chiar
si o perioada de 6-9 luni. Uneori, se pot suprainfecta si atunci secretia devine purulenta. Conjunctivitele
infectioase au o perioada de incubatie care difera in functie de agentul patogen.
Important!
Nu se panseaza ochiul bolnav, deoarece acumularea secretiilor sub pleoape favorizeaza multiplicarea
rapida a germenilor patogeni si aparitia complicatiilor. Foarte importanta este respectarea ritmului de administrari
si neintreruperea tratamentului dupa a doua sau a treia zi, cand pacientul remarca ameliorarea, deoarece germenii
patogeni nu sunt distrusi, devin rezistenti la tratament si conjunctivita se cronicizeaza.
• de agentul patogen.
ratamentul
Se face cu antiseptice, antibiotice conform antibiogramei, antivirale, antihistaminice, combinatii de
antibiotic si antiinflamator si este stabilit de medical specialist, in functie de caz. Tratamentul dureaza aproximativ
5-14 zile.

10. Conjunctivita gonococică a copilului şi adultului: clinica, tratamentul, profilaxia.

Acest tip de afectiune face parte din randul asa numitelor conjunctivite purulente; practic este vorba de
infectii severe ale mucoasei conjunctivale, insotite se eliminarea unor secretii purulente abundente, edem
palpebral si chemozis (edematierea membranei conjunctivale) . In marea lor majoritate, conjunctivitele purulente
sunt produse de catre gonococ; alte forme de conjunctivite purulente pot fi determinate de catre chlamidii.

Neisseria gonorrhoeae este o bacterie care produce de obicei infectii urinare, dar care in acelasi timp,
poate genera infectii cu localizare oculara. Infectia trebuie tratata cu seriozitatea, deoarece in multe dintre cazuri
poate conduce la afectarea corneei.Conjunctivita gonococica apare mai ales la adultii cu o viata sexuala activa,
dar poate aparea si la copii.
Semne si simptome
Atunci cand apare la copilul mic, conjuctivita gonococica poate provoca orbire. Imbolnavirea copilului se
face cel mai adesea in momentul nasterii, atunci cand copilul intra in contact cu secretiile vaginale patologice ale
mamei; de asemenea, imbolnavirea se poate produce si prin intermediul instrumentarului chirurgical contaminat;
in foarte rare cazuri boala poate aparea inca din perioada intrauterina. Copilul poate fi imbolnavit si tardiv dupa
actul nasterii (lenjerie contaminata), simptomele debutand ceva mai tarziu (maxim 10 zile din momentul
15
 www.medtorrents.com
contaminarii) . Simptomatologia debuteaza in maxim 72 de ore de la nastere. Intr-o prima faza de aparitie a bolii,
copilul prezinta edem palpebral considerabil (umflarea pleoapelor), chemozis si secretie conjunctivala; ulterior,
aceasta secretie devine purulenta si determina aglutinarea cililor – edemul palpebral si chemozisul persista in
continuare; secretia conjuctivala purulenta este atat de abundenta, incat la deschiderea fantelor palpebrale, aceasta
poate fi proiectata in jet; in ultima parte de evolutie a bolii, apare induratia pleoapelor si roseata conjunctivei, iar
secretia conjunctivala tinde sa isi recapete caracteristicile initiale.

La copilul mic, conjunctivita gonococica afecteaza ambii globi oculari. Boala se poate complica cu
aparitia ulcerelor corneei, a endocarditei sau a artritei genunchiului. Daca tratamentul se instituie rapid,
prognosticul este unul favorabil.

In ceea ce priveste conjunctivita gonococica a adultului, afectiunea este de obicei unilaterala; conjunctiva
poate fi contaminata prin intermediul pieselor de lenjerie contaminate, prin intermediul mainilor murdare sau prin
intermediul obiectelor de toaleta contaminate; prezenta unei infectii urinare gonococice sau a unei vulvovaginite
(la femei), favorizeaza in mod indirect, aparitia infectiilor conjunctivale. Infetia are o evolutie asemanatoare cu
cea a nou-nascutului; insa complicatiile adultului sunt mult mai severe si se instaleaza precoce.
Adultul cu conjunctivita gonococica prezinta urmatoarele elemente de diagnostic clinic: edem accentuat al
mucoasei conjunctivale, secretie purulenta in cantitate mare, edem instalat in jurul orbitei oculare, precum si
adenopatie satelita (marirea de volum a ganglionilor limfatici preauriculari) . Complicatiile cele mai grave care
pot aparea sunt: ulceratiile de la nivelul corneei si perforatia corneei.
Diagnostic
La copil, diagnosticul de conjunctivita gonococica poate fi stabilit cu usurinta, tinand cont de prezenta
semnelor clinice sugestive, de istoricul medical al mamei, si nu in ultimul rand de rezultatele culturilor de
laborator – care au drept scos cultivarea si identificarea gonococului.
La adult de un real folos sunt urmatoarele elemente: examenul clinic local, prezenta sau absenta unor
infectii genitale gonococice, si nu in ultimul rand, rezultatele examenelor microbiologice.
Tratament
Foarte importante sunt masurile profilactice, sustinute de elementele curative de tratament. Se recomanda
ca oricare gravida sa fie investigata pentru o eventuala infectie gonococica (vulvovaginita), care uneori poate fi
asimptomatica – aceste infectii pot fi tratate cu penicilina timp de sapte zile, fara a exista risc malformativ pentru
fat. Dupa nastere, preventiv, fatului ii poate fi adminisrtata o doza unica de ceftriaxon – alternativ, fatul va
beneficia de instilatii oculare cu nitrat de argint.Tratamentul curativ al conjunctivitei gonococice aparuta la nou-
nascut se face cupenicilina (maxim doua saptamani) sau cu ceftriaxon (maxim 10 zile de tratament) . Vindecarea
poate fi ocnfirmata atunci cand secretiile conjuctivale devin sterile.

La adult, masurile de igiena locala si tratarea precoce a infectiilor tractului urinar, joaca un rol foarte
important in prevenirea infectiilor oculare. De asemenea, se recomanda irigarea ochilor pentru indepartarea
secretiilor patologice; la nivel ocular pot fi aplicate preaprate ce contin antibiotice; pe cale sistemica pot fi
administrate urmatoarele tipuri de antibiotice: cefotaxime, ceftriaxone sau penicilina.

11. Conjunctivita difterică: clinica, tratamentul, profilaxia.

Conjunctivita difterica este un tip de infectie a membranei conjunctivale produsa de bacilul Loffer;
incidenta acestei boli a scazut simtitor dupaintroducerea in practica medicala a vaccinului antidifeteric. In cele
mai multe situatii conjunctivita difeterica acompaniaza alte infectii bacilare, cu localizare nazala, laringiana sau
faringiana.

In fazele de debut ale bolii, pacientul prezinta edem palpebral moale si palid, roseata a membranei
conjunctivale, secretie conjunctivala in cantitate moderata, precum si adenopatie satelita preauriculara. Ulterior, la
nivelul membranei conjunctivale vor aparea formatiuni albicioase care dupa ce se detaseaza lasa in urma regiuni
care sangera. Atat ganglionii sateliti preauriculari, cat si cei submandibulari vor fi mariti de volum, iar la palpare
vor fi durerosi (adenopatie satelita) . Pacientul este febril; starea generala este alterata. Dupa aproximativ 21 de
zile leziunile oculare tind sa se vindece, lasand in urma o serie de cicatrici defectuoase.

Boale evolueaza adesea grav, tocmai datorita aparitiei ulceratiilor corneei. Alte complicatii se pot datora
proceselor de cicatrizare defectuoasa. Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv de conjunctivita difeterica, se va tine
16
 www.medtorrents.com
seama de prezenta semnelor clinice de conjunctivita; insa cele mai importante informatii sunt furnizate de catre
examenul microbiologic al secretiilor conjunctivale. Tratamentul recomandat este local – se realizeaza prin
utilizarea de coliruri ce contin antibiotice ce actioneaza tintit; de asemenea, se recomanda utilizarea serului
antidifteric, administrat pe cale parenterala.

12. Conjunctivita adenovirală: clinica, tratamentul.

Keratoconjunctivita cu adenovirus afecteaza mai ales pacientii adulti; foarte rar aceste boli se pot
manifesta sub forma de epidemii; virusul afecteaza mai alesconjunctiva bulbara. La copii infectia conjunctivala cu
adenovirus determina –febra si faringita (faringo-conjunctivita) . Infectarea gazdei umane este produsa cel mai
frecvent de serotipurile 8, 3 sau 7.

Serotipul 8 determina imbolnaviri mai ales in sezonul cald; serotipul 7 produce imbolnaviri mai ales pe
timpul primaverii, in timp ce serotipul 3 a putut fi izolat de la persoanele bolnave, pe tot parcursul anului.
Imbolnavirile generate de catre alte serotipuri nu au putut fi repartizate functie de sezon.

Transmiterea infectiilor cu adenovirus se poate face in mod direct, prin contactul cu o persoana deja
infectata (conjunctivita virala) ; de asemenea, infectia poate fi transmisa de la o persoana care prezinta infectii ale
cailor aeriene; au mai fost semnalateurmatoarele cai de transmitere a infectiei – prin intermediul apelor
contaminate din bazine, prin intermediul instrumentarului medical contaminat, sau prin intermediul mainilor
contaminate. Cele mai expuse infectiilor conjunctivale cu adenovirusuri sunt persoanele care poarta lentile de
contact sau persoanele care lucreaza in mediul spitalicesc.

Adenovirusurile pot patrunde in organism prin intermediul mainilor murdare, prin intermediul picaturilor
de saliva aerosolizate, prin intermediul picaturilor oculare contaminate sau chiar prin intermediul contractului cu
instrumentar medical oftalmologic contaminat; de asemenea, exista supozitia ca infectia oculara se poate realiza si
pe cale endogena, virusul ajung in aceasta regiune prin intermediul umorii apoase.

Deosebita atentie trebuie acordata masurilor de profilaxie a infectiei, aceasta deoarece contagiozitatea este
maxima in prima saptamana de boala. O persoana care a dezvoltat o boala cu un anumit serotip, va fi imuna
ulterior, in fata unei noi infectii cu acelasi serotip; existand atat de numeroase serotipuri de adenovirusuri,
probabilitatea unor infectii repetate este destul de mare. Frecvent infectarea conjunctivala poate fi insotita de o
simptomatologie respiratorie sau digestiva, mai mult sau mai putin zgomotoasa. Nou-nascutii sunt foarte
susceptibili in fata acestor infectii, mai ales dupa primele sase luni de viata, cand titrul anticorpilor transmisi de la
mama, scade considerabil.

Nu putem aprecia in mod riguros, cat va dura starea de imunizare instalata in urma unei astfel de infectii;
organismul uman este capabil de a elabora atat un raspuns imun umoral, cat si un raspuns imun celular; toate
reactiile si fenomenele imunologice provocate de infectia cu adenovirusuri, au capacitatea de a genera leziuni
locale oculare.Medicatia imunosupresiva dar si antibioticele utilizate in exces (produc un dezechilibru al florei
microbiene locale), favorizeaza aparitia infectiilor oculare.

13. Conjunctivita primăvăratică: clinica, tratamentul.

Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente si tratabile afectiuni oculare la copii si adulti.Numita si
ochiul rosu ,,aceasta reprezinta inflamatia conjunctivei, tesutul care inveleste ochiul in partea intraorbitara si-l
mentine umed.Virusuri, bacterii, substante iritative (praf, sampon, fum,apa pioscinelor),boli transmise sexual sau
alergeni pot declansa conjunctivita.

Conjunctivita alergica este inpartita in mai multe subtipuri majore, dintre cele mai frecvente sunt
conjunctivitele sezoniere si cele perene.
Acestea sunt declansate de o reactie imuna anormala la anumite substante numite alergeni.

Alergenii intilniti cel mai des sunt:

-polenul,iarba,praful
-excremente de animale si pasari,
-acarieni, par si pene.
17
 www.medtorrents.com
Clinic afectiunea se manifesta prin hiperemie conjunctivala, prurit,lacrimare si fotofobie.
Tratamentul este bazat pe antihistaminice,decongestionante oculare,AINS, dar cel mai bine este sa previi
decit sa tratezi, astfel igiena ochilor si a miinilor este importanta.
Conjunctivitele alergice creeaza discomfort si iritatie locala dar nu afecteaza functia acestuia pe termen
lung.

Cauze
Conjunctivita alergica afecteaza ambii ochi si este un raspuns imun la un alergen. Celulele mastocitare
stimulate vor elibera IgE anticorp specific alergiilor. IgE va determina eliberarea masiva a altor factori dintre care
si histamina responsabila de majoritatea simptomelor.
Cei mai comuni alergeni se intilnesc in mediul inconjurator:
-polenul
-praful de casa
-sporii de mucegaiuri
-pene,blana si excremente de animale.

Conjunctivita sezoniera este caracterizata de aparitia simptomelor in aceiasi perioada in fiecare an.Cele
mai multe cazuri sunt datorate polenului si se declanseaza vara.Simptomele tind sa dureze citeva saptamini in
fiecare an.Polenul de iarba determina simptome la inceputul verii.Multe simptome apar impreuna cu coriza ,prurit
nazal si tumefierea laringelui.

Conjunctivitele perene persista pe toata durata anului.Acestea sunt datorate unei alergii la praful de
casa.Praful de casa contine acarieni- insecte microscopice care traiesc in fiecare casa, cel mai mult se dezvolta in
saltele, perne de puf si covoare. Persoanele cu conjunctivita alergica prezinta si rinita alergica, caracterizata de
stranut, coriza,nas rosu si pruriginos.
Simptomele tind sa fie mai grave in fiecare an.
-ambii ochi sunt afectati ,iar simptomele evolueaza rapid
-ochiul este pruriginos,si rosu-chemozis
-senzatie de arsura, fara durere
-conjunctiva se tumefiaza
-lacrimare excesiva,dar secretia nu este purulenta
-vederea nu este afectata.

Conjunctivitele alergice nu au complicatii.Dermatoconjunctivita de contact si conjunctivita papilara

giganta pot sa cauzeze inflamatia si ulcerarea corneei-keratita, si lasata netratata ducind la pierderea vederii.
Se folosesc cu succes:
-lacrimile artificiale- bariera si dilutie a alergenilor
-antihistaminice topice sau sistemice-epinastine,azelastine
-vasoconstrictoarele-pentru a preveni chemozisul-oximetazolina,tetrahidrazolina
-stabilizatoarele celulelor mastocitare-blocheaza degranularea mastocitelor-cromoglicatul de
sodiu,lodoxamide,ketotifen
-AINS-actioneaza pe blocarea caii cicloxigenazei,inhibind eliberarea de prostaglandine-ketorolac
-corticosteroizii-ramin cei mai eficienti in tratarea alergiilor grave-inhiba formarea de acid
arahidonic,blocind calea cicloxigenazei si lipoxigenazei;acestia au si numeroase efecte adverse: cataracta,
cresterea tensiunii oculare-glaucom,cresterea riscului de infectii oculare
-exemple: loteprednol etabonat, prednisolon acetat.

14. Pterigionul: clinica, tratamentul.

Pterigionul este o afectiune bilaterala constand in aparitia unui pliu triunghiular cu baza spre conjunctiva
nazala si varful spre cornee. Expunerea la fenomene iritative indelungate, praf, radiatii ultraviolete, vant, pulberi
etc. care produc mici ulceratiicorneene constituie factori favorizanti in aparitia bolii. Pterigionul invadeaza
corneea prin vase de neoformatie formand un cap aderent la acest nivel. Evolueaza fie spre stagnare fie spre
invazia rapida a corneei. Rareori capul pterigionului se poate maligniza. Trebuie facut diagnosticul diferential cu
pseudopterigionul aparut in urma arsurilor conjunctivale si inflamatiilor conjunctivale cronice dar acesta nu este
invadant si este insotit si de alte modificari aleconjunctivei.
18
 www.medtorrents.com

Tratamentul In stadiile incipiente sunt indicate injectii subconjunctivale cu corticosteroizi. Daca insa este
inestetic sau foarte mare se face excizie urmata aplicarea unei grefe conjunctive. Recidivele (destul de frecvente)
impun un tratament cu antimitotice, infiltratii cu corticosteroizi in asociere cu grefa de cornee lamelara si grefa de
conjunctiva libera.
===Completare(Dr. Adrian Necula):
Pterigionul reprezinta degenerescenta conjunctivei bulbare; se prezinta ca un pliu de aspect triunghiular,
orientat cu baza spre conjuntiva nazala si varful spre cornee. Boala afecteaza ambii globi oculari; se manifesta cu
predilectie in randul adultilor din mediul rural. Exista o serie de factori iritativi, care vor contribui la aparitia
acestei boli – microtraumatismele, radiatiile ultraviolete, particulele de praf, curentii de aer, diferite pulberi sau
fumul; toti acesti factori vor conduce la aparitia unor ulceratii de mici dimensiuni la nivelul regiunii limbice.
Ulterior, aceste ulceratii vor fi acoperite de o retea vasculara fina, care va invada corneea. Pterigionul este aderent
la cornee, fiind inconjurat de o zona gelatinoasa, avasculara; leziunea evolueaza lent – ea se poate opri spontan
din evolutie sau poate invada rapid corneea, pana catre regiunea centrala a acesteia. Exista si posibilitatea ca
pterigionul sa sufere o transformare maligna epiteliomatoasa.
Practic, cand vorbim despre pterigion, vorbim despre degenerarea tesutului hialin si elastic – fibrele
elastice sunt marite de volum si degenerate hialin, iar la nivelul corneei membrana Bowman este inlocuita cu tesut
hialin si elastic. Pentru diagnosticul diferential al acestei afectiuni, trebuie exclus pseudopterigionul care apare fie
secundar unei arsuri chimice (cu acizi sau baze), fie secundar unei inflamatii cu caracter acut sau cronic; de
asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca, pseudopterigionul nu are tendinta de a invada structurile invecinate.
Tratamentul pterigionului se face functie de evolutia acestuia; in faze incipiente ale bolii se recomanda
utilizarea injectiilor subconjunctivale cu corticosteroizi; daca leziunea este de mari dimensiuni si inestetica, atunci
poate fi excizata chirurgical, urmand ca apoi sa se realizeze o grefa de conjunctiva; o alta metoda chirurgicala o
reprezinta excizia cu keratoplastie lamelara sau perforanta.

Adesea pterigionul poate recidiva – situatie in care, leziunea va fi mai bine dezvoltata decat cea initiala;
urmatoarele elemente pot contribui la evitarea recidivelor –indepartarea tuturor factorilor iritativi care au favorizat
aparitia pterigionului, purtarea de lentile fumurii si mai ales, alegerea pentru tratament a unei tehnici chirurgicale
care sa genereze doar cicatrici conjunctivale cu dispozitie orizontala. Pentru formele recidivante de boala, pot fi
administrate local antimiotice (instilatii) ; de asemenea, se pot face infiltratii co corticosteroizi, poate fi folosita
metoda laser-argon, sau se poate realiza o grefa de cornee lamelara sau perforanta.

VI. AFECŢIUNILE CORNEEI ŞI SCLEROTICEI

1. Clasificarea cheratitelor. Semiologia complexă în afectarea corneei.
Cheratitele se clasifica in: exogene(superficiale) si endogene(profunde). Cele exogene sunt,de obicei provocate de
agenti din mediul extern. Ele pot fi secundare: conjunctivita, blefarita, trichiazis,etc. Ceratitele endogene sunt
cauzate de agentii patogeni, care ajung la cornee pe calea hematogene sau nervoasa. Ceratitele endogene
sunt:virale, parenchimatoasa bacilara(tuberculoza), parenchimatoasa sifilitica. Cele mai intilnite in practica sunt
urmatoarele forme de cheratite: ulceroasa, virale, bacilare tuberculoasse

2. Ulcerul cornean serpiginos: clinica, tratamentul, profilaxia.

Se caracteriziaza prin defect corneean.Etiologiea este de origine exogene,mai rar endogene.Procesul inflamator
este de natura mikrobiana(pneumocokus,streptokokus,stafilococus).Inflamatia trece in stadiul de
supuratie,incepind in straturile superficiale si apoi inainteaza,spre profunzimea tesuturilor corneii>Leziunile
evoluiaza in 3 faze:de infiltratie,de supuratie si de cicatrizare.Semnile subiective sunt:durerea de
ochi,lacrimarea,fotofobiea,blefarospazmul,scaderea acuitatii vizuale,iar cele obiective--leziuni coneene,edem si
inflamatie corneana.Tratamentul:este combaterea infectiei prin dietrugerea sau neutralizarea agentului
patogen:terapie urgenta si intensiva cu antibiotici cu spektrul larg de actiune.

3. Cheratitele virale: clinica, tratamentul.

Este cauzat de virusul de tip epitelioneurotrop,ceia ce provoaca pe epitelio corneean eruptii,care se ulcereaza
rapid.Acest tip de cheratite afecteaza cel mai des copii sub 5 ani.Ele sunt deobicei unilaterale si insotite de o
tulburare a sensibilitatii a corneene.Virusul este latent dar sup influenta unor factori ce reduk rezistenta
organizmului ca gripa,infectii locale,hipertermiea ishi recapata viabilitatea si poate deklansha o infectie
acuta.Tratamentul este de doua tipuri,local si general.Cel local viziaza distrugerea virusului cu
19
 www.medtorrents.com
antiseptice(levomicina de 0,25%),virosostatice(interferon,gamaglobuline),midriatice.Si tratament general include
administrarea: gamaglobulinelor, moroxidina, vitaminoterapie.

4. Cheratoconjunctivita alergică flictenulară (scrofuloasă): clinica, tratamentul.

Se caracterizeaza prin proeminenta conjuctivala, infiltrate ce apare pe conjuctiva bulbara, deseori in regiunea
limbului. Flictenele apar frecvent si pe cornee, care se ulcereaza moderat. Boala are incidenta mai mare la copii.
Etiologic, ea poate fi alergicomicrobiana
(bacila sau streptococica), provocata de infectie de vecinatate sau apare ca rezultat al scaderii rezistentei
organismului.

5. Cheratita parenchimatoasă luetică (sifilitică): clinica, tratamentul, profilaxia.

Poate fi provocata de ambele forme ale sifilisului (congenital sau dobindit), find determinata, cel mai fregvent de
luesul congenital. Boala apare in copilarie (6-15 ani); dupa virsta 16-18 ani ea prezinta de cel mai multe ori
manifestarea unui sifilis dobindit. In multe cazuri cheratita parenchimatoasa este insotita de otoscleroza,
modificari dentare (triada Hutchinson) ; periostite ale oaselor lungi, cicatrice perilabiale, micropoliadinopatie.
Reactia Bordet-wassermann este pozitiva.

6. Cheratita parenchimatoasă tuberculoasă: clinica, tratamentul.

Se manifesta la un singur ochi.Apare in urma prezentei unui focar endogen si este o riactie alergica la toxinele
organismului. Tratament—local si general. Local se administreaza antiseptice,antibiotice, midriatice,
corticosteroizi. General –antibiotice, desensibilizante,vitamine.

7. Distrofiile corneene. Cheratoconul.

Ce este cheratoconul? Cheratoconul este termenul medical pentru corneea cu forma de con. Cheratoconul
este o afectiune care in general nu manifesta simptome pana in ultimii ani ai adolescentei. Este o "eroare de
programare" congenitala a cresterii corneei, avand drept rezultat un viciu de refractie care, pe masura ce
avanseaza, devine tot mai greu de corectat. Corneea este in mod normal bombata si are o suprafata neteda in
partea anterioara, ceea ce permite patrunderea uniforma a luminii catre cristalin, ajungand apoi la retina. In cazul
cheratoconului, structura corneei este slabita, astfel incat aceasta se subtiaza si ajunge la forma de con. Cauzele
sunt partial de natura ereditara si afectiunea apare mai frecvent la baieti.
•Simptome.Cheratoconul afecteaza vederea treptat, iar evolutia bolii se opreste de la sine dupa varsta de
40 de ani. Dupa aceea, modificarile aparute sunt in general usoare si lente. In timp, vederea devine neclara si apar
leziuni, iar in cazuri rare, o inflamare crescuta a corneei poate determina dureri tranzitorii. Aceasta inflamare,
adesea brusca, se numeste atac hidropic, iar tratamentul consta in aplicarea unui unguent lubrifiant si
antibacterian. Afectiunea poate fi perceputa ca grava, insa nu duce niciodata la perforarea corneei.
•Tratament.Initial, afectarea vederii se poate corecta cu ajutorul ochelarilor, iar daca forma corneei se
modifica prea mult, lentilele de contact reprezinta o buna alternativa. In faza avansata a bolii, cand vederea nu
mai poate fi corectata astfel, se poate recurge la transplantul de cornee. In acest caz, se inlocuieste partea centrala
a corneei.

8. Sechelele afecţiunilor corneei şi metodele de tratament.

9. Episclerita şi sclerita: etiologia, clinica, tratamentul.
Episclerita reprezinta inflamatia episclerei, un strat subtire de tesut conjunctiv situat intreconjunctiva si
sclera. Episclerita se aseamana cu conjunctivita, dar este un proces mult mai localizat, iar secretia este
absenta. Majoritatea cazurilor de episclerita sunt idiopatice, insa unele cazuri apar in cadrul unor boli
autoimune. Sclerita semnifica un proces inflamator profund, mai sever, asociat frecvent cu o boala de tesut
conjunctiv cum ar fi poliartrita reumatoida, lupusul eritematos, poliarterita nodoasa, granulomatoza Wegener
sau policondrita recidivanta.
Inflamarea si ingrosarea sclerei pot fi difuze sau nodulare. in formele de sclerita anterioara, globul
ocular capata o tenta violeta si pacientul acuza sensibilitate oculara severa si durere, in formele de sclerita
posterioara, durerea si hiperemia pot fi mai putin importante, insa apar frecvent exoftalmia, efuziunile
coroidale, motilitatea redusa si tulburarile de vedere.
Episclerita si sclerita trebuie tratate cu agenti antiinflamatori nesteroidieni. Daca tratamentul cu acesti
agenti nu da rezultate, poate fi necesara terapia topica sau chiar sistemica cu glucocorticoizi, mai ales cand un
proces autoimun preexistent este acti
20
 www.medtorrents.com
Nu se panseaza ochiul bolnav, deoarece acumularea secretiilor sub pleoape favorizeaza multiplicarea
rapida a germenilor patogeni si aparitia complicatiilor. Foarte importanta este respectarea ritmului de
administrari si neintreruperea tratament.

VII. AFECŢIUNILE UVEEI ŞI CRISTALINULUI

1. Uveitele: clasificarea, etiologia.
Uveitele este afectiunea inflamatorie a uveei, se inpart in 2 grupe: anterioara si posterioara. Uveitele anterioare,
sau iridociclitele, pot fi clasificate, dupa caracterul lor evolutiv, in acute, subacute si cronice.Dupa modul de
reactie, ele se divizeaza in iridociclite seroase, fibrinoplastice,hemoragice si purulente. Conform procesului
patologic ce sta la baza acestor afectiuni ele pot fii: agranulomatoase si granulomatoase. Uveitele posterioare sau
coroiditele,se clasifica din punct de vedere clinic in coroide acute si cronice iar dupa sediu -in difuze si
circumscrise – cu focare unice sau multiple.

2. Iridociclitele: clinica, tratamentul.

Uveitele anterioare, sau iridociclitele, pot fi clasificate, dupa caracterul lor evolutiv, in acute, subacute si cronice.
Dupa modul de reactie, ele se divizeaza in iridociclite seroase, fibrinoplastice, hemoragice si purulente. Conform
procesului patologic ce sta la baza acestor afectiuni ele pot fii: agranulomatoase si granulomatoase. Iridociclitele
acute cuprind iritele si ciclitele. Iritele se manifesta prin dureri oculare si perioculare moderate, fotofobie,
lacrimare,scaderea acuitatii vizuale, mioza, sinechii iridocristaliniene posterioare, modificari de culoare si de
relief al irisului.
Ciclitele prezinta urmatoarele simptome: dureri oculare si perioculare spontane, mai ales nocturne, dureri la
presiunea digitala pe partea superioara a regiunii ciliare,scaderea vederii,edem palpebral, congestie pericheratica,
modificari a tensiuni oculare.
Iridociclitele se caracterizeaza prin urmatoarele simptomatologie: congestie pericheratica; tulburare moderata a
umorii apoase cu prezenta unei cantitati mari de precipitate; vascularizarea irisului; sinechii iriene
posterioare,grosiere, de culoare bruna, care provoaca secluzie pupilara, glaucom secundar;modificari ale tensiunii
oculare. Referitor la semnele reactionale vom remarca faptul ca durerea, fotofobia,lacrimarea si
blefarospasmul sunt atenuate, iar scaderea vederii este variabila. Din punct de vedere etiologic intr-un mare
numar de cazuri provenienta iridociclitelor ramine necunoscuta. Majoritatea iridociclitelor sunt de origine
infectioasa, exogena sau endogena. Cauze endogene pot fi:traumatismul ocular, operatii a globului ocular,ulcer
corneean,conbustiile cu substante chimice. Iridociclitele endogene pot fi provocate de: boli infectioase de natura
bacteriana, virotica sau parazitara;infectii in focar;stari imunologice patologice. Iridociclitele pot avea
urmatoarele complicatii: sinechii posterioare totale; ocluzie pupilara; glaucom secundar; cataracte complicate;
cheratite.
Tratamentul local are scop dilatarea oportuna a pupilei suprimarea fenomenilor inflamatorii si atenuarea
durerilor.Dilatarea pupilei previne secluzia si ocluzia pupilei, calmeaza durerile si pune uveea in repaus.Relaxarea
muschilor ciliari faciliteaza afluxul sanguin in segmentul anterior. Midriaza se optine cu ajutorul atropine 1%,
mezatonului 1%, in combinatii cuscopolamina 0,25% si adrenalina 0,1%. Fenomenele inflamatorii se suprima
cucorticosteroizi, antibiotice, sulfamide. Sedarea dureriloe se obtine prin injectii paraorbitale cu novocaina,
parabulbare cu antibiotice, adrenalina. Tratament general poate fi paraspecific si etiologic. Tatament-paraspecific
prin medicatie de soc (autohemoterapie, proteinoterapie, vaccinoterapie) urmareste o actiune de desensibilizare
nespecifica si curativa. Se recomanda si o terapie antialergica: calciu gluconat, suprastina, gamaglobulina,
vasodilatante, aspirina. Tratament-etiologic vizeaza afectiunile cauzatoare ale bolii.In formele infectioase se
administreaza antibiotice si sulfamide. Se vor suprima de asemenea focarele de infectie, se vor trata tulburarile de
metabolism.

3. Coroiditele: clinica, tratamentul.

Coroiditele reprezinta leziuni inflamatori produse pe cale
hematogena:fie ca rezultat al unei metastaze infectioase,fie ca o
reactie toxica sau alergica in focar.Focarul inflamator apare de obicei
in jurul unui vas flebitic ri trombozat,evolueaza spre necroza si atrofie
cu lezarea lamei vitroase Bruch al epiteliului pigmentar al retinei.
Simptomele subiective- sunt senzati subiective anormale(ghize
zburatoare,tulburari de vedere),tulburari in cimpul vizual:scotoame,
hemeralopie.
21
 www.medtorrents.com
Simptome obiective- se reduc la modificari oftalmoscopice: focare
atrofice,hemoragii,tulburari in vitros.
Tratamentul – este localo si general.
Tratamentul local costa in dilataea pupilei(se administreaza atropina,
scopolamine,adrenalina) antibiotice,corticoterapie in unele cazuri se recomanda
si radio terapia in doze antiinflamatorii.
Tratamentul general—este specific atunci cind este cunoscut etiologia bolii
(tuberculoza,bruceloza,toxoplasmoza,sifilis,focare de infectii).Se administreaza
antialergice,gamaglobulina,antibiotice cu spectru larg.

4. Afecţiunile congenitale şi dobândite ale cristalinului: clinica, tratamentul.

Patologiile cristalinului se exprima prin deplasari si tulburari de transparenta.
Cele mai dese sunttulburari de transparenta—cataractele.
Cataractele congenitale – produc o scadere a vederi.
Cataractele polare--(anterioara si posteioara) se manifesta printrun punct
alb,care ocupa polul anterior sau polul posteriorsl cristalinului,aceste cataracte de
obicei nu produc tulburari de vedere inportante.
Cataracta nucleara—gratie localizari centrale a ei bolnavul vede mai bine seara
,cind pupila este dilatata.
Cataracta totala—intereseaza toate straturile cristalinului.Pupila este de culoare
alba-cenusie,boala se asociaza uneori cu nistagmus.
Tratament:In formele stationare(cataracta zonulara,nucleara)se pot recurge la
o iridectomie optica,daca dupa o midriaza atropinica se obtine o acuitate vizuala
mai buna.Incataracta totala se recomanda extractia cristalinului la virsta
pacientului de 2-6 luni,operatia constind in aspiratia cu seringa a maselor
cristaliniene opacifiate.
Cataractele dobindite—se manifesta prin pierderea transparentei cristalinului.
Cataracta senila-este bilaterala,si progreseaza in decurs de 2-3 ani.Evolutia
Boli nu este insotita de procese inflamatori si durere.Semnele subiective sunt:
Scaderea progresiva a vederi la distanta,ghize zburatoare in cimpul vizual.Semn
obiectiv este opacitatea cristalinului.
Cataracta dobindita are 4 faze:incipienta,intumescenta,matura,hipermatura/
Caracta incipienta –aparitia primelor puncte de opacifiere incristalin,determinind
tulburari vizuale neinsemnate.Bolnavii acuza prezenta unor puncte negre fixe in
cimpul vizual,poliopie.
Cataracta intumescenta – opacifierea cristalinului progreseaza treptat.
Cristalinul se marese in volum prin hidratare,flecteaza inainte irisul si micsoreaza
camera anterioara,capatind o coloratie cenusie-albicioasa.
Cataracta matura – se caracterizeaza prin faptul ca dupa citeva luni sau chiar
ani de la debutul boli are loc deshidratatre a cristalinului.Acesta isi recapata
marimea camera anterioara revine la dimensiunile normale.Vederea centrala
scade pina la perceptia luminii,iar cristalinul este totalmente opac.In aceasta
faza se recomande un tratament operativ.
Cataracta hipermatura—dupa mai multi ani de la stadiul de maturizare zonele
subscapulare ale cristalinului se lichifiaza iar nucleul cade in partea inferioara a
capsulei.
Cataracta dermatogena – survine in afectiunile cutanate: neurodermie
sclerodermie, eczeme cronice.
Cataractele toxice—sunt bilatrale si incep prin opacitati in capsula
anterioara
Tratament chirurgical consta in extractia intracapsulara a cristalinului.

5. Metodele de corecţie a afachiei.

22
 www.medtorrents.com
VIII. AFECŢIUNILE RETINEI ŞI A NERVULUI OPTIC
1. Spasmul, embolia şi tromboza vaselor retinei (stări acute, ajutorul medical urgent).

2. Decolarea de retină: clinica, tratamentul.

Este una din afectiunile cele mai grave in patologia oculara. Sunt 2 tipuri :
- Primara sau idiopatica
- Secundara
Dezlipirea de retina primara apare mai des in miopia maligna si la bolnavii cu arterioscleroza. Este o tulburare in
vedere, manifestata printr-o umbra in cimpul vizual, este situata in sectorul inferior si acopera o parte din
obiectele privite. In citeva zile umbra se mareste si acopera tot cimpu vizual. Debutul insidioz este precedat de
simptome :
- Bolnavii vad in fata ochilor puncte negre mobile
- Au senzatii luminoase in forma de scinteie
La examenul oftalmoscopic vedem modificarea culorii , zonei dezlipite (cenusie), iar vasele retinei par a avea o
culoare mai inchisa.Suprafata retinei dezlipite proemina in vitros, formind cute. La examinarea zonei dezlipite
vedem o ruptura liniara, semilunara sau rotunda. Cel mai des rupturile retinei sunt in sectorul temporar superior
al globului ocular. Cauzele declansarii ale rupturii pot fi :
- Traumatisme oculare sau miscari bruste ale corpului si ochilor
- Virsta inaintata cu scleroza vasculara
Tratament – este chirurgical si vizeaza producerea unor cicatrice care ar oblitera rupturile retiniene si ar
realiza o adeziune intre coroida si retina. Aceata se face prin invaginarea pe suprafata sclerala a diverselor
plombe (de inox, cartilagiu, masa plastica). Alte metode de a apropia retina de coroida- prin procedee de
scurtare a globului ocular. Laseroterapia se face in dezlipirea de retina incipienta.

3. Patologia globului ocular în caz de diabet zaharat, hipertensiunea arterială şi afecţiunile renale.
In boala hipertensiva sunt 3 stadii corespunzatoare maifestarilor generale ale bolii:

Stadiu intai de angeopatie la fundul de ochi este o ingustare moderata a arterelor si dilatarea venelor. La
incrucisarea arterelor cu venele ultimele sunt strivite sau infundate in retina. Bifurcatia ia forma literei „ U ” in
loc de „ V ”. in cazulr exagerari semnului Salus-Gunn la nivelul incrucisarii artero-venoase se constata o mica
hemoragie.
Stadiu doi - apar neregularitati ale calibrului vascular in urma leziunilor organice de degenerare vasculara.
Arterele devin rigide si au aspect de un fir de argint.
Stadiu trei – apar modificari retiniene care se manifesta prin hemoragii difuse, exodate masive si edem
papiloretinian. Hemoragiile sunt situate in jurul papilei si are aspect variat (punctiforme, liiniare).

Diabet zaharat
Ete o complicatie grava si apare de regula tirziu. Bolnavii acuza tulburari de vedere.
Retinopatia diabetica se manifesta prin dilatarea capilarelor venoase, formind microanevrisme sferice in urma
carora pot aparea hemoragii pe toata suprafata fundului de ochi.
Complicatiile :
- Glaucom hemoragic secundar
- Hemoragii intravitriene recidivante
- Tromboze venoase
- Dezlipirea de retina
Tratament – prevede un regim dietic, administrarea insulinei, vaso-protectoare (doxium, dicnon, vitamina P).
Chirurgical – se recurge ditermo - sau fotocoagularea a capilarelor neoformate. Microanevrismele retiniene se
cauterizeaza cu laser preintimpinid hemoragiile.

4. Tumorile intraoculare: diagnosticul, tratamentul.

Ele sunt maligne si benigne.
Tumorile maligne. Retinoblastomul sau gliomul este o afectiune ce se intilneste la copii sub 4 ani afectind un
singur ochi. Evolutia bolii duce la moartea copilului prin invadarea tumorii in cavitatea craniana. Faza incipienta
trece de obicei neobservata, in faza a doua ochiul apare iritat si dureros.prin pupila se vede tumoarea sub o masa

23
 www.medtorrents.com
alba-galbuie care porimena in vitros, tumoarea este intens vascularizata. In faza a treia tumoarea are o evolutie
rapida si perforeaza sclera si corneia. Metastazele au loc la nivelul craniului , ganglionii limfatici in oase.
Tratamentul consta in sectionarea unei lungi portiuni din nervul optic. In faza incipienta se poate face
fotocoagularea, laserocoagulare a focarelor tumorale.

5. Staza papilară, papilita şi neurita retrobulbară, atrofia nervului optic. Cauzele, clinica, tratamentul.
Staza papilara este un edem neinflamator ce apare in urma impregnarii papilei cu lichidul cefalorahidian.
Tabloul clinic. La inceput papila este tumefiata cu margini sterse. Arterele retiniene sunt subtiri, abia vizibile.Mai
tirziu apar hemoragii in flacara in puncte sau rotunde. Acuitatea vizuala este mult timp pastrata. Staza papilara
evolueaza timp indenlungat (6-8 luni) si ajunge la o atrofie poststazica cu alterarea vederii. Stza papilara
unilaterala etse de cauza locala : contuzii oculare, leziuni compresive intraoculare.Staza bilaterala este favorizata
de procese indocraniene expansive, neoformatiuni encefalita, hemoragii cerebrale apcese cerebrale de formatii
craniene.
Tratamentul are scop de vindecarea afectiunii , se face trepanatia decompresiva in scopul salvarii functiei vizuale,
se aplica o terapie simptomatica, se pot administra corticosteroizi pentru a actiona antiinflamator si antialergic .
Papilita este o inflamatie a nervului optic. Este de natura inflamatorie si se manifesta prin scaderea
importanta a vederii centrale, ingustarea cimpului vizual. La examneul obiectiv vedem o pareza a refluxului
fotomotor, midreaza edem inflamator al papilei. In unele cazuri papila apare striata in sens radiar, se observa
exudate si si hemoragii in jurul ei. Evolutia papilitei este rapida . In unele cazuri mai putin grave are loc
recuperarea completa , cu recistigarea acuitatii vizuale.
Tratament . Se administreaza anticoagulante, vasodilatatoare si vasoprotectoare.

Nevrita optica retrobulbara are loc cidn inflamatia cuprinde nervul optic in traiectul sau intraorbitar. Se
caracterizeaza prin saderea vederii centrale, acuitatea vizuala scade pina la perceptia luminii iar cimpu vizual
prezinta un scotom central. Scaderea vizuala este unilaterala sau bilaterala. Nevrita retrobulbara este produsa de
intoxicatiile cu alcool si nicotina. Evolutia nevrita retrobulbare este in functie de etiologie.
In cazurile benigne bolnavul isi poate recapata vederea. Uneori survine o atrofie optica. Functiile vizuale revin
trepatat la normal, iar semnele oftalmoscopice dispar. La persoanele in etate evolutia este mai grava. In formele
bilateralenevrita optica evolueaza simetric.
Etiologie – nevritele optice pot fi produse de :
- Inflamatii locale
- Infectii generale
- Infectii in focar
- Intoxicatii cu substante chimice, alcool metilic, nicotina
Tratament. In calitate de terapie simptomatica se administreaza antibiotice , cotizon, vitamina B1. Asocierea
cortico terapie cu antibiotice spectru larg este indicata in toate fenomenele de nevrita optica.

Atrofia nervului optic – se manifesta prin scaderea vederii central, modificarii ale cimpului visual, alterari ale
simtului cromatic .
Sunt 2 tipuri de atrofii :
- Simpla
- Postnevritica

Atrofia simpla se caracterizeaza prin :

 Discul papilar este de culoare alba
 Marginile papilei sunt bine delimitate
 Vasele mari retiniene au calibru nemodificat
Semnele subiective se manifesta prin reducerea acuitatii vizuale, ingustarea cimpului visual si alterarea simtului
cromatic. Atrofia poate fi unilateral si bilateral.
Atrofia postnevritica oftalmoscopic se prezinta ca o decolare a papilei, avind marginile sterse si este o
consecinta a edemului de staza a papilei. Papila este de culoare alba-cenusie , cu margini neregulate , striata ,
excavatia fiziologica lipseste , venele sunt dilatate .
Evolutia atrofiei optice secundare variaza in functie de etiologie. In unele staze papilare ea apare dupa luni de
evolutie iar dupa o nevrita poate aparea in scurt timp.
24
 www.medtorrents.com
Tratament se administreaza vasodilatatoare, vitamion terapie, corticoterapie, heteroproteinoterapie.

IX. GLAUCOMUL
1. Glaucomul. Clasificarea, metodele de diagnostic.
Notiunea de glaucom cuprinde o serie de conditii patologice la caror simptom comun este majorarea constanta a
tensiunii intraoculare,fapt care duce la dereglarea acuitatii vizuale,ingustarea cimpului vizual si atrofiea nervului
optik.Classifikarea:glaucon primar si secundar.Glaucomul primar,clasificarea tine cont de 4 criterii in stabilirea
diagnostikului:1.forma clinica care pate fi deschisa si nchisa.2.Stadiul:initial,evaluat,manifest,absolut.3.Gradul de
compensare:compensat,subcompensat,necompensat,dekompensat.4.Dinamika functiei vizuale:stabilizata si
nestabilizata.Si glaucomul secundar,la care presiunia apare ca o complicatie a unei afectiuni primare oculare sau
extraoculare.Metodele de diagnostik:Proba cu apa--se masoara mai intii tensiunea oculara,apoi pacientului ise da
sa bea o.5l de apa timp de 5 min.Si peste 45min se masoare tensiunea oculara,daka creste cu mai mult de 6-
8mmHg este pozitiv.Testul de cicloplegice:dupa tonometrie se pune in ochi hematropina 1%,si apoi peste 45 min
se mai masoara odata,daka depasheste 6mmHg norma atunci se sokoate pozitiv.Proba in intunerik:consta in aceia
ca intro kamera apsolut intunecata se pune pacientul pe 45-60 min.Si se instaleaza medriaza care inchide unghiul
camerii anterioare si poate provoka o criza acuta a tensiunii intraoculare mai ales la bonavii cu unchii camerii
anterioare ingust sau inchis.

2. Glaucomul cu unghi deschis: clinica.

Glaucomul cu unghi deschis este o boala cronica bilaterala,cu evolutie progresiva si asimetrika,ce se determina
prin cresterii tensiunii intraoculare,ce determina in mod secundar dereglari ale vederii centrale si periferice.Acest
glaucom se intilneste mai des la pacientii cu virsta mai mare de 50 de ani,el este foarte pereculos din cauza ca nu
prezinta in faza initiala semne nici obiective nici subiective.Primele simtome subiektive sunt tulburarile de vedere
de la inceput unilateral si apoi bilateral.Fundul ochiului de la inceput este normal,iar mai departe apare deplasarea
nazala a vaselor centrale ale retinei si o excavatie papilara,care poate cauza atrofiea nervului optik.Glaucomul
deschis evoluiaza lent,prin scaderea acuitatii vizuale si ingustarea cimpului vizual.Tratamentul chirurgical
adecvat,aplicat in faza initiala a bolii,poate incetini sau chiar opri aceasta evolutie pentru o perioada de timp.
3. Glaucom acut: clinica, diagnosticul diferenţial, tratamentul.
Glaucomul acut se manifesta prin urmatoarele semne:cefalee,fotofobie si lacrimare,dureri in ochi,in radacina
nasului si in dinti,skaderea bruska a vederii ce pate aduce si pina la perderea perceptii luminii.Bplnavul prezinta si
semne generale:tulbulari degestive,colica hepatica,intoxicatii.Criza poate debuta dupa o emotie mare,un consum
mare de bauturi alcoolice,dupa interventii chirurgikala.La examinul obiectiv:edem palpebral,ochi
lacramisios,fotofobie,cornee insensibila,edem epitelial si stromal al acesteia.La palpare,ochiul este dur,tensiunea
oculara ajunge pina la 50-60mmHg.Diagnosticul diferentiat:in caz de glaucom akut se face cu uveita hipertensiva
acuta,dlaucom secundar,intoxicatii.Tratamentul medikamentos:glicerol per os-cite 1=5g/kg de masa
corporala;manitol20%-perfizie intravenoasa cite 2g/kg.Preskrierea indometacinei,analgeticilor,bai ferbinti la
picioare.Tratament chirurgical-ridicarea blocajului pupilar,iridiktomie bazala cu trabeculectomie.

4. Tratamentul bolnavilor cu diferite forme de glaucom.

Tratamentul glaucomului cu unghi inchis este chirurgical:se recurge la iridectomie bazala periferika cu
trabeculosclerectomie.Tratamentul glaucomului acut:tratamentul medikamentos:glicerol per os-cite 1=5g/kg de
masa corporala;manitol20%-perfizie intravenoasa cite 2g/kg.Preskrierea indometacinei,analgeticilor,bai ferbinti la
picioare.Tratament chirurgical-ridicarea blocajului pupilar,iridiktomie bazala cu trabeculectomie.Tratamentuk
glaucomului secundar:este itiologic si viziaza,in primul rind,cauza care a determinat hipotensiunea.Tratamentul
glaucomului cu unchi deschis:este simtomatik,urmarind scadesrea tensiunii oculare cu ajutorul
medikamentelor,ear daca tratamenntul este intrerupt hipertensiunea se repeta.Tratamentul medicamentos
include:mimetice sau miotice ca pilocarpina 1%,sau remedii simpatomimitice ca adrenalina 1%.Trat chirurgikal
esti indicat in glaukom in care ,indeferent de tratament medikamentos adecvat,deficitul cimpului vizual si al
vederii centrale continue sa creaska.Interventiea include skurgerea umorii apoase sau reducerea formarii
ei.Precum si se mai efectuiaza si trabeculotomie sau sinusotrabeculoectomie.

5. Glaucomul secundar: etiologia, clinica, tratamentul.

Acest tip de glaucom evoluiaza concomitent cu un proces patologic ocular sau extraocular,care determina
cresterea tensiunii oculare.De obicei glaucomul secundar este unilateral.El pate fi rezultatul unui afectiuni de
origine:degenerativa,inflamatorie,vaskulara,tumorala,traumatica,sau post operatorie.Tratamentuk glaucomului
25
 www.medtorrents.com
secundar:este itiologic si viziaza,in primul rind,cauza care a determinat hipotensiunea.

6. Glaucomul congenital: clinica, tratamentul.

Este o afectiune grava,contituind una dintre principalele cauze de orbire la copii.Afectiunea este bilaterala,mai des
intilnita la baeti.Glaucomul la copii este legat de o malformatie congenitala a unghiului camerular.Cauza
glaucomului este dificienta in dezvoltarea unghiului camerii anterioare,fapt care contribue la reducerea evacuerii
umorii apoase.Manifestarile:opacitatea corneei,dureri oculare,fotofobie,edem cornean,blefarospazm.Tensiunea
oculara in acest tip de glaucom depaseste 25mmHg,iar la examinul oftalmoskopik se konstata ca papila optika este
dekolorata si excavata.Glaucomul depistat la timp si tratat precoce presupune normalizarea tensiunii
oculare,disparitia semnelor subiective si obiective ca lacrimatia,fotofobie etc.Glaucomul netratat provoaka
complicatii:marirea in volum a globului ocular,tulbulari trofice ale corneei,opacificare si dislocatia
cristalinului,atrofie nervului optik.Tratamentul:interventia chirurgikala,prin care se urmareste restabilirea
permiabilitatea unghiului camerii anterioare.Operatia se face imediat dupa confirmarea diagnostikului.

7. Măsurile organizatorice în depistarea şi dispensarizarea bolnavilor cu glaucom.

X. TRAUMATISMUL OCULAR
1. Cauzele şi formele traumelor.
Organul vizual este tregvent supus traumatizmului.Acestea pot fi categorizate astfel:leziuni orbitale,ale anexelor
si ale globului ocular;iar dupa natura:mikrotraumatizme corneoconjunctivale,contuzii,plagi penetrante cu sau fara
retinerea corpilor straini,conbustii fizice sau chimice,leziuni prin radiatie.
Daka in cazul traumatizmului are loc dezmembrarea troheei,peste care este deplasat tendonul muschiului oblic
mare,ca rezultat apare diplopiea.Daca in rezultatul unei traume este fracturat sau comprimat nervul optik se
manifesta:cetitate,midriaza,si alte afectari.Tabloul clinik depinde de locul afectarii nervului:daca trauma sa produs
in fundul orbitei nu se vor constata schimbari,peste 2-3 saptamini va aparea o atrofie optica.Ear daca este fracturat
la 10-12 mm de globul ocular,va avea loc obliterarea arterei centrare a retinei.

2. Semnele clinice ale leziunilor orbitei, tratamentul.

Orbita sufera multe leziuni.In care care traumatizmele directe hematomul retrobulbar apare imediat dupa
taumatizm,iar in cele craniocerebrale se constata dupa un interval de timp.Clinic se produk exoftalmia unilaterala
sau bilaterala directa,midriaza si imobilitatea globului ocular.Hematomul retobulbar poate fi riscant prin
compresiunea nervului optik cu atrofiea optika secundara.Oconsicinta a contuziei orbitale poate fi si fracturele
bazei craniene,aceste fracturi sunt determinate de soc direct,ele intereseaza marginea orbitei cu o eventuala
iradiere la perete.Ear fractura peretelui poate aduce la enoftalmie traumatika,iar daka intereseaza uun pachet
vasculonervos duce la tulbulari senzitive in teritoriul respektiv.Tratamentul leziunilor orbitale consta in resorbtia
homoragiilor.In cazuri grave se recurge la interventie chirurgicala la care trebue sa participe si
oftalmolagul,neurolagul,specialishti in chirurgia cukolaxilofaciala si otorinolaringologi.

3. Leziunile pleoapelor, conjunctivei. Prelucrarea plăgilor.

La nivelul plioapelor se observa excoriatii sau achimoze lipsista de inportanta clinica:se intilnesk si hematoame
pronuntate care inchid pleoapele,precum si plagi profunde taiate sau zdrobite.La nivelul conjunctivei se opserva
sufuziuni sangvine,care apar imediat dupa contuzie in deosebire de cepe palpebroconjunctivale care apar peste 24-
48 de ore.Leziunele ale pleoapelor sun insotite aproape intodeauna de leziuni ale globului ocular.

4. Contuziile oculare: clinica, tratamentul.

5. Traumatismul ocular penetrant: clinica, tratamentul.
Smenele de penetratie a globului ocular difera in functie de faptul cum sa produs plaga:la nivelul corneei sau la
slerei.Perforatia corneei este insotita de durere acuta,fotofobie,blefarospazm,lacrimare,tulburarile vederii.Plaga la
nivelul sclerei se manifesta prin:culoarea niagra a uveei,corp vitros se prelinge ca un lichid semiviscos,hipotonie
oculara pronuntata,hemoftalm partial sau total.Plaga sclerala mica poate sa ramina ne opservata,mai ales daca este
mascata de o sufuziune sangvina conjunctivasla,in acest caz hipotoniea oculara este suspecta.Orice plaga
penetranta a globului ocular este considerata grava,deoarece poate avea loc infectie intracapsulara sau retentia in
ochi a agentului vulnerant.Tratamentul:plagile mici si cele intepate se inchid spontan si repede,iar cele mari vor fi
suturate ermetik sub mikroskop.Pina la vindecare plagii ise aplica solutii dizifectante in sacul conjunctival si
pansament steril pe ochi.Daca apar semne de infectii intraoculare,se administreaza i/m
26
 www.medtorrents.com
desensibilizante,antibiotice.Cub conjunctiva si retrobulbar antibiotice se aplica impreuna cu corticosteroizi.Se
preskriu remedii midriatice.

6. Oftalmia simpatică: etiologia, clinica, tratamentul, indicaţiile pentru enucleare.

7. Arsurile oculare actinice: tratament, profilaxia.
8. Arsurile chimice ale globului ocular: clinica, ajutor urgent, tratament, profilaxia. Stadiile arsurilor chimice.
9. Particularităţile traumatismelor la copii şi profilaxia lor.

27