POVESTEA LUI HARAP- ALB de Ion Creangă

„Povestea lui Harap-Alb” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Creangă, pentru
faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului. Acest aspect se manifestă şi în
ceea ce priveşte încadrarea textului în specia basmului cult. O primă trăsătură evidentă o reprezintă
fabulosul, căci întâmplările reale se îmbină cu cele fantastice. Personajele poartă valori simbolice: binele şi
răul, timpul şi spaţiul sunt nedeterminate. Totodată, sunt prezente formulele iniţiale, mediane şi finale,
cifre magice. Conflictul dintre bine şi rău se încheie întotdeauna cu victoria binelui.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, dar nu
obiectiv în totalitate, deoarece intervine deseori în text ,,Ce să vă spun mai mult?”.
Titlul este alcătuit din substantivul ,,Povestea” care simbolizează drumul vieţii şi oximoronul
,,Harap-Alb” ce reflectă condiţia duală a personajului: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Tema basmului e lupta dintre bine şi rău, încheiată prin victoria binelui. De asemenea, eroul
parcurge o călătorie iniţiatică, a maturizării, pentru dobândirea unor valori morale. Motivele narative
specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, probele, pedepsirea răufăcătorului, căsătoria.
Compoziţional, basmul este alcătuit din 7 micronaraţiuni, despărţite prin formula mediană ,,şi
merse, şi merse”. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic şi se observă simetria dintre incipit şi final
dată de formulele iniţială şi finală. În formula iniţială autorul pune vorbele pe seama altcuiva ,,Amu cică
era odată”, iar formula finală conţine o comparaţie a celor două lumi: a fabulosului şi a realului ,,Şi a ţinut
veselia ani întregi”.
Indicii spaţio-temporali sunt vagi. Timpul e mitic, iar spaţiul sugerează dificultatea aventurii
eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii, în plan simbolic, de la imaturitate, la
maturitate.
Acţiunea basmului presupune un lanţ de acţiuni convenţionale care corespund momentelor
subiectului.
Expoziţiunea presupune o stare de echilibru: Craiul are trei fii, iar la alt capăt al lumii, Verde
Împărat are trei fiice. Intriga e dată de scrisoarea trimisă de Verde Împărat, care-i cere Craiului un fiu
pentru moştenirea tronului. Desfăşurarea acţiunii începe cu proba curajului de la pod care este trecută de
mezin. În pădure, acesta se rătăceşte şi acceptă ajutorul Spânului. Lipsa de maturitate e sancţionată, iar la
fântână îşi pierde identitatea şi e transformat de către Spân în rob. Tot aici primeşte numele Harap-Alb.
Ajunşi la curtea lui Verde Împărat, Harap-Alb va fi supus unor probe iniţiatice, cea mai importantă fiind să
o aducă pe fata împăratului Roş. Această probă presupune o altă serie de încercări: casa de aramă încinsă,
ospăţul şi aducerea celor trei smicele de măr, apă vie şi apă moartă. Când se întoarce la curtea lui Verde
Împărat, fata lui Roş Împărat îl demască pe Spân, iar acesta îl ucide pe Harap-Alb, crezând că a încălcat
jurământul (punctul culminant). Spânul e pedepsit de cal, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu ajutorul
obiectelor magice. Nunta şi schimbarea statutului social completează maturizarea lui Harap-Alb şi
reprezintă deznodământul acţiunii.
Personajele sunt purtătoarele unor valori simbolice: binele şi răul.
Harap-Alb este protagonistul care nu are puteri supranaturale, nici capacitatea de a se metamorfoza,
dar dobândeşte prin trecerea probelor, o serie de calităţi necesare unui împărat. Spânul este antagonistul şi
are rolul iniţiatorului. Reprezintă ,,un rău necesar” şi va fi pedepsit doar în final, când iniţierea e completă.
Sfânta Duminică, cei cinci şi calul sunt ajutoarele eroului.
Limbajul naratorului si al personajelor se caracterizeaza prin umor ce reiese prin folosirea
diminutivelor precum “buzişoare”,“băuturică”, a poreclelor „Buzilă” si prin oralitate, apar proverbe
populare, introduse prin expresia “vorba ceea”, interogaţii „Ce pot să zic?”, interjecţii „trosc” şi adresare
directă către cititori ,,Eu sunt dator să vă spun povestea, iar voi să ascultaţ.”.
În concluzie, în basmul lui Creangă, datorită viziunii despre lume a autorului, fabulosul este tratat în
mod realist. Creangă conturează în eroul său, concepţia sa despre conducătorul luminat.

632 cuvinte