Culegere Microunde PDF

George LOJEWSKI Nicolae MILITARU
MICROUNDE
Culegere de probleme
EDITURA ELECTRONICA 2000

Microunde – Culegere de probleme
1
LINII DE TRANSMISIUNE TEM
1.1 Să se calculeze parametrii lineici ai unui cablu coaxial fără pierderi având
raza conductorului interior r = 3 mm şi raza interioară a cămăşii R = 1 cm. Cablul are
dielectricul din polietilenă, ε r = 2,2.
Rezolvare:
Într-un sistem de coordonate cilindrice, dată fiind simetria circulară a cablului
coaxial, fiecare dintre cele două câmpuri conţine câte o singură componentă, iar aceste
componente nu depind de coordonata unghiulară ϕ :
r
E ρ = E0
ρ
r
Hϕ = H 0 , E0 = Z d H 0
ρ
Sarcina electrică lineică q L de pe suprafaţa conductorului interior poate fi
dedusă din legea fluxului electric aplicată unei suprafeţe Σ cilindrice, coaxiale cu
cablul, de lungime unitară şi rază oarecare ρ , (r < ρ < R ) :
2π 1
q L = ∫ D ⋅ n Σ dA = ∫ εE ⋅ n Σ dA = ∫ ∫ εE ρ (ρ )ρdϕdz = 2πrεE0
Σ Σ 00
Cunoscând câmpul, tensiunea dintre conductoare poate fi determinată aplicând definiţia
ei clasică:
B R R
U = ∫ Edl = ∫ E ρ ( ρ )dρ = ∫ E0
r R
dρ = E 0 r ln
A r r
ρ r
în care A şi B sunt două puncte arbitrare, situate fiecare pe câte unul dintre cele două
conductoare.
Rezultă astfel capacitatea pe unitatea de lungime a conductoarelor:
1
2π ⋅ ⋅ 2,2
qL 2πεrE 0 36π ⋅ 10 9
CL = = = = 101,5 ⋅ 10 −12 F m = 101,5 pF m
U R 10
rE 0 ln ln
r 3
5
Linii de transmisiune TEM
Pe de altă parte, orice undă TEM se propagă cu o viteză de fază vϕ egală cu

viteza undelor plane în mediul dielectric respectiv, c. Astfel, ştiind că
1
vϕ =
LL C L
iar
1
c=
εμ
din egalarea celor două expresii rezultă relaţia:
LL C L = εμ .
Cu alte cuvinte, inductanţa lineică a cablului coaxial poate fi exprimată în funcţie de
capacitatea sa lineică. Se obţine:
μ R 4π ⋅ 10 −7 10
LL = ln = ln = 0,241 ⋅ 10 −6 H m = 241 nH m .
2π r 2π 3
1.2 O porţiune dintr-un cablu coaxial fără pierderi de lungime l = 10 cm,

terminată în gol, prezintă la frecvenţa f1 = 100 kHz o reactanţă de intrare capacitivă
X i = −138 kΩ. Mărind treptat frecvenţa, se constată o scădere a modulului impedanţei
de intrare până la frecvenţa f 2 = 433 MHz , la care apare un minim. Din aceste măsurări
să se determine permitivitatea electrică a dielectricului din cablu şi impedanţa
caracteristică a cablului.
Rezolvare:
Impedanţa de intrare a unei linii fără pierderi, terminată în gol, are expresia:
Z + jZ C tg βl
Z i Z =∞ = Z C S = − jZ C ctg βl = − jX i ,
S Z C + jZ S tg βl Z =∞
S
unde X i = Z C ctg βl este reactanţa de intrare a liniei de transmisiune considerate.

La creşterea frecvenţei, minimul modulului impedanţei de intrare are loc când
βl = π 2 , adică l = λ 4 . Folosind datele din problemă, rezultă:
c
λ2 = = 4 ⋅ l = 40 cm.
f2
Pe de altă parte,
c c0 λ
λ2 = = = 02
f2 f2 ε r εr
de unde rezultă valoarea constantei dielectrice:
2 2 2
⎛ λ 02 ⎞ ⎛ c0 ⎞ ⎛ 3 ⋅ 10 8 ⎞
εr = ⎜ ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟
λ ⎟ ⎜ 4lf ⎟ ⎜ 0,4 ⋅ 433 ⋅ 10 6 ⎟ = 3 .
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ ⎠
La frecvenţe mici ( λ >> l ), tg βl = tg 2πl λ ≈ βl astfel încât impedanţa de
intrare devine
1 λ c L 1 1
Z i ≈ − jZ C = − jZ C = − jZ C = −j L ⋅ = −j ,
βl 2πl 2πfl C L ωl LL C L ωC i
6
unde Ci = l ⋅ C L reprezintă capacitatea de intrare a liniei.

La frecvenţa f1 la care λ >> l , se poate deci scrie
1 1
Xi = − =−
ω1C i ω1C L l
astfel încât se poate deduce capacitatea lineică a cablului coaxial de lungime l :
1 1
CL = − = = 115 ⋅ 10 −12 F m = 115 pF m .
2πf1 X i l 2π ⋅ 10 ⋅ 138 ⋅ 10 ⋅ 0,1
5 3
De aici rezultă şi impedanţa caracteristică a cablului:

LL 1 1 εr c πf X
ZC = = LL C L = = = 0 (−2πf1 X i ) = − 1 i
CL CL c ⋅ C L c0 ⋅ C L 4lf 2 2 f2
deci
π ⋅ 10 5 ⋅ 138 ⋅ 10 3
ZC = = 50 Ω .
2 ⋅ 433 ⋅ 10 6
1.3 Cât este rezistenţa lineică a unei linii de transmisiune având impedanţa
caracteristică Z C = 100 Ω , terminată adaptat, dacă s-a constatat o atenuare a semnalului
de 1 dB la fiecare 10 m parcurşi? Pierderile în dielectricul liniei se consideră neglijabile.
Rezolvare:
Constanta de atenuare a unei linii este legată de parametrii săi lineici prin relaţia:
α = Re{γ } ,
unde constanta de propagare γ are expresia:
γ = (RL + jωLL )(GL + jωC L ) .
Dacă R L << ωLL (pierderi mici în metal) şi G L ≈ 0 (pierderi neglijabile în dielectric),
se poate scrie:
R ⎛ RL ⎞
γ ≅ ( RL + jω LL ) ⋅ jωCL = jω LLCL 1 + L ≅ jω LLCL ⎜1 + ⎟.
jω LL ⎝ 2 jω LL ⎠
Rezultă astfel expresia constantei de atenuare a liniei considerate:
R R
α = LL C L L = L .
2 LL 2Z C
Cu valorile problemei se obţine:
A 0,1
α = = 0,1dB m = Np m = 0,0115 Np m ,
l 8,7
de unde rezultă:
R L = 2αZ C = 2 ⋅ 0,0115 ⋅ 100 = 2,3 Ω m .
1.4 Se consideră circuitul cu schema din figura de mai jos în care tronsonul de
linie de transmisiune folosit este fără pierderi, are drept dielectric aerul iar impedanţa sa
caracteristică prezintă valoarea Z C = 50 Ω . Se cere:
a) Să se calculeze puterea activă în sarcină, la frecvenţa f = 1 GHz , folosind
expresia impedanţei de intrare în linie;
7
b) Să se calculeze aceeaşi putere, folosind tensiunea pe sarcină.
l = 3, 75cm
U1 ZS
ZC U2
10 V 100 Ω
z
−l O
Rezolvare:
Lungimea de undă pe linie corespunzătoare frecvenţei de lucru este:
c 3 ⋅ 10 8
λ= 0 = = 0,3 m = 30 cm
f 10 9
şi deci, în raport cu λ , linia folosită are lungimea:
λ
l= .
8
a) Impedanţa de intrare în tronsonul fără pierderi cu lungimea l are expresia:
Z + jZ C tg βl
Z in = Z C S
Z C + jZ S tg βl
şi întrucât
⎛ 2π λ ⎞
tg βl = tg⎜ ⋅ ⎟ = 1,
⎝ λ 8⎠
rezultă valoarea impedanţei de intrare:
100 + j50
Z in = 50 = (40 − j30 ) Ω .
50 + j100
Puterea activă la intrarea circuitului are expresia:
2
U1
Pin = 2
⋅ Re{Z in } .
2 Z in
Deoarece linia folosită este fără pierderi, puterea activă de la intrare este egală
cu puterea în sarcină:
10 2
PS = Pin = ⋅ 40 = 0,8 W .
( 2
2 40 + 30 2
2
)
Observaţie: Termenul Z in poate fi determinat direct, ştiind că impedanţa de intrare a
unei linii de lungime λ 8 , fără pierderi, terminată pe o sarcină pur rezistivă, are
modulul egal cu impedanţa sa caracteristică, Z in = Z C = 50 Ω .
b) Pentru o linie fără pierderi de lungime l şi impedanţă caracteristică Z C ,
ecuaţia tensiunii pe linie poate fi pusă sub forma:
U ( z ) = U 0 cos βz − jZ C I 0 sin βz ,
8
în care amplitudinile undelor directă şi inversă au fost exprimate în funcţie de tensiunea

totală de la sarcină U 0 şi curentul total de la sarcină, I 0 .
Cu notaţiile din figură, relaţia precedentă devine:
U 1 = U (− l ) = U 2 cos β (− l ) − jZ C I 2 sin β (− l )
şi deoarece curentul prin sarcină, I 2 , poate fi exprimat în funcţie de tensiunea la
sarcină,
U
I2 = 2 ,
ZS
rezultă:
⎛ 2π λ ⎞ 50 ⎛ 2π λ ⎞ 1 ⎛ 1⎞
U 1 = U 2 cos⎜ ⋅ ⎟+ j U 2 sin ⎜ ⋅ ⎟= ⎜1 + j ⎟U 2
⎝ λ 8 ⎠ 100 ⎝ λ 8⎠ 2⎝ 2⎠
de unde poate fi dedusă tensiunea la sarcină în funcţie de tensiunea de la intrarea liniei:
1
U2 = U1 .
⎛ 1⎞
2 ⎜1 + j ⎟
⎝ 2⎠
Puterea transmisă sarcinii pur rezistive are expresia:
2
U2
PS =
2Z S
şi valoarea:
2
⎛2 2 ⎞
⎜ ⋅ 10 ⎟
⎜ 5 ⎟
PS = ⎝ ⎠ = 0,8 W .
2 ⋅ 100
1.5 Pentru circuitul cu schema din figura de mai jos să se deseneze distribuţia
amplitudinii tensiunii în lungul liniilor de transmisiune la frecvenţa f = 3 GHz , dacă
tronsoanele de linie de transmisiune sunt considerate fără pierderi iar dielectricul liniei
este aerul, ε r = 1 .
l = 10 cm l1 = 5cm l2 = 2,5cm
U1 U2
U in ZC Z C1 ZC 2 R2
U R1
24 V 150 Ω 50 Ω 150Ω 100 Ω
450 Ω
Rezolvare:
Lungimea de undă pe linie corespunzătoare frecvenţei de lucru este:
c c0 3 ⋅108
λ= = = = 0,1m = 10 cm .
f ε r 3 ⋅10
9
f
Primul tronson are deci lungimea egală cu o lungime de undă λ , al doilea
tronson este repetor de impedanţă (l1 = λ 2) iar cel de-al treilea tronson - inversor de
impedanţă (l 2 = λ 4) .
9
Impedanţa de intrare în linia de lungime l 2 este:

Z C2 2 150 2
Z i2 = = = 225 Ω .
R2 100
Tronsonul l 2 este terminat pe o sarcină pur rezistivă, R2 = 100 Ω , a cărei valoare
este mai mică decât Z C 2 = 150 Ω , caz în care raportul de undă staţionară pe linia de
lungime l 2 se poate calcula direct cu relaţia:
Z 150
σ 2 = C2 = = 1,5 .
R2 100
Impedanţa de sarcină a tronsonului de lungime l1 are deci valoarea
R ⋅Z 450 ⋅ 225
Z S1 = R1 || Z i 2 = 1 i 2 = = 150 Ω .
R1 + Z i 2 450 + 225
Impedanţa de intrare în tronsonul de lungime l1 (repetor de impedanţă) este
aceeaşi:
Z i1 = Z i | = Z S1 = 150 Ω .
l =λ / 2
Deoarece linia cu lungimea l1 este terminată pe o sarcină pur rezistivă, cu o
valoare mai mare decât impedanţa caracteristică a liniei Z S1 = 150 Ω > Z C1 = 50 Ω ,
raportul de undă staţionară se poate calcula cu relaţia:
Z 150
σ 1 = S1 = = 3.
Z C1 50
Primul tronsonul are drept impedanţă de sarcină impedanţa de intrare în
tronsonul repetor. Aceasta este egală cu impedanţa lui caracteristică, Z i1 = Z C = 150 Ω ,
deci tronsonul este terminat adaptat, astfel încât raportul de undă staţionară σ = 1 iar
tensiunea la sarcină este egală cu tensiunea de la intrare:
U = U in = 24 V .
Impedanţa lui de intrare are valoarea:
Z in = Z C = 150 Ω .
Pentru tronsonul de lungime l1 = λ 2 , tensiunile de la extremităţi sunt U ,
respectiv U 1 . Întrucât impedanţa de sarcină Z S1 = 150 Ω a acestui tronson este pur
rezistivă şi mai mare decât Z C1 = 50 Ω , rezultă că la capătul dinspre sarcină al
tronsonului repetor va exista un maxim de tensiune, egal cu U1 = 24 V . Pe de altă
parte, între două maxime ale distribuţiei de tensiune există şi un minim, situat, faţă de
sarcina tronsonului repetor, la distanţa
π + ϕΓ λ
d= λ = = 2,5 cm .
4π 4
În punctul de minim tensiunea are valoarea:
U1 24
= =8V.
σ1 3
Pentru reprezentarea distribuţiei de tensiune pe linii se face observaţia că
tensiunea la sarcină este U 2 . Întrucât R2 = 100 Ω < Z C 2 = 150 Ω rezultă că la sarcină
există un minim al distribuţiei de tensiune de pe tronsonul inversor egal cu
10
U1 24
U2 = = = 16 V .
σ 2 1,5
Distribuţia de tensiune în lungul tronsoanelor este reprezentată în figura de mai jos.
U ( z ) [V]
24
16
z [cm]
O
−17,5 −7, 5 −2,5
1.6 O linie având impedanţa caracteristică Z C = 50 Ω este terminată pe o sarcină

compusă dintr-un rezistor cu rezistenţa de 20 Ω în serie cu un condensator având
capacitatea de 3 pF. Să se calculeze raportul de undă staţionară şi distanţa la care apare
primul minim de tensiune, la frecvenţa f 0 = 1 GHz . Dielectricul liniei este aerul iar
pierderile ei sunt neglijabile.
Rezolvare:
Reactanţa de sarcină are valoarea:
1 1
XS = − =− = −53 Ω
ω 0C 2πf 0C
astfel încât impedanţa de sarcină este
Z S = RS + jX S = 20 − j53 Ω .
Această sarcină determină un coeficient de reflexie al tensiunii, Γ :
Z − Z C 20 − j53 − 50
Γ= S = = Γ ⋅ e jϕ Γ = 0,69 e − j1, 43 rad .
Z S + Z C 20 − j53 + 50
Raportul de undă staţionară σ este determinat de modulul coeficientului de
reflexie:
1 + Γ 1 + 0,69
σ= = = 5,45 .
1 − Γ 1 − 0,69
Poziţia minimelor este determinată de faza coeficientului de reflexie. Calculând
întâi lungimea de undă pe linie,
c0 3 ⋅ 10 8
λ= = 9 = 0,3 m = 30 cm
f 0 ε r 10 ⋅ 1
se obţine în final poziţia minimului, calculând distanţa lui de la sarcină:
11
π + ϕΓ π − 1,43
d min = λ= ⋅ 30 = 4,08 cm .
4π 4π
Altfel: Pe diagrama Smith:
Se reprezintă punctul corespunzător impedanţei normate de sarcină:
ZS 20 − j53
= rS + jx S = = 0,4 − j1,06 .
ZC 50
Acesta se află deci la intersecţia dintre cercul r = 0,4 cu arcul de cerc x = −1,06 .
De pe diagramă se identifică cercul concentric cu diagrama σ ≈ 5,5 şi poziţia normată a
punctului d λ ≈ 0,136 , de unde rezultă distanţa cerută:
d min ≈ 0,136λ = 0,136 ⋅ 30 = 4,08 cm .
1.7 Conectând la capătul unei linii de măsură cu pierderi neglijabile o sarcină

necunoscută, se măsoară pe linie un raport de undă staţionară σ = 2, iar la distanţa
d = 22 cm de capătul liniei se constată existenţa unui minim al distribuţiei tensiunii.
Cunoscând lungimea de undă pe linie λ = 30 cm şi impedanţa caracteristică a liniei de
măsură Z C = 75 Ω , să se determine impedanţa sarcinii de la capătul liniei.
Rezolvare:
Din datele experimentale se poate calcula coeficientul de reflexie al sarcinii,
Γ = Γ ⋅ e jϕ Γ :
σ −1 1
Γ = = ≈ 0,333 ,
σ +1 3
⎛ d min ⎞ ⎛ 22 ⎞ ⎛ π ⎞
ϕΓ = π ⎜4 − 1⎟ = π ⎜ 4 − 1⎟ = ⎜ 2π − ⎟ rad .
⎝ λ ⎠ ⎝ 30 ⎠ ⎝ 15 ⎠
Reţinând o valoare ϕ Γ ∈ (− π , π ) , rezultă:
π
1 −j
Γ = ⋅ e 15 ≈ 0,33 e − j0, 209 rad .
3
Din expresia coeficientului de reflexie al tensiunii la sarcină,
Z − ZC Z S ZC −1 zS −1
Γ= S = =
Z S + ZC Z S ZC + 1 zS + 1
se determină impedanţa normată de sarcină:
1 + Γ 1 + 0,333 e − j0, 209
zS = = − j0, 209
= 1,955 e − j0,154 rad = 1,932 − j0,3 .
1 − Γ 1 − 0,333 e
În final, prin denormare, se obţine valoarea impedanţei de la capătul liniei:
Z S = z S ⋅ Z C = (1,932 − j0,3) ⋅ 75 = (145 − j22,5) Ω .
Observaţie: Distanţa, faţă de sarcină, la care apare primul minim rezultă din relaţia
π + ϕΓ
d min = λ = 7 cm .
4π
Pe o linie fără pierderi distanţa între două minime consecutive este de λ 2 astfel încât
minimul măsurat este de fapt al doilea:
d min + λ 2 = d min, 2 = 7 + 15 = 22 cm .
12

Se desenează cercul concentric cu diagrama σ = 2 , tangent exterior la cercul
r = 2 şi tangent interior la cercul r = 1 2 .
Deplasării pe linia fără pierderi de la intrarea sa spre sarcină îi corespunde pe
diagrama circulară o rotaţie în sens trigonometric, pe un cerc cu centrul în origine, până
la o deplasare normată:
d 22
= ≈ 0,733 .
λ 30
Aceasta presupune parcurgerea completă a diagramei plus încă o deplasare de
0,733 − 0,5 = 0,233 . Punctul astfel obţinut, situat la intersecţia dintre cercul σ = 2 şi
dreapta determinată de centrul diagramei şi poziţia 0,233, corespunde impedanţei
normate de sarcină. De pe diagramă se citeşte:
r = 1,93 ; x = −0,3
şi deci valoarea impedanţei necunoscute, obţinută prin denormare, este:
Z S = (r + jx )Z C = (1,93 − j0,3) ⋅ 75 ≈ (145 − j22,5) Ω .
1.8 O linie de transmisiune fără pierderi, cu impedanţa caracteristică

Z C = 100 Ω, este terminată pe o sarcină având impedanţa Z S = (50 + j150) Ω. la
frecvenţa de lucru. Ştiind că puterea transmisă sarcinii este PS = 10 W, să se calculeze
valoarea maximă a tensiunii pe linie.
Rezolvare:
Se calculează întâi coeficientul de reflexie al sarcinii:
Z − Z C − 50 + j150 − 1 + j3 1 + j2
Γ= S = = = ≈ 0,33 + j0,66 = 0,745 e j1,107 rad .
Z S + Z C 150 + j150 3(1 + j) 3
Rezultă o valoare a coeficientului de reflexie al puterii:
P 2 5
Γp = i = Γ = .
Pd 9
Puterea transmisă sarcinii este diferenţa dintre puterea undei directe şi puterea
undei inverse,
(
PS = Pd − Pi = Pd 1 − Γ p = Pd 1 − Γ ) ( 2
).
Din datele problemei, se calculează puterea undei directe Pd şi puterea undei
inverse, Pi :
Ps 10
Pd = = = 22,5 W ,
1− Γ
2
1 − (5 9 )
Pi = Pd − PS = 22,5 − 10 = 12,5 W .
Puterea undei directe Pd este legată de unda directă de tensiune U d prin relaţia:
2
Ud
Pd =
2Z C
de unde se obţine amplitudinea undei directe:
U d = 2 Z C Pd = 2 ⋅100 ⋅ 22,5 = 67 V .
13
În mod similar se poate deduce şi amplitudinea undei inverse:

U i = 2 Z C Pi = 2 ⋅100 ⋅12,5 = 50 V .
Valoarea maximă a tensiunii pe linie este suma amplitudinilor undelor directă şi
inversă:
U max = U d + U i = 67 + 50 = 117 V .
Valoarea minimă a tensiunii pe linie este
U min = U d − U i = 67 − 50 = 17 V .
Observaţie: Amplitudinea undei inverse poate fi calculată şi din definiţia coeficientului
de reflexie:
U i = Γ ⋅ U d = 0,745 ⋅ 67 ≈ 50 V .
Valorile maxime şi minime calculate în cele de mai sus sunt condiţionate de o
lungime suficientă a liniei.
1.9 Să se stabilească condiţiile în care o linie fără pierderi, având ca sarcină o

impedanţă pur rezistivă, prezintă la intrare tot o impedanţă pur rezistivă.
Rezolvare:
Expresia impedanţei de intrare a unei linii fără pierderi este:
Z + jZ C tg βl
Zi = ZC S
Z C + jZ S tg βl
Întrucât linia este fără pierderi, Z C ∈ ℜ . Considerând Z S = RS ∈ ℜ , partea
imaginară a impedanţei de intrare are expresia:
( )
Z 2 − RS2 tg βl
Im{Z i } = Z C C2 .
Z C + RS2 tg βl
Impedanţa de intrare este pur rezistivă atunci când Im{Z i } = 0, adică în unul din
următoarele cazuri:
a) R S = Z C , deci atunci când linia este terminată adaptat;
λ λ
b) tg βl = 0 , sau βl = kπ , sau l = k , adică în situaţia liniilor în (repetoare
2 2
de impedanţă);
π λ λ
c) tg βl → ∞ , sau βl = (2k + 1) , sau l = (2k + 1) , deci pentru liniile în
2 4 4
(transformatoare de impedanţă).

Trecerea de la punctul corespunzător sarcinii pur rezistive, situat pe axa
absciselor ( x = 0 ), la punctul corespunzător impedanţei de intrare se face prin rotirea, în
sens orar, pe un cerc cu centrul în originea diagramei circulare. Şi acest punct,
corespunzând unei impedanţe cu partea reactivă normată nulă, trebuie să se afle pe axa
absciselor. Această situaţie poate apărea dacă:
a) Punctul iniţial se află în origine, deci raza cercului pe care se face rotaţia este
nulă, astfel încât punctul corespunzător impedanţei de intrare este tot în
origine. În acest caz R S = Z C , adică linia este terminată adaptat.
14
b) Rotaţia se face cu un unghi de 360 o astfel încât cele două puncte se

suprapun. În această situaţie lungimea liniei este de λ 2 .
c) Rotaţia se face cu un unghi de 180 o astfel încât ambele puncte se află pe axa
absciselor, aşezate simetric în raport cu centrul cercului. În acest caz
lungimea liniei este de λ 4 .
1.10 Se consideră o linie de transmisiune fără pierderi, prezentată în figura de

mai jos. Să se determine poziţia secţiunii AA′ pentru care modulul impedanţei de
intrare, Z i , trece printr-un maxim.
λ 2
z
A
ZC
A′
z
O
Rezolvare:
Admitanţa de intrare a porţiunii de lungime z terminate în scurtcircuit, de la
dreapta secţiunii AA′ , este:
2πz
Yisc = − jYC ctg βz = − jYC ctg ,
λ
unde YC este admitanţa caracteristică, reală, a liniei, iar λ este lungimea de undă.
Admitanţa de intrare a tronsonului terminat în gol, de la stânga secţiunii AA′ ,
are expresia:
⎛λ ⎞ 2π ⎛ λ ⎞ ⎛ 2πz ⎞ 2πz
Yig = jYC tg β ⎜ − z ⎟ = jYC tg ⎜ − z ⎟ = jYC tg⎜ π − ⎟ = − jYC tg .
⎝2 ⎠ λ ⎝2 ⎠ ⎝ λ ⎠ λ
Admitanţa de intrare văzută în secţiunea AA′ reprezintă suma celor două
admitanţe calculate anterior:
⎛ 2πz 2πz ⎞ ⎛ 1⎞
Yi = Yisc + Yig = − jYC ⎜ tg + ctg ⎟ = − jYC ⎜ u + ⎟ ,
⎝ λ λ ⎠ ⎝ u⎠
unde
2πz
u = tg .
λ
Rezultă:
1 ⎛ 1⎞
Yi = YC u + = YC ⎜⎜ u + ⎟⎟ .
u ⎝ u⎠
Deoarece produsul mărimilor u şi 1 u este constant, suma lor este minimă
(adică modulul impedanţei este maxim) atunci când cele două mărimi sunt egale.
Rezultă deci condiţia:
u =1
15
sau
2πz
tg = ±1 ,
λ
de unde
2πz π
=± + kπ , k ∈ Z .
λ 4
Se obţine:
λ λ
z=± +k .
8 2
⎛ λ⎞
Întrucât z ∈ ⎜ 0, ⎟, convin numai valorile
⎝ 2⎠
λ
z= ,
8
respectiv
3λ
z= .
8
1.11 Să se proiecteze circuitul cu schema din figura de mai jos astfel încât la
frecvenţa corespunzătoare unei lungimi de undă λ = 50 cm să se obţină adaptarea unei
sarcini având impedanţa Z S = (25 − j100) Ω la o linie de acces cu impedanţa
caracteristică Z C = 75 Ω .
Toate liniile de transmisiune au ca dielectric aerul şi prezintă pierderi
neglijabile.
λ 4 d
ZC Z C′ ZC ZS
Zi1 Zi 2
Rezolvare:
Metoda 1.
Lungimea tronsonului în λ/4 (inversor de impedanţă), la frecvenţa de lucru, este
λ 50
l= = = 12,5 cm .
4 4
Din condiţia de adaptare este necesar ca:
Z i1 = Z C = 75 Ω .
Pe de altă parte, tronsonul inversor de impedanţă realizează adaptarea unei
impedanţe de sarcină reale, Z i 2 , la o altă impedanţă, Zi1 , de asemenea reală:
Z C′ = Z i1 ⋅ Z i 2 = Z C ⋅ Z i 2 .
16
Se impune deci ca lungimea d a celui de-al doilea tronson să prezinte o valoare

pentru care Im{Z i 2 } = 0 , astfel încât impedanţa Z i 2 să fie pur rezistivă.
Impedanţa de intrare în tronsonul cu lungimea d , considerat fără pierderi, are
expresia:
Z + jZ C tg βd
Zi2 = ZC S .
Z C + jZ S tg βd
În mărimi normate se obţine:
Z z + jt
zi 2 = i 2 = S ,
Z C 1 + jz S t
unde
Z 25 − j100 1 4
zS = S = = −j
ZC 75 3 3
reprezintă impedanţa normată de sarcină, iar
d
t = tg βd = tg 2π .
λ
Astfel, rezultă:
1 4
− j + jt
1 + j(3t − 4) [1 + j(3t − 4)]⋅ [(3 + 4t ) − jt ]
zi 2 = 3 3 = =
⎛ 1 4 ⎞ (3 + 4t ) + jt (3 + 4t ) 2 + t 2
1 + j⎜ − j ⎟t
⎝3 3⎠
adică
zi 2 = ri 2 + jxi 2 =
3 t2 +1( )+ j
12t 2 − 8t − 12
.
17t 2 + 24t + 9 17t 2 + 24t + 9
Din condiţia Im{z i 2 } = 0 rezultă valoarea lungimii d pentru care impedanţa z i 2
este pur rezistivă:
12t 2 − 8t − 12 = 0
sau
3t 2 − 2t − 3 = 0
deci
1 ± 10
t1, 2 = .
3
Rezultă astfel următoarele cazuri:
• t1 = tg βd1 ≈ −0,72
adică
βd1 = arctg(− 0,72) + k1π , k1 ∈ Z
deci
λ λ
d1 = − ⋅ 0,624 + k 1 , k 1 ∈ Z ;
2π 2
• t 2 = tg βd 2 ≈ 1,387
adică
βd 2 = arctg1,387 + k 2π , k 2 ∈ Ζ
deci
17
λ λ
d2 = ⋅ 0,946 + k2 , k 2 ∈Ζ .
2π 2
Rezultă de aici că cele mai mici valori pozitive pentru lungimea d sunt:
• d1 = 20 cm
• d 2 = 7,53 cm
Corespunzător acestor valori, impedanţa z i 2 , respectiv impedanţa caracteristică Z C′ a
tronsonului inversor primesc următoarele valori:
• pentru d1 = 20 cm :
3(t12 + 1) 3(0,72 2 + 1)
zi2 = = ≈ 8,55
17t12 + 24t1 + 9 t = −0,72 17 ⋅ 0,72 2 + 24 ⋅ 0,72 + 9
1
şi, corespunzător,
Z C′ = Z C ⋅ Z i 2 = 75 ⋅ (75 ⋅ 8,55) = 219,3 Ω
• pentru d 2 = 7,53 cm :
3(t 22 + 1) 3(1,387 2 + 1)
zi2 = = ≈ 0,117
17t 22 + 24t 2 + 9 t 17 ⋅ 1,387 2 + 24 ⋅ 1,387 + 9
2 =1,387
şi, corespunzător,
Z C′ = Z C ⋅ Z i 2 = 75 ⋅ (75 ⋅ 0,117) = 25,65 Ω
Metoda 2.
Se bazează pe observaţia că impedanţa pe o linie de transmisiune fără pierderi
este pur rezistivă numai într-un plan de maxim sau de minim al distribuţiei de tensiune
pe linie. În acest caz, impedanţa corespunzătoare unui plan de minim al distribuţiei de
tensiune este
Z
Z z=z = C ,
( min ) σ
unde Z reprezintă impedanţa văzută într-un plan situat la z (min ) faţă de sarcină. Similar,
într-un plan de maxim se obţine valoarea
Z z=z = Z Cσ ,
( max )
unde Z reprezintă impedanţa văzută într-un plan situat la z (max ) faţă de sarcină iar σ
este raportul de undă staţionară pe linie.
Tronsonul în λ 4 , inversor de impedanţă, transformă o impedanţă pur rezistivă
Z S în altă impedanţă, de asemenea reală, Z C′2 Z S . Distanţa d trebuie să fie astfel
aleasă încât impedanţa văzută în planul respectiv să fie reală, deci să corespundă fie
unui minim, fie unui maxim al distribuţiei de tensiune pe linie.
Distanţa de la sarcină la care apare primul minim al distribuţiei de tensiune este
dată de relaţia:
π + ϕΓ
d= λ.
4π
Cu datele problemei, impedanţa normată de sarcină este:
18
ZS 1 4
zS = = −j
ZC 3 3
iar coeficientul de reflexie al tensiunii la sarcină are valoarea
Z − Z C zS − 1
Γ= S = ≅ 0, 79 e− j1,249 rad .
Z S + ZC zS + 1
Se obţine astfel lungimea tronsonului terminal:
π − 1, 249
d= 50 ≅ 7,53 cm .
4π
În acest plan, impedanţa normată are valoarea:
1 1− Γ
zi 2 = = = 0,117 .
σ 1+ Γ
Denormând, se obţine valoarea impedanţei de intrare în tronsonul de lungime d :
Z i 2 = Z C z i 2 = 75 ⋅ 0,117 = 8,775 Ω .
Impedanţa liniei de lungime l = λ 4 = 50 4 = 12,5 cm se calculează cu ajutorul
relaţiei:
Z C′ = Z C Z i 2 = 75 ⋅ 8, 775 ≅ 25, 65 Ω .
În mod similar se determină distanţa d şi impedanţa caracteristică Z C′ în cazul
unui maxim al distribuţiei de tensiune.
Primul maxim de tensiune pe linie este situat – faţă de sarcină – la o distanţă d :
λ ϕΓ
d= − λ ≅ 20, 03 cm .
2 4π
În acest plan, impedanţa normată are valoarea
1 + Γ 1 + 0, 79
zi 2 = σ = = ≅ 8,52 .
1 − Γ 1 − 0, 79
Denormând, se obţine valoarea impedanţei de intrare în tronsonul de lungime d :
Z i 2 = Z C zi 2 = 75 ⋅ 8,52 = 639 Ω .
Corespunzător, impedanţa caracteristică a tronsonului inversor are valoarea:
Z C′ = Z C Z i 2 = 75 ⋅ 639 = 219 Ω .
Metoda 3. Pe diagrama Smith.

Se reprezintă pe diagramă punctul corespunzător impedanţei normate de sarcină:
ZS 25 − j100
= rS + j xs = ≅ 0,333 − j1, 333 .
ZC 75
Acesta se află deci la intersecţia dintre cercul r = 0,333 şi arcul de cerc x = −1,333 .
Se citeşte de pe diagramă poziţia corespunzătoare punctului obţinut, notat cu A :
(d λ ) A ≈ 0,348 .
Corespunzătoare unei deplasări de la sarcină până într-un plan al liniei în care
impedanţa este pur rezistivă, pe diagramă se efectuează o rotaţie în sens orar (spre
generator), pe un cerc cu centrul în origine, până la intersectarea semidiametrului real
negativ. Punctul astfel obţinut, notat cu B , reprezintă impedanţa normată z i 2 . De pe
19
diagramă se citeşte valoarea acesteia, z i 2 = r ≈ 0,12 , şi poziţia ei normată:

(d λ ) B = 0,5 .
În acest fel, prin denormare se determină lungimea d a tronsonului terminal
care asigură în planul său de intrare o impedanţă pur rezistivă,
d = [(d λ )B − (d λ ) A ]λ = (0,5 − 0,348) ⋅ 50 = 7,6 cm ,
precum şi valoarea ei:
Z i 2 = ( z i 2 ) A Z C ≈ 0,12 ⋅ 75 = 9 Ω .
Urmând relaţiile prezentate în cadrul acestei probleme la metoda 2, poate fi
determinată şi valoarea impedanţei caracteristice a tronsonului inversor, corespunzător
datelor obţinute pe diagrama circulară.
Astfel, rezultă:
Z C′ ≈ 26 Ω .
Continuând rotirea din punctul B , pe acelaşi cerc concentric cu diagrama Smith,
se constată intersecţia cu semidiametrul real pozitiv, în punctul B ′ . Se găseşte astfel şi
cea de-a doua soluţie a problemei:
( z i 2 )B′ = r ≈ 8,5 ,
adică, prin denormare,
Z i 2 = ( z i 2 ) B′ Z C ≈ 8,5 ⋅ 75 = 638 Ω
de unde
Z C′ ≈ 219 Ω ,
respectiv
d = [(d λ )B′ − (d λ ) A ]λ = {[(d λ )B + 0,25] − (d λ ) A }λ ≈
≈ (0,75 − 0,348) ⋅ 50 = 20,1 cm .
Variaţia cu frecvenţa a modulului coeficientului de reflexie pe linia de acces
corespunzător celor două soluţii, obţinută prin simulare pe calculator, este prezentată în
figura 1.11.1.
Figura 1.11.1.a Figura 1.11.1.b

d = 20 cm d = 7,53 cm
Z C′ = 219,3 Ω Z C′ = 25,65 Ω
20
Observaţie: Se constată că deşi cele două soluţii obţinute sunt ambele corecte la
frecvenţa nominală, ele conduc la un răspuns în frecvenţă uşor diferit.
Dacă se acceptă o anumită dezadaptare pe linia de acces, exprimată printr-o
valoare maxim admisibilă a lui Γ sau σ atunci se poate defini o bandă de frecvenţe în
interiorul căreia circuitul de adaptare considerat funcţionează corect.
Banda de frecvenţe este mai largă pentru prima soluţie.
1.12 Să se calculeze lungimile l1 , l 2 precum şi impedanţa caracteristică Z C′

astfel încât circuitul cu schema din figura de mai jos să realizeze la frecvenţa f = 1 GHz
adaptarea unei sarcini Z S = (20 + j10 ) Ω la o linie de acces cu impedanţa caracteristică
Z C = 50 Ω .
Atât cele două tronsoane cât şi linia de acces au ca dielectric aerul şi prezintă
pierderi neglijabile.
l1 = λ 4
ZC ZC′ ZS
ZC
l2
Rezolvare:
La frecvenţa f = 1 GHz lungimea de undă este
c0 3 ⋅108
λ= = = 0,3 m = 30 cm
f 109
şi deci
λ
30
l1 = =
= 7,5 cm .
4 4
Condiţia de adaptare a impedanţei complexe de sarcină Z S la linia de acces
având o impedanţă caracteristică reală impune ca admitanţa totală de sarcină – alcătuită
din admitanţa YS = 1 Z S şi admitanţa de intrare în tronsonul derivaţie pe sarcină
terminat în scurtcircuit – să fie reală. În această situaţie, tronsonul inversor de
impedanţă are rolul de a transforma valoarea reală obţinută într-o valoare egală cu
impedanţa caracteristică a liniei de acces, fapt care permite adaptarea.
Admitanţa de sarcină este
21
1 1
YS = GS + jBS = = = (0,04 − j0,02 ) S
Z S 20 + j10
iar admitanţa de intrare în tronsonul derivaţie are expresia:
Y + jYC tg βl 2
Yi = YC S = − jYC ctg βl 2 .
YC + jYS tgβl 2 Y →∞
S
Admitanţa totală în planul de sarcină al liniei în λ 4 are expresia

Yt = Yi + YS = G S + j( BS − YC ctgβl 2 ) .
Impunând condiţia de adaptare,
Im{Yt } = 0 ,
rezultă condiţia:
B
ctg βl 2 = S
YC
adică soluţia:
λ B λ
l2 = arcctg S + k , k ∈ Z
2π YC 2
Urmărind obţinerea unui tronson cu o lungime minimă, se consideră k = 0 şi
deci se obţine:
λ ⎛ − 0,02 ⎞ λ 3π 3λ 3 ⋅ 30
l2 = arcctg⎜ ⎟= ⋅ = = = 11,25 cm .
2π ⎝ 0,02 ⎠ 2π 4 8 8
În această situaţie, admitanţa totală are o valoare reală:
Yt = GS = 0,04 S
deci impedanţa din planul de sarcină al tronsonului inversor este:
Figura 1.12.1
l 2 = 11,25 cm
Z C′ ≈ 35,35 Ω
22
1 1
Zt = = = 25 Ω .
Yt 0,04
Impedanţa caracteristică a tronsonului în λ 4 se calculează ca medie geometrică
a impedanţelor terminale:
Z C′ = Z C Z t = 50 ⋅ 25 ≈ 35,35 Ω .
obţinută prin simulare pe calculator este prezentată în figura 1.12.1.
1.13 Să se stabilească în ce condiţii o linie de transmisiune fără pierderi,

intercalată între un generator cu impedanţa internă Z G şi o sarcină cu impedanţa Z S
poate fi utilizată ca circuit de adaptare.
Rezolvare:
Impedanţa de intrare a liniei fără pierderi, de impedanţă caracteristică Z C ,
2π
lungime l şi constantă de defazare β = , are expresia:
λ
Z S + jZ C tg βl
Zi = ZC .
Z C + jZ S tg βl
Transferul maxim de putere este obţinut dacă se îndeplineşte condiţia
Z i = Z G* .
Notând Z G = RG + jX G , Z S = RS + jX S , tg βl = u şi ţinând seama de faptul că
pentru linia fără pierderi Z C ∈ ℜ, se scrie:
R + j( X S + uZ C )
RG − jX G = Z C S .
Z C − uX S + juRS
Prin egalarea părţilor reale şi a părţilor imaginare de aici rezultă:
Z C (RG − R S ) = u ( X S RG − X G RS ),
uZ C2 + ( X S + X G )Z C − u (RS RG + X S X G ) = 0 ,
de unde, prin eliminarea variabilei u , se obţine ecuaţia:
RG − RS ⎡ (R − RS )(RS RG + X S X G ) ⎤
⋅ Z C3 + ⎢ X S + X G − G ⎥ZC = 0 .
RG X S − RS X G ⎣ X S RG − X G RS ⎦
Renunţând la soluţia Z C = 0 care nu convine rămâne condiţia:
Z C2 =
( ) (
RS RG2 + X G2 − RG RS2 + X S2
.
)
RG − RS
Deoarece impedanţa caracteristică a liniei fără pierderi este reală, trebuie ca Z C2
să fie pozitiv, adică
RG2 + X G2 RS2 + X S2
−
RG RS
≥0,
1 1
−
RG R S
sau
23
RGp − RSp
≥ 0,
1 1
−
RG RS
în care s-au notat prin RGp şi R Sp rezistenţele corespunzătoare reprezentărilor de tip
paralel pentru impedanţele Z G şi, respectiv, Z S ( Z G = RGp || jX Gp , Z S = RSp || jX Sp ).
Dacă această condiţie este satisfăcută rezultă u ∈ ℜ şi din ecuaţia tg βl = u se
determină lungimea necesară a liniei.
În concluzie, adaptarea este posibilă atunci când rezistenţa în reprezentarea
paralel şi conductanţa în reprezentarea serie ale impedanţei generatorului sunt, ambele,
ori mai mici, ori mai mari decât mărimile corespunzătoare ale impedanţei de sarcină.
1.14 Să se calculeze lungimea l a unui tronson de linie terminat în scurtcircuit şi

distanţa d , faţă de sarcină, la care trebuie legat în derivaţie acest tronson, pentru a se
realiza adaptarea unei sarcini cu impedanţa Z S = (20 − j10 ) Ω la o linie de acces.
Atât linia principală cât şi tronsonul de linie folosit pentru adaptare sunt fără
pierderi şi au impedanţa caracteristică Z C = 50 Ω , iar lungimea de undă pe linie este
λ = 100 cm .
Y1 ZS
ZC
Y2 ( 20 − j10 ) Ω
ZC
Rezolvare:
Analitic, problema se rezolvă punând condiţia de adaptare; aceasta revine la a
scrie că admitanţa totală de la capătul liniei de acces să fie egală cu admitanţa
caracteristică a liniei de acces, YC = 1 Z C .
Admitanţa normată de intrare în tronsonul de lungime d terminat pe admitanţa
normată de sarcină y S = YS YC este:
Y y + j tg βd
y1 = 1 = S .
YC 1 + jy S tg βd
Admitanţa normată de intrare în tronsonul de lungime l terminat în scurtcircuit
are expresia:
Y
y 2 = 2 = yi y =∞ = − j ctg βl .
YC S
24
Din condiţia de adaptare:

Y1 + Y2 = YC
sau
y1 + y 2 = 1 ,
se obţine:
y S + j tg βd
− j ctg βl = 1
1 + jy S tg βd
în care admitanţa normată de sarcină are valoarea
Y Z 50
yS = S = C = = 2 + j.
YC Z S 20 − j10
Rezultă relaţia:
2 + j + j tg βd
− j ctg βl = 1
1 + j(2 + j) tg βd
adică
(
2 1 + tg 2 βd ) + j
⎡ − tg 2 βd − 4 tg βd + 1
⎢ − ctg β l
⎤
⎥ =1
5 tg 2 βd − 2 tg βd + 1 ⎣ 5 tg 2 βd − 2 tg βd + 1 ⎦
din care, prin identificarea părţilor reale şi imaginare, se deduc condiţiile:
•
(
2 1 + tg 2 βd) =1 ,
5 tg 2 βd − 2 tg βd + 1
de unde se obţine:
3 tg 2 βd − 2 tg βd − 1 = 0 .
Rezultă astfel două valori pentru lungimea tronsonului terminal:
1
tg βd1 = −
3
adică
1
βd1 = arctg(− ) + k1π , k1 ∈ Ζ
3
deci
d1 ≈ 44,8 cm ,
respectiv
tg βd 2 = 1
adică
π
βd 2 =
4
de unde
λ
d2 = = 12,5 cm .
8
− tg 2 βd − 4 tg βd + 1
• − ctg βl = 0
5 tg 2 βd − 2 tg βd + 1
Corespunzător celor două valori ale tg βd , se obţin de aici două soluţii pentru lungimea
tronsonului lateral:
ctg βl1 = 1
25
adică
λ
l1 = = 12,5 cm ,
8
respectiv
ctg βl 2 = −1 ,
adică
3λ
l2 = = 37,5 cm .
8
Sintetizând rezultatele obţinute, se constată că adaptarea la linia de acces se
produce pentru următoarele perechi de lungimi ale tronsoanelor:
d = 44,87 cm, l = 12,5 cm ;
d = 12,5 cm, l = 37,5 cm .

Se începe prin reprezentarea pe diagramă, a punctului, notat cu A ,
corespunzător impedanţei normate de sarcină z S = Z S Z C = 0,4 − j0,2 .
Datorită conexiunii paralel, se preferă calculul cu admitanţe. Admitanţa normată
de sarcină y S = 1 z S = 2 + j este reprezentată de punctul notat cu A′ , simetric cu A în
raport cu centrul diagramei.
Determinarea distanţei d revine la determinarea unghiului de rotaţie în sens orar
(spre generator), astfel încât admitanţa de sarcină, A′ , să se transforme într-o admitanţă
având partea reală egală cu unitatea (deoarece adăugarea ulterioară a admitanţei de
intrare a tronsonului lateral – pur reactiv – nu va influenţa asupra părţii reale a
admitanţei totale). Efectuând rotaţia din punctul A′ până la intersectarea cercului g = 1 ,
se obţine punctul B . Unghiul de rotaţie, determinat cu ajutorul gradaţiilor de pe
periferia diagramei, corespunde unei distanţe normate la lungimea de undă
d λ = 0,125 ,
adică, denormând,
d = 0,125λ = 12,5 cm .
În punctul B , partea imaginară a admitanţei (susceptanţa) tronsonului terminal,
citită pe diagramă, are valoarea normată b = −1 ; în consecinţă, lungimea tronsonului
lateral trebuie astfel determinată încât susceptanţa lui de intrare să aibă valoarea
normată +1, necesară pentru compensare. Lungimea aceasta poate fi determinată tot pe
diagramă, prin intermediul unghiului de rotaţie necesar pentru a transforma admitanţa
terminală a tronsonului lateral, y = ∞ (reprezentată de punctul C ), în susceptanţa
necesară pentru adaptare (punctul D ). Se obţine:
l λ = 0,375 ,
de unde, denormând, rezultă:
l = 0,375 ⋅ λ = 37,5 cm .
Se constată că problema mai admite o soluţie, reprezentată de punctul B ′ .
Pentru acest punct se obţin:
d λ = 0,449 ,
adică
d = 0,449 ⋅ λ = 44,9 cm
şi
26
l λ = 0,125 ,
adică
l = 0,125λ = 12,5 cm .
Observaţie: Prin acest procedeu poate fi adaptată orice sarcină Z S , deoarece oricare ar
fi punctul de pornire, la rotirea în jurul originii se intersectează cercul g = 1 , deci se
obţin soluţii.
Variaţia cu frecvenţa a modulului coeficientului de reflexie pe linia de acces,
corespunzătoare celor două soluţii, obţinută prin simulare pe calculator, este prezentată
în figura de mai jos.
Se poate observa faptul că prima soluţie conduce la o bandă ceva mai largă a
circuitului de adaptare.
Figura 1.14.2.a Figura 1.14.2.b

d = 44,87 cm d = 12,5 cm
l = 12,5 cm l = 37,5 cm
1.15 Un cablu coaxial fără pierderi, de lungime l = 40 cm , are impedanţa

caracteristică Z C = 200 Ω şi este terminat pe o impedanţă compusă dintr-un rezistor cu
rezistenţa de 100 Ω în paralel cu un condensator având capacitatea de 5 pF .
ZC RS CS
Zi
27
Ştiind că lungimea de undă pe cablu este λd = 25 cm iar dielectricul dintre conductoare

prezintă o constantă dielectrică ε r = 4 , să se calculeze impedanţa de intrare a liniei.
Rezolvare:
Frecvenţa de lucru are valoarea:
c c0 3 ⋅ 10 8
f = = = = 6 ⋅ 10 8 Hz = 600 MHz .
λ d λ d ε r 0,25 ⋅ 4
Rezultă că admitanţa de sarcină are valoarea
1
YS = G S + jBS = + jωC S = 10 −2 + j2π ⋅ 6 ⋅ 10 8 ⋅ 5 ⋅ 10 −12
RS
( )
= 0,01 + j188,5 ⋅ 10 − 4 S
sau, în mărime normată,
Y
y S = S = 2 + j3,77 .
YC
Admitanţa normată de intrare în linia de transmisiune are expresia:
y + j tg βl
yi = S ,
1 + jy S tg βl
unde
l 40
βl = 2π = 2π = 10,052 rad
λd 25
adică tg βl = 0,726 .
Rezultă astfel valoarea admitanţei de intrare:
2 + j3,77 + j0,726
yi = = 0,6 − j2,09 = 2,174 e − j1, 291 rad .
( )
1 + j 2 + j3,77 ⋅ 0,726
Prin urmare, impedanţa de intrare normată este:
zi = 1 yi = 0,127 + j0,442
sau, denormând,
Z i = z i Z C = (0,127 + j0,442 ) ⋅ 200 = (25,4 + j88,4 ) Ω .

Se reprezintă pe diagramă admitanţa normată de sarcină, y S = 2 + j3,77 .
Punctul obţinut se roteşte apoi în jurul centrului diagramei, în sens orar (deplasare spre
generator), cu un unghi corespunzător lungimii normate a liniei, l λ = 1,6 ; aceasta
presupune parcurgerea completă a trei cercuri, plus încă o deplasare de 1,6 − 3 ⋅ 0,5 = 0,1
diviziuni. În punctul astfel obţinut se citeşte admitanţa normată de intrare,
yi = 0,6 − j2,09 . Pentru a afla impedanţa normată de intrare, se consideră punctul
simetric lui y i faţă de origine. Se obţine z i = 0,127 + j0,442 sau, denormând,
Z i = z i Z C = (24,5 + j88,4 ) Ω , ceea ce corespunde soluţiei obţinute anterior pe cale
analitică.
28
1.16 Pentru o impedanţă de sarcină Z S = (100 + j50 ) Ω, să se calculeze lungimile

l1 , l 2 ale tronsoanelor de linie conectate în derivaţie la distanţele (fixe) l0 = 50 cm ,
respectiv l0 + d = 75 cm faţă de capătul liniei, astfel încât linia de transmisiune să fie
terminată adaptat.
Atât linia principală cât şi tronsoanele terminate în scurtcircuit sunt fără pierderi
şi au impedanţa caracteristică Z C = 50 Ω . Lungimea de undă pe linie este λ = 100 cm.
Prin modificarea lungimilor l1 , l 2 ale tronsoanelor este posibilă adaptarea
oricărei impedanţe de sarcină ?
d l0
B A
ZC y ′′ y′ ZS
y2 y1
B′ A′
l2 l1
Rezolvare:
Se notează cu y1 , y 2 admitanţele normate de intrare ale tronsoanelor laterale
terminate în scurtcircuit.
Deoarece l 0 λ = 1 2 , tronsonul terminal de lungime l0 este repetor de
impedanţă astfel încât admitanţa lui normată de intrare are valoarea:
1 ZC 1
y′ = y S = = = = 0,4 − j0,2 = g ′ + jb′ .
zS Z S 2 + j
Întrucât d λ = 1 4 rezultă că tronsonul de lungime d este inversor de
impedanţă astfel încât se poate scrie:
1
y′′ = .
y′ + y1
Condiţia de adaptare la intrarea în tronsonul de lungime l 2 este:
y2 + y′ = 1 .
Pe de altă parte, admitanţele de intrare în tronsoanele de linie laterale terminate
în scurtcircuit au expresiile:
y1 = − j ctg βl1 ,
y 2 = − j ctg βl 2 ,
prin urmare condiţia de adaptare devine:
1
− j ctg βl 2 = 1.
g ′ + jb ′ − j ctg βl1
29
Egalând aici părţile reale şi imaginare, se obţine sistemul:

g′
= 1,
( g ′) + (b′ − ctg βl1 )2
2
− b ′ + ctg βl1
ctg βl 2 = .
( g ′) + (b′ − ctg βl1 )2
2
Rezolvând sistemul, se obţin soluţiile:
( )
ctg βl1 = b ' ± g ' 1 − g ' =
−1± 6
5
,
1 6
ctg βl 2 = ± ' − 1 = ± ,
g 2
de unde
βl1' = 1,289 + k1'π , k1' ∈ Z ,
βl1" = −0,967 + k 2' π , k 2' ∈ Z
respectiv
βl 2' = 0,685 + k1"π , k1" ∈ Z ,
βl 2" = −0,685 + k 2"π , k 2" ∈ Z .
Se obţin următoarele valori pozitive minime ale lungimilor tronsoanelor:
l1 = 20,5 cm; l2 = 10,9 cm
sau
l1 = 34,6 cm; l2 = 39,1 cm.
Observaţie: Problema admite soluţii numai dacă g ' < 1.
corespunzătoare celor două soluţii, obţinută prin simulare pe calculator, este prezentată
în figura de mai jos.
Figura 1.16.2a Figura 1.16.2b

l1 = 20,5 cm l1 = 34,6 cm
l 2 = 10,9 cm l 2 = 39,1 cm
30

Se porneşte de la y ′ = y S + g S + jbS = 0,4 − j0,2 , căreia îi corespunde pe
diagramă punctul M. Admitanţa din stânga în secţiunea AA′ ,
y A = y S + y1 = g S + j(bS − ctg βl1 ) , va fi reprezentată de un punct N a cărui poziţie pe
cercul g = g S = 0,4 depinde de l1 . Trecerea în secţiunea BB ′ se face rotind punctul N
pe un cerc cu centrul în origine în sens orar (spre generator) cu (d λ ) ⋅ 4π = π . Se
obţine deci punctul diametral opus lui N , care se notează cu Q şi căruia îi corespunde
admitanţa y ′′ = y A−1 .
Se impune condiţia y ′′ + y 2 = 1 , adică y A−1 − j ctg βl 2 = 1. Punctul Q se află pe
cercul g = 0,4 , rotit cu π radiani. Se caută intersecţia acestui cerc cu cercul g = 1 . Se
găsesc punctele Q ′ şi Q ′′ prin care trec cercurile b = bQ′ , b = bQ′′ , care corespund
susceptanţelor compensate de tronsonul cu lungimea l 2 . Rezultă deci:
b2′ = −bQ′ = −1,22 , b2′′ = −bQ′′ = 1,22 , adică punctele R ′ şi R ′′ care corespund admitanţei
de intrare în linia cu lungimea l 2 .
Această lungime se obţine prin deplasarea pe cercul exterior în sens orar (spre
sarcină) până se ajunge la scurtcircuit ( y = ∞ , notat cu S ). Se măsoară:
l 2′ λ = 0,359 − 0,25 = 0,109 ;
l 2′′ λ = 0,141 + 0,25 = 0,391 ,
de unde, prin denormare, rezultă:
l 2′ = 0,109λ = 10,9 cm ,
respectiv
l 2′′ = 0,391λ = 39,1cm .
Se precizează poziţiile N ′ şi N ′′ ale punctului N , ca simetrice ale punctelor Q ′
şi Q ′′ în raport cu originea. Prin N ′ şi N ′′ trec cercurile b = bN′ = −0,48 , respectiv
b = bN′′ = 0,48 care corespund susceptanţei b A = bS + b1 . Deci susceptanţa liniei l1
poate avea valorile:
b1′ = b ′N − bS = −0,28 ,
respectiv
b1′′ = b N′′ − bS = 0,68 .
Punctele reprezentative se notează cu T ′ , respectiv T ′′ . Deplasându-le în sens
trigonometric (spre sarcină) până în punctul S , se obţine:
l1′ λ = 0,456 − 0,25 = 0,206
şi
l1′′ λ = 0,096 + 0,25 = 0,346
adică, prin denormare:
l1′ = 0,206λ = 20,6 cm ,
respectiv
l1′′ = 0,346λ = 34,6 cm .
Se constată în final că rezultatele obţinute pe cale grafică, cu ajutorul diagramei
circulare, sunt în bună concordanţă cu cele obţinute pe cale analitică.
31
1.17 Să se calculeze dimensiunile şi poziţia unui tronson de adaptare în λ 4 cu

ajutorul căruia să se realizeze adaptarea unei sarcini Z S = (25 − j100 ) Ω la un cablu
coaxial având impedanţa Z C = 75 Ω . Dielectricul cablului este aerul. Raza mare a
secţiunii transversale a cablului este a = 1 cm. Tronsonul de adaptare se realizează prin
modificarea razei conductorului interior. Frecvenţa de lucru este f = 600 MHz.
Se neglijează pierderile.
d l
2b '
2a 2b 2b
z1 zS
Rezolvare:
Lungimea de undă corespunzătoare frecvenţei de lucru este:
c 3 ⋅ 10 8
λ= 0 = = 0,5 m = 50 cm .
f ε r 6 ⋅ 10 8
Schema echivalentă structurii desenate este prezentată mai jos.
λ 4 d
ZC Z C′ ZC ZS
Transformatorul de impedanţă în λ 4 schimbă o impedanţă reală Z S în altă

impedanţă reală, Z C′2 Z S . Distanţa d trebuie să fie aleasă astfel încât impedanţa văzută
în planul respectiv să fie reală şi mai mică decât Z C (deoarece b ′ > b , Z C′ < Z C ), deci
să corespundă unui minim al tensiunii.
Poziţia minimului de tensiune este dat de relaţia:
⎛1 ϕ ⎞
d = ⎜ + Γ ⎟λ .
⎝ 4 4π ⎠
Impedanţa normată de sarcină este
Z 25 − j100 1 4
zS = S = = −j
ZC 75 3 3
iar coeficientul de reflexie al tensiunii la sarcină este:
Z − Z C zS − 1 10 ( − jarctg3)
ΓS = S = = ⋅e ≅ 0, 79 ⋅ e − j1,249 rad .
Z S + ZC zS + 1 4
32
Se obţine:
⎛ 1 1,249 ⎞
d =⎜ − ⎟ ⋅ 50 = 7,53 cm .
⎝4 4π ⎠
În acest plan de minim al distribuţiei de tensiune impedanţa normată are
valoarea:
1 1 − ΓS
z1 = = = 0,117.
σ 1 + ΓS
Impedanţa tronsonului de adaptare în λ 4 trebuie să corespundă ecuaţiei
(zC′ )2 = 1 ⋅ z1 ,
deci
z C' = z1 = 0,342,
adică
Z C' = Z C ⋅ zC' = 75 ⋅ 0,342 = 25,65 Ω .
Din expresia impedanţei caracteristice pentru cablurile coaxiale,
60 a
ZC = ln ,
εr b
rezultă că pentru cablul coaxial iniţial, raza conductorului interior este:
⎛ Z ε ⎞
b = a ⋅ exp⎜ − C r ⎟ = 2,86 mm ,
⎜ 60 ⎟⎠
⎝
iar pentru porţiunea de lungime λ 4
⎛ Z' ε ⎞
b′ = a ⋅ exp⎜ − C r ⎟ = 6,52 mm .
⎜ 60 ⎟⎠
⎝
Lungimea l a tronsonului cu impedanţa Z C′ este:
l = λ 4 = 50 4 = 12,5 cm.
1.18 Să se calculeze puterea maximă transmisibilă printr-un cablu coaxial cu

dimensiunile R = 2, 72 mm, r = 1mm având ca dielectric aerul, terminat pe impedanţa
lui caracteristică. Se ştie că în cazul aerului intensitatea câmpului electric maxim
admisibilă este de E0 str = 30 kV cm şi se admite un coeficient de siguranţă C = 0,2.
Rezolvare:
Notând cu E 0 intensitatea maximă a câmpului
electric (de la suprafaţa conductorului interior) rezultă:
r R 2r
U = ∫ Edl = ∫ E0 d ρ = rE0 ln .
B R
A r ρ r 2R
Dar:
2
U
P= ,
2Z C
unde
33
R
Z C = 60 ln Ω.
r
În consecinţă
2 R 2 R
r 2 E0 ln 2 r 2 E0 ln
P= r = r W
2 ⋅ 60 ⋅ ln
R 120
r
iar dacă se introduce coeficientul de siguranţă C rezultă valoarea puterii maxime
transmisibile prin cablul coaxial în condiţiile date:
R
Pmax,tr = C ⋅
r 2 E0,2 str ln
r = 0, 2 ⋅ 10 −6
⋅ ( 3 ⋅ 10 ) ⋅ ln 2, 72 = 15 kW .
6 2
120 120
1.19 Să se calculeze puterea maximă transmisibilă printr-un cablu coaxial cu

dimensiunile R = 2, 72 mm, r = 1mm, având ca dielectric aerul, dacă impedanţa lui
terminală este Z S = (90 + j60 ) Ω.
Se consideră, ca şi în cazul problemei precedente, intensitatea câmpului electric
de străpungere a aerului E0 str = 30 kV cm şi se admite un coeficient de siguranţă
C = 0,2.
Rezolvare:
În cazul unui cablu coaxial, fără pierderi, dezadaptat, puterea transmisă sarcinii
are expresia
2 2
Ud Ui
PS = Pd − Pi = − ,
2Z C 2Z C
iar raportul de undă staţionară este
U U + Ui
σ = max = d
U min Ud − Ui
deci
2
(U d − U i )(U d + U i ) = max
1 U
PS =
2Z C 2Z C σ
Comparând cu cablul terminat adaptat, (vezi problema 1.18), se constată că
puterea maximă transmisibilă scade de σ ori.
Cu datele problemei, impedanţa caracteristică a cablului coaxial are valoarea:
R
Z C = 60 ln = 60 ln 2, 72 ≅ 60 Ω
r
iar impedanţa normată de sarcină este:
Z 90 + j60
zS = S = = 1,5 + j
ZC 60
astfel încât coeficientul de reflexie al tensiunii la sarcină
z − 1 0,5 + j 1 + j2
Γ= S = = = 0,415 ⋅ e j0,727 rad .
z S + 1 2,5 + j 5 + j2
34
Rezultă de aici valoarea lui σ :

1 + Γ 1 + 0, 415
σ= = ≅ 2, 42 .
1 − Γ 1 − 0, 415
Cablul fiind identic cu cel din problema anterioară, se deduce:
(Pmax,transm. )adaptare 15 ⋅ 10 3
Pmax,transm. = = = 6,2 kW .
σ 2,42
1.20 Ce capacitate trebuie să aibă un condensator conectat la un capăt al unei

linii fără pierderi de lungime l = 3 cm pentru ca linia terminată în scurtcircuit la celălalt
capăt să rezoneze la frecvenţa de 1 GHz ? Impedanţa caracteristică a liniei este
Z C = 50 Ω iar dielectricul acesteia are o permitivitate electrică relativă ε r = 4 .
C ZC
Zi
Rezolvare:
Impedanţa de intrare în tronsonul cu lungimea l , terminat în scurtcircuit, are
expresia:
Z i = jZ C tg βl ,
şi cum
l lf ε r 0,03 ⋅109 ⋅ 2
βl = 2π = 2π = 2π = 0,4π rad
λ c0 3 ⋅108
rezultă:
Z i = j50 ⋅ tg (0,4π ) = j154 Ω .
Condiţia de rezonanţă este:
X C + X i = 0,
de unde
1
XC = −Xi = − .
ωC
Se obţine astfel capacitatea condensatorului:
1 1
C= = ≈ 10 −12 F = 1 pF .
ωX i 2π ⋅ 10 ⋅ 1549
1.21 Un emiţător transmite semnalul antenei prin intermediul unei linii având
constanta de atenuare α = 0,0434 dB m şi lungimea de 10 m . Ştiind că raportul de undă
staţionară pe linie este σ = 1,25 şi că puterea medie activă în antenă este de 100 W , să
se calculeze puterea debitată de emiţător.
35
Rezolvare:
Randamentul unei linii de transmisiune are expresia:
2
1− Γ
η= 2
,
e 2αl − Γ e −2αl
unde Γ reprezintă coeficientul de reflexie al sarcinii iar l este lungimea liniei având
constanta de atenuare α .
Pentru datele numerice ale problemei, se obţine:
1
αl = 0,0434 ⋅ ⋅ 10 = 0,05 Np m << 1 ,
8,686
fapt ce permite folosirea aproximaţiei:
e±2α l ≅ 1 ± 2α l.
Din expresia raportului de undă staţionară pe o linie se deduce
σ −1
Γ= ,
σ +1
astfel încât se poate scrie:
2
1− Γ 4σ 1
η≅ = = .
(1 − 2α l ) 4σ + 2α l ( 2σ + 2 ) 1 + α l ⎛ α + 1 ⎞
2
1 + 2α l − Γ
2
⎜
⎝ σ ⎟⎠
Din definiţia randamentului:
P
η = ant ,
Pem
unde Pant este puterea livrată antenei, iar Pem este puterea debitată de emiţător, rezultă:
Pant⎡ ⎛ 1 ⎞⎤
Pem = ≅ ⎢1 + α l ⎜ σ + ⎟ ⎥ Pant ,
η ⎣ ⎝ σ ⎠⎦
de unde, cu datele problemei se obţinea valoarea cerută:
⎡ 1 ⎛ 5 4 ⎞⎤
Pem ≅ ⎢1 + ⋅ ⎜ + ⎟⎥ ⋅100 = 110 W .
⎣ 20 ⎝ 4 5 ⎠⎦
1.22 Să se calculeze impedanţa caracteristică şi randamentul unui tronson de

cablu coaxial de lungime λ 4 folosit pentru adaptarea unei sarcini Z S = 10 Ω la un
generator având impedanţa internă pur rezistivă, Z g = 250 Ω. Constanta de atenuare a
cablului este α = 1dB m , iar lungimea de undă λ = 20 cm.
Zg l =λ 4
Eg U in ZC US ZS
z
−l O
36
Rezolvare:
Condiţia de adaptare este:
Z g = Z in ,
unde Z in este impedanţa de intrare a liniei cu pierderi,
Z + Z C th γl
Z in = Z C S .
Z C + Z S th γl
Pentru un tronson inversor ( l = λ 4 ) se obţine βl = π 2, deci
th αl + j tg βl 1
th γl = lim th (αl + jβl ) = lim = ,
π π 1 + j th αl ⋅ tg βl th αl
βl → βl →
2 2
astfel încât condiţia de adaptare conduce la:
Z th αl + Z C
Z g = ZC S ,
Z C th αl + Z S
de unde rezultă ecuaţia:
( )
Z C2 − Z g − Z S Z C th αl − Z g Z S = 0,
cu soluţiile
(Z g − Z S )th αl ± (Z g − Z S )2 th 2 αl + 4Z g Z S
ZC = .
2
Valoarea pozitivă a impedanţei caracteristice poate fi scrisă sub forma:
⎧ 2⎫
⎪ 1 ⎛⎜ Z g Z S ⎞⎟ ⎡1 ⎛ Zg Z ⎞ ⎤ ⎪
ZC = Z g Z S ⎨ − th αl + 1 + ⎢ ⎜ − S ⎟
th αl ⎥ ⎬
2 ⎜ Z Z ⎟ ⎢ 2 ⎜ Z Z ⎟ ⎥⎦ ⎪
⎪ ⎝ S g ⎠ ⎣ ⎝ S g ⎠
⎩ ⎭
sau, cu notaţia r = Z g Z S :
⎧ 2⎫
⎪1 ⎛ 1 ⎞ ⎡1 ⎛ 1 ⎞ ⎤ ⎪
ZC = Z g Z S ⎨ ⎜ r − ⎟ th αl + 1 + ⎢ ⎜ r − ⎟ th αl ⎥ ⎬ .
⎪⎩ 2 ⎝ r ⎠ ⎣ 2 ⎝ r ⎠ ⎦ ⎪
⎭
Pentru un tronson inversor, fără pierderi, ( α = 0 ), se regăseşte expresia
impedanţei caracteristice ca medie geometrică a impedanţelor sale terminale:
ZC = Z g Z S .
Dacă linia are pierderi mici iar R g şi RS nu diferă prea mult, astfel încât r să
nu fie mult diferit de 1, se poate scrie:
1⎛ 1 ⎞
⎜ r− ⎟ th αl << 1
2⎝ r⎠
şi de aici rezultă:
⎡ 1⎛ 1 ⎞ ⎤
Z C ≅ Z g Z S ⎢1 + ⎜ r − ⎟ th α l ⎥ .
⎣ 2⎝ r⎠ ⎦
Cu datele problemei atenuarea tronsonului are valoarea:
Np 0,2
αl = 0,115 ⋅ m = 5,75 ⋅10 −3 Np ,
m 4
şi deci
37
th α l = th ( 5, 75 ⋅10 −3 ) ≅ 5, 75 ⋅10−3 = α l .
Astfel, se obţine:
1⎛ 1 ⎞ 1⎛ 1 ⎞ 1⎛ 1⎞
⎜ r− ⎟ thα l ≅ ⎜ r − ⎟ α l = ⎜ 5 − ⎟ 5, 75 ⋅10−3 = 1,38 ⋅10−2 << 1 ,
2⎝ r⎠ 2⎝ r⎠ 2⎝ 5⎠
astfel încât, pe baza relaţiei aproximative, rezultă valoarea impedanţei caracteristice:
Z C ≅ 2500 (1 + 1, 38 ⋅10−2 ) = 50, 69 Ω .
Observaţie: Rezultatul calculat prin aproximare diferă foarte puţin de valoarea
Z C = Z S Z g = 50 Ω rezultată în urma neglijării pierderilor.
Puterea reală medie (puterea activă) pe o impedanţă complexă Z la bornele
căreia tensiunea are amplitudinea U , este dată relaţia:
2
1U
Pmr = ⋅ Re{Z } ,
2 Z2
astfel încât expresia randamentului tronsonului de adaptare devine:
2 2
P U Z in
η= S = S 2
Pin U in Z S Re{Z in }
Se calculează:
U S U ( z ) z =0 U d (0 ) + U i (0 ) 1+ Γ
= = = γl ,
U in U ( z ) z = −l U d (0 ) e + U i (0 ) e
γl −γl
e + Γ e −γl
unde Γ este coeficientul de reflexie al tensiunii la sarcină,
U (0 ) Z S − Z C z S − 1
Γ= i = = ,
U d (0 ) Z S + Z C z S + 1
iar z S = Z S Z C reprezintă impedanţa normată de sarcină.
În cazul problemei, l = λ 4 , astfel încât
π
±j
±γl ±αl
e =e e 2 = ± j e ±αl
şi, prin urmare,
2 2 2
US 2 zS ⎛ zS ⎞
= = ⎜⎜ ⎟⎟ .
U in j( z S + 1) e − j( z S − 1) e −αl
αl
⎝ z S sh αl + ch αl ⎠
De asemenea,
Re{Z in } Z in Z C Z S th αl + Z C th αl + 1 z S
= = ⋅ = .
Re{Z S } Z S Z S Z C th αl + Z S th αl + z S
Randamentul poate fi astfel scris şi sub următoarea formă:
1 th αl + 1 z S 1 1
η= ⋅ = 2 ⋅ .
(th αl + 1 z S ) ch αl th αl + z S ch αl 1 + ⎛⎜ z + 1 ⎞⎟ th αl + th 2 αl
2 2
⎜ S z ⎟
⎝ S ⎠
În cazul liniei cu pierderi mici αl << 1 astfel încât, în final, rezultă:
38
1 1
η≅ ⋅ ,
(α l )
2 2
1 ⎞⎛ ( αl ) ⎞ ⎛ ( αl ) ⎞
2 2
1+ ⎛
2 1 + ⎜ zS + ⎟ ⎜ α l − ⎟ + ⎜α l − ⎟
⎝ z S ⎠ ⎜⎝ 3 ⎟⎠ ⎜⎝ 3 ⎟⎠
adică
1
η≅ .
⎛ 1 ⎞
1 + ⎜ zS + ⎟ α l
⎝ zS ⎠
Cu datele numerice ale problemei,
αl = 5,75 ⋅ 10 −3 Np << 1 ,
z S = Z S Z C = 10 50,69 = 0,197
şi astfel se obţine valoarea randamentului:
η = 97,1% .
1.23 Un cablu coaxial având pierderi neglijabile şi lungimea λ 4 este folosit

pentru adaptarea unei impedanţe de sarcină rezistivă Z S = 25Ω la o linie de acces având
impedanţa caracteristică Z C = 100Ω . Considerând pentru factorul de undă staţionară pe
linia de acces o valoare maxim admisibilă σ max = 1,1, să se determine banda de
frecvenţe a acestui circuit de adaptare calculat pentru o frecvenţă centrală f 0 = 1GHz.
l = λ0 4
ZC ZC′ ZS
Rezolvare:
Condiţia de adaptare la frecvenţa centrală f 0 este:
Z C' = Z C Z S = 100 ⋅ 25 = 50 Ω .
Impedanţa de intrare în tronsonul de adaptare are expresia:
Z + jZ C' tg βl
Z i = Z C' S' .
Z C + jZ S tg βl
În vecinătatea frecvenţei f 0 se poate scrie:
Δβ π⎛ Δβ ⎞
βl = (β 0 + Δβ )l = β 0 l + β 0l = ⎜⎜1 + ⎟,
β0 2⎝ β 0 ⎟⎠
Δβ
de unde admiţând condiţia << 1 , rezultă:
β0
π Δβ 2 β0
tg β l = − ctg ≅− .
2 β0 π Δβ
39
π Δβ
Notând x = , în vecinătatea frecvenţei nominale f 0 , expresia impedanţei
2 β0
de intrare a tronsonului devine:
1
Z S − jZ C′
x = Z′ 1 + jz S x 1 + jz S x
Z i = Z C′ = ZC ,
1 C
⎛ 1 ⎞ 1
Z C' − jZ S z S ⎜⎜1 + j x ⎟⎟ 1+ j x
x zS
⎝ zS ⎠
unde
Z ZS 1
zS = S = = .
Z C′ ZC 2
Deoarece x << 1, se poate scrie:
⎡ ⎛ 1 ⎞ ⎤
Z i ≅ Z C ⎢1 + j ⎜ zS − ⎟ x ⎥ .
⎣ ⎝ zS ⎠ ⎦
În aceste condiţii, coeficientul de reflexie calculat la intrarea tronsonului are expresia:
⎛ 1⎞
j ⎜ zS − ⎟ x
Z − ZC 1⎛ 1⎞
= ⎝
zS ⎠
Γ= i ≅ j ⎜ zS − ⎟ x ,
Zi + ZC ⎛ 1⎞ 2⎝ zS ⎠
2 + j ⎜ zS − ⎟ x
⎝ zS ⎠
iar raportul de undă staţionară pe linie are expresia:
1+ Γ 1
σ= ≅ 1 + 2 Γ = 1 + zS − ⋅x.
1− Γ zS
De aici, pentru o valoare dată a lui σ max , rezultă:
π Δβ π Δf σ max − 1
x max = = =.
2 β0 2 f0 1
max
zS −
max
zS
Cu datele numerice ale problemei, se obţine:
⎛ Δf ⎞ 1,1 − 1 2
⎜⎜ ⎟⎟ = ⋅ = 0,042 ,
⎝ f 0 ⎠ max 1 − 2 π
2
şi deci
B = 2(Δf )max ⋅ f 0 = 2 ⋅ 0,042 ⋅109 = 84 ⋅10 6 Hz = 84MHz .
1.24 Pentru a mări banda de frecvenţe în care se obţine adaptarea unei sarcini, se
pot folosi circuite de adaptare compuse din mai multe tronsoane de linie de lungime
λ 4 , cu impedanţe caracteristice diferite, conectate în cascadă.
Să se calculeze banda de frecvenţe în care are loc adaptarea (admiţând
σ max = 1,1 ) dacă pentru a adapta o sarcină cu impedanţa Z S = 25Ω la impedanţa
caracteristică a liniei de acces, Z C = 100 Ω. se folosesc două tronsoane de lungime
λ 4 . Frecvenţa centrală este f 0 = 1GHz.
40
Să se compare răspunsul cu cel de la problema precedentă.
λ 4 λ 4
ZC Z C1 ZC 2 ZS
Zi 2
Rezolvare:
La frecvenţa f 0 , notând Z i 2 = Z 0 , condiţiile de adaptare sunt:
Z C1 = Z C Z 0
ZC2 = Z0Z S .
Se introduc parametrii
r = Z S Z C = (Z C 2 Z C 1 )
2
şi
k = Z S ZC2 ;
se exprimă Z S , Z C , Z C1 , Z C 2 în funcţie de Z 0 , k , r .
Din relaţiile
ZC2 = Z0Z S ,
kZ C 2 = Z S ,
rezultă
ZS = k 2Z0 ,
Z C 2 = kZ 0 .
Se obţin imediat:
Z kZ
Z C1 = C 2 = 0 ,
r r
2 2
Z k Z0
Z C = C1 = .
Z0 r
Pentru frecvenţe puţin diferite de frecvenţa centrală f 0 la care l = λ 4 ,
impedanţa de intrare a tronsonului de linie terminat pe sarcina Z S este (vezi problema
precedentă)
1 1
Z S − jZ C 2 k−j
Zi2 = ZC 2 x = kZ x = Z 1 + jkx .
0 0
1 k x
Z C 2 − jZ S 1− j 1+ j
x x k
Impedanţa de intrare a tronsonului de impedanţă caracteristică Z C1 are expresia:
41
1 Zi 2 1
Z i 2 − jZ C 1 ⋅ −j
x =Z Z C1 x
Z i1 = Z C1 C1 .
1 Zi2 1
Z C 1 − jZ i 2 ⋅ 1− j ⋅
x Z C1 x
Întrucât
Zi2 r 1 + jkx
= ⋅ ,
Z C1 k 1+ j x
k
se scrie:
r 1 + jkx 1
⋅ −j
⎛ ⎞
k ⎜1 + j + jx r (1 + jkx )⎟
k 1+ j x x x
⋅ ⎝ ⎠,
k k k k
Z i1 = Z0 = Z0
1 r 1 + jkx ⎛ x⎞
r
1− j ⋅ ⋅
r r (1 + jkx ) + jkx⎜1 + j ⎟
x k 1+ j x ⎝ k⎠
k
Z i1 = Z 0 ⋅
( 2
k k 1− x r + j1+ r x ) ( )
r (
r − x 2 + jk 1 + r x
.
)
Încercând soluţia ca Z i1 să nu depindă de x, rezultă egalităţile:
−k r
=
( j 1+ r )=
k
−1 (
jk 1 + r ) r
,
îndeplinite numai pentru r = 1, k = ±1. Rezultatul nu prezintă interes deoarece

conduce la Z S = Z C , caz în care circuitul de adaptare devine inutil.
Coeficientul de reflexie la intrare este
Z − Z C Z i1 Z C − 1
Γ = i1 = ,
Z i1 + Z C Z i1 Z C + 1
Z i1
1
1− x2 r + j 1+ r x
k
( )
= .
ZC 1 − 1 ⋅ x2 + j k 1 + r x
r r
( )
Se obţine
⎛ 1
⎜
⎞
(
⎛1 k ⎞
− r ⎟ x2 + j 1 + r ⎜ − ⎟x )
Γ= ⎝ r ⎠ ⎝ k r⎠
.
⎛
2−⎜ r +
1 ⎞ 2
(
⎛1 k ⎞
⎟x + j 1+ r ⎜ + ⎟x )
⎝ r⎠ ⎝k r⎠
Pentru o valoare dată a lui r se urmăreşte minimizarea modulului coeficientului
de reflexie la variaţia lui k . În acest scop, derivând Γ în raport cu k şi deoarece
x << 1, rezultă condiţia:
1 k
− = 0,
k r
deci
42
k = 4 r,
ceea ce conduce la alegerea optimă Z 0 = Z C Z S .
Pentru această alegere, rezultă:
1
− r x2
r x2 1
Γ≅ ≅ ⋅ r− .
⎛ 1 ⎞ 2 2 r
2 1+ ⎜ 2 + r + ⎟x
⎝ r⎠
De aici se poate calcula raportul de undă staţionară pe linia de acces:
1+ Γ 1 2
σ= ≅ 1+ 2 Γ = 1+ r − x .
1− Γ r
Ţinând seama de expresia lui x, rezultă:
⎛ Δf ⎞ ⎛ Δβ ⎞ 2 σ max − 1
⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ = ,
⎝ f0 ⎠ max ⎝ β 0 ⎠ max π r −1 r
sau, numeric,
⎛ Δf ⎞ 2 1,1 − 1
⎜⎜ ⎟⎟ = = 0,16437 .
⎝ f 0 ⎠ max π 2 − 0,5
Se obţine astfel lărgimea benzii
B = 2 ⋅ (Δf )max ⋅ f 0 = 328,75 MHz ,
banda obţinută fiind de aproape 4 ori mai mare decât în situaţia analizată în problema
precedentă.
Variaţia cu frecvenţa a modulului coeficientului de reflexie pe linia de acces,
obţinută prin simulare pe calculator, este prezentată în figura de mai jos.
Se constată că, într-adevăr, corespunzător unei valori

σ − 1 1,1 − 1
Γ = max = = 0,047 ,
σ max + 1 1,1 + 1
43
banda circuitului de adaptare considerat este Bsim ≅ 329 MHz , ceea ce confirmă
rezultatul obţinut pe cale analitică.
1.25 Într-un cablu coaxial se folosesc discuri dintr-un material dielectric pentru
susţinerea conductorului central. Aceste discuri au grosimea d = 3 mm şi sunt fixate la
o distanţă D = 2 cm unul de altul. Ştiind că dielectricul are permitivitatea electrică
ε r = 4 şi pierderi neglijabile, să se calculeze constanta de defazare şi lungimea de undă
la frecvenţa f = 300 MHz.
Rezolvare:
Se exprimă succesiv:
- capacitatea suplimentară datorită prezenţei unui disc:
C sup l = C L d (ε r − 1) ,
unde C L este capacitatea lineică a liniei în absenţa discurilor;
- numărul de discuri pe unitatea de lungime:
N =1 D ;
- capacitatea suplimentară totală pe unitatea de lungime:
⎡d ⎤
C L sup l = C sup l N = C L ⎢ (ε r − 1) + 1⎥ ;
⎣D ⎦
- capacitatea lineică în prezenţa discurilor:
⎡d ⎤
C L' = C L + C L sup l = C L ⎢ (ε r − 1) + 1⎥ .
⎣D ⎦
În situaţia în care lungimea de undă este mult mai mare decât distanţa dintre
discuri se poate considera că linia are un dielectric omogen, a cărui permitivitate
electrică rezultă din relaţia:
ε rech = C L' C L .
Se obţine astfel:
3
ε rech = 1 + (ε r − 1) = 1 + ⋅ 3 = 1,45.
d
D 20
Lungimea de undă în acest cablu este:
λ0 c0 3 ⋅108
λ= = = = 0,83 m = 83 cm ,
ε rech f ε rech 3 ⋅108 ⋅ 1,45
deci ipoteza λ >> d este pe deplin justificată, iar
2π 2πf ε rech
β= = = 7,566 rad m .
λ c0
44
2
GHIDURI UNIFORME
2.1 Să se determine funcţiile de distribuţie transversală ale componentelor

câmpului electromagnetic pentru modul de propagare E 21 în ghidul metalic uniform de
secţiune dreptunghiulară. Folosind rezultatele obţinute, să se reprezinte liniile de câmp
electric şi magnetic.
Rezolvare:
Sistemul de coordonate potrivit pentru studiul acestui ghid este sistemul
cartezian. Componenta axială E z se obţine din ecuaţia membranei cu condiţia la limită
corespunzătoare:
mπ nπ
E zmn ( x, y ) = E 0 sin x sin y
a b
Pentru modul E21 ,
2π π
E z21 ( x, y ) = E 0 sin x sin y
a b
Componentele transversale se obţin din componenta axială cu relaţiile de legătură:
γ jωμ
ET = − 2 ∇T Ez + 2 ( e z × ∇T H z ) ,
k k
γ jωε
H T = − 2 ∇ T H z − 2 ( e z × ∇T E z ) ,
k k
∂ ∂
unde k 2 = (mπ a ) + (nπ b ) , iar ∇T = e1 + e 2 .
2 2
∂x ∂y
Ţinând cont că H z = 0, se obţin expresiile:
γ 2π 2π π
E x = − 2 E0 cos x sin y ,
k a a b
γ π 2π π
E y = − 2 E0 sin x cos y ,
k b a b
jωε π 2π π
H x = 2 E 0 sin x cos y ,
k b a b
jωε 2π 2π π
H y = − 2 E0 cos x sin y .
k a a b
45
Ghiduri uniforme
Cu ajutorul lor se reprezintă liniile de câmp electric şi magnetic.
a
2.2 Să se determine viteza de fază şi viteza de grup ale unei unde H 10 care se
propagă într-un ghid metalic uniform, de secţiune dreptunghiulară, umplut cu un
dielectric având permitivitatea electrică relativă ε r = 4 , la frecvenţa f = 9 GHz .
Dimensiunile transversale ale ghidului sunt a = 1,5 cm, b = 0,75 cm.
Rezolvare:
Pentru modul H 10 în ghidul dreptunghiular λc = 2a = 3 cm . Ca urmare,
frecvenţa critică corespunzătoare modului de propagare are valoarea
c c0 3 ⋅ 10 8
fc = = = = 5 ⋅ 10 9 Hz = 5 GHz
λ c λC ε r 0,03 ⋅ 4
de unde se obţine f c f = 5 9 .
Viteza de fază este:
ω c c0 3 ⋅ 10 8
vϕ = = = = = 1,8 ⋅ 10 8 m s .
βg 1− ( fc f )
2
ε r 1 − ( f c f )2 4 1 − (5 9 )
2
Viteza de grup este:

1 c
vg = = c 1 − ( f c f )2 = 0 1 − ( f c f )2 = 1,25 ⋅ 10 8 m s .
dβ g εr
dω
2.3 Să se calculeze constanta de defazare şi lungimea de undă ale modului H 10

care se propagă la frecvenţa f = 6 GHz printr-un ghid metalic uniform având secţiunea
dreptunghiulară cu a = 2 cm, b = 1 cm. Ghidul este umplut cu un dielectric fără pierderi
având ε r = 4.
Rezolvare:
Lungimea de undă critică corespunzătoare modului de propagare H 10 în ghidul
de undă dreptunghiular are valoarea:
λc = 2a = 4 cm.
Rezultă frecvenţa critică,
c c0 3 ⋅ 10 8
fc = d = = = 0,375 ⋅ 1010 Hz = 3,75 GHz,
λ c λc ε r 0,04 4
şi lungimea de undă pe ghid,
46
λ c0 3 ⋅ 10 8
λg = = = =
1 − (λ λ c ) f ε r 1 − ( fc f ) 4 1 − (3,75 6 )
2 2 9 2
6 ⋅ 10
= 0,032 m = 3,2 cm.
Se obţine astfel valoarea constantei de defazare:
2π 2π
βg = = = 196 rad m .
λ g 3,2 ⋅ 10 − 2
Observaţie: Constanta de defazare mai poate fi calculată şi cu relaţia
β g = β 1 − ( f c f )2 = (2π λ ) 1 − ( f c f )2 ,
unde
λ = λ0 ε r = c0 f ε r = 3 ⋅ 10 8 6 ⋅ 10 9 4 = 0,025 m = 2,5 cm.
Rezultă astfel valoarea constantei de defazare,
β g = (2π 0,025) 1 − (3,75 6 )2 = 196 rad m .
2.4 Să se calculeze lungimile de undă λ gmn şi vitezele de fază vϕ mn pentru toate

modurile E mn care se pot propaga într-un ghid metalic uniform de secţiune
dreptunghiulară, cu dielectric aerul, având dimensiunile a = 6 cm, b = 3 cm , la
frecvenţa f = 7,5 GHz .
Rezolvare:
În ghidul dreptunghiular, frecvenţa critică corespunzătoare unui mod de
propagare având indicii (m, n), este dată de expresia:
2 2 2 2
c ⎛m⎞ ⎛n⎞ c ⎛m⎞ ⎛n⎞
f cmn = ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ = 0 ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ .
2 ⎝ a ⎠ ⎝b⎠ 2 εr ⎝ a ⎠ ⎝ b ⎠
Pentru modurile E , m > 0 şi n > 0, astfel încât frecvenţele critice sunt:
c 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
E11 : f c11 = 0 + = + = 5,59 ⋅ 10 9 Hz = 5,59 GHz < f
2 a2 b2 2 0,06 2
0,03 2
c0 4 1 3 ⋅ 10 8 4 1
E 21 : f c21 = + = + = 7,07 ⋅ 10 9 Hz = 7,07 GHz < f
2 a2 b2 2 0,06 2
0,03 2
c 1 4 3 ⋅ 10 8 1 4
E12 : f c12 = 0 2
+ 2 = 2
+ 2
= 10,3 ⋅ 10 9 Hz = 10,3 GHz > f
2 a b 2 0,06 0,03
Deci dintre modurile E mn se propagă numai E11 şi E21 .
Se calculează, pe rând:
• lungimea de undă în spaţiul liber,
λ0 = c0 f = 3 ⋅ 108 7,5 ⋅ 10 9 = 0,04 m = 4 cm
• lungimea de undă în ghid corespunzătoare modului E11 de propagare,
λ0 4
λ g11 = = = 6 cm
(
1 − f c11 f
2
)
1 − (5,59 7,5)
2
47
Ghiduri uniforme
• viteza de fază corespunzătoare aceluiaşi mod,

vϕ11 = f ⋅ λ g11 = 7,5 ⋅ 10 9 ⋅ 6 ⋅ 10 −2 = 4,5 ⋅ 10 8 m s
• lungimea de undă în ghid corespunzătoare modului E 21 de propagare,
λ0 4
λ g 21 = = = 12,4 cm
(
1 − f c21 f )
1 − (7,1 7,5)
2
• viteza de fază corespunzătoare modului E 21 ,

vϕ 21 = f ⋅ λ g 21 = 7,5 ⋅ 10 9 ⋅ 12,4 ⋅ 10 −2 = 9,3 ⋅ 10 8 m s .
2.5 Ce valoare are permitivitatea electrică relativă a dielectricului care umple un

ghid metalic de secţiune dreptunghiulară, dacă la frecvenţa f = 3 GHz lungimea de
undă din ghid pentru modul H 10 este egală cu lungimea de undă în spaţiul liber ? Se
cunosc dimensiunile transversale ale ghidului: a = 4 cm, b = 2 cm .
Rezolvare:
Lungimea de undă în ghid are expresia:
λd λ0 λ0
λg = = = =
1 − ( fc f ) 2
ε r 1 − ( fc f ) 2
ε r 1 − (λ d λc ) 2
λ0 λ0
= = .
ε r 1 − (λ0 λc ) (1 ε r )
2
ε r − (λ0 λc ) 2
Condiţia λ g = λ0 conduce la:
ε r − (λ0 λc )2 = 1 ,
adică
2
⎛λ ⎞
ε r = 1 + ⎜⎜ 0 ⎟⎟ .
⎝ λc ⎠
Înlocuind cu datele problemei, se obţine:
λc = 2a = 8 cm
λ0 = c0 f = 3 ⋅ 10 8 3 ⋅ 10 9 = 0,1 m = 10 cm
2
⎛ 10 ⎞
ε r = 1 + ⎜ ⎟ = 2,56 .
⎝8⎠
2.6 La frecvenţa f = 10 GHz , impedanţa de undă a modului H 11 într-un anumit

ghid metalic dreptunghiular cu dielectric aer are valoarea (Z u ) H = 394 Ω . Cât este
11
impedanţa de undă a modului E 22 la această frecvenţă ? Care sunt dimensiunile

ghidului (presupunând a = 2b ) ?
Rezolvare:
Impedanţa de undă a modului H 11 are expresia:
48
Z0
(Z u ) H = ,
11
(
1 − f c11 f )2
unde Z 0 = μ0 ε 0 = 120π ≅ 377 Ω reprezintă impedanţa de undă în spaţiul liber.
Rezultă:
2
⎛ Z ⎞ 2
⎟ = 1 − ⎛⎜ 377 ⎞⎟ = 0,29 .
f c11
= 1− ⎜ 0
f ⎜ (Z u ) H ⎟ ⎝ 394 ⎠
⎝ 11 ⎠
Pe de altă parte, frecvenţele critice ale modurilor E mn şi H mn sunt identice:

c 1 1
f c11 = 2
+ 2,
2 a b
2 2
c ⎛ 2⎞ ⎛2⎞
f c22 = ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ .
2 ⎝a⎠ ⎝b⎠
Se constată că f c22 = 2 f c11 , astfel încât
f c22 f = 2 ⋅ 0,29 = 0,58 .
Rezultă valoarea impedanţei de undă a modului E 22 la frecvenţa f :
(Z u ) E 22
(
= Z 0 1 − f c22 f )2 = 377 1 − 0,58 2 = 307 Ω
Deoarece b = a 2 ,
2
c 1 ⎛2⎞ c 5
f c11 = 2
+⎜ ⎟ = 0 ,
2 a ⎝a⎠ 2a
de unde rezultă
c 5 λ0 5
a= 0 =
(
2 f c11 2 f c11 f
.
)
Ştiind că λ0 = c0 f = 3 ⋅ 10 8 1010 = 0,03 m = 3 cm , se pot obţine dimensiunile
transversale ale ghidului:
0,03 5
a= = 11,56 cm ,
2 ⋅ 0,29
b = a 2 = 5,78 cm.
2.7 Să se calculeze unghiul de incidenţă pe pereţii laterali al celor două unde

plane a căror suprapunere alcătuiesc modul H 10 care se propagă într-un ghid metalic
uniform de secţiune dreptunghiulară cu dielectric aerul, la frecvenţa f = 7GHz .
Dimensiunile transversale ale ghidului sunt a = 3,5 cm, b = 1,7 cm.
Cât devine acest unghi la frecvenţa f ′ = 4,3 GHz ?
Rezolvare:
Pentru ghidul şi modul considerat,
λc = 2a = 7 cm,
49
Ghiduri uniforme
f c = c λc = 3 ⋅ 10 8 0,07 ≈ 4,28 ⋅ 10 9 Hz = 4,28 GHz.

Unghiul de incidenţă pe pereţii laterali este dat de relaţia:
2
λ ⎛f ⎞
sin θ = 0 = 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ .
λg ⎝ f ⎠
La f = 7 GHz rezultă:
2
⎛ 4,28 ⎞
sin θ = 1 − ⎜ ⎟ = 0,79
⎝ 7 ⎠
adică
θ = 52,3o .
La f ′ = 4,3 GHz rezultă:
2
⎛ 4,28 ⎞
sin θ = 1 − ⎜ ⎟ = 0,096
⎝ 4,3 ⎠
adică
θ = 5,52 o .
Observaţie: Apropierea de frecvenţa critică implică o direcţie de propagare a undelor
plane componente tot mai depărtată de direcţia axială, ceea ce înseamnă că odată cu
scăderea frecvenţei de lucru, unghiul de incidenţă al celor două unde plane componente
scade şi el, devenind chiar zero la frecvenţa de tăiere În această situaţie propagarea
devine pur transversală şi deci apare un fel de “rezonanţă transversală” în interiorul
ghidului, fenomen ce echivalează cu absenţa oricărei propagări în lungul ghidului.
2.8 Să se calculeze constanta de atenuare pentru modul H 10 în cazul unui ghid

uniform de secţiune dreptunghiulară având ca dielectric aerul şi dimensiunile a = 2 cm,
b = 1 cm , la frecvenţa f = 6 GHz .
Rezolvare:
Pentru ghidul şi modul considerat,
λc = 2a = 4 cm,
f c = c0 λ c = 3 ⋅ 10 8 0,04 = 7,5 ⋅ 10 9 Hz = 7,5 GHz.
Se constată că f < f c , deci în ghid nu are loc o propagare, ci există doar o
oscilaţie atenuată ( γ = α ). Constanta de propagare, reală, are expresia:
2 2 2
⎛ω ⎞ 2π ⎛ ω c ⎞ 2π ⎛ λ0 ⎞
γ = k − ω εμ = ω εμ ⎜ c ⎟ − 1 =
2 2
⎜ ⎟ −1 = ⎜ ⎟ −1
⎝ω ⎠ λ0 ⎝ ω ⎠ λ0 ⎜⎝ λc ⎟⎠
λ0 = c0 f = 3 ⋅ 108 6 ⋅ 10 9 = 0,05 m = 5 cm ,
2
2π ⎛ 5 ⎞
α =γ = ⎜ ⎟ − 1 ≅ 94, 24 Np m ,
0, 05 ⎝ 4 ⎠
sau, echivalent,
α [dB m ] = 8,686 ⋅ α [Np m] = 8,686 ⋅ 94,24 = 818,5.
50
2.9 Să se calculeze lungimile de undă ale modurilor care se pot propaga într-un
ghid metalic de secţiune circulară având raza a = 5 cm , la frecvenţa f = 3 GHz . Ghidul
are ca dielectric aerul.
Rezolvare:
În ghidul circular, frecvenţele critice ale modurilor de propagare sunt date de:
( f c )Emn = c ρ mn ,
2πa
( f c )H mn = c ρ mn ′ ,
2πa
unde ρ mn este rădăcina a m -a a funcţiei Bessel de speţa 1 şi de indice n , iar ρ mn ′ este
rădăcina a m -a a derivatei acesteia.
′ şi se
Din tabelele de funcţii Bessel se extrag, în ordine, primele valori ρ mn , ρ mn
calculează frecvenţele critice corespunzătoare:
3 ⋅ 10 8
ρ11 = 1,84
′ ( f c )H11 = ⋅ 1,84 = 1,75 ⋅ 10 9 Hz = 1,76 GHz < f ,
2π ⋅ 0,05
3 ⋅ 10 8
ρ10 = 2,40 ( f c )E = ⋅ 2,4 = 2,29 ⋅ 10 9 Hz = 2,29 GHz < f ,
10
2 ⋅ π ⋅ 0,05
3 ⋅ 10 8
ρ12
′ = 3,05 ( f c )H = ⋅ 3,05 = 2,91 ⋅ 10 9 Hz = 2,91 GHz < f ,
12
2π ⋅ 0,05
3 ⋅ 10 8
ρ11 ′ = 3,83
= ρ10 ( f c )E = ( f c )H = ⋅ 3,83 = 3,66 GHz > f ,
11 10
2π ⋅ 0,05
3 ⋅ 10 8
′ = 4,2
ρ13 ( f c )H13 = ⋅ 4,2 = 4,01 ⋅ 10 9 Hz = 4,01 GHz > f .
2π ⋅ 0,05
Deci la frecvenţa f = 3 GHz se pot propaga numai modurile H 11 , E10 şi H 12 .
Ele au lungimile de undă:
3 ⋅ 108
( )
λg H =
c0
= = 0,1234 m = 12,34 cm ,
11
f 1 − f cH11 f (
2 9
)
3 ⋅ 10 1 − (1,76 3) 2
3 ⋅ 108
(λ g )E =
c0
= = 0,1548 m = 15,48 cm ,
10
(
f 1 − f cE10 f )2
3 ⋅ 10 9
1 − (2,29 3) 2
3 ⋅ 10 8
(λ g )H =
c0
= = 0,411 m = 41,1 cm.
12
(
f 1 − f cH12 f ) 2
3 ⋅ 10 9
1 − (2,91 3) 2
2.10 O linie microstrip este folosită pentru adaptarea la frecvenţa de 1 GHz a

unei sarcini având impedanţa RS = 25 Ω, la impedanţa generatorului R g = 100 Ω. Să se
determine (aproximativ) dimensiunile liniei, ştiind că suportul este din alumină ( ε r = 9 )
şi are grosimea d = 1 mm.
51
Ghiduri uniforme
Rezolvare:
Lungimea tronsonului de linie folosit pentru adaptare trebuie să fie l = λ 4 :
λ λ0 c0 3 ⋅ 10 8
l= = = = = 0,025 m = 2,5 cm .
4 4 εr 4 f εr 4 ⋅ 10 9 ⋅ 9
Pentru linia de lungime λ 4 impedanţa de intrare are expresia:
Z C2
Zi =
ZS
deci valoarea impedanţei caracteristice a liniei microstrip trebuie să fie:
Z c = Z g Z S = 100 ⋅ 25 = 50 Ω .
O expresie foarte aproximativă a impedanţei liniei microstrip este:
d
ZC ≅ Z d ,
D
unde D este lăţimea liniei.
Cu substratul considerat, rezultă:
Z Z0 120π
D=d d =d = 10 −3 = 2,5 ⋅ 10 −3 m = 2,5 mm .
Zc Zc ε r 50 9
2.11 Într-un ghid de undă metalic, umplut cu aer, de secţiune dreptunghiulară,

având dimensiunile transversale a = 5 cm, b = 2,5 cm, se propagă la frecvenţa
f = 4 GHz o undă H 10 . Ştiind că intensitatea maximă a câmpului electric (în planul de
simetrie x = a 2 al ghidului) este E 0 = 10 3 V m , să se calculeze densitatea maximă a
curentului de deplasare J D şi densitatea maximă a curentului superficial de conducţie
J C . Să se precizeze poziţia şi orientarea acestor curenţi.
Rezolvare:
Curentul de deplasare este dat de relaţia
J D = jωε E .
Densitatea maximă apare în planul median al ghidului, ( x = a 2 ), deci pentru
modul considerat va avea direcţia câmpului electric (verticală):
1
J D max = ωεE0 = 2π ⋅ 4 ⋅ 10 9 ⋅ 10 3 = 0,222 ⋅ 10 3 A m 2
4π ⋅ 9 ⋅ 10 9
Densitatea de curent superficial de conducţie este dată de relaţia:

JC = n × H .
Pe pereţii verticali,
JC = n × H z ,
de unde se deduce faptul că
λ g E y max λ g E 0 λ 0 E 0 λ0
J C max = H z max = = = ,
λ c (Z u ) H λc Z 0 λ g Z 0 λ c
unde
λ0 = c0 f = 3 ⋅ 108 4 ⋅ 10 9 = 0,075 m = 7,5 cm ,
52
λc = (λ c )H10 = 2a = 10 cm .
Se obţine:
10 3 7,5
J C max = ≈ 2A m
120π 10
şi acest curent are direcţia verticală.
Pe pereţii orizontali există două componente tangenţiale, H x şi H z , defazate cu
π 2 , de amplitudini inegale, depinzând de coordonata x :
π
H z = H 0 cos x,
a
λc π
H x = jH 0 sin x .
λg a
Polarizarea fiind eliptică, valoarea maximă în timp a câmpului magnetic total
este semiaxa mare a elipsei:
H max = max{H x , H z }.
Deoarece atunci când punctul se apropie de pereţii laterali H x scade iar H z
creşte, H max
va avea un minim corespunzător situaţiei Hx = Hz (polarizare
circulară) şi o valoare maximă:
⎧⎪ λ c ⎫⎪
H max = max { ( H ) , ( H ) } = H 0 max ⎨ , 1⎬ .
⎪⎩ λ g ⎪⎭
max x max z max
Cu datele numerice ale problemei, se calculează:

λc = 2a = 10 cm ,
λ0 = c f = 3 ⋅ 108 4 ⋅ 10 9 = 0,075 m = 7,5 cm ,
λ0 7,5
λg = = = 11,3 cm ,
1 − (λ 0 λ c ) 1 − (7,5 10 )
2 2
λc 10 E λ
= = 0,88 < 1 deci H max max = H 0 = 0 0 .
λ g 11,3 Z 0 λc
Acest J C max apare la marginea pereţilor orizontali şi are direcţia transversală.
Numeric,
J C max = 2 A m .
2.12 Să se determine puterea maximă transmisibilă, în cazul adaptării, printr-un

ghid metalic cu dielectric aerul, având secţiunea transversală dreptunghiulară cu
dimensiunile a = 2 cm, b = 1 cm , la frecvenţa f = 10 GHz Se cunoaşte intensitatea
câmpului electric de străpungere a aerului, E str = 30 kV cm . Se admite un coeficient de
siguranţă C = 0,25.
Cât devine puterea maximă transmisibilă dacă terminaţia ghidului se modifică
astfel încât pe ghid apare un raport de undă staţionară σ = 2 ?
Rezolvare:
La frecvenţa dată, în ghid se poate propaga numai modul dominant:
53
Ghiduri uniforme
c0 3 ⋅ 10 8
( f c )H =
c
= = = 7,5 ⋅ 10 9 Hz = 7,5 GHz < f .
10
(λc )H 10
2a ε r 2 ⋅ 0,02
Pentru modurile imediat următoare acestui mod fundamental, rezultă:
2
c0 ⎛1⎞ c0 c 3 ⋅ 108
( f c )H = ( f c )H 01 = ⎜ ⎟ = = 0 = =
20
2 εr ⎝b⎠ 2b ε r a εr 0,02
= 15 ⋅ 10 9 Hz = 15 GHz > f
(deoarece a = 2b ).
În cazul modului H 10 , puterea transmisă în undă directă este dată de expresia:
2 2
E max ⎛f ⎞
P= ab 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ ,
4Z 0 ⎝ f ⎠
deci puterea maximă transmisibilă pe ghidul de undă dreptunghiular cu dielectric aer,
terminat adaptat, este:
2 2
Estr ⎛f ⎞
Pmax tr. adaptare = ab 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ =
4Z 0 ⎝ f ⎠
=
(3 ⋅10 ) 6 2
⎛ 7,5 ⎞
⋅ 0,02 ⋅ 0,01 1 − ⎜ 6
⎟ ≈ 0,79 ⋅ 10 W = 0,79 MW
2
4 ⋅ 120π ⎝ 10 ⎠
Rezultatul obţinut reprezintă de fapt limita teoretică referitoare la posibilităţile
ghidului. În practică, puterea maximă transmisibilă este întotdeauna mai mică decât
această valoare teoretică, deoarece orice ghid real are tot felul de neregularităţi ale
pereţilor, iar aceste neregularităţi – în special muchiile ascuţite – provoacă apariţia unor
concentrări locale ale câmpului electric, provocând astfel apariţia străpungerii mult mai
repede decât era de aşteptat. Pentru a se ţine seama de acest aspect, expresia teoretică
precedentă poate fi corectată în practică prin adăugarea unui coeficient subunitar, a
cărui valoare este determinată de calitatea prelucrării suprafeţelor pereţilor ghidului:
2 2
Estr ⎛f ⎞
Pmax tr. adaptare = C ab 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ ≈ 0,25 ⋅ 0,79 ≈ 0,2 MW
4Z 0 ⎝ f ⎠
Dacă ghidul nu este terminat adaptat, atunci în ghid există simultan atât o undă
directă cât şi o undă inversă, situaţie în care puterea transmisă pe ghid este dată de
diferenţa dintre puterea transportată de unda directă şi puterea transportată de unda
inversă:
2 2 2
Ed − Ei ⎛f ⎞
P = Pd − Pi = ab 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ .
4Z 0 ⎝ f ⎠
Dar:
2
= ( E d + Ei )( Ed − Ei ) = E max ⋅ E min =
2 2 E max
Ed − Ei .
σ
Obţinem:
2 2
E max ⎛f ⎞ Pmax tr. adaptare 0,2
Pmax tr. = ab 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ = = = 0,1 MW .
4 Z 0σ ⎝ f ⎠ σ 2
54
Puterea maximă transmisibilă unei sarcini oarecare printr-un ghid este deci de σ
ori mai mică decât puterea maximă transmisibilă unei sarcini adaptate, prin acelaşi ghid.
2.13 Într-un ghid metalic de secţiune dreptunghiulară se propagă o undă H 10 ,

transmiţând o putere limită de 1 MW, la frecvenţa f = 4 GHz . Cât este puterea limită
care se va putea transmite cu acest ghid la frecvenţa f ′ = 3 GHz ?
Frecvenţa critică a ghidului considerat este ( f c ) H = 2,5 GHz.
10
Rezolvare:
Puterea maximă transmisibilă în cazul undei H 10 într-un ghid dreptunghiular
(vezi problema 2.12) depinde de frecvenţă conform relaţiei:
Pmax tr. ( f ) = k 1 − ( f c f ) ,
2
unde k este o constantă.

Deci:
Pmax tr. ( f ′) 1 − ( f c f ′) 1 − (2,5 3)
2
0,55
= = = = 0,7 .
Pmax tr. ( f ) 1 − ( fc f ) 1 − (2,5 4 )
2 0,78
Rezultă:
Pmax tr. ( f ′) = 0,7 Pmax tr. ( f ) = 0,7 MW .
Se constată scăderea pronunţată a puterii maxime transmisibile la apropierea de
frecvenţa critică.
2.14 Care este intensitatea maximă a câmpului electric într-un ghid metalic de
secţiune dreptunghiulară, dacă prin acest ghid se transmite unei sarcini, la frecvenţa
f = 10 GHz, o putere P = 1 kW în condiţiile unui raport de undă staţionară σ = 1,5 ?
Ghidul are dimensiunile transversale a = 2 cm, b = 1 cm, dielectric aerul şi
prezintă pierderi neglijabile.
Rezolvare:
Singurul mod care se poate propaga prin ghidul respectiv la frecvenţa dată este
modul dominant, H 10 . Într-adevăr:
(λc )H 10
= 2a = 4 cm ,
c0 c0 3 ⋅ 108
( f c )H = = = = 7,5 ⋅ 10 9 Hz = 7,5 GHz < f ,
10
(λc )H 10
εr 2a ε r 0,04
c0 3 ⋅ 10 8
( f c )H = ( f c )H = = = 15 ⋅ 10 9 Hz = 15 GHz > f
01 20
a εr 0,02
(deoarece a = 2b ).
Puterea transportată are expresia:
(E ).
2 2
Ed ⋅ ab E i ⋅ ab ab 2 2
P = Pd − Pi = − = − Ei
4( Z u ) H 4( Z u ) H 4(Z u ) H
d
10 10 10
55
Ghiduri uniforme
Câmpul electric are intensitatea maximă în acele plane transversale în care unda
directă şi unda inversă sunt în fază,
E max = E d + Ei .
Dar:
2
= ( E d + Ei ) ⋅ ( E d − Ei ) =
2 2 E max
Ed − Ei .
σ
de unde, înlocuind în expresia puterii, se obţine relaţia dintre puterea transmisă şi
valoarea maximă a câmpului electric din ghid sub forma:
2 2 2
E max ⋅ ab ⎛f ⎞
E max
P= = ab 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ .
4 (Z u ) H σ 4 Z 0 σ ⎝ f ⎠
10
Cu datele problemei, rezultă în final valoarea intensităţii maxime a câmpului

electric:
4σPZ 0 4 ⋅ 1,5 ⋅ 10 3 ⋅ 377
E max = = = 13 ⋅ 10 4 V m .
ab 1 − ( f c f ) 0,02 ⋅ 0,01 ⋅ 1 − (7,5 10 )
2 2
2.15 Să se determine puterea transmisă printr-un ghid de undă fără pierderi, cu

dielectric aerul, de secţiune circulară cu raza a = 5 cm , la frecvenţa f = 2 GHz, pentru
modul H 11 , în cazul adaptării, ştiind că intensitatea câmpului magnetic axial are
valoarea H 0 = 10 A m .
Rezolvare:
Unda H 11 are două componente electrice transversale. Pentru calculul puterii
transmise se preferă exprimarea acestora în funcţie de componenta axială, unică.
Pentru modurile de tip H , folosind relaţia:
( Zu )H
∫
2
P= H T da
2 ΣT
şi exprimând H T prin componenta axială H z , se obţine:

(Z u ) H β 2 2
P=
2 k
⋅
T
4 ∫Σ ∇ T H z da .
În ghidurile metalice fără pierderi numărul de undă k este legat de componenta

axială Φ = E z sau H z prin relaţia
2
∫Σ ∇ T Φ da
k2 = T
2
.
∫Σ Φ d a
T
Deci, pentru un mod H ,

Z λ2
P = d ⋅ c ∫ H z da .
2
2 λ0 λg ΣT
În cazul undei H 11 în ghidul circular, componenta axială H z are expresia:
H z = H 0 J 1 (kρ ) cos ϕ ,
unde k = ρ11′ a . Se obţine:
56
2π
Z 0 H 02 λ2c a
∫ cos ϕdϕ ⋅ ∫ J1 (kρ ) ⋅ ρdρ .

2 2
P= ⋅
2 λ0 λ g ϕ =0 ρ =0
Ultima integrală este o integrală de tip Lommel, [3], deci se poate scrie:
1 ⎛ 2 n2 ⎞ 2
a
∫ n
J 2
(kρ ) ⋅ ρd ρ = ⎜a −
⎜
⎟ ⋅ J n (ka ),
2 ⎟
ρ =0
2 ⎝ k ⎠
pentru ak = ρ mn ′ .
Se obţine:
Z H 2 λ2 ⎡ 1 ⎤ 2
P = 0 0 ⋅ c π ⎢1 − 2⎥ 1
J ( ρ11′ )a 2 .
4 λ0 λ g ⎢⎣ (ρ11′ ) ⎥⎦
Cu datele problemei rezultă:
( )
λ0 = c0 f = 3 ⋅ 108 2 ⋅ 10 9 = 0,15 m = 15 cm ,
(λc )H11 = 2πa = 2π ⋅ 0,05 ≈ 17,1 cm ,
′
ρ11 1,84
λ0
(λ g )H = =
15
= 31,8 cm ,
1 − (λ 0 λc ) 1 − (15 17 )
11 2 2
120π ⋅ 10 2 17,12 ⎡ 1 ⎤
P= ⋅ ⋅ π ⋅ ⎢1 − 2⎥
⋅ 0,58 2 ⋅ 25 ⋅ 10 −4 = 1,4 ⋅ 10 3 W = 1,4 kW .
4 15 ⋅ 31,8 ⎣ 1,84 ⎦
2.16 Să se calculeze puterea maximă transmisibilă pentru modul E10 , printr-un

ghid metalic de secţiune circulară având raza a = 3 cm , la frecvenţa f = 5 GHz . Ghidul
are ca dielectric aerul ( Estr = 30 kV cm ) şi este terminat pe o sarcină adaptată. Se va
admite un coeficient de siguranţă C = 0,25.
Rezolvare:
Se calculează frecvenţa critică corespunzătoare modului de propagare E10 :
c0 3 ⋅ 108
( f c )E10 = ρ10 = ⋅ 2,4 = 3,82 ⋅ 10 9 Hz = 3,82 GHz < f .
2πa 2π ⋅ 0,03
Se verifică astfel propagarea modului E10 . La acest mod, componentele câmpului
electric au expresiile:
E z = E 0 J 0 (kρ ) ,
λc
Eρ = j E0 J 1 (kρ ) ,
λg
Eϕ = 0 ,
unde k = ρ10 a , iar λc = 2π k = 2πa ρ10 .
În consecinţă, puterea transmisă are expresia:
2
1 1 E02 ⎛ λc ⎞ 2π a
∫ dϕ ∫ J 1 ( k ρ ) ρ d ρ
2
∫ ∫
2
P= ET da = Eρ da = ⎜⎜ ⎟⎟
2
2 ( Zu )E ΣT
2 ( Zu )E ΣT
2 ( Zu )E ⎝ λg ⎠ 0 0
57
Ghiduri uniforme
Dar, pentru ka = ρ mn ,
a2 2
a
∫ J n (kρ )ρdρ = J n′ (ka ) (integrală Lommel, [3]),

2
0
2
astfel încât puterea transmisă poate fi scrisă sub forma:
2
E 02 ⎛ λc ⎞ 2
P= ⎜ ⎟ 2π a J 1′ 2 ( ρ10 ) .
2( Z u ) E ⎜ λg ⎟
⎝ ⎠ 2
Câmpul electric, având două componente defazate cu π 2 radiani, are o
polarizare eliptică. Intensitatea maximă va fi egală cu cea mai mare dintre semiaxele
elipsei:
⎪⎧ λ ⎪⎫ ⎧⎪ λ ⎫⎪
E max = max ⎨ E 0 J 0 (kρ ); c E 0 J1 (kρ )⎬ = E0 max ⎨J 0 (0 ); c J1 ( ρ10 )⎬ .
⎪⎩ λg ⎪⎭ ⎪⎩ λg ⎪⎭
• lungimea de undă critică, a modului E10 :
(λc )E10 = 2πa = 2π ⋅ 0,03 = 0,0785 m = 7,85 cm ;

ρ10 2,4
• lungimea de undă în spaţiul liber, la frecvenţa dată:
c 3 ⋅ 10 8
λ0 = 0 = = 0,06 m = 6 cm ;
f 5 ⋅ 10 9
• lungimea de undă din ghid pentru modul E10 :
λ0
(λ g )E = =
6
= 9,3 cm .
1 − (λ 0 λ c ) 1 − (6 7,85)
10 2 2
Deci, în cazul datelor problemei, E max este:

⎧ 7,85 ⎫
E max = E 0 max ⎨1; ⋅ 0,58⎬ = E 0 ,
⎩ 9,3 ⎭
adică puterea transmisă este legată de câmpul electric maxim prin relaţia:
2
2 ⎛ λc ⎞
E max
P= ⎜ ⎟ πa 2 J1′ 2 (2,4 ) .
2(Z u ) E
⎜ λg ⎟
⎝ ⎠
Deci puterea maximă transmisibilă are, pentru acest mod, expresia:
2 2
2
Estr ⎛ λc ⎞ 2
Estr ⎛ λc ⎞
Pmax tr. =C ⎜ ⎟ πa J1 (2,4) = C
′
2 2 ⎜ ⎟ πa 2 J 1′ 2 (2,4)
2( Z u ) E ⎜ λg ⎟
⎝ ⎠ 2 Z 0 1 − ( f c f )2
⎜ λg
⎝
⎟
⎠
Pentru calculul valorii J 1′ (2,4) se poate folosi relaţia cunoscută:
J (x )
J 1′ ( x ) = J 0 ( x ) − 1 .
x
Se obţine:
Pmax tr. = 0, 25 ⋅
( 3 ⋅10 )6 2
⎛ 7,85 ⎞
⋅⎜
2
⋅ π ⋅ ( 3 ⋅10 −2 ) ⋅ ( −0, 22 ) ≅ 0, 44 MW .
2 2
⎟
2 ⋅120π 1 − ( 3,8 5 )
2
⎝ 9,3 ⎠
58
2.17 Să se calculeze constanta de atenuare în cazul unui ghid metalic cu pereţi

perfect conductori având secţiunea dreptunghiulară cu dimensiunile a = 2 cm, b = 1 cm ,
la frecvenţa f = 8 GHz . Ghidul este umplut cu un dielectric având permitivitatea
relativă ε r = 2 şi tangenta unghiului de pierderi tg (δ ) = 2,25 ⋅ 10 −4.
Rezolvare:
În cazul pereţilor perfect conductori, constanta de atenuare este determinată doar
de pierderile în dielectric:
σ d Zd
αd ≅ .
2 1 − ( fc f )
2
Folosind datele problemei, se calculează:

• frecvenţa critică corespunzătoare modului dominant:
8
( f c )H10 = c0 = 3 ⋅ 10 = 5,3 ⋅ 10 9 Hz = 5,3 GHz < f ;
2a ε r 2 ⋅ 0,02 2
• lungimea de undă critică corespunzătoare modului H 10 :
(λc )H 10
= 2a = 4 cm ;
• impedanţa dielectricului:
Z 120π
Zd = 0 = = 267 Ω .
εr 2
Din relaţia
σd
tgδ =
ωε
se deduce conductivitatea dielectricului (considerat omogen),
1
σ d = 2πfε 0 ε r tgδ = 2π ⋅ 8 ⋅ 10 9 ⋅ ⋅ 2 ⋅ 2,25 ⋅ 10 − 4 = 2 ⋅ 10 − 4 S m .
36π ⋅ 10 9
Se obţine astfel o constantă de atenuare:

2 ⋅ 10 −4 ⋅ 267
α= = 0,0356 Np m ,
2 1 − (5,3 8)
2
α [dB m ] = α [Np m ] ⋅ 8,7 = 0,31 .
2.18 Să se calculeze constanta de atenuare a unui ghid metalic cu dielectric

aerul, având secţiunea dreptunghiulară de dimensiuni a = 4 cm, b = 2 cm , la frecvenţa
f = 5 GHz . Pereţii ghidului sunt din cupru, σ m = 5 ⋅ 10 7 S m .
Rezolvare:
Pierderile în aer fiind foarte mici, constanta de atenuare va fi determinată de
pierderile în metal:
2
αm =
Rm ∫ H t dl ,
⋅ Γ
2 (Z u ) H ∫ H T d a
ΣT
59
Ghiduri uniforme
unde Rm = Re{Z m } reprezintă rezistenţa de undă în metal (adică partea reală a

impedanţei de undă în metal), Σ T este secţiunea transversală a ghidului, Γ conturul ei,
H T câmpul magnetic transversal, H t câmpul magnetic tangenţial la pereţii ghidului.
La frecvenţa f se poate propaga doar modul fundamental:
c0 3 ⋅ 10 8
( f c )H = = = 0,375 ⋅ 1010 Hz = 3,75 GHz < f ;
10
2a ε r 2 ⋅ 0,04
c0 c0 3 ⋅ 10 8
( f c )H = ( f c )H = = = = 0,75 ⋅ 1010 Hz = 7,5 GHz > f .
20
2b ε r a ε r
01
0,04
Lungimea de undă în ghid, pe modul fundamental, are valoarea:
λ0 3 ⋅ 10 8
( )
λg H = =
c0 f
= = 0,09 m = 9 cm .
1 − ( fc f ) 1 − ( fc f ) 5 ⋅ 10 1 − (3,75 5)
10 2 2 9 2
În cazul modului H 10 , componentele câmpului magnetic au expresiile:

π
H z = H 0 cos x,
a
λc π
Hx = j H 0 sin x ,
λg a
Hy = 0.
Cu aceste expresii , se pot calcula integralele care determină constanta α m :
b a
2 2 2
∫Σ T
H T da = ∫
ΣT
H x da = ∫ dy ∫ H x dx =
0 0
2 2
⎛λ ⎞ ⎞ ab 2⎛
2⎛π ⎞ ⎜ λc
a
= b⋅⎜ c ⎟ H0 ⎟
2
⎜ λg ⎟ ∫ sin ⎜⎝ a x ⎟⎠ dx = H 0
⎟ 2 ⎜ λg
⎝ ⎠ 0 ⎠ ⎝
( ) ⎡ ⎛ λ2 ⎞ ⎤
a b
2 a⎜
∫Γ H t dl = 2∫ H x + H z y =0 dx + 2∫ H z x=0 dy = 2 H 0 ⎢⎢ 2 ⎜1 + λ2 ⎟⎟ + b⎥⎥ .
2 2 2 2 c
0 0 ⎣ ⎝ g ⎠ ⎦
Se obţine astfel expresia constantei de atenuare datorată pierderilor în pereţii ghidului,
pentru modul H 10 :
2
⎛λ ⎞ 2b
1+ ⎜ c ⎟ +
⎜ λ ⎟ a
(α m )H10 = m ⋅ 1 ⋅ ⎝ g ⎠ 2
R
.
(Z u )H10 b ⎛ λc ⎞
⎜ ⎟
⎜ λg ⎟
⎝ ⎠
Rezistenţa în metal are expresia:
1
Rm = ,
δ mσ m
unde
60
2 1 1
δm = = = = 10 −6 m = 1μm
ωμσ m πfμ 0 μ r σ m −7
π ⋅ 5 ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 ⋅ 5 ⋅ 10
9 7
reprezintă adâncimea de pătrundere în metal. Se obţine astfel:

1
Rm = − 6 = 0,02 Ω ,
10 ⋅ 5 ⋅ 10 7
Z0 120π
(Z u )H10 = = = 570 Ω ,
1 − ( f c f )2 1 − (3,75 5)2
0,02 1 1 + (8 9) + 1
2
αm = ⋅ ⋅ = 0,006 Np m ,
570 0,02 (8 9)2
α m [dB m ] = α m [Np m ] ⋅ 8,7 = 0,053 .
Observaţie: În realitate constanta de atenuare α m este întotdeauna mai mare datorită
neuniformităţilor de prelucrare a suprafeţelor interioare ale ghidului (vezi şi ordinul de
mărime al adâncimii de pătrundere δ m ).
2.19 Să se calculeze frecvenţa la care constanta de atenuare a modului H 10 într-

un ghid metalic de secţiune dreptunghiulară, având ca dielectric aerul, este minimă,
precum şi valoarea aceste constante minime de atenuare. Ghidul are dimensiunile
secţiunii transversale a = 2 cm, b = 1cm , iar pereţii sunt din cupru cu conductivitatea
σ m = 5 ⋅ 10 7 S m .
Rezolvare:
Constanta de atenuare a ghidului, α , este o sumă între constanta de atenuare
datorată pierderilor în pereţii metalici imperfect conductori, α m , şi constanta de
atenuare corespunzătoare dielectricului imperfect, α d :
α = αm +αd .
Pierderile în aer fiind neglijabile (α d ≈ 0 ) , se poate considera că pierderile în ghid sunt
cauzate numai de pereţii metalici imperfect conductori:
1 1 + ( λc λg ) + 2b a
2
Rm
α ≅ αm = ⋅ ⋅ .
( Zu )H b 10 (λ λ )
2
c g
Frecvenţa critică corespunzătoare modului dominant de propagare are valoarea:

8
( f c )H10 = 0 = 3 ⋅ 10 = 0,75 ⋅ 1010 Hz = 7,5 GHz .
c
2a 0,04
Pentru a urmări variaţia cu frecvenţa a constantei α m , se notează:
η = f f c . Se obţine astfel:
1 1 ωμ πf μ
Rm = = = = = k1 η ,
δ mσ m 2 2σ m σm
σm
ωμσ m
unde
61
Ghiduri uniforme
πf c μ π ⋅ 7,5 ⋅ 10 9 ⋅ 4π ⋅ 10 −7
k1 = = = 24,33 ⋅ 10 −3 Ω = 24,33 mΩ ,
σm 5 ⋅ 10 7
precum şi
Z0 η
(Z u ) H = = Z0 ,
1 − ( fc f ) η 2 −1
10 2
unde Z 0 = 120π ≅ 377 Ω .

De asemenea,
2
λc λ c λ0 f ⎛f ⎞ 1
= ⋅ = 1 − ⎜⎜ c ⎟⎟ = η 1 − 2 = η 2 − 1 .
λ g λ0 λ g fc ⎝ f ⎠ η
Înlocuind 2b a = 1 se obţine:
k1 η 2 + 1
α= ,
Z0 η η2 −1
unde k1 Z 0 = 24,33 ⋅ 10 −3 377 = 6,45 ⋅ 10 −5 .
Frecvenţa la care atenuarea este minimă rezultă din condiţia
dα
= 0,
dη
sau, echivalent,
dα2( )= 0.
dη
Efectuând calculele, se obţine condiţia:
( ) ( ) ( )(
2
η η 2 − 1 ⋅ 2 η 2 + 1 ⋅ 2η − η 2 + 1 η 2 − 1 + η ⋅ 2η = 0 , )
de unde
η 4 − 6η 2 + 1 = 0
deci
η opt = 2,4 .
Prin urmare atenuarea este minimă la f = 2,4 f c adică la f = 18 GHz.
Rezultă:
α min = α ⋅ 2,4 = 2k1 Z 0
şi, numeric,
k1 24,33 ⋅ 10 −3
α min = 2 ⋅ = 2⋅ = 1,29 ⋅ 10 − 4 Np m ,
Z0 377
α min [dB m ] = α min [Np m ] ⋅ 8,7 = 1,12 ⋅ 10 −3 .
Observaţie: În realitate acest minim de atenuare nu este practic utilizabil deoarece el se
află dincolo de limita superioară a benzii normale de lucru a ghidului dreptunghiular.
2.20 Să se calculeze constanta de atenuare a unui ghid coaxial având

dimensiunile R = 5 mm, r = 3 mm. Ghidul este din cupru, σ Cu = 5 ⋅ 10 7 S m şi are
62
drept dielectric polietilena având permitivitatea electrică relativă εr = 2 şi

−4
conductivitatea σ d = 10 S m . Frecvenţa de lucru este f = 1 GHz .
Cât devine constanta de atenuare a aceluiaşi ghid la frecvenţa f1 = 10 GHz ?
Rezolvare:
Pentru modul fundamental (TEM) în ghidul coaxial componentele câmpului (în
coordonate cilindrice) au expresiile:
r
E ρ = E0 ,
ρ
unde E 0 = E ρ (r ) este valoarea maximă a intensităţii câmpului electric care apare la
suprafaţa conductorului interior, ρ = r ;
r
Hϕ = H 0 ,
ρ
unde H 0 = H ϕ (r ) reprezintă valoarea maximă a intensităţii câmpului magnetic care
există la suprafaţa conductorului interior, ρ = r .
Pe de altă parte, la orice undă TEM raportul între intensitatea câmpului electric
şi magnetic este constanta Z d :
E0
= Zd .
H0
Deoarece pierderile se produc atât în metal cât şi în dielectric, se poate scrie:
α = αd +αm ,
unde
1 1 Z0 1 377
αd = σ d Zd = σ d = ⋅ 10 − 4 ⋅ = 13,32 ⋅ 10 −3 Np m ,
2 2 εr 2 2
2π 2π
2 2
R
2
∫Γ H t dl = Rm ∫ Hϕ
ρ =r
rdϕ + ∫ H ϕ ρ = R Rd ϕ 1 1
Rm r R
+
αm = m 2
0
2π
0
= .
2Z d
∫Σ H T da 2Z d 2Z d
R R
2
ln
T ∫ dϕ ∫ H ϕ ρdρ r
0 r
Cu datele numerice ale problemei, se obţine:
2 1 1
δ = = = =
ωμσ Cu πfμ 0σ Cu π ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 5 ⋅ 10 7 ,
9
= 2,25 ⋅ 10 −6 m = 2,25 μm
1 1 1
Rm = = = ≈ 8,88 ⋅ 10 −3 Ω = 8,88 mΩ ,
δσ Cu 2,25 ⋅ 10 ⋅ 5 ⋅ 10
−6 7
112,5
Z 377
Zd = 0 = = 266 Ω ,
εr 2
10 3 10 3
−1 +
112,5
αm = ⋅ 3 5 = 17,44 ⋅ 10 −3 Np m .
2 ⋅ 266 ln (5 3)
63
Ghiduri uniforme
Rezultă:
α = α m + α d = 17,44 ⋅ 10 −3 + 13,32 ⋅ 10 −3 = 30,76 ⋅ 10 −3 Np m ,
α [dB m ] = α [Np m ] ⋅ 8,7 = 0,26 .
Admiţând că σ d nu variază cu frecvenţa, la frecvenţa f1 se modifică doar adâncimea
de pătrundere:
2 1 1
δ m1 = = = =
ω1 μσ Cu πf1 μ 0σ Cu π ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 5 ⋅ 10 7 ,
10
= 7 ⋅ 10 −7 m = 0,7 μm
1 1
Rm1 = = = 0,0285 Ω = 28,5 mΩ .
δ m1σ Cu 0,7 ⋅ 10 ⋅ 5 ⋅ 10 7
−6
La frecvenţa f1 , constanta de atenuare în metal devine:

10 3 10 3
−3 +
28,5 ⋅ 10 3 5 = 56 ⋅ 10 −3 Np m ,
α m1 =
2 ⋅ 266 ln (5 3)
deci
α1 = α m1 + α d = 56 ⋅ 10 −3 + 13,3 ⋅ 10 −3 = 69,3 ⋅ 10 −3 Np m ,
α1 [dB m] = α1 [Np m ] ⋅ 8,7 = 0,6 .
Observaţie: Se poate observa că la ghidul coaxial atenuarea creşte monoton cu
frecvenţa. Acesta este unul din motivele pentru care utilizarea ghidurilor coaxiale este
limitată în mod normal la frecvenţe mai joase de câţiva gigaherţi [2].
2.21 Să se determine raza r a conductorului interior al unui ghid coaxial astfel

încât constanta lui de atenuare să aibă o valoare minimă. Ghidul este alcătuit din două
conductoare din acelaşi metal ( σ m = 2 ⋅ 10 7 S m ) separate prin aer. Raza conductorului
exterior este R = 1 cm.
Cât este impedanţa caracteristică a acestui ghid ? Dar constanta lui de atenuare la
frecvenţa f = 1 GHz ?
Rezolvare:
Pierderile în dielectric fiind neglijabile, rezultă (vezi problema 2.20):
1 1 R
+ 1+
R R 1
α= m r R = m r .
2 Z d ln (R r ) 2 Z d R ln (R r )
Notând x = R r , raza r pentru care atenuarea este minimă se obţine din condiţia:
dα m
=0
d (R r )
adică
dα m
=0
dx
de unde rezultă
64
′
⎛1+ x ⎞
⎜ ⎟ =0
⎝ ln x ⎠
adică
1
ln x − (1 + x ) = 0
x
deci
1
ln x = 1 + .
x
Soluţia aproximativă (numerică sau grafică) a acestei ecuaţii este:
x ≅ 3, 6
de unde
r = R 3,6 = 10 3,6 = 2,77 mm .
Impedanţa caracteristică a ghidului coaxial are valoarea:
Z R Z0 R 120π
Z c = d ln = ln = ln 3, 6 ≅ 77 Ω .
2π r 2π ε r r 2π
Se calculează:
• adâncimea de pătrundere la frecvenţa de lucru
2 1 1
δ = = = =
ωμσ m πf μ 0 μ r σ m π ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 2 ⋅ 10 7 ;
9
= 35 ⋅ 10 −7 m = 3,5 μm
• rezistenţa de undă în metal
1 1 1
Rm = = = ≅ 0, 014 Ω ;
δσ m 3,5 ⋅10 ⋅ 2 ⋅10 70
−6 7
Pentru R r = 3,6 constanta de atenuare ia valoarea:

1 1 1 + 3,6
α= ⋅ ⋅ = 6,8 ⋅ 10 −3 Np m ,
70 ⋅ 2 ⋅ 120π 0,01 ln 3,6
α [dB m ] = α [Np m ] ⋅ 8,7 = 0,059 .
2.22 Să se determine impedanţa caracteristică a unui ghid coaxial având raza

conductorului exterior R dată, care permite transmiterea unei puteri maxime într-o
sarcină adaptată.
Se consideră drept dielectric aerul.
Rezolvare:
În ghidul coaxial, componentele câmpului electromagnetic au expresiile:
E ρ (ρ ) = E0 ,
r
ρ
H ϕ (ρ ) = H 0
r
, cu E 0 H 0 = Z d ,
ρ
unde E 0 şi H 0 reprezintă valoarea maximă a intensităţii câmpului electric, respectiv
magnetic, valori atinse pe suprafaţa conductorului interior iar Z d impedanţa
dielectricului.
65
Ghiduri uniforme
Dacă ghidul coaxial este fără pierderi, puterea transmisă sarcinii adaptate are
expresia:
2
U
P= .
2Z c
În relaţia precedentă U reprezintă tensiunea dintre conductoarele ghidului coaxial:
dρ
B R R
r R
U = ∫ Edl = ∫ E0 dρ = E0 r ∫ = E0 r ln ,
A r
ρ r
ρ r
unde A şi B sunt puncte situate pe suprafaţa conductorului interior, respectiv exterior,
în aceeaşi secţiune transversală.
Impedanţa caracteristică a unui ghid coaxial este (vezi problema 2.21):
Z R 60 R
Z c = d ln = ln .
2π r εr r
Rezultă pentru puterea transmisă expresia:
R
E 02 r 2 ln 2 E 02 r 2 ε r
1 r R
P= ⋅ = ln .
2 60 R 120 r
ln
εr r
Dar E 0 nu poate depăşi valoarea corespunzătoare străpungerii dielectricului. E 0 şi R
fiind date, puterea devine maximă atunci când
d ⎛ 2 R⎞
⎜ r ln ⎟ = 0
dr ⎝ r⎠
de unde se obţine
R 1
ln =
r 2
sau
R
= e
r
deci
R
r= .
e
În acest caz, impedanţa caracteristică a ghidului are valoarea
Z c = 60 ln e = 30 Ω .
Observaţie: Deoarece la cablul coaxial dimensiunile transversale nu sunt direct impuse
de frecvenţa de lucru, alegerea acestor dimensiuni poate avea în vedere o optimizare a
anumitor proprietăţi ale cablului. Astfel, conform problemelor 2.21 şi 2.22, rezultă că o
atenuare minimă se obţine cu o valoare a impedanţei caracteristice a cablului coaxial cu
aer de Z c ≈ 77 Ω, în timp ce o putere transmisibilă maximă se obţine cu o impedanţă
caracteristică a cablului folosit (cu dielectric aer) de Z c = 30 Ω. În aceste condiţii
valoarea uzuală Z c = 50 Ω reprezintă de fapt un compromis acceptabil. Valoarea de
75 Ω este totuşi recomandată aplicaţiilor în care semnalele sunt foarte mici, cum ar fi
cablurile de la antenele de recepţie TV, iar valori ale lui Z c mai mici de 50 Ω apar
uneori în aplicaţiile de mare putere cum ar fi alimentarea unor antene de emisie etc.
66
2.23 Să se determine impedanţa caracteristică a ghidului coaxial care permite

aplicarea unei tensiuni maxime spre o sarcină adaptată. Raza conductorului interior R
este dată şi se consideră drept dielectric aerul iar.
Rezolvare:
Procedând similar ca la problema (2.22) se obţine o expresie a tensiunii dintre
conductoarele componente ale ghidului coaxial,
R
U = E 0 r ln ,
r
unde E 0 este valoarea maximă a intensităţii câmpului electric. Considerând E 0 şi R
constante ( E 0 nu poate depăşi valoarea corespunzătoare străpungerii dielectricului)
tensiunea admisibilă este maximă dacă
d ⎛ R⎞
⎜ r ln ⎟ = 0 ,
dr ⎝ r⎠
de unde rezultă
R r⎛ R⎞
ln + r ⎜ − 2 ⎟ = 0
r R⎝ r ⎠
adică
R
ln = 1
r
sau
R
=e
r
deci
R
r= .
e
În acest caz impedanţa caracteristică a cablului are valoarea:
Z0 R 120π
Zc = ln = ln e = 60 Ω .
2π ε r r 2π
2.24 Să se calculeze constanta de atenuare şi factorul de calitate propriu al unei

linii microstrip realizate pe un substrat dielectric de grosime d = 1 mm având
permitivitatea electrică relativă (constanta dielectrică) ε r = 4 şi conductivitatea
σ d = 5 ⋅ 10 −4 S m , cu depunerile din cupru, σ Cu = 5 ⋅ 10 7 S m , la frecvenţa f = 10 GHz .
Rezolvare:
Deoarece există pierderi atât în dielectric cât şi în metal,
α = αd +αm .
Constanta de atenuare produsă de dielectricul imperfect este
σ Z
αd = d d
2
iar constanta de atenuare în metal are expresia
67
Ghiduri uniforme
R
∫ Ht dl
Γ
αm = m 2
.
2Z d
∫ H T da
ΣT
În cazul liniei microstrip, neglijând efectele de margine se poate admite că
H = H 0e x , deci H t = H 0 = constant , pe domeniul situat sub depunerea metalică. Se
obţine:
2
Rm 2 D H 0 R
αm = = m .
2 Z d Dd H 0
2 Zd d
Folosind datele problemei, se calculează:
• adâncimea de pătrundere, δ m
2 1 1
δm = = = =
ωμσ Cu πfμ 0σ Cu π ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 5 ⋅ 10 7 ;
10
= 7 ⋅ 10 −7 m = 0,7 μm
• rezistenţa de undă în metal, Rm :
1 1 1
Rm = = = Ω;
δ mσ Cu 0,7 ⋅ 10 −6 ⋅ 5 ⋅ 10 7 35
• impedanţa dielectricului, Z d :
Z 120π
Zd = 0 = = 188 Ω .
εr 4
Rezultă:
5 ⋅ 10 −4 ⋅ 188
αd = = 0,047 Np m ,
2
1
αm = = 0,152 Np m ,
35 ⋅ 188 ⋅ 10 −3
α = 0, 047 + 0,152 ≅ 0, 2 Np m ,
α [dB m ] = α [Np m] ⋅ 8,7 = 1,74 .
Factorul de calitate propriu (intrinsec) al liniei este dat de relaţia:
π πf ε r π ⋅ 1010 ⋅ 4
Q0 = = = = 1047 .
αλ αc0 0,2 ⋅ 3 ⋅ 10 8
Observaţie: Linia microstrip este o linie deschisă, la care pe lângă pierderile în metal şi
în dielectric trebuie luate în consideraţie şi pierderile prin radiaţie:
α = α d + α m + α rad .
Pierderile prin radiaţie – care au fost neglijate în problemă – nu pot avea o expresie
simplă deoarece ele depind nu numai de geometria secţiunii transversale a liniei, ci şi de
lungimea şi forma ei (dreaptă sau curbată etc.). Drept regulă generală, aceste pierderi
sunt proporţionale cu pătratul frecvenţei.
68
2.25 Cât este constanta de atenuare a modului H 01 într-un ghid metalic de

secţiune circulară, de rază r = 5 cm, la frecvenţa f 2 = 10 GHz, dacă la frecvenţa
f1 = 4 GHz constanta de atenuare este 0,01dB m ?
Rezolvare:
Constanta de atenuare a modului H 01 într-un ghid circular are expresia [1]:
π δc 1 1
α H 01 ≅ α m = =K Np m ,
a λc η η 2 − 1 η η 2 −1
not
unde δ c este adâncimea de pătrundere la frecvenţa critică f c iar η = f f c . Rezultă:
1
α ( f1 ) = K ,
η1 η12 − 1
1
α( f2 ) = K ,
η 2 η 22 − 1
de unde se obţine:
η1 η12 − 1 f1 f12 − f c2
α ( f 2 ) = α ( f1 ) = α ( f1 ) .
η2 η 22 − 1 f2 f 22 − f c2
Frecvenţa critică corespunzătoare modului H 01 în ghidul circular este:
c0 3 ⋅ 10 8
( f c )H = ′ =
ρ 01 ⋅ 3.83 = 0,366 ⋅ 1010 Hz = 3,66 GHz .
01
2πr 2π ⋅ 5 ⋅ 10 −2
Se obţine deci:
4 4 2 − 3,66 2
α ( f 2 ) = 0,01 ⋅ ⋅ = 0,001 dB m = 1 dB Km .
10 10 2 − 3,66 2
2.26 Să se determine lungimea de undă în ghidul dielectric placă infinită, de

grosime d = 2 cm şi având ε r = 4 , la frecvenţa f = 4 GHz. La ce distanţă de placă
câmpul scade de 100 de ori faţă de valoarea lui de la suprafaţa plăcii?
Rezolvare:
Modurile care se pot propaga printr-un ghid placă dielectrică sunt cele care au
frecvenţa prag f p mai mică decât frecvenţa de lucru f [1]:
( f p )n = (n − 1)c0 .
2d ε r − 1
Cu datele problemei, avem:
3 ⋅ 10 8
( )
fp 2 = fp = = 0,433 ⋅ 1010 Hz = 4,33 GHz > f .
2 ⋅ 0,02 3
În concluzie, se pot propaga numai modurile H 1 şi E1 .
Numărul de undă în dielectric, k1 , se obţine din ecuaţiile:
69
Ghiduri uniforme
u
ctg u = pentru modul H 1 ,
R − u2
2
respectiv
1 u
ctg u = pentru modul E1 ,
εrR2 − u2
unde s-au folosit notaţiile:
d
u = k1 ,
2
R = ω (ε − ε 0 )μ = π
d d
ε r −1 .
2 λ0
Înlocuind cu datele numerice, se obţine:
c 3 ⋅ 10 8
λ0 = 0 = = 0,075 m = 7,5 cm ,
f 4 ⋅ 10 9
2
R =π 3 = 0,46π .
7,5
Soluţiile aproximative (obţinute grafic sau numeric) sunt:
u H = 0,285π ,
u E = 0,385π .
Numerele de undă k 2 = jK 2 din mediul ambiant plăcii se obţin din relaţia:
u2 + q2 = R2,
not d
unde q = K 2 . Rezultă:
2
q H = R 2 − u H2 = π 0,46 2 − 0,285 2 = 0,36π ,
respectiv
q E = R 2 − u E2 = π 0,46 2 − 0,385 2 = 0,25π .
Constanta de defazare are expresia:
k12 ω k12 c02 2π k12 λ20
β = ω ε 0 μ0 ε r − = εr − = εr −
ω 2ε 0 μ 0 c0 ω2 λ0 4π 2
deci
λ0
λ= .
λ2 u 2
ε r − 02 2
d π
Se obţine:
λ0 7,5
λ H1 = = = 4,44 cm
λ20 u H2 7,5 ⋅ 0,285 π
2 2 2
εr − 4−
d π
2 2
4π 2
şi
70
λ0 7,5
λ E1 = = = 0,0542 m = 5,42 cm .
λ2 u 2 7,5 2 ⋅ 0,385 2 π 2
ε r − 02 E2 4−
d π 4π 2
În exteriorul plăcii, câmpul descreşte proporţional cu exp(− K 2 x ). Distanţa la
care câmpul scade de 100 de ori rezultă din:
e − K 2δ = 100 −1
1 2
ε 1 = ε 0ε r ε2 = ε0
−a 2 O a 2 x
Figura 2.27.1
deci
1 d 2,3
δ = ln 100 = ⋅ 4,6 = d.
K2 2q q
Se obţine:
2,3 2,3
δ H1 = d= ⋅ 2 = 4,1 cm ,
qH 0,36π
2,3 2,3
δ E1 = d= ⋅ 2 = 5,8 cm .
qE 0,25π
2.27 Să se determine cea mai joasă frecvenţă critică a unui ghid metalic de
secţiune dreptunghiulară, al cărui interior este umplut pe jumătate cu un dielectric fără
pierderi, având permitivitatea electrică relativă (constanta dielectrică) ε r = 4. Ghidul
are dimensiunile transversale a = 2b = 3 cm.
Rezolvare:
Într-un sistem de referinţă cartezian, componentele axiale E z şi H z satisfac
ecuaţiile:
- în mediul 1:
∂ 2φ ∂ 2φ
2
+ 2 + k12φ = 0 ,
∂x ∂y
unde k12 = γ 2 + ω 2ε 1 μ 0 ;
- în mediul 2:
∂ 2φ ∂ 2φ
2
+ 2 + k 22φ = 0,
∂x ∂y
71
Ghiduri uniforme
unde k 22 = γ 2 + ω 2 ε 2 μ 0 ,
cu condiţii de anulare (pentru E z ) respectiv extrem (pentru H z ) pe pereţii metalici
perfect conductori şi cu condiţii de continuitate la suprafaţa de separaţie x = 0.
Cu sistemul de referinţă din figura 2.27.1, folosind metoda separării variabilelor
se obţin următoarele soluţii care satisfac ecuaţiile lui Maxwell precum şi condiţiile pe
pereţii perfect conductori:
⎛ a⎞ nπ
E z1 = E 01 sin k x1 ⎜ x + ⎟ sin 1 y ,
⎝ 2⎠ b
⎛ a⎞ nπ
E z 2 = E 02 sin k x 2 ⎜ x − ⎟ sin 2 y ,
⎝ 2⎠ b
⎛ a⎞ nπ
H z1 = H 01 cos k x1 ⎜ x + ⎟ cos 1 y ,
⎝ 2⎠ b
⎛ a⎞ nπ
H z 2 = H 02 cos k x 2 ⎜ x − ⎟ cos 2 y ,
⎝ 2⎠ b
2 2
⎛nπ ⎞ ⎛n π ⎞
unde k12
= k x21
+ ⎜ 1 ⎟ , respectiv k 22 = k x22 + ⎜ 2 ⎟ , n1 şi n2 fiind numere întregi.
⎝ b ⎠ ⎝ b ⎠
Rămâne ca acestor soluţii să li se impună continuitatea componentelor câmpului la
x = 0.
1. Continuitatea componentelor longitudinale la x = 0 :
(a) E z1 = E z 2 x =0, ∀y de unde n1 = n 2 şi E 01 sin p = − E02 sin q ,
(b) H z1 = H z 2 x = 0, ∀y
de unde n1 = n 2 şi H 01 cos p = H 02 cos q ,
not a not a
unde p = k x1 , q = k x2 .
2 2
Se obţine astfel condiţia:
p2 − q2 =
a2 2
4
( )
k x1 − k x22 =
a2 2
4
( )
k1 − k 22 =
a2 2
4
ω μ (ε 1 − ε 2 ) = R 2 ,
not a
cu R = ω μ (ε 1 − ε 2 ).
2
Deci soluţiile care satisfac şi cerinţa (1.) au forma:
⎛ a⎞ nπ
E z1 = E01 sin k x1 ⎜ x + ⎟ sin y
⎝ 2⎠ b
⎛ a⎞ nπ
E z 2 = E 02 sin k x 2 ⎜ x − ⎟ sin y (1)
⎝ 2⎠ b
⎛ a⎞ nπ
H z1 = H 01 cos k x1 ⎜ x + ⎟ cos y
⎝ 2⎠ b
⎛ a⎞ nπ
H z 2 = H 02 cos k x 2 ⎜ x − ⎟ cos y
⎝ 2⎠ b
2. Continuitatea componentelor transversale la x = 0 :
(a) E y1 = E y 2 ,
(b) H y1 = H y 2 ,
72
(c) ε 1 E x1 = ε 2 E x 2 ,
(d) H x1 = H x 2 .
Exprimând componentele transversale prin componentele longitudinale E z ,
H z , relaţia (a) devine:
γ ∂E z1 jωμ ∂H z1 γ ∂E z 2 jωμ ∂H z 2
− + =− + .
k12 ∂y x =0 k12 ∂x x =0 k 22∂y x =0 k 22 ∂x x =0
Se obţine de aici:
1 ⎛ nπ ⎞ 1 ⎛ nπ ⎞
2 ⎜
γ E 01 + jωμk x1 H 01 ⎟ sin p = − 2 ⎜ γ E 02 + jωμk x 2 H 02 ⎟ sin q .
k1 ⎝ b ⎠ k2 ⎝ b ⎠
Analog, din (b) rezultă:
1 ⎛ nπ ⎞ 1 ⎛ nπ ⎞
2 ⎜
γ H 01 − jωε 1k x1 E 01 ⎟ cos p = 2 ⎜ γ H 02 − jωε 2 k x 2 E 02 ⎟ cos q .
k1 ⎝ b ⎠ k2 ⎝ b ⎠
Observaţie: De fapt, în formularea continuităţii câmpului la o suprafaţă de separaţie,
este întotdeauna suficientă impunerea continuităţii componentelor tangenţiale ale E şi
H.
Din (c) şi (d) ţinând seama de (1) se obţin aceleaşi condiţii ca şi din (a) şi (b).
Rezumând, la o frecvenţă dată ω soluţiile problemei au forma (1) şi satisfac
condiţiile:
p2 − q2 = R2 ,
E 01 sin p = − E 02 sin q ,
H 01 cos p = H 02 cos q ,
⎡ p2 +η 2 ⎤ ⎡ q2 +η2 ⎤
⎢η 1 − ⎥ ⎢η 1 − ⎥
1 ⎢ ϕ12 ⎥ −1 ⎢ ϕ 22 ⎥
2 ⎢
E 01 + pH 01 ⎥ sin p = 2 2 ⎢
E02 + pH 02 ⎥ sin q
p +η ⎢
2
Z d1 ⎥ q +η ⎢ Zd2 ⎥
⎢ ⎥ ⎢ ⎥
⎣ ⎦ ⎣ ⎦
1 ⎡ p2 +η2 ⎤
⎢η Z d1 1 − H 01 − pE 01 ⎥ cos p =
p 2 + η 2 ⎢⎣ ϕ12 ⎥⎦
,
1 ⎡ q +η
2 2 ⎤
= 2 ⎢ηZ d 2 1 − H 02 − pE 02 ⎥ cos q
q + η ⎢⎣2
ϕ 22 ⎥⎦
not nπ a not a a
unde η = , ϕ1 = ω ε 1 μ şi ϕ 2 = ω ε2μ .
b 2 2 2
Frecvenţa critică este frecvenţa la care γ = 0 , deci la frecvenţa critică k12 = ϕ12 ,
respectiv k 22 = ϕ 22 , iar relaţiile de mai sus iau o formă mai simplă:
Se obţine astfel sistemul:
p2 − q2 = R2 ,
E 01 sin p = − E 02 sin q ,
H 01 cos p = H 02 cos q ,
73
Ghiduri uniforme
pH 01 sin p qH 02 sin q
=− ,
ε1 ε2
pE 01 cos p = qE 02 cos q .
Eliminând aici E 01 , E02 , H 01 , H 02 între ultimele patru ecuaţii, se obţine:
⎧ p tg p q tg q
⎪⎪ ε =−
ε2
⎨ 1p q
⎪ =−
⎪⎩ tg p tg q
de unde rezultă relaţia
ε ⎛ ε ⎞
tg p = − 1 ⋅ tg⎜⎜ 1 p ⎟⎟ ,
ε2 ⎝ ε2 ⎠
sau
tg Kp = − K tg p , (2)
ε1
unde s-a notat K = .
ε2
Rezolvând această ecuaţie transcendentă, din soluţiile ei, p c , se obţin frecvenţele critice
ale diferitelor moduri de propagare posibile în ghidul considerat:
k
ω c = 1c ,
ε1μ
unde
k1c = pc2 + η 2 .
Primele soluţii pozitive ale ecuaţiei (2), determinate numeric sau grafic, sunt:
( pc )1 = 0 , ( pc )2 = 0,955 , ( pc )3 = 2,186 etc...
Cele mai joase frecvenţe critice corespund celor mai mici soluţii ale ecuaţiei şi celor mai
mici valori ale numărului natural n.
⎧n = 0 imposibil (ar corespunde unei unde TEM)
( pc )1 = 0 ⎪⎨ n = 1 ⇒ k1c = πa 2b = π
⎪ M
⎩
⎧n = 0 ⇒ k1c = 0,955
⎪
( pc )2 = 0,955 ⎨ n = 1 ⇒ k1c = π 2 + 0,955 2
⎪ M
⎩
n = 0 ⇒ k1c = 2,186
( pc )3 = 2,186 ⎧⎨
⎩ M
Se constată că cea mai joasă frecvenţă critică corespunde combinaţiei
( p c = 0,955; n = 0 ). Acesta este modul H 10 (având E z = 0 ) şi are frecvenţa critică:
k1c
( f c )H = ≈ 3,04 ⋅ 10 9 Hz = 3,04 GHz .
10
2π ε 1 μ 0
74
Următorul mod este dat de perechea ( p c = 2,186; n = 0 ). Acesta este un mod H 20 ,

care are frecvenţa critică:
( f c )H 20 ≈ 3,04 ⋅ 2,186 = 6,96 ⋅ 10 9 Hz = 6,96 GHz .
0,955
Observaţie:1. În general, modurile care se propagă prin ghidul considerat au, atât
E z ≠ 0 cât şi H z ≠ 0 , deci sunt moduri HE sau EH. Singura excepţie o constituie
modurile cu n = 0 , care sunt de tip H.
2. Ca şi la ghidul dielectric, numerele de undă k x1 , k x 2 deci aspectul
câmpului, depinde de frecvenţă.
3. Frecvenţele critice ale modurilor superioare H n 0 nu sunt multipli întregi
ai frecvenţei critice a modului dominant H 10 .
Metoda 2.
Frecvenţele critice corespunzătoare modurilor H n,0 pot fi calculate mai simplu
folosind metoda “rezonanţei transversale”. Această metodă se bazează pe faptul că la
frecvenţa critică cele două unde parţiale care compun modul H n,0 au direcţii de
propagare normale la pereţii ghidului, iar câmpul este o undă staţionară transversală.
Frecvenţele la care se produce această “rezonanţă transversală” pot fi se obţinute
considerându-se linii de transmisiune echivalente celor două domenii din secţiunea
transversală a ghidului (figura 2.27.2) şi calculând frecvenţele de rezonanţă ale acestui
circuit echivalent:
a 2 a 2
ε1 ε2
Figura 2.27.2
a a
jZ c1 tg β1 + jZ c 2 tg β 2 = 0 .
2 2
Dar:
Z c1 ε2
= ,
Z c2 ε1
β1 = β 0 ε 1 ,
β2 = ε2 .
Se regăseşte astfel, direct, ecuaţia (2):
tg Kp
= −K
tg p
ale cărei soluţii p c conduc la valorile frecvenţelor critice.
75
Ghiduri uniforme
2.28 Să se calculeze grosimea maximă pe care o poate avea o placă de dielectric

având permitivitatea electrică relativă (constanta dielectrică) ε r = 5 pentru ca să asigure
o transmisiune unimodală la frecvenţa f = 20 GHz.
Rezolvare:
Într-un ghid placă dielectrică, frecvenţele prag ale modurilor care se propagă
sunt date de relaţia:
(n − 1)c0
( )
fp n =
2d (ε r − 1)
unde n este numărul de ordine al modului (E sau H), iar d este grosimea plăcii de
dielectric.
Cea mai joasă frecvenţă prag (nenulă) se obţine pentru n = 2 :
( )
fp 2 =
c0
.
2d (ε r − 1)
Condiţia este ca această frecvenţă prag să fie mai mare decât frecvenţa de lucru:
( )
fp 2 > f .
De aici rezultă:
c0
d<
2f (ε r − 1)
adică
3 ⋅ 10 8 1
d< 10
⋅
= 0,0375 m = 3,75 cm .
2 ⋅ 2 ⋅ 10 4
Observaţie: În aceste condiţii se pot propaga totuşi două moduri: H 1 şi E1 , ambele
având aceeaşi frecvenţă prag, f p = 0 . Transmisia poate deveni unimodală dacă sistemul
de excitaţie evită apariţia uneia dintre aceste două unde.
76
3
REZONATOARE ELECTROMAGNETICE
PENTRU MICROUNDE
3.1 O cavitate paralelipipedică cu aer oscilează pe modul E111 la frecvenţa

f1 = 17,5 GHz, pe modul E112 la frecvenţa f 2 = 19,5 GHz şi pe modul E121 la
frecvenţa f 3 = 31,3 GHz. Să se determine dimensiunile cavităţii.
Ce permitivitate electrică relativă ε r trebuie să aibă un dielectric care ar umple
complet cavitatea, pentru ca f1 să scadă la f1′ = 10 GHz ?
Rezolvare:
Pentru cavităţi paralelipipedice frecvenţele de rezonanţă sunt date de relaţia:
2 2 2
c ⎛m⎞ ⎛n⎞ ⎛ p⎞
f m,n,p = 0 ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ,
2 ⎝ a ⎠ ⎝b⎠ ⎝ c ⎠
unde a, b, c sunt dimensiunile cavităţii iar m, n, p reprezintă setul de numere întregi
formând indicele modului de oscilaţie.
Deci:
c 1 1 1
f1 = f111 = 0 2
+ 2 + 2 ,
2 a b c
c 1 1 4
f 2 = f112 = 0 2
+ 2 + 2 ,
2 a b c
c 1 4 1
f 3 = f121 = 0 2
+ 2 + 2 .
2 a b c
Din aceste ecuaţii rezultă:
c 3 3 ⋅ 10 8 3
c= 0 = = 0,03 m = 3 cm ,
2 f 22 − f12 2 ( ) (
9 2
19,5 ⋅ 10 − 17,5 ⋅ 10 9 2
)
8
c0 3 3 ⋅ 10 3
b= = = 0,01 m = 1 cm ,
2 f 32 − f12
2 (31,3 ⋅10 ) − (17,5 ⋅10 )
9 2 9 2
77
Rezonatoare electromagnetice pentru microunde
1 4 f12 ⎛ 1 1 ⎞
2
= 2
−⎜ 2 + 2 ⎟,
a c0 ⎝b c ⎠
adică
a = 2 cm .
Introducând în cavitate un dielectric, frecvenţele de rezonanţă devin:
2 2 2 2 2 2
c ⎛m⎞ ⎛n⎞ ⎛p⎞ c0 ⎛m⎞ ⎛n⎞ ⎛p⎞ f m,n,p
′
f m,n,p = ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ +⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ +⎜ ⎟ = .
2 ⎝ a ⎠ ⎝b⎠ ⎝c⎠ 2 εr ⎝ a ⎠ ⎝b⎠ ⎝c⎠ εr
Rezultă:
2
⎛ f m,n,p ⎞ 2
εr = ⎜ ⎟ = ⎛⎜ 17,5 ⎞⎟ = 3,06 .
⎜ f m,n,p ⎟
⎝ ′ ⎠ ⎝ 10 ⎠
3.2 O cavitate paralelipipedică rezonează la temperatura t = 20 o C pe frecvenţa

f = 5 GHz. Care va fi frecvenţa aceluiaşi mod de oscilaţie la temperatura t ′ = 50 o C ?
Cavitatea are pereţi din cupru, α cu = 1,7 ⋅ 10 −6 K −1 .
Rezolvare:
Frecvenţele de rezonanţă ale cavităţii paralelipipedice sunt date de relaţia:
2 2 2
c ⎛m⎞ ⎛n⎞ ⎛ p⎞
f m,n , p = 0 ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ .
2 ⎝ a ⎠ ⎝b⎠ ⎝ c ⎠
În urma dilataţiei termice, dimensiunile cavităţii devin:
a ′ = a (1 + α cu Δt ) ,
b ′ = b(1 + α cu Δt ) ,
c ′ = c(1 + α cu Δt ) ,
unde α cu este coeficientul de dilataţie termică al cuprului.
Rezultă:
2 2 2
c0 ⎛ m ⎞ ⎛ n ⎞ ⎛ p ⎞ f m,n , p
f m′ ,n, p = ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ +⎜ ⎟ = ≈ f m,n, p (1 − α cu Δt ) .
2 ⎝ a ′ ⎠ ⎝ b′ ⎠ ⎝ c ′ ⎠ 1 + α cu Δt
Se obţine:
( )
f m′ ,n, p = 5 ⋅ 10 9 1 − 1,7 ⋅ 10 −6 ⋅ 293 = 4,9975 ⋅ 10 9 Hz = 4,9975 GHz .
3.3 Să se calculeze frecvenţa de rezonanţă a modului TEM 2 într-o cavitate

coaxială având dimensiunile r = 1 cm, R = 3 cm, l = 10 cm, umplută cu un dielectric fără
pierderi având permitivitatea electrică relativă (constanta dielectrică) ε r = 2.
Rezolvare:
Deoarece la modurile de propagare TEM λ g = λ şi nu depinde de dimensiunile
transversale, modurile de oscilaţie TEM n în cavitatea coaxială au frecvenţele de
rezonanţă date de relaţia (vezi metoda reflexiilor în studiul rezonatoarelor):
78
c
( f 0 )n c
=n=n 0 .
2l 2l ε r
Înlocuind, se obţine:
3 ⋅ 10 8
f TEM 2 = 2 ⋅ = 21,2 ⋅ 10 8 Hz = 2,12 GHz .
2 ⋅ 0,1 2
3.4 O cavitate cilindrică cu aer are dimensiunile a = 3 cm, l = 5 cm. Să se

calculeze primele trei frecvenţe de rezonanţă ale acestei cavităţi.
Rezolvare:
Frecvenţele de rezonanţă ale diverselor moduri de oscilaţie rezultă din relaţia:
λg
l = p⋅ ,
2
unde p este un număr natural şi p ≠ 0 pentru moduri H .
Se obţine:
2
⎛ pc ⎞
f0 = f c2 + ⎜ ⎟ .
⎝ 2l ⎠
Frecvenţa de rezonanţă creşte cu indicele p .
Frecvenţele critice cele mai scăzute în ghidul metalic de secţiune circulară
corespund, în ordine, modurilor H 11 , E10 , H 12 , E11 şi H 10 (moduri degenerate) etc.
ρ′ 8
( f c )H11 = c0 11 = 3 ⋅ 10 ⋅ 1,84 = 29,3 ⋅ 108 Hz = 2,93 GHz ,
2πa 2π ⋅ 0,03
c0 ρ10 3 ⋅ 10 8 ⋅ 2,4
( f c )E = = = 38,2 ⋅ 10 8 Hz = 3,82 GHz ,
10
2πa 2π ⋅ 0,03
′
c0 ρ12 3 ⋅ 10 8 ⋅ 3,05
( f c )H = = = 48,5 ⋅ 10 8 Hz = 4,85 GHz ,
12
2πa 2π ⋅ 0,03
c0 ρ11 3 ⋅ 10 8 ⋅ 3,83
( f c )H = ( f c )E11 = = = 61 ⋅ 10 8 Hz = 6,1 GHz ,
10
2πa 2π ⋅ 0,03
c c0 3 ⋅ 10 8
= = = 30 ⋅ 10 8 Hz = 3 GHz .
2l 2l ε r 2 ⋅ 0,05
Rezultă apoi:
f E1, 0 , 0 = ( f c )E = 3,82 GHz ,
10
f E1,1, 0 = ( f c )E = 6,1 GHz ,

11
f H1,1,1 = (f )
2
c H11 + (c 2l )2 = 2,93 2 + 3 2 = 4,19 GHz ,
f E1, 0 ,1 = (f )
2
c E10 + (c 2l ) = 3,82 2 + 3 2 = 4,86 GHz ,
2
f H1, 2,1 = ( f c )H 12
+ (c 2l )2 = 4,85 2 + 32 = 5,7 GHz ,
şi aşa mai departe.
79
Deci modurile acestei cavităţi care au cele mai joase frecvenţe de rezonanţă sunt,
în ordine: E1,0,0 , H 1,1,1 , E1,0,1 .
3.5 O cavitate paralelipipedică cu pereţi perfect conductori, având dimensiunile

a = 5 cm, b = 4 cm, c = 6 cm şi ca dielectric aerul, oscilează pe modul H 1,0,1 . Ştiind că
intensitatea maximă a câmpului electric din cavitate este E 0 = 10 3 V m , să se
determine valorile maxime ale densităţilor de curent de deplasare şi de curent superficial
de conducţie.
Rezolvare:
Cu ajutorul metodei reflexiilor, plecând de la modul H10 în ghidul
dreptunghiular pentru modul H 1,0,1 se obţine structura câmpului în cavitate:
π π
H z = −2 jH 0 cos x sin z,
a c
λc π π
H x = 2j H 0 sin x cos z ,
λg a c
λc π π
E y = −2 H 0 (Z u ) H sin x sin z ,
λg a c
unde λc = 2a, λ g = 2c.
Zd λg a2 + c2
(Z u ) H = = Zd = Zd .
1 − (λ 0 λc )2 λ0 a
Frecvenţa de rezonanţă a modului H 1,0,1 este:
c0 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
f1, 0,1 = 2
+ 2
= −4
+ −4
= 39 ⋅ 10 8 Hz = 3,9 GHz .
2 a c 2 25 ⋅ 10 36 ⋅ 10
Densitatea de curent de deplasare este dată de relaţia
J d = jωε E ,
deci are aceeaşi distribuţie ca şi E, valoarea maximă fiind în axul central al cavităţii,
paralel cu ( Oy ) :
1
( J d )max = ω0ε 0 E0 = 2π ⋅ 3, 9 ⋅109 ⋅ ⋅103 = 217 A m 2 .
36π ⋅109
Densitatea de curent superficial este
J s = n × H,
deci curenţii sunt verticali pe pereţii laterali şi “radiali” pe pereţii orizontali, completând
astfel liniile închise ale curentului total J = J d + J s .
Dar
H = H xe x + H z e z ,
adică
2 2
H = Hx + Hz .
80
Deoarece între H z şi H x există un defazaj de 90 o , maximul rezultantei, corespunzând

semiaxei mari a elipsei descrise de H , coincide cu maximul celei mai mari componente.
Acest maxim se produce pe axele a două dintre feţele laterale; fie la
x = 0 sau a; z = c 2 ,
fie la
x = a 2 ; z = 0 sau c
şi are valoarea:
H max = 2 H 0 max {1; a c} .
Cu datele numerice ale problemei, a c < 1 deci
E0 c a 103 6 5
H max = J s = 2H 0 = ⋅ = ⋅ ⋅ = 2, 03 A m .
max
Z0 a a + c
2 2 120π 5 25 + 36
3.6 Într-o cavitate paralelipipedică cu dimensiunile a = 3 cm, b = 1,5 cm,

c = 4 cm se introduce prin peretele y = 0 o mică tijă metalică cilindrică, cu diametrul
d = 2 mm , care pătrunde în interiorul cavităţii pe o lungime l = 3 mm. Tija este paralelă
cu axa (Oy ) şi este introdusă prin centrul peretelui respectiv.
Să se calculeze variaţia frecvenţei de rezonanţă a modului de oscilaţie H 1,0,1
cauzată de introducerea tijei.
Rezolvare:
În lipsa tijei, frecvenţa de oscilaţie a modului H 1,0,1 este:
c0 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
f1, 0,1 = 2
+ 2
= −4
+ −4
= 62,5 ⋅ 10 8 Hz = 6,25 GHz .
2 a c 2 9 ⋅ 10 16 ⋅ 10
Datorită introducerii tijei (perturbaţie mică), se produce o variaţie de frecvenţă
conform relaţiei [2]:
Δf ΔWM − ΔWE
≈ ,
f0 WM + W E
unde WM şi WE sunt energiile magnetică, respectiv electrică din întregul rezonator, iar
ΔWM şi ΔWE sunt energiile care existau în volumul ΔV şi care au dispărut din cavitate
în urma micşorării volumului ei.
Se observă că variaţia frecvenţei de rezonanţă produsă în urma micii reduceri a
volumului cavităţii poate fi pozitivă, negativă sau chiar nulă, în funcţie de raportul
dintre densităţile de energie magnetică şi electrică din locul unde se produce perturbaţia
[2]. O aplicaţie curentă a acestor concluzii este utilizarea unor şuruburi la realizarea
acordului fin al cavităţilor rezonante, soluţie practicată la reglajul filtrelor de microunde.
Pentru a calcula mărimile implicate în relaţia precedentă se folosesc expresiile
componentelor câmpului pentru modul H 1,0,1 în cavitatea dreptunghiulară:
π π
a c
a π π
H x = 2 j H 0 sin x cos z ,
c a c
81
π π π π
E y = −2 H 0 (Z u ) H sin x sin z = E 0 sin x sin z .
a
c a c a c
Se obţine:
2
εE
W E + WM = 2WE = 2 ∫ dV =
V 4
ε0 2 πx πz ε0 abc
2
= ∫∫∫V E0a
sin 2 sin 2
c
dxdydz =
2 4
E 02
În axul cavităţii, paralel la (Oy ) ( x0 = a 2 , z 0 = c 2), componentele câmpului

sunt:
H z ( x0 , z 0 ) = 0 ,
H x ( x0 , z 0 ) = 0 ,
E y ( x0 , z 0 ) = E0 .
Prin urmare:
Δ WM ≅ 0 ,
1 ε 0 E02 ε E 2 π d 2l
Δ WE ≅ V= 0 0
2 2 4 4
şi deci rezultă:
π d 2l π ⋅ 4 ⋅10−6 ⋅ 3 ⋅10−3
Δf ≅ − f 0 = −6, 25 ⋅109 ⋅ = −6,54 MHz .
2abc 2 ⋅ 0, 03 ⋅ 0, 015 ⋅ 0, 04
3.7 Într-o cavitate paralelipipedică cu dimensiunile a = 4 cm, b = 2 cm,

c = 5 cm, prin centrul peretelui x = 0 se introduce o tijă metalică cilindrică de diametru
d = 1 mm, paralelă cu axa (Ox ). Tija pătrunde în interiorul cavităţii pe o lungime
l = 1 cm. Să se calculeze variaţie frecvenţei de rezonanţă a modului H 1,0,1 în cavitate, în
urma introducerii tijei.
Rezolvare:
Frecvenţa modului H 1,0,1 fără tijă este:
c0 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
f1, 0,1 = 2
+ 2
= −4
+ −4
= 48 ⋅ 10 8 Hz = 4,8 GHz .
2 a c 2 16 ⋅ 10 25 ⋅ 10
Variaţia de frecvenţă provocată de introducerea tijei este:
Δf ΔWM − ΔWE
= .
f0 WM + W E
Pentru a calcula această modificare de frecvenţă se folosesc expresiile câmpului
în cavitate:
π π
a c
a π π
c a c
a2 + c2 π π
E y = −2 H 0 Z d sin x sin z .
c a c
82
În axul de simetrie al cavităţii în lungul căreia este introdusă tija

( y = b 2 , z = c 2) expresiile componentelor sunt:
π
H z = 2 jH 0 cos x,
a
Hx = 0 ,
a2 + c2 π
E y = −2 H 0 Z d sin x .
c a
Se calculează ΔWM , ΔWE corespunzătoare volumului V al tijei:
μ0 2 μ0 l
2 μ0 l
πx
∫H ∫ Hz ⋅ 4 ⋅ H 02 ∫ cos
2
ΔWM = dV = Sdx = S dx =
4 ΔV
4 0
4 0
a
μ 0πd 2 H 0 ⎛ l a l⎞
= ⎜ + sin 2π ⎟
4 ⎝ 2 4π a⎠
ε0 2 ε0 l
2 ε0 (
4 H 02 Z d2 a 2 + c 2 ) l
πx
∫E ∫ Ey ∫ sin
2
ΔWE = dV = Sdx = S 2
dx =
4 ΔV
4 0
4 c 0
a
=
μ 0πd 2 H 02 a 2 + c 2 ⎛ l
a ( l⎞
sin 2π ⎟
)⎜ −
4c ⎝ 2 4π 2
a⎠
Se calculează apoi energia totală din cavitate:
WE + WM = 2WE = 2 ∫
εE
2
(
ε 0 4 H 02 Z d2 a 2 + c 2 ) ab c
π π
∫ ∫ ∫ sin
2
dV = 2 2
x sin 2 zdxdydz =
V
4 4 c 000
a c
=
(
μ 0 H 02 a 2 + c 2 ab )
2c
Înlocuind, se obţine:
Δf d 2c ⎡ a 2 + 2c 2 l la ⎤
= π − π ⎥=
( ⎢
f 0 8b a 2 + c 2 ⎣ c 2 )
sin 2
a
2
c2 ⎦
10 −6 ⋅ 0,05 ⎡16 ⋅ 10 − 4 + 25 ⋅ 10 −4 1 10 −2 ⋅ 0,04 ⎤
= sin 2π − 2π
(
8 ⋅ 0,02 16 ⋅ 10 − 4 + 25 ⋅ 10 −4 ⎣
⎢
25 ⋅ 10 −4 ) 4
⎥
25 ⋅ 10 − 4 ⎦
Rezultă:
Δf
= 1,13 ⋅ 10 − 4
f0
şi deci
Δf = 1,13 ⋅ 10 −4 ⋅ f 0 = 1,13 ⋅ 10 −4 ⋅ 4,8 ⋅ 10 9 ≈ 542,4 ⋅ 10 3 Hz = 0,54 MHz .
3.8 Într-o cavitate paralelipipedică de dimensiuni a = 4 cm, b = 2 cm, c = 6 cm

se introduce o probă dintr-o ferită şi se urmăreşte modificarea frecvenţei de rezonanţă a
modului de oscilaţie H 1, 0,1 . Proba are forma unei sfere de rază r = 1,5 mm şi poate fi
deplasată pe peretele inferior ( y = 0) al cavităţii.
Când proba este în centru, se constată o modificare a frecvenţei rezonatorului cu
Δf1 = −7,95 MHz. Când proba este adusă lângă mijlocul laturii mari a peretelui inferior,
83
se constată o variaţie a frecvenţei Δf 2 = −16,5 MHz , faţă de frecvenţa cavităţii fără

probă.
Să se determine permitivitatea electrică şi permeabilitatea magnetică relativă
(ε r , μ r ) ale feritei din care a fost făcută proba.
Rezolvare:
Se poate arăta că dacă o sferă dielectrică este plasată într-un câmp electrostatic
uniform, E1 , câmpul produs în interiorul sferei este:
3 E
E2 = E1 = 1 ,
εr + 2 ε ra
unde ε r este permitivitatea electrică relativă (constanta dielectrică) a dielectricului iar
ε ra = (ε r + 2) 3 este permitivitatea electrică aparentă. Relaţia poate fi folosită dacă
sfera este foarte mică şi este plasată într-o regiune de câmp electric omogen.
Similar, pentru câmpul magnetic dintr-o sferă se poate scrie:
3 H
H2 = H1 = 1 .
μr + 2 μ ra
Frecvenţa modului de oscilaţie H 1,0,1 în cavitatea neperturbată este:
c0 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
f1, 0,1 = 2
+ 2
= −4
+ −4
= 45 ⋅ 10 8 Hz = 4,5 GHz .
2 a c 2 16 ⋅ 10 36 ⋅ 10
Variaţia de frecvenţă datorată introducerii probei este dată de relaţia:
Δf ΔWM − ΔWE V (μ − 1)wM + (ε ra − 1)wE
≈− ≈ − 1 ra ,
f0 WM + W E V 2w0
unde wM , wE sunt densităţile de energie locale din locul unde a fost introdusă proba,
w0 este densitatea de energie (electrică sau magnetică) medie din cavitate, iar V1 şi V
sunt volumul probei, respectiv volumul cavităţii.
Pentru modul considerat, componentele câmpului din cavitate, au expresiile:
π π
a c
a π π
c a c
a2 + c2 π π
E y = −2 H 0 Z d sin x sin z .
c a c
Energia electrică medie din cavitate, w0 , este:
2
1 ε0 E ε0 1 2
2 2 a +c
2
μ 0 H 02 a 2 + c 2
w0 = ∫ dV = 4H 0 Z d = .
VV 4 4 4 c2 4 c2
În prima poziţie a probei, câmpul este:
Hz = Hx = 0,
a2 + c2
E y = −2 H 0 Z d ,
c
prin urmare:
84
ε0 a2 + c2
Δf1
(ε ra − 1) 4 H 02 Z d2
2V
V
=− 1
4 c2 = 1 (ε ra − 1) .
f0 V μ0 H 0 a + c
2 2 2 V
2 c2
Rezultă de aici:
1 Δf1 V
ε ra = 1 − ⋅ ⋅ =2
2 f 0 V1
deci
εr = 4 .
În cea de a doua poziţie, ( x = 0, z = c 2 ), câmpul este:
H z = − j2 H 0 ,
H x = Ey = 0 .
Se obţine:
μ
Δf1
(μ − 1) 0 4 H 02
V1 ra 2V1 c2
=− 4 = − ( μ ra − 1) ,
f0 V μ 0 H 02 a 2 + c 2 V a2 + c2
2 c2
de unde rezultă
1 Δf 2 V a 2 + c 2
μ ra = 1 − =4
2 f 0 V1 c 2
adică
μ r = 10 .
3.9 La ce distanţă de capătul unui rezonator coaxial, având dimensiunile

r = 1 cm, R = 3 cm, l = 10 cm , se poate introduce un şurub de metal care să pătrundă
puţin în interiorul cavităţii şi totuşi să nu modifice frecvenţa de rezonanţă a modului de
oscilaţie TEM 1 ?
Rezolvare:
Deoarece se urmăreşte să se obţină o variaţie nulă a frecvenţei,
Δf ΔWM − ΔWE
≈ = 0,
f0 WM + W E
şurubul trebuie introdus într-un plan transversal în care densitatea de energie electrică şi
magnetică sunt egale între ele.
Pentru rezonatorul coaxial oscilând pe modul TEM 1 , componentele câmpului
sunt (conform metodei reflexiilor):
r π
E ρ = − j2 E0 sin z ,
ρ l
r π
H ϕ = 2 H 0 cos z ,
ρ l
unde E 0 = Z d H 0 .
85
În apropierea peretelui exterior ( ρ = R ) , densităţile de energie au expresiile:

2
μ0 2 μ0 ⎛ r⎞ 2 π
wM = H = 4 H 02 ⎜ ⎟ cos z,
4 4 ⎝R⎠ l
2
ε0 2 r⎞ ε0 2 π ⎛
wE = E = ⎟ sin z.4 E02 ⎜
4 4 ⎝R⎠ l
Condiţia wE = wM se reduce la egalitatea
π π
cos 2 z = sin 2 z
l l
de unde rezultă
π π
z0 =
l 4
adică
z 0 = l 4 = 2,5 cm.
3.10 Să se calculeze factorul de calitate al unei cavităţi cilindrice oscilând pe

modul E1,1,1 ştiind că pereţii sunt dintr-un metal perfect conductor, iar dielectricul are
permitivitatea electrică relativă ε r = 4 şi conductivitatea σ = 10 −4 S m .
Cavitatea are raza a = 5 cm şi lungimea l = 7 cm.
Rezolvare:
Frecvenţa de rezonanţă a modului E1,1,1 în cavitatea cilindrică este:
2 2
⎛c⎞ c ⎛ ρ11 ⎞ 1
( f 0 )E f E21,1 + ⎜ ⎟ = 0
= ⎜ ⎟ + 2 = 21 ⋅ 10 8 Hz = 2,1 GHz .
1,1,1
⎝ 2l ⎠ 2 ε r ⎝ πa ⎠ l
Deoarece pierderile cavităţii sunt numai în dielectric, factorul de calitate pentru orice
mod de oscilaţie este dat de relaţia
ω ε 2π ( f 0 )E1,1,1 ε 0 ε r
Q0 = Qd = 0 = .
σd σd
Înlocuind datele problemei, se obţine:
1
2π ⋅ 2,1 ⋅ 10 9 ⋅ ⋅4
Q0 = 36π ⋅ 10 9
≈ 4666 .
10 − 4
3.11 Să se calculeze factorul de calitate al unei cavităţi paralelipipedice din

cupru, σ Cu = 5 ⋅ 10 7 S m , având dimensiunile a = 2 cm, b = 1 cm, c = 2,5 cm, oscilând
pe modul H 1,0,1 , dacă rezonatorul conţine un dielectric fără pierderi cu permitivitatea
electrică relativă (constanta dielectrică) ε r = 2.
Rezolvare:
Factorul de calitate propriu al unei cavităţi care are dielectric ideal dar ai cărei
pereţi nu sunt perfect conductori este:
86
Q0 = Q m =
∫V H dV ,
2
δ m H t 2 da
∫Σ
unde δ m este adâncimea de pătrundere a câmpului în pereţii metalici, Σ reprezintă
suprafaţa pereţilor, iar H t este câmpul magnetic tangenţial la această suprafaţă.
În cazul modului de oscilaţie H 1,0,1 din cavitatea paralelipipedică, ţinând seama
de faptul că
H x0 λ c
= c = ,
H z0 λg a
pentru integrala de la numărător se obţine expresia:
∫V
2
H dV = ∫ H z
V
( 2 abc ⎛ a 2 ⎞
⎜1 + 2
⎟.
+ H x dV = H z 0
4 ⎜⎝ c 2 ⎟⎠
) 2
Calculul integralei de la numitor poate fi efectuat considerându-se separat integralele pe

fiecare perete al rezonatorului paralelipipedic:
( )
b c b c b c
2 2 2 2 2
∫Σ H t da = 2 ∫ dy ∫ H z x = 0 dz + 2∫ ∫ H x + Hz y =0
dxdz + 2 ∫ dy ∫ H x z =0
dx =
0 0 00 0 0
2 ⎡ bc ac ⎛ a 2 ⎞ ab a 2 ⎤
= 2 H z 0 ⎢ + ⎜⎜1 + 2 ⎟⎟ + ⎥
⎢⎣ 2 4 ⎝ c ⎠ 2 c 2 ⎥⎦
Înlocuind aceste rezultate în expresia factorului de calitate, rezultă:
a2
1+ 2
1 c
Q = Qm = .
δm 2 1 a ⎛1 2⎞ 2
+ + ⎜ + ⎟
a b c2 ⎝ b c ⎠
Cu datele problemei, se calculează frecvenţa modului de oscilaţie H 1,0,1 :
c0 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
f1, 0,1 = + = −4
+ −4
= 68 ⋅ 10 8 Hz = 6,8 GHz .
2 εr a 2
c 2
2 2 4 ⋅ 10 6,25 ⋅ 10
Adâncimea de pătrundere δ m are valoarea:
2 1 1
δm = = = = 0,86 μm .
ωμσ m πfμ 0σ m π ⋅ 6,8 ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 5 ⋅ 10 7
9
Rezultă:
1 1 + (2 2,5)2
Q= ⋅ = 6050 .
0,86 ⋅ 10 −6 2 1
2
⎛ 2 ⎞ ⎛ 1 2 ⎞
+ +⎜ ⎟ ⎜ + ⎟
0,02 0,01 ⎝ 2,5 ⎠ ⎝ 0,01 0,025 ⎠
3.12 Să se calculeze factorul de calitate al unei cavităţi paralelipipedice de

dimensiuni a = 3 cm, b = 1,5 cm, c = 5 cm, oscilând pe modul H 1,0,1 , ştiind că
dielectricul din interiorul cavităţii are permitivitatea electrică relativă ε r = 4 şi
conductivitatea σ d = 2 ⋅ 10 −5 S m . Cavitatea este din cupru, σ Cu = 5 ⋅ 10 7 S m .
87
Rezolvare:
Deoarece există pierderi atât în metal cât şi în dielectric, factorul de calitate al
rezonatorului se calculează cu formula
1 1 1
= + ,
Q0 Qm Qd
unde
ω 0ε
Qd =
σd
iar
2
⎛a⎞
1+ ⎜ ⎟
1 ⎝c⎠
Qm = ⋅ , (vezi problema precedentă).
δ m 2 1 ⎛ a ⎞2 ⎛ 1 2 ⎞
+ +⎜ ⎟ ⎜ + ⎟
a b ⎝c⎠ ⎝b c⎠
Cu datele problemei, se calculează frecvenţa de rezonanţă a modului de oscilaţie
considerat:
c 1 1 3 ⋅ 10 8 1 1
f1, 0,1 = 0 + = + = 29,1 ⋅ 10 8 Hz = 2,91 GHz .
2 εr a 2
c 2
2 4 0,03 2
0,05 2
La această frecvenţă, adâncimea de pătrundere în cupru este

2 1 1
δm = = = = 1,31μm .
ωμσ Cu πfμ 0σ Cu π ⋅ 2,91 ⋅ 10 9 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 5 ⋅ 10 7
Rezultă:
2
⎛ 3⎞
1+ ⎜ ⎟
1 ⎝5⎠
Qm = −6
⋅ 2
= 6045 ,
1,31 ⋅ 10 2 1 ⎛ 3⎞ ⎛ 1 2 ⎞
+ +⎜ ⎟ ⎜ + ⎟
0,03 0,015 ⎝ 5 ⎠ ⎝ 0,015 0,05 ⎠
1
2π ⋅ 2,91 ⋅ 10 9 ⋅ ⋅4
Qd = 36 π ⋅ 10 9
= 32333
2 ⋅ 10 −5
şi deci
Qm Qd 6045 ⋅ 32333
Q0 = = = 5092 .
Qm + Qd 6045 + 32333
3.13 Să se calculeze factorul de calitate al unui rezonator coaxial realizat dintr-o

porţiune de ghid coaxial, de lungime l = 10 cm, terminată în scurtcircuit la ambele
capete care rezonează pe frecvenţa fundamentală f 0 = 2 GHz . Constanta de atenuare a
ghidului la frecvenţa f 0 este α = 0,05 dB m , iar discurile terminale de scurtcircuit sunt
din alamă, σ = 4 ⋅ 10 7 S m .
Rezolvare:
Pierderile din rezonator pot fi grupate astfel:
88
Pp = Ppm + Ppd + Ppsc ,

unde Ppm este puterea pierdută în conductoarele cilindrice, Ppd puterea pierdută în
dielectric iar Ppsc reprezintă puterea pierdută în cele două discuri de scurcircuitare.
Figura 3.13.1 Liniile câmpului pentru

modul de oscilaţie TEM1 în rezonatorul
coaxial
Rezultă:
1 1 1
= + ,
Q0 Q0c Qsc
unde Q0c este factorul de calitate intrinsec al cablului (înglobând pierderile Ppm şi Ppd )
iar Qsc este factorul de calitate al scurtcircuitelor, definit cu relaţia:
2
Qsc = ω 0
W
=
2 ∫V H dV .
Ppsc δ m 2
∫Σ H t da
sc
În rezonatorul coaxial oscilând pe modul fundamental ( TEM 1 ), câmpul

electromagnetic are o singură componentă:
r π
H ϕ = H 0 cos z ,
ρ l
deci
2π l π R 1
H 02 r 2 ∫ dϕ ∫ cos 2 zdz ∫ 2 ρdρ
2 0 0 l r ρ
Qsc = .
δm 2 2 2π R 1
2 H 0 r ∫ dϕ ∫ 2 ρ dρ
0 r ρ
Factorul de calitate intrinsec al cablului este:
π π
Q0c = = .
αλ 2αl
Deoarece, cu datele problemei,
0,05
α = 0,05 dB m = Np m = 5,75 ⋅ 10 −3 Np m ,
8,7
iar
2 2
δm = = = 178 ⋅ 10 −8 m = 1,78 μm ,
ω 0 μ 0σ −7
2π ⋅ 2 ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 ⋅ 4 ⋅ 10
9 7
rezultă
π
Q0c = = 2732 ,
2 ⋅ 5,75 ⋅ 10 −3 ⋅ 0,1
89
l 0,1
Qsc = = = 28090 ,
2δ 2 ⋅ 1,78 ⋅ 10 −6
deci, în final,
Q0c Qsc 2732 ⋅ 28090
Q0 = = = 2490 .
Q0c + Qsc 2732 + 28090
3.14 O cavitate rezonantă pe un anumit mod are frecvenţa de rezonanţă

f 0 = 10 GHz şi este cuplată la un ghid coaxial de acces având impedanţa caracteristică
Z C = 50 Ω. Să se calculeze factorul de calitate propriu Q0 al cavităţii cunoscând
factorul lui de calitate în sarcină, Qs = 1000 , şi indicele de cuplaj al cavităţii cu linia de
acces, β = 2.
Să se determine o schemă echivalentă pentru rezonator.
Rezolvare:
Factorul de calitate propriu Q0 este legat de factorul de calitate în sarcină Qs
prin relaţia [1]:
Q0 = (1 + β )Qs = (1 + 2 ) ⋅ 1000 = 3000 .
Schema echivalentă a cavităţii depinde de planul considerat pe linia de acces.
Alegând un plan în care la dezacord (departe de frecvenţa de rezonanţă f 0 ) există un
minim al distribuţiei de tensiune, se obţine o schemă echivalentă de tip derivaţie.
ZC L0 R0 C0
Pentru această schemă,

R
β= 0 ,
ZC
R R
Q0 = 0 = − 0 .
XL XC
Rezultă astfel elementele schemei echivalente:
R0 = βZ C = 2 ⋅ 50 = 100 Ω ,
R0 100
XL = = = 0,033 Ω ,
Q0 3000
XC = − X L = −0,033 Ω .
3.15 Un rezonator este alcătuit dintr-o linie bifilară, având ca dielectric aerul,
terminată în scurtcircuit la capete. Să se determine schema echivalentă a acestui
rezonator, valabilă în jurul frecvenţei de rezonanţă f 0 = 1,5 GHz a modului de oscilaţie
fundamental ( TEM 1 ), dacă cuplajul cu rezonatorul se face serie, la o distanţă d = 2 cm
de unul din capete.
90
Linia are capacitatea lineică C L = 67 pF m şi o constantă de atenuare, la

frecvenţa f 0 , de valoare α = 3 dB m .
d l −d
Z1 Z2
Zi Zi
Rezolvare:
Schema echivalentă în cazul cuplajului considerat este o schemă de rezonator
serie, având elementele:
Z C αl
Re′ = ,
cos 2 (πd l )
LL l
Le′ = ,
2 cos 2 (πd l )
1
C e′ = 2 .
ω 0 Le′
Cu datele problemei, se calculează, pe rând:

• impedanţa caracteristică a liniei:
1 1
ZC = = = 50 Ω ;
c0 C L 3 ⋅ 10 8 ⋅ 67 ⋅ 10 −12
• inductanţa lineică:
LL = Z C2 C L = 50 2 ⋅ 67 ⋅ 10 −12 = 167,5 ⋅ 10 −9 H m = 167,5 nH m .
Pe de altă parte,
3
α = 3 dB m = Np m = 0,345 Np m ,
8,7
iar lungimea rezonatorului este:
λ c 3 ⋅ 10 8
l= = 0 = = 0,1 m
2 2 f 0 2 ⋅ 1,5 ⋅ 10 9
astfel încât se obţine:
50 ⋅ 0,345 ⋅ 0,1
Re′ = = 2,63 Ω ,
cos 2 (π ⋅ 2 10 )
167,5 ⋅ 10 −9 ⋅ 0,1
Le′ = = 12,79 ⋅ 10 −9 H = 12,79 nH ,
2 cos 2 (π ⋅ 2 10 )
1
C e′ = = 0,88 ⋅ 10 −12 F = 0,88 pF .
( ) 2
4π 2 ⋅ 1,5 ⋅ 10 9 ⋅ 12,79 ⋅ 10 −9
91
Observaţie: Se ştie că pentru un rezonator serie (fără priză) elementele schemei

echivalente au expresiile:
Re = Z Cαl = Re′ cos 2 (πd l ) ,
1
Le = LL l = Le′ cos 2 (πd l ) ,
2
1 C e′
Ce = 2 = .
ω 0 Le cos 2 (πd l )
Ce Re
n :1
Le
Se observă că schema echivalentă a rezonatorului cu priză se deosebeşte de

schema echivalentă a rezonatorului serie (fără priză) prin prezenţa unui transformator
ideal având raportul de transformare:
1
n= .
cos(πd l )
3.16 Un rezonator este realizat dintr-un tronson de ghid coaxial de lungime

l = 15 cm, terminat la un capăt în scurtcircuit, iar la celălalt capăt având un condensator
cu capacitatea C = 5 pF. Linia din care a fost realizat tronsonul are impedanţa
caracteristică Z C = 50 Ω, constanta de atenuare α = 0,05 dB m iar permitivitatea
electrică relativă a dielectricului din interior este ε r = 2.
Să se calculeze cea mai joasă frecvenţă de rezonanţă a acestui rezonator.
Să se determine factorul de calitate propriu al rezonatorului, considerând o
capacitate terminală ideală (fără pierderi) şi admiţând pierderi nule în conductoarele
cablului.
Să se alcătuiască schema echivalentă a rezonatorului dacă cuplajul se face
paralel, la o distanţă d = 4 cm de capătul liniei terminat pe condensator.
l
a b
a′ b′
d
z
O
92
Rezolvare:
Expresiile tensiunii şi curentului în lungul liniei terminate în scurtcircuit la
z = 0 sunt de forma:
U = U 0 sin βz ,
I = I 0 cos βz ,
unde U 0 şi I 0 sunt legate prin relaţia:
U0
= ZC .
I0
Frecvenţele de rezonanţă rezultă din condiţia generală de rezonanţă,
W E = WM ,
unde
1
l
1 1 ⎡l ⎤
W E = ∫ C L U 2 ( z ) dz + C U 2 (l ) = C L U 02 ⎢ ∫ sin 2 βzdz +
C
sin 2 βl ⎥ ,
40 4 4 ⎢⎣ 0 CL ⎥⎦
respectiv
l l
1 1
WM = ∫ LL I 2 ( z ) dz = LL I 02 ∫ cos 2 βzdz .
40 4 0
Din egalarea energiilor rezultă:
1 sin 2 βl C 1 sin 2 βl
− + sin 2 βl = + ,
2 4β CL 2 4β
adică
C l 1
tg βl = L ⋅ .
C βl
Ecuaţia poate fi rezolvată numeric sau grafic:
În cazul problemei considerate, se calculează:

1 εr 2
CL = = = 8
= 94,2 ⋅ 10 −12 F m = 94,2 pF m ,
c d Z C c0 Z C 3 ⋅ 10 ⋅ 50
de unde
lC L 0,15 ⋅ 94,2 ⋅10 −12
= ≈ 2,83 .
C 5 ⋅10 −12
Înlocuind, se obţine prima soluţie
93
β 01l ≈ 1,18
şi deci
c0 3 ⋅ 10 8
f 01 = β 01l = ⋅ 1,18 ≈ 266 ⋅ 10 6 Hz = 266 MHz .
2π ε r l 2π 2 ⋅ 0,15
Observaţie: Celelalte frecvenţe de rezonanţă nu sunt multipli ai acestei valori !
Factorul de calitate propriu se obţine din relaţia:
W W W
Q0 = ω0 = ω0 ≅ ω0 ,
Pp Pp m + Ppd + Ppc Ppd
unde au fost notate cu Ppm , Ppd , Ppc puterile pierdute în metal, respectiv în dielectric
şi în capacitatea terminală.
Pentru calculul factorului de calitate se exprimă, pe rând:
l
1
W = W E + WM = 2W M = 2 I 02 LL ∫ cos 2 ( β 01 z )dz ,
4 0
l l
1 1
Ppd = G L ∫ U 2 ( z )dz = U 02 G L ∫ sin 2 (β 01 z )dz ,
2 0
2 0
Ppm = 0 ,
Ppc = 0 ,
şi deci:
l l l
∫ cos (β 01 z )dz ∫ cos (β 01 z )dz ∫ cos (β 01 z )dz

2 2 2
LL CL π 2YC
Q0 = ω 0 0
= ω0 0
= 0
Z C GL l
2
GL l
λ GL l
∫ sin (β 01 z )dz ∫ sin (β 01 z )dz ∫ sin (β 01 z )dz

2 2 2
0 0 0
Constanta de atenuare a unei linii TEM cu pierderi mici are expresia [4]:
R G
α = αm + αd = L + L .
2 Z C 2YC
Dacă pierderile în metal sunt neglijabile, RL ≈ 0 şi deci
G
α≈ L .
2YC
Înlocuind, se obţine pentru factorul de calitate:
1 sin (2 β 01l )
l
∫ cos (β 01 z )dz
2
+
π 0 π 2 4β
Q0 = = = 1274 .
αλ l 2 αλ 1 sin (2 β 01l )
∫ sin (β 01 z )dz 2
−
4β
0
La bornele capacităţii (cuplaj paralel) apare un circuit rezonant derivaţie, având
frecvenţa de rezonanţă f 01 şi factorul de calitate Q0 .
94
Le Re Ce
Capacitatea echivalentă se obţine din egalarea energiilor electrice din rezonator

şi din schema echivalentă:
1 1 ⎡l ⎤
C e U 02 sin 2 (β 01l ) = C L U 02 ⎢ ∫ sin 2 (β 01 z )dz + sin 2 (β 01l )⎥ ,
C
4 4 ⎢⎣ 0 CL ⎥⎦
de unde rezultă:
l
∫ sin (β 01 z )dz λ 1
2
1− sin 2 β 01l
Ce = C + C L 0
=C+
CLl l 4π = 10,8 pF .
sin ( β 01l )
2
2 sin 2 β 01l
Se obţine:
1 1 1
Le = = = = 33 nH ,
ω 02 C e 4π f C e
2 2
(
4π 2 ⋅ 266 ⋅ 10 6 )
2
⋅ 10,8 ⋅ 10 −12
Re = Q0ω 0 Le = 1274 ⋅ 2π ⋅ 266 ⋅ 10 6 ⋅ 33 ⋅ 10 −9 = 70 ⋅ 10 3 Ω = 70 kΩ .
Cunoscând schema echivalentă la bornele capacităţii (bb ′) se obţine imediat
schema echivalentă la bornele de acces (aa ′) prin adăugarea unui transformator ideal,
cu raportul de transformare:
U U 0 sin β 01 (l − d ) 1
N = aa′ = = = 0,82
U bb′ U 0 sin β 01l 1,21
Schema echivalentă obţinută este prezentată în figura de mai jos.
1:1, 21
Ce
33nH 70 kΩ 10,8 pF
3.17 Se consideră un rezonator Fabry – Perot, alcătuit din două plăci metalice
conductoare, paralele, foarte mari faţă de lungimea de undă (teoretic infinite). Să se
determine factorul de calitate al acestui rezonator, dacă dielectricul este aer, iar pereţii
au conductivitatea σ = 5 ⋅ 10 7 S m . Frecvenţa de lucru este de 300 GHz, iar distanţa
dintre plăci este de 10 cm.
Rezolvare:
Pentru un astfel de rezonator, factorul de calitate se calculează din energia
înmagazinată şi din puterea pierdută corespunzătoare unităţii de arie transversală.
Câmpul din rezonator este o undă staţionară, rezultată din reflexiile unei unde plane care
se propagă normal pe pereţi.
95
Se obţine:
2
2
∫H dV
2 a 1 a
Q0 = V
= ⋅ ⋅ =
δm 2
δ m 2 2 2δ m
∫ Ht da
Σ
în care adâncimea de pătrundere are valoarea:
2 1
δm = = = 13 ⋅ 10 −8 m = 0,13 μm .
ωμ 0σ π ⋅ 3 ⋅ 10 ⋅ 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 5 ⋅ 10 7
11
Rezultă:
0,1
Q0 = = 384615 .
2 ⋅ 0,13 ⋅10 −6
Observaţie: Deoarece
2a 2af 0 2 ⋅ 0,1 ⋅ 3 ⋅1011
p= = = = 200 ,
λ0 c0 3 ⋅108
modul de oscilaţie din rezonator poate fi numit TEM 200 .
3.18 O cavitate prezintă o rezonanţă la f r = 7 GHz , iar pe ghidul de acces la

această frecvenţă se constată un raport de undă staţionară σ r = 2. Modificând frecvenţa
în jurul acestei valori, se obţine o curbă σ = σ ( f ) care poate fi aproximată de expresia
analitică σ ≈ σ 0 + k ( f − f r ) , unde k = 4 ⋅ 10 −13 s 2 .
2
Să se determine factorul de calitate propriu al cavităţii.
Rezolvare:
Curba σ = σ ( f ) permite determinarea factorului de calitate în sarcină Qs cu
relaţia [1]:
f
Qs = r ,
B3dB
unde B3dB este banda de frecvenţe cuprinsă între limitele determinate de o anumită
valoare σ 1 2 a raportului de undă staţionară. Dacă σ creşte nemărginit atunci când
frecvenţa se îndepărtează de f r , atunci σ 1 2 este dat de relaţia:
σ r + 1 + σ r2 + 1
σ1 2 ≈ = 6,85 .
σ r + 1 − σ r2 + 1
Acestei valori limită îi corespunde un dezacord:
σ1 2 − σ r 6,85 − 2
f − fr = = = 3,48 MHz .
k 4 ⋅ 10 −13
Deci:
Qs = 1000 .
Factorul de calitate propriu Q0 este legat de Qs prin relaţia:
Q0 = (1 + β )Qs ,
96
în care β este indicele de cuplaj,

⎧1 σ , la o cavitate subcuplată
β =⎨ r
⎩σ r , la o cavitate supracuplată
Pentru a calcula Q0 trebuie cunoscut tipul de cuplaj (subcuplat sau supracuplat).
În funcţie de aceasta se obţin următoarele valori posibile ale lui Q0 :
Q01 = (1 + 1 σ r )Qs = 1500 , dacă β < 1 ,
Q02 = (1 + σ r )Qs = 3000 , dacă β > 1.
Caracterul sub – sau supracuplat nu rezultă din datele problemei, dar poate fi dedus
experimental [1].
97
4
NOŢIUNI DE TEORIA
CIRCUITELOR LINIARE DE MICROUNDE
4.1 Să se calculeze elementele schemei echivalente în T a unei porţiuni de ghid

uniform, fără pierderi, de lungime l.
Rezolvare:
Ghidul fiind fără pierderi, schema lui echivalentă în T va fi compusă din trei
reactanţe, ca în figură, unde
Z11 = Z i1 I =0
2
Z 22 = Z i 2 I1 =0
U2
Z12 = Z 21 = .
I1 I 2 =0
l Z11 − Z12 Z 22 − Z12
Z0 Z12
l
Reactanţele Z11 şi Z 22 se obţin imediat:

Z11 = Z 22 = Z i Z s =∞
= − jZ 0 ctg βl
Pentru calculul reactanţei Z 12 pot fi folosite expresiile undelor (directă şi
inversă) de tensiune, la o linie fără pierderi:
U 1 = U 0+ + U 0−
U 2 = U ( z ) z =l = U 0+ e − jβl + U 0− e jβl
În acelaşi mod se pot exprima şi curenţii I1 şi I 2 :
98
Noţiuni de teoria circuitelor liniare de microunde
I1 I2
U 0+
U1 U2
U 0−
z
O l
I1 =
1
Z0
(
U 0+ − U 0− )
I 2 = I ( z ) z =l =
1
Z0
(
U 0+ e − jβl − U 0− e jβl )
Pentru I 2 = 0 rezultă:
U 0− = U 0+ e − j2 βl
deci
U2 2U 0+ e − jβl 1
Z 21 = = = − jZ 0 .
I1 I 2 =0
1 +
Z0
(
U 0 1 − e − j2 βl ) sin βl
Se obţine apoi:
⎛ 1 ⎞ βl
Z11 − Z12 = Z 22 − Z12 = jZ 0 ⎜⎜ − ctg βl ⎟⎟ = jZ 0 tg
⎝ sin βl ⎠ 2
Schema echivalentă a tronsonului de ghid este reprezentată în figura de mai jos.
βl βl
j Z 0 tg j Z 0 tg
2 2
− j Z 0 sin β l
4.2 Să se calculeze matricea de repartiţie S corespunzătoare diportului cu

schema din figură. Valorile impedanţelor componente sunt normate la impedanţa
caracteristică a liniilor de acces, Z C1 = Z C 2 = Z 0 .
Să se verifice apoi proprietăţile matricei S pentru joncţiuni reciproce, fără
pierderi.
j2 j
−j
99
Rezolvare:
Termenii S 11 şi S 22 se obţin imediat, ei reprezentând coeficienţi de reflexie la
câte una dintre porţi, atunci când cealaltă este terminată adaptat:
S11 = Γ1 Z = Z ,
2 0
S 22 = Γ2 Z = Z .
1 0
j2 j
−j 1
zin1
Z in1
−1
Z in1 − Z 0 Z0 z in1 − 1
S11 = = = .
Z in1 + Z 0 Z in1 z in1 + 1 z
Z 2 =Z0 +1 2 =1
Z0 Z 2 = Z0
Impedanţa de intrare normată, la poarta 1, cu poarta 2 terminată adaptat, are

valoarea:
z in1 z =1 = [(1 + j) || (− j)] + j2 =
(− j)(1 + j) + j2 = 1 + j
2 1
astfel încât se obţine:
S11 =
(1 + j) − 1 = 1 + j2 .
(1 + j) + 1 5
Analog, se poate scrie:
Z in 2
−1
Z in 2 − Z 0 Z0 z −1
S 22 = = = in 2 ,
Z in 2 + Z 0 Z = Z Z in 2 z in 2 + 1 z =1
1 0 +1 1
Z0 Z =Z
1 0
unde z in 2 reprezintă impedanţa normată de intrare la poarta 2 cu poarta 1 terminată

adaptat.
j2 j
1 −j
zin 2
Cu datele din enunţ
100
z in 2 = j + [(1 + j2 ) (− j)] = j +
(1 + j2)(− j) = 1 − j
z1 =1
1+ j 2
şi deci
1− j
−1
2 1+ j 1 + j2
S 22 = =− =− .
1− j 3− j 5
+1
2
Pentru calculul lui S 21 , care este coeficientul de transfer (de transmisie) de la
poarta 1 la poarta 2, se poate folosi relaţia
b Z C1
S 21 = 2 = (1 + S11 )U 2 U
= (1 + S11 ) 2 ,
a1 a =0 ZC2 U1 Z =Z U1 Z =Z
2 2 0 2 0
în care U 1 reprezintă tensiunea de la poarta 1 iar U 2 tensiunea de la poarta 2, conform

figurii de mai jos.
j2 j
U1 U −j U2 1
Se obţine:
U2 U2 U 1 (1 + j) (− j) 1 1− j 1+ j
= ⋅ = ⋅ = ⋅ =−
U1 Z2 =Z0
U U1 z2 =1
1 + j [(1 + j) (− j)] + j2 1 + j 1 + j 2
şi deci:
⎛ 1 + j2 ⎞⎛ 1 + j ⎞ 2 + j4
S 21 = ⎜1 + ⎟⎜ − ⎟=− .
⎝ 5 ⎠⎝ 2 ⎠ 5
Analog, se poate scrie:
b ZC2
S12 = 1 = (1 + S 22 ) U 1 U
= (1 + S 22 ) 1 .
a 2 a =0 Z C1 U 2 Z =Z U2 Z1 = Z 0
1 1 0
j2 j
1 U1 U −j U2
Se obţine:
U1
=
U1 U
⋅ =
1
⋅
(1 + j2) || (− j) = 1 − j2 ⋅ 1 − j3 = − j
U2 Z1 = Z 0
U U2 z1 =1
1 + j2 [(1 + j2 ) || (− j)] + j 5 1− j
şi deci
101
⎛ 1 + j2 ⎞ 2 + j4
S12 = ⎜1 − ⎟(− j) = − .
⎝ 5 ⎠ 5
Rezultă astfel matricea S a diportului considerat:
⎡ 1 + j2 2 + j4 ⎤
⎡ S11 S12 ⎤ ⎢ 5 −
[S ] = ⎢ =⎢ 5 ⎥.
⎥ ⎥
⎣ S 21 S 22 ⎦ ⎢− 2 + j4 − 1 + j2 ⎥
⎣ 5 5 ⎦
Verificări:
1. S12 = S 21 (diport reciproc);
1 + j2 1 2 + j4 2
2. S11 = S 22 = = < 1 ; S12 = S 21 = − = < 1 (diport pasiv);
5 5 5 5
2 2 1 4 2 2 4 1
3.1 S11 + S12 = + = 1; S 21 + S 22 = + = 1 ;
5 5 5 5
∗ ∗
3.2 S11 S 21 + S12 S 22 = 0
adică
ϕ + ϕ 22 π arctg 2 + arctg 2 π
ϕ12 = 11 ± = ± = ϕ 21 (diport reciproc, pasiv şi
2 2 2 2
nedisipativ);
4. S11 ≠ S 22 (diport nesimetric).
4.3 Să se calculeze matricea de repartiţie în raport cu impedanţa de referinţă Z 0 ,

pentru diportul cu schema din figură. Tronsoanele de linie de transmisiune din circuit
sunt fără pierderi.
l1 = λ 4 l2 = λ 8
Z0 j Z0 Z0
T1 T2
( Z0 ) ( Z0 )
Rezolvare:
Se calculează întâi matricea S ′ a diportului subţire reprezentat de reactanţa
derivaţie, iar apoi se aplică teorema schimbării planelor de referinţă.
U1′ j Z 0 U 2′
T1′ T2′
( Z0 ) ( Z0 )
102
j
−1
Z i1 − Z 0 z i1 − 1 1+ j − 1 + j2
′ = Γ1′ Z ′ = Z =
S11 = = = .
2 0 Z i1 + Z 0 Z ′ = Z z i1 + 1 z′ =1 j 5
2 0 2 +1
1+ j
Circuitul considerat fiind un diport subţire, S11 ′ = S 22
′ iar
− 1 + j2 4 + j2
′ = S12
S 21 ′ = 1 + S11 ′ = 1+ = .
5 5
Readucând planele de referinţă T1′ şi T2′ în poziţiile iniţiale, T1 , respectiv T2 , se
obţine:
1 − j2
′ e − j2 βl1 = S11
S11 = S11 ′ e − jπ = − S11
′ = ,
5
π
− j2 βl2
−j 2+ j
′ e
S 22 = S 22 ′ e
= S 22 2 ′ =
= − jS 22 ,
5
3π
− jβ (l1 +l2 ) 2 −j
′ e
S12 = S 21 = S 21 (1 + j3) .
′ e
= S 21 4 =−
5
Deci matricea repartiţie corespunzătoare circuitului considerat este:
⎡ 1 − j2 2 ⎤
⎢ − (1 + j3 )⎥
[S ] = ⎡⎢ 11 12 ⎤⎥ = ⎢
S S 5 5 ⎥.
⎣ S 21 S 22 ⎦ ⎢− 2 (1 + j3) 2+ j ⎥
⎢⎣ 5 5 ⎥⎦
4.4 Să se calculeze matricea de repartiţie corespunzătoare diportului din figură,

la o frecvenţă la care lungimea de undă este λ = 40 cm ştiind că lungimile tronsoanelor
de linie sunt l1 = 10 cm, l 2 = 15 cm, iar raportul de transformare al transformatorului
ideal este N = 2 .
l1 l2
N :1
Z0 Z0
T1 T2
( Z0 ) ( 0)
Z
Rezolvare:
Se calculează întâi matricea de repartiţie S ′ a transformatorului ideal:
Z ′ − Z0 N 2Z − Z0 N 2 −1
′ = i1
S11 = 2 0 = ,
Z i′1 + Z 0 Z = Z N Z0 + Z0 N 2 + 1
2 0
Z i′2 − Z 0 Z0 N 2 − Z0 1 − N 2
′ =
S 22 = = .
Z i′2 + Z 0 Z1 = Z 0
Z0 N 2 + Z0 1 + N 2
Deoarece la transformatorul ideal
103
U 2′ 1
=
U1′ N
rezultă:
⎛ N 2 −1⎞ 1
U 2′ 2N
′ = (1 + S11
S 21 ′ )⋅ = ⎜⎜1 + 2 ⎟⋅ = 2 ′ .
= S12
U1′ N + 1 ⎟ N N + 1
Z2 =Z0 ⎝ ⎠
Utilizând teorema schimbării planelor de referinţă, se obţine apoi matricea de
repartiţie a diportului complet:
l
− j2 βl1 N 2 − 1 − j4π λ1
S11 = S11 ′ e = 2 e ,
N +1
l
1 − N 2 − j4π λ2
′
S 22 = S 22 e − j2β l2
= e ,
1+ N 2
− jβ ( l1 + l2 ) 2 N − j 2λπ ( l1 +l2 )
S12 = S 21 = S 21 ′ e = 2 e .
N +1
Folosind datele problemei, se obţine:
10
2 2 − 1 − j4π 40 3 − jπ 3
S11 = e = e = − ,
22 + 1 5 5
3π
1 − 22 −j 2 3
S 22 = 2
e = −j ,
1+ 2 5
2π 5π
2 ⋅ 2 − j 40 (10+15 ) 4 − j 4 4⎛ 5π 5π ⎞ 2 2
S12 = 2 e = e = ⎜ cos − jsin ⎟= (− 1 + j) .
2 +1 5 5⎝ 4 4 ⎠ 5
Observaţie: Se pot verifica şi aici proprietăţile matricei de repartiţie corespunzătoare
diporţilor reciproci, pasivi şi nedisipativi. Matricea nu are S11 = S 22 deoarece diportul
nu este simetric (având tronsoane cu lungimi diferite la cele două porţi).
4.5 Să se calculeze elementele matricei de repartiţie corespunzătoare unei

reactanţe paralel X = 200 Ω , dacă linia de intrare are impedanţa caracteristică
Z C1 = 50 Ω iar linia de ieşire are impedanţa caracteristică Z C 2 = 100 Ω.
Z C1 jX ZC 2
T1 T2
( Z C1 ) ( C2 )
Z
Rezolvare:
Folosind drept impedanţă de normare la poarta 1 impedanţa Z C1 iar la poarta 2
impedanţa Z C 2 , se obţine:
Z in1 − Z C1
S11 = Γ1 Z = ,
2 = ZC 2
Z in1 + Z C1 Z 2 = ZC 2
104
unde
jX ⋅ Z C 2 j200 ⋅ 100
Z in1 = jX || Z C2 = = = (80 + j40) Ω
jX + Z C 2 j200 + 100
reprezintă impedanţa de intrare la poarta 1 calculată cu poarta 2 terminată adaptat,
Z 2 = ZC 2 .
U1 j X U2 Z2
T1 T2
( Z C1 ) ( ZC 2 )
Rezultă:
j40(1 − j2 ) − 50 11 + j8
S11 = = .
j40(1 − j2 ) + 50 37
Analog, se obţine:
Z − ZC2
S 22 = Γ2 Z = Z = in 2 ,
1 C1 Z in 2 + Z C 2 Z = Z
1 C1
unde
jX ⋅ Z C 1 j200 ⋅ 50 ⎛ 800 200 ⎞
Z in 2 = jX || Z C1 = = =⎜ +j ⎟Ω
jX + Z C1 j200 + 50 ⎝ 17 17 ⎠
este impedanţa de intrare la poarta 2 cu poarta 1 terminată adaptat, Z1 = Z C1 .
Z1 jX Zin 2
T1 T2
( Z C1 ) ( C2 )
Z
Rezultă:
j200
(1 − j4) − 100 − 13 + j4
S 22 = 17 = .
j200 37
(1 − j4) + 100
17
Pentru S 21 , coeficientul de transfer de la poarta 1 la poarta 2, se obţine:

Z C1 U 50 ⎛ 11 + j8 ⎞ 4 2
S 21 = S12 = ⋅ (1 + S11 ) ⋅ 2 = ⋅ ⎜1 + ⎟ ⋅1 = (6 + j) .
ZC2 U1 Z 2 = ZC 2
100 ⎝ 37 ⎠ 37
105
Observaţie: Se pot verifica proprietăţile matricelor de repartiţie corespunzătoare

diporţilor reciproci, fără pierderi, subţiri. Matricea nu are S11 = S 22 deoarece diportul nu
poate fi considerat simetric (având impedanţe de normare diferite la cele două porţi).
4.6 Să se determine matricea de repartiţie a unui tronson de linie de lungime l ,

având impedanţa caracteristică Z C , conectat între o linie de intrare având impedanţa
caracteristică Z C1 şi o linie de ieşire având impedanţa caracteristică Z C 2 .
Cele trei linii de transmisiune sunt fără pierderi.
Z C1 U1 ZC U2 ZC 2
T1 T2
( Z 01 ) ( Z 02 )
Rezolvare:
Parametrii de repartiţie ai liniei se pot determina cu uşurinţă în cazul în care
normarea la cele două porţi s-ar face cu impedanţe egale cu impedanţa caracteristică a
acestei linii,
Z 01 = Z 02 = Z C ∈ ℜ .
Într-adevăr, urmărind figura, pentru impedanţe de normare egale cu Z C , se
scrie:
Z in1 − Z 01 Z in1 − Z C ZC − ZC
S11 = = = = 0 = S 22 ,
Z in1 + Z 01 Z 2 = Z 02
Z in1 + Z C Z 2 = ZC
ZC + ZC
Z 01 U ZC
S 21 = ⋅ (1 + S11 ) ⋅ 2 = ⋅ 1 ⋅ e − jβl = e − jβl = S12
Z 02 U1 Z 2 = Z 02
ZC
şi deci matricea repartiţie calculată în raport cu impedanţa de normare Z C , S ( ZC ) , este:
⎡ S11 S12 ⎤ ⎡ 0 e − jβl ⎤
S (ZC ) = ⎢ ⎥ = ⎢ − jβl ⎥.
⎣ S 21 S 22 ⎦ ⎣e 0 ⎦
Matricea S ′ corespunzătoare enunţului problemei poate fi obţinută din matricea
S determinată mai sus, cu ajutorul formulelor de schimbare a impedanţei de normare.
Întrucât noile impedanţe de normare, Z 01 ′ = Z C1 , Z 02
′ = Z C 2 , sunt şi ele reale, pot fi
utilizate formulele simplificate, valabile pentru diporţi:
S − Γ2 Δ − Γ1 (1 − Γ2 S 22 )
′ = 11
S11 ,
D
′ =
S12
( )(
S12 1 − Γ12 1 − Γ22 ),
D
′ =
S 21
( )(
S 21 1 − Γ12 1 − Γ22 ),
D
106
S 22 − Γ1Δ − Γ2 (1 − Γ1 S11 )
′ =
S 22 ,
D
unde
Z 0′k − Z 0 k Z Ck − Z C
Γk = = , k ∈ {1, 2}
Z 0′k + Z 0 k Z Ck + Z C
Δ = det[S ] = S11 S 22 − S12 S 21 = − e − j2 βl ,
D = 1 − S 22 Γ2 − Γ1 (S11 − Γ2 Δ ) = 1 + Γ1Γ2 Δ = 1 − Γ1Γ2 e − j2 βl .
Rezultă:
Γ e − j2 βl − Γ1
′ = 2
S11 ,
1 − Γ1Γ2 e − j2 βl
′ = S 21
S12 ′ =
e − jβl (1 − Γ )(1 − Γ ) ,
1
2 2
2
1 − Γ1Γ2 e − j2 βl
Γ1 e − j2 βl − Γ2
′ =
S 22 .
1 − Γ1Γ2 e − j2 βl
Deşi, în principiu, problema a fost rezolvată, relaţiile de mai sus pot fi puse şi
sub o altă formă, calculând
( )
Γ2 e − j2 βl − Γ1 = Γ2 e − jβl − Γ1 e jβl e − jβl =
= 2[(Γ2 − Γ1 ) cos βl − j(Γ2 + Γ1 ) sin βl ]e − jβl
(
1 − Γ1Γ2 e − j2 βl = e jβl − Γ1Γ2 e − jβl e − jβl = )
= 2[(1 − Γ1Γ2 ) cos βl + j(1 + Γ1Γ2 ) sin βl ]e − jβl
Γ1 e − j2 βl − Γ2 = 2[(Γ1 − Γ2 ) cos βl − j (Γ1 + Γ2 ) sin βl ]e − jβl .
Expresiile parametrilor de repartiţie devin:
Γ − Γ1 − j(Γ2 + Γ1 ) tg βl
′ = 2
S11 ,
1 − Γ1Γ2 + j(1 + Γ1Γ2 ) tg βl
′ = S 21
S12 ′ = ⋅
1 (
1 − Γ12 1 − Γ22 )( ,
)
2 (1 − Γ1Γ2 ) cos βl + j(1 + Γ1Γ2 ) sin βl
Γ − Γ2 − j(Γ1 + Γ2 ) tg βl
′ = 1
S 22 .
1 − Γ1Γ2 + j(1 + Γ1Γ2 ) tg βl
Dacă se înlocuiesc Γ1 şi Γ2 , se calculează:
Z − Z C Z C1 − Z C 2 Z C ( Z C 2 − Z C1 )
Γ2 − Γ1 = C 2 − = ,
Z C 2 + Z C Z C1 + Z C (Z C1 + Z C )(Z C 2 + Z C )
Γ2 + Γ1 =
(
2 Z C1 Z C 2 − Z C2
,
)
(Z C1 + Z C )(Z C 2 + Z C )
2 Z C ( Z C1 + Z C 2 )
1 − Γ1Γ2 = ,
(Z C1 + Z C )(Z C 2 + Z C )
1 + Γ1Γ2 =
(
2 Z C1 Z C 2 + Z C2
,
)
(Z C1 + Z C )(Z C 2 + Z C )
107
(1 − Γ )(1 − Γ ) =
2 2 16 Z C1 Z C 2 Z C2
(Z C 1 + Z C ) 2 ( Z C 2 + Z C ) 2
1 2
şi rezultă:
′ =
(
Z C (Z C 2 − Z C1 ) + j Z C2 − Z C1 Z C 2 tg βl ) ,
) + j(Z )tg βl
S11
Z C ( Z C 2 + Z C1 2
C + Z C1 Z C 2
2 Z C Z C1 Z C 2
′ = S 21
S12 ′ = ,
Z C (Z C1 + Z C 2 ) cos βl + j(Z C1 + Z C )(Z C 2 + Z C ) sin βl
′ =
(
Z C (Z C1 − Z C 2 ) + j Z C2 − Z C1 Z C 2 tg βl ) .
) + j(Z )tg βl
S 22
Z C ( Z C1 + Z C 2 2
C + Z C1 Z C 2
4.7 Să se exprime parametrii matricei de repartiţie corespunzătoare unui diport

reciproc, subţire şi fără pierderi, în funcţie de:
a) modulul coeficientului de reflexie la intrare, când ieşirea este terminată adaptat;
b) faza coeficientului de reflexie la intrare, când ieşirea este terminată adaptat;
c) susceptanţa normată paralel, corespunzătoare diportului.
Rezolvare:
Considerând matricea repartiţie S de forma
⎡S S12 ⎤
S = ⎢ 11 ⎥
⎣ S 21 S 22 ⎦
pentru diporţii liniari, reciproci, pasivi şi nedisipativi, având impedanţe de normare
identice la cele două porţi, pot fi scrise următoarele relaţii:
2 2
S11 + S12 = 1,
2 2
S 21 + S 22 = 1,
∗ ∗
S11 S 21 + S12 S 22 = 0.
Dacă se ţine seama de faptul că diportul este reciproc (S12 = S 21 ) , din primele
două relaţii rezultă:
S11 = S 22 ,
2
S12 = S 21 = 1 − S11 ,
iar din ultima relaţie se obţine
ϕ + ϕ 22 π
ϕ12 = 11 ± = ϕ 21 .
2 2
Dacă diportul este subţire atunci tensiunile de la cele două porţi sunt întotdeauna
egale între ele, U 1 = U 2 , ceea ce conduce la relaţia:
S 21 = 1 + S11 .
Similar,
S12 = 1 + S 22 ,
prin urmare S11 = S 22 .
Sumarizând, în cazul tipului de diport considerat există următoarele relaţii:
108
2 2
S11 + S 21 =1 (1)
S 21 = 1 + S11 (2)
S11 = S 22 (3)
S12 = S 21 (4)
care permit determinarea tuturor parametrilor S în funcţie de o singură mărime reală.
Egalând modulele şi argumentele relaţiei (2) şi folosind relaţia (1), se obţine:
1 − S11
2
= (1 + S11 cos ϕ11 )2 + S11 2 sin 2 ϕ11 ,
S11 sin ϕ11
ϕ 21 = arctg ,
1 + S11 cos ϕ11
de unde rezultă
S11 = − cos ϕ11 ,
π
ϕ12 = ϕ11 ± .
2
a) Alegând drept parametru independent S11 , se obţin expresiile:
j arccos (− S11 )
S11 = S 22 = S11 e ,
2 j arccos (− S11 )
S12 = S 21 = ± j 1 − S11 e .
b) Alegând drept parametru independent ϕ11 , rezultă expresiile:
S11 = S 22 = − cos ϕ11 ⋅ e jϕ11 ,
S12 = S 21 = − j sin ϕ11 ⋅ e jϕ11 .
c) Deoarece tipul de diport considerat poate fi reprezentat printr-o simplă reactanţă
paralel, notând cu b valoarea susceptanţei normate respective rezultă:
⎛ 2⎞
Y − Yin1 − jb b(b + j2 ) b j⎜ π + arctg ⎟
⎝ b⎠
S11 = Γ1 Y = 0 = = = e = S 22 ,
2 =Y0 Y0 + Yin1 2 + jb
Y2 =Y0 4 + b2 4 + b2
precum şi
2(2 − jb )
2
jb 2 − j arctg
S 21 = 1− = = e b = S12 .
2 + jb 4 + b2 4 + b2
4.8 Care trebuie să fie distanţa dintre două bobine ideale, conectate în paralel pe
o linie de transmisiune având impedanţa caracteristică Z C = 300 Ω , pentru ca diportul
astfel format să prezinte o atenuare de inserţie nulă la frecvenţa f = 100 MHz ? Cele
două bobine, identice, au inductanţa L = 1μH iar linia, ideală, are ca dielectric aerul.
Rezolvare:
Condiţia de transmisiune totală (de atenuare nulă) este
S 21 = 1 ,
sau, echivalent,
S11 = 0
deoarece diportul este nedisipativ.
109
jB ZC jB
T1 T2
( Z0 ) ( Z0 )
Parametrul S11 reprezintă coeficientul de reflexie la poarta 1 când poarta 2 este

terminată adaptat, adică
Y − Yin1 1 − y in1
S11 = Γ1 Y =Y = C =
2 C YC + Yin1 Y =Y 1 + yin1 y =1
2 C 2
astfel încât condiţia S11 = 0 este echivalentă cu

y in1 y2 =1
=1 (1)
Admitanţa de intrare în linia de lungime l terminată pe admitanţa normată jb în
paralel cu conductanţa normată unitate ( y 2 = 1) are expresia:
y + j tg βl 1 + jb + j tg βl
yin′ 1 = s =
1 + jy s tg βl 1 + j(1 + jb ) tg βl
astfel încât admitanţa normată de intrare în circuitul considerat, cu poarta 2 terminată
adaptat ( y 2 = 1) este:
1 + j(b + tg βl )
yin1 y =1 = jb + .
2 (1 − b tg βl ) + j tg βl
Condiţia (1) devine:
jb − jb 2 tg βl − b tg βl + 1 + jb + j tg βl = 1 − b tg βl + j tg βl
adică
j2b − jb 2 tg βl = 0
de unde (soluţia b = 0 nu corespunde) rezultă:
2
tg βl = ,
b
deci
2
βl = arctg + kπ , unde k ∈ Z
b
respectiv
λ 2 λ
l= arctg + k , k ∈ N .
2π b 2
Înlocuind datele numerice ale problemei, rezultă:
X = ω 0 L = 2πf 0 L = 2π ⋅ 10 8 ⋅ 10 −6 = 628,3 Ω ,
X 628,3
x= = = 2,09 ,
ZC 300
110
B 1
b= = − = −0, 477 ,
YC x
c0 3 ⋅ 10 8
λ= = = 3m .
f 10 8
Se obţine:
3 ⎛ 2 ⎞ 3 k =1
l= arctg⎜ − ⎟ + k = −0,638 + k ⋅ 1,5 = 0,861 m .
2π ⎝ 0,477 ⎠ 2
Observaţie:1. S-a considerat pentru k valoarea care conduce la o lungime l pozitivă
dar minimă.
2. Determinarea parametrului S11 se poate face şi prin alte metode. De
exemplu, se consideră o undă incidentă şi se urmăresc reflexiile repetate, succesive pe
diporţii subţiri reprezentaţi de cele două inductanţe. Un alt procedeu constă în
determinarea matricei de repartiţie a întregului circuitului prin combinarea matricelor de
repartiţie ale diporţilor componenţi, corespunzători inductanţelor şi liniei, diporţi
conectaţi în lanţ (în cascadă).
O astfel de metodă este prezentată în cele ce urmează.
Circuitul considerat este descompus într-o cascadă de 3 diporţi elementari,
primul şi ultimul reprezentând susceptanţa derivaţie iar diportul central – tronsonul de
linie fără pierderi (figura 4.8.2).
a0 a1 a2 a3
[S ]1 [S ]2 [S ]3
b0 b1 b2 b3
Figura 4.8.2
Determinarea termenilor S11 sau S 21 poate fi realizată dacă se cunosc matricile

S corespunzătoare diporţilor din figura de mai sus.
Pentru susceptanţa derivaţie, coeficientul de reflexie la poarta 1, cu poarta 2
terminată adaptat este
1 − y i1 1 − (1 + jb ) − jb not
S11 = = = = S 22 = Γ , (1)
1 + yi1 y =1 1 + (1 + jb ) 2 + jb
2
unde y i1 este admitanţa normată de intrare la poarta 1 iar Γ semnifică coeficientul de

reflexie al susceptanţei normate b .
Coeficientul de transmisie S 21 are valoarea
S 21 = 1 + S11 = 1 + Γ = S12 . (2)
Observaţie: În relaţiile (1) şi (2) s-a făcut apel la proprietăţile diportului subţire
reprezentat de către susceptanţa derivaţie.
Rezultă astfel matricile S corespunzătoare diporţilor terminali, identici:
Γ 1 + Γ⎤
[S ]1 = [S ]3 = ⎡⎢ .
⎣1 + Γ Γ ⎥⎦
111
Pentru tronsonul de linie de transmisiune, termenul S11 are valoarea:

Z i1 − Z 0 Z0 − Z0
S11 = = = 0 = S 22 , (3)
Z i1 + Z 0 Z2 =Z0
Z0 + Z0
unde Z i1 reprezintă impedanţa de intrare la poarta 1 a tronsonului iar Z 0 este impedanţa
de normare la ambele porţi, egală cu impedanţa caracteristică a liniei.
În cazul analizat, coeficientul de transmisie S 21 are expresia:
U2
S 21 = ,
U1 Z 2 = Z0
unde U1 reprezintă tensiunea la intrarea liniei iar U 2 tensiunea la sarcină.

Legătura dintre cei doi termeni este dată de distribuţia tensiunii în lungul liniei
considerate:
U 1 = U 2 cos βl + jZ 0 I 2 sin βl ,
în care, exprimând curentul prin sarcină în funcţie de tensiunea la sarcină,
U U
I2 = 2 = 2 ,
ZS Z0
se obţine:
U 1 = U 2 cos βl + jU 2 sin βl = U 2 e jβl = U 2 e jϕ
şi deci
S 21 = e − jϕ = S12 , (4)
astfel încât matricea S corespunzătoare tronsonului de linie este
⎡ − jϕ ⎤
[S ]2 = ⎢ −0jϕ e ⎥ .
⎣e 0 ⎦
Având astfel calculate matricile S ale diporţilor constituenţi, matricea repartiţie
care descrie proprietăţile circuitului studiat poate fi determinată folosind, de pildă,
metoda grafului de fluenţă [6].
Ţinând cont de convenţia folosită pentru desenarea undelor generalizate de
putere, rezultă graful asociat structurii analizate, prezentat în figura 4.8.3.
1 a0 1+ Γ a1 e − jϕ a2 1+ Γ a3
a0
Γ Γ Γ Γ
1+ Γ e − jϕ 1+ Γ 1
b3
b0 b1 b2 b3
Figura 4.8.3
Din definiţia coeficientului de reflexie S11 al circuitului considerat,

particularizată conform notaţiilor din figura 4.8.2 şi folosind regula lui Mason, [6], se
obţine:
112
b
∑ Pk Δ k
S11 = 0 = k
,
a0 b3 = 0
Δ
unde:
k reprezintă numărul căilor între nodurile a0 şi b0 (vezi figura 4.8.3);
Pk este transmitanţa unei căi, între nodurile a0 şi b0 ;
Δ reprezintă determinantul grafului;
Δ k se obţine din Δ în care nu se iau în considerare termenii ce conţin bucle cu
cel puţin un nod comun cu calea “ k ”.
Din graf, rezultă:
Δ = 1 − Γ 2 e − j2ϕ ,
k = 2,
P1 = Γ ,
Δ 1 = 1 − Γ 2 e − j2ϕ ,
P2 = Γ(1 + Γ )2 e − j2ϕ ,
Δ2 = 1
şi deci
S11 =
( ) [
Γ 1 − Γ 2 e − j2ϕ + Γ(1 + Γ )2 e − j2ϕ Γ 1 + (1 + 2Γ ) e − j2ϕ
=
]
= S 22 .
1 − Γ 2 e − j2ϕ 1 − Γ 2 e − j2ϕ
Coeficientul de transfer S 21 are expresia:
a3
S 21 = .
a0 b3 = 0
Conform regulii lui Mason, se calculează:
k = 1,
P1 = (1 + Γ )2 e − jϕ ,
Δ1 = 1
şi deci
S 21 =
(1 + Γ )2 e − jϕ= S12 .
1 − Γ 2 e − j 2ϕ
Rezultă în final matricea repartiţie corespunzătoare circuitului din problemă:
⎢
[
⎡ Γ 1 + (1 + 2Γ ) e − j2ϕ ]
(1 + Γ )2 e − jϕ ⎤
⎥
2 − j2ϕ 2 − j2ϕ
[S ] = ⎢ 1 − Γ e 1 − Γ e ⎥.
⎢ (1 + Γ ) e − jϕ
2
[ ]
Γ 1 + (1 + 2Γ ) e − j2ϕ ⎥
⎢ ⎥
⎣ 1 − Γ 2 e − j2ϕ 1 − Γ 2 e − j2ϕ ⎦
Condiţia de atenuare nulă, S11 = 0 , conduce la:
[
Γ 1 + (1 + 2Γ ) e − j2ϕ
= 0,
]
1 − Γ 2 e − j2ϕ
adică
[
Γ 1 + (1 + 2Γ ) e − j2ϕ = 0 ]
şi întrucât soluţia Γ = 0 nu convine (implică b = 0 , fals!), rezultă:
113
1 + (1 + 2Γ ) e − j2ϕ = 0 ,
sau
−1 −1 b2 − 4 4b
e − j2ϕ = = = 2 −j 2 = −0,892 + j0,451 = e j2, 673 rad
1 + 2Γ − jb b +4 b +4
1+ 2
2 + jb
adică
ϕ = βl = −1,3365
şi deci
λ
(− 1,3365) + k λ = 3 (− 1,3365) + k 3 = 0,861 m .
k =1
l=
2π 2 2π 2
Observaţie: De asemenea, la fel ca la metoda precedentă, s-a considerat pentru k
valoarea care conduce la o lungime l pozitivă dar minimă.
4.9 Să se arate că puterea disponibilă a unui generator

2
aG
PdG =
(
2 1 − ΓG
2
)
nu depinde de impedanţa de normare Z 0 utilizată la definirea variabilelor de repartiţie.
Rezolvare:
Considerând cazul general al unei impedanţe de normare Z 0 complexe, unda de
putere emergentă dintr-un generator, în absenţa oricărei unde incidente, este:
E Re{Z 0 }
aG =
Z G + Z 0∗
iar coeficientul de reflexie generalizat al generatorului se scrie
Z − Z0
ΓG = G .
Z G + Z 0∗
Înlocuind în expresia puterii disponibile, se obţine:
E ⋅ Re {Z 0 } E Re {Z 0 }
2 2
1
PdG = ⋅ = =
Z G + Z 0∗
2
⎛ Z − Z0
2 ⎜1 − G
⎜
2
⎞
⎟
⎟
( 2
2 Z G + Z 0∗ − Z G − Z 0
2
)
Z G + Z 0∗
⎝ ⎠
2
E ⋅ R0
= =
2 ⎡( RG + R0 ) + ( X G − X 0 ) − ( RG − R0 ) − ( X G − X 0 ) ⎤
2 2 2 2
⎣ ⎦
2 2
E ⋅ R0 E
= =
2 ⋅ 4 ⋅ RG R0 8RG
S-a regăsit astfel o relaţie cunoscută, care exprimă puterea disponibilă a unui
generator, evident independentă de impedanţa de normare Z 0 considerată.
114
4.10 Să se determine schema echivalentă în T (cu elemente normate)

corespunzătoare unui diport reciproc şi fără pierderi conectat între linii de acces
identice, fără pierderi, dacă se cunosc:
1
S11 = ;
5
ϕ11 = π − arctg 2 ;
ϕ 22 = − arctg 2 .
Rezolvare:
Se calculează mai întâi toate elementele matricei de repartiţie, folosind
proprietăţile diporţilor reciproci şi fără pierderi:
2 1 2
S12 = S 21 = 1 − S11 = 1 − = ,
5 5
1
S 22 = S11 = ,
5
ϕ + ϕ 22 π π − 2 arctg 2 π
ϕ12 = ϕ 21 = 11 ± = ± .
2 2 2 2
Rezultă:
ϕ12 = ϕ 21 = − arctg 2
sau
ϕ12 = ϕ 21 = π − arctg 2 .
În primul caz matricea S corespunzătoare diportului considerat este:
1 ⎡− 1 + j2 2 − j4⎤
S= ⎢ .
5 ⎣ 2 − j4 1 − j2 ⎥⎦
De aici se calculează matricea impedanţă normată, z, cu ajutorul relaţiei:
z = (1 − S )−1 ⋅ (1 + S ) .
Pentru aceasta, se calculează, pe rând:
2 ⎡ 2 + j 1 - j2⎤
1+ S = ⎢ ,
5 ⎣1 - j2 3 - j ⎥⎦
2 ⎡ 3 − j - 1 + j2⎤
1− S = ,
5 ⎢⎣- 1 + j2 2 + j ⎥⎦
⎡ 2 + j 1 - j2⎤
(1 − S )−1 = 1 ⎢ .
2(2 + j) ⎣1 - j2 3 - j ⎥⎦
Se obţine:
⎡ 0 − j⎤
z=⎢ ⎥.
⎣− j − j⎦
Schema echivalentă în T, reprezentată în figura 4.10 a, rezultă din relaţiile:

jx1 = z11 − z12 ,
jx2 = z 22 − z12 ,
jx3 = z12
115
j x1 j x2
j x3
Figura 4.10 a.
adică, înlocuind cu valorile problemei:

jx1 = j ,
jx 2 = 0 ,
j x3 = − j .
Se obţine deci schema echivalentă din figura (4.10 b).
j −j − j2
−j j
Similar, considerînd
ϕ12 = ϕ 21 = π − arctg 2 ,
se obţine o a doua schemă echivalentă, reprezentată în figura (4.10 c).
4.11 Să se calculeze parametrul S 21 pentru diportul rezultat prin conectarea în

lanţ (în cascadă) a doi diporţi identici, având matricele de repartiţie:
2 + j4 2 − j ⎤
[S ] = 1 ⎡⎢ ,
5 ⎣ 2 − j 2 + j4⎥⎦
în raport cu impedanţa de referinţă Z 0 .
Rezolvare:
Se utilizează schema din figura de mai jos.
b1 a1 b1′′ a1′′ a′2′ b2′′

T1 T1′′ T2′′
[S ′] [S ′′]
T1′ T2′ T2
b1′ a1′ a2′ b2′ a2 b2
Comportarea diportului poate fi descrisă convenabil în cazul conectării în lanţ cu

ajutorul matricei de transfer T, definită prin relaţiile:
116
a1 = T11b2 + T12 a2 (2)

b1 = T21b2 + T22 a2 (3)
care se pot scrie şi compact, sub formă matriceală, astfel:
⎡ a1 ⎤ ⎡ b2 ⎤
⎢b ⎥ = T ⎢a ⎥ .
⎣ 1⎦ ⎣ 2⎦
Considerând că cei doi diporţi conectaţi în cascadă au matricele de transfer T′ ,
respectiv T′′ şi observând pe baza schemei din figură că a1 = a1′ , b1 = b1′ , a 2′ = b1′′ ,
b2′ = a1′′ , a2′′ = a2 , b2′′ = b2 , se obţine succesiv:
⎡ a1 ⎤ ⎡ a1′ ⎤ ⎡ b2′ ⎤ ⎡ a1′′⎤ ⎡ b2′′ ⎤ ⎡ b2 ⎤
=
⎢ b ⎥ ⎢ b′ ⎥ = T ′ ⎢ a′ ⎥ = T′ ⎢ b′′⎥ = T′ T′′ ⎢ a′′ ⎥ = T′ T′′ ⎢a ⎥ .
⎣ 1⎦ ⎣ 1⎦ ⎣ 2⎦ ⎣ 1⎦ ⎣ 2⎦ ⎣ 2⎦
Comparând acest rezultat cu expresia scrisă pentru diportul echivalent, având
matricea de transfer T ,
⎡ a1 ⎤ ⎡ b2 ⎤
⎢b ⎥ = T ⎢a ⎥ ,
⎣ 1⎦ ⎣ 2⎦
se obţine
T = T′ T′′ . (4)
În cazul problemei se cunosc şi se cer termeni ai matricelor de repartiţie. Este
necesar să se folosească relaţiile de legătură dintre parametrii de repartiţie şi cei de
transfer.
Deoarece trebuie aflat parametrul S 21 , se va exprima acest parametru în funcţie
de parametrii de transfer. În acest scop se explicitează b2 din relaţia (2):
1 T
b2 = a1 − 12 a2
T11 T11
şi se compară cu cea de a doua ecuaţie din cele care caracterizează diportul cu ajutorul
parametrilor de repartiţie:
b1 = S11a1 + S12 a 2 (5)
b2 = S 21 a1 + S 22 a 2 (6)
Rezultă:
1
S 21 = .
T11
Termenul T11 al matricei de transfer a diportului rezultat prin conectarea în lanţ
a celor doi diporţi daţi se obţine din relaţia (4):
T11 = T11′ T11′′ − T12′ T21
′′ . (7)
Pentru a-l calcula este necesar să se cunoască formulele de trecere de la parametrii S la
parametrii T11 , T12 şi T21 . Acestea se determină rezolvând în raport cu necunoscutele
a1 şi b1 sistemul format din ecuaţiile (5) şi (6):
1 S
a1 = b2 − 22 a 2 ,
S 21 S 21
S det S
b1 = 11 b2 − a2
S 21 S 21
şi făcând identificarea cu relaţiile (2) şi (3). Astfel, rezultă:
117
1
T11 = ,
S 21
S
T12 = − 22 ,
S 21
S
T21 = 11 .
S 21
Utilizând aceste expresii, relaţia (7) devine:
1 − S 22′ S11′′
T11 = ,
′ S 21
S 21 ′′
de unde se poate determina parametrul cerut în problemă,
1 ′ S 21
S 21 ′′
S 21 = = ,
T11 1 − S 22 ′ S11′′
sau, numeric,
2
⎛ 2 − j⎞
⎜ ⎟
⎝ 5 ⎠ 7 − j4
S 21 = 2
= .
⎛ 2 + j4 ⎞ 65
1− ⎜ ⎟
⎝ 5 ⎠
O altă metodă de rezolvare constă în determinarea termenului S 21 pe baza
grafului de fluenţă asociat circuitului din problemă.
Se reprezintă, în prealabil, cei doi diporţi conectaţi în cascadă şi se desenează în
dreptul planelor lor de referinţă undele generalizate de putere (figura 4.11.2).
a1 a2 a3
[S ] [S ]
b1 b2 b3
Figura 4.11.2
Corespunzător, graful de fluenţă are forma din figura 4.11.3.
1 a1 S 21 a2 S 21 a3
a1
S11 S 22 S11 S 22
b3
b1 S12 b2 S12 b3 1
Figura 4.11.3
118
Parametrii repartiţie care apar în figură reprezintă termenii matricei S a celor doi
diporţi identici:
⎡S S12 ⎤ 1 ⎡2 + j4 2 − j ⎤
S = ⎢ 11 ⎥= ⎢ ⎥.
⎣ S 21 S 22 ⎦ 5 ⎣ 2 − j 2 + j4⎦
Coeficientul de transfer al circuitului, conform notaţiilor din figura 4.11.2, este
dat de expresia:
a
S 21 = 3
a1 b =0
3
şi poate fi determinat folosind regula lui Mason aplicată grafului din figura 4.11.3 (vezi
şi problema 4.8).
Cu datele problemei, se calculează:
2
⎛ 2 + j4 ⎞ 37 − j16
Δ = 1 − S11S 22 = 1 − ⎜ ⎟ = ,
⎝ 5 ⎠ 25
k = 1,
2
2 ⎛ 2 − j⎞ 3 − j4
P1 = S 21 =⎜ ⎟ = ,
⎝ 5 ⎠ 25
Δ1 = 1
şi se obţine
3 − j4
S 21 = 25 = 7 − j4 .
37 − j16 65
25
4.13 Să se calculeze reactanţa normată paralel reprezentată printr-un diport

subţire, fără pierderi, dacă pe linia de acces s-a măsurat un raport de undă staţionară
σ = 4 atunci când diportul era terminat pe o sarcină adaptată.
σ =4 jb yS = 1
yin
Rezolvare:
Un diport subţire şi fără pierderi poate fi reprezentat printr-o susceptanţă
derivaţie a cărei valoare normată este notată cu b .Dacă diportul este terminat pe o
sarcină adaptată, atunci:
yin = 1+ jb ,
deci coeficientul de reflexie de la intrarea lui este:
1 − y in 1 − (1 + jb ) − jb b(1 + j2 )
Γ = S11 = = = =− ,
1 + y in 1 + (1 + jb ) 2 + jb 4 + b2
astfel încât raportul de undă staţionară pe linia de acces are expresia:
119
b
1+
1+ Γ b +4 = b +4 + b .
2 2
σ= =
1− Γ b b2 + 4 − b
1−
b2 + 4
Din această relaţie rezultă:
1 σ +1
= =
b2 + 4
⇒
(σ + 1)2 =
b2 + 4
,
Γ σ −1 b (σ − 1)2 b2
adică
σ −1
b =
σ
sau
1 σ
x = = .
b σ −1
Folosind datele problemei, rezultă că este vorba de o reactanţă normată având
modulul:
4
x = ≈ 0,67 .
4 −1
Reactanţa poate fi de natură inductivă sau capacitivă.
4.14 Să se determine matricea de repartiţie a unui diport reciproc, pasiv, fără

pierderi, simetric, ştiind că faza coeficientului de reflexie la intrare, Γ1 , este ϕ1g = 60 o
atunci când diportul este terminat în gol, respectiv ϕ1sc = −30 o atunci când diportul este
terminat în scurtcircuit.
a1 a2
DIPORT ZS
b1 b2
Γ1 Γs
Rezolvare:
Coeficientul de reflexie la intrare în poarta 1 a unui diport reciproc are expresia:
2
b1 S12 S 21ΓS S12 ΓS
Γ1 = = S11 + = S11 + ,
a1 1 − S 22 ΓS 1 − S 22 ΓS
unde
a2
ΓS =
b2
este coeficientul de reflexie al sarcinii de la poarta 2 a diportului.
Deci:
S2
Γ1g = Γ1 Γ =1 = S11 + 12 ,
S 1 − S 22
120
2
S12
Γ1sc = Γ1 Γ = S11 − .
S = −1 1 + S 22
Ţinând cont şi de condiţia de simetrie, (S11 = S 22 ) , din aceste relaţii se obţine:
Γ1g − S11 1 + S11
=− ,
Γ1sc − S11 1 − S11
de unde se poate calcula coeficientul de reflexie S11 ,
Γ1sc + Γ1g
S11 = S 22 = .
2 + Γ1g − Γ1sc
Deoarece diportul este fără pierderi,
Γ1g = Γ1sc = 1
deci rezultă
jϕ1 g
e jϕ1sc + e
S11 = S 22 = jϕ
,
2 + e 1 g − e jϕ1sc
iar apoi parametrii S12 = S 21 se obţin cu ajutorul relaţiilor existente între termenii
matricei de repartiţie a unui diport reciproc şi fără pierderi.
Cu datele din problemă, rezultă:
π π 1 3 3 1
−j j +j + −j
e +e6 3
S11 = S 22 = π π
= 2 2 2 2 ,
j j 1 3 3 1
2+e 3 −e 6 2+ + j − +j
2 2 2 2
adică
o
S11 = S 22 = 0,664 e − j0, 435 rad = 0,664 e − j24,9 .
Ceilalţi termeni se obţin imediat:
2
S 21 = 1 − S11 = 1 − 0,664 2 = 0,748 ,
π
ϕ 21 = ϕ11 ± = −0,435 ± 1,57 rad .
2
Alegând în relaţia precedentă semnul +, rezultă:
o
S12 = S 21 = 0,748 e j1,135 rad = 0,748 e j65
astfel încât, în final, se poate scrie matricea S corespunzătoare diportului considerat:
⎡ S11 S12 ⎤ ⎡0,664 e − j24,9 0,748 e j65 ⎤
o o
[S ] = ⎢ ⎥=⎢ j65o o ⎥ .
⎣ S 21 S 22 ⎦ ⎣⎢ 0,748 e 0,664 e − j24,9 ⎦⎥
4.15 Într-un cablu coaxial cu aer spaţiul dintre cele două conductoare se umple,
pe o lungime d = 5 cm , cu un material dielectric fără pierderi. Discontinuitatea astfel
formată este măsurată, la frecvenţa f = 1 GHz , prin metoda deplasării minimelor
obţinându-se la curba experimentală în punctul de inflexiune o pantă a tangentei de
valoare tg α = 2 .
Să se deducă din această măsurătoare permitivitatea electrică relativă a
dielectricului folosit.
121
y0 x0
N :1
Rezolvare:
Schema echivalentă a unei porţiuni de ghid incluzând partea cu dielectric este
reprezentată în figura 4.15.1, unde, conform metodei de măsură menţionate [5]:
N = tg α = 2 .
Pe de altă parte, înlocuind placa printr-un tronson de linie de lungime d , având
o altă impedanţă caracteristică, se obţine o a doua schemă, prezentată în figura 4.15.2.
Z0 Z 0′ Z0
Pentru ca cele două scheme să fie echivalente, este necesar (şi suficient) ca, în
cazul ieşirii terminate adaptat, pe linia de intrare să existe acelaşi raport de undă
staţionară, adică modulul coeficientului de reflexie să fie acelaşi.
Se calculează:
N 2 −1
Γ1 = 2 ,
N +1
Z + jZ 0′ tg βd
Z 0′ 0 − Z0
Γ2 =
Z in − Z 0
=
Z 0′ + jZ 0 tg βd
=
( )
j Z 0′ 2 − Z 02 tg βd
=
Z in + Z 0
Z 0′
Z 0 + jZ 0′ tg βd
+ Z0 2 Z Z
0 0′ + j Z(2
0 + Z ′
0)2
tg βd
Z 0′ + jZ 0 tg βd
=
(Z 2
0 )
− Z 0′ 2 tg βd
( )
4 Z 02 Z 0′ 2 + Z 02 + Z 0′ 2 tg 2 βd
Constanta de defazare β poate fi exprimată în funcţie de constanta de defazare
în spaţiul liber, β 0 ,
β = ω εμ = ε r β 0 ,
iar impedanţa caracteristică Z 0′ este
Z0
Z 0′ = .
εr
Înlocuind, se obţine relaţia
122
⎛
⎜⎜1 −
1 ⎞
(
⎟⎟ tg β 0 d ε r )
N 2 −1
= ⎝ εr ⎠
N 2 +1 2
1 ⎛ 1 ⎞
4 + ⎜⎜1 + ⎟⎟ ⋅ tg 2 β 0 d ε r
εr ⎝ εr ⎠
( )
din care apoi poate fi determinată constanta dielectrică ε r .
Utilizând datele numerice ale problemei, se obţine:
c 3 ⋅ 10 8
λ0 = 0 = = 30 cm ,
f 10 9
2π 2π π
β0d = d= ⋅5 = ,
λ0 30 3
N 2 −1 tg α − 1 2 − 1 1
= = = .
N + 1 tg α + 1 2 + 1 3
2
Permitivitatea electrică relativă, ε r , rezultă deci din ecuaţia
(ε r − 1) tg⎛⎜ π ε r ⎞⎟
1 ⎝3 ⎠
= .
3 ⎛ π ⎞
4ε r + (ε r + 1) tg 2 ⎜
2
εr ⎟
⎝3 ⎠
Relaţia precedentă poate fi adusă şi la forma
⎛π ⎞ εr
tg 2 ⎜ εr ⎟ = , ε r > 1.
⎝3 ⎠ (ε r − 2)(2ε r − 1)
Prin rezolvarea numerică sau grafică se obţin soluţiile:
ε r1 ≈ 2 , ε r 2 ≈ 7,3 , ε r 3 ≈ 10,5 , K
deci răspunsul nu este univoc.
În consecinţă, metoda de măsurare a ε r bazată pe această idee poate fi aplicată
numai dacă este apriori cunoscută o valoare aproximativă a constantei dielectrice.
4.16 Se consideră triportul reciproc, pasiv şi nedisipativ având schema cu

elemente normate reprezentată în figura de mai jos. Impedanţele de normare la porţi
sunt egale cu impedanţa caracteristică, aceeaşi pentru cele trei linii fără pierderi, iar
transformatoarele sunt ideale. Să se calculeze parametrii S11 , S 22 şi S 33 ai triportului.
λ8 j λ 4
n :1 1: n
T1 T2
3λ 8
T3
123
Rezolvare:
Se pleacă de la triportul din figura de mai jos, pentru care se calculează
impedanţele de intrare la fiecare poartă în condiţiile în care celelalte porţi sunt terminate
adaptat:
n :1 j 1: n
T1′ T3′ T2′
′1
z in
⎛ 1 ⎞
(
= n 2 ⎜ j + 2 + 1⎟ = 1 + n 2 + jn 2 = z in′ 2 z ′ = z′ =1
′ 2 = zin
zin ′ 3 =1
)
⎝ n ⎠ in1 in 3
2
′ 3 z′ = z′ =1 = 2 + j
zin
in1 in 2
n
Se determină parametrii de repartiţie S ii′ , i ∈ {1, 2, 3} ai acestui triport:
′ =
z in′ 1 − 1
=
(
1 + n 2 + jn 2 − 1
=
)
n 2 + jn 2
= 2 n2 +1 + j
S11
2 3
( )
z in′ 1 + 1 z′ = z′ =1 1 + n 2 + jn 2 + 1 2 + n 2 + jn 2
n
n 4
+ 2 n (
2
+ 2
,
)
′ = S11
S 22 ′ ,
⎛ 2 ⎞
⎜ 2 + j⎟ − 1
zin′ 3 − 1 2 − n 2 + jn 2 2 − n 4 + j2n 2
=⎝ ⎠
′ = n
S33 = =
zin′ 3 + 1 z′ = z′ =1 ⎛ 2 ⎞ 2 + n 2 + jn 2 n 4 + 2 n 2 + 2
1 2 ⎜ 2 + j⎟ + 1
⎝n ⎠
Dacă se deplasează convenabil planele de referinţă, ale triportului din figura de
mai sus se obţine circuitul din problemă. Parametrii săi de repartiţie sunt:
′ e
S11 = S11 − j2 βl1
′ e
= S11
− j2
2π λ
λ 8 ′ e
= S11
−j
π
2 ′ =
= − jS11
(
n 2 − jn 2 n 2 + 1 )
n 4 + 2n 2 + 2
′ e
S 22 = S 22
− j2 β
λ
4 ′ e
= S 22
− j2
2π λ
λ 4 ′ e − jπ = − S 22
= S 22 ′ =−
( )
n 2 n 2 + 1 + jn 2
n 4 + 2n 2 + 2
′ e
S 33 = S 33
− j2 β
3λ
8 ′ e
= S 33
− j2
2π 3λ
λ 8 ′ e
= S 33
−j
3π
2 ′ =
= jS 33
(
− 2n 2 + j 2 − n 4 )
n 4 + 2n 2 + 2
4.17 Pentru măsurarea unei joncţiuni triport reciproce, pasive, fără pierderi, cu
plan de simetrie, (porţile 1 şi 2 fiind simetrice) s-a conectat la poarta 3 un scurtcircuit
deplasabil. S-a constatat că transmisia de putere între porţile 1 şi 2 este întreruptă atunci
când pistonul de scurtcircuit se află la o distanţă z1 = 1 cm de poarta 3, iar atunci când
pistonul este la distanţa z 2 = 1,625 cm de aceeaşi poartă puterea este transmisă în
întregime (fără reflexii). În această a doua situaţie, defazajul între porţile 1 şi 2 este de π
radiani.
Terminând adaptat porţile 2 şi 3, s-a măsurat pe ghidul de intrare un raport de
undă staţionară σ = 2.
124
Ştiind că toate ghidurile de acces sunt identice şi că lungimea de undă în aceste

ghiduri este λ g = 5 cm , să se determine schema echivalentă (normată) a triportului.
Rezolvare:
Orice triport pasiv reciproc şi nedisipativ admite schema echivalentă cu
elemente normate reprezentată în figura de mai jos.
l1 jx l2
n1 :1 1: n2
T1 T2
l3
T3
Condiţia de întrerupere a transmisiei de putere între porţile 1 şi 2 se poate scrie

sub forma:
tg β (l3 + z1 ) → ∞ ,
deci
2π
(l3 + z1 ) = π ,
λg 2
de unde rezultă
λg 5
l3 = − z1 = − 1 = 0,25 cm .
4 4
Pentru joncţiunile cu plan de simetrie (n1 = n2 = n ) , transmisia integrală a puterii
între porţile 1 şi 2 este condiţionată de relaţia:
tg β (l3 + z 2 ) + x = 0 ,
de unde rezultă:
2π
x = − tg β (l3 + z 2 ) = − tg (l3 + z 2 ) = − tg 2π (0,25 + 1,625) = 1 .
λg 5
Conectând la porţile 2 şi 3 sarcini adaptate, impedanţa de intrare normată văzută
la poarta 1 este:
⎛ 1 ⎞
( )
z in1 = n 2 ⎜1 + 2 + jx ⎟ = 1 + n 2 + jn 2 x .
⎝ n ⎠
astfel încât coeficientul de reflexie are expresia
Γ1 = in1 =
[( )
z − 1 1 + n 2 + jn 2 x − 1
=
] n 2 + jn 2 x
[( ) ] (
z in1 + 1 1 + n 2 + jn 2 x + 1 2 + n 2 + jn 2 x )
n 2 (1 + j) 2
2 1+ n + j
= =
( )
2 + n 2 + jn 2
n
n 4 + 2n 2 + 2
125
Modulul coeficientului de reflexie este legat de raportul de undă staţionară, prin

relaţia:
σ −1 2 −1 1
Γ1 = = = .
σ +1 2 +1 3
Egalând modulele, se obţine:
n2 2 1
= ,
2 n 4 + 4n 2 + 4 3
de unde rezultă
n1 = n2 = n = 0,8 .
Mai trebuie determinate lungimile l1 = l 2 = l . În cazul transmisiei integrale de
putere, defazajul dintre porţile 1 şi 2 are expresia simplă
2π
Δϕ = βl1 + βl 2 = 2 βl = 2 l
λg
şi, întrucât
Δϕ = π radiani
rezultă
λg 5
l = l1 = l 2 = = = 1,25 cm.
4 4
4.18 Să se arate că joncţiunea cu 4 porţi, în dublu T, simetrică, poate fi folosită

ca punte de microunde, adică alimentând-o la poarta 3 (sau 4) şi conectând un detector
adaptat la poarta 4 (respectiv 3), acesta va indica o putere nulă dacă şi numai dacă
impedanţele conectate la porţile 1 şi 2 sunt egale între ele.
Rezolvare:
Matricea de repartiţie a joncţiunii dublu T simetrice are forma:
⎡ S11 S12 S13 S14 ⎤
⎢S S11 S13 − S14 ⎥⎥
S= ⎢ 12
⎢ S13 S13 S 33 0 ⎥
⎢ ⎥
⎣ S14 − S14 0 S 44 ⎦
Se consideră un generator aplicat la poarta 3 şi un detector adaptat montat la
poarta 4 (a 4 = 0) . Se notează Γ1 , respectiv Γ2 , coeficienţii de reflexie ai sarcinilor
conectate la porţile 1, respectiv 2. Se scriu relaţiile:
a
Γ1 = 1 ⇒ a1 = Γ1b1 (1)
b1
a
Γ2 = 2 ⇒ a 2 = Γ2 b2 (1’)
b2
Prima, a doua şi a patra ecuaţie a sistemului b = S ⋅ a au expresiile:
b1 = S11 a1 + S12 a 2 + S13 a3 , (2)
b2 = S12 a1 + S11a 2 + S13 a3 , (3)
b4 = S14 a1 − S14 a 2 . (4)
126
Dacă se scad relaţiile (2) şi (3) şi se ţine seama de egalităţile (1) şi (1’), se
obţine:
a1 a 2
− = (S11 − S12 )(a1 − a 2 ) .
Γ1 Γ2
De aici rezultă imediat faptul că
Γ1 = Γ2 ⇔ a1 = a 2 . (5)
Pe de altă parte, egalitatea Γ1 = Γ2 se poate scrie sub forma
z1 − 1 z 2 − 1
= ,
z1 + 1 z 2 + 1
ceea ce înseamnă că
Γ1 = Γ2 ⇔ z1 = z 2 , (6)
unde z1 şi z 2 sunt impedanţele normate de la porţile 1 şi 2.
Pe de altă parte, din relaţia (4) rezultă că
b4 = 0 ⇔ a1 = a 2 . (7)
În consecinţă, din echivalenţele (5), (6) şi (7) se obţine, concluzia:
b4 = 0 ⇔ z1 = z 2 .
127
0.12 0.13
0.11 0.14
0.38 0.37 0.15
0.1 0.39 0.36
90
100 80 0.35
0.4 0.1
0 .09 6
45
70 0.3
50
0.4
1 110 40 4
1.0
0.9
0.1
1.2
.08
55
7
0.8
0 35 0.3
1.4
2 60
0.4 0 3
0.7
12
0.6 60
)
/Yo 0.1
1.6
7 (+jB
0.0 E 30 0.3
8
3 NC
0.4 TA 0.2 2
1.8
EP 50
0 SC
65
13 SU
2.0
VE
0.5
0.
06
TI 25
19
CI
0.
0.
44
PA
31
0.
C A
70
R 0.4
O
),
0
40
4
14
5
0.2
0.
0.0
o
/Z
20
5
0.3
jX
0.4
(+
3.0
T
EN
75
0.6
ON
0.2
4
MP
0.0
0.2
0.3
1
0
6
30
15
0.4
CO
9
0.8 15
>
4.0
R—
NC
80
TA
TO
1.0
0.22
AC
ERA
0.28
0.47
RE
5.0
1.0
GE N
0.2
IVE
160
20
85
10
UCT
8
AR D
0.
IND
0.23
TOW
0.27
0.48
ANG
90
0.6
ANGL
NGTHS
LE
10
E OF R
OF TR
0
0.1
17
0.4
0.24
0.0 —> WAVE LE
0.26
0.49
ANS MIS S ION COE F F ICIE NT IN DE
E F LE CTION COE F F ICIE NT IN DE

20
0.2
50
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
0.6
0.7
0.8
0.9
1.0
1.2
1.4
1.6
1.8
2.0
3.0
4.0
5.0
10
20
50
0.25
0.25
± 180
0.0
50
RESISTANCE COMPONENT (R/Zo), OR CONDUCTANCE COMPONENT (G/Yo)
AD <—
0.2
20
0.24
0.26
O
0.49
D L
0.4
70
0.1
WA R
-1
G
10
GR E E
R
O
E
T
ES
0.6
-90
0.23
S
0.27
S
0.48
TH
o)
jB /Y
G
8
0.
N
-10
LE
E (-
0
-85
-20
0.2
E
6
NC
V
1
1.0
-
A
5.0
0.22
A
W
0.28
0.47
PT
1.0
<—
E C
US
-15 -80
4.0
ES
0.8 -15
TIV
0.2
4
0
0.3
-30
0.0
0.2
1
6
C
0.4
DU
9
IN
0.6
-75
3.0
R
,O
5
o)
-20
0.2
0.0
/Z
4
5
0.3
jX
0.
0.4
(-
-4
4
0
-1
NT 0.4
-70
NE
PO
0.
6
.0
19
M
0
CO -25
0.
44
3
-65 .5
E
0.
NC
2.0
0
-5
30 TA 0
-1 AC 0.1
7 E 0.2
1.8
0.0 ER 8
ITIV 0.3
0.6
3 AC -30
0.4 CAP
2
1.6
-60
0 -60 0.1
8 -12
0.7
0.0 7
1.4
2 -35 0.3
0.8
0.4 3
1.2
-55
0.9
0.1
1.0
9 -70
0.0 -110 0
-4
6
0
-5
0.3
-4
1
0.4 0.1 -100 -80 0.15 4
-90
0.11 0.14 0.35
0.4 0.12 0.13
0.39 0.36
0.38 0.37
O (C dB O ]
F
RADIALLY SCALED PARAMETERS

. C K SS [ SS C [dB
EF
.
N P L L EN
P)
TOWARD LOAD —> <— TOWARD GENERATOR

SW d S [d FF E o
RT R L.
A W. L. W. TT
EF O ]
P T.
¥ 100 40 20 10 5 4 3 2.5 2 1.8 1.6 1.4 1.2 1.1 1 15 10 7 5 4 3 2 1

SM EA O O
N FL CO
F, NS
R BS B] , P r I
TR S. RF S. A
.L .C E
O O FF
RF
¥ 40 30 20 15 10 8 6 5 4 3 2 1 1 1 1.1 1.2 1.3 1.4 1.6 1.8 2 3 4 5 10 20

S E ,
¥
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 12 14 20 30 ¥ 0 0.1 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.5 2 3 4 5 6 10 15 ¥
I
or
E
1 0.9 0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 0.05 0.01 0 0 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6 1.7 1.8 1.9 2 2.5 3 4 5 10 ¥
F,
EF
1 0.9 0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 0 1 0.99 0.95 0.9 0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 0
O
.C
SM
CENTER
N
A
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6 1.7 1.8 1.9 2
TR
ORIGIN

Culegere Microunde PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Culegere Microunde PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

George LOJEWSKI Nicolae MILITARU

EDITURA ELECTRONICA 2000

Pe de altă parte, orice undă TEM se propagă cu o viteză de fază vϕ egală cu

1.2 O porţiune dintr-un cablu coaxial fără pierderi de lungime l = 10 cm,

unde X i = Z C ctg βl este reactanţa de intrare a liniei de transmisiune considerate.

unde Ci = l ⋅ C L reprezintă capacitatea de intrare a liniei.

De aici rezultă şi impedanţa caracteristică a cablului:

b) Să se calculeze aceeaşi putere, folosind tensiunea pe sarcină.

în care amplitudinile undelor directă şi inversă au fost exprimate în funcţie de tensiunea

Impedanţa de intrare în linia de lungime l 2 este:

1.6 O linie având impedanţa caracteristică Z C = 50 Ω este terminată pe o sarcină

1.7 Conectând la capătul unei linii de măsură cu pierderi neglijabile o sarcină

Altfel: Pe diagrama Smith:

1.8 O linie de transmisiune fără pierderi, cu impedanţa caracteristică

În mod similar se poate deduce şi amplitudinea undei inverse:

1.9 Să se stabilească condiţiile în care o linie fără pierderi, având ca sarcină o

Altfel: Pe diagrama Smith:

b) Rotaţia se face cu un unghi de 360 o astfel încât cele două puncte se

1.10 Se consideră o linie de transmisiune fără pierderi, prezentată în figura de

Se impune deci ca lungimea d a celui de-al doilea tronson să prezinte o valoare

Metoda 3. Pe diagrama Smith.

diagramă se citeşte valoarea acesteia, z i 2 = r ≈ 0,12 , şi poziţia ei normată:

Figura 1.11.1.a Figura 1.11.1.b

1.12 Să se calculeze lungimile l1 , l 2 precum şi impedanţa caracteristică Z C′

Admitanţa totală în planul de sarcină al liniei în λ 4 are expresia

1.13 Să se stabilească în ce condiţii o linie de transmisiune fără pierderi,

1.14 Să se calculeze lungimea l a unui tronson de linie terminat în scurtcircuit şi

Din condiţia de adaptare:

Altfel: Pe diagrama Smith:

Figura 1.14.2.a Figura 1.14.2.b

1.15 Un cablu coaxial fără pierderi, de lungime l = 40 cm , are impedanţa

Ştiind că lungimea de undă pe cablu este λd = 25 cm iar dielectricul dintre conductoare

Altfel: Pe diagrama Smith:

1.16 Pentru o impedanţă de sarcină Z S = (100 + j50 ) Ω, să se calculeze lungimile

Egalând aici părţile reale şi imaginare, se obţine sistemul:

Rezolvând sistemul, se obţin soluţiile:

Figura 1.16.2a Figura 1.16.2b

Altfel: Pe diagrama Smith:

1.17 Să se calculeze dimensiunile şi poziţia unui tronson de adaptare în λ 4 cu

Transformatorul de impedanţă în λ 4 schimbă o impedanţă reală Z S în altă

1.18 Să se calculeze puterea maximă transmisibilă printr-un cablu coaxial cu

1.19 Să se calculeze puterea maximă transmisibilă printr-un cablu coaxial cu

Rezultă de aici valoarea lui σ :

1.20 Ce capacitate trebuie să aibă un condensator conectat la un capăt al unei

1.22 Să se calculeze impedanţa caracteristică şi randamentul unui tronson de

1.23 Un cablu coaxial având pierderi neglijabile şi lungimea λ 4 este folosit

Să se compare răspunsul cu cel de la problema precedentă.

îndeplinite numai pentru r = 1, k = ±1. Rezultatul nu prezintă interes deoarece

Se constată că, într-adevăr, corespunzător unei valori

2.1 Să se determine funcţiile de distribuţie transversală ale componentelor

Cu ajutorul lor se reprezintă liniile de câmp electric şi magnetic.

Viteza de grup este:

2.3 Să se calculeze constanta de defazare şi lungimea de undă ale modului H 10

2.4 Să se calculeze lungimile de undă λ gmn şi vitezele de fază vϕ mn pentru toate

• viteza de fază corespunzătoare aceluiaşi mod,

• viteza de fază corespunzătoare modului E 21 ,

2.5 Ce valoare are permitivitatea electrică relativă a dielectricului care umple un

Condiţia λ g = λ0 conduce la:

2.6 La frecvenţa f = 10 GHz , impedanţa de undă a modului H 11 într-un anumit

impedanţa de undă a modului E 22 la această frecvenţă ? Care sunt dimensiunile

Pe de altă parte, frecvenţele critice ale modurilor E mn şi H mn sunt identice:

2.7 Să se calculeze unghiul de incidenţă pe pereţii laterali al celor două unde

f c = c λc = 3 ⋅ 10 8 0,07 ≈ 4,28 ⋅ 10 9 Hz = 4,28 GHz.