ARGUMENT

(DE CE) AVEM NEVOIE DE GÂNDIRE CRITICĂ?

În miezul zilei, un tată merse pe străzile prăfuite din Keshan, împreună cu fiul său şi un
măgar. Tatăl încălecase pe măgar, iar băiatul îl conducea. „Bietul copil, spuse un trecător.
Picioarele lui mici şi scurte încearcă să ţină pasul cu măgarul. Cum poate omul acela să
şadă atât de leneş pe măgar, când vede că băiatul se osteneşte?” Tatălui îi merseră drept
la inimă aceste cuvinte, coborî de pe măgar la colţul următor şi îl lăsă pe băiat să urce. Dar
nu trecu mult, până când un trecător ridică iarăşi vocea şi spuce: ”Ce ruşine! Obrăznicătura
stă acolo ca un sultan ,în timp ce bietul şi bătrânul lui tată fuge alături.” Această remarcă îl
duru pe băiat foarte mult şi îi ceru tatălui să stea dinapoia lui, pe măgar. „Ai mai văzut
vreodată aşa ceva- murmură o femeie în văluri. O asemenea cruzime faţă de animale.
Spatele bietului măgar se lasă şi neisprăvitul acela bătrân cu fiul său stau tolăniţi ca şi cum
ar fi un divan – biata creatură!” Cei ţintiţi de asprimea ei se uitară unul la celălalt şi, fără să
spună un cuvânt, coborâră de pe măgar. Dar abia făcuseră câţiva paşi, când un străin făcu
haz de ei, spunând: „Mulţumesc cerului că nu sunt aşa de prost. De ce vă plimbaţi măgarul
când nu vă e de nici un folos, când nici măcar nu duce pe vreunul din voi?” Tatăl îndesă o
mână de paie în gura măgarului şi îşi lăsă mâna pe umărul fiului său: „indiferent ce facem,
există cineva care nu e de acord. Cred că trebuie să ştim noi singuri ce credem că este mai
bine.” (Nossarat Peseschkian , 2005,p.197,Poveşti orientale ca instrumente de
psihoterapie)