Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
1. Structura limbajului
n NLP, sau programarea neurolingvistică (Neuro-Linguistic Programming),
este una dintre teoriile comunicării la modă în ultimii ani.
n Metamodelul lingvistic:
– este unul dintre primele modele realizate de fondatorii NLP, J. Grinder
și R. Bandler;
– este un model util comunicării cât mai precise;
– ne ajută să luăm o anumită distanță mentală față de capcanele
limbajului, să le privim de la oarecare înălțime și să le dejucăm în
cursul dialogului;
– facilitează accesul la înțelegerea mai profundă a ceea ce oamenii spun;
traducerea universului nostru interior în cuvinte nu este o operație
ușoară.
n Una dintre presupozițiile NLP este că “harta nu este teritoriul”. 2
1. Structura limbajului
n Premisa de fond în construcția metamodelului a fost aceea că există 2
niveluri ale limbajului verbal (N. Chomsky):
– Structura de suprafață – tot ceea ce spunem, nouă înșine sau altora;
– Structura de profunzime – înțelesul profund a ceea ce spunem,
conținând informația ce nu este nici exprimată, nici știută în mod
conștient (discursul nerostit).
4
1. Structura limbajului
5
1. Structura limbajului
6
2. Fenomenele de modelare a
limbajului
• generalizarea,
• distorsiunea.
7
2. Fenomenele de modelare a limbajului
n Generalizăm, omitem și distorsionăm realitățile pentru a
le așeza mai repede pe “hartă”. Presupoziția NLP care
spune că “harta nu este teritoriul” are în vedere aceste
generalizări, omisiuni și distorsiuni. Ele ies la iveală în
limbaj. Ascultându-i pe ceilalți vom putea observa,
imediat, felul în care realitățile lor sunt generalizate,
omise sau distorsionate.
9
2. Fenomenele de modelare a limbajului
n Recomandări privind folosirea întrebărilor din metamodel:
n Cu cât întrebările sunt mai simple, cu atât mai puternic este impactul
lor: formulările de genul: cine?, când?, cum?, chiar așa?, chiar toți?,
chiar mereu?, de ce?, în ce fel?, în ce scop? sunt mai eficiente decât
cele alambicate, care rup șirul povestirii;
n Abuzul de întrebări specifice metamodelului este dăunător: folosite
abuziv, ele creează impresia de interogatoriu și irită sau activează
mecanisme de apărare;
n În paralel cu chestionarea, trebuie folosite tehnici de ascultare activă
pentru a intra în raport (relație) și a menține o atmosferă deschisă,
plină de încredere.
10
2. 1. Omisiunile
11
2. 1. Omisiunile
2.1.1. Verbele nespecifice
Alte exemple.
1. Sunt mai puțin pregătit.
- Mai puțin pregătit decât cine?
14
2. 2. Generalizarea
q A generaliza înseamnă a face o constantă universală dintr-un caz particular,
extinzând sfera de aplicare a unor experiențe izolate, ridicându-le la rang
de lege.
q Cea mai simplă și mai directă cale este de a relua, într-o manieră
interogativă, cuvintele utilizate.
17
2. 2. Generalizarea
2.2.2. Cuvintele fără index referenţial
q Exemple:
q În România se mănâncă prost;
q Colegii nu sunt mulţumiţi de tine;
q În firma asta nu eşti agreat.
q Ca să clarificăm lucrurile, va trebui să întrebăm:
q Cine anume?
q Care anume dintre ei?
q Cine anume din firmă nu mă agreează?
18
2. 2. Generalizarea
2.2.2. Cuvintele fără index referenţial
Exemplul 1.
Ø Elevii de azi nu mai au plăcerea lecturii.
Exemplul 2.
Ø Se spune că Bac-ul de anul acesta va fi foarte greu.
Exemplul 3.
Ø Nu mai există respect pentru profesori în rândul elevilor.
19
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
20
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali
Ø Ce te împiedică să o rezolvi?
Exemplul 2.
Ø Nu pot să-l refuz.
Ø Ce te împiedică să o faci?
Exemplul 3.
Ø Nu pot să mă concentrez la oră.
Ø Ce te impiedică să o faci?
23
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
q Exemplul 1.
Ø Trebuie să învăț suplimentar la chimie.
Ø De ce/ Care este motivul pentru care consideri acest lucru?
q Exemplul 2.
Ø Trebuie să dați teme mai ușoare.
Ø Chiar trebuie?
25
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
26
2. 2. Generalizarea
2.2.4. Judecățile de valoare (afirmațiile) fără origine
specificată
27
2. 2. Generalizarea
2.2.4. Judecățile de valoare fără origine specificată
q Exemple:
Ø Acest lucru nu se face!
Ø Nu este bine să te cerți.
Ø Nu-i frumos să zâmbești cu gura până la urechi în fața
profesorului.
Ø Locul femeilor este la bucătărie.
Ø Presa minte.
Ø Bac-ul nu servește la nimic.
q Contracararea acestor enunțuri poate fi făcută prin întrebări care
cer informații suplimentare, de genul: “Cine afirmă asta și pe ce se
bazează el/ ea?”
28
2. 2. Generalizarea
2.2.4. Judecățile de valoare fără origine specificată
29
2. 3. Distorsiunile
q Un alt fenomen primejdios de modelare a realităţilor exprimate prin
limbaj este distorsiunea provocată prin nominalizare, prin lectura
gândurilor, prin falsele relaţiil cauză-efect, prin echivalențele complexe și
prin presupoziții.
30
2. 3. Distorsiunile
2.3.1. “Nominalizările/ substantivizările”.
31
2. 3. Distorsiunea
2.3.1. “Nominalizările
q În general, “nominalizările” sunt indicate de cuvinte abstracte (dragoste,
libertate, apreciere, bunăstare, creativitate, imaginaţie, bogăţie, sărăcie,
speranţă etc.), de unde derivă şi faptul că semnificaţia lor poate fi diferită
de la un utilizator la altul. În acest context, apelarea la întrebări capabile
să lămurească, într-o manieră cât mai clară, ambii interlocutori, se poate
dovedi a fi de maximă eficacitate.
Exemplul 3.
Ø Elevul X are un comportament inadecvat.
Exemplul 4.
Ø Doresc reușita elevilor mei.
Exemplul 5.
Ø Doresc să îmbunătățesc comunicarea mea cu ceilalți.
34
2. 3. Distorsiunea
2.3.1. “Nominalizările
Alte exemple:
Vreau mai multă dragoste!
Și cam câte kilograme ți-ar ajunge?
Sunt democrat.
Concret, pe ce te bazezi când afirmi asta?
q Este vorba în speţă de oameni care dau replici de genul: Mda, …, ştiu
la ce te gândeşti; Sunt sigur că o să-ţi placă; Ştiu eu cam ce-i poate
capul; Ştiu deja ce vrei să spui.
q Problema nu se rezolvă prin simpla negare, ci printr-o cerere de
informații suplimentare în privința modului în care sunt făcute
previziunile.
36
2. 3. Distorsiunea
2.3.2. Lectura gândurilor
37
2. 3. Distorsiunea
2.3.2. Lectura gândurilor
39
2. 3. Distorsiunea
2.3.2. Lectura gândurilor
Exemplul 1.
Ø Știu că tema va fi grea.
Exemplul 2.
Ø Sunt sigur că nu o să pice nimeni examenul la această disciplină.
Exemplul 3.
Ø Ar trebui să știi să îți faci temele la această disciplină.
Ø Concret, cum ai dedus asta?
40
2. 3. Distorsiunea
2.3.3. Falsele relații cauză-efect
q În mod obişnuit, relaţiile cauză-efect sunt utile, logice şi sugestive, dar
folosite abuziv, ele prezintă riscul de a provoca contradicţii şi inexactităţi.
41
2. 3. Distorsiunea
2.3.3. Falsele relații cauză-efect
q În astfel de cazuri, e vorba de stări emoționale de care doar persoana în
cauză este cu adevărat responsabilă și nimeni altcineva.
q Punerea sub semnul întrebării a unor astfel de relații cauză-efect are loc prin
întrebări care cer descrieri amănunțite sau “verifică“ logica pe care se
bazează interlocutorul:
q “Cum anume te enervez?”, “Cum anume aș putea să te umilesc, fără voia
ta?”, “Ce te face să crezi că eu aș fi responsabil de stările tale emoționale?”.
q “Ce înseamnă concret faptul că această firmă nu îți oferă nici o motivație?”
42
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
q Exemple:
q Nu zâmbește... nu se distrează.
q Nu mă privește... este supărat pe mine.
q Dacă nu te uiți la mine când îți vorbesc înseamnă că nu ești
atent la ceea ce-ți spun.
q Nu mi-ai adus flori, deci nu mă mai iubești ca pe vremuri.
43
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
44
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
Exemplu.
q Dacă mi-ar plăcea chimia aș încerca la medicină.
q Doar fiindcă nu îți place chimia nu încerci?
45
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
46
2. 3. Distorsiunea
2.3.5. Presupozițiile
47
2. 3. Distorsiunea
2.3.5. Presupozițiile
Exemplu. Șeful îți spune: “Astăzi, după ce vei finaliza proiectul la care lucrăm,
mi-ar plăcea să stăm de vorbă”, enunțul său implică atât faptul că vei termina
proiectul, cât și pe acela că acest lucru se va întâmpla azi. Contracararea se
obține prin întrebări de genul: “Cine a hotărât că eu finalizez proiectul?” sau
“Când și unde s-a decis că îl finalizez astăzi?”
n Vârful V1: cuvântul critic este trebuie şi poate fi anihilat cu întrebarea cheie Şi dacă nu?
n Vârful V2: cuvintele critice sunt cele fără index referenţial: Ei, Oamenii şi pot fi anihilate cu
întrebarea cheie: În mod precis, cine?
n Vârful V3: cuvântul critic este verbul a face, care are 45 de înţelesuri posibile, în limba
română, ca şi în alte limbi. El pune în evidenţă omisiunile şi distorsiunile provocate de
cuvintele insuficient definite. Întrebarea de natură să aducă informaţii precise, concrete, este
de tipul: În mod precis, cum anume?
n Vârful V4: cuvintele critice sunt cele de tipul mai bine, mai mult, mai puţin, mai scump
etc. care aplică o comparaţie fără precizarea termenului de referinţă. Întrebarea potrivită
este de tipul: Mai bine decât ce?
n Vârful V5: cuvântul critic priveşte cuantificatorii universali de genul lui Totul. Întrebarea
corespondentă este una de genul: Totul?!
49
2. Exerciţii
1. Daţi exemple de omisiuni, generalizări şi distorsiuni întâlnite în limbajul
cotidian în conversaţiile din spațiul școlar.
Ori de câte ori vin la serviciu treburile par să nu se mai sfârşească. Şeful îmi
spune că nu fac tot ce trebuie pentru această firmă, că sunt suficient de bun
la job, timpul nu-mi ajunge, colegii nu mă bagă în seamă de parcă nu aş
exista (ba chiar simt că unii se gândesc: oare ce mai caută şi ăsta pe-
aici?!?), trebuie să fac tot felul de lucruri şi eu simt că nu mai pot. Dacă aş
avea mai mult timp şi mai multe resurse, cu siguranţă aş fi cel mai bun. Însă
aşa...
50
2. Exerciţii
Exercițiul 3 – temă personală (pentru acasa)
3.2. Recitiți pasajul pe care l-ați scris despre dv. Ce tipare puteți detecta?
Folosiți întrebările necesare pentru a provoca aceste tipare.
51