Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
1. Structura limbajului
NLP, sau programarea neurolingvistică (Neuro-Linguistic Programming),
este una dintre teoriile comunicării la modă în ultimii ani.
O primă încercare propusă de NLP este aceea de a lumina şi elucida unele
zone de confuzie şi umbră, ce apar în maniera cotidiană de a reprezenta şi
reflecta ‘’realitatea’’, percepţia şi experienţa umană prin limbaj.
Metamodelul lingvistic:
– este unul dintre primele modele realizate de fondatorii NLP, J. Grinder
și R. Bandler;
– este un model util comunicării cât mai precise;
– ne ajută să luăm o anumită distanță mentală față de capcanele
limbajului, să le privim de la oarecare înălțime și să le dejucăm în
cursul dialogului;
– facilitează accesul la înțelegerea mai profundă a ceea ce oamenii spun;
traducerea universului nostru interior în cuvinte nu este o operație
ușoară.
Una dintre presupozițiile NLP este că “harta nu este teritoriul”. 2
1. Structura limbajului
Premisa de fond în construcția metamodelului a fost aceea că există 2
niveluri ale limbajului verbal (N. Chomsky):
– Structura de suprafață – tot ceea ce spunem, nouă înșine sau altora;
– Structura de profunzime – înțelesul profund a ceea ce spunem,
conținând informația ce nu este nici exprimată, nici știută în mod
conștient (discursul nerostit).
Structura de suprafață este cea care priveşte ca atare enunţurile
verbale folosite pentru a comunica experienţe. Exemplu: ‘’Am cumpărat o
carte’’.
Structura profundă este cea care priveşte reprezentarea lingvistică
completă şi implicită, dar neelucidată în enunţuri, a aceloraşi experienţe.
Exemplu: ‘’Azi, la ora 1100, în librăria Junimea din Iaşi…’’.
Cele 2 structuri ale enunțurilor pun în lumină faptul că limbajul descrie
incomplet şi simplificator realitatea la care se referă.
În mod inevitabil, pentru a rămâne funcţional, limbajul modelează şi
simplifică trăirile şi experienţele pe care le descrie.
3
1. Structura limbajului
Priviți expresiile de mai jos. Citiți-le rapid. Ce spun?
4
1. Structura limbajului
Acum citiți următorul pasaj. Câți “c” există?
5
1. Structura limbajului
Expresiile respective erau scrise de fapt, “O dată în în
viață”, “Parisul în în primăvară”, “Pasărea din din
mână”.
6
2. Fenomenele de modelare a
limbajului
•generalizarea,
•distorsiunea.
7
2. Fenomenele de modelare a limbajului
Generalizăm, omitem și distorsionăm realitățile pentru a
le așeza mai repede pe “hartă”. Presupoziția NLP care
spune că “harta nu este teritoriul” are în vedere aceste
generalizări, omisiuni și distorsiuni. Ele ies la iveală în
limbaj. Ascultându-i pe ceilalți vom putea observa,
imediat, felul în care realitățile lor sunt generalizate,
omise sau distorsionate.
9
2. Fenomenele de modelare a limbajului
Recomandări privind folosirea întrebărilor din metamodel:
Cu cât întrebările sunt mai simple, cu atât mai puternic este impactul
lor: formulările de genul: cine?, când?, cum?, chiar așa?, chiar toți?,
chiar mereu?, de ce?, în ce fel?, în ce scop? sunt mai eficiente decât
cele alambicate, care rup șirul povestirii;
Abuzul de întrebări specifice metamodelului este dăunător: folosite
abuziv, ele creează impresia de interogatoriu și irită sau activează
mecanisme de apărare;
În paralel cu chestionarea, trebuie folosite tehnici de ascultare activă
pentru a intra în raport (relație) și a menține o atmosferă deschisă,
plină de încredere.
10
2. 1. Omisiunile
11
2. 1. Omisiunile
2.1.1. Verbele nespecifice
12
2. 1. Omisiunile
2.1.2. Comparațiile
Orice comparație presupune existenţa unui termen de referință. În
limbajul uzual însă, se fac destule comparaţii fără precizarea termenului de
referinţă.
Majoritatea frazelor care conțin cuvinte ca “Mai…”, “cel mai” introduc o
comparație; nu putem face o comparație decât dacă avem un element cu
care să comparăm.
Exemple. Preţul este prea mare. Ai venit prea târziu. Va fi mai bine pentru
tine.
Întrebărilelămuritoare ar putea fi: În raport cu ce anume preţul este prea
mare? Târziu pentru ce sau faţă de ce? Mai bine decât ce anume? etc.
Adesea, acest tip de omisiune rămâne neelucidat, fiecare dintre
interlocutori având în minte alt termen de comparaţie sau nici unul.
13
2. 1. Omisiunile
2.1.2. Comparațiile
Alte exemple.
1. Sunt mai puțin pregătit.
- Mai puțin pregătit decât cine?
14
2. 2. Generalizarea
A generaliza înseamnă a face o constantă universală dintr-un caz
particular, extinzând sfera de aplicare a unor experiențe izolate, ridicându-
le la rang de lege.
Când o persoană generalizează – de exemplu, spune: Nimeni nu mă
înţelege – se comportă ca şi cum ar enunţa o lege universal valabilă.
Sub aspect psihologic, ea cade în capcana limbajului şi ajunge să fie
convinsă de ceea ce spune.
O întrebare simplă, formulată pe un ton nu neapărat ironic – de genul:
Chiar nimeni? – o poate trezi la realitate, făcând-o să admită că există
excepţii sau că se referă la o excepţie.
La o şedinţă de consiliu, o persoană s-a adresat alteia cu enunţul:
Raţionamentul dv. este în mod evident eronat. Enunţul conţine o formă de
generalizare implicită, pe care persoana atacată a demontat-o elegant cu
întrebarea: În mod evident pentru cine?
Generalizările sunt introduse în limbaj prin cuantificatori universali, prin
cuvinte fără index referențial, operatori modali și judecăți de valoare fără
origine specificată.
15
2. 2. Generalizarea
2.2.1. Cuantificatorii universali
Adesea, suprageneralizările implicite sunt introduse prin cuvinte având rol
de cuantificator universal sau index referențial general: totul, toți, toate,
toată lumea, totdeauna, niciodată, mereu, fiecare, nimeni, nimic, nicăieri :
etc.
Vorbitorul a generalizat experiențe specifice, dându-le o alură de adevăr
în toate circumstanțele.
Exemple.
16
2. 2. Generalizarea
2.2.1. Cuantificatorii universali
Cea mai simplă și mai directă cale este de a relua, într-o manieră
interogativă, cuvintele utilizate.
17
2. 2. Generalizarea
2.2.2. Cuvintele fără index referenţial
Cuvintele fără index referenţial de genul ‘’se, ei, ăştia, oamenii,
nişte’’, introduc o primă formă de generalizarea, atunci când sunt
folosite pentru a expedia la modul impersonal propria noastră
experienţă (atitudine) sau a altor persoane, pe care nu considerăm
necesar să le precizăm.
Exemple:
18
2. 2. Generalizarea
2.2.2. Cuvintele fără index referenţial
Exemplul 1.
Elevii de azi nu mai au plăcerea lecturii.
Exemplul 2.
Se spune că Bac-ul de anul acesta va fi foarte greu.
Exemplul 3.
Nu mai există respect pentru profesori în rândul elevilor.
19
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
Expresii precum “nu pot”, sau “nu trebuie” sunt numite în lingvistică
operatori modali; ele stabilesc limite postulate de reguli nescrise.
20
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali
Exemplul 2.
Nu pot să-l refuz.
Exemplul 3.
Nu pot să mă concentrez la oră.
23
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
Întrebările
generice care le pot pot contracara sunt de genul:
“Cine spune asta?”,
“Ce s-ar întâmpla dacă ai face/ nu ai face asta?”,
“Chiar trebuie?”.
24
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
Exemplul 1.
Trebuie să învăț suplimentar la chimie.
De ce/ Care este motivul pentru care consideri acest lucru?
Exemplul 2.
Trebuie să dați teme mai ușoare.
Chiar trebuie?
25
2. 2. Generalizarea
2.2.3. Operatorii modali (de necesitate sau posibilitate)
26
2. 2. Generalizarea
2.2.4. Judecățile de valoare (afirmațiile) fără origine
specificată
27
2. 2. Generalizarea
2.2.4. Judecățile de valoare fără origine specificată
Exemple:
28
2. 2. Generalizarea
2.2.4. Judecățile de valoare fără origine specificată
29
2. 3. Distorsiunile
Un alt fenomen primejdios de modelare a realităţilor exprimate prin
limbaj este distorsiunea provocată prin nominalizare, prin lectura
gândurilor, prin falsele relaţiil cauză-efect, prin echivalențele complexe și
prin presupoziții.
30
2. 3. Distorsiunile
2.3.1. “Nominalizările/ substantivizările”.
Observați
diferența dintre următoarele două enunțuri:
Am o memorie slabă.
Memorez greu numele proprii.
31
2. 3. Distorsiunea
2.3.1. “Nominalizările
În general, “nominalizările” sunt indicate de cuvinte abstracte ( dragoste,
libertate, apreciere, bunăstare, creativitate, imaginaţie, bogăţie, sărăcie,
speranţă etc.), de unde derivă şi faptul că semnificaţia lor poate fi diferită de
la un utilizator la altul. În acest context, apelarea la întrebări capabile să
lămurească, într-o manieră cât mai clară, ambii interlocutori, se poate dovedi
a fi de maximă eficacitate.
Exemplul 3.
Elevul X are un comportament inadecvat.
Exemplul 4.
Doresc reușita elevilor mei.
Exemplul 5.
Doresc să îmbunătățesc comunicarea mea cu ceilalți.
33
2. 3. Distorsiunea
2.3.1. “Nominalizările
Identificarea nominalizărilor trebuie urmată de formularea unor
întrebări care să-l determine pe interlocutor să treacă la o
comunicare dinamică, concretă.
34
2. 3. Distorsiunea
2.3.1. “Nominalizările
Alte exemple:
Vreau mai multă dragoste!
Și cam câte kilograme ți-ar ajunge?
Sunt democrat.
Concret, pe ce te bazezi când afirmi asta?
36
2. 3. Distorsiunea
2.3.2. Lectura gândurilor
37
2. 3. Distorsiunea
2.3.2. Lectura gândurilor
Da, este posibil, dar cum v-ați dat seama de acest fapt?
39
2. 3. Distorsiunea
2.3.2. Lectura gândurilor
Exemplul 1.
Știu că tema va fi grea.
Exemplul 2.
Sunt sigur că nu o să pice nimeni examenul la această disciplină.
Exemplul 3.
Ar trebui să știi să îți faci temele la această disciplină.
41
2. 3. Distorsiunea
2.3.3. Falsele relații cauză-efect
În astfel de cazuri, e vorba de stări emoționale de care doar persoana în cauză
este cu adevărat responsabilă și nimeni altcineva.
Persoana a devenit dependentă de mediul său și a renunțat la șansa de a se
simți așa cum și-ar dori.
Punerea sub semnul întrebării a unor astfel de relații cauză-efect are loc prin
întrebări care cer descrieri amănunțite sau “verifică“ logica pe care se bazează
interlocutorul:
“Cum anume te enervez?”, “Cum anume aș putea să te umilesc, fără voia ta?”,
“Ce te face să crezi că eu aș fi responsabil de stările tale emoționale?”.
“Ce înseamnă concret faptul că această firmă nu îți oferă nici o motivație?”
42
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
Exemple:
Nu zâmbește... nu se distrează.
Nu mă privește... este supărat pe mine.
Dacă nu te uiți la mine când îți vorbesc înseamnă că nu ești
atent la ceea ce-ți spun.
Nu mi-ai adus flori, deci nu mă mai iubești ca pe vremuri.
43
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
44
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
Exemplu.
Dacă mi-ar plăcea chimia aș încerca la medicină.
45
2. 3. Distorsiunea
2.3.4. Echivalențele complexe
46
2. 3. Distorsiunea
2.3.5. Presupozițiile
Vârful V1: cuvântul critic este trebuie şi poate fi anihilat cu întrebarea cheie Şi dacă nu?
Vârful V2: cuvintele critice sunt cele fără index referenţial: Ei, Oamenii şi pot fi anihilate cu
întrebarea cheie: În mod precis, cine?
Vârful V3: cuvântul critic este verbul a face, care are 45 de înţelesuri posibile, în limba
română, ca şi în alte limbi. El pune în evidenţă omisiunile şi distorsiunile provocate de
cuvintele insuficient definite. Întrebarea de natură să aducă informaţii precise, concrete, este
de tipul: În mod precis, cum anume?
Vârful V4: cuvintele critice sunt cele de tipul mai bine, mai mult, mai puţin, mai scump
etc. care aplică o comparaţie fără precizarea termenului de referinţă. Întrebarea potrivită
este de tipul: Mai bine decât ce?
Vârful V5: cuvântul critic priveşte cuantificatorii universali de genul lui Totul. Întrebarea
corespondentă este una de genul: Totul?!
49
2. Exerciţii
1. Daţi exemple de omisiuni, generalizări şi distorsiuni întâlnite în limbajul
cotidian în conversaţiile din spațiul școlar.
2. Identificaţi omisiunile, generalizările şi distorsiunile din următorul
fragment:
Ori de câte ori vin la serviciu treburile par să nu se mai sfârşească. Şeful îmi
spune că nu fac tot ce trebuie pentru această firmă, că sunt suficient de bun
la job, timpul nu-mi ajunge, colegii nu mă bagă în seamă de parcă nu aş
exista (ba chiar simt că unii se gândesc: oare ce mai caută şi ăsta pe-
aici?!?), trebuie să fac tot felul de lucruri şi eu simt că nu mai pot. Dacă aş
avea mai mult timp şi mai multe resurse, cu siguranţă aş fi cel mai bun.
Însă aşa...
50
2. Exerciţii
Exercițiul 3
3.1 Luați o bucată de hârtie și notați-vă ambițiile, precum și ceea ce vă
poate împiedica să vă atingeți aceste scopuri. Goliți-vă creierul – puneți pe
hârtie orice vă trece prin minte. Stabiliți-vă o limită de 5 minute și scrieți în
continuare în tot acest timp.
3.2. Recitiți pasajul pe care l-ați scris despre dv. Ce tipare puteți detecta?
Folosiți întrebările necesare pentru a provoca aceste tipare.
51