Posibilitati de amortizare a

vibratiilor motoarelor de
propulsie

Student: Bilhac-Scutaru Nicolae

 Vibraţiile produse de o masină în timpul funcţionării se transmit sub formă de unde elastice,
prin intermediul legăturilor dintre aceasta si clădirea în care se găseste, spre masinile învecinate
si spre diferitele elemente ale construcţiei. Pentru a reduce transmiterea vibraţiilor, legăturile
dintre masină si elementele cu care aceasta vine în contact trebuie să fie cât mai puţin rigide.
Evitarea cuplajului rigid se referă atât la legătura dintre masină si fundaţie, cât si la legătura
dintre masină si alte elemente ale ansamblului din care aceasta face parte (arbori, canale,
conducte etc.).

Cauzele vibraţiilor masinilor

Vibraţiile produse de masini în timpul funcţionării lor au cauze foarte diferite: natura
procesului tehnologic pe care îl realizează masina, principiul de funcţionare al masinii si modul
de acţionare al acesteia, erorile de execuţie si montaj ale elementelor componente ale masinii,
uzura acestora etc.
Natura procesului tehnologic pe care îl realizează este cauza vibraţiilor produse de unele tipuri
de masini tehnologice: concasoare, site vibratoare, elevatoare cu cupe, ciocane de forjă etc. În
aceste cazuri, vibraţiile pot fi diminuate prin uniformizarea funcţionării masinilor respective si
prin utilizarea unei izolări active 9 eficiente, pentru a evita transmiterea vibraţiilor către alte
echipamente sau construcţii învecinate.
Principiul de funcţionare este cauza apariţiei vibraţiilor la masinile cu miscare alternativă:
motoare, compresoare si pompe cu piston etc. La acest tip de masini, cauza apariţiei vibraţiilor
sunt forţele periodice care apar în timpul funcţionării lor. Vibraţiile produse de aceste masini pot
fi diminuate prin construcţie adecvată (de regulă, reducerea maselor în miscare alternativă si
echilibrarea corespunzătoare a forţelor de inerţie produse de acestea).
 Erorile de execuţie si montaj constituie cauzele apariţiei vibraţiilor, îndeosebi în cazul masinilor
cu miscare de rotaţie: motoare electrice, turbine etc. Diminuarea vibraţiilor acestor masini se
realizează prin construcţia si echilibrarea statică si/sau dinamică corespunzătoare.

Izolarea antivibratorie a masinilor

Vibraţiile echipamentelor (masini, utilaje etc.) care conţin surse de vibraţii se transmit, prin
intermediul sistemelor de rezemare (fundaţii), celorlalte echipamente aflate pe acelasi
amplasament. Pentru a asigura o protecţie eficientă împotriva vibraţiilor este necesară, după
caz, fie izolarea activă (de la sursa de vibraţii la fundaţie), fie izolarea pasivă (de la fundaţia care
vibrează la masinile sau aparatele care trebuie protejate împotriva vibraţiilor)
Izolarea activă se utilizează pentru reducerea forţelor dinamice transmise de către
echipamentele producătoare de vibraţii fundaţiilor acestora.
Izolarea pasivă se utilizează îndeosebi pentru protejarea masinilor de precizie sau aparatelor
de măsurare, prin reducerea amplitudinii vibraţiilor transmise acestora de către mediul
înconjurător (suport, structură de rezemare etc.).

Elemente utilizate pentru izolarea vibratiilor

Pentru realizarea izolării antivibratorii sunt necesare elementele elastic (izolatori) si elementele
de amortizare (amortizori).
Izolatorii de vibraţii sunt elemente cu forme si construcţii diferite, care au atât proprietăţi
elastice cât si proprietăţi de amortizare.
Izolatorii sunt de două tipuri :
- plăci, care se asază sub întreaga fundaţie, realizate din plută, pâslă, cauciuc, cauciuc cu inserţii
textile, ţesături presate, lemn, zidărie beton (simplu sau armat), sau chiar terenul de fundaţie ;
- elemente discrete, realizate din arcuri de oţel, izolatori din cauciuc sau elastomeri, piloţi, stâlpi
din oţel sau din beton armat.
Unele materiale pentru izolatori au si capacitatea de amortizare, de a disipa energia, (cauciucul,
de exemplu). Dacă la trecerea prin rezonanţă (la pornirea si oprirea masinii) amplitudinile de
rezonanţă ale vibraţiilor sunt periculoase, se pot folosi amortizori hidraulici (cu frecare fluidă) de
diferite forme constructive.
Diferite materiale folosite pentru amortizarea vibraţiilor
Pentru izolarea si atenuarea zgomotelor si vibraţiilor se utilizează, în afară de izolatorii din
materiale metalice si cauciuc si alte materiale sub formă de plăci: plută, pâslă fibre de lemn,
mastic etc. Plăcile izolatoare din aceste materiale trebuie astfel montate, încât ele să se
înlocuiască cu usurinţă atunci când se deteriorează (pâsla după 2…3 ani, cauciucul după 4…6 ani
etc.)
Pluta nu se foloseste în stare naturală (asa cum rezultă din arborele de plută), ci
sub formă de plăci, fabricate din granule de plută legate între ele cu un liant: răsini,
bitum etc. Densitatea plutei este de 250 kg/m3.
Plăcile de plută se utilizează cu rol de strat elastic, pentru valori ale presiunii de apăsare mai
mici de 0,4 MN/m2, în funcţie de granulaţia plutei (pentru presiuni mari se folosesc granule mai
mari si mai dense, iar pentru presiuni mici, granule fine) si de liantul folosit. Atunci când pluta
este folosită pentru izolarea fundaţiilor, presiunea admisibilă nu trebuie să depăsească
rezistenţa admisibilă a plutei (pentru pluta naturală aceasta are valori de 0,15…0,20 MN/m2).
Pluta are, de asemenea, o serie de avantaje: nu putrezeste, nu este atacată de apă, ulei etc.
fiind, din acest punct de vedere, superioară altor materiale izolante.
Pâsla este produsă din fibre textile, din lână sau din materiale minerale.
- Pâsla din lână are o serie de calităţi: este elastică; nu se întinde; nu se destramă; rezistă bine la
uleiuri, grăsimi, solvenţi, la variaţii de temperatură si de umiditate; poate fi tăiată în plăci cu
mărimea dorită etc.
- Pâsla minerală cu liant de bitum are densitatea de 300…350 kg/m3. Se foloseste sub formă de
plăci (cu dimensiunile: 3 m lungime, 1…2 m lăţime, 20…60 mm grosime) ca strat de amortizare a
vibraţiilor si zgomotului produse de socuri asupra planseelor.
Plăci din fibre de lemn. Acestea se realizează din deseuri de lemn de la fabricile de hârtie sau
carton si au grosimea de 20…30 mm si densitatea de 250…300 kg/m3.
Masticul este o pastă fluidă formată din asfalt sau bitum si alte materiale granulare cu densitate
mare (nisip cernut fin, particule metalice). Pasta fluidă se aplică pe suprafaţa ce urmează a fi
izolată împotriva vibraţiilor (pereţi ai mijloacelor de transport: autovehicule, vagoane, nave etc.)
prin pulverizare. Grosimea stratului de izolant aplicat variază în funcţie de grosimea si frecvenţa
plăcii care vibrează, consumul de mastic fiind de circa 2,5 kg/ m2 de suprafaţă acoperită.

Arcuri din oţel

Elementele elastice sub formă de arcuri metalice, realizate de obicei din oţel, se utilizează pe
scară largă pentru izolarea vibraţiilor diferitelor masini si echipamente dinamice. Datorită
deformaţiilor mari, ele permit realizarea de fundaţii cu frecvenţe proprii oricât de joase. Spre
deosebire de izolatorii din cauciuc, folosiţi numai pentru forţe de valori mici sau mijlocii, arcurile
de oţel se pot construi pentru cele mai diferite valori ale sarcinilor, respectiv de la ma sinile
usoare până la cele foarte grele. Amortizările produse de arcurile de oţel sunt neglijabile. Dacă
se iau măsuri corespunzătoare, arcurile nu produc zgomote supărătoare în funcţionare.
Ca izolatori de vibraţii se utilizează diferite tipuri constructive de arcuri, cea mai mare
răspândire având-o arcurile elicoidale (cilindrice sau conice), arcurile lamelare si barele de
torsiune (îndeosebi pentru suspensiile automobilelor).
Arcurile elicoidale sunt solicitate numai la forţe axiale centrice, de compresiune sau întindere.
De cele mai multe ori, în construcţia reazemelor elastic pentru masini si utilaje se utilizează
numai arcurile elicoidale de compresiune, care, de regulă, pentru a evita jocurile montajului,
sunt precomprimate. Datorită faptului că arcurile capătă deformaţii mari sub acţiunea forţelor,
ele
permit realizarea unor rezemări elastice cu frecvenţe proprii joase. De obicei, arcurile din oţel se
utilizează pentru izolarea vibraţiilor cu frecvenţe joase, când deformaţiile elastice având valori
mari nu pot fi preluate decât de acestea, elementele din cauciuc neputând fi folosite în aceste
situaţii.
Utilizarea arcurilor pentru izolarea vibraţiilor cu frecvenţe ridicate produce zgomote mari si, de
aceea, ele se folosesc numai pentru izolarea vibraţiilor masinilor cu turaţii sub 1500 rot/min.
Arcurile elicoidale cele mai des utilizate sunt realizate din sârmă cu secţiunea circulară sau bară
cu secţiunea rectangulară, spirele fiind înfăsurate după o elice, pe o suprafaţă cilindrică sau
conică.

Izolatori din cauciuc si elastomeri

Cauciucul este actualmente cel mai răspândit material pentru construcţia izolatorilor de
vibraţii, datorită elasticităţii si capacităţii mari de amortizare. Izolatorii de vibraţii din cauciuc se
realizează cu usurinţă în cele mai variate forme (plăci, izolatori cu si fără armături metalice etc.)
si într-o gamă largă de tipodimesiuni [2], [6], [9].
Datorită proprietăţilor si caracteristicilor mecanice specifice, cauciucul are faţă de arcurile
metalice o serie de avantaje:
a. Modulul de elasticitate la compresiune având valori foarte reduse (E = 1,0...10,0 MPa),
cauciucul se deformează mult putând să preia prin soc un lucru mecanic cu valoarea de peste
patru ori mai mare decât arcurile din oţel;
b. Rigiditarea (constanta elastică) având valori foarte mici, sistemele de rezemare formate din
elementele din cauciuc se caracterizează prin valori reduse ale pulsaţiei proprii;
c. Factorul de amortizare este mult mai mare la cauciuc decât la oţel. Aceasta permite
elementelor antivibratile din cauciuc să disipeze până la 30...35% din energia totală a vibraţiilor.
De asemenea, datorită valorilor mari ale amortizării, amplitudinile vibraţiilor la rezonanţă ale
masinilor rezemate pe elemente elastice din cauciuc au valori de numai 10...20% din valorile
amplitudinilor masinilor rezemate pe arcuri din oţel. Din aceste motive, masinile rezemate pe
elemente din cauciuc, care funcţionează în postrezonanţă (si trec atât la pornire, cât si la oprire
prin zona de rezonanţă), nu mai necesită si elemente de amortizare asa cum necesită aceleasi
masini rezemate pe arcuri de oţel;
Elementele izolatoare de vibraţii din cauciuc au însă si o serie de dezavantaje:
a. Elementele din cauciuc se degradează si îsi pierd proprietăţile elastice sub influenţa agenţilor
atmosferici sau a unor impurităţi agresive (uleiuri, solvenţi, acizi etc.). Pentru a evita acţiunea
nocivă a acestor agenţi agresivi sunt necesare măsuri adecvate de protecţie;
b. Cauciucul "îmbătrâneste" pe măsura trecerii timpului (după 5...20 de ani) si se degradează
pierzând proprietăţile elastice. Din acest motiv, la masinile cu durată mare de serviciu trebuie
prevăzute posibilităţi constructive pentru înlocuirea elementelor elastice degradate din cauciuc;
c. La elementele antivibratile din cauciuc (natural sau sintetic) relaţia dintre tensiuni si
deformaţii este neliniară, iar valorile constantelor elastice variază mult în funcţie de compoziţia
cauciucului;
Forme constructive de izolatori din cauciuc
a. Plăci si covoare din cauciuc
Se utilizează plăci (cu diferite tipuri de profiluri pe suprafeţele lor) care se asază sub toată talpa
masinii (produse de diverse firme).
- Plăci cu canale (renuri) orientate în direcţia lungimii pe una din feţe si în direcţia
lăţimii pe cealaltă
- Plăci cu găuri nepătrunse, care permit deformaţii mari

- Plăci cu canale-labirint, care suportă presiuni de 0,05…0,25 MN/m2

- Plăci cu protuberanţe, care suportă presiuni de 0,20…0,72 MN/m2

- Plăci cu găuri în grosimea lor, care suportă presiuni de 0,4 MN/m2

b. Izolatori individuali din cauciuc [2],[3],[6]

Pentru izolarea vibraţiilor se utilizează diferite tipuri constructive de izolatori din cauciuc, cu si
fără armături metalice. În figura 48 sunt prezentaţi izolatorii tipici pentru pentru deplasări
verticale si orizontale, care preiau solicitări de compresiune, respectiv de forfecare.