Relatia dintre doua personaje in nuvela Alexandru Lapusneanul            

          

         Nuvela lui Negruzzi propune cititorului o lume a contrastelor si a romantismului asumat de
catre   pasoptisti   ca   metoda   de   constructie   a   textului   literar   si   a   unor   personaje   cu   destine
imprevizibile. Animat de pasiuni puternice si de trairi, uneori imposibil de controlat, personajul
romantic   este   unul   exceptional,   pus   in   situatii   unice,   de   unde   transpare   forta   atitudinii   si   a
discursului   sau.   Antiteza   potenteaza   aceasta   punere   in   scena   si   aduce   in   prim­plan   personaje
simbolice , ce evidentiaza viziunea despre lume a unui autor, exponent al unei generatii, pentru care
reflectarea specificului national si a mentalului colectiv constituie scopul unei literaturi originale.
                   Structurata  in patru  capitole reprezentative,  precedate  de motto­uri elocvente,  nuvela
urmareste firul epic al devenirii personajului de­a lungul unei domnii sangeroase ce marcheaza in
mod negativ istoria Moldovei. Simetria textului este data de modalitatea dispunerii capitolelor, ce
urmaresc interventii ale protagonistului sau ale celorlate personaje( detaliere cu semnificatia motto­
urilor). Actiunea se desfasoara in Moldova secolului al XVI­lea, in timpul celei de­a doua domnii a
lui Lapusneanu, intre anii 1564­1568. Fixarea cronotopului urmareste tehnica textelor de sorginte
realista, caci realitatea istorica si sociala a Moldovei este zugravita in maniera naratiunii obiective si
a descrierii, in care functioneaza detaliul semnificativ, creator de atmosfera a epocii.  Trecand peste
vointa boierilor de a lua tronul, Lapuneanul accepta ajutorul deloc dezinteresat al lui Motoc, boier
invechit in rele, care ilustreaza in mod plastic fatarnicia si viclenia firii umane:  Moțoc îi sărută
mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna care­l bate. Razbunarea e cruda inca de la
inceput, doamna Ruxanda fiind avertizata de una dintre sotiile boierilor ucisi fara judecata ca va da
seama pentru faradelegile sotului sau. Personaj romantic de mare expresivitate, Ruxanda ilustreaza
eleganta si frumusetea feminitatii, nobletea unui caracter, ce descinde din conducatori intelepti,
aceasta fiind fiica lui Petru Rares: Figura ei avea acea frumuseță care făcea odinioară vestite pre
femeile   României   și   care   se   găsește   rar   acum,   degenerînd   cu   amestecul   națiilor   străine   .  In
atitudinea doamnei se simte echilibrul interior si sensibilitatea, tulburate insa de  interventia brutala
a domnului Moldovei, care nu doreste sa fie judecat pentru decizia de a se razbuna pe boieri. Totusi,
acesta promite impacarea si intra in biserica de sarbatoarea Sf. Ioan, tinand un discurs mincinos.
Hotaraste in taina uciderea boierilor si este sustinut de Motoc, fara ca acesta sa banuiasca ce il
asteapta.   Avand   nevoie   de   un   tap   ispasitor   pentru   a   potoli   furia   multimii   care   nu   mai   suporta
abuzurile boierilor, Lapusneanul il ofera pe Motoc norodului dornic de razbunare. Motoc moare iar
domnul Moldovei guverneaza cu aceeasi cruzime, pana cand un complot intern pune capat acestui
destin,   care   atinge   culmi   de   neimaginat,   Lapusneanu   amenintand   ca   isi   va   omori   propriul   fiu.
Ruxanda  devine  personajul­cheie  al scenei  finale, cand,  ajutata de  mitropolit  si de Spancioc  si
Stroici, il otraveste pe sotul ei, deoarece datoria fata de popor si de familie e mai presus de orice.
Personajul   eponim   al   nuvelei   autorului   pasoptist   reprezinta   summa   trasaturilor   unui   caracter
romantic, un personaj exceptional, construit dupa un model istoric, pe care cititorul il descopera in
cronica lui Grigore Ureche: Alixandru vodă Lăpușneanul, daca au dobândit scaunul său la Iași și
s­au așezat al doilea rând la domnie, scos­au ceaușu împărătescu pre un turc mare, de au trimis cu
pâră la craiul leșescu, pohtindu pre viclénii săi, pre Tomșa și pre soțiile lui. Venind pentru a doua
oara la domnie, acesta instituie un regim despotic, guvernat de razbunarea pe care le­o promite
boierilor care l­au mazilit de la prima domnie. Adevarul istoric se impleteste cu cel literar in masura
in care textul ofera forta unei naratiuni convingatoare, ce uneste destinele unui domnitor crud si al
unui   boier  invechit   in  rele,  deprins   a  se  ciocoi   la  toti  domnii.  Motoc   este  creat  dupa  modelul
boierului   Batiste   Veveli,   ucis   de   niste   tarani   datorita   lasitatii   domnului   Alexandru­Ilias   care   il
indeparteaza de langa el. In realitate, Tomsa fuge in Polonia, insotit de boieri, printre care si Motoc
vornicul   si  Spancioc   spatarul.   Aici,   sunt  decapitati   la   ordinul   lui   Lapusneanu,   prin   intermediul
turcilor. Cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin raman sursele operei lui Negruzzi, mai ales
ca uciderea lui Motoc si cea a celor 47 de boieri sunt create dupa schema istorica: 
                         Cele doua personaje ilustreaza doua tipuri umane diferite si devin simboluri ale unor
universuri construite pe relatia dintre domn, ca “uns al lui Dumnezeu” si boier, urmatorul in ierarhia
sociala:  Alexandru   vodă  daca   s­au  curățit   de  toată   grijă   denafară   și   au  adus   pre   doamna   să
Ruxanda și pre fii săi din Țara Muntenească, au vrut să să curățască și de vrăjmașii săi cei din
casă, pre carii prepusése el că pentru vicleșugul lor au fost scos din domnie ș­au învățatu cu taină
într­o zi lefecii săi, pe carii au avut streini, de i­au supus în curte cea domnească, în Iași. Și i­au
chiematu pre obicéiul boierilor la curte, carii făr nici o grijă și de primejdie ca acéia negândindu­
să, daca au intrat în curte, slujitorii, după învățătură ce au avut, închis­au poarta și ca niște lupi
într­o turmă făr' de nici un păstor, au intrat într­înșii, de­i snopiia și­i junghiia, nu numai boierii,
ce și slujitorii. Nici alegea pre cei vinovați, ci unul ca altul îi puneau suptu sabie, cădea mulțime,
dipre zăbréle săriia afară, de­și frângiia picioarile. Și au pierit atuncea 47 de boieri, fără altă
curte, ce nu s­au băgat în samă. Și așa după atâta nedumnezeire, îi păriia că ș­au răscumpărat
inima.(Grigore   Ureche).  Domn   al   Moldovei   in   doua   perioade   diferite,   Alexandru   Lapusneanul
descrie paradigma conducatorului despotic, razbunator si autoritar care guverneaza cu sau fara voia
boierilor, cu scopul de a­si pune in aplicare scopul razbunarii pentru mazilirea sa. Simultan, Motoc
se recunoaste in tipul boierului lingusitor, ipocrit si crud cu cei simpli, care nu se da in laturi de la
marsavii si sustine doar privilegiul clasei careia ii apartine. Moral, cele doua personaje se recunosc
drept caractere negative, lipsite de principii si verticalitate. Capabil de a face rau propriului copil si
ucigas fara mila al boierilor pe care ii considera adversari, Lapusneanul dezvolta filosofia raului
intrupat in haina nobila, ce foloseste acest drept in scopuri personale. De asemenea, nu ezita a­l
oferi pe Motoc multimii, desi il considera mana lui dreapta. In fond, acesta este   tot boier iar
razbunarea  trebuie  sa fie  completa.  Insufletit  de  un rau  patologic,  Lapusneanul  depaseste  orice
limita a grotescului, iar Motoc mimeaza atitudinea domnului sau din dorinta josnica de a ramane in
viata cu orice pret:  El rîdea; iar Moțoc, silindu­se a rîde ca să placă stăpînului, simțea părul
zburlindu­i­se pe cap și dinții săi clănțănind. Și cu adevărat era groază a privi această scenă
sîngeroasă.
                    Din punct de vedere psihologic, personajele sunt dominate de trairi contradictorii, desi
domnul Moldovei nu are neclaritati in ceea ce priveste soarta boierilor. Ticluieste planul razbunarii
cu raceala si detasare dar se simte oarecum incoltit de accesele de bunatate ale doamnei Ruxanda,
de teama de a nu fi deturnat de la scopurile sale. Moțoc este un personaj cu un statut psihologic
incert, deoarece se aliază cu domnitorul dar numai de frica morții, simțind incă de la început că
locul său nu este aici. Este duplicitar, nu are scrupule și nici principii morale, singurul dezechilibru
producându­se atunci când nu înțelege de ce Lăpușneanul îl dă pe mâna mulțimii, deși el i­a fost
alături. Negruzzi transmite o morală profundă a gestului domnului Moldovei, aceea că răul nu face
alianțe și nu are gustul prieteniei sau al fidelității. Moțoc este victima propriei slăbiciuni de a se lăsa
înșelat și de a simți gustul compromisului. 
                       Secvențele epice în care se conturează imaginea celor două personaje sunt  scena
inițială, asociată expozițiunii, respectiv cea a sacrificării lui Moțoc din capitolul al treilea. Sosirea în
țară a domnului este un act de curaj și  de sfidare a puterii boierești, căci boierii sunt cei care conduc
de fapt norodul, asuprindu­l în mod crunt. Lui Lăpușneanul nu îi pasă de atitudinea agresivă a
cestora și găsește printrE ei pe cel care îi va fi alături necondiționat. În mod indirect, personajul este
definit de autoritate, adevăr și dorință de răzbunare.  De frica de a nu fi omorât, Moțoc îi face
această propunere lui Lăpușneanu de a se încrede în boieri și de a renunța la o parte din oastea sa:
Doamne!  Doamne!  zise  Moțoc,   căzînd   în   genunchi,  nu  ne   pedepsiți   pre   noi  după  fărădelegile
naostre! Adă­ți aminte că ești pămîntean, adă­ți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi!
Cruță pre biata țară. Doamne! sloboade oștile aceste de păgîni; vină numai cu cîți moldoveni ai pe
lîngă măria­ta și noi chizeșluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimei­tale; și de­ți vor
trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara în picioare, vom rădica slugile și
vecinii   noștri.   Încredi­te   în   noi!  Răspunsul   viitorului   domn   al   Moldovei   conturează   relația   de
opoziție dintre acesta și boieri, ce va caracteriza acțiunea nuvelei, mărturisind că nu se poate încrede
în boieri: Să mă­ncred în voi? zise Lăpușneanul înțelegînd planul lui. Pesemne gîndești că eu știu
zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu și
pre tine mai vîrtos? Nu știu, că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m­au biruit, m­ai
lăsat?.    Moțoc   este   lingușitor   și   fățarnic,   mizează   pe     orgoliul   domnului,   acela   de   a   fi   domn
pământean și pe caracterul creștin al poporului pe care îl conduce. Strategia sa nu funcționează,
deoarece Lăpușneanul este hotărât să ia țara. Lipsa de sensibilitate, forța interioară și scopul aproape
machiavelic de a obține cu orice preț tronul Moldovei fac din Lăpușneanu un personaj unic în
liteartura română. Rămâne elocventă intervenția sa din finalul primului capitol, ce exprimă dorința
de a conduce țara , cu sau fără voia boierilor. Indirect, ambele personaje sunt redate prin atitudine și
limbaj,  Lăpușneanul  promițându­i  lui  Moțoc  că  îl  va  ierta,  întrucât  are  nevoie  de  el:    Dar  tu,
Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vîndut pre Despot, m­ai vîndut
și pre mine, vei vinde și pre Tomșa; spune­mi, n­aș fi nătărău de frunte, cănd m­aș încrede în tine?
Eu te iert însă, c­ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela, și îți făgăduiesc că sabia mea nu
se va mînji în sîngele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi de blăstemurile
norodului.  Ultima   parte   a   replicii   viitorului   domn   anticipează   destinul   crunt   al   boierului   și
pregătește următoarea secvență epică, revelatoare pentru destinele personajelor. Moțoc se retrage în
propria   minciună   și   trădare   a   conștiinței,   acceptând   acest   destin   doar   pentru   a   supraviețui.   Se
autocaracterizează   în   monologul   interior   redat   în   stilul   indirect   liber,   conștient   de   micimea
propriului caracter:  Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna care­
l bate. El era mulțămit de făgăduința ce cîștigase; știa că Alexandru­vodă a să aibă nevoie de un
intrigant precum el.
               Capitolul al treilea oferă cititorului un spectacol al cruzimii și grotescului ce îmbracă haina
domnului Moldovei, care își sacrifică boierul ce îi fuzese apoape  în josniciile sale pentru a  își
proteja statutul. Moțoc îl ușurează de blăstemurile norodului, deoarece este cel care va plăti pentru
asuprirea oamenilor simpli și va amâna finalul domnului Moldovei. Asistând la o scenă sângeroasă,
a uciderii boierilor, un autentic punct culmninant, Lăpușneanu se confruntă cu revolta de afară a
mulțimii care nu mai poate suporta lăcomia boierilor:  Într­adevăr, ostașii nemaiîmpotrivindu­se,
norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc! Capul
lui   Moțoc   vrem!“  Judecând   rațional   și   cu   o   răceală   aproape   neomenească,   domnul   Moldovei
înțelege că sacrificiul mulțimii pentru un singur om este prea mult, așa că alege să potolească
revolta în alt mod. Străin și imun la umilința lui Moțoc care se îngrozește și simte că Lăpușneanu îl
va trăda, acesta afirmă:  Du­te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți cînd îmi
spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubește țara. Sînt bucuros că­ți răsplătește norodul pentru slujba
ce mi­ai făcut, vînzîndu­mi oastea lui Anton Sechele și mai pe urmă lăsîndu­mă si trecînd în partea
Tomșii.Moțoc simte că nu mai are scăpare și invocă ajutorul divinății dar este deja prea târziu: Oh!
nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgîndu­și barba, căci de pe vorbele tiranului înțelegea că nu
mai este scăpare pentru el. Încai lăsați­mă să mă duc să­mi pun casa la cale! fie­vă milă  de
jupîneasa și de copilașii mei! lăsați­mă să mă spoveduiesc! Intervenția naratorului clarifică în mod
direct   statutul   de   tiran   al   lui   Lăpușneanu,   a   cărui   răutatea   nu   are   limite.   Invocând   bărbăția   și
moralitatea, acesta îl indeamnă pe Moțoc să moară cu demnitate și să nu se mai plângă ca o muiere.
Boierul este caracterizat în mod direct de către Lăpușneanul care nu se sfiește să­i recunoască firea
de  trădător   și duplicitar.  Departe de  a fi el   însuși  demn  și onest,  plănuind pe  ascuns  un omor
inimaginabil   și   folosindu­se   de   ceilalți   pentru   atingerea   propriului   scop,   domnul   Moldovei   îl
sacrifică pe Moțoc pentru a da un motiv mulțimii de a­l considera incă un conducător, căci Moțoc
este un simbol al boierimii lacome și asupritoare.: — Destul! strigă Lăpușneanul, nu te mai boci ca
o muiere! fii român verde. Ce să te mai spoveduiești? Ce­i să spui duhovnicului? că ești un tîlhar și
un vînzător? Asta o știe toată Moldova. Haide! luați­l de­l dați norodului și­i spuneți că acest fel
plătește Alexandru­vodă celor ce pradă țara. 
                          Conturate ințial ca personaje antitetice, ce reprezentau tabere diferite, Moțoc și
Alexandru   Lăpușneanu   reprezintă   aceeași   tipologie   umană,   diferențiată     în   mod   substanțial   de
statutul social și de caracterul înfricoșător al domnului Moldovei, care  îl cutremură chiar și pe
Moțoc,   deși   este  învechit   în   rele.   Devenind   complici   și   lucrând   alături   spre   răzbunarea   contra
boierilor,  cei  doi  vor  reveni  la  ipostaza  inițială,  aceea  de  adversari,  atunci  când  Lăpușneanu   îl
sacrifică pe Moțoc. Dominat de inteligența și autoritatea lui Lăpușneanu, Moțoc nu realizează că el
însuși, făcând parte din aceeași clasă, va cădea pradă mâniei domnului, ceea ce pecetluiește destinul
său. Caractere diferite dar unite de forța distructivă a răului, cele două personaje  completează prin
măiestria unui autor ce îi zugrăvește din perspectivă romantică și realist, galeria unor personaje
puternice, a căror forță de expresie definește literatura pașoptistă.
             Opinia…

              VA IMBRATISEZ CU DRAG SI SPOR LA INVATAT!