AŞEZĂRILE URBANE

PROF.DR. CORNELIU IAŢU

ACEST MATERIAL ESTE UN
SUPORT DE CURS REZERVAT
STUDENŢILOR GEOGRAFI
 Formarea şi evoluţia sistemului
urban românesc
• Aproape că dintotdeauna oraşele au reprezentat cele mai spectaculoase
forme de aşezări, spectaculozitatea fiind dată de concentrările de
infrastructură, de locuinţe, de activităţi economice şi de populaţie
• Aceste concentrări au variat în timp, devenind din ce în ce mai mari şi
căpătând forme dintre cele mai diverse dar suferind şi perioade de
stagnare sau chiar de regres.
• Teritoriul actual al României s-a aflat aproape tot timpul la răscrucea
unor drumuri importante şi într-o poziţie cheie, stârnind interesul
diverselor puteri sau populaţii.
• Acest interes a fost exacerbat şi de resursele naturale bogate care se
aflau aici, ceea ce l-a făcut şi mai atractiv. Drept urmare, presiunea
politică exercitată a fost, în cele mai multe cazuri, de natură dominantă
fără a lăsa şanse prea mari de dezvoltare a reţelei de aşezări la nivelul
celor din vestul Europei, aşezări care beneficiau de mult mai multă
linişte, inclusiv economică, iar distrugerile nu erau atât de numeroase,
atât populaţia cât şi economia nefiind nevoite să o ia de fiecare dată de
la capăt cu evoluţia.
• Premisele favorabile pentru apariţia oraşelor pe teritoriul actual al
României au apărut abia în secolul al VII-lea înainte de Christos, când
pe litoralul pontic şi-au implantat coloniştii greci primele funcţii
comerciale: Histria, Tomis şi Callatis[1].
• Histria poate fi considerat cel mai vechi[2], fiind întemeiat de colonişti
greci veniţi din Milet în anul 657 î.Chr. (după istoricul Eusebius).
• Tomis a apărut în seclul VI î. Chr. Chiar dacă istoricii afirmă că Tomis a
fost mai întâi emporion ionian (factorie comercială) şi abia după aceea
au căpătat caractere şi statut de oraş, acesta poate fi asimilat ca oraş
epocii respective.
• Callatis este mai dificil de plasat în momentul întemeierii dar s-ar părea
că sfârşitul secolului al VI-lea î.Chr. corespunde cu formarea coloniei
greceşti a heracleoţilor. Colonizarea romană impune o nouă epocă de
înflorire a aşezării, dată fiind poziţia strategică a celor trei colonii elene
iar invazia popoarelor migratoare va constitui începutul unei decăderi
aproape generale pentru tot teritoriul

• [1] Aceste colonii sunt doar câteva din pleiada de colonii greceşti care au apărut pe
litoralul unor mări europene (Marea Neagră şi Marea Mediterană). Ele sunt manifestări ale
procesului de emigrare grecească, cunoscut de către istorici drept „colonizarea grecească”
şi care s-a desfăşurat între secolele VIII-VI î.Chr.
• [2] Timp de 1300 de ani, oraşul a funcţionat aproape neîntrerupt, cunoscând declinul
începând cu secolul al VII-lea d.Chr. odată cu atacurile avaro-slave.
• În România se poate pune problema diferenţierii
dintre oraş şi sat, mai ales că a fost întreţinută o
anumită ambiguitate în timpul regimului
comunist şi imediat după 1990 deoarece oraşele
apăreau după decret.
• În majoritatea ţărilor vest-europene, criteriul
numărului populaţiei unei aşezări este
determinant pentru că diferenţele edilitare între
oraş şi sat sunt aproape inexistente. În
România, situaţia este radical diferită dinacest
punct de vedere.
• Începând cu legea care promulgă PATN,
localităţile care aspiră la acest statut de oraş
trebuie să îndeplinească mai multre criterii
Nr. Indicatori minimali Municipiu Oraş
1.1. Număr de locuitori 25000 5000
1.2. Populaţia ocupată în activităţi 85 75
neagricole (% din totalul populaţiei
ocupate)
1.3. Dotarea locuinţelor cu instalaţii de 80 70
alimentare cu apă (% din totalul
locuinţelor)
1.4. Dotarea locuinţelor cu baie şi WC în 75 55
locuinţe (% din totalul locuinţelor) 75 55
1.5. Număr de paturi în spitale la 1.000 de 10 7
locuitori
1.6. Număr de medici care revin la 1.000 2.3 1.8
de locuitori
1.7. Unităţi de învăţământ postliceal liceal sau altă formă de
învăţământ secundar
1.8. Dotări culturale şi sportive săli de spectacol, eventual săli de spectacol, biblioteci
teatre, instituţii muzicale, publice, spaţii pentru activităţi
biblioteci publice, stadion, sportive
săli de sport
1.9. Locuri în hoteluri 100 50
1.10. Străzi modernizate (% din lungimea 60 50
totală a străzilor)
1.11. Străzi cu reţele de distribuţie a apei 70 60
(% din lungimea totală a străzilor)
1.12. Străzi cu conducte de canalizare (% 60 50
din lungimea totală a străzilor)
1.13. Epurarea apelor uzate staţie de epurare cu treaptă staţie de epurare cu treaptă
mecanică biologică şi mecanică
biologică
1.14. Străzi cu reţele de hidranţi exteriori 70 60
pentru stingereaincendiilor (% din
lungimea totală a străzilor)
• Fondurile SAPARD care finanţau aşezările
rurale au determinat unele oraşe mici, recent
înfiinţate să-şi pună problema revenirii la statutul
de aşezare rurală.
• Alte oraşe mici şi-au pus această problemă
datorită impozitelor mai mari pe care le plătesc
locuitorii acestora. Se mai pune şi problema
inflaţiei de municipii, după 1990 orăşele care nu
prezintă vreun profil distinct profitând de cadrul
legislativ lax şi de lobby-ul parlamentar pentru a
atinge acest nivel urban superior.
• Şi această problemă a fost reglementată de
către legea cu PATN, condiţiile pe care trebuie
să le îndeplinească un municipu fiind destul de
restrictive
 Repartiţia geografică a oraşelor
• Sunt numeroase poziţiile unor specialişti care consideră
România ca fiind subdimensionată din punctul de vedere
al numărului de oraşe.
• Numărul oraşelor nu a avut o evoluţie prea uniformă în
timp şi nici nu a crescut de o manieră explozivă deşi
documentele programatice ale fostului regim comunist îşi
făceau un titlu de glorie din a menţiona ca obiectiv
tocmai o îndesire a oraşelor şi implicit o creştere a
ponderii urbane a populaţiei României.
• Maniera planificatoare a vechiului regim s-a manifestat
mai ales la nivelul structurii oraşului decât la constituirea
unei reţele coerente de aşezări urbane, care să se facă
după toate regulile ştiinţei. Factorul subiectiv a contribuit
decisiv de cele mai multe ori, o aşezare ca Scorniceşti
primind statutul de oraş numai pentru că era locul de
naştere a fostului preşedinte Ceauşescu. Şi exemplele
sunt numeroase în acest sens.
• Repartiţia geografică a oraşelor vizează două scări: pe
orizontală şi pe verticală.
• La o suprafaţă de 238.391 kmp îi reveneau în 2007 un
număr de 321 oraşe, ceea ce este echivalent cu 1 oraş la
742,7 kmp. Din păcate pentru sistemul urban românesc,
repartiţia oraşelor nu este uniformă la nivel teritorial,
existând areale mai bine acoperite (Transilvania) şi altele
mai puţin acoperite (Moldova).
• Altitudinal, oraşele sunt răspândite de la cei doar câţiva
metri de altitudine de pe litoralul Mării Negre (Constanţa,
Eforie, Mangalia, Năvodari) la aproape 1000 de metri
altitudine în spaţiul montan (Predeal - 1040 m, Vatra
Dornei - 820 m).
• Altitudinile joase sunt mult mai favorabile pentru marile
oraşe, mari devoratoare de spaţiu dar densitatea acestora
este mai mică la 1000 kmp (1-2 oraşe). Depresiunile
montane, având în vedere mărimea mai mică a oraşelor,
au o densitate mai mare (5-7 în depresiunile Beiuşului,
Petroşanilor etc.).
• I. Şandru (1978) distinge mai multe grupări de
oraşe raportate la spaţiul montan :
• - gruparea pericarpatică externă (între Rădăuţi şi
Drobeta-Turnu Severin pe de o parte şi între
Moldova Nouă până la Satu Mare, pe de altă parte)
• - gruparea pericarpatică internă la contactul
dintre Depresiunea colinară a Transilvaniei cu zona
montană (aliniamentele Alba Iulia - Cluj-Napoca et
Sibiu - Făgăraş - Târgu Mureş -Dej)
• - gruparea trecătorilor transcarpatice (Vatra
Dornei - Câmpulung Moldovenesc - Gura
Humorului; Săcele - Predeal - Azuga - Buşteni -
Sinaia - Câmpina - Băicoi; Orăştie - Cugir - Simeria
- Deva - Lipova).
 Originea oraşelor şi formarea
reţelei urbane
• Apariţia oraşelor este strâns legată de
dezvoltarea activităţilor economice, cele
comerciale având chiar rol determinant într-o
primă fază.
• Victor Tufescu (1974) caută să iasă din cadrul
strict economic, generator de oraşe şi evidenţiază
faptul că oraşele se disting mai ales prin funcţiile
culturală, administrativă, educativă, de sănătate.
• Au existat şi alţi factori favorizanţi care au
contribuit în funcţie de etapele istorice la apariţia
şi dezvoltarea oraşelor: poziţia favorabilă,
importanţa administrativă, concentrarea
activităţilor economice.
• Oraşele au precedat constituirea statelor
feudale româneşi, organizarea lor
polarizantă, reţeaua lor contribuind
determinant alături de alţi factori la
structrarea politică a acestor state.
• De altfel, oraşele au fost motoarele
economice ale acestor state feudale chiar
dacă influenţa teritorială a acestora nu era
atât de evidentă ca în ziua de astăzi având
în vedere vitezele diferite de parcurgere a
distanţelor.
 Generaţiile istorice ale aşezărilor
urbane
• 1.Coloniile greceşti de la ţărmul Pontului Euxin
• Dintre cele trei colonii, Histria a avut rolul dominant, ea
fiid şi prima apărută. Vestigiile care s-au păstrat până
astăzi arată faptul că aceste oraşe au fost construite
prin respectarea principiilor de bază ale urbanismului
din Grecia antică (trama rectangulară a străzilor).
• Faptul că aceste colonii erau dependente de
transportul pe apă şi că erau totdeauna amplasate pe
ţărmul unor mări relevă rolul important pe care grecii îl
acordau poziţiei geografice, aceasta fiind dependentă
de transporturile cele mai ieftine, facile şi sigure
• Strategia acestora era foarte bună pentru că aceste
colonii asigurau un fel de interfaţă comercială cu
restul teritoriului, prin intermediul lor desfăşurându-se
o activitate comercială intensă cu populaţia autohtonă.
 Aşezările urbane dacice
• Aceste aşezări constituie din punct de vedere istoric cele mai
vechi formaţiuni autohtone de tip urban. Localităţile de tip
oppidum[1] sunt atestate de prin secolul al II-lea d.Chr. atât în
Europa vestică cât şi în Europa estică.
• Faptul că Ptolemeu figurează pe harta lumii concepută de el 44
de astfel de formaţiuni urbane asimilate statutului de polis grecesc
este destul de relevant pentru rolul jucat de acestea la nivel
teritorial şi economic.
• Davele dacice s-au remarcat pentru perioada secolelor IV î.Chr. şi
II d.Chr. ca aşezări cu densitate destul de mare, case în care
lemnul constituia principalul material de construcţie, acoperişul
fiind din ţigle. Protecţia acestor aşezări era diversă, ele fiind
înconjurate de ziduri de piatră sau de valuri şi pământ şi palisade
(V.Tufescu, 1974).
• Poziţia geografică a acestora era şi ea oarecum privilegiată, fiind
în mare legată tot de hidrografie (confluenţe hidrografice, vaduri)
dar şi de accesibilitate în zona montană (trecători).
•
[1] Localnicii le numeau dave. La nivel european se vorbeşte chiar de o civilizaţie
de acest tip. Oppida sunt considerate primele oraşe ale Europei barbare sau
« centre proto-urbane ».
• Dave importante au fost descoperite în urma cercetărilor
arheologice pe tt cuprinsul teritoriului actual al României:
Petrodava (Bâtca Doamnei -Piatra Neamţ), Tamasidava
(Răcătău de Jos - Bacău), Piroboridava (Poiana Nicoreşti -
Galaţi), Utidava (Tiseşti - bazinul Trotuşului), Zargidava
(Bradu - Bacău) în Moldova; Ramidava (Drajna de Sus pe
valea Buzăului), Zusidava (Suteşti – pe valea Buzăului
inferior), Netindava (lângă Slobozia), Argedava (Popeşti,
pe valea Argeşului), Buridava (lângă Ocniţa pe valea
Oltului), Rusidava (Drăgăşani, pe valea Oltului), Acidava
(Enoseşti, pe valea Oltului), Sucidava (Celei, un cartier al
oraşului Corabia) în Valahia; Capidava (la sud de
Hârşova), Sacidava (Sucidava, com Topalu, Constanta) în
Dobrogea; Sangidava (în regiunea Topliţa pe cursul
superior al Mureşului), Marcodava (Uioara pe râul Mureş,
la nord-est de Apullum), Singidava (Deva sau Cugir),
Sacidava (Miercurea Sibiului), Camidava (Râşnov),
Porolissum (Moigrad), Dacidava (Carei sau Şimleul
Silvaniei), Ziridava (Pecica pe râul Mureş lângă Cenad),
Arcidava (Vărădia, în Banat) în Transilvania
 Aşezările urbane din perioada
romană
• Colonizarea romană are acţiuni faste asupra dezvoltării reţelei
urbane a Daciei, o serie de aşezări noi apărând sau
divsersificându-şi funcţiile: Ulpia Traiana Sarmizegetusa (funcţii
politice, culturale), Napoca (funcţii economice), Drobeta (funcţii
comerciale şi de apărare), Apulum (funcţii politice, reşedinţa
legiunii a XIII-a Gemina), Ampelum (funcţii administrative legate
de exploatarea minelor de aur din zonă) etc.
• Transformările administrative succesive din Dacia romană (106-
271) vor marca evoluţia reţelei urbane, punându-şi amprenta prin
spiritul roman de organizare. În anul 124 ia fiinţă Dacia
Porolisensis cu capitala la Napoca (regiunea situată la nord de
Arieş şi bazinul Mureşului superior) prin separarea de Dacia
superior. Dacia inferior se va uni cu Dacia superior, capitala fiind
la Apulum, de unde şi noul nume al provinciei dacia Apulensis. În
anul 169, vestul Banatului se va separa şi împreună cu Oltenia şi
Muntenia va lua numele de Dacia Malvensis, capitala fiind la
Malva. Capitala provinciei imperiale era la Ulpia Traiana.
• Populaţia era grupată de către administraţia romană ân
circumscripţii urbane. Ca nivel ierarhic, urmau oraşele şi
satele, care aveau un nivel inferior. Oraşele aveau totuşi un
statut special: municipium şi colonia. Municipium aveau rang
inferior coloniilor, acestea din urmă fiind organizate după
modelul Romei. Din ultima categorie făceau parte: Apulum
(Alba Iulia), Drobeta (Turnu Severin), Napoca (Cluj-Napoca),
Potaissa (Turda), Romula (Reşca pe râul Olt).
• Oraşele de pe ţărmul Mării Negre s-au diferenţiat de restul
localităţilor prin importanţa acordată acestora. Fazele
succesive de organizare romană le transformă, ele evoluând
de la statutul de oraşe cetăţi avut înainte de colonizarea
romană la acela de oraşe controlate de un curator civitatis în
perioada romană. Cele trei foste colonii greceşti împreună cu
alte două din Bulgaria de astăzi (Dionysopolis şi Odessos)
formau un pentapolis[1] cu capitala la Tomis, care se va
transforma ulterior în hexapolis.
•
[1] Formă de organizare mai degrabă economică, culturală şi
religioasă decât administrativă.
• După retragerea romană (271 d.Chr.), oraşele intră într-o
fază de decădere, cauzele principale fiind de ordin
economic, politic şi militar. Multe din funcţiile economice
ale oraşelor răspundeau la nişte necesităţi ale Imperiului,
astfel încât în momentul retragerii romane, oraşele cu
aceste funcţii au avut de suferit: Apullum era specializat
în ţesături de lână, Ampelum în fabricarea bijuteriilor din
aur, Romula în gravarea pietrelor, Sucidava în
metalurgia plumbului. În aceste condiţii şi stabilitatea
reţelei de oraşeva avea de suferit.
• Reţeua de oraşe se păstrează majoritar dar din punct de
vedere economic şi chiar demografic vor înregistra un
recul. Oraşele din Dobrogea, Valea Dunării şi centrul
Daciei îşi menţin activităţile economice la un nivel
scăzut, întreţinând totuşi relaţii economice cu spaţiile
vecine.
 Oraşele perioadei feudale
• La începutul perioadei feudale, oraşul trece printr-o
etapă ambiguă în care nici nu se dezvoltă determinant
iar agricultura este tot mai puţin creatore de dependenţă
economică. Paradoxal, funcţia comercială îşi pierde din
atu-uri însă capătă importanţă funcţia de apărare, asta şi
în contextul destul de complicat şi al ameninţărilor
potenţiale venite din diverse direcţii. Tocmai siturile de
apărare conferă o a numită stabilitate oraşului medieval.
Evul Mediu se consolidează în timp şi oraşul capătă o
diversificare funcţională de care avea nevoie pentru a
progresa. Evoluţii pozitive cunoaşte şi demografia, care
creează o presiune asupra „cadrului” strâmt al oraşului
de apărare şi va determina o „revărsare” în afara
fortificaţiilor. Rolul de apărare al acestora va fi păstrat în
caz de pericol.
• Condiţiile istorice şi geografice au jucat prin intermediul
diverselor influenţe un rol mai mult sau mai puţin important
în evoluţia oraşelor medievale (decadenţă, înflorire,
stagnare). Sunt câteva oraşe, importante în epocile de
dinaintea Evului Mediu dar care şi-au pierdut atu-urile de
poziţie sau rolul lor administrativ-teritorial şi care într-un nou
context medieval cu glisarea unor centri de putere, cu
ameninţări externe, cu o economie ce se dezvoltă pe alte
coordonate nu vor reuşi să-şi păstreze statutul privilegiat de
oraş: Axiopolis (lângă Cernavodă), Capidava (castru
roman pe teritoriul actual al satului Capidava, situat la 20 de
km sud de Cernavodă), Halmyris (Dunavăţu de Jos- Razim),
Beroe (teritoriul satului Piatra-Frecăţei la nord de Hârşova),
Troesmis (punctual Igliţa pe teritoriul comunei Turcoaia-
Tulcea), Histria, Sucidava (cartierul Celei din vatra oraşului
Corabia-Olt, prima biserică creştină de la nord de Dunăre),
Salsovia (Mahmudia, fortăreaţă romano-bizantină), Romula
(Reşca-Olt), Sarmizegethusa Regia (Grădiştea Muncelului),
Ulpia Traiana Sarmizegethusa, Porolissum (Moigrad-Sălaj),
Piroboridava (Ptolemeu o plasează pe Siret, actualul sat
Poiana din comuna Nicoreşti-Galaţi).
• Alte oraşe ca: Arrubium (Măcin), Noviodunum (Isaccea),
Aegyssus (Tulcea), Tomis (Constanţa), Carsium
(Hârşova), Callatis (Mangalia), Turris (Turnu Magurele),
Dierna (Orşova), Aqvae (Călan), Potaissa (Turda),
Napoca (Cluj), Apullum (Alba Iulia) s-au refăcut şi şi-au
reluat ascensiunea urbană după ce în epoca anterioară
cunoscuseră declinul.
• Menţiunile documentare, printre cele mai bogate din
pucnt de vedere istoric sunt variate, Transilvania
beneficiind de cronicele ungureşti iar Moldova şi Valahia
de cele ruseşti.
• Oraşele din Transilvania (Şt.Pascu, ????) s-au dezvoltat
ca oraşe libere şi numai un mic număr pe proprietăţile
feudale. Două ctegorii de oraşe erau prezente : civitates
(Turda, Alba Iulia, Cluj-Napoca) şi oppida (târg). Unul
fintre factorii cei mai puternici de distrugere şi frânare a
dezvoltării oraşelor a fost invazia mongolilor din 1241,
când sunt distruse oraşele Rodna, Turda, Oradea, Sibiu,
Alba Iulia, Cluj. Fortificaţiile unor oraşe din această
epocă joacă un dublu rol : de protecţie şi apărare dar şi
de limitare a creşterii oraşelor
• Oraşele atestate prin documente istorice în secolul al XII-lea
sunt: Arad, Sibiu, Turda, Cluj, Alba Iulia, Oradea. În secolul
al XIII-lea, sunt atestate: Rodna, Cisnădie, Timişoara, Satu
Mare, Marghita, Zalău, Orăştie, Reghin, Sebeş (statut de
oraş la ijlocul secolului al XIV-lea), Şimleul Silvaniei, Bistriţa,
Deva, Hunedoara, Braşov, Mediaş, Beiuş, Blaj, Abrud,
Sighişoara (oraş în 1407), Caransebeş, Aiud, Făgăraş.
Valea Dunării a avut arecum un statut aparte prin renaşterea
Bizanţului şi activităţile comerciale intense ale genovezilor şi
veneţienilor, câteva localităţi profitând din plin : Vicina
(poziţionată de unii istorici pe teritoriul actual al Măcinului, de
alţii pe Păcuiul lui Soare etc.), Mangalia (Pangalia),
Constanţa (Constanza), Dinogeţia (judeţul Tulcea),
Licostomo (în traducere « două guri de lup », în apropiere de
Vâlcov şi Periprava), Chilia Veche, Păcuiul lui Soare (cetate
dezvoltată pe insula cu acelaşi nume şi situată la 6 km de
Dervent).
• În secolul al XIV-lea sunt menţionate alte oraşe: Lipova,
Haţeg, Carei, Baia Mare, Baia Sprie, Râşnov, Huedin,
Salonta, Gheorghieni, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu
Mureş, Lugoj, Sighetul Marmaţiei, Dumbrăveni.
• În Moldova şi Ţara Românească secolului al XIV-lea,
oraşele au apărut pe lângă centrele fortificate feudale,
majoritatea având ca nuclee de dezvoltare „târguşoarele
de vale” (Curtea de Argeş, Buzău, Tg Jiu, Tg Gilort, Tg
Trotuş, Bârlad, Râmnicu Sărat, Siret, Suceava, Vaslui,
Hârlau (vechiul Târgu Bahlui), Civitas Milcoviae, Baia
(vechiul Târgu Moldovei). În afara de acestea, în acests
ecol mai sunt menţionate : Iaşi, Roman, Tg Neamţ, Piatra
Neamţ en Moldavie şi Câmpulung Muscel, Brăila, Buzău,
Giurgiu, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgovişte.
• Secolul al XV-lea este deja mult mai bogat în atestări
documentare: Bacău, Dorohoi, Tecuci, Vaslui, Adjudul
vechi, Botoşani, Târgu Frumos, Galaţi, Huşi, Tg. Trotuş,
Cotnari, Fălciu, Ştefăneşti în Moldova; Bucureşti, Calafat,
Ocnele Mari, Tg Jiu, Târgşor (dispărut actualmente),
Gherghiţa, Târgu de Floci (dispărut actualmente) în Ţara
Românească; Tg Secuiesc în Transilvania.
• În secolul al XVI-lea, oraşele atestate sunt: Focşani,
Caracal, Câmpina, Craiova, Olteniţa, Ploieşti, Roşiorii de
Vede, Urziceni, Târgu Ocna, Slobozia.
• Diferenţele de generaţii urbane şi de dezvoltare urbană între oraşele de pe
teritoriul actual al României şi faţă de cele din Europa vestică sunt explicate
prin migraţia popoarelor (secolele III-XIII), poziţia geografică şi geopolitică
favorabilă sau defavorabilă. Transilvania se distinge de celelalte provincii
româneşti tocmai prin prisma condiţiilor istorice diferite. Pentru această
perioadă sunt făcute şi estimări pentru numărul populaţiei unor oraşe:
Braşov - 6000 locuitori (jumătatea secolului al XV-lea), Cluj - 4500-5000
locuitori, Sibiu - 4500 locuitori, Bistriţa - 3500 locuitori.
• Din aceeaşi perioadă datează următoarel oraşe din Moldova: Bacău,
Roman, Tg. Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bîrlad, Tecuci, Dorohoi. În Ţara
Românească sunt atestate : Brăila, Giurgiu, Slatina, Piteşti, Tîrgovişte,
Curtea de Argeş etc.
• În secolul al XVI-lea, populaţia Braşovului era de 8-9.000 locuitori, Cluj şi
Sibiu aveau 6000 locuitori, Bistriţa 4000 locuitori şi Sighişoara 2500
locuitori.
• În prima parte a secolului al XVI-lea, aspectul oraşelor continuă să fie
semirural, agricultura constituie încă o ocupaţie importantă, majoritatea
populaţiei fiind angrenată în această activitate. Comerţul şi manufacturile
câştigă tot mai mult teren. A doua jumătate a secolului al XVI-lea este mai
puţin favorabilă pentru dezvoltarea oraşelor din Moldova şi Ţara
Românească din cauza instalării monopolului economic turc (Slatina, Tg.
Frumos, Craiova, Adjud, Dorohoi).
• În secolul al XVII-lea apar noi oraşe ca urmare a deschiderii unor exploatări
miniere, poziţiei geografice la intersecţiile importante de drumuri şi
dezvoltării activităţilor meşteşugăreşti.
• Localităţile urbane ale acestei perioade aveau între 200-500 de case, o populaţie
cuprinsă între 1000-25000 locuitori (Suceava - 23000 locuitori, Târgovişte - 20000
locuitori, Galaţi - 15000 locuitori, Bucureşti - 12000 de case, Iaşi - 9600 de case).
• O statistică oficială din 1831 dădea pentru Bucuresti - 65000 locuitori. La acelaşi
recensământ, Moldova avea 1250000 locuitori iar Ţara Românească 2032000
locuitori. În Moldova, numărul de oraşe şi târguşoare era la 1831 de 34 iar în Ţara
Românească de 69. Bucureşti şi Iaşi aveau rolul esenţial în cele două provincii ca
poli de atracţie. Construcţiile edilitare începute în prima păarte a secolului al XIX-
lea (canalizări, pavări de străzi, construcţie de poduri etc.) încadrează deja
oraşele în curentul european.
• Capitalsimul prin dezvoltarea industriei şi a comerţului, a acumulărilor de capital
determină şi o contralizare a puterii administrative şi o glisare a funcţiilor urbane
(apariţia universităţilor, a teatrelor etc.). Funcţiile de apărare şi religioasă sunt în
regres după ce în Evul Mediu au atins apogeul, în schimb se profilează noi funcţii
cumar fi cea turistică.
• Recensământul din 1859-1860 dădea pentru Moldova 90 oraşe şi târguri (32
depăşeau 1000 locuitori). Ţara Românească avea 39 oraşe şi târguri (35
depăşeau 1000 locuitori). Oraşele cu peste 5000 locuitori din cele trei provincii
erau în număr de 30 iar 13 oraşe aveau o populaţie de peste 10.000 locuitori
(Bucarest – 122.000 locuitori, Iaşi – 66.000 locuitori, Botoşani – 27.000 locuitori,
Ploieşti – 26.000 locuitori, Galaţi – 21.000 locuitori, Brăila – 16.000 locuitori,
Giurgiu – 10.000 locuitori).
• Populaţia oraşului Bucureşti creşte între 1865 şi 1878 cu 36.000 locuitori. Oraşele
principale : Bucarest, Galaţi, Brăila devin atractive pentru forţa de muncă.
Transilvania secolului al XIX-lea cunoaşte cea mai mare creştere a lucrătorilor în
domeniile industriei şi comerţului, în aces sens remarcându-se oraşele Reşiţa,
Oraviţa, Anina, Petroşani, Brad, Baia Mare, Braşov, Sibiu, Oradea, Cluj, Satu
Mare. Aproape 110.000 persoane făceau parte în 1867 din clasa muncitoare.