Sunteți pe pagina 1din 10

SUBIECTE DIAGNOSTICARE

Randul I
1) Parametrii de stare si diagnosticare a distributiei
2) Diagrama si functionarea termostatului
3) Pneumometrul (schema)
4) Proprietatile param. de diagnosticare.

Randul II
1) Valorile parametrilor de diagnosticare
2) Diagnosticarea lichidului de racire
3) Schema si functionarea aparatului de masura cu raze infrarosii.

Nr.1
1) Diagnosticarea sistemului la MAS.
2) Determinarea consumului de combustibil pe stand.
3) Diagnosticarea termostatului
4) Diagnosticarea ambreiajului

Nr.2
1) Diagnosticarea sistemului la MAC
2) Verif. calitatii uleiului din motor
3) Echilibrarea rotilor
4) Diagnosticarea farurilor

Nr.3
1) Diagnosticarea pneurilor
2) Determinarea deceleratiei autovehiculului
3) Analiza de gaze cu infrarosii
4) Determinarea calitatii lichidului de frana.
Parametrii de stare si diagnosticare a distributiei.
Parametrii de stare:
1.jocul termic;
2.etanşeitatea supapelor;
3.uzura camelor;
4.uzura mecanismului de antrenare a arborelui de distribuţie.
Parametrii de diagnosticare:
1.jocul termic;
2.etanşeitatea supapelor;
3.fazele de distribuţie;
4.zgomote.

Diagrama si functionarea termostatului


Termostatul trebuie să asigure reglarea automată a temperaturii lichidului de răcire şi să
accelereze încălzirea motorului după pornire.
Testarea funcţională a termostatului urmăreşte temperatura la care sunt activate
supapele, diagrama de ridicare a supapei principale în funcţie de temperatură, înălţimea de
ridicare a supapei. La un termostat în stare tehnică bună, supapa trebuie să se ridice la 70 C,
iar la 85 C supapa trebuie să fie complet deschisă. Înălţimea de deschidere a supapei va trebui
să fie între 8 –9 mm.

Pneumometrul
(schema)
Proprietatile param. de diagnosticare
1.univocitatea;
2.sensibilitatea;
3.informativitatea;
4.repetabilitatea (stabilitatea);
5.economicitatea .

Valorile parametrilor de diagnosticare


Starea tehnică a automobilului se poate aprecia după valorile parametrilor săi de stare.
Aceştia suferă modificări permanente continue sau discrete.
Variaţiile continue sunt determinate de: uzura normală, de îmbătrânirea materialelor,
coroziune etc. şi urmează o evoluţie corespunzătoare modului propriu de desfăşurare a acestor
procese, aşa cum se exemplifică în figura alăturată. Folosind metode statistice, teoria fiabilităţii
încadrează modificarea parametrilor de stare, în legi probabilistice.
Variaţiile discreteale parametrilor de stare ai vehiculelor sunt prilejuite fie de acţiunea
distructivă a unor condiţii de exploatare în afara limitelor normale (şocuri, izbiri), fie de
existenţa unor defecte de fabricaţie. Căderile provocate de aceste cauze nu respectă o lege
anumită şi de aceea evoluţia lor nu poate fi modelată matematic, motiv pentru care ies de sub
incidenţa preocupărilor diagnosticării.

Diagnosticarea lichidului de racier


Lichidele antigel sunt soluţii apoase de alcooli mono sau polivalenţi şi compuşi ai
acestora.
Aceste lichide trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
•să aibă temperaturi de congelare inferioare celor de exploatare a automobilelor (-40 C),
•temperaturile de fierbere să fie cât mai ridicate,
•o bună capacitate de transmitere a căldurii,
•să aibă stabilitate fizică şi chimică,
•vâscozitatea să fie constantă într-un domeniu larg de temperaturi,
•să nu corodeze suprafeţele metalice.
Lichidul antigel se utilizează diluat cu apă dedurizată sau apă distilată, în următoarele
diluţii:
1 vol. produs concentrat (glicol) + 1 vol. apă –punct de congelare 234 k (-39 C),
2 vol. produs concentrat + 3 vol. apă –punct de congelare 246 K (-27 C).
Lichidul diluat în proporţie 1:1 are densitatea relativă 1,07 –1,08, punctul de fierbere
375 K (102 C).
În timpul funcţionării, lichidul de răcire antigel îşi măreşte volumul prin încălzire până la
un maxim normal, volumul de expansiune fiind 4 –7 % din volumul total al sistemului de răcire.
Proprietatea lichidului antigel de a se prezenta sub formă afânată la congelare, face ca în cazul
exploatării în condiţii cu temperaturi inferioare celei de 234 K (-39 C), blocul motor şi
radiatorul să nu sufere deteriorări.
Calitatea lichidului antigel din punct de vedere al conţinutului procentual de etilenglicol
şi respectiv a temperaturii de îngheţ se determină cu hidrometrul, refractometrul sau
termodensimetrul.

Schema si functionarea aparatului de masura cu raze infrarosii


Dacă la început aria de
măsurători era conturată cu
cablaj electric, acestea au fost
înlocuite de sistemele de
măsurare cu raze infraroşii sau
unde radio. Sunt mai
costisitoare, dar fără uzură,
simple şi sigure în manevrare şi
în plus mult mai exacte.
Sistemele sunt prevăzute în
acest scop cu dispozitive
speciale de comunicare iar
transmiterea datelor între
înregistratoare şi de aici la
unitatea centrală se face prin
raze infraroşii sau unde radio.

Diagnosticarea sistemului MAS


Starea tehnică a instalaţiei de alimentare, la motoarele cu aprindere prin scânteie se apreciază
prin diagnosticarea pe baza concentraţiei de CO, CO2 din gazele de evacuare, care depinde în
cea mai mare măsură de calitatea amestecului şi arderii. Dozajul (d) al amestecului aer-
combustibil depinde de starea funcţională a instalaţiei de alimentare:
Analizoare cu absorbţie cu radiaţii infraroşii
Aceste analizoare se bazează pe principiul absorbţiei selective a energiei radiante în infraroşu
de către gazele poliatomice cu structuri eterogene, în funcţie de lungimea de undă specifică
radiaţiilor din acest spectru, în limitele domeniului cuprins între 2 –15 μm.

Schema unui astfel de analizor se compune din două surse (8) de radiaţii de la care lumina este
transmisă prin filtre care permit trecerea radiaţiilor cu lungime de undă cuprinsă în domeniul 2
–15μm. Cele două surse sunt identice din punct de vedere al puterii emisiei luminoase.
Radiaţiile sunt transmise către două tuburi 5 şi 6 închise la capete cu pereţi transparenţi. Tubul
6 conţine un gaz care nu absoarbe radiaţiile infraroşii, iar tubul 5 este conectat la circuitul de
gaze de evacuare care sunt supuse analizei.
Circuitul gazelor de evacuare începe de la sonda 1 de prelevare din toba de eşapament,
continuând cu separatorul de apă 2, filtrul 3 şi pompa 4 care asigură un debit constant de gaze
prin tubul de măsurare 5.

Diagnosticerea după gradul de poluare al motoarelor cu aprindere prin scânteie


Diagnosticareape baza densităţii substanţelor poluante din gazele de evacare, vizează în
principal testarea motoarelor în raport cu normele de poluare în vigoare şi în subsidiar starea
tehnică a instalaţiei de alimentare, existând o intercondiţionare între concentraţiile unor noxe
din gazele de evacuare (CO, HC) şi funcţionarea în limite normale ale componentelor instalaţiei
de alimentare.
Valorile limităale parametrilor de diagnosticare (concentraţia noxelor în gazele de evacuare)
sunt date de normele de protecţie a mediului stabilite de fiecare ţară sau de către comunităţile
de state.
Pentru evaluarea nivelului de poluare se utilizează două metode:
•prin probe pe standuri;
•prin diagnosticare curentă.

Determinarea consumului de combustibil pe stand.


Debitmetrulvolumic(pe stand): Înainte de începerea măsurătorilor propriu-zise, supapa
electromagnetică 6 este închisă iar 3 este deschisă, ceea ce permite pompei 2 să alimenteze
motorul 5 din rezervorul 1. La începerea măsurătorii se închide supapa 3 şi se deschide 6, ceea
ce facilitează alimentarea motorului din vasul 4 tarat în cm3.

În momentul în care plutitorul 7 ajunge în


dreptul reperului zero (primul de sus pe scala
de măsură) contactele 8 decuplează pompa 9
şi cuplează dispozitivul de înregistrare a
distanţei parcurse cu care este echipat
standul. După 100 m de rulare pe stand,
acelaşi dispozitiv repune supapele 3 şi 6 în
poziţia iniţială. Pe scala recipientului 4 se
citeşte nivelul la care a ajuns combustibilul şi
deoarece scala este gradată în cm3iar
distanţa parcursă a fost 100 m, indicaţia
aparatului este de fapt consumul în l/100 km.
Diagnosticarea termostatului
Testarea funcţională a termostatului urmăreşte temperatura la care sunt activate supapele,
diagrama de ridicare a supapei principale 2 în funcţie de temperatură, înălţimea de ridicare a
supapei. Pentru aceasta se utilizează un dispozitiv ca in figura următoare.
În recipientul 2 se introduce pe un suport termostatul 3. Apa din
recipient este încălzită cu o rezistenţă electrică. Termometrul 4 şi pârghia
5 permit măsurarea temperaturii şi înălţimea de ridicare a supapei
termostatului. La un termostat în stare tehnică bună, supapa trebuie să
se ridice la 70 C, iar la 85 C supapa trebuie să fie complet deschisă.
Înălţimea de deschidere a supapei va trebui să fie între 8 –9 mm.
La foarte multe construcţii de termostat se utilizează o pastă solidă în loc
de burduful cu lichid, aceste tipuri având o fiabilitate ridicată. Pasta
activă este un amestec de cerezină (ceară petrolieră) cu pulbere de
cupru, care-şi măreşte volumul prin încălzire, atingând maximul la
temperaturi de 75 –83 C .

Diagnosticarea ambreiajului
Parametrii de diagnosticare utilizaţi la determinarea stării tehnice a ambreiajului sunt:
cursa liberă a pedalei de ambreiaj;
patinarea ambreiajului;
decuplarea totală a ambreiajului.

Cursa liberă a pedalei ambreiajului


Pentru cuplarea corectă, decuplarea totală a ambreiajului şi uzuri cât mai reduse este nevoie ca
pedala de ambreiaj să aibă o cursă liberă. Mărimea cursei libere a pedalei de ambreiaj, în cazul
ambreiajelor monodisc, este de 20… 50 mm. Astfel se asigură un joc între rulmentul de
presiune şi pârghiile de debreiere de 1… 3 mm.
Patinarea ambreiajului
Un ambreiaj în stare tehnică bună trebuie să fie capabil să transmită un cuplu mai mare de 1,1…
1,8 ori decât cuplul maxim dezvoltat de motor.
Determinarea patinării ambreiajului se poate face pe standsau în parcurs.
Decuplarea totală
Diagnosticarea se realizează în parcurs prin schimbarea treptelor de viteză. Dacă decuplarea
este totală schimbarea treptelor se poate realiza uşor şi fără zgomote.
Diagnosticarea sistemului la MAC
Opacitatea gazelor de evacuare (concentraţia de fum) este parametrul de diagnosticare care stă
la baza acestei forme de diagnosticare
Opacimetre care funcţionează pe principiul filtrării (nu se mai utilizează)
Opacimetre care funcţioneză pe principiul absorbţiei
Opacimetru de absorbţie de înaltă sensibilitate

Diagnosticarea de profunzime:
Testarea pompei de combustibil
Testarea injectoarelor
Verificarea presiunii de injecţie
Verificarea etanşeităţii injectorului
Verificarea calităţii pulverizării

Verif. calitatii uleiului din motor


Ca metodă de determinare a stadiului de degradare a uleiului la un moment dat, se poate
recurge la analizarea “petei de ulei”, ca o metodă operativă şi eficace şi pentru aprecierea
momentului favorabil de înlocuire a uleiului.
Acest procedeu se bazează pe aspectul oferit de o picătura din uleiul extras din baia de ulei a
motorului, care este lăsată pe o hârtie de filtru timp de 4 ore. După acest interval de timp
picătura difuzează prin porii hârtiei şi formează o pată circulară cu patru zone concentric

Zona centrală –1 –caracterizează starea de uzură a uleiului prin


gradul său de opacitate şi contaminare cu particule carbonoase. Zona
centrală este înconjurată de o aureolă, care dacă are
oformăzimţatăindică prezenţa apei în ulei. Coroana circulară
intermediară 3 –numită şi zonă de difuzie, caracterizează capacitatea
dispersantă a uleiului şi a cărei lipsă indică un proces de blocare a
suspensiei, adică un pericol de ancrasare a motorului. Coroana
exterioară –4 –este formată dintr-o zonă translucidă, conţinând ulei debarasat de particule
carbonoase şi a cărei nuanţă poate constitui o indicaţie a gradului de oxidare a uleiului.
Marginea zimţată (contur dublat) a zonei 4 indică prezenţa combustbiluluiîn ulei

Echilibrarea rotilor
Dezechilibarea roţilor poate proven datorită procesului de fabricaţie(neomogenitatea
repartizării materialului pneului,abaterile dimensionale,etc.)şi ale condiţiilor de
exploatare(uzurile neuniforme ale pneurilor,intervenţiile de mentenanţă asupra
pneului,recondiţionarea jantelor,etc.).Dezechilibrarea roţilor are ca efect,în procesul de
explotare a automobilelor,înrăutăţirea stabilităţii la rulare ca urmare a oscilaţiilor roţilor de
direcţie în plan vertical sau orizontal în jurul axei pivoţilor(mişcarea„shimmy”),periclitarea
securităţii circulaţiei,deteriorarea rulmenţilor,amortizoarelor şi mecanismului de direcţie.La
anumite viteze de deplasare,automobilul prezintă vibraţii periculoase,scăzând eficienţa frânării
ca urmarea slăbirii contactului pneului cu calea.

Diagnosticarea farurilor
Aparat de control al farurilor(regloscop)prevăzut cu nivelă.

Diagnosticarea pneurilor
Diagnosticarea gradului de uzură a pneului
Se apreciază pe baza adâncimii profilului de aderenţă şi a abaterilor de la forma geometrică
normal
Determinarea presiunii în pneuri şi gradul de încălzire
Utilizarea unor presiuni de regim necorespunzătoare la pneurile automobilelor, indiferent de
categoria acestora, determină reduceri importante ale duratei de exploatare şi creşteri ale
consumului de combustibil.
Pentru măsurarea presiunii se utilizează manometre speciale portabile sau fixe.
Diagnosticarea termicăa pneurilor folosind ca parametru temperatura, se bazează pe
observaţia că în aceleaşi condiţii de rulaj şi stare atmosferică, temperatura unei anvelope cu un
grad avansat de uzură creşte mai mult decât în cazul unui pneu cu stare tehnică bună.

Determinarea deceleratiei autovehiculului


Se măsoară prin probe de drum, utilizând decelerometre sau decelerografe, prin frânare până
la oprire, de la vitezele prevăzute în normative, corespunzătoare fiecărui tip de automobil.

Decelerometrele utilizate sunt hidraulice, mecanice cu mase inerţiale sau electronice.


Decelerometrul hidraulicse bazează pe mişcarea lichidului cu densitate ridicată (mercur) sub
acţiunea forţei de inerţie care apare la frânare.

Decelerometrul mecaniccu masă inerţială are o precizie de măsurare superioară


decelerometrelor hidraulice.

Decelerometrele electroniceau ca element principal un tub electronic de construcţie special

Decelerografelesunt aparate mai complexe, care permit înregistrarea variaţiei în timp a unei
decelerări complete şi a forţei de apăsare pe pedala de frână.

Determinarea calitatii lichidului de frana.


Schimbarea stării tehnice a lichidului de frână se datorează caracteristicilor acestuia, factorilor
de mediu şi de exploatare.

Parametrii de stare sunt:

6.1. Capacitatea anticorozivă;

6.2. Cantitatea de apă absorbită de lichid.

Capacitatea anticorozivă

Lichidul de frână, este cel mai neglijat fluid din întreg autovehiculul. Unii posesori de vehicule
precum şi unii mecanici cred că nu trebuie schimbat niciodată. În realitate lucrurile stau cu totul
altfel: lichidul de frână îmbătrâneşte

Cantitatea de apă absorbită

După cum se ştie lichidul de frână este higroscopic (absoarbe apa chiar sub formă de vapori).
Această proprietate face ca, atunci când intră în contact cu aerul, lichidul să preia umiditate din
aer.