UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

Facultatea de Istorie și Filosofie

Managementul securității în societatea contemporană

Analiza de intelligence. Provocări și limite

Lucrare realizată de Bucilă ANAMARIA

 În redactarea acestei lucrări am încercat să transpun în linii mari complexul de analiză de
intelligence, dar de asemenea și definirea unui nou cadru mai comprehensiv pentru studiile de
securitate. Orice demers de sinteză asupra unei teme atât de vaste precum analiza de întelligence
conține riscul parțialității. În lucrarea de față sunt prezentate cele mai importante teorii şi
concepte utlizate în studiile de intelligence din spaţiul euro-atlantic. Abordarea sa este
multidisciplinară, împrumutând din domeniul mai larg al studiilor de securitate, al
managementului organizaţional, al sociologiei şi psihologiei.

Analiza de intelligence reprezintă un proces de colectare și generare de informații din mai

multe surse, cum ar fi date și informații. Procesul implică, de obicei, acumularea de informații
despre o varietate de circumstanțe și despre persoanele care au cunoștințe în domenii care includ
strategia, operațiunile sau inteligența tactică.

Analiza de intelligence este aplicarea metodelor cognitive individuale și colective de a

cântări datele și de a testa ipoteze într-un context socio-cultural secret, fiind de asemenea un
proces mental care presupune excelență în gândire, situându-se între artă și gândire.

Analiza de întelligence este într-o strânsă legătură cu ceea ce înseamnă cunoaștere și

informații. Cunoașterea și informațiile sunt o preocupare majoră pentru tehnologia informației,
sistemele de informații, știința informației și activitatea de informații, în general. Procesul
obţinerii, prelucrării şi analizei informaţiilor este o preocupare majoră pentru societatea actuală.
În acest scop se folosesc procedee şi tehnici specifice pentru culegerea sau generarea de
informaţii, prelucrarea acestora prin analiză şi sinteză, generarea de predicţii şi strategii,
transmisia şi prezentarea informaţiilor factorilor de decizie, şi stocarea lor. Analiza informațiilor
poate fi caracterizată că o întreprindere epistemologică, care urmărește să dezvolte o înțelegere
clară a produselor cunoașterii. Perspectiva lui Polanyi despre cunoaștere servește unor
considerații epistemologice fundamentale privind cunoașterea că produs. Conceptul acesta de
cunoaștere personală contribuie la o înțelegere mai profundă a cunoașterii. Perspectiva
inversează ierarhia tradițională epistemologică. Aceste domenii se ocupă de procedee și tehnici
pentru captarea de informații, prelucrarea, transmisia , prezentarea, stocarea (de ex. magnetic sau
optic, care includ metode holografice), etc.
 Acumularea cunoașterii implică procese cognitive complexe, precum percepția,
învățarea, comunicarea, asocierea, și raționamentul. Termenul de cunoaștere este folosit de
asemenea în sensul cunoașterii secretelor unui subiect cu posibilitatea folosirii acestora în
anumite scopuri dacă este posibil. După standardizarea limbajelor de reprezentare a cunoașterii,
au fost efectuate multe cercetări în domeniu, în special în ceea ce privește transformarea bazelor
de date relaționale, rezoluția identității, descoperirea de cunoștințe și învățarea ontologiei.
Procesul general utilizează metode tradiționale de extragere a informației și extragere,
transformare și încărcare, care transformă datele din surse în formate structurate. Informația, că
și concept, include o mare diversitate de sensuri în contexte diferite, de la cele zilnice până la
cele tehnice.

Conceptul de informație este strâns legat de noțiunile de restricție, comunicare, control,

date, forme, educație, cunoaștere, înțelegere, stimul mental, model, percepție, și reprezentare. În
cel mai general caz, informația este propagarea cauzei și efectului într-un sistem. Informațiile
sunt transmise fie că și conținut al unui mesaj, fie prin observare directă sau indirectă. Ceea ce
este perceput poate fi interpretat că un mesaj în sine, și, în acest sens, informația este întotdeauna
transmisă că și conținutul unui mesaj.

Principala sarcină a intelligence-ului este să sorteze informaţia, să o separe pe cea

credibilă de cea îndoielnică, pe cea relevantă de cea irelevantă, pentru ca apoi să genereze tipul
de evaluări analitice atât de necesare beneficiarilor pentru a-şi fundamenta decizia. Analiza lui
Treverton nu se opreşte aici, ci merge până la a afirma că „deschiderea estompează distincţia
dintre colectare şi analiză. Cel mai bun căutător al informaţiei nu mai este cel specializat în
spionaj, cu atât mai puţin un satelit impersonal, ci mai degrabă cineva cu adevărat specializat în
substanţa subiectului și anume, analistul.

Intelligence – ca disciplină teoretică – prezintă un grad redus de conceptualizare şi

teoretizare, raportat la alte ramuri ale ştiinţelor sociale.

Cea mai mare provocare în acest domeniu al informațiilor ar putea fi aceea de a convinge
analiștii, conducerea și clienții lor de avantajele metodelor analitice structurale. O introducere
treptată și naturală a acestor metode în fluxul obișnuit de procese și produse de informații ar
putea fi mai eficientă decât realinierea la scară largă a gândirii. "Spațiul" activităților de
informații s-a extins de la guverne ca actori statali la actori non-statali precum ONG-uri, instituții
transnaționale și corporații, firme private și grupuri de interese și presiuni reprezentând
comunități, concepte și ideologii diverse. Procesul de luare a deciziilor a devenit dispersat și
granular. Actuala "democratizare" a serviciilor de informații are un impact major asupra
colectării și analizei informațiilor, și a procesului decizional, determinând serviciile de informații
să devină mai transparente, să ia în considerație dezbaterile publice a acțiunilor lor și să fie
nevoite, uneori, să le justifice public.

Un domeniu de care pot beneficia serviciile de informații este cel al managementului

cunoașterii, implicat într-o dezbatere riguroasă asupra conceptelor, teoriilor și abordărilor
cunoașterii și utilizării acestora. Noua paradigmă a serviciilor de informații impune schimbări
majore la nivel organizațional și de pregătire a profesioniștilor pentru a înțelege și adopta noile
concepte și tehnologii.

Procesul de analiză consolidează funcția naturală și anume , creierul uman. Această

analiză implică de obicei crearea de modele, iar informațiile și expertiza sunt mijloace mai mult
necesare, decât suficiente.

Expertiza teoretică şi practică a acestora a permis abordarea analizei din multiplele sale
unghiuri, relevând oportunităţile şi provocările cu care se confruntă producătorii şi beneficiarii
procesului analitic, precum şi cele mai noi evoluţii în teoria analizei de intelligence.

Într-o lume guvernată de riscuri asimetrice şi incertitudini multiple, principala provocare

privind optimizarea relaţiei furnizor de intelligence – consumator de informaţie de securitate
naţională este reprezentată de necesitatea modificării conceputului de operare de la „need to
know” la „need to share”, ca fundament al responsabilizării active a factorului de decizie, ţinta
fiind dezvoltarea unei culturi comune de securitate şi, implicit, a unui mediu adecvat dezvoltării
economico-sociale şi politice.

Activitatea de intelligence se subsumează prioritar îndeplinirii a două obiective

complementare, respectiv transformarea rezultatelor muncii de informaţii în contribuţie concretă
la garantarea securităţii statului şi a instituţiilor sale, dar şi susţinerea informativă a procesului
decizional, prin punerea la dispoziţia factorilor de autoritate a informaţiilor de securitate
naţională – principalul produs al muncii specifice -, ca fundament pentru adoptarea şi
implementarea de măsuri eficiente pentru prezervarea şi/ sau promovarea intereselor naţionale,
precum şi a celor derivate din calitatea de membru al structurilor nord-atlantice, dar şi al
comunităţii europene.

În practică, relaţia dintre structurile de intelligence şi zona de decizii politice este

bidirecţională. De altfel, este reală nevoia de obiectivitate a serviciilor de informaţii, dar fără o
relaţionare structurată şi permanentă cu factorii de decizie, obiectivitatea poate însemna în fapt şi
distanţarea conceptuală de agenda strategică a unei naţiuni. O minimă „contaminare” a
intelligence de agenda/ priorităţile politice ale beneficiarilor este necesară şi binevenită, chiar
recomandabilă, în special în analiza strategică. Astfel, dacă în domeniul riscurilor şi
ameninţărilor punctuale, „contaminarea” poate fi inoportună (decidenţii pot să nu sesizeze
anumite riscuri sau să le minimizeze), în analiza vulnerabilităţilor şi oportunităţilor generate de o
strategie, aceasta poate fi chiar dezirabilă, din moment ce este dificil de evaluat la nivel strategic
ce efecte va avea o politică de securitate într-un anumit domeniu, fără ca nuanţele şi tendinţele de
aplicare a acelei politici să fie înţelese pe deplin. Pe de altă parte, există riscul „contaminării”
excesive a structurilor de intelligence de către agenda politică, astfel încât serviciile de informaţii
să informeze doar cu ceea ce se percepe că decidenţii ar dori să afle.

Necesitatea unui astfel de abordări din partea beneficiarului de intelligence este cu atât
mai stringentă în actualul „boom” informaţional, când, prin prisma trăsăturilor sale, informaţia
de securitate naţională se distinge, în raport cu informaţiile curente, drept produs flexibil,
proiectiv şi acţionabil.

La un alt nivel, factorii de decizie – în calitate de consumatori de intelligence – se

confruntă cu propriile provocări în ceea ce priveşte analiza factorilor de risc. Resursele care sunt
alocate protejării securităţii sunt limitate, inclusiv factorul temporal, aflat în strânsă corelaţie cu
disponibilitatea liderilor de a acorda suficient spaţiu pentru o anumită problematică, în contextul
în care, de obicei, aceştia trebuie să abordeze o paletă largă de probleme de politică internă sau
externă. Costurile de oportunitate pot fi ridicate dacă resursele sunt alocate necorespunzător
pentru a împiedica o ameninţare care nu se materializează, neglijând să acorde atenţie unei alte
ameninţări care ar putea avea efecte asupra securităţii.

O provocare continuă pentru intelligence este dată de necesitatea dezvoltării expertizei

necesare identificării mutaţiilor ce au survenit asupra stării iniţiale şi anticipării ameninţărilor.
Pentru a-şi menţine credibilitatea, un analist ar trebui să fie la curent cu evoluția evenimentelor și
cu informațiile neprelucrate care circulă, astfel încât să poată deservi beneficiarii în mod eficient.
Mai mult, menținerea actualizării evenimentelor asigură baza necesară identificării
discontinuităților în ceea ce privește evenimentele externe pe care componenta analitică a
activității informative trebuie să le evidențieze beneficiarilor ca fiind potenţiale semnale de
avertizare privind schimbările politice, militare sau economice defavorabile intereselor naţionale.

Serviciile de informaţii se confruntă permanent cu noi tipuri de riscuri care se pot

transforma în ameninţări sau care pot reprezenta potenţiale ameninţări la adresa securităţii
naţionale. Astfel, chiar dacă tehnologiile inovatoare sau reţelele de tip social nu reprezintă o
ameninţare explicită, rolul serviciilor de informaţii este de a identifica eventualele intenţii sau
acţiuni ale unor actori de a utiliza o tehnologie sau o reţea socială în scopuri distructive sau
pentru a aduce atingere drepturilor fundamentale ale individului sau ordinii de drept. Spre
exemplu, în ultimul deceniu, unele fenomene precum radicalizarea şi terorismul au impus
dezvoltarea expertizei, a aparatului conceptual şi a metodologiei aferente, precum şi a
instrumentelor concrete de combatere a acestora.

Pentru a asigura cunoaşterea predictiv-anticipativă a evoluţiei riscurilor şi adecvarea

capacităţii de acţiune, serviciile de informaţii trebuie să-şi remodeleze misiunile, obiectivele şi
capabilităţile, dar şi să-şi consolideze – ca parteneri ai mediului de securitate – relaţia cu factorii
de decizie consumatori de intelligence.
 Concluzii

Analiza de intelligence este aplicarea metodelor cognitive individuale și colective de a

cântări datele și de a testa ipoteze într-un context socio-cultural secret, fiind de asemenea un
proces mental care presupune excelență în gândire, situându-se între artă și gândire, implicând
procese cognitive complexe, precum percepția, învățarea, comunicarea, asocierea, și
raționamentul.

Succesul deplin al activităţii de intelligence derivă din maniera în care produsul final –
informaţia de securitate naţională – devine un factor catalizator al deciziei publice responsabile,
dincolo de caracterul temporal al unei demnităţi/funcţii ocupate de beneficiar, obiectivul prioritar
reprezentându-l previzionarea situaţiilor care pot afecta securitatea naţională, dimensiunea
proiectiv-anticipativă fiind definitorie pentru valoarea demersurilor oricărui serviciu de
informaţii, aflat în slujba interesului public.
Bibliografie

Treverton, Gregory F. (2001), Reshaping National Intelligence for an Age of Information,

Cambridge, Cambridge University Press
Andrew, Cristopher (2004), Intelligence, International Relations and Under-theoretisation, în
Scott, L.V. şi Jackson, Peter, Understanding Intelligence in the 21st century, Londra, Ed.
Routledge

Ionel Nițu, 2012, Analiză de Intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării

Nicolae Sfetcu, 2016, Cunoaștere și informații, MutiMedia Publishing

Heuer Jr., Richards J.; Pherson, Randolph H. (2015) [2010]. Structured Analytic Techniques for
Intelligence Analysis (2nd ed.). Washington
https://animv.ro/institutul-national-de-studii-de-intelligence