Agatha Christie

Anunţul mortuar
CUPRINS:
Capitolul 1 – Tovar şa de drum – 3
Capitolul 2 – Anun ul mortuar -12
Capitolul 3 – Vr jitoare f r coad de m tur – 20
Capitolul 4 – Luke prinde un fir – 28
Capitolul 5 – Vizit la domnişoara Waynflete – 38
Capitolul 6 – Vopseaua de p l rii – 51
Capitolul 7 – Posibilit i – 59
Capitolul 8 – Doctorul Thomas – 62
Capitolul 9 – Vorbeşte doamna Pierce – 70
Capitolul 10 – Rose Humbleby – 76
Capitolul 11 – Via a de familie a maiorului Horton – 87
Capitolul 12 – Disputa – 96
Capitolul 13 – Domnişoara Waynflete vorbeşte – 107
Capitolul 14 – Medita iile lui Luke – 117
Capitolul 15 – ţomportarea incorect a unui şofer – 130
Capitolul 16 – Ananasul – 140
Capitolul 17 – Lordul Whitfield vorbeşte – 149
Capitolul 18 – ţonsult ri la Londra – 156
Capitolul 19 – Ruperea logodnei – 162
Capitolul 20 – Suntem implica i. Amândoi – 169
Capitolul 21 – „De ce colinzi pe câmpuri, cu m nuşi?” – 175
Capitolul 22 – Vorbeşte doamna Humbleby – 189
Capitolul 23 – Un nou început – 195

Capitolul 1.
TOVAR ŞA DE DRUM.
Anglia!
Anglia dup atâ ia ani!
Oare cum o s i se par ?
Luke Fitzwilliam îşi punea aceast întrebare, în timp ce cobora pasarela
spre doc. Întrebarea îi st ruise în minte cât aşteptase la vam . Iar când, în fine,
îşi lu locul în trenul care ducea pasagerii vaporului, îi revenise dintr-o dat .
 Concediile în Anglia însemnau altceva. Bani mul i, pe care s -i arunci în
toate p r ile (sau, oricum, începi s -i risipeşti!), vechi prieteni pe care s -i
vizitezi, întâlniri cu al ii, veni i acas ca şi el – o atmosfer lipsit de griji, în
genul: „Ei, n-o s dureze. Ar fi cazul s m şi distrez! Curând plec înapoi”.
Acum îns , nu se mai punea problema întoarcerii. Nu vor mai fi nop i
toride şi în buşitoare, nici soarele orbitor şi frumuse ea tropical a vegeta iei
abundente, nici seri singuratice în care citea şi recitea numere vechi din „The
Times”.
Era un pensionar onorabil, cu câteva modeste venituri particulare în
plus, un domn f r griji, care se reîntorcea în ara sa – Anglia. Oare cum îşi va
petrece timpul?
Anglia! Anglia, într-o zi de iunie, sub un cer întunecat şi un vânt t ios şi
p trunz tor. Nu prea p rea s -l întâmpine cu drag printr-o zi ca asta! Şi
oamenii! Doamne, oamenii! Mul imi întregi, cu chipurile cenuşii ca şi cerul –
chipuri neliniştite şi preocupate. Iar casele r s reau pretutindeni ca ciupercile!
Nişte c su e revolt toare! Pe tot parcursul nişte cote e pr p dite cu preten ii!
Cu un efort, Luke Fitzwilliam îşi mut ochii de la peisajul ce se întindea
dincolo de fereastra vagonului şi se cufund în lectura ziarelor pe care tocmai le
cump rase: „The Times”, „The Daily Clarion” şi „Punch”.
Începu cu „The Daily Clarion”. „Clarion” vorbea numai de derbiul de la
Epson.
„P cat c n-am ajuns ieri. N-am mai v zut un derby de când aveam
nou sprezece ani”, se gândi Luke.
Sublinie numele unui cal din forma ia „Club” şi se uit s vad ce
pronostica în ziar corespondentul Clarionu-lui despre el. Dintr-o propozi iune îl
nimicise: „Cât priveşte ceilal i, Jujube II, Mark's Mile, Santony şi Jerry Boy, au
pu ine şanse de calificare. Un posibil învins ar fi şi.”
Dar pe Luke nu-l interesa posibilul învins.
Privirile i se a intiser asupra pariului. În dreptul lui Jujube II era trecut
cota modest de 40 la 1.
Se uit la ceas. Patru f r un sfert: „Ei! Acum s-a terminat!” se gândi el.
Regreta c nu a pariat pe ţlarigold care era al doilea favorit.
Deschise „The Times” şi fu absorbit de probleme mai serioase.
Totuşi, asta nu dur mult, deoarece un colonel cu o înf işare fioroas
din cel lalt col al compartimentului atât se enervase de ceea ce citise mai
înainte, încât inu s -şi împ rt şeasc indignarea tovar şului de drum. Se
scurse o jum tate de or pân când colonelul obosi s -şi tot exprime p rerea
despre: „blestema ii aceştia de agitatori comunişti, sir”.
În cele din urm , colonelul amu i şi adormi cu gura c scat . Pu in dup
aceea, trenul încetini şi, în sfârşit, se opri. Luke se uit pe fereastr . Ajunser
într-o gar mare şi pustie, cu multe peroane. Z ri un chioşc ceva mai departe,
pe care atârna o t bli : Rezultatele derbyului. Luke deschise uşa, s ri jos din
tren şi alerg spre chioşc. O clip mai târziu se uita cu un zâmbet de satisfac ie
la cele câteva rânduri mâzg lite la rubrica „Ştiri de ultim or ”.
Rezultatele derbyului.
Jujube 2
 Mazeppa.
Clarigold.
Luke zâmbi şi mai mult. O sut de lire de cheltuit! Ţuna Jujube II,
respins cu atâta dispre de to i.
Împ turi ziarul înc zâmbind în sinea sa şi se întoarse, trezindu-se. În
fa a liniei goale. În timp ce se bucurase de victoria lui Jujube II, trenul se
strecurase din gar pe neobservate.
— Când dracu a şters-o trenul sta? întreb pe un hamal cu înf işare
mohorât .
Acesta r spunse:
— Care tren? N-a mai trecut nici un tren de la 3:14.
— Adineauri a fost un tren aici. Eu m-am dat jos din el. Expresul de
Londra.
R spunsul sosi sec:
— Expresul de Londra nu opreşte nic ieri.
— Dar a oprit, îl asigur Luke. Eu am coborât din el.
— Nu opreşte pân la Londra, repet hamalul netulburat.
— A oprit chiar la peronul sta şi eu am coborât din el, s ştii!
Pus în fa a faptului, hamalul schimb tactica.
— Nu trebuia s coborâ i, spuse el pe un ton de reproş. N-are sta ie aici.
— Dar a oprit!
— A încetinit. Asta nu înseamn c-a oprit.
— Nu m pricep s fac deosebiri aşa subtile. Problema este, ce m fac?
Hamalul, care gândea încet, repet cu reproş:
— Nu trebuia s coborâ i.- S zicem c ar fi aşa, spuse Luke. „E în zadar,
c ci st necaz s-a întâmplat. Noi nu vom plânge iar, fiindc trecutu-i mort şi nu
va reînvia, spuse corbul Nevermore. Mâna care se mişc scrie, şi dup ce a
scris se mişc iar, etc. Etc. Şi aşa mai departe”. ţe vreau eu s aflu este ce m
sf tuieşti s fac, având în vedere c ai experien în serviciul companiei c ilor
ferate?
— Adic , s v spun ce-ar fi mai bine s face i?
— Exact, confirm Luke, presupun c exist trenuri care au sta ii oficiale
aici?
— Cred c mai bine a i lua pe cel de 4:25.
— Dac trenul de 4:25 merge la Londra, m-am şi urcat în el.
Liniştit din acest punct de vedere, Luke începu s se plimbe pe peron. Un
panou mare îl informa c se g sea la încrucişarea drumurilor dinspre Fenny
Clayton şi Wyechwood-under-Ashe şi, în clipa urm toare, un tren cu un singur
vagon, împins din spate de o locomotiv mic şi antic , intr încet în gar
puf ind şi trase pe o linie secundar . ţei şase sau şapte oameni care coborâr
traversar podul şi venir lâng Luke pe peron. Hamalul cel mohorât se trezi
brusc din moleşeal şi începu s împing un c rucior mare cu l zi şi coşuri;
sosi şi un alt hamal lâng el, zdr ng nind bidoanele cu lapte. Gara Fenny
ţlayton se trezi din toropeal .
În cele din urm , mândru nevoie mare, sosi şi trenul de Londra.
Vagoanele de clasa a treia erau în esate şi nu existau decât trei vagoane de
clasa întâi, fiecare cu câte unul sau doi c l tori. Luke cercet acest
compartiment. În primul, pentru fum tori, era un domn cu aspect cazon care
fuma un trabuc. Luke se gândi c pe ziua de azi îi ajunsese colonelul anglo-
indian. Trecu în compartimentul al turat, în care se afla o tân r obosit , cu
un aer distins, probabil guvernanta, şi un b ie el de vreo trei ani, care p rea
neastâmp rat. Trecu repede mai departe. Uşa de la compartimentul urm tor
era deschis şi în untru nu se afla decât o singur pasager , o doamn în
vârst . V zând-o, Luke îşi aminti de una din m tuşile sale, Mildred, care
consim ise cu curaj ca el, pe atunci de zece ani, s creasc un şarpe de cas .
M tuşa Mildred fusese f r îndoial o m tuş bun , aşa cum s-ar cuveni s fie
orice m tuş . Intr în compartiment şi lu loc.
Dup cinci minute de activitate intens a celor de pe vagoanele de
transportat lapte, a celor cu c rucioarele de bagaje şi a altor verific ri, trenul se
puse în mişcare. Luke desp turi ziarul şi-şi arunc privirea asupra ştirilor ce ar
putea s -l mai intereseze pe un om care a parcurs de acum ziarul de diminea .
Nu îşi închipuia c o s poat citi mult vreme. Avea multe m tuşi, şi era
aproape sigur c pl cuta doamn în vârst din col ul compartimentului nu
inten iona s c l toreasc pân la Londra în t cere.
Avusese dreptate – geamul trebuia ridicat, umbrela alunecase şi b trâna
doamn îi şi declara ce bun era trenul cu care c l toreau.
— Numai o or şi zece minute. E foarte bun, s şti i, chiar foarte bun. E
mult mai bun decât cel de diminea , care face o or şi patruzeci de minute.
ţontinu :
— Bineîn eles, aproape to i îl iau pe cel de diminea . Adic , e o prostie
s c l toreşti dup -mas , când cel lalt e cu tarif redus. Şi eu am vrut s plec
de diminea , dar îl pierdusem pe Wonky Pooh – motanul meu persan – o
frumuse e, numai c a avut ceva la ureche nu de mult – şi c nu puteam s
plec pân nu-l g seam.
Luke murmur :
— Sigur c nu, şi, în mod ostentativ, îşi arunc privirea pe ziar.
Stratagema nu-i servi la nimic. Torentul de vorbe se porni iar.
— Aşa c ar trebui s aleg dintre dou rele pe cel mai mic; am luat trenul
de dup -amiaz , şi e o pl cere s mergi cu el, pentru c nu e atât de aglomerat
– chiar asta nu te intereseaz când c l toreşti cu clasa întâi. Sigur c de obicei
nu procedez aşa. Adic , eu consider c asta e o extravagance, acum, când
veniturile au sc zut, impozitele s-au ridicat, iar servitorilor trebuie s le dai
salarii mai mari; dar am fost atât de n ucit – pentru c , ştii m duc la Londra
cu nişte treburi importante şi vroiam s m gândesc bine ce o s spun. Şti i,
am vrut s am pu in linişte. Luke îşi re inu zâmbetul. Şi dac sunt şi al ii care
c l toresc în aceeaşi direc ie – ce s mai vorbim! Nu po i s fii neprietenoas –
aşa c mi-am zis c o dat pot s -mi permit şi eu, deşi cred c în zilele noastre
oamenii cheltuiesc prea mult şi nimeni nu mai e strâng tor şi nu se mai
gândeşte la ziua de mâine. Ce p cat c s-a desfiin at orarul cu secunde la
trenuri. Era cu totul altceva. Desigur, continu repede, aruncând o privire
fugar înspre fa a bronzat a lui Luke, c militarii în permisie trebuie s
c l toreasc cu clasa întâi. Adic , e de la sine în eles c ofi erii.
 Luke îndur privirea cercet toare a unei perechi de ochi sc p r tori.
ţapitul imediat. Tot o s -l întrebe pân la urm .
— Nu sunt militar, spuse el.
— Vai, scuz -m . N-am vrut s . Când v-am v zut aşa ars de soare, mi-
am închipuit c poate veni i din Orient într-o permisie.
— Da, m întorc din Orient, dar nu în permisie. Puse cap t cercet rilor
ulterioare cu o declara ie îndr znea : sunt poli ist.
— Lucra i la poli ie? Nu z u, asta-i foarte interesant. O prieten bun de-
a mea, şti i b iatul ei tocmai a intrat în poli ia palestinian .
— Vin din Strâmtoarea Mayang, spuse Luke, intervenind iar cu o
precizare.
— Vai, ce interesant. Ce coinciden ! Vreau s spun faptul c dumneata
c l toreşti în acest vagon. Pentru c , şti i, afacerea cu care am plecat la oraş.
Ei bine, de fapt m duc la Scotland Yard.
— Z u? spuse Luke.
Se gândi: „Oare o s se opreasc odat sau o ine aşa pân la Londra?”
De fapt, nu-l deranja prea mult, pentru c inuse foarte mult la m tuşa Mildred
şi-şi aminti cum odat îi d duse o bancnot de cinci şilingi când avea mai mare
nevoie. Şi apoi, doamnele în vârst , cum era acesta sau m tuşa Mildred, aveau
ceva foarte pl cut şi specific englezesc în ele. În Strâmtoarea Mayang nu g seai
aşa ceva. Sem nau cu puddingul de prune de ţr ciun, cu jocul de crichet din
sat şi cu şemineele în care s lta focul. Lucruri pe care ajungeai s le apreciezi
mult atunci când nu le aveai şi te aflai la cel lalt cap t al lumii. (Totuşi, puteai
s te plictiseşti dac ai fi stat prea mult în tov r şia lor, dar, dup cum am mai
spus, Luke abia debarcase în Anglia, de trei-patru ore).
Ţ trâna doamn relu , voioas :
— Da, aveam de gând s plec de diminea , dar pe urm , cum v-am
spus, am fost foarte îngrijorat de Wonky Pooh. ţrede i c e prea târziu s m
duc acum? Adic , Scotland Yardul nu acord audien e speciale numai la
anumite ore.
— Nu cred c închid la ora patru ca magazinele, spuse Luke.
— Şi eu cred tot aşa. Adic ar trebui ca oricine s poat anun a o crim
serioas la orice or , nu?
— Exact, spuse Luke.
O clip , b trâna t cu. P rea preocupat .
— Întotdeauna m-am gândit c cel mai bine e s mergi la surs , spuse în
cele din urm . John Reed e o persoan dr gu – sergentul nostru din
Wychwood – un om pl cut şi foarte politicos. Dar, şti i, nu cred c ar putea s
se ocupe de o problem serioas . S-a obişnuit prea mult s aib de-a face cu
be ivani sau s dea amenzi pentru dep şiri de viteze, pentru semnaliz ri greşite
sau persoanelor care nu au permis de inut câini. Foarte rar cu câte o spargere.
Dar nu cred, de fapt sunt convins , c nu e omul s se ocupe de o crim !
Luke ridic din sprâncene.
— Crim ?
Ţ trâna doamn aprob din cap cu t rie.
 — Da, crim . V d c v surprinde. Şi eu am fost, la început. Chiar nu-mi
venea s cred. M-am gândit c -mi joac vreo fest imagina ia.
— Şi într-adev r. N-a fost imagina ia de vin ? întreb Luke cu delicate e.
— A, nu, scutur din cap hot rât . La început, s-ar fi putut, dar nu a
doua oar , a treia sau a patra oar . Atunci convingi.
Luke întreb :
— Vre i s spune i c . Au existat mai multe crime?
Vocea blajin şi liniştit r spunse:
— M tem c destule. De asta m-am gândit c cel mai bine ar fi s merg
direct la Scotland Yard şi s le spun. Nu crede i c sta e cel mai bun lucru de
f cut?
Luke se uit gânditor la ea şi spuse:
— P i. Cred c ave i dreptate.
Se gândi în sinea sa: „ţei de la Scotland Yard trebuie s ştie cum s-o ia.
Probabil c le vin câte o jum tate de duzin de b trâne pe s pt mân şi tot
sporov iesc despre o sumedenie de crime comise în s tucurile lor dr gu e şi
liniştite! ţred c exist un departament special pentru b trânicile astea”.
Şi în minte îi ap ru figura unui superintendent blajin, sau a unui
inspector chipeş, care murmura plin de tact:
— V mul umim, doamn , şi v r mânem îndatora i. Acum îns ,
întoarce i-v acas , l sa i totul pe seama noastr şi nu v mai îngriji i de
povestea asta.
Zâmbi în sinea sa, închipuindu-şi scena: „Oare de unde le vin asemenea
idei? Presupun c de vin este via a lor monoton , o dorin nereprimat
pentru dram . Am auzit c multe dintre b trâne îşi închipuie c toat lumea le
otr veşte mâncarea”.
Se trezi din aceste cuget ri când vocea blajin şi sub iric continu :
— Şti i, mi-aduc aminte c am citit odat – cred c -i vorba despre cazul
Abercrombie – fireşte c otr vise pe mul i pân s stârneasc b nuieli. ţe
spuneam? A, da, cineva spunea c se uita într-un anumit fel la câte unul, şi pe
urm , foarte curând dup asta, persoana respectiv se îmboln vea, n-am
crezut c e adev rat, când am citit. Dar este adev rat!
— Ce este adev rat?
— Expresia fe ei unei persoane.
Luke se holb la ea. Ţ trânica doamn tremura pu in, iar obrajii ei rozalii
pierduser ceva din culoare.
— La început, am observat când o privea pe Amy Gibbs – şi ea a murit.
Apoi a urmat Carter. Şi Tommy Pierce. Acum îns – ieri – s-a întâmplat cu
doctorul Humbleby – un om atât de cumsecade – un om cu adev rat
cumsecade. Carter era un be ivan, într-adev r, iar Tommy Pierce un b ie el
nespus de obraznic şi neruşinat, care se b tea cu b ie ii mai mici, le r sucea
mâinile, şi îi ciupea. Nu prea mi-a p rut r u dup ei, dar cu doctorul Humbleby
e altceva. Trebuie salvat. Şi culmea este c , dac m-aş duce s -i spun toat
povestea, nu m-ar crede! Ar râde de mine! Nici John Reed nu m-ar crede. Dar la
Scotland Yard e altceva. Pentru c , fireşte, acolo sunt obişnui i cu crimele!
Se uit pe fereastr .
 — Vai, drag , într-o clip ajungem.
Se agit pu in deschizând şi închizând geanta, strângându-şi umbrela.
— V mul umesc, v mul umesc, îi spuse lui Luke, care ridica umbrela
pentru a doua oar . M-am liniştit discutând cu dumneata – a i fost foarte
dr gu ; îmi pare tare bine c sunte i de acord cu ce voi face.
Luke spuse amabil:
— Sunt sigur c ve i primi un sfat bun la Scotland Yard.
— V sunt foarte recunosc toare. Scotoci în geant . ţartea mea de vizit ,
vai de mine, nu am decât una singur , trebuie s-o p strez pentru Scotland
Yard.
— Desigur, sigur.
— M numesc Pinkerton.
— Un nume foarte potrivit, domnişoar Pinkerton, spuse Luke zâmbind,
apoi ad ug gr bit, în timp ce b trâna îl privea pu in descump nit : Pe mine
m cheam Luke Fitzwilliam.
ţând trenul tr gea la peron ad ug :
— S v g sesc un taxi?
— Vai, nu, mul umesc! Domnişoara Pinkerton p ru şocat de idee. O s
iau metroul. O s m duc la Trafalgar Square şi o iau pe Whitehall în jos.
— Bine, atunci mult noroc! îi ur Luke.
Domnişoara Pinkerton îi scutur mâna cu c ldur .
— Atât de amabil, murmur ea din nou. Şti i, la început, am avut
impresia c nu m crede i.
Luke avu delicate ea s roşeasc .
— Ei! Atâtea crime! E destul de complicat s s vârşeşti multe omoruri şi
pe urm s ieşi basma curat , nu-i aşa?
Domnişoara Pinkerton d du din cap şi spuse cu seriozitate:
— Nu, nu, dragul meu, aici greşeşti. E foarte uşor s ucizi. Atâta timp cât
nimeni nu te b nuieşte. Şi ştii, persoana în chestiune este chiar ultimul om pe
care l-ar suspecta cineva!
— Ei, oricum, v doresc mult noroc! spuse Luke.
Domnişoara Pinkerton se pierdu în mul ime. El porni în c utarea
bagajelor, gândindu-se în sinea sa: „Era cam tr snit ? Nu, nu prea-mi vine s
cred. O imagina ie prea bogat , asta-i tot. Sper c o s se poarte delicat cu ea.
Cu aşa o b trân doamn !”
Capitolul 2.
ANUN UL MORTUAR.
Jimmy Lorrimer era unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Luke. Era
normal ca Luke s se duc direct la Jimmy, de îndat ce ajunse în Londra. ţu
el ieşi în c utare de distrac ii în seara sosirii. Ţ use cafeaua f cut de el a doua
zi diminea , cu capul vâjâind de durere, iar acum auzea vocea lui Jimmy a
dou oar f r s -i r spund , c ci recitea un paragraf neînsemnat din ziarul de
diminea .
— Scuz -m , Jimmy, spuse tres rind.
— Erai absorbit de. Situa ia politic ?
Luke râse.
 — Da de unde. Ştii, e ceva ciudat – o b trânic cu care am c l torit ieri
în tren a murit c lcat de o maşin .
— O fi luat în serios vreun semafor. Dar, de unde ştii c era ea?
— S-ar putea s nu fie ea. Dar e acelaşi nume – Pinkerton – a r sturnat-o
o maşin şi a ucis-o pe când traversa Whitehall-ul. Maşina n-a oprit.
— Urât afacere! spuse Jimmy.
— Da, s rmana b bu . Îmi pare r u. Îmi amintea de m tuşa Mildred.
— Oricine ar fi şoferul maşinii, o s r spund pentru fapta sa. Mai mult
ca sigur c o s fie condamnat pentru omucidere. S - i spun drept, mi-e grozav
de fric s conduc o maşin în ziua de azi.
— Un Ford de opt cilindri în „V”. S ştii, amice, c .
Conversa ia deveni strict tehnic .
Jimmy se întrerupse s întrebe:
— Ce naiba tot fredonezi?
Luke fredonase încetişor: „ţ -i de vin , sau nu-i de vin , musca se
m rit cu biata albin .”
Îşi ceru scuze.
— Un cântecel de când eram copil. Nu ştiu de ce mi-a venit în cap.
O s pt mân mai târziu, Luke care parcurgea neatent prima pagin din
„The Times”, exclam brusc:
— Ei, fir’ar s fie!
Jimmy Lorrimer ridic ochii.
— Ce s-a întâmplat?
Luke nu-i r spunse. Se uit fix la un nume dintr-o coloan . Jimmy
repet întrebarea. Luke în l capul şi privi c tre el. Avea o expresie atât de
neobişnuit , încât Jimmy fu surprins.
— Ce e, Luke? Parc ai fi o fantom .
ţel lalt nu r spunse un minut sau dou . D du drumul ziarului, se duse
pân la fereastr şi se întoarse. Jimmy îl urm rea din ce în ce mai mirat.
Luke se aşez pe un scaun şi se aplec în fa .
— Jimmy, b trâne, i-aduci aminte c , în ziua în care am sosit la Londra,
am pomenit de o b trânic cu care am c l torit pân aici?
— Cea de care spuneai c - i aminteşte de m tuşa Mildred? Şi care a fost
c lcat de o maşin ?
— Da. Ascult , Jimmy. Ţ bu a asta mi-a înşirat o aiureal cu Scotland
Yardul; cic se ducea acolo ca s le spun despre nişte crime. Avea în satul ei
un criminal în stare liber – asta era povestea. Tipul sta ar fi omorât foarte
rapid.
— Nu mi-ai spus c era cam scrântit ? întreb Jimmy.
— Nu cred c era.
— B trâne, vino- i în fire! Un şir de crime.
Luke îl întrerupse ner bd tor.
— N-am avut impresia c era dus cu sorcova. Mi-am închipuit c -i
lucreaz prea mult imagina ia, cum se întâmpl câteodat cu b trânele.
— S-ar putea s ai dreptate. Dar probabil c era şi pu in cam tr snit .
— Nu conteaz ce crezi tu, Jimmy. Deocamdat , eu î i spun ie, pricepi?
 — Bine, bine., zi mai departe.
— A dat foarte multe am nunte, a pomenit numele a vreo dou victime şi
pe urm a explicat c ceea ce o fr mânta era c ştie cine avea s fie urm toarea
victim .
— Z u? spuse Jimmy încurajator.
— Uneori i se fixeaz un nume în memorie nu ştiu din ce motiv prostesc.
Numele sta mi-a r mas în minte pentru c l-am legat de un cântecel f r
noim , pe care mi-l cântau când eram copil. „ţ -i de vin , sau nu-i de vin ,
musca se m rit cu biata albin ”.
— Foarte inteligent, n-am ce zice, dar de fapt care-i leg tura?
— Problema e, m i deşteptule, c pe omul respectiv îl chema Humbleby,
doctor Humbleby. Ţ trânica mea spunea c doctorul Humbleby va fi
urm toarea victim şi era afectat pentru c „era un om tare cumsecade”.
Numele mi-a r mas în cap din cauza cântecului de care i-am pomenit.
— Şi?
— Ei bine, uite-aici!
Luke întinse ziarul, punând degetul în dreptul unui anun în coloana cu
decese.
— Vezi, Jimmy? sta-i numele şi locul, iar omul e doctor, ce p rere ai?
Jimmy nu r spunse imediat. În cele din urm spuse serios şi destul de
şov itor:
— B nuiesc c nu-i decât o coinciden a naibii de stranie.
— Asta e, Jimmy? Chiar aşa o fi? S fie numai atât?
Luke începu s se plimbe prin camer .
— Atunci ce altceva s fie? întreb Jimmy.
Luke se întoarse brusc pe c lcâie.
— Ce ar fi dac fiecare vorb debitat de b bu a aia ar fi adev rat ! ţe-ai
zice dac povestea asta fantastic ar fi purul adev r?
— Ei, linişteşte-te, b iete! Ar fi cam încurcat treaba! Lucruri de-astea nu
se-întâmpl !
— Dar cazul Abercrombie? El n-a fost b nuit c i-a lichidat pe mul i?
— Mai mul i decât s-au descoperit, spuse Jimmy. Un amic de-al meu
avea un v r care era procurorul local. Am aflat multe prin el. L-au condamnat
pe Abercrombie pentru c -l otr vise pe veterinarul de acolo cu arsenic, pe urm
au dezgropat-o pe nevast -sa care era îmbibat cu arsenic, şi mai mult ca sigur
c şi cumnatul murise în acelaşi fel – şi asta nu era tot, nici vorb . Prietenul
meu mi-a spus c p rerea neoficial era c Abercrombie lichidase cel pu in
cincisprezece oameni la vremea sa. Cincisprezece!
— Exact! Deci lucruri de-astea se întâmpl !
— Da, dar nu se-ntâmpl des.
— De unde ştii? Poate se întâmpl mai des decât crezi tu.
— A vorbit valahul poli ist din tine! Nu po i s ui i c eşti poli ist, acum,
c te-ai pensionat?
— Cred c dac ai fost odat poli ist, toat via a r mâi aşa. Ascult
Jimmy, s presupunem c , înainte ca Abercrombie s devin atât de nes buit
încât s -şi vâre crimele sub nasul poli iei, vreo b trânic singur şi guraliv ar
fi ghicit pur şi simplu cine e criminalul şi ar fi dat fuga la autorit i ca s -i
povesteasc tot. ţrezi c ar fi ascultat-o cineva?
Jimmy rânji.
— Aiurea!
— Exact. Ar fi spus c are g rg uni la cap. Întocmai cum ziceai! Sau ar fi
crezut: „Prea mult imagina ie. Nimic concret!” Cum am apreciat eu! Şi
amândoi, Jimmy, ne-am fi înşelat.
Lorrimer medit câteva clipe.
— Care e situa ia de fapt? Tu ce crezi?
Luke r spunse încet:
— Cazul se prezint astfel: Mi s-a relatat o poveste – improbabil , dar nu
imposibil . O dovad , moartea doctorului Humbleby, care vine în sprijinul
întâmpl rii. Şi mai exist alt fapt semnificativ. Domnişoara Pinkerton se ducea
la Scotland Yard cu povestea ei greu de dovedit. Dar n-a ajuns acolo. A fost
c lcat de o maşin care n-a oprit.
Jimmy obiect .
— N-ai de unde s ştii c n-a ajuns acolo. Poate a fost accidentat dup
vizit , nu înainte.
— S-ar putea, da. Dar nu cred.
— Asta-i doar o presupunere. Adev rul este c tu. Tu crezi în melodrama
asta.
Luke d du din cap energic.
— Nu, nu spun aşa ceva. ţred numai c sta e un caz care poate fi
cercetat.
— Cu alte cuvinte, te duci la Scotland Yard?
— Nu, n-am ajuns acolo – înc nu. Dup cum ai spus, moartea lui
Humbleby poate fi doar o coinciden .
— Atunci, dac nu te superi, ce ai de gând?
— S m duc în localitatea aceea şi s intru în miezul problemei.
— Deci aşa.
— Nu eşti de acord c este singura cale ra ional pe care pot s apuc?
Jimmy se holb la el.
— Chiar vorbeşti serios, Luke?
— Foarte.
— Şi dac nu-s decât cai verzi pe pere i?
— Ar fi cel mai bine s fie aşa.
— Da, sigur.
Jimmy se încrunt .
— Dar tu crezi altceva, nu?
— Dragul meu, m aştept la orice.
Jimmy t cu câteva clipe.
— i-ai f cut vreun plan? Adic , trebuie s ai un motiv ca s soseşti aşa,
pe neaşteptate, în locul acela.
— Da, cred c o s am.
— Nu merge cu „cred”. Î i dai seama ce înseamn un târguşor de
provincie englezesc? Se vede de la o poşt un nou sosit.
 — Va trebui s m deghizez, spuse Luke zâmbind brusc. ţe propui?
Pictor? Cam greu. Nu ştiu s desenez, dar s pictez.
— Ai putea s fii un pictor modern, îi suger Jimmy. Şi atunci n-ar mai
avea importan .
Dar pe Luke îl interesa problema lui.
— Scriitor? Oare scriitorii colind hanurile ciudate de ar ca s scrie? S-
ar putea. Sau poate pescar amator, dar trebuie s m interesez dac exist un
râu acolo, în apropiere. Un bolnav c ruia i s-a recomandat aerul de la ar ? Nu
prea ar t eu a bolnav şi oricum ast zi toat lumea merge la sanatoriu. Aş putea
s caut o cas în împrejurimi. Dar nu-i o idee prea bun . La naiba, Jimmy,
trebuie s existe vreun motiv plauzibil pentru un str in entuziast, care vrea s
mearg într-un sat englezesc!
— Ia stai pu in! D -mi ziarul la!
Dup ce-l lu , se uit în fug şi anun triumf tor:
— Ştiam eu! Luke drag ! ca s rezum, te aranjez eu O. K. Totul e simplu
ca bun ziua!
Luke se întoarse.
— Ce-ai spus?
Jimmy continu mândru dar modest.
— Mi s-a p rut mie ceva! Wychwood-under-Ashe. ţum s nu! Exact
acolo!
— Nu cumva ai un prieten care-l cunoaşte pe procurorul de acolo?
— De data asta nu. Am ceva mai bun, b iete! Natura, dup cum ştii, m-a
înzestrat cu nenum rate m tuşi şi verişoare, tat l meu provenind dintr-o
familie cu treisprezece copii. Şi acum ascult ! Am o rud la Wychwood-under-
Ashe.
— Jimmy, eşti un geniu!
— E-n regul , aşa-i? spuse Jimmy modest.
— E cumva un v r?
— O verişoar . O cheam Ţridget ţonway. De doi ani este secretara
lordului Whitfield.
— Tipul care e proprietarul publica iilor alea scârboase şi pr p dite?
— Aşa e. Un individ cam scârbos şi el! Afectat. S-a n scut la Wychwood-
under-Ashe şi, fiind tipul de snob, care te bate la cap cu am nunte din via a
lui, unde s-a n scut şi cum a fost educat, şi care se f leşte c a ajuns cineva
prin propriile-i puteri, s-a întors în satul natal, a cump rat singura cas mai
mare din vecin tate (apar inea, la origine, familiei lui Ţridget, fiindc veni
vorba) şi se ocup cu transformarea ei într-o reşedin model.
— Şi verişoara ta e secretara lui?
— A fost, spuse Jimmy întunecat. Acum a avansat! E logodit cu el!
— Aha, spuse Luke, destul de surprins.
— E o partid bun , cum s nu. Se scald în bani. Ţridget a fost cam
zdruncinat dup o poveste cu un prieten – i-a cam pierit cheful dup povestea
de iubire. Asta îns o s -i cânte în strun . Ea, probabil, c o s fie blând , dar
ferm , iar el o s-o asculte orbeşte.
— Şi eu cum s procedez s m introduc?
 Jimmy r spunse prompt.
— Ai s te duci s stai acolo – ar fi bine s treci drept un alt v r. Ţridget
are atât de mul i, încât unul în plus sau în minus nu mai conteaz . O s
aranjez eu asta cu ea. Am fost întotdeauna prieteni. Şi acum, motivul pentru
care te duci acolo – vr jitorie, b iete.
— Vr jitorie?
— Folclor, supersti ii locale – lucruri din astea. Wychwood-under-Ashe
are o reputa ie serioas în domeniu. Unul dintre ultimele locuri în care s-a
inut un sabat al vr jitoarelor – în secolul trecut înc se mai ardeau acolo
vr jitoarele – tot felul de tradi ii. Tu scrii o carte, în elegi? Faci o compara ie
între obiceiurile din Strâmtoarea Mayang şi vechiul folclor englezesc – puncte
comune şi aşa mai departe. Te pricepi tu la asemenea chestii. Dai o rait cu un
blocnotes şi iei un interviu celui mai b trân locuitor în leg tur cu obiceiurile şi
supersti iile locale. Sunt obişnui i cu poveştile astea, şi dac stai la Ashe
Manor, asta e o garan ie.
— Ce o s zic lordul Whitfield?
— Nimic, n-ai grij . E complet needucat şi extrem de credul – crede într-
adev r în lucrurile pe care le citeşte în propriile lui s pt mânale. Oricum,
Ţridget o s -l aranjeze. Ţridget e nemaipomenit . R spund eu pentru ea.
Luke respir adânc.
— Jimmy, vulpe b trân , se pare c totul merge ca pe roate. Eşti o
minune! Dac po i aranja cu verişoara.
— Totul o s fie O. K. Las pe seama mea.
— N-am cuvinte s - i mul umesc.
— Tot ce- i cer este s m anun i când îl prinzi pe criminal!
Ad ug brusc:
— Ce este?
Luke spuse rar:
— Tocmai mi-am amintit ce-mi zicea b trâna doamn . Îi spuneam c e
destul de complicat s s vârşeşti multe crime şi s ieşi basma curat , şi ea mi-
a r spuns c m înşel,. C e foarte uşor s ucizi.
Se opri, şi apoi spuse încet:
— M întreb dac e adev rat. Jimmy. Oare este.
— Ce anume?
— Dac e uşor s ucizi.
Capitolul 3.
VR JITOARE F R ţOAD DE M TUR .
Soarele str lucea când Luke trecu peste deal spre târguşorul Wychwood-
under-Ashe. Îşi cump rase o maşin la mâna a doua Standard Swallow şi
sta ion o clip pe culmea dealului oprind motorul.
Ziua de var era c lduroas şi însorit . Sub el se afla satul, r mas
neatins de recentele schimb ri. Se întindea la soare, cuminte şi paşnic, alc tuit
aproape numai dintr-o singur strad lung , care se întortochea pe sub coama
ieşit în afar a coastei Ashe.
P rea c se întinde foarte departe şi c este nefiresc de ireal. Luke se
gândi: „ţred c sunt nebun. Întreaga poveste e fantastic ”.
 Chiar venise aici pentru a vâna un criminal. Numai pe baza unor prostii
debitate de o b trân guraliv , şi a unui anun de deces întâmpl tor?
D du din cap.
„Cu siguran c astfel de lucruri nu se întâmpl ”, murmur el. „Sau se
întâmpl ? Luke, b iete, depinde de tine s descoperi dac eşti cel mai credul
n t r u din lume, sau dac nasul t u de copoi a sim it ceva”.
Porni motorul, b g în vitez , conduse cu aten ie pe drumul şerpuitor şi
astfel intr pe strada principal .
Dup cum s-a mai spus, Wychwood e format aproape numai din strada
principal . Pe ea sunt magazine, c su e în stil georgian, reci şi aristocratice, cu
treptele albe şi cioc nele lucioase, vile pitoreşti cu gr dini de flori. Era şi un
hotel „The Bells and Motley”, retras de la strad . Mai erau o pajişte a satului, şi
eleşteul pentru ra e; deasupra tuturor trona o cas impun toare în stil
georgian, despre care Luke îşi închipui imediat c trebuie s fie cl direa unde
trebuia s ajung , Ashe Manor. Dar când se apropie, v zu o firm mare pictat
care anun a „Muzeul şi biblioteca”. ţeva mai încolo îi s ri în ochi un
anacronism, o cl dire mare, modern , alb , auster şi distonând cu vecin tatea
voioas a celorlalte locuri. Era, dup cum observ Luke, un institut local şi
clubul tinerilor domni.
Aici se opri şi întreb pe unde trebuie s-o ia ca s ajung la conac.
I se spuse c Ashe Manor se afl cam la o jum tate de mil mai departe –
c o s vad por ile pe dreapta.
Luke îşi continu drumul. G si uşor por ile – erau noi, din fier forjat, cu
lucr tur frumoas . Trecu de ele şi desluşi frânturi de c r mizi roşii printre
copaci, coti la dreapta pe alee şi r mase uluit de formidabila şi nefireasca
îngr m dire în gen de castel, care-i r s ri în fa a ochilor.
Pe când contempla coşmarul, soarele disp ru. Ţrusc, deveni conştient de
amenin area pe care o proiecta coasta Ashe. O rafal t ioas de vânt sufla
înd r t frunzele copacilor, şi în clipa aceea o fat ap ru de dup col ul cl dirii
stil castel.
P rul negru îi fusese ridicat deasupra capului de pala brusc de vânt şi
Luke îşi aminti de un tablou de Nevinson, pe care-l v zuse odat , intitulat
„Vr jitoarea”. Fa a prelung , delicat şi palid , p rul negru, învolburat spre
stele. Putea s-o vad pe fata aceasta c lare pe m tur , zburând spre lun .
Se îndrept direct spre el.
— Probabil c eşti Luke Fitzwilliam. Eu sunt Bridget Conway.
Strânse mâna întins . Acum, putu s-o vad aşa cum era – nu într-un
moment când îşi d duse frâu liber imagina iei. Înalt , zvelt , o fa prelung şi
delicat , cu pome ii uşor proeminen i, sprâncene negre, care-i d deau un aer
ironic, p rul şi ochii negri. Se gândi c sem na cu o gravur gingaş , bine
reliefat şi frumoas .
În decursul c l toriei spre Anglia avusese fixat în minte o imagine, cea a
unei englezoaice îmbujorate şi bronzate, mângâind coama unui cal, aplecându-
se, în fa a unui foc de lemn. Fusese o închipuire pl cut şi gra ioas .
Acum. Nu-şi d dea seama dac îi pl cea Ţridget ţonway sau nu. Dar ştia
c imaginea t inuit s-a destr mat şi s-a şters. Nu-şi mai avea în eles şi rost.
 Spuse în schimb:
— Bun ziua! Trebuie s -mi cer scuze, pentru c te deranjez. Jimmy
sus inea c n-o s v sup ra i.
— Nu ne sup r m deloc. Suntem încânta i. Zâmbi, şi zâmbetul brusc,
rotunjit, îi ridica col urile buzelor pân la mijlocul obrajilor. Jimmy şi cu mine
am fost întotdeauna buni prieteni. Şi dac scrii o carte despre folclor, s ştii c
aici e cel mai potrivit. Tot felul de legende şi locuri pitoreşti.
— Grozav, spuse Luke.
Se îndrept împreun spre cas şi Luke mai cercet o dat cl direa cu
privirea. Acum descoperi în ea urme ale unei locuin e sobre, stil Queen Anne,
înc rcat şi îmbâcsit de o m re ie înzorzonat . Îşi aminti c Jimmy i-a atras
aten ia c locuin a apar inuse la origine familiei lui Bridget. Se gândi
posomorât c , pe vremea aceea, casa nu fusese aşa de împopo onat . Se uit
pe furiş la înso itoarea sa şi se minun de profilul şi de mâinile lungi şi
frumoase.
Presupunea c avea vreo dou zeci şi opt sau dou zeci şi nou de ani. Şi
nici nu p rea proast . Era una din acele fiin e despre care nu po i şti absolut
nimic, decât dac ele vor ca tu s afli.
În untru, casa era confortabil şi de bun gust – bunul gust al unui
decorator de mâna întâi. Bridget Conway îl conduse într-o camer plin cu
rafturi de c r i şi scaune comode; lâng fereastr , dou persoane st teau la o
m su pentru ceai.
F cu prezent rile:
— Gordon, sta-i Luke, un fel de v r al unui verişor de-al meu.
Lordul Whitfield era un b rbat scund, pe jum tate chel. Avea o fa
rotund şi sincer , cu buze r sfrânte şi ochii ca dou coac ze fierte. Purta
haine de ar neîngrijite. Nu-l avantajau, mai ales c se opreau sub stomac.
Îl salut pe Luke cu c ldur .
— Încântat de cunoştin , încântat! Am auzit c abia te-ai întors din
Orient. Un loc foarte interesant. Ţridget spunea c scrii o carte. Se zice c , în
zilele noastre, se scriu prea multe c r i. Eu nu sunt de aceeaşi p rere –
întotdeauna se g seşte loc pentru o carte bun .
Ţridge continu :
— M tuşa mea, doamna Anstruther, şi Luke strânse mâna unei doamne
de vârst mijlocie, cu o expresie a gurii pu in inteligent .
Dup cum se afl Luke curând, doamna Anstruther se ocupa trup şi
suflet cu gr din ritul. Nu vorbea niciodat despre altceva şi mintea îi era
preocupat cu gânduri de soiul dac vreunei plante rare o s -i priasc locul
unde inten iona s-o planteze.
Dup ce-i strânse mâna, spuse:
— Ştii, Gordon, locul ideal pentru aranjarea pietrişului e chiar în spatele
r zorului trandafirilor şi, în felul sta, ai avea cea mai splendid gr din cu
fântân în care apa o s âşneasc prin povârnişul acela.
Lordul Whitfield se l s pe speteaza scaunului.
— Aranjezi totul cu Ţridget, spuse el cu dezinvoltur . Dup mine,
plantele târâtoare sunt nişte flecuşte e near toase – dar, asta n-are importan .
 — Plantele târâtoare nu sunt destul de impozante pentru tine, Gordon,
interveni Bridget.
Îi turn ceai lui Luke şi lordul Whitfield spuse placid:
— Ai dreptate. ţred c nu merit banii. Nişte floricele pe care abia po i s
le vezi. Mi-ar pl cea s am o ser ar toas , sau nişte straturi s n toase cu
muşcate roşii.
Doamna Anstruther, care poseda par excellence talentul de a-şi continua
nestingherit subiectul ei de conversa ie, spuse:
— Cred c soiul sta nou de trandafiri ag tori o s se adapteze foarte
bine la clima de aici şi se cufund din nou în lectura cataloagelor de flori.
Dup ce îşi sprijini silueta rotunjoar şi îndesat de speteaza scaunului,
lordul Whitfield îşi sorbi ceaiul şi îl cânt ri pe Luke cu privirea, apreciativ:
— Deci scrii c r i, murmur el.
Sim indu-se pu in nervos, Luke era cât pe ce s dea explica ii, când îşi
d du seama c de fapt pe lordul Whitfield nu-l interesau informa iile.
— Deseori m-am gândit c mi-ar pl cea s scriu şi eu o carte, spuse
lordul plin de sine.
— Da? spuse Luke.
— Aş putea, n-ai nici o grij ! Şi ar fi o carte foarte interesant . Am
întâlnit o mul ime de oameni interesan i. Partea proast e c n-am avut timp.
Sunt un om foarte ocupat.
— F r îndoial , v cred.
— Nici nu i-ar veni s crezi câte am eu pe cap. M interesez personal de
toate publica iile mele. Socotesc c sunt r spunz tor de modelarea min ii
cititorilor. S pt mâna viitoare, milioane de oameni vor gândi şi vor sim i exact
cum am inten ionat eu s -i fac s simt şi s gândeasc . E un lucru foarte
serios. Asta înseamn responsabilitate. Nu m sperie, nu-mi fac griji. O scot eu
la cap t cu responsabilitatea.
Lordul Whitfield îşi umfl pieptul, îşi supse stomacul şi-l privi pe Luke
prietenos.
Bridget Conway spuse dezinvolt:
— Eşti un om de seam , Gordon. Î i mai torn un ceai?
Lordul Whitfield replic cu simpatie:
— Da, sunt f r îndoial un om de seam . Nu, nu mai vreau ceai.
Apoi, coborând din propriile lui în l imi olimpice pân la nivelul
muritorilor de rând, îşi întreb oaspetele cu amabilitate.
— Cunoaşte i pe cineva de pe aici?
Luke cl tin din cap. Apoi, brusc, sim ind c dac îşi începe lucrul mai
devreme e mai bine, ad ug :
— De fapt, este cineva aici pe care am promis c -l voi c uta, un prieten al
unor prieteni de-ai mei. Un domn pe nume Humbleby. E doctor.
— Ah! lordul Whitfield se foi pe scaun. Doctorul Humbleby? P cat.
— Cum adic , p cat?
— A murit acum vreo s pt mân .
— Ei, Doamne! Îmi pare tare r u.
 — A, nu cred c l-ai fi pl cut. Era un icnit b trân, cu idei aiurite,
înc p ânat şi tr snit r u.
— Ceea ce înseamn , interveni Ţridget, c nu se în elegea cu Gordon.
— Hm, povestea aia cu rezervorul de ap , spuse lordul Whitfield. Domnul
Fitzwilliam, trebuie s - i spun c sunt un om cu sim civic. Mi-e gândul numai
la bun starea acestui oraş. M-am n scut aici. Da, m-am n scut chiar în oraşul
sta.
Luke observ cu p rere de r u c doctorul Humbleby p r sise subiectul
şi trecuse la subiectul lordul Whitfield.
— Nu mi-e ruşine de lucrul acesta şi nici nu-mi pas de cei care ştiu,
continu lordul. N-am avut parte de niciunul din avantajele de care dumneata
ai dispus în mod firesc. Tat l meu inea o pr v lioar de pantofi – da, un
simplu magazin de pantofi. Şi eu am servit acolo când eram copil. M-am ridicat
prin propria mea munc , Fitzwilliam! M hot râsem s ies din rutin , şi am
ieşit! Perseveren , munc zdrav n şi ajutorul Domnului – cu asta am învins!
Astea m-au f cut ce sunt azi.
Urmar detalii complete ale carierei lordului Whitfield oferite în folosul lui
Luke, iar lordul încheie triumf tor:
— Iat -m aici, şi toat lumea e bucuroas s ştie cum am ajuns aici! Nu
mi-e ruşine de începuturile mele, nu, domnule! M-am întors în locurile unde m-
am n scut. Ştii ce se g seşte acum acolo unde se afla pr v lia tatei? O nou
cl dire ridicat şi înzestrat de mine: institutul şi clubul tinerilor. Totul de
prima calitate şi ultramodern. Am angajat pe cel mai bun arhitect din ar ! De
fapt a f cut o cl dire de-a dreptul urât – aduce a azil sau închisoare, dar
lumea spune c e grozav, aşa c presupun c probabil are dreptate.
— Fruntea sus, spuse Bridge. Casa asta cel pu in ai f cut-o dup gustul
t u!
Lordul Whitfield chicoti aprobator.
— Da, au încercat s m influen eze şi aici! S continue stilul originar al
cl dirii. Nu! le-am spus eu. Am de gând s locuiesc aici şi vreau ceva ar tos
pentru banii pe care-i dau! Cum nu-mi f cea pe voie câte un arhitect, îl
concediam şi angajam altul. Individul pe care l-am angajat în cele din urm mi-
a în eles destul de bine ideile.
— i-a încurajat cele mai rele porniri ale imagina iei, spuse Bridget.
— Ştiu c ei i-ar fi pl cut ca locul s r mân cum a fost.
Lordul Whitfield o mângâie pe bra .
— N-are rost s tr ieşti în trecut, drag . Ţ trânii din epoca georgian nu
erau prea pricepu i. N-am vrut s am o cas urât , de c r mid roşie.
Întotdeauna am visat un castel – şi acum am unul! Ştiu c n-am gusturi prea
rafinate, aşa c pentru decorarea interioarelor am dat carte blanche unei firme
bune, şi trebuie s recunosc c n-au lucrat r u – deşi unele lucruri le-au f cut
cam şterse.
— De fapt, spuse Luke ca s participe la conversa ie, e mare lucru s ştii
ce vrei.
— Eu, de obicei, m şi impun, spuse cel lalt, chicotind.
— Nu prea te-ai impus cu planul de canalizare, îi aminti Bridget.
 — Ei, aia! Humbleby a fost un prost. Ţ trânii ştia sunt cam
înc p âna i. Nu ra ioneaz deloc.
— Domnul Humbleby era un om cu gura mare, nu-i aşa? se aventur
Luke. Îmi închipui c şi-a f cut o mul ime de duşmani în felul sta.
— Nu, nu ştiu dac aş putea s afirm aşa ceva, şov i lordul Whitfield,
frecându-şi nasul. Tu ce zici, Bridget?
— De fapt, întotdeauna mi s-a p rut c era foarte amabil cu to i. Eu
personal l-am consultat numai când am avut odat glezna scrântit , dar mi-era
tare drag.
— Da, în general era simpatizat, admise lordul Whitfield, deşi cunosc
vreo câteva persoane care nu-l aveau la inim . Tot din cauza înc p ân rii.
— Nişte persoane de pe aici?
Lordul Whitfield d du din cap aprobator.
— Într-un loc ca sta se isc o mul ime de certuri şi se formeaz
grupule e.
— Da, nu m îndoiesc, spuse Luke.
Ezit , nesigur de urm torul pas.
— Şi cam ce fel de oameni tr iesc pe aici?
Era o întrebare cam şubred , dar r spunsul sosi prompt.
— Mai mult, nişte foşti, spuse Bridget. Fiice, neveste şi surori de preo i.
Şi de doctori. Cam şase femei la un b rbat.
— Totuşi sunt şi b rba i? se hazard Luke.
— Da, cum s nu, domnul Abbot, jurisconsultul, şi tân rul doctor
Thomas, partenerul doctorului Humbleby, domnul Wake, preotul, şi., cine mai
e, Gordon? Aha! Domnul Ellsworthy, care ine pr v lia cu antichit i şi care e şi
extrem de simpatic! Precum şi maiorul Horton cu buldogii lui.
— Mai e cineva aici despre care am impresia c au pomenit prietenii mei,
spuse Luke. Ziceau c e o b trânic pl cut dar tare guraliv .
Bridget izbucni în râs.
— Asta se aplic la jum tate din sat!
— Cum o chema oare? A, mi-am adus aminte, Pinkerton.
Lordul Whitfield chicoti r guşit:
— Chiar c n-ai noroc! Şi ea a murit. A c lcat-o o maşin la Londra mai
zilele trecute. A omorât-o pe loc.
— Am impresia c ave i o mul ime de decese pe-aici, spuse Luke degajat.
Lordul Whitfield se înfrân pe loc.
— Da de unde! Este unul din locurile cele mai s n toase din întreaga
Anglie. Accidentele nu se socotesc. I se pot întâmpla oricui.
Dar Bridget Conway spuse gânditoare:
— De fapt, Gordon, chiar c au fost o mul ime de mor i în ultimul an. Tot
timpul se fac înmormânt ri.
— Prostii, draga mea.
Luke interveni.
— Şi moartea doctorului Humbleby a fost un accident?
Lordul Whitfield cl tin din cap.
 — Oh, nu. Humbleby a murit de septicemie acut . ţum li se întâmpl
doctorilor. S-a zgâriat la deget cu vreun cui ruginit sau aşa ceva. N-a dat
importan şi s-a infectat. A murit în trei zile.
— Aşa se întâmpl cu doctorii, spuse Ţridget. Am impresia c sunt foarte
expuşi infec iei, dac nu sunt aten i. Totuşi, a fost trist. So ia e distrus .
— N-are rost s te r zvr teşti împotriva voin ei providen ei, spuse calm
lordul Whitfield.
„Dar a fost mâna providen ei?” se întreb Luke în sinea sa ceva mai
târziu, în timp ce se schimb pentru masa de sear . „Septicemie? Posibil.
Totuşi, o moarte foarte brusc .”
Şi cuvintele uşor rostite de Ţridget ţonway îi r sunar în minte: „Au fost
o mul ime de mor i în ultimul an”.
Capitolul 4.
LUKE PRINDE UN FIR.
Luke îşi elaborase planul cu o oarecare grij şi era preg tit s -l pun în
practic f r întârziere când coborî a doua zi diminea la micul dejun.
M tuşa cu gr din ritul nu-şi f cuse înc apari ia, dar lordul Whitfield
mânca ridichi şi bea cafea, iar Bridget Conway terminase masa şi st tea în
picioare lâng fereastr , privind afar .
Dup ce-şi urar bun diminea a, iar Luke se aşez în fa a unei farfurii
pline vârf cu şunc şi ou , începu:
— Trebuie s m apuc de treab . Lucrul cel mai greu e s -i faci pe
oameni s vorbeasc . Şti i ce vreau s spun – nu oameni ca dumneavoastr şi.
Bridget. (îşi aminti la timp c nu trebuie s spun domnişoara Conway). Mi-a i
spune tot ce şti i – dar partea proast este c nu şti i lucrurile pe care vreau s
le cunosc, adic , supersti iile locale. Cu greu a i crede câte supersti ii mai
d inuie înc în locurile mai retrase ale lumii. De pild , exist un sat în
Devonshire. Parohul a trebuit s mute nişte vechi menhire de granit care erau
lâng biseric pentru c oamenii continuau s le înconjoare într-un vechi ritual
ori de câte ori murea cineva. E extraordinar cum înc mai continu vechile
ritualuri p gâne.
— Cred c ai dreptate, spuse lordul. Oamenii au nevoie de înc mult
instruire. i-am spus c am fondat o bibliotec grozav ? În locul unde era
vechiul conac – a costat o nimica toat – acum e una din cele mai bune
biblioteci.
Luke aliment din plin firul conversa iei în direc ia, realiz rilor lordului
Whitfield.
— Splendid, spuse el din inim . O treab bun . A i b gat imediat de
seam valul de ignoran ancestral care d inuie aici. Desigur, din punctul
meu de vedere, asta şi doresc. Vechile obiceiuri, legende, poveşti, câte ceva din
vechile ritualuri, cum ar fi.
Aici Luke înşir aproape cuvânt cu cuvânt o pagin dintr-o lucrare pe
care o citise special pentru aceast conversa ie.
— Moartea oamenilor e evenimentul unde pot g si cel mai mult material,
încheie el. Ritualurile şi obiceiurile de înmormântare întotdeauna
supravie uiesc mai mult decât oricare altele. Şi pe lâng asta, nu ştiu pentru ce
motiv, s tenilor le place întotdeauna s vorbeasc despre mor i.
— Le plac înmormânt rile, consim i Ţridget de lâng fereastr .
— Cred c am s încep chiar cu asta, continu Luke. Dac aş putea
ob ine o list cu mor ile recente din parohie, s g sesc apoi rudele şi s vorbesc
cu ele, nu m îndoiesc c în curând am s dau peste ceea ce caut. Oare de la
cine e mai bine s ob in datele – de la preot?
— Probabil c pe domnul Wake o s -l intereseze grozav, spuse Bridget. E
un b trânel simpatic şi îi place s studieze antichit ile. ţred c o s - i pun la
dispozi ie o mul ime de material.
Luke, avu un moment de remuşcare în timpul c ruia sper ca preotul s
nu fie chiar atât de priceput la antichit i ca s -şi expun propriile lui
cunoştin e.
Dar cu voce tare spuse din inim :
— În regul . ţred c tu habar n-ai de oamenii care au murit în ultimul
an.
Ţridget murmur :
— S m gândesc. A, sigur – Carter. Era patronul de la „Seven Stars”,
cârciumioara aia de pe rmul râului.
— Un bandit be ivan, spuse lordul Whitfield. Una din brutele alea
sociabile care te insult la fiecare pas. Ţine c s-a dus pe copc .
— Şi doamna Rose, sp l toreas , continu Ţridget. Şi micu ul Tommy
Pierce – era un b ie aş cam neastâmp rat. Şi, cum s nu, fata aceea Amy şi nu
mai ştiu cum.
Vocea i se schimb pu in pe când rosti ultimul nume.
— Amy? spuse Luke.
— Amy Gibbs. Era servitoare aici şi pe urm s-a angajat la domnişoara
Waynflete. S-a f cut anchet cu cazul ei.
— De ce?
— Proasta a încurcat nişte sticle pe întuneric, spuse lordul Whitfield.
— A b ut sod caustic , crezând c ia sirop de tuse, explic Ţridget.
Luke ridic din sprâncene.
— O poveste destul de tragic .
— Se zvonise c ar fi luat-o dinadins. Din cauza unui tân r.
Vorbea rar, aproape în sil .
Urm o t cere. Luke sim i instinctiv c pluteşte o atmosfer ap s toare.
Se gândi: „Amy Gibbs? Da, sta era unul din numele men ionate de b trâna
domnişoar Pinkerton”.
— Mai men ionase un b ie el – Tommy nu ştiu cum – despre care l sase
s se vad clar c nu avea o p rere bun (se p rea c asta gândea şi Bridget?).
Şi sigur, nu înc pea îndoial , fusese amintit şi numele Carter.
Se ridic , spunând dezinvolt:
— Tot vorbim despre lucruri de astea şi am început s m simt un fel de
strigoi, parc aş fi r t cit numai prin cimitire. Şi obiceiurile de nunt sunt
interesante, dar e ceva mai greu s deschizi o discu ie pe nepus mas .
— Cred c ai dreptate, spuse Ţridget muşcându-şi uşor buzele.
 — Un alt subiect interesant de discu ie ar fi blestemele sau deochiul,
continu Luke simulând o nuan de entuziasm. Deseori dai peste aşa ceva
prin col urile astea retrase ale lumii. Şti i cumva ce flec reşte lumea pe aici
despre astfel de lucruri?
Lordul Whitfield d du din cap încet. Bridget Conway spuse:
— Noi nu suntem cei mai indica i s auzim lucruri de soiul acesta.
Luke îi lu vorba din gur .
— Nici nu m îndoiesc, va trebui s m învârtesc în cercurile de condi ie
social inferioar , ca s g sesc ce-mi trebuie. M duc întâi pe la vicar, s v d ce
pot face. Probabil c dup aceea trec pe la. „Seven Stars”, parc aşa a i spus c
se cheam ? Şi ce e cu b ie elul cu purt ri urâte? A l sat în urm nişte rude
care-l plâng?
— Doamna Pierce ine o tutungerie şi o papet rie pe High Street.
— Asta-i un lucru providen ial. Ei, atunci s -mi v d de lucru.
Ţridget se îndep rt de la fereastr cu o mişcare iute şi gra ioas .
— Aş veni şi eu cu tine, dac nu te-ncurc, spuse ea.
— Desigur c nu!
O spusese cât se poate de inimos, dar nu era sigur c ea nu observase o
clip cât de surprins r m sese.
I-ar fi fost mult mai uşor s trag singur de limb un preot de mod
veche, f r s aib lâng el pe cineva cu o minte vioaie şi analitic .
„La urma urmei, se gândi el în sinea sa, de mine depinde s m comport
cât se poate de conving tor.”
— Luke, vrei s m aştep i pân îmi schimb pantofii?
Luke, numele lui de botez, fusese rostit atât de normal, încât îl umplu de
un sentiment ciudat de duioşie. Şi totuşi, cum ar fi putut s -i spun altfel?
Pentru c acceptase planul lui Jimmy cu înrudirea, nu putea s -i spun :
„domnule Fitzwilliam”.
Ţrusc, în minte îi veni gândul nepl cut: „Oare ce p rere are ea despre
toate astea? Pentru numele lui Dumnezeu, oare ce p rere are?”
Era ciudat c lucrul sta nu-l neliniştise pân atunci. Verişoara lui
Jimmy fusese o abstrac iune conven ional , un manechin. Abia dac şi-o
imaginase; acceptase doar sentin a prietenului s u: „ţu Ţridget totul o s fie în
regul ”.
Şi-o închipuise – atât de pu in cât se gândise la ea – ca o persoan
m run ic , un tip de secretar blond , suficient de istea pentru a captiva
imagina ia unui om bogat. Şi, în loc de asta, g sise o persoan cu inteligen ,
putere, şi o minte rece şi ascu it , iar el habar n-avea ce p rere are ea despre
el. Se gândi: „Nu po i s-o duci uşor”.
— Sunt gata.
Se apropie de el aşa de încet, încât nici n-o auzise. Nu avea p l rie, şi
nici fileu pe cap. Pe când ieşeau din cas , o rafal de vânt se ab tu dinspre
col ul cl dirii sumbre şi-i zburli nebuneşte p rul lung şi negru în jurul fe ei
rotunde.
Bridget îi zâmbi:
— Ai nevoie de mine s - i ar t drumul.
 — Eşti foarte amabil , r spunse el ceremonios.
Nu era sigur dac ea îi observase zâmbetul ironic care-i fluturase pe buze
scurt timp. Se uit înapoi la meterezele din spate şi spuse iritat.
— Ce oroare! Oare nimeni n-a putut s -l opreasc ?
— C minul unui englez este castel pentru el – în cazul lui Gordon asta se
potriveşte cuvânt cu cuvânt! Îl ador .
Luke fu conştient c remarca pe care vroia s-o fac era de prost gust,
totuşi nu se putu ab ine:
— E fosta voastr cas , nu-i aşa? „Adori” s-o vezi în starea în care se
g seşte acum?
Îl privi, apoi zâmbi amuzat .
— N-aş vrea s - i stric tabloul dramatic pe care-l schi ezi, murmur ea.
Dar, de fapt, eu am plecat din casa asta când aveam doi ani şi jum tate, aşa c
vezi c povestea cu b trânul c min p rintesc nu prea merge. Nici m car nu-mi
aduc aminte cum ar ta.
— Ai dreptate. Scuz -mi impolite ea.
Bridget râse:
— Adev rul este rareori înv luit în romantism.
Luke tres ri, auzind nota de dispre amar, care se strecurase brusc în
vocea ei. Se înroşi puternic sub bronzul pielii, apoi deodat îşi d du seama c
am r ciunea din glas nu îi era destinat lui. Era propria ei am r ciune,
propriul ei dispre . Luke fu în elept şi t cu. Dar în cap i se înv lm şeau
nedumeriri în leg tur cu Ţridget ţonway.
În cinci minute ajunser la casa parohial de lâng biseric . Îl g sir pe
vicar în camera sa de lucru.
Alfred Wake era un b trânel scund, adus de spate, cu nişte ochi albaştri,
blajini, şi cu un aer distrat, dar curtenitor. P ru încântat de vizit , dar şi pu in
mirat.
— Domnul Fitzwilliam st cu noi la Ashe Manor, spuse Ţridget şi vrea s
te consulte pentru o carte pe care o scrie.
Domnul Wake îşi îndrept privirea blajin şi întreb toare c tre b rbatul
mai tân r, şi Luke începu s dea explica ii.
Era nervos; de dou ori nervos. În primul rând era nervos pentru c omul
acesta, f r îndoial , se pricepea mult mai bine la folclor, la ritualuri şi
supersti ii, decât o persoan care înva la repezeal câteva lucruri dintr-o
colec ie întâmpl toare de c r i. În al doilea rând, era nervos c Ţridget ţonway
st tea lâng el şi asculta.
Se sim i uşurat când descoperi c pe domnul Wake îl interesau în mod
special ruinele romane. Parohul îi m rturisi cu vocea lui blajin c nu se prea
pricepe la folclorul şi vr jitoria medievale. Aminti de nişte obiceiuri din istoria
Wychwood-ului şi se oferi s -l conduc pe Luke la un anumit loc de pe deal,
unde se spunea c se ineau sabaturile vr jitoarelor, dar se scuz c el
personal nu poate s mai adauge nimic.
Luke, c ruia i se luase o piatr de pe inim , îşi exprim regretul şi apoi
se porni s întrebe cu am nun ime despre ritualuri de înmormântare.
Domnul Wake d du uşor din cap.
 — M tem c sunt ultima persoan care se pricepe la astfel de lucruri.
Credincioşii evit în fa a mea practicarea unor asemenea obiceiuri p gâne.
— E de la sine în eles.
— Dar nu m îndoiesc, totuşi, c mai exist o mul ime de supersti ii înc
în floare. ţomunit ile astea s teşti sunt foarte înapoiate.
Luke interveni îndr zne .
— Am rugat-o pe domnişoara ţonway s -mi întocmeasc o list cu toate
decesele din ultima vreme pe care şi le mai aminteşte. M-am gândit c în felul
sta pot afla câte ceva. Spune i-mi, n-a i putea s -mi face i şi dumneavoastr o
list , ca s -mi aleg pe cei mai interesan i?
— Da, da, nu-i greu. Giles, paracliserul nostru, un b iat de treab dar
complet surd, ar putea s te ajute. Ia s v d. Au fost o mul ime, o mul ime. O
prim var înşel toare şi o iarn aspr şi pe urm accidente cu drumul. Parc
s-ar fi inut lan ghinioanele.
— Câteodat , interveni Luke, ghinionul se pune pe seama unei anumite
persoane.
— Da, da. Vechea poveste cu Iona. Dar nu mi-aduc aminte s fi fost
persoane str ine pe aici – adic nimeni care s se fac remarcat în vreun fel, şi
n-am auzit absolut nici un zvon despre aşa ceva, dar dup cum v-am spus,
poate c eu n-am auzit. Ia s v d – de curând au murit doctorul Humbleby şi
biata Lavinia Pinkerton. Doctorul Humbleby era un om minunat.
Bridget interveni:
— Domnul Fitzwilliam cunoaşte câ iva prieteni de-ai lui.
— Z u? ţe p cat! îi vor sim i mult lipsa. Era un om care avea mul i
prieteni.
— Dar cred c şi duşmani, spuse Luke. Aşa i-am auzit pe prieteni
spunând, continu gr bit.
Domnul Wake suspin .
— Un om care spunea r spicat ce-avea pe suflet – mai bine zis o
persoan care nu se purta întotdeauna cu tact.
D du din cap.
— Cei boga i nu-l prea aveau la inim din cauza asta. Dar oamenii simpli
ineau mult la el.
Luke spuse nep s tor:
— Şti i, întotdeauna am sentimentul c unul dintre lucrurile cu care nu
te po i împ ca de loc în via a asta este c fiecare moarte înseamn un profit
pentru altcineva – nu m refer numai la partea financiar .
Vicarul aprob din cap gânditor.
— În eleg ce vrei s spui. Da. ţitim în anun urile mortuare c persoana
cutare este regretat de toat lumea, dar tare m tem c lucrul sta este foarte
adev rat. În cazul doctorului Humbleby, nu m îndoiesc c partenerul s u,
doctorul Thomas, o s se g seasc într-o pozi ie mult mai avantajoas decât
înainte.
— Cum adic ?
— Cred c Thomas este un om foarte capabil şi Humbleby spunea asta
întotdeauna, dar aici nu-i mergea prea bine. Am impresia c era umbrit de
Humbleby, care pur şi simplu te fermeca. Pe lâng el, Thomas p rea cam şters.
Nu-şi impresiona de loc pacien ii. ţred c se nec jea mult şi, din cauza asta, în
loc s îndrepte lucrurile, le strica şi mai mult; devenea mai nervos şi nu scotea
nici un cuvânt. De fapt am observat c de atunci s-a schimbat sim itor. Are mai
mult aplomb, mai mult personalitate, cred c are mai mult încredere în sine.
P rerea mea este c Humbleby şi cu el nu se în elegeau întotdeauna. Thomas
era pentru metodele mai noi de tratament, iar Humbleby prefera s nu renun e
la cele vechi. De mai multe ori au avut conflicte din cauza asta. Şi a unei
probleme personale. Dar, în fine, n-ar trebui s flec resc.
Bridget spuse încet şi limpede:
— Dar cred c domnului Fitzwilliam i-ar face pl cere s flec ri i!
Tulburat, Luke îi arunc o privire furiş .
Domnul Wake d du din cap cu îndoial , apoi continu zâmbind pu in
dezaprobator.
— Tare mi-e team c ne înv m s ne intereseze prea mult problemele
vecinilor. Rose Humbleby este o fat foarte dr gu . Nu e de mirare c Geoffrey
Thomas şi-a pierdut capul şi, bineîn eles c şi pozi ia lui Humbleby a fost cât se
poate de normal – fata e tân r şi, stând în s tucul sta, n-a prea avut ocazia
s întâlneasc şi al i b rba i.
— N-a fost de acord? spuse Luke.
— S-a opus categoric. Spunea c sunt mult prea tineri. Şi, bineîn eles, c
tinerii nu suport s li se spun aşa ceva! Între cei doi b rba i exista în mod
categoric o anumit r ceal . Dar sunt sigur c doctorul Thomas a fost foarte
mâhnit de moartea neaşteptat a partenerului s u.
— Septicemie, dup cum mi-a spus lordul Whitfield.
— Da, o simpl zgârietur care s-a infectat. Doctorii au de întâmpinat
riscuri mari când îşi exercit profesiunea, domnule Fitzwilliam.
— Într-adev r, spuse Luke.
Domnul Wake tres ri brusc.
— Dar ne-am îndep rtat prea mult de tema discu iei noastre. M tem c
sunt un b trân prea guraliv. Vorbeam despre supravie uirea obiceiurilor de
înmormântare p gân şi despre decesele recente. Printre ele, Lavinia Pinkerton,
una din cele mai milostive ajutoare ale bisericii. Apoi au urmat lucruri care te
intereseaz , domnule Fitzwilliam – ştii, s-a presupus c a fost sinucidere, şi în
leg tur cu acest tip de deces exist anumite ritualuri stranii. Are o m tuş
care, în fine, nu e femeie foarte onorabil , şi nici nu a îndr git-o prea mult pe
nepoata sa, dar e foarte vorb rea .
— Grozav, spuse Luke.
— Apoi a fost Tommy Pierce – într-o vreme cânta în cor, o voce minunat
de tenor, îngereasc , dar în alte privin e, m tem c nu era prea îngeraş. A
trebuit s renun m la el pân la urm , avea o influen proast asupra
celorlal i b ie i. S rmanul copil, cred c nu prea era simpatizat nic ieri. A fost
dat afar şi de la Oficiul poştal, unde i-am procurat o slujb de telegrafist. Un
timp a lucrat la biroul domnului Abbot, dar curând a fost din nou concediat –
presupun c -şi b gase nasul în nişte documente confiden iale. Pe urm , cum
s nu, a stat un timp şi la Ashe Manor, nu-i aşa, domnişoar ţonway? Fusese
angajat ca ajutor de gr dinar, dar lordul Whitfield a trebuit s -l dea afar ,
pentru c a fost obraznic la culme. Mi-a p rut nespus de r u pentru maic -sa,
o fiin decent şi muncitoare. Domnişoara Waynflete a fost cumsecade şi l-a
angajat s spele geamuri. La început, lordul Whitfield a obiectat, dar brusc a
fost de acord. De fapt, p cat c a acceptat.
— De ce?
— Pentru c b iatul a murit în felul sta: sp la geamurile de sus de la
bibliotec (sala veche, dac ştii) şi se prostea dansând pe marginea ferestrei sau
aşa ceva; şi-a pierdut echilibrul sau a ame it şi a c zut. Urât treab ! Nu şi-a
mai revenit niciodat şi a murit la câteva ore dup ce l-au dus la spital.
— L-a v zut cineva c zând? întreb Luke curios.
— Nu. Era în aripa dinspre gr din , nu cea frontal . Au socotit c z cuse
întins acolo cam o jum tate de or pân a fost g sit.
— Cine l-a g sit?
— Domnişoara Pinkerton. Dac - i aminteşti de doamna despre care am
vorbit c murise într-un accident nefericit de circula ie mai zilele trecute. Biata
femeie, a fost extrem de nec jit . O experien cumplit ! ţ p tase permisiunea
s -şi taie nişte plante, şi l-a g sit pe b iat z când acolo.
— Probabil c a fost un şoc nepl cut, spuse Luke gânditor.
Îşi spuse în sinea lui: „Un şoc cu mult mai mare decât î i închipui”.
Ţ trânul scutur din cap:
— O via fraged , care se sfârşeşte brusc, este un lucru foarte trist.
Poate c Tommy se inea de n zbâtii pentru c era o fire vesel .
— Era o pacoste, spuse Bridget. Doar şti i ce f cea, domnule Wake.
Întotdeauna chinuia pisicile şi javrele vagaboante, ciupea b ie aşii.
— Ştiu, ştiu, d du domnul Wake din cap cu triste e. Dar, vezi, draga mea
domnişoar ţonway, câteodat cruzimea nu e înn scut , ci se datoreaz
faptului c imagina ia se încheag cu greutate. Iat de ce, dac ne închipuim c
un adult posed mentalitatea unui copil, ne d m seama c viclenia şi
brutalitatea unui nebun pot s treac neobservate de omul respectiv. Sunt
convins c , în zilele noastre, cea mai mare parte din cruzimea şi brutalitatea
prosteasc are la baz lipsa unei dezvolt ri normale dintr-un anumit punct de
vedere. Trebuie s renun m la copil rii.
ţl tin din cap şi întinse mâinile.
Ţridget r spunse brusc, cu un glas r guşit:
— Da, ave i dreptate. Ştiu ce vre i s spune i. ţel mai însp imânt tor
lucru din lume este adultul-copil ros.
Luke o privi oarecum curios. Era convins c ea se gândea la o persoan
anume, şi cu toate c lordul Whitfield era extrem de copil ros în anumite
privin e, nu credea c Ţridget se gândea la el. Lordul Whitfield era pu in ridicol,
dar f r îndoial c nu era însp imânt tor.
Luke Fitzwilliam se gândea foarte mult cine ar fi persoana la care se
gândea Bridget.
Capitolul 5.
VIZIT LA DOMNIŞOARA WAYNFLETE.
Domnul Wake murmur câteva nume pentru sine.
 — Ia s v d – biata doamn Rose şi b trânul Ţell, copilul Elkin; Harry
Carter – ştii, nu sunt to i enoriaşii mei. Doamna Rose şi Carter erau diziden i.
Şi vremea aia rece din martie l-a luat şi pe s rmanul Ben Stanbury – avea
nou zeci şi doi de ani.
— Amy Gibbs a murit în aprilie, spuse Bridget.
— Da, s rmana fat , a f cut o greşeal de neiertat.
Luke ridic privirea şi o surprinse pe Ţridget urm rindu-l. ţând îl v zu,
îşi l s repede ochii în jos. Luke se gândi agasat: „Aici trebuie s fie ceva în
neregul . Trebuie s fie ceva cu fata asta – Amy Gibbs.”
Dup ce-şi luar r mas bun de la vicar şi plecar , îi spuse:
— Cine şi ce f cea Amy Gibbs?
Ţridget nu r spunse imediat. Luke sim i o uşoar re inere în glasul ei:
— Amy era una din cele mai nepricepute servitoare pe care le-am
cunoscut vreodat .
— De asta au dat-o afar ?
— Nu. Dup orele de program obişnuia s plece şi s se distreze cu un
tân r. Gordon are nişte concep ii foarte morale şi de şcoal veche. Dup
p rerea lui p catul nu se întâmpl decât dup orele unsprezece seara, iar
atunci ia propor ii grave. Aşa c , a prevenit-o pe fat , iar ea i-a r spuns
obraznic!
— Era o fat dr gu ?
— Foarte dr gu .
— Ea a înghi it sod caustic în loc de siropul pentru tuse?
— Da!
— O poveste cam stupid ! se hazard Luke.
— Foarte stupid .
— Era proast ?
— Da de unde, era foarte istea .
Luke o privi pe furiş. Era nedumerit. R spunsurile pe care le d dea erau
rostite pe un ton monoton, f r intona ie sau chiar cu oarecare interes. Dar în
spatele vorbelor era convins c se ascunde ceva nerostit.
În acel moment, Ţridget se opri s vorbeasc cu un b rbat înalt, care-şi
scoase p l ria şi o salutase vesel din toat inima.
Dup ce schimbar câteva cuvinte, Ţridget îl prezent pe Luke.
— V rul meu, domnul Fitzwilliam. Locuieşte la conac. A venit aici s scrie
o carte. Dumnealui este domnul Abbot.
Luke îl privi pe domnul Abbot cu oarecare interes. Acesta era jurist
consultul la care fusese angajat Tommy Pierce.
Luke avea nişte prejudec i ilogice cu privire la avoca i în general –
bazate pe faptul c mul i politicieni erau recruta i din rândurile lor. Pe lâng
asta, îl enerva obiceiul lor de a fi prev z tori, evitând întotdeauna s -şi asume
riscul unei aprob ri sau neg ri categorice.
Domnul Abbot, totuşi, nu era nici pe departe tipul conven ional de
avocat, nu era nici sub irel, nici sl bu şi nici rezervat. Era un b rbat robust şi
înfloritor, îmbr cat într-un costum de tweed şi avea un fel inimos şi jovial de a
se purta. La col urile ochilor i se iviser mici riduri, iar privirea era mult mai
ager decât î i puteai da seama la prima vedere.
— Scrie i o carte, deci? Un roman?
— O carte despre folclor, spuse Bridget.
— A i venit unde trebuie pentru astfel de lucruri. Aici e o regiune extrem
de interesant .
— Aşa mi s-a spus, zise Luke. Chiar m-aş încumeta s afirm c m pute i
ajuta. Probabil c a i întâlnit obiceiuri vechi şi ciudate, sau poate cunoaşte i
câteva care sunt interesante şi înc mai supravie uiesc.
— P i, eu nu prea ştiu. Poate exist . Poate.
— Lumea de pe aici crede în stafii? întreb Luke.
— N-aş putea s v spun. ţhiar c n-aş putea.
— Nici despre case bântuite de stafii?
— Nu. Nu cunosc nimic în genul sta.
— Trebuie s existe supersti ii pentru copii. Dup moartea unui b iat,
adic o moarte violent , stafia b iatului întotdeauna cutreier locurile. Dar, e
interesant, niciodat nu se întâmpl lucrul sta cu stafia unei feti e.
— Foarte interesant. N-am mai auzit de aşa ceva pân acum.
Era şi de aşteptat, întrucât Luke o inventase pe loc.
— Se pare c exist un b iat pe aici Tommy nu ştiu cum – într-o vreme a
lucrat în biroul dumneavoastr . Am motive s cred c oamenii îşi închipuie c
b iatul cutreier or şelul.
Chipul roşcovan al domnului Abbot se f cu stacojiu.
— Tommy Pierce? Un pierde-var , o puşlama b g rea şi obraznic .
— Se pare c spiritele r t citoare sunt întotdeauna oamenii care au avut
firi r ut cioase. ţet enii cu frica lui Dumnezeu rareori sup r lumea aceasta
dup ce au p r sit-o.
— Cine l-a v zut? ţe-i cu povestea asta?
— Sunt lucruri greu de desluşit. Oamenii nu fac deschis o afirma ie.
Totul pluteşte în aer, dup cum se spune.
Luke schimb subiectul cu dib cie.
— Persoana cea mai indicat pentru asta este doctorul comunal. Afl
multe de la pacien ii mai s raci pe care-i îngrijeşte. Tot felul de supersti ii şi
farmece – probabil elixire de dragoste şi toate celelalte.
— Trebuie s merge i la Thomas. Thomas e b iat bun. Un tip modern din
cap pân -n picioare. Nu ca s rmanul Humbleby, b trânul.
— Era cam conservator, nu-i aşa?
— Înc p ânat la culme. Un catâr f r pereche.
— A i avut un scandal în toat regula cu planul de canalizare, nu-i aşa?
întreb Ţridget.
Chipul lui Abbot fu din nou inundat de un val de roşea .
— Humbleby se opunea în calea progresului, spuse el t ios. Se
împotrivea planului! S-a şi exprimat cam grosolan. A spus ce i-a venit la gur .
Mi-a aruncat nişte lucruri bune de-a dreptul s -i intentez proces.
— Dar judec torii nu apeleaz niciodat la lege, nu-i aşa? murmur
Bridget. Ştiu ei ce ştiu.
 Abbot râse cu poft . Mânia îi pierise la fel de repede cum ap ruse.
— Eşti grozav , domnişoar Ţridget! Şi nici nu greşeşti prea mult. Noi
ştia, care lucr m cu legile, le cunoaştem bine de tot, ha, ha, ha! Ei, trebuie s
v las. Da i-mi un telefon, dac vre i s v ajut cu ceva, domnule. .
— Fitzwilliam, spuse Luke. V mul umesc. Am s v telefonez.
În timp ce-şi continuau plimbarea, Bridget spuse:
— Dup cum observ, metoda ta e s faci o afirma ie şi s vezi ce stârneşti
cu ea.
— Metodele mele nu sunt dintre cele mai nimerite, dac la asta te referi.
— Am observat.
Pu in cam stingherit, Luke ezit s mai spun ceva. Dar, înaintea lui, ea
spuse:
— Dac vrei s afli mai multe despre Amy Gibbs, aş putea s te duc la
cineva care s - i fie de ajutor.
— Cine anume?
— O anume domnişoar Waynflete. Amy a stat acolo dup ce a plecat de
la conac. Acolo a murit.
— Da, în eleg.
Fusese luat prin surprindere.
— Ei, î i mul umesc foarte mult.
— Locuieşte la doi paşi.
Traversar p rcule ul satului. Ţridget înclin capul în direc ia cl dirii
înalte, în stil georgian, pe care Luke o observase cu o zi înainte:
— sta e Wych Hall. Acum e bibliotec .
Lâng cl dire mai era o construc ie care fa de celelalte p rea mai
curând o cas de p puşi. Avea treptele uluitor de albe, cioc naşul de la uş
str lucea, iar draperiile de la ferestre se vedeau albe şi dichisite.
Bridget deschise poarta şi se îndrept spre trepte. În acea clip , uşa de la
intrare se deschise şi o femeie în vârst îşi f cu apari ia. Luke se gândi c
femeia reprezenta tipul de fat b trân de la ar . Era sl bu şi îmbr cat
curat, într-un taior de tweed, o bluz de m tase cenuşie cu broş veche de
familie. Pe capul bine propor ionat purta o p l rie de fetru. Avea un chip
pl cut, iar ochii priveau inteligent prin pince-nez. V zând-o, Luke îşi aminti de
caprele negre şi sprintene care se întâlnesc în Grecia. Ochii îi exprimau
surpriz şi o curiozitate rezervat .
— Bun diminea a, domnişoar Waynflete, spuse Ţridget. Dumnealui
este domnul Fitzwilliam. Luke se înclin . Scrie o carte despre obiceiurile s teşti
de înmormântare şi, în general, despre lucrurile legate de ritualuri.
— Vai de mine, spuse domnişoara Waynflete. Ce interesant!
Şi chipul radios se îndrept încurajator spre Luke.
Lui Fitzwilliam îi amintea de domnişoara Pinkerton.
— M-am gândit, spuse Bridget, şi Luke observ din nou acel ton monoton
al vocii, c a i putea s -i spune i câte ceva despre Amy.
— Despre Amy? A, da! Despre Amy Gibbs.
Luke observ o alt not în expresia fe ei. P rea c -l cânt reşte cu grij .
Apoi, ca şi când ar fi luat o hot râre, f cu câ iva paşi înapoi în hol.
 — V rog s intra i. Pot s ies la plimbare mai târziu. Nu, nu, îi r spunse
lui Luke care schi ase un gest de protest. N-am nimic important de f cut. Nişte
mici cump r turi pentru cas .
Micul salonaş era extrem de curat şi mirosea slab a lev n ic ars . Pe
poli a c minului erau câ iva p stori şi p stori e din por elan de Dresda,
zâmbind galeş şi îmbietor. Pe perete erau înr mate acuarele, nişte împletituri şi
trei goblenuri.
Câteva fotografii reprezentând cu siguran nepo i şi nepoate, şi câteva
mobile de bun calitate – un birou stil ţhippendale, câteva m su e din lemn de
mahon şi un divan urât şi destul de incomod, în stil victorian.
Domnişoara Waynflete oferi oaspe ilor scaune şi apoi se scuz :
— Îmi pare r u, dar eu nu fumez, aşa c nu v pot oferi ig ri, dar dac
dori i, v rog s fuma i.
Luke refuz , dar Ţridget îşi aprinse pe loc o igar .
Domnişoara Waynflete îşi studie oaspetele câteva minute, stând dreapt
pe scaunul cu bra e sculptate, apoi, coborând privirea ca şi cum ar fi fost
mul umit de examen, spuse:
— Vrei s afli câte ceva despre s rmana Amy? Întreaga poveste a fost
foarte trist şi m-a mâhnit tare mult. O greşeal atât de tragic .
— N-a fost cumva vorba de o sinucidere? întreb Luke.
Domnişoara Waynflete scutur din cap.
— Nu, nu, nu pot s cred nici o clip aşa ceva. Nu era genul lui Amy.
— Dar ce gen era fata? întreb Luke direct. Aş dori s aflu p rerea
dumneavoastr .
— Ei, în fine, nu era deloc o servitoare bun . Dar în zilele noastre eşti
mul umit s ai pe oricine, numai s ai. Era foarte neglijent şi întotdeauna voia
s se plimbe. Sigur, era tân r şi aşa sunt fetele ast zi. Am impresia c nu-şi
dau seama c timpul lor apar ine st pânei.
Luke o privi cu în elegerea necesar şi domnişoara Waynflete continu :
— Nu era genul de fat de care s m ataşez – era cam îndr znea , deşi,
z u, n-aş vrea s o mai ponegresc acum c a murit. Nu-i creştineşte – cu toate
c la urma urmei nu cred c sta e un motiv ca s ascunzi adev rul.
Luke d du din cap. În elese c domnişoara Waynflete se deosebea de
domnişoara Pinkerton printr-o minte mai logic şi o gândire mai organizat .
— Îi pl cea s fie admirat , continu domnişoara Waynflete, şi înclina s
se pun pe primul plan. Domnul Ellsworthy – cel care ine pr v lioara de
antichit i dar care, de fapt, este un domn – se pricepe pu in la pictur în
acuarel şi i-a f cut câteva schi e de portret; cred c povestea asta i s-a cam
suit la cap. Era pus mereu pe ceart cu tân rul cu care era logodit , Jim
Harwey. E mecanic la un garaj şi inea foarte mult la ea.
Domnişoara Waynflete se opri şi apoi continu :
— N-am s uit niciodat noaptea aceea îngrozitoare. Amy fusese prost
dispus – avea o tuse enervant , ba una, ba alta (fetele astea poart ciorapi
ieftini de m tase şi pantofi cu talp ca de hârtie – cum s nu r ceasc ?!) şi în
dup -amiaza aceea s-a dus la doctor.
Luke întreb repede:
 — La doctorul Humbleby sau doctorul Thomas?
— La doctorul Thomas. Şi acesta i-a dat sticla cu sirop de tuse pe care a
adus-o cu ea. Ceva cu totul inofensiv, cred c un sirop obişnuit. S-a dus la
culcare devreme şi, cam pe la ora unu, a început zarva – un fel de strig t
în buşit, înfior tor. M-am sculat şi m-am dus la uşa ei, dar se încuiase pe
din untru. Am strigat-o, dar nu mi-a r spuns. Ţuc t reasa era cu mine şi
amândou eram grozav de speriate. Pe urm ne-am dus la uşa din fa şi, din
fericire, Reed (sergentul nostru), tocmai îşi f cea rondul de noapte, şi l-am
strigat. S-a dus în spatele casei şi a reuşit s se ca ere pe acoperişul magaziei
şi, pentru c fereastra era deschis , a intrat uşor în camer şi a descuiat uşa.
Ţiata fat ! A fost ceva îngrozitor! N-au putut s fac nimic; a murit la spital
peste câteva ore.
— Şi b use – ce anume. Sod caustic ?
— Da. Acid oxalic otr vitor – aşa i-au spus. Sticla era la fel de mare ca
cea de sirop. Siropul era pe policioara de la baie, iar otrava lâng pat. Probabil
c din greşeal a luat cealalt sticl şi a pus-o lâng ea pe întuneric, gata s
bea din ea dac se sim ea prost. Asta a fost explica ia la anchet .
Domnişoara Waynflete se opri. Îl privi cu ochii ei inteligen i şi Luke fu
conştient c ei exprimau un anume lucru. Avea sentimentul c l sase ceva
nespus – şi înc un sentiment, mai puternic, c pentru un motiv oarecare voia
ca el s -şi dea seama de lucrul sta.
Se l s t cere – o t cere destul de îndelungat şi cam penibil . Luke se
sim ea ca un actor care nu-şi cunoaşte replica. Spuse slab:
— Nu crede i c s-a sinucis?
Domnişoara Waynflete r spunse prompt:
— Categoric nu. Dac fata ar fi fost hot rât s -şi fac seama, probabil
c şi-ar fi cump rat ceva. Sticla era veche, trebuie c o avea de ani de zile. Şi
oricum, dup cum v-am spus, nu era genul de fat care s se sinucid .
— Deci, care e p rerea dumneavoastr ? spuse Luke direct.
— Cred c a fost o întâmplare nenorocit .
T cu şi îl privi cu seriozitate.
Tocmai când Luke avea sentimentul c trebuie s încerce cu disperare s
spun anumite lucruri pe care le pl nuise din vreme, interveni ceva. La uş se
auzi un râcâit şi un mieunat jalnic.
Domnişoara Waynflete s ri de pe scaun şi se duse s deschid uşa; o
splendid pisic persan , cu blana portocalie intr în camer . Se opri, se uit
dezaprobator la oaspete şi s ri pe bra ul scaunului domnişoarei Waynflete.
Domnişoara Waynflete se adres , gungurind:
— Ei, Wonky Pooh, pe unde-a hoin rit Wonky Pooh toat diminea a?
Numele f cu s vibreze o coard a memoriei lui Luke. Unde mai auzise
despre o pisic persan numit Wonky Pooh?
— E o pisic foarte frumoas . O ave i de mult?
Domnişoara Waynflete d du din cap.
— Vai, nu, a fost a unei prietene, domnişoara Pinkerton. A c lcat-o o
maşin din astea p c toase şi sigur c nu puteam s -l las pe Wonky Pooh s
mearg la str ini. Lavinia ar fi fost foarte sup rat . Pur şi simplu îl adora – nu-i
aşa c -i frumos?!
Luke admir motanul cu gravitate.
— Ai grij s -i fereşti urechile. L-au durut în ultima vreme, spuse
domnişoara Waynflete.
Luke mângâie animalul cu grij .
Ţridget se ridic .
— Trebuie s plec m.
Domnişoara Waynflete d du mâna cu Luke.
— Poate ne vom revedea curând.
Luke îi r spunse bine dispus:
— Sper c da. Precis!
O v zu nedumerit şi pu in dezam git . Privirea ei lunec spre Ţridget –
o privire rapid , întrucâtva întreb toare. Luke sim i c între cele dou femei
exist o anumit în elegere la care nu putea fi p rtaş. Lucrul sta îl sup ra, dar
îşi promise în sinea sa s afle totul în scurt timp.
Domnişoara Waynflete ieşi s -i conduc . Luke r mase o clip în capul
sc rii, privind aprobator fr gezimea neştirbit a p rcule ului şi eleşteului.
— Locul sta e de o puritate rar întâlnit , spuse el.
Domnişoarei Waynflete i se lumin chipul.
— Într-adev r! spuse ea energic. Este tocmai cum era pe vremea
copil riei mele. Ştii, locuiam la Wych Hall. Dar când a r mas ca moştenire
fratelui meu, el n-a vrut s locuiasc acolo – de fapt, nu-şi mai putea permite –
aşa c l-a pus în vânzare. Un constructor a f cut o ofert , şi dup câte cred eu,
chiar avea inten ia „s extind cl direa” (mi se pare c aşa s-a exprimat). Din
fericire, a intervenit lordul Whitfield care a salvat proprietatea, cump rând-o. A
transformat cl direa în bibliotec şi muzeu, şi-n felul acesta aproape c n-a
suferit modific ri. De dou ori pe s pt mân lucrez ca bibliotecar acolo –
bineîn eles, f r plat – şi nici nu pot s v spun ce pl cere este s te afli în
vechiul c min şi s ştii c n-o s fie c lcat de barbari. Şi într-adev r, casa e
foarte potrivit pentru aşa ceva – trebuie s veni i s vizita i micul nostru
muzeu într-o zi, domnule Fitzwilliam. Sunt câteva exponate locale foarte
interesante.
— Sigur c am s vin, domnişoar Waynflete.
— Lordul Whitfield a fost un adev rat binef c tor pentru Wychwood, şi
m doare inima când v d c unii sunt atât de nerecunosc tori.
Strânse din buze. Din discre ie, Luke nu puse nici o întrebare. Îşi lu din
nou la revedere.
Când ieşir pe poart , Ţridget i se adres :- Vrei s mai faci şi alte
cercet ri sau ne întoarcem acas pe malul râului? E o plimbare pl cut .
Luke r spunse prompt. Nu mai avea chef s -şi continue investiga iile
având-o al turi pe Ţridget ţonway, cu urechile ciulite.
— Sigur c vreau! Hai s ne întoarcem pe malul râului.
O luar pe High Street. Una dintre ultimele case avea o firm scris cu
litere aurite, în vechea ortografie: Antichit i. Luke se opri şi privi prin una din
ferestre interiorul pe jum tate cufundat în întuneric.
 — Uite un vas frumos ornament, cu barbotin , coment el. Ar fi pe gustul
unei m tuşi de-a mea. Oare cât o fi costând?
— N-ai avea nimic împotriv dac am intra şi am întreba?
— Nu te superi pe mine? Mie îmi cam place s colind magazinele cu
antichit i. ţâteodat po i s închei un târg foarte convenabil.
— M îndoiesc c ai putea s închei şi aici, spuse Ţridget sec. Pot s
spun c Ellsworthy cunoaşte la perfec ie valoarea m rfii.
Uşa era deschis . În hol se aflau scaune, canapele, servante, având pe ele
vase de por elan şi cositor. De fiecare parte a holului se deschidea câte o
înc pere plin cu diferite m rfuri.
Luke intr în înc perea din stânga şi lu vasul cu barbotin . În acel
moment, din fundul camerei ap ru un b rbat cu siluet cenuşie; st tuse la un
birou de nuc, stil Queen Anne.
— Vai, domnişoar ţonway, ce pl cere s v v d!
— Bun diminea a, domnule Ellsworthy.
Domnul Ellsworthy era un tân r foarte rafinat, îmbr cat în nuan e de
maron roşiatic. Avea o fa prelung şi palid , cu o gur feminin , un p r lung
şi negru ca de artist, şi un mers afectat.
Ţridget f cu prezent rile şi imediat domnul Ellsworthy îşi mut aten ia
asupra lui.
— Vechi vase englezeşti cu barbotin ; sunt autentice. Minunat, nu-i aşa?
Şti i, tare mult in la lucruşoarele mele. Nu pot s suf r s le vând. Întotdeauna
mi-am dorit s stau la ar şi s am un mic magazin. Wychwood e un loc
splendid, înv luit într-o atmosfer deosebit , dac m în elege i ce vreau s
spun.
— Temperamentul artistic, murmur Ţridget.
Ellsworthy se întoarse spre ea, agitându-şi mâinile lungi şi albe.
— Domnişoar ţonway, nu folosi i expresia asta teribil . Nu! V implor
n-o folosi i. S nu-mi spune i c sunt plin de talente şi calit i. N-aş putea s
suport! Şti i doar c eu, de fapt, nu adun stofe esute de mân şi figurile de
plumb şi cositor b tut. Sunt doar negustor, atâta tot. Un simplu negustor.
— Dar sunte i într-adev r un pictor, spuse Luke. Adic lucra i în
acuarel , nu-i aşa?
— Ei, asta-i! Cine v-a spus aşa ceva? strig domnul Ellsworthy,
plesnindu-şi mâinile. Şti i, locul sta este într-adev r minunat, dar nu po i s
p strezi nici un secret! Asta-mi place aici, nu seam n cu via a de la oraş,
unde fiecare îşi vede de ale lui şi nu-i pas de cel lalt! Ţârfa, r ut ile şi
scandalul sunt de fapt delicioase dac ştii cum s le priveşti.
Luke se mul umi s r spund numai întreb rii puse de domnul
Ellsworthy, f r s mai dea vreo aten ie celorlalte remarci f cute.
— Domnişoara Waynflete ne-a spus c a i f cut câteva schi e unei fete –
Amy Gibbs.
— Ah, Amy! spuse domnul Ellsworthy.
Se d du înapoi şi împinse o halb de bere care începu s se clatine. Îi
opri balansul, plin de grij .
— Oare i-am f cut? Da, cred c da.
 Domnul Ellsworthy îşi cam pierduse din prestan .
— Era o fat foarte dr gu , spuse Ţridget.
Domnul Ellsworthy îşi reveni.
— Crede i? Era un gen comun; aşa mi s-a p rut. Dac v intereseaz
barbotina, i se adres lui Luke, am o pereche de p s ri lucrate cu barbotin –
nişte bijuterii.
Luke nu ar t prea mare interes pentru p s ri, apoi întreb de pre ul
platoului.
Ellsworthy spuse o cifr .
— Mul umesc, dar deocamdat n-am s vi-l r pesc.
— Dac a i şti c întotdeauna m simt uşurat când nu fac vânzare. E un
lucru prostesc, ce zice i? Şti i ceva, vi-l dau mai ieftin cu o guinee. Am v zut c
sunte i priceput la lucruri de genul sta, şi asta conteaz pentru mine. Şi la
urma urmei, sta nu e decât un magazin!
— Nu, mul umesc.
Domnul Ellsworthy îi conduse pân la uş , f cându-le semn cu mâna –
avea nişte mâini foarte nepl cute, se gândi Luke – care p reau nu atât albe, cât
uşor verzui.
— Domnul Ellsworthy e un tip cam ciudat, remarc Luke când se
îndep rtar .
— Eu aş spune c are o minte şi nişte obiceiuri cam urâcioase, r spunse
Bridget.
— Oare de ce a venit tocmai aici?
— Cred c se ocup cu magia neagr . Nu chiar ritualuri negre, dar în
genul sta. Reputa ia locului sta îi e de folos.
Luke r spunse cam stânjenit.
— Doamne, cred c el e tocmai omul de care am nevoie. Trebuie s
deschid discu ia despre asta.
— Cred c da. Ştie multe lucruri.
Luke îi r spunse încurcat:
— O s -l caut alt dat .
Ţridget t cu. Ieşiser din oraş. ţotir drumul pentru a ajunge pe o
potec şi imediat d dur de râu.
Trecur pe lâng un om scund, cu o musta eap n şi ochi holba i.
Avea trei buldogi, la care ipa pe rând cu o voce r guşit .
— Nero, vino-ncoace, domnule! Nelly, termin ! D -i drumul, când î i
spun. Augustus! Augustus, ia ascult !
Se opri ca s -şi ridice p l ria în chip de salut c tre Ţridget, îl privi pe
Luke cu o curiozitate devorant , drept în fa , şi-şi continu dojenile pe un ton
r guşit.
— Maiorul Horton cu buldogii, nu-i aşa?
— Ai dreptate.
— De fapt, am impresia c în diminea a asta am v zut mai toate
persoanele importante din Wychwood.
— Cam aşa e.
 — Într-adev r, am impresia c sunt cam îndr zne , spuse Luke.
Ţ nuiesc c atunci când un str in soseşte într-un sat englezesc se ştie cale de
o poşt , ad ug el amintindu-şi înciudat remarcile lui Jimmy Lorrimer.
— Maiorul Horton nu-şi ascunde niciodat prea bine curiozitatea. Într-
adev r, te-a privit foarte insistent.
— E genul de om despre care po i s afirmi f r greşeal c a fost maior,
ripost Luke r ut cios.
Bridget îl întrerupse brusc.
— Vrei s st m pu in pe mal? Avem timp berechet.
Se aşezar confortabil pe un copac doborât. Ţridget continu :
— Da, maiorul Horton e cam milit ros – are un gen foarte cazon. Cu greu
ai putea crede c acum un an era omul cel mai terorizat de nevast !
— Cine?! Individul la?!
— Da. Era însurat cu cea mai nesuferit femeie pe care am cunoscut-o
vreodat . Avea avere şi niciodat nu-şi f cea scrupule când sublinia acest fapt
în public.
— S rmanul dobitoc! M refer la Horton.
— El se purta foarte frumos cu ea – întruchiparea des vârşit a ofi erului
şi a gentlemanului. Personal m mir cum de nu a ridicat toporul asupra ei.
— B nuiesc c nu era prea simpatizat .
— Nimeni nu putea s-o sufere. Îl jignea pe Gordon, pe mine m trata de
sus, şi în general se f cea nesuferit oriunde mergea.
— Dar probabil c providen a cea milostiv a luat-o la sine.
— Da, cam acum un an. Gastrit acut . A f cut via a un iad pentru
b rbatu-s u, doctorul Thomas şi dou infirmiere, dar, pân la urm , tot a
murit! Buldogii şi-au revenit imediat.
— Inteligente animale!
Urm o t cere. Ţridget smulgea alene fire lungi de iarb , Luke se
încrunt , pe neobservate, privind malul opus. Haina romantic pe care o
îmbr ca misiunea sa îl obseda din nou. Oare cât era adev r şi cât era
imagina ie? Oare nu greşea, considerând fiecare nou persoan întâlnit drept
un ucigaş poten ial şi studiindu-l ca atare? Era ceva înjositor în felul sta de a
privi lucrurile.
„La naiba, se gândi Luke. Am fost prea mult timp poli ist!”
Deodat vocea clar şi rece a lui Bridget îl scoase din medita ie.
— Domnule Fitzwilliam, de fapt, de ce ai venit aici?
Capitolul 6.
VOPSEAUA DE P L RII.
Luke tocmai îşi aprindea igara. Remarca neaşteptat îi paraliz pentru o
clip mâna.
ţâteva secunde r mase nemişcat, chibritul arse pân la cap t şi-i fripse
degetele.
— Ei, fir-ar s fie, spuse Luke aruncând chibritul şi scuturându-şi mâna
cu putere. Scuz -m , te rog. M-ai luat prin surprindere.
Zâmbi trist.
— Nu z u?!
 — Da, spuse el oftând. Ei, de fapt, presupun c orice om deştept ar fi
putut s m prind ! Ţ nuiesc c n-ai crezut nici o clip povestea cu scrisul
unei c r i de folclor.
— Pân în clipa în care te-am v zut.
— Pân atunci ai crezut?
— Da.
— Oricum nu era o poveste plauzibil , spuse Luke critic. Adic , oricine
poate s vrea s scrie o carte, dar chestia cu venitul aici şi prezentarea în
calitate de v r cred c asta te-a pus pe gânduri.
Ţridget d du din cap.
— Nu. Aveam o explica ie pentru asta, mai bine zis credeam c o duci
greu, şi am o mul ime de prieteni, de altfel ca şi Jimmy, care sunt în situa ia
asta şi m-am gândit c el i-a sugerat povestea cu v rul ca s nu te sim i
stânjenit.
— Dar când am sosit, înf işarea mea i-a sugerat atâta bun stare încât
explica ia anterioar nu mai era plauzibil ?
Gura lui Bridget schi încet obişnuitul zâmbet.
— Ah, nu. N-a fost aşa. Pur şi simplu, m-am gândit c nu eşti omul
potrivit pentru un scriitor.
— Adic nu m duce capul s scriu o carte? Nu m cru a. Prefer s mi-o
spui în fa .
— Ai putea s scrii, dar nu c r i de genul la, vechi supersti ii,
scormonirea trecutului, nu aşa ceva! Nu eşti omul potrivit pentru care trecutul
s însemne prea mult – poate nici viitorul – numai prezentul.
— Hm. În eleg.
F cu o grimas .
— La naiba cu toate, m-ai c lcat pe nervi de când am ajuns aici! Pari atât
de istea !
— Îmi pare r u, r spunse Ţridget sec. La ce te aşteptai?
— De fapt, nu m gândisem la aşa ceva.
ţontinu calm :
— O creatur m run ic şi vaporoas , care s aib atâta minte cât s se
foloseasc de ocazia care i se ofer şi s se c s toreasc cu şeful?
Luke tuşi încurcat. Ea îl privi amuzat şi distant .
— În eleg şi nu m sup r. Nu-i nimic.
Luke alese impertinen a.
— P i, poate c mi-am închipuit cam aşa ceva. Dar n-am stat s m
gândesc prea mult.
Ţridget spuse r spicat:
— Într-adev r. Nu eşti omul care s spui „hopa” pân n-ai s rit.
Dar Luke era descurajat.
— Sunt sigur c mi-am jucat rolul prost de tot! Şi lordul Whitfield a b gat
de seam , nu?
— Nu. Dac lui Gordon i-ai fi spus c ai venit aici s studiezi obiceiurile
gândacilor de ap şi c vrei s scrii o monografie despre ei, tot te-ar fi crezut. E
credul de tot.
 — Oricum, tot n-am fost câtuşi de pu in conving tor!
— i-am cam pus be e-n roat . Te-am observat! spuse Bridget. Mi-e
team c toat povestea asta m-a cam amuzat.
— Normal. Femeile care au ceva în cap sunt de obicei crude şi cu sânge
rece.
Ţridget murmur :
— Fiecare trebuie s se bucure într-un fel în via a asta! Se opri o clip şi
apoi spuse: De ce ai venit aici, domnule Fitzwilliam?
Se întorseser dup un ocol la întrebarea ini ial . Luke fusese conştient
c asta trebuia s se întâmple. În ultimele secunde încercase s ia o hot râre.
Ridic privirea şi îi întâlni ochii – nişte ochi cercet tori şi ageri, care îl
priveau calm, fix. Luke nu se aştepta s -i vad plini de gravitate.
— Cred c ar fi mai bine s nu- i mai înşir şi alte minciuni, spuse el
gânditor.
— Mult mai bine.
— Dar adev rul e cam greu de spus. Ascult , i-ai f cut vreo p rere,
adic i-a trecut prin cap de ce am venit aici?
Aprob din cap gânditoare.
— Şi ce anume crezi? Vrei s -mi spui? ţred c mi-ar fi de folos.
Bridget spuse molcom:
— Cred c ai venit aici în leg tur cu moartea fetei aceleia, Amy Gibbs.
— Deci asta e! Asta observasem – sim isem – ori de câte ori i se pomenea
numele! Ştiam eu c se întâmpl ceva. Deci te-ai gândit c pentru asta am
venit?
— Şi nu-i adev rat?
— Într-un fel este.
Luke t cu încruntat. Lâng el, fata st tea la fel de t cut , f r s fac
nici o mişcare. Nu spuse nimic, ca s nu-i tulbure şirul gândurilor.
Luke lu o hot râre.
— Am venit aici dup cai verzi pe pere i, bazându-m pe o presupunere
fantastic şi, probabil, complet absurd şi melodramatic . Amy Gibbs face
parte din aceast poveste. M intereseaz s aflu exact cum a murit.
— Da, mi-am închipuit.
— Dar, la naiba cu toate, de fapt ce i-ai închipuit? Ce a fost cu moartea
ei de i-a stârnit interesul?
— M-am gândit toat vremea c ceva n-a fost în regul . De aceea te-am
dus s-o vezi pe domnişoara Waynflete.
— De ce?
— Pentru c şi ea gândeşte la fel.
— Aha!
Luke îşi aminti cu repeziciune scenele anterioare.
Acum în elegea aluziile discrete ale acelei fete b trâne şi inteligente.
— Şi ea crede ca şi tine c ceva nu era în regul ?
Ţridget aprob din cap.
— De fapt, ce anume?
— În primul rând vopseaua de p l rii.
 — Ce vrei s spui cu vopseau de p l rii?
— P i, oamenii îşi vopseau p l riile cam acum dou zeci de ani, când,
într-un anotimp, purtau o p l rie de pai roz, şi-n sezonul urm tor, o sticlu cu
vopsea de p l rii o f cea bleu-marin. Apoi, poate o alt sticl , şi o p l rie
neagr ! Dar, în zilele noastre, p l riile sunt ieftine, din materiale de duzin , pe
care po i s le arunci când nu mai sunt la mod .
— Şi fetele ca Amy Gibbs îşi pot permite s le arunce?
— Cred c eu aş fi avut mai multe re ineri ca ea. Nu f cea economii. Şi
altceva: vopseaua era roşie.
— Ei şi?
— Şi Amy Gibbs era roşcat ca un morcov!
— Adic nu se potrivesc culorile?
Ţridget aprob din cap.
— Nu po i s por i o p l rie roşie, când ai p rul roşu ca un morcov.
Ţ rba ii nu prea se pricep la lucrurile astea, dar.
Luke o întrerupse cu în eles adânc în priviri.
— Nu, un b rbat nu se pricepe. Se potriveşte, totul se potriveşte.
— Jimmy are nişte prieteni cam ciuda i la Scotland Yard. Nu cumva tu.
Luke spuse repede:
— Nu sunt detectiv oficial şi niciunul particular care locuieşte pe Baker
Street. Sunt exact ceea ce i-a spus Jimmy despre mine, un poli ist în rezerv
care s-a întors din Orient. M-am vârât în afacerea asta, din cauza unei
întâmpl ri petrecute în trenul de Londra.
Îi povesti pe scurt conversa ia cu domnişoara Pinkerton şi evenimentele
ulterioare care l-au determinat s soseasc în Wychwood.
— Aşa c în elegi. E ceva fantastic! Caut un om – un ucigaş tainic, un om
de aici din Wychwood – poate cineva bine cunoscut şl respectat. Dac
domnişoara Pinkerton avea dreptate, şi dac tu şi domnişoara cutare ave i
dreptate – atunci omul acela a ucis-o pe Amy Gibbs.
— În eleg.
— Am impresia c ucigaşul putea p trunde în cas .
— Da, cred c da, spuse Ţridget rar; Reed, sergentul a intrat pe fereastra
ei, urcându-se pe o magazie al turat . Fereastra era deschis . Trebuia s te
ca eri pu in, dar un b rbat agil se urc f r nici o greutate.
— Şi dup ce criminalul s-a c rat, ce-a f cut?
— A înlocuit sticla cu sirop de tuse cu vopseaua de p l rii.
— Cu condi ia ca fata s fi f cut exact ceea ce se crede. S-a sculat, a b ut
şi toat lumea şi-a închipuit c ea a încurcat sticlele sau s-a sinucis.
— Da.
— Nimeni n-a avut nici un dubiu la anchet ? N-au b nuit, cum scrie în
c r i „ceva dubios”?
— Nu.
— Am impresia c erau b rba i. Problema cu vopseaua de p l rii nu s-a
pus?
— Nu.
— Dar ie i-a trecut prin cap?
 — Da.
— Şi domnişoarei Waynflete? A i discutat amândou ?
Bridget zâmbi slab.
— A nu – nu în sensul în care crezi. Adic n-am spus lucrurilor pe nume.
De fapt, nu ştiu cât de departe a judecat cu mintea ei b trânica. La început,
cred c o cam neliniştea povestea aia şi îi d dea de gândit. E foarte deşteapt ,
ai v zut; în tinere e a urmat Girtonul sau a vrut s urmeze. A fost un copil
precoce. N-are capul încâlcit, cum au majoritatea celor de pe aici.
— Domnişoara Pinkerton îmi închipui c avea. De aceea nici nu mi-am
f cut iluzii c o s pot scoate ceva din povestirea ei, cu care s pornesc la
drum.
— Eu personal am considerat-o întotdeauna o persoan foarte istea .
Majoritatea b bu elor astea tr snite au în anumite privin e o minte ascu it ca
briciul. Spuneai c a pomenit şi alte nume?
Luke d du din cap aprobator.
— Da. Un b ie el – era vorba de Tommy Pierce – mi l-am amintit imediat
ce i-am auzit numele. Şi sunt aproape sigur c a pomenit şi de un anume
Carter.
— Carter, Tommy Pierce, Amy Gibbs, doctorul Humbleby, spuse Bridget
gânditoare. Dup cum spuneai, e ceva prea fantastic ca s fie adev rat! De ce
naiba s -i omori pe oamenii ştia? Erau atât de deosebi i!
— Ai vreo idee de ce ar fi vrut s-o înl ture pe Amy Gibbs?
Ţridget scutur din cap.
— Habar n-am.
— Dar pe ceilal i? Carter, ce zici? Apropo, cum a murit?
— A c zut în râu şi s-a înecat. Se întorcea acas , era o noapte ce oas şi
el era beat turt . Avem un pod cu balustrad numai pe o parte. Toat lumea a
fost convins c a alunecat, a pus piciorul greşit.
— Dar s-ar fi putut ca cineva s -l împing în ap cu uşurin .
— Da, cum s nu.
— Şi tot cineva ar fi putut uşor s -i dea un brânci n zdr vanului de
Tommy când sp la geamurile?
— Şi de data asta s-ar fi putut.
— Deci am ajuns la concluzia c este destul de uşor s lichidezi trei fiin e
f r s te b nuiasc nimeni.
— Domnişoara Pinkerton avea b nuieli, aminti Ţridget.
— Avea, s r cu a de ea, şi eu care credeam c ia lucrurile în tragic sau
c -şi închipuie fel de fel de lucruri.
— Întotdeauna îmi repeta c lumea este un col işor plin de p cate.
— Şi-mi închipui c tu zâmbeai atunci îng duitoare?
— Chiar cu superioritate!
— Î i propun ceva: cine e-n stare s -şi imagineze şase lucruri imposibile
pân la micul dejun, câştig jocul!
Ţridget aprob din cap.
Luke spuse:
 — Cred c n-are rost s te mai întreb dac b nuieşti şi tu ceva. Nu exist
nici o persoan anume în Wychwood care- i face pielea de g in când o vezi,
care are o privire ciudat şi g lbejit sau un chicotit aparte, de maniac?
— Toat lumea din Wychwood mi se pare complet s n toas , respectabil
şi extrem de obişnuit .
— Mi-a fost fric de r spunsul sta.
— Crezi c omul respectiv este nebun cu adev rat?
— Da, aşa se pare. Un nebun într-adev r, dar unul viclean. Probabil
ultima persoan la care te-ai gândit, un stâlp al societ ii cum este, de pild ,
directorul de la banc .
— Domnul Jones? Mi-e imposibil s mi-l închipui ucigând cu nemiluita.
— Atunci, probabil c el e tocmai cel pe care-l c ut m.
— Ar putea fi oricine. M celarul, brutarul, b canul, un lucr tor la ferm ,
un muncitor la drumuri sau chiar cel care distribuie laptele.
— S-ar putea, cred totuşi c aria este ceva mai restrâns .
— De ce?
— Domnişoara Pinkerton a mea vorbea de privirea din ochii lui când îşi
alegea urm toarea victim . Din felul în care vorbea, am avut impresia – bag de
seam , numai impresia – c omul despre care vorbea era cel pu in de aceeaşi
condi ie social ca şi ea. Sigur, s-ar putea s m înşel.
— Poate c ai perfect dreptate! Acele nuances din conversa ie nu pot fi
definite cu precizie, dar arunc mult lumin în anumite privin e.
— Ştii, tare uşurat m simt c şi tu cunoşti acum toate astea.
— Poate c-ai s po i lucra nestingherit. Şi poate am s - i dau şi o mân
de ajutor.
— Ar fi un ajutor nepre uit. ţhiar ai de gând s te ocupi de povestea
asta?
— Sigur c da.
Luke îi spuse brusc, uşor încurcat:
— Dar cum r mâne cu lordul Whitfield. ţrezi c .?
— Sigur c lui Gordon n-o s -i spunem nimic.
— Ai impresia c n-o s ne cread ?
— A, ba ar crede! Gordon poate s cread orice. Probabil c întreaga
poveste l-ar electriza şi ar insista s împânzeasc toate drumurile învecinate cu
tinerii lui descurc re i. S-ar da în vânt dup aşa ceva!
— Atunci îl l s m deoparte.
— Da, tare m tem c n-o s -i putem permite s -şi satisfac micile
pl ceri.
Luke o privi şi vru s -i spun ceva, apoi se r zgândi. Se uit în schimb la
ceas.
— Da, spuse Ţridget, trebuie s ne întoarcem acas . Se ridic . Între ei se
l sase o stânjeneal brusc , de parc vorbele nerostite ale lui Luke pluteau
nepl cute în aer.
Se îndreptar spre cas t cu i.
Capitolul 7.
POSIŢILIT I.
 Luke şedea în dormitorul s u. În timpul mesei avusese o conversa ie cu
domnişoara Anstruther cu privire la florile pe care le avea în gr dina de lâng
Strâmtoarea Mayang. Pe urm ascultase sfaturile cu privire la ce flori ar fi
putut s cultive acolo. Ascultase chiar, dup aceea, „Discu ii avute cu tinerii
despre persoana mea” de la lordul Whitfield. Acum, slav Domnului, era singur.
Lu o foaie de hârtie şi scrise câteva nume. Sunau cam aşa:
Doctorul Thomas.
Domnul Abbot.
Maiorul Horton.
Domnul Ellsworthy.
Domnul Wake.
Domnul Jones.
Tân rul lui Amy.
M celarul, brutarul, lumân rarul etc.
Apoi mai lu o foaie de hârtie şi scrise pe ea VICTIME. Sub acest titlu,
scrise:
Amy Gibbs:
— Otr vit .
Carter – Împins de pe pod (beat?drogat?)
Doctorul Humbleby:
— Septicemie.
Domnişoara Pinkerton:
— C lcat de maşin .
Ad ug :
Doamna Rose?
B trânul Ţen?
Şi apoi, dup un spa iu liber:
Doamna Horton?
Se mai uit o dat pe liste, fum un timp şi apoi lu din nou creionul:
Doctorul Thomas:
— Învinuire posibil .
Motiv categoric în cazul doctorului Humbleby. Se potriveşte cu felul în
care a murit acesta – adic , otr vire pe cale ştiin ific cu ajutorul microbilor.
Amy Gibbs l-a vizitat în dup -amiaza zilei în care a murit. (A fost ceva între ei?
Şantaj?)
Tommy Pierce? Nu reiese nici o leg tur . (Tommy ştia de leg tura dintre
el şi Amy Gibbs?)
Harry Carter? Nu reiese nici o leg tur .
Doctorul Thomas a lipsit din Wychwood în ziua în care domnişoara
Pinkerton a plecat la Londra?
Luke oft şi începu un nou paragraf:
Domnul Abbot:
— Învinuire posibil .
(Am sentimentul c avoca ii sunt întotdeauna persoane suspecte. Poate e
o prejudecat .) înf işarea sa înfloritoare, simpatic , etc. Ar fi evident suspecte
într-o carte – oamenii simpatici şi entuziaşti trebuie suspecta i întotdeauna.
 Obiec ii: asta nu e o carte, ci via a real .
Motiv pentru uciderea doctorului Humbleby. Antagonism categoric între
ei. H. Îl sfida pe Abbot. Motiv suficient pentru o minte dezechilibrat . Acest
antagonism putea fi observat cu uşurin de domnişoara Pinkerton.
Tommy Pierce? Şi-a vârât nasul în hârtiile lui Abbot. A g sit ceva care nu
trebuia s afle?
Harry Carter? Nu reiese nici o leg tur .
Amy Gibbs? Nu cunosc nici o leg tur . Vopseaua de p l rii se potriveşte
perfect cu mentalitatea lui Abbot – o minte demodat .
Abbot n-a fost în sat în ziua uciderii domnişoarei Pinkerton?
Maiorul Horton – Învinuire posibil .
Nu reiese nici o leg tur cu Amy Gibbs, Tommy Pierce sau ţarter.
Dar doamna Horton? Moartea ei pare s fi fost otr vire cu arsenic. Dac e
adev rat, s-ar putea ca alte crime s fie rezultatul unui. Şantaj? N. B.
— Thomas o îngrijea. (Din nou b nuiala cade asupra lui.)
Domnul Ellsworthy:
— Învinuire posibil .
M rfuri ciudate – se ocup cu magia neagr . Sar putea s fie un ucigaş
însetat de sânge. A avut de-a face cu Amy Gibbs. A avut vreo leg tur cu
Tommy Pierce? Carter? Nu reiese. Humbleby? Poate c a descoperit starea
mintal a lui Ellsworthy. Domnişoara Pinkerton? Ellsworthy nu era în
Wychwood când a fost ucis domnişoara Pinkerton?
Domnul Wake: – învinuire posibil .
Foarte pu in probabil . Poate vreo manie religioas ? O misiune de omor?
În c r i, cei viza i sunt preo i, b trâni şi sfin i, dar (ca mai sus), aici e vorba de
realitate.
Not : ţarter, Tommy, Amy – to i sunt evident nişte persoane
dezagreabile. Mai bine s fie îndep rta i printr-un decret divin?
Domnul Jones.
Date: niciuna.
Tân rul lui Amy.
Poate are toate motivele s-o ucid pe Amy – dar n-are temei pentru
celelalte crime.
Ceilal i?
Nu-mi pot imagina.
Reciti tot ce scrisese.
Apoi scutur din cap.
Murmur încet: „.ceea ce este absurd! Cât de frumos a demonstrat
Euclid!”
Rupse foile şi le arse. Îşi spuse în gând: „N-o s fie prea uşor”.
Capitolul 8.
DOCTORUL THOMAS.
Doctorul Thomas se sprijini de speteaza scaunului şi-şi trecu mâna lung
şi fin prin p rul blond şi des. Era un b rbat a c rui înf işare nu te l sa s -i
ghiceşti vârsta. Deşi avea peste treizeci de ani, dac îl priveai în fug , i-ai fi dat
vreo dou zeci şi ceva, dac nu chiar sub dou zeci. ţhica de p r blond, r v şit,
expresia de uşoar mirare şi tenul alb-trandafiriu îi conferea o înf işare
irezistibil de şcolar. Dar oricât de nematurizat ar fi putut s par , diagnosticul
pe care-l pronun ase pentru genunchiul reumatic al lui Luke se potrivi la
perfec iune cu cel dat cu o s pt mân în urm de un specialist eminent din
Harley Street.
— V mul umesc, spuse Luke. Ei, m-am liniştit, dac dumneavoastr
crede i c tratamentul electric o s -mi ajute. N-aş vrea s ajung infirm la vârsta
mea.
Doctorul Thomas zâmbi copil reşte.
— Ei, domnule Fitzwilliam, s n-ave i nici o grij .
— Vai, mi-a i luat o piatr de pe inim . M gândeam s m adresez unui
specialist – dar sunt sigur c acum nu mai e nevoie.
Doctorul Thomas zâmbi din nou.
— Duce i-v , dac vre i s fi i cu cugetul împ cat. La urma urmei nu
stric niciodat s ceri şi p rerea unui expert.
— Nu, nu, am deplin încredere în dumneavoastr .
— V spun sincer c ave i ceva foarte simplu la genunchi. Dac îmi
urma i sfatul, sunt sigur c n-o s v mai nec jeasc .
— Nici nu şti i cum m-a i liniştit doctore. Îmi închipuiam c o s fac
artroz şi c nu peste mult timp o s m lege buştean şi n-am s m mai pot
mişca.
Doctorul Thomas d du din cap zâmbind îng duitor.
Luke spuse repede:
— Oamenii se sperie foarte uşor cred c v-a i dat seama? Întotdeauna mi-
am închipuit c un doctor trebuie s se simt „vraci” – un fel de vr jitor pentru
majoritatea pacien ilor.
— Elementul încredere are un mare rol.
— Ştiu. „Aşa a spus doctorul” este o remarc ce se rosteşte întotdeauna
cu respect.
Doctorul Thomas ridic din umeri.
— Dac ar şti pacien ii! murmur el cu umor în glas.
Apoi continu :
— Scrie i o carte despre magie, nu-i aşa, domnule Fitzwilliam?
— Ei, cum de a i aflat? exclam Luke, poate pe un ton prea exagerat de
surprins.
Doctorul Thomas p ru amuzat.
— Vai, domnule drag , ştirile se r spândesc repede într-un loc ca sta.
Avem aşa de pu ine subiecte de discu ie.
— Probabil c se şi exagereaz . O s auzi i c am stârnit duhurile şi c
am întrecut-o pe Vr jitoarea din Endor.
— Afirma i nişte lucruri foarte ciudate.
— De ce?
— P i, s-a iscat zvonul c a i stârnit stafia lui Tommy Pierce.
— Pierce? Pierce? Asta e b ie elul care a c zut de pe fereastr ?
— Da.
 — Dar cum s-a ajuns s . Sigur, am f cut nişte comentarii fa de avocat.
ţum îl cheam ? Abbot.
— Da, povestea a pornit de la Abbot.
— S nu-mi spune i c am convertit un avocat realist s cread în stafii?
— Deci dumneavoastr crede i în stafii?
— Dup ton, s-ar p rea c dumneavoastr nu crede i, doctore. Nu, nu
pot s spun c , într-adev r, „cred în stafii” – ca s vorbim pe şleau. Dar am
cunoscut fenomene curioase, legate de moartea violent sau brusc . M
intereseaz diferitele supersti ii legate de mor ile violente – de exemplu, c un
om asasinat nu-şi g seşte odihna în mormântul lui. Şi credin a interesant c
sângele victimei începe s curg dac îl atinge ucigaşul. M întreb cum s-au
n scut asemenea supersti ii?
— Foarte curios, spuse Thomas. Dar cred c pu ini oameni îşi mai aduc
aminte de lucrurile astea în zilele noastre.
— Nici nu v închipui i ce mul i îşi amintesc. Sigur, cred c n-a i avut
prea multe crime pe aici, aşa c e greu s judeca i.
Luke zâmbise în timp ce vorbea, ochii îi r maser a inti i pe chipul
doctorului cu o nep sare pref cut . Dar doctorul Thomas p ru netulburat şi îi
zâmbi şi el.
— Nu, nu cred c am mai avut vreo crim , de. Hm, foarte mul i ani – şi
f r îndoial , nu de când sunt eu aici.
— Sigur c nu; sta este un col işor liniştit, nu îndeamn la mârş vii.
Doar c Tommy. Nu ştiu dac n-a fost împins cumva de pe fereastr .
Luke râse. Din nou doctorul Thomas îi r spunse cu un zâmbet firesc,
plin de o und de uimire copil reasc .
— Mul i ar fi dorit s suceasc gâtul puştiului. Dar nu cred c au ajuns
chiar pân acolo încât s -l arunce de pe fereastr .
— Se pare c a fost un copil extrem de obraznic, îndep rtarea ar fi fost
considerat ca o datorie public . P cat c teoria asta nu se poate aplica
suficient de des. Întotdeauna mi-am închipuit c întreaga comunitate ar profita
de pe urma unor crime comise în serie, spuse Luke. Un pis log care
frecventeaz cluburile, de exemplu, ar trebui s fie dat gata cu un pahar de
brandy otr vit. Pe urm sunt femeile care se entuziasmeaz când te v d, şi-şi
toac toate prietenele cu limbile lor ascu ite. Fete b trâne, bârfitoare.
ţonservatori înr i i, care se pun de-a curmezişul progresului. Dac ar fi
îndep rta i f r s sufere, ce schimbat ar fi via a societ ii!
Zâmbetul doctorului Thomas se transform în rânjet.
— De fapt, pleda i pentru crim pe scar larg ?
— Eliminare judicioas . Nu sunte i de acord c ar fi folositoare?
— Da, f r îndoial .
— A, dar nu sunte i serios, spuse Luke. Eu sunt. Nu respect via a
omeneasc în m sura în care o respect englezul obişnuit. Orice om care st ca
un bolnav în calea progresului, ar trebui s fie eliminat – aşa v d eu lucrurile!
Trecându-şi mâna prin p rul blond şi scurt, doctorul Thomas spuse:
— Da, dar cine s judece dac omul trebuie sau nu s moar ?
— Sigur, asta e greutatea, recunoscu Luke.
 — Catolicii consider c un agitator comunist nu merit s tr iasc –
agitatorul comunist l-ar condamna pe preot la moarte ca pe un protector al
supersti iei, doctorul ar elimina pe cel bolnav, pacifistul ar condamna soldatul,
şi aşa mai departe.
— Ar trebui ca judec torul s fie un om de ştiin . ţineva care s judece
f r p rtinire şi s aib o minte extrem de specializat – de exemplu, un doctor.
Fiindc veni vorba, cred c dumneavoastr a i fi un bun judec tor, doctore.
— S judec pe cei care nu merit s mai tr iasc ?
— Da.
Doctorul Thomas d du din cap.
— Meseria mea este s -i fac pe cei inap i ap i. Recunosc c nu
întotdeauna este o munc uşoar .
— Ei, ca s avem subiect de discu ie, spuse Luke, s lu m pe cineva – de
exemplu, r posatul Harry ţarter.
Doctorul Thomas spuse t ios:
— Carter? V referi i la proprietarul de la „Seven Stars”?
— Da, chiar la el. Nu l-am cunoscut personal, dar verişoara mea,
domnişoara Conway, mi-a povestit de el. Se pare c într-adev r a fost un tic los
de ultima spe .
— P i, spuse cel lalt, de, era be iv. Se purta urât cu nevast -sa şi-şi
b tea fiica. Se certa cu toat lumea, insulta şi se inea de scandaluri.
— De fapt, f r el, lumea pare mai bun ?
— Da, s-ar p rea c aşa este.
— Iar dac l-a împins cineva în râu în loc s -l lase s moar singur, acel
cineva este o persoan care a ac ionat în interesul public?
Doctorul Thomas spuse sec:
— În Strâmtoarea Mayang presupun ca a i aplicat metodele astea pe care
le sus ine i aici?
Luke râse.
— Vai, nu, eu nu fac decât teorii. Nu pun nimic în practic .
— Într-adev r, nu cred c ave i stof de criminal.
— De ce nu? Am fost destul de cinstit când mi-am exprimat p rerile.
— Exact. Prea cinstit.
— Vre i s spune i c dac eram într-adev r o persoan care-şi ia legea
în propriile mâini nu şi-ar fi împ rt şit nimic din teoriile mele?
— Exact.
— Dar s-ar putea s am o anumit credin dup care s m conduc. Aş
putea s fiu un fanatic al crimei.
— Chiar şi în acest caz ar lucra instinctul de conservare.
— De fapt, când cau i un criminal, trebuie s ai în aten ie genul de om
care n-ar omorî nici o musc .
— Poate e pu in cam exagerat, dar în orice caz nu e foarte departe de
adev r.
Luke spuse brusc:
— Spune i-mi, v rog, m intereseaz , a i dat vreodat peste un om pe
care l-a i b nuit de crim ?
 Doctorul Thomas spuse t ios:
— Nu z u! ţe întrebare neobişnuit !
— Crede i? La urma urmei, doctorii întâlnesc atâtea persoane ciudate. De
exemplu, ar putea s descopere mai bine semnele incipiente de manie ucigaş
la un om, atunci când nu sunt înc vizibile pentru ceilal i.
Thomas îi r spunse destul de enervat:
— Dumneavoastr v-a i format o anumit imagine de profan despre un
maniac ucigaş – un om care alearg cuprins de amoc, cu un cu it în mân , cu
sau f r spume la gur . Dac vre i s m asculta i, lucrul cel mai greu din
lume este s descoperi un nebun criminal. Dup înf işare ar putea s fie
confundat cu oricare alt persoan normal – posibil un om care se sperie uşor
– care, poate, se plânge c are duşmani. Nimic mai mult. O persoan liniştit ,
inofensiv .
— Într-adev r?
— Bineîn eles. Un nebun criminal omoar , dup cum gândeşte el, pentru
a se ap ra, dar f r îndoial c mul i criminali sunt indivizi obişnui i şi
s n toşi ca dumneavoastr şi ca mine.
— Doctore, m alarma i! Ia închipui i-v c a i descoperi peste câtva timp
c am la activ vreo cinci-şase crime mititele s vârşite pe t cute.
Doctorul Thomas zâmbi.
— Nu-mi vine s cred aşa ceva, domnule Fitzwilliam.
— Nu crede i? V înapoiez complimentul. Nici eu nu cred c
dumneavoastr ave i cinci sau şase crime la activ.
Doctorul Thomas spuse voios:
— N-a i pus la socoteal eşecurile profesionale.
Râser amândoi.
Luke se ridic şi-şi lu r mas bun.
— Tare m tem c v-am r pit mult timp, se scuz .
— A, nu sunt ocupat. Wychwood e un loc destul de s n tos. E o pl cere
s discu i cu cineva din afar .
— Tocmai m întrebam., spuse Luke şi se opri.
— Ce anume?
— Domnişoara Conway mi-a spus când m-a trimis la dumneavoastr ce.
Ce om minunat sunte i. M întrebam dac n-ave i senza ia c aici sunte i ca şi
îngropat? Nu prea se iveşte ocazia s v desf şura i talentul.
— Dimpotriv , medicina general , pe care o practic aici, e tocmai ceea ce
trebuie pentru început. Cape i o experien valoroas .
— Dar cred c n-a i fi mul umit s v închide i aici toat via a? Fostul
dumneavoastr asociat, doctorul Humbleby, era o persoan neambi ioas ,
dup cum am auzit – era mul umit de postul lui. Presupun c se stabilise aici
de mul i ani.
— De fapt – pentru totdeauna.
— Am auzit c era un doctor priceput, dar de mod veche.
— Uneori era cam dificil. Era foarte re inut fa de toate inova iile
moderne, dar era un bun exemplu al vechii şcoli de doctori.
— Mi s-a spus c are o fat foarte dr gu , spuse Luke glume .
 Avu pl cerea s observe cum chipul doctorului Thomas trece de la roz
spre purpuriu.
— Aaa, hm. Da. Luke îl privi cu duioşie.
Era mul umit la gândul c -l va şterge pe doctorul Thomas de pe lista
suspec ilor.
Thomas îşi revenise la culoarea normal şi spuse deodat :
— Fiindc vorbeam de crime, aş putea s v împrumut o carte destul de
bun , dac v intereseaz acest subiect! E o traducere din german ,
„Inferioritatea şi crima” de Kreuzhammer.
— V mul umesc, r spunse Luke.
Doctorul Thomas îşi plimb degetul pe un raft şi extrase cartea
respectiv .
— Poftim. ţâteva teorii sunt destul de surprinz toare – şi bineîn eles nu
sunt decât teorii, dar sunt interesante. Via a timpurie a lui Menzheld, de
exemplu, m celarul din Frankfurt – cum îl numeşte autorul – şi capitolul
despre Anna Helm, micu a doic ucigaş , sunt extrem de interesante.
— Nu-i aşa c a f cut o duzin de victime pân s-o descopere
autorit ile? spuse Luke.
Doctorul Thomas aprob din cap.
— Da. Era o persoan extrem de pl cut – devotat copiilor – şi în
aparen la fiecare moarte i se sfâşia inima într-un mod foarte mişc tor.
Psihologia este uluitoare.
— Uluitor e cum oamenii ştia reuşesc s treac neobserva i, spuse
Luke.
Era acum în pragul uşii. Doctorul Thomas ieşise s -l conduc .
— Nu e chiar uluitor. E extrem de simplu, s şti i.
— Ce anume?
— S omori f r s trezeşti b nuieli.
Zâmbea din nou – un zâmbet de b ie andru, încânt tor.
— Cu condi ia s fii prudent. Trebuie s fii prudent – asta-i tot. Doar cine
e deştept are grij s nu fac vreo greşeal . Asta-i tot secretul.
Zâmbi şi se-ntoarse în cas .
Luke r mase privind fix sc rile. Zâmbetul doctorului avusese o nuan
condescendent . În tot timpul conversa iei, Luke fusese conştient c în
compara ie cu el – un om maturizat pe deplin – doctorul Thomas era un tân r
plin de avânt şi ingeniozitate.
Dar pentru o clip sim ise c rolurile se inversaser . Zâmbetul doctorului
fusese cel al unui adult, pe care îl amuza iste imea unui copil.
Capitolul 9.
VORBEŞTE DOAMNA PIERCE.
Luke cump rase din micul magazin de pe High Street un pachet de ig ri
şi num rul de azi al neobositului s pt mânal „Good Cheer”, cu care lordul
Whitfield îşi întregea în mod substan ial venitul. Citind rubrica campionatelor
de fotbal, Luke morm i pentru sine p rerea de r u c sc pase un câştig de o
sut dou zeci de lire.
 Doamna Pierce îşi ar t numaidecât în elegerea şi-i vorbi despre
dezam girea similar suferit de so ul ei. Rela iile de prietenie fiind stabilite, lui
Luke nu-i fu greu s prelungeasc conversa ia.
— Domnul Pierce e mare amator de fotbal, spuse so ia sa. Când citeşte
ziarul, întâi la asta se uit . Şi, dup cum v spuneam, a avut mare sup rare,
dar nu se poate s câştige to i, eu aşa cred, şi v spun c norocului nu po i s -i
comanzi.
Luke o aprob din inim şi trecu la un alt subiect, ceva mai profund, şi
anume c necazurile nu vin niciodat singure.
— Vai, nu, domnule Fitzwilliam, într-adev r, asta o ştiu pe pielea mea,
suspin doamna Pierce. Şi când o femeie are un so şi opt copii – şase în via
şi doi în p mânt – apoi asta înseamn c ştie ce-i aia necaz.
— Cred şi eu c ştie, ce mai! Spunea i c a i îngropat doi?
— N-a trecut nici o lun de când l-am îngropat pe unul din ei, spuse
doamna Pierce cu un fel de însufle ire amestecat cu triste e.
— Vai de mine, ce p cat!
— N-a fost numai p cat, domnule. M-a lovit ca tr snetul, aşa am sim it,
ca tr snetul! Mi s-au tulburat min ile când mi-au spus. Nu m-am aşteptat
niciodat ca Tommy s p easc aşa ceva; când un copil î i face necazuri, nu-i
firesc s te gândeşti c poate îl ia Domnul Dumnezeu. Şi Emma Jane, puişorul
meu drag. „N-o s mai apuci s-o creşti”. Aşa mi-au spus. „Dumnezeu îi ia la
sine pe cei dragi”. Şi a fost adev rul gol-golu , domnule. Dumnezeu le ştie pe
ale lui.
Luke aprob şi asta şi se str dui s mute conversa ia de la subiectul cu
îngeraşul de Emma Jane la cel al dr cuşorului de Tommy.
— B iatul a murit de curând? A fost un accident?
— Da, un accident, domnule. Sp la geamurile la vechea sal a conacului,
care acum e bibliotec , şi probabil c s-a cl tinat ni el şi a c zut de sus de pe
fereastr ; aşa s-a întâmplat.
Doamna Pierce vorbi pe larg şi d du am nunte cu privire la accident.
— Nu cumva a circulat povestea c op ia pe pervazul ferestrelor?
Doamna Pierce spuse c b ie ii sunt b ie i, dar f r îndoial c l-a pus
pe gânduri pe maior, care şi aşa este un domn cam agitat.
— Maiorul Horton?
— Da, domnule, domnul cu buldogii. Dup ce s-a petrecut accidentul, s-
a întâmplat s pomeneasc c l-a v zut pe Tommy al nostru lucrând foarte
neatent, şi bineîn eles c dac l-ar fi speriat cineva, ar fi putut s cad foarte
uşor. Necazul cu Tommy e c a fost o fire prea vesel . Nu o dat mi-a dat b taie
de cap, dar vina n-o avea decât firea lui – nimic decât o fire vesel – aşa cum
poate s aib orice b iat. Dar n-avea inim rea, s şti i.
— Nu, nu. Sunt sigur c nu avea, dar şti i, uneori, doamn Pierce,
oamenilor – oamenilor mai în vârst şi serioşi – le vine foarte greu s -şi
aminteasc c au fost şi ei tineri odat .
Doamna Pierce suspin .
 — Nişte vorbe tare adev rate, domnule. Nu pot s m ab in s nu sper c
anumitor domni, pe care aş putea s -i numesc, dar nu vreau, le-a p rut r u c
s-au purtat urât cu b iatul, numai pentru c era o fire vesel .
— Le juca feste st pânilor, nu? întreb Luke, zâmbind cu indulgen .
Doamna Pierce r spunse repede:
— Se distra şi el, domnule, atât. Tommy se pricepea tare bine s imite.
Ne f cea s ne strâmb m de râs când îl imita pe domnul Ellsworthy de la
pr v lia cu antichit i sau pe b trânul Hobbs, paznicul de la cimitir. Şi tocmai
când f cea pe st pânul de la conac, de râdeau cele dou ajutoare ale
gr dinarului, hop c-a sosit tiptil şi st pânul şi l-a dat afar pe Tommy chiar
atunci – ştiu eu c nici nu se putea aştepta la altceva; a fost drept, iar st pânul
nu i-a purtat pic şi l-a ajutat pe Tommy s -şi g seasc alt slujb .
— Dar al ii nu au fost la fel de m rinimoşi, nu?
— Nu prea, domnule. Nu vreau s dau nume şi nici nu v-ar trece prin
cap c domnul Abbot poate s se poarte în felul sta, când este un om atât de
simpatic şi întotdeauna are câte o vorb bun sau câte o glum la îndemân .
— Tommy l-a sup rat?
— Sunt sigur c b iatul n-a avut nici un gând r u şi, la urma urmei,
dac ai acte secrete şi nu trebuie citite de toat lumea, apoi nici nu trebuie
l sate pe mas – eu aşa cred.
— Chiar aşa, spuse Luke, într-un birou de avocat documentele
persoanele ar trebui p strate în seif.
— Da, domnule. Eu aşa cred, şi so ul meu e de acord cu mine. Şi Tommy
nici m car n-a citit mult din ele.
— Ce era, un testament?
Se gândise probabil pe bun dreptate c întrebarea cu privire la natura
documentului respectiv ar fi jenat-o pe doamna Pierce. Dar întrebarea pus
direct declanş un r spuns instantaneu.
— A, nu, domnule, nici vorb . Nimic important. Doar o scrisoare
personal de la o doamn , şi Tommy nici n-a v zut ce doamn era. Prea mult
zarv pentru un fleac – eu aşa zic.
— Probabil c domnul Abbot e o persoan care se sup r foarte repede.
— Ei, cam aşa s-ar p rea, nu? Deşi, dup cum ziceam, e un domn cu
care î i face pl cere s stai de vorb ; mereu î i spune câte o glum sau te
îmb rb teaz , dar e adev rat c am auzit c nu-i prea bine s i te pui contra; el
şi cu doctorul Humbleby erau la cu ite, dup cum se spune, numai c b trânul
domn a murit. Şi nici domnului Abbot nu i-a venit prea bine dup aia, când se
gândea cum se aveau. Fiindc atunci când moare cineva nu- i mai place s te
gândeşti c s-au rostit nişte vorbe aspre şi nu mai po i s i le iei înapoi.
Luke d du din cap solemn şi murmur :
— Foarte adev rat, foarte adev rat. O mic coinciden povestea asta. A
avut un schimb de cuvinte cu doctorul Humbleby, şi doctorul a murit – s-a
purtat r u cu Tommy al dumneavoastr , şi b iatul moare! ţred c experien a
asta repetat o s -l fac pe domnul Abbot mai grijuliu de felul cum va vorbi pe
viitor.
 — P i la fel a fost şi cu Harry Carter de la „Seven Stars”, spuse doamna
Pierce. Numai cu o s pt mân înainte de a se îneca a avut nişte vorbe cu el –
dar nimeni nu poate s -l acuze pe domnul Abbot pentru asta. Carter a fost de
fapt cu ocara, s-a dus la domnul Abbot acas , fiindc era b ut, şi a strigat în
gura mare nişte vorbe murdare. Biata doamn ţarter trebuia s înghit multe
şi eu cred c i s-a luat o piatr de pe inim când s-a dus b rbatu-s u.
— Parc a r mas şi o fiic dup el, nu?
— A, eu nu bârfesc.
Era ceva neaşteptat dar promi tor. Luke ciuli urechile şi aşteapt .
— N-au fost decât vorbe goale. Lucy ţarter e o fat ar toas în felul ei şi,
dac ar fi avut şi ea bani ca domnul Abbot, cred c nimeni n-ar mai fi b gat de
seam povestea asta. Dar au fost vorbe, nu pot s zic – mai ales dup ce ţarter
s-a dus acas la el, ipând şi înjurând.
Luke prinse implica iile discursului cam confuz.
— Se pare c domnului Abbot îi place s se uite la câte o fat dr gu .
— Aşa se întâmpl adesea cu b rba ii, spuse doamna Pierce. Nu se
gândesc la prostii, arunc o vorb -dou , dar lumea-i lume şi tot se observ
pân la urm . Po i s te aştep i la aşa ceva aici, într-un loc liniştit ca sta.
— E un loc încânt tor. Atât de ferit de rele.
— Aşa spun pictorii întotdeauna, dar eu cred c nu suntem în pas cu
vremurile. P i, n-avem nici o construc ie nou cu care s ne mândrim. Dincolo,
la Ashevale, de exemplu, au o mul ime de case noi, unele cu acoperişuri verzi şi
cu ferestre cu vitralii.
Luke se scutur uşor.
— Ave i aici un institut nou de toat frumuse ea.
— Da, se spune c e o cl dire frumoas , zise doamna Pierce, tar prea
mult entuziasm. Sigur c st pânul a f cut multe pentru or şelul sta. Îi vrea
numai binele, asta o ştim cu to ii.
— Dar nu crede i c str daniile lui sunt încununate de succes? spuse
Luke amuzat.
— P i, sigur, domnule, dumnealui nu face parte din lumea bun , nu-i ca
domnişoara Waynflete, de exemplu, sau domnişoara ţonway. P i, tat l lordului
Whitfield a avut o pr v lioar de înc l minte numai la câteva case mai încolo.
Maic -mea îşi aduce aminte de Gordon Ragg, care servea în pr v lie – şi-l
aminteşte foarte bine. Ei, acum e lord şi e bogat – dar nu e niciodat acelaşi
lucru, nu-i aşa, domnule?
— Sigur c nu.
— M scuza i c am amintit de asta, domnule. Ştiu c locui i la conac şi
scrie i o carte. Dar mai ştiu c sunte i v rul domnişoarei Bridget, şi asta
schimb lucrurile. Tare ne-am bucura s devin st pân la Ashe Manor.
— Nu m îndoiesc.
Pl ti ig rile şi ziarul foarte brusc.
Se gândi: „Elementul personal. Trebuie s -l las s se strecoare! La naiba,
sunt în c utarea unui criminal. ţe conteaz dac vr jitoarea aia cu p rul negru
se m rit sau nu? Ea n-are nici un amestec.”
Mergea încet pe strad . F cu un efort s nu se mai gândeasc la Ţridget.
 „Ei, şi acum, Abbot. Zarurile se întorc asupra lui Abbot. L-am legat de
trei victime. S-a certat cu Humbleby, cu Carter şi cu Tommy Pierce – şi to i trei
au murit. Dar ce-i cu fata, Amy Gibbs? Oare ce scrisoare intim a v zut b iatul
la z p cit? Ştia de la cine a fost primit . Sau nu ştia? S-ar putea s nu-i fi
spus maic -si. Dar dac ştia? Dac Abbot s-a gândit c era necesar s -i închid
gura. S-ar putea! Deci asta-i tot ce pot s spun. S-ar putea! Nu m
mul umeşte.”
Luke gr bi pasul, uitându-se în jur cu o exasperare subit .
„Satul sta blestemat m scoate din min i. Atât de zâmbitor şi liniştit –
atât de inocent – şi tot timpul nebunia asta cu crima trece prin el. Sau eu sunt
cel nebun? Sau Lavinia Pinkerton a fost smintit ? La urma urmei, toat
povestea ar putea fi o coinciden , da, moartea lui Humbleby şi toate.”
Se uit în josul str zii principale şi fu cuprins de sentimentul puternic c
pluteşte undeva în ireal.
Îşi spuse în sine: „Lucrurile astea nu se întâmpl .”
Apoi ridic ochii spre marginea lung şi ap s toare a coastei Ashe – şi
deodat senza ia de ireal se spulber . ţoasta Ashe era real – cunoştea
lucrurile stranii – vr jitorie, cruzime şi pofte de sânge uitate, ritualuri dr ceşti.
Privirea îi r mase nemişcat . Dou siluete mergeau pe culmea dealului.
Le recunoscu cu uşurin – Bridget şi Ellsworthy. Tân rul gesticula cu mâinile
lui curioase şi nepl cute. ţapul îi era plecat spre Ţridget. Ar tau ca dou
siluete desprinse dintr-un vis. Parc ar fi c lcat prin iarb cu paşi uşori de
pisic . Îi v zu p rul negru învolburându-se în spate din cauza unei rafale de
vânt. Din nou fu cuprins de strania ei vraj .
„Sunt vr jit, ce mai! Sunt vr jit!” îşi spuse în gând.
St tu nemişcat – înv luit de o senza ie de moleşeal .
Se gândi cu p rere de r u: „ţine o s rup vraja? Nu e nimeni”.
Capitolul 10.
ROSE HUMBLEBY.
Un zgomot uşor din spate îl f cuse s se întoarc brusc. Era o fat , o fat
deosebit de dr gu , cu p r castaniu buclat şi cu ochi albastru-închis care
priveau timid. Se înroşi stânjenit înainte de a vorbi.
— Sunte i domnul Fitzwilliam, nu-i aşa?
— Da, eu.
— Eu sunt Rose Humbleby. Bridget mi-a spus c a i cunoscut nişte
prieteni de-ai tatei.
Luke avu bunul sim s roşeasc uşor sub bronzul pielii.
— A, de mult, spuse el neconving tor. L-am cunoscut, hm, când era
tân r, înainte de a se c s tori.
— Aha, în eleg.
Rose Humbleby p ru pu in dezam git . Dar continu :
— Scrie i o carte, nu-i aşa?
— Da. Îmi strâng însemn ri. Despre supersti iile locale. Tot felul de
lucruri de genul sta.
— În eleg. Pare grozav de interesant.
— O s fie probabil o carte plictisitoare la culme, o asigur Luke.
 — A, nu, sunt sigur c nu va fi.
Luke zâmbi. Se gândi: „Doctorul Thomas e un om norocos!”
Apoi spuse:
— Exist oameni care pot face subiectul cel mai captivant infernal de
plictisitor. Tare m tem c eu fac parte dintre aceştia.
— Vai, dar de ce?
— Nu ştiu. Dar am convingerea asta.
Rose Humbleby spuse:
— S-ar putea s face i parte dintre acei oameni care fac subiectele
plictisitoare extrem de captivante!
— Sunte i dr gu . V mul umesc.
Rose Humbleby îi înapoiase zâmbetul. Apoi spuse.
— Crede i în supersti ii şi în lucruri de astea?
— Asta-i o întrebare complicat şi grea şi, de fapt, nu este esen ial . Se
poate s te intereseze anumite lucruri, în care s nu crezi.
— Da, cred c da, spuse fata, cu oarecare îndoial .
— Sunte i supersti ioas ?
— Nu, nu, nu prea. Dar am credin a c lucrurile i se întâmpl valuri,
valuri.
— Valuri?
— Da, valuri de noroc sau ghinion. Vreau s spun, am senza ia c în
ultima vreme Wychwood a fost parc sub o vraj aduc toare de nenorociri. Tata
a murit, pe domnişoara Pinkerton a c lcat-o o maşin şi b ie elul la a c zut de
pe fereastr . Am sentimentul, nu ştiu. Dar parc aş urî locul sta; parc ar
trebui s plec de aici!
Începu s respire repede. Luke o privi dus pe gânduri.
— Deci ave i acest sentiment?
— Ah! Ştiu c e o prostie. ţred c e numai din cauza mor ii neaşteptate a
bietului meu tat – totul s-a petrecut atât de brusc. Se cutremur . Şi apoi,
domnişoara Pinkerton. Spunea.
Fata se opri.
— Ce spunea? Era o b trânic încânt toare aşa cum am cunoscut-o eu;
sem na foarte bine cu una din m tuşile mele preferate.
— A i cunoscut-o?
ţhipul i se lumin .- O îndr geam foarte mult şi ea era foarte devotat
tatei. Dar uneori m întrebam dac nu cumva era ceea ce sco ienii numesc
„fey”*1.
— De ce?
— Pentru c , ciudat, dar ei îi era fric s nu i se întâmple ceva aici.
Aproape m-a prevenit. Mai ales s -l feresc de accidente. Şi pe urm , în ziua
aceea, chiar înainte de a pleca la Londra, s-a purtat tare ciudat, era agitat la
culme. Domnule Fitzwilliam, eu personal cred c f cea parte dintre oamenii
care au presim it. ţred c ştia c i se va întâmpla ceva. Probabil a ştiut c şi
tatei o s i se întâmple ceva. Este. Este însp imânt tor!
F cu un pas c tre el.
 — Uneori po i s prevezi viitorul, spuse Luke. Dar asta nu ine totdeauna
de supranatural.
— Într-adev r, trebuie s fie ceva foarte firesc – o facultate pe care nu o
au to i oamenii. Totuşi. M îngrijoreaz .
— N-ave i de ce s fi i îngrijorat , spuse Luke cu blânde e. Gândi i c
acum a trecut totul. N-are rost s v mai preocupe trecutul. Trebuie s tr i i
pentru viitor.
— Cred. Dar sunt şi alte lucruri, nu ştiu dac în elege i.
Rose ezit .
— Mai era ceva, în leg tur cu verişoara dumneavoastr .
— Verişoara mea? Bridget?
— Da. Domnişoara Pinkerton era cam îngrijorat în privin a ei. Mereu îmi
punea întreb ri. ţred c se temea şi pentru ea.
Luke se întoarse, scrutând coama dealului. Îl încerca un sentiment ilogic
de team . Ţridget – singur cu un om cu mâinile de culoare nes n toas , cu o
carna ie verzuie, în descompunere! Imagina ie – pur imagina ie! Ellsworthy era
un biet diletant inofensiv care f cea pe negustorul.
Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, Rose spuse:
— Domnul Ellsworthy v e simpatic?
— Categoric nu.
— Nici Geoffrey. Şti i, doctorul Thomas nu-l place.
— Dar dumneavoastr ?
— Ah! Eu îl consider îngrozitor.
Se d du pu in mai aproape.
— Toat lumea vorbeşte de el. Am auzit c a oficiat nu ştiu ce ritualuri în
poiana vr jitoarelor şi i-au venit o mul ime de prieteni din Londra – nişte
persoane oribile la înf işare. Tommy Pierce era şi el un fel de acolit.
— Tommy Pierce? întreb Luke deodat .
— Da. Avea nişte od jdii şi o sutan roşie.
— Când s-a întâmplat asta?
— A, mai de mult, cred c prin martie.
— Se pare c Tommy Pierce a fost amestecat în tot ce s-a petrecut în
satul sta.
— Era tare b g cios. Întotdeauna trebuia s ştie ce se petrece.
— Probabil c pân la urm a aflat prea multe, spuse Luke sever.
Rose accept cuvintele aşa cum fur rostite.
— Era un b ie el destul de nesuferit. Îi pl cea s taie viespile în buc i şi
s stârneasc câinii.
— Genul de copil a c rui moarte nu e prea regretat .
— Da, cred c ave i dreptate. Totuşi, a fost sfâşietor pentru maic -sa.
— Ştiu c i-au r mas al i şase brot cei care s-o consoleze. Femeia asta e
bun de gur .
— Vorbeşte cam mult, nu-i aşa?
— Dup ce am cump rat câteva ig ri de la ea, aveam impresia c ştiu
întreaga istorie a oricui de pe aici!
Rose spuse întristat :
 — Asta-i lucrul cel mai r u la noi. Toat lumea ştie totul despre fiecare în
parte.
— Nu, nu cred, spuse Luke.
Fata îl privi întreb toare. Luke îi spuse cu în eles:
— Nici o fiin nu cunoaşte întregul adev r despre o alta.
ţhipul lui Rose deveni grav. Se cutremur uşor, involuntar.
— Da, spuse ea încet. ţred c aşa este.
— Nici despre cine i-e mai drag şi mai apropiat.
— Nici chiar. Începu ea, dar se opri. Ah, poate ave i dreptate, îns n-aş fi
vrut s spune i lucruri atât de îngrozitoare, domnule Fitzwilliam.
— V sperie?
D du din cap încet.
Apoi schimb vorba.
— Trebuie s plec. Dac n-ave i altceva mai bun de f cut, adic dac ve i
putea, trece i pe la noi. Mamei i-ar face mult pl cere, mai ales c a i cunoscut
nişte foşti prieteni de-ai tatei.
Rose coborî uşor drumul. inea capul pu in plecat, de parc ar fi purtat
pe el o povar de necazuri sau nedumeriri.
Luke r mase pe loc, uitându-se dup el. Îl înv lui o und de grij . Sim ea
o dorin s o apere şi s o protejeze pe fata asta.
De ce anume s-o apere? În timp ce-şi punea întrebarea, d du din cap
uşor ner bd tor. Era adev rat c lui Rose Humbleby îi murise de curând tat l,
dar avea o mam şi era logodit cu un tân r fermec tor care era foarte potrivit
pentru a o ap ra. Şi atunci, de ce el, Luke Fitzwilliam, s fie cuprins de
complexe şi s simt nevoia s-o apere? Iar intervenea vechiul sentimentalism,
se gândi Luke. Instinctul de protec ie al masculului! Fusese în floare în epoca
victorian , a fost la putere în cea edwardian şi înc mai d semne de via , în
ciuda prietenului nostru lordul Whitfield, care ar numi asta „solicitare nervoas
a vie ii moderne!” „Oricum, îşi spuse îndreptându-se spre amenin toarea
siluet a coastei Ashe, îmi place fata asta. E prea bun pentru Thomas –
diavolul sta rece şi arogant.”
Îi reveni în memorie ultimul zâmbet al doctorului, când se aflau pe sc rile
de la intrare. Fusese f r îndoial un zâmbet de om mul umit de sine!
Automul umire!
Deasupra capului auzi un sunet de paşi care-l trezi pe Luke din
medita iile lui uşor iritante. Privirea întâlni silueta tân rului domn Ellsworthy
care cobora pe c rare. inea privirea în p mânt şi zâmbea ca pentru sine.
Expresia fe ei îl impresion pe Luke nepl cut. Ellsworthy aproape c nu p şea,
op ia – ca un om care salt în ritmul unei melodii dr ceşti ce-i r sun în
minte.
Zâmbetul era de fapt o strâmb tur stranie şi t inuit a buzelor – avea o
şiretenie triumf toare care era v dit nepl cut .
Luke se oprise şi Ellsworthy ajunse aproape în dreptul lui pân s -l vad .
Înainte de a-l recunoaşte, ochii s i r ut cioşi şi f r astâmp r prinser privirea
lui Luke. Apoi, sau cel pu in aşa i se p ru lui Luke, se petrecu o schimbare
total . În locul satirului zglobiu, st tea acum un tân r întrucâtva efeminat şi
pedant.
— Ah, bun diminea a, domnule Fitzwilliam.
— Bun diminea a, spuse Luke. A i admirat frumuse ile naturii?
Mâinile lungi şi palide ale domnului Ellsworthy se ridicar într-un gest de
reproş.
— Vai, nu, nu! Ah, vai de mine, nu! Ur sc natura! E o stricat vulgar şi
f r pic de imagina ie! Întotdeauna am fost de p rere c nu te po i bucura de
via pân nu pui natura la locul ei.
— Şi dumneavoastr cum a i sugera s proced m?
— Sunt fel de fel de c i! într-un loc ca sta, un col işor de provincie
delicios, po i s g seşti cele mai pl cute distrac ii dac ai acel goût – flerul. Eu
m bucur de via , domnule Fitzwilliam.
— Şi eu la fel, spuse Luke.
— Mens sana în corpore sano, spuse domnul Ellsworthy.
Vocea sa c p tase slabe inflexiuni ironice. Sunt convins c
dumneavoastr urma i întocmai zicala, continu el.
— Sunt şi alte lucruri mai grave.
— Drag prietene! S n tatea mintal este ceva extrem de plictisitor.
Trebuie s fii nebun, delicios de nebun, pervertit, uşor z p cit, atunci vezi via a
dintr-un unghi nou, ame itor.
— Prin ferestruica din biseric rezervat leproşilor, suger Luke.
— A, foarte bine, foarte bine. Spiritul. Dar şti i, mai e şi altceva. Un unghi
de vedere interesant. Dar nu vreau s v re in. Trebuie s face i mişcare,
oamenii trebuie s fac mişcare la propriu.
— Exact, spuse Luke, şi cu o scurt înclinare a capului îşi continu
drumul.
Se gândi: „A început s -mi lucreze prea mult imagina ia. Individul sta
nu-i decât un dobitoc de rând. Atâta tot.”
Dar un sentiment nedesluşit de neliniştit îl f cu s gr beasc pasul.
Zâmbetul acela ciudat, viclean, triumf tor, pe care Ellsworthy îl avusese pe
figur , nu fusese oare decât rezultatul fanteziei lui Luke? Şi-apoi impresia
urm toare – zâmbetul disp ruse ca şters de un burete la vederea lui – oare ce
însemna asta?
Şi cu o nelinişte crescând , se gândi: „Bridget! Oare e în siguran ? Au
venit aici amândoi şi s-a întors numai el.”
Gr bi pasul. ţât timp vorbise cu Rose Humbleby, soarele ap ruse de
dup nori. Acum disp ruse din nou. ţerul era mohorât şi amenin tor, iar
vântul trimitea rafale iu i şi întâmpl toare. Luke avu senza ia c p şise din
via a de toate zilele într-o lume fermecat şi stranie; îşi d duse seama de asta
din via a de toate zilele într-o lume fermecat şi stranie; îşi d duse seama de
asta din ziua în care pusese piciorul în Wychwood.
ţoti dup un col şi ieşi într-o poian cu mult iarb , ce-i fusese ar tat
de jos şi care, dup cum ştia, purta numele de Poiana Vr jitoarelor. Tradi ia
spunea c aici îşi ineau vr jitoarele orgiile în nop ile walpurgice şi de
Halloween.
 În clipa urm toare se sim i uşurat. Bridget era acolo. Se sprijinea de o
stânc a dealului. St tea aplecat cu capul între mâini.
Se îndrept gr bit spre ea. ţ lca pe iarba frumoas , prim v ratec ,
ciudat de proasp t şi de verde.
— Bridget!
Îşi ridic fa a din mâini. ţhipul ei îl r scoli. Ar ta de parc s-ar fi întors
dintr-o lume îndep rtat , de parc i-ar fi fost greu s se adapteze lumii de aici,
din acel moment.
Luke întreb , nu f r stâng cie.
— Ascult , n-ai p it nimic, aşa-i?
Trecuser vreo dou minute pân s -i r spund – ca şi cum înc nu
revenise din lumea aceea îndep rtat care o g zduise.
Luke avu sentimentul c vorbele sale parcurseser cale lung pân s -i
ajung la ureche.
— Sigur c n-am p it nimic. Adic de ce aş fi p it ceva?
Vocea îi devenise ascu it şi aproape ostil . Luke rânji.
— S m ia naiba dac ştiu. Mi s-a n z rit aşa deodat .
— De ce?
— Mai întâi, cred c din cauza atmosferei melodramatice în care tr iesc
zilele astea. V d toate lucrurile în alte dimensiuni. Dac te scap din vedere o
or sau dou , în mod firesc îmi închipui c - i voi g si cadavrul însângerat în
vreun şan . Parc ar fi într-o pies sau într-un roman.
— Eroinele nu sunt ucise.
— Da, dar.
Luke se opri la timp.
— Ce-ai vrut s spui?
— Nimic.
Slav Domnului c se oprise la timp. Parc nu prea- i vine s spui unei
tinere atr g toare: „Dar tu nu eşti eroin ”.
Ţridget continu :
— Eroinele sunt r pite, întemni ate, l sate s moar , asfixiate cu gaze
sau înecate în pivni e – sunt tot timpul în pericol, dar nu mor niciodat .
— Nici nu se topesc în aer.
Apoi continu :
— Deci asta e Poiana Vr jitoarelor?
— Da.
O privi.- Î i lipseşte coada de m tur , spuse el cu blânde e.
— Î i mul umesc! Domnul Ellsworthy s-a exprimat cam la fel.
— Tocmai m-am întâlnit cu el.
— A i stat de vorb ?
— Da. ţred c a vrut s m scoat din s rite.
— Şi a reuşit?
— A folosit metode cam copil reşti.
Se opri, apoi continu brusc.
— E un individ ciudat. O clip ai senza ia c nu e decât un z p cit şi pe
urm brusc te întrebi dac totuşi nu e altceva mai mult decât atâta.
 Bridget îl privi.
— Deci şi tu ai sim it?
— Nu cumva gândim la fel?
— Da.
Luke aştept . Ţridget spuse:
— Are ceva straniu în el. Ştii, m-am tot întrebat. Azi-noapte n-am închis
un ochi tot fr mântându-mi mintea. M-am gândit la întreaga poveste. Dac
într-adev r e vorba de un criminal, cred c eu ar trebui s ştiu cine anume e!
Adic aşa ar fi firesc având în vedere c locuiesc aici şi toate celelalte. M-am
gândit şi m-am r zgândit şi am tras concluzia c dac într-adev r exist un
criminal, atunci el trebuie s fie f r discu ie nebun.
Aducându-şi aminte de cuvintele doctorului Thomas, Luke o întreb :
— Nu crezi c respectivul criminal ar putea fi la fel de s n tos ca noi to i?
— Genul sta de criminal nu! Dup p rerea mea, criminalul sta trebuie
s fie nebun. Şi asta, cum vezi, m-a îndreptat spre Ellsworthy. Dintre to i cei
care stau aici, el e singurul care este categoric un tip ciudat. Şi este ciudat. Nu
po i s negi!
Luke spuse cu îndoial :
— Sunt mul i ca el – diletan i, pozeuri, care de obicei sunt total
inofensivi.
— Da. Dar el cred c e altfel. Are nişte mâini atât de scârboase.
— Deci ai b gat de seam ? ţe caraghios lucru, şi eu observasem.
— De fapt nu sunt albe, sunt verzi.
— Da, asta-i senza ia pe care o încerci. Totuşi, nu po i s învinov eşti pe
cineva de crim pentru nuan ele pielii.
— Într-adev r. Avem nevoie de dovezi.
— Dovezi? morm i Luke. Exact ceea ce ne lipseşte cu des vârşire.
Individul a fost prea prev z tor. Un criminal prev z tor! Un nebun prev z tor.
— Am încercat s te ajut, spuse Ţridget.
— În cazul Ellsworthy?
— Da. M-am gândit c eu aş putea s -l trag mai bine de limb . Am reuşit
pu in.
— Povesteşte-mi!
— Ei bine, se pare c are o mic coterie – o gaşc de prieteni nesuferi i.
Vin din când în când aici s -şi desf şoare ritualurile.
— Adic fac ceea ce se numeşte orgii de neînchipuit?
— Nu ştiu dac sunt de neînchipuit, dar f r discu ie c sunt orgii. În
realitate, totul sun extrem de prostesc şi pueril.
— Presupun c divinizeaz pe necuratul şi execut dansuri obscene.
— Cam aşa ceva. Dup câte s-ar p rea, se distreaz grozav.
— Aş putea s adaug şi eu ceva. Tommy Pierce a luat parte la una din
ceremonii. Era un acolit. Avea o sutan roşie.
— Deci ştia?
— Da. Şi asta ar putea s -i explice moartea.
— Vrei s spui c a vorbit despre ce-a v zut?
— Da, sau poate a încercat un soi de şantaj.
 Bridget spuse gânditoare:
— Ştiu c toate sunt atât de rupte de realitate, totuşi, când le aplic la
Ellsworthy, nu mai par aşa fantastice.
— Da, sunt de acord; toat povestea se transform din una ireal într-
una posibil .
— Am f cut deci leg tura cu dou dintre victime, spuse Ţridget, Tommy
Pierce şi Amy Gibbs.
— Şi unde-i plas m pe Humbleby şi pe cârciumar?
— Pentru moment, nic ieri.
— Poate cârciumarul. Dar în cazul lui Humbleby m gândesc la un motiv
pentru care a fost îndep rtat. Era doctor şi probabil c descoperise starea
anormal a s n t ii lui Ellsworthy.
— Da, e posibil.
Apoi Bridget izbucni în râs.
— M-am descurcat bine diminea a asta. Se pare c am mari posibilit i
psihice, iar când i-am spus c una dintre str -str -str bunicile mele a sc pat
ca prin urechile acului s nu fie ars pentru vr jitorie, mi-au crescut ac iunile.
ţred chiar c voi fi invitat la una dintre orgiile de la întrunirea viitoare, cu
prilejul Jocurilor Satanice.
— Bridget, pentru numele lui Dumnezeu, ai grij .
Îl privi surprins . Luke se ridic .
— Tocmai m-am întâlnit cu fiica doctorului Humbleby. Am vorbit despre
domnişoara Pinkerton. Şi ea mi-a spus c domnişoara Pinkerton era tare
îngrijorat în privin a ta.
Bridget, care tocmai se scula în picioare, încremeni ca şi cum ar fi fost
imobilizat .
— Cum adic ? Domnişoara Pinkerton s fie îngrijorat în privin a mea?
— Aşa mi-a spus Rose Humbleby.
— Rose Humbleby?
— Da.
— Şi ce-a mai spus?
— Atât.
— Precis?
— Absolut precis!
Urm o t cere, apoi Ţridget spuse:
— În eleg.
— Domnişoara Pinkerton a fost îngrijorat în privin a lui Humbleby şi el
a murit. Acum aud c era îngrijorat şi în privin a ta.
Ţridget râse. Se ridic şi scutur din cap, iar p rul lung şi negru i se
undui în jurul capului.
— Nu fii îngrijorat. Necuratul are grij de ai lui.
Capitolul 11.
VIA A DE FAMILIE A MAIORULUI HORTON.
Luke se sprijini de speteaza scaunului aflat de cealalt parte a mesei
directorului b ncii.
 — Ei, cam asta ar fi tot, spuse el. Tare m tem c v-am r pit destul de
mult timp.
Domnul Jones îşi scutur mâna dezaprobator. Pe fa a durdulie, oacheş
şi mignon se aşternuse o expresie de bucurie.
— Da de unde, domnule Fitzwilliam! Şti i doar c loţalitatea asta e un
locşor liniştit. Suntem bucuroşi întotdeauna s vedem câte un str in.
— E un col işor fascinant. Plin de supersti ii.
Domnul Jones oft şi spuse c ar fi nevoie de mult timp pentru a stârpi
supersti iile. Luke observ c în ziua de azi înv mântului i se d o prea mare
importan , iar domnul Jones fu cam şocat de aceast afirma ie.
— Lordul Whitfield este un mare binef c tor pentru noi. Şi-a dat seama
de dezavantajele pe care le-a avut el ca b iat şi este hot rât ca tineretul de azi
s fie mai bine preg tit.
— Dezavantajele din copil rie nu l-au împiedicat s fac o avere
considerabil , spuse Luke.
— Nu. Pesemne c a fost foarte priceput.
— Sau norocos.
Domnul Jones p ru cam surprins.
— Norocul e singurul lucru care conteaz , spuse Luke. S lu m de
exemplu un criminal. ţ rui fapt datoreaz un criminal sc parea? Priceperii?
Sau pur şi simplu norocului?
Domnul Jones admise c probabil norocului. Luke continu :
— S lu m un individ ca acest ţarter, proprietarul uneia din cârciumi.
Tipul sta probabil c era beat şase nop i din şapte, şi totuşi într-o noapte cade
de pe pod în râu. E vorba din nou de şans .
— Pentru unii este într-adev r un noroc, spuse directorul b ncii.
— Pentru cine anume?
— Pentru so ie şi fiic .
— A, da, sigur.
Un func ionar cioc ni la uş ; intr aducând nişte hârtii. Luke d du dou
semn turi model şi primi un carnet de cecuri. Se ridic .
— Ei, m bucur c s-a rezolvat. Anul sta am avut noroc la derbi.
Domnul Jones spuse zâmbind c nu-i pl cea s parieze. Mai ad ug c
doamna Jones avea nişte p reri foarte categorice cu privire la cursele de cai.
— Atunci, presupun c nu participa i la derbi?
— Nu, într-adev r.
— Dar cine a mers de pe aici?
— Maiorul Horton. E chiar foarte priceput la curse. Şi de obicei şi domnul
Abbot îşi ia liber. Totuşi, de data asta n-a pariat pe câştig tor.
— Cred c nici nu l-au sprijinit mul i, spuse Luke şi-şi lu r mas bun.
Ieşind din banc , îşi aprinse o igar . N-avea nici un motiv s -l p streze
pe domnul Jones pe lista suspec ilor, doar dac nu inea cont de teoria cu
„persoana cea mai pu in probabil ”. Directorul b ncii nu manifestase nici o
reac ie deosebit la întreb rile de încercare puse de Luke. Se p rea c este
imposibil s i-l imaginezi în chip de criminal. Ba mai mult, nici nu lipsise în
ziua derbiului. Din întâmplare, vizita lui Luke nu fusese irosit în zadar, c ci
re inuse dou mici informa ii. Atât maiorul Horton cât şi domnul Abbot,
avocatul, lipsiser din Wychwood în ziua derbiului. Deci, amândoi ar fi putut s
fie la Londra când a c lcat-o maşina pe domnişoara Pinkerton.
ţu toate c Luke nu-l b nuia pe doctorul Thomas, sim ea c ar fi
încercat o şi mai mare mul umire dac ar fi ştiut c fusese re inut în acea zi la
Wychwood pentru îndatoririle sale profesionale. Îşi însemn mintal s verifice.
Şi pe urm era Ellsworthy. Oare Ellsworthy fusese la Wychwood în ziua
derbiului? Dac da, presupunerea c el ar fi criminalul c dea de la sine. Totuşi,
se gândi Luke, era posibil ca moartea domnişoarei Pinkerton s nu fi fost nimic
altceva decât un simplu accident, aşa cum de altfel se presupuse.
Dar respinse aceast teorie. Moartea survenise prea la la timp.
Luke se urc în maşina sa, tras lâng bordur , şi porni spre garajul
Pipwell care se afla la cel lalt cap t al str zii principale.
Vroia s discute nişte probleme m runte cu privire la maşin . Un
mecanic tân r şi chipeş, plin de pistrui, îl ascult privindu-l cu ochi inteligen i.
ţei doi oameni ridicar capota şi se adâncir într-o discu ie tehnic .
Se auzi o voce:
— Jim, vino-ncoa pu in!
Mecanicul cel pistruiat se supuse.
Jim Harvey. Într-adev r era Jim Harvey, prietenul lui Amy Gibbs. Se
întoarse într-o clip , cerându-şi scuze şi discu ia lu din nou o întors tur
tehnic . Luke consim i s lase maşina acolo.
Pe când se preg tea s plece, întreb ca din întâmplare:
— i-a mers bine cu derbiul anul sta?
— Nu, domnule. Am pariat pe Clarigold.
— Am impresia c pu ini au pariat pe Jujube II.
— Într-adev r, cred c nici ziarele n-au socotit c are vreo şans .
Luke aprob din cap.
— Cursele de cai sunt jocuri nesigure. Ai v zut vreodat un derbi?
— Nu domnule, dar tare mi-ar pl cea. Am cerut şi eu o zi liber anul
sta. A fost un bilet ieftin pân la Londra şi de acolo la Epsom, dar şeful nici n-
a vrut s aud . De fapt, eram pu ini în ziua aceea, şi aveam mult de lucru.
Luke d du din cap şi se îndep rt . Jim Harvey fu t iat de pe list .
Ţ iatul chipeş nu era un ucigaş tainic, şi nici nu era cel care o c lcase cu
maşina pe Lavinia Pinkerton.
Se îndrept agale spre cas pe malul râului. ţa şi mai înainte, îl întâlni
aici pe maiorul Horton cu buldogii. Maiorul continu s strige în acelaşi mod
violent.
— Augustus, Nelly, Nelly, ia ascult ! Nero, Nero, Nero!
Din nou ochii bulbuca i se a intir asupra lui Luke. De data asta
întâlnirea nu se limit numai la atât. Maiorul Horton spuse:
— Scuza i-m , sunte i domnul Fitzwilliam, dac nu m înşel?
— Da.
— Eu sunt Horton; maiorul Horton. ţredeam c am s v întâlnesc
mâine la conac, la o partid de tenis. Domnişoara ţonway a fost foarte dr gu
şi m-a invitat. Este verişoara dumneavoastr , nu-i aşa?
 — Da.
— Mi-am închipuit. Îi ghicesc uşor pe noii veni i.
Aici interveni o digresiune, c ci doi buldogi se repeziser asupra unei
javre albe, cu o furie de nedescris.
— Augustus, Nero. Ia pofteşte aici, domnule! Vino-ncoa, auzi ce spun?
ţând, în cele din urm , Augustus şi Nero se supuser , nu tocmai
încânta i, ordinului, maiorul Horton relu discu ia. Luke o mângâie pe Nelly,
care îl privi blând .
— E o c ea frumoas , aşa-i? spuse maiorul. Îmi plac buldogii.
Întotdeauna am inut câ iva. Îi prefer oric rei alte rase. Locuiesc prin apropiere;
hai s bem ceva!
Luke fu de acord şi cei doi pornir împreun , iar maiorul Horton
continu subiectul despre câini şi despre inferioritatea tuturor celorlalte rase
fa de cea favorit .
Luke ascult povestindu-i despre premiile câştigate de Nelly, despre
comportarea infam a unuia din juriu care-i acordase lui Augustus numai un
premiu de consolare, şi despre victoriile lui Nero în aren .
Ajunser în dreptul casei maiorului. Deschiser uşa din fa , care nu era
încuiat , şi intrar . Dup ce-l conduse într-o camer plin de rafturi cu c r i,
care avea un slab miros de câine, maiorul Horton se ocup de b uturi. Luke
privi în jur. V zu fotografii cu câini, nişte numere din „Field” şi „Country Life” şi
dou fotolii uzate. Pe rafturi erau aranjate cupe de argint. Deasupra poli ei
c minului se afla o singur pictur în ulei.
— So ia mea, spuse maiorul, l sând la o parte sifonul şi urm rind
direc ia privirii lui Luke. O femeie remarcabil . Nu crezi c figura ei exprim
t rie de caracter?
— Da, într-adev r, spuse Luke privind-o pe fosta doamn Horton.
Era pictat într-o rochie de atlas roz, iar în mân inea un buchet de
l cr mioare. P rul castaniu era piept nat cu c rare la mijloc, iar buzele erau
strânse într-un mod nepl cut. Ochii, de un cenuşiu rece, priveau neprietenos.
— O femeie remarcabil , spuse maiorul, întinzând un pahar lui Luke. A
murit acum un an. De atunci nu mai sunt acelaşi om.
— Cred, spuse Luke pu in cam încurcat.
— Ia loc, spuse maiorul ar tându-i unul din scaunele de piele.
Se aşez şi el pe cel lalt şi continu s vorbeasc , în timp ce-şi bea
whisky-ul cu sifon.
— Nu mai sunt acelaşi.
— Probabil c îi sim i i lipsa, spuse Luke încurcat.
Maiorul Horton d du din cap cu un aer întunecat.
— B rbatul are nevoie de o so ie care s -l men in la linia de plutire.
Altfel se prosteşte, da, se prosteşte. Se las la voia întâmpl rii.
— Dar sigur c .
— Drag domnule, eu ştiu ce spun. Ţag de seam , eu nu sus in c la
început c s toria nu te pune r u la încercare. Te pune. Ţ rbatul îşi spune, la
dracu cu toate, nu mai ai nimic al t u. Dar se obişnuieşte. Totul ine de
disciplin .
 Luke se gândi c mariajul maiorului Horton sem nase probabil mai mult
cu o campanie militar decât cu o idil a unei fericiri conjugale.
— Femeile, începu s monologheze maiorul din nou, sunt o tagm
stranie. Uneori ai impresia c nu e chip s le intri în voie. Dar, z u, îl in pe
b rbat în form .
Luke p str o t cere respectoas .
— Eşti c s torit? întreb maiorul.
— Nu.
— Ei, nu-i nimic, ai s fii. Şi bag de seam , b iete, nu se compar cu
nimic.
— Este foarte încurajator s auzi pe cineva vorbind frumos despre mariaj.
Mai ales în zilele noastre, când to i divor eaz aşa de uşor.
— Pff! Tinerii îmi provoac sil ! Nu au rezisten , nu au nici pic de
r bdare. Nu pot s suporte nimic. N-au de loc curaj.
Lui Luke îi st tea pe limb s întrebe de ce era nevoie de un curaj atât de
mare, dar se st pâni.
— Şi nu uita, spuse maiorul, Lydia era o femeie dintr-o mie, dintr-o mie!
To i de pe aici o respectau şi o stimau!
— Da?
— Nu se încurca cu toate prostiile. Avea obiceiul s fixeze pe cineva cu
privirea, şi acel cineva se f cea mic, într-adev r, se împu ina. Nişte fete d-astea
necoapte, care azi îşi dau numele de cameriste. Au impresia c le treci cu
vederea orice obr znicie. Le-a ar tat ea, Lydia! Ştii c am avut cincisprezece
buc t rese şi slujnice într-un singur an? Cincisprezece!
Luke avu sentimentul c asta nu prea aducea a omagiu pentru sim ul
gospod resc al doamnei Horton, dar deoarece se p rea c nu avea aceeaşi
p rere cu a gazdei, murmur ceva nedesluşit.
— Le lua de guler şi le zvârlea afar dac nu erau bune, asta e.
— Întotdeauna s-a întâmplat aşa?
— Ei, unele au plecat singure. „ţ l torie sprâncenat ”, aşa le ura Lydia.
— Era un suflet ales, spuse Luke, dar nu era cumva cam greu de
suportat uneori?
— A, nu-mi bat eu capul cu fleacuri şi nici nu m dau în l turi de la o
treab . Sunt un buc tar destul de bun, iar când e vorba de f cut focul, pot s
m iau la întrecere cu oricine. Nu prea-mi place mie s sp l vasele, dar, de!
trebuie s-o faci şi pe-asta, n-ai ce face!
Luke îl aprob . Îl întreb dac doamna Horton fusese priceput la
treburile gospod reşti.
— Nu sunt genul de b rbat care s -şi lase toate treburile în seama so iei.
Şi oricum, Lydia era mult prea delicat pentru gospod rie.
— Deci nu era prea rezistent ?
Maiorul Horton d du din cap.- Avea un spirit încânt tor. Nu se l sa
b tut . Dar câte a avut de suferit femeia asta! Iar doctorii n-o în elegeau.
Doctorii sunt nişte brute f r sim ire. În eleg numai durerea fizic , atât. Tot
ceea ce iese din comun îi dep şeşte, s -l lu m pe Humbleby, de exemplu, toat
lumea avea impresia c e un doctor bun.
 — Dumneavoastr nu ave i aceeaşi p rere?
— Omul era un ignorant des vârşit. Habar n-avea de descoperirile
moderne. M îndoiesc s fi auzit vreodat de nevroz ! Poate c se pricepea la
pojar, la oreion, la fracturi. Dar atât. Pân la urm am avut un mic scandal cu
el. Dar atât. Pân la urm am avut un mic scandal cu el. Nu în elegea de loc
boala Lydiei. I-am spus-o de la obraz şi nu i-a pl cut. S-a sup rat şi mi-a spus
s chem alt doctor dac nu-mi convine. Pân la urm l-am chemat pe Thomas.
— V-a f cut o alt impresie?
— Era mult mai priceput. Dac cineva a împins-o din r sputeri s biruie
boala, apoi acel cineva e Thomas. De fapt, chiar îi mergea mai bine, dar a avut
un colaps brusc.
— A avut dureri?
— Hm, da. Gastrit . E o boal cu dureri mari, foarte grea. ţât a suferit
femeia asta! A fost un martir, ce mai! Şi o duzin de surori de caritate prin
cas , care erau la fel de în eleg toare ca nişte pendule cu cuc! Pentru ele fiecare
fiin nu-i nimic altceva decât un pacient.
Maiorul d du din cap şi-şi goli paharul.
— Nu pot s suf r surorile de caritate. N-au pic de minte! Lydia sus inea
c o otr vesc. Nu era adev rat, bineîn eles, închipuiri de bolnav. Mul i au
asemenea închipuiri – aşa spunea Thomas – dar înd r tul lor se ascundea mult
adev r: femeile alea nu puteau s-o sufere. Astea-s genul cel mai r u de femei,
care-şi calc în picioare semenele.
— Cred, spuse Luke cu sentimentul c ceea ce spunea foarte stângaci,
dar nu vedea cum ar fi spus-o altfel, cred c doamna Horton avea o mul ime de
prieteni adev ra i în Wychwood?
— Oamenii au fost foarte amabili, spuse maiorul cam în col ul buzelor.
Whitfield i-a trimis nişte struguri şi piersici din sera lui proprie. Şi b trânicile
obişnuiau s vin s stea cu ea. Honoria Waynflete şi Lavinia Pinkerton.
— Domnişoara Pinkerton venea des, nu-i aşa?
— Da. O fat b trân cu tabieturi, dar o fiin blajin ! Era foarte
îngrijorat de Lydia. Se interesa mereu de diet şi medicamente. Nu cu vreo
inten ie rea, totuşi eu consider c f cea prea mare tevatur .
Luke aprob în eleg tor din cap.
— Nu suport tevatura, spuse maiorul. Pe aici sunt prea multe femei. E
greu s joci golf aşa cum trebuie.
— Dar tân rul de la pr v lia de antichit i?
Maiorul pufni:
— Nu joac golf. E ca o cuconi .
— E de mult în Wychwood?
— De vreo doi ani. Un individ antipatic. Nu pot s suf r indivizii cu p rul
lung şi cu o voce mieroas . ţiudat totuşi c Lydia îl simpatiza. Nu po i s pui
nici o baz pe felul cum îi judec femeile pe b rba i. Pot merge pân la nişte
limite de neînchipuit. ţhiar a insistat s lu m şi noi nişte leacuri b beşti de-ale
lui. Nişte ierburi puse într-un vas de sticl roşu cu semnele zodiacului pe el.
ţic ar fi nişte ierburi culese la lumina lunii. Aiureli! Dar femeile înghit
chestiile astea, pur şi simplu le înghit, ha, ha, ha!
 Sim ind c schimb subiectul prea brusc, Luke spuse totuşi, socotind pe
bun dreptate c maiorul nu-şi va da seama:
— Ce fel de individ e Abbot, avocatul local? Cunoaşte bine legile? Am
nevoie de o consulta ie juridic şi m gândeam s m adresez lui.
— Se spune c e foarte priceput, recunoscu maiorul Horton. Eu personal
nu ştiu. De fapt am avut o discu ie cu el. Nu l-am mai v zut de când a venit
aici s -i întocmeasc testamentul nevesti-mi, chiar înainte de a muri. Dup
p rerea mea, individul e un tic los. Dar, sigur c asta nu-i micşoreaz meritele
de avocat.
— Nu, sigur c nu. Totuşi pare un om cert re . Am auzit c s-a certat cu
foarte mul i oameni.
— Partea proast este c e grozav de susceptibil. Are impresia c e
Dumnezeu atotputernic şi c cine nu-i de acord cu el s vârşeşte „lèse majesté”.
Ai auzit de scandalul cu Humbleby?
— Deci au avut un scandal?
— Clasa-ntâi! De fapt, s ştii c nu m mir ! Humbleby era un n t r u
înc p ânat! Asta e.
— A avut o moarte foarte trist .
— Humbleby? Da, cred c da. I-a lipsit cea mai elementar pruden .
Infec ia sângelui este un lucru al naibii de periculos. Întotdeauna trebuie s pui
iod pe ran – eu pun! E un mijloc simplu de precau ie. Humbleby, care era
doctor, nu f cea aşa. S-a v zut!
Luke nu prea în elese ce anume s-a v zut, dar nu întreb . Uitându-se la
ceas, se ridic .
Maiorul Horton îi spuse:
— Te duci la mas ? Ai dreptate. Ei, m bucur ca am stat pu in de vorb .
Îmi place s cunosc oamenii care au colindat prin lume. Alt dat poate o s
discut m mai mult. Pe unde ai fost? în Strâmtoarea Mayang? N-am fost pe-
acolo niciodat . Am auzit c scrii o carte? Despre supersti ii şi lucruri d-astea.
— Da, eu.
Dar maiorul Horton nu-l b ga în seam .
— Aş putea s - i spun câteva lucruri foarte interesante. Când eram în
India, dragul meu.
Luke reuşi s scape abia dup zece minute, timp în care suport
obişnuitele istorii cu fachiri, trucuri cu frânghia şi mangotierul, atât de dragi
unui anglo-indian în retragere.
Ieşind din cas , Luke auzi vocea maiorului care tuna şi fulgera împotriva
lui Nero. Se minun de miracolul mariajului. Se p rea c maiorul Horton
regreta cu adev rat o so ie, care dup toate probabilit ile, inclusiv ipotezele
sale proprii, sem na cu un tigru mânc tor de oameni.
„Sau poate – Luke îşi puse brusc întrebarea – poate era un bluf extrem de
abil?”
Capitolul 12.
DISPUTA.
Dup -amiaza partidei de tenis a fost, din fericire, frumoas . Lordul
Whitfield era într-o dispozi ie excelent , îndeplinindu-şi rolul de gazd cu mult
pl cere. Mereu aducea aminte de descenden a sa modest . Juc torii erau în
total opt: lordul Whitfield, Bridget, Luke, Rose Humbleby, domnul Abbot,
doctorul Thomas, maiorul Horton şi Hetty Jones, o femeie vesel , fiica
directorului b ncii.
În cel de-al doilea set, dup -amiaz , Luke juca împreun cu Ţridget
împotriva lordului şi a lui Rose Humbleby. Rose juca bine, avea un serviciu
puternic şi luase parte la meciurile districtuale. Compensa greşelile lordului
Whitfield, iar Luke şi Bridget, care nu erau nişte juc tori excep ionali, reuşeau
totuşi s le in piept cu succes. Scorul era de trei, dar Luke, prinzând o ocazie
neaşteptat , împinse scorul, împreun cu Ţridget, la cinci-trei.
Abia observ c lordul Whitfield începuse s -şi ias din fire. Se cert
pentru o minge care atinse tuşa, sus inu c un serviciu era greşit, în ciuda lui
Rose care t g dui, şi se comport ca un copil urâcios. Egalaser , dar Ţridget
trimise o lovitur uşoar în plas şi imediat dup aceea servi greşit.
Ghinion. Mingea urm toare le fu servit spre mijlocul liniei, şi când Luke
se preg tea s-o ia, se lovi de Ţridget. Apoi Ţridget mai servi de dou ori greşit şi
partida fu pierdut .
Bridget îşi ceru scuze.
— Îmi pare r u, dar nu mai puteam s -mi controlez mişc rile.
Se p rea ca sta era adev rul. Loviturile ei erau la întâmplare şi parc nu
mai putea s fac nimic. Partida se încheie cu victoria lordului Whitfield şi a
partenerei sale, cu scorul de opt la şase.
Urm o discu ie scurt cu privire la componen a pentru urm toarea
partid . În cele din urm , Rose juc din nou al turi de domnul Abbot, având ca
adversari pe doctorul Thomas şi domnişoara Jones.
Lordul Whitfield, c ruia îi revenise voia bun , lu loc pe un scaun
tamponându-şi fruntea şi zâmbind cu vanitate, începu o discu ie cu maiorul
Horton cu privire la nişte articole din ziarul s u, care se ocupau intens de
problema preg tirii fizice în Marea Ţritanie.
Luke i se adres lui Ţridget:
— Vrei s -mi ar i gr dina de legume?
— Pasiunea mea e varza.
— Maz rea nu- i place?
— Şi maz rea merge.
Se îndep rt de terenul de tenis şi ajunser în gr dina de legume,
împrejmuit cu un gard. În dup -amiaza aceea de sâmb t , gr dinarii nu erau
acolo, şi totul p rea paşnic şi tihnit în lumina soarelui.
— Uite- i maz rea! spuse Ţridget.
Luke nu d du nici o aten ie obiectului în chestiune.
— De ce naiba le-ai dat partida?
Pentru o frac iune de secund , Ţridget ridic din sprâncene.
— Îmi pare r u. Nu puteam s -mi controlez mişc rile. Joc prost tenis.
— Nu chiar atât de prost ca azi! Serviciul acela greşit de dou ori n-ar fi
dus de nas nici un copil! Şi loviturile alea la întâmplare – trimeteai mingea la o
jum tate de mil .
Bridget spuse calm:
 — Pentru c sunt o juc toare de tenis nepriceput . Dac aş fi mai bun ,
poate c aş fi reuşit s fac jocul mai plauzibil. Dar aşa, când trimit mingea în
afara tuşei se vede atât de clar c mi se poate reproşa imediat.
— Deci recunoşti?
— În mod evident, dragul meu Watson.
— Şi care e motivul?
— Cred c e la fel de evident. Lui Gordon nu-i place s piard .
— Dar eu? Dac mie mi-ar pl cea s câştig?
— Tare m tem, drag Luke, c lucrul sta nu este la fel de important.
— N-ai vrea s vorbeşti ceva mai desluşit?
— Ba da, dac ii neap rat. Nu trebuie s te pui r u niciodat cu pâinea
de toate zilele. Gordon e pâinea mea de toate zilele. Tu nu eşti.
Luke respir adânc, apoi izbucni:
— Şi ce vrei s dovedeşti, dac te m ri i cu pipernicitul la caraghios? De
ce te m ri i?
— Pentru c în calitate de secretar am şase lire pe s pt mân , iar ca
so ie o s am o sut de mii depuşi pe numele meu, o caset de bijuterii plin cu
perle şi diamante, o rent minunat şi alte prerogative ale unei c s torii.
— Dar pentru cu totul alte îndatoriri.
Bridget spuse rece:
— Oare trebuie s ne lu m în via atitudinea asta melodramatic fa de
fiecare lucru în parte? Dac î i închipui c Gordon este tipul so ului atent cu
so ia lui, te înşeli. Dup cum i-ai dat seama, Gordon este un b ie el care n-a
crescut înc . Are nevoie de o mam , nu de so ie. Din nefericire, mama lui a
murit când avea patru ani. Are nevoie de cineva apropiat, în fa a c ruia s se
laude, cineva care s -i spulbere micile necazuri şi care este preg tit s -l asculte
la nesfârşit pe lordul Whitfield cuvântând despre el însuşi!
— Vorbeşti cu am r ciune, nu-i aşa?
Ţridget îi replic t ios:
— Eu nu m încânt cu basme, dac la asta te referi! Sunt o femeie cu o
oarecare inteligen , nu prea dr gu şi cu nici o le caie. Am inten ia s -mi
câştig cinstit existen a. Slujba mea în chip de so ie a lui Gordon va fi categoric
aceeaşi cu cea de secretar a lui. M îndoiesc dac peste un an de zile m va
mai s ruta înainte de culcare. Singura deosebire const în salariu.
Se privir . Amândoi erau palizi de mânie. Ţridget spuse batjocoritor:
— D -i drumul! Sunte i cam demodat, domnule Fitzwilliam, nu-i aşa? N-
ar fi mai bine s -mi azvârli în obraz vechile clichés – s spunem c m vând
pentru bani? – cred c asta are succes întotdeauna.
— Eşti un diavol cu sânge rece!
— E mult mai bine decât s fii un prost nac cu sânge fierbinte!
— Crezi?
— Da. Ştiu precis.
Luke rânji batjocoritor:
— Ce ştii?
— Ştiu ce înseamn s ii la cineva. L-ai întâlnit vreodat pe Johnnie
ţornish? Am fost logodit cu el trei ani. Era un om minunat şi eram nebun
dup el, atât de nebun încât m durea inima cu adev rat. Ei bine, m-a
aruncat cât colo şi s-a c s torit cu o v duv durdulie şi nostim care vorbea cu
accent nordic şi avea trei rânduri de guşi şi un venit de treizeci de mii pe an!
Lucrurile de genul sta î i taie pofta de romantism, nu crezi?
Luke se întoarse morm ind în sine. Spuse:
— S-ar putea.
— S-a putut!
T cur . Liniştea deveni ap s toare. În cele din urm , Ţridget rupse
t cerea. Vorbea cu o uşoar not de nesiguran :
— Cred c - i dai seama c n-ai absolut nici un drept s -mi vorbeşti în
felul sta. Stai în casa lui Gordon şi pur şi simplu nu se cade!
Luke îşi impuse s fie calm.
— Oare asta nu-i alt formul ? întreb el politicos.
Ţridget se îmbujor .
— Oarecum, e adev rat!
— Nu este. Eu am dreptul s vorbesc aşa.
— Prostii!
Luke o privi; chipul îi era ciudat de palid, ca un om care sufer de o
durere fizic .
— Am dreptul! Am dreptul s -mi pese de ce se întâmpl cu tine – cum
spuneai adineauri? – s -mi pese atât de mult încât s m doar inima cu
adev rat!
Ţridget f cu un pas înapoi.
— Tu.
— Da, e caraghios, nu-i aşa? O poveste care ar trebui s - i stârneasc
râsul! Am venit aici pentru a rezolva o problem , şi tu ai ap rut dup col ul
casei şi. Cum s - i spun. M-ai vr jit! Asta e sentimentul pe care-l încerc. Ai
amintit adineauri de basme. Sunt în mrejele unui basm! M-ai fermecat. Am
senza ia c dac ar i cu un deget spre mine şi-mi spui „Pref -te în broasc ”,
am s pornesc la drum op ind cu ochii ieşi i din cap.
Se apropie de ea.
— Te iubesc cu disperare, Bridget Conway. Şi, iubindu-te cu disperare,
nu po i s te aştep i s m vezi bucurându-m c te m ri i cu un nobilaş
afectat şi burduh nos care-şi iese din fire când pierde la jocul de tenis.
— Şi ce m sf tuieşti s fac?
— Te-aş sf tui s te m ri i cu mine în schimb! Dar f r îndoial c sfatul
meu va stârni hohote de râs.
— Cascade de râs. Te cred!
— Exact. Ei, acum cel pu in ştiu cum stau lucrurile. Ne întoarcem pe
terenul de tenis? Poate de data asta voi fi un partener care ştie s joace pentru
a câştiga!
— Nu z u, am impresia c şi tu te superi la fel ca şi Gordon, când pierzi,
spuse Bridget dulce.
Luke o prinse brusc de umeri.
— Ai limb de diavoli , Ţridget.
 — Tare m tem, Luke, c nu m suferi prea mult oricât de mare i-ar fi
pasiunea pentru mine.
— Cred c nu te suf r de loc!
Ţridget îi r spunse urm rindu-l cu privirea:
— i-ai pus în gând s - i întemeiezi un c min când te întorci acas , nu-i
aşa?
— Da.
— Dar nu împreun cu cineva ca mine?
— Niciodat nu m-am gândit la cineva care s semene cu tine cât de
pu in.
— Nu, ie i-ar fi fost imposibil. Nu eşti genul. Sunt sigur .
— Tare mai eşti istea , scump Ţridget.
— Te gândeai la vreo fat dr gu , o englezoaic get-beget, c reia îi place
via a la ar şi se pricepe la câini. Probabil c i-ai închipuit-o într-o fust de
tweed, scormonind un foc de vreascuri cu vârful pantofului.
— Imaginea pare s fie atr g toare.
— Nu m îndoiesc c e! Ne întoarcem pe terenul de tenis? Po i sa joci
împreun cu Rose Humbleby. Joac atât de bine încât mai mult ca sigur c ai
s câştigi.
— Fiindc sunt de mod veche, trebuie s - i dau voie s ai ultimul
cuvânt.
Se l s din nou t cerea. Apoi Luke îşi lu încet mâinile de pe umerii ei.
R maser amândoi nehot râ i, de parc între ei z bovea ceva nespus. Apoi
Bridget se întoarse brusc şi o lu înainte. Setul urm tor tocmai se terminase.
Rose nu mai voia s joace.
— Am jucat dou seturi la rând.
Totuşi Bridget insist .
— M simt obosit , spuse Rose. Nu vreau s joc.
— Joac împreun cu domnul Fitzwilliam contra domnişoarei Jones şi
maiorului Horton.
Dar Rose continu s protesteze şi pân la urm fur aranjate dou
echipe formate din b rba i. Sosi ceaiul.
Lordul Whitfield convers cu doctorul Thomas, c ruia îi descrisese pe
larg, şi dându-şi mult importan , o vizit pe care o f cuse de curând în
laboratoarele de cercet ri Wellerman Kreitz.
— Am vrut s m dumiresc singur ce e cu ultimele descoperiri ştiin ifice,
explic el cinstit. Eu r spund de ceea ce apare în ziarele mele. Nu-i floare la
ureche! Epoca noastr e o epoc a ştiin ei. Ştiin a trebuie s fie uşor asimilat
de mase.
— Ştiin a în propor ii mici ar putea fi d un toare, spuse doctorul Thomas
ridicând uşor din umeri.
— Ştiin a la domiciliu, sta ne e scopul, spuse lordul Whitfield. Mintea
ştiin ific .
— Conştiin a în eprubet , spuse Ţridget cu gravitate.
 — Am r mas impresionat, spuse lordul. Ţineîn eles c Wellerman m-a
condus peste tot personal. L-am rugat s m lase pe seama unui func ionar,
dar n-a vrut.
— Era de la sine în eles, spuse Luke.
Lordul Whitfield p rea mul umit.
— Şi mi-a explicat foarte clar – cultura, serul, tot principiul pe care se
bazeaz . A consim it s întocmeasc el primul articol din aceast serie.
Doamna Anstruther murmur :
— Cred c se folosesc de cobai. ţât cruzime! Dar mai bine c nu se
folosesc de câini sau chiar de pisici.
— Indivizii care folosesc câinii ar trebui s fie împuşca i, spuse maiorul
Horton r guşit.
— Horton, cred c tu ii mai mult la via a canin decât la cea omeneasc ,
i se adres domnul Abbot.
— Aşa e! spuse maiorul. Câinii nu- i pot face r ul pe care i-l fac oamenii,
n-ai s auzi niciodat o vorb urât de la un câine.
— Nu, nu po i decât s te trezeşti cu un col înfipt într-un picior, spuse
domnul Abbot. Ce zici, Horton?
— Câinii ştiu s aprecieze caracterul omenesc.
— Una din dih niile tale era cât pe ce s m înha e de picior s pt mâna
trecut . La asta ce ai de zis, Horton?
— Exact ce-am spus mai înainte.
Ţridget interveni plin de tact:
— Ce-ar fi s mai juc m o partid ?
Se jucar înc vreo câteva seturi. Apoi, în timp ce Rose Humbleby îşi lu
la revedere, Luke veni lâng ea.
— V conduc pân acas . Da i-mi racheta. N-ave i maşin , nu?
— Nu, dar nu sunt departe.
— Mi-ar face pl cere s m plimb pu in.
Luke t cu. Îi lu racheta şi pantofii de tenis. Pornir de-a lungul şoselei
f r s vorbeasc . Apoi, Rose spuse câteva lucruri banale. Luke îi r spundea
destul de monosilabic, dar fata se p rea c nu observ .
ţând ajunser la poarta casei, fa a lui Luke se lumin .
— Acum m simt mai bine, spuse el.
— Nu v-a i sim it bine înainte?
— Sunte i tare dr gu – v-a i pref cut c n-a i observat. Totuşi a i
alungat indispozi ia din mine. ţe nostim! M simt ca şi cum aş fi ieşit în plin
soare, dup un nor întunecat.
— Aşa s-a întâmplat. Un nor acoperise soarele când am plecat de la
conac, şi acum s-a destr mat.
— Deci putem s lu m expresia şi în sens propriu şi în sens figurat. Ei, la
urma urmei, lumea nu-i chiar atât de imposibil .
— Sigur c nu.
— Domnişoara Humbleby, îmi da i voie s fiu mai îndr zne ?
— Sunt sigur c nu pute i fi.
 — Ah, nu fi i prea singur . Voiam s spun c doctorul Thomas e un om
foarte norocos.
Rose se înroşi şi zâmbi.
— Deci a i auzit şi dumneavoastr ?
— Era o tain ? Îmi pare r u.
— Ah! Aici nu se poate p stra un secret, spuse Rose cu necaz.
— Deci e adev rat, sunte i logodi i?
Rose aprob din cap.
— Numai c n-am anun at oficial. Şti i, tata n-a vrut; şi mi se pare c nu-
i frumos s-o facem acum când tata nu mai e.
— Tat l dumneavoastr nu era de acord?
— Ei, nu c nu era de acord. De fapt, dac m gândesc, poate c sta era
adev rul.
Luke spuse blând:
— Se gândea c sunte i prea tineri?
— Da, aşa spunea.
Luke interveni t ios:
— Dar dumneavoastr crede i c mai era şi altceva la mijloc?
Rose d du din cap încet şi cu inima îndoit .
— Da, m tem c partea proast era c tata. Ei, de fapt, nu-l pl cea pe
Geoffrey.
— Nu se prea în elegeau?
— Uneori. Da, tata era o fiin drag , dar cu multe prejudec i.
— Şi presupun c v iubea foarte mult şi nu putea s se împace cu
gândul c v va pierde?
Rose aprob , totuşi avu o umbr de rezerv .
— Se opunea mai serios? Chiar nu voia sub nici un chip ca Thomas s v
fie so ?
— Nu. Şti i, tata şi Geoffrey erau foarte deosebi i, şi, într-un fel, discutau
mereu în contradictoriu. Geoffrey avea mult r bdare şi bun tate; dar ştiind c
tata nu-l pl cea, devenise mai re inut şi mai timid, aşa c tata n-a ajuns s -l
cunoasc mai bine.
— E foarte greu s te lup i cu prejudec ile, spuse.
— Era ceva absolut ilogic!
— Tat l dumneavoastr nu v-a dat nici o explica ie?
— Ah, nu. Nu putea! Sigur, de fapt n-avea ce s spun împotriva lui
Geoffrey, în afar de faptul c nu-l agrea.
— Vorba cântecului: „Nu te plac, nu te plac, doctoraşule, Îns n-aş putea
s - i spun de ce”.
— Întocmai.
— N-ave i nimic precis de care s v lega i?
— Adic , Geoffrey nu e nici b utor, nici nu joac la curse?
— A, nu. Nici nu cred c ştie cine a câştigat la derbi.
— Nostim, spuse Luke. Şti i ceva, aş putea s jur c l-am v zut pe
doctorul Thomas la Epsom în ziua derbiului.
 O clip r mase cam încurcat pentru c nu-şi amintea dac spusese în
treac t c sosise în Anglia chiar în ziua derbiului. Dar Rose r spunse pe loc,
f r nici o b nuial .
— Avea i impresia c l-a i v zut pe Geoffrey la derbi? A, nu se poate. N-ar
fi putut s ajung . A stat la Ashewold aproape toat ziua, ocupat cu cazul la
greu de naştere.
— Ce memorie!
Rose râse.
— Am inut minte pentru c Geoffrey spunea c au poreclit copilaşul
Jujube!
Luke d du din cap absent.
— Oricum, spuse Rose, Geoffrey nu merge la cursele de cai. S-ar plictisi
la culme.
Ad ug , cu vocea schimbat :
— Nu vre i s intr m pu in? ţred c mamei i-ar face pl cere s v vad .
— Sunte i sigur ?
Rose îl conduse într-o camer unde amurgul de afar atârn în umbre
triste. Într-un fotoliu, o femeie st tea înconvoiat într-o pozi ie curioas .
— Mam , dumnealui este domnul Fitzwilliam. Doamna Humbleby tres ri
şi întinse mâna. Rose ieşi uşor din camer .
— M bucur c te v d, domnule Fitzwilliam. Rose mi-a spus c nişte
prieteni de-ai dumitale l-au cunoscut pe so ul meu.
— Da, doamn Humbleby.
Aproape îi f cea r u s repete minciuna în fa a v duvei, dar n-avea
încotro.
Doamna Humbleby spuse:
— Tare aş fi vrut s -l fi cunoscut şi dumneata. Era un om deosebit şi un
mare doctor. A vindecat pe mul i care pierduser orice speran numai datorit
personalit ii lui deosebite.
Luke spuse cu blânde e.
— Am auzit mult vorbindu-se despre el, de când am sosit aici. Mult
lume se gândeşte la el.
Nu putea s desluşeasc precis figura doamnei Humbleby. Avea o voce
monoton , dar tocmai aceast lips de nuan e emo ionale p rea s înt reasc
faptul c adev ratele sentimente se g seau în interior, înfrânate puternic.
Spuse pe neaşteptate:
— Domnule Fitzwilliam, e mult tic loşie pe aici. Ştiai?
— Da, s-ar putea.
Insist :
— Ştiai sau nu? E important. Mult tic loşie mai este. Trebuie s fii
preg tit – s te lup i cu ea! John era preg tit. El ştia. inea cu dreptatea.
Luke spuse blajin:
— Sunt sigur.
— Ştia de toat tic loşia de pe aici. Ştia.
Brusc izbucni în lacrimi.
Luke murmur :
 — Îmi pare r u. Şi se opri.
Doamna Humbleby se st pâni la fel de brusc cum izbucnise.
— Te rog s m ier i.
Îi întinse mâna.
— Te rog s mai vii cât timp mai stai pe aici. Ar fi tare bine pentru Rose.
Te place foarte mult.
— Şi eu o plac. ţred c fiica dumneavoastr e cea mai dr gu fat pe
care am întâlnit-o în ultima vreme, doamn Humbleby.
— Se poart frumos cu mine.
— Doctorul Thomas e un om norocos.
— Da.
Doamna Humbleby l s s -i cad mâna. Vocea i se aplatizase din nou.
— Nu ştiu – totul e aşa de complicat.
Luke o l s stând în picioare în semiîntuneric, fr mântându-şi nervoas
mâinile.
În timp ce se îndrepta spre cas , Luke medit asupra diferitelor aspecte
ale discu iei.
Doctorul Thomas lipsise din Wychwood o bun parte din ziua derbiului.
Plecase cu maşina. Wychwood se afla la treizeci şi cinci de mile de Londra.
Dac am presupune c a avut un caz de naştere. Oare aruncase doar o vorb ?
Lucrul putea fi verificat. Se gândi iar la doamna Humbleby.
ţe voise s spun insistând asupra propozi iei: „E mult tic loşie pe
aici.”?
Oare era doar nervoas şi copleşit de şocul mor ii so ului? Sau era ceva
mai mult?
Oare ştia ceva? Ceva care aflase doctorul Humbleby înainte de a muri?
„Trebuie s merg pe pista asta, îşi spuse Luke. Trebuie s continui.”
Îşi impusese s nu se gândeasc la disputa pe care o avusese cu Ţridget.
Capitolul 13.
DOMNIŞOARA WAYNFLETE VORBEŞTE.
Luke lu o hot râre a doua zi diminea . Pân acum nu folosise decât
întreb ri indirecte, în m sura în care considerase c se pot folosi. Era inevitabil
ca mai curând sau mai târziu s fie nevoie s se deconspire. Acum sim ea c
sosise timpul s se debaraseze de acoperirea de scriitor şi s dea pe fa scopul
precis cu care venise la Wychwood.
Pentru a-şi urm ri planul de campanie, se hot rî s -i fac o vizit
Honoriei Waynflete. Fusese impresionat favorabil de aerul de discre ie al
b trânei domnişoare şi de o anumit perspicacitate, dar, în acelaşi timp, îşi
închipuia c s-ar putea s g seasc şi alte informa ii care-i puteau fi de folos.
Era convins c îi spusese tot ce ştia. Dar voia s-o fac s -i dest inuie ceea ce
b nuia. Flerul lui îi spunea c domnişoara Waynflete ar fi putut fi foarte
aproape de adev r în b nuielile ei.
Trecu pe la ea imediat dup slujba de diminea .
Domnişoara Waynflete îl primi f r s fie câtuşi de pu in surprins . În
timp ce lua loc lâng el, îşi încruciş mâinile într-o atitudine re inut , iar ochii
ei inteligen i – atât de asem n tori cu ai unei capre blajine – se fixar pe chipul
lui. Luke descoperi c nu era prea greu s explice obiectul vizitei. Spuse:
— Domnişoar Waynflete, îndr znesc s afirm ca v-a i dat seama de
scopul venirii mele, care nu este numai de a scrie o carte despre obiceiurile
locale.
Domnişoara Waynflete d du din cap şi continu s asculte.
Luke nu era înc hot rât s intre în miezul lucrurilor. Domnişoara
Waynflete ar fi putut fi discret – chiar îi d duse aceast impresie – dar atunci
când era vorba de fete b trâne, nu era convins c putea s se încread c vor
rezista ispitei de a împ rt şi o poveste palpitant câtorva b bu e de n dejde.
Aşadar, îşi propuse s adopte o cale de mijloc.
— Am venit aici pentru a cerceta împrejur rile mor ii acelei s rmane fete,
Amy Gibbs.
— Adic ai fost trimis din partea poli iei?
— A, nu. Nu sunt un poli ist sadea.
Ad ug apoi cu o uşoar inflexiune umoristic : Tare m tem c sunt
binecunoscutul personaj din romane: detectivul particular.
— În eleg. Deci Bridget Conway te-a adus aici?
Luke ezit o clip . Apoi se hot rî s-o lase s cread aşa. Ar fi fost greu s -
şi justifice prezen a f r s fi intrat în am nuntele întregii povestiri a
domnişoarei Pinkerton. Domnişoara Waynflete continu , cu o uşoar not de
admira ie în glas.
— Bridget e atât de practic – atât de priceput ! ţred c dac povestea
asta ar fi fost l sat în seama mea, m-aş fi îndoit de propria mea judecat –
adic , e greu s - i impui o anume conduit când nu eşti absolut sigur de un
lucru.
— Dar dumneavoastr sunte i sigur , nu-i aşa?
Domnişoara Waynflete spuse cu gravitate:
— Nu, nici vorb , domnule Fitzwilliam. Nu po i fi sigur de un asemenea
lucru! Adic totul ar putea s in de domeniul fanteziei. E uşor s devii
melodramatic şi s - i închipui lucruri care n-au nici un temei real, când tr ieşti
de unul singur şi nu ai cu cine s te consul i sau s stai de vorb .
Luke aprob imediat, sim ind adev rul acestor cuvinte, dar ad ug cu
blânde e:
— Dar în sinea dumneavoastr crede i ca e adev rat?
Domnişoara Waynflete opuse oarecare rezisten chiar şi la aceast
întrebare.
— Sper c avem în vedere acelaşi scop? spuse ea cu modestie.
Luke zâmbi.
— A i vrea s m exprim mai clar? Foarte bine. ţrede i c Amy Gibbs a
fost ucis ?
Honoria Waynflete tres ri pu in la auzul vorbelor categorice.
— M tulbur mult moartea ei. Foarte mult. Dup p rerea mea toat
povestea este complet nemul umitoare.
Luke spuse r bd tor:
— Dar nu crede i ca a murit de moarte bun ?
 — Nu.
— Nici c a fost un accident?
— Mi se pare foarte pu in probabil. Sunt atâtea.
Luke îi t ie vorba:
— Nu crede i c s-a sinucis?
— Categoric nu.
— Atunci, spuse Luke cu blânde e, crede i într-adev r c e o crim la
mijloc?
Domnişoara Waynflete ezit , respir adânc şi apoi se avânt cu curaj:
— Da. Cred!
— Bine. Acum putem sta de vorb .
— Dar n-am realmente nici o dovad pentru presupunerea mea, explic
îngrijorat domnişoara Waynflete. Este pur şi simplu o idee!
— Foarte adev rat. Nu facem decât s convers m. Vorbim doar despre
ceea ce credem şi ceea ce b nuim. Ţ nuim c Amy Gibbs a fost ucis . Şi cine
credem c a ucis-o?
Domnişoara Waynflete d du din cap. P rea foarte tulburat .
Luke spuse urm rind-o cu privirea:
— Cine avea vreun motiv s-o omoare?
Domnişoara Waynflete îi r spunse rar:
— Cred c se certase cu prietenul ei la garaj, Jim Harvey, un tân r
serios, superior ei. Ştiu c ziarele scriu despre tineri care-şi atac iubitele şi
alte lucruri îngrozitoare, dar nu pot s cred c Jim ar face aşa ceva.
Luke d du din cap.
Domnişoara Waynflete continu :
— Apoi, nu pot s cred c ar fi f cut-o în modul acela. S se ca ere pe
fereastra ei şi s înlocuiasc sticla de sirop cu cea de otrav . Adic , nu pare.
Luke o ajut s nu mai ezite.
— Nu-i opera unui iubit înfuriat? De acord. Dup p rerea mea, putem
s -l ştergem pe Jim Harvey de pe list . Amy a fost ucis (am fost de acord c a
fost ucis ) de cineva care a vrut s-o elimine şi care a pl nuit crima cu grij ca
s apar ca un accident. N-ave i vreo idee – nu adulmeca i, ca s zicem aşa,
cine ar putea fi persoana aceea?
— Nu. Într-adev r nu ştiu. N-am nici cea mai mic idee!
— Precis?
— Mmda, precis.
Luke o privi gânditor. Sim ise c negarea ei nu sunase prea adev rat.
ţontinu :
— Nu cunoaşte i nici un motiv?
— Absolut niciunul.
Sunase ceva mai hot rât.
— A lucrat pe la mult lume în Wychwood?
— A fost în serviciu la familia Horton un an, apoi a plecat la lordul
Whitfield.
Luke rezum rapid:
 — Deci, lucrurile stau aşa. ţineva a vrut s înl ture fata. Din datele pe
care le avem, presupunem c , în primul rând, e vorba despre un b rbat, şi
anume unul de vârst potrivit , cu concep ii învechite ( inând cont de vopseaua
de p l rii), iar în al doilea rând, probabil c e vorba de un atlet serios, deoarece
e clar c a urcat pe acoperişul vecin pân la fereastra fetei. Sunte i de acord
pân aici?
— Întru totul, spuse domnişoara Waynflete.
— V sup ra i dac am s ies în curte şi o s încerc s procedez cum a
procedat criminalul?
— Câtuşi de pu in. ţred c e o idee foarte bun .
Îl conduse pe o uş lateral pân în curtea interioar . Luke reuşi s
ajung pe acoperişul magaziei al turate f r prea mult greutate. De acolo
putu s ridice uşor cadrul ferestrei şi cu pu in efort s ri în camer . Câteva
minute mai târziu i se al tur domnişoarei Waynflete pe c rarea din curte,
ştergându-şi mâinile cu o batist .
— În realitate e mai uşor decât pare, spuse el. Ai nevoie de muşchi
puternici, atât. Nu s-au g sit urme pe pervazul ferestrei sau în afar ?
Domnişoara Waynflete scutur din cap.
— Nu cred. Dar de fapt şi sergentul nostru s-a urcat pe acolo.
— Aşa c , dac s-au g sit urme, au fost considerate ca fiind ale lui. ţum
mai ajut poli ia criminalul! Ei, asta e!
Domnişoara Waynflete îl conduse înapoi în cas .
— Amy Gibbs avea un somn adânc?
Domnişoara Waynflete îi r spunse caustic:
— Era foarte greu s-o trezeşti diminea a. Uneori, o strigam şi cioc neam
de nu ştiu câte ori, pân s r spund . Dar ştii, domnule Fitzwilliam, e o vorb
care spune c nimeni nu-i mai surd ca cel care nu vrea s aud !
— Într-adev r! aprob Luke. Ei, şi acum, domnişoar Waynflete, ajungem
la problema motivului. Şi pentru a porni cu cel mai evident – crede i c a
existat ceva între Ellsworthy şi fat ?
Ad ug gr bit:
— Nu v cer decât p rerea. Atât.
— Dac e vorba numai de p rere, eu aş spune da.
Luke d du din cap.
— Dup p rerea dumneavoastr , Amy l-ar fi putut şantaja în vreun fel?
— Din nou, ca o p rere, spun c s-ar fi putut.
— Şti i cumva dac avea bani mul i la vremea când a murit?
Domnişoara Waynflete se gândi.
— Nu cred. Dac ar fi avut mai mult ca de obicei, cred c aş fi aflat.
— Şi nici nu s-a dedat la tot felul de extravagan e înainte de a muri?
— Nu cred.
— Asta vorbeşte împotriva teoriei cu şantajul. De obicei victima pl teşte o
dat înainte de a trece la extreme. Iat alt teorie – fata ar fi putut s ştie ceva.
— Ce anume?
— S fi ştiut ceva care reprezenta un pericol pentru cineva din
Wychwood. S lu m un caz absolut ipotetic. A servit în multe case. S
presupunem c ştia ceva care i-ar fi f cut r u din punct de vedere profesional,
de exemplu domnului Abbot.
— Domnului Abbot?
Luke spuse repede:
— Sau poate o neglijen , vreo greşeal profesional de-a doctorului
Thomas.
Domnişoara Waynflete începu:
— Dar precis., şi apoi se opri.
Luke continu :
— Spune i c Amy Gibbs a fost servitoare la familia Horton în timpul
când a murit doamna Horton.
Urm o t cere scurt , apoi domnişoara Waynflete spuse:
— Vrei s -mi spui, domnule Fitzwilliam, de ce-i amesteci şi pe Hortoni
aici? Doamna Horton a murit de peste un an.
— Dar, şi Amy a fost acolo în acel timp.
— În eleg. Dar ce leg tur au Hortonii cu asta?
— Nu ştiu. M întrebam şi eu. Doamna Horton a murit de gastrit acut ,
nu-i aşa?
— Da.
— A fost o moarte complet neaşteptat ?
Domnişoara Waynflete spuse rar:
— Pentru mine, da. Ştii, mergea spre îns n toşire, se sim ea mult mai
bine, şi pe urm a avut un colaps brusc şi a murit.
— Doctorul Thomas a fost surprins?
— Nu ştiu. Presupun c da.
— Surorile ce ziceau?
— Din propria mea experien pot s afirm c surorile medicale nu se
mir niciodat dac î i merge mai prost! S-ar mira dac i-ar merge mai bine.
— Dar pe dumneavoastr v-a surprins moartea ei? insist Luke.
— Da. St tusem împreun cu o zi înainte şi p rea c se simte mult mai
bine; vorbea şi ar ta chiar voioas .
— Ea ce p rere avea despre boal ?
— Se plângea c surorile o otr vesc. ţoncediase una dintre ele, dar
spunea c celelalte dou erau la fel de proaste!
— Cred c n-a i dat prea mare importan celor spuse?
— Ei, nu, m-am gândit c se datorau bolii. Era o femeie foarte b nuitoare
şi, poate c sunt rea c spun, dar îi pl cea s fie centrul aten iei. Nici un doctor
nu-i în elegea boala – şi la ea nu era ceva obişnuit – ori era vorba de o boal
foarte aparte sau cineva încerca „s-o elimine din drumul s u”.
Luke încerc s vorbeasc cât mai natural.
— Nu-l b nuia pe so ul ei c ar încerca s-o elimine?
— Ah, nu! Nu i-a trecut niciodat prin cap!
Domnişoara Waynflete se opri o clip , apoi întreb calm :
— Dumneata asta crezi?
Luke r spunse rar:
 — Au mai fost cazuri când so ii au f cut astfel de lucruri şi n-au p it
nimic. Doamna Horton, dup câte mi s-a relatat, era o femeie de care ar fi vrut
s scape orice b rbat! Şi în eleg c a intrat în posesia unei mari sume de bani
dup moartea ei.
— Da, aşa e.
— Dumneavoastr ce crede i, domnişoar Waynflete?
— Îmi ceri p rerea?
— Da, numai p rerea.
Domnişoara Waynflete r spunse ap sat şi calm:
— Dup p rerea mea, maiorul Horton era devotat trup şi suflet so iei şi
nici prin cap nu i-ar fi trecut s fac aşa ceva.
Luke o privi şi-i întâlni ochii blajini cu sclipiri de chihlimbar. Nu clipir .
— Ei, s spunem c ave i dreptate. Poate c dac n-ar fi fost aşa, a i fi
ştiut.
Domnişoara Waynflete îşi îng dui s zâmbeasc .
— Crezi c noi, femeile, avem spirit de observa ie?
— De mâna întâi. ţe p rere ave i, domnişoara Pinkerton ar fi fost de
acord cu dumneavoastr ?
— Nu cred c am auzit-o vreodat pe Lavinia exprimându-şi p rerea
despre asta.
— Ce credea despre Amy Gibbs?
Domnişoara Waynflete se încrunt pu in ca şi cum s-ar fi gândit.
— E greu de spus. Lavinia avea o p rere foarte ciudat .
— Care anume?
— Credea c aici în Wychwood se petrece ceva straniu.
— Credea, de exemplu, c Tommy Pierce a fost împins de cineva de pe
fereastr ?
Domnişoara Waynflete îl privi uluit .
— De unde şti i, domnule Fitzwilliam?
— Mi-a spus chiar dânsa. Nu cu cuvintele astea, dar mi-a dat o idee
general .
Domnişoara Waynflete se aplec înainte, îmbujorat de emo ie.
— Când anume, domnule Fitzwilliam?
Luke spuse încet:
— În ziua în care a murit. Am c l torit împreun spre Londra.
— Ce v-a spus exact?
— Mi-a spus c au prea multe mor i în Wychwood. A amintit de Amy
Gibbs şi Tommy Pierce şi de omul acela, Carter. Mi-a mai spus c doctorul
Humbleby trebuia s fie urm toarea victim .
Domnişoara Waynflete cl tin încet din cap.
— V-a spus şi cine era r spunz tor de toate astea?
— Un b rbat cu o anumit expresie în privire, spuse Luke înnegurat.
Dup cum spunea, o privire de care eşti absolut sigur. A v zut expresia în
privirea celui care vorbea cu Humbleby. Din cauza asta spunea c Humbleby
era urm toarea victim .
— Şi chiar a fost, şopti domnişoara Waynflete. Ah, Doamne, Doamne!
 Se l s înapoi pe scaun. În ochi i se citea spaima.
— Cine era b rbatul acela? spuse Luke. Hai, domnişoar Waynflete, şti i
doar, trebuie s şti i!
— Nu ştiu. Nu mi-a spus.
— Dar pute i ghici, spuse Luke insistent. Şti i bine ce gândea.
Domnişoara Waynflete plec capul.
— Atunci spune i-mi!
Dar domnişoara Waynflete d du din cap cu t rie.
— Nu, f r discu ie nu! Îmi ceri ceva ce nu se cuvine, îmi ceri s ghicesc
ce-ar fi putut – bag de seam – ce-ar fi putut s fie în mintea unei prietene
care acum e moart . N-aş putea s fac o acuza ie de genul sta!
— Dar nu e o acuza ie, e numai o p rere.
Dar domnişoara Waynflete fu neaşteptat de categoric .
— N-am ce s - i spun, absolut nimic. Lavinia nu mi-a spus nimic
niciodat . Aş putea s -mi închipui c avea anumite b nuieli, dar vezi, aş putea
s greşesc în întregime. Şi pe urm aş putea s te pun pe o pist greşit şi
lucrul acesta ar avea urm ri grave. Ar fi foarte infam şi necinstit s dau un
nume şi aş putea chiar s m înşel! De fapt, probabil ca m înşel!
Şi domnişoara Waynflete strânse din buze cu încrâncenare şi-l privi fix pe
Luke cu un zâmbet hot rât.
Luke ştia s accepte înfrângerea.
Îşi d duse seama c sentimentul de corectitudine şi un alt sentiment mai
neclar al domnişoarei Waynflete, un sentiment pe care nu-l defini, erau
îndreptate împotriva lui.
Accept înfrângerea cu polite e şi se ridic s -şi ia r mas bun. Inten iona
s o descoas mai târziu, dar nu f cu nici o aluzie la asta.
— Trebuie s proceda i dup cum socoti i c e corect, f r discu ie. V
mul umesc pentru ajutorul dat.
Domnişoara Waynflete p ru s fie ceva mai pu in sigur de ea când îl
înso i pân la uş .
— Cred c nu- i închipui., începu ea, apoi schimb subiectul. Dac te
mai pot ajuta cu ceva, te rog mult s -mi spui.
— Aşa voi face. Nu ve i repeta discu ia noastr , nu-i aşa?
— Sigur ca nu. N-am s suflu un cuvânt nim nui.
Luke spera ca lucrul sta s se adevereasc .
— Transmite complimente lui Bridget, spuse domnişoara Waynflete. E o
fat atât de nostim , nu-i aşa? Şi deşteapt . Sper c va fi fericit .
Şi fiindc fa a lui Luke lu o expresie întreb toare, ea ad ug :
— Adic s fie fericit împreun cu lordul Whitfield. Diferen a de vârst e
atât de mare!
— Da, este.
Domnişoara Waynflete suspin .
— Ştii c pe vremuri am fost logodit cu el? spuse ea pe neaşteptate.
Luke o privi uluit. D dea din cap şi zâmbea destul de trist.
 — De mult. Era un b iat tare promi tor. Ştii, l-am ajutat s -şi fac
educa ia, şi eram atât de mândr de el – de inteligen a lui şi de felul hot rât în
care voia s reuşeasc .
Suspin din nou.
— Ai mei, bineîn eles, erau scandaliza i. Diferen ele de clas pe vremea
aceea erau foarte puternice. Dup câteva minute ad ug : întotdeauna i-am
urm rit cariera cu mult interes. ţred c p rin ii mei s-au înşelat.
Apoi, zâmbind, d du din cap în semn de la revedere şi intr în cas .
Luke încerc s -şi adune gândurile. O clasificase pe domnişoara
Waynflete drept „b trân ”. Acum îşi d dea seama c probabil n-avea şaizeci de
ani. Lordul Whitfield trebuie s fi trecut cu mult de cincizeci. Ea, probabil, era
cu un an sau doi mai mare, nu mai mult.
Iar lordul urma s se c s toreasc cu Ţridget, care avea dou zeci şi opt.
Ţridget, care era tân r şi plin de via .
„La naiba, spuse Luke. Nu trebuie sa m mai gândesc la asta. Numai la
problema mea. S -mi continui investiga ia”.
Capitolul 14.
MEDITA IILE LUI LUKE.
Doamna ţhurch, m tuşa lui Amy Gibbs, era f r îndoial o femeie
antipatic . Luke fu cuprins de dezgust v zându-i nasul ascu it, ochii vicleni şi
gura neferecat .
O lu din scurt de la început şi, lucru neaşteptat, atitudinea lui dur
d du rezultate.
— Trebuie s -mi r spunzi la întreb ri cât po i de bine. Dac nu spui tot
sau falsifici adev rul, consecin ele ar putea s - i fie extrem de grave.
— Da, domnule. În eles. Sunt dispus s v spun tot ceea ce ştiu.
Niciodat n-am avut de-a face cu poli ia.
— Şi nici n-ai vrea s ai, îi încheie Luke propozi ia. Ei bine, dac faci ce- i
spun, nici nu se pune problema. Vreau s ştiu totul despre fosta dumitale
nepoat , cine îi erau prietenii, ce bani avea, tot ceea ce a spus mai neobişnuit,
începem cu prietenii. Cine erau?
Doamna Church îl privi cu coada ochiului ei viclean şi antipatic.
— V referi i la domni?
— Prietene n-avea?
— Ei, nu prea., domnule. Sigur c pe unde lucra erau şi alte angajate,
dar Amy nu se b ga cu ele. Şti i.
— Prefera sexul tare. D -i drumul. Povesteşte-mi despre asta.
— De fapt ieşea cu Jim Harvey, cel de la garaj, domnule. Era un fl c u
aşezat. Amy n-ar fi putut s-o nimereasc mai bine, i-am şi spus-o de nu ştiu
câte ori.
Luke i-o retez :
— Dar ceilal i?
Din nou îi prinse privirea viclean .
— Cred c v gândi i la domnul care ine magazinul cu antichit i? Nici
mie nu mi-a pl cut povestea asta, domnule, v spun pe şleau! Eu am fost
întotdeauna o femeie responsabil şi nu m-am ocupat cu lucruri d-astea! Dar
în ziua de azi, şti i cum sunt fetele. Fac totul dup capul lor. Şi de multe ori
ajung s regrete.
— Amy a ajuns s regrete? întreb Luke direct.
— Nu domnule, nu cred.
— S-a dus pentru o consulta ie la doctorul Thomas, în ziua în care a
murit. Nu sta era motivul?
— Nu, domnule, sunt sigur ca nu. Ah! Pot s jur! Amy nu se sim ea
bine, dar n-avea decât o tuse p c toas şi guturai, atât. Nimic altceva,
domnule.
— Te cred pe cuvânt. Cât de departe au mers lucrurile între ea şi
Ellsworthy?
Doamna Church îl privi cu coada ochiului.
— N-aş putea s v spun, domnule. Amy nu-mi spunea niciodat nimic.
Luke i-o retez :
— Dar au ajuns departe?
Doamna Church spuse dulceag:
— Domnul sta n-are de loc o faim bun pe aici, domnule. Se petrec o
mul ime de lucruri. Îi vin prieteni de la Londra şi se petrec multe lucruri foarte
ciudate, sus la Poiana Vr jitoarelor, în toiul nop ii.
— Şi Amy se ducea?
— Cred c s-a dus o dat . A stat toat noaptea şi st pânul a prins-o
(lucra la conac pe atunci) şi a luat-o din scurt, dar ea l-a repezit, şi st pânul a
dat-o afar , aşa cum era şi de aşteptat.
— i-a vorbit vreodat despre ce se petrecea prin locurile unde se ducea?
Doamna ţhurch cl tin din cap.
— Nu prea, domnule. O interesau mai mult treburile ei personale.
— A lucrat un timp şi pentru Horton, nu-i aşa?
— Cam un an, domnule.
— De ce a plecat?
— Numai din cauza lefii. Era un loc liber la conac şi, bineîn eles, leafa era
mai bun acolo.
Luke aprob din cap.
— Lucra la Horton când a murit doamna Horton? întreb el.
— Da, domnule. Era tare nemul umit , existau dou infirmiere în cas , şi
lucra în plus şi pentru ele, c ra t vi şi câte şi mai câte.
— N-a lucrat de loc la domnul Abbot, avocatul?
— Nu, domnule. Domnul Abbot are în serviciu o femeie cu b rbatu-s u.
Dar, nu ştiu de ce, Amy s-a dus la el la birou o dat .
Luke re inu acest mic am nunt, care ar fi putut s arunce oarecare
lumin mai târziu; totuşi, deoarece era clar c doamna ţhurch nu ştia nimic
mai mult despre asta, nu mai insist .
— Mai era vreun domn în oraş cu care era prieten ?
— Niciunul în mod deosebit.
— Hai, doamn ţhurch. Vreau adev rul: aminteşte- i!
— Nu e vorba de un domn; nici vorb de aşa ceva, domnule. Se înjosea,
asta f cea, şi i-am spus-o.
 — Nu vrei s vorbeşti mai desluşit doamn Church?
— A i auzit de „Seven Stars”, domnule? Nu-i un local de mâna-ntâi, şi
proprietarul, Harry Carter, era un om netrebnic şi aproape tot timpul umbla pe
şapte c r ri.
— Era prieten cu Amy?
— S-a plimbat cu el de câteva ori. ţred c n-a mers mai departe. Sunt
sigur , domnule.
Luke aprob din cap gânditor şi schimb subiectul.
— Ai cunoscut un b ie el Tommy Pierce?
— Cine? Fiul doamnei Pierce? Sigur ca l-am cunoscut. Era tot timpul pus
pe rele.
— Se vedea des cu Amy?
— A, nu, domnule. Amy îi d dea imediat paşaportul, dac încerca cu ea
vreo şotie de-a lui.
— S-a împ cat bine cu domnişoara Waynflete?
— Se cam plictisea, domnule, şi nici leafa nu era prea mare. Dar, sigur c
dup ce a fost dat afar în felul la de la conac, nu-i era uşor s capete alt
post bun.
— Cred c ar fi putut s plece din oraş.
— Adic la Londra?
— Sau în alt parte.
Doamna ţhurch scutur din cap. Spuse încet:
— Amy nu voia s plece din Wychwood – cel pu in nu atâta timp cât
lucrurile st teau în felul sta.
— Cum adic , lucrurile st teau în felul sta?
— P i, povestea cu Jim şi domnul de la magazinul cu antichit i.
Luke aprob din cap gânditor. Doamna ţhurch continu :
— Domnişoara Waynflete e o persoan tare cumsecade, dar ine foarte
mult la lucrurile de alam şi de argint, şi vrea s fie totul şters de praf şi
saltelele întoarse. Amy n-ar fi stârnit vorbe, dac nu şi-ar fi f cut de cap cu
altele.
— Îmi închipui, spuse Luke sec.
Examin în gând toate lucrurile. Nu mai vedea ce ar mai fi putut s -l
intereseze. Era aproape sigur c scosese de la doamna ţhurch tot ce ştia. Mai
încerc o ultim tentativ de atac.
— Cred c - i închipui motivul pentru care i-am pus întreb rile astea.
Împrejur rile mor ii lui Amy sunt destul de misterioase. Nu suntem mul umi i
pe deplin cu explica ia de accident. Dac n-a fost accident, atunci î i închipui
ce-ar fi putut fi?
Doamna ţhurch spuse cu o pl cere aproape diabolic .
— O mân str in !
— Întocmai. Acum, dac presupunem c în cazul nepoatei dumitale a
intervenit o mân str in , cine crezi c ar fi r spunz tor de moartea ei?
Doamna Church îşi şterse mâinile pe şor .
— Probabil c exist o recompens pentru cei care ajut poli ia, continu
ea cu în eles.
 — S-ar putea.
— N-aş putea s spun ceva precis, zise doamna Church trecându-şi
limba înfometat peste buzele sub iri. Dar domnul de la pr v lia cu antichit i
e cam ciudat. V aminti i cazul ţastor, domnule, cum au g sit pe biata fat
ciopâr it şi împr ştiat în tot locul pe lâng bungalow-ul de pe plaj al
domnului Castor; şi cum au g sit cinci sau şase alte biete fete pe care le-a
tratat în acelaşi mod. Dac domnul Ellsworthy e de acelaşi soi?
— Deci, dumneata asta presupui.
— Ei, e posibil s se fi întâmplat aşa, nu?
Luke încuviin . Apoi spuse:
— Ellsworthy a fost plecat din oraş în dup -amiaza derbiului? E o
chestiune foarte important .
Doamna ţhurch se holb la Luke.
— În ziua derbiului?
— Da. Acum dou s pt mâni, într-o miercuri.
Femeia scutur din cap.
— Z u, n-aş putea s spun. De obicei pleca în zilele de miercuri, se ducea
la Londra de multe ori. Şti i, închide devreme miercurea.
— Aha! Închide devreme!
Îşi lu la revedere de la doamna ţhurch, f r s ia în seam insinu rile
ei c timpul s u e pre ios şi c , aşadar, se cuvenea s primeasc o compensa ie
b neasc . Luke sim i c doamna ţhurch îi era profund antipatic .
Totuşi, conversa ia pe care o avusese cu ea, deşi nu arunca nici o lumin
asupra problemei, îi furnizase câteva chestiuni m runte dar interesante.
Îşi rev zu în gând şi cu aten ie toate datele.
Da, totul se învârtea în jurul celor patru oameni. Thomas, Abbot, Horton
şi Ellsworthy. Atitudinea domnişoarei Waynflete p rea s-o dovedeasc .
Nemul umirea şi înc p ânarea de a men iona vreun nume. Bineîn eles,
asta însemna, trebuia s însemne c persoana în chestiune era cineva de vaz
din Wychwood, cineva pe care o insinuare întâmpl toare ar putea s -l
discrediteze total. Se potrivea de altfel cu hot rârea domnişoarei Pinkerton de
a-şi încredin a b nuielile Scotland Yardului. Poli ia local i-ar fi ridiculizat
teoria.
Nu era cazul m celarului, brutarului, lumân rarului. Nu era nici cazul
unui simplu mecanic la garaj. Persoana în chestiune era cineva a c rei
învinov ire de crim era o problem ce inea de fantastic şi totuşi de realitate.
Existau patru candida i posibili. Depindea de el cât de atent va cerceta
înc o dat punctele cazului pentru fiecare în parte şi ce hot râre va lua.
Mai întâi trebuia s examineze înd r tnicia domnişoarei Waynflete. Era o
persoan scrupuloas şi conştiincioas .
Presupunea c ştia pe cel care îl b nuise domnişoara Pinkerton, dar,
dup cum subliniase, era numai o presupunere. S-ar fi putut s se fi înşelat.
Cine era persoana din mintea domnişoarei Waynflete?
Domnişoar Waynflete îi era team ca nu cumva acuza ia ei s fac r u
unui nevinovat. Aşadar subiectul b nuielilor sale în mod necesar trebuie s fie
un om cu o pozi ie înalt , în general pl cut şi respectat de comunitate.
 Aşadar, se gândi logic Luke, Ellsworthy era în mod automat exclus. Era
de fapt un str in în Wychwood, iar prin partea locului n-avea o reputa ie prea
bun . Luke nu credea c dac Ellsworthy ar fi fost persoana din mintea
domnişoarei Waynflete, ea ar fi avut vreo obiec ie s o numeasc . În ceea ce o
privea pe domnişoara Waynflete, Ellsworthy trebuia scos din cauz .
Acum ceilal i. Luke se gândi c putea s -l elimine şi pe maiorul Horton.
Domnişoara Waynflete îndep rtase cu oarecare înfl c rare sugestia c Horton
şi-ar fi otr vit nevasta. Dac l-ar fi suspectat pentru alte crime comise ulterior,
cu greu ar fi putut s sus in atât de ferm nevinov ia lui în problema mor ii
doamnei Horton.
R mâneau deci, doctorul Thomas şi domnul Abbot. Amândoi îndeplineau
condi iile necesare. Aveau o situa ie social înalt şi împotriva lor nu se rostise
vreo vorb scandaloas . În general, erau amândoi populari şi simpatiza i şi
erau cunoscu i ca oameni integri şi oneşti.
Luke trecu la un alt aspect al problemei. Oare chiar putea s -i elimine pe
Ellsworthy şi Horton? ţl tin din cap pe loc. Nu era chiar aşa de uşor.
Domnişoara Pinkerton ştiuse – ştiuse cu adev rat – cine era persoana
respectiv . O dovedise în primul rând prin propria ei moarte, iar în al doilea
rând, prin moartea doctorului Humbleby. Dar domnişoara Pinkerton nu
pomenise niciodat un nume fa de Honoria Waynflete. Atunci, deşi
domnişoara Waynflete îşi închipuia c ştiuse, putea foarte bine s se înşele.
Deseori ne închipuim ce gândesc al ii, dar uneori descoperim c de fapt nu ştim
nimic, şi c am f cut o greşeal de neiertat!
Totuşi, cei patru candida i se aflau cu to ii pe teren. Domnişoara
Pinkerton murise şi nu mai putea fi de vreun folos. Depinde de Luke s
procedeze ca mai înainte, aşa cum f cuse a doua zi dup ce venise la
Wychwood – s cump neasc datele ob inute şi s judece probabilit ile.
Începu cu Ellsworthy. Se p rea c pe Ellsworthy c deau b nuielile cele
mai întemeiate. Era o fiin anormal şi probabil c avea o personalitate
pervers . Ar fi putut foarte uşor s fie un „criminal care ucidea din pl cere”.
Ia s pornesc aşa, îşi spuse Luke în sinea lui. S -i b nuiesc pe to i pe
rând. Ellsworthy, de exemplu. S zicem c el e criminalul! Pentru momentul de
fa , s consider m afirma ia ca fiind absolut real . Acum s lu m în ordine
cronologic victimele posibile. Mai întâi, doamna Horton. E greu de în eles
motivul pentru care Ellsworthy ar fi lichidat-o. Dar exista o cale prin care a
procedat. Horton vorbea de nişte leacuri b beşti pe care i le-a dat şi pe care
doamna Horton le-a luat. În felul sta ar fi putut s -i fi administrat otrav , de
exemplu, arsenic. Întrebarea este – de ce?
Acum, ceilal i: Amy Gibbs. De ce ar fi omorât-o Ellsworthy pe Amy Gibbs?
Motivul evident: începuse s -l stânjeneasc ! L-a amenin at c -i va intenta
proces pentru nerespectarea promisiunii de c s torie. Sau a fost martor la o
orgie în miez de noapte? L-a amenin at c va vorbi? Lordul Whitfield are mare
influen în Wychwood şi, dup spusele lui Ţridget, este un om foarte moral. S-
ar fi putut s fi întreprins vreo ac iune împotriva lui Ellsworthy, dac acesta
din urm ar fi fost amestecat într-o afacere deosebit de obscen . Aşa c , Amy a
fost înl turat . Nu cred c e vorba de o crim sadic . Metoda folosit pledeaz
împotriva acestei teorii.
Cine urmeaz : ţarter? De ce tocmai ţarter? Pu in probabil ca el s fi
aflat de orgiile din miez de noapte (sau îi spuse Amy?). Oare fiica lui cea
nostim avea vreun amestec în toat povestea asta? Oare Ellsworthy începuse
s -i fac curte? (Trebuie s stea de vorb cu Lucy ţarter). Poate c numai îl
insultase pe Ellsworthy, iar aceasta, cu comportarea sa de pisic s lbatic , îi
purtase pic . Dac mai comisese una sau dou crime, ar fi putut s devin de
ajuns de hain la inim şi s pl nuiasc o alta pentru un motiv foarte
neînsemnat.
Şi acum, Tommy Pierce. De ce l-ar fi omorât Ellsworthy pe Tommy
Pierce? Simplu. Tommy participase la vreun ritual de la miezul nop ii. L-a
amenin at c o s vorbeasc . Poate chiar vorbise. I-a închis gura.
Doctorul Humbleby. De ce l-ar fi ucis Ellsworthy pe doctorul Humbleby?
Era cel mai simplu de ghicit! Humbleby era doctor şi observase dezechilibrul
mintal al lui Ellsworthy. Poate avusese de gând chiar s întreprind ceva. Aşa
c soarta lui Humbleby fusese pecetluit . Totuşi, metoda folosit avea o hib .
ţum a putut Ellsworthy s fie sigur c Humbleby va muri de septicemie? Sau
Humbleby a murit de altceva? Oare infec ia de la deget a fost o coinciden ?
Ultima la rând: domnişoara Pinkerton. Miercurea, Ellsworthy închide
devreme. Ar fi putut s mearg la oraş în ziua aceea. Aş fi curios s ştiu dac
are maşin . Nu l-am v zut cu niciuna, dar asta nu spune nimic. Ştia c
domnişoara Pinkerton îl suspecta şi n-avea de gând s-o lase s ajung la
Scotland Yard cu povestea ei, chiar dac n-ar fi fost crezut . Poate cei de acolo
chiar aflaser câte ceva despre el?
Toate astea pledeaz împotriva lui Ellsworthy! Acum ce i se poate aduce
în ap rare? Da, în primul rând Ellsworthy nu este precis omul pe care
domnişoara Waynflete şi-l închipuise c se afla în mintea domnişoarei
Pinkerton. În al doilea rând, nu prea se potriveşte cu p rerea vag pe care mi-
am format-o. Când ea îmi vorbea, mi-am format imaginea unui om care nu
sem na cu Ellsworthy. Impresia pe care mi-a dat-o era a unui om complet
normal în exterior, adic , un gen de om pe care nu l-ar b nui nimeni. Nu,
imaginea format aduce mai mult a. Doctorul Thomas.
Şi acum, Thomas. Ce-i cu el? L-am şters de tot de pe list dup ce-am
discutat cu el. Un individ pl cut şi la locul s u. Dar cheia acestei crime (doar
dac nu greşesc cu, des vârşire) este c persoana respectiv e pl cut şi la
locul ei. Ultima persoan pe care ai putea s-o b nuieşti de crim ! Lucrul care,
f r îndoial , se potriveşte perfect cu Thomas.
Ei, şi acum s-o lu m de la început. De ce ar fi omorât-o doctorul Thomas
pe Amy Gibbs? Sigur, pare foarte pu in probabil. Dar ea s-a dus s -l consulte
în ziua aceea şi el i-a dat acea sticl cu sirop de tuse. S presupunem c , de
fapt, era acid oxalic. Ar fi fost foarte simplu şi ingenios! Pe cine au chemat oare
când au g sit-o otr vit – pe Humbleby sau pe Thomas? Dac era vorba de
Thomas, ar fi putut s vin cu o sticl veche, con inând vopsea de p l rii, în
buzunar, s-o pun pe neobservate pe mas – s ia ambele sticle pentru a fi
analizate, f r cea mai mic şov ire! ţeva în genul sta. Puteai s-o faci, dac
aveai sânge rece!
Tommy Pierce? Din nou nu v d un motiv plauzibil.
Asta-i partea proast cu doctorul Thomas – motivul. Nu exist nici m car
unul nebunesc! Acelaşi lucru şi cu Carter.
De ce ar fi vrut doctorul Thomas s scape de ţarter? Nu puteai decât s -
i imaginezi c Amy, Tommy şi cârciumarul ştiau cu to ii ceva suspect despre
doctorul Thomas. A! S presupunem c acel ceva era moartea doamnei Horton.
Doctorul Thomas o îngrijise. Şi ea a murit dup un şoc neaşteptat. Ar fi putut
s -l provoace foarte uşor. Amy Gibbs, nu uita, era pe vremea aceea în cas la
Hortoni. Poate c auzise sau v zuse ceva. Asta ar l muri motivul, în cazul ei.
Tommy Pierce e v zut de to i ca un b iat deosebit de b g cios. Poate c
prinsese ceva. ţarter nu se potrivea în schem . Amy Gibbs i-o fi spus ceva. El o
fi repetat la vreun pahar şi Thomas s-o fi hot rât s -i închid gura. F r
îndoial , toate astea nu sunt decât nişte ipoteze. Dar ce se putea face altceva?
Şi acum, Humbleby. A! În sfârşit, am ajuns la o crim perfect plauzibil .
Motiv adecvat şi mijloace ideale! Dac nici doctorul Thomas n-ar fi putut s -i
provoace partenerului s u septicemie, cine ar fi putut? Avea posibilitatea s -i
reinfecteze rana de câte ori o pansa! Ce bine ar fi ca şi crimele de mai înainte s
fie pu in mai plauzibile.
Domnişoara Pinkerton? Cu ea e pu in mai greu, dar exist un fapt precis.
Doctorul Thomas n-a fost la Wychwood, cel pu in o parte bun din zi. A
declarat c asistase la o naştere. S-ar putea. Dar r mâne faptul c plecase din
Wychwood cu maşina.
ţe altceva mai era? Da, înc un lucru. Felul cum m-a privit când am
plecat de la el mai deun zi. ţu superioritate, condescenden , zâmbetul unui
om care te-a tras în mod conştient pe sfoar .
Luke oft , d du din cap şi îşi continu ra ionamentul.
Abbot? Şi el s-ar potrivi. E normal, înst rit, respectat, ultimul la care te-
ai gândi etc. Etc. Este şi îngâmfat şi încrez tor în for ele lui. De obicei aşa sunt
criminalii! Au o îngâmfare nemaipomenit . Întotdeauna îşi închipuie c înving
prin asta. Amy Gibbs l-a vizitat o dat . De ce? De ce a vrut s -l vad ? S -i dea o
consulta ie juridic ? De ce? Sau era o problem personal ? Auzise de „o
scrisoare de la o doamn ”, pe care o v zuse Tommy. Oare scrisoarea era de la
Amy Gibbs? Sau era o scrisoare de la doamna Horton – poate o scrisoare care
intrase în posesia lui Amy Gibbs? ţe alt doamn ar fi putut s -i scrie
domnului Abbot într-o chestiune atât de intim încât el s -şi piard firea când
b iatul a dat peste ea?
Ce-ar putea s ne intereseze la Amy Gibbs? Vopseaua de p l rii? Da,
poart amprenta demod rii – b rba ii de genul lui Abbot r mân de obicei cu
mult în urma vremii în ceea ce priveşte femeile.
Genul învechit de cavaler! Tommy Pierce? E clar – din cauza scrisorii (nu
z u, probabil c era o scrisoare foarte compromi toare!). ţarter? Ei bine, era o
poveste cu fiica lui Carter. Abbot nu va mai avea scandaluri – o sec tur
dec zut şi redus cum era ţarter, s îndr zneasc s -l amenin e! El, care
rezolvase dou crime atât de abil! Se terminase cu domnul ţarter. O noapte
întunecoas şi un brânci bine plasat. Nu z u, afacerea asta cu crimele e chiar
prea simpl .
Am început s judec ca Abbot? ţred c da. O doamn în vârst nu-l
priveşte cu ochi buni. Crede anumite lucruri despre el. Apoi, scandalul cu
Humbleby. Ţ trânul Humbleby a îndr znit s se ridice împotriva lui Abbot,
avocatul şi criminalul cel inteligent. Ţ trân prost! Habar n-are ce i se
preg teşte! O s-o p easc el. S mai îndr zneasc s m înfrunte.
Şi pe urm – ia stai! s-a întors s surprind privirea Laviniei Pinkerton.
Şi propria sa privire şov ie – arat o conştiin înc rcat . El, care se l uda c
nu e b nuit, stârnise b nuiala în mod cert. Domnişoara Pinkerton i-a
descoperit secretul. Ştie ce a f cut. Da, dar nu poate s ob in o dovad . Dar
dac ne-am închipui c încearc s-o ob in . S ne închipuim c vorbeşte. S ne
închipuim. Se pricepe bine s cânt reasc oamenii. Ghiceşte ce va face ea pân
la urm . Dac se duce cu povestea ei la Scotland Yard, s-ar putea s-o cread –
s-ar putea s înceap cercet rile. Trebuie s fac ceva, aproape la disperare.
Oare Abbot are maşin sau a închiriat una la Londra? Oricum, n-a fost aici în
ziua derbiului.
Luke se opri din nou. Intrase atât de mult în miezul lucrurilor, încât îi
veni greu s mai treac la un alt suspect. Trebuie s aştepte pu in înainte de a-
şi crea starea de spirit necesar pentru a şi-l putea imagina pe maiorul Horton
în chip de criminal de nedescoperit.
Horton şi-a ucis so ia. S pornim cu asta! Fusese suficient de a â at şi
avusese mult de câştigat de pe urma mor ii ei. Pentru a-şi duce planul la
îndeplinire trebuia s fac mult parad de devotament. Trebuia s-o fac în
continuare. Uneori, s zicem, nu exagereaz pu in?
Ţun! O crim înf ptuit cu succes. ţine urma? Amy Gibbs. Da, perfect
credibil. Amy era în aceeaşi cas . Poate c v zuse ceva – pe maior
administrându-i o can de sup concentrat sau o fiertur care s -i mai aline
durerile. Poate c nu-şi d duse seama de ceea ce v zuse decât mai târziu,
înşel toria cu vopseaua de p l rii este ceva care i-ar fi putut trece maiorului
prin cap în mod firesc – un b rbat în adev ratul sens al cuvântului, care nu se
prea pricepe la zorzoanele femeieşti.
Cu Amy Gibbs totul era clar şi avea o explica ie.
Be ivanul de Carter? Aceeaşi sugestie ca mai înainte. Amy i-a spus câte
ceva. O alt crim clar .
Şi acum Tommy Pierce. Ne ag m iar de firea lui curioas . Oare n-am
putea s ne imagin m c scrisoarea din biroul lui Abbot era o plângere de-a
doamnei Horton c so ul ei încerca s-o otr veasc ? Asta ar fi o idee cam
fantezist , dar s-ar putea s fie aşa. Oricum, maiorului îi apare clar faptul c
Tommy este o primejdie, aşa c Tommy împ rt şeşte soarta lui Amy şi Carter.
Totul e simplu şi clar, nespus de clar. E uşor s ucizi? O, Doamne, da.
Acum îns ajungem la ceva mai greu, Humbleby! Motivul? Foarte neclar.
Humbleby a îngrijit-o la început pe doamna Horton. L-o fi încurcat boala, şi
Horton şi-a influen at so ia s -l schimbe cu unul mai tân r şi mai pu in
b nuitor? Dar dac e aşa, ce l-a transformat pe Humbleby într-o primejdie
dup atât de mult timp? E greu. Şi modul în care a murit. Infec ia la deget. Nu
se potriveşte cu maiorul.
Domnişoara Pinkerton? Perfect posibil. Are maşin . Am v zut-o. Şi nici n-
a fost la Wychwood în ziua aceea, sub motivul c a fost la derbi. S-ar putea, dar
Horton este genul de ucigaş cu sânge rece? Este? Este oare? Tare-aş vrea s
ştiu.
Luke r mase cu privirea a intit înainte. Fruntea îi era încre it de
gânduri.
Unul din ei trebuie s fie.
Nu cred c este Ellsworthy, dar s-ar putea s fie! E cel mai b t tor la
ochi!
Thomas ar putea s nu fie b nuit de loc – dac n-ar fi felul cum a murit
Humbleby. Septicemia aceea arat clar o crim medical ! Ar putea s fie Abbot
– nu exist dovezi aşa de multe împotriva lui ca la ceilal i – dar nu ştiu cum,
pot s mi-l închipui în rol.
— Da, i se potriveşte, aşa cum celorlal i nu li se potriveşte. Şi ar putea s
fie şi Horton! Sub papucul so iei ani întregi, sim indu-se neînsemnat – da, ar
putea s fie! Dar domnişoara Waynflete nu crede aşa, or, ea nu-i femeie proast
şi cunoaşte locul şi oamenii.
Pe cine îl b nuieşte ea, pe Abbot sau Thomas? Ar putea s fie unul din
cei doi. Dac aş stârni-o s spun ceva. ţare din ei este? Poate am s scot de la
ea ceva.
Dar şi ea poate s se înşele. Nu exist nici o cale pentru a dovedi c are
dreptate, aşa cum dovedise domnişoara Pinkerton, prin ea îns şi. Am nevoie de
mai multe dovezi. Dac ar mai fi un caz, m car unul, atunci aş şti.
Se opri tres rind.
„Doamne, Dumnezeule! spuse el inându-şi respira ia. De fapt, cer. Înc o
crim .”
Capitolul 15.
COMPORTAREA INţOREţT A UNUI ŞOFER.
La „Seven Stars”, Luke îşi sorbea halba, încercând un sentiment de
oarecare stânjeneal .
Ultima mişcare îi fusese urm rit de o jum tate de duzin de perechi de
ochi inexpresivi, iar când intrase în local conversa ia se oprise brusc. Luke
încerc s fac câteva comentarii de interes general, cum ar fi recolta, starea
vremii şi biletele pentru finalele la fotbal, dar nu c p t nici un r spuns.
Singurul lucru care-i r m sese era s fac ochi dulci fetei nostime de
dup tejghea, o brunet cu obrajii roşii, pe care, pe bun dreptate, o socoti
domnişoara Lucy Carter.
Avansurile lui fur bine primite. Domnişoara Carter chicoti în consecin
şi spuse:
— Ei, l sa i, domnule! Ştiu eu c nu crede i nimic din ce spune i! Astea-s
vorbe goale!
Şi alte asemenea remarci. Dar se vedea c spunea toate astea maşinal.
V zând c n-ar mai avea nimic de câştigat dac ar mai sta, Luke îşi termin
berea şi plec . Merse pe c rare pân la puntea aruncat peste râu. Se opri s
priveasc pu in, când o voce tremurat se auzi în spatele lui.
— Aici, domnule, aici a c zut b trânul Harry.
Luke se întoarse şi v zu pe unul din chefliii de mai înainte, unul care
fusese deosebit de t cut auzind subiectul cu recolta, starea vremii şi finalele.
Era evident c respectivul dorea s se amuze copios abordând un subiect
macabru.
— S-a pr buşit în noroi, spuse b trânul. Direct în noroi, şi a r mas acolo
cu capul în jos.
— Ciudat c a c zut tocmai aici, spuse Luke.
— Era beat, domnule, spuse s teanul cu vioiciune.
— Da, dar probabil c trecuse de multe ori beat pe acolo şi mai înainte de
asta.
— Aproape în fiecare sear , spuse cel lalt. Harry era întotdeauna cu chef.
— Poate c l-a împins careva, spuse Luke, aruncând vorba la întâmplare.
— S-ar putea, admise s teanul. Dar nu ştiu cine ar fi putut s-o fac .
— Şi-o fi creat câ iva duşmani. Se purta cam grosolan când era beat, nu-i
aşa?
— A, era o pl cere s -l ascul i! Harry nu-şi prea alegea vorbele. Dar
nimeni n-ar împinge un om care e beat.
Luke nu-i comb tu afirma ia.
— S te foloseşti de neputin a unui be iv, era un lucru extrem de
nedemn.
S teanul r mase cam buim cit de aceast idee.
— Ei, spuse Luke într-o doar . A fost o poveste trist .
— Nu chiar atât de trist pentru nevast -sa, spuse b trânul. ţred c ea
şi Lucy n-au de ce s fie triste.
— S-ar putea s fie şi al ii care s se bucure c nu le mai st în drum.
Ţ trânul nu era prea sigur.
— Poate, spuse el. Dar Harry nu voia r ul nim nui, niciodat .
ţu acest epitaf pentru r posatul domn ţarter, se desp r ir .
Luke îşi îndrept paşii spre vechiul Hall. Biblioteca func iona în cele dou
camere din fa . Luke intr prin spate, deschizând o uş pe care scria „Muzeu”.
Se plimb de la o vitrin la alta, studiind exponatele care nu erau prea
atr g toare: nişte vase şi monede romane. ţâteva curiozit i din Sudul
Pacificului, o podoab de cap malayesian .
Diferite zeit i indiene „oferite de maiorul Horton”, împreun cu un
Buddha uriaş care privea întunecat şi o vitrin cu nişte m rgele egiptene cam
îndoielnice.
Luke îşi repet plimbarea prin sal . Nu era nimeni în apropiere. Urc
încetişor sc rile. G si o camer cu reviste şi ziare, şi una plin cu c r i, dar nu
de beletristic . Urc înc un etaj. Aici se aflau camere pline cu ceea ce el numi,
„vechituri”. P s ri împ iate, care fuseser scoase din muzeu pentru c le
atacaser moliile, teancuri de reviste rupte şi o camer ale c rei rafturi erau
în esate de lucr ri de beletristic învechite şi c r i pentru copii.
 Luke se apropie de fereastr . Probabil c aici st tuse Tommy Pierce,
fluierând şi din când în când frecând vreun geam cu putere, când se auzeau
paşi în apropiere.
ţineva intrase în camer . Tommy îşi ar tase zelul – stând aplecat pe
jum tate în afara ferestrei şi frecând-o cu râvn .
Şi atunci acel cineva se apropiase de el şi, în timp ce vorbea, îl împinse
brusc.
Luke se întoarse. ţoborî sc rile şi r mase câteva clipe în sal . Nimeni
nu-l v zuse când intrase. Nimeni nu-l v zuse când urcase sc rile.
„Oricine ar fi putut s procedeze la fel, îşi spuse Luke. Nimic mai uşor!”
Auzi paşi din direc ia bibliotecii. Deoarece era nevinovat şi n-avea nimic
împotriv s fie v zut, putea s r mân unde era. Dac n-ar fi vrut s fie v zut,
ce simplu ar fi fost s se dea un pas înapoi şi s se ascund în spatele uşii
muzeului.
Domnişoara Waynflete ieşi din sala bibliotecii, cu un mic teanc de c r i
sub bra . Îşi punea m nuşile. P rea fericit şi preocupat . ţând îl v zu, chipul
i se lumin şi spuse:
— Ah, domnule Fitzwilliam, a i v zut muzeul? Tare m tem c nu prea
ave i ce vedea. Lordul Whitfield ne-a spus c o s ne aduc nişte exponate
foarte interesante.
— Într-adev r?
— Da, ceva modern, şti i, la ordinea zilei. Aşa cum au în muzeul de
ştiin din Londra. Se gândeşte la un aeroplan modern, o locomotiv şi nişte
preparate chimice.
— Poate c ar ar ta cu totul altfel atunci.
— Da, eu nu cred c un muzeu trebuie s in numai lucruri vechi, nu-i
aşa?
— Da, poate c aşa e.
— Şi pe urm şi nişte exponate alimentare – calorii şi vitamine – tot felul
de lucruri d-astea. Lordul Whitfield ine aşa de mult la campania pentru
preg tirea fizic .
— Aşa spunea mai deun zi.
— E ceva la ordinea zilei, nu? Lordul Whitfield mi-a povestit cum a vizitat
Institutul Wellerman, şi a v zut atâ ia germeni, culturi şi bacterii, încât m-a
f cut s m cutremur. Şi mi-a povestit de ân ari şi boala somnului şi ceva
despre limbricii ficatului din care tare m tem c n-am prea în eles mare lucru.
Probabil c nici lordul Whitfield n-a în eles, spuse Luke voios. Pot s pun pariu
c a priceput totul pe dos! Dumneavoastr , domnişoar Waynflete, ave i o
minte mult mai limpede.
Domnişoara Waynflete r spunse liniştit:
— Eşti tare dr gu , domnule Fitzwilliam, dar, z u, femeile nu gândesc
niciodat atât de profund ca b rba ii.
Luke îşi în buşi dorin a de a critica cu violen procesul de gândire al
lordului Whitfield. Spuse în schimb:
— M-am uitat prin muzeu şi apoi m-am urcat la etaj ca s am o privelişte
de la ferestrele de sus.
 — Adic de unde Tommy., se cutremur domnişoara Waynflete. E într-
adev r îngrozitor.
— Da, nu e pl cut de loc. Am stat de vorb cam o or cu doamna
ţhurch, m tuşa lui Amy, o femeie aş putea s spun antipatic !
— Bine spus!
— A trebuit s m port cam aspru, continu Luke. ţred c îşi închipuie
c sunt un fel de super poli ist.
Se opri pentru c observ o schimbare brusc pe chipul domnişoarei
Waynflete.
— Ah, domnule Fitzwilliam, crezi c ai procedat bine?
— De fapt, nu ştiu. ţred c era un lucru inevitabil. Povestea cu cartea nu
prea mergea – nu puteam s scot prea mult de la oameni. A trebuit s -i pun
întreb ri foarte precise.
Domnişoara Waynflete d du din cap, dar chipul ei purta aceeaşi expresie
neliniştit .
— Într-un loc ca sta, ştii, totul se împr ştie cu repeziciune.
— Adic toat lumea o s spun când o s trec pe strad : „Uite copoiul!”
Nu ştiu dac acum mai conteaz . De fapt, aş putea s ob in mai mult în felul
sta.
— Nu la asta m gândeam, se gr bi ea s adauge. Voiam s spun, c el
va şti. El o s -şi dea seama c eşti pe urma lui.
Luke spuse rar:
— Cred c da.
— Dar nu crezi c asta-i îngrozitor de periculos? Îngrozitor!
— Adic , în elese Luke în sfârşit, adic ucigaşul va pune ochii pe mine?
— Da.
— Nostim! La asta nu m-am gândit! Cred totuşi c ave i dreptate. Ei, s-ar
putea ca asta s fie cel mai bun lucru ce se va întâmpla.
Domnişoara Waynflete spuse cu un ton grav:
— Cred c nu- i dai seama c este. Este un om foarte deştept. Şi precaut!
Şi nu uita, are mult experien , poate mai mult decât ştim noi.
— Da, spuse Luke gânditor. Poate c e adev rat.
— Nu-mi place! exclam domnişoara Waynflete. Z u, chiar sunt cam
alarmat !
Luke spuse cu blânde e:
— Nu trebuie s v face i griji. V asigur c am s fiu foarte prev z tor.
Vede i, am redus posibilit ile cât am putut de mult. Oricum, mi-am format o
idee despre cine ar putea fi criminalul!
Ea-l privi iscoditor.
Luke se apropie. Îşi coborî vocea pân la şoapt :
— Domnişoar Waynflete, dac v-aş întreba pe care dintre doi îl
considera i cel mai potrivit – doctorul Thomas sau domnul Abbot – ce-a i
r spunde?
— Ah! spuse domnişoara Waynflete.
 Îşi duse mâna la piept. Se d du înapoi. Ochii s i, plini de o expresie care
îl nedumeri, îi întâlnir pe cei ai lui Luke. Exprimau ner bdarea şi înc ceva de
care nu-şi d dea precis seama.
Domnişoara Waynflete r spunse:
— Nu pot s spun nimic.
Se întoarse brusc, sco ând un sunet curios, pe jum tate oftat, jum tate
un geam t.
Luke se resemn .
— Merge i acas ?
— Nu, trec pe la doamna Humbleby s -i duc c r ile astea. St în drum
spre conac. Am putea s mergem o bucat împreun .
— Ar fi foarte pl cut, spuse Luke.
ţoborâr treptele, ocolind pajiştea satului.
Luke privi în urm la liniile impun toare ale casei pe care abia o
p r siser .
— Probabil c a fost o cas frumoas pe vremea tat lui dumneavoastr ,
spuse el.
Domnişoara Waynflete oft :
— Da, eram cu to ii foarte ferici i aici. Sunt tare bucuroas c nu a fost
demolat . Atâtea case vechi au fost d râmate.
— Ştiu. P cat!
— Şi z u, cele noi nu sunt la fel de bine construite.
— Şi eu m îndoiesc c vor rezista la fel de bine timpului.
— Dar sigur c cele noi sunt mai comode, cu tot confortul şi f r
coridoarele reci, care trebuiesc cur ate mereu.
Luke aprob .
ţând ajunser la poarta casei doctorului Humbleby, domnişoara
Waynflete ezit şi spuse:
— E o sear atât de frumoas . Dac nu te superi, aş mai merge o bucat
de drum. Îmi place s respir aer curat.
Pu in cam surprins, Luke îşi exprim pl cerea politicos. Nici pe departe
n-ar fi putut s numeasc seara aceea frumoas . Vântul b tea cu putere,
scuturând violent frunzele copacilor. Se gândi c în orice clip poate izbucni o
furtun .
Domnişoara Waynflete, totuşi, inându-şi p l ria cu o mân , mergea
lâng el cu o înf işare voioas , vorbind cu mici sfor ri.
Mergeau pe o uli cam singuratic , deoarece de la casa doctorului
Humbleby, cel mai scurt drum pân la Ashe Manor nu era pe strada principal ,
ci pe o uli l turalnic , ce ducea la una din por ile din spatele cl dirii.
Poarta aceasta era nu din acelaşi fier forjat ca cealalt , dar era încadrat
de doi stâlpi frumoşi, fiecare având în vârf câte un ananas uriaş, de culoare roz.
De ce tocmai ananaşi, Luke nu putuse s -şi dea seama! Dar se gândi c pentru
lordul Whitfield ananaşii însemnau probabil distinc ie şi bun gust.
În timp ce se apropiau de poart , le ajunser la urechi sunete de voci
mânioase. O clip mai târziu, îl z rir pe lordul Whitfield înfruntând un tân r
în uniform de şofer.
 — Eşti concediat! ip lordul Whitfield. Auzi? Eşti concediat!
— Dac mi-a i trece cu vederea, domnule, numai de data asta.
— Nu, n-am s - i trec cu vederea! Mi-ai luat maşina! Maşina mea, şi mai
mult, ai b ut, ai b ut, s nu negi! ţred c am explicat clar c nu admit trei
lucruri pe moşia mea: unul e be ia, altul e imoralitatea şi altul impertinen a.
Deşi omul nu era beat cu adev rat, b use destul ca s i se dezlege limba.
Schimb tactica.
— Nu admi i asta, şi nu admi i ailalt ! Ţastardule! Moşia dumitale! Crezi
c nu ştim cu to ii c tat l dumitale a inut o pr v lie de ghete? Ne strâmb m
de râs când te vedem, cum te înfoieşti pe aici ca un curcan! La urma urmei,
cine eşti? Ia s-aud! Nu eşti mai grozav ca mine, n-ai nici o grij !
Lordul Whitfield se f cu stacojiu.
— Cum îndr zneşti s -mi vorbeşti aşa? Cum îndr zneşti?
Tân rul f cu un pas amenin tor înainte.
— Dac n-ai fi un porc infect şi îndopat, i-aş da un pumn în mutr s
m ii minte!
Lordul Whitfield se d du repede un pas înapoi, se împiedic de o
buturug şi c zu.
Luke ieşise din umbr .
— Car -te de aici, se adres el cu violen şoferului.
Şoferul reveni la normal. P rea speriat.
— Ierta i-m , domnule. Nu ştiu ce m-a apucat, z u.
— Cred c de vin sunt paharele alea în plus, spuse Luke.
Îl ajut pe lordul Whitfield s se ridice.
— Scu. Scuza i-m , domnule, se bâlbâi omul.
— O s - i par r u Rivers, spuse lordul Whitfield.
Vocea îi tremura de o emo ie puternic . Omul ezit o clip , apoi se
îndep rt cu paşi rari.
Lordul Whitfield explod :
— Formidabil impertinen ! Mie! S -mi vorbeasc mie aşa! Omul sta o
s-o p easc urât! N-are pic de respect, pic de idee despre locul s u în via !
ţând m gândesc câte fac eu pentru oamenii ştia – lefuri mari, confort maxim,
pensie când se retrag. Ah, nerecunoştin a asta, tic loasa asta de
nerecunoştin .
Se înec de emo ie, apoi o v zu pe domnişoara Waynflete, care st tea
t cut la o parte.
— Tu eşti, Honoria? Ah, sunt foarte nec jit c ai asistat la o scen atât de
dezgust toare. Felul în care a vorbit omul sta.
— M tem c şi-a cam ieşit din fire, domnule Whitfield, spuse
domnişoara Waynflete, delicat.
— Era beat, asta e, era beat!
— Pu in cam afumat, spuse Luke.
— Şti i ce-a f cut? li se adres lordul Whitfield privindu-i pe rând. Mi-a
luat maşina, maşina mea! S-a gândit c n-o s m întorc aşa de repede acas .
Bridget m-a dus cu maşina de dou locuri pân la Lyne. Iar individul sta a
avut neruşinarea s plimbe o fat , cred c pe Lucy ţarter, cu maşina mea!
 Domnişoara Waynflete spuse cu blânde e:
— Un lucru foarte nelalocul lui.
Lordul Whitfield p ru pu in mai liniştit.
— Da, nu-i aşa?
— Dar sunt sigur c -i pare r u.
— Am eu grij s -l fac s -i par r u.
— L-ai concediat, sublinie domnişoara Waynflete.
Lordul Whitfield d du din cap.
— Individul sta o s-o sfârşeasc prost!
Îşi îndrept umerii.
— Honoria, nu vrei s intri pu in în cas s bem un p h rel de sherry?
— Î i mul umesc, lord Whitfield, dar trebuie s trec pe la doamna
Humbleby, s -i las c r ile astea. Noapte bun , domnule Fitzwilliam. Acum totul
e în regul cu dumneata.
Îi zâmbi dând aprobator din cap şi se dep rt în grab . Luke îşi inu
respira ia în clipa în care o idee brusc îi trecu prin cap: domnişoara Waynflete
sem na cu o doic ce condusese un copil la o petrecere.
Oare era posibil ca ea s -l fi înso it numai pentru a-l ap ra? Ideea i se
p ru absurd , dar.
Vocea lordului Whitfield îi curm firul gândurilor.
— Honoria Waynflete e o femeie foarte destoinic .
— Cred şi eu.
Lordul Whitfield îşi îndrept paşii spre cas . Mergea destul de b os, iar
cu o mân îşi freca încet posteriorul.
Brusc chicoti.
— Pe vremuri, acum mul i ani, am fost logodit cu Honoria. Era o fat
foarte dr gu , nu aşa de usc iv ca acum. ţe caraghios mi se pare azi.
P rin ii ei erau oameni de vaz de pe aici.
— Într-adev r?
Lordul Whitfield cuget cu glas tare:
— B trânul colonel Waynflete se inea tare mândru. Trebuia s duci
mâna la şapc iute de tot. inea de şcoala veche şi era înfumurat ca Lucifer.
Chicoti din nou:
— Când Honoria a anun at c se va c s tori cu mine, parc ar fi pus paie
pe foc. Se considera o radical , s ştii. Privea lucrurile cu mult seriozitate.
Lupta pentru înl turarea diferen elor de clas . Era o fat foarte serioas .
— Deci familia a spulberat povestea de iubire?
Lordul Whitfield îşi frec nasul.
— Ei, nu chiar. De fapt ne-am cam certat dintr-o pricin precis . Avea o
pas re, unul dintre canarii ia nenoroci i care sporov iesc de te înnebunesc. N-
am putut s -i suf r niciodat – a fost o treab nepl cut , i-am sucit gâtul. Ei,
acum nu mai are rost s r scolim ce a fost. Hai s vorbim despre altceva.
Scutur din umeri ca şi cum ar fi vrut sa alunge o amintire nepl cut .
Apoi spuse brusc:
— S nu crezi c mi-o va ierta vreodat . Ei, poate, e ceva firesc.
— Cred c v-a şi iertat, spuse Luke.
 Lordul Whitfield se lumin la chip.
— Crezi? Ce bine mi-ar p rea. Ştii cât o respect, pe Honoria. E o femeie
destoinic şi. O doamn ! Lucrul sta are şi azi importan . ţonduce biblioteca
foarte bine.
Privi în sus şi schimb tonul.
— Ei, spuse el. Uite-o pe Bridget.
Capitolul 16.
ANANASUL.
La apropierea lui Bridget, Luke sim i cum i se încordeaz muşchii.
Nu mai vorbiser între patru ochi din ziua în care jucaser tenis. Printr-o
în elegere tacit , reciproc , se evitaser . O privi pe furiş. P rea provocator de
liniştit , distant şi indiferent . Ţridget spuse uşor:
— Începusem s m întreb ce Dumnezeu s-a întâmplat cu tine, Gordon?
Lordul Whitfield morm i:
— Am avut de furc cu cineva. Individul la Rivers a avut neobr zarea s
ia Rolls-ul azi dup -mas .
— Lèse majesté, spuse Bridget.
— N-are rost s glumeşti, Ţridget. E ceva serios. A plimbat o fat .
— Nu cred c ar fi fost la fel de pl cut dac s-ar fi plimbat de unul
singur!
Lordul Whitfield se îmb oş .
— Pe moşia mea nu admit decât o inut moral şi decent .
— De fapt, nu e imoral s duci la plimbare o fat .
— Este, când e vorba de maşina mea.
— Asta bine în eles c este mai mult decât neobr zare! Echivaleaz cu
blasfemie. Dar nu po i s reduci la zero problema sexului, Gordon. Pe cer e
lun plin şi, de fapt, e vremea nop ilor de Sânziene.
— Ia te uit , într-adev r, spuse Luke.
Bridget îl privi iute.
— Am impresia c te intereseaz .
— Da.
Bridget se întoarse spre lordul Whitfield.
— La „Bells and Motley” au ajuns trei oameni extraordinari. Num rul
unu, un om în pantaloni scur i, ochelari şi o c maş de m tase frumoas de
culoarea prunei! Num rul doi, o femeie f r gene, îmbr cat într-un peplum şi
sandale şi cu o livr de m rgele egiptene false şi asortate. Num rul trei, un
b rbat gras într-un costum de culoarea lev n icii şi pantofi corespunz tori.
Ţ nuiesc c sunt nişte prieteni de-ai domnului Ellsworthy! Zvonul circul c
disear vor avea loc nişte vesele evenimente în Poiana Vr jitoarelor.
Lordul Whitfield se înroşi.
— Nu voi permite!
— N-ai ce face, drag . Poiana Vr jitorilor este proprietate public .
— Nu voi permite vânzoleala asta p gân aici! O s-o demasc la rubrica
„Scandaluri”.
Se opri, apoi spuse:
 — Adu-mi aminte s -mi notez asta şi s -l anun pe Siddely. Mâine
trebuie s merg la Londra.
— Campania lordului Whitfield împotriva vr jitoriei, spuse Ţridget
zeflemitor. Supersti iile medievale sunt înc în floare în liniştitele s tucuri.
Lordul Whitfield o privi fix, încruntându-se plin de mirare, apoi se
întoarse şi intr în cas .
Luke spuse amabil:
— Trebuie s - i joci mai bine rolul, Bridget.
— Ce vrei s spui?
— Ar fi p cat s - i pierzi slujba! Suta de mii nu- i apar ine înc . Şi nici
diamantele şi perlele. În locul t u, aş aştepta s se termine ceremonia nup ial
ca s -mi exercit darurile sarcastice.
Privirea ei, în care plutea o und de r ceal , o întâlni pe a lui.
— Eşti tare grijuliu, drag Luke. ţât amabilitate, s pui atâta la inim
viitorul meu.
— Amabilitatea şi chibzuin au fost întotdeauna p r ile mele tari.
— Nu observasem.
— Nuu?! M uimeşti!
Ţridget îndoi frunza unei plante ag toare. Spuse:
— Ce ai mai f cut azi?
— Ca de obicei. Am f cut pe detectivul.
— Ai ob inut vreun rezultat?
— Da şi nu, cum spun politicienii. Apropo, ave i vreo unealt prin cas ?
— Cred c da! ţe fel de unelte?
— A, trusa cu scule obişnuite ale unui sp rg tor. Poate s-ar putea s am
nevoie de câteva.
Peste zece minute, Luke alesese ce-i trebuia de pe un raft al bufetului.
— Gr m joara asta o s -mi fie de folos, spuse el lovindu-şi buzunarul în
care pusese uneltele.
— Ai de gând s for ezi vreo uş de intrare?
— Poate.
— Nu prea eşti vorb re .
— Ei, la urma urmei problema se arat cam încurcat . Sunt într-o
situa ie îngrozitoare. Dup ciocnirea pe care am avut-o noi sâmb t , cred c ar
trebui s-o şterg de pe aici.
— Aşa s-ar cuveni, dac vrei s te compor i ca un adev rat gentleman.
— Dar, deoarece în mod sigur sunt foarte aproape de urma unui maniac
ucigaş, sunt mai mult sau mai pu in obligat s r mân. Dac te po i gândi la
vreun motiv plauzibil pe care s -l invoc ca s m pot muta la „Bells and
Motley”, pentru numele lui Dumnezeu, spune-l!
Ţridget d du din cap.
— Nu se face, doar eşti verişorul meu. Pe lâng asta, hanul e plin de
prietenii domnului Ellsworthy, şi nu au decât trei camere de oaspe i.
— Deci sunt obligat s r mân, oricât de nepl cut ar fi pentru tine.
Bridget îi zâmbi dulce.
 — Câtuşi de pu in. Nu m dau în l turi niciodat , dac am la îndemân
câteva capete de scalpat.
— Asta, spuse Luke, a fost o chestie extrem de murdar . ţe admir eu la
tine, Ţridget, este c de fapt n-ai nici un pic de mil . Ţine, bine. Iubitul respins
se va duce acum s se schimbe pentru cin .
Seara trecu f r nici un eveniment. Luke câştig şi mai mult simpatia
lordului Whitfield, simulând un interes profund pentru discursul acestuia.
ţând intrar în salon, Ţridget spuse.
— Voi, b rba ii, v-a i l sat cam mult aştepta i.
— Lordul Whitfield a vorbit atât de interesant, încât nici nu ştiu când a
trecut timpul. Mi-a povestit cum a fondat primul ziar.
— Cop ceii ştia roditori, interveni doamna Anstruther, sunt minuna i.
Ar trebui s încerci s -i pui de-a lungul terasei, Gordon.
Apoi conversa ia trecu la alte subiecte.
Luke se retrase devreme.
Totuşi nu se duse la culcare. Avea alte planuri. Tocmai b tea ora
dou sprezece când coborî sc rile f r zgomot, în tenişi trecu prin bibliotec şi
se l s în jos pe fereastr .
Vântul mai b tea în rafale puternice, urmate de adieri blânde de scurt
durat . Norii traversau cu repeziciune cerul, acoperind luna în aşa fel încât
întunericul alterna cu str lucitoarea lumin a lunii.
Luke ajunse la locuin a domnului Ellsworthy pe un drum ocolit. Sim ea
nevoia s fac o mic investiga ie. Era aproape sigur c Ellsworthy şi prietenii
s i vor fi împreun în acea zi anume. Probabil c noaptea Sânzienelor era un
eveniment care merita s fie marcat printr-o ceremonie sau alta. Cât timp se
desf şura ceremonia, era o ocazie prielnic s cerceteze locuin a domnului
Ellsworthy.
S ri câteva ziduri, ajunse în spatele casei, scoase uneltele trebuincioase
din buzunar şi alese pe cea potrivit . G si o fereastr de buc t rie care se preta
la eforturile pe care avea de gând s le depun . ţâteva clipe mai târziu,
împinsese cârligul, ridicase geamul şi se s ltase în untru.
În buzunar avea o lantern . O folosi cu economie, câteva raze scurte
pentru a-i ar ta drumul şi pentru a nu se împiedica de lucruri.
Într-un sfert de or se asigur c întreaga cas era goal . Proprietarul era
plecat dup treburi.
Luke zâmbi satisf cut şi se apuc de lucru. ţotrob i pe-ndelete şi cu
precizie fiecare col işor şi firid . Într-un sertar încuiat, sub dou sau trei schi e
inofensive în acuarel , d du de câteva eforturi artistice care îl f cur s ridice
din sprâncene şi s fluiere. ţoresponden a domnului Ellsworthy era
nesemnificativ , dar câteva din c r ile lui – cele înghesuite în spatele dulapului
– meritau o aten ie deosebit .
În afar de ele, Luke mai adunase trei frânturi de informa ii care, deşi
m runte, erau totuşi sugestive. Prima era o însemnare la repezeal f cut cu
creionul într-un carne el. „De aranjat Tommy Pierce” – dar fiind cu câteva zile
înainte de a muri b iatul. ţealalt era o schi în creion a lui Amy Gibbs peste
fa a c reia era tras cu furie o linie roşie. ţea de a treia era o sticl cu sirop de
tuse. Separat, niciunul din lucrurile acestea nu erau concludente într-un fel,
dar luate împreun puteau fi considerate ca fiind încurajatoare.
Luke tocmai f cea ordine, aranjând ultimele am nunte şi punând
lucrurile la loc, când brusc r mase încordat şi stinse lanterna.
Auzise cheia în broasca de la o uş lateral .
Se duse pân la uşa camerei în care se g sea şi privi printr-o cr p tur .
Sper c , dac era Ellsworthy, se va duce direct sus.
Uşa lateral se deschise şi Ellsworthy p şi în untru, aprinzând lumina
din hol.
Luke îi v zu fa a în timp ce trecea prin hol şi îşi inu respira ia.
Era de nerecunoscut. Avea spume la gur , ochii îi str luceau de o
exaltare nebuneasc , ciudat , în timp ce s lta prin hol cu paşi mici de
dansator.
Dar ce-l f cu pe Luke s -şi in r suflarea fu priveliştea mâinilor lui
Ellsworthy. Erau colorate într-un roşu cafeniu – culoarea sângelui uscat.
Disp ru pe sc ri. O clip mai târziu, lumina din hol se stinse.
Luke mai aştept pu in, apoi se strecur afar din hol cu precau ie,
ajunse în buc t rie şi s ri pe geam.
Privi casa, dar era întunecat şi t cut .
Respir adânc.
— Doamne, iart -m , spuse el, tipul sta e nebun de-a binelea! M întreb
de ce e în stare? Puteam s jur c avea sânge pe mâini.
D du ocol satului şi se întoarse la Ashe Manor. Tocmai str b tea uli a
l turalnic , când brusc auzi un foşnet de frunze care-l f cu s se întoarc .
— Cine-i acolo?
O siluet înalt , înv luit într-o pelerin întunecat ieşi din umbra unui
copac. P rea atât de nep mântean , încât Luke sim i cum îi bate pu in inima.
Apoi recunoscu chipul prelung şi palid de sub glug .
— Bridget? Ce m-ai speriat!
Îi r spunse t ios:
— Unde ai fost? Te-am v zut când ai plecat.
— Şi m-ai urm rit?
— Nu. Ajunseseşi prea departe. Te-am aşteptat s te întorci.
— Ai f cut o mare prostie, morm i Luke.
Bridget puse din nou întrebarea ner bd toare.
— Unde-ai fost?
Îi r spunse bine dispus:
— Am dat o rait pe la domnul Ellsworthy!
Bridget îşi inu respira ia.
— Ai g sit. Ceva?
— Nu ştiu. În orice caz am aflat mai multe acum despre m garul sta,
gusturile lui pornografice şi toate celelalte; am g sit şi trei lucruri care pot fi
sugestive.
Ţridget ascult cu aten ie în timp ce el îi povesti rezultatul cercet rilor
întreprinse.
 — Totuşi sunt nişte dovezi foarte slabe, termin el. Dar, Ţridget, când s
plec, a ap rut Ellsworthy. Şi ascult la mine, omul sta e nebun de legat!
— Vorbeşti serios?
— I-am v zut mutra. Era de nedescris! Dumnezeu ştie ce-a f cut! Era
într-o stare de delir şi avea mâinile mânjite. Pot s jur c era sânge.
Ţridget se cutremur .
— Oribil., murmur ea.
Luke spuse iritat:
— N-ar fi trebuit s ieşi singur , Ţridget. A fost o nebunie din partea ta.
Ar fi putut s - i dea cineva cu ceva în cap.
Bridget râse slab.
— Cred c asta i se poate aplica şi ie, dragul meu.
— Eu ştiu s -mi port de grij singur.
— Şi eu la fel. N-aş putea s zic c soarta nu m-a pus la încercare.
Se stârni o rafal t ioas de vânt. Luke spuse brusc:
— Scoate- i gluga.
— De ce?
Cu o mişcare neaşteptat , Luke îi trase pelerina. Vântul îi zbur t ci
p rul, ridicându-i-l în creştet. Bridget îl privi nemişcat , respirând iute.
Luke spuse:
— Într-adev r, î i lipseşte coada de m tur , Ţridget. Aşa te-am v zut
prima dat .
O mai privi o clip şi spuse:
— Eşti un diavol f r inim . ţu un oftat adânc şi zbuciumat, îi arunc
pelerina înapoi.
— Uite, pune i-o! Hai s mergem acas .
— Aşteapt .
— De ce?
Se apropie de el. Vorbea cu o voce joas , aproape f r s respire.
— Pentru c am s - i spun ceva; de fapt, sta e unul din motivele pentru
care te-am aşteptat aici, în afara conacului. Vreau s - i spun înainte de a intra.
Pe domeniul lui Gordon.
— Ei?
Bridget râse scurt şi cu pu in am r ciune.
— A, e foarte simplu. Ai câştigat, Luke. Asta-i tot.
Luke spuse iute:
— Cum adic ?
— Adic am renun at la ideea de a deveni doamna Whitfield.
Luke se d du un pas mai aproape.
— Adev rat? întreb el.
— Da, Luke.
— Şi ai s te c s toreşti cu mine?
— Da.
— De ce oare?
— Nu ştiu. Îmi arunci în fa nişte lucruri dr ceşti. Iar eu am impresia c
îmi plac.
 O lu în bra e şi o s rut . Îi spuse:
— Lumea e nebun .
— Eşti fericit, Luke?
— Nu în mod special.
— Crezi c ai s fi vreodat fericit cu mine?
— Nu ştiu. Am s risc.
— Da.şi eu simt la fel.
— Suntem cam ciuda i în privin asta, iubito! Hai s mergem. Poate ne
revenim mâine diminea .
— Da. Te cutremuri când te gândeşti ce i se poate întâmpla unui om.
Se uit în jos şi brusc îl f cu s se opreasc .
— Luke. Luke. Ce-i asta?
Luna ieşise din nori. Luke privi în jos c tre o mas inform pe care
Ţridget o ar t cu vârful tremurat al pantofului.
ţu un strig t de uimire, Luke îşi eliber bra ul şi îngenunche. Privirea lui
trecu de la masa inform la stâlpul por ii. Ananasul disp ruse. În cele din urm
se ridic .
Ţridget st tea cu mâinile ap sate pe buze.
Luke spuse:
— E Rivers, şoferul. E mort.
— Porc ria aia de piatr . De mult timp nu se mai inea bine. Cred c i-a
c zut în cap!
Luke d du din cap.
— Vântul n-ar fi putut face aşa ceva. Aha! Deci aşa a vrut s arate. Aşa a
vrut s par . Un alt accident! Dar nu e decât o simulare. Din nou a lovit
ucigaşul.
— Nu, nu, Luke.
— Î i spun eu c asta e. Ştii ce-am sim it când i-am pus mâna la ceafa?
Pe lâng ceva lipicios. Fire de nisip. Aici nu-i pic de nisip. Ascult Ţridget,
cineva a stat aici şi l-a izbit în cap când ieşea pe poarta din spate. Apoi l-a
aşezat aici şi a rostogolit pietroiul la în form de ananas deasupra lui.
Bridget spuse slab:
— Luke. Ai sânge. Pe mâini.
Luke spuse întunecat:
— Pe mâinile altcuiva a fost sânge. Ştii ce m gândeam ast zi dup -
amiaz . C dac ar mai fi o crim , am şti cu precizie. Şi ştim! Ellsworthy! A fost
plecat azi noapte şi s-a întors cu sânge pe mâini, op ind şi s ltând ca un
nebun. Beat şi cu o expresie de maniac ucigaş.
Privind în jos, Ţridget se cutremur şi spuse cu voce joas :
— Bietul Rivers.
Luke zise cu comp timire:
— Da s rmanul. A avut un ghinion grozav! Dar sta va fi ultimul, Ţridget!
Acum ştim c o s punem mâna pe el!
O v zu cl tinându-se şi din doi paşi o prinse în bra e.
Bridget îi spuse cu o voce de copil:
— Luke, mi-e fric .
 Îi r spunse:
— S-a terminat, iubito. S-a terminat.
Ţridget murmur :
— Fii bun cu mine, te rog. Am suferit mult de tot.
Îi r spunse:
— Am suferit mult unul din pricina celuilalt. N-o s se mai întâmple.
Capitolul 17.
LORDUL WHITFIELD VORBEŞTE.
Doctorul Thomas îl privi pe Luke de dup biroul s u din cabinet.
— Remarcabil, spuse el, remarcabil! Chiar vorbeşti serios, domnule
Fitzwilliam?
— Absolut. Sunt convins c Ellsworthy este un maniac periculos.
— Nu i-am dat prea mare aten ie. Afirm totuşi c s-ar putea s fie o
persoan anormal .
— Eu aş merge chiar mai departe, spuse Luke întunecat.
— Chiar crede i c omul sta, Rivers, a fost ucis?
— Da, a i observat firele de nisip de pe ran ?
— Dup cum mi-a i spus, le-am c utat. Trebuie s recunosc c a i avut
dreptate.
— Atunci e clar, nu-i aşa – accidentul a fost simulat şi omul a fost omorât
printr-o lovitur cu un sac de nisip, sau cel pu in a fost ame it.
— Nu neap rat.
— Cum adic ?
Doctorul Thomas se l s pe spate şi-şi împreun degetele.
— S presupunem c omul sta, Rivers, a stat culcat ziua într-o groap
cu nisip, sunt multe pe aici. Asta ar explica firele de nisip de pe p r.
— Asculta i aici ce v spun, omul sta a fost ucis!
— Pute i s -mi spune i ce vre i, r spunse doctorul Thomas sec, dar asta
nu dovedeşte nimic.
Luke îşi st pâni exasperarea.
— Am impresia c nu crede i o vorb din tot ce v-am spus.
Doctorul Thomas zâmbi, un zâmbet blajin şi plin de superioritate.
— Trebuie s recunoaşte i, domnule Fitzwilliam, c este o poveste destul
de neobişnuit . Afirma i c omul sta – Ellsworthy – a ucis o servitoare, un
b ie el, un cârciumar be iv, pe colegul meu şi, în cele din urm , pe omul sta,
Rivers.
— Şi nu crede i?
Doctorul Thomas d du din umeri.
— Cunosc câte ceva din cazul lui Humbleby. Mi se pare în afar de orice
discu ie b nuiala c Ellsworthy i-ar fi provocat moartea şi nu pot s cred într-
adev r s ave i vreo dovad c a procedat în felul sta.
— Nu ştiu cum a reuşit, m rturisi Luke, dar totul se lega în povestea
domnişoarei Pinkerton.
— Şi aici din nou sus ine i c Ellsworthy a urm rit-o la Londra şi a dat
cu maşina peste ea. Din nou n-ave i nici o urm de dovad c aşa s-a
întâmplat! Totul. E aşa de. Ireal.
 Luke spuse t ios:
— Acum c ştiu unde m aflu, o s trebuiasc s g sesc dovezi. Mâine
m duc la Londra, la un vechi prieten. Am v zut în ziar c acum dou zile a fost
numit ajutor de şef de poli ie. M cunoaşte şi va asculta ce vreau s -i spun. De
un singur lucru sunt sigur: va ordona s se fac anchet serioas , nu glum .
Doctorul Thomas îşi mângâie b rbia gânditor.
— Ei, f r îndoial c asta e cel mai bun lucru de f cut. Dac se
dovedeşte c v-a i înşelat.
Luke îl întrerupse.
— Chiar nu crede i nici un cuvânt din toate astea?- S cred c -i vorba de
crime în serie?
Doctorul Thomas ridic din sprâncene.
— Ca s fiu sincer, domnule Fitzwilliam, nu cred. Povestea e prea
fantastic .
— Fantastic , poate. Dar se leag . Trebuie s recunoaşte i c se leag .
Din moment ce accepta i povestea domnişoarei Pinkerton ca adev rat .
Doctorul Thomas scutur din cap. Schi un zâmbet uşor.
— Dac a i cunoaşte câteva din fetele astea b trâne, aşa cum le cunosc
eu., murmur el.
Luke se ridic , încercând s -şi înfrâneze enervarea.
— Oricum, vi se potriveşte numele, spuse el. Toma necredinciosul.
Thomas r spunse bine dispus:
— Da i-mi nişte dovezi, dragul meu. Asta-i tot ce v cer. Nu numai vorbe
goale, care n-au nici o baz în afar de ce şi-a închipuit c a v zut o b trânic .
— Ce-şi închipuie b trânicile c v d este foarte adesea adev rat. M tuşa
Mildred era extrem de ciudat ! A i avut vreo m tuş , domnule Thomas?
— Hmm. Nu.
— O greşeal , spuse Luke. Toat lumea ar trebui s aib m tuşi. Ele
ilustreaz triumful ghicitului asupra logicii. M tuşilor li s-a rezervat
posibilitatea s ştie c domnul A. Este un tic los pentru c seam n cu un
majordom necinstit pe care l-au avut pe vremuri. Al ii spun, foarte logic, de
altfel, c un om respectabil cum este domnul A. Nu poate fi un netrebnic.
Ţ trânele îns nu greşesc niciodat .
Doctorul Thomas zâmbi din nou cu superioritate.
Luke spuse, sim ind c -l apuc iar exasperarea:
— Nu- i dai seama c eu sunt poli ist? Nu sunt numai un simplu
amator?
Doctorul Thomas zâmbi şi murmur :
— În Strâmtoarea Mayang!
— Crima e tot crim chiar şi în Strâmtoarea Mayang.
— Desigur. Desigur.
Luke plec din cabinetul doctorului Thomas într-o stare de nervi
îngrozitoare.
Se al tur lui Ţridget, care-i spuse:
— Ei, cum te-ai descurcat?
 — Nu m-a crezut. Lucru care, dac stai s te gândeşti, nu e de mirare. E
o poveste incredibil , f r nici o dovad . Doctorul Thomas este categoric genul
de om care nu-şi poate închipui şase lucruri imposibile înainte de micul dejun!
— Oare te va crede cineva?
— Probabil c nu, dar când am s ajung mâine la amicul Ţilly Ţones, se
va pune totul pe roate. O s -l ia şi o s -l scuture pe amicul sta pletos de
Ellsworthy, şi în cele din urm trebuie s ajung la un rezultat oarecare.
Bridget spuse gânditoare:
— Am dat cam mult c r ile pe fa , nu-i aşa?
— A trebuit. Nu putem, pur şi simplu nu putem s ne permitem s se
înf ptuiasc şi alte crime.
Bridget se cutremur .
— Pentru numele lui Dumnezeu, Luke, ai grij .
— Am s am grij . Iar tu s nu mergi pe lâng por ile cu ananaşi pe ele,
evit noaptea p durea singuratic , vegheaz asupra mânc rii şi b uturii.
Cunosc toate i ele.
— E un sentiment îngrozitor s ştii c eşti un om urm rit.
— Atâta timp cât tu nu eşti o femeie urm rit , iubito.
— Poate sunt.
— Nu cred. Dar n-am de gând s risc. Veghez asupra ta ca un înger
p zitor de mod veche.
— Crezi c are vreun rost s anun m şi poli ia de aici?
Luke st tu o clip de gânduri.
— Nu, nu cred. Mai bine mergem direct la Scotland Yard.
Ţridget murmur :
— Aşa s-a gândit şi domnişoara Pinkerton.
— Da, dar eu m voi feri de necazuri.
Bridget spuse:
— Ştiu ce o s fac mâine. Am s -l fac pe Gordon s mearg la pr v lia
brutei aceleia s cumpere câte ceva.
— Dup ce te-ai asigurat c domnul Ellsworthy nu m pândeşte pe
treptele de la Whitehall?
— Exact.
Luke spuse uşor încurcat:
— În ceea ce-l priveşte pe Whitfield.
Bridget spuse repede:
— S l s m pân te întorci mâine. Atunci o s -i spunem.
— Crezi c o s fie copleşit?
— Ei.
Bridget se gândi.
— O s se enerveze.
— S se enerveze? Ei dr cie. Oare nu o iei cam prea uşor?
— Nu. Pentru c , vezi, lui Gordon nu-i place s fie enervat! Îl întoarce pe
dos!
Luke spuse grav:
— Nu m simt prea bine, când m gândesc la asta.
 Ideea îi r mase vie în minte pân seara, când se preg ti s -l asculte
pentru a dou zecea oar pe lordul Whitfield vorbindu-i despre lordul Whitfield.
Recunoştea c era o tic loşie s stai în casa unui om şi s -i furi logodnica.
Sim ea totuşi c o g g u m runt , burduh noas , afectat şi semea cum
era lordul Whitfield, n-ar fi trebuit s aspire niciodat la Ţridget!
Dar conştiin a îl mustra într-atât, încât ascult cu o doz dubl de
aten ie încordat şi rezultatul f cu o impresie total favorabil asupra gazdei.
Lordul Whitfield era foarte bine dispus în seara asta. Moartea fostului
şofer p ruse c mai degrab îl bucurase decât îl întristase.
— I-am spus eu individului la c o s sfârşeasc prost, cronc ni el,
ridicând un pahar de porto în lumin şi privind prin el. N-ai auzit, asear ?
— Da, într-adev r.
— Şi vezi c am avut dreptate? E uluitor cât de des am dreptate.
— Trebuie s fie minunat pentru dumneavoastr .
— Am avut o via splendid , da o via splendid ! Drumul mi s-a întins
neted înaintea mea. Întotdeauna am crezut şi m-am încrezut în Providen .
Asta e secretul, Fitzwilliam, sta e secretul.
— Da?
— Sunt un om religios. Cred în bine şi în r u, şi în justi ia etern . Exist
aşa ceva – justi ia etern , Fitzwilliam, s nu te îndoieşti.
— Şi eu cred în justi ie, spuse Luke.
Lordul Whitfield, ca de obicei, nu manifest vreun interes pentru
credin ele altora.
— F dreptate ţreatorului t u şi ţreatorul t u va face dreptate pentru
tine. Am fost întotdeauna un om drept. Am fost de partea carit ii, iar banii mi
i-am câştigat cinstit. Nu datorez nimic nim nui. Stau singur pe picioarele mele.
Î i aminteşti în Biblie cum patriarhii prosperau, li se înmul eau mereu cirezile
şi turmele, iar duşmanii lor erau doborâ i!
Luke îşi în buşi un c scat şi spuse:
— Într-adev r.
— E remarcabil, absolut remarcabil, spuse lordul Whitfield, felul în care
sunt doborâ i duşmanii unui om drept. Uite, ieri, de exemplu, individul la m-a
insultat – chiar a mers atât de departe încât a încercat s ridice mâna împotriva
mea. Şi ce s-a întâmplat? Unde este el azi?
F cu o pauz retoric şi apoi r spunse tot el cu o voce impresionant :
— Mort! Lovit de mânia cereasc !
Deschizând pu in ochii, Luke spuse:
— O pedeaps destul de aspr poate, pentru câteva vorbe pripite rostite
dup un pahar în plus.
Lordul Whitfield d du din cap.
— Întotdeauna se întâmpl aşa. R splata vine iute şi îngrozitor. Am
dovezi certe în aceast privin . i-aduci aminte de copiii care au râs de Eliseu,
cum au venit urşii şi i-au mâncat? Aşa se întâmpl , Fitzwilliam.
— Întotdeauna am socotit c a fost un act de r zbunare inutil.
— Nu, nu. Priveşti greşit lucrurile. Eliseu era un sfânt mare. Nu era
permis ca cei care râd de el s mai tr iasc ! În eleg asta din proprie experien .
 Luke îl privi nedumerit.
Lordul Whitfield coborî vocea.
— Nici eu n-am crezut la început. Dar de fiecare dat s-a întâmplat la fel!
Duşmanii şi def im torii mei au fost doborâ i şi extermina i.
— Extermina i?
Lordul Whitfield aprob uşor din cap şi-şi sorbi paharul cu porto.
— Rând pe rând. Un caz la fel ca al lui Eliseu – un b ie el. Am dat peste
el în gr din – era angajatul meu pe atunci. Ştii ce f cea? M imita! Pe mine!
Râdea de mine! op ia încoace şi încolo, şi oamenii se uitau la el. Îşi b tea joc
de mine, pe propria mea moşie! Ştii ce i s-a întâmplat? Nici peste zece zile a
c zut de la o fereastr şi a murit! Şi pe urm a fost tic losul de ţarter – un
be ivan cu gura spurcat . A venit aici şi m-a insultat. Ce i s-a întâmplat? Peste
o s pt mân a murit – s-a înecat în noroi. Pe urm a fost o servitoare. A ridicat
vocea la mine şi m-a înjurat. Pedeapsa a venit curând. A b ut otrav din
greşeal ! Şi aş putea s - i spun mai multe. Humbleby a îndr znit s mi se
împotriveasc în planul de canalizare. Şi a murit de septicemie. Ah, de mult
vreme se-ntâmpl asta. Doamna Horton, de exemplu, a fost nepermis de
grosolan cu mine, n-a trecut mult şi s-a dus.
Se opri şi, plecându-se înainte, îi d du carafa cu porto lui Luke.
— Da, spuse el. Au murit cu to ii. Uluitor, nu-i aşa?
Luke se holb la el.
O b nuial incredibil îi r s ri în minte! Îl privi cu al i ochi pe omule ul
rotofei din fruntea mesei, care d dea blând din cap şi ai c rui ochi uşor
bulbuca i îi întâlnir pe ai lui Luke cu un zâmbet de nep sare.
Luke trecu rapid în revist am nunte disperate. Îşi aminti de maiorul
Horton care spunea: „Lordul Whitfield a fost foarte dr gu . A trimis struguri şi
piersici din sera sa personal ”. Lordul Whitfield fusese cel care îi d duse voie
atât de blajin lui Tommy Pierce s fie angajat la sp latul geamurilor din
bibliotec . Lordul Whitfield f cuse o vizit la Institutul Wellerman Kreutz cu
seruri şi culturi de germeni pu in înainte de moartea doctorului Humbleby.
Totul ar ta clar o singur direc ie, şi el, prostul, care nici m car nu b nuise.
Lordul Whitfield zâmbea înc . Un zâmbet fericit. D du uşor din cap c tre
Luke.
— To i mor., spuse lordul Whitfield.
Capitolul 18.
CONSULT RI LA LONDRA.
Sir William Ossington, cunoscut prietenilor intimi de alt dat drept Ţilly
Bones, îşi primi amicul neîncrez tor.
— N-ai v zut destule crime în Mayang? întreb el pe un ton plâng re . A
trebuit s te întorci acas s lucrezi şi pentru noi?
— În Mayang, crima nu se s vârşeşte în serie, spuse Luke. Acum sunt pe
urmele unuia care a s vârşit cel pu in vreo jum tate de duzin de crime şi a
izbutit s-o fac f r s stârneasc nici umbr de b nuial !
Sir William oft .
— Se întâmpl . ţe specialitate are, omoar so ii?
 — Nu e genul. De fapt, înc n-a ajuns la concluzia c este Dumnezeu
Atotputernic, dar curând va crede şi asta.
— E nebun?
— A, f r discu ie, aş spune.
— Aha, dar probabil legal nu este nebun. Exist o diferen , ştii?
— Cred c e conştient de natura şi consecin ele faptelor sale, spuse Luke.
— Exact, spuse Billy Bones.
— Ei, s nu ne crampon m acum de subtilit i juridice, înc n-am ajuns
la faza asta. Poate nici nu vom ajunge. ţe vreau de la tine b trâne sunt câteva
fapte. În ziua derbiului, între cinci şi şase dup -amiaz , a avut loc un accident
pe strad . O b trân a fost c lcat pe Whitehall de o maşin care n-a oprit. O
chema Lavinia Pinkerton. Aş vrea s scormoneşti toate am nuntele cu privire la
asta.
Sir William oft .
— i le procur imediat. N-o s dureze mai mult de dou zeci de minute.
Se inu de cuvânt. În mai pu in decât spusese, Luke vorbea cu ofi erul de
poli ie care fusese îns rcinat cu problema respectiv .
— Da, domnule, îmi amintesc am nuntele. ţele mai multe mi le-am notat
aici.
Îi ar t foaia pe care o studia Luke.
— S-a f cut anchet . Procurorul a fost domnul Satchervrell. Şoferul
maşinii a fost g sit vinovat.
— I-a i dat de urm ?
— Nu, domnule.
— Ce fel de maşin era?
— Aproape sigur c era un Rolls – o maşin mare, condus de un b rbat
în uniform de şofer. To i martorii sunt de acord asupra acestui punct. Cei mai
mul i ştiu s deosebeasc un Rolls de alte maşini.
— N-ai num rul?
— Nu, din nefericire nimeni nu s-a gândit s -l re in . Am notat num rul
FZX 4498, dar era greşit, o femeie îl re inuse şi-l amintise alteia care mi l-a dat.
Nu ştiu dac a doua femeie l-a re inut greşit, dar, oricum, n-a fost bun.
Luke întreb iute:
— De unde ştii c nu era bun?
Tân rul ofi er zâmbi.
— FZX 4498 este num rul de la maşina lordului Whitfield. La ora aceea
maşina st tea în fa a casei Boomington şi şoferul îşi lua ceaiul. Avea un alibi
perfect, nu era amestecat, iar maşina n-a plecat din fa a cl dirii pân la şase şi
jum tate, când a ieşit lordul.
— În eleg, spuse Luke.
— Aşa se întâmpl domnule, oft omul, jum tate din martori au disp rut
pân s vin sergentul s ia semnalmentele.
Sir William aprob din cap.
— Am presupus c num rul sem na numai cu FZX 4498, probabil
începea cu doi de 4. Noi am f cut tot ce ne-a stat în putin , dar n-am dat de
urma maşinii. Am cercetat câteva numere asem n toare, dar to i au fost în
m sur s ne dea nişte alibiuri satisf c toare.
Sir William îl privi pe Luke întreb tor.
Luke d du din cap. Sir William spuse ofi erului:
— Mul umesc Bonner, po i s pleci.
Când omul ieşi, Billy Bones îşi privi prietenul întreb tor.
— Ce zici de asta, Fitz?
Luke suspin .
— Totul se potriveşte. Lavinia Pinkerton venea s sparg buba – s spun
celor iste i de la Scotland Yard ce ştia despre odiosul asasin. Nu ştiu dac i-a i
fi dat ascultare; probabil c nu.
— Poate c da, spuse sir William; lucrurile ne parvin şi pe calea asta –
din auzite şi bârfe – şi nu le nesocotim total, te asigur.
— La asta s-a gândit şi criminalul. N-avea de gând s rişte. A lichidat-o
pe Lavinia Pinkerton şi deşi una din femei a fost destul de istea s -i re in
num rul, nimeni n-a crezut-o.
Billy Bones se foi pe scaun.
— Doar nu vrei s spui c .
— Ba da. Pun pariu pe orice c lordul Whitfield a ucis-o. Nu ştiu cum a
reuşit. Şoferul se dusese s bea ceaiul, într-un fel sau altul, presupun c s-a
strecurat deghizat în haine de şofer cu şapca pe cap. El e criminalul, Billy!
— Imposibil!
— Câtuşi de pu in. Lordul Whitfield a comis cel pu in şapte crime de care
eu ştiu precis şi probabil şi altele.
— Imposibil, spuse sir William din nou.
— Drag prietene, pur şi simplu s-a l udat cu ele asear , în fa a mea!
— Deci, e nebun.
— Da, e nebun, dar e un diavol viclean. Vei fi silit s procedezi cu
precau ie. Nu trebuie s ştie c e b nuit.
— De necrezut!
— Dar adev rat!
Luke puse mâna pe um rul prietenului.
— Ascult , Ţilly, b trâne, trebuie s ac ion m imediat. Iat faptele!
ţei doi b rba i vorbir mult timp foarte serios.
A doua zi, Luke se reîntoarse la Wychwood. Porni cu maşina devreme,
diminea a. Ar fi putut s se reîntoarc cu o sear înainte, dar sim ise o sil
puternic , gândindu-se c va trebui s doarm sub acoperişul lordului
Whitfield sau s accepte ospitalitatea lui, având în vedere împrejur rile în care
se g seau.
Când ajunse la Wychwood, trase maşina în fa a casei domnişoarei
Waynflete. Servitoarea care deschise uşa se holb la el uluit , dar îl conduse în
micu a sufragerie unde domnişoara Waynflete îşi lua micul dejun.
Se ridic s -l întâmpine, pu in surprins .
Luke nu pierdu timpul.
— Trebuie s -mi cer scuze c am dat buzna aici la ora asta.
Privi în jur. Servitoarea ieşise din camer , închizând uşa.
 — Am s v pun o întrebare, domnişoar Waynflete. Este ceva personal,
dar cred c o s m ierta i.
— Te rog, întreab -m orice. Sunt sigur c ai motive serioase.
— V mul umesc.
Se opri.
— Aş vrea s v întreb motivul exact pentru care a i rupt logodna cu
lordul Whitfield, pe vremuri.
Domnişoara Waynflete nu se aşteptase la aşa ceva. Obrajii i se colorar
şi-şi duse mâna la piept.
— i-a spus ceva?
Luke r spunse:
— Mi-a spus c a fost vorba de o pas re, o pas re c reia i s-a sucit gâtul.
— A spus el asta?
Vocea îi era întreb toare.
— A recunoscut? Extraordinar!
— Vre i s -mi spune i, v rog!
— Da, am s - i spun. Dar, te rog s nu-i pomeneşti nimic lui Gordon,
niciodat . Acum a trecut totul, s-a terminat, n-aş vrea s mai r scolesc
trecutul.
Îl privi rug toare.
Luke d du din cap.
— M intereseaz numai pentru satisfac ia mea personal , spuse el. N-
am s repet ce-mi spune i.
— Î i mul umesc.
Îşi revenise. Vocea nu-i mai tremura, când continu s vorbeasc .
— Lucrurile s-au petrecut aşa. Aveam un canar mititel, ineam foarte
mult la el, poate chiar prea mult, ştii cum erau fetele pe vremuri. Eram în stare
s fac orice pentru p s ruica aceea. Acum îmi dau seama c lucrul sta putea
s fie sup r tor pentru un b rbat.
— Da, spuse Luke, când ea t cu.
— Gordon era gelos pe pas re. Mi-a spus într-o zi foarte iritat. „ţred c ii
mai mult la pas rea asta decât la mine?” Iar eu, cu felul prostesc de a se purta
al fetelor de atunci, am râs, am ridicat pas rea pe deget şi am spus ceva de
genul sta: „Sigur c te iubesc, p s ruic drag , mai mult decât pe b iatul sta
prostu ! Sigur c da!” Atunci, – ah, a fost îngrozitor – Gordon mi-a smuls
pas rea şi i-a sucit gâtul. Mi-a provocat un asemenea şoc, c n-am s -l uit
niciodat !
ţhipul i se f cu foarte palid.
— Şi a i rupt deci logodna? spuse Luke.
— Da. Nu mai aveam aceleaşi sentimente dup aceea. Şti i, domnule
Fitzwilliam., ezit ea. Nu era vorba de fapta în sine. Asta ar fi putut s-o fac
dintr-o criz de gelozie şi furie, dar aveam sentimentul îngrozitor c îi f cea
pl cere s-o fac . Asta m-a speriat.
— Deci chiar mai de mult., murmur Luke. ţhiar din zilele acelea.
Îi puse o mân pe bra .
— Domnule Fitzwilliam.
 Luke îi întâlni cu gravitate privirea rug toare şi speriat .
— Lordul Whitfield a comis toate crimele! spuse el. A i ştiut de mult, nu-i
aşa?
Ea scutur din cap cu putere.
— N-am ştiut! Dac ştiam, atunci – atunci sigur c aş fi vorbit. Nu, mi-a
fost team .
— Şi totuşi nu mi-a i f cut nici o aluzie?
Îşi strânse mâinile, îndurerat brusc.
— Cum aş fi putut? Cum aş fi putut? Pe vremuri l-am îndr git.
— Da, spuse Luke cu blânde e. În eleg.
Domnişoara Waynflete se întoarse, scotoci în geant şi, o clip , îşi
tampon ochii cu o batist mic de dantel . Apoi se întoarse din nou cu ochii
zvânta i, demn şi liniştit .
— M bucur foarte mult c Ţridget a rupt logodna. O s se c s toreasc
cu dumneata nu-i aşa?
— Da.
— E mult mai potrivit, spuse domnişoara Waynflete destul de în epat .
Luke nu putu s nu zâmbeasc pu in. Dar chipul domnişoarei Waynflete
deveni grav şi neliniştit. Se plec înainte şi-i puse înc o dat mâna pe bra .
— Dar ai grij , spuse ea. Amândoi trebuie sa fi i foarte aten i.
— Adic . În privin a lordului Whitfield?
— Da. Ar fi mai bine s nu-i spui.
Luke se încrunt .
— Cred c nici unuia din noi nu-i face pl cere ideea asta.
— Ah! ce conteaz ? Am impresia c nu- i dai seama c e nebun. Nebun.
N-o s stea cu mâinile în sân. Nici o clip ! Dac i se întâmpl ceva lui Ţridget.
— N-o s i se întâmple nimic!
— Da, ştiu. Dar d - i seama c nu te po i pune cu el! E îngrozitor de
viclean! Ia-o de aici imediat. Este unica speran . ţonvinge-o s plece din ar !
Mai bine pleca i din ar .
Luke spuse rar:
— Ar fi poate la fel de bine s plece numai ea. Eu voi r mâne.
— Mi-era team c-ai s spui aşa. Dar, oricum trimite-o de aici. Imediat,
bag de seam !
Luke aprob din cap încet.
— Cred c ave i dreptate.
— Ştiu c am dreptate! Du-o de aici. Pân nu e prea târziu.
Capitolul 19.
RUPEREA LOGODNEI.
Bridget auzi maşina lui Luke. Îi ieşi în întâmpinare pe trepte.
I se adres direct:
— I-am spus!
— Ce anume?
Luke fusese luat pe nepreg tite. Nemul umirea lui era atât de evident c
Bridget observ imediat.
— Luke, ce s-a întâmpla? Pari foarte tulburat.
 Îi r spunse încet:
— M gândeam c ne în elesesem s aştep i pân m întorc.
— Ştiu, dar m-am gândit c e mai bine s termin o dat . F cea planuri
de c s torie, luna de miere şi alte lucruri d-astea. Pur şi simplu a trebuit s -i
spun.
Ad ug , cu o nuan de reproş în glas:
— Era singurul lucru decent pe care trebuie s -l fac.
Îi d du dreptate.
— Din punctul t u de vedere, da, da, în eleg.
— Cred c din toate punctele de vedere!
— Câteodat nu- i po i permite s faci ceea ce trebuie.
— Ce vrei s spui, Luke?
Luke f cu un gest de ner bdare.
— Nu pot s - i spun acum şi aici. Cum a reac ionat Whitfield?
Ţridget îi r spunse rar:
— Extraordinar de bine. Chiar extraordinar de bine. Mi-a fost ruşine.
Tare m tem, Luke, c l-am subestimat pe Gordon, numai pentru c este cam
afectat şi câteodat îngâmfat. ţred într-adev r c este chiar., ei., un omule
mare.
Luke d du din cap.
— Da, poate este un om mare, în anumite privin e pe care nu le-am
b nuit. Ascult bine Ţridget. Trebuie s pleci de aici cât mai repede cu putin .
— Sigur, azi împachetez şi plec. Po i s m duci cu maşina în oraş.
Presupun c putem s mergem amândoi s ne lu m nişte camere la „Bells and
Motley”, în cazul în care trupa lui Ellsworthy şi-a luat t lp şi a?
Luke scutur din cap.
— Nu, mai bine te întorci la Londra. Î i explic imediat. Între timp, cred c
mai bine aş sta de vorb cu Whitfield. ţred c asta trebuie s faci – totul e o
porc rie sinistr , nu? Am senza ia ca sunt un tic los care dezgroap
mormintele.
Luke îi zâmbi.
— A fost o afacere cinstit . Te-ai purtat corect. Oricum, n-are rost s ne
lament m pentru lucrurile care s-au terminat şi au trecut. Acum intru s stau
de vorb cu Whitfield.
Îl g si pe lordul Whitfield plimbându-se cu paşi mari prin salon. În
aparen era calm, avea chiar un uşor zâmbet pe buze. Dar Luke observ c o
ven de la tâmpl i se zb tea violent.
Se întoarse, când Luke intr .
— A! Ai venit, Fitzwilliam.
Luke spuse:
— N-are rost s spun c -mi pare r u pentru ce am f cut – aş fi ipocrit!
Recunosc c , din punctul dumneavoastr de vedere, m-am purtat foarte urât şi
am foarte pu in de spus ca s m ap r. Lucruri de genul sta se întâmpl în
via .
Lordul Whitfield îşi relu mersul.
— Într-adev r, într-adev r.
 D du din mân . Luke continu :
— Bridget şi cu mine ne-am purtat ruşinos cu dumneavoastr . Dar asta
este! inem unul la altul şi nu ne mai r mâne altceva de f cut decât s v
spunem adev rul şi s plec m.
Lordul Whitfield se opri. Îl privi pe Luke cu ochi sp l ci i şi bulbuca i.
— Nu, spuse el, nu mai ave i ce face!
Avea un ton curios în voce.
Îl privea pe Luke, scuturând din cap cu mil parc .
Luke spuse t ios:
— Cum adic ?
— N-ave i ce face! spuse lordul Whitfield. E prea târziu.
Luke se d du un pas mai aproape.
— Spune i-mi ce vre i s insinua i?
Lordul Whitfield spuse pe neaşteptate.
— Întreab-o pe Honoria Waynflete. Ea o s în eleag . Ea ştie ce se
întâmpl . Mi-a vorbit odat despre asta!
— Ce anume o s în eleag ?
Lordul Whitfield spuse:
— R ul nu r mâne nepedepsit. Trebuie s se fac dreptate! P cat, pentru
c in la Bridget. Într-un fel e p cat pentru amândoi!
— Ne amenin a i?
Lordul Whitfield p ru surprins cu adev rat.
— Nu, nu, drag prietene. Pu in m intereseaz povestea asta! ţând i-am
f cut lui Ţridget onoarea de a o alege drept so ia mea, ea a acceptat anumite
responsabilit i. Acum, le respinge – dar în via a asta nu po i s dai înapoi.
Dac încâlci legile, pl teşti.
Luke îşi strânse pumnii. Spuse:
— Adic lui Ţridget i se va întâmpla ceva? Whitfield, ascult ce- i spun
eu. Bridget n-o s p easc nimic, şi nici eu! Dac încerci s faci ceva, s-a zis
cu tine. Mai bine ai fi mai atent! Ştiu multe despre tine!
— Eu n-am nici un amestec, spuse lordul Whitfield. Eu nu sunt decât
instrumentul unei Puteri superioare. Ce porunceşte acea Putere, asta se
întâmpl .
— V d c dai crezare lucrului sta, spuse Luke.
— Pentru c sta e adev rul! Oricine mi se împotriveşte este pedepsit. Tu
şi cu Bridget nu ve i face excep ie.
— Aici greşeşti. Oricât de mult noroc ai avea, pân la urm tot se
termin . Norocul t u e ca şi terminat.
Lordul Whitfield spuse cu blânde e:
— Tinere drag , pe mine nimic nu m poate atinge.
— Nu z u? O s vedem. ţalculeaz bine ce faci,Whitfield.
Lordul Whitfield schi o mişcare foarte slab . Vocea i se schimbase când
vorbi:
— Am avut foarte mult r bdare. Nu mai abuza de ea. Hai, du-te.
— M duc, spuse Luke, cât pot de repede. Nu uita c te-am prevenit.
 Se întoarse pe c lcâie şi ieşi iute din camer . Urc sc rile în grab . O g si
pe Ţridget în camer , supraveghind o servitoare care îi împacheta hainele.
— Eşti gata repede?
— În zece minute.
Ochii ei îi puser o întrebare la care nu putu s r spund din cauza
servitoarei.
Luke aprob scurt din cap.
Se duse în camera sa şi-şi arunc gr bit lucrurile într-un geamantan. Se
întoarse zece minute mai târziu şi o g si pe Ţridget gata de plecare.
— Mergem?
— Sunt gata.
În timp ce cobora scara, îl întâlnir pe majordom urcând.
— Domnişoara Waynflete vrea s v vad , doamn .
— Domnişoara Waynflete? Unde este?
— În salon, cu lordul.
Ţridget se duse direct în salon. Luke o urm îndeaproape.
Lordul Whitfield st tea lâng fereastr vorbind cu domnişoara Waynflete.
În mân avea un cu it cu o lam lung şi sub ire.
— O lucr tur perfect , spuse el. Unul din ajutoarele mele tinere mi l-a
adus din Maroc unde a fost în calitate de corespondent special. E maur,
bineîn eles, un cu it din Riff.
Îşi trecu dr g stos un deget pe t iş.
— Ce lam !
Domnişoara Waynflete spuse repezit:
— Pune-l la loc, Gordon, pentru Dumnezeu!
El zâmbi şi îl puse la loc într-o colec ie de arme pe o mas .
— Îmi place senza ia pe care mi-o d , spuse el blajin.
Domnişoara Waynflete pierduse ceva din cump tul ei obişnuit. Ar ta
palid şi nervoas .
— A, ai venit Ţridget, dr gu a mea, spuse ea.
Lordul Whitfield chicoti:
— Da, uite-o pe Bridget. Spune i-v tot ce ave i s v spune i. Honoria,
Ţridget pleac de aici curând.
Domnişoara Waynflete spuse t ios:
— Ce vrei s spui?
— Ce vreau? Vreau s spun c pleac la Londra. Am dreptate, Ţridget,
nu-i aşa? Atâta voiam s spun.
Îi privi pe to i.
— Am o veste pentru tine, Honoria. Ţridget nu se mai m rit cu mine
pân la urm . Îl prefer pe Fitzwilliam. Via a e un lucru foarte straniu. Ei, v
las s v spune i ce ave i de spus.
Ieşi din camer , zorn ind cu mâinile nişte monede din buzunare.
— Vai de mine., spuse domnişoara Waynflete. Vai de mine.
Avea atâta disperare în glas încât Ţridget p ru uşor surprins . Spuse
stingherit :
— Îmi pare r u. Îmi pare teribil de r u.
 Domnişoara Waynflete spuse:
— E sup rat, e îngrozitor de sup rat; vai de mine, e ceva groaznic. ţe ne
facem?
Bridget o privi fix.
— Ce ne facem? ţum adic ?
Domnişoara Waynflete îi spuse, incluzând pe amândoi în privirea sa plin
de reproş:
— Nu trebuia s -i spui niciodat !
— Prostii! ţe puteam s facem?
— Nu trebuia s -i spui acum. Trebuia s fi aşteptat pân când a i plecat.
Bridget spuse scurt:
— Asta e o chestiune de p rere. Eu personal cred c e mai bine s afli cât
mai de repede lucrurile nepl cute.
— Vai de mine, dac n-ar fi vorba decât despre asta.
Se opri. Apoi îl privi pe Luke întreb tor. Luke d du din cap. Ţuzele luar
forma cuvintelor: „Nu înc ”.
Domnişoara Waynflete murmur :
— În eleg.
Bridget spuse cu o uşoar exasperare:
— A i vrut s m vede i pentru ceva personal, domnişoar Waynflete?
— Ei. Da. De fapt am venit s - i sugerez ideea s -mi faci o scurt vizit .
M-am gândit c . S-ar putea s - i vin greu s mai r mâi aici şi c ai avea
nevoie de câteva zile. S . S . Ei bine, s - i pui la punct planurile.
— V mul umesc, domnişoar Waynflete, sunte i foarte dr gu .
— Ştii, cu mine ai fi în siguran şi.
Bridget o întrerupse.
— În siguran ?
Domnişoara Waynflete spuse gr bit , pu in agitat :
— Tihnit , asta am vrut s spun, o s ai mult tihn la mine. Adic , nu
atât de luxos ca aici, e natural, dar apa cald este cald , iar micu a mea
servitoare Emily g teşte într-adev r foarte bine.
— Ah, sunt sigur c va fi minunat, domnişoar Waynflete, spuse Ţridget
mecanic.
— Dar, sigur, c dac pleci în oraş, e mult mai bine.
Bridget spuse rar:
— E pu in cam încurcat toat povestea. M tuşa a plecat devreme azi; s-
a dus la o expozi ie de flori. N-am avut când s -i spun ce s-a întâmplat. Am s -i
scriu un bilet c m-am dus s stau în apartamentul ei.
— Ai s stai în apartamentul m tuşii la Londra?
— Da. Nu st nimeni acolo. Am s iau masa în oraş.
— Ai s stai singur în apartament? Vai de mine, eu n-aş face aşa ceva.
N-aş sta acolo singur .
— N-o s m m nânce nimeni, spuse Ţridget nervoas . Pe lâng asta,
m tuşa se întoarce mâine.
Domnişoara Waynflete d du din cap îngrijorat .
Luke spuse:
 — Mai bine du-te la hotel.
Bridget se întoarse brusc spre el.
— De ce? Ce v-a apucat pe to i? ţe tot m trata i ca pe un copil cretin?
— Vai. Nu, drag , protest domnişoara Waynflete. Nu vreau decât s fii
prev z toare – atât!
— Da de ce? De ce? Despre ce este vorba?
— Ascult Ţridget, spuse Luke. Vreau s st m pu in de vorb . Dar nu
aici. Lu m maşina şi mergem într-un loc liniştit.
Luke o privi pe domnişoara Waynflete.
— Putem s trecem pe la dumneavoastr cam peste o or ? Aş vrea s v
spun câte ceva.
— V rog. V aştept acolo.
Luke puse mâna pe bra ul lui Ţridget. ţl tin din cap c tre domnişoara
Waynflete în chip de mul umire.
Spuse:
— Lu m mai târziu bagajele. Hai.
O înso i afar din camer şi str b tur holul pân la uşa din fa .
Deschise portiera. Ţridget se urc în maşin , Luke porni motorul şi plec în
toat viteza. Pe când ieşeau pe por ile de fier, scoase un suspin de uşurare.
— Slav Domnului c te-am scos teaf r de acolo, spuse el.
— Chiar ai înnebunit, Luke? Ce-nseamn asta? Parc ai face din toate un
secret profesional.
Luke spuse sever:
— Ei, e greu s explici cuiva c omul sub al c rui acoperiş se g seşte în
clipa respectiv este un criminal.
Capitolul 20.
SUNTEM IMPLICA I. AMÂNDOI.
Ţridget r mase o clip nemişcat lâng el. Spuse:
— Gordon?
Luke aprob din cap.
— Gordon? Gordon – criminal? Gordon – criminalul? Ceva mai ridicol n-
am mai auzit de când sunt!
— Nu- i vine s crezi?
— Sigur c nu. P i, Gordon n-ar omorî nici o musc .
Luke spuse întunecat:
— S-ar putea s fie adev rat. Nu ştiu. Dar ştiu precis c a omorât un
canar şi, mai precis, c a omorât multe fiin e omeneşti.
— Dragul meu Luke, pur şi simplu nu-mi vine s cred.
— Îmi închipui. Nici nu pare verosimil. Ştii, de fapt nici nu-l inclusesem
pe lista suspec ilor posibili pân alalt ieri-sear .
Ţridget protest .
— Dar ştiu absolut totul despre Gordon! Îl ştiu ce poate! La urma urmei,
e un omule pl cut – nu zic c nu e afectat, dar de fapt e plin de zel.
Luke scutur din cap.
— O s trebuiasc s - i revezi p rerea despre el, Ţridget.
 — N-are rost, Luke, nu pot s cred! ţine i-a b gat ideea asta absurd în
cap? P i, acum dou zile erai îndeaproape convins c Ellsworthy e criminalul.
Luke tres ri uşor.
— Ştiu, ştiu. Poate ai impresia c mâine o s -l b nuiesc pe Thomas şi
poimâine o s fiu convins c pe Horton trebuie s -l urm resc! Nu sunt chiar
atât de nera ional! Recunosc c ideea este destul de şocant când î i vine în
cap, dar dac o cump neşti pu in, î i dai seama c totul se îmbin perfect. Nu-i
de mirare c domnişoara Pinkerton n-a îndr znit s apeleze la autorit ile
locale. Ştia c o s râd de ea! Scotland Yardul era unica speran .
— Dar ce motiv plauzibil ar fi putut avea Gordon pentru toate crimele
astea? Ah, totul e aşa de absurd!
— Ştiu. Dar nu- i dai seama c Gordon Whitfield are o p rere exagerat de
bun despre sine?
— Se preface c este foarte important şi nemaipomenit. Dar asta-i doar
un complex de inferioritate, s rmanul.
— E posibil ca tocmai asta s stea la r d cina r ului. Nu ştiu. Dar
gândeşte-te, Bridget, gândeşte-te numai o clip . Î i aduci aminte de toate frazele
pe care tu singur le-ai folosit ca s - i ba i joc de el, acel lèse majesté etc. Nu- i
dai seama c eul acestui om este exacerbat peste m sur ? Şi intervine şi
religia. Feti o drag , omul e nebun de legat!
Ţridget se gândi o clip . Spuse în cele din urm :
— Totuşi nu pot s cred. ţe dovezi ai, Luke?
— P i, propriile lui cuvinte. Mi-a explicat cât se poate de desluşit,
alalt ieri-sear , c oricine i s-a pus în drum întotdeauna şi-a g sit sfârşitul.
— Spune mai departe.
— Nu pot s - i explic clar ce înseamn asta, dar aşa s-a exprimat. Vorbea
foarte calm şi satisf cut. Şi, cum s - i spun? Foarte obişnuit cu ideea asta!
St tea acolo, zâmbind în sinea lui. A fost ceva neaşteptat, chiar oribil, Bridget.
— Spune mai departe.
— Ei, pe urm mi-a înşirat o list de persoane care au pierit pentru c şi-
au atras suprema lui nemul umire! Şi ascult aici Ţridget, persoanele pe care
le-a amintit erau: doamna Horton, Amy Gibbs, Tommy Pierce, Harry Carter,
Humbleby şi şoferul la, Rivers.
Ţridget r mase în sfârşit impresionat . P li îngrozitor.
— Chiar a pomenit într-adev r persoanele astea?
— Absolut pe toate! Acum crezi?
— O, Doamne, presupun c trebuie s cred. ţum a motivat?
— A dat nişte motive extrem de neînsemnate – lucrul sta te
însp imânt . Doamna Horton l-a jignit, Tommy Pierce l-a imitat şi i-a f cut pe
gr dinari s râd de el, Harry Carter l-a insultat, Amy Gibbs a fost foarte
obraznic , Humbleby a îndr znit s i se opun în public, Rivers l-a amenin at
în fa a mea şi a domnişoarei Waynflete.
Bridget îşi duse mâinile la ochi.
— Oribil. De-a dreptul oribil, murmur ea.
 — Ştiu. Şi mai avem şi o alt dovad , din afar . Maşina care a c lcat-o pe
domnişoara Pinkerton la Londra era un Rolls, iar num rul ei era num rul
maşinii lordului Whitfield.
— Asta îl acuz în mod clar, spuse Ţridget rar.
— Da. Poli ia a crezut c femeia care le-a dat num rul f cuse o greşeal .
Halal greşeal !
— În eleg, spuse Bridget. Când e vorba despre un om bogat şi puternic
cum e lordul Whitfield, e firesc s se dea crezare versiunii lui.
— Da. Putem s ne închipuim ce greu i-a venit domnişoarei Pinkerton.
Bridget spuse gânditoare:
— De vreo câteva ori mi-a spus lucruri ciudate. Ca şi cum m-ar fi
prevenit de ceva. Pe vremea aceea nu pricepeam o boab . Acum în eleg!
— Toate se potrivesc, spuse Luke. De fapt, cam se întâmpl . La început
spui, cum ai f cut şi tu, „e imposibil!” şi pe urm accep i ideea. Toate se îmbin
perfect. Strugurii pe care i-a trimis doamnei Horton, iar doamna Horton îşi
închipuia c o otr vesc surorile! Şi vizita aceea la Institutul Wellerman Kreutz;
într-un fel sau altul, o fi f cut rost de câteva culturi de germeni şi l-a infectat pe
Humbleby.
— Nu ştiu cum a reuşit.
— Nici eu nu ştiu, dar leg tura e clar . E inevitabil .
— Da. Vorba ta, se potriveşte. Şi sigur c el putea s fac lucruri pe care
al ii nu le-ar fi putut face! Adic e atât de în afar de orice b nuial !
— Cred c domnişoara Waynflete îl b nuia. Mi-a pomenit de vizita lui la
institut. În timp ce discutam, a amintit de ea ca din întâmplare, dar am
impresia c s-a gândit c auzind de asta am s ac ionez în consecin .
— Deci ştie de atâta timp?
— Avea o b nuial foarte puternic . Dar cred c a fost re inut de faptul
c pe vremuri l-a iubit.
Ţridget aprob din cap.
— Da, asta explic multe lucruri. Gordon mi-a povestit c pe vremuri au
fost logodi i.
— Ştii, n-a vrut s credem c el e criminalul. Dar cu timpul s-a convins
tot mai mult c sta este adev rul. A încercat s -mi fac nişte aluzii, dar nu
putea s declare nimic precis în leg tur cu el! Femeile sunt nişte fiin e
ciudate! Cred c într-un fel, mai ine la el.
— Chiar dup ce a p r sit-o?
— Ea l-a p r sit. A fost o poveste cam urât . S - i povestesc!
Îi relat pe scurt episodul trist şi nepl cut.
Bridget îl privi fix.
— A fost în stare Gordon s fac aşa ceva?
— Da. Înc de pe vremea aceea, dup cum vezi, probabil c nu era
normal.
Ţridget se cutremur ; murmur :
— Atâ ia ani în urm . Atâ ia ani.
Luke spuse:
 — Poate c s-a descotorosit de mult mai multe persoane decât o s afl m
noi vreodat ! Numai succesiunea prea rapid a mor ilor din ultima vreme a
atras aten ia asupra lui! Ca şi cum succesul l-ar fi f cut nes buit!
Ţridget aprob din cap. T cu vreme de câteva minute, meditând, apoi
întreb brusc:
— Ce i-a spus exact domnişoara Pinkerton, în ziua aceea, în tren? Cum
a început?
Luke încerc s -şi aminteasc :
— Mi-a spus c se duce la Scotland Yard, a amintit de sergentul satului,
zicea c e un individ amabil, dar nu e în m sur s se ocupe de crime.
— Atunci a amintit prima dat cuvântul?
— Da.
— Spune mai departe.
— Zicea: „V d c eşti surprins. Şi eu am fost la început. Chiar nu-mi
venea s cred. M gândeam c a început s -mi lucreze imagina ia”.
— Şi pe urm ?
— Am întrebat-o dac într-adev r nu era imagina ia de vin , şi ea mi-a
r spuns placid: „A, nu! Aş fi putut s m înşel prima oar , dar nu a doua, sau
a treia, sau a patra oar . Dup aceea, ştii precis.”
— Minunat, coment Ţridget, continu !
— Aşa c , singur i-am cântat în strun şi i-am spus c eram sigur c
procedeaz cum trebuie. S ştii c dac a existat vreodat un Toma
necredinciosul, atunci eu eram acela!
— Ştiu. E uşor s fii în elept dup eveniment! Şi eu m sim eam la fel,
amabil şi superioar , fa de s rmana b trânic . ţum a continuat
conversa ia?
— Stai pu in. Da! A amintit de cazul Abercrombie, ai auzit de el,
otr vitorul din ara Galilor. Mi-a spus c niciodat n-a dat crezare faptului c
ucigaşul acela avea o privire aparte când îşi alegea victimele. Dar începuse s
cread pentru c v zuse cu ochii s i aceeaşi expresie pe fa a cuiva.
— Spune-mi exact ce cuvinte a folosit.
Luke se gândi, încre ind fruntea.
— Vorbea pe acelaşi ton pl cut şi distins: „Sigur c n-am crezut cu
adev rat când am citit – dar este adev rat”. Iar eu i-am spus: „Ce anume e
adev rat?” Şi ea mi-a r spuns „Expresia pe chipul unei persoane!” Şi, pe
Dumnezeul meu, Bridget, felul în care a spus-o, absolut, c m-a convins! Şi
vocea ei liniştit , expresia fe ei ei erau ca ale unei femei care v zuse într-adev r
ceva atât de oribil, încât nici nu puteai s exprimi!
— Spune, Luke. Spune-mi totul.
— Şi pe urm a enumerat victimele: Amy Gibbs, ţarter, Tommy Pierce. A
spus c Tommy era un b ie el îngrozitor, iar Carter un be iv. Pe urm : „Acum
îns – ieri – s-a întâmplat cu doctorul Humbleby – un om atât de cumsecade –
un om cu adev rat cumsecade”. Şi mi-a spus c dac s-ar duce la Humbleby şi
i-ar povesti, n-ar crede-o, ar râde de ea numai!
Ţridget suspin adânc.
— În eleg, spuse ea. În eleg.
 Luke o privi.
— Ce ai, Bridget? La ce te gândeşti?
— La ce mi-a spus odat doamna Humbleby. M-am întrebat. Nu, nu
conteaz , spune mai departe. ţe i-a mai spus pân la urm ?
Luke repet cuvintele sobru. Îl impresionaser şi nu le uitase.
— I-am spus c era greu sa nu fie descoperit dup mai multe crime, şi ea
mi-a r spuns. „Nu, nu, fiule, aici greşeşti. E foarte uşor s ucizi – atâta timp cât
nu te b nuieşte nimeni. Şi ştii, persoana despre care e vorba este chiar ultimul
om pe care l-ar b nui cineva.”
T cu. Ţridget spuse cutremurându-se:
— E uşor s ucizi? Oribil de uşor – e destul de adev rat! Nici nu-i de
mirare c ai re inut cuvintele astea, Luke. O s mi se întip reasc şi mie în
minte – pentru toat via a! Un om ca Gordon Whitfield. Ah! Sigur c e uşor!
— Nu e uşor s -i dovedeşti vinov ia, spuse Luke.
— Crezi? Am o idee; aş putea s te ajut.
— Bridget, î i interzic.
— Nu po i. Iar eu nu sunt în stare s stau deoparte şi s m cred în
siguran . Sunt şi eu implicat , Luke. S-ar putea s fie periculos, da, recunosc,
dar trebuie s -mi joc rolul.
— Bridget.
— Sunt implicat , Luke! O s accept invita ia domnişoarei Waynflete şi o
s r mân aici.
— Draga mea, te implor.
— E periculos pentru amândoi. Ştiu. Dar suntem implica i, Luke,
implica i. Amândoi!
Capitolul 21.
„DE CE COLINZI PE ţÂMPURI, ţU M NUŞI?”
Interiorul calm al locuin ei domnişoarei Waynflete reuşi s
contrabalanseze momentul încordat din maşin .
Domnişoara Waynflete o primi pu in cam îndoit pe Ţridget care îi
acceptase invita ia; dar se gr bi s -şi reînnoiasc ospitalitatea, punând îndoiala
pe care o ar tase pe seama a cu totul altceva decât nepl cerea de a o primi.
Luke spuse:
— Fiindc sunte i aşa de dr gu , domnişoar Waynflete, cred c într-
adev r sta e cel mai bun lucru de f cut. Eu stau la hanul „Bells and Motley”.
Mai bine s-o am pe Ţridget sub ochii mei, decât s fie plecat acolo, la Londra.
La urma urmei, aminti i-v ce s-a întâmplat într-o asemenea ocazie.
Domnişoara Waynflete spuse:
— Te referi la Lavinia Pinkerton?
— Da. Ai zice, nu-i aşa, c în mijlocul unui oraş aglomerat eşti în deplin
siguran .
— Vrei s spui, preciz domnişoara Waynflete, c siguran a cuiva
depinde în primul rând de faptul c nimeni nu vrea s -l omoare?
— Exact. Am ajuns s fim la cheremul aşa-numitei bun voin e a
civiliza iei.
Domnişoara Waynflete d du gânditoare din cap. Ţridget interveni:
 — De când şti i c Gordon e ucigaşul, domnişoar Waynflete?
Domnişoara Waynflete suspin :
— E o întrebare la care- i pot r spunde foarte greu, draga mea. ţred c
în fundul inimii am avut de mult timp credin a asta. Dar am f cut tot ce mi-a
stat în putin s nu recunosc ce aveam în minte. Ştii, n-am vrut s cred, aşa
c mi-am spus întotdeauna c e un gând r ut cios şi monstruos.
Luke spuse direct:
— Nu v-a fost niciodat team . Pentru dumneavoastr ?
Domnişoara Waynflete medit pu in.
— Vrei s spui c dac Gordon ar fi b nuit c ştiu, ar fi g sit vreo
posibilitate s scape de mine?
— Da.
Domnişoara Waynflete spuse blajin:
— Sigur c m-am gândit şi la asta. Am încercat s fiu. Prudent . Dar nu
cred c Gordon m-ar fi socotit o adev rat amenin are.
— De ce?
Domnişoara Waynflete se îmbujor uşor.
— Nu cred c Gordon şi-ar fi închipuit c eu aş face ceva care s
reprezinte vreo amenin are pentru el.
Luke spuse brusc:
— A i mers chiar pân într-acolo încât s -l preveni i?
— Da. Adic , i-am dat s în eleag c era ciudat cum oricine nu-i f cea
pe plac, curând p ea un accident.
Ţridget întreb :
— Şi ce-a spus?
O expresie de îngrijorare str b tu chipul domnişoarei Waynflete.
— N-a reac ionat în felul în care m aşteptam. P rea.nu z u, e ceva
extraordinar! p rea mul umit. Spunea: „Deci ai observat şi tu?” Chiar., chiar se
f lea, dac pot spune aşa.
— E nebun, ce mai, spuse Luke.
Domnişoara Waynflete aprob cu însufle ire.
— Da, sigur, nu exist o alt explica ie posibil . Nu e r spunz tor de
actele sale.
Îşi l s o mân pe bra ul lui Luke.
— N-o s -l. S -l spânzure, nu-i aşa, domnule Fitzwilliam?
— Nu, nu. ţred c o s -l trimit la Ţroadmoor.
Domnişoara Waynflete suspin şi se l s pe speteaza scaunului.
— Tare m bucur.
Ochii îi r maser la Ţridget, care se încrunta la covor.
Luke spuse:
— Dar mai avem mult pân acolo. Am adus la cunoştin autorit ilor şi
pot s spun c sunt preg ti i s priveasc problema în mod serios. Trebuie s
în elege i c avem extrem de pu ine dovezi pe care s ne baz m.
— Vom avea, spuse Bridget.
 Domnişoara Waynflete ridic privirea spre ea. Avea în ochi o anumit
expresie care îi reaminti lui Luke de cineva sau ceva pe care-l v zuse nu de
mult. Încerc s fixeze amintirea trec toare dar nu reuşi.
Domnişoara Waynflete spuse cu voce şov itoare:
— Eşti optimist , draga mea. Poate c ai dreptate.
Luke spuse:
— Iau maşina şi- i aduc lucrurile de la conac, Bridget.
Bridget spuse imediat:
— Vin şi eu.
— Mai bine nu.
— Ba da, o s vin.
Luke spuse iritat:
— Nu te juca cu mine de-a mama şi copilul, Ţridget! Refuz s faci pe
protectoarea.
Domnişoara Waynflete murmur :
— Bridget, eu am convingerea c n-o s fie nimic – e în maşin şi în plin
zi.
Bridget râse uşor stânjenit .
— Cred c m-am cam prostit. Afacerea asta te calc pe nervi.
Luke spuse:
— Domnişoara Waynflete m-a p zit pân acas asear . L sa i,
domnişoar Waynflete, ştiu eu ce ştiu! Aşa a fost, nu?
Recunoscu, zâmbind.
— Ştii. Domnule Fitzwilliam, p reai atât de credul! Şi dac Gordon
Waynflete ar fi crezut c ai venit numai ca s - i bagi nasul în povestea aceasta
şi nu pentru alte motive. Pe lâng asta uli a e tare singuratic , s-ar fi putut
întâmpla atâtea.
— Ei, oricum, acum sunt perfect conştient de primejdie, spuse Luke
întunecat. N-o s m ia prin surprindere; de asta pute i s fi i sigure.
Domnişoara Waynflete spuse îngrijorat :
— Nu uita c e viclean. Şi mult mai inteligent decât i-ai închipui
vreodat . Z u, are un cap cât se poate de ingenios.
— Sunt prevenit.
— Toat lumea ştie c b rba ii sunt curajoşi, spuse domnişoara
Waynflete, dar pot fi p c li i mai uşor decât femeile.
— E adev rat, spuse Bridget.
Luke r spunse:
— Serios vorbind, domnişoar Waynflete, chiar crede i c sunt în pericol?
Dumneavoastr crede i, ca s folosesc o expresie de argou, c lordul Whitfield
vrea s -mi fac felul?
Domnişoara Waynflete ezit .
— P rerea mea este c Ţridget e mai în primejdie. Ea l-a respins şi,
pentru el asta e o insult extraordinar ! ţred c dup ce termin cu Ţridget, o
s -şi îndrepte aten ia asupra dumitale. Dar nu m îndoiesc c mai întâi o s
încerce cu ea.
Luke morm i:
 — Doresc din tot sufletul s pleci în str in tate, acum, imediat, Ţridget.
Bridget strânse din buze:
— Nu plec.
Domnişoara Waynflete oft :
— Eşti o fiin curajoas , Ţridget. Te admir.
— Sunt sigur c a i proceda la fel dac a i fi în locul meu.
Bridget continu pe un ton care urc pân la nota extrem .
— Luke şi cu mine suntem amândoi implica i.
Îl înso i pe Luke pân la uş .
— Am s te sun de la han, dup ce ies viu din groapa cu lei, spuse Luke.
— Da, te rog.
— Draga mea, s nu ne aprindem aşa tare. Chiar şi celor mai mari
criminali le trebuie pu in timp ca s -şi fac planurile! Aş spune chiar c o zi
sau dou suntem în siguran . Azi soseşte inspectorul Battle din Londra şi,
începând din clipa aceea, lordul Whitfield va fi inut sub observa ie. De fapt
totul e în ordine, şi putem s punem cap t melodramei.
L sându-şi mâna pe um rul ei, îi spuse grav:
— Bridget, iubito, am s - i r mân recunosc tor dac n-ai s ac ionezi în
prip !
— Şi eu la fel, Luke drag !
O strânse de umeri cu putere, s ri în maşin şi porni.
Bridget se întoarse în salon. Domnişoara Waynflete îşi f cea de lucru în
felul ei de fat b trân .
— Vai dr gu , n-am terminat înc cu preg titul camerei în care ai s
stai. Emily e acolo şi pune lucrurile la punct. Ştii ce am de gând s fac? O s - i
aduc o ceaşc de ceai bun! E tocmai ce- i lipseşte dup toate întâmpl rile astea
nepl cute.
— Sunte i nespus de dr gu , domnişoar Waynflete, dar, z u, parc n-
aş mai bea ceai.
Ce voia de fapt Bridget era un cocktail tare, preparat mai ales cu mult
gin, dar se gândi, pe bun dreptate, c acea form de înviorare nu i-ar putea fi
oferit aici. Nu putea s sufere ceaiul. De obicei îi provoca indigestie. Totuşi,
domnişoara Waynflete hot râse c musafira sa avea nevoie de ceai. Se repezi
afar din camer şi reap ru peste cinci minute, cu chipul radios, ducând o tav
pe care se g seau dou ceşti delicate de por elan de Dresda pline de o b utur
aromat , aburind .
— Lapsang Souchong veritabil, spuse mândr domnişoara Waynflete.
Bridget, c reia îi displ cea ceaiul chinezesc mai mult chiar decât cel
indian, zâmbi slab.
În clipa aceea, Emily, o fetişcan m runt , care p rea cam
neîndemânatic , cu o înf işare limfatic , ap ru în prag şi spuse:
— Dac nu v sup ra i, domnişoar , a i vrut fe ele de perne brodate?
Domnişoara Waynflete ieşi iute din camer , iar Ţridget se folosi de lipsa
ei pentru a arunca ceaiul pe fereastr ; fusese cât pe ce s -l op reasc pe
Wonky Pooh care st tea în rondul cu flori de dedesubt.
 Acesta accept scuzele, s ri pe marginea ferestrei şi începu s se frece de
umerii lui Ţridget, torcând foarte dr g stos.
— Frumosule, spuse Bridget, mângâindu-l pe spinare.
Wonnky Pooh îşi f cu coada cârlig şi toarse din ce în ce mai tare.
— Pisoiaş iubit, spuse Bridget, sc rm nându-l pe dup ureche.
Domnişoara Waynflete se întoarse în acea clip .
— Vai de mine, exclam ea. Wonky Pooh te-a îndr git, aşa-i? De obicei e
foarte s lbatic. Ai grij , draga mea, a suferit de o ureche şi înc îl mai doare.
Remarca sosi prea târziu. Mâna lui Bridget atinse punctul dureros.
Acesta scuip şi se retrase jignit în chip de minge portocalie plin de demnitate
ofensat .
— Vai de mine, te-a zgâriat? strig domnişoara Waynflete.
— Nu prea r u, spuse Ţridget, sugându-şi zgârietura diagonal de pe
dosul mâinii.
— S - i pun nişte iod?
— A, nu, este un fleac. S nu ne alarm m degeaba.
Domnişoara Waynflete p ru pu in dezam git .
Sim ind c fusese nepoliticoas , Ţridget spuse repede:
— Oare cât o s întârzie Luke?
— Nu te îngrijora, draga mea. Sunt sigur c domnul Fitzwilliam ştie s -
şi poarte de grij singur.
— Da, Luke e un b iat descurc re .
În clipa aceea se auzi telefonul. Ţridget se gr bi s r spund . În aparat
r sun vocea lui Luke.
— Alo? Tu eşti, Bridget? Sunt la han. Po i s aştep i s - i aduc
catrafusele dup prânz? Ştii, a sosit Battle, în elegi ce vreau s spun.
— Inspectorul de la Scotland Yard?
— Da. Vrea s vorbeasc cu mine imediat.
— În ceea ce m priveşte e în regul . Adu-mi lucrurile dup -prânz şi
spune-mi ce p rere are.
— S-a f cut. Pe curând, iubito.
— Pe curând.
Ţridget puse receptorul în furc şi relat conversa ia domnişoarei
Waynflete. Apoi c sc . Un sentiment de oboseal biruise emo ia.
Domnişoara Waynflete observ :
— Eşti obosit , draga mea! Mai bine te-ai întinde pu in. Nu, poate n-ar
trebui, pentru c suntem înainte de mas . Aveam de gând s duc nişte haine
vechi unei femei care nu st departe de aici, o plimbare peste câmp. N-ai vrea
s vii cu mine? O s avem timp pân la mas .
Bridget încuviin cu pl cere.
Pornir pe c rarea din spatele casei. Domnişoara Waynflete avea o
p l rie de pai şi, spre marele amuzament al lui Bridget, îşi puse m nuşile.
„Parc ne-am plimba pe Bond Street”, se gândi în sinea ei.
Domnişoara Waynflete flec ri cu pl cere despre diferitele probleme
m runte din sat. Travers cele dou lanuri, apucar pe un drum de ar
neîngrijit şi apoi cotir pe o c rare care ducea spre o dumbrav n p dit de
l st riş. Era o zi c lduroas şi Ţridget remarc ce pl cut e s stai la umbr .
Domnişoara Waynflete propuse s se opreasc pu in pentru a se odihni.
— E cam cald azi, nu? ţred c pe undeva a început s tune.
Ţridget aprob cam toropit . Se l s pe spate sprijinindu-se de o
ridic tur de p mânt – cu ochii pe jum tate închişi; în minte îi r s rir câteva
versuri: „De ce colinzi pe câmpuri, doamn -nm nuşat , Voinic doamn , Pe
care n-a iubit-o nimeni niciodat ?”
Dar nu era adev rat! Domnişoara Waynflete nu era voinic . Ea potrivi
cuvintele pentru acest caz.
„De ce colinzi pe câmpuri, doamn -nm nuşat , Pl pând doamn şi
c runt , Pe care n-a iubit-o nimeni niciodat ?”
Domnişoara Waynflete îi întrerupse firul gândurilor.
— Te sim i cam adormit , nu-i aşa?
Întrebarea îi fusese adresat pe un ton foarte blajin şi obişnuit, dar nu
ştiu ce anume din glas o f cu pe Ţridget s deschid ochii brusc.
Domnişoara Waynflete se aplecase deasupra ei şi o privea cu ner bdare;
îşi trecu limba uşor peste buze. Repet întrebarea:
— Te sim i foarte adormit , nu-i aşa?
De data asta nu înc pea îndoial în privin a semnifica iei precise din
voce. Prin mintea lui Ţridget trecu o s geat – o s geat luminoas de
în elegere, urmat de dispre fa de propria ei opacitate.
Ţ nuise adev rul, dar nu fusese decât o b nuial extrem de vag . Avea
inten ia s se conving ac ionând pe îndelete şi în tain . Dar nu-şi închipuise
nici o clip c se va întreprinde ceva împotriva ei. Dup p rerea sa, îşi ascunse
total b nuielile.
Nu-şi închipuise c se va întâmpla aşa de curând. Proasta, de şapte ori
proast !
Şi se gândi brusc: „Ceaiul, a pus ceva în ceai. Nu ştie c nu l-am b ut.
Acum am ocazia s aflu! Trebuie s m prefac! Oare ce o fi pus în el? Otrav ?
Sau un somnifer? Se aşteapt s adorm – e limpede.”
L s din nou s -i cad pleoapele. Spuse cu o voce care spera s par
toropit în mod firesc.
— Mi-e somn. Îngrozitor de somn. Ce nostim. Nu ştiu dac m-am sim it
vreodat aşa de toropit .
Domnişoara Waynflete cl tin uşor din cap aprobator. Ţridget o urm ri
cu ochii miji i, cum se apropie de ea.
Se gândi:
— Pot s -i in piept! Am muşchi destul de tari, şi ea e o b trân
sl b noag şi pirpirie. Dar trebuie s-o fac s vorbeasc !
Domnişoara Waynflete zâmbea. Nu avea un zâmbet pl cut. Era un
zâmbet viclean şi nu prea omenesc.
Bridget se gândi: „Seam n cu o capr . Doamne ce mai seam n ! ţapra
a fost întotdeauna un simbol al r ului! Acum v d de ce! Am avut dreptate, am
avut dreptate cu ideea mea fantastic ! Iadul nu are atâta ur cât o femeie
dispre uit . Aşa a început, de-aici a pornit.”
 Murmur ceva şi de data asta vocea avea o nuan evident de team .
— Nu ştiu ce e cu mine. Am o senza ie aşa de ciudat – foarte ciudat !
Domnişoara Waynflete se uit iute în jur. Locul era absolut gol. ţhiar
dac ar fi ipat, satul era prea departe ca s se aud . Nu erau c su e sau
bordeie prin apropiere, începu s scotoceasc prin pachetul pe care-l adusese,
pachetul în care ar fi trebuit s fie haine vechi. În aparen asta con inea.
Desf cu hârtia care d du la iveal o rochie de lân moale. Şi totuşi mâinile
acelea înm nuşate scotoceau mereu.
„De ce colinzi pe câmpuri, doamn -nm nuşat . „ „Da – de ce? De ce are
m nuşi? Desigur! Sigur! Totul pl nuit atât de frumos.”
Învelitoarea c zu. Grijulie, domnişoara Waynflete scoase un cu it, extrem
de atent s nu ştearg amprentele care se aflau pe el – l sate de degetele
scurte şi bondoace ale lordului Whitfield cu o zi înainte în salonul de la conac.
Cu itul maur cu lama ascu it . Ţridget sim i c i se face pu in r u.
Trebuie s joace un timp, da, trebuie s-o fac pe femeia, asta s vorbeasc , pe
femeia asta slab , cenuşie, pe care n-a iubit-o nimeni. N-o s fie greu de fapt.
Pentru c o s vrea chiar ea s vorbeasc şi înc atât de urâcios – iar singura
persoan cu care ar fi putut s vorbeasc era cineva ca Ţridget, cineva care
trebuia s tac pe veci dup aceea.
Ţridget spuse cu o voce slab , groas .
— Ce-i sta. Cu it?
Şi atunci domnişoara Waynflete râse. Era un râs oribil, domol şi
armonios ca al unei femei, dar cu totul inuman. Îi r spunse:
— Pentru tine, Bridget. Pentru tine! Te-am urât, o ştii doar, te ur sc de
mult.
— Pentru c trebuia s m m rit cu Gordon Whitfield?
Domnişoara Waynflete aprob din cap.
— Eşti istea ! Eşti foarte istea ! Vezi asta o s fie dovada covârşitoare
împotriva lui. O s te g seasc aici, cu gâtul t iat, şi cu cu itul lui, şi
amprentele lui pe cu it! N-a fost r u felul în care i l-am cerut s -l vad azi-
diminea ! Şi, pe urm , l-am strecurat în sacoş şi l-am învelit în batist , când
erai sus. E aşa uşor! Da, totul a fost atât de uşor. Nici nu mi-am închipuit.
Ţridget spuse cu o voce care era înc groas , sufocat şi joas , ca a unei
persoane puternic drogate.
— Asta fiindc sunte i atât de. Dr cesc de inteligent .
Domnişoara Waynflete râse iar scurt în felul ei cuviincios. Spuse cu o
mândrie oribil .
— Da, întotdeauna am fost inteligent , chiar şi ca fat . Dar nu m l sau
s fac nimic. A trebuit s stau acas , s nu fac nimic. Şi pe urm Gordon. Doar
un fiu de cizmar de rând, dar, de ce s nu recunosc, cu ambi ii! Ştiam c o s
se ridice. M-a p r sit, m-a p r sit pe mine! Totul din cauza afacerii leia
ridicole cu pas rea!
F cu un gest ciudat cu mâinile ca şi cum ar fi r sucit ceva.
Ţridget fu din nou cuprins de senza ia de sfârşeal .
— Gordon Ragg a îndr znit s m p r seasc pe mine – fiica colonelului
Waynflete! Am jurat c o s -i pl tesc! M gândeam la asta noapte de noapte. Şi,
pe urm am s r cit din ce în ce mai mult. A trebuit s vindem casa. Şi el a
cump rat-o! A venit, f când pe st pânul, mi-a oferit mie o slujb în vechea mea
cas . Ah, cât l-am urât atunci! Dar nu i-am ar tat niciodat . Noi, fetele, aşa am
fost înv ate – am primit o educa ie foarte aleas . Întotdeauna am socotit c
educa ia îşi spune aici cuvântul.
T cu o clip . Ţridget o urm ri, abia îndr znind s respire ca s nu
împr ştie şuvoiul vorbelor.
Domnişoara Waynflete continu încet:
— Tot timpul m gândeam. Tot timpul. Mai întâi m-am gândit s -l ucid.
Atunci am început s citesc despre criminalistic , ştii, pe furiş, la bibliotec . Şi
într-adev r, mai târziu mi-am dat seama cât de folositor mi-a fost. De exemplu,
uşa de la camera lui Amy, cum am încuiat-o pe din untru cu penseta dup ce
am schimbat sticlu ele de lâng pat. ţum mai sfor ia fata aia, m dezgusta
aproape!
Se opri.
— Ei, ia stai, unde am r mas?
Darul acela pe care-l cultivase Bridget, şi care-l vr jise pe lordul
Whitfield, darul de ascult tor perfect, îi servea foarte bine acum. Poate c
Honoria Waynflete era un maniac ucigaş, dar mai era şi altceva mai obişnuit în
ea. Era o fiin omeneasc care vroia s vorbeasc despre ea îns şi. Şi Bridget
era preg tit bine s fac fa acestei p r i de omenie.
Spuse cu o voce care o îmbia la vorb , în felul cel mai nimerit:- La
început a i vrut s -l ucide i.
— Da, dar asta nu m satisf cea, era ceva prea obişnuit, trebuia s fie
ceva mai bun decât o crim . Şi, pe urm , mi-a venit ideea. Pur şi simplu mi-a
venit în cap. Trebuia s sufere de pe urma multor crime, f r s aib vreo vin .
Trebuia s fie socotit criminal! El trebuia s fie spânzurat pentru crimele mele.
Sau s se cread c e nebun şi s fie închis pe via . Poate c aşa ar fi mai
bine.
Chicoti din nou. Un chicot scurt şi oribil. Ochii îi sc p rau; pupilele i se
m riser ciudat de mult.
— Dup cum i-am spus, am citit multe c r i despre crim . Mi-am ales
victimele cu grij , la început nu trebuiau s existe b nuieli. Ştii, continu ea cu
o voce care i se în spri, îmi f cea pl cere s ucid. Nesuferita aia de Lydia
Horton m privea de sus. O dat m-a numit „fata b trân ”. M-am bucurat când
Gordon s-a certat cu ea. Doi iepuri dintr-o lovitur , m-am gândit! Ce distrac ie
s stai lâng pat şi s -i strecori arsenic în ceai, şi pe urm s te duci s -i spui
surorii c doamna Horton s-a plâns de gustul amar al fructelor trimise de
lordul Whitfield. P cat c proasta aia n-a mai repetat ce i-am spus! Şi pe urm
ceilal i! ţum auzeam c Gordon avea ceva împotriv cuiva era aşa de simplu s
aranjez un accident! Era atât de prost, de necrezut cât era de prost! L-am f cut
s -şi închipuie c era un om aparte! ţ oricine i se opunea avea de suferit. A
crezut foarte uşor. S rmanul Gordon, ar crede orice. E aşa de credul!
Bridget îşi aduse aminte cum îi spusese lui Luke dispre uitoare:
„Gordon? Ar fi în stare s cread orice!”
 Uşor? Extrem de uşor! S rmanul, afectatul şi credulul Gordon cel
m run el! Dar trebuia s afle mai multe! Şi asta era uşor! O f cuse în chip de
secretar ani de zile. Îi încurajase pe nesim ite pe patroni s vorbeasc despre
ei. Iar femeia asta voia cu orice pre s vorbeasc şi s se laude cu
deştept ciunea ei.
Ţridget murmur :
— Dar cum a i reuşit? Nu în eleg cum a i reuşit.
— A, a fost foarte uşor! N-aveai nevoie decât de organizare. Când Amy a
fost concediat de la conac, am angajat-o imediat. ţred c ideea cu vopseaua
de p l rii a fost foarte inteligent , iar încuiatul uşii pe din untru m-a pus în
siguran . Ţineîn eles eu am fost întotdeauna în siguran pentru c n-am avut
nici un motiv; şi nu b nuieşti pe nimeni de crim , dac nu exist motive. ţu
Carter a fost foarte simplu, se împleticea prin cea ; l-am ajuns la pod şi l-am
împins iute. Ştii c am putere.
Se opri, şi chicotitul scurt şi oribil se auzi din nou.
— Vai, ce m-am distrat! N-am s uit niciodat mutre lui Tommy, când l-
am împins de pe fereastr în ziua aia. Habar n-a avut.
Se aplec asupra lui Ţridget cu încredere.
— Ştii, oamenii sunt foarte proşti. Pân atunci nu-mi d dusem seama.
Bridget spuse slab.
— Atunci., dumneavoastr sunte i neobişnuit de inteligent .
— Da. Da. Poate c ai dreptate.
— Cu doctorul Humbleby a fost mai greu?
— Da, e chiar de mirare cum de mi-a reuşit. S-ar fi putut s dea greş,
sigur. Dar Gordon a spus la toat lumea despre vizita lui la Institutul
Wellerman Kreutz şi m-am gândit c dac o s pot face oamenii s -şi
aminteasc de vizita aceea, mai târziu s-ar stabili anumite leg turi. Iar cu
urechea lui Wonky Pooh a fost într-adev r cam greu, era infectat , supura
mult. Am reuşit s -l în ep pe doctor la mân cu foarfeca, şi pe urm am fost
atât de nec jit şi am insistat s se dezinfecteze şi s -şi pun un bandaj pe
ran . Nu ştia c bandajul fusese infectat mai întâi de la urechea motanului.
Sigur, n-ar fi putut s dea greş, era numai o încercare. Mi-a p rut tare bine
când am v zut c a mers, mai ales c acesta a fost pisica Lavinei.
ţhipul i se întunec .
— Lavinia Pinkerton! Ea a ghicit. Ea îl g sise pe Tommy în ziua aceea. Şi,
pe urm , când Gordon s-a certat cu doctorul Humbleby, m-a surprins
privindu-l pe Humbleby. Nu fusesem prudent . Tocmai m întrebam cum o s
fac. Şi ea ştia. M-am întors s-o surprind şi. M-am dat de gol. Am v zut c ştie.
Bineîn eles, nu putea s dovedeasc nimic. Eram sigur de asta. Totuşi mi-era
team c ar putea s-o cread cineva. Mi-era team c ar putea s-o cread la
Scotland Yard. Eram sigur c în ziua aceea se duce acolo. Am fost în acelaşi
tren şi am urm rit-o. Totul a fost atât de simplu. Era pe un refugiu, traversând
Whitehall-ul. Eram aproape în spatele ei. Nu m-a v zut. Venea o maşin mare
şi am împins-o cu toat puterea. Sunt foarte puternic ! A c zut drept în fa a ei.
I-am spus unei femei de lâng mine c v zusem num rul maşinii şi i-am dat
num rul de la Rolls-ul lui Gordon. Speram s -l repete poli iei. Noroc c maşina
n-a oprit. Presupun c era vreun şofer care se distra cu maşina st pânului. Da,
aici am avut noroc. Întotdeauna am noroc. Scena aia cu Rivers, şi Luke
Fitzwilliam – martor. Tare m-am amuzat când l-am înso it! Ciudat ce greu l-am
f cut s -l b nuiasc pe Gordon. Dar, dup moartea lui Rivers, trebuia s -l
b nuiasc . Trebuia! Ei, şi acum, asta o s încheie toat povestea. Gordon m-a
p r sit! Trebuia s se c s toreasc cu tine. Toat via a am fost dezam git . N-
am avut nimic, absolut nimic.
„Pl pând doamn c runt , Pe care n-a iubit-o nimeni niciodat .”
Se aplec asupra ei, zâmbind cu ochii sc p tori, de nebun.
Cu itul str lucea.
Ţridget s ri cu toat for a care i-o d tinere ea. Se arunc asupra
celeilalte ca o tigroaic , lovind-o în spinare şi apucând-o de mân .
Luat prin surprindere, Honoria Waynflete c zu pe spate înainte de a
ataca furios. Dar apoi, dup o clip de iner ie, începu s lupte. Nu puteai s le
compari ca putere. Ţridget era tân r şi s n toas , cu muşchii înt ri i de
sport. Honoria Waynflete era o fiin fragil , sub iric .
Dar mai exista un factor pe care Bridget nu-l pusese la socoteal .
Honoria Waynflete era nebun . Puterea ei inea de nebunie. Se lupta ca un
diavol şi puterea ei nebuneasc era mai mare decât puterea muşchilor s n toşi
ai lui Ţridget. Se cl tinar când într-o parte când în alta, şi Ţridget încerca s
îndep rteze cu itul de lâng ea, totuşi Honoria Waynflete nu-i d dea drumul.
Şi apoi, pu in câte pu in, puterea femeii nebune începu s domine.
Ţridget începu s strige.
— Luke. Ajutor! Luke!
Dar n-avea nici o speran c ajutorul va sosi. Ea şi Honoria Waynflete
erau singure. Singure într-o lume moart . ţu un efort suprem îi r suci mâna la
spate, şi mai apuc s aud cu itul c zând.
În clipa urm toare mâinile Honoriei Waynflete se încol cir în jurul
gâtului ei într-o strânsoare de maniac, storcându-i via a afar din ea. Mai
scoase un ultim strig t în buşit.
Capitolul 22.
VORBEŞTE DOAMNA HUMBLEBY.
Luke fu pl cut impresionat de inspectorul Ţattle.
Era un om vânjos, chipeş, cu o fa rotund şi mare şi o musta uriaş
şi frumoas . La prima privire, nu i se p rea c eman inteligen , dar dac te
mai uitai o dat , desluşeai o persoan care te punea pe gânduri, c ci ochii
inspectorului Battle erau neobişnuit de sfredelitori.
Luke nu f cu greşeala s -l subestimeze. Mai avusese de-a face cu oameni
de genul lui Battle. Ştia c te puteai încrede în ei şi invariabil ajungeau la
rezultatele aşteptate. Nici nu şi-ar fi dorit un alt om pentru acest caz.
ţând r maser singuri, Luke spuse:
— S-a cam f cut vâlv cu povestea asta, dac te-au trimis aici.
Inspectorul Battle zâmbi:
— S-ar putea s fie o problem serioas , domnule Fitzwilliam. ţând este
amestecat cineva ca lordul Whitfield, nu vrem s facem nici o greşeal .
— Apreciez acest lucru. Eşti singur?
 — A, nu. Am adus un detectiv cu mine. E la cârciuma aceea, „Seven
Stars”, şi are datoria s -l supravegheze pe lord.
— În eleg.
Ţattle întreb :
— Dup p rerea dumitale, domnule Fitzwilliam, nu exist nici un dubiu?
Eşti sigur ca el e omul?
— Dup fapte nu v d vreo alt teorie posibil . Vrei s - i relatez
împrejur rile?
— Mul umesc. Le ştiu de la sir William.
— Ei, care-i p rerea dumitale? ţred c i se pare nelalocul lui ca un om
cu pozi ia lordului Whitfield s fie un criminal?
— Doar câteva lucruri mi se par nelalocul lor, spuse inspectorul Battle.
Nimic nu e imposibil, când e vorba de crim . Eu aşa am sus inut întotdeauna.
Dac mi-a i spune c respectivul criminal este o domnişoar b trân , un
arhiepiscop sau o elev , n-aş spune nu. Aş studia mai întâi cazul.
— Dac ai datele principale de la Sir William, am s - i spun numai ce s-a
petrecut azi-diminea .
Luke expuse pe scurt ideile principale ale scenei cu lordul Whitfield.
Inspectorul Battle ascult cu foarte mult interes, apoi interveni:
— Spunea i c încerca t işul unui cu it. Şi-a ales vreo int , domnule
Fitzwilliam? A amenin at pe cineva?
— Nu pe fa . A încercat lama într-un fel amenin tor, un fel de pl cere
estetic şi care nu mi-a pl cut de loc. ţred c şi domnişoara Waynflete a sim it
acelaşi lucru.
— Dumneaei este doamna despre care spunea i c îl cunoaşte pe lordul
Whitfield din copil rie, şi pe vremuri a fost logodit cu el?
— Într-adev r.
— Cred c pute i s fi i liniştit în privin a tinerei domnişoare, domnule
Fitzwilliam. Am pus pe cineva s-o urm reasc îndeaproape. Dac ne gândim c
şi Jackson îl supravegheaz pe lord, pentru moment nu ne amenin nici un
pericol.
— Îmi iei o piatr de pe inim , spuse Luke.
Inspectorul d du din cap în eleg tor.
— Sunte i într-o situa ie cam nepl cut , domnule Fitzwilliam. V
îngrijoreaz soarta domnişoarei ţonway. P rerea mea este c n-aveam de-a face
cu un caz simplu. Probabil c lordul Whitfield e un om foarte abil. ţred c o s
se dea la fund o bucat de vreme. Doar dac n-a ajuns în ultima faz .
— Ce numeşti dumneata ultima faz ?
— Un fel de vanitate exacerbat datorit c reia criminalul crede c pur şi
simplu nu poate fi descoperit! El e atât de deştept şi to i ceilal i atât de proşti!
Şi atunci sigur c punem mâna pe el.
Luke d du din cap. Se ridic .
— Ei, spuse el, î i urez noroc. Am s te ajut cât am s pot.
— Sigur.
— Nu po i s -mi dai nici o idee?
Battle întoarse în minte întrebarea pe toate fe ele.
 — Nu cred. Înc nu. Acum aş vrea s fixez fiecare lucru la locul lui. Poate
st m de vorb disear , nu?
— Sigur.
— O s ştiu mai bine care-i situa ia.
Luke se sim i pu in mai liniştit. Multora li se întâmpla asta dup o
discu ie cu inspectorul Battle.
Se uit la ceas. S se duc s-o vad pe Ţridget pân la prânz?
Se gândi c mai bine nu. Domnişoara Waynflete s-ar sim i obligat s -l
invite la mas , şi poate i-ar dezechilibra bugetul. Luke ştia din experien a lui cu
m tuşile, c doamnele în vârst se preocupau de tot felul de probleme de
gospod rie. Se întreb dac domnişoara Waynflete era şi ea m tuş ? Probabil.
Ieşi pe uşa hanului. O siluet în negru, foarte gr bit , se opri brusc,
v zându-l pe Luke.
— Domnul Fitzwilliam?
— Doamn Humbleby!
Se apropie de ea şi-şi strânser mâinile. Doamna spuse:
— Am crezut c a i plecat.
— Nu, mi-am schimbat doar locuin a. Acum stau aici.
— Şi Ţridget? Am auzit c a plecat şi ea de la conac.
— Da, a plecat.
Doamna Humbleby suspin .
— Tare m bucur. M bucur c a plecat din Wychwood.
— A, dar n-a plecat de aici. De fapt acum st la domnişoara Waynflete.
Doamna Humbleby se d du un pas înapoi.
Luke observ mirat c figura ei ar ta o nelinişte extraordinar .
— St la Honoria Waynflete? Vai, dar de ce?
— Domnişoara Waynflete a fost foarte dr gu şi a invitat-o câteva zile.
Doamna Humbleby se cutremur pu in. Se apropie de Luke şi-i puse o
mân pe bra .
— Domnule Fitzwilliam, ştiu c n-am dreptul s spun absolut nimic,
nimic. În ultima vreme am avut multe sup r ri şi necazuri, şi poate asta m-a
f cut s -mi închipui anumite lucruri! Poate presim irile astea ale mele sunt
numai o imagina ie bolnav .
Luke spuse cu blânde e:
— Ce presim iri?
— Convingerea asta pe care o am despre. Despre r u!
Se uit la Luke timorat . V zând c el doar plecase capul grav şi nu
p rea s-o întrebe nimic în leg tur cu afirma ia sa, continu :
— Atâta r utate., la asta m-am gândit întotdeauna., r utatea asta din
Wychwood. Şi femeia aia e vârât în miezul lucrurilor. Sunt sigur !
Luke era buim cit.
— Care femeie?
Doamna Humbleby spuse:
— Honoria Waynflete! Sunt sigur c e o femeie foarte rea! A, v d c nu
m crezi! Nimeni n-o credea nici pe Lavinia Pinkerton. Dar amândou sim eam.
ţred c ea ştia mai multe ca mine. Nu uita, domnule Fitzwilliam, dac o femeie
nu-şi g seşte fericirea e în stare de lucruri îngrozitoare.
Luke spuse cu blânde e:
— Da, s-ar putea.
Doamna Humbleby spuse iute:
— Nu m crezi? Ei, de fapt de ce m-ai crede? Dar nu pot s uit ziua în
care John a venit acas cu mâna bandajat de ea, deşi n-o lua în seam şi
spunea c nu-i decât o zgârietur .
Se întoarse.
— La revedere. Te rog s nu ui i ce i-am spus. Nu prea m simt bine în
ultima vreme.
Luke o urm ri cum se îndep rteaz . Se întreba de ce doamna Humbleby
şi Honoria Waynflete fuseser prietene, şi so ia doctorului era geloas ?
Ce spusese? „Nimeni n-o credea nici pe Lavinia Pinkerton”. Deci Lavinia
Pinkerton îi dest inuise doamnei Humbleby câteva din b nuielile ei.
Amintirea scenei din compartimentul de tren îi revenise în minte o dat
cu chipul preocupat al simpaticei b trâne. În ureche îi r sun din nou vocea
grav : „Expresia de pe chipul cuiva”. Şi felul în care propria ei expresie se
schimbase ca şi cum ar fi v zut foarte limpede, cu ochii min ii, o anumit
scen . O clip doar, se gândi el, chipul ei fusese schimbat, buzele ridicate
deasupra din ilor şi o expresie ciudat , de triumf, în privire.
Se gândi brusc: „Dar am mai v zut pe cineva privind aşa. Aceeaşi
expresie. De curând. Când? Azi-diminea ! Sigur! Domnişoara Waynflete, când
o privise pe Bridget în salonul de la conac”.
Şi brusc o alt amintire îl copleşi. Una de demult. Pe propria mea m tuş
Mildred spunând: „Ştii, drag , avea o privire pe jum tate de nebun !” Şi,
pentru o clip , propria ei figur reconfortant şi s n toas purta o expresie
imbecil , stupid .
Lavinia Pinkerton vorbea despre privirea pe care o v zuse pe chipul unui
b rbat? Nu, unei persoane. Oare era posibil ca pentru o secund , imagina ia ei
vie s reproduc privirea pe care o v zuse? Expresia criminalului privindu-şi
urm toarea victim .
Aproape f r s -şi dea seama de ce f cea, Luke gr bi pasul c tre casa
domnişoarei Waynflete.
În minte îi r suna mereu o voce: „Nu un b rbat, n-a pomenit de loc de un
b rbat, tu ai presupus c era un b rbat, fiindc te gândeai la un b rbat, dar ea
n-a spus niciodat . Ah, Doamne, am înnebunit? Nu e cu putin s fie
adev rat. Sigur, e imposibil, n-are sens. Dar trebuie s-o v d pe Ţridget, trebuie
s m conving c n-a p it nimic. Ochii aceia, ochii aceia stranii cu sclipiri de
chihlimbar. Ah, sunt nebun! Probabil c sunt nebun! Whitfield e criminalul! El
trebuie s fie! A spus-o clar”!
Şi totuşi, ca un coşmar, v zu chipul domnişoarei Pinkerton personificând
pentru moment ceva oribil şi nes n tos.
Îi deschise uşa servitoarea cea bondoac . Îi r spunse pu in speriat de
violen a lui.
 — E plecat . Aşa mi-a spus domnişoara Waynflete. M duc s v d dac
domnişoara Waynflete e acas .
Luke o împinse şi intr în salon.
Emily urc sc rile în grab . ţoborî cu respira ia t iat .
— Nici doamna nu-i acas .
Luke o lu de umeri.
— Pe unde au luat-o? Unde s-au dus?
Fata r mase cu gura c scat .
— Probabil c au ieşit prin spate. Le-aş fi v zut, dac ieşeau prin fa ,
pentru c se vede de la buc t rie.
Îl urm , în timp ce Luke alerga spre uşa din gr dini a mic din spate. Un
om tundea gardul viu. Luke se duse la el şi-l întreb , încercând s -şi p streze
vocea cu inflexiuni normale.
Omul spuse rar:
— Dou doamne? Da. ţam de multişor. Luam masa lâng tufişuri. Cred
c nu m-au z rit.
— Pe unde au luat-o?
Se str duia din r sputeri s -şi p streze vocea normal . Totuşi cel lalt
deschise ochii mari în timp ce r spundea rar:
— Peste câmp. Pe acolo. Pe urm nu mai ştiu pe unde au apucat-o.
Luke îi mul umi şi începu s alerge. Sentimentul c trebuie s fac ceva
f r întârziere se aprofundase! Trebuia s le ajung din urm , trebuia! Probabil
c înnebunise de tot. Dup toate probabilit ile ieşiser s fac o plimbare de
pl cere, dar ceva îi cerea s se gr beasc . Mai repede!
Str b tu cele dou câmpuri, şi r mase în cump n la cap tul unei
poteci. Încotro s-o ia?
Şi pe urm auzi un strig t, slab, îndep rtat, dar îl auzi.
— Luke. Ajutor!
Şi din nou:
— Luke!
Se n pusti în p dure şi alerg în direc ia de unde venise strig tul. Acum
se auzeau mai multe sunete, parc o înc ierare, o gâfâial şi un horc it
în buşit.
Ieşi dintre copaci la timp pentru a smulge mâinile unei femei nebune de
pe gâtul victimei, pentru a o strânge, în timp ce ea se zb tea, f când spume,
blestemând, pân când se cutremur convulsiv şi r mase eap n în
strânsoarea lui.
Capitolul 23.
UN NOU ÎNCEPUT
— Dar nu în eleg, spuse lordul Whitfield. Nu în eleg.
Se str duia s -şi p streze demnitatea, dar înd r tul înf iş rii
impresionante se vedea clar o consternare care- i stârnea mila. Abia dac putea
s cread lucrurile extraordinare care îi fuseser relatate.
— Aşa cum stau lucrurile, lord Whitfield! spuse Ţattle cu r bdare. Ca s-o
lu m de la început, în familie exista o doz de nebunie. Avem acum dovezi. Aşa
se întâmpl cu familiile astea vechi. Aş spune chiar c avea o predispozi ie
pentru aşa ceva. Pe lâng asta era şi o doamn ambi ioas , iar doamnei i s-au
dejucat planurile. Mai întâi cariera şi pe urm idila.
Tuşi.
— Dup câte am în eles, dumneavoastr a i p r sit-o?
Lordul Whitfield spuse în epat:
— Nu-mi place termenul „p r sit”.
Inspectorul Battle îşi corect expresia.
— Dumneavoastr a i rupt logodna?
— Ei bine., da.
— Spune-ne de ce, Gordon, spuse Bridget.
Lordul Whitfield se f cu roşu. Spuse:
— Ei bine, dac trebuie. Honoria avea un canar. Îl iubea foarte mult.
Obişnuia s m nânce zah r de pe buzele ei. Într-o zi, a ciupit-o tare. S-a
înfuriat, l-a luat în mân şi i-a sucit gâtul. Dup aceea. Eu. N-am mai avut
aceleaşi sentimente fa de ea. I-am spus c p rerea mea e c amândoi
greşeam.
Ţattle aprob din cap. Spuse:
— Asta a fost începutul! Dup cum i-a povestit domnişoarei Conway,
b trâna şi-a îndreptat toate gândurile şi toat dib cia min ii, pe care f r
îndoial c o avea, spre un singur scop.
Lordul Whitfield spuse neîncrez tor.
— S fiu acuzat de crim ? Nu pot s cred.
Bridget interveni:
— E adev rat, Gordon. Ştii, chiar tu însu i ai fost mirat de felul
extraordinar în care to i cei care te sup rau erau imediat doborâ i.
— Exista un motiv.
— Honoria Waynflete a fost motivul, spuse Ţridget. S - i intre în cap,
Gordon, c nu Providen a l-a împins pe Tommy Pierce de pe fereastr , şi toate
celelalte. A fost mâna Honoriei.
Lordul Whitfield scutur din cap.
— Mi se pare incredibil, spuse el.
Battle interveni.
— Spunea i c a i primit un mesaj telefonic azi-diminea .
— Da, cam pe la ora dou sprezece. Am fost rugat s merg în P durea
Shaw imediat, deoarece tu, Ţridget, aveai s -mi spui ceva. Nu trebuia s vin cu
maşina.
Ţattle aprob din cap.
— Exact. Asta ar fi fost finalul. Domnişoara ţonway ar fi fost g sit cu
gâtul t iat, iar lâng ea, cu itul dumneavoastr cu amprentele dumneavoastr
pe el. Dumneavoastr înşiv a i fi fost z rit prin apropiere, la ora aceea! N-a i fi
avut nici o şans s v dovedi i nevinov ia. Orice juriu din lume v-ar fi
condamnat.
— Pe mine? spuse lordul Whitfield, speriat şi ab tut. Ar fi putut toat
lumea s cread asta despre mine?
Bridget spuse cu blânde e:
— Eu n-am crezut, Gordon. N-am crezut niciodat .
 Lordul Whitfield o privi rece, apoi spuse în epat:
— Având în vedere reputa ia mea şi pozi ia mea în acest inut, b nuiesc
c nimeni n-ar fi dat crezare nici pentru o clip acestei acuza ii monstruoase!
Ieşi din camer cu demnitate şi închise uşa în urma lui.
Luke spuse:
— N-o s cread niciodat c a fost într-adev r în primejdie.
Apoi spuse:
— Hai, Bridget, spune-ne cum ai ajuns s b nuieşti pe femeia asta.
— Mi-ai spus c Gordon e criminalul! Nu-mi venea s cred! Ştii, îl
cunoşteam atât de bine. Am fost secretara lui, doi ani de zile. Îl cunoşteam atât
de bine! Ştiam c e îngâmfat, m runt, interesat de propria persoan , dar mai
ştiam c este un om blajin şi aproape absurd de bun. Îi f cea r u chiar s
ucid o viespe. Povestea aceea cu uciderea canarului domnişoarei Waynflete era
complet greşit . N-ar fi fost în stare s fac aşa ceva. Odat mi-a spus c el o
p r sise pe domnişoara Waynflete. Acum tu ai insistat c lucrurile se petrecur
invers. Ei, s-ar fi putut! Poate mândria sa nu-l l sase s recunoasc c de fapt
ea îl izgonise. Dar povestea cu canarul! Pur şi simplu nu era genul lui!
Gordon n-a tras m car o dat cu puşca, pentru c i se face r u când vede
cum mor viet ile. Aşa c am ştiut c partea aceea din poveste nu era
adev rat . Dar dac nu era, atunci domnişoara Waynflete min ise. Şi de fapt,
dac stai şi te gândeşti, era o minciun nemaipomenit ! Şi brusc mi-am pus
întrebarea dac n-a mai spus şi alte minciuni. Era o femeie foarte mândr –
asta puteai s-o vezi imediat.
Probabil c refuzul acela îi r nise mândria îngrozitor. Probabil c era
foarte sup rat şi nutrea gânduri de r zbunare – împotriva lordului Whitfield
mai ales, dup cum sim eam eu – fiindc mai târziu lordul a f cut avere şi a
avut numai realiz ri. M-am gândit „Da, probabil c i-ar pl cea şi ar face tot
posibilul s pun o crim pe seama lui”. Şi pe urm m-a cuprins un vârtej de
gânduri – dac nu cumva tot ce spune e o minciun , şi, brusc, mi-am dat
seama ce uşor poate o femeie ca asta s prosteasc un b rbat! Şi m-am gândit:
„E ceva fantastic, dar dac ea i-a ucis pe to i şi l-a hr nit pe Gordon cu ideea c
era un fel de pedeaps divin !” Era foarte uşor s -l fac s cread asta. Dup
cum i-am spus odat , Gordon ar fi în stare s cread orice! Şi m-am gândit:
„Oare s-ar fi putut ca ea s fi s vârşit toate crimele?” Şi mi-am dat seama c ar
fi putut! Ar fi putut s îmbrânceasc pe be iv, s împing un b iat de pe
fereastr , iar Amy Gibbs a murit în casa ei. Şi doamna Horton – Honoria
Waynflete obişnuia s stea cu ea, când s-a îmboln vit. ţu doctorul Humbleby a
fost mai greu. Nu ştiam c motanul avusese o ureche bolnav şi c ea infectase
bandajele cu care a legat mâna doctorului. Moartea domnişoarei Pinkerton a
fost şi mai complicat , pentru c nu mi-o puteam închipui pe domnişoara
Waynflete în chip de şofer, conducând un Rolls.
Şi pe urm , brusc, mi-am dat seama c asta a fost cel mai uşor! A
îmbrâncit-o pe la spate – e simplu când e aglomera ie. Maşina n-a oprit şi ea a
prins ocazia şi a spus unei femei c v zuse num rul maşinii, şi i-a dat num rul
de la Rolls-ul lordului Whitfield.
 Sigur, toate astea mi se înv lm şeau în cap foarte confuz. Dar dac
Gordon nu comisese crimele în mod precis, iar eu ştiam, da, ştiam c nu era
adev rat, ei bine, cine era criminalul? Şi r spunsul mi s-a p rut foarte clar,
„Cineva care-l ur şte pe Gordon!” Cine-l ur şte pe Gordon? Honoria Waynflete,
f r discu ie.
Pe urm mi-am amintit c domnişoara Pinkerton spunea c asasinul este
un b rbat. Asta îmi d râma toat frumuse ea mea de teorie, pentru c , dac
domnişoara Pinkerton nu avea dreptate, ea n-ar fi fost ucis . Aşa c te-am pus
s -mi repe i exact cuvintele domnişoarei Pinkerton şi imediat am observat c ,
de fapt, ea nu pronun ase niciodat cuvântul b rbat. Atunci am sim it c m
aflu, f r îndoial , pe urma bun ! M-am decis s accept invita ia domnişoarei
Waynflete de a sta la ea şi mi-am pus în cap s încerc s descop r adev rul.
— F r s -mi spui mie nimic? interveni Luke nervos.
— Dar, dragul meu, tu erai atât de sigur, iar eu nu eram sigur de loc!
Totul era vag şi îndoielnic. Dar nici prin cap nu-mi trecea c sunt în vreo
primejdie. M gândeam c am mult timp la dispozi ie.
Se cutremur .
— Ah, Luke a fost îngrozitor. Ochii ei. Şi râsul acela oribil, politicos,
inuman.
Luke spuse cutremurându-se şi el uşor:
— N-am s uit cum am ajuns acolo în ultima clip .
Se întoarse spre Battle.
— Cum se mai simte acum?
— Şi-a pierdut min ile complet. Ştii, aşa se întâmpl cu indivizii ştia. Nu
pot face fa şocului pe care-l au, când îşi dau seama c sunt mai pu in
inteligen i decât îşi închipuiau.
Luke spuse trist.
— Ei, nu prea am eu stof de poli ist! N-am b nuit-o nici o clip pe
Honoria Waynflete. Tu, Battle, ai fi procedat mai bine.
— Poate da şi poate nu. Î i aduci aminte când i-am spus c totul e
posibil într-o crim . ţred c am amintit şi de o fat b trân .
— Şi de un arhiepiscop şi de o elev ! Oare trebuie s în eleg c -i consideri
pe to i ştia nişte criminali poten iali?
Zâmbetul lui Ţattle se l i în rânjet.
— Vreau s spun c oricine poate fi criminal.
— În afar de Gordon, spuse Ţridget. Luke, hai s mergem s -l c ut m.
Îl g sir pe lordul Whitfield în birou, preocupat de nişte însemn ri pe
care le f cea.
— Gordon, spuse Ţridget cu voce slab şi timid . Acum, c ştii totul, te
rog s ne spui c ne-ai iertat!
Lordul Whitfield o privi binevoitor.
— Sigur, draga mea, sigur. Îmi dau seama de adev r. Am fost un om
preocupat. Te-am neglijat. Adev rul, de altfel, l-a formulat Kipling cu atâta
în elepciune: „Cel care merge cel mai repede, merge singur.” Drumul meu în
via este singuratic.
În l din umeri.
 — Am o mare responsabilitate. Trebuie s-o îndeplinesc singur. Pentru
mine nu poate s existe tov r şie şi nici o uşurare a poverii, trebuie s trec prin
via singur, pân cad la marginea drumului.
Bridget spuse:
— Gordon drag ! Eşti într-adev r tare dulce!
Lordul Whitfield se încrunt .
— Dar nu e vorba c sunt sau nu dulce. Hai s l s m la o parte fleacurile
astea. Sunt un om ocupat.
— Ştiu c eşti.
— Sunt pe punctul de a face nişte aranjamente în vederea public rii unei
serii de articole: „Crime comise de femei de-a lungul veacurilor”.
Bridget îl privi cu admira ie.
— Gordon, cred c este o idee minunat !
Lordul Whitfield îşi umfl pieptul.
— Aşa c acum l sa i-m . Nu vreau s fiu deranjat. Am o mul ime de
treab de f cut.
Luke şi Bridget ieşir din camer în vârful picioarelor.
— Şi totuşi este într-adev r dulce, spuse Ţridget.
— Ascult , Ţridget, am impresia c într-adev r ai inut la omul sta!
— Ştii, Luke, cred c ai dreptate.
Luke se uit pe fereastr .
— O s fiu fericit, când o s plec din Wychwood. Nu-mi place locul sta.
E prea mult r utate aici, cum ar spune doamna Humbleby. Nu-mi place felul
în care ţoasta Ashe st aplecat deasupra satului.
— Apropo de Coasta Ashe, ce-a fost cu Ellsworthy?
Luke râse pu in stânjenit.
— Cu sângele de pe mâini?
— Da.
— Se pare c au sacrificat un cocoş alb!
— Ce dezgust tor!
— Cred c domnului Ellsworthy o s i se întâmple ceva nu prea pl cut.
Ţattle îi preg teşte o mic surpriz .
Bridget spuse:
— Şi bietul maior Horton, care n-a încercat niciodat s -şi ucid so ia şi
domnul Abbot, care presupun c avea o scrisoare compromi toare de la vreo
doamn , şi doctorul Thomas, un doctor tân r, pl cut şi modest.
— Un m gar cu fumuri!
— Asta o spui fiindc eşti gelos c se c s toreşte cu Rose Humbleby.
— E prea bun pentru el.
— Întotdeauna am sim it c o placi pe fata asta mai mult decât pe mine.
— Iubito, nu eşti cam absurd ?
— Nu, nu cred.
Ţridget t cu o clip , apoi spuse:
— Luke, acum m mai placi?
Luke f cu o mişcare spre Bridget, dar ea îl respinse.
— Am spus dac m mai placi, nu dac m iubeşti, Luke.
 — Aha! în eleg! Da, te plac. Te plac, Bridget, şi te şi iubesc.
— Şi eu te plac, Luke.
Îşi zâmbir , pu in timid, ca doi copii care s-au împrietenit la o petrecere.
Bridget spuse:
— A pl cea e mai important decât a iubi. Dureaz . Aş vrea, Luke, s
dureze ceea ce-i între noi. Nu vreau s ne iubim doar, s ne c s torim, s ne
plictisim unul de altul şi pe urm s vrem s ne c s torim cu altcineva.
— Ah, iubita mea, ştiu. Ai nevoie de lucruri reale. Şi eu la fel. Ceea ce e
între noi va dura pentru totdeauna pentru c se bazeaz pe realitate.
— E adev rat, Luke?
— E adev rat, iubito. ţred c de aceea mi-era fric s te iubesc.
— Şi mie mi-era fric s te iubesc.
— Şi acum î i mai este?
— Nu!
Luke spuse:
— Am fost mult timp la un pas de Moarte. Acum s-a sfârşit! De acum,
vom începe s Tr im.

SFÂRŞIT

* Sortit mor ii, pe punctul de a muri; dezechilibrat (adesea nutrind o

încredere exagerat în sine etc.)