Probleme Rezolvate Dozimetrie

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/316406230
177 Solved Exercise on Dosimetry and Radioprotection
Book · January 2005
CITATIONS READS
0 2,343
6 authors, including:
S. Bercea Octavian G Duliu

Horia Hulubei National Institute for R&D in Physics and Nuclear Engineering University of Bucharest
43 PUBLICATIONS 196 CITATIONS 195 PUBLICATIONS 975 CITATIONS
SEE PROFILE SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Nuclear and related analytical techniques used to study sediments from the Romanian Plane salt lakes View project
"Extreme Light Intensities" View project
All content following this page was uploaded by Octavian G Duliu on 28 April 2017.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Tatiana Angelescu
Sorin Bercea
Octavian G. Duliu
Livia Haranguş
Mircea Oncescu
Mădălina Pop
Probleme
rezolvate de
dozimetrie şi
radioprotecţie
Editura
Universităţii din
Bucureşti
Bucureşti
2005
Tatiana Angelescu
Sorin Bercea
Octavian G. Duliu
Livia Haranguş
Mircea Oncescu
Mădălina Pop
Probleme
rezolvate de
dozimetrie şi
radioprotecţie
2
3
Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Fizică

Fundaţia "Horia Hulubei"
Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară -
Horia Hulubei
Tatiana Angelescu
Sorin Bercea
Octavian G. Duliu
Livia Haranguş
Mircea Oncescu
Mădălina Pop
Probleme
rezolvate de
dozimetrie şi
radioprotecţie
Ediţia a IIa revăzută şi adnotată
EDITOR: OCTAVIAN G. DULIU
Editura
Universităţii din Bucureşti
4
© Editura Universităţii din Bucureşti

Şos. Panduri 90-92, Bucureşti 050663, Tel./Fax: 021 410 2384
e-mail: editura@unibuc.ro
www.editura.unibuc.ro
Elaborarea acestei cărţi a fost făcută în colaborare cu Fundaţia Horia Hulubei.

Sediul Fundaţiei: Institutul de Fizică Atomică, Măgurele
Blocul Turn, etaj 6, C.P. MG-16, 077125 Bucureşti
Tehnoredactare computerizată: Octavian G. Duliu, Livia Haranguş, Mădălina Pop

Coperta: Adrian Socolov
5
^ ^
CUVANT INAINTE
Culegerea aceasta reprezintă rezultatul a mai Medicală iar numele lor se regăsesc printre autorii
bine de două decenii de activitate didactică Culegerii.
desfăşurată în cadrul Catedrei de Fizică Atomică Cum orice realizare de azi reprezintă lucrul care
şi Nucleară a Facultăţii de Fizică din Bucureşti. va fi depăşit mâine, autorii speră ca această
Deşi intrate într-un aparent con de umbră după Culegere să fie doar un modest început în lungul
nefericitul accident de la Cernobâl, Dozimetria şi proces al modernizării învăţământului superior de
Radioprotecţia şi-au găsit un nou câmp fertil de fizică din România.
aplicaţie în Fizica Medicală.
Metodele de investigaţie neinvazive ca

Tomografia Computerizată cu raze X şi
Tomografia RMN au impulsionat dezvoltarea unor
proceduri sofisticate de tratament al afecţiunilor
maligne, printre puţinele maladii la care Profesor Octavian G. Duliu
tratamentul prin iradiere cu raze X sau gama şi-a
păstrat un rol important în triada chirurgie-
chimioterapie-radioterapie.
Culegerea de probleme de Dozimetrie si
Înfiinţarea în cadrul Facultăţii de Fizică a unei Radioprotecţie este rezultatul activităţii didactice şi
secţii de Fizică Medicală a reprezentat o ştiinţifice a autorilor pe o perioadă lungă de timp.
revigorare a interesului studenţilor cât şi al Probleme de seminar împletesc materialul predat
profesorilor către aceste două discipline. la cursurile de la secţiile de specializare de Fizică
Nucleară Aplicată, Interacţii Nucleare si Particule
O facultate de prestigiu trebuie să pregătească Elementare, Fizică Medicală si la cursurile
specialişti care din prima lor zi de activitate să postuniversitare de Utilizarea Izotopilor
demonstreze că prezenţa lor este indispensabilă şi Radioactivi, cu probleme de cercetare.
că investiţia care s-a făcut în pregătirea lor este pe
deplin justificată. Soluţiile problemelor sunt in mare măsură
contribuţia generaţiilor de studenţi care le-au
Vremurile în care absolvenţii Universităţilor erau rezolvat in seminarii, la probele de control sau în
buni pentru orice, inclusiv pentru activităţi pentru lucrările de diplomă.
care nu aveau nici un fel de pregătire sau
aptitudini ar trebui să fie de mult revolute. Studenţii au fost întotdeauna un stimulent în
munca noastră şi cei care au contribuit la
“Teoria sine praxa sicut rota sine axa” este elaborarea problemelor si rezolvarea lor sunt
necesar să fie scris pe frontispiciul oricărui foarte mulţi si nu i-am putut include in lista de
amfiteatru sau laborator. Noţiunile nude, însuşite autori.
fără a putea fi cândva aplicate sunt un handicap
greu de depăşit pentru oricine iese de pe băncile Pe acesta cale ţinem să le recunoaştem
unei facultăţi. contribuţia si să le mulţumim.
Aceste consideraţiuni, mai actuale ca niciodată, i-
au ghidat pe autorii Culegerii. Cele 144 de
probleme rezolvate au fost elaborate, selecţionate
şi chiar “experimentate” cu concursul multor
generaţii de studenţi. Chiar şi forma actuală a
Culegerii reprezintă un experiment reuşit căci atât Prof. Dr.Tatiana Angelescu
rezolvare cât şi redactarea multora dintre aceste
problemelor a fost încredinţată cu succes unor
studenţii din anii terminali ai secţiei de Fizică
76
PREFATAĂ LA EDITIA A IIA

' '
Epuizarea primei ediţii ca şi observaţiile şi sugestiile primite din partea

tuturor celor ce au folosit această Culegere ne-au determinat nu numai să
îndreptăm micile erori strecurate pe parcursul redactării ci să introducem un
capitol nou dedicat detectării radiaţiei nucleare, capitol prin intermediul
căruia este realizată o apropiere şi mai mare de realitatea practică.
În felul acesta, radiaţiile nucleare nu numai că sunt descrisă din punct de

vedere al modului de interacţie şi al transferului de energie către corpurile
iradiate dar şi din punct de vedere al detectării, căci orice teorie este extrem
de interesantă până în momentul verificării ei în practică. Ori dozimetria nu
poate fi concepută fără existenţa unei tehnici şi a unei aparaturi de detecţie
cât mai exacte şi mai versatile.
Credincioşi crezului nostru, considerăm şi această a doua ediţie este de

asemenea perfectibilă exprimându-ne în acelaşi timp speranţa că
observaţiile critice din partea cititorilor ne vor fi, ca şi până acum, de un real
folos în elaborarea unor materiale cât mai utile procesului de formare a unor
reali specialişti în acest domeniu.
Autorii
87
Cuprins
Capitolul 1
Radiaţia nucleară: breviar 9

Radiaţia nucleară: probleme 25
Capitolul 2
Dozimetrie şi radioprotecţie: breviar 53

Dozimetrie şi radioprotecţie: probleme 63
Capitolul 3
Detectori de radiaţii: breviar 96

Detectori de radiaţii: probleme 116
Anexa 1
Mărimi şi unităţi dozimetrice 132

9
8
CONSTANTE FIZICE FUNDAMENTALE
Constanta Simbolul Valoarea numerică

Constanta lui Boltzman k 1,381 10-23 J/K
Constanta gravitaţională
GN 6,672 10-11 N m2/kg
universală
Constanta lui Planck h 6,626 10-34 Js
Constanta universală a 3
R 8,314 10 J/(kmol K)
gazelor ideale
Masa electronului me 9,109 10-31 kg
Masa neutronului mn 1,675 10-27 kg
Masa protonului mp 1,672 10-27 kg
Numărul lui Avogadro NA 6,023 10 26 kmol-1
Permeabilitatea vidului µ0 4 10-7 T m/A
Permitivitatea vidului ε0 8,854 10-12 F/m

-19
Sarcina electronului e 1,602 10 C
Magnetonul Bohr µ 9,273 10-24 m/s
Magnetonul nuclear µN 5,051 10-27 m/s
8
Viteza luminii în vid c 2,998 10 m/s
1 i
BREVIAR
i
T
RADIATIa nucleara:
-
Radioactivitatea N = N 0 e − λt (1b.2)
Ecuaţiile (1b.1) şi (1b.2) reprezintă expresiile

Radioactivitatea constă în emisia spontană de diferenţială şi respectiv integrală a legii de
către anumite nuclee, numite nuclee radioactive, a dezintegrare, descriind modul în care evoluează în
unei radiaţii corpusculare sau electromagnetice ca timp o populaţie omogenă de nuclee radioactive .
urmare a unui proces ce se desfăşoară la nivelul Cinetica dezintegrării radioactive a unui
nucleului, proces numit dezintegrare radioactivă. In radionuclid este caracterizată şi de timpul de
urma unei dezintegrări radioactive, nucleonii dintr-
înjumătăţire T, definit ca intervalul de timp în care
un nucleu se redistribuie emiţând o radiaţie
numărul iniţial de nuclee se reduce la jumătate.
corpusculară. Aceasta poate fi alcătuită din
Între constanta de dezintegrare λ şi timpul de
electroni, pozitroni, nuclee de heliu, nuclee uşoare
înjumătăţire T există relaţia:
sau fragmente de fisiune. La majoritatea nucleelor
radioactive, emisia radiaţiei corpusculare este ln 2
urmată de emisia unei radiaţii gama de dezexcitare. T = (1b.3)
λ
Din punct de vedere energetic, toate procesele
de dezintegrare radioactivă sunt exoenergetice, In cazul existenţei mai multor moduri de
energia implicată în aceste proces distribuindu-se dezintegrare pe aceeaşi stare nucleară finală:
între toţi produşii de dezintegrare. n
1 1
Dezintegrarea radioactivă fiind un proces = ∑
T i =1 T i
(1b.4)
aleator, probabilitatea ca un nucleu să se
dezintegreze în unitatea de timp reprezintă
O cantitate macroscopică dintr-o anumită specie
constanta de dezintegrare sau constanta
de nuclee radioactive reprezintă o sursă
radioactivă λ şi dacă se referă la acelaşi tip de
radioactivă.
dezintegrare, are aceeaşi valoare pentru toate
nucleele aparţinând aceluiaşi radionuclid. In SI, Produsul dintre constanta de dezintegrare λ şi
constanta de dezintegrare se exprimă în s .
-1 numărul N de nuclee radioactive reprezintă
Pentru un anumit mod de dezintegrare, numărul activitatea sursei Λ. Conform definiţiei, activitatea
de nuclee ce se dezintegrează în unitatea de timp unei surse reprezintă numărul de dezintegrări ce au
este proporţional cu numărul de nuclee radioactive loc în sursa considerată în unitatea de timp.
existent la acel moment, în concordanţă cu relaţia: În SI, unitatea de măsură pentru activitatea unei
surse este Bequerel-ul (Bq); un Bequerel
dN reprezentând o dezintegrare pe secundă.
= −λ N (1b.1)
dt Din definiţie şi relaţia (1b.2) rezultă că activitatea
Integrând ecuaţia (1b.1), cu condiţia ca în starea Λ variază în timp după legea:
iniţială numărul de nuclee existente să fie N0, rezultă:
10 Tatiana Angelescu, Sorin Bercea, Octavian G. Duliu, Livia Haranguş, Mircea Oncescu, Mădălina Pop
Λ = Λ 0 e − λt (1b.5)
celorlalţi termeni, după un anumit interval de timp
de la momentul iniţial activităţile tuturor
unde: Λ0 este activitatea sursei la momentul radionuclizilor din serie devin egale.
considerat iniţial. Această stare se numeşte echilibru secular iar
În marea majoritate a cazurilor, dezintegrările între numerele de nuclee există relaţia:
radioactive au loc în lanţ, speciile radioactive λ1N1 = λ2N 2 = ...λn N n ≡ N 0e − λ1t
tranformându-se unele în altele printr-o întreagă (1b.9)
succesiune de dezintegrări radioactive până când
se ajunge la un izotop stabil. O asemenea
succesiune de specii radioactive formează o serie
radioactivă. Primul radionuclid din serie reprezintă
Câmpul de radiaţii
capul seriei iar nuclidul stabil cu care se termină
seria reprezintă capătul seriei radioactive. Radiaţia nucleară constă din particule încărcate
Diferitele specii radioactive sau izotopi radioactivi cu sarcină electrică şi din particule fără sarcină
ce intră în alcătuirea unei serii radioactive inclusiv electrică emise în procesele de dezintegrare sau în
izotopul stabil ce reprezintă capătul seriei se reacţiile nucleare. Prezenţa lor într-o anumită
numesc termenii seriei şi reprezintă nuclee regiune din spaţiu determină existenţa în acel loc a
genetic legate. Numărul acestora este extrem de unui câmp de radiaţii. In cel mai general sens,
variabil, fiind cuprins între numărul minim posibil de acesta este alcătuit atât din radiaţii nucleare a căror
90
3 în cazul seriei radioactive Sr şi 18 în cazul seriei sursă se află în zona considerată cât şi din radiaţii a
238
radioactive naturale U. căror sursă se află în exteriorul zonei.
Pentru o serie radioactivă compusă din n + 1 La scară microscopică, câmpul de radiaţii are o
termeni, dintre care primii n termeni sunt comportare statistică. Pentru a putea caracteriza
radioactivi, având constantele de dezintegrare λ1, local câmpul de radiaţii, cel mai adecvat model
λ2, …λn, conform schemei: presupune folosirea unor funcţii continue, definite
pe tot câmpul. Din acest motiv, mărimile ce
λ1 λ2 ...λn ... caracterizează acest câmp sunt mărimi medii.
X1 ⎯⎯→ X 2 ⎯⎯→ ........X n ⎯⎯ ⎯→Y (1b.6)
Pentru definirea lor atât intervalele de timp cât şi
variaţia în timp a numărului de nuclee din fiecare cele spaţiale prin intermediul cărora mărimile
specie de radioizotopi este descrisă de un sistem de caracteristice câmpului sunt definite trebuie să
ecuaţii de forma: satisfacă simultan condiţiile:
dN1 I. să fie suficient de mari pentru ca fluctuaţiile
= −λ1N1 statistice să poată fi neglijate
dt
dN 2 II. să fie suficient de mici pentru ca valorile
= λ1N1 − λ2 N 2 medii ale acestor mărimi să poată
dt (1b.7)
caracteriza local câmpul.
........................
Un câmp de radiaţii poate fi omogen şi izotrop
dNn sau poate fi neomogen şi neizotrop, poate fi
= λn −1Nn −1 − λn N n
dt constant sau variabil în timp, poate fi compus din
radiaţii primar sau secundar ionizante, etc.
Integrând sistemul de ecuaţii (1b.7) in condiţiile
iniţiale: N10 = N0 iar N 20 = N30 = .....N n0 = 0 , se Această diversitate de stări este foarte bine
caracterizată printr-un sistem de parametri ataşaţi
obţin soluţiile: câmpului şi care reprezintă caracteristicile
câmpului de radiaţii.
N1(t ) = N 0e −λ1t
Aceste mărimi fizice trebuie să poată descrie
N 2 (t ) =
λ1
λ2 − λ2
(
N 0e −λ1t e −λ2t − e − λ1t ) complet distribuţia spaţială a radiaţiei, energia
acesteia, direcţiile după care radiaţiile se propagă,
...................................... variaţia în timp a acestor mărimi, etc.
⎡ λ1 λ2 .....λn −1 Pentru a realiza acest lucru şi în acelaşi timp
N n (t ) = N0 ⎢
−λ t
e + (1b.8) pentru a îndeplini condiţiile locale, toate
(
⎣ 2λ − λ1 )(λ 3 − λ 1 )...(λ n − λ1 ) caracteristicile câmpului de radiaţii sunt definite în
λ1 λ2 .....λn −1 −λ t interiorul unei sfere, numită sfera elementară.
+ e
(λ1 − λ2 )(λ3 − λ2 )...(λn − λ2 ) Mărimea razei sferei elementare este astfel aleasă
încât să volumul câmpului de radiaţii din interiorul ei
....................................... să satisfacă condiţiile locale (figura 1b.1).
λ1 λ2 .....λn −1 −λ t ⎤ Prin intermediul acestor elemente se pot defini
+ e ⎥
(λ1 − λn )(λ2 − λn )...(λn −1 − λn ) ⎦ două clase de caracteristici ale câmpului de radiaţii:
caracteristici scalare şi caracteristici vectoriale.
Dacă timpul de înjumătăţite al radionuclidului
cap de serie este mult mai mare decât cel al
177 probleme rezolvate de dozimetrie şi radioprotecţie 11
CARACTERISTICILE SCALARE ALE CÂMPULUI DE

RADIAŢII.
Caracteristicile scalare se referă la numărul de

particule ca şi la cantitatea de energie, indiferent de
direcţia de deplasare a acestora. Cele mai des
utilizate caracteristici ale câmpului de radiaţii sunt:
Fluxul de particule
dN
N& = (1b.10)
dt
reprezintă numărul total de particule care traversează
secţiunea ecuatorială în unitatea de timp, pe direcţia
normalei la această secţiune, sumat după toate
r
orientările posibile ale vectorului Ω .
-1
In SI fluxul se exprimă în s . r
Figura 1b.1 Definirea sferei elementare în jurul punctului P (r ) , într-
Fluenţa de particule r
un sistem de coordonate carteziene. Ω este vectorul normal al
dN secţiunii ecuatoriale A.
Φ= (1b.11)
dA
reprezintă numărul total de particule care
traversează secţiunea ecuatorială raportat la direcţia normalei la această secţiune, sumată după
r
suprafaţa dA, pe direcţia normalei la această toate orientările posibile ale vectorului Ω .
secţiune, sumat după toate orientările posibile ale -1
r In SI fluxul de energie se exprimă în J s .
vectorului Ω .
-1 Fluenţa de energie
In SI fluenţa se exprimă în m .
Debitul fluenţei de particule dR
Ψ = (1b.15)
dA
d 2N
ϕ= (1b.12) reprezintă energia particulelor care traversează
dAdt secţiunea ecuatorială raportat la unitatea de
reprezintă numărul total de particule care suprafaţă dA, pe direcţia normalei la această
traversează secţiunea ecuatorială în unitatea de secţiune, sumată
r
după toate orientările posibile ale
timp unitatea de suprafaţă, pe direcţia normalei la vectorului Ω .
această secţiune, sumat r
după toate orientările -1
In SI fluenţa de energie se exprimă în J m .
posibile ale vectorului Ω . Debitul fluenţei de energie
In SI debitul fluenţei de particule se exprimă
-2 -1
în m s . d 2R
ψ= (1b.16)
Spectrul energetic dAdt
d 3N reprezintă energia particulelor care traversează

f (E ) = (1b.13) secţiunea ecuatorială în unitatea de suprafaţă, pe
dA dt dE direcţia normalei la această secţiune, sumată după
r
reprezintă numărul total de particule cu energia toate orientările posibile ale vectorului Ω .
cuprinsă în intervalul E ,E + dE care traversează In SI debitul fluenţei de energie se exprimă în J
-1 -1
m s .
secţiunea ecuatorială în unitatea de timp unitatea
de suprafaţă, pe direcţia normalei la această
secţiune, sumată după toate orientările posibile CARACTERISTICILE VECTORIALE ALE CÂMPULUI DE
r RADIAŢII
ale vectorului Ω .
-1 -1 -1
In SI spectrul energetic se exprimă în J m s . Caracteristicile vectoriale se referă la numărul
Fluxul de energie de particule ca şi la energia pe care acestea o
transportă, cu referire expresă la o anumită direcţie.
dR
R& = (1b.14) Cele mai des utilizate caracteristici ale câmpului de
dt radiaţii sunt:
reprezintă energia particulelor care traversează Curentul integrat de particule
secţiunea ecuatorială în unitatea de timp, pe r dN r
J = Ω (1b.17)
dt
reprezintă numărul total de particule care PLE PRIN IONIZARE A PARTICULELOR ÎNCĂRCATE
traversează secţiunea ecuatorială
r
în unitatea de GRELE
timp, pe direcţia normalei Ω la această secţiune.
In SI curentul integrat de particule este exprimat Particulele încărcate excită şi ionizează atomii
-1
în s . mediului. PLE prin ionizare pe unitatea de parcurs
pentru particulele încărcate cu masa mult mai mare
Densitatea curentului de particule decât cea a electronului este dată de relaţia Bethe-
r dN r Bloch:
j = Ω (1b.18)
dAdt dE
2
ρ med Z med ⎛ Z inc ⎞
− =D ⎜ ⎟ ×
reprezintă numărul total de particule care dx ion Amed ⎜⎝ β ⎟⎠
traversează secţiunea ecuatorială pe unitatea de
⎡ ⎛ 2
2
⎞
suprafaţă în unitatea de timp, pe direcţia normalei ⎜ 2m γ β c⎟
r × ⎢ln⎜ e
⎟⎟ − (1b.20)
Ω la această secţiune. ⎢ ⎜ I
⎣⎢ ⎝ ⎠
In SI densitatea curentului de particule se
-2 -1
δ C ⎤
⎥(1 + υ )
exprimă în m s . −β2 − −
Fluenţa vectorială de energie 2 Zmed ⎦
r dR r
G = Ω (1b.19) 4πN A⋅e 4
dA unde: D = şi are valoarea numerică de
me c 2
reprezintă energia particulelor ce traversează 0,307 MeV cm2g-1; me este masa de repaus a
secţiunea ecuatorială
r
în unitatea de timp, pe electronului, e este sarcina electronului; c este
direcţia normalei Ω la această secţiune. viteza luminii în vid; NA este numărul lui Avogadro;
In SI fluenţa vectorială de energie este ρ med , Z med şi Amed sunt densitatea, numărul
-2
exprimată în J m . atomic şi respectiv numărul de masă ai atomilor
mediului; I este energia medie de ionizare a
0,9
acestora ( I ≅ 15 Z med eV); Zinc este sarcina
Interacţia particulelor particulei incidente; β şi γ sunt viteza şi factorul
încărcate cu substanţa 1
Lorentz ai particulei incidente; funcţia δ reprezintă
efectul de densitate, efect care devine neneglijabil
la energii ultrarelativiste în medii dense şi care se
Particulele încărcate suferă la trecerea prin poate aproxima prin 2ln γ + k ; constanta k depinde
substanţă interacţiuni coulombiene cu electronii şi
de densitatea mediului şi compoziţia sa chimică;
nucleele atomilor mediului şi interacţiuni nucleare
funcţia C reprezintă o corecţie legată de nivelul
cu nucleele atomilor mediului. În urma acestor
care se ionizează şi este importantă numai atât
interacţii, particulele încărcate cedează treptat
timp cât particulele au vitezele apropiate de vitezele
energie până când energia lor devine comparabilă
electronilor legaţi în atomi; υ este de ordinul 1%
cu energia de agitaţie termică a atomilor mediului.
pentru particule relativiste cu sarcina unitate dar
Mărimea fizică care descrie în mod adecvat Z
acest proces este Pierderea Liniară de Energie devine important atunci când inc ≅ 137 .
β
dE
(PLE) notată cu: . Deoarece cu excepţia hidrogenului, raportul
dx Z med
Prin definiţie, PLE reprezintă cantitatea medie ≅ 0,4 ÷ 0,5 este practic constant pentru toate
Amed
de energie dE pe care o particulă încărcată o
elementele tabelului periodic, împărţind relaţia
cedează pe unitatea de parcurs dx .
(1b.20) la densitatea mediului ρ med se obţine o
Cedarea de energie poate fi făcută atât prin
ionizări şi excitări cât şi prin emisia unei radiaţii mărime practic independentă de densitatea
2
electromagnetice numită radiaţie de frânare sau mediului şi anume Pierderea Masică de Energie
brehmsstrahlung. dE
(PME) notată cu: .
Particulele încărcate numite şi radiaţie nucleară ρ dx
corpusculară se împart în particule uşoare
(electroni, pozitroni) şi particule grele (protoni, 1
particule alfa, fragmente de fisiune, ioni grei). În multe situaţii viteza v a unei particulei este exprimată prin
Diferenţa de masă dintre aceste tipuri de particule raportul β dintre viteză sa şi viteza luminii în vid c β = v ; factorul
c
se manifestă în special în definirea domeniului de
( )
1
energii ale acestora pentru care unul din cele două Lorentz este legat de raportul β prin relaţia: γ = 1 − β 2
−
2 .
mecanisme mai sus enunţate este dominant.
2Valorile numerice ale pierderii liniare de energie ca şi ale parcursului
maxim pentru electroni, protoni şi particule alfa, având energiile
Pierderea de energie masicã (MeV cm /g) Pb Be

2
2.0
100
Al
Be Pb
Al Al 1.5
R (1000 x g/cm )
2
Be
Φ(∆)
Pb Γ
1.0
10
0.5
0.0
100 150 200 250
1
10 100 1000 10000 ∆ (keV)
E (MeV)
Figura 1b.3 Curba de fluctuaţie a pierderii de energie pentru un

proton cu energia E0 = 50 MeV în beriliu
Figura 1b.2 Dependenţa de energie a pierderii de energie masică şi
a parcursului masic maxim al protonilor în beriliu, aluminiu şi plumb
maximă într-o ciocnire individuală cu un electron şi

În cazul în care particula străbate un mediu se calculează după relaţia:
compus din mai multe specii de atomi, se poate
calcula PLE prin ionizare după relaţia: 2me c 2 β 2γ 2
ξ= 2
(1b.23)
me ⎛ m ⎞
dE dE 1 + 2γ + ⎜⎜ e ⎟⎟
dx ion
= ∑ dx ion i
(1b.21) M inc ⎝ M inc ⎠
i
unde: Minc este masa particulei incidente.
dE În figura 1b.3 este reprodusă o curbă de
unde: se consideră pentru fiecare
dx ion i fluctuaţii de tipul (1b.22) calculată pentru un proton
constituent chimic utilizând în relaţia (1b.20) cu energia E0 = 50 MeV în beriliu de grosime
3 -2 -2
masică x = 1,3 10 g cm ( ξ =112 keV, ∆0 =132
densitatea sa parţială medie ρmed ,i definită ca fiind
keV). Lărgimea la semiînălţime are valoarea de 40
produsul dintre ci concentraţia masică a keV şi este proporţională cu grosimea stratului
componentei i şi densitatea acesteia conform străbătut. În cazul straturilor groase de substanţă,
relaţiei: ρ med ,i = c i ρ i . distribuţia pierderilor de energie prin ionizare devine
o distribuţie gaussiană, lărgimea la semiînălţime
σ E fiind dată de relaţia :
FLUCTUAŢII ÎN PIERDEREA DE ENERGIE PRIN IONIZARE
σ E2 = P x (1b.24)
Relaţia (1b.1) descrie PLE medie prin ionizare în
interacţiunile care au loc cu atomii într-un strat de 2
e 4 n Z med ; x este grosimea masică
unde: P = 4π Z inc
grosime dx. Pierderile reale de energie fluctuează
în jurul acestei valori. Pentru straturi subţiri de a absorbantului; n este concentraţia atomică a
substanţă străbătute de particule, curba de atomilor mediului absorbant având expresia:
distribuţie a pierderilor de energie ∆ este o ρ
n= N A ; ρ este densitatea mediului; N A este
distribuţie de tip Landau : Amed
numărul lui Avogadro
⎛ ∆ − ∆0 ⎞ ⎛ ∆ − ∆0 ⎞
f (∆ , x ) = Φ ⎜⎜ ⎟⎟d ⎜⎜ ⎟⎟ (1b.22)
⎝ ξ ⎠ ⎝ ξ ⎠ ELECTRONII δ
unde: ∆0 este pierderea medie de energie pe
unitatea de parcurs înmulţită cu grosimea masică Particulele încărcate pot transfera electronilor
xm a stratului străbătut; ξ este pierderea de energie ciocniţi o energie cinetică mult mai mare decât
energia de ionizare a atomilor mediului. Se
formează astfel electroni rapizi, numiţi electroni δ,
care ionizează la rândul lor atomii mediului.
cuprinse între 10 keV şi 1 GeV, pentru un mare număr de materiale Numărul mediu de electroni cu energia cinetică Ee,
diferite sunt accesibile la site-urile Institutului Naţional pentru
Standarde şi Technologie din Washington (SUA):
http://physics.nist.gov/PhysRefData/Estar/
http://physics.nist.gov/PhysRefData/Pstar/ 3
Grosimea masică sau masa superficială reprezintă produsul dintre
-2
http://physics.nist.gov/PhysRefData/Astar/ grosime şi densitate, fiind exprimată în SI în kg m .
produşi de o particulă încărcată pe unitatea de Relaţiile de scalare (1b.27) şi (1b.28) sunt

parcurs este dat de relaţia : corecte în limita a 10-15%.
2 Pentru parcursul liniar maxim (exprimat în cm)
d 2N 1 ⎛Z ⎞ ⎛ Zinc ⎞ al particulelor alfa cu energia Eα (exprimată în
= D ⎜⎜ med ⎟⎟ ⎜⎜ ⎟⎟ ×
dEe dx 2 ⎝ Amed ⎠⎝ β ⎠ (1b.25) MeV) în aer în condiţii normale de temperatură şi
1 presiune se foloseşte relaţia semiempirică:
× ρ med 2
Ee Rα ,aer = 0,31 E α1,5 (1b.30a)
unde: energia de ionizare I satisface condiţia:
care devine:
I << E e ≤ Ee max iar: Ee max = ξ ; constanta D a fost
definită în ecuaţia: (1b.20). R p ,H = 2 10 −3 E p1,7 (1b.30b)
2
Pentru: 2I << Ee < 10I dependenţa 1 2 trebuie

Ee pentru protoni în hidrogen lichid, şi
înlocuită cu: 1 η unde: 3 ≤ η ≤ 5 . R p ,Z = 2 10 −3 Z 0,26 E p1,7 (1b.30c)

Ee
pentru protoni în alte medii cu numărul atomic Z.
PARCURSUL PARTICULELOR ÎNCĂRCATE GRELE În cazul altor particule încărcate sau a altor
medii de propagare, pentru calculul parcursului
Particulele încărcate grele pierd toată energia liniar maxim se folosesc relaţiile de scalare (1b.27)
cinetică în ciocniri cu atomii mediului până ajung la şi (1b.28). Dacă se ţine cont de fluctuaţiile de
viteze comparabile cu cele ale electronilor din energie prin ionizare, se pot obţine fluctuaţiile în
mediu şi formează atomi neutri. parcurs. Parcursurile particulelor de aceeaşi energie
Drumul parcurs de particulă în mediu se au o distribuţie gaussiană în jurul valorii medii,
numeşte parcursul liniar mediu şi se calculează R m = R conform relaţiei:
dE
cunoscând
dx ion
conform relaţiei: ( R −R m ) 2
1 −
f (R ) = e 2δR2
(1b.31)
0 2πδR2
∫
dE
R (E 0 ) = (1b.26)
E0
dE unde: δR este abaterea pătratică medie a parcursului
dx ion liniar maxim Rm al particulei.
unde: E0 este energia cinetică a particulei incidente. Între abaterile pătratice medii ale parcursurilor a
două particule de mase diferite există o relaţie de
Relaţia care leagă parcursurile a două particule tipul relaţiilor de scalare (1b.27) şi (1b.28):
de mase M a şi M b , sarcini Za e şi Z b e şi având
aceeaşi viteză v, este cunoscută sub numele de δR2
relaţie de scalare şi are expresia: R
a Mb
Ra M b Za2 = (1b.32)
= (1b.27) δR2 Ma
Rb M a Zb2
R
cu condiţia ca: v a = v b . b
O relaţie de scalare de acelaşi tip leagă

parcursurile aceleiaşi particule în două medii diferite ÎMPRĂŞTIEREA COULOMBIANĂ A PARTICULELOR
de densităţi ρ 0 şi ρ1 şi numere de masă A0 şi A1 ÎNCĂRCATE GRELE
este:
La trecerea unei particule încărcate de masă
R1 ρ 0 A1 mare în mediu, ea este deviată datorită
= (1b.28) interacţiunilor coulombiene cu nucleele.
R0 ρ1 A0
Cea mai mare parte a deviaţiilor are loc la
Pentru mediile compuse se poate utiliza masa unghiuri mici.
atomică medie A definită prin relaţia: Distribuţia unghiului mediu de deviaţie exprimat
în radiani, proiectat în plan este dată de o funcţie de
A =
∑
i
c i Ai (1b.29) tip gaussian:
⎛ θ2 ⎞
⎜⎜ − 2 ⎟⎟
1
g (θ ) =
⎝ θ0 ⎠
unde: ci sunt concentraţiile masic ale e (1b.33)
πθ 0
componentelor i.
20 1 L ⎡ 1 ⎛ L ⎞⎤ L PARCURSUL ELECTRONILOR
unde: θ0 = Zinc ⎢1 + log ⎜ ⎟⎥ ; L este
pβ c LR ⎣ 9 ⎝ LR ⎠⎦ R
4
Dacă procesul dominant de pierdere al energiei
lungimea exprimată în lungimi de radiaţii . p şi β electronilor este ionizarea, se poate defini şi un
sunt impulsul şi viteza particulei incidente. parcurs al acestora din pierderea de energie prin
Relaţia (1b.33) conduce la valori corecte până la ionizare. În practică este utilizat parcursul proiectat
5 % pentru majoritatea elementelor; pentru pe direcţia de mişcare a fasciculului incident, adică
elementele uşoare pot fi abateri de 10-20 %. distanţa de pătrundere în linie dreaptă printr-un
material. Această mărime diferă mult de parcursul
real al electronilor din cauza difuziei coulombiene
PIERDEREA DE ENERGIE PRIN IONIZARE ÎN multiple care este din ce în ce mai importantă pe
SUBSTANŢĂ A ELECTRONILOR măsură ce electronii se încetinesc.
Dacă relaţia (1b.26) se înmulţeşte cu densitatea
Electronii şi pozitronii, chiar la energii cinetice
mediului, se obţine Parcursul Masic Maxim
mici, sunt particule relativiste. În ciocnirea 6
electronilor sau a pozitronilor cu electronii mediului (PMM) definit ca produsul dintre parcursul liniar şi
se poate transfera toată energia cinetică a densitatea mediului conform relaţiei:
particulelor incidente electronilor ciocniţi. În aceste 0
dE
condiţii, sunt definite ca fenomen de ionizare
acele ciocniri în care energia transferată este sub
ℜ(E 0 ) = ∫ ⎛ 1 dE ⎞
(1b.36)
E0 ⎜ ⎟
0,225 MeV. ⎝ ρ dx ⎠ ion
PLE medie pe unitatea de parcurs prin ionizare
pentru electroni şi pozitroni se poate calcula cu În general, dependenţa PMM de energia
relaţiile: electronilor este descrisă prin relaţii semiempirice.
În aluminiu PMM este descris de relaţia:
2πe 4n Z med ⎡ E (γ + 1)
− 2
dE
− = ⎢ ln
dx mev 2 ⎢⎣ 2I 2 ⎛ B ⎞
ion ℜ Al = A E ⎜1 − ⎟ (1b.37)
(
+ 1− β 2 − ) (1b.34)
⎝ 1+ C E ⎠
2⎤
unde: A = 0,55 mg cm-2 keV-1, B = 0,9841, C =
2γ − 1 1 ⎛ γ − 1⎞ -1
0,0030 keV , E este exprimată în keV iar PMM este
− ln 2 + ⎜ ⎟ ⎥ -1
γ 2
8⎝ γ ⎠ ⎥ exprimat în mg cm .
⎦
Relaţia este valabilă între 1 keV şi 10 MeV.
pentru electroni şi : Pentru energii mai mari, începe să devină important
procesul de pierdere de energie prin radiaţie. In
2π e 4n Z med ⎡ 2E (γ + 1)
+ 2 figura 1b.4 sunt ilustrate curbele parcurs-energie
dE
− = ⎢ ln − pentru plumb, cupru, carbon, în funcţie de energia
dx ion mcv 2 ⎢⎣ I2
cinetică a electronilor.
β2 ⎛ 14 Îi în cazul surselor beta se pot scrie mai multe
− ⎜ 23 + + (1b.35) relaţii empirice între PMM al electronilor (exprimat
12 ⎝ γ +1 -2
în gcm ) şi energia maximă Emax (exprimată în
10 4 ⎞⎤ MeV) a acestora, relaţii valabile pentru anumite
+ + ⎟⎥ intervale ale energiei electronilor:
(γ + 1)2 (γ + 1)3 ⎟⎠ ⎥⎦ 5
pentru pozitroni. ℜmax = 0,00667 E max
3
(1b.38a)
În relaţiile (1b.34) şi (1b.35): n şi Zmed sunt pentru 0,05 < E max < 0,15 MeV
3
respectiv numărul de atomi pe cm în mediu şi
numărul atomic al atomilor mediului. E este energia 1, 38
ℜ max = 0,407 E max
cinetică a electronilor sau pozitronilor incidenţi. (1b.38b)
Ca şi în cazul particulelor încărcate grele, se pentru 0,15 < Emax < 0,8 MeV
poate vedea că PME este practic independentă de
5
numărul atomic sau de densitatea mediului ℜ max = 0,542 E max − 0,133 (1b.38c)
pentru 0,8 < E max < 3 MeV
4 Definiţia completă a lungimii de radiaţie este dată la pagina 15. Poate fi folosită de asemenea şi relaţia:
5 Lucrul acesta rezultă imediat dacă în relaţiile (1b.34) şi (1b.35) ⎛ ⎞
2
numărul de atomi n din unitatea de volum este exprimat prin ℜ max = 0,11⎜⎜ 1 + 22, 4 E max − 1⎟⎟ (1b.39)
⎝ ⎠
intermediul densităţii ρ, al numărului lui Avogadro NA şi al masei
ρ
atomice A a mediului, conform relaţiei: n = NA.
A 6 In SI, PMM se exprimă în kg m-2.
În relaţiile (1b.41a-1b.41c) coeficientul masic de

atenuare este exprimat în cm2 g-1 iar energia
maximă a electronilor din spectrul beta în MeV.
Se mai poate defini şi dependenţa grosimii de
înjumătăţire masice d 1 2 (exprimate în mg cm-2 sau,
în Si, în kg m-2) de energia maximă a spectrului
beta exprimată în MeV:
1,5
d 1 2 = 38 E max (1b.42)
Pentru alte medii decât aluminiu se poate utiliza

relaţia :
1,27
d 1 2 = d 1Al2 (1b.43)
1 + 0,01 A
Figura 1b.4 Dependenţa de energie a PME electronilor în beriliu, unde: d 1 2 este grosimea de înjumătăţire masică
aluminiu şi plumb (curbele descendente) şi a PMM al electronilor în
Carbon, cupru şi plumb.(curbele ascendente). In colţul superior din pentru mediul cu masa atomică medie A. Figura
dreapta este reprodusă dependenţa de energie a secţiunii eficace 1b.5 ilustrează relaţia între PMM şi energia maximă
pentru pierderea de energie prin radiaţie a electronilor (cu Φmed este
în cazul electronilor obţinuţi din surse beta pe un
notată mărimea Φ din relaţia 1b.46a). domeniu larg de energie (între 0.15 şi 3 MeV).
PIERDEREA DE ENERGIE PRIN RADIAŢIE A

ELECTRONILOR RAPIZI
pentru domeniul energiilor: 0,0 < E max < 3,0 MeV.
Electronii de energie mare pierd energie în
ATENUAREA FASCICULELOR DE ELECTRONI special prin procesul de radiaţie de frânare în
câmpul coulombian al nucleului sau al electronilor.
În cazul surselor beta ce emit electroni cu spectru Secţiunea eficace pentru emisia unui foton de
continuu, atenuarea fasciculului de electroni în straturi energie hν de către un electron cu energia totală
subţiri de substanţă urmează o lege de forma7: E0 în câmpul unui nucleu cu sarcina Ze este:
µ
− ρx 2
I = I0 e ρ
Z 2 ⎛⎜ e 2 ⎞
(1b.40) σ (E0 ,ν ) = ⎟ ×
137 ⎜⎝ me c 2 ⎟
⎠
unde: I0 este curentul integrat de electroni incidenţi; I este
µ e ⎡ ⎛ E ⎞
2
2 E ⎤
curentul integrat de electroni transmişi ; ρ = µm este × 4⎢1 + ⎜⎜ ⎟⎟ − ⎥× (1b.44)
⎢ ⎝ E0 ⎠ 3 E0 ⎥
coeficientul masic de atenuare al electronilor (CEMA); ρ şi x ⎣ ⎦
sunt densitatea şi respectiv grosimea materialului străbătut de ⎛ 2EE 0 1 ⎞⎟ 1
electroni. CEME este legat de energia maximă a electronilor în × ⎜ ln −
⎜ m c 2 hν 2 ⎟ ν
spectrul beta, Emax, prin relaţii empirice de forma: ⎝ e ⎠
µ 16
= (1b.41a)
ρ
( )
1,37
E max − 0,036
1.6
pentru aer
1.4
µ 18,2 1.2
= (1b.41b)
PMmaxim (g cm )
( )
-2
ρ E max − 0,036
1,37
1.0
0.8
pentru ţesuturile moi 0.6
0.4
µ 22
= 1,33 (1b.41c) 0.2
ρ E max
0.0
pentru aluminiu 0.0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0
Energia maximã (MeV)
7 Acest tip de atenuare exponenţială este cunoscut sub numele de legea Figura 1b.5 Dependenţa PMM al electronilor de energia lor maximă
Lambert în domeniul de energii: 0.15 - 3 MeV.
unde: E = E0 − hν în cazul în care se poate neglija unde: ς este o măsură a ecranării8.

ecranarea nucleului şi : ⎛ − ⎞
1
1
2 Mărimea: = 4nΦ ′ln⎜ 183Z 3 ⎟ este o
Z 2 ⎛⎜ e 2 ⎞⎟ Lrad ⎜ ⎟
σ (E0 ,ν ) = × ⎝ ⎠
137 ⎜⎝ me c 2 ⎟⎠ constantă în raport cu energia E0 iar Lrad se
⎧⎡ ⎛ numeşte lungime de radiaţie.
2E⎤
2
⎪ E ⎞
× 4⎨ ⎢1 + ⎜⎜ ⎟ −
⎟
⎥× (1b.45) Relaţia (1b.45a) poate fi retranscrisă în forma :
⎪⎩ ⎢⎣ ⎝ E0 ⎠ 3 E0 ⎥
⎦
dE E0
⎛ − ⎞
1
1 E ⎫⎪ 1
− = (1 + b ) (1b.48)
dx Lrad
× ln ⎜ 183Z 3 ⎟ + ⋅ rad
⎜ ⎟ 9 E0 ⎬ ν
⎝ ⎠ ⎪⎭ 1
unde: b = 1
în cazul în care se poate considera nucleul complet −
3
18ln183Z
ecranat .
Relaţia (1b.44) se aplică în cazul când Scăderea energiei electronului se face după o
funcţie exponenţială de tipul legii Lambert:
m c 2 hν
γ = 100 e 1
>> 1 iar relaţia (1b.45) în cazul x
E − (1+b )
E0 EZ 3 = e Lrad (1b.49)
E0
când γ ≅ 0 .
Dacă se ţine cont şi de radiaţia de frânare emisă unde: x este grosimea stratului absorbant.
în câmpul electronilor atomici atunci secţiunea In felul acesta, lungimea de radiaţie reprezintă
totală de radiaţie va fi proporţională cu Z(Z+1). grosimea absorbantului pentru care energie
Energia medie pierdută de electron prin radiaţie electronilor scade prin emisia radiaţiei de frânare,
pe unitatea de parcurs se poate obţine prin relaţia: de e ori. Valorile numerice ale lungimii de radiaţie
Lrad pentru diferite medii sunt reproduse în tabelul
νmax
dE 1b.1.
−
dx rad
=n ∫ h ν σ (E , ν ) dν
0
0 (1b.46)
Raportul între pierderile de energie prin radiaţie
şi ionizare este descris de următoarea relaţie :
În cazurile (1b.44) şi (1b.45) integrala se poate
efectua, în final rezultând relaţiile: dE
dx rad E0 Z E Z
dE = 2
≅ 0 (1b.50)
− = n E 0 σ rad (1b.46a) dE 1600me c 800
dx rad dx ion
unde:
unde: energia E0 este exprimată în MeV.
⎛ 2E 0 4 ⎞⎟ Din relaţia (1b.50) se poate calcula energia
σ rad = Φ ⎜⎜ 4 ln − critică ECr, adică valoarea energiei electronului
⎝ me c 2 3 ⎟⎠ pentru care pierderea de energie prin radiaţie este
egală cu pierderea de energie prin ionizare.
pentru cazul γ >> 1 .
Conform acestei definiţii şi folosind relaţia
şi (1b.50) energia critică (în MeV) are expresia:
⎡
(
σ rad = Φ ′ ⎢ 4 ln 183 Z
⎣
−1 3
) + 92 ⎤⎥⎦ (1.46b) ECr =
800
Z
(1b.51)
pentru cazul γ ≅ 0 . Valorile respective, împreună cu valorile

numerice ale altor constante fizice de interes
În relaţiile (1b.46a) şi (1b.46b) au fost folosite dozimetric sunt reproduse în tabelul 1b.1.
notaţiile:
2
Z (Z + 1) ⎛ e2 ⎞
Φ = ⎜ ⎟
137 ⎜ m c2 ⎟
⎝ e ⎠
(1b.47)
2
Z (Z + ξ )⎛ e 2 ⎞
Φ′= ⎜ ⎟
137 ⎜⎝ me c 2 ⎟⎠
8 ς variază lent în funcţie de numărul atomic Z între 1,40 pentru

Z =1 şi 1,14 pentru Z = 92.
Tabelul 1b.1 Valorile numerice ale unor constante fizice ale materialelor de interes dozimetric
ρ I σa λnucl Lrad ECr dE/dx|min

Materialul Z A
(103 kg m -3) (eV) (mbn) (cm) (cm) (MeV) (MeV/cm)
Li 3 6,94 0,53 0,534 182,0 100,4 155,00 180,0 0,88
Be 4 9,01 1,85 1,848 216,0 30,0 35,30 140,0 2,97
C 6 12,01 2,26 1,550 262,0 37,8 27,50 102,0 2,76
Al 13 26,98 2,70 2,700 450,0 25,5 8,90 49,0 4,37
Fe 26 55,85 7,87 7,870 730,0 10,2 1,76 25,0 11,60
Cu 29 63,54 8,96 8,960 796,0 9,3 1,46 22,0 12,90
Sn 50 118,69 7,31 7,310 1210,0 13,2 1,21 13,0 9,40
W 74 183,85 19,30 19,300 1610,0 5,6 0,35 8,7 22,60
Pb 82 207,19 11,35 11,350 1750,0 9,8 0,56 7,8 12,80
U 92 238,03 18,95 18,950 1920,0 6,2 0,32 7,0 20,70
Emulsii
3,81 3,815 23,1 2,94 5,49
nucleare
Plexiglass 1,20 1,750 48,9 34,50 2,32
aer 7 1,205 kg m -3 0,0013 50000,0 30050,00 0,0022

H2 lichid 7,00 kg m -3 0,063 50,3 50,3 970,00 340,0
D2 lichid 16,90 kg m -3 0,140 79,8 254,00 0,22
-3
C3H8 18,79 kg m 0,410 134,0 102,00 1,00
NaI 3,67 3,670 25,0 2,59 4,84
(CH)K 1,58 1,032 55,2 42,90 2,03
1
λnucl = A reprezintă drumul liber mediu pentru ciocniri nucleare
NA ∑c σ
i
i i
Împrăştierea incoerentă sau Compton Acest

Interacţia radiaţiilor X şi tip de interacţie are loc pentru energii mari ale
gama cu substanţa fotonilor faţă de energia de legătură a electronilor.
Dispunerea în spaţiu a impulsurilor fotonului
incident, a celui împrăştiat şi a electronului de recul
în cazul efectului Compton sunt ilustrate în figura
MECANISMELE DE INTERACŢIE ALE RADIAŢIILOR X ŞI 1b.6. Legile de conservare în împrăştierea elastică
GAMA CU SUBSTANŢA a fotonului pe un electron în repaus sunt :
Împrăştierea coerentă În urma acestui tip hν = hν ′ + mc 2 − me c 2

de interacţie se modifică numai direcţia de hν hν ′
propagare a fotonului şi nu au loc ionizări sau = cos ϕ + m β ccos θ (1b.53)
c c
excitări. Fotonul difuzat este în fază cu cel incident
astfel încât prin suprapunerea radiaţiei difuzate hν ′
sin ϕ = m β csin θ
peste cea incidentă apar efecte de interferenţă. c
Dacă împrăştierea se realizează pe electroni liberi unde: m este masa de mişcare a electronului.
sau slab legaţi secţiunea eficace de interacţie nu
depinde de energia fotonilor incidenţi. Acest tip de Utilizând relaţiile (1b.52) se pot obţine
interacţie poartă numele de împrăştiere Thompson, următoarele corelaţii utile:
secţiunea eficace de interacţie fiind dată de relaţia: ϕ
ctgθ = −(1 + α )tg
8 π e4 2
σ0 = = 6,65 ⋅ 10 −25 cm2 (1b.52) h
3 me2 c 4 ∆λ = (1 − cos ϕ )
mec
(1b.54)
Deoarece pentru marea majoritate a substanţelor hν
absorbante împrăştierea se efectuează şi pe electronii = 1 + α (1 − cos ϕ )
hν ′
legaţi, secţiunea eficace de împrăştiere coerentă
depinde de energia fotonilor incidenţi, fiind mai hν
unde: α =
importantă pentru energii sub 10 keV şi tinzând către me c 2
zero în jurul valorii de 100 keV.
lucrul de extracţie pe o anumită pătură. În acest caz

coeficientul de absorbţie are un salt: apare o
creastă de absorbţie.
În domeniul de energie depărtat de creasta de
absorbţie, secţiunea eficace de absorbţie este
descrisă de o funcţie continuă de energie hν şi
numărul atomic Z al atomilor mediului.
În cazul absorbţiei pe pătura K, secţiunea
eficace are expresia:
Figura 1b.6 Dispunerea în spaţiu a impulsurilor fotonului incident, a 2
8π ⎛ e2 ⎞
celui împrăştiat şi a electronului de recul în cazul efectului Compton σK = ⎜⎜ ⎟ ×
3 2⎟
⎝ me c ⎠
(1b.60a)
7 2
Z 5 ⎛ me c ⎞
2
× 4⋅ 2 ⎜⎜ ⎟⎟
Energia cinetică a electronului de recul are 137 4 ⎝ h ν ⎠
expresia:
Relaţia (1b.60a) este valabilă pentru
α (1 − cos ϕ )
Ee = h ν (1b.55) hν ≤me c 2 .
1 + α (1 − cos ϕ )
Pentru energii ale fotonului mult mai mari decât
Secţiunea eficace pentru împrăştierea Compton energia de repaus a electronului secţiunea eficace
dedusă de Klein şi Nishina are expresia: devine:
2
dσ e4 ⎡ 1 ⎤
8π ⎛ e2 ⎞
2
= × ⎜ ⎟ ×
2 4 ⎢
dΩ 2me c ⎣ 1+ α (1− cosϕ )⎥⎦ σK =
3 ⎜m c2 ⎟
(1b.56) ⎝ e ⎠
⎡1+ cos 2 ϕ + α 2 (1 − cosϕ )2 ⎤ (1b.60b)
×⎢ ⎥ 3 Z ⎛⎜ me c 2
5 ⎞
⎢⎣ 1 + α (1 − cosϕ ) ⎥⎦ × ⎟
2 137 4 ⎜⎝ hν ⎟
⎠
Secţiunea totală de împrăştiere Compton (figura
1b.7) se obţine prin integrare după unghiul ϕ şi are Dependenţa de Z 5 este valabilă pentru valori
expresia: mici ale numărului atomic, pentru Z mare
dependenţa de Z este mai lentă. Contribuţia la
2π e 4 ⎧ 1 + α ⎡ 2(1 + α ) ln (1 + 2α ) ⎤ absorbţia prin efect fotoelectric a păturilor L şi M
σt = ⎨ ⎢ − +⎥ este mult mai mică decât cea a păturii K, ceea ce
me2 c 4 ⎩ α 2 ⎣ 1 + 2α α ⎦
σ
se vede din raportul secţiunilor eficace: K = 4,9
ln (1 + 2α ) 1 + 3α ⎫⎪ σL
+ − ⎬ (1b.57)
2α (1 + 2α )2 ⎪⎭
Secţiunea diferenţială se poate transcrie în
funcţie de energia cinetică transferată electronului,
Ee, care conform relaţiei (1b.56) este funcţie de ϕ :
10
dσ πe 4 ⎛ 1 ⎞
= 2 4 ⎜⎜ ⎟⎟ × fãrã ecranare
dE e me c ⎝ α hν
Al
⎠ 8 Al
(1b.58)
⎡ 1 + cos 2 ϕ + α 2 (1 − cos ϕ ) 2⎤
Compton
Pb
×⎢ ⎥
1 + α (1 − cos ϕ )
6
⎣⎢ ⎦⎥
Φ per /Φ
Formare de perechi
Interacţia prin efect fotoelectric este 4
fenomenul prin care fotonul este absorbit de un

electron legat, atomul se ionizează şi electronul 2
Pb
preia surplusul de energie Ee:
0
E e = h ν − Le (1b.59)
1 10 100
2
hν/mec
unde: Ee este energia fotoelectronului; Le este
lucrul mecanic de extracţie.
Figura 1b.7 Dependenţa secţiunii totale (în unităţi Φ ) pentru
Procesul de ionizare are loc cu probabilitate producerea de perechi electron-pozitron pentru aluminiu şi plumb şi
mare atunci când energia fotonului este egală cu secţiunea totală pentru împrăştierea Compton în aluminiu şi plumb
pentru acelaşi domeniu de energie.
împrăştierea Compton în aluminiu şi plumb pentru

acelaşi domeniu de energie.
16
∞ (Al)
ATENUAREA FASCICULELOR DE FOTONI X ŞI GAMA
12
ΦEp(hν-2mec )/Φ
∞ (Pb)
Suma celor patru secţiuni eficace de interacţie
2
2
8 1000mec (Pb)
2
corespunzătoare mecanismelor de interacţie
50mec (Pb)
enumerate determină secţiunea eficace totală de
4 2
interacţie a fotonilor:
2 10mec (toate elementele)
6mec (toate elementele)
σ f = σ i + σ e + σc + σ p (1b.64)
0
0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
2
Deoarece secţiunea eficace de interacţie prin
Ep/m ec
efect Compton poate fi descompusă în doi termeni,
unul, σ c,imp , descriind împrăştierea inelastică a
Figura 1b.8 Dependenţa secţiunii diferenţiale pentru producerea unui
pozitron cu energia E + în funcţie de energia acestuia, pentru diferite fotonilor iar celălalt, σ c,abs , absorbţia acestora, în
valori ale energiei fotonilor incidenţi. Energia este exprimată în unităţi
2 2 2
final secţiunea de interacţie totală a fotonilor va
2mec . Curbele pentru 6 mec şi 10 mec sunt corecte pentru orice apărea ca suma a doi termeni:
2 2
element. Cele pentru 50 mec şi 1000 mec sunt pentru plumb.
σ f = σ abs + σ imp (1b.65)
unde: σ abs = σe + σ c ,abs ; σ imp = σc ,imp + σ i .

σK Caracterizarea macroscopică a procesului de
pentru plumb iar pentru tantal este = 5,4 . Se
σL interacţie al radiaţiilor X şi gama cu materia este
poate utiliza cu o aproximaţie destul de bună realizată prin intermediul coeficientului liniar de
relaţia: atenuare µ definit prin relaţia:
5 µ = σtn (1b.66)
σ foto = σ K (1b.61)
4
unde: n este numărul de atomi din unitatea de
Secţiunea eficace diferenţială a efectului volum.
fotoelectric este dată de relaţia: In SI, coeficientul liniar de atenuare se exprimă
în m-1.
dσ sin 2 θ
=K (1b.62) Coeficientul liniar de atenuare are expresia:
dΩ (1 − β cos θ )4
ρ
µ = σf NA (1b.67)
unde: θ este unghiul sub care este emis electronul A
faţă de direcţia fotonului incident.
În relaţia (1b.67) se observă că raportul dintre
Formarea de perechi electron-pozitron are loc
coeficientul liniar de atenuare şi densitatea
pentru energii ale fotonilor care depăşesc energia materialului nu depinde de aceasta din urmă. Acest
de prag: 2 me c 2 =1.022 MeV. Generarea de perechi raport defineşte coeficientul masic de atenuare a
are loc în câmpul coulombian al unui nucleu care cărui valoare este practic independentă de
preia un impuls de recul neglijabil în calcule, densitatea materialului absorbant.
energia fotonului incident repartizându-se după Pentru un element având numărul de masă A,
relaţia: expresia coeficientului masic de atenuare este:
hν = 2me c 2 + Ee + + Ee − (1b.63) NA
µm = σ t (1b.68)
A
unde: E e + şi E e − sunt energiile pozitronului şi
respectiv ale electronului. Pentru un corp cu densitatea medie ρ compus
din n elemente diferite, fiecare element având
Secţiunea eficace diferenţială de formare a unui
pozitron cu energia totală cuprinsă între E+ şi coeficientul de atenuare masic µmi concentraţia
E + + d E + şi a unui electron cu energia Ee de către masică ci şi masa atomică Ai, coeficientul liniar de
atenuare µ are expresia:
un foton cu energia hν este reprezentată în figura
1b.8. n
Această figură prezintă dependenţa secţiunii µ=ρ ∑c µ

i =1
i mi (1b.69)
totale pentru producerea de perechi în unităţi Φ
pentru aluminiu şi plumb şi secţiunea totală pentru In SI, coeficientul masic de atenuare se exprimă
în m2 kg-1.
Din cele prezentate mai sus rezultă că radiaţiile mai multe efecte diferite, fiecare dintre aceste
X şi gama interacţionează prin acte unice în urma având o dependenţă proprie atât de numărul de
cărora fotonul incident dispare din fascicul. În felul ordine al elementului cât şi de energia fotonilor X
acesta, pentru un fascicul îngust şi bine colimat de sau gama, cel mai comod este a caracteriza aceste
radiaţii X sau gama monoenergetice ce cade corpuri printr-un număr de ordine efectiv, astfel
normal pe suprafaţa unui corp absorbant numărul încât valoarea numerică a coefcientului masic de
fotonilor transmişi va depinde de grosimea x şi atenuare să poată fi uşor calculată.
coeficientul liniar de atenuare al absorbantului după Pe de altă parte, datorită modului complex în
o lege de tipul legii Lambert: care coeficienţii masici de atenuare depind de
energia fotonilor, numerele de ordine efective pot fi
I = I 0e − µx
(1b.70) definite numai pentru acele domenii de energie ale
fotonilor pentru care numai un singur mecanism de
Un fascicul de raze X sau gama este considerat
interacţie este dominant.
îngust dacă dimensiunile unei secţiuni transversale
sunt mici în raport cu grosimea absorbantului. În In felul acesta, pentru energii ale cuantelor X sau
cazul fasciculelor largi, relaţia (1b.70) devine: gama mici (< 100 keV) şi numere de ordine mari,
adică pentru domeniul în care interacţia prin efect
I = I 0e − µx (1 + a µx ) (1b.71) fotoelectric este dominantă, numărul de ordine
efectiv Zef al unei substanţe compuse din i elemente
Termenul suplimentar ce apare în relaţia (1b.71) diferite are expresia:
descrie, în mod empiric, efectul de build-up, efect
datorat suprapunerii peste fasciculul de fotoni
atenuat a fotonilor difuzaţi elastic sau inelastic, la
∑p Z i i
4
i
Z ef = 3 (1b.73)
trecerea lor prin material.
Produsul dintre secţiunea eficace de absorbţie
∑p Z i i
i
σ abs = σe + σ c ,abs defintă prin relaţia (1b.65) şi
unde: pi este concentraţia masică a elementului i
numărul de atomi din unitatea de volum n defineşte de număr de ordine Zi.
coeficientul liniar de absorbţie µ abs conform
In cazul energiilor intermediare (100 keV < Egama
ecuaţiei: < 1 MeV) unde dominant este efectul Compton,
µabs = σ abs n relaţia (1b.73) devine:
(1b.72)
La rândul său, coeficientul liniar de absorbţie Z ef = ∑p Z i i (1b.74)
poate fi exprimat printr-un produs dintre densitatea i
ρ a absorbantului şi coeficientul masic de absorbţie iar în cazul dominanţei producerii de perechi (Egama
µmabs . Acesta din urmă joacă un rol extrem de >>1,022 MeV) numărul de ordine efectiv are
important în dozimetria radiaţiilor X şi gama expresia:
doarece permite calculul cantităţii de energie
absorbite de corpul iradiat, iar această cantitate de ∑p Z
i
i i
2
energie raportată la unitatea de masă a corpului Z ef = (1b.75)

iradiat defineşte mărimea dozimetrică ∑p Z i i
fundamentală: doza absorbită (Capitolul 2: i
Dozimetrie şi radioprotecţie: breviar). Deşi relaţiile (1b.73 - 1b.75) sunt corecte în
Coeficienţii liniari de absorbţie ca şi coeficienţii limita a 5 - 10 %, semnificaţia lor este foarte
masici de absorbţie, în SI, sunt exprimaţi în importantă în calculele dozimetrice ori de câte ori
aceleaşi unităţi ca şi coeficienţii de atenuare: m-1 şi se pune problema echivalenţei unor materiale
respectiv m2kg-1. Ca valoare numerică, coeficienţii diferite.
de absorbţie (liniari şi masici) sunt mai mici decât
coeficienţii de atenuare corespunzători. ENERGIA DE IONIZARE
NUMĂRUL DE ORDINE EFECTIV Cantitatea de energie ce trebuie transmisă unui

atom neutru pentru a-l transforma într-o pereche
In foarte multe situaţii, obiectele străbătute de formată dintr-un electron şi un ion pozitiv reprezintă
radiaţiile X sau gama sunt compuse din mai multe energia de ionizare. Energia de ionizare I
elemente diferite. In acelaşi timp, pentru a compara (exprimată în eV) depinde într-un mod destul de
din punct de vedere al interacţiei radiaţiilor X sau complex de numărul atomic Z al elementului
gama corpuri având compoziţii chimice diferite este considerat, dar cu o bună aproximaţie poate fi
necesară caracterizarea acestora printr-un singur folosită relaţia:
parametru, uşor de definit şi de calculat.
Datorită faptului că radiaţiile X şi gama I = 16 Z 0,9 (1b.76)
interacţionează cu materia, aşa cum s-a arătat, prin
Interacţia neutronilor cu v 2
substanţa
CM
v1
v0- v
L CM
θ SCM ϕ L
Neutronii sunt particule elementare, instabile în

stare liberă având timpul de înjumătăţire de 11,7 ψ v CM v0
L 1
minute şi dezintegrându-se după reacţia:
vA
L
1
0 n → 11 p + −01 e + ν%e (1b.77)
A
Neutronii, nefiind particule încărcate sau cuante r
de radiaţie electromagnetică, interacţionează numai Figura 1b.8 Distribuţia impulsurilor neutronului incident p1 , al celui
r r
cu nucleele atomice printr-o interacţie tare, împrăştiat p2 şi al nucleului de recul p A la împrăştierea elastică a
specifică forţelor nucleare. Din această cauză, toate neutronilor pe nuclee, în sistemul centrului de masă (SCM) şi în
modurile de interacţie ale neutronilor vor fi specifice sistemul laboratorului (SL). Sunt figurate de asemenea şi vitezele
acestui tip de interacţiune. Oarecum, în ordinea particulelor atât în sistemul laboratorului cât şi în sistemul centrului de
masă.
crescătoare a energiilor neutronilor implicaţi, aceste
interacţii sunt ( tabelul 1b.2):
- Împrăştierea elastică (n,n)
- Împrăştierea inelastică (n,n'γ) cu nucleul ţintă. Notând cu m masa şi cu v0
- Captura radiativă (n,γ) viteza neutronului incident şi cu M masa nucleului
ţintă, acesta fiind pentru simplificare presupus a se
- Reacţii nucleare cu producere de particule află în repaus (presupunere justificată deoarece la
încărcate (n,α), (n,p), (n,d), etc. temperatura camerei energia medie de agitaţie
- Reacţii de fisiune termică a atomului ţintă este de 0.025 eV), atunci,
Neavând sarcină şi având raza mai mică cu 4 în sistemul centrului de masă (SCM), neutronul este
ordine de mărime decât cea a atomului, neutronul împrăştiat la un unghi θ care poate varia între 0 şi π
intreacţionează cu nucleele cu o probabilitate de radiani.
circa 108 ori mai mică decât probabilitatea de Folosind relaţiile:
interacţie prin interacţii electromagnetice a
particulelor încărcate cu atomii. Din această cauză v0
vCM =
neutronii au un parcurs mare prin substanţă, fiind m+M
consideraţi particule extrem de penetrante. v 02 M 2
v12L = vCM
2
+ + (1b.78)
Deoarece prin împrăştierea elastică şi inelastică (m + M )2
a neutronilor apar nuclee de recul care nu sunt
altceva decât particule încărcate având masă mare 2 v 02 m 2
+ cos θ
( ≈1 u.a.m. ) şi sarcină diferită de zero, este evident (m + M )2
că cedarea de energie de către neutroni mediului
străbătut se va realiza numai prin intermediul şi ţinând cont de faptul că energiile cinetice ale
acestora, energia cinetică a neutronului incident neutronului incident şi ale celui împrăştiat sunt:
distribuindu-se între neutronul împrăştiat şi nucleul
m v 02
de recul. E0 =
2 (1b.79)
Acest mecanism de interacţie este dominant
pentru nucleele uşoare ca şi pentru domeniul m v 12
E1 =
energiilor mici ale neutronilor incidenţi. Fiind o 2
împrăştiere elastică, este evident că energia
neutronilor împrăştiaţi va depinde de unghiul de se obţine pentru energia cinetică a neutronului
împrăştiere al acestora şi deci şi spectrul energetic împrăştiat expresia:
al neutronilor va fi continuu. In urma ciocnirilor 1
elastice, neutronii pierd o cantitate de energie egală E1 = E 0 ×
cu cea căpătată de nucleele ţintă. Astfel, prin (m + M )2 (1b.80)
ciocniri multiple, neutronii cedează energie până ( 2
× m + M + 2 m M cos θ 2
)
când energia lor medie devine egală cu energia de
agitaţie termică a atomilor mediului străbătut, Din relaţia (1b.80) se obţin limitele extreme între
proces cunoscut sub numele de termalizare. care variază raportul E 1 :
E0
ÎMPRĂŞTIEREA ELASTICĂ A NEUTRONILOR 2
⎛M −m⎞ E1
⎜ ⎟ ≤ ≤1 (1b.81)
⎝ M + m ⎠ E 0
În cadrul acestui mecanism de interacţie,
neutronul este considerat a se ciocni perfect elastic
Tabel 1b.2 Clasificarea neutronilor după energia lor ÎNCETINIREA NEUTRONILOR

Denumire Denumire
procese de
Domeniul
procese de
Domeniul Datorită valorilor mari ale factorului de calitate
energetic energetic pentru reacţiile cu neutroni rapizi, echivalentul de
interacţie interacţie
reci rapizi doză este mult mai mare pentru neutronii rapizi
captură, împrăştiere 400 eV - decât pentru cei termici. Din această cauză
< 0,002 eV
împrăştiere elastică şi -1 MeV protecţia contra neutronilor cere în primul rând
elastică inelastică termalizarea acestora. Pentru ca acest proces să fie
termici energie mare cât mai eficace este necesar ca mediul prin care
captură, 0,002 eV –
împrăştiere reacţii (n,p) En > 1 MeV trec neutronii să conţină elemente cât mai uşoare
-0,4 eV
elastică (n,α) (n,d) din punct de vedere al numărului de masă. Din
energie foarte acest punct de vedere hidrogenul reprezintă
intermediari
mare elementul
captură, 0,4 eV - 400 eV En > 50 MeV
spalaţie-
împrăştiere
producere de
elastică
particule Tabelul 1b.3 Valorile numerice ale parametrului de încetinire ξ
pentru câteva materiale uzuale.
Materialul Parametrul ξ Materialul Parametrul ξ
H 1.000 C 0.158
In ipoteza că împrăştierea este distribuită izotrop H2O 0.948 Ca 0.049
în SCM, probabilitatea de împrăştiere în funcţie de Li 0.268 Fe 0.035
energie este: B 0.176 Cd 0.017
d w (m + M )
2
= = const (1b.82)
dE 4 mM ideal, acest lucru justificând folosirea apei (de
preferinţă uşoare, dar în anumite situaţii şi a celei
In situaţia în care neutronul suferă ciocniri grele) ca mediu de moderare (moderator). Pe lângă
multiple, acesta cedează în mod treptat energie apă, se folosesc curent ca moderatorii parafina şi
până când energia sa devine egală cu energia de grafitul O dată termalizaţi, neutronii pot fi absorbiţi
agitaţie termică a atomilor mediului cu care acesta de nuclee cu secţiune mare de absorbţie în reacţii
interacţionează. Acest proces este cel mai care produc particule încărcate sau fotoni.
bine caracterizat de parametrul de încetinire ξ
definit prin relaţia: La trecerea printr-un mediu, neutronii suferă
împrăştieri elastice sau absorbţii, drumul lor liber
E0 mediu între două interacţii fiind descris de relaţiile:
∫
E0 E0 d w
ξ = ln = ln dE = 1 A
E E dE λs = = (1b.87)
⎛ M −m ⎞
2
(1b.83) σs n σs N A ρ
⎜ ⎟ E0
⎝ M +m ⎠
pentru împrăştierea elastică.
= 1−
(M − m ) ln M + m
2M M −m 1 A
λa = = (1b.88)
σ a n σa N A ρ
Din figura 1b.18 rezultă că energia cinetică
transferată nucleului de recul are expresia: pentru absorbţie.
4 mM In relaţiile (1b.87) şi (1b.88) n este numărul de
E A = E0 cos 2 ψ (1b.84) atomi din unitatea de volum, σ s şi σ a reprezintă
(m + M ) 2
secţiunile eficace de împrăştiere elastică şi
având valoarea medie: respectiv de absorbţie.
2 mM In aceste condiţii, drumul liber pătratic mediu
E 2 = E0 (1b.85) până la termalizare este dat de relaţia:
(m + M )2
R 2 = 2nλ2s (1b.89)
În tabelul 1b.3 sunt reproduse valorile
parametrului de încetinire pentru câteva din cele iar distanţa medie r până la termalizare este:
mai importante nuclee sau medii de interacţie.
Parametrul de încetinire permite calculul r = R2 (1b.90)
numărului mediu n de ciocniri elastice necesare În tabelul 1b.4 sunt reproduse valorile numerice
pentru ca un neutron să îşi reducă energia de la ale distanţei medii r până la termalizarea neutronilor
valoarea E0 la valoarea E: emişi de diferite surse, ca şi ale distanţei rmax de la
care raportul între neutronii epitermici şi termici este
1 E0
n= ln (1b.86) mai mic de 0,001.
ξ E
Tabel 1b.4 Valorile numerice ale distanţei medii r până la considerate. Pentru fiecare nivel excitat al unui
termalizare şi ale distanţei rmax până la care raportul între neutronii nucleu, se poate defini o secţiune eficace de
epitermici şi termici devine 0,001 pentru câteva materiale uzual
folosite la termalizarea neutronilor. excitare, secţiunea totală de excitare pentru nucleul
considerat fiind egală cu suma ponderată a acestor
1 2 124 3
Moderator Sursa Ra-Be Fisiune Sursa Sb-Be secţiuni eficace parţiale.
r rmax r rmax r rmax
H2O 15 32 14 30 12 26
parafină 21 45 20 40 17 35
grafit 44 80 42 70 36 60 BIBLIOGRAFIE
1 2 3
Emax = 12 MeV Emax = 2 MeV Emax = 20 keV [1] Review of Particle Properties. Particle Data
Group. Rev. Mod. Physics 52, No 2,
1980.Phys. Lett.170B, No. 1, 1986
[2] H.A.Bethe, J.Ashkin, Experimental Nuclear
Physics vol. I, E. Segre editor, 1959
ÎMPRĂŞTIEREA INELESTICĂ A NEUTRONILOR
[3] C.F.Williamson, J.P. Boujot, J. Picard
Modul acesta de interacţie este specific Rapport CEA-R3042,Centre d’Etudes
neutronilor cu energii mai mare decât energia Nucleaires Saclay, Tables of Range and
stărilor excitate, de regulă de ordinul MeV-ilor. În Stopping Power, 1966
cadrul acestei interacţii, nucleul ţintă trece într-o [4] R.D.Evans, The Atomic Nucleus, McGraw
stare excitată, dezexcitarea făcându-se prin emisia Hill New York, 1955
unor radiaţii gama. În majoritatea cazurilor, emisia [5] W.Galbraith, W.S.C. Williams. High Energy and
radiaţiei gama este promptă, în puţine cazuri Nuclear Physics Data Handbook, Lab. Chilton,
înregistrându-se tranziţii pe o stare izomeră. 1963.
Este evident că nucleul ţintă va trece într-o stare [6] B.M.Golovin et al. Fluctuaţii în pierderile de
excitată numai dacă energia neutronilor incidenţi energie prin ionizare (tabele). Preprint Dubna
este mai mare decât energia stărilor excitate Lab. Probl. Nucl. P1-3190.1967
1 i i
probleme
i
T A
RADIATIa nucleara:
-
Radioactivitatea 2 32
9 0Th
14,05 Ga
1.1 228
1
O tonă de monazit conţine 25 kg de toriu. 228
Ra
228
Ac
228
Th
Calculaţi cantităţile de Ra şi 220Rn, conţinute 88 89 90
6.7 y 6.13 h 1.9 y
în cantitatea de minereu indicată mai sus, seria
232
radioactivă a Th fiind reprodusă în figura 1p.1 224
224
Fr Ra
Soluţie 87
2 m
88
3.64 d
Fiind un mineral ce conţine toriu, acesta poate fi
considerat în echilibru secular cu produşii săi de 220
Rn
dezintegrare. Din această cauză, între activităţile 86
232 228 220
Th, Ra şi Rn se poate scrie relaţia: 54.5 s
Λ232Th = Λ228 Ra = Λ220 Rn
Exprimând aceste activităţi prin intermediul 216 216

numărului de atomi şi al timpilor de înjumătăţire, Po At
85
rezultă: 84
0.16 s 3 ms
N232Th N228 Ra N220Rn

= = 212 212 212
T232Th T228 Ra T220Rn Pb Bi Po
82 83 84
0.29 µ s
Folosind datele din enunţ şi timpii de 10.6 h 6.0 h
înjumătăţire reproduşi în figura 1p.1 se obţine în 208 208

final: Tl Pb
81 82
T228 Ra 3.1 m stabil
m228 Ra = m232Th
T232Th
T220 Rn Figura 1p.1 Seria radioactivă a 232Th. Dezintegrările alfa
m220 Rn = m232Th sunt reprezentate prin linii frânte verticale şi orizontale
T232Th
lungi, dezintegrările beta sunt figurate numai prin linii
scurte orizontale.
1
Monazitul (CePO4) este un fosfat natural de ceriu şi ce
conţine cantităţi importante de toriu ca şi alte pământuri rare.
Un calcul numeric simplu conduce la valorile: dN 232Th

m 228Ra = 11,92 mg şi m 220Rn = 3,075 ng. J
= −λ 232Th N 232Th
dt
dN 228 Ra
= λ 232Th N 232Th − λ 228Ra N 228 Ra
dt
1.2 Un gram de 232Th emite 4060,45 de
particule alfa pe secundă.
dN 228 Ac
dt
= λ 228Ra N 228 Ra − λ 228 Ac N 228 Ac
a) Să se deducă pornind de la această valoare d N 228Th

=λ 228 Ac N 228 Ac − λ 228Th N 228Th
timpul de înjumătăţire al 232Th. dt
b) Câte particule alfa sunt emise pe secundă de
Fiind în momentul separării radiochimice în stare
un gram de toriu aflat în echilibru secular cu
de echilibru secular, activităţile iniţiale ale acestor
produşii săi de dezintegrare?
doi izotopi sunt egale astfel încât:
Soluţie N0 232 λ 232Th = N0 228 λ 228Th
Th Th
232
a) Activitatea specifică Th este egală cu
numărul de nuclee dezintegrate în unitatea de masă iar: N0 228 = 0; N0 228 = 0
Ra Ac
pe secundă:
In final, se obţine o Soluţie de forma (1b.8)
1 pentru expresia variaţiei în timp a numărului de
Λ s Th = λTh NA nuclee de 228Th:
ATh
N 228Th (t ) = N 0 228Th λ 228Th λ 228 Ra λ 228 Ac ×
ln 2
Cum: T 232Th = rezultă imediat: − λ 232 t
λ 232Th ⎡ e Th
×⎢ +
ln2 1
( )(
⎢ λ 228 Ra − λ 232 Th λ 228 Ac − λ 232Th λ 228 Th − λ 232 Th
⎣
)( )
T 232 Th = N
ΛsTh ATh A e
− λ 228
Ra
t
+
Înlocuind numeric se obţine valoarea timpului de (λ 232
Th
)(
− λ 228 Ra λ 228 Ac − λ 228 Ra λ 228 Th − λ 228 Ra )( )+
înjumătăţire: − λ 228 t
e Ac
+
T 232Th = 1,405 10 ani
10
(λ 232
Th
)(
− λ 228 Ac λ 228 Ra − λ 228 Ac λ 228 Th − λ 228 Ac )( )+
232 − λ 228 t ⎤
b) Th este capul seriei radioactive omonime care e Th
+ ⎥
se termină cu izotopul stabil 208Pb.Datorită
dezintegrărilor beta, sunt necesare 6 dezintegrări alfa
( )(
λ 232 Th − λ 228 Th λ 228 Ra − λ 228 Th λ 228 Ac − λ 228 Th ⎥
⎦
)( )
pentru a se ajunge la izotopul 208Pb, capătul seriei. In Constanta de dezintegrare a 228Ra (cea mai mică
total, într-un gram de 232Th aflat în echilibru secular cu constantă a primilor trei descendenţi ai 232Th) este de
produşii săi de dezintegrare au loc: circa 2,2 109 mai mare decât cea a 232Th, aceasta
din urmă poate fi neglijată. In acelaşi timp, începând
10−3 cu momentul iniţial, numărul de nuclee de 228Th
N = 6λ 232Th NA = 24 362,7
232103 existente scade exponenţial conform relaţiei:
−λ 228 Th t
dezintegrări alfa pe secundă. N 228 Th = N0 228 e
Th
In felul acesta, variaţia în timp a numărului total

1.3 După extragere şi purificare chimică din
minereu, toriul natural, aflat în echilibru secular cu
de nuclee de 228Th devine:
⎧⎪ e −λ 228 Th t
produşii săi de dezintegrare, conţine doi izotopi, N 228 Th (t )= N0 228 λ 232 Th ⎨ +
232
Th şi 228Th. Să se deducă legea de variaţie în
Th
⎪⎩ λ 228 Th
timp a numărului de nuclee de toriu 228Th dintr-o ⎡
probă de toriu pur astfel preparată. 1
+ λ 228 Ra ⎢ −
⎢⎣ 228 Ra λ 232 Th
λ
Soluţie − λ 228 t
Izotopul 228Th se formează printr-o succesiune e Ra
−
de dezintegrări pornind de la 232Th prin intermediul (
λ 228 Ra λ 228 Th − λ 228 Ra )+
radioizotopilor genetic legaţi 228Ra şi 228Ac. Fiind
radionuclizi genetic legaţi, variaţia în timp a e − λ 228 Tht ⎤ ⎫⎪
+
numărului de nuclee din speciile 232Th, 228Ra, 228Ac (
λ 228 Th λ 228 Th − λ 228 Ra ) ⎥⎬
⎥⎦ ⎪⎭
şi 228Th este descris de sistemul de ecuaţii
diferenţiale (1b.7): Reprezentarea grafică a acestei funcţii este
reprodusă în figura 1p.2.
226
88
Ra
228
Refacerea Th
Th (u.a.)
232
1.62 Ka
din dezintegrarea Th
222
228
Rn
Numãr de nuclee de
86
3.8 d
228
Dezintegrarea Th
initial 21 8 21 8
1 10 100 84
Po 85
At
Timpul (ani) 3 m 3 s
Figura 1p.2 Variaţia în timp a numărului de nuclee de

228
Th faţă de momentul separării radiochimice iniţiale. 214 214 214
Pb Bi Po
82 83 84
Din acest grafic se rezultă imediat că numărul de 2.68 m 19.7 m 0.16 µ s
nuclee de 228Th prezintă un minim corespunzător
unui interval de timp de 4,75 ani de la 210 210 210
210
momentul separării chimice iniţiale, etapă ce
corespunde dezintegrării 228Th existent la momentul 81 Tl Pb 83
Bi 84
Po
82
iniţial. 1.32 m 22 a 5d 138 d
Se poate observa de asemenea că, după circa
70 de ani, numărul de nuclee de 228Th devine 206 206
constant datorită restabilirii echilibrului radioactiv.
81 Tl Pb
Din acest moment se poate considera că numărul 82
de nuclee de 228Th a revenit la valoarea sa iniţială. 4.23 m stabil
In tot acest interval de timp, numărul de nuclee de
232
Th rămâne practic nemodificat. J
226
Figura 1p.3 Subseria radioactivă a Ra. Dezintegrările
alfa sunt reprezentate prin linii frânte verticale şi
1.4 Un gram de 226Ra se află in echilibru secular

cu produşii săi de dezintegrare (figura 1p.3).
orizontale lungi, dezintegrările beta sunt figurate numai
prin linii orizontale scurte.
Să se calculeze activitatea beta a izotopului

210
Pb ştiind că factorul de schemă al acestei Schema de dezintegrare a 210Pb şi a
dezintegrări este de 100%. descendenţilor săi este reprodusã în figura 1p.4.
La ce interval de timp după momentul separării
Soluţie radiochimice a 210Pb se realizează stările de
echilibru radioactiv Pb/Bi, Pb/Po şi Pb/Tl?
In starea de echilibru secular:
Soluţie
Λ226 Ra = ... = Λ210 Pb
Conform schemei de dezintegrare, 210Pb se
dezintegrează beta minus trecând în 210Bi. Intervalul
Deci:
de timp după care se realizează echilibrul radioactiv
ln2 mRa se calculează derivând a doua ecuaţie din sistemul
Λ 226 Ra = NA
T 226 Ra ARa de ecuaţii (1b.8):
⎡ λPb
Folosind datele numerice din enunţul problemei NBi (t ) = N 0 Pb ⎢ e − λPb t +
şi pe cele din Figura 1p.2 se obţine: λ
⎣ Bi − λ Pb
Λ 210 Pb = 3,71010 Bq. λPb ⎤

e − λBi t ⎥
J
+
λPb − λBi ⎦
cu condiţia ca această derivată să fie nulă rezultă:
1.5 Pe o masă dintr-un laborator de

radiochimie se aflã o sursă recent preparată de
t Pb / Bi =
1 TPb TBi T
ln Pb
ln 2 TPb −T Bi T Bi
210
Pb, având activitatea de 1.35 MBq.
210
Pb (T=22 a)
1
εβ = 0,015 MeV
s = 29,0 % Pb/Bi Pb/Po
εβ =0,0612 MeV
s = 71.0% 0.1
εγ = 0,0465 MeV
εβ = 1,16 MeV
Λ/Λ0
210 Pb/Tl
Bi (T= 5 d)
εα = 1,52 MeV s = 99,0 %
0.01
s = 1,0 % 210
Po (T=138 d)
εα = 5.304 MeV
206
Tl (T=4,23 m)
εβ = 1,527 MeV 10 100 1000
Timpul (zile)
206
Pb (stabil)
Figura 1p.5 Variaţia în timp a activităţii descendenţilor
Figura 1p.4 Schema de dezintegrare a radioizotopului 210
Pb. Momentele realizării echilibrului radioactiv sunt
210
Pb şi a descendenţilor săi. reprezentate prin săgeţi verticale. Activitatea
206
Tl
210
reprezintă 1 % din activitatea Pb, în concordanţă cu
210
factorul de schemă al dezintegrării alfa a Bi.
se obţine rezultatul numeric:

t Pb / Bi = 53,3 zile Procedând într-un mod similar ca în situaţia
echilibrului radioactiv Pb/Bi, se obţine pentru
Pentru a calcula momentul realizării echilibrului
intervalul de timp necesar realizării echilibrului
radioactiv Pb/Po şi Pb/Tl, este necesar a
radioactiv Pb/Po expresia:
particulariza ultima ecuaţie din sistemul (1b.8)
pentru un sistem de trei radionuclizi genetic legaţi: 1 TPb TPo T
t Pb / Po = ln Pb
⎡ ln 2 TPb −TPo TPo
λPb λBi
N Po (t ) = N 0 Pb ⎢ e − λPb t +
( λ
⎢⎣ Bi − λ Pb )( λ Po − λ Pb ) cu valoarea numerică:
λPb λBi t Pb / Po = 809 zile
+ e −λBi t +
(λPb − λBi )(λPo − λBi )
In cazul Pb/Tl, deoarece 206Tl are un timp de
λPb λBi ⎤ înjumătăţire mult mai mic decât 210Pb şi 210Bi,
+ e −λPo t ⎥
(λPb − λPo )(λBi − λPo ) ⎥⎦
ecuaţie corespunzătoare se simplifică devenind
identică cu ecuaţia ce indică evoluţia în timp a
pentru Pb/Po şi numărului de nuclee de 210Bi, astfel încât echilibrul
radioactiv Pb/Tl se realizează imediat după
⎡ λPb λBi realizarea echilibrului Pb/Bi, adică tot 53,3 zile
NTl (t ) = N 0 Pb ⎢ e −λPb t + (figura 1p.5)
( λ
⎢⎣ Bi − λPb )( λTl − λPb )
λPb λBi
+ e −λBi t +
(λPb − λBi )( λTl − λBi )
λPb λBi ⎤
1.6 90
Sr este unul din cei mai folosiţi
radionuclizi pentru realizarea surselor beta pure.
+ e − λTl t ⎥
(λPb − λTl )( λBi − λTl )
90
⎥⎦ Sr se dezintegrează beta-minus în 90Y care la
rândul său este beta-minus activ, trecând în
pentru Pb/Tl. izotopul stabil 90Zr (figura 1p.6). Prin separare
In primul caz, datorită faptului că 210Bi are un timp radiochimică, din barele de combustibil nuclear
de înjumătăţire mult mai mic decât cel al 210Pb şi “arse” se obţine 90Sr pur. Să se calculeze:
206 a) La ce interval de timp după momentul
Po, ecuaţia corespunzătoare se poate simplifica:
separării, activitatea acestui preparat este maximă.
b) La ce interval de timp după momentul
⎡ λPb λBi separării izotopului 90Sr activitatea globală revine
N Po (t ) = N 0 Pb ⎢ e −λPb t +
(λ
⎣ Bi − λ Pb )(λ Po − λ Pb ) la valoarea sa iniţială.
λ Pb λBi ⎤
Soluţie
+ e −λPo t ⎥ a) Conform schemei de dezintegrare, variaţia
(λPb − λPo )(λ Bi − λ Po ) ⎦ în timp a numărului de nuclee în cele două specii
este:
90
Sr (T=28 a) 1 T1T2 T
t2 = ln 1
ln 2 T1 −T2 T2
Eβ =0,544 MeV
s = 100.0% cu valoare numerică:
90
t = 32 zile
Y (T= 64 h)
Eβ =0,51 MeV b) Activitatea sursei Sr/Y, devine, în momentul
s = 1.0% atingerii valorii sale maxime, dublul activităţii
iniţiale, dar starea de echilibru radioactiv apare în
Eβ =2,260 MeV momentul în care activitatea 90Y devine maximă
s = 99.0% (32 zile). Deoarece după acest moment, cei doi
Eγ =1,75 MeV
radionuclizi sunt tot timpul în stare de echilibru
90
secular, timpul de înjumătăţire al sursei Sr/Y este
Zr (stabil) egal cu timpul de înjumătăţire al izotopului 90Sr.
In felul acesta, activitatea globală se va reduce
Figura 1p.6 Schema de dezintegrare a radioizotopilor la valoare sa iniţială egală cu jumătate din valoarea
90 90
genetic legaţi Sr şi Y. sa maximă după trecerea unui interval de timp egal
cu suma dintre timpul necesar atingerii valorii
maxime şi timpul de înjumătăţire al 90Sr:
t = 28 ani şi 29 zile
⎧ dN1
⎪⎪ dt = −λ1N1
⎨
⎪ dN 2 = λ N − λ N
⎪⎩ dt 1 1 2 2
1.7 O cantitate de 1 g de carbon actual are,
datorită izotopului 14C, o activitate de 15,3
dezintegrări pe minut. 14C are timpul de
unde indicele 1 desemnează izotopul 90Sr iar 2
înjumătăţire egal cu 5730 y. Să se calculeze
izotopul 90Y.
abundenţa izotopică a 14C.
Deoarece la momentul iniţial (momentul
separării radiochimice) proba conţine numai 90Sr, Soluţie
variaţia în timp a numerelor de nuclee de 90Sr şi 90Y Carbonul natural are doi izotopi stabili 12C şi 13C
va fii conform (1b.8): în timp ce izotopul 14C este cosmogen. Activitatea
specifică a acestuia din urmă este egală cu:
N (t )1 = N01e −λ1 t pentru 90Sr
1
şi Λ = λ N14C = i c14 λ NA
Ac
N 2 (t ) = N 01
λ1
λ2 − λ1
[
e − λ1t −e − λ2 t ] pentru 90Y
ln 2
Dar: λ 14 C =
T 14 C
In acest fel, la momentul t preparatul va avea
activitatea: In felul acesta:
T 14 C Ac
Λ = N01λ 1e − λ1 t + i 14 C = Λ
ln 2 N A
+ N01
λ 1λ 2
λ2 − λ 1
[
e − λ 2 t − e − λ1t ] Înlocuind numeric se obţine:
-10
i 14C = 2,208 10
Derivând această ecuaţie şi punând condiţia ca
derivate să se anuleze, şi în acelaşi timp ţinând
cont de faptul că λ2 >> λ1 se obţine pentru
momentul în care activitatea este maximă,
expresia: 1.8 Ce cantitate de 222Rn se va afla într-un
flacon închis ermetic ce conţine 2 g de 226Ra pur, la
1 λ 10 zile după închiderea ei?
t= ln 2
λ 2 − λ1 2λ 1 Schema de dezintegrare a 226Ra este reprodusă
în figura 1p.7.
Efectuând calculul numeric, se obţine:
t = 29,37 zile Soluţie
Conform schemei de dezintegrare (1p.7) 226Ra
Este interesant de comparat această valoare cu
se transformă în 222Rn. Timpul necesar pentru ca
timpul necesar 90Y pentru a atinge activitatea sa 222
Rn să ajungă în echilibru radioactiv cu 226Ra este:
maximă, acesta fiind dat de relaţia:
226 210
Ra (T=1,600 a) Po (T= 138 d)
Eα = 000 MeV
s = 100 %
εα = 5,51 MeV
Figura 1p.7 Sche-
ma de dezin- 222 Figura 1p.8 Sche-
226 Rn (T=3,82 d)
tegrare a Ra ma de dezintegrare 206
a 210Po Pb (stabil)
1 TRa TRn T
t Ra / Rn = ln Ra = 65,8 zile. Cu valorile numerice: m 222Rn = 4,77 10-15 g kg-1
ln 2 TRa −TRn TRn
şi respectiv m 220Rn = 6,40 10-19 g kg-1.
Este evident că după 10 zile, starea de echilibru
radioactiv nu este atinsă. In acest caz, numărul de
nuclee de 222Rn este dat de relaţia:
NRn (t ) =
λRa
(
N 0 e − λRn t − e − λRa t )
1.10 Să se calculeze cantitatea de căldură
degajată de 1 mg de 220Po timp de 10 minute, ştiind că
λRa − λRn Ra
acesta 10 minute, ştiind că acesta emite particule
m 18
alfa cu energia de 5,51 MeV (figura 1p.8).
unde: N 0 Ra = N A =5,33 10 atomi
ARa
Efectuând calculul numeric, se obţine: Soluţie
13
NRn = 3,19 10 atomi sau 0,117 ng In urma dezintegrării alfa, energia de
dezintegrare W se distribuie între particula alfa şi
nucleul de recul. Scriind legile de conservare ale
impulsului şi energiei, în caz nerelativist, se obţine:
1.9 Ce cantitate de radon se acumulează în
trei luni într-o cutie ce conţine 100 g de sol, ermetic
r r
pα + p 206 Pb = 0
închisă, dacă activităţile corespunzătoare ale 226Ra Eα + E 206 Pb = W
şi 228Ra sunt de 27,7 Bq kg-1 şi 22,3 Bq kg-1.
de unde rezultă pentru energia eliberată în urma
Soluţie dezintegrării alfa expresia:
220
Rn, având timpul de înjumătăţire T 220 Rn = 54,5 ⎡ ⎛ 2⎤
mα ⎞⎟ ⎥
s, face parte din seria radioactivă a Th şi se 232 W = Eα ⎢1 + ⎜
⎢ ⎜ A 206 ⎟ ⎥
formează prin dezintegrarea alfa a 224Ra care la ⎣⎢ ⎝ Pb ⎠ ⎥
⎦
rândul său este un descendent al 228Ra în timp ce
222
Rn, cu timpul de înjumătăţire T222 = 3,82 d face Cantitatea de căldură degajată timp de 10
parte din seria radioactivă a 238U (problema 1.6). minute este:
Pe de altă parte, trei luni reprezintă un interval ⎡ ⎛ ⎞
2⎤
mα ⎥ ln 2 m
de timp mult mai mare decât timpul necesar ∆Q = Eα ⎢1 + ⎜ ⎟ NA t
atingerii echilibrului radioactiv între radiu şi radon ⎢ ⎜ m 206 Pb ⎟ ⎥ T 210 A 210
⎢⎣ ⎝ ⎠ ⎥⎦ Po Po
(problema 1.7).
Fiind în starea de echilibru secular, activităţile sau, numeric: ∆Q = 88,21 mJ.
specifice ale celor doi radionuclizi sunt egale cu
activităţile specifice ale radionuclizilor părinţi
corespunzători, activitatea specifică a 228Ra este
egală cu cea a 224Ra. 1.11 Pe o foiţă de mylar cu suprafaţa de 1
cm3, a fost evaporat un volum de 5 cm3 de apă
In acest caz, cantităţile corespunzătoare de
222
Rn şi 220Rn sunt: contaminată cu 60Co. Punând foiţa de mylar în faţa
unui contor de radiaţii beta, acesta a înregistrat 17
T 222Rn A 222Rn particule beta/minut.
m 222Rn = Λ 226Ra
ln2 NA Să se calculeze concentraţia de 60Co în apa
contaminată, neglijând absorbţia în aer.
T 220Rn A220Rn
m 220Rn = Λ 228Ra Se va considera eficacitatea de detecţie a
ln2 NA
contorului ca fiind egală 48%.
Soluţie şi
Viteza de numărare R a contorului de radiaţii ln 2 m 238 U
beta are, în funcţie de eficacitatea de detecţie ε a Λ 222 Rn = NA t
T 238 U A 238 U
acestuia, expresia:
R =εΛ Datelor din enunţ le corespund valorile
numerice: Λ 219 Rn = 5,048 1015 Bq an-1 şi
Activitatea, în funcţie de eficacitatea de detecţie Λ 222 Rn = 9,933 1016 Bq an-1 iar activitatea totală
este:
este:
R
Λ= Λtotal = Λ219 Rn + Λ222 Rn = 1,044 1017 Bq an-1
ε
Activitatea în funcţie de numărul de nuclee este:
Λ = λN = λ
m
µ
NA 1.13 Se consideră un sistem de trei
radionuclizi genetic legaţi după schema:
In aceste condiţii, masa de 60Co dizolvată în apa λ λ λ
contaminată este: A ⎯⎯→
⎯
A
B ⎯⎯→
⎯
B
C ⎯⎯→
⎯
C
D
R µ T1 2 -20 Ştiind că cele trei constante de dezintegrare în

md = = 81 10 g
ε ln2 N A ordine, în raportul 25:5:1. să se determine
momentul (exprimat în 1/λ) pentru care activitatea
Dar masa Soluţiei este: ms =5 10-3g radionuclidului C este maximă.
Rezultă că radionuclidul 60Co are concentraţia: Soluţie
md -15 Particularizând ultima ecuaţie din sistemul (1b.8)
c= ×100 = 16,2 10 %
ma pentru un sistem de trei radionuclizi genetic legaţi
se obţine:
⎡ e − λ At
1.12 Sterilul rămas după extragerea
mineralelor utile este depozitat în vecinătatea
N C (t ) = N A0 λ A λ B ⎢
⎢⎣ (λC − λ A )(λ B − λ A )
+
minelor. După separarea minereurilor bogate în e − λB t

+
uraniu sterilul rămas mai conţine o anumită (λC − λB )(λ A − λ B )
cantitate de uraniu. Acesta este compus din cei doi
izotopi 235U şi 238U aflaţi în echilibru secular cu e −λC ⋅t ⎤
+
produşii lor de dezintegrare. Dintre aceştia, 222Ra şi (λ A − λC )(λB − λC ) ⎥⎦⎥
219
Ra se degajă în permanenţă, fiind singurii
radionuclizi gazoşi din cele două serii radioactive. dNC (t )
Condiţia de maximum = 0 conduce la:
Să se calculeze activitatea totală anuală a dt
radonului degajat de o haldă ce conţine 170 000 tone
de steril cu concentraţia de uraniu de 1,5 kg la tonă. e − λA ⋅t e − λB ⋅t
+ +
Raportul abundenţelor naturale ale 235U şi 238U (λC − λA )(λB − λA ) (λC − λB )(λA − λB )
este de 1/137,8. Timpii de înjumătăţire ai 235U şi e − λC ⋅t
+ =0
(λA − λC )(λB − λC )
238
U sunt T 235 U = 703,8106 ani şi T 238 U = 4,468109
ani respectiv.
Soluţie Conform enunţului problemei:

Cantităţii de 170.000 tone de steril îi corespunde λ A = 25λ ,λB = 5λ ,λC = λ
o cantitate totală de 255 tone uraniu, din care circa
253 tone de 238U şi aproximativ 2 tone de 235U. Notând e − λt = x , unde x > 0 şi se considerând
Deoarece intervalul de timp de 1 an este mult mai că x −25 x → 0 ).
mic decât timpii de înjumătăţire ai 235U şi 238U iar Ecuaţie exponenţială se rezolvă numeric
aceştia fiind în echilibru secular cu produşii lor de conducând la timpul în care activitatea
dezintegrare, activităţile totale ale 219Rn şi 222Rn radionuclidului C este maximă:
generaţi în timp de un an şi exprimate în Bq an-1 vor fi:
1
ln 2 m 235 U t = ln 6
Λ 219 Rn = NA t 4λ
T 235 U A 235 U
In total, sunt emise la 100 dezintegrări beta 14,5

65
Ni cuante gama cu energia ε γ 1 , 14,5 cu energia ε γ 2 şi
Eβ = 0.61 MeV
16,5 cu energia ε γ 3 .
s = 29 %
In felul acesta, intensităţile relative ale radiaţiilor
Figura 1p.9 Sche- γ 2→1 , γ 2→f şi γ 1→ f sunt: 31,8 %, 31,8 % şi
Eβ = 0.98 MeV 2
ma de dezintegrare s=2% respectiv 36,2 %.
a izotopului radio-
1
activ 65Ni având
timpul de înju- Eβ = 2.10 MeV
mătăţire T 65 Ni egal
cu 2,564 h
s = 69 %
65
Cu
f 1.15 Calculaţi masa de 137Cs a cărui
activitate este de 74 GBq. Timpul de înjumătăţire al
137
Cs este T 137 Cs = 30,07ani
Soluţie
Intre masa unui izotop radioactiv, activitatea sa
1.14 În figura 1p.9 este reprodusă schema
simplificată de dezintegrare a izotopului 65Ni .
şi timpul de înjumătăţire este relaţia:
ln 2 m
Λ= NA
a) Folosind datele din figură, calculaţi energia T A
radiaţiilor gama corespunzătoare tranziţiilor de pe
Aplicată în cazul datelor problemei, relaţia
nivelele excitate ale izotopului 65Cu.
conduce la:
b) Considerând că tranziţiile ce au loc cu emisia
cuantelor gama de pe al doilea nivel excitat au T A
m =Λ = 23 mg
probabilităţi egale, să se determine intensităţile ln 2 N A
relative ale tuturor liniilor din spectrul gama emise
de acest izotop radioactiv.
Soluţie
Câmpul de radiaţii
a) Conform figurii, energia radiaţiei gama
ε γ 1 emisă la tranziţia de pe al doilea nivel excitat pe
primul este:
1.16 Să se deducă expresia debitului
fluenţei de fotoni produşi de o sursă gama având
ε γ 1 = ε β 2 − ε β1 = 0, 37 MeV forma unui segment de dreaptă de lungime l şi
activitate Λ. Calculul va fi efectuat pentru două
In acelaşi timp, energia radiaţiei gama poziţii, P şi P’ situate la distanţa d de centrul sursei:
ε γ 2 emisă la tranziţia de pe al doilea nivel excitat a) Punctul P este situat pe mediatoarea
pe nivelul fundamental este: segmentului de dreaptă ce reprezintă sursa;
ε γ 2 = ε β 2 − ε βf = 1,49 MeV b) Particularizaţi rezultatul de la punctul a)
pentru o sursă infinit lungă.
Energia radiaţiei gama ε γ 3 emisă la tranziţia de c) Punctul P’ este situat în prelungirea sursei
(figura 1p.10)
pe primul nivel excitat pe nivelul fundamental este:
d) De la ce distanţă măsurată faţă de centrul
ε γ 3 = ε β1 − ε βf = 1,12 MeV sursei, aceasta poate fi considerată, cu o eroare de
1 %, ca fiind punctiformă ?
b) In concordanţă cu datele problemei, la 100
dezintegrări beta, de pe al doilea nivel excitat sunt Soluţie
emise 29 = 14,5 cuante gama cu energia ε γ 1 şi Se consideră un element infinitezimal dy care
2
un număr egal cu energia ε γ 2 . poate fi asimilat cu o sursã punctualã, de
activitate Λ = Λl y , Λl fiind activitatea specifică a
In acelaşi timp, la 100 dezintegrări beta sunt
unităţi de lungime:
emise 2 cuante gama cu energia ε γ 3 , tranziţiile
beta pe nivelul fundamental având loc fără emisia Λ
Λl=
unei radiaţii gama. l
a) Debitul fluenţei fotonilor gama datorat acestui
element în punctul P este :
+l
2
∫(
Λl dy
Λ, l ϕ=
4π d' − y )2
P −l
2
d
Făcând o nouă schimbarea de variabilă:
w = d' − y integrala devine:
l
d' +
2 l
∫
d' −
d’ Λ dw Λ 1 2
Figura 1p.10 Poziţia ϕ= l = l
punctelor P şi P’ faţă
4π w2 4π w d' +
l
l 2
de sursa filiformă P’ d' −
2
de unde în final rezultă:

Λl l Λ 1
Λ l dy Λl dy ϕ= 2 2
= 2 2
dϕ = = 4πd' 1− l 4πd' 1− l
4π D 2 4π d 2 + y 2 4d' 2 4d' 2
Rezultă că: d) Debitul fluenţei de fotoni corespunzător unei

surse punctiforme de activitate egală cu sursa
+l +l considerată este :
2 2
∫ ∫
Λl dy Λl dy
ϕ= = Λ
4π 2
d +y 2
4π d 2
y2 ϕ pct =
−l −l
1+ 4π d 2
2 2 d2
In primul caz este necesar ca:
y
Făcând schimbarea de variabilă u = integrala Λ
d Λ l l
precedentă devine: − arctg
4π d 2
2 π d 2d
≤ 0,01
+l
2d Λ
l l
∫
Λl du arctg
ϕ= 2π d 2d
4π d 1+ u 2
−l sau:
2d
ceea ce conduce la: l l

1,01arctg ≤
2d 2d
Λl +l
2d
ϕ= arctgu ceea ce conduce în final la soluţia numerică:
4π d − l 2d
l
sau, în final: ≤ 0,175sau :d ≥ 2,86 l
2d
Λl l
ϕ= arctg Condiţia similară, în al doilea caz, conduce la:
2π d 2d
Λl l Λl l
b) Trecând la limită în relaţia precedentă rezultă: 2 2
−
4π d' 1 − l 4π d' 2
2
4 d ' ≤ 0,01
Λl l 1
Λl l Λl l
ϕ ∞ = lim arctg = 4π d' 2 1 − l 2
l →∞ 2π d 2d 4π d 2 4d' 2
ceea ce este tocmai debitul fluenţei creat de o sau:

sarcină punctiformă cu activitatea Λ = Λl l într-un 1
punct situat la distanţa d de sursă. 0,99 2
≤1
1− l
c) In punctul P’, debitul fluenţei de fotoni datorat 4d' 2
elementului de lungime dy devine:
l
Λl cu soluţia finală: ≤ 0,1 sau d' ≤ 5l
dy 2d'
dϕ =
4 π (d' − y ) 2
de unde:
Procedând similar, a doua expresie devine:

1.17 O sursă radioactivă punctiformă cu 2π
) ∫ ⎛⎜1 −
activitatea Λ este fixată pe un suport astfel ţi Λ 1
ϕ circ =
efectuează fie o mişcare de rotaţie descriind un cerc 8π 2
(d 2
+R 2
2Rd ⎞
cos w ⎟
dw
de rază R fie o mişcare oscilatorie cu amplitudinea 0

⎝ 2
d +R 2
⎠
maximă R în lungul unui diametru al aceluiaşi cerc. În Λ 2π
ambele cazuri, pulsaţia ω este aceeaşi. = =
Să se determine pentru care din cele două tipuri de
(
8π 2 d 2 + R 2 ) ⎛ 2Rd ⎞
2
1− ⎜ 2 2
⎟
mişcare, debitul fluenţei de particule într-un punct P ⎝d +R ⎠
situat pe mediatoarea diametrului cercului, la distanţa Λ Λ 1
= =
d > R de centrul acestuia, este mai mare.
(
4π d − R 2 2
) 4π d 2
1−
R2
Soluţie d2
Variaţia în timp a debitului fluenţei de particule Făcând raportul celor două expresii finale,
datorată modificării distanţei de la sursă la punctul rezultă:
P este, pentru o mişcare periodică:
R2
1−
1 Λ ϕ osc d2
dϕ = dt = <1
T 4π r 2 (t ) ϕ circ R2
1+
unde: T este perioada mişcării. d2
In felul acesta, debitul fluenţei în punctul P este
descris, în primul caz, de relaţia:
T
4
1.18 Să se calculeze valoarea debitului
fluenţei de energie a fotonilor gama din centrul unui
∫
4 Λ
ϕ=
( )
dt cilindru de rază R şi înălţime h, gol în interior, şi pe
T 4π d + R 2 sin 2 ωt
2
care se află depus un preparat radioactiv cu
0
activitatea superficială Λs (Bq m-2) (figura 1p.11).
In al doilea caz, aceeaşi caracteristică scalară
Atenuarea în spaţiul gol din interiorul cilindrului
are expresia:
ca şi autoabsorbţia în sursă se neglijează.
T
2 b) De la ce înălţime a cilindrului dependenţa
∫
2 Λ debitului fluenţei de înălţimea acestuia poate fi
ϕ=
( )
dt
T 2
4π d + R − 2Rd cos ωt 2 considerată, în limita a 1%, neglijabilă.
0 c) Aplicaţie numerică: Λs = 5 MBq/m2, R = 0,5
Cele două integrale se calculează relativ uşor m, h = 5 m, sursa fiind obţinută prin depunerea în
făcând schimbarea de variabilă: ωt = w . vid a unui strat subţire de 137Cs a cărui schemă de
dezintegrare este reprodusă în figura 1p.12.
Prima expresie devine2:
π
2 Soluţie
∫
1 Λ 4 1 a) Se consideră un element de suprafaţă ds al
ϕ osc = dw =
T 4π d 2 ω ⎛ 2 ⎞ cilindrului care, în coordonate cilindrice (figura
⎜1 + R sin 2 w ⎟ 1p.11) are expresia:
0 ⎜ d 2 ⎟
⎝ ⎠
π ds = R dz dφ
Λ ⎛ R2 ⎞ 2
= arctg 1 + 2 tgw ⎟
⎜ = Distanţa d de la elementul de suprafaţă la
2 ⎜ d ⎟
R ⎝ ⎠0 centrul cilindrului este:
2π 2 d 2 1 +
d2 D2 = z 2 +R2
Debitul fluenţei produs de elementul de
Λ
= suprafaţă în centrul cilindrului este:
R2
4π d 2 1 + Λs
d2 dϕ = ds
4π D 2
Debitul fluenţei în centrul cilindrului devine:
∫
dw 1
2
= arctg ⎛⎜ 1 + a 2 tg w ⎞⎟
1 + a 2 sin 2 w 1+ a 2 ⎝ ⎠
137
Cs
z
Eβ = 508 keV
s = 92 %
0 y
Figura 1p.11 Sche- Eβ = 1,47 MeV
ma unei surse s= 8% Eγ = 662 keV
radioactive tubulare x Figura 1p.12 Sche-
de rază R şi înălţime ma de dezintegrare 137
h. Originea sistemu- a 137Cs Ba
lui de coordonate
este plasată în
centrul de simetrie.
ψ = sϕ Eγ = 10,127 10-10 Jm-2 s-1
+ h 2π +h
2 2
1.19
∫∫ ∫
Λ R dzdφ Λs dz Să se calculeze valoarea debitului
ϕ= s = R
4π 2
z +R 2 2 2
z +R 2 fluenţei de fotoni gama produşi de o sursă inelară
−h
2
0 −h
2
plană de rază exterioară Re, rază interioară RI şi
grosime neglijabilă şi care are activitatea
z superficială Λs (Bq m-2) (figura 1p.13).
Cu schimbarea de variabilă: = u integrala
R Atenuarea în aer este nulă. Calculul va fi
devine: efectuat pentru două poziţii, P şi P’ situate la
+h distanţele d şi d’ de centrul sursei:
2R
∫
Λs du Λs +h
2R a) Punctul P este situat pe verticala ce trece prin
ϕ= = arctg u centrul sursei;
2 1+ u 2 2R −h
2R
−h
2R
b) Punctul P’ este situat în planul sursei;
c) Particularizaţi rezultatele obţinute pentru o
In final rezultând expresia căutată: sursă discoidală.
ϕ = Λs arctg h 2R
Soluţie
Se consideră un element de suprafaţă
b) In cazul unui cilindru infinit lung, debitul ds = r dr d φ care poate fi asimilat cu o sursă
fluenţei de fotoni în centrul acesteia devine: punctiformă de activitate Λs ds .
π a) Distanţa până la punctul P este:
ϕ ∞ = lim Λs arctg h 2R = Λs
h →∞ 2
D2 =d 2 +r2
In aceste condiţii:
Debitul fluenţei devine :
π
Λs − Λs arctg h 2R Λs Λ r dr d φ
2 dϕ = ds = s 2
≤ 0,01 4π D 2 4π d + r 2
Λs arctg h 2R
In aceste condiţii, debitul total al fluenţei în
sau: punctul P este:
π R 2π Re
arctg h ≥ 0,99
∫∫ ∫
2R 2 Λ r dr d ϕ Λ r dr
ϕ= s = s
Având soluţia numerică: 4π 2
d +r 2 2 d +r2
2
0 0 Ri
h ≥ 127,3 R
Cu schimbarea de variabilă: d 2 + r 2 = u se
c) In condiţiile din enunţ, şi ţinând cont de faptul obţine:
că factorul de schemă al dezintegrării beta pe
d 2 + R e2
primul (şi singurul) nivelul excitat al 137Ba este de
∫
Λs du Λ d 2 + Re2
92 %, (figura 1p.12) se obţine pentru debitul fluenţei ϕ= = s ln u
de energie a radiaţiilor gama valoarea: 4 u 4 d 2 +R2
i
d 2 + R i2
P 2 2
Cu schimbarea de variabilă: d' −r = u se
obţine:
d d' 2 − Ri2
z
∫
ΛS du ΛS d' 2 −R 2
i
Re ϕ= = ln u
4 u 4 d ' 2 − R e2
d' 2 − Re2
y
Ri r ceea ce conduce la expresia finală:
d’ ΛS d' 2 −R i2
ϕ= ln
4 d' 2 −Re2
x
P’ d' 2 − Ri2
∫
ΛS du ΛS d' 2 −R 2
i
Figura 1p.13 Modul de definire al punctelor P şi P’ de

ϕ= = ln u
4 u 4 d ' 2 − R e2
calcul al debitului fluenţei radiaţiei produse de o sursă d' 2 − Re2
inelară plană de radiaţii gama.
conducând la expresia căutată:
ΛS d' 2 −R i2
ϕ= ln
d 2 + R e2 4 d' 2 −Re2
∫
Λs du Λ d 2 + Re2
ϕ= = s ln u expresie valabilă cu condiţia ca: d' > Re
4 u 4 d 2 +R2
i
d 2 + R i2 Este uşor de demonstrat că în ambele cazuri,
atunci când d ;i d’ sunt mult mai mare decât Re:
In final se obţine pentru debitul fluenţei de fotoni
expresia: Λs Re2 − R i2 Λs Re2 − R i2
ϕ→ sau
4 d2 4 d' 2
Λ d 2 + Re2
ϕ = s ln 2 ambele fiind expresii identice cu debitul fluenţei
4 d + R i2 radiaţiilor gama generate de o sursă punctiformă cu
b) Distanţa până la punctul P’ este: (
activitatea: π Λs Re2 − R i2 )
c) In cazul unei surse discoidale, Ri = 0 iar
( )
2
R 2 = d ' − r cos φ + r sin 2 φ
expresiile debitului fluenţei de radiaţii gama în
= d' 2 +r 2 − 2rd' cos φ punctele P şi P’ devin:
procedând în mod similar cu punctul precedent, se Λs d 2 + Re2 Λs d' 2 −Re2

ϕ= ln şi ϕ = ln J
obţine pentru debitul fluenţei de fotoni în punctul P’ 4 d 2 4 d' 2
expresia:
Re 2π
∫∫
Λ r dr d [iφ
ϕ= s
4π
Ri 0
d' +r 2 − 2rd' cos φ
2 1.20 a) Să se calculeze valoarea
debitului fluenţei de fotoni gama produse de o sursă
Re 2π cilindrică, de rază R, înălţime h şi activitatea
∫ ∫
Λ r dr dφ specifică Λv (Bq m-3) într-un punct P este situat pe
= s
4π d' 2 + r 2 2rd' verticala ce trece prin centrul sursei (figura 1p.14),
1− cos φ
Ri 0
d' 2 +r 2 neglijând autoabsorbţia în sursă.
Dar: b) Demonstraţi că pentru o distanţă d suficient
de mare, sursa cilindrică se reduce la o sursă
2π punctiformă.
∫
dφ 2π c) Particularizaţi expresia debitului fluenţei
=
1 − A cos φ 1− A2 pentru situaţia în care d , h >> R .
0
In aceste condiţii, debitul fluenţei devine: Soluţie

Re Se consideră, în coordonate cilindrice, un element
∫
ΛS r dr de volum dv = r dr dz d φ ce poate fi asimilat cu o
ϕ=
2 d ' 2 −r 2 sursă punctiformă de activitate Λv dv .
Ri
a) Distanţa de le elementul de volum dv până la

punctul P este:
P (0,0,d)
D = (d − z ) + r
2 2 2
In aceste condiţii, debitul fluenţei creat de sursă d

cu activitatea Λv dv devine :
Λv
dϕ = dv
4π D 2 z
rezultă că debitul fluenţei total este:
+h
2 R 2π
Figura 1p.14 0 y
∫ ∫∫ (
Λv r dr dzd φ Modul de definire
ϕ= = al punctului P de
4 d − z )2 + r 2 calcul al debitului x
−h 0 0 fluenţei radiaţiei
2
+h gama produsă de
2 R
o sursă cilindrică.
∫ ∫(
Λv r dr
= dz
2 d − z )2 + r 2
−h 0
2
Cu schimbarea de variabilă:
(d − z) 2 + r 2 =u d +h
2
rezultă: + 2arctgw R =
d −h
2
+h R 2 + (d − z )2 R
2
∫ ∫
Λv du ⎧⎛
ϕ= dz = h ⎞ ⎡ ⎤
4 u Λv⎪⎜ d + 2 ⎟ ⎢ R2 ⎥
= R⎨ ln 1 + −
−h
2
(d −z )2 4 ⎪⎜⎜ R ⎟⎟ ⎢
⎩⎝ ⎠ ⎢⎣ d + h 2⎥
2 ⎥⎦
( )
+h
2
⎛d −h ⎞ ⎡ ⎤⎫
∫
Λv R 2 + (d − z )2
= lnu dz = 2 ⎟ ln ⎢1 + R2 ⎥⎪
4 −⎜ 2 ⎥⎬
+
⎜ R ⎟ ⎢
( )
( d − z )2
−h ⎝ ⎠ ⎢ d −h ⎥⎪
2 ⎣ 2 ⎦⎭
+h
2 ⎛ d +h d −h ⎞
∫
Λv ⎡ R2 ⎤
= ln ⎢1 + ⎥dz + 2 ⎜arctg 2 − arctg 2⎟
⎜ R R ⎟
⎣⎢ (d − z ) ⎦⎥
4 2
⎝ ⎠
−h
2
b) In cazul în care d >> h şi R << 1 , debitul
R 1 2 d
Cu o nouă schimbare de variabilă: = , fluenţei în punctul P devine:
d−z w
se obţine: ⎡ ⎤
⎢ Λv
− hR hR ⎥=
d +h ϕ = R +2
2 4 ⎢d 2 − h 2 d 2 h2 ⎥
−
R ⎢⎣ 4 4 ⎥⎦
∫
Λv ⎡ 1 ⎤
ϕ= R ln ⎢1 + 2 ⎥dw
4 ⎣ w ⎦
d −h Λv hR 2 Λv hR 2
2 = =
R 4 d 2 −h2 4d 2 1− h
2
4 4d 2
expresie, care integrată prin părţi3 conduce la:
d +h Dar activitatea totală Λ a sursei este Λ = π R 2hΛv .
2
Λv ⎡ 1 ⎤ R Exprimând activitatea totală Λ prin intermediul
ϕ= Rw ln ⎢1 + 2 ⎥ +
4 ⎣ w ⎦ d −h Λ
2 activităţii specifice liniare Λl = = π R 2 Λv , debitul
R h
fluenţei devine:
b
b Λ
∫
⎡ 1 ⎤ ⎡ 1 ⎤ b ϕ =
3 ln ⎢1 + 2 ⎥dw = w ln ⎢1 + 2 ⎥ + 2arctg w a
4πd 2
⎣ w ⎦ ⎣ w ⎦ a
a
expresie identică cu debitul fluenţei de fotoni al unei P
surse radioactive punctiforme.

c) Pentru d , h >> R , expresia devine:
Λv ⎡ R R ⎤⎥
z
ϕ= R⎢ − +
4 ⎢d + h d −h ⎥ Figura 1p.16 Modul O y
⎣ 2 2⎦ de definire al punctului x
⎡ d+h d −h ⎤ P de calcul al debitului
⎢ 2− 2 ⎥ fluenţei radiaţiei gama
Λv ⎢ R R ⎥= produsă de o sursă
+ R2arctg
4 ⎢ d +h d −h ⎥ sferică de rază R.
⎢1 + 2 2⎥
⎢⎣ R R ⎥⎦
⎛ ⎞
Λv 2 ⎜ h h ⎟
= R ⎜− 2
+2 2
⎟=
4 ⎜ d2 −h d 2
− h ⎟
⎝ 4d 2 4d 2 ⎠ c) Calculaţi debitul fluenţei de energie în punctul
Λv R 2h Λv R 2h P considerând d = 10 cm, R = 5 cm şi Λ = 1 MBq.
= =
4 d 2 − h2 4d 2 1 − h 2
4 4d 2 Soluţie
Λ a) Datorită simetriei de rotaţie, fără a pierde
dar: ΛV = 2 nimic din generalitatea Soluţiei, punctul P poate fi
πR h considerat pe axa Oz (figura 1p.16).
In acest fel, rezultă: Se consideră, în coordonate sferice, un element
Λv 1 de suprafaţă ds a cărui activitate este:
ϕ ==
4πd 2 1 − h 2 dΛ = Λs ds
4d 2
Λ
expresie identică cu debitul fluenţei de fotoni creat unde Λs = este activitatea specifică a unităţii
de o sursă filiformă, punctul P fiind situat pe axul 4πR 2
sursei (problema 1.16). J de suprafaţă iar ds = R 2 sin θ dφ dθ .
In aceste condiţii, debitul fluenţei de particule
creat de aceste element de suprafaţă în punctul P
1.21 O sferă din polistiren expandat, cu raza
R cm a fost uniform acoperită cu un preparat
exterior sferei are expresia:
Λs
radioactiv conţinând o cantitate de 60Co (figura dϕ = ds
4π D 2
1p.15) cu activitatea Λ . Grosimea stratului
radioactiv este neglijabil de mică iar atenuarea în
aer şi în suportul de polistiren pot fi neglijate de unde punctul P, datorită simetriei de rotaţie a sursei,
asemenea. poate fi considerat ca fiind situat pe axa Oz.
a) Calculaţi debitul fluenţei particule într-un In acest caz, debitul fluenţei de fotoni devine:
punct P situat la distanţa d cm de centrul sferei
(figura 1p.16). 2π π
∫∫
Λ R 2 sin θ dθ dφ
b) Particularizaţi rezultatul pentru situaţia în care ϕ= s =
d >> R . 4π d 2 + R 2 − 2Rd cos θ
0 0
π
∫
Λ sin θ dθ
= s R2 =
2 d + R 2 − 2Rd cos θ
2
60 0
Co π
∫
Λ R2 sin θ dθ
E β = 303 keV = s 2
2 d + R2 2Rd
s = 100 % 1− cos θ
0
d 2 + R2
E γ = 1,17 MeV
2Rd
cu schimbarea de variabilă: 1 − cos θ = u ,
E γ = 1,33 MeV d +R 2
2
Figura 1p.15 Sche-

integrala devine:
ma de dezintegrare 60
a 60Co Ni
1+
2Rd
dv = r 2 sin θ dr d φ d θ
d 2 +R 2
∫
Λs R2 d 2 + R2 du Distanţa D de la elementul de volum dv la
ϕ=
2 d 2 + R 2 2Rd u punctul P este:
2Rd
1−
d 2 +R 2 D 2 = d 2 + r 2 − 2dr cos φ
2Rd
1+ Fluenţa de fotoni gama produs de elementul de
Λs R d + R2 2
ϕ= ln volum dv în punctul P şi în timpul t este:
4 d 2Rd
1− 2
d + R2 Λv
dΦ = t dv
R 4πD 2
Λs R 1 + d
= ln In acest caz, fluenţa radiaţiilor gama produs de
2 d R
1− întreaga sursă în punctul P devine:
d
R 2π π
∫∫∫
b) Considerând d >> R , debitul fluenţei de fotoni Λ r 2 sin θ dr d φ d θ
devine: Φ= v t=
4π d 2 + r 2 − 2rd cos θ
2
Λs R ⎛ R⎞ R2 0 0 0
= ln ⎜ 1 + ⎟ = Λs R π
2 d ⎝ d⎠ d2
∫∫
Λv r 2 sin θ dr d θ
60 = t =
c) Deoarece Co emite în cascadă două radiaţi 2 d 2 + r 2 − 2rd cos θ
gama cu energiile de 1,17 şi 1,33 MeV, respectiv, 0 0
ambele cu factorul de schemă s = 100%, rezultă ca R π
∫ ∫
la fiecare dezintegrare, sunt emise cuante gama cu Λv r 2 dr sin θ d θ
energia totală de 2,50 MeV. Cum, între debitul = t
2 d +r2 2 2rd
fluenţei de energie şi debitul fluenţei de particule 1− 2 cos θ
există relaţia:
0 0
d +r2
2rd
ψ= ∑ϕ Eγ
i
i i
cu schimbarea de variabilă 1 −
d +r2
2
cos θ = u :
2rd
unde ϕ i este debitul fluenţei fotonilor cu energia 1+
R d 2 +r 2 R 2 rd
∫ ∫ ∫
1+
Eγ i , se obţine rezultatul final: Λv t r 2 dr du Λ t r 2 dr d 2 +r 2
Φ = = v ln u =
2 2rd u 2 2rd 1−
2 rd
R 0 2rd 0 d 2 +r 2
1+ 1−
Λs R d (E + E ) = 81,3 mJ m- 2s-1 d 2 +r 2
ψ = ln
2 d R 1,17 1,33
R R r
1− 1+
(d + r )2 dr = Λv t
∫ ∫
d Λv t r r d dr
J
= ln ln
4 d (d − r )2 2 d r
1−
0 0 d
1.22 O sursă sferică dintr-un izotop

r
Cu o nouă schimbare de variabilă:
radioactiv are raza R şi activitatea specifică Λv (Bq = w integrala devine:
m-3). Sursa emite radiaţii gama a căror d
autoabsorbţie ca şi atenuarea în aer se neglijează. R
d
∫
a) Să se deducă expresia fluenţei radiaţiilor Λv d 1+ w
gama într-un punct situat la distanţa d > R de ϕ= t w ln dw =
2 1− w
centrul sursei. 0
b) Pentru ce distanţă d sursa se comportă, cu o ⎡R d R
d ⎤
⎢ ⎥
∫ ∫
aproximaţie de 1 %, ca o sursă punctiformă ? Λ d
= v t ⎢ w ln (1 + w )dw − w ln(1 − w )dw ⎥
2 ⎢ ⎥
Soluţie ⎢⎣ 0 0 ⎥⎦
Ca şi în cazul problemei 1.5, fără a pierde nimic
din generalitatea Soluţiei, datorită simetriei de Integrând prin părţi4, se obţine:
rotaţie, punctul de calcul al fluenţei de particule P
poate fi considerat pe axa Oz (figura 1p.16).
4 b
In această situaţie se consideră un element de b
∫ ( )
1 b
x⎛x ⎞
volum în coordonate sferice elementul de volum: w ln(1 ± w )dw = w 2 − 1 ln(1 ± w ) − ⎜ m 1⎟
2 a 2⎝2 ⎠a
a
204
Tl
CE
s = 2,90 % E β = 770 keV
s = 97,10 %
204
Hg 204
Pb
5m Beton
Figura 1p.18 Schema de dezintegrare a 204Tl.
P
6m Activitatea specifică liniară este egală cu produsul
dintre activitatea specifică volumică şi aria secţiunii
Figura 1p.17 Modul de definire al punctelor de calcul
conductei:
ale debitului fluenţei radiaţiei gama produse de un
π φ2
segment de conducă prin care circulă o soluţie Λl = Λv
radioactivă. Lungimea l a conductei în afara ecranului 4
de protecţie este de 5 m.
Efectuând calculul numeric se obţine:
ϕ = 3,387 10 −3 Λ v m−2s −1
In acelaşi timp, punctul P se află în prelungirea

Λv d ⎡⎛ R 2 ⎞ ⎛ R⎞ R ⎛ R ⎞ porţiunii de conductă ce iese din peretele de beton.
ϕ= t ⎢⎜ 2 − 1⎟ ln ⎜1 + ⎟ − ⎜ − 1⎟ −
4 ⎢⎣⎝ d ⎠ ⎝ d ⎠ 2d ⎝ 2d ⎠
Contribuţia acestei surse, considerate de
asemenea filiforme este:
⎛R 2 ⎞ ⎛ R⎞ R ⎛ R ⎞⎤
− ⎜ 2 − 1⎟ ln ⎜1 − ⎟ − ⎜ + 1⎟ ⎥
⎝d ⎠ ⎝ d ⎠ 2d ⎝ 2d ⎠⎥ Λl l'
⎦ ϕ' = 2 2
4π d' 1 − l'
În final: 4d' 2
⎡ ⎛ R ⎞ ⎤ unde distanţa d’ este considerată din punctul P
Λv d ⎢ 1 ⎛ R 2 ⎞ ⎜ 1+ d ⎟ R⎥
până la jumătatea grosimii peretelui de beton,
ϕ= t⎢ ⎜ − 1⎟ ln ⎜ ⎟+ ⎥
4 ⎢2 ⎝ d 2 ⎠ ⎜⎜ 1 − R ⎟⎟ d ⎥ în cazul de faţă d’ = 5,25 m iar l’ este grosimea
⎢⎣ ⎝ d ⎠ ⎥⎦ peretelui de beton.
J
Un calcul numeric similar conduce la rezultatul:
1.23 Printr-o conductă din teflon cu diametrul

interior de 2,87 cm trece o soluţie radioactivă
ϕ' = 6,59 Λ v 10 −4 m −2 s −1
In aceste condiţii, debitul final al fluenţei de

cu activitatea specifică Λv . fotoni în punctul considerat devine:
Să se calculeze debitul fluenţei radiaţilor gama ϕ total = ϕ 1 + ϕ 2 = 4,046 10 −3 Λv m −2 s −1 J
la o distanţă d de 6 m de conductă într-un punct P

situat în dreptul locului în care conducta iese din
ecranul de beton (figura 1p.17) ştiind că peretele de
beton are o grosime de 50 cm. Atenuarea în apă, în
pereţii conductei şi în aer se neglijează.
1.24 a) Să se calculeze valoarea debitului
fluenţei energetice de particule beta în centrul unei
cavităţi sferice de rază R pe al cărui perete interior
Densitatea taliului este egală cu 10,01 103 kg m-3
pe care se află depus un preparat beta-minus activ
cu activitatea superficială Λs . Atenuarea în spaţiul
Soluţie gol din interiorul sferei ca şi autoabsorbţia în sursă
Deoarece punctul P în care se calculează debitul se neglijează.
fluenţei radiaţiilor gama este mult mai mare decât b) Aplicaţie numerică: Λs = 10 MBq/m2, R = 0,1
diametrul conductei, aceasta poate fi considerată ca
fiind o sursă filiformă. În acest caz, pot fi aplicate m, sursa fiind obţinută prin depunerea în vid a unui
rezultatele problemei 1.15. În concordanţă cu strat subţire de 204Tl a cărui schemă de dezintegrare
aceste rezultate, debitul fluenţei produs de o sursă este reprodusă în figura 1p.18.
filiformă într-un punct aflat la distanţa d de aceasta
şi respectând datele problemei de faţă este: Soluţie
a) activitatea unui element ds de pe suprafaţa
Λl +l
2d Λl l
ϕ = arctg u = arctg sferei creează în centrul acesteia un câmp de
4π d 0 4π d 2d radiaţii având debitul fluenţei dϕ :
Λs r
dϕ = ds j2
4π R 2 Λ1
r r
unde: ds = R 2 sind φd θ j2 j1
In aceste condiţii, debitul fluenţei în centrul sferei
devine:
2π π
∫∫
Λs r
j1
ϕ= R 2 d φ sin θ d θ = Λs
4π R 2 Λ2
0 0
După cum se observă, pentru acest tip de surse,

debitul fluenţei în centrul cavităţii sferice este egal Figura 1p.19 Dispunerea în spaţiu a celor două surse de
radiaţii şi punctele unde sunt calculate debitul fluenţei şi
cu activitatea superficială.
densitatea curentului de particule.
Deoarece radiaţia beta are un spectru energetic
continuu limitat superior de energia maximă Emax,
pentru calculul valorii numerice a debitului fluenţei
energetice se poate considera, cu o bună în timp ce densitatea curentului de particule
aproximaţie, energia medie a spectrului beta egală generată în acelaşi mod are expresia:
cu: E β = 0,4 E max r ⎡ Λi r ⎤
ψ = ϕEβ
jr = ∑i
⎢
⎣ 4π d i
2
Ωi ⎥
⎦
Un calcul numeric simplu conduce la valoarea: In condiţiile problemei, debitul fluenţei de
-6 -2 -1 particule în centrul pătratului devine:
ψ = 0,493 10 J m s J
Λ1 Λ2 Λ
ϕr = 2
+ 2
= 2
4π d1 4π d 2 π l
1.25 Două surse punctiforme identice

având activităţile Λ sunt plasate în vârfurile unui
iar densitatea curentului de particule devine:
r Λ1 r Λ2 r
pătrat cu latura l (figura 1p.19). jr = Ω 1 + Ω2
4π d12 4π d 22
Să se calculeze debitul fluenţei de particule şi
densitatea curentului de particule: r r r
cum Ω1 = −Ω 2 , în centrul pătratului j r = 0
a) În centrul pătratului.
b) In unul din vârfurile libere, debitul fluenţei de
b) În unul din vârfurile fără surse ale acestuia. fotoni este:
Soluţie ϕ' r =
Λ1
+
Λ2
=
Λ
a) Debitul fluenţei de particule al unei surse 4π d12 4π d 22 4π l 2
punctiforme la distanţa d de aceasta este:
iar densitatea curentului rezultant devine:
Λ
ϕ= r Λ1 r Λ2 r
4π d 2 jr = 2
Ω1 + Ω2 =
4π d1 4π d 22
iar densitatea curentului de particule, produs de
r
aceeaşi sursă pe direcţia Ω are expresia: =
2 Λ r r
2 4π l 2
i +j ( )
J
r Λ r
j = Ω
4π d 2
Debitul fluenţei fiind o caracteristică scalară iar
densitatea curentului de particule o caracteristică
Interacţia particulelor
vectorială, acestea se compun în mod diferit. încărcate cu substanţa
Astfel, debitul fluenţei creat de mai multe surse
punctiforme are expresia:
ϕr = ∑
Λi 1.26 La distanţa de 5 cm de un preparat
i 4π d i2 radioactiv care emite particule alfa cu energia de 9
MeV se aşează o foiţă de aluminiu. Care este
grosimea minimă a acestei foiţe pentru ca să Energia cinetică a unui proton care are aceeaşi
oprească toate particulele alfa? Foiţa se află în aer. viteză cu deuteronul de 2 MeV este:
Mp
Soluţie E p = Ed
Md
= 1MeV
Parcursul particulei alfa cu energia de 9 MeV în
aer se calculează cu ajutorul formulei semiempirice Parcursul particulei alfa cu energia de 4 MeV se
(1b.30a): calculează cu ajutorul relaţiei (1b.30a):
Rα ,aer = 0,31 Eα1,5 Rα (E α ) = 0.31E α3 2
şi se obţine valoarea Rα (aer ) = 8,37 cm. unde energia cinetică Eα este exprimată în MeV.
Din această distanţă, particulele alfa parcurg In final se obţine valoarea Rα = 2,48 cm.
5 cm în aer, până la oprire rămânând: 8,37- b) Parcursul în aer al protonilor cu energia
5=3,37 cm. cinetică Ep este descris de relaţia semiempirică:
Pentru a calcula grosimea foiţei de aluminiu
necesară opririi particulelor alfa, se foloseşte ( ) ( )
R p E p = Rα 4E p − 0,2
formula de scalare (1b.28):
unde: Rα este parcursul radiaţiei alfa cu energia
R Al ρ AAl 4Ep.
= aer
R aer ρ Al Aaer In aceste condiţii, parcursul protonului de 1 MeV
în aer devine:
Având în vedere că aerul este un mediu compus
(78 % N2, 22 %O2), masa sa atomică medie se
( )
R p E p = 2,48 − 0,2 =2,28 cm.
calculează cu relaţia: In mod similar, pentru parcursul deuteronului se
∑
obţine:
A = pi Ai
Rd = 2Rp = 4,56 cm J
i
unde pi este concentraţia masică a componentei Ai.

Se obţine valoarea: Aaer =28.84,
In aceste condiţii, parcursul liniar maxim al
1.28 Pierderea de energie prin ionizare în
aer a unei particule alfa cu energia cinetică Eα =
particulelor alfa în aluminiu are expresia:
8,34 MeV este ∆E = 0,066 MeV mm .
-1
∆x
ρaer 27
R Al = R aer a) Care sunt valorile energiei cinetice ale unui
ρ Al 28,84
proton şi ale unui deuteron care se mişcă cu
In final se obţine pentru grosimea foiţei de aceeaşi viteză cu particula alfa?
aluminiu valoarea de 1,45 10-3 cm (14,5 µ m ). J b) Care este pierderea medie de energie a
acestora?
c) Dacă parcursul maxim al particulei alfa în aer
1.27 a) Să se calculeze raportul dintre
parcursurile unui proton şi al unui deuteron într-un
este de 7,86 cm, care sunt valorile parcursului
maxim în aer ale protonului şi deuteronului ?
mediu oarecare dacă au aceeaşi viteză. Soluţie

b) Să se calculeze parcursul deuteronului cu a) Conform problemei precedente, parcursul
energia cinetică de 2 MeV în aer. maxim al protonului cu energia cinetică Ep este legat
de parcursul maxim al particulei alfa prin relaţia:
Soluţie
a) Pentru a afla relaţia ce leagă parcursurile
( ) ( )
R p E p = Rα 4E p − 0,2
celor două particule, se foloseşte formula de unde: Rα este parcursul radiaţiei alfa având energia
scalare (1b.27):
cinetică 4 Eα .
2
Md Zp
Rd (v d ) =
M p Zd2
(
Rp v d = v p ) Energia cinetică a protonului va fi în acest caz:
Mp
M d M p = 2 şi Z d Z p = 1 E p = Eα = 2,085 MeV
Mα
Rezultă imediat că Rd = 2R p . iar a deuteronului:
Md Din ecuaţia de stare Clapeyron scrisă în

E d = Eα = 4,17 MeV
Mα parametrii de stare p, T şi ρ se calculează
Parcursul particulei alfa este : presiunea corespunzătoare în final obţinându-se
valoarea p = 3,49 104 Pa. J
Rα = 0,31T 3 2 = 7,47 cm
b) Este folosită pierderii de energie prin ionizare:
∆E
1.30 Sarcinile electrostatice care apar
prin frecare într-o filatură sunt echivalente cu un
∆x α Zα2 curent de 1µA . Să se calculeze activitatea unei
=
∆E Z ρ2 surse de 210Po necesară neutralizării acestor sarcini.
Se presupune că toţi ionii contribuie la neutralizarea
∆x p sarcinilor. 210Po are timpul de înjumătăţire T 210 Po de
∆E 138,4 zile şi emite o radiaţie alfa monoenergetică
cum = 0,066 MeV mm-1, rezultă imediat că: cu energia de 5,5 MeV.
∆x α
Soluţie
∆E -1
= 0,0165 Mev mm O particulă alfa cu energia Ea = 5,5 MeV,
∆x ρ produce în aer perechi de ioni. Dacă energia de
c) Folosind relaţia de scalare (1b.27) parcursul ionizare medie w a aerului este 32 eV, iar
protonului este: activitatea sursei Λ , numărul de perechi de ioni
dn
care neutralizează sarcina în unitatea de timp
M p Zα2 dt
Rp = Rα = 7,47 cm
Mα Z p2 va fi egal cu produsul dintre activitatea Λ şi
numărul mediu de perechi de ioni produs de fiecare
iar al deuteronului: particulă alfa:
M d Zα2 dn E
Rd = Rα = 15,48 cm J =Λ α
Mα Zd2 dt w
dar:
dn I
1.29 În centrul unei camere de ionizare
sferică cu raza de 10 cm este aşezată o sursă alfa
=
dt e
de unde activitatea sursei este :
cu energia de 5,3 MeV.
La ce valori ale presiunii5 aerului în cameră Λ = 3 ,77 107 Bq J
curentul de saturaţie nu va mai depinde de valoarea

presiunii?
Soluţie 1.31
de energie:
Să se calculeze raportul între pierderile
Pentru ca valoarea curentului de saturaţie să nu
depindă de presiune, trebuie ca tot parcursul a) ale unei particule alfa şi a unui proton cu
particulei alfa să fie în cameră este necesar ca energia de 5 MeV în neon:
parcursul liniar maxim al acestora să fie mai mic b) ale unei particule alfa în cupru şi aluminiu.
sau egal cu raza camerei de ionizare:
Rα ≤ r Soluţie
a) In formula Bethe-Bloch (1b.20) pentru PLE de
In condiţii normale, parcursul maxim al energie:
particulelor alfa cu energia de 5,3 MeV are conform 2
relaţiei (1b.30a) valoarea: Rα (aer ) =3,78 cm. dE ρ med Z med
⎛ Z inc ⎞
=D ⎜⎜ ⎟⎟ ×
Aplicând relaţia de scalare (1b.28) rezultă că dx ion Amed ⎝ β ⎠
ρ ′ = 0 ,378ρ NTP . ⎡ ⎛ 2
2
2 ⎞ ⎤
⎢ ⎜ 2me γ β C ⎟ 2⎥
× ln⎜
⎢ ⎜ I ⎟−β ⎥
⎟
⎢⎣ ⎝ ⎠ ⎥⎦
5 Conform ecuaţiei de stare Clapeyron, pentru gazele ideale, raportul: Se pot considera ambele particule nerelativiste
p şi deci termenul în β 2 din paranteză poate fi
este invariant.
Tρ
neglijat. La energia T = 5 MeV vitezele particulelor ⎛ ⎞

12
1
vor fi: v α = 0,05 c şi v p = 0,1 c. şi β = ⎜⎜1 − 2 ⎟
⎟ = 0,76
⎝ γ ⎠
În ambele cazuri γ = 1 .
Rezultă că:
Energia medie de ionizare (în eV) se calculează
după formula (1b.76): E eL = 1,88 MeV iar p eL = 1.01MeV c −1
I = 16Z 0 ,9 Energia cinetică maximă a electronilor δ va fi în
acest caz: E e = E eL − m e = 1,37MeV .
obţinându-se valorile: ICu = 331,3 eV şi respectiv
I Al = 160,9 eV. Parcursul masic maxim acestor electroni în
aluminiu este:
Calculând raportul pierderilor de energie pentru
cele două particule se obţine: ⎛ B ⎞
ℜ = AE e ⎜⎜1 − ⎟⎟ = 608,39 mg cm − 2
⎝ 1 + C Ee ⎠
dE
dx α Se poate considera că parcursurile masice
= 10,806
dE maxime în aluminiu şi hidrogen lichid sunt aceleaşi.
dx In acest caz:
p
-3
RH lichid = 608,39 : 0,0708 10 =8,6 cm J
b) Pierderile de energie pentru particula alfa în
cupru şi aluminiu se calculează cu formula Bethe-
Bloch în condiţiile din enunţ. Raportul căutat va fi: 1.33 Un proton şi un deuteron au parcursul
liniar maxim de 1 cm în hidrogenul lichid ce umple
dE
dx o cameră cu bule.
α ,Cu
= 2,32 a) Calculaţi energia cinetică pe care au avut-o
dE
particulele la intrarea în cameră.
dx α ,Al b) Calculaţi raportul între pierderile de energie
J
pe unitatea de parcurs ale acestor particule.
c) Ce parcursuri liniare maxime vor avea aceste
particule în plumb.
1.32 Un fascicul de nuclee de 4He cu
energia cinetică de 2 GeV trece printr-o cameră cu
Energia de ionizare I a hidrogenului este de 19 eV.
bule cu hidrogen lichid. Soluţie

Calculaţi energia maximă şi parcursul maxim al a) In hidrogen lichid, conform (1b.30b), parcursul
electronilor δ în hidrogenul lichid din camera cu liniar maxim este:
bule, densitatea acestuia fiind ρ H lich = 0,0708 g cm-3.
R p = 210 −3 E p1,7
Soluţie De unde:
Energia şi impulsul în sistemul centrului de masă E p = 38,69MeV
sunt date de relaţiile:
Conform (1b.27), pentru aceeaşi viteză,
E e* =
1
2s 1 2
(s + m 2
e
2
− m He ) parcursul liniar al protonului este jumătate din
parcursul liniar maxim al deuteronului.
p *e =
1
2s 1 2
[s − (m 1 + m2 )
2
] [s − (m 1 − m2 )
2
] Pentru a determina energia deuteronului care
are un parcurs maxim tot de 1 cm, trebuie
determinată energia protonului care are un parcurs
2
unde: s = mHe + me2 + 2me (mHe + E ) şi are valoarea maxim de 0,5 cm, aceasta fiind în final energia
deuteronului.
s = 14083383 MeV 2 .
Prin intermediul relaţiei (1b.27) se obţine pentru
În acest caz, E e* = 0,78 MeV iar p *e = 0,59 MeV. energia deuteronului cu parcursul maxim de 1 cm
valoarea:
În sistemul de referinţă al laboratorului:
E d = 25,73 MeV
(
peL = γ pe* cos θ + β E e* )
b) Raportul pierderilor de energie pentru cele
L două particule va fi:
E
unde: γ = = 1,53
s1 2
dE p 2me γ p2 β p2 c 2
ln
dx = β d2 I Ed
≈ = 0,785
dE d β p2 2me γ d2 β d2 c 2 2E p
ln
dx I
c) Parcursul acestor particule în plumb este,
conform relaţiei de scalare (1b.28):
R pPb = 0,0897 cm; RdPb = 0,179 cm J
1.34 Pe o foiţă de aluminiu cad particule

alfa cu energia de 13,7 MeV.
Figura 1p.20 Modul de definire al parametrului de şoc în
⎛ ⎞
La ce grosime a foiţei energia particulelor care cazul ciocnirii electron-particulă alfa ⎜ r = b ⎟ .
⎜ cos θ ⎟
ies este de 7 MeV? ⎝ ⎠
Soluţie
Se calculează parcursurile pentru cele două şi apoi, prin intermediul relaţiei de scalare (1b.28)
energii utilizând relaţia semiempirică (1b.30a): se obţine pentru parcursul liniar maxim în plutoniu
valoarea căutată:
Rαaer = 0,31T 1,5
R αPu = 7 10 −3 mm J
In final se obţine:
Rαaer = 15,72 cm
pentru energia de 13,6 MeV şi 1.36 O particulă alfa cu energia cinetică

de 5,8 MeV trece pe lângă un electron liber în
Rαaer = 5,74 cm repaus la parametrul de şoc b = 2 nm (figura 1p.20)
pentru energia de 7 MeV. Calculaţi energia cinetică a electronului de recul
presupunând că traiectoria particulei alfa este
Aplicând relaţia de scalare (1b.28): rectilinie iar electronul nu se deplasează în timpul
RαAl = 6,7910 −3 cm interacţiei.
pentru energia de 13,6 MeV şi Soluţie

RαAl = 2,4810 −3 cm Intre cele două particule apare o forţă de
interacţie coulombiană cu expresia:
pentru energia de 7 MeV.
1 Zα e2 Zα e2 cos 2 θ
Scăzând cele două valori se obţine: F= =
4π ε 0 r 2 4π ε 0 b 2
d = 4,3110 −3 cm J
Impulsul transferat electronului este:
∫
r r
p= F dt
1.35 Un preparat radioactiv de 238Pu care
emite particule alfa cu energia de 5,5 MeV, este Trebuie remarcat că la valoarea integrale nu
depus electrolitic pe o foiţă metalică groasă. contribuie componenta Fx a forţei, integrala după
La ce grosime minimă a stratului adăugarea timp a acestei componente fiind egală cu zero.
suplimentară de 238Pu nu conduce la creşterea Folosind expresia forţei coulombiene, impulsul
activităţii alfa a preparatului ? electronului devine:
Densitatea plutoniului este de 19,829 g cm-3.
∫
Zα e2
py ≡ mv = cos 3 θ dt
Soluţie 4πε 0b 2
Grosimea minimă este egală cu mărimea unde: Fy = F cos θ ; Zα = 2
parcursului particulelor alfa în plutoniu. Pentru a
afla parcursul în plutoniu se calculează parcursul în In acelaşi timp,
aer conform relaţiei (1b.30a)
R αaer = 0,31 T 1,5 = 4 cm

⎛x ⎞ plumb cu grosimea de 5 cm energia electronilor

d⎜ ⎟
d (tg θ ) b dx 1 v ajunge în medie 42 MeV.
= ⎝ ⎠= =
dt dt dt b b
Soluţie
d (tg θ ) 1 dθ
= Energia electronilor după ce au străbătut plăcuţa
dt cos 2 θ dt este dată de relaţia (1b.48):
Combinând cele două ecuaţii rezultă: x
− (1+b )
Lrad
b 1 E = E0e
dt = dθ
v cos 2 θ unde:
Înlocuind în expresia impulsului rezultă: 2
4nZ (Z + ξ ) ⎛⎜ e ⎞ ⎛⎜ − ⎞
1
1 ⎟ ln 183Z 3 ⎟
π =
2 Lrad 137 ⎜ m c2 ⎟ ⎜ ⎟
Z e2 1 2Z α e 2 1 ⎝ e ⎠ ⎝ ⎠
py = α
4πε 0 bv ∫
π
cos θ d θ =
4πε 0 bv
−
2 1
iar b =
Energia cinetică transferată electronului devine:
(
18 ln 183Z −1 3
) = 0,01 pentru aluminiu
Efectuând calculul numeric, se obţine:

p y2 Zα2 e 4 1
Ee = = E 0 = 103,9 MeV
4π 2ε 02 (bv )2
J
2me
Expresia poate fi transcrisă sub forma:

2
Ee M α c 2 ⎛ r0 ⎞
mec 2
= Zα2 ⎜ ⎟
Eα ⎝ b ⎠ 1.39 La trecerea printr-un strat de material
uşor de grosime 0,4 cm energia electronilor rapizi a
e2 scăzut cu 25 %.
unde: r0 = = 2,81810 −15 m
4π ε 0 me c 2 Să se găsească lungimea de radiaţie a
electronului dacă se presupune că pierderile de
Un calcul numeric conduce la valoarea cerută: energie prin radiaţie sunt dominante.
E e =6,47 10 −3 eV J
Soluţie
x
− (1+ b )
1.37
Lrad
Aplicând formula (1b.48) E = E 0 e de
Să se evalueze pierderea totală de scădere exponenţială a energiei electronilor şi
energie pe unitatea de parcurs a electronilor cu ţinând cont de faptul că faptul că E = 0,75E 0 iar
energia cinetică de 27 MeV în aluminiu.
b ≅ 0,01 se obţine în final:
Soluţie Lrad=1,39 cm J
La această valoare a energiei electronului,

pierderea de energie prin radiaţie sunt dominante.
In concordanţă cu (1b.47):
dE 4r 2 183
1.40 Cum se poate ecrana un fascicul de
electroni monoenergetici cu energia cinetică de 10
= e nE Z 2 ln 1 3
dx rad 137 Z MeV la o densitate de curent de 107 e m-2s-1.
Ce material şi ce grosime sunt cele mai
2
N ⎛ e2 ⎞ adecvate?
unde: n = ρ A = 6,02310 22 şi re2 =⎜ ⎟
A ⎜ m c2 ⎟
⎝ e ⎠ Soluţie
Se obţine în final: Pentru electroni monoenergetici, parcursul în
aluminiu datorat pierderii de energie prin ionizare,
dE
= 0,02 MeV cm −1 . J este dat de relaţia (1b.37):
dx
rad
⎛ B ⎞
ℜ Al = AE ⎜⎜1 − ⎟
⎝ 1 + C E ⎟⎠
1.38 Să se calculeze energia iniţială a

electronilor dacă după trecerea printr-o plăcuţă de
unde A, B, C sunt constante indicate la pagina 7.
Pentru E = 10 MeV se obţine:
ℜ Al = 5,33 g cm −2 Lrad E
x = ln 0
1 + b E Cr
Pentru a alege materialul, trebuie luată în
considerare apariţia radiaţiei de frânare. Aceasta Lungimea de radiaţie este conform (1b.46):
trebuie să fie cât mai mică.
1 ⎛ 183 ⎞
Din relaţia: = 4n Z ( Z + ξ ) 5,7910 − 28 ln ⎜ 1 3 ⎟ = 1,9 cm −1
Lrad ⎝Z ⎠
dE
dx ZE De unde: Lrad = 0,53cm iar grosimea ţintei de
rad
= plumb devine:
dE 800
dx ion
d = 0,38 cm. J
se observă că pierderea de energie prin radiaţie

este mică atunci când Z este mic.
Aluminiul este unul dintre cele mai indicate
materiale datorită atât accesibilităţii cât şi
1.42 a) Să se calculeze pierderile de
energie prin radiaţie a electronilor cu energia
rezistenţei mecanice şi chimice. Grosimea ecranului cinetică de 20 MeV în aluminiu.
trebuie să fie mai mare decât parcursul electronilor b) De câte ori pierderile de energie prin radiaţie
în acest material: a electronilor în plumb sunt mai mari decât în
ℜ aluminiu?
d> = 1,97 cm .
ρ
Soluţie
Intensitatea fasciculului gama produs prin
radiaţie de frânare va fi: a) În cazul electronilor de 20 MeV se poate
considera nucleul complet neecranat. In aceste
dE condiţii, PLE este, conform (1b47):
dx ZE
I = rad
I0 =
-1 -1
I 0 = 1,4 10 6 m s ⎛ ⎞
dE 800 ⎜ ⎟
dE E0 ⎜ 1 ⎟=
− = 1+
dx ion dx Lrad ⎜ 183 ⎟
J
rad
⎜ 18ln 1 3 ⎟
⎝ Z ⎠
4re2 183
= nE 0 Z 2 ln 1 3
1.41 Un fascicul de electroni cu energia
cinetică T=20 MeV ciocneşte o ţintă în care se
137 Z
Pentru aluminiu având Z = 13, se obţine:
produce radiaţia de frânare. dE
a) Să se calculeze energia critică pentru o ţintă Lrad = 8,9cm şi − = 2,28 MeV cm −1
dx rad
de beriliu şi una de plumb.
b) Care trebuie să fie grosimea ţintei pentru a Pentru plumb ce are ZPb = 82, un calcul numeric
reduce energia electronilor până la energia critică? similar conduce la valorile numerice:
dE
Soluţie Lrad = 0,56cm şi − = 36,24MeV cm −1
dx rad
a) Energia critică (în MeV) are, pentru un
material cu numărul de ordine Z, expresia (1b.50): b) Raportul pierderilor de energie prin radiaţie în
cele două medii va fi, în aceste condiţii:
800
E Cr = Pb
Z dE
Făcând calculele numerice se obţine pentru: dx rad
Al
= 15,89
Be Pb dE
E Cr = 200 MeV şi E Cr = 9,75 MeV
dx rad
b) Pentru ţinta de beriliu energia cinetică este J
mai mare decât energia cinetică a fasciculului deci
nu se pune problema calculării grosimii ţintei.
Pentru ţinta de plumb, conform (1b.48):
x
1.43 a) Să se calculeze grosimea unei foiţe
de aluminiu ( ρ = 2,7 103 kg m-3) pentru a absorbi
E − (1+b )
= e Lrad integral radiaţia beta- a nucleelor de 60Co.
E0
de unde:
32
P de atenuare a radiaţiilor beta-minus este, conform
relaţiei (1b.40):
µ
− xρ
ρ
ε β = 1,708 MeV I = I0 ⋅ e
Figura 1p.21 Sche-

Conform (1b.41c), coeficientul de atenuare
ma de dezintegrare 32
masic al radiaţiei beta-minus în aluminiu este:
a 32P.
Si
µ 22 2
= 1,33 = 10,79 cm /g
ρ E max
In aceste condiţii:
b) De câte ori va atenua acest ecran radiaţia
gama emisă de cobalt ? (se va considera atenuarea I
unui fascicul necolimat de fotoni) =0,806
I0
Schema simplificată de dezintegrare a 60Co este
reprodusă în figura 1p.15. Coeficientul liniar de iar ∆I = I 0 − I = 0,194I 0
atenuare al aluminiului pentru energia medie de Deci, la trecerea prin foiţa de aluminiu, 19,4%
1,25 MeV este 15,05 m-1. din particulele beta- sunt absorbite. J
Soluţie
a) Energia maximă a electronilor emişi de sursa
de 60Co este de 309 keV. 1.45 In figura 1p.18 este reprodusă
schemă de dezintegrare a 204Tl.
Parcursul maxim în aluminiu este, conform
relaţiei (1b.38b) : Să se evalueze grosimea maximă unui preparat
radioactiv din 204Tl metalic, astfel încât creşterea în
1,38 -2
ℜ max = 0,407E max = 0,081 g cm continuare a acesteia să nu mai conducă la
creşterea activităţii beta- a sursei ?
Parcursul liniar se obţine înmulţind parcursul
masic maxim cu densitatea absorbantului:
R Al = ℜ max ρ Al = 0,217 cm Soluţie
şi deci şi grosimea foiţei de aluminiu pentru Activitatea sursei, definită ca numărul maxim de
absorbţia integrală va fi de cel puţin 0,217 cm. electroni beta- emişi, nu va mai depinde de grosime
atunci când grosimea sursei va fi mai mare decât
b) Atenuarea unui fascicol larg, necolimat de parcursul liniar maxim al electronilor.
fotoni este descrisă de relaţia:
Parcursul masic maxim al electronilor într-un
I = I 0 e − µx (1 + µx ) material oarecare este dat de relaţia (1b.38b):
1,38 -2
Înlocuind cu datele din enunţ şi folosind rezultatul ℜ max = 0,407E max = 0,28 g cm
punctului precedent se obţine o atenuare a fascicolului
de fotoni emişi de sursa de 60Co în foiţa de aluminiu Particularizând această relaţie pentru taliu,
ce absoarbe complet radiaţia beta de 1 %. J
parcursul linear maxim al electronilor este:
ℜm
RTl = = 0,014 cm
ρTl
1.44 Ce fracţiune din numărul particulelor

beta emise de o sursă izotopică de 32P este atenuat
-
Ceea ce reprezintă grosimea căutată. J
intr-o foiţă de aluminiu cu grosimea de 0,2 mm?

Densitatea superficială6 a aluminiului este egală
cu 0,54 g/cm2, iar schema de dezintegrare a 32P
1.46 Un fascicul de electroni cu energia de
0,5 MeV cade normal pe o foiţă de aluminiu cu
este reprodusă în figura 1p.21. grosimea de 50 mg/cm2.
Să se calculeze cu ajutorul formulelor empirice
Soluţie parcursul mediu în aer al electronilor care trec prin
Energia maximă a electronilor emişi de 32P este această foiţă ( ρ aer = 1,29 kg m-3).
Emax=1,708 MeV (figura 1p.21). În foiţe subţiri legea
Soluţie
6
Densitatea superficială a unui absorbant este egală cu Conform relaţiei empirice (1b.37), parcursul
produsul dintre grosime acestuia şi densitatea masic maxim electronilor cu energia de 0,5 MeV în
materialului din care este alcătuit. aluminiu este:
⎛ B ⎞ şi
ℜ = AE ⎜⎜1 − ⎟⎟= 166 ,75 mgcm - 2
⎝ 1 + C E ⎠ dE
-2
Electronii parcurg 50 mg cm în aluminiu, mai dx rad E
=Z
rămânând de străbătut în aer parcursul rezidual: dE 800
-2
ℜ r ,aer =166,57 - 50,0 = 116,75 mg cm . dx ion
Acestui parcurs masic îi corespunde un parcurs

liniar al electronilor în aer: pentru electroni
Pierderea de
energie prin ionizare este
ℜ r ,aer 2
Raer = = 96,89 cm J Z inc
ρ aer proporţională cu şi nu depinde de masa
particulei astfel încât pierderile de energie prin
ionizare pentru cele două particule sunt egale.
1.47 Un fascicul de electroni cu energia de

dE
dx
d
15 MeV ciocneşte o ţintă de plumb, în care produce Rezultă că: rad

e
≅ 10 −7
radiaţie de frânare. dE
Care este grosimea ţintei pentru ca energia dx rad
electronilor după trecerea prin ţintă să fie egală cu J
energia critică? Lungimea de radiaţie în cazul

plumbului este Lrad = 0,56 cm .
Soluţie 1.49 Pentru grosimi mai mici decât

parcursul maxim, radiaţia beta este atenuată după o
Energia critică corespunde situaţiei în care lege exponenţială (1b.40):
pierderea de energie prin radiaţie este egală cu
pierderea de energie prin ionizare, având expresia I =I 0 e − µm ρ x
(1b.50):
unde, conform (1b.41a) şi (1b.41b):
800
ECr = (MeV) µ 16
Z =
In cazul unui absorbant din plumb,
ρ (
E max − 0 ,036
1,37
)
ECr = 9,76MeV . pentru aer
Scăderea energiei electronului se face după
legea exponenţială: µ 18 ,2
=
−
x
(1+ b )
ρ (
E max − 0 ,036
1,37
)
Lrad
E = E0e pentru ţesut
In condiţiile din enunţ, grosimea ţintei va fi: Să se calculeze:
a) grosimile de semiatenuare
d = 0,24 cm. J
b) parcursul liniar maxim al radiaţiilor beta în
aceleaşi medii. Calculele vor fi efectuate
pentru următoarele surse beta:
1.48 Calculaţi raportul între pierderea de
energie prin radiaţie pentru un deuteron de 10 MeV
204
14
C (Emax= 0,155 MeV), 32P (Emax =1,708 MeV),
Tl (Emax = 0,770 MeV), 90Sr/ 90Y (Emax = 0,556
şi pentru un electron de 10 MeV la trecerea lor prin MeV/Emax = 2,240 MeV).
plumb. Densităţile ţesutului şi ale aerului sunt: ρ ] esut =
Soluţie 3 -3
10 kg m şi respectiv. ρ aer = 1,293 Kg m ). -3
Raportul între pierderile de energie prin radiaţie

şi ionizare pentru cele două particule este Soluţie
dE a) Din legea atenuării exponenţiale rezultă
2 imediat expresia grosimii de semiatenuare:
dx rad ⎛m ⎞ E
= Z⎜ e ⎟
ln2 (E max − 0,036 )
1.37
dE ⎝ M ⎠ 800 ln 2
d1 / 2 ≡ = µm =
dx ion ρ µm 18 ,2 ρ
pentru deuteroni pentru ţesuturile moi şi

Tabelul 1p.1 Valorile numerice (în cm) ale grosimilor de Pentru ϕ = 90° se obţine hν = 23,23 MeV
semiatenuare şi ale parcursului liniar maxim în aer şi
- b) Pentru un unghi ϕ = 180° , energia fotonului
ţesut ale radiaţiilor beta emise de unii radionuclizi β
minus activi difuzat este:
Aer hν ' = 0,252 MeV J
Emax Rmax
Radioizotopul d1 Rmax
2 d1
1.51
(MeV) 2
14
C 0,155 1,7 24,0 14,12 Calculaţi energia fotoelectronilor şi a
90
Sr 0,556 12,6 140,0 11,11 electronilor Compton în cazul unui fascicol fin
204
Tl 0,770 20,1 219,5 10,92 colimat de fotoni cu energia de 2 MeV trece printr-
32
P 1,708 62,1 562,9 9,06 un convertor subţire de plumb dacă electronii
90
Y 2,240 90,7 770,3 8,49 Compton sunt ejectaţi la un unghi de 20° faţă de
direcţia fotonilor incidenţi.
Ţesut
14
90
C 0,155 0,002 0,031 15,50 Soluţie
Sr 0,556 0,018 0,181 10,06
204
Energia fotoelectronilor emişi nu depinde de
Tl 0,770 0,028 0,284 10,14 unghiul la care se emit şi este dată de relaţia:
32
P 1,708 0,088 0,728 8,27
90
Y 2,240 0,128 0,999 7,78 E fe = hν − L ,
unde L este lucrul mecanic de extracţie.

În general, pentru orbitele electronice superioare,
lucrul mecanic de extracţie este de ordinul zecilor de
ln2 (E max − 0,036 )
1.37
ln 2
d1 / 2 ≡ = µm = eV şi se poate neglija.
ρ µm 16 ,0 ρ
În acest caz:
pentru aer. E fe ≅ hν = 2 MeV .
b) Parcursul liniar maxim într-un mediu de
densitate ρ mediu se calculează foarte uşor folosind, Pentru efectul Compton, energia electronilor este:
în funcţie de energia maximă a radiaţiilor beta, una α (1 − cos ϕ )
E eC = hν
din relaţiile semiempirice (1b.38b) sau (1b.38c): 1 + α (1 − cos ϕ )
1,38
0,407E max hν
R max = unde: α = ; ϕ este unghiul la care este emis
ρ mediu
me c 2
pentru 14C, 90Sr şi 204Tl, şi fotonul difuzat.
0,542E max − 0,133 Intre unghiul ϕ sub care este emis fotonul
R max = difuzat şi unghiul θ făcut de electronul de recul cu
ρ mediu
direcţia fotonului incident există relaţia:
pentru 32P şi 90Y. Rezultatele acestor calcule
ϕ ctg θ
numerice sunt reproduse în tabelul 1p.1 J tg =− = − 0,56
2 1+ α
Rezolvând numeric această ecuaţie se obţine:
1.50 Un foton difuzat prin efect Compton ϕ = −58,4°
la un unghi de 90° are o energie de 0,5 MeV.
Înlocuind se obţine:
a) Să se găsească energia acestuia înainte de
împrăştiere. E eC = 1,15 MeV J
b) Să se calculeze energia aceluiaşi foton după

ce a fost împrăştiat la 180°
Soluţie
1.52 Un fascicol larg de fotoni gama cu
energia de 1 MeV cade pe o foiţă subţire dintr-un
a) Energia fotonului difuzat este legată de cea a material omogen cu număr de ordine mic şi având
fotonului incident prin relaţia: grosimea d.
Calculaţi numărul de fotoni care suferă o dublă
hν
hν ′ = şi o triplă împrăştiere, considerând interacţia prin
hν
1+ (1 − cos ϕ ) efect Compton dominantă, acest lucru având loc
me c 2
pentru valori medii ale energii şi numere atomice

mici. 1.53 Calculaţi grosimea unei foiţe de
aluminiu pentru care numărul fotonilor cu energia
Soluţie de 1 MeV ce au suferit mai multe de o împrăştiere
Numărul de fotoni incidenţi ce nu au interacţionat Compton reprezintă mai puţin de 1 % din numărul
cu materialul până la adâncimea x este: fotonilor iniţiali.
Coeficientul liniar de atenuare al aluminiului
N (x ) = N 0e − µ0 x corespunzător energiei de 1 MeV este 0,04 cm-2.
unde: µ 0 este coeficientul liniar de atenuare al
Soluţie
materialului corespunzător energiei fotonilor ce nu
au interacţionat. Folosind relaţiile deduse în problema
precedentă, rezultă că numărul total al fotonilor care
Variaţia cu adâncimea a numărului de fotoni au fost împrăştiaţi Compton de două sau de trei ori
care interacţionează a doua (N1) şi a treia oară (N2) este descris de expresia:
este descris de sistemul de ecuaţii:
⎛ µ x⎞
dN1 (x ) N 1 (x ) + N 2 (x ) = µ 0 x ⎜⎜1 + 0 ⎟⎟N 0 e − µ0 x
= µ 0 N (x ) − µ1N1 (x ) ⎝ 2 ⎠
dx
dN 2 (x ) In felul acesta, condiţia din enunţ devine:
= µ1N 1 (x ) − µ 2 N 2 (x )
dx
⎛ µx ⎞ − µx
Acest sistem de ecuaţii este identic cu µ x ⎜1 + ⎟e ≤ 0,01
⎝ 2 ⎠
sistemul 1b.7.
În situaţia în care N (0 ) = N 0 iar Rezolvând numeric ecuaţia transcendentă
rezultată, se obţine:
N1(0 ) = N2 (0) = 0 , rezultă soluţii asemănătoare cu
x = 0,64 cm J
soluţiile sistemului de ecuaţii (1b.8):
N ( x ) = N 0 e − µ0 x
N1(x ) =
µ0
(
N 0 e − µ1x − e − µ0 x ) 1.54 Calculaţi energia de prag necesară
pentru generarea unei perechi electron-pozitron pe
µ 0 − µ1
un electron liber.
⎡ µ 0 µ1
N 2 (x ) = N 0 ⎢ e − µ0 x +
(
⎣ 1µ − µ 0 )(µ 2 − µ 0 ) Soluţie
µ 0 µ1 In sistemul centrului de masă, cantitatea de
+ e − µ1x + energie necesară desfăşurării reacţiei:
(µ0 − µ1 )(µ 2 − µ1 )
µ 0 µ1 ⎤ hν + e − → e + + e − + e −
+ e − µ2 x ⎥
(µ 0 − µ 2 )(µ1 − µ 2 ) ⎦ este descrisă de invariantul energie-impuls S:
( )
2
Dacă se consideră că secţiunea eficace de 2 ⎛ hν ⎞
interacţie creşte cu scăderea energiei, şi deci cu S ≡ hν + me c 2 −⎜ 2 2 4
⎟ = 2me c hν + me c
⎝ c ⎠
multiplicitatea efectului, astfel încât:
Valoarea minimă a invariantului S este
µ1 ≅ µ 0 − ∆µ
rezultând pentru numărul de fotoni ce au
(
S min = 3me c )
2 2
astfel că:
interacţionat prin efect Compton dublu expresia:
9me2 c 4 = 2me c 2 hν + mec 2( )
2
N1(x ) = µ 0 x N0 e − µ 0 x de unde rezultă valoarea căutată:

Considerând că pentru efectul Compton triplu, hν = 4me c 2 J
min
µ 2 ≅ µ 0 − 2 ∆µ şi că ∆ µ << µ 0
Se obţine pentru numărul de fotoni ce
înteracţionează prin efect Compton triplu expresia: 1.55 Un recipient cilindrice cu raza de 7
cm umplut cu apă este iradiat alternativ cu protoni
µ 02 x 2
N 2 (x ) = N0 e − µ0 x J şi cu mezoni π. În acelaşi timp, în interiorul acestuia
2 este introdus un al doilea cilindru de asemenea
umplut cu apă şi având raza de 1 cm.
) (E )
a) Calculaţi energiile cinetice ale protonilor astfel Np ext
Dext = − E pint
încât la iradiere, doza maximă absorbită să
corespundă axului corpului.
π (2
Rext 2
− R int ρl
p
b) Estimaţi raportul dintre doza absosorbită în

unde: E pint este energia cinetică a protonilor la
cilindrul exterior şi cel interior.
nivelul cilindrului interior, Rint este raza cilindrului
c) Calculaţi energiile cinetice ale mezonilor π
interior, Rext este raza cilindrului exterior, Np este
astfel încât la iradiere, doza maximă absorbită să
corespundă axului corpului. numărul cumulat de protoni în timpul iradierii.
Pereţii cilindrilor sunt consideraţi a avea grosimi în timp ce doza absorbită în cilndrul interior va
neglijabile. avea expresia:
Np
Soluţie Dint = 2
E pint
π R int ρl
a) Din analiza curbelor Bragg rezultă că
pierderea liniară de energie a particulelor încărcate Împărţind cele două relaţii se obţine:
prezintă un maximum în porţiunea terminală a
parcursului lor astfel încât, poate fi pusă condiţia ca Dint R2 − R2 E pint
= ext 2 int ext = 22,43
parcursul maxim să fie egal cu raza cilindrului. Dext Rint E p − E pint
În aceste condiţii, conform relaţiei (1b.30c),
pentru cilindrul exterior: c) Folosind relaţia de scalare (1b.27) ce leagă
parcursurile masic maxime a două particule diferite
1 ce au aceeaşi viteză şi ţinând cont de faptul că
⎛ R ⎞ 1.7 protonii şi mezonii π au aceeaşi sarcină, se poate
E pext = ⎜ 500 0ext ⎟ = 89,67 MeV
⎜ Z H.226 ⎟ calcula parcursul masic maxim R ′p H O al protonilor
⎝ O ⎠ 2
cărora le corespunde un parcurs masic maxim al

2 16 mezonilor π egal cu 7 g cm-3:
unde Z H2O = ZH + ZO = 7,22
18 18 Mp -3
R ′p H O = R π H O = 47,23 g cm
b) În mod similar energia necesară a protonilor 2 Mπ 2
pentru a ceda maximul de energie în centrul

cilindrului interior este: Acestui parcurs masic maxim în apă îi
1 corespunde o energie a protonilor E ′p de 275 MeV.
⎛ R ⎞ 1.7
E pint = ⎜ 500 0int ⎟ = 28,558 MeV Considerând vitezele egale şi particulele
⎜ Z . 26 ⎟
⎝ H 2O ⎠ nerelativiste, se obţine pentru energia mezonilor π:
Mπ
Astfel doza absorbită în spaţiul cuprins între Eπ = E p = 50,75 MeV.
Mp
peretele exterior al cilindrului mare şi cilindrul mic este:
53
2 Dozimetrie si
i
radioprotectie: breviar
i
Mărimi şi unităţi în Tabelul 2b.1 Factorii de calitate ai radiaţiilor ionizante
dozimetrie şi radioprotecţie Tipul radiaţiei şi domeniul energiilor q

Fotoni (toate energiile) 1
Electroni şi miuoni (toate energiile) 1
Mărimile şi unităţile de măsură dozimetrice sunt
Neutroni En < 10 keV 5
stabilite prin acte legislative naţionale: Legea
En 10 - 100 keV 10
111/1996 [1] şi Normele fundamentale de securitate
radiologică [2] pe baza recomandărilor ICRP En 100 kev - 2 MeV 20
(International Commission for Radiological En 2 Mev - 20 MeV 10
Protection) şi ICRU (International Commission for En 2 Mev - 20 MeV 10
Radiation Units and Measurements) de pe lângă En > 2 Mev 5
1
Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA) Protoni Ep > 2 Mev 5
În dozimetrie mărimile fizice esenţiale sunt Particule alfa, fragmente de fisiune, nuclee 20
activitatea şi doza absorbită: grele
Activitatea Λ unui radionuclid reprezintă Pentru neutroni, pentru energii intermediare faţă de cele
numărul de dezintegrări în unitatea de timp. In SI, din tabel, factorul de calitate poate fi calculat folosind
2 − (ln 2 En )
2
activitatea se măsoară cu unitatea Becquerel (Bq).
relaţia empirică: q = 5 + 17 e 6 unde En este energia
Doza absorbită D este cantitatea de energie
acestora.
absorbită de elementul de masă dm de la câmpul
de radiaţie. In SI unitatea dozei absorbite este Gray
(Gy), un Gy corespunzând cantităţii de energie de
un Joule uniform absorbită de o masă egală cu un
kilogram. Doza absorbită, ca mărime fizică, este doza efectivă, doza (efectivă) angajată şi doza
determinabilă prin măsurare. In radioprotecţie, (efectivă) colectivă.
pentru a lua în considerare efectul organismului în Doza echivalentă H reprezintă produsul între
ansamblu, modul de iradiere (externă şi internă) doza absorbită D într-un organ sau ţesut şi factorul
precum şi amploarea grupului de indivizi expuşi la de calitate al radiaţiei incidente
radiaţii, se folosesc patru mărimi care nu sunt direct
H =qD (2b.1)
măsurabile ci deduse prin calcul: doza echivalentă,
Probabilitatea efectului biologic datorat unei
anumite doze echivalente variază de la un organ
1
http:// www.iaea.org/worldatom/ sau ţesut la altul. Pentru acest motiv doza
2
Bequerel-ul a fost definit în Capitolul 1, breviar echivalentă a fiecărui organ sau ţesut trebuie
Tabelul 2b.2 Factorii de pondere tisulară wT t0 +θ

E (θ ) = ∫ E& (θ )dθ (2b.5)
Ţesut sau organ wT
t0
Gonade 0,20
Măduva osoasă hematopoetică 0,12 Impactul global asupra unei colectivităţi al
Colon 0,12 expunerii la radiaţii este caracterizat prin doza
Plămân 0,12 colectivă.
Stomac 0,12 Doza (efectivă) colectivă S este definită ca
ca urinară 0,05 suma produselor dozei efective medii Ei primite de
Sâni 0,05 diferitele grupuri expuse şi numărul ni de indivizi din
Ficat 0,05 fiecare grup:
Esofag 0,05
Tiroidă 0,05 S= ∑n E
i
i i (2b.6)
Piele 0,01
Suprafaţa osoasă 0,01 Doza limită este valoarea dozei efective sau a
Restul organelor şi ţesuturilor 0,01 dozei echivalente raportată la un individ şi care nu
poate fi depăşită.
CATEGORII DE EXPUNERE
Normele [2] consideră patru moduri de

multiplicată, la rândul său, cu un factor de clasificare a expunerii organismului:
ponderare care evaluează radiosensibilitatea acelui
- profesională, medicală şi a publicului
organ sau ţesut, numit factorul de ponderare al
ţesutului wT (tabelul 2b.2) - normală şi potenţială
Doza efectivă3 E într-un ţesut, reprezintă - normală şi potenţială
produsul între doza echivalentă în acel ţesut H şi - de urgenţă şi cronică
factorul de ponderare al ţesutului respectiv, wT. - externă şi internă
E = wT H Expunerea profesională, medicală şi a
(2b.2)
publicului, normală şi potenţială
Prin convenţie doza efectivă se referă la întreg
Expunerea profesională interesează angajaţii la
organismul şi este suma produselor exprimate
locurile de muncă din obiective sau laboratoare în care
referitoare la toate ţesuturile (şi organele) expuse la
se folosesc surse de radiaţii nucleare (se folosesc
radiaţii ale organismului considerat
termenii de obiectiv nuclear sau laborator nuclear în
E= ∑w
i
T ,i Hi (2b.3) cazul utilizării unei instalaţii nucleare mari cum este
reactorul nuclear) în condiţiile autorizării legale a
utilizării surselor de radiaţii nucleare.
Debitul dozei efective E& reprezintă variaţia Expunerea medicală se referă la pacienţi,
dozei efective dE în unitatea de timp dt. pentru diagnostic şi tratament prin radiaţii.
Expunerea medicilor şi a celuilalt personal sanitar,
dE
E& = (2b.4) prin activitatea lor cu "proceduri medicale cu radiaţii
dt sau cu substanţe radioactive" este cuprinsă în
Mărimi similare se definesc şi pentru debitul dozei expunerea profesională.
sau debitul dozei echivalente (tabelul sinoptic 2.S) Expunerea publicului se datoreşte nu numai
Atunci când un radionuclid este încorporat într- surselor de radiaţii naturale (expunerea naturală
un organism (ingerare, inhalare etc.) efectul biologic medie de 2,4 mSv pe an), ci şi ceea ce decurge din
este dependent de durata prezenţei acelui exacerbarea radioactivităţii naturale ca şi unei
radionuclid în organism. Este evident că pe această componente rezultată din utilizarea surselor de
durată activitatea încorporată variază în timp. radiaţii artificiale.
În ceea ce priveşte durata θ a prezenţei Expunerea care rezultă din utilizarea
radionuclidului respectiv, aceasta este procedurilor autorizate este previzibilă cantitativ
considerată 50 de ani pentru un adult şi 70 de ani fiind o expunere normală. O astfel de situaţie are
pentru un copil. loc atunci când se respectă reglementările privind
efectuarea procedurilor, iar sursele de radiaţii
Doza angajată E(θ), corespunzătoare duratei θ
funcţionează în condiţiile pentru care au fost
de la momentul t0 al încorporării, este definită ca: proiectate, o eventuală dereglare în funcţionare
integrata în timp a debitului dozei efective fiind ţinută sub control.
Se pot prevedea situaţii în care o procedură nu este
3 denumită şi echivalentul dozei efectiv EDE efectuată conform normelor sau este efectuată în alte
condiţii decât acelea pentru care a fost proiectată Tabelul 2b.3 Limitele de doză echivalentă, EL pentru
(eroare de operare), sau se produce o defectare a unui -1
diferitele categorii de personal, exprimate în mSv an [2]
aparat utilizat (eroare de proiectare), sau se ajunge la
contaminarea nedorită a unor spaţii. Într-o astfel de Tipul persoanelor expuse EL
situaţie neaşteptată, dar posibilă, ar avea loc o Personalul* expus profesional 20
expunere potenţială. pentru cristalin 150
Calculul dozimetric permite evaluare mărimi pentru piele 500
care caracterizează expunerea potenţială a pentru extremităţile mâinilor şi picioarelor 500
individului din personalul angajat sau din public. O
expunere potenţială poate deveni reală dacă Personalul cu vârsta între 16 şi 18 ani care în 6
situaţia neaşteptată are loc. Normele de timpul pregătirii profesionale este obligat să
lucreze cu surse de radiaţii
radioprotecţie au ca scop prevenirea şi reducerea
expunerii potenţiale. pentru cristalin 50
pentru piele 150
Expunere de urgenţă şi cronică
pentru extremităţile mâinilor şi picioarelor 150
Situaţii cu totul excepţionale, datorate unui
accident, poate să conducă la o expunere Populaţie** (personal neexpus profesional) 1
excepţională a organismului. În acest caz pentru cristalin 15
reglementările impun o intervenţie. Pentru cei care pentru piele 50
intervin poate apare o expunere de urgenţă care pentru extremităţile mâinilor şi picioarelor 50
este de obicei temporară. Ceea ce rămâne după
* 46 săptămâni pe an, 5 zile pe săptămână, 6 ore pe zi
efectuarea intervenţiei şi persistă în timp ca
iar dozele echivalente sunt: 0,43 mSv pe săptămână,
expunere a celor ocupaţi profesional sau a 0,087 mSv pe zi şi respectiv 0,014 mSv pe oră.
publicului este expunerea cronică.
** In situaţii excepţionale (Comisia Naţională pentru
Expunerea externă şi internă Controlul Activităţilor Nucleare CNCAN poate autoriza o
Expunerea externă a organismului se datoreşte limită superioară anuală de până la 5 mSv cu condiţia ca
unei surse de radiaţii aflată în exteriorul acestuia. valoarea medie a expunerii pe 5 ani consecutivi să nu
-1
Expunerea internă are drept cauză o sursă de depăşească 1 mSv an .
radiaţii radioactive aflată în interiorul organismului
şi care a pătruns prin inhalare, prin ingestie, prin
injecţie sau datorită absorbţiei prin piele. O sursă
închisă de dimensiuni reduse poate fi, accidental,
încorporărilor de radionuclizi (expunerea internă) pe
înghiţită sau introdusă controlat în organism
aceeaşi durată. Doza angajată se calculează pentru
conducând la expunere internă; o sursă deschisă
o durată de 50 de ani pentru încorporările la adulţi
aflată într-un loc oarecare în exteriorul unui
şi pentru 70 în cazul încorporărilor la copii.
organism produce expunere externă, dar prin
difuzarea materialului său poate pătrunde în Doza efectivă totală ET pe un an are expresia:
organism, prin una din căile amintite şi de acolo
produce expunere internă.
ET = H p + ∑ h (g )
j
inc j Ij (2b.7)
DOZELE LIMITĂ unde H p este doza echivalentă personală datorată

radiaţiilor penetrante pe anul considerat; h (g )inc i
Expunerea normală a unui individ este
caracterizată cantitativ atât prin doza efectivă cât şi este factorul de conversie încorporare-doză (doza
prin doza echivalentă în organele şi ţesuturile efectivă angajată pentru unitatea de încorporare)
importante. Aceste doze, cauzate de posibila incorporarea (prin ingestie şi inhalare) pentru
combinare a expunerilor din procedeele autorizate, radionuclidul j şi pentru grupul de vârstă g; I j
nu trebuie să depăşească doza efectivă limită reprezintă incorporarea radionuclidului j pe aceeaşi
(tabelul 2b.3). Dozele limită se referă la expunerea durată de timp ( Iradierea internă).
profesională şi la expunerea publicului, nu şi la Conformarea cu expunerea limită se verifică prin
expunerea medicală. satisfacerea condiţiei:
Verificarea conformării la expunerea limită
Hp h(g )inc j I j
Pentru a se conforma prevederilor normelor <2>
privind expunerea limită sunt necesare câteva 20
+ ∑
j Lpinc
≤1 (2b.8)
j
măsuri: determinarea expunerilor individuale,
înregistrarea acestora şi calculul expunerii totale a pentru iradierea profesională şi:
individului pe durata adoptată conform normelor
(anual sau durata de 5 ani consecutivi). Hp h(g )inc j I j
Expunerea totală a unui individ este dată de 1
+ ∑ j Lninc j
≤1 (2b.9)
suma dintre expunerea externă pe durata
considerată şi dozele angajate datorate
Tabelul 2b.4 Valorile constantei debitului kerm-ei în Este important de subliniat faptul că
-15 2 -1 -1
aer exprimate în 10 Gy m s Bq la 1 m pentru debitmetrele de radiaţii deşi măsoară doza
4
câţiva radionuclizi mai des întâlniţi . absorbită sunt gradate în unităţi ale debitului dozei
-1
efective (Sv h ), pentru a uşura interpretarea
Nuclidul Γ Nuclidul Γ datelor măsurate.
24 192
Na 0,1210 Ir 0,0304 Calculul dozei se referă, în primul rând, la
60 232
Co 0,0856 Th 0,1730 sursele punctiforme (sau presupuse punctiforme)
124
Sb 0,0633 238
U 0,0588 care se găsesc în afara organismului. calculul
131 235 expunerii externe. Acesta permite cunoaşterea
I 0,0144 U 0,0535
137 226
debitului dozei efective într-un loc în care ar putea
Cs 0,0215 Ra 0,0582 staţiona un operator sau un individ din public; ca
urmare se determină astfel expunerea potenţială în
acel loc.
Doza absorbită, în cazul unei surse punctiforme
şi monoenergetice este descrisă de relaţia:
pentru iradierea neprofesională.
a Λ
unde Lpinc şi Lninc j sunt limitele anuale, de incorporare D = ϕ µm Eγ t = µa E t
2 m γ
(2b.10)
j 4π x
ale radionuclidului j corespunzătoare grupului de
vârstă g pentru iradierea profesională şi respectiv unde: ϕ este debitul fluenţei radiaţiilor gama; Λ
neprofesională. este activitatea sursei; x este distanţa de la sursa
punctiformă la individul iradiat; µm,t este coeficientul
Din doza anuală limită se calculează limite
masic de absorbţie al aerului sau al ţesutului pentru
pentru durate de timp mai mici, în funcţie de
energia radiaţiei gama considerate; E γ este
condiţiile timpului de lucru în câmp de radiaţii:
numărul lunilor lucrate într-un an, numărul de energia radiaţiei game; t este timpul de expunere.
săptămâni de lucru într-o lună, numărul zilelor Ecuaţia (2b.10) este valabilă pentru surse cu
lucrătoare pe săptămână şi numărul orelor de lucru timp de înjumătăţire lung faţă de cel de expunere.
pe zi. Pentru o sursă radioactivă specificată, relaţia (2b.7)
are expresia:
Λ
Calculul expunerii externe D= Γt (2b.11)
x2
1
În respectarea normelor de radioprotecţie este
important, în primul rând, să nu se depăşească
unde mărimea Γ =
4π ∑µ
i
abs
m sE
aeri i γ i
numită
doza limită. În acest scop este necesar să se constanta debitului kerm-ei (în aer) se
cunoască, la locul de muncă, valoarea debitului calculează pentru fiecare radionuclid care emite
dozei efective precum şi durata expunerii în cuante gama cu energia wi, şi factorul de schemă si
operaţia în care se manipulează surse radioactive şi pentru care coeficientul de absorbţie masic în aer
(sau de radiaţii) sau se efectuează o procedură
(evident, procedură cu surse radioactive). este µ abs
m
aer
. Constanta debitului kerm-ei este
Deoarece în cazul expunerii la radiaţii ionizante, calculată pentru toţi radionuclizii şi este tabelată
caracterizarea expunerii se face prin intermediul (tabelul 2b.4).
dozei efective, toate calculele de acest gen au ca Exprimată în unităţi ale dozei efective, constanta
finalitate deducerea dozei efective în ţesut. debitului kerm-ei reprezintă debitul dozei efective,
-1
în mSv h , produs la distanţa de 1 m de sursa
EXPUNEREA LA RADIAŢII GAMA radioactivă emiţătoare gama cu activitatea 1 GBq.
Pentru calcule rapide, pentru câţiva radionuclizi
60 82
In acest caz, pentru organismul în ansamblu mai des utilizaţi ( Co, Br, 110mAg, 24Na sau
124
factorul de ponderare al ţesutului, wt din relaţia (2b.2) Sb) valoarea aproximativă a constantei Γ este
2 -1
este considerat egal cu unitatea; această premiză 0,3 mSv m h GBq, adică un GBq produce
-1
conduce la egalitatea între doza absorbită şi doza aproximativ 0,3 mSvh la distanţa de 1 m.
echivalentă ceea ce conduce la egalitatea debitelor In cazul surselor extinse de radiaţii game, doza
celor două mărimi: D& (Gy h ) şi E& (Sv h ).
-1 -1
absorbită se calculează considerând sursa dată ca
un ansamblu de surse punctiforme ce umplu
uniform volumul sursei extinse şi integrând pe acest
4 Conversia din SI în unităţile speciale de dozimetrie (care se volum contribuţia fiecărei surse punctiforme.
întâlnesc în lucrările mai vechi) este dată de relaţia: In cazul iradierii ţesutului, relaţia (2b.10) trebuie
−15 m
2
Gy m rad aplicată folosind valorile coeficientului masic de
10 = 13,32
Bq s Ci h
absorbţie al ţesutului5. Pentru un număr redus de Tabelul 2b.5 Secţiunile eficace pentru împrăştierea
radionuclizi, doza efectivă absorbită în ţesut se elastică
poate calcula folosind constanta de ionizare în aer
înmulţită cu un factor de conversie [3]. σi Ni
Element
(bn)
εi 21
(10 atomi/gram)
1
EXPUNEREA LA RADIAŢII BETA ŞI ELECTRONI 1H 20,0 0,500 60.00
ACCELERAŢI 12
6C 4,7 0,142 9,30
14
Pentru radiaţia beta produsă de surse 7N 10,0 0,124 1,33
punctiforme la distanţe mai mici decât parcursul 16
liniar maxim, doza absorbită în intervalul de timp t 8O 4,2 0,110 25,00
este descrisă de relaţia:
Λ 1
D= E βef e − µa x t (2b.12)
4πx 2 ℜ
unde W βef = 0,4W βmax este energia efectivă a unde µ m ,a este coeficientul masic de absorbţie
pentru radiaţia de frânare.
radiaţiei beta; W βmax este energia maximă a
radiaţiilor beta; µ a este coeficientul liniar de EXPUNEREA LA NEUTRONI
atenuare în aer al radiaţiilor beta; ℜ este parcursul
masic maxim; x este distanţa la care se calculează Deşi neutronii sunt particule cu sarcină electrică
doza. nulă, datorită masei foarte apropiate de masa
Pentru un fascicul de electroni, relaţia (2b.12) protonului interacţionează cu materia prin mai multe
devine: mecanisme, (Capitolul 1, breviar) în urma cărora
rezultă particule cu sarcină electrică şi masă mare
1 (protoni, particule alfa, fragmente de fisiune) care
D = IE e t (2b.13)
ρR sunt caracterizate prin valori mari ale transferului
linear de energie şi deci şi valori supraunitare ale
i factorului de calitate (tabelul 2b.1). Pe lângă
unde I = A este curentul integrat de electroni, e
e protonii de recul, la calculul dozei datorate iradierii
este sarcina electrică elementară, A este aria cu neutroni se iau în consideraţie şi reacţii nucleare,
secţiunii fasciculului, i este densitatea curentului de generatoare de particule grele încărcate:
electroni; We este energia electronilor, t este Reacţii cu neutroni termici
timpul de expunere, R este parcursul liniar maxim Reacţia:
al electronilor; ρ este densitatea mediului în care 1 14 1 14
0 n + 7 N →1p + 6 C (2b.16)
se calculează doza.
Dacă se ecranează fasciculul de electroni cu un 14
Izotopul 6C este beta-minus radioactiv, dar
material de grosime egală cu parcursul liniar maxim
având timpul de înjumătăţire T = 5730 ani,
al acestora, apare o iradiere suplimentară datorită
radiaţiei de frânare în ecran. In acest caz, contribuţia sa la doză este neglijabilă.
fracţiunea din energia electronilor regăsită în Doza D absorbită este descrisă de relaţia:
energia radiaţiei este descrisă de relaţia:
D = ϕ nσ Qt = nσ QΦ (2b.17)
Z Ee
f = (2b.14) unde: ϕ este debitul fluenţei de neutroni; n este
800
numărul de nuclee din unitatea de masă; σ este
unde: Z este numărul de ordine al materialului din secţiunea de reacţie; Q este energia de reacţie; t
care este confecţionat ecranul iar energia Ee a este timpul de iradiere; Φ este fluenţa de neutroni.
electronilor este exprimată în MeV.
In acest caz, doza pentru unitatea de fluenţă
In aceste condiţii, doza absorbită devine: -13
este de 2,4 10 Gy, fiind localizată în ţesut, pentru
Z Ee fiecare act de interacţie al neutronilor, pe o distanţă
Dfr = I µ m ,a t (2b.15) de maximum 10 µm (parcursul liniar maxim al
800 protonilor rezultaţi).
Reacţia:
1 1 2
0 n + 1H → 1 D +γ
5Valorile numerice ale coeficienţilor masici de atenuate şi (2b.18)
de absorbţie pentru majoritatea materialelor pot fi
Datorită faptului că aproape întreaga energie de
obţinute de la adresa sit-ului Institutului Naţional pentru
Standarde şi Tehnologii (NIST) din SUA :
reacţie revine fotonilor (2,2 MeV din 2,3 MeV),
aceştia părăsesc în marea lor majoritate ţesutul
http://physics.nist.gov/PhysRefData/XrayMassCoef/
Tabelul 2b.6 Valorile numerice ale debitului fluenţei de Dozei maxime admise pentru lucrul în câmp de
neutroni de diferite energii corespunzătoare unei doze radiaţii îi corespund fluenţe de neutroni rapizi şi
echivalente săptămânale de 0,43 mSv termici diferite ( tabelul 2b.6).
Tipul Energia Debitul fluenţei
(x 103 m -2s-1)
neutronilor (eV)
Calculul ecranelor de
Termici 3225
0,025 protecţie
Lenţi 0,1 2365
Intremediari 5 103 2752
" 20 103 1333 Unul din cele mai importante mijloacele de
protecţie faţă de efectele biologice ale radiaţiilor îl
" 100 103 387
constituie ecranul de protecţie. Alegerea
" 500 103 142
materialului şi calculul grosimii ecranului se fac
Rapizi 10 106 86 astfel încât debitul dozei efective la peretele său
exterior, opus sursei, să se reducă la valoarea
expunerii limită, realizându-se astfel doza limită pe
durata lucrului programat în acel loc.
unde a avut loc reacţia. ECRANAREA SURSELOR DE RADIAŢII GAMA.

Pentru mase mai mari de ţesut fotonii contribuie
la doza în adâncime care poate ajunge mult mai Absorbţia radiaţiilor gama este cu atât mai
mare decât doza corespunzătoare reacţiei puternică cu cât numărul atomic Z al absorbantului
7 N (n, p ) 6 C
14 14 este mai mare; pentru acest motiv se preferă
ecrane din plumb sau uraniu la ecranarea acestui
Doza absorbită pentru unitatea de fluenţa este tip de surse de radiaţii. Acolo unde ecranul ar trebui
-12
de 1,88 10 Gy. să fie de dimensiuni mari, costul acestuia ar
Reacţii cu neutroni rapizi putea creşte foarte mult; în acest caz se pot alege
Împrăştierea elastică: materiale cu Z ceva mai mic, dar, evident, cu o
grosime mai mare.
Pentru energii sub 14 MeV împrăştierea elastică
a neutronilor în sistemul centrului de masă este Atenuarea radiaţiilor gama după traversarea
izotropă, energia medie transferată de neutron ecranului de grosime d este descrisă de relaţia:
nucleului de recul fiind:
I = I 0 e − µd B (2.21)
2E 0 M A mn
Et = (2b.19) unde I0 şi I sunt, respectiv, curentul integrat de
(M A + mn )2 fotoni al incident pe ecran şi la ieşirea din acesta; B
este factorul de acumulare (build-up) având
În aceste reacţii doza absorbită este egală cu
expresia empirică 1 + aµx ; µ este coeficientul de
kerma.
Pentru unitatea de fluenţă, kerma este:
K (E 0 ) = 1,610 −8 E 0 ∑n ε σ
i i i (1b.20)
Tabelul 2b.7 Valorile numerice ale coeficienţilor liniari
-1
unde: E0 este energia neutronilor incidenţi; ni este de atenuare (în cm )* al materialelor uzual folosite
pentru ecranarea radiaţiilor gama de energie medie.
numărul de nuclee pe gram de ţesut al elementului
E Materialul
i; ε i = t este fracţiunea din energia neutronului
E0 Energia
transferată reculului; σ i este secţiunea eficace de (MeV) Apă Beton Plumb Uraniu
împrăştiere elastică ( tabelul 2b.5). 0,10 0.171 0.3828 61.039 38.6892
La calculul dozei se ia în considerare o singură 0,15 0.151 0.3168 22.154 51.3018
interacţie deoarece lungimea de interacţie este mai 0,20 0.137 0.2816 10.989 25.7004
mare decât grosimea ţesutului. 0,30 0.119 0.242 4.433 10.2762
Interacţii neelastice şi de captură cu neutroni rapizi: 0,40 0.106 0.2156 2.552 5.7816
0,50 0.097 0.1958 1.771 3.9204
Majoritatea sunt reacţii de prag iar în urma lor se
produc particule încărcate. 0,60 0.090 0.1804 1.375 2.9502
0,80 0.079 0.1584 0.979 2.0196
Toate contribuie la doza locală, parcursurile fiind
1,00 0.071 0.143 0.781 1.5642
foarte mici. La calculul dozei echivalente
1,25 0.063 0.1276 0.649 1.2672
trebuie să fie luată în consideraţie dependenţa
factorului de calitate de energia particulei. 1,50 0.058 0.1166 0.572 1.1088
* conversia în unităţi SI (m-1) se face prin înmulţire cu 100
atenuare liniar al radiaţiei gama în materialul Tabelul 2b.8 Corespondenţa între numărul n de straturi
ecranului; a este o constantă numerică a cărei (grosimi) de înjumătăţire şi factorul de reducere al
valoare este de obicei considerată ca fiind egală cu expunerii k (în absenţa factorului de acumulare) şi k’ (în
unitatea pentru beton şi 0,5 pentru plumb sau alte prezenţa acestuia). Raportul k/k’ este reprodus de
materiale cu număr atomic mare (wolfram, uraniu, asemenea. Se observă că o dată cu creşterea grosimii
etc.) absorbantului, creşte contribuţiei factorului de acumulare
manifestată prin reducerea atenuării.
Este comod să se caracterizeze procesul de
absorbţia radiaţiilor gama în diferite materiale n 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
prin grosimea de înjumătăţire definită ca fiind
grosimea absorbantului ce reduce curentul integrat k 2 4 8 16 32 64 125 250 500 1000
de fotoni emergenţi la jumătate din valoarea avută k’ 1,2 1,7 2,6 4,2 7,2 12,4 22 39 70 129
la intrarea în materialul considerat.
k/k’ 1.7 2.4 3.1 3.8 4.5 5.2 5.9 6.5 7.2 7.9
ln 2
d½ = (2.22) Pentru n > 7 valorile pentru k sunt rotunjite în sensul
µ
favorabil protecţiei.
Câteodată este mai comodă folosirea grosimea
de înjumătăţire masică care este egală cu produsul
între grosimea de înjumătăţire d ½ şi densitatea
materialului absorbant, ρ.
expunerii, k, şi numărul de straturi (grosimi) de
ln 2 înjumătăţire (tabelul 2b.8).
d m,½ = (2.23)
µm In acelaşi timp, prezenţa factorului de acumulare
care se manifestă la atenuarea fasciculelor largi de
Grosimea de înjumătăţire masică (2.23) variază radiaţii gama are ca rezultat alterarea valorii
puţin de la un material la altul în domeniul radiaţiilor grosimii de înjumătăţire, în sensul creşterii acesteia
gama de energie medie (0,5-1,5 MeV) (tabelul 2b.7). (tabelul 2b.8).
Datorită atenuării exponenţiale a radiaţiilor gama Factorul de acumulare poate fi considerat egal
trebuie ca la ecranarea surselor emiţătoare de cu unitatea numai în situaţii în care grosimea d a
radiaţii gama să se ţină seama de următoarele: ecranului este mult mai mică decât grosimea de
I caracterul exponenţial al atenuării acestor înjumătăţire d ½ , de obicei mai mică decât 0,1 d ½ .
radiaţii face imposibilă ecranarea completă a
unei surse emiţătoare de radiaţii gama;
ECRANAREA RADIAŢIILOR BETA.
oricât de mare ar fi grosimea ecranului tot
mai există radiaţii gama care îl vor străbate.
Materialele care absorb cel mai puternic
II. grosimea ecranului este determinată de radiaţiile beta (electronii) sunt acelea cu un procent
debitul fluenţei fasciculului de radiaţii, care mare de hidrogen (pentru care raportul Z/A = 1);
la rândul său depinde de activitatea sursei acestea sunt: apa, bachelita, şi plasticele de tipul
radioactive; cu cât activitatea sursei este lucitei, polietilenei sau plexiglasului. Cu alte cuvinte,
mai mare cu atât mai mult este necesar un în aceste materiale radiaţiile beta au un parcurs mai
ecran cu o grosime mai mare. mic decât în materialele cu număr atomic Z mai
III. factorul de acumulare al radiaţiilor care mare.
conduce la o diminuare a atenuării şi implicit Deoarece atenuarea acestor radiaţii este de tipul
la o creştere a grosimii ecranului. "atenuare cu parcurs", la ecranarea lor grosimea
Întrucât debitul dozei efective este proporţional ecranului nu depinde de debitul fluenţei fasciculului
cu debitul fluenţei fasciculului de radiaţii gama, un de electroni şi deci nici de activitatea sursei
ecran cu grosimea egală cu o grosime de radioactive care emite acei electroni. Grosimea
înjumătăţire (ce reduce la jumătate debitul fluenţei) ecranului depinde de natura materialului din care
va reduce la jumătate şi debitul dozei efective în este realizat ecranul şi variază cu energia radiaţiilor
acelaşi loc. beta, pentru că parcursul acestor radiaţii variază cu
Dacă radiaţiei gama îi corespunde grosimea de energia lor. Un ecran dintr-un anumit material,
înjumătăţire d ½ , rezultă că prin interpunerea în având grosimea egală cu parcursul radiaţiilor beta
de energia dată absoarbe complet toate particulele
calea fasciculului de radiaţii gama a unui număr n beta. Fracţiunea din energia we a electronilor
de straturi de înjumătăţire se realizează o reducere convertită în energia radiaţie este:
a expunerii de k ori, astfel încât:
Zw e
k = 2n (2b.24) f = = 1,2510 − 3 Zw e (2b.25)
800
Din relaţia (2b.22) se poate deduce
iar doza Drad corespunzătoare datorită radiaţiei de
corespondenţa între factorul de reducere al
frânare este:
113
Zw e Pentru o grosime d = 1 mm de Cd,
Drad = ϕ e µ m ,a t (2b.26) -5
transparenţa T este de circa 2 10 . Dezavantajul
800
folosirii cadmiului constă în emisia promptă, pentru
unde µ m ,a este coeficientul masic de absorbţie fiecare act de captură neutronică, a unui foton
pentru radiaţia de frânare. gama cu energia de 7,5 MeV ceea ce necesită o
Faptul că factorul f este proporţional cu numărul protecţie suplimentară.
10
de ordine Z al ecranului constituie încă un motiv B interacţionează cu neutronii termici după
pentru ca ecranul pentru electroni să fie reacţia:
confecţionat dintr-un material cu numărul de ordine 10
efectiv mic: plastic, bachelită sau aluminiu. B + 01n→ 24 α + 47Li (2b.29)
Se aproximează faptul că aceste radiaţii sunt emise unde: σt = 750 bn.
înainte, adică în aceeaşi direcţie cu aceea a
electronilor şi că energia lor este egală cu aceea a Folosind borul sub formă de acid boric B(OH)3
electronilor. transparenţa T pentru un ecran cu grosimea de 1
-5
cm este de aproximativ 1,3 10 . Avantajul borului
Dacă electronii prezintă un spectru continuu se faţă de cadmiu constă în faptul că în reacţia cu
consideră energia maximă a lor, această din urmă neutronii apar particule alfa care se opresc în ecran
supoziţie supraestimează cumva doza datorată fără a mai fi necesară o ecranare suplimentară.
radiaţiei de frânare. In aceste condiţii, ecranului, a
cărui grosime este egală cu parcursul electronilor
emişi de sursă, i se adăuga, spre exterior un altul
pentru radiaţia de frânare calculat aşa cum s-a Calculul expunerii interne
arătat la ecranarea surselor de radiaţii gama şi
luând în consideraţie faptul că trebuie atenuat un
fascicul cu debitul fluenţei egal cu fϕ e .
ACTIVITATEA ÎNCORPORATĂ
Pentru surse beta cu activitatea sub 1 MBq se
poate neglija emisia radiaţiilor de frânare în ecrane Activitatea încorporată este mărimea cu
de plastic sau aluminiu. ajutorul căreia se calculează doza efectivă datorată
expunerii interne. Atât activitatea încorporată cât şi
ECRANAREA NEUTRONILOR doza efectivă calculată din activitatea încorporată
respectivă se referă la un anumit interval de timp:
Pentru ecranarea neutronilor se folosesc de obicei un an şi la un anumit radionuclid.
materiale ce conţin elemente cu secţiune mare de Încorporarea unui radionuclid se poate face printr-
absorbţie a neutronilor termici. Dacă este necesară un eveniment unic sau continuu prin cantităţi egale
ecranarea neutronilor rapizi, aceştia sunt mai întâi sau inegale între ele. Pentru radioprotecţie este
termalizaţi folosind un strat de parafină, grafit sau necesar să se precizeze durata în timp la care se
apă şi apoi absorbiţi de un element cu secţiune referă o activitate încorporată.
mare de absorbţie pentru neutronii termici. In La încorporare în organism se ajunge la o
acelaşi timp, materialul ce absoarbe neutronii nu anumită stare de echilibru între pătrundere şi
trebuie să devină radioactiv în urma interacţiei cu eliminare, acesteia adăugându-se dezintegrarea în
neutroni termici. Din acest punct de vedere, cele timp. Ca urmare a acestor două procese, activitatea
13 10
mai indicate sunt Cd şi B iar reacţiile acestora cu radionuclidului existentă ulterior în acel organism
6
neutronii sunt reproduse mai jos. este mai mică decât activitatea încorporată .
Atenuarea neutronilor termici prin ecrane este Din această cauză, din punctul de vedere al
descrisă, prin intermediul transparenţei T a eliminării radionuclidului din organism, se definesc
ecranului de o lege similară cu cea a atenuării durata de înjumătăţire biologică Tb şi durata de
fotonilor: înjumătăţire fizică T astfel încât, se poate defini un
timp de înjumătăţire efectivă Tef:
N
T = = e − na σ a d (2b.27)
N0 1 1 1 T Tb
= + sau Tef = (2b.30)
Tef T Tb T + Tb
unde na este numărul de atomi din unitatea de
volum a materialul absorbant; σ a este secţiunea Organismul incorporează radionuclizi din aer,
apă şi alimentele iar concentraţia radioactivă se
acestuia de absorbţie pentru neutronii termici şi d -1 -3
exprimă în Bq kg sau Bq m .
este grosimea absorbantului.
113
Cd interacţionează după reacţia:
113
Cd + 01n → γ + 114Cd (2b.28) 6
Expunerea naturală a organismului include contribuţia
114
unde: σt = 2350 bn iar Cd este un izotop stabil. radionuclizilor încorporaţi din organism. Aceasta este
aproximativ egală cu 0,23 mSv pe an şi revine în
40 14
principal K şi C.
Tabelul 2b.9 Factorul de conversie încorporare-doză (mSv M-1 Bq-1) (f este factorul de reţinere pe traectul respectiv)
ca şi limitele anuale de incorporare (în MBq) pentru adulţii din public pentru unii radionuclizi mai des întâlniţi.
Limitele anuale de
Factorul de conversie
incorporare
ingerare inhalare ingerare inhalare
Izotopul f f
24
Na 1,0 0,43 1,0 0,27 2,3 3,7
40
K 1,0 6,20 1,0 2,10 0,16 0,48
57
Co 0,1 0,21 0,1 1,00 4,8 1,0
60
Co 0,1 3,40 0,1 31,00 0,29 0,032
65
Zn 0,5 3,90 0,5 2,90 0,26 0,34
82
Br 1,0 0,54 1,0 0,63 1,8 1,6
89
Sr 0,3 2,60 0,01 7,90 0,38 0,13
90
Y 0,001 2,70 0,0001 1,50 0,37 0,67
97
Zr 0,01 2,10 0,002 0,98 0,48 1,0
95
Nb 0,01 0,59 0,01 1,80 1,7 0,55
99
Mo 1,0 0,60 0,05 0,99 1,7 1,0
103
Ru 0,05 0,73 0,05 3,00 1,4 0,33
124
Sb 0,1 2,60 0,01 6,50 0,38 0,15
132
Te 0,3 2,30 0,3 1,80 0,43 0,55
131
I 1,0 22.00 1,0 7,40 0,045 0,14
134
Cs 1,0 19.00 1,0 6,60 0,053 0,15
137
Cs 1,0 13.00 1,0 4,60 0,077 0,22
140
Ba 0,2 2,60 0,1 1,00 0,38 1,0
140
La 0,0005 2,00 0,0005 1,10 0,50 0,91
141
Ce 0,0005 0,71 0,0005 3,80 1,4 0,26
153
Gd 0,0005 0,27 0,0005 2,10 3,7 0,48
192
Ir 0,01 1,40 0,01 6,60 0,71 0,15
198
Au 0,1 1,00 0,1 0,86 1,0 1,2
226
Ra 0,2 330.00 0,2 7800,00 0,0030 0,00013
232
Th 0,0005 1200.00 0,0005 230000,00 0,00083 0,0000043
238
U 0,02 44.00 0,02 8000,00 0,023 0,00013
Activitatea încorporată printr-un produs, a unui caracteristici specifice prezenţei radionuclidului în

radionuclid, într-un organism, nu este o mărime organism:
direct măsurabilă; ea se poate deduce - prin calcul - I compuşii chimici care transportă
din produsul între concentraţia radioactivă a acelui radionuclidul considerat. distribuirea
radionuclid în produsul respectiv şi cantitatea (masa radionuclidului, prin substanţele "purtătoare",
sau volumul) încorporată a acelui produs. în organele sau ţesuturile organismului şi,
Încorporarea atât a produsului cât şi a activităţii se eventual, localizarea acestuia.
referă la acelaşi interval de timp.
II transferul acestuia în timp de la un organ,
sau ţesut, la altul.
FACTORUL DE CONVERSIE ÎNCORPORARE-DOZĂ
III eliminarea biologică a radionuclidului din
organism şi dezintegrarea radioactivă a
Factorul de conversie încorporare-doză acestuia.
pentru un anumit radionuclid este o măsură a
efectului biologic datorat expunerii interne în cazul Pentru calcului expunerii interne se iau în
introducerii în organism - încorporării - acelui consideraţie procesele specifice ale comportării
radionuclid. Efectul biologic menţionat se unui radionuclid într-un organism şi în special
evaluează prin doza efectivă angajată iar durata de înjumătăţire efectivă. In felul acesta,
încorporarea prin activitatea încorporată. factorul de conversie încorporare-doză se defineşte
ca fiind doza efectivă angajată pentru o activitate
Efectul biologic se datorează absorbţiei în ţesut, încorporată egală cu unitatea. In SI, factorul de
prin efecte de interacţie, a radiaţiilor emise, la conversie încorporare-doză se exprimă în SvBq .
-1
dezintegrarea radioactivă a radionuclidului
încorporat. La calculul energiei absorbite în ţesut, Se definesc doi factori de conversie:
pentru determinarea dozei efective, în cazul unui I factor de conversie încorporare-doză pentru
anumit radionuclid, se ţine seama de unele ingerare: hing,
II factor de conversie încorporare-doză pentru Întrucât doza limită are valori diferite pentru
inhalare: hinh, iradierea profesională şi cea neprofesională iar
Calculul acestor factori ţine seama de procesele factorului h îi corespund valori diferite atât pentru
biochimice specifice ale substanţei transportoare, ingerare şi inhalare cât şi pentru vârstă, LAI are mai
respectiv, pe traectul gastro-intestinal şi pe traectul multe seturi de valori care revin diferiţilor
respirator. Reţinerea radionuclidului, mai exact a radionuclizi. Valorile numerice ale LAI pentru
substanţei chimice purtătoare, pe fiecare traect, se ingerare şi inhalare corespunzătoare publicului adult
exprimă cantitativ printr-un factor de reţinere notat sunt reproduse în tabelul 2b.9 [3].
cu f şi diferenţiat pentru cele două căi de În cazul contaminării de lungă durată, de ordinul
contaminare: factorul de transfer intestinal şi anului, concentraţia radioactivă maxim admisă a
factorul de reţinere în plămân. unui radionuclid, pentru adultul din public, a apei,
Prin utilizarea factorului de conversie Cmax sau a aerului sunt date de relaţii de tipul:
încorporare-doză, doza efectivă angajată E se LAI ing
poate calcula pornind de la activitatea încorporată, C maxapã = 6
(Bq kg-1) (2b.33a)
prin ingerare Λing şi prin inhalare Λinh cu ajutorul 10
relaţiei:
LAI ing -3
E = hing Λing + hinh Λinh (2b.31) C maxaer = (Bq m ) (2b.33b)
8 10 3
LIMITA ANUALĂ DE ÎNCORPORARE

BIBLIOGRAFIE
Limita anuală de încorporare (LAI) se
defineşte ca activitatea încorporată pe durată unui [1] *** Legea 111/1996. Monitorul Oficial al
an care conduce la valoarea limită a dozei efective Romaniei, partea I, nr. 267 din 29.10.1996
-1
angajate. LAI se exprimă în Bq an . [2] *** Normele fundamentale de securitate
LAI este egală cu raportul dintre doza limita DL radiologică. Monitorul Oficial al României,
şi factorul de conversie încorporare-doză h: partea I, nr. 404 bis, 29.08.2000.
[3] Oncescu, I. Panaitescu. Dozimetria şi
DL ecranarea radiaţiilor roentgen şi gama. Editura
LAI = (2b.32)
h Academiei Române, Bucureşti, 1992.
63
2 Dozimetrie si
i
radioprotectie: probleme
i
centrului paramagnetic având factorul giromagnetic
Dozimetria şi radioprotecţia g =2,000212. In condiţii identice (amplificare, câmp
radiaţiilor gama de modulaţie, putere de microunde) sunt măsurate
amplitudinile acestui semnal REP pentru cinci
probe etalon (S1 - S5) şi o probă necunoscută X1.
2.1 Coeficientul masic de absorbţie al

emulsiei radiosensibile este, pentru radiaţia gama
Folosind aceste date să se determine doza
absorbită de proba X1 ca şi eroarea asupra ei.
cu energia de 1,25 MeV, de 5,55 ori mai mic decât

Proba Masa (mg) Doza (Gy) Amplitudinea
în cazul radiaţie X cu energia de 200 keV.
S1 118 0,25 221
a) In urma citirii densităţii de înnegrire a unui
S2 124 0,37 339
dozimetru fotografic (cu film radiosensibil), a rezultat o
doză de 0,42 mGy pentru o iradiere cu raze X cu S3 98 0,49 380
energia de 200 keV, dozimetrul fiind etalonat pentru S4 135 0,58 583
radiaţia gama cu energia de 1,25 MeV. S5 126 0,74 699
b) Calculaţi grosimea unui ecran de plumb X1 105 - 508
necesar pentru a compensa această eroare.
Soluţie
Soluţie Reprezentând grafic doza absorbită funcţie de
a) Deoarece doza absorbită este proporţională amplitudinea semnalului REP normată la masa
cu coeficientul masic de absorbţie, doza reală este probei se obţine graficul din figura 2p.1.
de 5,55 ori mai mare decât cea citită, adică 2,33 Este evident că între doza absorbită D şi
mGy. amplitudinea semnalului REP normată la masa
b) Este necesară folosirea unui ecran de plumb AREP
probei m
există o dependenţă liniară,
care să atenueze de 5,55 ori fluxul de fotoni cu
energia de 200 keV. descrisă de ecuaţia:
Grosimea unui astfel de ecran este:
D = a + b⎛⎜ REP ⎞⎟
A
⎝ m⎠
1
x= ln 5,55 = 0,15 cm ■
200 keV
µ Pb Fitând, prin metoda celor mai mici pătrate,
datele experimentale cu o dreaptă a cărei ecuaţie
este cea de mai sus, s-au obţinut pentru parametrii
a şi b valorile:
2.2 Pentru determinarea dozei absorbite

de o probă de email dentar, este determinată
a = (− 1,7224 ± 0,0213 )10 −4
b= 0,1324 ± 0,0055
amplitudinea semnalului REP corespunzător
b) Valorii astfel obţinute îi corespunde o valoare

-1
0.8
a debitului dozei echivalente de 1,75 mSv h , de
X1 125 de ori mai mare decât limita maximă admisă
0.7
pentru iradierea profesională.
Acest lucru impune luarea unor măsuri importante
0.6
pentru asigurarea securităţii nucleare în zonă. ■
Doza (Gy)
0.5
0.4
0.3
2.4 a) Calculaţi debitul dozei la distanţa de
2 m de o conductă de lungime foarte mare prin care
trece o soluţie de produşi de fisiune cu activitatea
0.2
1.5 2.0 2.5 3.0 3.5 4.0 4.5 5.0 5.5 6.0 specifică volumică Λv = 3,710 6 Bql −1 .
AEPR/m (u.a.) 2
Aria secţiunii conductei este de 10 cm iar
constanta debitului kerm-ei în aer este, pentru acest
2 -2 -1
tip de soluţie Γ sol = 0,421 µGy m s GBq .
Figura 2p.1 Dependenţa experimentală dintre doza
absorbită şi amplitudinea semnalului REP normată la b) Cât timp poate staţiona, în limita dozei
masa probei pentru 6 probe de email dentar iradiat. maxime admise zilnice, un operator în acel loc ?
Soluţie
a) Diametrul conductei este egal cu 3,56 cm,
Introducând în ecuaţia de mai sus valoare numerică
mult mai mic decât distanţa de la conductă la
a amplitudinii liniei REP normate la masa X1, se
punctul de măsură al dozei. Din acest motiv,
obţine pentru doza absorbită de aceasta valoarea:
conducta poate fi considerată o sursă filiformă, cu
D X1 = 0,64 ± 0.03 Gy ■ activitatea specifică liniară:
Λl = s Λv = 3,710 6 Bqm −1 .
Debitul dozei este legat de debitul fluenţei prin
2.3 Prin conducta de teflon de la problema
1.21 trece o soluţie 137CsNO3 având activitatea
relaţia:
D& = 4π ϕ Γ
8
specifică volumică de 3,48 10 Bq/l.
a) Să se calculeze debitul dozei absorbite în apă Debitul fluenţei creat de o sursă filiformă de
în punctul P specificat în problemă. Absorbţia lungime infinită este, conform problemei 1.15
radiaţiilor gama în aer, pereţii conductei ca şi Λl l Λ
autoabsorbţia se neglijează. ϕ∞ ≡ lim arctg = l
l →∞ 2π d 2d 4 d
b) Sunt necesare măsuri de protecţie
suplimentare în cazul staţionării unui operator în In felul aceste, debitul dozei creat de o sursă
acel punct ? gama filiformă de lungime infinită devine, în cazul
Coeficientul masic de absorbţie al apei pentru problemei de faţă:
137
radiaţia gama de 662 keV emisă de Cs este de Λ
-3 2
3,258 10 m kg .
-1
D& = π l Γ = 2,44 nGy s −1
d
Soluţie b) Acestei valori a debitului dozei îi corespunde
a) Cunoscând debitul al fluenţei de particule o valoare a debitului orar al dozei echivalente de
-1
137
ca şi schema de dezintegrare a Cs (figura 1p.10) 0,0087 mSv h , ceea ce reprezintă aproximativ
debitul dozei absorbite în apă devine: 1,021 valoare maximă zilnică admisă pentru
iradierea profesională.
D& = sϕ E γ µ abs
m
ap\ In aceste condiţii, durata medie de staţionare
zilnică nu trebuie să depăşească 58 de minute. ■
unde: s este factorul de schemă al radiaţiei gama
de 662 keV, ϕ = 4,046 10 −3 Λ v m −2 s −1 (conform
problemei 1p.21).
Cu datele numerice din enunţ, se obţine pentru
2.5 Debitul dozei măsurate la distanţa de 1
m de un filtru de aer cu diametrul de 0,3 m este 30
debitul cerut valoarea:
mGy h-1. Filtrul a fost folosit timp de 8 ore la o
D& = 0,485 µGy s-1 = 1,75 mGy h-1 instalaţie de purificare a unei încăperi contaminate
137
cu Cs. Aerul este filtrat cu un debit volumic qv de
10 m3 min. iar randamentul de reţinere al filtrului 1 abs

este de 95 %. Γ = µ m aer m E γ = 0,087 10-15 m2Gy s-1Bq-1
4π
Calculaţi activitatea volumică medie a aerului
contaminat, dacă constanta debitului kerm-ei în aer In acelaşi timp, debitul dozei în punctul
137 2 -2
este pentru Cs: Γ 137 Cs = 0,0215 µGy m s GBq .
-1 considerat este, conform problemei 1.18:
⎧⎛ h ⎞ ⎡ ⎤
Soluţie Λ ⎪⎜ d + 2 ⎟ ⎢ R2 ⎥−
D& = v Γ R ⎨⎜ ln 1 +
Volumul total V de aer filtrat în 8 ore este: 4 ⎪⎜⎝
⎩
R ⎟
⎟
⎠ ⎢⎣
⎢
d +h
2 ⎥
2 ⎥⎦
( )
V = q v t = 4800 m3 ⎤⎫
⎛d −h ⎞ ⎡
⎜ 2 ⎟ln ⎢1 + R2 ⎥⎪ +
137 −⎜ 2 ⎥⎬
Activitatea totală a
Λ = η Λv V
Cs reţinut de filtru este:
⎜ R ⎟⎟ ⎢
⎝ ⎠ ⎢⎣ d −h
2
( ⎥⎦ ⎪⎭)
⎛ d +h d − h ⎞⎟
unde η este randamentul de filtrare. ⎜ 2 − arctg 2
+ 2⎜ arctg
Debitul dozei este legat de debitul fluenţei ⎜ R R ⎟⎟
137
⎝ ⎠
radiaţiilor gama ale Cs prin relaţia:
Cu datele numerice din enunţ, rezultă:
D& = ϕ E γ µ abs
m
aer
× 3600 mGy h −1
D& H 2
Λ= = 0,48 TBq
sau, folosind constanta debitului kerm-ei în aer: K
D& = ϕ 4πΓ × 3600 Concentraţia particulelor este:
In acelaşi timp, debitul fluenţei radiaţiilor gama Λ Λ

n= =
produse de o sursă discoidală, cu raza R, într-un punct λ ⋅ Vcilindru λ 4πhR 2
situat pe axul sursei la distanţa d de centrul acesteia
este, conform problemei 1.17: Înlocuind datele numerice din enunţul problemei
se obţine:
Λ d 2 + R2
ϕ= 2
ln n = 8,221013 particule m -3 ■
4πR d2
In aceste condiţii, se obţine pentru debitul dozei

expresia:
Λ q t
D& = η v v2 4π Γ 135 Cs ln
d2 + R2
× 3600
2.7 O cantitate de 2 g NaCl este activată
cu neutroni termici, la un debit al fluenţei acestora
4π R d2
ϕ t = 1,451017 m−2 s −1 timp de 30 minute.
In condiţiile datelor din enunţ, se obţine pentru a) Să se calculeze activitatea radioizotopului
activitatea specifică volumică a aerului contaminat 24
Na în momentul încetării iradierii.
valoarea:
b) Care este valoarea debitului dozei în aer la
ΛV = Bq m −3 ■ 1,5 m distanţă de sursa astfel formată ?
23
Izotopul Na are abundenţa izotopică de 100 %
şi secţiunea de activare cu neutroni termici
σ t = 0,5110 −24 cm2 iar radioizotopul 24Na are timpul
2.6 Determinaţi concentraţia de 41Ar dintr-
un rezervor cilindric cu raza R = 1 m şi înălţimea h
de înjumătăţire T 24 Na = 14,9h şi constanta debitului
2 -2 -1
kerm-ei în aer Γ 24 Na = 0,121  µGy m s GBq .
= 2 m, dacă debitul dozei radiaţiilor gama într-un
punct situat pe axul cilindrului, la o înălţime H = 3 m
de faţa sa superioară este de 170 mGy h .
-1 Soluţie
Autoabsorbţia este neglijabilă. Timpul de In urma iradierii cu neutroni termici are loc
41
înjumătăţire al Ar este de 110 min şi emite radiaţii reacţia:
gama cu energia de 1,20 MeV. Coeficientul masic
de absorbţie al aerului este pentru această energie
23
Na(n , γ )24 Na
µ abs
m
aer
2
= 0,0053 m kg .
-1
Ecuaţia diferenţială ce descrie variaţia în timp a
24
numărului de nuclee de Na, în ipoteza că numărul
Soluţie nucleelor ce se activează este neglijabil de mic în
23
41
comparaţie cu numărul nucleelor de Na este:
Constanta debitul kerm-ei în aer este pentru Ar
are expresia:
dN 24 Na 2h
= N 23 Naσ t ϕ t − λ 24 Na N 24 Na g
dt Λ dt
Integrând această ecuaţie cu condiţia iniţială
D=
4π ∫ 1 (h − gt )
0
2 2
+ d2
E γ µ abs
m
] esut
N 24 Na = 0 , se obţine: 2
Integrala din expresia dozei absorbite se poate
N 23 Naσ t ϕ t ⎛ − λ 24 t ⎞ 1
N 24 Na = ⎜1 − e Na
⎟ calcula numeric iar cu datele din enunţ se obţine
λ 24 Na ⎝ ⎠ pentru doza absorbită de operator valoarea:
de unde se calculează, în condiţiile enunţului, D = 1,62 µGy ■

activitatea la sfârşitul activării:
m 23 NaN A ⎛ − λ 24 t ⎞
Λ 24 Na = σ t ϕ t ⎜1 − e ⎟
2.9
Na
A23 Na ⎝ ⎠ O sursă de 60Co folosită la carotajul

unde: m 23 Na = 0,786 g. radioactiv este pierdută pe un teren înierbat. Pentru
a nu expune operatorii unei iradieri superioare
Un calcul numeric simplu conduce la valoarea: limitei maxime admisă pentru iradierea
profesională, aceştia s-au apropiat de locul unde se
Λ 24 Na = 3,421011 Bq presupunea a fi sursa din două direcţii diferite. La
un anumit moment, dozimetrele celor doi operatori
b) Acestei activităţi îi corespunde o valoare a
indicau următoarele valori ale debitului dozei: D& 1 =
debitului dozei în aer la distanţa d de sursă:
.
Λ 24 Na 0.37 mGy h-1 şi D 2 = 0,21 mGy h-1. În acel moment,
D& = Γ 24 Na distanţa dintre operatori era de 8,5 m. Să se
d2 determine poziţia sursei radioactive, ştiind că
activitatea acesteia este de 120 GBq iar constanta
cu valoarea numerică: D& = 18,4 µGys -1 ■
debitul kerm-ei în aer pentru radiaţiile gama emise
60 -15 2 -1 -1
de Co este: Γ = 0, 0856 10 m Gy s Bq
2.8 Pe o schelă metalică un operator aflat

la înălţimea de 10 m faţă de sol, manipulează
Soluţie
Pentru o sursă considerată punctiformă, în
funcţie de debitul kerm-ei în aer, debitul dozei
neglijent o sursă gama de 60Co. Sursa are o variază în funcţie de distanţa până la sursă după
activitatea de 60 GBq. În urma acestei manevre, legea:
sursa cade de la o înălţime de 20 m, în cădere
trecând la o distanţă de 0,75 m de operator. Λ
D& = 2 Γ
Să se calculeze doza pe care operatorul a d
primit-o. Coeficientul de absorbţie masic în ţesut al
radiaţiei gama cu energia de 1,25 MeV are valoarea unde d este distanţa de la sursă la punctul
-3 -1
de 2,951 10 m2 kg . Densitatea medie a ţesutului considerat.
3 -3
viu poate fi considerată egală cu 10 kg m . Cu datele numerice din enunţ se obţin
următoarele valori ale distanţei d:
Soluţie d 1 = 10 m, d 2 = 13,3 m
Doza absorbită de operator este egală cu: Pentru a determina coordonatele sursei se
t consideră originea sistemului de coordonate în locul
∫
D = D& dt
0
în care se află operatorul 1 iar locul în care se află
operatorul 2 are coordonatele (b, 0), b fiind distanţa
dintre operatorul 1 şi 2. Distanţele de la operator la
Iar debitul dozei are, în cazul de faţă, expresia: sursă se calculează conform ecuaţiilor :
Λ
D& = E γ µ abs . (0 − x )2 + (0 − y )2 = d1
4πr (t )
m
2 ] esut
2
(b − x )2 + (0 − y )2 = d2
⎛h 1 ⎞
unde: r 2 (t ) = ⎜ − gt 2 ⎟ + d 2 ; h este înălţimea de Din acest sistem de ecuaţii se obţin
⎝2 2 ⎠
coordonatele sursei: (-6,1 m, 7,9 m) faţă de
la care cade sursa; d este distanţa pe orizontală sistemul de coordonate ales adică faţă de
faţă de operator la care trece sursa. In aceste operatorii 1 şi 2 ■
condiţii doza absorbită devine:
1 -2
Valoarea sa numerică este de 0,292008 m s
Doza absorbită de operator în timpul efectuării

2.10 a) Poate un operator să introducă
sursa din problema precedentă într-un container din
unei gamagrafii este:
t tr
Λ dt
plumb, apucând-o cu un cleşte pentru manipulat
sursele, dacă acesta are o lungime de 1 m, iar
D=2
4π
Eγ µ abs
m
] esut
0 ⎛
∫ d − d min ⎞
2
timpul estimat pentru efectuarea acestei operaţii ⎜⎜ d min + max t ⎟⎟

⎝ t tr ⎠
este de 20 s?
b) Mai poate, după efectuarea acestei manevre unde: ttr reprezintă timpul necesar transportării
operatorul presta în anul în cursa servicii în sursei din container la capul de iradiere.
domeniul activităţii nucleare?
Cu schimbarea de variabilă:
Soluţie u = d min +
d max − d min
t , expresia devine:
a) Doza echivalentă variază în funcţie de distanţa operator- t tr
sursă după legea: dmax
Λ t tr du
H=
Λ
E γ µ abs
m
] esut
t = 0.23 mSv
D=2
4π
E γ µ abs
m
] esut
d max − d min ∫ u2
=
4πd 2 dmin
Doza echivalentă maximă admisă Hmax pentru d min
iradierea profesională este de 20 mSv/an. Λ t tr 1

=2 Eγ µ mabs
b) Se observă că H < Hmax astfel încât operatorul 4π ] esut
d max − d min u d max
mai poate presta servicii în domeniul activităţii Λ t tr

nucleare după efectuarea acestei manevre. ■ =2 E γ µ abs
m
4π d g2 ] esut
unde: d g este media geometrică a distanţelor

2.11 Câte gamagrafii poate efectua
săptămânal un operator, dacă foloseşte o instalaţie
d min şi d max .
In felul acesta, valoarea numerică a dozei
de gamagrafie portabilă prevăzută cu o sursă de 3
echivalente absorbite de operator la efectuarea
60 2
Co cu activitatea de 0,5 TBq? unei radiografii este: H = 0,11 mSv iar operatorul
La acest gen de instalaţii, distanţa dintre poate efectua:
operator şi containerul pentru sursa radioactivă este Dmax
de 10 m, iar distanţa dintre container şi dispozitivul N= =3,9 gamagrafii pe săptămână ■
de iradiere este de 15 m. Timpul mediu necesar D
extragerii şi readucerii sursei radioactive în
container este de 5 minute.
Atenuarea în aer se va neglija.
Valoarea maximă admisă pentru iradierea
2.12 O persoană neavizată trece la o
distanţă minimă de 0,7 m de o sursă de 137Cs cu
profesională pentru doza echivalentă primită timp
activitatea de un GBq aflată pe pământ. Presupunând
de o săptămână este de 0,43 mSv.
că viteza de deplasare este de 3 km/h, să se calculeze
doza primită de aceasta la nivelul membrelor
Soluţie inferioare, bazinului, toracelui şi cristalinului în
În timpul efectuării gamagrafiilor, sursa condiţiile în care înălţimea la care se află cristalinul
radioactivă este extrasă din containerul de transport este de 1,65m, toracele este la 1,4m, bazinul este la
si deplasată, prin intermediul unui tub flexibil la 1,15m iar membrele inferioare sunt la 0,7m.
capul de iradiere unde se realizează expunerea
filmului. In felul acesta, sursa radioactivă se Soluţie
deplasează de la o distanţă minimă faţă de operator
Debitul dozei creat de o sursă punctiformă la
dmin ce corespunde poziţiei containerului la o
distanţa r de aceasta este:
distanţă maximă dmax ce corespunde capului de
iradiere. Λ
D& = Eγ µ abs
4πr 2 (t )
m
In tot acest timp operatorul se iradiază. ] esut
In cazul unei persoane care se deplasează

2 60
Co emite în cascadă două radiaţii gama cu energiile rectiliniu şi uniform cu viteza v în vecinătatea
de 1,17 ăi 1,33 MeV (figura 1p.15). Fiind foarte apropiate
ca valoare ăi situate într-un domeniu energetic pentru 3
care efectul Compton este dominant, în mod uzual se Deoarece factorul de calitate al fotonilor X şi gama este
consideră energia medie a acestora egală cu 1,25 MeV, egal cu 1, în cazul fotonilor şi al electronilor, doza
iar activitatea sursei se multiplică cu 2. echivalentă este egală cu doza absorbită
sursei, distanţa r faţă de acesta variază în timp

după legea:
0.125
r = d + (vt )
2 2 2
0.100
Inrensitatea relativã
unde d este distanţa minimă la care se apropie
persoana de sursă. 0.075
În aceste condiţii, doza absorbită este:

0.050
+∞
Λ dt
D=
4π ∫d
−∞
2
+ (vt )
2
Eγ µ abs
m
] esut
0.025
0.000
0 2 4 6 8
v
Cu schimbarea de variabilă: t = u , integrala ε (MeV)
d
devine:
+∞ Figura 2p.2 Spectrul energetic al radiaţiei de frânare emise
Λ du
D=
4πd ∫ 1+ u
−∞
E µ abs
2 γ
m
] esut
= de un accelerator linear de electroni cu energia de 8 Mev.
Λ +∞
Tabelul 2p.1. Valorile numerice ale intensităţilor relative
= Eγ µ mabs arctgu = ale radiaţiei de frânare şi valorile corespunzătoare ale
4πvd ] esut −∞
-2
coeficientului de absorbţie masic al apei (g cm ).
Λ
= Eγ µ abs
m
f (ε ) ( ε ) e (MeV) f (ε ) (ε )
] esut
4vd e (MeV) µ ap\
m µ ap\
m
abs abs
unde d este distanţa la care se află organele 0.0 0.0000 - 4.4 0.0150 0.0198
interesate. 0.4 0.1073 0.0328 4.7 0.0118 0.0194
Se observă că doza echivalentă absorbită este 0.7 0.1249 0.0325 5.0 0.0088 0.0190
cu atât mai mică cu cât viteza cu care se 1.0 0.1293 0.0310 5.4 0.0071 0.0185
deplasează persoana este mai mare. 1.4 0.1205 0.0288 5.7 0.0053 0.0182
In final se obţin următoarele rezultate numerice: 1.7 0.1058 0.0274 6.0 0.0038 0.0180
2.0 0.0897 0.0262 6.4 0.0029 0.0176
Doza Doza 2.4 0.0691 0.0246 6.7 0.0024 0.0174
Organul Organul 2.7 0.0588 0.0236 7.0 0.0018 0.0172
echivalentă echivalentă
cristalin 0, 061 µSv bazin 0, 087 µSv 3.0 0.0470 0.0228 7.4 0.0012 0.0168
membre 3.4 0.0367 0.0217 7.7 0.0006 0.0165
torace 0, 072 µSv 0, 145 µSv 3.7 0.0279 0.0211 8.0 0.0003 0.0162
inferioare
■ 4.0 0.0220 0.0205
2.13 Să se calculeze debitul fluenţei de

fotoni, la distanţa de 1 m de ţintă, al radiaţiilor X unde: f (ε ) este funcţia de distribuţie a radiaţiei de
produse de un accelerator linear de electroni, dacă frânare; µ abs
m
apa
(ε ) este coeficientul masic de
debitul echivalent efectiv al dozei acestora, măsurat
cu o cameră de ionizare în apă este de 1.2 ± 0.02 absorbţie al apei; ε este energia radiaţiilor X de
Gy min .
-1 frânare,
Spectrul energetic al radiaţiei X este reprodus în Înlocuind în ecuaţie datele din Tabelul 2p.1 se
figura 2p.2 iar valorile numerice corespunzătoare în obţine pentru debitul fluenţei de electroni valoarea:
tabelul 2p.1. Absorbţia în aer se neglijează. ϕ = 2.61 ± 0.04 1012 electroni cm-2s-1 ■
Soluţie
Expresia debitului dozei absorbite în apă pentru
o sursă policromatică devine, conform (2b.10):
2.14 Aproximativ jumătate din expunerea
naturală se datorează radiaţiilor gama şi constituie
ε max cauza "fondului de radiaţii" al unui detector pentru
D& = ϕ ∫ f (ε )µ (ε )ε dε
abs radiaţii gama. În radiometria industrială se admit
m
apa
o pentru un detector "nivele de iradiere minime" egale
cu de 10, 20 sau 50 fondul de radiaţii.
Calculaţi debitul dozei efective corespunzătore Tabelul 2p.2 Valorile grosimilor de atenuare (în unităţi
celor trei nivele de iradiere. 1 ) în prezenţa şi în absenţa efectului de build-up
µ
Soluţie
Debitul dozei efective corespunzător “nivelului de H0 H0 * H0 H0 *
x x
iradiere minim” al detectorului pentru radiaţii gama H H H H
care constituie aproximativ jumătate din expunerea 0.00 1 1 5.83 50.00 341.72
naturală este egal cu de 10 ori fondul de radiaţii este: 1.68 2.00 5.37 6.05 60.00 422.84
2.29 3.00 9.87 6.38 80.00 590.46
D&
D& 10 = 10 natural = 1,37 µSv h-1 2.69 4.00 14.76 6.64 100.00 763.87
2
3.00 5.00 19.99 7.43 200.00 1686.06
În mod similar se obţin debitele dozei efective 3.24 6.00 25.41 7.89 300.00 2666.57
pentru “nivelul de iradiere minim” egal cu de 20 şi 3.61 8.00 36.86 8.21 400.00 3684.83
respectiv de 50 de ori fondul de radiaţii: 2,74 şi 6,85 3.89 10.00 48.91 8.46 500.00 4730.90
-1
µSv h . ■ 4.74 20.00 114.89 8.67 600.00 5799.34
5.23 30.00 186.89 8.99 800.00 7988.59
5.57 40.00 262.83 9.23 1000.00 10233.38
2.15 Noile condiţii de lucru impun unui

operator să folosească o sursă radioactivă
* cu neglijarea efectul de build-up
60
punctiformă, Co, cu o activitate de 2,5 ori mai
mare, la o distanţă de două ori mai mică şi un timp 1 ) necesare micşorării debitului dozei efective
µ
zilnic mediu de 3 ori mai mare.
luând în considerare efectul de build-up.
Calculaţi de câte ori trebuie să fie mărită
grosimea unui ecran de beton de 15 cm grosime şi
3 -3
cu densitatea de 2,5 10 kg m pentru ca operatorul
Soluţie
să poată lucra în siguranţă, în condiţiile unei iradieri Dependenţa debitului dozei efective de grosimea
profesionale. unui ecran este descrisă de ecuaţia:
H = H 0 e − µ x (1 + µ x )
Soluţie
Doza efectivă primită de operator în condiţiile Pentru a construi tabelul cerut în enunţ, trebuie
iniţiale este: rezolvată ecuaţia transcendentă:
Γ H
H = Λi e − µbt x i (1 + µ bt x i )t i e − µ x (1 + µ x ) =
d i2 H0
În condiţiile modificate de lucru şi menţinând H0

pentru valori ale raportului cuprinse între 2 şi
vechea protecţie, doza efectivă creşte la nivelul H
operatorului de 30 de ori. 1000. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 2p.2. ■
Cu noua protecţie, doza efectivă devine:
Γ
H = Λn e − µbt x n (1 + µ bt x n )t n
d n2 2.17 Se lucrează 6 ore zilnic la distanţa de
50 cm de o sursă de 137Cs, cu activitatea egală cu
Este evident că pentru ca doza efectivă să
rămână nemodificată este necesar ca: 0,25 GBq.
Să se calculeze factorul de creştere al expunerii
Λ i d n2 t i − µbt x i faţă de doza limită, k şi numărul straturilor de
e (1 + µ bt x i )= e − µbt xn (1 + µ bt x n )
Λ n d i2 t n înjumătăţire q, necesare unui ecran pentru
reducerea expunerii la valoarea maximă admisă.
Rezolvând numeric această ecuaţia
transcendentă se obţine pentru noua grosime xn a Soluţie
ecranului de beton valoarea:
Doza efectivă la distanţa x = 0,5 m de o sursă
x n = 40,6 cm ■ punctiformă este:
Λ
D= Eγ µ abs
m
] esut
t
4πr 2
2.16 Calculaţi şi reprezentaţi sub forma

unui tabel grosimile unui ecran (în unităţi egale
şi are valoarea numerică D = 0,59 mSv
Factorul de creştere al expunerii faţă de doza

limită zilnică Dlim = 0,086 mSv este: 2.20 Grosimea pereţilor unui castel
din plumb folosit la ecranarea unui detector HPG
D
k= = 6,51 (High Purity Germanium) folosit în măsurătorile de
Dlim
radioactivitate ale solului este de 5 cm. Laboratorul
Numărul q de straturi de înjumătăţire necesare în care este montat detectorul este slab contaminat
137 40
reducerii dozei absorbite de k ori (în absenţa cu Cs şi K, astfel încât în absenţa castelului de
efectului de build-up) este: plumb, fondul de radiaţii gama datorat acestor doi
-1
radionuclizi este de 1,7 şi respectiv 0,7 imp min .
k = 2q Să se calculeze de câte ori castelul de plumb
Cu valoarea numerică: reduce fondul.
q = log 2 k = 2,7 ■ Coeficienţii liniari de atenuare ai plumbului
pentru energiile de 0,667 Mev, respectiv 1,41 MeV
-1 -1
sunt 122,47 m , respectiv 62,37 m .
2.18 Într-un depozit de surse radioactive

137
Soluţie
Fondul de radiaţii gama datorat radionuclizilor de
durata de lucru zilnică impusă este 2 ore. Cs şi 40K în spatele ecranului de plumb este:
Calculaţi valoarea debitul dozei efective la locul 0 , 667MeV
− µPb x
de muncă al gestionarului pentru această durată de F137 Cs = F01e = 6,1310 −6 imp s
lucru, în condiţiile expunerii profesionale limită ? 1, 41MeV
− µPb x
F40 K = F02e = 5,1710 − 4 imp s
Soluţie Pentru a calcula de câte ori reduce fondul de
Doza maxim admisă pentru iradierea radiaţii gama castelul de plumb se face raportul :
-1
profesională este de 0,086 mSv zi ( ziua de lucru
de 6h). Debitul dozei efective la locul de muncă va F137 Cs
cu ecran
fi: = 0.0022
F137 Cs
f \ r \ ecran
D
D& = = 0,043 mSv h-1 ■
t F 40 K
cu ecran
= 0.0044
F 40 K
f \ r \ ecran
2.19 Într-o lucrare specială un operator

trebuie să supravegheze zilnic, 9 ore pe zi, în cele 5
■
zile ale săptămânii de lucru, o instalaţie de iradiere.

Calculaţi debitul dozei efective care poate fi
impus tehnologic în acel loc dacă operatorul
2.21
radiaţiilor este
Intr-un laborator de metrologia
folosită pentru etalonarea
lucrează: dozimetrelor o sursă punctiformă de 60Co.
a) în fiecare săptămână în aceste condiţii Specificul operaţiilor de etalonare nu permite
b) numai o săptămână pe lună. folosirea unor ecrane de protecţie, dat operatorul se
află permanent la o distanţă faţă de sursă ce nu
Se consideră doza limită pentru iradierea
-1 scade sub 2,5 m.
profesională de 0.43 mSv săptămână .
Calculaţi activitatea maximă a sursei folosită la
Soluţie etalonare astfel încât operatorul să poată lucra 6
ore pe zi.
a) Debitul dozei efective în cazul în care
operatorul lucrează 9 h pe zi timp de 5 zile pe Soluţie
săptămână va fi:
Doza efectivă primită de operator în timpul t
H este:
H& = max = 0,0096 mSv h-1
t
Λ
b) Dacă operatorul lucrează numai o săptămână H= Γ 60 Co t
d2
pe lună debitul dozei impus în acel loc va fi:
de unde rezultă activitatea căutată:
H
H& = max = 0,038 mSv h-1 ■ H
t Λ = d2 = 0,29GBq ■
Γ 60 Co t
203
2.22 Pentru a preveni supraexpunerea

ţesutului sănătos în urma cobaltoterapiei tumorilor
80Hg
profunde, pacientul este iradiat panoramic, cu raze E = 0.212 MeV

60
gama emise de o sursă de Co un debit la s = 100 %
-1
suprafaţa corpului de 5 Gy min
Fascicolul de raze gama este pătrat în secţiune
cu latura de 4 cm. Dispozitivul de iradiere se roteşte
uniform efectuând o rotaţie completă în două
E = 0.279 MeV
minute. Centrul de rotaţie, numit izocentru, se află s = 83 % ( CI 17%)
localizat în centrul formaţiunii tumorale.
203
a) Aproximând corpul pacientului cu un cilindru 81Tl
cu diametrul de 80 cm, să se calculeze raportul
dintre doza echivalentă la suprafaţa corpului şi cea
la nivelul tumorii. Figura 2p.3 Schema de dezintegrare a radioizotopului
203 203
b) Câte şedinţe de radioterapie sunt necesare Hg. Datorită conversiei interne Hg emite şi două
pentru a distruge complet formaţiunea tumorală radiaţii X caracteristice: liniile K de 23 keV şi L de 13 ev
dacă doza echivalentă terapeutică recomandată ale telurului.
este de 50 Sv, iar o şedinţă durează 4 minute.
Coeficientul liniar de atenuare al ţesutului,
pentru energia medie de 1,25 MeV, este egal cu
-1 formă sferică cu diametrul interior de 2,5 cm.
6,27 m .
Datorită faptului că acest radionuclid emite atât
radiaţii beta cât şi radiaţii gama, conteinerul trebuie
Soluţie realizat dintr-o structură compozită, plastic + un
a) Doza la suprafaţa corpului pacientului are metal greu.
expresia: Să se calculeze grosimea pereţilor din plexiglas
[ ]
Hs = D& 1 + e −2µR (1 + 2µR ) ∆t =
şi plumb care reduc doza la pereţi la limita maximă
admisibilă pentru iradierea profesională. Activitatea
[
= D& 1 + e − 2 µR (1 + 2µR )] l
ωR
= sursei este de 0.27 GBq iar densitatea plexiglasului
egală cu 1.180 kgm .
-3
[
= D& 1 + e − 2 µR (1 + 2µR )] lT
2π R
Coeficienţii de atenuare respectiv de absorbţie
au următoarele valori:
unde: l este latura fascicolului de fotoni; R este

raza corpului pacientului; T este perioada de rotaţie
a dispozitivului de iradiere. Materialul
Doza corespunzătoare la nivelul tumorii este: Energia (MeV) Pb (m )
-1 -3
ţesut (10 m kg )
2 -1
Ht = D& e − µ R (1 + µR )T
0,212 92.6 3,04
0,279 52.8 3,15
In aceste condiţii, raportul celor două doze
echivalente este:
Pentru plexiglas poate fi considerat un număr de
Hs l e −2 µ R (1 + 2µR )
= =2,210 − 3 ordine efectiv Zef = 7,5.
Ht 2πR e − µR (1 + µR )
Soluţie
b) Doza la nivelul tumorii este:
Valoarea maximă a parcursului liniar Rmax (în
Ht = D& e − µ R (1 + µR )T = 2,86 Sv cm) a radiaţiilor beta având energia cuprinsă între
0,15 şi 0,8 MeV în pereţii unui container este dată
Rezultă că sunt necesare: de relaţia:
50 0,41E 1,38
n= ≅ 9 şedinţe ■ Rmax =
2 ×2,86 ρ
unde energia este exprimată în Mev iar densitatea
-3
în g cm .
2.23 O sursă izotopică de 203Hg (T = 47
d) a cărei schemă de dezintegrare este reprodusă
In cazul datelor din problemă, se obţine pentru
parcursul maxim al radiaţiilor beta în plexiglas:
în figura 2p.3 trebuie păstrată într-un conteiner de Rmax= 0.4 mm
Este deci suficient ca peretele de plastic al ⎧⎛ h ⎞ ⎡ ⎤

containerului R să fie mai gros decât lungimea ⎪⎜ d + 2 ⎟ ⎢
Λv R2 ⎥
ϕ= R⎨ ln 1 + −
parcursului maxim pentru ca beta emisă de sursa
203
de Hg să fie complet absorbită.
4 ⎪⎜⎜ R ⎟⎟ ⎢
⎩ ⎝ ⎠ ⎢
⎣
d+h
2⎥
⎥
2 ⎦
( )
Debitul maxim al dozei radiaţiilor X de frânare şi ⎤⎫
⎛d −h ⎞ ⎡
gama nivelul peretelui exterior de plexiglas are ⎜ 2 ⎟ ⎢ R 2 ⎥⎪
−⎜ ln 1 + 2 ⎥⎬
+
expresia: ⎜ R ⎟⎟ ⎢
⎝ ⎠ ⎣⎢ d − h (⎪
2 ⎦⎥ ⎭
)
Λ ⎡ ZE 2 ⎤
β ⎛
D& = ⎢ µ m0,212 + s E γ µ m0 ,279 ⎥ d+h d − h ⎞⎟
4π (r + R ) 2 ⎢ 800 ] esut ] esut ⎥ + 2⎜⎜ arctg 2 − arctg 2
⎣ ⎦ ⎜ R R ⎟⎟
⎝ ⎠
In cazul de faţă, raza R este egală cu jumătate
şi valoarea numerică: D& = 1,49 10-5 mSv
din înălţimea surse. Notând cu x aceste mărimi,
Pentru a reduce debitul dozei la valoarea expresia debitului fluenţei devine:
maximă admisă pentru iradierea profesională (4,02
-6 -1
10 mSv s ) este necesară adăugarea unui strat de Λv ⎧⎪⎛ d + x ⎞ ⎡ x2 ⎤
plumb peste containerul de plexiglas. ϕ= x ⎨⎜ ⎟ln ⎢1 + ⎥−
4 ⎪⎝ x ⎠ ⎣⎢ (d + x )2 ⎦⎥
Expresia debitului dozei în acest caz devine: ⎩
⎛d − x ⎞ ⎡ x 2 ⎤ ⎫⎪
Λ ⎡ Z E β2 −⎜ ⎟ln⎢1 + 2 ⎥⎬
+
⎝ x ⎠ ⎣⎢ (d − x ) ⎦⎥ ⎪⎭
− µ 0 , 212 x
D& = ⎢ µ m0,]212 e Pb +
4π (r + R + x ) ⎢⎣ 800
2 esut
⎛ d+x d−x⎞
+ 2⎜ arctg − arctg ⎟
e Pb ⎤
− µ 0 , 279 x
+ s E γ µ m0,]279 ⎝ x x ⎠
esut ⎥⎦
Dacă d >> x , expresia devine:
Rezolvând numeric ecuaţia rezultată, se obţine
pentru grosimea stratului de plumb valoarea de 0,75 Λv 2 x 3 Λ
cm. In felul acesta, containerul pentru ecranarea sursei ϕ pct = 2
=
203
de Hg este alcătuit dintr-un perete sferic de plexiglas 4 d 4π d 2
de 0,4 mm, acoperit de un perete sferic de plumb cu
expresie identică cu debitul fluenţei corespunzător
grosimea de 0,75 cm. ■
unei surse punctiforme cu activitatea: Λ = 2π x 3 Λv
Pentru a putea considera în probleme de faţă
2.24 O sursă de 60Co este folosită

pentru iradierea tehnologică a materialelor
sursa punctiformă, cu o eroare de 1%, trebuie
calculată distanţa d începând cu care diferenţa
dintre cele două expresii ale debitului fluenţei este
semiconductoare. Fiind de formă cilindrică cu mai mică de 1%:
înălţimea de 1,2 cm şi diametrul de 1,2 cm şi având ϕ − ϕ pct
activitatea de 1,6 GBq, sursa este scufundată în ≤ 0.01
apă pentru a se asigura radioprotecţia necesară. ϕ
Să se calculeze la ce adâncime trebuie Rezolvând numeric se obţine:
menţinută sursa în apă pentru ca la suprafaţa apei
debitul dozei să permită desfăşurarea unei activităţi d ≥ 3x
normale a personalului autorizat. Sursa este plasată
In aceste condiţii, calculul poate fi făcut în
cu axa în poziţie verticală iar debitul este măsurat
aproximaţia surselor punctiforme deoarece se
într-un punct situat pe această axă. Coeficientul
estimează că stratul de apă are o grosime mai mare
liniar de atenuare al apei, corespunzător energiei de
-1 1,8 cm.
1,25 MeV este 6,3 m .
La suprafaţa apei, debitul dozei echivalentă nu
Soluţie trebuie să depăşească valoarea maximă admisă
-1
pentru iradierea profesională: H = 0,014 mSv h . In
Debitul dozei în punctul de măsură poate fi 5
condiţiile problemei se obţine :
exprimat in funcţie de debitul fluenţei de fotoni ϕ:
Λ
e ap\ (1 + µ ap\ d )
−µ d
D& = ϕ E γ µ abs
m
] esut
D& ext = E µ mabs
2 γ aer
4π d
unde fluenţa de fotoni produşi de o sursă cilindrică
4 Rezolvând numeric ecuaţia transcendentă, se
are expresia : obţine pentru grosimea stratului de apă valoarea:
4 5
problema 1.18 problema 1.20
d = 1,72 m În final se obţine: Λe = 1,381016 Bq

Un calcul similar efectuat neglijând efectul de
Coeficientul liniar de atenuare al betonului la
build-up conduce la o valoare: -1
energia de 300 keV este µbeton = 23,6 m , iar
d = 1,11 m coeficientul masic de absorbţie al ţesutului la 300
Deci, pentru a se asigura radioprotecţia keV este µ abs
m
] esut
= 0,003161 m2 kg-1.
personalului care lucrează în domeniul iradierii
materialelor semiconductoare cu sursă de Co
60
Λe
D& = E max µ mabs ×
trebuie ca sursa să fie situată într-un bac cu apă de 4π (r + x )
2 ] esut
înălţimea de cel puţin 1,11 m. ■

(
× e − µbeton x 1 + e − µ beton x )
Efectuând calculele se obţine grosimea
2.25 O instalaţie de raze X având

curentul anodic de 50 mA şi tensiunea anodică U
ecranului din beton ce reduce debitul dozei până la
limita maxim admisă pentru iradierea profesională:
x = 18 cm ■
de 450 KV are debitul dozei în aer la distanţa de
-1
1 m de pata focală termică egal cu 93 mGy s .
Să se calculeze grosimea unui ecran din
beton care să reducă, în flux direct, debitul dozei
până la limita maxim admisă pentru iradierea
2.26 Un operator îşi desfăşoară
activitatea la o distanţă de 2,5 m de o sursă de 60Co
profesională. Distanţa dintre pata focală termică
cu o activitate de 50 GBq.
şi locul de lucru este de 3 m. Intr-o primă
aproximaţie, spectrul continuu al razelor X emise Să se calculeze grosimea unui ecran de uraniu
de anodul de wolfram poate fi descris de funcţia: ce permite unui operator să lucreze zilnic, în condiţii
de iradiere profesională, 6 ore.
f (ε ) = Cε 2 (ε 0 − ε ) , unde C este o constantă de
normare iar energia maximă a razelor X este Soluţie
ε 0 = eU . Pentru calculul dozei absorbite, se vor
Doza echivalentă la distanţa de 2,5 m de sursa
considera numai razele X a căror energie 60
de Co în absenţa ecranului de protecţie este:
corespunde maximumului funcţiei de distribuţie.
Λ
H = E γ µabs t
Soluţie 4π r 2 m
] esut
Pentru a calcula energia maximă se

consideră: Pentru un timp de lucru de 6 ore, aceasta are
valoarea: H = 16,2 mSv. Cum doza echivalentă
df ( ε ) zilnică admisă pentru iradierea profesională este de
≡ Cε 2 (ε 0 − ε ) = 0 0,087 mSv, ecranul de protecţie trebuie să asigure
dε
o reducere a acesteia de circa 186 de ori.
2 Prezenţa unui ecran de protecţie reduce doza cu
cu soluţia: E max = ε 0 = 300 KeV
3
un factor fr egal cu f r = e
−µ x
(1 + µ x ) dacă se ia în
Activitatea echivalentă a sursei de raze X se −µ x
calculează în funcţie de curentul anodic şi de considerare efectul de build-up şi f r = e dacă
faptul că raportul dintre pierderea liniară de acest efect se neglijează. In ambele situaţii,
energie prin radiaţii de frânare şi pierderea liniară coeficienţii de atenuare în materialul ecranului
de energie prin ionizare este: corespund energie medii de 1,25 keV a radiaţiilor
60
gama emise de Co.
dE
Pentru uraniu, grosimile corespunzătoare ale
dx Z E max
rad
= ecranului de protecţie necesare ca operatorul să nu
dE 800 depăşească valoarea maximă a dozei efective zilnice
dx ion
sunt: 4,2 cm şi respectiv 6,3 cm. ■
iar fluxul de fotoni X corespunde unei activităţi

echivalente:
Λe =
Z E max I 2.27 Într-o cameră "fierbinte" sunt
prelucrate fragmente de bare de combustibil
800 e
nuclear arse, bogate în fragmente de fisiune. Să se
unde: e este sarcina electronului; Z este numărul de calculeze grosimea unui perete din sticlă de plumb
materialul din care este confecţionat anodul (Z = 3 -3
(ρ= 3,85 10 kg m ) care să permită unui operator
74); I este intensitatea curentului anodic.
să utilizeze telemanipulatoarele timp de 6 ore pe zi.
Activitatea fragmentelor de bare de combustibil
este de 0.4 TBq iar spectrul energetic al radiaţiilor Tabelul 2p.3 Spectrul energetic al radiaţiilor gama emise
gama emise de acestea are forma reprodusă in de barele de combustibil arse ( figura 2p.4), valorile
figura 2p.4 şi în tabelul 2p.3. Fragmentele de bară numerice ale coeficientului de atenuare al sticlei cu plumb
-1 2 -1
pot fi considerate punctiforme pentru distanţa de 3 (m ) şi coeficientul de absorbţie al ţesutului (m kg )
m ce le separă de operator. Sticla din care este
confecţionat ecranul de protecţie are următoarea Flux µ m ] esut
E (MeV) µsticl \ Pb -4
compoziţie: (Na2B4O7)2(SiO2)3(PbO)5. (u.a.) 10
0,17 0,066 478,17 159,60
Soluţie 0,49 0,140 55,01 104,20
Debitul dozei date de produşii de fisiune este: 0,76 0,670 34,65 31,86
1,60 0,110 19,55 55,40
Λe
D& =
4π (r + x ) i
2 ∑p E µi i
abs
m
] esut
(E i )× 2,42 0,014 16,78 24,45
×e
− µ (E i )s x
[1 + µ (E i )s x ]
unde pi reprezintă fluxul (în unităţi relative) a 0.8
componentei i; x este grosimea ecranului de sticlă. 0.7
Reducerea dozei de 186 de ori este realizată de 0.6
un ecran cu grosimea de 7,6 grosimi de înjumătăţire
0.5
Flux (u.a.)
neglijând efectul de build-up şi 11,6 grosimi de
înjumătăţire dacă acest efect este luat în 0.4
consideraţie. 0.3
Folosind valorile numerice ale coeficienţilor de 0.2
absorbţie, respectiv ale celor de atenuare în sticla
0.1
de plumb din Tabelul 2p.3, se obţine:
0
x = 18 cm ■ 0 1 2 3
Energia radiaţiilor gamma (MeV)
2.28 Expunerea naturală, produsă de

radiaţiile cosmice şi de substanţele radioactive din
Figura 2p.4 Spectrul energetic al radiaţiilor gama emise
de barele de combustibil arse
mediul înconjurător, se caracterizează printr-o
valoare medie a debitului dozei efective de
-1
aproximativ 6,6 µSv d .
Procedura impune prezenţa zilnică (6 ore pe zi) a
a) Se cere valoarea acestui debit al dozei operatorului la această distanţă.
-1
efective în mSv h .
a) Să se calculeze factorul de creştere al
b) Se cere expunerea naturală pe un an şi pe expunerii faţă de doza limită k
durata a de 30 ani.
b) Să se calculeze numărul straturilor de
înjumătăţire q, necesare unui ecran pentru
Soluţie reducerea expunerii la valoarea maximă admisă
a) Debitul dozei efective exprimat în µSv h-1 pentru iradierea profesională admisă.
este:
6,6 Soluţie
D& =
-1
= 0,27 µSv h
24 a) Doza efectivă la distanţa x = 0,5 m este
proporţională cu constanta debitului kerm-ei în aer,
b) Expunerea naturală pe un an este egală cu
activitatea sursei şi invers proporţională cu pătratul
debitul dozei efective înmulţit cu 365 (numărul de
distanţei de la sursă la persoana respectivă şi
zile al unui an).
-1
timpul de lucru. In condiţiile enunţului se obţine:
Se obţine în final o valoare de 2,4 mSv an .
Similar se calculează expunerea naturală pe 30 Λ
D=Γ t = 2,64 mSv
ani şi se obţine o valoare de 72 mSv. ■ x2
Factorul de creştere al expunerii faţă de doza
limită Dlim = 0,086 mSv pe zi este:
2.29 Intr-un laborator de metrologie a
radiaţiilor se lucrează la distanţa de 50 cm de o k=
D
= 32
sursă de 24Na, cu activitatea 0,25 GBq care este Dlim
schimbată cu una nouă la fiecare sfert de oră.
b) Dacă radiaţiei sursei de 24Na îi corespunde Λ

grosimea de înjumătăţire d1/2 rezultă că prin D= Eγ µ abs
m
] esut
t
4πr 2
interpunerea în calea fasciculului de radiaţii a unui
număr q de straturi de înjumătăţire se realizează o sau, numeric: D = 10,1 mSv
reducere a expunerii de k ori, astfel că: Factorul de creştere al expunerii faţă de doza
limită Dlim = 0,43 mSv pe săptămână este:
k = 2q
Prin logaritmarea relaţiei se deduce numărul q al D
k= = 23,5
straturilor (fiecare egal în grosimea de înjumătăţire), D lim
necesare pentru reducerea expunerii cu factorul k:
Dacă radiaţiei gama emisă de sursa de 60Co îi
q = log 2 k = 5 ■ corespunde grosimea de înjumătăţire d1/2 (în
absenţa efectului de build-up) rezultă că prin
interpunerea în calea fasciculului de radiaţii gama
unui număr q de straturi de înjumătăţire se
2.30 În condiţiile din problema 2.22,
sursa trebuie ecranată folosind un panou cu
realizează o reducere a expunerii de k ori astfel
încât:
2
suprafaţa 1 m amplasat pe un suport existent.
k = 2q
Se cer grosimea şi masa acestui ecran
confecţionat din plumb sau din beton. Prin logaritmarea se obţine: k = 4,6
Care este soluţia finală preferabilă din punct de Grosimea de înjumătăţire a aluminiului la
vedere al costului ? energia de 1,25 MeV este:
ln 2
Soluţie d 1Al =
2 µ Al
Coeficienţii lineari de atenuare ai betonului şi
137
plumbului pentru radiaţiile gama emise de Cs sunt: b) Grosimea d a ecranului din aluminiu este în
-1 -1
17,358 m şi respectiv 125,224 m (Tabelul 2b.6). In acest caz:
aceste condiţii, grosimile de semiatenuare sunt:
d = qd 1Al = 0,21 m ■
2
d beton
1 = 5,76 cm şi d beton
1 = 0,80 cm
2 2
Masa ecranului din beton este:
m beton = q ρ beton Sd beton

1
2
= 342 kg
2.32 Pentru instalaţii de măsură şi
control industriale sunt necesare surse de 60Co
Masa ecranului din plumb este: închise în conteinere tehnologice de formă sferică.
Conteinerul tehnologic pentru o astfel de instalaţie
mPb = q ρ Pb Sd Pb
1 = 237 kg trebuie să asigure la peretele său un debit al dozei
2 -1
efective de 0,1 mSv h . De obicei se folosesc surse
60
Întrucât 1 kg de plumb costă mult mai mult decât de Co cu activitatea cuprinsă între 37 MBq (1
1 kg de beton, se preferă ultimul. ■ mCi) şi 37 GBq (1 Ci). Confecţionarea conteinerului
se poate face din oţel, plumb sau uraniu, diametrul
cavităţii interiore fiind de 10 cm.
2.31 O instalaţie de iradiere include o

sursă de 60Co cu activitatea 60 GBq. La o
Estimaţi care din cele trei materiale posibile este
materialul optim din punctul de vedere al masei
conteinerului ?
intervenţie un operator trebuie să fie efectuată o
singură procedură, care durează 2 ore, la distanţa Soluţie
de 2 m de sursa radioactivă. Expunerea
operatorului este singura expunere în acea Debitul dozei radiaţiilor gama emise de sursa de 60Co, la
săptămână. nivelul peretelui interior al conteinerului este:
a) Se cere factorul k de reducere a expunerii. Λ
D& = E γ µ abs
m
] esut
b) Se dispune de bare din aluminiu. Care este 4π r 2
grosimea ecranului din aluminiu necesar a fi plasat
la 2 m de sursa radioactivă ? Coeficientul liniar de şi are valoarea de 0,5 mSv h-1.
atenuare al aluminiului pentru energia medie de Prezenţa ecranului reduce doza cu un factor fr
(1 + µ x ) dacă se ia în considerare
-1
1,25 MeV este 15,05 m . egal cu f r = e
−µ x
−µ x
Soluţie efectul de build-up şi f r = e dacă acest efect se
a) Doza absorbită la distanţa de 2 m este: neglijează. In ambele expresii, coeficienţii de
Tabelul 2p.4 Grosimea pereţilor şi masa Tabelul 2p.5 Valorile numerice ale debitului dozei pentru
60
corespunzătoare unor containere sferice pentru diferite valori ale activităţii unei surse de Co la distanţa
60
depozitarea unei surse de Co cu activitatea maximă de 1, 6 şi 9 m de sursă (considerată punctiformă)
de 37 GBq. -1
Activitatea Debitul dozei (Gy h )
Grosimea peretelui
(TBq) 1m 6m 9m
Materialul fără build-up cu build-up
0,37 130 4 1,78
Fier 14.6 20.0
3,70 1300 40 17.78
Plumb 9.6 13.1
37,00 13000 400 177,78
Uraniu 4.9 6.7
Masa containerului (kg)
Materialul fără build-up cu build-up
Fier 163.1 370.0
Plumb 81.2 175.4
Uraniu 32.6 63.9 Soluţie
Folosind valoarea numerică a constantei
60
debitului fluenţei în aer pentru Co (Γ =0,31 mSv
2
m /h GBq) se calculează debitul dozei efective în
atenuare în materialul din care este confecţionat aer (fără atenuare) la distanţele de 1 m, 6 m şi 9 m.
conteinerul corespund energie medii de 1,25 keV a Valorile sunt reproduse în Tabelul 2p.5.
60
radiaţiilor gama emise de Co. Prezenţa peretelui de beton reduce debitul dozei
Cu datele din enunţul problemei, factorul fr are de circa 40.000 ori, ajungându-se la valorile
reproduse în Tabelul 2p.6:
valoarea de 500. Rezolvând ecuaţiile:
e
−µ x
(1 + µ x ) = 500 şi e
−µ x
= 500 se obţin două
Din punctul de vedere al radioprotecţiei
personalului utilizarea unor surse cu activitatea mai
valori diferite ale grosimii pereţilor conteinerului. mare de 0,4 TBq, în construcţia din beton existentă,
Exprimate în grosimi de înjumătăţire aceste valori ar necesita o ecranare suplimentară. Ecranarea
sunt: 12,3 şi respectiv 9. suplimentară ar putea fi impusă de staţionarea
ocupaţională a operatorilor în vecinătatea clădirii,
Valorile numerice ale grosimile corespunzătoare ca dar şi de caracteristicile procesului tehnologic.
şi masele containerelor ai căror pereţi au aceste
Se poate evalua grosimea de beton
grosimi sunt reproduse în Tabelul 2p.4.
suplimentară necesara la peretele spre camera
Este evident că cele mai uşoare containere sunt operatorului pentru reducerea debitului dozei
cele confecţionate din uraniu. In acelaşi timp trebuie efective de la valoarea dată în Tabelul 2p.6 pentru
remarcat că luarea în consideraţie a efectului de 0 m de perete (6 m de la sursă) la valoarea
build-up determină practic o dublare a masei acceptată pentru operator de 0,014 mSv/h. Calculul
containerelor. ■ retroîmprăştierii poate aduce o creştere a grosimii
de beton cu 10...15 %.
Grosimea suplimentară de beton ce trebuie
2.33 Se investighează posibilitatea
amplasării unei surse gama cu 60Co, pentru iradiere
adăugată la peretele dinspre sursă al camerei de
comandă este reprodusă în Tabelul 2p.7.
tehnologică, într-o construcţie din beton cu Pentru poziţionarea unui gard între o zonă
grosimea peretelui de 1 m, fără ferestre, compusă controlată şi una supravegheată, se admite în zona
numai din parter, de formă pătrată cu latura 10 m.
Sursa este presupusă punctiformă, fără conteiner,
aşezată în centru, deci la 5 m de perete.
Tabelul 2p.6 Valorile numerice ale debitului
Efectul factorului build-up poate fi inclus în dozei pentru diferite valori ale activităţii unei
calcul prin alegerea unei valori potrivite pentru 60
surse de Co la distanţa de 1, 6 şi 9 m de sursă
6
grosimea de înjumătăţire . şi în prezenţa ecranului din beton (considerată
Să se calculeze grosimea suplimentară de beton punctiformă)
normal pentru a permite desfăşurarea unei activităţi Activitatea Debitul dozei (mGy/h)
profesionale normale în vecinătatea unui perete
unde să poată fi instalată instalaţia de comandă a (TBq) 6m 9m
iradierii. 0,37 0.01 0,004
3,70 0.10 0,044
37,00 1.00 0,444
6
În literatură pentru 60Co, se recomandă 6,6 cm beton
normal pentru grosimea de înjumătăţire. Unei grosimi de supravegheată o limită a dozei efective de 1 mSv
1 m beton normal îi corespund 15,3 straturi de pe an, ceea ce conduce la 0,02 mSv (0,02 mGy) pe
înjumătăţire şi deci o atenuare de 1/40000.
Tabelul 2p.7 Grosimile suplimentare de beton adăugate Emax

peretelui din dreptul camerei de comandă. D =C ∫E
2
(E max − E )E µ abs] esut (E ) ×
m
Activitatea Grosimea peretelui (cm) 0

( )
(TBq) suplimentar total × e − µ Cu E dCu e −µ Al (E )d Al ×
0,37 - 3,70 75 175 −µ (E )x
[
× e ] esut ] esut 1 + µ ] esut (E )x ] esut dE ]
3,70 - 37,00 96 196
unde: E max = eU max este energia maximă a
radiaţiei X; C este o constantă de normare.
Calculând numeric cele două integrale (până la
constanta de normare) se obţine pentru doza
săptămână. Prin această valoare acceptată, se absorbită la nivelul măduvei spinării valoarea:
presupune că în zona supravegheată nu lucrează
personal expus profesional şi că acesta poate D’ = 2,2 mGy.
staţiona timp îndelungat. Diferenţa dintre doza “la intrare” şi cea la nivelul
organului investigat este o măsură a cantităţii de
energie radiantă nocivă absorbită de organism. ■
Tabelul 2p.8 Distanţa de delimitare prin garduri a zonei
supravegheate (a fost luată în calcul contribuţia radiaţiei
împrăştiate, dar a fost neglijată atenuarea în aer)
2.35 În radiografia industrială normele
(naţionale şi internaţionale) impun o durată de lucru
Activitatea Distanţa faţă de
(TBq) centrul clădirii
săptămânală maximă la peretele instalaţiei: tt = 3 h.
0,37 25 m Se cere debitul dozei efective excepţional la
3,70 78 m peretele instalaţiei.
37,00 250 m
Soluţie
Debitul dozei efective la peretele instalaţiei
reprezintă doza efectivă pe o săptămână, dar
Distanţa minimă faţă de centrul clădirii la care primită în timp de 3 h:
trebuiesc amplasate gardurile este indicată în D
Tabelul 2p.8. ■ D& = = 0,14 mSv h-1 ■
t
2.34 La efectuarea unei radiografii,

doza "la intrare" (acea parte a corpului expusă
2.36 Instalaţiile de radiografie
direct fascicolului de radiaţii) este de 35 mGy. industrială vechi au fost construite cu un debit al
Radiografia este efectuată folosind un tub de raze X dozei efectiv (impus tehnologic) la peretele
cu tensiunea de accelerare de 100 KV care este instalaţiei (pentru vechea valoare a dozei limită)
-1
prevăzut cu un filtru de compozit Al + Cu având egal cu 0,33 mSv h .
grosimile celor doi componenţi de 0,2 mm fiecare. Se cere în condiţiile actualei valori a dozei
Să se calculeze doza absorbită la nivelul limită, durata de lucru săptămânală la peretele unei
măduvei spinării pacientului, ştiind că aceasta se instalaţii vechi.
află la o adâncime de 20 cm de suprafaţa de intrare
a radiaţiilor. Soluţie
Doza efectivă limită pe zi în condiţii de iradiere
Soluţie profesională este de 0,086 mSv/zi. Deci, timpul de
Un model simplu al funcţiei de distribuţie al lucru săptămânal la peretele unei instalaţii vechi
radiaţiei X emise de un tub Coolidge este cel este de:
prezentat în problema 2.25. In aceste condiţii, doza D
“la intrare” D are expresia: t= = 1,3 h pe săptămână ■
D&
E max
D =C ∫E
2
(E max − E )E µ abs] esut (E ) ×
m
× e − µ Cu (E )dCu e − µ Al (E )d Al dE
2.37 Este necesar să se lucreze cu o
instalaţie de radiografie industrială veche 3 ore pe
iar doza D’ la nivelul măduvei spinării este: săptămână, timp de câteva luni.
Se cere numărul operatorilor care să lucreze cu Se cere valoarea debitului dozei efective la
schimbul pentru respectarea dozei limită. suprafaţa exterioară a peretelui ecran, care trebuie
introdusă în calcul, în cazul:
Soluţie a) zonei controlate,
Conform problemei precedente, timpul de lucru b) al zonei supravegheate.
la peretele instalaţiei vechi este de 1,3 ore pe
săptămână, iar timpul cât trebuie să se lucreze cu Soluţie
această instalaţie este de 3 h pe săptămână.
a) Debitul dozei efective (20 mSv – valoarea
Numărul de operatori care să lucreze cu această
maximă anuală pentru iradierea profesională) la
instalaţie este:
suprafaţa în cazul zonei controlate:
D
D
D& tehno log ic 1,3 D& = = 0,014 mSv h
-1
n= = t
D& lim it \ D
3 b) Debitul dozei efective (2 mSv) la suprafaţa în
cazul zonei supravegheate:
Înlocuind datele din enunţ se obţine:
D
D& = = 0,0011 mSv h
-1
n = 2 operatori ■ ■
t
2.38 Într-un obiectiv nuclear este

necesară separarea zonei controlate de zona
2.40 O instalaţie de radiografie
industrială este utilizată pe teren unde trebuie
supravegheată. În zona controlată se admite doza delimitată zona controlată de o zonă
efectivă limită reglementată de 20 mSv pe an; în nesupravegheată pe unde pot trece persoane din
zona supravegheată unde riscul de iradiere este populaţie. Delimitarea zonei în care lucrează
mai mic iar controlul dozimetric nu se face după instalaţia se face cu un gard pe care se afişează
regulile zonei controlate, se admite convenţional o situaţia riscului la radiaţii şi interdicţia de staţionare
doză efectivă limită egală cu o zecime din aceea a la gard. Se presupune că în cazul unei probabilităţi
zonei controlate. În zona supravegheată nu se mari de trecere a publicului pe la gard, operatorii
admit expuneri excepţionale şi se lucrează continuu vor asigura atenţionarea persoanelor la care ne
46 săptămâni pe an şi 40 ore pe săptămână. referim. Pentru calculul distanţei de la sursă până
Se cere pentru zona supravegheată doza la gard este necesar calculul debitului dozei
efectivă limită pe an, pe săptămână şi debitul dozei efective imediat în exteriorul gardului în funcţie de
efective admis în timpul lucrului. expunerea limită pentru public şi cu o ipoteză
suplimentară privind eventuala durată de staţionare
Soluţie lângă gard a unei persoane până citeşte şi se
îndepărtează. Desigur că această durată depinde
Doza pentru zona supravegheată, Ds este o
puternic de starea de educaţie a publicului din acea
zecime din doza în zona controlată, Dc adică:
regiune. Pentru aceasta s-ar alege una din valorile
Dc -1
duratei de staţionare zilnice lângă gard de 0,5 h, 1 h
Ds = = 2 mSv an şi 2 ore (în timpul de lucru al instalaţiei). Populaţia
10
din acea regiune poate fi expusă şi la surse naturale
Debitul dozei supravegheate într-o săptămână exacerbate; în consecinţă s-ar putea alege pentru
este: expunerea publicului datorită trecerii pe lângă gard
0,1 sau 0,2 mSv, pe durata de staţionare a
D
D& s = s = 0,043 mSv instalaţiei în acel loc. Se presupune astfel că în
t acel an publicul din regiune mai poate suferi o
Debitul orar al dozei efective admis în timpul expunere la radiaţii egală cu diferenţa până la 1
lucrului (40 h) este: mSv.
Se cer valorile impuse debitului dozei efectivă la
D gard cu ipotezele date, dacă instalaţia va lucra
D& = s = 0,0011 mSv h-1 ■
t acolo timp de o lună, adică 25 zile.
Soluţie
2.39 La proiectarea unui laborator în
care operează o sursă intensă de iradiere, se
Debitul dozei efective la gard reprezintă doza
primită în timp de o lună (25 zile).
In Tabelul 2p.9 sunt reproduse valorile astfel
calculează peretele ecran care separă sursa de
estimate.
radiaţii, respectiv, de zona controlată şi de zona
supravegheată.
Tabelul 2p.9 Valoarea debitului dozei efective (în H

H& = = 1 µSvh
-1
-1
mSvh ) la gard t1
ts total: 12,5 h 25 h 50 h Pentru cea de-a doua categorie de transport
0,1 mSv 0,008 0,004 0,002 (12 h) debitul dozei efective la peretele
0,2 mSv 0,016 0,008 0,004 containerului va fi:
■ H
H& =
-1
= 50 µSvh ■
t2
2.41 Se construieşte un gard pentru o

instalaţie de iradiere fixă utilizată în agricultură. Pe
gard se montează plăcuţe de avertizare iar publicul
din locuinţele adiacente este atenţionat şi se
2.43 In dreptul fantei unei instalaţii de
iradiere debitul dozei efective măsurat este 0,43
contează pe faptul că o persoană trece zilnic pe mSv h .
-1
lângă gard 0,5 h adică 200 ore pe an.

Se cere durata unei intervenţii a operatorului, cu
Se presupune că expunerea publicului datorată respectarea expunerii profesionale limită, în acel
acestei instalaţii poate fi 0,5 mSv pe an, restul de loc, dacă:
0,5 mSv datorându-se unei expuneri naturale
a) operatorul lucrând zilnic în câmp de radiaţii
exacerbate tehnologic.
intervenţia constituie singura expunere în acea zi,
În aceste condiţii, să se calculeze valoarea
b) pentru operator este singura expunere în acea
impusă debitului dozei efectivă la gard.
săptămână, în celelalte săptămâni lucrând în
condiţii normale de expunere.
Soluţie
Debitul dozei efectivă datorat expunerii Soluţie
tehnologice şi a celei naturale este:
a) Doza echivalentă limită maxim admisă este
D + Dnat Hmax= 0,086 mSv pe zi iar debitul acestei doze este
D& = t
-1
= 0,005 mSv h -1
Hzilnic= 0,43 mSv h adică durata unei intervenţii
t
efectuată de un operator care lucrează zilnic este
Debitul dozei efectivă la gard datorat expunerii de :
tehnologice este:
H H
D H& = ⇒ t = max = 12 min .
D& = t = 0,0025 mSv h
-1
■ t H&
t
b) Dacă operatorul este expus unui câmp de
radiaţii doar o dată pe săptămână atunci durata
acestei expuneri va fi:
2.42 La transportul substanţelor
radioactive se admite ca ipoteză de calcul o anumită
H
H& zi ln ic = ⇒ t =
H
=1 h ■
t H& zi ln ic
durată a staţionării unei persoane din public la peretele
conteinerului de transport.
Fără restricţii speciale (categoria I-a de
transport) această durată este 25 ore pe
săptămână, iar pentru 24 săptămâni pe an rezultă
2.44 Defectarea capului de iradiere al
unei instalaţii de radiografie industrială necesită o
600 ore pe an; cu restricţii (categoria II-a de
transport) durata se reduce la 0,5 ore pe reparaţie de 30 minute; debitul dozei efective la
-1
săptămână, iar pentru acelaşi număr de săptămâni capul de iradiere măsurat este 0,7 mSv h .
rezultă 12 ore de staţionare pe an. Operatorii din echipă trebuie să lucreze zilnic în
câmp de radiaţii.
Admiţând pentru staţionarea lângă conteiner o
expunere pentru public de 0,6 mSv pe an (din limita Să se calculeze numărul de operatori necesari
de 1 mSv pe an), se cere valoarea debitului dozei pentru reparaţie calculat în funcţie de timpul de
efective la peretele conteinerului impus intervenţie, luând în consideraţie faptul că
fabricantului în cazul celor două categorii de intervenţia constituie pentru fiecare operator singura
transport. expunere în acea zi.
Soluţie Soluţie
În cazul primei categorii de transport (600 h) Dacă debitul dozei efective la capul de iradiere
-1
debitul dozei efective la peretele containerului este: este de 0,7 mSv h şi timpul de lucru este de 30
minute atunci doza efectivă impusă tehnologic
fiecărui operator este:
H proporţional cu activitatea sursei şi invers

H& = ⇒ H = H& t = 0,35mSv proporţional cu pătratul distanţei la aceasta:
t
Cum doza maxim admisă este de 0,086 mSv pe Λ D&
D& 1 = Γ 2 ⇒ Λ = a 2 1
oră de unde rezultă că numărul operatorilor este: a Γ
H unde este constanta debitul kerm-ei în aer.
n= = 4 operatori ■
H max Debitul dozei efective la distanţa x = 0,5 m de
sursa radioactivă este în aceste condiţii:
Λ a2
2.45 Un operator nuclearist este supus
unui tratament medical în care iradierea pe
D& 2 = Γ 2 = D& 1 2 = 0,16 mSv h −1 .
x x
aproximativ o treime din corp este 24 mSv. b) Durata de lucru în aceste condiţii, la distanţa
de 0,5 m, devine:
Se cer:
a) Doza efectivă corespunzătoare corpului D D
D& 2 = max ⇒ t = max = 32 min ■
întreg. t D& 2
b) Durata transferului la un loc de muncă fără
risc de iradiere.
c) Expunerea admisă pentru operator pe restul
duratei anului, presupunând tratamentul la început de an. 2.47
192
Se lucrează 6 ore pe zi cu o sursă
de Ir cu activitatea 0,3 GBq.
Soluţie a) Să se calculeze doza efectivă la distanţele de
a) Doza efectivă corespunzătoare corpului întreg este: 0,3 m şi 0,5 m, dacă constanta debitului kerm-ei în
2 -1 -1
H1 aer este Γ= 0,11 mGy m h GBq .
H= = 8mSv b) Repetând procedura de lucru zilnic la care din
3
cele două distanţe este nevoie de ecranare ?
b) Doza efectivă maxim admisă pe zi este de
0,086 mSv iar cea a întregului corp este de 8 mSv Soluţie
în timpul cât este transferat la un loc de muncă fără
risc de iradiere adică : a) Doza efectivă zilnică la distanţa de 0,3 m de
sursă pe durata iradierii t este:
H
t= = 4 luni Λ
H max H 0 ,3m = H& t = Γ 2 t = 2,2 mSv
x
c) Doza efectivă admisă pentru operator pe
iar la distanţa de 0,5 m, făcând un calcul similar, se
restul anului este Hrest. Doza efectivă totală pe care
obţine: H 0,5m = 0,8 mSv .
o primeşte operatorul într-un an este Dtot = 20 mSv
reprezentând suma dintre doza primită la locul de b) Doza echivalentă maxim admisă în cazul
muncă şi cea primită în timpul tratamentului. iradierii profesionale este de 0,086 mSv pe zi ceea
Expunerea admisă pentru restul anului va fi ce înseamnă că în ambele situaţii este nevoie de
diferenţa acestor două valori deci: ecranare. ■
Hrest=12 mSv ■
2.48 Pentru calibrarea unui debitmetru

2.46 Un debitmetru de radiaţii indică
0,01 mGy h-1 la distanţa de 2 m de o sursă
de radiaţii se dispune de o sursă de 226Ra cu
activitatea 100 MBq. Se doreşte verificarea a două
diviziuni ale debitmetrului, y şi y', de respectiv 0,1 şi
radioactivă. Fiind radiaţii gama, se consideră că 1 0,3 mGy h .
-1
mSv = 1 mGy. Se cer:
Să se calculeze distanţele d şi d' la care trebuie
a) debitul dozei efective la distanţa 0,5 m de plasat debitmetrul de sursa radioactivă pentru a
sursa radioactivă; obţine cele două valori care trebuie verificate.
b) durata de lucru într-o procedură la acea 226
Debitul kerm-ei în aer pentru Ra este Γ=
distanţă de 0,5 m, presupunând această expunere 2 -1 -1
0,21 mSv m h GBq .
singura în acea zi şi lucru normal în fiecare zi.
Soluţie Soluţie
Debitul dozei efective este direct proporţional
a) Debitul dozei efective indicat de debitmetru
cu activitatea sursei şi invers proporţional cu
la distanţa a = 2 m de sursa radioactivă este
pătratul distanţei de la sursa radioactivă la Se observă că H1 > H 2 , deci se lucrează cu cel

debitmetru. In felul acesta, distanţele cerute se de-al doilea cleşte pentru ca expunerea să fie
calculează imediat: minimă. ■
Λ ΛΓ
D& 1 = Γ 2 ⇒ d = = 0 ,46m
D& 1
d
Λ ΛΓ
2.51 Accidental, o sursă de radiu cu
activitatea 60 MBq a fost purtată 10 ore la distanţa
D& 2 = Γ ⇒ d′ = = 0,26m ■
d ′2 D& 2 de 1 cm de corp.
a) Admiţând iradierea mai puternică a ţesutului
local, să se calculeze doza echivalentă locală H.
de
2.49
124
Se amplasează o sursă radioactivă
Sb cu activitatea 2 GBq, cu ajutorul unui
b) Presupunând că porţiunea din corp iradiată
este o optime din întregul corp, se cere doza
efectivă E corespunzătoare întregului corp.
cleşte cu lungimea (efectivă) 46 cm. Constanta debitul kerm-ei în aer pentru
226 2 -1 -1
Să se calculeze durata maximă admisă a radionuclidul Ra este 0,21 mGy m h GBq .
operaţiei de amplasare dacă pentru operator este
singura expunere în săptămâna respectivă. Soluţie
Debitul kerm-ei în aer este pentru radionuclidul a) Doza echivalentă locală, în ipoteza unei surse
124 2 -1 -1
Sb este 0,23 mSv m h GBq . punctiforme este :
Λ
Soluţie H=Γ t = 1,3 Sv
x2
Debitul dozei efective a sursei de 124Sb este:
b) Doza efectivă corespunzătoare întregului corp
Λ
H& = Γ 2 = 2,19mSv h −1 devine:
d
H
Doza maximă admisă pentru iradierea profesională E = = 163 mSv
timp de o săptămână este de 0,43 mSv. 8
Rezultă că durata maximă admisă a operaţiei de de 193 de ori mai mare decât limita anuală admisă
amplasare va fi dată de raportul dintre aceasta şi pentru iradierea neprofesională. ■
debitul dozei efective:
t=
H
H&
= 12 min ■
2.52 La ce distanţă se montează gardul
de protecţie în condiţiile problemei 2.38, dacă sursa
de radiaţii este constituită din radionuclidul 60Co şi
are activitatea 1 TBq iar debitul orar maxim admis
2.50 Pentru o intervenţie se dispune de
cleşti cu lungimile efective: x1 = 0,3 m şi x2 = 0,8 m.
trebuie să corespundă iradierii neprofesionale
-1
zilnice (0.0027 mSv zi ), presupunând că o
Cu primul cleşte operaţia ar dura t1 = 5 minute, iar persoană neautorizată ce ajunge la gard este
cu al doilea cleşte aceeaşi operaţie ar dura t2= 25 depistată şi îndepărtată în maximum o oră.
60
minute. Radionuclidul Co are constanta debitului kerm-
2 -1 -1
Care cleşte este de preferat, astfel încât ei în aer Γ= 0,0856 mGy m s Gbq .
expunerea să fie minimă ?
Soluţie
Soluţie Debitul dozei efective la gardul de protecţie
Doza efectivă la distanţa x1, respectiv x2 este : situat la distanţa x de sursă este:
Λ Λ
H1 = Γ t1 D& = Γ 2 
x12 x
Λ de unde:
H2 = Γ t2
x 22
ΓΛ
Pentru a vedea care cleşte este de preferat se x= = 178m  ■
D&
calculează raportul celor două doze efective în cele
două operaţii cu cei doi cleşti:
2
H1 t 1 ⎛ x1 ⎞
= ⎜ ⎟ = 1,42
H 2 t 2 ⎜⎝ x 2 ⎟⎠
2.53 O sursă radioactivă intensă a fost
pierdută de-a lungul unui coridor cu lungimea d =
20 m. Ambele capete ale coridorului fiind Tabel 2p.10 Valorile numerice ale activităţilor surselor
accesibile, s-a măsurat debitul dozei efective la izotopice folosite la metrologia radiaţiilor
cele două capete şi s-a găsit că raportul celor două
valori era egal cu 9. Constanta debitului
Izotopul Activitatea (MBq)
kerm-ei în aer
La ce distanţă de capătul coridorului la care s-a
57
găsit valoarea maximă a debitului dozei efective se Co 420 0.0264
60
găseşte sursa radioactivă ? Co 310 0.0856
65
Zn 175 0.0369
Soluţie 110m
Ag 820 0.1000
137
Debitul dozei efective a sursei la ambele capete Cs 76.5 0.0215
ale coridorului este: ■
Λ Λ
D& 1 = Γ 2 ; D& 2 = Γ
x (d − x )2 b) De câte ori trebuie să crească grosimea
Astfel, raportul celor două debite devine: ecranului de fier pentru a putea renunţa complet la
ecranul din plumb?
2
D& 1 ⎛ x ⎞
≡⎜ ⎟ =9 Soluţie
D& 2 ⎝ d − x ⎠
a) Debitul dozei datorat acestei surse într-un
De unde rezultă imediat: punct în care debitul fluenţei de fotoni are valoarea
ϕ este:
x1 = 5 m
x 2 = 15 m D& = ϕ Γ
Distanţa faţă de capătul coridorului Prin intercalarea unui ecran compus din apă, fier
corespunzătoare valorii căutate este de 5 m. ■ şi plumb între sursă şi punctul considerat, debitul
doxei devine:
−µ x
D&' = ϕ Γ e ap\ ap\ e − µFe x Fe e − µFPb x Pb
2.54 Într-un laborator de metrologie a
radiaţiilor sunt mai multe surse izotopice Împărţind celor două relaţii, se obţine raportul
punctiforme cu activităţi diferite prezentate în căutat:
Tabelul 2p.10. D&' −µ x
Estimaţi care din aceste surse trebuie folosită =e ap\ ap\ e − µFe x Fe e − µFPb x Pb = 0,002409
D&
pentru a obţine cea mai mare valoare a debitului
dozei în aer la o distanţă de 0,5 m de sursă. b) Înlocuind stratul de plumb cu unul de fier,
Atenuarea radiaţiilor gama în aer se neglijează. grosimea acestuia satisface condiţia:
e − µFe x Fe e − µFPb x Pb = e − µFe x' Fe

Soluţie
Debitul dozei este : şi are valoarea:
Λ ⎛ x µ ⎞
D& = Γ 2 x' Fe = x Fe ⎜⎜1 + Pb Pb ⎟⎟ = 6,30 cm
r ⎝ x Fe µFe ⎠
Pentru a avea o sursă cu un debit al dozei cât Astfel, grosimea stratului de fier a crescut de:
mai mare trebuie utilizată o sursă cu produsul
activitate-debitul kerm-ei în aer maxim. x' Fe
= 2,10
In cazul de faţă cea mai adecvată, conform x Fe
110m
datelor din Tabelul 2p.19 este sursa de Ag. ■ iar grosimea ecranului de fier trebuie să crească de
2,10 ori pentru a renunţa complet la ecranul din
plumb. ■
2.55 a) Calculaţi de câte ori este redus
debitul dozei unei surse de 192Ir de către un ecran
compus din: 15 cm de apă, 3 cm de fier şi 1 cm de
plumb. Coeficienţii liniari de atenuare pentru
2.56 Reprezentaţi grafic dependenţa
debitului fluenţei de fotoni gama de energia acestora,
-
energia de 0,435 MeV sunt: µ ap = 10.29 m pentru un loc de muncă în care operatorul să poată
1 -1
, µ Fe = 71,13 m şi µ Pb = 235,1 m .
-1 lucra în condiţii de iradiere profesională şase ore pe zi.
Domeniul de energii ales este cuprins între 30
keV şi 3 MeV ( tabelul 2p.11).
2p.12, se obţine graficul reprodus în figura 2p.5. ■

2.0
1.5
2.57 La aceeaşi valoare a debitului
fluenţei de fotoni în ţesut, sunt mai nocive radiaţiile
ϕ (10 m )
-2
gama moi cu energia mai mică de 10 keV sau cele

9
1.0
dure cu energia mai mare de 500 keV ?

0.5
Soluţie
0.0
10 100 1000 Debitul dozei într-un punct este legat de debitul
Eγ (keV)
fluenţei fotonilor ϕ ca şi de energia acestora E γ prin
relaţia:
Figura 2p.5 Dependenţa debitului maxim al fluenţei de
fotoni de energia acestora pentru o staţionare zilnică, în D& = ϕ µ abs
m
] es
Eγ
condiţiile iradierii profesionale, în câmp de radiaţii gama.
Conform acestei relaţii, debitul dozei este
proporţional cu produsul dintre coeficientul masic de
Soluţie absorbţie al ţesutului µ abs
m
] es
şi energia fotonilor E γ .
Doza echivalentă în ţesut are, pentru radiaţii Reprezentând acest produs în funcţie de energia
gama, conform relaţiei (2b.11) expresia: fotonilor se obţine graficul din figura 2p.6.
Se observă existenţa unui minim larg între 10
H =ϕ Eγ µ abs
m t
] esut keV şi 300 keV, ceea ce significă faptul că din punct
de vedere al nocivităţii, radiaţiile gama moi sunt
De unde se obţine debitul fluenţei de fotoni:
cele mai nocive. ■
H
ϕ=
Eγ µ abs t
m
] esut
iar în cazul de faţă H = 0,087 mSv.

2.58 Să se calculeze raportul dintre
drumul liber mediu al radiaţiilor gama şi parcursul
Folosind valorile numerice ale coeficientului maxim al fotoelectronilor produşi de acestea în apă.
masic de transfer de energie reproduse în tabelul
Tabelul 2p.11 Valorile numerice ale coeficienţilor masici de atenuare şi de transfer de energie ai radiaţiilor gama în ţesut
Energia µ m ] esut µ trm ] esut Energia µ m ] esut µ trm ] esut

(keV) 2 -1
(cm 2 g-1) (keV) 2 -1
(cm 2 g-1)
(cm g ) (cm g )
1,0000 3712,0000 3701,000 50,0000 0,2264 0,0436
1,5000 1251,0000 1247,000 60,0000 0,2048 0,0326
2,0000 559,6000 550,700 80,0000 0,1823 0,0262
2,1455 465,0000 456,600 100,0000 0,1693 0,0255
2,3030 380,0000 378,200 150,0000 0,1492 0,0275
2,4720 310,2000 308,600 200,0000 0,1358 0,0294
2,6414 261,2000 259,400 300,0000 0,1175 0,0316
2,8224 215,8000 214,200 400,0000 0,1052 0,0325
3,0000 183,6000 181,900 500,0000 0,0960 0,0327
3,6074 107,3000 106,100 600,0000 0,0887 0,0325
4,0000 81,6100 80,300 800,0000 0,0779 0,0318
5,0000 42,2400 41,350 1000,0000 0,0701 0,0307
6,0000 24,5600 23,890 1250,0000 0,0627 0,0294
8,0000 10,4200 9,9350 1500,0000 0,0570 0,0281
10,0000 5,3790 4,9870 2000,0000 0,0490 0,0258
15,0000 1,6990 1,4020 3000,0000 0,0393 0,0226
20,0000 0,8230 0,5663 4000,0000 0,0337 0,0205
30,0000 0,3790 0,1610 5000,0000 0,0300 0,0190
40,0000 0,2688 0,0722 6000,0000 0,0274 0,0179
2p.7 iar valorile numerice corespunzătoare în

1000 1000
tabelul 2p.13.
900 900
800 800
Debitul fluenţei fotonilor ce compun această
8 -2 1
radiaţie este egal cu 4,37 10 m s într-un punct
Parcursul mediu (x 100µm)

700 700
600
I II 600
situat la distanţa de 10 cm de sursă.
µabs x Eγ (u.a.)
500 500 Calculaţi grosimea unui ecran din cupru care să

400 400 reducă cu un ordin de mărime valoare debitului
300 300 fluenţei radiaţiei X de frânare.
200 200
100 100 Soluţie

0 0
Debitul fluenţei de fotoni ai unei radiaţii
1 10 100 1000
Eγ (keV)
policromatice produse de o sursă punctiformă are
expresia:
Λ
ϕ (E x ) = f (E x )
Figura 2p.6 Graficul dependenţei produsului 4π r 2
µ abs
m E de energia
] es γ
Eγ a fotonilor (I). Pentru
unde funcţia de distribuţie (Tabelul 2p.13) satisface
comparare este reprodusă dependenţa de energia E γ a E xmax
parcursului mediu al fotonilor în ţesut (II). condiţia de normare ∫ f (E
0
x )dE x =1
Prezenţa unui ecran absorbant de grosime d

Se vor considera radiaţiile gama emise de
241 modifică debitul fluenţei conform expresiei:
următoarele surse izotopice: Am, 192Ir, 137Cs şi
60
Co. Λ
ϕ ′(E x ) = f (E x )e − µ (E x )d
4π r 2
Soluţie
In funcţie de energia fotoelectronilor, considerată iar debitul total al fluenţei radiaţiei de frânare
ca fiind egală cu diferenţa dintre energia fotonilor devine:
gama şi energia de ionizare pe pătura K, a fost
calculat parcursul masic maxim folosind una din
cele două formule semiempirice (1b.38b şi 1b.38c):
ℜmax = 0, 407E 1,38
pentru: 0,15 < E max < 0,8 MeV

40
ℜ max = 0,542E e − 0,133

30
pentru 0,8 < E max < 3 MeV

ϕ (u.r.)
20
Parcursul liniar maxim se obţine împărţind
parcursul masic maxim la densitatea materialului, în 10
timp ce drumul liber mediu al fotonilor este egal cu
inversul coeficientului lor linear de atenuare în 0
0.0 0.2 0.4 0.6 0.8
materialul considerat. E/Emax
Rezultatele numerice finale ale acestor calcule
sunt reproduse în Tabelul 2p.12. ■ Figura 2p.7 Spectrele radiaţiei de frânare generată de
radiaţia beta. Valorile numerice corespunzătoare sunt
reproduse în Tabelul 2p.13
Dozimetria şi radioprotecţia Tabelul 2p.13 Spectrele radiaţiei de frânare generată de

radiaţia bata (corespunzătoare figurii 2p.7)
radiaţiilor beta
E ϕ (u.r.) E ϕ (u.r.)
E max E max
2.59 Funcţia de distribuţie a spectrului

energetic al radiaţiei X de frânare emisă la
0,0 - 0,1
0,1 - 0,2
43,50
25,80
0,5 - 0,6
0,6 - 0,7
2,00
0,70
204
0,2 - 0,3 15,20 0,7 - 0,8 0,20
interacţia radiaţiei beta emisă de o sursă de Tl cu 0,3 - 0,4 8,30 0,0 - 0,9 0,03
un ecran din aluminiu este reprodusă în figura 0,4 - 0,5 4,30 0,9 - 1,0 0,00
E xmax 86
Λ − µ (E x )d Rb
ϕ x′ =
4π r 2 ∫ f (E
0
x )e
Eβ1 = 0.996 MeV
In condiţiile problemei, debitul fluenţei este s1 = 8.5 %
redus de 10 ori folosind un strat de cupru cu
grosimea:
Eβ2 = 1.777 MeV
d = 1,40 mm. ■ Eγ = 1.081 MeV
s2 = 91.5 %
86
2.60 Calculaţi raportul dintre şi
numărul de fotoni corespunzători radiaţiei de 105
Sr
Rh
frânare emişi în unitatea de timp datorită
autoabsorbţiei şi numărul de fotoni gama pentru:
86 Eβ1 = 0.25 MeV
a) Rb (Z=37)
105
b) Rh (Z=45) s 1 = 25 %
Schemele de dezintegrare ale acestor
Eβ2 = 0.56 MeV
radioizotopi sunt reproduse în figura 2p.8. Eγ = 0.31 MeV
s2 = 75 %
Soluţie 105
Pd
86
a) Conform schemei de dezintegrare, Rb emite
două radiaţii beta cu energiile E β 1 de 0,996 MeV şi
Figura 2p.8 Schemele de dezintegrare ale radioizotopilor
E β 2 de 1,777 MeV şi o radiaţie gama cu energia 86
Rb şi 105Rh
de 1,018 MeV. Factorii de schemă ai celor
două dezintegrări beta sunt 8,5 % şi respectiv 91,5
%, iar cel al radiaţiei game tot de 8,5 %. b) Ce doză echivalentă anuală corespunde
40
In aceste condiţii, fluxul radiaţiei X de frânare actvităţii totale beta minus a K din corpul uman ?
este conform (1b.49):
Soluţie
Z
800
(
N& X = Λ Rb s1E β 1 + s 2 E β 2 ) a) Numărul total de nuclee de 40
K din corpul de
masă m este:
în timp ce fluxul radiaţiei gama proprii este:
m
N& γ = s 2 Λ N K = c K i 40 K NA
AK
In aceste condiţii, raportul cerut este: Activitatea totală beta datorată radioizotopului
( )
40
s1E β 1 + s 2 E β 2 de K este:
N& X Z
RRb = = Rb = 0,93
N& γ 800 s2 ln 2 m
Λβ = s β c K i 40 K NA
T 40 K AK
b) 105Rh are o schemă de dezintegrare foarte
86 Ceea ce conduce la valoare numerică:
asemănătoare cu cea a Rb astfel că un calcul
similar conduce la o valoare: Λβ = 1,43 kBq.
RRh = 0,87 ■ b) activitatea totală a 40K din corpul uman este:
2.61 a) Să se calculeze activitatea totală

beta a corpului uman datorată izotopului 40K. Masa
40
K
medie a corpului uman este de 72 kg iar conţinutul -

40
CE β
mediu de potasiu este de cK = 0.3 %. Izotopul K s = 11% s = 89%
are abundenţa relativă de i 40 K = 0.01167 % (figura
2p.9).
40
Factorul de schemă al dezintegrării beta este εγ = 1,49 MeV Ca
sβ
= 89 % iar timpul de înjumătăţire al 40K este de 40
Ar
1,25 Ga.
40
Figura 2p.9 Schema de dezintegrare a K
ln 2 m
r = d 2 + (H bazin − h ) = 0,42 m
2
Λ 40 K = c K i 40 K N A = 1,60 kBq.
T 40 K AK
LAI a 40K (Tabelul 2b.8) este, pentru iradierea unde d este distanţa dintre sursă şi persoană iar h
neprofesională egală cu 0,64 MBq. Cum acestei este înălţimea mesei pe care se află sursa.
valori îi corespunde o doză echivalentă anuală de 1 Analog se calculează distanţa de la sursă la
40
mSv, doza echivalentă anuală datorată K din zona toracelui şi la cea a cristalinului obţinând
organism este de 2,23 µSv. ■ valorile de 0,66m şi respectiv 0,91m .
Parcursul maxim în aer ale electronilor beta
204
emişi de Tl este:
2.62 Să se calculeze valoarea debitului
fluenţei de particule beta din centrul unei sfere de R max =
1,38
0,407E max
= 2,23 m
rază R, goală în interior, şi care este umplută cu un ρ
14
gaz radioactiv ( CO2) cu activitatea specifică Deoarece distanţa de la sursă până la persoana
volumică Λv. Atenuarea şi autoabsorbţia în spaţiul expusă este mai mică decât parcursul maxim, doza
gol din interiorul sferei se neglijează. Aplicaţie echivalentă primită de persoana expusă este,
-3
numerică: Λv = 24 KBq m , R = 10 cm. conform (2b.12):
Soluţie Λ 1 ef − µaten x
H= Eβ e t
Considerând un element de volum dv al sursei 4π x 2 ℜ
care, in coordonate sferice este: Rezultatele numerice privind dozele echivalente sunt:
2
dv = r sin θ dρ dϕ dθ
Bazin Torace Cristalin
şi a cărui activitate este:
H (mSv) 5.31 0.92 m 0.20
dΛ = Λv dv ■
Debitul fluenţei de electroni beta generaţi de
această sursă în centrul sferei este:
dϕ =
Λv dv Λv
= dr dφ sin θ dθ
2.64 Să se calculeze timpul mediu de
staţionare la o distanţă de 1 m de o sursă beta de
4πr 2 4π 90
Sr/90Y cu activitatea de 50 MBq, astfel încât doza
In aceste condiţii, debitul fluenţei de particule primită să nu depăşească valoarea maximă admisă
beta în centrul sferei devine: pentru iradierea profesională timp de o zi în ipoteza
că energia medie a radiaţiilor beta emise de sursa
R 2π π 90 90
de Sr/ Y este de 0,59 MeV.
∫∫ ∫
Λ
ϕ= v dr dφ sin θdθ =Λv R
4π Soluţie
0 0 0
Valoarea maximă admisă a dozei echivalente
Înlocuind cu datele din enunţul problemei, pentru iradierea profesională timp de o zi este :
debitul fluenţei de particule beta este:
20
H max = = 0,087mSvzi-1
ϕ =2,410 3 particule m-2 s-1 ■ 46×5
90
Sursa de Sr/90Y emite două radiaţii beta
90 90
corespunzând Sr şi Y având energiile maxime
2.63 Să se calculeze doza primită de o
persoană care staţionează timp de 10 minute la o
(conform figurii 1p.6) 0,544 MeV (s = 100%) şi
respectiv 2,260 MeV (s = 99 %).
Parcursul maxim în aer al acestor radiaţii,
distanţă de 15 cm de o sursă de radiaţii beta de
204 calculat conform relaţiilor (1b.38b) şi (1b.38c) are
Tl cu activitatea de 0,5 GBq. Sursa, considerată
valorile prezentate în tabelul 2p.14.
punctiformă, se află pe o masă cu înălţimea de 0,75
m. Calculul va fi făcut pentru zona bazinului,
toracelui şi cristalinului. Înălţimea persoanei iradiate Tabelul 2p.14 Parcursul liniar maxim în aer al radiaţiilor
este de 1,75 m, bazinul fiind la o înălţime de 1,15 beta emise de 90Sr şi 90Y
m, toracele la 1,40 m iar cristalinul la 1,65 m. 90 90
Izotopul Sr Y
Soluţie Rmax (m) 1,38 m 8.63 m
Distanţa de la sursă la zona bazinului este:
Debitul dozei echivalente primită de persoana Soluţie

expusă poate fi calculată folosind o relaţie de tipul
(2b.12), sumarea făcându-se după radiaţiile beta Radiaţia gama este radiaţie cu parcurs finit în
emise de cei doi izotopi: substanţă. Valoarea maximă a parcursului liniar
R max a radiaţiilor gama cu energia cuprinsă între
Λ 1
H& =
4π x 2
∑ℜ E
i i
ef − µ aten i x
β e
i
t 0,15 şi 0,8 MeV în pereţii unui container din
aluminiu este descrisă de relaţia:
In condiţiile din enunţul problemei, rezultă un 0,41E 1,38
& R max =
debit H = 0,604 µSv s-1, căruia îi corespunde un ρ
timp de staţionare t = 144 s (circa 2,5 minute). ■
unde energia maximă E a electronilor este
exprimată în Mev; densitatea aluminiului este de
3
2.65 Să se calculeze doza la o distanţă

de 1 mm de o "particulă fierbinte" (aerosol) de 90Sr
2700 kg/m ; energia radiaţiilor beta emise de sursa
204
de Tl este de 0,770 MeV.
Efectuând calculul se obţine:
90
+ Y cu activitatea de 15 Bq în ţesutul pulmonar
ştiind că timpul mediu de staţionare al unei astfel de
Rmax=1,1 mm
particule în plămânii unui nefumător este de 10 Este suficient ca peretele de aluminiu al
minute? Dar în cazul unui fumător cronic, pentru containerului să fie mai gros decât lungimea
care timpul de staţionare este de 10 ori mai mare? parcursului maxim pentru ca radiaţia beta emisă de
204
sursa de Tl să fie complet absorbită.
Soluţie În acelaşi timp, în urma interacţiei radiaţiei beta
Doza echivalentă absorbită în ţesutul pulmonar cu ecranul din aluminiu, în acesta se produce o
datorată “particulelor fierbinţi”, considerate surse radiaţie X de frânare (Bremssthralung), al cărei flux
punctiforme de radiaţii beta, în timpul mediu de este dat de produsul dintre activitatea sursei beta,
staţionare τ este: Λβ şi raportul dintre pierderea liniară de energie prin
radiaţii de frânare şi pierderea liniară de energie
Λ 1
H=
4π r 2
∑ E β ℜ(E β )τ
i
eff
,i eff
,i
prin ionizare:
dE
7 dx
unde sumarea se face pentru energiile efective N& = rad
Λβ
corespunzătoare radiaţiilor beta emise de 90Sr şi 90Y dE
aflate în echilibru radioactiv. dx ion
Calculul numeric conduce la valorile:
În acelaşi timp, raportul celor două pierderi de
H = 0,107 mSv energie are expresia:
pentru un nefumător şi 1,07 mSv pentru un fumător.
dE
Trebuie remarcat ca datorită parcursului liniar
dx ZE
restrâns la un spaţiu sferic cu diametrul de câţiva rad
=
milimetri, efectele iradierii pot fi considerate locale, dE 800
dar lucrul acesta nu împietează asupra nocivităţii dx ion
“particulelor fierbinţi”, apărute în urma testelor
nucleare atmosferice sau a accidentelor nucleare ca ceea ce conduce la expresia:
cele de la Kâştâm sau Cernobâl. ■
ZE
N& = Λ
800
2.66 Calculaţi grosimea pereţilor din

aluminiu şi plumb ale unui conteiner folosit pentru
Doza primită de operator după ce are loc
atenuarea radiaţiilor în pereţii containerului în care
se află sursa este:
depozitarea unei surse beta minus din 204Tl cu
activitatea de 10 GBq. ZE Λ
D= µ abs
m
] esut
e − µPb x Pb E β t
Cavitatea internă a conteinerului are diametrul 800 4πr 2
egal cu 3 cm iar debitul dozei la peretele exterior al
acestuia trebuie să permită depozitarea ei la o Cu soluţia: xPb = 0,96 cm.
distanţă de 10 cm de un operator care îşi Astfel, containerul pentru sursa β − de Tl este
204
desfăşoară activitatea în regim de iradiere alcătuit dintr-un perete de aluminiu gros de 1,1 mm,
profesională . acoperit de un perete din plumb gros de 9,6 mm. ■
7
E βef = 0,4E βmax f
b) În volumul de aer iradiat există o cameră de

2.67 Un corp cu un conţinut majoritar de
apă având şi cu densitatea apropiată de aceea a
ionizare cu un volum de 1 decimetru cub. Să se
calculeze curentul colectat de camera de ionizare.
apei, cu masa de un kilogram, este iradiat, doza Densitatea aerului, în condiţii normale este egală cu
-3
absorbită fiind egală cu 1 Gy. 1,27 kg m .
-1 -1
Căldura specifică a corpului este 4180 Jkg K .
Presupunând că întreaga energie absorbită este
Soluţie
transformată în căldură, se cere creşterea a) Debitul dozei absorbite este:
temperaturii corpului.
D
D& = = 0,2 µ Gy h −1
Soluţie t
Creşterea temperaturii corpului se află din b) Exprimând doza absorbită în funcţie de

expresia cantităţii de căldură absorbite de acesta, energia de ionizare se obţine:
fiind egală cu: NIaer
D=
Q = mc ∆T ⇒ ∆T = 0.24mK ρV
unde m este masa corpului iar c este căldura de unde se calculează numărul N de ioni generaţi:
specifică a substanţei corpului. ■
D ρV
N= = 2,3 10 8 ioni kg −1
I aer
2.68 Energia necesară pentru formarea

unei perechi de ioni în aer este 35 eV, iar sarcina
Curentul colectat de camera de ionizare este dat
de raportul dintre sarcina electrică totală şi durata
electrică a unui ion este egală cu sarcina iradierii:
-19
elementară 1,6.10 C. Q Ne
I= = = 0,1210 −14 A ■
a) Să se calculeze numărul perechilor de ioni, N t t
produse în unitatea de masă a aerului iradiat, pe
toată durata iradierii, în cazul unei doze absorbite de
1 µGy.
b) Să se calculeze sarcina electrică totală a
ionilor de un singur semn produşi.
2.70 Pentru un lucrător în câmp de
radiaţii se admite o expunere profesională limită
(peste expunerea naturală) egală cu 20 mSv pe
Soluţie durata unui an.
a) Expunerea reprezintă raportul dintre sarcina Se cere doza efectivă limită pe săptămână şi pe
electrică generată prin iradiere şi masa corpului zi dacă se lucrează 46 săptămâni într-un an şi 5 zile
iradiat: într-o săptămână.
dQ N e Soluţie
X= =
dm m
Dacă expunerea profesională limită este egală
Doza absorbită este: cu 20 mSv pe durata unui an atunci în timp de o
săptămână expunerea limită trebuie să fie egală cu
E absorbit\ NI I 0,43 mSv, iar pe zi trebuie să nu depăşească
D= = aer = aer X
m m e valoarea de 0,086 mSv.
de unde: Pentru cele 2 valori exprimate în rezolvare este
recomandă folosirea unităţilor mSv pe săptămână şi
-1
Xm mSv zi deoarece este vorba de doze limită, pe o
N= =1,8 1011 ioni kg-1
e anumită durată de timp.
b) Sarcina electrică totală a ionilor de un singur Utilizarea acestor valori ca debite ar sugera că
semn produşi este: expunerea are loc cu un debit al dozei efective
constant pe toată durată menţionată, ceea ce nu
Ne este cazul deoarece pe durata menţionată nu se
q= = 2,910 − 8 C . ■ lucrează în câmp de radiaţii tot timpul, ci numai 30
2
ore pe săptămână şi 6 ore pe zi ! ■
2.69 În condiţiile problemei 2.68, durata

iradierii (cu doza absorbită menţionată) este 5 ore.
2.71 Într-un obiectiv nuclear se lucrează
zilnic câte 6 ore în condiţiile expunerii limită
a) Să se calculeze debitul dozei absorbite. admisă.
Tabelul 2p.15 Valorile medii ale debitului dozei efective În cazul în care organismul nu suferă nici un
(mSv) în cazul expunerii profesionale şi naturale efect biologic decelabil în timpul expunerii la
aceeaşi doză debitul dozei timp de 6 h pe zi în 30
-1
EP de ani este de 0,14 mSv h , ceea ce reprezintă o
EP EN EN * valoare de 7000 ori mai mică decât în cazul iradierii
pe an 20 2,4 8,3 letale. ■
pe săptămână 0,43 0,046 9,3
pe zi 0,086 0,0066 13,0
pe oră 0,0143 0,00027 52.0 Iradierea internă
Calculaţi valoarea numerică a debitul dozei 2.74 În urma accidentului nuclear de la

Cernobâl, un pacient a ingerat o cantitate de
efective la locul de muncă. 131
lapte contaminat cu radioizotopul I, a cărui
4
Soluţie activitate totală a fost de 2 10 Bq.
Debitul dozei efective este raportul între doza Deoarece glanda tiroidă, în absenţa unor
limită admisă şi timpul expunerii: măsuri de radioprotecţie adecvate (administrarea
orală de iodură de potasiu) reţine în medie 30 %
H din cantitatea totală de radioiod ingerată, să se
H& = = 0,014 mSvh −1 ■
t calculeze activitatea sa imediat după ingestie.
131
Ştiind că izotopul I are timpul de
înjumătăţire fizic de 8,1 zile iar cel biologic de 30
2.72 În condiţiile de lucru ale problemei

2.61, să se compare debitul dozei efective în cazul
zile, să se calculeze intervalul de timp după care
activitatea specifică a iodului radioactiv fixat în
glanda tiroidă devine egală cu cea a izotopului
40
expunerii profesionale (EP) limită (durata zilnică a natural K.
expunerii este de 6 h) cu debitul dozei efective în Glanda tiroidă are o masă medie de circa 30 g.
cazul expunerii naturale (EN) (cu durata totală de
24 h zilnic). Soluţie
131
Timpul efectiv de înjumătăţire al I are
Soluţie expresia:
In tabelul 2p.15 sunt rezumate valorile medii ale
debitelor cerute în enunţ. ln2
Tef =
Pentru o mai bună comparaţie sunt reproduse de λfiz + λbiol
asemenea şi valorile raportului celor două debite.
sau:
Trebuie menţionat că variaţia crescătoare a
raportului se datorează săptămânilor şi respectiv 1 1 1
= +
zilelor în care nu se lucrează. ■ Tef Tfiz Tbiol
Ceea ce conduce la o valoare de 6,37 zile.
2.73 Un organism suferă un efect letal

dacă este supus unei expuneri caracterizate printr-o
Potasiul este gama activ numai în urma
dezintegrării prin captură electronică având factorul
de schemă s = 11% (figura 2p.9).
doză efectivă egală cu 6 Sv, durata expunerii fiind 6 Deoarece numai 11% din actele de dezintegrare
ore (ziua de lucru). Acelaşi organism nu suferă sunt însoţite de emisia de radiaţie gama, se poate
vreun efect biologic decelabil la aceeaşi doză scrie pentru activitatea gama a glandei tiroide,
efectivă dacă lucrează zilnic 6 ore pe zi timp de 30 relaţia:
de ani (230 zile lucrătoare pe an).
Să se calculeze debitul dozei efective în cele m
Λγ = sλK c K i 40 K NA
două situaţii. AK
Soluţie unde: s este factorul de schemă al dezintegrării prin

Debitul dozei efective este raportul între doza captură electronică; λK este constanta de
40
limită admisă şi timpul expunerii. dezintegrare a K; i 40 este abundenţa izotopică
În primul caz, debitul letal este : relativă a acestui izotop; cK este concentraţia
H globală a potasiului în organismul uman; m este
H& = = 1 Sv h −1 masa glandei tiroide; AK este masa atomică medie
t
a potasiului; N A este numărul lui Avogadro.
Calculul numeric conduce la o valoare a activităţii Se presupune că 10 % din activitatea celor 4

40
totala a glandei tiroide datorată K egală cu 0,44 Bq. radionuclizi au trecut din sol în recoltă.
131
Activitatea I din glanda toroidă va scădea la a) Să se calculeze doza echivalentă efectivă
această valoare după un interval de timp τ: angajată colectivă a populaţiei care a consumat
131
planta recoltată.
Tef Λ I b) Dacă populaţia la care ne referim este de
τ= ln 040 7
ln2 Λ K ordinul 10 indivizi, să se estimeze ordinul de
mărime al dozei efective angajate individuale
De unde rezultă: τ = 77,4 zile ■ medii.
Soluţie
2.75 Un accident nuclear a condus la
contaminarea radioactivă a aerului cu 131I. Timp de
a) Doza efectivă angajată colectivă a populaţiei
este:
6 zile concentraţia radioactivă în aer Λv a fost H = h 40 K Λ 40 K + h 226 Ra Λ 226 Ra +
3
constantă şi egală cu 2 Bq/m . Un individ care
trăieşte în zonă a respirat în acest interval în medie + h 232Th Λ232Th + h 238U Λ 238U
3 -1 131
1 m h de aer contaminat cu I.
De unde se obţine valoarea dozei echivalente
Să se calculeze doza efectivă angajată datorată efective H = 200 mSv.
inhalării aerului contaminat radioactiv.
131
b) Doza efectivă angajată individuală este:
Factorul de ingerare pentru I este
hing = 22mS MBq . -1 H
H individ = = 0,02mSv
10 7
Soluţie pe durata consumului plantei. ■
Doza efectivă angajată este proporţională cu
factorul de conversie încorporare doză şi cu
activitatea încorporată:
H = hing Λing = hing Λv V = 0,002mSv . ■
2.78 În aerul din vecinătatea unei centrale
nuclearo-electrice a fost înregistrată prezenţa
aerosolilor compuşi din 90Sr/90Y (61 %) şi 137Cs (39%),
concentraţiile acestor radioizotopi referindu-se la
2.76 Apa minerală are o concentraţie

-1 226
activitatea globală a aerului.
Se consideră compoziţia izotopică a aerosolului ca
radioactivă Λv de 3 Bq l de Ra. Dacă un individ fiind constantă în timp.
3
foloseşte 1 m = 1000 l pe an, să se calculeze doza Calculaţi activitatea specifică volumică maximă
226
efectivă angajată datorată încorporării Ra din cei admisă a aerosolilor din aer ştiind că este vorba de
1000 l de apă minerală. (Factorul de ingerare este populaţia ce nu lucrează în mediu radioactiv.
hing = 330 mSv MBq −1 ). Dozele efective angajate (Ha) prin inhalare pe
unitatea de incorporare, pentru persoane din
Soluţie populaţie, în cazul radionuclizilor consideraţi sunt:
Doza efectivă angajată este proporţională cu
factorul de conversie încorporare doză şi cu 90 90 137
Nuclidul Sr Y Cs
activitatea încorporată, având valoarea: -8 -9
-1
Ha (Sv Bq ) 3,6 10 1,4 10 9,7 10-9
H = hing Λing = hing Λv V = 1mSv . ■
Soluţie
2.77 Într-o regiune agricolă au fost
folosite 100 tone dintr-un îngrăşământ contaminat
Doza efectivă maximă anuală pentru populaţia
neangajată în activităţi nucleare este se 1 mSv.
In acelaşi timp, doza efectivă angajată datorată
radioactiv împrăştiat uniform. Prin măsurare s-a inhalării aerosolilor este:
obţinut concentraţia radioactivă a 4 radionuclizi:
H = h 90 Λ 90 + h 90 Λ90 + h127 Λ127 Cs
Sr Sr Y Y Cs
Radionuclid Λ (Bq kg-1) Radionuclid Λ (Bq kg-1) dar, conform enunţului,

40 226
K 806,0 Ra 6,1
232 238 Λ 90 Sr = 0,305 Λ; Λ 90 Y = 0,305 Λ; Λ137 Cs = 0,390 Λ
Th 8,3 U 68,0
unde Λ este activitatea totală a aerosolilor inhalaţi. neutronilor rapizi D& nr obţinându-se valorile: D&γ = 17
In acest caz, doza efectivă angajată devine:
Gyh ; D& t = 8,2 Gyh ; D& r =1,9 Gyh .
-1 -1 -1
n
[ ]Λ
n
H = 0.305 h 90 ( Sr
+ h 90
Y
) + 0.390h 127
Cs
Să se calculeze doza echivalentă şi timpul
maxim de staţionare zilnică în acea incintă.
Folosind datele din enunţ, se obţine pentru
activitatea totală a aerosolilor inhalaţi valoarea: Soluţie
Λ = 4,482 kBq Debitul dozei echivalente este egală cu suma
dozelor echivalente corespunzătoare fiecărui tip de
Împărţind această valoare la volumul total de radiaţii, iar acestea la rândul lor sunt egale cu
aer consumat anual, se obţine: produsul dintre debitul dozei absorbite şi factorul de
calitate al fiecărui tip de radiaţii:
Λ max = 0,51 Bqm-3 ■
H& = ∑ q D&
i
i i
2.79 In anul 1963, anul poluării

atmosferice maxime cu produşi de fisiune răspândiţi
Factorul de calitate al neutronilor termici este
conform tabelului 2b.1 egal cu 5 iar cel al
neutronilor rapizi egal cu 20.
în urma testelor nucleare atmosferice, concentraţia In aceste condiţii, debitul dozei efective este:
137 -4 -3
Cs în aer a fost Λv 137 Cs = 5,2 10 Bq m .
H& = 0,096 mSv h −1
Calculaţi doza efectivă angajată anuală datorată
inhalării acestui radionuclid dacă factorul de Ceea ce înseamnă că timpul maxim de
137
conversie încorporare-doză pentru Cs la inhalare staţionare este:
este h137 = 4,60 mSv MBq-1, iar o persoană 0,086
Cs
3
t max = ×60 = 54 min ■
consumă în medie 1 m aer pe oră pentru respiraţie. 0,086
Soluţie
Doza efectivă anuală
137
aerosolilor de Cs este:
datorată inhalării
2.81 Un ţesut este iradiat cu neutroni
termici şi cu neutroni rapizi cu energia 2 MeV. Doza
H = h 137 Λ137 Cs = h 137 Cs Λv 137 Cs qv t absorbită datorată neutronilor termici este 2,4 mGy
Cs
iar aceea datorată neutronilor rapizi este 1,4 mGy.
unde: qv consumul orar de aer; t este durata de Să se calculeze doza echivalentă totală datorată
timp considerată. expunerii cu cele două tipuri de neutroni şi debitul
acesteia dacă durata expunerii a fost de patru ore.
Cu aceste date se obţine:
Factorul de ponderare (calitate) al radiaţiei este 5
H = 2,0910 −5 mSv respectiv 20.
Faţă de valoarea maximă de 1 mSv pe an,
valoare admisă ca nefiind nocivă pentru iradierea Soluţie
137
neprofesională, contribuţia aerosolilor de Cs din Doza echivalentă totală datorată expunerii cu
aer a fost în anul 1963 total neimportantă. ■ cele două tipuri de neutroni se calculează prin
însumarea celor două doze echivalente.
2
Dozimetria şi radioprotecţia H= ∑W R ,i D i = 40mSv
neutronilor i =1
Debitul acestei doze pe durata expunerii este:
2.80 Un operator se află în

vecinătatea unui reactor experimental, într-un câmp
H& =
H
t
= 10mSvh-1 . ■
de radiaţie complex, fiind prezenta radiaţiile gama

şi neutroni.
Folosind un sistem adecvat de dozimetre s-au 2.82 Calculaţi o corespondenţă între
doza echivalentă şi fluenţă pentru neutronii termici,
măsurat debitele dozelor absorbite corespunzătoare
7 N (n, p ) 6 C cu
14 14
radiaţiilor gama D& γ , neutronilor termici D& nt şi considerând dominantă reacţia
atomii de azot din compoziţia ţesutului.
Secţiunea eficace a acestei reacţii este Tabelul 2p.16 Valorile numerice ale parametrilor
σ = 1,810 −24 cm 2 iar concentraţia nucleelor de azot ( )
ε × E N , N i × 10 −22 , q n i , σ i (10-24 cm2) şi X.
are valoarea N = 1,33 10 21 . εi E n q ni Ni σi
Element X
1
H 1,000 6,18 6,00 20,0 1,186 * 10-5
Soluţie 12
C 0,290 20,0 0,93 4,7 4 * 10-7
Echivalentul de doză în ţesut se calculează după 14
N 0,248 0
20,0 0,13 10,0 1,05 * 10-6
relaţia (2b.17): 16
O 0,220 0
20,0 2,50 4,2 7,3 * 10-7
H = qn nσΦQ 0
unde: X =q n i N i σ i ε i E n 10 −5 J
unde qn este factorul de calitate al neutronilor (în
cazul de faţă qn = 6,8; Q este căldura de reacţie, Φ
este fluenţa de neutroni termici; σ este secţiunea de
interacţie cu neutronii termici; n este numărul de
nuclee din unitatea de masă a probei.
În reacţia Soluţie
Energia transferată de neutronii de 2 MeV prin
14
7N (n, p )146C interacţii elastice va fi εi EN. Secţiunile eficace şi
3
numărul de nuclee într-un cm H2O sunt reproduse
protonul preia practic toată căldura de reacţie (0,63
în Tabelul 2p.17:
MeV). Rezultă corespondenţa între echivalentul de
doză şi fluenţă: Debitul kerm-ei va fi:
H
= q n Nσ Q
K& = ϕ ∑
n σ E = 4,3710 −2 Sv s −1
i i i ■
Φ
Înlocuind datele numerice se obţine:
H −13 -1 -2
2.85 Calculaţi debitul echivalentului de
doză în ţesut pentru neutroni termici presupunând
= 16,4110 Sv neutron cm ■
Φ că depunerea de energie este localizată.
Fluenţa de neutroni termici este 1010 n cm −2 .
2.83 Calculaţi corespondenţa dintre

doza echivalentă şi fluenţă pentru neutronii rapizi.
Soluţie
Debitul echivalentului de doză pentru un gram
de ţesut este:
Aplicaţie numerică: E n = 2 MeV.
Soluţie
K& = Φ
∑ ni σ i Ei = Φ 16,4110 −13 Sv
Echivalentul de doză în ţesut se calculează după Pentru valoarea fluenţei de neutroni termici din
relaţia (2b.17): H = Φ ∑i
q ni n j σ i ε i E i enunţ, se obţine debitul echivalentului de doză:
K& = 16, 4110 −3 Sv s −1 ■
Mărimile N i ,σ i ,ε i sunt date în Tabelul 2p.16.
Corespondenţa între doza echivalentă şi fluenţă
este:
H
2.86 Să se calculeze eficacitatea de
detecţie a unui contor Geiger-Müller plin cu BF3
= qN σ Q
Φ (10%) şi Ar (90%) pentru neutroni termici.
Înlocuind datele numerice se obţine: Neutronii lovesc contorul lateral, diametrul
H
= 1,410 −9 Sv neutron −1cm −2 ■
Φ
Tabelul 2p.17 Valorile σi, ni 10-23 şi energiei EN
X (MeV) σi (bn) ni 10-23
2.84 Calculaţi debitul kerm-ei pentru o

sursă de neutroni monoenergetică de 2 MeV, care
1
16
H
O
2
0,44
20
4,2
0,668
0,334
iradiază izotrop, cu o fluenţă de Φ = 10 8 cm −2 , un unde X = Ei -εi EN.

3
cm de apă pură.
10
acestuia fiind 2 cm. Abundenţa relativă a B este NA
de 19%. Ni = ci şi are valorile:
Ai
Soluţie nH = 6 10-22 g-1 nC = 9,03 1021 g-1

Eficacitatea de detecţie va fi:
nN = 1,29 10-21 g-1 NO = 0,24 1023 g-1
ε = 1 − e − nfBσ B d
unde n este concentraţia volumică a nucleelor de In aceste condiţii, se obţine pentru valoarea
10
bor; fB este concentraţia izotopică nucleelor a B; debitului dozei valoarea:
σ B este secţiunea de absorbţie a B prin reacţia:
10
10 1 7 4 −24 2
D& = 44,4210 −10 Gys −1
şi este σ B = 384010
5 B + nt → 3 Li + 2 He cm ; d
este diametrul contorului Acestei valori îi corespunde debitul dozei
echivalente:
Efectuând calculele numerice, rezultă imediat:
ε ≅ 0,4%. ■ H& ≡ q D& = 410 −8 Sv s −1
b) Constanta de dezintegrare este:

λ = λfs + λα
2.87 252
O sursă de Cf are energia medie
a neutronilor de 2,45 Mev. O cantitate de 252Cf cu
De unde:
activitatea de 37 MBq (1 mCi) emite prin fisiune fs
T 252 Tα
Cf 252 Cf
T 252 Cf =
spontană 2,3 10 6 neutroni s −1 . fs
T 252 α
+ T 252
Cf Cf
a) Calculaţi debitul dozei echivalente în aer la o
distanţă de 1 m sursă. Se consideră factorul de Legea dezintegrării radioactive este:
calitate pentru aceşti neutroni egal cu 9. ln2
− t
b) Cum variază în timp această doză dacă T 252
Λ = Λ0 e Cf
timpul de înjumătăţire pentru dezintegrare alfa este

α De unde rezultă imediat că variaţia în timp a
T 252 = 2,2 a iar cel pentru fisiune spontană este
Cf
debitul dozei echivalente este:
fs
T 252 Cf
= 66 a .
ln2
− t
H& (t ) = H& 0 e
T 252
Cf
■
Soluţie
a) Debitul dozei este:
H& =E nΦ ∑q N σ ε
i
i i i i
2.88 Se înconjoară sursa din problema
precedentă cu un strat de 40 cm parafină folosită ca
Fluenţa de neutroni termici este: moderator, grosime suficientă pentru termalizarea
tuturor neutronilor.
No
Φ= Să se calculeze debitul doza efective la 1 m de
4π d 2 sursă în aceste condiţii. Se ia în considerare numai
14
reacţia N (n,p) 14C în ţesut, iar absorbţia
Fracţiunea din energia neutronului transferată
neutronilor termici în parafină se neglijează.
nucleului de recul este:
Secţiunea eficace este σ = 1,810 −24 cm 2 iar căldura
Et 2 E n M A mn 2M A m n de reacţie egală cu 0,62 MeV este în principal
εi = = =
E n (M A + m n )2 E n (M A + m n )2 transferată protonului rezultant.
Fracţiunile din energia neutronului transferată Soluţie

fiecărui element din compoziţia ţesutului şi
Reacţia neutronilor termici cu azotul este:
secţiunile eficace de împrăştiere pentru aceste
elemente sunt: n + 14 14
7N → p + 6C
In condiţiile enunţului, doza absorbită este:

εH = 0,5 σH = 20 bn εC = 0,142 σC = 4,7 bn
εN = 0,125 σN = 10 bn εO = 0,111 σO = 4,2 bn D = ϕ n E p σ Λt
Numărul de nuclee de azot pe gram de ţesut

In acelaşi timp, numărul de neutroni din unitatea este (problema 2.87) NN = 1,291021g−1
masă de ţesut, pentru fiecare element este:
Debitul fluenţei neutronilor termici la 1 m b) Grosimea zidului de beton şi proporţia de acid

distanţă de sursă este: boric B(OH)2 în beton pentru ca în condiţiile de
iradiere cu sursa în aer, debitul în spatele peretelui
1 de beton, la o distantă de 3,5 m de sursă să nu
N& = 18,3 neutroni m s
-2 -1
ϕ= 2 -1
4π d depăşească 0.01 mSv h
Înlocuind numeric se obţine pentru debitul dozei Pentru obţinerea unui flux de neutroni N& =1,3 n
echivalente absorbite valoarea: 107 ns-1 prin reacţia de tip (α,n) sursa conţine 1 g de
226
Ra, cu o activitate de 3,7 1010 Bq. 226Ra emite, pe
H& = qD = 10 ,59 10 −5 Sv s −1 ■ lângă radiaţiile alfa necesare generării neutronilor şi
o singură radiaţie gama cu energia de 0,1857 MeV
având constanta debitului kerm-ei în aer: Γ= 0,0582
2.89
-6 2 -1
10 Gy m s GBq.
Se ecranează o sursă de neutroni Sunt cunoscute valorile următorilor CLA:
cu fluxul de 10 ns −1 cu acid boric: B(OH)3 dizolvat
7
µC0,1857MeV = 20,19 m-1, 0 ,1857 MeV
µ Beton -1
= 37,13 m ,
în apă în concentraţie de 10%. 0 ,1857 MeV -1
µ Pb = 1461,65 m
Care trebuie să fie grosimea stratului absorbant
dacă pentru moderare se utilizează un strat de
grafit de 40 cm. Secţiunea de absorbţie a borului Soluţie
-24 2
natural este de 750 10 cm (barni). a) Sursa de Ra + Be emite neutroni prin reacţia
fotonucleară în beriliu. Debitul dozei datorat
Soluţie radiaţiilor gama emise de radiu, în aer, la distanţa
La marginea stratului de grafit neutronii sunt de 80 cm de sursă este:
practic în totalitate termalizaţi astfel că debitul
Λ
fluenţa de neutroni termici este: D& = Γ 2
x
N&
ϕt = 2
= 497,9 neutroni cm −2 şi are valoarea: D& = 12,113 mGy h
-1
4π r
La suprafaţa exterioară a absorbantului de
Numărul de nuclee de bor natural din unitatea de cadmiu (grosimea mare a stratului de grafit impune
masă în soluţia de B(OH)3 10% este: luarea în considerare a efectului de build-up),
debitul dozei echivalente devine:
nA ρ
nB = 0,10 = 1,46 10 21 nuclee g -1
A −µ
H& = q D& e Apã
0 ,1857 MeV
x Apã
(1 + µ 0 ,1857 MeV
Apã x Apã )×
Debitul fluenţei de neutroni termici care 0 ,1857 MeV
− µCd xCd
×e = 0 ,027 µSv h −1
corespunde dozei maxime este egală cu
180 nt cm −2 s −1 . Debitul dozei echivalente efective este egal cu
-1
Transparenţa ecranului alcătuit din soluţie 12,11 mSv h deoarece factorul de calitate pentru
apoasă de acid boric are expresia: radiaţii gama este egal cu unitatea, valoare mult
mai mică decât valoarea maximă admisă pentru
T = e − nB dσ iradierea profesională astfel încât ecranul de plumb
nu este necesar.
de unde rezultă d = 0,93 cm. ■ In acelaşi timp, în stratul de grafit cu grosimea
de 80 cm are loc termalizarea neutronilor astfel
încât, conform tabelului 1b.4, raportul între neutronii
2.90 O sursă de neutroni de tip Ra+
Be emite izotrop 1,3 107 neutroni s-1, sursa fiind
Faţă de valorile numerice ale debitului fluenţei de
neutroni corespunzătoare unei doze echivalente
plasată în centrul unui moderator de grafit cu raza săptămânale de 0,43 mSv aceste valori sunt de
de 0,8 m şi înălţimea de 1,6 m. Ansamblu compus aproximativ două ori mici astfel încât o protecţie
din sursă şi moderatorul de grafit este instalat în suplimentară pentru neutroni nu este necesară.
centrul unei încăperi cu dimensiunile de 8 × 6 × 6 m b) In condiţiile iradierii cu sursa în aer, debitul
având pereţii din beton obişnuit. dozei datorat radiaţiilor gama la 3,5 m distanţă de
sursă este:
Să se calculeze:
a) Grosimea protecţiei din plumb astfel încât Λ
D& = Γ 2
debitul dozei efective la o distantă de 80 cm de x′
sursă să nu depăşească valoarea H& max = 0,192 -1
-1
având valoarea numerică de 0,633 mSv h .
mSv h pentru a se putea lucra 5 zile pe
săptămână câte o jumătate de oră pe zi.
Grosimea stratului de beton necesară pentru N& n

atenuarea radiaţiei gama va fi dată de soluţia ϕ= 2
= 8 ,44 10 2 m −2 s −1
ecuaţiei transcendente: 4π r
−µ0 ,1857 MeV

H& = H& 0 Beton
x Beton
(1 + µ 0 ,1857 MeV
Beton x Beton ) Acestei valori a debitului fluenţei de neutroni
rapizi îi corespunde, conform tabelului 2b.6, o
valoare a debitului dozei echivalente efective de
unde: H& = 0,01 mSv h iar H& 0 = 0,633 mSv h .
-1 -1
aproximativ 60 de ori mai mică decât fluenta
-1
Un calcul numeric simplu conduce la valoarea: corespunzătoare debitului de 0,01 mSv h .
În aceste condiţii, peretele de beton asigură
x Beton = 16,5 cm. întreaga protecţie necesară. ■
Debitul fluenţei de neutroni rapizi la distanţa de
3,5 m de sursă este:
96
3 Detectori de radiatii:
BREVIAR
i
stau la baza detectării radiaţiilor ionizante. Pe de

Introducere altă parte este necesară luarea în considerare a
tuturor mecanismelor de interacţie pentru a
Radiaţiile nucleare nu sunt accesibile percepţiei evidenţia eventualele erori sistematice apărute în
senzoriale. Din acest motiv, prezenţa acestor procesul de detecţie. În acest sens, împrăştierea
radiaţii intr-un anumit spaţiu nu poate fi constatată sau producerea radiaţiilor de frânare nu servesc, în
direct, ci numai prin intermediul unor dispozitive cazul electronilor, la detectarea acestora dar sunt
numite generic detectori de radiaţie. Intr-un importante în procesul de măsură, prin
asemenea dispozitiv are loc interacţia radiaţiilor cu introducerea anumitor corecţii.
mediul detectorului; în urma interacţiei, mediul din Detectarea radiaţiilor caracterizate printr-o
volumul sensibil al detectorului preia (integral sau interacţie puternică cum sunt radiaţiile alfa este mai
parţial), energia radiaţiilor incidente; acest lucru simplă, ceea ce a făcut ca detectorii pentru aceste
conducând la apariţia unor modificări ale mediului radiaţii să fie inventaţi primii. Din contră, detectarea
care constituie detectorul, modificări ce, în funcţie particulelor cu o interacţie foarte slabă cum sunt
de natura lor, pot fi puse în evidenţă prin diverse neutronii sau neutrinii este mult mai dificilă.
metode (electrice ca în cazul detectorilor cu Orice sistem de detecţie este format dintr-un
ionizare, termice – detectori calorimetrici, chimice – detector şi o instalaţie auxiliară. În detector are loc
detectori chimici). procesul de interacţie prin care particula incidentă
Apariţia în detector a acestor efecte semnalează cedează, parţial sau total, energia să mediului din
prezenţă radiaţiilor cu condiţia ca efectul acestora volumul sensibil al acestuia în timp ce instalaţia
să depăşească nivelul de sensibilitate al detectorul. auxiliara, în cele mai multe cazuri electronică,
Acest proces poartă numele de detectarea transformă informaţia furnizata de detector intr-o
radiaţiilor iar în măsura în care se stabileşte o mărime măsurabilă experimental ca viteza de
relaţie cantitativa intre una din mărimile numărare, număr de impulsuri, curent de ionizare,
caracteristice radiaţiilor detectate şi mărimea cantitate de căldura, număr de ioni, etc.
furnizata de detector, acest dispozitiv poate fi folosit Rezultatul măsurătorii poate fi indicat de către
şi pentru măsurarea mărimii respective. un aparat cu citire directă, afişat pe un numărător
Sistemul bazat pe un asemenea detector, ce sau înregistrator grafic sau trimes la un calculator.
este folosit pentru măsurarea unei mărimi Clasificarea detectorilor de radiaţii este făcută de
caracteristice câmpului de radiaţiei poartă numele regulă după natura procesul de interacţie ce are loc
de dozimetru sau de sondă dozimetrică. în detector. Din acest punct de vedere trebuie
precizat ca în detector, procesul principal de
PRINCIPALELE TIPURI DE DETECTORI interacţie îl constituie ionizarea. În consecinţă,
situaţia este simplă pentru radiaţia primar ionizantă
Detectarea radiaţiilor nucleare, electromagnetice cum este radiaţia alfa, electronii, protonii, şi mai
sau corpusculare, se bazează pe interacţiunea lor complexă pentru radiaţiile secundar ionizante cum
cu substanţa, dar nu toate procesele de interacţie sunt fotonii şi neutronii.
În acest din urmă caz, se poate presupune că procesele de ionizare ce au loc în acest tip de
detectorul este compus din două părţi. mediu.
În prima parte are loc procesul de interacţie prin Ionizarea produsa de particula ionizantă în
care apar radiaţiile primar ionizante, randamentul interiorul detectorului reprezintă ionizarea iniţială
acestui proces depinzând de proprietăţile substanţei şi este definită ca produsul intre ionizarea liniară
care formează această parte a detectorului. Astfel, definită ca numărul de ioni generaţi pe unitatea de
în cazul fotonilor se obţin fotoelectroni, electroni parcurs a particulei respective şi lungimea
Compton şi perechi electron–pozitron, în cazul traiectoriei acesteia în volumul sensibil al
neutronilor termici se pot obţine protoni sau nuclee detectorului. Întrucât sarcina unui ion monovalent
de heliu prin reacţii nucleare adecvate, iar în cazul este egală cu sarcina e a electronului, ionizarea
neutronilor rapizi se obţin protoni de recul. iniţială se măsoară în ioni consideraţi monovalenţi
In partea a două a detectorului se produce sau în sarcini electrice elementare e.
ionizarea de către radiaţiile primar ionizante Dacă parcursul particulei este mai mic decât
produse în prima parte a detectorului. Funcţionarea dimensiunile detectorului, ionizarea iniţială este egală
1
propriuzisă a detectorului se bazează tocmai pe cu ionizarea totală a particulei şi reprezintă numărul
ionizarea produsa în această a doua parte. total de ioni produşi de-a lungul traiectoriei sale.
Din acest motiv, clasificarea detectorilor se face, În funcţie de tipul detectorului, respectiv de
de obicei, după modul în care ionizarea generată în regimul de funcţionare al acestuia, în detector poate
această a două parte este folosita în mecanismul să apară pe lângă ionizarea iniţială şi o ionizare
formarii răspunsului util. secundară.
În cazul în care mediul din a doua parte a În absenţa unui câmp electric, datorită agitaţiei
detectorului este în stare gazoasa şi este plasat într- termice, ionii produşi se mişcă dezordonat printre
un câmp electric suficient de intens pentru a colecta moleculele gazului, acesta fiind fenomenul de
ionii înainte ca ei să se recombine, este vorba de difuzie a ionilor. În acelaşi timp, datorită forţelor
detectori cu colectarea ionilor în gaze. electrostatice, ionii de semn opus se atrag intre ei şi
În urma procesului de recombinare al astfel, prin recombinare se formează din nou
electronilor cu ionii pozitivi este emisă o anumită atomul neutru.
cantitate de energie, specifică mediului respectiv. Atunci când în spaţiul în care are loc ionizarea
Transmisă reţelei cristaline şi provocând vibraţia gazului exista un câmp electric, acesta imprimă
acesteia, cantitatea energie emisă în procesul de ionilor produşi o mişcare ordonată de-a lungul
recombinare se transforma în căldura, devenind liniilor de câmp, către electrozii de polaritate opusă.
neinteresantă din punct de vedere al detectării Dacă intensitatea câmpului electric din volumul
radiaţiei. sensibil al detectorului este mică, viteza ionilor
În situaţia în care energia transmisă reţelei este datorată agitaţiei termice este mai mare decât
reemisă parţial de aceasta intr-un timp mai mic de viteza de antrenare sub acţiunea câmpului electric
–6
10 sub forma unor cuante luminoase, are loc ceea ce face ca difuzia ionilor să contrabalanseze
fenomenul de fluorescenta ce sta la baza această mişcarea de antrenare.
detectorilor cu scintilaţie. În tot timpul mişcării ionilor are loc şi
recombinarea lor, astfel încât din punctul de vedere
Pe de altă parte, energia eliberată la
al colectării ionilor, difuzia şi recombinarea sunt
recombinarea ionilor poate conduce la disocierea
fenomene nefavorabile colectării.
anumitor molecule, particularitate ce poate fi
folosită de asemenea la detectarea radiaţiilor. Pentru a putea detecta radiaţia ionizantă este
Astfel, granulele de bromura de argint din emulsia absolut necesară colectarea, cu ajutorul unui câmp
fotografică, activate prin disociere, devin electric a ionilor generaţi în volumul sensibil al
developabile iar înnegrirea emulsiei determinată de detectorului. Pentru aceasta, volumul sensibil este
formarea granulelor de argint metalic reprezintă delimitat de doi electrozi cu forme variate (cel mai
fenomenul de baza al detectorilor fotografici. des întâlnite geometrii sunt cele plan-paralele şi
cele coaxial-cilindrice) (Figura 3b.1)
Disocierea altor tipuri de molecule conduce la
modificări de culoare sau la generarea de radicali În urma iradierii detectorului, prin interacţia
liberi sau a centrilor de termoluminiscenţă ce stau la radiaţiei cu atomii gazului din detector, fiecare
baza detectorilor chimici. particulă incidentă va genera un anumit număr de
perechi de ioni N1 reprezentând ionizarea iniţială.
Datorită câmpului electric aplicat intre electrozi,
Detectori cu ionizare în gaze ionii formaţi sunt colectaţi de cei doi electrozi ai
detectorului. Ionii colectaţi produc în circuitul
Trecerea radiaţiei nucleare, indiferent de natura
sa, produce excitări şi ionizări ale mediului 1
Ionizarea totala este definită ca fiind raportul dintre
străbătut. În cazul în care volumul sensibil este energia particulei şi energia necesară pentru formarea
umplut cu un gaz, evident că sunt de interes unei perechi de ioni în gazul din volumul sensibil al
detectorului
Detector cu gaz ∆U
Rs
- SÎ TS +
Figura 3b.2 Schema de principiu a circuitului electric

asociat unui detector cu ionizare în gaz. Detectorul este
conectat la o sursă de înaltă tensiune stabilizată (SÎTS)
Figura 3b.1 Geometriile plan-paralelă (II) şi coaxial- iar pe rezistenţa de sarcină apare o cădere de potenţial
cilindrică (II) a detectorilor cu gaz. Volumul sensibil de tranzitorie ∆U care durează până la colectarea completă
formă prismatică (I) sau toroidală (II) este reprezentat de a sarcinilor generate de radiaţia ionizantă incidentă în
spaţiul dinte anod şi catod. În cazul geometriei plan- volumul sensibil al detectorului.
paralele, intensitatea câmpului electric în spaţiul dintre
anod şi catod este constantă, în timp ce în cazul
geometriei coaxial-cilindrice, aceasta creşte de la catod
spre anod după legea: E (r ) = U , r fiind distanţa În momentul în care asupra volumul sensibil al
r detectorului având una din geometriile mai sus
r ln 2
r1 amintite se aplică o diferenţă de potenţial, în acesta
punctului considerat faţă de axa condensatorului va fi creat un câmp electric ce va determina o
mişcare de antrenare ordonată a sarcinilor electrice
generate de radiaţia incidentă în lungul liniilor de
câmp. Pe de altă parte, mişcarea sarcinilor electrice
electric al detectorului un curent electric tranzitoriu într-un câmp electric conduce la creşterea energiei
de scurta durată şi care se anulează atunci când toţi lor cinetice. În momentul în care energia lor
electronii au fost colectaţi. Variaţia bruscă a depăşeşte energia de ionizare, acestea, ciocnindu-
acestuia formează un puls de sarcină proporţional se inelestic cu moleculele gazului din detector pot
2
cu numărul n de ioni colectaţi . produce ionizări secundare. În felul acesta, vor
exista două mecanisme antagoniste care determină
În felul acesta, fiecărei particule care ajunge în numărul de ioni din volumul sensibil: generarea lor
detector îi corespunde în circuitul electric al sub acţiunea radiaţiei incidente şi prin fenomenul de
detectorului un puls de tensiune cu amplitudinea ∆U ionizare secundară şi recombinarea. Tot o dată,
produs în urma colectării sarcinii electrice astfel mişcarea sarcinilor în câmp electric determină
generate: creşterea vitezei acestora astfel încât intervalul de
Q ne timp necesar colectării lor scade pe măsură ce
∆U = = (3b.1) diferenţa de potenţial creşte.
C C
La început, atunci când intensitatea câmpului
unde e este sarcina electrică elementară. electric este redusă, viteza de antrenare, este mai
Sursa de tensiune stabilizată are rolul de a mică decât viteza datorată agitaţiei termice astfel
polariza detectorul pentru colectarea sarcini Q în încât în timpul acestei mişcări a ionilor are loc
timp ce rezistenta R la bornele căreia se măsoară recombinarea lor. Din această cauză, la electrozi se
variaţia de potenţial ∆U permite ulterior revenirea va colecta un număr n1de ioni mai mic decât
circuitului la starea iniţială (Fig.3b.2). ionizarea iniţială N1, generându-se astfel un pulsului
Trebuie menţionat că în geometria coaxial- n e
de tensiune ∆U = 1 C mai mic decât
cilindrică, este necesar ca electrodul central (anod)
să aibă totdeauna polaritate pozitiva, iar cilindrul N e
amplitudinea maximă ∆U max = 1 C .
exterior (catodul) care este şi peretele detectorului
să aibă polaritatea negativă. Pe măsură ce intensitatea câmpului electric
Pentru ilustrare, în figura 3b.3 este reprodusă dintre electrozii detectorului creşte, ponderea
dependenţa amplitudinii pulsului de tensiune ∆U de relativă a fenomenele de difuzie şi recombinare va
diferenţa de potenţial aplicata intre electrozii scădea. Contribuţia relativă a difuziei se reduce,
detectorului. datorită faptului că viteza de antrenare provocată
de câmpul electric devine din ce în ce mai mare
faţă de viteza de agitaţie termica, iar recombinarea
2 scade deoarece ionii au energia cinetică suficienta
În general numărul ionilor colectaţi diferă de numărul pentru a ajunge la electrozii de polaritate opusă
ionilor produşi în detector, fiind de regulă mai mic decât
intr-un timp mai scurt decât timpul necesar
acesta.
10 5
5 10 4
Ionizarea liniarã în aer (ioni/cm)
10 4
5 10 3 Protoni
Particule alfa
10 3
5 10 2 Electroni Miuoni
10 2
5 10
10
10 -5 10 -4 10 -3 10 -2 10 -1 1 10 10 2 10 3 10 4
Energia (MeV)
Figura 3b. 3 Dependenţa ionizării liniare de energie a câtorva particule încărcate frecvent întâlnite (electroni, miuoni,
protoni şi particule alfa)
recombinării. În felul acesta, pe măsură ce unde M se numeşte factor de multiplicare.

intensitatea câmpului electric creşte, amplitudinea Sarcina colectată pe electrozi va fi mai mare,
pulsului creşte de asemenea. iar amplitudinea pulsului va fi:
În momentul în care câmpul electric colector
este suficient de intens, toţi cei N1 ioni ce reprezintă N1 e
∆U = M (3b.3)
ionizarea primară produsă de către particula C
incidentă în volumul sensibil al detectorului sunt Factorul de multiplicare este corelat pozitiv cu
colectaţi de către electrozi. În această situaţie, intensitatea câmpul electric, astfel încât pe măsură
amplitudinea pulsului atinge valoarea maximă de ce intensitatea creşte, amplitudinea pulsului creşte
saturaţie ∆U max determinată de sarcina totală continuu. În felul acesta, la tensiuni mai mari decât
colectată de electrozi, sarcină care teoretic, tensiunea U2, ionizării iniţiale N1 i se adaugă o
reprezintă sarcina totală produsă de către particula ionizare suplimentara, determinând o creştere a
incidentă prin ionizare în detector. amplitudinii pulsului.
Din acest moment, dacă intensitatea câmpului Comportarea la tensiuni mari a detectorului
electric colector creste mai departe prin mărirea bazat pe colectarea ionilor se poate discuta numai
tensiunii de polarizare, amplitudinea pulsului prin compararea amplitudinii a două pulsuri produse
rămâne constantă, întrucât electrozii vor colecta de particule cu ionizări iniţiale diferite (Figura 3b.3).
acelaşi număr de ioni, N1 (Figura 3b.3). Se poate observa că până la tensiunea U1, numărul
În situaţia în care tensiunea electrica de n2 de ioni colectaţi este mai mic din cauza
polarizare creşte peste valoarea U2, amplitudinea recombinării decât numărul N2 de ioni produşi. La
pulsului începe să crească, datorita fenomenului de diferenţa de potenţial U1, la care n1 = N1, se ajunge
multiplicare în gaz, fenomen prin care electronii la relaţia n2 = N2, adică toţi ionii produşi de particula
care au fost produşi prin ionizarea gazului (atât cei incidentă sunt colectaţi la electrozii detectorului.
din ionizarea primara, cât şi cei din ionizarea Este de remarcat faptul că cele două curbe prezintă
secundara) sunt acceleraţi suficient de mult pentru palierul corespunzător colectării tuturor ionilor
a produce o ionizarea suplimentara. produşi de particula în acceaşi regiune a tensiunii
In acest caz, se colectează un număr de ioni n1 aplicate detectorului independent de ionizarea
mai mare decât ionizarea iniţială N1 conform iniţială.
relaţiei: Dacă tensiunea U de polarizare creşte peste
valoarea U2, apare fenomenul de multiplicare în
n2 = M N1 (3b.2) gaz, ce face ca amplitudinea pulsului să crească
continuu (Figura 3b.3).
În figura 3b.3 se pot distinge trei regiuni

distincte, Cameră de ionizare, Contor proporţional şi
respectiv Contor Geiger-Müller, corespunzătoare
celor trei regimuri de colectare a ionilor în gaze,
fiecăreia din aceste regimuri corespunzându-i un
anumit tip de detectori.
Prima regiune este domeniul de funcţionare al
camerei de ionizare, cel mai vechi detector bazat
pe colectarea ionilor. În acest domeniu,
amplitudinea pulsului pentru diferite particule este
proporţională cu ionizarea iniţială şi nu depinde de
tensiunea aplicată detectorului.
Regiunea a doua reprezintă domeniul de
funcţionare al contorului proporţional. În acest
domeniu amplitudinea pulsului este de asemenea,
proporţională cu ionizarea iniţială, dar este
dependentă de tensiunea aplicată pe electrozi,
valorile mari ale factorului de multiplicare (M > 100)
Figura 3b.4 Dependenţa amplitudinii pulsurilor de
fac ca pulsurile să fie mai uşor de măsurat.
tensiunea de polarizare în cazul detectorilor cu gaz. Pe Ultima regiune este reprezentată de domeniul de
ordonata din stânga este reprezentata amplitudinea funcţionare al contorului Geiger–Müller (CGM),
pulsului exprimată in numărul n de ioni colectaţi, iar pe pentru care amplitudinea pulsului pentru diferite
cea din dreapta graficului, aceasta este reprezentată prin particule nu depinde de ionizarea iniţială produsă de
tensiunea ∆U conform relaţiei 3b.1. Cele trei curbe acestea. În acest domeniu amplitudinea pulsului are
reproduse corespund la trei particule ce produc ionizări valori foarte mari şi variază puţin cu tensiunea
iniţiale diferite (alfa, beta şi o particulă ipotetică a cărei aplicată ceea ce constituie un avantaj din punct de
ionizare iniţială este de 1 ion).
vedere al măsurării amplitudinii acestora.
Zona intermediară dintre domeniile contorului
proporţional şi cel al contorului Geiger-Müller nu are
Dacă factorul M de multiplicare nu depinde de aplicaţii din punctul de vedere al detectării
ionizarea iniţială, atunci, conform relaţiilor (3b.3): radiaţiilor.
N1 e RĂSPUNSUL SPECIFIC LA RADIAŢII

∆U1 = M (3b.4a)
C
Amplitudinea pulsului este o mărime statistică,
N e deoarece numărul de ioni colectaţi pe electrozi la
∆U 2 = M 2 (3b.4b)
C trecerea unor particule cu aceeaşi energie prezintă
fluctuaţii statistice, chiar dacă tensiunea aplicata
ceea ce semnifică faptul că amplitudinea pulsului
detectorului este constantă.
corespunzătoare diferitelor particule este
proporţională cu ionizarea iniţială produse de În primul rând, aceste fluctuaţii sunt datorate
acestea. ionizării liniare a particulei, ionizare care este, de
asemenea, o mărime statistică.
Această proporţionalitate este limitata la regiunea
U3...U4, ajungând ca la tensiuni mai mari decât În al doilea rând, fluctuaţiile statistice ale
valoarea U4, factorul de multiplicare să fie foarte mare. amplitudinii pulsului se datoresc procesului de
Caracteristic acestei regiuni este faptul că sarcina formare de ioni negativi. Întrucât probabilitatea de
colectata nu mai este proporţională cu ionizarea iniţială ataşare a electronului de o moleculă neutră din
deoarece electronii capătă viteze atât de mari, datorita punct de vedere electric, depinde de numărul de
câmpului electric colector, încât se produce o ciocniri ale electronului în drumul sau către
descărcare în avalanşe. Creşterea sarcinii electrice electrodul pozitiv, numărul de ioni negativi formaţi
colectate corespunde unei creşteri foarte mari a depinde de drumul parcurs de electroni, deci de
amplitudinii pulsului, aşa cum se vede în Fig.3b.3. poziţia traiectoriei particulei incidente în interiorul
Peste valoarea U6 a tensiunii aplicate detectorului, detectorului. Cum ionii pozitivi au o mobilitate mai
descărcarea electrica din detector se menţine chiar şi mică decât electronii, ei sunt colectaţi mai încet şi
după trecerea particulei incidente astfel încât deci, sarcina colectată depinde de numărul de ioni
fenomenul nu mai prezinta interes din punctul de negativi formaţi.
vedere al detectării radiaţiilor. În acelaşi timp, fluctuaţiile sarcinii colectate se
Tensiunea U5, de la care amplitudinea pulsului datoresc neuniformităţilor electrodului central şi
nu mai depinde de ionizarea iniţiala, se numeşte capetelor lui, care produc variaţii locale ale
pragul Geiger – Müller. câmpului electric, acestea la rândul lor producând
În domeniul energiilor medii (100 keV – 3 MeV)

1.0 III efectul Compton este procesul de interacţiune care
predomina. Electronii Compton au un spectru
0.8 II continuu de energie, cuprins intre zero şi valoarea
hν
2 hν
1+
Curent (I/Is)
0.6
maximă m0 c 2 . În felul acesta, la
0.4 iradierea detectorului cu radiaţii gama
monoenergetice apar pulsuri de amplitudini
I variabile, atât în regiunea camerei de ionizare cât şi
0.2
în aceea a contorului proporţional şi pulsuri cu
amplitudinea constanta în regiunea contorului
0.0
Tensiune
Geiger–Müller, ceea ce face ca două particule total
diferite având însă aceeaşi ionizare iniţială să
producă pulsuri de aceeaşi amplitudine.
Figura 3b.5 caracteristica curent-tensiune a unei camere
de ionizare. Zona I ce corespunde unei dependenţe În final, trebuiesc menţionaţi şi mezonii µ din
aproximativ liniare a curentului de tensiune reprezintă radiaţia cosmică, ce constituie una din
zona ohmică, în timp ce zona III ce corespunde unei componentele principale ale fondului unui detector.
–2
colectării complete reprezintă zona de saturaţie. Întrucât aceste particule au energii de ordinul 10
MeV, din Figura 3b.3 se poate observa că lor le
corespunde o ionizare liniară minimă. În felul
acesta, mezonii µ din fond dau pulsuri cu o
pentru o parte din electroni modificarea multiplicării amplitudine minimă, în regiunea camerei de
în gaz. ionizare şi în aceea a contorului proporţional şi
pulsuri de aceeaşi amplitudine cu aceea a tuturor
Din aceste motive, valorile ionizării liniare,
celorlalte particule în regiunea detectorului Geiger–
reproduse în graficul din Figura 3b.3 sunt valori
Müller.
medii; experimental se obţin valori care fluctuează
în jurul acestora.
Ionizarea liniara a unei particule încărcate COLECTAREA SARCINILOR PRODUSE PRIN IRADIERE ÎN
DETECTOARELE CU IONIZARE ÎN GAZE
depinde de energia sa, prin urmare şi amplitudinea
pulsului depinde, în general, de energia particulei.
Se poate întâmpla însă ca două particule de natură În detectoarele bazate pe ionizarea gazelor, este
diferită să aibă la anumite energii aceeaşi ionizare măsurată ionizarea indusă de către radiaţii.
3
liniară . Din acest motiv, pentru o valoare dată a Detectorul tipic pentru această categorie îl
tensiunii aplicata detectorului, aceste două particule constituie camera de ionizare umplută cu gaz.
vor produce pulsuri de aceeaşi amplitudine, chiar în Considerând un astfel de detector plasat într-un
intervalul corespunzător camerei de ionizare. câmp de radiaţii de fluenţă constantă, în unitatea de
volum a volumului sensibil al detectorului şi în
În cazul particulelor secundar ionizante, cum unitatea de timp se formează un număr de perechi
sunt radiaţiile gama, mecanismul de producere al de ioni ce ajung în totalitate la electrozi sub
pulsurilor într-un detector cu gaz este uşor diferit acţiunea câmpului electric. În acest caz, curentul de
de cel întâlnit pentru tipului precedent de radiaţii. ionizare (in regimul de funcţionare stabilit) sau
Radiaţiile gama produc prin efect fotoelectric, curentul de saturaţie, va fi egal cu:
efect Compton şi generare de perechi, electroni
ce ionizează gazul din interiorul detectorului. i 0 = n eV (3b.4)
Probabilitatea de producere a acestor efecte este
foarte mică astfel încât un număr apreciabil de unde: e este sarcina electrica a unui ion, V este
fotoni gama străbat detectorul fără a interacţiona volumul sensibil al camerei de ionizare, n este
cu volumul său sensibil. Numai acelor fotoni numărul perechilor de ioni formate în unitatea de
gama care produc fotoelectroni, electronilor timp în unitatea de volum sensibil al detectorului.
Compton sau perechilor electron–pozitron, le vor Ionii pozitivi şi negativi produşi de radiaţia
corespunde pulsuri în circuitul electronic al incidentă se pot recombina intre ei şi în această
detectorului, amplitudinea lor depinzând numai situaţie, scade numărul purtătorilor de sarcină ce
de energia electronului produs prin unul din cele formează curentul electric. Viteza de dispariţie a
trei procese amintite. ionilor, ca urmare a recombinării, este proporţională
cu produsul concentraţiei ionilor pozitivi, n+, şi
respectiv negativi, n-.
3 –2
Electronii şi particulele alfa cu energii de 10 MeV şi Dacă se considera că n+ = n- = n, atunci variaţia
3
respectiv 500 MeV au aceeasi ionizare liniara de 10 ioni în timp a concentraţiei ionilor, ca urmare a ionizării
-1 4
cm în aer, ceea ce ar insemna o ionizare iniţială de 10 şi recombinării se poate descrie prin ecuaţia:
ioni intr-un detector în care particulele ar străbate
distanţa de 10 cm.
dn Înmulţind ambii membrii ai egalităţii (3b.8) cu

= q − α n2 (3b.5) timpul de iradiere, se obţine expresia sarcinii totale
dt
Q0 formate prin ionizare în volumul sensibil al
unde: q reprezintă numărul de ioni generaţi în camerei de ionizare:
unitatea de timp de câmpul de radiaţii, α este
coeficientul de recombinare V ρg
Q0 = e Dg (3b.9)
dn Ei
În regim staţionar, atunci când = 0 , numărul
dt unde: Dg este doza absorbită prin iradiere în gazul
n0 de ioni din unitatea de volum devine: din volumul camerei de ionizare
n0 = q α (3b.6) Din ecuaţiile (3b.8) şi (3b.9) rezultă că la
saturaţie, curentul în camera de ionizare este
Dacă la atingerea echilibrului se întrerupe proporţional cu debitul dozei, iar sarcina electrică
acţiunea radiaţiei, atunci, ca urmare a recombinării, totală formată intr-un interval de timp dat este
concentraţia ionilor va scădea în mod continuu, proporţională cu doza absorbită în acelaşi interval
conform relaţiei: de timp, fapt ce demonstrează capacitatea camerei
de ionizare de a măsura debitului dozei absorbite.
n0 Raportul dintre curentul de ionizare I al unei
nt = (3b.7)
1 + α n0 t camere de ionizare, pentru o valoare dată a
intensităţii câmpului electric, E şi curentul de
Formula (3b.7) reprezintă soluţia ecuaţiei (3b.5) saturaţie, i0, pentru o fluenţă energetică constantă a
cu condiţia ca q să devină egal cu 0.
câmpului de radiaţii reprezintă eficacitatea de
1 1 colectare a sarcinilor în detector, fi
Mărimea τ = = poartă numele de
α n0 αq i
timpul caracteristic de recombinare şi reprezintă f = (3b.10)
i0
intervalul de timp în decursul căruia concentraţia
ionilor scade, ca urmare a recombinării, de 2 ori. Dependenta eficacităţii de colectare a ionilor de
În volumul sensibil al camerei de ionizare, o tensiunea aplicata intre electrozii camerei de
parte a ionilor nu se recombină, ca urmare a ionizare determină caracteristicile acesteia,
mişcării lor ordonate către electrozii de polaritate caracteristici ce pot fi definite atât în cazul iradierii
opusa, produsă de câmpul electric. Aceşti ioni continue cât şi în cazul iradierii în impulsuri.
formează curentul de ionizare care este măsurat la În cazul iradierii continue, eficacitatea de
ieşirea detectorului. Mişcarea ionilor în volumul colectare, pentru o cameră de ionizare în geometria
sensibil al detectorului este influenţată, pe lângă plan-paralelă are expresia:
câmpul electric colector şi de fenomenul de difuzie.
Pe măsură ce creşte valoarea tensiunii aplicate 2
f = (3b.11)
intre electrozii camerei de ionizare, creşte şi 2
intensitatea câmpului electric colector şi ca urmare, 1 + 1+ ξ 2
3
o parte tot mai mare din ionii produşi nu ajung să se
recombine fiind colectaţi, ceea ce face ca şi unde parametrul adimensional ξ este dat de relaţia:
curentul de ionizare să se apropie asimptotic de
curentul de saturaţie. h2
ξ = αq (3b.12)
Toate aceste procese (formarea, recombinarea U k1 k 2
transportul sub acţiunea câmpului electric colector
şi difuzia) determină caracteristica curent-tensiune iar U reprezintă tensiunea de polarizare, h este
a camerei de ionizare, caracteristică reprodusă în distanţa dintre electrozi, k1 este mobilitatea ionilor
figura 3b.4. negativi , k2 este mobilitatea ionilor pozitivi astfel
Într-un câmp de radiaţii de fluenţă constantă, încât expresia k1k 2 reprezintă mobilitatea ionică
curentul de saturaţie al camerei de ionizare este medie k .
legat printr-o relaţie simplă de debitul D& g al dozei
Relaţia (3b.11) poartă numele de formula Bowg.
absorbite în gazul din volumul sensibil al camerei
Cum timpul mediu de recombinate τ are
de ionizare,
1
expresia relaţia (3b.12) se poate scrie
V ρg & αq
i0 = e Dg (3b.8)
Ei
1 h 1 h 1 k τE
unde: ρg este densitatea gazului din detector, Ei ξ= = = = (3b.13)
τ k τ Ek τ v
U τ
este energia medie necesară pentru formarea unei h
perechi de ioni în gaz (energia de ionizare).
unde τ E are semnificaţia unui timp mediu de camerei proporţional cu D& . Din punct de vedere
transport al ionilor în cameră în spaţiul dintre practic, această condiţie reprezintă o limitare de
electrozi sub acţiunea câmpului electric de principiu a posibilităţii de colectare a ionilor la valori
polarizare. mari ale debitului dozei absorbite.
De aici rezulta clar semnificaţia fizica a Pe de altă parte, tot conform relaţiei (3b.12)
parametrului ξ: acesta reprezentând raportul dintre eficacitatea f de colectare a ionilor creste odată cu
timpul de transport al ionilor de către câmpul micşorarea distantei h dintre electrozi, lucru uşor de
electric şi timpul de recombinare. În acest fel, cu cât înţeles deoarece în acest fel se micşorează timpul
ionii sunt transportaţi mai rapid de către câmpul de transport al ionilor de către câmpul electric.
electric, (τE mic), cu atât mai mare trebuie să fie
Dependenţa complexă a curentului de ionizare
eficacitatea de colectare a ionilor astfel încât la de debitul dozei îngreunează utilizarea în scopuri
limită, eficacitatea de colectare tinde către 1 atunci dozimetrice a camerelor de ionizare care nu
când parametrul ξ tinde către zero, şi invers, funcţionează în regim de saturaţie.
eficacitatea de colectare tinde către zero atunci
când parametrul ξ tinde la infinit. Totuşi, problema se simplifică dacă se alege
regimul de funcţionare pe porţiunea ohmică a
In cazul unei camere de ionizare cu o altă formă caracteristicii curent-tensiune (Figura 3b.5). În
decât cea plan–paralelă, eficacitatea de colectare a această zonă, departe de saturaţie, la valori mici
ionilor se determină tot cu formulă (3b.11), în care ale eficacităţii de colectare a ionilor, mărimea ξ
însă, mărimea h se înlocuieşte cu mărimea ce capătă valori atât de mari încât este satisfăcută
exprima spaţiul echivalent intre electrozi, hechiv. condiţia ξ>>1.
Spaţiul echivalent poate fi calculat cu condiţia,
existenţei pentru camere de forma diferita, dar cu În acest caz, relaţia (3b.11) devine:
valori identice ale spaţiului echivalent, a aceleiaşi
3 1 3 1 k U
capacităţi electrice raportata la unitatea de volum a f ≈ ≈ (3b.17)
spaţiului dintre electrozi: 2ξ 2 h αq h
C 1 1
= (3b.14) Întrucât f = j iar j 0 = q e h relaţia (3b.17)
V 4 π hechiv j0
devine:
unde C este capacitatea electrică a camerei de
ionizare. e k
j ≈U q (3b.18)
Pentru determinarea spaţiului echivalent, se h α
folosesc următoarele relaţii:
Deoarece viteza de formare a ionilor, q, este
– pentru camera cilindrică:
proporţională cu debitul D& al dozei absorbite în
1 a+b a gazul din volumul sensibil, din relaţia (3b.18) rezultă
hechiv = (a − b ) ln (3b.15)
2 a−b b imediat că:
– pentru camera sferică: e k

j ≈ U D& (3b.19)
h α
1⎛ a +b
2 2 ⎞
hechiv = (a − b ) ⎜1 + ⎟ (3b.16)
3 ⎜⎝ ab ⎟
⎠
Proporţionalitatea directă intre curent şi
tensiunea aplicată atestă aplicabilitatea legii lui
unde: a este raza interioară a electrodului exterior Ohm (de unde şi denumirea de zonă ohmică).
iar b este raza exterioară a electrodului interior.
Din relaţia (3b.11) se observă ca eficacitatea de CARACTERISTICA UNIVERSALĂ A CAMERI DE
colectare a ionilor scade odată cu creşterea vitezei IONIZARE
q de generare a ionilor, dar cum aceasta este
proporţională cu debitul dozei absorbite, D& , rezultă Considerând că raportul:
că eficacitatea de colectare, f, scade odată cu U
creşterea debitului dozei. R= (3b.20)
i
În acelaşi timp, modificarea concomitenta a
reprezintă prin definiţie rezistenţa camerei de
q
mărimilor q şi U astfel încât raportul să ionizare, atunci această mărime va avea valori
U
rămână constant conduce la constanţa eficacităţii diferite în funcţie de regimul de funcţionare al
de colectare. camerei.
În felul acesta, pentru menţinerea unei valori Pentru a putea obţine o reprezentare a
date a eficacităţii de colectare a ionilor la caracteristicii curent-tensiune care să fie valabilă
pentru orice tip de cameră de ionizare, indiferent de
modificarea debitului dozei absorbite, D& este
necesară modificarea tensiunea de polarizare a
Tab.3b.1 Diferitele variante ale caracteristicii universale a camerei de ionizare
În coordonate U, I În coordonate θ Limite acceptate
⎛ i ⎞ 1 ⎛1 ⎞
U = R0 ⎜⎜1 + C1 ⎟⎟ i f = ⎜ − 1⎟ f ≤ 0.6
⎝ i0 ⎠ C1 ⎝ θ ⎠
i 1⎛ 2 2 ⎞
U = C2 R0 i f = ⎜ 1 + 1 − 4 C2θ ⎟ f ≤ 0.7
i0 − i 2⎝ ⎠
i
U = R0
i f = 1− θ 2 f ≥ 0.94
1−
i0
construcţia sa se defineşte suplimentar rezistenţa În alte situaţii, se manifestă ca factor de limitare

iniţială a camerei : ionizarea de şoc ce provoacă o descărcare în
avalanşe la valori ale tensiunii de polarizare mai
U mici decât cele în regim staţionar. Toţi aceşti factori
R0 = lim (3b.21)
U →0 i limitează posibilităţile de utilizare în scopuri
dozimetrice a camerelor de ionizare peste anumite
prin intermediul căreia se defineşte mărimea valori ale debitului dozei.
adimensională:
Aceste limitări pot fi însă eliminate folosind
R0 caracteristica universală camerei de ionizare.
θ = (3b.22)
R Pentru aceasta este necesar a se măsura
rezistenţa electrică iniţială R 0 precum şi curentul
Deoarece nu există o ecuaţie care să poată
descrie în întregime caracteristica curent-tensiune, de ionizare i la o valoare a tensiunii de polarizare U
există mai multe propuneri de ecuaţii universale ce în afara limitelor porţiunii ohmice a caracteristicii
descriu dependenţa curent-tensiune pentru domenii curent-tensiune, iar din aceste ultime două valori să
limitate ale eficacităţii de colectare f: (tabelul 3b.1) se calculeze valoarea corespunzătoare a rezistenţei
In Figura 3b.6, pe acelaşi grafic sunt prezentate electrice a camerei, R = U . În final, prin
i
funcţiile f = f (θ ) , construite după formulele din tabelul intermediul valorilor rezistenţelor R 0 şi R se poate
3b.1. Deşi curbele reprezentate în această figură sunt
destul de diferite, ilustrând de fapt diversitatea calcula parametrul θ = R0 iar din caracteristica
R
formulelor ce le descriu, măsurători de precizie făcute universală (Figura 3b.6 II) se determină apoi
pe un mare număr de caracteristici ale camerelor de eficacitatea f de colectare a ionilor,
ionizare cilindrice, obţinute pentru diferite distanţe corespunzătoare valorii parametrului θ astfel
dintre electrozi şi la diverse valori ale debitului dozei calculat. Curentul de saturaţie se poate apoi calcula
pentru radiaţii X, indică faptul că punctele
corespunzătoare valorilor obţinute experimental se uşor din relaţia: i 0 = i
f
aşează, in limitele erorilor de măsură, pe aceeaşi
curbă, acest fapt confirmând existenţa unei
COLECTAREA SARCINILOR ELECTRICE LA IRADIEREA
caracteristici universale a camerei de ionizare.
ÎN IMPULSURI
Pentru scopuri practice, caracteristica universală
a camerei de ionizare are aplicaţii mai ales în cazul Radiaţia de frânare care apare în instalaţiile de
măsurării debitelor de doză mari. accelerare ca şi în generatoarele de radiaţii X poate
Pentru a asigura o valoare constanta a produce valori instantanee mari ale debitului dozei,
eficacităţii de colectare a ionilor în câmpuri de în condiţiile în care valorile medii ale acestei mărimi
radiaţii diferite, tensiunea aplicată pe camera de sunt relativ mici. Această situaţie creează condiţii
ionizare trebuie să fie proporţională cu D& . Din de funcţionare deosebite pentru o cameră de
ionizare.
această cauză, la un debit al dozei suficient de
mare, tensiunea de polarizare poate fi atât de înaltă Dacă nu s-ar aplica tensiunea de polarizare pe
încât asigurarea unei valori date a eficacităţii de electrozii camerei, concentraţia ionilor după fiecare
colectare a ionilor să fie practic imposibilă datorită impuls ar varia în timp după legea:
străpungerii electrice a gazului.
1.0 1.0
f f
0.8 I 0.8 II
0.6 0.6
0.4 0.4
0.2 0.2
0.0 0.0
0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
θ θ
Figura 3b.6 Dependenţa eficacităţii de colectare f a ionilor de parametrul θ pentru diferitele variante reproduse în
tabelul 3b.1 (I) ca şi forma caracteristicii universale a camerei de ionizare.
n0 T
∫
n= (3b.23)
1 + α n0 t Qα = e α n 2 Xdt (3b.26)
unde n0 este concentraţia iniţială a ionilor produşi 0
instantaneu de pulsul de radiaţie; α este coeficientul Înlocuind în relaţia (3b.26) valorile n şi X, se
de recombinare al ionilor. obţine după integrare:
În prezenţa câmpului electric, ionii pozitivi se
⎡ 1 ⎤
deplasează spre catod, iar cei negativi către anod Qα = e n0h ⎢1 − ln (1 + η )⎥ (3b.27)
astfel încât după producerea ionizării, în cameră va ⎣ η ⎦
exista un domeniul al ionilor pozitivi, un domeniul al unde: η = α n0T
ionilor negativi şi un domeniul de suprapunere, cu
lăţimea x, în care se află atât ioni pozitivi cât şi ioni În aceste condiţii, sarcina totală formată în
negativi (Figura 3b.7) volumul sensibil al camerei de ionizare de către un
Concentraţia ionilor în domeniul de suprapunere puls de radiaţii este:
la momentul t este calculată prin intermediul relaţiei Q0 = e n0 h (3b.28)
(3b.23), iar lăţimea x a domeniului, ce poate varia iar eficacitatea de colectare va avea expresia:
de la o valoare h egală cu distanta dintre electrozi,
Q0 − Qα 1
pană la zero are expresia: f = = ln (1 + η ) (3b.29)
Ut Q0 η
x = h − (k1 + k 2 ) (3b.24)
h Rescriind expresia parametrului η acesta apare
unde k1 şi k2 sunt mobilităţile ionilor pozitivi şi sub forma raportului :
respectiv negativi. T T
η= = (3b.30)
Astfel, timpul de suprapunere devine: 1 τ
1 h2 α n0
T = (3b.25)
U k1 + k 2 unde: τ reprezintă timpul de recombinare.
In decursul acestui interval de timp o parte din Relaţia (3b.30) a fost obţinuta în ipoteza că
ioni se recombină în limitele domeniului de sarcina spaţială acumulată în jurul fiecărui electrod
suprapunere, în timp ce ionii care nu au reuşit să se nu distorsionează câmpul electric dintre electrozi.
recombine în acest interval de timp vor ajunge la În felul acesta, eficacitatea de colectare a ionilor
electrozi. se poate determina complet din raportul dintre
Sarcina totală corespunzătoare numărului timpul de suprapunere şi timpul de recombinare; cu
perechilor de ioni care s-au recombinat în intervalul cât este mai mic acest raport, cu atât este mai mare
de timp T este egal cu: eficacitatea de colectare a ionilor (Figura 3b.8).
Notând cu ν numărul pulsurilor de ionizare

Anod
produse în unitatea de timp, numărul mediu q de
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ ionii formaţi în unitatea de timp şi în unitatea de
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ volum sensibil al camerei de ionizare, are expresia:
_ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ q = n0 ν (3b.32)
_ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ iar debitul mediu devine:
h + _ + _ + _ + _ +
+ _ + _ + _ + _ + _
x + _ + _ + _ + _ + D& = a q = a n 0 ν (3b.33)
+ _ + _ + _ + _ + _
+ + + + +
+ + + + + + + + + unde a este o constantă introdusă pentru a asigura
+ + + + + + + + + + dimensionalitatea corectă a relaţiei.
Combinând relaţiile (3b.30) şi (3b.33) se obţine:
Catod
Figura 3b.7 Distribuţia sarcinii spaţiale în camera de α h2 D&

η= (3b.34)
ionizare plan-paralelă la iradierea în impulsuri (k1 + k 2 )U aν
Din relaţia (3b.34) rezulta imediat că la o valoare
constanta a debitului dozei, eficacitatea de
Analiza datelor experimentale indică faptul că colectare a ionilor creşte cu creşterea frecvenţei ν
luarea în considerare a sarcinii spaţiale conduce la de succedare a pulsurilor.
o oarecare creştere a mărimii η pentru o valoare În forma pură, caracterul de puls se manifesta
data a tensiunii de polarizare, dar în final pană în momentul în care intervalul de timp dintre
dependenta de η a eficacităţii de colectare se două pulsuri este mai mare decât timpul de
calculează tot cu relaţia (3b.29). extragere al ionilor:
Din relaţiile (3b.29) şi (3b.30) rezulta ca, în cazul 1
iradierii în impulsuri ca şi în cazul iradierii continue, ≥ T0 (3b.35)
η
pentru un proces de ionizare staţionar, eficacitatea de
colectare a ionilor este, cu atât mai mare cu cât unde: T0 este timpul extragerii complete a ionilor
distanţa dintre electrozi este mai mica şi cu cât din cameră, interval de timp determinat de viteza
mobilităţile ionilor şi respectiv tensiunea de polarizare de deplasare a celor mai puţin mobili ioni.
a camerei sunt mai mari,
În cadrul aproximaţiei egalităţii mobilităţilor
Valori ale eficacităţii de colectare a ionilor ionilor (pozitivi şi negativi): k1 = k2 = k se obţine
apropiate de 100% se pot obţine, ca urmare a conform relaţiei (3b.25):
mobilităţii mai mari a ionilor, folosind gaze ce nu
formează ioni negativi (argon pur). În acest caz,
electronii se grupează rapid la anodul detectorului,
iar spaţiul dintre electrozi rămâne populat cu ioni
pozitivi, ce au mobilitatea mica.
Sarcina spaţială pozitivă formată la catod poate
limita colectarea ionilor, în cazul în care câmpul
electric creat de ea devine compatibil ca câmpul
electric generat de sursa exterioara de tensiune de 1.2
polarizare.
1.0
Pentru o camera de ionizare cu electrozi plan-
paraleli, potenţialul câmpului sarcinii spaţiale al
0.8
catodului în raport cu anodul are expresia:
U 0 = 2π e n0 h 2 (3b.31) 0.6
f
Dacă U0 ≥ U, atunci o parte a electronilor este 0.4

legata prin sarcina spaţială şi colectarea electronilor
va fi incompletă. 0.2
Din punct de vedere practic, este importantă

0.0
modificarea eficacităţii de colectare a ionilor, în 0 2 4 6 8 10
cazul iradierii în impulsuri, faţă de cazul iradierii η
continue. Această modificare a eficacităţii de
colectare a ionilor limitează posibilitatea utilizării
camerelor de ionizare etalonate prin iradierea Figura 3b.7 Dependenţa eficacităţii de colectare f de
continuă, în cazul măsurătorilor dozimetrice la raportul η dintre timpul de suprapunere şi timpul de
iradierea în impulsuri. recombinare pentru iradierea în impulsuri
h2 Din acest motiv, pentru dozimetrele etalonate în

T0 = = 2T (3b.36) câmpuri sau fascicole de radiaţie continuă,
kU
eficacitatea de colectare a ionilor trebuie să fie
Condiţia (3b.36) poate fi considerată ca un evaluată plecând de la frecvenţa de succesiune a
criteriu al acceptări caracterului de iradiere în pulsurilor, care, de obicei, este cunoscută sau de la
impulsuri. Din acest motiv, aplicarea relaţiei (3b.30) valoarea estimată a debitului dozei.
este limitată de o frecvenţa maximă νmax: Eficacitatea de colectare a ionilor în camerele de
ionizare de formă cilindrică sau sferică, se poate
1 kU obţine pentru iradierea în pulsuri, în acelaşi mod ca
ν max = = 2 (3b.37)
T0 h şi pentru camera plan-paralelă.
Expresiile obţinute pentru eficacitatea de colectare
La frecventa foarte mare, atunci când ν → ∞,
a ionilor în cazul geometriilor cilindrică şi respectiv
are loc iradierea continuă şi eficacitatea de
sferică coincid, în totalitate, cu formula (3b.29), dacă în
colectare a ionilor intr-o cameră de ionizare plan-
paralelă este determinată de relaţia (3.11), care în expresia (3b.35) a parametrului η, distanţa dintre
acest caz şi în aproximaţia egalităţii mobilităţile electrozi h, este substituită prin expresiile echivalente
ionilor pozitivi şi negativi devine: corespunzătoare (3b.15) şi (3b.16).
1 h2 EROAREA INTRODUSĂ LA DETERMNINAREA DEBITULUI

ξ = αq (3b.38)
k U DOZEI ABSORBITE DE COLECTAREA INCOMPLETĂ A
IONILOR ÎN CAMERA DE IONIZARE
La o frecventa mai mari decât νmax, atunci când
intervalul de timp scurs intre 2 pulsuri rămâne Colectarea incompletă a ionilor în camera de
comparabil cu timpul de suprapunere, în general nu ionizare conduce la apariţia unor erori suplimentare
sunt aplicabile nici formula (3.29), nici formula (3.38), în determinarea curentului de saturaţie. Curentul
4
acestea conducând la rezultate contradictorii. măsurat, i, este legat de curentul de saturaţie, i0,
Înlocuind expresia frecvenţei maxime νmax din prin eficacitatea de colectare a ionilor, f:
ecuaţia (3.37) în ecuaţia (3.34) se obţine valoarea
minima a mărimii η: i = f i0 (3b.43)
α h 4 D& Derivând relaţia (3,43) în raport cu i0, se obţine:

ηmin = (3b.39)
2k 2 U 2 a di df
= i0 +f (3b.44)
di 0 di 0
Mărimea ηmin determina valoarea maxima a
eficacităţii de colectare a ionilor la iradierea în pulsuri, Ecuaţia (3.44) se poate transforma astfel:
în limitele de aplicabilitate ale relaţiei (3.30):
di 0 1 di
1 = (3b.45)
f max = ln (1 + ηmin ) (3b.40) i0
1+
i 0 df i
ηmin f di 0
Comparând relaţiile (3b.39) şi (3b.40) rezultă o Cu notaţia:
relaţie între parametrii ξ şi η în cazul iradierii în
impulsuri: 1
γ = (3b.46)
i 0 df
1 2 1+
ηmin = ξ (3b.41) f di 0
2
De unde, eficacitatea maximă de colectare a Relaţia (3b.45) devine:
ionilor devine: di 0 di
=γ (3b.47)
2 ⎛ 1 ⎞ i0 i
fmax = 2 ln ⎜ 1 + ξ ⎟ (3b.42)
ξ ⎝ 2 ⎠ i i
unde d i şi d 0 reprezintă variaţiile relative
i0
Comparând relaţia (3b.42) cu relaţia (3b.11) ce
descrie eficacitatea de colectare în cazul iradierii ale curentului măsurat şi respectiv ale curentul de
continue, rezultă că în permanenţă eficacitatea de saturaţie.
colectare în regim de impulsuri este mai mică decât Conform relaţiei (3b.47) eroarea relativă în
eficacitatea de colectare în regim continuu. determinarea curentului de saturaţie este egală cu
produsul dintre eroarea relativă în determinarea
curentului şi mărimea γ. Acelaşi raţionament
rămâne valabil şi în situaţia în care, în locul
4
Conform relaţiei (3.29), eficacitatea de colectare a curenţilor de ionizare se examinează sarcina
ionilor scade în acest caz, iar conform relaţiei (3.38) electrică formată în volumul sensibil al camerei, Q0
eficacitatea de colectare creste. şi respectiv sarcina electrică Q colectată de
6 CAMERA DE IONIZARE-CONDENSATOR
Camerele de ionizare al căror principiu de

5
I funcţionare se bazează pe descărcarea unei
capacităţi se numesc camere condensator. Acest
tip de camere de ionizare au avantajul de a fi de
4 mici dimensiuni, robuste şi de a nu necesita o
γ conectare permanentă la o sursă de tensiune. Din
contră, determinarea dozei absorbite necesită doar
3
două operaţii, una pentru încărcarea
condensatorilor ce alimentează camera şi a doua
pentru citirea dozei absorbite, ambele operaţii fiind
2
efectuate de acelaşi dispozitiv de încărcate-citire.
II Anumite modele au chiar sistemul de citire
1
incorporat ceea ce simplifică sensibil procedura de
0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
citire. Din aceste motive, camera de ionizare
condensator este folosită ca dozimetru standard
f pentru monitorizarea iradierii profesionale sau
accidentale a personalului ce se află în prezenţa
Figura 3b. 8 Dependenţa erorilor la determinarea dozei unui câmp de radiaţii ionizante
în cazul iradieri în impulsuri (I) şi continue (II) de Sistemul electric al acestui tip de cameră de
eficacitatea de colectare. ionizare este format din 2 electrozi separaţi de un
dielectric cu rezistenta de izolaţie foarte mare ce se
încarcă de la o sursa exterioara de tensiune până la
diferenţa de potenţial U0 (Figura 3b.9). În câmpul de
electrozii camerei. În felul acesta, eroarea relativă radiaţii ionizante, diferenţa de potenţial scade ca
asupra curentului de saturaţie este determinată de urmare a colectării la electrozi a ionilor formaţi în gazul
mărimea γ, având expresia: din volumul sensibil al detectorului. Modificarea
potenţialului electric al unuia din electrozii camerei de
1
γ = 2−f = 2− ln (1 + η ) (3b.48) ionizare, în raport cu celalalt electrod serveşte drept
η măsura a expunerii, şi de aici, printr-o calibrare
anterioară a întregului dispozitiv, la determinarea dozei
pentru iradierea continuă şi
absorbite în intervalul scurs din momentul încărcării.
1+ η In timpul iradierii, dt, pe electrozii camerei se
γ = e η +1 (3b.49)
η acumulează sarcina:
pentru iradierea în impulsuri. dQ = e V q f (U ) dt (3b.50)

Din relaţia (3b.49) rezulta că γ → 1 atunci când
η → 0 şi respectiv γ → ∞ pentru η → ∞ . Întrucât
eficacitatea de colectare a ionilor la iradierea în
impulsuri scade odată cu creşterea lui η, eroarea
asupra determinării numărului total de sarcini poate Izolator
depăşi considerabil eroarea de măsurare a
sarcinilor electrice adunate pe electrozi, în cazul Agrafă
unei eficacităţi de colectare scăzute. pentru
fixat
Deoarece sarcina totală formată în camera de

ionizare este proporţională cu doza absorbită, Electrod
mărimea γ pentru radiaţia în impulsuri central
caracterizează raportul dintre eroarea asupra valorii

dozei absorbite şi eroarea asupra valorii sarcinii Corpul
colectate. camerei
Pentru iradierea continuă, parametrul γ

caracterizează raportul dintre eroarea asupra valorii Electrod
debitului dozei şi eroarea de măsurare a valorii centr al
curentului de ionizare. Corpul

camerei
Pentru ilustrare, în Figura 3b.8 este reprodusă

dependenţa mărimii γ de eficacitatea de colectare a Izolator
ionilor pentru iradierea continua şi respectiv pentru

iradierea în impulsuri.
Figura 3b. 9 Schema unui dozimetru portativ cu camere
de ionizare condensator (stilodozimetru)
unde: f (U ) este eficacitatea de colectare a ionilor, În acest caz, între eficacitatea contorului definită
mărime ce depinde de diferenţa de potenţial de ca raportul dintre numărul n cont de pulsuri produse
polarizare, q este densitatea de sarcina exprimată de contor în unitatea de timp şi debitul ϕ al fluenţei
prin numărul de ioni produşi în volumul sensibil al de fotoni există relaţia:
detectorului; V este volumul de gaz în care se
produce ionizarea. ncont
ϕγ = (3b.55)
Particularitatea caracteristică camerelor de ε cont
ionizare – condensator constă în variaţia continuă
în timpul iradierii a diferenţei de potenţial de Din relaţiile (3b.54) şi (3b.55) se poate deduce
polarizare. răspunsul contorului R D& în raport cu debitul dozei
În aceste condiţii, modificarea potenţialului absorbite în aer acesta fiind egal cu raportul dintre
electric al unui electrod fata de celălalt va fi: numărul de pulsuri produse de contor şi debitul
t
dozei absorbite în aer:
∫()
e qV ncont ϕε ε
∆U = U 0 − U t = f U dt (3b.51) RD& = = a cont = a cont (3b.56)
C D& µmaer Eγ ϕ µmaer Eγ
0
unde C este capacitatea electrica a camerei iar t Unul dintre criteriile majore de evaluare a
reprezintă timpul de iradiere. utilităţii unui contor în dozimetrie constă în
Practic, eficacităţii de colectare a ionilor este evaluarea dependenţei răspunsului R D& de energia
apropiată de unitate, caz în care, relaţia (3b.51) fotonilor: astfel încât cu cât este mai puternica
devine: aceasta dependenta, cu atât este mai puţin util
contorul.
V
∆U = eq C (3b.52) Dacă grosimea catodului este mai mare decât
t parcursul linear maxim al electronilor în materialul
iar sensibilitate camerei de ionizare-condensator catodului, atunci grosimea “activă” a catodului va fi
definită ca variaţia diferenţei de potenţial ∆U în reprezentată stratul interior al catodului pe o
adâncime egală cu parcursul electronilor. Numai
raport cu variaţia dozei absorbite ∆D, devine:
electronii din acest strat vor ajunge în volumul
∆U e qV t 1V sensibil al contorului şi vor provoca descărcarea
= = (3b.53) electrică astfel încât pentru fiecare act de interacţie
D aeqt C a C
va exista o grosime activă Ri, funcţie de energia
Rezultă imediat că sensibilitatea este direct maximă a electronilor rezultaţi din procesul de
proporţională cu volumul sensibil al camerei şi interacţie respectiv.
invers proporţională cu capacitatea ei electrica. În felul acesta numărul fotonilor care
Condiţia f (U ) ≈ 1 înseamnă ca se admite o
oarecare modificare a eficacităţii de colectare a ionilor
de la valoarea 1 la o valoare f`. În aceste limite se
consideră că f (U ) = 1 . Valabilitatea unei asemenea
ipoteze este determinata de precizia de măsură 1.0
necesară; cu cât eficacitatea de colectare este mai
mică, cu atât este mai mare eroarea introdusa de
Eficacitatea contorului (%)
ipoteza privind colectarea totala a ionilor. 0.8
CONTOARE CU DESCĂRCARE ÎN GAZ ÎN DOZIMETRIA

0.6
FOTONILOR
Pentru orice tip de contor este necesară 0.4

stabilirea unei legaturi între viteza de numărare şi
debitul dozei absorbite.
În cazul unui câmp de radiaţie fotonică, având 0.2
debitul fluenţei de fotoni ϕ şi energia medie a
fotonilor Eγ debitul dozei absorbite în aer are,
0.0
conform (2b.10) expresia: 0.0 0.4 0.8 1.2 1.6 2.0
D& = ϕ µ m
a
aer
Eγ (3b.54) Energia (MeV)
a
unde: E γ este energia medie a unui foton, µ m aer
Figura 3b.10 Dependenţa de energia fotonilor a
este coeficientul masic de absorbţie a aerului. eficacităţii contorului cu catod de aluminiu
interacţionează în unitatea de timp în grosimea Tabelul 3b.2 Valorile numerice ale lungimii de undă λs
activa va fi: (nm) a fotonilor de scintilaţie, a constantei de timp
τ (µs) şi ale randamentului luminos η (103 fotoni/MeV)
[ ]
∆ϕ = ϕ 1 − e − µi R ≈ ϕ µ ⋅ R (3b.57) ale scintilatorilor curent folosiţi în spectroscopia şi
dozimetria radiaţiilor nucleare.
unde µ este coeficientul liniar de atenuare
corespunzător interacţiei date. Materialul λs τ η
Considerând că la fiecare act de interacţie se NaI(Tl) 415 0,23 38,0
eliberează un electron, atunci ∆ϕ reprezintă CsI(Tl) 560 0,68 65,0
numărul electronilor eliberaţi în unitatea de timp în CsI(Na) 420 0,63 39,0
stratul “activ” al catodului. Notând cu ηi fracţiunea LiI(Eu) 470 1,40 11,0
electronilor care generaţi în stratul activ prin unul BGO 505 0,30 8,2
din efectele fotoelectric, Compton sau prin generare BaF2 310 0,62 10,0
de perechi, ajung în volumul sensibil şi produc BaF2 220 0,0006 -
descărcarea, numărul de pulsuri ncont generate de
ZnS(Ag) 450 0,20 -
contor devine:
Plastic
3 423 0,002 10,0
∑
NE 102A
ncon = ∆ϕ ηi µ i Ri (3b.58)
1
unde sumarea se face pe cele trei mecanisme de

interacţie
energie a eficacităţii detectorului cu catodul de
Ponderea ηi depinde pentru fiecare efect de
aluminiu. Din figura se vede ca în intervalul 0,4 -
distribuţia spaţială şi energetica a electronilor
1,8 MeV, eficacitatea creste aproape liniar cu
generaţi ca şi de geometria detectorului. La rândul
energia astfel că în acest domeniu de energii
ei, distribuţia spaţiala a electronilor depinde de
ε
energia fotonilor care i-au generat. Astfel , în cazul mărimea cont a Eγ rămâne aproape constantă.
general, εcont depinde intr-un mod complex de
µmaer
energia fotonilor; determinarea precisa a acestei Acest lucru permite măsurarea debitul dozei
dependente prezentând unele dificultăţi. absorbite în aer pentru energii ale fotonilor mai mari
În cazuri particulare, în care dependenta de 0,4 MeV. Pentru alte domenii de energie a
energetica a ponderii ηi nu este foarte mare, se fotonilor, se pot dovedi adecvaţi contori cu catozii
poate alege o aceeaşi valoarea pentru toate confecţionaţi din alte metale.
efectele. In cazul general, răspunsul detectorului depinde
Pentru ilustrare, în Figura 3b.10 este prezentata în mod semnificativ de energia radiaţiilor fotonice.
graficul obţinut experimental pentru dependenţa de Detectorii produşi industrial prezinta o dependenta
considerabila a răspunsului de energia radiaţiei în
domeniul de energii relativ joase (până la 0,6 MeV)
astfel încât în practica, răspunsul detectorului este
constant numai intr-un interval relativ îngust de
energie.
1.0
Pentru ilustrare, în Figura 3b.11 este prezentat
graficul tipic al dependentei răspunsului de energia
Sensibilitatea contorului (%)
0.8 fotonilor, pentru un detector cu catod de cupru.

Experimental, se poate alege pentru catodul
0.6
detectorului acel material şi acea grosime a sa care
să asigure o dependenţă minimă iar în unele cazuri,
rezultate optime se obţin folosind un catod
0.4 stratificat.
Avantajul detectorilor cu descărcare în gaze faţă
de camerele de ionizare constă, datorită procesului
0.2
de amplificare în gaz, în amplitudinea mult mai
mare a pulsului de tensiune ∆U acest lucru
0.0 permiţând obţinerea unei sensibilităţi considerabil
0.0 0.4 0.8 1.2 1.6 2.0 mai mari pentru dimensiuni mult mai mici.
Energia (MeV)
Figura 3b. 11 dependenţa de energia fotonilor a

sensibilităţii contorului cu catod de cupru
Detectori cu scintilaţie conversie, dependenta eficacităţii de conversie de

energia particulelor încărcate, spectrul si durata
scintilaţiilor.
Fenomenul de fluorescenţă consta in absorbţia În acelaşi timp, pentru dozimetrie este important,
energiei de către o substanţa si re-emisia ei sub numărul atomic efectiv al materialului scintilator.
forma de cuante cu lungimea de unda in domeniul
Cel mai important parametru pentru
vizibil sau apropiat de acesta.
caracterizarea unui scintilator este eficacitatea de
Dacă emisia de lumina apare in timpul excitaţiei, conversie definită ca raportul dintre energia totală
-8
sau intr-un interval de timp de ordinul a 10 s după Ef a fotonilor emişi sub forma de scintilaţii acea
aceasta, materialul in care se produce procesul se parte din energia cedata in scintilator şi energia Er
-8
numeşte fluorescent. Intervalul de timp de 10 s absorbită de la radiaţia nucleară incidentă:
este ales datorita faptului ca reprezintă ordinul de
mărime al timpului de viata pentru o tranziţie Ef
permisă. Dacă emisia de lumina se produce după η= (3b.59)
Er
ce a încetat excitarea, procesul se numeşte
fosforescenta. Durata fosforescenţei variază in Într-un model simplu, considerând detectorul de
funcţie de tipul materialului luminiscent si se poate scintilaţie de formă cilindrică având suprafaţa
întinde de la ordinul microsecundelor la ordinul secţiunii S şi înălţimea h, pentru un fascicul de
orelor. Radiaţiile luminoase emise prin fluorescenţă radiaţii gama monoenergetice de energie E0 şi
în urma interacţiei cu radiaţia nucleară poartă având densitatea curentului de particule j0,
numele de scintilaţii. Scintilaţiile care însoţesc cantitatea de energie absorbită de detector în
interacţia radiaţiilor nucleare cu anumite substanţe unitatea de timp este:
îşi au originea in procesele de excitare si ionizare
h
produse de radiaţii in substanţa. În cazul în care
∫
− µγ x
emisia radiaţiei luminoase are loc într-un interval de E r = j 0SE γ µ mabs
sci
e dx =
ordinul µs de la momentul interacţiei radiaţiei
0 (3b.60)
nucleare, fenomenul aste numit fluorescenţă
[1 − e ]
abs
rapidă iar materialele ce prezintă această µm − µγ h
proprietate sunt numite materiale scintilatoare, = j 0SE γ sci
µγ
acestea fiind extrem de folosite în detecţia
radiaţiilor nucleare. Deoarece numărul de fotoni de abs
unde µ m este coeficientul masic de absorbţie al
scintilaţie produs de radiaţie nucleară, de ordinul a sci
10.000 fotoni/MeV, pentru a putea detecta particule radiaţiilor gama în materialul scintilator, µγ este
nucleara individuale, detectorii cu scintilaţie sunt coeficientul liniar de atenuare al radiaţiilor gama în
cuplaţi cu un fotomultiplicator, având un factor de materialul scintilator
6
amplificare de ordinul a 10 .
Integrarea a fost făcută in ipoteza simplifictoare
Există o multitudine de materiale atât că nu se modifică sensibil compoziţia spectrală a
organice cât şi anorganice ce prezintă fenomenul radiaţiei pe m[sur[ ce aceasta se propagă în
de fluorescenţă în raport cu radiaţia nucleară detector.
(tabelul 3b.X).
În urma absorbţiei de energia de la câmpul de
Toate materialele scintilatoare au o proprietate radiaţii nucleare, în scintilator apar fotoni de
remarcabilă şi anume proporţionalitatea dintre scintilaţie spectrul optic al acestora practic
numărul fotonilor de scintilaţie şi cantitatea de nedepinzând de energia particulei incidente
energie cedată de particulele individuale incidente. ionizante, dar fiind determinat de compoziţia
Din acest motiv, scintilatorii sunt folosiţi în cu materialului scintilator. În acest fel, numărul mediu
precădere în spectroscopia nucleară, cei anorganici al fotonilor apăruţi in unitatea de timp, la absorbţia
datorită numerelor de ordine mari în spectroscopia in scintilator a cantităţii de energiei Er este:
radiaţiilor gama [NaI(Tl), CsI(Tl), BGO] şi alfa
[ZnS(Ag)] cei organici pentru detectarea radiaţiilor Er
nf = η (3.61)
beta şi a particulelor accelerate, utilizarea lor în wf
dozimetrie fiind destul de limitată, deşi, datorită
dimensiunilor şi valorilor mari ale coeficientului unde wf este cantitatea de energie necesara
liniar de atenuare, detectorii scintilaţie au o formării unui foton de scintilaţie in detector.
eficacitate sporită la detectarea radiaţiilor gama. Pentru scintilatori de bună calitate, valoarea wf
Proprietăţile de detectori de radiaţi nucleare ale este in limitele a 15 eV-60 eV, comparabilă cu
materialelor scintilatoare sunt caracterizate prin mai energia medie de ionizare a aerului.
mulţi parametri, unii dintre aceşti fiind definiţi în În continuarea procesului de detecţie, fotonii de
continuare. Mecanismul diferit de producere al scintilaţie sunt canalizaţi prin intermediul unui
scintilaţiilor luminoase al scintilatorilor organici si conductor optic pe fotocatodul unui
respectiv anorganici determină diferenţele dintre fotomultiplicator, deşi trebuie menţionat că nu toţi
principalele lor caracteristici: eficacitatea de fotonii apăruţi in procesul de scintilaţie ajung la
catodul fotomultiplicatorului. Emisia fotoelectronilor

de către fotocatod depinde semnificativ de
compozita spectrala fotonilor de scintilaţie, de
aceea este întotdeauna de dorit ca spectrul
acestora să corespundă maximului sensibilităţii
spectrale a fotocatodului. Din acest motiv,
randamentul de emisie g al fotoelectronilor de către
fotocatod definit ca raportul dintre numărul
fotoelectronilor emiţi şi numărul de fotoni de
scintilaţie incidenţi este de ordinul a 0,025 -0,05.
În final, la anodul fotomultiplicatorului ajung in
unitatea de timp N = η g M Er electroni unde M
wf
este coeficientul de amplificare al
fotomultiplicatorului. Aceşti electroni determina
apariţia unui curentul mediu in circuitul anodic al
multiplicatorului, curentul anodic cu intensitatea:
Er
i f = eη g M (3b.62)
wf
unde e este sarcina electronului

În cazul detectării unor radiaţii gama
Figura 3b. 12 Spectrele gama ale aceleiaşi probe (un
monoenergetice, debitul dozei absorbite în fragment de rocă) obţinute folosind un detector cu
materialul scintilator este legat de densitatea scintilaţie - NaI(Tl) (spectrul superior) şi un detector cu
curentului de fotoni incident prin relaţia: semiconductori – HPG (High Purity Germanium)
(spectrul inferior). Superioritatea spectrului obţinut cu
D& γ = j 0 µ m
abs
sci
Eγ (3b.63) detectorul de germaniu este netă, ea manifestându-se
prin îngustimea linilor spectrale ce apar suprapuse în
În aceste condiţii, relaţia (3b. 60) devine: spectrul obţinut cu detectorul cu scintilaţie. Pe de altă
parte, eficacitatea de detecţie mai redusă a detectorilor
Er = S
D& γ
µγ
[1 − e ]
− µγ h
(3b.64)
cu semiconductori face ca numărul de pulsuri
corespunzător să fie cu un ordin de mărime mai mic
pentru acelaşi timp de măsură.
Combinând relaţia (3b.62) cu relaţia (3b.64)
rezultă în final:
if = e
ηgM
wf
S
D& γ
µγ
[1− e ]
− µγ h
(3b.65)
intervalul de valori al conductibilităţii lor electrice
4 -10 -1 -1
este cuprins intre 10 şi 10 Ω cm . Din punct de
vedere al teoriei benzilor de energie, proprietăţi
ceea ce exprimă o proprietatea importantă a semiconductoare au acele materiale a căror banda
detectorilor cu scintilaţia şi anume proporţionalitatea interzisă ce separă banda electronilor de valenţă de
curentului anodic de debitul dozei absorbite în cea a electronilor de conducţie este mai mică de
materialul din care este confecţionat detectorul. 1,5 eV (1,1 eV pentru siliciu şi 0,7 eV pentru
Trebuie remarcat faptul că datorită dimensiunilor germaniu). Din acest motiv, la iradierea cu radiaţii
şi masei lor, detectorii de scintilaţie sunt folosiţi în ionizante, are loc un transfer de electroni din banda
dozimetria staţionară, folosirea lor în condiţii de de valenţă în banda de conducţie rezultând o
teren fiind extrem de limitată. pereche electron-gol. Sub influenţa unei tensiuni de
polarizare aplicată semiconductorului, aceste
driftează către electrozi generând un puls de
tensiune în mod similar cu o cameră de ionizare.
Detectori cu semiconductori De altfel, datorită marii asemănări între modul de
formare a semnalului în camerele de ionizare şi
în detectorii cu semiconductori, aceştia din urmă
Detectorii cu semiconductori reprezintă categoria sunt numiţi şi camere de ionizare solide.
cea mai performantă de detectori folosiţi în
spectroscopia nucleară, şi incidental în dozimetria Valoarea extrem de scăzută a cantităţii de
radiaţiilor ionizante. Caracteristica generală a energie necesară generării unui perechi electron-gol
materialelor semiconductoarelor (anorganice şi (de circa 30 – 40 de ori mai mică decât în cazul
organice) constă în valoarea conductibilităţii lor scintilatorilor sau a detectorilor cu gaz) determină
electrice, intermediară, intre valoarea apariţia, pentru aceeaşi cantitate de energie cedată
corespunzătoare dielectricilor si cea volumului sensibil al detectorului, a unui număr
corespunzătoare conductorilor, astfel încât corespunzător mai mare de purtători de sarcină.
Deoarece în semiconductorii reali, energia necesară avantaje, astfel încât detectori cu semiconductori
generării unei perechi electron-gol este de circa trei ori sunt consideraţi cei mai performanţi detectori de
mai mare decât valoare benzii interzise, o particulă radiaţii existenţi.
încărcată cu energia de 1 MeV cere transferă integral Cu toate aceste calităţi remarcabile, detectorii cu
energia sa unui detector cu semiconductori va crea semiconductori sunt extrem de rar folosiţi ca atare
circa 300000 de perechi electron-gol, de 10 ori mai in dozimetria radiaţiilor deoarece costul ridicat (un
mare decât în cazul unui detector cu gaz. Acest fapt detector HPG cu eficacitatea de detecţie de 15%
are o dublă consecinţă, pe de o parte raportul semnal- costă aproximativ 15000 US$) ca şi necesitatea
zgomot creşte de 10 ori iar pe de altă parte rezoluţia menţinerii acestora la temperatura azotului lichid în
energetică se îmbunătăţeşte dramatic, astfel încât tot timpul măsurătorilor restrânge utilizarea lor la
semilărgimile liniilor spectrale se reduc la 1,4 – 1,7 keV laboratoarele specializat de spectroscopie nucleară
60
pentru linia de 1,33 MeV din spectrul gama al Co (Figura 3b.13).
(Figura 3b.12). Pe de altă parte, detectorii cu
semiconductori pot fi folosiţi cu succes la detectarea
particulelor încărcate de mare energie, având în
vedere că parcursul acestora în semiconductori este Aparatura dozimetrică
de ordinul milimetrilor.
Timpul scurt de colectare al purtătorilor de
Protecţia personalului este una dintre cele mai
sarcină datorat mobilităţi ridicate a acestora reduce
importante probleme în lucrul cu sursele de radiaţii
considerabil probabilitatea de recombinare a
nucleare. Pentru respectarea nivelelor permise la
sarcinilor pozitive si negative. În calculele pentru
iradierea personalului este necesara monitorizarea
aceeaşi intensitate a câmpului electric, efectul de
dozei primite intr-un anumit timp sau, în cazul
recombinare in detectorii cu semiconductori este
iradierilor neuniforme, cunoaşterea debitului dozei
neglijabil in comparate cu camerele de ionizare
absorbite.
umplute cu gaz.
Pentru măsurarea acestor mărimi se folosesc
Dezavantajul major al detectorilor cu
aparate adecvate: dozimetrele, pentru măsurarea
semiconductori constă în existenţa la temperatura
dozei absorbite şi debitmetrele de radiaţii pentru
camerei a unui zgomot de fond puternic datorat
măsurarea debitului dozei.
apariţiei de sarcini electrice libere, ca urmare a
fluctuaţiilor energiei purtătorilor de sarcină datorită
agitaţiei termice. Aceasta conduce la o PRINCIPUL DE FUNCŢIONARE AL DOZIMETRELOR
conductibilitate “de fond” comparativ mare a
semiconductorului, care depinde considerabil de In practica curenta exista în uz doua mari
temperatura, ceea ce face ca detectorii cu categorii de dozimetre portabile: camerele de
semiconductori să poată fi folosiţi numai răciţi la acumulare (stilodozimetre) şi casetele fotografice
temperatura azotului lichid. Dar acest mic (fotodozimetre). lăsând deoparte dozimetrele
dezavantaj este din plin compensat de celelalte chimice, neîntrebuinţabile deocamdată decât în
cazul dozelor mari şi foarte mari. Ambele tipuri sunt
extrem de simple în funcţionare şi fac parte din
categoria a patra a sistemelor de detectare: sisteme
de acumulare a sarcinilor de ionizare.
Camerele de acumulare, numite şi
stilodozimetre din cauza formei lor, sunt constituite
din doi electrozi, dintre care electrodul central se
încarcă iniţial la tensiunea U0 (Figura 3b.9). Expus
intr-un câmp de radiaţii, electrozii dozimetrului
colectează ionii formaţi în spaţiul dintre electrozi.
Sarcina electrica totala ∆Q, colectata astfel de
capacitatea C a condensatorului format din cei doi
electrozi, provoacă o scădere ∆U a tensiunii iniţiale
egală cu:
∆Q
∆U = (3b.66)
C
ce este legată de energia medie şi debitul fluenţei
Figura 3b. 13 Schema unui lanţ spectrometric cu detector de radiaţii printr-o relaţie asemănătoare cu relaţia
de semiconductori folosit pentru măsurarea spectrelor gama. (2b.10):
1-ecran din plumb; 2-proba; 3-detector (HPG sau GeLi);
m e
conductor de căldură din cupru masiv; vas Dewar metalic; 6- ∆U = µ ma aer ϕ Eγ t (3b.67)
azot lichid. SIT-sursă de înaltă tensiune, PA-(SIT), pre- C Eaer
amplificator sensibil la sarcină, CAD-convertor analog-
digital, PC-calculator
unde Ψ este expunerea, k E este o constantă de

4
proporţionalitate a cărei valoare este funcţie de
energie radiaţiilor gama şi are semnificaţia unei
Supraexpunere eficacităţi.
3
Solarizare Reprezentarea grafică a relaţiei (3b.69)
e
Densitatea opticã
form
reprezintă curba sensitometrică a emulsiei
radiosensibile (Figura 3b.14).
on
2
ic
ner
pu Legea lui Nutting descrie destul de corect forma
curbei sensitometrice reale, dar pentru scopuri
Ex
1
I II practice, este necesară determinarea ei
Subexpunere experimentală întrucât forma ei este influenţată de
compoziţia spectrală a radiaţiei X sau gama
0.1 1 10 100 incidentă, de energia media a acestora ca şi de
Expunerea relativã reţeta de fabricaţie.
Datorită dependenţei coeficientului masic de
Figura 3b. 14 Dependenţa densităţii optice de absorbţie al radiaţiei X sau gama atât de compoziţia
expunerea relativă conform legii lui Nutting (I) şi curba chimică a emulsiei radiosensibile cât şi de energia
sensitometrică reală (II) radiaţiilor, răspunsul fotodozimetrelor este puternic
dependent de aceste particularităţi, motiv pentru
care, pentru a atenua erorile sistematice introduse
de acestea se folosesc seturi de filtre
Casetele fotografice numite şi fotodozimetre, compensatoare compuse dintr-o combinaţie de
sunt casete din material plastic ce conţin filme materiale cu numere de ordine diferite.
radiosensibile de dimensiuni destul de mici (2,5 x Lucrul acesta este realizat prin alăturarea
3,8 cm), montate între un număr de filtre constând zonelor neacoperite de filtru cu zone acoperite cu
din plăcuţe confecţionate din diferite metale
(aluminiu, fier, cupru, plumb, etc) având CLA şi
grosimile bine determinate. Prin iradiere şi
developare apar în emulsia fotografică granule de
argint metalic a căror prezenţă determină gradul de
opacitate filmului, astfel încât acesta este ca atât
mai opac cu cât densitatea acestor granule este mai
mare.
Mărimea ce caracterizează gradul de opacitate
al filmului radiosensibil se numeşte densitate de
înnegrire sau densitate optică definită prin
relaţia:
I0
D = ln O = ln (3b.68)
I
unde: O reprezintă opacitatea filmului definită ca
raportul dintre intensitatea I0 a curentului de fotoni
din domeniul vizibil incidenţi pe film şi intensitatea I
a curentului de fotoni transmişi.
Dependenţa densităţi optice D de fluenţa de
particule Φ este exprimată prin intermediul legii lui
Nutting:
(
D = k a N 1 − e −a Φ ) (3b.69)
unde N reprezintă numărul de granule existente

iniţial în unitatea de volum a emulsiei
radiosensibile, a este aria medie a unei granule, k
este o constantă de proporţionalitate.
Dedusă iniţial pentru iradierea cu radiaţii din
domeniul vizibil, lege lui Nutting devine pentru
radiaţiile gama:
(
D = k a N 1 − e −a kΨ Ψ ) (3b.70)
Figura 3b. 15 Fotografia unui dozimetru portabil cu film
radiosensibil şi cinci filtre.
măsurat de electrometru (de obicei electrometru

electronic), poate fi scris sub forma:
Q
i= (3b.71)
t
în care Q este sarcina de ionizare colectată în
camera de ionizare
Cum sarcina Q este proporţională cu doza
absorbită, relaţia (3b.71) devine:
D
i =k = k D& (3b.72)
t
Din această relaţie rezultă imediat directa
proporţionalitate a curentul de ionizare cu debitul
dozei D& , scala instrumentului putând fi astfel
gradată direct în unităţi ale debitului de doză.
Detectorul cu cadenţmetru este construit fie cu
Figura 3b. 16 Dependenţa de energia fotonilor a
contor Geiger–Müller, fie cu contor de scintilaţie.
sensibilităţii relative a unui fotodozimetru. (I) - fără filtru,
(II) – filtru din cupru de 0.5 mm, (III) – filtru compus din Acest tip este cel mai răspândit instrument folosit
şase metale. pentru protecţia personalului operator în lucrul cu
surse de radiaţii nucleare. Scala acestui instrument
-1
cuprinde de obicei domeniul 1 – 500 µGyh .
Pentru un astfel de instrument, tensiunea Ue la
diferite materiale. Din aceste motive, filmele sunt ieşirea circuitului de mediere a pulsurilor este
introduse în casete dozimetrice standardizate ce proporţională cu viteza de numărare R:
conţin mai multe filtre metalice (aluminiu, cupru
Ue = r q R (3b.73)
cadmiu şi plumb), filtre de materiale plastice de
diferite grosimi ca şi zone libere de filtre (Figura unde r este rezistenţa circuitului, q este sarcina unui
3b.15). În urma expunerii la radiaţi ionizante, puls după formatorul de pulsuri.
fiecare zonă din film se va înnegri în funcţie de Dacă ε este eficacitatea detectorului, a este aria
expunerea casetei ca şi de valorile coeficienţilor transversala a acestuia la iradiere şi I este
liniari de atenuare ai filtrelor respective. Ca rezultat intensitatea curentului de particule a fascicolului de
al acestui tip constructiv, sensibilitatea relativă a radiaţii incidente, atunci:
fotodozimetelor devine aproape constantă pentru
un domeniu de valori a energiilor cuprinse între 20 R=εaI (3b.74)
keV şi 1 Mev (Figura 3b.16).
iar
Fotodozimetrele sunt aparate simple şi au
avantajul că acestea se pot păstra în arhivă, ceea Ue = r q ε a I (3b.75)
ce este extrem de util într-o unitate nucleară, în
Cu ajutorul expresiei mărimii I, se poate stabilii
organizarea protecţiei contra radiaţiilor.
dependenta tensiunii Ue de debitul dozei j
Fotodozimetrelor, ca şi stilodozimetrelor, nu li
se cere o precizie mare. Ele au un domeniu de r ε a Ef I const .
Ue = = I (3b.76)
măsură ce se întinde de la 0,3 µGy până la 1 kGy, a
e Eaer µm a
Ef µ m
aer aer
a limita inferioară a domeniului, precizia scăzând
destul de mult. unde constanta include toate mărimile care nu
depind de energia radiaţiilor.
PRINCIPUL DE FUNCŢIONARE AL DEBITMETRELOR După cum se vede din acesta expresie, spre
deosebire de camera de ionizare cu electrometru,
Debitmetrele sunt aparate ce măsoară debitul răspunsul acestui tip de debitmetru depinde şi de
dozei absorbite. Din punct de vedere al sistemului energia radiaţiilor incidente, atât prin intermediul
de detecţie, ele sunt de două tipuri: energiei fotonilor, Ef, cât şi prin intermediul
a
- camera de ionizare cu electrometru; coeficientul masic de absorbtie în aer µm aer
, motiv
- detector cu cadenţmetru. pentru care apar dificultăţi la etalonarea sa, acest
Camera de ionizare cu electrometru este tip de debitmetru având imprecizii mari de ordinul a
folosită pentru măsurarea debitelor de doză relativ 15 - 30 %.
-1
mari, până la 6 Gy h . Curentul de ionizare i,
116
3 Detectori de radiatii:
probleme i
singura pierdere de sarcini electrice de ionizare este

Detectori cu ionizare prin recombinare ştiind ca rata de producere a
-10 -3
ionilor este de 33,3.10 C cm h.
3.1 Să se calculeze viteza medie de drift a
electronilor intr-o camera de ionizare cu electrozi Soluţie
plan – paraleli, care conţine argon la presiunea
atmosferică normală, ştiind ca intre electrozii Atunci când ionii pozitivi şi ionii negativi (sau
camerei, aflaţi la distanţa de 2 cm unul de celălalt, electronii) se găsesc simultan în aceeaşi regiune,
se aplică o tensiune de 1000 V (mobilitatea ionilor are tendinţa de a se recombina, pentru a forma
6 2 -1 -1 molecule neutre. Numărul de recombinai pe
în aceste condiţii este µ ≈ 10 cm s V torr.
unitatea de volum şi unitatea de timp este dat de
relaţia:
Soluţie
d n+ d n−
= = − α n+ n− (1)
Electronii liberi, formaţi prin ionizarea gazului dt dt
aflat intre electrozii camerei de ionizare, au o
mişcare dezordonata. Peste aceasta, se suprapune, unde n+ şi n– sunt densităţile de ioni pozitivi şi
datorita câmpului electric, o mişcare de drift. Viteza respectivi negativi, iar α este coeficientul de
de drift medie, w, este data de relaţia: recombinare.
-6 3 -1
R In aer, α are valori cuprinse intre 1.10 cm s şi
w =µ -6 3 -1
2.10 cm s , în cazul în care purtătorii sarcinilor
p -10 3 -1 -6 3 -1
negative sunt ionii şi intre 10 cm s şi 10 cm s ,
unde E este intensitatea câmpului electric dintre în cazul în care purtătorii sarcinilor negative sunt
electrozii camerei de ionizare, p este presiunea electronii.
gazului din volumul sensibil, iar µ este mobilitatea Relaţia de mai sus este valabila în situaţia în
electronilor (µ depinde de natura gazului şi variază care sarcinile produse prin ionizare sunt uniform
cu intensitatea câmpului electric şi cu presiunea distribuite în întreaga regiune a spaţiului.
gazului). Pornind de la relaţia (1), se poate scrie rata de
Introducând în relaţia de mai sus datele producere a sarcinii de ionizare:
numerice din problema, se obţine:
d q d (n e )
-6 2 -1
w = 0,66 10 cm s dn
= =e (2)
dt dt dt
3.2 Să se calculeze densitatea de

echilibru a ionilor pozitivi şi negativi, intr-o regiune a
astfel încât relaţia (1) devine:
spaţiului în care se găseşte aer, în condiţiile în care

d q+ d q− Ţinând seama de efectele difuziei şi ale

= = − eα n2 (3) prezentei câmpului electric colectiv dintre electrozii
dt dt
camerei de ionizare, ec. (1), devine, conform
Din relaţia (3) rezultă: ecuaţiei difuziei:
2 j = e (n + w + − n − w − − D + ∇ n + + D − ∇ n − ) (3)
1 ⎛ dq + ⎞
n+ = n− = ⎜⎜ ⎟⎟ (4)
eα ⎝ dt ⎠ unde: e este sarcina electrica elementară, D este
coeficientul de difuzie (D+= D- = 3,3.10-5 µ± ), w± sunt
Înlocuind în ecuaţia (4) valorile numerice din vitezele de drift ale purtătorilor de sarcina pozitivă
enunţ, se obţine: şi respectiv negativă, n± sunt densităţile de sarcina
n + = n − = 5,376 10 5 cm −3 pozitivă şi respectiv negativă.
Viteza de variaţie a sarcinilor pozitive şi
respectiv negative are expresa:
3.3 Să se calculeze pierderea relativa

maxima din curentul de ionizare, datorata
dn +
dt
r
= D + ∇ 2 n + − ∇ (n + w + ) − α n + n − + N 0
(4)
recombinării, intr-o camera de ionizare cu electrozi dn − r
= D − ∇ n − − ∇ (n − w − ) − α n + n − + N 0
2
plan-paraleli, aflaţi la o distanţă d egală cu 2 cm dt
unul de altul şi căreia i se aplica o tensiune U de
2000 V, în condiţiile în care gazul dintre electrozi unde: N0 este numărul perechilor de ioni produse pe
este aerul la presiune atmosferică normală. Se unitatea de volum, considerat constant în timp.
considera ca detectorul este iradiat uniform cu Din relaţia (3) rezultă imediat expresia
radiaţie gama, astfel încât rata de producere dq dt curentului prin camera de ionizare:
∫∫∫
-10 -3 -1
a sarcinii de ionizare este de 3,33.10 C cm s . ⎛ dn + dn − ⎞
I=e ⎜ + ⎟ dv (5)
Mobilitatea ionilor pozitivi şi respectiv negativi, ⎝ dt dt ⎠
-1 -1 -1
în condiţiile date sunt: µ+=1070 (cm s ) (V cm ) V
-1 -1 -1
torr, respectiv µ-=1350 (cm s ) (V cm ) torr; în integrarea făcându-se pe întreg volumul sensibil V
aceste condiţii, coeficientul de recombinare are al detectorului.
-6 3 3
valoarea α = 2,00.10 cm s .
Dacă în relaţia (5) se neglijează atât difuzia cât
şi recombinarea, curentul Is de echilibru apărut la
Soluţie electrodul colector al camerei de ionizare este:
∫∫∫
In cazul cel mai nefavorabil, în care toate
sarcinile din aer sunt presupuse a fi negative din Is = e N0 dv (6)
aer sunt ioni negativi, pentru care coeficientul de V
-6 3 -1
recombinare are valoarea α = 2.10 cm s ,
vitezele de drift ale ionilor sunt: Corecţia pentru recombinarea purtătorilor de
sarcina este semnificativa numai pentru gazele
µ+ E electronegative, la rate mari de generare a ionilor şi
w+ =
p la intensităţi moderate ale câmpului electric.
(1)
µ E În acest caz, pierderea relativa din curentul de
w+ = − δI
p saturaţie, ⎛⎜ s I ⎞⎟ datorata recombinării, este
⎝ s ⎠ rec
unde E = U data de relaţia:

d
După efectuarea se obţin valorile numerice:
w + = 140, 75 cm s-1 şi w − = 177,65 cm s-1.
⎛ δ Is
⎜
⎞
⎟ =−
∫∫∫
V
α n+ n − dv
(7)
Mişcarea purtătorilor de sarcina în gazul din ⎜ I ⎟
volumul sensibil al camerei de ionizare are drept
urmare un transfer net de sarcina. Acest transfer
⎝ s ⎠ rec
∫∫∫ V
N 0 dv
net de sarcina se poate exprima prin densitatea de

r
curent j , data de relaţia:
unde semnul minus indica scăderea curentului de
r r r
j = j+ + j− (2) saturaţie
r r Pentru o camera de ionizare cu electrozi plan-
unde j + şi j − sunt densităţile de curent datorate paraleli, aflaţi la distanta d unul de altul, densitatea
sarcinilor pozitive şi respectiv negative. de sarcina n + (x ) şi respectiv n − (x ) intre electrozi,
la distanta x de electrodul negativ, sunt date de
ecuaţiile:
N0
n − (x ) = x
w−
N0
n + (x ) = (d − x )
w+ (8) Cc Rc
electrom etric de
În relaţia (8) ca o prima aproximaţie, difuzia a
fost neglijată.
măsură
Sistem
Considerând că N0 este independent de poziţie,
Re Ce
din relaţia (4), rezultă:
1dq
N0 =
e dt
(9)
ceea ce în condiţiile datelor numerice din enunţ
conduce la valoarea numerică:
9
N0 = 2,80 10 perechi de ioni
Figura 3p.1 Schema electrică echivalentă a unei camere
Calculând relaţia (7) în ipotezele de mai sus şi de ionizare. Rc, Cc reprezintă rezistenţa şi capacitatea
luând în consideraţie expresiile (8) se obţine pentru camerei iar Re, Ce şi reprezintă rezistenţa şi respectiv
pierderea relativă a curentului de saturaţie expresia: capacitatea de intrare a electrometrului.
⎛ δ Is ⎞ α N0 d 2
⎜ ⎟ = (10)
⎜ I ⎟ 6 w +w −
⎝ s ⎠ rec
Relaţia intre curentul produs de camera de
ceea ce, în condiţiile datelor numerice din enunţ ca şi a ionizare, I şi tensiunea U la intrarea electrometrului,
celei mai sus calculate conduce la rezultatul final: este, conform legii lui Kirchoff:
⎛ δ Is ⎞ dQ
⎜ ⎟ = 0,11= 11% R +U = RI
⎜ I ⎟
⎝ s ⎠ rec dt
cum Q = C U , relaţia (1) devine:
3.4 Se foloseşte un electrometru pentru a

măsura un curent de ionizare de 10-12 A,
RC
dU
dt
+U =RI
determinând căderea de tensiune pe un rezistor cu Dacă se modifica curentul camerei de ionizare,

12
rezistenta de 10 Ω. de la o valoare I1 la o valoare I2, dependenta de
Sa se calculeze timpul necesar pentru ca timp a tensiunii U la intrarea electrometrului devine:
tensiunea indicata sa atingă 99% din valoarea sa t
( )
finala, după ce curentul a fost modificat brusc, de la −
U = R I 2 + R I2 − I1 e RC
zero la valoarea sa finala (capacitatea de intrare a
ansamblului compus din camera de ionizare şi
unde produsul RC = δ poarta numele de constanta
electrometru este 10 pF, iar curentul de scurgere
de timp a circuitului.
este neglijabil .
Pentru ilustrare, în figura 3p.2 este prezentat
graficul dependenţei tensiunii U de timpul exprimat
Soluţie în unităţi RC.
Pentru a studia răspunsul dinamic al aparatelor Pentru a răspunde condiţiilor enunţului, este
dozimetrice cu camera de ionizare la variaţiile necesar ca:
curentului de ionizare, este necesar a se lua în t
consideraţie atât capacităţile şi rezistenţele camerei de ∆U −
=e RC −1
ionizare şi ale intrării electrometrului (Figura 3p.1). R I2
Din schema reprodusă în figura 3.1 rezultă că
să fie egal cu 0,99
atât rezistenţele cât şi capacităţile sunt conectate în
paralel astfel că: De unde rezultă valoarea căutată:
C = Cc + Ce t = 4,6 s
Rc Re
R=
Rc + Re 3.5 Estimaţi multiplicarea în gaz necesara
pentru a înregistra un electron cu energia de 10 keV
care cedează toata energia sa în gazul din volumul
sensibil al unui detector proporţional. Capacitatea
-1
MeV este N = 27.000 perechi de ioni cm . Se
consideră că întreg parcursul radiaţiilor α de 4 MeV în
1.0 aer se afla în volumul sensibil al camerei de ionizare.
Capacitatea camerei de ionizare este de 10 pF.
0.8 b) Ce condiţii trebuie să îndeplinească circuitul
de intrare pentru ca, la debitul fluenţei dat, camera
valorile numerice
0.6 de ionizare sa funcţioneze în impulsuri ? (se va

considera ca timpul de colectare a ionilor în camera
0.4
de ionizare este cuprins intre 100µs şi 1 ms)
c) Dacă aceeaşi cameră de ionizare este străbătută
0.2
de particule α de 4 MeV izolate, ce puls de tensiune se
poate obţine pentru fiecare din aceste particule, dacă
ele străbat integral în camera cei 2,5 cm de parcurs în
0.0
0 2 4 6 8 aer ? Câte etaje de amplificare cu un factor de
t (1/δ) amplificare de 20 pe etaj sunt necesare, pentru a
obţine o tensiune finala de 10 V ?
−
t d) Care este tensiunea continua obţinuta la ieşire
Figura 3p.2 Graficul funcţiei e RC − 1 ce descrie în regim de mediere a impulsurilor, dacă se
cinetica restabilirii echilibrului electric într-o cameră cu suprapune o capacitate totala (capacitatea camerei
ionizare. Timpul este exprimat în unităţi RC. plus capacitatea de intrare a amplificatorului şi cea
parazită a montajului) de 20 pF, iar rezistenţa R de
8
intrare a amplificatorului este de 10 Ω ?
Se consideră că Impulsurile au amplitudinea de
de intrare a amplificatorului în paralel cu 2,4 mV, cu o rata de 5000 imp/s.
capacitatea detectorului, au o capacitate e) în cazul funcţionarii în regim de curent
echivalenta de 20 pF, iar sensibilitatea la intrarea continuu, trebuie ca circuitul de intrare sa asigure
amplificatorului este de 1 mV. integrarea sarcinii produse de particulele încărcate.
Energia medie w necesara pentru formarea unei Acest lucru se realizează prin mărirea rezistentei
perechi de ioni în aer este de 32,5 eV circuitului de intrare (capacitatea camerei de
ionizare este fixa). Calculaţi valoarea acestei
Soluţie rezistenţe.
f) Ce valoare va avea rezistenţa de intrare
În condiţiile problemei, numărul mediu Np de pentru funcţionarea în impulsuri, admiţând ca
perechi de ioni produşi de un electron este: debitul fluentei de particule incidente este de 3.000
-1
We particule s ? Dar dacă debitul fluentei este 1
Np = -1
particula s ?
w
şi are valoarea de 308 perechi.
Soluţie
Multiplicarea M în gaz este în acest caz este:
qampl U minC a) După atingerea regimului staţionar, curentul
M= = de ionizare colectat este egal cu sarcina produsa în
q ion e Np
fiecare secunda prin ionizare de către particulele α
unde Umin este sensibilitatea la intrare a incidente:
amplificatorului iar C este capacitatea sa la intrare.
i = eϕ N x (1)
Un calcul numeric simplu conduce la valoarea:
M = 406 care în condiţiile problemei este egal cu 2,16 10-13 A
Acest curent de ionizare se obţine în condiţiile
funcţionării camerei de ionizare în regim de
3.6
Fie o camera de ionizare cu electrozi
plan-paraleli, umplută cu aer, destinată măsurării
saturaţie, regim care asigura colectarea integrala a
ionilor produşi.
b) Notând cu t c ,i . timpul de colectare a ionilor şi
radiaţiilor α. Se neglijează fenomenele de
recombinare. cu τ = R C constanta de timp a circuitului de
Sa se determine: intrare, camera de ionizare pentru a funcţiona în
a) Intensitatea curentul de ionizare colectat în regim de impulsuri cu colectare de ioni, trebuie ca
cameră la trecerea unui flux de particule alfa având detectorul sa îndeplinească condiţia:
-1
debitul fluenţei ϕ = 20 particule s , energia de 4 MeV t c ,i << RC (2)
şi parcursul liniar maxim în aer L egal cu 2,5 cm.
Ionizarea specifică a radiaţiei alfa cu energia de 4
Cum insă timpul de colectare a ionilor produşi de pot înregistra mai mult de circa 500 = 167
o particulă ionizată trebuie sa fie mai mic decât 3
-1
intervalul de timp mediu dintre sosirea a doua impulsuri s . ceea ce corespunde unui potenţial:
particule consecutive, acesta fiind egal cu inversul
γ
debitului fluenţei, rezulta dubla condiţie: ∆U = qR (10)
3
t c ,i << RC << ϕ (3)
egal cu 0,8 mV, valoare ce poate fi măsurată, fără
Dar conform enunţului problemei, t c ,i este nici un fel de probleme.
cuprins intre 100 µs şi 1 ms astfel încât constanta e) Rezistenta de intrare R are valoarea:
de timp a circuitului trebuie să satisfacă condiţia: ∆U
1 < RC < 50 ms R= (11)
i
c) Sarcina electrica totală produsa la trecerea
unei particule α prin camera de ionizare este: ceea ce în condiţiile problemei (enunţ şi punctul a)
conduce la valoarea:
q = eN x (4)
R = 1012 Ω
-14
cu valoarea numerică egală cu 1,2 10 C
f) Pentru funcţionarea în regim de impulsuri la
iar tensiunea produsa de colectarea acestei 3
sarcini este: un debit al fluentei de 3.10 particule α pe secunda,
este necesar ca intervalul de timp ce separă
q intrarea succesivă a două particule alfa în camera
U= (5)
C de ionizare ∆ τ = ϕ& −1 să fie mai mic decât constanta
şi are valoarea numerică q = 1,2 mV de timp τ = R C , astfel încât:
Pentru a obţine o tensiune finala de 10 V, este 1
U R≤ (12)
necesara o amplificare A = f U ≈ 8 400 iar ϕ& C
numărul etajelor de amplificare este dat de relaţia: În condiţiile din enunţ se obţin valorile R ≈ 16,5
-1
n
20 = A (6) MΩ în cazul a 3 000 particule s şi 50 GΩ în cazul
unei singure particule pe secundă.
iar prin logaritmare se obţine numărul n de etaje:
n=
lg 8400
lg 20
=3 3.7 Să se calculeze intensitatea I a
curentul pe care îl poate produce intr-o camera de
d) Constanta de timp τ = R C a montajului este ionizare cu aer, cu lungimea l de 10 cm, un fascicol
în condiţiile problemei egală cu 2 ms. Din relaţia (5) de electroni cu energia de 1 MeV, având debitul
rezulta sarcina colectata pentru un puls: fluentei ϕ egal cu 2 000 electroni pe minut, dacă
-14 numai 30% din ionii formaţi sunt colectaţi la cei doi
q = C U = 4,8 10 C electrozi ai camerei.
Dacă ν este numărul de impulsuri produse pe Dacă se montează camera la intrarea unui
secunda, atunci curentul colectat va fi: amplificator de curent continuu, cu rezistenta R de
11
intrare egală cu 10 Ω, care va fi tensiunea ce se
I =ν q (7) poate obţine la intrarea amplificatorului ?
şi deci Ionizarea specifică N a electronilor de 1 MeV,
x
U = IR = ν q R (8) în aer TPN, se considera egala cu 5,9 perechi de
ioni pe mm de parcurs în aer iar densitatea aerului
ceea ce cu datele din enunţ conduce la valoarea: -3
în aceleaşi condiţii este egală cu 1,293 g cm .
U = 2,4 10-2 V
Pe de altă parte, viteza de numărare maxima este Soluţie
egală cu inversul constantei de timp τ:: Pentru a determina curentul produs de camera
1 de ionizare, trebuie calculat mai întâi parcursul
γ ≤ (9) radiaţiei β în aer. Pentru aceasta, se foloseşte
τ
relaţia empirică ce stabileşte o legătură între
-1
şi are valoarea numerică egală cu 500 impulsuri s . energia maximă Emax exprimată în MeV şi
-2
Întrucât timpul de formare al unui impuls este parcursul masic maxim exprimat în g cm :
aproximativ egal cu de 3 ori constanta de timp R = 0,546 E max − 0,150
τ = R C , rezultă că folosind această instalaţie nu se
Calculând se obţine pentru parcursul liniar situaţia în care eficacitatea de colectare a sarcinilor
R electrice produse prin ionizare este de 0,125?
maxim R max = valoarea de 300 cm, cu mult
ρ
mai mare decât dimensiunile lineare al e camerei Soluţie
de ionizare.
a) Pentru a calcula eficacitatea camerei de
Intensitatea curentului electric produs de camera
ionizare la detectarea neutronilor, este necesar a
de ionizare este egal cu sarcina electrica Q
calcula mai întâi numărul de interacţii ale fluxului de
colectata intr-o secunda, în regim staţionar şi are
neutroni termici cu triflorura de bor din camera,
expresia:
acesta fiind egal cu variaţia fluenţei de neutroni:
I=
Q
t
= e ηϕ l
N
x
(
∆ϕ = ϕ 0 − ϕ 0 e −N0 σ x = ϕ 0 1 − e −N0 σ x )
unde N0 reprezintă numărul de nuclee de 10B
unde: η este randamentul de colectare al ionilor, l 3
conţinute intr-un cm .
este lungimea camerei de ionizare.
Deoarece presiunea gazelor în camera este de 1
Un calcul numeric simplu conduce la valoarea: atm, conform legii lui Avogadro, un mol de BF3
23
I = 9,44 10 −16 A conţinând 6,02.10 molecule, ocupa un volum de
3 10
22414 cm , abundenta izotopică relativă a B fiind
Căderea de tensiunea produsa de acest curent de 19,8 % rezultă pentru N0 valoarea:
pe rezistenta de intrare a amplificatorului este: N0 = 5,23 1018 molecule cm-3
U = IR In aceste condiţii, se obţine pentru eficacitatea
ceea ce cu datele din enunţ conduce la valoarea camerei de ionizare expresia:
U = 94,4 10-6 V, valoare perfect abordabilă pentru ∆ϕ −N σ x
amplificatoarele electrometrice actuale. ε = = 1− e 0
ϕ
de unde, înlocuind valorile numerice, rezulta:
3.8 Fie o camera de ionizare folosita
pentru detectarea neutronilor termici, umpluta cu
ε = 3,75 10 −2 = 3,75 %
BF3 la presiunea de 1 atm şi cu argon la aceeaşi b) Curentul de ionizare produs de un număr nα

temperatura; camera foloseşte pentru detectarea de particule ionizante incidente pe detector în timp
10 7
neutronilor reacţia B(n,α) Li. de o secundă are expresia:
10
Cunoscând secţiunea eficace de captura a B Eα
pentru neutronii termici, σ t ≈ 740 barn, energia de iα = eη nα
Ei
ionizare Ei a argonului cu valoarea de 25,4 eV,
lungimea x a parcursului neutronilor în camera de unde Eα este energia unei particule α, Ei este
ionizare de 10 cm, debitul fluenţei de neutroni egal energia de ionizare a atomului mediu ionizat, iar η
9 -2 -1
cu 10 n cm s şi suprafaţa camerei de ionizare este eficacitatea globală proceselor de ionizare şi
2
străbătuta de fluxul de neutroni de 12,50 cm , să se de colectare, e este sarcina electronului.
calculeze:
Numărul de particule α produse intr-o secunda
a) Eficacitatea camerei de ionizare pentru de un flux de neutroni având debitul fluenţei ϕ este,
detectarea neutronilor. 2
pentru 1 cm din suprafaţa detectorului:
b) Intensitatea curentul produs prin ionizare în
argon de către particulele α cu energia de 1,64 MeV (
nα′ = ∆ ϕ = ϕ 1 − e
−N0 σ x
) ≈ N ϕσ x
0
produse prin reacţia (n,α), admiţând că:
Pentru toata suprafaţa S a detectorului, numărul
• la formarea curentului de ionizare colectat
de particule α produse intr-o secunda este:
participa doar moleculele ionizate de argon,
care sunt colectate integral; nα = ε ϕ S
• numai 1/8 din molecule produc de fapt
În aceste condiţii, valoarea curentului de ionizare
curentul de ionizare, restul producând ionizări
în BF3, ionizări ce sunt urmate de produs de particulele α în argon este:
recombinări înainte de a putea colecta Eα
sarcinile formate; i = εϕS e η
Ei
c) Care este contribuţia curentului produs de
7
camera de ionizare a nucleelor de Li, dacă acestea iar înlocuind valorile numerice se obţine,
primesc în medie, la dezintegrarea nucleului
11
intermediar de B, o energie de 0,93 MeV, în i = 29 µA
c) Contribuţia moleculelor de 7Li la curentul de In 24 h se vor pierde, în cazul limita,

ionizare se poate scrie sub forma:
∆ Q = 0,005 Q = 3 10 −12 C
E Li
I Li = ε ϕ S e η In acest interval de timp, valoarea medie a
Ei
curentului de scurgere va fi:
având valoarea numerică egală cu 16,45 µA. ∆Q
În felul acesta, încât curentul de ionizare total I sc = ≈ 3,47 10 −17 A
t
este:
I = i + i Li = 45,45 µA ceea ce reprezintă aproximativ 200 electroni pe
secunda !
In acest caz, rezistenţa de izolaţie intre electrozii
3.9 O camera de ionizare ce are

capacitatea de 5 pF este alimentată la un potenţial
camerei de ionizare trebuie sa aibă valoarea
minima:
U
de 120 V. R min = ≈ 3,50 1016 Ω
I sc
a) În aceste condiţii, va putea fi înregistrat ca un
singur puls curentul de ionizare produs de o c) Numărul de particule α pe care le va
particula α de 2,5 MeV? înregistra camera de ionizare se calculează pornind
b) Ce valoarea maxim admisibilă are rezistenţa de la valoarea sarcini produse de o singură
de scurgere, pentru a obţine o pierdere de sarcină particula alfa, valoare calculată la punctul a al
electrica de 0,5% în 24 h ? problemei.
c) Care este numărul de particule α înregistrat Admiţând faptul ca descărcarea se produce
până la descărcarea completă a camerei ? numai prin sarcinile produse de radiaţii prin
Camera se consideră a fi umpluta cu aer uscat, ionizare, numărul de particule α cu energia de 2
pentru care energia de ionizare Ei este egală cu MeV înregistrat până la descărcarea completă a
32,5 eV camerei va fi:
Q
Nα = = 4,88 10 4 particule
Soluţie Qα
a) Numărul de perechi de ioni produse de
particula α, admiţând că aceasta cedează toată
energia sa prin interacţii în volumul sensibil al
camerei de ionizare va fi: 3.10 a) Calculaţi sensibilitatea,
exprimata în VGy-1, unei camere de ionizare dacă
Eα
nα = mediul din volumul sensibil al camerei este aerul,
Ei volumul sensibil al camerei este 100 cm , iar
3
capacitatea echivalenta a acesteia este? C = 20 pF.

Sarcina fiecărui ion fiind 1,6.10-19 C, sarcina totală
de ionizare obţinuta va fi: b) Ce doza va indica o variaţie a tensiunii de
încărcare a camerei de 2,6 V ?
Qα = n e = 1,23 10 −14 C
Considerând capacitatea totala C a camerei se Soluţie
obţine pentru amplitudinea ∆U a pulsului de
tensiune, valoarea: a) Conform legii Bragg-Gray, relaţia intre doza
absorbita D şi sarcina electrica ∆Q produsa prin
Qα ionizare intr-o camera de ionizare cu capacitatea C
∆U = = 2,46 mV
C este:
În aceste condiţii pulsul de tensiune nu poate fi Ei E ∆Q E i C ∆ U
înregistrat, întrucât variaţia de 2,46 mV a tensiunii D= J = i =
e e ∆m e ∆m
iniţiale de 120 V, fiind de ordinul 0,002% practic nu
poate fi pusa în evidenta. unde: Ei este energia de ionizare, ∆U este
b) Dacă se pune condiţia ca sarcina electrica a amplitudinea variaţiei de tensiune provocata de o
camerei sa poată fi păstrata timp de 24 h, cu o scădere variaţie ∆Q a sarcinii acumulate la încărcare în
maxima admisa de 0,5% suma sarcinilor de fiecare camera de ionizare.
semn înregistrata la cei doi electrozi va fi egală cu Sensibilitatea S a camerei de ionizare se
produsul dintre tensiunea de alimentare şi capacitatea defineşte ca raportul dintre amplitudinea variaţiei de
camerei: tensiune ∆U şi doza absorbită şi are în cazul de faţă
expresia:
Q = U C = 6 10 −10 C
∆U e ∆m e ρ ∆V
S=
D
=
Ei C
=
Ei C 3.13 Pentru o camera de ionizare de
extrapolare, cu pereţii echivalenţi ţesut, valoarea
unde: ρ este densitatea aerului din volumul sensibil
extrapolata a curentului I este de 10-14 A cm-3,
∆V al camerei. V
În condiţiile enunţului problemei, se obţine atunci când camera este plasata intr-un fascicul
pentru sensibilitatea S a camerei valoarea de uniform de radiaţii β.
2 -1
1,91 10 VGy . Să se calculeze debitul dozei absorbite în ţesut,
b) Conform valorii mai sus determinate a la o adâncime egala cu grosimea electrodului de
sensibilităţii, unei variaţii de 2,4 V a tensiunii tensiune (ferestrei), în condiţiile în care aerul din
provocate de un aflux de particule îi va corespunde volumul sensibil al camerei este în condiţii normale,
-1
o doză absorbită egală cu: are masa molară µ egală cu 29,3 g mol iar energia
Ei de ionizare a aerului este de 32,5 eV.
∆U
D= = 12,57 mGy
S Soluţie
Debitul dozei absorbite în ţesut este descris de
relaţia:
3.11 Ernest Rutherford a stabilit ca o
particula alfa emisa de Ra-C produce cca. 220 000
D& =
I Ei
=
I Ei R T
(1)
e m V e µp
perechi de ioni de-a lungul parcursului ei în aer.
Presupunând ca întregul parcurs este cuprins în unde: e este sarcina electronului, µ este masa
volumul sensibil al unei camere de ionizare umpluta molară medie a aerului, R este constanta universală
cu aer şi ca electrodul colector are capacitatea a gazelor ideale, T şi p sunt temperatura absolută şi
distribuita de 10 pF, sa se calculeze amplitudinea respectiv presiunea aerului din camera de ionizare.
pulsului de tensiune produs în aceasta situaţie de Deoarece debitul dozei absorbite este exprimat
-1
camera de ionizare. în Gy h , pentru a calcula numeric valoarea
debitului dozei, valoarea numerică rezultată din
Soluţie ecuaţia (1) trebuie înmulţită cu 3600.
Un calcul numeric efectuat în condiţiile enunţului
Valorii de 220 000 de perechi de ioni îi va problemei conduce la valoarea:
corespunde o sarcina totală Q = e n căreia, la
rândul său îi va corespund o amplitudine a pulsului D& = 10 mGy h −1
de tensiune ∆U:
∆Q
∆U = = 3,52 mV
C

3.14 O camera de ionizare-degetar,
umplută cu aer în condiţii normale, fiind expusă intr-
un câmp de radiaţii produce o sarcina electrica de
-11
3.12 Un radiometru de utilizare curenta

cu camera de ionizare are limita inferioara a scalei
3.10 C în timp de 10 s.
3
Dacă volumul camerei este de 1,2 cm , calculaţi
debitul dozei absorbite (exprimat în Gy/h) şi debitul
celei mai sensibile de 500 particule α/min. expunerii (exprimat în A/kg) la care a fost supusă
Ce curent apare în camera de ionizare la camera de ionizare ?
această indicaţie a scalei? Camera se consideră umpluta cu aer uscat,
Energia particulelor alfa Eα după ce au pătruns pentru care energia de ionizare Ei este egală cu
-1
în camera de ionizare este de 4 MeV iar energia Ei 32,5 eV iar masa molară µ egală cu 29,3 g mol .
de ionizare a aerului este de 35 eV.
Soluţie
Soluţie Conform definiţiei, debitul dozei absorbite este:
Intensitatea curentului generat în cameră de 1 ∆E
particulele alfa este: D& =
t ∆m
nα Eα
I=e = 1.73 10 −13 A Cum:
Ei t
∆Q
∆E = E i
e
Se obţine pentru debitul dozei expresia:

1 Ei ∆Q 1 R T ∆Q
D& = =
t ∆m e t µ pV e
ceea ce în condiţiile datelor numerice din enunţ
∆U
conduce la valoarea numerică:
D& = 2,7 10 −2 Gyh −1
3.15 O particula α cu energia de 4 MeV

produce o urma paralela cu axa unei camere de
timp
Figura 3p.3 Dependenţa amplitudinii ∆U a pulsului de
ionizare cilindrice, umpluta cu aer. tensiune de poziţia ionizării primare şi de raportul cintre
constanta de timp a detectorului şi timpul de colectare al
a) Presupunând ca polarizarea camerei se face la eleectronilor. Curbele continue – constanta de timp este
tensiunea de saturaţie şi ca întreaga energie a mult mai mare dcât timpul de colectare al elctronilor;
particulei α este absorbita în detector, sa se calculeze curbele punctate – constanta de timp este mult mai mică
sarcina electrica depusa la electrodul colector. decât timpul de colectare al elctronilor.
b) Neglijând pierderile, calculaţi valoarea pulsului
de tensiune, dacă electrodul colector şi circuitul
electronic asociat au capacitatea totala de 20 pF.
d∆U
∆U(t), au toate aceeaşi panta, descrisă de
Soluţie dt 0
relaţia;
a) Numărul mediu n de perechi de ioni formaţi la
trecerea particulei alfa prin camera de ionizare este: d∆U Nw −
= −e (1)
dt Cd
E 0
n= α
Ei unde N este numărul perechilor de ioni produse prin
ionizare în volumul sensibil al camerei de ionizare.
unde: E α este energia particulei α, E i este
Aceasta înseamnă că la momentul iniţial
energia medie necesara pentru formarea unei curentul ce apare în camera datorita sarcinii induse
perechi de ioni (monovalenţi) în aer: are intensitatea:
Numărului de ioni n îi corespunde sarcina totală
Nw −
∆Q egală cu 2 10-16 C. I 0 = −e (2)
d
b) La rândul său, această sarcină colectată pe
capacitatea C va genera un puls de tensiune cu În consecinţă, dacă se poate obţine un puls de
amplitudinea ∆U: tensiune la ieşirea detectorului, amplitudinea
acestuia este proporţională cu intensitatea
Eα 1 curentului iar amplitudinea sa poate fi folosita ca o
∆U = e = 1 mV
Ei C măsură a numărului de perechi de ioni produse prin
ionizare.
Aceasta condiţie rezulta pentru o constanta de
3.16 Să se calculeze amplitudinea unui

timp RC << t − mult mai mică decât timpul de
colectare t- al electronilor deoarece ecuaţia
puls de tensiune produs de o particula α cu energia diferenţiala care descrie sistemul,
de 5 MeV intr-o camera de ionizare cu electrozi
dq d∆U
plan-paraleli. R = RC + ∆U (3)
dt dt
Se consideră că sistemul are capacitatea de 20
se reduce la:
pF şi constanta de timp RC = 1.2 d unde d
w− w−
dq
este timpul maxim de tranzit, iar d este distanta ∆U = R (4)
dt
dintre electrozi.
d∆ U
în cazul în care RC << ∆ U
Soluţie dt
Din ecuaţiile (1) şi (3) rezulta imediat că :
Curbele reproduse în figura 3p.3 reprezentând
variaţia în timp a amplitudinii pulsului de tensiune,
dq d∆U Nw −
∆U = R = RC = −RCe (5) Pb GM
dt dt Cd
S
Înlocuind în relaţia (5) valorile numerice din enunţ
se obţine:
0,2d
RC = (6)
w− d
Pentru o particulă alfa cu energia de 5 MeV, şi
pentru o energie de ionizare medie de 35 eV, Figura 3p.4 Dispunerea contorului Geiger-Müller (GM) faţă
E 50 5 de sursa gama (S) aflată în containerul de plumb (Pb)
rezultă un număr N = α = 10 de perechi de
Ei 35
ioni căruia îi revine un puls de tensiune cu
amplitudinea ∆U:
într-o primă aproximaţie egal cu atenuarea acestuia
Nw − 0,2 d Nw − 0,2 N astfel încât:
∆U = RCe = e =e (7)
Cd w− Cd C
(
∆I = I 0 − I = I 0 1 − e − µx ) (2)
cu valoarea numerică, în condiţiile enunţului:
iar eficacitatea detectorului este:
∆U = 0,23 mV
∆I
ε= = 1 − e − µx ≈ µx (2)
I0
3.17 a) Calculaţi viteza de numărare

şi are valoarea de 0,0012 sau 1,2%.
Atenuarea în peretele detectorului este egală cu
produsă o sursa de radiaţii γ cu energia de 1 MeV,
7
având activitatea de 3,7 10 Bq (1mCi), intr-un e − µx , x fiind grosimea acestuia şi are valoarea de
detector Geiger-Müller cilindric, având diametrul φ 0,998, iar atenuarea în aer este neglijabilă.
de 1,6 cm şi lungimea de 10 cm, dacă peretele Înlocuind aceste valori în relaţia (1) rezultă
detectorului prezinta pentru aceasta radiaţie un pentru viteza de numărare:
-1
coeficient liniar de atenuare µ egal cu 0,6 cm şi
are grosimea de 0,02 cm (Figura 3p.4)? R = 1,11 10 3 imp s −1
Detectorul este situat la o distanta de 20 cm de b) În cazul detectorului de germaniu, aceeaşi
sursa, iar factorul de schema al sursei este sγ este relaţie conduce la o valoare sensibil crescută a
3 -1
egal cu 0,8. Se va neglija atenuarea radiaţiei γ în vitezei de numărare de 9,62 10 imp s datorită
aer şi se va presupune ca fiecare cuanta absorbita grosimii mult mai mari a acestuia.
în perete produce un puls în detector.
Ce viteza de numărare va indica un detector de
germaniu hiperpur cu suprafaţa de 4 cm şi
grosimea de 4 cm dacă coeficientul liniar de
2
3.18 Se considera un detector Geiger-
Müller având razele catodului şi anodului de 1,68
atenuare µGe pentru aceeaşi sursa are valoarea de
= 0,224 cm ?
-1 cm şi respectiv 0,11 mm, umplut cu argon la
presiunea de 100 torr.
Dacă se aplica o tensiune de 1.000 V, estimat
Soluţie distanta fata de anodul colector la care un electron
a) Viteza de numărare R a unui detector este câştiga suficienta energie pe un drum liber mediu,
legată de activitatea sursei (presupusă punctiformă) pentru a ioniza un atom de argon.
prin relaţia: Energia de ionizare a argonului Ei este de 15,7 eV,
iar drumul liber mediu le al unui electron în argon în
Λ -4
condiţii normale este de 2 10 cm.
R = εϕS = ε s γ S faer f perete (1)
4π d 2
unde: ε este eficacitatea de detecţie, ϕ este

Soluţie
debitul fluenţei de particule la nivelul detectorului, Distanţa cerută este acea distanţă la care
Λ este activitatea sursei, sγ este factorul de schema intensitatea câmpului electric are o astfel de
al sursei S este suprafaţa activă a detectorului, faer valoare încât energia câştigata de un electron pe
este atenuarea în aer, fperete este atenuarea în distanţa drumului liber mediu este egală cu energia
peretele detectorului. minima necesara pentru a ioniza un atom de argon.
În cazul unui contor Geiger-Müller numărul de Considerând pentru drumul liber mediu al
interacţii ale radiaţiei γ în peretele detectorului este electronului în argon în condiţii normale valoarea
din enunţ, rezultă:
∆U E i volumul detectorului, p0 este presiunea normală, p

E = ∇U = = (1) este presiunea gazului din detector.
∆r le
Efectuând calculul numeric se obţine un număr
19
La presiunea de 100 torr, drumul liber mediu nCl de 3,7 10 de molecule de clor, astfel încât
l e′ creşte proporţional cu scăderea presiunii astfel cantitatea de clor existentă în contor permite
încât devine: stingerea a:
p nCl
l e′ = l e (2) N= = 3,7 10 7 impulsuri
p′ n
Din relaţiile (1) şi (2) se obţine: Aceasta înseamnă cu un contor Geiger-Müller
trebuie înlocuit după un număr de circa 35 milioane
E i p′ de pulsuri.
E= (3)
le p
cu valoarea numerică: E = 10-4 Vm-1.

Intensitatea câmpului electric la distanta r de
3.20 Un detector Geiger-Müller care
centrul detectorului având geometria coaxial- are timpul mort de 250µs indică o viteză de
-1
cilindrică este: numărare de 15.100 imp min . Care ar fi rata de
numărare, dacă detectorul nu ar avea timp mort ?
U
E (r ) = (4)
r2 Soluţie
r ln
r1
Notând cu τ timpul mort al detectorului şi cu R
unde: r1 şi r 2 sunt razele anodului şi respectiv viteza de numărare observata, se obţine pentru
catodului iar r este distanţa considerată faţă de fracţiunea de timp în care detectorul este insensibil
anod. expresia:
Din relaţiile (3) şi (4) se obţine: ∆t = τ R
U In consecinţa, numărul de particule nedetectate
r = (5)
r2 în unitatea de timp este ∆R = ∆t R0 = τ R R0 unde
E ln
r1 R 0 este viteza de numărare ce ar fi observata dacă
conducând la valoarea numerică r = 0,2 mm, distanţă timpul mort ar fi neglijabil. Atunci,
măsurată faţă de axul contorului. ∆R = R0 − R
şi
3.19 În detectorii Geiger-Müller ce conţin
halogen pentru quenching, în medie 100 de
R0 =
R
1− τ R
molecule de clor sunt folosite pentru stigerea
radiaţiei UV produse de bombardarea anodului de ceea ce datele din enunţ conduce la valoarea:
către un elctron. .
R0 = 16 200 imp min −1
Calculaţi numărul mediu de impulsuri ce poate fi
detectat de contor până la epuizarea agentului anti-
10
quenching considerând că în medie se produc 10
perechi de ioni pe impuls.
Se consideră cazul tipic al unui contor Geiger-
3
3.21 Estimaţi viteza de numărare la care
pierderea datorata timpului mort devine 1% atât
Müller cu volumul de 100 cm şi umplut cu un
amestec de Ne şi Cl2, cu o concentraţie volumică cv de pentru un detector proporţional tipic cât şi pentru un
0,1%, la presiunea de 10 torr. detector Geiger-Müller.
Soluţie Soluţie
În condiţiile din enunţ, numărul nCl al moleculelor de Conform problemei precedente, pierderea
clor este: procentuala ∆R datorata timpului mort este τ R ,
R0
pV unde R este viteza de numărare reala, iar τ timpul
nCl = cν N A = c v NA
p0Vµ mort al detectorului, noţiune echivalentă cu
rezoluţia temporală a acestuia.
unde: N A este numărul lui Avogadro, V µ = 22,4 l În aceste condiţii
este volumul molar în condiţii normale, V este
∆R 1 N0
W (0 ) = p 0 (1 − p ) 0
N
R=
R0 τ (N 0 − 0 )! 0!
Presupunând ca timpul mort are valoarea de Relaţia (3) devine pentru un număr mare de
0,05 s pentru detectorul proporţional şi de 250 µs evenimente:
pentru detectorul Geiger-Müller, vitezele de N0
numărare sunt: ⎛ b ⎞
W (0 ) = ⎜⎜1 − ⎟
⎟ = e −b
2 -1
Rcp = 4 10 imp min pentru contorul proporţional ⎝ N0 ⎠
şi RGM = 210 4 imp min pentru contorul Geiger-Müller.
-1
ceea ce în condiţiile problemei (6,6 perechi de ioni
pe centimetru) conduce la valoarea:
W (0 ) = e −6,6 = 0.9999
3.22 Calculaţi probabilitatea ca o
particula beta cu energia de 1 MeV sa producă o
descărcare atunci când parcurge 1 cm intr-un
detector Geiger-Müller ce conţine argon la
3.23 Un detector proporţional are
capacitatea de 16 pF şi un factor de amplificare
presiunea de 10 torr. 4
egal cu 10 . O particula beta cu energia de 0,5 MeV
Ionizarea specifica primara la aceasta energie care pătrunde în detector conduce la apariţia unui
este de 20 perechi de ioni primare în aer TPN iar pulsuri de tensiune cu amplitudinea de 0,5 V.
numărul de ordine efectiv al aerului este de 7,2.
Ştiind ca pentru a produce o pereche de ioni în
gazul din detector este necesara o energie medie
Soluţie w = 50 eV, să se stabilească dacă electronul este
oprit în detector .
Deoarece ionizarea specifica este direct
proporţionala cu numărul atomic al gazului din
detector şi invers proporţionala cu presiunea Soluţie
gazului, pentru numărul np de perechilor de ioni
produşi în detector se obţine expresia: Factorul de amplificare A este definit prin relaţia:
p Z Ar Q
np = n A=
p0 Z aer eN
unde: p este presiunea gazului din detector, ZAr unde: Q = C ∆U ′ reprezintă sarcina totală colectată
numărul de ordine al argonului, Zaer numărul de şi care conduce la apariţia unui puls de tensiune cu
ordine mediu al aerului W
amplitudinea ∆U ′ , N = β reprezintă numărul
În condiţiile enunţului se obţin 6,6 perechi de ioni. w
Probabilitatea de a produce cel puţin o pereche mediu de ioni generaţi de particula β incidentă cu
de ioni în detector se calculează cu ajutorul legii de energia Wβ .
distribuţie binomiala: În final rezultă:
N0
W (n ) = p n (1 − p ) 0 C ∆U ′ w
N −n
(N 0 − n )! n! A=
e Wβ
unde: p este probabilitatea de apariţie a unui
de unde, se obţine pentru amplitudinea ∆U ′ a
eveniment, N0 reprezintă numărul total de
pulsului expresia:
evenimente.
Pentru început se consideră ca parcursul unei eWβ
∆U ′ = A
particule beta în detector este împărţit în N Cw
segmente, unde N este suficient de mare pentru ca
nici un segment sa nu conţină mai mult de o singură Efectuând calculel numerice în condiţiile din
pereche de ioni. enunţ se obţine pentru amplitudinea ∆U ′ valoarea
În acest caz, probabilitatea p ca o pereche de de 10 V, mult mai are decât cea înregistrată, ceea
ioni sa fie produsa în orice segment de parcurs este ce semnifică faptul că elctronul a cedat numai
b/N, unde b este numărul total de perechi de ioni pe parţial energia sa volumului sensibil al detectorului,
care particula beta le va produce în medie de-a lucru posibiul numai dacă parcursul său liniar este
lungul parcursului mai mare decît dimensiunea volumului sensibil,
condiţie în care evident electronul nu a fost oprit de
Atunci, din legea de distribuţie binomiala, detector.
probabilitatea W(0) ca sa nu se producă nici o
pereche de ioni în nici un segment de parcurs, este:
calculeze amplificarea detectorului. Se considera ca

3.24 La un detector proporţional care
număra neutroni se observa un puls de tensiune cu
-12
detectorul are capacitatea distribuita de 16.10 F.
amplitudinea de 0,8 V. Presupunând ca în gazul din Soluţie

volumul sensibil al detectorului se produce un
4
număr n de 5.10 perechi de ioni şi ca detectorul Numărul perechilor de ioni produse prin ionizare
are capacitatea C de 10 pF, sa se calculeze de particula α cu energia de 5,9 MeV este:
amplificarea A în gaz.
Eα
n= (1)
Ei
Soluţie
Folosind rezultatul din problema 3.24, se obţine
Amplificarea în gaz poate fi definită ca raportul pentru amplificarea detectorului expresia:
dintre tensiunea corespunzătoare colectării sarcinii
totale produse de particula ionizantă şi amplitudinea ∆V C E i
A=
pulsului de tensiune produs de detector. e Eα
∆V Un calcul numeric simplu conduce la valoarea:
A=
en
A = 120
C
unde: e este sarcina electronului.
Înlocuind cu datele numerice din enunţe, se
obţine: 3.27 Să se calculeze timpul necesar
pentru ca ionii pozitivi formaţi într-un contor Geiger-
A = 10 3 Müller sa parcurgă spaţiul dintre regiunea de
formare, aflată în aproprierea colectorului, şi catod.
Detectorul este umplut cu argon la presiunea de
3.25 Un detector proporţional pentru
100 torr. Diametrele colectorului şi catodului sunt
-3
10 cm şi respectiv 1 cm, iar tensiunea de
particule α produce pulsuri cu amplitudinea ∆V de 3
polarizare este de 10 V, (µ = 1,04.10 cm /Vs
-3 2
3
4,24 V. Presupunând ca amplificarea este de 2 10 mmHg).
-
şi ca detectorul are o capacitate distribuita de 15 10 Constanta de timp a circuitului de intrare este
12
F, să se calculeze energia medie necesara pentru mult mai mare decât timpul de colectare a ionilor
a forma o pereche de ioni în gazul din detector. pozitivi
Se presupune ca este vorba de radiaţia α emisă
226
de izotopul Ra, având energia de 4,74 MeV. Soluţie
Soluţie În cazul în care constanta de timp a circuitului de
intrare este mult mai mare decât timpul de
Din expresia amplificării în gaz (relaţia 1 a colectare al ionilor pozitivi, amplitudinea pulsului de
problemei precedente) se poate calcula numărul tensiune la ieşirea detectorului este descrisă de
mediu de perechi de ioni produşi de radiaţia relaţia:
incidentă:
Ne ⎡ − ln (r2 / r− ) ln (r2 / r+ ) ⎤
∆V C U (t ) = ⎢ + ⎥ (1)
n= C ⎣ ln (r2 / r1) ln(r2 / r1 ) ⎦
eA
unde: N este numărul perechilor de ioni formate; C
Împărţind energia radiaţiei alfa la acest număr este capacitatea detectorului, măsurata intre
rezultă energia medie de ionizare: electrodul colector şi catod; e este sarcina electrică
Eα elementară.
Ei =
n Presupunând că sarcină spaţială din detector
este atât de mica încât nu afectează câmpul electric
Înlocuind cu valorile numerice din enunţ se şi că efectul slabei colectări iniţiale a electronilor
obţine pentru energia medie de ionizare a gazului este neglijabil, atunci dependenţa de timp a
din detector o valoare de 21, 27 eV. amplitudinii pulsului de tensiune produs la ieşirea
detectorului este:
3.26 Un detector proporţional umplut cu
argon produce pulsuri cu amplitudinea de 0,46 V. U (t ) = −
Ne ln(r0 / r− )
(2)
C ln (r2 / r1 )
Presupunând ca aceste pulsuri se datoresc
particulelor α cu energia de 5,9 MeV, sa se
unde r0 = r2 atunci când ionizarea se produce la c) Aceeaşi problema pentru un detector cu

electrodul exterior, iar pulsul de tensiune atinge scintilaţie de NaI(Tl) în cazul în care energia
Ne necesara pentru producerea unui electron la ieşirea
valoarea maxima egala cu − , atunci se fotocatodului, ε 0 este de 0,65 keV, iar
C
colectează electronii, adică r- = r1 coeficientului de multiplicarea al fotomulti-
6
Ştiind ca viteza ionilor pozitivi are expresia: plicatorului Mφ este de 10 Se va presupune că
fotonul gama cu energia de 1 MeV este integral
E absorbita de cristalul scintilator .
w = µ+ (3)
p d) Aceeaşi problema de data aceasta pentru un
detector cu semiconductor, având capacitatea de circa
unde E este intensitatea câmpului electric colector, 20 pF.
se obţine:
Detectorul poate fi din germaniu pentru care
dr + µE µU necesară generări unei perechi electron-gol este de
w+ = = = (4)
dt p pr + ln (r2 / r1 ) 2,94 eV) sau din siliciu pentru care energie Ei este de
3,5 eV. În acest caz radiaţia incidentă este constituită
unde µ este mobilitatea ionilor pozitivi, iar U este din particule alfa cu energia de 5,3 MeV.
tensiunea dintre electrozii detectorului.
Integrând ec. (4) se obţine: Soluţie
t 1
∫
⎡ 2U µ t ⎤ 2 Cantitatea de energia cedată în camera de
r+ = w + dt = ⎢ + r12 ⎥ (5) ionizare de radiaţiile γ incidente este:
⎣ p ln (r2 / r1 ) ⎦
0
(
∆E = Eγ Φ γ 1 − e − µ x ) (1)
in condiţiile în care se consideră că toţi ionii pozitivi
pornesc de la distanta r1 la momentul iniţial t = 0. unde: Φ γ reprezintă fluenţa radiaţiei gama
Combinând ec. (1) şi (5), se ajunge la relaţia: incidente pe detector.
Ne 2Uµ t În acest caz, numărul perechilor de ioni formate în
U (t ) = − × camera de ionizare va fi:
C r1 p ln(r2 / r1 ) + 1
2
1
(6)
n=
(
Eγ Φ γ 1 − e − µ x ) (2)
×
2 ln (r2 / r1 ) Ei
Punând acum în ec. (6) condiţia r+ = r2, se obţine iar acestui număr îi va corespunde un puls de
timpul de colectare tensiune cu amplitudinea:
t+ =
(r 2
2 )
− r12 p ln (r2 / r1 )
(7)
∆U = e
n
C
(3)
2Uµ
unde C reprezintă capacitatea camerei de ionizare
Înlocuind în ec. (7) valorile numerice din enunţ,
Cu valorile din problema, relaţia (3) conduce la
se obţineîn final:
valoarea:
t + = 265 µs
∆U = 2,8 µV
b) Pentru un detector proporţional, relaţia (3)
3.28 a) Să se calculeze amplitudinea

pulsurilor produse intr-o camera de ionizare care
trebuie să fie înmulţită cu factorul de multiplicare în
gaz, M, astfel încât: Se obţine:
n
funcţionează în regim de impulsuri dacă energia ∆U ′ = M e (4)
unei cuante de radiaţii gama Eγ este de 1 MeV, C
pereţii camerei au coeficientul liniar de atenuate µ respectiv, numeric:
-1
egal cu 0,525 cm (pereţi din cupru), grosimea x a
∆U = 0,28 V
materialului din pereţi este de 0,2 mm, energia
medie Ei necesară pentru producerea unei perechi c) Cu notaţiile de mai sus, numărul de electroni
de ioni în gazul din volumul sensibil al camerei este produşi la ieşirea fotomultiplicatorului are expresia:
de 30 eV iar capacitatea globală a detectorului este Eγ
egală cu 20 pF. Nφ = Mφ (5)
ε0
b) Să se calculeze amplitudinea pulsurilor de
tensiune produse de un detector proporţional ce se iar sarcina electrica colectata la ieşirea
află în condiţiile de la punctul precedent în cazul în fotomultiplicatorului va fi Ne.
5
care factorul de multiplicare în gaz M este de 10 . Aceasta sarcina aplicata pe capacitatea de
intrare C va produce un puls de tensiune:
Nφ e e Eγ dE abs
∆Uφ = = Mφ (6) D= = Sm E I J
C ε 0C dm
In cazul unui cristal de NaI(Tl) şi în condiţiile unde: Sm este puterea de oprire relativă masică a
valorilor date în problema, amplitudinea pulsului de ţesutului faţă de aer, EI este energia de ionizare a
tensiune este: aerului, J este expunerea.
∆U φ = 12,3 V Calculul numeric efectuat cu datele din enunţ
conduce la valoarea:
In cazul unui detector cu semiconductor
amplitudinea pulsului format are expresia (3): D = 9,31 mGy
e
∆U s = n (7)
C
Introducând în ecuaţia (7) valorile numerice din Detectori cu scintilaţie
problema, se obţine ∆UGe = 14,4 mV pentru
detectorul de germaniu şi ∆U Si = 12,1 mV pentru
detectorul de siliciu.
3.31 Calculaţi rezoluţia după
amplitudinea pulsului, intr-un tub fotomultiplicator
3.29 O cuantă gama generează un

puls cu amplitudinea de 25 V. Considerând ca
ce are un factor de multiplicare mediu egal cu 4 în
fiecare dinodă, în cazurile în care:
a) un singur electron este emis din fotocatod
detectorul are capacitatea C egală cu 16 pF, să se
b) 10 electroni sunt emişi din fotocatod
stabilească dacă detectorul funcţionează sau nu în
regim Geiger-Müller şi sa se justifice răspunsul : În ambele cazuri toţi foetoelectronii emişi de
fotocatod sunt colectaţi de prima dinodă
Soluţie
Soluţie
Criteriul de discriminare îl constituie valoarea
numerică a amplificării produse în detector, aceasta Rezoluţia, ca măsura a uniformităţii amplitudinii
având expresia: pulsurilor, poate fi definttă ca:
A=
∆U C
R=
(q )2 =
(q )2 (1)
ne q 2 − (q )2 ∆2
Pentru radiaţii gama este suficient ca n, numărul de unde: q este amplitudinea medie a pulsurilor,
perechi de ioni generaţi să fie egal cu 1 pentru ca 2 2
q este valoarea pătratica medie a amplitudinii, ∆
să apară un răspuns al detectorului În acest caz,
relaţia (1) conduce la valoarea: este abaterea pătratică medie a amplitudinii
pulsurilor.
A = 2,5 10 9 Pentru o serie de scintilaţii identice, inversul
rezoluţiei este dat de relaţia:
o valoare mult prea mare atât pentru regimul de
cameră de ionizare cât şi pentru cel de contor 1 ∆ δ δ 2
δ2 2
= 2 2 = e2 + 1 + (2)
n e n e m1 n e m1m (m − 1)
proporţional, astfel încât detectorul funcţionează în R ne M
regim Geiger-Müller.
unde: ne este numărul mediu de electroni care
ajung la prima dinoda, pentru o iluminare constanta
3.30 Să se calculeze doza absorbită D
intr-o fantoma de mari dimensiuni confecţionată din
la intrare, δ e2 este abaterea pătratica medie a
cantităţii ne, m1 este factorul de multiplicare mediu
material echivalent ţesutului, dacă intr-o cavitate mică la prima dinoda, δ 12 este abaterea pătratica medie a
umplută cu aer, în interiorul fantomei, se produce prin factorului m1, m este factorul de multiplicare mediu
-7 -1
ionizare, o sarcină electricăde 2,58.10 C kg . la fiecare din cele n-1 dinode succesive, δ este
n-1
Se considera puterea de oprire relativa masică a abaterea pătratica medie a lui m, M = m1.m ,
ţesutului fata de aer egală cu 1,11 iar energia de reprezintă multiplicarea globala după n dinode.
ionizare a aerului egală cu 32, 5 eV.
a) În situaţia de faţă, ne =1, m1 = m = 4 iar δ e =
0 deoarece fiecare puls este iniţiat de un singur
Soluţie
electron, iar δ 12 = δ 22 = 4 , ceea ce conduce,
Conform principiului Bragg-Gray, doza absorbită conform relaţiei (2) la rezultatul:
1 Q = ∆U C
= 0,33
R
care în cazul de faţă are valoarea de 5 10-12 C.
de unde rezultă R = 3 Numărul ne de fotoelectroni generaţi şi colectaţi
b) pentru ne=10, în fotomultiplicator are expresia:
δ e = 10 ne = Eγ FnCnp + Tp FpSm fFc
iar unde: Eγ este energia cuantei gama incidente, Fn

este fracţiunea din energia totala a particulei
1 nucleare absorbita în scintilator, Cnp este
= 0,1 + 0,005 + 0,008 = 0,33
R eficacitatea de conversie a energiei particulei
disipate în scintilator în energie luminoasa, Tp este
ceea ce conduce la rezultatul final:
transparenta scintilatorului pentru scintilaţiile pe
R=7,5 care le produce, Fp este fracţiunea din fotonii care
ar ajunge la fotocatod dacă Tp este 1, Sm este
sensibilitatea fotocatodului la lungimea de unda
3.32 Dacă pentru detectarea

electronilor cu energia de 1 MeV se foloseşte o
pentru sensibilitatea maximă (exprimată în
fotoelectroni per eV de energie luminoasă care
ajunge la ea), f este factor care exprimă
sonda cu scintilator de antracen, estimaţi sensibilitatea spectrală a fotocatodului ce
multiplicarea care este necesara în tubul corespunde distribuţiei spectrale a scintilaţiilor, Fc
fotomultiplicator presupunând că, de la este fracţiunea din numărul fotoelectronilor,
fotomultiplicator, semnalul intra intr-un scaler având colectaţi de către dinode.
capacitatea de intrare de 20 pF şi sensibilitatea de Fără a pierde de loc din generalitatea problemei
0,25 V iar cristalul scintilator absoarbe în totalitate se poate presupune că toţi factorii numerici Tp, Fp, f,
cuanta gama. şi Fc sunt egali cu unitatea ceea ce conduce la
Se presupune că eficacitatea de conversie Cnp a rezultatul numeric final:
3
energiei particulei disipate în scintilator în energie ne = 2.10
luminoasa este de 4% iar sensibilitatea pentru numărul de fotoelectroni colectaţi de prima
fotocatodului Sm la lungimea de undă pentru dinodă.
-1
sensibilitatea maximă este de 0,05 fotoni eV .
Factorul de multiplicare este egal cu raportul
dintre numărul de electroni la ieşirea din anodul
Soluţie fotomultiplicatorului şi numărul de electroni colectaţi
de prima dinodă, ceea ce în condiţiile problemei
Pentru a furniza un puls cu amplitudinea ∆ U de conduce la valoarea:
cel puţin 0,25 V la anodul fotomultiplicatorului
trebuie sa apară o sarcina Q, data de ecuaţia: Q 1
M= = 1,5 ⋅ 10 4
e ne
132 177 probleme rezolvate de dozimetrie şi radioprotecţie
e
E si unitati
Anexa 1: marimi
dozimetrice I I
Tabelul A1 Mărimi şi unităţi de măsură defintorii pentru câmpul de radiaţie, pentru dozimetrie şi radioprotecţie
unităţi de măsură
Denumire şi simbol Definiţie Comentarii
SI CGS Speciale
Activitatea Numărul de dezintegrări în unitatea 10

Bq - Ci 1 Ci = 3,7 10 Bq
Λ de timp
Număr de particule Numărul de particule emise,

N transferate sau primite
Energie radiantă Energia cinetică a particulelor

J erg rad g
R emise, transferate sau primite
Flux de particule Numărul de particule emise,

dN transferate sau primite în unitatea s-1 s
-1
s
-1
N& = de timp
dt
Flux energetic Energia cinetică a particulelor

-1 -1
dN emise, transferate sau primite în Js erg s -
R& = unitatea de timp
dt
Suma, după toate orientările secţiunii

Fluenţă de particule ecuatoriale a sferei unitare, a numărul
dN de particule ce o traversează după m -2 cm -2 -
Φ= direcţia normală la aceasta, indiferent
dA
de sens
Suma, după toate orientările

Fluenţă energetică secţiunii ecuatorială a sferei
unitare, a energiei radiante a -2
dR Jm erg cm -2 -
Ψ = particulelor ce o traversează după
dA direcţia normală la aceasta,
indiferent de sens

Debitul fluenţei de particule secţiunii ecuatoriale a sferei
unitare, a numărul de particule ce o
d 2N -2 -1
m s cm -2 s-1 -
ϕ= traversează în unitatea de timp,
dAdt după direcţia normală la aceasta,
indiferent de sens
SI CGS Speciale
Debitul fluenţei energetice secţiunii ecuatoriale a sferei
unitare, a energiei radiante a
d 2R particulelor ce o traversează, în
-2 -1 -2 -1
J m s erg cm s -
ψ= unitatea de timp, după direcţia
dAdt
normală la aceasta, indiferent de
sens
Secţiunea eficace Probabilitatea de interacţie pentru

o singură particulă ţintă raportată la -2 -2 barn
p m cm
σ = unitatea de fluenţa a particulelor (10-28 m2)
Φ incidente
Coeficientul liniar de atenuare

Fracţiunea de particule ce -1
1 dN m cm -1 -
µ= interacţionează pe distanţa dl
N dl
Coeficientul masic de
atenuare Fracţiunea de particule ce
2 -1 2 -1
1 dN interacţionează pe distanţa dl m kg cm kg -
µm = într-un material cu densitatea
ρN dl
Fracţiunea din energia particulelor

Coeficientul masic de transfer
incidente transferată particulelor
de energie ionizante (electroni) din mediu de 2 -1
1 dE tr m kg cm 2 kg-1 -
către particule ce interacţionează
µ m ,tr = pe distanţa dl într-un material cu
ρE dl
densitatea ρ
Fracţiunea din energia particulelor 1 dE tr

Coeficientul masic de incidente transferată particulelor µ m ,en = ×
ionizante (electroni) din mediu şi
ρE dl
absorbţie de energie
absorbită de aceste de către m2 kg-1 cm 2 g-1 - × (1 − g )
1 dE abs
µ m ,en = particule ce interacţionează pe g fiind fracţiunea de
ρE dl distanţa dl ⎯într-un material cu energie ce revine
densitatea ρ radiaţiei de frânare
Cantitatea de energie pierdută 1 ⎡ dE

Puterea de oprire masică Sm = ⎢ +
de o particulă încărcată pe ρ ⎣ dl ion
1 dE 2 -1 2 -1
unitatea de parcurs într-un J m kg erg cm g -
Sm = dE ⎤
ρ dl mediu cu + ⎥
densitatea ρ dl rad ⎦
Transferul linear de energie Cantitatea de energie pierdută de o

particulă încărcată pe unitatea de
dE Jm
-1
erg cm
-1
keV cm
-1
L∆ = parcurs excluzând energia
dl δ electronilor δ
Doza absorbită Cantitatea de energie absorbită de 1Gy = 1J kg-1

Gy
dE elementul de masă dm de la - rad 1rad = 100 erg g-1
D= câmpul de radiaţie
Gray
dm 1 Gy = 100 rad
Debitul dozei absorbită

-1
dD Doza absorbită în unitatea de timp Gy s - rad s-1
D& =
dt
Kerma Kerma include şi

Cantitatea de energie transferată
dE tr -1 energia radiaţiei de
mediului de radiaţia secundar J kg - -
K = ionizantă
frânare şi a
dm electronilor Auger
SI CGS Speciale
Expunerea Cantitatea de sarcină electrică a
ionilor de un singur semn generaţi -1 -4 -1
dQ C kg - R 1 R = 2,58 10 C kg
X= în aer în elementul de masă dm de
dm câmpul de radiaţie

Debitul fluenţei energetice secţiunii ecuatoriale a sferei
unitare, a energiei radiante a
d 2R particulelor ce o traversează, în
-2 -1 -2 -1
J m s erg cm s -
ψ= unitatea de timp, după direcţia
dAdt
normală la aceasta, indiferent de
sens
Produsul dintre doza absorbită şi Sv 1 Sv = 100 rem

Echivalentul dozei - rem
factorul de calitate al radiaţiei Sievert 1 rem = 10-2 Sv
Echivalentul dozei absorbită în -1 -1

Debitul echivalentului dozei Gy s - rad s
unitatea de timp
Tatiana Angelescu
Licenţiată a Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti în anul 1958, doctor în fizică în anul
1967 cu teza dedicată studiului interacţiilor elastice neutron-proton în domeniul 1-10 GeV. În
prezent este profesor la Catedra de Fizică Atomică şi Nucleară a Facultăţii de Fizică a
Universităţii din Bucureşti, autor sau coautor a mai mult de 250 de articole publicate în reviste
cu referenţi, a mai multor cărţi de specialitate. Conducător de doctorat. A efectuat stagii de lucru
la IUCN-Dubna, CERN-Geneva şi la Universitatea din Hampton, Virginia.
Sorin Bercea
Absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti în anul 1977, actualmente
cercetător al Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleara
“Horia Hulubei” din Bucureşti unde conduce din anul 1993 compartimentul de
Standardizare, Metrologie şi Calitate. Este autorul mai multor lucrări privind realizarea şi
caracterizarea dozimetrică a detectorilor de tipul camerei de ionizare. Contact Person
pentru România al organizaţiei EUROMET, secţiunea "Radiaţii Ionizante". Membru al
Societăţii Române de Radioprotecţie.
Octavian G.Duliu
Absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti în anul 1969, doctor în fizică al
Institutului de Semiconductori din Kiev în anul 1973, actualmente profesor la Catedra de Fizică
Atomică şi Nucleară a Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti, este autor sau coautor a
peste 70 de articole publicate în reviste cu referenţi, a 5 cărţi şi a 3 brevete de invenţie.
Conducător de doctorat din anul 2000, este membru al membru al Societăţii Române de Fizică,
al Societăţii Europene de Fizică şi al Societăţii Sigma Xi.
Livia Haranguş
Licenţiată în Fizică în anul 2001 cu specializarea Fizică Medicală şi absolventă în acelaşi
an a Centrului de Pregătire Economica şi Administrativa al Universităţii din Bucureşti. La
ora actuală este asistent de cercetare debutant la Departamentul de Fizica Vieţii şi a
Mediului al Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleara
“Horia Hulubei” din Bucureşti.
MirceaOncescu
Absolvent în anul 1949 al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti, din 1967 Doctor în
fizică, specialitatea Fizica nucleară aplicată. Din anul 1970 este conducător de doctorat iar din
1993 profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti. Este autor a peste o
sută articole ştiinţifice în reviste din ţară şi străinătate şi a unor monografii editate de Editura
Academiei, CRC Press, Boca Raton, SUA şi Elsevier, Amsterdam, Olanda. In perioada 1959-
1955 a fost redactor şef la Gazeta Matematică şi Fizica iar din anul 1990 este editor şef al
Curierul de Fizică. Este membru al comitetului de redacţie al revistei Science and Technology of
Environmental Protection, membru al Societăţii Române de Fizică, fondator şi preşedinte de
onoare al Societăţii Române de Radioprotecţie, fondator şi membru în consiliul dirigent al
Fundaţiei Horia Hulubei.
Mădălina Pop
În anul 2001 a absolvit secţia de Fizică Medicală a Facultăţii de Fizică a Universităţii din
Bucureşti. In prezent este asistent de cercetare debutant la Institutul Oncologic “Profesor dr.
Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti şi doctorand al Universităţi din Bucureşti.
View publication stats

Probleme Rezolvate Dozimetrie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Probleme Rezolvate Dozimetrie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

177 Solved Exercise on Dosimetry and Radioprotection

Book · January 2005

S. Bercea Octavian G Duliu

SEE PROFILE SEE PROFILE

"Extreme Light Intensities" View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Fizică

EDITOR: OCTAVIAN G. DULIU

© Editura Universităţii din Bucureşti

Elaborarea acestei cărţi a fost făcută în colaborare cu Fundaţia Horia Hulubei.

Tehnoredactare computerizată: Octavian G. Duliu, Livia Haranguş, Mădălina Pop

Metodele de investigaţie neinvazive ca

PREFATAĂ LA EDITIA A IIA

Epuizarea primei ediţii ca şi observaţiile şi sugestiile primite din partea

În felul acesta, radiaţiile nucleare nu numai că sunt descrisă din punct de

Credincioşi crezului nostru, considerăm şi această a doua ediţie este de

Radiaţia nucleară: breviar 9

Dozimetrie şi radioprotecţie: breviar 53

Detectori de radiaţii: breviar 96

Mărimi şi unităţi dozimetrice 132

CONSTANTE FIZICE FUNDAMENTALE

Constanta Simbolul Valoarea numerică

Permeabilitatea vidului µ0 4 10-7 T m/A

Permitivitatea vidului ε0 8,854 10-12 F/m

Ecuaţiile (1b.1) şi (1b.2) reprezintă expresiile

CARACTERISTICILE SCALARE ALE CÂMPULUI DE

Caracteristicile scalare se referă la numărul de

d 3N reprezintă energia particulelor care traversează

Pierderea de energie masicã (MeV cm /g) Pb Be

Figura 1b.3 Curba de fluctuaţie a pierderii de energie pentru un

maximă într-o ciocnire individuală cu un electron şi

produşi de o particulă încărcată pe unitatea de Relaţiile de scalare (1b.27) şi (1b.28) sunt

Pentru: 2I << Ee < 10I dependenţa 1 2 trebuie

înlocuită cu: 1 η unde: 3 ≤ η ≤ 5 . R p ,Z = 2 10 −3 Z 0,26 E p1,7 (1b.30c)

O relaţie de scalare de acelaşi tip leagă

În relaţiile (1b.41a-1b.41c) coeficientul masic de

Pentru alte medii decât aluminiu se poate utiliza

PIERDEREA DE ENERGIE PRIN RADIAŢIE A

Energia maximã (MeV)

unde: E = E0 − hν în cazul în care se poate neglija unde: ς este o măsură a ecranării8.

pentru cazul γ ≅ 0 . Valorile respective, împreună cu valorile

8 ς variază lent în funcţie de numărul atomic Z între 1,40 pentru

ρ I σa λnucl Lrad ECr dE/dx|min

aer 7 1,205 kg m -3 0,0013 50000,0 30050,00 0,0022

Împrăştierea incoerentă sau Compton Acest

Împrăştierea coerentă În urma acestui tip hν = hν ′ + mc 2 − me c 2

lucrul de extracţie pe o anumită pătură. În acest caz

fenomenul prin care fotonul este absorbit de un

împrăştierea Compton în aluminiu şi plumb pentru

unde: σ abs = σe + σ c ,abs ; σ imp = σc ,imp + σ i .

Această figură prezintă dependenţa secţiunii µ=ρ ∑c µ

energie raportată la unitatea de masă a corpului Z ef = (1b.75)

NUMĂRUL DE ORDINE EFECTIV Cantitatea de energie ce trebuie transmisă unui

Neutronii sunt particule elementare, instabile în

Tabel 1b.2 Clasificarea neutronilor după energia lor ÎNCETINIREA NEUTRONILOR

Λ232Th = Λ228 Ra = Λ220 Rn

Exprimând aceste activităţi prin intermediul 216 216

N232Th N228 Ra N220Rn

înjumătăţire reproduşi în figura 1p.1 se obţine în 208 208

Un calcul numeric simplu conduce la valorile: dN 232Th

a) Să se deducă pornind de la această valoare d N 228Th

In felul acesta, variaţia în timp a numărului total