Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scena este o diviziune dintr-un act sau tablou si marcheaza iesirile si intrarile personajelor
în scena. Termenul are mai multe sensuri:
1. Spațiu al teatrului în care se desfășoară spectacolul dat de actori în fața publicului.
2. Parte sau diviziune a unui act, a unui text dramatic, limitele scenei sunt marcate, destul de
conventional, prin intrarea si iesirea unui personaj, mai ales în teatrul clasic.
3. Într-o operă epică sau dramatică, desemnează o singură întâmplare sau un episod important,
impresionant, de aceea apar nuanțele când se vorbește despre scenă, aceasta putând fi comica,
tragică, dramatică, terifiantă, sentimentală.
Atunci când un actor primește un personaj pe care trebuie să-l joace într-un spectacol
începe lucrul prin lectură la masă. În timpul acestor lecturi actorul are și perioada lui de
pregătire individuală. Putem numi această etapă ca fiind o analiză amănunțită asupra
personajului primit. De exemplu, rolul asistentei Miss Ratched,pe care l-am jucat în
spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci, m-a intrigat încă de la primele lecturi și cu atât
mai mult când, treptat, prin repetiții, mi-am asumat datele personajului. Construcția
personajului nu a însemnat doar perioada în care eu am lucrat practic ci, totodată, și analiza
psihologică cu toate informațiile pe care le oferă romanul Zbor deasupra unui cuib de cuci, de
Ken Kesey. În construcția acestui personaj care, la suprafață, arată doar calmitate, control
deplin și putere dar, în același timp, un interior tumultos, am luat în calcul tot ce ascunde
interiorul său, tot ce se află sub această mască exterioară, tot ce o determină să fie crudă.
Astfel se propune o metodă de lucru care presupune anumiți pași.
1. Obiectivul global – am încercat să-mi dau seama ce-și dorește cel mai mult Miss
Ratched prin toate acțiunile sale și am ajuns la concluzia că deși ea este Sora Șefă a clinicii de
psihiatrie Salem State Hospital, în realitatea și ea însăși suferă de o boală psihologică – dorința
de manipulare.
Își exercită autoritatea deplină printre pacienți, ea fiind cea care le decide medicamentele
și privilegiile. Privelegii de care îi lipsește în cazul în care aceștia nu se comportă adecvat. Aici
și-a creat propria sa lume, după cum spune Harding: ,,Ea și-a dedicat viața acestei opere. Nu
are viață personală, nici soț. Nu știe decât muncă, muncă și iar muncă”.
Ea are un sistem al ei de funcționare, pe care îl impune și pacienților. Aceștia trebuie să
discute tot ce îi ,,roade pe dinăuntru” și dacă aud ceva interesant ,,să raporteze imediat Sorei
Șefe”. Ajunge să creadă că așa este normal, le impune pacienților ideea de societate, la care ei
trebuie să se raporteze, și îi face să creadă că ei nu sunt apți pentru aceasta. Conduce această
secție, manipulându-i pe toți, atât pe pacienți cât și personalul, folosind metode pentru a umili
și a degrada, Daniel J. Viktus explică aceste proceduri:
Secția este condusă de asistenta Ratched, care controlează procesul de transformare al
bărbaților în mașini. Acest proces de transformare al pacienților în automatele ascunse
implică pierderea sexualității lor, a masculinității și a individualității1.
2. Obiectivul scenei – acesta trebuie foarte bine clarificat pentru că actorul trebuie să
știe fără nici o urmă de îndoială ce joacă în fiecare secundă.
4. Substituirea – este o metodă folosită de actori pentru a crea situații de viață cât mai
autentice. De exemplu, dacă ai o colegă care într-un spectacol este mama ta poți folosi imaginea
mamei reale pe scenă.
5.Imaginile interioare – de regulă, atunci când citim sau când cineva ne povestește
ceva mintea noastră generează imagini vizuale. Așa actorii trebuie să reușească să transmită
publicului aceste imagini și de asemean ei trebuie să-și creeze un film interior al lor care stă la
baza desfășurării unui spectacol. În crearea acestui film interior în cazul personajului Miss
Ratched m-a ajutat foarte mult romanul care a stat la baza scenariului creat pentru spectacol
unde asistenta Reatched este mult mai diabolică, descrierea fiind mai bogată și mai
precisă însă, textul pentru un spectacol nu ne-a permis să arătăm toate informațiile despre
monstrul pe care ni-l înfățișează Ken Kesey.
6. Intenția și acțiunea – ele trebuiesc clar definite de către actor pentru a ști cu exactitate
ce joacă. Intenția se naște din gând, care trebuie lăsat să funcționeze logic și mai apoi se naște
și acțiunea.
8. Faptele – acestea vorbesc despre noi, despre starea noastră de spirit. Este esențial
pentru un actor să-și stabilească exact care îi sunt acțiunile în scenă pentru a nu transmite
informații eronate, care nu sunt în concordanță cu personajul pe care ar trebui să-l joace.
1
Vitkus, “Madness And Misogyny In Ken Kesey’s One Flew Over The Cuckoo’s Nest” in Alif, Journal of
Comparative Poetics, 1994
9. Monologul interior – un actor mereu are sentimente și gânduri pe care nu le spune pe
scenă, asta înseamnă că el și-s construit personajul 100% și că a înțeles foarte bine tot ce a avut
de jucat. Dacă monologul interior nu există înseamnă că nu există o construcție a personajului.