Manifest poezie

de Sașa Pană

“cetitor, deparazitează-ți creierul!”

strigăt de timpan
avion
t.f.f.-radio
televiziune
75 h.p
marinetti
breton
vinea
tzara
ribemont-dessaignes
arghezi
brâncuși
theo van doesburg
uraaaa uraaaaaa uraaaaaaaa

arde maculatura bibliotecilor

a.et p. Chr. n.
123456789000.000.000.000.000. kg.
sau îngrașă șobolanii
scribi
apțibilduri
sterilitate
amanita muscaria
eftimihalachisme
brontozauri
Huooooooooooooooo

Combină verb
abcdefghijklmnopqrstuvwxyz
= artă ritm viteză neprevăzut granit

guttenberg reînvii
 Literatura română avangardistă
În literatura română, denumirea de avangardă sau avangardism reprezintă o serie de
tendințe experimentale, nonconformiste, proprii creațiilor literare din perioada interbelică.
Dadaismul
Manifestarea cea mai puternică a avangardei literare românești se regăsește în
mișcarea Dada (curentul se va numi „dadaism”), inițiată în 1916 la Zürich de către studentul
român Tristan Tzara, devenit ulterior poet de limbă franceză.
Tristan Tzara cultivă antiliteratura, antimuzica, antipictura, inventând tehnici de creație dintre
cele mai diverse și bizare iar dadaismul refuză convențiile de orice fel, căutând noul, fiind
obsedat de autenticitate. Printre procedeele noi ale avangardismului, se numără și dicteul
automat, montajul, colajul, tehnica reportajului, toate acestea fiind procedee ale asocierii libere,
spontane. Adepții dadaismului considerau că rațiunea, conștiința, funcționează ca un fel de
cenzură ce nu lasă spiritul uman să se exprime liber, descătușat de orice regulă, de orice normă.
Criticul George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, îl prezintă
așa: „În 1912, un tânăr evreu de 16 ani (născut la Moinești, județul Bacău pe data de 16 aprilie
1896, decedat la Paris, 25 decembrie 1963), cunoscut ulterior sub numele de Tristan Tzara și
care atunci semna S. Samyro, publica împreună cu Ion Vinea revista "Simbolul", la care mai
colaborau A. Maniu, Emil Isac, A. Solacolu”.” Peste câțiva ani, la Zürich, în 1916, Tristan
Tzara inventa dadaismul, determinând și metoda lui: "Luați un jurnal, luați o pereche de
foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți-le într-un sac,
mișcați…” Numele școlii a fost găsit la întâmplare, vârându-se cuțitul de tăiat hârtie într-un
Larousse. Dadaismul nu era decât o mistificare și o demonstrație estetică negativă. Din oroarea
de academism se refuza nu numai orice tip de artă și orice tehnică folosită, dar și acele
organizări de idei pe care imaginația, coerența de la sine, le-ar fi introdus automat în elementele
disparate. Poemul nu mai era opera unui artist sau a unui individ, ci un rezultat al hazardului
material și uneori a unui grup, debitând sincronic un fel de cor poliglot, ca în “L’amiral cherche
une maison a louer”, poeme simultan par R. Ruelsenbach, Tr. Tzara. "Un papagal scoțând
planete devenea poet." Dadaiștii n-au aplicat însă niciodată teoria cu sinceritate, ci au simulat
numai întâmplarea. Chiar în cele mai absurde compoziții, asocierea discretă e vizibilă, ca în
aceste versuri de Tristan Tzara: ”la chanson d’un daidaiste/qui n’etait ni gai ni triste/et aimait
une bicicliste/qui n’etait ni gai ni triste.", unde se observă intenția de a izbi pe burghez cu idila
neacademică între un poet și o biciclistă.
Tristan Tzara n-a făcut dadaism în românește. L-au urmat aici alții, dintre care cel mai fanatic
a fost Sașa Pană, autorul multor volume fără notă precisă ("Echinox arbitrar", "Viața romanțată
a lui Dumnezeu", "Cuvântul talisman", "Călătorie cu funicularul", etc.), din care se poate cita
fără alegere, totul fiind uniform și inextricabil. ”Trece fantoma principesei otrăvite cu
oleandru/Principesa a murit de parfum/Principesa e ca un măr domnesc/Parfumul era un hamac
pentru somnul ei”.
În poeziile românești ale lui Tzara, scrise între 1912-1915, temele sunt simboliste, teme pe care
le va dezvolta Ilarie Voronca. Presimțirea dadaismului e în aceea că, ocolind raporturile ce duc
la o viziune realistă, poetul asociază imagini neînchipuit de disparate surprinzând conștiința.
Tristan Tzara e un poet de o incontestabilă ușurință lirică, știind să radă cu aripile cea mai joasă
proză: ”Sufletul meu e un zidar care se întoarce de la lucru/Amintire cu miros de farmacie
curată/Spune-mi servitoare bătrână ce era odată ca niciodată,/Și tu verișoară cheamă-mi atenția
când o să cânte cucul.”
Constructivismul
O ramură a avangardismului este constructivismul, inițiat la noi de poetul Ion Vinea și de revista
“Contimporanul”. Ion Vine pledează pentru realizarea unor corespondențe între artă și spiritul
contemporan, dominat de arta modernă. Dintre scriitorii care au colaborat la revista
“Contimporanul”, se pot aminti: Stephan Roll, Felix Adelca, Boris Fundoianu, Ilarie Voronca
etc.
Suprarealismul

Reviste de avangardă. "unu"

Publicațiile care au slujit în cercuri închise cultului poeziei dadaisto-suprarealiste au fost
numeroase. Printre revistele de avangardă de după război ("Contimporanul", "75H.P.", "Punct",
"Integral", "Urmuz"), revista unu, apărută la Dorohoi în aprilie 1928 și transferată apoi la
București, este cea mai tenace. Conducătorul ei este medicul Sașa Pană, asistat de Moldov.
Colaborează la ea Geo Bogza, Stephane Roll, Ilarie Voronca, Ion Călugăru, Virgil Gheorghiu,
B. Fundoianu, pictorii Victor Brauner, M. H. Maxy, Milița Petrașcu, S. Perahim, B. Herold, etc.
Manifestul publicației este destul de vag, cuprinzând elemente dadaiste, futuriste, suprarealiste,
introduse în noțiunea generală a desfacerii de orice constrângere academică. În fond, "unu"
înoată mai mult în apele suprarealismului. Este venerat, studiat și editat Urmuz, pe care Moldov
îl imită în rele contrafaceri.
În căutarea automatismelor, redactorul apelează la un dement autentic de la Mărcuța–Nouă,
Petre Popescu, poetul, inventatorul unui cimpoi sterilizator și autorul unor epigrame de o
grotească absurditate: ”Era înaltă cât o prăjină/Încât toți vedeam când se închina/Iar noaptea
dormea într-o căruță/Căci era din schit cea mai drăguță.”
Avangardiștii români vor oferi și ei mărturii semnificative ale acestei fascinații a perpetuei
transformări, ale refuzului radical al stagnării, ale dezinteresului față de ceea ce G. de Torre
numea ”permanență”. În "Aviograma", Ilarie Voronca va cere “lepădarea formulelor
purgative", asigurând că atunci “când formula va deveni ceea ce facem ne vom lepăda și de
noi", iar mai târziu, în revista "Unu", va exalta “insuccesul, debutul perpetuu, nerealizarea,
nedesăvârșirea oricărui gest, condamnarea la eșec a oricărei întreprinderi”.
 Georgica a IV-a
poezie [ ]
din Faruri, vitrine, fotografii
-
de Mircea Cărtărescu [Mircea_Cãrtãrescu ]

țăranul de când cu electrificarea

înțelege cum stau lucrurile pe planetă
se indignează grațios în mijlocul pogoanelor sale
de situația din cipru și liban
pândește sateliții și le smulge
aparatura electronică bă
plozilor nu uitați bateriile solare
să ne-ncălzim la chindie conserva de fasole
cu cârnăciori produsă la fetești
bă dați în câini lumea e mică
bă cu gerovital se duc ridurile ca-n palmă
hai dați-i zor cu porumbul că eu mă duc
puțin pe lumea cealaltă adică a treia
și ultima. feții mei
dragii mei copchiii mei ce să-i faci
așa e jocul
arză-l-ar focul.