Ana-Eleonora Baroi

Actorie III

Referat Biomecanică teatrală

Biomecanica este o știință a naturii care se ocupă cu studierea
proceselor motorii ale organismelor vii, descompunându-le în structuri de
bază, pentru a înțelege traseele mișcărilor și analizate după legile fizicii
și după principiile mecanicii. Se îmbină noțiuni din sfera medicală, a
ingineriei, a științelor exacte și a științelor umaniste. Direcțiile
biomecanicii pot fi aplicate într-o gamă largă de domenii, începând cu cel
medical, în cadrul medicinei de recuperare fizică, în sport ca unealtă de
testare și îmbunătațire a calităților fizice, dar și în arte precum dansul
sau teatrul.
Vsevolod Meyerhold, regizor, actor și profesor rus (1874-1940) a
rămas în istorie în principal datorită producțiilor sale de teatru radical
stilizate și a invenției biomecanicii ca tehnică de antrenament pentru
actori/ performeri. Deși l-a avut ca mentor pe Constantin Stanislavski, a
lucrat în regia acestuia după binecunoscutele lui metode și l-a avut ca
sprijin în înființarea Studioului Teatrului de Artă din Moscova, acesta a
ajuns în timp la propria concluzie că teatrul naturalist este un stil elitist și
astfel sămanța pentru conceptul de biomecanică a fost sădită în mintea
lui Meyerhold. S-a orientat inițial spre tehnici din commedia dell’arte, circ
și gimnastică, concretizându-se totul odată cu exercițiile de
biomecanică. A adoptat și o atitudine complet diferită de cea a fostului
său mentor, fiind de părere că regizorul și actorul trebuie să
construiască împreună. Cele peste 20 de exerciții de biomecanică ale lui
Meyerhold compuse dintr-un ciclu de acțiuni și reacții urmăresc testarea
reflexelor actorului, antrenează dexteritatea și forța musculară, dar mai
ales, îmbunătățesc conștientizarea spațiului înconjurător și a relației cu
ceilalți actori.
 Toate exercițiile încep cu un dactyl, o scurtă mișcare energizantă
care sporește concentrarea și fiecare mișcare este compusă din trei
momente: intenția, echilibrul și execuția.
Unul dintre cuvintele cheie este „echilibrul”. Actorul trebuie să își
cunoască și să își controleze corpul cu multă precizie, nu cu rigiditate,
pentru a fi un atu al exprimării stărilor scenice și nicidecum un
impediment. Pentru a ajunge la un control precis este nevoie de un
echilibru interior, dar și exterior. De multe ori cand ne gandim la
Meyerhold și Stanislavski gândim axa exterior-interior și viceversa, ca
punct de raportare pentru sentimentul actoricesc. Cel dintâi menționat
îndrumă spre un contact foarte strâns cu exteriorul, pe cand Stanislavski
propune întoarcerea către sinele profund pentru exprimarea veridică a
sentimentelor pe scenă.
Cu prețul vieții ( a fost încarcerat și ulterior împușcat), s-ar putea
spune, Meyerhold este considerat astăzi unul dintre cei mai importanți
regizori ai secolului 20, slujind prin tehnicile sale ideea actorului/
performerului liber de text și aducând în prim plan importanța disciplinei
fizice a artistului performativ pentru crearea unei arte scenice stilizate.
Deși în aparentă antiteză, tehnicile lui Meyerhold și a lui Stansilavski pot
fi asimilate de actor și pot fi fructificate accente din ambele, fără a se
exculde una pe cealaltă, astfel încât potențialul jocului scenic să tindă cat
mai sus.
Avantajele studierii și practicării biomecanicii în plan teatral sunt
incontestabile. Cunoașterea propriului corp în calitate de actor este
esențială, alături de disciplina și respectul care îi trebuie acordat. Privind
corpul ca pe o mașinărie formată dintr-o multitudine de piese
interconectate se naște procesul de cunoaștere detaliată și de lucru
pentru îmbunătățirea capacităților de mișcare. Odată cu siguranța fizică
se capătă și o siguranță psihică, ambele indispensabile pe scenă.
Deschiderea perspectivei spre exterior poate conduce la o mai bună
comuniune de energii cu partenerii, ajungând și la public o încărcătură
mai profundă și plină de sens. Întelegerea unui spectacol ca pe o
continuă mișcare, chiar și în momentele de pauză scenică, se manifestă
printr-o susținere interioară a artistului care nu lasă tensiunea sau emoția
creată sa scadă în intensitate. Ideea corpului viu, vivace, a simțurilor
ascuțite nu face altceva decât să modeleze un actor plin de vitalitate,
conștient permanent de ceea ce exprimă. Actorul trebuie să își cunoască
punctele forte și să fie într-un continuu lucru cu sine pentru a îmbunătăți
punctele mai slabe.
Și cu aceast stil ingenios propus de Vsevolod Meyerhold, se tinde
spre imaginea actorului complet, care trebuie să fie sau să devină o ființă
sincretică, care să își pună în serviciul artei sale orice capacitate sau
calitate.