C pag 1

SUMAR – 4/2006 – SUMMARY

Consilierea persoanelor 3 Counseling persons with

cu boli cronice [i SIDA chronic diseases and AIDS
Doru Buzducea Doru Buzducea

Reprezent\ri sociale, atitudini 10 Social representations,

[i comportamente cu privire attitudes and behaviors
la fenomenul HIV/SIDA: o evaluare regarding HIV/AIDS phenomenon: an
interna]ional\ [i rom^neasc\ international and Romanian evolution
Ioana Petre Ioana Petre

Femeile peste 60 de ani: 25 Women over the age of 60:

aspecte demografice, sociale [i medicale demographical, social and medical aspects
‘n Republica Moldova in Moldova
Boris G^lc\ Boris G^lc\

Cum tr\iesc v‘rstnicii rom^ni 43 The way Romanian and European

[i semenii lor europeni elderly people live
Ana B\la[a Ana B\la[a

Diferen]e intergenera]ionale privind 49 Intergenerational differences regarding

debutul vie]ii sexuale the sexual life starting
Cristina Oane[ Cristina Oane[

Definirea [i motivarea comunic\rii 65 Defining and motivating communication

Petre Anghel Petre Anghel

O perspectiv\ actual\ asupra serviciilor 75 A present perspective upon

sociale din jude]ul Bra[ov social services in Bra”ov county
Raluca Zanca Raluca Zanca

Legislaþie 86 Legislation

Experien]e 103 Experiences

Viorela Iuga-Matei Viorela Iuga-Matei

Parteneriat public-privat ‘n prestarea 106 Public-private partnership in providing

serviciilor publice (partea a II-a) public services (second part)
Jana Costachi Jana Costachi

Eveniment [tiin]ific 144 Scientific events

Apari]ii editoriale 146 Book review

1
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 2
K

Invitaþie cªtre cititori

Revista de Asistenþª Socialª este deschisª dialogului cu cititorii. A”teptªm cu
interes evaluarea studiilor ”i articolelor publicate, atât în ceea ce prive”te conþinutul,
cât ”i din punctul de vedere al prezentªrii grafice.
Vª rugªm sª ne ajutaþi sª facem din Revista de Asistenþª Socialª un spaþiu al
dialogului între toþi speciali”tii angajaþi în domeniul social. Ne propunem, de
asemenea, sª facilitªm difuzarea informaþiilor utile celor ce activeazª în domeniul
asistenþei sociale.
Ce probleme sociale sunt de cea mai mare actualitate? Ce iniþiative legislative nu
mai suferª amânare? Cum poate fi compatibilizatª legislaþia din domeniul asistenþei
sociale din România cu cea din Uniunea Europeanª? Conþinutul cªror legi ”i
reglementªri juridice ar trebui lªmurit cu prioritate în paginile revistei noastre? Ce
proiecte în care v-aþi implicat s-au dovedit de succes? Ce dificultªþi aþi întâmpinat în
realizarea lor?
Redactorii Revistei de Asistenþª Socialª sunt bucuro”i sª relateze de la faþa locului
despre experienþele reu”ite din domeniul asistenþei sociale ”i sª publice reflecþiile
dumneavoastrª.
Corespondenþa va fi expediatª pe adresa:
Strada Transilvaniei nr. 6, Sector 1, Bucure”ti, tel.: 021 4025422, 021 4025426;
fax: 021 4025424; e-mail: revassoc@yahoo.com; revassoc@xnet.ro.

Revista de Asistenþª Socialª îi invitª pe toþi speciali”tii din þarª ”i de peste hotare
sª colaboreze cu studii ”i cercetªri, articole de informare privind rezultatele practice
deosebite în domeniul asistenþei sociale, recenzii etc. Colaborªrile vor fi expediate la
adresa de e-mail: revassoc@yahoo.com; revassoc@xnet.ro.
Revista de Asistenþª Socialª este deschisª tuturor contribuþiilor valoroase la
afirmarea domeniului asistenþei sociale, oferind susþinere pentru asistenþii sociali ”i
profesioni”tii angajaþi în derularea de programe specializate, dezvoltare socialª ”i
comunitarª.

Drepturile de publicare sunt rezervate. Articolele publicate exprimª punctul de

vedere al autorului. Reproducerea parþialª sau integralª a articolelor fªrª acordul
redacþiei este interzisª.

2
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 3
K

HIV/SIDA

C
onsilierea persoanelor
cu boli cronice
”i SIDA
Lect. univ. dr. DORU BUZDUCEA,
Facultatea de Sociologie \i Asisten`[ Social[,
Universitatea din Bucure\ti

Pe lângª implicarea serviciilor medicale în asistarea persoanelor cu boli cronice ”i SIDA, este
absolut necesarª ”i implicarea serviciilor de asistenþª socialª, întrucât consecinþele bolilor
cronice nu sunt doar de ordin medical, ci ”i social, emoþional ”i chiar economic. Asistenþa
socialª vine atât în sprijinul persoanelor suferinde, cât ”i în sprijinul supravieþuitorilor, prin
consiliere, terapie, dezvoltarea reþelei sociale, mediere în relaþia cu instituþiile publice.

Asistenþa socialª a persoanelor cu boli cronice
”i SIDA reprezintª un domeniu complex ce
implicª factori diver”i:
• tipul ”i stadiul bolii cronice,
• natura, cantitatea ”i calitatea pierderilor
suferite,
• efectele cumulative ale bolilor cronice,
• circumstanþele ”i magnitudinea pierderilor,
• vârsta la care apare boala cronicª,
• experienþa schimbªrilor suferite,
• lipsa sau prezenþa sprijinului exterior.
˛n cazul acestei categorii de persoane întâl-
nim nu doar durerea fizicª, ci ”i „durerea
emoþionalª, psihologicª” legatª de pierderile
suferite: sªnªtate, loc de muncª ”i, implicit,
venituri, statut socioprofesional. Unele defi-
niþii considerª cª durerea reprezintª un rªs-
puns la factorii declan”atori (Kastenbaum,
1977), o reacþie (Crow, 1991), un proces de
adaptare la irevocabilitatea pierderilor sufe-
rite (Rando, 1984). Durerea poate sª aparª ”i
în alte circumstanþe, ca: moartea sau separa-
rea de o fiinþª dragª, pierderea poziþiei co-
munitare, pierderea speranþei, a relaþiilor so-
ciale. Pentru a funcþiona la nivel optim din
punct de vedere psihosocial, supravieþuitorii
trebuie sª caute strategii de acceptare ”i
adaptare la caracterul irevocabil al pierderilor
suferite. De cele mai multe ori, aceastª adap-
tare genereazª stres ”i disconfort.
Ignorarea irevocabilitªþii pierderilor su-
ferite înseamnª în fapt fixarea supravieþuito-
rului în stadiul negocierilor (Kubler-Ross,
1969), în confuzie cronicª ”i disperare. Erick-
son (1980) susþine cª personalitatea sªnªtoasª
acceptª pierderea ”i nu permite nici o
substituire a acesteia.
Atunci când aceste pierderi nu sunt accep-
tate ”i integrate urmeazª disperare ”i dezori-
entare. Aceastª realitate este de o importanþª
deosebitª în cazul pierderilor colective, glo-
bale, care antreneazª o întreagª masª de oa-
meni (rªzboaie mondiale, catastrofe naturale).
Aplicând toate acestea la SIDA, celebra au-
toare Elisabeth Kubler-Ross (1987) nume”te
aceastª boalª ca fiind ultima provocare.
Bolile cronice cauzeazª stres ”i pot conduce
la depresie ”i chiar abuz de alcool sau de diverse
droguri. Se trªie”te sub fricª ”i anxietate con-
stantª. Suferinþa complicatª, durerea anormalª,
durerea nerezolvatª, durerea patologicª sunt
doar câþiva termeni ce se referª la procesul
durerii care nu-”i urmeazª cursul normal.
Departe de a fi anormalitate, simptomele
indicative ale suferinþei cronice pot fi un
rªspuns normal la durere ”i pierdere.

3
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 4
K
HIV/SIDA
Kastenbaum (1977) prezintª câteva carac-
teristici ale persoanelor suferinde: retragere
socialª, dificultate în a accepta realitatea
pierderilor suferite, dezorganizarea stilului de
viaþª, anxietate, depresie, panicª, teamª,
uneori gânduri suicidare, pesimism, preocu-
pare în legªturª cu detaliile morþii.
Existenþa factorilor stresori mªre”te riscul
complicaþiilor. Ace”ti factori pot fi: lipsa su-
portului social, istoria bolii cronice, relaþii
interpersonale tensionate, tipuri de pierderi.
Sprijinul social este privit, pe bunª drep-
tate, ca fiind deosebit de important în reve-
nirea ”i depª”irea stªrilor dureroase provocate
de bolile cronice. El reprezintª un rªspuns
exterior ”i o oportunitate de reconectare la
ceilalþi. ˛nseamnª oportunitatea de a identifica
”i exprima sentimente. Suportul social sau, în
cazul nefericit, lipsa acestuia reprezintª o
variabilª crucialª în procesul de adaptare a
supravieþuitorilor la pierderile multiple cau-
zate de bolile cronice.
Fiecare nouª pierdere aminte”te supravie-
þuitorului de celelalte pierderi anterioare.
Fiecare nouª pierdere redeschide cicatricele
pierderilor trecute provocând astfel o nouª
suferinþª. Varietatea caracteristicilor pierde-
rilor anterioare influenþeazª de asemenea
tipul, intensitatea ”i durata durerii.
Când apar ”i alþi factori care pun în difi-
cultate ameliorarea durerii sau când apare o
altª suferinþª nerezolvatª în contextul pierde-
rilor anterioare, supravieþuitorul trebuie sª
facª faþª unor probleme sumative ce dau na”-
tere la dureri multiple. Aceastª situaþie este
tipicª în cazul supravieþuitorilor multiplelor
pierderi cauzate de HIV/SIDA: pierderea fa-
miliei, a aspiraþiilor civice, a relaþiilor so-
ciale, pierderea unei „vieþi normale”.
Reacþii ºi rãspunsuri
la bolile cronice
Reacþiile la aflarea diagnosticului unei boli
cronice diferª de la o persoanª la alta. A”a
cum menþionam, durerea este un proces
individual. Fiecare individ face faþª pierderii
într-o modalitate unicª ”i personalª.
Ne putem întreba dacª reacþiile la aflarea
diagnosticului unei boli cronice se încadreazª
4
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
în sfera normalitªþii sau a patologiei. Unii
cercetªtori considerª cª a distinge între normal
”i anormal, între patologic ”i nonpatologic în
sfera suferinþei este extrem de dificil. Totu”i,
existª reacþii ”i rªspunsuri precum atitudinile
agresive ”i antisociale întâlnite în cazul unor
persoane suferinde de boli cronice ”i HIV/
SIDA ce se pot încadra cel puþin la graniþa
dintre normal ”i patologic. Nu avem în prezent
criterii obiective pentru a distinge între normal
”i anormal în sfera suferinþei ”i a durerii.
˛ntâlnim douª categorii mari de rªspunsuri:
intrapsihice ”i interpersonale. Rªspunsurile
intrapsihice sunt cele îndreptate cªtre propriul
sine, iar cele interpersonale cªtre ceilalþi.
Cele mai rªspândite reacþii sunt: negare
cronicª, disperare, teamª, depresie, ahedo-
nism (diminuarea drasticª a interesului faþª
de aproape toate activitªþile sociale), anxie-
tate, agitaþie psihomotorie, obosealª, pierde-
rea energiei, diminuarea capacitªþii de gân-
dire ”i concentrare, indecizie, sentimente de
nefericire, neajutorare, tristeþe, suferinþe so-
matice, obosealª, probleme de somn, insom-
nie, ideaþie suicidarª, fricª, frustrare, pro-
bleme de adaptare, pierderea spontaneitªþii ”i
a creativitªþii, abuz de substanþe chimice.
Negarea: este unul dintre cele mai frec-
vente mecanisme defensive (Krupp, 1972).
Negarea cronicª se manifestª somatic, com-
portamental ”i psihologic. Apogeul stªrilor
suflete”ti prin care trec persoanele cu HIV/
SIDA cuprinde ”i faza de negare a morþii.
Seligman (1994) considerª cª, în consilierea
persoanelor cu HIV/SIDA, se poate sugera
ideea cª aceastª tragedie poate fi privitª ca o
parte a vieþii, ca o condiþie datª de viaþª.
Depresia: un alt rªspuns la bolile cro-
nice; se exprimª prin tristeþe, descurajare,
lipsª de speranþª, melancolie.
Ru”inea ”i vinovªþia: ru”inea inhibª expe-
rienþa ”i exprimarea durerii. Sentimentul de
vinovªþie este credinþa cª o persoanª a avut o
conduitª gre”itª. Urmªtorii factori contribuie
la culpabilizare: natura stigmatizªrii (rejecþie
”colarª sau profesionalª), percepþia de slªbi-
ciune ”i neajutorare, cauza generatoare de
durere.
Ideaþia suicidarª fªrª un plan specific
suicidar sau cu un plan specific pentru a co-
mite suicidul: abuzul de substanþe ”i nume-
C
K
C pag 5
K
roasele boli neurologice legate de SIDA
contribuie la riscul suicidar. Persoanele care
se confruntª cu depresia prezintª un risc mai
mare de sinucidere. Sprang ”i McNeil (1995)
sugereazª cª incidenþa crescutª a tentativelor
de suicid ”i a numªrului mare de sinucideri în
rândul populaþiei este legatª de anxietatea ”i
teama de moarte, degradarea fizicª, separa-
rea, teama de singurªtate, izolarea, rejecþia.
Ideaþia suicidarª apare la supravieþuitorii care
”i-au pierdut interesul pentru viaþª.
Anxietatea: este generatª de gradul ridi-
cat de incertitudine, de schimbªri majore în
toate planurile vieþii. Persoanele seropozitive
experimenteazª un stadiu global al anxietªþii.
Abuzul de substanþe chimice : stresul aso-
ciat bolilor cronice poate conduce la utilizarea
acestor substanþe ca la un mecanism fals de a
face faþª disconfortului.
Crize ale relaþiilor interpersonale: riscul
retragerii ”i izolªrii este mare. Retragerea
poate sª aparª atât la nivel psihologic, cât ”i
la nivel fizic.
Comportamentele de evitare: sunt adesea
supraasumate, din dorinþa de a reduce anxie-
tatea.
Supªrarea: este o caracteristicª comunª
a durerii, întrucât valorile ”i credinþele par
nefolositoare, pierderile întrec orice a”tep-
tare, iar actul medical este ineficient.
Kubler-Ross (1969) considerª cª persoa-
nele care se confruntª cu bolile cronice ”i, în
mod special, cele infectate cu HIV/SIDA par-
curg urmªtoarele stadii în procesul de adap-
tare la noul statut: ”oc ”i negare („nu, nu
eu”), furie ”i revoltª („de ce eu?”), nego-
ciere („bine, eu, dar...”), depresie („da,
eu”), acceptare („viaþa merge mai departe”).
Graniþele nu sunt precise, ci mai degrabª
fluide ”i într-o agitaþie continuª.
“oc ”i negare: ”ocul este un rªspuns nor-
mal atunci când a”teptªrile realiste de la lume,
viaþª ”i viitor sunt distruse. Negarea poate
începe ca un proces con”tient, dar curând
poate deveni unul incon”tient.
Furie ”i revoltª: aceastª fazª reprezintª o
perioadª de timp situatª între ”ocul iniþial ”i
acceptarea târzie a realitªþii.
Negociere: realizarea faptului cª ceea ce
stª la baza pierderilor nu poate fi stopat sau
eliminat.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
Depresie: reprezintª etapa resemnªrii.
Confuzia individualª este adesea marcatª de
durere cronicª. Pentru mulþi, începe printr-un
sentiment de totalª neajutorare ”i nefericire.
Acceptarea: presupune descoperirea ne-
cesitªþii cooperªrii ”i dialogªrii cu noua rea-
litate. Include acceptarea realitªþii multiplelor
pierderi. Acest proces are loc la nivel mental
”i emoþional ”i este observat în conduite com-
portamentale specifice (implicarea ca voluntar
în diverse organizaþii, participarea la diverse
grupuri de suport, participare la consiliere,
implicarea socialª ”i stabilirea de noi relaþii
interpersonale).
Tipuri de pierderi suferite
Asociaþia Americanª de Psihiatrie (1994)
define”te trauma ca fiind o confruntare cu un
eveniment care implicª moartea sau lezªri
serioase, o ameninþare a integritªþii fizice a
individului.
Perspectiva tradiþionalistª include în rân-
dul evenimentelor traumatice rªzboiul, vio-
lenþa ”i dezastrele naturale, iar perspectiva
modernª include ”i HIV/SIDA.
Factorii care determinª magnitudinea trau-
mei pot fi: caracteristicile evenimentului
traumatic în sine, severitatea agenþilor stre-
sori, contextul în care apare trauma, durata,
controlul asupra impactului, lipsa reþelelor de
suport social, motivaþia de a influenþa
proactiv propria viaþª.
Persoanele cu HIV/SIDA, ca ”i cele care
se confruntª cu alte boli cronice, înregis-
treazª, de regulª, urmªtoarele pierderi:
• pierderea istoriei personale: consecinþele
bolilor cronice, precum degradarea stªrii
de sªnªtate, hospitalismul ”i chiar decesul
persoanelor apropiate, reprezintª în fond
o pierdere a istoriei personale;
• pierderea securitªþii psihosociale: insa-
tisfacþie, nesiguranþª, dezamªgire;
• pierderea rolurilor sociale ”i a statuturilor
comunitare;
• pierderea bunªstªrii emoþionale: apar
anxietatea, depresia, ideaþia suicidarª,
supªrarea cronicª, culpabilizªrile, iritabi-
litatea, mâhnirile suflete”ti, nervozitatea,
abuzul de drog ”i alcool, insomnia, izo-
5
C
K
C pag 6
K
HIV/SIDA
larea ”i chiar comportamentele distruc-
tive;
• pierderea interesului pentru viaþª: se ob-
servª mai ales în primele stadii ale rªs-
punsului la pierderile multiple; dezinte-
resul pentru viaþª se leagª de pierderea
speranþei, a viitorului ”i a securitªþii per-
sonale;
• pierderea stimei de sine: stima de sine
este influenþatª negativ, mergând pânª la
dispariþie;
• pierderea rolurilor sociale: starea de
sªnªtate nu le mai permite sª rªmânª activi
profesional; se diminueazª veniturile
familiale;
• pierderea sprijinului social: în cazul per-
soanelor seropozitive, reþeaua socialª din
care ace”tia fac parte este afectatª de teamª
”i rejecþie.
Intervenþia serviciilor de asistenþª socialª
se poate realiza prin intermediul consilierii,
al cªrei scop este acela de a ajuta beneficiarii
sª gªseascª soluþii la problemele lor. Profe-
sioni”tii din sfera serviciilor sociale care se
adreseazª persoanelor cu boli cronice ”i SIDA
trebuie sª deþinª o serie de calitªþi:
• temperament calm: trebuie sª ne pªstrªm
calmul în situaþii de crizª. Nu este indicat
„sª intrªm” ”i noi în crizª. Tonul vocii
noastre, calitatea, viteza vorbirii ”i infle-
xiunea trebuie sª reflecte încredere ”i spri-
jin;
• atitudine noncriticª: trebuie sª demons-
trªm respect pentru beneficiari prin res-
pectarea dreptului acestora de a-”i menþine
propriile standarde;
• încredere în sine: pentru a fi eficient, un
consilier trebuie mai întâi sª se considere
ca atare. ˛ncrederea în noi în”ine cre”te
odatª cu pregªtirea, dezvoltarea deprinde-
rilor ”i experienþa pozitivª pe care le vom
câ”tiga prin muncª intensª ”i pregªtire;
• abilitatea de a empatiza ”i preocuparea
sincerª pentru celªlalt: motivaþia princi-
palª a unui consilier o reprezintª preocu-
parea sincerª pentru oameni. Reprezintª
capacitatea de a înþelege ”i de a se identi-
fica cu sentimentele, gândurile ”i expe-
rienþele cuiva, fªrª ca acestea sª fie direct
comunicate. ˛l ajutª pe consilier sª stabi-
leascª o legªturª cu beneficiarul. Trebuie
6
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
evitat riscul de a supraestima capacitatea
proprie de înþelegere a ceea ce simte
beneficiarul. Relaþia stabilitª se bazeazª
pe consideraþie ”i respect faþª de benefi-
ciar, în mod special atunci când existª
diferenþe între atitudinile privitoare la
credinþe sau comportamente. Capacitatea
consilierului de a demonstra cªldurª ”i
interes faþª de beneficiar va încuraja
încrederea ”i deschiderea acestuia;
• rªbdare: este posibil ca beneficiarii sª nu
urmeze imediat ceea ce li s-a spus, alteori
nu au capacitatea de a exprima problemele
cu care se confruntª, iar uneori chiar le
este greu sª gªseascª cuvintele. Trebuie sª
a”teptªm cu rªbdare ”i sª nu îi forþªm sau
sª le impunem valorile/pªrerile noastre;
• con”tiinþa de sine: valorile personale in-
fluenþeazª reacþiile consilierului care, la
rândul sªu, va influenþa modul în care va
reacþiona beneficiarul. Valorile ”i cre-
dinþele consilierului pot fi diferite de cele
ale beneficiarului, iar greutªþile personale
din viaþa consilierului pot afecta capaci-
tatea acestuia de a asculta în mod eficient
”i de a rªspunde beneficiarului.
Pe lângª calitªþi, un bun consilier are ne-
voie sª-”i formeze anumite deprinderi de con-
siliere:
• comportamente de preocupare – reprezintª
comportamente nonverbale ce demon-
streazª faptul cª acesta î”i ascultª bene-
ficiarul: a privi persoana, a da din cap
pentru a dovedi cª urmªre”ti conversaþia,
indicaþii verbale, zâmbetul ”i relevarea
emoþiei prin reacþia la ceea ce spune bene-
ficiarul, tonul vocii;
• reafirmarea – înseamnª repetarea conþi-
nutului a ceea ce a spus acesta, folosind
acelea”i cuvinte;
• parafrazarea – este reafirmarea cu alte
cuvinte a ceea ce a spus beneficiarul;
• discernerea sentimentelor pentru a identi-
fica emoþia pe care o poate resimþi bene-
ficiarul pe baza a ceea ce spune sau face;
• folosirea întrebªrilor pentru a clarifica
gândurile, sentimentele sau presupunerile
pe care le are consilierul faþª de cele spuse
de cªtre beneficiar. Se recomandª folosirea
întrebªrilor deschise pentru a permite
beneficiarului sª î”i exprime gândurile ”i
C
K
C pag 7
K
sentimentele. ˛ntrebªrile închise se folo-
sesc pentru a obþine informaþii specifice;
• feedback constructiv – exprimarea unei
reacþii la cele spuse de beneficiar.
Existª mai multe modele de consiliere însª
majoritatea fac referire la urmªtoarele etape
ale intervenþiei serviciului de consiliere:
• stabilirea relaþiei cu beneficiarul: nece-
sitª ascultarea acestuia pentru a înþelege
viziunea despre lume ”i viaþª, precum ”i
preocupªrile sale. Relaþia profesionalª
stabilitª se bazeazª pe respect reciproc,
acceptare necondiþionatª, confidenþiali-
tate;
• discutarea problemei/problemelor benefi-
ciarului: se discutª situaþia problematicª
în detaliu, descriind evenimentele care au
generat problema respectivª, încercªrile
de a face faþª schimbªrilor produse,
resursele de care beneficiarul dispune,
discutarea soluþiilor alternative;
• alegerea soluþiei optime: dupª definirea
problemei ”i discutarea alternativelor posi-
bile, se poate trece la selecþia soluþiei op-
time. Beneficiarul poate fi încurajat sª se
gândeascª ”i la modalitªþile prin care a
rezolvat în trecut probleme similare. Poate
descoperi astfel cª a trecut prin situaþii
asemªnªtoare ”i, ca urmare, poate folosi
deprinderile pe care deja le deþine. Dar se
pot gªsi soluþii analizând ”i modul în care
alte persoane au reacþionat în situaþii simi-
lare. Consilierul trebuie sª încurajeze be-
neficiarul sª continue sª caute noi metode
eficiente de a face faþª problemelor;
• aplicarea soluþiilor ”i evaluarea acestora:
dupª ce beneficiarul a gªsit soluþia/solu-
þiile optime, se trece la aplicarea acestora.
Consilierul trebuie sª-l ajute pe beneficiar
sª înveþe cum sª evalueze progresul, cu
scopuri pe termen scurt, mediu ”i lung.
Importanþa încrederii ºi a
confidenþialitãþii
˛ncrederea este foarte importantª în relaþia
dintre consilier ”i beneficiar. Dacª beneficia-
rului i s-a în”elat de multe ori încrederea sau
dacª aceasta a fost gre”it folositª, el va evita
sª aibª încredere în consilier. Trebuie creat
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
un mediu securizant pentru ca beneficiarul sª
se simtª confortabil.
Prin confidenþialitate înþelegem secretul
profesional stabilit între asistentul social ”i
beneficiar în scopul protejªrii informaþiilor
referitoare la situaþia acestuia din urmª.
Consilierul trebuie sª descrie referinþele insti-
tuþionale ”i juridice legate de confidenþialitate,
ca ”i limitele sau circumstanþele în care se
poate încªlca confidenþialitatea. ˛ntrucât asis-
tentul social lucreazª în echipª multidisci-
plinarª, se discutª nevoia de a împªrtª”i
diagnosticul ”i altor speciali”ti din sfera
medicalª ”i psihosocialª, ca ”i membrilor
familiei direct implicaþi în îngrijirea acestuia.
Alte forme de sprijin
˛n sprijinul menþinerii unui echilibru psiho-
social al persoanelor cu boli cronice ”i SIDA
se pot constitui grupuri de suport. Obiectivul
grupurilor de suport este acela de a dezvolta
un mediu securizant unde beneficiarii î”i pot
împªrtª”i experienþa proprie, dificultªþile ”i
problemele întâmpinate, dar ”i modalitªþile
de soluþionare a acestora.
Constituirea grupurilor de suport include
selecþia participanþilor, stabilirea conþinutului
”i a regulilor de grup, folosirea relaxªrii, in-
formare, evaluare continuª, terapie. Deseori
sunt invitaþi diver”i speciali”ti cu diverse
preocupªri: asistent social, medic, jurist,
psiholog, psihoterapeut. Regula de bazª a
grupului de suport o reprezintª confiden-
þialitatea. Se ascultª ”i se respectª reciproc, o
singurª persoanª vorbe”te la un moment dat,
se respectª punctualitatea în începerea ”i
terminarea ”edinþelor.
Conþinutul se poate axa pe discuþii asupra
procesului durerii ”i suferinþei provocate de
bolile cronice, ca ”i a efectelor acestora la
nivel social. Se folosesc: casete, fotografii,
muzicª, poezie; recunoa”terea ”i exprimarea
sentimentelor negative (furie, vinovªþie);
comunicarea ”i învªþarea deprinderilor;
exerciþii de exprimare a stresului; probleme
religioase ”i spirituale.
Structura unui grup de suport diferª în
funcþie de specificul grupului ”i de problemele
pe care le abordeazª. La un numªr de 6-10
7
C
K
C pag 8
K
HIV/SIDA
participanþi se recomandª doi moderatori.
Selecþia participanþilor se face în funcþie de
scopul grupului, bolile cronice ”i tematica de
discuþii.
O altª modalitate de intervenþie cu valenþe
terapeutice o constituie ritualurile ”i cere-
moniile. Ritualurile sunt extrem de necesare
”i utile în comemorarea pierderilor, dezvoltª
o perspectivª controlabilª asupra separªrii ”i
împrospªteazª amintirile. Ritualurile sunt
proceduri formale ”i solemne, obiceiuri prac-
ticate pentru a comemora ceva anume. Sim-
bolizeazª tranziþia, vindecarea ”i continui-
tatea. Ritualurile sunt o formª a vindecªrii, o
evidenþª a modului în care suferinþa provocatª
de bolile cronice afecteazª mintea, voinþa ”i
psihicul. Ritualurile pot fi modalitªþi practice
de rezolvare cu succes a durerii individuale
sau familiale. Ele sunt o modalitate excelentª
de actualizare a pierderii, simbolizând natura
irevocabilª a acestora. Serviciile memoriale,
funeraliile ”i veghea sunt cele mai comune
forme de ritualuri pentru cazurile de deces.
Acestea sunt extrem de importante în mod
special pentru supravieþuitorii din mediul
rural.
Aceste ceremonii îndeplinesc urmªtoarele
funcþii: întrerup rutina zilnicª, aduc în
prim-plan realitatea pierderii, oferª oportu-
nitate pentru sprijin. Ceremoniile demon-
streazª înþelegerea continuitªþii legªturii
dintre viaþª ”i moarte. Varietatea ritualurilor
diferª de la o regiune la alta, de la o culturª
la alta, de la un popor la altul, de la o þarª la
alta. Vom aminti câteva ritualuri mai cunos-
cute: (a) Proiectul Numelor (The Names Pro-
ject Quilt) folosit la comemorarea celor care
au murit de SIDA. Este cea mai rªspânditª
formª de aducere aminte în asemenea situaþii.
Pot fi individuale sau colective; (b) alþi
supravieþuitori preferª sª pªstreze scrisori,
fotografii ”i alte obiecte de aducere aminte;
(c) comemorarea anumitor zile care, ”i înainte
de a muri cel drag, erau sªrbªtorite împre-
unª: ziua de na”tere, o sªrbªtoare semnifi-
cativª; (d) frecventarea sªptªmânalª a unor
grupuri de suport poate fi un alt ritual pentru
supravieþuitori.
Profesionistul trebuie sª fie con”tient de
unicitatea pierderilor suferite ”i de specifi-
citatea acestora în comparaþie cu alte pro-
8
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
bleme care necesitª terapie ”i sprijin psiho-
social.
Evaluarea include gândurile clientului,
deprinderile acestuia, pierderile anterioare,
magnitudinea ”i impactul pierderilor, strate-
giile de care dispune, reþeaua socialª în care
convieþuie”te. Supravieþuitorul vine la consi-
liere pentru a gªsi înþelegere pentru proble-
mele ”i durerea sa, pentru a descoperi o altª
perspectivª asupra pierderilor, pentru a obþine
împreunª cu terapeutul o rea”ezare ”i o inte-
riorizare corectª a celor întâmplate.
Bibliografie:
Asociaþia Americanª de Psihiatrie, 1994, Diag-
nostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, ediþia a 4-a., Washington, DC.
Buzducea, D., 1997, SIDA – confluenþe psihoso-
ciale, Editura “tiinþª ”i Tehnicª, Bucure”ti.
Buzducea, D., 2002, „Asistenþa socialª a familiei
”i copilului afectat de HIV/SIDA”, Revista de
Asistenþª Socialª, 2, 58-63.
Crow, H.E., 1991, „How to help patients
understand and conquer grief: Avoiding
depression in the midst of sadness”,
Postgraduate Medicine, 89, 117-123.
Colledge, R., 2002, Mastering counselling theory,
Polgrave Macmillan, New York.
Erickson, K.T., 1980, Identity and Life Cycle, W.
Norton, New York.
Kastenbaum, J., 1977, Death, Society and Human
Experience, Missouri: Mosby, St. Louis.
Krupp, G., 1972, „Maladaptative Reactions to the
Death of a Family member”, Social Case
Worker, nr. 53, 425-434.
Kubler-Ross, E., 1969, On Death and Dying,
Macmillan, New York.
Kubler-Ross, E., 1987, AIDS: The ultimate
challenge, Macmillan, New York.
Mitrofan, I., Buzducea, D., 2002, Psihologia pier-
derii ”i terapia durerii, Editura SPER, Bucure”ti.
O’Donnell, M., 1996, HIV/AIDS: Loss, Grief,
Challenge, and Hope, Taylor & Francis, SUA.
Rando, T.A., 1984, Grief, Dying and Death:
Clinical Interventions for Caregivers, Research
Press, Champaign, Illinois.
Seligman, M.E.P., 1994, What you can change
and what you can’t: the complete guide to
successful self-improvement, Alfred A. Knopf,
New York.
Sprang, G., McNeil, J., 1995, The many faces of
bereavement: The nature and treatment of
natural, traumatic, and stigmatized grief,
Bruner-Mazel, New York.
C
K
C pag 9
K

HIV/SIDA

Sherr, L., 1995, Grief and AIDS, Wiley & Sons,
Anglia.
Zamfir, E., 1997, Psihologie socialª – texte alese,
Editura Ankarom, Ia”i.
Zarkovic, G., Enªchescu, D., 1998, Politicile de
sªnªtate în þªrile Europei Centrale ”i de
Rªsªrit, Editura Infomedica, Bucure”ti.
UNAIDS, 2001, The impact of Voluntary
Counseling and Testing – A global review of
the benefits and challenges, Geneva, Elveþia.
Usaci, D., 2003, Imunodeficienþa psihoafectivª ”i
comportamentalª în raport cu HIV/SIDA,
Editura Polirom, Ia”i.

Abstract
In addition to involving medical services in assisting people affected by chronic illnesses
and AIDS, the involvement of the social work services becomes compulsory, because the
consequences are not only medical, but also social and emotional, and even financial. The
social work provides support not only to the suffering persons, but also to the survivors,
through counseling, therapy, creation of a social support network and mediation in their
relationships with the public institutions.

9
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 10
K

HIV/SIDA

R
eprezentªri sociale,
atitudini ”i
comportamente
cu privire la fenomenul
HIV/SIDA: o evaluare
internaþionalª ”i
româneascª
IOANA PETRE,
Institutul de Sociologie
„Dimitrie Gusti”

Acest articol sintetizeazª principalele tendinþe internaþionale ”i române”ti cu privire la atitudinile

”i reprezentªrile sociale despre fenomenul HIV/SIDA. ˛n prima parte a studiului este prezentatª
evoluþia în plan mondial a fenomenului – extinderea maladiei în diferite þªri ”i continente. ˛n partea
a doua sunt trecute în revistª cercetªrile sociologice cu privire la atitudinile populaþiei din aceste
þªri ”i continente, inclusiv din România, faþª de boala respectivª ”i faþª de bolnavii de HIV/SIDA.

Astªzi, în întreaga lume sunt, conform celor
mai recente bilanþuri statistice, între 35 ”i 39
de milioane de persoane seropozitive sau
bolnave de SIDA. Dintre acestea, 25 de
milioane se gªsesc în Africa.
Chiar dacª prezenþa maladiei este covâr-
”itoare în spaþiul african totu”i multe milioane
de persoane infectate se aflª în Europa, Ame-
rica sau Asia. Treptat, SIDA s-a transformat
dintr-o maladie oarecare, clasificatª într-un
nomenclator al bolilor, într-un flagel, ca apoi
flagelul sª devinª fenomen social. Pentru
întreaga lume, fenomenul HIV/SIDA este
unul cu semnificaþie socialª marcantª, atât
din perspectiva cauzelor, cât ”i a consecin-
þelor sale la nivel planetar.
Practic, apariþia ”i dezvoltarea fenome-
nului HIV/SIDA în ultimii 10-15 ani a produs
multiple ”i majore schimbªri, atât în modurile
”i stilurile de viaþª ale indivizilor ”i comuni-
tªþilor umane, în relaþiile sociale ”i în repre-
zentªrile sociale, cât ”i în cooperarea trans-
frontalierª. ˛nsu”i specificul bolii, prin modul
de transmitere ”i prin posibilitªþile de tratare
”i prevenire, a permis crearea unei solidaritªþi
internaþionale nemaiîntâlnitª în alte crize ”i
destul de eficiente.
Schimbªrile intervenite în lume prin apa-
riþia ”i dezvoltarea acestei maladii sunt nu doar
diverse, ci ”i contradictorii. S-au creat ”i se
creeazª continuu mari inegalitªþi între grupuri
”i societªþi. Omenirea, prin comportamentele

10
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 11
K
sale, î”i pune astªzi, în mod public, probleme
etice deosebit de delicate, care altªdatª rªmâ-
neau cantonate în zonele intime ”i ascunse ale
vieþii. Spre exemplu, viaþa sexualª a fost, pânª
nu demult, dacª nu un subiect tabu (în funcþie
de cultura tradiþionalª a diverselor naþiuni,
popoare), cel puþin unul rezervat intimitªþii
relaþiilor interumane. ˛n prezent, reintrodu-
cerea riscului major (vital) în viaþa sexualª a
schimbat fundamental atât modul de raportare
(a indivizilor ”i a societªþii) la relaþiile intime,
cât ”i conþinutul acestor relaþii.
O evaluare internaþionalã
a cercetãrii sociale în domeniul
HIV/SIDA
˛n ceea ce prive”te reacþiile politice la acest
tip aparte de maladie, ”i mai ales la caracterul
ei epidemic remarcabil, trebuie spus cª
aproape toate þªrile, unele afectate mai mult,
altele mai puþin, ”i-au formulat politici
specifice de luptª anti-SIDA, mai complexe
sau mai simple, dupª posibilitªþi, resurse ”i
culturª civicª. Cele dezvoltate economic,
precum Occidentul european sau Statele Unite
ale Americii, au construit un sistem mai solid
de intervenþie tehnicª ”i planificatª asupra
mediului global ”i asupra ansamblului popu-
laþiei, având ca obiective toate formele de
prevenþie, cªile de tratament, readaptarea
bolnavului, educaþia pentru sªnªtate etc. Un
exemplu în acest sens este Franþa, unde acest
tip de intervenþie s-a materializat prin crearea
unei megaorganizaþii specifice de tip cerce-
tare-acþiune-dezvoltare bio-socio-medicalª în
legªturª cu fenomenul HIV/SIDA.1
Dacª e sª ne referim doar la cercetarea
socialª din Franþa, trebuie spus cª, de mai
bine de 10 ani, se realizeazª cu regularitate
anchete reprezentative pentru întreg teritoriul
francez: 1992, 1994, 1998, 2001 ”i 2004,
anchete care fac parte din a”a-numita cate-
gorie KARP (knowledge, attitudes, beliefs
and practices). Ea permite urmªrirea evoluþiei
cuno”tinþelor, atitudinilor, credinþelor ”i com-
portamentelor legate de HIV/SIDA.
1 Pollak, M., 1988, Les homosexuels et le SIDA.
Sociologie d’une ØpidØmie.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
O primª caracteristicª a evoluþiei KARP
în Franþa ultimilor 10 ani este aceea a unei
mai bune cunoa”teri a maladiei, atât în rândul
speciali”tilor, cât ”i al populaþiei, chiar dacª
înþelegerea mecanismelor este încª incom-
pletª. Se constatª, în rândul populaþiei, o
ameliorare a cuno”tinþelor cu privire la moda-
litªþile de transmitere HIV ”i o reducere a
cunoa”terii eronate. Cre”te ”i toleranþa faþª
de seropozitivi.
Deta”area grupului de vârstª cuprins între
18 ”i 24 ani scoate la luminª un tineret mai
bine informat decât adulþii ”i vârstnicii, atât
în privinþa cªilor de prevenþie, cât ”i a moda-
litªþilor de infectare cu HIV. Tinerii sunt,
totodatª, mai toleranþi cu persoanele bolnave
de SIDA, opunându-se mai intens mªsurilor
de excluziune socialª a acestora.
O corelaþie pozitivª a cunoa”terii ”i tole-
ranþei se constatª ”i cu variabila „nivel de
educaþie”. Cu cât nivelul de ”colarizare este
mai înalt, cu atât tinerii cunosc mai bine
mecanismele de transmitere ”i modalitªþile de
prevenþie (principala fiind considerat sexul
protejat).
Comportamentele de prevenþie ale popu-
laþiei franceze investigate au cunoscut evoluþii
contradictorii în ultimii 10 ani: de la frec-
venþe mari, la relaxare ”i, acum, o revenire la
utilizarea frecventª a mijloacelor profilactice.
Spre exemplu, utilizarea prezervativelor mas-
culine se generalizeazª în cazul primului raport
sexual cu o persoanª necunoscutª, aceastª
protecþie rªmânând destul de frecventª ”i în
cazul primelor 12 luni de raporturi sexuale.
˛n fine, o ultimª tendinþª în evoluþia repre-
zentªrilor sociale ale francezilor cu privire la
fenomenul HIV/SIDA este aceea a scªderii
sentimentului de teamª, de”i acesta se menþine
la cote destul de înalte.
Spaþiul geografic mondial se diferenþiazª
puternic, atât în privinþa ratelor de seropo-
zitivitate, cât ”i a cauzelor care au stat la baza
declan”ªrii epidemiei naþionale. Se diferen-
þiazª, de asemenea, ”i prin gradul de cunoa”-
tere/ignoranþª în legªturª cu acest flagel.
A”a cum subliniam la început, zona cea
mai devastatª de maladia SIDA a fost ”i
rªmâne Africa. Reamintim, în acest sens, cª,
dintre cele 35 de milioane de persoane
seropozitive sau bolnave de SIDA de astªzi,
11
C
K
C pag 12
K
HIV/SIDA
25 de milioane se gªsesc în Africa subsaha-
rianª. ˛n unele þªri din aceastª zonª frecven-
þele sunt cutremurªtoare: în Botswana, 35%
din populaþie este seropozitivª, iar în Africa
de Sud, 25% din populaþia adultª este sero-
pozitivª. ˛n întreaga Africª, de la apariþia ”i
înregistrarea fenomenului, au murit deja 16
milioane de persoane.2
Un studiu cu privire la manifestªrile,
cauzele ”i vectorii HIV/SIDA din exploataþiile
agricole din Africa de Vest3, precum ”i cu
percepþia în rândul populaþiei ”i cu acþiunile
de prevenþie ale infectªrii cu virusul respec-
tiv, a relevat un tablou realmente tragic pentru
aceastª zonª a lumii.
Þªrile incluse în aceastª anchetª sunt
Burkina Faso ”i Coasta de Filde”. Situaþia din
cele douª þªri este asemªnªtoare în multe
privinþe, prima fiind chiar gradul de cunoa”-
tere de cªtre populaþie a simptomelor ”i cau-
zelor SIDA. Diferenþierea cuno”tinþelor apare
mai degrabª între bªrbaþi ”i femei, între tineri
”i adulþi, pe de o parte, ”i vârstnici pe de alta,
în funcþie de nivelul de ”colarizare ”i de gradul
de izolare faþª de centrele urbane mari. Spre
exemplu, bªrbaþii de vârstª medie ”i tinerii
sunt mai bine informaþi decât femeile în
general, ”i femeile de 40 ani în mod particular.
Existª aproape un pattern în modul de a
rªspunde întrebªrilor despre HIV/SIDA la
aceastª populaþie: dupª mai multe ezitªri,
aproape toþi recunosc existenþa în zona lor a
acestei maladii, dar puþini sunt cei care admit
deschis cª existª chiar în familia lor lªrgitª
asemenea cazuri. Pentru cei mai mulþi,
bolnavul este considerat culpabil, iar SIDA o
pedeapsª. De altfel, ru”inea este sentimentul
prezent în legªturª cu aceastª maladie ”i în
alte zone ale lumii, de la Tibet ”i China, pânª
la Bulgaria, Franþa sau România.
O bunª parte dintre respondenþi cunosc
faptul cª principala cale de transmitere este
cea sexualª, dar ”i cª transmiterea se poate
face de la mamª la copil (fªt).
O altª caracteristicª a percepþiilor colec-
tive africane se referª la femeie. Aceasta este
2 ThrØard, Yves, „SIDA – les ravages de
l’obscurantisme”.
3 Impact du HIV/SIDA sur les systŁmes d’exploi-
tations agricoles en Afrique de l’Ouest, 1997.
12
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
consideratª frecvent ca principal vector al
SIDA, de aici ”i atitudinea cvasigeneralizatª
de culpabilizare a acesteia. De”i mulþi sunt
cei care cunosc mijloacele de prevenþie, puþini
sunt cei care le aplicª. Ignoranþa ”i obiceiurile
ancestrale concurª, alªturi de sªrªcie, la
explozia ratelor de seropozitivitate.
Argumentaþia de genul „prezervativul
diminueazª plªcerea” sau „femeile s-ar simþi
insultate dacª s-ar folosi prezervativul” este
adesea folositª în rªspunsurile subiecþilor
bªrbaþi din aceastª zonª africanª. ˛n ceea ce
prive”te prevenþia prin fidelitate sau absti-
nenþª, ea provoacª, de cele mai multe ori,
ilaritate. Atitudinea jignitoare a bªrbatului
faþª de femeie transpare din rªspunsurile
cadrelor sanitare intervievate. Acestea apre-
ciazª cª în nordul Coastei de Filde” femeia
este obiectul unei flagrante discriminªri; „so-
þii sunt mai grijulii cu vacile din gospodªrie
decât cu femeile lor” a devenit aproape o
zicalª a locului.
˛n concluzie, ignoranþa ”i sªrªcia au fªcut
ca în zonele investigate vârsta medie a bªr-
baþilor decedaþi de SIDA sª fie de 35 de ani ”i
a femeilor de 25 de ani. Consecinþele sociale
”i medicale ale acestei situaþii sunt foarte
grave, cu atât mai mult cu cât sunt implicaþi
aici ”i copii (majoritatea decedaþilor aveau cel
puþin 2-3 copii).
˛ncercând o diferenþiere a cauzalitªþii do-
minante pe principalele zone ale lumii, chiar
dacª foarte aproximativª, pare mai clar cª în
Europa ”i SUA homosexualitatea ”i drogurile
duc la o mai mare incidenþª a seropozitivitªþii,
lipsa de igienª ”i necunoa”terea sunt mai
degrabª prezente în Europa Centralª ”i Rªsª-
riteanª, ignoranþa ”i obiceiurile locului in-
tervin în multe þªri din Asia, China, Tibet
etc., iar sªrªcia ”i ignoranþa sunt mai prezente
în Africa ”i Asia.
Categoria emigranþilor a reprezentat, încª
de la apariþia flagelului, grupul cel mai des
invocat ca vector de transmitere a bolii. Pu-
nerea în termeni de alteritate a fªcut ca de
foarte multe ori mentalul colectiv sª nu
admitª „vinovªþia” în interiorul propriei co-
munitªþi naþionale, aceste „vinovªþii” fiind
gªsite de regulª la „ceilalþi”, la „strªini”, la
„emigranþi”, la „turi”ti” etc. Culmea este cª
localizarea cauzalitªþii în sfera alteritªþii este
C
K
C pag 13
K
proprie nu doar spaþiului european supradez-
voltat economic sau celui nordamerican la fel
de dezvoltat. Aceastª gândire se regªse”te la
majoritatea popoarelor. Or, un astfel de mod
de abordare este nu doar nerealist, dar ”i
ineficient, atunci când se pune problema
intervenþiei pentru ameliorarea sau eradicarea
flagelului. Termenii de mai sus duc la rasism
”i discriminare.
Abordarea corectª ”i socialmente profi-
tabilª este, în opinia multor autori, oportunª
în sfera inegalitªþii ”i a categoriilor sociale
defavorizate ”i fragilizate (vulnerabile). Tra-
tând astfel incidenþa seropozitivitªþii în rândul
imigranþilor, intervenþia publicª poate deveni
cu adevªrat eficientª ”i chiar eticª. Drumul
de la gândirea problemei în termeni de „teama
de contagiune” la „con”tientizarea inegali-
tªþii”, de la excluziune la incluziune spre
necesitatea ”i obligativitatea intervenþiei so-
cietªþii este deschis.
˛n acest sens, Raportul Institutului Naþio-
nal de Supraveghere Sanitarª din Franþa cu
privire la incidenþa HIV/SIDA în rândul imi-
granþilor, apªrut în 19994, marcheazª o rup-
turª semnificativª faþª de modul de abordare
tradiþional. Odatª ce informaþia a devenit pu-
blicª ”i transparentª, are loc ”i o deplasare a
preocupªrii centrale a autoritªþii sanitare de la
tema implicitª a riscului de contagiune (de la
imigranþi cªtre francezi) la chestiunea tributu-
lui plªtit bolii de cªtre imigranþi, prin întârzie-
rea diagnosticului de infectare ”i prin îngrªdi-
rea accesului la tratament. Astfel, a”a cum
subliniazª autorul citat, strªinii nu mai sunt
priviþi ca vectori potenþiali, ci ca victime efec-
tive, devenind posibilª ”i o politicª mai coe-
rentª în domeniu, inclusiv în plan legislativ.
˛n China, istoria epidemiologicª a infec-
þiilor transmisibile sexual demonstreazª cª în
gestionarea sexualitªþii nu sunt suficiente con-
trolul maladiilor ”i educaþia pentru sªnªtate.
Este la ordinea zilei tentativa statalª de nor-
malizare a sexualitªþii. Evoluþia strategiilor
oficiale de luptª contra SIDA aratª o institu-
þionalizare crescândª a acþiunilor de prevenþie
”i curative prin reþele asociative care coope-
4 Fassin, Didier, L’altØritØ de l’ØpidØmie. Les
politiques du SIDA à l’epreuve de l’immi-
gration.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
reazª la nivel naþional ”i internaþional. Difi-
cultªþile nu sunt puþine, în parte izvorând ”i
din coexistenþa a trei tipuri distincte de repre-
zentªri ”i practici în domeniu: primul este
legat de tradiþia chinezª pluralistª, al doilea a
fost introdus de ideologia marxistª ca suport
pentru proiectul de construire a unei societªþi
socialiste ”i ultimul este asociat modelului
global, în care China reprezintª doar un actor
printre celelalte societªþi (actori) ai lumii.
Tensiunea generatª la nivelul valorilor,
comportamentelor ”i acþiunilor de aceastª
coexistenþª a celor trei sisteme creeazª difi-
cultªþi majore în implementarea deciziilor
politice de combatere a flagelului respectiv.
Evoluþia raporturilor sexuale dintre bªrbaþi ”i
femei, în sensul cre”terii ponderii celor pre-
maritale ”i extramaritale, cre”terea divorþia-
litªþii având drept cauze dizarmoniile sexuale
dintre parteneri, sporirea numªrului celor
care au comportamente sexuale atipice (ho-
mosexualii), reprezintª tot atâtea procese care
îngreuneazª în plus demersul politic anti-sida.
˛n China, chiar dacª ratele de seropozitivitate
nu sunt mari (raportat la populaþie), având în
vedere numªrul concret de persoane impli-
cate, fenomenul prezintª gravitate: 840.000
de persoane sunt infectate cu HIV ”i 80.000
de persoane sunt bolnave de SIDA5.
Ceea ce îngrijoreazª cel mai tare în China
este existenþa unor regiuni în care epidemia
este aproape generalizatª, precum ”i evoluþia
constant crescªtoare a numªrului de sero-
pozitivi. Spre deosebire de alte societªþi, în
China, calea dominantª de infectare cu HIV
nu este cea sexualª (de”i tot mai des întâlnitª),
ci sanguinª (prin seringi nesterile sau transfu-
zii de sânge infectat). Grupurile umane cele
mai vulnerabile sunt utilizatorii de droguri pe
cale intravenoasª, prostituatele ”i homos-
exualii. Existª apoi alt tip de vulnerabilitate
dat de zona de rªspândire ”i de gradul de
dezvoltare a sistemului sanitar; din acest
punct de vedere, zonele rurale au o vulnera-
bilitate mai ridicatª.
5 Micollier, Evelyne, „Acteurs de la mobilisa-
tion collective contre la SIDA en Chine et
solidaritØs transnationales : dynamiques loca-
les et visibilitØ des groupes de dØfense des
minoritØs sexuelles et sociales.
13
C
K
C pag 14
K
HIV/SIDA
O perspectivã psihosociologicã
asupra percepþiei HIV/SIDA
în România
A”a cum s-a vªzut, rªspunsurile oamenilor –
comportamentale ”i atitudinale – faþª de
ameninþarea HIV/SIDA sunt rezultanta unui
complex de vectori de influenþare ”i deter-
minare de naturª cognitivª, afectivª, socialª ”i
geopoliticª. De modul particular ”i unic în care
interacþioneazª diver”i factori, precum sexul,
vârsta, capitalul cultural individual, experienþa
de viaþª, inclusiv cea sexualª etc., va depinde
”i rªspunsul pe care îl va da fiecare om în faþa
acestei provocªri ”i ameninþªri din epoca
modernª. Pânª la urmª, atitudinile ”i compor-
tamentele adoptate vor reprezenta un model
specific de reacþiune în faþa riscului în general
”i în faþa unor anumite situaþii particulare de
risc, cum ar fi „”ansa” de a fi infectat cu HIV
”i de a-”i pune propria viaþª în pericol.
˛n acest context, importanþa cunoa”terii de
cªtre populaþie a modalitªþilor de infectare, de
prevenþie ”i de tratament este de necontestat.
Ea reprezintª, atât pentru tineri, cât ”i pentru
restul populaþiei, nu doar o simplª necesitate,
ci un imperativ în contextul lumii moderne,
inclusiv în România de astªzi. Caracterul impe-
rativ rezultª din nevoia de apªrare ”i prevenþie
a infectªrii propriu-zise, dar ”i din obligaþia
civicª de a sprijini atitudinal ”i comportamental
pe cei care au fost deja atin”i de HIV, pentru
a-i ajuta sª treacª mai u”or peste propria dramª
”i pentru a se integra social.
Ideea de a le reduce acestora sentimentul
”i starea de marginalizare care poate ajunge
pânª la excluziune socialª reprezintª una din
cele douª beneficii majore ale cunoa”terii
domeniului HIV/SIDA, alªturi de prevenþie
”i autoapªrare pentru cei mulþi ”i sªnªto”i.
˛n România ultimilor 10-15 ani s-au realizat
importanþi pa”i în acest demers de infor-
mare-educare, cu participarea concertantª a
numeroase instituþii specializate medicale ”i
sociale, a ”colilor, a presei scrise ”i audio-vi-
zuale, precum ”i, nu în ultimul rând, a organi-
zaþiilor non-guvernamentale. ˛n cadrul acestora
din urmª, activi”tii sociali au depus un efort
deosebit ”i în cre”tere constantª pentru infor-
marea ”i educarea populaþiei române”ti.
14
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Totu”i, dacª în activitatea instituþiilor so-
ciomedicale ”i a ONG-urilor s-a constatat, în
ultimii ani, o cre”tere calitativª ”i cantitativª,
nu acela”i lucru s-a întâmplat cu massmedia
din România. Analizele sociologice cu privire
la interesul presei pentru acest domeniu
probeazª, dimpotrivª, o scªdere drasticª a
acestui interes, fie cª este vorba de cotidiane
centrale sau locale, fie de posturi de radio ”i
televiziune publice sau private.
˛n plus, dupª cum relevª acelea”i studii,
majoritatea jurnali”tilor români au abordat ”i
continuª sª abordeze problematica HIV/SIDA
într-o manierª senzaþionalistª ”i cu aplecare
aproape exclusivª asupra aspectelor medicale,
ignorând sau tratând superficial aspectele
psiho-sociale ale acestei tematici, cum ar fi
discriminarea ”i stigmatizarea persoanelor
infectate, categoriile vulnerabile, politicile
sociale necesare în domeniu etc.
O altª carenþª a demersului jurnalistic ac-
tual din România este interesul firav pentru
evidenþierea implicaþiilor economice la nivel
individual, comunitar ”i societal ale acestui
fenomen.
Constatªrile anterioare au reprezentat un
imbold ”i o motivare în plus pentru realiza-
torii studiului din România.
Vor fi creionate, în cele ce urmeazª,
câteva elemente de diagnozª a gradului de
cunoa”tere a domeniului HIV/SIDA de cªtre
trei grupuri sociale, care reprezintª actori
sociali principali în procesul instructiv-edu-
cativ: elevii, profesorii ”i pªrinþii. 6
Cunoa”terea diferenþei dintre HIV ”i SIDA
reprezintª un element important al stocului
general de cunoa”tere cu privire la HIV/SIDA.
Din acest punct de vedere, studiul de faþª a
scos în evidenþª existenþa unui numªr mare de
subiecþi care nu cunosc aceastª diferenþª (în
6 Aceastª diagnozª este fundamentatª pe rezul-
tatele unui studiu mai amplu cu tema ˛mpreunª
în ”coalª, împreunª în viaþª, coordonat ”i rea-
lizat de Fundaþia Dezvoltarea Popoarelor prin
Susþinere Reciprocª ”i finanþat de Uniunea
Europeanª prin Programul PHARE ACCESS,
în parteneriat cu Direcþiile pentru Protecþia
Copilului din sectoarele 2, 3 ”i 5 ale munici-
piului Bucure”ti, Asociaþia Speranþa, jud. Con-
stanþa, Direcþiile judeþene pentru Protecþia Co-
pilului din Arad, Galaþi, Dâmboviþa, Hune-
doara, Prahova, Vrancea.
C
K
C pag 15
K
Elevi
Pãrinþi
Profesori
Grafic 1. Evoluþia gradului de cunoa”tere între cele douª etape ale studiului
special elevi ”i pªrinþi). ˛n privinþa profeso-
rilor, cunoa”terea eronatª sau necunoa”terea
aparþine unui procentaj de doar 5% din totalul
acestei categorii. De altfel, aceastª discrepanþª
între stocurile de cunoa”tere ale elevilor ”i pª-
rinþilor, pe de o parte, ”i ale profesorilor, pe
de altª parte, s-a constatat în cazul tuturor
rªspunsurilor referitoare la conþinutul cunoa”-
terii (modalitªþi de transmitere, riscuri sporite
de infectare ”i cªi de prevenire a infectªrii). 7
7 E”antionul de elevi (nemodificat) a fost de
2071 subiecþi, cel de pªrinþi a inclus 678 su-
biecþi, iar cel de profesori a numªrat iniþial
1261 de subiecþi, redus ulterior prin eliminarea
nonrªspunsurilor la 1127 subiecþi.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
De altfel, nu doar cunoa”terea eronatª, ci
”i necunoa”terea totalª a diferenþei dintre HIV
”i SIDA are ponderi asemªnªtoare la elevi ”i
pªrinþi (rªspunsuri de tipul „nu ”tiu”), nu-
mªrul celor care nu cunosc diferenþa fiind
dublu faþª de categoria profesori.
Trebuie subliniat cª aceastª cercetare,
fiind de tipul „cunoa”tere ”i acþiune”, s-a des-
fª”urat în douª etape, operatorii de interviu
fiind în acela”i timp ”i lucrªtori sociali care
au promovat elementele de cunoa”tere în
rândul subiecþilor investigaþi, revenind ulte-
rior pentru a constata eventualul progres în
gradul de cunoa”tere a problematicii HIV/
SIDA, ca ”i în atitudinile ”i comportamentele
celor trei categorii de actori sociali.
15
C
K
C pag 16
K
HIV/SIDA
Astfel, din compararea celor douª serii de
date, a reie”it cª eficienþa intervenþiei operato-
rilor sociali pe parcursul derulªrii proiectului
a fost semnificativª, dupª cum rezultª din
punerea în oglindª a ponderilor celor care
oferª rªspunsuri eronate sau de tipul „nu ”tiu”
la începutul studiului (etapa I) ”i la sfâr”itul
acestuia (etapa a II-a).
De altfel, reprezentªrile ”i concepþiile
eronate privind cªile de transmitere a HIV au
însoþit, încª de la începuturile declan”ªrii
epidemiei ”i pânª astªzi, reprezentªrile ”i
explicaþiile corecte ale fenomenului.
S-au adªugat la cauzele îmbolnªvirii, pe
lângª transmiterea prin sânge ”i prin contact
sexual (care sunt modalitªþi reale), ”i alte
explicaþii nerealiste: printr-un fel de extensie
biologicª a cauzalitªþii, s-a ajuns la reprezen-
tarea eronatª cª ”i prin salivª (sªrut), transpi-
raþie ”i lacrimª s-ar putea produce contamina-
rea. De asemenea, pornindu-se de la vectorul
„sânge”, prin intermediul cªruia se introduce
virusul în organism, s-a extins în mod eronat
cauzalitatea ”i la înþepªturile de þânþar etc.
Toate aceste elemente de cunoa”tere co-
rectª ”i eronatª a cªilor de transmitere a HIV
se regªsesc în ponderi variabile ”i la cele trei
categorii de actori sociali investigate în
studiul de faþª (elevi, pªrinþi, profesori). Ast-
fel, la momentul declanӻrii studiului, ponde-
rea cunoa”terii corecte era cuprinsª între
65,6% ”i 84,4% la elevi, între 84,4% ”i
97,2% la pªrinþi ”i profesori. ˛n acela”i timp,
cunoa”terea eronatª sau necunoa”terea cªilor
de transmitere a HIV este prezentª la
34,4%-25,6% dintre elevi ”i la 15,6% -2,8%
dintre pªrinþi ”i profesori.
Dintre cªile reale de transmitere a HIV,
cea mai slabª cunoa”tere o au utilizarea
„instrumentarului medical nesterilizat” ”i
„transmiterea de la mamª la fªt”, atât la elevi,
cât ”i la pªrinþi ”i profesori; cea mai bunª
cunoa”tere o au „contactul cu sânge infectat”
”i „contactul sexual neprotejat”.
Este important de insistat de aceea în
demersurile informative ”i educative ale
diver”ilor factori implicaþi, tocmai pe elemen-
tele mai puþin cunoscute ”i stªpânite, dar cu
un potenþial ridicat de contaminare, cum este
cazul utilizªrii unui instrumentar medical
nesterilizat sau sterilizat superficial ”i chiar al
16
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
transmiterii de la mamª la fªt. Comporta-
mentele care sfideazª uneori incon”tienþa, ale
unor femei purtªtoare de virus dar care totu”i
î”i expun viitorul copil la infectare, trebuie
de asemenea evitate sau reduse numeric prin
vectori informativi, educativi eficienþi. ˛n
acest caz particular, probabil cª medicii sunt
persoanele care pot avea un grad mai ridicat
de influenþª, dar ”i alþi activi”ti sociali.
˛n privinþa studiului de faþª trebuie remar-
cat (graficul 2) cª intervenþia operatorilor
sociali în procesul de informare – educarea a
fost mai mult decât eficientª dacª vom
compara ponderile cunoa”terii corecte de la
începutul studiului cu cele de la finalul sªu.
Dacª în cele expuse mai înainte au fost
comentate cªile sigure de infectare cu HIV
(risc maximum ”i gradul de cunoa”tere a lor
de cªtre elevi, profesori, pªrinþi), în
continuare vor fi analizate alte elemente cu
un anumit grad de risc de infectare/chiar dacª
nu maximum. Astfel, s-a constatat cª, în acest
caz, cunoa”terea corectª este însoþitª de
cunoa”tere eronatª ”i de necunoa”tere totalª a
riscurilor de infectare cu HIV:
a) Variantele de rªspuns care presupun o cu-
noa”tere corectª a riscurilor de infectare au
fost: „la stomatolog” ”i „printr-o intervenþie
chirurgicalª”;
b) Variantele de rªspuns care semnificª o cu-
noa”tere eronatª sau o necunoa”tere totalª au
fost: „în autobuz, în ”coalª, pe stradª”,
„pentru mine nu existª riscuri” ”i „nu ”tiu”.
Distribuþia gradului de cunoa”tere ”i a
felului cunoa”terii acestor tipuri de riscuri
relevª aceea”i inegalitate între elevi, pe de o
parte, ”i pªrinþi ”i profesori, pe de alta. Ast-
fel, dacª la elevi cunoa”terea corectª variazª
între 40% ”i 70% (aproximativ), la actorii
sociali adulþi gradul de cunoa”tere corectª este
mult mai ridicat: între 82% ”i 97% (aproxi-
mativ); în schimb, cunoa”terea eronatª ”i
necunoa”terea variazª între 60% ”i 30% la
elevi ”i doar între 18% ”i 3% la pªrinþi ”i
profesori.
Se poate aprecia, totodatª, cª sensibilitatea
la risc este destul de ridicatª dacª judecªm
dupª procentul scªzut al celor care au oferit
rªspunsuri de tipul „pentru mine nu existª
riscuri de infectare”. Diferenþiind analiza
sensibilitªþii la risc pe fiecare grup uman
C
K
C pag 17
K

HIV/SIDA

Elevi

Pãrinþi

Profesori

Grafic 2. Cre”terea gradului de cunoa”tere corectª între cele douª etape ale studiului
(cunoa”tere corectª : sânge infectat (1), contact sexual (4), de la mamª la fªt (7) ”i
instrumentar medical nesterilizat (9))

investigat se constatª cª cea mai mare sen-
sibilitate la risc o prezintª profesorii, urmând
apoi pªrinþii ”i, pe ultimul loc, elevii. Aceastª
tendinþª confirmª una dintre ipotezele proiec-
tului ”i anume aceea cª mªrimea sensibilitªþii
la risc este în bunª parte determinatª sau
influenþatª de nivelul de cunoa”tere al
subiecþilor.
Potenþialul destul de ridicat de necu-
noa”tere ”i de cunoa”tere eronatª, constatat la

17
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 18
K
HIV/SIDA
Grafic 3. Scorul sensibilitªþii la risc la elevi, pªrinþi ”i profesori („pentru mine nu existª
riscuri de infectare”)
elevi în prima etapª a studiului de faþª,
creeazª un teren vast de posibilª ”i necesarª
intervenþie a operatorilor ”i activi”tilor sociali
specializaþi. De altfel, nevoia unei astfel de
intervenþii este întªritª ”i de evaluarea
eficienþei intervenþiei operatorilor sociali
chiar în proiectul de faþª.
Judecând în ansamblu con”tientizarea fac-
torilor de risc de infectare cu HIV, studiul de
faþª a relevat cª, în opinia elevilor, a pªrinþi-
lor ”i a profesorilor, valoarea cea mai ridicatª
de risc de infectare cu HIV o prezintª contac-
tul sexual neprotejat.
S-ar pªrea cª avem de-a face cu un efect
paradoxal: de”i majoritatea oamenilor con-
statª ”i cunosc faptul cª pentru adulþi cauza
cea mai frecventª de infectare cu HIV este
comportamentul sexual neprotejat (demon-
strat medical), unii dintre ace”tia continuª sª
adopte un astfel de comportament ”i, drept
consecinþª, sª capete – pe aceastª cale – viru-
sul respectiv. Cu alte cuvinte, paradoxal,
con”tientizarea riscului nu pare sª modifice
întotdeauna atitudinile ”i comportamentele în
materie de sexualitate. Cªderea în iraþionali-
tate ”i asumarea unui risc autodistructiv are,
pentru un numªr ridicat de indivizi, o poten-
þialitate ridicatª, în aceastª ipostazª intimª a
vieþii umane care este viaþa sexualª. Un astfel
de comportament autodistructiv poate fi mai
18
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
frecvent sau mai puþin frecvent în funcþie de
caracteristicile afective, cognitive, sociorela-
þionale, economice etc. ale fiecªrui individ.
Avem de-a face cu un domeniu de viaþª în
care sfidarea riscului poate avea consecinþe
fatale atât pentru individul care riscª, cât ”i
pentru partenerii acestuia de viaþª.
˛n plus, s-a constatat cª aceastª tendinþª de
cªdere în iraþional ”i de adoptare a unui tip de
comportament, care poate fi definit, în ter-
menii cei mai indulgenþi, ca neadecvat, este
prezentª nu doar la persoanele obi”nuite, ci
chiar la educatori sau la medici (sau personal
sanitar). Este vorba, în aceste din urmª douª
cazuri, tocmai de acele persoane ale cªror pro-
fesiuni ar trebui, dimpotrivª, sª promoveze
atitudini de suport, de ajutor ”i solidaritate.
Conceptul pereche, atunci când se abor-
deazª comportamentele ”i atitudinile de risc
în domeniul HIV/SIDA, este acela de preven-
þie sau prevenire a infectªrii cu HIV.
Importanþa prevenirii în acest areal este
atât de mare, încât nu se poate compara cu
nici un alt sector medical. Aceastª afirmaþie
se bazeazª pe argumentul cª, pânª în prezent,
vindecarea de HIV/SIDA este imposibilª.
Prin urmare, singura atitudine rezonabilª ”i
accesibilª pentru orice om, fie el tânªr, adult
sau vârstnic, este aceea de profilaxie sau
prevenþie.
C
K
C pag 19
K
Gradul de cunoa”tere de cªtre populaþie a
mijloacelor de prevenire a infectªrii cu HIV
este neomogen, el variind în funcþie de ca-
racteristicile afective, cognitive ”i sociale ale
fiecªrui individ. A”a cum au arªtat ”i rezul-
tatele studiului de faþª, cunoa”terea corectª,
cunoa”terea incorectª, ca ”i necunoa”terea,
au dimensiuni ”i frecvenþe diferite, în funcþie
de actorul social investigat. De pildª, cunoa”-
terea corectª are o sferª mai largª ”i o frec-
venþª mai ridicatª la profesori ”i pªrinþi (chiar
dacª nu la valori egale), comparativ cu elevii.
La ace”tia din urmª procentul celor care
cunosc modalitªþile corecte de prevenire este
mult mai scªzut, comparativ cu celelalte douª
categorii. ˛n privinþa modalitªþilor incorecte
de prevenþie, ele aproape cª lipsesc din repre-
zentªrile profesorilor ”i au o slabª prezenþª la
pªrinþi. ˛n schimb, o parte semnificativª
dintre elevii investigaþi oferª ca variante de
rªspuns elemente eronate sau, ”i mai grav, nu
cunosc deloc modalitªþile de prevenire.
Astfel:
• doar 66,5% dintre elevi ”tiu cª, pentru
prevenire, e bine sª nu atingem sângele;
• doar 63,9% dintre elevi ”tiu cª, pentru a
preveni infectarea, trebuie sª ne bandajªm
rªnile;
• doar 15,2% dintre elevii investigaþi ”tiu cª,
pentru a preveni infectarea cu HIV, trebuie
sª ai un comportament sexual protejat, uti-
lizând prezervativul sau evitând contactul
sexual cu persoanele necunoscute sau prea
puþin cunoscute;
• doar 6,8% dintre elevi ”tiu cª trebuie sª
utilizezi instrumentar medical sterilizat
pentru a evita contaminarea cu HIV.
˛n schimb, procentele cunoscªtorilor sunt
mai ridicate la pªrinþi ”i profesori, diferenþele
faþª de elevi fiind spectaculoase, în special în
cazul „sexului protejat”. Astfel, pªrinþii ”i
profesorii au considerat un astfel de compor-
tament ca fiind preventiv în proporþie de
94%-96% faþª de numai 15,8% la elevi.
Aceastª constatare ascunde importante ca-
renþe în activitatea de educaþie pentru sªnª-
tatea copiilor în ”coli, inclusiv a educaþiei
sexuale a acestora.
Prin intervenþia echipelor de operatori so-
ciali care au realizat studiul de faþª de tip
cercetare-acþiune, gradul de cunoa”tere
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
corectª a modalitªþilor de prevenþie a crescut
semnificativ în etapa a II-a a studiului,
comparativ cu prima etapª.
S-a observat, pentru fiecare dintre cele
trei modalitªþi corecte de prevenþie, o cre”tere
importantª între cele douª faze de cercetare
(pânª la 20%) atât la elevi, cât ”i la pªrinþi ”i
profesori.
Semnalam ceva mai înainte, în legªturª cu
comportamentele ”i atitudinile de prevenire a
riscului de infectare cu HIV, cª, de”i pentru
fiecare individ tânªr sau adult reacþia cea mai
normalª de apªrare în faþa riscului de conta-
minare ar presupune o conduitª adaptativª,
de genul „asumarea necondiþionatª” a mªsu-
rilor de protecþie celor mai sigure în vederea
reducerii sau chiar a eliminªrii riscurilor,
totu”i, în realitate, printr-un mecanism per-
vers de cªdere în iraþionalitate, de multe ori
se întâmplª exact contrariul. Cu alte cuvinte,
chiar dacª riscurile sunt cunoscute, ca ”i mª-
surile de contracarare, apare opþiunea pentru
nonprotecþie, definitª de psihologi ca reacþie
paradoxalª în faþa unei ameninþªri epidemice,
reacþie tradusª prin „negare” sau prin alte
comportamente sau atitudini dezadaptative.
Gravitatea comportamentelor nonprotective
spore”te atunci când nu sunt cunoscute în
întregime sau deloc consecinþele unor astfel
de comportamente. Un exemplu în acest sens
(care þine de domeniul sexualitªþii) pune în
evidenþª douª situaþii în care expunerea la
risc nu înseamnª întotdeauna asumarea res-
ponsabilitªþii propriilor acte: existª situaþii
în care cel care este expus riscului nu este ”i
vinovat pentru aceasta ”i nu poate fi, cu alte
cuvinte, acuzat de iresponsabilitate indivi-
dualª (este cazul copiilor care sunt infectaþi,
fie prin neglijenþa personalului medical, fie
prin incon”tienþa pªrinþilor – transmiterea de
la mamª la fªt). Aceastª din urmª anomalie
este confirmatª de statisticile naþionale ale
României, care relevª o pondere foarte mare
a copiilor înregistraþi cu HIV. Astfel, con-
form datelor furnizate de Ministerul Sªnªtªþii
”i Familiei, la 1 decembrie 2003, numªrul
bolnavilor de HIV/SIDA diagnosticaþi în
România de la declan”area epidemiei era de
14.353. Dintre ace”tia, mai erau în viaþª
10.696 ”i decedaserª deja 3.657. La aceea”i
datª numªrul total de persoane înregistrate cu
19
C
K
C pag 20
K
HIV/SIDA
SIDA era de 8.440, din care 6.697 erau copii
(79,3%). ˛n legªturª cu aceste date, trebuie
subliniat cª ele nu cuprind de fapt numªrul
real al celor care au SIDA, ci doar numªrul
celor înregistraþi. “i dacª este sª citªm
evaluªrile unor speciali”ti în domeniu, pentru
fiecare caz înregistrat se pot adªuga încª pânª
la 15 persoane seropozitive.
Este locul sª subliniem cª mulþi dintre copiii
depistaþi la începutul anilor ’90 cu HIV/SIDA
au devenit astªzi apþi pentru a se integra într-un
sistem organizat de învªþªmânt de masª. Cel
puþin, ca vârstª ”i nevoi, mii de copii sunt în
prezent în aceastª situaþie. Pentru ace”tia,
societatea are de rezolvat o serie de ecuaþii
care sª vizeze în final acceptarea lor în comu-
nitªþile ”colare, de cªtre ceilalþi actori partici-
panþi la procesul de învªþªmânt, astfel încât sª
se evite marginalizarea ”i excluziunea lor so-
cialª care ar contribui, o datª în plus, la spo-
rirea – pe nedrept – a ne”anselor acestor copii.
Integrarea reu”itª a acestor elevi seropo-
zitivi este însª un proces dificil ”i nu lipsit de
capcane. O parte dintre aceste capcane sunt
consecinþa prejudecªþilor ”i reprezentªrilor
sociale despre aceastª maladie. Un exemplu
întâlnit în literatura de specialitate porne”te de
la ideea cª multª vreme s-a considerat cª
persoanele cu cel mai ridicat risc sunt cele care
suportª o intervenþie chirurgicalª, iar mijloa-
cele de protecþie la care s-a apelat cel mai
frecvent au fost evitarea spitalizªrii, a transfu-
ziilor ”i, în general, a oricªror proceduri me-
dicale. Iatª o reprezentare colectivª genera-
lizatª care a condus la acordarea unei slabe
atenþii celorlalte forme de contaminare ”i mai
cu seamª celor care vizeazª comportamentele
sexuale. S-a constatat astfel cª, dacª primele
forme de contaminare pot fi mai u”or þinute
sub control, ”i chiar au devenit tot mai puþin
frecvente datoritª întªririi disciplinei profe-
sionale în domeniul medical, celelalte forme,
precum este contaminarea pe cale sexualª, sunt
mai greu controlabile ”i atenuabile.
Revenind asupra atitudinii faþª de per-
soanele seropozitive, trebuie spus cª suportul,
solidaritatea ”i toleranþa sunt întotdeauna
preferabile atitudinii de respingere, nu doar
pentru persoanele infectate, ci ”i pentru
societate ”i colectivitªþile ”i comunitªþile care
o compun.
20
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Tendinþa de a culpabiliza – direct sau prin
atitudini ”i comportamente de respingere sau
evitare – conduce la introvertirea maximª a
seropozitivilor ”i la acumularea de revoltª ”i
dorinþª de revan”ª, prin acte de infectare
voluntarª a celor care i-au respins sau ar putea
sª-i excludª, sª-i izoleze.
Este bine cunoscut în acest sens dictonul
medicilor epidemiologi cª nici o epidemie (iar
HIV/SIDA reprezintª o epidemie) nu se
trateazª dupª zicala „fiecare pentru sine”.
Este nevoie de acþiune concertatª ”i de forþa
socialª a solidaritªþii umane, sub orice formª
posibilª ”i în oricare comunitate.
O astfel de comunitate este ”i ”coala, în
care, a”a cum am menþionat mai înainte, au
început sª se integreze deja supravieþuitorii
epidemiei declan”ate la începutul anilor ’90.
Conform studiului de faþª, multe din preju-
decªþile ”i reprezentªrile sociale mai mult sau
mai puþin eronate sau exagerate, întâlnite la
nivel societal, se regªsesc ”i la nivelul insti-
tuþiilor ”colare investigate.
Pornind de la efectele pe care le poate
provoca infectarea cu HIV ”i ca urmare a
caracterului incurabil al SIDA, aceastª epi-
demie a condus la formarea unui corpus de
reprezentªri sociale, prejudecªþi ”i atitudini
sociale din care se contureazª o veritabilª
bulversare a sistemului tradiþional de valori.
Astfel, inclusiv în comunitªþile ”colare, ca ”i
la nivelul întregii societªþi, de la sentimentul
de neputinþª ”i zªdªrnicie în puterea creatoare
a minþii umane (reamintim cª HIV nu poate fi
distrus prin nici un fel de metodª ”tiinþificª
sau non”tiinþificª), s-a generat treptat un soi
de „morbiditate psihosocialª” care îngreu-
neazª în plus efortul de a lupta cu HIV/SIDA
”i efectele acestora. Este important de aceea
ca armele de luptª sª aparþinª de asemenea ”i
arsenalului psihomoral, cel puþin în domeniul
vast ”i dificil al prevenirii, începând chiar cu
modul în care sunt primiþi ”i trataþi cei sero-
pozitivi, fie ei copii sau maturi. Atitudinea
faþª de ace”tia ar trebui sª fie una de toleranþª,
suport, compasiune ”i chiar solidaritate ac-
tivª, mergând pe raþionamentul cª oricare
dintre ceilalþi, cei „sªnªto”i”, ar putea fi atins
printr-un accident de acest virus.
Analiza atitudinii faþª de persoanele
infectate cu HIV nu poate începe decât cu
C
K
C pag 21
K
gradul de acceptare/respingere de cªtre elevi,
pªrinþi, profesori, al integrªrii copiilor
infectaþi în ”colile de masª. Astfel, a rezultat,
conform graficelor 6, 7 ”i 8, cª, în ”coli,
atitudinea faþª de copiii seropozitivi este
diferenþiatª între cele trei categorii de actori
sociali investigaþi. Cel mai mare grad de
acceptare îl prezintª categoria „pªrinþi”
(80%), urmatª de profesori (73%). Elevii par
a avea, cel puþin în faza iniþialª a studiului,
atitudinea cel mai slab tolerantª, comparativ
cu pªrinþii ”i profesorii lor, doar 66% dintre
ace”tia având mai degrabª o atitudine pozitivª
faþª de integrarea în propria clasª a copiilor
infectaþi cu HIV.
Pe ansamblu însª procentele de acceptare
sunt destul de ridicate, ele depª”ind cu mult
50% dintre subiecþii din fiecare grup inves-
tigat.
Nu pot fi, în acela”i timp, neglijate pro-
centele semnificative statistic de respingere
mai puternicª sau mai atenuatª a prezenþei
copiilor infectaþi în clasa lor sau într-o ”coalª
de masª în general. Din aceastª categorie se
deta”eazª elevii, care dau ponderea cea mai
importantª de intoleranþi (33%), respectiv de
neacceptare a prezenþei, în propria clasª, a
copiilor infectaþi cu HIV.
Demonstrând, încª o datª, eficienþa inter-
venþiei sociale în sensul cre”terii gradului de
toleranþª ”i de acceptare, rezultatele de la
sfâr”itul proiectului aratª cª gradul de accep-
tanþª a crescut atât la elevi (de la 66% la
83%), cât ”i la pªrinþi (ceva mai puþin) ”i la
profesori (de la 73% la 89%).
Efectul integrªrii într-o ”coalª de masª a
copilului infectat cu HIV este evident unul
pozitiv pentru acesta. Sentimentul de norma-
litate pe care îl resimt copiii seropozitivi poate
sª conducª la o mai bunª socializare ”i la o
incluziune socialª mai u”oarª în viitor. ˛n ciuda
acestui fapt, o parte dintre elevii din ”colile în
care învaþª copilul infectat, o parte dintre
profesorii din ”coli ”i o parte dintre pªrinþii
elevilor sªnªto”i au o atitudine scepticª în
legªturª cu efectul pozitiv al integrªrii în ”coli
a copiilor infectaþi. Astfel, circa 13% dintre
pªrinþi ”i circa 10% dintre profesori apreciazª
cª efectul benefic nu existª, cª ace”tia nu se
pot adapta pentru cª se simt diferiþi sau cª nu
vor fi acceptaþi întrucât inspirª teamª sau
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
constituie un pericol pentru ceilalþi. Cu alte
cuvinte, spre deosebire de celelalte aspecte
care au evoluat pozitiv spre finalul cercetªrii,
în cazul acceptªrii efectului bun al integrªrii
asupra copilului infectat, cre”terea toleranþei
este firavª între cele douª intervale.
˛n fond, în ce constª acest efect pozitiv
sau, mai exact, ce anume din comportamentul
celorlalþi copii sªnªto”i din clasª poate avea
un efect pozitiv asupra copiilor seropozitivi?
Rªspunsul vine de la elevii sªnªto”i care
nuanþeazª conþinutul ”i importanþa prieteniei
pentru copiii seropozitivi. Aceastª prietenie,
în opinia elevilor sªnªto”i, ar putea influenþa
în bine un copil seropozitiv, l-ar face sª se
simtª normal ”i acceptat de cei din jur, ar
putea astfel trece mai u”or peste boalª, ar
putea sª-l ajute chiar la mai buna lui socia-
lizare ”i integrare. Cu alte cuvinte, pentru cei
mai mulþi elevi (88%), prietenia acordatª unui
bolnav de tip HIV/SIDA are mai degrabª un
efect asupra acestuia din urmª.
Interesant de analizat sunt reacþiile pe care
le au pªrinþii ”i profesorii atunci când aflª cª
în clasª învaþª un copil seropozitiv ”i, la fel
de interesantª, este compararea reacþiilor pª-
rinþilor cu opiniile elevilor despre reacþiile
probabile ale propriilor pªrinþi.
Dacª primul aspect reflectª o prepon-
derenþª a atitudinilor moderat favorabile (de
acceptare, de sprijin, de susþinere etc.), com-
pararea cu ceea ce cred copiii cª vor face
pªrinþii lor ne relevª o supraevaluare a atitu-
dinilor pozitive ale pªrinþilor lor de cªtre
elevi. Cu alte cuvinte, copiii î”i considerª
pªrinþii mai „civici” decât se considerª pª-
rinþii în”i”i.
Sfªtuirea reprezintª o componentª impor-
tantª în angrenajul complex al educaþiei pen-
tru sªnªtate în general, împotriva HIV/SIDA
în mod particular.
Numai sfatul nu poate însª convinge un
tânªr sª se comporte neapªrat benefic pentru
sªnªtatea sa ”i a celorlalþi. Dar împreunª cu
instruirea, informarea, ascultarea, dialogul ”i
suportul moral, emoþional ”i chiar material,
toate aceste imperative reunite pot constitui
premise solide pentru un demers eficient al
educaþiei pentru sªnªtate.
Sfatul însª, cu deosebire în domeniul foarte
delicat al prevenirii infectªrii cu HIV, s-a
21
C
K
C pag 22
K
HIV/SIDA
dovedit a fi cu atât mai eficient când vine de la
o persoanª apropiatª subiectului: este cazul
unui coleg de clasª, de ”coalª, de serviciu,
este cazul, cu atât mai mult, al unui prieten.
Disponibilitatea de a sfªtui este un lucru
foarte important, la fel de important ca ”i
disponibilitatea de a asculta sfaturile oferite.
Sfatul, în acest caz, are o dublª finalitate – de
informare ”i persuasiune, în ideea de a
determina pe cei cªrora li te adresezi cu acest
sfat sª adopte un stil de viaþª sªnªtos, sª-”i
schimbe atitudinea faþª de propria sªnªtate ”i
viaþª în sensul autoresponsabilizªrii.
Studiul de faþª a scos în evidenþª o realª
disponibilitate pentru sfªtuire, atât la tinerii
investigaþi, cât ”i la pªrinþi ”i profesori. S-a
pus un accent foarte special pe disponibilitatea
de a sfªtui a elevilor, care de regulª sunt
trataþi doar ca subiect al educaþiei ”i nu ”i ca
realizatori de educaþie. S-a pornit de la
constatarea (de bun-simþ) cª, de foarte multe
ori, sfaturile pentru sªnªtate sunt urmate, au
un ecou mai mare, dacª vin din partea unor
indivizi apropiaþi ”i asemªnªtori. Sfaturile
devin astfel mai credibile fiindcª sunt perso-
nalizate dar ”i pentru cª sunt acompaniate de
suport afectiv. Faptul cª cel care îþi adreseazª
un sfat privitor la sªnªtatea ta îþi este apropiat,
are acela”i sistem de valori ”i norme dupª
care se ghideazª, poate sª-l facª mai ascultat
decât dacª vine de la un specialist, fie el chiar
Încurajare, Sã-i protejeze
susþinere pe ceilalþi tratament, la medic
Etapa I 68,5 9,0
Etapa II 73,9 8,5
Tabelul 1. Sfaturi ale elevilor pentru un copil infectat
Informaþii despre boalã,
prevenire, protejare
Etapa I 90,8
Etapa II 95,1
Tabelul 2. Sfaturi ale pªrinþilor pentru ca propriii copii sª se protejeze
de riscul infectªrii cu HIV
22
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
medic. Acesta din urmª poate fi receptat ca
fiind distant ”i diferit, având alte probleme ”i
dorinþe decât ale celui bolnav. Un medic poate
fi perceput ca o persoanª care induce senti-
mentul vinovªþiei în cazul în care tu nu vei
respecta sau nu ai respectat întocmai prescrip-
þiile sale. De aceea, sfaturile medicului, mai
ales în domeniul atât de delicat al compor-
tamentului sexual cu implicaþii HIV/SIDA,
pot genera la subiecþi reacþii de respingere,
ace”tia percepându-le ca limitªri ale libertªþii
propriei alegeri.
Sfaturile pe care le dau elevii investigaþi
în cadrul studiului de faþª sunt în marea lor
majoritate de tip suportiv. Mai rªmân totu”i
circa 6% dintre elevi care i-ar sfªtui pe cei
seropozitivi sª plece din ”coalª sau din clasª
sau nu le-ar da nici un sfat. Disponibilitatea
pentru sfªtuire în scopul încurajªrii ”i
susþinerii morale constatatª la elevi are valori
mai ridicate, a”a cum este firesc, la pªrinþi.
Atitudinile civice de tipul celor analizate
în acest capitol par a fi cheia succesului în
orice demers educativ ”i de informare, în
condiþiile în care alte metode discursive au
e”uat. Se pare cª, pânª acum, mesajele
preventive anti HIV/SIDA au fost formulate
mai mult în termeni de normª ”i de sancþiune
moralª ”i socialª. Or, printr-un astfel de
discurs preventiv s-a obþinut de multe ori
efectul contrar, prin adoptarea unor conduite
Sã meargã la Sã plece Nici un Nu
din ºcoalã sfat ºtiu
12,8 4,7 1,5 3,5
11,9 2,2 1,2 2,2
Protecþie, Sã evite copiii Nu
susþinere, sprijin infectaþi cu HIV ºtiu
3,5 4,6 1,1
3,1 1,4 0,1
C
K
C pag 23
K
de risc în schimbul unora de apªrare ”i
prevenire. Acest efect de bumerang poate fi
”i mai nociv în cazul persoanelor deja infec-
tate cu HIV. Odatª stigmatul vinovªþiei inocu-
lat în mintea lor, pot acþiona nu doar autodis-
tructiv, ci chiar distructiv asupra celor cu care
intrª în legªturª într-un fel sau altul. Aceastª
constatare vine sª confirme încª o datª nece-
sitatea unei noi abordªri de tipul solidaritªþii
civice ”i suportului sociomoral, în orice
demers informativ cu scop preventiv.
Trebuie adªugat încª un fapt psihoso-
ciologic de necontestat, ”i anume cª tendinþa
specificª tinerilor de a-i contrazice pe maturi
îi va determina cu certitudine pe primii sª fie
mai puþin receptivi la discursurile preventive
de tip ameninþªtor, care sunt mai utilizate în
cazul HIV/SIDA.
˛n concluzie, dialogul, comunicarea, înlo-
cuirea fricii cu încrederea reprezintª moda-
litªþi mai adecvate de educare a adolescen-
þilor, cu deosebire în domeniul sexualitªþii.
Se poate atenua în acest fel anxietatea care
însoþe”te sfera sexualitªþii, oricum existentª
la aceastª vârstª bulversantª atât fizic,
hormonal, cât ”i psihosocial.
˛n plus, orice atitudine sau comportament
de tip preventiv are ca premisª normativ-valo-
ricª asumarea responsabilitªþii pentru propria
sªnªtate ”i, în ultimª instanþª, pentru propria
viaþª.
Este nevoie, în acest sens, ca încª din
stadiile timpurii de existenþª, când copilul
începe sª-”i dezvolte discernªmântul ”i
con”tiinþa de sine, acesta sª fie învªþat sª ia
decizii personale ”i, ulterior, sª-”i asume
consecinþele – faste sau nefaste – ale acestor
decizii. Este deosebit de important ca în acti-
vitatea educatorilor, formatorilor de caractere
”i personalitªþi, sª nu lipseascª acest principiu
al asumªrii deciziilor proprii pentru orice fel
de act, oricât de minor ar pªrea. Educaþi ast-
fel, minorii ”i-ar putea reduce riscul de a
dezvolta ulterior un comportament autodis-
tructiv ”i distructiv, cum ar fi sexul neprotejat
cu persoane necunoscute, folosirea unui in-
strumentar medical nesterilizat etc.
˛n ce mªsurª actorii sociali investigaþi prin
studiul de faþª î”i asumª responsabilitatea
propriei sªnªtªþi? Rezultatele investigaþiei au
arªtat cª gradul de asumare a responsabilitªþii
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
HIV/SIDA
pentru propria sªnªtate este mai ridicat la elevi
”i scade la pªrinþi ”i la profesori (86% –>
77% –> 66%). Con”tiinþa intervenþiei în men-
þinerea sau deteriorarea sªnªtªþii ”i a altor
factori, afarª de faptele proprii, este mai acutª
la pªrinþi (20%) ”i la profesori (30%), com-
parativ cu elevii (9%). Experienþa mai redusª
a acestora din urmª îi determinª sª dea mai
puþine rªspunsuri de tip „da” ”i „nu sunt res-
ponsabil de propria sªnªtate”. Pentru adulþi,
în schimb, atribuiri precum ne”ansa, ghinio-
nul, voinþa lui Dumnezeu etc. au mai mare
relevanþª decât rªspunderea personalª pentru
propria sªnªtate. Aceastª situaþie readuce în
discuþie a”a-numita „teorie a riscului propriu”.
Bibliografie
Beltzer, N., Legarde, M., Wu-Xiaoya, Gremy, I.,
2005, Les connaissances, attitudes, croyances
et comportements face àu HIV/SIDA en France
en 2004, ANRS, ORS, INPES, Paris.
BocØno, L., 2002, ExpØrience et construction de
la maladie. Étude anthropologique et
sociologique du SIDA chez les emigrants
d’origine africaine, www.libertysecurity.org /
article235.html.
Calvez, M., 2001, „Le risque comme ressource
culturelle dans la prØvention du SIDA”, în
Dozon, J.P. ”i Fossin, D. (eds), Critique de la
santØ publique. Approches anthropologiques,
pp. 127-144, Ballard, Paris.
Carballo, M. ”i Siem, H., „Migration, migration
policy and AIDS”, în Haurknipe, M., Rector,
R. (eds.), 1996, Crossing Borders. Migration,
Ethnicity and AIDS, pp. 31-49, Taylor and
Francis, Londra.
Damarest, S., Tafforeau, J., Leurquin, P., Tellier,
X., Van der Meyden, J., Van Oyen, H., 1998,
La santØ de la population en Belgique. EnquŒte
de santØ par interview, 1997, CROSP, Institut
Scientifique de la SantØ Publique „Louis
Pasteur”, Bruxelles, Belgia.
Dozon, J.P. ”i Fossin, D., 1989, „Raison
ØpidØmiologique et raison d’Øtat. Les enjex
socio-politiques du SIDA en Afrique”, în
Science et SantØ, nr. 7, pp. 21-36.
Farmer, P., 1999, Infections and inegalities.The
modern plagues, University of California
Press, Berkeley.
Fassin, D., 2001, „L’alteritØ de l’ØpidØmie. Les
politiques du SIDA à l’Øpreuve de l’immig-
ration”, http://remi.revue.org/document
1954.html sau Revue EuropØenne des
Migrations Internationales, vol. 17, nr. 2.
23
C
K
C pag 24
K

HIV/SIDA

Fox, D.M., 1989, AIDS and the American Health
Policy, în Fee, E. ”i Fox, D.M. (eds.), AIDS.
The burden of history, pp. 316-343, University
of California Press, Berkeley.
Grenek, M., 1989, Histoire du SIDA, Payot, Paris.
Guillon, A. I., 2002, „Les enfants des rues et le
problŁme de SIDA au Cambodge. Parcours
fØminins, parcours masculins”, în Jeunesses
marginalisØes. La revue du Greyem, pp.
29-41.
Guillon, A. I., 2000, „Promotion de la femme et
sexualitØ conjugale en temps de SIDA. Le
principe de coupure”, în SociØtØs asiatiques
face au SIDA, pp. 67-91, L’Harmattan, Paris.
Hintermyer, P., 2003, „Le rapport au SIDA, un
observatoire social”, în Revue des sciences
sociales, pp. 212-217, Strasbourg.
Hubert, M., Marquet, J., 1993, Comportements
sexuels et rØactions du risque de SIDA en
Belgique, Centre d’Études Sociologiques,
FacultØ Universitaires St. Louis, Bruxelles.
Laurent, V. ”i Bazin, L., 2000, „SexualitØ et SIDA
en Afrique. PrØvention et evolution des
recherches”, în Anthropologie des sexualitØs,
nr. 80-83, pp. 309-323.
Micollier, E., „Acteurs de la mobilisation
collective contre la SIDA en Chine et
solidaritØs transnationales: dynamiques
locales et visibilitØ des groupes de dØfense des
minoritØs sexuelles et sociales” în Eboko, F.,
Bourdier, F., Broqua, C., Fillieule, O. (eds.),
2005, în Face a face. Regards sur la santØ, nr.
7, pp. 31-40.
Micollier, Evelyne, 2005, „SIDA en Chine:
discours et practiques de la sexualitؔ, în
Accueil. Perspectives chinois, nr. 89, mai-iu-
nie, arhivª on-line.
Paillard, B., 1994, L’Øpidemie, Stock, Paris.
Pollak, M., 1988, Les homosexueles et le SIDA:
sociologie d’une expØrience, eds. A.M.
MØtailØ, Paris.
Thiaudiere, C., 2002, Sociologie du SIDA, col.
„RepØres”.
x x x, 2003, Ghid de bune practici privind
relatarea despre HIV/SIDA, UNICEF,
UNAIDS, ARAS, ISFR, ACCEPT, Bucure”ti.
x x x, 1997, L’impact du HIV/SIDA sur les
systŁmes d’exploitations agricoles en Afrique
de L’Ouest, Cap. 3, htp://www.fao.org./
docrep/w6938F/w693704.htm
x x x, 2003, „Prevenir le SIDA au Tibet”, în
Samson, martie, Paris.

Abstract
This article takes a look at the main international and romanian tendencies about social
attitudes and representations regarding the HIV/AIDS phenomenon. The first part of the
study presents the evolutions of HIV/AIDS in the world – the extension of this disease in
different countries and continents , including Romania. The second part presents an
evaluation of sociological researches about the attitudes of populations from this countries
regarding HIV/AIDS as disease and people suffering from this disease.

24
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 25
K

Persoane vârstnice

F
emeile peste 60 de ani:
aspecte demografice,
sociale ”i medicale
în Republica Moldova
BORIS GÂLCÃ
UNFPA, Moldova

Unul din atributele esenþiale ale epocii pe care o parcurgem îl constituie cre”terea continuª,
absolutª ”i procentualª a persoanelor vârstnice în componenþa populaþiei. Acest important
fenomen al tranziþiei demografice se datoreazª modificªrilor înregistrate de evoluþia indicatorilor
de bazª ai mi”cªrii naturale a populaþiei – natalitatea ”i mortalitatea –, caracterizaþi printr-o
tendinþª constantª de scªdere. Fenomenul se caracterizeazª îndeosebi prin scªderea natalitªþii ”i
fertilitªþii – îmbªtrânirea „de bazª” – ”i mai puþin prin cre”terea duratei medii de viaþª –
îmbªtrânirea „de vârf”. Scopul studiului de faþª este evaluarea aspectelor demografice, sociale
”i medicale ale femeilor vârstnice (dupª vârsta de 60 de ani) în Republica Moldova. Rezultatele
cercetªrii noastre au permis evidenþierea unor particularitªþi semnificative în ceea ce prive”te
mediul de rezidenþª al femeilor, iar aprecierea sªnªtªþii femeilor este influenþatª prioritar de
vârstª, nivelul de asigurare materialª, venitul lunar, angajarea în câmpul muncii, locul de trai
”i gradul de informatizare, prezenþa maladiilor cronice, invaliditatea ”i gradul de dependenþª
faþª de alte persoane. Sªnªtatea femeilor vârstnice este influenþatª de relaþiile cu copiii. ˛n
localitªþile rurale, precum ”i în cele urbane, acest indice se caracterizeazª prin valori bune ”i
satisfªcªtoare ”i constituie respectiv 96,0% ”i 88,2%. Concluziile acestui studiu pot fi apreciate
drept un element fundamental pentru o strategie de politicª sanitarª ”i socialª, iar ameliorarea
factorilor descri”i, în mare parte, este determinatª de posibilitªþile de a influenþa nivelul ”i
structura maladiilor ”i îmbunªtªþirea indicilor ce caracterizeazª bunªstarea femeii.

˛n cadrul planurilor naþionale de asigurare acestea, care se observª evident în ultima

a serviciilor de sªnªtate, elaborarea ”i funda-
mentarea programelor de sªnªtate, planifica-
rea resurselor ”i optimizarea reþelei sanitare,
cunoa”terea realª a stªrii de sªnªtate a popu-
laþiei pe diferite grupe de vârstª ”i sex au un
rol primordial. ˛n acest sens, sunt necesare
organizarea ”i desfª”urarea cercetªrilor ”tiin-
þifice pentru a studia starea sªnªtªþii diferitor
categorii de populaþie.
Totodatª, studiile demografice din ultimii
ani evidenþiazª schimbªri esenþiale în struc-
tura demograficª a populaþiei. Una dintre
perioadª, o constituie cre”terea continuª, ab-
solutª ”i procentualª a persoanelor vârstnice
(peste 60 de ani) în componenþa populaþiei.
Acest important fenomen demografic se
datoreazª modificªrilor înregistrate de
evoluþia principalilor indicatori ai migraþiei
naturale a populaþiei – natalitatea ”i mortali-
tatea –, caracterizaþi printr-o tendinþª con-
stantª de scªdere a natalitªþii ”i fertilitªþii, pe
de o parte, ”i prin scªderea mortalitªþii gene-
rale (dar mai ales a mortalitªþii infantile, a
copiilor ”i a adulþilor tineri), pe de altª parte,

25
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 26
K
Persoane vârstnice
fenomen cunoscut sub denumirea de
„tranziþie demograficª”.
˛mbªtrânirea demograficª este un proces
istoric, ireversibil, care afecteazª întreaga po-
pulaþie atât prin condiþionªrile sale, cât ”i prin
multiplele sale consecinþe. Procesul de îmbª-
trânire a populaþiei se datoreazª îndeosebi
scªderii natalitªþii – îmbªtrânirea „de bazª”,
”i mai puþin cre”terii duratei medii a vieþii –
îmbªtrânire „de vârf”, noþiunile referindu-se
la baza ”i vârful piramidei vârstelor. Asistªm
deci, astªzi, în þªrile avansate, la fenomenul
spectaculos al „rªsturnªrii piramidei vârste-
lor”. Actualmente pe glob trªiesc 654 de mi-
lioane de oameni, care au vârsta de peste 60
de ani. Conform prognozelor, aceastª cifrª
va cre”te pânª la 2 miliarde, iar numªrul
persoanelor vârstnice pentru prima datª în
istoria omenirii îl va depª”i pe cel al copiilor
de pânª la 14 ani. ˛n anul 2000, în þªrile
dezvoltate trªiau 62% din numªrul locui-
torilor cu vârsta mai mare de 60 de ani. Cªtre
anul 2050 se prognozeazª o cre”tere a acestui
numªr pânª la 80%.
˛mbªtrânirea populaþiei reprezintª un
fenomen global, legat în mod direct de as-
pectele cotidiene ale vieþii umane ”i vizeazª
problemele de care depinde cre”terea econo-
micª: investiþiile ”i cheltuielile, piaþa forþei
de muncª, pensiile, impozitarea ”i transferul
proprietªþii altei generaþii. Acest proces are
consecinþe ”i asupra structurii morbiditªþii ”i
mortalitªþii populaþiei, componenþei fami-
liilor, condiþiilor de viaþª. Numªrul persoa-
nelor vârstnice cre”te în lume anual cu 2%,
cu mult mai repede decât sporul natural al
populaþiei. Cre”terea rapidª a numªrului po-
pulaþiei va necesita reglementªri economice
”i sociale de perspectivª în majoritatea þªrilor.
Procesul de îmbªtrânire demograficª are
numeroase consecinþe ”i implicaþii. Astfel,
modificarea raportului dintre populaþia activª
”i cea pasivª determinª o cre”tere a populaþiei
dependenþilor, pe seama adulþilor neproducª-
tori, fenomen care creeazª probleme dificile
de ordin medical ”i social-economic.
Consecinþe importante genereazª procesul
de îmbªtrânire a populaþiei în planul protecþiei
sociale ”i al asistenþei medicale a persoanelor
vârstnice, care reprezintª cel mai numeros
grup de populaþie ca adresabilitate, fiind în
26
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
acela”i timp categoria populaþionalª în rândul
cªreia modificªrile de vârstª produc cre”teri
importante ale mortalitªþii ”i invaliditªþii, ”i
la care se produce tranziþia de la patologia
infecþioasª specificª vârstelor tinere la pato-
logia cronicª degenerativª a vârstelor înain-
tate. ˛mbolnªvirile la vârstnici au o prevalenþª
ridicatª, manifestând o accentuatª tendinþª
spre cronicizare ”i spre bolile asociate.
O altª manifestare importantª a procesului
global de îmbªtrânire a populaþiei planetei
este cre”terea numªrului femeilor în populaþia
persoanelor vârstnice ”i foarte vârstnice.
Deoarece durata vieþii femeilor este mai mare
decât la bªrbaþi, în prezent, la 81 de bªrbaþi
vârstnici revin 100 de femei, iar printre cei
mai bªtrâni oameni, la 100 de femei revin
doar 53 de bªrbaþi. Raportul dintre bªrbaþi ”i
femei de vârstª înaintatª este mai redus în
regiunile dezvoltate (71 de bªrbaþi la 100 de
femei), decât în cele mai slab dezvoltate (88
de bªrbaþi la 100 de femei).
Dinamica cre”terii numªrului populaþiei
vârstnice în R. Moldova, comparativ cu popu-
laþia tânªrª ”i cea adultª, cât ”i faþª de popu-
laþia totalª, relevª cª, în timp ce populaþia
totalª a crescut pe parcursul a circa 70 de ani
(1930-2003) cu 126,3%, populaþia în vârstª
de 60 de ani ”i peste a sporit cu 345%; în
acela”i timp, populaþia tânªrª a cunoscut o
tendinþª continuª de scªdere.
Pentru Republica Moldova, procesul de
îmbªtrânire demograficª a început sª devinª
tot mai actual pe parcursul ultimului deceniu,
raportul de dependenþª al populaþiei vârstnice
fiind de 21,6 în anul 2003.
˛n prezent, în republica noastrª, nu existª
o acoperire corespunzªtoare cu fonduri a pro-
ceselor de îmbªtrânire a populaþiei. Criza
economicª ”i efectele restructurªrii societªþii
creeazª probleme dificil de rezolvat în ceea
ce prive”te asigurarea unei protecþii econo-
mico-sociale minime, în cadrul cªreia pon-
derea cea mai importantª a beneficiarilor o
deþin persoanele vârstnice. Diminuarea veni-
turilor dupª pensionare este mai accentuatª în
cazul femeilor deoarece, de”i în Moldova nu
existª diferenþe de salarizare pentru aceea”i
funcþie între bªrbaþi ”i femei, acestea din urmª
ocupª, de regulª, funcþii cu salarii mai mici,
iar multe dintre ele fiind casnice beneficiazª
C
K
C pag 27
K
doar de pensie de vârstª. Starea de sªnªtate a
acestui segment de populaþie prezintª o serie
de particularitªþi, ce se regªsesc la grupe
populaþionale similare cu cele din alte þªri ale
Europei. La aceastª categorie de vârstª, în
prim-plan apar consecinþele medico-sociale
ale îmbªtrânirii, care includ urmªtoarele
probleme mai importante: morbiditatea ”i
starea de sªnªtate a acestor grupuri de po-
pulaþie, nivelul mortalitªþii specifice acestor
grupuri, cauzele de deces ”i tendinþele acestui
fenomen, accesul la serviciile de sªnªtate ”i
modul în care unitªþile de profil asigurª
nevoile de asistenþª medico-socialª a persoa-
nelor vârstnice.
Starea de sªnªtate a femeii în vârstª este
consecinþa unui cumul de factori determi-
nanþi, între ace”tia mai importanþi fiind:
nivelul de îmbªtrânire demograficª ”i dimen-
siunea procesului de feminizare; calitatea
vieþii a”a cum este susþinutª de nivelul pen-
siilor ”i al altor mªsuri de suport social ”i
economic; existenþa unei legislaþii de pro-
tecþie socialª, alimentaþia, condiþiile de locuit
etc.; resursele financiare disponibile pentru
programele de sªnªtate ce privesc prevenþia
bolilor cronice, reforma sistemului de sªnª-
tate, reþeaua de servicii medicale ”i sociale,
diversitatea ”i calitatea acestor servicii.
Toate cele menþionate au demonstrat cª o
analizª a stªrii de sªnªtate a femeilor vârstnice
din Moldova, þarª aflatª în plin proces de
tranziþie economicª, realitate care î”i pune
cert amprenta pe calitatea vieþii populaþiei în
totalitatea sa, poate reprezenta o posibilitate
de a desprinde unele sugestii pentru eventua-
lele strategii, care sª serveascª elaborªrii de
politici viabile ”i eficiente.
Scopul studiului
Evaluarea aspectelor demografice, sociale
”i medicale ale femeilor vârstnice (dupª vârsta
de 60 de ani) în Republica Moldova.
Obiectivele studiului
1. Identificarea caracteristicilor proceselor
demografice ”i ale schimbªrilor structurii de
vârstª a populaþiei în Republica Moldova.
2. Analiza factorilor socio-economici ce
influenþeazª sªnªtatea femeilor vârstnice.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
3. Studierea nivelului ”i structurii morbiditªþii
femeilor vârstnice în funcþie de mediul de
rezidenþª.
4. Cercetarea patologiei specifice a femeilor
vârstnice.
5. Elaborarea recomandªrilor pentru inter-
venþie ”i asistenþª în scopul ameliorªrii stªrii
sªnªtªþii femeilor dupª vârsta de 60 de ani în
Republica Moldova.
Suportul metodologic ”i teoretico-”tiinþific
Studiul are ca fundament principiul asigu-
rªrii accesului populaþiei vârstnice la servi-
ciile medicale ”i sociale prin utilizarea con-
”tientª, explicitª ”i judicioasª a celor mai
valide dovezi în adoptarea deciziilor. ˛n acest
scop, s-au folosit urmªtoarele metode de cer-
cetare: istoricª, statisticª, matematicª, so-
ciologicª, interviul standard.
Metodologia cercetªrilor ”tiinþifice a fost
elaboratª în baza materialelor expuse în pu-
blicaþiile autorilor autohtoni (V. Kant, 1964;
N. Testemiþanu, 1974; E. Popu”oi, 1998; Gh.
Paladi, 1998; C. Matei, 2000; D. Tintiuc,
2002; C. Eþco, 2002), cât ”i ale celor din
diferite þªri (Ë.Ì. Âàñåðìàí, 1937; Î.Â.
Ãðèíèíà, 1965; M.C. Áåäíûé, 1980; Singh
”i Casterline, 1985; R.F.L. Logan, M. Vasek,
Linder Forrest E., 1986; Þ.Ï. Ëèñèöèí,
1982, 1984, 1998; P. Mure”an, 1989; S.
Rªdulescu, 1994, R. Duda, 1996; Anca G.
Vitcu, 2002; M. Preda, 2002). De asemenea,
metodologia s-a bazat pe recomandªrile
Institutului Naþional de Gerontologie ”i
Geriatrie „Prof. dr. Ana Aslan” din România.
Drept suport teoretico-”tiinþific au servit
materialele informaþionale ce þin de refor-
marea ”i dezvoltarea sistemului de sªnªtate
naþional (Hotªrârea Guvernului Republicii
Moldova nr. 668 din 17.07.1997 „Cu privire
la aprobarea Concepþiei reformªrii sistemului
asistenþei medicale din Republica Moldova în
condiþiile economice noi pentru anii
1997-2003”; Anuarul Statistic al Republicii
Moldova de la Departamentul Statisticª ”i
Sociologie al Republicii Moldova, Chi”inªu,
1996-2004), cât ”i cele internaþionale (United
Nations. The world’s women, 1970-1990;
Trends and statistics, 1990, New York; Carta
de la Ljubljana, 1996, Slovenia; Rezoluþia
27
C
K
C pag 28
K
Persoane vârstnice
EUR/RC 48/10 „Sªnªtate – 21”, 1998;
World Health Organization. Life in the 21st
century: a vision for all (World Health
Report), 2003, Geneva; XXVth International
Population Conference, iulie 2005, Paris
etc.).
Dupª caracterul sªu, studiul este de tip ob-
servaþional-descriptiv (studierea variaþiei distri-
buþiei bolilor în populaþie), conform genului
investigaþiei parþiale (cercetarea unei pªrþi din
„universul statistic”). ˛n cadrul studiului s-au
efectuat trei tipuri fundamentale de comparaþii:
demografice, geografice ”i temporale.
Cercetarea a fost proiectatª astfel încât
rezultatele obþinute sª conþinª informaþii de la
un e”antion reprezentativ de femei în vârstª de
peste 60 de ani. La proiectarea e”antionului
s-a þinut cont de unele principii generale. ˛n
primul rând, s-a utilizat e”antionarea proba-
bilisticª, adicª toþi membrii populaþiei anali-
zate au avut o probabilitate de selecþie cunos-
cutª, fiind mai mare de zero. ˛n al doilea rând,
e”antionul a fost autoponderat, deci nici o com-
ponentª a populaþiei nu a reprezentat intenþio-
nat o proporþie mai mare sau mai micª din
întregul e”antion decât proporþia sa în popu-
laþie. “i, în al treilea rând, s-au utilizat cadrele
adecvate de e”antionare, ceea ce a permis
coordonarea activitªþii studiului. Totalitatea
statisticª generalª a fost determinatª drept o
subtotalitate a numªrului total de îmbolnªviri
ale femeilor în vârstª de peste 60 de ani.
Alegerea volumului e”antionului a impli-
cat echilibrarea necesitªþilor analizei cu capa-
citatea de culegere a datelor. Calculul volu-
mului e”antionului reprezentativ (P. Mure-
”anu, 1989)8 a urmªrit scopul determinªrii
numªrului absolut de îmbolnªviri, care ar
permite evidenþierea legitªþilor ”i particula-
ritªþilor morbiditªþii pentru toatª categoria
populaþionalª cercetatª.
E”antionul probabilistic supus cercetªrii a
inclus 1 040 de femei în vârstª de 60 de ani ”i
peste. Femeile au fost selectate printr-un
model de e”antionare multifazic, în trei etape
de stratificare, la fiecare etapª efectuându-se
o selecþie proporþionalª cu mªrimea popula-
þiei. Stratificarea a ajutat la asigurarea e”an-
8 Mure”anu, P., 1989, Manual de metode mate-
matice în analiza stªrii de sªnªtate.
28
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
tioanelor suficient de mari pentru grupurile
de interes specific, ceea ce a mªrit eficienþa
prelucrªrii analitice.
La prima etapª de stratificare au fost
folosite douª cadre de e”antionare – unul
pentru zonele urbane (35%) ”i unul pentru
zonele rurale (65%). ˛n a doua etapª de
stratificare au fost folosite trei cadre de
e”antionare, care ulterior au permis efec-
tuarea comparªrilor geografice – Nord
(41%), Centru (38%), Sud (21%). ˛n etapa
urmªtoare s-a efectuat repartizarea unitªþilor
studiate în interiorul fiecªrei zone. Locali-
tªþile nemijlocite din care s-au selectat unitª-
þile de studiu au fost determinate prin metoda
aleatorie simplª (alegerea întâmplªtoare a
localitªþii din lista completª a acestora),
respectând proporþia sat/ora”. Drept rezultat,
s-a ajuns la urmªtoarele baze de sondaj: Nord
– raioanele Râ”cani, Drochia, Briceni;
Centru – municipiul Chi”inªu, raioanele
Orhei, Cªlªra”i, Ialoveni; Sud – raioanele
Basarabeasca, Comrat, Vulcªne”ti.
Colectarea datelor a fost realizatª prin
metoda interviului. Intervievarea responden-
telor din teritoriile selectate s-a efectuat
individual, în baza unui chestionar – anchetª
elaboratª de cªtre autor, completatª pentru
fiecare femeie inclusª în cercetare.
Chestionarul a fost aplicat pe parcursul
anilor 2002-2004, iniþial sub formª de
proiect, ”i testat pe teren în lunile octom-
brie-noiembrie 2001. Dupª pretestare, acest
chestionar a fost revizuit ”i modificat. Ches-
tionarul final a cuprins o gamª largª de
subiecte incluse în 139 de întrebªri, menite sª
contribuie la clarificarea problemei studiate.
Gama întrebªrilor a fost de la închise sau
parþial deschise la cele deschise.
Rezultatele au fost prelucrate cu ajutorul
programului Microsoft Excel. Programul a
permis prelucrarea ”i gruparea materialului
obþinut (metodele de grupare – simplª, com-
plexª, repetatª), iar în funcþie de felul sem-
nelor de evidenþª s-a efectuat gruparea tipo-
logicª (incluzând semnele calitative) ”i cea
variaþionalª (gruparea semnelor cantitative,
exprimate prin cifre) sub formª de tabele. S-au
calculat indicatorii relativi ”i valorile medii.
La prelucrarea datelor, pe lângª metodele
parametrice, au fost aplicate ”i teste nepa-
C
K
C pag 29
K
rametrice de analizª – testarea diferenþelor
semnificative ale valorilor în baza criteriului
t-Student ”i Chi2. Analizei ulterioare au fost
supu”i numai acei indici care se aflau în
intervalul probabilitªþii de 95% ”i mai mult
(p<0,05).
Dupª calcularea tuturor indicatorilor ”i
reprezentarea lor în tabele statistice, s-a
efectuat analiza ”i sinteza lor, dar nu înainte
de a reprezenta în formª graficª materialul
rezultat din cercetare.
Problemele medico-sociale ale
sãnãtãþii femeilor vârstnice ºi
factorii ce o determinã
Caracteristicile generale ale factorilor ce
influenþeazª bunªstarea femeilor vârstnice
Abordarea indicatorilor ce caracterizeazª
factorii socio-economici la diferite niveluri
(zonele republicii, mediile de rezidenþª) este
necesarª, pe de o parte, pentru a identifica
diferenþele între zonele urbane ”i cele rurale ”i
pentru a focaliza intervenþiile acolo unde
problemele sunt mai grave ”i, pe de altª parte,
pentru a oferi publicului repere pentru mªsu-
rarea nivelului de dezvoltare ”i a progreselor
sau regreselor înregistrate în zonele respective.
˛n structura femeilor vârstnice (60-89 de
ani) cuprinse în studiu, ponderea maximª
(46,9%) revine vârstei de 60-69 de ani, iar
cea minimª vârstei de mai mult de 89 de ani
(0,8%) (tabelul nr. 1).
Prezintª interes rezultatele obþinute ce
caracterizeazª statutul femeilor vârstnice. Din
Vârsta (ani) Total (%)
60-64 23,1±1,74
65-69 23,8±1,80
70-74 21,4±1,74
75-79 18,3±1,63
80-84 8,8±1,12
85-89 3,8±0,61
> 89 0,8±0,33
Total 100%
Tabelul nr. 1. Repartizarea persoanelor participante la studiu, conform vârstei
”i mediului de rezidenþª
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
numªrul total de femei, 55,8% sunt cªsª-
torite, 4,1% nu au fost cªsªtorite, 7,4% sunt
divorþate, 32,5% sunt vªduve, iar 0,2%
trªiesc în condiþii de uniune consensualª.
˛n conformitate cu mediul de trai, pon-
derea femeilor cªsªtorite este mai mare în
localitªþile rurale (59,8%) comparativ cu lo-
calitªþile urbane (48,4%). Ponderea femeilor
divorþate este mai sporitª în localitªþile urbane
(12,6%), comparativ cu localitªþile rurale
(4,6%). ˛n localitªþile rurale, precum ”i în
localitªþile urbane rªmâne sporitª ponderea
femeilor vªduve, respectiv 31,2% ”i 34,9%.
Un interes deosebit îl prezintª rezultatele
studiului ce þin de posibilitªþile femeilor pen-
sionate de a fi angajate în muncª. Aceastª
informaþie este importantª deoarece femeile
angajate în muncª se pot realiza în plan pro-
fesional ”i î”i pot asigura bunªstarea mate-
rialª, în comparaþie cu femeile ce nu activeazª
în plan profesional, adicª au ajuns la perioada
de pensionare, perioadª de stres maxim în
viaþa femeii vârstnice.
De fapt, persoana pensionatª se adapteazª
greu la noile probleme pe care le presupune
etapa ”i aceste probleme pot fi multiple. Lipsa
de ocupaþie conferª sentimentul de inutilitate,
înceteazª relaþiile cu colegii de muncª, se
poate întâmpla ca unii dintre prietenii mai
tineri sª lucreze, începe sª fie resimþitª
limitarea resurselor financiare, încep sª aparª
unele probleme de sªnªtate ”i toate acestea
creeazª o stare de depresie.
Datele prezentate în tabelul nr. 2 demon-
streazª cª marea majoritate a femeilor vârst-
nice nu este angajatª în muncª. Dacª facem o
comparaþie între posibilitªþile femeilor de a
Zona urbanã (%) Zona ruralã (%)
19,5±3,5 19,2±2,02
10,9±2,75 27,4±2,28
13,3±3,0 23,1±2,16
15,6±3,20 17,1±1,93
3,1±1,53 9,2±1,48
2,3±1,32 1,6±0,64
1,6±1,1 0,3±0,8
35,0±1,96 65±1,96
29
C
K
C pag 30
K
Persoane vârstnice
Localitãþi
Total
Urban Rural
1. Încadrate în muncã 18,8 27,2 14,3**
2. Neîncadrate în muncã 81,2 72,8 85,7
**
p<0,01 comparativ cu zona urbanã
Tabelul nr. 2. Angajarea în muncª
a femeilor pensionate, %
se încadra în muncª ”i cele ale bªrbaþilor în
vârstª, simpla prezentare a raportului de
1:1,54 ne aratª cª, din toatª populaþia Repu-
blicii Moldova în vârstª de 60 de ani ”i peste,
60,6% de bªrbaþi sunt angajaþi în muncª, pe
când la femei procentul este de numai 39,4%.
˛n acest context, prezintª interes deosebit
cauzele ce nu permit femeilor în vârstª de a
se angaja în câmpul muncii: motive de
sªnªtate – 76,1% (în localitªþile rurale –
79,3%, în localitªþile urbane – 73,2%).
Prezenþa maladiilor, în cea mai mare parte
cronice, la femeile de vârstª înaintatª este
cauza principalª ce determinª imposibilitatea
lor de a munci.
Un alt indicator, ce caracterizeazª starea
familialª a femeilor vârstnice din localitªþile
urbane ”i rurale ale Republicii Moldova, este
numªrul de copii nªscuþi ce revine în medie
la o femeie. Potrivit datelor actuale, Moldova
este o þarª cu nivel scªzut de fertilitate, cu
rata totalª de fertilitate abia la nivelul de
substituþie (2,1 copii la o femeie în 2004).
Deoarece noi am studiat acest aspect la
femeile vârstnice, numªrul de copii ce revin
la o femeie este de 2,45. Dupª cum era de
a”teptat, fertilitatea a fost mai mare în zonele
rurale. Aceasta se reflectª în procentul de
46% femei din zona ruralª care au trei sau
mai mulþi copii, în comparaþie cu 22,5%
femei din zonele urbane (p<0,01).
Datele din tabelul nr. 3 evidenþiazª unele
caracteristici ce þin de numªrul de copii în
familiile urbane ”i rurale. Este important de
menþionat faptul cª, în etapa actualª, cota
familiilor cu 2 copii este practic aceea”i în
localitªþile urbane ”i rurale, constituind
respectiv 32,7% ”i 38%. ˛n localitªþile ur-
bane, cota femeilor cu un copil este mai
mare (25,0%) decât în localitªþile rurale
(15,2%), pe când cota femeilor cu trei sau
mai mulþi copii în localitªþile rurale este mai
30
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
mare (21,3%) decât în localitªþile urbane
(18,0%).
Bunªstarea familiilor vârstnice, inclusiv a
femeilor vârstnice, poate fi influenþatª ”i de
posibilitatea lor de a locui separat sau împre-
unª cu copiii. Una din perioadele de stres ale
pªrinþilor, în special ale femeilor-mame, este
momentul plecªrii ultimului copil, când pªrinþii
rªmân singuri. Aceastª etapª este caracterizatª
de cªtre Duvall drept fazª „de cuib gol”.
Totodatª, pªrinþii rªma”i „singuri” au posibi-
litatea unor relaþii apropiate cu copiii lor plecaþi
de acasª ”i foarte repede cu copiii copiilor lor,
ei devenind bunici (schimbare de rol).
Din numªrul total de femei investigate,
14,6 % locuiesc împreunª cu copiii, iar cota
majorª – 85,4 %, le revine celor ce locuiesc
separat de copii. ˛n funcþie de mediul de
rezidenþª, proporþia datª se pªstreazª, atât
în localitªþile urbane, precum ”i în localitªþile
rurale, majoritatea femeilor vârstnice nelo-
cuind cu copiii (respectiv 83,8% ”i 86,2%).
Aceastª situaþie se datoreazª ”i frumoaselor
tradiþii care se dezvoltª ”i în prezent în
familiile din Moldova, cum ar fi:
1. Ajutorul substanþial al pªrinþilor pentru asi-
gurarea bunªstªrii copiilor la începutul vieþii
de familie.
Numãrul Total Localitãþi
de copii
în familie Urbane Rurale
1 25,0±1,37 44,8±2,61 15,2±1,45 **
2 36,2±1,49 32,7±2,46 38,0±1,87
3 18,0±1,19 10,4±1,60 21,3±1,59**
4 12,4±1,03 8,5±1,46 14,6±1,36**
5 6,9±0,79 3,6±0,97 8,7±1,09**
6 1,1±0,32 - 1,6±0,49
7 0,2±0,14 - 0,3±0,21
8 0,2±0,14 - 0,3±0,21
Total 100 100 100
**
p<0,01 comparativ cu zona urbanã
Tabelul nr. 3. Numªrul de copii ce revin
la o femeie vârstnicª în funcþie de mediul
de rezidenþª (% de familii)
C
K
C pag 31
K
Relaþii intrafamiliale Total
Bune 67,5±1,56
Satisfãcãtoare 26,8±1,47
Nesatisfãcãtoare 2,6±0,53
Proaste 3,1±0,58
Total 100
Tabelul nr. 4. Caracteristicile relaþiilor intrafamiliale dintre pªrinþi ”i copii (%)
2. Crearea rezervei în familie necesarª con-
strucþiei sau procurªrii unei locuinþe pentru
copii.
3. Grija pentru angajarea copiilor în procesul
de învªþªmânt ”i în câmpul muncii.
4. Participarea activª la educaþia nepoþilor ”i
crearea bazei materiale.
5. Respectarea strictª a relaþiilor de rudenie
orientate spre ajutorul reciproc în caz de
necesitate.
Desigur, este preferabil ca locuinþa unuia
dintre copii sª fie în apropierea pªrinþilor sau,
dacª este mai îndepªrtatª, contactul sª fie
pªstrat cât mai des, mªcar telefonic, sªptªmâ-
nal. Pentru vârstnici, familia rªmâne singurul
punct de sprijin ”i ajutorul pe care familia îl
acordª pensionarului poate fi moral-afectiv,
financiar sau de îngrijire fizicª ”i servicii
efective. Dacª familia (copiii) este la distanþª,
acest ajutor poate fi moral-afectiv ”i financiar,
iar atunci când familia lªrgitª se aflª în
apropierea pªrinþilor în vârstª, ajutorul poate
fi acordat ”i prin îngrijire fizicª ”i servicii
curente. De obicei, fiicele sunt mai implicate,
în special când nu sunt angajate ”i nu sunt
preocupate de carierª.
Analiza rezultatelor obþinute a evidenþiat
un indice determinativ ”i foarte valoros din
punct de vedere fizic ”i psihic ce influenþeazª
sªnªtatea persoanelor vârstnice, în special a
femeilor – indicele ce caracterizeazª relaþiile
dintre pªrinþi ”i copii.
Datele prezentate în tabelul nr. 4 demon-
streazª faptul cª relaþiile dintre pªrinþi ”i copii
în general constituie un indice mai mult po-
zitiv. Divergenþe semnificative ale valorilor
(bune sau satisfªcªtoare) în localitªþile urbane
”i rurale nu s-au evidenþiat. Aceastª situaþie
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
Localitãþi
Urbane Rurale
63,4±3,39 68,7±1,75
24,8±3,04 27,3±1,68
3,0±1,19 2,6±0,60
8,8±2,0 1,4±0,45
100 100
ne permite sª concluzionªm cª în Republica
Moldova s-au pªstrat atât în localitªþile ur-
bane, cât ”i în localitªþile rurale, acele valori
morale ”i spirituale de educaþie a viitoarelor
generaþii (în familii, în instituþiile pre”colare,
”colare, universitare). Totodatª, indicele ce
caracterizeazª relaþiile dintre pªrinþi ”i copii
drept relaþii proaste, nefiind prioritar în
caracteristica acestor relaþii, este de 6,3 ori
mai mare în condiþiile urbane decât în cele
rurale. Aceste rezultate convingªtoare ne in-
dicª necesitatea de a efectua mªsuri concrete
de evidenþiere a factorilor morali, spirituali,
de comportament, educaþionali în familiile
respective, pentru a evita relaþiile nefavo-
rabile dintre pªrinþi ”i copii ca factor de
influenþª asupra sªnªtªþii.
Analiza factorilor generali ce influenþeazª
bunªstarea femeilor conduce la urmªtoarele
concluzii:
1) Perioada de pensionare a femeilor vârstnice
este caracterizatª de un numªr semnificativ
de femei neangajate în câmpul muncii
(81,2%). Acest indice este în cre”tere odatª
cu majorarea vârstei. Majoritatea femeilor de
vârstª înaintatª, atât în localitªþile urbane, cât
”i în localitªþile rurale, sunt angajate în sec-
torul public.
2) Numªrul copiilor nªscuþi în familiile ur-
bane este mai mic decât în familiile rurale.
Familiile din zonele urbane care educª unul
sau doi copii constituie 77,5% ”i sunt cu
24,3% mai multe familii decât în localitªþile
rurale. Familiile rurale cu trei sau mai mulþi
copii constituie 42,8%, mai mult cu 30,4%
familii decât în localitªþile urbane.
3) Relaþiile cu copiii influenþeazª sªnªtatea
femeilor vârstnice. ˛n localitªþile rurale,
31
C
K
C pag 32
K
Persoane vârstnice
precum ”i în cele urbane, acest indice se
caracterizeazª prin valori ridicate, satisfªcª-
toare (respectiv 96,0% ”i 88,2%).
Rezultatele analizei factorilor medicali
”i socio-economici în menþinerea sªnªtªþii
femeilor vârstnice
O analizª a stªrii socio-economice a
femeilor vârstnice a fost efectuatª determi-
nându-se impactul stªrilor precare asupra
sªnªtªþii individuale ”i publice.
Prezintª interes repartizarea femeilor
vârstnice dupª forma de pensionare, deoarece
pensionarea dupª vârstª presupune un stres
mai mic în comparaþie cu stresul provocat de
pensionarea pe motiv de boalª (tabelul nr. 5).
Structura consumului ”i accesul la resurse
al femeilor vârstnice sunt diferite între cele
douª medii de rezidenþª. ˛n timp ce veniturile
în bani, accesul la servicii de sªnªtate, apª
curentª, gaze naturale etc. prezintª valori mai
ridicate în cazul femeilor ce locuiesc în ora”e
(cu un plus pentru ora”ele mari), în mediul
rural, autoconsumul (consumul produselor
agricole din propria gospodªrie) este mai mare
”i compenseazª parþial lipsa resurselor finan-
ciare. Totu”i, femeile din mediul rural sunt
dezavantajate în privinþa accesului la servicii
publice, în timp ce femeile din mediul urban
au posibilitªþi de acces mai mari dar ”i costuri
suplimentare pentru acestea.
Forma de pensionare
Dupã vârstã
Dupã invaliditate
Dupã anii de activitate
Dupã sãnãtate ºi condiþii nocive
Alte condiþii
Total
*
p<0,05 comparativ cu zona urbanã
**
p<0,01 comparativ cu zona urbanã
Tabelul nr. 5. Repartizarea femeilor vârstnice dupª forma de pensionare, %
32
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Interesante sunt rezultatele studiului
referitoare la opinia femeilor pensionate în
legªturª cu oportunitatea primirii pensiei. Din
numªrul total de femei intervievate, 95,3%
din localitªþile urbane ”i 96,2% din localitªþile
rurale au afirmat cª primesc pensia regulat
(în fiecare lunª la data stabilitª). Cu toate
acestea, 84,2% dintre femeile din localitªþile
urbane ”i 81,7% dintre femeile din localitªþile
rurale nu sunt satisfªcute de mªrimea pensiei.
Cauza principalª a acestei insatisfacþii a
femeilor pensionate este lipsa posibilitªþilor
de acoperire a necesitªþilor incluse în minimul
de subzistenþª necesar unei persoane, în
special cheltuielile ce þin de alimentaþie ”i
cheltuieli de întreþinere. Aceasta se explicª ”i
prin faptul cª cea mai mare parte a femeilor
vârstnice nu se folosesc de subvenþii privind
cheltuielile de întreþinere.
Datele din figurª demonstreazª cª, în
localitªþile rurale, 90,3% dintre femeile pen-
sionate nu primesc indemnizaþii pentru chel-
tuielile de întreþinere (în localitªþile urbane –
44,1%). Numai 7,1% dintre femeile de la
sate au apreciat faptul cª primesc indemni-
zaþii, iar 2,6% primesc indemnizaþii parþiale.
˛n zonele urbane, aceste aprecieri însumeazª
respectiv 25,2% ”i 30,7%. Acest lucru favo-
rizeazª situaþii negative ce þin de oportunitatea
achitªrii plªþilor la aceste servicii.
O altª secþiune a chestionarului viza posi-
bilitªþile femeilor vârstnice de a se alimenta
Total Localitãþi
Urbane Rurale
83,2±1,16 74,2±2,29 88,0±1,25
5,2±0,69 7,1±1,35 4,1±0,78*
9,3±0,90 13,5±1,79 7,1±0,99**
1,15±0,17 1,0±0,47 1,9±0,21
2,1±0,30 4,2±0,77 1,2±0,26**
100 100 100
C
K
C pag 33
K

Persoane vârstnice

Figura nr. 1. Ponderea femeilor vârstnice ce au sau nu facilitªþi la cheltuielile

de întreþinere (%)

corect ”i raþional. Nutriþia are o influenþª
directª asupra dezvoltªrii, stªrii fizice ”i men-
tale a individului. Nutriþia este unul dintre cei
mai importanþi factori ai sªnªtªþii individului
sau comunitªþii. Starea nutriþionalª a indivi-
dului este influenþatª de aprovizionarea cu
produse alimentare, precum ”i de calitatea
acestora, distribuirea lor, accesul ”i costul ali-
mentelor. Posibilitªþile femeilor vârstnice de a
procura produse alimentare ”i structura cheltu-
ielilor pentru alimentaþie sunt dependente de
mªrimea pensiei, în funcþie de care majoritatea
femeilor vârstnice, de regulª, procurª pentru
alimentaþie pâine (în localitªþile urbane –
82,1%, rurale – 77,1%). ˛n acela”i timp, posi-
bilitªþile de utilizare în alimentaþie a cªrnii
constituie în localitªþile urbane – 8,5% dintre
femei, rurale – 5,8%; legume respectiv –
28,8% ”i 49,6% dintre femei; fructe – 14,0%
”i 4,4% dintre femei. Rezultatele obþinute
conduc la concluzia cª în raþia alimentarª a
femeilor pensionate predominª pâinea ”i pro-
dusele lactate, pe când produsele din carne ”i
fructele sunt foarte limitate, în special în zonele
rurale. O alimentaþie raþionalª presupune un
echilibru de acoperire a raþiei în vitamine,
microelemente ”i a aportului energetic.
Datele din tabelul nr. 6 demonstreazª
diferenþe esenþiale (p<0,01) referitoare la
nivelul de satisfacþie a femeilor vârstnice în
localitªþile urbane ”i rurale. A”adar, nivelul
de satisfacþie a femeilor din localitªþile urbane
este de 5,4 ori mai înalt decât la femeile din
localitªþile rurale ”i viceversa – nivelul de
insatisfacþie în condiþiile rurale este mai înalt
decât în cele urbane de 2,3 ori. Aceste

Nivel de satisfacþie Localitãþi urbane Localitãþi rurale

Satisfãcute 29,4±2,39 5,2±0,85 **
Parþial satisfãcute 49,2±2,62 44,2±1,91
Nesatisfãcute 21,4±2,15 50,6±1,92**
**
p<0,01 comparativ cu zona urbanã
Tabelul nr. 6. Nivelul de satisfacþie a femeilor vârstnice din localitªþile urbane
”i rurale faþª de condiþiile de trai

33
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 34
K
Persoane vârstnice
Figura nr. 2. Rezultatele autoevaluªrii stªrii materiale a femeilor vârstnice
în raport cu mediul de rezidenþª, %
rezultate reflectª situaþia generalª a populaþiei
din localitªþile urbane ”i rurale.
Opinia femeilor vârstnice în legªturª cu
satisfacþia condiþiilor de trai în mare parte
este influenþatª de asigurarea cu mijloace
tehnice. Din numªrul total de femei intervie-
vate din localitªþile urbane, dispun de radio –
58,0–2,59%, TV – 65,9–2,48%, aparaturª
video-muzicalª – 8,8–0,47%, frigider –
60,2–2,57%, ma”inª de spªlat – în condiþiile rurale, în majoritatea lor, s-a
36,5–2,52%, aspirator – 40,4–2,56. ˛n
condiþiile rurale, femeile vârstnice dispun de
radio în proporþie de 44,2–1,91%, TV –
54,6–1,90%, aparaturª video-muzicalª –
1,9–0,21%, frigider – 20,0–1,54%, ma”inª
de spªlat – 10,7–1,19%, aspirator –
3,1–0,67. Rezultatele studiului au evidenþiat
diferenþe majore în asigurarea femeilor
vârstnice din localitªþile urbane ”i rurale cu
frigidere (de 3 ori), ma”ini de spªlat (de 3,6
ori), aspirator (de 13 ori).
Analiza materialelor ce þin de bunªstarea
femeilor vârstnice a permis evidenþierea unor
caracteristici de bazª cu privire la rezultatele
autoevaluªrii situaþiei materiale în localitªþile
urbane ”i rurale.
Datele prezentate în figura 2 demonstreazª
o diferenþª esenþialª (p<0,01) a stªrii mate-
riale critice (circa 3 ori) la femeile din locali-
tªþile rurale comparativ cu femeile din locali-
tªþile urbane. Rezultatele autoevaluªrii stªrii
materiale au influenþat în mare mªsurª opinia
femeilor vârstnice referitoare la estimarea
criteriilor caracteristice bunªstªrii, apreciate
pe o perioadª de 10 ani.
˛n condiþii urbane: bunªstarea s-a schim-
bat spre bine în mod simþitor – la 0,8–0,47%,
s-a îmbunªtªþit – 4,1–1,04%, nu s-a schimbat
34
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
– 19,8–2,09%, s-a înrªutªþit – la 75,3–2,5%
dintre familii. ˛n condiþiile rurale: s-a schim-
bat spre bine în mod simþitor – la 1,0–0,39%
familii, s-a îmbunªtªþit – în 1,5–0,48%, nu
s-a schimbat – la 5,0–0,84, s-a înrªutªþit – în
92,4–1,91 dintre familii. A”adar, datele
prezentate ne permit sª concluzionªm cª
bunªstarea femeilor vârstnice pe parcursul a
10 ani, atât în localitªþile urbane ”i îndeosebi
înrªutªþit. Cauzele principale ce influenþeazª
starea materialª ”i bunªstarea femeilor vârst-
nice sunt: pensia micª – 17,6 –1,18%; pre-
þurile majorate la produsele alimentare ”i de
necesitate primarª – 64,2 –1,49%; cheltuie-
lile legate de starea sªnªtªþii ”i procurarea me-
dicamentelor – 24,2 –1,33%. ˛n aceste con-
diþii, un factor de supravieþuire este ajutorul
material acordat din partea propriilor copii.
Din numªrul total de femei intervievate
(din mediul urban ”i rural), în 60,1 –1,52%
din cazuri, copiii ajutª material pªrinþii.
Totu”i, o mare parte din copii nu acordª aju-
tor pªrinþilor din mai multe motive, cum ar
fi: copii invalizi – 1,2 –0,54%, copii plecaþi
din þarª – 12,8 –1,64%, copii care nu dispun
de posibilitªþi materiale – 68,9 –2,27%,
altele – 1,7 –0,63.
Persoanele în vârstª, conform rezultatelor
obþinute, apreciazª mai obiectiv atitudinea
medicilor faþª de sªnªtatea lor ”i calitatea
serviciilor medicale acordate:
Cu toate acestea, în condiþii urbane, cota
femeilor nesatisfªcute de calitatea serviciilor
medicale este mai mare (41,2%) decât în con-
diþii rurale (17,2%) sau de 2,4 ori (p<0,01).
Cauzele insatisfacþiei au fost generate în
mare parte de lipsa accesului la medicamente
C
K
C pag 35
K

Persoane vârstnice

sªnªtate, precum ”i orientarea învªþªmântului

Urban
Rural
Figura 3. Nivelul de satisfacþie
a femeilor vârstnice privind calitatea
serviciilor medicale, %
gratuite, de imposibilitªþile deplasªrii la
instituþiile medicale (în special în localitªþile
rurale) ”i, într-un procent mai mic, de cali-
tatea acordªrii asistenþei medicale ”i de unele
încªlcªri ale principiilor de eticª ”i deonto-
logie medicalª.
Rªmâne scªzut numªrul de femei ce apre-
ciazª pozitiv serviciile medicale acordate,
respectiv în localitªþile urbane – 23,1% ”i
cele rurale – 16,7%.
Evaluarea stªrii sªnªtªþii
femeilor vârstnice
Cunoa”terea nivelului morbiditªþii popu-
laþiei în raport cu vârsta ”i sexul permite pla-
nificarea ”i organizarea serviciilor primare de
universitar ”i postuniversitar în funcþie de pro-
blemele specifice segmentului populaþional
respectiv ”i ale comunitªþii. Mªsurile de per-
fecþionare a activitªþii medicilor, inclusiv a
medicului de familie, pot fi argumentate ”i
aplicate în practicª în baza studiilor speciale
ale morbiditªþii femeilor vârstnice dupª adre-
sabilitate.
Structura morbiditªþii diferª, de aseme-
nea, în funcþie de mediul de rezidenþª al fe-
meii (tabelul nr. 7). Atrage atenþia diferenþa
statistic concludentª între nivelele morbiditªþii
în funcþie de zonª, predominant în zona ru-
ralª, ce poate fi explicatª prin insuficienþa
asistenþei medicale primare sau prin atitudinea
incorectª a locuitorilor de la sate faþª de
propria sªnªtate sau prin alþi factori, care
trebuie cªutaþi în esenþa fenomenului dat.
Diferenþa dintre nivelul morbiditªþii între
mediile de rezidenþª ale femeilor poate fi
cauzatª de prezenþa unor factori decisivi ce
au favorizat apariþia neomogenitªþii conside-
rabile în totalitªþile comparate. Din aceste
considerente, ne-am propus drept scop efec-
tuarea standardizªrii dupª posibilitatea fe-
meilor de a-”i prelungi activitatea dupª vârsta
de pensionare. Indicatorii standardizaþi au
demonstrat cª, indiferent de faptul dacª acti-
veazª sau nu femeia vârstnicª în plan profe-
sional, nivelul morbiditªþii este mai mare în
mediul rural în comparaþie cu cel urban.
Analizând structura adresªrilor femeilor
vârstnice la medic (pe parcursul anilor de stu-
diu), conform categoriilor de boalª, consta-
tªm cª ponderea maximª, din totalul mala-
diilor stabilite, a revenit afecþiunilor apara-
tului cardiovascular, cu 35,82 %. Locul se-
cund în aceastª structurª este atribuit mala-
diilor aparatului digestiv, cu 24,93%, iar
locul trei este rezervat afecþiunilor sistemului
locomotor, cu 12,04%. Locul patru, pe par-

Total Zona urbanã Zona ruralã

Prezenþa
patologiei n % n % n %
601 57,8±2,63 174 47,8±6,01 427 63,1±2,89*
*
p<0,05 comparativ cu zona urbanã

Tabelul nr. 7. Nivelul morbiditªþii femeilor incluse în studiu

35
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 36
K
Persoane vârstnice
Total
Starea generalã
n %
s-a ameliorat 41 3,9±0,60
s-a înrãutãþit 528 50,8±1,55
fãrã schimbãri 471 45,3±1,54
*
p<0,05 comparativ cu zona urbanã
**
p<0,01 comparativ cu zona urbanã
Tabelul nr. 8. Modificªri ale stªrii generale dupª instalarea menopauzei
cursul acestor trei ani, este destinat cu apro-
ximativ aceea”i pondere tulburªrilor de me-
tabolism (9,70%) ”i patologiilor sistemului
reno-urinar (9,40%), iar pe locul cinci se
situeazª maladiile oncologice.
Este cunoscut faptul cª funcþia reproduc-
tivª scade treptat ”i apoi dispare odatª cu
vârsta, iar patologia ginecologicª are un spe-
cific foarte bine determinat de vârsta la care
se aflª femeia ”i de anamneza ei ginecologicª.
Apreciind prezenþa patologiei ginecologice,
am putut constata cª la 33,6% din femei sunt
prezente diverse ginecopatii. Astfel, frecvenþa
proceselor inflamatorii ale organelor genitale
este foarte joasª ”i a fost apreciatª la 0,58%.
Un loc aparte în structura patologiei gine-
cologice la aceastª vârstª îl constituie tulbu-
rªrile de staticª ale organelor genitale interne,
prezente la 20,1% din numªrul total de femei
incluse în studiu. Mai frecvent, aceastª
patologie a fost observatª la femeile cu mul-
tiple na”teri sau la cele a cªror activitate a
fost legatª de eforturi fizice.
Apreciind frecvenþa miomului uterin, am
stabilit cª aceastª patologie a fost prezentª la
1,7% dintre femeile incluse în studiu, cu
diferenþe statistic concludente între diferite
zone de locuire: 3,2% femei de la ora” ”i
0,6% de la sate.
Menopauza precoce a fost constatatª mai
frecvent la femeile din zona ruralª (9,1% în
zona urbanª ”i 25,6% în zona ruralª,
p<0,01), la fel ca ”i cea tardivª (respectiv
0,8 ”i 1,8%, p<0,05).
Evaluând apariþia unor schimbªri ale stªrii
generale dupª instalarea menopauzei, fiecare
a doua pacientª (58,9%) a indicat înrªutªþirea
ei, iar 45,3% au apreciat cª nu au survenit
modificªri esenþiale. Doar 3,9% au indicat
ameliorarea stªrii generale dupª menopauzª.
36
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Zona urbanã Zona ruralã
n % n %
32 8,8±1,48 9 1,3±0,44 *
241 66,2±2,48 287 42,5±1,90**
91 25,0±2,27 380 56,2±1,91**
Osteoporoza este una dintre verigile
patologice inevitabile ale modificªrilor apª-
rute în perioada de menopauzª, ce se mani-
festª prin fracturi ale oaselor, în special a
colului femurului. Astfel, aceastª complicaþie
a fost semnalatª la fiecare a patra femeie
(23,8–1,89%), fªrª diferenþe semnificative
între sectorul urban ”i cel rural.
Una din caracteristicile morbiditªþii per-
soanelor vârstnice este cª femeile nu se plâng,
nu cer ajutor medical, fie din modestie, fie
din cauza considerªrii suferinþei ca fiind nor-
malª la o vârstª înaintatª. Acest lucru a fost
constatat ”i în cadrul studiului nostru.
Menþinerea sªnªtªþii generaþiei în vârstª
˛n Republica Moldova, persoanele vârst-
nice fac parte din pªturile sociale cele mai
vulnerabile. Tradiþia îngrijirii persoanelor în
vârstª de cªtre familie a fost compromisª din
cauza plecªrii la muncª în strªinªtate a mem-
brilor tineri, cei rªma”i fiind angajaþi pe piaþa
muncii, iar toleranþa faþª de vârstnici a scªzut.
Astfel, în republicª a devenit tot mai rªspân-
ditª practica de îngrijire a vârstnicilor în azi-
luri de bªtrâni.
Cercetªrile noastre au demonstrat cª rea-
lizarea asistenþei medico-sociale a bªtrânilor
trebuie implementatª prin activitatea com-
plexª a mai multor verigi (vezi schema de
mai jos).
Analizând schema de mai sus, observªm
cª cea mai apropiatª de persoana vârstnicª
este familia, care rªmâne uneori singurul
punct de sprijin ”i ajutor. Bunele relaþii în
familie trebuie menþinute ”i consolidate. Aju-
torul pe care familia îl acordª persoanei vârst-
nice poate fi financiar, moral-afectiv sau sub
formª de îngrijire fizicª ”i servicii efective.
Odatª cu cre”terea mediei de vârstª a
C
K
C pag 37
K
Schema nr. 1. Verigile de menþinere a bunªstªrii ”i sªnªtªþii generaþiei în vârstª
populaþiei, poate spori ”i numªrul persoanelor
longevive ”i existª posibilitatea ca, în unele
cazuri, copiii aflaþi la o vârstª înaintatª deja
sª îngrijeascª pªrinþii mai în vârstª. ˛n aceste
cazuri ”i în multe altele, persoana în vârstª
cautª ajutorul la verigile ce sunt în afara
cercului familial.
Statul este cel care trebuie sª-”i asume
rolul major în implementarea politicii naþio-
nale de menþinere a bunªstªrii ”i sªnªtªþii per-
soanelor vârstnice. Marea majoritate a bªtrâ-
nilor poartª cea mai frumoasª cununª – amin-
tirea unei vieþi oneste. Statul, guvernul au
mari datorii, ”i la propriu ”i la figurat, faþª de
aceastª categorie de populaþie. Statul este cel
ce trebuie sª adopte legislaþia care ar asigura
persoanelor în vârstª o protecþie socialª
adecvatª, acces la serviciile de sªnªtate, la
consultanþª juridicª, la informare.
Instituþiile sanitare publice se strªduiesc
sª asigure o viaþª prosperª generaþiei în vârstª
prin promovarea modului sªnªtos de viaþª ”i
a accesului liber la asistenþa medico-sanitarª
la diferite nivele. Asistenþa medicalª primarª
prin intermediul medicului de familie este
veriga de prim contact atunci când este pusª
în pericol sªnªtatea persoanei vârstnice. Me-
dicul de familie acþioneazª asupra membrilor
familiei pentru a crea un mediu propice de
îngrijire a persoanei vârstnice, iar dacª
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
familia nu poate asigura aceste condiþii sau
starea sªnªtªþii este agravatª este necesar de a
gªsi un plasament într-o instituþie comunitarª
sau într-un staþionar.
˛ngrijirea vârstnicilor prin intermediul
sistemului sanitar este dificilª ”i costisitoare,
cu atât mai mult cu cât nu existª o infrastruc-
turª adecvatª sau specializatª numai pentru
îngrijirea bªtrânilor. ˛n cadrul spitalelor, un
rol prioritar în acordarea asistenþei medicale
calitative persoanelor vârstnice îl pot avea
secþiile de geriatrie. ˛ngrijirea geriatricª nece-
sitª adesea o combinaþie a îngrijirilor de na-
turª medicalª cu îngrijirile de naturª socialª.
Asistenþa socialª presupune facilitªþi ex-
trem de importante pentru persoana vârstnicª,
deoarece contribuie la autoacceptare ”i la
prosperitatea ei. Relaþiile familiale ”i sociale
au efecte sanitare benefice directe, reducând
”i din necesitatea instituþionalizªrii. Sªnªtatea
vârstnicului depinde direct de perceperea de
cªtre individ a propriului rol în familie ”i
societate. Activitªþile sociale ”i de recreere
sunt pªrþi componente ale vieþii oricªrei per-
soane în vârstª. Organizarea ”i implicarea în
aceste activitªþi a vârstnicilor sunt adesea izo-
late, depind în mare mªsurª de disponibili-
tatea ”i accesibilitatea la facilitªþi sociale ”i de
recreere, cum ar fi facilitªþile de reabilitare ”i
securitate socialª.
37
C
K
C pag 38
K
Persoane vârstnice
Aportul sectorului neguvernamental
(organizaþiile de caritate, ONG-urile, orga-
nizaþiile societªþii civile etc.) este evident în
optimizarea asistenþei medico-sociale de sus-
þinere ”i protecþie a vârstnicilor. Cu ajutorul
ONG-urilor pot fi organizate acþiuni concrete
destinate persoanelor vârstnice, prin elabora-
rea ”i desfª”urarea unor programe privind
aspectele de geriatrie în teritoriu, deschiderea
unor centre de protecþie, alimentaþie, suport
psihologic etc., contribuind astfel la antrena-
rea vârstnicilor în viaþa socialª ”i relaþionalª.
De asemenea, un rol important pentru per-
soana vârstnicª îl are biserica. Religia adesea
aste acel pilon de sprijin al vârstnicului.
Familia ”i rudele, reþeaua medicalª (medi-
cul de familie, surori medicale de patronaj),
reþeaua de asistenþa socialª (asistenþi sociali,
lucrªtori sociali, tehnici, masa caldª pe roþi,
îngrijitori etc.), biserica (slujitori voluntari ai
bisericii ce acordª servicii la domiciliu per-
soanelor ce nu se pot deplasa), ONG-urile ”i
organizaþiile de caritate sunt infrastructurile
ce asigurª calitatea vieþii vârstnicului la domi-
ciliu. Diversitatea serviciilor de îngrijire la
domiciliu este una din cele mai discutabile
probleme pentru a evita pe cât posibil inter-
narea vârstnicului într-un azil de bªtrâni. Dar
ponderea ridicatª a bªtrânilor care trªiesc
singuri impune necesitatea organizªrii unor
forme corespunzªtoare de ajutor multidis-
ciplinar, cum ar fi azilurile de bªtrâni, cen-
trele de reabilitare, spitalele sociale etc.
Azilurile de bªtrâni sunt de regulª instituþii
sociale, în cadrul cªrora ajutorul se orienteazª
dupª necesitªþi medicale, reabilitare, sªnªtate
mentalª, activitate socialª ”i geriatrie. Persoa-
nele în vârstª necesitª adeseori o asistenþª
medicalª ”i socialª în toate aceste servicii.
Centrele de reabilitare a bªtrânilor ”i inva-
lizilor sunt destinate sª acorde un complex de
mªsuri medicale, pedagogice, profesionale ”i
juridice, care au scopul de a restabili funcþiile
dereglate ale organismului ”i capacitªþile
bolnavilor vârstnici ”i invalizilor.
Spitalele sociale sunt instituþii curativ-pro-
filactice în cadrul cªrora se acordª asistenþª
medicalª grupurilor social-vulnerabile ale
societªþii (bªtrâni, persoane cu handicap etc.).
˛n prezent, în Republica Moldova acti-
veazª un Azil Republican pentru bªtrâni ”i
38
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
invalizi, 4 aziluri raionale pentru bªtrâni; de
asemenea, mai sunt câteva aziluri în curs de
constituire. De remarcat cª primele centre de
reabilitare a bªtrânilor ”i invalizilor au fost
inaugurate în anul 1999 în raioanele Cahul ”i
Comrat, care activeazª ”i în prezent.
˛n prezent existª structuri care sunt preocu-
pate de problemele vârstnicului, dar aceste
structuri nu constituie un sistem, o totalitate
integratª care ar conlucra pentru un efort co-
mun – menþinerea bunªstªrii ”i sªnªtªþii per-
soanei vârstnice. Necesitatea creªrii ”i imple-
mentªrii, în baza structurilor existente, a unei
infrastructuri sau a unui sistem de protecþie
medico-socialª a generaþiei vârstnice în
Republica Moldova, este argumentatª de douª
tipuri de considerente –morale ”i economice.
Puþinele iniþiative existente astªzi în scopul
ameliorªrii situaþiei bªtrânilor neajutoraþi sau
care nu beneficiazª de suport din partea fa-
miliei ”i societªþii nu pot suplini absenþa unei
politici de anvergurª care sª concentreze efor-
turile diferitelor instituþii, organizaþii, asocia-
þii cu caracter guvernamental sau nonguverna-
mental, de stat sau private (prezentate în
schema nr. 1), ”i sª facª posibilª elaborarea
unor obiective specifice pe categorii de pro-
bleme ”i prioritªþi: protecþie socialª, asis-
tenþª socialª, medicalª, alimentaþie, locuinþª
etc. Lipsesc nu numai fondurile materiale ne-
cesare pentru îmbunªtªþirea nivelului de trai
al bªtrânilor, dar ”i soluþiile, mecanismele,
persoanele calificate prin intermediul cªrora
ace”tia pot fi readu”i la viaþa socialª activª ”i
utilª, pentru a le reda sentimentul identitªþii
”i importanþa lor ca grup social distinct.
Crearea unui organism oficial care sª
apere interesele ”i drepturile bªtrânilor ca o
categorie socialª aparte ar duce la posibi-
litatea soluþionªrii întrebªrilor care apar ”i ar
rezolva problemele descrise.
Concluzii
1. Rezultatele studiului demonstreazª cª,
pe parcursul ultimelor decenii în Republica
Moldova, se observª o schimbare vªditª a
structurii de vârstª a populaþiei cu cre”terea
ponderii persoanelor vârstnice (de la 5% în
1930 la 13,9% în 2003), pe fondul scªderii
natalitªþii ”i fertilitªþii.
C
K
C pag 39
K
2. Rezultatele obþinute demonstreazª o
cotª majorª de femei vârstnice neangajate în
câmpul muncii ce constituie în localitªþile
urbane un procent de 72,8% ”i în cele rurale
– 85,7% (p<0,05). Din numªrul celor ce
lucreazª, mai solicitatª este activitatea în
sectorul public (femeile din localitªþile ur-
bane) ”i în sectorul agrar (femeile din loca-
litªþile rurale).
3. Rezultatele studiului efectuat au deter-
minat faptul cª în localitªþile urbane, precum
”i cele rurale, relaþiile în familie sunt armo-
nioase, respectiv în 63,4% ”i 68,7% din ca-
zuri. Acest fenomen este determinat de unele
legitªþi în educaþia viitoarelor generaþii în
diferite etape (familie, în instituþiile pre”co-
lare, ”colare, universitare etc.) specifice
pentru Republica Moldova.
4. S-a evidenþiat o diferenþª semnificativª
în aprecierea pozitivª a calitªþii serviciilor
medicale în condiþii urbane ”i rurale
(p<0,05), respectiv 41,2% ”i 17,2%, ceea
ce se explicª, în primul rând, prin faptul cª
femeile din rural dispun mai puþin de
informaþia necesarª. Aceasta poate servi ca
un obiectiv prioritar în activitatea lucrªtorilor
medicali de la þarª, orientatª spre informare
ca suport major în promovarea sªnªtªþii ”i
profilaxia maladiilor.
5. Apreciind nivelul pensiei, s-a constatat
cª 84,2% femei din localitªþile urbane ”i
81,7% femei din localitªþile rurale nu sunt
satisfªcute de mªrimea acestuia. Cauza prin-
cipalª a insatisfacþiei femeilor pensionate este
lipsa posibilitªþilor de acoperire a necesitªþilor
incluse în minimul de existenþª al unei per-
soane, în special cheltuielile ce þin de alimen-
taþie ”i cheltuieli de întreþinere, ce se explicª
”i prin faptul cª cea mai mare parte dintre
femeile vârstnice nu se folose”te de reduceri
privind cheltuielile de regie.
6. Morbiditatea femeilor vârstnice se
caracterizeazª printr-o polipatologie, consta-
tându-se în medie 2-3 patologii cronice pentru
o persoanª. ˛n structura morbiditªþii preva-
leazª patologiile sistemului cardio-vascular
(55,4%), fiind urmate de patologia tractului
gastro-intestinal ”i tulburªrilor de metabo-
lism. ˛n structura ginecopatiilor, pe primul
loc se plaseazª tulburªrile de staticª ale orga-
nelor genitale interne, urmate de osteoporozª,
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
ca una din verigile-patogen ale modificªrilor
climacterice, ”i patologia oncologicª a orga-
nelor genitale feminine.
7.Evaluarea schimbªrilor intervenite în or-
ganismul femeii odatª cu instalarea meno-
pauzei a constatat cª la 58,9% din femei starea
sªnªtªþii s-a înrªutªþit, la 45,3% n-au survenit
modificªri ”i doar 3,9% au indicat ameliorarea
stªrii generale. Datele sugereazª necesitatea
studierii mai profunde a aspectului pregªtirii
femeii pentru perioada de menopauzª.
Recomandãri practice
1) Tendinþele demografice globale ”i, în
particular, în Republica Moldova, dicteazª
necesitatea de a dispune de o structurª ”tiin-
þificª pentru efectuarea prognozei demogra-
fice pe termen mediu ”i lung.
2) Fiind prezente multiple particularitªþi
ale morbiditªþii persoanelor vârstnice pentru
îmbunªtªþirea calitªþii asistenþei medicale a
acestui segment de vârstª, se recomandª des-
chiderea cabinetelor specializate de geronto-
logie ”i geriatrie la nivelul asistenþei medicale
primare.
3) Datele cercetªrii ”tiinþifice denotª ne-
cesitatea efectuªrii unei dispensarizªri de
cªtre medicul de familie la nivelul serviciilor
primare de asistenþª medicalª.
4) Datª fiind starea social-economicª
precarª ”i situaþia demograficª actualª în
Republica Moldova (activarea procesului de
emigraþie cu exodul persoanelor tinere, per-
soanele vârstnice rªmânând neajutorate), ar
fi binevenitª lªrgirea reþelei de aziluri pentru
instituþionalizarea bªtrânilor.
5) Luând în consideraþie tendinþa de cre”-
tere a ponderii persoanelor vârstnice ”i parti-
cularitªþile morbiditªþii acestei categorii, este
necesarª includerea în programele de studii
universitare ”i postuniversitare ale Universi-
tªþii de Medicinª unui compartiment consacrat
gerontologiei ”i geriatriei.
Bibliografie
Aaron, H.J., Burless, G., 1984, Retirement and
economic behavior: Studies in Social
Economics, Seria, XV, Washington.
39
C
K
C pag 40
K
Persoane vârstnice
Ammam, A., 1985, The changing age structure of
the population and future policy. Strasbourg,
Council of Europe, Committee of experts on
the Changing Age structure of the population.
Anuarul Statistic al Republicii Moldova,
1996-2004, Departamentul Statisticª ”i
Sociologie al Republicii Moldova, Chi”inªu.
Aspecte privind dezvoltarea, populaþia ”i sªnªtatea
reproducerii la nivel naþional ”i studii de caz
în România, 2003, coord. Preda, M., UNFPA,
102 pp.
Bogdan, C., 1997, Geriatrie, ed. a III-a, Bucure”ti.
Bolocan, D., 2001, Evoluþia proceselor demo-
grafice în Republica Moldova, Conferinþa
„Particularitªþile ”i tendinþele proceselor
demografice în Republica Moldova”, Chi”i-
nªu, pp. 30-36.
Chesnais, J.-C., 1998, La dØmographie, Paris.
Ciocanu, M. (red. ”ef.), 2003, Sªnªtatea publicª
în Moldova anul 2002, monografie, Anuarul
„Sªnªtatea publicª în Moldova anul 2003”,
Chi”inªu, 221 pp.
Ciocanu, M., 2004, „Administrarea serviciilor
medicale în cadrul asigurªrilor obligatorii de
asistenþª medicalª”, în Sªnªtate Publicª,
Economie ”i Management în medicinª, nr. 1,
Chi”inªu, pp. 9-16.
Cleland, J., 1993, „Different Pathways to
demographic transition” în Population, the
complex reality: a report of the Population
Summit of the world’s scientific academies,
Cambridge, UK.
Davis, K., 1945, „The world demographic
transition”, în World Population in transition,
the Annals, 237, pp. 1-11.
Duda, R., 1983, Gerontologie medico-socialª,
Ia”i.
Enªchescu, D., Marcu, G., 1995, „Populaþia
vârstnicª”, în Sªnªtate publicª ”i management
sanitar, Bucure”ti, pp. 118-123.
Gâlcª, B., 2005, ˛mbunªtªþirea indicatorilor
demografici prin politici ”i programe pentru
populaþie ”i dezvoltare, Simpozionul
internaþional „Probleme demografice ale
populaþiei în contextul integrªrii europene”,
Chi”inªu, pp. 64-72.
Garcia, B., 2000, Women, poverty and
demographic change, Oxford, 311 p.
Gheþªu, V., 2004, Anul 2050: va ajunge populaþia
României la mai puþin de 16 mln de locuitori?
O viziune prospectivª asupra populaþiei
României în secolul 21, Academia Românª,
Centrul de Cercetªri Demografice ”i UNFPA.
Gheþªu, V., 2005, O radiologie a evoluþiei spe-
ranþei de viaþª în România, 1990-2003, Sim-
pozionul Internaþional „Probleme demografice
ale populaþiei în contextul integrªrii
europene”, Chi”inªu.
40
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Gheþªu, V., 2000, România. Tabele anuale de
mortalitate, 1980-1999. Populaþie ”i societate,
nr. 2-3 (20-21).
Gheþªu, V., 1997, „Evoluþia fertilitªþii în România.
De la transversal la longitudinal”, în Revista de
cercetªri sociale, nr. 1, Bucure”ti, pp. 3-85.
Kune, J., 2003, On global ageing. Old-age income
systems in the EU and other major parts of the
world, New-York, 156 pp.
Le”co, G., 1998, Fertilitatea femininª ”i tendinþele
realizªrii ei în anii ’90 în Republica Moldova,
materialele Conferinþei „Probleme actuale
medico-sociale, psihologice ”i demografice ale
familiei”, Chi”inªu, pp. 92-97.
Lesthaeghe, R., 2000, Europe’s demographic
issues: fertility, household formation and
replacement migration, Bruxelles.
Matei, C., 2005, Particularitªþile actuale ale
evoluþiei populaþiei în Republica Moldova,
Simpozionul internaþional „Probleme demo-
grafice ale populaþiei în contextul integrªrii
europene”, Chi”inªu, pp. 10-16.
Mereuþª, I., 1999, Aspecte conceptuale ale refor-
mei Sistemului Sªnªtªþii în Republica Mol-
dova, materialele Congresului al II-lea al
speciali”tilor în domeniul Sªnªtªþii Publice ”i
Managementului Sanitar, Chi”inªu, p. 91.
Marcu, A., Marcu, G. M., Vitcu, A. G., 2002,
Metode utilizate în monitorizarea stªrii de
sªnªtate, Editura Institutului de Sªnªtate
Publicª, Bucure”ti, 306 p.
Mure”anu, P., 1989, Manual de metode mate-
matice în analiza stªrii de sªnªtate, Editura
medicalª, Bucure”ti, 573 pp.
*** Obiectivele de dezvoltare ale mileniului,
Analizª comparativª în Republica Moldova,
UNFPA, 2003, 48 pp, Chi”inªu.
OCDE, 2000, Des reformes pour une sociØtØ
vieillissante, Organisation de coopØration et
de dØvØloppement Øconomiques, Paris, 228 pp.
Paladi, G., 2001, Particularitªþile evoluþiei în timp
a unor procese demografice pe teritoriul
Republicii Moldova, Conferinþa „Particula-
ritªþile ”i tendinþele proceselor demografice în
Republica Moldova”, Chi”inªu, pp. 5-16.
*** Particularitªþile ”i tendinþele proceselor
demografice în Republica Moldova, mate-
rialele conferinþei ”tiinþifice. Centrul Naþional
de Informare ”i Consultaþii în Problemele Fa-
miliei. Centrul de Cercetªri Medicale ”i So-
cio-Demografice ale Familiei al Academiei de
“tiinþe a Moldovei, 2001, Chi”inªu, 259 pp.
Popu”oi, E., Berdaga, V., “tefªneþ, S., 1998, Sª-
nªtatea familiilor din Republica Moldova:
aspecte demografice, medicale ”i socio-eco-
nomice, materialele Conferinþei „Probleme
actuale medico-sociale, psihologice ”i demo-
grafice ale familiei”, Chi”inªu, pp. 71-72.
C
K
C pag 41
K
Preda, M., 2005, Consecinþe ale îmbªtrânirii
populaþiei rurale asupra sistemului românesc
de pensii din perspectiva integrªrii României
în Uniunea Europeanª, Simpozionul interna-
þional „Probleme demografice ale populaþiei în
contextul integrªrii europene”, Chi”inªu.
Preda, Marian, 2002, Politica socialª româneascª
între sªrªcie ”i globalizare, Polirom, Ia”i, 208
pp.
Constantin, Matei (coord.), Evrica, Ch., Proble-
mele metodologice ale prognozei demografice
(Tipogr. A“M a Rep. Moldova), seria „Teorie
economicª, Matematicª, Informaticª”, 152 pp.
Rªdulescu, Sorin, 1994, Sociologia vârstelor
(societatea ”i ciclul uman de viaþª), Editura
Hyperion XXI., Bucure”ti, 184 pp.
„Raportul naþional al dezvoltªrii umane, în Repu-
blica Moldova – Guvernare responsabilª
pentru dezvoltarea umanª”, Programul Naþiu-
nilor Unite pentru Dezvoltare, 2003, Chi”inªu,
114 pp.
Raportul Organizaþiei Naþiunilor Unite, 2002.
Raportul Organizaþiei Naþiunilor Unite, 1996.
Raportul Organizaþiei Naþiunilor Unite, 1998.
Raportul UNFPA pentru anul 1998.
Ribbe, M. et al., 1997, Age and ageing, vol. 26.,
sup. 2, pp. 5-6.
Tandon, P.N., 1993, „Demographic transition in
a gender perspective”, în Population, the com-
plex reality: a report of the Population Summit
of the world’s scientific academies,
Cambridge, Marea Britania.
Tomassini, C., Kalogirou, S., Grundy, E., 2005,
Contacts between elderly parents and their
children in four European countries: current
patterns and future prospects, materials of
XXVth International Population Conference,
iulie, Paris.
Trebici, V., 1991, Populaþia Terrei (Demografie
mondialª), Bucure”ti.
Trebici ,V., 1995, Demografie contemporanª,
Academia Românª, Centrul de Informare ”i
Documentare Economicª, Bucure”ti.
UNICEF ”i UNPF, 2000. Generations and gender
program. Exploiting future research and data
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
collection options, New York ”i Geneva, 166
pp.
United Nations Development Program, Human
development report, 1990, Oxford University
Press, New York, pp. 128-129.
United Nations, 1997, Demographic Yearbook,
New York, 1087 pp.
United Nations, 2003, World population
prospects: the 2002 revision, vol. I:
LXXXIII, New York, 781 pp.
United Nations, 1991, World population prospects
(Estimated and projections as assessed in
1990), Population Division, New York.
United Nations, Demographic causes and
economic consequences of population ageing,
1992, New York.
United Nations, The world’s women, 1970-90:
Trends and statistics, 1990, New York, pp.
1-9.
Vârstnicii Republicii Moldova, Notª informativª a
Departamentului Statisticª ”i Sociologie al
RM, 2004.
World Health Organization, Health and aging, A
discussion paper, 2002.
World Health Organization, Keep fit for life:
meeting the nutritional needs of older persons,
2002.
World Health Organization, Life in the 21st
century: a vision for all (World Health
Report), Geneva, 2003.
www.infomedicina.ro/rompress infosan.ro/
cercetar.htm
Áðååâ Á., 1998, Ê âîïðîñó î ñòàðåíèè íàñåëå-
íèÿ è äåïîïóëÿöèè, în Ñîöèîëîãè÷åñêèå
èññëåäîâàíèÿ, nr. 2, pp. 61-66.
Ìèðîâûå äåìîãðàôè÷åñêèå òåíäåíöèè,
ÎÎÍ, Êîìèññèÿ ïî íàðîäîíàñåëåíèþ è
ðàçâèòèþ, 34 ñåññèÿ, àïðåëü 2004.
Ïóøêîâà Ý. Êëèíè÷åñêàÿ ãåðîíòîëîãèÿ,
1997, Ìîñêâà.
Øàáàëèí Â., 2004, Ñîöèàëüíûå îñíîâû îáåñ-
ïå÷åíèÿ ýôôåêòèâíîñòè óïðàâëåíèÿ
îõðàíîé çäîðîâüÿ ïîæèëîãî íàñåëåíèÿ
Ðîññèè. Çäðàâîîõðàíåíèå Ðîññèéñêîé
Ôåäåðàöèè, nr. 5, ñòð. 3-6.
41
C
K
C pag 42
K

Persoane vârstnice

A BSTRACT
One of the essential characters of our time is the continuous increase, both in absolute
numbers and percent, of the share of elderly in the population structure. This important
phenomenon – the phenomenon of demographic transition – can be explained by the
changes in the basic indicators measuring the natural population growth – birth rates and
mortality rates – with a constant tendency of decrease. More particularly, the phenomenon
is defined by the decrease of birth rates and fertility rates, and to a lesser extent by
increases in life expectancy – „top” aging.
The purpose of the articol herewith is to assess demographic, social and medical aspects
related to elderly women (over 60) in the Republic of Moldova.
The results of the research have stressed upon important differences related to the residence
of the women, and factors that have primary influence over the health of women: age,
level of material wellbeing, monthly income, employment, place of residence and degree
of access to information, chronic illnesses, handicaps and degree of dependency.
Relationships with children also affect the health of elderly women. In rural as well as
urban areas, the latter indicator registers positive values, constituting respectively 96,0%
and 88,2%.
The conclusion of the thesis may be considered the basis for a sanitary and social strategy,
while addressing the identified factors may lead to influencing the level and structure of
morbidity and improving indicators regarding the wellbeing of women.

42
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 43
K

Persoane vârstnice

C
um trªiesc vârstnicii
români ”i semenii
lor europeni
ANA B{LA|A,
Institutul de Cercetare a Calit[`ii Vie`ii

Supunem analizei acele componente ale calitªþii vieþii care au mai mare relevanþª pentru
persoanele vârstnice: veniturile ”i cheltuielile, sªnªtatea, familia ”i locuinþa. Datele de cercetare
atestª cª unele sunt puncte de sprijin iar altele sunt puncte critice, conturând un tablou mai
degrabª întunecat al vieþii vârstnicilor români. Vârstnicii europeni au, prin comparaþie, o viaþª
la care românii pot doar aspira.

Populaþia vârstnicª a României (60 de ani
”i peste) reprezenta în 2003 un procent de
19,2% din totalul populaþiei, iar în 2004 –
19,3%. La 1 ianuarie 2006, populaþia de 65
de ani ”i peste a crescut de la 14,7% în 2005,
la 14,8%. La aceea”i datª, vârstnicii de peste
80 de ani reprezentau 2,5% din populaþie.
Structura pe vârste a populaþiei este caracte-
risticª unui proces de îmbªtrânire demogra-
ficª. Mai lent dar sigur, România se înscrie
în rândul þªrilor în care populaþia îmbªtrâ-
ne”te, cu toate consecinþele care decurg de
aici, la nivel individual ”i social.
Acesta este contextul în care vom analiza
acele componente ale standardului de viaþª ”i
calitªþii vieþii care au cea mai mare relevanþª
pentru oameni în general ”i pentru vârstnici
în special: veniturile, cheltuielile, sªnªtatea,
familia ”i locuinþa.
Datele utilizate provin din documentele
statistice ”i analizele secundare ale unor
cercetªri realizate în cadrul ICCV ”i INS,
precum ”i din Barometrele de opinie publicª
ale unor instituþii de profil. Ne referim la
„vârstnici” (60 de ani ”i peste) sau la
„pensionari”, în funcþie de sursa datelor, ca
la categorii inter”anjabile din punctul de
vedere al obiectivelor noastre. De”i nu toþi
vârstnicii sunt pensionari ”i nu toþi pensionarii
se încadreazª în vârsta de 60 de ani ”i peste,
existª totu”i o arie foarte mare de suprapu-
nere.
Persoanele vârstnice formeazª un grup
eterogen din punct de vedere al vârstei,
instrucþiei, sexului, venitului etc. ˛ntre ele
existª inegalitªþi diverse. Nu toþi definesc în
acela”i fel calitatea vieþii. Aceasta este înalt
subiectivª ”i depinde de a”teptªrile indivi-
zilor, de valorile lor, ”i nu numai de vârsta
lor. Calitatea vieþii este definitª ”i de vârstnici
într-o manierª determinatª cultural ”i social.
1. Standardul de viaþã al populaþiei
vârstnice este caracterizat de acelea”i note,
ca ”i în cazul populaþiei în general, dintre
care ne vom referi la venituri, cheltuieli ”i
consum, locuinþª.
1.1. Veniturile
Veniturile gospodªriilor de pensionari au,
în ordine, ca surse principale: pensiile ”i alte
prestaþii sociale, produsele agroalimentare
proprii, salariile ”i alte drepturi salariale.
Veniturile în naturª reprezintª o treime din
veniturile totale. Veniturile gospodªriilor de
pensionari se aflª sub nivelul tuturor celor-
lalte tipuri de gospodªrii, cu excepþia celor
de ”omeri. Media lunarª a veniturilor pe o
gospodªrie de pensionar reprezintª 77% din
media lunarª pe total gospodªrii.

43
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 44
K
Persoane vârstnice
Pensia medie lunarª de asigurªri sociale
de stat (fªrª agricultori) a fost în 20051:
Pentru limitª de vârstª, total 312 RON
– cu stagiu complet — 371 RON
– cu stagiu incomplet — 173 RON
Valoarea pensiei femeilor este u”or mai
scªzutª.
Pensiile medii cele mai mari s-au regªsit
în Municipiul Bucure”ti, Bra”ov ”i Hune-
doara, iar cele mai mici în judeþele Boto”ani,
Giurgiu ”i Vaslui.
1.2. Cheltuieli de consum2
˛n gospodªriile de pensionari, media
lunarª a cheltuielilor totale a reprezentat 77%
din media lunarª pe total gospodªrii.
Structura pe destinaþii a cheltuielilor totale
de consum aratª cª, în medie, pe lunª:
– consumul alimentar reprezintª — 56,5%
– produsele nealimentare reprezintª — 23%
– plata serviciilor reprezintª — 21%.
Din datele disponibile se constatª cª pen-
sionarii cheltuiesc sub medie pentru: îmbrª-
cªminte ”i încªlþªminte, transport, comuni-
caþii, recreere, culturª, educaþie, hoteluri,
restaurant.
Structura cheltuielilor de consum ”i pon-
derea lor indicª faptul cª pensionarii au un
consum caracteristic stªrii de sªrªcie.
Modul de acoperire a cheltuielilor3
Din totalul gospodªriilor de pensionari:
– au acoperit toate cheltuielile ºi au realizat economii
– s-au încadrat în limita veniturilor disponibile
– a fost necesar sã apeleze la economiile gospodãriei
– a fost necesar sã împrumute
Numai 5,7% dintre gospodªriile de pen-
sionari au reu”it sª se încadreze în limita bu-
getului disponibil ”i sª facª ”i economii,
aproape douª treimi au cheltuit tot venitul
disponibil (mai mulþi în rural) ”i mai mult de
1. Buletin Statistic trimestrial în domeniul
muncii, solidaritªþii sociale ”i familiale nr.1/
2006.
2. Institutul Naþional de Statisticª.
3. Idem.
44
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
o pªtrime a trebuit sª se împrumute (în urban
– o treime).
Gospodªriile din urban fac faþª mai greu
cheltuielilor cotidiene decât cele din rural
(pentru cª acestea din urmª î”i asigurª în mai
mare mªsurª consumul alimentar din surse
proprii). Situaþia descrisª mai sus este
similarª cu cea a gospodªriilor unde capul
gospodªriei are 65 de ani ”i peste.
Ce nu-ºi pot permite vârstnicii?
Vârstnicii (peste 60 de ani) declarau în
2003 cª nu-”i pot permite sª cumpere:
42,5% - hainele necesare iarna,
76,7% - nu-”i pot cumpªra haine noi (nu
din cele refolosite),
75,7% - nu-”i pot permite douª perechi de
încªlþªminte solidª,
55,3% - medicamentele necesare,
87% - înlocuirea mobilei uzate,
83,5% - petrecerea concediului în afara
localitªþii,
90,2% - economisirea cu regularitate a unei
pªrþi din venituri,
71% - invitarea unor prieteni la masª cel
puþin o datª pe lunª,
57,8% - sª aibª zilnic un ziar.
Sursa: Sondaj Metro Media, 2003.
Majoritatea î”i permite pâinea zilnicª
necesarª (87,46%), o masª cu carne cel puþin
o datª pe sªptªmânª ”i întreþinerea locuinþei
(68,6%).
Pensionari Urban Rural
5,7% 4,2% 7,8%
59,9% 53,3% 69,1%
7,7% 8,4% 6,8%
26,7% 34,1% 16,3%
1.3.Evaluarea subiectivª a veniturilor
Persoanele vârstnice caracterizeazª situa-
þia veniturilor familiilor lor ca fiind:
– foarte proastª — 19%,
– proastª — 33%,
– satisfªcªtoare — 36%,
– bunª — 9%,
– foarte bunª — 1%.
Sursa: Diagnoza calitªþii vieþii, 2006.
˛ntr-o proporþie similarª, vârstnicii sunt
nemulþumiþi de veniturile lor personale: 48%.
C
K
C pag 45
K
˛n raport cu necesitªþile, veniturile fami-
liei:
1. Nu ajung nici pentru strictul necesar:
41,3%
2. Ajung numai pentru strictul necesar:
39,5%
3. Ajung pentru un trai decent, dar
nu ne putem permite cumpªrarea unor
obiecte mai scumpe: 14,2%
4. Reu”im sª cumpªrªm ”i unele obiecte
mai scumpe, dar cu eforturi mari: 2,8%
5. Reu”im sª avem tot ce ne trebuie fªrª
mari eforturi: 1,1%
˛n acord cu datele obiective ”i propriile
evaluªri, vârstnicii se plaseazª în partea
negativª a scalei sªraci-bogaþi, în proporþie
de 90%.
Cercetªrile atestª cª viaþa vârstnicilor a
curs ”i curge spre rªu. Situaþia lor faþª de
anul precedent s-a înrªutªþit sau a rªmas la
fel, iar pentru viitor nu sperª la schimbªri
importante; 53% dintre vârstnici declarª cª,
pe ei personal, schimbªrile de dupª 1989 mai
degrabª i-au dezavantajat.
1.4. Nivelul de viaþª al vârstnicilor
europeni
˛ntr-un contrast frapant apare nivelul de
viaþª al vârstnicilor europeni. Dupª propriile
declaraþii4:
• 1 din 5 europeni vârstnici estimeazª cª trª-
iesc mai degrabª confortabil, 28% au unele
greutªþi, 1 din 2 trªiesc la nivel mediu.
• ˛n 1993, vârstnicii europeni UE (12) î”i
descriau situaþia financiarª ca fiind5:
– foarte confortabilª: 3,5%
– confortabilª: 32,6%
– cu atenþie, banii ne ajung: 51,4%
– cu greu, ajung la sfâr”itul lunii: 8,9%
– lucrurile sunt foarte dificile: 2,8%
˛nse”i declaraþiile vârstnicilor sugereazª o
situaþie mai pozitivª decât impresia generalª
a cetªþenilor europeni, confirm cªrora
problema principalª a vârstnicilor din þara lor
o reprezintª dificultªþile financiare (50%).
4. „Les europØens et la qualitØ de vie”, Raport,
INRA, 2000.
5. „Les attitudes face au vieillissement”, Comisia
Europeanª, 1993.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
Cercetªri britanice de gerontologie socialª
au pus în evidenþª un paradox aparent:
persoanele vârstnice care, dupª criterii
obiective, suferª de sªrªcie ”i privaþiuni pot,
totodatª, sª exprime, în mod subiectiv,
satisfacþie faþª de nivelul lor de viaþª.
Testarea la scarª europeanª a condus la
rezultatul cª marea majoritate a persoanelor
vârstnice se considerª financiar la adªpost (cu
diferenþe notabile între þªrile Uniunii Euro-
pene). Concluzia este cª, independent de si-
tuaþia obiectivª, nu existª nici o dovadª care
sª susþinª impresia generalª privind insecuri-
tatea socialª a unei pªrþi a persoanelor vârst-
nice: 7 din 10 vârstnici se considerª la adª-
post din punct de vedere financiar.
Persoanele vârstnice din Uniunea Euro-
peanª menþioneazª ca surse de securitate fi-
nanciarª: pensiile, economiile personale
(procentul cel mai mare în Germania ”i cel
mai mic în Spania), sªnªtatea (Franþa, Portu-
galia, Spania) ”i susþinerea familiei (cel mai
important în Grecia ”i cel mai puþin important
în Olanda ”i Danemarca).
• Pensiile nu sunt considerate nici în Uniunea
Europeanª ca fiind pe deplin satisfªcªtoare:
45% din respondenþi le considerª mai degrabª
insuficiente sau total insuficiente. Existª dife-
renþe notabile între þªri:
– pensii adecvate: Danemarca, Germania,
Luxemburg, Olanda;
– mai mult sau mai puþin adecvate: Belgia,
Franþa, Irlanda, Italia, Spania, Regatul Unit;
– pensiile sunt insuficiente: Grecia, Portuga-
lia.
Europenii privesc cu pesimism onorarea
contractului de pensionare în viitor. Se crede
cª pensiile vor fi mai puþin importante decât
ar presupune impozitele ”i contribuþiile lor.
Dezbaterea privind costurile îmbªtrânirii
populaþiei a alimentat pesimismul sugerând
ameninþªri serioase. „Existª o impresie ge-
neralª de incertitudine în ceea ce prive”te vii-
torul pensiilor” este una din concluziile an-
chetei la care ne referim.
1.5. Locuinþa
Deþinerea unei locuinþe ”i confortul acesteia
reprezintª un element important al condiþiilor
de viaþª. ˛n plus, pentru vârstnici, locuinþa
capªtª, în timp, o puternicª valoare afectivª.
45
C
K
C pag 46
K

Persoane vârstnice

Caracteristici ale locuinþelor vârstnicilor Locuinþa este deci o importantª compo-

români: nentª de suport, chiar dacª aceasta este con-
• din punct de vedere al materialului de con- struitª din materiale inferioare, este veche ”i
strucþie, locuinþele vârstnicilor sunt inferioare foarte slab utilatª.
mediei ”i sunt mai bune cele din urban decât Faptul este de reþinut pentru cª, se ”tie,
cele din rural; locuinþa dobânde”te, în cazul vârstnicilor, o
• din punct de vedere al modului de încªlzire, valoare afectivª deosebitª.
locuinþele vârstnicilor sunt utilate sub nivelul ˛n ceea ce îi prive”te pe vârstnicii euro-
mediu (47% au sobª cu lemne, cªrbuni, peni, rªspunsurile pozitive privind satisfacþia
petrol); faþª de locuinþa lor se etaleazª între 96% pentru
• 53,7% dintre gospodªriile vârstnicilor au Danemarca ”i 83% pentru Portugalia1.
ca sursª principalª de apª reþeaua publicª; ˛n þªrile Uniunii Europene existª locuinþe
• 50% nu au instalaþie de apª caldª; special amenajate pentru persoanele vârstnice
• 43% nu au canalizare; sau cu handicap. Preocuparea este inegalª,
• 50% au grup sanitar în interiorul locuinþei; pentru multe þªri fiind doar un deziderat.
• doar 50% au post telefonic propriu;
• 69% dintre locuinþele vârstnicilor au fost
construite înainte de 1977 ”i doar 21% dupª 2. Viaþa de familie
19896;
Viaþa de familie este, la rândul ei, o compo-
• bunurile de folosinþª îndelungatª sunt deþi-
nentª esenþialª a calitªþii vieþii ”i se dovede”te
nute în mai mult de jumªtate din gospodªriile
a fi un suport important ”i o sursª de satisfac-
de pensionari doar în ceea ce prive”te araga-
þie pentru vârstnici.
zul, frigiderul, TV, ma”inª de spªlat rufe. ˛n
Relaþiile din familie sunt:
cazul tuturor bunurilor, procentul celor care
Foarte proaste: 0,7%,
le deþin este inferior mediei pe total gospo-
Proaste: 2,8%,
dªrii. Confortul precar al locuinþelor care
Satisfªcªtoare: 11,4%,
greveazª calitatea vieþii vârstnicilor este în
Bune: 58,7%,
parte compensat de faptul cª 95% dintre
Foarte bune: 16,0%.
ace”tia deþin în proprietate locuinþa.
Sursa: ICCV, Diagnoza calitªþii vieþii, 2006.
A fi proprietar sau locatar al locuinþei este
Satisfacþia faþª de viaþa de familie:
important pentru calitatea vieþii. Un studiu
Foarte mulþumit: 1,1%,
britanic7 (Dean, 2004) a evidenþiat cª riscul
Nemulþumit: 2,5%,
percepþiei negative a calitªþii vieþii la persoa-
Nici nemulþumit, nici mulþumit: 9,6%,
nele vârstnice cre”te pentru persoanele care
Mulþumit: 52,2%,
locuiesc cu chirie.
Foarte mulþumit: 16,0%.
De altfel, 60% dintre vârstnicii români
Sursa: ICCV, Diagnoza calitªþii vieþii, 2006.
caracterizau (iunie 2006) locuinþa lor ca fiind
Dincolo de suportul afectiv ”i moral,
bunª ”i foarte bunª, iar 29% ca fiind satis-
relaþiile bune în familie sunt ”i o premizª
fªcªtoare.
pentru acordarea la nevoie a sprijinului ”i
˛n ceea ce vª prive”te,cum caracterizaþi
îngrijirilor necesare. Membrii familiei sunt
locuinþa dvs?8
de departe furnizorii cei mai importanþi de
Foarte proastª: 2,8%,
îngrijiri pentru vârstnici.
Proastª 7,8%,
Acest fapt este valabil ”i pentru þªrile
Satisfªcªtoare: 28,8%,
Uniunii Europene. ˛n cadrul anchetei citate
Bunª: 53,0%,
s-a constatat cª mai mult de douª treimi din
Foarte bunª: 7,5%.
îngrijirile acordate persoanelor vârstnice sunt
furnizate de structura familialª: copii adulþi
6. Institutul Naþional de Statisticª.
40%, soþi 32%, alte rude 14%.
7. Dean M., 2004, Growing older in the 21st
Century, Economics & Social Research
Council, Swindon. 9. „Les europØens et la qualitØ de vie”, Rapport
8. ICCV, Diagnoza calitªþii vieþii, 2006. INRA, 2000.

46
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 47
K
˛n ciuda datelor privind rolul crucial al
familiei în îngrijirea persoanelor vârstnice, se
perpetueazª convingerea cª familiile se ocupª
mai puþin de rudele lor faþª de trecut.
Familiile sunt mai puþin dispuse decât în
trecut sª-”i îngrijeascª rudele vârstnice10:
UE (15)
Total de acord: 33,4%,
Mai degrabª acord: 34,0%,
Mai degrabª dezacord: 18,2%,
Dezacord: 10,4%.
Rezultatele, cu diferenþe semnificative
între þªri, indicª o convingere care îi preocupª
pe vârstnici.
˛n cadrul anchetei „Percepþia condiþiilor
de viaþª într-o Europª extinsª”, se relevª ni-
veluri ridicate de îngrijiri informale: 25%
din populaþia din þªrile acceptate ”i candidate
”i 21% din þªrile Uniunii Europene (15) este
angrenatª într-un gen de îngrijire permanentª
pentru alþii.
3. Sãnãtatea
Starea de sªnªtate a vârstnicilor români este
unul din punctele critice cele mai grave ale
calitªþii vieþii lor.
Cercetªrile Institutului de Cercetare a
Calitªþii Vieþii asupra sªnªtªþii se referª la
evaluªrile populaþiei (inclusiv ale vârstnicilor)
privind propria sªnªtate, asistenþa medicalª
primitª, calitatea sistemului de îngrijire a
sªnªtªþii.
Proastã ºi
foarte proastã
Evaluarea propriei sãnãtãþi 56%
Asistenþa medicalã primitã 18%
Sistemul de îngrijire a sãnãtãþii 50%
Evaluarea propriei sªnªtªþi descrie o
situaþie gravª, constantª în timp (1992-2006).
Asistenþa medicalª primitª este evaluatª peste
nivelul la care ar situa-o indicatorii obiectivi.
Sistemul de îngrijire a sªnªtªþii este evaluat la
valori ce se situeazª sub media europeanª.
10. „Les atitudes face au vieillissement”, Comisia
Europeanª, 1993.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Persoane vârstnice
˛n þªrile membre ale Uniunii Europene11,
satisfacþia privind sistemul de îngrijiri de
sªnªtate era declaratª în medie de 53% dintre
respondenþi. Existª variaþii pe grupuri de
þªri-membre ale Uniunii Europene. Se pot
distinge 3 grupuri:
1. Grupul în care satisfacþia este mare:
Austria: 83%, Franþa: 78%, Belgia: 77%,
Danemarca: 76% Finlanda: 74%, Olanda:
73%, Luxemburg: 72%.
Sursa: ICCV, Diagnoza calitªþii vieþii, 2006.
2. Al doilea grup graviteazª în jurul mediei
europene, de 53%: Suedia, Marea Britanie,
Germania, Irlanda, Spania.
3. Grupul de þªri în care satisfacþia este scª-
zutª include Italia (26%), Portugalia (24%) ”i
Grecia (19%). Aceste þªri prezintª ”i cele mai
mari procente ale rªspunsului „deloc satis-
fªcut”.
˛n alte cercetªri române”ti s-a constatat
cª12:
– mai mult de jumªtate dintre persoanele
vârstnice nu-”i pot permite cumpªrarea
medicamentelor necesare;
– mai mult de douª treimi nu sunt mulþumite
de activitatea Guvernului în domeniul sªnª-
tªþii;
– bolile cronice afecteazª aproape jumªtate
dintre persoanele de 50 de ani ”i peste.
Pensionarii declarª cel mai frecvent (61%) cª
suferª de boli cronice.
– apelurile la serviciile unui medic sunt mai
frecvente odatª cu înaintarea în vârstª;
– 65-74 de ani: 61%;
Satisfãcãtoare Bunã ºi
foarte bunã
31% 13%
27% 55%
33% 48%
– 75 de ani ”i peste: 66%;
– persoanele de peste 65 de ani prezintª
ponderi importante printre pacienþii medicilor
cardiologi (43%), oftalmologi (30%), urologi
(29%) ”i neurologi (25%);
11. „Les europØens et la qualitØ de vie, Raport
INRA (Europa), 2000.
12. MetroMedia Transilvania.
47
C
K
C pag 48
K
Persoane vârstnice
– 2 din 5 persoane de 65 de ani ”i peste ”i-au
verificat starea de sªnªtate (control periodic);
– vârstnicii încearcª sª-”i amelioreze sªnªta-
tea recurgând ”i la medicina alternativª13.
˛n ceea ce prive”te „stilul de viaþª sªnª-
tos”, doar renunþarea la fumat este o atitudine
relativ adecvatª a vârstnicilor. Doar 3,5 %
din persoanele de peste 50 de ani practicª
exerciþii fizice pentru întreþinerea sªnªtªþii.
Consumul de bªuturi alcoolice are ponderi
mari atât la persoanele de 50-64 de ani (42%),
cât ”i la cele de peste 64 de ani (30%).
˛n ceea ce-i prive”te pe vârstnicii euro-
peni14:
– 89% declarª cª duc o viaþª sªnªtoasª (peste
medie, mai mulþi decât grupele de vârstª
tinere);
– 85% declarª cª mªnâncª echilibrat (peste
medie mai mulþi decât grupurile de vârstª
tinere);
– 35% fac exerciþii fizice de cel puþin douª
ori pe sªptªmânª (sub medie, mai puþin decât
tinerii);
– consumul de alcool începe sª scadª dupª 54
de ani;
Abstract
This article analyses those components of incomes and spending, health, family and home.
The research data show that some are supporting points and others are critical points,
designing a rather dark picture of the Romanian elderly life. Comparatively, European
elderly have a life that Romanians can only dream of.
13. Ancheta asupra condiþiilor de viaþª, INS, 2002.
14. „Les europØens et la qualitØ de vie”, pp.
100-114.
48
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
– 20% din cei peste 55 de ani fumeazª, mai
puþin decât celelalte categorii de vârstª;
– consultarea unui medic generalist cre”te
odatª cu vârsta (83%).
˛n raport atât cu celelalte categorii de
vârstª, cât ”i cu vârstnicii europeni, sªnªtatea
vârstnicilor români este mult mai precarª,
confirmatª de datele obiective privind
cheltuielile pentru sªnªtate ”i indicatorii de
sªnªtate a populaþiei (speranþa de viaþª,
morbiditatea, mortalitatea).
Sªrªcia, dezorganizarea socialª, deficitul
de acces la serviciile medicale, deficitul ser-
viciilor de prevenþie ”i tratament ambulatoriu,
dispariþia sistemului de îngrijire bazat pe teri-
torialitate au contribuit decisiv la actuala stare
de sªnªtate a populaþiei, a persoanelor vârst-
nice în special.
Decalajele de dezvoltare economicª,
socialª ”i culturalª dintre România ”i þªrile
Uniunii Europene sunt reflectate ”i în deca-
lajele privind calitatea vieþii, în componenta
ei esenþialª – sªnªtatea.
C
K
C pag 49
K

Aspecte demografice

D
iferenþe
intergeneraþionale
privind debutul
vieþii sexuale
Drd. CRISTINA OANE|,
Universitatea Babe\-Bolyai
Lucrarea de faþª este construitª în jurul experienþei primului raport sexual, care marcheazª
intrarea persoanei în viaþa sexualª adultª. Studiile recente relevª faptul cª în România intrarea în
viaþa sexualª se petrece mai devreme la generaþiile mai tinere, în comparaþie cu cele mai în vârstª,
aceastª realitate fiind însoþitª de separarea progresivª, în ultimii ”aisprezece ani, a activitªþii
sexuale de contextul mariajului. Scopul lucrªrii este de a analiza momentul iniþierii sexuale pe
grupe de vârstª ”i de a compara tendinþele de-a lungul a zece cohorte de femei din România, cu
vârste între 18 ”i 84 de ani, pe un e”antion reprezentativ la nivel naþional. Lucrarea oferª o scurtª
analizª a unor factori socio-demografici care influenþeazª debutul vieþii sexuale (mediul de
provenienþª, regiunea istoricª, educaþia, respectiv religia). Lucrarea abordeazª, de asemenea,
raportarea femeilor din România la metodele contraceptive la momentul primului contact sexual.
Ipoteza noastrª este cª trªsªturile socio-demografice ale femeilor influenþeazª vârsta la debutul
vieþii sexuale ”i folosirea contracepþiei la primul raport sexual. Lucrarea debuteazª cu o radiografie
succintª a principalelor aspecte ale contextului socio-economic al sexualitªþii în România, urmând
o examinare a vârstei la primul raport sexual pe cohorte ”i a relaþiei dintre vârsta la debutul vieþii
sexuale ”i caracteristicile socio-demografice ale respondentelor. Ultima secþiune a lucrªrii
examineazª gradul folosirii contracepþiei la momentul primului raport sexual, luând în considerare
condiþiile de viaþª diferite ale celor zece cohorte de femei din România.

Introducere Astfel, femeile, care în mod tradiþional î”i

Primul raport sexual marcheazª intrarea
unei persoane în viaþa sexualª ”i reprezintª
unul dintre evenimentele marcante ale tran-
ziþiei spre rolul de adult, în speþª cel conjugal
”i cel parental. Acest moment are un impact
atât psihologic, cât ”i conotaþii socio-cultu-
rale. ˛n þªrile industrializate, vârsta medie la
primul contact sexual este tot mai scªzutª.
Raþiunea fundamentalª pentru aceastª evoluþie
constª în separarea progresivª, de-a lungul
ultimelor decenii, a activitªþii sexuale de
contextul cªsªtoriei. Acest proces le-a afectat
pe femei în mai mare mªsurª decât pe bªrbaþi.
începeau viaþa sexualª la vârste mai înaintate
decât bªrbaþii, au recuperat distanþa, apro-
piindu-se tot mai mult ”i, în unele cazuri,
chiar depª”ind vârsta medie la debutul vieþii
sexuale a bªrbaþilor (De Sandre et al., 2000,
Dalla Zuanna, 2005).
Cre”terea distanþei de timp între debutul
vieþii sexuale, prima cªsªtorie ”i na”terea co-
piilor a dus la cre”terea probabilitªþii sexului
premarital, coabitªrii, na”terilor nonmaritale
”i a sarcinilor nedorite. Pe fondul unei
fertilitªþi foarte scªzute din ultimul deceniu,
România se remarcª printr-un numªr ridicat
al na”terilor extramaritale ”i al sarcinilor

49
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 50
K
Aspecte demografice
nedorite la adolescente, în ciuda accesului tot
mai larg la cuno”tinþele despre contracepþie ”i
metodele contraceptive de dupª anul 1990.
Astfel, în anul 2000, numªrul na”terilor extra-
maritale depª”ea 25% din totalul na”terilor
vii1, o treime din aceste na”teri aparþinând
mamelor sub 20 de ani2.
Pe de altª parte, debutul precoce al vieþii
sexuale la generaþiile tinere reprezintª o
problemª de sªnªtate publicª, atâta vreme cât
numªrul de parteneri sexuali ”i contracepþia
influenþeazª gradul de rªspândire a bolilor cu
transmitere sexualª (BTS) ”i a virusului HIV.
HIV/SIDA a devenit în România boala celor
tineri, peste 70% dintre cei bolnavi având
vârsta cuprinsª între 10 ”i 20 de ani. Trans-
miterea sexualª a HIV îi ameninþª pe adoles-
cenþii care de-abia intrª în viaþa sexualª.
Cre”terea numªrului de cazuri noi la adulþi,
în ultimii ani, nu este spectaculoasª, însª rata
cre”terii este de 100% în ultimii ani. Tendin-
þele infecþiei cu HIV ”i ale bolii SIDA în
România sunt cre”terea rapidª a numªrului de
cazuri noi, în special la tineri, pe calea trans-
miterii heterosexuale, incidenþa crescutª, mai
ales în rândul tinerilor, a bolilor cu transmi-
tere sexualª, care sporesc riscul infecþiei cu
HIV (incidenþa cazurilor de sifilis s-a dublat
în anul 2000 comparativ cu anul anterior)3.
˛n contextul schimbªrilor din societatea
româneascª din ultimii ”aisprezece ani, ne
întrebªm dacª existª diferenþe de la o gene-
raþie la alta privind vârsta la primul raport
sexual în rândul femeilor din România. ˛n
acest sens, propunem o succintª analizª a
factorilor care se asociazª cu debutul vieþii
sexuale ”i cu folosirea contracepþiei la mo-
mentul primului contact sexual.
Datele utilizate
Vom face referire în principal la datele
anchetei „Demografie ”i stiluri de viaþª la
femeile din România” (DSVF), realizatª în
1. ***, World Factbook 2002, Romania, www.
odci.gov/cia/publications/factbook/geos/
ro.html.
2. UNICEF, INS, ANPCA, 2001, Familia ”i
copilul în România, p. 63.
50
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
anul 2004 pe un e”antion reprezentativ de 1
982 de femei cu vârste cuprinse între 18 ”i 84
de ani. De asemenea, vom utiliza ”i datele
celor trei anchete naþionale succesive privind
sªnªtatea reproducerii din anii 1993, 1996 ”i
1999 iar, pe de altª parte, vom apela la
rezultatele anchetei privind comportamentul
sexual la studenþi, efectuatª în anul 2002.
Ancheta din 1993 (Romanian Reproduc-
tive Health Survey – 93RRHS) a fost realizatª
pe un e”antion reprezentativ de 4 861 de femei
de vârstª fertilª (15-44 de ani) din România.
Ancheta din 1996 (Young Adult Reproductive
Health Survey – 96YARHS) a fost aplicatª pe
un e”antion reprezentativ de 4 072 de
persoane cu vârste cuprinse între 15-24 de
ani din România (2 025 de femei ”i 2 047 de
bªrbaþi), iar ultima anchetª, cea din 1999
(Romanian Reproductive Health Survey –
99RRHS), a cuprins un e”antion reprezentativ
de 6 888 de femei cu vârste între 15-44 de ani
”i 2 434 de bªrbaþi cu vârste între 15-49 de
ani. Cele trei cercetªri transversale au cules
informaþii despre educaþia sexualª, atitudini
”i comportamente din sfera sexualitªþii,
respectiv date privind contracepþia.
Spre deosebire de aceste trei anchete, care
au permis generalizarea rezultatelor la nivelul
întregii populaþii, cercetarea comportamen-
tului sexual al studenþilor din anul 2002 4 a
fost realizatª doar în trei centre universitare
(Bucure”ti, cu 58% dintre respondenþi, Cluj
cu 40% ”i Târgu-Mure” cu 2%), incluzând un
numªr de 1 297 de studenþi în anii I ”i II de
studiu, având vârsta medie de 21,5 de ani ”i
circa 90% fiind cu vârste cuprinse între 20-24
de ani. Mai mult de douª treimi dintre respon-
denþi au fost fete (77,7%). La momentul
anchetei, puþin peste jumªtate dintre studenþi
î”i începuserª viaþa sexualª (58%), studenþii
din Bucure”ti devansându-i, sub acest aspect,
3. Surse : Asociaþia Românª Anti-SIDA, http ://
www.arasnet.ro/default.php ?t=site&
pgid=36, Ministerul Sªnªtªþii.
4. Iniþiativa acestei cercetªri a aparþinut
„Grupului de cercetare în demografia tine-
rilor” de la Institutul Max Planck de Cercetªri
Demografice din Rostock, Germania ”i a
antrenat universitªþi din mai multe þªri : Italia,
Franþa, Germania, SUA, Japonia, Australia,
Polonia, Rusia, Bulgaria ”i România.
C
K
C pag 51
K
pe cei din celelalte centre universitare (61%
versus 53%). Aproape 80% dintre studenþi
avuseserª cel puþin o relaþie de cuplu, iar
douª treimi dintre ei se aflau în uniune la
momentul anchetei. Ancheta a investigat
vârsta la primul raport sexual, contracepþia la
primul raport sexual, aspecte legate de
constituirea primei uniuni ”i atitudini de gen
în privinþa relaþiilor sexuale.
Caracteristici ale eºantionului
în cercetarea 2004 DSVF
Pentru a surprinde diferenþele intergene-
raþionale cu privire la debutul vieþii sexuale,
am realizat o distribuire a femeilor incluse în
e”antion pe cohorte de câte 5 ani, cu excepþia
primei ”i ultimei cohorte care acoperª inter-
vale de timp diferite, datoritª numªrului redus
de respondente care le populeazª. Astfel, cel
mai tânªr interval de vârstª este format din
femeile nªscute în anii 1985-1986, cu vârste
de 18 ”i 19 ani, incluzând un numªr de 68 de
respondente (3,4%), iar cel mai în vârstª
interval cuprinde femeile nªscute între anii
1920-1944, incluzând un numªr de 95 de
respondente cu vârste între 60 ”i 84 de ani la
data interviului (4,8%). Celelalte opt cohorte
sunt relativ uniform distribuite, prezentând
variaþii procentuale între 8% ”i 13%.
Cercetarea 2004 DSVF a cules date din 42
de judeþe ale þªrii, incluzând capitala ”i judeþul
Ilfov. ˛n analiza datelor am folosit o grupare
a judeþelor dupª cele trei regiuni istorice ale
þªrii, respectiv Transilvania, Þara Româ-
neascª sau Valahia ”i Moldova, ”i am consi-
derat separat capitala Bucure”ti. ˛n funcþie de
aceastª împªrþire, a rezultat cª aproape 40%
dintre respondente provin din sudul þªrii, o
treime dintre respondente sunt din Transilva-
nia, 1 din 5 femei (21%) sunt din Moldova ”i
restul de 8% au rezidenþa în Bucure”ti.
Conform localitªþii de origine, una din trei
respondente provine din ora”ele mari ale
României (32,7%), iar una din cinci femei
are rezidenþa în ora”e mici ale þªrii. Cele mai
multe respondente, aproape jumªtate
(45,3%), î”i au domiciliul în mediul rural.
Ancheta 2004 DSVF a cules date despre
ultima ”coalª absolvitª de respondente la
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Aspecte demografice
momentul interviului. Am grupat ciclurile
”colare în ”ase trepte, ”i anume: primar,
gimnazial, ”coalª profesionalª sau treapta I
de liceu, liceu, ”coalª postlicealª sau colegiu,
respectiv studii universitare sau postuniversi-
tare. Astfel, cele mai multe femei, aproape o
treime, au studii medii, un sfert dintre femei
au ”coala profesionalª sau 10 clase, iar o
cincime dintre respondente au terminat doar
gimnaziul. Una din zece respondente are
studii postliceale sau a absolvit colegiul ”i
mai puþin de una din 10 femei are studii uni-
versitare sau mai mult. Cea mai slab repre-
zentatª categorie este cea a femeilor cu 4
clase, într-o pondere de 5,2%.
Am grupat rªspunsurile femeilor la între-
barea „Cât de des mergeþi la bisericª (excep-
tând nunþi, funeralii, botezuri etc.)?” în patru
categorii, ”i anume: foarte des (pentru
respondentele care merg sªptªmânal la
bisericª), des (pentru cele care merg lunar la
bisericª), rar (pentru femeile care merg la
sªrbªtorile oficiale sau o datª pe an), respectiv
niciodatª. Conform acestei distribuþii, cele
mai multe dintre respondente frecventeazª rar
biserica (42,2%) ”i peste jumªtate dintre
femeile incluse în anchetª merg foarte des
sau des la bisericª.
Experienþa primului raport sexual
Intensitatea ”i tendinþele recente legate de
intrarea în viaþa sexualª adultª pot fi
examinate prin prisma rezultatelor celor trei
anchete privind sªnªtatea reproducerii reali-
zate în România în anii 1993, 1996 ”i 1999.
Datele din cele trei anchete aratª cª iniþierea
activitªþii sexuale, în rândul femeilor tinere,
are loc la o vârstª destul de târzie. ˛n anul
1999, aproximativ un sfert dintre adolescente
î”i începuserª viaþa sexualª. Totu”i, proporþia
tinerelor cu vârste între 15-19 ani, care au
raportat întreþinerea relaþiilor sexuale în anul
1999, a marcat o cre”tere cu 62% comparativ
cu anul 1993 (26% versus 16%), a”a cum
rezultª din tabelul 1. Cre”terea ponderii fe-
meilor care au trecut prin experienþa primului
raport sexual la grupa de vârstª 20-24 de ani
a fost mai puþin dramaticª, deplasându-se de
la 70% la 78%.
51
C
K
C pag 52
K

Aspecte demografice

93RRHS 96YARHS 99RRHS

15-19 ani (%) 16,2 (1974-78) 20,2 (1977-81) 25,8 (1980-84)
Din care premarital 56,8 63,9 83,3
Din care marital 43,2 36,1 16,7
20-24 de ani (%) 69,8 (1969-73) 73,7 (1972-76) 77,7 (1975-79)
Din care premarital 53,2 51,0 74,6
Din care marital 46,8 49,0 25,4
Femeile care au folosit contracepþia
20,7 27,3 50,6
la primul contact sexual (%)
Sursa: Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ºi emergenþa unor stiluri de viaþã în
România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje,Marketing ºi Publicitate Metro Media Transilvania
Tabelul 1. Procentul femeilor de 15-24 de ani care au întreþinut raporturi sexuale
dupª vârsta curentª ”i statutul marital la primul contact sexual ”i dupª folosirea
contracepþiei la acest eveniment
Dupª anul 1990, s-a înregistrat o tendinþª telor care ”i-au început activitatea sexualª
a tinerilor români de a se cªsªtori la vârste înainte de cªsªtorie a fost mult mai ridicat în
mai târzii decât anterior. Astfel, vârsta medie anul 1999 decât în anii precedenþi: 83%
la prima cªsªtorie a femeilor din România a dintre adolescentele experimentate sexual nu
crescut de la 22 la 23,6 ani în intervalul erau cªsªtorite la momentul primului raport
1990-20005. De”i abstinenþa sexualª înaintea sexual, faþª de 64% în anul 1996 ”i compa-
cªsªtoriei era o practicª obi”nuitª în rândul rativ cu 57% în anul 1993. ˛n mod similar,
femeilor din România, în ultimii cincispre- ponderea relaþiilor sexuale premaritale în
zece ani femeile au raportat, într-o mªsurª tot rândul femeilor cu vârsta între 20-24 de ani
mai ridicatª, începerea vieþii sexuale înaintea care î”i începuserª activitatea sexualª la
constituirii primei uniuni stabile, ceea ce mar- momentul anchetei a crescut de la 53% în
cheazª o tranziþie în comportamentul sexual anul 1993, la 75% în anul 1999 (tabelul 1).
al generaþiilor mai tinere. ˛n toate cele trei Intrarea în viaþa sexualª are loc la o vârstª
anchete, adolescentele au raportat într-o mª- mai precoce la generaþiile mai tinere în
surª mai mare întreþinerea de raporturi se- comparaþie cu cele mai în vârstª. Datele
xuale premaritale comparativ cu grupa de anchetei din anul 1999 indicª o diminuare a
vârstª 20-24 de ani iar, în cele mai multe vârstei mediane la primul raport sexual la
cazuri, femeile care au depª”it experienþa pri- femeile cu vârsta între 20-24 de ani (nªscute
mului raport sexual au raportat cª acest eveni- între anii 1975-1979), în comparaþie cu
ment s-a petrecut în contextul relaþiilor pre- femeile în vârstª de 40-44 ani (nªscute între
maritale. ˛n anii 1993 ”i 1996, doar puþin anii 1955-1959), aceasta coborând la 19,5 ani
peste jumªtate dintre femeile care au întreþinut de la 20,1 ani. ˛n ciuda acestei scªderi,
raporturi sexuale au declarat cª aceste relaþii debutul vieþii sexuale în rândul femeilor din
au fost premaritale, în timp ce, în anul 1999, România e destul de târziu. Astfel, jumªtate
mai mult de trei din patru femei experimentate dintre femeile din toate grupele de vârstª au
sexual au declarat cª au întreþinut relaþii se- întreþinut primul raport sexual dupª vârsta de
xuale premaritale. Cre”terea ponderii rela- 19 ani. Totu”i, datele anchetei 2004DSVF
þiilor sexuale premaritale în anul 1999 a fost aratª cª, începând cu cohortele nªscute dupª
substanþialª atât la grupa de vârstª 15-19 ani, anul 1975, debutul vieþii sexuale are loc tot
cât ”i la segmentul urmªtor de vârstª, compa- mai devreme, vârsta medianª fiind de 19 ani
rativ cu anii anteriori. Procentul adolescen- la cohorta 1975-1979 ”i de 17 ani la cohorta
1985-1986 (tabelul 2).
5. Consiliul Europei, Recent Demographic Din datele tabelului 2, care prezintª ”i
Development in Europe, 1999, 2001, 2002. procentul femeilor cu un debut sexual

52
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 53
K

Aspecte demografice

99RRHS 2004DSVF 2004DSVF

Cohorta Vârsta medianã Debut precoce
la primul raport sexual al vieþii sexuale (sub 18 ani) (%)
1920-1944 - 20 21,5
1945-1949 - 19 25,1
1950-1954 - 20 13,7
1955-1959 20,1 20 14,6
1960-1964 19,9 19 18,0
1965-1969 19,9 20 16,4
1970-1974 19,9 20 14,6
1975-1979 19,5 19 17,7
1980-1984 - 18 33,1
1985-1986 - 17 61,5
Sursa: Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ºi emergenþa unor stiluri
de viaþã în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ºi Publicitate
Metro Media Transilvania
Tabelul 2. Date privind debutul vieþii sexuale pe cohorte

precoce, putem observa, începând cu cohorta ˛n comparaþie cu categoria femeilor care

1975-1979, o cre”tere substanþialª a acestui
procent. A”adar, dupª o cre”tere de la 17,7%
în cazul cohortei 1975-1979, la 33,1% în
cazul cohortei 1980-1984, s-a ajuns aproape
la dublarea acestui procent în cazul celei mai
tinere cohorte. Astfel, peste 60% dintre
tinerele nªscute în anii 1985-1986 ”i-au
început viaþa sexualª mai devreme de majorat.
”i-au început la o vârstª timpurie viaþa sexualª,
am analizat ponderea femeilor care au trªit
experienþa primului raport sexual la o vârstª
mijlocie (18-21 de ani), respectiv femeile care
”i-au început târziu viaþa sexualª, ”i anume
dupª vârsta de 21 de ani. Graficul 1 prezintª
distribuþia femeilor din ancheta 2004DSVF
dupª tipul debutului vieþii sexuale.

Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Graficul 1. Distribuþia femeilor dupª tipul debutului vieþii sexuale, pe cohorte

53
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 54
K

Aspecte demografice

Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Graficul 2. Vârste mediane la primul raport sexual ”i la prima uniune
în anchetele 99RRHS ”i 2004DSVF
La toate cohortele, cu excepþia celei mai deschisª la modele vestice de comportament
tinere, se pªstreazª o pondere de peste 50% a ”i în care a avut loc o largª difuziune a valo-
femeilor cu un debut al vieþii sexuale la o rilor ”i atitudinilor vest-europene ”i ameri-
vârstª mijlocie (între 18 ”i 21 de ani) ”i valori cane, mai ales prin intermediul mass-media.
reduse ale debutului precoce al vieþii sexuale. Schimbarea mentalitªþilor ”i a comportamen-
Totu”i, începând cu cohorta nªscutª între telor, mai lentª la generaþiile mai în vârstª, a
1975-1979, se remarcª scªderea procentului fost rapidª în rândul tinerilor, ace”tia pre-
femeilor care î”i încep viaþa sexualª târziu ”i luând modelele valorice ”i de comportament,
cre”terea procentului femeilor care intrª în specifice Europei de Vest ”i în aria sexuali-
viaþa sexualª la o vârstª precoce (de la 17,7% tªþii. S-a ajuns astfel la schimbªri ale valorilor
la 61,5%). morale ”i la cre”terea permisivitªþii sociale
Scªderea vârstei la primul raport sexual a pentru noi forme de comportament, inclu-
condus la cre”terea distanþei de timp între ex- zându-le pe cele din sfera sexualitªþii.
perienþa primului contact sexual ”i constituirea Am vªzut cª, odatª cu scªderea vârstei la
primei uniuni stabile. Datele anchetelor efec- care are loc iniþierea sexualª, cre”te ”i ponde-
tuate în anii 1999 ”i în 2004 aratª cª, pânª la rea celor care au avut o experienþª sexualª
generaþiile nªscute între anii 1970-1974, vârsta înainte de cªsªtorie. Activitatea sexualª pre-
medianª la formarea primei uniuni a urmat maritalª se bucurª de o largª acceptare în
îndeaproape vârsta la primul raport sexual. rândul tinerilor. Cercetªrile realizate dupª
Totu”i, începând cu cohorta 1975-1979, vârsta anul 1990 în România au condus la rezultate
la primul raport sexual începe sª scadª sem- similare cu cele obþinute în alte þªri europene.
nificativ, în timp ce vârsta la constituirea pri- Ponderea tinerilor care condamnª sau refuzª
mei uniuni stabile cre”te simþitor, a”a cum se activitatea sexualª premaritalª este mai redusª
observª în graficul 2. Astfel, existª o distanþª astªzi decât în urmª cu 2-3 decenii. Majo-
în timp de peste 3 ani între debutul vieþii se- ritatea tinerilor acceptª relaþiile sexuale pre-
xuale ”i formarea primei uniuni stabile (vâr- maritale între persoane care se iubesc, ceea
stele mediane la cele douª evenimente sunt de ce se conformeazª cu modelele practicate în
19 ani ”i respectiv 22,1 ani). Europa occidentalª. Diferenþierile în accep-
Cohortele nªscute dupª 1975 sunt cele tarea acestor relaþii de cªtre tineri sunt mai
care au ajuns la maturitate dupª anul 1990, puþin relevante de la o þarª la alta, decât între
într-o perioadª în care România a fost grupuri sociale diferite (Mihªilescu I., 2000).

54
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 55
K

Aspecte demografice

Testarea semnificaþiei legãturii

între tipul debutului vieþii sexuale ºi
Valoarea Grade Nivel
lui hi pãtrat de libertate de semnificaþie
Regiunea istoricã 14,789 6 0,022
Tipul localitãþii 42,998 4 0,001
Educaþie 257,921 10 0,001
Frecventarea bisericii 12,709 6 0,048
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 3. Factori care se asociazª cu debutul vieþii sexuale
Intensitatea schimbªrilor intervenite la anterior, am folosit testul de semnificaþie „hi
generaþiile tinere este puternic diferenþiatª în pªtrat”. Acesta este util în relevarea legªturii
raport cu mediul de rezidenþª ”i cu nivelul de dintre douª caracteristici calitative. Asocierea
instrucþie. Cele mai puternice schimbªri încearcª sª determine dacª existª o legªturª
(extinderea experienþei sexuale premaritale, adevªratª între douª variabile, examinând în
extinderea uniunilor consensuale, echilibrarea ce mªsurª valorile specifice unei variabile
relaþiilor de putere între cele douª sexe) au sunt asociate cu valorile specifice ale celei de
fost constatate în municipiul Bucure”ti la a doua variabile, într-un grad de probabilitate
populaþia tânªrª (20-40 de ani) ”i la cuplurile suficient de mare ca aceasta sª nu fie doar
cu un înalt nivel de instrucþie. ˛n cazul tine- efectul erorii de e”antionare. Când folosim
rilor, majoritatea categoriilor socio-profesio- asocierea, nu suntem atât de ambiþio”i în a
nale urbane manifestª o permisivitate relativ sugera cª o variabilª poate fi cauza variaþiei
mare (comparabilª în multe privinþe cu cea celeilalte variabile. Putem doar afirma, în cel
manifestatª de tinerii din alte þªri europene), mai bun caz, cª existª un anumit tip de legª-
faþª de noile modele de comportament repro- turª (pattern). Testele de asociere sunt folosite
ductiv (Mihªilescu I., 2000). când dorim sª aflªm dacª aceste legªturi sunt
˛n contextul rezultatelor acestor cercetªri, suficient de consistente. A”adar, analiza
am încercat sª surprindem, cu ajutorul datelor asocierii este una dintre cele mai simple mo-
cercetªrii DSVF din 2004, mªsura în care dalitªþi pentru a determina dacª existª o legª-
vârsta la experienþa primului raport sexual turª adevªratª între douª variabile (Weinbach
este legatª de o serie de factori explicativi ”i Grinnell, 1987).
cum ar fi: regiunea istoricª de provenienþª, Datele din tabelul 3, obþinute în urma apli-
tipul localitªþii de origine, nivelul de instruc- cªrii succesive a testului de asociere între tipul
þie ”i gradul de frecventare a bisericii. Trebuie de debut al vieþii sexuale ”i cele patru varia-
sª specificªm faptul cª variabila „educaþie” bile independente, sugereazª o asociere statis-
se referª la investigarea nivelului educaþional tic semnificativª între fiecare din cele patru
la care au ajuns respondentele la momentul combinaþii de variabile, valoarea lui „hi pª-
anchetei ”i nu la punctul din cariera educa- trat” fiind una semnificativª statistic, în toate
þionalª la care se gªseau femeile la momentul cele patru cazuri, având în vedere cª nivelul
primului raport sexual. Acest aspect ne în- de probabilitate este mai mic decât conven-
deamnª la o interpretare rezervatª ”i precautª þionalul 0,05.
a legªturii dintre educaþie ”i momentul pri- Pentru a constata care este sensul asocierii
mului raport sexual. între tipul de debut al vieþii sexuale ”i varia-
Pentru a testa dacª existª o asociere între bilele luate în considerare, am analizat tabe-
tipul debutului vieþii sexuale (precoce, mediu lele de asociere pentru fiecare combinaþie de
sau târziu) ”i cei patru factori menþionaþi variabile. Tabelul 4 prezintª sensul asocierii

55
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 56
K

Aspecte demografice

Regiunea Debut sexual

Total
istoricã precoce mediu târziu
Transilvania 21,00% 61,50% 17,50% 100,00%
Þara Româneascã 21,10% 59,80% 19,10% 100,00%
Moldova 16,70% 59,40% 23,90% 100,00%
Bucureºti 12,50% 67,40% 20,10% 100,00%
Total 19,30% 61,00% 19,70% 100,00%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 4. Asocierea între regiunea istoricª ”i debutul vieþii sexuale

Debut sexual
Tipul localitãþii Total
precoce mediu târziu
Urban mare 12,50% 63,30% 24,30% 100,00%
Urban mic 18,80% 59,60% 21,60% 100,00%
Rural 24,40% 60,10% 15,40% 100,00%
Total 19,30% 61,00% 19,70% 100,00%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 5. Asocierea între tipul localitªþii de origine ”i debutul vieþii sexuale

între debutul vieþii sexuale ”i regiunea istoricª
de provenienþª a respondentelor. Se observª
cª debutul sexual precoce înregistreazª cea
mai ridicatª pondere la respondentele din
sudul þªrii (21,1%), urmate îndeaproape de
respondentele din Transilvania (21%), în timp
ce iniþierea sexualª târzie are loc în cea mai
mare mªsurª la femeile din Moldova (24%).
Aceste rezultate vin sª sublinieze faptul cª
femeile din judeþele din Moldova tind sª
adopte, cel puþin la modul declarativ, un
comportament mai tradiþionalist faþª de
femeile din restul þªrii în ceea ce prive”te
momentul iniþierii sexuale.
Tabelul 5 prezintª sensul asocierii între
variabila „debutul vieþii sexuale” ”i variabila
„tipul localitªþii de origine”. Putem constata
cª respondentele provenite din mediul rural
î”i încep în cea mai mare mªsurª viaþa sexualª
la o vârstª precoce (24,4%), în timp ce
respondentele din ora”ele mari sunt cele care
î”i încep viaþa sexualª mai târziu (24,3%), în
comparaþie cu respondentele din ora”ele mici
”i de la sate. Aceastª diferenþª merge în
acela”i sens cu vârsta medie la cªsªtorie, ”tiut
fiind faptul cª femeile din mediul rural se
cªsªtoresc mai repede, cu aproximativ doi
ani, faþª de femeile din mediul urban (22,5
ani în rural, versus 24,4 ani în urban, în anul
2000)6. Amânarea vârstei la primul raport
sexual, în cazul femeilor din mediul urban,
poate fi parþial explicatª prin prisma
investiþiei mai mari în cariera educaþionalª,
comparativ cu femeile din mediul rural.
˛n ceea ce prive”te legªtura dintre educaþie
”i debutul vieþii sexuale, putem observa cª fe-
meile care au parcurs mai mulþi ani de ”coalª
au trªit experienþa primului raport sexual mai
târziu decât femeile cu un nivel de instrucþie
scªzut. Tabelul 6 prezintª sensul asocierii între
educaþie ”i debutul vieþii sexuale. ˛n cea mai
mare mªsurª, femeile care au terminat doar
6. Anuarul Statistic al României, 2004.

56
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 57
K

Aspecte demografice

Debut sexual
Nivel de educaþie Total
precoce mediu târziu
Primar 48,50% 40,60% 10,90% 100,00%
Gimnazial 37,80% 52,80% 9,40% 100,00%
ªcoalã profesionalã, treapta I liceu 18,50% 67,40% 14,10% 100,00%
Liceu 9,80% 65,60% 24,60% 100,00%
Scoalã postlicealã, colegiu 7,30% 61,10% 31,60% 100,00%
Studii universitare, postuniversitare 5,70% 59,70% 34,60% 100,00%
Total 19,10% 61,20% 19,70% 100,00%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 6. Asocierea între educaþie ”i debutul vieþii sexuale

Gradul de frecventare Debut sexual

a bisericii precoce
foarte des 20,00%
des 18,70%
rar 18,70%
niciodatã 24,60%
19,20%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 7. Asocierea între frecventarea bisericii ”i debutul vieþii sexuale
ciclul primar de studiu ”i-au început viaþa
sexualª la vârste timpurii (48,5%), în com-
paraþie cu femeile cu studii universitare sau
postuniversitare, care ”i-au amânat cel mai
mult momentul iniþierii sexuale (34,6%).
Existª asociere ”i între gradul de frec-
ventare a bisericii ”i activitatea sexualª. Reli-
giozitatea este în general asociatª negativ cu
comportamentul sexual premarital, persoa-
nele religioase prezentând o probabilitate mai
redusª de a fi active sexual. Acest fapt se
explicª prin restricþiile pe care majoritatea
religiilor le încurajeazª. Conservatorismul
sexual din rândul tinerilor religio”i este re-
zultanta atât a consecinþei valorilor religioase
în sine, cât ”i a asocierii cu grupul religios.
Astfel, normele grupului de similitudine
întªresc valorile religioase. Pe de altª parte,
atitudinile ”i comportamentele sexuale influ-
Total
mediu târziu
55,90% 24,10% 100,00%
64,60% 16,70% 100,00%
62,40% 18,80% 100,00%
56,10% 19,30% 100,00%
61,00% 19,80% 100,00%
enþeazª implicarea religioasª, a”a încât limi-
tªrile religiei asupra tinerilor care ”i-au înce-
put activitatea sexualª au ca efect diminuarea
implicªrii religioase. Tinerii cautª, la vârsta
adolescenþei, un cadru valoric adecvat pro-
iecþiei propriei vieþi, un cadru care sª încor-
poreze atât dorinþa lor de a se simþi bine ”i de
a experimenta viaþa sexualª, cât ”i recunoa”-
terea emoþiilor puternice pe care le provoacª
viaþa sexualª ”i a responsabilitªþilor implicate
în relaþiile de cuplu. Unii adolescenþi gªsesc
în religie acest cadru, alþii considerª dogmele
religioase prea restrictive sub aspectul sexua-
litªþii ”i se vor îndrepta spre alte grupuri ori
spre alte instituþii formale pentru a-”i contura
cadrul spiritual al dezvoltªrii valorilor sexuale
”i relaþionale (Moore ”i Rosenthal, 1993).
Un indicator al religiozitªþii îl reprezintª
gradul de frecventare a bisericii. ˛n funcþie de

57
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 58
K
Aspecte demografice
acest indicator, datele din tabelul 7 indicª
faptul cª respondentele care nu frecventeazª
deloc biserica sunt cele care î”i încep viaþa
sexualª devreme, într-o pondere mai mare
(24,6%), în timp ce respondentele care
declarª cª merg foarte des la bisericª î”i
amânª cel mai mult momentul iniþierii sexuale
(24,1%). Frecventarea intensª a bisericii este
însoþitª a”adar de conformarea faþª de
normele morale ale bisericii ortodoxe (86%
dintre respondente aparþin religiei ortodoxe),
care încurajeazª consumarea primului raport
sexual în contextul cªsªtoriei.
Contracepþia la primul
raport sexual
Un alt aspect care prezintª interes în stu-
diul comportamentului sexual îl reprezintª
folosirea contracepþiei la primul raport se-
xual. România are o lungª istorie în folosirea
avortului ca metodª de control al na”terilor,
ale cªrei consecinþe au continuat sª se mani-
feste ”i dupª anul 1990, dupª ce practica avor-
tului s-a liberalizat. Cercetªrile asupra sª-
nªtªþii reproducerii din anii 1993, 1996 ”i
1999 permit urmªrirea evoluþiei gradului de
folosire a contracepþiei la primul raport sexual
de cªtre populaþia femininª.
Intensitatea folosirii contracepþiei la
primul raport sexual în rândul femeilor tinere
de 15-24 de ani a crescut, ajungând la un
nivel aproape dublu în 1999 faþª de 1996 (de
la 27,3% la 50,6% în perioada 1996-1999),
a”a cum aratª datele din tabelul 1.
˛n rândul tuturor femeilor active sexual,
aflate într-o uniune la momentul anchetei din
1999, este de remarcat faptul cª nonutilizarea
contraceptivelor atinge nivelurile cele mai
ridicate la grupele cele mai tinere de vârstª.
Astfel, mai mult de jumªtate dintre adolescen-
tele cu activitate sexualª (53,4%) nu a folosit
nici o metodª contraceptivª, fiind urmate de
grupa de vârstª 20-24 de ani, cu un procent
de 37,8% al nefolosirii contracepþiei. Aceste
constatªri sunt alarmante, deoarece acest
comportament le expune pe tinerele femei
unui risc crescut faþª de sarcinile nedorite ”i
bolile cu transmitere sexualª. Metoda
contraceptivª cea mai utilizatª în rândul tutu-
58
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
ror femeilor cu activitate sexualª este retra-
gerea, într-o pondere care variazª de la
32,5% la grupa de vârstª 20-24 de ani, la
27% pentru femeile din grupa de vârstª 40-44
de ani, procente mai ridicate înregistrându-se
la grupele mai tinere de vârstª. Dintre con-
traceptivele moderne, cea mai rªspânditª me-
todª este pilula, în special la grupele tinere de
vârstª, urmatª de prezervativ, în special la
femeile cu vârste cuprinse între 20-39 de ani.
Valoarea maximª în utilizarea contracepti-
velor moderne este atinsª la femeile cu vârste
între 25 ”i 34 de ani (22-23%), fiind urmatª
de grupa de vârstª 35-39 de ani (18%), res-
pectiv de segmentul de vârstª 20-24 de ani
(15,4%), iar cea mai redusª utilizare este
înregistratª la adolescentele cu vârste între
15-19 ani (8,3%). Cre”terea popularitªþii
pilulei ”i prezervativului dupª 1990 a contri-
buit la cre”terea gradului de folosire a meto-
delor moderne de contracepþie în rândul fe-
meilor de toate vârstele fertile aflate în
uniune, de la 23% la 29% între anii
1994-1999, concomitent cu scªderea gradului
de utilizare a metodelor contraceptive tradi-
þionale, de la 42% la 36% în aceea”i perioadª
(99RRHS, p. 169, date neafi”ate în tabele).
Ancheta efectuatª în anul 2002, în rândul
studenþilor, a relevat faptul cª metoda contra-
ceptivª cel mai des folositª de cªtre studenþi
la primul raport sexual este prezervativul:
aproape trei sferturi dintre bªieþi (73,1%) ”i
mai mult de jumªtate dintre fete (57,8%),
ceea ce aratª cª studenþii devin din ce în ce
mai con”tienþi de riscul bolilor cu transmitere
sexualª ”i al sarcinilor nedorite. Aproximativ
1 din 5 fete (17,8%) a folosit metoda tradiþio-
nalª a retragerii la primul raport sexual, ceea
ce sugereazª cª ele au transferat partenerului
responsabilitatea faþª de contracepþie. Utili-
zarea foarte slabª a pilulei în rândul studen-
þilor (2,4% la bªieþi ”i 5,6% la fete) indicª
faptul cª momentul primului raport sexual nu
a fost pregªtit în prealabil. Mai mult de 1 din
10 studenþi nu s-au protejat în nici un fel la
primul raport sexual (12,7% dintre bªieþi ”i
13,8% dintre fete) (Oane”, 2005).
˛n privinþa ultimului raport sexual, procen-
tul studenþilor care nu au folosit contracepþia
s-a diminuat u”or, comparativ cu situaþia la
primul raport sexual (10% pentru bªieþi,
C
K
C pag 59
K

Aspecte demografice

Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Graficul 3. Folosirea contracepþiei la primul raport sexual
pe cohorte în cercetarea 2004DSVF
respectiv 9,9% pentru fete). Prezervativul La nivelul populaþiei feminine active a
rªmâne principala metodª contraceptivª, atât României din 1999, nonutilizarea contra-
pentru bªieþi (67%), cât ”i pentru fete (41,9%). cepþiei e de 5 ori mai mare în rândul adoles-
˛n schimb, gradul utilizªrii pilulei cre”te de centelor ”i de 4 ori mai mare la femeile din
peste 5 ori pentru ambele sexe (12% faþª de grupa de vârstª 20-24 de ani, în comparaþie
2,4% pentru respondenþii bªieþi, respectiv cu situaþia studentelor. O altª diferenþª sub-
26,6% faþª de 5,6% pentru respondente), fapt stanþialª între comportamentul contraceptiv al
care ar putea sugera faptul cª, într-o relaþie de femeilor active sexual din România ”i cel al
cuplu durabilª, cre”terea fidelitªþii între parte- studentelor se referª la ponderea contracep-
neri reduce grija pentru bolile cu transmitere tivelor moderne, a cªrei valoare e de 7 ori
sexualª, în timp ce prioritatea devine evitarea mai micª la grupa de vârstª 15-19 ani ”i de
sarcinilor nedorite. Metodele de contracepþie peste 3,5 ori mai micª pentru grupa urmª-
tradiþionale sunt folosite în aceea”i mªsurª la toare de vârstª, comparativ cu a studentelor
primul, cât ”i la ultimul raport sexual pentru (10%, respectiv 19,2%, versus 68,5%). Re-
ambele sexe, înregistrându-se un procent de tragerea este folositª de douª ori mai mult în
circa 8% pentru bªieþi, respectiv de 20,5% rândul populaþiei feminine active decât în
pentru fete. ˛n concluzie, prezervativul ”i rândul studentelor (32% comparativ cu 15%).
pilula sunt metodele contraceptive moderne cel Ancheta DSVF realizatª în 2004 a cules
mai frecvent utilizate de studenþii români, iar date despre folosirea contracepþiei la primul
studentele raporteazª în mai mare mªsurª decât raport sexual în scopul evitªrii sarcinilor
bªieþii utilizarea metodelor tradiþionale de nedorite. Rezultatele anchetei aratª cª doar 1
contracepþie, atât la primul, cât ”i la ultimul din 5 femei din e”antion au folosit o metodª
raport sexual (Oane”, 2005). de contracepþie la primul contact sexual, iar

59
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 60
K

Aspecte demografice

peste trei sferturi dintre femei nu au utilizat
niciun mijloc contraceptiv la momentul ini-
þierii sexuale.
Dacª analizªm dinamica folosirii contra-
cepþiei la primul raport sexual în rândul fe-
meilor tinere, putem constata cª, în ciuda
unei îmbunªtªþiri în timp a situaþiei, gradul
de nefolosire a contracepþiei rªmâne la valori
destul de ridicate. Nefolosirea contracepþiei
la tinere la primul contact sexual este mai
scªzutª în comparaþie cu populaþia femininª
generalª ”i cu gradul nefolosirii contracepþiei
la cercetarea RRHS din 1996. Astfel, dacª în
anul 1996 trei sferturi dintre femeile tinere
nu foloseau contracepþia la primul raport
sexual, în anul 2004, procentul neutilizªrii
contracepþiei s-a redus la 41%. Studentele
sunt cele mai precaute în privinþa contracep-
þiei, doar 16% declarând cª nu s-au protejat
la momentul primului contact sexual.
Situaþia nefolosirii contracepþiei se prezintª
diferenþiat pe cohorte la cercetarea DSVF din
2004. Astfel, dacª la cohortele nªscute pânª în
1974 gradul nefolosirii contracepþiei se ridicª
la valori cuprinse între 80-90%, începând cu
cohorta 1975-1979 se constatª o reducere a
procentului neutilizªrii contracepþiei pânª la
valoarea de 54% (graficul 3).
La cohortele mai în vârstª, ”i anume cele
care au debutat în viaþa sexualª în perioada
anilor’55-’60, procentul foarte ridicat al nefo-
losirii contracepþiei se explicª prin lipsa meto-
delor de contracepþie modernª ”i prin practica-
rea avortului ca metodª de control al sarcinilor
nedorite. Pentru cohortele care ”i-au început
viaþa sexualª în perioada politicii pronataliste
din România (1968-1989), nivelul ridicat al
nefolosirii contracepþiei are mai multe expli-
caþii posibile: absenþa accesului la metodele
contraceptive moderne, contextul nupþial al
primului raport sexual, încurajarea na”terilor.
La fel ca ”i în cazul momentului primului
contact sexual, am încercat sª surprindem în
cadrul cercetªrii DSVF din anul 2004 mªsura
în care contracepþia la primul raport sexual
este asociatª cu factori cum ar fi: regiunea
istoricª de provenienþª, tipul localitªþii de
origine, nivelul de instrucþie ”i gradul de
frecventare a bisericii. “i în acest caz, va-
riabila „educaþie” se referª la ultima treaptª
educaþionalª pe care au finalizat-o responden-
tele la momentul anchetei ”i nu la nivelul din
traiectoria educaþionalª la care se gªseau
femeile la momentul primului raport sexual.
Astfel, sunt întâlnite în e”antionul nostru
respondente care ”i-au continuat studiile ”i
dupª intrarea în viaþa sexualª adultª, fapt
pentru care vom „citi” cu rezervª rezultatele
testªrii statistice pentru aceastª variabilª.
Pentru a verifica dacª existª o asociere între
folosirea contracepþiei ”i cei patru factori
menþionaþi anterior, am utilizat testul de sem-
nificaþie „hi pªtrat”, ca ”i în cazul analizei
asupra debutului vieþii sexuale. Datele din
tabelul de asociere, obþinute în urma aplicªrii
succesive a testului „hi pªtrat” între folosirea
contracepþiei la primul raport sexual ”i cele
patru variabile independente sugereazª o
asociere statistic semnificativª între primele
trei combinaþii de variabile. A”a cum reiese

Testarea semnificaþiei legãturii între folosirea

contracepþiei la primul raport sexual ºi
Valoarea Grade Nivel
lui hi pãtrat de libertate de semnificaþie
Regiunea istoricã 33,514 6 0,001
Tipul localitãþii 50,325 4 0,001
Educaþia 109,034 10 0,001
Frecventarea bisericii 4,619 3 0,202

Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 8. Factori care se asociazª cu folosirea contracepþiei la primul raport sexual

60
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 61
K

Aspecte demografice

Folosirea contracepþiei
Regiunea istoricã Total
da nu
Transilvania 19,50% 80,50% 100,00%
Þara Româneascã 15,40% 84,60% 100,00%
Moldova 21,00% 79,00% 100,00%
Bucureºti 32,30% 67,70% 100,00%
Total 19,60% 80,40% 100,00%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 9. Folosirea contracepþiei la primul raport sexual dupª regiunea istoricª

Folosirea contracepþiei
Tip de localitate Total
da nu
Urban mare 28,50% 71,50% 100,00%
Urban mic 17,70% 82,30% 100,00%
Rural 14,20% 85,80% 100,00%
Total 19,60% 80,40% 100,00%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 10. Asocierea între tipul localitªþii ”i folosirea contracepþiei la primul raport sexual

din tabelul 8, valoarea lui „hi pªtrat” este una
semnificativª statistic în primele trei situaþii,
având în vedere cª nivelul de probabilitate este
mai mic decât valoarea maximª acceptatª de
0,05. ˛ntre cele douª variabile, „gradul de
frecventare a bisericii” ”i „folosirea contra-
cepþiei”, nu existª asociere, deoarece mªrimea
„hi pªtrat” are o valoare prea micª, iar pragul
de semnificaþie de 20% este prea ridicat pentru
a putea respinge ”ansa ca explicaþie posibilª a
legªturii dintre cele douª variabile.
Pentru a vedea care este sensul asocierii
între cele trei perechi de varibile luate în
considerare, am analizat tabelele de asociere
pentru fiecare combinaþie de variabile. Ta-
belul 9 prezintª sensul asocierii între folosirea
contracepþiei la primul raport sexual ”i
regiunea istoricª de provenienþª. Se observª
cª respondentele din Bucure”ti folosesc, în
cea mai mare proporþie, contracepþia la pri-
mul raport sexual (32,3%). Pe primul loc în
ceea ce prive”te neutilizarea contracepþiei la
momentul primului contact sexual se aflª
femeile din sudul þªrii (84,6%), acolo unde
se înregistreazª ”i ponderea cea mai mare a
femeilor care î”i încep viaþa sexualª la o
vârstª precoce.
˛n ceea ce prive”te sensul legªturii între
localitatea de origine ”i folosirea contracepþiei
la primul raport sexual, putem observa cª
metodele de contracepþie sunt utilizate în cea
mai mare mªsurª de cªtre respondentele din
ora”ele mari (28,5%), acolo unde femeile evitª
sarcinile nedorite ”i riscul contactªrii bolilor
cu transmitere sexualª nu numai prin interme-
diul contracepþiei, ci ”i prin amânarea mo-
mentului primului contact sexual. ˛n schimb,
în mediul rural, acolo unde debutul vieþii
sexuale este cel mai precoce, gradul de nefo-
losire a contracepþiei la primul raport sexual
este cel mai ridicat (85,8%), ceea ce expune
categoria femeilor din mediul rural unui risc
crescut faþª de sarcinile nedorite ”i faþª de
bolile cu transmitere sexualª (tabelul 10).

61
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 62
K

Aspecte demografice

Folosirea contracepþiei
Nivel de educaþie Total
da nu
Primar 7,80% 92,20% 100,00%
Gimnazial 8,10% 91,90% 100,00%
ªcoalã profesionalã, treapta I liceu 16,60% 83,40% 100,00%
Liceu 24,60% 75,40% 100,00%
ªcoalã postlicealã, colegiu 28,20% 71,80% 100,00%
Studii universitare, postuniversitare 34,60% 65,40% 100,00%
Total 19,60% 80,40% 100,00%
Sursa : Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaþionale ”i emergenþa unor stiluri
de viaþª în România, 2004, Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing ”i Publicitate
Metro Media Transilvania.
Tabelul 11. Asocierea între educaþie ”i folosirea contracepþiei la primul raport sexual
Tabelul 11 prezintª rezultatele asocierii maturizªrii fizice a copiilor, cât mai ales
între educaþie ”i folosirea contracepþiei la schimbªrii în atitudini ”i valori. Schimbarea
primul raport sexual. Cu cât nivelul educa- comportamentelor sexuale la generaþiile tinere
þional este mai ridicat, cu atât cre”te ”i gradul s-a datorat, în principal, efectelor de conta-
de folosire a contracepþiei. Astfel, absolven- giune, de împrumut al unor modele comporta-
tele de învªþªmânt superior au apelat, în cea mentale de la un grup la altul ”i chiar de la o
mai mare mªsurª, la mijloacele contraceptive societate la alta. Acþiunea acestui factor în
la primul raport sexual (34,65), în timp ce România a fost marcantª în perioada de dupª
respondentele care au urmat doar ciclul 1990, mai ales datoritª expansiunii extraor-
primar sau gimnazial de studiu au înregistrat dinare a mijloacelor de informare în masª.
gradul cel mai înalt de nefolosire a mijloa- Vârsta la debutul vieþii sexuale ”i folosirea
celor contraceptive (92,2%). Aceste rezultate contracepþiei la primul raport sexual se
vin sª întªreascª ideea cª educaþia joacª un asociazª cu factori demografici ”i sociali.
rol important în modelarea comportamentului Educaþia joacª un rol important în amânarea
sexual ”i contraceptiv, atât prin accesul mai debutului vieþii sexuale ”i influenþeazª, în
facil la informaþiile legate de mijloacele con- mod pozitiv, folosirea contracepþiei la mo-
traceptive, cât ”i prin cre”terea gradului de mentul primului raport sexual. Femeile din
con”tientizare a riscului bolilor cu transmitere mediul urban î”i încep viaþa sexualª mai târziu
sexualª ”i a sarcinilor nedorite, risc ce poate decât femeile din rural ”i folosesc într-o
fi accentuat de un debut prea timpuriu al vieþii pondere mai ridicatª contracepþia la primul
sexuale, combinat cu neglijarea contracepþiei raport sexual. Femeile din sudul þªrii prezintª
la momentul iniþierii sexuale. riscul cel mai ridicat faþª de sarcinile nedorite
”i faþª de bolile cu transmitere sexualª, atâta
vreme cât înregistreazª debutul sexual cel mai
Concluzii precoce ”i gradul de nefolosire a contracepþiei
cel mai ridicat.
˛n tot mai multe societªþi s-a produs o Tendinþa de scªdere a vârstei la debutul
disociere relativ crescutª între sexualitate ”i vieþii sexuale la femeile din România, com-
cªsªtorie ”i între cªsªtorie ”i fertilitate. binatª cu gradul încª destul de ridicat al nefo-
Aceastª tendinþª s-a remarcat ”i în þara noastrª losirii contracepþiei la primul contact sexual, în
în ultimii ”aisprezece ani. Astfel, vârsta me- special la tinerele din România care provin din
dianª la iniþierea sexualª a scªzut în România zone socio-economice defavorizate, din mediul
la generaþiile mai tinere, comparativ cu cele rural ”i care au un nivel educaþional scªzut,
mai în vârstª, atât datoritª precocitªþii menþin încª o ratª înaltª de risc în privinþa

62
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 63
K
sarcinilor nedorite, a avorturilor ”i a rªspândirii
bolilor cu transmitere sexualª în þara noastrª.
Se pare cª procesul de preluare de cªtre tinerii
din România a modelelor occidentale, în aria
sexualitªþii, a funcþionat doar pânª la un anumit
punct, acela al scªderii vârstei la primul raport
sexual, de care este responsabilª în cea mai
mare mªsurª mass-media. ˛nsª o adevªratª
modernizare a comportamentului sexual, în
sensul cre”terii responsabilitªþii tinerilor faþª
de actul sexual, în vederea reducerii riscului
sarcinilor nedorite, avorturilor ”i bolilor
transmisibile sexual, încª nu s-a produs pe
deplin în România. Tinerii din România
rªspund la provocªrile lumii moderne, însª le
lipse”te încª, în bunª mªsurª, capacitatea de
a-”i controla viaþa în general ”i cu atât mai mult
sexualitatea, un aspect pe cât de important ”i
sensibil, pe atât de învªluit încª în mituri,
tabuuri ”i false conotaþii.
Studiul de faþª se dore”te a fi un semnal de
alarmª pentru speciali”tii care se ocupª de
politicile ”i programele de sªnªtate a reprodu-
cerii în România ”i care trebuie sª þinª cont,
în elaborarea strategiei de educaþie sexualª ”i
contraceptivª, de caracteristicile categoriilor
de populaþie vulnerabile, adaptând continuu
aceste programe dupª nevoile ”i realitªþile
române”ti.
Bibliogafie
***, Reproductive Health Survey, Romania,
1993; Final Report, martie, 1995. Institute
for Mother Child Care (IOMC) ”i Centers for
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Aspecte demografice
Disease Control and Prevention (CDC),
Atlanta, Georgia, SUA.
***, Reproductive Health Survey, Romania, 1999,
Final Report, septembrie 2001, Romanian
Association of Public Health and Health
Management (ARSPMS), National Commission
for Statistics from Bucharest, Romania (NCS)
”i Division of Reproductive Health, Centers for
Disease Control and Prevention (DRH/CDC).
***, Young Adult Reproductive Health Survey,
Romania, 1996, Final Report, februarie 1998,
International Foundation for Children and
Families (IFCF), National Institute for Mother
and Child Health Care, ”i National
Commission for Statistics.
***, World Factbook, 2002. Romania, www.odci.
gov/cia/publications/factbook/geos/ro.html.
Institutul Naþional de Statisticª, Anuarul Statistic
al României, 2004.
Council of Europe, Recent Demographic
Development in Europe, 1999, 2001, 2002.
Dalla, Zuanna, 2005, The heirs of sexual
revolution, lucrare prezentatª la Conferinþa
„Populaþia României: trecut, prezent ”i
viitor”, 19-22 octombrie, Cluj-Napoca.
De Sandre et al., 2000, Family and Fertility Survey
in Italy, Final Report.
Mihªilescu, Ioan, 2000, coord., Un deceniu de
tranziþie. Situaþia copilului ”i a familiei în
Europa, UNICEF, Bucure”ti, pp. 15-25.
Moore, S., D., Rosenthal, 1993, Sexuality in
Adolescence, Editura Routledge, Londra.
Oane”, Cristina, 2005, „Aspecte ale comporta-
mentului sexual la studenþi”, în România
socialª. Drumul schimbªrii ”i al integrªrii
europene, Editura Eikon, Cluj-Napoca, pp.
277-288.
Weinbach, R.W., Grinnell, R.M. Jr., 1987,
Statistics for Social Workers, Longman Inc.,
New York & Londra, cap. 7-11.
63
C
K
C pag 64
K

Aspecte demografice

Abstract
The paper is constructed around the experience of first sexual intercourse, which represents
the entrance of an individual into the adult sexual life. Some recent studies revealed that
age at the beginning of the sexual life has decreased in Romania among the younger
generations, compared to the older ones, this reality being accompanied by the progressive
separation, during the last 16 years, between the sexual initiation and the context of
marriage. The purpose of the paper is to take a look at the moment of first sexual
intercourse across 10 cohorts of Romanian women, aged 18 to 84 years, belonging to a
representative national sample. The paper provides a short analysis of the
socio-demographic factors that are supposed to influence the onset of sexual life (place of
residence, historical region, education, and religion). Our hypothesis is that the
socio-demographic features of women can explain the differences regarding the age at
first sex and the use of contraception at the very beginning of sexual life. After a short
review of the main issues of the socio-economic background related to the field of sexuality
in Romania, we continue with an examination of the age at first intercourse among the 10
studied cohorts, as well as of its relationship with the socio-demographic characteristics
mentioned above. Following a similar pattern, the last section of the paper gives attention
at the contraceptive behavior of the Romanian women at their first sexual intercourse.

64
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 65
K

Comunicare

D
efinirea
”i motivarea
comunicªrii
Prof. univ. dr. PETRE ANGHEL,
Universitatea din Bucure\ti

Articolul consemneazª unele dintre cele mai cunoscute definiþii ale comunicªrii, propunând
analiza comunicªrii ca proces specific uman. Comunicarea este procesul specific uman prin care
se transmit informaþii, idei, gânduri, sentimente cªtre persoane presupuse a fi interesate de
respectivul mesaj, apelându-se la orice mijloc considerat eficient în a”teptarea unui rªspuns.
Partea a doua a articolului analizeazª motivele principale care stau la baza comunicªrii ”i se
insistª pe dorinþa emiþªtorului de a declan”a schimbªri în comportamentul receptorului.

I. Elemente primare ºi ingrediente spiritul misterios cu care îi place sª se simtª

Toate definiþiile comunicªrii – ”i sunt
câteva sute (poate chiar mii) – au totu”i un
element comun: precizeazª importanþa ei în
activitatea umanª. Aceastª subliniere nu are
rostul de a scoate în evidenþª însemnªtatea
subiectului pe care ni l-am ales, ci doar atrage
atenþia asupra legªturii indestructibile dintre
activitatea omului ”i capacitatea lui de a se
exprima în diferite moduri.
Sunt, evident, ”i opinii care susþin cª omul
nu este singurul care comunicª. Poate sª fie
adevªrat, fiindcª ”i alte fiinþe ”i chiar lucrurile
pot transmite semnale ”i pot depune mªrturie
despre ceva. Omul însª este singurul care
folose”te cuvântul, îl aude, îl interpreteazª,
revine asupra lui ”i chiar mediteazª asupra
cuvântului. El este singurul care poate da
viaþª prin cuvinte sau poate ucide printr-o
sentinþª, poate înªlþa sufletul altuia sau coborî
în neant. Argumentele cele mai puternice în
acest sens sunt apanajul teologiei, cu origine
în Cartea Cªrþilor, unde ni se comunicª scurt
”i concis cª Dumnezeu a zis ”i s-a împlinit.
De ce facem aceastª trimitere? Pentru cª
„religia”, cum spunea A. Reville1, „este cir-
cumscrierea vieþii umane prin sentimentul
unei legªturi care une”te spiritul uman cu
unit, recunoscându-i dominaþia asupra lumii
”i asupra lui însu”i” 2.
Specificul comunicªrii umane constª în
legªtura indestructibilª dintre cuvânt ”i creier.
Cercetªtorul francez Andre Leroi-Gourhan a
urmªrit relaþia dintre douª perechi funcþio-
nale: mânª – unealtª ”i faþª – limbaj, care
au pregªtit ”i accentuat transformarea fiinþei
umane în ceea ce s-a numit mai târziu OM:
„Apariþia uneltei printre caracteristicile esen-
þiale delimiteazª tocmai frontiera specificª
umanitªþii, la capªtul unei îndelungate pe-
rioade de tranziþie în cursul cªreia sociologia
ia treptat locul zoologiei”3. Autorul consi-
derª cª se poate vorbi despre o interdepen-
denþª între mânª ”i organele feþei, ca elemente
1. Reville, Albert (1826-1906), teolog francez,
autorul lucrªrilor : Manuel d’histoire comparØe
de la philosophie et de la religion (1859 ; trad.
în eng., 1864) ; Histoire du dogme de la
divinitØ de JØsus Christ (1869, ed. a 3-a, 1904 ;
trad. în eng., 1905) ; ProlegomŁnes à l’histoire
des religions (1881, ed a 4-a., 1886 ; trad. în
eng., 1884).
2. Reville, Albert, 2004, PrologomŁnes à
l’histoire des religions, Kessinger Publishing,
p. 34.
3. Leroi-Gourhan, AndrØ, 1983, Gestul ”i
cuvântul, p. 139.

65
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 66
K
Comunicare
de motricitate, ”i între produsele lor, unealta
”i limbajul. Mâna e folositª tot mai mult
pentru producerea uneltelor, iar organele feþei
pentru vorbire. Deoarece unealta ”i limbajul
nu pot fi separate în evoluþia socialª a ome-
nirii, începuturile limbajului aparþin perioadei
creªrii primelor unelte: „Posibilitatea limba-
jului existª din momentul în care preistoria
ne oferª unelte, deoarece unealta ”i limbajul
sunt neurologic legate, iar ambele sunt ne-
disociabile în structura socialª a umanitªþii.
Nu existª probabil nici un motiv sª separªm,
în stadiile primare ale antropinilor, nivelul
limbajului de cel al uneltei, deoarece în
prezent, ca ”i în cursul istoriei, progresul teh-
nic este legat de progresul simbolurilor teh-
nice ale limbajului”4. Desigur, limbajul oa-
menilor primitivi era unul rudimentar, cores-
punzªtor nivelului uneltelor pe care ei le pro-
duceau: „La aceste stadii, unde studiul com-
parativ al uneltelor ”i craniilor pare sª de-
monstreze cª industria se dezvoltª într-un
ritm corespunzªtor evoluþiei biologice,
nivelul limbajului nu putea fi decât foarte
scªzut, dar depª”ea, cu siguranþª, nivelul
semnalelor vocale”.
Henri Wald afirmª: „Vorbirea n-are ori-
gine, ea este origine”. Henri Wald trimite ”i
el la teoria revelaþiei divine, dar în sens po-
lemic: „˛n istoria culturii, la început a fost
cuvântul; ba, mai mult decât atât, cuvântul a
fost însu”i începutul. Dar nu cuvântul lui
Dumnezeu, ci cuvântul Omului”. Ideea vine
vorbind, spune Henri Wald. Cu alte cuvinte,
„ideile se formeazª ”i se dezvoltª în ”i prin
comunicare”. Vorbirea nu este doar o hainª a
ideii, ci însu”i corpu1 ei. Vorbirea este ”i
materie ”i spirit. „Prin vorbire, inteligenþa
antropoidului devine intelect uman, iar
strigªtele care semnalau împrejurªri concrete
devin cuvinte care exprimª idei din ce în ce
mai abstracte.” Henri Wald adaugª: „Afecti-
vitate ”i inteligenþª au ”i celelalte fiinþe; in-
telect are însª numai omul, deoarece numai el
a reu”it sª vorbeascª”. Pe aceastª linie a
deosebirilor dintre om ”i animal, teoreticianul
deosebe”te o trªsªturª fundamentalª, specificª
numai omului, capacitatea de a dialoga:
„Animalele reacþioneazª la semnale, nu rªs-
4. Idem, p. 170.
66
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
pund la întrebªri, pândesc, nu se întreabª,
atacª, nu contrazic. Ele comunicª între ele,
dar nu dialogheazª... Omul este însª prin
esenþa sa o fiinþª dialogalª”. 5 La rândul lui,
Devitt considerª cª limbajul dª speciei umane
avantaje enorme asupra celorlalte specii,
limbajul fiind o cale rapidª ”i u”oarª de a
transmite descoperirile de la o generaþie la
alta.6 ˛n aceastª multitudine fireascª de opinii
– fireascª, fiindcª limbajul este nu doar
primordial, ci ”i complex, legat intim de ceea
ce gânde”te, face ”i interpreteazª omul –,
rolul teoriilor ”i analizelor lui Ferdinand de
Saussure rªmâne esenþial. Despre limbaj, el
spune: „Este o instituþie omeneascª, dar o
instituþie de asemenea naturª, încât toate
celelalte instituþii omene”ti, în afarª de aceea
a scrierii, nu pot decât sª ne inducª în eroare
în privinþa veritabilei sale esenþe, dacª ne
încredem în analogia dintre ele”7. “i mai
departe: „Celelalte instituþii sunt bazate (în
grade diferite) pe raporturile naturale dintre
lucruri […]. Limbajul ”i scrierea nu sunt
bazate pe raportul natural dintre lucruri. Nu
existª nici un raport, nici un moment, între
un anumit sunet siflant ”i forma literei S,
dupª cum cuvântul cow desemneazª o vacª la
fel de bine ca ”i cuvântul vacca”8. A”a este,
dar rªmâne întrebarea dacª la început, atunci
când Adam-Omul a dat nume primei vaci, a
fªcut sau nu vreo legªturª între fiinþa desenatª
ca vacª ”i sunetele articulate, când a anali-
zat-o, a admirat-o ”i a separat-o de cele vªzute
mai înainte. Dar chiar dacª nu am da crezare
acestor opinii – respectând dreptul oricui sª
porneascª de la alte premise primare –, tot
suntem obligaþi sª acceptªm (ne obligª
raþiunea) cª nu putem vorbi despre umanitate
mai înainte de a fi constatat cª în evoluþia
vertebratelor a apªrut un homo sapiens
capabil sª spunª ”i sª fie auzit, sª atragª
atenþia asupra unui pericol ”i sª-l numeascª.
A numi, scrie Durkheim, este primul semn al
comunicªrii. A gândi înseamnª, desigur, a-þi
5. Wald, H., 1973, Limbaj ”i valoare, pp. 12-16.
6. Devitt, M., Sterelny, K., 2000, Limbaj si
realitate, p. 25.
7. Saussure, Ferdinand de, 1998, Curs de
lingvisticª generalª, p. 274.
8. Ibidem.
C
K
C pag 67
K
ordona ideile; prin urmare, a clasa. „A gândi
focul, de pildª, înseamnª a-l a”eza în cutare
sau cutare categorie de lucruri, astfel încât sª
poþi afirma cª este una sau alta, asta ”i nu
altceva. Dar, pe de altª parte, a clasa în-
seamnª ”i a numi, cªci o idee generalª nu are
existenþª ”i nici realitate decât în ”i prin cu-
vântul ce o exprimª, singurul în mªsurª sª îi
confere individualitate. Limba unui popor
influenþeazª modul în care sunt clasate în
spirit, prin urmare ”i în gândire, lucrurile noi
pe care acesta le examineazª spre a le cu-
noa”te; ele se vor adapta cadrelor preexis-
tente. Din acest motiv, atunci când se for-
meazª o reprezentare elaboratª a universului,
limba vorbitª î”i pune o amprentª de ne”ters
asupra sistemului de idei care prinde con-
tur”.9 Oamenii care aparþin unui grup ling-
vistic posedª, prin limba lor, un tezaur co-
mun, din care fiecare cunoa”te o parte mai
mare sau mai micª, în funcþie de cultura ”i de
atitudinea sa, ”i faptul cª este un bun colectiv
constituie „factorul de coeziune lingvisticª al
grupului”.10 „Fiindcª fªrª comunicare între
Idei ”i individual (sau între Idei) dispare
posibilitatea atribuþiunii.”11
Comunicarea devine astfel liantul vieþii
sociale. Iatª, în acest sens, importanþa pe care
o atribuie Habermas comunicªrii în viaþa
socialª: „Un fel de metainstituþie de care
depind toate celelalte instituþii sociale, cªci
acþiunea socialª se constituie abia în comuni-
carea curentª. Dar aceastª instituþie a limbii
ca tradiþie este evident dependentª de proce-
sele sociale ce nu intrª în relaþiile normative.
Limba este, de asemenea, un mediu al do-
minaþiei ”i puterii sociale”12. Ea nu este un
apendice al omului ”i nici o convenþie a
grupurilor sociale, limba este însª”i oxigenul
colectivitªþilor umane. „Dacª admitem cª,
într-o interacþiune, orice comportament are
valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o
9. Durkheim, Emile, 1995, Formele elementare
ale vieþii religioase, p. 79.
10. Segre, Cesare, 1986, Istorie-culturª-criticª,
Editura Univers, Bucure”ti, p. 209.
11. Banu, Ion, 1975, Platon ”i platonismul, în
Platon, Opere I, Editura “tiinþificª ”i
Enciclopedicª, Bucure”ti, p. XXXIX.
12. Habermas, Jürgen, 1983, „Zur Logik der
Sozialwissenschaften”, p. 21.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Comunicare
comunicare, rezultª cª nu poþi sª nu co-
munici, indiferent cª vrei sau nu”13.
Chiar dacª nu am vrea sª þinem seama de
ce au spus sau spun alþii, o fugarª retrospecþie
asupra vieþii noastre duce la constatarea cª,
de la na”tere ”i pânª la moarte, comunicarea
joacª un rol primordial în viaþa noastrª, ea nu
poate fi înlocuitª cu nimic. De la na”tere ”i
pânª la moarte, toate tipurile de comunicare
joacª un rol primar în viaþa noastrª, ne atrage
atenþia ”i Michael Gamble. Oricare ar fi pro-
fesia sau activitªþile din timpul liber, comuni-
carea joacª un rol. Dacª oamenii ar fi pu”i sª
analizeze cum î”i petrec cea mai mare parte a
timpului, primul rªspuns ar fi „comunicând”.
˛n realitate, comunicarea reprezintª legªtura
umanª esenþialª. Prin picturª sau prin muzicª,
verbalª sau nonverbalª, prin teamª sau amu-
zament, intenþionatª sau accidentalª, faþª în
faþª sau mediatª, comunicarea este legªtura
noastrª cu restul umanitªþii. Ea este prezentª
în orice am face.14 Comunicªm chiar ”i atunci
când nu facem nimic ”i nu vrem sª scoatem
nici un cuvânt. Uneori, tªcerea este mai grªi-
toare decât cuvintele. Oricum, tot ce în-
seamnª existenþa noastrª comunicª ceva
despre noi. “i invers: fie cª vor, fie cª nu,
ceilalþi ne comunicª ceva. Chiar ”i când nu îi
ascultªm. Pentru Mucchielli, „A comunica
înseamnª a utiliza un ansamblu de metode
numite de comunicare, înseamnª sª vorbe”ti,
sª-þi modulezi intonaþia, sª te comporþi într-un
anumit fel, sª adopþi o mimicª, gesturi ”i
atitudini specifice, sª alegi o atitudine, sª
pregªte”ti acþiuni combinate, sª elaborezi
dispozitive fizice sau normative, sª acþionezi
asupra elementelor mediului înconjurªtor,
totul pentru a rezolva cât mai bine cu putinþª
o problemª legatª de un fapt de viaþª”.15 Dacª
ne-am rezuma însª la a spune cª totul este
comunicare, am e”ua în banalitate, fiindcª o
definiþie trebuie sª descopere esenþialul. Nu
doar comunicarea este totul, mai sunt ”i alte
manifestªri ale spiritului uman care pot fi
numite astfel: ”i inima e totul, ”i gândul e
13. Watzlawick P., Helmick-Beavin J., Jackson
D., 1967, Une logique de la comunication.
14. Gamble, Michael, W. Teri Kwal Gamble,
1986, Introducing mass Communication, p. 4.
15. Mucchielli, A., 2003, Arta de a influenþa, p.
197.
67
C
K
C pag 68
K
Comunicare
Fig. 1. Procesul comunicªrii. Adaptare dupª modelul lui Shannon ”i Weaver
totul, ”i banii sunt totul, ”i sentimentele sunt
totul... Paul Ricoeur chiar o spune, dar face
un pas mai departe, gªsind liantul dintre
aceste diferite manifestªri ale geniului uman
iscoditor: „Cred cª existª un domeniu unde
se întretaie astªzi toate cercetªrile filosofice,
cel al limbajului. Acolo se intersecteazª inves-
tigaþiile lui Wittgenstein, filosofia lingvisticª
a englezilor, fenomenologia creatª de
Husserl, cercetªrile lui Heidegger, lucrªrile
”colii bultmanniene ”i ale celorlalte ”coli de
exegezª neotestamentarª, lucrªrile de istorie
comparatª a religiilor ”i de antropologie
referitoare la mit, rit ”i credinþª – în sfâr”it,
psihanaliza”16.
Componentele comunicªrii
Mai înainte de a încerca o definiþie, este
necesar sª constatªm ce-i trebuie comunicªrii
pentru a putea fi numitª astfel. ˛nainte de
orice, este nevoie de cineva capabil sª
transmitª un mesaj. Mai exact, este nevoie de
un vorbitor, care, pentru cª poate transmite
”i mesaje nonverbale, îl vom numi emiþªtor.
El nu este obligat sª se afle faþª în faþª cu
interlocutorul. Poate vorbi ”i din spatele unui
zid, ”i de la distanþª. Ca sª poatª transmite
mesajul ”i sª nu fie suspectat cª vorbe”te la
stele, în procesul comunicªrii, emiþªtorul
16. Ricoeur, Paul, 1998, „Despre limbaj, simbol
”i interpretare”, p. 11.
68
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
trebuie sª se adreseze unui receptor sau cel
puþin sª aibª iluzia cª cineva îi prime”te
mesajul. Un emiþªtor nu începe sª emitª mai
înainte de a avea ceva de transmis: un gând,
un sentiment, un sfat, o îngrijorare. Toate
acestea – ”i altele – constituie mesajul lui.
Intenþiile emiþªtorului ”i a”teptªrile re-
ceptorului nu se pot împlini însª dacª nu
existª ”i un canal de comunicare prin care sª
se asigure transferul mesajului. Acesta este
uneori simplul aer prin care se difuzeazª
sunetele rostite; alteori, instalaþii complicate
care includ chiar sateliþii de telecomunicaþii.
Ca sª fim ”i mai exacþi: nu este suficient sª
vorbesc în receptorul unui telefon ”i cineva sª
fie cu receptorul la ureche în blocul vecin –
este nevoie ”i de o legªturª între cele douª
aparate. Pentru a avea însª o comunicare
completª ”i eficientª este nevoie ”i de un
feedback. Cuvântul acesta de strictª specia-
litate, impus de ciberneticª, este sªrªcit dacª-l
traducem prin termenul românesc rªspuns.
Fiindcª el este un rªspuns special, nu seamªnª
cu o confirmare sau infirmare. Este un
rªspuns care ajutª receptorul sª-”i dea seama
de valoarea mesajului, sª observe cum a fost
perceput ”i sª ofere sugestii de îmbunªtªþire.
Teoreticienii în domeniul comunicªrii au
încercat sª ofere diverse modele sintetizate ale
acþiunii de comunicare, care sª cuprindª toate
elementele care stau la baza procesului de
comunicare. Un alt model, dintre cele mai
cunoscute asupra comunicªrii, este cel pe care
C
K
C pag 69
K
l-au propus C. Shannon ”i W. Weaver (fig. 1)
încª din 1948, avantajul modelului amintit aici
este acela al simplitªþii procesului ”i, astfel, al
funcþionalitªþii directe pe care o are pentru
diferitele ”tiinþe care utilizeazª comunicarea.
Ar fi o competiþie sterilª, fire”te, dacª am
încerca o gradare a importanþei acestor ter-
meni care contribuie la desfª”urarea comuni-
cªrii. ˛n fond, comunicarea este un proces,
un „mecanism” complex, aflat într-o continuª
funcþiune ”i într-o permanentª mi”care. Ea nu
sfâr”e”te cum a început, buna pornire nu-i
asigurª obligatoriu finalul, intenþia nu se
realizeazª doar prin voinþª, iar tehnicile ei,
pe cât sunt de necesare, pe atât sunt de lipsite
de infailibilitate. ˛n teoria comunicªrii, infor-
maþia define”te ceea ce se comunicª într-un
limbaj disponibil, o combinaþie de semnale
(cel mai adesea, undele sonore emise în
procesul vorbirii) ”i simboluri care semnificª
ceva anume.
J. J. van Cuilenburg, O. Scholten, G. W.
Noomen prezintª trei caracteristici pe care le
include conceptul de „informaþie”: unul sin-
tactic (succesiune impusª semnalelor), unul
semantic (semnificaþie acordatª semnalelor)
”i altul pragmatic (efectul la nivelul recepto-
rului). ˛n esenþª, informaþia este totodatª cu-
noa”tere ”i construcþie a lumii (în cadrul unui
raport constatativ, descriptiv ori evaluativ),
realitate obiectivª ”i proiecþie subiectivª (cªci
constatarea, descrierea ori evaluarea nu
depind esenþialmente de referent sau de cana-
lul de comunicare, sunt produsele unei con-
”tiinþe individuale).17
Ceva mai mult, în cadrul procesului,
rolurile se schimbª în permanenþª: fiecare din
aceste ingrediente este prezent în cadrul
fiecªrui act de comunicare ”i anume de fiecare
datª un mesaj este transmis intenþionat sau
accidental de la o sursª la un receptor printr-un
canal. Rolul emiþªtorului sau al receptorului
nu aparþine strict unei pªrþi a comunicªrii, ci
fiecare interpreteazª pe rând – uneori chiar
simultan – ambele roluri. Acesta este un
avantaj deoarece, dacª am fi doar emiþªtori,
atunci am trimite mesaj dupª mesaj fªrª a ne
opri sª verificªm dacª mesajul a fost primit
17. Cuilenburg, J.J. van, O. Scholten, G.W.
Noomen, 1998, “tiinþa comunicªrii, p. 26.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Comunicare
a”a cum am intenþionat. Iar dacª am fi doar
receptori, atunci am fi obligaþi sª primim orice
fel de mesaj care vine spre noi, nu am reflecta
asupra felului cum am fost afectaþi de ceea ce
ni s-a transmis. Uneori pare cª, atunci când
comunicarea este predominantª de o parte,
receptorii mesajului e”ueazª în a reacþiona, iar
emiþªtorii mesajului e”ueazª în a lua în
considerare reacþiile receptorilor înainte de a
transmite alt mesaj. Dar, în comunicare,
pentru a fi eficiente, mesajele transmise de
oameni ar trebui mªcar în parte sª fie deter-
minate de mesajele primite de la ceilalþi. ˛n
realitate însª nu se întâmplª totdeauna astfel.
De aceea, din fericire, odatª cu invenþia apa-
ratului de radio, care a adus mesaje în casa
fiecªrui om, s-a inventat ”i butonul de închis
radioul, iar dupª pªtrunderea televizorului în
toate familiile, beneficiarului i s-a oferit ”i o
telecomandª... Ceea ce spore”te grija emiþª-
torului de a nu transmite doar de dragul me-
sajului, el având tot interesul sª fie receptat,
fiindcª altfel mesajul devine inexistent.
˛ncercare de definiþie
˛n acest moment, considerªm cª suntem
pregªtiþi sª reproducem o definiþie. Ea apar-
þine cercetªtorilor de la Universitatea din Am-
sterdam: „˛n concepþia noastrª, pentru ca
transferul de informaþie sª devinª un proces
de comunicare, emitentul trebuie sª aibª
intenþia de a provoca receptorului un efect
oarecare. Prin urmare, comunicarea devine
un proces prin care un emiþªtor transmite
informaþii receptorului prin intermediul unui
canal, cu scopul de a produce asupra recep-
torului anumite efecte”18.
Luhmannn define”te comunicarea ca
antiintuitivª, fªrª subiect ”i acþiune: „Comu-
nicarea este selectivitate coordonatª. Apare
doar dacª egoul î”i fixeazª propria stare la
baza informaþiei rostite”19. El criticª meta-
fora „transmiterii” folositª pentru comuni-
care, deoarece „implicª prea multª ontolo-
gie”, ”i cª „întreaga metaforª sau posedare,
dªruire sau primire” nu este potrivitª20.
18. Idem., p. 27.
19. Luhmann, Niklas, 1995, Social systems, p.
154.
20. Idem, p. 139.
69
C
K
C pag 70
K
Comunicare
Pentru Feldman însª comunicarea repre-
zintª esenþa legªturilor interumane exprimatª
în capacitatea de a descifra sensul contactelor
sociale, inima interacþiunilor umane. Ea dis-
tinge specia umanª de alte specii prin folo-
sirea abilitªþilor de a comunica la un nivel
structurat ”i simbolic21.
McQuail Denis22 exemplificª felul în care
se înþelege comunicarea în mod curent:
„verbul a comunica se referª de obicei la
acþiunea de a transmite un mesaj despre ceva
cuiva care este receptorul”, adªugând ”i
faptul cª fenomenul implicª ”i alte elemente
”i precondiþii: „intenþia de a transmite infor-
maþii ”i idei, motivaþia receptorului ”i exis-
tenþa unor persoane, obiecte, evenimente ”i
idei care constituie subiectul mesajului”. ˛n
opinia lui C. Zamfir ”i a lui L. Vlªsceanu,
comunicarea este un „proces de emitere a
unui mesaj ”i de transmitere a acestuia într-o
manierª codificatª cu ajutorul unui canal cªtre
un destinatar în vederea receptªrii23.
Noi propunem urmªtoarea definiþie: Co-
municarea este procesul specific uman prin
care se transmit informaþii, idei, gânduri,
sentimente cªtre persoane considerate intere-
sate de respectivul mesaj, apelându-se la
orice mijloc presupus eficient în a”teptarea
unui rªspuns.
II. Motivarea comunicãrii
Chiar dacª nu toþi oamenii gândesc înainte
de a vorbi ”i nu ”i-au format deprinderea de a
spune exact ce doresc, în general, se comunicª
urmªrind un obiectiv anume, cu un scop
precis. Nicki Stanton e de pªrere cª ori de câte
ori scriem sau vorbim, încercând sª con-
vingem, sª explicªm, sª influenþªm, sª edu-
cªm, sau sª îndeplinim orice alt obiectiv, prin
intermediul procesului de comunicare, urmª-
21. Feldman, R.S., Social psychology, p. 121.
22. McQuail, Denis, profesor de sociologia
comunicªrii la Universitatea din Amsterdam,
considerat un „clasic în viaþª” al domeniului.
A publicat : Toward a Sociology of Mass
Communication, 1969, Mass Communication
Theory, 1983.
23. Zamfir, C. ”i L. Vlªsceanu, 1999, Dicþionar
de sociologie, p. 123.
70
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
rim întotdeauna patru scopuri principale: sª
fim receptaþi, sª fim înþele”i, sª fim acceptaþi,
sª provocªm o reacþie.24 ˛n activitatea coti-
dianª, acasª, la serviciu, în magazine, comu-
nicarea se face, de cele mai multe ori, fªrª a
con”tientiza importanþa acþiunii ”i fªrª a se
pune problema analizei.25 Scopul ”i mijloacele
sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor ex-
perienþe ”i doar uneori necesitª programªri
speciale. Totu”i este de recunoscut cª expe-
rienþa de viaþª ”i cultura sunt factori care faci-
liteazª comunicarea ”i-i sporesc eficienþa.
Chiar dacª lªsªm deoparte cazurile speciale,
când nu poþi comunica aproape deloc – oricât
ai apela la limbajul nonverbal –, dacª nu
cuno”ti limba nativª a interlocutorului ”i nici o
altª limbª de circulaþie internaþionalª (în cazul
când receptorului îi este accesibilª), tot trebuie
sª acceptªm cª puþin ”tii, puþin comunici. Iar a
”ti este un proces complex ”i de lungª duratª
care presupune studiu, meditaþie ”i un
vocabular pe cât de bogat, pe atât de adecvat.
Cei mai mulþi anali”ti considerª cª omul
comunicª pentru:
a. A transmite o informaþie
Chiar dacª lumea nu a început cu noi (cu
perioada pe care o traversªm în viaþª) ”i
acceptªm adevªrul de netªgªduit cª omenirea
a fªcut salturi uria”e de-a lungul secolelor
totu”i nu putem observa cª secolul al XX-lea,
încheiat recent, a fost un veac cu precªdere
dominat de comunicare. Doar apariþia telefo-
nului mobil, devenit un mijloc aproape banal
”i întâlnit aproape oriunde nu te-ai a”tepta, ar
fi suficient de grªitoare în susþinerea afirma-
þiei de mai sus. “coala a încetat sª mai fie
singura sursª de însu”ire a cuno”tinþelor,
deplasarea la bibliotecª nu mai este obliga-
torie, datoritª mijloacelor electronice, motiv
pentru care fiecare individ poate susþine cª
este la curent cu ceea ce se întâmplª în jurul
lui ”i în lume. Dar omul nu comunicª doar
informaþii de naturª culturalª. ˛n acest caz,
individul însu”i crede sau simte cª este în
posesia unei informaþii. El se treze”te, de
24.Stanton, Nicki, 1995, Comunicarea, p. 1.
25.Anghel, Petre, 2001, Stiluri ”i metode de
comunicare, Editura Aramis, Bucure”ti, p. 15
”i urm.
C
K
C pag 71
K
pildª, dimineaþa, prive”te pe fereastrª, ob-
servª cª afarª este vreme frumoasª ”i simte
nevoia sª spunª ”i altora ce a observat. Alteori
îi este foame ”i comunicª acest fapt persoanei
„specializate” sª rezolve aceastª necesitate.
Dar omul nu este numai o fiinþª egoistª care
comunicª doar propriile lui nevoi. El merge,
de exemplu, la serviciu, iar la intersecþia
strªzii este întâmpinat de un bªtrân care cer-
”e”te. I-ar da o sumª de bani dar nu este
convins, privind la faþa decrepitª a bªtrânului,
cª acesta va folosi banii pentru hranª ”i nu
pentru bªuturª. Pânª sª se hotªrascª dacª va
face sau nu un gest de milostivenie, s-a schim-
bat culoarea semaforului, automobilul por-
ne”te, iar individul din exemplul nostru
ajunge la serviciu, spune unui coleg ce i s-a
întâmplat, colegul relateazª ”i el un caz simi-
lar ”i comunicarea intrª pe un alt fªga”: cei
doi se întreabª ”i cautª rªspuns la întrebarea
„ce facem cu persoanele defavorizate?”.
b. A convinge
Niciunul dintre noi nu se declarª satisfªcut
în urma enunþªrii unei opinii. Sunt situaþii, nu
puþine, în care opiniile noastre, de”i expuse
simplu ”i limpede, clare ca lumina zilei, cum
s-ar zice, nu par ”i interlocutorului la fel de
demne de reþinut. Dacª ar fi vorba doar despre
norii trecªtori care vor aduce sau nu ploaie ”i,
implicit, nevoia de a ne lua ori nu umbrela,
lucrurile nu ar fi grave. De cele mai multe ori,
convingerile noastre ne motiveazª faptele,
atitudinile, deciziile, iar acestea au urmªri
grave legate de viaþa noastrª ”i a altora.
Realitatea ne convinge cª puþine acþiuni pot fi
declan”ate ”i finalizate dacª e”ti sau te simþi
singur. Pentru a nu rata un proiect, ai nevoie ”i
de sprijinul altora. Pentru aceasta argumentezi
adevªrul în care crezi, vorbe”ti, explici, o iei
de la capªt dacª nu ai obþinut rezultatul scontat.
„Scopul argumentªrii este primirea încuviin-
þªrii din partea celor care nu ne împªrtª”esc
convingerile, chiar dacª nu le resping în în-
tregime, ci doar parþial. O astfel de argumen-
tare trebuie sª fie totdeauna un exerciþiu al
raþiunii, ”i nu al forþei26.”
26. Crusius, W. Timothy, Carolyn E. Channele,
2003, The Aimis of Argument : A brief guide,
p. 28.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Comunicare
Toate acestea nu se pot petrece în afara
comunicªrii. “i mai trebuie adªugat cª nu
avem ”anse sª convingem pe cineva dacª îi
oferim ceea ce el ”tie sau are deja ceea ce
vrem sª-i dªm. „Nevoile existente într-un
anumit moment pregªtesc individul pentru
felul în care percepe urmªtorul moment27.”
c. A impresiona
Stª în natura fiinþei umane sª nu se mul-
þumeascª doar cu simpla traversare prin
de”ertul sau raiul vieþii. Oricât ne-am dori
uneori, nu putem fi simpli spectatori ai eveni-
mentelor cu care suntem contemporani.
Omul, zice o vorbª de spirit a unui filozof,
este o trestie gânditoare. El nu se aruncª în
vârtejul vieþii înainte de a-”i calcula ”ansele,
fªrª sª-”i ”tie locul ”i timpul sub Soare. Ex-
perienþele fiecªruia dintre noi ne demon-
streazª cª ne decidem destul de greu atunci
când trebuie sª luªm o decizie importantª, cu
urmªri de lungª duratª sau decisive pentru
viaþa noastrª ori a altora. Este ”i mai grea
situaþia când trebuie sª determinªm pe alþii sª
ia o hotªrâre riscantª. La început apelªm la
argumente despre care suntem convin”i cª
sunt logice ”i nu vor putea fi refuzate. Curând
ne dªm seama cª logica nu ajunge sau nu se
suprapune peste modul de gândire a inter-
locutorului sau acesta nu cedeazª odatª ce a
apucat sª spunª „da, ai dreptate”. ˛n acest
caz, aducem argumente sentimentale, poves-
tim ceva care sª-l impresioneze, îi cerem sª-”i
aminteascª o întâmplare care l-a marcat,
facem apel la situaþiile în care, de”i nu era
logic ce a fªcut sau a zis, ceva anume s-a
întâmplat, în ciuda faptului cª, iniþial, altele
pªreau a fi rezultatele. Dacª este nevoie,
cântªm, dansªm, ne… batem cu pumnul în
piept, râdem sau plângem. ˛ntr-un cuvânt,
vrem sª impresionªm fiindcª nu ne-au mai
ajuns cuvintele. Dar am comunicat, în sfâr”it,
tot ce aveam de spus, tot ce aveam pe inimª,
cum ar fi, probabil, mai corect.
d. A provoca o transformare
Nimic nu este static, ne-au învªþat ”i
chimi”tii ”i fizicienii ”i filozofii. Platon, de
27. Solley, C.M. ”i G. Murphy, 1960, The
Development of the Perceptual World, p. 60.
71
C
K
C pag 72
K
Comunicare
pildª, spunea cª orice lucru bine alcªtuit, fie
din naturª, fie prin artª, tot admite o micª
schimbare din partea altuia. Ca ”i mai sus,
scopul este ca persoana care ne ascultª sª nu
rªmânª a”a cum am gªsit-o: tot tristª, tot
insensibilª, tot însinguratª. Noi ”tim cª seme-
nii no”tri au nevoie de o schimbare în viaþª,
poate chiar ei ne-au cerut ajutorul, con”tienþi
cª nu se pot descurca singuri. Stªm de vorbª
cu ei, aducem argumente, îi impresionªm,
poate le stoarcem ”i câteva lacrimi sincere,
dar nu ne putem opri aici: lacrimile puteau
sª curgª ”i în absenþa noastrª. ˛n fond, noi
urmªrim ca persoanele respective sª facª
ceva, sª fie motivate în acþiune, sª se simtª în
putere ”i dupª plecarea noastrª. Pentru
aceasta comunicªm ”i transmitem intenþiile
noastre, argumentele, afecþiunea. Poate chiar
punem mâna, dacª este nevoie, sª mi”cªm
din loc carul împotmolit. Facem împreunª
primii pa”i cu bolnavul care a avut nevoie de
încurajare ca sª se ridice din pat. Spunem o
poveste copilului care nu vrea sª deschidª
gura, nu ne declarªm mulþumiþi pânª nu îl
vedem pe cel de lângª noi gata sª facª primul
pas, sª se apuce de ceva. Chiar de un fir de
pai, când este gata-gata sª se înece: am reu”it
sª-i trezim instinctul de conservare, iatª un
semn cª vrea sª trªiascª ”i are nevoie de ceva
de care sª se prindª. “i vrea sª se transforme.
Saussure e de pªrere cª toate instituþiile „sunt
fondate într-o mªsurª diferitª pe ni”te rapor-
turi naturale, pe un raport între lucruri ca
principiu ultim” ”i cª „toate schimbªrile,
toate inovaþiile continuª sª depindª de primul
principiu care acþioneazª în aceastª sferª ”i
care nu este situat în altª parte decât în
strªfundul sufletului omenesc”28.
Jacques SalomØ, pornind de la propria
experienþª, de persoanª care vreme îndelun-
gatª s-a lªsat definitª de anturaj, care nu ”tia
nici sª refuze, nici sª formuleze întrebªri ade-
vªrate, susþine cª la orice vârstª putem învªþa
arta comunicªrii într-un mod diferit. El împªr-
tª”e”te câteva din etapele drumului sªu spiritual
în capitolul „Na”terile din viaþa mea”29.
28. Saussure, F. de, „Introducere” în Cours de
lingvistique gØnØrale, p. 2.
29. SalomØ, Jacques, 2002, Curajul de a fi tu însuþi,
Editura Curtea Veche, Bucure”ti, pp. 17-27.
72
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Transformarea care se produce în subiect
constª în dobândirea capacitªþii de a emite o
opinie personalª, chiar dacª ezitantª ”i nu
prea clarª, a putea face un discurs viu, crea-
tor, izvorât din experienþa sa profundª. El
introduce distincþia între „comunicare de
consum” ”i „comunicare relaþionalª”: „Nu-
mesc comunicare relaþionalª”, scrie el, „acea
comunicare ce se alimenteazª din capacitatea
realª de a pune în comun diferenþe ”i com-
plementaritªþi, care se bazeazª pe posibilitatea
deliberatª de a avea curajul sª ne confruntªm
în mod lucid, prin adoptarea unei poziþii
clare, în vederea unei dezvoltªri mai bune a
fiecªrui participant la schimb”30.
e. A ne face înþele”i
Nu suntem înþele”i, iatª cea mai mare
dintre neplªcerile vieþii noastre. Când ajun-
gem la constatarea aceasta este destul de rªu,
fiindcª renunþªm sª ne mai luptªm, nu mai
cªutªm argumente, nu mai þinem seamª de
adversari. Argumentul cª este imposibil sª ne
facem înþele”i are, psihologic vorbind, ”i un
efect pozitiv: ne amªgim cª nu suntem înþe-
le”i fiindcª ne deosebim de ceilalþi, ei nu sunt
capabili sª ne priceapª, deoarece nu au capa-
citatea noastrª, ne sunt inferiori. Dar rostul
comunicªrii este tocmai sª ne facem înþele”i,
sª credem cª argumentele noastre pot penetra,
pot transforma oamenii, le pot modifica ”i
convingerile ”i sentimentele. Dilema constª
în faptul cª marea majoritate a oamenilor
acuzª marea majoritate a oamenilor cª nu
înþelege. Nici unul dintre noi nu este chemat
sª se facª înþeles de populaþia globului, ci
doar de acei puþini oameni cu care intrªm în
legªturª. Este bine sª ”tim cª nu trebuie sª-i
înþelegem pe toþi oamenii, ci doar pe cei care
sunt lângª noi ”i se a”teaptª sª-i înþelegem.
„˛nþelegerea are ca scop depª”irea unei situaþii
care se produce prin problematizarea preten-
þiilor de validitate naiv presupuse în acþiunea
comunicativª: înþelegerea duce la un acord
produs, întemeiat discursiv (care se poate
consolida la rândul sªu ca un acord tradi-
þional, dat în prealabil.”31 ˛nsª”i relaþia
30. Idem, p. 135.
31. Habermas, Jürgen, 1983, Cunoa”tere ”i comu-
nicare, p. 201.
C
K
C pag 73
K
socialª presupune neapªrat la membrii
societªþii sentimente sau acþiuni reciproce,
legate unele de altele. Acest element al reci-
procitªþii a fost admirabil analizat de Max
Weber ”i evidenþiat prin ceea ce el a numit
„orientarea reciprocª a unuia dupª altul”. 32
f. A fi apreciaþi, acceptaþi, cªutaþi etc.
Nimic nu este mai frustrant, se pare, decât
sentimentul neacceptªrii într-o colectivitate
doritª. Suntem, fiecare dintre noi la un
moment dat, un fel de Cain izgonit, care fuge
de oameni fiindcª nu i-a plªcut sª trªiascª
asemeni fraþilor lui, dar nici nu poate sª existe
singur. Se teme de oameni, dar nu atât de
mult încât sª vrea sª piarª ucis de ei. Sau
dispreþuit de ei. Sau ignorat de ei. Suntem
neacceptaþi de obicei fiindcª nu reu”im sª ne
facem cunoscuþi, nu am trimis mesaje cores-
punzªtoare sau mesajele nu au fost recepþio-
nate corect. Comunicarea are tocmai scopul
de a transforma în realitate strigªtul: sunt
aici, sunt ca voi, primiþi-mª, dacª nu sunt
întocmai ca voi, nu disperaþi, formaþi-mª,
sunt gata sª vª ascult, am ceva de dat, dar ”i
ceva de primit. “i nu este vorba doar de valori
materiale... Psihologii au observat cu per-
tinenþª cª faptele reprobabile ale copiilor ”i
adulþilor au la origine sentimentul frustrªrii,
ei nu au avut parte de dragoste ”i de o atenþie
specialª (sau doar au crezut astfel), iar mai
târziu, ca sª fie observaþi, sª fie bªgaþi în
seamª sau chiar sª se rªzbune pentru cª ar fi
fost dispreþuiþi ”i neînþele”i, încalcª regulile
sociale. „Presiunea pentru acceptarea schim-
bªrii sau pentru conformitate”, exercitatª de
un grup sau o colectivitate, cerând „armo-
nie”, „echilibru” etc. tuturor membrilor sªi,
se poate solda uneori cu o „unitate de com-
portament”. Dorinþa de a inova cu orice preþ
însª, abordând fenomenul abrupt, poate trezi
suspiciune, coeziune dobânditª în scopul de a
„rezista”. Fie cª î”i are sursele în trªsªturi de
personalitate ale indivizilor, fie cª motivul
trebuie cªutat în contextul psihosocial sau
structura organizaþionalª rigidª, rezistenþa la
schimbare este, adesea, dªunªtoare atât celui
32. Apud Petre Andrei, 1997, Sociologie generalª,
ediþia a 4-a, Polirom, Ia”i, – Fundaþia acade-
micª „Petre Andrei”, p. 105.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Comunicare
implicat, cât ”i mediului social, prin uzura
fizicª ”i moralª pe care o presupune acest
efort. Uneori, însª rezistenþa este justificatª,
indivizii asupra cªrora se fac presiuni pentru
schimbare identificând inadecvarea la context
a unui mod nou de abordare a problemelor, a
unui nou stil comportamental etc. Conteazª ”i
cine face „evaluarea”, gradul de implicare al
acestuia în problematica analizatª. Poziþia
analistului trebuie sª fie neutrª, el se plaseazª
în afara pasiunilor. I se cere sª fie doar un
observator, un arbitru al dialogului ”i nu un
implicat, stimulând aprinderea emoþiilor.33
˛n sfâr”it, pentru a mai aduce un argument
în legªturª cu importanþa comunicªrii (în
acest caz a cuvintelor), voi aminti cª Platon,
în „Apªrarea lui Socrate”, consemneazª cu-
vintele acestuia de la începutul discursului:
„˛nsª dintre toate minciunile pe care le-au
rostit (acuzatorii lui Socrate – n. n. – P.A.),
m-a uluit cel mai mult afirmaþia cª trebuie sª
luaþi bine seama sª nu fiþi în”elaþi de mine, un
vorbitor, zic ei, nemaipomenit. “i nu le-a fost
ru”ine cª vor fi pe loc dovediþi mincino”i de
mine prin fapte, de vreme ce nu arªt a fi
câtu”i de puþin un vorbitor grozav, iar aceasta
mi se pare cea mai mare neru”inare a lor,
dacª nu cumva prin «a fi un vorbitor grozav»
ei înþeleg «a spune adevªrul»; cªci, dacª asta
vor sª spunª, a” putea consimþi cª sunt ”i eu
orator, dar altfel decât ei”34. De unde rezultª
cª numirea adevªrului rªmâne scopul suprem
al comunicªrii. Ceea ce afirmª rªspicat chiar
Socrate, mai departe: aceasta este sarcina
celui care vorbe”te – sª spunª adevªrul.
Bibliografie
Crusius, W. Timothy, Carolyn E. Channele, 1998,
The Aimis of Argument: A brief guide, ed. a
4-a, McGrans-Hill Companies.
Cuilenburg, J.J. van, O. Scholten, Noomen,
G.W., “tiinþa comunicªrii, Editura Humanitas,
Bucure”ti.
Devitt, M., Sterelny, K., 2000, Limbaj ”i reali-
tate, Editura Polirom, Ia”i.
33. Neculau, Adrian, (coord.), 1996, Psihologie
socialª, Aspecte contemporane, p. 237.
34. Platon, 1975, „Apªrarea lui Socrate”, în
Platon, Opere I, Editura “tiinþificª ”i
Enciclopedicª, Bucure”ti, p. 15.
73
C
K
C pag 74
K

Comunicare

Durkheim, E., 1995, Formele elementare ale vieþii
religioase, Editura Polirom, Ia”i.
Feldman, R. S., 1998, Social psychology,
McGraw-Hill Companies, New York.
Gamble, M., Teri Kwal Gamble, 1986, Intro-
ducing mass Communication, McGraw-Hill
Companies.
Habermas, J., 1983, Cunoa”tere ”i comunicare,
Editura Politicª, Bucure”ti.
Leroi-Gourhan, AndrØ, 1983, Gestul ”i cuvântul,
vol. I, Editura Meridiane, Bucure”ti.
Luhmann, Niklas, 1995, Social systems, Stanford
University Press, Stanford, California.
McQuail, Denis, 1992, Mass Communication
Theory, Sage Publications.
Mucchielli, A., 2003, Arta de a influenþa, Editura
Polirom, Ia”i.
Neculau, A. (coord.), 1996, Psihologie socialª.
Aspecte contemporane, Editura Polirom, Ia”i.
Ricoeur, P., 1998, Despre interpretare. Eseu
asupra lui Freud, Editura Trei, Bucure”ti.
Saussure, Ferdinand de, 1998, Curs de lingvisticª
generalª, Editura Polirom, Ia”i.
Solley, C.M. ”i G. Murphy, 1960, The
Development of the Perceptual World, Basic
Books, Inc., New York.
Stanton, N., 1995, Comunicarea, Societatea
“tiinþª ”i Tehnicª, Bucure”ti.
Wald, H., 1973, Limbaj ”i valoare, Editura
“tiinþificª ”i Enciclopedicª, Bucure”ti.
Watzlawick P., Helmick-Beavin J., Jackson D.,
1967, Une logique de la comunication, Seuil,
Paris.
Zamfir, C. ”i Vlªsceanu L., 1999, Dicþionar de
sociologie, Editura Babel, Bucure”ti.
Zamfir, C., 2004, O analizª criticª a tranziþiei.
Ce va fi „dupª”, Editura Polirom, Ia”i.

Abstract
The article focuses on some of the most well-known definitions of communication,
advancing the analysis of communication as a specifically human process. Communication
is the specifically human process through which information, ideas, thoughts, feelings are
transmitted to individuals deemed as interested in that particular message, resorting to
any means considered efficient while waiting for an answer. The second part of the article
analyses the main reasons that lie at the basis of communication and the highlight is on the
desire of the emitter to trigger changes in the behavior of the receiver.

74
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 75
K

Servicii sociale

O
perspectivª actualª
asupra
serviciilor sociale
din judeþul Bra”ov
Lect. univ. drd. RALUCA ZANCA,
Universitatea Transilvania din Bra\ov

˛n cadrul reformei în domeniul asistenþei sociale, procesul de dezinstituþionalizare reprezintª una

dintre direcþiile prioritare de acþiune, în special în domeniul protecþiei copilului. ˛nlocuirea
instituþiilor mari de tip rezidenþial cu case de tip familial, dar ”i oferirea de alternative la acest
tip de îngrijire prin înlocuirea cu cea de plasament familial, dezvoltarea reþelei de asistenþª
maternalª, precum ”i efortul de reintegrare în familia naturalª a copilului au valoare de repere
strategice în activitatea actualª.
Accentuarea laturii de prevenþie, mai ales prin implicarea din ce în ce mai puternicª a comunitªþii,
reprezintª elemente absolut indispensabile unei asistenþe sociale moderne. O condiþie a realizªrii
tuturor acestor obiective este însª cea a profesionalizªrii reþelei de practicieni.
Articolul î”i propune sª ilustreze, prin prisma acestor linii de analizª, realitatea actualª a
serviciilor sociale bra”ovene.
La aproape douª decenii de la schimbarea tuturor formelor de pregªtire în acest domeniu
regimului comunist, realizarea unei analize a (la nivel universitar în 1952, iar la nivel de
domeniului asistenþei sociale reprezintª o colegiu postliceal în 1969) au constituit ex-
sursª de mare satisfacþie dar ”i una de frus- presia reducerii asistenþei sociale la o acti-
trare. vitate puternic centralizatª, cu caracter strict
A evalua acest domeniu, de la care se pasiv ”i birocratic, având la bazª o viziune de
a”teaptª foarte mult, fªrª însª a se investi în tip cvasiuniversalist ”i automat1.
mod proporþional, înseamnª a pune în ˛n acest context, asistentul social a devenit
evidenþª atât „punctele tari”, oportunitªþile un simplu funcþionar, a cªrui misiune era sª
de dezvoltare, dar, în mod realist (absolut inventarieze ”i sª refere eventualele probleme
obligatoriu în acest domeniu), ”i „punctele spre diverse structuri care ofereau soluþii
slabe”, precum ”i efectele perverse pe care le standard, fªrª a þine seama de una dintre cele
genereazª reforma sistemului. mai importante cerinþe de calitate ale acestei
Indubitabil, realizând un bilanþ global, activitªþi, ”i anume personalizarea demersu-
putem afirma cª, la momentul actual, suntem rilor în funcþie de caz. Asistenþa socialª din
„pe plus”. Aceasta pentru cª, mai presus de perioada premergªtoare anilor ’90 a fost
toate, putem vorbi, începând cu 1990, de redusª la ajutorul de tip instituþionalizat, ser-
relansarea acestei profesii, atât de valorizate viciile fiind fie de tipul îngrijirii de tip rezi-
în perioada anterioarª regimului comunist.
Eliminarea profesiei de asistent social din 1. Zamfir, E., Zamfir, C. (coord.), 1995, Politici
nomenclatorul de specialitate, desfiinþarea sociale. România în context european.

75
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 76
K
Servicii sociale
denþial (cªmine pentru vârstnici, persoane cu
handicap, bolnavi cronici somatici ”i neruro-
psihici, copii aflaþi în situaþii de dificultate),
fie de tipul acordªrii unor ajutoare ocazionale,
bªne”ti sau în naturª, pentru persoanele aflate
în incapacitate de muncª, din cauza unor boli
cronice sau a situaþiei de invaliditate, persoa-
nele fªrª venituri proprii sau lipsite de susþi-
nªtori legali.2
Urmarea fireascª a fost o reducere, pânª
la dispariþie aproape, a spaþiului de decizie ”i
acþiune liberª a autoritªþilor locale, a iniþiati-
velor civice, ca sª nu mai vorbim de elimi-
narea completª a oricªror activitªþi de tip
privat, excluse din raþiuni politico-ideologice.
Nota definitorie a sistemului de asistenþª
socialª de la începutul anilor ’90 era una de
subdezvoltare cronicª, de reducere a inter-
venþiei exclusiv la una de tip administrativ.
Schimbªrile care au apªrut odatª cu
prªbu”irea regimului comunist s-au reflectat ”i
în domeniul asistenþei sociale, mai ales cª
aceastª perioadª a adus cu sine fenomene so-
ciale acute care trebuiau „gestionate” urgent:
”omaj, sªrªcie, abandonul copilului etc.
Nu îmi propun aici sª comentez modul în
care acest domeniu a reu”it sª se „muleze” pe
problematica socialª a acestei perioade. ˛n
acest sens, Elena Zamfir (2006) caracteriza
construcþia instituþionalª în asistenþa socialª de
dupª 1989 ca fiind una de tip „(...) con-
tradictoriu, cu sui”uri ”i coborâ”uri, cu stag-
nªri ”i schimbªri întâmplªtoare”, care „(...)
adesea s-a dezvoltat haotic, lipsitª de o stra-
tegie coerentª, (...) de o politicª socialª clarª
”i constantª a domeniului, fªrª o gândire prea-
labilª a nevoilor ”i prioritªþilor”3 (p. 198).
Ar fi totu”i nedrept sª spunem cª nu existª
”i progrese remarcabile în acest domeniu.
Stadiul de dezvoltare, sistemul de servicii
adresate copilului ”i familiei – „rªsfªþatul” ac-
tualului sistem de asistenþª socialª din România
– sunt comparabile, cel puþin la nivel de
structuri, cu cele din spaþiul Uniunii Europene.
Care ar fi argumentarea acestei abordªri?
A” putea afirma cª una de tip investiþie pe
2. Zamfir, E., 2006, „Dezvoltarea sistemului de
asistenþª socialª : un proces dificil”, pp.
197-216.
3. Ibidem.
76
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
termen lung ”i securizare a acesteia. ˛n acest
sens, tot cu valoare justificativª, Elena Zamfir
afirma: „copilul este o resursª centralª a
viitorului, (...) de aceea, este îndreptªþit sª
aibª o protecþie suplimentarª faþª de alte
grupuri. (...). Copilul ”i familia, în orice
societate, trebuie sª reprezinte o prioritate
aparte”4 (p. 206).
Accentul pus în mod disproporþionat pe
acest segment a generat însª decalaje uria”e
de dezvoltare sectorialª, domenii ca asistarea
persoanelor vârstnice, a persoanelor cu han-
dicap aflându-se aproape la acela”i nivel la
care le-am gªsit la începutul anilor ’905.
Inexistenþa în fapt (pentru cª putem vorbi
de existenþª, doar la nivel de structuri for-
male, sau nici mªcar atât) a laturii de pre-
venþie este altul dintre punctele nevralgice ale
actualului sistem de asistenþª socialª. Prac-
ticienii vorbesc despre intervenþie ”i rareori
despre prevenþie, ignorându-se principiul
arhicunoscut, conform cªruia este mai eficient
”i mai ieftin (financiar, dar mai ales din punct
de vedere psihologic în cazul de faþª) sª previi
decât sª intervii, mai ales cª anumite „cos-
turi” (din nou vorbim despre cele de tip psi-
hologic, emoþional) nu vor putea fi niciodatª
acoperite în totalitate.
Un alt punct nevralgic al actualului sistem
este – surprinzªtor! – nivelul scªzut de pro-
fesionalizare al celor angrenaþi în structurile
de specialitate. Paradoxal, de”i existª azi nu
mai puþin de 14 centre universitare care oferª
specializarea de asistenþª socialª, gªsim în
continuare pe piaþa muncii o cerere neaco-
peritª de asistenþi sociali, iar cei care sunt
deja angrenaþi în acest domeniu se confruntª
cu mari dificultªþi, generate atât de modul de
funcþionare al sistemului, cât ”i de implemen-
tarea noilor structuri ”i proceduri specifice,
dar ”i cu probleme ce þin de stresul profesio-
nal, care nu pare a constitui o preocupare
pentru decidenþii actuali.
Ca practician cu o vechime de 10 ani în
domeniul serviciilor sociale bra”ovene desti-
4. Idem, p. 206.
5. Arpinte, D., 2006, Perspective ale dezvoltªrii
sistemului de servicii de asistenþª socialª, în
Zamfir, C., Stoica. L., O nouª provoare :
dezvoltarea socialª, Ia”i, Editura Polirom, pp.
217-228.
C
K
C pag 77
K
nate familiei ”i copilului, am avut oportuni-
tatea sª particip „în direct” la schimbªrile pe
care le-a traversat acest segment de-a lungul
ultimilor ani.
˛mi propun, în cele ce urmeazª, o analizª
sumarª a realitªþii bra”ovene a momentului,
din perspectiva liniilor conturate anterior.
Astfel, voi lua în discuþie aspecte legate
de procesul de dezinstituþionalizare, dezvol-
tarea reþelei de asistenþi maternali, adopþie,
dar ”i modul în care, la acest moment, orga-
nizaþiile nonguvernamentale sunt implicate pe
piaþa serviciilor sociale.
Pe de altª parte, gestionarea resurselor
umane reprezintª – atât din perspectiva mana-
gerilor de instituþii/organizaþii, dar ”i din per-
spectiva celor implicaþi efectiv în demersul
asistenþial – una dintre problemele stringente
în peisajul serviciilor sociale bra”ovene.
1. Procesul de dezinstituþionalizare
Nu îmi propun sª realizez aici o dezbatere
asupra impactului instituþionalizªrii asupra
copilului, nici sª argumentez necesitatea
procesului de dezinstituþionalizare.
De”i majoritatea þªrilor s-a folosit de
aceastª variantª pentru a îngriji copiii aflaþi
în dificultate, motivaþia înfiinþªrii lor fiind
evident una de bunª-credinþª, efectele
obþinute în timp sunt departe de a susþine
intenþia pozitivª iniþialª.
Literatura de specialitate descrie, prin
prisma unor teorii de referinþª (cum este, de
exemplu, cea cu privire la ata”ament) efectele
negative pe care le genereazª aceastª stare de
deprivare afectivª în planul dezvoltªrii fizice,
emoþionale, sociale ”i cognitive a copilului. 6
Astfel, necesitatea dezinstituþionalizªrii a
devenit una stringentª. Iniþiativa „spargerii”
instituþiilor a”a-numite „mamut” aparþine þªri-
lor cu nivel economic ridicat, care ”i-au per-
mis costurile legate de dezvoltarea unor alter-
native la instituþionalizare, cum au fost dez-
voltarea îngrijirii de tip „foster” sau crearea
unor case de tip familial.
Aducând în discuþie acest aspect, este
important de menþionat cª un alt argument
6. Killen, K., 1997, Copilul maltratat.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Servicii sociale
forte în favoarea dezinstituþionalizªrii este cel
financiar. Studiile realizate au demonstrat cª
îngrijirea de tip instituþional nu numai cª are
multiple carenþe din punct de vedere calitativ,
dar implicª costuri financiare extrem de mari,
comparativ cu formele alternative de îngrijire,
cum ar fi cele de tipul îngrijirii în familii
substitutive, susþinerea familiei naturale sau
dezvoltarea unui sistem axat pe prevenþie.
Dupª cªderea regimurilor de tip comunist,
”i þªrile est-europene s-au înscris, mai lent
sau mai rapid, în acest proces.
România a înregistrat în ultimii ani, graþie
unui efort concertat al factorilor de nivel
internaþional (Grupul la Nivel ˛nalt, Uniunea
Europeanª, Organizaþia Mondialª a Sªnªtªþii,
UNICEF, USAID etc.), al celor de nivel na-
þional (Ministerul Muncii, Solidaritªþii Sociale
”i Familiei, Autoritatea Naþionalª pentru Pro-
tecþia Copilului, Grupul Interministerial, Mi-
nisterul Sªnªtªþii, Ministerul Educaþiei ”i Cer-
cetªrii, universitªþi ”i organizaþii nonguver-
namentale), dar în la fel de mare mªsurª al
factorilor de nivel regional ”i local (primªrii,
organizaþii locale), progrese remarcabile în
acest proces deloc facil. Pentru a argumenta
acest lucru, voi invoca exemplul Bosniei sau al
Moldovei, unde acest proces este abia la înce-
put. Per ansamblu, România a reu”it sª reducª
numªrul copiilor din instituþii de la 33 000 în
2004, la 29 000 în 2006, ”i se dore”te ca nu-
mªrul lor sª scadª în continuare.
Aceasta pentru cª dezinstituþionalizarea nu
constª, a”a cum s-ar putea crede, exclusiv în
desfiinþarea instituþiilor mari ”i înlocuirea lor
cu a”a-numitele case de tip familial (care
asigurª în mod clar o cre”tere a calitªþii îngri-
jirii copiilor), ci implicª, totodatª, ”i dezvol-
tarea unui mod de prevenire a intrªrii în
sistem a cazurilor ”i evitarea plasamentelor
care nu sunt necesare, precum ”i dezvoltarea
unor alternative de tip comunitar pentru
îngrijirea, educarea, reabilitarea copiilor
pentru care nu se impune soluþia îngrijirii de
tip rezidenþial. Se poate vorbi, corelat cu
aceste aspecte, ”i de necesitatea contractªrii
unor servicii de cªtre diferite structuri nongu-
vernamentale, dar la fel de important, de
specializarea resurselor umane.
Concluzia care se contureazª este cª acest
efort este unul extrem de complex, cu
77
C
K
C pag 78
K
Servicii sociale
multiple faþete, în care a fost necesar sª fie
angrenaþi – ”i mai ales sª coopereze! – factori
”i structuri diverse, eterogene, ceea ce a fªcut
uneori ca acest proces sª fie unul extrem de
dificil ”i lent.
Având în vedere aceste elemente, este
perfect explicabil de ce procesul de dezinsti-
tuþionalizare a avut calendare diferite de
desfª”urare chiar ”i în interiorul aceleia”i þªri.
Analizând exemplul judeþului Bra”ov,
trebuie remarcat faptul cª procesul închiderii
instituþiilor mari a început destul de târziu în
comparaþie cu alte judeþe (de exemplu, Mara-
mure”). 2004 este anul în care a început
închiderea instituþiilor „mamut” (unele dintre
ele, cum era cazul Centrului de Plasament
„Micul Prinþ”, gªzduind peste 150 de copii).
S-a reu”it deschiderea a douª case de tip
familial. Apoi, în 2005, acest proces a con-
tinuat, fiind închise Centrul „Micul Prinþ”
(destinat copiilor cu vârste cuprinse între 0-3
ani), Centrul „Dumbrava Minunatª” (destinat
copiilor de vârstª pre”colarª cu u”oare
deficienþe de intelect) ”i Centrul „Barza
Micª” – sectorul destinat copiilor (care oferea
îngrijire pentru copiii cu deficienþe neuroso-
matice ”i psihice severe).
Desfiinþarea acestor instituþii a fost dublatª
de amenajarea unor case de tip familial (care
adªpostesc un numªr de maxim 12 copii),
astfel cª, în luna februarie 2006, în judeþul
Bra”ov, existª un numªr de 10 case de tip
familial: „Bambi” – în loc. Zªrne”ti, „Bre-
benel” – în loc. Râ”nov, „Arlechin” – în loc.
Tªrlungeni, „Sf. Patrick” – în loc. Hªrman,
„Donald” – în loc. Hªrman, „Peter Pan” – în
loc. Lunca Câlnicului, „Chip ”i Dale” – în
loc. Sªcele, „Lizuca ”i Patrocle” – în loc.
Tªrlungeni.
Procesul închiderii marilor instituþii a fost
dublat de un efort susþinut de reintegrare a
copiilor în familiile naturale, evident acolo
unde a fost posibil. Aceasta a constituit chiar
una dintre direcþiile prioritare de acþiune, în
special în Centrele de Plasament „Casa Prie-
teniei” din Codlea ”i Centrul de Plasament
„Casa Ioana” din Rupea.
Putem vorbi însª ”i de apariþia unui efect
pervers legat de procesul de dezinstituþiona-
lizare. Este vorba de faptul cª, de foarte multe
ori, angajaþii din centrele de plasament ezitª
78
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
sau chiar creeazª piedici în demararea ”i
susþinerea eforturilor de reintegrare a copiilor
în familiile naturale, din teama cª, odatª cu
scªderea numªrului de copii existenþi în
centre, siguranþa locului lor de muncª ar fi
ameninþatª. Din acest motiv, demersurile de
consiliere în vederea reluªrii legªturii cu
familia, de dezvoltare a abilitªþilor parentale,
de mediere ”i educaþie în comunitatea din care
provine copilul sunt de multe ori inexistente
sau au doar un caracter formal, ceea ce ne
poate face sª vorbim în acest caz de „protecþia
adultului”, deoarece copiii continuª sª
rªmânª în centrele de plasament.
˛n paralel, o altª direcþie prioritarª a con-
stituit-o cea legatª de dezvoltarea unor servi-
cii de suport la nivel comunitar. Importanþa
implicªrii comunitªþii este incontestabilª,
premisa pe care se construie”te aceastª per-
spectivª de abordare fiind aceea cª soluþiile
cele mai eficiente la multiplele probleme ale
copilului nu pot fi gªsite în afara cadrului
familial ”i comunitar. 7
Este vorba de crearea unor centre de zi, în
cadrul comunitªþilor defavorizate, în care, ca
modalitate de prevenþie a instituþionalizªrii,
respectiv de susþinere a familiilor în perioada
care urmeazª reintegrªrii copilului, se oferª,
pe parcursul zilei, hranª, stimulare ”i îngrijire
de cªtre personal specializat. La ora actualª,
în cadrul Direcþiei Generale de Asistenþª
Socialª ”i Protecþia Copilului Bra”ov, existª
3 astfel de centre, finanþate din fondurile
Direcþiei, dar în care se urmªre”te ”i impli-
carea de voluntari din comunitªþile respec-
tive: „Veveriþa” – situatª în localitatea Fªgª-
ra”, „Greiera”” – în localitatea Teliu, „Bubu-
ruza” – în localitatea Budila.
˛n plus, fiinþeazª în Bra”ov douª centre de
zi destinate copiilor cu cerinþe speciale. Este
vorba de Centrul de Recuperare „Micul Prinþ”,
unde se oferª activitªþi de recuperare pentru
copiii cu deficienþe neuromotorii din casele de
tip familial, dar ”i a copiilor care locuiesc în
familia naturalª. ˛n aceea”i manierª este
conceput ”i Centrul de Zi „Casa Soarelui”,
destinat copiilor cu sindrom Down.
7. Zamfir, E., 2006, „Dezvoltarea sistemului de
asistenþª socialª : un proces dificil”, pp.
197-216.
C
K
C pag 79
K
Este probabil primul (”i la ora actualª
singurul) dintre serviciile oferite de Direcþia
Generalª de Asistenþª Socialª ”i Protecþia
Copilului care este destinat ”i unui alt segment
populaþional decât cel aflat deja în sistem,
ceea ce constituie o expresie a implicªrii aces-
tei instituþii în viaþa comunitarª.
Menþionam anterior faptul cª una dintre
semnificaþiile de bazª ale conceptului de
„dezinstituþionalizare” este acela de preven-
þie. Prevenirea intrªrii în sistemul de protecþie
este unul dintre aspectele pe care le putem
defini ca problematice, pe baza mai multor
considerente:
1. Nu existª un instrument, o procedurª
standardizatª de evaluare a riscului. Lipsa unui
instrument agreat de toþi cei implicaþi în
activitatea de evaluare primarª a cazurilor face
ca acest demers sª fie uneori viciat de subiec-
tivitatea practicianului care intrª în contact cu
cazul ”i care nu are posibilitatea de a se raporta
la ceva cu valoare de referenþial. Astfel, fie
anumite cazuri pentru care nu neapªrat ar
trebui instituitª mªsura de plasament într-o
instituþie de tip rezidenþial ajung totu”i în
sistem, fie altele, care nu sunt investite cu
importanþa realª, ajung la finalitªþi regretabile.
˛n acest context, s-ar dovedi utilª crearea
unei astfel de scale cu rol de risk assessment,
proiect care se aflª deja în discuþie, ca
expresie a colaborªrii speciali”tilor din cadrul
Direcþiei Generale de Asistenþª Socialª ”i
Protecþia Copilului cu cadre universitare de
la Catedra de Sociologie ”i Asistenþª Socialª
a Universitªþii Transilvania din Bra”ov.
2. Nu existª, ca ”i unitate departamentalª
în cadrul instituþiei la care mª refer, un ser-
viciu sau mªcar un compartiment specializat
care sª desfª”oare activitªþi exclusiv de pre-
venire. Din acest motiv, orice activitate de
acest tip se desfª”oarª punctual, sporadic ”i
nesistematic, la nivelul fiecªrui serviciu,
atunci când, în mod evident, resursele de timp
”i de personal (oricum limitate) o mai permit.
Realizarea unei prevenþii reale ar implica
atingerea tuturor celor trei nivele specifice
ei: prevenþia primarª, cu scop de informare/
educare a populaþiei cu privire la problema-
tica specificª abuzului, abandonului, paren-
talitªþii, planificªrii familiale etc.; prevenþia
secundarª, adresatª grupurilor aflate în
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Servicii sociale
situaþii de risc dintr-un anumit punct de
vedere ”i, abia la final, prevenþia terþiarª,
care se transformª de fapt în intervenþia
propriu-zisª.8
2. Alternative la instituþionalizare:
sistemul de asistenþã maternalã
Dacª actuala direcþie prioritarª de acþiune
o constituie dezinstituþionalizarea, se impune
clar necesitatea dezvoltªrii unor alternative la
serviciile care se oferª în instituþii.
˛n acest context, accentul pus pe extin-
derea reþelei de asistenþi maternali se înscrie
în tendinþa actualª de dezvoltare a serviciilor
sociale din România.
Sistemul de asistenþª maternalª
Analizând situaþia particularª de la nivelul
judeþului Bra”ov, trebuie sª remarc cª, în
acest caz, calendarul evenimentelor a avut o
desfª”urare particularª. Aceasta deoarece
dezvoltarea sistemului de asistenþª maternalª
a devansat apreciabil (aproximativ 5 ani)
momentul începerii închiderii marilor centre
de tip rezidenþial. ˛n continuare, voi trece în
revistª, pe scurt, momentele cheie ale isto-
ricului evoluþiei îngrijirii de tip „foster” în
judeþul Bra”ov.
• în mai 1999 este demarat programul de
asistenþª maternalª, în urma participªrii Di-
recþiei Generale de Asistenþª Socialª ”i Pro-
tecþia Copilului (pe atunci Direcþia Judeþeanª
pentru Protecþia Copilului) la licitaþia orga-
nizatª de Agenþia Judeþeanª pentru Ocuparea
”i Formarea Forþei de Muncª Bra”ov, „Ser-
vicii de creare de locuri de muncª în cadrul
comunitªþii”, adresatª persoanelor care fu-
seserª disponibilizate din societªþile comer-
ciale, regiile autonome supuse restructurªrii,
privatizªrii sau lichidªrii. ˛n urma acestei
licitaþii, s-a obþinut finanþarea necesarª anga-
jªrii a 10 asistenþi maternali profesioni”ti, care
urmau sª fie recrutaþi din rândul persoanelor
aflate la acel moment în ”omaj, pe o perioadª
de 6 luni, cu condiþia preluªrii de cªtre Direc-
þia pentru Protecþia Copilului a unui procent
8. Zani, B., Palmonari, A., 2003, Manual de
psihologia comunitªþii.
79
C
K
C pag 80
K

Servicii sociale

de 2% (2 persoane). Rezultatele obþinute de copilului au contribuit la extinderea reþelei de

cªtre cei 10 asistenþi maternali profesioni”ti asistenþi maternali. Astfel, Fundaþia Agapedia
cu copiii primiþi spre îngrijire au determinat România are angajaþi în prezent un numªr de
aceastª instituþie sª preia, începând cu 1 9 asistenþi maternali, care au fost selectaþi de
ianuarie 2000, toate cele 10 persoane; cªtre personalul fundaþiei, dupª care au urmat
• în 1999 a fost semnat, de asemenea, un cursurile de pregªtire organizate în cadrul
acord între Consiliul Judeþean Bra”ov ”i Trus- DGASPC, iar apoi au fost atestaþi de cªtre
tul Copiilor Europeni Sibiu, în scopul ob- Comisia pentru Protecþia Copilului. Asociaþia
þinerii finanþªrii angajªrii a încª 25 de asistenþi Catharsis a angajat un numªr de 12 asistenþi
maternali profesioni”ti, pentru o perioadª de maternali, care, în luna septembrie 2001, au
1 an, cu condiþia preluªrii ulterioare a aces- fost preluaþi de cªtre DGPDC.
tora de cªtre Direcþia pentru Protecþia Copi- ˛n prezent, reþeaua de asistenþi maternali
lului; cele 25 persoane au fost selectate, pre- profesioni”ti cuprinde 281 de persoane (dintre
gªtite ”i apoi angajate începând cu luna care 9 angajaþi ai Fundaþiei Agapedia), distri-
ianuarie 2000, urmând a fi preluate de cªtre buþia lor la nivelul judeþului Bra”ov fiind ur-
DGPDC în ianuarie 2001; mªtoarea:
• în luna februarie 2000 a fost creat în cadrul
Direcþiei Serviciul de Evaluare, Formare ”i Localitate Numãr A.M.P.
Monitorizare a Asistenþilor Maternali Profe- Braºov 83
sioni”ti; Bod 1
• în perioada august-noiembrie 2000, pe baza
Bran-Sohodol 2
finanþªrii oferite de Agenþia Naþionalª pentru
Protecþia Drepturilor Copilului prin progra- Codlea 34
mele de Interes Naþional (PIN), reþeaua de Cristian 10
asistenþi maternali a fost extinsª cu încª 50 de Dopca 1
persoane. ˛n scopul lªrgirii reþelei de asistenþi
maternali în Bra”ov, ANPDC a aprobat pro- Dumbrãviþa 1
iectul DGPDC de creare a unui Centru pentru Hãlchiu 10
Asistenþii Maternali la Bra”ov; Hãrman 2
• în 2001, pe baza unui nou PIN, au mai fost
Mãieruº 2
selectaþi ”i formaþi încª 100 de asistenþi
maternali profesioni”ti; Ormeniº 4
• în anul 2002, prin intermediul proiectului Prejmer 1
Phare – RO 9905.02, „Copiii mai întâi”, a Purcãreni 3
fost posibilª extinderea reþelei de asistenþi
Râºnov 70
maternali profesioni”ti din judeþul Bra”ov cu
încª 80 de noi angajaþi, prin crearea „Cen- Sãcele 38
trului de pregªtire ”i sprijinire a reintegrªrii Sânpetru 1
”i integrªrii copilului în familie”, subordonat Vama Buzãului 2
SEFMAMP;
• în anul 2003, pe baza aceleia”i finanþªri, Viºtea 1
reþeaua s-a extins cu încª 80 de asistenþi ma- Tãrlungeni 3
ternali profesioni”ti; Zãrneºti 12
• în 2005, în scopul închiderii Centrului de
Plasament „Dumbrava Minunatª”, unde se Sursa : Serviciul de Evaluare, Formare
aflau în îngrijire copii cu dizabilitªþi, au mai ”i Monitorizare a Asistenþilor Maternali
fost angajaþi încª 13 asistenþi maternali pro- Profesioni”ti din cadrul Direcþiei
fesioni”ti, care au fost pregªtiþi pentru a în- Generale de Asistenþª Socialª ”i
Protecþia Copilului Bra”ov.
griji copiii cu dizabilitªþi.
“i organismele private autorizate care î”i Tabel 1. Distribuþia geograficª a asistenþilor
desfª”oarª activitatea în domeniul protecþiei maternali

80
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 81
K
De”i sistemul de asistenþª maternalª pare
a fi urmat un traseu de succes în ultimii ani,
reþeaua extinzându-se într-un ritm deloc de
neglijat, existª însª ”i câteva puncte pe care
le-am putea numi „nevralgice”.
Cifrele aratª cª, aproape în fiecare an care
a trecut, au fost formate ”i angajate noi per-
soane dar trebuie spus faptul cª alegerea
acestora a fost dificilª nu pentru cª numªrul
celor care doresc sª dobândeascª acest statut
este foarte mare, ci din contrª.
La momentul actual, numªrul celor care
depun cereri pentru a fi evaluaþi este foarte
mic, iar dintre aceste persoane foarte puþine
corespund criteriilor cerute de lege. Putem
avansa chiar procentul de 2-3 % de persoane
eligibile din totalul cererilor depuse.
Ca element relevant în acest sens, din
totalul de 232 de cereri depuse, au finalizat
cursurile de pregªtire ”i au fost atestate un
numªr de 43 persoane, dintre care 13 au fost
deja angajate, iar 30 sunt în curs de angajare.
Se pare cª singura motivaþie a acestor
persoane (femei în majoritate) în alegerea
acestei meserii este cea legatª de oportunitatea
dobândirii unui contract de muncª, implicit a
dreptului la asigurare medicalª, la pensie etc.
˛n fapt, media de vârstª a persoanelor care
depun cereri este de peste 45 de ani.
Aspectul legat de vârstª reprezintª un alt
punct problematic care apare în activitatea
reþelei de asistenþi maternali profesioni”ti.
Deoarece limita maximª de vârstª a per-
soanelor care pot deveni asistenþi maternali
este, la momentul actual, de 52 de ani, multe
dintre cele care au intrat în reþea în momentul
constituirii acesteia, deci acum 7 ani, se apro-
pie de pensie sau chiar au împlinit vârsta de
pensionare. Acest fapt determinª imposi-
bilitatea continuªrii activitªþii, necesitatea
revocªrii mªsurii de plasament ”i, implicit,
mutarea copilului la un alt asistent maternal,
ceea ce, evident, va avea repercusiuni nega-
tive asupra copilului.
De aceea, ca mªsurª de viitor, în scopul
evitªrii acestor aspecte, se dore”te scªderea
limitei maxime de vârstª de la 52 de ani, la
48 de ani.
Un alt aspect deosebit de delicat cu care
se confruntª reþeaua de asistenþi maternali ”i,
implicit, profesioni”tii care o gestioneazª este
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Servicii sociale
cel generat de obligativitatea asistenþilor
maternali de a lua în îngrijire 2 copii. Din
acest motiv, s-au înregistrat o serie de demisii
din partea unor persoane care nu au reu”it sª
facª faþª responsabilitªþilor suplimentare
determinate de prezenþa celui de-al doilea
copil.
Am lªsat în final spre dezbatere un aspect
pe care l-am putea defini ca fiind deja
„cronic”, pentru cª reprezintª o dificultate
pentru care nu s-a reu”it construirea unei
soluþii, o dificultate caracteristicª sistemului
românesc de asistenþª maternalª, ”i totodatª a
celui bra”ovean.
Este vorba de imposibilitatea acordªrii
dreptului la concediu legal pentru asistenþii
maternali care au copii în plasament, ceea ce
– nu-i a”a? – reprezintª, în fond, o încªlcare
a Codului Muncii. Asistenþii maternali nu pot
sª î”i efectueze concediul prevªzut prin
contractul de muncª deoarece, în aceastª
perioadª, nu existª o soluþie pentru cazarea ”i
îngrijirea copilului. Mai mult decât atât, nu
existª prevederi legale clare cu privire la acest
aspect, astfel cª, chiar dacª, sª spunem, un
asistent maternal gªse”te un alt asistent ma-
ternal dispus sª îngrijeascª copilul pe pe-
rioada efectuªrii concediului de odihnª, din
punct de vedere legal, responsabilitatea îngri-
jirii copilului nu se transferª.
Soluþia plasªrii „semilegale” a copilului,
pe baza unei înþelegeri informale, la un
asistent maternal din vecinªtatea celui care
are copilul în plasament este totu”i o soluþie
care se mai practicª, dar în cazuri foarte
puþine ”i pe perioade foarte mici (câteva zile),
de obicei atunci când intervine o situaþie
excepþionalª în cazul asistentului maternal
care are în îngrijire copilul (spitalizare, un
eveniment deosebit, care reclamª plecarea din
localitate, þarª etc.).
Literatura de specialitate descrie ca soluþie
pentru aceste situaþii a”a-numitele „centre de
respiro”, unde copiii aflaþi în plasament pot fi
lªsaþi de cªtre asistentul maternal pe perioada
efectuªrii concediului legal. Din pªcate, legis-
laþia actualª nu conþine norme care sª permitª
acreditarea acestui tip de serviciu, de aceea,
de”i au existat anumite declaraþii de intenþie cu
privire la înfiinþarea unor astfel de centre, în
limitele legii actuale, nu este nicidecum posibil.
81
C
K
C pag 82
K
Servicii sociale
Concluzia este cª asistentul maternal este
un angajat care î”i desfª”oarª activitatea 24
de ore pe zi, 7 zile pe sªptªmânª, 365 de zile
pe an, ceea ce, evident, pune clar sub semnul
îndoielii calitatea activitªþii, în condiþii de
suprasolicitare evidentª, ”i, mai ales, în
contextul îngrijirii a 2 copii simultan.
˛n replicª, de”i nu cu acela”i impact, se
încearcª organizarea unor activitªþi care sª
asigure suport emoþional, informaþional
pentru asistenþii maternali. ˛n acest sens, un
exemplu de bunª practicª, dacª îl putem numi
a”a, este grupul de suport ”i informare
destinat asistenþilor maternali organizat în
cadrul Fundaþiei Agapedia, unde lunar sunt
dezbªtute teme care se înscriu în procesul de
formare continuª a AMP (prevªzut de
legislaþia actualª) – probleme medicale, de
nutriþie ”i îngrijire, de stimulare, playterapie,
educare – dar, pe de altª parte, aceste grupuri
au ”i funcþie de suport, prin construirea
efectului de „în aceea”i barcª”.
3. Adopþia naþionalã
De”i nu reprezintª un segment nou apªrut
în „peisajul” sistemului de servicii sociale din
România, alternativa adopþiei a generat, fªrª
îndoialª, de-a lungul timpului, cele mai mari
controverse. Mª refer în special la adopþiile
internaþionale, care, începând cu 2001, au
fost suspendate pe termen nedefinit.
Rªmâne varianta adopþiei naþionale, care,
în cazul în care nu s-a putut realiza reinte-
grarea copilului în familia naturalª, reprezintª
modalitatea de a-i asigura mediul familial atât
de necesar dezvoltªrii adecvate.
Nu mª voi referi aici la schimbªrile ma-
jore care au intervenit, începând cu 2004, în
legislaþia specificª acestei sfere, legislaþie
care, sub forma legii 273/2004, s-a „aliniat”
”i ea reglementªrilor europene. Voi menþiona
doar faptul cª, în conformitate cu noua legis-
laþie, adopþia naþionalª nu mai este conside-
ratª ca mªsurª de protecþie, ci ca o instituþie
de drept civil de sine stªtªtoare, ea adre-
sându-se doar acelor copii a cªror situaþie
juridicª este de naturª sª o reclame ”i nu
tuturor copiilor care au nevoie de o mªsurª
de protecþie.
82
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Instanþa – în sensul propriu al cuvântului
– decidentª în cazul adopþiei naþionale a
devenit, în contextul noii legislaþii, Tribunalul
pentru Minori ”i Familie.
Bra”ovul a avut ”ansa sª fie ales ca primul
centru-pilot pentru înfiinþarea acestei structuri
judecªtore”ti specializate, începând cu 1
ianuarie 2005.
Reevaluarea tuturor adopþiilor care se
aflau pe rol la data intrªrii în vigoare a noii
legislaþii, derularea procedurilor specifice
prin intermediul Tribunalului pentru Minori
”i Familie, precum ”i modificarea criteriilor
”i procedurilor care confereau unui copil
statutul de „liber de adopþie” constituie o
explicaþie a ritmului lent ”i a temporizªrii
procesului de adopþie. Rezultatul a fost faptul
cª în anul 2005 a fost realizatª doar o (!)
adopþie naþionalª în Bra”ov.
˛n anul în curs, procedurile s-au mai
fluidizat, astfel cª numªrul dosarelor aflate în
lucru sau pe rolul instanþei de judecatª este
mai mare.
Nu existª la ora actualª – de”i literatura de
specialitate ”i practica curentª i-au demonstrat
necesitatea –, nici la nivelul structurilor
guvernamentale specializate (”i mª refer aici
la DGASPC), nici la nivelul ONG-urilor care
oferª servicii în domeniu, grupuri de suport ”i
consiliere post-adopþie. Pentru cª mulþi dintre
pªrinþii adoptivi resimt necesitatea unor astfel
de activitªþi ”i, ca atare, le reclamª existenþa,
se aflª în faza de organizare un astfel de grup
în cadrul Fundaþiei Agapedia, organizaþie care
oferª, printre altele, ”i evaluarea familiilor care
doresc sª adopte un copil.
Sectorul nonguvernamental. Parteneriatul
public-privat
De”i în România nu putem vorbi despre o
tradiþie a organizaþiilor nonguvernamentale,
maniera în care a evoluat ”i modul în care
funcþioneazª domeniul asistenþei sociale în
þara noastrª reclamª din ce în ce mai acut
implicarea acestui tip de structuri în furni-
zarea de servicii sociale.
Argumente legate de competitivitate, de
lipsa de încredere în capacitatea statului de a
gestiona problemele sociale majore, „eterna”
lipsª de fonduri în structurile guvernamentale
”i alocarea ineficientª a acestora reprezintª
C
K
C pag 83
K
argumente în favoarea implicªrii sporite a
organizaþiilor nonguvernamentale în dome-
niul asistenþei sociale.9
Beneficiile creªrii ”i activªrii unui numªr
cât mai mare de organizaþii de acest fel poate fi
amplu argumentatª. Mª voi opri aici doar
asupra unui singur aspect, corelat cu ceea ce
am prezentat anterior, ”i anume ideea de
implicare sporitª a comunitªþii în rezolvarea
problemelor specifice. ˛n acest sens, cu sigu-
ranþª, implicarea organizaþiilor nonguverna-
mentale poate crea acel „empowerment” pen-
tru comunitate în a-”i controla ”i soluþiona
problemele înscrise în sfera lor de interes, ceea
ce, în timp, ar putea avea ca efect ie”irea din
starea de dependenþª faþª de structurile centra-
lizate ale statului furnizoare de servicii sociale.
„Peisajul” bra”ovean al organizaþiilor
nonguvernamentale furnizoare de servicii
sociale este destul de sªrac. Evident cª, dupª
1990, a existat ”i aici acea explozie de astfel
de structuri, în 2002 fiind înregistrate la
Direcþia pentru Muncª, Solidaritate Socialª
”i Familie peste 300 de astfel de organizaþii.
˛n fapt, foarte multe dintre acestea aveau doar
caracter fictiv, servind altor scopuri decât cele
înscrise în statut.
La momentul actual, dacª ne raportªm la
mªrimea judeþului nostru ”i dimensiunile
problemelor pe care le regªsim aici, pot
afirma cª implicarea organizaþiilor nonguver-
namentale în furnizarea de servicii sociale
este extrem de redusª. ˛n fapt, existª doar
câteva organizaþii care activeazª susþinut în
domeniul asistªrii familiei ”i copilului: Fun-
daþia „Agapedia”, Asociaþia „Catharsis”,
Asociaþia „Samariteanul milos”, Fundaþia
„Nu mª uita”, „Centrul Vieþii noi”, „Asocia-
þia Narnia”. Existª ”i câteva organizaþii (dar
în numªr foarte mic) care oferª servicii per-
soanelor vârstnice sau servicii adresate altor
categorii de populaþie, cum sunt bolnavii
cronici, psihici etc.
Necesitatea acreditªrii serviciilor oferite
de organizaþiile nonguvernamentale, conform
legislaþiei actuale, reprezintª un punct dificil
pentru multe dintre aceste organizaþii, care ar
putea pune în pericol însª”i existenþa lor.
9. Zamfir, E., Zamfir, C. (coord.), 1995, Politici
sociale. România în context european.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Servicii sociale
Afirm aceasta deoarece, de”i demersurile
pentru acreditarea serviciilor oferite au
debutat încª de anul trecut, doar 3 dintre
organizaþiile bra”ovene au reu”it sª obþinª
pânª acum aceastª acreditare.
Procesul general de reformª în domeniul
serviciilor sociale implicª realizarea partene-
riatelor public-privat. De”i, a”a cum arªtam,
reþeaua organizaþiilor nonguvernamentale nu
este atât de puternicª în Bra”ov pe cât ar fi
necesar, ideea creªrii unor astfel de alªturªri
este aplicatª.
˛n acest sens, a” descrie ca ”i modele de
succes parteneriatul realizat între Fundaþia
Agapedia ”i o serie de actori locali în cadrul
Proiectului SocioMed, iar, pe de altª parte,
poate fi menþionat parteneriatul public-privat
realizat în cadrul proiectului „Iniþiativa pentru
Sªnªtatea Familiei în România”.
˛n cazul proiectului SocioMed, care î”i
propune furnizarea de servicii socio-medicale
familiilor ”i copiilor aflaþi în situaþii de
dificultate, au fost consolidate parteneriate
între furnizorul de servicii (în acest caz Fun-
daþia „Agapedia”) ”i Direcþia Generalª de
Asistenþª Socialª ”i Protecþia Copilului,
Direcþia de Servicii Sociale, Spitalul de Pedia-
trie, Universitatea Transilvania, Inspectoratul
Judeþean de Poliþie, Asociaþia Asistenþilor
Sociali „Echilibru”, Societatea de Educaþie
Contraceptivª ”i Sexualª. Fiecare dintre par-
teneri are atribuþii specifice, care, asamblate,
asigurª coerenþa serviciilor oferite.
Programul „Iniþiativa pentru Sªnªtatea Fa-
miliei în România” are meritul cª, pentru
realizarea scopului sªu specific, anume cre”-
terea accesului populaþiei defavorizate la
serviciile de planificare familialª ”i sªnªtatea
reproducerii, a reu”it sª aducª, pentru prima
datª, actorii sociali locali, aparþinând atât
sectorului public, dar ”i celui privat, într-un
grup local de acþiune. Astfel, prin semnarea
unui acord de parteneriat în care au fost
implicate Primªria, Direcþia Generalª de
Asistenþª Socialª ”i Protecþia Copilului,
Direcþia de Sªnªtate Publicª, Inspectoratul
Judeþean de Poliþie, Universitatea Transilva-
nia, Inspectoratul “colar, organizaþii nongu-
vernamentale care oferª servicii în domeniul
familiei ”i copilului, a fost realizatª o dis-
tribuire a responsabilitªþilor specifice, iar
83
C
K
C pag 84
K
Servicii sociale
derularea programului poate fi catalogatª ca
fiind una reu”itª.
˛n acest fel, prin intermediul partene-
riatelor public-privat, diverse „fracþiuni” de
programe sau iniþiative ale diver”ilor actori
locali au ocazia sª fie articulate, iar cei
implicaþi sª fie informaþi de ofertele celor
care se aflª în sistem, dezideratul fiind acela
al îmbunªtªþirii colaborªrii interinstituþionale.
Un aspect des menþionat în ultimii ani,
odatª cu apariþia legii 34/1998 privind parte-
neriatul public privat în furnizarea de servicii
sociale, este cel al contractªrii sociale. De”i
furnizorii de servicii sociale din sfera publicª
se confruntª cu mari dificultªþi generate de
volumul mare de cazuri sau de insuficienþa
personalului calificat, nu putem vorbi încª, la
nivelul Bra”ovului, de vreun astfel de demers,
de”i acest aspect este menþionat ca obiectiv în
strategiile instituþiilor menþionate.
Reþeaua de profesioniºti
O condiþie evidentª a calitªþii serviciilor
oferite (fie cª vorbim de furnizorii din sectorul
guvernamental sau cel nonguvernamental) este
aceea a existenþei unei resurse umane spe-
cializate profesional. Totu”i, de”i existª, a”a
cum arªtam, 14 centre universitare de pregªtire
a asistenþilor sociali, ponderea asistenþilor
sociali cu licenþª în acest domeniu în cadrul
serviciilor sociale rªmâne redusª, ceea ce
transformª acest lucru într-o problemª.
˛ncercând o explicare a acestei stªri de
fapt, consider cª problema poate fi abordatª
din mai multe perspective: este vorba de lipsa
realª a resursei umane specializate, apoi
putem vorbi de angajarea voitª în anumite
structuri a unor persoane care nu au pregªtire
de specialitate ”i, nu în ultimul rând, de lipsa
structurilor specifice dintr-o serie de instituþii
unde existenþa lor este imperios necesarª.
Statutul dezavantajat al acestei profesii,
explicabil prin faptul cª, imediat dupª anii
1990, din lipsa (explicabilª la acel moment) a
personalului calificat, au ajuns sª fie inclu”i
în reþea ”i sª practice asistenþa socialª o serie
de persoane fªrª nici o calificare în domeniu,
se menþine ”i acum.
Astfel, în instituþiile de stat, în special,
sunt menþinute o serie de persoane care, în
anumite cazuri, nu au nici mªcar o pregªtire
84
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
conexª acestui domeniu. Un studiu realizat
de departamentul de resurse umane din cadrul
Direcþiei Generale de Asistenþª Socialª ”i
Protecþia Copilului a demonstrat aceastª „di-
luare” profesionalª în ceea ce prive”te asis-
tenþii sociali, într-o instituþie care este una
dintre furnizorii de bazª în domeniul servi-
ciilor destinate familiei ”i copilului. Este una
dintre expresiile lipsei de culturª organi-
zaþionalª în domeniul asistenþei sociale.10
Astfel, realizând un clasament al profe-
siilor care se regªsesc în schema de personal,
vom gªsi pe primul loc juri”tii, pe locul doi
inginerii; locul al treilea este ocupat de eco-
nomi”ti. Abia pe locul patru vom regªsi asis-
tenþii sociali, urmaþi de sociologi, iar pe ulti-
mul loc se aflª ca numªr psihologii.
Acest fapt poate pªrea paradoxal, dacª
þinem cont de faptul cª pe piaþa muncii a
pªtruns în ultimii ani un numªr mare de
persoane licenþiate în asistenþª socialª.
Chiar ”i a”a, lipsa specializªrii resursei
umane care existª deja în sistem reprezintª o
mare problemª. Lipsa unor cursuri pentru cei
formaþi în alte domenii, dar ”i a cursurilor de
refreshment pentru cei deja formaþi constituie
un aspect deficitar al sistemului.
Experþii în domeniu vorbesc despre „ne-
voia neacoperitª de asistenþi sociali” 11 (p.
207). ˛ntr-adevªr, anumite structuri guverna-
mentale aparþinând Direcþiei pentru Muncª,
Solidaritate Socialª ”i Familie, Ministerului
˛nvªþªmântului sau celui al Sªnªtªþii nu au
incluse în statul de funcþii poziþia de asistent
social sau au o singurª poziþie destinatª
acestei activitªþi. Astfel, Spitalul de Pediatrie
Bra”ov, Spitalul de Obstetricª-Ginecologie
Bra”ov ”i Spitalul Judeþean Bra”ov au angajat
câte un singur asistent social, ceea ce este
total insuficient, þinând cont de volumul de
probleme de naturª socialª prezente în uni-
tªþile spitalice”ti: copiii abandonaþi, copiii
abuzaþi, boli cu cauze sociale (TBC, SIDA).
˛n cadrul unitªþilor de învªþªmânt nu existª
nici un asistent social; în fapt, aceastª poziþie
nici nu este prevªzutª în statul de funcþiuni.
10. Zamfir, E., 2006, „Dezvoltarea sistemului de
asistenþª socialª : un proces dificil”, pp.
197-216.
11. Idem.
C
K
C pag 85
K

Servicii sociale

˛n cazul organizaþiilor nonguverna- Zamfir, C. ”i Stoica., L., O nouª provocare:

mentale, mai ales sub presiunea prevederilor
legale cu privire la acreditare, care impun
angajarea de personal calificat, situaþia este
în curs de îmbunªtªþire. Astfel, aceste orga-
nizaþii fie cª au deja în cadrul personalului
asistenþi sociali, fie au încurajat perfecþio-
narea resursei deja existente.
˛n acest sens, înfiinþarea specializªrii de
asistenþª socialª în cadrul Universitªþii Tran-
silvania din Bra”ov reprezintª un pas însemnat
în cre”terea nivelului de pregªtire ”i a nive-
lului de prestaþii profesionale al celor im-
plicaþi în sistemul de servicii sociale.
Bibliografie
Arpinte, D., 2006, „Perspective ale dezvoltªrii
sistemului de servicii de asistenþª socialª”, în
dezvoltarea socialª, Editura Polirom, Ia”i, pp.
217-228.
Killen, K., 1997, Copilul maltratat, Editura
Eurobit, Timi”oara.
Lambru, M., 2004, „Parteneriatul public-privat în
contractarea de servicii în domeniul social”, în
Lambru, M. ”i Mªrginean, I. (coord.),
Parteneriatul public privat în furnizarea de
servicii sociale, Editura Ziua, Bucure”ti.
Zamfir, E., Zamfir, C. (coord.), 1995, Politici
sociale. România în context european, Editura
Alternative, Bucure”ti.
Zamfir, E., 2006, „Dezvoltarea sistemului de
asistenþª socialª: un proces dificil”, în Zamfir,
C., Stoica, L., O nouª provocare: dezvoltarea
socialª, Editura Polirom, Ia”i, p. 197-216.
Zani, B., Palmonari, A., 2003, Manual de
psihologia comunitªþii, Editura Polirom, Ia”i,
www.drepturilecopilului.ro

Abstract
When applying the reform in social services domain, one of the most important action
directions is that of taking people out from the institutionalized centers. This happens
especially in child’s protection area. The big residential centers are replaced by family
buildings, where children feel like being home. There are also offered alternatives like
fosters, the development of maternal assistance network and the trial of reinstatement of
the child in his natural family. All these alternatives have strategic value in the up-to-date
activity.
The prevention part is being emphasized, especially by the important involvement of the
community. These last two elements are absolutely indispensable for modern social
services. A condition for all these objectives to be realized is to create a network of
professionals in social services domain.

85
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 86
K
Legislaþie
H
otªrâre nr. 686 din
12 iulie 2005 pentru
aprobarea Strategiei
naþionale în domeniul
prevenirii ”i combaterii
fenomenului violenþei
în familie
ARTICOL UNIC
Se aprobª Strategia naþionalª în domeniul
prevenirii ”i combaterii fenomenului violenþei
în familie ”i Planul de mªsuri pentru im-
plementarea strategiei naþionale în domeniul
prevenirii ”i combaterii fenomenului violenþei
în familie pe perioada 2005-2007, prevªzute
în anexele nr. 1) ”i 2), care fac parte inte-
grantª din prezenta hotªrâre.
ANEXA 1 Strategia naþionalª în domeniul
prevenirii ”i combaterii fenomenului violenþei
în familie
I. Consideraþii generale
Tranziþia prin care încª mai trece socie-
tatea româneascª, cu efectele sale imediate ”i
vizibile legate în principal de situarea a mai
mult de jumªtate din populaþie sub pragul de
subzistenþª ”i scªderea drasticª a numªrului
populaþiei ocupate, a dus la schimbªri majore
în structura criminalitªþii.
Pornind de la considerarea familiei ca
principal model cultural în procesul complex
de educare a copiilor, responsabilitatea sta-
tului român rezidª în crearea unui cadru
86
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
favorabil care sª permitª gªsirea unor soluþii
de prevenire a violenþei în familie, precum ”i
de sprijinire a persoanelor supuse violenþei în
familie, motiv pentru care la nivel naþional a
fost simþitª nevoia adoptªrii în cel mai scurt
timp a strategiei naþionale în domeniul pre-
venirii ”i combaterii violenþei în familie.
Con”tientizarea efectelor fenomenului
violenþei în familie ”i a gravitªþii acestuia la
nivel mondial s-a petrecut relativ recent în
lume, toate þªrile Uniunii Europene confrun-
tându-se cu problemele generate de violenþa
în familie. Sistemul serviciilor sociale publice
în domeniul combaterii ”i prevenirii violenþei
în familie în România nu este dezvoltat,
furnizarea de servicii de asistenþª în domeniul
prevenirii ”i combaterii violenþei în familie
fiind asumatª de societatea civilª îndeosebi.
Societatea civilª, în parteneriat cu autoritªþile
locale, a dezvoltat servicii specializate pentru
protecþia victimelor violenþei în familie,
precum ”i furnizori de servicii sociale care
lucreazª cu agresorii.
Un studiu realizat de Centrul Parteneriat
pentru Egalitate în anul 2003 aratª faptul cª
în România rata globalª a incidenþei violenþei
în familie este de 14,3% la nivel naþional,
C
K
C pag 87
K
reprezentând o valoare medie, care aratª cª
între 12,4% ”i 16,2% din populaþia adultª a
României a avut experienþe de violenþª în
familie de-a lungul vieþii, sub una sau mai
multe forme. Violenþa în familie din România
are drept factori determinanþi semnificativi
alcoolismul, sªrªcia, socializarea într-un
mediu marcat de violenþª ”i modelul
patriarhal de organizare a familiei.
Ca demers legislativ, România benefi-
ciazª, în momentul de faþª, de acte normative
destinate sª reglementeze fenomenul de
violenþª în familie ”i la locul de muncª. ˛n
cadrul procesului de reformª a sistemului de
protecþie socialª românesc, a fost adoptatª
Legea nr. 217/2003 privind prevenirea ”i
combaterea violenþei în familie, ca parte com-
ponentª a strategiilor care vizeazª protecþia
familiei, aceasta stabilind cadrul dezvoltªrii
politicilor de combatere ”i prevenire a
fenomenului violenþei în familie. ˛nfiinþarea
Agenþiei Naþionale pentru Protecþia Familiei,
prin Legea nr. 217/2003 privind prevenirea
”i combaterea violenþei în familie, reprezintª
un prim pas în organizarea unui sistem efi-
cient de servicii sociale specializate în do-
meniul prevenirii ”i combaterii violenþei în
familie la nivel naþional.
Prin adoptarea Legii nr. 197/2000, de
modificare ”i completare a Codului penal, au
fost prevªzute mªsuri ”i pedepse pentru per-
soanele care sªvâr”esc acte de violenþª cau-
zatoare de suferinþe fizice ”i psihice, sªvâr”ite
asupra membrilor familiei. De asemenea, noul
Cod penal, aprobat prin Legea nr. 301/2004,
prevede la art. 134, ca o mªsurª de siguranþª
specialª pentru prevenirea violenþei în familie,
„interdicþia de a reveni la locuinþa familiei, la
cererea pªrþii vªtªmate, aceastª mªsurª putând
fi luatª în mod provizoriu ”i în cursul urmªririi
penale sau al judecªþii”.
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de
”anse între femei ”i bªrbaþi, prin care se garan-
teazª accesul la educaþie, culturª ”i la in-
formare fªrª discriminare, precum ”i Legea
nr. 116/2002 privind combaterea marginali-
zªrii sociale, prin care se faciliteazª accesul la
un loc de muncª ”i la o locuinþª, completeazª
cadrul legislativ necesar pentru o implementare
cât mai eficientª a legislaþiei în domeniul
prevenirii ”i combaterii violenþei în familie.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Legislaþie
Violenþa în familie reprezintª o realitate
socialª ale cªrei consecinþe nu pot fi ignorate
la nivelul deciziei politice în perspectiva
aderªrii þªrii noastre la structurile Uniunii
Europene. Necesitatea realizªrii unei noi con-
strucþii instituþionale ”i a reformei în domeniul
protecþiei familiei este menþionatª în documen-
tele care stabilesc condiþiile aderªrii României
la Uniunea Europeanª, acestea fiind incluse în
Programul de Mªsuri Prioritare pentru
Integrare Europeanª, în Foaia de Parcurs a
României elaboratª de Uniunea Europeanª
pentru perioada 2001-2004, precum ”i în
Planul Economic de Preaderare pentru
perioada 2003-2004. ˛n Raportul periodic
privind progresele înregistrate de România pe
calea aderªrii din anul 2003 se menþioneazª la
Criterii Politice, capitolul Drepturile omului ”i
protecþia minoritªþilor: „˛n mai 2003 s-a adop-
tat legislaþia cu privire la prevenirea ”i com-
baterea violenþei în familie. Legea constituie o
dezvoltare pozitivª ”i oferª protecþie
îmbunªtªþitª victimelor violenþei. Pentru a
pune în aplicare legea, Agenþia Naþionalª
pentru Protecþia Familiei ar trebui sª devinª
operaþionalª cât mai curând posibil”.
˛n procesul complex de aderare a Româ-
niei la Uniunea Europeanª, combaterea vio-
lenþei în familie este inexorabil legatª de res-
pectarea criteriilor politice de la Copenhaga
privind respectarea drepturilor omului. Pe
plan internaþional existª urmªtoarele docu-
mente care definesc politica în domeniul pre-
venirii ”i combaterii violenþei în familie:
– Convenþia Naþiunilor Unite privind elimi-
narea tuturor formelor de discriminare împo-
triva femeilor, adoptatª în anul 1979 ”i rati-
ficatª de România în 1981;
– Recomandarea Consiliului Europei nr. 4/
1985 cu privire la violenþa în familie;
– Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/
1985 privind protecþia victimei;
– Recomandarea Consiliului Europei nr. 21/
1987 privind asistenþa victimelor ”i preveni-
rea victimizªrii lor;
– Recomandarea Consiliului Europei nr. 2/
1990 pentru adoptarea unor mªsuri sociale
privind violenþa în familie;
– Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/
1991 privind exploatarea sexualª, pornogra-
fia, prostituþia ”i traficul cu copii ”i tineri;
87
C
K
C pag 88
K
Legislaþie
– Declaraþia Naþiunilor Unite cu privire la
eliminarea violenþei împotriva femeilor,
adoptatª în anul 1993, în definiþia violenþei în
familie fiind inclusª ”i violenþa psihologicª;
– Rezoluþia Comisiei ONU pentru prevenirea
crimei ”i justiþia penalª privind „Violenþa
asupra femeilor ”i copiilor”, adoptatª la Viena
în anul 1994;
– Declaraþia celei de-a patra conferinþe asupra
problemelor femeii (Beijing 1995) considerª
violenþa împotriva femeilor ca fiind unul
dintre cele 12 obstacole împotriva respectªrii
drepturilor femeii;
– Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/
2002 privind protecþia femeilor împotriva
violenþei;
– Decizia Parlamentului European nr. 803/
2004 privind adoptarea programului de ac-
þiune a Comunitªþii Europene pentru perioada
2004-2008, referitor la prevenirea ”i comba-
terea violenþei împotriva copiilor, tinerilor ”i
femeilor, precum ”i la protecþia victimelor ”i
a grupurilor cu risc (Programul Daphne II).
Prezenta strategie porne”te de la ideea
identificªrii mªsurilor necesare pentru coor-
donarea corespunzªtoare a tuturor progra-
melor derulate în domeniul prevenirii ”i com-
baterii violenþei în familie, în scopul evitªrii
paralelismelor, precum ”i în vederea utilizªrii
eficiente a resurselor alocate. ˛n acela”i timp,
se urmªre”te armonizarea ”i corelarea proce-
selor de reformª din domenii precum: pro-
tecþie socialª, administraþie localª, justiþie,
sªnªtate, educaþie în vederea asigurªrii unei
sincronizªri a acestor procese care sª aibª ca
scop reintegrarea în societate a persoanelor
afectate de violenþa în familie.
II. Principii
Principiile care stau la baza elaborªrii pre-
zentei strategii au în vedere stabilirea cadrului
instituþional al sistemului de servicii sociale
destinate prevenirii ”i combaterii violenþei în
familie, atât la nivel central, cât ”i la nivel
local, precum ”i dezvoltarea capacitªþii
sistemului pentru abordarea multisectorialª a
problematicii violenþei în familie.
1. Principiul respectªrii demnitªþii umane.
Fiecªrei persoane îi este respectatª demni-
tatea, prin evitarea atitudinilor ”i comporta-
mentelor umilitoare ”i degradante.
88
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
2. Principiul nondiscriminªrii ”i egalitªþii de
”anse. Politica în domeniu va fi aplicatª fªrª
discriminare, având în vedere respectarea ”i
promovarea drepturilor persoanelor afectate
de violenþa în familie. Aceste drepturi sunt
aplicabile în egalª mªsurª cetªþenilor români
”i cetªþenilor strªini aflaþi în mod legal în
România, cu respectarea prevederilor legisla-
þiei în vigoare, precum ”i prin asigurarea ac-
cesului liber ”i nediscriminatoriu al acestora
la serviciile specifice destinate prevenirii ”i
combaterii violenþei în familie.
3. Principiul promovªrii valorilor nonviolen-
þei la nivelul comunitªþii. Cunoa”terea gra-
vitªþii efectelor comportamentului violent la
nivelul societªþii implicª acþiuni concertate ale
statului ”i societªþii civile în vederea schim-
bªrii patternului cultural în ceea ce prive”te
toleranþa populaþiei la actele de violenþª în
familie.
4. Principiul responsabilizªrii. Societatea mo-
dernª are nevoie nu numai de persoane capa-
bile, active ”i înalt motivate, dar ”i respon-
sabile faþª de sine, familie, prieteni, colegi,
vecini, comunitate. Aceasta presupune
responsabilizarea fiecªruia pentru problemele
celorlalþi, complementar cu responsabilizarea
colectivitªþii faþª de problemele ”i dificultªþile
cu care membrii sªi se confruntª. Este vitalª
atât responsabilizarea agresorului pentru
actele de violenþª comise, cât ”i a instituþiilor
abilitate sª intervinª în rezolvarea cazurilor
de violenþª în familie.
5. Principiul participªrii. Promovarea partici-
pªrii ”i consultªrii beneficiarilor la toate
nivelele de decizie, printr-o abordare sensi-
bilª la diferenþele culturale, de vârstª ”i gen.
Promovarea implicªrii comunitªþii locale, în
mod special a autoritªþilor publice, pentru a
identifica ”i a diagnostica în mod corect
natura problemelor ”i a riscurilor.
6. Principiul complementaritªþii dintre preve-
nire ”i combatere. Tratarea efectului fenome-
nului violenþei în familie este costisitoare ”i
prezintª riscul perpetuªrii problemei. Pre-
venirea violenþei prin mªsuri active ”i prin
implicarea tuturor actorilor sociali constituie
unul dintre dezideratele actualei strategii.
7. Principiul securizªrii ”i protecþiei victimei.
Acest principiu, considerat esenþial în orice
demers întreprins pentru soluþionarea cazurilor
C
K
C pag 89
K
de violenþª în familie, garanteazª intervenþia,
în limita cadrului legal, prin acþiuni care sª
asigure inclusiv protecþia fizicª a victimei.
8. Principiul centrªrii pe persoanª. Acest
principiu presupune centrarea pe nevoile
persoanei ”i implicarea ei activª în toate
deciziile ce o privesc.
9. Principiul parteneriatului. Politica în do-
meniul prevenirii ”i combaterii violenþei în
familie trebuie sª includª mecanisme partene-
riale: grupurile ”i organizaþiile reprezenta-
tive (comunitate localª, organizaþii nonguver-
namentale, organizaþii ale grupurilor cu risc
etc.) trebuie implicate în procesul de proiec-
tare a politicilor în domeniu.
10. Principiul abordªrii multidisciplinare.
Asigurarea accesului beneficiarilor la servicii,
în funcþie de nevoile identificate, într-o abor-
dare multidisciplinarª ”i multisectorialª.
III. Scop
Prezenta strategie are ca scop promovarea,
respectarea ”i garantarea drepturilor persoa-
nelor afectate de violenþa în familie, în ve-
derea dezvoltªrii fiecªrui membru al familiei
într-un mediu lipsit de violenþª.
IV. Durata
Strategia naþionalª în domeniul prevenirii
”i combaterii fenomenului violenþei în familie
va fi implementatª în perioada 2005-2007.
V. Obiective generale
Obiectivele generale ale strategiei privind
prevenirea ”i combaterea violenþei în familie
sunt urmªtoarele:
Obiectivul 1: ˛mbunªtªþirea cadrului le-
gislativ necesar organizªrii ”i funcþionªrii sis-
temului de servicii sociale specializate din do-
meniul prevenirii ”i combaterii violenþei în
familie.
Obiectivul 2: ˛ntªrirea capacitªþii insti-
tuþionale a autoritªþilor administraþiei publice
centrale ”i locale de a implementa ”i dezvolta
programe ”i servicii sociale specializate des-
tinate persoanelor afectate de violenþa în
familie.
Obiectivul 3: Dezvoltarea unei culturi a
parteneriatului ”i solidaritªþii sociale în dez-
voltarea politicilor de prevenire ”i combatere
a violenþei în familie la nivel naþional.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Legislaþie
Obiectivul 4: Responsabilizarea societªþii
române”ti faþª de problematica violenþei în
familie.
Obiectivul 5: Participarea ”i implicarea
activª a statului român la acþiuni întreprinse la
nivel internaþional în domeniul prevenirii ”i
combaterii fenomenului violenþei în familie.
VI. Obiective operaþionale
1. Completarea ”i armonizarea cadrului
legislativ existent în domeniul prevenirii ”i
combaterii violenþei în familie în vederea
integrªrii acestuia în ansamblul general al
politicilor sociale.
2. Dezvoltarea capacitªþii autoritªþilor pu-
blice, judeþene ”i locale, de identificare a pro-
blemelor sociale, de dezvoltare ”i imple-
mentare de politici, programe ”i proiecte în
domeniu.
3. Analiza cauzelor violenþei în familie, a
formelor de manifestare ”i a grupurilor ”i/sau
domeniilor vulnerabile, în diferite tipuri de
comunitªþi (etnice, rurale/urbane etc.).
4. Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii
sociale specifice domeniului prevenirii ”i
combaterii violenþei în familie, þinând cont de
complexitatea fenomenului, precum ”i de
nevoile specifice ale beneficiarilor, printr-o
abordare sensibilª la diferenþele culturale, de
vârstª ”i gen.
5. Crearea unui sistem informaþional ”i
informatic naþional de înregistrare ”i raportare
a cazurilor de violenþª în familie.
6. Determinarea necesarului de resurse finan-
ciare ”i umane în funcþie de nevoile identi-
ficate, precum ”i identificarea surselor locale,
naþionale ”i internaþionale posibil de mobi-
lizat.
7. Dezvoltarea resurselor umane în domeniu.
8. Realizarea unei reþele de suport la nivel
comunitar.
9. Dezvoltarea de atitudini ”i comportamente
nonviolente pentru atingerea obiectivului
„toleranþª zero” faþª de violenþa în familie.
10. Promovarea dialogului public în vederea
con”tientizªrii la nivelul societªþii române”ti
a urmªrilor negative ale violenþei în familie.
11. Dezvoltarea relaþiilor de colaborare între
statul român ”i statele sau organismele inter-
naþionale implicate în prevenirea ”i com-
baterea violenþei în familie.
89
C
K
C pag 90
K

Legislaþie

12. Monitorizarea ”i evaluarea activitªþilor Persoanele cu Handicap

întreprinse în vederea prevenirii ”i combaterii
violenþei în familie.
ANEXA 2
Plan de mªsuri pentru implementarea stra-
tegiei naþionale în domeniul prevenirii ”i
combaterii fenomenului violenþei în familie
pe perioada 2005-2007
Lista de abrevieri:
ANPDC Autoritatea Naþionalª pentru
Protecþia Drepturilor Copilului
ANPF Agenþia Naþionalª pentru
Protecþia Familiei
ANPH Autoritatea Naþionalª pentru
DGASPC Direcþia Generalª de Asistenþª
Socialª ”i Protecþia Copilului
DMSSF Direcþia de Muncª, Solidaritate
Socialª ”i Familie
MMSSF Ministerul Muncii, Solidaritªþii
Sociale ”i Familiei
MJ Ministerul Justiþiei
MEC Ministerul Educaþiei ”i Cercetªrii
MS Ministerul Sªnªtªþii
ONG Organizaþie nonguvernamentalª
FNASR Federaþia Naþionalª a
Asistenþilor Sociali din România
MAI Ministerul Administraþiei ”i
Internelor

Responsabili
Obiectiv operaþional Acþiuni/etape Termene
de implementare

1. Elaborarea legislaþiei secundare

specifice fiecãrei instituþii abilitate MMSSF, ANPF,
de lege sã desfãºoare activitãþi de ANPDC, ANPH, Sem. II 2006
prevenire ºi combatere a violenþei în MS, MJ
familie.

2. Elaborarea ºi aprobarea
manualelor ºi ghidurilor de bune MMSSF, ANPF Sem. I 2006
practici.

3. Elaborarea ºi aprobarea
procedurilor de avizare pentru MMSSF, ANPF Sem. I 2006
1. Completarea ºi
servicii sociale din domeniu.
armonizarea cadrului
legislativ existent în 4. Elaborarea ºi aprobarea
domeniu metodologiei ºi procedurilor de
monitorizare ºi evaluare a
MMSSF, ANPF Sem. I 2006
programelor ºi serviciilor sociale în
vederea creºterii calitãþii serviciilor
acordate.

5. Elaborarea ºi aprobarea
metodologiei ºi procedurilor de
avizare în vederea stabilirii criteriilor
MMSSF, ANPF Sem. I 2006
de pregãtire, eticã profesionalã ºi de
moralitate pentru ocuparea funcþiei
de asistent familial.

1. Crearea ºi dezvoltarea, la nivelul

instituþiilor centrale ºi locale cu
atribuþii în domeniul prevenirii ºi
MMSSF, MAI,
combaterii violenþei în familie, a Sem. I 2006
MS, ANPDC
unor compartimente specializate în
prevenirea ºi combaterea violenþei în
familie.

90
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 91
K

Legislaþie

2. Dotarea noilor compartimente

specializate în prevenirea ºi Toate instituþiile
Sem. II 2006
combaterea violenþei în familie cu responsabile
echipament IT.
2. Dezvoltarea
capacitãþii 3. Stabilirea planurilor de acþiune
autoritãþilor publice judeþene (ierarhia de prioritãþi,
judeþene ºi locale de alegerea modalitãþilor de acþiune,
identificare a sarcini concrete, termene, ANPF – coord. Sem. I 2006
responsabilitãþi, resurse,
problemelor sociale,
de dezvoltare ºi monitorizarea ºi evaluarea
implementare de activitãþii).
politici ºi programe
4. Dezvoltarea de parteneriate cu
sociale, monitorizare Autoritãþile
actorii sociali din comunitate, în
ºi evaluare a administraþiei Permanent
vederea implementãrii planurilor de
politicilor ºi locale – DGASPC
acþiune judeþene.
programelor în
domeniul violenþei în 5. Valorificarea experienþei ºi a
familie rezultatelor în domeniul prevenirii ºi
ANPF, Autoritãþile
combaterii violenþei în familie de la
administraþiei Permanent
nivel local (mese rotunde, conferinþe
locale
la nivel local sau judeþean, colaborãri
contractuale sau voluntare).

3. Analiza cauzelor 1. Elaborarea de studii ºi cercetãri

violenþei în familie, a privind formele de manifestare a
formelor de violenþei în familie, grupurile ºi/sau MMSSF, ANPF –
Permanent
manifestare ºi a domeniile vulnerabile, precum ºi de coord.
grupurilor ºi/sau propuneri de eradicare a
domeniilor fenomenului.
vulnerabile, în
diferite tipuri de 2. Publicarea ºi diseminarea
comunitãþi (etnice, rezultatelor NPF – coord. cercetãrilor MMSSF Permanent
rurale/urbane etc.). în domeniu.

1. Susþinerea înfiinþãrii la nivel

judeþean ºi local a unitãþilor pentru
prevenirea ºi combaterea violenþei în
familie (centre pentru adãpostirea
4. Dezvoltarea unui victimelor violenþei în familie, centre
sistem unitar de de recuperare pentru victimele
servicii sociale violenþei în familie ºi centre de
specifice domeniului asistenþã destinate agresorilor) prin:
prevenirii ºi a) crearea cel puþin a unui centru
combaterii violenþei pentru adãpostirea victimelor MAI 2005 –
MMSSF, ANPF
în familie, þinând violenþei în familie, centru de 2007
cont de complexitatea recuperare pentru victimele violenþei
fenomenului, precum în familie ºi a unui centru de
ºi de nevoile asistenþã destinat agresorilor în
specifice ale fiecare judeþ al þãrii; b) finanþarea sau
beneficiarilor. cofinanþarea, la nivel local, a
programelor ºi serviciilor dezvoltate
de organizaþiile nonguvernamentale
active în domeniul prevenirii ºi
combaterii violenþei în familie.

91
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 92
K

Legislaþie

2. Finanþarea programelor de interes

naþional pentru susþinerea de proiecte
destinate înfiinþãrii sau menþinerii
MMSSF, ANPF Anual
serviciilor sociale specializate în
domeniul prevenirii ºi combaterii
violenþei în familie

3. Asigurarea ºi facilitarea accesului

beneficiarilor la serviciile sociale
specializate, prin implementarea
Toate instituþiile
unor proceduri administrative Permanent
responsabile
simplificate, adaptate diferitelor
categorii de cetãþeni români ºi
strãini.

1. Elaborarea unei fiºe unice de

înregistrare ºi raportare, la nivel
naþional, a cazurilor de violenþã în
MMSSF, ANPF –
familie, în vederea realizãrii bazei de Sem. I 2006
coord.
date unice pentru gestionarea
situaþiilor de violenþã în familie la
nivel central ºi judeþean.

2. Elaborarea metodologiei ºi a
procedurilor de înregistrare, MMSSF, ANPF –
Sem. I 2006
raportare ºi monitorizare a cazurilor coord.
5. Crearea unui de violenþã în familie.
sistem informaþional
3. Definitivarea structurii bazei de
ºi informatic naþional
date pentru gestionarea situaþiilor de MMSSF prin
de înregistrare ºi Sem. I 2006
violenþã în familie la nivel central ºi DMSSF, ANPF
raportare a cazurilor
judeþean.
de violenþã în familie.
4. Actualizarea bazei de date pentru ANPF – coord.
gestionarea situaþiilor de violenþã în Toate instituþiile Permanent
familie. responsabile

5. Transmiterea cãtre ANPF de cãtre

instituþiile implicate în prevenirea ºi
combaterea violenþei în familie a MMSSF, MAI,
situaþiei detaliate, a planului de MS, MJ, ANPDC, Trimestrial
mãsuri ce le revin, inclusiv estimarea ANPH
necesarului de resurse financiare
pentru îndeplinirea acestuia.

6. Determinarea 1. Realizarea unui program care sã

necesarului de cuprindã proiecþia acþiunilor ce se
resurse financiare ºi vor întreprinde în vederea prevenirii Trim. IV al
Toþi responsabilii
ºi combaterii fenomenului violenþei fiecãrui an
umane în funcþie de
nevoile identificate, în familie ºi evaluarea anualã a
precum ºi costurilor implementãrii acestuia.
identificarea surselor
2. Includerea costurilor de
locale naþionale ºi MMSSF, ANPF,
implementare a strategiei în sursele
internaþionale posibil Toate instituþiile Permanent
de finanþare: bugetul de stat, bugetele
de mobilizat. responsabile
locale, alte surse legal constituite.

92
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 93
K

Legislaþie

3. Atragerea de resurse suplimentare

prin: a) identificarea programelor
europene ºi internaþionale în
domeniu care finanþeazã prin
diverse forme activitãþi specifice
b) iniþierea trimestrialã de întâlniri ANPF – coord. Permanent
cu donorii, în vederea prezentãrii
stadiului implementãrii Strategiei,
a exemplelor de bunã practicã,
precum ºi a iniþiativelor în domeniu
propuse de ANPF.

A. Formare iniþialã
ANPF, Instituþii de
1. Dezvoltare de module de
învãþãmânt Sem. I 2006
studiu/cursuri privind violenþa în
superior FNASR
familie în colaborare cu ANPF.

2. Semnarea protocoalelor de
ANPF, Instituþii de
colaborare ºi stabilirea termenilor Sem. II 2005
învãþãmânt
de colaborare cu organismele – Sem. I 2006
superior FNASR
academice ºi asociaþiile studenþilor.

3. Pregãtirea profesionalã
a viitorilor profesioniºti
în domeniu.
4. Introducerea ca disciplinã
opþionalã a unui curs pe
ANPF, Instituþii de
problematica fenomenului de
învãþãmânt
violenþã în familie în cadrul Permanent
superior FNASR,
Facultãþilor de Sociologie ºi
MEC, MJ
Asistenþã Socialã, Psihologie ºi
ªtiinþele Educaþiei, Medicinã,
7. Dezvoltarea Academia de Poliþie, Drept,
resurselor umane în Teologie Baptistã, Teologie
domeniu Ortodoxã.

B. Formare continuã
1. Dezvoltarea de module
ANPF – coord. Sem. I 2006
de training ºi de metodologii
specifice domeniului.

2. Instruirea, autorizarea ºi
MMSSF, ANPF –
coordonarea activitãþii profesionale Permanent
coord.
a asistenþilor familiali.

3. Organizarea de cursuri pentru

pregãtirea multidisciplinarã ºi
perfecþionarea continuã a
personalului specializat
în furnizarea de servicii sociale
ANPF – coord. Permanent
specializate de prevenire ºi
combatere a violenþei în familie,
printr-o abordare sensibilã
la diferenþele culturale, de vârstã
ºi de gen.

93
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 94
K

Legislaþie

MS, CN de
Perfecþionare
Postuniversitarã a
4. Pregãtirea ºi perfecþionarea
Medicilor,
medicilor ºi cadrelor medicale în
Farmaciºtilor,
programe de formare pentru Permanent
Altui Personal cu
identificarea timpurie a cazurilor de
Studii Superioare
abuz ºi violenþã în familie.
ºi Asistenþilor
Medicali în colab.
cu ANPF

1. Sprijinirea constituirii la nivel

judeþean ºi local, prin implicarea
direcþiilor teritoriale pentru dialog,
ANPF – coord.;
familie ºi solidaritate socialã, a
Parteneri: ONG- Sem. I 2006
grupurilor de lucru consultative în
uri, Culte
8. Realizarea unei vederea dezvoltãrii de acþiuni
reþele de suport la destinate prevenirii ºi combaterii
nivel comunitar violenþei în familie pe plan local.

2. Stabilirea regulamentului de
funcþionare a grupurilor de lucru
consultative la nivel judeþean în ANPF – coord. Sem. I 2006
vederea coordonãrii rãspunsului
comunitar la violenþa în familie.

A. Introducerea în programa ºcolarã ANPF, MEC,

a unor activitãþi educative.
în colaborare cu: 2006
1. Valorificarea experienþelor
anterioare. MS ºi MAI
9. Dezvoltarea de
atitudini ºi
2. Realizarea de noi activitãþi
comportamente
destinate educãrii în ºcoalã a copiilor ANPF, MEC,
nonviolente pentru
în spiritul respectãrii valorilor în colaborare cu: 2006 – 2007
atingerea obiectivului
familiei ºi combaterii violenþei în MS ºi MAI
„toleranþã zero” faþã
familie.
de violenþa în familie.
B. Facilitarea organizãrii de activitãþi
educative în timpul liber pentru ANPF, ONG-uri Permanent
tineri.

1. Organizarea de campanii de ANPF – coord. în

10. Promovarea informare, educare ºi conºtientizare a colaborare cu toate
Permanent
dialogului public în populaþiei cu privire la gravitatea instituþiile
vederea fenomenului. responsabile
conºtientizãrii la
2. Elaborarea ºi distribuirea de
nivelul societãþii ANPF – coord. în
materiale cu caracter educativ ºi de
româneºti a urmãrilor colaborare cu toate
promovare a valorilor familiale, a Permanent
negative ale violenþei instituþiile
comportamentelor ºi atitudinilor
în familie, precum ºi responsabile
nonviolente.
a dezvoltãrii de
atitudini ºi 3. Organizarea unor evenimente ANPF – coord. în
comportamente destinate prevenirii ºi combaterii colaborare cu toate
nonviolente. Permanent
violenþei în familie (forumuri ºi instituþiile
concursuri de creaþie). responsabile

94
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 95
K

Legislaþie

4. Includerea apelurilor telefonice

pentru cazurile privind violenþa în
MMSSF, ANPF –
familie în cadrul serviciului telefonic Sem. I 2006
coord.
de urgenþã cu numãr unic de apel
care funcþioneazã potrivit legii.

11. Dezvoltarea 1. Susþinerea acþiunilor de promovare

relaþiilor de a valorilor nonviolenþei în þarã ºi
ANPF – coord. Permanent
colaborare între statul strãinãtate prin participarea la acþiuni
român ºi statele sau de cooperare la nivel internaþional.
organismele
2. Încheierea de cãtre statul român de
internaþionale
acorduri de colaborare
implicate în
bi/multilaterale cu alte state sau
prevenirea ºi ANPF – coord. Permanent
instituþii internaþionale în vederea
combaterea violenþei
prevenirii ºi combaterii violenþei în
în familie.
familie.

12. Crearea unui 1. Monitorizarea modului de

sistem unitar de implementare a planului de acþiuni
ANPF – coord.,
monitorizare ºi întreprinse în vederea prevenirii ºi Permanent
MJ
evaluare în vederea combaterii violenþei în familie la
fundamentãrii ºi nivel naþional ºi local.
coordonãrii strategiei,
politicilor, 2. Evaluarea implementãrii strategiei,
programelor ºi programelor ºi proiectelor în ANPF – coord. Permanent
proiectelor în domeniu.
domeniul prevenirii
ºi combaterii 3. Înaintarea evaluãrii anuale cãtre
ANPF Anual
violenþei în familie. Guvern.

(Publicatª în: Monitorul Oficial nr. 678 din 28 iulie 2005)

95
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 96
K

Legislaþie

O
rdin nr. 318 din
7 aprilie 2003 pentru
aprobarea Normelor
privind organizarea
”i funcþionarea
îngrijirilor la domiciliu,
precum ”i autorizarea
persoanelor juridice
”i fizice care acordª
aceste servicii
Având în vedere prevederile art. 11 alin.
(2) lit. l) ”i ale art. 27 alin. (1) din Ordonanþa
de urgenþª a Guvernului nr. 150/2002 privind
organizarea ”i funcþionarea sistemului de
asigurªri sociale de sªnªtate, vªzând Referatul
de aprobare al Direcþiei generale asistenþª me-
dicalª ”i programe nr. DB 3.138 din 7 aprilie
2003, în temeiul prevederilor Hotªrârii Guver-
nului nr. 22/2001 privind organizarea ”i func-
þionarea Ministerului Sªnªtªþii ”i Familiei, cu
modificªrile ”i completªrile ulterioare, minis-
trul sªnªtªþii ”i familiei emite urmªtorul ordin:
Art. 1. – Se aprobª Normele privind or-
ganizarea ”i funcþionarea îngrijirilor la do-
miciliu, precum ”i autorizarea persoanelor
juridice ”i fizice care acorda aceste servicii,
prevªzute în anexa care face parte integrantª
din prezentul ordin.
Art. 2. – Prevederile prezentului ordin se
aplicª ”i furnizorilor de servicii de îngrijiri la
domiciliu, persoane juridice sau fizice, care
nu au încheiat contracte de furnizare de
servicii cu casele de asigurªri de sªnªtate.
Art. 3. – Direcþia generalª asistenþª me-
dicalª ”i programe, celelalte direcþii din Mi-
nisterul Sªnªtªþii ”i Familiei, unitªþile sanitare
”i ministerele cu reþea sanitarª proprie vor duce
la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. – Prezentul ordin va fi publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sªnªtªþii ”i familiei, Daniela Barto”
Anexa 1
Norme privind organizarea ”i funcþio-
narea îngrijirilor la domiciliu, precum ”i
autorizarea persoanelor juridice ”i fizice care
acordª aceste servicii

96
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 97
K
Art. 1. – Prin îngrijire la domiciliu se
înþelege orice activitate de îngrijire medicalª
prestatª de personal specializat, la domiciliul
pacientului, care contribuie la îmbunªtªþirea
stªrii de bine a acestuia din punct de vedere
fizic ”i psihic.
Art. 2. – ˛ngrijirea la domiciliu se efec-
tueazª numai la indicaþia medicilor.
Art. 3. – Modalitatea de platª a furnizo-
rilor de îngrijiri la domiciliu se stabile”te prin
contract între pªrþi, pe baza tarifelor stabilite
”i negociate.
Art. 4. – Beneficiarii îngrijirilor medicale
la domiciliu sunt persoane cu afecþiuni acute
”i/sau cronice, care prezintª un anumit nivel
de dependenþª ”i o capacitate limitatª de a se
deplasa la o unitate sanitarª în vederea asi-
gurªrii îngrijirilor ambulatorii recomandate
de medici.
Art. 5. – Pot fi furnizori de îngrijiri la
domiciliu persoane juridice sau fizice auto-
rizate de Ministerul Sªnªtªþii ”i Familiei
pentru a presta aceste servicii.
Art.
(1) Asigurarea asistenþei medicale ”i a
îngrijirii la domiciliul bolnavului este efectuatª
în conformitate cu nivelul de pregªtire
profesionalª a furnizorilor acestor servicii.
(2) Lista serviciilor de îngrijiri la domiciliu,
care pot fi asigurate de persoane juridice ”i
fizice autorizate de Ministerul Sªnªtªþii ”i
Familiei, este prevªzutª în anexa nr. 1.
(3) Furnizorii de îngrijiri la domiciliu prevª-
zuþi la art. 5 sunt obligaþi sª comunice medi-
cului care a recomandat aceste servicii situaþia
evoluþiei stªrii de sªnªtate a pacientului îngrijit.
Art. Ministerul Sªnªtªþii ”i Familiei
autorizeazª furnizorii de îngrijiri la domiciliu
care se încadreazª în urmªtoarele criterii:
a) concordanþa dintre obiectivele ce ur-
meazª a fi realizate de furnizorii de îngrijiri
la domiciliu ”i necesitªþile ”i prioritªþile co-
munitªþii;
b) existenþa în statutul legal de înfiinþare a
menþiunilor exprese privind furnizarea de
îngrijiri la domiciliu ca obiect de activitate;
c) existenþa unei echipe capabile sª susþinª
activitªþile cuprinse în pachetul de servicii,
formatª din persoane care deþin diploma
(certificat de absolvire) ”i autorizaþie de liberª
practicª, obþinute în condiþiile legii;
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Legislaþie
d) existenþa fi”ei postului pentru fiecare
persoanª angajatª, cu precizarea nivelului de
pregªtire, a competenþelor ”i a atribuþiilor ;
e) existenþa unui sediu autorizat de direcþia
de sªnªtate publicª teritorialª ;
f) existenþa spaþiilor pentru pªstrarea ”i
accesarea documentelor medicale (baza de
date, fi”e medicale, arhivª);
g) dotare care sª permitª realizarea obiec-
tivelor propuse – mobilier corespunzªtor
funcþionªrii ca dispecerat, mijloace de comu-
nicare, echipamente, truse medicale, produse
farmaceutice ”i altele asemenea.
Art. 8. – Documentele necesare în ve-
derea autorizªrii persoanelor juridice sau
fizice care asigurª îngrijirile la domiciliu
sunt, dupª caz, urmªtoarele:
a) formular pentru solicitarea autorizªrii
de cªtre persoanele juridice ”i, respectiv, per-
soanele fizice, în conformitate cu modelele
prevªzute în anexele nr. 2 ”i 4;
b) statutul unitªþii ”i alte documente con-
stitutive;
c) documente care atestª dobândirea per-
sonalitªþii juridice;
d) dovada înregistrªrii în registrul asocia-
þiilor ”i fundaþiilor;
e) ultimul bilanþ contabil autentificat ”i
depus la direcþia generalª a finanþelor publice
teritoriale;
f) documente privind deþinerea sediului
(situaþie juridicª, schiþª de plan);
g) regulamentul de organizare ”i func-
þionare ”i organigrama;
h) documente privind codul fiscal, contul
în bancª, certificate de înregistrare fiscalª,
ultimul extras de cont;
i) autorizaþia sanitarª de funcþionare;
j) autorizaþia de liberª practicª pentru
persoanele fizice;
k) autorizaþia de liberª practicª pentru
personalul angajat al persoanelor juridice.
Art. 9
(1) Modelul autorizaþiei de funcþionare în
domeniul îngrijirilor la domiciliu pentru per-
soanele juridice ”i cel al autorizaþiei de liberª
practicª în domeniul îngrijirilor la domiciliu
pentru persoanele fizice sunt prevªzute în
anexele nr. 3 ”i 5.
(2) Autorizaþia de funcþionare în domeniul
îngrijirilor la domiciliu ”i, respectiv,
97
C
K
C pag 98
K
Legislaþie
autorizaþia de liberª practicª în domeniul
îngrijirilor la domiciliu vor fi vizate anual ”i
vor fi reînnoite la interval de 3 ani.
Art. 10. – Anexele nr. 1-5 fac parte inte-
grantª din prezentele norme.
Anexa 1 la norme
Lista îngrijirilor la domiciliu care pot fi
asigurate de persoane juridice ”i fizice
autorizate de Ministerul Sªnªtªþii ”i Familiei
1. Evaluarea iniþialª: preluarea pacien-
tului în maximum 48 ore de la solicitare, sta-
bilirea planului detaliat de îngrijiri la domi-
ciliu, împreunª cu medicul care le-a reco-
mandat, consilierea ”i instruirea pacientului
”i a familiei.
2. Evaluarea de etapª, la 3 luni pentru
cazurile acute, la 6 luni pentru cazurile cro-
nice ”i ori de câte ori este necesar dacª planul
de îngrijiri la domiciliu, cuprinde precizªri în
acest sens.
3. Monitorizarea parametrilor fiziologici:
temperaturª, respiraþie, puls, tensiune arte-
rialª, diurezª, scaun.
4. Toaleta pacientului cu probleme medi-
cale ”i/sau imobilizat:
– toaleta parþialª;
– toaleta totalª, la pat;
– toaleta totalª, la baie, cu ajutorul dispo-
zitivelor de susþinere.
5. Manevre terapeutice:
– administrarea medicamentelor per os,
intravenos, intramuscular, subcutanat, intra-
dermic, intravezical pe sondª vezicalª, prin
perfuzie endovenoasª, pe suprafaþa mucoa-
selor, pe seringa automatª, peridural pe ca-
teter;
– mªsurarea glicemiei cu glucometrul;
– recoltarea produselor biologice (sânge,
urinª, materii fecale);
– clisma cu scop evacuator;
– clisma cu scop terapeutic;
– alimentarea artificialª pe sonda gastricª
sau nazogastricª ”i pe gastrostomª;
– alimentarea pasivª a bolnavilor cu
tulburªri de deglutiþie;
– spªlªturª vaginalª;
– masajul limfedemului;
– efectuarea de mobilizare, masaj, aplicªri
medicamentoase, utilizarea colacilor de cau-
98
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
ciuc ”i a rulourilor pentru evitarea escarelor
de decubit*);
– schimbarea poziþiei, tapotaj, fizioterapie
respiratorie pentru evitarea complicaþiilor
pulmonare*);
– efectuarea de mobilizare, masaj, bandaj
compresiv, aplicaþii medicamentoase pentru
evitarea complicaþiilor vasculare la membrele
inferioare*).
6. Tehnici de îngrijire chirurgicalª:
– îngrijirea plªgilor simple ”i suprainfec-
tate;
– îngrijirea escarelor multiple;
– îngrijirea tubului de dren;
– îngrijirea canulei traheale;
– suprimarea firelor;
– îngrijirea stomelor ”i fistulelor;
– evaluarea manualª a fecaloamelor;
– sondajul vezical**) cu sondª permanentª
”i cu scop evacuator;
– aplicarea condomului urinar.
7. Monitorizarea dializei peritoneale
8. ˛ngrijiri paliative furnizate numai de
medici de specialitate ”i/sau cu competenþª/
supraspecializare în îngrijiri paliative:
– consiliere psihiatricª a pacientului – co-
municarea diagnosticului ”i a prognosticului;
– consilierea pacientului în vederea
pregªtirii pentru deces;
– examenul fundului de ochi;
– toracocenteza cu evacuarea lichidului;
– infiltraþii paravertebrale;
– blocaje de nervi periferici;
– anestezie localª de contact ”i prin
infiltraþii;
– TENS (stimulare electricª nervoasª
transcutanatª);
– tu”eu rectal în scop diagnostic;
– terapia chirurgicalª a abceselor de pªrþi
moi;
– controlul durerii – implicª prescrierea ”i
conducerea medicaþiei.
9. Kinetoterapia individualª
10. Logopedia individualª
11. Examinare ”i evaluare psihologicª
*) Se aplicª pentru bolnavii imobilizaþi la pat;
implicª ”i instruirea pacientului sau a familiei.
**) Implicª obligatoriu toaleta localª genitalª
”i schimbarea sondei fixe la 6 zile.
C
K
C pag 99
K

Legislaþie

Anexa 2 la norme
MODEL
de solicitare a autorizaþiei de funcþionare, valabilª pentru persoanele juridice

Instituþia (societatea, organizaþia, fundaþia, unitatea)

Cªtre

MINISTERUL SˆNˆTˆÞII “I FAMILIEI

Direcþia generalª asistenþª medicalª ”i programe

Subsemnatul/Subsemnata, ............................, domiciliat/domiciliatª în

......................, str. ................... nr. .........., bl. ......., sc. ........, et. ........,
ap. ........, judeþul/sectorul ...................., posesor/posesoare al/a B.I. seria
........... nr. ...................., eliberat de ............. la data ..........., reprezentant
legal al ................, cu sediul în .................., str. ............... nr. ......, bl.
............, sc. .........., et. ........., ap. ......, judeþul/sectorul ................, vª rog
sª binevoiþi a aproba eliberarea autorizaþiei de funcþionare în domeniul îngrijirilor la
domiciliu, în conformitate cu reglementªrile legale în vigoare, pentru instituþia
(societatea, organizaþia, fundaþia, unitatea) sus-menþionatª.
Anexez în completarea cererii mele copii ale urmªtoarelor documente:
a) statutul ”i documentele constitutive ale instituþiei/societªþii/organizaþiei/fundaþiei/
unitªþii pe care o reprezint;
b) documentele care atestª dobândirea personalitªþii juridice;
c) dovada înregistrªrii în registrul asociaþiilor ”i fundaþiilor;
d) ultimul bilanþ contabil, autentificat ”i depus la direcþia generalª a finanþelor
publice a judeþului .........../municipiului Bucure”ti;
e) documente privind codul fiscal, contul în bancª, certificate de înregistrare fiscalª,
ultimul extras de cont;
f) documente privind deþinerea sediului de la adresa sus-menþionatª;
g) autorizaþia sanitarª de funcþionare, eliberatª de Direcþia de sªnªtate publicª a
judeþului ........../municipiului Bucure”ti;
h) autorizaþiile de liberª practicª ale personalului medico-sanitar angajat pentru
asigurarea îngrijirilor la domiciliu.

Data ............. Semnªtura ...................

99
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 100
K

Legislaþie

Anexa 3 la norme
Model de autorizaþie de funcþionare, valabilª pentru persoane juridice

MINISTERUL SˆNˆTˆÞII “I FAMILIEI

Direcþia generalª asistenþª medicalª ”i programe

AUTORIZAÞIE DE FUNCÞIONARE
Nr. ..... din ............

Instituþia (societatea, organizaþia, fundaþia, unitatea) ..............., cu sediul în

localitatea ............., str. ................. nr. ...., bl. ....., ap. ....., sectorul/judeþul
..................., este autorizatª pentru practicª în domeniul îngrijirilor la domiciliu,
prin personal medical angajat, în conformitate cu dispoziþiile legale în vigoare ”i cu
reglementªrile Ministerului Sªnªtªþii ”i Familiei privind aceastª activitate.

Prezenta autorizaþie va fi vizatª anual ”i va fi reînnoitª dupª 3 ani.

Director general,

100
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 101
K

Legislaþie

Anexa 4 la norme
Model de solicitare a autorizaþiei de liberª practicª în domeniul îngrijirilor la domiciliu,
valabilª pentru persoanele fizice

Cªtre

MINISTERUL SˆNˆTˆÞII “I FAMILIEI

Direcþia generalª asistenþª medicalª ”i programe

Subsemnatul/Subsemnata, dr. ........................, domiciliat/domiciliatª în

......................., str. .................. nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ....., ap. ....,
judeþul/sectorul ................., legitimat/legitimatª cu B.I. seria ...... nr. ...........,
eliberat de ............... la .............., posesor/posesoare al/a diplomei de
..................., vª rog sª binevoiþi a-mi elibera autorizaþie de liberª practicª în
domeniul îngrijirilor la domiciliu, în conformitate cu reglementªrile legale în vigoare.

Anexez în completarea cererii mele o copie de pe autorizaþia de liberª practicª nr.

......, eliberatª de .............. la data de .................. .

Data ............. Semnªtura ...................

101
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 102
K

Legislaþie

Anexa 5 la norme
Model de autorizaþie de liberª practicª în domeniul îngrijirilor la domiciliu, valabilª pentru
persoanele fizice

MINISTERUL SˆNˆTˆÞII “I FAMILIEI

Direcþia generalª asistenþª medicalª ”i programe
AUTORIZAÞIE de liberª practicª în domeniul îngrijirilor la domiciliu
Nr. ..... din ............

Ministerul Sªnªtªþii ”i Familiei autorizeazª pe domnul/doamna dr. ......................,

domiciliat/domiciliatª în ......................., str. ............... nr. ......, bl. ......, sc. ......,
ap. ......, judeþul/sectorul ..........................., posesor/posesoare al/a B.I. seria
................. nr. .................., eliberat de .................... la ................, sª practice
îngrijiri la domiciliu, îndeplinind atribuþiile corespunzªtoare pregªtirii profesionale, în
conformitate cu dispoziþiile legale în vigoare ”i cu reglementªrile Ministerului Sªnªtªþii ”i
Familiei privind aceastª activitate.

Prezenta autorizaþie va fi vizatª anual ”i va fi reînnoitª dupª 3 ani.

Director General.

(Emitent: Ministerul Sªnªtªþii ”i Familiei;

Publicat în: Monitorul Oficial nr. 255 din 12 aprilie 2003
Departamentul de Asistenþª Socialª ”i Politici Familiale
Ministerul Muncii, Solidaritªþii Sociale ”i Familiei, www.mmssf)

102
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 103
K
N
u violenþei
în
familie!
Necazurile au luat sfâr”it
Era în luna mai a anului 2003. O fostª
colegª de liceu, Elena, m-a invitat cu insis-
tenþª sª o vizitez acasª în satul natal, Lunca,
unde este învªþªtoare. A fost o revedere emo-
þionantª, cu multª bucurie, cu aduceri aminte,
cu nostalgii adolescentine etc. Satul, a”ezat la
poalele unei frumoase pªduri de stejar, de
care îl separª doar firi”orul de apª al unui
pârâia”, este o localitate izolatª, cu aproxi-
mativ 300 de suflete; se gªse”te la circa 70
de km de ora”ul X re”edinþª de judeþ ”i la
peste 7 km de cel mai apropiat sat, care dª ”i
numele comunei; între comunª ”i satul Lunca
era (pe atunci) un drum de þarª pe care se
putea circula cu ma”ina numai când nu ploua;
altfel, doar cu cªruþa sau tractorul; din punct
de vedere social, Lunca se prezenta ca un sat
arhaic; peisajul însª mi s-a pªrut mirific în
sªlbªticia lui milenarª ”i contrastând puternic
ca esteticª cu indiferenþa ”i inerþia oamenilor.
Dar nu despre aceasta voi vorbi. Alªturi
de casa Elenei era o cªsuþª sªrªcªcioasª,
alcªtuitª dintr-o singurª camerª ”i un antreu
(tindª, cum se spune la þarª). Pe când noi
tªifªsuiam, la un moment dat am auzit gªlª-
gie, ceartª, plânsete, înjurªturi. Am ie”it ime-
diat afarª ”i, în timp ce Elena ,,mª punea la
curent” cu ce se întâmplª, am vªzut ni”te
scene de co”mar, ce mi-au rªmas pe retinª ”i
pe care cred cª nu le voi uita niciodatª: în
curtea alªturatª, un bªrbat lovea neîncetat o
femeie, care avea un copil mic în braþe ”i încª
doi pe lângª ea, de vârste cuprinse între 3 ”i
5 ani, dupª câte mi-am dat seama atunci. Am
fost foarte revoltatª sª aflu cª astfel de scene
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Experienþe
VIORELA IUGA-MATEI
Psiholog
sunt destul de dese; cª Marin, soþul, a apucat
pe un drum gre”it, dupª ce s-a înhªitat cu alþi
doi tineri certaþi cu legea; cª se îmbatª me-
reu, de”i nu se ”tie de unde are bani, cª o bate
pe Vasilica, soþia, ”i o scoate din casª împre-
unª cu cei doi bªieþi mai mari ”i cu fetiþa de
doar un an ”i jumªtate.
M-a impresionat pânª la lacrimi acest caz.
Despre Vasilica am aflat cª s-a mªritat la o
vârstª fragedª, pe la 16 ani; a plecat dupª
Marin, fªrª a avea încuviinþarea pªrinþilor;
totu”i treburile au mers bine, ”i-au fªcut un
cuib de casª ”i, din iubirea lor, au rezultat
trei copii, dintre care fetiþa mi s-a pªrut o
zânª în miniaturª. Dar, cum viaþa pune în
faþa tuturor multe ”i felurite obstacole, Marin
nu le-a putut þine piept ”i a cedat; atunci au
început neînþelegerile: toate neîmplinirile lui
Marin, toate supªrªrile ”i frustrªrile sale s-au
întors asupra familiei, asupra soþiei ”i co-
piilor.
Pe de altª parte, pªrinþii fetei – ni”te oa-
meni necªjiþi cu alþi copii nerostuiþi – n-o
susþin pe Vasilica deoarece, dupª cum spun
ei, s-a mªritat împotriva voinþei lor, cu un
bªrbat ,,negospodar” ”i, pe deasupra, rªu ”i
agresiv. ,,Sª nu te bagi în familia mea, cª nu
rªspund de ce þi se poate întâmpla!”, mi-a
strigat ”i mie Marin când m-am repezit sª
protejez copiii ”i sª mediez conflictul. Nu
m-am speriat de spusele lui, dar mi-a fost
totu”i teamª, pentru cª în sat nu existª nicio
autoritate; la înapoierea spre casª, m-am
oprit la primªria comunei, dar nu am gªsit pe
nimeni; m-am deplasat la locuinþa prima-
103
C
K
C pag 104
K
Experienþe
rului, dar nici el nu era acasª; era duminicª,
într-adevªr… în aceastª operaþiune: s-a conformat ”i ne-a
A doua zi, la Direcþia Generalª de Asis-
tenþª Socialª ”i Protecþie a Copilului
(DGASPC), am informat pe directorul insti-
tuþiei, apoi l-am sunat împreunª pe primarul
comunei. Din discuþia avutª, mi-am dat seama
cª acesta nu cuno”tea situaþia din satul Lunca,
dar ne-a asigurat cª se va implica, depla-
sându-se personal acolo sª facª ordine;
ne-am propus de comun acord sª mai vorbim
în timp pentru a putea lua mªsurile necesare,
dacª situaþia le va impune. Nu am mai avut
posibilitatea sª ajung în Lunca din mai multe
cauze obiective dar ”i pentru cª primarul de
acolo mª lini”tea ori de câte ori vorbeam la
telefon. Pe de altª parte însª Elena mi-a co-
municat cª, într-adevªr, certurile ”i scanda-
lurile sunt mai rare dar mult mai violente.
Aceastª ”tire m-a îngrijorat nespus, de aceea
am convenit cu ea sª mª anunþe, oricând ”i la
orice orª, dacª Marin î”i mai agreseazª în
mod violent soþia ”i copiii. Acum puteam
aborda problema de pe o altª poziþie deoa-
rece, între timp, în ora”ul nostru se deschisese
complexul de servicii sociale în cadrul cªruia
funcþiona ”i Centrul de consiliere pentru
copilul abuzat, neglijat ”i exploatat, un
serviciu pentru protecþia copilului, ai cªrui
clienþi sunt atât copiii expu”i situaþiilor de
abuz, neglijare ”i exploatare, cât ”i membrii
familiilor acestor copii.
Centrul dispune de o locaþie accesibilª
pentru membrii comunitªþii, de resurse finan-
ciare suficiente ”i de o bazª materialª adec-
vatª, ceea ce îi asigurª funcþionarea la randa-
ment maxim; de asemenea, dispune de un set
de proceduri care fac posibilª funcþionarea în
conformitate cu standardele obligatorii; ”i, nu
în ultimul rând, dispune de resurse umane
suficiente ca numªr, cu pregªtire corespunzª-
toare ”i cu abilitªþi de a lucra în echipª multi-
disciplinarª ”i în reþeaua interinstituþionalª.
˛ntr-o zi de joi, pe la jumªtatea lunii au-
gust, am primit telefon de la Elena. Nu a” fi
vrut sª primesc niciodatª un astfel de mesaj:
,,Marin parcª a turbat, pe lângª soþie ”i-a
bªtut cu bestialitate ”i copiii, chiar ”i micuþa
este plinª de sânge”. Imediat am anunþat
conducerea instituþiei, care mi-a pus la
dispoziþie o ma”inª; l-am informat ”i pe
104
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
primarul comunei ”i l-am rugat sª ne sprijine
a”teptat împreunª cu un poliþist. Am ajuns la
Lunca (noroc cª nu plouase de mai mult timp)
”i ne-am oprit direct la casa lui Marin, de
unde i-am luat pe mamª ”i pe copii în ma”ina
noastrª sª-i aducem la Centrul de consiliere.
Marin, beat, parcª era de pe altª lume, nu
înþelegea ce se petrece, dar nici nu s-a opus în
vreun fel, probabil ”i datoritª prezenþei
autoritªþilor locale; la un moment dat, am
sesizat în ochii lui o pªrere de rªu sau, poate,
doar mi s-a pªrut. ˛n ceea ce o prive”te pe
Vasilica ”i pe copiii ei, parcª venise Izbªvirea
”i scªpaserª de necazuri.
….Vasilica a stat în Centrul de consiliere
împreunª cu copiii aproape ”ase luni. ,,A
stat” e un fel de a spune: pe ea am reu”it sª
o angajªm temporar, ca femeie de serviciu, la
o ”coalª din apropiere unde, pe timpul acela,
predam ”i eu; apoi, în timpul liber, ajuta la
treburile gospodªre”ti din Centru; era tare
vrednicª ”i, ca atare, foarte apreciatª; bªieþii
ei au frecventat grªdiniþa iar fetiþa a fost
rªsfªþata cre”ei din cadrul Centrului. I-am
vizitat de mai multe ori; treptat, Vasilica î”i
recªpªtase încrederea în forþele proprii, î”i
revenise, reînvªþase sª zâmbeascª; copiii se
socializaserª, vorbeau frumos, erau curaþi;
se înghesuiau sª-mi povesteascª noutªþile;
erau frumo”i ”i inteligenþi, în special fetiþa –
o minune dumnezeiascª.
Cum Centrul de consiliere colaboreazª
permanent cu autoritªþile administraþiei
publice locale ”i oferª servicii de consiliere,
chiar ”i agresorilor, cu sprijinul primªriei
comunale am reu”it sª-l aducem de mai multe
ori aici ”i pe Marin, dornic de a fi consiliat.
Aflasem între timp cª ,,ga”ca” din Lunca a
fost destrªmatª, dupª ce ,,prietenii de pahar”
ai lui Marin au ajuns la închisoare; mai mult,
acesta devenise salariat al primªriei la paza
comunalª, unde î”i executa serviciul cu con-
”tiinciozitate. De fiecare datª când se întorcea
de la consiliere, povestea cu lux de amªnunte
cui voia sª-l asculte, dar neapªrat primarului
”i Elenei, despre întâlnirea cu copiii lui,
despre cât sunt de cuminþi ”i frumo”i.
Când toþi factorii implicaþi au considerat
cª s-au refªcut standardele unei convieþuiri
normale, primarul a venit cu Marin la
C
K
C pag 105
K
DGASPC ”i s-a propus reunirea familiei. ˛n
Lunca, sosirea lor s-a constituit într-un
adevªrat eveniment.
Se înþelege de la sine cª acþiunea noastrª a
continuat, cazul a fost permanent monitorizat,
iar informaþiile au arªtat o familie pa”nicª,
normalª. Chiar ”i acum ne interesªm periodic
prin primªrie sau prin Elena despre viaþa
cuplului Marin ”i Vasilica ”i a minunaþilor lor
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Experienþe
copii, dintre care cel mai mare este deja elev
în clasa I la doamna învªþªtoare Elena; dar
cea mai mare satisfacþie o avem atunci când
în”i”i Marin ”i Vasilica, cu diferite prilejuri,
ne mulþumesc pentru cª, într-un moment
dificil al vieþii lor, i-am ajutat sª-”i salveze
cªsnicia. La ce bucurie mai mare poate spera
un psiholog de la DGASPC?
105
C
K
C pag 106
K

Parteneriat public-privat

P
arteneriat public-privat
în prestarea
serviciilor publice
JANA COSTACHI,
Universitatea din Bucure\ti

Parteneriatul public-privat ”i-a dovedit eficienþa în economiile tuturor statelor ce l-au implementat
”i a permis soluþionarea unor probleme cu care se confruntª comunitªþile. Astfel, autoritatea
centralª ”i finanþele publice sunt degrevate de o serie de sarcini administrative ”i financiare. ˛n
ultimii ani, parteneriatul public-privat a dobândit o importanþª tot mai mare în zona politicilor
sociale în vederea rezolvªrii optime ”i eficiente a nevoilor comunitªþilor prin participarea tuturor
actorilor comunitari.

Introducere comunitªþii în administrarea procesului de

Asigurarea unor servicii cost eficiente, în
arii din ce în ce mai extinse, în baza unor
bugete limitate, reprezintª o mare provocare
pentru guvernele statelor dezvoltate sau mai
puþin dezvoltate ”i solicitª o abordare princi-
pial nouª privind rolul statului în procesul de
furnizare a serviciilor publice. De”i concepþia
despre rolul statului în furnizarea de servicii
publice este în continuª dezvoltare, principiile
de acordare a acestora au un caracter comun
pentru toate guvernele: echitatea, egalitatea,
democraþia. Prin alocarea echitabilª a ser-
viciilor publice se înþelege cª toþi membrii
unei colectivitªþi au acela”i drept de a bene-
ficia de serviciul respectiv. Egalitatea se ma-
nifestª prin oferirea unui serviciu de o calitate
”i frecvenþª egale pentru toþi membrii colec-
tivitªþii. Guvernele trebuie sª ia în calcul
faptul cª serviciile ”i bunurile publice trebuie
prestate în a”a manierª încât nici o persoanª
sª nu fie exclusª de la consumul acestora,
ceea ce va solicita instituþiei prestatoare de
servicii sª direcþioneze intervenþia în funcþie
de diversitatea nevoilor. Furnizarea democra-
ticª a serviciilor solicitª statului, ca furnizor
de servicii publice, sª ofere un anumit grad
de transparenþª ”i participare a membrilor
furnizare a serviciilor publice, dat fiind cª
statul este responsabil faþª de alegªtorii sªi.
Pentru societªþile în care capacitatea insti-
tuþionalª a statului a fost depª”itª de nece-
sitªþile sociale, iar administraþia publicª este
supusª presiunilor de a rezolva o multitudine
de probleme de naturª socialª (aflându-se în
cªutarea unor surse suplimentare), implicarea
diferitor sectoare, stabilirea relaþiilor de cola-
borare ”i crearea diferitor forme de partene-
riate prin participarea organizaþiilor private
la furnizarea de servicii sociale finanþate din
resurse publice pot oferi o soluþie salvatoare.
Acest aspect este viabil mai ales în condiþiile
în care nici administraþia centralª, nici cea
localª nu au capacitatea suficientª de a furniza
aceste servicii. Deci, modelul pe care l-au
urmat multe guverne a însemnat restrângerea
responsabilitªþii statului, de la furnizarea ”i
finanþarea serviciilor sociale publice exclusiv
la finanþarea acestor servicii. Astfel, statul,
prin retragerea din funcþia sa tradiþionalª de
furnizor al serviciilor publice, creeazª spaþiu
atractiv pentru instituþiile societªþii civile,
pentru organizaþii private sau nonprofit. ˛n
aceastª situaþie, rolul statului se rezumª la
stabilirea prioritªþilor ”i la finanþarea acestor
prioritªþi. Aceastª strategie se încadreazª

106
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 107
K
într-o tendinþª mai largª de degrevare a
statului de responsabilitªþi ”i este legatª de
tendinþele de descentralizare ”i privatizare a
procesului de furnizare a serviciilor publice,
care a reprezentat o tendinþª majorª a anilor
’80. Aceste procese s-au produs prin depla-
sarea unora dintre funcþiile statului de la
administraþia centralª cªtre administraþiile
locale, prin transferul deciziilor financiare,
resurselor ”i autoritªþii de la nivelul central la
cel regional ”i local.
O astfel de abordare a permis restructu-
rarea sistemelor de organizare, funcþionare ”i
administrare a asistenþei din partea statului.
Aceste inovaþii organizaþionale au generat
dezvoltarea diverselor forme de parteneriat
între sectorul public ”i cel privat în furnizarea
de servicii publice.
Parteneriatul public privat introduce o
nouª paradigmª în asigurarea bunªstªrii
sociale ”i este un mijloc pentru atingerea unor
scopuri multiple: administrarea cheltuielilor
publice, îmbunªtªþirea calitªþii serviciilor pu-
blice, eficientizarea operaþiunilor organelor
administraþiei publice ”i sporirea ”anselor de
eficacitate a politicilor alese ”i implementate.
Parteneriatul public-privat stimuleazª contro-
lul politic, libertatea managerialª ”i transpa-
renþa activitªþii organelor administraþiei pu-
blice care trebuie sª genereze o guvernare
realmente mai ieftinª, cu servicii de înaltª
calitate ”i programe mai eficiente.
Pentru asigurarea unui parteneriat pu-
blic-privat eficient este deosebit de importantª
îmbunªtªþirea capacitªþilor ”i abilitªþilor par-
tenerilor de a se dezvolta ”i a se angaja în
procese participative vizând schimbarea sau
îmbunªtªþirea cadrului de politicª publicª. Pe
de altª parte, parteneriatul public-privat soli-
citª o reformª managerialª a instituþiilor pu-
blice. Managementul relaþiilor public-private
solicitª o capacitate sporitª a instituþiilor
publice de a dezvolta piaþa de servicii, de a
susþine competiþia în oferta de servicii sociale,
de a elabora noi tehnici în materie de mana-
gement al procesului de contractare, utilizarea
unor mecanisme eficiente de analizª, evaluare
”i monitorizare a performanþei ”i rezultatelor
în cadrul programelor de parteneriat. Toto-
datª, este necesarª dezvoltarea abilitªþilor ”i
capacitªþilor partenerilor privaþi ”i nonprofit
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
de a se implica în diverse forme de parteneriat
public-privat.
Ca urmare a acestor noi tendinþe în
furnizarea serviciilor publice, un numªr de
organizaþii nonguvernamentale a ajuns sª fie
implicat activ în oferta de servicii publice,
dat fiind cª mobilizarea resurselor colective,
cel mai adesea, este asiguratª de societatea
civilª. Datoritª faptului cª existª deja alter-
native pe piaþª, în care organizaþiile private,
în special nonprofit, oferª diverse tipuri de
servicii în domeniul social, serviciile de
asistenþª socialª se preteazª foarte bine la
contractare. Or, aceastª situaþie trebuie consi-
deratª drept punct de pornire în evaluarea
anumitor perspective pentru dezvoltarea sis-
temului de parteneriat public privat. Iniþia-
tivele deja existente trebuie luate în con-
siderare în proiectarea politicilor privind par-
teneriatul public-privat în prestarea serviciilor
sociale.
Parteneriatul public-privat:
delimitare conceptualã
„Parteneriatul cu societatea civilª” a
devenit o temª comunª în rândul instituþiilor
statale ”i al organizaþiilor nonguvernamentale,
care activeazª în diferite domenii ale vieþii
sociale. De”i parteneriatul public-privat este
recunoscut din ce în ce mai mult ca fiind
soluþie cost eficientª în soluþionarea diver-
selor tipuri de probleme, abordate atât la nivel
central, cât ”i local, definirea termenului de
„parteneriat” tinde a fi controversatª în
literatura de specialitate. Totu”i înþelegerea
comunª a ceea ce este un parteneriat se referª
la orice tip de cooperare sau iniþiativª între
cel puþin douª pªrþi, cu scopul obþinerii unui
acord, în care partenerii î”i definesc într-o
formulª exactª rolurile ”i responsabilitªþile în
organizarea unor activitªþi de interes comun
pentru societate. Din acest motiv, parte-
neriatul public-privat, considerat drept un
vehicul pentru politicile de dezvoltare, a
înregistrat, în ultimul timp, o expansiune
surprinzªtoare în prestarea multiplelor forme
de servicii publice. Dezvoltarea diverselor
forme de parteneriat public-privat a fost
posibilª datoritª unui cumul de factori
107
C
K
C pag 108
K
Parteneriat public-privat
determinanþi, de naturª atât politicª, cât ”i
economicª. Printre cei mai relevanþi factori
determinanþi menþionªm:
1. Implicarea comunitªþii în producerea
bunªstªrii colective ”i impactul acestor schim-
bªri asupra programelor sociale.
2. Aplicarea conceptelor de cetªþean ”i
participare socialª, extrem de importante în
contextul producerii statului bunªstªrii so-
ciale.
3. Implementarea conceptului de reformª
a guvernªrii în contextul reformei sectorului
public.
Implicarea comunitãþii
în producerea bunãstãrii colective
Definirea parteneriatului public-privat atât
din perspectiva misiunii, cât ”i a eficienþei
rezultatelor este bazatª în mare parte pe o
nouª abordare a rolului statului în producerea
bunªstªrii colective, dat fiind cª economia de
piaþª nu conþine mecanisme satisfªcªtoare
pentru a face faþª situaþiilor de dezechilibru
sever dintre nevoi ”i resurse.
˛n statele moderne, producerea bunªstªrii
se realizeazª pe trei cªi complementare: efor-
tul individual, statul bunªstªrii, dezvoltarea
comunitarª1. Prin efortul lor individual,
membrii comunitªþii obþin cea mai mare parte
a resurselor necesare propriei bunªstªri indi-
viduale. Principiul moral al societªþii mo-
derne este responsabilitatea pentru propria
bunªstare, efortul pentru obþinerea resurselor
pe piaþa economicª. ˛nsª economia de piaþª
are propriile limite în producerea bunªstªrii
colective. Pe de o parte, ea produce într-un
mod nesatisfªcªtor bunurile ”i serviciile de
interes public, având o capacitate limitatª de
control. Pe de altª parte, economia de piaþª
produce din punct de vedere structural o
distribuþie inegalª, astfel încât un segment al
colectivitªþii este cronic deprivat de resursele
necesare2. ˛n acest caz, intervenþia institu-
þiilor publice trebuie orientatª ”i direcþionatª
în funcþie de diversitatea nevoilor ”i în
1. Luana Miruna Pop, 2002, Dicþionar de politici
sociale.
2. Ibidem.
108
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
dependenþª de necesitªþile comunitare,
centrând efortul pe identificarea ”i explorarea
resurselor proprii ale fiecªrei comunitªþi în
producerea bunªstªrii colective.
Din aceastª perspectivª, dezvoltarea co-
munitarª devine o strategie de producere a
bunªstªrii, reprezentând o însumare a strate-
giilor privind motivarea efortului propriu
depus de cªtre membrii comunitªþii, cât ”i de
strategia de dezvoltare a statului bunªstªrii,
pornind de la sursele puþin utilizate: comu-
nitatea ”i efortul comunitar. Dezvoltarea comu-
nitarª se bazeazª pe ideea cª însª”i comunitatea
este, potenþial, o sursª extrem de importantª
de producere a bunªstªrii datoritª capacitªþii
comunitªþilor de a identifica resursele proprii
”i de a le mobiliza, canalizându-le într-un
proces colectiv de rezolvare a propriilor pro-
bleme3. Utilizarea conceptului de dezvoltare
comunitarª indicª o caracteristicª importantª a
programelor de acþiune colectivª. Producerea
bunªstªrii colective poate fi realizatª, pe de o
parte, prin programe de reabilitare a condiþiilor
economice ale comunitªþii (infrastructurª etc.),
”i, pe de altª parte, prin mobilizarea unor re-
surse colective comunitare.
Pe fundalul sporirii riscurilor sociale ”i al
capacitªþii limitate de intervenþie a statului în
soluþionarea problemelor sociale, programele
de dezvoltare comunitarª, beneficiind de ini-
þiativª localª ”i mobilizând combinat resurse
naþionale ”i locale, oferª o abordare comple-
mentarª absolut necesarª. Orice comunitate
deþine resurse importante, a cªror utilizare
oferª posibilitatea soluþionªrii eficiente a unei
game largi de probleme comunitare4:
a. Resurse financiare. Dacª unele proiecte
de interes comunitar nu pot fi dezvoltate din
cauza deficitului bugetar, dezvoltarea unor
mecanisme de mobilizare ”i utilizare a re-
surselor economice individuale poate fi o
soluþie salvatoare.
b. Resurse de muncª. Orice comunitate
are un potenþial enorm de resurse umane care
poate fi mobilizat pentru atingerea unor
obiective de interes comunitar.
3. Cªtªlin Zamfir (coord.) Politici Sociale în
România, 1999.
4. Luana Miruna Pop, 2002, Dicþionar de politici
sociale.
C
K
C pag 109
K
c. Resurse naturale. De multe ori, comu-
nitatea deþine în proprietate resurse naturale,
care pot fi utilizate în programe de interes
comunitar.
d. Resurse de solidaritate. Comunitatea
poate sª elaboreze propriile mecanisme de
formare ”i consolidare a unei solidaritªþi
colective.
e. Resurse de capacitªþi. ˛n orice comu-
nitate existª capacitªþi profesionale în diferite
domenii care pot fi utilizate în programe de
interes comunitar. Iniþiativa ”i inovaþia indi-
vidualª trebuie utilizate în cadrul acþiunilor
comunitare.
Dat fiind cª societatea actualª prezintª un
deficit sever în sfera mecanismelor de orga-
nizare a programelor de interes colectiv cu
participare colectivª, termenul de dezvoltare
comunitarª se referª în principal la reabili-
tarea condiþiilor comunitare, care vizeazª nu
numai realizarea unor bunuri de interes comu-
nitar, dar ”i crearea capacitªþilor de acþiune
comunitarª a tuturor actorilor comunitari.
Deci, pentru a fi capabil sª elaboreze ”i sª
implementeze eficient politicile, statul are
nevoie de sprijinul grupurilor sociale impor-
tante, dat fiind cª stabilitatea ”i spiritul de
participare a actorilor comunitari faciliteazª
elaborarea politicilor, asigurª implementarea
eficientª a acestora ”i, în final, genereazª
reducerea substanþialª a consumului de
resurse publice5.
O acþiune de tip comunitar presupune o
combinare complexª de actori comunitari. Prin
actori comunitari vom înþelege totalitatea in-
stituþiilor guvernamentale ”i nonguvernamen-
tale, inclusiv private, care joacª un rol determi-
nant în producerea bunªstªrii sociale a mem-
brilor comunitªþii. Actorii comunitari sunt im-
portanþi pentru implementarea politicilor so-
ciale datoritª costurilor scªzute ”i eficiente pe
care le implicª, concordanþei cu valorile cultu-
rale, datoritª prioritªþilor comunitare ”i liber-
tªþii individuale, dar ”i pentru cª sprijinª legª-
turile existente în comunitate. Din aceastª per-
spectivª, autoritªþile publice locale, în calitate
de actori sociali, nu sunt doar reprezentanþii în
5. Howlett M., Ramesh M., 2004, Studiul
Politicilor Publice. Cicluri ”i subsisteme ale
politicilor.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
comunitate ai autoritªþii centrale, dar ”i in-
strumentul public al comunitªþii.
˛n organizarea ”i dezvoltarea programelor
comunitare de interes general, administraþia
publicª localª are un loc central, dat fiind cª
aceasta beneficiazª de toate competenþele
necesare pentru a formula politici de interes
local în limitele cadrului juridic existent ”i ale
competenþelor. ˛n virtutea statutului ”i
atribuþiilor lor, autoritªþile publice locale
dispun ”i pot mobiliza resurse: financiare,
de muncª, de solidaritate, naturale pentru
anumite domenii de interes comunitar:
• reabilitarea infrastructurii comunitare;
• amenajªrile teritoriale ”i activitªþi de
reabilitare a ecosistemului;
• realizarea unor obiective de interes pu-
blic: ”coli, spitale, locuri de agrement, com-
plexuri sportive;
• dezvoltarea de capacitªþi productive atât
de tip individual, cît ”i cooperativ, prin stimu-
larea dezvoltªrii de afaceri, a creªrii de locuri
de muncª;
• cre”terea securitªþii individuale ”i colec-
tive care reprezintª pentru societªþile actuale,
extrem de vulnerabile, obiectul frecvent al
acþiunilor comunitare;
• formele permanente de suport ”i întra-
jutorare (sprijinul pentru tinerii cªsªtoriþi,
pentru persoanele în dificultate – bªtrâni,
orfani, copii abandonaþi, mame singure etc.).
Capacitatea unei instituþii publice este
determinatª nu doar de modul de organizare
internª, dar ”i de mªsura în care obiectivele
pe care se fundamenteazª activitatea acesteia
vizeazª societatea, problemele care trebuie sª
fie soluþionate prin intermediul unor politici
adecvate orientate spre producerea bunªstªrii
”i care trebuie sª implice toþi actorii comu-
nitari. Tendinþa occidentalª contemporanª
este de a sparge monopolul de stat al poli-
ticilor sociale ”i de a-l orienta spre sectorul
nonprofit ”i spre comunitatea localª.
Dar pentru aceasta este nevoie ca insti-
tuþiile statale sª renunþe la monopolul tuturor
serviciilor sociale, sprijinind organizaþiile
locale nonguvernamentale sª preia unele
activitªþi de soluþionare a nevoilor comuni-
tªþii. Astfel, are loc restrângerea responsa-
bilitªþii statului, de la furnizarea ”i finanþarea
serviciilor sociale publice la finanþarea
109
C
K
C pag 110
K
Parteneriat public-privat
acestor servicii. Administraþia publicª
centralª ”i localª deleagª un ”ir de respon-
sabilitªþi specifice privind gestiunea servi-
ciilor sociale cªtre instituþii nonguverna-
mentale, realizând diverse tipuri de contracte,
pornind de la subsidii ”i granturi pânª la
privatizarea unor servicii. Aceastª strategie
dezvoltª conceptul de împuternicire localª,
care încredinþeazª responsabilitªþi sporite
colectivitªþii locale, delegându-se autoritatea
”i slªbind centralismul administrativ.
Astfel, se încearcª o descentralizare a
serviciilor, adicª statul este pus în situaþia în
care trebuie sª se retragª din funcþia sa de
principal furnizor de bunªstare, asumându-”i
rolul de coordonare ”i monitorizare a acti-
vitªþilor unor agenþi care vor presta servicii
direct în comunitate. Descentralizarea devine
cadrul necesar al acestui proces, deschizând o
posibilitate nouª: completarea resurselor
obþinute prin sistemul standard de impozite ”i
taxe, cu noi forme de mobilizare a unor resurse
locale suplimentare, contribuþii financiare ”i în
muncª. Din acest motiv, descentralizarea este
un obiectiv de bazª al funcþionªrii eficiente a
comunitªþilor. Descentralizarea presupune
transferul unor funcþii preponderent admi-
nistrative la nivel local, în timp ce respon-
sabilitªþile politice rªmân în continuare ava-
tarul organismului central. Ceea ce se deleagª,
în acest caz, sunt acele aspecte legate atât de
administrarea activitªþilor la nivel local sau
regional, în vederea cre”terii gradului de
flexibilitate ”i a eficacitªþii serviciilor furnizate,
cât ”i de responsabilitatea faþª de beneficiar ”i
de nevoile locale, acestea fiind argumentele
aduse în favoarea descentralizªrii. Aceastª
perspectivª este susþinutª de argumentul
cre”terii libertªþii individuale, prin sporirea
autonomiei locale ”i a ajustªrii serviciilor
publice la nevoile locale ”i individuale.
Rolul statului ”i al instituþiilor publice
devine unul de formulare a strategiilor, mo-
nitorizând aplicarea acestora, fªrª însª a
interveni direct. Statul î”i stabile”te criteriile
de performanþª ce trebuie îndeplinite de cªtre
cei care vor furniza respectivul serviciu. ˛n
plus, se deleagª o serie de responsabilitªþi la
nivel local ”i în ceea ce prive”te asigurarea
fondurilor pentru a se acorda anumite
beneficii. Resursele financiare nu vor mai
110
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
veni exclusiv de la nivel central, ci vor trebui
asigurate de la bugetul local; pentru aceasta,
este necesar ca acest buget sª fie astfel
constituit, încât sª poatª acorda cetªþenilor
beneficiile stabilite prin lege.
Astfel, are loc legitimarea unui parteneriat
comunitar cu implicarea diver”ilor actori
comunitari, în care pªrþile alocª resurse, î”i
asumª responsabilitªþi pentru realizarea unui
scop comun, iar distribuþia riscurilor ”i
beneficiilor este împªrþitª în mod echitabil.
Parteneriatul este o modalitate de extindere a
solidaritªþii ”i responsabilitªþii pentru sfera
publicª. Parteneriatele în dezvoltarea servi-
ciilor sociale constituie soluþia pentru multiple
probleme ”i situaþii care vizeazª diverse
categorii de persoane dezavantajate sau aflate
în situaþii de risc. ˛n contextul elaborªrii
strategiei de acþiuni este extrem de important
de a determina, deopotrivª cu alte elemente,
structurile ”i grupurile care, de asemenea,
sunt interesate în soluþionarea problemei ”i
care pot deveni parteneri.
Promovarea parteneriatelor între adminis-
traþia publicª ”i alþi actori sociali, inclusiv
organizaþiile nonguvernamentale, în vederea
soluþionªrii unor probleme ale comunitªþii,
colaborare care implicª arii extrem de
complexe ”i vaste, variind între colaborare ”i
presiune6, devine un deziderat al instituþiei
publice. Organizaþiile nonguvernamentale
sunt un mediator între stat ”i populaþie, pla-
sând adoptarea deciziilor în afara cadrului
îngust al elitei politice, organizând un dialog
public privind subiectele-cheie de dezvoltare
a comunitaþii. Organizaþiile nonguvernamen-
tale sunt caracterizate printr-o mai mare
mobilitate privind modul ”i direcþiile lor de
acþiune. Dinamismul lor este relevant în ceea
ce prive”te capacitatea comunitªþii de a reac-
þiona rapid la propriile sale nevoi, catalizând
resurse pe care administraþia publicª nu le
are. Datoritª experienþei de auto-organizare
”i gestionare ”i a profesionalismului acumulat,
organizaþiile nonguvernamentale reprezintª
resurse semnificative umane ”i intelectuale,
care pot contribui la elaborarea politicii
statului în cele mai diverse domenii.
6. Ioan Alexandru, 1996, Structuri, mecanisme
”i instituþii publice.
C
K
C pag 111
K
Acest tip de parteneriat se referª la o
varietate de relaþii:
1. Identificarea problemelor comunitare
de interes comun. Participarea ”i implicarea
actorilor comunitari în identificarea ”i im-
plementarea proiectelor ajutª comunitªþile sª
obþinª o experienþª realª de colaborare a
administraþiei publice locale cu agenþii eco-
nomici, societatea civilª, diferite instituþii ”i
organizaþii ”i face referinþª la planificarea
acþiunilor comune pentru soluþionarea proble-
melor, colectarea mijloacelor financiare,
valorificarea resurselor locale, distribuirea
responsabilitªþilor ”i obligaþiunilor.
2. Participarea societªþii civile la elabora-
rea ”i implementarea politicilor publice. Pla-
nificarea în comun ”i implicarea populaþiei în
procesul de luare a deciziilor privind dezvol-
tarea localª ”i regionalª reprezintª procese
iniþiate în vederea remedierii cu succes a unei
situaþii, cu participarea tuturor celor intere-
saþi, fiind procese complexe ”i etapizate, care
conduc la luarea deciziilor la nivel local, cu
participarea comunitªþilor. Participarea
ONG-urilor la elaborarea politicilor publice
poate fi realizatª prin consultarea organi-
zaþiilor de cªtre administraþie, fie punctual,
fie în mod permanent. Potrivit unor speciali”ti
din domeniul planificªrii dezvoltªrii comu-
nitªþii, care include în sine ”i dezvoltarea
serviciilor sociale, ONG-urile sunt printre
grupurile-þintª ce trebuie implicate în proce-
sul de planificare 7, care cuprinde, în mod
necesar, diagnoza problemelor sociale ale
comunitªþii locale ”i modalitªþile de acþiune
pentru soluþionarea lor. Datoritª atributelor
unei organizaþii nonguvernamentale, cum ar
fi teritorialitatea ”i implicarea în soluþionarea
problemelor comunitare, ONG-urile au
capacitatea de a mobiliza dinamismul popula-
þiei la nivel local. Implicarea ONG-urilor ”i a
comunitªþilor locale în procesul de luare a
deciziilor la nivel local, care este denumit
„procesul participativ”, cel mai adesea se ma-
nifestª prin semnarea diverselor acorduri de
colaborare între ONG-uri ”i autoritªþile
publice în vederea obþinerii anumitor obiec-
tive strategice de dezvoltare.
7. Indriksone, Andra, 2003, Non-Governmental
Organizations – partners in local development.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
3. Prestarea unor servicii publice ”i for-
marea reþelelor de referinþª a serviciilor
pentru diferite categorii de beneficiari, în
dependenþª de competenþele fiecªrui partener,
deseori conduc la contractarea ONG-urilor
pentru prestarea serviciilor sociale8. ˛n loc sª
deþinª monopolul tuturor serviciilor,
autoritªþile publice trebuie sª sprijine
organizaþiile locale sau naþionale care pot
prelua unele activitªþi, inclusiv oferind o
finanþare totalª sau parþialª a acestora.
Astfel, în cadrul procesului de elaborare ”i
implementare a politicilor publice, un rol
deosebit revine comunitªþii care nu este „doar
beneficiarul pasiv al economiei sau al bene-
ficiilor sociale oferite de cªtre stat”, ci are
propriile resurse pe care le poate mobiliza ”i
„poate dezvolta mecanisme specifice de
producere a bunªstªrii, complementar cu ”i în
prelungirea celor ale economiei ”i statului”.
Demersul privind importanþa modificªrii
rolului statului în producerea bunªstªrii pune
în evidenþª faptul cª „politicile publice nu se
preocupª doar cu cei trei E – economie,
eficienþª ”i eficacitate, ci în egalª mªsurª cu
cei doi P – participare ”i politicª” (W. Parsons,
1995)9. Instituþiile guvernamentale având ca
principal obiect de activitate formarea ”i
aplicarea politicilor publice sunt chemate sª
punª în aplicare o reþea de decizii legate între
ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor
”i a resurselor alocate, astfel încât acþiunile ”i
programele coordonate de intervenþie, realizate
de guvern (la nivel central sau local), sª
asigure modificarea mediului economic,
social, cultural al actorilor sociali.
Astfel, instituþiile publice trebuie sª se
asigure cª toate deciziile luate în legªturª cu
toate etapele ciclului unei politici publice au
fost de naturª participativª ”i reflectª a”-
teptªrile cetªþenilor. Prin ciclu de politici
publice vom înþelege un ”ir de acþiuni sociale
interdependente:
1) stabilirea agendei – procesul prin care
problemele ajung în atenþia publicului ”i a
instituþiilor guvernamentale;
8. Newman Caroline L., Comparative Study of
NGO/Government Partnerships.
9. Mireille Rªdoi, 2004, Evaluarea politicilor
publice.
111
C
K
C pag 112
K
Parteneriat public-privat
2) formularea politicilor – procesul prin
care sunt definite, evaluate, acceptate sau
respinse politici alternative de soluþionare a
unei probleme aflate pe agendª;
3) luarea deciziilor – procesul prin care
instituþiile guvernamentale adoptª o anumitª
alternativª pentru soluþionarea unei probleme;
4) implementarea – procesul prin care
instituþiile guvernamentale aplicª politica, fac
trecerea de la o decizie teoreticª la una
practicª;
5) evaluarea – procesul prin care rezul-
tatele politicilor sunt monitorizate ”i evaluate,
putând conduce la reconceptualizarea pro-
blemei ”i a soluþiilor propuse10. Deci, prin
politicile publice, statul trebuie sª asigure
respectarea interesului public prin care este
atins obiectivul principal al unei administraþii
publice: satisfacerea la un nivel calitativ înalt
a intereselor ”i nevoilor comunitªþilor în
beneficiul colectivitªþilor respective, iar acest
deziderat poate fi atins prin stimularea
participªrii sociale.
Conceptele de cetªþean ”i de participare
socialª în contextul producerii
bunªstªrii colective
Participarea socialª creeazª un cadru de
discuþii nu doar asupra necesitªþii cre”terii
eficienþei, eficacitªþii ”i flexibilitªþii adminis-
traþiei publice, dar abordeazª ”i responsa-
bilitatea socialª a indivizilor ca un act de
angajare a individului în procesul interacþiunii
sociale. Concepând responsabilitatea ca pe o
asumare a rªspunderii faþª de rezultatul
acþiunii sociale a omului, se admite ideea cª
acþiunea socialª este cadrul nemijlocit de
manifestare a responsabilitªþii. Implicând
drepturi ”i obligaþii, calitatea de cetªþean
presupune faptul cª indivizii participª la viaþa
socialª, sunt consultaþi cu privire la anumite
decizii care se iau ”i care îi vizeazª în mod
direct. ˛n acest context, apare o întrebare
provocatoare: de ce sª implicªm cetªþenii în
procesul de luare a deciziilor11?
10. Mireille Rªdoi, 2004, Evaluarea politicilor
publice.
11. Eran Vigoda, „From responsiveness to
collaboration : Governance, Citizens and the
next generation of Public Administration”.
112
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Câþiva factori de bazª au motivat statele
sª-”i orienteze atenþia asupra consolidªrii
relaþiilor cu cetªþenii, inclusiv participarea
scªzutª la alegeri, scªderea numªrului de
membri de partid ”i percepþia cetªþenilor faþª
de declinul instituþiilor publice. Apelul pentru
o mai mare transparenþª ”i responsabilitate
guvernamentalª a sporit, ca o consecinþª
directª a cre”terii interesului publicului ”i a
presei în raport cu acþiunile guvernului ”i a
manierei în care se iau deciziile politice ”i
cele administrative în materie de alocare a
fondurilor publice. ˛ncepând cu anii ’80,
începe sª se discute tot mai mult în termeni
de reformª a guvernªrii în scopul instaurªrii
unei bune guvernªri, accentul cªzând pe
cre”terea performanþei în gestionarea banului
public, pe îmbunªtªþirea relaþiei dintre stat ”i
cetªþean, dintre guvern ”i societatea civilª, pe
stabilirea unui parteneriat eficient ”i durabil
între guvern, cetªþeni ”i societatea civilª.
Astfel, în toate statele au apªrut noi forme de
reprezentare ”i participare în elaborarea ”i
implementarea politicilor publice, în care
rolul cetªþeanului devine unul de partener.
Din aceastª perspectivª, promovarea relaþiilor
de colaborare între administraþia publicª ”i
alþi actori comunitari prin stimularea partene-
riatelor între aceste pªrþi reprezintª o opþiune
în favoarea democraþiei ”i a unei evoluþii
democratice a proceselor dintr-o societate.
Buna guvernare12 este tot mai mult recunos-
cutª drept un factor esenþial pentru dezvolta-
rea economicª ”i stabilitatea socialª. Crearea
unui guvern deschis ”i transparent este o pro-
vocare pentru toate statele, dat fiind cª trebuie
instituite mecanisme funcþionale prin care vor
spori oportunitªþile pentru cetªþeni de a parti-
cipa la luarea deciziilor ”i de a fi consultaþi ”i
implicaþi în procesul de guvernare.
Printre principiile larg acceptate ale bunei
guvernªri sunt: deschidere, adicª guvernul
ascultª cetªþenii ”i mediul de afaceri ”i ia în
calcul sugestiile acestora în procesul de pro-
iectare ”i implementare a politicilor publice;
transparenþª, ceea ce înseamnª cª informaþia
cu privire la activitatea guvernului ce urmeazª
a fi diseminatª publicului trebuie sª fie cre-
12. Wise L., 2000, „Public Management Reform :
Competing Drivers of Change”.
C
K
C pag 113
K
dibilª, relevantª ”i oferitª rapid; responsa-
bilitate, ceea ce va solicita funcþionarilor
publici sª fie responsabili pentru acþiunile
întreprinse, sª elaboreze legi clare, transpa-
rente ”i pe înþelesul cetªþeanului, sª aplice
mecanisme de consultare ”i participare so-
cialª, iar serviciile pe care le oferª trebuie sª
asigure eficienþª ”i eficacitate. Aceste prin-
cipii reprezintª fundamentul pe care trebuie
construit guvernul deschis – unul care e mult
mai accesibil, responsabil, transparent în ope-
raþiuni ”i stimuleazª participarea socialª.
Implementarea conceptului de reformª
a guvernªrii în contextul reformei
sectorului public
Implementarea conceptului de reformª a
guvernªrii este un reper teoretic ”i practic
important care ne poate ajuta în înþelegerea
conceptului de parteneriat public-privat ”i,
totodatª, poate fi considerat unul din cei mai
importanþi factori determinanþi ai apariþiei
acestuia. Instituirea ”i implementarea partene-
riatului public-privat în furnizarea serviciilor
publice cost – efective ”i eficiente – implicª
abordªri privind schimbarea paradigmei
guvernªrii. ˛n contextul reformei sectorului
public, caracterizatª prin adoptarea unor teh-
nologii ale managementului din sectorul
privat în administrarea instituþiilor publice, o
astfel de abordare are drept scop asigurarea
eficienþei, transparenþei ”i responsabilitªþii în
gestionarea politicilor publice.
Din punct de vedere legal, o relaþie de
parteneriat public-privat este definitª drept
colaborare dintre diver”i actori, în vederea
atingerii unui scop comun, cu impact sesizabil
în comunitate, prin care este asiguratª toto-
datª combinarea avantajelor specifice secto-
rului privat (competitivitate, eficienþª) ”i ale
sectorului public, parteneriat care are respon-
sabilitªþi directe în faþa comunitªþii pentru
eficienþª ”i transparenþª în utilizarea banilor
publici. Dacª e sª analizªm parteneriatul
public-privat din punct de vedere al bene-
ficiilor pe care le poate aduce comunitªþii,
vom constata utilitatea acestuia prin modul în
care sunt abordate problemele de interes
public datoritª introducerii modificªrilor în
managementul sectorului public. Manage-
mentul public reprezintª ansamblul proceselor
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
”i relaþiilor de management, bine structurate,
existente între componente ale sistemului
administrativ, prin care, în regim de putere
publicª, se aduc la îndeplinire legile, proce-
sele de acþiune, ”i/sau se planificª, organi-
zeazª, coordoneazª, gestioneazª ”i contro-
leazª activitªþi ce satisfac interesul public.
Eficienþa ”i eficacitatea sunt standarde impor-
tante în determinarea performanþelor adminis-
traþiei publice. Eficacitatea reprezintª funda-
mentul, baza succesului, iar eficienþa este
condiþia minimª de supravieþuire, de con-
tinuare a funcþionªrii dupª ce succesul a fost
obþinut.
Este adevªrat cª existª unele dificultªþi în
mªsurarea performanþelor sectorului public,
în comparaþie cu cel privat. ˛n modelul
tradiþional s-a presupus cª organizarea biro-
craticª va avea ca rezultat automat eficienþa.
Adesea nu se ”tia ce se produce, cât de bine
se produce, al cui era meritul sau vina sau
cine era un bun muncitor. Acum, majoritatea
instituþiilor publice trebuie sª î”i dezvolte
indicatori ai performanþei proprii, sª mªsoare
progresele înregistrate spre atingerea sco-
purilor declarate. Iar aceste performanþe pot
fi obþinute prin preluarea în activitatea secto-
rului public a unor metode de operare a secto-
rului privat, de”i totdeauna vor exista dife-
renþe majore între aceste douª sectoare. Cu-
noa”terea diferenþelor ”i capacitatea de su-
plinire a competenþelor acestor douª sectoare
este una din garanþiile succesului parteneria-
tului public-privat.
Caracteristici ale sectoarelor
public, privat, nonprofit
Care sunt totu”i caracteristicile cele mai
relevante ale sectorului public ”i ale celui
privat care trebuie luate în considerare la
dezvoltarea parteneriatului public-privat?
Multitudinea organizaþiilor este una din ca-
racteristicile dominante ale vieþii sociale
contemporane. ˛ncercarea de a introduce o
clasificare în varietatea organizaþiilor s-a
concretizat în separarea celor private pentru
profit sau ale pieþei de organizaþiile publice
instituite de stat pentru elaborarea, promo-
varea sau aplicarea propriilor politici. ˛n felul
113
C
K
C pag 114
K
Parteneriat public-privat
acesta, s-ar circumscrie douª sectoare
distincte ale vieþii sociale: sectorul public ”i
sectorul privat13. Recent, s-a conturat ”i cel
de-al treilea sector, cel nonprofit sau sectorul
independent.
Analiza diferenþelor dintre sectoare devine
deosebit de relevantª în momentul în care se
dore”te dezvoltarea diverselor forme de
parteneriat. Gestionarea afacerilor publice în
scopul asigurªrii interesului public de cªtre
instituþii solicitª o guvernare eficientª, coe-
rentª ”i dreaptª. Prin interese publice cu
caracter general, adresate tuturor cetªþenilor,
întregii colectivitªþi, sau prin interese publice
speciale adresate unei anumite localitªþi14,
vom înþelege interesele indivizibile ale unei
comunitªþi pentru satisfacerea cªrora sunt
furnizate bunuri publice15. De foarte multe
ori însª, din cauza mecanismelor ineficiente
de identificare ”i gestiune a problemelor
comunitªþilor, majoritatea autoritªþilor pu-
blice se confruntª cu dificultªþi de naturª
politicª, financiarª, tehnologicª, organizaþio-
nalª în organizarea ”i prestarea serviciilor
publice de calitate. Pe de altª parte, funcþio-
narii publici trebuie sª justifice fondurile
guvernamentale pentru prestarea directª a
serviciilor publice.
˛n ciuda faptului cª parteneriatul pu-
blic-privat este recunoscut, din ce în ce mai
mult, ca o soluþie cost eficientª în soluþionarea
diverselor tipuri de probleme, în care par-
tenerii î”i definesc într-o formulª exactª
rolurile ”i responsabilitªþile, liderii guverna-
mentali, care proiecteazª ”i implementeazª
programe politice, vor întâmpina foarte multe
dificultªþi în luarea deciziei, cu privire la
oferirea de resurse ”i autoritate pentru a
implementa diverse programe instituþiei
publice sau celei private. Dacª o funcþie
trebuie realizatª în cadrul sau în afara
Guvernului reprezintª o problemª destul de
complexª, care are tangenþe cu valorile
personale ”i opiniile privind relaþiile dintre
individ ”i stat, precum ”i cu un ”ir de
13. Vlªsceanu M., 1996, Sectorul non-profit,
contexte,organizare, conducere.
14. Paul N., 1934, Tratat de drept administrativ,
Bucure”ti.
15. Gordon M., 2003, Dicþionar de sociologie.
114
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
probleme complexe de ordin managerial16.
Aceasta e o decizie pe care managerii guver-
namentali trebuie sª o ia în fiecare zi. ˛n acest
scop se cere a fi elaborat ”i argumentat un set
de principii, care ar ghida distribuirea sar-
cinilor între sectorul public ”i cel privat 17,
pornind de la ideea cª parteneriatul pu-
blic-privat are nevoie de compatibilitatea
scopurilor între parteneri, de coordonarea
deciziilor ”i de hotªrârea de a pune împreunª
resurse pentru realizarea scopului comun
împªrtª”it. Aceste caracteristici nu se aplicª
numai parteneriatului public-privat, ci ori-
cªrui tip de parteneriat. Din aceastª perspec-
tivª, analiza diferenþelor dintre aceste douª
sectoare pentru dezvoltarea oportunitªþilor ”i
formulelor de colaborare devine deosebit de
relevantª.
De fapt, putem identifica ”ase criterii
conform cªrora vom face distincþii între cele
douª sectoare18, ”i anume:
1. autoritatea guvernamentalª ”i liberta-
tea individualª; ce este legitim sª impunª
guvernarea ”i libertatea de acþiune indivi-
dualª;
2. alocªri publice (pentru consum, dar ”i
investiþiile guvernamentale) ”i alocªri pri-
vate: consumul ”i, respectiv, investiþiile pri-
vate, care se realizeazª din venitul net – din
care au fost extrase taxele;
3. transferuri publice ”i private. Cum
redistribuie statul veniturile sale este o
problemª de mare importanþª pentru toþi
membrii societªþii: spre exemplu, cât din
bugetul de stat revine educaþiei sau sªnªtªþii,
culturii sau cercetªrii;
4. proprietatea publicª ”i proprietatea
privatª;
5. contractªrile publice ”i cele private.
Statul poate sª ofere un bun fªrª ca el însu”i
sª îl producª: de pildª, prin contracte cu
firme particulare sau prin concesionare cªtre
unele firme private a anumitor activitªþi.
16. Steven C., 2001, A strategic framework for
devolving responsibility and functions from
government to the private sector public
administrative reform.
17. Ibidem.
18. A. Miroiu, M. Zulean, M. Rªdoi, 2002,
Politici publice.
C
K
C pag 115
K
6. angajaþii în sectorul public ”i angajaþii
în sectorul privat.
Totu”i, în sistemele dezvoltate, de multe
ori este dificil de a face o distincþie clarª între
organizaþii publice ”i private.
Douª dintre cele mai utilizate criterii-ana-
lizª a organizaþiilor publice ”i private sunt
proprietatea ”i finanþarea. De obicei, se
presupune cª organizaþiile publice sunt pro-
prietatea guvernului, în timp ce organizaþiile
private sunt în proprietatea unor indivizi sau
a unor grupuri din afara domeniului gu-
vernamental.
Organizaþiile publice, de regulª, sunt fi-
nanþate dupª criteriul numªrului de beneficiari
(numªrul de bolnavi, numªrul de copii,
numªrul de crime procesate etc.) ”i, foarte rar,
dupª criteriul rezultatului produsului. Or-
ganizaþiile publice sunt focusate pe intrªri/
inputuri ”i nu pe rezultate/outputuri. Astfel,
sunt descurajate sª producª rezultate. ˛n sec-
torul comercial existª o regulª clarª ”i transpa-
rentª: rentabilitatea, profitul acþionarilor pe
fiecare resursª financiarª investitª. ˛n sectorul
public, în lipsa sistemelor ”i practicilor de res-
ponsabilitate, transparenþª (accountability),
existª tendinþa de a transfera resursele în
scopul maximizªrii propriilor resurse orga-
nizaþionale în detrimentul altor scopuri.
Activitªþile manageriale pot fi cel mai bine
analizate din perspectiva a patru grupuri
esenþiale de activitªþi, adicª planificarea,
organizarea, motivarea ”i controlul19. O parte
din aceste caracteristici se leagª de natura
specificª a entitªþilor cu funcþii ”i misiuni
diferite. Diferenþele dintre misiunile celor
douª sectoare se observª cel mai bine atunci
când analizªm modul în care acestea sunt
guvernate20. Pe de o parte, avem organizaþii
ierarhizate birocratic iar, pe de altª parte,
gªsim organizaþii antreprenoriale, având
structuri de guvernare flexibile. ˛n timp ce,
pentru organizaþiile private, managementul
este responsabil în faþa proprietarilor sau/”i
deþinªtorilor de acþiuni, pentru organizaþiile
19. Gerald A. Cole, 2004, Management. Teorie ”i
Practicª.
20. Norman Flynn, Managerialism and Public
Services : Some International Trends,
Prentice-Hall, Harvester Wheatsheaf, London.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
publice, responsabilitatea generalª este la
nivelul cetªþeanului plªtitor de taxe.
Organizaþiile private funcþioneazª într-un
mediu foarte bine structurat, cu reguli clare.
Mediul economic este cel dominant. Orga-
nizaþiile publice funcþioneazª într-un mediu
mai tensionat ”i netransparent iar mediul
politic î”i impune punctul de vedere. ˛n timp
ce, pentru organizaþiile private, de tip profit,
succesul unei activitªþi este foarte clar, el
mªsurându-se în profitul obþinut, pentru
organizaþiile publice, mªsura acestui succes
devine mult mai complexª ”i greu de evaluat.
Aceasta se datoreazª faptului cª sectorul pu-
blic are sarcini mai complexe ”i mai ambigue,
mai multe probleme în implementarea unei
decizii; mai mulþi oameni angajaþi, cu mo-
tivaþii mai diverse; preocupare sporitª faþª
de compensarea e”ecurilor pieþei. Dat fiind
faptul cª are în vedere asigurarea interesului
public, o instituþie publicª necesitª un minim
nivel de sprijin al colectivitªþii, mult mai
ridicat decât cel din sectorul privat.
Organizaþiile birocratice rareori realizeazª
obiectivele propuse pentru cª nu le cuantificª
prin indicatori la nivel de rezultate. O altª
tipologie21, mult mai cuprinzªtoare, pune în
evidenþª modul diferit de control ”i moni-
torizare a activitªþilor. Astfel, dezvoltarea ”i
controlul sectorului privat este realizat, în
mare parte, de cªtre proprietarii privaþi dar ”i
de regulile pieþii, pe când, în sectorul public,
este realizat de cªtre instituþii abilitate cu
funcþii de guvernare, guvernul central ”i in-
stituþiile locale, precum ”i de organe de con-
trol. Conceptul de valoare adªugatª social ”i
public este un criteriu principal de funcþionare
al organizaþiei. Organizaþiile antreprenoriale
abordeazª altfel scopul activitªþii lor. Ma-
ximizarea resurselor organizaþionale este o
realitate care contrasteazª cu conceptul de
valoare publicª ”i socialª, care încurajeazª ”i
reflectª iresponsabilitatea organizaþiei faþª de
membrii sªi.
Resursele umane reprezintª principala
resursª în organizaþie. Acesta este un adevªr
practic. ˛n societªþile moderne, managemen-
21. Barry Bozeman, 2000, Technology transfer
and public policy : a review of research and
theory.
115
C
K
C pag 116
K
Parteneriat public-privat
tul resurselor umane este centrat pe activitªþi
de planificare a resurselor umane, stimuleazª
dezvoltarea profesionalª în organizaþie ”i
practicª evaluarea, implicit stimularea perfor-
manþelor profesionale individuale. ˛n orga-
nizaþiile unde resursele umane sunt gestionate
strategic, luând în consideraþie schimbªrile
continue din mediul extern, se creeazª un
nucleu de angajaþi cu performanþe profesio-
nale ”i personale înalte, care pot reacþiona
flexibil ”i prompt la schimbªrile ”i provocªrile
externe. Capacitatea organizaþiei de a crea un
nucleu determinª abilitatea organizaþiei de a
supravieþui ”i rªspunde adecvat concurenþei
crescânde în societate. Atragerea ”i menþi-
nerea persoanelor talentate, competente în
organizaþie nu este un exerciþiu simplu. Ma-
nagerul organizaþiei va trebui sª gªseascª
modalitatea optimª de a stimula motivaþia
fiecªrui angajat de a face parte dintr-o echipª
creativª ”i energicª, de a acorda un grad
rezonabil de autonomie. Din aceastª per-
spectivª, managementul antreprenorial are în
vedere crearea echipelor eficiente în orga-
nizaþie ”i descentralizeazª puterea. Perfor-
manþele profesionale obþinute sunt com-
pensate ”i stimulate prin oportunitªþi pentru
dezvoltare profesionalª continuª. Managerii
acestor organizaþii înþeleg importanþa perfor-
manþei ”i schimbª regulile de joc prin produ-
cerea rezultatelor, prin îmbunªtªþirea perfor-
manþei, prin organizarea activitªþii pe baza
criteriilor de rezultate/impact. De foarte
multe ori, managerii instituþiilor publice,
recurgând la soluþii simple ”i rapide, opun o
rezistenþª internª la schimbªri din cauza
absenþei agenþilor schimbªrii ”i absenþei unei
viziuni strategice cu privire la schimbªri
directe, fapt care genereazª de multe ori
e”ecul în înlªturarea obstacolelor. Managerii
publici nu apreciazª nevoile cetªþenilor la
justa valoare din cauza mecanismelor inefi-
ciente de identificare a problemelor comuni-
tªþilor, precum ”i absenþei strategiilor de dez-
voltare a resurselor umane implicate în insti-
tuþiile publice. Managerii, atât cei din sectorul
public, cât ”i din cel privat, trebuie sª posede
o viziune clarª a obiectivelor ”i a mijloacelor
de realizare a acestora ”i, de câte ori este cu
putinþª, sª mªsoare aceste performanþe în
raport cu obiectivele ”i sª înþeleagª cât mai
116
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
bine posibil care sunt resursele ”i modalitªþile
cele mai eficiente pentru a le investi.
Deci, diversitatea formelor de culturª
organizaþionalª implicate în managementul
proiectelor de naturª public-privatª poate
aduce o valoare adªugatª, dacª acestea vor fi
ghidate de principiile noului management
administrativ, ceea ce va genera eficienþª,
calitate ”i neexcludere.
˛n domeniile unde piaþa nu este func-
þionalª, iar guvernul nu este eficient, apare
un al treilea sector, cel al organizaþiilor
nonprofit. De”i organizaþiile nonprofit pot fi
definite drept organizaþii private, acestea sunt
distincte de guvern ”i organizaþiile private
centrate pe profit. Organizaþiile nonprofit
diferª de cele orientate spre profit, deoarece
acestea tind sª fie determinate de o anumitª
misiune, proprietatea aparþine organizaþiei ”i
nu se distribuie între acþionari, precum în
cadrul firmelor private.
Organizaþiile nonprofit sunt private în
formª ”i publice prin finalitªþi 22, oferind con-
sumului comunitªþilor bunuri colective sau
produse cu utilitate publicª (servicii de sªnª-
tate, educative, culturale, de protecþie etc.).
˛n acela”i timp, sunt ghidate de principiul
nondistributivitªþii profitului între cei care le
deþin în proprietate sau le conduc, fiind inde-
pendente de instituþiile ”i aparatul guverna-
mental ”i dispunând de mecanisme de con-
ducere autonomª similare cu cele ale orga-
nizaþiilor pentru profit. Astfel, organizaþiile
nonprofit presupun participarea membrilor ”i
sub formª de voluntariat, într-o proporþie
variabilª, dar oricum inevitabilª.
O organizaþie nonguvernamentalª trebuie
sª îndeplineascª urmªtoarele criterii:23
• Sª funcþioneze ca entitate structuratª –
poate face dovada unei anumite structuri
organizaþionale instituþionalizate (deþine
mecanisme interne de decizie, elaboreazª ”i
respectª în activitªþile desfª”urate reguli ”i
proceduri proprii de funcþionare etc.). Cel
mai adesea, aceste instituþii sunt înregistrate
ca persoane juridice.
22. Vlªsceanu, M., 1996, Sectorul non-profit,
contexte de organizare ”i conducere.
23. Leaster Salomon et col., 1992, America’s
Nonprofit Sector.
C
K
C pag 117
K
• Sª fie de naturª privatª: este instituþio-
nal separatª de autoritªþile publice (fapt care
nu exclude finanþarea de la bugetul public),
fiind constituitª pe baza exercitªrii drepturilor
la libera iniþiativª ”i libera asociere.
• Sª respecte criteriul nondistribuþiei pro-
fitului: poate genera venituri, respectiv ob-
þine „profit” din activitªþile desfª”urate, dar
acestea nu pot fi distribuite membrilor sau
organelor de conducere, ci sunt folosite doar
pentru atingerea obiectivelor declarate.
• Sª se autoguverneze: are capacitatea de
a-”i asuma decizii privind funcþionarea internª
sau relaþiile cu alte instituþii în mod inde-
pendent, iar structurile de conducere nu sunt
dominate de reprezentanþii autoritªþilor publice.
• Sª fie voluntare: se bazeazª, în gene-
ral, pe implicarea voluntarª în acþiunile pe
care le desfª”oarª (fapt care nu exclude posi-
bilitatea angajªrii de personal) sau în procesul
de conducere.
• Sª fie de interes public – serve”te unor
scopuri de interes public sau contribuie la
realizarea binelui public.
Pe lângª criteriile obligatorii, mai sunt
utilizate ”i douª criterii cu valoare de reco-
mandare:
• Sª fie nemisionare: nu are ca scop pro-
movarea unei anumite religii (cazul biseri-
cilor), dar poate avea ca scop educaþia reli-
gioasª.
• Sª nu se implice direct în promovarea
sau susþinerea candidaþilor sau formaþiunilor
politice, dar pot desfª”ura activitªþi specifice
cu scopul influenþªrii politicilor publice.
Multe ONG-uri împªrtª”esc cu guvernul
aceea”i preocupare pentru organizarea ”i
furnizarea serviciilor comunitare de interes
public. ONG-ul constituie un cadru de parti-
cipare cetªþeneascª, ceea ce faciliteazª parti-
ciparea comunitªþii la furnizarea mai eficientª
a bunurilor ”i serviciilor prin mobilizarea ”i
concentrarea intereselor ”i resurselor. ˛n
comparaþie cu organizaþiile guvernamentale,
ONG-urile au avantajul de a dispune de o mai
mare flexibilitate organizaþionalª ”i mana-
gerialª în organizarea serviciilor publice;
mai puþine costuri operaþionale (anumite
costuri sunt acoperite prin donaþii private ”i
eforturi ale voluntarilor, plus un set de valori
care nu pun accent pe profitul individual în
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
prestarea serviciilor pentru comunitate); o
mai mare legitimitate sau acceptare în comu-
nitate. ˛n cadrul managementului organiza-
þiilor nonprofit, se pot distinge anumite atri-
buþii similare cu cele ale managementului
agenþiilor guvernamentale, dar care diferª în
mai multe privinþe importante. Managerii
sectorului nonprofit trebuie sª combine
fonduri din diferite surse, inclusiv donaþii,
contracte, subvenþii, granturi ”i sª admi-
nistreze fondurile într-o manierª care oferª
responsabilitatea necesarª pentru diferiþi
actori. Managerii trebuie sª planifice strategic
activitªþile într-un mediu caracterizat prin
competiþie pentru fonduri, eforturi voluntare
”i suport comunitar. De cele mai multe ori,
managerii trebuie sª se preocupe de rezul-
tatele lucrului efectuat, implicând costuri mi-
nimale, cu angajaþi care posedª un înalt grad
de deschidere ”i flexibilitate.
Organizaþiile nonguvernamentale posedª
caracteristici ce aparþin atât sectorului public,
cât ”i sectorului privat. Ele au flexibilitatea
specificª sectorului privat dar ”i mai puþine
constrângeri în activitate decât sectorul pu-
blic. Prin recunoa”terea statutului de utilitate
publicª, organizaþiile nonguvernamentale sunt
mult mai aproape de sectorul public decât de
cel privat în abordarea scopurilor propuse ”i
a mijloacelor utilizate în atingerea lor. Prin
combinaþia de caracteristici specifice ambelor
sectoare, organizaþiile nonguvernamentale
sunt adecvate ca parteneri în formule de tip
public-privat.
Totodatª, trebuie sª menþionªm cª cele trei
sectoare diferª, iar diferenþele trebuie luate în
calcul în procesul de elaborare a cadrului de
decizie privind când ”i în ce domenii poate fi
dezvoltat parteneriatul public-privat24. Datoritª
caracteristicilor distinctive între public, privat
”i organizaþii nonprofit, apar câteva întrebªri:
Care sunt implicaþiile pentru strategia progra-
mului de management? Poate fi implementatª
politica publicª în orice sector? Diferenþele
sectoarelor afecteazª implementarea progra-
melor publice?
24. Steven Cohen, 2001, A strategic framework
for devolving responsibility and functions from
government to the private sector public
administrative reform.
117
C
K
C pag 118
K
Parteneriat public-privat
De la început trebuie sª menþionªm cª
anumite funcþii, cea politicª ”i de reglemen-
tare, de monitorizare ”i control, vor rªmâne
în orice situaþie în responsabilitatea directª a
sectorului public, reprezentat de instituþii pu-
blice de competenþª naþionalª sau localª.
Utilizând criteriul ideal de eficienþª, sunt
identificate câteva motive majore în baza
cªrora sectorul public î”i asumª responsabi-
litatea pentru un bun sau un serviciu care nu
poate fi lªsat la latitudinea forþelor pieþei: de
anumite activitªþi sau servicii sociale ale
sistemului beneficiazª fiecare reprezentant
din societate. Indivizii nu sunt motivaþi sª
plªteascª pentru serviciile de care beneficiazª
societatea în întregime. Schimbªrile de pe
piaþª produc efecte numite „factori externi”,
care solicitª remedieri din partea guvernului
(reglementarea activitªþilor sectorului privat
care afecteazª mediul înconjurªtor sau
sªnªtatea ”i siguranþa personalª). Astfel,
scopul major al guvernului este de a oferi
reguli ”i mecanisme de implementare. Spre
exemplu, este posibil sª ne imaginªm cª o
serie de funcþii poliþiene”ti ”i judiciare pot fi
prestate de cªtre firmele private, dar aceste
funcþii necesitª niveluri extreme de respon-
sabilitate publicª ”i sunt mult mai bine atri-
buite guvernului.
Serviciile prestate în lipsa clienþilor care
plªtesc25 reprezintª un alt domeniu în care
organizaþiile private vor fi mult mai puþin
interesate sª participe. O astfel de situaþie
este specificª domeniului social. Aici, orga-
nizaþiile nonprofit pot face concurenþª
instituþiilor publice datoritª abilitªþii de a
recruta personal motivat de scopurile misiunii
organizaþiei ”i pot contribui finaciar la realiza-
rea programelor prin propriile surse de finan-
þare. Un motiv pentru care firmele private se
implicª rar în prestªri de servicii sociale este
necesitatea de a respecta subsidiaritatea din
partea guvernului ”i sensibilitatea politicª
pentru a obþine beneficii. ˛n situaþia în care
guvernul va decide subcontractarea în dome-
niul social, cele mai interesate ”i potrivite
entitªþi se vor dovedi a fi organizaþiiile
nonprofit. ˛n acest caz, veniturile ONG-urilor
care vor depª”i cheltuielile sunt reinvestite în
25. Ibidem.
118
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
servicii sau în dezvoltarea capacitªþilor ulte-
rioare ale ONG-ului de a extinde ”i diversifica
aria de servicii. O astfel de abordare oferª
guvernului anumite avantaje ”i beneficii în
dezvoltarea parteneriatului public-privat – un
personal motivat ”i o organizaþie care se
bucurª de o reputaþie publicª pozitivª.
Cele afirmate anterior pun în evidenþª
diferenþele dintre cele trei sectoare care impun
constrângeri asupra modului de structurare a
formulelor de parteneriat public-privat. Dar
trebuie spus cª, în ciuda acestor diferenþe,
tocmai existenþa lor face ca parteneriatul
public-privat sª fie atât de interesant pentru
toate pªrþile. Sectorul public, privat ”i cel
nonprofit au caracteristici complementare ”i
împreunª pot realiza obiective, altfel foarte
greu de îndeplinit pe cont propriu. Ceea ce
însª trebuie luat în calcul este faptul cª dez-
voltarea parteneriatului public-privat se leagª
de procesul general de reformª a guvernªrii
”i reformª a administraþiei publice, ambele
caracterizate, în principal, prin includerea/
adaptarea unor tehnici ”i metode inspirate de
managementul organizaþiilor private în
managementul organizaþiilor publice, pentru
a câ”tiga un plus de eficienþª, transparenþª ”i
responsabilitate în oferta ”i gestionarea
politicilor publice26.
Noul management public.
De ce este nevoie de o reformã
a managementului public
Noul Management Public (NMP), un reper
teoretic ”i practic important care ne poate ajuta
în înþelegerea conceptului de parteneriat
public-privat, caracterizeazª o întreagª revo-
luþie conceptualª ”i de practicª administrativª,
care a avut loc la începutul anilor ’80 într-o
serie de þªri industrializate, precum Statele
Unite ale Americii ”i Marea Britanie. ˛n
aceastª perioadª, guvernele au început sª caute
rªspunsuri la marile probleme sociale ”i
economice apªrute din cauza lipsei de eficienþª
a modelelor vechi, tradiþionale, de gestionare
a afacerilor publice. Conform modelului
26. Lambru, M., Mªrginean I., 2004, Parteneriat
public privat în furnizarea serviciilor sociale.
C
K
C pag 119
K
tradiþional27, o administraþie funcþioneazª sub
controlul formal al elitei politice. Existª un
sistem strict de ierarhie birocraticª, cu oficia-
litªþi anonime motivate de interesul public ”i
care susþin partidele aflate la guvernare.
Weber28 are în vedere ”ase principii ale
sistemului birocratic modern, derivate din
conceptul de autoritate legalª/raþionalª:
1) principiul teritoriilor stabile aflate sub
o jurisdicþie specificª, stabilite în general prin
legi sau regulamente administrative;
2) principiul ierarhiei oficiale ”i al nive-
lelor de autoritate care presupune o subor-
donare a cadrelor inferioare celor superioare;
3) managementul birocraþiei moderne care
se bazeazª pe documente scrise, „dosare” ce
sunt pªstrate;
4) managementul birocratic care presu-
pune o pregªtire de specialitate;
5) persoanele implicate în aceste activitªþi
pun pe primul plan exclusiv activitªþile ”i nu
rezultatele acestora;
6) managementul birocratic urmeazª anu-
mite legi, mai mult sau mai puþin stabile sau
exhaustive, care pot fi invalidate.
S-a constatat cª rªspunsurile rapide ”i
flexibile sunt necesare într-o societate dina-
micª datoritª provocªrilor cu care se con-
fruntª organizaþiile publice în secolul XXI ”i
care, în cele din urmª, au impus schimbªri de
gestiune. Aceste tendinþe par a fi rezultatul a
douª mari evoluþii: adoptarea, în gestiunea
afacerilor publice, a unor metode organiza-
þionale din cadrul sectorului privat ”i trecerea
de la guvern la guvernare. Ultima se referª la
utilizarea ascendentª a reþelelor constituite din
actori guvernamentali ”i nonguvernamentali
în procesul de implementare a politicilor
publice ”i utilizarea mecanismelor pieþei pen-
tru alocarea bunurilor publice ”i a serviciilor.
Astfel, metodele tradiþionale de administrare
sunt supuse unor reforme substanþiale.
Dacª în sistemul birocratic tradiþional
personalul rªspundea la stimulenþi simpli, fªrª
sª ia decizii, astªzi se acordª o mai mare
importanþª managementului decât adminis-
27. Dunsire A., Then and now : Public
Administration, 1953-1999.
28. Weber M., 1974, The Theory of Social and
Economic Organization.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
traþiei, rezultatelor decât mijloacelor. „Un
guvern care lucreazª mai bine ”i la mai puþine
costuri” va rezulta într-un guvern mult mai
eficient, efectiv ”i mai puþin costisitor. Astfel,
Noul Management Public, care a luat na”tere
ca reacþie la problemele asociate unei biro-
craþii tot mai extinse, dezvoltate de cªtre insti-
tuþiile publice, este favorizat de câteva direcþii
de bazª:
a. cererea pentru o echitate socialª sporitª,
consideratª temelia unei societªþi juste, in-
fluenþeazª comportamentul organizaþional în
distribuirea bunurilor ”i serviciilor publice,
având drept punct de pornire teoria justiþiei
distributive ”i promovarea egalitªþii între
grupuri ”i în cheltuielile publice. Echitatea
socialª interzice discriminarea ”i promoveazª
tratamentul egal în procesul de angajare
publicª, semnificând faptul cª funcþionarii
guvernului trebuie sª ofere acelea”i oportu-
nitªþi pentru dezvoltare ca ”i omologii lor din
sectorul privat.
b. cererea pentru democratizare ”i întªrire
a capacitªþilor serviciilor publice29 ”i împu-
ternicirea indivizilor conduce la eliminarea
stratificªrilor, coordonare puternicª între
agenþii, implicare a angajaþilor în identificarea
obiectivelor agenþiei, oportunitªþi pentru
participare în procesul decizional, utilizarea
grupurilor de lucru contrar formelor ierar-
hice. Politicile cu privire la condiþiile de
muncª trebuie sª promoveze participarea mai
largª a angajaþilor în procesul de formulare a
politicilor.
c. cererea pentru umanizarea serviciului
public30 implicª efortul de încorporare a unui
set de valori în administraþia publicª. Impor-
tanþa relaþiilor interpersonale, participarea an-
gajaþilor ”i sensibilizarea organizaþiei asupra
necesitªþilor angajaþilor sunt considerate pªrþi
componente ale noii revoluþii manageriale
asociate cu descentralizarea procesului de
luare a deciziilor, în care dezvoltarea resur-
selor umane este importantª. Accentul este
pus nu doar pe însu”irea anumitor sarcini
specifice, ci ”i pe învªþarea de lungª duratª.
29.
30. Lois Recascino Wise, „Public Management
Reform : Competing Drivers of change”.
119
C
K
C pag 120
K
Parteneriat public-privat
Procesul de învªþare devine o responsabilitate
distribuitª între angajaþi ”i angajatori 31.
Reforma birocraþiei devine un scop în sine
al unui ”ir de reforme administrative care au
un impact asupra statelor naþionale, la un
nivel de intensitate internaþional diferit: 32
Reforma inspiratª de piaþª (Market-in-
spired reform) vizeazª separarea procesului
de reglementare (elaborare de politici) de cel
de implementare (administrare) prin interme-
diul creªrii unor agenþii cvasiautonome, în
care funcþioneazª principiul „plªte”te pentru
performanþe”. Managementul tradiþional
ierarhic, care practicª remunerarea funcþio-
narului public în baza scalei de salarizare, în
cadrul sistemului public este înlocuit de prin-
cipiul de remunerare individualizatª, pe baza
performanþelor. Totodatª, are loc separarea
cumpªrªtorului de furnizor în cadrul secto-
rului public prin crearea unei cvasipieþe, în
care responsabilitªþile dar ”i drepturile în
administrarea serviciilor publice sunt distri-
buite între instituþii publice ”i private. ˛n sco-
pul asigurªrii eficienþei serviciilor, ajustªrii
costurilor ”i beneficiilor acestora la noi
condiþii ”i nevoi, precum ”i pentru a elimina
duplicªrile pentru programele permanente ”i/
sau sociale, este abordatª necesitatea evaluªrii
constante a programelor. Majoritatea ideilor
de schimbare au drept punct de pornire afir-
maþia cª guvernul va funcþiona mai bine dacª
este administrat mai bine, precum organi-
zaþiile sectorului privat care sunt ghidate de
cªtre piaþª, în cadrul cªreia se plªte”te pentru
performanþe.
Reformele, de asemenea, pot fi generate
de viziuni mult mai participative ale guver-
nului, dat fiind cª rezultatul a”teptat al tuturor
acestor reforme este un stat care costª mai
puþin, apt sª serveascª mult mai bine publicul
larg. Reformele participatorii33 vizeazª per-
formanþele organizaþionale prin implicarea
angajaþilor ”i beneficiarilor serviciilor în
procesul decizional. Ideea este cª angajaþii
posedª cuno”tinþe despre munca pe care o fac
31. Idem.
32. Peters G., 1997, Policy Transfer Between
Governments : the Case of Administrative
Reforms.
33. Ibidem.
120
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
”i cª beneficiarul înþelege cum ar trebui sª
funcþioneze politicile. Pe de altª parte, multe
dintre obstacolele care împiedicª realizarea
unei politici de succes pot fi înlªturate prin
intermediul stabilirii unei expertize în elabo-
rarea regulilor decizionale comune în dome-
niu. ˛n acest proces trebuie asiguratª ”i sti-
mulatª participarea tuturor constituenþilor,
avându-se în vedere celå mai importante etape
ale acestuia: planificarea, evaluarea riscuri-
lor ”i monitorizarea. Reforma participativª
solicitª un grad sporit de descentralizare, prin
care are loc transmiterea responsabilitªþilor
privind programele de dezvoltare de la nivel
central la cel regional sau local sau cªtre agen-
þiile locale. ˛n acest scop, descentralizarea
presupune ca autoritªþile locale sª-”i poatª
determina prioritªþile.
Sunt extrem de importante relaþiile in-
terguvernamentale, resursele la care au acces
diverse niveluri ale guvernªrii, politica naþio-
nalª în domeniul disciplinei financiare. Legat
de aceste probleme ale descentralizªrii, C.
Zamfir identifica câteva „patologii” 34, ”i
anume: uneori, descentralizarea reprezintª
un mod al autoritªþilor centrale de a scªpa de
responsabilitatea problemelor pe care ele
însele nu le pot rezolva; obligarea autoritª-
þilor locale sª conteze prea mult pe resursele
locale, cu un transfer insuficient de la bugetul
central la bugetele locale, este de naturª a
menþine ”i accentua dezechilibrele regionale.
Delegarea responsabilitªþilor de soluþionare a
unei game largi de probleme, fªrª însª a
sprijini autoritªþile locale sª dezvolte compe-
tenþele necesare, este de naturª a crea dis-
continuitªþi ”i întârzieri în proces, putând
duce chiar la situaþii de haos. Procesul de
descentralizare este unul de succes dacª este
asigurat controlul realizªrii obiectivelor
politice ”i a standardelor naþionale ”i existª
mecanisme de monitorizare a respectªrii
drepturilor acordate prin lege (C. Zamfir,
1999). Concentrarea, la nivel central, a mo-
dului de conducere a unor servicii publice de
interes local are ca urmare supraaglomerarea
autoritªþilor centrale, ceea ce conduce la
rezolvarea întârziatª ”i superficialª a pro-
34. Zamfir, C., 1999, Politici sociale în Ro-
mânia.
C
K
C pag 121
K
blemelor locale. Mªsurile ”i deciziile pot fi
luate mai operativ de cªtre autoritªþile locale,
iar resursele materiale, financiare ”i chiar
forþa de muncª pot fi folosite, centrate pe
soluþionarea problemelor prioritare ale
comunitªþilor, pe care autoritªþile locale le
cunosc mai bine decât autoritªþile centrale.
Reformele de dereglementare 35 în sectorul
public pornesc de la afirmaþia cª problemele
din guvern nu se referª doar la persoane, dar
”i la sistemul în care acestea trebuie sª
activeze. Argumentul este cª, dacª ar fi
eliminatª birocratizarea excesivª a procesului
de luare a deciziei în domenii precum per-
sonalul, bugetarea ”i achiziþiile, ar putea
exista beneficii privind eficienþa, accentul
fiind pus pe concurenþª.
Reformele generate de noile tehnologii. ˛n
acest context trebuie luat în calcul impactul
diferitelor procese ale globalizªrii asupra
organizaþiilor publice (de exemplu, comuni-
care globalª, integrare politicª, globalizare
economicª ”i efectele sale asupra procesului
de marketizare a serviciilor publice).
Impactul acestor reforme asupra activitª-
þilor organizaþiilor publice a generat transfor-
marea noþiunii de „guvern” în „guvernare
cooperantª”, pornind de la importanþa sporitª
a managementului procesului de luare a
deciziilor.
Astfel, noþiunea genericª de „noul ma-
nagement public” pentru sectorul public ”i de
management antreprenorial pentru sectorul
necomercial semnificª adoptarea ”i adaptarea
tehnologiilor relevante de management din
sectorul comercial. Aceastª tendinþª pune
accent, în special, pe orientarea pe rezultate
”i nu pe proceduri; recurgerea la metode co-
merciale ”i la mecanisme de piaþª; abordarea
acþiunilor din perspectiva beneficiarilor
(clienþilor), orientarea spre beneficiari. Gu-
vernul creeazª spaþii pentru cooperare cu
sectorul privat în vederea realizªrii obiecti-
velor propuse. Managerii vor fi apreciaþi în
funcþie de performanþa rezultatelor ”i nu în
funcþie de respectarea regulamentelor ”i
procedurilor. Deciziile se deleagª la nivelul
35. Peters G., 1997, Policy Transfer Between
Governments : the Case of Administrative
Reforms’.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
cel mai relevant din organizaþie, iar angajaþii
sunt încurajaþi sª ia decizii în domeniul de
expertizª. Politicile organizaþionale stimu-
leazª inovaþiile, creativitatea, acceptarea
schimbªrilor, experimentarea ”i flexibilitatea.
Implementarea NMP a necesitat noi cªi de
lucru prin intermediul formelor cooperante
de guvernare ”i a impus schimbªri în admi-
nistraþiile publice:36 investiþii în tehnologii
de vârf; redefinirea relaþiilor cu clienþii;
reorganizarea muncii; utilizarea managemen-
tului calitªþii; campanii de informare.
˛n centrul conceptului de reformª a ma-
nagementului public se aflª ideea reformei
financiare ”i organizatorice a sectorului
public, delegarea responsabilitªþilor cªtre
actorii privaþi, privatizarea unor servicii
publice. NMP are drept scop economisirile în
cheltuielile publice, îmbunªtªþirea calitªþii
serviciilor publice, eficientizarea operaþiu-
nilor organelor administraþiei publice ”i spo-
rirea ”anselor de eficacitate a politicilor alese
”i implementate. Pentru atingerea acestor
obiective importante, reforma manageme-
ntului public poate avea mai multe scopuri
intermediare, printre care: întªrirea contro-
lului politicienilor asupra birocraþiei, elibe-
rarea funcþionarilor publici de constrângerile
birocratice care le inhibª oportunitªþile ma-
nageriale ”i sporirea responsabilitªþii orga-
nelor administraþiei publice pentru politicile
”i programele lor în faþa legislativului ”i a
cetªþenilor.37 Dacª reforma managerialª ge-
nereazª o guvernare realmente mai ieftinª, cu
servicii de înaltª calitate ”i programe mai
eficiente ”i dacª ea stimuleazª, în acela”i
timp, controlul politic, libertatea managerialª
”i transparenþa activitªþii organelor adminis-
traþiei publice ”i promoveazª imaginile acelor
mini”tri ”i funcþionari oficiali implicaþi mai
puternic, atunci nu este de mirare cª ea va fi
promovatª pretutindeni. Ideile NMP au deve-
nit standarde de bazª pentru reforma admi-
nistrativª în întreaga lume, la diferite etape.
Reforma managementului public poate fi
definitª din mai multe perspective. Mai întâi,
36. Cohen S., 2002, The Effective Public
Manager.
37. Pollitt, C., Bouckaert, G., 2004, Reforma ma-
nagementului public, Analizª comparatª.
121
C
K
C pag 122
K
Parteneriat public-privat
reforma acestei politici publice constª în
schimbªri ale structurilor organizaþiilor din
sectorul public în vederea unei mai bune
funcþionªri ”i coordonªrii mult mai eficiente
a instituþiilor publice la toate nivelele de
guvernare. Conceptele predominante în ma-
nagementul comercial susþin funcþionarea
eficientª a organizaþiilor descentralizate,
formate prin reþele, cooperare ”i comunicare
intensivª, lipsª de multiple structuri de ie-
rarhie, flexibile ”i orientate spre viitor ”i
rezultate. Schimbarea structurilor ar putea
include fuzionarea/comasarea sau separarea
organizaþiilor din sectorul public cu impact
asupra costurilor, resurselor, durabilitªþii ”i
continuitªþii acþiunilor începute în procesele
de implementare a programelor. Soluþia pro-
pusª de cªtre Noul Management Public este
de a reduce structurile birocratice ale statului.
Structurile nou create vor prelua rolul de
reglementare ”i coordonare ”i vor dezvolta
modele de furnizare a serviciilor publice, în
care sª fie implicate alte organizaþii nongu-
vernamentale, ducând astfel la crearea de
procese de cvasipiaþª sau de piaþª.
Schimbarea proceselor include remode-
larea sistemelor prin care sunt stabilite stan-
dardele de calitate pentru serviciile prestate
de cªtre instituþiile publice sau sunt introduse
noi proceduri bugetare care sª încurajeze
funcþionarii publici sª fie mai responsabili de
costuri ”i/sau sª monitorizeze mai îndea-
proape rezultatele generate de cheltuieli.
Schimbarea proceselor va viza sistemele de
recrutare, pregªtire, evaluare, promovare a
funcþionarilor publici.
Astfel, putem constata cª reforma mana-
gementului public presupune schimbªri
deliberate ale structurilor ”i proceselor orga-
nizaþiilor din sectorul public cu obiectivul de
a le face sª funcþioneze (într-un anumit sens)
mai bine. La aceste aspecte trebuie sª adªu-
gªm urmªtoarele:
• Schimbªrile pot fi influenþate de cªtre
actorii prezenþi la ambele capete ale „legªturii
de ie”iri” dintre stat ”i societatea civilª, adicª
de cªtre politicieni ”i funcþionari publici la un
pol ”i de cªtre actori privaþi (cetªþeni) la
celªlalt pol, aici fiind inclu”i ”i cei cu interese
economice, cum ar fi consultanþii de ma-
nagement ”i marile corporaþii.
122
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
• Reformele de management din fiecare
þarª vor fi modelate de preocupªrile ”i
prioritªþile locale ale politicienilor ”i actorilor
privaþi interesaþi de reformª în cea mai mare
mªsurª. Astfel, cadrele locale de referinþª pot
fi destul de variate.
Deci, managementul public poate fi privit
ca un nou mod de a conduce statul, ocupând
o mare parte a aceluia”i teritoriu controlat de
administraþia tradiþionalª, dar fiind diferit ca
stil de administrare. Termenul de „manage-
ment public” poate fi folosit cu cel puþin trei
sensuri principale. El poate sª denote acti-
vitatea funcþionarilor publici ”i a politicienilor
sau poate fi folosit pentru a se referi la
structuri ”i procese ale organelor executive
ale administraþiei publice (de exemplu, fo-
losirea unei metode cum ar fi managementul
calitªþii totale sau stabilirea bugetului în func-
þie de rezultate). ˛n cele din urmª, el poate
însemna studiul sistematic al activitªþilor sau
structurilor ”i proceselor administraþiei
publice.
˛n al doilea rând, managementul public
este adesea privit ca un nou tip de activitate ”i
este pus în contrast cu vechea formª a ad-
ministraþiei publice. Are loc dezvoltarea unui
management public bazat pe economie,
eficienþª ”i eficacitate, care a schimbat con-
ceptul de intervenþie guvernamentalª. Reor-
ganizarea guvernului prin descentralizare ”i
deschidere este punctul de pornire în reforma
statului bunªstªrii.
Managementul nu este un proces neutru,
tehnic, ci o activitate care se întrepªtrunde
indisolubil cu politica, legea ”i cu societatea
civilª în general. Putem contura un tablou al
celor mai importante principii ce trebuie
respectate în management:
• eficienþa, eficacitatea ”i utilizarea cu
maximum de randament a întregului sistem;
• principiul rolului central al obiectivelor
”i antrenarea echilibratª a elementelor într-o
organizaþie raþionalª (scopuri, acþiuni, re-
surse, mijloace, metode, factori, relaþii, re-
zultate);
• participarea specificª ”i efectivª a tutu-
ror factorilor din cadrul organizaþiei sau sis-
temului ”i motivarea tuturor persoanelor
implicate în procesul managerial al orga-
nizaþiei;
C
K
C pag 123
K
• asigurarea dinamismului conducerii, a
promovªrii unor norme de conduitª parti-
cipativª (rªspundere, iniþiativª, autoritate,
motivaþie, disciplinª, cooperare).
Fiind un proces con”tient de coordonare a
acþiunilor individuale ”i de grup în scopul
realizªrii misiunii ”i obiectivelor organizaþiei,
managementul cuprinde douª domenii: mana-
gementul resurselor umane ”i managementul
resurselor materiale38. Acestor douª domenii
le corespund douª forme: managementul
operaþional, care se referª la acþiunea de pla-
nificare pe termen scurt a strategiilor, ”i ma-
nagementul strategic, care se referª la ela-
borarea pe termen lung a planului de acþiune.
Noul management public practicat de cªtre
organizaþiile publice ”i managementul antre-
prenorial practicat de cªtre organizaþiile
nonprofit solicitª transformarea organizaþiei
în organizaþie gestionatª în baza misiunii ”i
are drept punct de pornire administrarea
organizaþiei ”i procesele cheie de elaborare a
prioritªþilor, gestionarea resurselor umane ”i
a celor financiare în organizaþie 39. Pentru o
organizaþie ghidatª de misiune, practicarea
managementului public performant 40 în-
faza 1
1. defineºte 2. formeazã
obiectivul dorit capacitãþile necesare structura
pentru succes operaþionalã
seamnª aplicarea de principii, metode ”i
tehnici, ca factori de eficacitate maximª în
organizarea ”i administrarea serviciilor
publice, prin cea mai bunª mobilizare a mij-
loacelor ”i resurselor acestora. Cheia unui
management performant este eficienþa ”i
eficacitatea muncii din cadrul organizaþiei,
adicª arta de a face bine lucrurile.
Managementul public performant solicitª
o abordare managerialª a schimbªrilor orga-
38. Alois, Ghe., 2003, Managementul serviciilor
de asistenþª psihopedagogicª ”i socialª,
Bucure”ti.
39. Cohen S., 2001, A strategic framework for
devolving responsibility and functions from
government to the private sector public
administrative reform.
40. Peters G., 1997, „Policy Transfer Between Go-
vernments : the Case of Administrative
Reforms”.
Parteneriat public-privat
nizaþionale care va include41 elaborarea unei
viziuni coerente cu privire la viitor, în vede-
rea stabilirii unui obiectiv cuprinzªtor pentru
organizaþie, astfel încât organizaþia publicª sª
devinª o organizaþie flexibilª, deschisª noilor
idei, organizaþie care dore”te sª înveþe. O
astfel de abordare solicitª un exerciþiu de
planificare a strategiei de schimbare ”i vor fi
luate în calcul acþiuni care vor garanta cª
persoanele din cadrul organizaþiei înþeleg ”i
împªrtª”esc viziunea prin intermediul lucrului
individual ”i în grup. Proiectele de acþiune
vor fi gândite ”i apoi implementate în baza
unui management efectiv al acestora, ac-
ceptând ”i promovând necesitatea de schim-
bare. ˛n acest scop, este important sª fie pre-
vªzute programe de monitorizare, reanalizare
”i consolidare a schimbªrii, vor fi elaborate
practici ”i tehnici în procesul de evaluare a
resurselor. Astfel, managerul antreprenorial
începe cu rezultatele pe care trebuie sª le
producª, continuª cu examinarea resurselor
necesare pentru a le realiza ”i ia în calcul
incertitudinile legate de obiectivul propus. Se
disting câteva faze consecutive de examinare
a resurselor disponibile42:
faza 2 faza 3 faza 4
3. elaboreazã 4. deduce
modelul resursele
economic necesare
1. Pentru a defini capacitªþile necesare
pentru atingerea succesului este necesar sª fie
vizualizat rezultatul final ”i identificate capa-
citªþile necesare pentru a produce rezultatul
scontat.
2. Formarea structurii operaþionale implicª
gândirea creativª, referindu-se la capacitªþi de
dezvoltare în cadrul organizaþiei, capacitªþi
obþinute de la furnizori, capacitªþi accesate de
la parteneri. Pot exista multiple modalitªþi de
organizare a structurii operaþionale, însª cea
mai recomandatª structurª operaþionalª este
cea care oferª eficienþª ”i încredere.
3. Elaborarea modelului economic va
avea în vedere implicarea considerentelor de
41. Cohen S., 2001, „A strategic Framework for
Devolving Responsibility and Functions from
Government to the Private Sector”.
42. Idem.
123
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
C
K
C pag 124
K
Parteneriat public-privat
Caracteristicile fundamentale ale Guvernãrii tradiþionale ºi ale Noii Guvernãri
Guvernare tradiþionalã
Statal-centralizat, birocratic,
Structuri
ierarhic, centralizat
Control central, supraveghere
detaliatã exercitatã prin
intermediul multiplelor
Sisteme
mecanisme, mecanisme
birocratice pentru alocarea
resurselor
Forma Statalã Statul Bunãstãrii Industriale
Managementul de cerere
Cultura Keynesian, bunãstare,
Dominantã angajare prin intermediul
intervenþiei statale
generare a venitului operaþional, consi-
derentele investiþionale ”i condiþiile de achi-
ziþionare necesare. Modelul economic poate
sª se schimbe în timp.
4. Deducerea ”i identificarea resurselor
necesare are drept punct de pornire definirea
indicatorilor de performanþª, crearea calen-
darului de activitªþi, clarificarea punctelor de
referinþª, compararea resurselor existente cu
cele necesare etc.
Schimbarea mediului sectorului public
solicitª viitorilor 43 manageri publici sª devinª
agenþi ai schimbªrilor. O astfel de abordare
implicª necesitatea transformªrii angajaþilor
din domeniul public – de la ideea de angajat
în calitate de intermediar într-o ma”inªrie
organizaþionalª spre profesioni”ti cu o
judecatª practicª. Din acest motiv, managerii
publici trebuie sª aibª atitudini ”i valori care
sunt conforme realitªþilor particulare ale
managementului în sectorul public: aptitudini
politice, precum negocierea cu grupuri
externe ”i organe politice, mobilizarea
suportului pentru programele agenþiei, poziþii
”i abilitªþi de a aduna resurse suficiente prin
intermediul bugetelor ”i alocªrilor de
fonduri; aptitudini analitice în evaluarea
43. Peters G., 2001, „From change to change :
patterns of Continuing Administrative reform
in Europe”.
124
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Noua Guvernare
Statul are un rol minim, influenþat de agendele
politice internaþionale, cu funcþii descentralizate
ºi instrumente ale puterii centralizate, rol
orientat spre „conducere” (luarea deciziilor)
ºi nu spre „certuri” (implementare).
Guvernare antreprenorialã, utilizarea
Noilor Strategii ale Managementului Public,
o utilizare sporitã a mecanismelor pieþei,
utilizarea sectorului public, privat ºi voluntar,
un rol-cheie pentru reþelele politice.
State Competitoare
Neoliberal, necesitatea de a gestiona reþeaua,
orientare spre sporirea capacitãþii de producþie
a statului
modului în care programele realizeazª sco-
purile propuse într-un mediu complex ”i de
multe ori dificil. Iatª de ce aceasta implicª
schimbarea definiþiei privind „ce se poate
face” ”i „ce ar trebui sª se facª” în societate
prin intermediul sectorului public ”i al celui
privat pentru a oferi servicii necesare pu-
blicului. ˛n acest scop, este necesarª o atenþie
mai sporitª privind gestionarea în ansamblu a
mediului social supus unei schimbªri rapide,
planificªrilor strategice ”i managementului
strategic, metodelor de evaluare a performan-
þelor. Noþiunea de reformª a managementului
a generat noi abordªri privind managementul
public prin importarea preocupªrilor manage-
mentului sectorului privat în sectorul public.
˛n concluzie, cea mai mare provocare pe
care o înfruntª organizaþiile publice în secolul
XXI este problema de conducere ”i gestio-
nare, care impune o gândire absolut deosebitª
de cea tradiþionalª ”i care, de fapt, creeazª „o
nouª guvernare”. Noua Guvernare desem-
neazª o schimbare a procesului, semnificaþiei,
metodei ”i condiþiei prin care este guvernatª
societatea.44 Tabelul de mai sus oferª o pri-
vire de ansamblu a caracteristicilor de bazª
ale structurilor instituþionale, sistemelor, for-
melor statale ”i ale culturii care susþin Noua
44. Dunsire A., Then and Now. Public Adminis-
tration, 1953-1999.
C
K
C pag 125
K
Guvernare ”i le diferenþiazª de cele tradi-
þionale guvernamentale45.
Totu”i, de multe ori, aceastª nouª formª
de guvernare creeazª probleme de conducere
datoritª lipsei de consens între departamente,
agenþii ”i interese existente asupra caracte-
rului problemei sau a absenþei direcþiei clare
în domeniul elaborªrii politicii. De multe ori,
pot fi înregistrate procese consultative limitate
cu actorii de bazª, datoritª, în mare parte,
faptului cª organizaþiile publice neflexibile
nu sunt în stare sª activeze într-un proces
cooperant. Cultura organizaþionalª poate
minimaliza gândirea creativª ”i inovaþiile.
Accentul pus mai degrabª pe rezultate de
scurtª duratª decât pe cele de lungª duratª
poate genera e”ecul de evaluare a politicilor
într-un mod sistematic ”i de învªþare din
experienþe.
Noua Guvernare46 deschide o perspectivª
absolut deosebitª spre eficientizare ”i calitate,
fapt datoritª cªruia au existat câteva schimbªri
fundamentale atât la nivel structural, cât ”i
organizaþional, care ne conduce la constatarea
cª în sectorul public ”i nonprofit dominª con-
ceptul de noul management public sau mana-
gementul antreprenorial, care împrumutª
multe elemente importante din managementul
sectorului comercial, le adapteazª la reali-
tªþile respective, accentueazª angajamentul,
orientarea spre angajaþi, responsabilitatea ”i
transparenþa ”i rezultatele eficiente.
Vorbind despre un management mai
eficient al instituþiilor publice, avem în vedere
nu doar schimbªrile care au loc la nivel
administrativ, ci punerea în aplicare a aces-
tora din perspectiva îmbunªtªþirii calitªþii
vieþii, a eficientizªrii furnizªrii de programe
”i servicii sociale cu resursele limitate exis-
tente. Având în vedere responsabilitªþile noi
pe care le-a primit, putem porni de la ideea cª
o bunª guvernare a instituþiilor publice are
impactul scontat asupra condiþiilor de viaþª
ale cetªþenilor comunitªþii respective.
Indicatorii bunei guvernªri. O adaptare
dupª setul de indicatori ai bunei guvernªri,
45. Lois Recascino Wise, „Public Management
Reform : Competing Drivers of change”.
46. Farazmand A., 1999, „Globalization and
Public Administration”.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
elaborat de Programul Naþiunilor Unite
pentru Dezvoltare, permite mªsurarea reacþiei
cetªþenilor la acþiunile autoritªþilor centrale,
iar autoritªþilor sª-”i monitorizeze performan-
þele, ”i va cuprinde câteva arii:
• Participare: participarea sectorului pri-
vat la furnizarea de servicii sociale; atitudi-
nea liderilor cu privire la participarea socie-
tªþii civile; participarea ONG-urilor la im-
plementarea programelor sociale; participa-
rea mediilor academice la elaborarea strate-
giei locale, evaluarea acesteia de cªtre specia-
li”ti; gradul de descentralizare.
• Viziune strategicª: existenþa unei vi-
ziuni strategice disponibile inclusiv pentru fie-
care arie prioritarª; regularitatea eforturilor
pentru cercetare în vederea îmbunªtªþirii
strategiilor deja existente sau a elaborªrii unor
noi strategii.
• Responsabilitate: mecanisme privind
asigurarea de rªspunsuri adecvate nevoilor ”i
aspiraþiilor cetªþenilor; educarea personalului
în vederea cre”terii responsabilitªþii ”i
eficienþei; mecanisme de rªspuns la plânge-
rile ”i sesizªrile cetªþenilor; adecvarea alocª-
rilor bugetare la necesarul impus de furni-
zarea serviciilor sociale.
• Eficacitate ”i eficienþª: utilizarea teh-
nicilor ”i instrumentelor manageriale moderne
în administrarea organizaþiei; gradul de
reforme administrative ”i procedurale; ino-
vaþii privind managementul financiar; atenþia
acordatª cercetªrii ”i dezvoltªrii; accesul
universal la educaþia de bazª; calitatea ser-
viciilor de asistenþª medicalª primarª; priva-
tizarea serviciilor locale.
Furnizarea serviciilor
publice alternative
Pentru a putea defini într-o formulª cât
mai clarª parteneriatul public-privat, care, de
cele mai multe ori, are drept scop crearea în
comunitate a serviciilor alternative celor
existente, trebuie sª identificªm caracteris-
ticile de bazª ale noþiunii de „servicii publice
alternative”.
Noþiunea de serviciu public este utilizatª
cu douª sensuri ”i desemneazª o persoanª
juridicª, organism administrativ, creat de
125
C
K
C pag 126
K
Parteneriat public-privat
stat, judeþ sau comunª, cu o competenþª
determinatª, pusª în serviciul publicului, care
realizeazª o activitate de interes general, sau
un anumit tip de activitate, asumatª de o ad-
ministraþie, o formª a acþiunii administrative,
prin care o persoanª publicª î”i asumª satis-
facerea unor necesitªþi de interes general.
Serviciile publice de interes general contri-
buie la cre”terea economicª ”i bunªstarea
socialª dacª au caracter continuu ”i sunt
oferite în mod egal comunitªþii, satisfac o
nevoie socialª de interes general a comunitªþi
sunt calitative, accesibile, furnizate la preþuri
corecte ”i transparente. Serviciile publice de
interes general trebuie organizate ”i admi-
nistrate astfel încât sª asigure dezvoltare, cali-
tate, eficienþª, eficacitate, dezvoltare dura-
bilª, autonomie localª, descentralizare, res-
ponsabilitate ”i legalitate, administrare efi-
cientª a bunurilor ”i banilor publici, parti-
ciparea ”i consultarea cetªþenilor, asocieri
intercomunale ”i parteneriat.
Problema calitªþii, eficienþei ”i a efica-
citªþii serviciilor publice pune în evidenþª
importanþa evaluªrii acestora. Orice evaluare
trebuie sª implice criterii precise de perfor-
manþª care se referª la:
1. Accesibilitatea serviciilor de interes
colectiv; este important sª se ”tie dacª ser-
viciile publice sunt disponibile în mod
universal-gratuit sau doar în funcþie de
veniturile individuale; ”i, în acest din urmª
caz, ce proporþie a populaþiei nu are acces la
un serviciu sau altul?
2. Calitatea serviciilor obþinute; sunt
aceste servicii de bunª calitate sau nu? ˛n ce
mªsurª este posibil a asigura servicii universal
accesibile, simultan cu o calitate ridicatª, sau
dacª nu cumva universalitatea exclude cali-
tatea?
4. Universalitatea asigurªrii unui mini-
mum de bunªstare; proporþia celor care sunt
sco”i din situaþia de sªrªcie prin intervenþia
mecanismelor de protecþie reprezintª unul
dintre indicatorii cei mai puternici ai efica-
citªþii unui nivel de bunªstare colectivª.
5. Asigurarea posibilitªþii ca fiecare per-
soanª aflatª în dificultate sª-”i poatª depª”i
situaþia respectivª, reînscriindu-se în viaþa
normalª a colectivitªþii dupª o perioadª
limitatª de sprijin.
126
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
6. Costurile excesiv de ridicate ale func-
þionªrii sistemului în raport cu rezultatele sunt
indicii clare de ineficienþª. Din acest motiv,
mai ales în legªturª cu evidenþierea inefi-
cienþei unor servicii publice în ultimele dece-
nii, a crescut interesul pentru determinarea
eficienþei sistemului de bunªstare colectivª,
determinat ca raport dintre eficacitatea sa ”i
costul realizªrii. ˛n literatura dedicatª efi-
cienþei sociale sunt utilizaþi urmªtorii ter-
meni: eficienþª, eficacitate, cost, beneficiu,
cost/beneficii 47. Costurile reprezintª resur-
sele financiare cheltuite de o colectivitate
pentru diferite programe sociale. De regulª,
sunt luate în considerare doar costurile
directe, cantitatea de resurse financiare uti-
lizate de cªtre sistemul respectiv. Pe lângª
acestea, existª însª ”i costuri indirecte ale
diferitelor programe. Aceste costuri repre-
zintª de regulª consecinþe negative ale unei
politici sociale pentru a cªror redresare colec-
tivitatea sau segmente ale ei vor trebui sª
plªteascª (sau sª le suporte, pur ”i simplu, ca
efecte negative) într-un fel sau altul, în
prezent sau în viitor.
Eficacitatea reprezintª48 rezultatele unei
politici sociale, gradul de realizare a obiec-
tivului propus: reducerea proporþiei de sª-
raci, reducerea amplorii sªrªciei, reducerea
inegalitªþii dintre venituri etc.
Beneficiul este un termen adesea utilizat
ca sinonim cu eficacitatea, uneori având un
caracter lªrgit, incluzând, pe lângª realizarea
obiectivelor urmªrite, ”i alte efecte pozitive
secundare. Un program de combatere a sªrª-
ciei poate avea drept efect secundar pozitiv
cre”terea solidaritªþii sociale, scªderea chel-
tuielilor pentru întreþinerea ora”elor etc.
Eficienþa reprezintª raportul dintre efica-
citatea (sau beneficiile) unei politici sociale ”i
costurile ei. Atunci când o unitate de mªsurª
comunª nu se poate asocia celor doi termeni
(cost ”i eficacitate), se utilizeazª tot mai frec-
vent termenii de cost/eficacitate sau cost/
beneficiu. Eficienþa este utilizatª uneori
într-un sens mai strict: raportul dintre resur-
sele financiare care ajung direct la beneficiarii
47. Zamfir, E., Zamfir, C., 1995, Politici sociale.
România în context european, p. 370.
48. Idem.
C
K
C pag 127
K
unui program ”i resursele total consumate.
Diferenþa dintre cele douª provine din resur-
sele cheltuite nu pentru realizarea directª a
obiectivului propus, ci pentru funcþionarea
instrumentului (instituþiei) care urmeazª a
realiza respectivul obiectiv 49. Cheltuielile
pentru prestarea serviciilor publice sunt, în
principal, suportate de colectivitatea care a
instituit ”i a organizat acest serviciu. Ele pot
fi acoperite parþial sau integral din veniturile
provenite din funcþionarea serviciilor sau cu
concursul instituþiilor private, ”i vor fi sub
controlul colectivitªþii care l-a creat.
Cre”terea eficienþei serviciilor publice
poate fi atinsª fie prin îmbunªtªþiri ale mana-
gementului organizaþional (elaborªrii de
standarde de performanþª explicitª, de control
crescut asupra rezultatelor directe ale organi-
zaþiei, de disciplinare a utilizªrii resurselor),
fie prin schimbarea relaþiilor între organiza-
þiile furnizoare de servicii publice (dezagre-
garea unitªþilor administrative mari, introdu-
cerea mecanismelor de competiþie în cadrul
sectorului public)50 sau prin dezvoltarea for-
melor alternative de prestare a serviciilor,
implementate în parteneriat, dintre sectorul
public ”i cel privat.
˛n mod tradiþional, serviciile publice sunt
gestionate ”i prestate de entitªþi administra-
tive. Transformarea metodelor tradiþionale de
prestare a serviciilor publice în servicii alter-
native a început odatª cu schimbªrile carac-
teristice economiei de piaþª: unitªþi private
sunt implicate în producerea ”i furnizarea
serviciilor publice; sectorul public utilizeazª
tot mai mult tehnologiile pieþei (contracte,
taxe de utilizare); societatea civilª participª,
influenþeazª ”i modificª procesul decizional
”i structurile administraþiei publice 51.
Organizarea formelor alternative de
prestare a serviciilor publice trebuie sª în-
ceapª cu analiza a douª aspecte ce þin de
asigurarea (decizia de a aloca resurse pentru
un anumit bun sau serviciu ”i de a monitoriza
folosirea acestuia) ”i producerea (oferirea
49. Ibidem.
50. Lois Recascino Wise, „Public Management
Reform : Competing Drivers of change”.
51. Mocanu, V., 2001, Descentralizarea servicii-
lor publice, p. 152.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
directª) serviciilor publice. Administraþia
publicª localª trebuie sª ia decizii având în
vedere aceste douª aspecte separate, care pot
crea patru alternative prin care se pot furniza
bunurile sau serviciile publice.
Aceste alternative pot fi:
1. Atât asigurarea, cât ”i producerea sunt
efectuate de cªtre sectorul public;
2. Asigurarea este fªcutª de cªtre sectorul
public, iar producerea de cªtre cel privat;
3. Asigurarea se face de cªtre sectorul
privat, iar producerea de sectorul public.
4. Atât asigurarea, cât ”i producerea se
realizeazª de cªtre sectorul privat.
Aceste opþiuni sunt esenþiale în procesul
de luare a deciziilor în legªturª cu formele
alternative de prestare a serviciilor publice.
Problema-cheie constª în recunoa”terea fap-
tului cª, pentru determinarea metodelor, deci-
zia se ia de cªtre administraþia publicª localª,
având în vedere cele douª aspecte: asigura-
rea ”i producerea serviciilor publice.
Luând în considerare aceste douª aspecte
importante în prestarea serviciilor publice ”i
necesitatea dezvoltªrii grupurilor interme-
diare de bunuri ”i servicii publice, putem
vorbi de patru actori principali:
– gestionarul (G): are obligaþia juridicª
sau politicª de a asigura la un nivel satisfª-
cªtor servicii în cadrul jurisdicþiei sale. Dar
aceasta nu înseamnª, în mod obligatoriu, cª
gestionarul va finanþa serviciul public. Finan-
þarea serviciului poate veni de la alt nivel
administrativ. Câteodatª, gestionarul servi-
ciului gestioneazª doar serviciul sau creeazª
condiþiile necesare pentru servicii (de exem-
plu, definirea standardelor, procedurilor).
– finanþatorul (F): fluxul financiar poate
veni de la finanþator (bugetul central, fondu-
rile asigurªrii sociale, fundaþii private, inves-
titori privaþi, concesionare etc.) sau de la
gestionarul serviciului, în timp ce serviciul
propriu-zis este produs de un alt agent.
– producªtorul (P) serviciului: este res-
ponsabil de furnizarea serviciului public cªtre
consumator.
– consumatorul (C): relaþiile cu benefi-
ciarul sunt variate. Consumatorul poate se-
lecta producªtorul de servicii. Sunt multe teh-
nici ”i modalitªþi cu ajutorul cªrora serviciile
pot ajunge la consumator.
127
C
K
C pag 128
K
Parteneriat public-privat
Cea mai importantª caracteristicª a formei
alternative de prestare a serviciilor publice
constª în faptul cª acestea din urmª pot fi
prestate de organizaþii private în diferite
forme alternative. Serviciile publice pot fi
oferite de organisme private, atunci când prin
prestarea lor se vizeazª un interes general.
Câteva precondiþii interrelaþionale sunt nece-
sare pentru folosirea adecvatª a acestor forme
alternative, cum ar fi:
• cadrul legislativ în scopul susþinerii re-
laþiilor contractuale între domeniile public ”i
privat;
• schimbªri organizaþionale în cadrul
autoritªþilor publice, atenþia concentrându-se
asupra rolului beneficiarului ”i transferând
rªspunderea pentru deciziile publice;
• reglementªri financiare în sprijinul unei
înþelegeri mai bune a costurilor reale ale
serviciilor;
• noi forme de management al serviciilor,
licitarea ”i monitorizarea contractului;
• mediul de piaþª, cu mecanismele sec-
torului privat ”i consecinþele lui.
˛nainte ca autoritatea administraþiei pu-
blice sª iniþieze orice acþiune în schimbarea
metodelor tradiþionale de prestare a servi-
ciilor, este necesar sª fie examinate criteriile
de evaluare a prestªrii unui serviciu public:
capacitatea autoritªþii administraþiei publice
locale de a înþelege cªror probleme trebuie sª
le rªspundª serviciul public; prestarea unui
serviciu eficient ”i calitativ; egalitatea ”i echi-
tatea în prestarea serviciului; experienþa,
cuno”tinþele ”i resursele necesare pentru
serviciu; deschiderea pentru monitorizare;
rªspunderea directª ”i controlul; cuno”tinþe
despre beneficiar; flexibilitatea; cultura
managerialª ”i valorile; dorinþa de schimbare
manifestatª de administraþia publicª localª ”i
de personal.
Aceste criterii pot fi divizate în trei gru-
puri: primul grup de criterii se referª la ca-
racteristicile serviciului – analiza nevoilor
serviciului ”i asigurarea unor servicii calita-
tive ”i echitabile. Al doilea grup reprezintª
cerinþele de bazª faþª de contractor – expe-
rienþa, deschiderea pentru monitorizare ”i
control. Celelalte criterii fac referinþª la abi-
litatea clientului de a gestiona contractele:
flexibilitatea, cultura managerialª ”i
128
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
disponibilitatea personalului de schimbare.
Dacª toate aceste criterii sunt satisfªcute,
atunci formele alternative de prestare a
serviciilor pot fi introduse.
˛n scopul asigurªrii managementului
calitªþii, toate acþiunile urmeazª a fi plani-
ficate ”i implementate, astfel încât sª fie satis-
fªcute cerinþele tuturor grupurilor implicate
(clienþi, furnizori, angajaþi, acþionari). Toto-
datª, este necesarª includerea unor elemente
de bazª: satisfacþia clienþilor; satisfacþia an-
gajaþilor; perfecþionarea continuª a servi-
ciilor ”i a sistemului de management; res-
ponsabilitate faþª de societate; eficienþª ”i
rentabilitate.
Caracteristicile parteneriatului
public privat
Sectorul privat î”i face simþitª prezenþa în
formule de parteneriat cu sectorul public –
aducând o contribuþie importantª la soluþio-
narea diverselor probleme comunitare. Parte-
neriatul public privat a înregistrat, în ultimul
timp, o expansiune surprinzªtoare în prestarea
multiplelor forme de servicii publice, inclusiv
în domeniul serviciilor sociale.
Sporirea interesului din partea sectorului
guvernamental pentru dezvoltarea partene-
riatului public-privat vine ca o consecinþª a
trei factori:
• guvernele sunt interesate sª realoce cu
maximum de eficacitate resursele de care
dispun;
• prestatorii de servicii privaþi, profit ”i
nonprofit demonstreazª capacitate sporitª în
oferta de servicii sociale;
• apare ”i se dezvoltª ideea de cre”tere a
complementaritªþii intersectoriale în organi-
zarea ”i oferta de servicii sociale52.
Pe plan internaþional, parteneriatul pu-
blic-privat este considerat un aranjament ju-
ridic prin care resursele, riscurile ”i recom-
pensele aferente atât agenþiei publice, cât ”i
companiei private, se combinª pentru a asi-
gura: eficienþª mai sporitª, un mai bun acces
la capital ”i o conformare mai riguroasª în
raport cu reglementªrile legale. Din punct de
52. Lambru, M., Mªrginean, I., 2004, Parteneriat
public-privat în furnizarea serviciilor sociale,
p. 13 .
C
K
C pag 129
K
vedere legal,53 o relaþie de parteneriat pu-
blic-privat este definitª ca o înþelegere legalª
de colaborare dintre diver”i actori, în care
partenerii definesc împreunª scopul comun al
parteneriatului cu impact sesizabil în comu-
nitate.
Parteneriatul este o formª de cooperare în
care riscurile, costurile ”i profiturile sunt
distribuite proporþional între parteneri. Mo-
tivul stabilirii unor astfel de parteneriate va-
riazª dar, în linii generale, implicª finanþarea,
planificarea, crearea, operaþionalizarea ”i
menþinerea infrastructurii ”i serviciilor pu-
blice, în scopul oferirii unor servicii publice
alternative cost eficiente. Astfel, fiecare par-
tener contribuie la planificarea ”i la mobili-
zarea resurselor necesare pentru realizarea
unui obiectiv comun, fiecare participª în baza
unei decizii voluntare ”i aduce resurse proprii
(financiare, materiale, simbolice, de autori-
tate etc.). Putem afirma cª aici accentul cade
mai degrabª pe „complementaritate”.
Parteneriatul public-privat nu reprezintª o
substituire a unei guvernªri puternice ”i efec-
tive sau a procesului de luare a deciziilor de
cªtre guvern. ˛n toate cazurile, guvernul
rªmâne responsabil pentru prestarea servi-
ciilor ”i proiectelor, într-o manierª care pro-
tejeazª în continuare interesul public. Inte-
resul public este asigurat prin monitorizarea
permanentª a modului de derulare a proiec-
tului. Partenerul public este obligat sª intro-
ducª în ecuaþie noþiunea de utilitate socialª a
parteneriatului, ceea ce dª specificitate
parteneriatului public-privat. ˛n acest mod,
toate pªrþile implicate sunt recompensate:
entitatea publicª, compania privatª ”i publicul
în general.
Parteneriatul autentic presupune com-
binarea avantajelor specifice din sectorul
privat (mai competitiv ”i mai eficient) ”i sec-
torul public (cu responsabilitªþi faþª de
societate privind cheltuirea banului public).
Parteneriatul încorporeazª punctele forte atât
ale sectorului public, cât ”i ale celui privat în
vederea stabilirii relaþiilor complementare.
Astfel, parteneriatul solicitª realizarea refor-
53. Camera de Comerþ ”i Industrie a României,
2005, Ghid pentru Parteneriat public-privat,
Bucure”ti, www.ccir.ro.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
mei managementului, fie prin schimbarea
practicilor manageriale, fie prin schimbarea
modului în care sunt abordate problemele
publice, astfel încât soluþionarea lor sª devinª
fezabilª prin parteneriat public privat54.
Sporirea performanþelor serviciilor pu-
blice prin participarea sectorului privat devine
realizabilª datoritª utilizªrii tehnicilor de
management din sectorul privat în sectorul
public. Managementul autoritªþilor publice
(adesea greoi ”i prea birocratic) preia ele-
mente ale managementului privat în inte-
grarea activitªþilor de concepþie, execuþie,
operare ”i întreþinere ale unei infrastructuri
sau ale unui serviciu într-o formulª mult mai
dinamicª ”i mult mai bine organizatª.
Astfel, crearea parteneriatelor între secto-
rul public ”i cel privat prezintª multe avantaje
pentru organele administraþiei locale:
• mobilizeazª atât resursele publice, cât ”i
pe cele private;
• creeazª noi aptitudini;
• se învaþª din experienþª, creeazª încre-
dere, contribuind la întªrirea parteneriatului
”i crescând dorinþa de sprijinire reciprocª.
De”i punctul de plecare spre un parteneriat
public-privat poate fi diferit pentru adminis-
traþia publicª, care este interesatª în prestarea
unor bunuri sau servicii publice, de cel al
partenerului privat, orientat spre profit, sco-
pul final însª devine unul comun: prestªri de
servicii cost eficiente în comunitate.
Semnificaþia termenului de parteneriat
public-privat s-a extins de la colaborarea între
un organism public ”i un agent economic din
sectorul privat la colaborarea dintre un orga-
nism public ”i sectorul asociativ, nonguver-
namental, format din organizaþii controlate ”i
aflate în proprietate privatª, dar al cªror scop
este satisfacerea unor necesitªþi publice ”i so-
ciale ”i nu doar acumularea profitului.
Astfel, principalii parteneri în partene-
riatele publice-private sunt:
I. sectorul public, reprezentat printr-o
autoritate a administraþiei publice, care con-
tribuie în realizarea parteneriatului prin
subvenþii, investiþii de capital în infrastruc-
54. Lambru, M., Mªrginean, I., 2004, Partene-
riat public-privat în furnizarea serviciilor
sociale, p. 11.
129
C
K
C pag 130
K
Parteneriat public-privat
turª, terenuri (transfer de proprietate, con-
cesionare), legislaþie (planificare fizicª,
expropriere), împrumuturi, garanþii;
II. sectorul privat, inclusiv sectorul
nonguvernamental (ONG-urile), care contri-
buie la realizarea parteneriatului prin cuno”-
tinþe manageriale, investiþii de capital, chirii,
abilitatea de a mobiliza anumiþi actori. ˛n
general, parteneriatele combinª resurse ”i
know-how pentru beneficiul comun al tuturor
partenerilor.
Dintr-o perspectivª îngustª, în cadrul
contractului PPP, existª doar doi parteneri.
˛n realitate, existª pªrþi adiþionale, care tre-
buie sª aibª calitatea de „partener” în cadrul
PPP, beneficiarii serviciilor ”i angajaþii. PPP
nu poate reu”i fªrª sprijinul utilizatorului final
al serviciului sau fªrª consimþªmântul celor
care îi vor presta serviciile. Pentru a transfera
cu succes prestarea de servicii de la sectorul
public la aranjamente de parteneriat este
solicitat un parteneriat cvadripartit.
Aceastª concentrare a diverselor resurse
pune în mi”care procesul de dezvoltare ”i
creeazª o serie de capacitªþi grupurilor din
comunitate, ajutându-le sª se dezvolte ca
instituþii locale eficiente, care pot sprijini
comunitatea sª prospere pe termen lung.
Dat fiind cª rolurile ”i responsabilitªþile
partenerilor sectorului public ”i privat pot sª
difere în funcþie de iniþiativele individuale de
prestare a serviciilor, rolul ”i responsabili-
tªþile generale ale guvernului nu se supun
modificªrilor. De”i parteneriatele pot fi în-
fiinþate de cªtre oricine din cadrul comuni-
tªþii, administraþia publicª localª va avea
întotdeauna un rol important în organizarea ”i
activitatea lor. Ideea principalª a partene-
riatului public-privat este ca administraþia
publicª sª deþinª poziþia de conducere ”i
control, de reprezentanþª ”i protejare a inte-
resului general, cedând gestionarea ”i livrarea
efectivª a serviciului public celor ce o pot
face mai bine ”i mai eficient.
Deci, parteneriatele între sectorul public
”i cel privat evidenþiazª mediul social, politic
”i de afaceri din cadrul comunitªþii cu ur-
mªtoarele trªsªturi specifice:
• una sau mai multe autoritªþi publice
implicate;
• unul sau mai mulþi parteneri implicaþi;
130
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
• partenerii lucreazª împreunª pentru
realizarea unui obiectiv comun;
• colaborarea se realizeazª într-un cadru
organizaþional realizat de pªrþile implicate;
• fiecare parte î”i pªstreazª propria iden-
titate;
• pªrþile implicate participª cu resurse
proprii;
• pªrþile î”i asumª riscurile proiectului ”i
împart profiturile, în concordanþª cu parti-
ciparea fiecªruia.
Tipologia parteneriatelor public-private.
Termenul de parteneriat public-privat este
utilizat de cªtre unii autori într-o accepþiune
restrânsª, reducând parteneriatul public-pri-
vat la cooperarea în domeniul ofertei de
servicii publice ”i infrastructurª. Alþi autori
introduc, în cadrul aceluia”i termen, o mul-
titudine de activitªþi pe bazª de cooperare ”i
parteneriat 55. Datoritª unei astfel de inter-
pretªri, parteneriatele pot lua diverse forme
”i pot realiza multe obiective diferite. ˛n unele
cazuri, acestea se axeazª pe un obiectiv spe-
cific, iar în alte cazuri ele pot aborda domenii
de largª anvergurª. Tipurile de parteneriat
pot fi inventariate în funcþie de diverse
criterii, care pot fi considerate simultan sau
independent, generând o tipologie relativ
complexª.
a. Astfel, considerând existenþa perso-
nalitªþii juridice, parteneriatele pot avea un
caracter formal sau informal. Gradul de
instituþionalizare a parteneriatelor poate varia
de la o alianþª, privind numai schimbul de
informaþii, la o agenþie oficialª, administratª
”i finanþatª în comun de parteneri din do-
meniul public ”i privat. ˛n cazul unor sarcini
mai complexe sau care nu necesitª termen
lung de implementare sau când partenerii sunt
structuri de tip diferit, parteneriatul tinde sª
fie formalizat.
b. Un alt criteriu pentru clasificarea parte-
neriatelor este tipul obiectivului urmªrit.
Astfel, pot fi întâlnite parteneriate de repre-
zentare prin federaþii, uniuni, consilii, alianþe,
forumuri, coaliþii etc., create pentru parti-
ciparea la planificarea politicilor. Relaþiile de
55. Lambru, M., Mªrginean, I., 2004, Parteneriat
public-privat în furnizarea serviciilor sociale,
p. 13.
C
K
C pag 131
K
acest fel au un caracter predominant con-
sultativ. Aceste structuri aduc experþi ”i pªrþi
interesate de a furniza consultanþª admi-
nistraþiei publice locale pentru probleme cum
ar fi planificarea strategicª, oferirea de
recomandªri privind modalitatea de a rªspunde
provocªrilor de naturª diferitª cu care se
confruntª sectorul public, sprijin acordat
pentru stabilirea prioritªþilor de eficientizare a
serviciilor publice, constituirea unui cadru de
comunicare pentru dezvoltarea durabilª a unui
parteneriat. Avantajul acestui tip de parteneriat
constª în facilitarea comunicªrii între liderii
din sectorul public ”i privat, asigurarea unei
surse de consultanþª pentru sectorul public
asupra aspectelor tehnice ale dezvoltªrii.
c. Parteneriatele operaþionale presupun
existenþa unor proiecte concrete ca motiv al
asocierii ”i au drept scop dezvoltarea diver-
selor forme alternative de servicii56. Parte-
neriatele bazate pe proiecte sunt create pentru
a îndeplini obiective specifice sau pentru a
supraveghea implementarea unui proiect
anume, axat pe o singurª problemª. ˛n acest
caz, se poate avea în vedere un singur scop,
de”i parteneriatul poate avea un caracter
multifuncþional în organizarea ”i prestarea
unui serviciu public. ˛n acest domeniu, sco-
purile publice se alªturª celor alor partene-
rilor privaþi, dând na”tere unei varietªþi de
tipuri de parteneriate ce combinª aspecte
financiare, de management, de utilitate sau
de operare. Domeniile de interes ale partene-
riatului public-privat acoperª arii extinse ”i
creeazª posibilitatea rezolvªrii unor probleme
pe care comunitªþile urbane sau rurale le
resimt în mod acut sub toate aspectele vieþii
cotidiene. Exemple ale unor astfel de cola-
borªri pot fi aduse din diferite sectoare 57:
infrastructurª; utilitªþi publice; siguranþa
publicª; domeniul imobiliar ”i de dezvoltare
economicª; noi tehnologii în domeniul admi-
nistrªrii infrastructurii; programe sociale ”i
de educaþie; dezvoltare urbanª; management
financiar; protecþia mediului. Astfel,
colaborarea între sectorul public ”i cel privat
56. Projiroiu, A., Racoviceanu, S., Þarªlungª, N.,
1998, Dezvoltarea economicª localª, p. 46.
57. Popa, M., Parteneriatul public privat, aspecte
economice ale conceptului.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
se extinde pe arii foarte diverse de activitate,
de la programe de dezvoltare economicª la
cele sociale.
Parteneriatele sunt create în scopul
furnizªrii de servicii publice alternative, care
sunt, înainte de toate, servicii publice, adicª
esenþiale pentru viaþa cotidianª a cetªþenilor,
vizând o mare parte din populaþie, la nivel
local sau naþional. ˛n acest scop, pentru a
asigura un parteneriat de succes, este foarte
importantª definirea precisª a naturii servi-
ciului ce urmeazª a fi furnizat – nivel de
calitate, norme aplicabile (tehnice, sanitare
sau de altª naturª), reguli de continuitate a
furnizªrii serviciului, reguli de obligaþie a
prestªrii serviciului ”i de egalitate a accesului
utilizatorilor la acest serviciu.
Datoritª multitudinii de forme existente,
alegerea unui anumit tip de parteneriat trebuie
sª þinª cont de câteva aspecte considerate
extrem de importante: natura parteneria-
tului; mediul politic; obiectivele adminis-
traþiei centrale sau locale cu privire la asu-
marea responsabilitªþilor, a riscurilor ”i a con-
strângerilor pe care este pregªtitª sª le ac-
cepte, constrângerile de piaþª existente în sec-
torul privat; mªrimea, durata ”i intensitatea
constrângerilor bugetare. Indiferent de forma
parteneriatului, entitatea publicª va deþine
întotdeauna responsabilitatea fixªrii regulilor
”i garantªrii respectªrii acestora.
Deci, cooperarea în cadrul parteneriatelor
are douª dimensiuni: dimensiunea politicª,
în care sunt articulate scopurile colectivitªþii,
”i dimensiunea operaþionalª, în care se dª
curs acestor scopuri. Scopul parteneriatului
public-privat este de a lega aceste dimensiuni
astfel încât participanþii sª contribuie la
beneficiul colectivitªþii, promovându-”i, în
acela”i timp, propriile interese individuale sau
organizaþionale. Din aceastª perspectivª,
punctul de pornire al unui PPP va fi deter-
minarea oportunitªþilor unei astfel de colabo-
rªri. ˛n procesul de analizª a potenþialului
parteneriat public-privat, variabila cea mai
importantª se referª la politica administraþiei
locale cu privire la prestarea serviciilor, în
general, ”i la parteneriatul public-privat, mai
ales cª anumite servicii pot fi împrumutate
mult mai u”or parteneriatului public-privat
decât altele, iar unele vor genera o
131
C
K
C pag 132
K
Parteneriat public-privat
complexitate de probleme de naturª diversª.
Dacª parteneriatul public-privat nu este
perceput drept o abordare viabilª ”i acceptatª
pentru prestarea serviciilor, în baza valorilor
”i politicilor comunitare, este clar cª nu stª în
interesul comunitªþii de a accepta acest
parteneriat. Astfel, instituþiile publice trebuie
sª elaboreze cadrul de politici care ar iden-
tifica circumstanþele (de exemplu, tipul de
servicii, componentele sistemului de servicii)
în baza cªrora trebuie luat în calcul parte-
neriatul public-privat. Pe lângª serviciile ”i
politicile financiare ale administraþiei locale,
trebuie luate în calcul ”i implicaþiile altor
politici, precum cele referitoare la dezvoltarea
socialª ”i economicª. Astfel, autoritatea
localª poate lua în calcul parteneriatul cu
sectorul privat în cazul în care existª urmª-
toarele circumstanþe:
• serviciul sau proiectul nu poate fi aco-
perit financiar doar de cªtre administraþia
localª;
• partenerul privat poate spori calitatea
serviciului în comparaþie cu posibilitªþile
guvernului local;
• existª un suport din partea utilizatorilor
de servicii pentru implicarea partenerilor pri-
vaþi;
• existª oportunitªþi de concurenþª printre
potenþialii parteneri privaþi;
• nu existª restricþii legislative cu privire
la implicarea partenerului privat în prestarea
serviciilor sau a proiectului;
• rezultatul prestªrii serviciului poate fi
mªsurat ”i estimat destul de u”or;
• proiectul sau serviciul oferª oportunitªþi
pentru inovaþii, existª oportunitªþi de a spori
dezvoltarea economicª.
Toate aceste circumstanþe coroborate
caracterizeazª cadrul de politici necesare în
vederea implementªrii parteneriatului pu-
blic-privat, ceea ce solicitª autoritªþii publice
sª stabileascª un cadru instituþional adecvat,
sª elaboreze reglementªri juridice clare ”i
aplicabile, standarde ”i proceduri, sª acorde
suportul necesar pentru prestarea serviciilor
în cadrul parteneriatului public-privat, sª
identifice resursele umane ”i organizaþionale
necesare în scopul realizªrii parteneriatului
public-privat. Astfel, autoritªþile vor iden-
tifica rolurile ”i responsabilitªþile partenerilor
132
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
prin elaborarea condiþiilor unice în cadrul
parteneriatului public-privat, iar în baza
evaluªrii oportunitªþilor pentru parteneriat
public-privat vor planifica ”i implementa
iniþiativele private. Aceastª multitudine de
funcþii nu poate fi realizatª fªrª suficiente
resurse umane ”i competenþe în domeniu,
astfel încât autoritatea publicª va transfera
responsabilitªþile pentru PPP în sarcina unui
singur departament sau individ din cadrul
organizaþiei. Acest fapt se face pentru a se
asigura existenþa unui mesaj consistent cu
privire la politicile ”i procedurile autoritªþii
locale referitoare la parteneriatul public-pri-
vat. ˛n acela”i timp, nu trebuie sª existe am-
biguitate în ceea ce prive”te responsabilitatea
pentru parteneriatul public-privat din cadrul
organizaþiei. De aceea este necesarª prezenþa
unui singur punct de contact pentru interesele
sectorului privat. Motivele de bazª se referª
la necesitatea unei politici formale care va
permite guvernului local sª-”i comunice
poziþia cu privire la parteneriatul public-pri-
vat altor pªrþi interesate, inclusiv potenþialilor
parteneri, sindicatelor ”i altor grupuri de
interes ”i publicului, precum ”i sª ofere
îndrumªri personalului administraþiei locale
la iniþierea ”i evaluarea propunerilor de par-
teneriat public-privat. Fªrª depunerea efor-
tului de instruire a factorilor de decizie cu
privire la riscuri ”i beneficii, este puþin pro-
babil ca parteneriatul public-privat sª fie
considerat o alternativª de succes a serviciilor
publice. ˛n cadrul instituþiei publice, respon-
sabilª de parteneriatul public-privat, trebuie
dezvoltate aptitudinile necesare în domenii
precum managementul proiectelor, iniþierea,
negocierea ”i implementarea parteneriatului
public-privat, auditul ”i controlul calitativ.
Conþinutul politicii formale cu privire la
parteneriatul public-privat variazª de la o
administraþie localª la alta. Punctul comun
este cª aceste variabile vor solicita instituþiei
publice sª revadª mecanismele de prestare a
serviciilor existente asigurându-se cª partene-
riatul public-privat are un „loc” în cadrul
noilor proceduri elaborate, în scopul asigu-
rªrii faptului cª aranjamentele PPP sunt reali-
zate într-o manierª corectª ”i transparentª,
minimalizând riscurile pentru administraþia
localª ”i protejând interesul public.
C
K
C pag 133
K
Dupª ce sunt determinate serviciile ce pot
fi transferate parteneriatului public-privat,
administraþia localª trebuie sª decidª dacª
acest parteneriat este cea mai bunª metodª de
prestare a serviciilor ”i utilitªþilor. ˛n acela”i
timp, aceasta trebuie sª analizeze formele de
parteneriat public-privat care se potrivesc cel
mai bine acestor oportunitªþi, luând în calcul
obstacolele potenþiale ”i constrângerile pentru
oportunitªþile de parteneriat public-privat.
Este necesar sª fie evaluatª experienþa
administraþiei locale ”i interesul sectorului
privat pentru aceste oportunitªþi. ˛n acest
scop, autoritatea localª poate implica diver”i
actori care vor participa la pregªtirea politi-
cilor ”i procedurilor PPP, funcþionari ai au-
toritªþii, organizaþii ale sectorului privat, con-
sumatori ”i alte grupuri interesate în rezultatul
acestor politici ”i proceduri.
Prestarea serviciilor prin intermediul par-
teneriatului public-privat va reflecta politica
”i a”teptªrile administraþiei locale, de aceea
modul în care sunt prestate serviciile prin par-
teneriat public-privat trebuie sistematic moni-
torizat de cªtre autoritatea localª, în vederea
evaluªrii relevanþei acestuia atât pentru servi-
ciile existente, cât ”i pentru prestarea catego-
riilor de servicii care lipsesc la un anumit
moment în comunitate sau pentru modificarea
serviciilor existente, în sensul asigurªrii unui
nivel mai înalt de calitate ”i eficienþª.
A”a cum am menþionat deja, parteneriatul
implicª existenþa unui scop comun ”i, pentru
atingerea acestuia, fiecare parte are o sarcinª
bine definitª, iar responsabilitªþile ”i ris-
curile, de cele mai multe ori cunoscute ”i
bine definite, de”i nu totdeauna cuantificate
valoric, sunt partajate prin reglementªri
juridice. Linia de departajare a responsa-
bilitªþilor partenerilor depinde de obiectivul
proiectului comun ”i, drept consecinþª, de
tipul de parteneriat selectat. De aceea, este
necesarª definirea exactª a responsabi-
litªþilor, evaluarea corectª a riscurilor ce în-
soþesc demararea unui proiect, gªsirea unui
echilibru în ceea ce prive”te repartizarea
acestora, precum ”i existenþa capacitªþii,
asigurând astfel calitatea ”i viabilitatea unui
asemenea demers.
Etapele procesului de stabilire a parte-
neriatului58.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
Procesul de creare a unui parteneriat de
succes este constituit din mai multe etape
complexe ”i implicª diverse categorii de
expertizª. Toate etapele procesului de creare
a parteneriatului sunt importante. E”ecul unei
etape poate subestima toatª munca depusª
pentru o etapª premergªtoare. ˛n continuare,
vom face o trecere în revistª a celor mai
relevante acþiuni, constituite în cinci etape,
care urmeazª a fi întreprinse în scopul
asigurªrii unui parteneriat.
Etapa 1. Evaluarea oportunitªþilor parte-
neriatului public-privat. ˛n aceastª etapª, ad-
ministraþia publicª evalueazª ”i identificª ser-
viciile publice existente sau alte noi servicii
care sunt potrivite pentru un parteneriat pu-
blic-privat, în conformitate cu politicile ”i cri-
teriile guvernului, inclusiv ale administraþiei
publice locale.
Etapa 2. Pregªtirea pentru prestarea ser-
viciilor sau a proiectului prin intermediul par-
teneriatului public privat. Etapa a doua im-
plicª pregªtirea pentru un parteneriat de
succes. Activitªþile vor include definirea clarª
”i specificª a serviciului ce urmeazª a fi
prestat, stabilirea criteriilor ”i metodelor de
selectare a partenerului privat, definirea ”i
determinarea criteriilor de evaluare ”i
stabilirea strategiei de comunicare sau
implicare publicª.
Etapa 3. Selectarea partenerului. ˛n
aceastª etapª, guvernul local face publicª
invitaþia de a prezenta propuneri, precizând
cu exactitate care sunt condiþiile de participare
la licitaþie, evalueazª propunerile depuse,
selecteazª propunerea fezabilª ”i candidatul
cel mai potrivit conform criteriilor elaborate
anterior.
Etapa 4. Negocierea ”i semnarea con-
tractului. ˛n cadrul acestei etape sunt speci-
ficate condiþiile de reu”itª ale unui parteneriat
public-privat, fiind prezentate procesul de
contractare ”i contractul. Procesul de contrac-
tare trebuie sª demareze prin definirea unui
cadru pentru parteneriatul public-privat ”i
prin definirea contractului. Procesul de con-
tractare, inclusiv contractul, trebuie sª fie clar
”i sª ia în seamª obiectivele de performanþª,
58. Public-Private Partnership, A Guide for Local
Government.
133
C
K
C pag 134
K
Parteneriat public-privat
care trebuie sª se bazeze pe o descriere
detaliatª a lucrªrilor, pe definirea condiþiilor
de funcþionare a serviciului public ”i a con-
diþiilor de finalizare a contractului. Principiile
esenþiale sunt echilibrul contractului între
pªrþi ”i garanþia realizªrii serviciului public.
Aici vom insista asupra pregªtirii cadrului
economic ”i instituþional înaintea încheierii
contractului ”i a posibilitªþilor de evoluþie în
urma încheierii contractului.
Etapa 5. Implementarea ”i monitorizarea
contractului. Activitªþile autoritªþii locale in-
clud monitorizarea performanþelor ”i asigu-
rarea cª partenerul privat corespunde pre-
vederilor contractului.
Trebuie sª menþionªm cª nu existª un
model unic de parteneriat public-privat. No-
þiunea de parteneriat ”i clauzele care rezultª
din aceasta pot ”i trebuie sª se adapteze dife-
ritelor tipuri de drept naþional, conservând,
totodatª, posibilitªþile de a determina evoluþia
contractului în funcþie de mediu. ˛n acest
context, este necesarª o trecere în revistª a
preocupªrilor existente în domeniu la nivel
juridic. Astfel, în România, parteneriatele
public-private sunt legiferate prin Ordonanþa
nr. 16 din 24 ianuarie 2002, privind contrac-
tele de parteneriat public-privat, publicatª în
Monitorul Oficial din 2 februarie 2002. ˛n
sensul Ordonanþei, urmªtorii termeni sunt
definiþi astfel:
a) bun public – un bun care aparþine do-
meniului public al statului sau al unitªþilor
administrativ-teritoriale;
b) proiect public-privat este un proiect
care se realizeazª în întregime sau în majo-
ritate cu resurse financiare proprii ori atrase
de cªtre un investitor, pe baza unui model de
parteneriat public privat, din care va rezulta
un bun public;
c) investitorul privat este orice persoanª
juridicª sau asociaþie de persoane juridice,
românª sau strªinª, care este dispusª sª în-
treprindª una sau mai multe dintre etapele de
pregªtire, finanþare, construcþie sau exploa-
tare a unui bun public pe cont propriu ”i în
baza principiilor comerciale;
d) compania de proiect este o societate
comercialª rezidentª în România, funcþionând
în baza legii, având drept unic scop un proiect
public privat;
134
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
e) contractul de parteneriat public-privat
sau contractul de proiect este actul juridic
care statueazª drepturile ”i obligaþiile auto-
ritªþii publice ”i ale investitorului pentru în-
treaga perioadª de funcþionare a parteneria-
tului public privat, acoperind una sau mai
multe dintre etapele de pregªtire, finanþare,
construcþie sau exploatare a unui bun public,
pe o duratª de timp determinatª, dar nu mai
mare de 50 de ani;
f) acordul de proiect – actul juridic în-
cheiat între autoritatea publicª ”i investitor,
în vederea definirii parteneriatului dintre pªrþi
pe durata pregªtirii unui proiect public-privat.
Parteneriatele se pot constitui pe termen
scurt sau lung. ˛n cazul parteneriatelor pe
termen lung trebuie create condiþii care sª
asigure o bunª previziune ”i vizibilitate. ˛n
acest scop, autoritªþile publice trebuie sª se
angajeze în menþinerea unui cadru contractual
de reglementare stabil din punct de vedere
legal, cât ”i sª asigure condiþii economice
favorabile, justificate de natura serviciului sau
de programul de investiþii.
Care sunt potenþialele beneficii ”i riscuri
ale parteneriatului public-privat? Partene-
riatul public-privat nu reprezintª soluþia
pentru prestarea tuturor serviciilor. Existª
anumite riscuri în procesul de aplicare a par-
teneriatului public-privat, dacª nu sunt
examinate critic ajustªrile acestora la anumite
circumstanþe specifice. Totu”i, administraþia
localª poate avea beneficii importante atunci
când parteneriatul public-privat este utilizat
într-un context adecvat. Datoritª partene-
riatului public-privat, guvernul local poate fi
în stare sª realizeze economii legate de ela-
borarea proiectelor, precum ”i de adminis-
trarea ”i menþinerea serviciilor publice. Par-
teneriatul public-privat poate introduce ino-
vaþii cu privire la modul în care prestarea este
organizatª sau realizatª, asigurând îmbunª-
tªþirea calitªþii ”i eficienþei.
Parteneriatul public-privat se asociazª atât
cu potenþialele beneficii, cât ”i cu potenþialele
riscuri, precum riscurile referitoare la pierde-
rea controlului de cªtre autoritatea publicª.
Problema controlului trebuie sª fie abordatª
în momentul definirii proiectului ”i menþinutª
în procesul de negociere a contractului. ˛n
analiza finalª, puterea localª are autoritatea
C
K
C pag 135
K
”i responsabilitatea de a stabili standarde
pentru servicii ”i de a asigura protecþia inte-
resului public. Incapacitatea autoritªþii locale
de a beneficia de concurenþª este un alt risc,
care ar limita capacitatea autoritªþii locale de
a genera inovaþii, eficienþª ”i preþuri reduse.
Astfel, concurenþa între partenerii privaþi
pentru a-”i asigura dreptul de a intra într-un
parteneriat public-privat este un beneficiu
important pentru autoritatea localª. Autori-
tªþile locale ar putea sª nu fie capabile sª
beneficieze de parteneriatul public-privat dacª
existª doar un numªr limitat de potenþiali
parteneri privaþi care au experienþª sau abi-
litate de a rªspunde solicitªrilor. Pe de altª
parte, dacª nu sunt structurate adecvat, con-
tractele de parteneriat public-privat pot genera
reducerea calitªþii serviciilor, prestªri ine-
ficiente de servicii sau lipsa de mªsuri adec-
vate de menþinere a utilitªþii.
˛n scopul majorªrii beneficiilor ”i minima-
lizªrii riscurilor, autoritatea localª trebuie sª
stabileascª un cadru instituþional adecvat,
inclusiv politici, reglementªri, standarde ”i
proceduri, precum ”i resurse umane ”i orga-
nizaþionale necesare în scopul realizªrii par-
teneriatului public-privat de succes.
Concepþii eronate despre parteneriatul
public-privat59. Datoritª numeroaselor forme
de parteneriat public privat disponibile pentru
administraþia localª, existª anumite confuzii
cu privire la constituenþii parteneriatului pu-
blic-privat. De multe ori, parteneriatul pu-
blic-privat nu este luat în calcul din cauza unor
informaþii eronate bazate pe concepþii gre”ite.
Cel mai des întâlnite concepþii gre”ite sunt:
Acceptând parteneriatul public-privat,
administraþia localª pierde controlul asupra
prestªrii serviciilor. Drept contraargument la
afirmaþia respectivª poate fi prezentat faptul
cª administraþia localª, intrând într-un
parteneriat public-privat, nu cedeazª compe-
tenþele în implementarea politicilor sale sau
în reglementarea procesului de prestªri ser-
vicii. Administraþia localª stabile”te regulile
de bazª ”i are capacitatea de a conferi o
anumitª formª parteneriatului public-privat,
pentru ca acesta sª reflecte obiectivele, poli-
59. Public-Private Partnership, A Guide for Local
Governmen.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
ticile ”i reglementªrile administraþiei locale.
Se poate susþine cª administraþia localª, de
fapt, deþine un control mult mai mare, are
remedii contractuale bine definite în aran-
jamentele de parteneriat public privat.
Parteneriatul public privat se aplicª doar
proiectelor de infrastructurª. Nici aceastª
idee nu este una viabilª, dat fiind cª partene-
riatul public privat se poate prezenta drept o
metodª eficientª ”i inovatoare în prestarea
unui ”ir de servicii ”i utilitªþi guvernamentale.
De”i majoritatea proiectelor de infrastructurª
tinde sª capteze atenþia publicului majoritar,
parteneriatul public-privat poate fi utilizat ”i
în prestarea serviciilor care nu implicª pro-
iecte de capital.
Motivul de bazª pentru care administraþia
publicª intrª în parteneriat public-privat este
acela de a evita datoriile. Din contrª, motivul
central al administraþiei locale de a se implica
într-un parteneriat public-privat este de a
beneficia de o eficienþª sporitª, duratª mai
scurtª de implementare, inovaþii mai mari ”i
o valoare mai mare în prestarea serviciilor,
generatª de o concurenþª mare. Abilitatea de
a finanþa un proiect pentru a achita datoria nu
trebuie sª fie motivul central pentru a intra în
parteneriat public-privat, accentul trebuie sª
fie pus pe metode generatoare de creativitate
”i eficienþª a preþului.
Calitatea serviciilor va scªdea în cadrul
parteneriatului public-privat. Calitatea ser-
viciilor nu depinde de modalitatea în care
acestea sunt oferite: într-o manierª tradi-
þionalª sau prin intermediul parteneriatului
public-privat. Administraþia localª are abi-
litatea de a stabili criteriile de calitate a ser-
viciului ce urmeazª a fi prestat ”i de a garanta
cª poate verifica executarea contractului de
prestªri servicii. Caracterul parteneriatului
public-privat sugereazª faptul cª nivelul
calitativ al serviciilor nu va fi doar menþinut,
dar ”i îmbunªtªþit. Este în interesul partene-
rului privat sª investeascª în serviciu, sª
devinª mai eficient, sª îmbunªtªþeascª cali-
tatea serviciului, sª atragª mai mulþi clienþi
sau sª ofere servicii adiþionale clienþilor.
Angajaþii administraþiei locale vor pierde
în urma parteneriatului public privat. Uneori,
atât angajaþii afiliaþi la un sindicat, cât ”i cei
care nu sunt membri de sindicat, sunt
135
C
K
C pag 136
K
Parteneriat public-privat
neîncrezªtori în parteneriatul public-privat,
motivând cª ”i-ar putea pierde locul de muncª
sau cª li se va reduce salariul. Orice contract
de parteneriat public-privat va trebui sª re-
flecte legislaþia regionalª a muncii ”i contrac-
tul colectiv de muncª în vigoare. Motivul
productivitªþii sporite include investiþii ma-
jore în personal, prin instruire, transfer de
tehnologii ”i diversificarea aptitudinilor.
Concluzii
Noþiunea de parteneriat public-privat ”i-a
dovedit utilitatea în economiile tuturor statelor
ce au utilizat-o ”i a gªsit rªspunsul la nevoi
esenþiale ale comunitªþii fªrª a împovªra
finanþele publice, eliberând puterea publicª de
sarcini de gestiune simplª. ˛n ultimii ani, par-
teneriatul public-privat a dobândit o importanþª
tot mai mare în zona politicilor sociale. Por-
nind de la procesul de „reformª a guvernªrii”,
parteneriatul public-privat a legitimat ideea de
cooperare între diverse sectoare (public,
privat, social) în scopul soluþionªrii optime ”i
eficiente a multor provocªri ale comunitªþilor,
prin participarea tuturor actorilor comunitari.
Având la bazª principiul cooperªrii voluntare,
parteneriatul public-privat reprezintª con-
vingerea actorilor publici ”i privaþi cª vor avea
de câ”tigat mai mult dintr-un astfel de demers
decât dacª ar acþiona singuri. De”i parte-
neriatul este gândit ca ceva ce trebuie sª aducª
doar beneficii ambelor pªrþi implicate în
implementarea acestuia, se poate întâmpla ca
efortul depus pentru parteneriat ”i cooperare
sª fie în zadar. Motivele e”ecului pot fi de
naturª diferitª: lipsa unui cadru legal adecvat,
care îngrªde”te posibilitatea guvernului de a se
angaja în formule de parteneriat cu sectorul
privat, sau lipsa de înþelegere reciprocª a
specificului sectorial din zona guvernamentalª
”i din cea privatª.
Pentru a asigura succesul unei astfel de
cooperªri ”i pentru a evita e”ecurile este ne-
voie de: o coordonare a activitªþilor ”i a deci-
ziilor; un management de calitate al acþiunii
comune, ceea ce presupune acceptarea de cªtre
parteneri a regulilor ”i normelor comune de
operare; contracte de parteneriat bine ne-
gociate ”i structurate legal; monitorizarea
136
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
partenerului privat la toate fazele realizªrii
investiþiei ”i în implementare, ceea ce solicitª
sectorului public cuno”tinþe privind mana-
gementul antreprenorial, deoarece lipsa de
competenþª în domeniu a instituþiei publice ar
putea crea mari dificultªþi în gestiunea
parteneriatului.
Bibliografie
Barry Bozeman, 2000, „Technology transfer and
public policy: a review of research and
theory”, Research Policy, 29.
„Best Practices”, Review of Public-Private Partner-
ships, Crown Investments Corporation of
Saskatchewan, 2000, http://strategis.ic.gc.ca.
Bryson J., 1988, Strategic planning for public and
nonprofit organizations: A guide to
strengthening and sustaining organizational
achievement, San Francisco.
Bryson, J., 2002, Planificare strategicª pentru
organizaþii publice ”i nonprofit, Ghid pentru
consolidarea ”i susþinerea realizªrii orga-
nizaþionale, ediþie revªzutª, 3-49, Editura Arc,
Chi”inªu.
Drucker F., 1993, Inovaþia în sistemul antrepre-
norial, Editura Enciclopedia, Bucure”ti.
Elliott Sclar, „The Privatization of Public Service:
Lessons From Case Studies”, http://
www.epinet.org.
Farazmand A., 1999, „Globalization and Public
Administration”, Public Administration
Review.
Krupa, F., „The Privatization of Public Space”,
http://www.translucency.com.
Gilles F., (coord.), 2000, Identitatea, cetªþenia ”i
legªturile sociale, Editura Polirom, Ia”i.
Camera de Comerþ ”i Industrie a României, Ghid
pentru Parteneriat public-privat, 2005,
Bucure”ti, www.ccir.ro.
Carinol L.V., 2001, Public Organization Review:
a Global Journal, vol. 1.
Chelcea I., Mªrginean I., “tefªnescu S., Zamfir
C., 1980, Dezvoltarea umanª a întreprinderii,
Editura Academiei Române, Bucure”ti.
Cohen S., 2002, The Effective Public Manager,
ed. a 3-a, Jossey-Bass, San Francisco.
Cornescu V., Mihªilescu I., 1993, Management,
Editura Proarcadia.
Dunsire A., 1999, Then and Now. Public
Administration, 1953-1999, Political Studies
Association 1999, Blackwell Publishers,
Oxford, Marea Britanie.
Cole, G. A., 2004, Management. Teorie ”i
Practicª, Editura “tiinþa.
C
K
C pag 137
K
Guide on the Establishment of Public-Private
Infrastructure Partnerships, Ontario Super-
build Corporation, Government of Ontario,
2000; Queen’s Printer for Ontario, 2000;
http://strategis.ic.gc.ca.
Gordon M., 2003, Dicþionar de sociologie, Bu-
cure”ti.
Institutul de Politici Publice, „Parteneriat pu-
blic-privat soluþie pentru un mai bun ma-
nagement al comunitªþilor locale din Ro-
mânia”, 2004, www.ipp.ro.
Plummer, J., 2002, Focusing Partnerships: A
Sourcebook for Municipal Capacity Building
in Public-Private Partnerships, James &
James/Earthscan, nccic.org
Jeleniewski M., 1994, Public-private Partner-
ships, Institute for Housing and Urban
development Studies, Rotterdam.
Howlett M., Ramesh M., 2004, Studiul Politicilor
Publice. Cicluri ”i subsisteme ale politicilor,
editura Epigraf.
Ioan A., 1996, Structuri, mecanisme ”i instituþii
publice, vol. 1, Bucure”ti.
Indriksone A., 2003, Non-Governmental Organi-
zations – partners in local development, Cen-
trul pentru Politici Publice – Providus, Latvia,
http://www.policy.lv/index.php.
Lambru M., Mªrginean I., 2004, Parteneriat
public-privat în furnizarea de servicii sociale,
Bucure”ti.
Lambru M., 1998, „Resurse pentru sectorul
nonguvernamental”, în Cartea Albª a
Forumului naþional al ONG.
Lester S. et col., 1992, America’s Nonprofit
sector, The Foundation center.
Miroiu A., M. Zulean, M. Rªdoi, 2002, Politici
publice, Bucure”ti.
Mocanu V., 2001, Descentralizarea serviciilor
publice, Chi”inªu.
Morgan, G., 1989, Creative Organization Theory,
Sage Publication.
Nane” M., 2000, Managementul strategic al
întreprinderii ”i provocªrile tranziþiei, Bu-
cure”ti.
Newman C. L., „Comparative Study of NGO/
Government Partnerships”, The Internaþional
Journal of Not-For-Porfit Law, vol. 2, nr. 3.
Walzer, N., Brian D.J., 1998, Public-Private
Partnerships for Local Economic Deve-
lopment, Praeger/Greenwood, nccic.org/
ccpartnerships/resource.
Nutt P.C., 2004, „Promoting the transformation
of public organizations”, Public Performance
& Management Review, vol. 27, nr. 4.
Ordonanþa nr. 16 din 24 ianuarie 2002 privind
contractele de parteneriat public-privat.
Peters G.B., „From change to change. Patterns of
continuing Administrative reform in Europe”,
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Parteneriat public-privat
A global journal 1, 41-54, 2001, University of
Pittsburgh, Olanda.
Peters G.B., Policy Transfer Between Govern-
ments: the case of administrative Reforms,
West European Politics, vol. 20.
Profiloiu A., Racoviceanu S., Þarªlungª N., 1998,
Dezvoltarea Economicª Localª, Editura
Economicª, Bucure”ti.
Popa M., Parteneriatul public-privat, aspecte eco-
nomice ale conceptului, Revista profil concu-
renþª nr.4, 2005, http://www.competition.ro.
Preda M., 2002, Politica socialª româneascª.
˛ntre sªracie ”i globalizare, Editura Polirom,
Ia”i.
Pop L.M., 2002, Dicþionar de politici sociale,
Editura Expert, Bucure”ti.
Pollitt C., Geert Bouckaert, 2004, Reforma ma-
nagementului public, Analizª comparatª,
editura Epigraf.
Rªdoi M., 2004, Evaluarea politicilor publice,
Bucure”ti.
Strategic Public-Private Partnering, A Guide for
Nova Scotia Municipalities, published under
the auspices of the Canada, Nova Scotia
Cooperation Agreement, 1996 http://
strategis.ic.gc.ca/epic
Savas E.S, Privatization and Public-Private
Partnerships, A Chatham House Title, 1999.
Cohen, Steven, 2001, A strategic framework for
devolving responsibility and functions from
government to the private sector public
administrative reform, iulie, vol. 61, nr. 4.
Besley, T., Maitreeesh Ghatak, 1999, Public-Pri-
vate Partnerships for the provision of public
goods: Theory and an application to NGOs,
The development economics discussion paper
series, London School of economics.
Weber M., The theory of Social and Economic
Organization, 1947, The Free Press.
Vigoda E., „From responsiveness to colla-
boration: Governance, Citizens and the next
generation of Public Administration”, Journal
of Public Administration Research and Theory.
Wise L., 2000, „Public Management Reform:
Competing Drivers of Change”, Public
Administration Review.
Vlªsceanu M., 1996, Sectorul non-profit, con-
texte, organizare, conducere, Editura Paideea,
Bucure”ti.
Vlªsceanu M., 1993, Psihologia organizaþionalª
”i conducerea, Editura Paideia, Bucure”ti.
Zamfir E., Zamfir C., 1995, Politici sociale.
România în context european, Editura Expert,
Bucure”ti.
Zamfir C., 1974, Psihosociologia organizªrii ”i a
conducerii, Editura Politicª, Bucure”ti.
Zlate M., 2004, Leadership ”i management,
Editura Polirom, Ia”i.
137
C
K
C pag 138
K

Parteneriat public-privat

Abstract
The public-private partnership proved its efficiency in all states economies that
implemented it and permitted the solving of some problems that communities face. The
central authorities and public financing are freed of different administrative and financial
tasks. In the last years, the public-private partnership gained higher importance in the
area of social policy, in order to solve the community needs in a proper way through the
participation of all community actors.

138
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 139
K

Eveniment ”tiinþific

P
romoþia 1996 a Facultªþii
de Sociologie ”i
Asistenþª Socialª,
Universitatea din
Bucure”ti a sªrbªtorit
10 ani de la absolvire
Evenimentul a avut loc sâmbªtª, 30 sep- 20.Tuluc (Constantin) Cªtªlina
tembrie 2006, la Facultatea de Sociologie ”i 21.Vartic Valentina
Asistenþª Socialª a Universitªþii din Bucu- 22.Vârlan Mihaela
re”ti. Catalogul a fost strigat de cªtre dna 23.Verza Emilian Florin
prof. Elena Zamfir ”i, rând pe rând, absol-
venþii promoþiei 1996 ai Secþiei de Asistenþª Profesorii care au rªspuns invitaþiei de a
Socialª au luat cuvântul. Fiecare a povestit cu se reîntâlni cu fo”tii studenþi au fost:
emoþie despre realizªrile personale ”i profe- Prof. univ. dr. Elena Zamfir
sionale proprii de dupª absolvirea facultªþii. Prof. univ. dr. Cªtªlin Zamfir
Participanþii la aceastª întâlnire au fost, în Prof. univ. dr. Emilian Verza
ordinea strigªrii catalogului: Prof. univ. dr. Pavel Abraham
1. Biþu Nicoleta Prof. univ. dr. Virgil Constantinescu-Galiceni
2. Cojocaru (Pasat) Camelia Prof. univ. dr. Tinca Creþu
3. Enache (Goras) Carmen Eliza Fiecare dintre profesori ”i-a exprimat un
4. Ene Theodora gând cu ocazia revederii.
5. Farca” Simona ˛n continuare, prezentªm câteva din me-
6. Filip (Preda) Simona sajele exprimate de reprezentanþii generaþiei
7. Florea Vanda 1996 de asistenþi sociali:
8. Iacob Ozana Bogdana
9. Iordache (Alecu) Patriana Jeni-Patriana Alecu
10.Mihªlþan Mariana
11.Mateie” (Leah) Iuliana „˛n perioada 1996-2000 am fost studentª
12.Mândoiu (Isac) Cristiana a Facultªþii de Administraþie Publicª
13.Mirea Jenicª (SNSPA).
14.Necula Valentin ˛n 1999-2000 am urmat Facultatea de
15.Pªtra”cu Mihaela Drept (cursuri postuniversitare – Universi-
16.Petre (Popescu) Mirela tatea din Bucure”ti), iar în 2004-2006 –
17.Simen Elena Executive MBA – ASE INDE – CNAM
18.Stere Oana Livia PARIS. ˛n prezent, sunt Manager de Resurse
19.Stoian Gina Umane în sectorul financiar.

139
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006

C
K
C pag 140
K
Eveniment ”tiinþific
Facultatea de Asistenþª Socialª a fost
punctul de plecare într-o carierª proiectatª în
jurul ideii de a lucra cu oamenii. ˛n facultate
am avut ”ansa de a avea colegi ”i profesori de
o calitate umanª ”i profesionalª deosebitª.
Cu unii am pªstrat relaþii strânse de-a lungul
timpului, de la alþii am învªþat foarte mult
când am avut ”ansa sª lucrez cu ei.
Dupª 10 ani i-am regªsit pe cei mai mulþi
dintre ei mai maturi, împliniþi ”i mulþumiþi de
viaþa lor.
Am debutat încª din facultate ca voluntar
în sectorul nonguvernamental. Trainingurile,
seminariile, conferinþele au devenit o resursª
importantª de acumulare a cuno”tinþelor pe
care, ulterior, le-am folosit cu succes în
cariera mea profesionalª. Activitatea de
consultanþª pentru societªþi comerciale sau
experienþa de lucru în cadrul administraþiei
publice m-au ajutat sª completez imaginea de
ansamblu a carierei mele.
Am plecat din domeniul asistenþei sociale
dupª mulþi ani în care am lucrat ca manager
la diferite ONG-uri. Am plecat însª cu
satisfacþia lucrului bine fªcut, cu mândria de
a fi realizat ceva, purtând cu mine o expe-
rienþª unicª, pe care nu a” fi putut sª o folo-
sesc la adevªrata ei valoare dacª nu a” fi avut
lângª mine o familie cu totul ”i cu totul deose-
bitª. O familie care m-a susþinut permanent ”i
care a fost principala mea resursª de echilibru
”i putere în tot ceea ce a constituit ”i constituie
reu”ita mea profesionalª. Dacª astªzi mª pot
mândri cª am cariera profesionalª pe care
mi-am dorit-o, pot spune fªrª rezerve cª, fªrª
familia mea, nu a” fi reu”it nimic. Ei au fost
atât resursa, cât ”i motorul care m-au împins
întotdeauna înainte.”
Simona Farcaº
„˛n 1997, am plecat în SUA cu o bursª
Rotary International, la Universitatea North
Carolina, Chapel Hill, School of Social
Work. Am terminat Masterul în Asistenþª
Socialª în 1999, specializare în management
”i dezvoltare comunitarª. Joburile pe care
le-am avut (3) au fost: douª în cercetare ”i
unul la School of Social Work, ca Director de
Recrutare pentru programul de master ”i
doctorat. ˛n 2002 am primit un nou job, IRB
140
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Coordinator. IRB înseamnª Internal Review
Board, comitetul care aprobª toatª cercetarea
în domeniul medical în acest campus. ˛n 2002
m-am cªsªtorit cu Daniel (cetªþean american),
iar în 2003 a sosit Gabi, bªieþelul nostru care
acum are 3 ani ”i jumªtate (va împlini 4 ani în
februarie). ˛n aprilie 2006 am primit cetªþenia
americanª.”
Carmen-Elisa Goraº
„Dupª terminarea facultªþii, în perioada
1997-1999, am absolvit “coala Naþionalª de
Studii Politice ”i Administrative, Studii
Postuniversitare de Comunicare Socialª ”i
Relaþii Publice. Din 2005 sunt Manager al
Programului Social în cadrul Societªþii
Naþionale de Cruce Ro”ie – Sediul Central.
˛n perioada 2004-2006 am absolvit “coala
Naþionalª de Studii Politice ”i Administrative
– Facultatea de Comunicare Socialª ”i Relaþii
Publice, Master în Managementul Proiec-
telor.
Sunt cªsªtoritª ”i am doi copii.”
Raluca Ionescu-Ittu
„˛n perioada 1996-1999 am fost Director
Executiv la Organizaþia „TREBUIE!” pentru
Adulþi ”i Copii cu Nevoi Speciale, Bucure”ti.
Apoi (1999-2001) am lucrat ca Manager de
proiect, ONU-SIDA, Bucure”ti. Am absolvit
în 2004 un Master în epidemiologie, Univer-
sitatea McGill, Canada. ˛ntre anii 2002-2004
am fost asistent cercetare la Spitalul St. Mary,
Montreal, Canada.
Din 2005 sunt doctorand în epidemiologie
la Universitatea McGill, Canada ”i asistent
cercetare, Spitalul General Montreal,
Canada.”
Mirea Jenicã
„˛nainte de absolvirea facultªþii am lucrat
ca electrician de întreþinere la IMUM
MEDGIDIA, Judeþul Constanþa. Dupª absol-
virea Facultªþii de Sociologie-Psiholo-
gie-Pedagogie, în anul 1996, am lucrat ca
secretar la o firmª de construcþii.
˛n anul 1997 m-am angajat la Penitenciarul
Poarta Albª, Judeþul Constanþa, ca referent
C
K
C pag 141
K
(educator), unde am desfª”urat activitªþi
cultural-educative, consiliere ”i psihoterapie
individualª cu deþinuþii din penitenciar.
˛n anul 1998 am fost transferat la Direcþia
Generalª a Penitenciarelor din Bucure”ti,
Serviciul Independent Cultural-Educativ, pe
post de referent de specialitate, unde am
desfª”urat o activitate de îndrumare, coor-
donare ”i control a unitªþilor subordonate din
teritoriu. Tot în anul 1998, am fost activat ca
ofiþer pe postul de ofiþer instructor II cu grad
de locotenent, în cadrul aceluia”i serviciu cu
titulatura schimbatª – Serviciul Socio-Educa-
tiv, coordonând ”i evaluând implementarea
programelor socio-educative pentru deþinuþi.
˛n anul 2001, am fost avansat la gradul de
cªpitan, ocupând aceea”i funcþie. ˛n acela”i
an, am fost pensionat medical provizoriu din
cauza unor probleme de sªnªtate. Menþionez
cª am lucrat o perioadª de timp împreunª cu
dl. colonel dr. psih. Gheorghe Florian, un
om deosebit, de la care am avut multe de
învªþat. ˛n prezent, activez ca voluntar al
programului social al Crucii Ro”ii Române.”
Iuliana (Mateieº) Leah
„Practic o meserie pentru care cred cª am
vocaþie. Lucrez în domeniul asistenþei sociale
dinainte de obþinerea licenþei, din vara anului
1996, cu aceea”i plªcere ca la început. ˛n
timpul facultªþii am beneficiat de practica
organizatª de cªtre Universitatea Bucure”ti
împreunª cu Rozanna Olaya – psiholog spe-
cializat în asistenþa socialª, care mi-a arªtat
cât de frumoasª poate fi asistenþa socialª în
sistemul american.
Din punct de vedere al pregªtirii teoretice,
sunt fericitª cª am urmat cursurile Univer-
sitªþii Bucure”ti, unde am beneficiat de o
pleiadª de profesori minunaþi ”i o programª
de învªþªmânt de excepþie. De la absolvire
am lucrat numai în domeniul drepturilor
copilului: de la copilul cu dizabilitªþi severe
pânª la copiii abandonaþi, copiii strªzii, copiii
delincvenþi, copiii cu probleme psihice, ofe-
rind ”i consiliere familiilor acestora.
Pregªtirea profesionalª mi-am continuat-o
prin absolvirea unui master în 1998 în
Sociologie politicª ”i Politici ale bunªstªrii,
condus de cªtre prof. dr. C. Zamfir. ˛n
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Eveniment ”tiinþific
prezent, îmi continui perfecþionarea în
consiliere psihologicª sub supervizarea prof.
dr. I. Mitrofan, ”i sunt foarte fericitª cª astfel
mai pot þine legªtura cu mediul academic.
Am lucrat ”i în programul Phare în Bucure”ti,
dupª care am revenit acasª, în judeþul Alba,
unde am activat în cadrul unor fundaþii ”i
apoi în cadrul administraþiei publice, la
Direcþia Sanitarª a judeþului Alba ”i la
DGASPC Alba. ˛n perspectivª, mi-a” dori la
lucrez la Serviciul de probaþiune de pe lângª
Tribunalul Alba ”i a”tept sª fie scoase la
concurs posturile ”i pe judeþul nostru.”
Mariana Mihãlþan
„Imediat dupª absolvirea facultªþii, am
început, în paralel, masterul de Politici So-
ciale ”i Facultatea de Management din cadrul
ASE. ˛nainte de absolvirea Facultªþii de
Management, mi-am început activitatea pro-
fesionalª în domeniul media/presa, lucrând,
pe rând, ca PR pentru o casª de modª, direc-
tor de proiect pentru o revistª de turism ”i
director de relaþii cu clienþii în cadrul unei
agenþii de publicitate, fiind apoi recrutatª de
trustul care edita Evenimentul Zilei pentru
poziþia de coordonator al departamentului de
publicitate pentru publicaþia Metrobus. De
mai bine de ”apte ani sunt director general
pentru Media Service Zawada – o firmª
britanicª de consultanþª în domeniul editªrii
revistelor de colecþie: Arborele Lumii, Atlas,
Scooby Doo, Art Gallery. Pe lângª activitatea
din România, am dezvoltat ”i piaþa de reviste
de colecþie din Republica Moldova. ˛n
continuare, sunt implicatª în dezvoltarea altor
pieþe din Europa Centralª ”i de Est.”
Valentin Necula
„Atât în timpul facultªþii, cât ”i dupª ter-
minarea acesteia, am lucrat (”i lucrez în con-
tinuare) la Ministerul Apªrªrii, ca ofiþer activ.
˛n perioada octombrie 1999-februarie
2001 am urmat cursurile programului de
Master în „Dezvoltare Comunitarª ”i Re-
gionalª” din cadrul Facultªþii de Sociologie ”i
Asistenþª Socialª, Universitatea Bucure”ti.
˛n anul 2000 m-am cªsªtorit, am trei co-
pii: doi bªieþi ”i o fetiþª.
141
C
K
C pag 142
K
Eveniment ”tiinþific
˛n anul 2002 am început cursurile Fa-
cultªþii de Drept a Universitªþii Bucure”ti
(frecvenþª redusª). ˛n prezent, sunt în anul V
(an terminal).”
Camelia Elena Pasat
„˛n prezent, sunt director executiv al
Asociaþiei „Centrul pentru Familie”, care
oferª ca servicii: consiliere socialª ”i suport
pentru pªrinþi ”i copii în Centrul de Zi, în
comunitate, în Maternitate; organizªm sªp-
tªmânal Grupuri Suport pentru Mame;
oferim asistenþª ”i îngrijire gratuitª pe timpul
zilei în cadrul Centrului de Zi într-un mediu
educaþional, afectuos ”i sigur; informaþii pen-
tru pªrinþi – cursuri de 6 sªptªmâni de dez-
voltare a cuno”tinþelor ”i abilitªþilor parentale.
Sunt cªsªtoritª ”i am doi copii.”
Simona Preda (Filip)
„˛n 1997, am absolvit Programul de Studii
Aprofundate (Master) în Politici Sociale, la
Facultatea de Sociologie ”i Asistenþª Socialª,
Universitatea din Bucure”ti. Am fost redac-
tor-”ef adjunct la Revista de Asistenþª Socialª,
editatª de Facultatea de Sociologie ”i Asis-
tenþª Socialª, Universitatea din Bucure”ti
(ianuarie 2002-octombrie 2005). Din iunie
2002 pânª în prezent – cercetªtor ”tiinþific,
Institutul pentru Cercetarea Calitªþii Vieþii,
Academia Românª. Din octombrie 2005 sunt
redactor-”ef al aceleia”i reviste. ˛n mai 2005
am obþinut Certificatul de Formator în terapia
de familie, acreditat de Ministerul Sªnªtªþii,
Centrul Naþional de Perfecþionare Postuni-
versitarª a Medicilor, Farmaci”tilor, Altui
Personal cu Studii Superioare ”i Asistenþilor
medicali. Din iunie 2004 sunt psihoterapeut
de familie acreditat de Asociaþia de Terapie
de Familie ”i Federaþia Românª de Psiho-
terapie, cu formare în psihoterapia de familie
”i cuplu.
Sunt cªsªtoritª ”i am doi copii.”
Gina Stoian
„Timp de 10 ani am lucrat în domeniul
asistenþei diferitelor categorii de persoane. ˛n
primul an, m-am specializat în asistarea
142
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
persoanelor cu pedepse privative de libertate
”i, astfel, timp de 4 ani, am activat într-o
organizaþie pentru apªrarea drepturilor omu-
lui cu activitªþi în diferite penitenciare din
România. A urmat o nouª specializare, res-
pectiv terapie de suport pentru adulþii cu pro-
bleme de sªnªtate mintalª. ˛n acest domeniu,
am lucrat în colaborare la un centru de zi
pentru categoria de persoane amintitª ante-
rior. De cinci ani lucrez în domeniul traficului
de fiinþe umane, la nivel de prevenire ”i asis-
tare a victimelor. ˛n prezent, sunt Pre”edintele
ADPARE (Asociaþia pentru Dezvoltarea
Practicilor Alternative de Reintegrare ”i Edu-
caþie), asociaþie care dezvoltª exclusiv pro-
grame, proiecte la nivel naþional ”i interna-
þional în domeniul traficului de fiinþe umane.
Personal, am rªmas aceea”i iubitoare de cªlª-
torii, muzicª ”i… sporturi extreme.”
Emilian Florin Verza
„˛n anul 1996 am devenit doctorand în
psihologie, având drept conducªtor ”tiinþific
pe doamna prof. univ. dr. Ursula “chiopu, cu
tema pentru tezª „Relaþia dintre comunicare
”i afectivitate la copiii instituþionalizaþi din
casele de copii”. Teza am susþinut-o în anul
2003, obþinând astfel titlul de doctor în
psihologie.
˛n prezent, sunt conferenþiar la secþia de
Psihopedagogie specialª a Facultªþii de
Psihologie ”i “tiinþele Educaþiei, ocazie cu
care am desfª”urat ”i desfª”or, în continuare,
activitªþi seminariale, susþin prelegeri ”i
conduc practica de specialitate a studenþilor
în ”coli speciale, centre de plasament pentru
copii, în organizaþii guvernamentale ”i
nonguvernamentale.”
Valentina Vartic
„M-am angajat dupª terminarea facultªþii
la “coala specialª nr. 3 pentru deficienþi
mintal din Bucure”ti, unde am lucrat pânª în
2003 ca profesor psihopedagog. Am lucrat cu
jumªtate de normª ca asistent social la Comi-
sia de expertizª complexª pentru învªþªmântul
special al Municipiului Bucure”ti. ˛n 2002,
am absolvit Facultatea de Psihopedagogie
specialª la Universitatea Pro Humanitas din
C
K
C pag 143
K
Bucure”ti. Din 2002, sunt doctorand în dome-
niul psihologiei iar, din 2003, sunt angajatª
la Facultatea de Psihologie ”i “tiinþele
Educaþiei, Universitatea din Bucure”ti, la
început ca asistent, apoi ca lector (din toamna
aceasta). ˛ncepând cu acest an, am bucuria de
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Eveniment ”tiinþific
a preda, în afarª de cursurile de la Facultatea
de Psihologie, cursul de Defectologie ”i
Logopedie la facultatea noastrª, adicª la
Asistenþª Socialª. Nu sunt cªsªtoritª ”i nu am
copii..... în afarª de studenþi.”
143
C
K
C pag 144
K
Eveniment ”tiinþific
C
onferinþa Naþionalª
de
Psihologie Socialª
Ia\i, Septembrie 2006
Conferinþa Naþionalª de Psihologie
Socialª organizatª de cªtre Facultatea de
Psihologie ”i “tiinþe ale Educaþiei a Univer-
sitªþii „Alexandru I. Cuza” Ia”i, Laboratorul
„Psihologia câmpului social”, Laboratorul
„Dinamica grupurilor”, Baza de Cercetare în
Psihologie Experimentalª ”i Aplicatª
(BCUM-PEA) Ia”i ”i Asociaþia Românª
pentru Cercetare ”i Intervenþie în Psihologia
Socialª (ARCIPS) în perioada 22-24 septem-
brie 2006, la Ia”i, s-a desfª”urat sub impera-
tivul Identitªþii ”i al Integrªrii Europene.
Evenimentul a avut drept obiective identi-
ficarea ”i analiza acelor aspecte ”i mecanisme
psihosociale care influenþeazª, în mod direct,
procesul de integrare europeanª fundamentat
pe un raport „sensibil” care genereazª diverse
opinii atât în cadrul societªþii civile, cât ”i în
lumea academicª: identitatea europeanª ver-
sus identitatea naþionalª. ˛n acest context, au
fost analizate o serie de contribuþii ale cerce-
tªtorilor români cu privire la interpretarea
proceselor sociale inerente integrªrii în Co-
munitatea Europeanª, evidenþiindu-se în acest
fel noi strategii de cercetare raportate pro-
cesului de integrare europeanª.
Prezentªrile ”i discuþiile din plenul con-
ferinþei, cât ”i cele pe grupuri de lucru, au
dezbªtut în special urmªtoarele arii tematice:
Reprezentªrile sociale ”i integrarea euro-
peanª prin prisma unor studii care au abordat
specificul românesc în context european,
identitatea altor state membre ale Comunitªþii
Europene ”i, mai ales, principalii actori
sociali implicaþi în structurile politice, econo-
mice, sociale ale Uniunii Europene. Totodatª,
în cadrul secþiunii au fost prezentate studii ”i
144
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
cercetªri raportate la rolul ”i influenþa unor
instituþii europene ”i române”ti, analiza pro-
ceselor sociale române”ti ”i europene prin
prisma rezistenþei la schimbare, ipoteze teo-
retice ”i pragmatice ale noii Europe sociale
dar ”i cercetªri ale unor fenomene sociale din
þara noastrª raportate la procesul integrªrii:
cetªþenia, drepturile omului, democratizarea
”i descentralizarea, justiþia, corupþia etc.
Atitudinile ”i valorile în procesul integrªrii
europene au fost analizate prin prisma fac-
torilor psihosociali care, în diverse contexte,
promoveazª ”i accelereazª eficient procesul
integrªrii iar, în anumite situaþii generate de
aspecte economice, sociale, culturale, poli-
tice, pot da na”tere unor polemici care, în
final, blocheazª pârghiile necesare integrªrii.
Prin prisma acestui din urmª aspect, s-a atras
atenþia asupra necesitªþii iniþierii unor studii
empirice care sª cerceteze percepþiile socie-
tªþii civile în raport cu gradul de compati-
bilitate dintre valorile europene ”i cele ro-
mâne”ti, dinamica atitudinilor ”i elementele
care pot influenþa, în mod pozitiv, formarea
”i schimbarea atitudinalª.
˛n cadrul secþiunii Identitate personalª ”i
identitate socialª au fost analizate procesele
”i structurile implicate în funcþionarea psihis-
mului uman: „Eul social” ”i „identitatea
socialª” prin prisma relaþiilor ”i percepþiilor
interumane, a cogniþiei sociale, a dinamicii ”i
proceselor de grup.
Memoria socialª în contextul integrªrii
europene reprezintª „ingredientul” primordial
dacª se dore”te constituirea unui spaþiu geo-
politic real, pragmatic ”i puternic fundamentat
pe principiile democraþiei ”i ale respectªrii
C
K
C pag 145
K
drepturilor omului: Uniunea Europeanª.
Manifestªrile de tip naþionalist ale unor state
est-europene trebuie analizate cu maximª
atenþie în situaþiile în care conceptul de „istorie
naþionalª” este utilizat ca principal mecanism
de condiþionare ”i manipulare. Noua Europª
trebuie sª-”i fundamenteze managementul
social ”i politic cercetând ”i analizând meca-
nismele de funcþionare socialª, istoricª ”i
economicª ale fiecªrui stat în vederea alcªtuirii
unei memorii colective europene.
Psihologia socialª în perspectiva inte-
grªrii europene a reunit studii ”i cercetªri
privind fenomene sociale specifice unor
societªþi aflate în proces de tranziþie, de la un
sistem totalitar sau fundamentat pe o culturª
arhaicª, tradiþionalistª spre un sistem de-
mocratic care promoveazª egalitatea de ”anse
în toate domeniile vieþii sociale.
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Eveniment ”tiinþific
Conferinþa Naþionalª de Psihologie So-
cialª a reprezentat o ocazie oportunª de a
reuni ”i întâlni cercetªtori ”i teoreticieni ai
”tiinþelor socio-umane, cu o bogatª experienþª
în domeniul psihologiei sociale aplicate, so-
ciologiei, antropologiei ”i politicilor sociale,
implicaþi în procesul educaþional de tip uni-
versitar, interesaþi de dezvoltarea unor pro-
iecte internaþionale vizând identitatea euro-
peanª ”i dinamica proceselor de integrare
europeanª.
Am apreciat mediul favorabil care a permis
susþinerea unor discuþii interesante, facili-
tându-se schimbul de experienþª în vederea ela-
borªrii unei strategii de cercetare a proceselor
generate de integrarea europeanª în contextul
implementªrii unui obiectiv comun: integra-
rea experienþei române”ti de cercetare într-un
circuit de programe ”tiinþifice europene.
145
C
K
C pag 146
K
Apariþii editoriale
S
istemul de pensii
românesc
O evaluare din perspectivª europeanª
Volumul apªrut în anul 2007, la Editura
Economicª, este structurat în trei pªrþi, are o
introducere, 8 capitole ”i bibliografie ”i îl are
ca autor pe sociologul Valeriu Frunzaru.
Partea I, Cadrul teoretic: construcþie ”i
diversitate în sistemele de pensii, are în
cuprinsul sªu douª capitole. ˛n capitolul 1,
Sistemele de pensii, autorul abordeazª con-
ceptul de „persoanª în vârstª”, folosit de
Banca Mondialª într-un raport cu dublu
înþeles: „persoanele cu vârsta peste 65 ani,
pentru þªrile cu venit ridicat, respectiv per-
soanele cu vârsta peste 60 ani, pentru þªrile
cu venit mediu sau scªzut (...) care pot fi
definite atât în plan temporal, cât ”i în plan
spaþial (geografic)” (p. 17). Capitolul 2,
Tipologii ale statelor bunªstªrii, are ca obiect
de studiu tipologiile ”i încadrarea lor într-un
anumit specific. Complexitatea problematicii
este abordatª pe larg în acest capitol, trecând
prin toate tipurile de state ale bunªstªrii. R.
Titmuss grupa în trei categorii nevoile indi-
vizilor sau ale unor societªþi ”i anume: bu-
nªstare socialª, bunªstare fiscalª ”i bunªstare
ocupaþionalª (social welfare, fiscal welfare,
occupational welfare) (pp. 42-43).
Cadrul european: politici sociale euro-
pene constituie Partea a II-a, având în com-
ponenþª capitolele 3, 4, 5. De la statul
bunªstªrii naþional la politicile sociale euro-
pene (capitolul 3) abordeazª provocªrile la
care este supusª Uniunea Europeanª cu
„privire la politicile sociale europene în con-
textul competiþiei economice acerbe din
interiorul ”i din afara Europei” (p. 69). Con-
ceptul abordat aici este acela de dumping
146
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
social, care aratª avantajele reprezentate de
piaþa europeanª, cu costurile sale scªzute în
ceea ce prive”te forþa de muncª ”i legi îngª-
duitoare în protecþia ”i sªnªtatea la locul de
muncª (p. 69). De asemenea, un alt concept
supus atenþiei este cel de spillover, care ne
aratª „schimbªrile din câmpul politicilor
sociale europene luate în vederea creªrii pieþei
unice” (p. 74). Evoluþia legislativª a pensiilor
în Uniunea Europeanª (capitolul 4) are în
vedere începuturile ”i diferitele problematici,
cum ar fi acelea ale nediscriminªrii, catego-
riile de adecvare a sistemelor de pensii,
sustenabilitatea financiarª ”i modernizarea
sistemelor de pensii. Capitolul 5 urmªre”te în
continuare Provocªri actuale asupra siste-
melor de pensii în Uniunea Europeanª. Ac-
tuala societate este nevoitª sª se confrunte cu
îmbªtrânirea populaþiei, cre”terea ratei de
angajare, cre”terea vârstei de retragere.
Partea a III-a, Cadrul naþional: evaluarea
sistemului românesc de pensii, are în vedere
Premise istorice. Evoluþia sistemelor de pensii
de la Regulamentele organice pânª în prezent
(capitolul 6), evidenþiind evenimente istorice
importante asupra sistemelor de pensii din þara
noastrª, primii beneficiari fiind cei din armatª,
urmaþi de muncitori. Instaurarea regimului
comunist a dus la un „regim unitar pentru toþi
salariaþii”, sistemul de asigurªri sociale fiind
condus de sindicate (p. 140). A urmat tranziþia
sistemului de pensii din 1990, dupª cªderea
regimului comunist, care continuª ”i în
prezent. Evaluarea sistemului românesc de
pensii din perspectivª europeanª (capitolul 7)
urmªre”te obiectivele comune lansate de
C
K
C pag 147
K
Consiliul European, ”i anume: prevenirea
excluderii sociale, menþinerea standardului de
viaþª, promovarea solidaritªþii, cre”terea ratei
de angajare, cre”terea perioadei de activitate
(extend working lives), crearea unui sistem de
pensii sustenabil în contextul unui echilibru al
bugetului public, ajustarea beneficiilor ”i
contribuþiilor într-un mod echilibrat,
asigurarea cª sistemele private de pensii au un
management solid ”i oferª pensii adecvate,
adaptarea la un mod de angajare flexibil ”i la
modele de carierª variate, asigurarea unei mai
mari egalitªþi între bªrbaþi ”i femei,
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Apariþii editoriale
demonstrarea abilitªþilor sistemelor de pensii
în a face faþª provocªrilor. ˛n capitolul 8,
“anse de reconstrucþie sau de prªbu”ire?
Sistemul de pensii, a”a cum sublinia ”i autorul,
sistemul de pensii a cunoscut ca modele pe cel
al Uniunii Europene, al Bªncii Mondiale ”i
FMI (p. 207).
Evaluarea sistemului de pensii românesc
constituie un plus, atât pentru speciali”ti, cât
”i pentru studenþi, familiarizându-ne cu
istoricul ”i evoluþia lui pânª în prezent.
Valentina RUJOIU ºi Octavian RUJOIU
147
C
K
C pag 148
K
Apariþii editoriale
P
olitici de locuire:
România
încotro?
O analiz[ comparativ[ a României
în contextul ECE \i UE
Cartea aparþine unui specialist în politici
de locuire, Adrian Dan, licenþiat în asistenþª
socialª la Universitatea din Bucure”ti, doctor
în sociologie, cercetªtor la Institutul de Cer-
cetare a Calitªþii Vieþii al Academiei Române
”i, de asemenea, cadru didactic la Facultatea
de Sociologie ”i Asistenþª Socialª a Universi-
tªþii din Bucure”ti. Lucrarea a apªrut la Edi-
tura Universitªþii din Bucure”ti, în anul 2006,
”i este structuratª astfel: introducere, 6 capi-
tole, anexe, index, bibliografie, grafice, figu-
ri ”i tabele. A”a cum autorul subliniazª în
Introducere, volumul de faþª „î”i propune
atingerea a douª obiective centrale: a) reali-
zarea unei diagnoze ”i a unei analize a poli-
ticilor de locuire ”i a condiþiilor de locuire
din România, precum ”i evidenþierea pro-
blemelor cu care se confruntª sectorul lo-
cuirii; b) elaborarea ”i propunerea unui set
de politici ”i programe în domeniul lo-
cuirii...” (pp. 13-14).
Capitolul 1, Politicile de locuire în con-
textul politicilor sociale, debuteazª cu un
scurt istoric al politicilor de locuire. Sunt tre-
cute în revistª primele reglementªri în dome-
niul locuirii, apªrute încª din Antichitate, cea
mai veche fiind Codul lui Hammurabi, care
conþinea ”i „legi referitoare la drepturile de
proprietate, credite, depozite, datorii, pro-
prietate domesticª, drepturile familiei etc.”
(p. 21). Locuirea este mai apoi descrisª în
context macroeconomic ”i al politicilor de
dezvoltare urbanª. Conceptul de calitate a
locuirii este tratat din perspectiva calitªþii
vieþii, ca indicator al calitªþii vieþii. Tot în
acest capitol sunt analizate dreptul la locuire
148
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
– fiind prezentate diverse reglementªri la
nivel naþional ”i internaþional – ”i standardele
de locuire, care se referª la „toate acele regle-
mentªri legale referitoare la condiþiile minime
de adecvare pe care trebuie sª le îndeplineascª
o locuinþª” (p. 28).
Politicile de locuire: Accepþiuni ”i per-
spective constituie obiectul de analizª al
Capitolului 2. Prin politici de locuire înþe-
legem „totalitatea programelor ”i acþiunilor
autoritªþilor naþionale ”i locale pe termen
mediu ”i scurt, îndreptate cªtre satisfacerea
nevoilor de locuire ale unei populaþii din aria
lor de administrare” (p. 32). De asemenea,
sunt definite conceptele de locuinþª ”i locuire.
˛n timp ce locuinþa se referª la spaþiul destinat
adªpostului persoanei/persoanelor, oferind
protecþie ”i securizare, locuirea este „o nece-
sitate intrinsecª... definitª drept ansamblul
activitªþilor relative la asigurarea optimalª a
unor condiþii de viaþª (...), ce sunt condi-
þionate de caracteristicile ”i de vieþuirea
într-un anume spaþiu construit” (p. 32).
Capitolul 2 continuª analiza politicilor de
locuire cu secþiunile: obiective ale politicilor
de locuire, modalitªþi de promovare a poli-
ticilor de locuire, paleta opþiunilor politice în
sfera locuirii, etape ”i actori în procesul de
asigurare a locuirii. Printre obiectivele de
bazª ale politicilor de locuire le regªsim pe
urmªtoarele: asigurarea securitªþii, a con-
fortului; construcþia de locuinþe ca element
al cre”terii economice; sarcina statului de a
asigura locuinþe. Analizând modul cum po-
liticile de locuire sunt promovate, autorul face
distincþie între douª concepte, cel de cerere
C
K
C pag 149
K
(socialª) ”i cel de nevoie (socialª). Conceptul
de cerere, preluat din domeniul economiei,
presupune „abilitatea ”i capacitatea con-
sumatorului individual de a plªti pentru
deþinerea unei locuinþe” iar cel de nevoie se
referª la „aspiraþia social acceptatª ce descrie
acel standard de adecvare (a unei locuinþe) pe
care societatea ca întreg îl adoptª ca pe o
expresie a interesului colectiv” (p. 34). Au-
torul preia descrierea realizatª de Burns ”i
Graebler (1977) privind tipurile de dezechi-
libru între cerere ”i nevoie: static, dinamic,
spaþial ”i calitativ. ˛n ceea ce prive”te op-
þiunile politice în domeniul locuirii, sunt ana-
lizate instrumentele politice, aranjamentele
instituþionale ce privesc punerea în practicª a
instrumentelor, precum ”i populaþia þintª
(preluate de la Doling, 1997). Instrumentele
politice, în numªr de ”ase, presupun: nonac-
þiunea, recomandarea/îndrumarea, reglemen-
tarea, taxarea, subvenþionarea ”i aprovizio-
narea/ furnizarea. Pentru implementarea
acestora este nevoie de unele „aranjamente
instituþionale”. Statul promoveazª regle-
mentªri ”i standarde în zona locuirii, precum
”i facilitªþi, iar organizaþiile nonguverna-
mentale de tip profit sau nonprofit pot, la
rândul lor, furniza locuinþe.
Populaþia þintª – beneficiarii programelor
”i politicilor în domeniul locuirii – este
selectatª în funcþie de anumite criterii:
venitul, zona de locuire, apartenenþa la o
etnie, categoria de populaþie (familii cu mulþi
copii, vârstnici etc.). ˛n finalul Capitolului 2
regªsim o analizª a strategiilor guverna-
mentale de reducere a discrepanþelor dintre
costul unei locuinþe ”i venitul gospodªriei,
strategii care încearcª sª soluþioneze aceste
diferenþe în folosul beneficiarilor politicilor
de locuire; enumerªm aceste strategii: stra-
tegia de a nu întreprinde nimic, reducerea
costului real, reducerea costului utilizato-
rului, cre”terea capacitªþii de a plªti.
Capitolul 3, Politicile de locuire în regi-
murile bunªstªrii din statele occidentale.
Perspective teoretice, analizeazª teoriile din
sfera politicilor de locuire, aprofundându-le
pe cele din statele bunªstªrii occidentale. Este
prezentatª o clasificare a acestora din urmª-
toarele perspective: a similaritªþii crescute
(a convergenþei), a divergenþei sau a
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Apariþii editoriale
disimilaritªþii crescute, a retragerii statului
bunªstªrii.
Perspectiva similaritªþii crescute cuprinde
patru orientªri teoretice: teoria necesitªþii
morale, perspectiva cetªþeniei, logica indus-
trializªrii ”i logica sistemului capitalist.
Teoria necesitªþii morale afirmª cª „locuirea
decentª este un imperativ moral care, în mod
rezonabil, este de a”teptat a fi atins de cªtre
toþi membrii societªþii, iar intervenþia guver-
nelor în politicile de locuire reflectª tocmai
aceastª poziþie moralª” (J. Higgins, 1981,
apud. J. Doling, 1997) (p. 43). Perspectiva
cetªþeniei susþine cª, în dezvoltarea statelor
occidentale, progresul economic/industrial
are loc în strânsª legªturª cu cel politic.
Astfel, statul este cel care trebuie sª asigure
standarde calitative minime privind condiþiile
de locuire ”i sª „întreprindª acþiuni pentru
eliminarea condiþiilor de locuire improprii”
(p. 43). A”adar, „accesul la locuire decentª
reprezintª un aspect legat mai degrabª de
drepturile individului (derivate din cetªþenia
socialª) decât de con”tiinþa socialª, stigma-
tizare sau rezidualizare” (p. 43). Logica
industrializªrii este o perspectivª care are în
centrul sªu ideea cª industrializarea a condus
la cre”terea bunªstªrii. Sunt prezentate cele
mai cunoscute tipologizªri privind sistemele
de politici de locuire, ale lui Donnison
(1982), Burns & Graebler (1977) ”i
Boelhouwer & van der Heijden (1992).
Perspectiva logicii capitalismului are la bazª
teoria lui Marx asupra capitalismului, ale
cªrui idei au fost preluate ”i îmbunªtªþite de
orientªrile neomarxiste (anii ’70). De aseme-
nea, un alt reprezentant al acestei teorii este
Michael Harloe, care considerª cª guvernele
fac tot ce pot pentru a rezolva problemele de
locuire, dar „nu sunt niciodatª capabile sª
gªseascª soluþiile concrete” (p. 48). Perspec-
tiva disimilaritªþii crescute/divergenþei subli-
niazª „rolul indivizilor ”i al grupurilor la
nivelul societªþii în capacitatea lor de a face
alegeri libere” (p. 49). Rezultª, astfel, state
bazate pe proprietatea sau pe închirierea
locuinþei. Retragerea statului bunªstªrii este
ultima perspectivª analizatª, declan”atª odatª
cu criza petrolului din 1973. „Statul se retrage
din funcþia de protecþie socialª ”i cea de sursª
primarª de finanþare/creditare, lªsând loc
149
C
K
C pag 150
K
Apariþii editoriale
sectorului privat, iar ceea ce mai subven-
þioneazª este reorientat dinspre furnizare cªtre
cerere prin acordarea de alocaþii pentru
închiriere ”i reduceri de taxe (Danemark ”i
Elander, 1994)” (p. 57).
˛n Capitolul 4, Politicile de locuire în þªrile
din Europa Centralª ”i de Sud-Est, este descris
contextul economic în care au apªrut ”i s-au
dezvoltat politicile de locuire în þªrile foste
comuniste. Astfel, sunt analizate perioada
socialistª (pânª în anul 1990) ”i perioada de
tranziþie (dupª anul 1990). Pentru analiza
perioadei socialiste ni se pare concludent
tabelul prezentat în finalul subcapitolului 4.1.,
care prezintª trªsªturile de bazª ale sistemului
instituþional socialist de promovare a politi-
cilor de locuire (pp. 70-71). Sunt descrise
douª faze ale acestei perioade: cea „revolu-
þionarª” ”i cea „stabilizatoare”, aplicate
diferitelor pªrþi ale sistemului: 1. forme de
proprietate, modalitªþi de construire ”i forme
de finanþare; 2. forme instituþionale de
distribuire a locuinþelor; 3. þintele ”i acþiunile
socio-politice ale politicilor de locuire; 4.
sistemul de finanþare a construcþiilor de lo-
cuinþe ”i managementul ulterior; 5. regle-
mentªri legislative în sectorul locuirii (tabelul
este preluat de la J. Musil, 1992, pp. 63-65).
Dupª descrierea celor douª perioade, autorul
trece în revistª caracteristicile de bazª ale
politicilor de locuire din câteva þªri ex-so-
cialiste, ”i anume: Bulgaria, Republica Cehª
”i Slovacia, Ungaria, Polonia.
Capitolul 5, Politicile de locuire în Ro-
mânia, este dedicat situaþiei existente în þara
noastrª în ceea ce prive”te domeniul locuirii.
Dupª o scurtª analizª a contextului economic
românesc de dinainte de 1989 ”i dupª, sunt
analizate în urmªtoarele 2 secþiuni ale capi-
tolului: construcþia de locuinþe ”i politica de
locuire în perioada 1950-1989 (subcapitolul
5.2) ”i politica de locuire, condiþiile de locuit
”i construcþia de locuinþe dupª 1989 (5.3).
Situaþia României este prezentatª comparativ
cu cea a þªrilor Europei Centrale ”i de
Sud-Est. Subcapitolul 5.3 cuprinde, de ase-
menea, alte secþiuni care se referª la:
caracteristicile fondului de locuit ”i con-
150
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
strucþia de locuinþe (5.3.1), dotarea popu-
laþiei cu bunuri de folosinþª îndelungatª
(5.3.2), accesul la utilitªþile publice (5.3.3),
tinerii ”i accesul la locuire (5.3.4), posi-
bilitatea de a achiziþiona/închiria o locuinþª
(5.3.5), finanþarea publicª a locuirii (5.3.6),
cadrul instituþional (5.3.7) ”i cel legislativ
(5.3.8). Finalul capitolul 5 este rezervat
situaþiei locuirii la populaþia de romi din
România (5.3.9) ”i unei analize privind
excluziunea de la locuire ”i persoanele fªrª
adªpost (5.3.10).
Ultimul capitol prezintª concluziile ”i
direcþiile de acþiune. Obiectivele sau direcþiile
de acþiune vizeazª:
– eliminarea sªrªciei extreme ”i a exclu-
ziunii sociale,
– promovarea accesului tuturor persoa-
nelor la o locuire adecvatª, decentª,
– modernizarea urgentª a fondului de lo-
cuinþe,
– orientarea politicilor de locuire,
– asigurarea întreþinerii ”i reabilitarea
fondului de locuinþe existent,
– dezvoltarea capacitªþii de intervenþie a
autoritªþilor centrale ”i locale (p. 234).
Concluzia ce încheie volumul de faþª nu
este una prea optimistª: „…politica de lo-
cuire din România este între douª þªrmuri:
retragerea statului ”i colapsul pieþei private.
O serie de iniþiative din ultima perioadª par
sª orienteze politica de locuire spre un nou
început. Pânª la cristalizarea lor, însª, pre-
zentul se aratª sumbru, iar viitorul doar o
promisiune” (p. 240).
Volumul recenzat se dovede”te a fi un
excelent ghid în domeniul locuirii, prin abor-
darea comparativª a situaþiei din România
înainte ”i dupª 1989, a situaþiei din România ”i
din þªrile foste socialiste (Bulgaria, Republica
Cehª ”i Slovacia, Ungaria, Polonia) ”i a si-
tuaþiei României în context european/inter-
naþional. De aceea, cartea este deosebit de utilª
în primul rând studenþilor/masteranzilor în
asistenþª socialª ”i politici sociale, dar ”i
practicienilor din domeniul social.
Cristina Manuela TUDOR
C
K
C pag 151
K
P
roiectul de intervenþie
în asistenþa socialª.
De la propunerea de finan`are
la proiectele individualizate de interven`ie
Managementul proiectelor sociale repre-
zintª una dintre funcþiile de maximª importanþª
care asigurª standardele calitative ale unei
instituþii. Iatª de ce proiectul de intervenþie
este fundamentat pe un sistem complex de
elemente interdependente ce graviteazª în jurul
unui scop, stabilit în funcþie de obiectivele ”i
standardele organizaþiei, de contextul care
genereazª elaborarea proiectului, precum ”i de
problemele cu care se confruntª comunitatea.
Astfel, proiectul de intervenþie reprezintª un
factor generator al schimbªrii ce se imple-
menteazª în acþiuni concrete, subordonate unor
obiective bine definite. ˛n contextul asistenþei
sociale, proiectul de intervenþie poate fi
considerat „esenþa tuturor acþiunilor (...) atât
la nivel macrosocial, cât ”i la cel microsocial”
(p. 21). Având în vedere aceste aspecte, sem-
nalªm apariþia, la Editura Polirom, 2006, a
lucrªrii Proiectul de intervenþie în asistenþa
socialª. De la propunerea de finanþare la
proiectele individualizate de intervenþie. ˛n cele
239 de pagini, “tefan Cojocaru î”i propune sª
vinª în sprijinul practicienilor din domeniul
social „care încearcª sª obþinª finanþªri”,
împªrtª”ind din experienþa personalª „privind
elaborarea unor propuneri de finanþare, ex-
perienþª concretizatª în obþinerea unor fonduri
semnificative din partea unor finanþatori
importanþi, cum ar fi: USAID, Comunitatea
Europeanª prin programele Phare, UNICEF,
Banca Mondialª, PNUD, FRDS, DFID,
Guvernul României etc.”.
Volumul este prezentat într-un mod ac-
cesibil, dinamic, ajutând cititorul sª înþeleagª
diferenþele dintre trei termeni inter”anjabili,
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
Apariþii editoriale
proiect, propunere de finanþare, program,
care stau la baza schimbªrii sociale actuale,
permiþând conturarea unui nou concept,
„proiecþionismul social”. Cei interesaþi de
aceste aspecte au posibilitatea de a cunoa”te,
în urma parcurgerii celor ”ase capitole ale
lucrªrii, principiile ”i efectele proiecþionis-
mului social, redefinirea vulnerabilitªþii so-
ciale, marketizarea serviciilor sociale ”i vala-
bilitatea programelor sociale, importanþa dez-
voltªrii reale ”i pragmatice a parteneriatului
public-privat, astfel încât pot deveni capabili
de a aprecia într-un mod realist contextul
practicii sociale, responsabilª cu transfor-
marea clientului în beneficiar al serviciilor.
Conceperea lucrªrii ca o modalitate de
abordare teoreticª ”i practicª a nivelului
microsocial a favorizat identificarea ”i con-
fruntarea celor mai importante aspecte ale
intervenþiei sociale centrate pe problemª. ˛n
acest context, asistenþii sociali au posibilitatea
de a percepe schimbarea „ca o formª de în-
þelegere ”i amplificare a succeselor, a punc-
telor tari ale beneficiarilor serviciilor sociale,
chiar dacª, la prima vedere, existª tendinþa
naturalª de a observa doar problemele
acestora” (p. 21). Proiectarea socialª, atât la
nivel macrosocial, cât ”i la nivel microsocial
implicª parcurgerea unor etape indispensabile
atingerii acelor obiective pe care se funda-
menteazª schimbarea. ˛n primul rând, se im-
pune identificarea ”i estimarea corectª a pro-
blemelor sociale, astfel încât caracteristicile
acestora sª fie u”or percepute: indicatorii care
trebuie analizaþi atunci când se constatª o
disfuncþionalitate; definirea problemei pentru
151
C
K
C pag 152
K
Apariþii editoriale
a se stabili un „diagnostic” al disfuncþiilor
înregistrate; perceperea problemei de cªtre
grupul/persoana implicatª direct în vederea
conturªrii posibilelor alternative de solu-
þionare; analiza ”i evaluarea cauzelor gene-
ratoare, dar ”i a efectelor acestora; delimitarea
clarª a variabilelor problemei ”i a modalitªþilor
în care acestea pot fi transformate prin prisma
intervenþiei propriu-zise. Totodatª, utilizarea
unor tehnici specifice pentru evaluarea
nevoilor ”i colectarea datelor îndepline”te o
funcþie vitalª în estimarea ”i matricea abordªrii
problemei sociale: focus-grupul, intervievarea
persoanelor-cheie, datele existente la furnizorii
de servicii.
˛n scopul unei înþelegeri cât mai facile a
etapelor incluse în proiectul de intervenþie,
autorul atrage atenþia asupra necesitªþii ”i
importanþei obiectivelor de impact, ce pot fi
mªsurate cu ajutorul indicatorilor, eviden-
þiindu-se astfel efectele ”i modificªrile rezul-
tate asupra beneficiarilor în urma implemen-
tªrii intervenþiei. ˛n acest context, cei interesaþi
152
REVISTA DE ASISTENÞˆ SOCIALˆ NR. 4 – 2006
pot afla care sunt principalele arii din domeniul
social, în care, pe baza modelului nevoie-ce-
rere-ofertª, pot fi propuse proiecte de inter-
venþie. Aceastª lucrare poate fi consideratª un
ghid metodologic pentru practicienii ”i stu-
denþii din domeniul asistenþei sociale care
doresc sª activeze sau deja sunt implicaþi în
planificarea intervenþiilor sociale. ˛n acela”i
timp – a”a cum apreciazª ”i autorul –, trebuie
sª luªm în calcul faptul cª „în practica asis-
tenþei sociale facem ceea ce mªsurªm, iar
proiectul de intervenþie ne ajutª sª mªsurªm în
primul rând efectele pe care le are intervenþia
propusª ”i intenþionatª asupra beneficiarilor ”i
sª planificªm în detaliu acþiunile menite sª
conducª la schimbªrile dorite. (...) Dincolo de
a fi o modª în domeniul social, managementul
prin proiecte a devenit o necesitate ”i o formª
eficiente de organizare ”i administrare a
resurselor, pentru atingerea obiectivelor pe
care iniþiatorii ”i le propun” (pp. 19-21).
Valentina RUJOIU
C
K