Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alexandru Lapusneanul
Alexandru Lapusneanul
Nuvela lui Negruzzi propune cititorului o lume a contrastelor si a romantismului asumat de
catre pasoptisti ca metoda de constructie a textului literar si a unor personaje cu destine
imprevizibile. Animat de pasiuni puternice si de trairi, uneori imposibil de controlat, personajul
romantic este unul exceptional, pus in situatii unice, de unde transpare forta atitudinii si a
discursului sau. Antiteza potenteaza aceasta punere in scena si aduce in primplan personaje
simbolice , ce evidentiaza viziunea despre lume a unui autor, exponent al unei generatii, pentru care
reflectarea specificului national si a mentalului colectiv constituie scopul unei literaturi originale.
Structurata in patru capitole reprezentative, precedate de mottouri elocvente, nuvela
urmareste firul epic al devenirii personajului dea lungul unei domnii sangeroase ce marcheaza in
mod negativ istoria Moldovei. Simetria textului este data de modalitatea dispunerii capitolelor, ce
urmaresc interventii ale protagonistului sau ale celorlate personaje( detaliere cu semnificatia motto
urilor). Actiunea se desfasoara in Moldova secolului al XVIlea, in timpul celei dea doua domnii a
lui Lapusneanu, intre anii 15641568. Fixarea cronotopului urmareste tehnica textelor de sorginte
realista, caci realitatea istorica si sociala a Moldovei este zugravita in maniera naratiunii obiective si
a descrierii, in care functioneaza detaliul semnificativ, creator de atmosfera a epocii. Trecand peste
vointa boierilor de a lua tronul, Lapuneanul accepta ajutorul deloc dezinteresat al lui Motoc, boier
invechit in rele, care ilustreaza in mod plastic fatarnicia si viclenia firii umane: Moțoc îi sărută
mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna carel bate. Razbunarea e cruda inca de la
inceput, doamna Ruxanda fiind avertizata de una dintre sotiile boierilor ucisi fara judecata ca va da
seama pentru faradelegile sotului sau. Personaj romantic de mare expresivitate, Ruxanda ilustreaza
eleganta si frumusetea feminitatii, nobletea unui caracter, ce descinde din conducatori intelepti,
aceasta fiind fiica lui Petru Rares: Figura ei avea acea frumuseță care făcea odinioară vestite pre
femeile României și care se găsește rar acum, degenerînd cu amestecul națiilor străine . In
atitudinea doamnei se simte echilibrul interior si sensibilitatea, tulburate insa de interventia brutala
a domnului Moldovei, care nu doreste sa fie judecat pentru decizia de a se razbuna pe boieri. Totusi,
acesta promite impacarea si intra in biserica de sarbatoarea Sf. Ioan, tinand un discurs mincinos.
Hotaraste in taina uciderea boierilor si este sustinut de Motoc, fara ca acesta sa banuiasca ce il
asteapta. Avand nevoie de un tap ispasitor pentru a potoli furia multimii care nu mai suporta
abuzurile boierilor, Lapusneanul il ofera pe Motoc norodului dornic de razbunare. Motoc moare iar
domnul Moldovei guverneaza cu aceeasi cruzime, pana cand un complot intern pune capat acestui
destin, care atinge culmi de neimaginat, Lapusneanu amenintand ca isi va omori propriul fiu.
Ruxanda devine personajulcheie al scenei finale, cand, ajutata de mitropolit si de Spancioc si
Stroici, il otraveste pe sotul ei, deoarece datoria fata de popor si de familie e mai presus de orice.
Personajul eponim al nuvelei autorului pasoptist reprezinta summa trasaturilor unui caracter
romantic, un personaj exceptional, construit dupa un model istoric, pe care cititorul il descopera in
cronica lui Grigore Ureche: Alixandru vodă Lăpușneanul, daca au dobândit scaunul său la Iași și
sau așezat al doilea rând la domnie, scosau ceaușu împărătescu pre un turc mare, de au trimis cu
pâră la craiul leșescu, pohtindu pre viclénii săi, pre Tomșa și pre soțiile lui. Venind pentru a doua
oara la domnie, acesta instituie un regim despotic, guvernat de razbunarea pe care leo promite
boierilor care lau mazilit de la prima domnie. Adevarul istoric se impleteste cu cel literar in masura
in care textul ofera forta unei naratiuni convingatoare, ce uneste destinele unui domnitor crud si al
unui boier invechit in rele, deprins a se ciocoi la toti domnii. Motoc este creat dupa modelul
boierului Batiste Veveli, ucis de niste tarani datorita lasitatii domnului AlexandruIlias care il
indeparteaza de langa el. In realitate, Tomsa fuge in Polonia, insotit de boieri, printre care si Motoc
vornicul si Spancioc spatarul. Aici, sunt decapitati la ordinul lui Lapusneanu, prin intermediul
turcilor. Cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin raman sursele operei lui Negruzzi, mai ales
ca uciderea lui Motoc si cea a celor 47 de boieri sunt create dupa schema istorica:
Cele doua personaje ilustreaza doua tipuri umane diferite si devin simboluri ale unor
universuri construite pe relatia dintre domn, ca “uns al lui Dumnezeu” si boier, urmatorul in ierarhia
sociala: Alexandru vodă daca sau curățit de toată grijă denafară și au adus pre doamna să
Ruxanda și pre fii săi din Țara Muntenească, au vrut să să curățască și de vrăjmașii săi cei din
casă, pre carii prepusése el că pentru vicleșugul lor au fost scos din domnie șau învățatu cu taină
întro zi lefecii săi, pe carii au avut streini, de iau supus în curte cea domnească, în Iași. Și iau
chiematu pre obicéiul boierilor la curte, carii făr nici o grijă și de primejdie ca acéia negândindu
să, daca au intrat în curte, slujitorii, după învățătură ce au avut, închisau poarta și ca niște lupi
întro turmă făr' de nici un păstor, au intrat întrînșii, dei snopiia șii junghiia, nu numai boierii,
ce și slujitorii. Nici alegea pre cei vinovați, ci unul ca altul îi puneau suptu sabie, cădea mulțime,
dipre zăbréle săriia afară, deși frângiia picioarile. Și au pierit atuncea 47 de boieri, fără altă
curte, ce nu sau băgat în samă. Și așa după atâta nedumnezeire, îi păriia că șau răscumpărat
inima.(Grigore Ureche). Domn al Moldovei in doua perioade diferite, Alexandru Lapusneanul
descrie paradigma conducatorului despotic, razbunator si autoritar care guverneaza cu sau fara voia
boierilor, cu scopul de asi pune in aplicare scopul razbunarii pentru mazilirea sa. Simultan, Motoc
se recunoaste in tipul boierului lingusitor, ipocrit si crud cu cei simpli, care nu se da in laturi de la
marsavii si sustine doar privilegiul clasei careia ii apartine. Moral, cele doua personaje se recunosc
drept caractere negative, lipsite de principii si verticalitate. Capabil de a face rau propriului copil si
ucigas fara mila al boierilor pe care ii considera adversari, Lapusneanul dezvolta filosofia raului
intrupat in haina nobila, ce foloseste acest drept in scopuri personale. De asemenea, nu ezita al
oferi pe Motoc multimii, desi il considera mana lui dreapta. In fond, acesta este tot boier iar
razbunarea trebuie sa fie completa. Insufletit de un rau patologic, Lapusneanul depaseste orice
limita a grotescului, iar Motoc mimeaza atitudinea domnului sau din dorinta josnica de a ramane in
viata cu orice pret: El rîdea; iar Moțoc, silinduse a rîde ca să placă stăpînului, simțea părul
zburlinduise pe cap și dinții săi clănțănind. Și cu adevărat era groază a privi această scenă
sîngeroasă.
Din punct de vedere psihologic, personajele sunt dominate de trairi contradictorii, desi
domnul Moldovei nu are neclaritati in ceea ce priveste soarta boierilor. Ticluieste planul razbunarii
cu raceala si detasare dar se simte oarecum incoltit de accesele de bunatate ale doamnei Ruxanda,
de teama de a nu fi deturnat de la scopurile sale. Moțoc este un personaj cu un statut psihologic
incert, deoarece se aliază cu domnitorul dar numai de frica morții, simțind incă de la început că
locul său nu este aici. Este duplicitar, nu are scrupule și nici principii morale, singurul dezechilibru
producânduse atunci când nu înțelege de ce Lăpușneanul îl dă pe mâna mulțimii, deși el ia fost
alături. Negruzzi transmite o morală profundă a gestului domnului Moldovei, aceea că răul nu face
alianțe și nu are gustul prieteniei sau al fidelității. Moțoc este victima propriei slăbiciuni de a se lăsa
înșelat și de a simți gustul compromisului.
Secvențele epice în care se conturează imaginea celor două personaje sunt scena
inițială, asociată expozițiunii, respectiv cea a sacrificării lui Moțoc din capitolul al treilea. Sosirea în
țară a domnului este un act de curaj și de sfidare a puterii boierești, căci boierii sunt cei care conduc
de fapt norodul, asuprindul în mod crunt. Lui Lăpușneanul nu îi pasă de atitudinea agresivă a
cestora și găsește printrE ei pe cel care îi va fi alături necondiționat. În mod indirect, personajul este
definit de autoritate, adevăr și dorință de răzbunare. De frica de a nu fi omorât, Moțoc îi face
această propunere lui Lăpușneanu de a se încrede în boieri și de a renunța la o parte din oastea sa:
Doamne! Doamne! zise Moțoc, căzînd în genunchi, nu ne pedepsiți pre noi după fărădelegile
naostre! Adăți aminte că ești pămîntean, adăți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi!
Cruță pre biata țară. Doamne! sloboade oștile aceste de păgîni; vină numai cu cîți moldoveni ai pe
lîngă măriata și noi chizeșluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimeitale; și deți vor
trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara în picioare, vom rădica slugile și
vecinii noștri. Încredite în noi! Răspunsul viitorului domn al Moldovei conturează relația de
opoziție dintre acesta și boieri, ce va caracteriza acțiunea nuvelei, mărturisind că nu se poate încrede
în boieri: Să măncred în voi? zise Lăpușneanul înțelegînd planul lui. Pesemne gîndești că eu știu
zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu și
pre tine mai vîrtos? Nu știu, că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că mau biruit, mai
lăsat?. Moțoc este lingușitor și fățarnic, mizează pe orgoliul domnului, acela de a fi domn
pământean și pe caracterul creștin al poporului pe care îl conduce. Strategia sa nu funcționează,
deoarece Lăpușneanul este hotărât să ia țara. Lipsa de sensibilitate, forța interioară și scopul aproape
machiavelic de a obține cu orice preț tronul Moldovei fac din Lăpușneanu un personaj unic în
liteartura română. Rămâne elocventă intervenția sa din finalul primului capitol, ce exprimă dorința
de a conduce țara , cu sau fără voia boierilor. Indirect, ambele personaje sunt redate prin atitudine și
limbaj, Lăpușneanul promițândui lui Moțoc că îl va ierta, întrucât are nevoie de el: Dar tu,
Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vîndut pre Despot, mai vîndut
și pre mine, vei vinde și pre Tomșa; spunemi, naș fi nătărău de frunte, cănd maș încrede în tine?
Eu te iert însă, cai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela, și îți făgăduiesc că sabia mea nu
se va mînji în sîngele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi de blăstemurile
norodului. Ultima parte a replicii viitorului domn anticipează destinul crunt al boierului și
pregătește următoarea secvență epică, revelatoare pentru destinele personajelor. Moțoc se retrage în
propria minciună și trădare a conștiinței, acceptând acest destin doar pentru a supraviețui. Se
autocaracterizează în monologul interior redat în stilul indirect liber, conștient de micimea
propriului caracter: Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna care
l bate. El era mulțămit de făgăduința ce cîștigase; știa că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un
intrigant precum el.
Capitolul al treilea oferă cititorului un spectacol al cruzimii și grotescului ce îmbracă haina
domnului Moldovei, care își sacrifică boierul ce îi fuzese apoape în josniciile sale pentru a își
proteja statutul. Moțoc îl ușurează de blăstemurile norodului, deoarece este cel care va plăti pentru
asuprirea oamenilor simpli și va amâna finalul domnului Moldovei. Asistând la o scenă sângeroasă,
a uciderii boierilor, un autentic punct culmninant, Lăpușneanu se confruntă cu revolta de afară a
mulțimii care nu mai poate suporta lăcomia boierilor: Întradevăr, ostașii nemaiîmpotrivinduse,
norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc! Capul
lui Moțoc vrem!“ Judecând rațional și cu o răceală aproape neomenească, domnul Moldovei
înțelege că sacrificiul mulțimii pentru un singur om este prea mult, așa că alege să potolească
revolta în alt mod. Străin și imun la umilința lui Moțoc care se îngrozește și simte că Lăpușneanu îl
va trăda, acesta afirmă: Dute de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți cînd îmi
spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubește țara. Sînt bucuros căți răsplătește norodul pentru slujba
ce miai făcut, vînzîndumi oastea lui Anton Sechele și mai pe urmă lăsîndumă si trecînd în partea
Tomșii.Moțoc simte că nu mai are scăpare și invocă ajutorul divinății dar este deja prea târziu: Oh!
nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgînduși barba, căci de pe vorbele tiranului înțelegea că nu
mai este scăpare pentru el. Încai lăsațimă să mă duc sămi pun casa la cale! fievă milă de
jupîneasa și de copilașii mei! lăsațimă să mă spoveduiesc! Intervenția naratorului clarifică în mod
direct statutul de tiran al lui Lăpușneanu, a cărui răutatea nu are limite. Invocând bărbăția și
moralitatea, acesta îl indeamnă pe Moțoc să moară cu demnitate și să nu se mai plângă ca o muiere.
Boierul este caracterizat în mod direct de către Lăpușneanul care nu se sfiește săi recunoască firea
de trădător și duplicitar. Departe de a fi el însuși demn și onest, plănuind pe ascuns un omor
inimaginabil și folosinduse de ceilalți pentru atingerea propriului scop, domnul Moldovei îl
sacrifică pe Moțoc pentru a da un motiv mulțimii de al considera incă un conducător, căci Moțoc
este un simbol al boierimii lacome și asupritoare.: — Destul! strigă Lăpușneanul, nu te mai boci ca
o muiere! fii român verde. Ce să te mai spoveduiești? Cei să spui duhovnicului? că ești un tîlhar și
un vînzător? Asta o știe toată Moldova. Haide! luațil del dați norodului șii spuneți că acest fel
plătește Alexandruvodă celor ce pradă țara.
Conturate ințial ca personaje antitetice, ce reprezentau tabere diferite, Moțoc și
Alexandru Lăpușneanu reprezintă aceeași tipologie umană, diferențiată în mod substanțial de
statutul social și de caracterul înfricoșător al domnului Moldovei, care îl cutremură chiar și pe
Moțoc, deși este învechit în rele. Devenind complici și lucrând alături spre răzbunarea contra
boierilor, cei doi vor reveni la ipostaza inițială, aceea de adversari, atunci când Lăpușneanu îl
sacrifică pe Moțoc. Dominat de inteligența și autoritatea lui Lăpușneanu, Moțoc nu realizează că el
însuși, făcând parte din aceeași clasă, va cădea pradă mâniei domnului, ceea ce pecetluiește destinul
său. Caractere diferite dar unite de forța distructivă a răului, cele două personaje completează prin
măiestria unui autor ce îi zugrăvește din perspectivă romantică și realist, galeria unor personaje
puternice, a căror forță de expresie definește literatura pașoptistă.
Opinia…
VA IMBRATISEZ CU DRAG SI SPOR LA INVATAT!