1

DIN NOU DESPRE DIATEZĂ.

CONSIDERAŢII PE MARGINEA SOLUŢIEI
DIN NOUA GRAMATICĂ ACADEMICĂ

GABRIELA PANĂ DINDELEGAN

Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”

1. Categorie mult dezbătută şi controversată în gramatica românească 1, diateza continuă

a inova ca interpretare în recenta gramatică academică (GALR). Una dintre noutăţile importante
introduse în GALR priveşte diateza (definiţie, concepere, inventar de termeni). Şi, continuând o
lungă tradiţie a gramaticii româneşti, soluţia adoptată în GALR pare, chiar din primele reacţii la
gramatică2, a fi din nou subiect de discuţie şi de controverse gramaticale.
Scopul acestui articol este să atragă atenţia asupra modificărilor de interpretare privind
diateza în general şi reflexivul în special şi, mai mult decât atât, să preîntâmpine diversele rezerve
şi critici, oferind argumente suplimentare pentru „justificarea” punctului de vedere adoptat.

2. În raport cu vechea gramatică academică (GLR), o primă deosebire priveşte

evidenţierea naturii profund diferite a categoriei diatezei în raport cu alte categorii gramaticale,
precum şi sublinierea consecinţelor acestei diferenţe.
În concepţia GALR, specificul categoriei este atât de natură gramaticală, mai ales
sintactică, cât şi de natură discursiv-pragmatică3.
Sub aspect gramatical, categoria diatezei se distinge:
- printr-o manifestare predominant sintactică, fiind cuprinse în opoziţiile de diateză nu
numai verbul, ca formă flexionară, ci şi construcţia verbală în ansamblul ei (Verb + Subiect +
Obiect sau, dacă verbul este intranzitiv, Verb + Subiect);
- printr-o marcare diferită a categoriei, care primeşte mărci extraverbale, de natură
analitică;
- prin neparticiparea tuturor verbelor la opoziţiile de diateză. În raport cu alte categorii
gramaticale ale verbului, dar şi ale altor clase lexico-gramaticale de cuvinte, care, cu excepţii
puţine şi nesemnificative, angajează clasa în ansamblul ei 4, diateza nu angajează întreaga clasă a
verbului. Clase întregi de verbe nu participă la opoziţiile de diateză; este cazul verbelor
obligatoriu reflexive, al verbelor intrinsec impersonale, al verbelor copulative, al verbelor cu
subiect nonanimat. În funcţie de o diateză sau alta, apar şi alte restricţii, astfel încât
disponibilitatea verbului de a accepta sau nu opoziţiile de diateză depinde de numeroşi factori,
dintre care cei mai importanţi sunt legaţi de trăsături sintactice ale verbului (clase sintactice 5), de
trăsături sintactico-semantice (particularităţi de roluri tematice ale verbului 6) şi trăsături
selecţionale (particularităţi lexicale ale vecinătăţilor verbale, deci clase selecţionale de verbe 7).
GALR restrânge explicit clasa de verbe apte de participare la opoziţiile de diateză şi insistă
asupra condiţiilor şi restricţiilor de participare.
Specificul pragmatic, în corelaţie cu cel gramatical, se manifestă la nivelul construcţiilor
verbale în ansamblu, opoziţiile de diateză antrenând, pe lângă modificări semnificative de
construcţie, şi o deplasare a interesului comunicativ de la Agentul-Subiect (diateza activă) spre
Pacientul-Subiect (diateza pasivă), spre procesul însuşi, fără referire la actanţi (diateza
impersonală).
 2

Drept consecinţă a specificului sintactic şi pragmatic al categoriei diatezei, în GALR,

diateza, deşi înregistrată alături de celelalte categorii verbale şi în volumul I, aici este sumar
prezentată, rămânând ca structurile de diateză să fie examinate în detaliu în volumul al II-lea,
volum destinat studiului ansamblurilor sintactice. Aici se discută, pe de o parte, grupurile
sintactice fundamentale, constituite în jurul centrelor de grup – în cazul de faţă, în jurul verbului
–, iar, pe de altă parte, grupurile sintactice reorganizate, ca urmare a diverselor mecanisme
sintactice pe care grupurile fundamentale le suportă. Ca atare, în volumul al II-lea se discută
construcţiile obţinute prin mecanismul pasivizării 8, precum şi cele obţinute prin mecanismul
impersonalizării9.

3. În privinţa inventarului de termeni, în concepţia GALR, categoria diatezei

funcţionează cu un număr modificat de termeni, atât în raport cu GLR sau cu Gramatica pentru
toţi, lucrare de referinţă în gramatica românească, datorată regretatei cercetătoare Mioara Avram
(MA), cât şi faţă de lucrări mai recente (vezi DSL).
În raport cu GLR şi MA, GALR introduce impersonalul ca termen distinct, iar, în raport
cu DSL10, elimină reflexivul dintre termenii de diateză. Soluţia eliminării reflexivului este
sugerată şi în MA, unde, introducându-se o anumită libertate în privinţa diatezei reflexive 11, se
lasă cale liberă spre oricare soluţie teoretică, inclusiv pentru soluţia eliminării reflexivului dintre
diateze.
În GALR, diateza funcţionează cu doi termeni (cu două opoziţii): activ – pasiv; personal
– impersonal, opoziţii distribuite complementar, prima angajând clasa verbelor tranzitive, iar a
doua, pe cea a intranzitivelor.
3.1. Recunoaşterea impersonalului ca termen distinct de diateză se întemeiază pe
recunoaşterea unei relaţii de opoziţie sintactică şi pragmatică între structurile intranzitiv-
personale şi cele impersonalizate, trecerea de la una la alta antrenând, din punct de vedere
sintactic, reorganizarea ierarhică a structurii, prin pierderea posibilităţii de combinare cu
subiectul, din punctul de vedere al formei verbului, apariţia cliticului reflexiv ca marcă analitică
de impersonal, iar, din punct de vedere pragmatic, deplasarea interesului comunicativ de la actanţi
spre procesul însuşi (vezi: Ion aleagă zilnic. vs Se aleargă zilnic., Românii călătoresc mult. vs Se
călătoreşte mult., Elevii participă la demonstraţie. vs Se participă la demonstraţie.).
Valoarea impersonală are însă şi alte „surse” decât mecanismul impersonalizării (sau,
altfel zis, nu este legată în exclusivitate de diateza impersonală).
Există, de exemplu, şi un pasiv impersonal, unde „impersonalitatea” este dată de
particularităţile sintactice ale subiectului pasiv 12: un subiect pasiv cu trăsătura [+ Personal] va
apărea într-o construcţie pasivă personală (ex.: Sunt lăudat de profesori., Eşti antrenat de
specialişti.), în timp ce un subiect pasiv realizat ca propoziţie conjuncţională sau ca formă verbală
nepersonală va apărea într-o construcţie pasivă impersonală (ex.: Este ştiut de noi toţi că..., Este
unanim admis că..., Mi-e dat / menit / ursit / scris să..., Se acceptă de noi toţi că..., Se presupune
că...).
Există, de asemenea, verbe şi locuţiuni verbale inerent impersonale13, pentru care
„impersonalitatea” este o trăsătură sintactică matricială, derivând din particularităţi de construcţie
(de subcategorizare) a acestor verbe, trăsătură prezentă în oricare apariţie a verbului sau a
locuţiunii (Se cuvine să..., Îmi prieşte să..., Rămâne să..., Trebuie să...). Cum „impersonalitatea”
este inerentă, verbele de acest tip nu participă la opoziţia personal – impersonal.
Prin urmare, GALR distinge o valoare impersonală care afectează numai verbele
tranzitive, „dobândită” prin pasivizare şi, deci, subordonată diatezei pasive (aşa-numitul pasiv
impersonal), o valoare impersonală care afectează numai verbele intranzitive, „dobândită” prin
diateza impersonală (prin impersonalizare) şi o valoare impersonală intrinsecă, derivând din
impersonalitatea matricială.
 3

3.2. Eliminarea reflexivului, deosebind noua gramatică de oricare dintre gramaticile

anterioare, are explicaţii diferite, după cum este vorba de interpretarea din GLR sau de cea din
DSL.
3.2.1. În raport cu GLR, care atribuie diatezei reflexive toate construcţiile cu reflexiv
obligatoriu, noua GALR atrage atenţia asupra faptului că asemenea construcţii se sustrag
opoziţiilor de diateză, dată fiind imposibilitatea verbelor (şi a locuţiunilor verbale) de a apărea
altfel decât cu clitic reflexiv. Cliticul reflexiv, în oricare construcţie de acest tip, se comportă ca
un formant obligatoriu al verbului (sau al locuţiunii)14.
Din punctul de vedere al teoriei generale a categoriilor gramaticale, este imposibil de
acceptat existenţa unui termen distinct dacă acest termen nu intră, cu o anumită regularitate, într-
un sistem de opoziţii, un sistem cu minimum doi termeni opozabili 15. Verbele obligatoriu
reflexive, pentru care cliticul reflexiv este o componentă inerentă, de dicţionar, nu satisfac
condiţia de opoziţie.
Situaţiile extrem de rare în care verbul, în limitele aceluiaşi sens, poate apărea şi în
construcţii reflexive, şi în construcţii nereflexive (vezi exemple izolate ca: După mulţi ani pânza
îngălbeneşte. /~ se îngălbeneşte.; Găina ouă zilnic. / ~ se ouă zilnic.; El râde de colegi. / ~ se
râde de colegi.) nu reprezintă cazuri de opoziţie sintactică, ci de variaţie sintactică liberă. Între
construcţiile sintactic variante pot apărea diferenţe de uz stilistic, dar acestea nu au nicio
semnificaţie sintactico-semantică (vezi cele două realizări ale verbului râde, cea nereflexivă, care
este generală, standard, şi cea reflexivă, restrânsă la uzul popular şi familiar).
În situaţii mult mai numeroase, apariţia succesivă a verbului în context reflexiv şi
nereflexiv atrage modificarea semnificaţiei lexemului verbal (corelată uneori cu alte diferenţe de
construcţie; vezi construcţii ca: El aşteaptă vacanţa. vs El se aşteaptă la...; Soluţia comportă
riscuri. vs El se comportă discret.; Copilul uită tabla înmulţirii. vs Copilul se uită la televizor.).
Situaţia corespunde unei omonimii verbale, şi nu unei opoziţii sintactice. Aşa cum acelaşi
complex sonor a două omonime verbale poate corespunde la construcţii sintactice diferite (vezi:
Situaţia îmi convine. vs X şi Y convin asupra situaţiei.; El ajunge profesor. vs Îmi ajunge
salariul.), tot astfel, în cazul de faţă, celor două omonime verbale le corespund structuri sintactice
diverse, diferenţiate prin prezenţa, respectiv absenţa cliticului reflexiv (a aştepta / a se aştepta, a
comporta / a se comporta, a uita / a se uita).
3.2.2. Observând imposibilitatea reflexivelor obligatorii de a intra în opoziţii de diateză,
lucrări mai recente (este şi soluţia adoptată în DSL 15) recunosc existenţa diatezei reflexive ca
termen distinct al categoriei, dar acesta îşi subordonează un cu totul alt tip de construcţii
reflexive: cele cu reflexiv pronominal 16, numite şi reflexive propriu-zise sau reflexive obiective. În
aceste lucrări, acceptarea diatezei reflexive se face pe baza naturii opozabile a construcţiilor
reflexiv-pronominale în raport cu cele nereflexive (active); vezi: Ion (îl) apără pe Gheorghe. vs
Ion se apără (el sine însuşi).; Directorul le impune (subalternilor) disciplină. vs Directorul îşi
impune (sie însuşi) disciplină. Caracterul opozabil apare şi la nivel pragmatic, ceea ce apropie
reflexivul de celelalte valori de diateză; în cazul construcţiilor reflexiv-pronominale, interesul
comunicativ se focalizează, simultan, asupra Agentului-subiect şi a Pacientului-obiect direct (sau,
dacă reflexivul pronominal este în dativ, asupra Agentului-subiect şi a Beneficiarului-obiect
indirect), tip de focalizare diferit şi de diateza activă (unde interesul comunicativ vizează numai
Agentul-subiect), şi de diateza pasivă (unde interesul comunicativ vizează numai Pacientul-
subiect), şi de diateza impersonală (unde interesul comunicativ se deplasează dinspre actanţi spre
proces).
Deşi reală natura opozabilă a celor două construcţii (reflexiv-pronominală şi
nonreflexivă), GALR inovează ca soluţie, eliminând reflexivul (pronominal) dintre termenii de
diateză. Modificarea provine dintr-o specificare suplimentară în definirea diatezei, şi anume:
condiţia reorganizării ierarhice a structurilor de diateză, absolut necesară pentru satisfacerea
cerinţei de opoziţie sintactică. Două construcţii sintactice sunt opozabile dacă şi numai dacă,
 4

trecând de la o valoare la alta (de exemplu, de la „activ” la „pasiv”, de la „personal” la

„impersonal”), construcţia îşi restructurează tiparul, modificându-şi ierarhiile sintactice.
Din acest punct de vedere, pasivul, în raport cu activul, modifică ierarhia sintactică:
complementul direct devine complement extern, deci subiect, iar subiectul devine un complement
prepoziţional de tip special; în esenţă, structura se intranzitivizează. Celelalte două diateze
(impersonalul, în raport cu personalul) răspund şi ele condiţiei de reorganizare ierarhică 17:
impersonalul elimină total subiectul, verbul restrângându-şi numărul de actanţi. Spre deosebire
însă de acestea, reflexivul propriu-zis, în raport cu activul, nu modifică ierarhiile sintactice:
Subiect + Verb + OD / OI (compară: Ion se apără pe sine. cu Ion îl apără pe Gheorghe.; El îşi
pregăteşte un ceai. cu El pregăteşte copiilor un ceai.). Diferenţa celor două construcţii se
limitează doar la actualizarea poziţiei sintactice OD / OI, realizate, în cazul construcţiei reflexiv-
pronominale, printr-un pronume reflexiv. Graţie particularităţillor de corereferenţialitate ale
pronumelui reflexiv, între structura nonreflexivă şi cea pronominal-reflexivă apare o diferenţă
semnificativă de sens, dar această diferenţă este de natură semantică, şi nu sintactică: organizarea
sintactică a construcţiei rămâne neschimbată.
La aceste considerente, trebuie adăugat faptul că recunoaşterea reflexivului pronominal
ca termen distinct al diatezei ar antrena alte dezavantaje practice şi teoretice, şi anume: în această
ipoteză, componentul reflexiv funcţionează atât ca marcă a diatezei reflexive, cât şi ca poziţie de
subcategorizare a verbului, îndeplinind funcţia de OD sau de OI şi răspunzând tuturor trăsăturilor
sintactice ale acestor poziţii (vezi, de exemplu, dublarea: se apără pe sine, îşi impune sieşi).
Ideea unui component reflexiv care simultan îndeplineşte ambele funcţii este incomod de
acceptat, cu atât mai mult cu cât, în cazul celorlalte valori de diateză (pasivul şi impersonalul),
cliticul reflexiv, de data asta nonpronominal, apare în exclusivitate ca marcă a diatezei.
În analiza reflexivului pronominal, GALR se apropie de vechea GLR, unde asemenea
construcţii aparţin „activului pronominal” 19, ceea ce înseamnă o structură alcătuită dintr-un verb
la diateza activă + un component sintactic distinct, funcţionând ca OD sau OI.
Soluţia este susţinută şi de posibilitatea pasivizării construcţiilor reflexiv- pronominale cu
OD, care se comportă precum oricare structură tranzitivă. Şi chiar dacă în uz se înregistreză
extrem de rare construcţii în care subiectul pasiv şi complementul de agent să fie identice
referenţial (Sentimentul că eşti expulzat de tine din tine., Sanda Golopenţia, Cartea plecării,
apud GALR, II, 438), este importantă mai puţin frecvenţa şi mai mult posibilitatea de apariţie.

4. În raport cu lucrarea academică anterioară (GLR), pe lângă deosebirea de definiţie, de

concepere şi de inventar, GALR se remarcă printr-o mai mare insistenţă asupra eterogenităţii
sintactice şi semantice a categoriilor „reflexiv”, „reciproc”, „impersonal”, asupra „surselor”
diverse pentru fiecare valoare, propunând o tipologie şi o dezambiguizare a fiecăreia. Oricare
dintre cele trei categorii realizează tipuri diverse de construcţii, în care „reflexivitatea” /
„reciprocitatea” / „impersonalitatea” este fie inerentă verbului, ca trăsătură intrinsecă de dicţionar,
fie dobândită contextual, în urma unor reorganizări sintactice şi semantice de diverse tipuri. Nu
întâmplător, în volumul al II-lea apar capitole întregi destinate descrierii de ansamblu a
categoriilor „reflexiv” şi „reciproc” 20. Cât priveşte categoria „impersonalului”, discuţia de
ansamblu apare în vol. I, cu ocazia descrierii şi analizei verbelor impersonale 21.
Se observă că ceea ce apropie descrierea celor trei categorii este recunoaşterea, pentru
fiecare, a celor două mari tipare de construcţie: cu reflexivitate inerentă / cu reciprocitate
inerentă / cu impersonalitate inerentă vs cu reflexivitate dobândită contextual / cu reciprocitate
dobândită contextul / cu impersonalitate dobândită contextual.

NOTE
 5

1. Din extrem de bogata bibliografie românească destinată diatezei şi reflexivului, vezi, de exemplu,
comentarii semnificative precum: O diateză controversată [subl. ns. – G.P.D.] – ca existenţă sau ca sferă –
este diateza reflexivă... (MA, 203), Controversele [subl. ns. – G.P.D.] teoretice privitoare la existenţa unei
a treia diateze (diateza reflexivă)... (MA, 205); vezi şi titluri semnificative precum: O problemă
controversată [subl. ns. – G.P.D.] în gramatica românească: diateza (Guţu Romalo, 1972). În esenţă,
întreaga bibliografie destinată celor două categorii este, într-un fel sau altul, polemică, fiecare articol / carte
propunându-şi formularea sau aderarea la un punct de vedere şi susţinerea acestuia în defavoarea soluţiilor
anterioare.
2. Vezi, printre primele analize şi reacţii la GALR, observaţia profesorului D. Irimia din revista „Cultura”,
nr. 24, 1 iunie 2006.
3. Pentru specificul sintactic şi pragmatic al categoriei diatezei, vezi GALR I, 480-481.
4. Ca manifestare curentă a celorlalte categorii, apare angajarea clasei în cvasitotalitatea ei în opoziţiile
categoriei. În consecinţă, defectivitatea, deci neparticiparea la opoziţiile gramaticale, este concepută ca un
tip de neregularitate, manifestată în flexiunea unui grup restrâns (izolat) de forme, a căror interpretare nu se
poate face decât prin raportare la situaţiile prototipice (de exemplu, un substantiv defectiv ca mazăre este
calificat ca formă de singular feminin, iar unul ca tăieţei, ca formă de plural masculin, prin raportare la
substantivele prototipice cu forme opozabile şi prin observarea comportamentului lor sintactic similar; vezi
mazăre bună, ca şi mâncare bună, respectiv tăieţei buni, ca şi covrigi buni). În cazul diatezei însă, clase
întregi de verbe se sustrag opoziţiilor, participarea la una sau alta dintre opoziţii fiind complementară (vezi
infra, nota 5, relaţia dintre diatezele pasivă şi impersonală).
5. Pasivizarea şi impersonalizarea, ca manifestare a opoziţiilor de diateză, afectează, complementar, clase
sintactice de verbe, prima clasa verbelor tranzitive, iar a doua, a intranzitivelor.
6. Nu toate tranzitivele participă la pasivizare. Dintre tranzitive, unele subclase nonagentive, dintre care
cele cu Locativul în poziţia Subiectului (Cartea conţine greşeli.), cele cu Experimentatorul în poziţia OD
(Mă doare capul., Mă pasionează fizica.), unele posesive, cu Posesorul în poziţia Subiectului (Elevul are o
carte.), unele cu Tema în poziţia subiectului (Cartea reprezintă / constituie o noutate.) etc. nu suportă
pasivizarea, la condiţia sintactică a pasivizării trebuind să se adauge o restricţie suplimentară de roluri
tematice: nonagentivitatea şi prezenţa unor roluri dispuse în anumite funcţii sintactice (vezi GALR II, p.
138-140).
7. Nu toate intranzitivele participă la impersonalizare. Dacă în poziţia Subiectului apare un nominal
nonanimat (Fructele abundă în livezi., Râul izvorăşte din munţi., Durerea îmi trece.), verbul nu suportă
impersonalizarea. În esenţă, trăsătura selecţională (lexicală) este legată tot de una semantică de roluri:
impersonalizarea afectează mai ales intranzitivele agentive (El aleargă mult. → Se aleargă mult.) şi
ergativele nereflexive (În ţările sărace oamenii mor repede. → În ţările sărace se moare repede.); vezi
GALR II, p. 143.
8-9. Vezi capitolul Construcţii pasive şi construcţii impersonale, p. 131-144, unde se analizează amănunţit
contrucţia pasivă, rezultată din mecanismul pasivizării, reprezentând diateza pasivă, şi construcţia
impersonală, rezultată din mecanismul sintactic al impersonalizării, reprezentând diateza impersonală.
10. Pentru soluţia din DSL, să se vadă intrările: diateză, impersonal. Soluţia din DSL privind impersonalul
reia punctul de vedere exprimat anterior de aceeaşi autoare (vezi Dindelegan, 1976, p. 148 şi urm., în
special 153-154).
11. Vezi comentariul din MA, p. 205: Controversele teoretice privitoare la existenţa unei a treia diteze
(diateza reflexivă) sau chiar a mai multor diateze nu au importanţă pentru practica limbii.
12. Prin subiect pasiv se înţelege subiectul dintr-o construcţie pasivă (vezi: Elevul este pregătit de
profesori., Proiectul a fost respins de parlament., Se ştie rezultatul., Este unanim acceptat că profesorii
sunt prost plătiţi.), component care, în structura corespunzătoare activă, apare în poziţia complementului
direct.
13. Pentru verbele inerent impersonale (sau cu impersonalitate intrinsecă), vezi GALR I, capitolul destinat
claselor sintactice de verbe, subcapitolul verbe impersonale, unde apare distincţia impersonalitate inerentă
vs impersonalitate dobândită (p. 350), şi unde apare, de asemenea, o tipologie a verbelor cu impersonalitate
inerentă (loc.cit.).
14. Pentru verbele obligatoriu reflexive, vezi GALR I, Clase sintactice şi sintactico-semantice de verbe, p.
357-358, unde apare distincţia între verbe cu reflexivitate inerentă (cele caracterizate printr-un clitic
reflexiv obligatoriu) şi verbe cu reflexivitate dobândită contextual, care primesc cliticul reflexiv numai în
anumite contexte.
 6

15. Pentru teoretia categoriilor gramaticale, vezi DSL, intrarea categorie (~ gramaticală).
16. Pentru soluţia din DSL, să se vadă intrarea reflexiv (diateză ~). Soluţia din DSL privind diateza
reflexivă apare şi în alte lucrări ale autoarei ; cf. Dindelegan, 1992, p. 73-74.
17. Dintre construcţiile reflexive, cele reflexive obiective sunt singurele în care cliticul reflexiv (dublat
uneori prin formă accentuată de reflexiv sau de personal: îşi impune sieşi / îşi impune lui însuşi) are valoare
pronominală, funcţionând ca substitut (ca anaforă gramaticală, decodabilă prin nominalul-subiect); vezi şi
Dindelegan, 2003, p.89-91.
18. Vezi supra, 3.1.
19. Pentru construcţiile cu verbe pronominale (obiective, reciproce şi posesive) şi interpretarea lor, să se
vadă GLR I, p. 210-211 ; vezi şi MA, p. 203, unde reflexivele obiective şi reciproce sunt subordonate
diatezei active.
20. Să se vadă GALR II, capitolul Construcţii reflexive şi construcţii reciproce, p. 145-167.
21. GALR I, p.349-352.

INDICAŢII BIBLIOGRAFICE ŞI SIGLE

DSL = A. Bidu-Vrănceanu, C. Călăraşu, L. Ionescu-Ruxăndoiu, M. Mancaş, G. Pană Dindelegan,

Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1997 (şi Editura Nemira, 2001, 2005).
GALR = Gramatica limbii române, I, Cuvântul, II, Enunţul, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
GLR = Gramatica limbii române, I-II, Academia Română, ed. 2 revăzută şi adăugită, Bucureşti, 1966.
MA = M. Avram, Gramatica pentru toţi, EARSR, 1986 ; ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti,
Humanitas, 1997
Dindelegan, 1992 = G. Pană Dindelegan, Toerie şi analiză gramaticală, Editura Coresi SRL.
Dindelegan, 2003 = G. Pană Dindelegan, Elemente de gramatică. Dificultăţi, controverse, noi interpretări,
Editura Humanitas Educaţional.
Guţu Romalo, 1972 = V. Guţu Romalo, O problemă controversată în gramatica românească: diateza, în
„Limbă şi literatură”, 1. p. 12 şi urm.