Saate târguri si orașe din spatiul românesc

Habitatul rural. In perioada prestatala principala forma de comunitate umana, in spatiul românesc, a
fost obștea sătească (teritoriala), care evoluat catre aşezari stabile, cu un teritoriu delimitat, satele
(din latinescul fossatum loc intărit). In timp ce Ocidentul a trecut la un habitat stabil, incă din secolele
X- XII in spatiul românesc acceastă mutatie s-a realizat cu intarziere şi numai In secolele XIV-XV satele
erau mult mai mici decât cele de astăzi, cu un număr de case cuprins între 20 şi 150, satele intinse cu
o populatie numeroasa, fiind o exceptie. Asezarile rurale erau mai dese, mai ales in zona dealurilor şi
de-a lungul cursurilor de apă. In ceea ce priveşte locuintele coexistă bordeiele şi semibordeiele cu
cele construite la suprafată din lemn şi chirpici. In epoca medievală au fost atestate circa 7000-8000
de aşezări in secolul al XIV-lea,pâna la 10000 in secolul al XVI-lea. Numarul relativ ridicat al aşezărilor
nu înseamnă insă şi o ocupare integrală a spatiului. Cu unele exceptii, padurile răman predominante,
iar zonele locuite de oameni par mai degrabă insule intr-un ocean de copaci. Satele se împart in trei
categorii: domneşti, aşezate pe proprietatea domniei, boiereşti și manastireşti, care erau in
proprietatea boierilor şi mânăstirilor, şi satele de moșneni sau rāzesi, formate din coproprietari,
descendenti dintr-un singur stramoş comun. Satele domneşti erau administrate in Moldova, in
secolul al XV-lea, de cnezi, juzi sau vatmani, iar mai târziu de reprezentantul domnului care se
numeşte vornic. In Tara Romanească el poartă numele de pârcalab, la fel cum se numeau
reprezentantii domnului in târguri. Satele boieresti şi mănăstireşti erau administrate în Moldova de
uriadnici şi vătămani în Tara Româneasca de pârcalabi, care îi reprezentau pe proprietari. Satele de
moşneni sau răzeși se administrau singure.

Târguri şi orașe. Evoluția vieti urbane in spatiul romanesc prezintă numeroase asemanări unele
deosebiri semnificative fată de tendințele existente la nivel european. Astfel, la noi ca si în restul
lumii europene civilizatia antica a avut o certa componenta urbană de factura greco-latina.
Destramarea lumii romane a fost insotita de un declin extrem de pronuntat al vietii orasenesti. In
Occident aceasta situație se schimba incepând din secolul al X-lea, când revigorarea urbană se
resimte în mod semnificativ prin aparitia de noi oraşe sau dezvoltarea celor deja existente. spatiul
românesc ruralizarea care a urmat retragerii stăpânirii romane a fost mai gravă decât în alte foste
provincii romane, datorită absenței unor structuri politice şi a unei ierarhi boiereşti bine definite.
Revitalizarea urbană a inceput ceva mai târziu şi de la un nivel de pornire sensibil mai redus decat în
Occident , fiind semnificativă abia din secolele XIII XIV.