INTRODUCERE

Contractul civil este folosit în cele mai diverse raporturi dintre persoane fizice şi juridice:
vânzarea-cumpărarea de bunuri, asigurările, împrumutul ,donaţia, depozitul, locaţiunea , etc.
Frecvenţa acestor contracte ,ca de altfel însăşi evoluţia dreptului civil ,este strâns legată de evoluţia
dreptului de proprietate.
Încheierea contractelor civile se realizează pe baza principiul libertăţii contractului ce
presupune faptul că participanţii la contract- persoanelor fizice şi persoanelor juridice – au
autonomia de a hotărâ în mod liber şi conştient asupra aspectelor pe care le implică acest act juridic
civil.
În ceea ce priveşte trăsăturile care îl individualizează printre alte izvoare de obligaţii civile
aceste sunt:
a) existenţa acordului de voinţă care, dacă afost realizat în limitele prevăzute de lege,
este suficient a da naştere la obligaţii a căror executare se poate obţine la nevoie prin coerciţie
statală;
b) principiul libertăţii contractului, conform căruia părţile contractante, în limitele
permise de lege au libertatea să hotărască singure natura şi conţinutul contractului pe care vor să-
l încheie;
c) în urma încheirii unui contract civil iau naştere pe lângă obligaţii civile şi anumite
regulice trebuie respectate în mod reciproc de părţile contractante, mai precis se stabileşte o
anumită conduită ce trebuie urmată în legatură cu obligaţia care a luat fiinţă, pe toată durata
existenţei ei.
Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CONTRACTELOR

1. 1. Definiţia contractului
Articolul 666 Cod civil al Republicii Moldova defineşte contractul ca fiind acel acord de
voinţă, care este realizat între două sau mai multe persoane, prin care se stabilesc, se modifică sau
se sting raporturi juridice.
Doctrina juridică utilizează noţiunea de contract în privinţa acordului încheiat între două
sau mai multe părţi, prin care se dă naştere, se modifică sau se sting anumite drepturi şi obligaţii,
de regulă civile.
Totodată unii autori definesc mult mai restrictiv contractul. Astfel, autorii francezi A. Weil
şi Fr. Terre definind contractul civil, stabilesc, că acesta este un acord de voinţă realizat între două
sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic - dând naştere unei obligaţii sau constituind
un drept real - a modifica sau stinge un raport juridic preexistent.1 Considerăm această definiţie ca
fiind nu pe deplin adecvată noţiunii de contract, acceptate astăzi deoarece definirea oricărui
fenomen, proces sau fapt, cu enumerarea unora din caracterele sale, chiar şi cele mai principale,
este supusă riscului de a crea situaţia când celelalte caractere s-ar exclude implicit sau însăşi
definiţia ar fi incompletă.
Unii autori susţin, că nu toate actele juridice bilaterale sau multilaterale care dau naştere,
modifică sau sting drepturi şi obligaţii pot fi desemnate drept contracte. Astfel, după afirmaţiile lui
M. Cantacuzino, contractele sunt acele acte juridice care au ca scop de a da naştere raporturilor
juridice de obligaţie între părţi2, excluzând în aşa mod din categoria de contracte acele acte juridice
care modifică sau sting raporturile juridice de obligaţii. Evident, o asemenea viziune a noţiunii de
contract astăzi nu este acceptată, astfel cum legislatorul tinde de a exclude din uzul juridic
utilizarea cu înţeles semantic dublu a noţiunilor de contract şi convenţie.
La cele spuse mai sus, ţinem, totuşi, să relevăm un caracter definitoriu esenţial al
contractului, prin care se va putea face distincţia între convenţie şi contract. Este vorba despre
faptul, că unele din convenţii nu se încadrează în categoria de contracte din simplu considerent al
faptului, că părţile la convenţie îşi exprimă acordul de voinţă în diferite momente, cum ar fi, spre
exemplu, în cazul testamentului. în asemenea situaţie, toate convenţiile pe cauză de moarte nu pot
forma categoria de contracte. Prin urmare, vorbind despre contract, neapărat trebuie de menţionat,

1
A. Weil et Fr. Terre, „Droit civil. Les obligations", Dallos, Paris 1975, pag.l, după L. Pop, Drept civil, Teoria
generală a obligaţiilor, Iaşi 1994, pag. 29
2
M. B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil", Bucureşti, 1998, pag. 393
că acesta este una din categoriile de convenţii, ce se încheie doar între vii. în aceeaşi ordine de
idei, ţinem să menţionăm, că nu putem fi de acord cu afirmaţiile unor autori, care, deşi recunosc,
că asupra tuturor actelor civile bilaterale între vii se răsfrâng aceleaşi drepturi şi obligaţii, totuşi,
nu pentru toate aceste acte atribuie denumirea de contracte, limitându-se doar la cele care dau
naştere de obligaţii3.
În concluzie, ţinem să fim de acord întru totul cu autorii ce expun o definiţie formală a
noţiunii de contract, şi să menţionăm, că contractul este un acord de voinţă încheiat între două sau
mai multe persoane pe timpul vieţii acestora, cu privire la naşterea, modificarea sau stingerea
drepturilor şi obligaţiilor.
Totuşi, având în vedere faptul, că la ziua de azi legislaţia realizează o deosebire dintre
noţiunea de act juridic civil şi contract, este necesar de a face o explicaţie referitor la acestea.
Aceste două noţiuni, fiind utilizate des în legislaţia civilă corelează ca parte din întreg (gen -
specie)4, fiind aplicată regula, conform căreia, toate contractele sunt acte juridice şi nu toate actele
juridice sunt contracte. Astfel pot fi acte juridice unilaterale: succesiunea, legatul etc. şi pot fi acte
juridice bilaterale sau multilaterale - contractele. Până nudemult atât legislaţia cât şi doctrina
dreptului civil utiliza noţiunea de convenţie, substituind prin aceasta noţiunea de act juridic civil.
Actualmente doctrina începe a renunţa de la utilizarea acestei noţiuni având în vedere faptul, că
după conţinutul său semantic noţiunea de convenţie este sinonimul termenului contract. Reieşind
din cele expuse mai sus, ţinem să relevăm cele mai principale trăsături caracteristice ale
contractului ca act juridic, şi anume, acesta este un acord de voinţă realizat între două sau mai
multe persoane în fiinţă la momentul încheierii contractului; acordul este atins prin libera
manifestare de voinţă; are drept scop naşterea, modificarea, stingerea raporturilor juridice şi;
presupune considerarea ordinii publice şi bunelor moravuri.

1. 2. Rolul şi importanţa contractelor

După cât de mult legile sunt menite să dirijeze raporturile sociale apărute între persoane,
atât ele sunt şi de rigide în ce priveşte dezvoltarea acestora. Astfel, o lege ce stabileşte anumite
limite ale comportamentului în anumite împrejurări, necesare la momentul adoptării legii sau o
perioadă imediat apropiată, cu scurgerea timpului îşi pierde actualitatea şi eficienţa sa. Se
datorează aceasta ritmului de dezvoltare a societăţii şi a conştiinţei umane, şi prin urmare dictează
necesitatea modificării legii, fapt care deseori este destul de migăloasă şi greu realizat în timp.
În viaţa cotidiană, însă, apar o anumită categorie de raporturi, care concomitent necesită o
reglementare, dar totodată nu pot fi reglementate printr-o anumită lege, fapt care impune

3
A se vedea: Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47
4
Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47.
reglementarea printr-o modalitate deosebită. în aşa fel apare o nouă categorie de acte ce
reglementează raporturile juridice între persoane, şi anume contractele. Ele servesc cât pentru
reglementarea acelor raporturi, pe care legea în particular nu le poate reglementa, atât şi pentru
înlăturarea lacunelor pe care le-a creat aceasta. în acest sens, contractul apare drept unul din cele
mai flexibile modalităţi de reglementare a raporturilor sociale. Fiecare dintre noi, zi de zi şi de
nenumărate ori se încadrează în diverse raporturi contractuale, fără ca acestui fapt să-i fie acordată
o careva atenţie deosebită. Aceasta are loc doar pentru că de regulă se realizează contracte
elementare, cotidiene, cum ar fi procurarea produselor alimentare de la piaţă sau de la vre-o
instituţie comercială, călătoria în transportul obştesc, utilizarea ascensorului, curentului electric,
gazului natural etc. De asemenea se încheie şi contracte mai complexe după natura lor, cum ar fi
cele de muncă, contractele matrimoniale, contractele administrative, inclusiv şi care reglementează
relaţiile pe plan internaţional, altfel spus, tratatele internaţionale.
Ar fi foarte greu de conceput existenţa la un anumit moment a raporturilor între persoane
fără existenţa contractelor. Aceasta ar exclude ordinea, consecutivitatea şi continuitatea
raporturilor în societate. Dacă ne-am putea închipui existenţa noastră fără de contractele de muncă,
contractele administrative, contractele matrimoniale, atunci nici într-un caz nu am putea modela o
eventuală ordine fără de existenţa contractelor civile şi tratatelor internaţionale.
În concluzie, susţinem, că contractul constituie una din cele mai flexibile şi prin urmare şi
eficiente modalităţi de reglementare a raporturilor social-juridice şi anume pentru acele adâncuri
unde legea nu poate şi nu necesită a pătrunde, iar totodată este una din cele mai importante mijloace
juridice de asigurare a dezvoltării relaţiilor sociale.
 2. Clasificarea contractelor
Problema clasificării contractelor prezintă o importanţă deosebită. Astfel, având în
vedere faptul, că anume contractele sunt acea categorie de acte care au menirea de a reglementa în
detaliu o bună parte a raporturilor juridice cotidiene, iar spectrul divers al raporturilor prin urmare
dictează şi o diversitate de categorii de contracte, corespunzător este necesară aplicarea corectă a
regimului juridic pentru fiecare din categoria de contracte. Legislaţia civilă în vigoare
reglementează expres regimul unor categorii de contracte, cum ar fi cele de vânzare-cumpărare,
donaţie, schimb, antrepriză etc. Urmare însă a dezvoltării sociale şi extinderii afacerilor au apărut
noi contracte reglementate sau nereglementate special de lege. De aceea s-a făcut simţită
necesitatea clasificării lor5.
Astfel, doctrina şi legislaţia în vigoare, deşi nu într-un mod expres, induce următoarea
clasificare a contractelor:
2.1. În funcţie de ramura de drept în care îşi fac.existenţa, deosebim contracte civile,
contracte comerciale, contracte de muncă, contracte administrative, contracte procesual
civile şi procesual-penale, contracte matrimoniale, contracte internaţionale (tratate şi
convenţii).
Determinarea contractului civil detotdeauna a constituit o problemă. Astfel, cât doctrina
juridică sovietică, atât şi legislaţia în vigoarea atribuia la categoria de contracte civile absolut toate
contractele cu excepţia celor de muncă şi de drept internaţional. Actualmente, doctrina recunoaşte
prezenţa şi a altor categorii de contracte, cum ar fi cele matrimoniale, administrative etc. Din aceste
considerente se cere enunţarea unor criterii delimitatorii a contractului civil de toate celelalte
categorii de contracte. Aceasta încercăm să o facem prin prisma unor caractere a acestui contract.
Astfel, spunem, că contractul civil este un contract ce îşi face apariţia în domeniul
reglementărilor raporturilor de drept privat6. Având în vedere faptul, că respectivul contract nu
este unicul în compartimentul dreptului privat, respectiv ne putem permite să enunţăm o regulă,
conform căreia, contractul civil va fi orice contract, care prin regimul său nu poate fi determinat
drept contract de muncă, contract matrimonial sau contract comercial. Aceasta decurge şi din
faptul, că actualmente legislatorul pretinde a acorda tuturor contractelor de drept privat un regim
unic, reglementat de legislaţia civilă, iar numai în cazurile în care se constată existenţa unor norme

5
L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obl.gaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 36
6
Cu toate că o bună parte a cercetătorilor în domeniul jurisprudenţei nu recunosc răspândirea domeniului contractual
în raporturile de drept public, situaţia reală, totuşi ne vorbeşte despre existenţa unei asemenea instituţii ca contractul
şi în dreptul public. Astfel, contractele ce-şi fac apariţia în domeniul dreptului public sunt supuse regimului şi regulilor
generale ce guvernează încheierea unui contract, dar totodată vor fi caracterizate şi de specificul domeniului unde-şi
fac apariţia.
juridice specifice, corespunzător pentru contractele de muncă, comerciale şi matrimoniale se vor
aplica respectivele norme ale legislaţiei muncii sau a celei ce reglementează raporturile
de căsătorie şi familie.
Contractul comercial constituie acea varietate a contractelor de drept privat, care ţine de
raporturile «ce se stabilesc în activitatea comercială internă realizată de către comercianţi»7.
Doctrina juridică priveşte în mod deosebit natura contractului comercial. Astfel, dacă e să privim
diviziunea clasică a faptelor de comerţ în fapte de comerţ obiective şi fapte de comerţ subiective8,
atunci corespunzător, dacă vom constata realizarea printr-un contract a unui fapt de comerţ
obiectiv sau dacă vom constata calitatea de comerciant a uneia dintre părţile la contract, vom putea
spune, că suntem în prezenţa unui contract comercial. Recunoaşterea acestuia, o vom putea face
atât prin prisma faptelor de comerţ obiective, astfel considerând contracte comerciale acele
contracte care relevă săvârşirea unui fapt de comerţ obiectiv, cât şi prin faptele de comerţ
subiective, care sunt fundamentate şi prin deosebirile esenţiale a dreptului civil de cel comercial 9.
Contractele de muncă, de asemenea apar drept o categorie e contracte ce reglementează
raporturile domeniului dreptului privat, şi sunt caracteristice prin faptul, că îşi fac apariţia în
domeniul raporturilor de muncă, prin urmare este vorba de un spectru de raporturi foarte îngust.
De regulă ele se bucură de un regim juridic deosebit de rigid, comparativ cu alte categorii de
contracte, iar condiţiile şi modul de realizare a contractului, de regulă sunt enunţate într-un mod
expres în legislaţie, fapt care face ca majoritatea raporturilor să fie reglementate de norme cu
caracter imperativ.
Termenul de contract administrativ este utilizat relativ nu demult în Republica Moldova.
Cu toate că doctrina juridică cu deplină siguranţă nu ne vorbeşte despre un contract administrativ,
totuşi legislatorul deja a pus temelia unor asemenea categorii de reglementări. Astfel, legislaţia în
vigoare prevede aşa institut cum ar fi concesiunea, care se realizează prin intermediul unui contract
administrativ - contractul de concesiune. Mulţi pot nu fi de acord cu o asemenea afirmaţie, însă
faptul, că prin contractul de concesiune este realizat un interes public, de administrare (gestionare)
a patrimoniului public, că acest contract presupune dobândirea de către concesionar a drepturilor
şi obligaţiilor pe care în temeiul legii le avea concedentul, şi că acest contract se supune unor reguli
caracteristice dreptului public, şi în special dreptului administrativ, acest fapt nu poate fi neglijat.
Prin urmare suntem în prezenţa unui contract diferit de cel civil, de cel comercial, de cel de dreptul
muncii, precum şi de alte categorii de contracte - suntem în prezenţa contractului administrativ.

7
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998, pag. 43
8
A se vedea: I. Turcu, Dreptul afacerilor, Iaşi, 1993, pag. 1449
9
S. Baeş, N. Roşea, Dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Chişinău, 2004, pag. 47-48
De asemenea amploare a luat problema respectivă şi în tratarea autorilor ruşi10. În doctrina
dreptului administrativ se impune tot mai insistent opinia ce enunţă existenţa unei forme specifice
de contract administrativ şi anume contractul administrativ de serviciu. Teoria contractelor
administrative îşi are originea în doctrina administrativă franceză şi în practica jurisdicţională a
Consiliului de Stat din Franţa. Această teorie a fost preluată şi dezvoltată cu succes în dreptul
administrativ român din perioada interbelică11, astăzi fiind recepţionată şi de autorii
administrativişti din Republica Moldova12. Susţinând opiniile respective afirmăm că unul din
argumentele cele mai importante privind existenţa contractului administrativ este acesta este supus
unui regim de reglementare specific.
Contractele procesual-civile şi contractele procesual-penale sunt acea categorie de
contracte, de regulă foarte rar întâlnite, dar care se prezintă drept o categorie aparte, diferită de
celelalte contracte. Deşi doctrina sovietică nu pomenea despre existenţa a asemenea tipuri de
contracte, totuşi nu putem nega existenţa acestora, chiar şi în perioada anterioară adoptării noului
Cod civil şi procesual civil. Pentru exemplu, legislaţia veche procesual civilă prevedea
posibilitatea părţilor de a încheia tranzacţie de împăcare până la emiterea hotărârii judecătoreşti pe
marginea cazului. Prin această tranzacţie părţile nu numai că conveneau la o modalitate
extrajudiciară de soluţionare a cazului, ci expuneau şi obligaţiile reciproce, precum şi efectele ce
vor surveni drept rezultat al neexecutării sau executării necorespunzătoare a condiţiilor tranzacţiei
de împăcare.
Acest contract servea temei de clasare a procesului, iar în cazul neexecutării sau executării
necorespunzătoare a condiţmor tranzacţiei de împăcare, instanţa de judecată examina chestiunea
neexe. cutării sau executării necorespunzătoare a clauzelor contractuaie şj nicidecum din nou
cauza care a constituit obiectul acestui contract. Astăzi aceste reglementări şi-au primit reglement
într-un contract aparte - cel de tranzacţie.
Dacă în ce priveşte contractele civile probleme (dosebite nu existau, atunci mai problematic
situaţia era în ce priveşte contractele procesual-penale, deoarece legislaţia penală şi procesuai
penală veche a Republicii Moldova nu le reglementa în mod expres aşa tip de contracte. Excepţie
serveau doar cazurile în care iegea penală şi legea procesual penală admitea clasarea pibcesuiuj m
virtutea împăcării victimei şi făptuitorului. Cu toate Ca în mod expres legislaţia nu presupunea

10
A se vedea: а Алехин, А Кармалицкий, Ю Козлов, Администротивное право Российскои Федерации, Mocквa,
1997, pag. 91
11
A se vedea în acest sens E. Tarangul, op. cit. pag. 468; J. Vermeulen, "Evoluţia dreptului administrativ român",
Bucureşti, 1943, pag. 209
12
A se vedea: A. Climova, Raporturile juridice administrative, Chişinău, 2001; Ş. Stamatin, "Scurte referiri privind
contractele administrative", Analele Ştiinţifice al Academiei "Ştefan ceel Mare" a MAI, Seria Drept Privat, nr.4,
2004, pag. 25-30
încheierea în asemenea caz a unui contract, totuşi convenţia în cauză dobândea o formă a unui
contract, fiind necesare la încheiere respectarea tuturor condiţiilor de validitate ale unui contract.
Astăzi, atât legea penală cât şi cea procesual penalg vorbeşte despre contract procesual -
tranzacţie la direct, unde părţile în proces, în cazurile prevăzute de iege, pot încheia acord de
împăcare, care prin efectul său exclude răspunderea pe«aja iar m procesul penal tranzacţia de
recunoaştere a vinovăţie duce la micşorarea cuantumului pedepsei.
De asemenea, am putea vorbi despre un contract procesual-penal şi în cazul în care
legea procesual-penală ar admite încheierea unui pact între infractor şi autorităţile de cercetare şi
urmărire penală, prin care i s-ar schimba însăşi calitatea sa procesuală, precum în cazul grupurilor
criminale, fapt care este destul de e practicat în unele ţări. De asemenea, am putea vorbi şi despre
contractul ce priveşte eliberarea persoanei bănuite de suh arest m schimbul unei cauţiuni. în
concluzie, considerăm, că în continuare raporturile contractuale în dreptul procesual îşi vor putea
găsj o' aplicare mai mare.
Contractul matrimonial, după cum este definit în legisjatja cu privire la căsătorie şi familie,
constituie acel contract, m'care părţile - viitorii sau prezenţii soţi - determină drepturile şi
obligaţiile lor patrimoniale pentru perioada căsătoriei precum şi în rezultatul desfacerii acesteia.
Este una din categoriile de contracte, care deşi legislaţia le reglementează o perioadă nu prea mare,
totuşi, dar totuşi nu erau interzise, sau altfel spus posibilitatea încheierii acestui tip de contract nu
era îngrădită prin legislaţie. Cu toate că legislaţia stabileşte ca domeniu al acestui contract doar
drepturile patrimoniale, totuşi, am considera, că legislatorul a limitat posibilităţile acestui contract.
Astfel, la încheierea contractului părţile ar putea conveni şi asupra unor obiecte ce constituie
domeniul raporturilor nepatrimoniale, cum ar fi spre exemplu numele viitorului copil, prenumele
acestuia etc.
Contractele internaţionale, sau cum sunt desemnate acestea în dreptul internaţional -
tratatele internaţionale - sunt acea categorie de contracte, care sunt încheiate «în scris între state
şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau
mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară»13. Însă după cum s-a
afirmat pe bună dreptate, «această definiţie are mai degrabă un caracter funcţional, procedural,
fără însă a se raporta la conţinutul şi trăsăturile de fond ale acestui act juridic
internaţional»14. Respectiv, pornind de la idea, că tratatul este deasemenea un contract, dar care
îşi face apariţia doar în cadrul raporturilor de drept internaţional, vom defini tratatul ca fiind «un

13
Articolul 1 al Convenţiei de la Viena cu privire la Dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (în
vigoare pentru Republica Moldova in 25 februarie 1993)
14
O. Bălan, E. Serbenco, Drept Internaţional Public, Chişinăuţ 2001, pag. 229
act juridic ce exprimă acordul de voinţă a două sau mai multe subiecte de drept internaţional în
vederea creării, modificării sau stingerii raporturilor juridice internaţionale»15.
2.2. În funcţie de conţinutul contractelor, deosebim contracte unilaterale,
sinalagmatice şi sinalagmatice imperfecte.
Contracte unilaterale16 sunt acele contracte, la care una din părţile la contract îşi asumă
obligaţii faţă de cealaltă parte, fără ca ultima să-şi asume reciproc careva obligaţii. Cu alte cuvinte,
sunt acele contracte care dku naştere la obligatorii numai în sarcina uneia din părţi.17 Pentru
exemplu, drept contract unilateral serveşte contractul de mandat, în care mandantul nu se obligă
faţă de mandatar referitor la acriitarea remunerării pentru reprezentare, contractul de depozit ch
titlu gratuit etc
Contractele sinalgmatice sunt acele m care părţiie se obiigă reciproc.18 In acest sens părţile
la contract dobândesc reciproc drepturi şi obligaţii, de regulă dreptului uneia din părţi îi corespunde
obligaţia celeilalte părţi, însa aceasta nu constituie o regula fără de excepţii deoarece în unele
contracte părţile îşi asuma anumite obligaţii care de cele mai dese ori nu le oferă şi drepturi
reciproce. Majoritatea absolută a contractelor constituie contractele sinalagmatice.
Contracte sinalamatice imperfecte sunt acle contracte, care la momentul încheierii
contractului acesta apare drept un contract unilateral, adică calitatea de debitor o are doar o parte
la contract, insă pe parcursul executării contractului acesta devine sinalagmatic, adică calitatea de
debitor 0 dobândeşte şi cealaltă parte a contractului. Exempiu poate servi contractul de mandat cu
titlu gratuit, m care la momentul încheierii contractului, obligaţii îşi asumă doar mandatarul, iar
din momentul executării actului juridic care constituia obiectq reprezentării, mandantul este
obligat să preia toate efectele acestei realizări.
2.3. In funcţie de avantajul pe care-1 urmăresc părţile la încheierea contractului
deosebim contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit.
Literatura de specialitate determină contractele cu titlu oneros ca fiind acele contracte brin
care în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte; se urmăreşte obţinerea altui
folos patrimomal19. Este vorba spre exemplu de contractul de vânzare-cumpărare, unde vânzătorul
dobândeşte în calitate de avantaj suma băneasca, iar cumpărătorul „ bunul cumparat sau de
contractul de antrepriza, unde antreprenorul urrnăreşte drept avantaj obţinerea remunerării pentru

15
O. Bălan, E. Serbenco, Drept Internaţional Public, Chişinău, 2001, pag. 230
16
Este necesar de a nu confunda contractele unilaterale cu actele juridice unilaterale. Primele presupune categoria de
contracte care desemnează câte părţi la contract dobândesc calitatea de debitor prin încheierea contractului, pe când
cea de-a doua-presupune categoria de acte juridice validitatea cărora este constatată la exprimarea voinţei u|iei
persoane.
17
L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 36
18
Articolul 704 Cod civil al Republicii Moldova
19
A se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil român, introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil Bucureşti, 1998,
pag. 129
lucrul prestat, iar clientul - însăşi obiectul confecţionat sau lucrarea realizată. Totuşi nu putem fi
pe deplin de acord cu aceste afirmaţii, deoarece nu toate contractele încheierea cărora presupune
dobândirea unui avantaj presupune posibilitatea evaluării pecuniare a acestuia. Astfel, mai
acceptabilă este definiţia prin care se determină drept contract cu titlu oneros acel contract în care
fiecare parte urmăreşte a-şi procura un avantaj20. Este important de menţionat, că avantaj procurat
de o parte nu este neapărat să constituie echivalentul procurat de cealaltă parte.
La rândul său contractele cu titlu oneros pot fi divizate în contracte comutative şi aleatorii.
Comutative sunt acele contracte, unde părţile la momentul încheierii contractului cunosc cu
certitudine mărimea avantajului, pe când aleatorii sunt acele contracte, unde părţile nu cunosc cu
certitudine mărimea avantajului pe care îl vor dobândi drept rezultat al executării contractului.
Exemplu clasic poate servi contractul de antrepriză, unde în cazul în care părţile convin asupra
unui deviz de cheltuieli fix, contractul devine comutativ, pe când în cazul în care părţile convin
asupra devizului aproximativ, contractul devine aleatoriu21. Este necesar de nu confundat situaţia
în care nu se cunoaşte mărimea avantajului cu situaţia în care nu se cunoaşte întinderea, sau
volumul prestaţiei. Astfel, în cazul în care este încheiat un contract de antrepriză, unde
antreprenorul se obligă să realizeze aratul unui câmp, care concomitent din celălalt capăt este arat
de altă persoană, şi părţile nu determină limitele realizării lucrărilor, unica condiţie-limită fiind
momentul în care aceştia doi se vor întâlni, nu va constitui un contract aleatoriu ci comutativ,
deoarece părţile stabilesc valoarea lucrărilor în funcţie de o anumită unitate de suprafaţă prelucrată,
stabilind astfel cu certitudine limita avantajului, dar şi nu întinderea prestaţiei.
Cu titlul gratuit este acel contract prin care nu se urmăreşte obţinerea unui folos patrimonial
în schimbul unui echivalent patrimonial. Este vorba de contractele clasice precum donaţia,
folosinţa cu titlul gratuit, împrumutul fără camătă, etc. În asemenea contracte partea care execută
prestaţia, de regulă nu urmăreşte un avantaj ca răspuns la prestaţie.
La rândul său contractele cu titlul gratuit pot fi liberalităţi şi dezinteresate. Contractele
liberalităţi presupun micşorarea patrimoniului celui care executat prestaţia. Astfel, donatorul prin
realizarea donaţiei îşi micşorează patrimoniul său cu aşa mărime cu cât valorează bunul donat.
Contracte dezinteresate sunt acele contracte, prin care partea care realizează prestaţia în rezultatul
acesteia nu-şi micşorează patrimoniul său. Contractul de prestare a unei consultaţii gratuite sau
contractul de mandat cu titlu gratuit constituie un contract dezinteresat, deoarece, la executarea
respectiv a consultanţei consultantul sau a mandatului, mandatarul nu-şi micşorează patrimoniul
său.

20
L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 38
21
A se vedea: articolul 358 al Codului civil al Republicii Moldova din 1964
 2.4. În funcţie de efectul produs de contracte deosebim contracte generatoare de
drepturi, contracte constitutive de drepturi, contracte translative de drepturi şi contracte de
stingere a drepturilor22.
Generatoare de drepturi sunt acele contracte prin încheierea cărora se dă naştere unor
drepturi şi obligaţii neexistente până la momentul încheierii. Astfel, majoritatea tratatelor
internaţionale, contractele de muncă, contractele matrimoniale, contractele administrative, precum
şi unele contracte civile, cum ar fi cel de gaj, respectiv creează (generează) drepturi şi obligaţii, pe
care părţile până la momentul încheierii contractului nu le deţinea.
Constitutive de drepturi sunt acele contracte, care presupun consolidarea unui drept
preexistent. La rândul său contractele constitutive de drepturi pot fi: de consolidare sau de
modificare a dreptului. Spre exemplu, contractul de antrepriză în construcţii este un contract
constitutiv de drepturi şi de consolidare, deoarece prin realizarea acestui contract, clientul
dobândeşte dreptul asupra unui bun existent - casa de locuit sau o altă construcţie, dreptul asupra
căreia acesta o avea şi până la încheierea contractului. Pur şi simplu, prin realizarea acestui contract
s-a creat bunul, altfel spus s-a constituit dreptul asupra unui bun deja existent. Contractul de partaj
sau contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei23, de asemenea este un contract constitutiv
de drepturi, însă este un contract ce modifică drepturile pe care soţii le-au avut înainte de încheierea
contractului.
Contracte translative sunt acelea ce au scop strămutarea (transmiterea) unui drept sau
obligaţie existentă de la o parte a contractului către cealaltă parte. La rândul său contractele
translative pot fi: translative de drepturi, translative de obligaţii şi mixte, unde are loc translarea
concomitent de drepturi şi obligaţii. Spre exemplu prin contractul de donaţie are loc translarea doar
a drepturilor. Prin contractul de cesiune de datorie are loc translarea doar a obligaţiei. Prin
contractul de vânzare-cumpărare are loc translarea concomitent cât a drepturilor atât şi a
obligaţiilor24.
Contracte ce privesc stingerea drepturilor constituie acea categorie de contracte, încheierea
cărora are drept scop stingerea unor obligaţii. Pentru exemplu, acelaşi contract de gaj poate servi
drept un contract ce priveşte stingerea drepturilor, deoarece în cazul în care debitorul obligaţiei
principale nu asigură executarea obligaţiei garantate prin gaj, creditorul gajist poate cere stingerea
acestei obligaţii prin urmărirea bunului gajat, contractul fiind nu altceva, decât un mecanism de

22
Utilizând noţiunea de «drepturi» în aceaslă clasificare vom avea în vedere «şi de obligţii».
23
A se vedea: articolul 28 al Codului familiei al Republicii Moldova.
24
Pentru exemplu, cumpărătorul ce dobândeşte în proprietate bunul gajat, odag cu dobândirea dreptului de proprietate,
dobândeşte şi obligata e a garanta obligaţia principală în temeiul contractului de gaj.
stingere a obligaţiilor. în acelaşi sens poate fi adus drept exemplu tranzacţia de împăcare prevăzută
de legislaţia procesual civilă.
2.5. În funcţie de conţinutul său patrimonial, deosebim contracte patrimoniale şi
contracte nepatrimoniale.
Contractele patrimoniale sunt acele ale căror conţinut poate fi evaluat în bani. Majoritatea
contractelor civile, contractele de muncă, contractele administrative sunt contracte cu conţinut
patrimonial. Se relevă acest caracter prin prisma faptului, că prestaţiile executate în temeiul acestor
contracte sunt pasibile evaluării pecuniare.
Contractele nepatrimoniale sunt acele ale căror conţinut nu poate fi evaluat în bani. Deşi
sunt întâlnite mult mai rar, totuşi aceste categorii de contracte nu se exclud totalmente. Astfel,
contractul de mandat cu titlu gratuit, unde mandatarul realizează reprezentarea intereselor
mandantului într-un proces civil pe o cauză de lezare a unor drepturi personale nepatrimoniale,
constituie un contract civil cu conţinut nepatrimonial. O bună parte din tratate, care implementează
principiile bunei vecinătăţi sunt tratate cu conţinut nepatrimonial.
2.6. În funcţie de modul lor de formare, deosebim contracte consensuale, formale şi
reale.
Contractele consensuale sunt acea categorie de contracte care se consideră încheiate, iar
prin urmare produc efecte prin simplu acord de voinţă a părţilor. Aceste contracte sunt guvernate
de regula: contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile, în forma cerută de legislaţie
au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Drept exemplu poate servi contractul de
vânzare-cumpărare cu amănuntul, contractul de arenă etc. Este necesar de reţinut, că în unele
cazuri pentru contractele consensuale legislatorul cere exprimarea actului de voinţă a părţilor într-
o anumită formă (ex. formă scrisă), fapt care deseori este confundat cu caracterul formal (solemn)
al contractului. Acest fapt este important, deoarece în cazul în care nu s-a respectat forma expunerii
actului de voinţă într-un contract consensual, survine nulitatea de fond a contractului, pe când în
cazul în care nu s-a respectat însăşi forma contractului ca condiţie de validitate a contractului,
respectiv survine nulitatea de formă. Prin urmare, pentru recu¬noaşterea faptului săvârşirii actului,
în primul caz părţile interesate vor cere recunoaşterea exprimării actului de voinţă - ca rezultat
aceasta vor face dovada încheierii contractului, iar în cel de-al doilea caz - însăşi recunoaşterea
încheierii contractului, expunerea actului de voinţă nefiind pus sub semn de întrebare.
Formale sau solemne sunt contractele care cer respectarea unor formalităţi sau condiţii e
solemnitate, care-i induc valabilitatea. Drept condiţii de solemnitate a încheierii acestor contracte
poate fi, autentificarea notarială, înregistrarea, enunţarea publică a conţinutului contractului,
ratificarea tratatului etc.
 Reale sunt contractele care se consideră încheiate, iar prin urmare şi produc efecte doar
după remiterea bunului sau săvârşirea unui careva act de care se leagă începutul producerii
efectelor contractului. Spre exemplu, contract real este contractul de donaţie, contractul de depozit,
procura etc. în unele contracte reale momentul transmisiunii este semnificat prin săvârşirea actelor
de solemnitate. Spre exemplu, în contractul de donaţie de bunuri imobile, se consideră realizarea
transmisiunii bunului, iar prin urmare şi momentul încheierii contractului momentul când se
realizează înregistrarea dreptului în registrul bunurilor imobile în condiţiile şi modul stabilit de
Legea cadastrului bunurilor imobile.
2.7. În funcţie de modalitatea încheierii contractelor, deosebim contracte ce pot fi
încheiate strict personal şi contracte ce pot fi încheiate prin reprezentant.
Contractele ce pot fi încheiate strict personal sunt acele ce nu pot fi încheiate, decât numai
strict de către titularul dreptului sau de către persoana ce urmează a dobândi dreptul sau eventual
obligaţia. Astfel, pentru exemplu, contractul de donaţie este un contract ce poate fi încheiat de
către donator doar strict personal. Toate contractele de reprezentare se încheie strict personal25. De
asemenea este necesar de a nu confunda încheierea contractelor prin reprezentare cu parafarea
contractelor, unde spre exemplu, tratatele între state sunt încheiate prin semnarea lor de către
reprezentanţii statului, însă aceasta nu semnifică faptul că tratatul a fost încheiat prin reprezentare.
în asemenea caz vorbim despre situaţia în care reprezentantul va avea capacitatea de subiect de
drept internaţional, fapt care un reprezentant a statului, mai bine spus a unei autorităţi publice nu
poate realiza încheierea tratatului prin reprezentare. Asemenea situaţie, când statul ar fi încheiat
tratatul prin reprezentare, ar fi admisă în momentul în care acesta fiind membru al unei organizaţii
internaţionale, ar fi fost reprezentat de această organizaţie, sau când ar fi fost vorba despre o careva
uniune de state.
Contracte ce pot fi încheiate prin reprezentant sunt acele, referitor la care legea permite
încheierea prin reprezentant. Acestea formează majoritatea categoriilor de contracte.
2.8. În funcţie de faptul cum sunt sau nu reglementate e legislaţia în vigoare,
deosebim contracte numite şi nenumite26.
Numite sunt contractele care corespund unei operaţiuni juridice determinate şi care sunt
nominalizate în legislaţia civilă, fie în Codul civil, fie în legi civile speciale27, precum şi în alte
acte normative speciale. Categoria contractelor tipice o formează contractul de muncă, contractul
matrimonial, majoritatea contractelor civile, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare, contractul

25
Este necesar de a nu confunda încheierea contractelor de reprezentare cu substituirea reprezentantului, ceea ce nu
poate constitui o încheiere a unui nou contract, ci doar o cesiune.
26
În contextul clasificării respective vom mai întâlni delimitarea contractelor în tipice şi atipice şi în contracte
reglementate şi nereglementate.
27
A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 76
de schimb, contractul de antrepriză, contractul de leasing, contractul de împrumut, contractul de
arendă etc.
Nenumite sunt contractele ce nu se bucură de regim juridic de reglementare propriu. Ele
sunt expresia libertăţii de voinţă a persoanei28. Respectiva categorie de contracte este guvernată
totalmente de principiul «se admite totul ceea ce nu este interzis». Spre exemplu, majoritatea
tratatelor internaţionale sunt contracte nenumite.
În acelaşi context pentru realizarea corectă a delimitării contractelor în numite şi nenumite,
este necesar de a face o remarcă în ce priveşte existenţa unui regim juridic de reglementare la
aceste contracte. Astfel, în unele cazuri, anumite categorii de contracte nu-şi găsesc o reglementare
expresă în legislaţia în vigoare, însă aceasta nu dă temei de a le numi drept contracte nenumite.
Spre exemplu, Legea cu privire la leasing nu reglementează leasingul imobiliar, iar totodată nu
există nici o normă cu caracter imperativ, care ar fi declarat, că legea nu admite leasingul imobiliar.
Aceasta ne sugerează idea, că încheierea unui contract de leasing imobiliar nu va contraveni
principiului legalităţii. Acest contract însă va rămânea un contract numit sau tipic, dar
nereglementat.
2.9 În funcţie de modul de executare a contractului, deosebim contracte de executare
instantanee şi contracte de executare succesivă.
Contract de executare instantanee este acel contract în care actul de executare presupune
o singură prestaţie, întinderea căreia de regulă nu poate fi apreciată în parametri temporari.
Exemplu de contract de executate instantanee poate fi contractul de donaţie, contractul de vânzare-
cumpărare etc. în respectivele contracte momentul începutului executării contractului coincide cu
momentul finalizării executării lui.
Contracte de executare succesivă sunt acele, actul de executare ale cărora presupune
acţiuni multiple, succesive, eşalonate în timp. Exemplu de asemenea contracte poate servi
contractul de locaţiune, contractul de franchising, leasing etc). La respectivele contracte este
important determinarea începutului executării contractului, durata executării lui, iar prin urmare şi
momentul încetării executării contractului.
2.10. În funcţie de corelaţia între contracte, deosebim contracte principale şi
contracte accesorii.
Principale sunt contractele, executarea cărora nu este afectată nici de un alt contract şi care
are o existenţă de sine stătătoare.
Accesorii sunt contractele ale căror executare depinde de conţinutul şi modul de executare
a altui contract. Exemplu clasic constituie contractul de gaj. Poate fi vorba şi despre alte categorii

28
A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 76
de contracte, care după natura lor sunt principale, iar în funcţie de regimul atribuit de către părţi,
poate dobândi caracter de contract accesoriu. Astfel, la încheierea unui contract de vânzare-
cumpărare, părţile au încheiat şi un contract de transport, prin care vânzătorul s-a obligat să
transporte bunul la cumpărător, dobândind în acest caz calitatea de cărăuş, iar cumpărătorul -
calitatea de destina¬tar, în asemenea caz contractul de transport dobândeşte caracterul de contract
accesoriu faţă de contractul de vânzare-cumpărare, deoarece, spre exemplu, din momentul din care
se induce rezoluţiu-nea contractului, aceeaşi soartă o va urma şi contractul de transport.
2.11. în funcţie de faptul cum se exprimă voinţa la încheierea contractului,
deosebim contracte negociate, de adeziune şi obligatorii.
Negociate sunt contractele la încheierea cărora părţile negociază toate clauzele
contractului. Contracte negociate sunt majoritatea contractelor, cum ar fi cele de muncă, cele
matrimoniale, majoritatea contractelor civile (vânzare-cumpărare, gaj, arendă etc.)
De adeziune sunt contractele redactate în întregime sau aproape în întregime de una intre
părţile contractante, cealaltă parte contractantă, practic, nu poate să modifice clauzele stabilite, ea
având posibilitatea numai de a accepta sau nu contractul respectiv29. Asemenea categorii de
contracte se propun, de regulă, în cazurile aderării la careva societăţi sau de către persoanele care
prestează anumite categorii de servicii în anumite condiţii şi în baza anumitor tarife, cum ar fi
contractul de prestări de servicii, contractele de realizare a instruirii în instituţiile e învăţământ prin
contract etc.
Contractele obligatorii sunt acele, încheierea cărora este impusă prin lege. Deseori
obligativitatea încheierii a asemenea contracte este dictată de necesitatea realizării unor genuri de
activităţi, sau în legătură cu realizarea lor. Cele mai frecvente categorii de contracte de acest gen
sunt contractele de asigurare obligatorie30.
2.12. În funcţie de posibilitatea revocării contractului, deosebim contracte
revocabile şi contracte irevocabile.
Contracte revocabile sunt acele, în care partea poate pretinde reîntoarcerea bunului
transmis sau serviciului prestat. Pentru exemplu, legislaţia unor ţări stabilesc posibilitatea
conferirii de către părţi a caracterului de contract revocabil pentru contractul de donaţie31. În
legislaţia civilă a Republicii Moldova însăşi legea acordă calitatea e contract revocabil contractului
de donaţie32, contractului de mandat etc.

29
A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 78
30
A se vedea: Legea cu privire la asiguâri din 1993; Legea cu privire la asigurarea obligatorie e răspundere civilă a
transportatorilor faţă de călători din 1998 etc
31
A se vedea în acest sens: D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, 1997
32
A se vedea: articolul 835 Cod civil al Republicii Moldova 33
 Contracte irevocabile sunt contractele în care părţile nu pot induce revocabilitatea. Astfel,
majoritatea contractelor poartă caracter irevocabil. Aceste contracte sunt guvernate de regula,
conform căreia, nici una din părţi la contract nu poate înceta unilateral executarea contractului.
2.13. In funcţie de natura prestaţiei executate prin contract, deosebim contracte
de conservare, contracte de administrare, contracte de dispoziţie33.
De conservare sunt acele contracte, obiectul cărora priveşte preîntâmpinarea pierderea unui
drept subiectiv civil.
De administrare sunt acele contracte, obiectul cărora priveşte punerea în valoare a unui
bun sau patrimoniu34.
De dispoziţie este acel contract, care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau
grevarea cu sarcini reale a unui bun.
2.14. În funcţie de faptul dacă este afectat sau nu de modalităţi, deosebim contracte
pure şi simple şi contracte afectate de modalităţi35.
Contracte pure şi simple sunt contractele executarea cărora nu poate fi pusă sub careva
condiţie. Astfel, pentru exemplu, contractul de donaţie constituie un contract pur şi simplu.
Asemenea categorii de contracte sunt mai rar întâlnite, însă existenţa lor nu este exclusă
totalmente.
Contracte afectate de modalităţi sunt acele, executarea cărora, sau producerea efectelor la
care ţine de anumite condiţii36. Este vorba, spre exemplu de contractul de înstrăinare a casei de
locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă, contractul de vânzare-cumpă-rare cu pact de răscumpărare
(tranzacţiile REPO), contractul de mandat, contractul de antrepriză37 etc. Deasemenea contracte
afectate de modalităţi sunt acele contracte, care deşi sunt încheiate valabil, efectele acestora pot fi
produse doar la respectarea unor anumite condiţii, cum ar fi cea de înregistrare sau publicare. Spre
exemplu, conform Legii cadastrului bunurilor imobile, contractul de arendă a bunului imobil pe
termen mai mare de trei ani urmează a fi înregistrat în mod obligatoriu în termen de trei luni de la
momentul încheierii în registrul bunurilor imobile sub sancţiunea nulităţii.
2.15. În funcţie de condiţia sub care se încheie contractul afectat de
modalităţi, deosebim contracte încheiate sub condiţie nulă, contracte încheiate sub

33
A se vedea: articolul 198 Cod civil al Republicii Moldova
34
Exemplu poate servi contractul de administrare fiduciară.
35
Cu toate, că prezenta clasificare nu este întâlnită în literatura de specialitate cu referire la teoria contractului, totuşi,
doctrina dreptului privat, şi în special al dreptului civil recunoaşte existenţa şi a asemenea categorii de contracte,
(pentru aceasta a se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti,
1998, pag. 132.)
36
Articolul 234 Cod civil al Republicii Moldova
37
Condiţia, de regulă la contractul de antrepriză constituie scurgerea anumitei perioade de timp, survenirea unor
împrejurări ce dă posibilitate de a iniţia executarea lucrărilor (ex.: timpul favorabil, prezentarea materialelor pentru
executarea lucrărilor, emiterea unui act administrativ ce autorizează activitatea etc.)
condiţie pozitivă, contract încheiat sub condiţie negativă, contract încheiat sub condiţie
suspensivă şi contract încheiat sub condiţie rezolutorie.
Contractele încheiate sub condiţie nulă sunt acele contracte, care sunt încheiate sub o
condiţie ce contravine ordinii publice şi bunurilor moravuri, precum şi condiţia a cărei
îndeplinire este imposibilă.
Contractele încheiate sub condiţie pozitivă sunt acele contracte, încheierea cărora este
condiţionată de survenirea unui eveniment viitor. Ele pot fi la rândul său cu termen determinat şi
cu termen nedeterminat. Contractele încheiate sub condiţie pozitivă cu termen determinat sunt
acelea, efectul cărora se produce, dacă evenimentul are loc într-un termen anumit. Contractele
încheiate sub condiţie pozitivă cu termen nedeterminat sunt acele contracte, efectul cărora se
produce la survenirea evenimentului, dar care nu este condiţionat de anumită perioadă de timp38 -
el poate să se producă oricând.
Contractele încheiate sub condiţie negativă sunt acele contracte, efectul cărora este condiţionat de
nesurvenirea unui eveniment într-o anumită perioadă de timp. La scurgerea acestui termen, şi dacă
evenimentul nu s-a produs, contractul produce efecte. Conform prevederilor articolului 237 Cod
civil, condiţia negativă se consideră neîndeplinită chiar şi înaintea expirării termenului, dacă este
evident că evenimentul nu se va mai produce, în cazul în care condiţia negativă nu este condiţionată
de un termen, ea se consideră îndeplinită doar dacă este evident, că evenimentul nu va mai avea
loc niciodată.
Contractul încheiat sub condiţie suspensivă este acel contract, dacă apariţia drepturilor şi
obligaţiilor depinde de un eveniment viitor şi incert sau de un eveniment survenit, dar de care
părţile nu au cunoştinţă.
Contractul încheiat sub condiţie rezolutorie este acel contract, realizarea condiţiei căreia
atrage după sine rezilierea sau rezoluţiunea contractului.
2.16. În funcţie de capacitatea contractului de a produce efecte juridice, deosebim
contracte valabil încheiate, contracte încheiate nule şi contracte încheiate valabil dar
sancţionate cu nulitate.
Contractele valabil încheiate sunt acele contracte, la încheierea cărora au fost respectate
toate condiţiile de valabilitate şi care au capacitate de a produce efecte juridice.
Contracte încheiate nule sunt acele contracte, la încheierea cărora nu s-au respectat
condiţiile de valabilitate şi care drept rezultat nu au capacitate de a produce efecte juridice. Această
categorie de contracte se consideră că nu au fost încheiate.

38
În cazul în care evenimentul nu se produce condiţia se va considera neîndeplinită, iar contractul nu va produce
efecte, dacă va fi evident, că evenimentul nu se va mai produce.
Contractele încheiate valabil, dar sancţionate cu nulitate constituie acea categorie de contracte
cărora legislatorul la în¬cheierea lor valabilă le stabileşte o condiţie suplimentară, de regulă de
opozabilitate, iar nerespectarea acestei condiţii duce la considerarea nulităţii contractului.
Precizăm, că în acest caz vorbim despre o anumită categorie de contracte, care sunt recunoscute
valabil încheiate, dar legislatorul stabileşte o condiţie suplimentară în ce priveşte opozabilitatea
contractului, nerespectarea căreia duce la declararea nulităţii contractului. Astfel, spre exemplu,
conform prevederilor Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cum-părare a pământului,
contractul de înstrăinare a terenului urmează a fi înregistrat în termen de trei luni de la momentul
încheierii, în registrul bunurilor imobile. In cazul nerespectării acestei condiţii contractul devine
nul. Respectivele contracte, în decursul termenului pentru care se stabileşte obligaţia realizării
condiţiei, produc efecte, care pot chiar fi asigurate prin instanţa de judecată.
Contracte anulabile, care sunt acele contracte, care după regimul juridic aplicabil, formal
sunt încheiate valabil, dar în virtutea anumitor împrejurări pot fi declarate nule. Exemplu poate fi
încheierea contractului cu vicierea consimţământului, fapt care urmează a fi demonstrat în instanţa
de judecată printr-o procedură stric stabilită. Nulitatea va fi recunoscută, în acest caz, doar după
intrarea în vigoare a hotărârii instanţei de judecată.
2.17. În funcţie de forma în care urmează a fi încheiat contractul, deosebim contracte
încheiate în forma verbală, scrisă şi tacită.
Contractele încheiate în formă verbală sunt acele contracte, pentru considerarea
valabilităţii cărora este suficientă înţelegerea verbală, fără a fi necesară întocmirea căruiva înscris,
altfel spus, este acel contract, care se încheie verbal. De regulă opozabilitatea clauzelor sau faptului
încheierii acestui contract se face prin confirmarea faptului de către părţile contractuale sau prin
mărturii. Exemplu de aşa tip de contract poate servi cel de arenă, unde legea cu privire la arenă
admite încheierea într-o formă verbală a contractului de arendă.
Contractul încheiat informă scrisă constituie acela, căruia legea îi cere o formă scrisă. Este
necesar de a ţine cont de faptul, că uneori legislatorul stabileşte condiţia întocmirii înscrisului doar
pentru asigurarea opozabilităţii şi nu pentru validitatea contractului, iar în unele cazuri, forma
scrisă este cerută drept condiţie de validitate.
Contractele încheiate în formă tacită sunt acele contracte, care se consideră încheiate prin
simpla realizare a unor acţiuni care fac dovada încheierii contractului şi care, de regulă, exprimă
deja acţiunile de executare a contractului. Exemplu de asemenea contracte poate fi situaţia, când
prezenţa taximetrului la staţia de parcare şi urcarea persoanei în taximetru se interpretează drept
încheiere a contractului în formă tacită.
 CONCLUZIE
În concluzie, după cum am arătat în definiţia contratului civil , elementul specific al
acestuia este acordul de voinţă al părţilor , adică întâlnirea concordantă a două sau mai multe
voinţe individuale, cu intenţia părţilor de a produce efecte juridice.
Voinţa definită ca o capacitate a omului de a propune scopuri şi de a-şi realiza idealuri pe
calea unor activităţi care implică învingerea unor obstacole... capacitatea omului de a-şi planifica,
de a-şi organiza, efectua şi controla activitatea în vederea realizării scopurilor are un rol deosebit
în materie de contracte civile şi obligaţii contractuale .
Codul civil dispune că persoanele sunt libere, prin simpla lor voinţă, să încheie orice fel de
contracte şi să creeze orice fel de obligaţii, cu condiţia de a nu aduce atingere ordinii publice şi
bunelor moravuri.
Contractul civil este folosit în cele mai diverse raporturi dintre persoane fizice şi juridice:
vânzarea-cumpărarea de bunuri, asigurările, împrumutul ,donaţia, depozitul, locaţiunea , etc.
Frecvenţa acestor contracte ,ca de altfel însăşi evoluţia dreptului civil ,este strâns legată de evoluţia
dreptului de proprietate.
Încheierea contractelor civile se realizează pe baza principiul libertăţii contractului ce
presupune faptul că participanţii la contract- persoanelor fizice şi persoanelor juridice – au
autonomia de a hotărâ în mod liber şi conştient asupra aspectelor pe care le implică acest act juridic
civil.
Contractul civil, cu diferitele sale forme de manifestare, reprezintă cel mai important act
juridic civil, dar mai mult decât atât principalul izvor de obligaţii civile.
Contractul civil, pe ansambul său, are o deosebită însemănate pentru societate al carei
dezvoltări istorice şi modernizări nu ar fi posibilă fara existenţa contractului civil şi a dreptului
civil în anamblu.
Contractul civil reprezintă combustibilul ce acioneză intreg motorul social, iar inexistenţa
sa ar însemna defapt un haos social.
 BIBLIOGRAFIE

A. Weil et Fr. Terre, „Droit civil. Les obligations", Dallos, Paris 1975, pag.l, după L. Pop, Drept
civil, Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi 1994, pag. 29
M. B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil", Bucureşti, 1998, pag. 393
L. Pop, Drept civil. Teoria generaE a obligaţiilor, Iaşi, 1994, pag. 38
A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 76
Jean Carbonnier, Droit civil. Les obligationes. Tome 4, PUF, Paris, 1996, pag. 47.