Sunteți pe pagina 1din 11

INTRODUCERE

Limba japoneză presupune existenţa mai multor sisteme de scriere: rōmaji


(transcrierea cu caractere latine), hiragana, katakana şi kanji (ideograme), dar în
realitate întâlnim o combinaţie între cele patru sisteme de scriere.
Primul pas în învăţarea limbii japoneze ar fi însuşirea regulilor de
pronunţie, redate cu ajutorul transcrierii cu caractere latine, rōmaji, care cuprinde
22 de litere 1 . Cel mai cunoscut sistem rōmaji este sistemul Hepburn, având
următoarele reguli de pronunţie:

cha, [t∫a] ca în cuvântul “ceas” ke, [ke] ca în cuvântul “chemare”


chi, [t∫i] ca în cuvântul “cinste” ki, [ki] ca în cuvântul “chilipir”
cho, [t∫o] ca în cuvântul “ciorbă” kya, [kja] ca în cuvântul “chiar”
chu, [t∫u] ca în cuvântul “ciucure” kyo, [kjo] ca în cuvântul “chioşc”
ge, [ge] ca în cuvântul “ghetou” kyu, [kju] ca în cuvântul “chiul”
gi, [gi] ca în cuvântul “ghirlandă” sha, [∫a] ca în cuvântul “şaradă”
gya, [gja] ca în cuvântul “ghiaur” shi, [∫i] ca în cuvântul “şirag”
gyo, [gjo] ca în cuvântul “ghiont” sho, [∫o] ca în cuvântul “şotron”
gyu, [gju] ca în cuvântul “ghiulea” shu, [∫u] ca în cuvântul “şurub”
ja, [dзa] ca în cuvântul “giacă” tsu, [tsu] ca în cuvântul “ţugui”
ji, [dзi] ca în cuvântul “gigant” wa, [wa] ca în cuvântul “suav”
jo, [dзo] ca în cuvântul “gioarsă” ya, [ja] ca în cuvântul “iarăşi”
ju, [dзu] ca în cuvântul “giumbuşluc” yo, [jo] ca în cuvântul “iod”
yu, [ju] ca în cuvântul “iunie”

Atenţie! Nu scrieţi sya, syu, syo; jya, jyu, jyo; cya (sau chya), cyu (sau chyu), cyo
(sau chyo), ci sha, shu, sho; ja, ju, jo; cha, chu, cho.

Atenţie! Nu confundaţi pronunţia lui ki cu chi şi a lui gi cu ji2.

Cu toate acestea, sistemul rōmaji nu este prea frecvent întrebuinţat de


vorbitorii nativi, excepţie făcând câteva abrevieri precum: JICA 3 (Japan
International Cooperation Agency), JETRO 4 (Japan External Trade
Organization), JTB5 (Japan Travel Bureau), NHK6 (Nippon Hōsō Kyōsō), NTSC7

1
literele sunt: a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, m, n, o, p, r, s, t, u, w, y, z (nu există l, q, x); litera v este
folosită rareori, mai ales în cuvinte de origine străină
2
o pronunţie incorectă ar putea da naştere la cuvinte total diferite ca sens: chikai (aproape) ≠ kikai
(maşină, maşinărie), kagi (cheie) ≠ kaji (incendiu).
3
pronunţat [dзaika]
4
pronunţat [dзetro]
5
pronunţat [dзei-ti-bi]
6
pronunţat [en-eit∫-kei ]
7
pronunţat [en-ti-es-∫i ]
(National Television System Committee), ANA 8 (All Nippon Airways), JAL 9
(Japan Air Lines) etc.
Pentru redarea vocalelor lungi se foloseşte un semn diacritic asemănător
unei linii plasate deasupra vocalei care urmează să fie pronunţată cu lungimea a
două vocale: a → ā (obāsan, bunică), i → ī (aisu-kurīmu, îngheţată), u → ū
(gyūnyū, lapte), e → ē (onēsan, soră mai mare), o → ō (ōi, mulţi, multe).
Cantitatea vocalică are rol fonologic, contribuind la diferenţierea sensului dintre
cuvinte: tori (pasăre) şi tōri (stradă). Apostroful este utilizat după consoana “n”,
atunci când aceasta nu este pronunţată în combinaţie cu vocala sau grupul de
(semi)vocale care îi urmează: sen’en (o mie de yeni), kin’yōbi10 (vineri). În ceea
ce priveşte terminaţiile verbale, scrise desu/masu, acestea se pronunţă: [des],
[mas], omiţându-se vocala finală „u”.
Atât hiragana, cât şi katakana sunt cunoscute sub denumirea de scriere
kana şi au derivat din simplificarea unor ideograme împrumutate din limba
chineză11. Hiragana şi katakana conţin fiecare în parte 46 de semne de bază, la
care se mai adaugă câteva combinaţii obţinute prin (semi)sonorizare, consoană
geminată, vocală lungă şi yōon (fuzionarea a două silabe)12.
Hiragana se foloseşte pentru redarea cuvintelor de origine japoneză
(wago) sau de origine chineză (kango) 13 atunci când acestea nu apar scrise în
ideograme, precum şi pentru scrierea terminaţiilor flexionare la verbe şi la
adjective sau pentru scrierea particulelor. Hiragana nu este propriu-zis un alfabet,
ci un silabar, pentru că fiecare semn echivalează o silabă, nu doar un sunet. De
exemplu, combinaţia ka nu se scrie prin alăturarea a două litere, consoana [k] şi
vocala [a], ci printr-un singur semn grafic, か. Din punct de vedere fonologic,
stratul de bază al limbii japoneze se caracterizează prin armonie vocalică
(repetarea aceleiaşi vocale în cadrul unui cuvânt: otoko, bărbat) şi silabă
deschisă14 (formată fie dintr-o vocală, fie dintr-o consoană şi o vocală: akai, roşu;
taberu, a mânca), motiv pentru care semnele din scrierea hiragana reprezintă fie o
vocală,

i + e → ie (casă) (combinaţie de două vocale, fiecare reprezentând o silabă)


い+ え → いえ
voc + voc
sil. 1 + sil. 2 cuvânt 1

8
pronunţat [ana]
9
pronunţat [dзaru]
10
prezenţa apostrofului indică delimitarea dintre cele două silabe: kin’yōbi → kin-yō-bi, şi nu ki-
nyō-bi. În cazul în care sunetul care urmează după consoana “n” este o altă consoană, marcarea cu
apostrof nu mai este necesară: ginkō (bancă), şi nu gin’kō.
11
vezi Anexa 2
12
vezi Anexa 1
13
vezi capitolul Katakana şi gairaigo
14
sub influenţa limbii chineze au apărut şi s-au dezvoltat noi tipuri de silabe : silabele terminate în
consoana /n/ (りんご rin-go, măr) sau în consoana geminată (あさって a-sat-te, alaltăieri)
fie o combinaţie între o consoană şi o (semi)vocală:

s+ a r+ a → sara (farfurie) (combinaţie de două silabe, fiecare


さ ら → さら formată dintr-o consoană şi o
cons.+ voc cons. + voc vocală)
sil. 1 + sil. 2 cuvânt 1

k + ya k+ u → kyaku (musafir) (combinaţie de două silabe, prima


きゃ く → きゃく formată dintr-o consoană şi o
cons.+ semiv cons. + voc semivocală, şi a doua dintr-o
sil. 1 + sil. 2 cuvânt 1 consoană şi o vocală)

Aşadar, în limba japoneză nu putem întâlni grupuri de mai multe consoane,


ca în limba română (stricat). Excepţie fac consoanele duble (kk, ss, tt, pp), şi
consoana /n/, singura de sine stătătoare din întreg silabarul.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru scrierea în katakana, cel de-al doilea
silabar existent în limba japoneză, folosit pentru cuvintele împrumutate din limbi
străine (engleză, franceză, germană etc.), altele decât limba chineză.

e + a → ea (aer) (combinaţie de două vocale, fiecare reprezentând o silabă)


エ+ ア →エア
voc + voc
sil. 1 + sil. 2 cuvânt 1

h+ a m+ u → hamu (şuncă) (combinaţie de două silabe, fiecare


ハ ム → ハム formată dintr-o consoană şi o
cons.+ voc cons. + voc vocală)
sil. 1 + sil. 2 cuvânt 1

j + ya m+ u → jamu (gem) (combinaţie de două silabe, prima


ジャ ム → ジャム formată dintr-o consoană şi o
cons.+ semiv cons. + voc semivocală, şi a doua dintr-o
sil. 1 + sil. 2 cuvânt 1 consoană şi o vocală)

În ceea ce priveşte aspectul, scrierea în hiragana este mai rotundă, cu mai


multe linii curbe (り, ri), în timp ce semnele din katakana sunt mai colţuroase,
mai geometrizate (リ, ri).
Este foarte important să memorăm ordinea corectă de scriere a semnelor
kana. Ca o regulă generală, semnele se trasează de la stânga la dreapta → şi de sus
în jos ↓. Celelalte reguli sunt legate de modul de scriere al trăsăturilor dintr-un
semn:
- tome (oprire), indică o pauză/un spaţiu lăsat între ultima trăsătură dintr-un semn
şi începutul alteia
hiragana: な
katakana: ト
- hane (săritură), în care un semn sau o parte din el se termină într-un mic cârlig,
asemănător semnului bifat .
hiragana: け
katakana: オ
- harai (măturare), efect obţinut prin ridicarea treptată a creionului la terminarea
trasării semnului, în timp ce mâna este încă în mişcare.
hiragana: み
katakana: シ

Cartea este alcătuită din lecţii care conţin explicaţii referitoare la fiecare
semn sau la fiecare grupă de semne în parte. În cadrul fiecărei explicaţii sunt
urmărite nu numai consideraţiile de ordin teoretic, ci şi aspectele practice care au
rolul de a semnala diferenţele de aspect între semne aparent asemănătoare, unele
deosebiri între scrierea de tipar şi cea de mână, greşeli de ortografie etc. La
sfârşitul fiecărei lecţii se află un corpus de exerciţii menit să fixeze cunoştinţele de
ordin teoretic. Exerciţiile caută să acopere aspecte legate atât de scriere, cât şi de
pronunţie. După încheierea fiecărui silabar în parte sunt concepute exerciţii de
recapitulare antrenante, precum şi un test general prin care se poate verifica
nivelul cunoştinţelor dobândite. În afară de acestea, trăsătura distinctivă a acestei
cărţi o constituie încercarea de a determina elevii să memoreze cele două silabare
cu ajutorul unor desene care anticipează contururile semnelor kana de bază,
combinând astfel memoria vizuală cu exerciţiul perseverent de scriere.
LECŢIA 5

Acesta este cel din urmă grup alcătuind hiragana de bază. În el sunt
incluse zece silabe, însă combinaţiile /wi/ şi /we/ sunt rar, sau aproape deloc
utilizate în japoneza modernă 1 . Semnul /wo/, pronunţat [o], este folosit numai
pentru a reda particula care desemnează complementul direct.

1
este util totuşi de reţinut şi aceste semne, în cazul în care ne aflăm în faţa unui text scris în
japoneza clasică.
Atunci când cele cinci vocale se combină cu consoana /r/ 2 , silabele
rezultate sunt /ra/, /ri/, /ru/, /re/, /ro/, fără modificări fonetice.

r +a → ra ら
+i → ri り
+u → ru る
+e → re れ
+o → ro ろ

w +a → wa わ
+i →(wi) (ゐ)
+u → wu
+e →(we) (ゑ)
+o → wo を

n ん

Trebuie totodată remarcat faptul că în acest grup apare singura consoană


de sine stătătoare din hiragana, /n/, pronunţia ei fiind diferită în funcţie de
contextul fonetic3. /N/ este pronunţat de obicei [n], însă înainte de /b/, /m/, /p/
pronunţia sa se modifică din [n] în [m]4:

/hanbun/ → [hambun] (jumătate)


/anmari/ → [ammari] (prea)
/bunpō/ → [bumpo:] (gramatică)

Atenţie! Nu uitaţi că există semne distincte pentru fiecare dintre silabele /na/, /ni/,
/nu/, /nu/, /ne/, /no/. Hiragana nu este o scriere alfabetică, prin urmare silabele sus
menţionate nu se redau prin combinarea semnului /n/ cu vocalele limbii japoneze,
scrise separat.

Corect Incorect
namae (toţi/toate) なまえ んあまえ
nimotsu (bagaj) にもつ んいもつ
nuu (a coase) ぬう んうう
neko (pisică) ねこ んえこ
nomu (a bea) のむ んおむ

2
pronunţia sunetului /r/ în japoneză este intermediară între [r] şi [l]
3
/n/ nu apare niciodată în poziţie iniţială
4
vezi Lecţia 6
Atenţie! Nu confundaţi între ele următoarele semne din hiragana:

i い ≠ り ri
u う ≠ ら ra
e え ≠ ん n
ne ね ≠ れ re
ne ね ≠ わ wa
ru る ≠ ろ ro
re れ ≠ わ wa

Atenţie! Scrierea de tipar este uşor diferită de cea de mână în cazul silabei:

de tipar de mână
り り

EXERCIŢII

. Citiţi următoarele cuvinte sau sintagme:


a)
1. くわ (dud) →
2. りりく(decolare) →
3. うんてん (condus, şofat) →
4. たりる (a ajunge, a fi suficient) →
5. のる (a urca) →
6. あわ (spumă) →
7. ひらく (a deschide) →
8. ゆり (crin) →
9. しめる (a închide) →
10. ける (a lovi cu piciorul) →
11. おれ (eu5) →
12. とり (pasăre) →
13. ほたる (licurici) →
14. そり (sanie) →
15. いる (a fi, a exista6) →
5
în stilul colocvial, folosit numai de bărbaţi