Cronicarii moldoveni

l. Opera:
Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei (1359-1647)
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei (1595-1661)
De neamul moldovenilor
Viața lumii
Poema polonă
Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei (1661-1743) precedat de Osamă de cuvinte

ll. Scopul lucrărilor:

a) educativ: faptele înaintașilor trebuie să fie pilde pentru urmași;
b) politic: îndeamnă la luptă împotriva cotropitorilor turci;
susțin teza originii romane și a unității poporului român, aducând argumente lingvistice,
etnografice, arheologice;
prezintă istoria românească în strânsă corelație cu istoria altor țări.
lll. Arta literară:
A. Narațiunea
a) Cronica lui Grigore Ureche ilustrează „narațiunea pură”, caracterizată prin limpezimea intuiției,
siguranța în reprezentarea lucrurilor, nervul și vigoarea relatării.
Narațiunea nudă și colțuroasă exprimă fondul sumbru al medievalității românești, o societate
puțin reflexivă, aspră, fără măsură în patimi
Cronica se întemeiază pe cea mai elementară soluție de întreținere a a curiozității: transmiterea
succesivă, rapidă de informații.
Ideea morală care coagulează episoadele este generatoare a unei narațiuni inelare (vezi relatările
despre Alexandru Lăpușneanul, Ion Vodă Armeanul, Ștefan Lăcustă)
b) Narațiunea lui Miron Costin are un caracter cuprinzător, constând în relatări care rezumă
acțiunea. Ele alternează cu scene de dialog, continuate cu deliberări și comentarii în spirit științific
ale soluțiilor politice, punctate uneori cu discursuri și epistole inserate în text.
Costin este înclinat spre modul teatral, materia narativă este pe punctul de a se distribui scenic.
Uneori, pentru a crea atmosferă, Costin inventează detalii, se străduiește să facă vizibil ceea ce
povestește( vezi Gheorghe Ștefan, Vasile Lupu, Ștefan Tomșa, Alexandru Iliaș).
c) Narațiunea lui Ion Neculce este fluentă, lipsită de paranteze, totul subordonându-se epicului.
În multe locuri narațiunea are aspect nuvelistic, viu, iute.
Neculce nu are capacitatea lui Costin de a sesiza esențialul evenimentelor, dar le povestește cu
mai mult umor.
Informațiile de ordin anecdotic primează asupra celor economice, politice sau sociale.
Spre deosebire de Costin, care are o mentalitate științifică, Neculce se întoarce la aceea
folclorică(vezi referirile la Dabija- Vodă, Duca-Vodă, Dimitrie Cantemir, Constantin
Mavrocordat).
B. Descrierea
a) Printre puținele pagini de descriere din cronica lui Grigore Ureche reține atenția cea închinată
Ardealului. Este un fragment cuprinzător, de onestă informație științifică, redactat precis și
didactic, într-o suită de scurte fraze enunțiative.
b) Pentru cronica lui Miron Costin rămâne memorabilă descrierea invaziei lăcustelor.
Descrierea este făcută pe un ton mai personal și biografic, iar tabloul se încheagă din înregistrarea
nemijlocită a impresiilor privitorului înspăimântat.
 Costin este și primul nostru reporter de război; când descrie bătăliile le prezintă din toate
perspectivele: militară, politică, diplomatică, prezintă tipurile de arme.
c) Neculce compune largi tablouri pentru a servi ca scenariu cinematografic. Scenele de luptă
rămân demne de marii scenografi. (vezi bătălia de la Stănilești)
C.Portretele:
a) La Ureche omul este privit sub o însușire capitală sau un caracter sub care se așază faptele lui
memorabile.
Cea mai interesantă figură a epocii este Ștefan cel Mare, îmbinare unică de mitologie și scrutare
detașată, de dragoste și de reproș.
Figura domnitorului se definitivează prin straturi succesive de observații și referințe. Tehnica
portretului cuprinde: date fizice, morale, obiceiuri, limbaj, fapte de arme, fundațiile bisericești,
înmormântarea, elemente aglomerate amănunțit.
Ureche excelează în tehnica portretului dinamic(în orice loc din cronică apare, voievodul
acționează), recurgând la insinuare, ironie, antiteză, portretizarea prin reacții.
Domnitorul etalon al cronicii este, totuși, Petru Șchiopul, care întruchipează toate virtuțile,
devenind, prin exagerare, necredibil.
b) Miron Costin observă devenirea personajului, a biografiei sale.
O succesiune parcă dirijată: tablouri, scene, știri curente creionează sensul unei vieți. Este
prezentat romanul unei ascensiuni și al unei decăderi.
Rămâne memorabil portretul lui Vasile Lupu, personaj care trece printr-un mare număr de stări,
își schimbă sub ochii noștri fizionomia.
Îl vedem boier de frunte, abil, intrigant, refuzând în clipe neclare politic domnia, apoi puternic
și fericit, domnind peste o Moldovă bogată, uimind pe toți cu gratitudinea și sufletul său mare.
Apoi, din preaplinul firii sale împărătești, comite erori cu urmări fatale, este părăsit, trădat,
cunoaște rușinea, deznădejdea, se stinge între străini.
Condamnați prin complicate conjuncturi ale istoriei, devorați de propriile greșeli, oamenii lui
Costin ajung victime. Abia acum se transformă în indivizi concreți și simpatia cronicarului trece
de partea lor.
Cronicarul nu prezintă psihologii, ci momente psihologice; vocația sa se îndreaptă spre clipele
de tensiune, de constrângere, de teroare pe care le trăiesc personajele.
Movileștii, Miron Barnovski, Gheorghe Ștefan sunt domnitori ideali; portretele lor au un caracter
convențional, decurgând din intenția cronicarului de a impune un model.
c) Ion Neculce realizează portrete anecdotice.
Prezentând pe Nicolae Milescu Spătarul, cronicarul se oprește asupra unor amănunte care îl
individualizează și-i dau identitate: „boier mândru și bogat”, „pre învățat și cărturar, știe multe
limbi”. Urmează apoi relatarea unor momente care compun o biografie senzațională.
Memorabile sunt portretele dedicate lui Dimitrie Cantemir, Dosoftei, Petru I, Grigore-Vodă.
Neculce privește oamenii mai ales prin prisma defectelor lor, personajele sale sunt adesea
numai niște oameni ticăloși.
În realizarea portretelor Neculce nu este sensibil la măreție, la sublim, ci la senzațional.
La liniile clasice ale portretului cronicăresc Neculce adaugă bârfa, de obicei cu subiect erotic.
Stilul:
a) Stilul lui Ureche se distinge prin concizie, expresivitate, caracter lapidar, după celebrele modele
ale istoricilor latini: Titus Livius, Curtius, Sallustius.
Caracterul popular rezidă în farmecul arhaismelor, sfătoșenia bătrânească, metafora concentrată,
pilda moralizatoare, comparația scurtă, pitorească.
c) Costin este un cronicar livresc, un erudit.
Fraza lui este grea, fastuoasă și alambicată, inspirată de topica latină.
Observațiile cronicarului se generalizează în aforisme scoase mai mult din scripturi.
 Influența limbii vorbite este mai mică în opera lui Miron Costin.
d) Stilul lui Neculce are două caracteristici: omorul și oralitatea.
Umorul vine din intenția cronicarului de a moraliza și de a protesta.
Oralitatea este dată de: preluarea unor formulări obișnuite din vorbirea curentă, comparații și
epitete preluate din vorbirea populară, proverbe și zicători, metafore rare.

De neamul moldovenilor din ce țară au ieșit strămoșii lor

de Miron Costin

Intențiile autorului, mărturisite în Predoslovie, au fost:

- să suplinească „lipsa de științe începutului acestei țări”;
- să combată ocările scornite de interpolatorii cronicii lui Ureche, Simion Dascălul și Misail
Călugărul, că rădăcina neamului nostru se trage din temnițele Romei;
- să infirme teoriile unor istorici ca Aeneas Sylvius și Iane Zamowshii, privitoare la etnogeneza
românească.

Izvoarele de care s-a servit Miron Costin au fost: Toppeltin, Originile și căderea transilvanilor; Cassius,
Viața lui Traian; Eutropius, Viața lui Adrian; Aeneas Sylvius Piccolomini, Opera geografica et historica;
Ovidiu, Marțial etc.

În Predoslovie Costin înfățișează motivele care l-au îndemnat să scrie: greutatea problemei și lupta
lăuntrică, până când, în cele din urmă, „biruit-au gândul.”

Ritmul frazei este adaptat la frământarea sufletească; fiecare nuanță a cugetării este subliniată așezând
pe primul plan motivele cumpănirii și lăsând la sfârșit ideea principală.

Din Predoslovie străbate sinceritatea adâncă și convingerea nezdruncinată a istoricului în adevărul pe

care îl expune( „Eu voi da seama de ale mele, câte scriu”), iar pe de altă parte duioșia sentimentului
național.

Istoricul apără ideea romanității poporului român, aducând următoatele argumente:

- imposibilitatea de a alcătui o armată așa de numeroasă și de a coloniza o țară așa de întinsă;
- numele pe care îl poartă astăzi urmașii coloniștilor romani:
- argumente de ordin arheologic: Podul lui Traian, Columna lui Traian, Turnul lui Sever;
- portul moldovenilor este asemănător cu cel al romanilor.

Deși conține unele inexactități, lucrarea De neamul moldovenilor este o operă remarcabilă prin grija și
dragostea cu care este apărată ideea romanității poporului român.