Cocoşelul neascultător

de Ion Lucian

Distribuţia
Ursul
Cocoşelul
Motanul
Iepuroiaica
Vulpoiul
Corbul
 TABLOUL I

Cocoşelul: De ce nu cânţi ? Nu eşti bun la nimic! La gunoi cu d-ta ! (îl aruncă la gunoi)
Mai bine cânt eu ! Să vedem... Cucurigu ! Na, că sunt cam răguşit. Să mai încerc o dată.
Cucurigu ! De ce râdeţi ? V-am spus că n-am mai cântat de mult .... Trebuie să fac mai
întâi câteva exerciţii ... Do, mi, sol, doooooo. Parcă-i mai bine...
Cucurigu-ga, cucurigu-ga
Soarele in zori răsare
Luminând întreaga zare.
Haide sus ! Nu mai dormi !
A-nceput o nouă zi.
Cucurigu, cucurigu, ga-gu !
Ăsta este rostul meu,
Să te scol din somnul greu.
Dacă dormi, atunci să ştii
Şi norocu-ţi va dormi!
Cucurigu, cucurigu, ga-gu!
Fiindcă-n orice dimineaţa
Va începe o nouă viaţa
Fă din fiecare zi
Doar prilej de bucurii ... Cucurigu, cucurigu!
Aha ! Acum cânţi ! Numai ca sa-mi faci mie în necaz. Hei, somnoroşilor, treziţi-vă ! Hai că
v-a cîntat cocoşul dvs. mecanic.
(Din casă ies pe rând Ursul şi Motanul, cu mişcări lente de somnoroşi.Ursul cu o camaşă
de noapte pe care scrie ”Noapte buna”. Motanul într-o pijama cu dungi. Se intind , cască
şi se adreseaza cocoselului.)
Ursul : Bună dimineaţa, cocoşel !
Motanul: Bună dimineaţa, cocoşel !
Ursul: Hopa ! Motanel, i-a priveşte cine a venit în sală !
Motanul: Au venit prietenii noştri, copiii ! hai să-i salutăm aşa cum suntem noi obişnuiţi.
Ambii: (îşi fac semne 1,2,3) Bună dimineaţa copii!
Ursul: Cocosel, ai spus bună dimineaţa ?
Cocosel: Cui ?
Ursul: Cum cui ? Copiilor !
Motanul: N-a spus! (cocoşelul tace)
Ursul: Nu se poate ! Nu-i frumos. Nu te-am învăţat noi să saluţi întotdeauna ? Spune frumos
împreuna cu noi: 1, 2 , 3 .....
Toţi trei: Bună dimineaţa ! (se poate folosi şi bună ziua, dacă spectacolul este după amiază)
Motanul: Dar n-au spus toţi. Cum se poate una ca asta ?
Ursul: Poate n-au auzit. Sa mai spunem o dată, mai tare, şi să vezi că acum or să răspundă cu
toţii.1, 2, 3 ....
Toti: Buna dimineaţa !(ziua)
Cocosul: Eu am văzut un copil care n-a răspuns la salutul nostru !
Ursul: Nu se poate !
Cocoselul: Vrei să ţi-l arăt ?
Motanul: Nu-i nevoie. Mai încercăm o dată şi acum vor răspunde toţi.
Ursul: Aşa e frumos să răspunzi întotdeauna la salut.
Toti: 1....2....3....Buna ziua !
Ursul: Eeeee, dar cei mai mari nu răspund ? Ia vă rog, încă o dată toata lumea....1...2...3....
Toţi: Bună ziua ! (răspuns) Bine aţi venit !
Ursul: Ei, dragii noştri acum să ne prezentăm .... Noi vă cunoaştem pe voi toţi... văd pe Nicuşor, pe
Alexandru, pe Costel, pe Daniela, pe Danuţ .....
Motanul: Pe Ionel, pe Doru, pe Mihaela ..........
Cocoşel: Pe Mioara, pe Ana , .......(de preferat ca actorii să se intereseze de câteva nume reale din
 sală, precum şi de locurile unde sunt plasaţi copiii. Impresia este formidabilă)
Ursul: După cum vedeţi ,noi vă cunoaştem pe voi ,pe toţi.Dar voi ştiţi cine suntem noi ?
(sala răspunde:Daaaaaaaaa!!!!!!)Da?De exemplu,cine e el?(arată pe motan) .
Sala: Motanul!!!!!!!!!
Motanul : (arată spre urs) Dar el?
Sala: Ursul!!!!!!!!!!!!!
Cocoşel: Dar eu ?
Sala: Cocoşul!!!!!!!
Cocoşel: (celor doi)Aţi văzut că eu sunt cel mai cunoscut?
Ursul: Da, văd că ne-aţi recunoscut.Dar noi mai suntem şi ......
Toţi: (cântă) Noi suntem trei prieteni buni
Înaintea voastră
Locuim aicea toţi
În căsuţa noastră
Noi în muncă ne-ajutăm
Toată ziulica
Orice lucru împlinim
Nu lăsăm nimica.
Ursul: Eu sunt ursul cel voinic
Am mare putere
Nu mă sperii de nimic
Şi mănânc doar miere.
Motanul: Eu-s motanul cel isteţ
Treabă fac cât şapte
Dar îmi place să mănânc
Oale-ntregi cu lapte!
Cocoşel: Vocea mea de cocoşel
N-are asemănare
De nu cânt eu, soarele,
În zori nu apare!
Ursul: Ei, şi acum fiindcă am facut prezentările să ne vedem fiecare de treburi.Al cui e rândul
astăzi să pregătească gustarea de dimineaţă?
Motanul: Al cocoşelului.
Cocoşel: Al meu?
Motan: Da,da al dumitale! N-a fost vorba ca fiecare să facă de serviciu în câte o zi?
Ursul: Hai du-te repede şi pregăteşte mâncarea!Vezi că au mai ramas de aseară câteva turte
dulci cu miere.Fă focul şi pune-le la încălzit!
Cocoşel: Cine aduce lemne?
Motanul: Eu!
Cocoşel: Cine face curăţenie?
Ursul: Eu!
Cocoşel: Atunci la treabă! Un ,doi, trei!
(Începe o vie activitate.Cocoşelul se duce în casă, motanul după lemne. Pe drum calcă pe
dinţii unei greble care îl loveşte cu coada. Contrariat caută vinovat...şi mai calcă odată,
primind o nouă lovitură. A treia oară calcă cu faţa şi primeşte o lovitură în botişor.
Enervat,începe să taie un butuc dar regizorul tehnic, din culise, a legat un fir de nailon
nevăzut, şi-i dărâmă mereu butucul spre enervarea motanului şi spre hazul sălii.
Apare ursul cu două ligheane, două căni, două pahare, două periuţe de dinţi, două
prosoape fiecare altă culoare. Pentru urs toate albe, pentru motan toate verzi.
Le lasă în scenă şi aduce un vraf de perne şi trei cearşafuri, dintre care unul foarte lung
cu care va face o bugonadă comică. Lasă cele de spălat deoparte şi începe cu motanul să
scuture aşternuturile.(prilej de a se încurca în cearşaful mai sus amintit) ambii terminând
epuizaţi,încurcaţi în cearşaf. Apare cocoşelul care alarmat le spune:)
Cocoşelul: Nu mai sunt decât două turte!
Motanul: Cum două?
Cocoşelul: Două!
Motanul: Şi atunci ce facem?
Ursul: Ştiu eu cum!Facem un joc şi cine piede rămâne fără turtă.
Motanul (împreună) Foarte bine! De-a ce ne jucăm?
Cocoşelul
Ursul: Fiţi atenţi. Fiecare din noi spune o ghicitoare şi celălalt trebuie să ghicească. Cine nu
ghiceşte, pierde şi rămâne fără turtă.
Cocoşel: Stai puţin.....Cine nu ghiceşte rămâne fără turtă?
Ursul: Bineînţeles!
Cocoşelul: Şi rămâne nemâncat?
Motanul: Ce-nţelegi atât de greu? Dar eu am de pus o condiţie: răspunde numai cel întrebat.
Ursul: Fără îndoială!
Motanul: Dar nici copiii să nu sufle!
Ursul: Cum o să sufle?În sală sunt numai copii cuminţi.Nu-i aşa copii?(sala răspunde:DA!!!!)
Dacă suflaţi ne stricaţi jocul. Aşa că nici un cuvânt. Promiteţi?(DA!!!!!)Doar dacă vă cerem
noi să răspundeţi.
Motan: Aşa e bine. Cine începe?
Cocoşel: Încep eu şi răspunde.....Ursuleţ!
Cine-i mare şi voinic
Coadă n-are nici un pic
Are blana roşcovană
Somnoros pe timp de iarnă
Mormăie păşind semeţ
Cine este?.......
Ursul: Ştiu,ştiu......Elefantul....!!!!!!!
Motanul: (explozie de râs,împreună cu cocoşelul) Dar bine Ursuleţ, Elefantul are coadă!!!!!!!
Ursul: Eeeee,dar ce-i aia coadă?.......A-ha,staţi că acum ştiu........Girafa!!!!!!
Cocoşel: Dar ce girafă are blana roşcovană?
Ursul: Nu ştiu că n-am mai văzut niciodată o girafă. Nu trăieşte pe la noi.
Motanul: Dar mormăie! Cine mormăie?
Ursul: Aha! Ştiu! Cocoşelul!
Cocoşelul: (furios) Eu mormăi?
Ursul: Da tu! Nu mormăi tu de câte ori te punem la treabă?
Motanul: Nu, Ursuleţ, n-ai ghicit!Ia ascultă aici....(către sală) Mormăie păşind semeţ, cine este?
(copii vor ţipa :Ursul)
Motanul: Foarte bine. Ai auzit Ursuleţ?Toţi copiii ştiau!
Cocoşel: Ai piedut,ai pierdut.....Turtele le mâncăm noi!
Ursul: Un moment, un moment, drăguţule! Fiecare trebuie să răspundă la ghicitoare. Să vedem ce
ispravă o să faceţi voi. Acum întreb eu şi ghiceşte Motănel!!!!!!!
Motănel: Mă rog, eu n-am probleme!
Ursul: Vedem noi......
Mi-au spus unii, care ştiu,
Mi-or lăsa în seama mea
Sarcina să ţi-l descriu
Că e tigru şi nu prea!
Mi-au mai spus că i-ar cam place
Laptele.Şi că el toarrrrrrrrce
Fără lână-ncetinel
Cine este?
Motanul: Prea uşor......
Ursul: Ei,cine este?
Motanul: Zebra.
Ursul: Oho, ho, ho!Zebra seamănă cu tigrul?
Motanul: Desigur, nu sunt amândoi vărgaţi?
Cocoşel: Dar ce zebra se hrăneşte cu lapte?
Motanul: Dar puii de zebră nu se hrănesc cu lapte?
Ursul: Motănel fii atent! Toarrrrrrrrrce!Cine toarce?
Motanul: Aaaaa,mulţumesc Ursuleţ....Acum ştiu că m-ai ajutat. Păianjenul!!!!
Ursul: (către sală): Toarce fără lână-ncetinel....Cine este?
Sala: Motănel!!!!!!!!!!!!
Cocoşelul: Turtele sunt ale mele, turtele sunt ale mele!
Motanul: Dacă ai să le meriţi!
Acum întreb eu şi răspunzi tu cocoşel......
La cap poartă pieptene
Şi la coadă secere
Cântăreţ înpintenat
Şi la pene pestriţat
Nimenea nu e ca el
Hai ghiceşte-l......
Cocoşel: Omul!!!!
Ursul: Ho, ho, ho.....auzi ce-a putut să spună!
Cocoşel: De ce râdeţi? Omul are pieptene, lucrează cu secera, poartă pinteni.......
Ursul: (ironic) Şi are pene!
Cocoşel: Sigur că are! La pălărie!
Ursul: N-ai ghicit! (către sală) Nimenea nu e ca el,cine este?
Sala: Cocoşel!!!!!!!!!!
Cocoşel: Ce prost am fost!
Ursul: (către Motan) Ai auzit ce-a putut să spună? Omul!!!!
Motanul: Ce vrei, minte de cocos ! (amândoi fac haz)
Cocoşel: Nu-nţeleg de ce râdeţi! Nici unul nu a ghicit aşa că nici unul nu are dreptul la turte!
Motanul: (se întrerupe brusc din râs) Asta cam aşa-i. Ce facem acum?
Ursul: Am o altă idee: facem alt joc....
Motanul: Aaaaaa,nu mai vreau!
Ursul: Foarte bine, atunci renunţi la turtă?
Motanul: Asta nu! Nu renunţ, cum să renunţ!?
Ursul: Atunci ascultaţi aici. Fiecare începe să-şi vadă de treabă mai departe, fără să scoată o vorbă.
Cine va vorbi primul va rămâne fără turtă!
Cocoşel: Cine scoate primul o vorbă rămâne nemâncat?
Ursul: Bineînţeles!
Motanul: Atunci incepem. Unu, doi, trei.
(Începe un lung joc de pantomimă. Cocoşul intră în casă să pregătească masa. Ursul revine
la cearşaful mare pe care vrea să-l scuture. Prin semne îl solicită pe Motan să-l ajute.
Amândoi încurcă cele patru colţuri şi până la urmă se înnoadă între ei. Se descurcă cu greu
şi până la urmă prind corect cele patru colţuri şi încep să-l scuture. Cearşaful, fiind mare,
se umflă ca o paraşută. La prima scuturătură amândoi mimează praful care iese din
cearşaf şi strănută. Îşi fac semne să scuture mai încet în felul acesta la a treia scuturătură,
Cocoşelul, care a venit din casa alarmat, intră sub “paraşut㔺i rămâne ca o fantomă. De
care bineînţeles se sperie cei doi. Când Cocoşelul se eliberează de cearşaf, încearcă să le
explice prin semne că s-a întâmplat o nenorocire. Cei doi nici nu vor să-l asculte.Cocoşul
reintră disperat în casă. Cei doi îşi continuă pantomima. Strâng aşternuturile şi Ursul le
duce în casă. Revine şi încep spălatul de dimineaţă. Prilej ca Motanul să încurce paharul
cu peria de dinţi, luându-le pe cele ale Ursuleţului. Prin gesturi, referindu-se la culoarea
lor, Ursul îl face să înţeleagă că fiecare trebuie să-şi aibă lucrurile lui.
Odată distribuite cele necesare, încep spălatul, operaţiune pe care o fac cu plăcere pt. a
stimula şi pe copii, în general certaţi cu apa şi săpunul. Pe tot parcursul pantomimei lor
Cocoşelul a revenit de câteva ori în scenă din ce în ce mai disperat. A încercat să le ceară
voie prin gesturi, să spună ceva dar de fiecare dată cei doi l-au respins. Către sfârşitul
scenei el revine cu o tăbliţă pe care stă scris: POT SĂ VORBESC? Cei doi fac semne că nu.
Disperat, Cocoşelul, se aşează pe un butuc în fundul scenei şi începe să plângă. Cei doi îl
observă şi mimează un“armistiţiu” numărând unu....doi....trei...şi rostesc împreună:
Motan: Dar ce ai? Spune odată!
Cocoşel: Vreau să vă mai spun o ghicitoare.
Cei doi: Spune!
Cocoşel: Ce sunt negre la culoare
Şi nu-s bune de mâncare?
Au fost miere, acum sunt scrum
Şi-au lăsat în urmă fum!
Cei doi: Nu ştim.
Cocoşel: Turtele noastre care s-au ars!
Cei doi: (izbucnesc în râs apoi realizează!) Cum s-au ars?
Cocoşel: Uite-aşa! Nimic n-a mai rămas!
Ursul: Şi de ce n-ai spus mai devreme?
Cocoşel: Păi, dacă nu m-aţi lăsat.....
Motanul: (începe o veritabilă criză de nervi) Ai văzut Ursuleţ? Din cauza ta! Cu jocurile tale....Am
rămas nemâncaţi....Şi doream atât de mult să manânc.....Ce fac eu acum?....(treptat de la
nervi a ajuns la lacrimi. Tot timpul Ursul a încercat să-l potolească fără succes. (Taci, taci
taci.)
Enervat ţipă:)
Ursul: Dar taci odată!!!! Nu-i frumos să plângi! Râd copiii de tine! (din experienţa sutelor de
spectacole ştim că aici copiii vor râde!)
Motanul: (ruşinat dar şi enervat de reacţia sălii) Dar ce, ei nu plâng?
Ursul: Copiii din sală? Nici vorbă! (sălii) Plângeţi voi?
Sala: (evident)NUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!
Motanul: Lasă că am văzut eu copii plângând!
Ursul: Nu-i frumos Motănel! Uite noi plecăm la lucru şi Cocoşelul care rămâne acasă ne pregăteşte
ceva bun de mâncare .
Cocoşelul: Cum, eu rămân singur? (cu speranţa că ,rămas singur va cânta)
Ursul: (cu ton de “atenţie”) Mda! Dar bagă de seamă să fii cuminte. Să nu ieşi din casă şi mai ales
să nu faci gălăgie că Vulpoiul atât aşteaptă să pună ghiara pe tine.
Cocoşel: (agasat)Bine,bine!
Ursul: Hai Motănel, să ne îmbrăcăm să pornim la lucru.
Cocoşel: Dar unde vă duceţi?
Motanul: În pădure după lemne!
(Ursul şi Motanul intră în casă. După ei şi cocoşul care revine cu o “garnitură” de spălat,
la fel cu cea a prietenilor lui, dar de culoare roşie. O instalează pe butucul din faţa
geamului dar...se spală “ca mâţele”. Moaie o aripioară şi se stropeşte uşor, strâmbându-se
de parcă ar fi fost aruncat sub Niagara.)
Cocoşelul: E rece, rece...! (Apoi renunţă şi pe furiş caută să arunce apa....dar...)
Ursul: (se aude din casă) Alo, alo! Ce faci, nu te speli?
Cocoşel: (prins) Păi...m-am spălat!
Ursul: (scoate capul pe geam) Daaa?(sălii) Ia spune-ţi voi copii s-a spălat? (sala răspunde:nu!,
dar pt.că Cocoşelul le face semn să spună “da” se mai găsesc şi mincinoşi care spun
“DA”)
Nu ţi-e rusine să minţi? Şi-i mai înveţi şi pe copii să mintă? Treci imediat şi te spală...
Cocoşel: Dar e rece apa!
Ursul: Aşa e sănătos! Să te speli în fiecare dimineaţă cu apă rece.Şi copiii fac la fel (sălii) Nuu?
Sala: Daa!
Ursul: Vezi?
Cocoşel: Nu vreau! O să răcesc şi o să răguşesc (şi continuă să se smiorcăie)
Ursul: (supărat iese din casă, se duce la Cocoşel se zbate dar n-are încotro şi ”suportă apa”) Aşa!
Şi-n urechi şi pe creastă!.
Motanul: Ce-i Ursuleţ, iar face gălăgie cu spălatul?
Ursul: Cu asta mă plictiseşte în fiecare dimineaţă! În fiecare dimineaţă aceeaşi poveste.
(Ursul şi Motanul sunt îmbrăcaţi de “lucru”. Las la fantezia scenografului găsirea unor
costume amuzante, moderne atât cât poate fi de “modernă”viaţa animală (dar cum uneori
 unii le imită pe animale, de ce n-ar imita şi animalele oamenii). În orice caz sunt
preocupaţi de ţinuta lor, în timp ce Cocoşelul îşi strânge lucrurile şi apoi se duce la Motan
făcându-i semne să-i arunce apa din lighean.)
Motanul: (enervat) Eu? Nu ţi-e ruşine? (Cocoşelul ruşinat îşi duce singur ligheanul)
Ursul: Cocoşel, noi plecăm după lemne.Tu stai încuiat în casă şi să nu faci gălăgie ca nu cumva să
atragi aici pe Vulpoi, că noi nu suntem aici ca să te putem apăra.
Cocoşel: Bine, bine. Am înţeles!
Motanul: Noi ne intoarcem repede, între timp să ne faci ceva bun de mâncare.
Cocoşel: Am înţeles!
Ursul: Ce ai înţeles?
Cocoşel: (raportează) Stau încuiat în casă...........
Cei doi: Aşaaaaaaaaa!!!!!
Cocoşel: Nu fac gălăgie......
Cei doi: Aşaaaaaa.....
Cocoşel: Vă fac de mâncare.........
Cei doi: Aşaaaaaa!!!
Cocoşel: Dar ia staţi puţin.....
Cei doi: (automat)Aşaaaaa.....(trezindu-se) Adică de ce să stăm?
Cocoşel: Să cânt am voie?
Cei doi: (disperaţi) NUUUUUUU!!!!!!!!!!!
Cocoşel: Puţin!
Cei doi: Deloc!
Cocoşel: De ce?
Ursul: Pentru că prin gălăgia pe care ai s-o faci îl atragi aici pe Vulpoi şi atunci vai de penele tale
Cocoşel: (Izbucnire de tenor) O să-mi pierd vocea
Motanul (sentenţios) Mai bine să-ţi pierzi vocea decât viaţa .
Ursul: Bravo Motănel!
Motanul: (modest) Nu Ursuleţ că nu-i de la mine.Am citit-o într-o piesă de teatru pt. copii!!
Cocoşel: Păcat de talentul meu, de vocea mea splendidă! Când sunteţi voi acasă nu am voie să cânt
că vă deranjez. Acum că rămân singur n-am voie că vine Vulpoiul....
Ursul: Ia te rog închide....
Cocoşelul: (Ofuscat) Pliscul?
Ursul: Nu, zăvorul de la poartă după plecarea noastră! Hai Motănel! (dă să treaca primul, dar
deodată se opreşte şi se dă la o parte) Vai, iartă-mă Motănel!
Motanul: De ce Ursuleţ?
Ursul: Era să trec înaintea ta ! (îl invită)
Motanul: (îl invită) Păi, chiar treci înaintea mea.
Ursul: (îl invită) Nu Motănel, nu-i politicos.
Motănel: (idem) Tu trebuie să treci primul că eşti mai mare....
Ursul: (idem) Tu trebuie să treci primul că eşti mai .....(nu găseşte) mai Motan!
Motan: Nici nu mă gândesc.Te rog!
Ursul: Te rog! (şi tot aşa mai departe până se hotărăsc....amândoi odată! Portiţa fiind mică, se
înţepenesc şi cu greu se despart, bombănind în timp ce ies: ”Vezi dacă eşti încăpăţânat?”;
”Era să-mi rupi o coastă” etc......până la ieşire.)
Cocoşel: Ia să pun eu zăvorul cum m-a învăţat Ursul....Aşa... Şi acum să-mi văd de treburile mele
(După o mică pauză apare, furişat, Vulpoiul care ascuns după portiţă monologhează)
Vulpoiul: Ursul şi Motanul s-au dus după lemne. Cocoşul nu era cu ei. Trebuie să fi rămas acasă.
Acum e momentul să pun laba pe el.Să mă ascund şi să pândesc clipa cea mai potrivită
(ceea ce şi face. Cocoşelul iese din casă cu un sorţ şi tichie de bucătar, învârtind într-o
tigaie cu o lingură. Publicul va vedea mai târziu că în tigaie e făină)
Cocoşelul: (cântă o arie din”Mascota”de Audran)
Atunci când încep să cânt cot –cot
Vezi ce mare tenor sunt cot-cot
Doar o notă dacă scot
Am băgat aripa pân” la cot cot-cot
 Soarele s-opreşte-n loc!
N-are voce ca a mea
Nici chiar privighetoarea
A,a,a,a,a,a,a, aşa.

Ah ,voce clară ca a mea

Nu vezi oricât ai căuta!
Când m-asculţi cântând
ga-ga, cucurigu ga –gu
Îţi tai răsuflarea!

Soarele se-opreşte-n loc

Nu are voce ca a mea
Nici chiar privighetoarea
A,a,a,a,a.
(Pe ultimile note apareVulpoiul, pe furiş, în spatele lui, făcând semne publicului să nu-l
trădeze, fapt care îi va determina să urle: ”Vulpoiul!Vulpoiul!)
Cocoşel: (la rampă) Ce spuneţi ? Vulpoiul? N-are decât să vină! Praf îl fac!
Vulpoiul: Aici sunt puişorule! Cocoşel....cocoşel...
(Cocoşelul fuge în casă şi se încuie.Vulpea încearcă să intre în casă şi nu reuşeşte! Şi
atunci foarte politicos, îl strigă pe Cocoşel.)
Vulpoiul: Cocoşel!!!!!!!Cocoşel.....!!!!
Cocoşel: Ce-i Vulpoiule?Ce vânt te aduce?
Vulpoiul: (fals cât cuprinde) Am venit să-ţi fac o vizită.
Cocoşel: (monden) Ce drăguţ din partea ta!
Vulpoiul: Dar nu mă inviţi înăuntru?
Cocoşel: (miere) Cum să nu ! Intră ...dacă poţi!
Vulpoiul: Păi nu se deschide poarta!
Cocoşel: (gafa) Doar nu degeaba i-am pus eu zăvorul!(se retrage în casă)
Vulpea: Aha, zăvorul! Ia să văd eu unde e zăvorul.(pune laba pe o balama).(face greşeala să-i
întrebe pe copii)
Ăsta e zăvorul? (evident aceştia îl păcălesc)DA! DA! Dar nu se deschide!(pune laba pe
altă balama)
Ăsta e? (acelaşi loc)Mincinoşilor! M-aţi păcălit.(pune laba chiar pe zăvor) Ăsta e ?(Copiii
strigă speriaţi.)
NUUUUU!!!!!!Vulpea enervată zgâlţâie zăvorul)...Ei, dacă nici ăsta nu e, atunci care
este?...(şi fatal poarta se deschide.) Ia te uită s-a deschis! (vulpea avansează în curte, până
sub fereastra căsuţei şi ciocăneşte delicat) Cocoşel, Cocoşel......
Cocoşel: (scoate capul şi vede că Vulpoiul e lânga el !) Dar pe unde ai intrat?
Vulpoiul: Pe poartă! N-ai spus “intră dacă poţi?”Am tras zăvorul şi am intrat.
Cocoşel: (aparte) Ce prost am fost!
Vulpoiul: Mi-au spus copiii unde-i zăvorul.
Cocoşel: I-aţi spus voi? (copiii URLA:NUUUUUUUUUUU!!!!!! Şi chiar scandează:
”Mincinosul!!!!!)
Vulpoiul: Ba da !!Ba da!!!
Cocosel: Mincinosule! Şi acum ce vrei de la mine?
Vulpoiul: Voiam să te sarut.
Cocoşel: Dar de când dragostea asta mare?
Vulpoiul: Sunt fericit! Sunt atât de fericit, încât aş îmbrăţişa pe toată lumea!
Cocoşel: Dar ce ai? Ce s-a întâmplat?
Vulpoiul: Am fost angajat la Opera Mică din Pădurea Mare.
Cocoşel: (sufocat) Dumneata la Operă?
Vulpoiul: Da . În sfârşit mi s-a recunoscut marele meu talent şi vocea mea a entuziasmat pe toţi.
Cocoşel: (în pragul infarctului) Dumneata? La Operă? Angajată?
Vulpoiul: Dar ce te miri aşa? Nu ştii că o voce ca a mea nu mai găseşti nicăieri?
Cocoşel: Ia las-o mai incet cu vocea. Poate că mai sunt şi alţii....
Vulpoiul: Ca mine? Ha,ha ,ha.....
Cocoşel: Da,da,da.Poate mai ceva ca dumneata.....
Vulpoiul: De exemplu cine?
Cocoşel: De exemplu....EU!!!
Vulpoiul: Dumneata? Ha, ha, ha!
Cocoşel: Ghinionul meu e că prietenii mei sunt Ursuleţul şi Motănel nu mă mai lasă să cânt, că
alminteri v-aş arăta eu .....(cu dispreţ)..cântăreţilor.
Vulpoiul: Te-ai intrebat de ce nu te mai lasă să cânţi?
Cocoşel: Sunt geloşi pe glasul meu!
Vulpoiul: Asta s-o crezi tu !Nu te lăsa să cânţi pentru că nu ai nici un pic de voce!
Cocoşel: Eu? N-am voce eu?
Vulpoiul: Dovedeşte!
Cocoşel: Ah !Voce clara ca a mea
Când m-asculţi cântând ga, ga ,ga ga.
Vulpoiul: (râde batjocoritor) Ho,ho,ho........
Cocoşel: (Se enervează şi cântă din ce în ce mai prost. Vulpoiul râde din ce în ce mai tare.)
Vulpoiul: Opreşte-te, opreşte-te că leşin. Nu mai pot .Auzi colo cine vorbea de voce......
Cocoşel: Ai răbdare, ai răbdare să-mi încălzesc vocea. Ce vrei? N-ai auzit că n-am mai cântat de
mult? Să fac eu câteva exerciţii şi să vezi atunci ce note scot.
Vulpoiul: Ce note? Ce note? Să vedem dacă poţi să cânţi ceva, un cântecel, cât de mic!
Cocoşel: (Şi-a mai revenit puţin, şi adresându-se dirijorului)
Atunci când încep să cânt cot,cot...
Vezi ce mare tenor sunt cot ,cot
Doar o notă dacă scot
Amuţeşte-n juru-mi tot cot, cot. Ei?
Vulpoiul: Mda! N-ar fi rău. Dar ai cântat prea încet. N-ai volum, n-ai forţă-n glas.
Cocoşel: Cum n-am forţă?
Vulpoiul: Abia te-am auzit. Nici nu pot să-mi dau părerea despre calităţile tale.
Cocoşel: Să mai cânt odată....
Soarele se-opreşte-n loc
Nu are voce ca a mea
Nici chiar privighetoarea
A,a,a,a,...cot,cot
Vulpoiul: (aţâţându-l) Mai tare, mai tare! Nu aud nimic! Nu se aude!(cocoşul ţipă din ce în ce mai
tare. Vulpoiul îl zgândăreşte din ce în ce mai mult). Eu cred că nu se aude fiindcă stai acolo
închis. N-ai spaţiu, n-ai aer, n-ai rezonanţă....Vino afară....
Cocoşel: (Înfierbântat nu-şi dă seama şi iese din casă.). Fii atent!
(În timpul duetului, Cocoşelul şi Vulpoiul vor ocupa cele două extremităţi ale scenei ca
într-o parodie de operă –dealtfel şi muzica este din Rigolete-pentru că la fiecare apropiere
a Vul-poiului copiii ar ţipa. Abia pe final se repede şi înşfacă Cocoşelul.)
Cocoşel: Am o voce minunată! Mi,mi,mi.
Vulpoiul: Pun laba pe el îndată! Mi,mi,mi.
Cocoşel: Pot să urc şi pân’ la sol! Sol, sol, sol.
Vulpoiul: O să fac din el rasol! Sol, sol, sol.
Cocoşel: Am o voce de cleştar.!
Vulpoiul: Rage parc-ar fi măgar!
Cocoşel: Nimenea nu e ca mine!
Vulpoiul: Ce mâncare fac din tine!
Cocoşel: Am un glas nemaivăzut!
Vulpoiul: Aşa prost nu l-am crezut! (şi-l înhaţă)
Cocoşel: Fraţilor săriţi că mor
Hai veniţi în ajutor ]Bis
În ajutor..în ajutor...
 În ajutor..în ajutor.....
Săriţi.....
În a-ju-tor........
(Pe timpul duelului cei doi s-au luptat. Către final, Cocoşel reuşeşte să se apropie de
cratiţa lăsată prin preajmă şi îi aruncă în faţă Vulpoiului cu făina cu care gătea. Profitând
de strănuturile acestuia scapă şi se încuie în casă).
Cocoşel: Noroc! Să-ţi fie de bine!
Vulpoiul: Merci!
Cocoşel: Te-am păcălit! Acum o să ajungi de râsul pădurii.
Vulpoiul: Nu şi-a bătut nimeni joc de mine! O să mă răzbun! O să vedeţi voi cine e Vulpoiul!
Cocoşel: Du-te învârtindu-te!
Vulpoiul: (Părăsit de Cocoşel, îşi cântă aria răzbunării!)
O să mă răzbun!
O să mă răzbun!
Pe Cocoşel laba tot pun,
Voinţa mea tot o impun,
O să mă razbun!
(Între timp s-a mai întunecat. Suficient ca să se sesizeze nişte reflexe de lumină roşie venite
de departe de la un incediu. Muzica de atmosferă, care creşte, creşte, creşte amestecându-
se cu strigăte de “ajutor”. Cocoşel deschide intrigat geamul şi priveşte spre locul de unde
vin strigătele. În scenă năvăleşte....)
Mama (disperată) Ajutor!Ajutooooooor! Săriţi să ne ajutaţi!
Lăbuţă:
Cocoşel: Ce-i Lăbuţa?
Lăbuţă: Vulpoiul a dat foc căsuţei noastre! Să vină Ursul şi Motanul să ne ajute!
Cocoşel: Nu sunt acasă! Vin eu să vă ajut! Ia-o înainte că te ajung din urmă!(Lăbuţă fuge. Cocoşel
intră în casă.După o pauză apare furişat Vulpoiul.)
Vulpoiul: I-am învăţat eu minte să-şi mai bată joc de mine! Acum sigur că şi Cocoşelul o să iasă să le
dea ajutor şi atunci pun laba pe el! Să mă ascund şi să-l înhaţ!(se ascunde)
Cocoşel: (apare cu o găleată, un topor şi o cască de pompieri.Copiii vor interveni într-un vacarm de
nedescris)
Ce e ? Ce spuneţi? Vulpoiul? Vrea să pună laba pe mine? (fuge în casă)
Vulpoiul: (revenind) De ce a-ţi vorbit? Să nu mai scoateţi o vorbă! (iar se ascunde)
(Strigătele de ajutor cresc în intensitate; Cocoşelul nu poate rezista şi iese)
Cocoşel: (către copii) Nu se poate! Nu-mi pot lăsa prietenii fără ajutor! Chiar dacă Vulpoiul mă
pândeşte.
Şi ei ar face la fel! (Şi aleargă drept în braţele Vulpoiul! Zgomotele se potolesc. Focul s-a
stins mistuind căsuţa iepuraşilor. Aceştia apar în scenă amărâţi, cărând ce au putut salva
din casă. Printre lucrurile luate de la recuzită se observă şi o ...oliţă de noapte!
”Sinistraţii”, cu mustăţile înmuiate de lacrimi, se aşează prin curtea celor trei prieteni
şi.....)
Lăbuţă: Ce ne facem fraţilor?
Urechiuşă: Am rămas fără casă.
Lăbuţă: O să ne facem alta.
Codiţă: Şi până atunci?
Urechiuşă: O să-i rugăm pe prietenii noştrii Ursul, Motanul şi Cocoşelul să ne primească la ei.
Lăbuţă: Sigur. Dar unde-o fi Cocoşelul? L-am văzut alergând cu o gâleata.
Codiţă: S-a purtat ca un adevărat prieten. Dar unde o fi? Copii voi nu ştiţi?
(Copiii vor spune în acest moment că l-a răpit Vulpoiul)
Lăbuţă: Cuuuum ? L-a luat Vulpoiul?
Toţi: Bietul nostru Cocoşel!!!!! (pe plânsetele lor apar Ursul şi Motanul care se întorc de la
pescuit ...dar cu peşti!)
Ursul: Ce-i cu voi?
Motanul: De ce plângeţi?
Lăbuţă: Vulpoiul a dat foc căsuţei noastre .........
Ursul: CUUUUUMM?
Codiţă: Şi l-a înhăţat pe Cocoşel....
Motanul: CUUUUUMM?
Lăbuţă: A sărit în ajutorul nostru şi Vulpoiul care îl pândea l-a înhăţat!
Ursul: ÎL OMOR!
Motanul: Îi smulg coada!
Ursul: După el! Vreţi să ne ajutaţi să-l salvăm pe Cocoşel?
Iepuraşii: Mai e vorbă?
Ursul: Lăsaţi-vă lucrurile aici. O să staţi la noi.
Motanul: Pe urmă vă ajutăm noi să vă faceţi o căsuţă nouă.
Ursul: Echiparea! Spre vizuina Vulpoiului înainte marş! Praf îl fac!
Motanul: Praf şi pulbere!

CORTINA vrea să meargă şi ea dar se împiedică şi CADE!

INTERMEZZO
Se petrece la faţă de cortină, pentru a da posibilitatea montării în scenă a decorului
”Vizuina Vulpoiului”.O muzică adecvată va ilustra investigaţiile iepuraşilor de a descoperi
urmele Vulpoiului.Ei intră în scenă cu aparatajul necesar: aparate de fotografiat cu blitz,
etc.....La un moment dat cel mai mic descoperă urma.
Codiţă: Am găsit urma!!!!!
Lăbuţă: Nici nu se putea altfel!
Ursul: Sunteţi iepuraşi deştepţi şi curajoşi!
(Notă: Dacă vor fi cinci iepuraşi, ceea ce e preferabil pentru cântece şi dansuri, ceilalţi doi
se vor numi :”Mustăcioară” şi “Morcovel”. Regizorul va împărţi replicile echitabil.)
(Cei trei(cinci) cântă veseli pentru descoperire.)
Noi suntem iepuraşi
Mititei şi drăgălaşi
Curajoşi
Nu fricoşi
Suntem iepuraşi frumoşi

Oricând vreţi ajutor

Cere-ţi iepuraşilor
Ne grăbim
Să sărim
Împotriva răilor!

Ne-nfricaţi de nimic!
Doar ne sperie un pic
Umbra dacă
ne-o zărim! BIS
Şi atunci fugim!
(coda) Hai ...c-acum glumim!
Ursul: (Apare urmat de Motan care poartă .....scânduroiul!) Vouă vă arde de cântat? (dansat?)
Iepuraşii: Am găsit urmele!
Motanul: Foarte bine....înainte! (iepuraşii ies. Ursul se întoarce spre Motan)
Hai Motănel! ( dar acesta, obosit a aşezat scândura în picioare şi sprijinindu-se de ea, e
invizibil pentru urs. Acesta, contrariat, înconjură scândura să-l caute......exact în clipa în
care Motanul face acelaşi lucru. În felul acesta ei işi schimbă locurile între ei fără să se
vadă. Amândoi încremenesc.După o pauză repetă mişcarea....cu acelaşi rezultat. Panica
creşte...! Ursul încearcă să-l strige timid:
”Motănel! Unde ai dispărut?” Dar Motănel începe să plângă:”Ursuleţ, de ce m-ai părăsit?
M-ai lăsat singur!!!!”.....şi deodată se descoperă reciproc...speriindu-se unul pe altul).
Motanul: A, a!..Tu erai?
Ursul: Îţi arde de prostii? Ia repede scîndura şi hai!
Motanul: Ursuleţ, nu te supăra, dar scândura e prea grea. Nu vrei să mă ajuţi puţin? Dacă o ducem
amândoi e mai simplu...(amândoi apucă scândura la subţioara labei dinspre public. La
comanda 1..2..3! Ursul porneşte. Motanul lasă să alunece scândura de sub labă. Ursul care
nu realizează că poartă scândura singur, întreabă:)
Ursul: Ei, Motănel, e mai bine aşa?
Motanul: (Surprins când râdea pe înfundate, nu-şi dă seama şi spune tare)
Mult mai bine! (Greşeală care îi permite Ursului să realizeze farsa).
Ursul: Aşa!!! Ai vrut să mă păcăleşti? Ei bine ca pedeapsă ai să duci singur scândura!
Motanul: Parcă fără pedeapsă n-am dus-o tot singur? (şi ies bombănind)

(Dacă între timp maşiniştii au schimbat decorul se poate ridica cortina pentru......)

TABLOUL II

Alt colţ al pădurii, sumbru şi întunecat. Poate chiar să-i sperie pe copii. Dar n-o să-i lăsăm
mult timp aşa cei doi eroi începând tabloul imediat cu gaguri. Dar să ne intoarcem la
scenograf şi să-l rugăm să ne realizeze o vizuină de Vulpoi “umanizată”printr-o poartă de
scânduri cu un lacăt imens. Printre scânduri răzbeşte o lumină de foc la care se presupune
că “fierbe” Cocoşelul. În lumina de noapte, tabloul pare straniu. Muzica idem. Cu toate
acestea scenograful este invitat de autor la invenţie comică, la fel de fel de găselniţe
amuzante vizibile când lumina creşte.
(Pe ridicarea cortinei intră păşind timid iepuraşii, în chip de avant-gardă. Apoi Motanul,
tremurând, ascuns după scândura pe care o poartă ca pe un scut. Apoi Ursul care fără
să-şi dea seama spune):
Ursul: (cu un ton ridicat) Aici e?
Toţi: (îngroziţi) ŞŞŞŞŞŞŞŞT!!!!!!
Ursul: (şoptit) Aici e?
Iepuraşii: Aici e.
Ursul: Să ne apropiem încet pe nesimţite.
Motanul: Ia-o tu înainte să-mi arăţi cum!
Ursul: Ia-o tu înainte că ai pavază (Motanul porneşte cu scândura înainte. Ursul în spatele lui
Deodată Motanul o rupe la fugă şi se ascunde în spatele Ursului.)
Ursul: Ce faci Motănel? Nu cumva ţi-e frică?
Motanul: Nici vorbă! Mi-e numai puţin teamă.
Ursul: Mai mare ruşinea. Ia-te după mine. (Şi pleacă...dar după câţiva paşi, tiptil, fără să fie văzut
de Motan se strecoară în spatele Motanului. Acesta liniştit că Ursul e în faţă, are curaj)
Motanul: Acum nu mai mi-e frică!
Ursul: (Îi explică doct) Ai văzut! Nu era decât o idee...
Motanul: (angajează discuţia) Ba pardon! Nu era o idee....(îşi dă seama că e în faţă. Drept care o ia
la fugă şi se ascunde la arlechin) Ce faci Ursuleţ?Mă laşi singur cu FIARA?
Ursul: (excedat) Lasă-mă singur.....fricosule! (Şi pleacă spre vizuină. Dar...cu toate precauţiunile
luate de el, se împiedică şi cade cu zgomot drept peste poarta vizuinii. Şi tot el îi sâsâie pe
ceilalţi! Apoi, controlând poarta, găseşte lacătul! Îi adună pe toţi în faţă şi le spune:)
Ursul: E încuiată!
Motanul: (preia către ceilalţi) E ferecată! (Şi brusc gen “Stan Laurel”începe să plângă ) E înăuntru
cu bietul nostru Cocoşel!
Ursul: Trebuie să-l scoatem afară! Dar cum?
Lăbuţă: Să batem la uşă şi să-l rugăm să iasă afară.
Ursul: Tu crezi că e atât de prost?
Codiţă : Şi atunci ce facem?
Motanul: Eu zic să găsim ceva, să-l păcălim pe Vulpoi, şi să-l scoatem afară fără să-şi dea seama.
Urechiuşă: Pentru asta trebuie să ne folosim de unul din defectele Vulpoiului.
Ursul: Foarte bine v-aţi gândit!
Motanul: Dar ce defect?
Ursul: Să ne gândim....(şi se gândesc profund)
Lăbuţă: Mândria! (Ursul respinge ideea)
Codiţă: Lăudăroşenia! (Ursul idem)
Urechiuşă: Invidia!(Ursul idem)
Motanul: Făţărnicia!
Urechiuşă: Lenea!
Ursul: Să-i întrebăm pe copii! Voi mai ştiţi şi alte defecte?
(Vor conduce dialogul de aşa manieră încât să-i ducă spre răspunsul:”Lăcomia”
Dacă nu unul din iepuraşi va spune această replica). (Sau un copil care ştie ce trebuie să
răspundă să-i îndemne pe ceilalţi copii din jurul lui să strige împreună cu el răspunsul
“Lăcomia”.)
Ursul: Lăcomia!!! Bravo!! Cine a spus lăcomia? Asta da!E unul din cele mai mari defecte şi cred
că cu ajutorul lui îl vom prinde pe Vulpoi.
Motanul: Ai vreun plan?
Ursul: Mai e vorbă? Ascultaţi!....Îl vom face să creadă că dacă va ieşi din vizuină va pune mâna pe
o pradă frumoasă.
Urechiuşă: Mă duc eu să-i spun că pe aici pe aproape este un coteţ cu găini grase.
Motanul: Să-l facem să creadă că trei găini grase din sat au scăpat şi le-am văzut alergând prin
pădure.
Ursul: Bună idee!
Codiţă: Mă duc eu să-i spun!
Ursul: Bine, duceţi-vă! Între timp noi ne ascundem! (Ursul şi Motanul se ascund. Iepuraşii se
apropie de vizuină).
Codiţă: Vulpoiule?
Urechiuşă: Nene Vulpoiule?
Codiţă: Cumetre!!!!!
Vulpoiul: (deschizând un ochi de geam) Cine-i acolo?
Iepuraşii: Noi, iepuraşii!
Vulpoiul: Şi ce vreţi?
Codiţă: Am venit să-ţi aducem o veste bună!
Vulpoiul: Ce veste?
Urechiuşă: Am văzut prin pădure trei găinuşe rătăcite.
Codiţă: Ce “găinuşe”!!!!!Erau găini mari, grase.....
Vulpoiul: Nu cred!Ce să caute găini prin pădure? (închide)
Urechiuşă: Nu vrea să ne creadă!
Motanul: Ce-i de făcut?
(În cazul în care teatrul nu dispune de mai mulţi iepuraşi se adaugă următoarea scenuţă.
După replica iepuraşului ”Nu vrea să ne creadă”......)
Ursul: Mai încearcă.
Iepuraşul: Da’ singur?
Ursul: Ai dreptate! O să te ajute Motănel!
Motanul: Eu?Ce trebuie să fac?
Ursul: Să faci ca iepurele.
Motanul: Să mănânc morcovi? Nu-mi plac!
Ursul: De morcovi îţi arde ţie? O să joci rolul unui iepuraş. Uite îţi leg o pereche de urechi (ceea
ce şi face cu fularul din jurul gâtului.) Şi de acum încolo faci şi spui ce face şi ce spune
Mămuţa Lăbuţă. Hai daţi-i drumul, succes! (Cei doi se indreaptă spre vizuină şi îl strigă pe
Vulpoi.)
Cei doi: Cumetre Vulpoi......! Ieşi afară şi te uită! Noi nu minţim!
Vulpoiul: A-ţi văzut voi găini prin pădure?
Cei doi: Da, trei!
Vulpoiul: Vino aici aproape! (Codiţă se apropie, codindu-se) Spune-mi la ureche, ce culoare aveau?
Codiţă: A,a,a,......Roşii!
Vulpoiul: Bine! Treci de partea asta.(către Urechiuşă) Vino aici! Ce culoare aveau găinile?
Urechiuşă: A,a,a,.... (Codiţă încearcă să-i sufle)
Vulpoiul: Şşşşşşşt nu sufla! Ei, ce culoare aveau?
Urechiuşă: A,a,a,a,.....galbene!
Vulpoiul: Hi, hi, hi, v-am prins cu minciuna!Codiţă a spus roşii, tu ai spus galbene!
Urechiuşă: Erau galbene, pe cuvântul meu de onoare, dar din cauza întunericului păreau roşii.
Vulpoiul: Nu vă cred! Acum am de mâncare şi n-o să umblu noaptea prin pădure după minciunile
voastre. Eh,dacă aş putea să mă conving singur..... (închide)
Urechiuşă: A-ţi auzit ce a spus? Acum are de mâncare....
Lăbuţă: E prietenul nostru...Cocoşelul!
Ursul: (apărând cu Motanul) Ei,ce a-ţi făcut?
Lăbuţă: Nu vrea să ne creadă!
Urechiuşă: Zice că vrea să se convingă singur.
Ursul: Cum să facem?
Motanul: Eu am o idee. Să facă unul din noi ca găina. Când Vulpoiul o să audă cotcodăcit de găină,
n-o să poată rezista lăcomiei şi o să iasă!
Ursul: Formidabilă idee!
Motanul: (modest) Mă rog! Dar cine ştie să facă ca găina? Nimeni!
Ursul: Să încerc eu! (încearcă să imite cotcodăcitul dar iese un mormăit)
Cot....cot...cot....moooorr!
Toţi: Nu e bine! Nu e bine!
Ursul: (ofuscat) Cum nu e bine? Ascultaţi! (repetă mormăiala) Spune-ţi voi copii nu e bine?
(copiii spun “nu”)
Nu?
Motanul: Să încerc eu! Cot...cot...cot...miau.
Toţi: Nu e bine! Nu e bine!
Ursul: E ca un mieunat de pisică!
Lăbuţă: Nu e aşa copii? Mai bine să încercăm noi. (şi reuşesc)
Ursul: Bine, bine!
Motanul: Foarte bine, foarte bine!
Lăbuţă: Ei, ce facem acum?
Ursul: Voi cotcodăciţi mai departe şi când Vulpoiul iese afară voi vă risipiţi prin pădure ca să-l
faceţi să se rătăcească.
Motanul: În timpul ăsta noi intrăm în vizuină şi-l salvăm pe Cocoşel. A-ţi înţeles?
Toţi: Da, da! (se ascund, cotcodăcind)
Vulpoiul: (iese după o pauză la gemuleţ) Parcă aud ceva! Mă înşel eu sau aud cotcodăcit de găini? Să
fi avut dreptate iepuraşii? (sala, complice, ţipă”DA”) Curios, nu se mai aude nimic! (se
retrage)
Ursul: (din ascunzătoare) Mai tare, mai tare! Hai şi voi copii! Cine ştie să dea o mână de ajutor.
(inutil să vă descriu ce urmeaza)
Vulpoiul: (scoate capul) Da,da,da,nu mă înşel! Aud bine acum! Să dau fuga să le prind.(în timp
ce aleargă disperat în toate părţile, mormăie: ”Ce mai pradă! Ce mai pradă! ”La un
moment dat se opreşte brusc în faţa publicului şi spune) Voi eraţi! V-am prins hoţomanilor!
A-ţi vrut să mă păcăliţi? Păi, cu mine vă puneţi voi? Faţă-n faţă cu un hoţ? (şi intră în
vizuină)
Ursul: N-am reuşit. Şi totuşi trebuie neapărat să-l scoatem afară.
Motanul: Trebuie să ne folosim de un alt defect al Vulpoiului. Dar care?
Ursul: Să ne gândim.(şi toţi se gândesc....de-i doare mintea)
(Se aude pe linişte o goarnă.....Toţi încremenesc)
Motanul: Tăcere! Vine cineva! (Iar se aude)
Ursul: (liniştindu-i) A,a, o gâscă! (Se aude “POŞTA! POŞTA!)
Iepuraşii: (speriaţi):Vine cineva! Să ne ascundem! ( ceea ce şi fac; intră Corbul, în chip de poştaş, pe
trotinetă, cu o taşcă plină de scrisori. Trebuie spus că-şi face datoria cu o perfectă
demnitate de ...corb!)
Corbul: Cumetre Vulpoi, ai o scrisoare! Poşta, poşta!
Vulpoiul: (apărând prin crăpătura porţii) O scrisoare? De la cine?
Corbul: (foarte înţepat, în exerciţiul funcţiunii... şi are şi motivele lui speciale)
 Nu e de datoria poştaşului să ştie de la cine e scrisoarea! N-ai decât să o citeşti!
Vulpoiul: (încă analfabet) Nu prea văd bine! N-ai vrea să mi-o citeşti dumneata?
Corbul: Nu e de datoria poştaşului să citească scrisorile adresanţilor. Pune-ţi ochelari!
Vulpoiul: Corbuleţ, nu vrei să intri puţin? Bem împreună o băutură bună şi în timpul ăsta îmi citeşti
scrisoarea!
Corbul: Un poştaş nu bea niciodată cu adresanţii! Şi, de altfel, eu nu am încredere în dumneata. M-
ai păcălit o dată, de-am ajuns de râsul tuturor! Bună-ziua!
Vulpoiul: Du-te-nvârtindu-te!(reintră în bârlog)
Motanul: (apare) Ursuleţ, am o idee! Corbuleeţ! Corbuleeţ!
Corbul: Ce-i, Motănel?
Motanul: Avem o rugăminte...
Corbul: N-aveţi nici o scrisoare.
Motanul: Nu-i vorba de asta. Tu-l cunoşti pe Cocoşel?
Corbul: Mai e vorbă? E prietenul meu!
Ursul: (ca să-l întărâte) A fost! Acum e în ghiarele Vulpoiului.Vrei să ne ajuţi să-l salvăm?
Corbul: Bineînţeles! Mai ales că şi eu am o veche răfuială cu Vulpoiul!
Iepuraşii: Dar ce ţi-au făcut?
Corbul: Nu ştiţi?Să vă spun: (de fapt cântă)
Stam pe-o cracă de-alunaş
Cocoţat,
Şi ţineam în cioc un caş
Minunat.
Dar Vulpoiul mă văzu
Ticălosul
Toţi Şi-o cântare îţi făcu
Minicinosul!
Corbul Corbule, îmi spune el,
Ai un glas divin
Cântă-ne un cântecel
Nu fi hain!
Deschisei atuncea pliscul
Fără rost
Şi-mi pierdui caşul din gură
Ca un prost!
Toţi Ai deschis atuncea pliscul
Fără rost
Şi-ai pierdut caşul din gură
Ca un ... (jenaţi)
Corbul Prost!
Vulpea caşu-mi înşfăcă
De îndat’
Şi fugi în pădurice
Imediat!
Am făcut de râs tot neamul
Corbilor
Şi-am rămas de-atunci de râsul
Tuturor!
Ursul: Dar acum ai ocazia să te razbuni, să-l faci tu de râs.
Corbul: Cum?
Motanul: Uite cum:Tu i-ai adus o scrisoare dar el nu ştie să citească!
Corbul: Nu ştie!
Motanul: Ăsta e un mare defect! Cine nu ştie să citească e pe jumătate orb!
Ursul: Noi trebuie să profităm de acest defect! Tu te duci la el şi-i citeşti srisoarea...dar nu spui ce
scrie în ea ci altceva de la tine ca să-l faci să iasă afară. Şi dacă iese...restul...lasă pe noi.
Motanul: Îi smulg coada!
Ursul: Ei, ne ajuţi?
Corbul: Mai e vorba?
Iepuraşii: Dar o să te pricepi?
Corbul: Mă jigniţi! Ascundeţi-vă şi fiţi atenţi!.....Cumetre Vulpoi!
Vulpoiul: Ce mai e Corbule ? Ce mai vrei?
Corbul: Gata răspunsul?
Vulpoiul: Ce răspuns?
Corbul: La scrisoare! Hai că mă aşteaptă lupul cu răspunsul.
Vulpoiul: De la lup e scrisoarea?
Corbul: Dar n-ai citit-o?
Vulpoiul: Nu ştiu unde mi-am pus ochelarii! Da’ nu vrei totuşi să mi-o citeşti?
Corbul: Dă-o incoace! (citeşte chipurile)
Dragă Vulpoi, imediat ce primeşti această scrisoare, lasă totul baltă,
încuie casa şi vino repede. Semnat Lupul.
Vulpoi: Du-i răspunsul meu :”Dragă Lupule, acum am treabă cu Cocoşelul şi nu pot veni.
Semnează Vulpoiul”
(Şi se încuie în vizuină)
Ursul: (apare cu ceilalţi) Ce-ai făcut?
Corbul: Nimic, nu vrea să mă creadă.
Toţi: Mai încearcă, te rugăm!
Corbul: Bine, ascundeţi-vă! Cumetre Vulpoi!
Vulpoiul: Ce mai vrei Corbule? E,e,e, dar ştii că ai început să mă enervezi.!
Corbul: Mai e ceva aici.! P.S.
Vulpoiul: Cui să-i pese?
Corbul: P.S.înseamnă post scriptum.”E vorba de o pradă bogată. Vino imediat!”
Vulpoiul: Pradă? Spune-i că vin de îndată, să încui casa.....!!!!!!
Corbul: Mă duc înainte. Nu întârzia....
(Şi Vulpoiul iese. Bătaia ce urmează o las la fatezia dvs. şi a regizorului.
E un veritabil meci de box din care Vulpoiul iese tăbăcit spre bucuria tuturor
Într-o clipă de neatenţie reuşeşte să fugă dar Ursul şi Motanul aleargă după el.
În timpul acesta Corbul a intrat în vizuină şi l-a eliberat pe Cocoşel. Acesta încinge o horă
veselă cu iepuraşii.)
Cocoşelul: Nu ştiu cum să vă mulţumesc!
Corbul: (apare din vizuină triumfător) Fraţilor! Fraţilor! Am găsit bucata de caş! M-am reabilitat!
Toţi: (către Urs şi Motan care s-au intors) Ce a-ţi făcut cu Vulpoiul?
Ursul: Am scăpat de el! L-am dat pe mâna pădurarului.
Toţi: Aşa-i trebuie!
Ursul: Acum să mergem cu toţii acasă şi să ajutăm iepuraşii să-şi facă o casă nouă! Ca nişte
adevăraţi prieteni!
(cântând)
Toţi Noi suntem trei prieteni buni
Şi voioşi din fire
Biruim orice furtuni
Numai prin unire.
Veseli o pornim la drum
Toţi plini de bravură.
Că ne-aşteaptă în curând
Altă aventură!!!!!!
(Şi fac un tur prin sală pentru a-şi lua rămas bun de la copii, tur care va dura, vă asigur,
FOARTE MULT!!!!!!)
La revedere!La revedere!

CORTINA
(Trebuie să cadă fiindcă altminteri nu s-ar mai termina niciodată!)