Sunteți pe pagina 1din 1

Albertina a dispărut - Mircea Ivănescu

ar fi, desigur, mult mai frumos dac-am putea-o reține

într-o seară închisă, numai a noastră, dac-am putea

s-o pândim, de la ferestrele coridorului, când ea de abia

se mișcă prin camera — fără vedere spre landă — doar cu puține

geamuri — și înalte — către culoarele (pe unde, însă,

vântul suflă ca și afară — și uneori chiar și ninge,

când deschidem fereastra cu sticlă plânsă

de ceață, la capăt, pe lângă scara cu trosnet fin), ce

ar mai urma de aici, se face o liniște lungă.

alături de vreo ființă — dar adevărul e că nici nu există

o asemenea făptură — de pildă, o femeie cu fața tristă

a trecut astăzi prin ploaie, pe alee, pe lângă

noi — și nici nu ne-a privit — s-a legănat prin fumul de ploaie

și a trecut mai departe, afară, noi o urmăream cu amintire greoaie.