Viorel Trandafir

ALECSANDER
(Iulie-2011)

Viorel Trandafir - Alecsander 2

I
Aproape c aipise i capul i se lsa-se moale n tetiera scaunului n care sttea de mai bine de patru ore, cnd o zmuncitur o fcu s tresar brusc i s se ridice ntr -o poziie mai comod. Soarele cobora undeva la orizont dup linia de dealuri din deprtare semn c se lsa seara i odat cu aceasta o rcoare uoar pru s se strecoare prin geamul ntredeschis al mainii. Undeva n zare ncepea s se zreasc oraul spre care merseser n continuu nc de la amiaz i rmase cu privirea aintit afar ca i cum ar analiza incontient tot acel peisaj nvluit n fumurile serii. -Mai avem puin, zise mama sa concentrat n continuare la drum. Cred c ntr o juma de or ajungem! Meg culese stngace pachetul de igri de pe bordul masiv al mainii i i aprinse una fumnd cu un aer absent. -Am amorit de tot, veni rspunsul lui Meg obosit s mai comenteze despre drum i despre faptul c nu era cu nimic de acord n ceea ce privea acea cltorie. Susan i zmbi ntorcndu-se o clip. -tiu! Dar tu tot ai mai adormit cte odat, dar eu c am condus n continuu ?! i dac veneam cu trenul fceam tot att pe drum. n plus mai trebuia s suportm i aglomeraia, lungi ea discuia mulumit c fiica ei lsase garda jos obinuindu-se ntrun fel cu gndul c acel ora care se vedea n deprtare va fi oraul n care vor locui de acum nainte. Meg nu se mai sinchisi s zic nimic ci privea absent n deprtare la discul rou al soarelui din care mucau una cte una culmile dealurilor i la valul fumuriu care nceoa ncetul cu ncetul blocurile cenuii, nconjurate de sutele de hectare de pmnt cultivat care atepta recoltarea. Era ziua unui nou nceput, unul la care se gndea cu team cci lsase totul n urm ca s vin ntr-un ora n care nu avea nimic, nu mai avea prietenele ei cu care ieea mereu n dup-amiezile zilelor de vacana, nu avea coala ei n care se obinuise i reuise chiar s devin ct de ct popular, nu mai avea parcul n care obinuiau s stea pn seara trziu sporovind. Lsa -se totul n urm pentru ce ? Doar pentru simplul fapt c mama ei nu putuse s neleag c e destul de mare ca s locuiasc singur. -Bun venit n Panhandle, i zise Susan cu o bucurie ce trda uurarea c n sfrit ajunseser, bucurie care nu reui dect s i smulg un zmbet forat, n timp ce opriser la semafor. n cteva minute ajungem i o s te poi odihni linitit. Tom spunea c deja i-au pregtit camera, complet Susan dei nu i vzu fiica ctui d e puin ncntat. Continund drumul nainte prin micul orel de la poalele dealurilor, Meg se strduia s observe totul n jur n eventualitatea n care, se gndi ea, c va veni destul de des prin ora i ncerca s memorezae n minte cteva locuri care ar putea deveni ulterior un punct de atracie pentru ea, cci cu siguran c nu va sta nchis n cas. Totui lipsea Tom, cel care avea s i fie tat vitreg de acum nainte i pe care ea nici mcar nu l cunoatea prea bine. -Tom nu a putut s vin, ncepu Susan de parc i-ar fi ghicit gndurile, este foarte ocupat cu recoltatul, ns nu este nici o problem , m descurc lejer s ajung la vechea reedin Cornwal.

Viorel Trandafir - Alecsander 3

-Asa este, i rspunse Meg ncercnd s vad dac i mai amintea ceva din copilria ei ndeprtat, de pe vremea cnd locuiau cu toii n acest orel ns nimic. Nimic nu prea cunoscut, nici mcar cldirile nengrijite din centrul oraului, nici strada principal care acum era nesat de banner-e publicitare. Curnd maina prsi drumul principal cotind pe unul ngust ce traversa o pajite populat de arbuti, drum la captul cruia avea s vad n curnd o cldire ce semna mai degrab cu un palat nconjurat de copaci a cror frunz nglbenise. n spatele ei se profilau ceva mai departe dealurile n spatele crora se apusese soarele.Primele ziduri de piatr spart formau o bolt peste drum care anuna intrarea n curtea reedinei Cornwall, n spatele acestora maina urm drumul ngust aproape ca o alee ce erpui pn n faa casei imense oprind la intrare n spatele rondului de flori din mijlocul cruia supura ncet o fntn. Mai multe persoane ateptau la intrare printre care i Tom pe care l recunoscu imediat, cci l mai vzuse de multe ori cnd o vizit pe mama sa n apartamentul n care locuiser pn atunci. Susan se grbi s deschid ua i s coboare i fu ntmpinat de Tom care se grbi s o mbrieze scurt. ns ei nu i venea s deschid ua i s coboare, mai ales din cauza tuturor celor care stteau cu privirile aintite spre ele.Deschise totui ua i pi cu nencredere pe asfaltul btrn tocmai cnd din interiorul casei apru o btrn mbrcat foarte elegant sprijinindu -se ntr-un baston. -Ati venit? ntreb ea msurnd-o din priviri pe Meg care era aproape s se fstceasc. -Da...destul de lung drumul, i murmur ea btrnei care deja se dusese ctre Susan i Tom fr a mai atepta un rspuns astfel nct nu i rmase dect s i aprind o igar i s priveasc cum altcineva le lu bagajele i le car n interiorul de care fu uimit ceva mai trziu cnd pi pentru prima dat n noua lor cas. Parc -i un muzeu, i spuse aproape cu voce tare cercetnd multitudinea de tablouri de pe perei, draperiile groase de la geamuri i mobila altor timpuri aezat pe ici pe colo n imensa camer de la intrare pe care probabil o foloseau ca living. -Cum i se pare ? o ntreb Tom apucnd -o prin surprindere de dup umeri. Mama este foarte conservatoare i a inut mereu s nu se modifice nimic n cas, aa c arat aproape la fel ca atunci cnd a fost construit prima oar, i explic el cu satisfacie. Eu cred c o s te obinuieti, i zmbi el. Oricum nu am ncotro, i spuse ea n sinea ei artnd un zmbet forat cutnd cu privirea n jur dup cineva care ar putea s o conduc n camera ei, lucru pe care l sesiz Tom i cu un semn al capului trimise imediat una dintre menajere, astfel se i trezi urcnd scrile mari de marmur ctre etajul superior. Camera ei era undeva la dreapta pe holul imens ce se csca ntr -o parte i n alta, dup cum o conduse menajera. Chiar arat ca un muzeu, i ntri ea convingerea rotindu -i privirile n jur. -Aceasta este camera dvs, i spuse femeia zmbind, dac avei vreodat nevoie de ceva apas-i butonul acesta rou, i mai arat ea ins Meg nu mai fu atent. -Da, sigur c da! i rspunse ntr-un trziu aezndu-se pe patul imens i inspectnd cu privirea celelalte obiecte din camer cci numai n filme mai vzuse aa ceva. Camera imens avea pereii acoperii cu un tapet bej cu inserii roii, i adpostea cu uurin patul din lemn sculptat cu baldachin, un birou din acelai material aezat undeva n colul camerei, cteva fotolii aezate n jurul unei mese probabil pentru servit cafea i o bibliotec micu ce adpostea cteva zeci de cri. Peretele exterior avea

Viorel Trandafir - Alecsander 4

ferestre mari i dou ui ce ddeau ctre balconul exterior, att uile ct i ferestrele fiind acoperite de o draperie masiv. Toate acele lucruri de epoc din jurul ei o fceau totui s se simt ca ntr -un castel vechi aezat la marginea pmntului. i scoase din picioare pantofii i se ls pe spate n pat ncercnd s nchid ochii i mcar pentru cteva momente s stea aa fr s se gndeasc la nimic.Ultimile zile fuseser destul de grele pentru ea, alergase ncolo i ncoace ca s reueasc s pun totul la punct, s i obin transferul colar, s i fac bagajele, s i ia rmas bun de la prietenele sale Un ciocnit scurt n ua masiv de lemn o fcu s tresar ridicndu -se n ezut.Susan se strecur nuntru. -Ce faci ? Te simi bine? o ntreb ea un pic ngrijorat aezndu -se pe pat lng fiica ei. -Da, sunt doar obosit...i rspunse Meg cscnd scurt.La ct am alergat zilele astea... -Aa e! Dar ce mai conteaz...important este c acum suntem acas i c e totul n regul. Apropo, i place camera? Meg se uit o clip n jur ca i cum ar fi vrut s ia o ultim decizie. -Sigur c da, e spaioasa i...mobila asta...e un pic ciudat, ca i cum ai locui ntr -un muzeu. Susan rse ncet amintindu-i de ce i spunea Tom despre acea camer, anume despre faptul c ea fusese amenajat pentru prima dintre femeile Cornwall nscute n familie ns nu consider c ar fi nevoie s i spun lui Meg despre asta. Probabil c -Eu zic c arat foarte frumos, ca n filmele alea cu lorzi i contese, opti Susan ultima parte ctre urechea lui Meg fcnd-o s zmbeasc. -Da, aa este! Contesa Meg de Cornwall, rse Meg fcnd o plecciune. Acum gata, c trebuie s m schimb, s fac un du... -Ok! M duc jos, dar s nu uii, cina ntr-o juma de or, i mai zise Susan deschiznd ua camerei i disprnd n spatele acesteia. Meg scotoci printr-una din genile mari n care i pusese cteva haine, lu ce avea nevoie apoi se duse ctre baie. Arunc hainele pe unul dintre rafturi apoi se aplec peste cada imens i ddu drumul la ap care ncepu s curg zgomotos. Se bg n cad i stropii cli de ap i provocar o amoreala plcut, reuind s i alunge oboseala acumulat de attea zile.Iei repede strduindu-se s nu ntrzie la cin i cteva minute mai trziu cobora scrile mbrcat ntr-o rochie uoara albastr.Pi cu nencredere pe granitul lucios al podelei din sala mare i se aeza la masa imens de lemn sculptat unde se lua cina. Margareth se aezase n capul mesei ntr -un scaun, urmnd ca de o parte i de alta a ei s stea Tom, n partea dreapt i nora sa n stnga, astfel nct Meg se ntreb dac nu cumva acest aranjament ciudat este voit. Margareth i zmbi uor n semn de salut ns pru mai degrab un zmbet forat. i zise c trebuie s se obinuiasc cu astfel de chestii pentru c la urma urmei nu era dect o strin n casa aceea, prere care i se ntri pe tot parcusul cinei, cnd de mai multe ori o surprinse pe Margareth privind o ciudat, lucru care o fcu s i termine cina ct mai repede i s se retrag n camera pentru a se relaxa. Ignor privirile btrnei din gndurile sale, la urma urmei era destul de n vrst i cine tie, poate chiar un pic senil aa c n scurt timp paii rsuntori pe granitul rece i se pierdur undeva n captul de sus al scrii, cnd dispru pe coridor.

Viorel Trandafir - Alecsander 5

Imediat de cum intr n camer se repezi s i scoat rochia i s i pun ceva mai lejer, perechea de pijamale largi i comode pe care i le cumprase mama sa ntr -o zi, cnd se aflau mpreun la cumprturi. Scotoci prin buzunarele unei geni mari de voiaj n cutarea igrilor cu gndul c va iei un pic pe terasa imens din faa camerei ei i va petrece cteva momente aa n aerul curat al serii. Numai c dorina i se spulber dup ce caut mai bine de o jumtate de or s deschid uile mari din lemn i sticl care rmaser n continuare nemicate. Renunnd la lupta zadarnic realiz c ar fi mai bine s nceap s despacheteze lucrurile ndesate cu greu n bagaje, ceea ce i fcu, astfel c atunci cnd Susan intr la ea n camer o or mai trziu aproape c terminase de aranjat cele cteva rnduri de haine pe care le adusese cu sine. -Harnic fata mea, zmbi Susan bucuroas de iniiativa fetei. Ce s-a ntmplat, de nu le-ai mai lsat pn mine? Meg aez i ultima rochie pe un umera vechi de lemn. -Piori de le fceam mine, ori azi, tot aia e ! C tot eu trebuia s le fac, i nu am mai vrut s stau ncurcat. Susan fu de accord zmbindu -i mulumit n timp ce privea hainele aranjate ale fiicei sale n garderob. Mcar bine c acum avea spaiu s le ntind pe toate, cci vechiul apartament cu dou camere n care locuiser era att de mic nct orice lucru ar fi vrut s cumpere, trebuiau s se gndeasc mai nti dac au unde s l pun. -Nu prea ai fost n apele tale ast sear...te-am vzut c ai mncat repede i te-ai i repezit s pleci ncoace...Te-a deranjat ceva? Fiic se repezi s i rspund c i cum ar fi tiut dinainte c va fi ntrebat. Imediat i veni n minte privirea lui Margareth, nsa tot imediat realiz c era o alarm fals. -Nuu... Doar tii c nu mi place s stau zece ani la mas, se eschiv ea repede fcnd-o pe Susan s se lumineze la fa. -S mi spui vreodat dac te deranjeaz ceva, chiar i cel mai mic lucru... orice. -Da mam, o s i spun, i-o ntoarse fiica mai mult n glum lund accentul prefcut de adolescent scit de prini, iar Susan o mbri scurt. -M duc, zise ea bucuroas, Tom cred c m caut deja, exclam mama n timp ce fiica scoase limba la ea. -Dute i bucurai-v de noaptea nunii, rse Meg aruncndu-se n pat n timp ce Susan pru o clip serioas apoi se strmb la rndul ei un pic jenat. -Fii sigur c aa facem, i fcu Susan n necaz i Meg arunc cu o pern n ea tocmai cnd ieea pe u. Mai bg capul odat napoi pentru a -i ura fiicei ei noapte bun apoi se grbi s mearg n cealalt parte a casei unde aveau dormitorul lor matrimonial. Pentru prima dat simi c o parte din visul ei de a avea o cas stabil , o csnicie linitit alturi de omul care l iubea, se mplinise. Nimeni nu tia mai bine ca ea ce nseamn s creti un copil cu propriile fore, nimeni nu ar putea aprecia ct de greu i fusese s schimbe slujb dup slujba pentru a -i vedea fiica crescnd la fel ca ceilali copii, fr s i lipseasc ceva. ns chiar i aa n puinele ei clipe de linite i rgaz simise mereu nevoia de a fi cu cineva. Chiar i dup faptul c fostul ei so o prsise pe cnd Meg avea doar un an lsnd-o s se descurce singur, chiar i aa simea lipsa cu care s discute, cu care s ias...sau pur i simplu cu care s petreac timpul liber. Astfel c atunci cnd l ntlni pe Tom consider c Dumnezeu i ntinsese o mn de ajutor. l cunoscuse pe treptele sediului fa bricii de la care tocmai demisionase n acea zi, cu un an n urm, el o invitase n ora iar dup aia ncepuser s ias din ce n

Viorel Trandafir - Alecsander 6

ce mai des, ncepuse s o ia pe la toate petrecerile la care era invitat i chiar s petreac nopile n apartamentul ei.Dei Tom nu fusese nicodat cstorit nu avusese nici o problem n ceea ce o privete pe Meg, adic cu faptul c ea mai avea un copil dintr -o csnicie anterioar, ci din contr chiar era fericit n preajma lor. Deschise ua ncet de team c Tom va dormi i nu ar fi vrut s l trezeasc ns dincolo de aceasta o atepta o alt surpriz. O sticl de ampanie i dou cupe o ateptau gata pregtite pentru a fi umplute. -Te-ai ntors..i zmbi el apropiindu-se. Ce face Meg? Cum i se pare noua camer? -E foarte mulumit, s-a apucat s i aranjeze hainele, s i pun lucrurile la punct... Tom lu sticla de ampanie ncercnd s i rup ambalajul ce acoperea dopul. -M bucur mult c ai acceptat s v mutai aici, iar pentru asta trebuie s srbtorim! Dopul sticlei sri i se grbi s pun n cupe de team s nu curg pe jos apoi paharele ciocnir scurt. -Pentru... -Pentru noi, nchin Susan sorbind o gur, fie ca de acum nainte s ne mearg bine, s ne nelegem i s fim fericii cu toii! - O s vezi c o s fie totul perfect, ntri Tom aezndu -se pe unul dintre fotolii. Meg o s mearg la scoal aici, care este una dintre cele mai bune din zon, o s i fac prieteni...eu o s pot mai uor s lucrez aici, iar tu o s ai suficient timp liber ca s poi avea grij de tine. Susan zmbi satisfcut golind paharul. n sfrit toate grijile dispruser i vor avea o viaa mai bun, din toate punctele de vedere. Era doar un nou nceput. Dimineaa veni parc mai repede dect de obicei i soarele se grbi s urce la orizont pe bolta senin i s i reverse razele binefacatorare deasupra oraului, raze ale cror putere hrniser oraul de secole ntregi. Fondat undeva pe la 1790, oraul fus ese condus la nceput de dou familii aristocrate care deineau cam tot pmntul din zona i pe care l valorificau vnznd recoltele anuale de cereale adunate de pe cele cteva sute de hectare de pmnt roditor i cum toi cei din Panhandle munceau pe ter enurile respective, toat lumea avea de ctigat ceea ce dusese la o dezvoltare rapid a oraului. Lumina rsritului reui s ptrund prin draperiile groase ale ferestrelor i s arunce umbre ciudate obiectelor din camer fcndu-l s deschid ochii nc somnoroi. Pipi cu mna pe noptier din apropierea i verific ceasul. Mai avea o or bun de somn sau chiar dou, astfel c ncerc s se ntoarc pe partea cealalt. Petrecu aa cteva minute ns somnul nu mai veni astfel c pn la urm se ridic din pat i trase pe el un tricou boit i o pereche de blugi. Mai bine cobora s i ia o cafea i s fumeze cteva igri nainte de micul dejun cum fcea de obicei. Cobor scara ngust a casei spre living pe care l travers pentru a merge n buctrie unde aproape c se sperie de forfotul aparatului de fcut cafea, semn c mama s se trezise mai devreme. Probabil era de serviciu. -Te-ai trezitncepu ea intrnd n buctrie pe ua ce ddea n curte. Cum de eti aa matinal, rse ea n timp ce turn o can de cafea.

Viorel Trandafir - Alecsander 7

-Nu am putut s mai dorm, mormi Eric cnd i se aez cana n fa. Oricum am o grmad de treab. -Eu m duc la munc, ncep acum la opt i jumtate. S -ar putea s i pregteti singur micul dejun, c nu mai am timp. Eric se ntinse pe spate n canapeaua de col din jurul mesei. -E n regul! Cred c am s mnnc mai trziu, cnd ies n ora, i zise el cutnd bricheta pentru a-i aprinde o igar, gest pe care mama s l privi dezaprobator, lucru care l fcu s ia igara neaprins din gur i s o rsuceasc printre degete de cteva ori. -tii doar ce prere am despre fumatul pe stomacul gol, ncepu totui s bombne mama sa. Mcar dac nu a fi medic i nu a ti ce se ntmpl. Fiul astepta plictisit privind ceasul mare din buctrie care ticia monoton. n cteva minute trebuia s plece la munc, apoi el o s i ia cafeaua i implicit igrile i s ias pe verand unde avea s i petreac dimineaa. Elisabeth iei din buctrie i nu o mai auzi dect cnd ieea din living pe ua principal anunndu-l c plecase. Rsufl uurat. Mereu l btea la cap cu chestii din astea. tia i el c avea dreptate ns chiar nu putea s i fac un obicei din a mnca dimineaa cnd era nc somnoros. Iei pe verand cum i propusese mai devreme i se ntinse n balansoarul din captul acesteia, acolo unde obinuia s petreac serile n care nu avea ce face sau dimineile ca aceasta. Aerul tare al dimineii pru s l revigoreze, astfel c lu cana n mn, cobor treptele verandei i ocoli casa pn n garaj. Deschise ua mare a acestuia i razele soarelui nvlir peste BMW-ul negru pe care l primise cadou anul trecut cnd mplinise vrsta majoratului, care, dei era o main sport, nu ncetase niciodat s o modifice pentru a -i spori aspectul i performanele. Astfel devenise foarte repede cunoscut printre tinerii oraului la cursele de pe Creek Road, drumul prsit de la marginea oraului unde se ntlneau negreit de cte dou ori pe sptmn. Rmase n ua garajului i dup ce o privi pre de cteva momente hotr c nu are chef s se apuce de ea. Mai avea ceva de lucru pe la faruri, ns realiz c ar fi mai bine s dea o fug n ora, s mnnce ceva i s mai piard timpul, astfel nct cteva minute mai trziu, dup ce i schimb hainele maina rula energic pe drumul ngust ce ducea ctre ora pe sub coroanele mari ale stejarilor ce umbreau drumul i printre ramurile crora se vedeau n apropiere siluetele gri ale blocurilor nengrijite. Parc maina in fata la Kings Garden, restaurantul mic cu terasa foarte frumoasa unde obinuia s vin mpreun cu prietenii si i n scurt timp se aeza la masa lui preferat n apropierea barului cautnd cu privirea pe barman care de altfel i era i bun prieten. Probabil ca acesta nu era de serviciu, deci cu siguran c nu avea cu cine sporovi, ceea ce nsemna c nu va petrece mult timp acolo. Comanda reticent o cana de cafea. Mai bause inca una cu putin timp in urma si se intreba daca nu cumva o sa ii tremure mainile toata dimineata. Apuca ziarul si incepu sa il rasfoiasca dezinteresat. La urma urmei nu se intampla niciodata nimic nou in acel oras, asa ca ce ar fi putut sa citeasca in ziar? Tresari brusc cand auzi zanganitul unor chei aruncate pe masa de lemn. - Hei...mormai el cand o vazu pe Melanie Griffith asezandu-se in fata lui la aceeasi masa. - Ce faci ? il intreba ea vesela ca de obicei.

Viorel Trandafir - Alecsander 8

- Am iesit la micul dejun, se mai dezmorti el aprinzandu-si o tigara. Melanie se stramba la mirosul fumului, asa cum facea de obicei. - Esti ori adormit, ori nu ai chef de vorba. Oricum ar fi eu tot nu te las in pace, asa ca nu ai incotro decat sa vorbesti cu mine, ii zise ea rasfoind cu delicatete meniul de pe masa, ca si cum ar fi vrut sa comande altceva decat obisnuitele clatite cu gem de afine sucul de portocale. - Nu am nimic, doar stii ca dimineata...nu toata lumea e vorbareata ca tine. Melanie rase incet lasandu-se pe spate in scaun. - Sa nu-mi spui ca ai baut aseara ? A fost Jenny pe la tine? - Nuuu... nu am mai vazut-o pe Jenny de ceva timp. E probabil ocupata... Fata se gandi o clipa la faptul ca Martin Ferguson nu isi prea lasa fiica sa iasa si incerca sa isi dea seama daca intr-adevar acela o fi motivul pentru care nu o mai vazusera cu totii de ceva vreme pe Jenny. Eric ii prinse gandurile din zbor. - Stii ca e ceva mai dificil cu Jenny, completa el gandurile lui Melanie, care tresari vesela incercand sa schimbe subiectul. - Am auzit ca Tom Cornwall s-a insurat, spuse ea repede grabindu-se sa soarba din paharul cu suc de portocale. S-a casatorit cu cineva tot de prin partea locului... din cate am auzit eu si are si o fiica vitrega. - Era si timpul, spuse Eric oarecum ironic. Tom avea vreo 40 de ani, in care nu facuse altceva decat sa tina cu dintii de pamantul si averea familie sale si sa o slugareasca pe maica-sa, iar daca acum se insurase asa brusc, fara sa anunte pe nimeni si fara sa isi prezinte sotia celor din oras, inseamna ca ceva nu era in regula. Melanie astepta sa termine de mestecat bucata de clatita. - Eu una abia astept sa le cunosc pe cele doua, caci din cate il stiu eu pe Tom, nu ar face alegeri gresite, chiar daca ar vrea, tot nu i-ar permite Margareth. Eric clatina din cap a aprobare. - Nu mi-a placut niciodata femeia aia, e ciudata rau. Si aerele ei aristocrate... isi aminti Eric cateva faze din copilaria sa, pe cand ai lui erau prieteni cu Tom Cornwall si se vizitau destul de des. -Da...incuviinta si Melanie, in timp ce prin minte i se perindau propriile amintiri cu Margareth Cornwall. Sunt curios cat de mult s-o fi schimbat acum... cand a imbatranit foarte mult. Eric zambi sarcastic. - Ai putea sa dai o tura la Palat, daca vrei sa o vezi. Si ai putea sa ne aduci si noua celorlalti o fotografie, rase el de Melanie care percepu gluma ca atare.Fata se ridica si odata cu ea se ridica si el. Se facuse destul de tarziu si Eric isi aminti ca avea treaba, astfel ca dupa ce isi plati micul dejun, se desparti de Melanie si pleca incet catre casa. Geamul deschis al masinii ii aducea in fata un vanticel placut cu diverse mirosuri de flori ale verii si de aceea considera un sacrilegiu aprinsul unei tigari. Isi aminti amuzat cum, atunci cand erau mici bunicul lui Melanie, le spunea mereu sa nu se supere unul pe altul la joaca, pentru ca intr-o buna zi se vor casatori. Trebuise insa sa mai creasca amandoi ca sa realizeze ca de fapt Jacob vorbise serios in tot acest timp si ca l-ar fi incantat o astfel de casatorie. Insa lucrurile stateau altfel intre ei. Petrecand copilaria

Viorel Trandafir - Alecsander 9

impreuna, la scoala fiind mereu impreuna, ajunsesera ca fratii si aceeasi relatie ramasese intre ei si acum cand aproape terminau liceul. Un gand fulgerator ii trecu prin minte. Mama lui, se strambase cand auzise ca are o relatie cu Jenny Ferguson, iar primul lucru care il intrebase, era, ce parere are Melanie. Nu cumva si mama lui gandise la fel ca si Jacob ? Gandul acesta ii afisa un zambet larg pe fata si se simti ca si cum fusese atras intr-un complot hilar desprins din comediile pe care le urmarea la TV. Probabil nu era decat o prostie si spuse in timp ce aproape ajunsese acasa. Cerul era albastru adanc si decat foarte putin nori se mai perindau pe bolta sa infierbantata. Undeva in departare zari pe coama dealului conacul care altadata fusese leaganul de cateva secole al familiei Saunders. Il privi si acum ca si altadata cu o dorinta aparte, cu un sentiment necunoscut de teama dar in acelasi timp dezamagire amestecata cu furie si dorinta de razbunare. Mainile incepura sa ii tremure pe volan si injura in gand, smulgandu-si privirea din acel punct indepartat de pe deal, care pentru el insemna foarte mult. Nici nu stia el cat de mult... Usa se inchise singura in timp ce Beth isi puse poseta pe biroul masiv din lemn sculptat ducandu-se la baie sa se spele pe maini si pe fata. Era prea cald. Atat de cald incat parea ca aparatele de aer conditionat nu mai erau de ajuns pentru a mentine un climat racoros in spitalul pe care lea in conducea de mai bine de opt ani. Dadu drumul la chiuveta si apa tasni rece stropindu-i camasa alba si reusind sa ii smulga un la naiba d intre buze. Isi clati mainile si obrajii cu apa rece apoi isi infunda fata intr-un prosop curat si moale. Avusese o zi prea plictisitoare, care desi la fel de lipsita de evenimente ca si celelalte, i se paru mult mai lunga si mai seaca. Se aseza in scaunul directorial din spatele biroului si privi satisfacuta cutia cu mancare chinezeasca adusa probabil de vreuna dintre asistente. Manca singura, din nou, asa cum facea de ani buni, de cand acceptase postul de directoare al spitalului, post pe care il acceptase aiurea fara a sti nici macar in ziua de azi adevaratul motiv. Dupa moartea lui Paul se retrasese mult de restul celor din oras, satula de formalitatile aristocrate care ascundeau secrete si de fatarnicia fostelor prietene. Odata cu sotul ei murise si ceva din ea, si probabil ca acceptase postul pentru avea o ocupatie. Da, cu siguranta de asta acceptase, dadu ea din cap singura facand un gest scurt in aer cu betisoarele chinezesti cu care manca. Usa se deschise larg si zgomotos facand-o sa tresara si aproape sa scape cutia cu mancare pe jos. - Hei... Scuza-ma nu am stiut ca iei pranzul aici, se scuza Katherine. Beth ofta plictisita oprindu-se din mestecat. De ani de zile manca singura, si tot de ani de zile Katherine Ferguson intra ca un uragan peste tot. Un uragan cu o scuza penibila, isi spuse in sinea ei Beth, lucru care aproape o facu sa zambeasca. - E ok... mormai Beth lasandu-se pe spate in scaun in pozitie comoda. Poti sa stai sa mananci cu mine daca vrei, ii facu semn Beth catre cealalta cutie cu mancare chinezeasca. Katherine isi trase un scaun si apuca cutia simandicoasa de parca ar fi mancat asa ceva pentru prima oara, gest pe care Beth il ignora. Privi ceasul fara pic de interes cautand sa pastreze atmosfera aceea de liniste deplina, caci stia ca daca ar fi inceput Katherine sa

Viorel Trandafir - Alecsander 10

vorbeasca, ei i-ar fi parut rau ca o invitase sa manance in aceiasi incapere. Facuse multe eforturi pentru a o ajuta pe Katherine acolo la spital si reusise sa o promovese de la asistent medical la asistenta sa personala, pentru ca in ciuda comportamentului ei uneori necioplit avea un suflet bun. Si mai era si relatia dintre copiii lor, peste care nu putea sa treaca usor. -Stii ca Tom Cornwall se casatoreste ? incepu Katherine mestecand inca taieteii de orez pe care ii luase din cutia de carton. Beth aproape ca se inneca. Lua o gura de apa minerala din pahar si incerca asa se abtina sa nu tuseasca. - Foarte bine, reusi ea sa se stapaneasca. Ma bucur pentru el, zise ea fara pic de entuziasm, cautand sa vada daca ceea ce spune Katherine e adevarat sau e o simpla barfa. - Sincer ma mir, continua Katherine, la varsta asta noi avem copiii mari... Eu cred ca Margareth i-a impus o casatorie de convenienta, gandi ea cu voce tare. Beth isi sterse mainile si se lasa de tot in imensul scaun de piele. O durea spatele. Nu tare insa o jena destul de mult. Aproape ca o pufnea rasul de sinceritatea debordanta cu care vorbea Katherine. Refuza insa sa se gandeasca la Tom Cornwall. Motive avea destule si suficient de intemeiate. - E un lucru bun, zise ea. Hai sa nu-i judecam noi... Ei stiu mai bine ce au de facut. Katherine abandona betele in cutia goala de carton in care avusese mancare si ramase o clipa pe ganduri ca si cand Beth ar fi mustrat-o cumva subtil. - Da, ai dreptate... recunoscu ea rosind un pic in obraji. Vroiam doar sa stii si tu. Beth afisa un zambet recunoscator fals apoi iesi pe coridor fara a mai scoate un cuvant. Se indrepta cu pasi repezi spre scari pentru a cobora la primul etaj unde se afla un tonomat de cafea. Oare nu ar fi fost mai bine sa o fi trimis pe Katherine sa ia cafea pentru amandoua iar ea sa ramana in continuare intinsa in scaunul acela unde nu ar mai fi simtit intepaturile acelea la spate ? Nu, cu siguranta nu. Katherine ar mai fi vorbit vreo jumatate de ora si probabil tot in jurul casniciei lui Cornwall, subiect care nu o interesa deloc. Dar oare Tom chiar se casatorea ?Adica.. era destul de dificil sa traiesti singur...o stia si ea pentru ca traia singura de atatia ani, dar Tom nu fusese niciodata casatorit. Cu siguranta ca Margareth a aranjat ceva pentru el, isi mai spuse ea cand aparatul incepu sa ii macine zgomotos cafeaua. Mirosul o imbie si ii dadu un zambet scurt in obraji. Culese cafeaua din aparat apoi se duse la biroul de contabilitate, ca sa rezolve anumite probleme legate de facturile la energie electrica ale spitalului din ultimele trei luni, apoi se grabi sa verifice niste dosare ale unor pacienti mai vechi care dadusera spitalul in judecata din cauza unor probleme minore. Cam atat mai avea de facut. Isi privi ceasul de la incheietura mainii si se gandi ce ar putea sa faca pentru o ora. Cam atat mai avea de stat la serviciu. Dupa aceea scapa de atmosfera aceea apasatoare din spital si o va inclocui cu atmosfera linistita de acasa. Deja planuia ca isi va lua decat un halat subtire pe ea, isi va pregati un cocktail si va iesi pe terasa unde va lenevi toata dupa-amiaza. - Poti pleca... se auzi vocea lui Katherine in urma ei. Mai raman eu, ca nu ma grabesc sa ajung acasa. Martin vine abia la 6 iar Jenny a gatit cu siguranta ceva de mancare asa ca... Beth se opri intorcandu-se uimita. Ori Katherine stie ca o doare spatele si ca nu se simte prea bine, ori incearca sa obtina cateva zile libere. De obicei doar in astfel de situatii se oferea.

Viorel Trandafir - Alecsander 11

- E ok, pot sa mai raman, nu ma grabesc nici eu, ii raspunse Beth oarecum bucuroasa de gest. Daca avea nevoie de zile libere ii dadea oricand. Si asa Katherine nu facea mare lucru prin spital. Isi continua drumul catre biroul ei unde avea sa isi termine cafeaua si sa isi puna la punct ce avea de facut a doua zi. Timpul trecu repede si curand ceasul din perete care ticaia aproape insesizabil arata ora 16.00, iar Beth isi lua poseta si se indrepta spre usa biroului auncand o ultima privire prin camera. Iesi pe hol aproape sigura ca in acelasi moment o sa iasa si Katherine din biroul ei si o sa o insoteasca pana jos la masina. Si probabil avea s-o invite iar la acel gratar pe care mArtin in promitea de luni de zile si la care ea nu putuse niciodata sa ajunga. Trecu pe langa biroul lui Katherine si desi usa era intredeschisa nu zari pe nimeni inauntru, asa ca isi continua drumul si cobora cele doua etaje cautand sa iasa prin curtea din spate. Usile insa erau incuiate si se uita in jur in cautarea vreunei persoane de la curatenie. Ei aveau de obicei cheile. Nimeni. Se vazu nevoita sa ocoleasca cateva birouri ca sa iasa pe la unitatea de urgente. Ura iesirea aceea, o ura din tot sufletul. Cauta sa se imbarbateze afisand un zambet sfidator si incerca sa isi asculte in linistea mormantala a etajului pantofii cu toc pe podeaua de mozaic. Undeva in fata vazu usile de la urgente balanganindu-se alene la fel ca in urma cu 13 ani, pe cand ea era chirurg si cand intr-o zi daduse piept cu cel mai mare cosmar al carierei ei de medic. Ambulanta il adusese pe insusi sotul ei plin de sange si abia respirand. Parca ii auzea si acum pe masura ce se apropia de intrare vaietul stins. In zadar incercase sa il salveze, hemoragia puternica i-a curmat viata chiar in timp ce era in mainile ei neputincioase. Simti brusc sa i se face rau si ca are nevoie sa se aseze, insa incerca din rasputeri sa iasa pe usa aia si sa nu atraga privirile nimanui. Incerca sa respire regulat si sa se gandeasca la altceva astfel incat sa invinga atacul de panica. Izbi usile cu mainile si razbi afara unde lumina soarelui o lovi in ochi aproape orbind-o. Se urca in masina si incepu sa respire zgomotos dar controlat incercand sa se calmeze. Scruta cu privirea intreaga curte a spitalului si nu zari pe nimeni. Porni motorul si pleca alene catre casa cu ambele geamuri deschise la masina. Curentii de aer ii stransera fruntea transpirata intr-o cununa rece. Mereu ii starnea astfel de amintiri locul acela. La inceput folosea Vicodin, ori de cate ori era fortata sa lucreze acolo la urgente. Insa in timp Vicodin ii crease dependenta si nu isi permisese sa o ia razna. Avea un copil de crescut, caruia trebuia sa ii dea un exemplu bun. Destul ca se chinuise sa il creasca singura. Curand zari centrul orasului, marcat de un sens giratoriu superb cu gazon care avea in centru o statuie foarte veche, un inger cu o sabie in mana, pe care locuitorii il declarasera simbolul orasului in urma cu aproximativ un secol. Un inger care incetase sa mai faca dreptate!

Viorel Trandafir - Alecsander 12

II

Naduseala umeda de la parter paru sa o sufoce de-a binelea si hotara sa urce la ea in camera unde era mult mai bine. Daca tot nu avea ce face se gandi ca nu i-ar strica un pui de somn. Isi lua cele cateva reviste pe care le rasfoise in cursul dupa-amiezei si incepu alene sa urce scarile. In casa domnea o liniste mormantala, semn ca ceilalti erau plecati. Picioarele i se afundara in mocheta de pe scartaind mut si Meg urca jumatate din trepte cand deodata un fior de raceala i se strecura pe spatele transpirat. Intoarse capul instinctiv catre cele trei tablouri imense care domneau in spatiu scarii. Toate cele trei portrete emanau parca o expresie de ura si dispret, insa unul dintre ele parea ca o priveste fix cu un aer poruncitor. Fata rase scurt in sinea ei de aberatiile care ii treceau prin minte, spunandu-si ca sunt doar niste tablouri vechi. Dadu sa urce mai repede scarile si se opri inmarmurita dupa cateva trepte. Putea sa jure ca acea privire o urmarea. Culese de pe jos revista pe care tocmai o scapase si dadu si continua sa urce can o prezenta neasteptata in capatul scarilor aproape ii taie respiratia. Margareth. - S-a intamplat ceva ? o intreba Margareth cu glasul ei aproape dogit care rasuna in incapere. Meg ii zambi brusc. Nu avea de gand sa ii spuna despre tablouri. Si oricum fusese doar o parere de-a ei. - Nu... Doar am scapat o revista pe jos, se grabi fata sa ii raspunda. Batrana afisa un zambet fals privind-o in continuare banuitor. - Vino, vreau sa iti arat ceva, o invita ea pe fata invartindu-se cu baston cu tot. Meg o urma in tacere pe holurile inalte decorate cu tablouri vechi, arme medievale si statui imense pana intr-un loc in care holurile dadeau catre o alta aripa a cladirii. Fata gandi ca este o gramada de spatiu risipit din moment ce nu il foloseau la nimic. De cand venise ea la conac nimeni nu venise in vizita astfel ca i se parura inutile zecile de apartamente care stateau degeaba in casa. In capatul holului batrana ii arata o usa imensa blocata cu doua lacate, pentru care Meg se astepta din clipa in clipa ca batrana sa scoata cheia si sa le deschida pentru a trece dincolo. - Ai voie sa te plimbi oriunde in casa, sa faci orice vrei tu, in limita bunei educatii bineinteles, completa batrana, insa aici, dincolo de usa aceasta sa nu treci niciodata. Meg asculta cu atentie si incuviinta din cap aproape fara sa inteleaga exact despre ce este vorba. Observa decat barbia si vocea batranei tremurand semn ca ea insasi se temea de orice ar fi dincolo de acele usi. - Nu iti face probleme... nu o sa vin niciodata. Oricum e incuiat... murmura Meg desi batrana plecase deja inapoi lasand-o in urma. - Da... murmura Margareth Cornwall ca si cum si altcineva ar fi promis in trecut si totusi ar fi trecut de acele lacate. Meg se grabi confuza sa o ajunga din urma. Intai tablourile si acum incaperi incuiate din casa... ceva e in neregula, ori cu batrana ori cu casa. Probabil daca i-ar povesti mamei sale despre usa incuiata s-ar amuza cu siguranta. O lasa pe Margareth sa coboare catre

Viorel Trandafir - Alecsander 13

parter in timp ce ea urma holul catre camera ei. Imediat cum intra incuie usa isi isi aprinse o tigara. Nu ii dadeau voie sa fumeze in camera deoarece fumul deteriora mobila veche asa cum afirmase nimeni alta decat Margareth, lucru care i se paruse absurd de prima data, insa ii promisese mamei ei si nu ar fi vrut sa o dezamageasca. Scoase de sub pat o scrumiera si se intinse in pat in timp ce cateva suvite de fum de la tigara urcau intr-o cursa haotica spre tavan. Portretele alea sunt simple tablouri, isi spuse in sinea ei. Fusese decat o parere. Deschise larg usile de la terasa si calca desculta pe granitul incins al acesteia. Soarele de pregatea sa se ascunda undeva dupa dealuri. Isi termina tigara in voie in timp ce in curte Tom parca masina chiar in fata usii de la intrare. Cu siguranta ca Susan era cu el, intui Meg repede inainte sa isi vada mama coborand din masina. - Unde ai fost ? o intreba Meg vesela aproape tipand de sus. - Am fost in oras. O sa vin sa iti aduc ceva, ii raspunse Susan cautand sa ia toate plasele cu cumparaturi din masina. Meg se repezi in camera sa ascunda scrumiera si sa verifice daca miroase a tutun inauntru. Isi aranja din miscari sumare patul si incalta o pereche de papuci de plastic, apoi descuie usa. Auzi pasii apasati ai mamei ei pe scari si se pregati sa ii sara in ajutor. Susan incerca sa isi agate ochelarii de soare in par in timp ce Meg ii lua plasele din mana. - Ti-am luat cate ceva... ii spuse Susan vesela asezandu-se intr-un fotoliu ca sa isi traga sufletul. Meg incepu sa scoata curioasa din plasele de carton si incepu sa isi etaleze inaintea ochilor cateva rochii pe care le masura din priviri, apoi le intinse pe pat la rand abia asteptand sa le probeze. - Oaw... nu ma asteptam, murmura ea vesela. Astea sunt numai pentru ocazii, nu ? intreba ea fara a-si lua ochii de la ele. I se parea ciudat. Susan stia ca poarta numai blugi si bluze iar rochiile acelea care pareau destul de scumpe erau probabil pentru evenimente, dineuri... Privirea lui Susan se umbri putin, amintindu-si discutiile cu Tom care insistate ca Meg este destul de matura ca sa mai poarte jeansi. - De fapt nu... nu e neaparat, incepu ea, Tom chiar ar fi incantata sa porti una dintre ele la cina. Esti destul de mare acum, incerca mama cu un aer complice, ar trebui sa mai renunti la vechile haine si sa iti iei un nou stil, nu ? Meg o asculta nedumerita. Se aseza in pat cu una dintre rochii in poala. Erau frumoase intr-adevar... dar nu te poti imbraca numai in rochii sau fuste. Se gandi ca nu ar fi bine sa starneasca o discutie pe tema aceast si zambi multumita. - Demult vroiam eu sa am astfel de rochii. Abia astept sa le imbrac, zise ea vesela incepan sa le aseze pe umerase. Tu stii ce mi s-a intamplat azi, cu Margareth ? Susan rase anticipand ce vroia sa ii povesteasca. - Celebra usa cu lacate , asa-i ? - Da. De unde stii ? Ti-a aratat-o si tie ? Mama clatina din cap a negare. - Nu... Mi-a vorbit despre ea doar. Mi-a spus ca acolo sunt toate lucrurile vechi ale familiei si ca nu avem la ce sa intram vreodata acolo.

Viorel Trandafir - Alecsander 14

- Mda.. conchise Meg. Pe mine m-a luat special sa mi-o arate. Oricum nu m-as fi chinuit eu sa caut cheile. Tom ce zice despre asta ? Susan privi catre usa ca si cum cineva ar fi putut asculta de dincolo de aceasta, apoi incepu cu glas scazut. - El ce sa zica... O respecta pe Margareth, si avand in vedere ca ea este mama lui a zis ca ar fi bine s-o ascultam. Oricum ce naiba sa vezi decat mobila veche depozitata ca intr-o magazie. Cred ca nici ei nu stiu ce mai este dincolo de usa aia, rase Susan. - Asa este , ii dadu Meg dreptate. - Ceva mai tarziu cinam la Kings Garden, isi aminti Susan. Cred ca trebuie sa fim acolo pana la 7 asa ca ar fi bine sa incepi sa te pregatesti. Se ridica si se indrepta catre usa. - Ai fumat cumva in camera ? se intoarse ea brusc simtitnd un miros suspect. Meg o privi uimita. Oare vazuse cumva scrumiera de sub pat ? - Nu, minti fiica. Am fumat pe balcon si probabil ca a intrat fum... usile au fost deschise... reusi meg sa incropeasca o scuza cat de cat credibila. La urma urmei si daca ar fi aflat Susan nu i-ar fi facut nimic, pentru ca era de aceiasi parere ca mobila oricat ar fi de veche nu se putea strica de la fumul de tutun. Susan balangani din cap in semn de aprobare apoi disparu in spatele usilor. Cina la Kings... Aceeasi adunatura de oameni aroganti, cu bani , din oras care discuta zgomotos doar despre afaceri si pamant. Probabil ca Tom va incerca iar sa o prezinte la o gramada de lume. O mai prezentase unor barbati in varsta, slinosi, care sub aparenta expresiei incantat de cunostinta se uitau la ea ca la o caprioara pe care ar fi devorat-o in acelasi moment. Acest lucru ii provocase greata, insa isi explicase ceva mai tarziu ca asa sunt cei bogati si ca oricum nu ar schimba nimic. Se uita la ceas. Mai avea jumatate de ora astfel ca se grabi sa faca un dus, sa isi puna rochia si sa isi aranjeze parul lung si blond, caracteristica neintalnita la ea in familie. Cand termina de aranjat se mai privi inca odata in oglinda si iese pe usa in holul mare care lega toate camerele din corpul central al conacului. Holul era napadit de o lumina scazuta si de o liniste mormantala. Pasii ei scartaiau muti, in covorul moale de pe jos. Pe masura ce se indrepta catre scari ii veni din nou in minte incidentul din aceeasi dupaamiaza, insa hotara sa nu se mai gandeasca la asta. Isi aseza mana pe balustrada si cobora linistita scarile privind atent cu coada ochiului la cele trei portrete. Nimic. Zaceau atarnate in perete ca si cum ar fi fost cuprinse de un somn secular. Traversa livingul si se indrepta catre curtea din fata unde vazu deja mica limuzina a familiei trasa in fata usilor. Verifica ceasul si observa ca ajunsese cu cateva minute mai devreme. Era bine. Altadata cand intarziase, Margareth ii tinuse o adevarata prelegere despre punctualitate, pe care de atunci Meg se straduia sa ajunga inaintea tuturor. - Esti gata de o iesire in oras ? o intreba Tom zambind formal ca de obicei. Asta seara vei cunoaste o gramada de oameni noi. Meg zambi cu o incantare falsa, apoi se urca in masina alaturi de mama ei. Margareth avea sa vina cu masina ei, caci avea propriul sofer. Drumul dura putin si Susan sporovai cu Tom despre ce facusera cat timp fusesera plecati pe zi, Meg devenind aproape invizibila. Majordomul le deschise usa si Tom cobora primul asa cum facea de obicei,

Viorel Trandafir - Alecsander 15

dupa el Susan si apoi ea. Traversara terasa restaurantului, catre gradina din spate, unde luau cina de obicei. Restaurantul era plin, insa pentru ei cineva rezerva o masa la sfarsit de saptamana aproape intotdeauna. Mereu aceeasi masa cu vedere catre lacul din gradina. Margareth era deja acolo, asezata la masa cu un acelasi zambet triumfator pe chip, pe care il purta intotdeauna ca pe o masca asezata peste ridurile batranetii. Chelnerul le servi vin si Tom ridica paharul agitand discret licoare din interior. Margareth aseza mana pe pahar si o privi ca si cum ar fi facut ceva gresit. Insa nu ii zise nimic. - Tom... Nu cred ca Meg ar trebui sa bea. Susan se intoarse nedumerita, in timp ce Tom surprins nu stiu ce sa zica. - Are doar 17 ani, pentru numele lui Dumnezeu. Ce o sa zica lumea din jur? Meg isi simti sangele cum urca in obraji si impinse paharul din fata ei cu eleganta. - Chelnerul a gresit... Nu am baut, le explica ea. Obrajii ii ardeau de emotie si in acel moment avu impresia ca toata lumea din restaurant o priveste tinta. Susan paru mai degraba nervoasa decat sa o priveasca ca si cum totul ar fi fost in regula. - Nu va faceti griji, prelua Tom cuvantul. Nu e nici o problema am sa ii spun chelnerului sa ia paharul. A fost o greseala. Isi aseza servetul in gulerul camasii pregatindu-se sa manance. Margareth bombani ceva nemultumita. - Ai observat-o pe Elisabeth Saunders ? De cateva saptamani ia cina cu familia Griffith. De cand nu mai au bani... Margareth isi sterse gura cu eleganta, sorbi o gura de cabernet din pahar apoi privi cercetator catre masa pe care i-o indicase fiul. - Trag numai de numele ala pe care il aveau altadata, zise batrana ganditoare. Meg ii privi pe amandoi si se simti ca la o discutie in alta limba. Observa decat familia despre care se vorbea si incerca sa inteleaga mai bine despre ce este vorba. Prima data se gandi daca i-a mai vazut vreodata prin oras insa realiza repede ca era prima data cand ii vedea. Un baiat probabil de varsta cu ea, imbracat intr-un costum negru, manca elegant participand la discutie din cand in cand. Isi intoarse capul cand acesta o privi drept si se rusina ca nu cumva sa fi dat impresia ca se holbeaza. Probabil ca avea sa il cunoasca in toamna cand vor merge cu totii la scoala. Realiza totusi, ca desi venise de ceva timp in oras, nu cunostea pe nimeni de varsta ei. Nici nu iesea prea mult in oras si probabil ca nici nu ar fi avut cu cine. - Imi amintesc conacul ala de cand eram mica, o auzi pe mama ei spunand. Era atat de frumos... mergeam des cu mama acolo, cand lucra la ei. Margareth deveni brusc suparata de ceva si o privi o privi aproape acuzator pe Susan. - Nu cred ca e cazul sa ne reamintesti de familia ta. Acum faci parte din alta familie si trebuie sa te porti ca atare, se impuse batrana in discutie cu un ton taios. Meg cauta sa prinda reactia imediata a mamei sale insa nu vazu nimic. Susan se comporta ca si cum nimic nu s-a intamplat. Tom o privi stramb pe mama sa, semn ca exagerase oarecum. - Vreau sa spun...ca nu e bine sa mai dezgropam ce a fost in trecut. Pe aici vestile circula repede si nu e bine sa le dam apa la moara, isi explica Margareth iesirea de mai devreme.

Viorel Trandafir - Alecsander 16

Susan continua isi termina paharul de vin in liniste. Poate ca soacra ei avea dreptate. Poate nu e bine ca ceilalti sa afle in ce conditii parasise Panhandle cu 17 ani in urma, pe cand ea insasi abia implinise varsta majoratului. Poate era mai bine ca lumea sa stie ca Meg era rezultatul unei casnicii esuate si atat. - S-a intamplat ceva, mama? o intreba Meg vazand-o oarecum ingandurata. Susan paru ca tresare si afisa un zambet fortat. - Nu... Margareth are dreptate. Ce-a fost, a fost! Nu cred ca are rost sa mai vorbim despre. Meg aproape ca pufni suparata. Margareth avea intotdeauna dreptate in fata tuturor. Se gandi totusi ce ar fi putut sa se intample in trecut de nu vroiau ei sa mai aduca in discutie. Auzise de familia Saunders vorbindu-se de cateva ori prin magazine pe unde mai iesise cateodata cu mama ei. Cat despre conac, il vazuse odata din masina cum se inalta inca semet pe culmea indepartata a unui deal. Se simti privita si intoarse capul discret. Baiatul acela isi mai arunca privirea din cand in cand la ea in mod dezinteresat. Cina se termina in curand iar Tom se retrase intr-un colt al restaurantului pe o canapea alaturi de alti barbati pentru a bea coniac si a fuma trabuc, iar Margareth pleca spre casa pe motiv ca este destul de tarziu. Ramase decat ea si Susan, mama ei privinduse stanjenite. - Noi mai stam aici, pana termina Tom, ii zise Susan. Acum poti sa bei un pahar de vin daca vrei, ii facu mama sa cu ochiul. Las-o pe Margareth... Meg refuza clatinand din cap, revenindu-i in minte intregul incident cu vinul de la inceputul cinei. - Eu nu beau de obicei, stii doar. Chelnerul a facut o greseala mai devreme, se scuza fiica aprinzand in schimb o tigara. Susan isi privi fiica discret. Daca va capata aceeasi formalitate ca ceilalti, si in locul sinceritatii va adopta acea diplomatie sarcastica ? Ea nu vrusese sa o creasca in acel stil, insa in mediul acela... Ea singura avusese de suferit cu mult timp in urma din cauza intrigilor si a barfelor din acel oras. - De ce te-a intrerupt Margareth mai devreme ? o smulse Meg dintre propriile ganduri. Susan aproape se balbai incurcata. Multe lucruri nu i le spusese fiicei ei, si cu atat mai greu sa i le spuna acum. - A fost o mica rautate din partea ei. Cei din familia Cornwall nu au suportat niciodata conacul acela. Insa mi-e mi-a placut, devie Susan discutia rapid. Bunica noastra a lucrat aproape toata viata acolo si mergeam destul de des si eu. Fiica o asculta fascinata. Poate ca ar trebui sa mearga intr-o zi, insa fara sa stie nimeni. Doar asa, sa vada si ea unde lucrase atata vreme bunica sa. - Crezi ca am putea sa mergem acolo intr-o zi sa il vizitam ? se trezi ea spunand cu voce tare ce gandeste. Adica... eu chiar sunt curioasa cum arata. -Da... murmura Susan incurcata gandindu-se la faptul ca Tom se va supara daca va auzi ceva despre asta. Mergem, dar ramane secretul nostru, ii spuse ea aproape in soapta, privind in acelasi timp catre Tom care discuta zgomotos cu mai multi barbati. Meg stinse tigara multumita indesand-o repetat in scrumiera pana cand aceasta refuza sa mai scoata fum. La masa familiei Saunders nu mai era acel baiat asa ca se simti libera sa il caute cu privirea prin multimea revarsata pe terasa restaurantului. Il zari undeva pe

Viorel Trandafir - Alecsander 17

malul lacului din gradina restaurantului. Miscarile lui elegante tradau o educatie aparte, o eleganta ce masca non-conformismul varstei tinere. I se paru interesant. Poate va ajunge sa-l cunoasca intr-o zi. Daca va avea voie !

Deschise ochii incet, ferindu-i de lumina puternica care se furisa printre jaluzele verticale ale camerei, si privi in jur buimaca de parca nu ar fi stiut unde se afla. Observa tavanul alb si lampa din centru acestuia care o lamurira imediat. Dumnezeule, murmura ea somnorosa si isi tranti la loc capul in perna. Iar ramasese peste noapte la el, chiar daca nu se intamplase nimic intre ei. Taica-sau cu siguranta ca nu o va mai inghiti si pe asta. Se ridica pe marginea patului si isi stranse parul cu o clama apoi isi trase sosetele subtiri in picioare. Eric dormea in liniste respirand agale, astfel ca isi alunga repede gandul de a-l trezi. Trebuia ori sa o sune pe Melanie sa ii asigure alibiul, ori sa il trezeasca pe el si sa inventeze o scuza pe care sa i-o prezinte tatalui sau. Isi lua inima in dinti si il impinse in umar de cateva ori facandu-l sa mormaie cu nasul in perna. - Trezeste-te ! il inghionti Jenny in coaste determinandu-l sa se ridice in sezut si sa isi frece ochii excesiv. - Ce s-a intamplat ? mormai el cascand sanatos. - Cum ce s-a intamplat ?! E dimineata. Eu ce naiba ii spun tatei ? baiatul se intinse la loc ce va mai sus si pipai cu mana pe noptiera dupa pachetul de tigari pe care il lasase in seara precedenta. - Asa e... Ii zicem ca ai dormit la Melanie, ce naiba e asa de greu. Oricum daca maica-ta o sa o sune, ea o sa ii spuna ca ati invatat impreuna sau mai stiu eu ce. Jenny isi pieptana parul cu o perie pe care o scosese dintr-o borseta. Era o scuza destul de solida, iar Melanie stia deja lectia, asa ca nu mai trebuiau sa o mai sune. Ii lua tigara din mana lui Eric si trase doua fumuri consecutive. - Da.. Cred ca da... fu Jenny de acord asezandu-se langa el si cuprinzandu-l cu bratele. Oricum a fost o noapte grozava, mai zise ea privind cele doua pahare murdare de vin de pe noptiera si sticla goala rostogolita pe podea. Eric trase adanc din tigara si sufla fumul lent incercand sa faca rotocoale. Cine stie cand vor mai avea ocazia sa petreaca noaptea impreuna. La cat de des reusea Jenny sa iasa din casa...Toata vara iesise cu toti prietenii, aproape in fiecare seara, in timp ce ea care era iubita lui abia daca iesea odata pe saptamana. Asta in timp ce era vacanta. Probabil cand va incepe scoala nu va mai iesi deloc. Fata intui oarecum la ce se gandeste si se ridica. Doar ea stia cat de mult ar fi vrut sa petreaca mai mult timp impreuna, insa... astia ii erau parintii. - Plec, zise ea dintr-odata aplecandu-se sa il sarute.

Viorel Trandafir - Alecsander 18

Isi lua geanta si se pierdu in spatele usii, mergand in varful picioarelor astfel incat sa nu o auda mama lui Eric. Traversa livingul si aproape ca tranti usa de la iesire, usurata ca nu o vazuse Beth. Motocicleta pe care o primise cadou de ziua ei o astepta credincioasa in spatele casei acolo unde o lasase cu o seara inainte. Se gandi ca daca nu reusise sa o trezeasca pe Beth trantind usa sigur o sa o trezeasca cand va porni motorul. Isi aseza casca in cap si porni incet pe drumul ce serpuia in lumina rasaritului catre oras. Isi facu in minte planul complet despre ce ar fi facut cu Melanie seara trecuta pentru ca stia ca ai ei o sa o ia la bani marunti. Aerul racoros al diminetii suiera intrand in casca si imbujorandu-i obraji. Parca motorul in boxa de la parterul blocului si intra incet in scara. Folosi incet cheile pentru a deschide usa cu gandul ca poate nu era nimeni treaz si nu o va auzi. Astfel le va spune ca venise acasa in cursul noptii si nu va mai avea probleme. Rasuci cheia in usa si aceasta se crapa lasand la iveala lumina aurie dinauntrul livingului. Mirosea a cafea, mirosul ala ciudat care o anunta ca va incepe ziua cu o cearta. - Hei... isi auzi mama tocmai cand aproape sa se furiseze la ea in camera. Buna dimineata, o saluta ea ironica. - Neatza, ii raspunse fiica vesela pentru a nu da de banuit. V-ati trezit ? mai intreba ea prosteste, desi stia sigur ca taica-sau se barbiereste in baie, iar Katherine facuse cafea. Martin intredeschise cu piciorul usa de la baie. - A venit Jenny ? intreba el tare pentru a fi sigur ca se face auzit. Fiica il zari prin deschizatura usii dezbracat pana la brau cu obrazii acoperiti de spuma de ras. Se gandi sa ii raspunda desi aproape ca ii tremura vocea. - Da, am venit, ii raspunse ea inghitind in sec. Am ramas la Melanie noaptea trecuta, am avut cateva filme... am mancat floricele... Martin lasa usa sa se inchida ca si cum nu ar fi crezut o iota, iar fiica dezamagita ca planul nu avea sa ii reuseasca, intra la ea in camera. Scotoci prin buzunar dupa telefonul mobil si ii trimise repede un mesaj text lui Melanie explicandu-i toata treaba. Insa probabil ca prietena ei va dormi si nu va auzi mesajul. Ar fi vrut sa se puna in pat, insa daca ar fi intrat la ea in camera, si-ar fi dat seama ca nu dormise prea mult noaptea trecuta. Prefera sa isi faca curatenie pe birou in cel mai lent ritm posibil. Privi ceasul care ticaia alene in perete si realiza ca in 15 minute tatal sau va pleca la serviciu. Abia apoi va iesi din camera si isi va turna o cana de cafea, poate chiar va fuma o tigara daca ar reusi sa se inchida la ea in camera. Cinsprezece minute in care nu avu ce face si care trecura cat o ora. Auzi usa de la intrare si se gandi sa mai stea putin sa nu dea de banuit apoi iesi din camera direct catre expresorul de cafea. Katherine, mama sa, statea urcata in canapeaua din living urmarind telenovela difuzata ca reluare din seara anterioara. - Ai fost la Eric, asa-i ? ii zise ea cand trecu catre bucatarie. Oricum am sa o intreb pe Elisabeth, asa ca ar fi bine sa spui adevarul. Jenny ramase langa expresor cu cana in mana cantarind in minte daca poate sa aiba incredere in mama ei sau nu. De asemenea se gandi daca o vazuse cumva Beth in timpul cat statuse la ei cu o seara inainte. Daca auzise ii auzise motorul si ii va spune ? Se indrepta cu pasi marunti catre canapeaua pe care statea mama sa.

Viorel Trandafir - Alecsander 19

- A fost si Melanie cu noi, minti ea ca si cand ar fi recunoscut adevarul. Ii venise ideea pe moment. Macar daca nu putuse minti, sa incerce sa indulceasca situatia cu o minciuna mai mica. Katherine isi balangani capul a dezaprobare. - Credeam ca ai inteles, Jenny, incepu ea afisand o dezamagire iesita din comun fata de fiica ei. Credeam ca ai inteles ca astia au bani gramada, ca noi trebuie sa muncim de zece ori mai mult doar ca sa putem trai printre ei! Ultimele cuvinte tipate aproape o speriara pe Jenny facand-o sa tresara. Cunostea predica obisnuita a mamei ei si frustrarea de a nu se fi nascut intr-o familie atat de bogata ca familia Cornwall sau Griffith, frustrare care o macina inca de cand era tanara. Obosita sa riposteze sau sa zica ceva Jenny se ridica cu gandul sa se duca in camera ei. - Ai sa iti ratezi viata ca si ceilalti! O sa te mariti si-o sa torni la plozi unui mediocru care nu va fi instare sa munceasca ca sa va intretineti. Vezi ca in orasul asta de mizerie nu a mai ramas nimic ? Ori esti sluga la Cornwall, ori la Saunders, ori la Griffith, ori esti un nimic! Enumerase si Saunders pentru ca ea insasi se considera o sluga lucrand la spital ca subalterna a lui Elisabeth Saunders. Fiicei incepu sa ii tremure barbia de furie. Tocmai ei ii striga asta, desi invatase pe rupte si iesea an de an pe primul loc la invatatura pe scoala, tocmai ei care abia daca iesea odata pe saptamana din casa la un suc cu putinii prieteni pe care ii mai avea, tocmai ei care petrecuse atat de mult timp in biblioteca scolii, incat unii incepusera sa spuna despre ea ca e tocilara. Nu era drept. Iar Eric nu era un mediocru, daca la el se referea. El era... iubitul ei. Copacii seculari o uimira inca odata in timp ce conducea incet pe aleea ingusta ce ducea catre casa Griffith. Stia copacii aia inca de cand era mica si alerga printre ei alaturi de ceilalti copii ascunzanduse unii de altii. Abia daca isi putea imagina cum trecusera anii, si se vazu un pic invidioasa cand stejarii aratau la fel de semeti, la fel de grosi si de plini de vigurozitate. Doar ea imbatranise. Simtea asta chiar si la cei aproape patruzeci de ani ai sai. Se gandi ca in viata exista lucruri peste care trece timpul si lucruri pe care acesta nu le afecteaza. De exemplu stejarii, casa Griffith veche de aproape doua secole si care totusi arata la fel. Doar oamenii treceau pe langa aceste obiecte ca niste fiinte mici si neajutorate, pe care timpul le stergea rapid. Gandul din urma ii ramase in minte pana cand cobora din masina in fata casei prietenei sale. Sandra o intampina ca de obicei zambindu-i prietenos. Se cunosteau de cand erau amandoua de-o schioapa si in ciuda anilor care trecusera de atunci, ele ramasesera inca foarte bune prietene. - Ma bucur ca ai venit, ii spuse Sandra mimand obisnuitul sarut pe obrazul stang si o imbratisare formala pe care Elisabeth i-o intoarse aproape masinal. - Pai, azi sunt mai libera. In plus, de cand nu am mai stat noi doua la taclale ?! ii raspunse Elisabet urmand-o catre terasa din spatele casei unde aveau sa manance. Doua menajere aproape terminasera de asezat masa si se retrasera discret in casa. Jacob juca tenis cu Melanie cateva zeci de metri mai incolo pe terenul special amenajat. Elisabeth ramase uimita de faptul ca la cei 73 de ani ai sai, Jacob Griffith inca se

Viorel Trandafir - Alecsander 20

incumeta sa ii tina piept la tenis de camp nepoatei sale, mai tanara cu mai bine de jumatate de secol decat el. Sandra intui ce gandeste prietena ei si ii raspunse printr-un zambet complice. - Il stii pe tata... Nu ar accepta in ruptul capului faptul ca e prea batran ca sa mai joace tenis de camp. Ma bucur insa ca Melanie ii face pe plac si joaca cu el cam de doua ori pe saptamana. Se intoarse catre Elisabeth si ii continua incet. - Il lasa aproape mereu sa castige, ii zise ea prietenei sale aratand cu capul catre fiica sa. - Par sa se distreze de minune. E bine ca reuseste sa isi mentina conditia fizica, la varsta lui... isi dadu si Elisabeth cu parerea in timp ce menajerele le serveau masa. Isi indesa ochelarii de soare in poseta apoi arunca o privire in oglinda de buzunar pentru a verifica daca machiajul ii ramasese intreg. - Eric ce face ? intreba Sandra curioasa. Nu l-am mai vazut pe baiatul ala... Beth zabovi pentru cateva clipe. Chiar, se gandi ea, ce face Eric ? in afara de faptul ca pierde timpul pe langa casa si ca mai mestereste din cand in cand pe la masina aia. - Cum il stii... pierde timpul, spuse ea cu voce tare. A inceput cate de cat sa se pregateasca de scoala, se balbai ea ca sa mai dreaga putin ce spusese mai devreme. Se spucase sa citeasca niste carti... Sandra ii zambi sarcastic. - Macar el e baiat, rase ea. Melanie abia se mai duce in ultimul timp la echitatie, pe motiv ca se simte obosita, i se confesa ea lui Beth. Reusesc sa o vad pe acasa mai mult la cina sau cand petrece ceva timp cu tata. Beth clatina din cap semn ca intelege situatia. Si Eric renuntase la echitatie cu doi ani in urma cand decisesera impreuna ca ar trebui sa mai reduca din cheltuieli. In plus cine mai dadea doi bani pe mersul pe cal... - Nu imi fac griji pentru Eric, afirma Beth cu un aer de mandrie pentru fiul ei. A invatat destule cat sa se poata descurca. Si cred ca la fel si Melanie! Sunt convinsa ca a invatat multe de la Jacob. - Asa este, intari Sandra clatinand multumita din cap aruncand o privire catre fiica ei care tocmai se pregatea sa loveasca mingea. - Ma nemultumeste oarecum relatia lui cu Jenny Ferguson... simti Beth nevoia sa se destainuie. E asa... cumva atarnata. Si sincer nu le vad vreun viitor impreuna. Sandra o privi curioasa. Katherine si Martin Ferguson nu ii placusera niciodata. Nu ca iar fi facut vreodata ceva, insa de cate ori ii vazuse avusese impresia ca oamenii aia ascund ceva, ca in spatele formalitatii lor fortate se ascunde o oarecare tensiune ciudata. - Ce sa zic... medita Sandra cateva momente, eu cred ca e doar ceva trecator. E un capriciu al varstei mai degraba decat o relatie serioasa. - Sper sa fie, rase Beth Saunders, pentru ca eu in nici un caz nu ma fac ruda cu Katherine Ferguson. Ma ingrijoreaza decat faptul ca uneori ramane peste noapte la noi si nu as vrea sa creeze discutii lucrul asta. Sandra deveni brusc serioasa si ea. Nici macar nu isi imagina ce ar fi putut sa zica lumea daca s-ar fi intamplat ceva intre Jenny si fiul lui Beth. Pentru Fergusoni ar fi simplu, gandi ea, pentru ca le-ar forta cat de cat relatia, insa ei erau doar niste adolescenti...

Viorel Trandafir - Alecsander 21

- Nu iti fa probleme, o linisti totusi pe prietena ei, Eric are capul pe umeri si nu o sa se intample nimic. Ai putea totusi sa vorbesti cu el. La urma urmei, de cand Paul s-a dus tu i-ai fost si mama si tata, asa ca sunt convinsa ca asculta sfatul tau. Hai sa ciocnim un pahar si sa lasam chestiile astea, propuse Sandra ridicand un pahar cu vin. - Da, asa este, ridica si Elisabeth paharul cu Chardonay ciocnindu-l discret de al prietenei sale. Totusi nu era convinsa ca lucrurile erau in regula si probabil ca in viitorul apropiat va izbucni o disputa intre ea si Fergusoni. La cum il stia pe Eric de incapatanat, cu siguranta ca nu va fi usor sa remedieze problema celor doi adolescenti. Mai ales daca vor interveni si Fergusonii. Afisa un zambet oarecum fortat si aseza paharul pe masa. Ii pierise cheful. Telefonul ii tarai in geanta si aproape ca tresari. - Cred ca e Eric... zise afisand un zambet catre prietena ei. Rabata cu stangacie clapeta telefonului si raspunse cu jumatate de glas. Sandra facu liniste si distinse pe chipul prietenei sale o expresie prevestitoare de rau. Se intamplase ceva. Incepu sa tremure si astepta cu nerabdare ca Beth sa inchida ca sa ii poata explica ce s-a intamplat. Melanie paru ca simte de la distanta ca ceva nu este in regula si se apropie imediat. Maica-sa ii facu semn cu degetul la gura sa taca pana cand Beth va termina de vorbit. - S-a intamplat ceva ? se repezira ele intr-un cor sa o intrebe pe Elisabeth care isi baga buimaca telefonul inapoi in geanta. - Jenny Ferguson e la spital. I s-a facut rau dintr-odata, le spuse Elisabeth care deja se ridicase sa plece. Se scuza si pleca in graba catre masina parcata in fata casei. Vroia sa mearga la spital sa vada daca lucrurile sunt in regula. Melanie urca cu ea in masina. Jenny era prietena ei si trebuia sa vada ce-i cu ea. O liniste mormantala se lasa in masina. Elisabeth era extrem de incordata. Mainile ii tremurau pe volanul masinii, iar Melanie observa asta chiar daca ea incercase sa se ascunda. Jenny fusese gasita exact unde fusese gasit si sotul ei, in apropierea podului ce trece peste rau. Locul ala avea ceva rau, simtea ea asta. - Macar se simte bine acum? intreba Melanie prosteste tocmai cand Elisabeth cauta nebuneste un loc de parcare in curtea spitalului. Se facu ca nu aude intrebarea lui Melanie, care isi dadu si ea seama ca nu avea de unde sa stie Elisabeth, din moment ce nu apucase sa o vada pe Jenny. Pe holul de la parterul spitalului il vazu pe Eric si stiu direct unde sa o gaseasca. Se ruga insa in gand ca indiferent ce s-ar fi intamplat, fiul ei sa nu aiba nici o legatura cu asta. - Hei... Ce s-a intamplat ? intreba Elisabeth din mers intrand direct in camera de Urgente. Eric decat reusi sa caste gura insa nu apuca sa termine. Melanie il batu pe spate. - Se simte bine ? Baiatul ridica din umeri. - Habar n-am! Acum am venit si eu si mi-au spus ca se odihneste si ca i-au pus o perfuzie. Nici macar nu stiu ce s-a intamplat, ii raspunse el, desi avea cateva idei in minte. Insa Melanie nu trebuia sa stie. Ii facu semn sa se aseze langa el, lucru pe care

Viorel Trandafir - Alecsander 22

fata il si facu. Nici macar nu apucase sa isi faca un dus dupa jocul de tenis cu bunicul sau. Cu siguranta ca Jenny facuse ceva. Daca se saturase cumva de viata pe care o ducea cu parintii sai ? Oare clacase psihic ? O gramada de idei se perindara prin capul lui Melanie insa incerca de fiecare data cand Eric o privea sa ii zambeasca incurajator. Probabil ca Jenny ii povestise cum era tratata acasa si el o intelegea cel mai bine. Usa cabinetului se deschise larg si Elisabeth iesi afara. Eric sari in picioare in fata mamei sale. - Se simte bine acum, ii spuse ea fiului sau inainte ca acesta sa intrebe. Trebuie insa sa mai stea cateva zile aici si sa ii fac o serie completa de analize. Melanie il vazu zambind usurat. Se gandi sa mearga acasa ca si cum treaba ei s-ar fi incheiat. De vreme ce tosta lumea era in regula, hotara ca ar fi bine sa mearga sa isi fac un dus si sa iasa in oras pe seara la un pahar cu Eric si cativa prieteni. Cu astfel de ganduri in minte pleca pe jos catre casa, pierzandu-se printre blocurile cenusii din Panhandle.

Deschise ochii buimaca insa nu indrazni sa se suceasca printre asternuturile patului de spital. Se intamplasera atat de multe intr-un timp atat de scurt incat i se paru ca lucrurile o iau inainte si ea ramane in urma nereusind sa le asimileze pe toate. Se intamplase ceva. Asta era singura certitudine, in rest totul era neclar. Ramasitele unui soi de spaima se scurgeau inca lenese prin sufletul ei. Ceva se intamplase acolo la rau, chiar daca nu isi dadea seama ce anume. Isi amintea ca fusese foarte speriata si ca fugea ca si cum cineva o urmarea... Cateva voci rasunara pe hol, semn ca la usa rezervei se aflau parintii sai. Realiza ca discutau ceva caci reusi sa distinga vocea tatalui sau care in incercarea de a vorbi in soapta reusea sa vorbeasca la fel de tare, doar ca mai ragusit. Il acuzau pe Eric de ceea ce se intamplase. De fapt nu fu sigura ca auzise de ce il invinuiau pe el insa era sigura de asta. Usa se deschise brusc si auzi pasii mamei sale intrand inauntru. Ramase insa intoarsa pe-o parte, cu spatele la ea. - Cum te simti ? o intreba mama sa ocolind patul si asezandu-se pe un scaun chiar in fata ei. Jenny paru ca se trezeste tocmai atunci si reusi cu greu sa mormaie ceva cu ochii intredeschisi. Katherine lua mana rece a fiicei in mana sa. - Trebuie sa intelegi ca vrem sa te ajutam. Insa trebuie sa ne spui ce s-a intamplat ca sa ne dam seama ce ar trebui sa facem, ii vorbi ea fiicei sale. Jenny simti tonul prefacut din vocea mamei sale. Cu siguranta ca ea si cu tatal ei isi facusera deja un scenariu si aveau nevoie de ea ca sa il valideze. Se gandi totusi cateva secunde la ce se intamplase cu adevarat. Chiar si prin mintea ei cateva imagini alergau fulgerator atat de repede incat ea nu reusea sa le prinda sau sa inteleaga ceva din ele.Isi aminti ca plecase sa viziteze ruinele conacului Saunders. Lasase motocicleta jos si trecuse raul intentionand sa urce dealul pe jos catre conac. Apoi lesinase si nu isi mai

Viorel Trandafir - Alecsander 23

aducea aminte decat ca se trezise speriata pe holul spitalului, cu o gramada de doctori in jurul sau. - Nu s-a intamplat nimic... ii zise ea mamei sale. Iesisem la plimbare si dintr-odata mi s-a facut rau... Ti-am mai zis deja asta odata. Mama sa scutura din cap nemultumita. - Ai baut ceva inainte de a iesi la plimbare, sau... ai fumat ceva? continua ea intrebarile. Macar acum poti sa ne spui... Jenny isi roti ochii pufinind nervoasa si se intoarse cu fata in sus. Nici macar in astfel de situatii parintii ei nu incetau cu banuielile. - Mama, ti-am mai spus... rosti fiica obosita. Nu am luat nimic, iar eu nici macar nu fumez! Katherine parasi scaunul si se indrepta catre fereastra pe care o intredeschise. - Totusi banuiesc ca nu ai vrut sa faci vreo prostie... isi spuse ea si ultima dinre banuielile sale. Jenny aproape ca era sa tipe la ea sa ii spuna sa iasa odata. Aproape ca era sa tipe si sa le spuna ca ei erau de vina, ca din cauza lor era atat de stresata, si ca din cauza asta i se facuse si rau. Barbia incepu sa ii tremure in timp ce Katherine iesi afara din salon. De cand se stia ea ea nu faceau altceva decat sa o verifice, sa o banuiasca, sa faca presupuneri despre viata ei si sa o tina intr-o permanenta tensiune. Din cauza stresului lesinase acolo cu siguranta, se gandi ea in timp ce o lacrima i se scurse incet pe obrazul infierbantat. Se intoarse din nou cu fata catre fereastra si rasufla cumva usurata. Isi sterse lacrimile cu maneca camasii de spital pe care o purta si isi infunda capul adanc in perna fixand tavanul cu privirea. Tinea minte tavanul acela inca de cand era mica si fusese internata de mai multe ori internata din cauza gripei. Nu suporta culoarea aia portocalie cu care era vopsit tavanul, iar de fiecare data cand ajungea acolo isi spunea ca o sa se obisnuiasca cu el. Ofta adanc, insa de data asta cumva cu usurare. Avea sa petreaca acolo in spital cateva zile linistite si isi propuse sa profite din plin de ele. Trebuia insa pentru inceput sa doarma ca sa isi revina total. Se intoarse din nou pe o parte cu fata catre fereastra. Lumina incepuse sa scada in intensitate si seara se lasa simtitor peste oras. Undeva in zare pe culmea dealulului vazu conacul semet catre care plecase chiar cu cateva ore inainte. Era inca acolo, neclintit asteptand-o intr-o zi sa-i calce pragul. Ochii i se ingreunara incet incet si pleoapele dadura sa se inchida singure in timp ce mintea-i amorti cu gandul la conac, adormind pentru scurt timp. Insa nu avu parte de un somn linistit caci in vis amintirile incepura sa ii cuprinda creierul si sa il invaluie. La inceput se vazu din nou pe deal, urcand catre conac si auzi acea voce de fata cantand de undeva de sub castanii seculari.Vocea aceea o inspaimanta in loc sa o linisteasca. Cantecul se intrerupse brusc si spaima o tintui locului. Ramase inmarmurita si se simti ca si cum ar fi intrat pe teritoriul vreunui caine turbat care avea sa o atace dintr-o clipa in alta. Apoi vazu pret de cateva secunde o silueta disparand printre crengi din ce in ce mai aproape de ea si reusi sa fuga la vale catre rau. In minte ii rasari ideea ca daca trece raul va fi in siguranta si incerca din rasputeri sa alerge mai tare. Inima ii pulsa nebuneste, broboanele de sudoare i se scurgeau pe frunte. Trase cu ochiul undeva in spatele ei si o vazu venind amenintator catre ea. Isi spuse ca nu va mai putea sa alerge mult timp, ca va cadea pana la urma. Cu ultimele forte incerca sa fuga si mai tare insa

Viorel Trandafir - Alecsander 24

aproape ca abandona fuga cand simti exact in spatele ei acea prezenta care o paraliza. Se opri ca un iepure care dupa o fuga epuizanta cade invins si asteapta din clipa in clipa lovitura care il va ucide. Nu indrazni sa priveasca in spate ci cazu in genunchi incercand sa isi traga sufletul. Doua maini invizibile ii apucara gatul intr-o stransoare si ea tipa cat putu. Tipatul o trezi din somn. Se trezi transpirata si privi mirata patul pe care il ravasise in somn. Se ridica in sezut si ramase asa cateva clipe cu capul sprijinit pe genunchi incercand sa isi regleze respiratia. E doar un cosmar, isi spuse ea infricosata totusi si incercand sa inteleaga daca visul nu avusese cumva legatura cu ce i se intamplase chiar in acea zi pe deal. Mintea incepu sa faca conexiuni. Si pe deal fugise inainte sa lesine. Fugise tot de spaima... Dumnezeule, e ceva acolo, rosti ea cu voce tare privind in intunericul care se lasase odata cu apusul. Cateva broboane de sudoare i se scursera pe sira spinarii si i se facu pielea ca de gaina gandindu-se ca ceva o urmarise in acea dupa-amiaza pe deal. Trebuia sa le spuna...ii veni repede in minte insa gandul i se stinse la fel de brusc. Cine naiba o va crede, in afara de Eric ? Se ridica din pat si isi baga picioarele in papucii pufosi pe care probabil ca ii adusese maica-sa. Trebuia sa isi fac un dus si se gandi sa faca chiar acolo la spital. Deschise usa de la baie si pasi inauntru cercetand cu privirea cabina de dus care arata destul de bine. Suci cheia in usa ca s-o incuie apoi isi dau camasa de spital jos ramanand goala. O usturau genunchii si cand ii vazu juliti intelese pe loc ca acel cosmar fusese mai mult decat atat.

Viorel Trandafir - Alecsander 25

III
- Nu te-am vazut la cina... Ce-i cu tine ? il intreba ea brusc. Probabil il vazuse de cand se ridicase de la masa si i se paruse ceva suspect. Eric aseza paharul pe masa si se lasa in spatarul canapelei. - Nu prea am chef... explica el ridicand din umeri gandindu-se ca in mod sigur Melanie nu-l va lasa in pace pana cand nu-i va spune tot. Fata isi cuprinse rochita cu mainile si se aseza pe canapea. Probabil ca era ingrijorat in legatura cu Jenny. - E din cauza ei asa-i ? Baiatul continua sa-si aprinda o tigara ca si cum s-ar fi gandit pe moment la raspuns. - Ma ingrijoreaza atata tot, ii explica el cu voce scazuta. Nu sta prea bine zilele astea. Melanie se gandi la fel cu se gandise si la spital si incerca sa isi dea seama daca ar avea rost sa ii spuna si lui ceea ce gandea. - Eu am crezut ca... incepu fata, am crezut ca a vrut sa faca vreo prostie acolo. Sprancenele lui se incuntara, neintelegand exact ce vrea sa spuna. - Nu cred... Adica... Stiu destul de bine ca are probleme cu parintii, dar, facu o pauza scurta ca si cum nu ar fi fost sigur, nu cred ca ar face asta. E prea mult chiar si pentru ea. Melanie ridica din sprancene. Poate lui Eric ii e jena sa recunoasca. Pastra un moment de liniste in care privi inapoi catre masa unde mamele lor luau cina, asa cum faceau in fiecare vineri seara. - M-am gandit ca a luat pastile, i se destainui baiatul pana la urma. Am crezut ca a luat ceva sedative. Chiar si ieri cand am fost la ea la spital incerca sa imi explice ca e ceva cu vechiul conac. Fata il privi usor mirata. La asta nu se gandise. - Ce sa fie in neregula cu el ? - Nu stiu la ce se referea, se grabi el sa ii raspunda considerand ca nu avea rost sa ii spuna chiar tot ce ii povestise Jenny. Oricum cu siguranta ca fusese doar o halucinatie. Melanie isi aminti brusc despre discutia pe care o avusesera la masa mai devreme. Beth zisese ca in analizele de sange nu gasise nimic ciudat. Deci nu luase pastile. - Eu zic sa fii linistit caci totul va fi in regula. Eric zambi formal. - Asa e, ii dadu el dreptate fetei care se ridicase deja de langa el. Melanie se intoarse la masa si el ii numara pasii micuti pana acolo ramanand cu privirea pierduta in urma ei. Sorbi inca o gura din paharul cu energizant si isi lasa capul pe spate in canapeaua moale. Cravata aproape ca il sufoca asa ca se gandi sa o slabeasca.

Viorel Trandafir - Alecsander 26

Isi aprinse o tigara si incerca sa se bucure de adierile usoare ale vantului si de mirosul ierbii proaspat tunse. Totusi cateva sentimente contradictorii continuau sa-i alerge prin minte si senzatia de vina nu reusi sa dispara nici dupa vreo doua guri de scotch din sticla pe care o purta in buzunarul interior al hainei. Poate ca ar fi trebuit sa discute mai mult cu Jenny despre problemele ei si astfel ar fi putut face ceva. Ii trecu prin minte ca ar fi putut chiar sa discute cu ai ei despre asta, dar ideea ii disparu repede cand si-l aminti pe seriful Ferguson acuzandu-l ca el este de vina pentru situatia fiicei sale. Hotara sa de-a un ocol lacului si porni aiurea pe aleile umbrite de salciile pletoase. Cu cat se indeparta mai mult de restaurant vocile care radeau asurzitor pe terasa se topeau undeva in noapte si se simti linistit si relaxat stiindu-se departe de barfele si intrigile care se iscau pe terasa. Faptul ca cei mai bogati din oras luau in fiecare vineri seara cina la Kings Garden era un lucru frumos, caci inca mai continuau un obicei de pe vremea aristocratiei, insa cu timpul oamenii devenisera prea rai si prea barfitori. Daca vroiai sa stii totul despre fiecare om din acel oras era de ajuns sa iei cina intr-o vineri seara la Kings, si daca nu se barfea la masa auzeai la mesele din jur cu siguranta tot ce aveai nevoie sa stii, din gurile bogatilor aroganti ametiti de alcool. Pentru el insa Kings ramasese ceea ce fusese odata, asa cum isi amintea inca de cand era mic, locul unde se intalnesc cei instariti si discuta cu eleganta, cineaza, sau pur si simplu simt nevoia sa se retraga pe una din numeroasele banci din gradina enorma a locului. Restaurantul fusese un fel de club, fondat cu aproape 100 de ani in urma chiar de strabunicul sau, un club unde se intalneau in noptile de weekend cei aristocrati si jucau poker, iar femeile se puteau plimba in dupa-amiezile insorite prin gradina spectaculoasa din spate. Locul avusese multa faima in era aristocrata fiind ravnit de catre multi, insa strabunicul sau dorise sa il pastreze si sa ramana al familiei. Asta pana in urma cu cativa ani cand din cauza faptului ca se paraginea, mama lui decisese sa il vanda cuiva care il va amenaja asa cum trebuie. Si chiar facuse un lucru bun. Ii parea rau insa ca nu mai e al lor. O gramada de amintiri avea cu locul acela, in special cele cu tatal sau. Privi malul ingrijit al lacului si si aminti ca undeva mai in fata tatal sau il aducea mereu si il invata cum sa arunce mancare la pesti si la cele cateva rate salbatice care isi facusera cuiburi in stufaris. Veneau in diminetile sfarsitului de saptamana si parca vedea si acum apa sclipind in lumina crescanda a rasaritului, sau zambetul tatalui sau care il plimba cu barca. - Frumos loc, nu ? Vocea ragusita aproape ca il facu sa tresara. Martin Ferguson se apropie incet de el. Avea inca paharul in mana si strangea intre degete un trabuc fumegand, pe care probabil il primise cadou. - Da... Mereu a fost unul dintre cele mai frumoase locuri din Panhandle... Martin afisa un zambet care ducea aproape a ranjeala. - Mda... Si conacul a fost... si nu mai e... cum era altadata, o tranti el grosolan incercand un sarcasm pe care nu il stapanea. Eric isi slabi ceva mai tare cravata. Martin avea de gand sa il enerveze probabil. II stia tactica scarboasa de politist care cauta sa te enerveze pana-l pocnesti si apoi scoate catusele si insigna. Hotara totusi sa fie calm. - Nu vad unde bati... dar nu as vrea totusi sa imi stric seara. Sunt convins ca e destula lume pe terasa cu care sa vorbesti, ii raspunse baiatul cu indiferenta, jucandu-se cu o tigara intre degete. Cumva il vazu pe Martin inchizandu-se la fata.

Viorel Trandafir - Alecsander 27

Ferguson trase nervos din trabuc si se apropie si mai tare. - Ceva i-ai facut tu lui Jenny... Sunt convins de asta si cand voi afla va iesi rau pentru voi. Va veti duce de rapa de tot. Si-asa ati pierdut cam totul... ii zise seriful batjocoritor scuipand in apa lacului de la picioare. Eric ii ignora din nou acuzatiile si se indeparta aprinzandu-si tigara. Martin fusese mereu genul de om rau, frustrat si invidios. Nici macar acum cand se intamplase patania cu Jenny nu se gandea sa lase garda jos ci mai mult cauta sa ii indeparteze pe toti cei din jurul ei. Decise ca nu are rost sa se gandeasca aiurea ci mai degraba ar fi bine sa mearga acasa. Trecu pe la bar in graba si reusi sa isi strecoare cateva cutii de bere pe maneca sacoului dupa care se urca rapid in masina. Porni motorul si farurile se infipsera in negura noptii spintecand-o din fata masinii. Lasa geamul deschis si porni spre drumul catre casa. Martin avusese dreptate... familia lui pierduse cam tot. Mai intai murisera bunicii lui iar apoi incepuse scandalul cu cei din familia Cornwall in urma caruia pierdusera mare parte din mostenirea familiei. Apoi se dusese tatal sau si ramasese decat el si Elisabeth care de-a lungul timpului fusese nevoieta sa vanda cateva proprietati pentru a reusi sa isi creasca singura fiul. Parca un blestem ciudat cazuse asupra familiei cu mai bine de un secol in urma. Tocmai se pregatea sa ia curba cand isi arunca privirea catre varful dealului unde altadata se afla mandria familiei sale si anume conacul. Chiar si acum in lumina lunii silueta aceea parea ca impunge cerul cu turnul sau central si ca va infrunta linistita vitregiile altor secole. Vazu ceva ciudat la baza dealului si opri masina pentru a observa mai bine. O lumina parea ca urca dealul spre conac. Chiar si in negura recunoscu usor drumul, pentru c anu era un altul prin hatisul care acoperea aproape tot dealul. I se ridica parul pe ceafa cand si-o imagina pe Jenny cazuta intr-unul dintre hatisuri si isi aminti povestea ei despre faptul ca se intampla lucruri ciudate acolo. Hotara sa mearga sa arunce o privire. Tura motorul puternic si demara in tromba dupa care se stradui sa conduca cat mai atent. Privirile aproape ca ii ramasesera intepenite pe lumina aceea pe care o percepu ceva mai tarziu ca fiind a unor faruri. Rasufla usurat. Cineva se dusese la conac si abia astepta sa vada cine avea curiozitatea de a-l vizita chiar in timpul noptii. Curand masina lui intra pe drumul parasit si avea sa treaca podul pe langa cimitir si mai apoi sa urce pe la baza dealului. In cateva minute parca exact la intrarea pe proprietatea conacului intre cativa castani batrani si porni pe jos prin fanul inalt catre constructia imensa de dincolo de copaci. Isi luase in maneca cutitul de vanatoare pe care il purta in trusa de scule a masinii. Nu de putine ori conacul fusese tinta unor jafuri si probabil ca asta avea sa se intample si in acea seara, de aceea isi zise ca ar fi bine sa fie precaut. Se apropie incet prin tufisurile inalte cautand sa isi dezgate haina ce se prindea repetat in maracini. Era bezna printre copaci si decat putine raze ale lunii reuseau sa razbata pana in buruienile inalte pe care el le dadea la o parte cu cutitul. Un soi de roua rece reusise sa ii ude pantalonii si injura printre dinti cand se simti ud dea binelea. Ceva era dincolo de copaci la conac si un fior de teama i se strecura in suflet, facandu-i parul sa se zburleasca pe ceafa. Stranse puternic manerul cutitului in mana si incerca sa paseasca din ce in ce mai incet pana cand reusi sa se furiseze langa masina care era parcata la cativa metri de intrarea in conac. Un strigat sparse tacerea si Eric ramase incremenit.

Viorel Trandafir - Alecsander 28

- Nu am facut nimic, jur! Am venit decat sa vad conacul si stelele... se ruga fata care inlemnise pe capota. Baiatul ascunse repede cutitul in teaca. Inima ii batea foarte tare. Cine naiba avea curaj sa vina acolo in miez de noapte doar ca sa vada stelele?! Isi calma suflul si se apropie mai mult. - E ok... ii zise el incurcat apropiindu-se. Esti singura ? Fata isi dadu parul blond din ochii si chipul i se lumina. - Da... De aici se vede foarte frumos... si orasul si stelele. Mai vin uneori aici... Eric ii asculta glasul tremurat si repera imediat sinceritatea din el. Stia si el cat de frumos este acel loc, si cat de frumos se vede noaptea orasul insa nu se gandise niciodata ca ar fi vreo persoana care sa urce vreodata aici. De ani de zile il privea in orice moment al zilei si chiar si noaptea de pe fereastra camerei sale si nu vazuse niciodata ca cineva sa urce acolo doar ca sa admire privelistea. - Stiu cat de frumos e aici... Doar ca nu am vazut niciodata pe nimeni sa urce aici doar ca sa admire privelistea.. Esti chiar prima persoana, ii zise el cu chipul luminat de un zambet. Observa ca fata se uita ciudat la buzunar si intelese imediat ca ii era inca teama de cutit. - Nu iti fie teama, l-am luat pentru ca... se balbai el putin, de multe ori au venit aici sa fure, si... Ea rase sarcastic si indrazni sa coboare de pe capota. - Si tu aveai de gand sa te tii la niste hoti cu un cutit ? rase ea. Baiatul isi aprinse o tigara zambind rusinat. Intr-adevar nu se gandise ca ar putea fi prea putin pentru a face fata unor hoti. Cauta sa schimbe rapid subiectul. - Daca tot am venit, cred ca ar fi bine sa ne bucuram de acest loc superb, ii propuse el in timp ce privi pierdut spre puzderia de stele de pe bolta cristalina de deasupra. Si am si niste beri in masina... ii facu el cu ochiul. Ce-ar fi sa mergem sa le luam ? Fata rase sarcastic si clatina din cap. - Ce-ar fi sa te duci decat tu, si sa lasi si cutitul ala acolo, ca ma sperie de moarte, ii mai zise ea facand semn cu privirea catre cutitul din buzunar. Eric aproba din cap zambind si cauta cu privirea ceva ce altadata fusese aleea principala. Zambi singur si aprecie curajul unei fete de a veni noaptea intr-un asemenea loc, mai ales dupa istoria si zecile de legende care circulau in oras despre acel conac. Se mira totusi ca nu o intalnise niciodata, lucru ciudat pentru ca in Panhandle cam toata lumea cunoaste pe toata lumea si la cat era orasul de mic... Arunca in portbagaj cutitul si culese cele cateva cutii de bere de pe bancheta din spate apoi incuie usile. Suci totusi chipul ei in minte intrebandu-se daca nu cumva fusese cu ei la scoala, pentru ca i se paru destul de cunoscuta. Isi propuse sa o intrebe. - Gata am scapat de cutit, ii zise Eric bucuros rezemandu-se de masina si privind rotocoalele de fum de tigara tavalindu-se in lumina reflectoarelor montate pe masina ei de teren. II intinse o cutie de bere si o privi cum o desface stangaci. Zambi cu un aer de superioritate. - Obisnuiesc sa beau bere la sticla... motiva ea facandu-l sa rada de-a dreptul. - E ok, ridicand cutia in sus in semn de toast. Nu te-am mai vazut pe aici... Esti din zona ? o intreba el curios in timp ce privirile ii alunecara undeva pe plasa de lumini si luminite multicolore ce se intindea deasupra orasului.

Viorel Trandafir - Alecsander 29

- Da... Stau aici in oras. Dar ce importanta are asta ?! Mai bine mi-ai spune ceva de conac... Inca de cand am venit in oras m-a fascinat locul asta. Prima data am venit sa il vad pe furis de parinti. Eric rase distrat. El insusi se refugia acolo cand era mic si il certa maica-sa. Il cautase odata Elisabeth o zi intreaga si abia spre seara il gasise Martin Ferguson stand pe scarile conacului. Nu stia exact care este motivul, insa era locul in care se simtea cel mai in siguranta. - Pai... conacul are o istorie interesanta... e aici de vreun secol si jumatate, strabunicii mei au locuit aici, bunicii, parintii mei si cam atat, incerca baiatul sa ii faca o istorie scurta. Sunt multe povesti care circula despre el in oras, majoritatea sunt mituri scornite de oameni. Cert este ca intr-o zi a luat foc si a ars aproape totul si degeaba au incercat ai mei sa il refaca... nu au mai reusit. Fetei aproape ca ii scapa un oftat. - Oricum a ramas un loc frumos. Merita sa vii aici din cand in cand si sa mai uiti din cele ce se intampla acolo jos, ii zise ea cu un aer optimist aratand catre oraselul de la poalele dealului. Observi cat de sus e pus conacul ? de parca cineva ar fi vrut in permanenta sa vada tot ce se intampla in oras, constata ea. Eric zambi privind si el in departare peste oras. Avea dreptate. In zilele senine puteai sa vezi cam tot ce misca prin oras de acolo de sus. - Nu cred ca s-au gandit ei chiar atat de departe cand l-au construit aici. Iar orasul cu siguranta ca era mult mai mic decat acum... mormai el cu o tigara printre buze, desfacand a doua cutie de bere. Meg chicoti ganditoare. - Poate s-au gandit ca in viitor o sa fie un oras mare aici, o tinu fata pe a ei facandu-l pe Eric sa rada de-a binelea. - Cred ca ai dreptate. Cine ar fi ales un loc ca asta pentru o resedinta, daca nu cineva cu un astfel de motiv, ii dadu el dreptate intr-un final. Fumul tigarii se disipa alene in aer si reusi sa ii observe parul lung si carliontat care ii acoperea umerii goi, stransi in bretelele unei rochii. Parul lung si blond il facu se fie aproape sigur ca o mai vazuse, doar ca oricat isi scotoci mintea nu reusi sa isi dea seama unde. - S-a facut destul de tarziu... eu o sa plec, se scuza ea coborand de pe capota SUVului kaki. Isi aranja rochia si deshise usa masinii. - A fost o placere... mormai Eric incurcat in timp ce fata deja pornise motorul. Abia atunci realiza ca nu o intrebase nici macar care este numele ei. Incerca sa o strige insa ea ii zambi din masina in timp ce intoarse, apoi zambetul i se pierdu in negura odata ce masina se indeparta. Scoase cheile din buzunar bucuros si se urca in masina propunandu-si sa ai stea cateva minute pana cand ea va ajunge in oras la drumul principal, ca nu cumva cineva sa ii vada si sa interpreteze gresit. II ramase in minte totusi frumusetea ei orbitoare si mai ales acel ultim zambet plin de intelesuri pe care el nu le putu descifra deocamdata. O ciudata euforie i se strecura in minte si facu un ultim efort sa isi dea seama unde o mai vazuse, insa si acesta fu la fel de zadarnic ca si celelalte. Poate ca din intamplare se vor mai gasi si altadata.

Viorel Trandafir - Alecsander 30

Pentru mai mult timp...

Starea aceea puternica de anxietate paru sa se diminueze in acea zi si isi spuse ca va fi un inceput de an scolar destul de linistit. Odata cu scoala va reusi sa mai uite din multimea de lucruri apasatoare ce-i alergau prin minte. Va merge zilnic la scoala si nu va mai trebui sa petreaca asa de mult timp cu parintii ei. Oricum avusese destul de mult de indurat toata vara si se gandise de multe ori in sinea ei ca daca s-ar fi prelungit vacanta chiar si cu putin, nu ar mai fi suportat cosmarul pe care il traise vreme de trei luni. Se trezise bine in acea dimineata si isi propuse sa se aranjeze cat mai bine pentru ceremonia de inceput a anului astfel ca petrecu o gramada de timp in oglinda si mai apoi in sifonier pentru a-si alege hainele potrivite. Stia ca se va strange lume multa la scoala si nu isi permitea sa mai limenteze susotelile rautacioase ale unora dintre colege. In plus se va intalni cu Eric si cu siguranta ca va aprecia felul in care va arata. Dupa ce se pregati se aseza in pat pentru a-si pune pantofii si asculta pret de cateva secunde. Era liniste in casa. Mama ei cu siguranta ca lucra de dimineata. Se grabi sa isi schimbe din nou fusta cu una de jeans mai provocatoare, intrucat nu era nimeni care sa ii atraga atentia. Facu repede schimbul, privi ceasul roz din perete si se grabi sa plece chiar daca era inca devreme. Mereu mergeau mai devreme la scoala ca sa aiba timp sa se intalneasca si sa sporovaiasca cu prietenele sale, Melanie si Simone. Avea deja un handicap de imagine in fata lor si chiar in fata colegilor, mai ales dupa ceea ce se intamplase in urma cu o luna. Chiar daca se dovedise ca lesinul ei fusese din cauza unei lipse severe de calciu, auzise mereu zvonuri prin oras cum ca ar fi incercat sa se sinucida, zvonuri care durusera la inceput, insa mai apoi se cicatrizasera si ele, devenind inca un cui in sicriul zilelor proaste de care vusese parte din belsug toata vacanta. Le va explica tuturor ca ii venise rau si atat. Aerul racoros al toamnei de afara reusi sa o invioreze putin si cobora in graba panta catre centrul orasului ca mai apoi sa coteasca la stanga pe drumul catre scoala. Incetini ritmul asteptand ca dintr-o clipa in alta sa apara vreunul din prietenii ei. Mai multe grupuri de fete o salutara din mers si le saluta la randul ei cu un zambet fortat intelegand ca ceva e ciudat. Simtise in zambetul lor un fel de mila mascata, ceea ce o duse cu gandul la intamplarea din vara aceea.Intelese rapid ca lucrurile nu vor merge deloc bine cel putin pentru o luna sau doua, pana cand adolescentii de la Panhandle High se vor satura de acest subiect. - Hei... de ce nu mai sunat ? aparu Eric brusc langa ea vorbindu-i tare din masina. Veneam eu sa te iau. Jenny continua sa mearga agale agndinduse daca intr-adevar nu cumva si Eric credea zvonurile acelea despre ea. - Pai, e frumos afara si am vrut sa merg putin pe jos. Baiatul incuviinta din cap apoi se grabi sa parcheze masina cateva sute de metrii mai in fata unde o si astepta. Se intalnise deja cu Melanie Griffith, Simone Granger si cu inca un prieten de-al lui Bob, care lucra la Kings.

Viorel Trandafir - Alecsander 31

Cateva imbratisari scurte si tipete zgomotoase reusira cumva sa compenseze faptul ca nu se prea intalnisera intre ei in acea vacanta. - Incepe scoala... Adio plimbari de astazi, incepu Eric vesel pe cand isi aranja rucsacul pe umeri. E ultimul an pentru noi si trebuie sa facem o gramada de chestii. - Ce chestii ? il intreba Melanie nedumerita. - Pai... facultatea, absolvirea... - Balul de absolvire, completa Bob. - Ei bal pe naiba. Nu o sa te pregatesti un an de zile pentru o seara, i-o taie Simone repede. Adica... e destul de important, completa ea de teama sa nu fie inteleasca gresit, insa e doar o seara ceva mai speciala. - Da, pe de alta parte facultatea e mult mai importanta decat orice. Bob gasi momentul sa atace si el. - Sa fim seriosi Simone. Din toti cei pe care ii vezi acum in curtea liceului, cred ca nici un sfert din ei nu vor merge mai departe. Majoritatea o sa ajunga sa lucreze cu parintilor pe aici prin oras. Eric dadu din cap aprobator. Intr-adevar putini reuseau sa mearga la facultatile bune, datorita costurilor mari si majoritatea celor care plecau nu se mai intorceau niciodata in Panhandle. Chiar si el insusi se indoia de faptul ca va isi va continua studiile. - Vedem noi ce va fi, incerca Jenny sa potoleasca discutia. In acelasi timp ii veni in minte faptul ca ai ei nu aveau nici o afacere deschisa si ca dupa acel an va trebui sa locuiasca in continuare cu ei. Gandul asta o chinui pe tot parcursul celor trei ore cat dura ceremonia de deschidere a anului iar la sfarsit realiza ca nu intelesese o boaba din discursul extrem de lung al directorului. Se gandise de multe ori la orice firava posibilitate de a se muta, de a pleca din oras insa de fiecare data nu gasise nici cel mai mic lucru de care sa isi agate sperantele. Era inca minora si sub tutela parintilor, lucrul care o dezavantaja cel mai tare. Probabil ca va ajunge o vanzatoare ca multe altele dintre tinerele sarace din Panhandle si va trebui sa locuiasca cu parintii pentru tot restul vietii. Nu indraznea sa isi faca planuri cu Eric pentru ca era perfect constienta de faptul ca el nu e ca ea, ca provine dintr-o alta lume. Eleganta cu care se purta la cinele de vineri seara, aroganta si sarcasmul cu care respinsese de fiecare data replicile tatalui sau o faceau uneori sa se intrebe ce vede la ea si care este motivul pentru care mai sunt inca impreuna. - S-a intamplat ceva ? se auzi dintr-odata vocea lui joasa de undeva de langa ea lucrur care o facu sa se intoarca brusc. Adica... te-am vazut posomorata cam tot timpul cat a durat chestia asta de aici. - Nuu.. se balbai ea. A fost prea plictisitor discursul. - Mda, vorbeste atat de mult de parca ne-am inrola in armata. Totusi Jenny, mi se pare ca ai ceva pe suflet si nu prea esti deschisa sa vorbesti despre asta, mai incerca el. Fata se gandi daca avea rost sa ii mai spuna la ce se gandea sau sa se prefaca in continuare ca nu era nimic. Mai discutase odata cu el atat de sincer si dupa ce ii povestise intreaga intamplare in urma careia ajunsese la spital parca se schimbase cumva. Devenise mai rece fata de ea. - Serios Eric, chiar ti se pare ca am nevoie de consiliere ? Nu ne putem purta si noi ca niste indragostiti ? incerca ea sa ii distraga atentia zambindu-i si agatandu-se de gatul lui.

Viorel Trandafir - Alecsander 32

- Ok... mormai el intorcandu-si privirea brusc in alta parte si privind ca si cum ar fi cautat pe cineva in multimea de liceeni galagiosi. O vazuse pentru o clipa pe fata cu care se intalnise la conac, insa disparuse rapid undeva in multime. - Ce s-a intamplat ? Pe cine ai vazut ? - Nimic... Mi s-a parut ca vad pe cineva, mormai el in continuare fara a-si lua ochii din locul unde o vazuse. Nu avea rost sa ii spuna lui Jenny despre intreaga intamplare de la conac. Avea destule pe cap chiar daca nu recunostea si asta i-ar mai fi lipsit sa isi faca idei. Oricum nu fusese nimic intre ei, decat ca bausera cateva beri si admirasera privelistea impreuna. II ramasese tosusi in minte acel zambet... - Sigur nu s-a intamplat ceva ? il intreba ea ingrijorata. Adica... Stiu ca am lipsit o vreme si ca ne-am vazut rar, insa... Baiatul o lua de mana si iesira impreuna din curtea liceului unde isi aprinse o tigara. - Stai linistita Jenny. Chiar nu e nimic. Mi s-a parut ca vad un prieten, atata tot. Hai sa lasam chestia asta la o parte, reusi el sa scape pe cand se urcau la el in masina. Ce faci deseara ? Jenny se inrosi putin. Probabil o va invita in oras, ceea ce nu facuse demult, inca de cand se cunoscusera. Se fastaci un pic inainte sa raspunda. - Pai... Cred ca nu am nimic de facut. Fiind prima zi de scoala, nu avem teme deci... Baiatul trase cu sete ultimul fum si arunca tigara pe geam. - Ma gandeam sa facem o petrecere la Oak Creek. Cred ca ultima pe anul asta, mai ales daca se raceste vremea. Jenny se incrunta brusc. Nu prea avea chef sa revada locul ala. Mai ales ca acolo... - Nu stiu daca ies. Tata o sa fie cu ochii pe noi si pun pariu ca e in tura deseara, inventa ea un motiv, desi stia ca pe drumul acela parasit nimeni nu mai circula de mult timp, cu atat mai mult tatal ei care in turele de noapte se retragea in biroul de la sectie si dormea pana in zori. - Bun, ii zis el desi intuia oarecum adevaratul motiv pentru care il refuzase. In caz ca te razgandesti... ne suni. Fata incuviinta din cap inainte sa coboare din masina in fata blocului ei, convinsa ca facuse inca un pas in destramarea relatiei cu Eric. El o privi pana cand intra in cladire si apoi tura motorul pentru a se intoarce catre oras. Jenny se schimbase mult de cand cu intamplarea aceea stupida despre care nici pana atunci nu intelesese mare lucru. Probabil ca lucrurile se vor mai schimba in curand. Chiar si el stia ca atunci cand e la scoala Jenny este mult mai vioaie si mai vesela. Si stia si motivul. Cobora din nou catre centrul orasului de unde ii cumpara paranzul mamei sale, iar cateva minute mai tarziu parca in curtea spitalului. Niciodata nu ii placuse cladirea aia, desi practic crescuse acolo. Mama sa il lua mereu cu ea in turele cand nu avea cu cine sa il lase acasa. Chiar si asa tot nu agreea cladirea aceea veche in care era mai tot timpul racoare si care mirosea in permanenta a detergenti sterilizanti. Se grabi sa urce scarile si intra in aripa cu sectia unde avea mama sa biroul. In urma sa pe hol cineva il striga. - Eric... ce mai faci ? Baiatul isi roti ochii discret. Numai de amabilitatea falsa a lui Katherine nu avea chef. - Am venit sa ii aduc mamei pranzul, ii zise el cautand sa se sutraga cat mai repede.

Viorel Trandafir - Alecsander 33

- Elisabeth e foarte norocoasa ca te are, zambi din nou Katherine. Te-ai intalnit cu fiica mea azi ? Eric se incrunta nedumerit si se opri din mers. - Da... Suntem colegi la scoala... Sigur ca da. De ce ? Femeia isi roti capul in jur ca sa se asigure ca nu aude cineva apoi cobora vocea. - Dupa accidentul acela... mi-e teama ca fiica mea este inca slabita. Privirea lui Eric se intuneca. Sugera cumva ca nu ar mai trebuie sa se vada cu Jenny ?! - Adica nu spun ca ar trebui... sa nu mai petreceti timp impreuna dar... Mi-ar placea sa fii chiar mai aproape de ea. Nu il asculta pe Martin, el e tata si trebuie sa ii intelegi ingrijorarile. Baiatul incuviinta din cap si o lasa pe Katherine undeva pe hol zambind multumita. Nu e de mirare ca Jenny e asa stresata, se gandi el. Totusi nu intelesese prea bine ce vrusese sa spuna, dar cu siguranta ca la prima greseala a iubitei sale vor da vina pe el, asa cum mai facusera si in trecut. Intr-adevar Jenny avea nevoie de cineva langa ea, insa nu de oameni ca ea si nesuferitul de serif Ferguson. - Heiii ! ma bucur ca ai venit, rasuna vocea mamei sale care tocmai iesise dintr-un cabinet de la consultatii si dadu sa intre intr-un altul. Fiul o urma si se sprijini de tocul usii cat ea isi spala mainile. - Dumnezeule si tu te speli pe maini cu dintr-ala ? ii zise el strambandu-se la un tub de sapun lichid. Elisabeth il privi nedumerita. - Cu ce ? - Nu stiu ce contine sapunul ala. dar tot spitalul miroase asa mama. Si cred ca din cauza asta nu am sa iti mai aduc pranzul. Femeia rase cu pofta la remarca fiului ei. - Pai cu din asta se dezinfecteaza. Esti intr-un spital Eric, nu esti la Kings. Apropo, cred ca ar trebui sa ii imprumut si lui Bob un detergent din asta, ca sa fiu sigura ca nu mai treci nici pe acolo, il tachina maica-sa tocmai cand intra pe usa. Eric se stramba in urma ei. Petrecea intr-adevar destul de mult timp in restaurantul acela, mai ales in zilele toride de vara. Acolo era mereu racoare, si majoritatea tinerilor din oras se intalneau acolo. Chiar si dupa ce termina scurta discutie de pranz cu mama sa se gandi sa treaca pe la restaurantul unde lucra unul dintre cei mai buni prieteni ai sai. Sorbi un cola, fuma doua tigari si pleca spre casa, unde manca ce apuca de prin frigider. O ora mai tarziu era tolanit pe canapeaua din living si iar televizorul pornit vocifera singur buletinul de stiri ale amiezei. Isi propuse sa se odihneasca putin mai ales ca va merge la petrecere in acea seara si cu siguranta ca va intarzia destul de mult. Genul ala de petreceri de la Oak Creek ii placeau cel mai mult, faceau focuri de tabara, beau bere, si uneori se intreceau cu masinile. Nu venea niciodata politia, asa cum ii aruncase Jenny scuza cateva ore mai devreme, pentru ca locul era la capatul unui drum parasit ce ducea odata catre vechiul cimitir. Oricum, nu incalcau vreo lege, pentru ca nu se iscasera niciodata batai, sau accidente. Decat ca erau niste adolescenti care beau cateva beri si se distrau. Totusi, rase in sinea lui, pentru Martin Ferguson, daca ar fi stiut, ar fi fost un delict destul de grav. Isi petrecu dupa-amiaza intins pe canapea, pana cand simti cum soarele incepe sa-si slabeasca puterile, semn ca era timpul sa se ridice si sa se pregateasca. Reusi in graba sa isi schimbe hainele si sa bage in portbagajul masinii o duzina de cutii de bere. Pleca.

Viorel Trandafir - Alecsander 34

In drum spre Oak Creek ii eveni in minte zambetul fetei misterioase si se gandi daca nu cumva avea s-o intalneasca acolo. Cu siguranta ca daca era din zona a aflat cu siguranta de petrecere si va fi acolo. Isi facu in minte mai multe scenarii despre cum se va comporta, despre ce va zice, stranduindu-se sa nu para vreun idiot. Si nici sa forteze nota, mai ales ca la petrecere erau cam toti liceenii din Panhandle, si in mare parte prietenii sai. Ajunse intre timp si vazu de la distanta flacarile focului de tabara urias de pe malul raului. Un zambet ii curpinse chipul proaspat ras, lua sub brat cutiile de bere si pleca grabit catre numarul mare de adolescenti care dansau deja la lumina focului si a farurilor. - Ia-uite cine a venit ! exclama Melanie care avea deja parul ciufulit si un pahar de plastic in mana. Il lua de gat si il conduse printre ceilalti langa foc. - Ati inceput devreme, nu gluma , remarca Eric care isi turna la randul lui un pahar. Zeci de fete necunoscute si de baieti dansau in jurul focului intr-o nebunie adolescentina ignorand racoarea serii care se lasase. Nisipul era plin de haine si de obiecte, si mucuri de tigara se vedeau sclipind in jur prin intuneric. Muzica rasuna haotic dintr-una dintre masini, chiar daca era aproape acoperita de glasurile petrecaretilor. - Cum de nu ai luat-o si pe Jenny ? veni Simone Granger cu intrebarea, asezandu-se langa el pe nisip. Eric se amuza vazand-o cum se prostea incercand sa traga dintr-o tigara. - Am chemat-o si a refuzat. Zicea ca are niste treaba... ii explica el agitand continutul paharului din mana. - Ciudat... Mie mi-a zis ca nu are nimic de facut. In fine, asta inseamna ca o sa ne distram si fara ea, nu ? aproape tipa Simone silindu-l sa se ridice si sa danseze, lucru pe care el nu il refuza. Incepu sa isi toarne pahar dupa pahar, sa danseze din ce in ce mai nebuneste alaturi de ceilalti prieteni. Un gand ii persista totusi in minte mai puternic ca oricand. O cauta in nenumarate randuri pe fata de la conac, asa cum decise sa ii zica dupa o cantitate considerabila de alcool insa nu aparu, astfel ca se vazu silit sa se distreze alaturi de ceilalti si sa bea si mai mult. La un moment dat simti ca se ameti zdravan si se refugie undeva la marginea grupului zgomotos trantindu-se in sezut pe nisipul rece. Isi aprinse o tigara si incerca sa isi stapaneasca vederea care o luase razna. Alcoolul ii cam inmuiase mintile insa zambi sfidator si sufla fumul de tutun exact catre discul lunii suspendat sus intre boltile reci ale cerului. Fumul se risipi rapid, la fel si gandurile lui. O toropeala ciudata paru sa ii traga de pleoape in jos si cu ultimele ramasite de ratiune isi spuse ca exagerase cu bautura dar ca trebuie neaparat sa ajunga acasa. Cauta cu privirea beata masina cu care venise si o zari undeva departe sclipind in lumina firava a lunii. Incerca sa se ridice si aproape se impletici sa cada cand undeva in fata lui o zari. Era ea, cea pe care o asteptase in seara aceea. Era mai frumoasa ca oricand, chiar si cu rochia aceea ciudata pe ea iar zambetul ei il fermeca din nou. Se ridica zambind tamp si reusi sa faca cativa pasi repezi si leganati pentru a o ajunge din urma insa ea ii zambi si se indeparta si mai tare pana cand disparu in noapte. Eric insa nu slabi ritmul ci o urma clatinandu-se si cautand sa se mentina vigilent pana cand picioarele sale intrara in apa rece, se impiedica si cazu plescaind apa raului. Ridica repede capul si o cauta cu privirea printre siroaiele arei se scurgeau din par pe fata, insa nu o mai vazu. Melanie sari repede sa il ridice. - Ai baut cam mult... murmura Melanie tragandu-l din apa rece.

Viorel Trandafir - Alecsander 35

Eric pufni ca si cum ar fi fost o mare minciuna apoi incepu sa mormaie ceva ciudat. - Era ea ! Am vazut-o, mergea incolo si eu ... Melanie aproape ca rase. Probabil baiguia aiurea. - Pe cine ai vazut ? - Fata aia... de la conac, mormai Eric in continuare in timp ce privea undeva in bezna. Melanie dadu din cap semn ca intelege desi isi spune ca e mult prea beat ca sa fie coerent. Probabil ca dimineata nici nu isi va mai aduce aminte despre asta. Eric nu renunta ci isi roti cu nesat privirile tulburi in noapte stiind ca ea e undeva acolo.

Holul aglomerat al scolii mirosea a vopsea, semn ca dulapurile metalice in care isi tineau elevii lucrurile fusesera vopsite de curand. Se aglomerase brusc cu un sfert de ora inainte de inceperea cursurilor, intreaga cladire fiind invaluita intr-un vacarm cauzat de elevii zgomotosi ce se revedeau dupa vacanta de vara. Meg le observa fetele bucuroase si se intrista brusc. Ea era singura in toata multimea aceea de oameni, si desi venise de cateva luni bune in Panhandle nu apucase sa cunoasca pe nimeni. Ofta infundat si isi spuse in gand ca va fi bine. Va merge la cursuri si isi va vedea de treaba ei, pana la terminarea programului. Daca se va arata cineva prietenos si apt de discutie atunci va raspunde in acelasi fel daca nu... - Hei... Repede ai disparut aseara ! Fata aproape ca se sperie. Inchise usa dulapului si din spatele ei aparu o figura cunoscuta care o facu sa se simta putin incurcata la prima vedere, dar pe care o identifica ca fiind aceeasi cu cea a baiatului pe care-l cunoscuse la conac. - Aseara ? Nu am fost nicaieri aseara, rase ea gandindu-se ca e vreo modalitate ieftina a baiatului de a intra in vorba cu ea. Eric aproape rosi. - Glumesti nu ? Te-am vazut aseara la petrecerea de la rau... incerca el sa ii explice cu voce scazuta. Fata se sprijini in usa dulapului convinsa ca Eric incerca sa flirteze. Decise totusi sa se joace putin. - Sincer, nu am fost nicaieri aseara. Am luat cina in familie si m-am uitat la TV. Asa ca nu stiu pe cine ai vazut si unde, dar in mod sigur nu am fost eu. Baiatul se scarpina in cap incurcat. Avea ea un motiv pentru care nu recunostea ca fusese la petrecerea aia. - Probabil te-am confundat... lasa el garda jos pentru a nu face o adevarata scena. Trebuie sa ma scuzi atunci, ii spuse rapid deschizand usa de la dulapul sau. Devenise brusc un pic distant si Meg se intreba daca nu cumva ar fi trebuit chiar sa minta ca fusese acolo. Totusi decise sa se arate la fel de distanta. Incuie usa dulapului si dadu sa se indeparteze cand una dintre fete aproape ca o lovi cu umarul. Isi continua drumul si se stradui sa nu priveasca inapoi desi nu putuse sa ignore faptul ca fata aceea se uitase urat la ea. Privirea aceea ii ramase in minte tot timpul in care fuma o tigara in baia fetelor de pe etajul unde avea cursuri. Nu o deranja privirea in sine cat faptul ca nu cunostea motivul acesteia. Era prima ei zi de scoala, nu avea cui sa faca probleme atat de repede. Abia cateva minute mai tarziu cand se repezea sa intre in sala de curs intelese

Viorel Trandafir - Alecsander 36

motivul. Eric tocmai intra de mana cu fata care o privise urat. Probabil ca ii vazuse stand de vorba si devenise cumva geloasa. Cauta sa isi ocupe un loc in banca si in acelasi timp sa afiseze acel aer increzator si sarcastic pe care il purta de obicei. Isi zise ca ar fi bine sa pastreze distanta fata de Eric. Din moment ce va trebui sa faca cursuri acolo nu ar avea rost sa isi faca probleme. Mai ales ca in orasul acela mic nu era doar o adolescenta oarecare. Avea numele unei familii in spate iar un scandal... fie el si adolescentin... Tresari brusc cand isi auzi numele strigat. O profesoara intre doua varste o pofti in fata clasei. - Astazi ne bucuram sa avem printre noi pe cineva din familia Cornwall. Sunt incantata sa va spun ca este primul membru al familiei care isi urmeaza studiile la scoala noastra. Haideti sa o aplaudam va rog ! ii incuraja vocea pitigaiata a profesoarei pe elevii din clasa. Meg amutise. Nu se astepta la o astfel de primire si la un tratament special care probabil ca ii va face probleme printre ceilalti elevi. Vazu deja pe fata unora un dispret ascuns la fel cum o vazu pe prietena lui Eric aplaudand mecanic in sila. Il cauta totusi prin clasa avand impresia ca o va primi cu un zambet incurajator insa il surprinse fiind atent la altceva, ca si cum i-ar fi evitat privirea. Sangele ii urca in obrazi si isi simti palmele transpirate. Ar fi vrut sa zica vreo cateva cuvinte insa acestea nu vroiau sa iasa. Reusi sa multumeasca sfios si sa se aseze in prima banca, unde o indruma profesoara sa stea. Se prefacu ca rasfoieste o carte desi aproape ca simtea privirile rautacioase ale celor din jur. Cu siguranta ca fusese cea mai proasta prima zi de scoala din viata ei. Nimeni nu o va accepta in clasa aia, nu dupa ceea ce se intamplase. Timpul trecu totusi destul de repede si se ridica printre primii cautand sa iasa afara cand sunetul clopotelului rasuna in toata scoala. Holul se aglomera din nou si aproape ca ii multumi lui Dumnezeu ca nu se intamplase nici un incident cand cineva striga batjocoritor din multime Aplauze va rog pentru domnisoara Cornwall!. Isi simti brusc obrajii arazand si se grabi catre capatul coridorului. Decise ca ar fi mai bine sa plece acasa si sa revina maine la cursuri cand apele se vor mai linisti. Abia cand parasi scoala si se urca la ea in masina se simti in siguranta. Isi aprinse o tigara si isi potrivi ochelarii de soare. Era mai rau de cat credea. Chiar daca facea parte din cea mai bogata familie din zona, chiar daca venise de mai mult timp in oras, problemele abia acum aveau sa inceapa. Porni motorul si pleca spre casa, insa pe masura ce i se limpezira gandurile decise ca nu e o idee asa buna sa ajunga atat de devreme. Sigur o vor intreba ce se intamplase. Ar fi mai bine sa urce la conac si sa piarda inca vreo doua ore astfel incat sa nu dea de banuit. Ii trecuse totusi prin minte sa ii povesteasca mamei sale ce se intamplase insa renunta repede la idee, stiind deja ce avea sa ii raspunda.

Viorel Trandafir - Alecsander 37

IV
Inca de cand il vazu un zambet ironic ii scapa pe chip. In minte avea inca proaspete imaginile din seara de cand cazuse in apa beat cui fiind. - Cred ca intuiesc la ce te gandesti, incepu Eric un pic rusinat. Zambetul lui Melanie se transforma intr-un ras sanatos. - Ai luat-o razna in noaptea aia. Aveai vedenii, rase ea in continuare. Noroc ca team vazut. -Aveam vedenii pe naiba. Era acolo... murmura el nesigur gandindu-se daca ar fi avut vreun rost sa ii spuna despre cine era vorba. Se gandi ca daca ar fi aflat Jenny... - Tot drumul ai vorbit despre ea, ii zise Melanie in soapta, ghicind parca despre ce era vorba. Nu stiu despre cine este vorba, dar cred ca ti-a cazut cu tronc. Eric isi aprinse o tigara si se scufunda in canapeaua moale de pe terasa barului. Trase doua fumuri visator intrebandu-se daca sa continue sa ii povesteasca prietenei sale ce se intamplase in noaptea aia la conac. Renunta totusi la idee si isi zise ca ar fi cazul sa o scalde cumva. - Eram beat... se poate sa fi zis multe chestii, dar acolo la rau am vazut pe cineva. Melanie zambi sarcastic. - Stai linistit, nu am sa suflu o vorba, dar trebuie sa imi spui ce se intampla. Baiatul o privi totusi ne increzator. La urma urmei nu se intamplase nimic intre ei doi. - Pai... m-am dus intr-o seara la conac si... era cineva acolo, incepu el, gandindu-se cum sa ii povesteasca mai bine astfel incat sa nu lase loc de interpretare. - Hei, ii intrerupse glasul pitigaiat al lui Simone Granger. Melanie cauta sa schimbe brusc subiectul, lasand sa se inteleaga ca ii va spune alta data. - Simone! Exclama ea. Ma mir ca ai mai iesit si tu. Nu te-am mai vazut de secole. Fata cauta un loc in care sa-si arunce mapa in care isi tinea cele cateva carti si se tranti langa Eric pe canapeaua moale. - Acum ca a inceput scoala mai scap si eu. Mama a fost un cosmar in toata vacanta asta. Credeam ca nu mai vine odata toamna sa incepem scoala. Eric rase infundat si ii intinse o bricheta pentru tigara pe care o framanta intre degete. - Voua vad ca nu va prea prieste scoala, continua ea ironic in timp ce Eric se stramba. - Pai oricum nu prea facem ore... gasi Melanie o scuza. E inceput de an si... - Asta inseamna ca nu sunteti la curent cu noutatile... le mai zise Simone cu un aer fals de superioritate. Ati vazut cu cine suntem in clasa ? - Cu cine ? Eric sari ca ars. - Cu Miss Cornwall. A avut grija profa sa ii faca o prezentare de toata frumusetea, de parca s-ar fi mutat nu-stiu-cine la noi in clasa. Melanie pufni in ras. Auzise ea despre faptul ca sotia lui Tom Cornwall ar fi avut o fiica dar nu si-o imaginase a fi de varsta lor. Eric se stradui sa ramana serios, desi in minte gandurile incepura sa i-o ia razna. Poate ca tocmai descoperise cine este fata misterioasa cu care se intalnise sus la conac.

Viorel Trandafir - Alecsander 38

- Are cumva parul lung si blond, se grabi Eric sa intrebe fiind gata sa se dea de gol. Un picior il lovi pe sub masa si Melanie se stramba la el. Simone rase incretindu-si fruntea. - Sa nu spui ca v-ati mai vazut... Eric cauta sa isi repare cumva prostia de mai devreme. - Nu... incerc el sa para relaxat, desi era nemultumit de faptul ca tot nu aflase nimic. Cred ca am mai vazut-o pe aici intr-o seara cand luam cina, mai mormai el. Erau cu totii... - Oricum, cred ca o sa aiba viata grea cu colegii nostri. Mie una mi s-a parut cam speriata. Eric nu mai asculta deja. In mod sigur despre ea e vorba si isi puse in minte ca in ziua imediat urmatoare sa se duca la scoala, ca sa vada exact daca se insela sau nu. Si totusi daca s-ar fi dovedit a fi ea ar fi fost cam ciudat... fata lui Tom Cornwall... Jenny sosi si ea privind circumspect in jurul barului inainte de a intra si de a se aseza langa ei pe terasa. Tatal ei obisnuia sa mearga des la Kings pentru a bea o bere doua cu colegii sai si cu siguranta ca ar fi fost ultimul om cu care ar fi dorit sa se intalneasca. - Despre ce discutati, incerca ea sa se puna la curent cu subiectul. - Cornwall a adus-o pe fiica-sa la noi in clasa, incepu Simone. Dupa cum au prezentat-o profesorii o sa avem viata grea din partea lor anul asta. - De ce zici asta, se interesa Eric convins ca Simone avea sa spuna o prostie asa cum avea obiceiul. - Pai ghiceste cine o sa fie favorita lor tot anul. Fac pariu ca va absolvi cu cea mai mare medie. Jenny clatina din cap. - Eu una o sa ma chinui sa am cea mai mare nota pentru absolvire, si in mod sigur o sa reusesc. - Mda, rase Simone malitios. Asta numai daca... Nu reusi sa isi termine fraza pentru ca Eric interveni. - Hai sa fim seriosi. S-a cam dus vremea cand orasul era controlat de familiile bogate. Simone se opri constienta ca atinsese un punct sensibil, dar in acelasi timp isi dadu dreptate. Degeaba era Eric sensibil la astfel de discutii, in oras lucrurile erau stabilite de mult timp si mai ales interesele impartite chiar cu mult inainte sa se fi nascut ei. Discutia din jurul noii-venite continua alene sub umbra deasa a copacilor de langa terasa. In majoritatea timpului cat erau la scoala isi petreceau timpul acolo, la Kings sporovaind ore intregi. Eric statu ca pe ace in tot timpul cat se discuta despre fiica vitrega a lui Cornwall. O stare ciudata de angoasa il bantui astfel incat chiar si cand se afla in drum spre casa se intreba ce naiba are. Nici macar nu era sigur ca e aceeasi persoana cu fata pe care o intalnise la conac si totusi nu reusea sa faca loc in mintea lui oricarui alt lucru. Ajunse in curand acasa si dupa un dus rece iesi cu o bere in mana pe terasa din fata casei. Soarele se mai lasase cautand sa se retraga undeva dupa linia dealurilor si isi spuse ca e un mod foarte bun pentru a se relaxa. Se intinse in scaunul de rachita pe care il aveau inca de cand era mic si privi in departare catre conac care inca se mai afisa semet in departare pe culmea dealurilor. In minte ii veni discutia pe care o avusesera la

Viorel Trandafir - Alecsander 39

masa despre faptul ca aristocratia disparuse demult din oras. Cu ochii inchisi incerca sasi imagineze cum ar fi fost daca ar fi avut suficienti bani sa renoveze conacul si sa intre din nou in afaceri, pentru a reda familiei sale puterea si faima de odinioara. Astfel Cornwall nu l-ar mai fi privit arogant ca pe un nimeni in timp ce luau cina la fiecare sfarsit de saptamana la Kings, fostul club al aristocratilor. Nu de putine ori il zarise privindu-l ca si cum nu ar mai fi reprezentat nimic. Totusi Eric se intreba cum ar fi fost daca ar fi reusit sa pastreze proprietatea de la Kings si de fiecare data cand Cornwall si familia lui ar fi venit sa ia cina sa ii reaminteasca sarcastic ca mananca la masa fostului sau dusman si anume tatal sau, Paul Saunders. Masina mamei sale opri scartaind pe pietrisul din fata casei facand un zgomot mai mult decat suficient pentru a-l smulge din reverie. Elisabeth cobora si deshise usa din spate pentru a apuca in brate cateva pungi de hartie cu diverse cumparaturi. - Frumos mod pentru a-ti petrece dupa-amiaza, ii zise ea zambind in timp ce intra in casa. Fiul o urma discret pana in bucatarie unde se aseza pe coltarul moale ce inconjura jumatate din masa ovala. - Am iesit un pic sa ma relaxez cu o bere... Cum a fost la munca ? Elisabeth aseza cuparaturile pe masa si se aseza rasufland usurata. - Ca de obicei... Plictisitor. Dar cum se face ca Jenny nu a venit aici ? De obicei cand incepeati scoala mai mereu statea pe la tine, intreba Elisabeth pe un ton plat punandu-si fiul pe ganduri. - Pai nu stiu... Cred ca e ceva mai ocupata ca de obicei, mormai fiul gandindu-se la faptul ca intr-adevar el si Jenny se distantasera destul de mult. - V-ati certat ? mai intreba Elisabeth in timp ce se apucase sa indese in frigider ceea ce cumparase. - Nu... deloc. Cred ca am lasat-o mai moale, mai ales dupa chestia aia cu ea cand i s-a facut rau ... Nu stiu ce sa zic. Elisabeth isi privi fiul interesata. Aproape ca se bucura ca relatia lor decurge ceva mai incet decat se astepta si se intreba daca nu cumva s-au cam stins lucrurile intre ei. Oricum Jenny nu era tocmai genul de fata pe care si-ar fi dorit-o de nora. Se simti oarecum vinovata pentru ceea ce gandea insa realiza in scurt timp ca nu e necesar ca si Eric sa afle care ii erau gandurile. - A fost intr-adevar o chestie ciudata... Eu cred ca a avut o cadere nervoasa. Stii doar ca Martin nu este cheie de biserica in ceea ce priveste relatiile lui cu familia. - Asa este, conchise si fiul dorindu-si sa schimbe cumva subiectul. - Mi-am adus aminte... deseara o sa luam ca de obicei masa la Club... Ne-a invitat chiar Martin, asa ca o sa ai suficient timp de petrecut cu Jenny, ii zise Elisabeth cu un aer sarcastic. Eric pufni. - La cat imi plac mie cinele cu Martin... - Ee na! Stai linistit, e bine sa il avem prin preajma, chiar daca nu e o persoana atat de dezirabila. - Mda.. mai mormai Eric cu gandul de a se retrage din bucatarie in camera lui. Cina era peste doua ore si se gandi ca ar fi bine sa se pregateasca din timp. - Ai auzit ca s-a casatorit Tom ? mai intreba el intrebarea venindu-i de nicaieri.

Viorel Trandafir - Alecsander 40

Elisabeth se intoarse brusc. - Mda.. se stradui femeia sa pastreze o atitudine relaxata. El si Susan ar fi trebuie sa se... ezita o clipa, sa se cunoasca mai demult, reusi ea sa continue fara a da in vileag ceea ce se intamplase cu multi ani in urma intre Tom si Susan. - Ce vrei sa spui ? Elisabeth se temu de atitudinea curioasa a fiului sau. Nu considera oportun sa stie motivul pentru care Susan fusese nevoita sa se mute in alt oras cu mult timp in urma. - Nimic... Ma gandesc ca a stat singur atatia ani... incerca ea sa o dreaga desi Eric inca o privi suspicios. Dar ce ti-a venit sa vorbesti despre asta? - Pai fiica lor s-a inscris la noi la scoala... e cu mine in clasa, ii zise Eric vesel. Elisabeth il tinti cu privirea ca si cum ar fi primit o lovitura in moalele capului. Nu mai zise nimic iar fiul disparu undeva in spatele usii de la bucatarie. Femeia ramase pe scaun si isi sprijini capul intre maini. Amintiri vechi ii navalira in minte ametind-o. Cateva broboane de sudoare i se prelinsera pe spate si pe frunte, insa nu le dadu atentie. Daca Paul avusese dreptate ? Si-l aminti pe cand il ducea catre blocul operator imediat dupa ce avusese acel accident. Paul repeta intr-una cateva cuvinte care acum o rascolisera mai mult decat orice altceva. Ai grija de Eric! Ai grija sa nu aiba niciodata de -a face cu ei ! Ai grija ca acea poveste sa nu se intample din nou ! ii tot repeta inainte sa isi dea sfarsitul pe masa de operatie chiar in bratele ei. Lucrurile parca incepeau sa se potriveasca prea bine asa cum o avertizase Paul. Isi propuse sa lupte oricat de mult pentru a impiedica pe fiul ei sa aiba vreo legatura cu familia Cornwall, indiferent daca povestea de care ii vorbise Paul era sau nu adevarata. Trebuia doar sa aiba grija ca acele lucruri sa nu se mai intample.

Jenny isi aranja parul in oglinda din cateva miscari rapide. Isi propuse ca macar in acea seara cand vor lua cina cu totii sa se apropie mai mult de Eric. Observase deja ca de cateva luni bune lucrurile incepusera sa se raceasca intre ei si se gandi ca ar fi pacat sa il piarda. Se mai privi de cateva ori in oglinda bucuroasa de tinuta pe care o purta apoi iesi in living unde mama si tatal sau erau deja pregatiti sa plece. - Esti gata ? Glasul tatalui sau rasuna dogit in incapere. - Da, putem merge, ii raspunse ea in timp ce isi punea o pereche de sandale care se asortau de minune cu rochia vaporoasa pe care o imbracase deja. - Hei... Arati foarte bine, exclama si mama sa care isi cauta ca de obicei ochelarii pe care nu-i punea niciodata unde trebuie. Eric o sa fie incantat sa te vada. Jenny zambi prefacut in timp ce deschisese usa apartamentului pentru a iesi. Sper, isi zise ea in sinea ei in timp ce cobora scarile. Relatia lor chiar avea nevoie de ceva care srevigoreze si probabil ca acea cina va fi cu siguranta o ocazie perfecta. Fu insa dezamagita cateva zeci de minute mai tarziu pe cand se aseza la masa pe care o rezervase tatal sau la Kings, intrucat Eric parea mai mult decat distant. Aproape pe tot parcursul cinei susoti cu Melanie despre niste lucruri care ii amuzau pe amandoi. Vocea lui Martin Ferguson, bucuros a fi amfitrionul acelei cine le acoperea pe celelalte astfel incat isi spuse repede ca nu va fi decat o alta cina la care fusese tarata fortat si pe care trebuia s-o inghita ca fiind ceva placut.

Viorel Trandafir - Alecsander 41

Katherine o apuca de mana si se apleca catre urechea ei. - Ce se intampla ? Tu si Eric sunteti certati ? Jenny privi jenata in jur ca nu cumva sa mai auda si altcineva. Clatina din cap in semn de negare, desi nici macar ea nu fu sigura de raspuns. - Eu zic sa il iei deoparte dupa cina si sa faceti o plimbare in jurul lacului. Sunt convinsa ca aveti nevoie sa petreceti ceva timp impreuna. Fiica se gandi ca nu e o idee tocmai buna, mai ales ca Eric nu scosese un cuvant cu ceilalti toata seara. Isi propuse totusi sa incerce si daca va prinde ocazia... - Ma bucur mult ca ati acceptat sa ne intalnim aici si sa luam cina impreuna, incepu Martin. Avem nevoie si de astfel de ocazii, mai ales acum cand copii nostrii se plac si poate ii ca vom ajuta sa isi cladeasca un viitor impreuna, continua el ridicand paharul. Jenny observa cum Eric ridica mirat din sprancene in timp ce Elisabeth ridica prima paharul in aer pentru a ciocni. - Asa este. Haideti sa ne bucuram de aceasta cina si sa speram ca se vor intelege si ca intr-adevar vor face ceva in viitor, se auzi vocea lui Elisabeth Saunders. Jenny surase fortat stiind ca ea si cu Eric sunt in centrul atentiei. Nu putu sa inteleaga insa atitudinea binevoitoare a parintilor sai, care de cele mai multe ori nu o lasasera sa se vada cu Eric. - Hei... se apropie tatal sau punandu-i o mana pe umar. Nu trebuie sa iti fie jena. Acum mai aveti un an si terminati scoala. E normal ca noi parintii sa ne gandim la viitorul vostru. Nu reusi sa scoata nici un cuvant, ci mai degraba se multumi sa zambeasca si sa puna atitudinea tatalui sau pe seama numeroaselor pahare de vin pe care le golise in acea seara. Eric insa privea scena nepasator ca si cum nu ar fi fost vorba de el, ca si cum ar fi acceptat tacit intreaga intelegere. Cu siguranta ca ar fi avut si el multe de spus asa cum facuse de multe alte ori cand il infruntase pe Martin insa probabil se abtinea. Nu ar fi fost dorita o astfel de scena la cina, mai ales ca pe terasa restaurantului se afla cam toata lumea buna din Panhandle. Il privi sorbind cateva pahare de vin apoi se ridica si se scuza politicos, dupa care disparu undeva in negura de pe malul lacului. Jenny vazu in asta o foarte buna oportunitate sa il urmeze insa isi zise ca ar fi bine sa mai astepte cateva minute. -Dute, ii zise Elisabeth asezandu-se langa ea, prinde-l din urma! Sfatul, desi binevenit, o facu sa se intrebe ce naiba avea toata lumea in seara aceea. Se purtasera cu ei de parca ar fi fost petrecerea de logodna. - Mda... o sa ma duc... ii zambi ea un pic confuza. - Eu m-am mirat cand am vazut ca nu prea mai vii pe la noi. Ma gandeam ca te-am suparat cu ceva... - Nu... ingaima Jenny gandindu-se la toate diminetile cand trebuia sa plece de la ei din casa in varfetele picioarelor si la faptul ca lui Elisabeth nu ii placuse niciodata sa ramana peste noapte la Eric. Mereu luase acele lucruri ca un afront. - Sunteti tineri si voi, incepu Elisabeth de parca ar fi ghicit la ce se gandeste. E normal sa avem grija sa nu se intample lucruri nedorite. Insa acum ati crescut... puteti avea singuri grija de voi. - Asa este, conchise Jenny prinzand o mica fereastra pentru a discuta cat se poate de sincer cu Elisabeth. Niciodata nu ne-am gandit sa va facem probleme.

Viorel Trandafir - Alecsander 42

- Stai linistita, ii zambi Elisabeth luandu-i mana. Ma bucur ca lucrurile merg totusi bine intre voi. Jenny zambi cu amaraciune. Nici macar ea nu era atat de sigura de asta. Isi aminti brusc ca trebuie sa mearga sa vorbeasca cu Eric si se scuza ridicandu-se de la masa. Nu putuinsa sa nu intercepteze privirea multumita tatalui sau. Traversa cu un mers elegant terasa si cobora cele cateva trepte spre gradina din spate. Se facuse cam racoare si isi incrucisa mainile cautandu-l cu privirea pe Eric in obscuritatea ce invaluia lacul. Isi zise ca ar putea fi pe malul celalalt si urma aleile pietruite pana cand vocile vesele ce rasunau de pe terasa se pierdura undeva in noapte. Se opri abia cand o pietricica ii intrase intr-una dintre sandale si se apleca sa si-o scoata. Doua voci de auzira soptit in noapte si se opri brusc cautand sa sa asculte. Scruta intunericul si abia deslusi doua siluete in noapte, undeva mai in fata pe alee. Il recunoscu imediat pe Eric si ramase inmarmurita. Cealalta era o fata. De undeva din adancurile mintii o teama ciudata incepu sa ii creasca treptat iar sangele ii urca in obraji. O mai vazuse. Un tremur ciudat incepu sa ii zguduie intreg trupul si se repezi inapoi pe alee, fugind catre lumina de pe terasa ce se zarea undeva mai departe printre crengile dese ale salciilor pletoase. Inima incepu sa ii bata cu putere si in acea goana in care se tot impiedica in poalele rochiei isi aminti cu groaza unde o mai vazuse. Ea era cea de la conac pe care o visa deseori cand somnul ii era chinuit de cosmaruri. Ajunse in curand pe terasa si isi sterse ochii, incercand sa se calmeze. - Hei... ce s-a intamplat? Arati de parca ai fi vazut o stafie, o intampina Elisabeth tocmai cand urca pe terasa. - Nu... Doar ca sunt foarte obosita, incerca ea sa isi regleze respiratia in timp ce se aseza la masa. Elisabeth zambi si isi turna inca un pahar de vin. - L-ai gasit pe Eric ? Fata incerca cu greu sa se stapaneasca. - Nu, minti ea. Nu stiu unde s-a dus, scoase repede un raspuns. Avea nevoie de ceva timp pentru a-si da seama singura ce se intamplase. Daca fusese doar o parere si Eric statea de vorba cu oricine altcineva ? Nu. Nu avea cum sa se insele. O visase de atatea ori astfel incat ii ramasese adanc intiparita in minte. Nu avea cum sa confunde acea silueta zvelta care o urmarea in cele mai adanci cosmaruri. Imaginea cu ei doi stand de vorba pe malul lacului in intuneric ii ramase in minte toata noaptea. Chiar si la mult timp dupa ce se termina cina si se bagase in pat gandul ca Eric ar putea-o insela nu ii dadu pace. Nici ea nu stia clar cum trebuia sa interpreteze acea discutie si se gandi de mai multe ori ca ar trebui sa il intrebe despre ce e vorba. In acelasi timp se gandi ca nu are rost sa intrebe ca mai apoi Eric sa interpreteze ca e geloasa. Si mai ales sa ii spuna ca acea fata cu care statuse de vorba are legatura cu incidentul in care Eric insusi o crezuse o ciudata. Se hotara intr-un final sa nu spuna nimic. Poate ca intr-adevar i se paruse. In plus cum o sa o creada Eric ca aceea este fata cu care ea avea mereu cosmaruri. Reusi sa inchida in final ochii catre dimineata tocmai cand soarele incepea sa isi arate discul insangerat la orizont, si odata cu somnul avalansa de ganduri ce o chinuise toata noaptea disparu.

Viorel Trandafir - Alecsander 43

Soarele se catarase deja pe orizontul inrosit, aruncand norilor de pe cer o umbra ciudata. Eric se foi printre asternuturi si cauta sa isi acopere ochii de cele cateva raze de lumina ce incercau sa ii spuna ca e timpul sa se trezeasca. Isi trase perna peste cap si incarca sa adoarma din nou, numai ca de aceasta data alarma telefonului incepu sa taraie neintrerupt pana intinse mana pe noptiera si o opri. Trebuia sa mearga la scoala. Isi facu un dus rapid si dupa ce se imbraca isi aranja parul negru, ridicandu-si bretonul in sus apoi indesa cele cateva carti pe care le avea intr-un rucsac de scoala si cobora la micul dejun. Elisabeth ii zambi sarcastic. - Cam devreme... mormai ea in timp ce ii aseza micul dejun in farfurie. Eric se stramba in timp ce incerca sa isi umple cana cu cafea. - Mereu ma trezesc devreme, intari el. Astazi am niste teste importante la scoala si e musai sa ma duc devreme acolo. Elisabeth se aseza si ea la masa si gusta din cafeaua aburinda pe care si-o puses in prealabil intr-o cana de portelan. - Aseara ai disparut... Sa nu imi zici ca ai venit acasa sa dormi... ii zicea ea neincrezatoare. Fiul se scarpina in cap a ezitare. Am baut o bere cu baietii si abia apoi am venit acasa. - Pai te cautase Jenny... vroia sa iti spuna ceva, insa nu te-a gasit. Ochii lui Eric se marira insa se stradui sa nu se dea de gol. - Pai am fost in fata la Kings pe terasa. Ma mir ca nu m-a gasit... ii zise el privind in aburii cafelei. Elisabeth aseza pe masa cana pe care o golise jumatate. II vazuse la cina si pe cei din familia Cornwall si o cautase cu privirea pe fiica lui Tom insa nu o vazuse. Nu cumva... gandul o infiora. - Jenny te-a cautat in jurul lacului... Cand s-a intors arata de parca vazuse o stafie, isi incerca mama norocul cu fiul ei insa el ramase impasibil. - Pai ti-am zis unde am fost... ii raspunse el iritat. Oricum era ca si cum mai aveam putin si ne casatoream acolo pe loc. Martin o luase razna... ii zise el cu o nota de repros. Elisabeth ii observa iritatia din glas si pricepu pe loc ca ceva nu este in regula. Desi incerca sa isi stapaneasca avalansa de ganduri care ii navalisera in minte nu reusi sa il impiedice pe cel din urma. - Pai mai bine cu Jenny decat... ii scapa. Eric se ridica nervos. - Ce vrei sa spui ? aproape tipa el insfacand rucsacul in care isi pusese cele cateva carti. - Adica... se balbai un pic Elisabeth, vreau sa spun ca mai bine aveti o relatie oficiala... decat sa se supere Martin, incerca ea sa o dreaga desi nu fu sigura ca fiul o crede. Eric se intoarse din usa bucatariei. - Eu cred ca ne priveste ceea ce e intre noi. Cat despre Martin... nu dau doi bani pe ce spune el, ii mai arunca fiul apoi disparu in spatele usii de la bucatarie. Cobora nervos cele cateva trepte ale verandei si se urca in masina. Abia ceva mai tarziu in timp ce conducea alene catre scoala isi zise ca nu are rost sa fie nervos. Jenny cu siguranta nu ii vazuse si in plus nu facusera nimic. Decat statusera de vorba. Cat despre Elisabeth, cu siguranta ca habar nu avea despre intreaba intamplare. Isi aprinse o tigara

Viorel Trandafir - Alecsander 44

si deschise geamul masinii pentru ca rotocoalele dense de fum sa iasa afara si sa se sparga in vant. Cateva minute mai tarziu intra pe poarta scolii iar Jenny il astepta la intrare. Aproape ca nu reusi sa se gandeasca la ce o sa ii spuna si un sentiment usor de vina incepu sa il roada. -Hei... nu ma gandeam ca o sa te trezesti... ii zise ea surazand in timp ce il saruta scut pe obraz. Eric se scutura ca infrigurat. Bursc sarutul ei nu insemna pentru el decat o pereche de buze reci ce inca mai staruiau pe obrazul barbierit recent. Se stradui sa ii intoarca zambetul. Probabil ca nu banuia nimic. - Nu e ca si cum ma trezesc de obicei tarziu. Plus ca aseara am plecat mai devreme ca sa ajung acasa si sa ma pot odihni mai mult. Jenny ezita o clipa apoi incuviinta din cap ca si cum ar fi stiut deja asta. Intrara in cladire si se strecurara in imbulzeala de pe scari printre alte cateva sute de elevi ce mergeau catre clasele lor. - N-ai spus nimic aseara... Ai plecat si gata, ii ceru Jenny o explicatie insa Eric parea ca si cum era cu gandul plecat departe. - Mda... pai sincer ma cam saturasem de predicile lui taica-tau. Am zis sa iau o pauza... apoi am realizat ca e tarziu si ca trebuie sa merg acasa, ingaima el suficient de tare ca ea sa il auda. Undeva in suvoiul acela de elevi un chip cunoscut se intaorse brusc catre el insa prima lui reactie fu sa se uite la jenny ca ea sa nu observe zambetul acela plin de intelesuri ce ii era adresat. Zambi fortat apoi intoarse capul iar Meg disparu undeva pe treptele scarii de sus. Chiar si mai tarziu pe cand intra in clasa Eric se stradui sa nu dea impresia ca o cunoaste. Saluta zgomotos pe cativa dintre colegii sai apoi isi tranti rucsaul in banca si se aseza si el in asteptarea profesorului. Jenny il inghionti de cateva ori pentru niste lucruri marunte insa el fu mai degraba distras. Profesoara intra in sfarsit in clasa si arunca pe tabla subiectele testului din acea zi iar Eric incepu sa bifeze raspunsurile pe foaia de examen. Undeva in peretele de deasupra tablei un ceas ticaia din ce in ce mai lent dar mai zgomotos si Eric simti ca timpul nu mai e acelasi. Privirea ii fugea in continuu catre Meg care ii raspunse de cateva ori cu cate un zambet nevinovat, acelasi zambet care il cufunda de fiecare data ca intr-o transa. Clopotetul suna si aproape ca il facu sa tresara. Perofesoara culese de pe catedra cele cateva zeci de lucrari si disparu undeva in spatele usii ;asandu-i pe cei din clasa intr-un zgomot infernal. - Esti cam distras astazi... ii zise Jenny incet apropiindu-se. Chiar in acel moment Meg se ridicase cu gandul sa mearga catre el siar Eric o vazu cum isi infrana pornirea si iesi pe holul scolii. Se stradui sa ramana calm dar in acelasi timp urmari cu privirea ce se intampla la usa clasei. - Mda... nu prea sunt in apele mele. Sunt mai degraba obosit... motiva el apoi se ridica si dadu sa se indrepte spre iesire. Meg plecase insa si ii lasa un gust amar. - Sincer ... daca e ceva in legatura cu noi ar trebui sa discutam... il urmari glasul lui Jenny insa Eris o lua in brate si se stradui sa zambeasca. - Nu... e totul ok. Ti-am zis doar mi s-au parut aiurea teoriile lui Martin. Jenny medita cateva clipe neintelegand ce vrea sa spuna. - Cred ca e cam devreme J., ii zise baiatul alintand-o. In nici un caz nu ma gandesc chiar atat de departe la viitor.

Viorel Trandafir - Alecsander 45

Fata rasufla usurata, intelegand intr-un final ca discursul tatalui sau de la cina din seara precedenta il cam speriase. Toata ziua statuse cu inima pe jar gandindu-se ca Eric este numai cu ochii dupa fiica lui Cornwall. Acum isi dadu seama ca i se paruse doar si se gandi ca nu are de ce sa isi faca griji. - Stii cum e tata.. il stranse ea mai atre in brate. Mereu exagereaza dupa cateva pahare de vin. Sper sa nu se fi suparat Elisbeth... El isi trecu prin minte intreaga scena din dimineata aceea insa se hotara ca nu are rost sa ii spuna si lui Jenny despre simpla haraiala dinre el si mama sa. - Nu... marai el. Nu cred. Adica parea sa fie in ton cu preferintele lui Martin, ii zise el. Clopotelul suna din nou si colegii sai care sporovaiau pe hol se inghesuira sa intre cat mai repede in clasa. Meg trecu pe langa el si paru sa nu fie atenta, astfel incat Eric o urmari cu privirea pana ce ajunsese la el in banca. Ora incepu si un profesor in varsta se apuca sa le explice tuturor cateva teorii legate de fizica. Insirui pe tabla cateva formule abstracte nepasator la murmurul general din clasa. Eric tinti cu privirea ceasul mare din perete care batea la fel de lent si de enervant. I se paru inutil. Oricum timpul trecea destul de greu in timpul orelor de curs astfel incat i se paru aiurea ca exista si un ceas care sa ii confirme lucrul acesta. Un gand nebun ii veni in minte si aproape ca incepu sa rada singur. Daca s-ar urca pe un scaun in pauza dintre cursuri si i-ar lua bateriile ? Macar nu ar mai ticai atat de enervant. Cu un zambet naiv pe fata incerca sa-si noteze pe caiet cele cateva teorii pe care tocmai le explica profesorul de fizica. Intoarse capul catre Jenny si o surprinse in timp ce scria constiincioasa intreaga lectie. Telefonul ii vibra in buzunar si isi vara mana sa il scoata. Simti insa o bucatica de hartie pe care nu si-o putu explica. O despaturi privind in jur ca sa nu fie vazut de cineva si citi. Aproape instinctiv isi intoarse capul catre Meg care ii zambi scurt apoi isi intoarse capul catre caietul in care scria de zor. Mototoli biletelul cu grija si il vara in buzunarul interior al gecii de piele. Isi verifica telefonul. Jenyy ii daduse un sms intrebandu-l daca vrea sa mearga impreuna la Kings dupa ore insa Eirc nici nu statu pe ganduri. Scrise rapid un mesaj in care se scuza rapid si privi inca odata enervat ceasul din perete ca si cum el ar fi obiectul care face timpul sa curga din ce in ce mai greu. Urmatoarele ore i se parura un calvar. Trecu cu brio peste cele doua teste de evaluare a cunostintelor si se plictisi groaznic in timpul celorlalte cursuri. Ajunse chiar sa deseneze pe ultima coperta a caietelor, ba chiar atipise in timpul ultimei ore. Imediat insa cum suna clopotelul isi impacheta cele cateva carti pe care le avea scoale pe banca si isi arunca ghiozdanul pe umeri. Jenny ii zambi iar el se apleca intintiv sa o sarute de plecare insa se retrase brusc ai ii oferi in schimb o imbratisare. Trebuia sa se grabeasca ca sa nu prinda aglomeratie pe scarile dintre cele trei etaje ale cladirii.Cobora in graba scarile, saluta fugitiv cativa prieteni pentru ca mai apoi sa se urce in masina. Isi aprinse o tigara linistit. In scoala nu fuma pentru ca nu vroia sa incalce armistitiul pe care il facuse cu Elisabeth in urma cu ceva timp. Porni motorul masinii si demara printre grupurile de elevi care tocmai plecau si ei de la scoala. Verifica cu privirea de cateva ori in oglinzile retrovizoare pentru a observa daca Jenny avea cum sa il vada apoi coti la dreapta pe drumul ce ducea in afara orasului. Curand trecu de multitudinea de plopi plantati in linie de o parte si de alta a drumului si putu sa observe conacul parasit de pe culmea dealurilor. In scurt timp avea

Viorel Trandafir - Alecsander 46

sa ajunga acolo si calca mai cu putere acceleratia. Motorul BMW-ului negru mugi si masina tasni pe asfaltul deteriorat al drumului. Coti pe drumul parasit si se stradui sa evite gropile ce se formasera de-a lungul timpului, ajnugnad in scurt timp la poalele dealului de pe care fosta resedinta a familiei Saunders veghea asupra intregului oras. Urca pe drumul pietruit in vechime si parca masina undeva la umbra unor castani care ofereau printre crengile lor o fereastra prin care se vedea totul pana departe in zare. Cobora din masina si se sprijini de botul masinii ramanand pur si simplu captivat de privelistea care i se intindea inaintea ochilor. - E fantastic, se auzi glasul lui Meg care incerca sa se strecoare printre buruienile ce impanzisera intreg pamantul. Eric o intampinase cu privirea inca de cand auzi in josul dealului zgomotul masinii sale. Ii zambi. - Intr-adevar... Nu am mai fost de ceva vreme aici insa continua sa ma uimeasca de fiecare data. Meg se aseza langa el pe capota masinii negre si isi aprinse o tigara. - De fiecare data cand vin parca uit de totul. Locul asta are ceva aparte pentru mine. - E deosebit de frumos.. ii zise Eris straduindu-se sa nu fie insensibil. Insa aici s-au intamplat o gramada de lucruri, incepu el sa ii explice insa se razgandi brusc. - Ce lucruri, intreba ea bursc interesata. Baiatul se gandi ca e mai bine sa nu ii povesteasca de spre legendele pe care lumea le scornise. - pai nu stiu exact... rosti el incurcat cu ochii catre zidurile inca afumate. Sa zicem ca lumea nu are o parere prea buna despre locul asta.