Albertina a dispărut - Mircea Ivănescu

ar fi, desigur, mult mai frumos dac-am putea-o reține

într-o seară închisă, numai a noastră, dac-am putea

s-o pândim, de la ferestrele coridorului, când ea de abia

se mișcă prin camera — fără vedere spre landă — doar cu puține

geamuri — și înalte — către culoarele (pe unde, însă,

vântul suflă ca și afară — și uneori chiar și ninge,

când deschidem fereastra cu sticlă plânsă

de ceață, la capăt, pe lângă scara cu trosnet fin), ce

ar mai urma de aici, se face o liniște lungă.

alături de vreo ființă — dar adevărul e că nici nu există

o asemenea făptură — de pildă, o femeie cu fața tristă

a trecut astăzi prin ploaie, pe alee, pe lângă

noi — și nici nu ne-a privit — s-a legănat prin fumul de ploaie

și a trecut mai departe, afară, noi o urmăream cu amintire greoaie.

 Amintire cu Leopardi - Mircea Ivănescu

Și iată cum acuma, aplecându-te peste ceea ce ar trebui să fie o aducere aminte, dar este numai
cerul mult liniștit de ape adânci, ca al unei fântâni - ("odihnește-te acum, ostenită inimă a mea", cum
recita atunci de pe podium, cu privirea atentă înăuntru,

și oboseala aceluia care scrisese de mult vorbele astea se așeza în fațete - să răsfrângă lumina
unui soare poate că acesta de aici, de începuturi de toamnă la munte) - deci aplecat peste aducerea aminte
- numai că, iată aducerea aminte răsfrânge

un fel de liniștită oprire

și nu mai simțim din vremea de atunci

decât trecerea moale a soarelui peste față.

Soarele este și acum,

îl simți, la fel, peste față - este și asta

o amintire - și nici nu mai vrei să-ți odihnești ostenita

inimă a ta.

Animale heraldice - Mircea Ivănescu

v innopteanu se plimba de mână cu un animal ciudat-

e un pisi câine, care pe câmpul heraldic

se exprima prin laba ridicată spre cerul baltic

și prin gestul cozii înălțate într-un întortocheat

tirbușon. lui v innopteanu îi place

să umble cu pisicâinele lui-pe nume benone-

și uneori să-l și fluiere-căci pisicâinele este afone

și trebuie de mic deprins cu modulațiile. îi face

plăcere și pisicâinelui să-și simtă laba lui baltică

strânsă în mâna puternică a lui v innopteanu

și să meargă cu el în câte o plimbare heraldică.

(de fapt, pe blazoanele cu litere gotice, runde,

și câmpuri de azur și cu flori pe care v innopteanu le ia nu

le ia în serios-pisicâinele nici n-are unde se-ascunde)