INTRODUCERE

Aniversările, comemorările, festivităţile sunt

mereu un bun prilej de a evoca oameni şi locuri de o
însemnătate vitală pentru comunitatea căreia aparţinem.
Evocăm, cinstim oameni adevăraţi, dăruiţi celor din jurul
lor care au zidit temelii şi prin ele au sfinţit locuri.
Zidirea, fiinţarea unei şcoli – sinonimă cu educarea
omului pentru a fi OM – părea, poate cu 94 de ani în
urmă, un vis irealizabil. Iată, însă, că oameni dăruiţi
comunităţii, ca filantropul Iorgu Radu, pasionaţi precum
poetul G. Tutoveanu … au fost receptivi la setea de
educaţie a semenilor. Au contribuit prin eforturi
personale, dar mai ales colective la apariţia unei
CETĂŢI educaţionale, ce a reuşit să transceadă deja
diferenţa temporală dintre un secol şi altul şi la un
mileniu de la care aşteptăm îmbinarea modernităţii cu
valorile trecutului. Astfel, în luna octombrie a anului
1921 se dă naştere unei şcoli care va purta, de-a lungul
timpului, mai multe denumiri, dar cea mai potrivită s-a
dovedit a fi cea de astăzi: Şcoala Numărul 1 ,,Iorgu
Radu”.
Spunem cea mai potrivită, pentru că în
testamentul său nescris, această şcoală s-a dovedit a fi,
nu doar o primă zidire, ci chiar deseori Numărul 1 în
oraşul nostru. De-a lungul anilor, slujitorii acestei şcoli
s-au străduit cu pasiune şi dăruire să menţină şcoala pe
locul I, care i-a fost parcă predestinat şi de bun augur,
potrivit devizei care o caracterizează cel mai bine –
1
“Tradiţie, modernitate, valoare”. În susţinerea acestei
afirmaţii, argumentele sunt numeroase, dar nu ne dorim,
în mod neapărat, să captăm bunăvoinţa cititorului care va
avea curiozitatea şi răbdarea să răsfoiască aceste file.
Multe dintre personalităţile ce au evoluat în perimetrul
intelectual al Bârladului şi-au luat zborul şi s-au împlinit
din şi prin această şcoală, denumită simplu : ,,Iorgu
Radu” .
Lucrarea de faţă nu îşi propune şi nu se poate
constitui într-o monografie în adevăratul sens al
cuvântului, a şcolii la care ne referim. Autorii îşi doresc
doar menţionarea unor repere din evoluţia acestei
citadele educaţionale şi poate, să surprindă, în măsura
posibilităţilor, ceva din ethosul ce a animat generaţii de
cadre didactice şi modul în care s-a reuşit transmiterea
acestuia elevelor şi elevilor instituţiei noastre şcolare.
Trebuie să nu uităm că şcoala este primordial un univers
viu, populat de elevi şi profesori, cu traiul lor zilnic, cu
necazurile şi bucuriile lor, conectaţi la impulsurile
sociale, caracterizat potrivit unui limbaj consacrat (dar să
sperăm că nu mai este, încă, de lemn) printr-o cultură
organizaţională. Referirile şi cercetările privind evoluţia
învăţământului şi-au propus şi îşi propun în general o
evaluări impersonale legate de sporul numeric al
populaţiei şcolare, al cheltuielilor alocate
învăţământului, a reţelei şcolare, a legislaţiei, monografii
ale instituţiilor de învăţământ şi ale unor personalităţi 1.
Baza documentară şi bibliografică este reprezentată în
principal de opera profesorului N. Iachim, Contribuţii la
Monografia Şcolii generale de 10 ani Nr. 1 Bîrlad, Iaşi,
19712, dar având în vedere noile orientări istoriografice
2
din domeniu3, am dorit o actualizare a acesteia şi
valorificarea studiilor apărute ulterior.
Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în
demersul nostru şi au contribuit cu diferite articole la
ceea ce constituie actualul demers.

Autorii

ISTORICUL ŞCOLII

De la pensioanele de domniţe... la şcolile de stat

De-a lungul timpului, în domeniul educaţiei s-a

făcut întotdeauna o diferenţă între sexe. Acesta s-a
întâmplat în ceea ce priveşte instituţiile de educaţie, ca
de exemplu: şcolile, cursurile din universităţi, ca şi
regulamentele de admitere în aceste instituţii, proiectarea
programelor şcolare şi elaborarea materialelor didactice.
Şcoala constituia o etapă importantă pe drumul pregătirii
tinerilor pentru a-şi îndeplini cu cinste rolurile în familie.
În instituţiile de educaţie, fetele şi băieţii au fost
încurajaţi sau respectiv descurajaţi deseori să joace unele
roluri, care îi identifica apoi în postura de femeie şi
bărbat.
Primele şcoli superioare, destinate educării
fetelor erau pensioanele, şcoli particulare, organizate
după sistemul instituţiilor de educaţie pentru fete din
Occidentul Europei şi, în special, din Franţa. Apariţia lor
a fost determinată de răspândirea ideilor iluministe. Un
rol deosebit l-a jucat concepţia pedagogului elveţian
3
Pestalozzi (1746-1827), care a studiat legătura dintre
familie şi viaţa socială şi a subliniat faptul că mama avea
un rol decisiv în calitate de educator. Aceasta a reliefat
rolul femeii în cadrul sistemului de educaţie, plasând-o
într-un context social mult mai larg, definit, mai ales,
prin reliefarea rolului femeii în cadrul familiei. Din
păcate, de cele mai multe ori lucrările în domeniu
accentuează doar laturile educaţiei masculine, percepute
ca verigi importante în sistemul formării elitei şi
neglijează rolul educaţiei, la fel de importante, a
jumătăţii feminine a societăţii.
Fetele elitelor muntene şi moldovene din prima
jumatate a veacului al XIX-lea erau trimise pentru a-şi
completa educaţia fie în pensioanele particulare din
Principate, fie în cele din străinătate. Primele instituţii
publice de învăţământ pentru fete apar în ultimii ani ai
regimului fanariot şi mai cu seama dupa 1822 sub forma
pensionatelor particulare deschise de străini, pentru ca
înfiinţarea şcolilor naţionale în epoca regulamentară să
ofere părinţilor noi locuri în care să-şi trimită fiicele la
învăţătuă. Câteva exemple merită a fi arătate. În
Muntenia sunt atestate pensioanele conduse de Carolina
Vaillant, Charier de Mondonville, Bernard Stolz sau
Paulina Apolloni, iar în Moldova cel mai celebru a fost
pensionul deschis de Isabela Garet în 1833, dar şi cele
ale Smarandei Bacinschi şi Charlotte Sochetti.
Domnitorul Barbu Ştirbei organiza în 1852 la Bucureşti
,,Pensionul domnesc de fete", după exemplul celui de la
Petersburg, devenit mai târziu ,,Şcoala Centrală de
Fete"4.

4
 În Bârlad, învăţământul începe la 1766 prin
prezenţa meditatorului străin, mai ales de origine greacă,
germană şi franceză. Primele pensioane îşi fac apariţia la
1837 (a lui Jaques Caillot, Subinschi şi Simon Berg)
cărora li se adaugă în 1846 cel al lui Iloan Feodorovici
Haşev Sasei şi primul pension franco-român a doamnei
Anne Bourguillon. La mijlocul secolului al XIX-lea
întâlnim în Bârlad cinci pensioane, patru pentru băieţi în
limba franceză şi unul pentru fete în limba franceză al
doamnei Boar. Pensionul de fete al Pulcheriei Olivari
deschis în 1857 se bucură de o frecvenţă surprinzător de
bună, numărul elevelor ridicându-se la 20-23, asta în
condiţiile în care la Bârlad nu exista decât o şcolă
primară publică de fete5. Acesta a funcţionat ulterior sub
denumirea de ,,Externatul de fete Drouhet” până în 1895,
când a fost preluat de ,,Institutul de domnişoare" al
Clotildei Dimitriu, fostă Weinrich, şi care mai apoi se
transformă în ,,Institutul de Profesori Asociaţi".

5
 În anul şcolar (1887) în Bîrlad erau 10 şcoli
primare, dintre care 6 erau de băieţi cu 950 de şcolari şi 4
şcoli primare de fete, cu 500 de eleve dintre care
absolveau anual doar 70-80; dintre ele foarte puţine
puteau intra în pensionul Doamnei Drouhet, întreţinerea
fiind scumpă.
La acea şcoală nu erau decât 25 de eleve bursiere,
iar externele erau foarte puţine, din lipsă de spaţiu; deci
fetele erau împiedicate să se cultive la şcoli secundare.
Din aceasta cauză cetăţenii Bârladului au cerut
Parlamentului Român, într-o petiţie semnată de 400 de
locuitori, să ia măsuri pentru a înfiinţa în oraş, cât mai
curând, un Externat secundar de fete, care, aprobat, s-a
înfiinţat la 27 august 1887.
Directoare, profesoară de Limbă franceză şi de
Lucru de mână a fost numită Nathalie Drouhet, d-na
Ciucă (Istorie, Geografie şi Limba română), d-ra
Eufrosina Miloş (parte ştiinţifică), d-ra Vincler (Limba
germană), preotul Ioan Carp (profesor de Religie la
Liceul „Codreanu”), Vasile Craus (Desen, Caligrafie),
Oscar Hinke (Muzică vocală).
În primul an s-au înscris 90 de elevi (ce dorinţă
de cultură a tinerelor fete bârlădene!). În toamna anului
următor frecventau şcoala 111 fete (se înfiinţase şi clasa
a –II-a).
Începând din acel an învăţământul particular
bârlădean începuse să nu-şi mai aibă rostul deşi dese şi
scurte tentative de a-l reînvia vom mai întâlni. Statul însă
nu era interesat în lichidarea acelor pensionate. Un
exemplu elocvent îl constituie tentativa profesorului
liceului, Pierre Drouhet, de a lichida, prin transferarea
6
către stat, pensionul de fete al soţiei sale, Nathalie
Drouhet6.
În România problema educaţiei fetelor, deşi
prevăzută prin Legea instrucţiunii publice din 1864, a
fost pusă cu greutate în practică, datorită dificultăţilor
financiare şi mai ales mentalităţii epocii, după care
femeia trebuia să cunoască mai ales îndeletniciri legate
de viaţa casnică şi nu de activitatea publică. Dacă în
învăţământul primar problema s-a rezolvat în mod
satisfăcător, în învăţământul secundar greutăţile au fost
aproape insurmontabile, ceea ce a permis menţinerea
pentru o vreme îndelungată a pensioanelor de fete.
Condiţiile de admitere în aceste şcoli ţin exclusiv de
înzestrarea intelectuală a candidatelor, ceea ce oferea
şanse unor noi categorii sociale, chiar mic-burgheze. Cu
toate acestea, întreţinerea şi taxele mult prea mari făceau
ca doar fetele din rândul familiilor mai înstărite să poată
accede în asemenea instituţii de educaţie, marea
majoritate rămânând la nivelul cunoştinţelor minime
dobândite în cele patru clase primare.
Analfabetismul era însă în Romania la o cotă
dintre cele mai ridicate din Europa, atât printre bărbaţi
cât şi în rândul populaţiei feminine, ceea ce punea sub
semnul întrebării succesul reformei învăţământului pe
termen lung. Spiru Haret, încercând măcar o remediere,
în sens paleativ, a acestor deficienţe a elaborat în 1899
legea învăţământului profesional, care prevedea
organizarea unor şcoli profesionale pentru fetele care nu
doreau să urmeze o pregătire ,,academică’’ şi acordarea
unor subvenţii din partea statului acelor absolvente care
s-ar asocia şi ar deschide ateliere.
7
 Planul de reorganizare a învăţământului, propus
de vizionarul ministru Spiru Haret, marchează lovitura
dată pensioanelor particulare şi un pas important pentru
un învăţământ modern. Această reformă inaugurează
epoca înfiinţării gimnaziilor, liceelor şi a altor categorii
de şcoli secundare care după anul 1900 iau o mare
extindere în întreaga ţară. Înainte de anul 1921, anul
înfiinţării liceului de fete, în oraşul Bârlad existau pentru
băieţi 5 şcoli primare, o şcoală inferioară de meserii de
băieţi, o şcoală normală de învăţători cu o vechime de 50
de ani şi un liceu de băieţi cu o vechime de 70 de ani.
Pentru fete, situaţia era mult mai dificilă. Deşi în oraş
funcţionau la acea dată 5 şcoli primare de fete şi o şcoală
de gospodărie, numită Şcoala profesională ,,N. Roşca
Codreanu”, nu exista nici o şcoală secundară, gimnaziu
ori de nivel liceal pentru eleve. Fetele dornice de cultură,
se pregăteau pe cale particulară, în pensioanele amintite
anterior, prezentându-se la examen la şcolile de stat.
Procesul educaţional în cadrul acestor institute era destul
de costisitor, deoarece profesorii angajaţi era plătiţi din
taxele percepute de la părinţii elevelor. Numărul
crescând al fetelor dornice de învăţătură, promoţiile noi
date de cele 5 şcoli primare de fete, cu posibilităţi
materiale reduse, impuneau necesitatea înfiinţării unui
liceu de fete.
Nu în ultimul rând societatea românească
cunoscuse transformări radicale după primul război
mondial, mai ales în planul mentalităţilor privind rolul şi
modul de integrare în societate a femeii. Încet ... dar
sigur începe să se dezvolte o mişcare feministă. Femeile
române încep să îşi asume şi rolul de educatoare şi să
8
păşească cu mult curaj în domenii din care fuseseră
respinse şi unde găsiseră doar o relativă înţelegere şi
puţin sprijin din partea instituţiilor statului controlate de
bărbaţi, cei care şi-au arogat permanentul control al
ordinii sociale specifice secolului al XIX-lea.

Întemeierea Liceului de fete ,,Iorgu Radu”

Pentru ca înfiinţarea liceului de fete să devină o

realitatea, au fost necesare multe eforturi, multă
perseverenţă, dar, mai ales, care s-a resimţit pe deplin,
implicarea activă a comunităţii locale. Dincolo de
problemele generate de criza postbelică - să nu uităm că
Bârladul, aflat la o distanţă de numai 50 de km de
teatrele de operaţiuni resimţise din plin greutăţile
războiului - o lume nouă se năştea cu noi necesităţi şi de
ce nu, cu noi speranţe.
Printre susţinătorii cei mai fervenţi ai necesităţii
întemeierii unui liceu de fete, o contribuţie însemnată au
adus-o intelectuali de marcă ai culturii bârlădene din acel
moment, precum: profesorii Ursu Cezar (unul din
directorii din perioada interbelică a Liceului ,,Gh. Roşca
Codreanu”), profesorul şi latinistul N. D. Neştian, poetul
G. Tutoveanu, avocatul Georgescu Vasilescu şi părinţi
(rămânând impresionant şi poate chiar antologic,
numărul extrem de mare al cetăţenilor ce semnează
petiţia privind întemeierea acestei noi forme de
învăţământ). La propunerea acestora, la 10 iulie 1921 s-a
ţinut o consfătuire publică în localul Şcolii de băieţi nr.
1 (actuala Şcoală Nr. 5 ,,Elena Bibescu”), unde au
9
participat personalităţi ale epocii, precum şi reprezentanţi
ai părinţilor. La această consfătuire, s-a adoptat în
majoritate propunera înfiinţării liceului de fete. De
asemenea s-au proiectat şi primele măsuri în vederea
viabilităţii funcţionării instituţiei de învăţământ, ce se
dorea înfiinţată. Directorul liceului de băieţi de atunci,
conştient de imperativele momentului, Cezar Ursu, şi-a
exprimat disponibilitatea ca locul de funcţionare, dar
numai pentru o jumătate de zi şi anume după-amiaza, să
fie clădirea liceului de băieţi, şi implicit să pună la
dispoziţia cursantelor întreg materialul didactic. S-a mai
hotărât să se ceară aprobarea de la Ministerul
Instrucţiunii, ca să fie trecut sub egida statului cursul
inferior, iar cursul superior să funcţioneze sub îngrijirea
unui comitet şcolar. Datorită unei generoase donaţii a
ilustrului om de cultură C. D. Zeletin, din 2008, în
posesia instituţiei noastre de învăţământ a intrat afişul
privind convocarea celei de a doua consfătuiri publice,
din 7 august 1921. Şpaltul, cu corecturile personale ale
poetului G. Tutoveanu, apărut la tipografia N. Peiu, ne
indică că ministerul de atunci îşi exprimase acordul prin
ordinul 69998 din 30 iulie.
Ziarul local ,,Scrisul
românesc” în numerele 7 şi 8 din
lunile iulie-august 1921, ne prezintă
o imagine destul de clară a evoluţiei
demersurilor întreprinse. Pe lângă
publicarea petiţiei colective a
cetăţenilor bârlădeni adresată
Ministerului Instrucţiunii, prin care
cerea aprobarea înfiinţării unui liceu
10
de fete la Bârlad, ziaristul G. Roman precizează că:<<În
consfătuirea din 10 iulie 1921 la care a luat parte un
mare număr de cetăţeni s-a dat delegaţie Domnului G.
Tutoveanu să alcătuiască o petiţie colectivă a
bârlădenilor şi s-o susţine la Ministerul Instrucţiunii >>.
În continuare, corespondentul scrie că « această petiţie a
şi fost întocmită de către G. Tutoveanu care a strâns
semnăturile celor mai de seamă oameni din oraşul Bârlad
şi apoi a fost prezentată Ministerului Instrucţiunii spre
aprobare. Pentru strângerea semnăturilor, iniţiatorii, în
frunte cu G. Tutoveanu, au susţinut două consfătuiri
publice la care erau chemaţi cetăţenii bârlădeni interesaţi
în problema pusă în discuţie. N-au trecut decât douăzeci
de zile de la trimiterea acestei petiţii şi, prin stăruinţa
domnului G. Tutoveanu, Ministrul Instrucţiei a şi trimis
răspunsul prin care aprobă întru toate Întemeierea
Liceului de fete din Bârlad, nemodificând absolut
niciuna din prevederile cerute de bârlădeni.
Semnat: G. Roman ».
Ca urmare a răspunsului favorabil al ministerului,
liceul şi-a deschis cursurile la 11 octombrie 1921 în
condiţii dificile, funcţionând temporar după- amiaza în
localul Liceului “Gh. Roşca Codreanu” şi din 1923 în
cel al Şcolii primare de băieţi nr. 1.

11
 În anii când se formau clase paralele, se închiriau
diferite clădiri cum au fost: Casa Naţională, locuinţa
Bruhl şi altele. Îşi începea activitatea cu 11 clase
extrabugetare, era găzduit în alt local care nu-i asigura
durata, nu avea nici corp didactic propriu, nici mobilier
şi nici material didactic propriu, dar inexorabil şi-a
impus treptat necesitatea şi valoarea în cadrul larg şi
generos al învăţământului bârlădean.
În asemenea împrejurări se formează un comitet
pentru strângerea fondurilor necesare. Printre donatori
s-au numărat: filantropul Iorgu Radu, dr. C. Angelescu,
profesorul N. D. Neştian, scriitorul G. Tutoveanu şi alţii.
Cel mai important dintre aceştia, a fost primul din cei
menţionaţi, care a donat importanta sumă de 500 mii lei,
donaţie condiţionată de doleanţa ca şcoala să-i poarte
numele. În anul 1923, cu un efectiv de 360 eleve, şcoala
secundară de fete funcţionează în condiţii total
necorespunzătoare. Bugetul şcolii pe anul 1923-1924 se
ridică la numai 332 mii lei, sumă care abia putea acoperi
cheltuielile cu personalul didactic şi administrativ.
Inginerul Ştefănescu de la Societatea „Edilitatea”
din Bucureşti a întocmit planul, fundaţia, stabilind stilul
12
şi devizul construcţiei. Conform estimărilor iniţiale,
cheltuielile pentru noua investiţie trebuiau să se ridice la
un total de 10-11 milioane lei dar în fapt, şi pe fondul
inflaţiei din perioada crizei economice s-a ajuns la cifra
de 15 milioane lei. Arhitectul Şt. Balasan a proiectat
firma liceului care avea următorul text: Liceul de fete
„Iorgu Radu”, scris cu litere aurite pe frontispiciul
clădirii şi acoperit ulterior, în perioada comunistă cu
ciment.
Şcoala Nr. 1 „Iorgu Radu” - Bârlad nu este
doar una din prestigioasele instituţii de învăţământ din
judeţul Vaslui, ci şi un adevărat muzeu deschis
publicului tânăr în fiecare zi. Construcţia clădirii,
monument istoric şi de patrimoniu (cod: 38 B 0027),
începută în anul 1921, odată cu înfiinţarea fostului şi
primului Liceu de fete din oraş, a fost parţial terminată
în 1928, inaugurarea noului imobil având loc într-un
cadru sărbătoresc la 14 iulie 1936. Tot în aceeaşi zi a
avut loc şi deschiderea festivă a internatului în prezenţa
unor numeroase personalităţi ale epocii, inclusiv fostul
ministru al Instrucţiunii Publice, Dr. C. Angelescu şi
care a fost supranumit, nu întâmplător, în epocă
„doctorul cărămidă” ca urmare a aportului avut la
întemeierea şi construirea a numeroase localuri de şcoli.
Pentru acest eveniment deosebit de important, în evoluţia
învăţământului bârlădean, stă mărturie placa de marmură
amplasată pe holul central al şcolii - restaurată de curând
(menţionăm că această placă a fost descoperită
întâmplător, de autorul rândurilor de faţă în podul şcolii,
cu ocazia renovării clădirii; prin contribuţia profesorilor
de Educaţie plastică - Antonio-Romeo Pălie şi de
13
Educaţie tehnologică - Matei Iorgu- a fost repusă în
valoare), în ciuda încercării vechiului regim de tristă
amintire de a o distruge.

Pe placa de marmură, provenită de la celebra

carieră Ruşchiţa, figurează numele lui Iorgu Radu alături
de cel al Dr. C. Anghelescu, ministrul de atunci al
Instrucţiunii Publice. Mai sunt menţionaţi: Ioan Guriţă,
prefect al judeţului şi preşedinte al comitetului şcolar,
Elena Şt. Dumitriu, directoarea şcolii T. Buzescu,
primarul oraşului şi membru în Comitetul şcolar şi mulţi
alţii. În perimetrul şcolii se regăsesc şi alte valori
artistice - busturi precum al scriitorului Emil Gârleanu
realizat de celebrul sculptor vasluian Gh. Alupoaie
(1971), şi cel al lui M. Sadoveanu. Totodată în
patrimoniul şcolii se mai află două busturi de bronz
aparţinând sculptorului Ion C. Dimitriu – Bârlad,
14
intitulate sugestiv Mama şi Tata (realizate în 1920 şi
respectiv 1924, şi care sunt reprezentări plastice ale
părinţilor celebrului sculptor bârlădean şi bunicii
Margaretei Pâslaru), documente de arhivă şi artefacte din
preistorie.

Oraşul Bârlad dispune încă, cu toate

vicisitudinile trecutului de un important fond construit,
ce reprezintă o importantă parte componentă a
patrimoniului local şi naţional. Pentru a înţelege
dimensiunile şi semnificaţia prezentului se impune, din
respect pentru cei care au trăit şi au zidit aici, înaintea
noastră – să se păstreze urmele trecutului – singurul
element de comparaţie materială între trecut, prezent şi
viitor. A lăsa în uitare sau în paragină monumentele
istorice şi de arhitectură înseamnă a nega trecutul
inclusiv ştergerea urmelor civilizaţiei create aici de
generaţiile dinaintea noastră. Cu această motivaţie
15
intrinsecă am pornit pe dificilul şi anevoiosul proces de
renovare a imobilului şcolii, şi care din păcate nu a are în
acest moment decât o finalitate parţială.

Internatul

Actul educaţional era perceput ca un act de mare

responsabilitate, subliniat prin consemnarea exclusivă a
obligaţiilor personalului şi asociat unor valori precum
ordinea, austeritatea, izolarea. Persistenţa unor modele
mentale anterioare, legate de rolul tradiţional al
mânăstirilor în buna educare a tinerelor, transpare în
rigorile aproape monahale impuse vietii în internat.
Aripa de nord s-a terminat în anul 1936. Planul
construcţiei n-a fost terminat în întregime. Au rămas
neconstruite amfiteatrul şi sala de gimnastică. Pentru
aceste încăperi, se zidise în curtea şcolii o clădire care a
rămas fără acoperiş vreme îndelungată. La cutremurul
din 1940, zidăria s-a dărâmat şi nu a mai fost refăcută.
Construcţia şcolii este mare, încăpătoare şi este realizată
în stil românesc. Se aseamănă cu clădirea Şcolii
profesionale de fete „N. Roşca Codreanu”, din Bârlad,
clădirea Liceului de fete din
T. Măgurele şi a Liceului
internat din Buftea.
Atâta timp cât „Şcoala
secundară de Gr. II” , cum a
fost denumită o perioadă, a
funcţionat în diferite localuri-perioada 1 septembrie
1921- 9 octombrie 1936 - nu a fost posibil să dispună şi
de un internat de fete. Abia în 1931, în urma donaţiei de
16
84 mii lei făcută liceului de ministrul Dr. C. Angelescu
este înfiinţat internatul. Acesta a funcţionat în corpul
„B”, aripa de nord cu un efectiv de 65 eleve dintre care
10 bursiere, funcţionând până în anul 1944, şi mai apoi
între 1947-1958. Dotările erau revoluţionare pentru acea
vreme. Încă din anul 1923 s-a procurat un aparat de
cinematograf pe care îl folosea în şcoală pentru sporirea
resurselor materiale. Tot în vederea acestui scop, aproape
în fiecare sâmbătă erau organizate baluri, serate şi serbări
şcolare. Din păcate proiectul nu a fost terminat în
întregime. Au rămas neconstruite amfiteatrul şi sala de
gimnastică. Pentru aceste încăperi, se zidise în curtea
şcolii o clădire care a rămas fără acoperiş vreme
îndelungată. La cutremurul din 1940, zidurile s-au
dărâmat şi nu au mai fost refăcute. În urma cutremurului
din 1940, în clădirea liceului de fete şi-au ţinut cursurile
şi clasele liceului „Codreanu” care suferise distrugeri
serioase. Aspectul interior al localului a fost redat de
inspectorii veniţi de la minister care scriu „de la intrare
în şcoală vizitatorul este introdus în atmosfera spirituală
în care se desfăşoară activitatea. Cancelariile sunt
aşezate de o parte şi de alta a holului interior. Ele sunt
corect mobilate. Secretariatul este în vecinătatea
cancelariei direcţiunii. La secretariat sunt instalate şi
birourile comitetului şcolar. Există sală de laborator
pentru fizică-chimie, sală pentru ştiinţe naturale, sala de
gimnastică.
Nu este sală de muzică şi desen. În schimb este o
foarte frumoasă sală de lectură unde se păstrează şi
cărţile. Clădirea este alcătuită din parte şi etaj. Urcarea la
etaj se face pe treptele magistrale, una în dreapta spre
17
nord, iar cealaltă în dreapta spre sud unde este instalat
internatul”.
Internatul avea 3 dormitoare a câte 22 paturi şi o
sală de baie cu instalaţie nouă: duşuri, căzi, chiuvete şi
încălzire proprie. În apropierea sălii de baie se afla
serviciul sanitar cu aparatură adusă din Turcia. Tot la
acest etaj exista şi o infirmerie. Dormitoarele erau destul
de spaţioase şi luminoase. Paturile cu grile aveau saltele
de paie proprii, peste care elevele interne îşi aduceau
saltele din lână. Internatul mai dispunea de lenjerie,
perne, pături uniforme de aceeaşi culoare pentru fiecare
dormitor. Lângă fiecare pat erau noptiere.
Pentru supravegherea elevelor au fost încadrate
două meditatoare şi două pedagoge. Se dorea crearea
unei atmosfere de ordine, disciplina, seriozitate si calm.
Angajarea ,,cu anul" a unei guvernante născute în Franţa
oferea posibilitatea studierii temeinice a limbii franceze.
Fiecare elevă internă contribuia cu 100 lei pentru plata
franţuzoaicei. În incinta liceului, în clădirea fostei şcoli
primare era instalată bucătăria, sala de mese şi cabinetul
medical. Având o singură sală de mese, din lipsă de
spaţiu, masa se servea în două serii. Meniul era
substanţial şi suficient. Într-o sală specială, la etaj, era
instalată biblioteca cu sala de lectură şi care servea şi
drept sală de meditaţie pentru elevele internatului.

Educaţie Feminină

Imaginea semnificativă care regla prezenţa femeii

în societate la acea dată pare a fi fost aceea de ,,soţie,
mamă, administratoarea casei”. Conştiinţa publică, la
18
nivelul ei cel mai sensibil şi în forme insulare, începe să
caute totuşi o acomodare cu perspectiva unor noi roluri
pe care femeia şi le-ar putea însuşi în spaţiul extra-
familial. Studiile elevelor nu se limitau doar la cele
teoretice. Lor li se ofereau şi cursuri practice de
economie domestică, bucătarie, etc. Lucrul manual avea
ca obiectiv să le obisnuiască cu croitul şi cusutul
hainelor şi al lenjeriei. Activitatea directoarei însuma
obligaţii de natură didactică, disciplinară şi
administrativă. Ea supraveghea buna desfăşurare a
cursurilor, ce includea punctualitatea profesorilor la
clasă, respectarea programei şi adecvarea metodelor.
Controla activitatea pedagoagelor, sancţiona elevele care
nu-şi faceau datoria, pe temeiul ,,raportului profesorilor".
Ea trebuia să supravegheze permanent, ,,zi şi noapte",
eventual, conduita şi moralitatea întregului personal al
şcolii. Ca o adevărată mamă, trebuia să ,,combată
aplecarea către lux" a elevelor, să le observe relaţia cu
părinţii sau tutorii în timpul vizitelor şi chiar, citindu-le
corespondenţa, să le ferească de prezenţa acelor persoane
care le-ar putea influenţa negativ. Tot ei îi revenea rolul
de consilier educativ al familiei. Regulamentul impunea
reguli severe de conduită nu doar în perimetrul şcolii ci
şi în afara lui, atât pentru elevele interne cât şi pentru
cele externe. Distracţii moderne şi cotidiene de astăzi, şi
dealtfel nevinovate, precum mersul la teatru ori la
cinematograf reprezentau adevărate aventuri, cu riscurile
de rigoare în condiţiile prinderii făptaşei.
Uniforma – aleasă, pentru a răspunde unei
întreite existenţe: simplitate, soliditate şi ieftinătate,
simbol distinctiv al elevelor Liceului „Iorgu Radu”poate
19
fi urmărită în fotografiile multor promoţii. Ea era
formată din două rânduri de şorţuri. Primul alb, cu
carouri negre, cu mâneci lungi, iar celălalt negru, care
venea numai în faţă, cu plii într-o parte şi în cealaltă, cu
o plăcuţă mică pe piept şi prinsă în bretele late de 3 cm.,
care se încrucişau la spate. Pe cap elevele purtau fileuri
negre, care erau fixate cu o panglică neagră, încât nici un
fir de păr nu ieşea afară. La gât se purtau guleraşe albe,
frumos lucrate, cu o fundă roşie în cursul inferior, până
în clasa a IV-a şi albastre în cursul superior. Pe deasupra
acestor uniforme se purta o pelerină de culoare
bleumarin, cu glugă, ambele căptuşite cu material în
carouri cu roşu. În picioare ciorapi gri tricotaţi şi pantofi
negri. Toată îmbrăcămintea trebuia să fie lungă, 30 cm
de la pământ.
Materialul pentru uniformele şcolare era
recomandat de Casa Şcoalelor şi se procura de la fabrica
„Furnica” care oferea 30 de sortimente, de pânză
naţională albă şi neagră, brevetată şi inventată de
inginerul V. Ionescu. Pe vreme de ploaie era permis
portul umbrelei şi a şoşonilor. Păstrarea îngrijită a
îmbrăcămintei, cât şi a rechizitelor şi a manualelor
constituia o notă pentru ţinută şi forma exterioară, fiind
totodată un mijloc pentru întărirea disciplinei, suficient
de aspră în cazul elevelor, dar respectând canoanele
epocii. Începând din 1948 s-au adoptat uniformele tip
pentru toate tipurile de şcoli, atât pentru fete cât şi pentru
băieţi. Uniforma aceasta este impusă tuturor elevilor de
pe cuprinsul ţării până în 1989. Astfel, elevele din
clasele I-IV purtau o rochie în carouri alb cu albastru cu
mâneci lungi, închise cu manşetă, peste care se adaugă
20
un sorţ cu plătcuţă de culoare albastră prins în bretele
late de 1 cm, care se încrucişau la spate, iar la gât se
purtau guleraşe albe. Elevele din clasele V-VIII purtau
sarafane albastre şi cămaşa bleu. Pe cap, fetele purtau o
bentiţă îngustă de culoare albă. Băieţii purtau costume
bleumarin la care adăugau cămaşa albastră.
Cabinetul medical
Pentru păstrarea sănătăţii elevelor de la internat şi
externe a funcţionat un cabinet medical dotat şi înzestrat
cu medicamente, sub conducerea dr. Galin Lucia, medic
şcolar şi profesoară de igienă între 1923 şi 1947.
Asistenţa medicală a elevelor interne şi externe şi
igiena localului, a internatului şi a bucătăriei erau
asigurate de aceeaşi doctoriţă printr-un control
permanent, printr-o organizare temeinică a asistenţei
medicale şi prin educaţia sanitară pe care elevele o
primeau în orele de igienă şi în cercul de cruce roşie. Se
făcea radioscopia elevelor interne şi externe, se luau
măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor, se controla
starea sanitară a alimentelor şi se asigurau condiţii
igienice optime în şcoală, la internat, la bucătărie şi la
sala de mese. Pe clase existau echipe de prim ajutor
sanitar şi de cruce roşie. Clasele aveau un dulăpior cu
medicamente de primă necesitate. Elevele bolnave de la
internat erau îngrijite la infirmerie. Cabinetul medical era
deschis zilnic. Între 1947 şi 1971 cabinetul medical a
fost înzestrat cu cele necesare supravegherii sănătăţii
elevilor.

21
Procesul educativ

Liceul de fete „Iorgu Radu”din Bârlad şi-a

desfăşurat activitatea procesului instructiv-educativ până
la anul 1948 conform reformei învăţământului secundar
iniţiată de Spiru Haret la 27 martie 1898.
Conducându-se după prevederile acestei reforme,
şcoala a fost administrată de direcţia şcolii, Comitetele
şcolare şi consiliile profesorale sub controlul şi
îndrumarea autorităţilor şcolare centrale. Durata de studii
a liceului cuprindea cursul inferior de 3 ani, apoi de 4 ani
şi cursul superior cu o durată tot de 4 ani.
La intrarea în cursul inferior a liceului se dădea
examen de admitere, iar la terminarea cursului inferior se
susţinea examenul de capacitate pentru intrarea în cursul
superior. Cursul superior era bifurcat în secţiile: clasică,
modernă şi reală.
Cursul inferior, prin obiectele care se predau
urmărea să dea elevelor o cultură generală, făcându-le
apte pentru specialităţile practice sau teoretice, iar cel
superior era destinat să pregătească elevele pentru
învăţământul superior.
Întreţinerea era costisitoare. Elevele liceului
plăteau taxe de frecvenţă, iar până la terminarea noului
local şi taxa de construcţie. Aceste taxe, costul
manualelor, examenul de admitere în clasa I de liceu
barau intrarea în şcoala superioară a fetelor oamenilor cu
venituri modeste.
Planul de învăţământ pentru cursul inferior
cuprindea următoarele obiecte: religie, limba română,
limba franceză, istoria, geografia, matematica, ştiinţele
22
naturii, fizica, chimia şi dreptul. Obiectele muzica,
desenul, caligrafia, gimnastica, gospodăria şi lucrul erau
considerate ca dexterităţi.
La cursul superior, pe lângă aceste obiecte se mai
preda limba germană sau engleză ala alegere, limba
latină şi greacă pentru secţia umanistică sau modernă,
apoi filozofia cu ramurile ei-psihologia, logica,
sociologia, iar în cadrul obiectului matematică se preda
şi astronomia.
Corpul didactic
Într-un memoriu care s-a păstrat în „Cartea de
onoare” a şcolii se arată că „Liceul de fete” din Bârlad
şi-a început cursurile la 11 octombrie 1921 în localul
Liceului de băieţi „Roşca Codreanu”având ca primă
directoare pe Amalia Mironescu.
Începând din anul 1931, şcoala va funcţiona în
propriul său local – până în 1958 - când se va transfera
odată cu celelalte şcoli din Bârlad – la Complexul şcolar.
În prima decadă, Şcoala secundară de fete, cum
se numea pe atunci, îşi completează corpul didactic cu
un număr suficient de profesoare pentru toate
specialităţile. Primele profesoare care au depus o
frumoasă activitate pentru buna desfăşurare a procesului
instructiv-educativ în cadrul noului aşezământ cultural
au fost: Amalia Mironescu, Constanţa Constantinescu,
Teodora Mironescu, Natalia Paşa, Maria Munteanu,
Elena Constantinescu, Elena Stoica, Alexandrina
Cernescu, Alexandrina Onu, Virginia Robescu şi
profesorii: C. Slobozeanu, C. Ursu, N.D. Neştian, Gh.
Neştian, Dumitru Ghimuş, D. Mironescu, C. Moroşanu,

23
Ştefan Negură, I. Ursoi, Al. Balaban, Eugen Bulbuc, N.
Corpaci şi Eugen Zilişteanu.
Primul comitet şcolar a fost format din: V.
Georgescu – Bârlad – preşedinte, Amalia Mironescu -
secretar şi membrii: C. Slobozeanu, C. Ursu, N. D.
Neştian, Gh. Tutoveanu şi C. Moroşanu.
Începând din anul 1923 a fost numită ca
directoare Elena St. Dimitriu, profesoară de ştiinţele
naturale. A mai urmat la direcţie pentru un scurt timp
Maria Săndulescu, licenţiată în filozofie.

24
 În anul 1933, conducerea şcolii a fost preluată de
Maria Taşcă – profesoară de ştiinţe naturale care a
condus şi a coordonat întreaga activitate a şcolii până în
anul 1938 – când a fost numită ca directoare Veronica
Tuchilă, având ca specialitate limba franceză.
Cu trecerea timpului Liceul de fete “Iorgu
Radu” din Bârlad a cunoscut o serie de transformari: de
la liceul de fete s-a trecut la forma de Şcoală elementară
de 7 ani şi Liceu de fete (1948) până la transferarea
tuturor elevilor de liceu în cadrul Complexului şcolar
inaugurat în 1958.
Învăţământul bârlădean a suferit importante
transformări pe parcursul anilor ca urmare a măsurilor
luate de regimul comunist. Fostul Liceu de fete a avut
succesiv diferite denumiri precum:
-1958 Şcoala generală de 7 ani- Nr. 1;
-1962-1965 -Şcoala generală de 10 ani Nr. 1;
1965-1966 -Şcoala generală Nr. 1;
1967-1973 -Şcoala generală de 10 ani Nr. 1;
1974-1977 -Şcoala generală Nr. 1;
1979-1996 –Şcoala generală cu clasele I-VIII Nr. 1 “Emil Gârleanu”.
Din anul 1996 s-a revenit asupra numelui şcolii,
respectiv Şcoala Nr. 1 ,,Iorgu Radu”. Asemenea întregii
societaţi româneşti, şi în municipiul Bârlad perioada de
tranziţie spre democraţie şi-a pus amprenta asupra
tuturor domeniilor de activitate. Şcoala Nr. 1 ca şi
întregul învaţământ bârlădean a activat constant în
vederea realizării obiectivelor reformei învăţământului
din România.
Prof. M. Proca
25
1
Nichita Adăniloaie, Istoria învăţământului primar (1859-1918),
Bucureşti, 1998.
2
Vezi şi Şcoala Nr. 1 ”Iorgu Radu” la 75 de ani de existenţă - File
de monografie, Bârlad, 1996; Gheorghe Clapa, Dezvoltarea
învăţământului în oraşul Bârlad în perioada 1918-1944, în Bârladul
Odinioară şi Astăzi. Miscelaneum, vol. I, Bucureşti, 1980, pg. 181-
105.
3
Adrian Majuru,Copilăria la români. Schiţe şi tablouri cu prunci,
şcolari şi adolescenţi, Editura Compania, Bucureşti, 2006. Norocica
Maria Cojescu"Şcoala Centrală din Bucureşti- 150 de ani de educţie
şi cultură", Bucureşti.
4
Alin Ciupală, Educaţia femeii înainte de Primul Război Mondial,
http://www.eva.ro/divertisment/articol133.html ; vezi de acelaşi
autor şi lucrarea FEMEIA ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCA A
SEC. al-XIX-lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003. Un raport
extrem de interesant al profesorului Gh. Costa-Foru publicat în 1860
şi care a stat la baza legii promulgate la 25 noiembrie 1864 preciza
trei principii fundamentale, de inspiraţie occidentală: dreptul
copilului la învăţătură „fără altă restricţiune decât aceea a fireştilor
limite ale aptitudinilor individuale”; cum „între femeie şi copil este
o strănsă legătură”, se cere imperios „eliminarea tiraniei bărbatului”,
căci „femeia singură ştie a citi în ochii copilului şi a transforma
lectura cărţilor în lecţiuni vii, plăcute şi simpatice. Să lăsăm dar
femeii rolul său de educatoare. Pentru aceasta trebuie ca şi ea să fie
cultivată în şcoli speciale de toate gradele”; instrucţia predată în
familie trebuie completată cu instrucţia şcolară. Apud, Adrian
Majuru, op.cit., p. 259.
5
Oltea Răşcanu-Gramaticu, Istoria Bârladului, Bârlad, 1998, p. 337.
vezi şi Şerban Cioculescu, Un pension de fete întemeiat la 1857 la
Bârlad de PULCHERIE OLIVARI, în Bârladul Odinioară şi Astăzi.
Miscelaneum, vol. III, Bucureşti, 1984, p.149.
6
Traian Nicola, Istoricul Colegiului Naţional “Gh. Roşca
Codreanu”, Bârlad, 1996, p. 91.
7
Şcolile particulare practicau şi taxe pentru lecţii facultative,
necuprinse în programa şcolilor publice. Astfel, pe la 1900, un elev

26
cu o situaţie materială peste medie putea plăti 3 lei pe lună pentru o
lecţie de pictură, sculptură, desen special, muzică vocală sau
instrumentală. Cu 20 de lei pe lună se putea achita lecţiile de dans
sau de scrimă. Ceva mai mult 30 de lei pe lună - costau lecţiile de
limba engleză şi italiană, un plus faţă de orele din programă. Nici
şcolile publice nu puteau acoperi fără contribuţie extrabugetară
costurile legate de materialul didactic, bibliotecă, laboratoare,
repararea stricăciunilor aduse mobilierului în care funcţionau.
Astfel, după multe codeli, în 1909 s-au prevăzut taxe
şcolare pentru „fiecare elev al şcolilor secundare” 50 de lei pe an, iar
pentru cursul superior de liceu şi şcolile secundare de fete de gradul
al doilea, o taxă anuală de 80 de lei. Costul mare al educaţiei era luat
în discuţie, la începutul anilor 1920 de către Simion Mehedinţi: „
Taxele şcolare prea ridicate fac ca muncitorii, funcţionarii şi toţi cei
cu mijloace modeste să nu –si poată trimite copiii la şcoală, locurile
fiind ocupate de cei care pot plăti mai mult, adică de copiii
burgheziei streine. „Pedagogul- fost ministru al Instrucţiunii publice
– propunea „următoarea măsură: taxele şcolare să fie în raport cu
numărul copiilor din fiecare familie. De pildă, un părinte care trimite
la şcoală un singur copil să plătească taxa cutare.Dacă are însă doi
copii în aceeaşi şcoală sau chiar în şcoli deosebite, să plătească
pentru fiecare numai jumătate de taxă, iar dacă are trei copii, să
plătească numai o treime pentru fiecare copil. În sfârşit, dacă are
patru copii la şcoală, să nu mai plătească nimic pentru nici unul.
Destulă greutate e pentru o familie să dea ţării atâţi muncitori şi
luptători, pentru ca statul să-i mai adauge şi greutatea taxelor.
Taxele de azi sînt un adevărat impozit pe copii, adică un atentat nu
numai împotriva culturii, ci chiar împotriva vieţii poporului nostru’’.
apud, Adrian Majuru, op. cit., pg. 174-175.

27
 TESTAMENTUL LUI IORGU RADU

Subscrisul „Iorgu Radu” proprietar domiciliat în

oraşul Bîrlad, Strada Dobranici, fiind în deplinătatea
facultăţilor mele mentale, iau următoarele dispoziţiuni de
ultimă voinţă:
Casa mea din Bîrlad, strada Dobranici, Nr. 26,
locuită de mine , astfel cum o stăpînesc eu astăzi, cu
toată averea mobilă aflătoare în ea (afară de bani, bonuri,
acţiuni, acte de creanţă, etc, valori şi titluri) o Testez
Casei Şcoalelor din Bucureşti, reprezentată prin
comitetul şcolar al Liceului de fete „Iorgu Radu” din
Bîrlad, cu obligaţiunile mai jos detailate.
Casa Şcoalelor însă nu va intra în posesiunea
acestui legat decât la moartea D-nei Maria Gaiu, căreia îi
las folosinţa acestei averi mobile şi imobile pînă la
încetarea ei din viaţă ca răsplată pentru tovărăşia ce mi-a
ţinut în viaţă şi îngrijirile ce mi-a dat, pentru care găsesc
un ultim prilej să-i mulţumesc.
În caz dacă D-na Maria Gaiu, ar pleca din Bîrlad,
mutându-se în altă parte, atunci uzufructul seu încetează
şi Casa Şcoalelor intră în drepturile sale de rudă
proprietară, şi este obligată a cere Tribunalului Tutova
vînzarea prin licitaţie publică a imobilului şi întreg
mobilierului, iar din preţul rezultat din vînzare să se
cumpere scrisuri funciare urbane Iaşi sau Bucureşti sau
rurale din venitul cărora să se procedeze astfel:
I. Din jumătatea din venitul acestui fond se vor da atîtea
burse la fetele nevoiaşe şi silitoare eleve ale Liceului

28
Iorgu Radu din Bîrlad a cîte 1000 - una mie lei fiecare
bursă, cîte burse vor ieşi: diferenţele se vor capitaliza.
II. Din cealaltă jumătate se vor distribui în fiecare an,
fetelor celor mai silitoare din acelaşi Liceu, premii
constînd din cărţi, rechizite şcolare sau şi bani ca răsplată
a unei munci.
III. Scrisurile eşite la sorţi, vor fi locuite cu altele,
întrebuinţîndu-se toată suma prinsă din casarea lor şi
capitalizîndu-se şi toate resturile ce ar rămîne din plata
burselor pentru a se forma noi burse.
IV. Bursele ce se vor acorda din aceste fonduri şi
premiile anuale vor purta numele de bursele si premiile
„Iorgu Radu”.
Şi profit de această împrejurare să mărturisesc, că
numai din o prea mare dragoste ce am pentru cultura
neamului nostru, şi din credinţa că propăşirea noastră nu
poate începe decît prin femeia româncă căreia i se dă
cultură şi educaţie, am făcut donaţiunea pentru Liceul de
fete şi fac şi acest ultim sacrificiu.
Fie ca sfietarea mea să dea roadele pe care cu
atîta credinţă şi pătrundere le văd în viitor.
Lămuresc că pentru realizarea acestui legat în
condiţiunile în care-l fac va putea lucra în Justiţie fie
Casa Şcoalelor direct, fie în numele său, Comitetul
şcolar al Liceului de fete.
Restul averii mele constînd din restul pădurei ce
mi-a mai rămas pe teritoriul Comunei Banca, cu locul
înconjurător din bunurile, acţiunile, actele de creanţă etc,
ce se găsesc în casa de Zei , se vor împărţi între copii
mei şi anume: D-ul George Radu, din Bîrlad, D-na Elena
Borş din Bucureşti şi Natalia Căpăţână din Iaşi.
29
 Impărţirea se va face frăţeşte precum şi eu i-am
iubit părinteşte, şi cu rugămintea de a respecta
dispoziţiunea de mai sus, cum şi donaţiunea ce am făcut-
o pentru Liceul de fete, liberalităţii pe care le-am făcut
din partea mea disponibilă.
Las executor Testamentar pe fiul meu D-nul
George Radu şi deplin mulţumit că mi-am făcut datoria
doresc la cei vii sănătate iar la cei morţi ertare de păcate.
Făcut din libera mea voinţă scris, citit, aprobat şi
subscris de mine cu propriul meu condeiu, astăzi 7
ianuarie 1926.

5 Mai 1934

Văzut (SS) D.Colea

CODICEL

La testamentul meu olograf următorul codicel.

Ratific donaţiunea făcută de mine prin
testamentul olograf depus la tribunalul prin care las
Casei Şcoalelor, casele mele după stăpânirea actuală, în
care locuesc dimpreună cu tot mobilierul aflat în ele,
afară de creanţe, titluri, şi acţiuni şi numerar aflat în lada
de Zei. Încă Casa Şcoalelor nu va intra în posesiunea
acestui legat decât dupa moartea D-nei Maria Gaiu
căreia îi las folosinţă acestei averi mobile şi imobile până
la încetarea ei din viaţă.
30
 Cu condiţiunea expresă ca, Casa Şcoalelor
reprezentată prin Comitetul şcolar, al şcoalei secundare
de fete din Bîrlad, Liceul de Fete să faca un inventar de
întreg mobilierul aflat în case, precum şi de situaţia
imobilului pe care D-na Gaiu, este obligată a continua
asigurarea de incendiu ce am facut-o la societatea
Naţională.
În cazul când D-na Gaiu ar refuza plata
asigurarii, Comitetul şcolar în numele Casei Şcoalelor ca
beneficiară în caz de incendiu va avea dreptul să
închirieze o cameră pentru plata asigurărei şi anume
camera dinspre strada, beneficiind de venitul chiriei
pentru plata asigurărei şi despăgubirii în caz de incendiu.

Făcut azi 10 Iulie 1928

(SS) Iorgu Radu
România
Grefa Tribunalului Judeţean Tutova

Prezenta copie fiind conformă cu originalul ei aflat în

depozitul Grefei acestui Tribunal K.M. Nr. I /926 se
legitimează de noi
Prim grefier
1934 a Mai în 24 zile

31
ELEVE -1951
1. ARMENE GHENCIU ELENA
2. BULGARU ANI
3. CIOBANU DRĂGHICI MARIA- SUZANA
4. DUMBRAVA NATALIA
5. ENE BICHIR MARGARETA
6. FLUTURE MILEA GETA
7. GRAMATICU LUCIA
8. GRADINARU NICOLA ELENA
9. IACOB ŞOVĂREL FLOAREA
10. LAZANU BOLEA MISETA
11. MANEA ELENA
12. MUNTEANU PAVELIU MĂNDIŢA
13. OCRAIM SIMOVICI MARIA
14. STAFIE GĂLĂŢEANU AURICA
15. TĂNASE VINŢAN LORICA
16. ZOTA LUPAŞCU DORINA
17. ENACHE REZEANU NONA

PROFESORI
POPESCU ELENA
MĂUCĂ LUCICA
STRĂTILĂ EMILIA

32
 UN PENSION DE FETE ÎNTEMEIAT LA
1857 LA BÂRLAD DE PULCHERIE
OLIVARI

Şerban Cioculescu

Se căsătorise cu Nathalie Olivari, fiica directoarei

pensionului din Bârlad. Publicase în 1868, în tipografia
,,Junimea” din Iaşi a societăţii literare cu acelaşi nume,
un mic manual de versificaţie franceză, pentru cursul de
limbă franceză al liceelor. Învăţatul preot I. Antonovici,
mai târziu episcop la Huşi şi membru onorific al
Academiei Române, i-a scris necrologul şi l-a republicat
în Documente bârladene, V.1926. Din partea mamei, se
ştie că tatăl ei, Georges Olivari, căsătorit cu o Pulcherie,
întemeiase în 1839, la Botoşani, un pension de fete şi în
1842 unul de băieţi, iar soţia lui, în 1857, un pension de
fete la Bârlad. Fiica lor Nathalie, născută la Găieşti
(judeţul Iaşi, în 1843) şi măritată cu Pierre Drouhet în
1864, preluă în 1867 direcţia pensionului din Bârlad şi
apoi aceea a externatului oraşului.
Era o şcoală serioasă, de muncă temeinică, în care
,,umanioarele” păstrau locul de cinste şi în care se
respectau treptele formale ale retoricii latine, cu
progresele ei, de la Cicero şi Quintilian încoace. Disertia
scrisă şi mai apoi orală cum se cuvenea, etimologiceşte,
făcea din cei mai buni elevi vorbitori ex. cathedra sau la
bară, iar în vîrful piramidei, de la tribuna parlamentară…

33
Charles Drouhet…se născuse la Bârlad, 22 ianuarie
1879…
Pentru contemporanii tineri, reamintesc că
învăţământul bârlădean începe la 1766. Printre primele
şcoli se numără şi Pensionul de fete al Pulcheriei Olivari
deschis în 1857. Bârladul era unul dintre oraşele cele mai
bogate în şcoli şi licee din Moldova. La 1948, doar 15%
din locuitorii oraşului erau neştiutori de carte, lucru care
spune foarte multe despre cum se învăţa odinioară. După
1918, în Bârlad, funcţionau şase şcoli primare de băieţi
şi şase de fete (Şcoala Primară de Băieţi Nr.1 şi Şcoala
Primară de Fete Nr. 2 Maria Şt. Gâlcă, lângă Biserica Sf.
Gheorghe – azi,, Prinţesa Bibescu”, ,,Şcoala Primară de
Fete’’ Nr. 2 Podeni, ,,Şcoala Primară de Băieţi şi Fete’’
Nr. 2 C. Robu Podeni, ,,Şcoala Primară de Băieţi şi Fete”
Nr. 3 Munteni…azi Şcoala Nr. 3 din strada Pescarilor,
41, Şcoala Primară de Băieţi Nr. 4 Catinca Dobranici, azi
Şcoala Nr. 4, strada Someşului, 18, Şcoala Primară de
Fete Nr. 4, una din cele mai vechi din Bârlad, Şcoala
Primară Dublă Nr. 6 din Cotu-Negru, Şcoala Primară de
Fete Nr. 5 şi de Băieţi ( în acelaşi local), azi Şcoala Nr. 2
de lângă, ce-a fost cândva, Cinematograful Bârladul. Ce
filme, ce cozi, ce timpuri !

34
 La acestea, se adaugă cele două şcoli de fete şi
de băieţi ale comunităţii izraelite, apoi Şcoala de
Aplicaţie, Şcoala de Cantori Bisericeşti 1934, Şcoala de
Industrie Casnică de Fete (1.04.1921) în localul
Căminului Dr. Filibiu, Şcoala de Gospodărie Urbană gr.I
(1929), pe strada Luminei, Şcoala Industrială de Ucenici
(1939), în localul Şcolii Primare Nr. 5 din strada Sf.
Gheorghe de lângă biserica cu acelaşi nume, Şcoala
Profesionala de Fete Clotilda General Averescu
(2.04.1921), Şcoala Secundară Profesională de Fete N.
R. Codreanu (1876). La acestea se adăugau pensioanele
particulare în limbile franceză, greacă, rusă… Prima
grădiniţă bârlădeană a fost cea a educatoarei Zânca
Crăescu deschisă în 1916.
Învăţământul liceal era reprezentat, pe lângă
instituţiile deja amintite şi prin ,, Liceul Comercial de
Băieţi” (1920), din strada Hamangiu, 10 (fost Bd.
Ferdinand), imobilul fiind donat de Ştefan Chicoş,
preşedintele Camerei de Industrie şi Comerţ locale.
Liceul de Fete,, Iorgu Radu” (11.10.1921) care a
funcţionat, mai întâi, în localul Şcolii Primare de Băieţi
Nr. 1 (azi Şcoala,, Prinţesa Bibescu”) de lângă Biserica
Sf. Gheorghe. Din 11 octombrie 1936, liceul a funcţionat
în local propriu (prima donaţie a făcut-o Iorgu Radu
1855-1934 în valoare de 500.000 de lei cu o condiţie:
şcoala să-i poarte numele şi cu internatul Dr. C
Angelescu (alt donator important). Localul a fost ridicat
în plină criză economică!
În timpul Republicii I îl găsim sub denumirea
,,Şcoala Elementară de 7 clase’’, până la trecerea tuturor
elevilor la uriaşa şcoală din Dealul Morilor. Azi este
35
Şcoala Nr. 1. Bustul scriitorului semănătorist ,, Emil
Gârleanu’’ (1878-1914), realizat în ciment alb de Gh.
Alupoaie, aşteaptă trist glasurile zglobii ale celor aflaţi în
vacanţă.

Memoriul Liceului de fete ,,Iorgu Radu” din

Bârlad
În anul 1921, luna Iunie, un grup de cetăţeni din oraşul
Bârlad şi judeţul Tutova cu ideal şi dragoste de carte au
luat iniţiativa de a înfiinţa în Bârlad, vechi oraş cultural,
un liceu de fete, care să figureze alături de celelalte
aşezăminte culturale şi să fie destinat pentru cultura
fetelor.
La 9 Octombrie 1921, această instituţie şi-a început
cursurile în localul liceului de băieţi ,,Codreanu” sub

36
formă de clase paralele în număr de 11, având cursul
inferior dublu şi un singur curs superior.
Funcţionarea şcoalei a fost începută cu Doamna
Amalia Mironescu, ca primă directoară şi D-na Steriana
Cărbunescu, ca primă secretară, şcoala fiind
extrabugetară. Numărul elevilor ce frecventa acest liceu
era de 578.
Primii profesori erau următorii: D-na A. Mironescu,
C. Constantinescu, T. Mironescu, N. Paşa, M. Munteanu,
El. Constantinescu, El. Stoica, A. Cernescu, A. Onu, V.
Robescu, C. Slobozeanu, C. Ursu, N. Neştian, D.
Ghimuş, D. Mironescu, C. Moroşanu, S. Negura, I.
Ursoiu, V. Triandaf, Gr. Iliescu, Gh. Alexandrescu, Al.
Balaban, D. Pamfil, Pr. Gh. Stefănescu, E. Bulbuc, N.
Corpaci şi E. Jurişteanu.
Primul comitet şcolar era format din D-nii Vasile
Georgescu Bârlad, C. Slobozeanu, A. Mironescu, C.
Ursu, N. Neştian, Gh. Tutoveanu şi C. Moroşanu.
Acest comitet a fost în parte reales completându-se la
vacanţă cu D-şra Elena Dumitru ca directoară, cu D-ra
M. L. Creangă, D-ra L. Trantomir, D-l Paul
Constantinescu până la anul 1931, apoi cu D-nele M.
Săndulescu, M. Taşcă, V. Tuchilă până la actualul
comitet compus din D-nul I. Guriţă ca preşedinte, D-ra
El. St. Dumitriu secretară, membrii Preot Gh.
Ştefănescu, T. Sglimbea, E. Grigoraş, T. Buzescu,
V.Chiricacescu, cenzori: D-na E. Apostoleanu şi D-nul
Gheorghe Tutoveanu.
În anul 1923, luna Septembrie, şcoala e trecută cu 4
clase gimnaziale în bugetul statului, sub direcţia D-rei

37
Elena Şt. Dumitriu, restul de clase fiind considerate
extrabugetare.
Cursurile se ţineau în trei localuri: şcoala primară de
băieţi Nr.1 de la Şt. Gheorghe, Casa Naţională şi o
clădire din str. Regală.
Din stăruinţa şi perseverenţa iniţiatorilor, s-a început o
vie mişcare pentru strângerea de fonduri necesare la
construirea unui local de liceu. Animat de această
mişcare, neuitatul filantrop Iorgu Radu, a subscris suma
de 500.000 lei cu singura condiţie ca liceul să-i poarte
numele.
Fondul alcătuit din donaţia mărinimosului donator s-a
mărit prin taxele şcolare fixate şi încasate de comitetul
şcolar şi achitate de părinţii elevelor acestei şcoli cari şi-
au dat obolul, pentru crearea acestui aşezământ de
cultură. La această operă culturală a contribuit şi
Ministerul Instrucţiunei cu suma de 2.163.000 lei.
În octombrie 1931, şcoala a început să funcţioneze tot
sub direcţia D-rei Elena Şt. Dumitriu, în localul propriu,
amenajat într-o aripă a clădirii, care clădire se găseşte
astăzi comlect terminată şi în stare să găzduiască un
internat, ce-şi pune bazele la această solemnă inaugurare.
În noiembrie 1931, buna funcţionare a acestei şcoli a
fost periclitată de împrejurări vitrege financiare, cari
voiau să o reducă la gimnaziu, desfiinţând cursul
superior.
Datorită defunctului ministru C. Hamangiu, originar
din această localitate, care a înţeles dorinţele oraşului şi
stăruinţele demnitarilor din localitate, s-a păstrat liceul
cu 7 clase, reducând clasele duble ale cursului inferior.

38
 Între anii 1932 - 1935, Septembrie, sub direcţiile
D-nelor M. Săndulescu şi M. Taşcă şcoala şi-a urmat
viaţa cu progres, ajugând la 8 clase, plătite în întregime
de stat şi cu un local propriu înzestrat cu externat de 325
eleve şi cu internat pentru care depunem toată stăruinţa
ca să facă cinste acestui oraş cu tradiţie culturală.
În această zi 14 Iunie 1936, se inaugurează localul cu
înaltă prezenţă a D-lui Profesor Dr. C. Angelescu,
Ministrul Instrucţiunei, serviciul divin fiind oficiat de
Prea Sfiţia Sa Episcopul Nifon al Huşilor.
Au participat la această solemnitate autorităţile,
notabilităţile şi persoanele cari au dat concursul, lor
acestei şcoli.

Dorul de Bârlădel
Suferinţa berladnică - maladie sentimentală incurabilă

Limba română dispune de un cuvânt în vocabular

– dor. Cuvântul, aparent banal, indică o măcinare
interioară, care ne readuce prin analiză la condiţia de
simple fiinţe umane. Noica îl descria extrem de frumos
sublinindu-i, dincolo de valenţele semantice,
corespondenţele de trăire sufletească: “Virtuţile lui sunt
deosebite, cu adevărat împărăteşti: e un cuvânt tipic de
contopire a sensurilor, iar nu de simplă compunere a lor;
e un cuvânt al deschiderii şi totodata închiderii unui
39
orizont; unul al intimităţii cu depărtările, al aflării şi
căutării; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei
şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei
de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat.
Are o splendidă suveranitate în el, dar e un cuvânt al
inimii numai, şi nu al gândului, după cum e un cuvânt al
visului, şi nu întotdeauna al faptei
… te poartă când spre trecut, când spre viitor, te încarcă
şi de regrete şi de speranţă, îţi face uneori de îndurat
insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie şi e
bine să înduri. A plecat de la durere şi a scos tot ce putea
din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a rămas
prins de suflet”.
Dorul de ţară, casă, părinţi, fiinţa iubită etc. dar
cred că D.E.X.-ul este incomplet. Sunt tânăr, dar am
cunoscut prin voia sorţii, numeroase persoane cu
rădăcini aici. Sunt plecaţi în diferite zări, de mai demult
ori mai recent, dar toţi sunt suferinzi de o boală ce nu
există în manualele medicale - bârlădenită cronică. Nu
este o boală inventată de mine, ci de alţi înaintaşi care au
recunoscut-o şi la care medicii, care, chiar dacă sunt
psihiatri, nu găsesc leac. Consultaţii se ţin permanent
unde se întâlnesc măcar doi foşti sau încă actuali
bârlădeni; crizele determină o întoarcere măcar
temporară într-un spaţiu, nu neapărat, al miticului, dar al
originii şi formării intelectuale. Din fericire, nu este
contagioasă decât pentru cei care au petrecut un anume
timp în această localitate surprinzător de mică pentru
personalităţile pe care le-a dat.
Am recunoscut-o cel mai adesea la bârlădeni
precum Ion Hobana, C. D. Zeletin, Gil Crăescu, Nuşa
40
Sofronie, Clara Bercovici, Sergiu Brandea şi alţii, dar în
principal la o fostă elevă a şcolii, Nunuca, cum îi place
să i se spună. Tuturor acestora şi altora pe care nu îi
cunosc le dedic serialul Cronică berladnică. Pentru cei
aflaţi încă aici, sper să fie un îndemn la retrospectivă şi
cunoaştere cu brand-ul Cunoaşte oraşul în care trăieşti.
Poate suna pretenţios, dar trecutul se intersectează
deseori cu prezentul, eu fiind doar un cronicar al
timpului ce trece inexorabil pe lângă noi.

Berladnicul prof. M. Proca

AMINTIRI
Păşeam acum…….ceva vreme, printr-un transfer,
în şcoala în care cândva învăţase şi bunica mea, vestitul
Liceu de Fete ,,Iorgu Radu” şi în care urma să-mi
desfăşor activitatea destui ani.
Ştiam multe din viaţa acestuia, căci cu viaţa erau
înţestate zidurile impunătoare, ascunse de bătrânii brazi,
pe care şi acum, după ce am pierdut lupta cu timpul,
ieşind la pensie, le mai mângâi cu ochii ori de cate ori
trec prin faţa lor.
Chiar dacă aş încerca să găsesc cele mai
meşteşugite cuvinte, ele nu pot exprima ceea ce
reprezintă actuala Şcoală Nr.1 ,,Iorgu Radu” în
contextual cultural şi spiritual al urbei noastre de-atunci
sau de-acum.
41
 Însă este evident pentru oricine că toţi cei care au
trecut pe aici au construit cu profesionalism, răbdare şi
abnegaţie renumele şcolii, iar cei care slujesc astăzi aici
se străduiesc să-l păstreze şi să-l înnobileze prin tot ceea
ce întreprind.
Ce a însemnat pentru mine anii petrecuţi aici ?
Au însemnat muncă asiduă alături de foarte mulţi
colegi dăruiţi meseriei de dascăl, colegi care au făcut-o
fără să aştepte altfel de recompense decât zâmbetul şi
salutul peste ani al celor care îşi puseseră piatra de
temelie a personalităţii lor spirituale aici.
Generaţii de slujitori ai învăţământului care au
profesat sau au condus acest lăcaş au fost întemeitorii şi
continuatorii unei tradiţii nobile a şcolii noastre, a unei
atitudini constructive faţă de tot ceea ce trebuia să
însemne educaţia celor ce păşeau în viaţă, a celor ce
trăiesc aventura cunoaşterii, copiii.
De la început m-a impresionat climatul de
seriozitate, de devotament faţă de statutul de dascăl,
acesta trebuind să fie pentru discipoli un model la care ei
trebuie mereu să se raporteze. Am pus umărul alături de
colegii mei la reducerea mediocrităţii în tot ceea ce
înseamnă activitate şcolară şi educaţie, pregătindu-i pe
cei ce ne erau încredinţaţi de părinţi inimoşi pentru
revelaţiile pe care le va dărui viaţa.
Ore bine pregătite, acţiuni îndelung gândite şi
realizate cu dorinţa de a atinge, dacă se putea perfecţiona
(serbări şcolare, olimpiade cu rezultate excelente la
fazele judeţene şi naţionale, concursuri pe discipline şi
sportive) constituiau preocupările noastre permanente.

42
 Se pare că toţi am reusit în mare parte să
participăm clipă de clipă la brodarea, la sculptarea unei
materii atât de sensibile, cea a sufletului, dar şi a minţii
elevilor nostri. Rezultatul este de netăgăduit, pentru că
aceştia sunt astăzi cel mai bine pregătiţi, învatand şi
afirmându-se în cele mai prestigioase licee şi
universităţi.
Să-i enumerăm pe toţi cei care au ţinut la
prestigiul şcolii?
E greu. Dar un lucru e sigur. Din pleiada
profesorilor şi învăţătorilor dinainte sau de-acum, multe
nume vor rămâne încrustate în memoria afectivă a
copiilor pentru devotamentul lor, până la uitarea de sine.
Lecţii, lucrări, examinări, severitate profesională,
autoreproşuri…… acestea alcătuiau ,,umplutura” zilelor
noastre de lucru.
Foarte mulţi dintre elevii noştri aveau şi au o
mentalitate aparte, diferită parcă de a multor copii: aceea
de a fi arşi de setae cunoaşterii, de a fi copleşiţi de
freamătul mintii, de o curiozitate intelectuală în care se
lăsau antrenaţi, depăşind îngheţul raţiunii.
După o perioadă destul de mare, am reuşit să-mi
înving suferinţa de a fi căzut pradă capriciilor vremii şi
am revenit în şcoală, de data aceasta ca invitată a
actualilor directori, profesorii Maricel Proca şi Aurel
Giurgia, la o întalnire cu una din personalităţile culturii
noastre, prof. dr. C.D.Zeletin care ne-a oferit un regal
spiritual .
Mă întâmpina parcă
o nouă construcţie. Acea
splendidă clădire roasă de
43
vremi primise o altă haină. Purtată de ochi şi de
închipuire, m-am oprit mai întâi in faţa plăcii de
marmură din holul şcolii pe care era încrustat numele
regelui Carol al II-lea, un argument în plus pentru
atestarea valorii şcolii ,,mele”. Pe coridoare, în
cancelarie, în clase, pretutindeni pe unde mă învârteam,
mă întampinau cu patos tineresc copiii, dar şi mulţi tineri
colegi care aduseseră un suflu nou.
Mobilier nou, modern, de bun gust, în culori calde,
adus prin strădania actualilor manageri, era în perfectă
armonie cu arhitectura clădirii ce poartă patima timpului,
cu somptuozitatea intrării străjuite de un imens
candelabru, cu vitraliile ogivale cu răsfrângeri
multicolore.
Pentru mine nu sunt bune decât amintirile care
mă ajută să trăiesc. M-am legat întotdeauna de locul
unde am întârziat sau, mai bine zis, n-am plecat imediat
ce am sosit. Sufletul are unităţile lui de măsură a
timpului, rebele, capricioase, instabile.
Însă, în asemenea momente de rememorare,
sufletul are forţa de a scoate din scoicile sale, cu o
fantastică repeziciune, lumini şi umbre ce au vibrat şi
ritmat existenţa fiecăreia dintre noi în devenirea ei.
Ştim că nimic nu e fixat, conjunctiv sau
disjunctiv, şi că totul se află într-o perpetuă mobilitate, în
ierarhii continuu schimbătoare spaţio-temporal, însă ceea
ce am văzut în acel miez de toamnă în Şcoala Nr. 1
,,Iorgu Radu “ mi-a întărit credinţa că ştafeta transmisă
de cei ce au slujit aici va fi purtată, prin ani, cu aceeaşi
demnitate şi responsabilitate de actuala generaţie.
Prof. Victoria Pavelescu
44
 AMINTIRI, NOSTALGII, BUCURII.............

Absolventele liceului teoretic de fete ,,Iorgu

Radu” promoţia 1951 am trăit în ziua de 4 septembrie
1971 momente deosebite, pline de emoţii, din viaţa lor,
cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la absolvirea
liceului.
Sentimentul plăcut al revederii a fost cu atât mai
puternic cu cât în mijlocul celor 30 de absolvente
prezente la întâlnire au fost şi cadrele didactice ale seriei.
Întâlnirea a fost un minunat prilej de a ne manifesta
dragostea şi recunoştinţa pentru foştii noştri profesori,
pentru condiţiile minunate create în anii noştri pentru
învăţătură şi muncă.
Comitetul de organizare:
Ciobanu Drăghici Maria Zizi, Tanase Vinţan Mariana
Sonica, Grădinaru Nicola Elena, Ocrain Simovici Maria,
Ciobanu Alexandrina, Prepeliţă Nechifor Maria,
Simionescu Cornelia, Fluture Georgeta , Ene Margareta
Bichir, Munteanu Măndiţa, Şuşnescu Saulea Emilia,
Dumbravă Triandaf Natalia ,Iacob Şovărel Florica,
Lazanu Bolea Mişeta, Nicoară Stoica Valentina, Zota
Lupaşcu Dorina, Enache Rezeanu Maria, Toma Maria,
Jugănaru Andreescu Geta, Măceanca Damaschin Corina,
Rogojină Alexandrina Cezarina, Gramaticu Lucia,
Armene Ghenciu Elena, Stafie Gălăţeanu Aurica, Stafie
Stănescu Elena, Cărăruşe Boişteanu Veronica, Zagrochii
Negoiţă Angelica, Bulgaru Grigorică Ani-Chira,
Răşcanu Constantinescu Nuşa, Alice Palenaciu Ouatu.
45
4.IX.1971
Când amintirile în trecut încearcă să ne cheme …..
Nemărginita dragoste şi respect pentru frumoasa
noastră şcoală, la 50-a aniversare.Neştearsă amintire
pentru această mare sărbătoare.Omagiu şi recunoştinţă
pentru organizatori, fericire şi sănătate conducerii şcolii.
Nu vom uita niciodată dragostea şi atenţia cu care am
fost primite.Făclia acestor amintiri, nu va muri cu noi, că
vom povesti, urmaşilor noştri şi mai departe…. faima
să treacă urmaşilor, urmaşilor noştri precum a vrut şi
Domnitorul nostrum Stefan cel Mare.
Promoţia anului1932
Margareta Botez Enăşescu-Bucureşti

Cu 20 de ani în urmă plecam din această şcoală

cu aripi larg desfăşurate cu milioane de proiecte şi cu
miliarde de regrete pentru anii pe care, intuiam, că nu-i
vom mai retrăi. Şi iată….i-am retrăit azi cu explozia
veseliei sub care se ascunde melancolia unor vremuri şi a
unor oameni. Am ajuns OAMENI şi ştiu datorită cui.
Maria Terner Călmăţuianu-ziaristă
Bucureşti promoţia 1952

5 iunie 1974.
Cu o mare bucurie trecând printre rândurile de copii,
am intrat astăzi în localul distinsului liceu de fete ,,Iorgu
Radu’’ lăcaş de adâncă cultură şi hrană spirituală şi
morală, pentru tinerele mlădiţe ale neamului nostrum,
speranţă de mai mari şi mai frumoase realizări pe viitor
în ţara noastră.
46
 Scriind aceste rânduri mărturisesc că o tainică
simţire m-a cuprins, în acea caldă ambianţă plăcută,
inimei mele de bătrân ostaş.
Regret că timpul scurt şi multitudinea celor ce aveau
de povestit, m-au împedecat ca să abordez întregul bagaj
de cunoştinţe şi amintiri.
Toată lauda mea tinerelor eleve a liceului pentru
atitudinea şi ascultarea ce m-au dat.
Recunoştinţă şi elogii corpului profesoral al acestui
liceu, forul de înaltă cultură, care zi de zi neobosiţi dau
hrană spirituală tinerelor mlădiţe ale neamului nostru şi
luminează sufletele lor căci ei sunt ca aceia despre care
cronicarul Neculcea spunea:,,că nu ţin lumina sub
oboroc, că îl dau la o parte, ca să lumineze cale
adevărului, a muncei şi cinstei”
General de Armată Rez. C.Vasiliu-Răşcanu

Promoţia 1945 la întâlnirea de 30 de ani

13 septembrie 1975…..40 de absolvente ale fostului
liceu de fete ,,Iorgu Radu”din seria 1945 ne-am dat
întâlnire în actualul local al şcolii în clasa în care ne-am
luat rămas bun cu 30de ani în urmă, înainte de a porni
fiecare pe cărările vieţii.
Ne-am adunat douăzeci dintre fostele eleve: de la
Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Bacău şi Bîrlad şi
şapte dintre profesoarele de acum 30 de ani.
Cu bucurie şi uimire redescoperim sub înfăţişarea
actuală a fiecăreia trăsăturile adolescentei de acum trei
decenii, ne reamintim nume aproape uitate, evocăm
întâmplări hazlii, ne împărtăşim într-un minut realizări şi

47
 experienţe de o viaţă,
închinăm gânduri pioase celor
dispărute.
Suntem o generaţie care a
trăit la cumpăna istorică dintre
trecutul întunecat de război şi
suferinţe şi viitorul mai bun
care se pregătea cu greutăţi şi
sacrificii.
Nu găsim destule cuvinte
pentru a le exprima respectul, dragostea şi recunoştinţa
noastră.
Calde mulţumiri conducerii Şcolii generale nr.1,
cadrelor didactice şi copiilor care ne-au făcut o primire
de neuitat.
Profesorii care au participat: Constantinescu Maria ,
Chiriacescu Viorica, Busuioc Maria, Popovici Adriana,
Chiriacescu Didiţa, Vasiliu –Şoroaga Florica, Ştefanov-
Duţu Ecaterina.
Absolventele seriei 1945 care au participat la
întâlnire: Balaban-Balan Tatiana, Ene Bîclea
Alexandrina,Dimitriu-Rotaru Smaranda, Nacu Adela-
Vica, Alexandru-Năsturaş Maria, Babaca Elena, Barbu
Măciuceanu Margareta,Cahu –Munteanu Ecaterina,
Cîşleanu Elena, Condurache-Nechifor Natalia, Daniş –
Popa Eugenia, Finichi Ionescu Maria, Fluture –Peter
Veronica,Iorga-Gheorghe Aurora, Iuteş Gica, Petrea
Toader Emilia, Stegăroiu –Ioan Georgeta, Teodorescu
Chilărescu Ecaterina, Tăslananu-Ionescu Lelia,
Vizureanu-Răşină Pompilia.

48
3 septembrie 1988
După 35 de ani, am revenit la Alma Mater, cu sufletul
la fel de tânăr, chiar dacă timpul a făcut să răsară şi a
adăugat câte un ghiocel loa tâmplele fiecăruia.
Emoţiilor revederii li se adaugă bucuria de ane fi
întors, încă odată la această prestigioasă instituţie de
învăţământ care a fost Liceul ,,Iorgu Radu”.
Ne amintim cu respected foştii noştri profesori care ne-
au călăuzit pe drumul vieţii şi avem bucuria că tot ce ne-
au învăţat, a rodit în noi. Noi, absolventele de acum trei
decenii şi jumătate suntem astăzi mame, bunici, şi
chiar…..soacre, dar în primul rind oameni de bază ai
societăţii.
La revedere pentru cea de-a 40-a aniversare, în 1993
Promoţia 1953

6 decembrie 1996
Promoţia 1951
La cei 45 de ani de la terminarea Liceului de fete
,,Iorgu Radu” ne-am întâlnit a noua oară cu acelaşi
respect şi nostalgie să ne revedem în localul nostrum
drag, pe băncile în care am învăţat 8 ani în şcoală şi
clasele în care am petreut cei 4 ani de internat.
Întâlnirea promoţiei noastre – 1951 am
programat-o în aceeaşi zi cu aniversarea celor 75 de ani
de existenţă ai Liceului de fete ,,Iorgu Radu”. Am fost
primate, cele 13 foste eleve şi cele 13 foste profesoare,
cu deosebită atenţie şi dragoste de către conducerea
Şcolii Generale Nr.1, ce din acest moment a luat
denumirea de ,,Iorgu Radu”.

49
 Cu această ocazie adresăm multe mulţumiri
doamnei directoare Viorica Galan, domnului director
Darie Emanuel, precum şi întregului colectiv care a
organizat foarte bine această întâlnire. Dorim success
colectivului şcolii, elevilor şcolii şi să ne întâlnim în
aceleaşi condiţii în anul 2001.

Profesori: Popescu Elena, Măucă Lucia, Strătilă

Emilia Eleve: Armene Ghenciu Elena, Bulgaru Grigorică
Ani, Ciobanu Drăghici Maria, Dumbravă Triandef
Natalia, Gramaticu Coca Lucia, Grădinaru Nicola Elena,
Iacob Şovărel Florica, Lazanu Bolea Mihaela, Manea
Tătaru Elena, Munteanu Paveliu Măndiţa, Ocraim Maria,
Enache Rezeanu Nona, Tănase Vinţan Lorina

50
Promoţia 1951 îşi aminteşte… 6.09.2009

Emoţii, teamă, timorare – stări trăite de fetiţele de

10-11 ani care au păşit în impunătorul local al Liceului
de fete ,,Iorgu Radu” în vara anului 1943.
Examenul. Concurenţă. Aşteptare. În sfârşit am
reuşit. S-au format două clase, care după reforma
învăţământului din 1946-1947 au devenit o clasă cu 40
de eleve, numită clasa a IX-a. Au urmat alţi 8 ani de
studiu, de muncă intensă, de bucurii, dar şi cu unele
neîmpliniri.
Am trecut prin multe modificări ale vieţii: alt
regim politic, apariţia UTM, a organizaţiei de pionieri,
tabere de instruire, seceta, reformele…
Noi am continuat să învăţăm şi să activăm. Din
clasa noastră au fost numite secretara UTM şi
comandanta cu pionierii, respective Ciobanu Suzana
Maria şi Tănase Lorina.
Trebuie să arătăm că am avut rezultate deosebite la
învăţătură, dar şi la activităţile extraşcolare. Erau
cunoscute echipa de dansuri, de gimnastică artistică, de
volei, de ping-pong, de atletism, ale clasei noastre. Am
participat la “Cupa tineretului” din anii 1946-1947-1948-
1949, obţinând diverse medalii, diplome şi chiar Cupa la
volei la Tecuci.
Elevele clasei noastre s-au remarcat la un concurs
de limbă franceză, în urma participării la un cerc de
limba franceză, condos de profesorul Tuchilă .

51
 Tot ce am realizat în liceu, dar şi după, o datorăm
minunaţilor profesori:Tuchilă Veronica, Popescu Elena,
Ţuţu Bălaşa, Iosipescu E., Caraifenberg Olga, Manoliu
Emil, Maxim A., David H.,Creangă M.,…..
Liceul avea un internat bine organizat, de mare
ajutor elevelor şi de care s-a ocupat cu profesionalism
Măucă Lucica.Cabinetul medical ne-a ajutat mult în
realizările noastre şi în menţinerea sănătăţii.
Şcoala –Liceul nostrul - rămâne o perioadă din viaţă
pe care nu o poţi uita.
Noi, promoţia 1951 n-am uitat-o. Ne-am întâlnit din
5 în 5 ani, chiar şi mai des aducând omagiu nostru
sincer.
Drăghici Ciobanu Zizi, Vinţanu Mariana Lorina

După întâlnirile din ultimii ani 2001, 2006, 2007,

2008, suntem fericite, ca putem azi 6.09.2009, să notăm

în cartea de onoare a şcolii dragi Liceul ,,Iorgu Radu”,
găndurile , sentimentele şi mulţumirile noastre pentru tot

52
ce ne-a dăruit Ea şi nepreţuiţii ei profesori în cei opt ani
de şcoală, în care am învăţat să devenim Oameni.
Eleve: Armene Ghenciu Elena, Bulgaru Grigorică Ani,
Ciobanu Drăghici Maria, Dumbravă Triandef Natalia,
Gramaticu Coca Lucia, Grădinaru Nicola Elena, Iacob
Şovărel Florica, Lazanu Bolea Mihaela, Manea Tătaru
Elena, Munteanu Paveliu Măndiţa, Ocraim Maria,
Enache Rezeanu Nona, Tănase Vinţan Lorina

2 septembrie 2006

Întâlnirea promoţiei 1951 a Liceului de fete „IORGU

RADU „ Bârlad

AMINTIRI, NOSTALGII, BUCURII.............

IUNIE 1951 – SEPTEMBRIE 2006

Sunt 55 de ani de atunci....

La absolvirea liceului (în iunie 1951) , eram ca „

un buchet de flori”, nişte fete frumoase, bine pregătite
care porneam cu speranţă şi curaj pe drumul necunoscut
al vieţii, să ne împlinim visele.
În general, eram sărace şi fără bani, dar ne
simţeam foarte bogate,că aveam doar 19 ani sau 20 de
ani.
Semicentenarul de la absolvirea liceului, l-am
sărbătorit la 1 septembrie 2001.

Parcă ieri ne-am întâlnit

Şi tot aici.
53
Când oare au trecut aceşti ani ?
Adică cinci.

Dar cu cei cincizeci din urmă

Ce a fost ?
Mai bine să nu-ntreb,
Că nu mai are rost.

Ca nişte nori pribegi

S-au spulberat
Şi-n mintea noastră au rămas
De neuitat.

Acum, la treabă, dragelor, bunicuţelor,

Mai avem multe de făcut
Şi încă de folos.
Să fim sănătoase, să ne ajutăm nepoţii
Şi să-mbătrânim frumos.

De voi o să-mi fie tare dor,

Poate câteodată plângând.
Am să vă port mereu în gând
Si anii vor trece mai uşor.

LA REVEDERE 2008!

Colega voastră,
Dorina Zota-Lupaşcu
(Păpuşa)

54
 FOŞTI PROFESORI ŞI DIRECTORI:
CONSTANTIN CLISU

S-a născut în municipiul Bârlad, în anul 1931,

octombrie 14, în ziua de Sfânta Parascheva.
Şi-a petrecut copilăria, până la vârsta de 12 ani,
în judeţul Bacău, în satele Bereşti-Tazlău şi Ardeoani
unde a urmat şi cursurile şcolii primare. A urmat doi ani
Şcoala Normală de învăţători din Bacău, pe care a
terminat-o în anul 1951, în oraşul Bârlad.
A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura
română a Universităţii din Bucureşti.
A funcţionat ca profesor de Limba şi literatura
română în Bârlad, la Şcoala gimnazială nr. 5, între anii
1964 – 1966, îndeplinind funcţia de director. Între anii
1966 – 1968 activează ca redactor şef al ziarului
Rulmentul. Din 1971 până în 1974, îndeplineşte funcţia
de director al Şcolii cu clasele I – X, nr. 1 din Bârlad, ca
în aprilie 1974, să fie promovat în funcţia de Inspector
general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, până
în 1984 când revine la Şcoala nr. 1 din Bârlad,
îndeplinind funcţia de director al şcolii până în 1996,
când se pensionează şi pleacă în Canada.
În perioada 1966 – 1968, ca redactor şef al
ziarului Rulmentul, a editat prima culegere literară
apărută la Bârlad după 1944, sub titlul INSCRIPŢII,
unde au semnat 17 debutanţi. De asemenea a iniţiat în
calitate de redactor de carte, o culegere de versuri

55
intitulată PĂMÂNT IUBIT, Iaşi 1968, cu 27 de
colaboratori.
A iniţiat şi condus, în calitate de redactor de
carte, revista ŞCOALA BÂRLĂDEANĂ, timp de 5 ani
şi revista COORDONATE BÂRLĂDENE, cu o apariţie
de numai 2 ani. A colaborat la revistele ROMÂNIA
LITERARĂ, CRONICA din Iaşi, TRIBUNA
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI, la RADIO IAŞI şi RADIO
BUCUREŞTI.
A condus timp de 10 ani Cenaclul literar AL.
VLAHUŢĂ din Bârlad.
În luna mai 1974, a devenit membru al
ACADEMIEI UNIVERSALE GUGLIEMO MARCONI,
Scienze-Lettere-Arti Roma. De asemenea, în acelaşi an a
primit atestatul de merit şi a devenit membru al
CENTRULUI CULTURAL ARTISTIC din Milano.
A contribuit la apariţia plachetelor de versuri şi
proză, creaţii ale elevilor din şcolile vasluiene:
CONFESIUNI, PAGINI IEŞENE, PĂMÂNT IUBIT.
În revista ANTOLOGIA POETICĂ
UNIVERSALĂ, apărută la Atena, condusă de
academician Sonia Olandezo, a colaborat la numerele
din martie şi aprilie 1970. A colaborat la revista TEMPO
SENSIBILE, din Novara, Italia, condusă de scriitorul
Guido Grivis, fiind cooptat corespondent al revistei
pentru România.
Debutul editorial s-a produs în anul 1979 cu
volumul PENTRU UN PUI DE STURZ, proză la Ed. Ion
Creangă din Bucureşti.
Au urmat apoi: Cântece de dor, Vine Moşul pe
cărare, Mama nu e vinovată, Dincolo de poveste
56
Bastardul, În calea vânturilor, Restul...e tăcere, La
marginea nopţii, Miniaturi pentru buzunarul din stânga.
În prezent îndeplineşte funcţia de redactor şef, la
revista CUVÂNTUL ADEVĂRULUI, din Edmonton,
Alberta,Canada, care apare în limba română şi engleză
pentru comunităţile române şi care are o răspândire în
multe ţări din Europa, SUA şi Australia.
Este membru al ASOCIAŢIEI SCRIITORILOR
ROMÂNI DIN CANADA, cu sediul la Montreal, sub
preşedinţia domnului Alexandru Cetăţeanu.

prof. Munteanu Nicolae de la Şcoala nr. 1 „ Iorgu Radu”

Bârlad

IMNUL ŞCOLII

Suntem mândri că-nvăţăm într-o şcoală mare

Cu profesori respectaţi şi drage învăţătoare
Peste ani noi vom pleca cu gânduri solidare
Ne vom aminti mereu de ani de sărbătoare

E şcoala I
E prima în toate
Şi sunt fericit
Când ai carte ai şi parte
Anii vor trece
Vom merge mai departe
Eu te voi păstra
În amintirea mea!
57
 Vine-o clipă de răscruce prin oglinda unei ploi
Cu nostalgie timpul duce ani de şcoală pentru noi
Când privim spre –odinioară ieri şcolari copii ştrengari
Mâine noi vom fi spre culme vom ajunge oameni mari.

E şcoala I
E prima în toate
Şi sunt fericit
Când ai carte ai şi parte
Anii vor trece
Vom merge mai departe
Eu te voi păstra
În amintirea mea!

Azi e zi de sărbătoare cănd noi toţi ne bucurăm

Să venim cu mic cu mare ,,La mulţi ani noi să-i urăm!”
Fiindcă astăzi noi cu toţii spre lumină ne-ndreptăm
Şi prin ea întotdeauna şcoala noastră s-o-nălţăm.

E şcoala I
E prima în toate
Şi sunt fericit
Când ai carte ai şi parte
Anii vor trece
Vom merge mai departe
Eu te voi păstra
În amintirea mea!

58
 ANEXE
Familia Radu, schiţă genealogică şi biografică

Primul ascendent atestat documentar al familiei Radu

Manolachi ca fiul unui Radu, de etnie bulgar(1), care se
stabilise în Moldova pe la sfârşitul secolului al-XVIII-
lea. Protejat de logofătul Costachi Ghica, ca slujitor al
casei Manolachi Radu a intrat în starea boierimii,
obţinând în anul 1805, de la Alexandru Moruzi titlul de
de clucer. A urcat în ierarhia privilegiaţilor: căminar
(1818), agă (1827) şi postelnic (1834)(2) . Prin căsătoria
cu o membră a familiei Ghica l-a făcut stăpân pe moşia
Găneşti, din ţinutul Cârligăturii.(3)
Fiii lui Manolache Radu au fost Iorgu şi Panaite.
Primul a primit rangul de comis de la Ioniţă Sandu
Sturza (1822-1828) iar al doilea pe cel de agă de la
Mihai Sturdza (1834-1849). Manolachi Radu, ales
deputat în Adunarea Obştească de la Iaşi (1834) şi
membru în Divanul lui Mihail Sturdza, a asigurat fiilor
săi instrucţia şi educaţia necesară carierei lor în aparatul
politic, administrative al vremii, cu profesori particulari
sau , poate, la una din şcolile din Iaşi, unde locuia
familia.
Panaite Radu şi-a continuat studiile la Paris, unde
a plecat în 1834 cu Alexandru Ioan Cuza(4).
Fiul cel mare Iorgu Radu (1810-1900), a rămas la
Iaşi şi a fost făcut spătar de Mihail Sturdza, aici a
cunoscut-o şi s-a căsătorit cu Ecaterina, fiica Saftei
59
Costache Tolpan şi a lui Toader Sturdza. Copilăria şi
adolescenţa Catincăi Radu fusese marcată dramatic din
momentul naşterii sale (ianuarie 1818) sub presiunea
părinţilor săi, Toader Sturdza a divorţat de Safta
Costache, i-a lezat onoarea, un fapt extrem de grav şi-a
declarat fiica drept copil ilegitim. După (trei) ani de
surghiun în Basarabia, Safta Costache, împreună cu
copiii, s-a întors din exil şi, prin hotărâre judecătorească,
a primit moşiile confiscate de Sturzeşti. Viaţa fericită a
familiei s-a curmat tragic în 1831, când epidemia de
holeră, prima de acest gen din Pincipatul Român a
răpus-o pe Safta Costache. Catinca Radu a preluat
moştenirea complicată a mamei sale şi fiind reprezentată
în procesele cu Sturzeştii, de soţul său, Iorgu Radu(5).
Pe de altă parte, Iorgu Radu a beneficiat de
capitalul rezultat din proprietătile funciare ale soţiei sale,
Pleşa şi Obârşeni, din ţinutul Tutova, ceea ce i-a dat
posibilitatea cumpărării moşiei Dealul Mare de la
Neculai Roşca Codreanu-1846. În acest mod a fost
obligat să se îngrijească de biserica de la Obârşeni,
ctitorie a lui
Lupu Costache-
1764 - şi de
biserica de la
Dealul Mare,
ctitoria lui Ioan
Roşca-Codreanu
(1817).
Împreună cu
familia sa, Iorgu
Radu a locuit în casele existente de la Obârşeni, Dealul
60
Mare, ca şi în conacul ridicat de el pe locul numit
ulterior Gura Tunelului, Tălăşmani.
Impunătoarea construcţie cu etaj a găzduit, în epoca
interbelică, şedinţele cultural - literare ale Academiei
Bârladene.
Animat de idealuri progresiste, Iorgu Radu s-a
implicat în mişcarea opoziţionistă din timpul regimului
regulamentar al domnitorului Mihail Sturdza şi în
desfăşurarea revoluţiei de la 1848.
În exil la Cernăuţi, a făcut parte din grupul
moldovenilor care au înfiinţat un comitet revoluţionar, ce
avea să pregătească programe şi acţiuni menite
continuării revoluţiei în Moldova. În aceste împrejurări
Iorgu Radu a cunoscut pe Ioan Popescu (1830-1901),
refugiat din Transilvania din cauza persecuţiilor
maghiare.
Cu sprijinul lui Iorgu Radu, tânărul ardelean s-a
stabilit în Bârlad, ocupând, mai întâi, postul de
administrator al moşiei Dealul Mare, iar apoi pe cel de
învăţător la Clasul Real Codreanu.
Boierul ce avea concepţii iluministe de la Dealul Mare
a susţinut prin modalităţi diferite, cauza Unirii
Principatelor. Astfel a participat la activităţile
Comitetului Unirii din Bârlad ce a funcţionat în fostul
sediu al R.A.G.C.L de pe strada Dragoş Vodă şi prezidat
de cumătrul său, Constantin Costache(6).
Ataşat de Alexandru Ioan Cuza, Iorgu Radu a respins
permanent idea recurgerii la soluţia aducerii Principelui
străin. De aceea, de la proclamarea lui Carol de
Hohenzollern ca domnitor a României, i-a trimis
acestuia anual un rând de haine ţărăneşti, însoţite de o
61
scrisoare în care se făcea de fiecare dată ironica urare ca
,,Purtându-le cât mai des, să se pătrundă de simţăminte
româneşti”(7).

1. Constantin Sion, Arhandologia Moldovei. Amintiri şi

arte contemporane. Boierii moldoveni, Editura Minerva,
Bucureşti, 1973, pagina 229.
2. Ibidem, pagina 229-230
3. Corneliu Istrati, Condica victoriei Moldovei din anul
1816, Editura Academiei, Iaşi, 1979, pagina 105.
4. Alexandru Ioan Cuza acte şi scrisori, Ediţie alcătuită
de Ivănescu şi Virginia Isac, Editura ,,Junimea” Iaşi,
1973, nota 6, pagina 29.
5. Constantin Gane, Amărâte şi veseler vieţi de jupânese
şi cucoane, Editura Modernă, Bucureşti, 1943, p.300-
307.
6. Lupu KostaKi , Amintiri, manuscris, p.5
7. Radu Rostti, Scrieri, Edit. Minerva, Bucureşti, 1980,
p.702

Prof. Elena Monu

Medalion prof. N. D. Neştianu

Printre cei mai fervenţi susţinători ai întemeierii

unui liceu de fete în Bârlad, au fost şi profesori precum
N. D. Neştian, Ursu Cezar, scriitorul G. Tutoveanu,
avocatul Georgescu Vasile şi numeroşi părinţi.

62
 Frate al ilustrului şi cunoscutului profesor
Gheorghe D. Neştian a fost ca şi acesta profesor de latină
la Liceul Codreanu1.
Unul dintre foştii săi elevi (Gh. Silion)2 la Şcoala
Normală « Principele Ferdinand » ai profesorului
Neştianu, îi face un inedit portret surprinzând calităţile
acestuia, arătându-şi admiraţia pentru profesorul, omul,
şi mai apoi prietenul şi politicianul pe care l-a cunoscut.
« Neştianu Neculai – profesor de istorie şi drept –
a fost o fire mai liniştită. Cu înfăţişarea plăcută şi mult
proporţionat ca fizic, ne domina cu maniera lui corectă în
haine şi vorbă, cu laude şi mustrări scurte şi serioase, ne
impresiona, ruşinându-ne de necuviinţă sau mici greşeli
faţă de el.
Când un elev nu ştia, el îi punea un punct în
catalog şi-i zicea : « Să ştii, dragă, că te mai ascult şi
dacă nu vei răspunde, cu părere de rău, dar, vei căpăta
nota, care... nu-ţi va aduce bucurie nici ţie, nici părinţilor
tăi » . Dacă elevul răspundea bine, îl onora cu note până
la 9, şi îl considera ca fiind bun, ţinându-i minte numele.
Eu căpătasem o atitudine de respect şi ascultare faţă de
el, pe care i-am păstrat-o tot timpul în şcoală; iar în
societate – după ce am devenit învăţător la Dragomireşti
– Tutova, l-am respectat şi rugându-l pentru multe nevoi
ale mele şi ale şcoalei – şi când era prefect de Tutova, el
m-a ajutat cu cea mai mare bunăvoinţă, primindu-i cu
îngăduinţă şi ascultare observaţii la care din punct de
vedere politic şi social avea dreptate.
1
Traian Nicola, Valori spirituale tutovene. Bibliografii, vol. 5 M-P,
Primăria Municipiului Bârlad, 2003, p. 288.
2
Gh. Silion, O copilărie înainte de 1900… şi autentică, (mss.)
63
 Prin 1926, toamna m-am dus la el acasă pentru
un sfat şi o stăruinţă. M-a primit foarte mulţumit că un
elev vine să îl consulte. După ce mi-a dat sfatul pentru
mine şi făgăduinţa pentru ajutor să-mi fac şcoală de
cărămidă în sat, m-a oprit cu multă insistenţă la masă.
Masa i-a fost modestă: cu un borş de fasole foarte bine
gătit şi consistent, cartofi prăjiţi cu murături şi
mămăliguţă caldă. Totul bine gătit şi servit de doamna
soţia lui.
Era de nuanţă politică liberal ca şi Vintilă
Brătianu.
Dar cel mai bine, cu satisfacţii morale pentru
mine şi îmbunătăţire culturală pentru sat şi comună, a
fost ajutorul ce mi l-a dat la cererea mea, la facerea
şcoalei de cărămidă din satul Dragomireşti – Tutova.
Profesorul Neculai Neştianu – de origine din
satul Tuchilaţi, comuna Vutcani, judeţul Fălciu, din
părinţi ţărani nevoiaşi şi modeşti, ca profesor şi apoi ca
prefect a fost un bun gospodar, îndrumător şi cu mare
bunăvoinţă pentru a ajuta pe învăţători. În timpul lui ca
prefect s-a făcut aproape toate şcolile din judeţ.
În inspecţiile care le făcea îi plăcea să ridice
prestigiul învăţătorului – oricare ar fi fost gândurile
politice – chemându-i la consfătuiri, unde avea
bunăvoinţa şi era posibil pentru învăţători, îi onora cu
vizite acasă, lăudându-le gospodăria şi-i încuraja în
activitatea şcolară.
Pe lîngă vocaţia de dascăl temporar, a fost şi om
politic de orientare liberală, ca şi fratele său, fiind
sancţionat pentru opiniile sale politice, ca şi alţi

64
intelectuali după 1948, şi eşuând ca un simplu cântăreţ
de strană la Biserica Stavropoleos din Bucureşti3.

GEORGE TUTOVEANU

George Tutoveanu, pe adevăratul său nume

Gheorghe Gh. Ionescu, s-a născut la 20 noiembrie 1872,
chiar în oraşul care îl va chema mereu în leagănul său.
Format în şcolile bârlădene: Şcoala primară nr.1
de băieţi ,,Costache Robu”, Gimnaziul real „Manolache
Costache Epureanu”, pleacă mai apoi la Bucureşti, unde
urmează Şcoala Normală de Institutori. Se dedică
învăţământului, profesând ca învăţător în Craiova,
Olteniţa, Focşani, Fălticeni, revenind în Bârlad (din
1903), la şcoala primară pe care o absolvise cu ani în
urmă.
Se dovedeşte un catalizator al vieţii culturale
bârlădene, căci fondează împreună cu Emil Gîrleanu şi
Dimitrie Nanu revista „ Făt-Frumos” ( 1904), înfiinţează
Biblioteca Publică ( 1906), devine membru fondator al
societăţii Scriitorilor Români ( 1908), conduce revista
„Freamătul” ( 1911). A fost revizor şcolar al judeţului
Tutova (1911-1912), director al Şcolii medii de băieţi de
la înfiinţarea ei ( 1912).

3
Traian Nicola, op. cit.
65
 Alături de Tudor Pamfile şi Toma Chiricuţă
înfiinţează Societatea literară Academia bârlădeană
(1 mai 1915). În cadrul Academiei bârlădene, scoate
revistele: „Florile dalbe” (1919), „Graiul nostru” ( 1925-
1927), „Scrisul nostru” (1929-1931). În 1928 a condus
ziarul local „Moldova”. Colaborează la reviste precum:
„Convorbiri literare”, „Semănătorul”, „Luceafărul”,
„Freamătul”, „Neamul românesc literar”, „Cuget clar”.
În perioada 1920-1921 a funcţionat ca profesor
suplinitor de pedagogie la Şcoala Normală de băieţi,
apoi în 1921-1922 ca director al Şcolii de Aplicaţii, fiind
în acelaşi timp şi profesor suplinitor de limba română,
istorie si filozofie la Liceul de fete „Iorgu Radu”, pentru
a cărui înfiinţare a şi luptat.
Rămân în amintirea urmaşilor volumele de
poezii: Albastru, La arme, Luptătorilor pentru ţară,
Tinereţă, Patria, Poezii alese, Sonete.
Între 1943 şi 1945 se refugiază la fiul său, lângă
Bucureşti, dar dorul de oraşul vieţii sale îl face să revină
în Bârlad. Se stinge in 1957, la 18 august, în Bârlad.

66
Liceul Teoretic de fete ,,Iorgu Radu” din Bârlad
între anii 1944-1948

-Documente inedite-4
Prof. Gheorghe Clapa

La 28 martie 1944, îşi făceau apariţia în oraşul

Bârlad, primele trupe germane, care se retrăgeau în
debandadă, după înfrângerea suferită pe teritoriul
Uniunii Sovietice. Oraşul Bârlad a avut de suferit, ca
atâtea altele, şi el de pe urma războiului. Pe toată
perioada celui de al doilea război mondial aici au fost
încartiruite trupe, cu precădere în şcoli, soluţie, care a
avut implicit ca rezultat degradarea sau distrugerea unor
edificii (cum a fost cazul superbei construcţii
arhitectonice a Şcolii Normale „Principele Ferdinand”,
incendiată de trupele germane în noaptea de 23 spre 24
august). Constatări privind aceste acte de vandalism le
regăsim în diferite mărturii de epocă, inclusiv procese-
verbale ce au consemnat pentru istorie aceste lucruri. Un
interesant asemenea document este cel din data de 21
aprilie 1944 şi semnat de profesorul Gheorghe V. Gâlcă
în calitate de Preşedinte al Consiliului Interşcolar şi de
Emil Nicolae, ce deţinea funcţia de ajutor de comisar,

67
redactat ca urmare a solicitării comisarului de atunci prin
adresa Nr. 1356 din 20 aprilie 1944. Procesul-verbal în
speţă, cu Nr.1517/1944 făcea următoarele precizări: ,,La
Liceul de fete ,,Iorgu Radu” care este de asemenea
ocupat de trupele germane se constatată următoarele
pagube: postamentul de la scena şcolii este stricat, vesela
şcolii lipsă, 70 de paturi proprietatea internatului lipsă,
din informaţii, duse pe la diferite case din oraş unde sunt
cartiruiţi germanii. În beciul şcolii nu mai există nici un
fel de zarzavat, de la planşeul şcolii sunt scoase parte din
scânduri şi lemne. Cărţile din biblioteca şcolii sunt
aruncate pe jos, gardurile şcolii pe alocurea distruse, iar
cantitatea de două vagoane de lemne pe care şcoala
susţine că a avut-o nu mai există”.

Un alt document inedit din perioada la care facem

referire este următorul:

“Ministerul Educaţiei Naţionale

Liceul Teoretic de fete “Iorgu Radu” din Bârlad

LICITAŢIE

Direcţiunea Liceului Teoretic de fete ,,Iorgu Radu”

din Bârlad, aduce la cunoştinţa publicului că în ziua de
25 septembrie 1946 orele 10 dimineaţă, se va ţine
licitaţie publică în cancelaria şcolii executarea gardului
din împrejmuirea liceului în valoare de 18.532.000 lei,
68
sumă primită ca subvenţie de la Ministerul Educaţiei
Naţionale. Devizul şi caietul de sarcini se pot cerceta la
secretariatul şcolii în fiecare zi de lucru între orele 8-12”.
Semnează Preşedintele Eforiei Şcolare - Locotenent-
colonel A. Chiriacescu şi în calitate de secretară a
comisiei de licitaţie directoarea liceului, de atunci,
Veronica Tuchilă.
1
Prin acest articol domnul profesor, Gh. Clapa, un cunoscut
pasionat şi prolific scriitor al istoriei locale ne prezintă şi supune
spre analiză două inedite documente privind evoluţia şcolii în
zbuciumata perioadă a anilor ’40. Vezi în acest sens şi Gheorghe
Clapa, Dezvoltarea învăţământului în oraşul Bârlad în perioada
1944-1948, în Bârladul Odinioară şi Astăzi. Miscelaneum, vol. I,
Bucureşti, 1980, pg. 201-214. Tehnoredactare, note şi adnotări –
prof. M. Proca.

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI,

PROPOVĂDUITORUL EVANGHELIEI ÎN
SCYTHIA MINOR (DOBROGEA)

Pentru că patronul spiritual al Şcolii cu clasele

I-VIII Nr. 1 “Iorgu Radu” este
Sfântul Andrei, vă relatez pe scurt
viaţa acestui sfânt, sărbătorit pe data
de 30 noiembrie.
Acesta, deşi era iudeu de
neam, a propovăduit într-o parte a
69
pământului românesc, la strămoşii noştri geto-daci şi
anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării
Negre (Pontul Euxin).
Cine era Sfântul Andrei, "cel întâi chemat" la
apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat,
de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind
amândoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida,
localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea
Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte.
Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor.
Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut
ceva mai târziu. Este relatată de Sfântul Apostol şi
Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când (Iisus) umbla
pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se
numeşte Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau
mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: <<Veniţi
după Mine şi vă voi face pescari de oameni>>. Iar ei,
îndată lăsând mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20
şi Marcu 1, 16 Domnul ca nişte elini (greci), veniţi în
Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau
să-L vadă (Ioan 12, 20-22).
Alături de ceilalţi ucenici, a fost trimis şi Andrei de
către Mântuitorul la propovăduire. L-a însoţit pe
Mântuitorul pe drumurile Ţării Sfinte, a fost martor la
minunile pe care le-a săvârşit, a ascultat cuvintele Sale
de învăţătură şi parabolele pe care le-a rostit în faţa
mulţimilor, a suferit alături de ceilalţi apostoli, atunci
când Domnul a fost prins, judecat, chinuit şi apoi
răstignit pe cruce; s-a bucurat alături de ei când a aflat de
minunea învierii din morţi şi L-a văzut pe Domnul înviat
în prima zi şi după opt zile, apoi la arătarea din Galileea,
70
când au primit porunca predicării Evangheliei la toate
neamurile (Matei 28, 19).
În urma poruncii Domnului, de a vesti
Evanghelia la toate neamurile, după pogorarea Duhului
Sfânt şi întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, în
ziua Cincizecimii din anul 30, Sfinţii Apostoli şi apoi
ucenicii lor, au început să predice noua învăţătură adusă
în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit tradiţiei şi
celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri
creştine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul
propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul
dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub
numele de Scythia (Sciţia), dar şi în teritoriile de dincolo
de Prut, în nordul Mării Negre. Dar până a ajunge aici, el
a predicat în Asia Mică, de unde s-a îndreptat spre
teritoriile amintite de la Dunăre şi Marea Neagră.
Profesor Religie Bodea Jenica

Ion C. Dimitriu-Bârlad
(n. 17 mai 1890, Bârlad - d. 1964) - sculptor român

Ion C. Dimitriu-Bârlad s-a născut la data de 17

mai 1890 în oraşul Bârlad. A absolvit
Liceul ,,Gheorghe Roşca Codreanu"
din localitatea natală şi apoi Şcoala
de Belle-Arte din Bucureşti, fiind
remarcat de profesorul Dimitrie
Paciurea (sculptură) si Fritz Storck
(desen şi sculptură). Ulterior a studiat

71
şi la Academia ,,Julien" din Paris (1913-1914).
Între anii 1910-1911, a urmat cursurile Şcolii
militare de infanterie din Bucureşti. A participat la
Războiul de întregire a Neamului.
El s-a afirmat în primul rând ca autor de
monumente ale eroilor din primul război mondial, dar şi
prin numeroase busturi dedicate unor personalităţi ale
ştiinţei şi culturii româneşti.
Dintre lucrările sale menţionăm următoarele:
Statuia Cavaleristului în atac din Iaşi - 1927
Statuia lui Ştefan cel Mare din Iaşi, din cadrul Grupului
Statuar al Voievozilor
Statuia lui Dimitrie Cantemir din Iaşi, din cadrul
Grupului Statuar al Voievozilor
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Galaţi
Bustul scriitorului Alexandru Vlahuţă din Bârlad - 1921
Bustul caporalului Constantin Muşat din Bârlad -
amplasată în curtea UM 01458 din Bârlad, Str.Republicii
- 1923
Bustul lui Ion Popescu (Bârlad) din faţa Şcolii Normale
din Bârlad.
Bustul lui Ion Creangă din Grădina Copou din Iaşi
În anul 1957 a donat Muzeului "Vasile Pârvan"
din Bârlad, circa 30 de
lucrări dintre care amintim:
Vasile Pârvan, Emil
Gârleanu, Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Al. Vlahuţă,
I. Dragoslav, A.D. Xenopol,
C. Nottara, George Palade,
Titu Maiorescu, George
72
Enescu, Matei Millo, Titu Maiorescu, Radu Rosetti,
Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir,
Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a.
Busturile părinţilor săi au fost expuse pe holul
principal al şcolii noastre.
A fost bunicul cântăreţei Margareta Pâslaru. În
prezent, o stradă din municipiul Bârlad îi poartă numele.

73