Sunteți pe pagina 1din 54

Dr. Liviu-Daniel Galaţchi

Lector universitar

GHID PENTRU REALIZAREA UNUI ESEU 1

- material aflat încă în lucru! -

Constanţa

2016

1 ***, 2016 (1). Casetele: ***, 2016 (2).

1

Referenţi ştiinţifici:

Prof. univ. dr. Stoica-Preda GODEANU Centrul de cercetări pentru Tehnologii Ecologice, Bucureşti Conf. univ. dr. Teodora-Maria ONCIU - Universitatea „Ovidius” din Constanţa

Coperta:

EDITURĂ RECUNOSCUTĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GALAŢCHI, Liviu-Daniel Ghid pentru realizarea unui eseu / Dr. Liviu-Daniel GALAŢCHI. Bucureşti: Editura Universitară, 2016 Bibliogr. ISBN

© Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Liviu-Daniel GALAŢCHI

ISBN

2

Cuprinsul:

1. Introducere în problematica eseului

 

5

1.1.

Ce este un eseu?

 

5

1.2.

De ce să scrii un eseu?

5

2. Etape în elaborarea unui eseu

9

2.1.

Alegerea temei…………

 

9

2.2.

Definirea poziţiei faţă de topică……

11

2.3.

Colectarea materialului………………

12

2.4.

Planul eseului………………………

13

2.5.

Redactarea eseului……………………

15

2.6.

Criterii de evaluare a eseului

 

23

2.7.

Formalităţi……………………………

24

2.8.

Lista de verificare…………………….

27

3. Exemple de eseuri realizate de alţi studenţi/ masteranzi………………………………………

31

3.1.

Câteva

consideraţii

privind

modul

critic în care trebuie analizat un eseu……

31

3.2.

Eseu asupra schimbărilor climatice.

34

4. Teme propuse pentru eseuri şi câteva cerinţe….

47

4.1.

Teme propuse pentru eseuri………….

47

4.1.1. Teme pentru disciplina Ecologie umană – managementul mediului……………………………… 4.1.2. Teme pentru disciplinele

47

3

Modificări globale ale mediului şi Schimbări globale……………………

49

4.2. Cerinţe sintetice generale pentru redactarea eseului……

50

Bibliografie…………………………………

53

 

Obiective:

Studenţii/

masteranzii

trebuie

înţeleagă:

• principiile realizării unui eseu;

• modalitatea de realizare efectivă a unui eseu.

4

1. Introducere în problematica eseului

1.1. Ce este un eseu?

Eseul este o încercare de a comunica informaţii, opinii sau sentimente şi, în mod obişnuit, prezintă un argument referitor la tema abordată. Într-un context universitar, un eseu este un exerciţiu care oferă studentului posibilitatea să exploreze şi să-şi clarifice ideile despre un subiect (***, 1995). Un eseu este, de obicei, definit ca o lucrare coerentă ce are de regulă o lungime între 500 şi până 5000 de cuvinte (pentru un eseu special sau extins) (Ashman şi Creme, 1996). În materialul ce urmează vor fi conturate principalele aspecte legate de realizarea unui eseu, ca proces de dozvoltare a abilităţii de prelucrare a informaţiilor şi ca modalitate de evaluare a diferitelor discipline, precum şi un model pentru pregătirea şi redactarea unui eseu.

5

A scrie un eseu este un proces complex. Sunt implicate aspecte ca:

alegerea unei teme;

documentarea

referitoare

aleasă;

analiza celor citite;

la

tema

proiectarea argumentelor pentru susţinerea aspectelor prezentate. De aceea, un accent important va fi pus mai ales pe:

paşii care trebuie purcurşi pentru realizarea eseului;

regulile de construcţie;

redactarea sa efectivă. În continuare vor fi prezentate câteva dintre argumentele care pledează în favoarea acestei metode.

1.2. De ce să scrii un eseu?

În redactarea unui eseu (şi nu numai) întregul proces de documentare, selectare, sesizare a unor probleme, interacţiunea cu bibliografia, argumentarea într-o formă coerentă etc., reprezintă un exerciţiu foarte bun pentru exprimarea personală

6

academică, analiza surselor bibliografice, organizarea propriilor idei şi puncte de vedere. Poate reprezenta de asemenea o excelentă cale pentru dezvoltarea abilităţilor academice (Ashman şi Creme, 1996). Eseul poate reprezenta o modalitate de verificare a procesării informaţionale realizate pentru că, a scrie despre o anumită temă, vă poate provoca să vă daţi seama dacă aţi înţeles într-adevar tema abordată. De asemenea, aceasta poate fi o bună modalitate prin care puteţi să deveniţi conştienţi de noi idei care se pot dezvolta în timpul procesului de creare a eseului, de confruntare a propriilor puncte de vedere cu cele care apar în diferite cercetări sau expuneri. Nu în ultimul rând, eseul vă dă posibilitatea să obţineti un feed-back de la coordonatorul disciplinei prin evaluarea realizată asupra eseului. Importantă nu este doar nota pe care o primiţi, ci mai ales feed- back-ul, observaţiile analitice şi globale din care vă puteţi da seama cât de mult aţi înteles şi cât de bine aţi reuşit să comunicaţi acest lucru. Iar, în urma evaluarii, veţi şti care sunt punctele dumneavoastră tari, care sunt zonele

7

la care mai e nevoie să lucraţi şi spre care vă concentraţi energia pe viitor (Ashman şi Creme, 1996). În procesul de redactare este foarte important faptul de a fi conştienţi de diferenţele dintre comunicarea scrisă (în acest caz, într-un eseu) şi cea orală. În cea scrisă, cuvintele trebuie alese cu mai mare atenţie iar frazele trebuie să fie clare şi să aibă logică. Gânditi-vă că nu veţi fi lângă cititor pentru a-i explica eventualele nelămuriri sau fraze neclare. Este foarte important să menţineţi o secvenţialitate logică a paşilor pentru ca cititorul să poată urmari ceea ce vreţi să-i transmiteţi. Să ,,interacţionaţi" cu materialul bibliografic şi să fiţi creativi în prezentarea propriului argument (creativitate susţinută academic) (Gempf, 1999). Prin acest exerciţiu sunteţi puşi în situaţia de a vă analiza şi de a prezenta propriile idei şi teorii cu referire la tema abordată. Ideea de bază este să vă argumentaţi academic poziţia, printr-o interacţiune creativă cu bibliografia, şi nu să copiaţi sau să repetaţi pur şi simplu ceea ce au spus alţii.

8

2. Etape în elaborarea unui eseu

Trebuie precizat faptul că există mai multe tipuri de eseu (descriptiv, informal, de cercetare) care pot fi realizate în diverse domenii. În acest material, accentul va fi pus pe realizarea unui eseu academic, de cercetare. A scrie o astfel de lucrare implică analiza diferitelor surse bibliografice (cărţi, articole de cercetare, internet etc.) în care este abordată sau susţinută tema aleasă pentru eseu, sintetizarea ideilor desprinse şi compararea propriilor idei cu cele ale altora.

2.1. Alegerea temei

Primul pas în realizarea unui eseu este găsiţi ceva despre care vreţi să scrieţi, astfel nu numai că munca va fi mai antrenantă, ci şi angajamentul dvs. implicit vă va ajuta sa scrieţi un eseu mai convingător. În această fază este de asemenea necesară

9

restrângerea temei abordate prin adoptarea unei poziţii particulare faţă de subiect sau decuparea unei sub-teme (***, 1995; Gempf. 2000). Acest aspect este valabil şi în situaţiile în care trebuie să vă alegeţi tema, dar şi în situaţiile în care aveţi o temă deja propusă din partea cadrului didactic, pe care însă o veţi aborda conform viziunii personale. În aceasta etapă trebuie să vedeţi dacă tema pe care aţi ales-o necesită o abordare mai generală sau referiri specifice la anumite aspecte. Ce faceţi dacă ideile vă vin mai greu? Dacă aveţi probleme în ceea ce priveşte stabilirea unei poziţii faţă de tema pe care doriţi să o abordaţi, implicaţi-vă într-un proces de brainstorming cu alte persoane sau lucraţi individual, punându-vă pe hârtie toate ideile care vă trec prin minte, indiferent de cât de irelevante sau ciudate ar părea.

Brainstorming. Fă un brainstorming cu tine însuţi. Vezi câte idei îţi pot veni pe aceeaşi temă, câte întrebări îţi poti pune pe tema dată şi ce răspunsuri originale poţi oferi. În această furtună de idei cu siguranţă îţ va veni una prin excelenţă originală, pe care o vei folosi în eseul tău şi care va fi structura de rezistenţă a acestuia.

10

În următorul stadiu, în funcţie de ce aţi realizat înainte, începetţi să faceţi conexiuni între idei şi gruparea lor pe sub-teme, dezvoltându-le pe acelea pe care doriţi cu adevărat să le exploraţi în detaliu.

2.2. Cum vă raportaţi la temă?

De obicei aceasta apare la începutul eseului, în introducere şi este cel mai bine exprimată în propoziţia care prezintă definirea poziţiei dumneavoastre, sau ideea pe care încercaţi să o punctaţi sau să o demonstraţi în eseu. O bună definire a poziţiei vă ajută la organizarea eseului şi la direcţionare, pentru că este ideea centrală în jurul căreia se construieşte întreg eseul.

Teza eseului. Foloseste-ţi ideea de bază şi construieşte din ea o teză, fără de care nu există practic un eseu. Această idee originală, pusă într-un context foarte clar şi concis, reprezintă punctul de plecare al eseului, în care vei arăta cititorilor direcţia în care vrei să mergi cu lucrarea ta.

11

2.3. Colectarea materialului

Înainte de a vă “îngropa” într-un teanc de cărţi, gândiţi-vă şi notaţi ceea ce cunoaşteţi deja cu referire la tema pe care aţi ales-o sau care v-a fost stabilită. Astfel, veţi avea posibilitatea să vedeţi ce ştiţi deja şi de ce informaţii aţi mai avea nevoie (***, 1995; Gempf, 2000). Pentru a câştiga cât mai mult din această etapă trebuie să citiţi sistematic, ghidându-vă după un scop şi probabil că vă va fi mai uşor dacă vă veţi formula un set de întrebări care să vă direcţioneze lectura. Sursa cea mai accesibilă şi adecvată este lista bibliografică pe care o primiţi de la coordonatorul cursului sau seminarului. Însă aceasta nu înseamnă că nu puteţi consulta şi alte surse bibliografice – jurnale, lucrări de cercctare, articole, enciclopedii, site-uri de specialitate de pe internet. Tineţi cont că idei importante pot să vă treacă prin minte în diverse momente, uneori neaşteptate, aşa că este recomandabil să aveţi un carneţel în care să vă înregistraţi aceste idei, citate sau exemple (***, 1995; Gempf, 2000).

12

Munca de documentare. Pune-te în pielea unui scriitor care are de scris un roman pe o temă dată şi nu în cea a unui student/ masterand care trebuie să scrie pentru şcoală. Imaginează-ţi că eseul tău va fi citit de o mulţime de oameni şi că acesta nu trebuie să conţină idei vagi, simpliste sau copilăreşti. Citeşte cărti, articole ştiinţifice, pagini pe internet pentru tema ta şi ia notiţe. Notează ce vrei să foloseşti în eseul tău.

De asemenea, notaţi sursele bibliografice cu care aţi interacţionat şi nu uitaţi să precizaţi sursa de firecare dată atunci când citaţi, iar la finalul eseului să precizaţi lista carţilor pe care le-aţi consultat sau folosit în realizarea acestuia. Orice sursă citată trebuie să se regăsească în bibliografie, orice referinţă bibliografică trebuie să se regăsească utilizată în text. Odată ce aveţi aceste informaţii organizate, puteţi face planul eseului.

2.4. Planul eseului

Este foarte important să redactaţi un eseu pornind de la o structură coerentă care să vă ajute să delimitaţi ideile principale şi

13

detaliile importante pe care va trebui să le explicaţi sau să le dezvoltaţi. Un astfel de plan contribuie într-o mare măsură la cursivitatea şi coerenţa de ansamblu a eseului. Doar prin pregătirea unui plan puteţi să menţineţi controlul materialului propriu şi să prezentaţi subiectul într-o manieră logică, concisă şi coerentă (Ashman şi Creme, 1996).

Analiza. Acum, pe baza materialului pe care l-ai adunat pe parcursul documentării, fă o analiză a ideilor pe care le poţi susţine cu ajutorul acestora. Gândeşte-te la idei principale bine argumentate şi foarte logice, respectiv la idei secundare şi la argumentele cu care le vei sustine şi pe acestea.

Planul unui eseu constă în principiu din(***, 1995):

Alegerea unei teme;

Brainstorming;

Poziţia faţă de tema aleasă;

Schiţa eseului;

Cercetare/ documentare;

Prima formă;

Revizuirea;

14

Eseul finalizat.

2.5. Redactarea eseului

Metode de organizare Un eseu este structurat în jurul unei părţi de început, o parte de mijloc şi un final. A organiza eseul înainte de a începe redactarea lui efectivă, conferă ideilor o structură pe care să se plieze, permiţând articularea, analiza şi clarificarea gândurilor, ideilor principale.

Structura. Acum, că totul e clar în mintea ta, creează o structură de bază a eseului, sau dacă vrei, un schelet, pe care să îl urmăreşti pe tot parcursul scrierii:

Introducere - ce idei trebuie neapărat exprimate acolo;

Cuprins - ce argumente şi câte va include această parte a eseului;

concluzie. Odată ce ai trecut de această etapă, poţi considera că eseul e pe jumătate scris.

Organizarea este un proces continuu, însă în general implică două componente:

15

1. determinarea unei metode de organizare a eseului; 2. realizarea unei scheme prin care ideile se aplică la acea metodă.

În continuare vor fi prezentate câteva principii de organizare a eseului (***, 1995):

Structura eseului

Un eseu este structurat în trei mari părţi principale:

- include poziţia autorului faţă de tema aleasă.

Partea de mijloc - Conţinutul eseului - include argumentul susţinut de dovezi sau exemple şi este partea în care se demonstrează, argumentează şi susţine poziţia aleasă. Partea finală – Concluzia.

Partea

de

început

Introducerea

-

În continuare vor fi prezentate pe scurt aceste componente structurale ale eseului.

Introducerea Deseori este o bună decizie de a scrie introducerea după ce a fost realizată o primă ciornă a conţinutului lucrării. Un eseu este o

16

explorare a unei idei care trebuie să fie bine definită înainte de a fi dezvoltată. Pentru că într-un eseu materialul este legat de o linie centrală de argumentaţie, adică de “firul roşu”, este necesar ca autorul să prezinte acea poziţie faţă de temă şi să facă cititorul conştient de importanţa şi de relevanţa ei. Introducerea este locul în care eseul trebuie să facă din start o bună impresie, să informeze cititorul despre ce va urma şi să îl încurajeze să citească cu interes mai departe (***, 1995). Este important să transmiteţi cititorului faptul că eseul dumneavoastră merită să fie citit. Astfel că, încă din primele rânduri, cititorului/ evaluatorului trebuie sa-i fie prezentată direcţia în care vreţi să conduceţi demersul academic. În introducere prezentaţi un plan pentru ceea ce va urma, în care includeţi anumite comentarii despre tema eseului.

În această secţiune ar trebui să precizaţi

la ce aspecte ale temei vă referiţi şi de ce

(Ashman şi Creme, 1996).

O introducere reprezintă mult mai mult

decât realizarea unui sumar al ideilor eseului. Introducerea poate începe cu prezentarea clară şi la obiect a scopului eseului. El începe

17

de cele mai multe ori de la general şi se îndreptă spre ceea ce este specific. La finalul introducerii puteţi să exprimaţi clar poziţia dumneavoastră faţă de tema eseului.

Introducere. Acum începi să scrii. Introducerea trebuie să atragă atenţia cititorului, să pună problema ce va fi dezbătu- tă ulterior şi să conducă spre teza ta. Titlul şi primul paragraf sunt probabil cele mai importante elemente ale eseului tău. Dacă ai reuşit să atragi atenţia şi să o captezi, înseamnă că deja ai un eseu bun.

Atenţie, introducerea nu trebuie să divulge toate ideile şi concluziile eseului, însă trebuie să ofere cititorului o idee clară despre ceea ce se discută. Introducerea mai trebuie să fie scurtă şi concisă, prin comparaţie cu restul eseului (***, 1995).

Conţinutul eseului Conţinutul, corpul eseului este cea mai consistentă parte a acestuia şi conţine detalierea şi argumentarea aspectelor prezentate în introducere. În conţinutul eseului veţi lua fiecare din aceste puncte şi le veţi dezvolta.

18

În această parte veţi susţine/ argumenta poziţia adoptată de dumneavoastră faţă de tema aleasă şi veţi prezenta informaţiile necesare pentru argumentare. După ce aţi prezentat tema generală, trebuie să decideţi care va fi ideea fiecărui paragraf în parte. Planul realizat anterior vă poate fi un ghid util, însă acum trebuie să vă gândiţi în detaliu (care ar fi subtitlurile care ar ajuta cititorul? cum pot fi aranjate paragrafele în cea mai bună ordine?). De asemenea, este bine de asemenea să luaţi în considerare faptul că fiecare paragraf trebuie să aibă unitate şi să se lege într-un mod natural cu paragraful anterior şi cu cel următor. Este important să menţineţi o linie continuă a ideilor (“firul roşu”) şi să oferiţi cititorului anumite indicii sau cuvinte cheie, pentru a-i arăta acestuia direcţia incursiunilor dumneavoastră.

Paragrafele. Încearcă să îţi scrii eseul ca şi când l-ai vorbi. În fiecare paragraf urmăreşte logica afirmaţie-argument. Nu face afirmaţii care nu sunt susţinute de argumente (asta ar duce cu gândul la lipsa de documentare). Cu cât mai curajoase vor fi afirmaţiile, cu atât mai puter- nice vor trebui să fie argumentele cu care le susţii.

19

Concluzia Prin concluzie faceţi un sumar al ideilor principale (Ashman şi Creme, 1996). Ceea ce spuneţi în concluzie ar trebui să se potrivească cu ceea ce aţi spus în introducere. Pentru că această parte se referă la o concluzie, trebuie să vă prezentaţi poziţia faţă de temă într-o formă finală, persuasivă. În introducere, aţi oferit cititorului o idee despre ce va urma, încercând să-i atrageţi interesul (***, 1995), În concluzie, datorită faptului că aceasta este realizată la finalul unei prelucrări organizate de informaţie, puteţi să prezentaţi succint poziţia dumneavoastră, ştiind că cititorul are deja informaţia pe care i-aţi furnizat-o în legătură cu cele dezbătute. De asemenea, aţi putea să sugeraţi care sunt implicaţiile mai largi ale temei pe care aţi abordat-o şi să precizaţi care ar putea fi următorii paşi. În această secţiune puteţi să precizaţi propriile puncte de vedere, atâta timp cât ele sunt bazate pe argumentele pe care le-aţi prezentat anterior.

20

Dacă introducerea este o anticipare, o prevedere sau o previziune, concluzia este o analiză finală (***, 1995).

Concluzia. Nu te grăbi să tragi o concluzie scurtă şi la obiect care va crea impresia că de-abia aşteptai să termini cu scrierea eseului. Concluzia ar putea fi scurtă şi la obiect şi de efect dacă ai folosit un citat foarte bine ales, care să se potrivească mănuşă cu ideile expuse de tine în eseu. Ai putea adresa o întrebare inteligentă în concluzie, ai putea da un exemplu concret şi foarte scurt referitor la temă, sau ai putea îndemna oamenii la acţiune pe seama celor expuse de tine în eseu. Important e să nu dai senzaţia că eseul s-a terminat, dar că lipseşte sfârşitul.

Trebuie ţinut cont de faptul ca fiecare idee trebuie să fie legată de următoarea, fiecare categorie majoră trebuie să fie legată de poziţia aleasă şi fiecare subcategorie trebuie să fie legată de categoria principală.

Redactarea efectivă a eseului Când cercetarea surselor bibliografice este completă şi aveţi o poziţie clară faţă de temă, aveţi un plan complet, o bibliografie şi un teanc de notiţe, atenţia şi efortul vă vor fi orientate spre redactarea materialului. Pentru ca începutul acestui proces să fie mai simplu,

21

alegeţi o parte a eseului unde stiţi bine materialul şi începeţi prin a scrie acel paragraf. Însă, înainte de a începe să scrieţi, este foarte important să luaţi în considerare tipul de cititor căruia i se adresează eseul.

Prima formă scrisă În aceasta etapă, forma scrisă poate conţine şi elemente incomplete. Nu trebuie să aveţi sentimentul că este necesar să aveţi toate gândurile în întregime organizate în minte, înainte de a pune mâna pe creion sau tastatură. Odată ce aţi realizat cercetarea, documentarea şi schema generală de lucru, cea mai bună modalitate de a vă gândi la eseu este să-l scrieţi. Faptul de a vă vedea gândurile scrise vă va permite să 1e percepeţi într-o manieră critică şi obiectivă, iar scrierea unei propoziţii o va inspira pe următoarea. Nu trebuie să vă simţiţi deci dezamăgiţi de incoerenţa primei forme scrise. Scopul acestei prime forme este acela de a produce un material brut (un draft) cu care să puteţi lucra în continuare (***, 1995).

22

Revizuirea eseului Principalele rivizuiri ale materialului scris trebuie să aibă în vedere urmatoarele criterii sau repere: claritatea, coerenţa, unitatea. Aceasta este etapa în care finisaţi materialul realizat, eliminaţi elementele redundante, fiind foarte atenţi la modalitatea de exprimare şi de redactare.

2.6. Criterii de evaluare a eseului

În continuare vor fi prezentate criteriile de evaluare a unui eseu, utile în primul rând pentru auto-evaluare şi, ulterior, ca repere în funcţie de care aţi putea fi notaţi:

Claritatea: se verifică dacă mesajul eseului este bine conturat, formularea sa nu este ambiguă, lucrarea este organizată în jurul unei idei pentru care exista dovezi verificabile.

Argumentare: ideile, teoriile prezentate sunt susţinute de argumente din bibliografie.

Coerenţa logică: ideile au legătura unele cu altele, decurg unele din altele,

23

începeţi cu o idee pe care o dezvoltaţi şi nu finalizaţi argumentarea cu idei care nu au fost prezentate în eseu.

Interacţiunea cu materialul bibliogra- fic: sursele bibliografice sunt citate corespunzător, argumentele aduse sunt susţinute prin prezentarea diferitelor cercetări.

Originalitate, creativitate, inovaţie:

modul deosebit prin care abordaţi tema, prezentarea opiniilor personale bazate însă pe analiza diferitelor surse bibliografice.

respectarea criteriilor prezentate în

continuare: gramatica, ortografia, aspectul estetic sunt în regulă?

Aspectul

general

al

eseului:

2.7. Aspecte de ordin formal

Oricât de mulţumiţi aţi fi de conţinutul unui eseu, asigurati-vă că şi modalitatea de prezentare este satisfăcătoare:

aranjaţi textul cu opţiunea justified (aliniat stânga dreapta);

24

fiţi atenţi la posibilele greşeli de ortografie sau gramaticale, la modul în care formulaţi şi scrieţi subtitlurile, la maniera în care citaţi sursele consultate;

folosiţi un spaţiu de 1,5 între rânduri şi lăsaţi margini de 2 cm pentru, pentru ca cel care evaluează eseul să poată scrie observaţiile şi comentariile;

veţi folosi doar o singură parte a foii şi veţi utiliza caractere româneşti, cu mare atenţie la diacritice, pentru a nu centra atenţia evaluatorului pe corectarea acestora;

numerotaţi paginile centrat jos (cu excepţia coperţii, care nu se numerotează);

capsaţi eseul sau puneţi-l într-un dosar, după ce aţi verificat prin Word Count numărul de cuvinte utilizat, care trebuie să fie cât mai apropiat de cel indicat, urmând ca acest număr să fie trecut pe pagina de gardă.

Prezentăm mai jos o sugestie pentru copertă:

Universitatea „Ovidius” din Constanţa Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe ale Naturii

25

Specializarea:

Numele şi prenumele studentului/ masterandului:

Anul al

Titlul ştiinţific şi numele coordonatorului de curs/ seminar:

Numele cursului/ seminarului:

-lea

Data:

Titlul eseului:

Prima pagină Nu uitaţi de cuprinsul de la începutul eseului, în care să includeţi punctele principale şi sub-punctele dezvoltate (Gempf,

1999).

Ultima pagină Aici precizaţi sursele bibliografice utilizate conform standardelor internaţionale acceptate (APA). De exemplu, una dintre cele mai frecvente modalităţi de citare este de tipul următor:

Galaţchi, L.D., 2016, „Schimbări globale ale mediului”, Editura Ovidius University Press, Constanţa, pag. 33.

26

2.8. Lista de verificare

Pentru

a

verifica

dacă

aţi

respectat

principalele

cerinţe

referitoare

la

realizarea

unui

întrebări:

eseu

adresaţi-

singuri

următoarele

Am răspuns la întrebarea specifică de la care am pornit?

Am subdivizat întrebarea în întrebari mai mici, separate, şi am răspuns la acestea?

Am acoperit bine aspectele principale?

Le-am

suficientă

abordat

cu

profunzime?

Este relevant conţinutul?

Am

aranjat materialul într-o ordine

logică?

Eseul

se

deplasează

cursiv

de

la

o

secţiune la alta, de la un paragraf la altul?

Fiecare idee principală este susţinută convingător de exemple şi argumente potrivite?

Am precizat toate sursele bibliografice utilizate?

27

Am distins clar între propriile mele idei şi ideile altora?

Am recitit materialul pentru a reformula frazele neclare?

Gramatica, ortografia, aspectul estetic, sunt ele în regulă?

Eseurile care nu se încadrează în criteriile şi dimensiunile precizate în acest material pot fi acelea în care:

lucrarea este alcătuită din idei analitice care apar, se dezvoltă şi dispar, neexistand o idee organizatoare centrală;

autorul reproduce tot ce ştie despre un anumit subiect, în loc să trateze despre tema specifică;

autorul propune diferite puncte de vedere, opinii, însă nu prezintă în susţinerea acestora argumente ştiintifice relevante şi surse bibliografice adecvate (Papp, 1997).

*

*

28

*

Acest material prezintă o serie de precizări şi criterii ce decurg din standarde internaţionale de realizare şi redactare a unui eseu. El nu reprezintă o reţetă, ci mai curând un ghid menit să coordoneze procesul de învăţare şi de realizare a unei lucrări academice de ţinută. În afara oricăror tehnici, poate cel mai important aspect este să lucraţi cu drag şi cu interes ceea ce aveţi de făcut şi să vă bucuraţi de ceea ce aţi realizat în final.

29

3. Exemple de eseuri realizate de alţi studenţi/ masteranzi

3.1. Câteva consideraţii privind modul critic în care trebuie analizat un eseu

Analizaţi critic eseul următor, intitulat Eseu asupra schimbărilopr climatice”. Notaţi-vă măsura în care în acest eseu au fost respectate indicaţiile generale privind realizarea unei astfel de lucrari, urmărind punct cu punct atingerea tuturor etapelor de lucru menţionate mai sus, după cum urmează:

dacă tema a fost corect aleasă, sau dacă ar fi trebuit formulată altfel;

dacă şi cum este menţionată raportarea autorului la tema aleasă;

dacă informaţiile cuprinse în lucrare

relevante din punct de vedere

sunt

ştiinţific şi dacă se bazează pe o informare judicioasă;

31

dacă planul eseului este corect structurat;

dacă modul de organizare a eseului a condus către o justă articulare, analiză şi clarificare a gândurilor şi ideilor principale;

dacă eseul este structurat într-o introducere, un cuprins şi concluzii clar individualizate;

dacă introducerea este scurtă şi concisă, incluzând poziţia autorului faţă de tema aleasă;

dacă introducerea include precizarea clară a scopului eseului şî dacă acest scop începe de la general şi se îndreptă spre ceea ce este specific;

dacă în conţinutul eseului este inclus argumentul, susţinut de dovezi sau exemple şi dacă acest cuprins este partea în care se demonstrează, argumentează şi se susţine poziţia aleasă;

dacă cea mai consistentă parte a eseului este în cuprinsul lucrării;

dacă în corpul eseului se conţine detalierea şi argumentarea aspectelor prezentate în introducere;

32

dacă este susţinută/ argumentată poziţia adoptată de autor faţă de tema aleasă şi dacă se prezintă informaţiile necesare pentru argumentare;

dacă fiecare paragraf presintă o unitate cu ansamblul şi dacă se leagă într-un mod natural cu paragraful anterior şi cu cel următor;

dacă în concluzie autorul îşi prezintă

poziţia faţă de temă într-o formă finală, persuasivă;

dacă în concluzia eseului sunt sugerate implicaţiile mai largi ale temei abordate şi dacă se precizează care ar putea fi următorii paşi;

dacă în finalul eseului autorul evidenţiază propriile puncte de vedere, bazate pe argumentele prezentate anterior.

Totodată, se va urmări şi dacă sunt îndeplinite următoarele criterii de realizare a unui eseu:

claritatea mesajului eseului;

argumentarea ideilor, teoriilor prezenta- te, susţinute prin bibliografie.

coerenţa logică a ideilor;

citarea

surselor

corespunzătoare

a

bibliografice;

33

originalitatea,

conţinute de eseu;

creativitatea,

inovaţia

aspectul general al eseului, cu respectarea criteriilor gramaticale şi ortografice, a aspectul estetic etc. Întocmiţi o listă în care să evidenţiaţi cu semnul „+” aspectele pozitive din acest eseu şi cu semnul „-” pe cele greşite ori insuficient de corect întocmite şi ţineţi cont de aceste observaţii la întocmirea propriului dumnea- voastră eseu.

3.2. Eseu asupra schimbărilor climatice. 2

Ultimul secol s-a caracterizat prin schimbări climatice destul de vizibile pentru ca oamenii de știință să le considere o realitate și un semn pentru viitor. Deși societatea nu poate să intervină prea mult în acest ciclu de lungă durată, pe care Pământul îl experimentează din timpul erelor glaciare și până în prezent, totuși, aceasta a influențat/a accelerat prin activitățile economice, mai ales industriale, aceste schimbări, prin ceea ce climatologii au numit ”forcing-ul climatic de origine antropică” (Christopherson, 2006). Temperaturi maxime record au dominat ultimele două decenii pentru stații atât continentale, cât și din largul oceanelor, și atât pentru regimul termic diurn, cât și cel nocturn. Spre exemplu, anul 1998 a fost cel

2 ***, 2016 (3) şi ***, 2016 (4), publicat pe internet de Gabriela Moroşanu pe 20.05.2014.

34

mai cald an al tuturor timpurilor, 2002 a fost al doilea cel mai cald, iar următorul an, 2003, a fost al treilea cel mai cald, toți cei trei ani eclipsând valorile maxime record de până atunci, respectiv anii 1995 și 1997 (Houghton & Woodwell, 1989). Deși unii cercetători postulează a fi o pseudo-știință, acest fenomen al încălzirii globale, fie el eronat în unele privințe, este foarte important de înțeles pentru a putea da prilejul explicării unora dintre impacturile creșterii valorilor unor parametri climatici asupra sistemelor fizice geografice ale planetei (Hensen et al., 2012). Există din ce în ce mai multe dovezi că procesul de încălzire globală observat încă de acum 50 de ani se datorează societății umane. Dintre acestea, este indiscutabil să nu amintim de migrarea zonelor climatice de la latitudini inferioare la cele superioare, accelerarea procesului de topire a ghețarilor, creșterea nivelului oceanelor și mărilor, toate acestea având loc în timp real, nicidecum fiind imaginate sau simulate în laboratoare pentru a da mai multă crezare ipotezelor științifice ale schimbărilor climatice/încălzirii climatice globale. Pentru aceste schimbări, oamenii de știință incrimează eliminarea unor cantități din ce în ce mai mari de dioxid de carbon, metan și multe alte gaze toxice acumulate în atmosferă din cauza activităților umane industriale. Această nouă știință a încălzirii climatice globale a trezit atât interesul cercetătorilor, cât și al guvernelor, așa încât s-a ajuns la concluzia că numai printr-o unire a puterilor economice și politice ale fiecărui stat în parte, care a fost sau va fi afectat într-o anumită măsură de efectele schimbărilor climatice, se poate demara o acțiune colectivă pentru a reduce aceste efecte sau se poate conștientiza mai bine dimensiunea acestor schimbări. Astfel, s-a înființat Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei, sau Intergovernmantal Panel on Climate Change (IPCC)[1],

35

având ca principal obiectiv să determine lumea să înțeleagă riscul presupus de schimbările climatice determinate de activitățile umane (IPCC, 2001). Ca urmare, încă de la a treia adunare generală a grupului, s-a stabilit clar cine este responsabil de creșterea temperaturilor și a nivelului mărilor și oceanelor, și anume societatea umană. Tot atunci s-au realizat câteva scenarii ale evoluției climei, unul dintre acestea fiind numit ”recesiunea globală a ghețarilor montani(Christopherson, 2006). In urma multor cercetări reiese că societatea umană este cu adevărat responsabilă de prezența la valori ridicate a efectului de seră, existând un consens la nivel internațional asupra înregistrării celor mai ridicate temperaturi în ultimele două decenii, de când există o rețea meteorologică mondială (de circa 140 de ani).

Perspectiva paleoclimatologică nu a rămas fără căutare în rândurile specialiștilor, indicatorii acesteia (asupra calotelor de gheață, sedimentelor depuse în urma topirii ghețarilor, recifii coraligeni, metodele de determinare sporopolinice, metodele de cercetare a climei pe trecut prin dendrocronologie…etc) punând în evidență un proces de încălzire a climei în ultimii 600 de ani, dar mai ales o accelerare a lui în ultimii 20 de ani (Parmesan, 2006). Mai mult, s-a calculat că Pământul trece printr-o încălzire climatică fără precedent în ultimii 125.000 de ani, care se apropie în medie de 1 o C, rezultatele fiind bazate pe studierea calotelor de gheață antarctice (Parmesan, 2006; Hansen, 2012). Spre detaliere, este necesar să precizăm faptul că aceste schimbări climatice din ultimele decenii se resimt diferit în funcție de latitudine (Karl et al., 2009). În acest sens, este de notat faptul că dacă la latitudinile temperate, creșterea de temperatură se situează sub 0,4 o C, în Groenlanda, Siberia și Peninsula Antarctică, s-

36

a evidențiat o creștere de până la 3 o C (Tang et al., 2013). Studiile în aceste regiuni s-au dovedit a fi cheia deslușirii incertitudinilor privind fenomenul schimbărilor climatice globale, mărturie în acest sens stând decretarea perioadei 2007-2008 ca ”An Internațional Polar”, în care oamenii de știință au început să-și îndrepte atenția spre dovedirea diferențelor între așa-numitele ”fluctuații forțate” (cauzate de om) și fluctuații neforțate” (naturale). Provocarea climatologilor în ceea ce privește elaborarea unor modele climatice constă în înțelegerea trendurilor climatice în nonlinearitatea și haosul ce descriu sistemul climatic natural actual (Christopherson, 2006)), sarcină ce ar putea fi asemănată cu cea a lucrului cu un calculator gigant, în care toate componentele climatice trebuie programate și interconectate. Astfel, folosind modele matematice inițial stabilite pentru realizarea prognozelor de vreme, oamenii de știință au dezvoltat un model climatic complex cunoscut sub denumirea de ”Model general de circulație” (GCM). La rândul lui, acesta operează cu mai multe submodele care iau în considerare atmosfera, apa oceanică, suprafața activă a uscatului, criosfera și biosfera. Cele mai sofisticate modele cuplează atmosfera și oceanul. Cercetările asupra schimbărilor climatice globale nu s-au oprit la partea statistică provenită din prelucrarea datelor punctuale de la rețeaua mondială de stații meteorologice, ci au înaintat în direcțua modelărilor spațiale. Unul dintre cele mai bune proiecte este acela în care suprafața Pământului a fost împărțită în griduri tri-dimensionale, ”grid-boxes”, care se extind de la adâncimea câmpiilor abisale ale bazinelor oceanice până în tropopauză, în strate multiple atât pe axa orizontală (rezoluția de 250 km), cât și verticală (rezoluția de 1 km). Un produs comparativ de referință al modelărilor este senzitivitatea climatică, dependentă

37

de nivelul dioxidului de carbon în atmosferă (Rott & Skvarca, 1996). Modelele generale de circulație nu prevăd temperaturile, dar oferă diverse scenarii asupra încălzirii climatice globale. Consecințele încălzirii climatice globale necontrolate includ nu numai ridicarea mediilor și maximelor termice, ci și schimbările în valorile precipitațiilor, ale umidității solului și ale caracteristicilor maselor de aer. Efectele cele mai grave se resimt asupra resurselor de hrană și ale biosferei în general. Terenurile cu monoculturi sunt cele mai delicate și mai susceptibile la schimbările temperaturii, umidității solului, irigațiilor, sau nutrienților din sol. Spre exemplu, umiditatea solului disponibilă în zonele temperate se estimează a scădea cu 10% în următorii 30 de ani și pentru a menține ecosistemele cel puțin la starea actuală, și așa degradată, sunt necesare o serie de lucrări hidroameliorative ce vizează în special resursele de apă (Parmesan, 2006). O altă consecință a schimbărilor climatice a început a fi migrarea zonelor de vegetație naturală și plantată spre nord. Astfel, potrivit unor modele climatice corespunzătoare latitudinilor medii, regiunile climatice de vegetație naturală și agricolă ar putea să migreze spre poli cu 150 până la 500 km până la sfârșitul acestui secol (Christopherson, 2006). Pe lângă aceasta, modelele globale estimează că aproximativ 30% din păduri (cu variații regionale de 15% 60%) vor suferi o redistribuție a speciilor vegetale și animale, din ce în ce mai mare de la tropice înspre zonele temperate (Parmesan, 2006). Deținătorii de terenuri va trebui să fie instruiți asupra modului de adaptare la noile schimbări în utilizarea terenurilor ca urmare a încălzirii globale, iar insectele de la latitudini mici își vor începe migrarea (după unele studii, deja au început) spre zone mai reci.

38

Studiile realizate de U.S. Institute of Public Health, Agenția Olandeză pentru Protecția Mediului, Centrul de Dezvoltare și Cercetare din India și Organizația Mondială a Sănătății au arătat că schimbările climatice reprezintă deja sursa a numeroase boli. Populații întregi, înainte neafectate de boli precum malaria, febra tifoidă, filariaza limfatică, febra galbenă, shistosomiaza și boala somnului, vor risca din ce în ce mai multe contaminări, nu numai la latitudinile tropicale și subtropicale, de unde provin insectele geneatoare (țânțarul anofel, musca tzetze, etc), dar din păcate și la latitudini temperate (Altizer et al.,

2013).

O a treia consecință a schimbărilor climatice globale constă în topirea ghețarilor montani și de calotă[2]. Exemple în acest sens pot fi: Munții Kilimanjaro din Africa, anumite porțiuni din Munții Anzi, America de Sud, ba chiar și Munții Himalaya, in ciuda altitudinilor foarte mari care le conferă pentru moment un adăpost relativ față de încălzirea în regiunile de la baza lor (Meehl et al., 2009). Ghețarii de calotă din Alaska au fost și ei monitorizați, iar platoșa de gheață ce acoperă Geoenlanda își reduce înălțimea cu 1 m pe an, după ultimele cercetări ale NASA. Consecințele schimbărilor climatice globale în zonele montane atrag după sine alte consecințe, cum ar fi creșterea nivelului mării ca urmare a topirii ghețarilor și a creșterii cantității de apă dulce provenită de pe continente. Un simplu exemplu poate fi sugestiv. Mările și golfurile ce mărginesc Antarctica și care constituie 11% din suprafața ei, sunt alcătuite din numeroase grote, intrânduri și tunele ”săpate” de apele Oceanului Sudic în ghețarii ce se desprind de pe continent sau chiar în cei ce îl mărginesc (Rott & Skvarca, 1996). Pierderea prin topire a acestor ”peșteri de gheață” din mările antarctice nu duc în mod semnificativ la creșterea nivelului apei, dar iau locul apei sărate de

39

mare, care are un rol semnificativ în circulația termohalină (Williams et al., 2010). Pierderea gheții din Antarctica este în cea mai mare parte consecința creșterii de temperatură în zona peninsulară a continentului cu 2,5 o C în ultimii 50 de ani. Cercetările au fost realizate în principal asupra ghețarului Larsen, vechi de 11.000 de ani. Ca răspuns la creșterea temperaturilor, Peninsula Antarctica suportă o nemaintâlnită creștere a vegetației, o reducere considerabilă a maselor de gheață și o perturbare/ întrerupere a activităților de hrănire, cuibărire și eclozare a pinguinilor (Rott & Skvarca, 1996). Oceanul Planetar s-a dovedit o adevărată carte cu dovezi ce pot fi folosite în cercetările asupra gradului de impact al schimbărilor climatice globale. Fiind un absorbant fidel al excesului de căldură atmosferic, expansiunea termică a masei oceanice se constituie într-un indicator util în predicția creșterii nivelului mărilor și oceanelor (Williams et al., 2010). În ultimul secol, nivelul mării a crescut cu 10-20 cm, de 10 ori mai mult decât în ultimii 3000 de ani (***, 2011). Dacă ne gândim că o creștere a nivelului mării cu doar 0,3 m atrage o retragere a țărmurilor cu aproximativ 30 m, aceste creșteri vor continua să apese asupra echilibrului masei oceanice până undeva în jurul anului 2100, chiar dacă concentrațiile gazelor cu efect de seră s-ar stabiliza. Institutul de Oceanografie din La Jolla, California, a ținut din 1916 evidența temperaturii oceanice, iar în prezent, cercetătorii care s-au ocupat de caz au concluzionat că cele mai importante creșteri ale temperaturii s-au înregistrat la adâncimi mai mari de 300 m (Williams et al., 2010). La rândul său, orice schimbare asupra parametrilor de stare ai Oceanului Planetar, are efecte indirecte asupra vremii, datorită procentului covârșitor al apei oceanice pe Pământ și a rolului său major în sistemul climatic general și în

40

circulația termohalină care influențează vremea atât în zona oceanică, cât și pe continente, în dreptul țărmurilor până la 1000 km depărtare (Strauss, 2013). Pe de altă parte, s-a constatat că Oceanul Planetar și-a pus amprenta și în mod direct asupra întârzierii unora dintre efectele schimbărilor climatice globale, în sensul că acesta a absorbit în ultimul secol mare parte din excesul de căldură atmosferică, ducând la stocarea energiei termice în interiorul său (Meehl et al., 2009; Strauss, 2013). Nu în ultimul rând, schimbările climatice globale, în eventualitatea iminenței lor, vor afecta neîntârziat deltele, coastele joase și insulele mici, care depind de fluctuațiile dintre apele mari ale fluxurilor, de curenții oceanici și de furtunile ce se propagă spre țărmuri (Houghton & Woodwell, 1989). În mod evident, populațiile insulare din Oceanului Pacific și Oceanul Indian vor avea cel mai mult de suferit, deoarece încălzirea generală a vremii și modificările caracteristicilor oceanice vor dezechilibra, poate ireversibil, sistemele biogeografice, vor duce la diminuarea biodiversității, la reducerea resurselor de apă dulce și chiar la necesitatea evacuării rezidenților în unele cazuri.

1988, care

funcționează sub coordonarea Programului Națiunilor Unite asupra Mediului (UNEP) și a Organizației Meteorologice Mondiale (WMO), având în subordine o serie de departamente științifice pentru coordonarea cercetării asupra schimbărilor climatice globale, prevederea vremii, precum și pentru elaborarea de politici la adresa posibilelor efecte induse de aceste schimbări. [2] Pe lângă acestea, în urma celei de-a treia misiuni a IPCC din 2001, s-a ajuns la concluzia că pe măsură ce temperaturile cresc, sezonul de acoperire cu zăpadă și

[1]

IPCC este

o organizație formată în

41

gheață a lacurilor și râurilor din Emisfera Nordică scade, iar la Polul Nord se observă o descreștere sistematică a duratei de viață a stratului de gheață din timpul verii și primăverii artice, cu aproximativ 43%.

BIBLIOGRAFIE

Altizer S, Ostfeld R.S, Johnson P.T., Kutz S, Harvell C.D., 2013, Climate change and infectious diseases: From evidence to a predictive framework, În Science, 341 (6145),

514-9

Christopherson, R.W., 2006, Geosystems. An introduction to physical geography, Pearson Prentice Hall, New Hersey, USA

2012,

Hansen, J., Makiko,

S.,

Reto,

R.,

Perception of climate change, În Proceedings of

Academy

the

National

of

Sciences,

10.1073/pnas.1205276109.

Disponibil

la

Houghton, R., Woodwell, G., 1989, Global climate change. În Scientific American, Aprilie,

p.36

IPCC, 2001, Working Group I, Climate Change 2001. În The scientific basis, London, Cambridge Press

Karl, T.R., G.A. Meehl, T.C. Peterson, 2009, Global Climate Change Impacts in the United States. Cambridge, Cambridge University Press, United Kingdom

Meehl, G. A., Tebaldi, C., Walton, G., Easterling, D., McDaniel, L., 2009, Relative increase of record high maximum temperatures compared to record low minimum temperatures in the U.S., În Geophysical Research Letters, 36,

L23701.

42

Parmesan, C., 2006, Ecological and evolutionary

responses to recent climate change, În Annual Review of Ecology Evolution and Systematics, 37,

637669

Rott, H., Skvarca, T., 1996, Rapid collapse of northern Larsen Ice Shelf, Antarctica. În Science, 271, Februarie: 788

Tang, Q., X. Zhang, X. Yang, and J. A. Francis, 2013, Cold winter extremes in northern continents linked to Arctic sea ice loss. În Environmental Research Letters, 8, 014036

Strauss,

of

B.,

2013,

Rapid

accumulation

committed sea-level rise from global warming.

În

Proceedings

of

the

National

Academy

of

Sciences.

Disponibil

la

Williams, P.D., Guilyardi, E., Madec, G., Gualdi, S., Scoccimarro, E., 2010, The role of mean ocean salinity in climate. În Dynamics of Atmospheres and Oceans, 49, p. 108-123

***,

2011,

Le

rechauffement

climatique.

În

Etudier.com,

Disponibil

la

***, Site-ul official al IPCC, http://www.ipcc.ch/

***, 2011, National Research Council, National Security Implications of Climate Change for U.S. Naval Forces. Washington, DC: The National Academies Press

43

Comentarii online, ulterioare publicării pe internet a eseului de mai sus:

1. Deedee (21/05/2014)

Buna! Ma bucur pt initiativa ta de a scrie un articol/eseu despre schimbarile climatice, insa vreau sa fac cateva precizari. Incep cu ‘impact’ al carui plural este ‘impacturi’ si nu ‘impacte’. Doi, atunci cand aduci niste puncte in discutie vino si cu cateva exemple, si aici ma refer la ‘fenomenul incalzirii globale…fie el si eronat in anumite privinte’; in ce privinte este considerat eronat? Ca o mentiune, termenul de ‘incalzire globala’ pierde teren in fata termenului ‘schimbari climatice’, care e mult mai potrivit. Vezi si traducerea pt IPCC care nu.i face cinste: climate change schimbari climatice. Evolutia climei nu ne duce neaparat cu gandul la schimbarile climatice in contextul in care clima a fost puternic influentata de factorii antropici in ultimii 250 de ani…vezi termenul ‘anthropocene’. Trei, co2, ch4 etc, le poti aduce in discutie ca fiind gaze cu efect de sera, toxicitatea lor fiind de o importanta redusa in acest context. Patru, ‘An International Polar’. Acesta a fost de fapt al 4- lea AIP http://www.arctic.noaa.gov/ipy.html Cinci, probabil ca prin ‘fluctuatii fortate’ si ‘fluctuatii nefortate’ vrei sa faci referii la factorii de tip ‘forcing’ si ‘feedback’, care cred ca ar merita lasati asa in text si insotiti de o explicatie solida, care este, dealtfel, foarte interesanta. Care sunt gazele cu efect forcing si care cu feedback, si in ce consta diferenta dintre ele. E foarte important de notat/scris. Astept cu interes si urmatoarele parti (sau partea a 2a)! Toate cele bune!

2. Gabriela (23/05/2014)

Buna. Ma bucur ca ai/ ati citit cu atentie eseul si, de asemenea, ma bucur ca inca se mai fac comentarii atat

44

de detaliate la articole. In ceea ce priveste pluralul, imi asum vina. Nu am verificat in vreun dictionar…doar am mers pe ”urechea muzicala”, care s-a inselat de data aceasta, deoarece mi-a sunat involuntar mai bine ”impacte”. Am schimbat deja si multumesc ca mi-ai atras atentia. In ceea ce priveste acele fluctuatii fortate si nefortate, poate nu suna atat de academic, dar am considerat ca inlocuiesc mai bine in acest context cuvantul ”forcing”. Exemplele sper ca vor fi satisfacatoare in cea de-a doua parte, desi si aceasta va avea doza ei de abstract. Cat priveste anul international polar, nu am precizat al catelea este, doar am spus cum a fost numit. Nu am avut intentia sa numar cati ani internationali polari au fost decretati pana acum. In fine, cand am precizat ”si alte gaze toxice”, nu am incadrat si dioxidul de carbon sau vaporii de apa in aceasta categorie, dar intr-adevar, formularea mea poate duce la incertitudini, asa ca am eliminat cuvantul ”alte”. Multumesc pentru sugestii si corecturi!

3. Catalin (27/06/2014) Bravo Gabriela! Important este sa faci ceva … nu ii baga in seama pe cei ce simt nevoia obsesiv compulsiva de a corecta pe altcineva. Lumea are nevoie de oameni care fac ceva, nu de cei care trancanesc despre greseli gramaticale; chiar nu conteaza cate greseli ai, conteaza doar mesajul sa fie unul de calitate si sa poata inspira urmatoarele generatii sa gaseasca solutii la problemele pe care le sesizezi. Referitor la nevoia de a corecta pe altii, asta chiar este “boala grea” … daca careva vrea sa se intereseze, atunci sa caute pe google Obsessivecompulsive disorder: Grammar Pedantry Syndrome … multi nici nu realizeaza ca au sintome din categoria asta. (cautati in limba engleza, pentru ca in limba romana s-ar putea sa gasesti reclama la creme de hemoroizi :) ), Nici macar nu este boala, este doar un sindrom, care pentru altii, are acelasi efect ca zumzaitul unui tantar noaptea. Oricum, iata o solutie la problema incalzirii globale,

45

recent facuta publica http://totb.ro/foto-prima-bolta-de-

padure/ . Inca nu exista solutii globale, simple, pentru reducerea cantitatii gazelor cu efect de sera, dar se fac pasi promitatori in acest sens.

46

4. Teme propuse pentru eseuri şi câteva cerinţe

4.1. Teme propuse pentru eseuri

4.1.1. Teme pentru disciplina Ecologie umană – managementul mediului

1. Creşterea exponenţială a populaţiei umane. 2. Fecunditatea şi fertilitatea la om. 3. Natalitatea populaţiilor umane. 4. Mortalitatea populaţiilor umane. 5. Mortalitatea infantilă la om, în funcţie de factorii de risc. 6. Mortalitatea fiziologică şi mortalitatea ecologică la om. 7. Populaţia României în ultimii 26 ani. 8. Poziţia României în context internaţional, sub aspect demografic. 9. Mortalitatea în România în diferite zone (unele favorizate, altele defavorizate din punct de vedere economic, al condiţiilor de mediu).

47

10. Rata mortalităţii infantile în România. Cauzele care o generează.

11. Speranţa de viaţă la om în România şi în lume.

12. Incidenţa unor boli în România, cu impact asupra caracteristicilor demografice.

13. Scăderea numerică a populaţiei umane în România.

14. Creşterea explozivă a populaţiei umane în ţări precum India, China etc.

15. Tipuri de creştere numerică la diferite categorii de populaţii umane.

16. Cum a rezolvat primarul Enrique Peñalosa problema transportului în Bogotá?

17. Concepeţi un interviu cu primarul municipiului Constanţa (sau al oricărei alte localităţi), pe probleme de ecologie a omului şi/ sau ale aşezării umane pe care o conduce.

18. Concepeţi un plan pentru rezolvarea problemelor stringente cu care se confruntă localitatea dumneavoastră.

48

4.1.2. Teme pentru disciplinele Modificări globale ale mediului şi Schimbări globale

1. Procesul de globalizare şi diferitele lui perspective.

2. Gazele cu efect de seră: cauze şi efecte.

3. Problema ozonului atmosferic.

4. Consecinţe globale ale schimbărilor climatice.

5. Fenomenul El Niño modul în care decurge.

6. Consecinţe ale fenomenului El Niño.

7. Fenomenul poluării: termeni, surse, clasificări etc.

8. Circulaţia, condensarea şi dispersarea poluanţilor în biosferă.

9. Surse industriale de poluare.

10. Activitatea menajeră ca sursă de poluare.

11. Elementele poluante şi toxicitatea.

12. Circuitul apei în natură.

13. Eutrofizarea apelor.

14. Fluviul Dunărea.

15. Delta Dunării.

49

16. Eutrofizarea de-a lungul litoralului românesc al Mării Negre.

17. Agricultură ecologică versus agricultură chimizată.

18. Deforestările.

19. Reducerea biodiversităţii.

20. Specii invazive.

21. Problematici umane: sărăcia, malnutri- ţia, inegalităţi între sexe.

22. Problematici umane: educaţia, bolile, mortalitatea infantilă, sănătatea maternă.

23. Problematici umane: competiţia pentru resurse şi energie, conflicte internaţionale, terorism.

4.2. Cerinţe sintetice generale pentru redactarea eseului

- (excedentul se depunctează). Font TNR (Times New Roman), la 1,5 rânduri, margini de 2,5 cm la stânga şi 2 cm sus, jos şi la dreapta. Utilizarea diacriticelor este obligatorie.

2000

Număr

de

cuvinte

(word-count):

minimum 1500

maximum

50

Nu se folosesc prescurtări (cu excepţia celor care exprimă unităţi internţionale de măsură).

Minimum 5 surse bibliografice utilizate în text, regăsibile în final la Bibliografie, după standarde.

Eseul se predă la termenul (dead-line) stabilit conform cerinţelor disciplinei.

Format hârtie: A4.

Pondere în nota finală: conform fişei disciplinei.

Plagiatul se soldează cu nota 1, excluderea din examen şi, după caz, cu exmatriculare, cu aplicarea regulamen- telor şi legilor în vigoare privind furtul intelectual.

51

Bibliografie

1. Ashman, S., Creme, P., 1996, How to Write

Essays”, University of North, London. 2. Gempf, C., 1999, „Cum să scrii un eseu”,

Universitatea Brunel, Londra - UK. Material nepublicat, tradus şi adaptat de Silviu Rogobete.

3. Papp, J., 1998, Essays in Arts and

Science, Open Society Institute, New York.

4. ***, 1995, An Introduction to Essay

Writing”, The University of Victoria, găsit la

adresa http://web.uvic.ca/wguide/Pages/SampleEss aysExpos.html, accesat la data de 23.03.2016.

5. ***, 2016 (1),

/10/ghid-eseu.pdf, accesat la data de

23.03.2016.

6. ***, 2016 (2),

ii_un_eseu_bun/c-70-a-193699, accesat la data de 23.03.2016.

53

7.

accesat la data de 23.03.2016.

8. ***, 2016 (4), http://greenly.ro/aer/eseu-

asupra-schimbarilor-climatice-partea-a-ii-a, accesat la data de 23.03.2016.

54