Sunteți pe pagina 1din 54

Dr.

Liviu-Daniel Galaţchi
Lector universitar

GHID PENTRU REALIZAREA


UNUI ESEU1
- material aflat încă în lucru! -

Constanţa
2016

1 ***, 2016 (1). Casetele: ***, 2016 (2).

1
Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. Stoica-Preda GODEANU – Centrul
de cercetări pentru Tehnologii Ecologice, Bucureşti
Conf. univ. dr. Teodora-Maria ONCIU -
Universitatea „Ovidius” din Constanţa

Coperta:

EDITURĂ RECUNOSCUTĂ DE CONSILIUL


NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


GALAŢCHI, Liviu-Daniel
Ghid pentru realizarea unui eseu / Dr.
Liviu-Daniel GALAŢCHI. Bucureşti: Editura
Universitară, 2016
Bibliogr.
ISBN

© Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt


rezervate Liviu-Daniel GALAŢCHI

ISBN

2
Cuprinsul:

1. Introducere în problematica eseului.................... 5


1.1. Ce este un eseu?................................... 5
1.2. De ce să scrii un eseu?......................... 5
2. Etape în elaborarea unui eseu............................. 9
2.1. Alegerea temei…………..................... 9
2.2. Definirea poziţiei faţă de topică……... 11
2.3. Colectarea materialului……………… 12
2.4. Planul eseului………………………... 13
2.5. Redactarea eseului…………………… 15
2.6. Criterii de evaluare a eseului................ 23
2.7. Formalităţi…………………………… 24
2.8. Lista de verificare……………………. 27
3. Exemple de eseuri realizate de alţi studenţi/
masteranzi………………………………………... 31
3.1. Câteva consideraţii privind modul
critic în care trebuie analizat un eseu…….. 31
3.2. Eseu asupra schimbărilor climatice…. 34
4. Teme propuse pentru eseuri şi câteva cerinţe…. 47
4.1. Teme propuse pentru eseuri…………. 47
4.1.1. Teme pentru disciplina
Ecologie umană – managementul
mediului……………………………… 47
4.1.2. Teme pentru disciplinele

3
Modificări globale ale mediului şi
Schimbări globale…………………… 49
4.2. Cerinţe sintetice generale pentru
redactarea eseului……................................ 50
Bibliografie…………………………………...….. 53

Obiective:

Studenţii/ masteranzii trebuie să


înţeleagă:
• principiile realizării unui eseu;
• modalitatea de realizare efectivă a unui
eseu.

4
1. Introducere
în problematica eseului

1.1. Ce este un eseu?

Eseul este o încercare de a comunica


informaţii, opinii sau sentimente şi, în mod
obişnuit, prezintă un argument referitor la
tema abordată. Într-un context universitar, un
eseu este un exerciţiu care oferă studentului
posibilitatea să exploreze şi să-şi clarifice
ideile despre un subiect (***, 1995). Un eseu
este, de obicei, definit ca o lucrare coerentă ce
are de regulă o lungime între 500 şi până
5000 de cuvinte (pentru un eseu special sau
extins) (Ashman şi Creme, 1996).
În materialul ce urmează vor fi
conturate principalele aspecte legate de
realizarea unui eseu, ca proces de dozvoltare a
abilităţii de prelucrare a informaţiilor şi ca
modalitate de evaluare a diferitelor discipline,
precum şi un model pentru pregătirea şi
redactarea unui eseu.

5
A scrie un eseu este un proces complex.
Sunt implicate aspecte ca:
 alegerea unei teme;
 documentarea referitoare la tema
aleasă;
 analiza celor citite;
 proiectarea argumentelor pentru
susţinerea aspectelor prezentate.
De aceea, un accent important va fi pus
mai ales pe:
 paşii care trebuie purcurşi pentru
realizarea eseului;
 regulile de construcţie;
 redactarea sa efectivă.
În continuare vor fi prezentate câteva
dintre argumentele care pledează în favoarea
acestei metode.

1.2. De ce să scrii un eseu?

În redactarea unui eseu (şi nu numai)


întregul proces de documentare, selectare,
sesizare a unor probleme, interacţiunea cu
bibliografia, argumentarea într-o formă
coerentă etc., reprezintă un exerciţiu foarte
bun pentru exprimarea personală

6
academică, analiza surselor bibliografice,
organizarea propriilor idei şi puncte de
vedere. Poate reprezenta de asemenea o
excelentă cale pentru dezvoltarea abilităţilor
academice (Ashman şi Creme, 1996).
Eseul poate reprezenta o modalitate de
verificare a procesării informaţionale realizate
pentru că, a scrie despre o anumită temă, vă
poate provoca să vă daţi seama dacă aţi
înţeles într-adevar tema abordată.
De asemenea, aceasta poate fi o bună
modalitate prin care puteţi să deveniţi
conştienţi de noi idei care se pot dezvolta în
timpul procesului de creare a eseului, de
confruntare a propriilor puncte de vedere cu
cele care apar în diferite cercetări sau
expuneri.
Nu în ultimul rând, eseul vă dă
posibilitatea să obţineti un feed-back de la
coordonatorul disciplinei prin evaluarea
realizată asupra eseului. Importantă nu este
doar nota pe care o primiţi, ci mai ales feed-
back-ul, observaţiile analitice şi globale din
care vă puteţi da seama cât de mult aţi înteles
şi cât de bine aţi reuşit să comunicaţi acest
lucru. Iar, în urma evaluarii, veţi şti care sunt
punctele dumneavoastră tari, care sunt zonele

7
la care mai e nevoie să lucraţi şi spre care vă
concentraţi energia pe viitor (Ashman şi
Creme, 1996).
În procesul de redactare este foarte
important faptul de a fi conştienţi de
diferenţele dintre comunicarea scrisă (în acest
caz, într-un eseu) şi cea orală. În cea scrisă,
cuvintele trebuie alese cu mai mare atenţie iar
frazele trebuie să fie clare şi să aibă logică.
Gânditi-vă că nu veţi fi lângă cititor pentru a-i
explica eventualele nelămuriri sau fraze
neclare. Este foarte important să menţineţi o
secvenţialitate logică a paşilor pentru ca
cititorul să poată urmari ceea ce vreţi să-i
transmiteţi. Să ,,interacţionaţi" cu materialul
bibliografic şi să fiţi creativi în prezentarea
propriului argument (creativitate susţinută
academic) (Gempf, 1999).
Prin acest exerciţiu sunteţi puşi în
situaţia de a vă analiza şi de a prezenta
propriile idei şi teorii cu referire la tema
abordată. Ideea de bază este să vă
argumentaţi academic poziţia, printr-o
interacţiune creativă cu bibliografia, şi nu să
copiaţi sau să repetaţi pur şi simplu ceea ce
au spus alţii.

8
2. Etape în elaborarea unui eseu

Trebuie precizat faptul că există mai


multe tipuri de eseu (descriptiv, informal, de
cercetare) care pot fi realizate în diverse
domenii. În acest material, accentul va fi pus
pe realizarea unui eseu academic, de
cercetare. A scrie o astfel de lucrare implică
analiza diferitelor surse bibliografice (cărţi,
articole de cercetare, internet etc.) în care este
abordată sau susţinută tema aleasă pentru
eseu, sintetizarea ideilor desprinse şi
compararea propriilor idei cu cele ale altora.

2.1. Alegerea temei

Primul pas în realizarea unui eseu este


să găsiţi ceva despre care vreţi să scrieţi,
astfel nu numai că munca va fi mai
antrenantă, ci şi angajamentul dvs. implicit vă
va ajuta sa scrieţi un eseu mai convingător. În
această fază este de asemenea necesară

9
restrângerea temei abordate prin adoptarea
unei poziţii particulare faţă de subiect sau
decuparea unei sub-teme (***, 1995; Gempf.
2000). Acest aspect este valabil şi în situaţiile
în care trebuie să vă alegeţi tema, dar şi în
situaţiile în care aveţi o temă deja propusă din
partea cadrului didactic, pe care însă o veţi
aborda conform viziunii personale. În aceasta
etapă trebuie să vedeţi dacă tema pe care aţi
ales-o necesită o abordare mai generală sau
referiri specifice la anumite aspecte.
Ce faceţi dacă ideile vă vin mai
greu?
Dacă aveţi probleme în ceea ce priveşte
stabilirea unei poziţii faţă de tema pe care
doriţi să o abordaţi, implicaţi-vă într-un
proces de brainstorming cu alte persoane
sau lucraţi individual, punându-vă pe hârtie
toate ideile care vă trec prin minte, indiferent
de cât de irelevante sau ciudate ar părea.

Brainstorming.
Fă un brainstorming cu tine însuţi. Vezi câte idei îţi pot
veni pe aceeaşi temă, câte întrebări îţi poti pune pe
tema dată şi ce răspunsuri originale poţi oferi. În
această furtună de idei cu siguranţă îţ va veni una
prin excelenţă originală, pe care o vei folosi în eseul
tău şi care va fi structura de rezistenţă a acestuia.

10
În următorul stadiu, în funcţie de ce aţi
realizat înainte, începetţi să faceţi conexiuni
între idei şi gruparea lor pe sub-teme,
dezvoltându-le pe acelea pe care doriţi cu
adevărat să le exploraţi în detaliu.

2.2. Cum vă raportaţi la temă?

De obicei aceasta apare la începutul


eseului, în introducere şi este cel mai bine
exprimată în propoziţia care prezintă definirea
poziţiei dumneavoastre, sau ideea pe care
încercaţi să o punctaţi sau să o demonstraţi în
eseu. O bună definire a poziţiei vă ajută la
organizarea eseului şi la direcţionare, pentru
că este ideea centrală în jurul căreia se
construieşte întreg eseul.

Teza eseului.
Foloseste-ţi ideea de bază şi construieşte din ea o
teză, fără de care nu există practic un eseu. Această
idee originală, pusă într-un context foarte clar şi
concis, reprezintă punctul de plecare al eseului, în
care vei arăta cititorilor direcţia în care vrei să mergi
cu lucrarea ta.

11
2.3. Colectarea materialului

Înainte de a vă “îngropa” într-un teanc


de cărţi, gândiţi-vă şi notaţi ceea ce cunoaşteţi
deja cu referire la tema pe care aţi ales-o sau
care v-a fost stabilită. Astfel, veţi avea
posibilitatea să vedeţi ce ştiţi deja şi de ce
informaţii aţi mai avea nevoie (***, 1995;
Gempf, 2000). Pentru a câştiga cât mai mult
din această etapă trebuie să citiţi sistematic,
ghidându-vă după un scop şi probabil că vă va
fi mai uşor dacă vă veţi formula un set de
întrebări care să vă direcţioneze lectura. Sursa
cea mai accesibilă şi adecvată este lista
bibliografică pe care o primiţi de la
coordonatorul cursului sau seminarului. Însă
aceasta nu înseamnă că nu puteţi consulta şi
alte surse bibliografice – jurnale, lucrări de
cercctare, articole, enciclopedii, site-uri de
specialitate de pe internet. Tineţi cont că idei
importante pot să vă treacă prin minte în
diverse momente, uneori neaşteptate, aşa că
este recomandabil să aveţi un carneţel în care
să vă înregistraţi aceste idei, citate sau
exemple (***, 1995; Gempf, 2000).

12
Munca de documentare.
Pune-te în pielea unui scriitor care are de scris un
roman pe o temă dată şi nu în cea a unui student/
masterand care trebuie să scrie pentru şcoală.
Imaginează-ţi că eseul tău va fi citit de o mulţime de
oameni şi că acesta nu trebuie să conţină idei vagi,
simpliste sau copilăreşti. Citeşte cărti, articole
ştiinţifice, pagini pe internet pentru tema ta şi ia
notiţe. Notează ce vrei să foloseşti în eseul tău.

De asemenea, notaţi sursele


bibliografice cu care aţi interacţionat şi nu
uitaţi să precizaţi sursa de firecare dată atunci
când citaţi, iar la finalul eseului să precizaţi
lista carţilor pe care le-aţi consultat sau folosit
în realizarea acestuia. Orice sursă citată
trebuie să se regăsească în bibliografie, orice
referinţă bibliografică trebuie să se regăsească
utilizată în text. Odată ce aveţi aceste
informaţii organizate, puteţi face planul
eseului.

2.4. Planul eseului

Este foarte important să redactaţi un


eseu pornind de la o structură coerentă care
să vă ajute să delimitaţi ideile principale şi

13
detaliile importante pe care va trebui să le
explicaţi sau să le dezvoltaţi. Un astfel de plan
contribuie într-o mare măsură la cursivitatea
şi coerenţa de ansamblu a eseului. Doar prin
pregătirea unui plan puteţi să menţineţi
controlul materialului propriu şi să prezentaţi
subiectul într-o manieră logică, concisă şi
coerentă (Ashman şi Creme, 1996).

Analiza.
Acum, pe baza materialului pe care l-ai adunat pe
parcursul documentării, fă o analiză a ideilor pe care
le poţi susţine cu ajutorul acestora. Gândeşte-te la idei
principale bine argumentate şi foarte logice, respectiv
la idei secundare şi la argumentele cu care le vei
sustine şi pe acestea.

Planul unui eseu constă în principiu


din(***, 1995):
 Alegerea unei teme;
 Brainstorming;
 Poziţia faţă de tema aleasă;
 Schiţa eseului;
 Cercetare/ documentare;
 Prima formă;
 Revizuirea;

14
 Eseul finalizat.

2.5. Redactarea eseului

Metode de organizare
Un eseu este structurat în jurul unei
părţi de început, o parte de mijloc şi un final.
A organiza eseul înainte de a începe
redactarea lui efectivă, conferă ideilor o
structură pe care să se plieze, permiţând
articularea, analiza şi clarificarea gândurilor,
ideilor principale.

Structura.
Acum, că totul e clar în mintea ta, creează o structură
de bază a eseului, sau dacă vrei, un schelet, pe care
să îl urmăreşti pe tot parcursul scrierii:
 Introducere - ce idei trebuie neapărat
exprimate acolo;
 Cuprins - ce argumente şi câte va include
această parte a eseului;
 concluzie.
Odată ce ai trecut de această etapă, poţi considera că
eseul e pe jumătate scris.

Organizarea este un proces continuu,


însă în general implică două componente:

15
1. determinarea unei metode de organizare
a eseului;
2. realizarea unei scheme prin care ideile
se aplică la acea metodă.

În continuare vor fi prezentate câteva


principii de organizare a eseului (***, 1995):

Structura eseului
Un eseu este structurat în trei mari
părţi principale:
Partea de început - Introducerea -
include poziţia autorului faţă de tema aleasă.
Partea de mijloc - Conţinutul eseului -
include argumentul susţinut de dovezi sau
exemple şi este partea în care se
demonstrează, argumentează şi susţine poziţia
aleasă.
Partea finală – Concluzia.

În continuare vor fi prezentate pe scurt


aceste componente structurale ale eseului.

Introducerea
Deseori este o bună decizie de a scrie
introducerea după ce a fost realizată o primă
ciornă a conţinutului lucrării. Un eseu este o

16
explorare a unei idei care trebuie să fie bine
definită înainte de a fi dezvoltată. Pentru că
într-un eseu materialul este legat de o linie
centrală de argumentaţie, adică de “firul
roşu”, este necesar ca autorul să prezinte acea
poziţie faţă de temă şi să facă cititorul
conştient de importanţa şi de relevanţa ei.
Introducerea este locul în care eseul trebuie să
facă din start o bună impresie, să informeze
cititorul despre ce va urma şi să îl încurajeze
să citească cu interes mai departe (***, 1995).
Este important să transmiteţi cititorului
faptul că eseul dumneavoastră merită să fie
citit. Astfel că, încă din primele rânduri,
cititorului/ evaluatorului trebuie sa-i fie
prezentată direcţia în care vreţi să conduceţi
demersul academic. În introducere prezentaţi
un plan pentru ceea ce va urma, în care
includeţi anumite comentarii despre tema
eseului.
În această secţiune ar trebui să precizaţi
la ce aspecte ale temei vă referiţi şi de ce
(Ashman şi Creme, 1996).
O introducere reprezintă mult mai mult
decât realizarea unui sumar al ideilor eseului.
Introducerea poate începe cu prezentarea
clară şi la obiect a scopului eseului. El începe

17
de cele mai multe ori de la general şi se
îndreptă spre ceea ce este specific. La
finalul introducerii puteţi să exprimaţi clar
poziţia dumneavoastră faţă de tema eseului.

Introducere.
Acum începi să scrii. Introducerea trebuie să atragă
atenţia cititorului, să pună problema ce va fi dezbătu-
tă ulterior şi să conducă spre teza ta. Titlul şi primul
paragraf sunt probabil cele mai importante elemente
ale eseului tău. Dacă ai reuşit să atragi atenţia şi să o
captezi, înseamnă că deja ai un eseu bun.

Atenţie, introducerea nu trebuie să


divulge toate ideile şi concluziile eseului, însă
trebuie să ofere cititorului o idee clară despre
ceea ce se discută.
Introducerea mai trebuie să fie scurtă şi
concisă, prin comparaţie cu restul eseului
(***, 1995).

Conţinutul eseului
Conţinutul, corpul eseului este cea mai
consistentă parte a acestuia şi conţine
detalierea şi argumentarea aspectelor
prezentate în introducere. În conţinutul
eseului veţi lua fiecare din aceste puncte şi le
veţi dezvolta.

18
În această parte veţi susţine/
argumenta poziţia adoptată de dumneavoastră
faţă de tema aleasă şi veţi prezenta
informaţiile necesare pentru argumentare.
După ce aţi prezentat tema generală,
trebuie să decideţi care va fi ideea fiecărui
paragraf în parte. Planul realizat anterior vă
poate fi un ghid util, însă acum trebuie să vă
gândiţi în detaliu (care ar fi subtitlurile care ar
ajuta cititorul? cum pot fi aranjate paragrafele
în cea mai bună ordine?).
De asemenea, este bine de asemenea să
luaţi în considerare faptul că fiecare paragraf
trebuie să aibă unitate şi să se lege într-un
mod natural cu paragraful anterior şi cu cel
următor. Este important să menţineţi o linie
continuă a ideilor (“firul roşu”) şi să oferiţi
cititorului anumite indicii sau cuvinte cheie,
pentru a-i arăta acestuia direcţia incursiunilor
dumneavoastră.

Paragrafele.
Încearcă să îţi scrii eseul ca şi când l-ai vorbi. În
fiecare paragraf urmăreşte logica afirmaţie-argument.
Nu face afirmaţii care nu sunt susţinute de argumente
(asta ar duce cu gândul la lipsa de documentare). Cu
cât mai curajoase vor fi afirmaţiile, cu atât mai puter-
nice vor trebui să fie argumentele cu care le susţii.

19
Concluzia
Prin concluzie faceţi un sumar al ideilor
principale (Ashman şi Creme, 1996). Ceea ce
spuneţi în concluzie ar trebui să se
potrivească cu ceea ce aţi spus în introducere.
Pentru că această parte se referă la o
concluzie, trebuie să vă prezentaţi poziţia faţă
de temă într-o formă finală, persuasivă.
În introducere, aţi oferit cititorului o
idee despre ce va urma, încercând să-i atrageţi
interesul (***, 1995), În concluzie, datorită
faptului că aceasta este realizată la finalul
unei prelucrări organizate de informaţie,
puteţi să prezentaţi succint poziţia
dumneavoastră, ştiind că cititorul are deja
informaţia pe care i-aţi furnizat-o în legătură
cu cele dezbătute. De asemenea, aţi putea să
sugeraţi care sunt implicaţiile mai largi ale
temei pe care aţi abordat-o şi să precizaţi care
ar putea fi următorii paşi.
În această secţiune puteţi să precizaţi
propriile puncte de vedere, atâta timp cât ele
sunt bazate pe argumentele pe care le-aţi
prezentat anterior.

20
Dacă introducerea este o anticipare, o
prevedere sau o previziune, concluzia este o
analiză finală (***, 1995).

Concluzia.
Nu te grăbi să tragi o concluzie scurtă şi la obiect care
va crea impresia că de-abia aşteptai să termini cu
scrierea eseului. Concluzia ar putea fi scurtă şi la
obiect şi de efect dacă ai folosit un citat foarte bine
ales, care să se potrivească mănuşă cu ideile expuse
de tine în eseu. Ai putea adresa o întrebare inteligentă
în concluzie, ai putea da un exemplu concret şi foarte
scurt referitor la temă, sau ai putea îndemna oamenii
la acţiune pe seama celor expuse de tine în eseu.
Important e să nu dai senzaţia că eseul s-a terminat,
dar că lipseşte sfârşitul.

Trebuie ţinut cont de faptul ca fiecare


idee trebuie să fie legată de următoarea,
fiecare categorie majoră trebuie să fie legată de
poziţia aleasă şi fiecare subcategorie trebuie
să fie legată de categoria principală.

Redactarea efectivă a eseului


Când cercetarea surselor bibliografice
este completă şi aveţi o poziţie clară faţă de
temă, aveţi un plan complet, o bibliografie şi
un teanc de notiţe, atenţia şi efortul vă vor fi
orientate spre redactarea materialului. Pentru
ca începutul acestui proces să fie mai simplu,

21
alegeţi o parte a eseului unde stiţi bine
materialul şi începeţi prin a scrie acel
paragraf. Însă, înainte de a începe să scrieţi,
este foarte important să luaţi în considerare
tipul de cititor căruia i se adresează eseul.

Prima formă scrisă


În aceasta etapă, forma scrisă poate
conţine şi elemente incomplete. Nu trebuie să
aveţi sentimentul că este necesar să aveţi
toate gândurile în întregime organizate în
minte, înainte de a pune mâna pe creion sau
tastatură.
Odată ce aţi realizat cercetarea,
documentarea şi schema generală de lucru,
cea mai bună modalitate de a vă gândi la eseu
este să-l scrieţi. Faptul de a vă vedea
gândurile scrise vă va permite să 1e percepeţi
într-o manieră critică şi obiectivă, iar scrierea
unei propoziţii o va inspira pe următoarea. Nu
trebuie să vă simţiţi deci dezamăgiţi de
incoerenţa primei forme scrise. Scopul acestei
prime forme este acela de a produce un
material brut (un draft) cu care să puteţi lucra
în continuare (***, 1995).

22
Revizuirea eseului
Principalele rivizuiri ale materialului
scris trebuie să aibă în vedere urmatoarele
criterii sau repere: claritatea, coerenţa,
unitatea. Aceasta este etapa în care finisaţi
materialul realizat, eliminaţi elementele
redundante, fiind foarte atenţi la modalitatea
de exprimare şi de redactare.

2.6. Criterii de evaluare a eseului

În continuare vor fi prezentate criteriile


de evaluare a unui eseu, utile în primul rând
pentru auto-evaluare şi, ulterior, ca repere în
funcţie de care aţi putea fi notaţi:
 Claritatea: se verifică dacă mesajul
eseului este bine conturat, formularea
sa nu este ambiguă, lucrarea este
organizată în jurul unei idei pentru care
exista dovezi verificabile.
 Argumentare: ideile, teoriile prezentate
sunt susţinute de argumente din
bibliografie.
 Coerenţa logică: ideile au legătura
unele cu altele, decurg unele din altele,

23
începeţi cu o idee pe care o dezvoltaţi şi
nu finalizaţi argumentarea cu idei care
nu au fost prezentate în eseu.
 Interacţiunea cu materialul bibliogra-
fic: sursele bibliografice sunt citate
corespunzător, argumentele aduse sunt
susţinute prin prezentarea diferitelor
cercetări.
 Originalitate, creativitate, inovaţie:
modul deosebit prin care abordaţi tema,
prezentarea opiniilor personale bazate
însă pe analiza diferitelor surse
bibliografice.
 Aspectul general al eseului:
respectarea criteriilor prezentate în
continuare: gramatica, ortografia,
aspectul estetic sunt în regulă?

2.7. Aspecte de ordin formal

Oricât de mulţumiţi aţi fi de conţinutul


unui eseu, asigurati-vă că şi modalitatea de
prezentare este satisfăcătoare:
 aranjaţi textul cu opţiunea justified
(aliniat stânga – dreapta);

24
 fiţi atenţi la posibilele greşeli de
ortografie sau gramaticale, la modul în
care formulaţi şi scrieţi subtitlurile, la
maniera în care citaţi sursele
consultate;
 folosiţi un spaţiu de 1,5 între rânduri şi
lăsaţi margini de 2 cm pentru, pentru ca
cel care evaluează eseul să poată scrie
observaţiile şi comentariile;
 veţi folosi doar o singură parte a foii şi
veţi utiliza caractere româneşti, cu mare
atenţie la diacritice, pentru a nu centra
atenţia evaluatorului pe corectarea
acestora;
 numerotaţi paginile centrat jos (cu
excepţia coperţii, care nu se
numerotează);
 capsaţi eseul sau puneţi-l într-un dosar,
după ce aţi verificat prin Word Count
numărul de cuvinte utilizat, care trebuie
să fie cât mai apropiat de cel indicat,
urmând ca acest număr să fie trecut pe
pagina de gardă.

Prezentăm mai jos o sugestie pentru


copertă:
Universitatea „Ovidius” din Constanţa
Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe ale Naturii

25
Specializarea: ................................................................
Numele şi prenumele studentului/ masterandului: .......
......................................................................................
Anul al ..........-lea
Titlul ştiinţific şi numele coordonatorului de curs/
seminar: .......................................................................
Numele cursului/ seminarului: .....................................
......................................................................................
Data: ..............................................................
Titlul eseului: ................................................................
......................................................................................

Prima pagină
Nu uitaţi de cuprinsul de la începutul
eseului, în care să includeţi punctele
principale şi sub-punctele dezvoltate (Gempf,
1999).

Ultima pagină
Aici precizaţi sursele bibliografice
utilizate conform standardelor internaţionale
acceptate (APA). De exemplu, una dintre cele
mai frecvente modalităţi de citare este de tipul
următor:
 Galaţchi, L.D., 2016, „Schimbări globale
ale mediului”, Editura Ovidius
University Press, Constanţa, pag. 33.

26
2.8. Lista de verificare

Pentru a verifica dacă aţi respectat


principalele cerinţe referitoare la realizarea
unui eseu adresaţi-vă singuri următoarele
întrebări:
 Am răspuns la întrebarea specifică de la
care am pornit?
 Am subdivizat întrebarea în întrebari
mai mici, separate, şi am răspuns la
acestea?
 Am acoperit bine aspectele principale?
 Le-am abordat cu suficientă
profunzime?
 Este relevant conţinutul?
 Am aranjat materialul într-o ordine
logică?
 Eseul se deplasează cursiv de la o
secţiune la alta, de la un paragraf la
altul?
 Fiecare idee principală este susţinută
convingător de exemple şi argumente
potrivite?
 Am precizat toate sursele bibliografice
utilizate?

27
 Am distins clar între propriile mele idei
şi ideile altora?
 Am recitit materialul pentru a reformula
frazele neclare?
 Gramatica, ortografia, aspectul estetic,
sunt ele în regulă?

Eseurile care nu se încadrează în criteriile


şi dimensiunile precizate în acest material pot
fi acelea în care:
 lucrarea este alcătuită din idei analitice
care apar, se dezvoltă şi dispar,
neexistand o idee organizatoare
centrală;
 autorul reproduce tot ce ştie despre un
anumit subiect, în loc să trateze despre
tema specifică;
 autorul propune diferite puncte de
vedere, opinii, însă nu prezintă în
susţinerea acestora argumente ştiintifice
relevante şi surse bibliografice adecvate
(Papp, 1997).

*
* *

28
Acest material prezintă o serie de
precizări şi criterii ce decurg din standarde
internaţionale de realizare şi redactare a unui
eseu. El nu reprezintă o reţetă, ci mai curând
un ghid menit să coordoneze procesul de
învăţare şi de realizare a unei lucrări
academice de ţinută.
În afara oricăror tehnici, poate cel mai
important aspect este să lucraţi cu drag şi cu
interes ceea ce aveţi de făcut şi să vă bucuraţi
de ceea ce aţi realizat în final.

29
30
3. Exemple de eseuri
realizate de alţi studenţi/ masteranzi

3.1. Câteva consideraţii privind modul


critic în care trebuie analizat un eseu

Analizaţi critic eseul următor, intitulat


„Eseu asupra schimbărilopr climatice”.
Notaţi-vă măsura în care în acest eseu
au fost respectate indicaţiile generale privind
realizarea unei astfel de lucrari, urmărind
punct cu punct atingerea tuturor etapelor de
lucru menţionate mai sus, după cum
urmează:
 dacă tema a fost corect aleasă, sau dacă
ar fi trebuit formulată altfel;
 dacă şi cum este menţionată raportarea
autorului la tema aleasă;
 dacă informaţiile cuprinse în lucrare
sunt relevante din punct de vedere
ştiinţific şi dacă se bazează pe o
informare judicioasă;

31
 dacă planul eseului este corect
structurat;
 dacă modul de organizare a eseului a
condus către o justă articulare, analiză
şi clarificare a gândurilor şi ideilor
principale;
 dacă eseul este structurat într-o
introducere, un cuprins şi concluzii clar
individualizate;
 dacă introducerea este scurtă şi
concisă, incluzând poziţia autorului faţă
de tema aleasă;
 dacă introducerea include precizarea
clară a scopului eseului şî dacă acest
scop începe de la general şi se îndreptă
spre ceea ce este specific;
 dacă în conţinutul eseului este inclus
argumentul, susţinut de dovezi sau
exemple şi dacă acest cuprins este
partea în care se demonstrează,
argumentează şi se susţine poziţia
aleasă;
 dacă cea mai consistentă parte a eseului
este în cuprinsul lucrării;
 dacă în corpul eseului se conţine
detalierea şi argumentarea aspectelor
prezentate în introducere;

32
 dacă este susţinută/ argumentată
poziţia adoptată de autor faţă de tema
aleasă şi dacă se prezintă informaţiile
necesare pentru argumentare;
 dacă fiecare paragraf presintă o unitate
cu ansamblul şi dacă se leagă într-un
mod natural cu paragraful anterior şi cu
cel următor;
 dacă în concluzie autorul îşi prezintă
poziţia faţă de temă într-o formă finală,
persuasivă;
 dacă în concluzia eseului sunt sugerate
implicaţiile mai largi ale temei abordate şi
dacă se precizează care ar putea fi următorii
paşi;
 dacă în finalul eseului autorul evidenţiază
propriile puncte de vedere, bazate pe
argumentele prezentate anterior.
Totodată, se va urmări şi dacă sunt
îndeplinite următoarele criterii de realizare a
unui eseu:
 claritatea mesajului eseului;
 argumentarea ideilor, teoriilor prezenta-
te, susţinute prin bibliografie.
 coerenţa logică a ideilor;
 citarea corespunzătoare a surselor
bibliografice;

33
 originalitatea, creativitatea, inovaţia
conţinute de eseu;
aspectul general al eseului, cu
respectarea criteriilor gramaticale şi
ortografice, a aspectul estetic etc.
Întocmiţi o listă în care să evidenţiaţi cu
semnul „+” aspectele pozitive din acest eseu şi
cu semnul „-” pe cele greşite ori insuficient de
corect întocmite şi ţineţi cont de aceste
observaţii la întocmirea propriului dumnea-
voastră eseu.

3.2. Eseu asupra schimbărilor climatice.2

Ultimul secol s-a caracterizat prin schimbări


climatice destul de vizibile pentru ca oamenii de știință
să le considere o realitate și un semn pentru viitor. Deși
societatea nu poate să intervină prea mult în acest ciclu
de lungă durată, pe care Pământul îl experimentează
din timpul erelor glaciare și până în prezent, totuși,
aceasta a influențat/a accelerat prin activitățile
economice, mai ales industriale, aceste schimbări, prin
ceea ce climatologii au numit ”forcing-ul climatic de
origine antropică” (Christopherson, 2006).
Temperaturi maxime record au dominat ultimele
două decenii pentru stații atât continentale, cât și din
largul oceanelor, și atât pentru regimul termic diurn,
cât și cel nocturn. Spre exemplu, anul 1998 a fost cel

2***, 2016 (3) şi ***, 2016 (4), publicat pe internet de


Gabriela Moroşanu pe 20.05.2014.

34
mai cald an al tuturor timpurilor, 2002 a fost al doilea
cel mai cald, iar următorul an, 2003, a fost al treilea cel
mai cald, toți cei trei ani eclipsând valorile maxime
record de până atunci, respectiv anii 1995 și 1997
(Houghton & Woodwell, 1989). Deși unii cercetători
postulează a fi o pseudo-știință, acest fenomen al
încălzirii globale, fie el eronat în unele privințe, este
foarte important de înțeles pentru a putea da prilejul
explicării unora dintre impacturile creșterii valorilor
unor parametri climatici asupra sistemelor fizice
geografice ale planetei (Hensen et al., 2012).
Există din ce în ce mai multe dovezi că procesul
de încălzire globală observat încă de acum 50 de ani se
datorează societății umane. Dintre acestea, este
indiscutabil să nu amintim de migrarea zonelor
climatice de la latitudini inferioare la cele superioare,
accelerarea procesului de topire a ghețarilor, creșterea
nivelului oceanelor și mărilor, toate acestea având loc în
timp real, nicidecum fiind imaginate sau simulate în
laboratoare pentru a da mai multă crezare ipotezelor
științifice ale schimbărilor climatice/încălzirii climatice
globale. Pentru aceste schimbări, oamenii de știință
incrimează eliminarea unor cantități din ce în ce mai
mari de dioxid de carbon, metan și multe alte gaze
toxice acumulate în atmosferă din cauza activităților
umane industriale.
Această nouă știință a încălzirii climatice globale
a trezit atât interesul cercetătorilor, cât și al guvernelor,
așa încât s-a ajuns la concluzia că numai printr-o unire
a puterilor economice și politice ale fiecărui stat în
parte, care a fost sau va fi afectat într-o anumită
măsură de efectele schimbărilor climatice, se poate
demara o acțiune colectivă pentru a reduce aceste
efecte sau se poate conștientiza mai bine dimensiunea
acestor schimbări. Astfel, s-a înființat Grupul
interguvernamental de experți în evoluția climei, sau
Intergovernmantal Panel on Climate Change (IPCC)[1],

35
având ca principal obiectiv să determine lumea să
înțeleagă riscul presupus de schimbările climatice
determinate de activitățile umane (IPCC, 2001). Ca
urmare, încă de la a treia adunare generală a grupului,
s-a stabilit clar cine este responsabil de creșterea
temperaturilor și a nivelului mărilor și oceanelor, și
anume societatea umană. Tot atunci s-au realizat
câteva scenarii ale evoluției climei, unul dintre acestea
fiind numit ”recesiunea globală a ghețarilor montani”
(Christopherson, 2006).
In urma multor cercetări reiese că societatea
umană este cu adevărat responsabilă de prezența la
valori ridicate a efectului de seră, existând un consens
la nivel internațional asupra înregistrării celor mai
ridicate temperaturi în ultimele două decenii, de când
există o rețea meteorologică mondială (de circa 140 de
ani).
Perspectiva paleoclimatologică nu a rămas fără
căutare în rândurile specialiștilor, indicatorii acesteia
(asupra calotelor de gheață, sedimentelor depuse în
urma topirii ghețarilor, recifii coraligeni, metodele de
determinare sporopolinice, metodele de cercetare a
climei pe trecut prin dendrocronologie…etc) punând în
evidență un proces de încălzire a climei în ultimii 600
de ani, dar mai ales o accelerare a lui în ultimii 20 de
ani (Parmesan, 2006). Mai mult, s-a calculat că
Pământul trece printr-o încălzire climatică fără
precedent în ultimii 125.000 de ani, care se apropie în
medie de 1oC, rezultatele fiind bazate pe studierea
calotelor de gheață antarctice (Parmesan, 2006;
Hansen, 2012).
Spre detaliere, este necesar să precizăm faptul
că aceste schimbări climatice din ultimele decenii se
resimt diferit în funcție de latitudine (Karl et al., 2009).
În acest sens, este de notat faptul că dacă la latitudinile
temperate, creșterea de temperatură se situează sub
0,4oC, în Groenlanda, Siberia și Peninsula Antarctică, s-

36
a evidențiat o creștere de până la 3oC (Tang et al., 2013).
Studiile în aceste regiuni s-au dovedit a fi cheia
deslușirii incertitudinilor privind fenomenul
schimbărilor climatice globale, mărturie în acest sens
stând decretarea perioadei 2007-2008 ca ”An
Internațional Polar”, în care oamenii de știință au
început să-și îndrepte atenția spre dovedirea diferențelor
între așa-numitele ”fluctuații forțate” (cauzate de om) și
”fluctuații neforțate” (naturale).
Provocarea climatologilor în ceea ce privește
elaborarea unor modele climatice constă în înțelegerea
trendurilor climatice în nonlinearitatea și haosul ce
descriu sistemul climatic natural actual
(Christopherson, 2006)), sarcină ce ar putea fi
asemănată cu cea a lucrului cu un calculator gigant, în
care toate componentele climatice trebuie programate și
interconectate. Astfel, folosind modele matematice
inițial stabilite pentru realizarea prognozelor de vreme,
oamenii de știință au dezvoltat un model climatic
complex cunoscut sub denumirea de ”Model general de
circulație” (GCM). La rândul lui, acesta operează cu mai
multe submodele care iau în considerare atmosfera, apa
oceanică, suprafața activă a uscatului, criosfera și
biosfera. Cele mai sofisticate modele cuplează atmosfera
și oceanul.
Cercetările asupra schimbărilor climatice globale
nu s-au oprit la partea statistică provenită din
prelucrarea datelor punctuale de la rețeaua mondială
de stații meteorologice, ci au înaintat în direcțua
modelărilor spațiale. Unul dintre cele mai bune proiecte
este acela în care suprafața Pământului a fost împărțită
în griduri tri-dimensionale, ”grid-boxes”, care se extind
de la adâncimea câmpiilor abisale ale bazinelor
oceanice până în tropopauză, în strate multiple atât pe
axa orizontală (rezoluția de 250 km), cât și verticală
(rezoluția de 1 km). Un produs comparativ de referință
al modelărilor este senzitivitatea climatică, dependentă

37
de nivelul dioxidului de carbon în atmosferă (Rott &
Skvarca, 1996). Modelele generale de circulație nu
prevăd temperaturile, dar oferă diverse scenarii asupra
încălzirii climatice globale.
Consecințele încălzirii climatice globale
necontrolate includ nu numai ridicarea mediilor și
maximelor termice, ci și schimbările în valorile
precipitațiilor, ale umidității solului și ale
caracteristicilor maselor de aer. Efectele cele mai grave
se resimt asupra resurselor de hrană și ale biosferei în
general. Terenurile cu monoculturi sunt cele mai
delicate și mai susceptibile la schimbările temperaturii,
umidității solului, irigațiilor, sau nutrienților din sol.
Spre exemplu, umiditatea solului disponibilă în zonele
temperate se estimează a scădea cu 10% în următorii
30 de ani și pentru a menține ecosistemele cel puțin la
starea actuală, și așa degradată, sunt necesare o serie
de lucrări hidroameliorative ce vizează în special
resursele de apă (Parmesan, 2006).
O altă consecință a schimbărilor climatice a
început a fi migrarea zonelor de vegetație naturală și
plantată spre nord. Astfel, potrivit unor modele
climatice corespunzătoare latitudinilor medii, regiunile
climatice de vegetație naturală și agricolă ar putea să
migreze spre poli cu 150 până la 500 km până la
sfârșitul acestui secol (Christopherson, 2006). Pe lângă
aceasta, modelele globale estimează că aproximativ 30%
din păduri (cu variații regionale de 15% – 60%) vor
suferi o redistribuție a speciilor vegetale și animale, din
ce în ce mai mare de la tropice înspre zonele temperate
(Parmesan, 2006). Deținătorii de terenuri va trebui să
fie instruiți asupra modului de adaptare la noile
schimbări în utilizarea terenurilor ca urmare a încălzirii
globale, iar insectele de la latitudini mici își vor începe
migrarea (după unele studii, deja au început) spre zone
mai reci.

38
Studiile realizate de U.S. Institute of Public
Health, Agenția Olandeză pentru Protecția Mediului,
Centrul de Dezvoltare și Cercetare din India și
Organizația Mondială a Sănătății au arătat că
schimbările climatice reprezintă deja sursa a
numeroase boli. Populații întregi, înainte neafectate de
boli precum malaria, febra tifoidă, filariaza limfatică,
febra galbenă, shistosomiaza și boala somnului, vor
risca din ce în ce mai multe contaminări, nu numai la
latitudinile tropicale și subtropicale, de unde provin
insectele geneatoare (țânțarul anofel, musca tzetze, etc),
dar din păcate și la latitudini temperate (Altizer et al.,
2013).
O a treia consecință a schimbărilor climatice
globale constă în topirea ghețarilor montani și de
calotă[2]. Exemple în acest sens pot fi: Munții
Kilimanjaro din Africa, anumite porțiuni din Munții
Anzi, America de Sud, ba chiar și Munții Himalaya, in
ciuda altitudinilor foarte mari care le conferă pentru
moment un adăpost relativ față de încălzirea în
regiunile de la baza lor (Meehl et al., 2009). Ghețarii de
calotă din Alaska au fost și ei monitorizați, iar platoșa de
gheață ce acoperă Geoenlanda își reduce înălțimea cu 1
m pe an, după ultimele cercetări ale NASA.
Consecințele schimbărilor climatice globale în
zonele montane atrag după sine alte consecințe, cum ar
fi creșterea nivelului mării ca urmare a topirii ghețarilor
și a creșterii cantității de apă dulce provenită de pe
continente. Un simplu exemplu poate fi sugestiv. Mările
și golfurile ce mărginesc Antarctica și care constituie
11% din suprafața ei, sunt alcătuite din numeroase
grote, intrânduri și tunele ”săpate” de apele Oceanului
Sudic în ghețarii ce se desprind de pe continent sau
chiar în cei ce îl mărginesc (Rott & Skvarca, 1996).
Pierderea prin topire a acestor ”peșteri de gheață” din
mările antarctice nu duc în mod semnificativ la
creșterea nivelului apei, dar iau locul apei sărate de

39
mare, care are un rol semnificativ în circulația
termohalină (Williams et al., 2010). Pierderea gheții din
Antarctica este în cea mai mare parte consecința
creșterii de temperatură în zona peninsulară a
continentului cu 2,5oC în ultimii 50 de ani. Cercetările
au fost realizate în principal asupra ghețarului Larsen,
vechi de 11.000 de ani. Ca răspuns la creșterea
temperaturilor, Peninsula Antarctica suportă o
nemaintâlnită creștere a vegetației, o reducere
considerabilă a maselor de gheață și o perturbare/
întrerupere a activităților de hrănire, cuibărire și
eclozare a pinguinilor (Rott & Skvarca, 1996).
Oceanul Planetar s-a dovedit o adevărată carte
cu dovezi ce pot fi folosite în cercetările asupra gradului
de impact al schimbărilor climatice globale. Fiind un
absorbant fidel al excesului de căldură atmosferic,
expansiunea termică a masei oceanice se constituie
într-un indicator util în predicția creșterii nivelului
mărilor și oceanelor (Williams et al., 2010). În ultimul
secol, nivelul mării a crescut cu 10-20 cm, de 10 ori
mai mult decât în ultimii 3000 de ani (***, 2011). Dacă
ne gândim că o creștere a nivelului mării cu doar 0,3 m
atrage o retragere a țărmurilor cu aproximativ 30 m,
aceste creșteri vor continua să apese asupra echilibrului
masei oceanice până undeva în jurul anului 2100, chiar
dacă concentrațiile gazelor cu efect de seră s-ar
stabiliza.
Institutul de Oceanografie din La Jolla,
California, a ținut din 1916 evidența temperaturii
oceanice, iar în prezent, cercetătorii care s-au ocupat de
caz au concluzionat că cele mai importante creșteri ale
temperaturii s-au înregistrat la adâncimi mai mari de
300 m (Williams et al., 2010). La rândul său, orice
schimbare asupra parametrilor de stare ai Oceanului
Planetar, are efecte indirecte asupra vremii, datorită
procentului covârșitor al apei oceanice pe Pământ și a
rolului său major în sistemul climatic general și în

40
circulația termohalină care influențează vremea atât în
zona oceanică, cât și pe continente, în dreptul
țărmurilor până la 1000 km depărtare (Strauss, 2013).
Pe de altă parte, s-a constatat că Oceanul Planetar și-a
pus amprenta și în mod direct asupra întârzierii unora
dintre efectele schimbărilor climatice globale, în sensul
că acesta a absorbit în ultimul secol mare parte din
excesul de căldură atmosferică, ducând la stocarea
energiei termice în interiorul său (Meehl et al., 2009;
Strauss, 2013).
Nu în ultimul rând, schimbările climatice
globale, în eventualitatea iminenței lor, vor afecta
neîntârziat deltele, coastele joase și insulele mici, care
depind de fluctuațiile dintre apele mari ale fluxurilor, de
curenții oceanici și de furtunile ce se propagă spre
țărmuri (Houghton & Woodwell, 1989). În mod evident,
populațiile insulare din Oceanului Pacific și Oceanul
Indian vor avea cel mai mult de suferit, deoarece
încălzirea generală a vremii și modificările
caracteristicilor oceanice vor dezechilibra, poate
ireversibil, sistemele biogeografice, vor duce la
diminuarea biodiversității, la reducerea resurselor de
apă dulce și chiar la necesitatea evacuării rezidenților în
unele cazuri.

[1] IPCC este o organizație formată în 1988, care


funcționează sub coordonarea Programului Națiunilor
Unite asupra Mediului (UNEP) și a Organizației
Meteorologice Mondiale (WMO), având în subordine o
serie de departamente științifice pentru coordonarea
cercetării asupra schimbărilor climatice globale,
prevederea vremii, precum și pentru elaborarea de
politici la adresa posibilelor efecte induse de aceste
schimbări.
[2] Pe lângă acestea, în urma celei de-a treia misiuni a
IPCC din 2001, s-a ajuns la concluzia că pe măsură ce
temperaturile cresc, sezonul de acoperire cu zăpadă și

41
gheață a lacurilor și râurilor din Emisfera Nordică
scade, iar la Polul Nord se observă o descreștere
sistematică a duratei de viață a stratului de gheață din
timpul verii și primăverii artice, cu aproximativ 43%.

BIBLIOGRAFIE
 Altizer S, Ostfeld R.S, Johnson P.T., Kutz S,
Harvell C.D., 2013, Climate change and
infectious diseases: From evidence to a
predictive framework, În Science, 341 (6145),
514-9
 Christopherson, R.W., 2006, Geosystems. An
introduction to physical geography, Pearson
Prentice Hall, New Hersey, USA
 Hansen, J., Makiko, S., Reto, R., 2012,
Perception of climate change, În Proceedings of
the National Academy of Sciences,
10.1073/pnas.1205276109. Disponibil la
http://www.pnas.org/content/early/2012/07/3
0/1205276109.abstract
 Houghton, R., Woodwell, G., 1989, Global
climate change. În Scientific American, Aprilie,
p.36
 IPCC, 2001, Working Group I, Climate Change
2001. În The scientific basis, London, Cambridge
Press
 Karl, T.R., G.A. Meehl, T.C. Peterson, 2009,
Global Climate Change Impacts in the United
States. Cambridge, Cambridge University Press,
United Kingdom
 Meehl, G. A., Tebaldi, C., Walton, G., Easterling,
D., McDaniel, L., 2009, Relative increase of
record high maximum temperatures compared
to record low minimum temperatures in the
U.S., În Geophysical Research Letters, 36,
L23701.

42
 Parmesan, C., 2006, Ecological and evolutionary
responses to recent climate change, În Annual
Review of Ecology Evolution and Systematics, 37,
637669
 Rott, H., Skvarca, T., 1996, Rapid collapse of
northern Larsen Ice Shelf, Antarctica. În
Science, 271, Februarie: 788
 Tang, Q., X. Zhang, X. Yang, and J. A. Francis,
2013, Cold winter extremes in northern
continents linked to Arctic sea ice loss. În
Environmental Research Letters, 8, 014036
 Strauss, B., 2013, Rapid accumulation of
committed sea-level rise from global warming.
În Proceedings of the National Academy of
Sciences. Disponibil la
http://assets.climatecentral.org/pdfs/Strauss-
PNAS-2013-v2.pdf
 Williams, P.D., Guilyardi, E., Madec, G., Gualdi,
S., Scoccimarro, E., 2010, The role of mean
ocean salinity in climate. În Dynamics of
Atmospheres and Oceans, 49, p. 108-123
 ***, 2011, Le rechauffement climatique. În
Etudier.com, Disponibil la
http://www.etudier.com/dissertations/Le-
R%C%A9chauffement-Climatiqye/206421.html
 ***, Site-ul official al IPCC, http://www.ipcc.ch/
 ***, 2011, National Research Council, National
Security Implications of Climate Change for U.S.
Naval Forces. Washington, DC: The National
Academies Press

43
Comentarii online, ulterioare publicării pe
internet a eseului de mai sus:

1. Deedee (21/05/2014)
„Buna! Ma bucur pt initiativa ta de a scrie un
articol/eseu despre schimbarile climatice, insa vreau sa
fac cateva precizari. Incep cu ‘impact’ al carui plural este
‘impacturi’ si nu ‘impacte’.
Doi, atunci cand aduci niste puncte in discutie vino si cu
cateva exemple, si aici ma refer la ‘fenomenul incalzirii
globale…fie el si eronat in anumite privinte’; in ce privinte
este considerat eronat? Ca o mentiune, termenul de
‘incalzire globala’ pierde teren in fata termenului
‘schimbari climatice’, care e mult mai potrivit. Vezi si
traducerea pt IPCC care nu.i face cinste: climate change –
schimbari climatice. Evolutia climei nu ne duce neaparat
cu gandul la schimbarile climatice in contextul in care
clima a fost puternic influentata de factorii antropici in
ultimii 250 de ani…vezi termenul ‘anthropocene’.
Trei, co2, ch4 etc, le poti aduce in discutie ca fiind gaze
cu efect de sera, toxicitatea lor fiind de o importanta
redusa in acest context.
Patru, ‘An International Polar’. Acesta a fost de fapt al 4-
lea AIP – http://www.arctic.noaa.gov/ipy.html
Cinci, probabil ca prin ‘fluctuatii fortate’ si ‘fluctuatii
nefortate’ vrei sa faci referii la factorii de tip ‘forcing’ si
‘feedback’, care cred ca ar merita lasati asa in text si
insotiti de o explicatie solida, care este, dealtfel, foarte
interesanta. Care sunt gazele cu efect forcing si care cu
feedback, si in ce consta diferenta dintre ele. E foarte
important de notat/scris.
Astept cu interes si urmatoarele parti (sau partea a 2a)!
Toate cele bune!”

2. Gabriela (23/05/2014)
„Buna. Ma bucur ca ai/ ati citit cu atentie eseul si, de
asemenea, ma bucur ca inca se mai fac comentarii atat

44
de detaliate la articole. In ceea ce priveste pluralul, imi
asum vina. Nu am verificat in vreun dictionar…doar am
mers pe ”urechea muzicala”, care s-a inselat de data
aceasta, deoarece mi-a sunat involuntar mai bine
”impacte”. Am schimbat deja si multumesc ca mi-ai atras
atentia. In ceea ce priveste acele fluctuatii fortate si
nefortate, poate nu suna atat de academic, dar am
considerat ca inlocuiesc mai bine in acest context
cuvantul ”forcing”. Exemplele sper ca vor fi
satisfacatoare in cea de-a doua parte, desi si aceasta va
avea doza ei de abstract. Cat priveste anul international
polar, nu am precizat al catelea este, doar am spus cum
a fost numit. Nu am avut intentia sa numar cati ani
internationali polari au fost decretati pana acum. In fine,
cand am precizat ”si alte gaze toxice”, nu am incadrat si
dioxidul de carbon sau vaporii de apa in aceasta
categorie, dar intr-adevar, formularea mea poate duce la
incertitudini, asa ca am eliminat cuvantul ”alte”.
Multumesc pentru sugestii si corecturi!”

3. Catalin (27/06/2014)
„Bravo Gabriela! Important este sa faci ceva … nu ii baga
in seama pe cei ce simt nevoia obsesiv compulsiva de a
corecta pe altcineva. Lumea are nevoie de oameni care
fac ceva, nu de cei care trancanesc despre greseli
gramaticale; chiar nu conteaza cate greseli ai, conteaza
doar mesajul sa fie unul de calitate si sa poata inspira
urmatoarele generatii sa gaseasca solutii la problemele
pe care le sesizezi. Referitor la nevoia de a corecta pe
altii, asta chiar este “boala grea” … daca careva vrea sa
se intereseze, atunci sa caute pe google Obsessive–
compulsive disorder: Grammar Pedantry Syndrome …
multi nici nu realizeaza ca au sintome din categoria asta.
(cautati in limba engleza, pentru ca in limba romana s-ar
putea sa gasesti reclama la creme de hemoroizi :) ), Nici
macar nu este boala, este doar un sindrom, care pentru
altii, are acelasi efect ca zumzaitul unui tantar noaptea.
Oricum, iata o solutie la problema incalzirii globale,

45
recent facuta publica http://totb.ro/foto-prima-bolta-de-
alge-din-lume-produce-zilnic-oxigen-cat-4-hectare-de-
padure/ . Inca nu exista solutii globale, simple, pentru
reducerea cantitatii gazelor cu efect de sera, dar se fac
pasi promitatori in acest sens.”

46
4. Teme propuse pentru eseuri
şi câteva cerinţe

4.1. Teme propuse pentru eseuri

4.1.1. Teme pentru disciplina


Ecologie umană – managementul mediului

1. Creşterea exponenţială a populaţiei umane.


2. Fecunditatea şi fertilitatea la om.
3. Natalitatea populaţiilor umane.
4. Mortalitatea populaţiilor umane.
5. Mortalitatea infantilă la om, în funcţie de
factorii de risc.
6. Mortalitatea fiziologică şi mortalitatea
ecologică la om.
7. Populaţia României în ultimii 26 ani.
8. Poziţia României în context internaţional,
sub aspect demografic.
9. Mortalitatea în România în diferite zone
(unele favorizate, altele defavorizate din
punct de vedere economic, al condiţiilor de
mediu).

47
10. Rata mortalităţii infantile în România.
Cauzele care o generează.
11. Speranţa de viaţă la om în România şi în
lume.
12. Incidenţa unor boli în România, cu
impact asupra caracteristicilor
demografice.
13. Scăderea numerică a populaţiei umane
în România.
14. Creşterea explozivă a populaţiei umane
în ţări precum India, China etc.
15. Tipuri de creştere numerică la diferite
categorii de populaţii umane.
16. Cum a rezolvat primarul Enrique
Peñalosa problema transportului în
Bogotá?
17. Concepeţi un interviu cu primarul
municipiului Constanţa (sau al oricărei
alte localităţi), pe probleme de ecologie a
omului şi/ sau ale aşezării umane pe care
o conduce.
18. Concepeţi un plan pentru rezolvarea
problemelor stringente cu care se
confruntă localitatea dumneavoastră.

48
4.1.2. Teme pentru disciplinele
Modificări globale ale mediului
şi Schimbări globale

1. Procesul de globalizare şi diferitele lui


perspective.
2. Gazele cu efect de seră: cauze şi efecte.
3. Problema ozonului atmosferic.
4. Consecinţe globale ale schimbărilor
climatice.
5. Fenomenul El Niño – modul în care
decurge.
6. Consecinţe ale fenomenului El Niño.
7. Fenomenul poluării: termeni, surse,
clasificări etc.
8. Circulaţia, condensarea şi dispersarea
poluanţilor în biosferă.
9. Surse industriale de poluare.
10. Activitatea menajeră ca sursă de
poluare.
11. Elementele poluante şi toxicitatea.
12. Circuitul apei în natură.
13. Eutrofizarea apelor.
14. Fluviul Dunărea.
15. Delta Dunării.

49
16. Eutrofizarea de-a lungul litoralului
românesc al Mării Negre.
17. Agricultură ecologică versus agricultură
chimizată.
18. Deforestările.
19. Reducerea biodiversităţii.
20. Specii invazive.
21. Problematici umane: sărăcia, malnutri-
ţia, inegalităţi între sexe.
22. Problematici umane: educaţia, bolile,
mortalitatea infantilă, sănătatea maternă.
23. Problematici umane: competiţia pentru
resurse şi energie, conflicte internaţionale,
terorism.

4.2. Cerinţe sintetice generale


pentru redactarea eseului

 Număr de cuvinte (word-count):


minimum 1500 - maximum 2000
(excedentul se depunctează).
 Font TNR (Times New Roman), la 1,5
rânduri, margini de 2,5 cm la stânga şi
2 cm sus, jos şi la dreapta.
 Utilizarea diacriticelor este obligatorie.

50
 Nu se folosesc prescurtări (cu excepţia
celor care exprimă unităţi internţionale
de măsură).
 Minimum 5 surse bibliografice utilizate
în text, regăsibile în final la Bibliografie,
după standarde.
 Eseul se predă la termenul (dead-line)
stabilit conform cerinţelor disciplinei.
 Format hârtie: A4.
 Pondere în nota finală: conform fişei
disciplinei.
 Plagiatul se soldează cu nota 1,
excluderea din examen şi, după caz, cu
exmatriculare, cu aplicarea regulamen-
telor şi legilor în vigoare privind furtul
intelectual.

51
52
Bibliografie

1. Ashman, S., Creme, P., 1996, ”How to Write


Essays”, University of North, London.
2. Gempf, C., 1999, „Cum să scrii un eseu”,
Universitatea Brunel, Londra - UK. Material
nepublicat, tradus şi adaptat de Silviu
Rogobete.
3. Papp, J., 1998, ”Essays in Arts and
Science”, Open Society Institute, New York.
4. ***, 1995, ”An Introduction to Essay
Writing”, The University of Victoria, găsit la
adresa
http://web.uvic.ca/wguide/Pages/SampleEss
aysExpos.html, accesat la data de 23.03.2016.
5. ***, 2016 (1),
https://oradeapipp.files.wordpress.com/2013
/10/ghid-eseu.pdf, accesat la data de
23.03.2016.
6. ***, 2016 (2),
http://www.studentie.ro/campus/cum_sa_scr
ii_un_eseu_bun/c-70-a-193699, accesat la
data de 23.03.2016.

53
7. ***, 2016 (3), http://greenly.ro/aer/eseu-
asupra-schimbarilor-climatice-partea-i,
accesat la data de 23.03.2016.
8. ***, 2016 (4), http://greenly.ro/aer/eseu-
asupra-schimbarilor-climatice-partea-a-ii-a,
accesat la data de 23.03.2016.

54