TIPURI DE PANSAMENTE

ȘI DE BANDAJE

Șef lucr. dr. Dan Vâță

TIPURI DE PANSAMENTE

• Fiecare rană a fiecărui pacient este unică.

• O rană se poate încadra într-o categorie (de exemplu

cronică sau acută), dar rana în sine rămâne unică.

• O plagă este influenţată de atât de muţi factori variabili,

care ţin de pacient sau de mediu încât nu există două
plăgi care să acţioneze sau să reacţioneze în mod identic.
TIPURI DE PANSAMENTE
• Din acest motiv suntem în permanenţă puşi în faţa unei
adevărate dileme în alegerea unui pansament potrivit
pentru îngrijirea fiecărei plăgi pe care o întâlnim.

• Pentru a complica şi mai mult problema, plăgile sunt

dinamice – ele se schimbă!

• Pacienţii sunt şi ei dinamici – se schimbă şi ei!

• Astfel că un singur pansament probabil că nu va

reprezenta „cea mai bună alegere” pe tot parcursul
procesului de vindecare.
TIPURI DE PANSAMENTE
• Prin urmare, trebuie să alegem un pansament care se
potriveşte cel mai bine nevoilor plăgii la momentul
evaluării, dar şi să evaluăm plaga cât mai frecvent.

• Dacă o plagă este umedă vom alege un pansament care

să rezolve problema drenajului.

• Dacă o plagă este uscată vom alege un pansament care

să o hidrateze.

• Dar dacă o plagă este umedă şi infectată? Sau dacă este

uscată şi infectată? Cu siguranţă că răspunsurile nu sunt
simple, dar un punct de plecare în luarea deciziilor este
înţelegerea principiilor de bază ale pansamentelor
destinate îngrijirii plăgilor.
TIPURI DE PANSAMENTE
• Tratamentul corect al plăgilor trebuie să depindă de
aceste principii şi presupune evaluări frecvente,
amănunţite pentru obţinerea rezultatelor aşteptate.

• Evaluarea unei plăgi trebuie să fie întotdeauna forţa din

spatele deciziei terapeutice şi să aibă la bază principii de
tratament al plăgilor, demonstrate ştiinţific.

• Evaluarea plăgii trebuie să fie amănunţită, dar în egală

măsură trebuie să cuprindă şi evaluarea completă a
pacientului.
TIPURI DE PANSAMENTE

• Coroborând informaţiile obţinute prin evaluarea completă

putem lua o decizie terapeutică potrivită şi în acelaşi timp
putem considera anumite rezultate.

• Rezultatele aşteptate în tratamentul plăgilor sunt variabile

şi includ o plagă vindecată, o plagă curată, o plagă
stabilizată etc.
Scopul principal al unui pansament
este acela de a oferi un mediu care să accelereze
vindecarea plăgii şi în acelaşi timp de a oferi protecţie
împotriva traumatismelor.

• Un mediu umed a devenit standardul de aur pentru

vindecarea unei plăgi, având la bază lucrarea lui George
Winter (1962) pe modele animale, care a concluzionat că
pansamentele ocluzive sunt superioare uscării la aer în
ceea ce priveşte epitelizarea.

• Odată cu descoperirea lui Winter, companiile

producătoare au oferit o listă nesfârşită de produse noi,
inovatoare ţintite pe suprafaţa plăgilor, care ajută la
menţinerea unui mediu umed propice vindecării.
Pansamente pot fi
• În funcţie de scopul pentru care sunt realizate,
protectoare,
• absorbante,
• compresive,
• ocluzive,
• elastice
• sau doar improvizate,
iar alegerea unuia dintre ele se face după tipul de plagă care
trebuie îngrijit.
• În ceea ce priveşte compoziţia diferitelor pansamente
decizia oportună este mult mai dificil de luat şi este destul
de rară situaţia în care întreaga gamă de pansamente se
află în oferta de produse a unei singure companii
producătoare.

• Astfel, majoritatea producătorilor au 3, 4 sau cel mult 5

produse.

• Mai mult decât atât, unii producători au încercat (cu

succes) să diversifice gama de produse prin
condiţionarea unui tip de pansament sub mai multe forme
(hidrocoloid sub formă de compresă neţesută
asemănătoare pansamentului din alginat, ce poate fi
folosită în cazul plăgilor infectate, dar totuşi doar dacă au
o exudaţie moderată).

• Alţi producători au reuşit să combine 2 tipuri de bază

pentru a crea un hibrid: alginat – gel amorf şi combinaţia
hidrocoloid – gel.
• În mod practic, adevărata încercare constă în capacitatea
fiecăruia de a folosi toate aceste pansamente, împreună
cu avalanşa de informaţii pe care o primim de la
producători în privinţa managementului cât mai eficient al
plăgilor, aici fiind amintit faptul că în cazul unei plăgi
complicate sau compuse este obligatorie folosirea
simultană a mai multor tipuri de pansamente.
De departe, întrebarea cea mai frecventă din
partea studenţilor este:
„Ce pansament folosim pentru un anume tip de
plagă ?”.
• Răspunsul este însă unul complex.

• În primul rând trebuie evaluată starea generală a

pacientului şi cunoscute toate formele de tratament pe
care acesta le urmează (medicamentos, fizic, psihic etc).

• Apoi se apreciază localizarea şi caracteristicile plăgii

(drenaj, tegumente perilezionale, necesitatea unui
pansament secundar etc), precum şi asigurarea medicală
a pacientului sau posibilitatea sa de a plăti direct.
• Clasic, pansamentul este o bucată de tifon care se aplică
pe o plagă, cu scopul de a facilita vindecarea, prin
protecţie faţă de traume, bacterii şi corpi străini, prin
absorbţia exsudatului, prevenirea pierderii de fluide prin
plagă, compresie în caz de edem sau spaţii moarte,
nonaderenţă la suprafaţa plăgii, căldură umedă ocluzivă,
imobilizare funcţională, satisfacţie estetică.

• Bandajul este faşa (în lipsa acestuia orice alt material

textil) cu care se fixează pansamentul la nivelul plăgii.
• Există însă numeroase tipuri de pansamente, deoarece
există particularităţi de îngrijire specifice diferitelor plăgi.

• Astăzi, piaţa serviciilor medicale oferă sute de tipuri de

pansamente şi se sisteme speciale pentru pansat.

• Deşi unii sunt încântaţi de gama largă de produse

existente, alţii sunt absolut copleşiţi de multitudinea de
posibilităţi.
În SUA, Centrul pentru servicii şi îngrijiri medicale (Center for
Medicare and Medicaid Services – CMS) a împărţit toate
pansamentele pe categorii. Acestea sunt:
1. pansamente pe bază de alginaţi
2. pansamente pe bază de colagen
3. pansamente compuse (sau compozite)
4. folii de contact
5. spume sau bureţi
6. tifon impregnat sau nu
7. hidrocoloizi
8. hidrogeluri
9. pansamente pe bază de silicon
10. pansamente speciale absorbante
11. filme transparente
12. substanţe de umplere (filleri).
• După cum se observă lista este destul de lungă.

• Vor fi prezentate în continuare categoriile de

pansamente, cu aspectele particulare ale fiecărui
tip, cu avantaje şi dezavantaje, precum şi unele
denumiri comerciale, descrierea amănunţită a
fiecărui pansament fiind însă limitată de spaţiu.
1. ALGINAŢII

• Descriere.

• Au la bază derivate de alge marine, astfel de pansamente

conţin săruri de calciu ale acidului alginic.

• Sunt non-adezive, sub formă de comprese neţesute,

fibrele fiind dispuse în mănunchiuri.
Când fibrele uscate vin în contact cu secreţiile din plagă, ionii de
calciu din pansament sunt treptat înlocuiţi cu ionii de sodiu din
exudat şi se formează astfel un gel care protejează plaga
împotriva formării crustei.
1. ALGINAŢII

• Tipul de alge utilizate precum şi procedeul de fabricaţie

dictează caracteristicile gelului „de alginat de sodiu”.

• Unii alginaţi devin geluri aproape amorfe şi trebuie

îndepărtaţi de pe rană prin irigare, în timp ce alţii
formează un gel foarte dens care poate fi pur şi simplu
ridicat de pe rană. În stare de gel, aceste pansamente se
modelează după forma şi dimensiunile plăgii.
 1. ALGINAŢII
Avantaje.
• Oferă o excelentă capacitate
de absorbţie, de aproximativ 20
de ori propria greutate, fiind
indicate în cazul unor plăgi
intens exudative.
• Sunt moi, flexibile şi pot fi
pliate sau pot acoperi zone cu
forme neregulate.
• Schimbarea pansamentului
este atraumatică şi fără durere.
• Se pot folosi pentru plăgi
infectate (bacteriile sunt
înglobate în gel).
• Reprezintă un schelet pentru
agregarea plachetară.
Limite.
• Necesită un pansament
secundar.
• Nu se pot utiliza pe arsuri de
gradul trei.
• Nu sunt recomandate pentru
plăgi cu drenaj minim (pot
produce desicarea unor astfel
de plăgi).
• Unii alginaţi necesită irigare
cu ser fiziologic pentru a fi
îndepărtaţi.
2. PANSAMENTELE DIN COLAGEN
• Această categorie se referă la produse sub diferite forme
(geluri, paste, pudre, comprese etc, dar nu şi sub formă
injectabilă), derivate din colagen de origine bovină,
porcină sau aviară.
• Colagenul, cel mai frecvent bovin, este purificat pentru a
deveni neantigenic.
• Totuşi, sensibilitatea la derivate bovine este citată drept
contraindicaţie.
• Produsele din colagen pot accelera repararea tisulară,
stimulând formarea ţesutului de granulaţie (datorită
structurii poroase a colagenului, cu o activitate capilară
accentuată).
2. PANSAMENTELE DIN COLAGEN
• Înainte de aplicarea pansamentului, plaga trebuie să fie
hidratată şi lipsită de resturi de ţesut necrotic.
• Pentru utilizare se urmăresc instrucţiunile fiecărui
producător în parte.
2. PANSAMENTELE DIN COLAGEN
Avantaje. Limite.

• Absorb o mare cantitate • Necesită pansament

de exudat. secundar.
• Accelerează vindecarea • Pot avea un miros neplăcut.
tisulară şi sunt utile în • Sunt contraindicate în
cazul plăgilor stagnante, arsurile de gradul trei.
recalcitrante. • Produsele de origine bovină
• Plaga se vindecă estetic. sunt contraindicate la
persoanele cu alergii la
• Reprezintă un foarte bun astfel de substanţe.
hemostatic. • Pot fi scumpe, iar aplicarea
• Se absorb în totalitate. lor este uneori dificilă.
3. PANSAMENTELE COMPOZITE
• Scopul lor este în primul rând de protecţie, de acoperire a
plăgii.

• Sunt mai multe tipuri de pansamente compozite.

• Ele combină mai multe structuri diferite într-un singur

produs.
•
• Într-un astfel de pansament pot fi încorporate bariere
antibacteriene, spume, alginaţi, straturi absorbante,
hidrocoloizi sau hidrogeluri.
• Suprafaţa de contact direct cu plaga poate fi non-
aderentă sau semi-aderentă.
• Pansamentul are de obicei o margine adezivă pentru a-l
fixa pe tegument.
3. PANSAMENTELE COMPOZITE
Avantaje. Dezavantaje.

• Se pot utiliza drept • Nu sunt indicate pentru plăgi

pansamente primare sau intens exudative şi nici
secundare. pentru cazurile care
• În anumite circumstanţe necesită aplicaţii repetate,
pot fi aplicate cu o singură frecvente ale altor substanţe
mână. (creme, unguente, alte
• Se pot folosi drept topice).
pansamente secundare în • Se folosesc cu atenţie la
cazul tratamentelor topice persoane sensibile la
zilnice cu creme, adezivi şi la cele cu
unguente etc. fragilitate cutanată crescută.
4. PANSAMENTELE DE CONTACT (FOLIE)

• Foliile de contact sunt materile unistratificate, ţesute sau

neţesute, destinate protejării ţesutului fragil din plagă.

• Pot fi perforate sau permeabile, permiţînd exudatelor să

treacă prin folia de contact într-un alt strat al aceluiaşi
pansament sau într-un pansament secundar.

• Sunt de obicei pansamente foarte subţiri şi neaderente.

4. PANSAMENTELE DE
CONTACT (FOLIE)

• Se folosesc pe răni curate, fără ţesut necrotic, uneori chiar

împreună cu medicamente topice.

• Pentru plăgile foarte profunde se folosesc comprese din tifon

pliate, care să menţină folia de contact fixată pe plagă.

• Pentru alte instrucţiuni se vor urmări cu atenţie prospectele

fiecărui producător în parte
4. PANSAMENTELE DE CONTACT (FOLIE)

Avantaje. Limite.

• Protejează ţesutul nou • Nu se pot folosi pe arsuri

format împotriva de gradul trei.
traumatismelor. • Nu sunt recomandate
• Poate fi menţinut până la pentru plăgi superficiale
o săptămână, cu sau de mici dimensiuni, în
schimbarea prezenţa unor exudate
pansamentului secundar vâscoase sau pentru plăgi
în funcţie de necesitate. cu traiecte fistuloase sau
cu distrugeri masive de
ţesut.
5. SPUME SAU BUREŢI
• Descriere.

• Compuse cel mai frecvent din poliuretan, pansamentele

spumă sunt substanţe polimerice cu celule mici, deschise,
care absorb exudatul din plagă şi evită contactul
tegumentului perilezional cu umezeala.
5. SPUME SAU BUREŢI

• Spumele pot avea adeziv, sau dacă nu au, necesită un pansament

secundar ori bandă adezivă pentru fixare.
• În cazul pansamentelor spumă cu adeziv, zona de deasupra plăgii care
vine în contact cu secreţiile îşi pierde capacitatea de adeziune.
• Stratul de suprafaţă care acoperă spuma este de obicei rezistent la apă şi
acţionează ca o barieră antibacteriană.
• Cele mai multe pansamente din spumă sunt disponibile sub formă de
comprese, folii sau role.
5. SPUME SAU BUREŢI

• Există însă şi unele pansamente din spumă destinate

umplerii cavităţilor de la nivelul plăgilor.
• Acestea sunt produse în formă de „pernuţe” şi umplute cu
bucăţi mici de spumă specială, absorbantă.
5. SPUME SAU BUREŢI
Avantaje.
• Spumele sunt printre cele mai
adaptabile pansamente disponibile
pentru îngrijirea plăgilor cutanate.
• Se găsesc în aproape orice
dimensiune, formă sau configuraţie
imaginabilă, de la comprese
neaderente până la pansamentele
„păianjen” pentru coate sau căcâie,
ori pansamente „insulare” destinate
aplicării rapide.
• Sunt absorbante, iar variantele mai
groase oferă chiar o oarecare
protecţie împotriva presiunii
crescute la nivelul regiunilor cu risc.
• Se pot folosi pe diferite tipuri de
răni, de la plăgi traumatice la
ulcerele de decubit sau zonele
donoare pentru grefele de piele.
Dezavantaje.
• Pansamentele spumă nu se
folosesc pentru plăgi uscate, cu
escare sau cu exudat în cantitate
minimă.
• Necesită o margine de 0,5-1 cm
de tegument intact pentru fixare,
iar formele insulare îşi pierd
proprietăţile de barieră dacă sunt
tăiate pentru a acoperi regiuni
dificil de pansat (urechi, coate,
calcâie).
• Adezivii folosiţi pe aceste
pansamente sunt de obicei
puternici, ceea ce înseamnă
atenţie în utilizarea lor pe un
tegument fragil.
6. PANSAMENTELE DIN TIFON
(impregnat sau nu)

• Pansamentele din pânză au fost utilizate pentru îngrijirea

rănilor încă din antichitate.

• Pansamentele moderne din tifon au început să fie folosite

în războaie, însă ele au evoluat în timp şi continuă să
evolueze.

• Au fost clasificate pe mai multe criterii, drept ţesute sau

neţesute, fabricate din bumbac, mătase artificială,
celuloză sau alte materiale.
6. PANSAMENTELE DIN TIFON
(impregnat sau nu)

• Cu toate acestea, tifonul a fost considerat standard şi

chiar şi astăzi este pansamentul cel mai folosit în
îngrijirea plăgilor cutanate.

• Totuşi, pe „piaţa tifonului” au fost introduse multe produse

noi, moderne.

• Tifonul este folosit pentru pregătirea plăgilor, pentru

curăţare, ştergere, absorbţie şi protecţie.
6. PANSAMENTELE DIN TIFON
(impregnat sau nu)
• Odată cu apariţia fibrelor sintetice mai ieftine, tifonul din
bumbac pur este doar rareori folosit.

• Produsele din tifon ţesut au tendinţa de a lăsa fibre în

plagă, ceea ce accentuează inflamaţia.

• Fibrele neţesute nu au această problemă, însă ele sunt

mai puţin absorbante.

• În încercarea de a reinventa probabil pansamentele din

tifon, producătorii au impregnat tifonul cu o varietate de
substanţe precum hidrogeluri, ser fiziologic, agenţi
antimicrobieni şi altele, pentru a întâmpina cerinţele
consumatorilor.
• Fibrele moderne şi tehnologia au permis apariţia unor
pansamente din tifon „inteligente”, care în mod intenţionat
nu aderă la ţesuturile viabile sau care sunt super-
absorbante.

• Tifonul acţionează asupra exudatelor printr-un proces de

capilaritate.
6. PANSAMENTELE DIN TIFON
(impregnat sau nu)
Avantaje.
• Tifonul rămâne cel mai ieftin
material pentru pansamente
în cazul plăgilor care nu
necesită schimbarea foarte
frecventă a acestora.
• Sunt pansamente uşor de
mânuit, uşor de pliat şi
introdus în regiuni în care
alte pansamente nu pot
ajunge (fistule, traiecte
sinuoase, tuneluri etc).
• Există o varietate mare de
forme: comprese, role, benzi,
panglici.
Dezavantaje.
• Pansamentele din tifon nu
crează un mediu optim
vindecării, chiar dacă sunt
umezite şi nu asigură izolare
termică bună.
• Dacă se usucă, îndepărtarea
lor devine traumatică şi
dureroasă (chiar dacă sunt
umezite din nou).
• Ele trebuie schimbate
frecvent.
• Sunt considerate inferioare
produselor mai noi pentru
îngrijirea modernă a plăgilor.
7. PANSAMENTELE HIDROCOLOIDE

• Primii hidrocoloizi au apărut la începutul anilor 1980.

• Aceştia constau într-o mare varietate de ingrediente,

inclusiv gelatine, pectine, adezivi, polimeri,
carboximetilceluloză şi agenţi de gelificare.

• Hidrocoloizii reţin exudatele prin creşterea volumului

particulelor, mecanism bazat în primul rând pe grosimea
pansamentului.
7. PANSAMENTELE HIDROCOLOIDE

• În funcţie de absorbţie, se formează un gel moale care acoperă

plaga.
• Unii experţi afirmă că gelul conţine factori de creştere naturali şi că
menţine un mediu acid favorabil neoangiogenezei, dar nefavorabil
dezvoltării bacteriene.
• Unele pansamente au straturi exterioare cu rol de barieră
antibacteriană şi antivirală.
7. PANSAMENTELE HIDROCOLOIDE
• Pansamentele hidrocoloide sunt
disponibile sub formă de comprese
(subţiri sau groase), folii, geluri,
fibre, pudre, paste.

• Sunt indicate în cazul plăgilor cu

exudat minim-moderat.
 7. PANSAMENTELE HIDROCOLOIDE
Avantaje.
• Aceste pansamente sunt
produse într-o varietate largă de
forme şi dimensiuni, de la cele
mai mici (2x2 cm) până la
pansamentele mari, neregulate
destinate regiunii sacrale de
exemplu.
• Unele au margini ascuţite pentru
a preveni rularea.
• Reprezintă o barieră eficientă
împotriva mediului extern – dacă
sunt aplicate corect pot preveni
pătrunderea fluidelor şi a
agenţilor patogeni (pacientul
poate face şi duş).
Dezavantaje.
• Adezivii folosiţi pentru pansamentele
hidrocoloide sunt diferţi de alţi adezivi.
• Aceştia sunt mai puternici şi schimbarea
frecventă a pansamentelor poate
provoca traumatisme cutanate.
• Hidrocoloizii au un miros natural
deosebit care, atunci când sunt
combinaţi cu proteinele din exudat,
poate fi considerat în mod greşit drept
semn de infecţie.
• Nu se pot folosi pentru plăgi infectate
sau cu exudat în cantitate mare.
• Nu sunt utile în cazul rănilor care trebuie
monitorizate sub pansament deoarece
chiar variantele subţiri sunt opace (cel
mult translucide), ceea ce nu permite
observarea cu atenţie a plăgii.
8. HIDROGELURI

• Hidrogelurile sunt de fapt apă fie într-o matrice inertă

(hidrogeluri folie), fie sub formă de gel amorf.
• În primul caz apa este legată într-o matrice fibroasă
hidrofilă, ca o reţea.
8. HIDROGELURI
• Forma amorfă este un gel bazat pe apă ori pe
glicerină, în care nu există fibre legate în reţea.

Hidrogelurile au un
adeziv „natural”,
putînd astfel să fie
fixate doar cu un
bandaj de protecţie.
8. HIDROGELURI
• Hidrogelurile sunt proiectate să hidrateze o plagă uscată.
• În plus, unele dintre ele absorb şi secreţiile sau ţesutul
necrotic.
• Acestea vor fi îndepărtate odată cu pansamentul.
• Pentru a accentua proprietăţile absorbante, au fost
adăugate substanţe precum aloe vera, alginaţi,
carbohidraţi complecşi sau colagen.
• Pansamentele cu hidrogel pot fi utilizate pe o mare
varietate de plăgi, inclusiv ulcerele superficiale sau
profunde, de origine vasculară sau de presiune.
• Capacitatea de absorbţie a fiecăruia variază în funcţie de
producător şi de tipul de gel.
8. HIDROGELURI
Avantaje.
• Sunt uşor de aplicat
(pacienţii pot fi învăţaţi să le
folosească la domiciliu),
sunt disponibile într-o mare
varietate de forme (folii,
tuburi cu gel, sprayuri), au
efect de umplere şi crează o
senzaţie imediată de
răcorire, uşor analgezică.
• Sunt transparente, permiţînd
controlul plăgii în orice
moment, iar schimbarea lor
este atraumatică.
Dezavantaje.
• Pansamentele cu hidrogel
nu trebuie utilizate pentru
plăgi cu exudaţie moderată
spre abundentă, datorită
riscului de macerare a
tegumentului.
• Gelurile amorfe pot deveni
mai puţin vâscoase
deoarece se încălzesc la
temperatura corpului.
9. PANSAMENTELE CU SILICON

• De zeci de ani, pansamentele cu silicon au fost utilizate

de către chirurgii plasticieni ca metodă de reducere a
cicatricilor şi de prevenire a formării cheloizilor.

• În ultimul timp, deoarece sunt tot mai cerute, producătorii

au început să adauge acest tip de pansamente pe lista lor
de produse.
9. PANSAMENTELE CU SILICON
• De obicei ele sunt alcătuite dintr-o reţea de
fibre polimerice, într-o matrice celulară.

• Se folosesc pe o lungă perioadă de timp,

pentru a reduce formarea unor cicatrici
hipertrofice.
•
• Au fost folosite şi în plăgi profunde pentru a
stimula formarea ţesutului de granulaţie,
pentru a proteja fasciile care nu mai sunt
viabile sau pentru controlul durerii în cazul
tratamentului cu presiune negativă a unor
plăgi.
9. PANSAMENTELE CU SILICON
Avantaje. Dezavantaje.

• Pansamentele din silicon • Siliconul are proprietăţi

sunt relativ uşor de aplicat, adezive „naturale”
reutilizabile (pot fi curăţate, impresionante, ceea
spălate şi reaplicate) şi ce face ca aplicarea
există într-o mare varietate
de dimensiuni. pansamentelor, mai
• Producătorii pansamentelor
ales purtînd mănuşi,
de tip bandaj adeziv au să fie o adevărată
început să adauge (şi să provocare.
vândă) silicon în aceste
pansamente, pentru a
reduce formarea cicatricilor.
10. PANSAMENTELE SPECIALE ABSORBANTE

• Reprezintă cea mai cuprinzătoare categorie de pansamente.

• Similar antibioticelor cu spectru larg, acest tip de pansamente

acoperă o arie largă de produse, de la filme la filleri.
10. PANSAMENTELE SPECIALE ABSORBANTE

Descriere.

• Există o mare varietate de produse de tipul

pansamentelor absorbante.
• Rolul lor comun este absorbţia secreţiilor, a exudatelor
etc.
• Pot fi comprese cu strat de contact neaderent şi straturi
interne din fibre puternic absorbante (celuloză, bumbac,
vâscoză), sau fibre care se transformă în gel în contact cu
fluidele de drenaj, sau pansamente cu margine adezivă şi
straturi interne absorbante, sau pansamente absorbante
simple, de acoperire.
10. PANSAMENTELE SPECIALE
ABSORBANTE
Avantaje Limite.
• Unele „straturi absorbante” sunt
mai absorbante decât altele.
• Pansamentele puternic saturate
trebuie schimbate pentru a evita
• Acţionează cel mai macerarea tegumentelor
bine pe răni sau pe alte perilezionale.
• Pansamentele cu margine
afecţiuni cutanate cu adezivă şi strat de contact
drenaj mediu spre absorbant nu fac faţă unui exudat
în cantitate foarte mare şi trebuie
abundent. schimbate frecvent (există
posibilitatea de a traumatiza
pielea sănătoasă).
• Pentru informaţii suplimentare se
va citi cu atenţie prospectul
fiecărui produs.
11. FILMELE
TRANSPARENTE
Descriere.

• Sunt straturi subţiri de membrană polimerică, acoperite cu

adeziv acrilic pe o faţă.
• Adezivul este inactivat de umezeală şi nu se lipeşte de
suprafaţa plăgii sau de tegumentul perilezional.
• Sunt pansamente impermeabile pentru lichide şi bacterii,
dar permit trecerea oxigenului şi a vaporilor de apă (se
măsoară rata de transmisie a vaporilor – RTV).
• Filmele cu RTV mare permit o „respiraţie” de 3000 g apă
/m²/zi sau chiar mai mult.
• Filmele tradiţionale au RTV de 400-800 g apă /m²/zi.
• Se pot folosi pe o mare varietate de plăgi, drept
pansamente primare sau secundare.
11. FILMELE TRANSPARENTE
Avantaje. Dezavantaje.
• Filmele transparente nu sunt
• Aceste pansamente sunt absorbante deoarece ele acţionează
asupra lichidului de drenaj prin RTV
foarte versatile şi se pot şi nu sunt recomandate ca
folosi pe aproape orice tip pansamente primare pentru plăgi cu
de rană, de la locurile de exudat mediu spre abundent.
puncţie intravenoasă, • Adezivul este destul de puternic
pentru a se lipi foarte bine de pielea
arsuri, plăgi necrotice până intactă şi schimbarea frecventă a
la profilaxie pentru pielea pansamentelor poate fi traumatică.
cu risc crescut. • Deoarece sunt foarte subţiri, pentru o
aplicare corectă este nevoie de
îndepărtarea mai multor straturi de
• Sunt flexibile şi uşor de hârtie.
aplicat. • Pot fi foarte dificil de aplicat cu o
singură mână.
• Ca majoritatea pansamentelor
moderne, şi filmele transparente sunt
contraindicate în arsuri de gradul trei.
12. FILLERI PENTRU PLĂGI
Descriere.

• Sunt o altă categorie vastă, fiind vorba de paste, pudre,

creme, geluri, spume, pernuţe şi alte formule pentru
substanţe destinate să umple cavităţile şi să rezolve
problema exudatelor.
• În acest mod se menţine un mediu umed. Unele tipuri de
filleri conţin şi agenţi antimicrobieni.
• Pentru utilizarea şi aplicarea lor corectă sunt foarte
importante instrucţiunile fiecărui producător în parte.
• Necesită un pansament secundar pentru fixare.
• Se pot folosi atât pe rănile superficiale, cât şi pe cele
profunde.
12. FILLERI PENTRU PLĂGI
Avantaje.
• Fillerii pot fi utilizaţi în
combinaţie cu spume,
hidrocoloizi sau
pansamente
compozite cu scopul
de a creşte absorbţia
secreţiilor.
• Sunt uşor de aplicat,
indiferent de forma sub
care se prezintă –
pudre, geluri etc.
Dezavantaje.
• Aceste pansamente se pot
utiliza în cavităţi din care pot fi
îndepărtate rapid şi complet la
nevoie.
• Nu se folosesc în fistule sau în
traiecte sinuoase.
• Aplicarea lor poate reprezenta
o provocare şi unele dintre ele
necesită reconstituire cu ser
fiziologic sau apă distilată
înainte de aplicare.
• Nu se folosesc pe răni uscate,
deshidratate.
TIPURI DE BANDAJE
bandajul circular
• – se aplică circular câteva ture de faşă la nivelul zonei
afectate; acest tip de bandaj se utilizează şi pentru
realizarea hemostazei;
bandajul încrucişat sau în formă de opt
• – se aplică una-două ture
circulare, apoi următoarele ture
de faşă se aplică oblic, în
forma cifrei opt, dînd în final
aspectul de „spic de grâu”;

• este utilizat pentru bandajarea

articulaţiilor, a regiunii
occipitale, gâtului, antebraţului,
toracelui superior;
bandajul în formă de spirală
• – se începe cu două-trei
ture de fixare, apoi se
continuă în formă de
spirală, cu acoperirea
turei precedente la 2/3; se
foloseşte în plăgile cutiei
toracice, abdomenului,
mâinilor, picioarelor,
degetelor;
bandajul cu cornişor
• – cornişorul este o bucată de faşă sau pânză de
formă triunghiulară care se foloseşte la
imobilizarea membrului superior în cazul
fracturilor; se foloseşte la bandajarea mâinilor,
picioarelor, trunchiului;
bandajarea toracelui sau abdomenului

• – se aplică pe peretele toracic sau abdominal

pansamente mai mari decât plaga, care se fixează cu
ajutorul unor benzi de leucoplast pe patru laturi ca o ramă
de tablou;

• dacă este vorba de o plagă penetrantă se va fixa doar pe

trei laturi, a patra rămânînd nefixată pentru a funcţiona ca
o supapă; în cazul plăgilor abdominale eviscerate se vor
folosi pansamente umede;
capelina

• – este bandajul clasic al capului, care se realizează cu

faşă, începînd cu două ture circulare trecute pe frunte,
deasupra sprâncenelor şi a pavilioanelor urechilor, după
care se trece succesiv dinspre rădăcina nasului spre
ceafă, de mai multe ori, până când acoperă tot capul; la
sfârşit capetele feşelor se fixează cu câteva ture circulare;
bandaj tip „Hipocrat”

• – se aplică o bandă de tifon de aproximativ 1 m pe cap astfel

încât capetele să treacă înaintea pavilioanelor urechilor şi sunt
ţinute suspendate; cu un alt tifon se efectuează două-trei ture
circulare fronto-occipitale de fixare;

• ajungînd la banda 1 de tifon, tensionat, se face o tură în jurul ei

şi se îndreaptă tifonul 2 spre regiunea opusă, până când se
acoperă uniform tot capul; capătul fâşiei se fixează cu bandă
de tifon terminată, iar capetele ţinute în jos se leagă sub
bărbie;
bandaj de tip „căpăstru”

• – se fac două-trei ture de fixare în jurul

capului cu tifonul, apoi se trece la
regiunea occipitală şi se fac câteva ture
mandibulă - gât – occiput;
• de la mandibulă se înfăşoară apoi în
sus, vertical spre cap, pe lângă ureche,
regiunea parietală, se trece tifonul peste
cap şi coboară înspre mandibulă,
trecînd pe sub ea înapoi spre regiunea
occipitală, la spate; de la regiunea
occipitală, pe la spatele urechii tifonul
revine la cap făcînd din nou două-trei
ture orizontale de fixare pe frunte;
• toată procedura se repetă de două-trei
ori sau până când se termină tifonul;
bandaj pentru nas, bărbie şi faţă de tip „praştie”

• – tifonul cu o lungime de 60-70 cm şi o lăţime ce acoperă toată

suprafaţa necesară, se despică la ambele capete, astfel încât
să rămână la mijloc o bucată întreagă de 10-15 cm lungime,
care se va aplica deasupra leziunii; capetele de sus se leagă la
spate la ceafă, iar capetele de jos – la spate la nivelul
vertexului, în aşa fel încât să nu alunece în jos.
Tehnica realizării bandajelor
• Membrul sau regiunea care urmează a fi bandajată se aşază în
poziţia finală.
• Rola de tifon se ţine cu mâna dreaptă, iar capătul liber cu mâna
stângă şi se bandajează de la stânga la dreapta (în sensul
acelor de ceasornic) şi de jos în sus, fără a se desfăşura tifonul
în aer.
• Se începe bandajarea cu două-trei ture de faşă suprapuse
pentru fixare, iar apoi se vor aplica ture de faşă de jos în sus,
fiecare tură acoperind jumătatea de faşă anterioară.
Tehnica realizării bandajelor

• Se termină tot prin două ture de faşă de fixare.

• Fixarea se realizează în acest fel deasupra şi dedesubtul

plăgii, niciodată pe plagă.

• De asemenea, legarea bandajului la final nu se face în

dreptul plăgii.

• Dacă nu este necesară realizarea hemostazei, bandajul

nu trebuie să fie foarte strâns.